ARTE VIZUALE. De la Identităţi la SimboluriGALERIE FOTO

Autor: Mihai PLĂMĂDEALĂ |  Categoria: Arte |  0   comentarii

Recomanda articolul prin:             Tipareste pagina   Marime text

Dintre evenimentele plastice ale finalului de iarnă şi începutului de primăvară 2013, am reţinut două expoziţii de grup, desfăşurate la 600 de kilometri una de cealaltă: Identităţi a artiştilor Fabio Cito, Nicolae Fleissig, Laura Ghinea, Győri Csaba, Győri Kinga, Dan Vişovan, vernisată în Baia Mare pe data de 26 februarie la Galeria Uniunii Artiştilor Plastici, şi Simboluri, deschisă pe 1 martie la Muzeul Municipiului Bucureşti, un proiect iniţiat şi realizat de Grupul 4 ART (Cristian Crestincov, Alina Manole, Răzvan Stanciu, Cosmin Matei) împreună cu invitaţii lor, profesorii universitari George Moscal, Lisandru Neamțu, Tudor Șerban, Iulian-Dalin Toma.  

Conceptul de identitate culturală presupune o serie de determinante comune ale individului şi grupului de care aparţine acesta, pornind de la zonă geografică, tradiţii, istorie, educaţie şi ajungînd, prin „bifarea“ a diverse şi multiple alte criterii, unele dintre ele compozite, pînă la vîrstă, alimentaţie, nivel financiar sau chiar vestimentaţie. Abordarea strict sociologică sau antropologică va conduce invariabil la vestitele tabele statistice din care aflăm că 3% dintre americanii cu studii muzicale superioare sînt seduşi de compoziţiile lui Béla Bartók, 4% dintre profesorii europeni de engleză pot recunoaşte o lucrare de-a lui Constantin Brâncuşi (80% dintre aceştia crezînd sincer şi dezinteresat că sculptorul este francez), iar cel puţin 5% dintre asiatici au auzit de Marea Revoluție Culturală Proletară. În aceste condiţii, singurele perspective viabile privind factorii identitari par a fi cele culturale.

Explozia Internetului din ultimul deceniu a transformat realmente lumea într-un sat planetar, în care distanţele au fost suprimate, iar informaţia, democratizată. Dacă posesia unui album de artă reprezenta nu cu foarte mult timp în urmă un privilegiu, astăzi informaţia despre informaţie a devenit adevărata miză, în domeniul artei şi nu numai. Pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, Noile Media, privite ca instrument artistic, au determinat o identitate culturală care nu mai ţine cont de limbă, unitate teritorială sau interacţiune propriu-zisă.Fabio Cito a descins în România, la Baia Mare, cu o serie de fotografii artistice şi documentare capturate la Napoli, în Scampia, în chiar inima fiefului Camorra. Artistul italian a mers pe principiul evidenţierii prin omisiune, în pozele sale neapărînd nici o persoană cu funcţie activă în zonă. Tot cu fotografie, de data aceasta exclusiv artistică, a ieşit pe simeze şi Laura Ghinea: urme de paşi pe zăpadă. Semnele trasate prin simpla trecere, textura zăpezii şi parametrii aparatului de fotografiat au condus spre rezultate estetice surprinzătoare. Győri Kinga a mers în pînzele sale pe ideea de margine, Edge fiind subtitlul expoziţiei. O pictură subtilă, rafinată, diafană, în tandem cu metafora trecerii, a joncţiunii dintre lumi.  Nicolae Fleissig nu a putut veni (în persoană) de la Sainte Colombe sur l’Hers, Franţa, dar a direcţionat spre expoziţia de la Baia Mare o succesiune de porţi maramureşene, realizate într-o perioadă „românească“ şi care se aflau în ţară, la Muzeul din Sîngeorz-Băi. Iconicul, forma exemplară şi metafora îşi află materializarea ideală în amintitele sculpturi. Formele lui Dan Vişovan vizează organicul. Artist al modeleului lichid şi al suprafeţelor parabolice, acesta atrage atenţia prin relaţiile între închis şi deschis, între volum şi expandarea acestuia în spaţiu. În fine, curatorul Győri Csaba este un sculptor al planurilor intersectate, al străpungerilor şi interferenţelor pozitiv-agresive. Exprimîndu-se prin formă, material şi pigment, Csaba nu poate lăsa privitorul în eventuala sa inerţie.

Trecînd de la Identităţi la expoziţia Simboluri, aceasta reuneşte semne şi imagini tratate ca procedee expresive, ce

reprezintă în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice obiecte, ființe, noțiuni, idei, însușiri sau sentimente legate de un numinos de sorginte creştină şi precreştină. Motive sacre, de la crucea greacă înscrisă athonită pînă la cele corespunzătoare numerologiei sacre sau cabalistice, devin elemente ale unor lucrări tratate exclusiv estetic, într-un discurs deloc redundant şi în nici un caz expoziţional. Temele corpusului de lucrări şi asocierea propusă ţin aşadar de linii, forme, cromatică şi compoziţie. Relaţiile stabilite între imagini şi sursele literare sau de antropologie culturală care le alimentează deschid un cu totul alt capitol. Sub egida Simboluri(lor), au fost expuse la Muzeul Municipiului Bucureşti lucrări de pictură, grafică, sculptură şi din sfera obiectului. George Moscal a mers pe cartea cromaticii, în ideea că pictura nu are nevoie de subiect pentru a trăi, ci o poate face prin ea însăşi. Lisandru Neamţu a operat cu vectorii, cu perspectiva şi raporturile cantitative. Tudor Şerban are, cu această ocazie, o poziţie aparte faţă de tradiţie şi modernitate, faţă de sacru şi profan. La nivel de tehnică utilizată şi de idee conceptuală, artistul se dovedeşte un adevărat experimentalist. Iulian-Dalin Toma a ridicat planul central al unei biserici ortodoxe şi a derivat formele corespunzătoare axelor create de abside şi naosuri, totul într-o paletă cromatică încărcată de semnificaţii liturgice şi nu numai.

Alina Manole şi-a organizat „codexul“ de imagini după principii structurale morfologice, acţionînd într-o zonă a postmodernismului, aflată la limita colajului cu pop art-ul. Lucrările din bronz şi răşini ale lui Cristian Crestincov propun o serie de simboluri interpretate metaforic, într-un context noniconografic. Cosmin Matei a comprimat alegoric tema crucii, învierii, aripilor şi zborului angelic, într-un discurs echilibrat, de un grafism aparte. Ultimul, dar nu cel din urmă, Răzvan Stanciu, mizează pe forţa modelului şi a culorilor împrumutate de la covorul oltenesc, motive preluate prin mijloace picturale aflate la distanţa de siguranţă faţă de realism.Dincolo de miza implicită a artei pentru artă, rolul artistului în societatea prezentului este acela de a pune în acord lumea, prin însăşi natura activităţii sale creatoare. Nefiind angajată propagandistic, arta poate conduce la consens. Continente, ţări, muzee, colecţionari şi artişti sînt legaţi prin fire nevăzute, într-un deplin spirit al consonanţei şi consensului. Cultura reprezintă cel mai bun ambasador cu putinţă.  Singura unitate posibilă este cea a diversităţii. Fiecare artist se exprimă pe el, exprimă grupul din care face parte şi pe cei care îi apreciază munca. Partea cea mai frumoasă abia de aici începe, deoarece în domeniul menţionat nu există şabloane, garanţii şi nici posibilitatea de a trişa. Avem de-a face, în schimb, cu propuneri, expuneri şi, mai presus de toate, cu căutarea adevărului prin artă. Expoziţiile aduse în discuţie se înscriu deplin pe coordonatele schiţate anterior.