Argument · 101 Tânărulprofesor 103 Unvindesărbătoare 105 Sprecasă 107 Răsﬁrare 109 4’33’’ 111 T.S.Eliot,Caesarrimus 9 VasilePoenaru 101poeme SaltlaCuprins. NINSORI

Argument[Text apărut pe coperta volumului Jungla marină,

Editura Albatros, Bucureşti, 1971]

La nici şaisprezece ani împliniţi(născut la 22 august, 1955, Miloşeşti, Ialomiţa),când jocurile copilăriei mai stăruieîncă, obsedant, în ochii oamenilor,Vasile Poenaru ne vorbeşte în versurilesale despre un timp fertil al Bărăganului,un timp al tuturor seminţelor propulsatoarede energii, despre viaţă şi despre moarte,despre laptele cosmic şi despre întâmplărileextraordinare ale gândurilor şi simţămintelornoastre, cu o gravitate şi un fior pe carenumai atingerea aripii miraculoasea poeziei adevărate le poate da.

Care va fi evoluţia ulterioarăa acestui Poet?

Nu ştim.Şi nimeni nu poate să ştie.Esenţial ni se pare că acum

şi aici el există.Tocmai de aceea am considerat

drept o datorie, dar şi o mândrie aediturii noastre, faptul de a-l prezenta,poate cu un ceas mai devreme,cititorilor pentru care el s-a născut.

PETRE GHELMEZmai 1971

� Salt la Cuprins

Vasile Poenaru 101 poeme

Vasile Poenaru

101poeme

Antologie lirică

Salt la Cuprins

� Salt la Cuprins


Această carte se publică în cadrul ProiectuluieLiteratura, în format electronic şi tipărit.

Coperta: Leo Orman. Pentru copertă s-a folosit tabloul„Naufragiu”, de Hadai G. Klára, care ilustrează poemul cuacelaşi titlu din prezentul volum.

© �013 eLiteratura. ISBN 978-606-700-093-1Toate drepturile rezervate. Ediţie distribuită gratuit.

Autorul şi Editura mulţumesc Primăriei Miloşeşti, JudeţulIalomiţa, pentru sprijinul acordat în publicarea acestei cărţi.

Pentru diferitele formate digitale ale prezentei lucrări, ca şipentru ediţia tipărită, adresaţi-vă editurii eLiteratura:[email protected] sau [email protected].

www.eLiteratura.com.ro

Made in Romania

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPOENARU, VASILE101 poeme : antologie lirică / Vasile Poenaru. –

Bucureşti : eLiteratura, �013ISBN 978-606-700-093-1

8�1.135.1-1

mailto:[email protected]

mailto:[email protected]

5


Salt la Cuprins

Cine este autorul acestei cărţi?

Vasile Poenaru s-a născut la �� august 1955, înMiloşeşti, Ialomiţa.

Este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia.

A publicat şapte volume de versuri, o antologiepoetică (Jungla marină 1969–1999, apărutăîn 1999 la Editura Coresi, Bucureşti) şi maimulte cărţi de povestiri, poezii şi scenetepentru copii.

Este autor de dicţionare şi lucrări didactice.A alcătuit o antologie din poeziile lui Nichita

Stănescu şi a tradus-o în limba engleză încolaborare cu poetul american Tom Carlson;intitulată „Bas-Relief with Heroes“, antologiaa apărut în 1988 la Memphis UniversityPress.

Predă limba engleză la Clubul Copiilor Sector �,Bucureşti,este coordonatorul programului eLiteraturaşi supervizează programul editurilorePublishers, eLiteratura, eDidactica.

CUPRINS

2 Argument [Text apărut pe copertavolumului Jungla marină, Editura Albatros,Bucureşti, 1971]

5 Cine este autorul acestei cărţi?

14 Dedicaţie

NAŞTEREA MEA ÎN POEZIE

16 Naşterea mea în poezie

17 Eu

18 Autoportret

19 Dorinţa

6 Salt la Cuprins


20 Primăvara

21 Coloana infinită

22 Vârsta

23 Perpetuul ospăţ

JUNGLA MARINĂ

26 Copaci în zbor

27 Dor

28 Îmbrăţişare

29 Cântec însămânţării

30 Corabie

31 Galop de foc

32 Cocoşi de sete

33 Acum o limbă grea...

34 Jungla

35 Naufragiu

37 Popas

38 Joc de copii

7


Salt la Cuprins

42 Invocaţie

48 Tot mai greu susţin pământul

MUNTELE

51 Cosmosul necesar

67 Cu trupul greu de muzici şi de sare

69 Nins fără oprire

71 Corn de ninsoare

72 Izvor

73 Din păsări

74 Styxul răsturnat

77 Pasăre de sub de apă

79 Viscolul

INVESTIGAŢII

83 Prietenii mei

84 Oraşul

86 Desperatione confecto

8 Salt la Cuprins


87 Apus în linişte

89 Slotmachine

90 Spiritul oraşului

91 Fenomenele naturii ca împieliţăridivine

92 Seceriş cu bunicul

94 Marginea lumii

95 O tentativă de îmblânzire acunoaşterii

97 Elegia tatălui

99 Piaţa

100 Cele trei colţuri ale existenţei,dispuse în opt versuri

101 Tânărul profesor

103 Un vin de sărbătoare

105 Spre casă

107 Răsfirare

109 4’33’’

111 T. S. Eliot, Caesarrimus

9


Salt la Cuprins

NINSORI ÎN BĂRĂGAN

113 Scot apă

114 Amiază

115 Noaptea, cu caii

116 Fruntea pământului

117 Ca fierul plugului

118 Îl vezi domolit şi etern

119 Cunoscut în eternitate

121 Cum pot vânătorii...

122 Un dans de salcâmi şi ceteleluminii

124 Pepenele

125 Bobul de fasole

126 Crivăţul tăvăleşte câmpia

127 Podul

128 Şi uşa se deschide

130 Scrisoare frântă

131 Ţărm nesfârşit

10 Salt la Cuprins


132 Ninsori în Bărăgan. Te iau de mânăsă mergem

133 Copilăria ţi-o petreci întotdeaunasingur

134 Despărţirea

135 Soarele şi tata

136 Nu te voi părăsi

SONETE

138 Bucătăria

139 Creierul

140 Fiul

141 Drumul

142 Secunda

143 Săgeţi

144 Închisoarea

145 Înstelare

146 Rechin

147 Oaspetele

11


Salt la Cuprins

148 Luntrea

149 Frazele

150 Oceanul

151 Furtunile

152 Vetrele

153 Zborul

154 Părăsirea

155 Deşerturi

156 Paingul

157 Sfântul Duh

158 Iluzii

CERBUL LOVIT ÎNTRE COARNE

160 Cerbul lovit între coarne

162 Multe atârnă de braţele tale

163 Şoseaua naţională

164 Te recunosc

165 Marea despărţire

1� Salt la Cuprins


166 Radar în ploaie

168 Tropot de potcoave

169 O coasă de gând

170 Echilibru dinamic

13


Salt la Cuprins

Dedicaţie

Dedic această carte

— Domnului Vasile Zeca, primarul ComuneiMiloşeşti, Judeţul Ialomiţa,

— Doamnei Maria Ştefan, şefa BiblioteciiComunale „Nedelcu Lixeanu“, Miloşeşti, IL,

— tuturor locuitorilor Comunei Miloşeşti, IL,

în semn de apreciere şi recunoştinţă.

Autorul



NAŞTEREA MEAÎN POEZIE

15


Salt la Cuprins

Naşterea mea în poezie

Imensitatea aceea albastră, prinsăîn plasma păianjenului roşu,topită-n păsări grele, curgea, vuind, în mine.

Termitele secundelor îmi circulau prin vertebreclădindu-şi zorii albi în furnicare.

Rechinii orelor mă purtau spre poezieprin mările vorbirii,tot timpul lovindu-mă de suneteca de nişte stânci dureroase.

Salt la Cuprins


16

Eu

O frunză a tăiat cerul;o pală de vânt a murit;un pom a supt bogăţiile Universului;o apă a despicat pământul.

Acestea sunt din puterea marelui zeunumit Transformare.Numai eu rămân acelaşi mereuşi merg pe o dreaptă cărare,cu fruntea brăzdată de-un curcubeu.

17


Salt la Cuprins

Autoportret

Gigantic, ceru-mi domină deasupra...Asemeni porumbeilor gingaşi,nourii mi se aşază lin pe umeri.Stamine de raze-mi împodobesc faţaşi-n ochi îmi ardealbastrul floral.

18 Salt la Cuprins


Dorinţa

Silabe nezămislite se-amestecă-ntre frunze,cu vântul se-nfrăţesc şi cu pădureaformelor nevăzute.

Un craniu de cer mă-nspăimântăşi-n turme de ciute spre zori mă avânt.În spate îmi ard secundele visăriiîncălzite până la roşu.Îmi susură sub tălpi izvoarece curg din ochiul altui soare...

19


Salt la Cuprins

Primăvara

Beau iarna din ulcioarele vechi alesolstiţiului —

un fulg obsedant îi lipseşte sufletului:în graba mea sparg ulcioarele —îmi scap printre degete,îmi scap printre iris şi timpan —în graba mea sparg ulcioareleşi fulgul poartă urşii înspre stele.

�0 Salt la Cuprins


Coloana infinită

Cu rădăcinile-n părinţişi cu ramurile în rădăcinile fiului său —perpetuu curge un flux de lapte cerescdin începutul fără sfârşit — spre mâine.Păsările îşi fac cuibul pe ramurile fiecăruia,până ne umplem de fulgi.Timpul ne roade încet şi sigurprin perpetuare.

�1


Salt la Cuprins

Vârsta

Câteva cercuri concentrice de amintiriîmi întregesc copacul existenţei.

Beau vânt...Adevărul sculptează în mine dovezi.

Câteva cercuri concentrice de amintiriîmi întregesc copacul existenţei.

În ceasul vijeliei,un fierar — timpul — va venişi mă va înfiera.

�� Salt la Cuprins


Perpetuul ospăţ

În pocalul zborului cenuşiufierbe în miros crud de seminţe şi rădăcinilaptele muncii.

În el bolborosesc toate lucrurileşi urlă toate ideilepână dincolo de obiectiv.

Supt de prunci odată cu viaţa,băut în taină seara de îndrăgostiţi,sorbit de adulţi împreună cu paşii,mestecat de bătrâni în unghiul lor de istorie.

În cercul umanităţiiluăm parte la un perpetuu ospăţ.

** *

Fiecare cuvânt rostit,fiecare zâmbet,fiecare sunet scos

�3


Salt la Cuprins

ne smulge un eu.Altfel cuvântul rostitzâmbetulsunetular fi o epavă.

La masa conversaţieimuşcăm cu urechiledin semenii noştri.



JUNGLA MARINĂ

�5


Salt la Cuprins

Copaci în zbor

Copaci în zbor sunt oamenii, imenşii,cuplaţi într-o sete cosmică şi grea.În trupul lor tăcerea.sparge urşi polaridecojind un soare greu de beznă.

Afund şi lent petala de vânta timpuluirumegând pădurile.

Salt la Cuprins


�6

Dor

Cu noduroase palme de sunet,cu ochii injectaţi de noaptea arsă...Gol umăr ca o briză tăcereaurcă în ochii mei, gelatinos şi verde.Negru aluat de cântec lunaca un muget aspru îşi striveşte-n văilabărţate gheare lungi de urşi.

Ce peşteră mi-apasă pe umeri, amăruie...Vuiesc adânc copacii topiţi în curcubee?

Cu ramurile-n stele prin tălpi mă scurg îniarbă.

�7


Salt la Cuprins

Îmbrăţişare

Stigmatizat fiecare lucru,ferecat cu lacătul cuvântului.Negru, din fiecaretimpul scoate gâfâindo limbă contorsionată.Noi o luăm şi descuiem lacătele.O luăm şi ne-o împlântăm în piept.

O apă himerică latră în stelecu gâtul uscat de sete şi vânt.

Salt la Cuprins


�8

Cântec însămânţării

Cuvintele pe care ni le spunemau forma boabelor de grâu deplin coapte:îndelung au supt înţelepciunede la pieptul mamei lor, tăcerea.

De aceea sunt greleşi ne spargcum zborul sparge pasărea.

�9


Salt la Cuprins

Corabie

Lei de oţel încăieraţi pe gamba mea.O, ţărmul greu, încovoiat de lunăfumează melancolic lumina amăruie.

Rumeguş, rumeguş arssă îngropăm şarpelece-şi stoarce timp în dinte, sfidător.

O coastă ascuţită înfige ceru-n toateşi greu o pleoapă verde se ridică.

Ofilită petală, zarea.Mă întorc absent cu faţa-n ocean.Din golf, o briză albă, ca un val de oameni,vuia trecând prin gâtul meu.

30 Salt la Cuprins


Galop de foc

O iarbă căruntă, ca la Polul Nord,pătrunzându-mi gras în oboseală,pe tâmple palpitându-i aprinse crengi de şarpe.În privirea grea ca o zăpadă groasă,copaci amestecaţi într-un unt negruclocotesc cenuşa grasă de jar, din ochi.Un cuptor de frig ciorovăie-n gâtleju-mi.

Întunecă în mine galopulcailor negri, otrăviţi de lumină.

Păianjen prăfuit, cu cruce,luna, rece, alunecă pe spinarea mea goală.

31


Salt la Cuprins

Cocoşi de sete

În hornul plin de funingine din zoricocoşii de sete râcâie, împrăştiind,plini de sucul nopţii, păsări, copaci şi case

străbunecu vise ascunse la streşini.

Schelălăind,fântâna de vânt a udat toată noapteacopacii, cai crescuţi în trupul meu.

Tacticos şi singur, melcul de-ntunericse retrage, obosit, în soare.



Acum o limbă grea...

Să vorbim acum o limbă grea —o pătură de beznă peste chipuri;să stingem, calm, ţigări de ger în eaşi să ne spele, dense, ploi de nisipuri, leneş.

O, peste lume, în mărăcinişuridezlănţuiţi, cai negri frământândaluatul soarelui.

33


Salt la Cuprins

Jungla

La capătul lumii într-o junglă marinămă lupt cu lianele vii zi şi noapte.Roiesc în ochii mei insectele luminii.Munţi de lei înfuriaţicu verzi maimuţele de ger în ghearerostogolesc mărăcinişuri de sunete şi culori

în sângele meu dilatat.O sete neagrămaterializează zările,coace zorile.

Musteşte de noapte carnea soareluiîn pârjolul de apă.



Naufragiu

Înotul mi-era năvalnic, curgeau distanţelevuind

şi marea de holde hrănea setea delaptele curat al depărtării. Treceau mugindîntre trup şi mişcare zilele şi nopţile cuchipurile lor de păsări şi casteleneîntrerupte. Mă-mbălsămau şoptirile duioasedin grâul cu miresme de greieri azurii. Şi

timpurilecurgeau frumoase, ca argintul de vii.

O, timpul mă purta cu grai secatşi ploile arar tunau din piatră verde şiscoicile-şi deschideau dimineţile-n şir indian.

Pluguripieptănau pletele albastre. Şi obosit am căzut

cao piatră, inert, spre afunduriînecatcu spiceascuţite, cu tulpini şi valuri de rădăcini albe.Putrezit, răspândeam un miros de pâine caldă

35


Salt la Cuprins

în carnea zăpezii.Purtam pe umeri munţii şi mările în ochi şi

trupulde aer îl sângeram cu privirile-ciocârlii.

Când am încolţit din nou şi verde-mi trupulfluieraşal vântuluiam îngenuncheat, m-am închinat şi-am sărutatchipulbunicului mort.

36 Salt la Cuprins


Popas

Nu mă mai priviţi,rupeţi rădăcinile acesteadin sufletul fântânii.

Am poposit ca o cioară rănităpe cumpăna vieţii tale, mamă.

Alungă-mă şi nu mă hrăni,du-mă-n păduri şi loveşte-măcu capul de stele.

Altfel, sub greutatea mea,se va pleca cumpăna vieţii tale.

Voi bea apă vie pe jertfa ta.

37


Salt la Cuprins

Joc de copii

1. Se războiesc morţii în aer.Trec prin trupurile noastre,

prin zidurile noastre,prin copacii noştri,prin pâinea noastră,prin respiraţia noastră,

şuierând.Subţiri, elastici, o, fină alifie

vindecând veşniciade rănile provocate de viaţă.

2. O mie de morţi, nesfârşiţi,cu plete lungi, albe,se-aşază gânditori, încetîn mare.Peştii se îneacă în carnea lor tulbure,rechinii se frâng în vorbele lor solzoaselipite de barbă.Cad peste ei porţiuni leneşe de lumi.Verzi păsări răpitoare le rup hartane grele din

trup.Ei mestecă liniştiţi,

38 Salt la Cuprins


invizibili şi verticali,betelul gândurilor statice.Marea însăşise cutremură în nemişcarea lor.

3. De lapte, palpabili, gingaşi,morţii circulă prin venele noastre.Ghimpii ni-i sug, pământul

ni-i suge. Îi sugem chiar noidin propriile vene sau dinvenele altora.

Câteodată, unui mort, vieîi rămâne inima. Da, existăprintre vii,oameni cu două inimi.

4. Ară păsările câmpia de aerşi seamănă morţii.Morţii încolţesc, morţiicresc vertiginos şi înflorescstele deasuprageografiei vieţii.

5. Morţii cultivă-ntre pământ şi cersavane de jar, încâlcite.Vaca Universului se hrăneştecu trosnindele tulpini arzânde.Uneori rădăcinile pătrundadânc în pământnăscând hergheliile fluide ale oceanelor.

39


Salt la Cuprins

Florile — neasemuitele flori de jar —coc în miezul lor pe înţelepţii lumii,iar frunzele, fluide, la vremea-nfierării,trec în elefanţi, în urşi, albine sau hiene.Tremură savanele în aercu mantii de Sahare vii pe umeri.

6. Morţii poartă pe umere corăbii grele— îngemănaţi, în mările vorbirii,cu laptele cosmic.Morţii violent ciocnesc între ele corăbii

grele —unele corăbii sunt negre şi auarborate pe catarg surâsul însuşi al

Morţii;altele sunt albe ca laptele,altele verzui,dar cele mai multe sunt străveziişi elastice. Toatepoartă în ele un eu, ce se impunevertiginos.

Morţii mistuie în tăcere eventualele epave,redându-leforma iniţială de cuvânt primitiv,de sunet.

7. Uite-i: goi, frumoşi, puri,culcaţi unul lângă altul, cu ochi închişi,

nemişcaţi,calzi, morţii.



La marginea mării alcătuiesc plaja.Vara, le împrumutăm, zile lungi, sufletele

noastre.Iarna, feţele morţilor se-aruncă în mareşi se-nchid în sufletul cerului.

8. Morţii torc luna câteodatăşi din fire subţiri fac rochii de dantelăpentru Doamna Timpului.O, să vezi imensa lor şezătoareîntinsă pe ogoare, pe drumuri, pe sate...Glumele lor, cântecele lor, focurile lor de searăaduc iarna, spumoasă de urşi.

9. Numai copiii se-nţeleg, în joaca lor,cu morţii.Să-i vezi cum se-mbrăţişează,cum se sărută,parcă s-ar cunoaşte de când lumea.

�1


Salt la Cuprins

Invocaţie

Mă înclin în faţa ta, Zamolxe,şi îţi sărut smerit tălpile albe.Am străbătut până la tinetimpul şi spaţiul cu nopţile şi vânturile —sângele meu poartă semneletuturor marmorelor. Pustiuri negre,nebănuite-abise.

Undeva într-un loc demonescforţe colosale m-au prins în căngiaprinse. Bucăţi de infern şuierau necruţătordezlănţuite. Veacuri de toate formelese buluceau în spasme de granite.Calul meu se carbonizase de câteva oriîntr-o spumă imensă de foc şi apă. Vitezelemuşcau spasmodic din ele însele. Un firde iarbă mă purtă orbit într-o firidăgalbenă,unde ploile de veacuri rămas-au împietrite.În mijlocul acestui hăţiş de netrecutun scaun de tortură muşca din liniştecu trupul carbonizat al



Frumoasei din Pădurea adormită.Am nechezat în cal de bucurieşi calu-n mine-a plâns de dor —credeam că hotarul este destul de aproape şine-am adăpat din coloanele subţiri.Un ochi plângea sub pleoapa Adormiteişi celălalt râdea funingicat. Unul era timpulşi altul era spaţiul sacrificat. La întrebareamută a copitelor privirilor noastre, fruntea-i

ne-aspustăcutăo direcţie verticală. Şi-am căzut infioraţi de

groazăla picioarele Berlinului.

Înaintam păscând tăcuţi iarbacarbonizată din şanţuri mocirloase; nu ştiamcine mai călăreşte pe cine; nu ştiam care e

trupulgândirii mele, dar„cogito, ergo sum“ şi cântam o fântână

singuratică.În urma noastră cu gâturi de lebădăpăşteau maiestuoase turnuri de asediu.

Ici-coloceasuri fărâmate, ca nişte şerpi smălţuiauceramica. Păşeam pe gâturi de oale străbune şise frângea nisipu-ntre copite. Tot mai greurespiram praf din clipe străvechi.

�3


Salt la Cuprins

Ne înăbuşeam în limite cum izvoare din viaţanoastră

tot mai des se încâlceau în ciulini. De mult timpnu mai trecuse pe pajişti vreo oaie. Dropiifâlfâiau din aripi albastre şi-mpuşcături din golţâşneau. Cădea carne sângerândă şi copitele

greuse afundau în ea. Pârâiau oasele ca-n împărăţia

lui Hadesspinarea lui Sisif. Ciori croncăneau aprinse de

frunze.Setea se-mpietrea pas cu pas în roi. Ne bubuiaudin străfunduri piepturile. Spasmodic

deschideam gurilede unsprezece ori pe secundă: împietream.

Agonia nedădea puterea să urlăm sfâşietor şi să neoprim. Galbene valuri se-ntindeau până-n zare.Apoi, împietriţi ca şi cum trupul imens de nisip

înflorise,tăcurăm.Şi-n valurile-i, seara, abstractă ca un ciocănit

în lemn,ne înecă mânjindu-ne cu stele.

Puternic, păşeam lângă Hernán Cortés.În secret, chipul meu era al Şarpelui cu pene.Purtam turban fanariot şi din Fanar duceam cu

mine



Poftă de aur strămoşească. Mă scăldam înlatexul

galopuluişi acumdevenisem din nou eu — decantat de trupul

murgului —şi totuşi mă simţeam polimer. Trupuri casante,

indiene,se sfărâmau sub copite. Un arborede sânge era necunoscutul.Despicam arborii şi din ei curgea sânge. Aurulera scăldat prea mult în sânge şi era atâtde mult, încât îl uciseipe Cortés şi el, rânjind din rana seacă, se ridicăîn picioare cât era de lung. — Urlai de groază —din rană-i curgea aur solid — şi am fugit de celîntemniţat pe dinăuntru, cu poftele-mi crude

zdruncinate,fără să ştiu încotro — în bezna de veci alianelor.

Aveam un ochi alb legat cu o neagră basma.Pânzele umflate mă purtau spre un arhipelagce lucea negru în bătaia soarelui. Aur şisclavi şi spadasini supuşi umpleau punţileca valuri vii. Privirile-mi pumnale înfigeauîn aeru-nnegrit de suflul mării. Mitraliere de

aercăscau. Torpile zguduiau corabia străveche.

Brazi

�5


Salt la Cuprins

sângerânzi hărtăneau pânzele ude. Năvoadelescoteau

grămezi de urşi bruni. Animalul gelatinosrespingătoral atmosfereiun bot imens de ploaie deschidea. Pădurilene-nconjurau semeţe cu vârfurile-n nori. Potecaera o creastă între două imense prăpăstii şi

calu-mialbastrusmulgea smocuri din norii grei de iarbă.Galopam fluid între două amfiteatre unde carealegorice echipate cu tunuri de lungă bătaiestăteau încremenite sub ploaia de amurg.Braţe vânjoase, întortocheate ca nişte crăci

uscate,prinse hidos de trupuri prea frumoase ca de

marmoră,înconjurau imensa cruce de stejarpe care, în cuie şi cu o coroană de spinicreştea trosnind ca iarba coloana infinită.

Nouriiînconjurau leneş coloane subţiri de eter. De

dupăun munte săgeata ţâşni, purtând mesajulunor gânduri străvechi şi mă lovi în ochiulvătămat, rupând năframa neagră. Şi am

deschispleoapele simultan şi, fantastică, o forţămă purtă-n zig-zag printr-un hăţiş de furnale,



afumându-mă. Apoi drumuri arabemă-mpletiră

zgomotosîntr-un amurg absurd. Era vie, cânta, dansa,

plângeaşi putea să moară, avea faimoasa putere fiecareroată de cauciuc, fiecare frână şi scrâşnea

afundnisipul.Se închideau spre negru rar, fluid, toate

culorile,neclipind, necântând,tramvaie zgomotoase se spărgeau în ochiul meu

de pirat —adormeam, o datăpentru totdeaunamort.

Mă înclin în faţa ta, Zamolxe,şi îţi sărut smerit tălpile roşii.Vin de departe, vin din timp, vin din spaţiu,murgul meu roşu aşteaptă-nspumat afară.Dă-mi, Doamne, puterea, dă-mi moartea

supremă,decantează-mă de reziduuri —dă-mi puterea germenului ce poate să nu

creascăşi lasă-mă plantat în mine însumi.

�7


Salt la Cuprins

Tot mai greu susţin pământul

Tot mai greu susţin pământul tălpile melegoale.

Tot mai greu susţin pământul, cu pletele luialbe.

Copacii mă rănesc ca nişte strigăte, ca niştescrâşnete, contorsionate

şi ude. Iarba de-ntuneric e coaptă şi e tare şiscrâşneşte sfărmându-se în oboseala mea.Şi eu tac precum un corn de elefant, rănindmineralul, rănindrănirea luminii. Şi eu tac precum un vrejcontorsionat, de lumină.


Pe un munte am râs, dezgolind dintr-o datăde pe privirea ierbii cetina. Vulcani negri

emanautimpul ca pe un fum verde. Pleteinvizibile mă cărau spre văi. Alunecamfluid pe umerii granitelor. Curgeadin crengi o înserare în spasmul dur,



aerian. Piepturile-mi pulsau acut, încordate-ntăceri de cremene solară.

Un lapte viu pulsează în bolta frunţii mele.Ce rădăcini mă poartă în inima de fierincandescentă şi vie a trupului de sare?Ce fulgere în lapte nasc ochi de curcubeu?Copiii lumii strigă pe ţărmul cuvântăriiclădind castele albastre de nisip. Cebun înotător va evita ciocnireacu stâncile ce necontenitzvâcnesc, pulsateîn însăşi fulgerarea lui?Copiii lumii aruncă în valurile vorbiriipietre şi monede de pe ţărm; apa sclipeşte-ncercuri zâmbitoare.

Cunosc un timp verde al începuturilor.E un timp fertil ca Bărăganul. E un timpal tuturor seminţelor. Mă întind cernoziom luişi hrănesc începuturile.


În carnea mea plesnesc din bici copacii.

�9


Salt la Cuprins

MUNTELE

Veşnic e proaspăt nuntităDe Muntele, frântul de floareA minţii zăpadă uimităÎn peştera plânsă de soare.

50 Salt la Cuprins


Cosmosul necesar

1

Cum Bărăganu-i setea de care sunt înfrânt,Mă uită noaptea-n mare şi-mi ameţeşte

scrumul.Prin zariştea lunară, sub stele de pământMătasa aşteptării îmi troieneşte drumul.

Sămânţă de uitare te voi clipi sub vers,Mireasa mea nuntită sub sânge de mioară.Când ochii mei cu geamăt se crapă universMi-e áripă câmpia, şi mamă şi fecioară.

Sorbindu-ţi cerul tânăr de miere de pe gurăNestinsul zeu în lanţuri al sărutării meleÎn inima fierbinte-a pământului te fură.

Dens, naşterii de strajă plâng greierii uimiţi.Sub coapse lungi de viscol, în herghelii de steleCâmpia-şi arde pruncii în ochii-i infiniţi.

51


Salt la Cuprins

2

Câmpia-şi arde pruncii în ochii-i infiniţi,Suflarea lor imensă mă-alintă şi mă doare;Sub trandafiri de stingeri, mereu nepotoliţi,Seminţele mirării cresc cosmică vâltoare.

Beau focul frânt de gânduri pe-o floare cândmă-nsori,

O, mama mea, cu moartea, de-a purureavirgină

Şi vacile luminii, în staulul din zori,Ling soarele, născutul din trupu-mi fără vină.

Metalul lung din patimi, cu nervii duşi în vântUn plug de sânge-avântă în tunet greu prin

vremeŞi brazde reci mă zvântă sub rara lor beţie.

Prin gurile de iarbă, sub inima-n robie,Vreau nunţile de iele — cu dor să mă blesteme,Cum Bărăganu-i setea de care sunt înfrânt.



3

Sub coapse lungi de viscol, în herghelii de steleVoi creşte aprigi hoarde robindu-mă de ger,Cu vorba stoarsă-n piatră voi şerpui prin elePierzându-mă-nserare în spicele de fier.

Un călăreţ atomic va tropoti în noapte —Câmpia fără margini mai singură-i cu el —Şi veşnicia oarbă a naşterii necoapteDe lupi mă va ascunde în pântece de miel.

Grădinile de jale vor arde pe-ndeleteCând mâinile, de vinul metalului mai bete,Orbecăind spre gâtul ars timpului, sugrumu-l.

Înalta mea nuntire cutremură de seteŞi — zeu robit de viaţă — sub gândul albei feteMă uită noaptea-n mare şi-mi ameţeşte

scrumul.

53


Salt la Cuprins

4

Dens, naşterii de strajă plâng greierii uimiţi.Oştenii galaxiei se scutură de floare —Din luptele cu grâul mereu întineriţi.Sub rănile pădurii plâng fete, să-i coboare.

Pe mirişti necuprinse un dor de cer curatNinsorilor de sânge mă frânge — vremii spadă,Şi-n noaptea ciocârliei — amiază cum mă zbat,Mă arde-n gândul ierbii cămaşa de zăpadă.

În laptele electric pasc casele pe rând,Oraşul plin de fulger îmi zdruncină seninul,Şi-n fluierul seminţei mă sorb tăceri cântând.

Sub cortul încolţirii imens pe câmpuri frântZlătari de întuneric îmi lustruiesc destinulPrin zariştea lunară, sub stele de pământ.

Salt la Cuprins


5�

5

În inima fierbinte-a pământului te furăIubirea viscolită de cerul scorpion,În zborul tău lumina e lavă şi e zgură,Pe buza arsă lumii înzăpezind oblon.

Venin mai greu, mai tulbur, mă-nalţă-n cercâmpia,

Când te urmez năvalnic în fagurii de stea.Cu greu infern de iarbă mă arde poeziaŞi ploile în valuri mă vor iar sfâşia

Roind în uraganul însămânţat în lume.Potopul cum îşi ţine nebunii cai în spumeŢărani de dor pe vânturi îi ară-adânc tărâmul.

Din univers mă smulge mânia ta de vară.La poalele luminii mai viu cum mă doboarăMătasa aşteptării îmi troieneşte drumul.

55


Salt la Cuprins

6

Nestinsul zeu în lanţuri al sărutării meleÎnalţă iarba-n lume şi sfâşie domol —Ştiuleţi de sânge arde tânăr izvor de steleAdulmecând din ceruri câmpiei trupul gol.

Gem coapsele seminţei sub naşteri mai străine.Cometele de sânge ne mistuie şi pier —Mi-e inima păcatul pe care-l port prin tinePrecum stelare gânduri duc soarele pe cer.

Sărbătoresc zăpada în trupul sfânt al verii.Mireasa învierii nunteşte beat în grâu.În lungi orgii-lumină mă viscolesc durerii

Într-un altar de fată... Din zări, de foc neşters,Câmpia mea, mă iartă, în sfântul tău desfrâuSămânţă de uitare te voi clipi sub vers.

56 Salt la Cuprins


7

Sorbindu-ţi cerul tânăr de miere de pe gură,Oraşe hăituite rup frâiele de fier,Ogrăzile de iarbă abia le mai îndurăŞi supersonic latră lumina la eter.

În rece cuget vinul se sfâşie sub piatrăDe strugurii din fontă mai bólnav secerat,Furnalele în trupuri cresc ploaia lor

sărată —Câmpia îşi tot arde altarul necurmat.

Şi-n zodia de flăcări din uger de metalMi-adăp, la sfârc de stele, năpraznic, bucuria —Din cer, omizi de lapte, când buciumă pustia

Tot cad locomotive ca un sărut final —Şi, tot cu ruga-n pleoape, în pietre vechi

coboarăMireasa mea nuntită sub sânge de mioară.

57


Salt la Cuprins

8

Mi-e áripă câmpia, şi mamă şi fecioară,Căruţa ostenelii când mă întoarnă-acasă,Zdrobit de tinereţe cum nopţile se lasăSub gura dimineţii când zorii muşcă iară.

Se gudură apusul şi-mi linge ziua-ntreagăCa pe o rană veche ce pâlpâie misterul,Fântâna de-ntuneric îmi oblojeşte cerulŞi-n tropot nins în fluturi de suflet mă dezleagă.

Pătrund tumult de vară în ierburi ca-ntr-un vis,Cetate părăsită mi-e sângele — deschisŞi mă-ncropeşte fânul sub vatra încă-n jar.

Podgoria iubirii cu vinul său amarÎmi ameţeşte limba pe-o margine de versCând ochii mei cu geamăt se crapă — univers.

58 Salt la Cuprins


9

Când ochii mei cu geamăt se crapă — universNecunoscută vină mi-e inima şi strigÎnlănţuit de sânge sub clopotul de frig.Mă fierb sărate visuri şi-s răstignit în mers.

M-am strâns din ceruri large şi viaţa-mi estefrâu.

M-am smuls nemărginirii şi timpul infinitInfern scăldat de iarnă în mine-a răscolit,De stâncile revoltei zdrobindu-mă sub grâu.

M-au aruncat din ceruri — în răzvrătiri,sihastrul —

Întunecate stele; dar cum mai viu mi-e astrulEu voi atinge gheaţa când densul zbor

mă-nvoltă,

Voi stinge noaptea-n lume, urcând a vieţiiboltă...

Văpăi, robit de viscol avan mă înserară.Mi-e áripă câmpia, şi mamă şi fecioară.

59


Salt la Cuprins

10

Mireasa mea nuntită sub sânge de mioară,Zdrobit de ploi ascunse voi arde sub pământ.Câmpia ca un fulger va detuna afarăŞi-i voi aprinde moartea, de flăcări să mă zvânt.

Vor bântui o vreme cu bolţile imenseAi minţii şerpi zănatici sub drum de raze reci,Pământul greu va fierbe în pleoapele lor denseIar seceta iubirii ne va musti în veci.

Sub rădăcini în flăcări vom fi claviatură,Dezlănţuind spre ceruri o ploaie grea şi

frântă —De dor şi nebunie, câmpia când descântă.

Ascultă-mă în plânset şi-n plânset mădezbină...

Din fagurii câmpiei ies caii de lumină,Sorbindu-ţi cerul tânăr de miere de pe gură.

60 Salt la Cuprins


11

Sămânţă de uitare te voi clipi sub vers,Mă cheamă alte câmpuri şi mă-ncolţesc,

agale...Voi dogori de stele, departe şi neşters,Iar calul ars de cântec mă va-nsori pe cale.

Cu tălpile crăpate de mă urmezi ascunsCum nopţile spre soare se-ndreaptă cu sfialăSpargi urmele-mi, zăvoare ce aprig te-au

străpunsŞi curgi, în setea lumii, domolitor de goală.

De-atâta depărtare bei trupul meu, câmpie,Cum înnoptaţi de lacrimi ţăranii dârz îl frângCu braţe de lumină în zarea mai târzie.

Nestinsele întoarceri vor înseta mai grele...Te va cuprinde-n zboru-i, rodind galactic crâng,Nestinsul zeu în lanţuri al sărutării mele.

61


Salt la Cuprins

12

Mătasa aşteptării îmi troieneşte drumulŞi-s bolnav şi sunt beat de plecare,Merindea mi-o pune în grea sărutare —Pe cel arzând de singur prin glas târziu

îndrumu-l.

În fiecare lucru e-o zare care-mi lasăÎn frunzişuri, adânc, înnoptareŞi Calea Lactee în mine dispareŞi mă alungă timpul din fiecare casă.

Izvorând însetare şi vinăAud cum robită în clopot de tinăSe mistuie sămânţa de propria căldură.

Din corola cu flăcări, cea lină,Un şarpe, iubito, cu-arípi de luminăÎn inima fierbinte-a pământului te fură.



13

Prin zariştea lunară, sub stele de pământDin ugerul câmpiei beau ochii mei amiază.Piraţii beţi de iarbă se-adapă-n al lor cânt,Corabia ninsorii pe brazde lungi veghează.

Şi sunt din nou mai singur şi sunt cu mult mairar,

Ferestrele în lacrimi le mai frămânţi, iubito,Mai pui un vreasc pe soare şi mai spoieşti cu

varPereţii înnoptării pe care-am părăsit-o.

Mă blestemă privirea-ţi în germenii de dorŞi-n temniţe de seve ce zorii albi mi-i doareVulcani de grâu coboară, din mare ropotiţi,

Întunecându-mi mersul şi braţele pe zare.Când stelele pe umeri înalţă peştii-n zbor,Dens, naşterii de strajă, plâng greierii uimiţi.

63


Salt la Cuprins

14

Mă uită noaptea-n mare şi-mi ameţeştescrumul

Când plec de lângă tine cu flăcările sparte.Mă sting pe áripi grele şi greu de timp mi-e

fumulCe poartă lumea veche cu-o zare mai departe.

Câmpiile ne seacă amarnic aşternutul,Ne prăvălim pe munte, din sânge, biruinţa,Cum aprig ochiul ierbii devoră nevăzutulÎn zorii reci de gânduri ne pierdem nefiinţa.

Se-ntunecă furtuna cu fulgerele ninse,Hoinarul beat de soare cu fruntea-n zări

pornit-a —Desferecată, vremea în dorul lui se stinse.

În fiecare noapte scot masca mea de piele —Mă naşte poezia şi-mi blestemă ursitaSub coapse lungi de viscol în herghelii de stele.



15

Cum Bărăganu-i setea de care sunt înfrânt,Lumina-mi este boală şi mă sufoc sub cer,Legat la ochi cu stele te chem să-mi fii

jungher —Vechi eşafod mi-e drumul, ninsoarea — vechi

descânt.

Pe zările lactee cu geamăt când răsar,Mă sfârtecă uimirea cu care mă priviţi.Pe stele căzătoare plâng pruncii răstigniţiCum în seminţe plânge un germene amar.

Animal în exod urlă grâul flămând,Un val de fecioare îi şuieră-n poriŞi lanţurile mării le frânge blestemând.

În clocot sângeriu, din metal vâlvoriţi,Cocoşii de iarbă se-avântă şi-n zoriCâmpia-şi arde pruncii în ochii-i infiniţi.

65


Salt la Cuprins

16

Câmpia-şi arde pruncii în ochii-i infiniţi.Sub coapse lungi de viscol, în herghelii de steleDens, naşterii de strajă, plâng greierii uimiţi.

În inima fierbinte-a pământului te furăNestinsul zeu în lanţuri al sărutării mele,Sorbindu-ţi cerul tânăr de miere de pe gură.

Mi-e áripă câmpia, şi mamă şi fecioarăCând ochii mei cu geamăt se crapă univers...Mireasa mea nuntită sub sânge de mioară,Sămânţă de uitare te voi clipi sub vers.

Mătasa aşteptării îmi troieneşte drumul.Prin zariştea lunară, sub stele de pământ,Mă uită noaptea-n mare şi-mi ameţeşte

scrumul,Cum Bărăganu-i setea de care sunt înfrânt.

66 Salt la Cuprins


Cu trupul greu de muzicişi de sare

Mă pierd, arzând, sub pleoapele luminiiCu trupul greu de muzici şi de sare;Curg prunci de foc prin noi, zburlindu-şi spinii;Grav, lutul ars de gând mă stinge-n zare.

Cirezi de fier duc noaptea în neştirePrin cuiburi albe însetând rechiniiŞi — rumegat în taină nopţii mire —Mă pierd, arzând, sub pleoapele luminii.

Ceresc şi negru, tunetul de searăPrin flori nebune mistuie sahare;Mai pâlpâie prin trandafiri o fiarăCu trupul greu de muzici şi de sare.

Prin dragoste ninsori de şerpi răsună.Se-neacă-n fardul zilei arlechinii.Fugiţi din rai şi detunaţi de lunăCurg prunci de foc prin noi zburlindu-şi spinii.

67


Salt la Cuprins

Sunt plin de răni cum e de frunze plopul —Un tânăr cer şi pur în înstelare —Când soarele îmi sfâşie galopulGrav, lutul ars de gând mă stinge-n zare.

Grav, lutul ars de gând mă stinge-n zare.Curg prunci de foc prin noi zburlindu-şi

spinii...Cu trupul greu de muzici şi de sareMă pierd, arzând, sub pleoapele luminii.

68 Salt la Cuprins


Nins fără oprire

Zăpada încrâncenă vetrelePăstorilor negri sub bucium şi iarLa focul târziu cum mă îngheaţă jaleaÎţi trimit copilele de spaimă, să-l plângăPe neauzitul Vasile Poenaru arzândSub lespezile nopţii. Materie, devoră din

adâncuriO lacrimă imensă ca o sărbătoare, şi caziÎn inima ei precum veninul în muşcătura

viperei, precumÎn mare uraganul, şi mă doreşti nespus. Şi

ochiulMeu ca un blestem de piatră te supune. SuntNins fără oprire. Tu iarăşi fugi din tine,Soarele tace mai beat cu fiece copil,Mă înalţ luminos în strigătul tău cu frenezia

unei răni,Iar a muri înseamnă a mai vesti puţin.Materie, aud cum Muntele mă strigă,În templul tinereţii te caut şi te vreau,Asemeni unei flăcări ce biruie pădurea

69


Salt la Cuprins

Îţi sunt. Şi oamenii se nasc în jurul jertfei meleCa nişte raze.

70 Salt la Cuprins


Corn de ninsoare

Galacticul cuvânt, al nimănui,Iubita mea, în vene mi se ţese,Când ochii tac şi când nimic nu-mi spui.

Pădurile pe stradă sunt mai dese,Metal topit, mai dens, mai spumegat,Pătrunde pe fereastră... Ne-nţelese,

Ospeţe vinovate-n lung şi-n latÎşi sună-afară cornul de ninsoareŞi vinul, spun, e tot mai înserat.

Iubito, mă auzi din frunze, oare?

71


Salt la Cuprins

Izvor

Înger de pază, apus,Dorul mă pâlpâie — dus.

Venă a căii Lactee,Inima zeu m-a supus.

Fagur albinelor nopţiiArd mai adânc şi mai sus —

Vântul cu teamă mă frânge,Dorul mă pâlpâie — dus.



Din păsări

Vine un rege din păsări, tăcut,Cu buzele reci ni se-nchinăŞi ruga lui e amară luminăCare descântă din nevăzut.Vine un rege, vine un rege tăcut.

Ne luminează cu alb felinarÎn care pâlpâie viaţa, domoală,Ne fecundează imaginea goalăIubindu-ne gândul amar —Vine un rege, vine un rege hoinar.

Sună prin beznă toga de lut,Iarba îi curge prin vene,Lunară cântare-i tremură-n genePrelung — înţeleptul sărut —Vine un rege, vine un rege ştiut.

73


Salt la Cuprins

Styxul răsturnat

Cu-o buză de viaţă, cu alta de moarteÎţi vorbesc din vremuri înserate şi grele;Sărutul tău ninge de gânduri sărate,Amari străbuni se-mbracă în vorbele mele,Şi-ai Muntelui paşi de cu tot mai departeSe aud năruit, parcă scoici, parcă stele —Un pas peste viaţă, un pas peste moarte.

În foamea de regnuri cu nopţile zi,În zeul ce-mi arde nestinsa ninsoare,Ucis, mă ucid ca să pot vieţuiCu frunza mai crâncen sorbită de soare.De propria-mi foame, ca ochii de lupAtomii, fierbinţi, mă pândesc, în turbare,Zadarnic din doruri mă fulger, mă rupÎn stoluri de lacrimi mai stins migratoare.Prin ochii din lucruri greu vifor răstorn,Cu zările toate mă pierd în ospeţeCând vina mai aspru mă sună din cornPe ţărmul fiinţei de linişti mă-nveţe.Şi carnea furtunii mă strige cu-un gând,În mine pădurea îşi tremură chinul,Pământul îmi creşte în vene, flămând,



Când rugul de ape mi-l biciuie vinul.E cerul fecioară sub braţul solar,Cad stelele-n somnul seminţelor greleŞi vremea îmi roade fiinţa-n zadarIubindu-se-n toate durerile mele.Sămânţa pe sine se biruie-n floare,Copacii descântă furtuna şi-o cresc,Pământul în fulger se bea cu mirareCând tremur genunchii spre soare lumesc.Securea în trupul genunilor oarbeSpărgând cataracte de-albine avidÎn mierea fiinţei din Cosmos mă soarbePrin grea despărţire iubirii ursit.Din fagur lumina mă spulberă-n gânduri,În simţuri orbirea cu trupul măsorŞi spaţii mă-nsoară în somnul din

prunduri —Substanţa-ngrădindu-mi cu sânge obor.Şi-s soarele-n ceruri, mi-e moartea luminăSuflările lumii la viaţă să-ntorn,Şi-mi tângui păcatul de-a fi fără vinăNăscut la chemarea vestitului corn,Şi-n foamea de geruri ard coapsele gliei,Ard stelele stinse de trupu-mi curat,Beau seceta rece din trupul câmpiei,Când zările-n mine abia se mai zbat,Când moarte din moartea-mi în regnuri se

pierde,Lumină în mine să ard când rămânŞi lumii-nnoptate sunt veşnicul verde

75


Salt la Cuprins

Robitul de linişti şi gheţuri stăpân.Pe munte pogoară înaltul meu sângeDe viaţă să cânte-n păduri viforosIar cosmica iarbă cu mine se frânge,Şi-n zorii fiinţei mă seacă frumos.Cu áripa stinsă în ramuri amareMă soarbe cenuşa spre marele zbor,Iubirea pe dealuri ninsoare răsare —Pământul şi vântul mă dor iernivor.Tot né-adormit este ochiul din moarte,Tot drumuri supuse îi ţes zi de ziDin grea veşnicie greu cearcăn cu careNe-nfrânt, mă înfrâng ca să pot vieţui.

Îţi vorbesc cu vremuri depărtate şi rare,Din regnuri ascunse îţi culeg un sărut —Şi Muntele încă apare — dispare...Cu ziuă grea de zbor, robiţi în nevăzutPăduri revărsate ne beau la-ntâmplare,Din regnuri ciudate îţi culeg un sărut,Îţi vorbesc cu vremuri depărtate şi rare.

76 Salt la Cuprins


Pasăre de sub de apă

Poetului Emil Botta

Uite soră în de sarăPrinde fiara limbă rarăŞi îmi picură amareDe o sfântă de plânsoareŞi mă trece râu de receDe a viaţa mea să seceMă viiază rar anumeA înalt de altă lumeŞi îmi spune ce mă spuneA de alte frunze suneŞi îmi doare dorul mieMai izvor de apă vieŞi îmi merge mersul iarăMai de limba ei de fiarăSoră,-n râuri mă mai pierdeMai a domn u somn de verdeI aiure de pădureMai mă lasă a mă fureVină fiară a mă-nsoarăLa izvor de umbră rarăVină fiară a mă trece

77


Salt la Cuprins

De a viaţa mea să seceMai a beznă, mai a lumeMă viiază rar a numeŞi îmi spune ce mă spuneA va gând de mă aduneCă dor calea să mă cureA măiastră de pădureCă urc steauă să mă fiarbăA adâncure de iarbăCă trec înger a mă-ngheaţăDe cuprindere de viaţăCă beau unde cu de undeVoievod de nea ascundeFiară rară chip de varăPrinde-ţi limba ta amarăMai de iară-mi desfăşoarăÎnfrunzirea ta de rarăMai de stinge-te-a mă-nsoarăFiară vară chip de rarăCu lumina în de sară.

78 Salt la Cuprins


Viscolul

Viscol al rănilor zilele vinZilele arbori de suflet săratMiorile sorţii să prăpădimLa focul din inima ta fumegat.Fumeg din lucruri, de sete mă iscÎn deşertul ce-l tremuri sunt visPăstorii cosmici mă găsesc negreşit —Somnul tău e aproape deschis.În porii pietrei cum să mă-ntorcFruntea pădurii cum s-o deochiCum să te-adorm în altarul de socCum să mă strecur în recele-ţi ochi?Vine durerea disdimineaţăDin gură de Munte va să mă plecFluviu mai tânăr mai aprig la viaţăPrin stâncile tale cum mă petrec.

Trezeşte-te mire, mire-amăgitToată suflarea s-au vremuitValea de spaimă s-au limpezitLacrima rece mi s-au orbitMire de ceaţă, mire robit.

79


Salt la Cuprins

Râul mă vinde drumului secTângui sub streşini de gânduri văpaieÎn umbră de pleoape să mă înecCum sorii prin sensuri se întretaie.Ard în robirea privirilor taleIată sunt plopul cel năucitIată îţi cad fără vaiet la poaleDe zânele apelor înlănţuit.

Vai ce corăbii pe frunte-ţi se-ntorcVai cum suflarea-ţi mă spulberă-n tinăVai cum ţi-e Styxul pe buze un jocVai cum mă-ntunecă atâta lumină!Visul se pleacă, freamătă-n jugTrece-şi grumazul pe steleMoartea îl mână la veştedul plug:Miriştea rece va să mă spele.

Trezeşte-te mire al meu nenuntitZăpezile sfâşie mai învrăjbitÎţi este gândul nemântuitOgorul plânge tot neroditMire de ceaţă, mire robit.

La mersul lumii m-am aplecatAm ameţit pe ţărmu-i pustiu.Zilele — arbori de suflet săratM-au săgetat până târziu.Era o ceaţă de necuvântatŞi setea plângea cu lacrimi de rouă

80 Salt la Cuprins


Şi viaţa mea, parcă de mine s-a spartŞi începuse ninsoarea cea nouă.

81


Salt la Cuprins

INVESTIGAŢII



Prietenii mei

Prietenii mei citesc poezie americană, ascultămuzică rock,

Poartă bluejeans, sparg seminţe-n tramvaie,Trec rânjetul meu de pe un umăr pe celălalt,

filmează scene banale în piaţă,N-au călcat pe Lună, joacă wist, poker şi

bridge,Au puţine idei de schimbat şi multe, multe

cuvinte, nu se încred în oricine,Au suflet de aur, dar vorba lor seacă la inimă pe

cel dispreţuit,Sunt toţi bucureşteni, nu sunt mulţi, şi-am

făcut armata împreună.

83


Salt la Cuprins

Oraşul

De unde atâta curaj de a pierde cuvinte?Portmoneuri putrede, doldora, pungi uitate,

aruncate neglijent,Gureşe sub lungi mucegaiuri,Tocite sau strălucitoare, curate sau pline de

ploşniţeSe ţes în nămeţii profunzi de imagini şi zgură.În oboare savanteRumegă tauri de spumoase discuţiiResorbindu-şi culorile.Autobuzele gem. Tramvaiele crapă. ReclameleSe bălăcesc în slinoase proverbe,Ţâşnitoarele înlocuiescO sumedenie de adverbe cosmopolite. Iată,În parcuriŢipete lungi de păun Aoo Aoo cutremură minteaCu un curcubeu potenţial.Cerul se zguduieO işinin ozanı ben Tanrısıyım işimin*Cu Dumnezeu de mânăAscult



De unde atâtaCuraj de a pierdeCuvinteAoo!

* Cf. Fazıl Hüsnü Dağlarca, Tanrı ve Ben.

85


Salt la Cuprins

Desperatione confecto

Aţi mai văzut o limbă nebunăDialect al coapselor de lunăSchimbând sângele tot în fonemeŞi reuşind pe sânge să ne cheme?Un stil stelar mai clar şi mai egalZemos de nesfârşite conotaţiiCe sensuri preschimbate-n chihlimbarŞi funcţii reci în timp tăios şi spaţii?Vom adormi sub tristul idiomMai izomorfi cu înşine şi vomVisa în noapte un limbaj formalDistrugător de ochelari de calLegat în taină de o nouă lumeDoar veşnicia noastră s-o aduneNatura niciodat' să nu-l înveţeŞi grav să ne-o supună, nu răsfeţeCând va traduce limba ei nebună.O, dialect al coapselor de lunăSchimbând sângele tot în fonemeŞi reuşind pe sânge să ne cheme.

Salt la Cuprins


86

Apus în linişte

Un gol de străzi ce naşte-un vânt absurdŞi-o junglă chomsky-eană de cu seară,Maşini, hârtii şi ierburi ilegaleCe sfarmă caldarâmul pe furiş,O plasă de lumini şi cabluri amintindCămăşile de forţă, amintescCât de nebun e-acest oraş cuminte.Un pat de rumeguş pluteşte-n aerPurtând un înger refuzat de cer,Un fluviu poartă îngerul în braţeŞi noi purtăm cu el acelaşi fluviu(Vai, tristă Doamnă, iartă-mi frumuseţeaCum poţi să ţii un fluviu viu în braţe?)Directorul uzinei poartă mânaPrin uşile de aer ale serii,O cheie-i este fiecare degetŞi fiecare gând al său un lacăt,Îşi poartă gustul peste sarea frunţiiŞi-o lasă-n strada albă de tăcere.(Rămâi cu mine, o, lătrat al zileiDe toate javrele-ncolţit în zoriŞi voi uita clepsidrele subtilei

87


Salt la Cuprins

Colaborări cu ucigaşi din flori)Dar nu văd recea târfă a luminiiDeretecând mulţimile de poriŞi ridicând un gând de subsuoriSă-l dea de suflet unei trecătoare(Şi cum să te salvez de viaţă, soare,Când mii de viermi te-nfaşă-n rana orei?)

Salt la Cuprins


88

Slotmachine

Incendiul absenţelor devastează acest parcPopulat nu de oameni ci de plimbări,Nu de iarbă ci de creşteri abstracte.Caut prin cuiburiDe tăcere acidă —Verbele nu se vor puse în mişcare,Substantivele refuză sistematicReferenţii, eleganţi peţitori.Să fi trecut prin lumeUn nor de lăcustePsihice? Seceră gândulUn zgomot metalic:LunaCadeÎn gâturile paşilorCa o fisă enormă.

89


Salt la Cuprins

Spiritul oraşului

Pentru Mihaela Fiştioc

Prin valurile negre şi lanurile uneiAprinse dimineţi de iulie pustiuTreceai cu grea tristeţe prin nervii reci ai străziiŞi nu simţeai pe gânduri apăsândO grea asimetrie somnoroasă,Sonoră viţă-a morţii rătăcindCu paşii tăi alături, însingurându-mi gândul.Abia simţit, abia înfioratăO umbră de-amintire răscoliŞi-nfierbântă oraşul dintr-o datăPrin nervii reci ai stelelor icnind.Ci numai gândul tău nu se urni,Tăcut treceai abia-ngânând tăcereaDin vine şi din oase şi din unghii,Frânturi de soare, jocuri de oţelMai tot vegheau la creştetele străziiŞi m-am pierdut prin lanurile uneiAprinse dimineţi de iulie pustiuC-un început de-nţelepciune albăŞtiindu-mă mai orb decât mă ştiu.

90 Salt la Cuprins


Fenomenele naturiica împieliţări divine

Nu, ploaia nu-şi poate permite atâta delicateţeCâtă a răspândit după-amiaza aceasta fără

să-şi dea seamaLăsându-şi coapsele ninse să se-ntremeze-n

zăpadă,Să se-mplinească în deşucheata zăpadă.

Nu, ploaia nu are atâţia nuntaşi, atâţiatrubaduri, atâtea aluzii şi autobuze,

Ea este foarte exactă ea este brutală;Nu-şi permite pasiune ci tărie,Nu flatează ci afirmă.

Nu, ploaia, nu, nu este atât de romantică,Atât de barocă, atâtDe diplomat evmedievată şi de precis

menstruată.

Ploaia a rămas, savanta, fată.

91


Salt la Cuprins

Seceriş cu bunicul

Gheorghe PoenaruVieţuiaÎn linişte.Părea sătul de vârstă.Gândea, oceanul sub valuri,Până se îneca în tăcereCum soarele în noapte se îneacă.A plecat de-acasăPe o zvârcolire de nea.Soarele ardea în creierii lui,Câmpul sec era precum o vorbă aflatăFără prezenţa gândului.Câmpul pe umerii luiŞi coasa pe umerii ierbii —Recunoscătoare iarbă, bucuroasă de moarte,Bucuroasă de întârziere. Subţire viaţă —Ceaţă de gânduri şi un călăreţ pe gâtul

dealului —Soarele sub lacrimi.Iată tractoarele prin grâul desculţ,Iată miriştea ca o secetă, ca un nor fără strop

de viaţă,



Descompunându-se de arşiţăŞi oamenii aceia ca nişte picături de sudoare

fierbând a nins soare.

Vântul clocotind în gânduriŞi vorbele ce mai ţineau de umbră:

Ne prinsese o seteVecină cu haosul,O furtună de sunete.

93


Salt la Cuprins

Marginea lumii

Cimitirul de la marginea satuluiE chiar marginea lumii,Mamă.

Tu plângi morţii, ca lumânărilePe care tocmai le-ai aprinsAşa arzi şi tu, încet, îndelung,La fiecare cruce.

Îi chemi pe numeŞi ei ascultă cu nesaţ tot ce le spuiŞi sorb tot fumul de tămâieŞi toată ceara şi toate durerile taleÎndelung, încet.

Vino repede, mamă,Ia-mă de mână, să mergem de-acumSe face foarte târziuŞi luna ca un capac se va aşezaPeste jalea ce începeDincolo de marginea lumii.



O tentativă de îmblânzirea cunoaşterii

Mă holbez de la etajul �001În hăul oraşului

Ca un curcubeuPrivirea mea taieSmogul iraţional

Nu văd nimic şi poate nici nu merită efortulAm şi eu profetul meu personalPe care îl bag în priză, îl aprind, îl stingDe mai multe ori pe zi

Şi totuşi vreau să văd oraşul cu ochii meiVreau să-mi salut vecinii de josPrăpăditul de liftCam de pe când m-am născutMerge numai în susŞi nu mai poate nimeni să-l repare sau să-l

convingă(Măcar uneori) şi de contrariul

95


Salt la Cuprins

Mâine, desigurDe la acesta sau de la un etaj superiorVoi folosi umbrela poeziei ca pe o paraşută

fragilăŞi mă voi arunca pe fereastrăÎn smogul tăcut (mereu la pândă) al oraşului.

96 Salt la Cuprins


Elegia tatălui

Trei vorbe trăiesc mereuÎntr-o vorbă a meaCi adevărul ardeLa marginea lor.

Tată drag, te sărut,Ţi-au căzut umerii şi mai jos,Cu greu te ajung,Ai tras la foalele acestea o groază de vremeSă umpli bolta lumilor cu soare,Să mai treacă un an,Să mai culegem un car de iarbăDe la răscruci,Şi apoi să se frângă câmpiaSub dogoritoarele guri ale iernii.Ia-mi inima în palme, pune-o pe jarÎncălzeşte-o până la roşu,Atâtea fiare ai îndoit şi modelatTu în felul acesta,După bunul tău placŞi uită cum toţi coborau la casa noastrăŞi cum am răms singuri —Şi tu singur, tată,

97


Salt la Cuprins

Şi mama singură şi durerea ei singură în eaCa într-o casă străinăŞi eu singur şi viscolul meu singur în mineCa un cal sălbatic într-un grajd posomorâtUnde vacile pe care le păşteam în copilărieMugeau trist şi cald.Şi fraţii mei singuriŞi pajiştea din sufletul lorAtât de simplă, atât de singură,Doar Bărăganul poate fi încă mai singur.

98 Salt la Cuprins


Piaţa

Plimbă-te prin piaţă la ora douăsprezecenoaptea:

Toate luminile scoboară sub culmea amintirilor;Tristeţile sunt lipitori înfometate;Miroase surd a a fi fost a va să nu mai fie,Câinii vagabonzi se murează în privirile tale

absente,Se pregătesc de ninsoare;Reclame rupte, consoane crăpate, chiştoace de

discuţii aprinseVibrează în frunzişul întunericuluiŞi sub roua enormă, pregătind ziua ce vine ca

pe o enormă încolţireDorm pe sacii cu marfă ţăranii — cartofi uriaşi.

99


Salt la Cuprins

Cele trei colţuri ale existenţei,dispuse în opt versuri

1. Aerul mă înşfacă de mânecă şi îmi explică cevreau eu să spun şi ce înţelege ea

2. Şi mă trezesc cu trup cu tot la altă realitate,într-o ordine superioară,

Mă pot privi pe mine vorbind, îmi vădbuturugile memoriei îngrămădite în jurulmeu

Şi mă văd pe mine cu rindeaua vorbirii în mânăgesticulând şi desprinzând talaş subţireaproape transparent

Din buturugile memoriei mereu mai înghesuiteîn jurul meu şi mai neliniştite.

Ea prinde talaşul de foc între degete şi-l trecealene prin păr şi-l lasă ofilit pe asfalt,

Focul se-ntinde încet încet, în câteva ceasurisau zile va cuprinde întregul

3. Oraş îndopat până la refuz cu plimbărilenoastre.

100 Salt la Cuprins


Tânărul profesor

Shall I at least set my lands in order?

A deviant quotation reads as followsUmblase el, pantofii-i plini de sânge,Pe malurile zăpezii aşteptândO uşă în râul zorilor, porniseBine, autobuzul nu se lăsă mult aşteptat,O scurtă-ngrămădeală de gânduri şi de oaseO lungă aşteptare ghemuităPe scaunul din faţă, lângă uşă(Ah, râul zorilor, tăcutul)Şi-a tot lăsat oraşul mult în umbrăÎn ceaţă multă, mută de ştiinţăŞi iată Şcoala Schola School die SchuleWie geht es Ihnen, tinere profesor,Willkomen azi să simţi cum prima oarăDin bancă te ţinteşte bătrâneţeaCu ochi deştepţi şi lacomi, avidă de întâmplareŞi frica stă c-un catalog în mânăC-un ochi imens şi negru te-orbeşte din pereteC-un ochi, cu ochi, cu ochii şi lumea se învârteÎncet şi tot mai lacom, mai sigur şi mai iute

101


Salt la Cuprins

În palma ta, în fibra şi molecula creteiPe care-o ţii speranţă să tai cordonul oreiOmbilical şi proaspăt sub piesele tăcerii.Wie geht es Ihnen, ihnen, tinere profesor.



Un vin de sărbătoare

Cum să opreşti această cădere de stele —Deschiderea festivă a anului şcolar,Cămăşi apretate, cravatele călcate proaspăt,Un vin de sărbătoare gâlgâind în ochii-ţiŞi-n spatele mesei tăcerea cu tălpi putrede,Discursul directoarei pus la punct ca un

program Fortran...Iată copiii tăi, i-ai lua pe toţi în palme, un

răsărit de fluturi,I-ai lua aripi pe umeri ai fugi în pădure —Ce ascunziş poţi oferi, ţi-e inima abia un ochi

de lumină,Bezna roade dezinvolt înconjurul.Părinţii-şi ţin mândriile pe frunteCa pe-o spulberătoare chelie.Şcoala-i înflorită ca o spânzurătoare.Elevii păşesc mândri treptele.Tresare universul ca dintr-un fel de somn.Cu toţii vor să pună mâna pe tine, să te tragă

de haină,Să se convingă că eşti viu şi-al lor —

103


Salt la Cuprins

Îşi ţin manualele la piept e toamnă nemiloasăcum

Să înalţiAtâta cădere de stele.



Spre casă

Porţi o ţară de flăcări pe umeri, un răsăritmarin, cum treci nepăsător prin Bucureşti,ca prin stomacul unui cer imens,

Indiferenţa ta cocoţată pe genunchii seriiaprinde cu un gest încurcat felinareleamintirilor, agită fulgii rari şi gri de adevărai străzii,

Nimic nu te ajunge din urmă, nu ajungi penimeni, doar bezna cărnii tale electrizatăcântă, doar stoluri de neant acoperindu-ţiurmele,

Un copil alb, Mare Univers gânditor, teleagănă-n braţele sale, te scrijeleşte atentca pe un ciob de fantomă,

Prietenii şi-au închis de mult, demult,ferestrele, au ars cuiburile clipelor, şi-auaprins ţigările şi s-au cufundat în fluviulmărunt al aparatului TV

Elevii tăi pregătesc minuţios cătuşele uitării, săle prindă, de se poate încă de pe acum pebraţele subţiri ale orei de mâine, îşiliniştesc părinţii geloşi pe tinereţile tale, fac

105


Salt la Cuprins

pipi-ul de seară şi îşi sărută bunicile cu unnoapte bună ca un miez de caisă

Simţi cum îţi troznesc oaseletransformându-se-n faruri

Măcar de-ai putea fi flămând, de ţi-ar fi sete,de-ai avea nevoie de soarele zilei de ieri,de-ai putea rosti cuvântul pace şi întoarceprivirile spre Casă

Conjuga fio, -eri, vorbi cu cineva în englezeştesă scuipi o dată sâmburii nopţilor afară

În spatele fiinţei tale stă un pilot automatconectat pe viaţă la reţeaua existenţeiumane, există un program subtil,complicat şi plăcut mirositor, ca uncocktail sideral, şi pentru tine, nu uita şinu te gândi la aceasta, în fond

Raindrops heavenseed the limitless planes ofyour mind,

Ciori sau comete ciugulesc atomii de oxygen dincurcubeul cărnii tale, le vezi cum se zbat, cumle supune trupul tău ca şi cum un ochi absolutar supune un stol nesfârşit de priviri absolute,

Ele ţi-s flăcări, ţi-a fost hărăzită o ţară deflăcări pe umeri, blestem de-a fi un veşnicrăsărit

Trecând nepăsător, prelung, prin Bucureşti, caprin stomacul unui cer imens.

106 Salt la Cuprins


Răsfirare

Mergeam pe străzi de lungă dimineaţăCu pâinea mea de poezie sub braţ,Mergeam pe străzi de lungă dimineaţăŞi mă ardeau de foame ochii minţiiMergeam pe străzi de lungă dimineaţăTot forfoteau părerile sub pietreDin loc în loc o baltă de adverbeCa păsările clocotitor ardeauSpre vieţi izvoritoare-n alte trupuriMergeam pe străzi de lungă dimineaţăŞi nu se mai crăpa odat' de ziuăŞi mă ardeau de foame ochii minţiiŞi-am început să-mi rod întâi din unghiiApoi din os din inimă din creierMergeam pe străzi de lungă dimineaţăPrietenii mei studiau lituanaPrietenii mei vorbeau în egipteanăLe auzeam înjunghierea-n spateŞi-atunci ştiam că le recit cu jaleŞi tinereţe neputând să-i saturCu pâinea mea de poezie neagrăŞi ei vorbeau o limbă cât mai veche

107


Salt la Cuprins

Şi cât mai clocotită de-nţelesuriDe parcă mă aflam pe malul măriiCu val de val de sens izbindu-se de piatrăSfărmându-se de stâncile de haosMergeam pe străzi de lungă dimineaţăŞi recitam în limba lituanăLitanii vechi din curţi dialectaleŞi din biserici de luciditateŞi nu se mai crăpa odat' de ziuăMă urmăreau cuvinte reci, etrusceLipsite de ferestre şi luminăŞi parcă chiar şi-acuma stau să vinăCu trupul minţii mele să se spurcePrietenii mei studiau tibetanaŞi-o serie de limbi dravidieneŞi le hrăneam pe toate în tăcereCu pâinea mea de poezie neagrăMergeam pe străzi de lungă dimineaţăŞi recitam în limba tibetanăPrietenii mei se topeau în tăcerePrietenii mei ascuţeau securea şi spadaŞi mi-au plouat durerile cu miereŞi-apoi m-a podidit de plâns zăpadaŞi-n noapte recita o castelanăÎn limbă de lumini, subpământeană.

108 Salt la Cuprins


4’33’’

Cage,Mâna ta sparge simfoniile, usucă viorile,Trage noaptea peste umbrele grele.Nu-mi aud chipul, nu-mi aud stelele.Orgile nu mai hârâie, flautul nu mai latră,Iubirea ta tânguie — o diligenţă pustie —Am să trag toată noaptea, înhămat,Rondourile ei acide.Oraşul în care m-ai ademenitE o sonată a morţiiÎn care doar miezul vieţii trozneşte.Toată noaptea am să ard de frig în avanscenăC-un dirijor mai lent ca o statuie —Suprem adagio, piano, piano, piano.Ai compus această iarnă, această nesfârşită

iarnăCu fulgii tăi haotici de gesturi şi cuvinteCu gerul tău din vene, studiu pur.Părerea ta de rău mă cutremură,A troienit răspântiile anilor,A răstignit gândul ceresc pe fruntea mea.Am să răspund la nesfârşit de linişti

109


Salt la Cuprins

Cu-o lungă herghelie de clopote-n delirC-un salt metalic peste stâlpii nopţiiÎn cel mai liber duh de zeu posibil.

110 Salt la Cuprins


T. S. Eliot, Caesarrimus

Exigua parte aestatis reliquaSă mergem spre nord. Acolo sunt ierni timpuriiŞi Galia-ntoarnă spre Şaptele-steleScăpând guvernării. Cu mână de domnVântul deschide o poartă prin ceaţă.Nici n-am călcat prin acéle pământuri vreodatăNici sângele negurilor nu m-a hrănit.Eu nu sunt Omul fără de hăuri,Nu sunt ţara fără de văz.M-au troienit învingeri,Deasupra casei arde un şarpe.Armía mi-e grea şi-i grea de dosadăŞi viţa de gânduri mi-e plină.Cu mine-i şi Noe, cârmaciulŞi-i singur şi el. Priveşte-n ocean, îşi totIscă vânturi curate. Nicio luminăŞi doar mai e atâta vară, atâtaDurere de faceri. Ce linişte creşte la NordAuzi OkeanosCe linişte creşte, ce flacără grea?

111


Salt la Cuprins

NINSORI ÎN BĂRĂGAN



Scot apă

Scot apă. Cumpăna fântâniiSe-apleacă-ncet, sărutăOrizontul. În găleată, apoiTot urcă, mai mult şi mai multSpre ziuăPropriul meu chip.Pipăi aşternuturile lichide,Subpământene,Unde mai întâi am fost născut.CumpănaSe înfige cu un gest solemnÎn soare.

113


Salt la Cuprins

Amiază

Cum să cuprinziFiinţa eternăÎn braţele tale de ţărână,Să-i pipăi pleoapeleCu trecătoarea şoaptă?În cerul rămas de la-nceputuri în stânciCoboară gândulCa un grânar al timpului,Un Bărăgan primordial.Ciocârliile înalţă pânzaUnei mângâieri uriaşeLimpezind toată dimineaţaTemplul de aer.Cum să nu-ţi pierziFiinţa eternăÎn braţele de cernoziomAle soarelui?



Noaptea, cu caii

Privighetoarea aprinde pe luncăUn rug uriaşDe sunete.Îngenunchează cerul şi soarbeJăratecul nevăzut,Îl înteţeşte cu lună.Singur se roagă, şi înstelat,CerulPrintre picioarele cailorÎndemnaţi la păscut.Cu înfiorare, iarbaÎntinde aripiÎn nevăzut.

115


Salt la Cuprins

Fruntea pământului

Vine toamna, constelaţii negre izbucnesc în vie,Fruntea pământului se umple de gânduri —I le poţi ghici pe sub brazde, i leSorbi cu tălpile goale.În valuri tot mai lente şi mai decolorateIarba loveşte ţărmul ceresc,Se lasă moale sub pluguri apoiŞi moare —Zâmbet pe chipurile zării.Ograda zdrobeşte struguriiZilelor şi-ai nopţilorŞi te îndestulează cu mustulCopilăriei.Vine toamna, stelele poposesc pe pământŞi ca o presimţire a ninsoriiGândurile tale cad peste brazdeÎnsămânţându-le cu veşnicie.

116 Salt la Cuprins


Ca fierul plugului

Imaginea ta îmi trece prin inimăCa fierul plugului prin carnea câmpieiŞi te revădAspră şi gânditoare,Aplecată asupra seminţelor de macCum se apleacă noaptea asupra stelelor.Dar seminţeleDe mult au dat în floareŞi petalele roşii mi-au năpădit veneleMulte răsărindu-mi prin pieleDe-am ajunsO grădină în amurg.Sângele meuAbsoarbe din pământurile neamuluiSevă de strigăte.Mamă,Tăcerea ta aşterne BărăganulPeste vorbele veacului.

117


Salt la Cuprins

Îl vezi domolit şi etern

Taurul creşte tunândCa o noapte supraconcentratăCe nu se mai poate ţine în sine.Setea luiNăruie arşiţele.Cum îl poate supune tata, te-ntrebi,Sau mama, cu vorbele ei moi, înmiresmate?Chiar şi fără să-l priveşti îi vezi aştrii

zbătându-seSă răsară prin carne;Simţi oceane neobositeÎn respiraţia luiŞi iarăşi te-ntrebiCum poţi să-ţi odihneşti mânaÎntre coarnele lui îndesate,Cum îl poţi îngenunchea lângă jgheab,Lângă firişorul de apă.El stârneşte cu pleopeleUn început de furtunăŞi îl vezi domolit şi etern,Întruchipare a gravitaţiei.

118 Salt la Cuprins


Cunoscut în eternitate

Bunicul meu, Gheorghe Poenaru, cunoscut îneternitate

Sub numele de TataiaA trăit să mă vadă pe mine şi pe fratele meuSă ne mângâie zilnic pe creştetSă ne ajute să ne ridicăm pe pat în picioareÎncercând să-i ajungem la bărbie, să-iAtingem obrazul neras,A trăit să ne spună: Să vă-aduceţi aminte de

mine.Noi contam, cei mai tineri din neam,Noi puteam să-l ţinem minte mai mult ca

oricareŞi el se străduia, răbdător şi tenace, să

cumpere cu bomboaneUn loc în memoria noastră.Iar le dai dulciuri înainte de masăÎi spunea mama, fără dojanăŞi el ne strângea la pieptPe mine cu stânga, pe fratele meu cu dreapta —Mirosea a pământ şi a război mondialŞi ofta.

119


Salt la Cuprins

Să vă aduceţi aminte, să vă aduceţi aminte demine.

A plecat la oraşSă se vindece de-o boală veche,Şi l-a adus tata, puţin mai târziu,Şi de tot...

Salt la Cuprins


Cum pot vânătorii...

Cum pot vânătorii să calce pe rouă,Pe fiinţele din stele, veniteSă ne sărute tălpile goale,Să topească spinii adunaţi peste ziSau peste noapteÎn călcâiele noastre —Nici degetele mamei nu sunt mai suave,Nici braţele tatălui mai odihnitoare,Mai înmiresmate de linişte.Şi vânătorii le calcă sub cizmele lor nesfârşite,Ca un tunet prelung pe o minte firavă,Ca nişte proiectile într-un muzeu de artă.

1�1


Salt la Cuprins

Un dans de salcâmişi cetele luminii

Un dans de salcâmiRostogoleau greieriiDin cer.Păstori nevăzuţiStârneau turme solare.La marginea satuluiUn ochi uriaş, desprinsDin orbita unui timp uitatClipeaLumânări şi lacrimiLângă cimitirul dereticat zilnicDe ţărănci în negru.Câini însetaţiŞi idei ascuţiteCutreierau curţile.De pe cuptoareUrcau pe scări înalteCu picioare subţiri, sângerândeMiresme de lapte,Aburi de mămăligă

1�� Salt la Cuprins


Şi dinspre stele coborauOchi de bouri.Se rostogoleau cuvinteleCoapte ca perele, zemoaseSau ca bulgării de ţărână pe uliţă, uscaţiÎmpinşi de un vânt secetos.Cetele luminiiÎmbrăţişau toate acestea o clipăApoi treceau mai departeSe scurgeau în ierburile uscateDe pe marginile Căii Lactee.

1�3


Salt la Cuprins

Pepenele

Pepenele pârâie sub cuţitul tăuO explozie de bucurieTu îl mânuieşti îngânduratŞi gesturile taleIzvorăsc din veacuri îndepărtateŞi par să nu aibă nicio legătură cu tine.Tu numeri seminţeleNegre ascunse înZâmbetele roşiiAle feliilor.



Bobul de fasole

Bobul de fasole scoate-ncetUn semn de întrebare către lumeAtât de tremurând şi încovoiat,Cu aripi moi, ascunse-adânc în piept —O, ce sforţareSă-mpingă bolta,Să-şi facă un loc printre clipe.Uimirea meaÎşi coboară petaleleÎn jurul luiÎnflorindu-lÎntr-o mângâiere cât câmpia de largă.

1�5


Salt la Cuprins

Crivăţul tăvăleşte câmpia

Crivăţul tăvăleşte câmpiaÎnnălbeşte aşternuturile zăriiRăstoarnă stelele pe pământ —Broboane uriaşe de sudoareŢâşnind din epiderma veşniciei.Ce zvârcolire!Cu dinamita receA sângelui său nevăzutCrivăţul sparge bucăţi mari de timpCa un ocnaş scurmând în muntele de sare.Spicele zăpeziiBinecuvântăFecundul lui dezastru.

1�6 Salt la Cuprins


Podul

Sufletul ei fremăta cu mult înainteDe a se auzi fornăitul cailorCând căruţa noastră se-apropia de pod.„Podul, uite podul“, îmi spuneaCu o emoţie mai bogată-n mişcareDecât lanurile de grâu ce-nsoţiseră drumul.Apoi strângea hăţurile cu grijăŞi-o mândrie umbroasăO cuprindea, mânândCaii încet şi atent, peste arcul de lemn.Dincolo, era gravă şi blândă,Concentrată în sine, ca luna.Simţea că într-o zi voi trece singur podul.Simţea fără zăbavă cum lunecă-n eclipsă.

1�7


Salt la Cuprins

Şi uşa se deschide

La miezul nopţii, când pământulSe răsuceşte-n somnu-i mineralÎntorcându-şi spatele spre soare,Casa noastră se anină-n cerDe cârligul stelelor, şi cântă.Eu mă trezesc; leoarcă de somn mă-ndreptSprijinindu-mă de beznă ca de un toiagSpre uşă şi-o deschid cu-o teamă vecheCă-ar fi înţepenită în luceafărŞi nu s-ar mai deschide pe vecie.O, scârţâitul cald, al veşniciei!Şi uşa se deschide drept în CaleaLaptelui. Carul Mare aşteaptăLa o şoaptă depărtare,E plin de fân stelarŞi boii noştri singuri s-au înjugat la el.Pe dedesupt, un vânt sau poate-o vrajăCu grijă se stârneşte, frământându-miSângele ca pe-un aluat străvechi,Rupt din făina stelelor şi coptÎn înţelesuri de dincolo de zare.Întind atunci o mână către noapte



Ca un sărut pe pieptul dulce-al mameiŞi-ngenunchez în prag, şi mă aplecSă simt pe faţă pulberea eternă.

1�9


Salt la Cuprins

Scrisoare frântă

Tată dragCarele roboteşti toată ziuaÎn ograda depărtăriiŞi seara reintri în inima meaFără să ştii, mustind de sudoareŞi-ţi face bine să dormi, să te-ntorci în somnDe pe o parte pe alta, ca valulUnui ocean luminos,Tată dragCarele eşti veşnic cu mineŞi când şoapta taRămâne aninată de salcâmii copilărieiCa o inflorescenţă bogată, de né-ofilit,Tată dragTras pe roata memorieiPrecum în cer aşa şi pre pământ.

130 Salt la Cuprins


Ţărm nesfârşit

Bărăgan,Ţărm nesfârşit, circularPe care îl lovesc neîncetatInvizibile, veşnice valuri.O undă te naşte, un strop de furtunăÎn praful mai însetat ca nisipul de pe falezele

lumiiŞi ştiiCă-n orice clipă poţi plonja în Cosmos,Poţi înota spre casă —Nimic nu-i mai fragilDecât mersul tău pe coaja neagrăDe cernoziom,Decât privirea ta înfiptă în zare —Un stilet în munte,Decât sufletul tău înrourat în amurgCând soarele se-aruncă pe câmpieCa o balenă sinucigaşă.

131


Salt la Cuprins

Ninsori în Bărăgan.Te iau de mână să mergem

Te iau de mână să mergemÎn Bărăgan, să înţelegiCe înseamnă să te-ntorci acasă.Nu-i nicio cărare-ntr-acolo,Nicio fereastră, nimic.Dar ne-om transforma în zăpadăŞi-om ninge dinNesfârşit.Întoarcerea aceasta-i de-o viaţă;E viaţa.Ninsorile noastre întrecUniversul întreg în mişcare,Pe Domn îl întrec în mister.Spre Bărăgan nu-i alt drumDecât veşniciaFulguindDin dorul nostru cu aripi de cer.



Copilăria ţi-o petreci întotdeaunasingur

Copilăria ţi-o petreci întotdeauna singurŞi mult mai târziu înţelegiCă e o recoltă a stelelor

Mama te trimite să apleciCumpăna fântânii şi să scoţiApa — timp strecurat în pământ.

Tata repară căruţele şi potcoveşte caiiAprinde cărbunii şi nedumeririleCu o flacără ce înviază, nu mistuieşte.

O scrisoare trimisă din aştriAşterne la picioarele taleUn covor de grâu verde —

Nedumerirea cea mare.

133


Salt la Cuprins

Despărţirea

Cu un tractor de sânge arau zoriiŞi câmpurile se-mbrăcau în floareMărturisind dureri şi potrivindTrepte noi pentru plecarea mea.Mama, în genunchi, frământa zareaCu privirea ei fără sfârşitSă facă pâine din plămada eiSă mă hrănească şi din depărtare.Tata repara căruţa orei,Aduna într-însa cărămizi şi noriSă-mi clădesc o casă în înalturiCu orizontul drept acoperiş.Fratele mă săruta pe frunteŞi-mi răsucea cămaşa, neştiindCum să mă apere mai bineDe flăcările ce-mi cântau sub piele.Cu un tractor de sânge arau zoriiCâmpia nesfâşită-a minţii meleŞi gândurile se-mbrăcau în floareMărturisind dureri şi-mpotriviri.



Soarele şi tata

Tata punea-n tainăSoarele pe masă,Mămăligă caldă din alt veac.Aşa controla el universulCâteodată, înstrunind iubirea.Ne hrăneam cu razeŞi cu lapte cosmic.Clocoteam de gânduriPe vetrele sonoreDe parcă eram oalele fierbândÎn care el pregăteaPropriul lui sufletPentru ospăţul timpului ce vine.Gravităm şi-acumÎn jurul meseiPe orbite tot mai depărtateŞi măcar o razăDin soarele acela aburindPână la inima noastrăTot mai străbate.

135


Salt la Cuprins

Nu te voi părăsi

Nu te voi părăsiNu voi spune nu florilor de macÎmi voi pleca fruntea ca floarea-soareluiLa sânul tăuCând gândurile mele vor fi coapte

şi-nnegrite cu moarte.

Îmi răsari în sufletMă luminezi pe dinăuntruMă umpli cu amiezi şi amurguriIar la noapteGândurile mele vor fi coapte şi strălucitoare ca

stelele.

136 Salt la Cuprins


SONETE

If the dull substance of my flesh were thought...

William Shakespeare

137


Salt la Cuprins

Bucătăria

Bucătăria ta s-a auritCând gândul meu s-a aşezat pe masăCa o găină rumenă şi grasăPe care cu nesaţ o ai gătit.Paharu-n mâini aproape-a glăsuitCu-o bucurie repede şi deasăUn sine de cristal cercând să iasăDin cântul ca un ou împodobit.

Un cer ascuns în zid păzeşte cina;Din bezna vorbei soarbe limpezi soriSă-mpresure banalul şi să zboare.Şi n-ai să uiţi: o clipă eşti vecinaLui Dumnezeu, ascuns adeseoriÎntre broboane sfinte, de sudoare.

138 Salt la Cuprins


Creierul

O clipă navigând prin veşnicii,Eu liliacul culegând insecteDe adevăr, zbor printre obiecte,Urc aruncând cuvinte lungi şi vii.Mă-nfrânge ziua cu-ale ei soliiSub pasiuni roşind în mii de secte,Dar ochii beznei ştiu să mă respecteZigzagul sorţii desenându-mi, şi-i

Văd legaţi cu fire de luminăMari neuroni în creierul enormCe te visează-n fiecare noapte.Ecoul minţii tale-aştept să vinăMocnind de har, când lucrurile dormGreu somn hrănit de sensuri şi de şoapte.

139


Salt la Cuprins

Fiul

Te lăfăieşti în jilţuri moi de zoriO, deşucheată zi, cu prunc în pântec,Asmuţi perdeaua norilor c-un cântecDe spermatozoid solar, şi moriCu ochii-n stele şi cu trupu-n flori.Iau agerimea lunii, urc şi spintecŞi prin cezariană sau descântecCreşti vis şi viaţă, gând, iviri, fiori

De proaspăt gângurit. Şi se-nfiripăUn univers de lapte şi pământCu-aripi ce zbat sub vreji de nicăierea,În care fiul tău grăieşte-o clipăDescoperind ce-i sfântul tău cuvânt:Cordon ombilical hrănind tăcerea.



Drumul

Hrănit la gând cu lapte de eres,Cu plâns în pragul casei tale, înge-Nuncheat n-a mai ştiut a plânge,S-a răsculat spre mine, drumu-ales.Şi despot frunţii mele s-a sumes,S-a-ncolăcit pe trupul meu şi strânge —Un şarpe-abstract, dar bântuit de sânge,Fierbând venin în creieri, şi-nţeles.

Cer ajutor în gând, cu vorba-n cleşte,Mari vise-nfipte-n zări cer adăpostLuminilor cu trupuri moi de beznă.Iubirea mea ascuns te pedepseşteSă-ţi baţi cărarea-n lume fără rostCe lui Ahile i s-a-nfipt în gleznă.

1�1


Salt la Cuprins

Secunda

Cresc în placenta focului şi gemDe bucuria unei vieţi întoarseSpre zări de scrum şi spre clepsidre arsePe buza unui timp orbit de em-Patie sfâşiată. Ard şi chemDar urna-n vorbe prea de mult se sparseŞi-n colţurile vetrei vântul doar seRepede alungat din cerul crem.

Astfel iubirea ta, ce-ntruna suiePe umerii cometelor, m-a-mpinsSă lunec descrescând înspre izvoare.Cum gându-n jar Lucifer ce căzu eRăstorn benzina minţii dinadinsPeste secunda ta cu coapse-amare.



Săgeţi

Când dorm şi luna-mi picură pe buzeTe văd cu pielea şi te-ascult sunândSăgeţi subţiri, lănci albe şi obuzeDe vis, de flori, de lacrimi şi de gând —Mă-nconjuri cu-o războinică orchestră(Sub raza unui astru tropical)Şi încolţit de pacea mea rupestrăÎn nări simt mări de sânge muzical.

Devin mănunchi de strune acordatePe trupul de furtuni al unui cerÎn care pleoapa ta în ritm se zbate:Să cred, să-ascult, să uit, să plâng, să sper.Şi iele vin, vântoase, să mă-nşeleCu gându-ţi, tatuându-mi-l pe piele.

1�3


Salt la Cuprins

Închisoarea

Tot mai ascunse porţile se facŞi închisoarea s-a golit de paznici,Atomi de înţeles ne rod obrazniciC-un zâmbet ca o scoarţă de copac,Şi-ncep atunci cu frunze să mă-mbracŞi să te scot din cleştii lor năpraznici,S-o luăm din loc pe caii cei mai casniciSpre streşini mute, cu omizi în frac.

Ieşirea însă s-a topit în soareŞi tu te-ai dus de mult cu roua taSă răzvrăteşti hotarele sub stele.Din pumnii mei pereţii stau să zboareDar numai ochii i-ar înaripa —Văz — duhul cărnii tale să-l înşele.



Înstelare

Din neuroni se ţese înstelareCând doarme-n mine soarele şi-l ardeGândirea nopţii ca o zi mai tareŞi mai bogată-n zări şi halebarde.Ci stelele îşi află-n tine formăDe sentimente,-opinii şi ideiŞi carnea-n cânt galactic ţi-o transformăIar sângele-n plămadă pentru zei.

Cristale de-nţelesuri vechi şi lumiDe-o prospeţime care mă doboarăCu părul tău le scântei şi le-aduni —Pentru-un popor de Universuri, ţară.Căci tu vorbirea eşti (când mă cutreierTăceri fierbinţi) pentru al nopţii creier.

1�5


Salt la Cuprins

Rechin

Ca un rechin aprins de iz de sângeSe repezi azi soarele spre zori;Le sfârtecă amar. Auzi cum plângeLumina divizată-n câini şi flori?Aşa iubirea mea, când se iveşteZvâcnirea-ntunecată-n ochii tăiNumind un răsărit; ea prinde-n cleşteIzvorul de mari bolţi; şi-n aspre văi

Repede stropi de viaţă şi durereCu zei şi nimfe, ierburi şi plăceriCe val şi vânt şi scumpe-otrăvuri cereCa să vâneze animalul ieri.Un animal ce sângeră din plinŞi-l trece-n azi doar soarele rechin.

Salt la Cuprins


1�6

Oaspetele

Ieri, soarta mea s-a adunat încetPe umărul după amiezii mele,S-a scuturat de pene şi de steleŞi s-a simţit iubită de poet;Din ceas a scos o cupă şi, discret,A închinat spre norul din saltele,Şi-apoi cu gând s-a aplecat să speleAl existenţei ţărm, scump amanet.

Ci tu absentă-ai fost, şi fără tineS-a întâmplat întregul ritualÎn timp ce eu ningeam spre amintire.Şi-un val cât marea se stârni în vine:Învârtejind trecutul tot mai pal,Tot mai prezent, tot mai ieşit din fire.

1�7


Salt la Cuprins

Luntrea

Pe valul dimineţii navigheazăÎn luntrea lunii noaptea, ostenit.Tu o conduci pe drumul ei de rază;Mă laşi în urmă ca pe-un clipocitDe vâslă în lumina somnoroasăCe gângureşte-n vis despre uitări.Ţi-e fruntea cuib de fier şi de mătasăCu vulturi ce înalţă mări-chemări.

Vorbesc cu infinitul murmurând.De glasul tău miroase-ntreaga noapte.Te urmăresc cu visul lin şi blândCe lasă-n valuri înţelesuri coapte.Pe-acelaşi val de-am fi, sunt alte apeCe ne despart, oricât am fi de-aproape.



Frazele

De pietrele de moară-aprinse-n cerSunt treierat cu spicele tăceriiIar tu vorbeşti nespus, şi-i dărui veriiFăina mea-nnorată prin eter.Din ceasul orb cobori, şi nu mai sperSă te opresc pe coapsa rece-a seriiDe frazele lunare să te speriiSub lumânări cu flăcări moi de ger.

O bucuroasă moarte,-n veşnicie,De viscolul de sensuri ce-l stârneştiÎntinereşte, naşte, bea, reînvie —Strălucitoare ca o jucărie,Ca un computer de croit poveşti.Şi pe genunchii ei, copii, ne-mbie.

1�9


Salt la Cuprins

Oceanul

Oceanul sparge ţărmul minţii meleŞi-mi umple gândul de furtuni în zoriCând tu — ca stropi de rouă — vii din stele;Cu vântul ce mă sfâşie coboriSă-aduci pe fruntea mea o aspră iarnă,Să umpli-arípa vieţii cu pământ,Statornicie de gheţar să-aştearnăVăzduhul vorbei peste noi. Eu cânt

Furat de-arhipelaguri neîntâmplate,De universuri ce-ar putea să fieDacă mareele s-ar da pe spateŞi-ar trece-n timp oceanul de hârtie.Şi cântul meu statornic se întâmplăReflux realităţii, ochi, sau tâmplă.

150 Salt la Cuprins


Furtunile

Pun mâna peste frunte, vreau să tac,Să tacă ochii mei şoptind lumine,Să trec de pragul vorbei către tine,Şi, dezlipit de timp şi vânt, să-mpacFurtunile de oase,-n care zac,Cu lungi corăbii vii, atrase-n sineDe-o aşteptare care parcă vineÎn rochii lungi, ţesute-n fir de mac.

Trişti marinari speranţei, urcă beznePe punţile iubirii, care-ntrecÎn dogorit tăcerea mea prea lesne.Şi cum prin hărţi de jar înaintez, neApropie subţirele înecAl zilei secerate de la glezne.

151


Salt la Cuprins

Vetrele

Cartofi fierbând în coajă sub cărbuniDe întuneric, vetrele luminiiAu copt în stele — şi tu plângi, şi-aduniSub bolţi tăcerea lor şi-i numeri spinii —Surcele, foi şi vreascuri de azur —Ca să hrăneşti o licărire: gândul;Un ferăstrău din noaptea ce-o îndurDe gâtul meu cu milă spânzurându-l.

Aceste stele şi acest stilet,Caninii răsăritului pe zare,Această foame rumegând încetO boltă care tremură şi doare.La cina fără taine mă aşezi.Pe pajiştea fierbinte pasc trei iezi.



Zborul

În camera cu pene nevăzutePluteşte zborul ca un animalDin lumi de miere, jaruri şi cucute.El mi-e pe rând călău şi ideal.Tu îl alinţi cu taină şi cu geneŞi el te cheamă, tremurat de flori,Înfige-n pieptu-mi dulci săgeţi de lene.Îţi prinde aripi noi de subsuori.

Te înstelează pe-o iubire mare;În cele patru zări sunt răstignit.Uniţi în van c-un pod de cugetarePe care fiara circulă tihnit,Între pereţii proaspăt daţi cu humăUn clinchet de tristeţe ne sugrumă.

153


Salt la Cuprins

Părăsirea

Când Dumnezeu făcu lumina şiLumina-l preamărí fără zăbavăSe avântau verzi degete de slavăSă toarne duh în spice spre-a rodi,Să-naripeze nunţi în vulturi gri,Din gândul vechi să-asmută-ntâia lavăSpre muzica strivită-n bruma gravăDin toamna iute-a germenului-zi...

Întors din drum, cu sacii plini de haos,Pătruns de-o sete aspră, spin neşters,De-o întristare care spinteca osŞi carne încolţită din repaos,Cel mai sărat sărut din UniversÎl părăsi pe Crist, nalt, viu, în naos.



Deşerturi

Tu ai văzut cum creşte bătăturaŞi fierbe gravitaţia-n polen?Ce áripi fine nalţă-n vânturi zgura?Şi ce departe suntem de Eden?Ai crede că pământul se despicăDe-un dor de plumb, de marmuri fără leac,Şi se ridică: abur. Şi mi-e fricăSă lupt cu leii unui veşnic veac.

Că-n spumele prelungi urcând spre steleSe-ascund şi stropii din iubirea meaŞi palizi rătăcesc. Deşerturi greleApasă pe cântarea cea mai rea.Firavă e-mpletirea de lumină.Şi mai firavă-n ceaţa ce-o să vină.

155


Salt la Cuprins

Paingul

Paing în prag de paradis, întindMirarea-n pânze fără de hotareZărit de zori, zorit de zvelta zareSub fruntea mea de sânge răscolind.Ce dulce-i firul deşirat din grindDe gânduri spumegate, şi ce mareSe-atârnă cosmosul de el, şi doareSă mântui de insecte. Mă cuprind,

Împins de braţul tău lipsit de gesturi,În el eu însumi ca-ntr-un laţ suav,Sub ochiul tău închis, prin şoapta-ţi mută.Şi, croşetând celule, blânde esturi,Din nalte lumi, cu soarele bolnav,La vorba mea de stele se-mprumută.

156 Salt la Cuprins


Sfântul Duh

Tu marea îmi cobori în amintiriŞi-mi răscoleşti fiinţa spre furtunăCum din adâncuri dorul meu te-adunăCu plase vechi, cu degete subţiri —Oglinzi de fum, în care lent te-admiri,Reci ceruri, sparte,-n care încă tunăFăclia unei zări, o stea mai bună,Un sunet alb al unei vechi iubiri,

Firimituri de beznă, carne crudă,Cochilii de cuvinte — nicăieriUn strop de om, un prunc, să le audă —Cu ochii lor de glas, cu şoapta udăDe visul nicovalelor de ieriLa care Sfântul Duh încă asudă.

157


Salt la Cuprins

Iluzii

Oglinda ta s-a spart în râul caseiCe trece cu paşi umezi pe sub noiŞi niciun trup nu-i vei mai da frumoaseiIluzii rătăcite prin noroi.Ce trist apasă praful din ferestre.Ce porumbei de umbră pe pervaz.Ce lungi păduri cutreieră, terestreHalucinaţii, rătăcit talaz,

Prin vorbele ce le schimbăm în miereSă le-ncercăm otrava mai avan.O, camera ascunsă cum ne cereImagini vechi din nu mai ştiu ce an.Dar ce s-a reflectat, s-a stins din aer.Cum să salvăm atâta cânt şi vaer?

158 Salt la Cuprins


CERBUL LOVITÎNTRE COARNE

159


Salt la Cuprins

Cerbul lovit între coarne

Cerbul lovit între coarneA răsturnat luna peste oceanA scos ochiul solar din orbităA crăpat sub copită pământul.

Cum m-a cuprins răsuflarea lui,Dorul lui de lumi, ce însetare!Peste culmile cu iarba robieiGâtul lui îşi mai întinde umbra.

Ah vorbe, vorbe, vorbe!Ah mugete de dimineţi şi stele.Printre ciutele silabelor, prin gerul înlănţuit în

cuvântBiciuie pădurea de zâmbete.

Căutarea ta — ce arcuire!Ce săgeată ţi-a trimis în creieri!Ce departe-a urcat modelatorul de turmeCe vale-ţi sapă, adânc, singurătatea.

160 Salt la Cuprins


Unde să-ţi rezemi pleoapele şi fruntea?Troienele de beznă-ţi intră-n pieleO grindină de întrebări erupeDin sufletul tău strâmtat peste măsură.

161


Salt la Cuprins

Multe atârnă de braţele tale

Întoarce timpul ca pe un plug cu boiPune-l să are ogorul părăsitSă răscolească sevele secundelor reveneRedându-le zilei de azi,Semănăturii marilor ore.

Multe atârnă de braţele tale, Doamne,De tălpile gândului tău.Chiar fructele strânse în floareSe reîntorc în tineSă-ţi soarbă cu jarul lor nerăbdarea.

Despică visul toamnei peste câmpuriLasă lumini să susure-n cetateÎnmoaie statuile cu viaţă, frăgezeşteRecolta de zile,Întoarce timpul tău ca pe un plug cu boiŞi trage-o brazdă nouă, de la capăt.



Şoseaua naţională

Asfaltată cu dorŞoseaua naţionalăStrăbate lanurileDinspre mine spre toate oraşele.

La drumVoi stele, şi boabe de grâu,Voi îngeri, născuţi din femeie.La drumDupă regulile de circulaţieAle sângelui meu

Toate duc spre inimă, spre RomaToate te întorc cât mai grabnic acasă.Agenţi nevăzuţi şi răbdareTe-aşteaptă cu aprige amenziPentru goana ta dezordonatăPe şoseaua naţională.

Pustie şi sacră.

163


Salt la Cuprins

Te recunosc

Salcâmul se-nclină spre mineCu lemnu-i de foarte departe:Din lumină sau moarte.

Doamne, te recunoscÎţi simt rugăciunea spre mineTe îmbrăţişez şi sub marea de ghimpiSimt cum mă biciuie muzica ta.

Pentru că aici este încă dimineaţă:Pulsează spaţiulDe gheaţă şi viaţă.Încă e ora de naştere. E lecţia de ceaţă.

Salcâmi izbucnesc din venele meleÎmpresuraţi de floare ca de-o larmă albăRisipă de îngeri şi de peisaje.

Doamne,Taifun de mesaje.



Marea despărţire

Perna rămâne pe patCa o ultimă scrisoare de dragosteCa o enormă, borţoasă despărţireInima mea ştie că te-ai ascuns în eaTe-ai făcut mică, mică, mică şi te-ai vârât acoloŞi camera se lărgeşte ca un drum

hectodimensionalCăutându-te cu desperare sporită,Până şi luna intră în grabă pe fereastrăCa un fluture nedumerit şi nervosŞi lasă o asprime în aerDe oase electrizate, de cameră arsă.Dintre cearşafuri o molie fuge,Un iz de parfum se desface aleneÎncalecă pervazul şi sare în gol,Un pahar se sparge pe masă, oMelodie se destramă în nori de praf,Din fotoliu izbucneşte un izvor —

Oază de lacrimi în pustiu.

165


Salt la Cuprins

Radar în ploaie

Ploaia cade pe tărâmul auzuluiDe tristeţe geme un radarGândurile tale au luat tichet de avionPe o rută necunoscută.

Inima mea, triunghi al BermudelorPlămânii mei, reînviind Atlantide.Ploaia se caţără cu încăpăţânare pe cerBălăcind cu picioarele subţiriSupa primordială.

Soup of the evening, beautiful soup.

Din hălcile cuvântului rupO frântură de viaţă, de mâine

Ploaia geme în dragoste cuBinevoitoarea tristeţe,Păstrătoarea de doruri tristeţeMirositoarea ca pâinea

166 Salt la Cuprins


Dogorinda ca laptele mameiÎntreagă şi dreaptăTristeţe.

Exploatare; radar.

167


Salt la Cuprins

Tropot de potcoave

Tropot de potcoave pe pavajul cuvintelor,Călăreţi sosesc din ţări străine.Sensurile coboară mânioase în stradăDar imediat sunt răpite, ridicate pe caiŞi duse departe de cetate

În munţii de har ai întâmplărilor,În facerea de dragoste-a zăpezii.

Salt la Cuprins


168

O coasă de gând

Buruienilor sonoreCe vă-mpreunaţi pe străziCu trupuri purulente de tăcere,Azi se va face lumină.O coasă de gând va veniŞi-o mână bine antrenatăVă va plivi vă va stârpi.Politica putredă gemeZiarele ard de minciuniPoporul deschide şi închide guraCa peştii-n acvariuFără nicio comunicare.În apele fricii se-neacăTot ce-ar putea limpeziUrechile sfinte-ale vremiiCi azi se va face lumină.O coasă de gând va veniŞi-o mână de zeu va stârpiBuruiana şi pleava şi şoapta.

169


Salt la Cuprins

Echilibru dinamic

Ce sfătos te privesc uneori pereţiiCe ochelari înseamnă ferestreleCe depărtări se rostogolescPrin cristalinul ochilor tăi.

Un vânt de energie purăUrcă vijelios din duşumeleScăpat din lanţurile gravitaţiei

Cohortă de uliiDatoriile încă neplătite vieţiiBlânzi porumbeiDatoriile pe care viaţa le are de plătit.

Şi tu te apleci asupra balanţeiCu toate computerele la îndemânăCe depărtări se rostogolesc printre cifreleCe-ţi delimitează sentimentele.

Vijelios, din colţii stelelor,Vânt de energie purăBate prin edenul gravitaţiei.

Salt la Cuprins


170

Şi creionul ţi se face lujerÎmpodobit la capăt cu un crin.

171


Salt la Cuprins

http://www.coresi.net/fiiAutor

Documents

Argument · 101 Tânărulprofesor 103 Unvindesărbătoare 105 Sprecasă 107 Răsﬁrare 109 4’33’’ 111 T.S.Eliot,Caesarrimus 9 VasilePoenaru 101poeme SaltlaCuprins. NINSORI