ARCHETYPAL STRUCTURES AND STIGMERGIC BEHAVIOURS - … 04 10.pdf · 3 Sfântul Augustin, Solilocvii, trad., studiu introductiv şi note Gheorghe I. Şerban, Editura Humanitas, Bucureşti,

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: History and Cultural Mentalities

120

ARCHETYPAL STRUCTURES AND STIGMERGIC BEHAVIOURS

Adriana Claudia Cîtea, Assoc. Prof., PhD, “Ovidius” University of Constanța

Abstract: The study aim to define the stigmergy in the archetypal structure. In this type of

identity, fundamental is the common goal. The stigmergy is dominated by the memory and the

history. The link between the stigmergy and the archetypal structure is a pattern of

accomodation which is dominated by heredity and personal history.

Keywords: bootstrap, archetipology, stigmergy, identity

Conceptul de Bootstrap folosit de David Bohm1 şi de Geoffrey Chew în mecanica

cuantică defineşte o viziune holistă asupra lumii, conform căreia părţile unui sistem nu pot fi

analizate şi înţelese decât în dependenţă de starea întregului sistem. Modalitatea de înţelegere

a fenomenelor este pars pro toto- partea reflectă, reprezintă întregul.

Acest tip de abordare se regăseşte şi în gândirea mistico-religioasă: diferenţialele

divine2, eonii (în neoplatonism), structura sephiroth (în mistica iudaică), rationes seminales

(arhetipuri ale tuturor lucrurilor, „sădite” în lume de Creator, odată cu Geneza3), logoi

spermatikoi (cuvintele-seminţe, în stoicism4), syzigoi (perechile de contrarii din „ţesătura”

lumii, în gnosticism) sau energiile divine (în creştinism) pentru a explica plenitudinea divină

şi modurile sale „cenzurate” de manifestare5, adaptate la dimensiunile limitate ale lumii.

1 D. Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Editura Humanitas, Humanitas, 1995; Sergiu Berian, Vistrian Mătieş,

Transdisciplinaritate şi mecatronică, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011, p. 62-66. 2 Lucian Blaga, Diferenţialele divine, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997. 3 Sfântul Augustin, Solilocvii, trad., studiu introductiv şi note Gheorghe I. Şerban, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 41 4 Nikolaos Matsoukas, Istoria filosofiei creştine, Editura Bizantină, Bucureşti, 2000, p. 191-219 5 Lucian Blaga, Diferenţialele divine, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, passim.


121

Teoria bootstrap-ului este compatibilă şi cu teoriile mistice iudaice ma’amaroth şi

ma’albus care imaginează universul ca text, în continuă scriere, în care „literele divine” sunt

sursa unor infinite combinaţii, iar spaţiile dintre litere asigură procesul inepuizabil al genezei6.

Cu diferenţialele divine, fragmente infinitezimale dintr-un tot substanţial, transspaţial,

al Divinităţii creatoare ne aflăm în faţa unor structuri liminare, a unor arhetipuri dinamice

purtătoare de virtualităţi simple. Substanţa diferenţialelor prefigurează orice altă structură

substanţială; cuantele de energie, materia redusă la expresia electronică sau protonică sunt

înţelese astfel ca rezultat al proceselor de integrare şi organizare a diferenţialelor divine7.

Fiinţările dumnezeieşti8 ca şi diferenţialele divine9 reprezintă tiparul în care lumea îşi

defineşte natura logosică. Fiinţările şi diferenţialele nu sunt ierarhizate pornind din Monadă

(ca în panteism); între Fiinţări relaţia este de intermobilitate, iar între diferenţiale, de

complementaritate. Organizarea diferenţialelor capătă un aspect domenial, în funcţie de

apropierea sau depărtarea de „Nucleul Anonim”.

Paradigma creaţionistă a lui Lucian Blaga este aceea a unui centru metafizic- Marele

Anonim, capabil de a se reproduce ad indefinitum, fără a se epuiza şi fără a asimila substanţe

din afară10. Modelul lui Blaga este unul matematic cantorian: Marele anonim este echivalentul

lui Aleph 0, monada din care sunt emise după o lege dată, şiruri numerice infinite, care nu

epuizează unitatea primordială.

Marele Anonim nu generează lumi, ci este generator de teogonii, deoarece produce

existenţe de aceeaşi amploare substanţială (cu care nu se află însă într-o unitate perihoretică,

aşa cum propune paradigma creştină a consubstanţialităţii ipostatice), dar autarhice, având

tendinţa de a se substitui între ele şi de a produce teoanarhie. Pentru a evita teoanahia, Marele

Anonim îşi cenzurează posibilităţile creatoare, astfel încât orice creaţie directă va fi un

6 Moshe Idel, Cabala, noi perspective, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, p. 191-204. G. Scholem, Cabala şi simbolistica ei,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 140-141. 7 Lucian Blaga, op. cit, p. 55-57. 8 Ibidem. 9 Lucian Blaga, Diferenţialele divine, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, passim. 10 Ibidem, p. 26.


122

fragment divin infinitezimal. Modelul ktiziologic propus de filosoful român este cel al genezei

prin diferenţiale11.

Diferenţialele divine sunt minime substanţiale, purtătoare ale unor structuri virtuale,

retuşate prin cenzura transcendentului.

Autocenzura transcendentului în diferenţiale divine prezintă similitudini cu teoria

maximului contras a lui Nicolaus Cusanus12: Creatorul se adaptează la creaţia sa, limitându-se

prin Întrupare. În gândirea cusaniană, Christos este maximum contras, dar şi Absolut: „illus

maximus, quod simul est contractum et absolutum”.

Maximul absolut este incomprehensibil, dar sesizabil în necuprinderea sa conceptuală.

Este limita de coincidenţă între maximum şi minimum, Terţul inclus din teoria

transdisciplinară13. Maximalitatea absolută reprezintă simultan infinitul şi limita ultimă a

tuturor lucrurilor. Ideea cusaniană de infinit are astfel un punct comun cu ideea de peras

hodegos, interval infinit mărginit la un capăt, dar tinzând la infinit, din teologia dionisiană.

Această maximalitate cuprinde în act toate lucrurile posibile (punct în care teoria cusaniană

aminteşte de rationes seminales augustiniene). Lumea este produsul unui proces de

generare14, repetitivă a unităţii primordiale, urmată de o processio- generare extensivă, de la

un lucru la altul. În matematica divină cusaniană, Tatăl este Unitatea, Fiul este Egalitatea,

Sfântul Duh este expresia relaţiei de iditate (unitate, unificare) între Tată şi Fiu.

Fiecare diferenţială îşi are propriul tiraj infinit şi produce catene de structuri virtuale;

Fiinţările „se revarsă” în viul Creaţiei. Universul Fiinţărilor Divine are aspectul unui text

rostit la imperativ; universul diferenţialelor pare compus din tiraje infinite de fraze inspirate

de atributele divine.

Fiecare Fiinţare este înzestrată cu propriul „viu de creaţie”, fiecare nume divin (în sens

areopagitic) fiind sursa unei virtualităţi de creaţie. Ieşirea spre lume se face şi în cazul

Fiinţărilor şi în cazul diferenţialelor după principiul mărimilor transfinite: fără afectarea

11 Ibidem, p. 31. 12 De docta ignorantia I, ediţie bilingvă, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Andrei Bereschi, Editura Polirom,

Iaşi, 2008. 13 Bsarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea,Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 53-79. 14 Nicolaus Cusanus, op. cit., cap. VIII, De generatione aeterna.


123

Principiului Prim, Fiinţa de Creaţie fiind prima entitate, un fel de Aleph 0 al transfinitului

creştin.

Nu poate fi omisă o comparaţie posibilă între teoria diferenţialelor divine şi mai noua

teorie a variabilelor ascunse, din fizica cuantică. Variabilele ascunse au fost definite pornind

de la supoziţia einsteiniană că în spatele aspectului probabilist al mecanicii cuantice se află o

structură profundă, o lume de parametri ascunşi, supuşi legii cauzalităţii globale şi

principiului nonseparabilităţii15; greu de ignorat este şi similitudinea dintre structura sizigiilor

gnostice- combinaţii de ipostaze, atribute şi energii divine, rezultate din procesul de trecere de

la Unicitatea divină absolută la Pluralitatea în unicitate (Abis-Tăcere, Logos-Zoe, Telethos-

Sofia etc) şi perechile Heisenberg16- combinaţii de mărimi pe care nu le putem analiza şi

măsura în acelaşi timp, cu precizie absolută, dar fără de care nu putem defini sistemele de

referinţă spaţio-temporale: poziţia şi viteza unei particule, energia şi timpul.

În plan microcosmic, arhetipologia dinamică se rezumă la motive structurale şi forme

ale indivizilor care sunt în acelaşi timp tipice şi transtipice, se manifestă într-un anumit

orizont şi într-o anumită perspectivă. Esenţa făpturilor poate fi astfel abordată ca sumă a

particularităţilor tipice şi transtipice, dar şi ca mod ontologic, ca fel de a fi şi orizont de

semnificaţii de care este legat un fel de a fi.

Pentru omul deplin (ca om generic şi individ) fiinţarea se face în orizonzul misterului

care trebuie revelat17.

Comportamentul stigmergic este tipic uman dar şi transtipic, deoarece se poate

constata la animalele şi insectele sociale. Comportamentul stigmergic are la bază o diviziune a

muncii, capabilitatea de a coopera pentru a realiza anumite obiective, structura colectivă

având la bază cel puţin două generaţii succesive, active18. Din comportamentul stigmergic

lipseşte însă comunicarea directă între indivizi, comunitatea ca sumă a indivizilor fiind

motivată de un scop comun şi nu de relaţionarea intracomunitară. Stigmergia este o formă de

15 D. Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 126-132. 16 Lawrence M. Krauss, Omul cuantic, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012, p. 35. 17 Ibidem, p. 64-65. 18 Ibidem, p. 205.


124

comunicare indirectă, mediată de necesităţile de mediu înconjurător. Comportamentul

stigmergic este condiţionat de memorie şi de o sumă de necesităţi stocastice, simple19.

Relaţia arhetip-comportament stigmergic

Existenţa arhetipurilor nu implică o relaţie specială între ele, dar arhetipologia

depăşeşte câmpul de manifestare al comportamentului stigmergic, prin complexitate,

amploare culturală, relaţia cu ego-conştiinţa, cu memoria ereditară prin intermediul căreia

comportamentul arhetipal se transmite de la o generaţie la alta20.

Puntea între structurile stigmergice şi structurile arhetipale ar putea fi etologia, care

studiază tipare de adaptare înnăscute. Comportamentul stigmergic ar putea avea drept cauză

existenţa unor imagini ale situaţiilor-scop. Astfel, stimulii care declanşează comportamente

instinctive sunt selectaţi de un sistem perceptual înnăscut21. Se poate presupune aşadar,

existenţa unor scheme comportamentale înnăscute care pot fi asimilate arhetipurilor, adaptate

la mediu22 .

Relaţia dintre comportamentul stigmergic şi cel arhetipal poate fi mediată şi de

raportarea la un lider. În „Studii despre societate şi religie”23, Freud reia în discuţie ipoteza

darwinistă a hoardei originare, dominate de un stăpân absolut. Într-o astfel de structură,

gândurile şi sentimentele tuturor indivizilor sunt orientate într-o direcţie bine determinată şi

predomină dorinţa de atingere imediată a scopurilor. Mai devreme sau mai târziu, Tatăl

Hoardei este idolatrizat, moment în care se produce ieşirea dintre limitele comportamentului

stigmergic; prin procesul de euhemerizare este asimilat unui erou civilizator, unei divinităţi,

devine subiectul unui cult, al unei mitologii şi îşi consolidează poziţia arhetipală în mentalul

colectiv.

Limita dintre comportamentul stigmergic şi cel arhetipal este mitificarea Tatălui

Hoardei şi apariţia cultului eroului/ zeului salvator.

19 Ibidem, p. 207-20. 20 Ibidem, p. 313. 21 A. Samuels, Jung şi post-jungienii, Editura Herald, Bucureşti, 2013, p. 186, îl citează în această problemă pe Fordham,

Biological theory and the concept of archetypes, 1957. 22 Pentru bibliografia asupra temei, A. Samuels, op. cit., p. 69-70. 23 S. Freud, Studii despre societate şi religie, Opere, IV, Editura Trei, Bucureşti, 2000, p. 87 şi urm.


125

Freud defineşte „individul de masă” în strânsă legătură cu instinctul gregar. Individul

de masă este lipsit de iniţiativă, suferă o regresie a personalităţii, manifestă un „suflet de

masă”, definit prin influenţă sugestivă, prin influenţa liderului. Instinctul gregar este analog

existenţei pluricelulare: individul se simte incomplet când este singur. Instinctul gregar este

caracterizat şi de un sentiment acut al datoriei. Spiritul colectiv nu-şi dezminte descendenţa

dintr-un mit al rivalităţii mimetice. Freud se plasează la acelaşi pol cu Hobbes: cheia spiritului

colectiv este inegalitatea de şanse în faţa obiectului dorit; dreptatea socială se construieşte

astfel pe suita renunţărilor individuale. Renunţarea este înţeleasă în cheie mimetică: un individ

renunţă la anumite lucruri pentru ca şi ceilalţi să renunţe, să nu le poată revendica, această

cerinţă a egalităţii fiind asociată sentimentului datoriei. Aşadar o atitudine iniţial ostilă

(rivalitatea mimetică) se transformă într-o legătură pozitivă, de identificare.

Uciderea violentă a conducătorului transformă hoarda în comunitate fraternă (ochlos-

hoarda se transformă în demos-popor). Proiectată în plan mitic, ea se poate transmite ca

modalitate de înnoire a puterii, însoţită de rituri violente ca pharmakon-ul, transferul de

culpabilitate asupra unui individ ca reprezentant al pacatului în sens comunitar, sau ca mit al

suveranităţii, autoritatea suverană fiind înţeleasă ca o condiţie a echilibrului social, natural.

Comportamentul stigmergic şi individuarea:

Posibilităţi (contexte) de abordare a naturii persoanei:

1. teologic: natura persoanei este definită pe baza dualismului suflet-trup:

persoana este suflet întrupat (în orfism, hermetism, gnosticism, iudeo-

creştinism). Unitatea persoanei este abordată din perspectiva

monismului de tip dual24;

2. abordarea psiho-somatică, holistă: persoana este trup însufleţit

(perspectiva platoniciană);

3. persoana ca sistem complex, capabil de autoorganizare, generator de

tipare comportamentale25

24 J. C. Polkinhorne, Exploring Reality, Yale University Press, 2005, p. 35-36, 57-58; Idem, Teologia în contextul ştiinţei,

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010, p. 116. 25 Ibidem, p. 118.


126

Persoana ca sistem complex este caracterizată de o impredictibilitate dată de suma

oportunităţilor sesizate sau dezvoltarea sa este dominată de liberul arbitru?

Ideea de persoană ca sistem poate fi înţeleasă în contextul renunţării la identitatea

axială în favoarea unei identităţi multiple, rezultate din necesitatea autoapărării,

deculpabilizării, adaptării la cerinţele sociale. Identitatea multiplă nu intră în contradicţie cu

comportamentul stigmergic; individul poate adera la un moment dat la un sistem de valori

comune şi la un scop comun. Individul în grupul condus de un lider, din paradigma freudiană,

nu este lipsit de voinţă proprie, aflat în căutarea unui arhetip patern, ci se supune unei

necesităţi de mediu, alegând comportamentul stigmergic pentru a evita izolarea,

marginalizarea.

Comportamentul stigmergic poate fi rezultatul unor conflicte interpersonale ca

reprezentări ale unor concepţii opuse despre lume, ca formă de manifestare a unei relaţii

conflictuale între universul interior şi cel exterior, ca tensiune între extraversie şi introversie26

care precede individuarea.

Comportamentul stigmergic şi cel narcisic ca exemplu de opoziţie binară, ca limite ale

evantaiului identitar îşi pot inversa polaritatea. Această trecere de la o extremă la cealaltă a

fost numită de C.G. Jung enantiodromie27. Jung defineşte enantiodromia ca „emergenţă a

contrariului inconştient în decursul timpului”. Enantiodromia nu înseamnă însă alienarea Eu-

Sine (captivitatea stigmergică, pierderea definitivă în gloată).

Enantiodromia este jocul ipostazelor identitare contradictorii, trecerea unei faţete

identitare în alternativa sa antagonică28. Exemplele pot fi numeroase: convertirea lui Pavel29 a

sutaşului Corneliu30 şi a magicianului Ciprian31 la creştinism, exemplele lui Tertullian şi

26 A. Samuels, op. cit., p. 158. 27 C.G.Jung, Tipurile psihologice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 459. 28 C.G.Jung, loc. cit., Jung reduce noţiunea heraclitiană de enantiodromie la sfera personalităţii umane. 29 Povestea biblică a lui Saul este construită pe schema narativă a prigonitorului convertit. Convertirea miraculoasă pe

drumul Damascului, dialogul cu Mîntuitorul şi întâlnirea cu Anania sunt etapele principale ale anakainozei sale urmate de

activitatea misionară. Faptele Apostolilor, 9, 1-43. 30 Faptele Apostolilor, 10, 1-48. 31 Confessio seu poenitentia Cypriani, Conversio Sanctae Justinae Virginis et Sancti Cipriana episcopi etc. Din secolul al IV-

lea până în Renaştere, legenda s-a păstrat în diferite variante, fie cu scopul de a prezenta miracolul convertirii vrăjitorului la

creştinism, fie cu scopul de a schiţa metaforic profilul magului renascentist, în atmosfera constrângătoare, antiintelectualistă a

Contrareformei. Cea de a doua ipoteză, pe care o formulează Ioan Petru Culianu în Eros şi magie în Renaştere, Editura

Nemira, Bucureşti, 1994, p. 297-303 poate avea însă şi o contraipoteză pur reformată: Ciprian este savantul ”recuperat” de

Reformă, „vindecat” de nevoia de cunoaştere pe care o încurajase Renaşterea, salvat din capcana propriei imaginaţii şi întors


127

Origene de renunţare la o identitate filosofică deplin formată, în favoarea identităţii religioase,

creştine, alternanţa nebunie-înţelepciune în definirea identităţii parepidemice.

Un alt exemplu posibil de metamorfoză prin enantiodromie este trecerea de la

asumarea păcatului adamic şi a păcatelor personale, specifică identităţii parepidemice, la

nevoia de deculpabilizare care defineşte identitatea metairetică. Întoarcerea la valorile

Antichităţii clasice, trecerea de la dependenţă la autonomie în relaţia cu divinitatea, ca reacţie

la regulile constrângătoare ale moralei creştine, suspendarea relaţiei cu ceilalţi şi retragerea în

sine sunt manifestări ale metamorfozei enantiodromice.

Varianta creştină a metamorfozei enantiodromice este apokatastaza32. Termen de

provenienţă origeniană, apokatastaza readuce omul la condiţia anterioară păcatului adamic,

dar nu în contextul realităţii pământeşti, ci într-un cadru al veşniciei33. Metamorfoza ciclică a

şcolii capadocciene coincide cu ideea dionisiană de metamorfoză conform căreia, epektaza,

progresul nesfârşit este sinonim cu epistrophe, mişcarea de întoarcere către arhetipul divin.

Comportamentul stigmergic (asociat Sinelui) exprimă nevoia de integrare, de retrăire a

unei situaţii/stări primordiale, definite prin aderarea la un scop comun, prin lipsa de

responsabilitate individuală (deciziile revenind exclusiv Tatălui Hoardei) şi prin supunere

deculpabilizatoare. Comportamentul stigmergic poate fi o etapă în dezvoltarea personală,

plasată undeva între autonomia individului şi legătura sa cu colectivitatea.

BIBLIOGRAPHY:

1. Augustin, Sfântul, Solilocvii, trad., studiu introductiv şi note Gheorghe I. Şerban,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1993

2. Blaga, Lucian, Diferenţialele divine, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

3. Berian, Sergiu; Mătieş, Vistrian, Transdisciplinaritate şi mecatronică, Editura Curtea

Veche, Bucureşti, 2011

4. Bohm, D., Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Editura Humanitas, Humanitas, 1995

5. Culianu, Ioan, Petru, Eros şi magie în Renaştere, Editura Nemira, Bucureşti, 1994

la valorile ecleziastice. Salvat de damnare prin renunţarea la polimatia păgână şi destinat unui final paradisiac prin martiriu,

Ciprian este un exemplu clasic de anakainoză. 32 “refacerea condiţiei umane dintru început” cf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Eccleziast, I, p. 296. 33 Idem, Despre morţi, p. 62.


128

6. Freud, S., Studii despre societate şi religie, Opere, IV, Editura Trei, Bucureşti, 2000

7. Idel, Moshe, Cabala, noi perspective, Editura Nemira, Bucureşti, 2000

8. Jung, C. G., Tipurile psihologice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

9. Krauss, Lawrence, M., Omul cuantic, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012

10. Matsoukas,Nikolaos, Istoria filosofiei creştine, Editura Bizantină, Bucureşti, 2000

11. Nicolaus Cusanus, De docta ignorantia I, ediţie bilingvă, traducere, tabel cronologic,

note şi postfaţă de Andrei Bereschi, Editura Polirom, Iaşi, 2008

12. Nicolescu, Basarab,Transdisciplinaritatea,Editura Polirom, Iaşi, 1999

13. Polkinhorne, J. C., Exploring Reality, Yale University Press, 2005

14. Idem, Teologia în contextul ştiinţei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010

15. Samuels, Andrew, Jung şi post-jungienii, Editura Herald, Bucureşti, 2013

16. Scholem, G., Cabala şi simbolistica ei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996

Documents

ARCHETYPAL STRUCTURES AND STIGMERGIC BEHAVIOURS - … 04 10.pdf · 3 Sfântul Augustin, Solilocvii, trad., studiu introductiv şi note Gheorghe I. Şerban, Editura Humanitas, Bucureşti,