Armata Armata românăromânăşi societatea româneascăşi societatea românească

în secolele al XIX-lea şi al XX-în secolele al XIX-lea şi al XX-lealea

PETRE OTU

Director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară

1. Reorganizările din 1830. Context şi semnificaţie2. Etapa regulamentară (1830-1849):

• măsurile de modernizare în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu;

• preeminenţa influenţei ruseşti.3. Concepţia paşoptistă asupra organismului militar

românesc:• înfiinţarea Gărzii Naţionale în Ţara Românească;• organizarea militară românească în Transilvania.

A. Schiţă istorică a evoluţiei armatei româneA. Schiţă istorică a evoluţiei armatei române

4. Occidentalizarea armatei române•reformele lui Alexandru Ioan Cuza - “misiunea Lamy”;•între modelul francez şi german. Domnia lui Carol;•predominanţa modelului francez în perioada

interbelică.

5. De la armata regală la armata populară (1944-1989)•crearea armatei populare, după modelul sovietic;•control politic strict;•armata – bază a sistemului/factor de contestare a

regimului.

6. Armata română după Decembrie 1989. Revenirea la modelul occidental de organizare

•reforma profundă a organismului militar;•participarea armatei la Parteneriatul pentru Pace;•România membră a Alianţei Nord-Atlantice;•Misiuni internaţionale ale Armatei României.

B. Organismele politico-militare de conducereB. Organismele politico-militare de conducerea apărăriia apărării

• Comandant suprem al armatei:

- domnitorul;

- regele;

- preşedintele republicii;

• Consiliul de Coroană (1877-1940);

• Consiliul Superior al Apărării Ţării (1924-1940)

• Consiliul Apărării (1969-1989);

• Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (1991–)

C. Politica printre militari. Militarii în politicăC. Politica printre militari. Militarii în politică

• prevederile Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938 stipulau

neutralitatea armatei faţă de eşichierul politic;

• militarii puteau fi aleşi doar atunci când se aflau în poziţie

de rezervă sau de retragere;

• ministrul apărării (de război) provenea, de regulă, dintre

militarii activi. Şi oameni politici au ocupat acest post, fie ca

titulari fie ca ad-interim (Ion C. Brătianu, Nicolae Filipescu,

Ion I. C. Brătianu, Vintilă Brătianu, ş.a.);

• unii militari au exercitat şi funcţia de ministru la diferite

departamente civile;

• în timpul regimului comunist, totalitatea militarilor au fost înregimentaţi politic;

• după 1990 s-a revenit la neutralitatea armatei, dar dreptul de vot este garantat;

• armata a devenit factor de guvernare pentru scurte perioade de timp (1866, 1918-1919, 1940-1945);

• Personalităţi militare care au îndeplinit funcţia de prim- ministru:

- general Nicolae Golescu (1 mai-16 noiembrie 1868);

- general Ioan Em. Florescu (4-26 aprilie 1876);

- general George Manu (5 noiembrie 1889-15 februarie 1891);

- general Ioan Em. Florescu (21 februarie-25 noiembrie 1891);

- general Alexandru Averescu (29 ianuarie-27 februarie 1918);

- general Constantin Coandă (24 octombrie-29 noiembrie 1918);

- general Arthur Văitoianu (27 septembrie-28 noiembrie 1919);

- general Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921);

- general Alexandru Averescu (30 martie 1926-4 iunie 1927);

- general Ion Antonescu (4 septembrie 1940-23 august 1944);

- general Constantin Sănătescu (23 august-6 decembrie 1944);

- general Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944-28 februarie 1945).

• în perioadele de pace resursele alocate armatei au fost modeste (1878-1914, 1920-1939; 1965-1989.) Au contat alianţele din care au făcut parte România-Puterile Centrale (1883-1914), Mica Înţelegere (1920-1939), Înţelegerea Balcanică (1934-1940), Tratatul de la Varşovia (1955-1991);

• în perioadele de tensiuni internaţionale sau de conflict, armata a beneficiat de atenţia factorilor de guvernare (1914-1920; 1939-1945, 1948-1958);

• armata a fost folosită pentru menţinerea ordinii interne – răscoalele din 1888 şi 1907, 21-23 ianuarie 1941, 16-22 decembrie 1989;

• armata – factor economic;• armata – factor de coeziune a naţiunii (“şcoală a naţiunii") .

D. Armata – ca parte a politicii de guvernareD. Armata – ca parte a politicii de guvernare

E. ConcluziiE. Concluzii

• Armata – o instituţie de bază în evoluţia României, parte componentă a societăţii;

• România nu a avut o tradiţie militaristă, nu a cunoscut lovituri de stat, pronunciamente, regimuri militare etc.;

• Armata s-a păstrat de-a lungul existenţei sale, în limitele constituţionale; ea nu a fost o castă, ci mai mult o elită, înţeleasă în sens tehnic;

• Implicarea militarilor în politica de guvernare s-a realizat pe termen scurt şi fără schimbări majore în viaţa societăţii;

• Politica de guvernare a ţinut cont de necesităţile armatei într-un mod inegal; în perioadele de pace resursele au fost îndreptate spre domeniile civile, în timp de conflict sau tensiune s-a realizat o cursă contra-cronometru, fără eficienţa scontată.