Problema demografică

Suprapopularea, explozia demografică

Problema demografica este una din principalele probleme actuale ale umanităţii. Ea rezultă din suprapopularea

planetei şi va avea consecinţe grave în caz că numărul de populaţie nu va fi controlat în scurt timp. Există

ipoteze că în anul 2025 populaţia va fi ajuns cifra de 11 miliarde, în acest caz este evident că Terra nu va avea

sursele necesare de întreţinere a populaţiei umane şi atunci se vor vedea consecinţele nerezolvării la timp a

acestui dezastru social. 

Suprapopularea constituie o condiţie când numărul de organisme depăşeşte condiţia de întreţinere a habitatului.

Însă suprapopularea nu depinde doar de mărimea sau densitatea populaţiei ci şi de un şir de alţi factori ca :

populaţia asigurată cu resurse alimentare, materiale sau energetice; bilanţul natural şi repartizarea neuniformă a

populaţiei.

Soluţii: politici demografice

Şomajul-problema globală a economiei mondiale contemporane (Principalele cauze ale apariţiei

şomajului, unele căi şi măsuri de combatere a şomajului contemporan)

Şomajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupaţiei plătite (locurilor de muncă) pentru forţele apte şi

calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din populaţie este

în căutare a unui loc de muncă. Când această situaţie ia proporţii apar probleme economice serioase în cadrul

regiunii sau statului respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de întreţinere a şomerilor.

Şomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune economică) care durează

de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de avânt economic cu reducerea şomajului.'Şomajul sezonier  de obicei

care creşte în lunile când munca sezonieră nu e solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de

deservire a turiştilor).

Şomajul cronic este o formă gravă a şomajului când nici în perioadele de avânt economic relativ nu se reduce

marcant numărul şomerilor.>Aceasta poate să fie structurată pe cauze şi anume: datorită unei calificări

necorespuzătoare cerinţelor, vârstei, sănătăţii sau lipsa dorinţei de a lucra cauzată de aplasarea în alte regiuni a

locurilor de muncă, sau o retribuţie (salar) mică. O altă cauză a şomajului cronic este schimbarea structurii

economiei prin apariţia unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forţei de muncă sau cea existentă

nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în istorie sunt cunoscute acţiunile

ţesătorilor care distrugeau maşinile din manufacturi, deşi pe termen lung , automatizarea are drept consecinţă

creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, reflectându-se în creşterea cantităţii şi a diversitaţii bunurilor şi

serviciilor cumparate, ceea ce înseamnă creşterea cererii pe piaţa muncii (mai multe locuri de muncă).

Literatura economică prezintă două categorii de şomaj:

Şomajul voluntar este acel tip de şomaj care descrie situaţia în care oameni apţi de muncă nu doresc să

lucreze, in majoritatea covârşitoare a situaţiilor, deoarece deţin suficiente resurse materiale;

Şomajul involuntar (forţat) descrie situaţia în care oameni apţi de muncă doresc să se angajeze, dar nu gasesc

locuri de muncă disponibile. Aceast tip de şomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă

acceptată pentru plata indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor

pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Şomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al

legislaţiei muncii, care creează bariere la intrarea pe piaţa muncii a cererii de forţă de muncă (a locurilor de

muncă), ce are drept consecinţă apariţia unui excedent de oferta de forţă de muncă (şomajul involuntar).

Bariere care împiedică întâlnirea dintre cererea şi oferta de pe piata muncii:

Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin legislaţie. Împiedică intrarea pe

piaţă a locurilor de muncă pentru oamenii care sunt dispuşi să lucreze sub aceasta limită, obligându-i să

rămână şomeri. Creşterea salariului real minim impus peste cel mai mic preţ al ofertei, are ca efect creşterea

şomajului:

Limitarea numarului de angajatori.Cu câteva excepţii, legislaţia muncii nu permite persoanelor fizice să devină

angajatori ,fiind o barieră pe piaţa muncii prin faptul ca sunt blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi

intrat în competiţie directă cu cele oferite de societăţile comerciale, cu efecte pozitive asupra şomerilor şi

salariaţilor.

Obligativitatea contribuţiilor la asigurările sociale. Accesul pe piaţa muncii (dreptul la muncă) al oricărui

cetăţean este condiţionat de cumpărarea asigurarilor sociale prin intermediul contribuţiilor obligatorii plătite

din salariu. Refuzul unui salariat de a cumpara asigurarile sociale este sancţionat cu eliminarea sa de pe piaţa

muncii.

Certificarea profesională. Condiţia deţinerii unei diplome corespunzatoare meseriei în care urmează să

acţioneze un cetăţean, impusă prin intermediul legislaţiei muncii, este o barieră la intrarea pe piaţa muncii

pentru persoanele autodidacte care deţin cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile necesare pentru a se angaja în

acea ramură economică.

Măsuri de combatere

1.                  Şomajul determinat de conjunctură economică, când cererea se reduce pe piaţa economică, se poate

printr-o politică fiscală flexibilă de a echilibra pierderile provocate prin reducea vânzărilor.

In SUA această politică este mai flexibilă în comparaţie cu Europa, dacă această politică este aplicată raţional

va exclude posibilitatea repetării zilei de vinerea neagră pe Wall Street SUA la data de 25 octombrie 1929,

când a izbucnit o criză economică mondială ce a dus la falimentarea băncilor, devalorizarea valutei.

Acest fenomen bineînţeles nu aşa de intens a fost observat începând din anul 1970 şi în Germania când

impozitele mari, şomajul care creşte şi salariile mari, ce determină ca preţurile ridicate a produselor germane

nu puteau concura cu cele produse mai ieftin în alte ţări.

2.                  O măsură pentru combaterea şomajul structural, este stabilirea unor tarife flexibile de salarizare, prin

colaborare mai bună dintre sindicate şi conducerea firmelor, ca tarifele să fie reglate în funcţie de gradul ratei

de inflaţie.

Metoda prelungirii şcolarizării elevilor şi pensionarea timpurie a angajaţilor s-a dovedit pe o perioadă mai

lungă de timp ca o măsură costisitoare şi neeficace. O altă măsură de reducere a şomajului a fost crearea

serviciilor mai scurte de 8 ore cu scopul ca un post să fie ocupat de doi angajaţi.

3.                  Măsuri politice active pentru reducerea şomajului sunt:

     la noii angajaţi este un timp de probă, timp în care primesc o retribuţie mai mică, flexibilitate a timpului de

lucru, uşurarea desfacerii contractului de muncă şi tarife de salarizare flexibile după conjunctura economică

     instruirea şi trenarea şomerilor în felul în care trebuie să-şi caute un loc de muncă

     integrarea în acest proces a celor care trăiesc în ţară şi au o cetăţenie străină

     ridicarea nivelului de calificare şi pregătire a şcolilor

În multe situaţii, măsurile active au ca efect sporirea numarului şi a intensităţii barierelor de pe piaţa muncii,

accentuând şomajul.

Eliminarea tuturor barierelor de pe piaţa muncii (normele specifice legislaţiei muncii), ar avea drept consecinţă

eliminarea oricarei forme de şomaj involuntar, sporirea competiţiei dintre salariaţi pentru cele mai bune locuri

de muncă (salarii şi condiţii de muncă superioare), sporirea competiţiei dintre angajatori pentru cei mai buni

salariaţi, efectele fiind creşterea productivităţii muncii, reducerea birocraţiei, creşterea generalizată a

veniturilor reale ale populaţiei şi va fi stimulată dorinţa oamenilor de a se instrui.

Analfabetizmul

În prezent, majoritatea statelor slab dezvoltate suferă de această problemă, şi state în curs de dezvoltare.

Aceasta prezintă statele Africii, Amerecii Latine, Asia.

Consecinţe

-Din cauza suprapopulării se poate reduce biodiversitatea florei şi faunei, se măresc cantităţile de deşuri

eliminate în atmosferă, apar numeroase probleme sociale, analfabetizmul tot este o consecinţă

Soluţionare:

-Pentru soluţionarea problemei demografice este necesitate de a duce o politică demografică mai aspră pentru a

păstra numărul stabil al populaţiei

2.2 Asigurarea populaţiei cu produse alimentare

Problema alimentară mondială,dimensiunile problemei 

Insuficienta produselor alimentare si calitatea acestora sint cele mai raspindite calamitati sociale ale civilizatiei

contemporane. Problema, de fapt, are un caracter regional caracteristic, in special, tarilor in curs de dezvoltare.

Statistica pusa in evidenta in publicatiile ONU demonstreaza ca spre sfirsitul anilor ’80, sufereau de

malnutritie peste 500 milioane de locuitori ai Pamintului, din care circa 50% erau copii. Unul din indicatorii de

baza ai subnutritiei este numarul de copii care primesc o cantitate prea mica de hrana pentru o dezvoltare

normala. Esenta problemei alimentare nu tine de insuficienta de alimente produse pe intrega planeta. Anual

sint inregistrate surplusuri de produse alimentare pe glob. Cauza consta in faptul ca geografia(repartitia)

produselor alimentare nu coincide cu geografia consumului lor. Astfel, tarile puternic dezvoltate obtin mari

surplusuri de produse alimentare, insa tarile slab dezvoltate nu dispun de resurse financiare necesare pentru a

le procura in cantitati suficiente.

Malnutritia este caracterizata chiar si in tarile cu nivel de dezvoltare avansat. Astfel, in SUA 30mln. (10%) din

numarul populatiei este afectata de aceasta problema, datorita decalajului mare de salarii. Aproximativ 76%

din acest numar sint americani de culoare, problema avind si un character rasial. Prin urmare, problema

alimentara este una social-economica si politica.

Totusi, pe parcursul anilor’90 ai secolului trecut, in plan mondial s-au evidentiat unele tendinte positive in

rezolvarea problemei alimentare. Revolutia verde in tarile asiatice a favorizat solutionarea problemei, mai ales

in cele mai populate state, precum India, Bangladesh. In schimb, in tarile din Africa aceasta nu s-a reusit din

cauza secetelor prelungite.Modificarile pe plan mondial in structura suprafetelor cultivate exprima o tendinta

de crestere a suprafetelor ocupate cu culture intensive. Astfel, s-au dublat suprafetele cultivate de soia, floarea

soarelui, cu orez si porumb. Sunt relevante modificarile survenite in suprafetele cultivate cu cereale, culture ce

reprezinta baza alimentatiei mondiale si a dezvoltarii sectotului zootehnic.Tendinta de utilizare intensive a

fondului funciar mondial a devenit mai pregnanta. Tarile dezvoltate detin cele mai ridicate ponderi in structura

urmatoarelor culture: griu, cartofi, struguri, iar in tarile in curs de dezvoltare – in suprafetele cultivate cu orez,

porumb, soia, iuta, cafea, ceai, cacao. Concentrarea suprafetelor cu cereale si oleaginoase in tarile dezvoltate

face ca aceasta sa dispuna de alimente de baza ale omenirii, cantitatile obtinute depasindu-le substantial

nevoile. In ultimele decenii cantitatea de hrana produsa a crescut foarte mult, astfel incit populatia afectata de

foamete s-a redus la mai putin de 800 milioane. Dar, sa nu uitam ca odata cu cresterea numarului populatiei

necesarul de hrana va fi mai mare.

Cauzele crizei alimentare

- specializarea ingusta in cultura plantelor a tarilor slab dezvoltare;

-reducerea suprafetelor de terenuri agricole, cauzata de presiunea demografica;

-caracterul extensiv al agriculturii in tarile slab dezvoltate, productivitatea ei fiind mai scazuta decit in tarile

puternic dezvoltate.

Măsuri de soluţionare

-       Refolosirea produselor naturale şi reciclarea lor

-       Ridicarea nivelului de trai şi a gradului de civilizaţie al populaţiei din mediul rural

-Stabilirea unor relaţii economice avantajoase

2.4 Problema apei

Valorificarea apei

-      Aplicarea pe scară largă a noi tehnologii şi vehicule care contribue la reducerea zgomotului şi poluării 

mediului înconjurător

-       Conservarea si reconstruirea unor ecosisteme nationale importantte, cum sunt: lacurile, spaţiile mlăştinoase şi

mlaştinile, excluderea amplasării depozitilor de deşeuri de orice natură

-       Efectuarea unei experitize riguroase a tuturor proiectelor care prevăd folosirea de resurse de apă şi excluderea

eliminării de deşeuri neepurate

-       Îmbunătăţirea legislaţiei ocrotirii resurselor de apă. Creşterea penalizărilor aplicate persoanelor şi unităţilor

economice care nu respectă legea

-       Stimularea tehnologiilor ecologice şi folosirea apelor epurate şi reciclate

-       Crearea de sisteme diferenţiate de aprovizionare cu apă potabilă şi tehnologică, pentru a se evita folosirea apei

potabile în alte scopuri

-       Conservarea albiilor şi zonelor sanitare ale rîurilor în forma lor naturală

-       Excluderea din circuitul productiv al produselor şi proceselor care duc la dereglarea echilibrului ecologic,

pereclitînd sănătatea şi viaţa omului

-       Măsuri informative

-       Dezvoltarea uneii economii cu utilaj performant pentru a scadea influenta negativa asupra apei si mediului

 Problema lichidării decalajelor economico-sociale dintre statele dezvoltate şi cele slab dezvoltate

Decalajul economic între tarile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare

Principalele strategii de lichidare a subdezvoltarii 

Factorii de lichidare a subdezvoltarii

4.2  Problema menţinerii păcii

Problema dezarmarii si Mentinerii pacii pe Pămînt

Dezarmarea, aşa cum va fi cunoscută în istorie perioda de după 1985, şi-a avut debutul în aprilie, când

secretarul de stat a anunţat suspendarea utilizarii rachetei ss-20, precum şi un moratoriu de optsprezece luni

asupra experimentelor nucleare.

Între 12 şi 21 noiembrie 1985 a avut loc o întâlnire la nivel înalt la Geneva între cei doi lideri, unde s-a discutat

despre reducerea armamentului nuclear. Acordul de principiu prevedea o reducere de 50% a arsenalului

nuclear precedat de semnarea între cele două părţi. O declaraţie a lui Gorbaciov, din 15 ianuarie 1986,

propunea eliminarea tuturor armelor nucleare din acel moment şi până în anul 2000, dând speranţă

americanilor.

Întâlnirea cu Reagan, de la Casa Albă, trebuia să li se fi părut telespectatorilor sovietici ca o sărbatoare a păcii,

ca un triumf al şefului partidului şi al statului lor. Ceea ce americanii au numit „Gorbimanie“ a apărut şi pe

ecranele televizoarelor, intrarea lui Gorbaciov în mijlocul mulţimi, întreruperea călătoriei şi ieşirea din maşină

pentru a strânge mâinile americanilor prietenoşi şi entuziasmţi.

Van Cliburn, împreună cu Reagan şi Gorbaciov, cântau „Podmoskovskie vecera“. Acest eveniment se pare că

a avut aceeaşi greutate ca şi semnarea tratatului care se referea la distrugerea rachetelor cu rază medie de

acţiune, cât şi la probabilitatea de a pune capăt războiului din Afganistan.

În urma acestuia, liderul sovietic s-a bucurat de o consolidare a poziţiei sale în cadrul statului. Pentru prima

dată, acest tratat a pus bazele pentru distrugerea unei întregi clase de rachete atomice.

Specialiştii sovietici au ţinut seama de faptul că americanii au distrus un număr mai mic de rachete, dar erau

mulţumiţi de faptul că dispăreau acele rachete destul de periculoase de pe teritoriul german, care puteau atinge

ţinte de pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Continuând acest lanţ al întâlnirilor, puţin mai târziu a avut loc o altă întâlnire la Reykjavik , în Islanda, între

Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, care l-a adus la trative pe mareşalul Ahromeev ca membru al delegaţiei şi

ca simbol al sprijinului din partea militarilor, unde s-a căzut de acord asupra necesităţii de a elimina în

totalitate forţele nucleare cu rază medie de acţiune (FNI) instalate în Europa şi de a reduce numărul ogivelor

nucleare depozitate în Asia.

La câteva zile dupa această întâlnire, Gorbaciov şi-a împărtăşit temerile cu cetăţenii sovietici într-o adresă

naţională televizată: „Stale Unite vrea să epuizeze Uniunea Sovietică din punct de vedere economic printr-o

cursă pentru cele mai avansate şi mai scumpe arme spaţiale, de asemenea, vrea să creeze diferite tipuri de

dificultăţi pentru conducerea sovietică, să-i zdrobească planurile incluzând sfera socială în sfera înbunătăţirii

standardelor de viaţă al poporului nostru creând insatisfacţii în rândul populaţiei faţă de conducerea lui“ .

Mihail Gorbaciov mai face o propunere preşedintelui american la 28 februarie anul următor şi anume

eliminarea totală a FNI („opţiunea zero“), ceea ce constituie o replică la contra-propunerea americană la

discursul său din ianuarie 1986.

După aceste evenimente au avut loc mai multe întrevederi între Secretarul de Stat american George Schultz şi

omologul său Eduard Şevarnadze pentru a se discuta problemele care măcinau aceste două state. Mihail

Gorbaciov merge la Wshington şi semnează, la 8 decembrie 1987, un „tratat istoric“ ce a reprezentat primul

acord de veritabilă dezarmare din era nucleară care prevedea începând de la 1 iunie 1988, a 2600 de rachete

nucleare cu rază scurtă şi medie de acţiune instalate în Europa (859 de Pershing americane şi 1836 de ss-20

sovietice). La început au avut loc inspecţii pentru a se supraveghea corectitudinea aplicării tratatelor. În vara

anului 1988 mai exact intre 29 mai-2 iunie 1988 are loc summit-ul de la Moscova dintre Ronald Reagan şi

Mihail Gorbaciov în cadrul căruia se va ratifica şi tratatul de la Washinghton.

Prin decembrie 1988, Gorbaciov renunţase la câştigurile pe termen lung aflate aproape la îndemâna sa şi a

bătut în retragere, trecând la reduceri unilaterale ale forţelor armate sovietice. Într-un discurs extrem de

important, rostit la Naţiunile Unite, în 7 decembrie, el a anuntat reduceri unilaterale de 500 000 de oameni şi

10 000 de tancuri, incluzând jumătate din tancurile destinate să facă faţă Alianţei Atlantice. Restul forţelor

staţionate în Europa Centrală urmau să fie reorganizate pentru misiuni pur defensive.

Căutând să liniştească China, Gorbaciov a mai anunţat şi retragerea „celei mai importante părţi“ a forţelor

sovietice din Mongolia. Reduce¬rile erau declarate explicit „unilaterale“, deşi Gorbaciov a adăugat oarecum

plân¬găreţ: „Sperăm că Statele Unite şi europenii vor face deasemenea unii paşi“ .

Purtătorul de cuvânt al lui Gorbaciov, Ghenadi Gherasimov, a explicat moti¬vele: „Terminăm, în sfârşit, cu

mereu invocatul mit al ameninţării sovietice, ame¬ninţarea Pactului de la Varşovia, de atacare a Europei“ ,

însă reducerile unilate¬rale de o asemenea amploare semnalează fie o extraordinară încredere în sine, fie o

extraordinară slăbiciune.

În acel punct al evoluţiei sale, încrederea în sine era cu greu o caracteristică sovietică.

Un asemenea gest, de neconceput pe parcursul celor cincizeci de ani anteriori, a reprezentat totodată şi

reabilitarea finală versiunii originale a teoriei îngrădirii a lui Kennan; America îşi construise pozitia de forţă,

iar Uniunea Sovietică se fărâmiţa din interior.

Oamenii de stat au nevoie de noroc în aceeaşi măsură în care au nevoie de o judecată sănătoasă, iar norocul pur

şi simplu nu i-a surâs lui Mihail Gorbaciov. Exact în ziua dramaticului său discurs la Naţiunile Unite, el a fost

nevoit să-şi intrerupă vizita în Statele Unite şi să se întoarcă în Uniunea Sovietică. Un cutremur devastator

lovise Armenia, schimbând întâietatea titlurilor care anunţau dramatica abandonare a cursei înarmărilor.

Pe frontul chinez nu s-a desfăşurat nicio rundă de negocieri privind controlul armamentului, iar Beijingul nici

nu a avut vreun interes în aşa ceva. Chinezii au condus o diplomaţie de modă veche şi au identificat o

destindere a tensiunilor cu o oarecare reglementare politică. Gorbaciov şi-a început deschiderea spre Beijing

prin oferirea de negocieri pentru îmbunătăţirea relaţiilor. „Aş vrea să afirm“, a spus el într-un discurs, ţinut la

Vladivostok, în iunie 1986, că „Uniunea Sovietică este gata oricând şi la orice nivel să discute cu China

chestiunile măsurilor suplimentare pentru crearea unei atmosfere de bună vecinătate. Sperăm ca frontierele

care ne despart, aş prefera să spun, care ne leagă să devină în curând o linie de pace şi de prietenie“ .

Indiferent ce problemă aborda, Gorbaciov se întâlnea cu aceeaşi dilemă. EI îşi începuse mandatul confruntat cu

o Polonie refractară în care, din 1980, solidaritatea devenise un factor tot mai puternic. Suprimată de generalul

Jaruzelski în 1981, solidaritatea îşi făcuse reapariţia ca forţă politică pe care Jaruzelski nu o putea ignora. În

Cehoslovacia, Ungaria şi Germania de Est, supremaţia partidelor comuniste era disputată de grupuri cerând

mai multă libertate şi invocând cea de-a treia secţiune a Acordului de la Helsinki privind drepturile omului, iar

întrunirile de trecere în revistă periodice ale Conferinţei de Securitate Europene păstrau chestiunea pe ordinea

de zi.

Conducătorii comunişti ai Europei de Est s-au trezit într-o dificultate de nesoluţionat. În final pentru a pune

capăt presiunilor interne, trebuiau să urmeze o politică mai naţională, care la rândul ei îi obliga să-şi declare

independenţa faţă de Moscova. Dar de vreme ce erau percepute de propriile populaţii ca unelte ale

Kremlinului, o politică externă naţionalistă nu era suficientă pentru a-şi câştiga încrederea publicului. Liderii

comunişti s-au văzut nevoiţi să-şi compenseze lipsa de credibilitate prin democratizarea structurilor interne. A

devenit repede limpede că partidul comunist chiar şi acolo unde încă mai controla mijloacele de informare în

masă nu era menit competiţiei democratice, fiind un instrument de acaparare a puterii şi de păstrare a ei în

beneficiul unei minorităţi. Comuniştii ştiau cum să guverneze cu ajutorul poliţiei secrete, dar nu cu votul

secret.

Conducătorii comunişti ai Europei de Est erau astfel prinşi într-un cerc vicios. Cu cât devenea mai naţionalistă

politica lor externă, cu atât creşteau cerinţele democra¬tizării; cu cât democratizau, cu atât aveau să sporească

în intensitate presiunile pentru înlocuirea lor. Dificultatea în care se afla Uniunea Sovietică era încă şi mai

dificil de soluţionat.

Potrivit doctrinei Brejnev , Kremlinul ar fi trebuit să înăbuşe revoluţia incipientă care măcina orbita sateliţilor.

Însă Gorbaciov nu era numai temperamental nepo¬trivit pentru un asemenea rol; un asemenea gest i-ar fi

subminat întreaga politică externă. Deoarece suprimarea Europei de Est ar fi întărit NATO şi ar fi intensificat

cursa înarmărilor. Gorbaciov era con¬fruntat tot mai mult cu alegerea între sinuciderea politică şi erodarea

lentă a puterii sale politice.

Remediul lui Gorbaciov a fost intensificarea liberalizării. Cu zece ani mai devreme, asta s-ar fi putut să

meargă; spre sfârşitul anilor ’80, Gorbaciov nu s-a mai putut menţine în curba puterii. Guvernarea lui a marcat

aşadar o retragere treptată de la doctrina Brejnev. Comuniştii liberali au preluat puterea în Ungaria; lui

Jaruzelski i s-a permis să negocieze cu Solidaritatea din Polonia. În iulie 1989, într-un discurs rostit la

Consiliul Europei, Gorbaciov a părut să abandoneze nu numai doctirna Brejnev, care stipula dreptul la

intervenţia sovietică în Europa de Est, ci şi orbita sateliţilor însăşi, renunţând la “sferele de influenţă”.

Era prea târziu pentru a-i salva pe comuniştii din Europa de Est sau, cum era cazul, pe cei din Uniunea

Sovietică. Jocul liberalizării, pe care încerca Gorbaciov să-l facă, era sortit eşecului. În măsura în care îşi

pierduse caracterul monolitic, partidul comunist se şi demoralizase. Liberalizarea se dovedea incompatibilă cu

guvernarea comunistă.Comuniştii nu se puteau transforma în democraţi fără a înceta de a mai fi comunişti,

ecuaţie pe care Gorbaciov nu a înţeles-o niciodată.

Focul nuclear 

Energia nucleară

Războaiele. Factorii de apariţie

-Conflictele etnice, religioase, capatarea unui profit

 Soluţii

-        O motodologie nouă de relaţii internaţionale, bazate între cocurenţă paşnică şi cooperare activă pentru a găsi

noi metode de soluţionare a problemelor în grup.

-       Rezolvarea conflictelor teritoriale, pe cale paşnică la nivel de discuţii conform normelor diplimatice fără

implicarea armelor.

-       Democratizarea societăţii, însă fără implicarea statelor înalt devozltate în viaţa internă a statelor carora acorda

ajutor.

-       Interzicerea stocării şi fabricării de arme nucleare, chimice şi biologice

-       Retragerea tuturor trupelor militare străine de pe teritoriul altor state

-       Reducerea teritoriilor folosite pentru desfăşurearea manevrelor militare, recultivarea ecologică a terenurilor

distruse de pe urma acestor manevre

-       Asigurarea acceselor statelor la tratatele de dezarmare şi controlul asupra vînzărilor de armament

-       Instituirea unui control riguros asupra respectarii drepturilor omului