Alunecările de teren din comuna Berzunţi

The landslides are the most frequently process from Subcarpaţi. The Berzunţi commune belong to a part of Depresiunii Tazlău-Caşin, and also to a part of Carpatian Mountains (Berzunti Mountains). Landslides are caused when the stability of a slope changes from a stable to an unstable condition. Here the stone and water, are the perfect condition for to give rise to landslides. Slope material that becomes saturated with water may develop into a debris flow or mud flow. Earthflows are downslope, viscous flows of saturated, fine-grained materials, that move at any speed from slow to fast. Earthflows occur much more during periods of high precipitation (autumn, spring, and often in the summer), which saturates the ground and adds water to the slope content. On the all Berzunţi hills are present landslides, but the Dragomir hill is the most affectedly.

Key words: clay, marl, stone, slope, water, treeless, landslide.

Alunecările de teren reprezintă formele cele mai tipice şi mai extinse de pe argile şi marne. În Subcarpaţi, cu roci de molasă şi chiar flişoide, în care alternează des argile cu nisipuri, pietrişuri, tufuri, gresii, conglomerate, etc., popularea şi defrişarea au fost mai timpurii şi mai puternice. Alunecările de teren sunt cele mai dezvoltate procese geomorfologice şi în zona subcarpatică a comunei Bezunţi.

Comuna Berzunţi este situată în partea central-vestică a judeţului Bacău, pe valea pârâului cu acelaşi nume Berzunţi, afluent pe partea dreaptă a râului Tazlău. Perimetrul comunei Berzunţi se încadrează fizico-geografic în două subunităţi: Depresiunea Tazlău-Caşin (Subcarpaţii Tazlăului – Subcarpaţii Moldovei) şi Munţii Berzunţi (Carpaţii Moldo-Transilvani – Carpaţii Orientali).

Relieful comunei se caracterizează prin prezenţa văilor, dealurilor şi munţilor joşi. În cadrul acestor forme se suprapun următoarele elemente de relief: suprafeţe

orizontale de platouri, suprafeţe slab înclinate, culmi, versanţi, piscuri, şesuri aluviale, funduri înguste de văi, glacisuri coluvo-deluviale şi mici poduri de terase fluviatile. În teritoriu se remarcă următoarele microforme de relief: ogaşe, ravene, valuri, trepte, brazde de alunecare, albii, etc. Acestea se înscriu în principal pe versanţi.

Altitudinea minimă a teritoriului este de 255 m pe pârâul Moreni. Altitudinea maximă este de 984 m. în Măgura Berzunţi. Dealurile subcarpatice au altitudini de 400-500 m, astfel: cea mai mare înălţime o întâlnim în Dealul Dragomir (situat în partea de est a comunei)-517 m, urmează apoi Dealul Pietricica (situat în imediata apropiere a Munţilor Berzunţi)- 512 m, iar Dealul Puşcaşu (Pipirig –situat în partea de sud) are o altitudine maximă de 407 m şi Dealul Secăturii (amplasat în partea de nord ) are o altitudine de aproximativ 400 m.

Versanţii sunt elementul predominant în teritoriu. Forma versanţilor este predominant mixtă (convex-concavă) şi în trepte. În zona subcarpatică a comunei, expoziţia versanţilor este predominant spre sud, est şi nord. Înclinarea formelor de relief (panta) este cuprinsă între 10şi peste 450. Cele mai răspândite pante sunt cele cuprinse între 60 şi 150, acestea ocupă 60-65% din suprafaţa depresiunii, dar şi cu pante mari de 16-200 sau peste 200.

Versanţii, predominant sunt despăduriţi, pe ei practicându-se nu numai un păstorit abuziv dar şi cele mai multe culturi pomicole şi viticole. Alunecările de teren constituie procesul cu rol principal în imprimarea fizionomiei majorităţii versanţilor. Popular, acestea sunt numite: rupturi, fugituri, pornituri şi hârtoape. Deosebirile care apar în forma şi

dimensiunile porniturilor sunt legate de diferenţele locale înregistrate în dinamica lor determinate de tipul depozitelor deplasate, gradul de umezire al acestora, modul de folosinţă al terenurilor, variaţia locală a pantelor, cauzele care au determinat declanşarea lor.

Aceste procese sunt cauzate într-o formă directă sau indirectă, de existenţa unor mase de argile sau de formaţiuni argiloase, care joacă un rol de orizont de alunecare fie pentru ele însele, fie pentru rocile ce li se suprapun. Fenomenul este precedat întotdeauna de o umezire puternică.

Alunecările reprezintă o formă de evacuare rapidă a materialelor pe versanţi, specifice pantelor cu înclinări relativ mari. Mişcarea afectează nu numai pătura de alterare ci şi strate în loc, uneori pe adâncimi foarte mari.

În comuna Berzunţi, aceste procese sunt foarte frecvente, deoarece întrunesc condiţiile necesare producerii lor. Astfel, din alcătuirea litologică a zonei, am putut observa că argila este roca frecventă, întâlnită şi în partea montană a comunei, cât şi în partea subcarpatică; extinderea mare a alunecărilor a fost favorizată de dominarea complexului argilo – marno - grezos, de alternanţa deasă a rocilor cu grade diferite de permeabilitate. Apoi, panta (15-25 0) este un alt factor, la fel de răspândit, iar declanşatorul proceselor – apa – poate proveni din precipitaţii, în toate anotimpurile, sau chiar din pânza freatică şi determină umezirea rocilor de suprafaţă mărind greutatea lor, micşorează coeficientul de frecare internă, compacitatea şi forţa de coeziune a rocilor şi determină punerea în mişcare a deluviului de alunecare pe un substrat lubrefiant. Condiţiile climatice în ansamblu, de tip temperat continental moderat, cu precipitaţii medii multianuale cuprinse între 600 şi 700 mm/an, a căror maximă se înregistrează în perioada mai-iunie şi care vara au frecvent caracter de aversă, sunt favorabile alunecărilor de teren.

În afară de apă, pantă şi rocă, alte cauze care conduc la declanşarea de alunecări pot fi: mărimea greutăţii locului; mişcările neotectonice de înălţare care au dus la adâncirea albiilor minore, deci la subminarea bazei versanţilor, ceea ce a determinat reactivarea în masă a alunecărilor pe versanţii care întruneau şi alte condiţii favorabile; cutremurele de pământ au şi ele un rol destul de important, ştiut fiind că regiunea respectivă se află într-o zonă cu seismicitate ridicată (magnitudine 7 - 8 0); omul, conştient sau nu, direct sau indirect, prin activitatea sa a intervenit în modelarea scoarţei şi în primul rând a contribuit la declanşarea alunecărilor şi la extinderea lor: despăduririle; dezvoltarea reţelei de drumuri fără a se lua măsuri de consolidare; etc.

Cauzele enumerate mai sus pot avea rol pregătitor sau rol declanşator într-o anumită alunecare. Fundamentale rămân apa, roca şi panta. Perioada de pregătire poate fi foarte îndelungată, alteori destul de scurtă, condiţiile locale şi întâmplătoare jucând un rol adesea deosebit.

În cadrul comunei am identificat numeroase alunecări de teren în diferite stadii de evoluţie. Astfel am identificat alunecări bruşte, fără faze premergătoare (unele alunecări care s-au produs brusc în versantul nordic al Dealul Dragomir, versantul estic al Dealului Pietricica, versantul nordic al Dealului Puşcaşu, etc.). Aceste alunecări bruşte domină în teritoriu, fiind cele mai dezvoltate. De asemenea se întâlnesc şi alunecări de teren care vor urma să se producă. Acest lucru este dat de crăpături adânci (30-40 cm) perpendiculare pe viitoarea direcţie de alunecare (versantul estic al Dealului Dragomir); apariţia unor izvoare (cauzate de rupturi interioare ce au schimbat direcţia de scurgere a pânzelor freatice - versantul sudic al Dealului Pietricica); apariţia unor denivelări, ondulări ( pe toate dealurile comunei).

Alunecarea de fapt începe printr-un moment de declanşare. Astfel are loc în partea sa superioară, unde, pe linia unor crăpături mai vechi, se produce o rupere a masei, care porneşte în aval. Pe locul desprinderii rămâne un perete abrupt, de formă arcuită, rectiliniu, numit nişă sau râpă de alunecare. Al doilea elemente după nişă, îl constituie corpul alunecării. Acesta se

deplasează în cadrul unui jgheab de alunecare, mărginit pe laturi de abrupturi dispuse longitudinal; baza acestuia poartă denumirea de pat de alunecare şi este întotdeauna din argilă în stare plastică. În cadrul versanţilor comunei, corpul alunecărilor de teren prezintă forme şi mărimi diferite. Aspectele cele mai generale sunt microformele, ce apar în corpul propriu-zis, şi partea terminală cunoscută sub numele de fruntea alunecării.

Microformele întâlnite în cadrul alunecărilor de teren sunt: ondulări crăpături, trepte şi brazde. Cele mai frecvente tipuri, întâlnite în zonă, sunt cele în trepte. Râpele de alunecare din cadrul acestor procese au dimensiuni diferite, de la câţiva metri pătraţi până la câteva sute de metri. Corpul alunecări are şi el diferite mărimi. Fruntea alunecărilor s-a întâlnit, oprită, în general, pe pantă, acest lucru arătând că alunecarea de teren nu s-a încheiat, doar pe valea Butucarului şi pe valea Cernului s-au întâlnit alunecări, a căror frunte s-a oprit în luncă.

În cadrul alunecărilor din zona studiată nu s-a identificat valuri de refulare a alunecărilor, deoarece viteza de curgere şi masa alunecată nu au fost mari.

Din configuraţia alunecărilor de teren din comună, putem afirma că viteza producerii acestora a fost variabilă, unele s-au produs lent, altele mai repede. Astfel pe aproape toţi versanţi s-au întâlnit alunecări de teren care se produc cu viteze mici, în zonele cu pantă mai redusă. Aceste alunecări se prezintă în teritoriu ca alunecări stabilizate, dar în timp, după perioadele mai ploioase, aceste alunecări îşi continuă deplasarea, se deplasează pe suprafeţe mici. Tot datorită perioadelor de ploioase, pe versanţii cu pante mai mari (versantul estic al Dealului Pietricica, versantul nordic al dealurilor Puşcaşu şi Dragomir) s-au produs alunecări de teren cu viteze mari, cu deplasări ale corpului alunecării pe suprafeţe mari. La acestea din urmă unele alunecări s-au stabilizat, iar la altele procesul poate continua după o nouă perioadă umedă.

Alunecările de teren, identificate, pot fi clasificate după forma pe care o îmbracă şi în funcţie de adâncimea afectată de alunecări. Forma alunecărilor din regiunea comunei Berzunţi, este de alunecări în valuri, în trepte şi alunecări - surpări. Predomină însă alunecările superficiale ( în valuri). Menţionăm că acestea sunt asociate cu cele în brazde, adesea şi cu cele în trepte, având un microrelief complex. De asemenea, în cadrul treptelor există şi valuri.

În funcţie de adâncime, alunecările de teren se produc doar în pătura de alterare. Alunecările în pătura de alterări sunt foarte extinse pe pantele dealurilor comunei folosite ca păşuni sau fâneţe. Sunt reduse ca suprafaţă, cuprinzând câţiva metri sau zeci de metri pătraţi. La acest tip de alunecări se deosebeşte net o râpă arcuită de desprindere, adâncă de 1-3 m , după care urmează o serie de brazde de alunecare. Acestea prezintă o arcuire inversă decât a râpei, astfel că pe ansamblu, conturul alunecării apare ca o elipsă, cerc deformat, sau limbă. În partea inferioară a lor nu se poate deosebi o frunte individualizată şi, o altă caracteristică, este faptul că nu ajung niciodată până la baza netedă a versantului; ele rămân suspendate pe pantă şi domină mai ales fâşia inflexiunilor de versant.

Producându-se în pătura de alterare, alunecările afectează numai stratele argiloase situate la suprafaţă. Alunecările se remarcă prin ondulări de suprafaţă, cu diferenţieri de nivel reduse; râpa de desprindere nu este prea mare, masa alunecă pe un jgheab delimitat de crăpături longitudinale distincte. Declanşarea, de obicei, nu are caracter catastrofal. Adesea mişcarea începe dinspre aval şi se continuă prin înaintarea regresivă a râpei de desprindere. Pe ansamblu, alunecarea îmbracă forma unei limbi, ce se opreşte în lunca sau albia unei văi. (Anexa nr. 1).

Aceste procese nu sunt noi în comună. Ele se produc încă din vechime, dar cu o intensitate mai redusă. Acest lucru se datora gradul mai ridicat de împădurire al comunei. În prezent suprafaţa ocupată cu pădure a scăzut (pădure încă face parte din peisajul comunei, ocupând aproape jumătate din suprafaţă), iar acest lucru a generat o serie de noi alunecări de teren. Astfel se pot identifica pe teritoriul comunei Berzunţi, alunecări de teren în diferite grade de stabilizare.

După gradul de stabilitate al alunecărilor, le putem clasifica: alunecări stabilizate şi alunecări nestabilizate. Pe culmile estice ale dealurilor Dragomir şi Pietricica se pot identifica două alunecări de teren stabilizate, unde vegetaţia îmbracă, în prezent, corpul alunecării, râpa de alunecare şi jgheabul pe care s-a produs alunecarea. Alunecările de teren care predomină pe toţi versanţii sunt cele nestabilizate.

Cele mai multe alunecări s-au întâlnit pe culmile nordice a dealurilor Dragomir şi Puşcaşu, dar şi pe culmile estice a dealurilor Pietricica şi Dragomir, cele mai puţine s-au întâlnit pe culmile vestice şi sudice. Cel mai afectat de alunecări de teren, în diferite stadii, este Dealul Dragomir.

Alunecările de teren se manifestă în teritoriu, în zona subcarpatică, pe 1862 ha, dar le putem întâlni pe suprafeţe mai mici şi în zona montană a comunei. În zona montană, rocile se prezintă în alternanţă, dar cele plastice au o pondere mare. De asemenea, o pondere mare o au şi stratele groase de gresii în combinaţie cu argile şi marne. Şi aici, defrişările au fost cauza alunecărilor de teren. Astfel, s-a identificat, pe culmea estică a Munţilor Berzunţi, o alunecare de teren, de mare dimensiune, în care au fost angrenate blocuri mari de gresii. Forma pe care o îmbracă alunecarea este în valuri.

Şi împotriva acestor procese geomorfologice, importante şi care sunt caracteristice zonei, se impun măsuri de combatere cum ar fi: consolidarea şi protejarea versanţilor, plantaţii forestiere, păşunat raţional, etc.

BIBLIOGRAFIE

Ielenicz M., Pătru I.-G., Clius M., Subcarpaţii României, Editura Universitară, Bucureşti, 2005,Posea Gr., Ilie I., Grigore M., Popescu N., Geomorfologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, Posea Gr., Geomorfologia României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002,Posea Gr., Geografia fizică a României, Partea I, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003,

Alunecare de teren pe culmea nordică a dealului Dragomir