-
Cultura alunului (SFATUL SPECIALISTULUI)
IMPORTAN
Specia de alun este valoroas prin calitatea
fructelor sale. Alunele sunt bogate n substane
nutritive, (substane proteice, substane grase,
glucide, celuloz), substane chimice: potasiu,
magneziu, calciu, fier, fosfor, precumi vitaminele
E, B1, PP.Fructele se utilizeaz n stare proaspt
ca atare, n industria dulciurilor i farmaceutic.
Uleiul de alune este apreciat n fabricarea
produselor cosmetice, n fabricarea lacurilor i n
pictur.
Alunul este originar din Asia Mic, Bazinul Mrii
Negre, s-a extins n Turcia, Grecia, Italia, Spania, Frana etc. n
ara noastr este rspndit n zonele
de deal, Vlcea, Gorj, Maramure, Hunedoara, Cara-Severin etc. Se
poate cultiva chiar n zona de
cmpie, n plantaiile clasice din jurul caselor.
MATERIAL BIOLOGIC-SOIURI
Materialul biologic se asigur din pepinierele pomicole din
Staiunile de cercetare din Vlcea,
Flticeni, Trgu Jiu, Cara-Severin.
Principalele specii de alun din care au fost obinute soiurile
actuale sunt: Alunul european, Alunul
comun sau de pdure, Alunul tubulos, Alunul turcesc, Alunul
american, Alunul siberian.
n ara noastr colecia de alun se gsete la Staiunea pomicol Vlcea,
fiind create soiurile: Vlcean,
Cozia, Romavel.
CERINE FA DE FACTORII DE VEGETAIE
Alunul are cerine moderate fa de lumin, reuete foarte bine n
majoritatea zonelor pomicole, n
schimb alunul turcesc, are pretenii mai mari fa de lumin.
Fa de cldur se comport diferit n funcie de specie i soi. Sunt
unele soiuri, cum este alunul
turcesc, care reuete mai bine n zone mai calde, n timp ce alunul
de pdure reuete mai bine n
zone cu temperatura medie de +100C..... +120C. Soiurile
sensibile rezist n sezonulrece pn la -
180C.... - 200C, iar alunul de pdure rezist pn la - 250C.... -
280C.
Fa de ap alunul are cerine mari, n schimb fa de sol prefer
solurile mijlocii, permeabile, cu ph
cuprins ntre 6,0 - 7,8.
NFIINAREA CULTURII
Terenul destinat culturii alunului se fertilizeaz cu gunoi de
grajd fermentat n cantitate de 40 t/ha.
Alunul reacioneaz bine la ngrmintele minerale pe baz de azot,
fosfor i potasiu. Dozele
recomandate sunt 80-60-60 kg substan activ.
Materialul sditor se planteaz imediat, ntruct se dezhidrateaz
uor, iar la plantare dac solul este
uscat se ud periodic.
Distanele de plantare sunt de regul de 5 - 6 m ntre rnduri i 4 -
5 m pe rnd n plantaiile clasice,
-
n timp ce n plantaiile intensive distana ntre rnduri i pe rnd
este mai mic 4 - 5 m i 2,5 - 3 m.
Plantarea se poate face toamna, reuita este mai mare sau
primvara devreme. Se ud dup
plantare, se calc pmntul pe rdcini i se muuroiesc tufele pentru
a feri rdcinile de ger.
La plantare se grupeaz 2-3 soiuri n parcele pentru a se asigura
polenizarea.
CULTURA ALUNULUI
1.Importanta culturii
Alunele sunt apreciate pentru continutul bogat in substante
grase, proteine, vitamine si saruri
minerale, fiind utilizate in stare proaspata sau in diferite
produse de cofetarie sau patiserie. De
asemenea, alunele sunt mult cerute in industria dulciurilor
(ciocolate si bomboane), unde sunt glazate
cu diferite produse specifice. Miezul proaspat contine: 61,16%
substante grase, 15,58% substante
azotate, 13,22% materii extractive, 3,84% celuloza, 3,5% apa,
2,70% cenusa bogata in: Ca, P, Mg, K,
S, Cl, Na, Fe, Cu, vitamine: B1 - 0,39mg%, B2 - 0,21 mg%, B3 -
1,35 mg%, B5 - 1,15 mg%, B9 - 71
mg%, C - 3,0 mg%, A - 0,029 mg%, fiind considerate excelente
fructe dietetice. Scoarta pomilor,
frunzele si involucru se foloseste la prelucrarea pieilor, iar
din miez se poate extrage un ulei foarte fin.
Alunul este o specie rustica, care poate valorifica cu succes
terenurile erodate, in panta, care
nu pot fi cultivate cu alte culturi. Este considerata o specie
buna pentru prevenirea eroziunii solului si
pentru perdele de protectie, datorita tufelor dese pe care le
formeaza. In gradina familiala, alunul poate
fi plantat in aliniament in lungul gardului, pe terenul erodat,
pe rape cu eroziune, sau alte locuri
improprii altor culturi, iar prin rarirea periodica a tufelor se
asigura lemnul necesar aracilor pentru
plantele legumicole. Exista o serie de forme decorative
(contorta, rubra) folosite cu succes in parcuri.
2.Origine si aria de raspandire
Alunul este foarte vechi, fiind dintre primele specii care s-au
extins dupa ultima glaciatiune
in zona temperata din Emisfera Nordica. Creste spontan din
Japonia si China, pana in Europa si
America de nord. Se cultiva cu succes aproape in toate
continentele, dar productia cea mai mare se
obtine in Asia, circa 66-69% din productia mondiala, urmeaza
Europa cu circa 23-30%, America de
Nord cu 3,3-4,7%, celelalte continente avand o productie sub 1%.
Dintre tarile mari cultivatoare,
Turcia produce peste 60% din productia mondiala, urmata de
Italia, Spania, SUA si Grecia (tabelul
29).
In tara noastra, alunul creste spontan in zona colinara si
premontana din toate regiunile tarii,
fiind prezent in luminisurile padurilor, pe dealurile insorite,
uneori chiar pe vai. Este putin cultivat ca
-
specie pomicola in masiv, plantatii incheiate gasindu-se in
Valcea, Olt, Arges, Mures, Caras-Severin
etc.
-
3.Particularitati biologice
3.1.Particularitati de crestere
Sistemul radicular. Alunul formeaza un sistem radicular
puternic, bine ramificat care se
situeaza la o adancime de 10-50 cm si o extindere de 2-2,5 ori
fata de proiectia coroanei. Radacinile
sunt prevazute cu micorize, iar ritmul mai mare de crestere se
inregistreaza toamna (Tombesi, 1991).
Partea aeriana creste natural ca arbustoid (tufa), dar in
cultura se poate conduce ca pom
propriu-zis, ce nu depaseste inaltimea de 3-4 m. Alunul are o
capacitate mare de a emite drajoni si
lastari din zona coletului ceea ce necesita interventii
periodice de suprimare a lor. Tulpina ramifica
foarte mult si are tendinta de indesire a coroanei. Este o
specie unisexuat monoica ce fructifica pe
ramuri scurte si lungi. Prezinta muguri vegetativi, micsti si
floriferi masculi, dispusi solitar. In cadrul
pomului exista trei tipuri de ramuri de rod: - ramuri de rod
scurte, care au terminal fie un mugur mixt
fie un ament; ramuri mijlocii, lungi de 10-20 cm, care au
terminal si laterali muguri micsti sau amenti
si ramuri lungi, care au terminal si subterminal muguri micsti,
iar la baza muguri vegetativi. Din
mugurii micsti se formeaza lastari, care au terminal
inflorescente.
3.2.Particularitati de fructificare
Inflorirea are loc foarte devreme, de la sfarsitul lunii
ianuarie pana in martie, cand
temperatura aerului este pozitiva, dar sub 7C. Comportarea
alunului in procesul polenizarii este
similara nucului, fiind soiuri protandre, protogine si homogame.
Polenizarea este anemofila, are loc cu
polen propriu sau cu polen strain. Majoritatea soiurilor sunt
autosterile, iar fecundarea se face mult mai
tarziu, dupa 4-4,5 luni, cand in inflorescente, alunele au ajuns
la marimea caracteristica soiului, sunt
albe si au interiorul spongios. In acel moment, ovulul este
matur si poate fi fecundat. Polenul ramane
in asteptare in faza de tub polinic. Dupa fecundare, embrionul
incepe sa creasca impreuna cu
cotiledoanele, pana la umplerea interiorului. Fructul este o
achena monospermica, protejat intr-un
invelis membranos numit involucru. In functie de soi, fructele
pot sa fie grupate cate 2-3 in involucru,
dar pot fi si mai multe pana la 11.
Primele fructe se formeaza la 3-4 ani la plantele inmultite
vegetativ si la 5-6 ani la cele
inmultite prin seminte. Dupa 2-4 ani de fructificare mai mica,
ajunge la maximul productiv, cand in
functie de soi se realizeaza 1,5-4 t/ha fructe in coaja. Pentru
a fi economica cultura alunului, trebuie
obtinuta o productie de cel putin 500 kg/ha miez. Maturarea
fructelor incepe din a doua jumatate a
lunii august si se continua in septembrie. In functie de soi, in
cadrul pomului maturarea se realizeaza in
7-10 zile. La maturare, involucrul lasa sa cada alunele sau cade
impreuna cu ele.
-
Longevitatea alunului este mare la plantele spontane, 80-100 de
ani, iar la cele cultivate
perioada de fructificare economica ajunge la 30-40 de ani.
3.3.Specii, soiuri si portaltoi
Principalele specii care au contribuit la formarea soiurilor si
portaltoilor sunt:
Corylus avellana L. - alunul comun, creste spontan in Europa,
Turcia, Siria, Iran, sub forma
arbustoida, avand o buna plasticitate la conditiile de
mediu.
Corylus maxima Mill. - alunul de Lombardia, creste spontan in
sud-estul Europei, Asia Mica,
SUA, sub forma arbustoida, are vigoare mijlocie, este pretentios
la umiditate si formeaza un involucru
de 2-3 ori mai mare decat aluna. A dat nastere la numeroase
soiuri cu fructul mare.
Corylus colurna L - alunul turcesc, este o specie de talie mare,
depasind uneori 20 m
inaltime, intra tarziu pe rod, este longeviv, rezistent la boli
si daunatori. Are fructe mici, cu coaja
groasa, prezentand importanta ca portaltoi.
Corylus americana - alunul american, creste ca arbustoid de
vigoare mica (1-3 m) fiind
foarte rustic si rezistent la temperaturile scazute din timpul
iernii.
Corylus heterophilla Fisch. - alunul siberian, este un arbustoid
de talie mica, precoce si
productiv, are mare plasticitate ecologica si rezista la
temperaturi foarte scazute peste iarna.
Principalele soiuri din sortiment
Tendinta actuala este de a cultiva soiuri cu fructul sferic, mai
avantajos atat pentru
mecanizarea extragerii miezului cat si pentru industrializare,
prin drajare cu diferite glazuri. La noi in
tara se cultiva preponderent urmatoarele soiuri:
Lambert rosu - are vigoare mijlocie, frunzele si involucru
colorate in rosu-grena, are fructe
mici, ovoidale, prinse cate 5-10 in involucru, cu 53-59% miez,
de calitate foarte buna. Se matureaza la
sfarsit de august.
Furfulac - soi viguros, cu fructe mari, sferice turtite, grupate
cate 2-3, cu 44-54% miez, de
calitate buna. Se matureaza la inceput de septembrie.
Cozia - are vigoare mijlocie, fruct mare sau foarte mare,
sferic, usor pubescent la varf, cu
44-46% miez si calitate foarte buna. Se matureaza la inceput de
septembrie.
-
Romavel - de vigoare mare, cu fructe sferice sau ovo-sferice,
prinse cate 3-4, usor
pubescente la varf, cu 50-53% miez si gust placut. Se matureaza
la inceput de septembrie.
Tonda delle Langhe - soi de vigoare mijlocie-mare, foarte
productiv, cu fructe mici, sferice,
grupate cate 2-4, cu 42-47% miez. Se matureaza la sfarsit de
august si inceput de septembrie.
Valcea 22 - are vigoare mijlocie, fructe mari, sferice-turtite,
prinse cate 2-3, cu 46-50% miez
de calitate foarte buna. Se matureaza la mijlocul lunii
septembrie.
Urias de Halle - soi viguros, cu fructe sfero-ovoidale, grupate
cate 2-3, cu involucru scurt,
cu 40-45% miez si gust placut. Se matureaza la sfarsit de
septembrie.
Ennis - este viguros, foarte productiv si rezistent la ger, are
fructul foarte mare, sfero-conic,
cu 45-49% miez de calitate buna. Se matureaza in a doua jumatate
a lunii septembrie.
Butler - soi viguros, rezistent la bacterioza, are fructul mare
ce contine 47-49% miez si se
matureaza la sfarsitul lunii septembrie.
Portaltoi
Inmultirea prin altoire este destul de putin raspandita si se
folosesc ca portaltoi fie puieti din
alunul comun, care au o inradacinare destul de buna, dar
formeaza multi drajoni si lastari din zona
coletului, fie Corylus colurna care nu drajoneaza
3.4.Cerintele alunului fata de factorii de mediu
Caldura. Fiind o specie rustica, nu are pretentii mari fata de
caldura. Fructifica bine in zona
dealurilor mijlocii si inalte ca si in zona joasa. Rezista la
geruri in timpul iernii pana la -30C si in
timpul infloritului la -10C, cu mici diferente intre soiuri.
Pentru inflorit are nevoie de 3-4C,
temperaturile peste 9C sunt nefavorabile polenizarii.
Temperaturile mai scazute, determina inghetarea
amentilor si a mugurilor vegetativi. Dupa pornirea in vegetatie,
temperaturile sub -1C determina
inghetarea lastarilor si pot compromite recolta. Necesarul de
frig este destul de mare, fiind cuprins
intre 700 si 1200 ore, pentru mugurii micsti si circa 500 de ore
pentru amenti, in functie de soi.
Temperatura optima pentru cresterea si fructificarea alunului
este de 23-27C.
Apa. Alunul are cerinte mari fata de apa, avand nevoie de cel
putin 700 mm precipitatii
anual, cerintele cele mai mari fiind in lunile mai-iulie. Nu
suporta stagnarea apei in sol. Plantatiile
moderne, mai ales in zona dealurilor mici si mijlocii nu reusesc
fara irigare. In timpul polenizarii are
nevoie de o umiditate scazuta a aerului si de vant slab care sa
asigure polenizarea.
-
Lumina. Fata de lumina cerintele sunt mijlocii, fiind
satisfacute in toate zonele de cultura. In
zona dealurilor se va amplasa pe expozitii estice, vestice sau
sudice, iar in zona de silvostepa si pe cele
nordice. Expozitiile sudice anticipa inflorirea si uneori se pot
inregistra pierderi prin inghet.
Solul. Avand un sistem radicular puternic, poate valorifica cele
mai variate tipuri de sol,
numai sa nu fie saraturate, calcarul activ sub 8% si fara apa
stagnanta. Are capacitate mare de
adaptare la reactia solului, putand valorifica solurile cu pH
intre 5,5 si 7,8. Rezultate foarte bune se
obtin pe terenurile fertile, reavene si bogate in substanta
organica. Nu este sensibil la oboseala solului,
putandu-se replanta dupa 2-3 ani de odihna pe aceeasi
suprafata.
4.Particularitati tehnologice
4.1.Producerea materialului saditor.
In prezent se comercializeaza material inmultit pe cale
vegetativa, prin marcotaj, drajoni,
butasi si mai putin prin altoire.
Inmultirea prin drajoni este foarte simpla si usoara, dar nu se
obtine o descendenta uniforma.
In plus este pericolul de a transmite unele boli. Inmultirea
prin marcotaj simplu sau serpuitor asigura o
rata mai mare de inmultire decat prin drajoni. La ambele metode
se obtin plante slab inradacinate ce
necesita o perioada de fortificare dupa obtinere.
Butasirea este mai putin folosita, dar prin tratamente hormonale
de inradacinare se pot obtine
rezultate bune. De obicei de executa pe parapeti de
inradacinare, atat in uscat cat si in verde.
Altoirea este putin folosita datorita procentelor mici de
prindere, dar prin folosirea puietilor
de Corylus colurna, se asigura plante la care nu mai apare
lastarirea din zona coletului. Altoirea poate
fi facuta in camp sau la masa, cu sau fara fortare, ca si la
nuc.
4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de alun
Alegerea locului pentru livada se face in functie de cerintele
alunului fata de factorii de
mediu. Plantarea alunului se recomanda a fi facuta toamna,
deoarece porneste primavara devreme, cu
mare atentie la manipularea materialului de plantat, care are
micoriza si aceasta este sensibila la vant si
soare. Distantele de plantare folosite sunt de 4-5 m intre
randuri si 3-4 m pe rand, in functie de vigoare
si forma de conducere. Se poate conduce sub forma de tufa, cand
are nevoie de spatiu mai mare, sau ca
pom propriu-zis, folosind coroana vas sau palmeta evantai.
Pregatirea terenului se face ca la celelalte
specii. Pentru o buna fructificare se asociaza soiuri protandre,
protogine si homogame, care se pot
-
poleniza reciproc. Plantarea acestora se face de obicei in
randuri alternative, in functie de calitatea
fiecarui soi folosit.
4.3. Specificul intretinerii plantatiilor de alun
Taierea de formare a coroanelor este destul de sumara, se
limiteaza la alegerea elementelor
de schelet si corectarea unghiurilor de insertie, prin taieri de
transfer pe ramuri laterale.
Taierea de intretinere si fructificare se face periodic si are
drept scop rarirea coroanei
pentru patrunderea luminii, intinerirea elementelor de
semischelet epuizate, imbatranite, limitarea
extinderii coroanei pe verticala si lateral etc. Daca plantele
se conduc ca tufa, periodic se inlatura
tulpinile batrane si se lasa tulpini de inlocuire. Numarul
tulpinilor in cadrul tufei, nu trebuie sa fie
peste 10, deoarece umbrirea reciproca duce la degarnisirea bazei
lor. Pe masura ce pomii inainteaza in
varsta, lungimea cresterilor anuale scade si trebuie facute
taieri de stimulare a cresterii. Alunul
reactioneaza bine la taierile de regenerare, care trebuie
aplicate la plantele in declin, la care
fructificarea este slaba, iar procesul de uscare afecteaza
scheletul sau tulpinile din cadrul tufei.
Pe perioada de vegetatie se intervine periodic (2-3 ori) pentru
suprimarea drajonilor si
lastarilor care apar la baza coroanei. Netaiati acesti lastari
debiliteaza plantele, concureaza cresterea
tulpinii si afecteaza calitatea recoltei. La pomii maturi se pot
aplica erbicide pentru a distruge cresterile
de la baza pomului.
Intretinerea solului. In livezile tinere intervalul dintre
randuri se cultiva cu plante
agroalimentare sau se pot planta intercalat arbusti si capsun.
Plantele tinere raspund foarte bine la
mulcirea lor cu diferite resturi vegetale. In livezile mature
solul se poate mentine ca ogor lucrat prin
distrugerea periodica a buruienilor pe perioada de vegetatie cu
ajutorul discului sau cultivatorului sau
lucrarea unei benzi in lungul randului si inierbarea
intervalului. Indiferent de modul de intretinere a
solului, in perioada recoltarii, solul trebuie sa fie curat de
buruieni, pentru a permite recoltatul in
conditii bune.
Fertilizarea in plantatiile tinere se face numai cu azot, in
doze crescute anual pornind de la
30 kg/ha, iar in plantatiile pe rod, este necesara fertilizarea
cu NPK, in raport de 1:0,2:0,8, pornind de
la 100-120 kg/ha azot. Ingrasamintele cu azot contribuie la
formarea ramurilor de rod viguroase,
capabile sa asigure recolte bune, iar potasiu asigura o calitate
optima a fructelor. O stare normala de
aprovizionare cu elemente minerale este atunci cand prin
diagnoza foliara se obtin urmatoarele valori
in frunze: 2,4-3,5% N, 0,15-0,40% P2O5, 0,6-2,5% K2O si
0,25-0,40% Mg. Alunul este sensibil la
acumularea ionilor de clor, din aceasta cauza nu se recomanda
folosirea ingrasamintelor sub forma de
-
cloruri. Consumul specific al alunului pentru o sinteza de 4300
kg/ha biomasa (fructe si lemn) este de
18,2 kg N, 9,1 kg P2O5, 12,3 kg K2O si 16 kg Ca.
Irigarea este necesara in zonele cu deficit hidric, la
plantatiile comerciale de mare productie.
Cerinte mari pentru apa sunt in lunile mai-iulie, cand are loc
cresterea intensa a lastarilor si a fructelor.
Alunul este tolerant la stresul hidric daca nu este de durata,
cand poate sa vegeteze si sa fructifice,
nerealizand insa productii maxime.
Combaterea bolilor si daunatorilor. Bolile mai pagubitoare sunt:
bacterioza, monilioza,
putregaiul cenusiu, unele viroze, iar dintre daunatori:
gargarita alunului si viermele alunelor. Pentru
mentinerea sanatoasa a plantatiilor se fac tratamente periodice
cu produsele recomandate si la alte
specii.
Maturarea si recoltarea fructelor
Recoltarea se face la maturitatea deplina, cand fructele cad din
pom, cu sau fara involucru.
Fructele mature au culoarea caracteristica soiului,
ciocolatie-roscata, se desfac usor din involucru,
miezul este dulce si stratul protector dintre tegumentul seminal
si coaja este uscat. Se aduna de pe jos
prin mai multe treceri, sau se recolteaza si din pom cu
involucru la o trecere. Daca se recolteaza cu
involucru, acesta trebuie inlaturat imediat, altfel dupa uscare
se desprinde foarte greu. Pentru a inlesni
recoltarea, terenul trebuie fie cosit fie tavalugit, in functie
de modul de intretinere. Recoltarea
mecanizata este posibila numai acolo unde terenul permite acest
lucru, se executa cu o serie de masini,
care intai aduna fructele in brazde si apoi le ridica, sau pe
baza de aspiratie cu ajutorul unor furtune
dirijate de muncitori. Dupa recoltare, se inlatura involucrul,
frunzele sau resturile de ramuri si se usuca
cateva zile la soare, pana ce umiditatea scade la 5-6%, apoi se
pot valorifica sau pastra. Perioada de
pastrare este dependenta de temperatura, la 3-4C pot fi pastrate
mai multi ani, iar la temperatura
camerei maximum un an. Spatiul de pastrare trebuie bine aerisit
si cu umiditate relativa mica, altfel
alunele se pot deprecia.
Valorificarea este preponderenta catre industrie, sub forma de
miez si numai 3% pentru
consum in stare proaspata sau ca miez prajit.
Alunul este un arbust din familia Betulaceae, care poate creste
salbatic in luminisuri, sau zone
putin umbrite si umede, fiind putin pretentios fata de sol.
Acest arbust este cultivat pentru fructele
sale, care reprezinta un aliment foarte hranitor datorita
continutului mare in uleiuri, proteine,
vitamine, saruri minerale.
Anunturi Google
-
Bonus de bun venitBeneficiezi de training gratuitBanii se
castiga usor cu
youtradeFXyoutradeFX.com
Gradini Verticale RomaniaGradini luxuriante impresionante.Usor
de montat cu efect
imediat.ingradinala.blogspot.com/
Gardul viu-minuneGard viu chiar de la 0,99 lei/rasadCreste rapid
(1.20-1.80
m/an)www.gardviu.ro
Cerintele alunului fata de factorii de mediu
Cerintele alunului fata de sol
In cultura alunului, solul este adesea neglijat, desi are
implicatii importante in reusita acestei
activitati. Stratul fertil de sol, destinat culturii intensive a
alunului trebuie sa aiba o grosime de
minimum 60-80 cm. Cele mai bune soluri s-au dovedit cele cu
textura medie de tipul: lutoase,
luto-nisipoase, nisipo-lutoase si luto-argiloase. In zona
subcarpatica, precum si in zona
colinara se intalnesc o serie de soluri favorabile culturii
alunului ca: aluviuni, brune de
padure, brun-roscat si chiar cele argilo- iluviale, cu un
continut mai scazut in argila.
Alunul nu suporta apa freatica la o adancime mai mica de 1,5-2,0
m, dar nu sunt recomandate
nici solurile in care apa freatica este mai adanca de 3,0-4,0 m.
Solicita terenuri cu un pH
cuprins intre 6,0-7,8. La pH mai scazut se impune amendarea
solului cu calcar. Suporta o
concentratie a solului in calcar de pana la 10-12%.
Frunze de alun
Cerintele alunului fata de apa
-
Nevoia alunului pentru apa este foarte ridicata. Alunul reuseste
bine numai in acele zone in
care suma precipitatiilor anuale se situeaza intre 700-1200 mm.
Intervalul dintre 700 si 1200
mm este destul de mare si se explica prin influenta factorului
temperatura. Cultura alunului in
regiuni cu regim hidric mai redus de 600-700 mm anual este
dependenta de posibilitatile de
irigare.
In conditiile din Romania, lunile cele mai bogate in
precipitatii (mai, iunie, iulie), coincid cu
cele mai mari cerinte ale alunului pentru apa: cresterea
organelor vegetative si a fructelor. In
zona subcarpatica, in aceasta perioada se realizeaza peste 300
mm precipitatii.
Precipitatiile in exces pot influenta negativ cresterea si
dezvoltarea pomilor. Indirect, excesul
de apa favorizeaza dezvoltarea unor boli criptogamice. Alaturi
de apa din sol, importanta
deosebita prezinta si umiditatea relativa a aerului. Culturile
de alun rentabile sunt amplasate in
zone cu umiditate relativa cuprinsa intre 30-80%. Cu toate
acestea se considera ca cele mai
bune zone de cultura sunt acelea care in perioada de vegetatie
inregistreaza 70-80% umiditate
relativa.
Fructe de alun
Cerintele alunului fata de temperatura
Cultura alunului s-a dezvoltat cu precadere in zonele cu
temperaturi medii anuale cuprinse
intre 12o
si 16 C. In ultimii ani arealul s-a extins si la zone cu
temperaturi medii de 9-10 C,
aceasta pentru ca temperatura actioneaza ca un factor limitativ
nu prin temperatura medie
anuala, ci prin valorile temperaturilor negative din cursul
iernii si primaverii. Evolutia
temperaturii in aer are un rol determinant in desfasurarea
fenofazelor si in special asupra
infloritului si fecundarii.
Pentru parcurgerea repausului biologic din timpul iernii alunul
are nevoie de temperaturi mai
scazute. In cazul soiului "Tonda gentile delle Langhe" simt
necesare 350-600 ore cu
temperaturi sub 7C pentru inflorirea amentilor si 600-800 ore
pentru inflorirea florilor
-
femeiesti. In conditiile tarii noastre cerintele pentru frig
sunt satisfacute si nu ridica probleme
in evolutia infloritului.
Organele de reproducere sunt mai sensibile la temperaturi
scazute. Amentii in stare de repaus
rezista destul de bine la temperaturi de -16, -18 C dar in
cursul evolutiei lor rezistenta scade,
astfel ca pot fi afectati chiar la -7 C, -8C.
Dupa inflorire, florile femeiesti rezista la -13 C, -16 C dar in
plina inflorire pot fi distruse
chiar si la -8C. Exista mari diferente intre soiuri, privind
rezistenta organelor florale. "Tonda
gentile delle Langhe" si "Imperial trebizonda" sunt cele mai
sensibile la temperaturi scazute,
in timp ce soiurile "Merveille de Bolwieller", "Cosford" si
"Imparateasa Eugenia" s-au
dovedit foarte rezistente.
Cerintele alunului fata de lumina
Cresterea si fructificarea alunului sunt direct influentate de
lumina. Densitatea prea mare a
plantelor la unitatea de suprafata, modul defectuos de dirijare
a coroanelor sau umbrirea,
determina o slaba fructificare pe partile slab luminate.
Formarea frunzelor, ca si inductia
florala este in corelatie directa cu existenta in optim a
luminii.
Pentru zonele cu posibilitati de extindere a culturii alunului
din tara noastra, durata normala
de stralucire a soarelui este de la 1945 ore (Baia Mare) la 2294
ore (Constanta) si ea asigura
conditii favorabile pentru o fotosinteza activa si suficienta,
respectiv conditii de reusita a
cresterii si rodirii alunului.
Soiuri de alun Ultima modificare: 2010-11-30 | Primul publicat:
2010-11-15
(0/0)
1
2
3
4
5
Listeaza articol Trimite articol
-
Sunt semnalate peste 200 de soiuri de alun in cultura, dupa unii
autori chiar 400, dar multe dintre
ele sunt sinonime sau incorect determinate. Majoritatea sunt
soiuri locale, formate intr-o anumita
zona ecologica, zona in care dau cele mai bune rezultate.
Anunturi Google
Gard viu comestibilGard viu comestibil, cel mai ieftindin
Romania, chiar de la 2
lei/bucwww.gardviucomestibil.ro
Bonus de bun venitBeneficiezi de training gratuitBanii se
castiga usor cu
youtradeFXyoutradeFX.com
Gradini Verticale RomaniaGradini luxuriante impresionante.Usor
de montat cu efect
imediat.ingradinala.blogspot.com/
Soiuri de alun
Principalele soiuri din tarile cultivatoare
In ultimii 10-15 ani se constata o restrangere a numarului de
soiuri de alun din cultura si de
introducere a unor soiuri standard, de referinta, care au
depasit hotarele tarilor de origine.
Astfel de soiuri, internationalizate s-ar putea spune, sunt:
Barcelona, soi de baza in SUA (detine peste 80% din total
productie), trecut in Franta sub numele de Fertile de Coutard si in
Spania sub numele de Castaniera.
Tonda gentile delle Langhe, soi cultivat in Italia (zona
Piemont), pentru valoarea sa in industria alimentara. In prezent se
cultiva si in Franta, Yugoslavia, Slovenia, Portugalia, Romania etc
.
Urias de Halle, soi cultivat in majoritatea tarilor europene
pentru rezistenta la temperaturi scazute si productivitatea
superioara.
Ennis, soi nou, deosebit de valoros pentru marimea alunelor si
productia sa. Se extinde in SUA si majoritatea tarilor
europene.
Negret, soi obtinut in Spania, unde formeaza baza sortimentului.
Prezinta tendinta de raspandire in tarile vecine spaniei.
Tombul, soi de baza in sortimentul Turciei. Detine peste 40% din
productia de alune a Turciei. Din acest motiv constituie soiul cu
cea mai mare pondere in productia mondiala. Raspandit mai ales in
tarile asiatice, vecine Turciei.
Desi cu pondere mai redusa, mai sunt raspandite soiurile:
Segorbe, Daviana, Tonda Giffoni,
Lungi de spania, Cosford, Tonda Romana etc. Majoritatea
sortimentelor de alun sunt
specifice fiecarei tari si adaptate la anumite zone de
cultura.
-
alun american
Alunul in Romania
Desi alunul, ca specie si chiar biotipuri, s-a cultivat din
timpuri stravechi pe teritoriul locuit
de romani, documentar se vorbeste despre soiuri abia la
sfarsitul sec. al XIX-lea, o data cu
infiintarea primelor pepiniere pomicole. In Pomologia Romaniei
(vol.I-1961) se mentioneaza
ca la Pepiniera Istrita erau 28 soiuri, iar la Pietroasa 16
(posibil aceleasi soiuri). Dintre
acestea, s-au mentinut in cultura, pana in prezent, soiurile:
Urias de Halle, Merveille de
Bollwiller, Nottingam, Lamberet alb, Lambert rosu si Fertile
(Coutard). Desi raspandite prin
diferite gospodarii, nu se poate spune ca soiurile inmultite la
timpul respectiv, ar fi format
sortimente zonale.
Dupa al doilea razboi mondial, o data cu organizarea unor
statiuni experimentale, s-a
intensificat actiunea de introducere si studii in colectii a
soiurilor de alun si pe baza lor s-au
facut recomandari de extindere in cultura a unor grupe de
soiuri, apreciate ca valoare in
diferite zone. Descrise pomologic, mai intai, in vol. VI al
Pomologiei R.S.R. (1967) si in
Determinator pomicol vol.II (1969), urmatoarele soiuri sunt
prezentate ca sortimente zonale:
Fertil de Coutard, Lambert alb, Lambert rosu, Lungi de spania,
Urias de Halle, Rotund de
Piemont, Rotund de Roma, Lungi de spania, Negret, Cosford,
Minunea Bollwiller, Princese
Royal, Imperiale de trebizonde Bergeri, Gunslebener si unele
selectii de Lovrin.
-
alun turcesc
Din lipsa de material saditor, majoritatea soiurilor mentionate
s-au extins putin si mai mult ca
"alun", nu ca "soiul...".
In perioada 1977-1980 la statiunea de Cercetari Pomicole
Rm.Valcea, s-au reluat cercetarile
privind stabilirea, pe zone de cultura, a sortimentului de alun
si s-a demarat un program
special de creare a noi soiuri autohtone. Pe baza primelor
rezultate in anul 1983, Botu I. si
Elena Turcu schiteaza un prim sortiment si organizeaza
inmultirea soiurilor recomandate:
Valcea 22, Tonda gentile dele Langhe, Urias de Halle, Cosford,
Imperial de trapezunt si alte
soiuri, proportia detinuta la inmultire variind intre 5 si
30%.
-
alun mediteranean
Studiul temeinic, in continuare, a 40 de soiuri din colectie si
cultura de concurs, in perioada
1978-1996, a permis completarea si precizarea sortimentului de
alun, pentru zona
subcarpatica meridionala, si alte zone, cu conditii ecologice
asemanatoare, in urmatoarea
componenta: (turcu Elena, 1996)
Soiuri pentru masa: Ennis, Valcea, Cozia, Butler, Lungi de
spania, Urias de Halle
Soiuri pentru industrializare: TGDL, Romavel, Tonda gentille
delle Langhe
