Componentele Parodontului.

Parodontiul marginal:

Parodontiul superficial sau de

invelis:

gingie cu : epiteliu gingival,

corion gingival,

ligamente supraalveolare.

Parodontiul profund de sustinere sau

functional:

cement radicular,

Desmodontiu, (Periodontiul)

os alveolar.

Unde este situat periodontiul Periodontiul este un tesut localizat in spatiul dintre lama

compacta a alveolei si cementul radicular sau fanta periodontala

Coroana

Colul R

a

d

a

c

i

n

a

Smalt Spatiu integlobular

Spatiul odontoblastic

Pulpa cu vase si nervi

Epiteliu gingival

Desmodontiu (Periodontiu)

Cementul

Canalul radicular

Osul alveolar

Este un tesut de tip conjunctiv, cu grad ridicat de mineralizare, care acoperă suprafața radiculară a dinților și, uneori, o mică porțiune din coroana dintelui.

Cementul este intrefața dintre rădăcina dintelui și desmodonțiul din spațiul dento-alveolar.

Are o culoare alb-gãlbuie si o grosime initialã de 14 – 650 microni, care se modificã si diferã cu vârsta si topografia.

Cementul este de douã feluri:

primar si secundar. Cementul primar este de regulã de tip acelular, iar cel secundar este de tip celular.

Ambele tipuri de cement au o matrice organicã care se calcificã si contin fibrile de colagen.

Cementul primar(acelular) este depus în straturi succesive, paralele cu suprafata radicularã, sub formã de lamele si are rolul de a ancora fibrele ligamentare periodontale. Fibrele sunt înserate cu un capãt în cement si mineralizate la acest nivel. Cementul acelular contine substante anorganice pânã la 65 %, apã – 12 %, si substante organice -23%, este mai gros în zonele de furcatie a rãdãcinilor si la apex.

Cementul secundar(celular) este situat în jumătatea apicală a rădăcinii și la nivelul furcațiilor dinților pluriradiculari. În porțiunea mijlocie a rădăcinii cementul celular poate acoperi o porțiune de cement acelular depus anterior.

Cementul primar si secundar

cementul acoperă smalțul cervical în 60-65% din cazuri (fig. a);

cementul vine în contact cu smalțul în 30% din cazuri (fig. b);

cementul nu se întâlnește cu smalțul, lăsând o mică porțiune de dentină descoperită, în 5-10% din cazuri (fig. c).

Raportul topografic între smalț și cement poate fi:

Totalitatea structurilor din spațiul dento-alveolar formează un complex morfofuncțional, denumit desmodonțiu.

Spațiul dento-alveolar are forma de clepsidră, fiind mai îngust în zona de roație a dintelui – hypomochlion – și mai larg în zona cervicală, respectiv apicală. Spațiul dento-alveolar este vizibil pe imaginea radiologică ca o zonă de radiotransparență crescută.

Prin poziția punctului hypomochlion mai aproape de apex, aproximativ la unirea a 2/3 coronare ale rădăcinii cu 1/3 apicală, lățimea spațiului dento-alveolar înspre coronar va fi mai mare decât spre apical, datorită amplitudinii mai mari a brațului de pârghie de 2/3 față de 1/3 din lungimea rădăcinii. În medie spațiul dento-alveolar măsoară 0.35mm spre coroana dintelui, 0.25mm spre apex si 0.17 mm în zona hypomochlion.

Largimea spatiului periodontal:

Dimensiunile spațiului dento-alveolar, deci ale desmodonțiului, variază în funcție de: vârstă: este mai larg la adolescenți și

tineri decât la vârstnici; gradul de erupție: este mai îngust la

dinții neerupți și incluși; gradul de funcționalitate a dintelui:

este mai larg la dinții cu funcție normală, activi și mai îngust la dinții fără antagonști;

hiperfuncția prin suprasolicitare mărește dimensiunile spațiului dento-alveolar;

inflamația desmodonțiului; afecțiuni sistemice: sclerodermia se

însoțește de o lărgire a spațiului dento-alveolar;

Desmodontiu

substanță fundamentală;

celule; fibre; vase și nervi.

Structura Desmodontiului

Este o matrice organica nefibroasa, in care sunt inglobate componentele desmodontiului.

Din punct de vedere chimic, substanta fundamentala este formata din macromolecule de proteoglicani si glicoproteine.

Substanta fundamentala:

Celulele mezenchimale nediferențiate

Fibroblaștii

Osteoblaștii

Cementoblaștii

Osteoclastele

Odontoclastele

Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG

Celulele. Tipuri

Celulele din desmodonțiu au funcția principală de menținere a sistemului fibrelor ligamentului periodontal prin sinteză de noi fibre și remodelarea celor existente. Dintre celulele desmodonțiului se disting:

Celulele mezenchimale nediferențiate dotate cu un înalt potențial de transformare în celule ca: fibroblaști, cementoblaști, osteoblaști. Ele joacă un rol estențial în procesele de structurare normala a desmodonțiului, cementului și osului alveolar. De asemenea, participă alături de alte sisteme raparatorii la fenomene de regenerare după intervenții chirurgicale asupra parodonțiului marginal.

Fibroblaștii formează marea majoritate celulară a desmodonțiului și sunt orientați cu axul lung, paralel cu cel al fibrelor principale. Funcția principală a fibroblaștilor constă în sinteza moleculelor de colagen care formează fibrile și fibre. De asemenea, sintetizează matricea de proteogicani din jurul fibrilelor.

Celulele

Osteoblaștii sunt situați în desmodonțiu înspre osul alveolar, în zonele de osteoformare și de osteomodelare alveolară. Pot fi situați și în interiorul osului alveolar, în lacune, ca osteociți.

Cementoblaștii sunt dispuși spre suprafața cementului și participă în procesul de cementogneză.

Osteoclastele acționează împreună cu osteoblaștii în remodelarea osului alveolar.

Odontoclastele sunt celule cu rol în reabsorbția țesuturilor mineralizate, iclusiv cementul, fără a se integra fucțional cu cementoblaștii. De altfel, remodelarea cementului este un fenomen mai rar decât remodelarea osului alveolar.

Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG și diafragma epitelială în cursul cementogenezei și sunt cunoscute ca resturile epiteliale ele lui MALASSEZ.

Celulele de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente în număr redus în desmodonțiul normal.

Celule

fibrele de colagen

fibre de oxytalan

fibre elastice

Fibrele desmodontale. Ligamentul periodontal.

1 •Fibrele crestei alveolare

2 •Fibrele orizontale

3 •Fibrele oblice

4 •Fibrele apicale

5 •Fibre interradiculare

Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal

Fibrele crestei alveolare sunt ușor oblice, se întind de la marginea osului alveolar spre cementul radicular, sub epiteliul joncțional.

Fibrele orizontale sunt dispuse în unghi drept față de axul longitudinal al dintelui, de la creasta alveolară la cementul radicular.

Fibrele oblice sunt cele mai numeroase și constituie suportul principal de susuținere a dintelui în alveolă. Se întind de la osul alveolar spre cement, unde se inseră mai apical decât pe os.

Fibrele apicale se întind radiar, oblic sau chiar vertical de la vârful rădăcinii la osul înconjurător.

Funcția de preluare a solicitărilor dentare

Funcția de structurare și restructurare tisulară

Funcția de nutriție

Funcția senzitivă și senzorială

Functiile Periodontiului:

Rezistența fata de forțele

ocluzale de impact;

Transm. forțelor ocluzale către os. alveolar

Protecția form.

vasculo-nervoase

Menținerea unor relații

normale gingivo-dentare.

Funcția de preluare a solicitărilor dentare asigură:

este expicată prin mai multe teorii:

Rezistența față de forțele ocluzale de impact (Functia de amortizare)

Teoria sistemului vâsco-elastic

Conform acestei teorii, forțele de impact împing lichidul desmodontal în spațiile osului medular prin orificiile laminei dura. După depletiția lichidului intercelular, fibrele ligamentului periodontal se întind prin dezondulare și produc o compresie a vaselor din care se extravazează un ultrafiltrat sanguin care reface volumul lichidului intercelular.

Teoria tensiunii ligamentare atribuie rolul principal fibrelor de colagen care, care în cursul solicitărilor, prin impact se dezondulează și transmit tensiunea sub formă de tracțiune asupra osului alveolar. Acesta suferă o deformare elastică tranzitorie care, dacă nu este excesivă este neutralizată de osul bazal al maxilarului și al mandibulei.

Sexul

Dintii

Total 1 2 3 4 5 6 7 8

Masculin 25 23 36 40 40 72 68 48 1408

Feminin 18 15 22 26 26 46 45 36 936

In caz de lipsa a unui dinte functia lui o ia asupra sa dintele vecin. Aceste schimbari de functie duc la mobilizarea fortelor adaugatoare. Insusirea parodontului de a se adapta la fortele permanent schimbatoare declanseaza fortele de rezerva . Aceasta particularitate depinde de starea parodontului, de raportul dintre partea coronara si cea radiculara a dintelui, de suprafata radiculara, de virsta etc. Prin urmare, reiesind din gradul de intensitate a fortei musculare, fortei de rezistenta a parodontului si fortei de masticatie, putem sa presupunem ca in conditii fiziologice normale se utilizeaza numai 50% din forta totala a parodontului, pe cind cealalta parte se gaseste in rezerva. Fortele de rezerva a parodontului pot fi antrenate, de exemplu, prin folosirea permanenta a produselor alimentare dure. In scopul dezvoltarii unui sistem stomatognat armonizat morfologic si functional si a declansarii fortelor de rezerva se recomanda folosirea produselor alimentare dure.

Pentru determinarea rezistentei parodontului la presiunea masticatoare Bleck a construit un aparat special - gnatodinamometrul, care prezinta doua branse unite cu o spirala si un indicator, care determina marimea fortei dezvoltate asupra spiralei, in kg. Dupa ce virfurile branselor sint instalate pe suprafata ocluzala intre doi dinti, se propune de a stringe maxim arcadele dentare, urmarind deplasarea arcului pe cadranul indicatorului. Discipolii lui Bleack au modificat gnatodinamometrul mecanic ( Haber, Tissembaum), iar Rubinov, Perzaskevici au construit gnatodinamometrul electronic. Investigatiile facute in acest domeniu au dat dovada de o mare varietate a indicilor, deoarece rezistenta periodontiului la forta aplicata depinde de numerosi factori cum ar fi: starea parodontului, maladiile suferite in trecut si cele concomitente, starea genereala, psihica, tipul de ocluzie, virsta, timpul masurarii ( dimineata, ziua, seara) etc.

Aparatele de determinare a rezistentei parodontului.

Amar S, Chung KM, Influence of hormonal variation on the periodontium in women, Periodontology 2000, 1994:6: 78-87.

Dumitriu HT, Dumitriu Silvia, Paradontologie, Ed.”Viața medicalã Româneascã”, Bucureşti, Ed.I: 1997; Ed.II: 1998; Ed.III: 1999.

Protetica Dentara, Ilarion Postolachi. 1993

V. SEVERINEANU.- Odontologie si Parodontologie. Ed. Didactica si Pedagogica., Bucuresti-1977.

MONICA TOADER-RADU - DINTELE SI PARODONTIUL {1997}

Multumesc Pentru Atentie!!!