1
APA SURSA INEPUIZABILĂ DE ENERGIE Elev J oiţa Andreea Maria Clubul Copiilor Costeşti, Judeţul Argeş Strada Ştrandului, nr. 17, tel. 0728315902 Prof. coordonator, Sofia VASILESCU Cel mai preţios înveli ş al pământului este hidrosfera, înveli ş ul de apa ap Terrei, leagănul vieţii, elementul fără de care via ţ a nu ar fi posibilă în forma pe care o cunoaştem noi pământenii şi poate element indispensabil pentru orice forma de viaţă . Apa acoperă , în toate formele sale, legată sau liberă , cca 70,8% din suprafa ţ a pământului, şi ar alcătui o sferă cu un diametru de 1.385 km. Apa a permis existenţa si evolu ţ ia vie ţ ii pe Terra către forme inteligente, a permis existenta şi dezvoltarea în final a civiliza ţ iei umane. Studiul de faţă relevă un nou rol al apei, acela de sursa inepu izabilă de energie, nepoluantă şi atât de necesară civilizaţiei umane. Omenirea trece d eja printr- o acuta criză de energie, sub toate formele ei , iar posibilităţile convenţionale de compensare a deficitului sunt limitate, poluante , costisitoare, riscante si in final distructive pe termen mediu si lung. Prin acest studiu aducem laolaltă nenumăratele posibilităţ i de utilizare a apei ca sursa de energie. Începând din antichitate oamenii au folosit energia apei, for ţ a hidraulica fiind printre primele pârghii de progres al civiliza ţ iei. Sunt cunoscute datele istorice şi arheologice care atesta utilizarea for ţ ei de curgere a apei, for ţ a aburului, culmi nând cu utilizarea in turbine electrice a presiunii apei. Acestei utilizări i se adăuga in lumea moderna o serie de alte nenumărate posibilit ăţ i de a utiliza apa pentru a produce energie (termica, electrica, geostaţionară, chimica.) . Lucrarea de fata aduna laolal cele mai importante modalităţi şi principii de utilizare a apei pentru producerea de energie (verde, nepoluanta, ecologica) începând cu energia produsa de cursurile de apa, maree, diferen ţ ele de temperatura dintre straturile de apa din oceane, energia apelor termale, energia geosta ţ ionara (principiul perpetuum mobile de ultima genera ţ ie), pompele calorice si energetice, energia osmotica ( determinată de diferenţele de salinitate, pe principiul pompei de sodiu) , şi in final energia chimica generată de simpla trecere a apei prin nanomateriale speciale descoperite recent (nanomat erialul din dioxid de titan). Lucrarea de faţă este mai mult decât o simplă trecere in revistă, scopul ei este de a incita curiozitatea, creativitatea, de a oferi un tot unitar al direcţiilor nebănuite de utilizare a apei. Este de asemenea un semnal in favoarea conservării acestei resurse care suferă deseori de pe urma civiliza ţ iei umane, este explo atată excesiv si brutal de ş i oferă atât de multe posibilităţ i de rezolvare a problemelor cu care se confrunta omenirea şi este cu adevărat leagănul perpetuu al vieţ ii.

Apa Sursa Inepuizabilă de Energie

Embed Size (px)

DESCRIPTION

referat

Citation preview

  • APA SURSA INEPUIZABIL DE ENERGIE

    Elev Joia Andreea Maria Clubul Copiilor Costeti, Judeul Arge

    Strada trandului, nr. 17, tel. 0728315902 Prof. coordonator, Sofia VASILESCU

    Cel mai preios nveli al pmntului este hidrosfera, nveliul de apa ap Terrei, leagnul vieii, elementul fr de care viaa nu ar fi posibil n forma pe care o cunoatem noi pmntenii i poate element indispensabil pentru orice forma de via. Apa acoper, n toate formele sale, legat sau liber, cca 70,8% din suprafaa pmntului, i ar alctui o sfer cu un diametru de 1.385 km. Apa a permis existena si evoluia vieii pe Terra ctre forme inteligente, a permis existenta i dezvoltarea n final a civilizaiei umane. Studiul de fa relev un nou rol al apei, acela de sursa inepuizabil de energie, nepoluant i att de necesar civilizaiei umane. Omenirea trece deja printr-o acuta criz de energie, sub toate formele ei, iar posibilitile convenionale de compensare a deficitului sunt limitate, poluante, costisitoare, riscante si in final distructive pe termen mediu si lung. Prin acest studiu aducem laolalt nenumratele posibiliti de utilizare a apei ca sursa de energie. ncepnd din antichitate oamenii au folosit energia apei, fora hidraulica fiind printre primele prghii de progres al civilizaiei. Sunt cunoscute datele istorice i arheologice care atesta utilizarea forei de curgere a apei, fora aburului, culminnd cu utilizarea in turbine electrice a presiunii apei.

    Acestei utilizri i se aduga in lumea moderna o serie de alte nenumrate posibiliti de a utiliza apa pentru a produce energie (termica, electrica, geostaionar, chimica.). Lucrarea de fata aduna laolalt cele mai importante modaliti i principii de utilizare a apei pentru producerea de energie (verde, nepoluanta, ecologica) ncepnd cu energia produsa de cursurile de apa, maree, diferenele de temperatura dintre straturile de apa din oceane, energia apelor termale, energia geostaionara (principiul perpetuum mobile de ultima generaie), pompele calorice si energetice, energia osmotica (determinat de diferenele de salinitate, pe principiul pompei de sodiu), i in final energia chimica generat de simpla trecere a apei prin nanomateriale speciale descoperite recent (nanomaterialul din dioxid de titan). Lucrarea de fa este mai mult dect o simpl trecere in revist, scopul ei este de a incita curiozitatea, creativitatea, de a oferi un tot unitar al direciilor nebnuite de utilizare a apei. Este de asemenea un semnal in favoarea conservrii acestei resurse care sufer deseori de pe urma civilizaiei umane, este exploatat excesiv si brutal dei ofer att de multe posibiliti de rezolvare a problemelor cu care se confrunta omenirea i este cu adevrat leagnul perpetuu al vieii.