Asistent socialDin perspectiva exclusiv juridica, conturata prin
prevederile Legii 466/2004 Guvernului Romniei, privind Statutul
asistentului social, titlul de asistent social poate fi detinut de:
a) persoana care a obtinut diploma de licenta n cadrul unei
institutii de nvatamnt superior cu specializare n domeniu,
acreditata conform legii; b) persoana care detine diploma de
asistent social echivalata conform legii; c) persoana care detine
diploma de asistent social eliberata sau recunoscuta ntr-unul
dintre statele membre ale Uniunii Europene, ntr-unul dintre statele
apartinnd Spatiului Economic European ori n Confederatia
Elvetiana.Trebuie mentionat ca n textul original al legii se face
referire la nvatamntul de lunga durata, respectiv cel de 4 ani, si
cel de scurta durata, respectiv de 3 ani, element care a dispa
19419u2011t rut odata cu reformarea nvatamntului universitar din
perspectiva Declaratiei de la Bologna, cnd ntregul parcurs
universitar de pregatire n domeniul asistentei sociale a fost redus
la 3 ani.ntr-o perspectiva mai larga, se poate face referire la
persoana care practica profesia de asistent social, ceea ce implica
punerea n discutie ca aspecte definitorii nu numai a unei pregatiri
de specialitate, ci si a existentei unui cod de conduita, adica a
unui set de norme, valori si principii specifice de actiune, precum
si a unor forme specifice de organizare si control care sa asigure
standardul de performata a membrilor individuali, dar si selectarea
si instruirea celor care doresc sa devina profesionisti n domeniu.n
plus, definitorii pentru asistentul social sunt si setul de
abilitati si deprinderi necesare pentru practicarea acestei
profesii, dar si scopurile si rolurile specifice subsumate lor pe
care le ndeplineste profesionistul din acest sector de
activitate.Desi la nceputul secolului Flexner (1915 apud Buzducea,
2005) si punea ntrebarea daca asistenta sociala este o profesie,
cercetarile teoretice dezvoltate au condus la concluzia ca
asistenta sociala este o profesie, dar si o stiinta, bazata pe
legi, principii, teorii si metodologie proprii.Debutul asistentei
sociale ca profesie n Romnia este marcat de contextul social,
politic si cultural al perioadei cuprinse ntre nceputul anilor '20
si nceputul celui de al doilea razboi mondial, care a promovat o
noua perspectiva asupra problematicii sociale; acest fapt a avut un
impact pozitiv asupra evolutiei profesiei de asistent social. n
fapt, aceasta perioada este cea care marcheaza trecerea de la forma
de ajutorare crestineasca a celor aflati n situatii de dificultate
la forma profesionalizata de oferire a suportului prin intermediul
serviciilor sociale.Statul si-a asumat principalul rol n pregatirea
asistentilor sociali. Prima scoala de asistenta sociala a fost
scoala Superioara de Asistenta Sociala "Principesa Ileana" din
Bucuresti., nfiintata n 1929 sub coordonarea Institutului Social
Romn condus de Dimitrie Gusti. n fapt, initiativa dezvoltarii
profesiei de asistent social si continutul programei au apartinut
lui Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl si colaboratorilor acestora.
scoala a functionat sub conducerea Veturiei Manuila si a Xeniei
Costa-Foru, doua dintre colaboratoarele apropiate ale profesorului
Gusti, specializate n asistenta sociala n universitati americane de
prestigiu.Procesul de formare al asistentilor sociali s-a
desfasurat initial ntr-un program de pregatire universitara de
patru ani, ntre 1929 si 1959, dupa care, ntre 1959 si 1969 , s-a
trecut la forma de colegiu, cu programul redus la trei ani.
Programa de formare cuprindea cursuri de psihologie, sociologie,
metodologie si tehnici de interventie, sanatate publica,
legislatie. Pe perioada functionarii sale, scoala de asistenta
sociala romneasca a fost considerata ca fiind una de frunte n
Europa si n lume (Radulescu, 2007). n sprijinul acestei afirmatii
este faptul ca n 1962 este publicat unul dintre putinele manuale de
asistenta sociala din lume la acea data: Prevederi sociale. Metode
si tehnici n asistenta sociala, avndu-i ca autori pe I. Matei si
H.H. Stahl.Dupa al doilea razboi mondial (1944), cnd guvernarea
este preluata de Partidul Comunist, iar influentele sovietice sunt
din ce n ce mai pregnante, profesia de asistent social intra ntr-un
con de umbra. Ideea de societate perfecta, si promovarea imaginii
unei false bunastari sociale promovate de ideologia acelei perioade
au facut ca profesia de asistent social sa para inutila, ntruct se
considera ca nu mai existau probleme sociale. Pe acest fundal, n
1969, Partidul Comunist decide desfiintarea asistentei sociale
(Zamfir, 2002). Asistentii sociali au fost orientati spre alte
domenii, iar scoala de Asistenta Sociala s-a desfiintat. Profesia
de asistent social a disparut din nomenclatorul profesiilor si de
pe piata locurilor de munca.Schimbarile complexe care au survenit n
plan social, economic, cultural si politic dupa Revolutia din
decembrie 1989 au creat cadrul favorabil relansarii nvatamntului de
asistenta sociala n Romnia, si implicit, a profesiei de asistent
social. Astfel, n 1990 (considerat ca fiind momentul de initiere a
construirii statutului stiintific al asistentei sociale n Romnia
(Neamtu, 2007)) este nfiintata n cadrul Universitatii Bucuresti
specializarea de Asistenta Socialal, iar din 1991 si n cadrul
Universitatilor din Iasi, Cluj, Timisoara. n 1991 o parte dintre
facultatile de teologie nfiinteaza specializarea Teologie-Asistenta
sociala. n anii urmatori, reteaua de pregatire universitara a
asistentilor sociali s-a extins, si alte universitati, cum sunt cea
din Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Brasov, Trgoviste nfiintnd aceasta
specializare.Cu privire la calitatea formarii profesionale a
asistentilor sociali n cadrul universitatilor romnesti, merita
subliniate mai multe aspecte: (Neamtu, 2007):a. admiterea n
nvatamntul prezinta atributul accesibilitatii, pentru ca ofera
oportunitatea de nscriere oricarui solicitant; n termeni de
calitate a celor care devin "candidati" la profesia de asistent
social acest lucru nu se prezinta ntr-un mod satisfacator.
Evaluarea exclusiv pe baza rezultatelor obtinute n ciclul scolar
anterior elimina posibilitatea testarii candidatilor cu privire la
abilitatile si motivatia necesare intrarii n acest ciclu de
pregatire.b. n unele zone exista o supraoferta institutionala
comparativ cu nevoia nesatisfacuta de asistenti sociali. Astfel,
zona de est a tarii, unde este concentrat aproximativ un sfert din
populatia tarii, si este considerata regiunea cu cele mai mici
venituri, deci implicit cu o problematica sociala mai intensa,
exista un singur centru universitar care pregateste asistenti
sociali, respectiv Universitatea din Iasi. Pe de alta parte, zona
de vest sau centrala a tarii, unde nivelul de trai este mai
ridicat, si ca atare nevoia de servicii este mai redusa, prezinta
oportunitati de formare pentru asistenti sociali mult mai mari, n
universitati ca: Oradea, Resita, Timisoara, Arad, Cluj-Napoca,
Brasov, Alba Iulia , Sibiu.c. formarea profesionala n asistenta
sociala poate fi considerata ca fiind acceptabila, n fiecare centru
universitar implementndu-se modele consacrate deja n spatiul
anglo-saxon n special, sau francofon. Exista nsa aspecte asupra
acceptabilitatii carora se poate comenta: calitatea curriculumului,
construit mult timp n functie de resursele de personal de pe plan
local, si cu tendinte de suprancarcare; abordari suprateoretizate
ale aspectelor specifice, cu accent pe achizitia de cunostinte
factuale, n detrimentul competentelor; lipsa materialelor de
specialitate actuale si cu acoperire interuniversitara; formarea
insuficienta a cadrelor didactice titulare.Desi de remarcat,
relansarea acestei profesii s-a facut ntr-un context social confuz
si instabil, n care nici populatia, nici decidentii politici ai
momentului nu cunosteau rolul asistentului social n sistemul
bunastarii sociale. Astfel, rolul asistentului social a fost
denaturat si subestimat, iar prghiile sociale, economice, juridice
si metodologie necesare practicarii acestei profesii lipseau. Pe la
jumatatea anilor '90 rolul asistentului social era redus aproape n
exclusivitate la interventii n criza n special n domeniul familiei
si copilului si acordarea de prestatii sociale sau beneficii si
servicii cu impact pe termen. "Blocarea" asistentului social
preponderent pe oferirea de prestatii sociale, a diminuat
importanta pregatirii de specialitate si a facut ca rolul
asistentului social sa fie unul formal, capabil de a fi preluat de
orice angajat din sistemul administratiei, indiferent de profesie
sau pregatire. Acest fapt a ngreunat si mai mult demersul de
afirmare si promovare a profesiei de asistent social. Desi cu
vocatie umanista, cei care se numeau impropriu "asistenti sociali"
nu aveau pregatirea necesara practicarii acestei profesii, ceea ce
a condus la erori si lipsa de profesionalism n abordarea
problematicii de specialitate.n ciuda acestor dificultati, se poate
spune ca perioada de dupa 1995 a adus o crestere a vizibilitatii
asistentei sociale n sfera serviciilor sociale si reaparitia
posturilor de asistent social pe piata muncii. O contributie
importanta au avut-o asistentii sociali angajati n cadrul
organizatiilor neguvernamentale, care au ncercat promovarea acestei
profesii pe baza rezulaltelor notabile obtinute, dar si asistentii
sociali tineri care au rolul unui factor de presiune n crearea
posturilor n serviciile de asistenta sociala si n dezvoltarea
metodologiilor specifice de lucru. Rolul lor era destul de putin
cunoscut la nivel local, n plus, nu existau structurile de lucru
necesare desfasurarii activitatii. n aceste conditii, activitatea
asistentului social s-a desfasurat de foarte multe ori n conditii
ostile, marcate de obstacole n aplicarea practicii profesionale.Un
rol important n lansarea profesiei de asistent social au avut-o
organizatiile neguvernamentale internationale, care pe lnga faptul
ca au "absorbit" primele 3-4 promotii de asistenti sociali, au avut
un rol central n promovarea metodologiei de lucru specifica,
particularizata n functie de domeniul de interventie.Colaborarea
dintre structurile guvernamentale si cele private a fost una foarte
buna, astfel ca la momentul lansarii diferitelor servicii n acest
sistem, existau resurse umane si modele de lucru viabile.Un punct
de referinta n cresterea vizibilitatii profesiei de asistent social
l-a constituit crearea n 1998 a Serviciilor Publice pentru
Protectia Copilului, n care au fost angajati un numar mare de
asistenti sociali, ceea ce a determinat implicit si o dezvoltare a
unor proceduri si instrumente de lucru specifice. La fel de
important este si momentul aparitiei Legii nr. 705/2002 privind
sistemul national de asistenta sociala, care face referire la
importanta resursei umane profesionalizate n desfasurarea
activitatii de asistenta sociala (Radulescu, 2007).Misiunea
asistentului social consta n participarea la rezolvarea problemelor
sociale comunitare, asigurarea unui nivel minim decent de viata si
cresterea calitatii vietii grupurilor sociale vulnerabile, n
mbunatatirea functionarii sociale a persoanelor (Buzducea, 2005).
De aici necesitatea ca asistentul social sa detina anumite
deprinderi specifice, dar si cunostinte teoretice (psihologie,
sociologie, drept, etc), dar, nu n ultima instanta, sa aiba
vocatie. n fapt, aceasta reprezinta o conditie primordiala a
practicarii acestei profesii. Misiunea asistentului social nu poate
fi atinsa dect n conditiile n care acesta detine un anumit sistem
de valori. Acesta reprezinta o componenta-cheie a profesiunii,
deoarece activitatea de asistent social nu este, n nici un caz, una
caracterizata prin neutralitate, ci reprezinta un proces de
influentare si transmitere de valori. Fiecare asistent social ar
trebui sa si construiasca un stil propriu, o combinatie ntre partea
stiintifica a asistentei sociale, "stocata" n cunostinte si teorii,
si bagajul de valori si abilitati cu care specialistul se implica n
exercitarea profesiei (Neamtu, 2003). Se poate afirma deci ca
stilul personal al fiecarui profesionist reprezinta un mix ntre
cunostinte de specialitate, acumulate n efortul de studiu, valori,
deprinderi si abilitati, la care se adauga experienta profesionala
si cea de viata, calitatile personale, efortul de autodezvoltare
(idem).n linii generale, valorile pe care asistentul social ar
trebui sa fundamenteze procesul de ajutor sunt: respectul fata de
persoana si demnitatea acesteia; respectarea intimitatii;
respectarea confidentialitatii; respectarea dreptului la optiune si
autodeterminare al clientului, dar si respectul fata de traditiile
si modelul cultural local, cooperarea cu actorii sociali locali,
adaptarea interventiei la specificul comunitatii si adecvarea
acesteia n functie de valorile sale culturale (Buzducea, 2005).F.P.
Biestek (1961, apud Tompea, 2003) opereaza o alta clasificare a
valorilor -principii care ar trebui sa ghideze asistentul social n
activitatea sa: acceptare; atitudine neutra; individualizare;
exprimarea sentimentelor orientata spre un scop si implicare
emotionala controlata; confidentialitate; autodeterminare.Butryum
(1976) furnizeaza o alta clasificare, de aceasta data mai restrnsa,
a valorilor pe care ar trebui sa le nsuseasca orice asistent
social: respectul pentru persoana; unicitatea fiintei umane ;
ncrederea n capacitatea de crestere si dezvoltare a fiecarui
individ.Valorile generale si cele specifice pe care asistentul
social trebuie sa le aiba n vedere n activitatea sa se regasesc n
codul deontologic al profesiei de asistent social, cadru care
reglementeaza relatia asistent social-client. Acesta se ntemeiaza,
n opinia lui Timms (1983) pe o suma de principii generale: 1. sa
respecti clientul; 2. sa l accepti pentru ceea ce nseamna el nsusi;
3. sa nu judeci si condamni clientul; 4. sa respecti dreptul la
autodeterminare al clientului; 5. sa respecti ncrederea lui .Cea
mai cunoscuta versiune a codului deontologic al profesiei de
asistent social, cu valoare de reper pentru cei mai multi
profesionisti o reprezinta cea adoptata de Asociatia Nationala a
Asistentilor Sociali din Statele Unite ale Americii (NASW), n
vigoare din anul 1980. Caracterul sau de ndrumar se refera la
aspecte ca: comportamentul si conduita asistentului social ca
profesionist; responsabilitatile etice ale asistentului social fata
de client; responsabilitatea etica a asistentului social fata de
colegii sai; responsabilitatile etice ale asistentului social fata
de organizatiile angajatilor si angajatorilor; responsabilitatile
etice ale asistentului social fata de profesia sa;
responsabilitatea etica a asistentului social fata de societate.
Aceleasi elemente se regasesc si n Codul international de etica
pentru asistentul social profesionist adoptat de International
Federation of Social Workers , n 1994. Din toate acestea, se poate
concluziona ca asistentul social poate fi descris ca fiind " un
individ ncarcat de valoare" (Goldstein, 1973 apud Tompea, 2003, p.
451).n baza acestor valori, orice asistent social va admite ca
participarea clientilor, autodeterminarea si confidentialitatea
reprezinta jaloanele fundamentale n raport cu care ar trebui sa si
desfasoare activitatea. Intervine nsa si o nota necesara de
particularizare a acestora, de implementare n practica, fara de
care ele ramn nespecifice, si ca atare, nu pot fi considerate ca
fiind repere. Recomandarea respectarii acestor valori si principii
este curprinsa n nsasi legea care descrie statutul asistentului
social din Romnia (nr. 466/2004), ceea ce ntareste nca o data
caracterul lor definitoriu pentru aceasta profesie.Implementarea
specifica a acestor valori face trecerea spre cmpul practicii
asistentei sociale, si ca atare, spre tipurile de clienti,
grupurile-tinta pe care le deservesc profesionistii n activitatea
lor.Majoritatea asistentilor sociali nu ramn la nivel de
generalisti, ci se specializeaza n asistarea unui anumit segment de
clienti. Astfel, o parte dintre acestia ramn n domeniul teoretic si
se implica n dezvoltarea de politici sociale sau planificarea
strategiilor din domeniu, dar majoritatea devin totusi practicieni,
prefernd domeniile n care pot interactiona cu clientii. Din aceasta
perspectiva, se poate propune o clasificare a tipurilor de
asistenti sociali :a. asistenti sociali axati pe asistarea
copilului si familiei, precum si cei care care practica asistenta
sociala n scoli; statisticile arata ca mai mult de 50% dintre
asistentii sociali sunt specializati n aceasta directie. b.
asistenti sociali care activeaza n domeniul medical si al
serviciilor de sanatate publica;c. asistenti sociali care
profeseaza n domeniul sanatatii mentale si a abuzului de substante;
acestia mai sunt cunoscuti si sub denumirea de asistenti sociali
clinicieni;d. asistenti sociali care planifica si dezvolta politici
n domeniu; acestia au si atributii de fundraising.Bibliografie
:Alexiu, M (2003), "Valori si faze ale actiunii n asistenta
sociala", n Neamtu, G. (coord), Tratat de asistenta sociala,
Editura Polirom, Iasi, pp. 320-365.Buzducea, D. (2005), Aspecte
contemporane n asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi.Marshall,
G. (coord) (2003), Dictionar de sociologie Oxford, Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti.Manoiu, F., Epureanu, V. (1996), Asistenta
sociala n Romnia, Editura All, Bucuresti.Radulescu, A. (2007),
"Dezvoltarea profesiei si a rolului asistentului social n Romnia",
n Muntean, A., Sagebiel, J. (2007), Practici n asistenta sociala,
Editura Polirom, Iasi, pp. 161-170.Neamtu, G. (2007), "Formarea
profesionala a asistentului social din perspectiva Declaratiei de
la Bologna", Muntean, A., Sagebiel, J. (2007), Practici n asistenta
sociala, Editura Polirom, Iasi, pp. 138-149.Tompea, D. (2003),
"Deontologia asistentei sociale si constructia paradigmei
profesionale" n Neamtu, G. (coord), Tratat de asistenta sociala,
Editura Polirom, Iasi, pp. 401-464.Zamfir, E. (2002), "Asistenta
sociala", n Pop, L. , Dictionar de politici sociale, Editura
Expert, Bucuresti, pp. 116-126.Zamfir, E. (2002), "Servicii de
asistenta sociala", n Zamfir, E., Zamfir, C., Politici sociale.
Romnia n context european, Editura Alternative, Bucuresti, pp.
203-212.Legea 705/2001 privind sistemul national de asistenta
socialaLegea 466/2004 privind statutul asistentului social
