2
ROMÂNIA Stimate domnule Secretar General, Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, neconstituţionalitatea legii de aprobare include şi ordonanţa la care se referă, aspect indicat şi în decizia mai sus menţionată. În consecinţă, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013 au fost suspendate de drept pentru o perioadă de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014, după acest interval de timp acestea încetându-şi efectele juridice, întrucât dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale nu au fost puse de acord cu Constituţia. În urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013 în cadrul Institutului Naţional de Statistică numărul total de posturi a fost redus cu 260 posturi, fapt ce a condus la desfiinţarea unui număr de 18 posturi de conducere, respectiv 242 posturi de execuţie (prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare privind structurile organizatorice ale instituţiilor publice). La nivelul Institutului Naţional de Statistică - aparat central şi unităţi teritoriale de statistică – s-au înregistrat un număr de 17 plângeri prealabile prin care ni s-a solicitat revocarea/anularea actelor administrative emise ca urmare a O.U.G. nr. 77/2013 şi o acţiune în instanţă, acţiune ce a fost admisă prin Sentinţa Civilă nr.1592/2014(anexăm sentinţa). Răspunsurile faţă de aceste plângeri prealabile, răspunsuri formulate în intervalul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014, au fost în sensul că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată şi, în condiţiile în care termenul de 45 de zile nu era împlinit, plângerile nu puteau fi soluţionate favorabil la acea dată. Totodată, instituţia noastră s-a adresat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în vederea precizării măsurilor care Bucureşti Telefon: 317 77 84 Fax: +40 021 Cabinetul Preşedintelui INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

Adresa SGG Ptr Decizia 55

Embed Size (px)

Citation preview

ROMNIA

Stimate domnule Secretar General,

Prin Decizia Curii Constituionale nr. 55/2014 a fost admis obiecia de neconstituionalitate a dispoziiilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013. Potrivit jurisprudenei Curii Constituionale, neconstituionalitatea legii de aprobare include i ordonana la care se refer, aspect indicat i n decizia mai sus menionat. n consecin, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituie, dispoziiile O.U.G. nr. 77/2013 au fost suspendate de drept pentru o perioad de 45 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei a Deciziei Curii Constituionale nr. 55/2014, dup acest interval de timp acestea ncetndu-i efectele juridice, ntruct dispoziiile constatate ca fiind neconstituionale nu au fost puse de acord cu Constituia.

n urma aplicrii dispoziiilor O.U.G. nr. 77/2013 n cadrul Institutului Naional de Statistic numrul total de posturi a fost redus cu 260 posturi, fapt ce a condus la desfiinarea unui numr de 18 posturi de conducere, respectiv 242 posturi de execuie (prin aplicarea dispoziiilor legale n vigoare privind structurile organizatorice ale instituiilor publice).

La nivelul Institutului Naional de Statistic - aparat central i uniti teritoriale de statistic s-au nregistrat un numr de 17 plngeri prealabile prin care ni s-a solicitat revocarea/anularea actelor administrative emise ca urmare a O.U.G. nr. 77/2013 i o aciune n instan, aciune ce a fost admis prin Sentina Civil nr.1592/2014(anexm sentina). Rspunsurile fa de aceste plngeri prealabile, rspunsuri formulate n intervalul de 45 de zile de la publicarea n Monitorul Oficial al Romniei a Deciziei Curii Constituionale nr. 55/2014, au fost n sensul c actele administrative atacate au fost emise cu respectarea dispoziiilor legale n vigoare la acea dat i, n condiiile n care termenul de 45 de zile nu era mplinit, plngerile nu puteau fi soluionate favorabil la acea dat.Totodat, instituia noastr s-a adresat Ageniei Naionale a Funcionarilor Publici, n vederea precizrii msurilor care ar trebui ntreprinse pentru soluionarea situaiilor aprute n urma Deciziei Curii Constituionale nr. 55/2014. Atam n copie solicitarea noastr (adresa nr. 1928 T.A./12.03.2014), precum i rspunsul A.N.F.P. fa de aceasta (adresa nr. 9977/04.04.2014, nregistrat la instituia noastr sub nr. 100512/15.04.2014).Fa de cele mai sus prezentate, v rugm s ne precizai msurile pe care apreciai c ar trebui s le ntreprindem ca urmare a ncetrii efectelor juridice ale O.U.G. nr. 77/2013. Cu deosebit consideraie,

P R E E D I N T E

Tudorel ANDREI

Domnului Ion MORARU

Secretar General

Secretariatul General al GuvernuluiCabinetul Preedintelui

INSTITUTUL NAIONAL DE STATISTIC

B-dul Libertii 16, sector 5, Bucureti

Telefon: 317 77 84 Fax: +40 021 318 18 51

e-mail: romstat @insse.ro http://www.insse.ro