MIHAI BABELE

Dedic această carte Marelui nostru

intelectual, publicist, prozator şi patriot înflăcărat, Maiestrului

Serafim Saka

MAREŞAL

ALEXANDRU AVERESCU

Cartea a II-a

BIOGRAFIE ROMANŢATĂ

2

3

Un cap de geniu.

R E F E R I N Ţ E

„ A fost un cap de geniu”- Neagu Djuvara despre Mareşalul Averescu.

Marele istoric N. Iorga remarca valoarea

generalului Averescu ca mili tar „Am văzut la noi, în 1913, la Cart ierul general din Corabia, un om pe care î l cunoş team din polit ică ş i nu-l cunoş team avantajos. Vagonul lui era o colec ţ ie de hăr ţ i ş i o bibliotecă . Acolo se deschidea întâi fereastra diminea ţa ş i ul t ima lumină era în căsu ţa lui . Nevoile materiale ale vie ţ i i păreau să nu existe pentru el , cum existau pentru al ţ i i . La anume ceasuri apărea de acolo un că lugăr în uniformă , care mergea la rostul lui , fără încetineală ş i fără grabă . Nu impunea prin nimic această s i luetă palidă de om slab ş i rece, dar aveai siguran ţa că de aici , de la neîntrerupta cugetare din acest cap ascet , pleacă toată mişcarea ce se desfăşoară peste mun ţ i ş i vă i ş i că ea îş i va atinge ţ inta… Numirea generalului Averescu pe frontul de Sud a născut speran ţe ş i chiar dacă ele nu s-au material izat temporar, acest lucru nu trebuie să nemul ţumească , deoarece lumea crede că generalul va da izbânda f inală…”

Seara, la ora 10, porni înapoi. La marginea oraşului

Câmpulung se opri . O femeie se apropie de automobil ş i spuse: „ . . . Am auzit că avem un general mare, grozav de tot , pune săracul pieptul în toate păr ţ i le pentru noi , î i zice Averescu.” Generalul Mărdărescu, care se afla ală turi , o întrebă dacă nu doreş te să- l vadă pe acest general . Averescu îi şopti că nu e nevoie.

Alegerile programate în luna ianuarie 1919 au fost

anulate. Averescu hotărî să petreacă sărbă tori le de Crăciun la Craiova, împreună cu familia sa.

4

Aproape de Craiova, lângă satul Pârşani, maş ina cu care că lă torea rămase fără faruri func ţ ionale, faptul făcând imposibilă deplasarea mai departe. Auzind că în satul lor se află generalul Averescu, toată lumea a venit să- l întâmpine. Constantin Argetoianu, care se deplasa împreună cu Averescu, a scris despre aceste scene de adevărat entuziasm popular:

„Femeile plângeau, se apropiau pe furiş ş i încercau să sărute poalele mantalei generalului. Bărba ţ i i î l priveau, î l sorbeau din ochi ş i îngânau „tată l nostru, tată l nostru”. Într-o cl ipă , au fost primarul ş i popa ş i jandarmul lângă noi . Un flăcău s-a urcat cu o lanternă pe scara maş inii , lângă şofer, un al t f lăcău tot aşa, de partea opusă . Ş i aşa am pornit , în uralele mul ţ imii . A fost prima luare concretă de contact a generalului cu populari tatea sa”.

Averescu era în contact permanent cu trupa, se

interesa de nevoile solda ţ i lor ş i ofi ţerilor , î i îmbărbă ta, le oferea decora ţ i i . . .

Renumitul poli t ician ş i memorial ist Constantin Argetoianu scria: „Această continuă grijă de soldat a fost una din cauzele ul terioarei populari tăţ i a generalului Averescu. De la Bacău în jos domnea spiri tul frontului, spiri tul de luptă ş i încrederea în sine ş i în comandantul Armatei . . .”

Se pare că anume Constantin Argetoianu a intuit

cel mai corect si tuaţ ia lui Averescu: „El n-a umblat după populari tate ş i la începutul războiului nici nu i-a trecut prin cap că aşa ceva ar f i posibil – populari tatea a alergat după dânsul ş i când l-a prins, cel mai mirat a fost dânsul , atât de mirat încât n-a ş t iut , în primul moment, ce să facă cu dânsa”.

16 ianuarie 1917. Paradă la Oneş t i . Cuvântarea regelui . Cuvântarea

pompoasă a generalului Grigorescu i-a impresionat prost pe to ţ i generali i ş i ofi ţeri i armatei active. Să auzi cu

5

urechile tale că Divizia a 15 a salvat de două ori soarta ţăr i i : odată în Dobrogea ş i odată aici , la Oituz, ş i că Regele a fost în şan ţurile din prima l inie!

Averescu se gândi cu amărăciune: „Dacă se vorbeş te astăzi aşa, în fa ţa celor ce cunosc personal reali tatea, ce se va povesti mâine, peste 10 ani , 20 de ani? De aceş t ia ca Grigorescu ne vor scrie istoria!”

6

Cu ocazia aniversăr i i a 40 ani de la instalarea la domnie în România a prin ţului german din neamul Hohenzollern, Carol I , la 10 mai 1906 colonelul Alexandru Averescu a primit gradul de general . Ceremonia se desfăşură conform uzan ţelor, nimic nou, nimic deosebit . A fost fel ici tat de Majestatea sa Regele ş i Regina, de cei apropia ţ i .

- Iată că ţ i s-a împlinit ş i cel mai mare vis al tău, î i spuse Rodica, uşor lăcrimând –felici tăr i le mele, mai adăuga.

- Te fel ici t , tată , rosti Margaret , care se făcuse deja domnişoară frumoasă , cu ochii mari ca ai mamei sale – frumoasă ş i matură .

Cuvintele f i icei i-au fost ca un balsam pe inimă . Se uita la ea ş i o vedea pe Margaret , prima sa dragoste. Dragoste de neuitat . Cât de repede s-a scurs t impul! Parcă mai ieri se săruta cu Margaret… apoi Războiul pentru Independen ţă . De la voluntar, acum iată- l ajuns general . Visul lui Sandu Averescu s-a împlinit . Când i-a înmânat epole ţ i i , Regele î i spuse, printre altele, că mâine urmează să plece la Focşani pentru a prelua comanda garnizoanei de acolo ş i că peste o lună va raporta.

-Bine, Majestate, voi face-o. Era sigur că va îndeplini cerin ţa Regelui .

Făcuse regulă în garnizoană , aceasta având o importan ţă s trategică pentru Estul ţăr i i .

…Balul dat de Curtea Regală era în toi . Clo ş i Rodica, pentru a câta oară , s-au apucat să

caute un mire Margaretei . Dar ea nu-l acceptă pe nici unul. Ş i , în general, să i se caute…

- Margaret , nu- ţ i plac cavaleri i pe care ţ i - i propunem? Nu ne pricepem? După ce le privi cu aten ţ ie pe una ş i pe al ta le spuse categoric:

- Nu vreau să fac greşeala mamei. Mă măr i t numai cu bărbatul , pe care î l voi iubi. Altfel nu mă măr i t niciodată . Aşa că nu vă pierde ţ i t impul. Vă rog, afişă un zâmbet mai dur ca un verdict .

Margaret s ta cu Clo ş i Rodica, când s-a apropiat un tânăr locotenent, ş i a invitat-o la dans. Era mai înalt ca

7

ea. Ş i simpatic. Când ochii lor s-au întâlnit , simţ i că ceva se întâmplă cu ea. Nu era în stare să lămurească ce. Parcă nu se întâmplase nimic. Au dansat . N-au scos nici o vorbă . Tot aşa, în tăcere, a condus-o la loc. Ş i tocmai aici el spuse:

- Mersi, domnişoară . Îmi permite ţ i să vă mai angajez la un dans?

Ea se pierduse. În loc să spună ceva, a dat afirmativ din cap. I-a plăcut vocea lui , maniera de purtare. Încetişor, să nu observe Clo ş i Rodica, începu să- l caute prin sală . L-a văzut stând de vorbă tot cu niş te t ineri ca el . Ofi ţeri . Se întoarse în al tă parte a să l i i , ca el să nu observe, când auzi:

- Îmi permite ţ i , domnişoară? În fa ţa ei era acel tânăr , cu care voia să danseze. A

întins mâna, ş i s-au avântat în dans. - Dansa ţ i extraordinar, domnişoară! spuse el

entuziasmat. Sunte ţ i dansatoare profesionistă? - Nu. Am absolvit l iceul de Muzică ş i Arte. - Nu am auzit de un astfel de l iceu. - Liceul din Milano. - Atunci totul e clar. Cânta ţ i la vre-un instrument? - La pian. - Eu sunt Mihai Munteanu. Pe dumneavoastră? - Margaret , spuse ea simplu. Dansul se termină . - Îmi permite ţ i să vă conduc acasă? - Sunt cu păr in ţ i i . - Ave ţ i vre-un serviciu? - Nu. - Cum putem, nu vă supăra ţ i , să ne mai întâlnim? - Nu ş t iu. Poate la Teatrul de Operă? - Sunte ţ i pasionată de Operă? - Cum să vă spun – zâmbi ea – îmi place Opera din

Milano. La a noastră încă n-am fost . Dar la urmă torul spectacol merg neapărat .

Clo ş i Rodica s-au apropiat . Au făcut cunoş t in ţă . Când i-a fost prezentat lui Clo, locotenentul s-a schimbat la fa ţă . Se vede că numele Averescu i-a aminti t de ceva. S-a înclinat spre doamne ş i a plecat .

8

- Interesant tânăr – rost i Rodica, ş i o privi f ix pe Margaret – î ţ i place?

- E un tânăr interesant – răspunse ea – dar mai interesant e – râse, apoi continuă , cine l-a invitat la bal?

Tânărul î i ocupă brusc toate gândurile. Voia să- l mai vadă . Era aproape sigură , aproape convinsă că ş i el îş i dorea acelaş i lucru . Acum aş tepta cu nerăbdare să se poată duce la spectacol.

* * *

Din garnizoană s-a tr imis un automobil , în care se deplasa acum spre Focşani. Clo rămase la Bucureş t i . După ce Sandu termină învăţă tura, vine cu el la Focşani, iar Margaret rămâne. Se bucura că pleacă din capitală , de la Curte, unde în ult imul t imp prin ţul moş tenitor Ferdinand începuse niş te jocuri , greu de în ţeles, cu polit icienii . În special cu aşa-zisul clan poli t ic al Bră t ienilor, care, într-un fel î l priveau uşor de sus pe Averescu: acesta neavând, înainte de toate, „rădăcini nobil iare”. Se prea poate că Regele ş t ia ceva, ş i tocmai de aceea l-a tr imis special mai departe de Curte. Ca să nu f ie influen ţat ş i amestecat în diverse intr igi poli t ice. Apoi la t impul potrivi t să poată executa fără piedici inuti le anumite misiuni regale. Cine ş t ie?

…După ce făcu ordine în garnizoană , acum aş tepta să f ie chemat la Rege. Însă t recu anul 1906, iar Regele nu-i dădu nici un semn. Concomitent , nici ministerul de război nu-l „deranja” cu comisii . Părea că toată lumea uitase de el . Slăbise mult . . .

* * *

Pe la mijlocul lui februarie 1907 focarul revoltei ţărăneş t i din nordul Moldovei , aprins în comuna Flămânzi, moş ia prin ţului Dimitrie Sturdza, arendată de trustul evreiesc Mochi Fischer, începu să se răspândească cu rapiditate în toată Moldova.

Averescu, atent la evenimente ş i consecin ţe, prevăzu primejdia pentru ţară a unei răzmeri ţe haotice. A fost primul care a în ţeles, că de la o anumită perioadă răscoala este bine diri jată de puterile mari , care

9

înconjurau România. În primul rând de Imperiul Rus ş i Austro-Ungar. Interese teri toriale avea ş i Bulgaria. Dar ş i Serbia era gata să rupă o bucată din ţară .

Averescu î i scrise un mesaj Regelui , al tul Ministrului de Război. Regelui i -a înmânat-o personal .

- Domnule Averescu, începu suveranul după ce-i ci t i scrisoarea – într-adevăr primejdia e atât de mare?

- Da, Majestate. Din Bucureş t i nu se simte, nu se vede, însă acolo, în Moldova, ea se simte ş i se vede la f iecare pas, în f iecare vorbă .

- Pot să întreb ce propune ţ i Dumneavoastră? - Ca mili tar propun câteva măsuri de primă urgen ţă : Unu: Ministerul de Război să anun ţe înrolarea în

armata activă a t ineri lor cu vârsta respectivă . Doi: Mobilizarea rezerviş t i lor . - Ce câş t igăm prin asta? - Partea Centrală ş i de Sud a Moldovei nu e încă

at insă de răscoală . În armată va f i chemată ş i mobilizată partea cea mai activă a răscula ţ i lor – bărba ţ i i . Cu partea de Nord, acum răsculată , care urmează a f i izolată neîntârziat de restul ţăr i i , t rebuie purtate tratat ive. De satisfăcut cerin ţele ţărănimii .

- Dumneavoastră , după cum văd, a ţ i analizat în detal iu evenimentele. Despre cauza răscoalei mi s-au spus mai multe lucruri . Ş t i indu-vă om cumpă tat , devotat Coroanei , bănuiesc că n-o să-mi ascundeţ i adevărul .

- După cum ş t i ţ i , sunt născut într-o locali tate rurală ş i cunosc destul de bine nevoile ş i gri j i le ţăranilor. Conform informa ţ iei de care dispun vă pot spune urmă toarele: procesul de modernizare a României ini ţ iat de Majestatea voastră a condus la schimbări esen ţ iale în toate domenii le vie ţ i i . Însă nu au privit ş i condi ţ ia ţărănimii , pe care nimeni n-a luat-o în seamă . E fără protec ţ ia statului , lăsat de fapt în mâinile unor trusturi de arendaş i , de regulă , evreieş t i , care au la cherem justi ţ ia , organele de resort , administra ţ ia locală , ş i astfel exploatează fără milă ţărănimea română . Cel mai mult acest lucru se simte în Moldova.

- De ce?

10

- Sincer vorbind, nu ş t iu exact , Majestate. Poate că parlamentul va forma o comisie pentru cercetarea cauzei. Eu vă raportez ce ş t iu. Comuna Flămânzi, unde a izbucnit această răscoală la 8 februarie, este o comună cu un nivel de trai destul de înalt . Fapt care se vede că nu prea i-a plăcut prin ţului Sturdza, pământul căruia î l arendau ţăranii . Prin intermediul trustului evreiesc de arendaş i , Mochi Fischer, a schimbat învoieli le de arendă care se întocmesc anual, în defavoarea ţăranilor. Ţăranii s-au dus la judecă tor , care însă le-a dat dreptate evreilor. Acelaş i răspuns l-au primit ş i de la administra ţ ia locală . Ş i dacă au tot văzut că nu sunt apăra ţ i deloc de structuri le statului, au hotărât se pare să-ş i facă s inguri dreptate. Ş i au pus mâna pe furci , topoare ş i coase… În Moldova trusturi le de arendaş i sunt, cum spuneam, domeniul evreilor, ei f i ind intermediari între proprietari i mari de moş i i ş i ţărani . În al te păr ţ i ale României trusturi le sunt administrate de austrieci , germani, români, care nu exploatează atât de crud ţărănimea ca evreii… Nu-i exclus, Majestate… Averescu făcu o pauză . Regele î l privi întrebă tor:

- Spune ţ i , î l îndemnă el . - Voiam să Vă spun că nu-i exclus ca răscoala din

Moldova să aibă ş i un puternic accent antievreiesc personalizat .

Averescu tăcu. Regele căzu pe gânduri . - Ce ne mai pute ţ i spune, domnule Averescu? - S-au observat ş i grupuri de agitatori bine pregă t i ţ i ,

veni ţ i din afara locali tăţ i lor , care se dau drept studen ţ i , tulbură ţărănimea. Astfel , t reptat se poate produce o adevărată s tare de haos. Am impresia că aceste grupuri sunt bine dir i jate din Viena ş i Petersburg.

- Ministrul de Război va primi imediat ordinul de recrutare ş i mobil izare. Ministerul de Interne va aresta aceste grupuri . Ce se mai poate de făcut?

- Reforme agrare. Urgent. De impus cu for ţa unde nu merge cu binişorul t rusturi le de arendaş i să încheie învoieli le cu ţăranii , contracte, conform condi ţ i i lor anului trecut. Ca ţăranii să poată lucra măcar cu minim de venit garantat pământul . Ş i în scurt t imp agricultura

11

să f ie reformată din temelie. Pot propune guvernului niş te idei cum să se facă reforma agrară fără asuprirea umili toare în continuare a ţăranului .

- Bine domnule, Averescu. Va mul ţumesc. Noti ţele referi toare la reforma agrară t ransmite ţ i - le la guvern. Se r idică ş i - i s trânse prieteneş te mâna. Audien ţa de-o oră luă sfârş i t .

* * * Acum pleca satisfăcut la Focşani. Convorbirea cu

Regele i-au dat puteri , încredere că totul va f i bine. Dar se sfârş ise luna februarie, era început de martie,

iar ordinul Ministerului de Război privind recrutarea ş i mobil izarea n-a fost emis. Nici trusturi le de arendaş i nu fuseseră obligate să încheie învoieli le conform anului trecut. Răscoala ţărănească , care putea f i izolată în Nordul Moldovei, acum cuprinse acum toată ţara. Peste tot ardeau moş i i le boiereş t i . Cele mai violente forme răscoala o căpă tase în Muntenia ş i Oltenia.

Acum, folosindu-se de haosul ce cuprinse ţara, ş i-au

înte ţ i t activi tatea ş i tot felul de bande de ho ţ i , tâlhari , ucigaş i . Func ţ ionari i furau tot ce erau în stare să fure, dând vina pe răscula ţ i . Numai armata nu era at insă de acest focar.

Ministrul de război, Gheorghe Manu, a ordonat, deş i cu o întârziere vădită , mobilizarea unor contingente de rezerviş t i . Dar nu s-au pregă t i t la t imp condi ţ i i le de cazare. La por ţ i le cazărmilor s-au adunat mase mari de oameni, armata f i ind incapabilă să-i primească , să-i cazeze ş i să- i hrănească .

În scurt t imp, f lămândă , scăpată de sub control, această masă s-a pornit ea însăş i să distrugă , să jefuiască tot ce-i cădea în cale, unindu-se, mul ţ i din ei , cu masa ţăranilor răscula ţ i .

Ideea de a măr i contingentul de armată ş i de a micşora astfel numărul de răscula ţ i expusă de generalul Averescu, ar f i fost o măsură extraordinar de bună pentru siguran ţa ţăr i i . Dar conducerea proastă , neprofesionistă a ministerului ş i personal a ministrului de război, a condus la rezultate contrare celor urmăr i te,

12

unităţ i ale armatei au trecut de partea răscula ţ i lor. Deş i armata în ansamblu a rămas fidelă Regelui ş i Ţări i .

Poli t icienii continuau să se învinuiască unul pe al tul , de parcă în ţară nu se întâmpla nimic grav. Liberal ii lui Ion I .C. Bră t ianu îi învinuiau pe conservatori de slăbiciune, de incompeten ţă iar aceş t ia pe l iberal i . Si tua ţ ia însă se agrava continuu. Până la urmă s-a întâmplat „minunea” cea mare! Liberali i din opozi ţ ie, ş i conservatori i de la putere, s-au unit .

Take Ionescu, acest mare poli t ician al t impului său, provenit , ca ş i Alexandru Averescu, din pă turi le sociale modeste, a fost primul printre poli t icieni care a în ţeles adevărata primejdie legată de răscoalele ţărăneş t i . Ş i a cerut audien ţă la Rege.

- Vă ascult , domnule Ionescu. Regele părea obosit , vorbea mai încet ca de obicei .

- Majestate, Ţara ş i Neamul e în mare pericol. - Sunt la curent. Vre ţ i să propune ţ i ceva? - Vreau ca Parlamentul, Guvernul, opozi ţ ia ş i

Curtea Regală să ne unim for ţele ş i să salvăm ţara. - Unirea cu l iberali i e posibilă? - Da, Majestate. Ş i Bră t ianu ş i Sturdza sunt de

acord. Aş teptăm consim ţământul Cur ţ i i . - De acord. - Cu l iberali i am hotărât urmă toarele: Guvernul conservator, format din mari proprietari

de pământ, n-are dreptul moral să înăbuşe în sânge răscoalele ţărăneş t i îndreptate contra lor.

Aducerea la guvernare a Part idului Liberal cu D.A. Sturdza prim-ministru.

- Ideea cu guvernarea l iberal i lor nu-mi place. Nu ar exista o alternativă?

- Până în prezent n-am găsi t . Iar f iece nouă zi aduce grave daune ş i numai nenorociri ţări i . Primejdia l iberală e minimă , căci Parlamentul este al nostru.

Regele tăcu destul de mult . Lui Ionescu îi păru că deja suveranul ş i ui tase de el când acesta rosti brusc:

- De acord. S-a început alegerea candidaturi lor la posturi le de

ministru. Regele a propus ca postul de Ministru de

13

Război să f ie dat unui general din armata activă , care nu e membru a nici unuia din cele două part ide. S-a propus o l is tă de alegere din opt generali .

- Nu văd aici numele generalului Averescu, spuse Regele.

- Dar cine e acesta? Bră t ianu se uită mirat la cei prezen ţ i .

- Este cel mai tânăr general din Armata Română , un tactic ş i un strateg mili tar recunoscut până ş i de germani. Câtva t imp în urmă am fost în vizi tă în Germania. La una din întrevederi le cu Kaizerul , acesta m-a întrebat: „Dar ce mai face maiorul Averescu, un ofi ţer extrem talentat . Nu e neamţ? Nu are rădăcini germane?” L-am asigurat că nu. E get-beget român. Invocarea opiniei Kaizerului avu efect neîntârziat .

- Dacă generalul Averescu îş i dă consim ţământul, atunci ministru de război va fi dumnealui, spuse Regele, sumând percep ţ ia asisten ţei.

Regele procedă în aşa fel încât Averescu să nu cadă sub jurământul dat de guvernul l iberal, lăsându-i astfel posibili tăţ i suplimentare de manevră în afara guvernului. Î l invită la Curte pe data de 13 martie.

Guvernul l iberal a depus jurământul în fa ţa suveranului la 12 martie 1907…

Averescu nu ajunse încă la Bucureş t i , când află de ce este chemat la Rege. Faptul numiri i sale î l surprinse. De ce Regele l-a ales pentru această func ţ ie deloc simplă , anume pe el?

De fapt , nu era chiar atât de greu de ghicit . Acasă , la Bucureş t i , a ajuns spre seară . A fost

întâmpinat de Clo ş i Sandu. Margaret nu era la curent cu toate noutăţ i le.

- Ce zici? întrebă el după ce luă cina. - Ai de ales? - Nu prea… - Asta-i si tua ţ ia… Pe Rege nu-l po ţ i refuza. - Da, dar bănuiesc că armata va trebui să se implice

în reprimarea răscoalei . Se va vărsa sânge. În majori tate nu ţăranii sunt vinova ţ i că au fost aduş i la această stare. De tras însă se va trage.

14

- De ce nu se implică Ministerul de Interne? După cât mă pricep eu, func ţ ia de men ţ inerea ordinei publice în ţară este prerogativa lui . Armata apără ţara de duşmanii externi. Nu? întrebă Clo.

- Ai dreptate. Însă nu sunt capabili de nimic. Au scăpat si tua ţ ia de sub control. Unica for ţă care poate restabil i ordinea în ţară este armata. Dar am crescut printre ţărani, ş i ş t iu cât de grea e via ţa lor. Cum să ordon să se tragă în ei?

- Poate că se va găsi o solu ţ ie paşnică? Clo încercă să detensioneze atmosfera.

- Solu ţ i i au fost atunci, la început. Guvernul conservator, format din mari i proprietari de pământ, a tot amânat luarea unei decizii radicale. Ţara era în primejdie de pieire, iar ei nu voiau să cedeze nimic. Acum sunt gata, însă t impul e pierdut. Unica solu ţ ie e folosirea for ţei .

- Poate că ar t rebui, cum spun mul ţ i poli t icieni , de dat voie să se implice for ţe stră ine. Am în ţeles că ş i ruş i i ş i austr iecii sunt gata să intervină cu for ţă armată .

Averescu răspunse categoric: - România e ţara noastră . Ş i de aceea anume noi ş i

t rebuie să facem ordine în ea. Da, ş i ruş i i , ş i austriecii au concentrat la hotarele României for ţe mari . Dar ş i unii , ş i al ţ i i vor să rupă din ţară . Dacă ruş i i intră pe teri toriul românesc, pe urmă va f i foarte greu să-i poft im acasă . N-au plecat niciodată benevol din teri tori i le ocupate.

- Atunci va trebui să accep ţ i propunerea Regelui ş i să faci ce urmează să se facă . Acum liniş teş te-te, ea î i zâmbi ş i îş i t recu degetele prin părul lui des ş i frumos. Aşa a făcut în to ţ i anii de căsă torie când încerca să-l calmeze. Î l mângâia ca pe un copil .

La 13 martie, a doua zi , se prezintă la Rege, pe care

î l înso ţ i apoi la Parlament, unde guvernul Sturdza a fost acceptat cu aplauze de majori tatea conservatoare. Lui Take Ionescu i-a revenit sarcina ca în numele majori tăţ i i conservatoare să acorde sus ţ inere noului guvern. Regele l-a prezentat pe Averescu. Ministru de Interne a fost

15

numit Ion C. Bră t ianu, deoarece Vasile Lascăr , nominalizat la acest post , se îmbolnăvise grav.

La Ministerul de Război Averescu găsi o stare de aproape harababură totală . Nimeni nu putea să-i raporteze, elementar, ce trupe sunt implicate în ac ţ iunile de potolire a răscoalei ş i unde se află în prezent. A emis Ordinul Circular № 6 din 13 martie 1907 prin care se f ixa conduita trupelor în condi ţ i i le concrete de atunci.

În aceiaş i zi Averescu î i solici tă Regelui să decreteze mobil izarea.

Ini ţ ial şovă ind, Regele o decretă . Mobilizarea s-a desfăşurat în ordine, conform planului str ict întocmit de Averescu. Armata ajunse acum la un efectiv de circa 140000 de persoane. Pe recru ţ i i moldoveni Averescu i-a tr imis în Oltenia ş i Muntenia, iar pe olteni – în Moldova ş i Muntenia, pe munteni în Moldova ş i Oltenia. Astfel s-a făcut un prim pas ca legă tura dintre trupe ş i răscula ţ i , de care se temea Regele, să f ie ruptă definit iv. O manevră s tră luci tă , apreciată de al tfel chiar de Rege.

Apoi Regele decretă s tarea de asediu în toată ţara. Folosindu-se de priori tăţ i le stăr i i de asediu, generalul Averescu emite „Instruc ţ iunile asupra întrebuin ţări i armatei în caz de tulburare. Soma ţ iuni . Stare de asediu”, care prevedea clar cazurile în care urma să ac ţ ioneze armata pentru reprimarea răscoalelor ţărăneş t i . Folosirea armatei la cererea autori tăţ i lor locale, a Ministerului de Interne ş i al tor organe statale era str ict interzisă . Se indica că reprimarea trebuie să f ie energică ş i hotărâtă , însă mij loacele de realizare urmau să f ie adecvate pentru fiecare caz aparte.

Folosirea for ţei a fost lăsată la deciderea comandan ţ i lor de unităţ i , că lăuza cărora trebuia să f ie faptul: armata este chemată în primul rând să potolească tulburarea, ş i mai pu ţ in să- i pedepsească pe participan ţ i .

Acest ordin cerea fermitate din partea comandan ţ i lor ş i ostaş i lor pentru a preveni ş i a curma orice ac ţ iune agresivă a răscula ţ i lor . Se prevedea ca atunci când ţăranii se vor aduna în grupuri mari , cu ei se vor purta tratat ive, discu ţ i i de că t re persoane cu pregă t i re specială din cadrul armatei . Dacă t ratat ivele n-

16

au succes, comandantul , cu trupa dotată cu muni ţ i i de război, se ţ ine la o distan ţă nu mai mică de 100 m de mul ţ ime, continuând să le ceară să se împrăş t ie. După a t reia preîntâmpinare, va f i dată comanda „La ochi”. Se va mai aş tepta pu ţ in, poate mul ţ imea se împrăş t ie . Dacă nu, se va comanda „Foc” ş i se va trage prima salvă . Se va trage până mul ţ imea nu se va împrăş t ia . Ordinul prevedea că se va trage numai la picioare. Ş i doar în caz extraordinar, când în pericol erau puse vie ţ i le ostaş i lor, se va trage direct . Se mai prevedea ca unităţ i le mobile să f ie dotate cu o sec ţ ie de art i lerie, înso ţ i te de cavalerie. Aceste unităţ i se vor folosi contra bandelor de ho ţ i , tâlhari ş i jefuitori de tot felul, extrem de agresive, care se deplasau dintr-o locali tate în al ta pentru a jefui . Arti leria se folosea numai contra acestor bande.

Pentru a se evita uti l izarea excesivă a for ţei , se st ipula obligativitatea ca autorităţ i le să f ie competente, ca procurori ş i ca prefec ţ i i să f ie de fa ţă pentru a aprecia nemijlocit oportunitatea ş i dimensiunile represiunii .

Averescu a împăr ţ i t ţara în 12 zone de opera ţ i i , iar jude ţele în mai multe sectoare. În f iecare jude ţ a fost numit un comandant mil i tar , care î l „dubla” pe prefect ş i care avea un fel de dreptul de „veto” în anumite decizi i ş i s i tua ţ i i .

* * *

Spre sfârş i tul lunii martie 1907 Margaret absolvi cursuri le de soră de cari tate. Se ceru la spitalul municipal , unde era nevoie de for ţă de muncă , căci din toată ţara erau interna ţ i răni ţ i . Militari ş i civi l i , t ineri ş i bă t râni, femei, copii , au fost lovi ţ i de furtuna răscoalei .

Când văzu prima oară picioare, mâini rupte, mai că nu-ş i pierdu cunoş t in ţa. A fost sus ţ inută de o colegă , care deja trecuse prin această încercare. Un soldat , rănit în Oltenia, cu piciorul amputat , cerea categoric să f ie împuşcat căci fără un picior nu va mai trebuie nimănui. Cum va putea să lucreze în câmp? Nu se dorea povară pentru familie, care ş i aşa abia supravie ţuia…

17

Răni ţ i i erau aduş i ş i ziua ş i noaptea. Spitalul lucra non-stop. Surori le lucrau ş i ele zi ş i noapte. Câteva ore de somn în camera personalului . . . ş i reveneau iarăş i „la muncă”. Nu s-a plâns niciodată . Nu ş t ia că e atât de rezistentă . „Cred că e de la tata”, se gândi ea, care ş t ia că nici generalul Averescu, de când a devenit ministru n-a înnoptat acasă . Dormea în cabinet .

A treia zi au fost aduş i răni ţ i din Oltenia. Când pe ală turi t recu o targă cu un tânăr ofi ţer grav rănit , cu capul total în bandaje, care î i ascundeau fa ţa, pe care sanitari i se grăbeau să- l ducă în sala de opera ţ ie, i se păru ceva cunoscut. Încercă să-ş i amintească . Nu izbuti . Totuş i intui ţ ia î i spunea că î l văzuse undeva.

Înainte de a se duce la odihnă hotăr î să- l vadă . În salon erau trei paturi , cu câte un ofi ţer grav rănit . Patul celui pe care î l căuta se afla lângă fereastră . Era rănit în piept. Se ui tă la mâini . . . mâinile care de atâtea ori au îmbrăţ işat-o cu gingăş ie , cu dragoste. Era el , omul la care ea se gândea mereu ş i care i se destă inui că o iubeş te.

Stă tu mult aşa în nemişcare. Nu ş t ia ce să spună , ce să facă ş i nu ş t ia în ce stare este el .

Se duse la medicul-şef. Acesta scria ceva. O văzu schimbată la fa ţă .

- Ce s-a întâmplat , Margaret? - Domnule doctor, vă rog să-mi spune ţ i în ce stare e

locotenentul Munteanu? - E rănit în piept. Dar a avut noroc locotenentul. Un

centimetru mai într-o parte ş i . . . Acum va tră i mult. Starea lui e gravă , dar stabilă . Vă cunoaş te ţ i? De fapt se ci teş te pe fa ţa dumitale. - Margaret , …are nevoie de o soră de serviciu. Dori ţ i?

- Mai întreba ţ i , domnule doctor? rost i ea involuntar . - Dacă e aşa, pleca ţ i la bolnav. Mâine vin să văd în

ce stare e.

* * * Pentru reprimarea răscoalei Averescu a folosit

numai opt divizi i , comandan ţ i i cărora au fost instrui ţ i personal de general . El ceru maximă disciplină în

18

unităţ i , folosirea tratat ivelor ca cea mai bună metodă de a se evita vărsăr i le de sânge.

Averescu tr iplă s istemul de apărare al capitalei , a împăr ţ i t satele în diverse categorii : sate în care numai se vorbea ş i se făcea agita ţ ie; sate în care s-au înregistrat doar devastăr i de bunuri; sate cu răscoale, urmate de jafuri , incendii , omoruri ş i care au putut f i potoli te totuş i doar prin simpla prezen ţă a armatei; ş i , în sfârş i t , sate în care a fost nevoie să se apeleze la represiune.

Acest „tabel” a fost folosit pentru distr ibuirea exactă a for ţelor.

Ministerul de Război se sufoca din cauza l ipsei de informa ţ ie în general, ş i a l ipsei de informa ţ ie concretă , exactă , amănun ţ i tă , operat ivă ş i nu de informa ţ ie aproximativă , „din spuse”, adesea inventată de comandan ţ i i de unităţ i .

La 14 martie fu chemat la ministru colonelul Arthur

Vă i toianu. După ce s-au salutat , Averescu, trecu imediat , ca întotdeauna, la subiect .

- Situa ţ ia din ţară o ş t i i . Ş i mai ş t i i că nivelul de informa ţ ie parvenit din unităţ i nu redă reali tatea, ş i ea adesea depinde de comandant. Ce propui?

- M-am gândit des la această problemă . Germanii au hotărât-o la nivel de guvern. La noi ar f i ceva mai greu, dacă nu chiar imposibil .

- De ce? - Nici un guvern nu se uită la armată ş i nu o va

f inan ţa suplimentar. Cu atât mai mult s tructuri de informa ţ i i .

- Dar nu putem găsi ofi ţeri de încredere? - Cred că da. Însă ei t rebuie căuta ţ i . În f iecare

unitate. Trebuie început cu unităţ i le mai mari . - Atunci din acest moment te ocupi de asta. Tot ce

faci e str ict secret . Ş i îmi raportezi numai mie. Vei primi o legitima ţ ie specială , prin care to ţ i comandan ţ i i , de la pluton până la corp de armată , urmează să- ţ i acorde tot ajutorul necesar. Ş i încă ceva: to ţ i ofi ţerii , care vor coopera ş i în acest domeniu, vor f i avansaţ i mai repede în grad, în func ţ ie . Vor avea ş i al te privilegii din

19

partea mea. Vom găsi cred ş i o modali tate de a-i remunera, f inan ţa suplimentar, astfel ca ei să poată recruta cu uşurin ţă persoanele necesare pentru culegerea informa ţ iei care ne interesează .

- Am în ţeles, însă nu te-am felici tat cu func ţ ia de ministru. O fac acum. Diseară vă invităm la noi. Să sărbă torim.

- Mul ţumesc de invita ţ ie, Arthur, dar cred că o facem altă dată . Peste câteva minute mi se aduce la semnat legit ima ţ ia ta ş i pleci imediat în unităţ i .

- E chiar atât de complicată s i tua ţ ia? - Situa ţ ia a ieş i t într-un fel de sub control încă la

începutul lui martie. Nu voiam această func ţ ie acum, când se va vărsa sânge nevinovat. Regele a insistat . Îmi dau seama că pe vii tor , pot să am, ca om poli t ic , probleme. Oricine ş i oricând va putea să mă învinuiască de vărsare de sânge. Că Patria noastră e în mare primejdie acum, nu-ş i va mai aminti nimeni. Dacă nu restabil im noi ordinea în ţară , vor interveni ruş i i ş i austr iecii . O primejdie neînlă turată acum, mâine poate f i fatală pentru ţară .

- Bine spus, domnule general . Foarte bine. Averescu zâmbi. Făcu un gest de f luturare din mână .

Adică , de „lasă”. După care rosti : - Arthur, ia spune-mi, ţ ie nu ţ i - i dor de stepele

noastre? Eu le văd des în vis . Des de tot . Cum că lăream, de exemplu, ca nebunii . . . Pentru care taică-meu mă tot amenin ţa.

- Mi-e dor. . . mult prea mult . Dar si tua ţ ia. . . • Alexandru Averescu ş i Arthur Vă i toianu au pus

bazele S.S.I .A.R. (Serviciul Secret de Informa ţ ie al Armatei Române), care a func ţ ionat până la 6 septembrie 1940, când generalul Antonescu, devenind Conducă torul României , l -a arestat pe Mihail Moruzov, directorul acestei structuri . Ulterior, S.S.I .A.R. a fost reorganizată în SSI ş i subordonat direct lui Antonescu.

…Averescu a mai întreprins o manevră considerată

ul terior foarte bună , fără a folosi armata.

20

El l-a invitat la minister pe redactorul-şef (directorul) ziarului „Adevărul” Constantin Mille. Pe atunci „Adevărul” promova o campanie împotriva autori tăţ i lor , acuzate de atrocităţ i contra ţărănimii .

În discu ţ ia avută cu Mille, Averescu i-a spus acestuia, că doreş te foarte mult ca ordinea publică să f ie restabil i tă fără să se facă mare vărsare de sânge. Mille l-a sus ţ inut .

Spre f inele convorbiri i s-au în ţeles că Mille î i va transmite direct lui Averescu toate informa ţ i i le coresponden ţ i lor „Adevărului” din teren privind starea de spiri t de acolo, pe măsură ce vor ajunge la redac ţ ie. Generalul i -a promis în schimb că acolo unde se vor constata abateri , va cerceta cazuri le. Ş i că vinova ţ i i vor f i pedepsi ţ i sever.

Pe tot parcursul răscoalei ş i Mille, ş i Averescu s-au ţ inut de cuvânt. Mille i-a transmis personal informa ţ i i le de ţ inute lui Averescu, i-ar acesta, după ce analiza ş i cerceta, î i pedepsea aspru pe vinova ţ i .

Prin această manevră , generalul Averescu a urmări t două scopuri:

1. Să evite ca opinia publică să f ie alarmată în mod „zvonist ic” ş i exagerat pe calea presei ş i să nu cri t ice în neş t ire armata.

2. Să cunoască cât mai bine reali tatea din diferi te regiuni, ca să pedepsească operativ toate încă lcări le ordini i ş i să verif ice efectul dispozi ţ i i lor ce s-au dat pentru evitarea brutali tăţ i lor .

Până la 29 martie 1907, în majori tatea lor răscoalele ţărăneş t i au fost potolite. În ţară se instala treptat l iniş tea ş i ordinea publică . În aceeaş i zi de 29 martie 1907 Comandantul Suprem al Armatei Române, Regele Carol I , a emis o dispozi ţ ie prin care mul ţumea armatei „pentru comportamentul ei în t impul răscoalei .”

Tocmai atunci Regele Carol I î l numi pe generalul Alexandru Averescu „Salvatorul Patriei”! În popor însă era numit , nu fără o anumită doză de ironie motivată , „Salvatorul Patriei ş i al… Dinastiei!”

* * *

21

Adversari i lui Averescu au început prin intermediul unei păr ţ i a presei o adevărată campanie de discreditare a generalului, folosind în special ofi ţeri i de provenien ţă nobil iară interesa ţ i . Drept reac ţ ie a declanşat o anchetă severă de serviciu în rândul armatei , pentru a stabil i modul în care ofi ţeri i ş i trupa s-au comportat în t impul ac ţ iunilor de potolire a răscoalei .

Au fost depistate încă lcăr i grave în Corpul 2 armată , comandat până la 13 mart ie de Prin ţul moş tenitor Ferdinand. Acolo au fost constatate cele mai multe cazuri când trupele au deschis foc de nimicire în împrejurăr i în care nu era nevoie, încă lcându-ş i astfel toate ordinele ş i instruc ţ iunile. Chema ţ i la răspundere, comandan ţ i i au declarat că au primit ordin de a trage nemijlocit de la Prin ţul Ferdinand. Aceiaş i lucru l-a raportat ş i comandantul Diviziei 2 armată , generalul Petre Gigurtu. Au fost depistate, câteva sute de cazuri ş i aproximativ 1000 de ofi ţeri s-au ales cu dosare penale, acestea f i ind transmise neîntârziat just iţ iei . Onoarea Cur ţ i i Regale, existen ţa ei a fost pusă în pericol .

Generalul Averescu nu era să f ie acel Averescu, st imat de popor ş i temut de duşmani, dacă nu prevedea ş i această s i tua ţ ie. La 13 mart ie 1907 a emis un Ordin prin care Corpul 2 armată era scos de sub comanda Prin ţului moş tenitor Ferdinand ş i supus direct Ministerului de Război. Prin această mişcare el a sugerat că , de fapt , Curtea Regală n-a avut nici un amestec în reprimarea răscoalelor ţărăneş t i ş i nu e pă tată de sângele vărsat .

Ferdinand, până pe patul de moarte, nu l-a iertat pe Averescu pentru această decizie, continuând în mod neoficial să comande Corpul 2 armată .

Celor interogaţ i în cazul Corpului 2 armată , care au executat ordinele Prin ţului moş tenitor Ferdinand, Averescu le adresa o singură întrebare: ş t iau ei că prin ţul Ferdinand a fost înlă turat de la conducerea corpului? To ţ i au răspuns: da.

Carol I a promulgat o largă amnist ie, un gest de împăcare a na ţ iunii , de iertare a tuturor greşeli lor făcute atât de armată , cât ş i de răscula ţ i .

22

Adversari i lui Averescu l-au învinuit în continuare de pierderi umane mari în rândul răscula ţ i lor . Anumite ziare au scris despre 11 000 mor ţ i , date care în f inal nu au fost confirmate de documente. Erau ci tate ş i cifrele 2000, 2500, 4000 de mor ţ i .

Generalul Averescu a numit cifra de 2000 – 2500. Ş i a lămurit cum a ajuns la această cifră . Şeful biroului de stat ist ică era pe atunci pământeanul său Zamfir Arbore. Averescu l-a rugat să s tabilească cota vict imelor, apelând, ca referin ţă , la tabelele celor deceda ţ i în anii 1901 – 1906. În 1907 propor ţ ia celor deceda ţ i era superioară cu 2000 – 2500. În aceste cifre sunt incluse pierderi le nu numai în rândul răscula ţ i lor , dar ş i a armatei , a bandelor de ho ţ i ş i tâlhari , nimici ţ i de armată , jertfele acestor bande etc.

Populari tatea generalului Averescu a crescut extraordinar de mult în t impul răscoalei . După cum scrie generalul Radu R. Rosseti , care nu era deloc simpatizantul lui Averescu, ci chiar un adversar aprig al acestuia, vorbind obiectiv, solda ţ i i executau ordinele superiorilor cu argumentul că „aşa ne-a cerut generalul Averescu.”

Intui ţ ia generalului Averescu, care era ş i un bun psiholog, cali tăţ i apreciate ş i de duşmanii să i , referi tor la educa ţ ia mil i tară , este evocată ş i de sus-numitul general Radu R. Rosseti :

„În fa ţa unei coloane de răzvră t i ţ i , ce încercau să pă t rundă în locali tate, au ieş i t autori tăţ i le cu pu ţ ini i ostaş i rămaş i în regiment. Cuvântări le autori tăţ i lor ş i soma ţ i i le rămăsese fără ecou, răscula ţ i i neluându-le în seamă . Atunci interveni sergentul adjutant Vasile Lupu, decanul corpului de subofi ţeri din regiment, care î i instruise mili tar cândva pe mul ţ i dintre ţăranii acum considera ţ i răscula ţ i . El comandă : „Drep ţ i , dreapta v-alinia ţ i !”, iar la auzul unui glas cunoscut ş i respectat , răscula ţ i i au ac ţ ionat instinctiv. Au urmat comenzile de adunare ş i de marş că t re cazarme, dublate de sudalmele prea cunoscute ale sergentului . Ş i , astfel , sergentul adjutant Vasile Lupu a dus în cazarmă câteva sute de „revolu ţ ionari”, t ransformându-i în solda ţ i disciplina ţ i .”

23

Având cali tăţ i deosebite, apreciate până ş i de Kaizerul german care nu era deloc un om care „împrăş t ia cuvinte”, Averescu a ş t iut să se impună maselor de solda ţ i , să le cucerească încrederea, chiar dacă , acum, măsuri le erau mai dure, mai severe decât în t imp de pace.

Aflat pentru prima oară la un post ministerial cu răspundere decisivă , în momentul hotărâtor pentru Patrie, generalul Alexandru Averescu a ac ţ ionat cu energie ş i eficien ţă , ceea ce i-a adus gloria unui mili tar cu cali tăţ i deosebite, s t ima ş i recunoaş terea na ţ iunii româneş t i .

* * * O comisie specială a Parlamentului a investigat

atent cauzele revoltelor ţărăneş t i . Concluzia a fost urmă toarea”. . .La sfârş i tul secolului XIX ş i începutul secolului XX România se afla în primul stadiu de evolu ţ ie a capital ismului , care a condus la o suprapopulare rurală , care nu a fost absorbită de celelal te ramuri ale economiei na ţ ionale, f i ind ş i ele în stadiu de dezvoltare. Criza agrară , oricum se spunea „chestiunea ţărănească”, pe care part idele ajunse la putere promiteau s-o rezolve, nu s-a mişcat din loc. Din contra, ţărănimea românească s-a aflat sub o crescândă presiune socială , astfel că o explozie era aproape inevitabilă :

1. Trusturi le de arendaş i , erau formate în majori tatea cazurilor de stră ini , majoritatea evrei . Stră inii făceau reguli le jocului în satele româneş t i , creând o presiune deosebită asupra ţărănimii , care s-a văzut exploatată din ce în ce mai mult .

2. Suprapopularea rurală care a adus la fărâmi ţarea proprietăţ i i ş i la o criză a pământului.

3. Dotarea cu tehnică a agriculturi i se afla la un nivel mizerabil din cauza investi ţ i i lor reduse. Evreii nu voiau să investească în economia românească . Principalul instrument de exploatare a pământului rămase ţăranul. Contractele de muncă , aşa-zisele „învoieli”, încheiate cu arendaş i i erau cu fiecare an tot mai defavorabile pentru ţărani.

24

4. România avea hotare comune cu două s tate mari , două imperi i agresive: Austro-Ungaria ş i Rusia, cu interese în acest spa ţ iu. În Rusia, înfrântă în războiul cu Japonia (1904 – 1905), s-au început răscoale (1905 – 1907), care ajunse ş i în Europa Centrală . Ideile revolu ţ ionare, sus ţ inute ş i f inan ţate bine, au pă t runs ş i în România. Ş i Rusia, ş i Austro-Ungaria, aveau mari interese în regiunea Sud-Est europeană , încercând să-ş i sporească influen ţa în acest spa ţ iu, folosind la maximum capacităţ i le servicii lor secrete.

5. Ridicarea nivelului cultural de la sate, datori tă act ivităţ i i unor intelectuali , s incer ataşa ţ i la nevoile ţărănimii . Un rol important în procesul de edificare culturală a t inerilor ţărani l-a jucat ş i armata.

* * *

…Amintir i le frumoase au fost curmate de vocea doctorului . Era diminea ţă . Margaret făcu toate procedurile prescrise de medic ş i se aşeză din nou la locul ei . I-a luat mâna, a dus-o la buze ş i o sărută cu gingăş ie, aşa cum o săruta el în nop ţ i le lungi de toamnă ş i iarnă , când primea permisiune să plece din unitate. Stă teau de vorbă până diminea ţa, se sărutau atât de mult , încât ( lucru poate uşor jenant dar…) două-trei zi le după aşa seară o dureau astfel… buzele.

În t impul prânzului , când ea încerca să- l hrănească cu l inguri ţa, în salon intră medicul-şef înso ţ i t de un bărbat ş i de o doamnă . Nu-i văzu: era concentrată asupra lui. În sfârş i t î i văzu pe cei intra ţ i : Fa ţa î i radia de bucurie:

- Domnule doctor, Mihai a înghi ţ i t prima l inguri ţă de supă! Era ferici tă .

- Excelent , domnişoară! Mă bucur. Face ţ i cunoş t in ţă – Margaret Munteanu, sora care face de servici zi ş i noapte lângă el . Iar dumnealor sunt părin ţ i i locotenentului Mihai Munteanu. Margaret, roş ie la fa ţă se r idică ş i î i salută .

- Mul ţumim, domnişoară pentru gri ja pe care i-o purta ţ i feciorului nostru, rost i domnul din fa ţa ei cu o

25

uşoară înclinare a capului . Doamna o privi prietenoasă , însă n-a spus nimic.

- Asta mi-e meseria. Dacă îmi permite ţ i , după ce-l hrănesc, vă las să s ta ţ i nest ingheri t cu el .

- Î l hrănesc eu, zise cu anumită răceală doamna. Domnul o privi mirat .

Margaret acceptă ş i ieş i . - Ce e cu tine? Nu ţ i -a dat nici un motiv… Doamna răspunse: - Nu vezi , ea e îndrăgosti tă de el . - Ş i chiar dacă? Doamna nu ş t iu ce să răspundă . Încercă să-ş i

hrănească „bă iatul”. Nu izbuti . Mihai îş i ţ inea gura închisă .

- Ş i acum ce facem? rosti vădit supărat domnul… Trebuie să apelăm la servici i le domnişoarei. Mă duc s-o chem.

Când Margaret reveni, doamna stă tea în picioare. Avea privirea plecată .

- Vă în ţeleg, doamnă . Ş i nu sunt supărată . Să sperăm că Mihai îş i revine.

După ce-l hrăni î i conduse. La despăr ţ i re ş i -au strâns mâinile.

- Vă mul ţumim, mult domnişoară , spuse domnul. Mama lui Mihai î i zâmbi: - Ne mai vedem. - Vă mul ţumesc ş i eu, rost i ş i Margaret , deş i nu ş t ia

prea bine pentru ce.

* * * Ca urmare a răscoalelor ţărăneş t i s-a înrăutăţ i t mult

imaginea ş i , implici t , s i tua ţ ia interna ţ ională a României . Bulgaria, care era o autonomie turcească , voia să ob ţ ină ş i ea independen ţă . Ş i elaborase un proiect de înarmare serioasă a t rupelor sale, pentru ca să ceară României retrocedarea Dobrogei . Grecia începuse o poli t ică de purif icare a românilor din Macedonia, fapt care a făcut ca România să rupă rela ţ i i le diplomatice cu ea. Rela ţ i i le cu Imperiul Austro-Ungar erau deja rupte după amestecul vădit al acestui „Imperiu” în treburile interne

26

ale României , prin spri j inirea răscoalelor ţărăneş t i . Serbia avea ş i ea anumite ambi ţ i i „imperiale”, încercând să unească s lavii de sud într-un singur stat , condus de autori tăţ i din Serbia. Fapt însă care nu era deloc pe plac Austro-Ungariei .

Imperiul Otoman îş i înrăutăţ i ş i el rela ţ i i le cu toate ţăr i le din Sud-Estul Europei ş i încercă prin vizi ta unei delega ţ i i mil i tare condusă de Abdula-paşa la Bucureş t i , în perioada 16 – 23 iunie, să formeze o al ian ţă mil i tară cu România. Cu acest pri lej sultanul Abdul-Hamid II l-a decorat pe regele Carol I cu Ordinul „Nisan Imtiaz”. Regele Carol I însă rămase ferm pe pozi ţ i i le declarate anterior, ş i anume: de a nu face al ian ţă cu un stat balcanic contra altui stat balcanic.

Regele României făcu un gest similar, hotărând să acorde sultanului Ordinul „Carol I” „cu bril iante”, insti tuit în anul 1906, cu pri lejul împliniri i a 40 ani de la urcarea sa la tron. La 12 iulie 1907 o delega ţ ie, porni din Bucureş t i , în frunte cu ministrul de război Alexandru Averescu, înso ţ i t de Gabriel Mitil ineu, secretar de delega ţ ie. La bordul vasului „Carol I”au sosit la Istanbul, întâmpina ţ i de mari personali tăţ i otomane.

Culmea vizi tei a avut loc la 15 iul ie, când generalul Averescu a înmânat sultanului decora ţ ia . Apoi au urmat discu ţ i i cu oficiali i turci . În t impul prânzului de gală , oferi t de sultan, la care el a discutat îndelung cu Alexandru Averescu, remarcând între al tele ş i modul rapid în care s-a înfăptuit mobilizarea trupelor în t impul răscoalelor ţărăneş t i . Sultanul s-a mai interesat de organizarea ş i instruirea armatei române, apreciată în Europa, de starea reală din punctul său de vedere, a armatei bulgare, ş t i indu-l ca n bun cunoscă tor.

A mai avut întrevederi cu ministrul de război Riza-paşa. El i-a solici tat de fapt… lui Averescu ca armata română să desfăşoare manevre mili tare în Dobrogea, pentru înspă imântarea bulgari lor . Averescu î i răspunse că astfel de manevre sunt programate pentru toamna anului 1907 dar preciză că nu dorea să „ înspă imânteze pe nimeni”. Erau niş te manevre de rutină . „Marele

27

maestru al art i leriei” Zeki-paşa observă amical că armata română nu este completată cu armament modern.

La 16 iulie delega ţ ia s-a întors în ţară . În toamna lui 1907 Averescu a condus personal

manevrele regale desfăşurate în Dobrogea. Regele Carol I a renun ţat să dir i jeze personal aceste manevre, iar Prin ţul Ferdinand era absent.

Aceste manevre au scos la iveală „problemele” din sistemul de pregă t i re ş i aprovizionare al armatei . Însă nu în măsura declarată de turci .

* * *

După ce medicul curant i-a permis mamei să vină regulat la f iul său, primul gest pe care l-a făcut, a fost să-ş i ceară din nou iertare lui Margaret .

- Nu vă deranja ţ i , doamnă , – î i răspunse cald Margaret – în ţeleg totul.

- Regret , domnişoară , rost i doamna – e păcatul meu. Aş dori să f im prietene. După care, şovă ind, rosti blajin ş i parcă în glumă : Vă asigur că aş putea să f iu o soacră extrem de bună .

La aceste cuvinte rosti te de fa ţă cu Mihai ş i tată l lui , Margaret se fâstâci de-a binelea ş i ieş i din salon.

- Când facem nunta, f iule? întreabă doamna zâmbind.

- Cum scot bandajele de pe fa ţă – măcar să văd ce mi se întâmplă , răspunse vesel Mihai – Oricum pregă t i ţ i -vă .

- Noi suntem gata cam de când te-ai născut. Dar cine ar f i cuscri i noş t r i? întrebă ea spontan.

Mihai nu ş t ia ce să spună . Vor crede că se întâlneş te cu f i ica ministrului de război doar ca, eventual , să-ş i facă o carieră mil i tară bună . Dorea să-ş i facă una cinsti t , fără „proptele”, ca nimeni să nu-i reproşeze cândva că nu ar f i fost meritul lui .

- Ce taci f iule? î l întrebă tată l . - Tată , mamă , vreau să f iu în ţeles corect . O iubesc

sincer pe această domnişoară , ş i vreau să mă căsă toresc

28

cu ea. Am cunoscut-o ş i m-am îndrăgosti t de ea când habar nu aveam cine e sau va f i tată l ei .

Mihai povesti tot ce ş t ia de la Margaret cine sunt tată l , mama ei .

Datori tă lui Margaret , eforturi lor ei , din vara anului 1907 locotenentul Mihai Munteanu îş i reveni complet. Rana de la piept i se vindecă , fa ţa însă era. . . toată brăzdată de cicatrici . Cu greu la recunoscut mama. Însă ş i mai greu l-au recunoscut camarazii , prietenii ş i cunoscu ţ i i . Se sfia de fa ţa sa, nu voia să se întâlnească cu nimeni. Cât era bandajat ş i nu-ş i vedea fa ţa, vorbeau cu Margaret de căsă torie, unde vor tră i , câ ţ i copii vor avea. Ea î l asculta ferici tă ş i se vedea deja mamă a t rei copii . Atâ ţ ia au decis ei , după multe discu ţ i i aprinse pe această temă .

De când însă ş i -a văzut clar fa ţa…o privea tot mai vinovat pe Margaret , aceasta ară tându-se aproape ferici tă . Era caldă , f irească , absolut deschisă . Acum se întreba dacă are dreptul să se afle ală turi de această domnişoară extrem de frumoasă . Nu mai voia ca ea să-ş i piardă t inere ţea, să-ş i sacrif ice via ţa cu un bărbat practic infirm. Ş i aşa î i datora mult prea mult pentru tot ce a făcut ca să se „pună pe picioare”. Î i va f i recunoscă tor toată via ţa. Acum dorea ca ea să-ş i găsească al t tânăr , cel pu ţ in aşa cum era el până a f i rănit ş i era suficient .

Margaret observă schimbăr i le produse în el . Din zi în zi o simţea tot mai mult . Avea în fa ţă un trup viu, care nu mai răspundea la întrebăr i . Ş i atât . Nu era acel Mihai vesel , acel Mihai pl in de via ţă pe care î l ş t ia ş i de care se îndrăgostise. . .

* * *

Componenta mili tară românească s-a format conform Regulamentului Organic (1830) care avea, în esen ţă aspectul unei simple for ţe de poli ţ ie. Ini ţ ial ea era aşa-numita „strajă pământeană”. Apoi luă forma unei structuri mixte, ceva mai complicate, formate din trupe permanente ş i t rupe cu schimbul, care îndeplineau obliga ţ i i mil i tare ş i civile . Ş i domnitorii Moldovei , ş i

29

cel al Munteniei, ulterior au depus eforturi pentru a întări cali tat iv ş i numeric cadrele celor două armate.

Primul Domnitor al României , Alexandru Ioan Cuza, a unificat cele două armate, crescând numărul unităţ i lor , însă păstrând structura mixtă generală a sistemului mili tar .

Până la Războiul de Independen ţă s-au dezvoltat mai mult structuri le cu schimbul – că lăraş i i , doroban ţ i i , grăniceri i , în defavoarea celor permanente.

Contopirea regimentelor permanente (de l inie) cu doroban ţ i i (unităţ i cu schimbul) în 1891 a deschis calea permanentizăr i i armatei române.

Ca autor de prest igiu a numeroase lucrăr i fundamentale în domeniul mil i tar , Averescu cunoş tea la perfec ţ ie reali tăţ i le mili tare interna ţ ionale, ş i era conş t ient de importan ţa operări i unor reforme mili tare de profunzime. Răscoalele au demonstrat că a armată , legată de teri toriul din care i se recrut efectivul, nu poate fi capabilă să manevreze for ţele, rezervele.

Generalul Radu R. Rosetti notează în a cest sens: „Averescu – stăruitor , priceput ostaş , destoinic, cunoscând bine armata ş i l ipsuri le ei… socotea că era nevoie să se modifice organizarea armatei ş i să se înnoiască gradele generali lor ş i ofi ţerilor superiori”. Ş i în consecin ţă , propunea ca promovarea în grade să se facă după faptele ş i cali tăţ i le concrete ale f iecărui ofi ţer, cunoscute de toată armata, ş i nu „prin semnă turi de birou”.

La 10 mai 1908 colonelul Arthur Vă i toianu primi gradul de general . Pe meri t . Se dovedi un mil itar pe cinste, recunoscut de toată lumea cât de cât ini ţ iată .

Numai prin optimizarea structuri lor organizatorice, prin îmbună tăţ i rea selec ţ ionăr i i ş i pregă t i r i i cadrelor, prin perfec ţ ionarea instruc ţ iei t rupei ş i prin achizi ţ ionare de armament modern, muni ţ ie ş i tehnică de luptă din stră ină tate, considera Averescu, armata română putea fi „adusă” la standardele europene.

Promova hotărât ideea că „numărul este un element foarte important , numai când este clădit pe cali tate. Fără această condi ţ ie, numărul reprezentă un factor de

30

slăbiciune (n.n. – M.N.) , o f ic ţ iune, o putere presupusă , ş i nimic mai dezastruos nu poate f i pentru o armată , care pune temei pe o astfel de amăgire”. Admirabil .

Averescu a adus la cunoş t in ţa Parlamentului că la sfârş i tul anului 1907, începutul anului 1908 se pregă tea de cineva o răscoală s imilară celei din februarie 1907. Însă ele au fost prevenite de armată . De ac ţ iunile calif icate ale armatei! Generalul privi spre sală ş i nu oferi detali i , invocând glume ţ… interese superioare de stat .

Servici i le secrete de informa ţ i i ş i contrainforma ţ i i

ale Armatei Române, organizate ş i legalizate de Averescu ş i conduse de Arthur Vă i toianu, au dat astfel primele roade. Însă aceste structuri continuau să f ie „tenebre” nelegalizate „cu pompă” iar extinderea lor putea provoca oricând o nouă criză poli t ică . Averescu ş i Vă i toianu au decis să rămână la nivelul at ins.

Adoptarea de că t re cele două camere ale

Parlamentului, în martie 1908, a noii legi pentru organizarea armatei , propusă ( iarăş i ) de Averescu, plasa armata română la nivelele celor mai bune for ţe armate europene. Discu ţ i i le au fost aprinse, căci generali i , care primiseră grade „prin blat”, ş i aveau spri j in în Parlament, au opus o rezisten ţă de invidiat . „Dacă opuneau o aşa rezisten ţă ş i în luptă , armata română era să f ie de neînvins”, glumea Averescu.

P.P. Carp, unul dintre l iderii conservatori a dat dovadă de cunoş t in ţe profunde în problemele mili tare, sus ţ inând separarea cavaleriei de infanterie, recrutarea pe regiuni, permanentizarea infanteriei . S-a pus problema numărului mare de generali pentru o armată atât de mică ca cea a României .

La Senat însă păr ţ i le „pro” ş i „contra” legii erau aproape egale. Totuş i Senatul a votat în deplină cunoş t in ţă de si tua ţ ia în care se afla atunci armata română : 50 de voturi „pro” ş i doar 5 contra.

Regele Carol I , printr-un Înalt Decret din 29 martie 1908, a promulgat legea respectivă .

31

Legea, era o adevărată victorie a generalului Averescu, a restructurat substanţ ial s istemul mili tar:

1. Serviciul act iv a fost f ixat la doi ani pentru toate trupele permanente, la trei pentru cavalerie ş i la patru pentru marină .

2 . Toată art i leria de câmp a fost transmisă divizi i lor.

3. Durata serviciului mili tar s-a redus la 19 ani, respectiv de la 21 la 40 ani. Serviciul s-a modificat ş i s tructural: 7 ani în activi tate, 5 în rezervă , 3 în mili ţ ie, 4 în armata teri torială .

4 . Selec ţ ionarea, pregă t i rea ş i promovarea cadrelor, avându-se în vedere că aceste cadre, bine pregă t i te să înlocuiască cadrele prost pregă t i te , înrolate în armată prin blat , prin favorit ism.

5. Simplif icarea modali tăţ i lor de promovare a solda ţ i lor la gradul de caporal ş i sergent , ş i de recrutare a ofi ţerilor activi din rândul sublocotenen ţ i lor de rezervă , după o pregă t i re prealabilă ş i sus ţ inerea unui examen.

6. Concesionarea unei fabrici de conserve care să îndestuleze armata în t imp de pace ş i să creeze un stoc suficient de război, care trebuia înlocuit în f iecare an cu o treime.

Astfel generalul Averescu a mai demonstrat odată în plus că este nu numai un i lustru teoret ic mil i tar, general recunoscut pe plan interna ţ ional , dar ş i că ş t ie cum să conducă ş i mari unităţ i pe câmpul de luptă . În t impul desfăşurăr i i primelor manevre ale cavaleriei , văzând că general ii din subordine nu ş t iau ce să facă pe câmpul de luptă , a preluat, la un moment dat , contrar dispozi ţ i i lor legale, comanda trupelor angajate, mai „colec ţ ionând” astfel pe lângă Prin ţul moş tenitor Ferdinand, încă un duşman înverşunat – generalul Constantin Prezan, care s-a ară tat necalif icat în desfăşurarea manevrelor. Era însă favoritul Prin ţului moş tenitor Ferdinand. . .

Averescu a fost cri t icat pentru reformele propuse. Una din cri t ici consta în faptul că armata a scăzut numeric, ş i că astfel nu putea concura „poten ţ ial” cu armata Bulgariei ş i Serbiei .

32

Mihai C. Vlădescu, un adversar ş t iut a lui Averescu scria însă în 1923 „. . .Războiul este singurul cri teriu de verif icare a capacităţ i i combative a unei armate. În campania din sudul Dunăr i i din 1913, dar mai ales în cea din toamna anului 1916, numărul prea mare al solda ţ i lor ş i a marilor unităţ i a fost un handicap serios pentru armata română . La intrarea în război la mijlocul lunii august 1916, armata română dispunea de circa 800000 de oameni, prost înzestra ţ i ş i instrui ţ i , iar insuccesele pe câmpul de luptă s-au ţ inut lan ţ . În schimb, în vara lui 1917, armata română cu un număr aproximativ de 450000 de mili tari , dar care beneficia de o bună înzestrare ş i instruire, a ob ţ inut victori i le de la Mărăş t i , Mărăşeş t i , Oituz. Generalul Averescu ca întotdeauna, în ce priveş te problemele mili tare, a avut dreptate. . .”

În decembrie 1908 Ion I .C. Bră t ianu a devenit l iderul l iberal i lor ş i prim-ministru, căruia nu-i convenea ca în guvernul pe care î l conducea să se afle ş i Averescu, care, între t imp, se apropiase de Take Ionescu, pe care Bră t ianu î l considera cel mai periculos om poli t ic din tabăra opozi ţ iei . Pe Averescu ş i Ionescu i-au apropiat inclusiv originea lor socială . Dincolo de afinităţ i poli t ice ş i doctrinare.

* * *

La balul pentru Anul Nou 1909, dat de Curtea Regală , a fost invitată , f i reş te ş i familia Averescu. Clo, care se apropia de 45 de ani , ară ta extraordinar, primind complimente nu numai de la bărba ţ i , dar ş i de la… doamne. Era însă conş t ientă , că majoritatea „complimentări lor” nu erau sincere, to ţ i îş i făceau un fel de „datorie” fa ţă de „eroul na ţ ional”, cum era numit în presă so ţul ei , generalul Averescu.

* * *

… De ei se apropie Prin ţesa Maria, so ţ ia Prin ţului moş tenitor Ferdinand, care trecuse pu ţ in de 35 de ani, însă ară ta minunat , f i ind înso ţ i tă de una din froilein, în care Averescu a recunoscut-o pe Florica. Averescu ş i

33

Clo au făcut o plecăciune în fa ţa ei , aşa cum cerea et icheta.

- Bucuroasă să vă întâlnesc aici , în seara asta – spuse principesa, înt inzându-i lui Averescu mâna ş i privindu-l ţ intă în ochii . El î i suportă privirea, sărutându-i mâna ş i privind-o direct ş i cu sinceri tate în ochi. Scena se cam prelungi, peste orice măsură protocolară . Froilein tuş i , mai tare decât cerea et icheta, ş i principesa îş i retrase mâna. Făcu o plecăciune plină de afec ţ iune spre Clo.

- Nu ne cânta ţ i nimic, doamnă general Averescu? întrebă principesa uşor tulburată de at ingerea acestui general chipeş ş i frumos.

- Nu, Excelen ţă , nu mai cânt . Nu mai am voce – răspunse cald, amabil ş i direct Clo, care nu voia să cânte pentru această femeie considerată uşor „l ibert ină”. Văzu cum se uita la so ţul ei .

- Păcat , păcat… Peste câteva clipe Clo uită de principesă . Prea mare

era diferen ţa dintre o principesă ş i un general provenit dintr-o familie modestă . Dacă de Alessandro al ei se „lega” o froilein care o înso ţea pe o principesă , atunci avea temei de gelozie. Însă cu Prin ţesa…

Despre faptul că so ţul ei ar f i un fel de Don Juan i-au şoptit mai multe doamne. Ea vedea însă al tfel lucruri le îş i avea propria percep ţ ie despre aceste rela ţ i i . Când aceste şoapte s-au înte ţ i t , ea a răspuns clar ş i public: „So ţul meu este cum este. Ş i aşa cum este, este Alessandro al meu. Vă rog să- l lăsa ţ i în pace…”

Această declara ţ ie, această s t imă s inceră pentru so ţ , în pofida tuturor bârfelor, era ceva nou pentru mentali tatea românească .

Averescu, însă , nu era atât de naiv ca Clo. El văzu focul ce ardea în ochii principesei , când ea î l apucă s trâns de bra ţ . Nu-ş i putea închipui , că o principesă să-ş i permită aşa ceva! Însă el avea experien ţa rela ţ i i lor cu femei din toate pă turi le sociale, inclusiv din aristocra ţ ie. Ş i în ţelese că are o şansă… Clar, nu el va face primul acest pas.

34

…Ca Averescu să f ie demis din func ţ ie , l iberali i au procedat de fapt mişeleş te , strecurându-i lui Alexandru Marghiloman, l iderul conservator, informa ţ i i falsificate despre, chipuri le, mari încă lcări produse în armată . L-au folosit pe un ofi ţer, Victor Verzea, care a falsif icat demersul . Ulterior acest ofi ţer a fost descoperi t că făcea spionaj în favoarea Puteri lor Centrale.

Averescu a răspuns la toate punctele numite de Marghiloman. Ulterior acesta a notat franc „. . . răspunsul lui Averescu a fost credibil . . .”.

Averescu purta tratat ive de perfecţ ionare a Arsenalului armatei cu f irma germană „Krupp”, cea mai renumită pe atunci structură producă toare de armament de o cali tate deosebită . Se presupune că înlă turarea lui Averescu a urmăr i t tocmai blocarea acestei (eventuale) concesiuni.

După seara de Anul Nou n-o mai văzu pe principesă .

Ocupat cu treburile tot mai numeroase ale ministerului , cu combaterea a tot felul de zvonuri ş i chiar minciuni lansate non-stop de l iberali , Averescu uită total de ea.

Ea însă n-a uită de el . Într-o zi se pomeni cu principesa ş i cu câteva froilein din anturaj la minister , fapt care î i miră pe o bună parte din angaja ţ i . Sub pretextul anun ţat de cunoaş tere a condi ţ i i lor de muncă a angaja ţ i lor, principesa se întâlni astfel cu ministrul , care î i puse imediat la dispozi ţ ie cabinetul.

- Bucuroasă să vă văd, domnule ministru, începu principesa ş i î i înt inde mâna. Averescu i-o sărută cu multă armonie, toată gingăş ia. Principesa nu se grăbea să-ş i retragă mâna.

- Sunt încântat de vizi ta Excelen ţei Voastre, rosti Averescu ţ inând-o în continuare de mână .

- Abia am găsi t un pic de t imp l iber ca să vă pot face o vizi tă de cunoaş tere. Rosti ea ş i nu-ş i lua ochii de pe el

- Vă mul ţumesc de aten ţ ie, principesă , sunte ţ i oricând binevenită la noi – avea privirea coborâtă , deş i… continua să-i re ţ ină involuntar mâna înt insă pentru salut .

35

După a t reia întâlnire Prin ţesa nu mai adormi ca la

celelal te. Îmbrăţ işându-l ş i sărutându-l cu pasiune, ea î i spuse: – eş t i mult mai bun decât mi s-a vorbit , domnule general . El nu spuse nimic. Doar o sărută pe umăr .

La 3 martie 1909 generalul Alexandru Averescu a fost scos din func ţ ie.

Cooptat în guvern ca „salvator al Patriei”, a fost t rădat de acei , pe care î i servise atât de mult în groaznicul 1907. Dar Averescu n-a fost totuş i înlă turat complet din armată . Nici n-a fost trecut în rezervă . Fu numit comandant al Diviziei I-i infanterie. . . Ridicol.

Ca urmare a luptei cu clanul polit ic Bră t ianu, cu oponen ţ i i să i polit ici ş i mil i tari , în primăvara anului 1909 lui Averescu i se activiză vechea boală – oft ica ( tuberculoza). Slăbi mult , forma mili tară atârna ca pe harag, ochii înfunda ţ i , maxilarele eviden ţ iate mult. Pentru a-ş i atenua semnele de pe fa ţă , ş i -a lăsat barbă , care i se potrivea de minune.

Părin ţ i i nu-i mai erau în via ţă , nu erau în via ţă nici bă trânele care l-au lecuit în toamna lui 1878. Clo î l trata cu toate mijloacele medicale cunoscute pe atunci . Însă boala nu dispărea, dar nici , adevărat , nu progresa.

În apri l ie 1910, partidul l iberal aflat la putere, a promulgat o nouă lege de organizare a armatei , propusă de generalul Grigore Cră iniceanu, ministru de război, care a anulat o parte din prevederi le legii din 1908. Noua lege a mai fost modificată în 1911 ş i 1913. Din legea lui Averescu rămas doar permanentizarea infanteriei .

* * *

În toamna anului 1911 împrejurăr i le l-au plasat din nou pe generalul Alexandru Averescu pe arena poli t ică românească .

La 18 noiembrie 1911 Averescu a fost numit şeful Marelui Stat Major, înlocuindu-l pe generalul Vasile Zottu. Această revenire a fost posibilă datorită instalări i la putere a partidului conservator, la 28 decembrie 1910, în frunte cu P.P. Carp, ş i numiri i generalului Nicolae

36

Filipescu în cal itate de ministru de război. Acestei numiri s-a opus unul din l iderii part idului conservator Alexandru Marghiloman, care provocase la sfârş i tul lui februarie 1909 demisia lui Averescu din fotoliul ministrului de război. Atitudinea lui Marghiloman a condus la un conflict dur cu Nicolae Fil ipescu.

După cum nota la acel t imp generalul Radu R. Rozett i : „Aducerea lui Averescu în capul Marelui Stat Major fu unul din ult imele acte ale lui Nicu Fil ipescu ca ministru de război.”

La 28 martie 1912, criza în tabăra conservatoare s-a înte ţ i t . În fruntea guvernului veni Titu Maiorescu, care l-a demis din func ţ ie pe ministrul de interne Alexandru Marghiloman ş i pe ministrul de război Nicu Fil ipescu, înlocuit de generalul Ion Argetoianu, cu care Averescu avea rela ţ i i foarte bune. Peste şase luni Argetoianu a fost schimbat de generalul Constantin Hârjeu, cu care Averescu avea rela ţ i i tensionate… Nota bene!

Radu Ş t i rbei , apropiatul Cur ţ i i Regale, i-a spus lui Marghiloman că Prin ţul moş tenitor Ferdinand nu va fi mul ţumit de numirea lui Averescu la această înal tă func ţ ie, că el are candidatura sa, anume pe generalul Constantin Prezan. Dar din teama faţă de Regele Carol I , se va ară ta mul ţumit .

Marghiloman notează la 27 decembrie 1911: „Ş t i rbei m-a căutat spre a mă lăsa să în ţeleg că la Cotroceni, palatul prin ţ i lor moş tenitori , ar f i îngri jorare despre Averescu, că el ar căuta să vorbească rău pe Prin ţ , că înainte de reintrarea în gra ţ ie a fost la Berlin, unde zilnic vedea pe Kinderlen ş i de acolo ar fi venit impunerea. . .”

Iar s-a recurs la falsif icăr i , la minciuni scornite probabil tot la Cotroceni, precum că generalul Averescu a vrut să se angajeze în armata rusă , însă ceva n-a mers. Se făcea tot posibilul ca el să nu f ie numit la acest însemnat post în orice armată .

Marele Stat Major al armatei române a fost înfi in ţat în 1882, şeful căruia avea o pozi ţ ie net inferioară ministrului de război. Această func ţ ie se considera cea mai înaltă din ierarhia mil i tară în t imp de pace, funcţ ia

37

de ministru f i ind ocupată ş i de oameni poli t ici , care nu se pricepeau la mil i tăr ie, ş i de mili tari de profesie, era considerat ca administrator.

Averescu anterior, f i ind în func ţ ie de ministru de război, ş i Nicolae Fil ipescu, ca ministru de război au pus nu odată problema privind consolidarea pozi ţ i i lor şefului M. St . M. la conducerea armatei .

Marele Stat Major al armatei române era presat atât de ministrul de război, cât ş i de Inspectoratul general de armată , condus de Prin ţul moş tenitor Ferdinand, care era ajutat de colonelul Dumitru I l iescu. Inspectoratul „se amesteca” masiv în activitatea organizatorică ş i de instruire a armatei , fapt care nu i-a plăcut lui Averescu.

Sus ţ inut de ministrul de război Nicolae Fil ipescu, care avea o părere proastă despre Prin ţul Ferdinand, Averescu începu lupta cu Inspectoratul pentru r idicarea prestigiului ş i autorităţ i i şefului Marelui Stat Major, concentrând toată pregă t irea de război a armatei în mâinile sale, scăzând simţ i tor rolul Inspectoratului general în armată .

Prin ţul moş tenitor Ferdinand a încercat prin diferite metode să recapete influen ţa în armată , pierdută odată cu numirea lui Averescu în func ţ ie de şef al M.St.M. Însă evenimentele din Balcani, ş i urmăr i le ce au avut loc, au r idicat nespus de mult prestigiul Marelui Stat Major ş i , nemijlocit , autori tatea generalului Alexandru Averescu. În f inal , Prin ţul făcu un gest intel igent ş i se retrase.

La 1 april ie 1912 generalul de brigadă Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de general de divizie.

La această ceremonie va asista ş i principesa, care se ară tă a nu-l mai recunoscu pe Averescu. Unde era acel general chipeş , bine făcut, cu care ea îş i petrecu anumite zile de o sat isfac ţ ie senzuală nemaipomenită . Îş i amintea des de el , mai ales când făcea dragoste de două minute cu so ţul. . . sau cu noul său amant. . .

Acum ală turi de Rege sta un general uscăţ iv, cu bărbu ţă , însă tot atât de frumos. „Interesant , a rămas tot atât de… „puternic”?, se întrebă principesa. Voia să vorbească cu el , să-l sărute…

38

El însă nu-ş i aruncă niciodată privirea spre ea. Parcă nici nu exista. „Poate nu i-a plăcut atunci. Ori se teme să înceapă a doua etapă” – se gândi ea. Trebuie cumva să- i atragă aten ţ ia. . .

* * *

Evolu ţ i i le polit ico-mili tare din Europa de Sud-Est, începute în iulie 1908 prin răscoala „junilor turci”, proclamarea independen ţei Bulgariei la 22 septembrie 1908, anexarea de că t re Imperul Austro-Ungar a Bosniei ş i Her ţegovinei , au creat o atmosferă tensionată , zona balcanică devenind din nou o problemă incendiară a Europei.

Aceste evenimente au condus la încheierea unei al ian ţe între ţări le balcanice împotriva Imperiului Otoman, pentru împăr ţ i rea teri toriului turcesc. Componen ţa alian ţei: Bulgaria, Serbia, Grecia,Muntenegru. România, nu avea preten ţ i i teri toriale că t re Imperiul Otoman ş i a refuzat să se ală ture al iaţ i lor.

La începutul lunii octombrie 1912 alia ţ i i , pe rând, au declarat război Imperiului Otoman. Ac ţ iunile militare s-au desfăşurat pe diferi te teatre de război. Armata turcă în majori tatea luptelor a fost învinsă .

După încheierea păcii între Bulgaria ş i Imperiul Otoman, la 20 noiembrie 1912, ceilal ţ i alia ţ i au continuat totuş i luptele.

Conferin ţa de pace, care urma să pună capă t primului război balcanic a avut loc la Londra, pe data de 3 decembrie 1912. Imperiul Otoman, nemul ţumit de cedăr i le teri toriale la care a fost obligat, la 17 ianuarie 1913 a întrerupt negocieri le. Opera ţ iunile mili tare, care au epuizat ambele păr ţ i beligerante au continuat.

La 26 noiembrie 1912 o importantă delega ţ ie rusă în

frunte cu marele duce Nikolai Mihailovici Romanov, care avea în componen ţa sa ş i pe baronul Mayendorf, prin ţ i i Bagration ş i Trube ţkoi au sosit la Bucureş t i . Ţarul Rusiei Nikolai II , prietenul ş i subordonatul militar al Regelui Carol I în Războiul pentru Independen ţă din

39

1877-1878, i-a tr imis un cadou meritat pe deplin de Rege – un baston de feldmareşal al armatei ruse. Delega ţ ia a luat parte ş i la manifestăr i le ocazi ţ ionate de aniversarea cucerir i i Plevnei.

Însă scopul principal a fost de a-i sugera României să se ală ture coali ţ iei balcanice, care lupta cu otomanii ş i să părăsească de urgen ţă Tripla Alian ţă .

În decembrie 1912 Averescu a elaborat un studiu strategic ”Memoriu asupra unei eventuale invazii în Bulgaria de Est .”, în care analiza posibil i tăţ i le armatelor bulgară ş i română , s i tua ţ ia poli t ică la acel moment. În ce privea for ţele armate, armata română era superioară în compara ţ ie cu cea bulgară . Însă aspectul poli t ic era în defavoarea României, căci atacul asupra Bulgariei , armata căreia lupta contra otomanilor, adică „apăra creş t ină tatea” după cum declara Bulgaria, putea conduce, prin tot felul de manevre de culise la izolarea României pe plan interna ţ ional.

Că tre anii 1912-1913 Europa era deja împăr ţ i tă în

două mari coali ţ i i de for ţe. Pe de o parte exista Tripla Alian ţă , pe cealal tă – Antanta. Ambele exprimau interese opuse în Peninsula Balcanică , fapt bine cunoscut încă până la declanşarea crizei balcanice.

România a fost pusă în fa ţa unei op ţ iuni decisive pentru vii torul său, fi ind din 1883, membră a Triplei Alian ţe, fapt care a protejat-o în t imp de câteva decenii pe plan extern, dându-i suplimentar posibil i tatea de a se dezvolta mai uşor în plan social , ş i creând numeroase posibili tăţ i de concentrare a eforturi lor asupra modernizăr i i societăţ i i ş i dezvoltăr i i economiei na ţ ionale.

Regele Carol I ş i numeroş i poli t icieni se pronun ţau pentru păstrarea al ian ţei tradi ţ ionale. Dar sus ţ inerea Bulgariei de că t re Imperiul Austro-Ungar în criza balcanică nu-i convenea României , care nu dorea să aibă la sudul Dunăr i i un mare stat bulgar, bine înarmat de Imperiu ş i , suplimentar, cu importante preten ţ i i teri toriale fa ţă de România.

40

Desprinderea de Tripla Alian ţă putea avea urmăr i

grave în plan extern, luând în considera ţ ie ş i inten ţ i i le expansioniste clar demonstrate de că t re Imperiului Rus. Totodată , ş i via ţa polit ică internă era deosebit de tensionată . Clasa poli t ică românească nu avea o at i tudine clară ş i asumată public fa ţă de si tua ţ ia ce se crea în Balcani.

Înainte de desfăşurarea ac ţ iunilor mili tare în Balcani, marile puteri au încercat să atragă România de partea lor. Însă Regele Carol I a păstrat neutrali tatea ţăr i i , evitând al inierea ei la una din puteri . În acelaş i t imp a avert izat, că dacă în regiunea balcanică se vor produce modificăr i teri toriale, România îş i păstrează dreptul de a interveni pentru a-ş i apăra interesele. Se avea în vedere în special rectif icarea grani ţei din Dobrogea, ajungându-se până la nord de Varna, teri toriu trasat încă din 1878. O problemă era ş i soarta românilor din Macedonia, România cerând îmbună tăţ irea soartei lor, condi ţ iei lor etnice, a drepturi lor naţ ionale, sociale, culturale.

La 23 ianuarie 1913 a fost reînnoit tratatul cu Tripla Alian ţă . Totuş i , la 15 februarie 1913 guvernul român a anun ţat cele şase mari puteri europene, că în confl ictul balcanic România a păstrat neutral i tatea, atâta t imp cât puterile mari au păstrat statu-quo-ul convenit .

Însă guvernul român n-a fost auzit , ş i România a fost nevoită să-ş i afirme dolean ţele ş i să-ş i apere interesele.

Guvernul bulgar însă , spre surprinderea tuturor, a acceptat propunerea, fapt care l-a pus în gardă pe Averescu. Ş t i ind comportamentul bulgarilor, le ghici intuit iv planul. Pentru a-ş i asigura neutral i tatea, neimplicarea României , ceda teri tori i neînsemnate pentru ea, ca apoi să poată procura al te teri torii , mult mai avantajoase. (Evenimentele ce au urmat peste câteva luni , când Bulgaria a atacat neprovocată Serbia ş i Grecia, i -au confirmat percep ţ i i le lui Averescu).

Fără a pierde timp pornind de la si tua ţ ia creată , după o întrevedere cu Regele, care l-a sus ţ inut,

41

Averescu intensif ică act ivitatea de pregă t i re ş i dotare a armatei române, planifică în amănunt tact ica ş i strategia unei eventuale implicăr i în război. În 1900 locotenent-colonelul Alexandru Averescu, ca şef al sec ţ iei întâi a Marelui Stat Major, a elaborat un plan bine chibzuit numit „Ipoteza A”, în care prevedea implicarea Imperiului Rus, ş i un eventual război cu Rusia, în cazul unui atac for ţat asupra Bulgariei .

În perioada de 18-26 april ie 1913 la Petersburg a avut loc o conferin ţă a marilor puteri la care s-a semnat un protocol care prevedea că oraşul Sil istra împreună cu un teritoriu de 3 km în jur, intra în componen ţa României .

Bulgaria, care împreună cu al ia ţ i i să i semnase Tratatul de la Londra din 17 mai 1913, mai apoi s-a considerat păcă l i tă de alia ţ i la împăr ţ i rea teritorii lor luate de la Imperiul Otoman. Având în spate Imperiul Austro-Ungar, ea hotăr î să recupereze unele teri tori i din Serbia ş i Grecia, urmând să formeze, în f inal Marea Bulgarie, s logan, care preocupa activ opinia publică , via ţa socială ş i poli t ică bulgară , ş i să-ş i impună hegemonia în Balcani.

Pe data de 16 iunie 1913, Bulgaria, fără a declara război, a atacat Serbia ş i Grecia. Armata Bulgară , condusă de generalul Kolev, lupta cu succes, ocupând tot mai multe teritori i . Armatele sârbă ş i greacă se retrăgeau, având pierderi mari în oameni ş i tehnică .

Ac ţ iunile Bulgariei au condus la destrămarea al ian ţei balcanice, plasând România în prim-plan. De ea depindeau acum atât soarta războiului, cât ş i vii toarea configura ţ ie poli t ico-statală din regiunea balcanică . România a dat de în ţeles, că agravarea si tua ţ iei n-o poate lăsa indiferentă . De acest fapt au luat cunoş t in ţă Belgradul, Atena ş i Sofia. Austro-Ungaria a dat de în ţeles că nu-i contra ca România să ocupe paşnic regiunea Turtucaia-Balcic, numai să nu intervină cu for ţele mili tare în acest război.

Pe de al tă parte Rusia, Fran ţa ş i I tal ia au cerut guvernului român să concentreze for ţe mari la grani ţa cu Bulgaria, amenin ţând-o cu un atac din spate.

42

În primul ş i în al doilea război balcanic, care au

urmat în scurt t imp, armata bulgară a fost condusă de şeful Marelui Stat Major al Armatei bulgare generalul Ivan Kolev (în prima mea carte-Nicola Kolev), prietenul de copilăr ia al generalului Averescu, bulgar basarabian, originar dintr-o comunitate bulgară adusă în Basarabia de ruş i pe la sfârş i tul secolului XVIII în cadrul poli t ici i acestora de modificare a componen ţei etnice a teri tori i lor ocupate.

Part icipant la Războiul pentru Independen ţă din anii 1877 – 1878 în componen ţa Regimentului de Cavalerie Ismail , t recu şcoala mili tară română , primind împreuna cu Averescu grad de ofi ţer ş i comandând, ca ş i Averescu, un pluton de cavalerie din Regimentul de Cavalerie Ismail .

Împreună cu colonelul armatei române Stoianov, ş i acesta bulgar basarabian, născut în satul Cubei, jude ţul Bolgrad, au format armata bulgară . Averescu, care era pi ldă pentru Stoianov, ş i pentru Kolev, purta încă epole ţ i de maior, când Kolev deveni general al armatei bulgare în curs de consti tuire definit ivă .

Armata bulgară comandată de generalul Kolev a ob ţ inut câteva victori i s tră lucite în luptele cu turcii , devenind un adevărat erou na ţ ional.

* * *

Famili i le Averescu ş i Kolev continuau să-ş i men ţ ină rela ţ i i le de prietenie . Clo ş i copii i au fost de câteva ori în vizită la Sofia. Erau prietene bune cu Lumini ţa, so ţ ia româncă a lui Kolev, originară din Bucureş t i , care îş i vizita des părin ţ i i , fra ţ i i . Atunci stă tea săptămâni întregi , făcând vizi te regulate familiei Averescu. Clo era bucuroasă , de ea, aveau ce discuta, ş i aveau ce-ş i aminti din t inere ţe. Lumini ţa avea doi copii ş i t rei nepo ţ i , care, datorită ei , ş t iau la perfec ţ ie l imba română…

La sfârş i tul lunii mai 1913, Averescu primi o scrisoare de la diploma ţ ia bulgară în Bucureş t i , prin care era anun ţat că şeful Marelui Stat Major al Armatei

43

bulgare inten ţ ionează să- i facă o vizită neoficială Şefului Marelui Stat Major al Armatei române.

Kolev veni direct la Averescu acasă . Nu se văzuse mai mult de un an.

- Ai mai cărun ţ i t un pic, spuse zâmbind Averescu. - Cam ca t ine după reprimarea răscoalelor ţărăneş t i ,

răspunse acesta râzând. - Da, războaiele nu te prea fac să înfloresc. Ş t i i din

ce cauză mi s-a deschis boala veche? Tot din emo ţ i i , grij i .

- Cinsti t să- ţ i spun, am venit de fapt la t ine să mă odihnesc, să mă relaxez pu ţ in, să ui t de toate cele. Mă întreb din ce în ce mai des: de ce doream atât de mult să f im generali? Ai vreun răspuns?

- Nu. Sunt obosit ş i eu la culme. Lupta asta pentru influen ţă în Armată îmi este extrem de neplăcută , contra mea se folosesc metode de-a dreptul murdare.

- Cu cine lup ţ i acum? - Cu Prin ţul moş tenitor Ferdinand. Nu cu el însuş i ,

ci cu cei care stau în spatele lui , care nu vor să facă nimic pentru Armată .

- Generalul Stoianov, Dumnezeu sa-l ierte, te pre ţuia extrem de mult . Ş t i i doar. Ş i nu odată ţ i -a propus să t reci în Armata bulgară .

- Ş t i i ş i răspunsul meu. - Da. Dar spune-mi, dacă pot să te întreb, ce lucruri

ai mai introdus în armată? Nu- ţ i cer deloc informa ţ ie secretă . Nu mă interesează . Avem ş i noi destui ingineri ş i special iş t i s tră ini care ne umflă capul cu idei , fără să ia în considera ţ ie posibil i tăţ i le economice a ţarii .

- Nu e nimic secret . Perfec ţ ionez sistemul de organizare ş i instruire.

- Ş i cum merge? - Parcă bine. Însă dacă moare Regele Carol I ,

Ferdinand o să facă praf din toate ce am făcut. Pare să nu-l intereseze absolut deloc problemele Armatei , î i plac numai intrigi le polit ice.

- Nu te invidiez. Cu un astfel de inamic î ţ i va f i cât se poate de greu.

44

- Vom vedea. Vreau să te fel icit cu biruin ţele ob ţ inute asupra Turciei . Nu cunosc ce manevre a-i înfăptuit , dar a mers bine.

- Î ţ i spun dacă te interesează . - Nu. Primesc azi-mâine un raport detailat . Kolev se uită lung la Averescu, însă nu spuse nimic.

Bănuia demult că are pe cineva în statul său major, care aduna informa ţ ia necesară . Dar nu credea că pentru România.

Intră Clo. Averescu se grăbi să-l l iniş tească : - Nu e ceea ce crezi . - Hai bă ie ţ i la masă . V-am pregă t i t mâncarea

voastră preferată – mămă l igă cu jumări ş i brânză de oaie. Să vă aminti ţ i de copilăr ie, de t inereţe. Doi bă t râni camarazi . Râse.

- Clo, ca întotdeauna eş t i admirabilă . Are mare noroc Alexandru!

- Nu, eu am noroc de el , î l contrazice ea. - Alt răspuns nu aş teptam. Nici nu l-aş f i acceptat ,

râse Averescu, luând loc la masă . Au servit mai întâi un vin fran ţuzesc. După care

Averescu se grăbi să-i propună : - Amice, eu zic să bem ş i un vin de al nostru,

ţărănesc. - Cu deosebită plăcere. Ş i -au aminti t de copilăr ie, de seminarul teologic din

Ismail unde s-au cunoscut. Cunoş t in ţă care s-a transformat, cu anii într-o prietenie pe viaţă .

- Sandu, am o întrebare care nu-mi dă pace de un t imp încoace. . .

- Spune. Te ascult . - Se poate întâmpla că vom lupta unul cu al tul . . . Averescu î l privi atent . Vorbea serios. - Spuse: Noi suntem o ţară paşnică . Să nu te

îndoieş t i . - Orice se poate întâmpla. Cum va rămâne cu

prietenia noastră?

45

Stă teau amândoi la masă . Averescu sorbi pu ţ in vin. Clo se poră ia undeva cu nepo ţelul. Kolev aş tepta răspunsul.

- Prietenia adevărată nu se va str ica la prima greutate. Nu cred că noi doi să ajungem să luptăm corp la corp. Vor lupta eventual armatele conduse de noi. Acolo se va vedea doar cine din noi este un pic mai deş tept ş i cui î i va zâmbi norocul . Sper însă să nu ajungem la asta.

- Ş i eu cred. Am întrebat aşa. . . Nu te supăra. - Nu mă supăr . Te în ţeleg. Însă Averescu sim ţ i intuit iv că Kolev nu e sincer

până la capă t . De fapt, nici nu trebuia să f ie . . . Oricum ceva se pregă teş te. Însă ce?

Kolev a mai rămas în ospeţ ie două zi le. Ziua mergea la ambasadă , se plimba prin oraş . A mai avut câteva întâlniri . Seara discutau pe diferi te teme. S-au despăr ţ i t ca întotdeauna, prieteneş te ş i cu speran ţa că se vor mai întâlni . . .

* * *

Margaret , gravidă cu al doilea copil , venea din ce în ce mai rar pe la părin ţ i . Se sim ţea cam prost . Însă dorea să-ş i vadă cât mai des f iul , pe care acum i-l educau părin ţ i i . De fapt numai Clo, căci Averescu era mereu la serviciu.

În 1908 au plecat cu Mihai în Germania, unde acesta a fost operat din nou. Nu era acel Mihai „frumos, frumos”, însă fa ţa i se schimbase spre bine. În 1911 Mihai primi grad de căpitan. Fără a jutorul nimănui. Socru său, generalul Averescu era încă în „exil”. Comanda Divizia I de infanterie, ş i nu avea nici o influen ţă în Armată . A fost numit comandant de escadron.

Margaret îş i amintea des de aceş t i şase ani tră i ţ i împreună . . . Mai cu seamă cum s-a măr i tat . . . Sau… cum l-a însurat pe Mihai cu ea. . .

După ce i-au fost scoase bandajele ş i Mihai îş i văzut fa ţa, acesta căzu într-o stare de depresie totală . Nu ş t ia cum să- i spună lui Margaret, că el nu mai poate

46

să- i f ie pereche. Se spulberaseră toate visele la o căsnicie trainică . Era complexat rău. Ini ţ ial ea nu în ţelegea nimic. Când îş i dădu seama despre ce era vorba, î l certă aspru.

- Cine ţ i-a permis să hotărăş t i pentru mine? Nu fi r idicol . Nu fa ţa î ţ i iubesc ci pe t ine, vorbea cu duri tate. Cine? repetă ea. Mă aranjează perfect cum eş t i . Altul nu-mi trebuie! Trebuie să re ţ i i ce ţ i -am spus ş i să te opreş t i . N-ai nici un motiv să- ţ i plângi copilăreş te de milă .

- Margaret , ş t i i cât de mult te iubesc. Dar uneori mi-e groază să mă ui t la mine, îmi închipui ce simţ i tu! Nu pot să- ţ i s tr ic via ţa. Nu eram în stare să- ţ i spun… Acum uite că ţ i -am spus. Însă tu ai început ş i mi-ai uşurat chinurile. Acum ş t i i părerea mea.

- Ş i asta e tot? - Mai trebuie ceva? - Da. Ai uitat să-mi spui când fixăm ziua nun ţ i i . - Glumeş t i? părea năucit . - De fapt nu mai am ce vorbi cu t ine, se întoarse ş i

pleacă . Se duse la mama lui ş i î i povesti totul. - Fiica mea, pe obraji i doamnei se prel ingeau

lacrimi, s incer vorbind, la un astfel de gest , la o aşa jertfire din partea ta nu mă aş teptam. Nu e o treabă uşoară . Dar dacă totuş i eş t i decisă , mă bucur enorm. Mersi pentru tot ce faci . Dumnezeu să vă aibă în paza sa, să vă ocrotească de rele. Ziua nun ţ i i o numeş t i tu. O sărută pe ambii obraj i . Ş i - i făcu semnul crucii .

A fost o nuntă f rumoasă , cu o mireasă excelentă ş i cu un mire care părea mult mai frumos lângă ea. La solici tarea invita ţ i lor, Clo îş i aminti că a fost primadona Operei din Milano. Acompaniată acum de Margaret , dar nu de Rodica, care uitase ce e pianul, cântă aşa, cum cântase cândva pentru el , pentru Alessandro al ei , de care se îndrăgostise. Aplauzele care au urmat i-au aminti t de zi lele de glorie ş i de fericite când î l aş tepta pe Alessandro să vină din Torino.

Soacra, după cum îi promisese, se împrieteni cu ea. O prietenie caldă ş i s inceră . După opera ţ ie , când faţa i se schimbase spre bine, Mihai fu rechemat la regiment.

47

* * *

La 20 iunie1913, regele a decretat mobilizarea armatei care s-a desfăşurat în bune condi ţ i i ş i s-a încheiat la 27 iunie. Efectivul armatei a crescut la circa 510 000 de mili tari , aproape 8000 din ei f i ind ofi ţeri operativi. Cauza mobil izăr i i a fost înrăutăţ i rea si tua ţ iei din regiune, ca urmare a înte ţ ir i i luptelor între foş t i i al ia ţ i .

Prin Înaltul Decret regal nr. 4639 din 24 iunie 1913, Prin ţul moş tenitor Ferdinand a fost numit Comandant al Armatei de opera ţ i i . Generalul Alexandru Averescu a fost numit Şeful Statului Major al Armatei de opera ţ i i . Deş i se ş t ia despre rela ţ i i le proaste dintre cei doi, în momentele de responsabil i tate ei au colaborat foarte bine, stârnind bucuria Regelui ş i mâhnirea celor din anturajul Prin ţului.

Armata bulgară , comandată de generalul Kolev se

apropia de Belgrad, când regele Serbiei i se adresă Regelui Carol I cu rugămintea de a interveni ş i a opri armata bulgară , salvând tronul regal . Guvernul a spri j init propunerea Regelui ca armata română să intervină ca o for ţă de pacificare. Diploma ţ ia bulgară a fost anun ţată despre această decizie. Bulgariei i s-a propus să-ş i oprească înaintarea armatei spre Belgrad.

Însă bulgari i , încuraja ţ i probabil ş i de victori i le ob ţ inute relat iv uşor dar ş i de Imperiul Austro-Ungar, au declarat că nu renun ţă la ofensivă . Regele Carol I s-a adresat din nou personal regelui Bulgariei . Nu urmă nici un răspuns.

România a fost pusă în si tua ţ ia când nu mai avea al tă solu ţ ie decât de a declara război Bulgariei . Ceea ce a ş i făcut la 27 iunie 1913.

Generalul Alexandru Averescu a elaborat „Ipoteza nr. 1 bis” ca bază principală pentru ac ţ iunile armatei române la Sud de Dunăre ş i planul de opera ţ i i bazat pe „Memoriul privi tor la îndrumarea opera ţ iunilor armatei române în cazul că ar interveni în conflictul sârbo-bulgar”, definit ivat la 17 iunie 1913. În acest memoriu

48

Averescu stabilea că principala ac ţ iune va f i îndreptată spre a înfrânge grosul for ţelor bulgare, iar o al ta, secundară , din Dobrogea, până la al iniamentul Rusciuk-Varna, va f i dictată de considerente poli t ice, ca teri toriul ocupat urmând să intre în componen ţa statului român.

Au fost formate două grupări de for ţe – Armata Principală de opera ţ i i , formată din 4 corpuri de armată cu 8 divizii ş i două rezervă , care s-a concentrat între râuri le Olt ş i Jiu, ş i Corpul de Dobrogea, compus din Corpul 5 armată cu două divizii de opera ţ i i ş i una rezervă .

La 1 iul ie Armata Principală de opera ţ i i era deja concentrată la nord de Dunăre, gata de debarcare pe malul opus. Marele Cart ier General ş i-a instalat punctul de comandă la Corabia, în jurul căreia erau dislocate Corpul 2 ş i 4 de armată . MCG a decis trecerea Dunări i prin două sectoare: pe la Corabia ş i Bechet ş i la 2 iulie 1913 armata română a trecut Dunărea ş i înaintă rapid spre Sofia.

După debarcarea armatei pe malul de sud al Dunări i , la Corabia sosi Regele ş i suita sa, care împreună cu suita Prin ţului moş tenitor au format un fel de batalion de persoane fără ocupa ţ ie concretă , circulând fără rost prin MCG, colaboratorii căruia nu puteau lucra. La un moment Averescu le-a interzis accesul pe teri toriul MCG. Regele n-a reac ţ ionat la această ac ţ iune, în schimb Ferdinand se ară tă nemul ţumit .

A doua zi după sosirea sa la Corabia, Carol I l -a chemat pe Averescu la el .

- Domnule Averescu, folosindu-mă de moment, când Armata română victorioasă înaintează rapid spre Sofia, aş dori să văd Plevna, redutele Grivi ţei, pe care cândva, în t inere ţe, împreună cu dumneavoastră le-am luat de la turci .

- Majestate, sunt la ordinul dumneavoastră . Însă am o rugăminte: suita rămâne aici . Ea numai va deranja Armata. Prin ţul moş tenitor rămâne la Marele Cart ier General . La întoarcere voi prelua conducerea trupelor.

49

- Fie cum spune ţ i , generale. Mâine de cu zori plecăm. Cu noi se va deplasa ş i ministrul de război, generalul Hârjeu. Ş t i indu-vă rela ţ i i le vă rog să nu vă opune ţ i .

- Majestate, sunt soldat român ş i dorin ţa Regelui meu pentru mine e ca un ordin. Îmi permite ţ i să plec ca să ordonez pregă t i rea deplasări i?

- Da, generale. Ş i vă rog, ordona ţ i să f ie chemat la mine Prin ţul Ferdinand.

Ce a vorbit Regele cu Prin ţul a rămas taină . Însă Prin ţul ieş i de la audien ţă foarte mâhnit .

Ajunş i la Plevna, Regele, înso ţ i t de general i i Averescu ş i Hârjeu, a privit îndelung prin lunetă , de pe locul unde atunci , în acel război, când era Comandantul for ţelor unite ruso-române, era si tuat statul său major.

Averescu, împreună cu Kolev, mai fuseseră pe aici , amintindu-ş i de t inere ţe, de luptele crâncene ce s-au dat .

- Majestate, am mai fost aici cu comandantul actual al armatei bulgare, generalul Kolev, prietenul ş i pământeanul meu, cu care împreună am luptat la cucerirea redutelor Grivi ţa.

- Nu mai spune ţ i ! Vă cunoaş te ţ i cu generalul Kolev? - Suntem prieteni cam de la 12 ani. A fost ofi ţer

român, ş i cunoaş te capacitatea de luptă a Armatei române. Nu cred că ne va ataca. Ş t ie că eu conduc opera ţ iunile mil i tare ş i va evita ciocnirea cu noi.

- Crede ţ i în ce spune ţ i? - Da, Majestate. Cred că- l va convinge pe regele său

să capituleze. - Deja s-au înregistrat ciocniri violente cu

bulgari i… Regele î l privi ţ intă . - Însă biruin ţa e de partea noastră! Ş i aşa va f i . Vă

garantez. Averescu ş i s tatul său major se deplasa împreună cu

Armata. Principele Ferdinand cu suita sa rămânea regulamentar în urmă . La unul din popasuri de Averescu se apropie generalul Constantin Prezan, primul favorit al Prin ţului Ferdinand, care numai ce sosise de la el .

- Domnule general , vă t ransmit ordinul Excelen ţei Sale Principele Ferdinand de a opri înaintarea.

50

- Cu ce motivează Excelen ţa sa? - Armata poate f i atrasă într-o ambuscadă . - Am în ţeles, generale. Dar ideea respectivă e ideea

dumitale pe care i-ai insuflat-o Principelui . Nu vă pare că ar f i bine să nu interveni ţ i în si tua ţ i i care vă depăşesc în ţelegerea?

Generalul , care nu se aş teptase la o replică atât de categorică , se fâstâci . Averescu se întoarse ş i reveni la ocupa ţ ia lui . După pu ţ in t imp generalul Prezan întrebă , de astă dată împăciuitor:

- Ce să t ransmit Excelen ţei Sale? - Să-mi ordone Excelen ţa sa personal . Transmite ţ i - i

că Armata are o cavalerie bine instruită , care cercetează direc ţ i i le de înaintare a trupelor. Lucru care trebuia să-l ş t i ţ i , generale.

De atunci generalul Prezan n-a mai că lcat pe la statul major până la sfârş i tul campaniei . Doar că o dată l -a tr imis pe adjutantul său, maiorul Ion Antonescu, care se prezentă .

- Am în ţeles că te cheamă Ionel . Permite-mi să te întreb, dragule, tu nu te-ai pl ict isi t să-i por ţ i hârti i le generalului Prezan? Î ţ i propun să conduci un batal ion operativ. Vei simţ i mirosul pulberi i , ş i vei avea ce povesti nepo ţ i lor. Ce zici?

- Nu vă supăra ţ i , îmi place postura, domnule general!

- În ţeleg. Ş i în ţeleg că ai ş i un fel de sim ţ al umorului . Da, dar cum totuş i po ţ i lupta fără so ţ i i de campanie! Prin ţul ş t ie de aceste femei?

- Nu ş t iu, domnule general. . . - Atunci spune-i generalului Prezan să se ocupe de

femei. Acolo e la nivel . Fi ind informat din t imp, comandantul Armatei

bulgare, generalul Kolev încercă să taie drumul Armatei române ce înainta spre Sofia, retrăgând ş i concentrând for ţe considerabile din Serbia ş i Grecia. Însă scăpă momentul potrivit . La 8 iul ie cavaleria Armatei române plasată în avangarda ei , ajunse la por ţ i le capitalei Bulgariei , care nu era apărată , a încercuit-o, aş teptând

51

acum să sosească grosul for ţelor. Kolev nu se hotărî să atace cavaleria română . Ca fost cavalerist român, ş t ia for ţa ei . Dar nici nu prea avea cu ce ataca. For ţe proaspete, suficiente pentru un eventual atac victorios î i l ipseau.

A cerut consim ţământul regelui bulgar să poarte tratat ive nemijlocit cu Averescu, ca să af le astfel clar ş i direct ce condi ţ i i de pace va pune partea română . Regele acceptă .

Întâlnirea dintre cei doi prieteni , iar acum deveni ţ i adversari , a avut loc la conacul unui moş ier bulgar. Ceva cunoscut î i păru lui Averescu când că lcă pragul. Ori acest conac era asemănă tor cu al te conacuri , ori e acela unde a fost adus degerat ş i s tâlci t după lupta de la Vidin cu cavaleria turcească , de la care au pornit toate problemele lui legate de sănă tate.

După ce s-au salutat , Averescu întreabă direct: - Ivan, când ai fost în ospe ţ ie la noi , ş t iai că

Bulgaria v-a ataca Serbia ş i Grecia? - Da, Statul Major era în stadiu de definit ivare a

opera ţ iei . În afară de faptul că voiam să te văd, voiam să af lu ce at i tudine va avea România în acest caz.

- Ş i ai aflat? - De unde? Tu n-ai spus nimic, iar în vorba

poli t icienilor nu cred. Ce face Clo? Margaret ţ i -a mai adus un nepot?

- Nu ş t iu. N-am nici o veste de la ei . Cred că nici tu n-ai de la ai tă i .

- E război. . . - Te rog să-mi spui condi ţ i i le. I le voi prezenta

imediat Regelui. - Începem cu încetarea luptelor. Scoate ţ i blocada

Sofiei . Bulgaria cedează teri toriu în Dobrogea. Care ş i cât vor stabil i concret guvernele noastre.

- Bune condi ţ i i . Eu scot blocada capitalei , însă Armata română rămâne pe pozi ţ i i le ce le ocupă la moment. Acelaş i lucru se întâmplă ş i cu Armata bulgară . Partea militară o pot decide ş i eu. Celelal te rămân în seama poli t icienilor.

52

- De acord. Regele va tr imite un mesaj Regelui tău. Mă rog lui Dumnezeu ca armatele noastre să nu mai lupte niciodată între ele.

- Dă Doamne – amândoi îş i făcuseră cruce. Primind rugămintea din partea regelui bulgar ş i

autori tăţ i lor bulgare, Regele Carol I , ordonă la 11 iulie 1913, Marelui Cartier General oprirea ofensivei . S-au început tratat ivele de pace.

Curând însă Armata română se pomeni confruntată cu un duşman neprevăzut de orice doctrină mil i tară , cu un inamic invizibil , „care nu avea experien ţă de luptă” – cu o epidemie de holeră ş i , care se extinse de la Ohranie punând stăpânire pe teri toriul ocupat de Corpurile 1, 2 , 4 .

… Între t imp, gruparea de for ţe secundară a ajuns la al iniamentul format de locali tăţ i le Turtucaia ş i Bazargic.

Pe 17 iulie la Bucureş t i au început lucrări le conferin ţei de pace, condusă de România.

La 28 iulie 1913 pacea dintre Bulgaria, pe de o parte, ş i România, Serbia, Grecia ş i Muntenegru pe de alta, a fost încheiată prin semnarea unui protocol secret ş i 10 art icole adi ţ ionale.

În unul din aceste art icole suplimentare se st ipula trasarea grani ţei între România ş i Bulgaria începând cu Turtucaia ş i se oprea la sud de Ecrene. Prin celelal te art icole se stabileau hotarele dintre Bulgaria ş i celelal te ţăr i ş i se prevedeau modali tăţ i le convenabile de încetare a războiului dintre păr ţ i le beligerante.

Averescu ordonă , în sfârş i t , revenirea trupelor române pe malul stâng al Dunări i . Ostaş i i văzând figura uscăţ ivă a generalului , care personal controla trecerea, s tr igau „ de acum să ne duci în Ardeal , Domnule General!”. Deş i „comandantul de căpetenie” în această campanie a fost numit Prin ţul moş tenitor Ferdinand, ofi ţeri i ş i ostaş i i ş t iau foarte bine cine de fapt conduce trupele ş i nu scandau numele lui Ferdinand, ci al generalului Averescu.

53

Prin Înaltul Decret Regal nr . 5141 din 30 iul ie 1913 armata a fost demobilizată .

Prin Înaltul Ordin Regal din 31 iulie 1913, Regele Carol I a mul ţumit ostaş i lor pentru „vitejie ş i jertf ire de sine” în această campanie, apreciind că „ prezen ţa Armatei române a impus pacea fără mari vărsări de sânge, a măr i t ţara noastră cu un ţ inut însemnat spre întăr irea hotarului ei ş i a înă l ţat vaza României în ochii tuturor.”

În campania din sudul Dunări i , după aprecierea exper ţ i lor , generalul Alexandru Averescu, în cali tate de şef de stat major, a avut un rol extraordinar de important . El a fost cel care a alcă tuit planul de opera ţ i i al Armatei române ş i cel care a condus ac ţ iunile ei nemijlocit pe teatrul de război. Însă nu i-a fost deloc uşor, din cauza implicări i anturajului Prin ţului moş tenitor, pe care el cu demnitate ş i tact încerca să le înlă ture.

Multă bă taie de cap i-au dat oamenii poli t ici , dornici de a-ş i măr i capitalul poli t ic ş i… financiar . Nicolae Fil ipescu, bun prieten cu Averescu, căpitan în rezervă , cu toate că depăş ise vârsta, se înrolă ca voluntar în armată . A fost ataşat al MCG. Căpitanul în rezervă Ion I .C. Bră t ianu a fost ş i el „mobil izat” ş i repart izat la Corpul 2 armată , comandat de generalul Grigore Cră iniceanu, fost ministru de război în 1909-1911 în guvernul lui Bră t ianu. . .

Constantin Argetoianu notează nu fără haz f in strecurat: „Bră t ianu luase ş i pe I .G. Duca ca secretar , ş i t ransformase Cart ierul Corpului 2 într-un adevărat club polit ic ş i de part id, ş i mai ales într-un club de intrigi .”

Uniforma mili tară au mai îmbrăcat-o ş i is toricul ş i polit icianul Nicolae Iorga, scrii torul Mihail Sadoveanu ş i alte personalităţ i polit ice ş i publice.

Nicolae Iorga se afla la statul major al Corpului 1, când a sosit pe neaş teptate generalul Averescu cu inspec ţ ia. Iată cum descrie Iorga aşa cum l-a perceput vizual pe Averescu: „Slab, uscăţ iv, redus la o formulă matematică s igură , cum este, n-are nevoie de odihnă ş i de al te cerin ţe omeneş t i .”

54

Totuş i , deş i cu grade de generali ş i de ofi ţeri superiori , act ivi tatea ş i ordinele lor au creat destule probleme. Cazul lui Dumitru Cotescu, un general apreciat în armată , dar cu hăr ţ i le necompletate, al comandantului Corpului 4 armată generalul Alexandru Iarca, fost prieten a lui Averescu, dar care î l invidia deschis ş i urât . . .

Cea mai mare „prostie” a făcut-o însă generalul Alexandru Musta ţă , comandantul Diviziei 1 cavalerie, care, înaintând, distrugea podurile în urma lui , realizând astfel înaintarea ş i ui tând de retragere. În orice regulament mili tar se scria negru pe alb că numai la retragere se nimicesc podurile, pentru a re ţ ine adversarul ş i a da posibil i tate unităţ i lor în retragere să-ş i întărească astfel pozi ţ i i le de apărare. Această „ini ţ iat ivă” a generalului Musta ţă , a re ţ inut practic înaintarea infanteriei ş i a blocat masiv că i le în caz de retragere. Nici un duşman nu putea face o astfel de „faptă eroică”.

Generalul Hârjeu, ministru de război, cerea permanent rapoarte pentru a informa Regele, destabil izând astfel lucrul operativ curent al s tatului major. Constantin Argetoianu, bine informat, nota în acest sens: „Singurul care îş i făcea datoria la post era generalul Averescu, şeful Marelui Stat Major, care făcea ce putea cu „materialul” care î l avea la îndemână .”

Atacuri le asupra generalului Averescu s-au înteţ i t mult după terminarea campaniei balcanice. Una din cauzele acestor atacuri , ş i probabil principala cauză , era provenien ţa lui din „pă turi le sociale joase”. Adică , vede ţ i dumneavoastră , domnilor, un subofi ţer oarecare a devenit general, apoi Ministru de Război ş i Şeful Marelui Stat Major, lucru de neiertat pentru generali i proveni ţ i din nobilime.

Un al t motiv important era modul de comportament detaşat al generalului Averescu, conş t ient de valoarea sa profesională . El taxa necru ţă tor mediocri tatea unor colegi . Faimoasa sa stăpânire de sine l i s-a părut multora stranie.

55

Liberal ii ş i -au adus ş i ei aportul lor , dezlăn ţuind asupra lui Averescu ş i asupra armatei un adevărat „atac la baionetă”cu toată presa lor, socotindu-l pe acesta reprezentantul conservatori lor, adică a lui Nicolae Fil ipescu ş i Take Ionescu. Echilibrat ş i echidistant generalul Radu R. Rosetti nota, că campania din presă a l iberal ilor făcea mult rău armatei . După o întâlnire neoficială cu Ion I .C. Bră t ianu, acesta a recunoscut, că scopul acestor atacuri asupra lui Averescu ş i asupra armatei erau să împiedice pe Nicolae Fil ipescu ş i pe generalul Averescu de a se întoarce ca tr iumfă tori la Bucureş t i .

Impus de împrejurimi la sfârş i tul campaniei generalul Averescu scrise un raport , în care a prezentat toate deficien ţele ş i problemele din sistemul de pregă t ire ş i organizare a Armatei , ca rezultat al modificări i de că t re l iberali în 1910-1912 a Legii din 1908.

Cel mai mare impact negativ constatat calm de Averescu, a fost organizarea ş i func ţ ionarea dezastruoasă a servici i lor . Numărul de ofi ţeri ocupa ţ i în domeniul servici i lor, ară ta el , era mai mare decât numărul ofi ţeri lor activi . Din cauza vitezei mari cu care înainta armata, trupele n-au mai putut f i aprovizionate la t imp ş i îndestulat .

Armata a fost insuficient dotată cu material de război. La un regiment activ mai ară ta Averescu erau repart izate doar trei mitral iere. De asemenea, spunea generalul , unităţ i le de rezervă ş i cele de că lăraş i nu aveau nici câte una. Muni ţ i i le pentru art i lerie, care era ş i ea insuficientă , ajungeau numai pentru câteva zi le. În unităţ i le de rezervă l ipsea aproape complet echipamentul de front, iar armata activă era dotată doar cu 70-80 % din necesar. Prost organizate ş i prost dotate, servici i le medicale, n-au putut să oprească chiar de la început holera.

Comandamentul mari lor unităţ i , formate la mobil izare, aveau o pregă t ire proastă . Capacitatea lor de luptă era ş i ea foarte slabă . Se sim ţea acut l ipsa de cadre profesioniste de ofi ţeri ş i de subofi ţeri . Din întreg

56

numărul de ofi ţeri de care dispunea armata, doar 40% erau ofi ţeri activi . Lipsa banilor în t imp de pace, pregă t i rea proastă a ofi ţeri lor în rezervă ş i desfăşurarea cu probleme a concentrăr i lor de instruire a rezerviş t i lor , amânarea adesea a unor aplica ţ i în teren a condus toate la această s i tua ţ ie deloc bună .

…Gheorghe Tă tărescu, participant la campanie, vi i torul , în două rânduri prim-ministru al României , a făcut o analiză a stăr i i armatei , foarte mult apreciată de Averescu. Concluzia făcută de acesta a fost ca armata să f ie „cea mai dintâi chestiune naţ ională a neamului nostru.”

Poli t icienii au ignorat constant cu senină tate aceste preîntâmpinăr i , răsplata grea venind în 1916, când România era pregă t i tă pentru un marş t r iumfal, ca în Bulgaria, ş i nu de un război real . Ironia sor ţ i i , atunci primii care au fugit la Iaş i au fost l iberali i , care prin ambi ţ i i le lor poli t ice au distrus deja, de fapt, armata…

…Campania din Bulgaria a reprezentat o experien ţă nemaiavută până atunci în cariera de mili tar a lui Averescu, războiul f i ind, paradoxal, pentru un bun mili tar , un exerci ţ iu ut i l , o repeti ţ ie a vii toarelor lui victori i , care i-a sporit populari tatea printre solda ţ i .

Din această campanie Averescu a făcut două concluzii: func ţ ia de şef al Marelui Stat Major era cea care i-a demonstrat cal i tăţ i le de mili tar cu o pregă t i re unică în Armata română (Şcoala Superioară de Război din Torino) absolvită în exclusivitate de Averescu. A doua concluzie era că România, cu ati tudinea proastă a polit icienilor ei fa ţă de armată (reducerea cu fiecare an a f inan ţăr i i armatei) , în caz de un război european, putea ac ţ iona cu succes numai contra Bulgariei , un inamic… convenabil pentru ea.

* * *

În pofida eforturi lor întreprinse de l iberal i de a reduce meritele generalului Alexandru Averescu în campania din Bulgaria, societatea românească , l -a sosirea sa în Bucureş t i , l -a întâmpinat ca pe un erou.

57

Anume cercuri aristocratice din societatea românească care nu-l prea „vedeau bine”, a fost nevoită să- l accepte ca atare. Prin ţesa Maria, o f ire sensibilă ş i admirabilă care demult voia să se întâlnească cu Averescu. avea acum pri lej de a-l invita deschis la ea. De fapt Prin ţesa (principesa) moş tenitoare era chiar obligată să se întâlnească cu un erou al neamului!

Făcu câteva tentat ive de a se apropia de el . Era însă sau cu Regele, sau înconjurată de persoane cu care ea nu voia să se salute.

Făcu legă tura cu Averescu prin „froileina” Prin ţesei , Florica.

- Vă salut, domnule general! , spuse ea privindu-l iscoditor direct în ochii – fel icităr i le mele pentru stră lucita victorie.

- Vă mul ţumesc, madam. - De ce atât de oficial îmi răspunde ţ i , domnule

general . Cândva ş t ia ţ i ş i alte cuvinte, de exemplu: „Floricica mea, dragostea mea”. Iar acum „madam”.. .

- Doamnă , nu vă supăra ţ i , ţ in la amintir i dar acum nu e nici t impul ş i nici locul pentru astfel de măr turisir i .

- Domnule general! Principesa Maria vă invită în ospe ţ ie la ea mâine după amiază . Vrea să vă vorbească , să vorbească cu un erou. . .

Invita ţ ia Principesei î l măguli deschis pe general . Acum aş tepta cu nerăbdare ora când î i va f i f ixată audien ţa. Ş t ia ce o să se întâmple, căci observa cum se uita ea la el , cum voia ea să se apropie de el .

…La despăr ţ i re ea î l invită ş i săptămâna viitoare… la aceeaş i oră!

Averescu se întorcea acasă de la Prin ţesă tot mai dezamăgit . Hotărî să nu se mai ducă la întâlnire cu ea. Decizia î i schimbă imediat dispozi ţ ia sumbră . Întors acasă acum glumea, povesti niş te pă tăranii din t inere ţe. Clo se ară tă ferici tă , ş i chiar î i măr turisi că este cu o dispozi ţ ie atât de bună .

* * *

La sfârş i tul anului 1913 liberali i vin din nou la putere, înlocuindu-i pe conservatori . În aceste condi ţ i i

58

generalul Alexandru Averescu ş i -a dat demisia din func ţ ia de şef al Marelui Stat Major.

Regele Carol I , care î l aprecia mult pe Averescu, î l convocă la el .

- Domnule Averescu, regret că a ţ i fost nevoit să demisiona ţ i , î i spuse el imediat .

- Asta e reali tatea, Majestate. Averescu era perfect calm.

- Aşa e. Ş i tocmai de aceea am hotărât să- l împiedic pe Bră t ianu să vă scoată din activul Armatei . Prin decret regal v-am numit comandantul Corpului I Armată .

- Mersi , Majestate. - Ş i încă una. V-am introdus în l ista nobil imii

române. Cred că astfel autori tatea dumneavoastră apreciată mult va creş te ş i mai mult între generali ş i oamenii poli t ici .

- Mersi încă o dată , Majestate. M-am gândit mult la această ocazie. Dacă mi se propunea vreo cinci-şase ani în urmă , o primeam ca un dar dumnezeiesc. Mă ierta ţ i , Majestate, nu mă considera ţ i nerecunoscă tor , dar o să vă refuz oferta Măr iei Voastre. Mi-am tră i t două t reimi din via ţă ca om simplu. Aşa aş dori să ş i mor. Să mor aşa cum m-am născut.

Regele î l privi îndelung, după care rosti simplu -Regret că n-a ţ i acceptat . Vă în ţeleg ş i , drept

urmare… vă las totuş i pe l is ta nobilimii , pentru ca în orice moment să ave ţ i posibili tatea de a o primi.

* * *

Averescu credea că cunoaş te bine femeile, ş i la urmă toarea întâlnire f ixată cu Prin ţesa… nu se duse. De fapt , ui tase de ea: ca femeie Prin ţesa nu-l mai interesa. Aşa sim ţea el . Avea un fel de reac ţ ie ciudată de fereală . Era un t ip care se distan ţa uşor de doamnele pe care le mai „frecventase”.

Se pare că Prin ţesa nu va uita acest comportament de uşoară ignorare, aparent , cel pu ţ in, manifestat de el . Devenind Regină ea î i va influen ţa negativ cariera. Abia atunci Averescu va sim ţ i ce înseamnă ura unei Prin ţese

59

ş i Regine, deş i guri le rele vorbeau că unul din copii i lui Ferdinand semăna lei t cu Alexandru Averescu.

În orice armată func ţ ia de comandant al Corpului I

se consideră una de prestigiu. Însă după ce Averescu fusese ministru de război ş i şeful Marelui Stat Major, această func ţ ie însemna „degradare”. În ţelegea că Regele voia să- l apere de răfuiala celor doi , doar dacă rămânea „cuminte”la Bucureş t i .

Clo ca întotdeauna î l înso ţ i necondi ţ ionat la Craiova, stârnind nedumerire printre so ţ i i le generali lor, care niciodată nu-ş i urmau so ţ i i , dar rămânând „cumin ţ i” la Bucureş t i . Avea gri jă ca el , bolnav, să ia masa la t imp, să nu muncească atât de mult , cum era obişnuit .

Averescu observa ş i s tudia atent evenimentele polit ice interne ş i externe, lăsând conducerea corpului pe seama subalternilor să i , dar pe care î i controla sistematic.

La 15 iulie 1914 a început Primul Război Mondial…

* * * Averescu analizase atent poten ţ ialul economic ş i

mil i tar al păr ţ i lor beligerante, aplica ţ i i le pe care le executau pentru pregă t irea trupelor ş i a comandamentelor, erori le comise frecvent de statele majore.

A început să facă noti ţe zilnice pe care aşa ş i le-a numit „Noti ţe zi lnice din războiu”, prima parte numind-o „Neutral i tate.”

La 23 august , când armata germană înainta victorios spre Paris, Averescu, remarcând soliditatea tact ică ş i cal i tatea tehnică a germanilor, care făceau din Armata germană un instrument formidabil de război, a pus totuş i la îndoială posibili tatea lor de a învinge Antanta.

Aceste sugesti i au fost publicate în anonimat la ziarele „Epoca” ş i „La Roumanie” sub t i t lul „Războiul European”, iar o parte au fost incluse în „Noti ţele” sale, unde Averescu aprecia Armata germană drept o maş ină uriaşă , a tât prin număr , cât ş i prin mecanismul intern

60

bine pus la punct . El ară ta că această organizare perfectă este izvor de mare tăr ie, dar ş i de poten ţ iale dezamăgiri , deoarece încrederea exagerată în propri i le for ţe, conduc, în opinia sa, la dezaprecierea adversarului ş i , în final , la înfrângere.

Despre Armata austro-ungară avea o părere proastă , principala ei slăbiciune fi ind, după opinia sa, na ţ ionali tăţ i le care o compuneau, ş i care nu aveau patriotismul germanilor.

Bun cunoscă tor al Armatei ruse, formată în principal din ţărani, deprinsă cu greutăţ i le cotidiene din teren, însă prost pregă t i tă mil i tar , dar în număr impună tor, cu un corp ofi ţeresc ce avea sentimentul de datorie, s lab pregă t i t ş i el , armata rusă era totuş i un instrument de război bun ş i eficient „capabil de multe”.

În Europa izbucni, deci Primul Război Mondial…

* * * Perioada de neutrali tate nu întăr i cu nimic Armata.

Cunoscându-i din interior problemele, Averescu era îngri jorat de soarta ţăr i i , aflată între cele două păr ţ i bel igerante. La 7 mart ie 1915 el notează : „Din punct de vedere na ţ ional , o înfrângere ală turi de Antanta este, în orice caz, preferabilă unei victori i ală turi de Puteri le Centrale.”

Cea mai proastă ini ţ iat ivă a guvernului condus de Bră t ianu ş i a Marelui Stat Major a fost creş terea efectivelor armatei ş i a numărului de mari unităţ i fără a se asigura o dotare adecvată . Încă f i ind ministru de război Averescu era categoric contra acestei doctrine aparent bune dar în esen ţă r idicole, care provoca doar pagube economiei na ţ ionale ş i Armatei .

La 15 septembrie 1915 primul ministru a convocat o reuniune a principali lor responsabili mil i tari , la care s-a discutat organizarea armatei . Averescu demonstra prin calcule sigure, că Armata română nu trebuie să aibă mai mult de 15 divizii , căci l ipseau ofi ţeri , ş i t rupele nu erau instruite, l ipseau canti tăţ i le necesare de muni ţ i i . Armata era foarte slab dotată cu art i lerie ş i arme automate.

61

Numărul de 23 de divizii , care se propunea să f ie mobil izate în caz de război, conducea la scăderea poten ţ ialului combativ al Armatei . I luzia unei for ţe mari , era, după Averescu, extrem de primejdioasă pentru Armată . În replică Bră t ianu l-a asigurat pe Averescu că „ nu va avea de luptat cu trupe mai bine pregă t i te”. Averescu se mărgini să surâdă semnificativ.

În perioada de neutrali tate şef al Marelui Stat Major a fost generalul Vasile Zottu, care demonstrase anterior că nu e capabil , elementar, să conducă t rupele. Era însă prieten bun cu Bră t ianu. Averescu, care socotea că această func ţ ie e pentru dânsul, spunea despre Zottu, pe care î l ş t ia bine că este „un foarte bun ofi ţer de „ geniu”, special ist mai ales în construcţ i i . S-a ocupat foarte mult cu întocmirea planului pentru Palatul Cercului Mili tar, ş i nu are de aface cu conducerea trupelor.” Ulterior, Vasile Zottu a fost descoperit ca spion al Puteri lor Centrale. În toamna anului 1916 el s-a sinucis.

Averescu, care era adeptul al ian ţei cu Antanta, scria despre opinia publică legată de decizia României „ Unii vor să întrăm numaidecât ală turi de austro-germani. Unii vor intrarea imediată în război, dar ală turi de Antanta. Unii vor să s tăm la pândă ş i să intrăm cu cei mai tari . Unii , în f ine spun că suntem bine aşa cum suntem. Cei care duc destinele ţări i nu ş i-au spus cuvântul, astfel că plutim în nesiguran ţă .”

Concluzia lui Averescu este surprinză toare ş i cade

ca o ghilotină : „NE-AU SURPRINS VREMURI MARI CU OAMENI MICI.”

Constantin Argetoianu scria „Neutral i tatea! Oribilă epocă a is toriei noastre, în care ne-am dat arama pe fa ţă . În loc să muncim zi ş i noapte ş i să ne făurim instrumentul întregiri i neamului, ne-am certat doi ani de zi le. . . Dar cine s-a ocupat de armată? Cine, dintre cei ce urlau „ vrem intrarea imediată în ac ţ iune”, s-a preocupat dacă avem cu ce să facem război?”

Generalul Radu R. Rosett i , în anii 1914-1916 colaborator al Marelui stat Major, spunea că „ s-au făcut

62

greşeli ş i în măsuri le de organizare, ş i în pregă t irea tactică ş i tehnică a armatei , ş i în alcă tuirea planuri lor de ac ţ iuni . Fosta însă , mai bine zis , toată vina este numai a lui Ion I . C. Bră t ianu ş i a generalului D. I l iescu. . .”

Marele Stat Major nu avea un plan de ac ţ iune contra Austro-Ungariei din cauza poli t ici i nesigure ale guvernului l iberal, care nu ş t ia în ce tabără va intra.

Averescu, în func ţ ia sa de şef al Marelui Stat Major, în 1913 a elaborat un plan secret de operaţ iuni în caz de război cu Austro-Ungaria. Secret , f i indcă România era membru al Triplei Alian ţe, ş i dacă af lau planul al iaţ i i , Regele ar fi putut să-i găsească greu de tot acestui fapt just if icare. De acest plan ş t iau numai Regele Carol I ş i generalul Arthur Vă i toianu, care l-a elaborat împreună cu Averescu.

În planul lui Averescu-Vă i toianu această direc ţ ie era considerată ca secundară . Cu intrarea în război de partea Antantei , Averescu a propus o schimbare semnificativă în plan, căci Armata rusă , aliatul României , cu f lancul ei s tâng se afla în Bucovina. El a propus o ac ţ iune în Transilvania cu for ţele a două armate. Armata din dreapta, jonc ţ iona cu armata rusă , iar cea stângă era dispusă în regiunea Râmnicu-Vâlcea – Târgu-Jiu.

Averescu era convins că „ soarta războiului nu se va hotăr î în Transilvania ci pe unul din fronturile principale.”

Acelaş i Averescu insista ca lovitura principală să f ie orientată peste Dunăre, pentru scoaterea Bulgariei din război ş i pentru a se realiza jonc ţ iunea cu trupele al iate ce debarcaseră în Peninsula Balcanică .

Marele Stat Major, condus de l iberali , a respins însă această propunere, luând ca bază ideea, propusă de Ion I .C. Bră t ianu, prin care ac ţ iunile mil i tare urmau să conducă la împlinirea obiectivului principal: unirea Transilvaniei ş i a Bucovinei cu România. Ofensat , Averescu, refuză să mai colaboreze la elaborarea unor decizii mil i tare care cât vor fi la putere l iberali i , vor traduce în practică , după opinia sa, ceea ce vrea Bră t ianu, ş i nu ce cer interesele majore ale ţăr i i . Avea

63

sau nu dreptate, însă a plecat la Craiova ş i se ocupa de instruirea Corpului său.

* * *

La începutul anului 1914 a fost elaborat planul de „completare, transformare ş i reformare” a armamentului , muni ţ i i lor ş i materialelor de război ş i planul „pentru completarea echipamentului”. Printre al tele se prevedea achizi ţ ionarea a 200 000 de puş t i , 134 de mitraliere, 528 de puş t i-mitral ieră , 22 000 de carabine, 85 000 de baionete, 45 000 de pistoale, 60 bateri i de câmp de 75 mm, 26 bateri i de munte, 10 bateri i de obuziere grele de 150 mm, 15 bateri i de tunuri grele de 105 mm, ş i muni ţ i i la ele, 100 000 000 de cartuşe de infanterie.

Toate aceste materiale de război urmau să f ie achizi ţ ionate de la întreprinderi cunoscute din Germania ş i Austro-Ungaria. Dar până la începutul războiului au fost procurate… 24 de mitral iere, 102806 puş t i , 29535 de carabine Mannlicher. Extrem de pu ţ in!

După 6 zi le de la declanşarea Primului Război Mondial, România, la 21 iul ie 1914, ş i -a proclamat neutrali tatea, fapt care a agravat considerabil aprovizionarea ş i dotarea Armatei române. Fiecare din păr ţ i le beligerante condi ţ ionau vânzarea armamentului ş i echipamentului de „ală turarea” poli t ică .

S-au făcut încercăr i de a cumpăra materiale de război din I tal ia, Japonia, Rusia, SUA, Fran ţa, Elve ţ ia. Cel mai „generos” partener se ară tă Fran ţa, care până la intrarea României în război a furnizat Armatei române 9982 de arme Lebel cal ibru 8 mm, 266 de mitral iere, 82 000 de revolvere, 100 de mortiere de 120 mm, 100 de mortiere de 85 mm, 168 000 de proiecti le 75 mm, 42 000 pentru obuzierul 105 mm, 10 000 pentru obuzierul 150 mm.

Din momentul intrăr i i României în război, aprovizionarea cu materiale de război din Fran ţa deveni ş i ea dif ici lă . Intrarea Turciei , în 1914, în război de partea Puteri lor Centrale a condus la blocarea strâmtorilor.

64

Calea ferată Salonic-Niş-Turnu-Severin nu func ţ iona, după ce Serbia a fost ocupata de for ţele Triplei Alian ţe. Singura cale de aprovizionare a rămas prin porturi le nordice ale Rusiei, Arhanghelsk ş i Murmansk, o cale extrem de anevoioasă din cauza stări i proaste a că i lor ferate ruseş t i , distan ţa imensă ş i… comportamentul osti l , inclusiv al autorităţ i lor acestei ţări .

În f inal au fost luate măsuri urgente pentru sporirea produc ţ iei interne. În acest scop au fost organizate întreprinderi publice ş i 59 de fabrici ş i atel iere private. În cei doi ani de neutral i tate în ţară au fost produse 50 000 de focoase, 400 000 de corpuri pentru proiecti le, 332 lafete pentru tunuri , 45 milioane de tuburi de cartuşe, 110 milioane de capse, 12 milioane de încărcă toare, 320 000 de proiecti le de art i lerie, 10 000 de grenade, 450 000 kg de pulbere, 137 milioane cartuşe de infanterie etc.

Moartea, la 27 septembrie 1914, a Regelui Carol l-a afectat profund pe Averescu, considerând evenimentul drept o mare nenorocire pentru ţară , dinast ie ş i pentru el personal . „S-a dus din via ţă un mare Om, pe care poporul l-a numit „Carol cel În ţelept .” Cu o zi înainte de deces, Carol I i -a propus lui Averescu, de fa ţă cu Prin ţul moş tenitor Ferdinand, căruia i-a lămurit că numai generalul Averescu, cu gândirea sa doctrinară , poate fi şeful Marelui Stat Major în această perioadă grea prin care trecea ţara. Însă regele Ferdinand a uitat . . . amintindu-ş i de cele convenite tocmai la sfârş i tul lui 1916, când din România rămase doar o palmă de pământ.

La 18 noiembrie 1914 între România ş i Imperiul Rus a fost încheiat un acord secret , prin care ruş i i , în schimbul neutral i tăţ i i României , se angajau să garanteze ş i să apere integri tatea teri torială a României , recunoş teau dreptul acesteia asupra teri tori i lor din Austro-Ungaria locuite de români, ş i se obliga să ajute statul român la el iberarea acestora atunci , când guvernul român va hotărî să intre în conflict .

65

În t impul negocierilor guvernul român a ob ţ inut garan ţ i i ş i de la al ţ i vi i tori alia ţ i în ceea ce priveş te neutrali tatea lor pentru revendicăr i le teritoriale legit ime româneş t i (fără Basarabia) . Miza era încă proaspă tă „purtarea” Rusiei după Războiul de Independen ţă din 1877-1878, când românii vărsând din gros sânge pe câmpul de luptă , s-au ales, de exemplu, cu gestul absolut incalif icabil de a l i se ceda Basarabia românească ruş i lor.

* * *

La mijlocul lunii august 1916 structura de pace a Armatei române cuprindea: cinci corpuri de Armată (un corp era alcă tuit din 2 Divizi i infanterie, o brigadă de că lăraş i , un regiment de obuziere, un comandament teri torial , 2 Divizii de cavalerie, un batalion de pionieri , 2 brigăzi de art i lerie grea); Cetatea Bucureş t i ; Corpul de avia ţ ie (4 escadrile); Regiunea întări tă Focşani—Nămoloasa— Gala ţ i ; Flota marină cu Divizi ile de Dunăre ş i Divizia de Mare. Efectivul f i ind de 8575 de ofi ţeri ş i elevi ş i t rupa în număr de 127 085 oameni.

Pe parcurs de 10 zi le, că tre 15 august 1916 România a mobil izat : Marele Cart ier General, 41 comandamente de Armată , 6 comandamente de Corp de Armata, 20 Divizi i de infanterie, 2 Divizi i de cavalerie, 5 brigăzi de că lăraş i , o brigadă de grăniceri , 2 brigăzi de art i lerie grea, avia ţ ia cu 4 escadri le cu 28 de avioane, marina mili tară , Cetatea Bucureş t i , Regiunea de întăr ir i Focşani—Nămoloasa—Gala ţ i etc.

Efectivul armatei era de 19 843 de ofi ţeri ş i elevi ş i 813 758 trupa, care formau 366 batal ioane, 113 mitral iere de câmp ş i 161 de pozi ţ i i , 104 escadroane cu 40 mitral iere, 379 de bateri i , 15949 de ofiţeri ş i 642 139 trupa consti tuiau Armata de opera ţ i i . Partea rămasă reprezentau efectivul stabil imentelor ş i păr ţ i lor sedentare. Din Armata de operaţ i i 11 890 de ofi ţeri ş i 511 000 trupă prezentau componenta operativă , cei lal ţ i , – trupele cetăţ i lor ş i etapelor, 9/10 din aceste trupe erau trupe combatante, iar 1/10 servici i divizionare.

66

Din trupele combatante 81% apar ţ ineau infanteriei , 4% cavaleriei , 9% art i leriei , 1% marinei , 1,4% jandarmilor, 0,2% avia ţ iei .

Efectivul mobil izat era de 6 ori mai mare decât cel din t imp de pace. În compara ţ ie cu 1913 numărul ofi ţeri lor sporise cu 78%, al trupei cu 74%, al mitral ierelor cu 15%, al bateri i lor cu 90%, al escadroanelor cu 1%.

Totuş i , obiectiv vorbind, România a mobilizat un efectiv prea numeros pentru capacităţ i le ei de dotare a acestor trupe. De pildă , un batalion din Armata germană sau austriacă avea de 4 ori mai multe mitral iere ş i aruncă toare de mine, de 3 ori mai multe tunuri. Din ele: 1-2 tunuri grele.

În anii de neutral i tate ceva schimbăr i în Armată s-au făcut în plan cantitat iv. În ansamblu însă , Armata a rămas slab pregă t i tă , cu efective numeroase, fără dotare corespunză toare, cu un corp de cadre slab pregă t i t pentru a face fa ţă în războiul modern.

Despre numirea sa în fruntea Armatei a II-a,

Averescu a aflat de la generalul Alexandru Hartel , Comandantul acestei Armate. Pu ţ in mai târziu aceeaş i noutate i-a transmis-o ş i Ionel Bră t ianu, prim-ministrul .

Alexandru Averescu era nemul ţumit de această postură modestă , el ocupând anterior cu succes posturi le de Ministru de Război ş i Şeful MCG. Dorind să schimbe această decizie, ceru audien ţă la Rege, care a avut loc la 15 august 1916, în prima zi a mobil izări i .

- Majestate, i se adresă el Regelui, îndrăznesc să vă spun, că locul meu în Armată este funcţ ia de Şef al Marelui Cart ier General .

- Hotărârea este definit ivă . - Majestate, insistă Averescu, în al doilea război

balcanic, sub conducerea Măr iei Voastre, am îngenunchiat Bulgaria, care pe atunci avea o armată de temut.

- Domnule general . E o hotărâre care nu este una str ict personală… Vă da ţ i seama.

67

- Am în ţeles. Bră t ianu cu ambi ţ i i le lui vrea să mă ţ ină cât mai departe de conducerea Armatei . Interesele na ţ ionale majore nu-l interesează!

- E un patriot înflăcărat . Ş i apoi…noi avem un Şef al MCG.

- Care n-a condus niciodată t rupele…ş i nu numai la război, dar nici la o aplica ţ iune…

- Domnule general , degrabă se va vedea ce reprezintă , spuse Regele lăsând ochii în jos. Aşa făcea întotdeauna când era impus de al ţ i i să ia o decizie.

- Majestate, ofensiva trebuie să înceapă tocmai după f inalizarea concentrăr i i t rupelor. Nicidecum înainte!

- Domnule general , rost i uşor iri tat Regele, hotărârea e luată .

- Vreau să mai adaug ceva, insistă vizibil indispus Averescu: de ţ in date concrete despre planul de campanie a Puteri lor Centrale contra României .

- De unde? - Am sursele mele. - Vre ţ i să spune ţ i că Comandamentul Suprem ş i

MCG nu dispune de această informa ţ ie? - După cum sunt deplasate trupele, bănuiesc că nu! Regele căzu pe gânduri . Cunoş tea faptul că în

fruntea MCG se află un general care n-are nicio valoare ca mili tar . Dar era omul lui Bră t ianu! De fapt el însuş i nu voia să- l aibă la MCG pe Averescu, care în ce priveş te mil i tăr ia era foarte ferm, ş i adopta hotărâri fără să se consulte cu Comandamentul Suprem. O ş t ia din t impul campaniei din Bulgaria din 1913.

- Pot să ş t iu de ce informa ţ ie dispune ţ i? - Planul Comandamentului german prevede mai întâi

spargerea frontului pe valea Oltului ş i apoi înaintarea până la Siretul de Jos, pentru a consti tui astfel un front pe Carpa ţ i , Siretul inferior ş i Dunărea de Jos.

Regele tăcu. Nici MCG ş i nici el , în cali tate de Comandant Suprem, nu dispuneau de astfel de informa ţ ie . Trupele se concentrau în continuare conform planului elaborat de MCG.

Încercarea de a ob ţ ine func ţ ia de Şef al Marelui Cart ier General, pe care considera că i se cuvine nu s-a

68

încununat cu succes. S-a întors cu automobilul la Craiova.

La 16 august 1916 România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. Nimeni nu ţ inu cont de cele spuse de Averescu de nu a începe ofensiva până n-a f i mobil izată ş i concentrată toată armata română .

În t imp de pace nu exista eşalonul Armată , el formându-se la mobilizare. Prin Ordinul nr. 40 din 15 august 1916 al Marelui Cartier General , a fost înfi in ţată Armata a II-a cu comandamentul instalat la Bucureş t i . Abia după înfăptuirea mobilizăr i i totale, t rebuia să se mute la Ploieş t i .

La 17 august Marele Cart ier General dispuse printr-un ordin special numirea generalului Alexandru Averescu Comandant al Armatei a II-a cu Comandamentul în Ploieş t i , pe care urma să- l preia la data de 18 august. Dar… un ordin imposibil de executat : elementar din cauza faptului că , conform directivei MCG, Comandamentul Armatei se va constitui în a şasea zi de mobil izare. Această anticipare, nejustif icată ş i nerealizabilă , era un indiciu care ară ta nivelul de pregă t i re al colaboratori lor MCG.

În planul de campanie pentru intrarea în război, rolul principal i se acorda Armatei a II-a. Dislocată pe culmea Carpa ţ i lor, între Pasul Oituz ş i izvoarele Argeşului , ea trebuia să înainteze pe cursul mijlociu al Mureşului ş i să pună s tăpânire pe al iniamentul Târgu Mureş-Ajud. În func ţ ie de evolu ţ ia evenimentelor, ea va manevra f ie atacând în f lancul ş i spatele for ţelor care se opuneau Armatei de Nord, f ie pentru a ajuta cu o parte din for ţe Armata I-a.

De pe Mureş , Armata a II-a ş i Armata de Nord înaintau spre Nord-Vest ş i atingeau zona Cluj-Gherla-Dej. Unindu-se aici , cele două Armate consti tuiau o singură grupare operat ivă , care, ul terior , urma să înainteze pe direc ţ ia Oradea – Debre ţ in, men ţ inând, la Nord, legă tura cu Armata rusă .

Averescu se afla la Craiova unde era dislocat Comandamentul Corpului I- i al Armatei I-a, ş i t rebuia să t ransmită conducerea al tuia. Sosit la Ploieş t i pe data

69

de 21 august, î l găsi în gară pe generalul Cotescu, comandantul Corpului I Armată .

- Domnule general , ce face ţ i la Ploieş t i? întrebă Averescu.

- Mă deplasez spre Sinaia, unde este dislocat Cartierul general al Corpului I .

- Pot să vă întreb care este si tua ţ iunea trupelor dumneavoastră?

- Sincer vorbind, domnule general Averescu, habar n-am! De-abia acum plec acolo, pentru a lua cunoş t in ţă exactă , unde se găsesc unităţ i le mele.

Făcu cunoş t in ţă cu personalul Cart ierului Armatei a

II-a. Era destul de numeros dar ş i bine structurat. Averescu ceru personalului împăr ţ i rea ra ţ ională a muncii , spir i t de colaborare ş i cru ţarea energii lor pentru a putea f i proaspe ţ i în momentele decisive ale luptelor ce vor urma. A solici tat păstrarea calmului , atât în împrejurăr i le favorabile, cât ş i în cele difici le, care nu se puteau evita în t imp de război.

I s-a raportat că Marele Cart ier General a schimbat zona de adunare a Armatei , împingând-o peste frontieră . „Ce prostie! se gândi Averescu: – cum să aduni Armata pe teritoriu stră in?”

Însă ordinul, ori cum ar f i el , este ordin, ş i Averescu, la 23 august 1916, a strămutat Cart ierul Armatei la Buş teni , unde s-a deplasat Şeful Cart ierului generalul Cristescu, iar el a plecat la Sinaia, împreuna cu generalul Cotescu ş i ofi ţeri i de stat major, care au stabil i t zona de adunare.

Divizia a IV-a în frunte cu generalul Burghele ş i cu şeful Cart ierului colonelul Iacobini ocupase deja Braşovul, fără luptă . Ungurii s-au retras în grabă , ş i n-au avut posibili tate să evacueze în regulă oraşul. Mul ţ ime de furgoane încărcate cu armament ş i materiale de război au rămas în curtea cazărmii . Divizia a fost în grabă înarmată ş i echipată cu armament ş i echipament nou, contemporan, aruncându-l pe cel vechi .

S-au descoperi t canti tăţ i enorme de zahăr , fă ină , conserve. De exemplu, într-o fabrică , organizată special

70

pentru necesităţ i le de război, s-au constatat canti tăţ i impresionante de proiecti le de art i lerie de diferi te calibre, în curs de fabricare.

În zona de opera ţ i i a Armatei a II-a au ac ţ ionat opt grupuri de acoperire: „Buzău”, „Predeal”, „Predeluş”, „Putna”, „Bratocea”, „Tabla Bu ţ i i” , „Bran”, „Moroieni”, cu un efectiv de aproape 50 000 de oameni, cu 30 de bateri i . Scopul lor era de a lua sub control pozi ţ i i dominante dincolo de frontieră , pentru a proteja astfel masiv înaintarea trupelor principale.

Prima fază a fost realizată la 20 august , grupele neîntâmpinând nici o rezisten ţă . Se creă impresia unui marş t r iumfal . Aceeaş i euforie era împăr tăş i tă ş i de opinia publică .

La ora 3 diminea ţa, pe data de 24 august , soseş te căpitanul Cezărescu de la Marele Cartier General cu o ş t i re groaznică : capul de pod de la Turtucaia a fost luat de bulgari , iar efectivul român fi ind o parte nimicit , iar o al ta s-a înecat în Dunăre, voind să t reacă pe malul de Nord. Bulgari i i -au nimicit cu baioneta pe prizonieri . Au supravie ţuit doar răni ţ i i , t ransporta ţ i la t imp pe malul celă lal t .

Efectivul putea f i salvat , însa de la Marele Cartier General, de la Sec ţ ia de Opera ţ i i , maiorul R. Rosetti ordonă : „Turtucaia nu trebuie să cadă . Garnizoana trebuie să lupte până la ul t imul om, deoarece trupe proaspete vor veni în ajutor.” Trupe proaspete MCG nu avea. . .

Căpitanul Cezărescu l-a întrebat ce părere are. - Este o trădare na ţ ională , căpitane. Nu se putea lăsa

un efectiv atât de numeros format în mare parte din rezerviş t i , fără muni ţ i i , fără art i lerie, la capul de pod …fără pod. Vinovat de tragedie este Marele Cartier General . Trădarea vine de la voi. Vă declar că începem războiul cu o pagină urâtă de tot , care va rămânea pentru veci în istoria războaielor, ş i o ruş ine pentru Armata română . Ce aveam de apărat la Turtucaia?

Averescu tăcu. Căpitanul rămase parcă vră j i t de spusele generalului.

71

- Mi se strânge inima de durere. La 20 august colonelul Vlădescu de la voi mi-a spus că Sibiul e deja cuceri t . Apoi am primit o informa ţ ie că t rupele care înaintau spre Sibiu, prin Valea Oltului , axa principală de mişcare, se retrag în panică neavând contact cu inamicul. Panica a stârnit-o locotenentul în rezervă Zaharia. Dar ce se face la Marele Cartier General?

- Nu ş t iu, domnule general! Îmi permite ţ i sa plec la Bucureş t i?

- Da, căpitane. Văd că eş t i descurcăre ţ . Bravo-bravo, nu vreai să preiei comanda unui batalion? Am nevoie acută de ofi ţeri capabil i ş i îndrăzne ţ i .

- De acord, domnule general . Face ţ i un demers la Cart ier.

Generalul Averescu a făcut demersul, însă MCG, nu se ş t ie de ce nu permise transferarea căpitanului Cezărescu. „Dacă demersul î l făcea generalul Prezan, căpitanul Cezărescu era transferat imediat”, se gândi cu amărăciune generalul Averescu.

La 24 august Armata a II-a a început ofensiva. La sfârş i tul acestei etape, Armata a II-a cu toate for ţele din componen ţă se afla amplasată la Nord de Carpa ţ i , pe al iniamentul Catalina-Arcuş i -Vâlcele-Feldioara-Şercaia-Ş inca Nouă .

Măcelul de la Turtucaia a avut două consecin ţe dezastruoase – una pur morală ş i al ta în plan material . Cea mai gravă era cea morală , care discredita intrarea în război, punând capă t entuziasmului general ş i eviden ţ i ind pregă t i rea extraordinar de proastă a României pentru acest război.

Constantin Argetoianu notează : „Turtucaia înseamnă o dată mare în evolu ţ ia polit ică a ţăr i i noastre. O dată cu căderea Turtucaiei au căzut ş i solzii de pe ochii celor mul ţ i , s-a prăbuş i t întreaga schelărie poli t ică r idicată de Regele Carol I , în lunga sa domnie, în jurul statului român”.

Dezastrul de la Turtucaia a adus în centrul aten ţ iei f igura generalului Averescu, a cărui populari tate a crescut enorm, după victori i le din Carpaţ i a Armatei a II-a. Mul ţ i ş i -au dat seama de valoarea scăzută a celor

72

ce au planificat ş i conduceau opera ţ i i le Armatei române, regretând că în fruntea Marelui Cart ier General nu se află generalul Averescu.

Populari tatea generalului era acum atât de mare încât chiar I .G. Duca, care î l dispre ţuia (de fapt fără motiv, doar din orgoliu de castă) pe Averescu a fost nevoit să consemneze: „Când automobilul generalului Averescu trecea pe Calea Victoriei , publicul i-a făcut o entuziastă ş i semnificativă ova ţ iune”.

Şoca ţ i de înfrângerea de la Turtucaia, presa ţ i din toate păr ţ i le , Ionel Bră t ianu ş i Regele Ferdinand au fost nevoi ţ i să se adreseze generalului Averescu ş i să-i accepte solu ţ i i le pentru îndreptarea si tua ţ iei mili tare.

România, luptând pe două fronturi , fără al ia ţ i la intrare în război, căci Rusia ori nu era în stare să-ş i îndeplinească angajamentele, ori nu prea voia să se angajeze pe acest teatru de război, cu o Armată insuficient pregă t i tă ş i dotată , cu un corp de ofi ţeri prost pregă t i ţ i , cu un Comandament de Căpetenie care nu făcea fa ţă cerin ţelor, înfrângerea era inevitabilă pe întinsul front impus Armatei române în toamna anului 1916.

La 25 august la ora 4 diminea ţa Averescu a fost înş t i in ţat prin telefon să se prezinte la Marele Cartier General care se găsea la Peliş . A fost imediat primit de Regele Ferdinand asistat de generalul I l iescu, care a expus si tua ţ iunea din Dobrogea.

- Armata bulgară poate în orice moment să t reacă Dunărea ş i să atace Bucureş t iul - spuse Regele – ce părere ave ţ i?

Averescu, care urmărea atent mişcăr i le trupelor române ş i ale inamicului răspunse fără şovă ială :

- Atâta t imp cât mai avem trupe gata de luptă în Dobrogea, o asemenea întreprindere din partea bulgari lor mi se pare pu ţ in probabilă ş i foarte r iscantă .

- Mul ţumesc, domnule general , vorbi Regele. Am decis să organizăm o nouă grupare a Armatei a III-a. L-am eliberat de la conducerea Armatei pe generalul Mihail Arslan. Vă încredin ţăm comanda ei , pentru a

73

restabil i încrederea bucureş tenilor care sunt foarte alarma ţ i .

- Mul ţumesc de încredere Majestate. Îmi permite ţ i să plec?

- Pleca ţ i direct la Bucureş t i . Comanda Armatei a II-a o va prelua provizoriu generalul Cristescu.

Comandant al Armatei a II-a a fost numit generalul Grigore Cră iniceanu, care totuş i nu a izbutit să se r idice la înă l ţ imea cerin ţelor acestui post .

Averescu sosi la ora 7 diminea ţa la Bucureş t i ş i se duse direct la comandamentul Armatei a III-a, unde a fost pus la curent cu organizarea ş i dislocarea Armatei . Dacă dislocarea era cât de pu ţ in bună , apoi organizarea era deplorabilă .

Trupe de adună tură . Cu batal ioane formate din toate col ţuri le ţăr i i , ş i care fără a f i grupate în regimente ş i brigăzi, au consti tui t Divizi i . Arti lerie pu ţ ină , din cea veche, cu tragere înceata.

„Trupe care poartă în ele germenul panicii!” gândi Averescu. Ş i cu aşa trupe „planul de opera ţ i i” prevedea a se lua Varna-Şumla-Ruşciucul ş i a se înainta până la lantra. . . Halal!”

Averescu demonstră la MCG că acest plan este o eroare. Ulterior Armata română nu a avut succes pe nici o direc ţ ie operativă .

În după amiaza zi lei de 26 august au sosit la Averescu, pe rând, Cantacuzino, Take Ionescu, generalul Nicolae Constantinescu, spunându-i , că toată speran ţa lor e în el , ş i că este datoria lui să-i spună Regelui ce e de făcut.

Averescu a promis că se va duce la Rege pentru ai expune si tua ţ ia Armatei a III-a. Despre si tuaţ ia de pe al te direc ţ i i nu avea cum, caci nu dispunea, elementar, de informa ţ ie operativă de pe loc. . .

În ziua urmă toare Regele sosi în capitală . Si l is tra era deja evacuată de trupele române. Averescu ceru audien ţă la Rege ş i fu primit imediat . Regele era bine dispus, însă t reptat , din vorbele lui Averescu a în ţeles, că toate înfrângeri le sunt ca urmare a organizări i defectuoase ale trupelor. A prezentat Regelui un

74

memoriu, ce trebuia de făcut urgent, în 2-3 zile, pentru ca Armata a III-a să f ie capabilă de luptă

Regele î i promise că va ci t i cu aten ţ ie ş i că î i va da răspunsul cât mai repede. Averescu în ţelese însă că speran ţa spre bine e slabă . Seara intră pe la el Take Ionescu, căruia i-a spus tot ce credea, mâhnindu-l ş i pe el .

La 28 august art i leria turco-bulgară a bombardat teri toriul românesc, fără a primi un răspuns adecvat. De ce nu se răspunde, se întreba Averescu. Nu putea să creadă că tunul bulgar bate ală turi de cel turc contra el iberatorilor să i din 1878, contra românilor ş i ruş i lor. Ce monstruozitate!

Corpul VI de armată , era comandat de generalul Vă leanu, un general destul de bine pregă t i t , care î i reproşa în fa ţă lui Averescu că a avut slăbiciunea să accepte comanda unor trupe improvizate, caci în reali tate valoarea Corpului este sub aceea a unei Divizi i . Aceeaş i s i tua ţ ie era ş i la celă lalt Corp de armată .

Veş t i proaste de tot. În Dobrogea un batal ion s-a predat , iar al tul a luat-o la fugă , numai la apari ţ ia a două escadroane bulgare.

La 28 august Averescu tr imite Regelui ş i Marelui Cart ier General „Memoriul Comandamentului Armatei a III-a înaintat Comandamentului de Căpetenie.” El expune greşeli le MCG în organizarea ş i dislocarea for ţelor armate, doctrină , după opinia sa, greş i tă ş i poate trădă toare a unor poli t icieni de a lupta pe două f ronturi cu o Armată neorganizată ş i s lab dotată . Apoi trece la problemele Armatei a III-a, ş i preîntâmpină , că dacă în urmă toarele două zi le nu se vor lua măsuri le necesare de întărire a Armatei , el îş i va da demisia. Nu e o dezertare! Este scoaterea sa din calea celor ce vor să- l vadă la fund.

A doua zi din Armata a III-a i-a mai fost luată o Divizie. Cineva voia clar „să- l scoată pe Averescu din min ţ i” , vorba unui celebru ziarist din presa t impului , să-i s tr ice reputa ţ ia chiar cu o înfrângere a trupelor române. Însă e l a primit uimitor de l iniş t i t această veste, spunând: „Când eram la Nord, în Armata a II-a, mi s-au

75

luat două Divizi i ş i duse la Sud, acum, când sunt la Sud, mi s-au luat tot două Divizi i ş i se duc la Nord.”

Aceste cuvinte au ajuns în presă . Opinia publică începe să men ţ ioneze tot mai mult numele lui Averescu. Take Ionescu ş i Nicolae Fil ipescu î l roagă să rămână la post .

Pentru ca să înlesnească victoria în Dobrogea, Averescu primi ordinul de a face niş te demonstra ţ iuni de trecere a Dunăr i i . A doua zi primeş te al t ordin: de a cuceri insula Persina, ocupată de austr ieci , de a distruge floti la de monitoare austriece care se adăpostiseră s trategic în spatele ei . Făcu legă tura cu contr-amiralul Bă lescu, care-i spune că marina nu-l poate ajuta cu nimic.

Averescu făcu legă tura cu Marele Cartier General . I se spuse categoric că un astfel de ordin pur ş i s implu… nu a fost emis. Ce batjocură pe conducerea trupelor!

La 1 septembrie 1916 generalul rus Zaiontcikowsky, Comandantul trupelor din Dobrogea, a atacat în zori t rupele turco-bulgare. Însa în Divizia 9 română s-a stârnit panică , l inia frontului a fost ruptă , s i t rupele unite s-au retras la 20 km.

Peste tot doar înfrângeri . În Transilvania, Armata de Nord, comandată de favoritul Regelui Ferdinand, generalul Prezan ş i Armatele I-a ş i a II-a au trecut în defensivă . Acest fapt a decis ca trupele române împreună cu trupele ruseş t i din Dobrogea să t reacă în ofensivă la Sud.

Generalul Averescu a fost numit Comandantul Grupului Armatelor de Sud. Ordinul de numire la Grupul de Sud i-a fost înmânat la ora 3,45 în diminea ţa zi lei de 2 septembrie, ş i prin care era invitat de Rege să se prezinte ziua la Peliş , la întrunirea consiliului de război, la care au luat parte: Regele, Bră t ianu ş i general i i : Constantin Prezan, comandantul Armatei de Nord, Dimitrie I l iescu, Averescu, Ioan Culcer.

La consil iu s-a început o discu ţ ie aprinsă între generali i Alexandru Averescu ş i Constantin Prezan.

- Este o greşeală vădită hotărârea Marelui Cartier General de a lupta pe două fronturi , spuse Averescu.

76

- Trebuie sus ţ inut energic planul ini ţ ial elaborat de MCG, spuse Prezan.

- Socot că solu ţ ia la moment poate f i numai una: defensiva în Nord, avantajată de natura terenului , ş i o ofensivă la Sud, replică Averescu

- Situa ţ ia din Dobrogea nu este crit ică . Propun întăr irea Armatei de Nord cu for ţe suficiente ş i de a continua ofensiva. Orice succes la Sud, peste Dunăre, unde vor f i angajate for ţele principale, oferă inamicului posibili tatea să t reacă la o contraofensivă . Ca urmare, vom pierde dragii mei teri toriu.

- Eu am propus să organizăm o defensivă serioasă în Nord, parie aproape amuzat Averescu – ca să se excludă orice contraofensivă a inamicului.

- Nu există astfel for ţe suficiente. - Interesantă pozi ţ ie . Pentru o ofensivă se vor găsi

for ţe, dar pentru o defensivă , care cere de 3-5 ori mai pu ţ ine for ţe, nu s-ar găsi…

- Marele Cart ier General va hotăr î cum se va proceda.

Averescu ş t ia că MCG va proceda aşa cum a propus Prezan, favori tul Regelui . Însă mai încearcă o dată…

- Înaintea intrăr i i în război am propus ca lovitura principală să f ie îndreptată la Sud. De aceeaş i părere erau ş i exper ţ i i francezi . Ofensiva trebuia coordonată cu ofensiva Corpului expedi ţ ionar de la Salonic, condus de generalul Maurice Sarrai l .

Solu ţ ia adoptată în f inal a fost: de a se organiza o ofensivă puternică la Sud ş i continuarea ofensivei la Nord.

A fost înfi in ţat un nou comandament: Grupul armatelor de Sud în frunte cu Averescu. Armata a III-a a preluat-o generalul Gheorghe Vă leanu. Armata de Dobrogea, care intra în Grup a rămas sub comanda generalului rus Zaiontcikowsky.

* * *

A doua zi a plecat pe frontul din Dobrogea, unde a discutat cu generalul Zaiontcikowsky, un om foarte amabil , cu experien ţă de război, însă un slab strateg.

77

Generalul i -a ară tat cât de demoralizate sunt trupele române, accentuând însă că acest fapt este natural pentru trupele care nu sunt obişnuite cu focul. Pentru executarea manevrei propusă de Averescu, o manevră s tră luci tă , care l-a interesat foarte mult pe generalul Zaiontcikowsky, el a propus să-ş i distr ibuie regimentele printre Divizi i le române, întărind astfel moralul trupelor formate din rezerviş t i . „Umili tor , dar aceasta este si tua ţ ia la moment” – scria în „Noti ţe” Averescu.

Cavaleria rusească nu luă parte la lupte. Fapt care l-a mirat pe Averescu.

- Domnule general! De ce ţ ine ţ i cavaleria în spate? De ce n-o tr imite- ţ i măcar în recunoaş tere, să af la ţ i ce for ţe vă stau în fa ţă?

- Nu e nevoie. Noi avem agen ţ i buni în Armata bulgară ş i ş t im tot ce ne trebuie despre inamic.

- În t impul manevrei ce vom înfăptui-o, insistă Averescu, să t r imite ţ i totuş i cavaleria să ac ţ ioneze măcar minim posibil în spatele inamicului . Ordinul respectiv î l veţ i primi.

La întoarcere, la Cernavodă constată o adevărată dezordine. Un singur medic, maiorul în rezervă Zostinescu, aflat ş i el acolo întâmplă tor. Răni ţ i i curg ş i evacuarea se face cu greu de tot .

Marele Cart ier General a adoptat planul propus de Averescu. Seara au venit acasă , în ospe ţ ie , generalul Arthur Vă i toianu, pământeanul ş i prietenul său cu so ţ ia sa Rodica. După cină bărba ţ i i s-au retras în cabinet .

- Am făcut cunoş t in ţă cu planul tău. Este un plan extraordinar!

- Unde ai făcut cunoş t in ţă cu el? - La MCG. To ţ i comandan ţ i i de Divizii ce vor

participa la opera ţ ie au făcut cunoş t in ţă cu el . - Ce prostie, Arthur! Am rugat mult să nu ş t ie

nimeni până în ziua opera ţ iei . Dacă află de plan mareşalul von Mackenzen, comandantul forţelor unite germano-turco-bulgare, nu se va izbuti nimic. E un mili tar bun, î l cunosc de când eram ataşat mil i tar în Germania, ş i , te asigur că , n-o să ne permită să ne desfăşurăm ac ţ iunile în adâncimea teri toriului bulgar.

78

- De acord. Atacul prin surprindere e o i luzie, nu se va putea realiza.

- Acum mă tem să nu cădem într-un fel de capcană . Ca proş t i i de mahala.

- Sandu, spuse cu un fel de înflăcărare juvenilă Arthur, permite-mi te rog să t rec cu Divizia mea primul Dunărea. Voi organiza recunoaş terea în toate direc ţ i i le. Cavaleria va lucra intens. N-o să permit să cădem în vreo capcană .

Averescu î l privi atent . Tăcu. Apoi, cu o stră lucire caldă în ochi rost i :

- Arthur, mă bucur enorm că am un astfel de prieten. Sunt sigur că te descurci . Începe chiar de mâine pregă t ir i le.

La 6 septembrie Averescu se pomeni cu o delega ţ ie parlamentară , alcă tui tă din vreo 20 de persoane. Scopul acesteia era de a-i propune lui Averescu postul de Şef al Marelui Cart ier General!

- Mersi mult , dragii mei, pentru încredere dar, vede ţ i dumneavoastră , mi-a trecut cam de mult pofta de a f i Şeful MCG.

- De ce, domnule general? to ţ i î i cunoş teau de fapt dorin ţa de a conduce MCG.

Averescu părea neclint i t : - De atunci s-au petrecut multe evenimente. Dacă

accept , fac o încurcă tură cu mine însumi, râse Averescu. Ş i ar fi o treabă urâtă . O ş t i ţ i .

- Poporul, presa, cer tot mai insistent ca în fruntea Armatei să f ie pus un general care să oprească cu siguran ţă defensiva trupelor noastre, în care Armata poate avea încredere.

- Î l recomand pe generalul Cristescu. Eu doresc să rămân pe front.

A doua zi împreună cu ataşatul mili tar rus, colonelul Tatarinov, a plecat la Constan ţa, unde se debarca Divizia 105 rusă . Aspectul trupei admirabil , însă ofi ţeri pu ţ ini . A primit defilarea trupelor.

Ruş i i au fost impresiona ţ i de faptul că Averescu i-a salutat în l imba rusă , pe care o ş t ia la perfec ţ ie. Locul

79

treceri i Dunări i , ales de Arthur Vă i toianu, era mai favorabil decât cel din 1913.

Averescu avea impresia că MCG român era în mâinile inamicului, căci cât rău făcea el , nici inamicul nu putea face ( de fapt aşa ş i era, însă Averescu nu ş t ia că şeful Marelui Cart ier General , generalul Zottu se dovedi a f i un simplu spion german). Punând sub comanda lui Averescu l6 Divizii ( 11 române, 2 ruse, l sârbă , o Divizie de cavalerie rusă ş i una română) Marele Cart ier General a plasat în spatele întregului front un singur aparat administrat iv. La celelal te 11 Divizi i rămase func ţ ionau trei aparate administrat ive. Iarăş i vor să- l t ragă pe Averescu la fund? se întrebau unii . Probabil că aşa ş i era.

* * *

La întoarcerea de la Flămânda, unde rămase nesatisfăcut de mersul lucrăr i lor, pe de asupra capului î i mai zburară ş i o mul ţ ime de aeroplane stră ine. Ajuns la Bucureş t i văzu câte vict ime nevinovate provocă bombardamentul german.

Însă cea mai mare, cea mai teribilă veste î l aş tepta la Bucureş t i , acasă . Fiica sa Margaret ş i cei doi nepo ţ i , care se deplasau într-un automobil împreună cu părin ţ i i so ţului, au nimeri t sub bombardamentul german. To ţ i au murit pe loc.

Clo plângea necontenit . Se părea că a îmbă t rânit cu mult . Rodica era lângă ea ş i o calma. Ginerele Mihai nu ş t ia de tragedie. Unde este, Clo nu ş t ia . Averescu l-a chemat urgent. Maiorul Munteanu lupta pe front. Sosi în ul timul moment.

Ş t i ind cât de mult îş i iubea Mihai so ţ ia ş i copii i , se temea ca el să nu facă ceva urât cu el însuş i , Averescu î l rugă pe Arthur să aibă grijă de el . Însă Mihai nu scoase nici o vorbă nu numai la înmormântare, ci ş i t rei zi le după aceea. Părea împietr i t . Se uita la oameni, dar nu vedea pe nimeni. În fa ţă î i s tă teau copii i să i ş i ea… cea care l-a iubit aşa cum era, pe care o iubea mai mult ca orice pe lume… Nu credea că nu va mai f i întâlnit de ea, cu zâmbetul ei cel gingaş , cu săruturile lungi…

80

Maiorul Munteanu rămase singur pe lume.. . Clo ş i

Rodica se străduiau să- l sus ţ ină cum puteau. S-a despăr ţ i t cu greu de ele. Însă , ca ş i la înmormântare, n-a vărsat nici o lacrimă . Se uitau în urma lui , presimţ ind că pe front el va căuta moartea… oriunde.

Revoltat de aceste bombardăr i barbare, care considera e, nu sunt caracterist ice na ţ iunii germane, Averescu a redactat în l imba germană o telegramă pe care o adresă Mareşalului von Mackenzen. Şeful cenzurii , ministrul Duca, însă o opri .

Seria de bombardamente continuă . Comandantul Armatei de Dobrogea, generalul

Zaiontcikovsky, îş i avea Statul Major si tuat la Medjid. Averescu se deplasă acolo.

- Domnule general , i se adresă Zaiontcikowsky, – permite ţ i-mi să atac inamicul.

- De ce, domnule general? î l întreabă s implu, în ruseş te Averescu.

- Să nu-i dau t imp inamicului să se întărească . - Ofensiva Armatei de Dobrogea va f i mai efectivă ,

dacă se va desfăşura odată cu ofensiva Armatei a III-a. - Permite ţ i să observ că vă pregă t i ţ i ca râmele,

foarte încet , de ofensivă , domnule general . Cât vă tot foi ţ i inamicul se va întăr i , ş i apoi ne va f i extrem de greu să-l scoatem din tranşee.

Averescu ş t ia că rusul are dreptate, însă nu se hotărî să atace spontan, din capul lui .

- Domnule general , prezentaţ i -mi un raport în scris ş i o să vă permit ofensiva, fireş te pe răspunderea D-stră personală . Zâmbea cu subîn ţeles. Nu vreau să-mi reproşa ţ i că vă îngrădesc ini ţ iat iva. Averescu era sigur că acest general are dreptate.

- Domnule general, încercă să „înmoaie” si tua ţ ia generalul rus, am spus-o numai ca să vă fac să urgenta ţ i pregă t i rea opera ţ iunii .

- Bună metodă de a mă îndemna personal pe mine! Însă prin ce metode să îndemn eu Marele Cart ier General! se gândi Averescu.

81

La 16 septembrie 1916 Averescu scria : „Am întrunit comandan ţ i i de la regiment în sus, la Colibaş , la ora 4 după amiază . Le-am explicat rolul operaţ iunilor Armatei a III-a. Cuvintele mele au fost ascultate cu încordare vădită , iar ul t imele au fost acoperi te cu urale entuziasmate. Generalul Vă leanu, loc ţ i i tor de comandant la Armata a III-a, foarte emo ţ ionat, mi-a răspuns în câteva cuvinte bine sim ţ i te , care ş i ele la rândul lor, au fost urmate de urale entuziasmate.

Cred în izbândă!” La 17 septembrie 1916 generalul Averescu a emis

Ordinul de opera ţ iuni nr . 168, prin care dispunea ca Armata de Dobrogea să t reacă în ofensivă ş i să rupă frontul advers în sectorul dinspre mare, împingând trupele bulgare spre Sud-Vest pe direc ţ ia de înaintare a Armatei a III-a, care trebuia să for ţeze Dunărea ş i să încercuiască Armata bulgară .

Regele Ferdinand a aprobat fără nici o rezervă ordinul pentru opera ţ iunile coordinate ale Armatelor de Sud. Averescu a cerut Divizia a II-a de cavalerie, însă i s-a răspuns că ea este necesară în mun ţ i ! Cavalerie în mun ţ i?!

După amiază Averescu se pomeni cu colonelul Tatarinov, ataşatul mil i tar rus, care î i ci t i o telegramă lungă ş i pl ictisitoare de la generalul Alekseev, Comandantul Frontului de Sud-Vest rus. Acesta considera trecerea Dunăr i i pe la Flămânda o mare primejdie. Propunea să se treacă pe la Rahovz pentru a înainta apoi rapid spre Berkovats. O altă variantă ce se propunea era de a se ataca în Dobrogea numai cu for ţele ruso-române a Armatei de Dobrogea.

Averescu î l rugă pe colonelul Tatarinov să-i telegrafieze generalului Alekseev că primeş te sfaturi până a lua hotărâri , ş i nu după . În ce priveş te trecerea pe la Rahova, mai adăugă Averescu, „cu siguran ţă că generalul n-a studiat bine harta.”

Pe data de 18 septembrie s-a început opera ţ ia, ori manevra cum a numit-o Averescu, de la Flămânda. Divizia 10-a, comandata de generalul Arthur Vă i toianu ş i -a trecut infanteria, însă construc ţ ia podului pentru

82

art i lerie, căru ţe ş i t răsuri se făcea cu întârziere – ş i totul din cauză că puterea de trac ţ iune a şalupelor -remorchere era insuficientă .

În plus după amiază podul în construc ţ ie a fost atacat de aeroplanele germane. Lucrăr i le au fost suspendate. S-au înregistrat ofi ţeri ş i oameni de trupă mor ţ i ş i răni ţ i . Averescu telegrafie la MCG, ca podul să f ie păzit de aeroplanele române. Nu primi nici un răspuns. La orele 7 seara podul a fost terminat .

Peste noapte s-a dezlăn ţuit o adevărată furtună , care a rupt două aşa-zise „port i ţe” la pod. Averescu ordonă să se facă totul pentru a se înlă tura str icăciunile provocate de vântul năprasnic. Cu mult efort , în scurt t imp podul era practicabil ş i la ora 7 pe el a început să t reacă art i leria Diviziei a 10-a. Tot noaptea a mai trecut pe ambarca ţ iuni , a fost t ransportată o brigadă a Diviziei 21.

La un moment dat comandantul Corpului VI raportă că spre zona de trecere înainta o escadră de monitoare inamice. Era o escadră austriacă adăposti tă între malul drept al Dunăr i i ş i insula Persina.

Pe de al tă parte, ploaia, care începuse odată cu vijel ia, desfundase drumurile ş i făcuse imposibilă orice deplasare în afară de şosea.

Averescu a suspendat orice deplasare a trupelor ş i plecă la Marele Cart ier să expună si tua ţ ia creată . A fost primit imediat de Rege.

- Domnule general , s imt că a ţ i venit cu o veste proastă . Ceva nu merge cum trebuie?

- Totul decurgea bine. Însă furtuna ş i ploaia de aseară ne-au creat dif icultăţ i în planul nostru. A mai apărut o problemă : monitoarele austr iece au ieş i t din adăpost ş i sunt gata să atace podurile. Unde-i f lota noastră f luvială?

- Cred că ave ţ i vreo propunere? - Da, Majestate. Propun urmă toarele: Unu: A se

reduce pentru moment, opera ţ iunile la propor ţ iunile unei demonstra ţ iuni amenin ţă toare.

Doi: De retras art i leria ş i grosul infanteriei pe malul stâng.

83

Trei: Pe malul drept de lăsat numai numărul necesar de batal ioane ş i arti leria uşoară 53 mm, pentru a organiza ş i ocupa un cap de pod.

Patru: Să se ia măsuri pentru a l ipsi escadra de monitoare inamice de posibil i tatea de a aduce str icăciuni.

Regele aprobă imediat planul, ş i Averescu transmise direct de la Marele Cart ier ordinul respectiv. La ora 10 seara a avut o întâlnire cu Comandantul art i leriei grele, pentru a examina posibil i tatea de a distruge ori de a scoate din ac ţ iune escadra de monitoare inamică .

La retragerea trupelor nu s-a produs nici un incident. Bombardamentele aeriene, reluate de inamic după ce se înseninase cerul , n-au provocat nici o daună .

La 20 septembrie însă , la ora 12, podul a fost torpilat ş i distrus pe o lungime de 50 m. Arti leria grea ş i for ţele apărăr i i f luviale uitaseră de escadra inamică . Aceasta înaintă pe neobservate ş i atacă . Situa ţ ia deveni de-a dreptul gravă . „Ghinion după ghinion!”, gândi Averescu.

Sosi contra-amiralul Bă lescu, tr imis de Marele Cart ier pentru a vedea ce ajutor poate să dea marina. În t impul consfă tuir i i , sosi ş i generalul Cristescu de la Marele Cartier General cu un ordin, în care se spunea „. . .Trecerea Dunări i nemaifi ind posibilă , se vor retrage trupele… iar Divizii le 21 ş i 22 vor fi t r imise pe frontul de Nord.”

Averescu fierbea. Încearcă să demonstreze, că odată ce a fost lăsat un cap de pod ş i podul, „opera ţ iunea trebuie suspendată numai în t imp, dar nu ş i anulată .”

Trupele s-au retras. Ordinul adus de generalul Cristescu a produs un efect deprimant în rânduri le Armatei .

Generalul Gheorghe Dabija a apreciat drept justă anularea opera ţ iunii de la Flămânda, determinată de si tua ţ ia generală de pe frontul românesc. Dar tot el a remarcat concep ţ ia îndrăznea ţă a planului de atac ş i a apreciat că , dacă ac ţ iunile de luptă ar f i continuat, puteau să aducă rezultate dintre cele mai bune pe frontul de Sud.

84

La rândul său, generalul Ş tefan Toşev comandantul Armatei a III-a bulgară a declarat că această opera ţ iune a creat panică în rândul trupelor bulgare ş i dacă continua, ar f i avut , cu siguran ţă succes.

Oricum, aşa-zisa „manevră de la Flămânda”, cu toate plusurile ş i minusuri le ei , a contribuit mult la sporirea populari tăţ i i generalului Averescu. Marele istoric N. Iorga remarca valoarea generalului Averescu ca mili tar „Am văzut la noi , în 1913, la Cartierul general din Corabia, un om pe care î l cunoş team din polit ică ş i nu-l cunoş team avantajos. Vagonul lui era o colec ţ ie de hăr ţ i ş i o bibl iotecă . Acolo se deschidea întâi fereastra diminea ţa ş i ult ima lumină era în căsu ţa lui . Nevoile materiale ale vie ţ i i păreau să nu existe pentru el , cum existau pentru al ţ i i . La anume ceasuri apărea de acolo un că lugăr în uniformă , care mergea la rostul lui , fără încetineală ş i fără grabă . Nu impunea prin nimic această s i luetă pal idă de om slab ş i rece, dar aveai siguran ţa că de aici , de la neîntrerupta cugetare din acest cap ascet , pleacă toată mişcarea ce se desfăşoară peste mun ţ i ş i vă i ş i că ea îş i va atinge ţ inta… Numirea generalului Averescu pe frontul de Sud a născut speran ţe ş i chiar dacă ele nu s-au material izat temporar, acest lucru nu trebuie să nemul ţumească , deoarece lumea crede că generalul va da izbânda f inală…”

Întâlnirea cu generalul Arthur Vă i toianu l-a făcut pe Averescu să sufere ş i mai mult . Era supărat rău că n-a fost în stare să-i convingă pe cei de la Marele Cartier General .

- Nu- ţ i fă atâtea probleme. Nu-i vina ta. E un lucru pe care î l în ţeleg mul ţ i . Să-i ia naiba, Arthur încerca să-l l iniş tească . Dar tot el adăugă : Ce bine începuse totul! Bine de tot. Însă cu natura nu te pui .

- Cu natura ş i cu proş t i i . . . reac ţ ionă Averescu posomorât.

- Sunt ferm convins că izbuteam. Dar ce avânt patriotic clocotea în solda ţ i ! Erau mândri că part icipă ş i s iguri că vom învinge. Păcat! Dar… asta-i si tua ţ ia.

85

- Mi s-au luat două Divizi i . Cu ce să lupt acum? Ce ne aş teaptă , Arthur, în vi i tor cu un aşa Stat Major? Nu-mi pot închipui! Ca să vezi: nici primejdia care ne înconjoară nu poate stăvil i pasiunile meschine. Acum se bucură că nu mi-am putut înfăptui planul. Nenoroci ţ i i!

S-au despăr ţ i t târziu în noapte

* * * …Armata a II-a se retrăgea într-o adevărată

dezordine de la Braşov spre frontieră . Deş i atacul era aş teptat , Armata, primind o lovitură bruscă , se puse pe fugă .

Prin ordinele sale nechibzuite, generalul Cră iniceanu crease în Armata a II-a o si tua ţ ia insuportabilă de dezordine ş i neîncredere, fapt care i-a determinat pe un grup de ofi ţeri să se adreseze Regelui pentru schimbarea cât mai grabnică a lui Cră iniceanu.

Ş i cu fiece zi , oră , s i tua ţ ia se agrava. Panica cuprinse trupele de la general până la ult imul soldat . Armata de Nord, condusă de generalul Prezan, întări tă cu două Divizi i scoase de pe frontul de Sud acum se retrăgea ş i ea cuprinsă de panică . Se creă impresia că nimeni ş i nimic nu mai poate opri această mul ţ ime de oameni înnebuni ţ i de fr ică , care nu executau ordinele superiorilor .

Regele, împreună cu apropia ţ i i să i , cu oamenii polit ici , căuta o ieş i re rapidă din situa ţ ia creată . La 24 septembrie, Take Ionescu, a propus Regelui numirea generalului Averescu în cali tate de Generalissimus, de comandant suprem. Acesta i-a răspuns, că după consti tu ţ ie Generalissimus ar f i doar el , Regele Ferdinand, ş i s-a opus ş i mai categoric ca Averescu să f ie numit ş i în fruntea Armatei a II-a.

Si tua ţ ia se agrava ş i mai mult. Barbu Ş t irbey sus ţ inut de Ionel Bră t ianu ş i de al ţ i polit icieni l-au convins în sfârş i t pe Rege să- l numească pe generalul Averescu comandantul Armatei a II-a.

La 25 septembrie generalul Alexandru Averescu este numit , din nou, Comandant al Armatei a II-a. Sosit la

86

Buş teni, unde era situat Cart ierul General al Armatei găsi acolo doar un locotenent de serviciu, ş i care nu avea nici cea mai mică veste privind si tua ţ ia t rupelor Armatei a II-a. Împreuna cu maiorul Ressel , devotatul , curajosul ş i inteligentul său şef de cabinet , s-au aşezat la telefon ş i în t imp de două ore au stabil i t unde se aflau Divizi i le Armatei a II-a, ş i prin ele Averescu a reuş i t să s tabilească s i tua ţ ia trupelor de pe tot frontul . De la prizonieri află aproximativ si tua ţ ia trupelor inamice.

Averescu a notat atunci: „Nu am nici t impul, nici talentul necesar, pentru a reda cu condeiul haosul ş i deprimarea care am găsi t-o în mijlocul acestei nenorocite Armate. Fa ţă de această s i tua ţ ie , mi-am pus întrebarea dacă voi izbuti să restabilesc ordinea‘?”

La ora 3 noaptea a redactat o serie de instrucţ iuni clare, prin care se ordona: rezisten ţă la l imită , fără cel mai mic gând de retragere. Aceste instrucţ iuni-dispozitiv decurgeau din experien ţa de luptă pe care o acumulase ş i din faptul, că ş i inamicul este obosit ş i s lei t de puteri .

A depistat încă o boală a Armatei: comandan ţ i i erau domina ţ i de sentimentul fr ici i . La cea mai mică presiune a inamicului , erau gata de retragere. Cu aceş t i comandan ţ i ş i hotărî să lucreze Averescu care se deplasa pe l inia întâi ş i s ta în tranşee în plină statură . De câteva ori gloan ţele i-au trecut pe lângă urechi, însă el nu se aplecă , dând pildă la to ţ i : ofi ţeri ş i solda ţ i . Pilda nu tocmai bună a generalului a condus totuş i în cele din urmă la o schimbare treptată de moral. Ofi ţerii nu se mai încumetau să ordone la întâmplare retragerea, iar solda ţ i i îş i spuneau, că dacă Generalul Averescu nu se apleacă fără rost în fa ţa gloan ţelor, noi ce, suntem mai fr icoş i?

La 26 septembrie 1916 generalul Averescu înaintează Regelui un raport , în care arată de ce a ordonat retragerea în defi leuri : s tarea deprimantă a trupelor, superioritatea art i leriei grele de care dispunea adversarul . Totodată a cerut să- i f ie tr imise Divizii le promise, sau Divizia de vână tori rusă .

87

Toate for ţele dislocate în Carpa ţ i au trecut la defensivă . Această s i tua ţ ie a dispus Marele Cart ier General să formeze o nouă s tructură de comandament, Grupul de Armate „Nord”, compusă din Armata a II-a ş i Armata de Nord.

La 29 septembrie generalul Averescu a fost numit Comandantul Grupului. Însă MCG continua să t ransmită ordinele direct generalului Prezan, ignorându-l pe generalul Averescu.

… Aceasta era a cincea numire în mai pu ţ in de 2 luni.

Sună personal Regele Ferdinand. - Domnule Averescu, doresc să prezenta ţ i cât mai

repede un proiect de opera ţ iuni ale Armatei a II-a ş i de Nord.

- În ţeles, Majestate. - Ş i încă una generale: îmi trebuie părerea dumitale

asupra opera ţ iunilor Armatei I . Starea ei mi-i clară . Gândi ţ i-vă la faptul că ar putea trece sub comanda dumitale.

- Se va îndeplini, Majestate. Am nevoie de generalul Constantin Prezan, Comandantul Armatei de Nord. Armata se retrage în dezordine pe tot frontul, însă el nu este la Cartierul său ş i nimeni nu ş t ie unde este. Se afla la Majestatea Voastră?

- Nu, nu e la noi, răspunse în grabă Regele. Averescu în ţelese că nu a greş i t .

- Dacă cumva vă sună , t ransmite ţ i - i să revină la Armata sa.

Primul lucru, ş i cel mai important cerut de Averescu de la comandan ţ i i de toate ranguri le a fost să reziste cu orice pre ţ . Apoi s-a deplasat în Valea Prahovei, pentru a organiza acolo o rezisten ţă solidă .

Pentru ocrotirea castelului Regal Peleş , Averescu s-a deplasat mai la Nord de Sinaia, însă n-a găsi t o astfel de pozi ţ ie favorabilă de apărare. În schimb, mai la Sud, la Comarnic, găsi o aşa pozi ţ ie , unde cu o bună organiza ţ iune se putea ob ţ ine o adevărată „încuiere” a vă i i . Împreună cu generalii Cotescu, Comandantul Corpului II Armată , ş i Arthur Vă i toianu, Comandantul

88

Diviziei 10, a organizat o cercetare amănun ţ i tă a vi i toarelor pozi ţ i i

La împuternicit pe generalul Vă i toianu, în care avea toată încrederea, cu organizarea pozi ţ i i lor de apărare. Acum se mai l iniş t i , ş t i ind că Arthur nu va permite inamicului să t reacă de pozi ţ i i le ocupate.

Pe al tă direc ţ ie , în valea Teleajenului , Averescu descoperi o pozi ţ ie de apărare mai bună ca cea de la Comarnic, împuternicindu-l pe Comandantul Corpului I Armată generalul Tănăsescu cu organizarea ei . Pe aceste două direc ţ i i era l iniş t i t . Î l neliniş tea doar direc ţ ia Bran.

În diminea ţa zi lei de 1 octombrie 1916 Averescu sosi la Bacău, la Cartierul General al Armatei de Nord, unde a avut o discu ţ ie aprinsă cu generalul Constantin Prezan. Din spusele lui Prezan retragerea este bine organizată . Însă din rapoartele Comandan ţ i lor de unităţ i , cu care Averescu făcuse cunoş t in ţă ş i din frazele scăpate de Prezan, în ţelese, că retragerea haotică a t rupelor a fost impusă de inamic dar ş i de sentimentul de fr ică fa ţă de duşman, stare care cuprinse toată Armata, de la soldat la general.

Averescu î i adresă Regelui un memoriu în care propunea renun ţarea la orice ofensivă , căci exista r iscul major ş i aproape iminent al spargerii frontului din Carpa ţ i . A apreciat că retragerea Armatei de Nord s-a produs ş i din cauza l ipsei de moral combativ dar ş i dotarea proastă . Pentru o ofensivă cu succes, a cerut dotarea suficientă a t rupelor cu art i lerie, cu mitral iere ş i cu ofi ţeri români, care luptau în Armata austro-ungară , ş i acum căzuseră prizonieri la ruş i .

Regele a ordonat să f ie folosi tă pedeapsa capitală în cazurile când unităţ i le se vor retrage fără ordine.

Până la sfârş i tul anului 1916, între Marele Cartier General ş i generalul Alexandru Averescu conflictul „a continuat să mocnească .” Dumitru I l iescu î i reproşa cinic lui Averescu nepricepere în conducerea trupelor.

În schimb, generalul Averescu vorbea deschis că colaboratori i Marelui Cart ier General în frunte cu Dimitrie I l iescu nu erau în stare să conducă nici t rupele

89

ş i nici Marele Cart ier , generând mereu doar debandadă ş i haos.

Situa ţ ia Armatei a II-a era cri t ică , f i ind atacată pe tot frontul . Cea mai puternică presiune inamicul punea la trecă toarea Predeal ş i pe culuarul Bran-Rucăr . Cucerirea acestor pozi ţ i i deschidea drumul spre Bucureş t i : scopul acestor atacuri .

Trecă toarea Predeal era apărată de grupul “Predeal” format din Divizia 21, comandată de generalul Lambru ş i Divizia 10, comandată de generalul Arthur Vă i toianu.

În urma unei noi restructurări , Grupului „Predeal” i s-a repart izat ş i Divizia 4 infanterie. Comandantul Grupului a fost numit generalul Constantin Costescu.

La 11 octombrie trupele române s-au repliat pe l inia de apărare cu axa Valea Azuga. Trupele germane ş i austro-ungare n-au putut străpunge această l inie de apărare.

Proiectul de opera ţ iuni , întocmit de Averescu, prevedea o fază defensivă , pe t impul căreia să se organizeze 6 divizi i , eşalonate în adâncime astfel , încât să se poată forma o rezervă de 10 divizi i , 4 din ele ruseş t i , care trebuiau să sosească . Apoi o ofensivă pe frontul: Braşov – Kezsdi – Vasarhely.

Divizia 22, comandată de generalul Razu, atacată de 5 batal ioane alpine la f lancul stâng, s-a grăbit să se retragă spre Câmpulung, creând o adevărată panică în rândul popula ţ iei , care ş t ia la ce se poate aş tepta de la unguri . Averescu a ordonat să se men ţ ină pozi ţ i i le pe l inia de apărare la Sud de Rucăr . A transferat Divizia 12 de la Ploieş t i la Câmpulung. Comandantul Diviziei , generalul Gă iseanu, primeş te 0rdinul ş i instruc ţ iunea de la Averescu de a executa o viguroasă contraofensivă asupra f lancului stâng al inamicului ş i la s tânga Diviziei 10 comandată de Arthur Vă i toianu.

Un batalion inamic, apărut la Tabla Bu ţ i i , a făcut să se retragă Divizia a 3-a, comandată de generalul Niculescu.

La 4 octombrie i s-a pus la dispozi ţ ie Divizia a 3-a rusă , ca rezervă la apărarea Bucureş t iului . Comandantul ei s-a ară tat un om cu sânge rece, „un sclav al datoriei”.

90

La data de 7 octombrie Averescu notează „…Am avut vizi ta generalului francez Berthelot . Nu ş t iu dacă a fost simplă poli te ţă sau sinceri tate, dar a împăr tăş i t în totul , absolut în totul , vederi le mele: necesi tatea de a reorganiza trupele, de a crea o rezervă puternică ş i de a îndruma cu ea o ofensivă viguroasă . Crede dânsul că în urma acestei ofensive, ajunş i la debuşeurile mun ţ i lor, să ne oprim, pentru a duce tot disponibilul pe frontul de Sud. Preluarea proiectului meu de la începutul lui septembrie!”

Generalul Gă iseanu a propus să se amâne ofensiva. Lui Averescu i se păru că generalul n-are încredere în biruin ţă . „Cu o astfel de dispozi ţ ie nu se câş t igă bă tă l i i le , generale!” î i spuse Averescu. Gă iseanu a fost schimbat pe loc cu generalul Cotescu.

„Ce sărăcie de oameni la treabă , ş i ce belşug la preten ţ iuni!” se gândi Averescu.

…Pentru atacul de la Nămăeş t i totul era acum pregă t i t aşa, încât izbânda era mai mult ca asigurată . Dar via ţa, oamenii î l mai loviră o dată dur pe Averescu. La ora 1 spre diminea ţă , primi ordin să t ransfere Divizia rusă de puşcaş i la Dobrogea, unde si tuaţ ia era, chipuri le, cri t ică .

Ce era? Necunoaş terea si tua ţ iei de că t re MCG, trădare sau răzbunare? Nici în t impul războiului duşmanii să i nu se astâmpără!

Însă „neplăceri le” din această zi nu se terminaseră . Plasarea nepotrivită a t rupelor Armatei de Nord, în care trecă toarea Oituz a rămas păzită doar de… cavalerie.

Pe acolo ş i a fost atacat f lancul stâng al acestei Armate.

Speriat ş i , fără să analizeze situa ţ ia ş i fără să- i raporteze lui Averescu, încă lcând astfel subordonarea generalul Prezan, telegrafie direct la MCG, anun ţând că se află într-o si tua ţ ie cri t ică ş i că cere ajutor.

Averescu i-a cerut de urgen ţă lui Prezan un raport amănun ţ i t ş i urgent privind situa ţ ia trupelor sale ş i lămuriri vizând faptul adresăr i i acestuia direct la MCG. Generalul Prezan î i răspunse cu arogan ţă că face ce crede de cuviin ţă în Armata lui. Averescu î i răspunse

91

calm că aş teaptă cele cerute în maxim două ore. După care închise telefonul.

Armata a II-a se pomeni cu trei ofi ţeri francezi , care aveau experien ţa de doi ani de război. Un infanterist , un art i lerist ş i un mitral ior. Comandan ţ i i s-au dovedit a f i ofi ţeri de ispravă .

Efectul retrageri i t rupelor ruseş t i s-a resim ţ i t imediat . Germanii au ocupat imediat înă l ţ imile părăsite, de pe care urma să înceapă a tacul principal al t rupelor române. Planul, gata pregă t i t nu mai putea f i înfăptuit . Averescu caracteriză scurt ac ţ iunile MCG printr-o frază scurtă : „Nu au simţul reali tăţ i i .”

Marele Cart ier General , unde a fost invitat generalul Averescu, întocmea planul de evacuare a Olteniei ş i o parte a Munteniei . Era prezent ş i generalul Prezan, care se deplasase la Bucureş t i fără să anun ţe Cartierul General al Grupului de Nord. Dacă acesta ar f i fost în armata germană , ar f i fost scos imediat din funcţ ie ş i arestat iar tr ibunalul mili tar î i pecetluia clar soarta. Era în data de 10 octombrie 1916.

Întors la Cartier , Averescu primi raportul comandantului Diviziei 21, generalului Lambru, că apărarea pozi ţ i i lor de la Predeal fără for ţe noi este imposibilă . A ordonat încă odată că gândurile oricărui comandant să f ie legate doar de păstrarea pozi ţ i i lor, de rezisten ţă necondi ţ ionată .

11 octombrie 1916. Situa ţ ie grea la Câmpulung ş i la Predeal . Din

efectivul Diviziei 21 au rămas numai 2 400 de oameni. Chiar ş i cei 7000 de solda ţ i t r imiş i din diferi te unităţ i , nu puteau face fa ţă si tua ţ iei . Numai Divizia a 10-a la Câmpulung a generalului Vă i toianu sta neclint i tă . Însă exista primejdia de a f i încercuită . A ordonat retragerea spre Azuga, cu condi ţ ia că va fi executată ca o schimbare de pozi ţ i i . A raportat la MCG. Primi o telegramă semnată de Rege, o telegramă comică , care va rămâne în istoria mili tară română ca dovadă că Marele Cartier General , ş i Regele, în momentele cruciale ale ţăr i i , „tră iau în nori”.

92

Prin ordinul său, generalul Averescu î l numi pe generalul Arthur Vă i toianu Comandantul Corpului II , care a doua zi raportă că s i tua ţ ia la Predeal nu e atât de grea, încât să f ie nevoie de retragere. Acest lucru se datora ş i ofensivei din ajun a Diviziei 10, comandată încă de generalul Vă i toianu, care l-a făcut pe inamic să f ie mai pu ţ in activ la Predeal .

13 octombrie 1916. La aripa stângă a frontului inamicul a spart frontul .

Marele Cart ier General era alarmat. Averescu pleacă imediat la Câmpulung. Trecând prin Târgoviş te, se întâlni cu generalul Cotescu, care se pregă tea de fugă . Însă aflând că generalul Averescu pleacă încolo, a mers ş i el . Era aş teptat de generalii Gă iseanu ş i Razu.

După ce luă cunoş t in ţă de si tua ţ ie, ordonă să se atace prin spăr tura făcută . Un atac victorios. Imediat s i tua ţ ia se îmbună tăţ i considerabil . Primejdia a fost înlă turată definit iv.

Seara, la ora 10, porni înapoi. La marginea oraşului se opri . O femeie se apropie de automobil ş i spuse: „. . .Am auzit că avem un general mare, grozav de tot, pune săracul pieptul în toate păr ţ i le pentru noi , î i zice Averescu.” Generalul Mărdărescu, care se afla ală turi , o întrebă dacă nu doreş te să- l vadă pe acest general . Averescu î i şopti că nu e nevoie.

A stat de vorbă cu ofi ţeri i francezi . Intel igen ţ i ş i instrui ţ i , cu o bogată experien ţă mil i tară ş i de război. Le l ipsea, însă , ca majori tatea ofi ţeri lor români sim ţul reali tăţ i i , sim ţul practic. Cunoaş terea „termenului”. Armata franceză ţ inea front de 500 km cu un efectiv de 80 de Divizi i , pe când Averescu ţ inea frontul de 140 km numai cu 8 Divizi i schelete. O Divizie franceză , bine dotată , cu un efectiv completat conform normelor de război, acoperea un front de 6 km, iar una română , cu un efectiv departe de a f i în normă , prost dotată , de 18 km. Aşa că sfaturi le ofi ţeri lor francezi nu aveau nici o valoare.

93

15 octombrie 1916. Generalul Averescu notează „Două luni de război.

Numeroase înfrângeri . 25% din efectiv scos afară din luptă . Războiul adus în ţară . O parte din teri toriu pierdut ş i absolut nici o victorie. La Dobrogea s-a pierdut ş i l inia Cernavodă – Constan ţa.

Faptele însă vin îndată ş i se răzbună în mod crud ş i brutal . Nenorocire, numai că răzbunarea este mai mult pe spinarea ţari i decât pe a vinova ţ i lor. . .

Am fost propus din nou la func ţ ia de Şef al Marelui Cart ier General . Însă s-a opus maiorul Rosett i . Trebuie să- i mul ţumesc cu ocazia. Totuna refuzam, ca ş i prima oară . Interesant este însă faptul , ce rol important are sau se atr ibuie unui maior, în tragedia ce se desfăşoară în ţară .”

18 octombrie 1916. Generalul Averescu notează : , , Astăzi atac serios la

grupul Predeal . Mai ales contra Diviziei care este în pozi ţ ie la Vest de Azuga. Inamicul a reuş i t a pune picior în centrul Diviziei , pe punctul de ramificare a celor două coarne ale Clăbucetului.

A venit la mine prietenul ş i pământeanul meu generalul Arthur Vă i toianu. Este sfârş i t de oboseală . Am căutat să- i r idic moralul , care de al tfel nu este scăzut, dar se resimte de oboseală f izică .

Părerea lui este că după restabil irea si tua ţ iei la Divizia a 10, să contra-atace cu întregul Grup între muntele Cleş tele ş i Clăbucetul Taurului inclusiv, deci că lare pe Valea Prahovei, cu ac ţ iuni secundare spre Unghia Mare ş i spre Predeluş . Nu numai atât , dar ideea lui este chiar că t rupele noastre sunt mai de nădejde în atac decât în apărare. Nu împăr tăşesc această părere, dar am admis atacul , dispunând să part icipe la el ş i detaşamentul din Valea Doftanei (de la Predeluş . )”

Atacul întreprins de Vă i toianu a condus la succes ş i t reburi le mergeau acum bine. Dar… până germanii n-au întrodus Divizia 187 de la Bratocea-Predeluş . Atacul a fost respins. Generalul Vă i toianu s-a convins de valoarea ofensivă a unor trupe l ipsi te de cadre ş i di luate

94

peste marginile admisibile. Despre care ofensivă victorioasă poate fi vorba, dacă la regiment nu a rămas nici un ofi ţer superior, când comandantul de Divizie trebuie să ia un maior din al tă parte ş i să- l pună să comande regimentul , iar un batal ion este comandat de un locotenent de rezervă , plutonieri i comand companii le.

21 octombrie 1916. O si tua ţ ie extrem de grea la Predeal . Nem ţ i i ,

bulgari i si turcii (cetăţeni români) din Regimentul 1 s-au predat. Regimentul 6 vână tori , la care urgent s-a , , îmbolnăvit" comandantul, s-a împrăş t iat .

Averescu cheamă la telefon pe generalul Vă i toianu, î i spune cuvinte de îmbărbă tare, făgăduindu-i ajutoare.

Au fost adunate: Regimentele 61 din Divizia 21, 2 vână tori din Divizia 3, unul din Divizia 16. Însă aceste trupe erau obosite si dezorganizate. Averescu ia legă tura cu MCG, însă acolo dădu doar de maiorul Rosett i care î i răspunse că , din datele lui, nu putea conta pe ajutoare. Alt răspuns din partea acestui maior, Averescu nu aş teptase.

În cursul nop ţ i i soseş te un raport detal iat de la generalul Vă i toianu, în care arată s i tua ţ ia se prezenta aşa cum este. Averescu l-a tr imis pe generalul Mărdărescu cu raportul generalului Vaitoianu la Marele Cartier General. Acelaş i răspuns, ş i tot de la… maiorul Rosett i .

29 octombrie 1916. I .G. Duca, adversarul poli t ic mai vechi al lui

Averescu, a apreciat , totuş i că Averescu a reuş i t să redreseze si tua ţ ia de la Armata a II-a, care a rezistat pe al iniatul Predeal-Câmpulung, în fa ţa trupelor generalului Falkenhaym, care trebuia să s trăpungă bariera Carpa ţ i lor . Duca scria: „Sunt dator să recunosc, că Averescu a condus toate aceste operaţ iuni cu metodă ş i cu sânge rece care înviora pe to ţ i ce-i apropia ţ i”.

Constantin Argetoianu scria: „Averescu, întors la Armata a II-a, a început a drege ce str icase generalul

95

Cră iniceanu. Apoi s-a înfipt în pământ cu trupele lui , ş i toată lumea cunoaş te îndără tnica rezisten ţă pe care a opus-o treceri i inamicului atâta vreme la Dragoslavele, la Predeal ş i pe valea Buzăului”.

Situa ţ ia Armatei I-a se înrăutăţ i considerabil , în pofida dârzei rezisten ţe a marilor unităţ i ale Armatei a II-a. Inamicul formase trei grupăr i , scopul cărora era ocuparea Bucureş t iului. Un grup a reuş i t să t reacă Dunărea pe la Zimnicea.

Averescu pleacă spre valea Doftanei pentru a face o recunoaş tere în teren în vederea unei ofensive pe acolo cu Divizia 21, în contra stângii t rupelor inamice din Valea Prahovei.

L-a convocat acolo ş i pe Comandantul Corpului III de armată cu şeful său de stat major. Cea ţa deasă de a doua zi i-a împiedecat să se deplaseze nemijlocit în teren. Au discutat pe bază de hăr ţ i .

Întors la Cartierul său, i se comunică că mâine vine în vizi tă Prin ţul Carol, care voia să meargă pe front , la Sinaia.

30 octombrie 1916. Prin ţul Carol a vizi tat Divizia 21, trecând în revistă

un regiment de infanterie. La Sinaia s-a urcat pe stânca Franz Iosef ş i de acolo

a privit duelul de arti lerie. „Nu era un duel puternic, însă era interesant.”

Întorş i la tren, Prin ţul a dori t să vorbească între patru ochi. Averescu în ţelese că această întrevedere ş i este scopul principal al vizi tei . Se pricepea cam despre ce i-a vorbi Prin ţul.

Câteva zile în urmă , Averescu i-a tr imis generalului Ionescu o scrisoare în care descria si tua ţ ia reală din Armata de Nord, care intra în Grupul de Nord, comandat de Averescu. A aminti t în ce stare catastrofală se găsea Armata de Nord, comandată de generalul Prezan, când Averescu preluă comanda Grupului . Cu eforturi extreme, Averescu făcu regulă în această armată .

MCG, tot ce s-a făcut la această armată de Averescu, a pus ca f i ind meritul lui Prezan, ş i l -a dat

96

drept exemplu de urmat. Scrisoarea nimeri la Rege, care cu toată s t ima sa fa ţă de Prezan, a cerut lămuriri .

Prin ţul începu să lămurească că „această chestiune nu s-a interpretat cum se cuvenea, că aici era vina colaboratori lor MCG”, iar Prezan nu aspiră la nimic.

1 noiembrie 1916. MCG a tr imis un grup de ofi ţeri ruş i în cal i tate de

consil ieri tehnici în art i lerie. Împreună cu cei francezi , care tot nu făceau nimic, se adună în final „o companie bună” vorba lui Averescu.

„Ferici ţ i sunt acei generali care nu au ce face cu ofi ţerii , ş i î i t r imit să nu facă nimic!” se gândi Averescu.

Divizia 21 urma să înceapă contraofensiva, când, de la MCG, veni brusc ordinul de a se scoate în rezervă t rei divizi i!

Averescu notează : „Frontul pârâie în toate păr ţ i le ş i mie mi se cer să retrag trei divizi i . Cât de dezvoltat este sim ţul reali tăţ i i în noii consilieri de la Marele Cart ier General?

Am respins, ară tând cum stau lucruri le, ce se poate face ş i ce nu, ş i am cerut hotărârea în privin ţa ofensivei din valea Prahovei .”

4 noiembrie 1916. Ajuns la Câmpulung, Averescu ordonă ofensiva.

Frontul s-a rectif icat , inamicul a fost izgonit din satele ocupate, ş i t rupele române au preluat pozi ţ i i le pierdute.

Situa ţ ia de front s-ar f i îmbună tăţ i t sub toate raporturi le.

În Oltenia însă t reburile mergeau prost de tot. Inamicul se afla la sud de Târgu-Jiu! Iar în valea Oltului , pe l inia Că l imăneş t i -Şuici! Mult prea mult ş i mult prea rapid…

Averescu notează : „Acum câteva zile, generalul Berthelot îmi spunea că s i tua ţ ia este excelentă în Oltenia! Cui trebuiesc astfel de consil ieri?”

Ofensiva rusă , atât de mult reclamată ş i de aş teptată de to ţ i , se amână încă pe 10 zile. . .

5 noiembrie 1916.

97

Sosi Prin ţul Carol înso ţ i t de colonelul Petin. Prin ţul începu să vorbească despre si tua ţ ia nenorocită din Oltenia, terminând cu faptul că MCG cere absurd de la el două divizi i pentru a le transmite Armatei I . Colonelul Petin începu să vorbească afişând un pafos de mare strateg, ş i spunând fără să ezi te că Averescu are destule for ţe ş i că t rebuie să cedeze două divizii .

Averescu răspunse ca întotdeauna, calm: „Domnule colonel , d-stră greş i ţ i când spune ţ i că am

divizi i la dispozi ţ ie . Eu nu am nimic. Toate divizi i le Armatei române apar ţ in Comandamentului de Căpetenie. Eu comand prin delega ţ ie de la Majestatea sa Regele, numărul de divizi i ce mi le dă . Dacă Comandamentul de Căpetenie, care cunoaş te situa ţ ia generală , crede că se pot lua de la mine două divizii , să ordone ş i eu execut. Însă vă rog să lua ţ i aminte că numai luarea Diviziei 21 descoperă Bucureş t iul .”

Prin ţul ş i Petin parcă luaseră apă în gură . Tăceau. 6 noiembrie 1916. Averescu notează : „Evenimentele din Oltenia iau

din ce în ce mai mult caracterul catastrofei . Trupele noastre se retrag în dezordine, inamicul înaintează cu repeziciune. Pe când noi facem războiul cu totul dezorienta ţ i , ei î l fac în modul cel mai judicios posibil!

Văzând situa ţ ia din Oltenia, cât ş i progresele realizate de germani în valea Oltului , am dat Corpului II armată ordin ca să pregă tească o l inie de rocadă între Vă i le Râul Târgului ş i a Dâmbovi ţei , care să permită mişcăr i mari de trupe.

Îmi sângerează inima ş i durerea mea este cu atât mai mare, cu cât sunt convins, că toate aceste nenorociri ar f i putut f i evitate.

Fără să f i făcut un război stră luci t , din cauza nepregă t i r i i noastre, totuş i am fi putut face unul onorabil! . . .

Vor f i oare pedepsi ţ i cr iminalii?. . . ”

98

8 noiembrie 1916. Craiova a fost ocupată de inamic. For ţele principale

se retrag împinse numai de patulele inamice. Starea morală a trupelor este dezastruoasă . Panică . . .

Averescu notează : „Oltenia este ca ş i pierdută . Îmi sângerează inima de durere ş i revoltă!

Ne găsim în fa ţa unei fatal i tăţ i . . . De doi ani ne pregă t im de război! Pe mâinile cui a

fost lăsată această pregă t ire? Sunt numai ei vinovaţ i? Dar acei care au asistat la

pregă t i rea. . . noastră fără să reac ţ ioneze? Nu sunt oare tot atât de vinova ţ i?

Suferim soarta pe care o merităm! Trebuie să recunosc că sunt ş i eu vinovat. Mai pu ţ in

ca mul ţ i al ţ i i , dar vinovat . Am vorbit , dar n-am vorbit destul!”

10 noiembrie 1916. Sosi M. Contacuzino, care tot voia să f ie asigurat de

Averescu că „si tua ţ iunea” nu se va schimba spre rău, ş i să- i spună de ce nu crede în succesul for ţelor concentrate de Berthelot.

Aduse zvonul că , uimitor! cavaleria română (care, chipuri le, avea în dotare ş i 6 automobile bl indate, care apoi s-au dovedit a f i doar două) a executat un atac „nemaipomenit până atunci în istoria războaielor”.

Averescu, care î l cunoş tea bine pe Berthelot , i-a răspuns, că Berthelot poate fi un bun comandant de Corp de Armată , ca executor în subordine. Însă ca strateg e zero.. . „Credem uşor pentru că ne l ipseş te sim ţul reali tăţ i i , sim ţ cu atât mai necesar nouă , cu cât natura ne-a înzestrat cu o imaginaţ ie care nu cunoaş te margini. . . Nemul ţumit de scepticismul meu, Contacuzino, cu care eram prieten, pleacă supărat . . .” – notează Averescu.

11 noiembrie 1916. Inamicul formase trei grupări , scopul cărora era

ocuparea Bucureş t iului. Un grup a izbuti t să t reacă Dunărea pe la Zimnicea.

99

Marele Cart ier General , la interven ţ ia generalului francez Henri Berthelot , şeful Misiunii Franceze în România, hotărî să angajeze o bă tă l ie mare pe Câmpia Română , pentru a apăra capitala. „Bă tă l ia cea mare, cea hotărâtoare”, cum era apreciată .

Pentru acest scop, la 11 noiembrie 1916 a fost format Grupul de Armate „Prezan”, compus din Armata I-a, Grupul Apărări i Dunăr i i , Divizi i le 21 ş i 9 infanterie, al te mari unităţ i ş i unităţ i aflate în refacere. Comandantul acestui Grup a fost numit generalul Prezan.

15 noiembrie 1916. Evenimentele se desfăşoară cu o repeziciune care nu

este deloc surprinză toare, dar iau din ce în ce un caracter de „nemărginită gravitate”, vorba lui Averescu. Inconş t ien ţa celor ce conduc opera ţ iunile trupelor române uşurează sarcina inamicului, căci acolo unde se putea opune rezisten ţă , se ordona retragerea, iar acolo unde ar f i putut f i retragerea, t rupele o luau la fugă .

Armata I-a se retrăgea în grabă , descoperind f lancul stâng al Armatei a II-a. La ora 18 detaşamentul de legă tură cu Armata a I-a se retrăsese la circa 35 km în spatele f lancului stâng al Armatei a II-a, numai sub presiunea a două batalioane inamice.

Averescu, care aş tepta ordinul MCG de a se retrage, care aşa ş i nu a mai sosit , ordonă retragerea în primul rând a art i leriei grele. Comandan ţ i lor de unităţ i le-a înmânat „tabela de mişcare” cu o schi ţă explicativă în t impul marşului de retragere.

17 noiembrie 1916. „Marea bă tă l ie”, cum o numise generalul Berthelot ,

care a inspirat această bă tă l ie , ori opera ţ ia de la Neajlov-Argeş a început. Însă Grupul de Armate „Prezan”, prost si tuate pe pozi ţ i i , prost organizate, n-au ţ inut piept inamicului . Ordinele generalului Prezan, care pierduse pârghiile de conducere a Armatelor Grupului , erau contradictori i . Unităţ i le mari primeau ordin să atace imediat , iar peste câteva ore primeau alt ordin:

100

deja să se retragă . Comandan ţ i i nu mai ş t iau cum să procedeze…

19 noiembrie 1916. Averescu notează : „Zvonurile de izbândă s tră luci tă

persistă . Astă seară am avut vizi ta Regelui la tren. M.S. este

în drum spre Buzău, noul punct ales pentru instalarea Marelui Cart ier General .

Regele crede că mâine va trebui ca masa de manevră a generalului Prezan să f ie îndreptată spre Nord, pentru ca să degajeze Armata I .

Prin ţul Carol crede că este mai bine să f ie lăsată să înconjure de tot pe inamic la Sud ş i numai în urmă să f ie dusă spre Nord.

Ascultam ş i mă întrebam dacă nu visez! Mase de manevră cu adună turi de trupe! Atacuri învă luitoare într-o direc ţ iune ş i apoi stânga împrejur în direcţ iune opusă .”

21 noiembrie 1916. „Marea victorie anun ţată s-a sfârş i t cu un desăvârş i t

f iasco! Înfrângere complectă în „marea bă tă l ie” de la Câmpia Română! Nici nu mai am sânge rece necesar, pentru a scrie mai departe! Prin ţul Carol mi-a adus ordinul de retragere din Valea Prahovei.

. . .Opera ţ ia va f i cu atât mai grea, căci dacă Corpul II armată nu va putea să oprească pe inamic, f lancul grupului Predeal va rămâne foarte expus.

Pentru care cuvânt s-a întârziat atâta t imp? M-am strămutat la Mizil . Prima zi de retragere

relat iv bună . Corpul II cedează însă mai repede decât este necesar.” – notează Averescu.

Prin ţul moş tenitor Carol, după ce aduse ordinul Marelui Cart ier General de retragere, cu anturajul său s-a pus pe băut, invitând ofi ţerii superiori ai Armatei , femei. Unităţ i le mari ale Armatei , rămase astfel fără conducere, într-o stare morală deprimată , căci t rebuiau părăsi te pozi ţ i i le bine amenajate, pe care le apărase cu

101

atâta dârzenie, cu jertf ire de sine. Trebuiau incendiate sondele, ca să nu rămână inamicului.

Averescu mai notează : „În această atmosferă groaznică a t rebuit , la ora 9, să ordon şefi lor de Corp să se retragă de la masa cu Prin ţul, ca să execute ordinele. Prin ţul a stat la masă până la ora 2 diminea ţa. Patrulele inamice erau la 20 km. Era dezgustă tor.”

27 noiembrie 1916. Retragerea continuă . La Buzău vine o parte din

Corpul VIII de armată rus. Se aş tepta ş i sosirea unui Corp de cavalerie rusă cu 3 divizii .

Averescu notează : „Divizia de cavalerie rusă s-a pus în marş de aici la Mizil . Mâine va intra în luptă . Divizia de infanterie va mai întârzia din cauza încetinelei t ransporturi lor .

Totul func ţ ionează de minune! (Ironic amară) . Este o debandadă generală : a vedea puhoiul de

fugari e ş i dureros ş i revoltă tor. Am pus baraje peste tot, pentru a-i opri pe fugari .

Dezagregarea face progrese văzând cu ochii . Cei care au pregă t i t războiul pot să se fel ici te.” 2 decembrie 1916. Din ini ţ iativa generalilor Berthelot ş i Beleaev, şefi i

misiunilor mili tare franceze ş i ruse, generalul Constantin Prezan a fost numit Şeful Marelui Stat Major, după cum începu să se numească Marele Cartier General .

Regele î l propuse la acest post pe generalul Alexandru Averescu, spre asta înclina ş i generalul rus Beleaev. Însă acestei numiri i s-a opus cu înverşunare generalul francez Berthelot , care se credea mare strateg. Averescu spuse anterior, public, că generalul Berthelot este capabil să comande cu minim succes cel mult un Corp de Armată , în subordine.

Iată cine hotăra soarta României! Averescu a considerat această numire un dezastru

pentru conducerea Armatei române, înfăptuit de duşmanii să i , l iberalii lui Ion I . C. Bră t ianu, care n-au admis ca la conducerea Armatei să se afle Averescu, omul din partea opozi ţ iei .

102

„Chiar ş i acum, când apa a trecut ş i de gât, se numeş te un şef de Stat Major al Armatei , un ofi ţer meri tuos în Armata geniului, dar care nu a servit măcar o zi în Statul Major”, scria Averescu. Nu era răutăcios. Era obiectiv.

Generalul Berthelot este însărcinat cu reorganizarea unităţ i lor scoase de pe front.

Generalul Averescu a fost renumit Comandantul Armatei a II-a ş i a Grupului de Armate Nord, în componen ţa căruia intra ş i Armata a IV-a rusă .

Generalul rus Saharov a fost numit ajutorul Regelui, iar Regele, Comandantul tuturor for ţelor de pe frontul român. Cu alte cuvinte, Regele va avea comanda nominală , iar cea efectivă se va exercita de generalul Saharov. Armata română înglobată în cea rusească . „Şeful de Stat Major român e o f ic ţ iune, iar organizator al Armatei române un stră in, un francez.”

Averescu notează cu amărăciune vădită : „Iată unde am ajuns din cauza dorin ţei noastre stupide de a inventa oameni.”

5 decembrie 1916. După înfrângerea ruş inoasă de la Câmpia Română a

Grupului de Armate „Prezan”, condusă de Constantin Prezan, marile unităţ i ale acestui Grup s-au pus pe fugă . Comandantul acestui Grup trebuia dat tr ibunalului mili tar , însă spre marea mirare a tuturor a fost numit şeful M.St.M al Armatei române. El ş i a cedat Bucureş t iul germanilor, care l-au ocupat la 5 decembrie.

7 decembrie 1916. La această dată frontul se găsea pe al iniamentul

Carpa ţ i i Oriental i-Râmnicu Sărat-Viziru. Până la Valea Slănicului era dislocată Armata a 9-a rusă , comandată de generalul Leci ţki. Pe Valea Slănicului ş i mai la Est până la Racovi ţeni era dislocată Armata a II-a. La stânga ac ţ iona Armata a IV-a rusă , comandată de generalul Ragoza.

103

10 decembrie 1916. Pe al iniamentul ocupat de Grupul Armatelor de

Nord , la 9 decembrie, inamicul a întreprins un atac bine pregă t i t , cu for ţe masive. Armata a 9-a rusă n-a rezistat ş i începu retragerea, dezgolind f lancul drept al Armatei a II-a. Armata a IV-a rusă a rezistat la primul atac, însă la 13 decembrie începu retragerea, dezgolind ş i f lancul stâng al Armatei a II-a Române, care însă nu s-a mişcat din loc, apărând cu dârzenie pozi ţ i i le.

La 14 decembrie 1916, Marele Stat Major al Armatei române a ordonat retragerea.

La Tecuci generalul Averescu a avut o întrevedere cu Comandantul Armatei a IV-a rusă , generalul Ragoza, cu care era în rela ţ iuni strânse de veche prietenie. Au vorbit ş i de starea lucruri lor de pe front.

„Am impresia, notează Averescu, că t recând conducerea superioară de fapt în mâinile ruş i lor, lucruri le vor merge mai bine. Va înceta di letantismul, ş i s im ţul reali tăţ i i va lua locul zvârcolel i lor teoretice. Din nenorocire, sosirea ajutoarelor suferă întârziere, căci l ini i le ferate ruseş t i , mai cu seamă ale noastre, de-abia dacă pot sat isface trebuin ţele curente.”

17 decembrie 1916. Dar generalul Ragoza, deş i promise o rezisten ţă

îndără tnică , cedează pozi ţ i i le cu o grabă nejust ificată . La Râmnic Divizia 15 rusă a avut de suferi t suficient , însă ş i inamicul a rămas cu puteri le epuizate. Ca să oprească fuga Armatei a IV-a rusă , Averescu a întări t-o cu Divizia 6 română .

Averescu notează : „Am fost astăzi de m-am fotografiat , ca amintire de pe hotarul dintre Muntenia ş i Moldova.

Când îl voi retrece înapoi?! Marele Cart ier General îmi ordonă să-mi strămut

cart ierul!” 22 decembrie 1916. Inamicul a declanşat o nouă ofensivă , având ca scop

ocuparea Măgurii Odobeş t i lor.

104

Reorganizarea Armatei române, care înregistrase pierderi enorme în efectiv, a fost stabil i tă prin Instruc ţ iunea secretă din 22 decembrie 1916. Scopul acestei reorganizăr i a fost reducerea numerică a efectivului în concordan ţă cu posibili tăţ i le materiale, ceea ce generalul Averescu propunea, încă la începutul războiului, prost pregă t i t . Atunci se presupunea o îmbună tăţ i re semnificativă a dotăr i i Armatei , în special prin importul de mari canti tăţ i de armament, muni ţ i i ş i tehnică de luptă din Fran ţa.

Ruş i i au propus ca reorganizarea Armatei române să se desfăşoare „la Est de Nistru”, adică pe teritoriu rusesc. Generali i Averescu ş i Prezan s-au opus categoric acestei propuneri . Însă ruş i i insistau. Atunci generalul Prezan a propus o al ternativă : reorganizarea să aibă loc pe teritoriul Basarabiei . Dar guvernul român se opuse ş i acestei idei , deloc ferici te reorganizarea urmând a se face pe teri toriul român.

Refacerea for ţelor mili tare în afara teri toriului na ţ ional amenin ţa suveranitatea ţăr i i . Insti tu ţ i i le de stat , fără prezen ţa for ţelor proprii , deveneau niş te instrumente în mâinile ruş i lor.

24 decembrie 1916. Generalul Averescu notează : „Cea mai urâtă zi din

cursul companiei ş i poate din via ţă chiar ! Brigada colonelului Sturdza s-a retras fără cauze aparente, precipitat ş i fără a mă preveni la t imp, astfel că a lăsat un gol între el ş i Divizia 15, comandată de generalul Grigorescu.

Austro-germanii au profi tat . Patrulele lor sunt deja la Pralea. Dacă nu parez repede lovitura l inia Trotuşului este amenin ţată foarte serios.

Am dispus să meargă la Pralea: Divizia I de Don, ce mi-a pus-o Armata IV rusească la dispozi ţ ie . Opera ţ ia se execută chiar în noaptea aceasta. Tot în noaptea aceasta s-a pus în mişcare în aceeaş i direc ţ ie ş i pe acelaş i drum, prima brigadă a Diviziei a 7-a, pe care o scot de pe front de la aripa stângă a Armatei II-a, unde sunt înlocuite de trupe ruseş t i . Brigada a doua va urma mâine.

105

Formez un grup din Divizi i le 15, 7, 12, brigada de grăniceri română ş i Divizia I Don, sub comanda generalului Grigorescu, pentru a restabili frontul nostru, pe culmele de la Sud de Zăbrău ţ i , împingând pe duşman din direc ţ ia Pralea.

A trebuit , cu toate acestea, să-mi compun o mină l iniş t i tă la pomul de Crăciun!. . .”

25 decembrie 1916. Inamicul a ocupat Focşanii ş i Bră i la. Generalul

Ragoza s-a retras de pe l inia Putna pe stânga Siretului . Sosi la dest ina ţ ie Divizia I Don, brigada 1 din Divizia 7-a. Cu corpul de cavalerie Keller , pus la dispozi ţ ia sa, Averescu spera să astupe spărtura făcută de retragerea lui Sturdza. (Ulterior s-a dovedit că „retragerea” a fost de fapt o trădare bine organizată . )

Averescu i-a scris generalului Prezan, Şefului M.St.M, cerând ca colonelul Sturdza să f ie retras de pe front. Nu primi nici un răspuns…

Mare a fost mirarea lui Averescu ş i a al tor generali ş i ofi ţeri , când colonelul Sturdza a fost numit de Prezan comandant de Divizie!

31 decembrie 1916. „Se încheie anul: urât , posomorât”, notează

Averescu. Constantin Prezan nu avea studii le, cultura ş i

talentul lui Averescu, nu avea acea enormă capacitate de muncă cu care era înzestrat Averescu, dar s-a dovedit a f i un mili tar destoinic. Destoinic pentru a f i umbra lui Averescu.

Generalul Averescu nu pierduse nici o bă tă l ie, pe când generalul Prezan a pierdut lupta Bucureş t iului, cedând inamicului capitala. Poate că această vină nu este numai a lui , ci ş i a generalului Berthelot , care se considera el însuş i un „geniu” în mili tăr ie, ş i se amesteca în conducerea trupelor. Averescu nu-l agrea pe Berthelot , î l ţ inea departe de întocmirea opera ţ iunilor mili tare. Generalul Prezan se vede că n-a avut tăr ie de caracter ca Averescu, ş i nu l-a tr imis acolo, unde

106

Berthelot era tr imis de Averescu: la locul său.. . Poate ş i mai departe…

4 ianuarie 1917. Situa ţ ia de pe front este ameliorată . Luptele de la

Pralea par a se dezvolta avantajos. Vor rezista însă ruş i i?

Sosi Prin ţul Carol , care în numele Regelui i-a înmânat generalului Averescu, pe piaţa Bacăului, marea Cruce a Coroanei României .

15 ianuarie 1917. Regele sosi la Bacău, ş i de acolo a plecat pe front,

pe l inia a doua. Seara sosi ş i Regina, la Oneş t i . Vizita avea scopul ca Familia Regală să ia „un contact ceva mai int im cu trupele”. Despre contactele intime ale Reginei cu trupa mergeau legende. Ea iubea să înmâneze personal ordine ş i medalii . Când înmâna unui soldat ori ofi ţer mai chipeş , mai frumos, apoi ea re ţ inea mult mîna pe pieptul lui , mângâindu-l .

16 ianuarie 1917. Paradă la Oneş t i . Cuvântarea regelui . Cuvântarea

pompoasă a generalului Grigorescu i-a impresionat prost pe to ţ i generali i ş i ofi ţeri i armatei active. Să auzi cu urechile tale că Divizia a 15 a salvat de două ori soarta ţăr i i : odată în Dobrogea ş i odată aici , la Oituz, ş i că Regele a fost în şan ţurile din prima l inie!

Averescu se gândi cu amărăciune: „Dacă se vorbeş te astăzi aşa, în fa ţa celor ce cunosc personal reali tatea, ce se va povesti mâine, peste 10 ani , 20 de ani? De aceş t ia ca Grigorescu ne vor scrie istoria!”

…Colonelul Ferigo, ataşatul mili tar i talian se apropie de Averescu ş i î i spuse că maiorul Ş t i rbei voia să- i vorbească confiden ţ ial .

Ş t i rbei sosi la trenul lui Averescu. Convorbirea avu ca subiect cum să se facă ceva, pentru a se scăpa de catastrofa economică la care este supusă ţara prin încordarea rela ţ i i lor dintre guvern ş i Marele Cartier General. Se propunea să se formeze un nou guvern cu

107

caracter str ict mili tar. Ş i în fa ţa guvernului să f ie pus generalul Averescu.

Averescu refuză . Î i spuse simplu că el nu va f i acceptat de l iberal i . Ş i nu doreş te să se dea în spectacol gratuit . Dar, de fapt nici în cazul că l iberali i î l vor accepta, nu poate părăsi Armata, care crede în el .

24 ianuarie 1917. Ş t i rbei continuă să insiste. I-a propus întâlnirea cu

Regele la Iaş i . Averescu refuză , acceptând să se întâlnească la Târgu Frumos.

Ningea ş i viscolea din gros. Regele, care plecase de la Iaş i spre Târgu Frumos, nu-ş i putea continua drumul din cauza zăpezii . Averescu tr imite două automobile în întâmpinare. Cu mare greu automobilul Regelui a fost scos din zăpadă .

Ş i iarăş i Ş t i rbei vine cu propunerea sa. Spre mirarea acestuia Averescu acceptă , ş i a propus să se facă două l is te de guvern. Una cu persoane cu totul din afara vie ţ i i polit ice, alta admi ţând în ea ş i oameni poli t ici .

Dar, ş i în una ş i în cealaltă l is tă f igura Mişu, ministrul plenipoten ţ iar român de la Londra.

Averescu a spus că locul lui este evident în Armată . Însă acum opera ţ iunile stagnează . Opera ţ iunile mili tare se vor relua prin iunie-iulie. Sunt trei-patru luni înainte. În acest răstimp noul guvern poate prinde rădăcini, ş i lăsându-l pe seama lui Mişu, Averescu se putea întoarce la Armată să conducă ofensiva.

Când reveni la cancelarie unde se aflau to ţ i cei lal ţ i componen ţ i , de la generalul Arthur Vă i toianu sosi informa ţ ia că colonelul Sturdza, care ar f i t rebuit să părăsească f rontul , se deplasă de la aripa dreaptă a Armatei , la cea stângă , să inspecteze, chipuri le, brigada de grăniceri , împreună cu locotenentul Wachman. Acolo ş i au dispărut . Ulterior s-a descoperit cadavrul ordonan ţei lui Sturdza.

108

27 ianuarie 1917. Dispari ţ ia colonelului Sturdza devine tot mai

enigmatică . Generalul Vă i toianu este convins că a trecut la inamic!

29 ianuarie 1917. Oribil! . . . Colonelul Sturdza a trecut la inamic! Au

fost prinş i solda ţ i români, t rimiş i de Sturdza cu manifeste, prin care îndemnau trupele române să t reacă de partea inamicului!. . .

Comandantul Regimentului 25 Infanterie, locotenent-colonelul Cră iniceanu a fost arestat când se întorcea de la o întrevedere între l ini i cu Sturdza. Avea la el un sul de manifeste! Feciorul generalului Cră iniceanu, fostul , de mai multe ori , ministru de război.

Ambii erau da ţ i de generalul Grigorescu, drept eroi , considera ţ i de acesta public ş i… neruş inat „podoaba Armatei” ş i cerea, în interesul apărări i na ţ ionale, să f ie ţ inu ţ i pe front .

„Acum era clar pentru ce!” gândi Averescu. 5 februarie 1917. În Armată , aşa cum nu au fost la t imp fixate l inii le

ş i punctele pe care se va retrage Armata pentru a relua apoi rezisten ţa, totul fi ind lăsat la voia întâmplări i , tot astfel s-a întâmplat ş i cu forma ţ iunile din spatele Armatei .

Abia în ult imul moment s-au stabili t garnizoanele pentru păr ţ i le sedentare ale corpurilor ş i ale marilor unităţ i .

Era ceva dureros ş i dezgustă tor în acelaş i t imp, să se vadă masa enormă de oameni, ce se scurge prin Bacău în căutarea unităţ i lor căror apar ţ ineau. O dezordine mai mare greu de închipuit .

Oraşul era acum ş i într-o stare igienică deplorabilă . Străzile sunt numai gropi. Popula ţ ia moare de frig ş i foame, lucru ce se făcea sim ţ i t în toate pă turi le sociale.

Averescu notează : „Am format un comitet de doamne, pentru a veni în ajutorul popula ţ iei . Am

109

împăr ţ i t oraşul în circumscrip ţ iuni ş i am hotărât ca, cu mijloacele Armatei , să vin în ajutorul nenoroci ţ i lor.

So ţ ia mea s-a devotat cu toată energia marelui ei suflet acestei gigantice opere de adevărată cari tate. Asista zi lnic personal în diferitele păr ţ i ale oraşului , pe rând, la distr ibuirea de lemne ş i al imente.”

13 februarie 1917. Începe să se extindă t i fosul exantematic. Averescu a

luat măsuri drast ice pentru a împiedeca răspândirea epidemiei: ordonă imediat să se construiască urgent cuptoare de despăduchere, în toate păr ţ i le , adică atât în oraş , cât ş i pe front .

Datori tă măsuri lor urgente luate de Averescu, ş i în zi lele urmă toare mortal i tatea era minimă . În al te păr ţ i , după cum se comunica, mai ales la trupele de refacere, mureau zi lnic sute de soldaţ i .

Boala se răspândea mai ales din cauza contactului solda ţ i lor veni ţ i ca întăr ire din interiorul ţăr i i , unde bântuia boala, cu cei de pe front.

Averescu a introdus cartele pentru carne ş i se pregă teau cartele pentru restul al imentelor. Numeş te o comisie care se va ocupa de cult ivarea pământului pentru recolta vii toare.

Ca urmare a acestor măsuri Armata a II-a nu a suferi t niciodată nici de l ipsa hranei , nici a adăpostului, nici a echipamentului.

Averescu era în contact permanent cu trupa, se interesa de nevoile solda ţ i lor ş i ofi ţerilor , î i îmbărbă ta, le oferea… decora ţ i i .

Renumitul poli t ician ş i memorial ist Constantin Argetoianu scria: „Această continuă grijă de soldat a fost una din cauzele ul terioarei populari tăţ i a generalului Averescu. De la Bacău în jos domnea spiri tul frontului, spiri tul de luptă ş i încrederea în sine ş i în comandantul Armatei – în opozi ţ ie cu fal imentul moral ş i material , cu l ipsa totală de încredere ş i de nădejde care caracterizau regiunile decimate de t ifos exantematic ş i mizerie, în care se refăcea cu greu Armata I-a”.

110

Colonelul Alexiu a prezentat niş te modele de cărucioare pentru mitral iere. Bună idee, căci se reducea la jumă tate numărul cailor, ceea ce era un avantaj enorm în t impul respectiv.

14 februarie 1917 În urma reorganizăr i i for ţelor armate române ş i

astfel , din patru armate au fost formate doar două : I ş i II . Armata I-a a fost formată în spatele frontului, pe teri toriul între Siret ş i Prut , iar Armata a II-a rămase pe front , care avea o lungime de 37 km, ş i era plasată între două armate ruse. Această manevră a fost înfăptuită pentru a nu lăsa ca ruş i i , de la care se putea aş tepta orice, să apere tot frontul .

Generalul f inlandez Mannerheim, ofi ţer în Armata rusă (Finlanda f iind ocupată de ruş i ) , era responsabil de f lancul de Est al Grupului Armatelor de Nord, numit la acest post de generalul Averescu, care intuise în acest ofi ţer cali tăţ i de militar eminent. Responsabil pe partea de Vest a frontului generalul Averescu l-a numit pe generalul Grigorescu.

În procesul de reorganizare a marilor sale unităţ i generalul Averescu a manifestat multă energie ş i inventivitate, găsind solu ţ i i le cele mai potrivite pentru rezolvarea problemelor în f iecare si tua ţ ie aparte.

În f iecare unitate de infanterie a fost pus principiul existen ţei unui singur fel de armament, al unui sistem de art i lerie, care să f ie deservit de acelaş i t ip de muni ţ i i .

Marele unităţ i ale Armatei (cele 6 Divizii) au recurs la sistemul rota ţ i i lor , t recând prin punctele de refacere din spatele frontului .

15 februarie 1917. Averescu primi de urgen ţă o scrisoare de la M.G.

Cantacuzino: „Prea st imate Domnule General , Profi t de trecerea lui Grigore Fil ipescu prin Iaş i

pentru a vă t r imite aceste câteva rânduri . Regret că împrejurăr i le ş i distan ţa au întrerupt de atâtea luni contactul între noi, căci aş f i avut o vie dorin ţă de a vă cunoaş te păreri le asupra actualei si tua ţ iuni mili tare pe

111

diferi tele fronturi ş i asupra reorganizări i Armatei noastre. Exacti tatea prevederi lor Dumneavoastră privitoare la evenimentele mil itare din trecut explică îndeajuns această aşa de vie dorin ţă a mea. Nu cred că comandamentul D-stră să vă dea ocazie apropiată de a veni pe la Iaş i , dar când se vor îndrepta pu ţ in drumurile îmi voi face o deosebită plăcere să vin să vă văd la Bacău, jude ţ unde am ş i o proprietate pe care o voi vizi ta cu această ocaziune.

Primi ţ i vă rog, prea st imate Domnule General, asigurarea deosebitei mele considera ţ iuni.”

M. G. Cantacuzino 24 februarie 1917. Averescu primi ş i o scrisoare de la colonelul Ferigo,

care se întorsese din Rusia. Spunea că pentru schimbare de guvern se aş teaptă închiderea camerelor.

Averescu însă era sigur că nu se va schimba nimic. 25 februarie 1917. Averescu notează : „Sentin ţa în procesul Sturdza-

Cră iniceanu a fost monstruoasă . Acesta din urmă a fost pedepsit cu muncă s i lnică pe

15 ani . Va trebui absolut a se revedea procesul, căci este un

adevărat non-sens, prin faptul că un soldat , cu aceeaş i vină , a fost condamnat la moarte !”

26 februarie 1917. Ţarul Rusiei , Nikolai al II-a a fost înlă turat de la

tron, fapt ce a generat procesul de dizolvare a Armatei ruse si tuate în Moldova.

Ca urmare a acestui proces, Armata a II-a română consti tuia acum singura for ţă mil i tară organizată aflată permanent la dispozi ţ ia autori tăţ i lor române, t ransformându-l pe comandantul ei , generalul Averescu într-un factor poli t ic important .

Prim-ministrul Ion Bră t ianu ş i şeful Marelui Stat Major generalul Prezan, pentru a slăbi populari tatea ş i pozi ţ ia lui Averescu, au hotărât să aducă t rupe din

112

Armata a II-a, pentru a le deplasa în Capitală , sub pretextul apărări i insti tu ţ i i lor statului .

Averescu, care în ţelese unelt iri le duşmanilor să i , a refuzat să îndeplinească ordinele, argumentând just , de fapt , că acest ordin poate dezorganiza Armata.

Totodată generalul Averescu a contraatacat , propunând guvernului să t reacă la Bacău, sub protec ţ ia Armatei sale. Ori să vină el la Iaş i cu Armata, „ca să- i protejeze pe l iberali”. Era clar că în ambele cazuri guvernul devenea prizonierul lui .

5 martie 1917. În Rusia e revolu ţ ie! Pentru România însă faptul constituia, se pare, o

adevărată catastrofă! Nu exista o al tă ieş ire decât prin Rusia, ş i dacă acolo se instalează o stare de anarhie, ceea ce nu este exclus, România rămâne singură în fa ţa Puteri lor Centrale. În plus în ţară se aflau cam un milion de solda ţ i ruş i , care nu se ş t ie cum se vor comporta.

9 martie 1917. Averescu notează : „Am fost ieri noapte la Tescani,

pentru ca să o văd pe Prin ţesa Maruca Cantacuzino. Esen ţa spuselor ei : În starea în care ne găsim astăzi,

scăparea nu o vede decât într-un acord între Rege ş i mine. Uni ţ i amândoi, am consti tui o for ţă care să scoată ţara din prăpastie.

I-am răspuns, că sunt gata să fac orice în folosul ţăr i i . Am făcut însă în modul cel mai explici t rezervele mele asupra reuş i tei proiectului D-sale.

Mai întâi , mă îndoiesc foarte mult să am cali tăţ i le necesare pentru a f i , mai ales în aşa grele împrejurări ş i fără nici un noviciat , un Om de Stat .

Apoi sunt convins că o apropiere în adevăr sinceră ş i dezbrăcată de orice restr ic ţ ie mintală , între Rege ş i mine, este din domeniul imposibil i tăţ i i , nu din cauza Regelui ş i nici din cauza mea.

În orice caz, ideea Prin ţesei este de un patriotism admirabil , ceea ce dovedeş te că în fundul sufletului are cali tăţ i superioare.”

113

15 martie 1917. O zi foarte curioasă din via ţa generalului Averescu.

A primit la Iaş i din mâinile Regelui Ordinul Mihai Viteazul cl . II . La întrebarea pentru ce, Regele răspunse:

- Pentru solida rezisten ţă a trupelor, care tot este un stră luci t fapt de arme.

- Da, Majestate. Dar în ult imele luni n-am făcut nimic deosebit . Atunci când am restabili t moralul unei Armate în debandadă ş i am oprit cu aceş t i fugari înaintarea duşmanului pe fruntaria Carpaţ i lor , în loc de distinc ţ iune, nu primeam decât imputări .

Când am executat cea mai grea ş i cea mai penibilă retragere dictată ce se poate închipui, din întrei tul punct de vedere: strategic, tact ic ş i moral, nu am avut un cuvânt de încurajare, ba dimpotrivă , dacă se prezenta ocaziunea unei în ţepă turi , nu era scăpată!

- N-am ş t iut de acest fapt , Domnule General , răspunse uşor jenat Regele, nu mi-a ţ i vorbit niciodată!

- Nu vă vorbeam nici astăzi dacă nu primeam acest ordin. Ş i mai trebuie să ş t i ţ i ceva, Majestate: al tora, care au prieteni pe la Stavca noastră , l i s-au acordat destule dist inc ţ iuni , f i indcă au ş t iut să facă mult zgomot în jurul unor opera ţ iuni, pe care eu le consideram ca episoade neînsemnate.

Când a fost Bră t ianu în Rusia, a adus două Cruci Sfântul Gheorghe. Una, la recomandarea generalului Zaharov, care de facto era Comandantul t rupelor ruso-române, fusese adusă anume pentru Averescu. Însă una a fost dată generalului Prezan, ş i al ta generalului Grigorescu.

„Eroii na ţ iunii”, nu? Regele încercă să-l l iniş tească . - Nu, am emo ţ i i , Majestate, constat doar, constat… Tot aceş t i generali primiseră ş i „Mihai Viteazul”

mult mai înainte ca Averescu. Din această cauză Averescu ş i nu voia să primească acum acest ordin de la Rege, care de fapt nu era stră in de aceste nedreptăţ i r i făcute lui Averescu.

114

„Dacă lucrurile nu vin la t imp, nu mai au aproape nici o valoare” va spune mai târziu Averescu, referindu-se la dist inc ţ i i le ş i laudele în adresa sa.

Totuş i nu era un orgolios ş i nici un bolnav după distinc ţ i i .

Notează : „Răscolind în fundul conş t i in ţei mele, nu găsesc nici o urmă de amărăciune pentru această nedreptate. Dimpotrivă , aveam un sentiment de mândrie, căci am rămas neclinti t în senină tatea mea, în patriot ismul meu ş i în încrederea mea în mine însumi.

Cea mai mare recompensă am găsi t-o în iubirea ce am ş t iut să inspir trupelor mele, sau mai bine zis întregii Armate ş i în încrederea ce o au to ţ i în mine ş i al cărui ecou răsună în toate unghiuri le ţări i .

Am avut o lungă conferin ţă cu Regele ş i generalul Prezan, asupra unei vii toare ofensive a Armatei noastre.

Generalul Prezan propune a se forma o al tă Armată română , Armata I-a. Să se puie această Armată în regiunea Nămoloasa. De acolo, împreună cu Armata VI rusească , să pornească ofensiva principală pe două direc ţ iuni: Armata I-a română spre Râmnicul Sărat pentru ca să arunce pe inamic în mun ţ i ş i deci să- l nimicească , iar Armata VI rusească prin aceeaş i spărtură să înainteze spre Bră i la pentru a deschide comunica ţ ia pe Dunăre.

Armata a II-a în t impul acesta va pă t runde pe la Oituz în Transilvania ş i se va îndrepta spre Braşov. În modul acesta din o singură lovitură , curăţ im toată ţara de duşmani.

Mai întâi spargerea frontului pe la Nămoloasa ş i înaintarea divergentă spre Râmnicul Sărat ş i Bră i la vor crea două f lancuri într-o regiune care permite manevra! Apoi cele două jumă tăţ i de Armată , înaintând în direc ţ iuni divergente cu un flanc descoperi t înspre baza inamicului , ar însemna ca înfrângerea uneia din ele să atragă un adevărat dezastru asupra celeilal te.

Generalul Prezan mi-a răspuns că între cele două Armate va arunca o masă considerabilă de cavalerie. Acest general nici până azi n-a priceput caracterul războiului actual ş i nu a parvenit să-ş i dea seama de

115

adevărata valoare a duşmanului ce avem în fa ţă .

Cu cavalerie să- i spulberi pe germani!? Este „adorabilă” apoi ideea pă t runderii Armatei a

II-a prin o singură t recă toare, Oituz, care ş i acum cade în sectorul Armatei IX rusă .

I-am opus la acest proiect urmă torul: Armata a II-a, întări tă cu două Divizi i să înainteze

spre Putna ş i apoi spre sectorul Focşani-R. Sărat , pentru a împinge pe inamic din mun ţ i spre şes, obligându-l a lua front, orientat cu f lancul drept spre frontul nostru de pe Siretul de jos.

Această manevră de a cărei reuş i tă sunt convins, ar înlesni trecerea Armatei I-a peste Siret ş i ar obliga pe inamic să-ş i rectifice frontul înapoia Râmnicului ş i poate chiar înapoia Buzăului, ceea ce ne-ar înlesni ducerea frontului pe Cricov-Ialomi ţa.

Nu ne putem în ţelege. Vorbim două l imbi diferi te. Regele mi-a făcut impresia că înclină înspre ideile mele, deş i cu siguran ţă este îndoctrinat în cealaltă direc ţ ie.

Cine să f ie autorul acestui „genial” plan? Cu siguran ţă va duce la un mare f iasco, dacă nu la

ceva mai dureros.” 19 martie 1917. „Ideile revolu ţ ionare din Rusia se răspândesc

fulgeră tor printre solda ţ i i ruş i . Este primejdia de a se răspândi ş i în Armata română . Destrăbă larea în Armatele ruse nu mai are margini .”

22 martie 1917. Că generalul Averescu ş i Armata a II-a deveniseră o

for ţă poli t ică importantă este dovedit ş i de faptul că , aflându-se anume în mijlocul acestei Armate, pe care o inspecta, Regele, în locali tatea Răcăciuni, a promis ţăranilor pământ ş i votul universal . Această promisiune a r idicat semnificativ moralul Armatei .

Sigur, Regele a fost nevoit de împrejurări să facă acest pas, inclusiv de faptul că avea informa ţ ie că generalul Averescu vorbea deschis despre aceste

116

probleme, care puteau să-i aducă o populari tate ş i mai mare.

Averescu notează : „Am văzut pe M. Cantacuzino. Conservatori i cred că au găsi t în mine pe vii torul

lor şef. Nu ş t iu ce va f i . Pentru moment sunt soldat ş i atâta

tot . Vom vedea ce va f i mai târziu. Am dejunat la palatul Reginei .” La Bacău sosi din nou Regele. A inspectat spitalele

„Regele Ferdinand” ş i „Cazarma 4 Obuziere.” A fost mul ţumit de modul în care erau adăposti ţ i ş i îngrij i ţ i bolnavii .

Maiorul Ş t i rbei i-a dat de în ţeles lui Averescu că Regele ar dori să ia masa la el acasă . A sunat , ş i so ţ ia sa, Cloti lda personal , a pregă t i t o masă pe cinste. Nu ţ ineau slugi.

La despăr ţ i re Regele i-a spus lui Averescu că „duce cu sine cele mai bune impresiuni.”

„Cu siguran ţă că aşa ş i este, îş i spuse Averescu, întrebarea este cât vor ţ ine. Sunt convins că „amicii” mei de la Iaş i nu dorm”.

2 april ie 1917. „Paş tele. . . , notează Averescu. Am organizat un

serviciu divin. Apoi am stat la masă cu solda ţ i i ş i cu ofi ţeri i . Muzica a cântat cântece populare ş i patriot ice.

Sim ţeam foarte bine că în strigă tele de iubire pentru mine ale ofi ţeri lor ş i solda ţ i lor, vibra toată nădejdea ş i încrederea ce pun ei în mine.

Era o bucurie nesfârş i tă în sufletul meu, înconjurată însă de o deasă cea ţă de mâhnire, căci ei nu ş t iu anume că : în afară de influen ţa morală , nu mi se permite nimic sau aproape nimic.”

5 april ie 1917. În procesul de reorganizare a Armatei a II-a

generalul Averescu a refuzat concursul Misiunii Mili tare Franceze.

Averescu s-a ară tat rezervat de eficien ţa ei chiar din momentul sosiri i acesteia în ţară . În Armata a II-a au

117

fost detaşa ţ i t rei ofi ţeri francezi ca consil ieri . Averescu nu era omul care să primească uşor ş i fără să replice sfaturi nici de la mil itari mai mari în grad, ş i cu atât mai pu ţ in de la căpitani ş i maiori care cunoş teau doar din auzite lucruri le.

Cu generalul Berthelot, şeful Misiunii , avea chiar rela ţ i i tensionate, deş i î i aprecia anumite cali tăţ i .

11 april ie 1917. „Eri Regina a fost la Roman, notează Averescu, ca

să vizi teze spitalele, între al tele ş i pe acela al so ţ iei mele.

Nevasta mea a mers ş i ea la Roman ca să întâmpine pe Regină . . . Apoi a plecat la Oneş t i la inaugurarea spitalului .

După serviciul divin, i -am dat cuvântul generalului Grigorescu. Cuvântarea lui era prea tămâietoare ş i de o fanfaronadă cam nepotrivită . A numit-o pe Regină , Împără teasă . Când mai mult de jumă tate de ţară este cotropită , nu ş t iu dacă sună bine aceste cuvinte.

Cred că generalul Grigorescu mai voia un Ordin!” 14 april ie 1917. Inactivitatea este un mare adversar al păstrări i

capacităţ i i combative în toate armatele lumii . Conş t ient de acest fapt , Averescu, a pus unităţ i le să-ş i s trămute depozitele de muni ţ i i mai aproape de pozi ţ i i , să extindă ş i să îmbună tăţească că i le de pornire în ofensivă , să construiască ş i să între ţ ină drumurile, să desfăşoare exerci ţ i i ş i aplica ţ i i .

23 april ie 1917. „Eri la ora 8 soseş te Regele ş i prin ţul Niculae. Au

plecat incognito, din cauza că în Iaş i s-a bănuit o mişcare antidinastică .

Ce farsă! Zeloş i i au exagerat lucruri le, iar panica a făcut

restul . Incontestabil , un moment de slăbiciune din partea

Regelui! Am plecat cu trenul din Bacău spre front.

118

Regele era ferici t , sim ţ indu-se în mijlocul trupelor. A împăr ţ i t ordine ş i medalii .

Cu generalul Arthur Vă i toianu ne-am opri t la marginea pădurei , în fa ţa Mărăş t i lor, ş i am fixat cu terenul sub ochi, defini tiv, direcţ iunile de atac.

Terenul se prezintă foarte bine. Cred că spăr tura se va putea face între Mărăş t i – Încărcă toarea ş i apoi atacul se va îndrepta spre Vizantea Mănăst irească .

Pe drum înapoi spre Moş inoaele, m-am abă tut cu generalul Vă i toianu, spre a-mi alege observatorul , pentru t impul ofensivei proiectate.

L-am fixat pe Dealul Carpenului , în apropiere de cota 707. Noaptea la tren.”

26 april ie 1917. Regele a inspectat tot ce se mai putea inspecta

pentru a trage din t imp. Nu voia să plece la Iaş i . A că lă tori t cu trenul ş i cu automobilul . Regelui i -a plăcut cum erau îngri j i te că i le de comunica ţ ie , de exemplu, pe sectorul Corpului II armată .

- Este meri tul Comandantului Corpului II armată generalul Arthur Vă i toianu, spuse Averescu.

- Destoinic ofi ţer, aprecie Regele, însă de ce î l numi ţ i după nume ş i prenume? Pe al ţ i generali nu-i numi ţ i aşa.

- În MCG mai este un general, Alexandru Vă i toianu. Sunt fra ţ i . Pentru a nu-i încurca, pe unul î l numesc complet .

- Nu ş t iam că mai este un general Vă i toianu, spuse amuzat Regele. Dar e bine…

Pe Averescu nu-l miră necunoaş terea de că t re Rege a acestui fapt . Regele nu se ocupa nemijlocit de func ţ ionarea MCG. Nu era nici rău dar nici prea bine…

Plecarea Regelui a fost preconizată pentru după-amiază . Însă c ineva a răspândit zvonul că din direc ţ ia Burdujeni vine un tren plin cu solda ţ i ruş i revolu ţ ionari să- l atace pe Rege.

La ora 11 seara, după ce nu se adeverise nici un zvon, Regele a plecat spre Iaş i .

119

6 mai 1917. Sosi generalul Berthelot cu inspectarea ofiţerilor

francezi care lucrau la centrul de instruire. Spuse că se poate întâmpla să plece în Fran ţa, pentru a prelua comanda unei Armate.

„Ce bucurie pentru Armata română dacă ar scapă de un astfel de „special ist”! , îş i spuse Averescu, iar cu voce rosti zâmbind:

- Felicităr i le mele, generale. 23 mai 1917 Seara la Bacău sosi generalul rus Cerbaciov, care l-

a înlocuit pe generalul Zaharov. A făcut o inspec ţ ie a pozi ţ i i lor ş i ofi ţeri lor ruş i care lucrau în Armată .

A discutat cu Averescu planul de ofensivă . Cerbaciov sus ţ inea planul lui Prezan, care prevedea că inamicul trebuie împins în mun ţ i .

Averescu căuta să- i vorbească generalului prin pilde proaspete: generalul rus Brusilov în t impul renumitei sale ofensive a înaintat bine prin Bucovina până în mun ţ i , unde a fost oprit cu for ţe mici .

Altă pildă a dat-o cu Armata II-a, pe care Averescu o primise în septembrie 1916, în debandadă , ş i dacă a putut să- l oprească pe inamic, a fost numai mul ţumită faptului că ac ţ iunile de luptă se desfăşurau în mun ţ i .

Cerbaciov avu o replică : „Acolo l-ai opri t Dumneata, nu mun ţ i i sau Armata.”

„Când ţ i se aduc astfel de argumente, orice discu ţ iune mai departe este de prisos. Am impresia că generalul Prezan ş i Cerbaciov au absolvit aceeaş i şcoală mil i tară!”– se gândi Averescu.

30 mai 1917. Mare consil iu în vederea pregă t i r i i ofensivei

proiectate. Part icipă : Regele, Prin ţul Carol, generali i : Cerbaciov, Averescu, Prezan, Golovin.

- Domnilor, l i se adresă Regele celor prezen ţ i , am adunat acest consil iu pentru a discuta planul de opera ţ iuni, propus de Marele Cartier General ,

120

reprezentat aici de generalul Prezan. Poft im, domnule general!

- Mul ţumesc Majestate, generalul se închină spre Rege. Apoi l i se adresă celor prezen ţ i : Planul este întocmit de MCG al Armatei române. Făcu o expunere a si tua ţ iei ş i căută să explice atât motivele cât ş i dezvoltarea ofensivei , aşa cum era proiectată .

S-au început dezbateri le. Cuvântul i se oferă generalului Averescu.

- Majestate, s t ima ţ i colegi. Din tot ce a vorbit generalul Prezan, nu în ţeleg scopul ac ţ iunii , deoarece în ordinul primit se propune:

1. A fixa for ţele duşmane pe întregul front . 2. A nimici for ţele duşmane ce se găsesc în fa ţa

sectorului Nămoloasa, înaintând în direcţ ia R. Sărat . Pentru a fixa for ţele inamice nu este nevoie de o

ofensivă generală . Pe nici un front al teatrului general de războiu, si tua ţ iunea nu este de aşa fel , încât să f ie o grabnică necesitate de a concentra for ţe duşmane, prelevate de pe frontul din faţa noastră .

Pe de al tă parte, chiar dacă ar f i necesar aşa ceva, apoi for ţele duşmane pe întregul front român sunt reduse, fa ţă de ale noastre, că o preluare este aproape exclusă .

Nimicirea. Această formulă teoret ică este ş i vagă ş i nerealizabilă . Nu se nimicesc for ţele astăzi , domnilor generali! Nu am fost nici noi nimici ţ i , cu atât mai pu ţ in vom putea noi să nimicim pe germani, care au dovedit că ş t iu să facă războiul.

- Ce scop concret al opera ţ iunii ar trebui să f ie? întrebă Regele.

- Ducerea frontului de pe Siret pe o al tă l inie, bunăoară : Mostiş tea-Ialomi ţa-Cricovul. Ori pe o altă direc ţ ie.

- Asta va depinde de modul în care se vor desfăşura opera ţ iunile, spuse generalul Golovin.

- În desfăşurarea opera ţ iunilor trebuie să avem un front de orientare: de at ins acest obiect material . Sil in ţa noastră va trebui să f ie constantă .

121

- Cine mai vrea să-ş i expună pozi ţ ia? întrebă Regele.

Nu ceru nimeni cuvântul. - Trecem la discutarea mai detaliată a planului. Averescu spuse că dacă se sparge frontul în câmpie,

armata română va avea două mari inconveniente: - Spargerea în centru ne va obliga să facem două

conversiuni, ş i în adevăr noi avem inten ţ ia ca, cu Armata a VI-a, să facem o conversiune la dreapta, spre mun ţ i . Prin asta creăm două f lancuri în aer, spre duşman.

Copleş i rea uneia din aceste Armate se va preface în dezastru pentru cealaltă .

Generalul Prezan răspunse: - Flancuri le vor f i apărate cu cavalerie! - Spargerea frontului în câmpie va duce desigur la

opera ţ iuni manevrate ş i ar f i o greşeală enormă a ne crede superiori germanilor în manevră . Ei sunt mai bine încadra ţ i , mai bine uti la ţ i , au o experien ţă mai mare în lupta cu cavaleria!

- Eu am ales acest loc, spuse generalul Golovin, cu mine a fost de acord ş i generalul Prezan. Sunt mai pu ţ ine întăr ir i ca în al te păr ţ i .

- Locuri ca acesta sunt multe. N-a ţ i avut posibil i tate ori dorin ţă să căuta ţ i , răspunse sec Averescu. Continuă : Atacul, odată reuş i t , să se poată dezvolta trebuie să se dezvolte cu pierderi minime, ceea ce nu pare că va f i cazul în sectorul ales.

Se lăsă o tăcere care dură destul de mult . - Domnule Averescu, întrerupse în sfârş i t tăcerea

generalul Cerbaciov, ş i care ar f i , după părerea dumneavoastră , direc ţ ia atacului?

- Inamicul are în eş ichierul româno-transilvan două fronturi : unul în Transilvania, care începe la Oituz ş i se termină în Bucovina, ş i al tul în Muntenia, de la Oituz până la Dunăre.

- Mai concret , domnule general , rugă Cerbaciov. - Trebuie atacat frontul din Muntenia, la punctul de

jonc ţ iune între fronturi . Aruncăm stânga inamică de la Kezdy Vasarheli spre Sud, iar dreapta lui din Muntenia,

122

spre Râmnicul Sărat . Ac ţ iunile la amândouă f lancuri t rebuie să f ie învă lui toare.

- Dar dacă germanii ne atacă din spate cu for ţele frontului din Transilvania? întrebă Regele vădit surprins de acest plan îndrăzne ţ .

- În spatele dreptei noastre învă luitoare, s-ar găsi partea inaccesibilă a mun ţ i lor, uşor de apărat ş i nefavorabilă unei concentrări mari de for ţe duşmane, pentru a ne amenin ţa serios.

Obiec ţ i i le celor prezen ţ i l -au într istat pe Averescu. Cea mai puternică a fost că nu va putea să hrănească ş i să deplaseze trupele în zona sa de ac ţ iune. Răspunse la toate observa ţ i i le ş i îndoiel ile:

- Îmi asum toată răspunderea, deoarece cunosc perfect regiunea. Am operat în toamna trecută retragerea pe acolo, pe un timp foarte defavorabil ş i în condi ţ iuni morale de-a dreptul deplorabile. Acum e mult mai simplu.

Nu i se dădu dreptate. Averescu în ţelese că nu are cu cine discuta, că

vorbea fără rost . A cerut numai să nu i se ciuntească ş i în continuare Armata, căci deja i se luase două Divizi i , acestea f i ind transferate Armatei I-a.

- Pe frontul meu, spuse în f inal Averescu, sunt sigur că vom avea victorie, dar va f i una nefolosi toare, din punct de vedere strategic. Ne vom spă la pu ţ in…

16 iunie 1917. Conferin ţă la Domneş t i , sub preşedin ţ ia generalului

Cerbaciov, în vederea discutăr i i desfăşurăr i i ofensivei proiectate.

Prezen ţ i : generalul Ragoza, comandantul Armatei IV ruse cu şeful său de Stat Major, comandan ţ i i Corpuri lor de Armată ruseş t i , generalul Vă i toianu, Inspectori i de art i lerie, ofi ţeri francezi etc. În total 30 de persoane.

- Corpul VIII rus va ataca pozi ţ iunile de la Momâia odată cu Armata a II-a, spuse generalul Cerbaciov.

123

- Nu vă supăra ţ i dar nu cred că e o idee bună , vorbi simplu, calm, ca într-o discu ţ ie între prieteni ş i specialiş t i .

- De ce? - Domnule general, cred că atacul Corpului VIII va

trebui să înceapă după ce vom ajunge noi cu dreapta pe Şuş i ţa. Nu de al ta, dar pute ţ i avea mari pierderi umane.

Ruş i i au insistat ş i hotărârea a fost luată . - Fie, v-am prevenit . Acum am nevoie de art i lerie,

care este insuficientă . - Ve ţ i primi două bateri i de munte. Totodată lua ţ i

obuzierele de la Divizia a 8-a. - Nu pot face aşa ceva, căci nu-i exclusă

posibil i tatea unei contraofensive germane, care, de obicei , nu se produce în punctul atacat , ci în apropierea lui. Direc ţ ia Oituz parcă special este indicată pentru o astfel de contra-manevră .

- Noi nu credem că o astfel de manevră e probabilă , răspunse Cerbaciov.

Averescu a fost sus ţ inut doar de generalul Arthur Vă i toianu.

- Sincer vorbind, m-am să turat de atâtea discu ţ i i până la urmă fără folos. M-am pomenit un fel de opozant permanent ş i întotdeauna în minoritate, dacă nu chiar izolat . Nu aş mai deschide gura deloc, dacă nu m-aş s im ţ i îmboldit de faptul că desfăşurarea ulterioară a evenimentelor mi-a dat întotdeauna dreptate. Nu-mi doresc deloc t ipul acesta de dreptate, nu faci nimic cu ea. Dar dumneavoastră vede ţ i cum e mai bine. Uita ţ i să vă asuma ţ i consecin ţele, spuse la sfârş i tul conferin ţei Averescu.

25 iunie 1917. În acest răst imp Armata a II-a română deveni o mare

unitate operativă bine închegată , cu un corp ofi ţeresc care avea experien ţă de luptă , cu un comandant care îş i dovedise valoarea ş i talentul în luptele anterioare.

124

30 iunie 1917. „Două săptămâni în urmă mi-au fost luate două

Divizi i : 7 ş i 12. Tot concep ţ ia generalului Prezan tr iumfă .

Totul este gata de ofensivă , cel pu ţ in la mine. În ul timul moment, o nouă amânare. Nădă jduiesc că e ul t ima!

O monstruozitate! S-au redus în ultimul moment batalioanele la 3 companii . Este de neînchipuit aşa ceva!. . .”, notează Averescu.

De Averescu se apropie ginerele său, maiorul de cavalerie Mihai Munteanu.

- Permite ţ i-mi să mă adresez, domnule general . - Da, domnule maior. - Vreau să formez din patrio ţ i i neamului un batalion

de şoc. - În ce constă ideea? - Un batalion de patrio ţ i , care sunt bine pregă t i ţ i

pentru luptele cu baioneta, fără cartuşe în armă , îmbrăca ţ i în izmene albe, pe la 4 diminea ţa, trecem piedicile de sârmă ghimpată , ş i fără nici un sunet ne năpustim asupra duşmanului.

Averescu se gândi la cele spuse. Ideea e bună , un atac psihologic, fără împuşcă turi . Bravo Mihai!

- Vă duce ţ i la moarte sigură , Mihai. Nu po ţ i ui ta de tragedie?

- Fiecare cu destinul lui , domnule general . - Eu tot nu pot uita de Margaret , de nepo ţ i . Cu

Margaret s-a dus ult ima suflare a neamului Averescu. . . Iar tragedia ta este ş i mai mare. Ţ i-ai pierdut dintr-o dată ş i părin ţ i i , ş i familia. De ce nu treci pe la noi?

- Nu pot să văd pe nimeni. . . - Î ţ i în ţeleg starea, dar treci totuş i . Eş t i tânăr ş i

totul se poate îndrepta. Adesea t impul le vindecă pe toate.

- Poate, însă nu e pentru mine.. . Dacă a ţ i ş t i cine a fost pentru mine Margaret! Ea a fost tot . . .

- N-ai putea să renun ţ i la ideea ta cu acest grup? Memoria apar ţ ine celor vii .

125

- Sunt soldat , ş i dest inul Patr iei e pentru mine mai sus ca orice! Uita ţ i -vă ce a rămas din ţară! Iar. . . cu Margaret mă voi întâlni acolo, în lumea celor drep ţ i .

În adâncul f i in ţei sale Averescu se mândrea cu ginerele său, ş i nu-i putea interzice.

- Completează batal ionul cu efectiv. Dotarea ţ i -o garantez eu. Fă totul în taină , căci ea te va păzi de ambuscade, de surprize, protejând vieţ i le adevăra ţ i lor eroi ai neamului .

…În două zi le maiorul Munteanu adună peste 400 de voluntari , selec ţ ionându-i în primul rând pe cei care n-aveau copii , ş i care nu erau căsă tori ţ i . Batalionul s-a apucat de antrenamente. Averescu a dotat cu tot necesarul acest batal ion, pe care, cu toată s tăruin ţa lui Munteanu de a păstra totul în secret , a fost numit de cineva „batal ionul mor ţ i i”. Numele s-a răspândit repede. Însă concret ce anume trebuiau să facă ş i când, ramase o taină .

Munteanu a cerut centuri ofi ţereş t i , de care au fost f ixate la şold câteva gen ţ i cu cartuşe. Ş i opinci.

- Acestea la ce- ţ i trebuie? întreabă curios Averescu. - După ce cucerim prima tranşee, năvă l im spre a

doua. Aici ne vor f i de folos cartuşele. Inclusiv dacă inamicul va contraataca prima t ranşee. Iar opincile ne vor servi să nu facem zgomot. Majori tatea covârş i toare a batalionului sunt ţărani, deprinş i de mici copii cu opincile.

Averescu zâmbi. - Bine, voi ordona. - Domnule general , t rebuie să s tabil im ş i pe ce

sector al frontului vom ataca. - La Mărăşeş t i . Pe un sector de 150 m. Nici un

metru mai mult! Au coordonat totul. 3 iulie 1917. Armata a II-a avea un efectiv de 150 700 de soldaţ i

ş i 4 097 de ofi ţeri . Avea în componen ţa sa Corpul 4 armată cu trei Divizii , ş i Corpul 2 armată tot cu trei

126

Divizi i . Mai dispunea de Divizia I cavalerie ş i de al te unităţ i care nu intrau în componen ţa Divizii lor.

La insisten ţa generalului Averescu, a fost revăzută sentin ţa locotenent-colonelului Cră iniceanu, care primi pedeapsa cu moartea. Generalul Prezan, unchiul lui Cră iniceanu, necă tând la rugămintea mamei acestuia, surori i sale, nu s-a implicat contra lui Averescu. Aşa ş i i -a răspuns:

-Dacă era al tul , hotăram problema. Însă contra argumentelor lui Averscu nu pot face nimic.

Locotenent-colonelul Cră iniceanu, feciorul generalului Grigore Cră iniceanu, fost de două ori ministru de război a României , care s-a dezis de feciorul său, a fost împuşcat ca trădă tor.

9 iulie 1917. Averescu notează : „În fine ziua mult aş teptată

începe. Zi mare, căci este pusă în joc reputa ţ iunea Armatei ,

sau cel pu ţ in a valori i soldatului român. Nu cred în nimicirea duşmanului , nu cred în ajungerea la Râmnicul Sărat , mai ales pe direc ţ ia Nămoloasa. Dimpotrivă , mă tem de o teribi lă înfrângere în acea parte, după un uşor prim succes.

Am însă fermă încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt convins că ac ţ iunea care începe azi va f i pentru soldatul nostru un t i t lu de glorie, ş i pentru ţară motiv sigur de mândrie.

Ne măsurăm, în condiţ iuni aproape egale, cu cei mai buni solda ţ i din lume.

Sunt convins că vom învinge.” „…Timp urât , posomorât, ploaie f ină . . .

Bombardamentul a început de diminea ţă , dar din cauza t impului nefavorabil a trebuit să f ie întrerupt între orele 15-17.

După ora 17 cerul s-a înseninat, bombardamentul a fost preluat ş i s-a prelungit până la căderea nop ţ i i cu rezultate cât se poate de bune.

Mâine voiu merge sus la observator. Astă seară prefer să rămân aici , la Bâlca.

127

Liniş tea ş i încrederea se ci tesc ş i în ochii celor care mă înconjoară .”

10 iulie 1917. Bombardamentele au continuat toată ziua. Averescu

notează : „Am ordonat ca pe t impul întreruperi i

bombardamentului de după amiază , să se simuleze începerea atacului infanteriei , tr imi ţându-se înainte patrule puternice.

Stratagema a izbutit complect , duşmanul ş i -a dezvă lui t cuiburi le de mitral iere, care au putut f i numaidecât reperate de art i leria noastră .

Am întrebat Armata IV-a rusă dacă este gata pentru atac ş i mi-a răspuns că da.”

Armata I-a a cerut o prelungire de o zi a bombardamentului .

Noi vom începe însă ac ţ iunea mâine în zori . Voi dormi în bubuitul tunului , dacă voi dormi, căci

am o baterie de 120 mm la doar 200 metri de baraca mea.

Sunt perfect l iniş t i t . Vom avea victoria! 11 iulie 1917. Era ora 4 diminea ţa, când maiorul Munteanu, care

tr imise cercetaş i i pe la miezul nop ţ i i să pregă tească t recerea peste sârma ghimpată , a r idicat batalionul. A lămurit ce trebuie de făcut.

- Domnilor, nici un sunet de la noi. Tăcere profundă . Iată în ce constă acest atac psihologic cum îi zic special iş t i i , fapta mărea ţă pe care urmează s-o înfăptui ţ i pentru binele Patriei noastre. Răni ţ i i vor trebui să facă efortul total pentru a nu scoate nici un sunet . Cine nu e de acord să meargă , va f i în ţeles de ceilal ţ i , f i indcă până în acest moment n-a ţ i ş t iut ce misiune trebuia să îndeplinim. Nu to ţ i se vor întoarce vii . Poate că nici unul. . . Cine s-a răzgândit , face un pas înainte!

128

Nimeni nu păş i . Mihai ci t i pe fa ţa lor doar hotărâre. Acum se mândrea că e român. Un popor care are astfel de oameni nu poate fi învins!

Cercetaş i i au raportat că drumul e deschis. Primejdia era de a nu fi bombarda ţ i de propria art i lerie.

Cu sabia în mână , Munteanu se r idică din tranşee ş i cu pas bine măsurat se porni spre inamic. Uitase de tot pe lume. Gândurile î i erau numai acolo, unde î i aş teaptă un inamic puternic. Se uită în urmă . Batal ionul, umăr la umăr , în două rânduri , cu puş t i le fără cartuşe, dar cu baioneta prinsă , în tăcere, î l urma. Arti leria din ambele păr ţ i continua să bubuie.

Cercetaş i i făcuseră destule treceri . Au trecut piedicile din sârmă ghimpată . Ş i din nou au strâns rândurile. Umăr la umăr , în două rânduri . . . În pl ină f igură . . . Fără nici un zgomot. . . Din partea inamicului nici o mişcare. Încă câ ţ iva paş i . . . Cu din ţ i i strânş i ş i mâinile încleş tate pe armă , cu sufletul împietri t . . . , batalionul mor ţ i i mergea în tăcere spre glorie. . . Nu departe se zăreau acum tranşeele inamice. Au pornit în fuga cea mai mare, în tăcere, aproape fără zgomot, spre tranşeele inamicului .

Se vedea deja cum o parte din solda ţ i fugeau, iar al ţ i i căutau să părăsească t ranşeele de profi l deplin, făcute după toate instruc ţ iunile militare. Militarii inamici buimăci ţ i de această coloană în alb, care se deplasa ca un zid de fantome, toată în alb, fu cumpli tă . În scurt t imp, au fost răpuş i de baionete, neîn ţelegând ale cui . . .

După ce au curăţ i t tranşeele de inamic, maiorul Munteanu ordonă :

- Încărca ţ i armele ş i înaintăm spre l inia a doua de apărare. Acum se poate împuşca în toată plăcerea.

Între t imp nem ţ i i se dezmeticiră ş i au contraatacat , sus ţ inu ţ i de focul mitral ierelor. Batalionul s-a r idicat în întâmpinarea inamicului. Dar tot aşa, fără nici o împuşcă tură , în tăcere, lucrând numai cu baioneta.

Lupta a fost crâncenă , nem ţ i i f i ind cunoscu ţ i , ori mai bine zis aprecia ţ i , ca cei mai buni luptă tori cu baioneta din lume. Nu degeaba Munteanu i-a ales pe cei

129

mai buni luptă tori la baionetă . Se auzeau răcnete de durere, se tăvă leau corpuri le neînsufle ţ i te ale celor mor ţ i de ambele păr ţ i .

Cu sabia în mână maiorul Munteanu nu putea opune o rezisten ţă dârză unui inamic înarmat cu o puşcă cu baionetă . Izbuti totuş i să respingă atacul unui german pe care î l tă ie. Al doilea se dovedi însă mai bine pregă t i t ş i . . . Mihai simţ i , ca prin vis , cum intră baioneta în corpul său, pe care el nu-l mai controla. . .

Batalionul ocupă un sector nu prea mare în a doua l inie de apărare.

Peste tot pe câmpul de luptă se vedeau numeroase cadavre ş i răni ţ i în alb ş i gri . Pierderi le s-au dovedit a fi importante de ambele păr ţ i . Totuş i , t ranşeea a doua trebuia păstrată cu orice preţ .

- Apărăm această t ranşee până vor sosi trupele principale, ordonă unul din superiori i rămaş i în via ţă .

Surpriză : inamicul nu mai atacă . Iar for ţele principale au sosit destul de repede.

„Batalionul mor ţ i i” cum va f i numit ulterior, acoperi t ş i de tot felul de legende, a fost scos din luptă ş i expediat în spatele frontului , ducând cu ei răni ţ i i ş i pe cei care au căzut în această luptă hotărâtoare, făcându-ş i datoria fa ţă de Patrie.

Maiorul Munteanu, grav rănit , împreună cu al ţ i răni ţ i a fost internat la spital .

„Fix la ora 4, am mers la observator. Era încă întuneric, dar partea stângă a sectorului de atac era luminată de satul Mărăş t i , în f lăcări .

Exploziunile proiecti lelor noastre acopereau întregul sector de atac, de la inclusiv Mărăş t i la Încărcă toarea. Spectacol măre ţ , peste măsură de emo ţ ionat . Încetul cu încetul se luminează de zi ş i ochiul poate dist inge numai cu binoclu ş i cu mare greutate, coloanele noastre. Încep a se auzi armele infanteriei , apoi mitral ierele ş i în f ine grenadele. S-a ajuns deci corp la corp.

Din toate păr ţ i le rapoartele sunt favorabile. Solda ţ i i noş t r i pă t rund în pozi ţ ia inamicului ş i încep curăţ i rea şan ţurilor .

130

De al tfel , pe unele puncte, se pot vedea distinct oamenii noş t r i alergând în lungul şan ţurilor ş i azvârl ind grenade în ele.

La ora 8 întreaga l inie a fost a noastră!!! Duşmanul se retrage, mai cu seamă la centru, în

dezordine. Încep a se aduna numeroş i prizonieri . Se raportează capturare de tunuri .

La aripa stângă , adică la Mănăst ioara, duşmanul opune foarte mare rezisten ţă .

Aceasta nu mă îngrijorează , căci aşa ş i a fost decis, ca acolo, la Sud de Mărăş t i să f ie numai o ac ţ iune demonstrativă . Mănăst ioara trebuie să cadă prin ac ţ iune de întoarcere pe la Nord de Mărăş t i .

Mai îngri j i toare este vestea că Regimentul 11, care pă t runsese în prima l inie la Încărcă toarea, a fost respins de un contra-atac ş i toate încercăr i le de a pă trunde iarăş i în pozi ţ ia duşmanului au rămas fără nici un rezultat .

Am dat ordin Diviziei a 6-a (generalul Arghirescu) să înceteze ofensiva ş i să se mărginească , în acel punct, la o ac ţ iune vie de front , de f ixare. Diviziei I-a (general Stră t i lescu) i-am ordonat să t r imită Regimentul 17 în ajutorul Diviziei a 6-a, îndreptându-se de la Sud spre Nord, pe dealul Mărăş t i , pentru a lua Încărcă toarea prin întoarcere.

Am dispus în acelaş i t imp a se bombarda Încărcă toarea cu toată art i leria grea, care este la distan ţa necesară .

Ac ţ iunea infanteriei va trebui să înceapă mâine diminea ţă , după o scurtă bombardare de arti lerie.

Primesc un ordin de la MCG, că s tânga mea rămâne înapoi ş i că este pericol pentru dreapta ruş i lor, care nu sunt destul de sus ţ inu ţ i de noi.

Enormităţ i r idicole. Inamicul este în debandadă ş i ei se tem de un contra-atac.

Centrul meu este pe dealul Teuş , iar dreapta pe dealul Mare. Am ajuns deci cu frontul la Şuş i ţa. Dreapta la Încărcă toare a rămas înapoi ş i aceasta mă cam stinghereş te, deş i sunt sigur că mâine se vor îndrepta lucruri le ş i acolo.

131

În fine, avem o zi frumoasă , o zi cum n-a mai avut Armata noastră până acum.

Se vor bucura oare to ţ i de victoria Armatei a II-a, căci sunt convins, că victorie desăvârş i tă va fi!

Armata I-a a cerut o zi de pregă t ire. Aşa dar iar întârziere. „Strategii” noş t r i care au ales pe acolo direc ţ ia principală de atac „pentru condi ţ iunile locale”, pot să se fel ici te! Printre aceş t ia a fost ş i generalul Christescu, Comandantul de azi a Armatei . Ce crudă i ronie a soartei!

Am apropiat rezerva (Divizia I-a) de noua l inie de luptă mişcând-o în valea Limpejoarei

12 iulie 1918. „Inamicul fuge peste tot . La Încărcă toarea nici n-a

mai fost nevoie de atac. Simpla amenin ţare cu întoarcerea Regimentului 17, pe la Sud, a făcut pe duşman să se retragă chiar în cursul nop ţ i i .

De asemenea ş i la Mănăst ioara, amenin ţată de la Nord ş i -a produs efectul .

Am oprit de aseară t rupele pe l inia Şuş i ţa, cu ordin de a duce art i leria de câmp înainte ş i de a o instala până la ora 1 pe terenul cucerit . Ordin pentru reluarea ac ţ iunilor voi da la t impul cuvenit .

Imediat după dejun, am plecat cu generalul Vă i toianu spre postul de comandă al brigăzii a 5-a (colonel Constantin Stan) la Alba.

Am trecut apoi prin Mărăş t i , străbă tând câmpul de luptă .

Un adevărat labirint de şan ţuri ş i re ţele de sârmă ghimpată . Nici nu-mi vine a crede că o aşa formidabil întări tă pozi ţ ie a putut fi părăsită de duşman.

Cadavrele voinicilor noş t r i solda ţ i , ală turi de unele păr ţ i cu cadavre duşmane: prin şan ţuri , prin re ţele! Ce priveliş te!

Totul foarte bine organizat . Germanii tot ce fac, fac numai bine!

Am găsi t pe generalul Mărgineanu. L-am felici tat ş i am hotărât cu el ş i cu generalul Vă i toianu, reluarea înaintări i la 4 diminea ţa.

132

Doream să ajungem cu coloanele dincolo de Vizantea, iar cu detaşamentele înaintate până la Putna.

Am reintrat apoi la observator. Seara primesc ordin de la MCG, că se suspendă

opera ţ iunile ofensivei , din cauza că t rupele ruse din Bucovina au făcut defec ţ iuni!

Ce concep ţ iune! Nu ar f i t rebuit oare ca acesta să f ie un motiv mai

mult pentru a împinge viguros înainte ş i , deoarece se făcuse spăr tura pe la mine, să f iu întăr i t pentru a exploata până în ult ima posibil i tate succesul deja ob ţ inut?

Am dat ordin ca mişcarea să se continue neîntrerupt, până la Putna.

Am chemat la telefon pe generalul Mărgineanu ş i i-am explicat , că este de toată importan ţa ca trupele noastre să ajungă pe Putna chiar în noaptea aceasta.

Această întorsă tură , pentru Armata mea, este aproape indiferentă , căci cu for ţele de care dispun desigur că nu aş f i putut merge mult mai departe de l inia Putnei , pe care vreau să ajung. Pentru Armata I-a sunt convins că este o fericire. Mergea cu siguran ţă la o înfrângere, din cele mai dureroase.

Am această convingere ş i nimeni nu mi-o va putea zdruncina.”

13 iulie 1917. „Contrar celor afirmate de generalul Mărgineanu

ieri seara, peste noapte, am fost informat că aripa sa stângă s-a opri t înainte de a ajunge la Putna. Am fost foarte contrariat . Vina este a colonelului Alexiu, comandantul brigăzii a 6-a, care a obiectat că t rupele de sub comanda sa erau obosite. Se odihniseră până la 4 diminea ţa!

Această părere a fost a ofi ţerilor francezi, care nu cunoş teau încă puterea de rezisten ţă a soldatului român. Greşeala a fost a colonelului Alexiu, că s-a lăsat uşor convins.

Am dat ordin să se continue azi mişcarea.

133

Până seara Putna a fost at insă , dar cu lupte. Duşmanul a avut vreme să-ş i restabilească ordinea în cursul nop ţ i i .

Am făcut să intre în l inie restul Diviziei 1-a, oprit în rezerva Armatei ş i am consti tui t rezerva cu trupele cele mai încercate, din Divizia a 3-a.

Am început înaintarea ş i la aripa dreaptă a Armatei , cu Divizia a 8-a (general Patraşcu). Inamicul se retrage din valea Caş inului, împins de brigada 16 infanterie, de sub comanda colonelului Dabija. Pe Măgura Caş inului, rezisten ţa e mare ş i ruş i i afla ţ i la dreapta Brigăzii 16 infanterie nu vor să miş te .

Am mers după amiază cu generalul Vă i toianu la Răcoasa, la Vizantea ş i la Câmpurile.

O victorie stră luci tă . În toate păr ţ i le material de război în cantităţ i foarte mari .

M-am fotografiat la Vizantea, în curtea unui fost depozit de muni ţ i i de art i lerie.

La Câmpurile am găsi t pe generalul Stră t i lescu, comandantul Diviziei I-a, de la care primesc frumoasa ş t i re că o parte din Regimentul 31 a intrat în Şoveja ş i a făcut circa 1 000 de prizonieri .

Acest nou avantaj îmi dă curajul să împing l inia mea ceva mai înainte.

Generalul Vă i toianu este de părere că în direc ţ iunea Lepşei , am putea merge până peste frontieră .

Ideea îmi surâde. Mi-ar plăcea să pot planta un drapel pe un petec din pământul ce voim să cucerim, pentru a se simboliza aspira ţ iunile noastre. L-am rugat în acest sens pe generalul Vă i toianu, care mi-a făgăduit că dorin ţa mea va f i sat isfăcută .”

14 iulie 1917 „După ordinul dat de mine, aseară t rupele au ajuns

pe l inia pe care cred că ne vom opri, afară de o uşoară , dacă va fi posibi lă , ofensivă la centru, spre frontieră .

Suntem pe l inia Arş i ţa Mocanului – Măgura Caş inului – Sboina Neagră – Tuia Neagră – Geloasa – Negrileş t i – V. Seacă .

134

În unele puncte, mai ales pe frontul Diviziei 8-a, s i tua ţ iunea nu este încă l impede. Linia f ixată nu este încă at insă ş i sunt lupte foarte serioase, mai cu seamă la dreapta, din cauza retrageri i ruş i lor de pe Măgura Caş inului, lăsând în vânt Brigada 16 infanterie (colonel Dabija) , de la extrema mea dreaptă . Colonelul Dabija a luat măsuri le necesare.

Din contra, pe restul frontului , dacă aş avea for ţe disponibile, aş putea împinge, f ie spre şoseaua Focşani – Râmnic, f ie spre Keszdy Vasarhely.

Am vizi tat din nou câmpul de luptă : observator, Mărăş t i – Încărcă toarea – Coada Babei – Câmpurile.

Ce organiza ţ ie extraordinară a avut duşmanul! Am să dau ordin, pe de o parte, să se facă o

că lă torie de instruc ţ ie , cu reprezentan ţ i din toate corpurile, pentru ca să vadă cum se întăreş te duşmanul, iar pe de al ta, voiu pune să se facă o r idicare topografică amănun ţ i tă a întregului câmp de luptă , pentru ca să pun să se întocmească o descriere a lui .

Am ajuns cam târziu la Câmpurile. Am rugat pe generalul Vă i toianu să mă înso ţească până la Soveja. Doream să pun piciorul în acea locali tate.

Pe drum am depăş i t Regimentul 24. Soldaţ i i m-au recunoscut ş i m-au aclamat cu entuziasm. Am fost foarte viu mişcat.

În Soveja am găsi t un spital german, evacuat de bolnavi, dar un depozit farmaceutic foarte bine aprovizionat a fost lăsat cum era.

Am mers pe şosea spre l inia înaintată . Am găsi t la Dragoslave Brigada de că lăraş i sub comanda colonelului Scăr işoreanu, iar sub poalele Tuiei pe colonelul Stoenescu, comandantul Brigăzii a 11-a, cu care m-am între ţ inut , asupra modului cum să dispuie trupele.

Peste tot: încredere ş i avânt. Este o adevărată crimă de a opri ofensiva, care se

adaogă la aceea de a nu-mi f i dat for ţe suficiente spre a o exploata, aşa cum prevăzusem că s-ar putea!

Nepricepere ori răutate? Am luat masa la Câmpurile, într-un local care a

servit probabil de cazino germanilor. Toate locali tăţ i le

135

ce am vizitat sunt în bună s tare ş i se vede că germanii au ţ inut ordine.”

15 iulie 1917. „Au reînceput atacuri le Marelui Cart ier General.

Nici nu se putea al tfel . Se spune că am înaintat prea mult , că am depăş i t ordinele ce aveam, precum ş i l ibertatea de ac ţ iune de care mă pot bucura!

Citesc ş i nu-mi vine să cred! Este o adevărată ruş ine, căci e greu de închipuit o

împerechere mai monstruoasă de neadevăr cu nepricepere.

Nu voiu ceda nici un deget din terenul ce am luat afară de ordin taxativ, ci din contra, acolo unde si tuaţ ia locală va impune, voiu merge până la at ingerea l iniei impusă de formele terenului . Am reintrat la Bâlca.

Pe drum, am trecut pe la Domneş t i , pentru a vedea pe generalul Ragoza. Întrevederea noastră a fost cât se poate de cordială . El a avut cuvinte foarte elogioase la adresa mea ş i a trupelor mele, dar ş i el este foarte amărât că nu s-a continuat ofensiva prin spăr tura făcută de noi .

Rolul Corpului VII rus a fost ş i mai l imitat .” 16 iulie 1917. „Strategienii de la Marele Cart ier General sunt

adorabil i prin inconş t ien ţa lor! Mi se redau Divizii le a 7-a ş i a 12-a, dar mi se

impune a ocupa sectorul Corpului 24 Armată rus, compus din trei Divizi i . Ceva mai mult , mi se cere ca ocuparea să o încep cât de curând, adică înainte de sosirea Divizii lor, care vor sosi la 21 iulie.

Am mers la Corpul IV Armată ş i am dispus înlocuirea Diviziei a 6-a de trăgă tori rusă , cu trupele ce am în rezervă la dreapta Armatei .

Mi se va produce o adevărată perturba ţ ie în distr ibuirea trupelor. Oamenii aceş t ia ui tă că de abia ies dintr-o ofensivă ş i că nu este acuma momentul a mă di lua pe front ş i a jongla cu unităţ i le.

136

În orice caz, am dispus ca divizia a 7-a să meargă la extrema dreaptă în locul ruş i lor , Divizia a 6-a să se intercaleze între a 7-a ş i a 8-a, iar Divizia a 12-a sî intre în locul Diviziei a 6-a în sectorul Soveja.”

17 iulie 1917. „Am lucrat la dispozi ţ iunile pentru evacuarea

trofeelor. Este o chestiune complicată . Trebuie a se proceda metodic, bine ş i repede, căci nu se ş t ie ce poate aduce ziua de mâine.

. . . După amiază am făcut o recunoaş tere până la Moşoroaiele, dincolo de Târgul Ocna, în porţ iunea frontului în care trupele mele vor înlocui pe cele ruseş t i .

M-am interesat în special de dealul Măgura pe care este o bisericu ţă ş i de dealul Cândea care, ambele, închid gura Slănicului.”

20 iulie 1917. „Am organizat un parastas la Soveja, pentru odihna

celor căzu ţ i în bă tă l ia de la Mărăş t i . A asistat ş i Prin ţul Carol.

Am ţ inut o cuvântare. Trupele cu ţ inută impună toare.

Am stat de vorbă cu locuitori i din vecină tate. Se plâng de nem ţ i că le-au luat ce aveau ca

proviziuni , că erau supuş i la unele vexa ţ iuni, dar nu au fost maltrata ţ i ş i femeile pare că nu au fost si lui te. Acelaş i lucru mi-au spus ş i cele din Vizantea. Una chiar povestea că a dormit în aceeaş i odaie cu un neam ţ ş i nu i-a făcut nimic. Este drept că t rebuie să f i avut cam vreo 60 de ani.

Am ordin să merg la Iaş i . . .” 21 iulie 1917. „La ora 11 am fost primit la Palat , ş i Regele mi-a

înmânat Ordinul Mihai Viteazul clasa a II . Am fost invitat la dejun la Regină , iar după amiază a avut loc o consfă tuire, unde au part icipat generali i : Prezan, Cerbaciov ş i eu, sub preşedin ţ ia Regelui , privi tor la evacuare. A asistat ş i Prin ţul Carol. Mai târziu a venit ş i

137

Bră t ianu. S-a discutat eventuali tatea evacuări i Moldovei. Era chestiunea unde să se retragă Armata. Se prezentau mai multe solu ţ iuni: Kerson, Poltava, Charkov.

Am pus întrebarea: care va f i motivul retragerei (ortog. t impului –n.a.)?

Acest punct este esen ţ ial , căci de la dânsul depinde modali tatea retragerei , deci ş i alegerea zonei.

Bră t ianu a în ţeles întrebarea mea ş i a ş i spus: generalul Averescu ridică o chest iune nu numai de ordin mili tar , dar ş i poli t ic.

Ne-am separat fără să f i conchis ceva.” 24 iulie 1917. „Ordin de a rectif ica frontul Armatei a II-a

retrăgând centrul pe l inia Vizantea. Părăsim fără motiv ceea ce am câş t igat cu atâta

sfor ţare!” 25 iulie 1917. Averescu a fost chemat din nou la Iaş i , la ora 11, la

Consiliul de miniş t r i . A fost invitat ş i generalul Prezan. În discu ţ ie: evacuarea Moldovei. Cuvânt a avut Bră t ianu, care a caracterizat

s i tua ţ iunea. În dezbateri luă cuvântul ş i D-l Porumbaru. - Poate ar f i cazul, înainte de a face un pas atât de

important, de a se lua ş i avizul reprezentan ţ i lor puteri lor al iate? întrebă el .

- Dacă află al ia ţ i i că noi vrem să ne retragem, spuse Bră t ianu, vor profita pentru a se uşura de noi . Tot ce a fost în putin ţa noastră am făcut pentru alia ţ i , însă de aici încolo, noi suntem o povară pentru ei ş i vor profi ta de cea mai mică şovă i re a noastră , pentru a nu se mai sim ţ i obliga ţ i fa ţă de noi .

Generalul Iancovescu, Ministrul de Război: - Vreau să atrag aten ţ iunea asupra stărei de anarhie

din Rusia, destabili tate, de starea transporturi lor. - Pe ce face ţ i aşa presupuneri? - Din numărul de vagoane stabil i t , nu ni se dă nici

25%. N-o să putem evacua în întregime nici averea

138

familiei Regale, răspunse Iancovescu, vagoane vor cere în primul rând familii le Bră t ianu ş i al ţ i l iberal i ş i conservatori boga ţ i . Pi ldă vie, evacuarea Bucureş t iului, unde vagoanele destinate Armatei au fost luate de polit icieni. Cu ce vom evacua Armata?

- Nu crede ţ i în reuş i ta evacuări i? întrebă cineva din deputa ţ i .

- N-am spus asta, parează Iancovescu. Averescu în ţelese chiar de la început ce voia să

spună generalul ş i era de acord cu el . Când Iancovescu î i era subaltern, nu era atât de îndrăzne ţ . Bravo generale ! Dacă mai avem aşa generali aici , în guvern, înseamnă că totul va f i bine.

Ministrul Duca î i pune o întrebare lui Averescu, ca unicul general care se afla în mijlocul trupei .

- Domnule general , până la ce punct sunt întemeiate unele zvonuri cum că în caz de evacuare, ofi ţerii ş i t rupele se vor împotrivi să t reacă Prutul?

- Armata a II-a, dar cred că ş i restul trupelor, sunt devotate ţăr i i ş i dinastiei , ş i va executa ordinele ce va primi. Este însă o datorie a se examina urmări le ordinelor date. Aceasta însă nu înseamnă că poate f i şovă i re în executare.

- Domnule general , totuş i ce opinie ave ţ i fa ţă de evacuare?

- Evacuarea poate f i considerată sub două aspecte diferi te:

1. Datorită considera ţ iunilor strategice. Aici totul e clar . Se rectif ică frontul de pe Siret pe

Prut ori Nistru, ori mai departe. 2 .Considera ţ iuni de al tă natură : de pildă ,

defec ţ iunea Armatei ruseş t i . În cazul acesta este de examinat 3 puncte. Generalul se opri ş i cuprinse cu privirea asisten ţa:

a) Unde ne retragem. b) Care va f i si tua ţ ia Armatei acolo. c) Care va fi perspectiva ei în vi i tor. - N-a ţ i răspuns la întrebare? - Luând în vedere că densitatea popula ţ iei în Rusia

este slabă ş i pentru a adăposti ş i între ţ ine Armata

139

trebuie a o răspândi pe suprafe ţe întinse, ceea ce va slăbi eficacitatea comandamentului.

Dacă Armata va trebui ţ inută masată , vor f i necesare adăposturi , aprovizionări etc. . .

Dar nu e clar cum se vor desfăşura evenimentele în Rusia imediat ş i ulterior .

Ministrul Duca: - Între Kornilov ş i Kerenski s-a stabil i t un acord ş i

măsuri le eficace au început a f i luate. - Instruc ţ iuni bune de la centru încă nu înseamnă

nimic, spuse Averescu, căci până ajung la periferie adesea îş i pierd sensul .

Take Ionescu surprinză tor pentru to ţ i face o concluzie:

- Generali i Iancovescu ş i Averescu vor să încheie o pace separată .

Averescu protestă imediat: - Domnule Ionescu, nici eu, nici generalul

Iancovescu nu am încercat ca această importantă chestiune pentru ţară să f ie poli t izată . Noi am vorbit de dificultăţ i le reale ale evacuări i , dif icultăţ i decurgând, evident, din cauzele care au determinat evacuarea, ş i că un rezultat bun nu este de aş teptat decât numai dacă totul este prevăzut în cele mai mici amănunte ş i pregă t i t din t imp.

Se făcu l iniş te. Nimeni nu se încumeta să spună ceva, căci totul fusese lămurit de generalul Averescu. Generalul Prezan căuta ieş ire din situa ţ ia creată , nedorind, totodată ,ca ultimul cuvânt la Consiliu să f ie după Averescu.

- Noi pregă t im evacuarea păr ţ i lor sedentare ş i a famili i lor ofi ţerilor din Basarabia.

- Oare aceasta este o măsură serioasă? Dacă nu putem ţ ine Siretul, nu vom putea ţ ine cu siguran ţă nici Prutul , răspunse calm ş i categoric dar fără pic de răutate Averescu.

- Este numai o măsură provizorie, răspunse Prezan. - Va să z ică o evacuare pe dibuitele? Repetarea

ordinei din iarna trecută ? Generalul Prezan n-avea ce răspunde.

140

După dejun consfă tuire mili tară . S-a pus la discu ţ ie retragerea frontului Armatei a II-a.

- Această retragere nu este impusă de si tua ţ iunea operat ivă , se opuse Averescu.

- Armata I-a este violent atacată de duşman în direc ţ ia Mărăşeş t i ş i acest lucru pericl i tează s i tua ţ iunea Armatei a II-a,replică Prezan.

- Armata a II-a nu trebuie să se retragă , c i numai să se întărească f lancul ei s tâng, răspunse Averescu.

- Noi retragem Corpul al VIII de pe frontul vostru ş i î l expediem în nordul Moldovei, unde am organizat o grupare puternică pentru un atac în Bucovina, interveni generalul Cerbaciov, dacă izbuti ţ i , cu for ţele ce le ave ţ i , să ocupa ţ i sectorul Valea Săr i i ş i să men ţ ine ţ i frontul. În acest caz eu nu sunt contra.

Această propunere î l punea pe Averescu într-o si tua ţ ie dintre cele mai proaste. Urma să răspundă imediat .

- Sunt de acord, începu Averescu, dar cu o condi ţ ie: să mi se întoarcă Brigada de grăniceri , care-mi fusese dată ş i apoi, de două zi le, luată din nou.

Generalul Prezan exercita o adevărată t i ranie asupra Regelui , „asistat” de generalul Berthelot ş i maiorul Rosett i .

De data aceasta însă Regele rezistă . Averescu se duse direct la MCG ş i a t ransmis de acolo ordinele pentru executare.

27 iulie 1917. Inamicul, f i ind informat că ruş i i părăsesc pozi ţ i i le

de pe frontul Armatei a II-a, a atacat neîntârziat f lancul drept din în sectorul Diviziei a 7-a.

Ordin de la Marele Cart ier General: Brigada de grăniceri va rămâne la Armata I-a.

Armatei a II-a i se lărgeş te frontul pe ambele aripi , pe care î l ocupau 5 Divizi i ruseş t i . Lui Averescu i se promit două Divizi i , tocmai în momentul în care pe acele sectoare se pregă tea o ac ţ iune ofensivă a duşmanului.

141

Iarăş i interven ţ i i ost i le din partea lui Prezan ş i Berthelot . „Interesant, pentru cine lucrează t ipi i? Po ţ i să crezi mai degrabă pentru inamic”, gândi Averescu.

28 iulie 1917. „La aripa stângă se continuă cu înlocuirea Corpului

VIII rus prin trupele trase din Corpul II Armată . Si tua ţ ia schimbându-se, a trebuit să modific ş i

proiectul de înlocuire, astfel că în loc de a forma un nou sector, al Vână tori lor, a trebuit să prelungesc sectorul Diviziei a 3-a spre stânga.

La aripa dreaptă , si tua ţ ia e tot mai cri t ică . Divizii le 6 ş i 7 serios atacate, sunt împinse mereu înapoi.

Ambii divizionari sunt sub apăsarea morală a presiunii inamicului .

Generalul Rujinschi, Comandantul Diviziei a 7-a, făcut general ş i comandant de divizie de generali i Grigorescu ş i Prezan, este complect dezorientat asupra si tua ţ iei , iar generalul Arghirescu, ca întotdeauna, de îndată ce lucruri le merg rău, este stăpânit de desăvârş i ta neîncredere în trupele sale.

Am dat ordin Batalionului de munte să for ţeze marşul astfel , ca în diminea ţa zi lei de 30, să f ie la Târgul Ocna.”

30 iulie 1917. „. . .Am plecat la ora 5 spre Oneş t i unde se

deplasează Batalionul de munte. Tot încoace se îndreaptă Brigada de grăniceri , care mi-a fost reîntoarsă .

Înainte de amiază , am trecut pe la postul de comandă al Diviziei a 6-a pentru a stabil i cu generalul Arghilescu detal i i le privitoare la atacul grăniceri lor ş i al Diviziei de cavalerie.

Mai târziu am trecut pe la postul de comandă al Diviziei a 7-a, ş i urcând pe un dâmb deasupra Tg. Ocnei, am urmăr i t atacul deja început în acest sector.

Rezultatul ob ţ inut este foarte satisfăcă tor. Inamicul este dat înapoi. Se recucereş te cota 772 (Batalionul de munte face 400 de prizonieri) , reluăm Dealul Măgura ş i

142

ieş i rea de Vest a defi leului de la Slănic – Gura Slănicului. Am urmăr i t partea aceasta a luptei de pe Dealul Piscu, cu binoclul .”

1 august 1917. „Divizia de cavalerie atacă cu succes. La Sud

(Focşani – Mărăşeş t i) lucrurile merg din ce în ce mai rău. De aseară am primit ş t i rea că inamicul a ocupat Panciu, ceea ce pericl i tează s tânga Armatei a II-a. Din comunicatul oficial al Armatei a IV-a rusă de aseară nu reieşea, dar azi se confirmă acest lucru.

Am luat măsuri de a se trage cât mai multe rezerve posibile în spatele Diviziei a 3-a, pentru a avea posibili tate ca la nevoie să-mi întăresc stânga.

S-a dat ordin de retragere a frontului Corpului II Armată pe stânga pârăului Vizante, sco ţându-se Divizia I-a, care va forma de aci Înainte rezerva generală , cu o brigadă la Câmpurile ş i alta spre Verdea – Răcoasa.

Am trimis detaşamentul colonelului Alexiu, compus din Regimentul 2 Vână tori , Regimentul 1 Marş al Diviziei a 3-a, urmat de Regimentul 4 Vână tori , spre f lancul stâng al Diviziei a 3-a, pentru a sus ţ ine flancul drept al Corpului VIII rus.

2 august 1917. „Detaşamentul colonelului Alexiu a intrat în l inie

de luptă cu Regimentul 2 Vână tori ş i Regimentul 30 infanterie, deoarece Regimentele ruse 411 ş i 412 au debandat . Detaşamentul a înaintat până la Muncelu cu ordin să împingă inamicul spre Străoani – Repedea.

În cursul nop ţ i i Divizia I-a este pusă iarăş i la dispozi ţ ia Armatei a II-a. Minuni, nu al ta, se petrec în Marele Cart ier General!

Generalul Mărgineanu, trimis de mine pe stânga frontului, cere întărirea Detaşamentului colonelului Alexiu. Corpul VIII rus f i ind în complectă debandadă , Divizia 12 raportează că este atacată violent din direc ţ ia Saveja ş i că nu mai are rezerve.

Am dat ordin Diviziei I-a de a tr imite două batal ioane la Câmpurile – în rezerva Diviziei a 12-a, iar

143

2 batal ioane pe Dealul Mare, pentru întăr irea Detaşamentului colonelului Alexiu.

După ce se vor l iniş t i lucruri le, Divizia I-a va fi împăr ţ i tă în două grupe: o brigadă la Oneş t i , rezervă generală , ş i o brigadă la Poiana Renghia, tot în rezervă , dar la f lancul stâng al Armatei .”

4 august 1917. Averescu se deplasează pe front la Oneş t i . A făcut o

mică reorganizare a batalioanelor. Câteva atacuri inamice respinse. Pe front, în general , l iniş te.

8 august 1917. Situa ţ ia neschimbată . Semne de stabil izare a

frontului pe noua l inie. Plecarea din Oneş t i . Pe drum i se comunică că Divizia 7-a nu a ocupat cota 772, după cum i se raportase. Generalul Rujinschi a lămurit că a fost indus în eroare.

La Comăneş t i l -a vizi tat pe Comandantul Corpului 24 rus, cu care a discutat eventuali tatea unei ac ţ iuni comune între Oituz ş i Doftana. Însă Averescu nu avea mare încredere, căci în aer se sim ţea suflul dezorganizări i în trupele ruseş t i .

Nu mai exista vechiul spiri t , atât de bine cunoscut de Averescu.

Totul prevestea o debandadă generală în trupele ruse.

10 august 1917. „Am avut vizita ministrului Fran ţei , marchizul St .

Aulaire, care mai are încă moralul r idicat , bazându-se pe faptul istoric că Anglia nu a rămas încă la urma urmelor învinsă .”

12 august 1917. „Am înso ţ i t -o pe MS Regina de la Bacău la Piatra –

Neam ţ . La ora 11.30 Regina a vizi tat sanatoriul „În Carpa ţ i” , dir i jat de nevastă-mea.

144

Seara, întorş i la Bacău, Regina a dat o masă la care au fost invita ţ i ş i generalul rus Ragoza cu şeful său de stat major.

Generalul Ragoza, Comandantul Armatei a IV-a ruse este un ofi ţer eminent. El îş i dă perfect seama de nenorocirea care se întinde pe zi ce trece asupra ţări i sale ş i nu-mi ascunde prevederile sale foarte pesimiste”.

La sanatoriu a aflat de la so ţ ia sa, care plângea, că în bra ţele ei a murit locotenentul Alexandru Munteanu, f iul lor adoptiv. Au rămas iarăş i s inguri . . .

14 august 1917. Generalul Averescu se afla în zona Corpului IV de

Armată , unde împreună cu generalul Arthur Vă i toianu făcea unele recunoaş ter i , când acolo sosi primul ministru Bră t ianu, înso ţ i t de ministrul Constantinescu Alexandru.

În t impul mesei , Bră t ianu, a făcut în gura mare niş te aprecieri nejustif icate la adresa Armatei i tal iene, ş t i ind că Averescu este unicul ofi ţer român, care ş i -a făcut studii le militare la Şcoala Superioară de Război din I tal ia, una dintre cele mai prest igioase Şcoli mil i tare din lume.

- I tal ienii n-au făcut nimic până acum. Sunt niş te mili tari de proastă cali tate.

Averescu asculta pă lăvrăgeala acestui om, care, după opinia lui Averescu, nu prea avea idee de mili tărie, de strategie ş i tact ică mil i tară ş i , care poate că nu văzuse în ochi vreodată un soldat i tal ian.

Ascultă , după care celebra sa răbdare se termină . - Vreau să vă aduc la cunoş t in ţă tuturor, ş i în primul

rând domnului Prim-ministru, spuse totuş i cât se poate de calm Averescu, I tal ia este unica ţară care a izbuti t să ducă până acum Războiul în afara frontierelor sale.

Cei prezen ţ i au rămas uşor surprinş i : era vizibil că nu cunoş teau acest lucru. Doar Vă i toianu surâdea.

Bră t ianu replică : - Da, au izbutit , pentru că au avut de-a face cu

austriecii , care au o armată ş i mai proastă .

145

- D-le Prim-ministru, când am stat pe frontul Câmpulung–Predeal–Buzău, am avut în fa ţă Divizia 51-a austriacă , care ne-a dat mai mult de lucru decât oricare al ta . Generalul Vă i toianu, care a avut-o în fa ţă , poate să ne spuie lucruri interesante.

Averescu schimbă totuş i vorba pentru al scoate pe Bră t ianu din încurcă tura în care se vârâse singur ş i fără nici un rost .

După masă sosi M.S. Regina, pentru a decora Batalionul de munte, care în ajun manifestase o vitej ie exemplară în luptă . Regina a fixat chiar ea, personal , decora ţ i i le la pieptul ofi ţeri lor ş i solda ţ i lor. . .

Seara Averescu tr imite la Marele Cartier General proiectul de opera ţ i i pentru ac ţ iunea viitoare.

15 august 1917. Un an de la declararea războiului. Greşeli le comise în t impul neutral i tăţ i i s-au plă t i t

enorm de scump, ş i se pare că nu s-au terminat. La Armata I-a lucruri le se încurcă din nou. La

Divizia 124 rusă , frontul a fost rupt , tocmai la punctul în care zece zi le în urmă Averescu voia să reia ofensiva cu Divizia I-a pentru a restabil i si tua ţ ia ş i a prelua Străoanii ş i Panciu, dar ini ţ iat iva i-a fost respinsă pe motiv că această ofensivă este „inoportună ş i inutilă”.

Pentru a restabil i frontul Armatei I-a, Averescu a fost nevoit să tr imită două batal ioane.

„Când am întrebat acum numai câteva zi le ş i Marele Cart ier General ş i Armata I-a, dacă nu este nevoie de Divizia I-a înapoia f lancului stâng al Armatei , pentru a coopera eventual cu Armata I-a, mi s-a răspuns din ambele păr ţ i un categoric NU, afirmându-se că s-ar f i luat deja măsuri le normale la punctele de jonc ţ iune.

Am întrebat în acelaş i t imp , dacă nu era nevoie acolo de art i lerie, mi s-a răspuns iarăş i că NU.

În f ine, culmea! La întrebarea mea dacă pot lua Divizia I-a spre a o întrebuin ţa în al tă parte, mi s-a răspuns de Marele Cart ier General hotărât că DA.

Toate aceste dovedesc că nici Armata I-a, nici Marele Cart ier General nu ş i -au dat socoteala de

146

gravitatea si tua ţ iei în acea regiune ş i nici nu ş t iau de ce inamic trebuie să ţ ină socoteală .” – notează Averescu.

16 august 1917. Pentru Armata I-a si tua ţ ia se agravează . Semn de

zăpăceală este faptul că Comandantul ei dă ordin Corpului VIII rus, prin care se trece Divizia 124 rusească ( transfugă de pe front) sub ordinele Corpului II Armată român iar cele 5 batal ioane ale Corpului II român, pe care Averescu le tr imise pentru a salva si tua ţ ia, care s-au intercalat între trupele Corpului VIII rus ş i t rupele Armatei I-a română pentru a astupa golul făcut de trupele acestei Armate, se trec sub comanda Corpului rus.

Ce uşor este să te descotoroseş t i de o Divizia rusă aflată în debandadă ş i să iei în schimb trupe proaspete ş i disciplinate!

Divizia 124 rusă s-a retras ş i de pe l inia a II ş i de pe a III . O dezorganizare dezastruoasă!

Din această cauză , s i tua ţ ia Diviziei a 3-a este pericl i tată dinspre f lancul stâng. Acesta este retras pe l inia a doua.

Corpul II este cu drept cuvânt îngri jorat . I s-au luat 5 Batal ioane de el i tă ş i nimic în loc. Averescu i-a ordonat lui Vă i toianu să reziste până la ult ima şansă ş i doar atunci să se retragă .

De la MCG nici un răspuns la rapoartele lui Averescu. Într-un târziu acesta î i telegrafiază Regelui .

A doua zi de diminea ţă cele 5 Batalioane au fost reîntoarse. Divizia 124 rusă descoperise o por ţ iune importantă a frontului . Inamicul se folosi imediat de această si tua ţ ie ş i atacă .

Divizia a 3-a română din Armata a II-a opri înaintarea inamicului pe acest sector.

20 august 1917. Acum se pare că inamicul a fost în f ine f ixat. Toate

atacuri le lui au fost respinse. O consfă tuire la Domneş t i cu part iciparea

Comandantului Armatei a IV-a rusă ş i a şefului s tatului

147

ei major. După mici dezbateri s-a hotărât că atacul celor două Armate să aibă loc în ziua de 25 august .

22 august 1917. Armata a IV-a rusă cere amânarea opera ţ i i lor pentru

ziua de 27 august . Generalul Ragoza tot repeta că nici art i leria grea, nici infanteria, nu vor putea sosi mai de vreme pe pozi ţ ia ini ţ ială . Generalul Averescu a fost nevoit să accepte.

24 august 1917. Diminea ţa două avioane inamice au aruncat două

bombe fără efect , între gară ş i satul Oneş t i . La dejun generalul Averescu a fost invitat de M.S.

Regina, la Pavil ionul M.S. La ora 11 Regina a decorat numeroş i răni ţ i la

spitalul din Co ţofeneş t i , punându-le personal la piept decora ţ i i le. . .

Averescu ceru de la Armata a IV-a rusă Divizia Zaamurskaia pentru o zi la Mănăst irea Caş in, în vederea posibili tăţ i i oprir i i unui atac. Generalul Ragoza i-a pus-o la dispozi ţ ie fără l imită de vreme.

27 august 1917. În ajun la Co ţofeneş t i sosi Regele. Ofensiva s-a

început în zori ş i se desfăşura cu succes. „Dacă vor merge tot aşa de bine ş i ruş i i , biruin ţa e asigurată”, se gândi Averescu.

Totuş i Divizia 49 rusă , care două zi le în urmă refuzase să lupte, nici acum n-a executat ordinul. A intrat în l inie, dar n-a vrut să lupte. Poate că între t imp făcuse legă tura cu inamicul? Cazuri frecvente în trupele ruseş t i .

30 august 1917. Se rectif ică pe cât posibil pozi ţ iunile l iniei înaintate

ş i se lucrează cu mult zel , până seara târziu, la întărirea punctelor pe care trupele au izbuti t să le câş t ige.

Regele „veni la vagon” pentru a merge la postul de observa ţ ie de pe Dealul Măgurei.

148

Din noti ţele colonelului Ressel , care avuse un schimb de cuvinte cu un general din suita Regelui:

„- Ce fel de ac ţ iune, dacă nu s-a făcut nimic, spuse generalul .

- S-a făcut mult , răspunse Ressel , s-a câş t igat vreo 2 km în adâncime, realizându-se dintr-o parte înconjurarea Cireşoaiei ş i avem astfel o nouă bază excelentă pentru vii toarea ac ţ iune.

- E nevoie de biruin ţe răsună toare! - Apoi de ce nu sta ţ i pe front?! Generalul Averescu

are imperativ nevoie de generali , pentru a conduce trupele.

- Majestatea Sa Regele nu-mi permite. - Fi ţ i pe pace, dacă cere generalul Averescu, Regele

vă el iberează . Pe fa ţa generalului se ci t i imediat spaimă . El crezu

într-adevăr că Averescu î l va lua. De fapt pe generali ca aceş t ia nu-i agreează deloc!

- Ş i încă una generale. Pierderile sunt relat iv mici. În total 1450 scoş i din luptă , din care numai 160 morţ i .

Pe frontul francez sau englez, pentru a se realiza un astfel de succes se pierd zeci de mii de oameni ş i se cheltuiesc înzecit muni ţ i i .

- N-am vrut să vă ofensez, domnule colonel. - Vă spun principalul: inamicului i s-a smuls

ini ţ iat iva de ac ţ iune. Acum el este în defensivă ş i hăr ţuit mereu de noi, pe când până acum a fost invers.”

1 septembrie 1917. Generalul Averescu s-a dus împreună cu generalul

Arthur Vă i toianu la Fil ipeş t i , pentru a stabili planul ac ţ iunii proiectate spre Runcul– Leşun ţul. După masă sosi Regele care s-a deplasat la Piatra-Neamţ pentru a vizita sanatoriul „În Carpa ţ i”. Regele a rămas foarte mul ţumit de cele văzute.

5 septembrie 1917. Divizia a 3-a a executat o ac ţ iune ofensivă ş i astfel

s-a izbuti t rectif icarea frontului . S-au cuceri t Dealul Porcului, Varni ţa ş i cota 406.

149

6 – 29 septembrie 1917. „Mai multe vizi te pe front , unde am diferite

conferin ţe cu comandan ţ i i de unităţ i , până la cei de regiment inclusiv, asupra modului cum trebuie să se procedeze în f iecare sector pentru a smulge inamicului ini ţ iat iva ac ţ iunii ş i apoi asupra modului cum trebuie regulată rota ţ ia unităţ i lor pe front ş i în repaos.

Am insistat asupra activităţ i i metodice a exerci ţ i i lor trupelor pentru a se asigura conlucrarea infanteriei cu art i leria în diferi te faze ale unei lupte de pozi ţ ie: pregă t i rea, executarea, atacul ş i exploatarea succesului .

M-am ocupat în mod deosebit de pregă t i rea ş i întrebuin ţarea batalioanelor de asalt , pe care le-am organizat pentru prima oară în Armata Română . Era ini ţ iat iva ş i dorin ţa mea.

La 26 septembrie am asistat la Gura Vă i i la o adevărată manevră de regiment pentru războiul de tranşee, fără concursul efectiv al art i leriei .

Manevra s-a repetat de trei ori , cu câte un batalion ş i odată cu o singură companie. Rezultatul a fost mul ţumitor.

Batalioanele de asalt , mândria mea, au ară tat un nivel foarte înalt de pregă t ire fizică ş i tact ică . Ele sunt mândria Armatei , garan ţ ia succesului ei .

Mi s-a pus ş i Divizia I-a cavalerie la dispozi ţ ie. Astă seară ea va sosi la Oneş t i . Mâine o voi introduce în l inie în sectorul Oituz-Slănic.

Î l t r imit zi lnic pe generalul Mărdărescu pe front . Este nevoie să am o imagine f idelă a situa ţ iei , ceea ce nu-mi este cu putin ţă să ob ţ in din rapoartele primite”, notează Averescu.

1 octombrie 1917. „Am trecut prin Târgul Ocna. O adevărată jale. Cea

mai mare parte din case dărâmate. În ce scop? Nu în ţeleg războiul în acest chip! Este o întoarcere

la barbarie.”

150

3 octombrie 1917. „Prin ţul Moş tenitor Carol împlineş te astăzi 24 de

ani ş i va f i decorat cu Ordinul Mihai Viteazul”. Am fost chemat ş i eu.

Decorarea estea prerogativa Regală . La ora 12 suntem aduna ţ i la Palatul Reginei ş i acolo

generalul Prezan face un discurs bizar. În numele Armatei , oferă Prin ţului Carol ordinul

Mihai Viteazul, drept răsplată pentru vitejia ară tată în cursul bă tă l iei de la Mărăşeş t i .

„Prin curajoasa prezen ţă a Prin ţului între solda ţ i , t rupele au fost îmbărbă tate aşa încât se poate spune că s-a câş t igat acea bă tă l ie mul ţumită Prin ţului”! – rosteş te fără ruş ine Prezan.

Ce comedie nesăbuită! În bă tă l ia de la Mărăşeş t i , care a ţ inut din 24 iulie până la 21 august au fost distruse complect 2 Divizi i române din Armata I-a, ş i una rusă .

Bă tă l ia de la Mărăşeş t i a fost o bă tă l ie defensivă pentru Armata I-a română ş i Armata a IV rusă , ş i este continuarea bă tă l iei ofensive de la Mărăş t i . Dacă nu era bă tă l ia ofensivă de la Mărăş t i , nu era nici acea de la Mărăşeş t i .

Unde a văzut Prezan biruin ţă! Prin ţul n-a fost niciodată printre solda ţ i nici măcar

în l inia a treia! Acest ordin l i se cuvenea în mai mare măsură

Regelui ş i Reginei , care fusese pe l inia a doua, Prin ţesei Maruca Contacuzino, care a fost pe front de mai multe ori ca Prin ţul.

Iată de ce Regele n-a înmânat personal Ordinul! Î i era ruş ine probabil de ceea ce se petrece!”

18 octombrie 1917. Averescu făcu recunoaş terea mult dori tă , în vederea

ac ţ iunii ofensive pe frontul Corpului IV. „Ca ş i la Mărăş t i , recunoaş terea nu a avut al t efect

decât a mă încredin ţa, să zic, definit iv, că proiectul conceput este corespunză tor si tua ţ iei .

151

Împreună cu generalul Vă i toianu au mers în tranşeele de prima l inie de la cota 443, de la Cireşoaia.

Vederea asupra terenului de atac, foarte interesantă . În fa ţă au valea Slănicului cu adăposturi le ş i t ranşeele ei , cam la 900-1100 m de ei , iar în dreapta tranşeele de pe l inia Fundul – Fănea ţa, cam la 200 m distan ţă .

„Atacul va putea să înainteze cu mult mai mici dificultăţ i decât la Mărăş t i .” Comandantul Brigăzii a 13, colonelul Darvari l-a rugat pe Averescu să- i încredin ţeze atacul asupra Cireşoaiei.

„Domnule general , eu nu părăseam Cireşoaia, am fost mirat de ordinul generalului Rujinschi de a mă retrage. A doua zi o puteam relua, căci nici n-am fost urmăr i t de inamic.”

„Am avut prin urmare foarte mare dreptate când nu am încuviin ţat atunci retragerea! Iată ce prostie a făcut generalul Rujinschi, unul din „mari i eroi” din Armata de Nord” îş i spuse Averescu.

23 octombrie 1917. Averescu tr imite la Iaş i intendentul Armatei , pe

generalul Dimitr iu, pentru a comunica MCG ş i Ministerului de război, care este at i tudinea Armatei în ce priveş te aprovizionarea pentru iarnă .

Mare i-a fost mirarea lui Averescu, când în loc de ajutor în aprovizionare, primi ordin ca din propri i le aprovizionăr i ş i din recoltele lucrate de Armată , să se dea Armatei I-a ş i MCG.

„Cu aşa „conducă tori” prevăză tori , am foarte mare teamă că iarna aceasta vom trece printr-o criză mai serioasă decât anul trecut”, îş i spuse Averescu.

25 octombrie 1917. „Ş t i r i îngrijoră toare din Rusia. Guvernul provizoriu

a fost atacat ş i răsturnat de revolu ţ ionari i maximaliş t i , în cap cu Lenin ş i Tro ţki. Kerenski a putut să fugă spre Stavcă .

Ce va f i? Război civil? Ce vor face germanii? Ce vom face noi?”

152

26 octombrie 1917. Regina Maria, aflată la Co ţofeneş t i , i-a invitat la

dejun pe generalul Averescu ş i subalternii să i : general i i Arthur Vă i toianu, Gheorghe Vă i leanu, Alexandru Mărgineanu.

- Maiestate, i se adresă Averescu Reginei , domnilor generali . Întrunirea această nu este întâmplă toare. Cu Măr ia Sa Regina am discutat despre soarta satului Mărăş t i , locali tate de unde s-a început marea noastră victorie. Vă aduc la cunoş t in ţă propunerea mea, acceptată de Măria Sa Regina: de a reconstrui satul Mărăş t i ş i de a înă l ţa un monument menit să eternizeze amintirea bă tă l iei de aici . Vă rog să vă expune ţ i .

Se lasă tăcere. Generali i nu se încumetau să vorbească înaintea Reginei . Iar Regina stă tea îngândurată : se gândea la al tceva. Averescu făcu semn ş i Vă i toianu se r idică :

- Majestate, noi sus ţ inem unanim propunerea comandantului nostru. Rugăm să f ie însărcinat cu această misiune sfântă generalul Averescu.

Regina îş i reveni . - Aşa să f ie! 30 octombrie 1917. Colonelul de Roince, după ce a vizi tat pozi ţ i i le

Armatei a II-a, în sectorul Tg. Ocna, unde se proiecta ofensiva, a plecat la Iaş i , să facă demersuri pentru a i se pune lui Averescu la dispozi ţ ia o Divizie.

Rezultat favorabil . Colonelul de Roince a vorbit cu generalul Berthelot

ş i după ce l-a convins, generalul a mers la MCG, de unde s-a întors, spunând că a găsi t pe maiorul Antonescu, care a opinat favorabil .

Aşadar, soarta ofensivei ş i poate a ţări i era hotărâtă mai întâi de generalul francez Berthelot , iar apoi ş i de un maior pe nume Antonescu.

„Ce soartă o mai aş teaptă pe această ţară în vi i tor! – se gândi Averescu – dacă un maior hotărăş te pentru un întreg Stat Major al Armatei Române.”

153

1 noiembrie 1917. „Azi a venit colonelul Petin, tr imis de generalul

Berthelot , pentru a ş t i de la mine ce concurs doresc să am, pentru ca să poată s tărui în acest sens – notează Averescu.

Mă surprinde această schimbare de at i tudine, dar desigur nu numai că profi t de ea, dar fac tot ce-mi stă în putin ţă a o f ixa.

Vor ajunge oare să în ţeleagă ce mare greşeală au comis când, fără nici un motiv, au luat o at i tudine osti lă fa ţă de mine, făcându-se jucăr ia intr igan ţ i lor de la Marele Cart ier General?”

Averescu a tr imis prin colonelul Petin materialele privitoare la ofensiva din sectorul Târgu Ocna.

9 noiembrie 1917. „Nici un răspuns de la Marele Cart ier General în

privin ţa ofensivei de la Tg. Ocna! Situa ţ ia în Rusia din ce în ce mai încurcată , ş i

pentru România, prin urmare, mai primejdioasă . Si tua ţ ia din Rusia se află în mâinile maximaliş t i lor.

Kerenski a dispărut.” Averescu primi un mesaj telegrafic direct de la

Stavca, prin care se anun ţa că noul guvern a decis să se invite comandan ţ i i t rupelor germane pentru a se ini ţ ia tratat ivele de pace.

România este pusă astfel într-o si tua ţ ie practic fără ieş i re.

Ce va hotăr î conducerea ţări i? S-a ajuns iarăş i la o cotitură , în care păcatele din

trecut îş i arată efectele într-un mod tragic. Averescu notează : „Asupra pregă t i r i i de războiu am

vorbit , am scris chiar, ş i nu am fost ascultat . Asupra momentului intrăr i i în războiu, nu am fost

întrebat . Îmi sângerează inima în fa ţa catastrofei a cărei

apropiere o simt ş i de care nu cred că putem scăpa decât printr-o adevărată minune.

154

Mereu îmi revin în minte cuvintele lui Bră t ianu că : „Atunci când vom intra în război, nu vom avea de-a face cu trupe mai bine condi ţ ionate ca ale noastre.

Atunci i-am răspuns că : o pregă t i re judicioasă t rebuie să aibă în vedere toate posibil i tăţ i le! . . .

Glasul meu nu l-a putut convinge pe Bră t ianu, care pentru partea mili tară avea pe cei mai „lumina ţ i ş i încerca ţ i” organizatori ş i conducă tori : pe I l iescu, pe Râşcanu ş i pe Rosett i!”

17 noiembrie 1917. „Situa ţ iune aceeaş i . Înotăm în necunoscut. O schimbare bruscă a raporturilor dintre ruş i ş i

duşman ar pericl i ta situa ţ iunea noastră foarte serios. O retragere poate să f ie imposibilă .”

Averescu este anun ţat ca a doua zi să se prezinte la Iaş i

Seara sosi generalul Iancovescu, Ministrul de Război, care l-a pus la curent ce se va discuta la Iaş i .

Ruş i i au început în mai multe păr ţ i ale frontului tratat ivele pentru armisti ţ iu. Pe alocuri chiar ş i au fost încheiate.

„- Ce facem noi? întrebă Iancovescu. - A trebuit să vie apa la gât, pentru a ne pune

această întrebare. - Totuş i , ce propune ţ i domnule general? Iancovescu

fusese subalternul lui Averescu, ş i continua să- l t rateze ca pe şef.

- De când s-au început tratat ivele între ruş i ş i germani, analizez această problemă , ş i am ajuns la trei solu ţ i i posibile:

- retragerea în Rusia; - dizolvarea Armatei; - t ratat ivele cu inamicul. - Trecând peste Prut , Armata nu va putea să subziste

nici 24 ore. Nimic nu e pregă t i t ! spuse generalul Iancovescu.

- Dizolvarea Armatei nu este nici ea o cale bună . Ce se va face cu această masă de oameni, părăsi tă ş i fără

155

mijloace de existen ţă? Dar ce va fi cu famili i le ofi ţeri lor? spuse Averescu.

- Da, rămâne a treia propunere a D-stră . . . - A treia solu ţ ie este incontestabil necunoscutul , dar

tocmai pentru aceea poate că este cea mai indicată . Adică ar trebui mai întâi ş t iut dacă ş i ce se poate ob ţ ine prin tratat ive, este sau nu acceptabil ş i apoi a te hotărî asupra solu ţ iei .

„Dar este fapt cert că solu ţ ia tratat ivelor înseamnă nimicirea lui Bră t ianu măcar ş i cu o oră înainte, ş i pentru el totul se reduce acum la a-ş i întârzia sfârş i tul cât mai mult , cu nădejdea într-o minune”, îş i spuse Averescu.

18 noiembrie 1917. Consfă tuire la Palat sub preşedin ţ ia Regelui. Au

asistat Bră t ianu, generali i Berthelot , Averescu, Prezan, Iancovescu, Grigorescu.

„Fa ţă de ati tudinea ruş i lor s-au pus 4 chestiuni. Chestiunile au fost: care va fi s i tua ţ ia Armatei

române în urmă toarele presupuneri: 1. Armisti ţ iul este încheiat independent de Înaltul

Comandament. 2. Armisti ţ iul este încheiat chiar de Înaltul

Comandament. 3. Care ar f i măsuri le mili tare de luat imediat ,

potrivit cu at i tudinea impusă nouă? 4. În cazul retrageri i t rupelor ruse, care ar f i

condi ţ i i le de st ipulat , pentru efectuarea ei , ş i care ar trebui să f ie măsuri le de luat în acest sens de trupele noastre?

Bră t ianu ceru ş i el cuvântul. Averescu observă ce palid era.

- Este o datorie pentru noi să ne ţ inem de angajamente, pentru ca să ieş im din război fără cea mai mică micşorare morală .

Se făcu l iniş te . Ceru cuvântul Averescu. - Văd că nimeni n-are curajul să spună ceva contra

Prim-ministrului . Eu vreau să pun chestiunea pe cu totul al t teren.

156

- Ascultăm, domnule general, vorbi Regele parcă mai înviorat .

- Pentru aceasta trebuie să ş t iu care este scopul polit ic avut în vedere sau inten ţ iunile urmăr i te?

- Scopul poli t ic este de a învinge duşmanul, răspunse imediat ş i cu o anumită emfază Bră t ianu.

- Cu tot respectul , dar e o formulă generală , teoret ică . În cazul nostru trebuie să concretizăm, răspunse Averescu.

Văzând că Bră t ianu evită un răspuns clar ş i dorind ca al ţ i i să se implice, Averescu î l întrebă :

- Domnule Prim-ministru, ruş i i încheie armisti ţ iu. Guvernul nostru are inten ţ iunea să încheie ş i el armisti ţ iu sau nu?

Şovă i tor, Bră t ianu spuse în sfârş i t că , dacă s i tua ţ ia mil i tară îngăduie, guvernul nu vrea să încheie armisti ţ iul .

„Situa ţ ia mili tară de acum vă îngăduie, căci î i ave ţ i ală turi pe generali i Prezan ş i Grigorescu, pe care tot Dvs. i-a ţ i făcut generali . . . Ş i aceş t ia vă vor executa orice ordin”, zâmbi în sine Averescu.

Iancovescu ş i Averescu schimbară priviri . Era tocmai ceea ce prezise ieri Averescu.

- Situa ţ ia nu impune încheierea imediată a armisti ţ iului pentru noi , întrucât pe t impul cât va dura armisti ţ iul , t rupele ruse vor păstra pozi ţ iunile lor. Dar pe urmă . . . , spuse Averescu.

Regele privea îngrijorat ş i în tăcere. Tăceau ş i apropia ţ i i lui Bră t ianu, Prezan ş i Grigorescu, care în al t s i tua ţ i i ş t iau, în viziunea lui Averescu, să facă dintr-o ac ţ iune de nimic o faptă eroică , ş i să se laude în fa ţa Regelui!

- Cum trebuie să procedăm noi la moment? întreabă în sfârş i t Regele.

- Dacă armisti ţ iul este încheiat de trupă , noi avem mâna l iberă să facem ce voim, răspunse Averescu.

- Dar dacă de Înaltul Comandament? - Noi suntem încadra ţ i în Comandamentul rus. M.S.

Regele comandă t rupele ruso-române ş i este sub Comandamentul superior rus. Dacă acel Comandament

157

încheie armisti ţ iul ş i noi nu urmăr im aceeaş i cale, este o ruptură cu ruş i i , ruptură care trebuie să o hotărască ş i să o traducă în fapt, guvernul.

Averescu notează t ranşant: în „Jurnalul de războiu”: „După mai multe discu ţ i i s-a hotărât că deoarece

guvernul nu are inten ţ i i sub nici un cuvânt de a intra în tratat ive cu duşmanul, în caz că ruş i i încheie armisti ţ iu, sub orice formă , noi păstrăm pozi ţ i i le. Dacă suntem ataca ţ i , rezistăm.

Dacă se retrag ruş i i , ne retragem ş i noi până pe l inia Bârladului cu aripile spri j inite pe Prut, cuprinzând ş i Iaşul.

O impresie foarte proastă a lăsat cuvântarea generalului Berthelot, care a vorbit exclusiv despre interesele al ia ţ i lor , fără a se preocupa câtuş i de pu ţ in de soarta românilor .

Vede în Rusia toate în roz, unde, după părerea lui , se va forma un stat ucrainean care va avea o Armată credincioasă pentru continuarea războiului , iar o misiune franceză care a plecat din România, va lua în mâini transporturile pe că i le ferate.

Era omul care la prima greutate, îş i pierdea cumpă tul , pierdea sim ţul reali tăţ i i . Vorbea niş te aiureli!”, notează Averescu.

21 noiembrie 1917. Comandantul Corpului 24 rus a fost arestat de

solda ţ i . Comandantul Armatei a IV-a rusă a fost arestat ş i

el , dar în cele din urmă este pus în l ibertate! Bietul general Ragoza! Trebuia toată via ţa s-o

sacrif ice Armatei , ca pe urmă să f ie umili t de solda ţ i i să i !”

La ora 24.30 Averescu primeş te informa ţ ia că de la Moineş t i ar f i pornit vreo 100 de căru ţe ş i câteva automobile cu solda ţ i ruş i , cu inten ţ ia de a ajunge la Bacău, ş i de a manifesta pentru pace ş i contra Regelui .

Averescu a ordonat să se pună t rupe la barieră pentru a se opri înaintarea trăsurilor, dacă vor veni.

158

La ora 5 diminea ţa primi o telegramă de la generalul Cerbaciov, prin care se propunea încetarea osti l i tăţ i lor, „pentru că se va încheia armisti ţ iul”. Preciză că „măsura” este luată cu acordul guvernului român.

Averescu a pus la curent MCG ş i , totodată , a ordonat să nu se facă nimic fără permisiunea sa ori a MCG-ului .

Diminea ţă primi două telegrame, în care se cerea să înceteze ost i l i tăţ i le, iar în a doua, că generalul Prezan este provizoriu însărcinat cu comanda Armatei…

22 noiembrie 1917. Averescu este invitat la Iaş i . Mare Consil iu de miniş t r i ş i 4 generali . Se discută numirea delega ţ i lor, care vor merge să

încheie armisti ţ iul . - Misiunea delega ţ iei este să încheie armisti ţ iul , pe

aceleaş i baze ca ş i Armata rusă , fără a se angaja câtuş i de pu ţ in în vederea păcii , deoarece, în inten ţ i i le guvernului nu stă să încheie pacea, cu nici un pre ţ , preciză spuse Bră t ianu.

- Nu voim să încheiem pacea, iar pe de al tă parte primim armist i ţ iul . Cum vine asta?întrebă Averescu.

- Am vorbit cu generalul Cerbaciov pe această chestiune. Însă el a spus că t rebuie să-ş i consulte superiorii .

- Ş i i-a consultat? întrebă Regele. - Da, Majestate. Au răspuns că recunosc necesitatea,

în situa ţ ia în care se află România de a se l ipi la demersuri le Rusiei .

- Din delega ţ ie trebuie să facă parte un ofi ţer de pe front, propune Averescu.

Propunerea nu este acceptată . - În caz de retragere ce se face cu famili i le

ofi ţeri lor, cu forma ţ iunile sanitare, cu depozitele etc. . . , insistă Averescu.

- Aceste chestiuni vor f i s tudiate, de aici înainte! răspunde Prezan. Alt răspuns de la acest general Averescu nu aş tepta. . .

159

Consfă tuirea s-a sfârş i t ş i Averescu a plecat cu impresia că acum, când ţara este în rostogolire spre fundul prăpastiei , nu se face decât a urma, cu acelaş i s istem nenorocit de până acum al subti l i tăţ i lor ş i al argu ţ i lor.

Regele l-a invitat să ia dejunul la Palat . După dejun, Averescu l-a rugat pe Rege să-l

el ibereze de la comanda Armatei a II-a, deoarece nu putea rămâne sub ordinele lui Prezan.

- Domnule general, vă rog să rămâne ţ i la postul D-stră . Face ţ i această jertfă pentru mine.

- Atunci da ţ i-mi un concediu. - Concediul D-stră poate f i interpretat de cineva ca

un protest din partea D-stră , ş i , cred eu, că va f i îndreptată tot împotriva D-stră .

- Majestate, sunt obişnuit cu interpretăr i le calomnioase.

- Vă lua ţ i concediu, fără a se face formali tăţ i . Averescu era bucuros că a fost în ţeles de Rege. 24 noiembrie 1917. După convorbirea avută cu Regele, Averescu a

convocat în locali tatea Bâlca pe to ţ i comandan ţ i i de Corp de Armată , Divizi i ş i Brigăzi din componen ţa Armatei a II-a, delega ţ i i de la unităţ i le, part icipante la bă tă l ia de la Mărăş t i .

Comandantul Diviziei a 3-a infanterie generalul Alexandru Mărgineanu a propus să se formeze un fond pentru a-ş i reconstrui satul Mărăş t i , distrus în t impul bă tă l iei din iulie 1917.

Generalul Averescu a propus să se formeze „Societatea Mărăş t i”, din care urmau să facă parte to ţ i ostaş i i Armatei a II-a. Primul obiectiv al societăţ i i î l consti tuia restaurarea satului Mărăş t i ş i construirea unei scripte – monumente simbolice în amintirea victoriei de aici .

Propunerea a fost primită cu însufle ţ i re. Adunarea s-a consti tui t . În cadrul Adunarea generale a Societăţ i i „Mărăş t i” . Preşedinte de onoare a fost ales generalul Averescu, iar preşedinte activ generalul Mărgineanu. A

160

fost ales un comitet compus din 12 membri . Activitatea Societăţ i i a fost însă restrânsă din cauza si tua ţ iei interne ş i externe.

30 noiembrie 1917. La 27 noiembrie, la Brest-Litowsk s-au întrunit

delega ţ i i le reprezentând Puterilor Centrale ş i Alia ţ i . S-a decis ca ost i l i tăţ i le să f ie suspendate pe tot frontul de la Marea Balt ică până la Marea Neagră .

Averescu convoacă la Bâlca pe Comandan ţ i i de Corp de Armată , de Divizii ş i de Brigăzi din toată Armata, precum ş i pe câ ţ iva comandan ţ i de regiment.

S-au pus bazele „Societăţ i i Mărăş t i” , aceasta având misiunea de a perpetua amintirea victoriei de la Mărăş t i .

Prima ac ţ iune a societăţ i i va f i restaurarea satului Mărăş t i ş i r idicarea unei cripte-monument în amintirea victoriei repurtate.

S-a vorbit despre spiri tul t rupelor. Impresia produsă de încheierea armisti ţ iului a fost peste tot cam aceeaş i : „Un fel de indiferen ţă”, la început, ş i apoi „de necaz”. Solda ţ i i î i privesc pe nemţ i cu duşmănie ş i nu sunt deloc înclina ţ i să fraternizeze cu ei .

„Trupele nu sunt atinse de propaganda rusă , însă nu se poate garanta că cu t impul nu se va simţ i efectele ei .

Cei mai mul ţ i dintre comandan ţ i cred că prelungirea armisti ţ iului poate să amor ţească spiri tul războinic al t rupelor ş i la reluarea ost i l i tăţ i lor să nu mai prezinte soliditatea morală de azi , mai ales în cazul unei retrageri.”

După masă sosi ş i generalul Grigorescu, cu inten ţ ia, cum se exprimase el , „să- l vadă pe Averescu.”

Măr turisi ş i că tensiunea care s-a iscat între cei doi în iul ie ş i august , se datorează în special intrigilor generalului Prezan.

Acum avea indica ţ ie de la Palat, să se apropie de Averescu.

„Mă s imt destul de solid pe picioarele mele, notează , în replică , Averescu, ş i nimeni nu poate să mă mai tragă pe sfoară!”

161

Generalul Grigorescu promise că în vii tor va f i , în orice împrejurare, ală turi de el .

S-au despăr ţ i t „în comunitate de idei ş i de sentimente.”

1 decembrie 1917. Averescu a avut o convorbire lungă cu Cella

Delavrancea, care vede clar că cei care conduc destinele ţăr i i sunt dezorienta ţ i . I-a mai spus că Regina a fost foarte amărâtă că s-a trecut peste Averescu la Comandamentul Armatei .

Prin ţul Carol i-a spus Reginei că aşa trebuia făcut, „după reguli le ierarhiei!”

Averescu dădu de în ţeles, că tot ce se face în cercuri le înalte î l lasă rece.

De fapt , dacă era vorba de ierarhie, apoi el avea priori tate fa ţă de Prezan, căci întotdeauna a avut grad mai mare, iar pe Prezan Averescu l-a făcut general , când l-a numit comandant de Brigadă pe t impul ce era ministru de război.

Atunci Regele Carol I nu voia să- l admită , însă Averescu a insistat .

„Nu degeaba poporul l-a numit pe Regele Carol I ş i cel În ţelept , pe care el , Averescu, nu l-a ascultat ş i a insistat . . . Acum are un duşman care procedează mişeleş te . . .” , notează Averescu.

3 decembrie 1917. Prin ţul Carol lui Averescu i-a adus de la Rege ş i

Regină ordinul „Regina Maria”. Au vorbit despre posibilul concediu a lui Averescu.

Seara a avut iarăş i o convorbire lungă cu Cella Delavrancea, care i-a comunicat că Regina Maria vede l impede lucruri le, dar este ceva care o împiedică să exercite asupra Regelui toată influen ţa „ce ar f i t rebuit .”

7 decembrie 1917. „Regele n-a preluat comanda Armatei . Comandantul

Armatei a IV-a rusă , un locotenent-colonel bolşevic, a hotărât să retragă Armata de pe front .

162

Inten ţ iunea Comandantului este de a duce trupele sale împotriva Ucrainenilor, pe care guvernul bolşevic din Moscova î i consideră ca rebeli .

La ora 11 întrunire la Regină , unde au asistat Comandan ţ i i de Armată plus generalul Arthur Vă i toianu, Miniş t r i i Fran ţei , Angliei , Statelor Unite ale Americii , I tal iei , câ ţ iva medici, d-nii Balş , colonelul american Anderson.

S-a discutat regularea distr ibu ţ iei ajutoarelor în natură , popula ţ iei nevoiaşe.”

Averescu a fost invitat de Rege ş i Regină la dejun. După masă a avut o audien ţă lungă la Regină , care a

fost foarte amabilă cu el , ca în t inere ţe. . . Spunea că suferă mult . L-a mirat când ea a dat de în ţeles că motivul suferin ţelor ei ar f i fost , în parte, ş i . . . Să mai f i rămas ceva din t inere ţea lor zbuciumată?. . .

La ora 4, întrunire cu Consil iul de miniş t r i ş i generali i : Averescu, Prezan, Iancovescu ş i Grigorescu.

Prima întrebare adresată celor prezen ţ i a fost : pe cine să sus ţ ină Armata pentru restabilirea ordinei în Rusia: pe Leniniş t i ori pe Ucraineni?

- Ce drept avem noi să ne amestecăm în treburi le interne ale Rusiei? întrebă Averescu.

- Ajutând pe Ucraineni, noi servim cauzei al ia ţ i lor, care recunosc Ucraina, răspunse Bră t ianu.

- Noi am mai recunoscut ş i guvernul provizoriu, condus de Kerenski. Unde este acum? replică Averescu.

„Chestiunea a fost lăsată să se discute mai pe urmă .”

„În noaptea trecută , notează Averescu, generalul Prezan, invitat de generalul Cerbaciov ş i , cu consim ţământul guvernului nostru, hotărâse a trimite trupe de ale noastre pentru ca să atace ş i să dezarmeze pe maximaliş t i i care erau la Socola. A intervenit la t imp generalul Iancovescu, informat de serviciul secret de informa ţ i i al Armatei , întemeiat de generali i Averescu ş i Vă i toianu, ş i a opri t acest pas imprudent.”

„Generalul Iancovescu a salvat ţara de o mare nenorocire, care vru s-o înfăptuiască generalul Prezan ş i guvernul lui Bră t ianu. Contra noastră se revoltau toate

163

Armatele ruseş t i , ce erau dislocate pe teri toriul României , mai bine zis ce mai rămase din România. În ajutor puteau sosi unităţ i mari , aflate în Basarabia ş i în Bucovina de Nord. Ce era să f ie cu Iaşul, dacă scăpau în el hoardele barbare ale bolşevicilor ruş i?”

- Ce măsuri t rebuie luate pentru împiedicarea devastăr i lor produse de trupele ruseş t i care se retrag din România? întrebă Bră t ianu.

Generalul Grigorescu, ca întotdeauna, pentru a-ş i demonstra devotamentul fa ţă de Bră t ianu, spuse că ruş i i nu se vor retrage, că toate sunt zvonuri , ş i că t rebuie „să f im credincioş i al ia ţ i lor, luptând până la ul t ima pică tură de sânge.”

- Tot ce spune generalul Grigorescu sunt fraze fără temei. Reali tatea este că nu avem subsisten ţe ş i că acestea nu se pot înlocui cu optimismul, spuse generalul Iancovescu.

„Generalul Grigorescu, notează Averescu, începu să spună cât de mare erou este el cu optimismul său.”

Uimire din toate păr ţ i le: de unde s-a mai luat încă un erou?

- Trupele ruseş t i ce se află încă pe pozi ţ i i , în starea lor actuală nu mai sunt un element de luptă , ci de propagandă bolşevică , spuse informativ Averescu. A fost sus ţ inut în opinia sa de majori tatea covârş i toare a celor prezen ţ i , care ş t iau că generalul Averescu este un general de front ş i că ş t ia ce vorbeş te.

La ora 6 consfă tuire la Palat . Aceeaş i „chestiune.” Bră t ianu face o expunere foarte încurcată . Generalul

Prezan dă niş te lămuriri ş i mai încurcate. După multe discursuri s-a hotărât a se face o nouă

întrunire, la care să ia parte ş i generalul Berthelot . - Nu în ţeleg ce rol ar avea generalul Berthelot în

hotărârea noastră , care devine mai mult polit ică , decât mil i tară? întrebă Averescu.

Bră t ianu încercă să explice. Pentru Averescu însă nu fu convingă tor.

Ceru audien ţă la Rege, unde îi aminti mai întâi de concediu. Regele î i mai ceru t imp pentru decizie.

8 decembrie 1917.

164

Averescu înaintează un nou raport prin care cere din

nou sau un concediu de boală pe o lună , sau să f ie numit un alt general în locul său.

A primit o telegramă că este chemat la Iaş i pe câteva zi le. Răspunse că este bolnav.

Altă telegramă : dacă nu este foarte grav, trebuie să vină , căci prezen ţa d-lui este necesară .

N-a plecat: „De ce necesitate poate f i un om umili t ş i maltratat fără cru ţare de la începutul războiului ş i până acum? Ş i apoi cel pu ţ in de s-ar ţ ine seama de cele spuse! Aşa, un simplu figurant cu răspundere ş i fără înrâurire.” (A. Averescu)

12 decembrie 1917. „Ce eroare! S-au apucat să se amestece în certuri le

ruş i lor . S-ar f i arestat ş i dezarmat un grup de maximaliş t i la Socola!

Vom plă t i scump, în vii tor , acest pas nesocoti t! . . .” , notează Averescu.

Iarăş i telegramă de la Iaş i cu invita ţ ia de a veni! Trimise încolo pe colonelul Ressel , pentru ca să insiste să f ie rezolvată „chestiunea generalului .”

Î l vizi tează Cella Delavrancea. Mergea spre Iaş i . Vorbi ş i despre fenomenul Averescu în via ţa poli t ică ş i mil i tară a României: teama ce inspiră Averescu în guvernan ţ i ca o personali tate extraordinară!

„Convorbirea cu Prin ţul a fost absolut banală .” A venit generalul Paul Anghelescu, care i-a spus lui

Averescu că este indignat de ceea ce fac francezii , că toată „chestiunea” cu Ucraina este o nebunie.

17 decembrie 1917. Averescu notează : „A fost generalul Iancovescu.

Este statornic în păreri le sale. După convingerea sa, ceea ce se face în guvern este o nebunie ş i că cel mai în ţelept lucru ar f i să luăm contact cu Puteri le Centrale, pentru a ş t i care sunt condi ţ i i le lor.

165

Din informa ţ iunile sale (S.S.I .A.R), pare că Germania este dispusă a ne face toate avantajele posibile.”

21 decembrie 1917. Averescu acceptă să vină la Iaş i . A fost întâmpinat

cu automobilul regal la gară . Consfă tuire poli t ico-mili tară : Regele, Averescu,

Bră t ianu, general ii Vă i toianu, Prezan, Grigorescu, Iancovescu.

- Ş t i r i le despre consti tuirea Ucrainei ş i a Armatei sale nu sunt edificatoare. Pe de al tă parte at i tudinea ruş i lor , în urma amestecului nostru armat în luptele lor, a devenit ost i lă nouă , spuse Bră t ianu.

- De această at i tudine a ruş i lor , ca urmare a amestecului nostru în lupta lor internă , eu v-am preîntâmpinat , spuse Averescu.

Se făcu o tăcere adâncă , căci vinovatul era generalul Prezan, favori tul Regelui ş i al Prin ţului. Nimeni nu mai îndrăzni să spună aşa ceva.

Situa ţ ia fu într-un fel salvată de Bră t ianu. - Vreau ca mili tari i să-ş i pună avizul asupra

temeiului , ce se poate pune mili tăreş te pe Ucraina? To ţ i au fost de părere că nici unul. - Cer avizul D-stră asupra t impului cât ar mai putea

să se ţ ină o f ic ţ iune de front în Moldova? vorbi Bră t ianu.

- În jur de două luni , spuse generalul Grigorescu. - Dacă nu se încheie pace, mai bine zis nu se face

nimic pentru aceasta, apoi nu mai mult de o lună , opină Averescu.

- Generalul Prezan insistă că t rebuie să ne retragem în Basarabia, spuse Bră t ianu.

Generali i Iancovescu ş i Averescu s-au pronun ţat pentru imposibili tatea ş i pericolul acestei opera ţ i i . Ceilal ţ i n-au avut opinii prea clare.

Ordinul de a se dezarma unităţ i le constitui te, întrebuin ţând chiar focul , se datora generalului Prezan. Bră t ianu s-a ară tat surprins ş i nemul ţumit . Ordinul nu prevedea deschiderea focului , însă Prezan a ordonat .

166

Acum dorea să se ferească de mânia lui Bră t ianu, ş i începu să spună că în ordin nu era st ipulat acest lucru. În replică , Averescu chiar ci t i câteva rânduri din ordin. Spre surprinderea lui el a fost sus ţ inut de generalul Grigorescu.

După masă Averescu a avut o lungă convorbire cu Regele despre poli t ică , despre Armată . „Regele i-a spus confiden ţ ial că ar putea avea nevoie de serviciul lui în afară de Armată .”

22 decembrie 1917. La ora 3 audien ţă la Regină . Pentru prima oară s-a examinat chestiunea unei

eventuale păci . „Regina a pus foarte net chestiunea dinast iei .”

Averescu răspunse că anume păstrarea dinastiei poate f i o dificultate serioasă , dar crede că va putea f i înlă turată .

Regina răspunde că dacă s-ar pune problema viitorului dinast iei , ar t rebui să se adopte o solu ţ ie, care să dea dreptul Regelui să revendice mai târziu tronul.

„Vrea pace, dar este torturată de ideea, de a reintra în Bucureş t i , în mijlocul acelor care au fost contra războiului, ş i care vor avea aerul de tr iumfă tor.”

La ora 6 Averescu avut o convorbire de 2 ore cu ministrul Fran ţei .

Izbuti să-l convingă pe ministru că în Rusia orice „măsură mil i tară” aplicată este de domeniul fanteziei . Ministrul insistă totuş i că România „poate să mai” reziste pu ţ in, căci germanii iarna nu luptă ş i că au retras art i leria grea de pe pozi ţ i i .”

De fapt, în t impul iernii s-ar f i putut purta tratat ive separate de pace cu Turcia ş i Bulgaria.

- Pentru pacea cu Bulgaria, ar trebui să ceda ţ i Cadrilaterul , observă ministrul .

- Bulgaria n-a intrat în război pentru Cadrilater , nici chiar pentru Dobrogea, ci pentru Macedonia.

Ministrul rămase surprins de această noutate. Pu ţ in mai târziu spuse:

167

- Dacă ve ţ i f i puş i în imposibili tatea de a mai lupta, s-ar putea încheia o pace inegală par ţ ială , pentru ca la încheierea păcii generale să vă pute ţ i valora pe deplin drepturile voastre – spuse el .

Averescu: - De ce nu-i spune ţ i acest lucru M.S. Regelui? - Vă spun D-stră , căci tot ce vă spun e neoficial . . .

Zâmbea. Averescu în ţelese că Regelui va trebui să-i spună el . Seara a fost invitat la doamna Cantacuzino. Era ş i

Regina, cu care Averescu s-a re ţ inut foarte mult . La urmă i -a relatat cele vorbite de ministrul Fran ţei.

Regina i-a povesti t atunci amănun ţ i t din trecutul ei . Despre copilăr ie, primii ani ai măr i t işului, despre Regele Carol I , Regina Elisabeta. Ca unui confident intim.

23 decembrie 1017. Averescu este invitat la ora 12 la Palat . A mai

constatat o dată , că „Regele este vict ima ş i prizonierul celor care î l înconjoară .

Când face un pas greş i t , nu găseş te în jurul său piedici, iar porniri le bune sunt exploatate pentru a duce la rezultate dăună toare.”

După masă veni la el generalul Iancovescu, care îş i spuse părerea că se accentuează tot mai mult indicele, conform cărora printre condi ţ i i le de pace ale germanilor ar f igura ş i f i el iminarea dinastiei .

Averescu notează : „Mă întreb ce at i tudine va trebui să aibă acela care va f i însărcinat cu tratativele de pace, de că tre Regele însuş i .

Urâtă dilemă . Totul va sta în mâna Regelui. Lui singur î i va reveni

dreptul ş i datoria de a hotărî .” Seara, Averescu are o lungă convorbire cu Mihai

Cantacuzino, de la ora 21 până la 1 noaptea. Aceiaş i părere: sacrif ici i până la extremă , „ca să nu str icăm prietenia cu al ia ţ i i .”

Pentru Averescu era dureros să vadă , că chiar oameni de stat români cred că a fi ceva moral ş i

168

nerevoltă tor, că dacă nu s-ar face ş i ul t imul sacrif iciu, care nu aducea nici un folos al ia ţ i lor , se vor „pierde drepturile câş t igate prin sacrif ici i le anterioare.” „Nu este asta o adevărată prostie?” se întrebă Averescu.

Lideri i vie ţ i i polit ice aveau păreri diferi te: Carp era pentru schimbarea dinastiei , Stere pentru republică , Marghiloman pentru men ţ inerea dinast iei , dar la nevoie cu sacrif icarea Regelui .

24 decembrie 1917. „Audien ţă la Rege. Mi-a acordat concediu! În cursul audien ţei mi-a spus că nu a fost niciodată

neîncreză tor în mine, dar că a avut impresia că nu spun ce gândesc!

Aici deci este originea legendei! Asta eu, care întotdeauna am avut ş i mi-am expus

deschis părerea? Am plecat spre Bacău. Mâine este Crăciunul: fără pom!”, notează

Averescu. 31 decembrie 1917. Urăr i de Anul Nou, făcute trupelor Armatei a II-a. „Iubi ţ i ostaş i ai Armatei a II-a! Intrăm în anul 1918 sub un cer posomorât.

Împrejurăr i le au adunat nori groş i peste capetele noastre ş i nu putem ş t i ce va scăpăra, din ei , dintr-un minut într-al tul , asupra ţărişoarei noastre scumpe.

Faptele măre ţe săvârş i te însă de voi , în cursul anului ce am tră i t , sunt o garan ţ ie sigură că orice ne aş teaptă în vii tor, Armata a II-a, prin solidari tatea ei neîntrecută ş i prin spiri tul ei de sacrif iciu mai presus de orice laudă , va ş t i a se men ţ ine necontenit la înă l ţ imea gloriosului ei trecut din acest războiu.

De la prima împuşcă tură , santinelă neclinti tă în fa ţa duşmanului, după o retragere din cele mai grele, cum pu ţ ine cunoaş te istoria războaielor, de îndată ce f lancuri le voastre nu au mai fost descoperi te, v-aţ i opri t în fa ţa duşmanului: hotărâ ţ i , cu fruntea sus ş i bra ţul vânjos.

169

Deş i is tovi ţ i de oboseală , deş i bântui ţ i de boale, deş i l ipsi ţ i de cele trebuincioase, nu v-a ţ i mişcat o palmă din loc ş i toate sfor ţări le duşmanului au fost zădarnice. S-au izbit de l ini i le voastre ca de o adevărată s tâncă .

Cu baioneta necontenit spre pieptul duşmanului ş i în bă taia neîntreruptă a tunuri lor lui , a ţ i început, că lăuzi ţ i de Comandan ţ i i voş tr i ş i numai de ei , de Comandan ţ i i voş t r i tot atât de scumpi vouă ca ş i mie, să vă reface ţ i ş i în capă t , în trei luni a ţ i putut spune : „suntem gata, mai tari ş i mai încreză tori în izbândă ca oricând, aş teptăm numai semnalul pentru a rostogoli orice din calea noastră”.

. . . O Armată cu un astfel de trecut , nu se mai poate ară ta altfel!

Mândru peste seamă de a vă f i fost în frunte, închinându-mă cu recunoş t in ţă , ca tot ce este român, înaintea voastră , ş i încreză tor pe deplin în statornicia, credin ţa ş i solidari tatea voastră în vi i tor, vă urez cu ne ţărmurită iubire vouă ş i la ai voş t r i : sănă tate, zicându-vă din adâncul inimii:

La mul ţ i ani , sub un cer senin! General Averescu.”

1 9 1 8 1 ianuarie 1918. „Am primit o foarte frumoasă telegramă de la

Bră t ianu, ca răspuns la o telegramă de a mea, în care î i spuneam că cea mai bună urare ce-i pot face este să ne ajute Dumnezeu să ieş im cu bine din greaua încercare prin care trecem.”

3 ianuarie 1918. Întrunire la Bră t ianu: generali i Averescu,

Iancovescu, Berthelot , Vă i toianu, Grigorescu, Prezan. Bră t ianu a deschis consfă tuirea cu întrebarea: - Trebuie, sau nu să t r imitem trupe în Basarabia

pentru a păzi depozitele de acolo ş i că i le ferate?

170

Tăcere destul de lungă . Nimeni din cei prezen ţ i nu ş t iuse ce vor discuta. Tăcerea o curmă generalul Averescu.

- Cred că în Basarabia se poate duce o Divizie, să zicem de vână tori .

- Mai este ceva la mijloc domnule general , interveni Bră t ianu: Trebuie avut în vedere, că după plecarea ruş i lor, trupele noastre vor trebui să ocupe întreg frontul de la Gala ţ i la Noua Suli ţă .

- Când am propus o Divizie, am luat în vedere acest lucru, care, după părerea mea, nu are nici o importan ţă . Totuna n-avem for ţe destule pentru a ţ ine astfel de front, – răspunse Averescu.

Cu el au fost de acord generali i Vă i toianu ş i Iancovescu. Grigorescu s-a ab ţ inut. Berthelot ş i Prezan au început să vorbească în afara subiectului în sensul că nu se poate opune o rezisten ţă serioasă în condi ţ i i de dispersare a for ţelor.

- Pentru a transporta 12 Divizii de pe frontul de sud este nevoie de nu mai pu ţ in de două luni , preciză Averescu, transportul unei Divizii cere cel pu ţ in 15 zi le.

Averescu î i adresă generalului Berthelot câteva întrebăr i care ţ ineau de domeniul transportului ş i organizarea trupelor. Nici un răspuns clar . Averescu ramase uimit de cunoş t in ţele proaste ce le avea generalul Berthelot în domeniul organizări i ş i t ransportări i t rupelor…

- Apărarea frontului nostru cu for ţe pu ţ ine, ar determina o dispunere a acestora în cordon, spuse Averescu.

- E nevoie doar de o l inie de supraveghere în schimb, în spate trebuie amplasate rezerve eşalonate, opină Berthelot.

- Pierde ţ i din vedere, domnule general, configuraţ ia geografică a ţăr i i ce ne-a mai rămas. Nu avem adâncime propor ţ ională cu extensiunea frontului, nici re ţeaua de comunica ţ iuni nu este de natură a favoriza o astfel de manevră .

- Avem date precise că germanii nu vor mai ataca pe acest front.

171

Averescu reac ţ ionă prompt: - Domnule general mi-amintesc că v-a ţ i mai bazat

pe „surse demne de încredere”, că germanii vor ataca prin Bucovina sau pe la Gala ţ i , ş i tocmai atunci ei pregă teau atacul contra I tal iei , fără ca să ş t i ţ i de el .

Berthelot răspunse că ce a fost a fost . - Trupele noastre nu sunt în stare acum să execute

mişcăr i rapide, continuă Averescu – În primul rând din cauza stăr i i că i lor ş i , o ş t i ţ i a încă l ţămintei.

Berthelot replică vădit agasat: - Sunt 600 000 de bocanci la Nikolaev ş i voi vă

vă i ta ţ i că nu ave ţ i încă l ţăminte? Îi s tr igă el lui Bră t ianu. Vrei să ţ i - i aducem tocmai în casă?

În furia lui , de data aceasta îndreptăţ i tă , căci Bră t ianu nu organizase transportarea la t imp a încă l ţămintei necesare în România. Aruncă niş te hârt i i pe masă , după care adăugă fără a viza pe cineva anume: „sunte ţ i niş te leneş i!”

Luă cuvântul generalul Grigorescu: - Domnilor, am convenit odată că t rebuie să ne

ţ inem cuvântul fa ţă de al ia ţ i ş i este de mirat cum generalii Averescu ş i Iancovescu mai fac obiec ţ iuni .

- Niciodată n-am fost întrebat asupra păr ţ i i poli t ice a si tua ţ iunii noastre. Am fost întrebat numai sub aspect mil i tar . Întotdeauna întrebam vederi le poli t ice ale guvernului, ş i numai atunci am ară tat pe cât ac ţ iunea mili tară este sau nu posibilă .

În cursul şedin ţei de la Petrograd sosi o telegramă , prin care guvernului român i se cerea în mod ult imativ:

Pentru că a arestat revolu ţ ionari (mili tari) ruş i ş i că a dezarmat trupe, să-i pună în l ibertate pe cei arestaţ i ş i să- i pedepsească pe cei care au făcut arestări . În telegramă se mai spunea că „dacă nu se va răspunde în 24 de ore, se vor lua măsuri mil i tare contra României.”

Bră t ianu a răspuns pe loc, că ruş i i nu sunt informa ţ i corect , că a fost o opera ţ iune de poli ţ ie , pentru garantarea siguran ţei ş i bunurilor popula ţ iei .

172

4 ianuarie 1918. Invitat la dejun la Bră t ianu, găsi în desfăşurare o

şedin ţă a Consiliul de miniş t r i . Bră t ianu î l invită să ia ş i el parte.

Întrebat ce crede despre si tua ţ ie, repetă ce spuse ş i ieri .

S-a hotărât să se tr imită t rupe aşa cum a propus generalul Averescu, căci era clar că o rezisten ţă serioasă nu se poate organiza.

…La masa care a urmat a asistat ş i d-na Bră t ianu, care ş t ia că Averescu cunoaş te foarte bine Rusia. Au vorbit despre revolu ţ ia din Rusia, mentali tatea, psihologia ruş i lor, despre Tolstoi, Korolenko, etc. . .

Cu Bră t ianu a vorbit mai mult . Acesta î i spuse că are impresia că germanii vor primi pacea fără a separa dinast ia de ţară ş i cu integri tatea teri toriului, exceptând Cadrilaterul . Ş i nu e nevoie ca România să se grăbească să ob ţ ină consim ţământul al ia ţ i lor.

Averescu răspunse că nu trebuie nici să se întârzie prea mult .

- De ce? se ară tă curios Bră t ianu. - Pentru a nu ne da cu totul pe mâna duşmanului ,

răspunse calm Averescu. 19 ianuarie 1918. „Am întrunit comitetul de patronaj al coloniilor de

copii . Am pus bazele organiza ţ iunii . Cred că va prinde.

Am văzut pe to ţ i anima ţ i de foarte multă bunăvoin ţă .” , notează Averescu în această zi .

20 ianuarie 1918. Conferin ţă la Iaş i : Regele, Bră t ianu, Take Ionescu,

generali i Averescu, Berthelot , Iancovescu, Prezan, Grigorescu.

Din cauza mişcăr i lor de trupe, Mareşalul Mackenzen a tr imis un mesaj prin care atrăgea aten ţ ia că s-a derogat de la două ar t icole din armisti ţ iu ş i că cere explica ţ i i .

Bră t ianu întrebă dacă este un bluf sau chiar o amenin ţare.

173

- Nu, domnule Bră t ianu, î i răspunse Averescu, cred că este doar dorin ţa de a se regulamenta o nouă s i tua ţ ie , creată prin mişcăr i le trupelor noastre.

- De ce crede ţ i că e doar atât? întrebă curios Take Ionescu.

- Dacă germanii ar avea cea mai mică inten ţ ie să ne atace, pot s-o facă oricând, prin simpla denun ţare a armisti ţ iului ş i fără nici o explica ţ ie . Ar fi putut, pentru ca să arate că au fost si l i ţ i la aceasta, să denun ţe armisti ţ iul în ziua în care s-au început mişcăr i le noastre. Este, mai adăugă Averescu convins, mai degrabă de presupus că pentru motive poli t ice ori mil i tare, nu au interesul să atace, dar nu pot să lase, în acelaş i t imp, să se producă schimbăr i în fa ţa frontului fără să ceară explica ţ i i .

- Dar dacă ne vor ataca, ce măsuri mil i tare ar trebui să luăm?, întrebă Regele, care până atunci nu scoase nici o vorbă .

- În Germania există serioase tulburăr i în favoarea păcii . Posibil ca Guvernul să recurgă la o energică ac ţ iune mili tară , sau să ia fa ţă de al ia ţ i o at i tudine mai concil iantă . Această hotărâre s-ar putea produce în două săptămâni ş i ar f i important pentru noi să ţ inem frontul până atunci. Ar fi bine să ne gândim ce decizi i mil i tare ar f i de luat?

- Amenin ţarea vine numai de la Nord, spuse generalul Berthelot .

- Sus ţ in cu totul părerea generalului Berthelot , spuse generalul Prezan. De aceea cred că ar f i necesară gruparea imediată a t rei Divizi i de nouă forma ţ iune. Adevărat că ele vor f i gata abia peste trei săptămâni. Când le vom avea, atunci ş i vom fi în stare să facem fa ţă pe deplin duşmanului.

- Chiar dacă am presupune că , prin miracol, în cursul acestei nop ţ i am putea să ne distr ibuim for ţele la dispozi ţ ie în modul cel mai judicios posibil , ş i tot nu vom fi în stare să rezistăm unui atac serios, spuse Averescu.

- Adică? se ară tă nedumerit Take Ionescu.

174

- Simplu. Este posibil ca totuş i Mareşalul Mackenzen să întreprindă o ac ţ iune încă înainte de a f i convins pe deplin că va f i în măsură să o ducă până la bun sfârş i t .

S-a convenit să se facă ce propusese generalul Averescu. Se va lua legă tura cu Mareşalul Mackenzen, pentru a se vedea clar care era scopul mesajului său.

„Ieri am scris Dlui profesor Xenopol, care a luat ini ţ iat iva să ofere o sabie de onoare generalului Grigorescu. În urma unei scrisori a generalului s-a hotărât să mi se dea ş i mie o asemenea sabie.

Ce e cu gestul acesta al generalului Grigorescu? Simte că nu e pe deplin demn? Ori e o capcană bine gândită de „prietenii” mei de la Curte?

L-am rugat să-mi spună dacă hotărârea porneş te din ini ţ iat iva personală , sau este o sugestie a cuiva, ş i în acest caz de la cine o are ”,notează Averescu.

24 ianuarie 1918 Republica Democrată Moldovenească ş i -a proclamat

independen ţa fa ţă de Rusia. Acelaş i lucru a făcut-o ş i Ucraina, îndepăr tând hotarele Rusiei de Basarabia ş i România.

25 ianuarie 1918. Din nou dejun la Bră t ianu. Anun ţă asisten ţa că s-a

primit un ultimatum de la inamic, prin care se cere, în termen de 4 zi le, să se dea lămuriri asupra mişcăr i lor de trupe.

Bră t ianu are 3 solu ţ i i : reluarea osti l i tăţ i lor, începerea tratat ivelor de pace sau tergiversarea lor.

Prima solu ţ ie nici nu se discută . A doua trebuie s-o respingă , deoarece, el , care a început războiul, nu poate să facă ş i pacea.

Singura solu ţ ie de adoptat pentru actualul guvern se pare că este a treia. Crede că nu se va izbuti , căci , se presupune, se vor opune conservatori i .

La plecare, Bră t ianu i se adresează lui Averescu:

175

- Domnule general , vă rog să vă re ţ ine ţ i la Iaş i ş i pe ziua de mâine, căci nu se ş t ie ce întorsă tură vor lua lucruri le… Vă rog, mai adăugă el .

26 ianuarie 1918. Averescu: „Guvernul a demisionat din cauză că nu a fost acord

asupra hotărâri i , ce trebuia luată .” Averescu primi chiar la Bră t ianu în casă

comunicarea mareşalului Cur ţ i i că va f i primit de Rege. Bră t ianu îi promise cordial că-ş i va da tot concursul , „fără să ceară să se amestece în hotărârile guvernului, care este răspunză tor de actele sale.”

Regele î l împuternici pe Averescu să formeze un nou guvern.

Averescu întocmi o l is tă , pe care o prezentă Regelui . Acesta o suplimentă cu Manolescu, Preşedintele Cur ţ i i de Casa ţ ie ş i cu Garofl id, Inspector agricol .

Manolescu refuză să intre în guvern, căci „simpati i le lui sunt pentru Fran ţa. . .” Averescu notează spontan: „Ş i acesta poate f i un aspect al patriotismului, dar pe care eu nu-l în ţeleg.” Era sincer? Credem că da.

Explica ţ ia? Ar fi aceasta: „A judeca interesele ţăr i i , în momente cu adevăr

tragice, după s impati i le ş i legă turi le personale, este ceva care trece peste marginile priceperi i mele.”

Presupuneri considerate frecvent „de mahala” dar care adesea s-au dovedit confirmate de documente dar ş i de… reali tate:

Odiosul Rumcerod, format de bolşevici în sudul Rusiei , se descifra astfel : frontul România – Marea Neagră – Odesa (Rumânsko- Cernomorsko-Odeskii front) . În fruntea lui bolşevici i l -au pus pe Crist ian Rakovskii , fostul l ider al Partidului Social-Democrat din România. De ce na ţ ionali tate era, este greu de spus, dar luând în considera ţ ie că lovitura de stat din Rusia a fost organizată de evrei cu banii germani, se spune că era un evreu polonez, ca ş i tâlharul de drumuri mari , Grigorii Kotovski, ş i el evreu polonez. Erau prieteni .

176

În vara anului 1917 Rumcerodu-lui i s-a adresat Part idul Social ist Revolu ţ ionar Moldovenesc, format din ofi ţeri i ş i solda ţ i i moldoveni ce luptau în componen ţa armatei ruse, pentru a transmite Radei Centrale din Kiev ş i guvernului din Petrograd un memoriu de protest împotriva presiunii Ucrainei de a anexa Basarabia.

După instalarea bolşevicilor la putere în Rusia, la Odesa a fost formată Comisia Extraordinară de combatere a contrarevolu ţ iei române ş i ucrainene, condusă de Rakovskii . Împreună cu Rumcerodul au format Colegiul Extraordinar autonom pentru afaceri le ruso-române.

Rakovskii , acest pretins socialist român, a fost t r imis în sudul Rusiei de un al t evreu, Lev Tro ţki (Vainş tein), unul din principalii conducă tori bolşevici cu misiunea de a bolşeviza Basarabia, ş i , concomitent, de a organiza o mişcare revolu ţ ionară ( de fapt cominternistă) în România.

Intrarea Armatei române în Basarabia a fost salutată de Rada de la Kiev. La rândul ei , Rada a cerut guvernului român să t r imită for ţe ş i în Ucraina pentru a restabil i ordinea în regiunile de sud ale Ucrainei (care se proclamase independentă de Rusia).

Rumcerodul a trecut în scut t imp la acte de violen ţă subversive ( teroriste, de fapt) împotriva cetăţenilor români afla ţ i la Odesa ş i în al te regiuni sudice. Tot Rumcerodul a fost cel care a spri j ini t detaşamentele bolşevice (de fapt în parte le-a organizat) în ciocniri le lor cu trupele române din Basarabia.

Guvernul Ion I.C. Bră t ianu începu negocieri le cu bolşevicii , pentru a salva bunurile ş i persoanele aflate în stânga Nistrului care apoi au fost continuate de guvernul Averescu.

Rumcerodul, deş i fără vreo acoperire legală , a înaintat delega ţ iei române urmă toarele „subiecte de discu ţ ie”:

1. Acordul dintre Sfatul Ţăr i i ş i guvernul român cu privire la asisten ţa ce urma s-o aibă t rupele române în Basarabia.

177

2. care vor f i legile ce se vor aplica de că t re autori tăţ i le române în Basarabia: cele ruseş t i sau cele româneş t i .

3 . Motivul intrăr i i t rupelor române în Basarabia ş i cum vor f i retrase.

4. Să se creeze o comisie mixtă cu sediul la Chiş inău.

5. În t impul cât va lucra comisia trupele române să f ie retrase pe malul drept al Nistrului .

6. Să se înceteze orice activitate mili tară ş i orice deplasare de trupe.

Generalul Alexandru Averescu replică scurt: „Am răspuns la toate chest iunile, punând ca condiţ ie prealabilă pentru orice tratat ive: a se lăsa l iberi supuş i i români”. Era dur? Nu. Ş t ia foarte bine cu cine are, de fapt , de-a face.

La 3 februarie 1918 consulatul român de la Odesa ş i cetăţenii români au fost maltrata ţ i violent de bolşevici. Baronul Fasciott i , decanul reprezentan ţ i lor Antantei la Iaş i ş i Odesa a protestat vehement împotriva acestui comportament. Au intervenit în sfârş i t ş i misiunile engleze ş i franceze. Însă acest Rumcerodul terorist reac ţ ionă punând condi ţ i i foarte dure, care, la 11 februarie, au fost transmise prin locotenent-colonelul Boyle:

27 ianuarie 1918. Averescu tr imite o notă adversarului, încercând de

fapt să tragă de t imp ară tând că a survenit schimbare de guvern ş i că nu se poate da încă răspunsul cerut .

S-a convenit o prelungire de 48 de ore. 28 ianuarie 1918. Averescu se întoarce la Bacău să-ş i ia lucruri le. Ş t i rea veniri i lui Averescu în fruntea guvernului au

umplut de bucurie pe ofi ţeri ş i solda ţ i , toată Armata activă .

178

29 ianuarie 1918. „Am depus jurământul. Regele a ţ inut o mică

cuvântare. Am putut lua la Finan ţe pe Fotin Enescu, aproape cu si la, numai după rugămintea mea ş i a Regelui.

Am avut un consiliu de miniş tr i după amiază , iar seara consil iul a fost prezidat de Rege.

Poli t ica guvernului a f i de a începe negocieri le de pace, dar desigur nu pacea cu orice pre ţ”.

30 ianuarie 1918. „Au plecat la Bucureş t i domnii : Papiniu, colonel

Ressel , maiorul Miti l ineu. Papiniu are însărcinarea de a comunica vederi le guvernului , în ceea ce priveş te pacea ş i a cere o prelungire a armisti ţ iului de cel pu ţ in 20 zile, pentru a ne complecta guvernul.”

Colonelul Ressel avea însărcinarea de a transmite Mareşalului Makenzen dorin ţa lui Averescu de a avea o întrevedere personală cu el .

Maiorul Mitil iniu urma să ia contact cu oamenii polit ici de prim rang din Bucureş t i , în special cu Marghiloman, pentru a vedea, dacă nu poate să ş t ie de la ei , cam pe ce baze s-ar putea aşeza negocieri le de pace.

„ORDIN de ZI nr. 6956 din 31 ianuarie 1918. Iubi ţ i Ostaş i ai Armatei Române, Chemat de M.S. Regele la cârma trebilor ţări i , sunt

nevoit a părăsi comanda Armatei a II-a. Înainte de a mă despăr ţ i de voi, vin să vă ară t încă

odată din adâncul sufletului mul ţumirile ş i recunoş t in ţa mea nemărginită , pentru statornicia ş i devotamentul cu care a ţ i s tat la sfânta voastră datorie, în mijlocul celor mai mari greutăţ i .

Doresc să mai ş t i ţ i totdeodată că iubirea ce mi-a ţ i ară tat necontenit ş i de care mi-a ţ i dat atâtea dovezi, a găsi t necurmat un răsunet că lduros în inima mea.

Mă despart de aceea de voi, scumpii mei tovarăş i de luptă , prin legă turi le de comandament, căci cu gândul ş i cu sufletul voi continua a f i în mijlocul vostru ş i vă voi

179

urmăr i pretutindeni cu mândrie, cu dragoste ş i plină încredere în virtu ţ i le voastre ostăşeş t i ş i româneş t i .

Sunt convins că atât cât ţara va avea nevoie de bra ţul vostru, f iecare mişcare a voastră va fi un act de bravură , oricare ar f i jertfele ce vi s-ar cere.

Să mai ş t i ţ i , în sfârş i t , că una din grij i le mele de căpetenie de aci înainte va f i ca răsplata vir tu ţ i lor ş i jertfelor voastre să f ie înfăptuită , aşa cum s-a hotărât ş i cum va fost chezăşuit prin viul grai al M.S. Regelui.

General Averescu.” 1 februarie 1918. Averescu se prezentă la Cameră , unde ş i -a expus

planul de guvernare, cerând sprij inul Parlamentului . A avut o primire că lduroasă , a fost aplaudat. Bră t ianu a declarat că va sprij ini guvernul, cerând

să f ie ţ inut la curent cu mersul evenimentelor. Cuza ş i Trancu au atacat violent fostul guvern,

spunând în schimb cuvinte de laudă că tre noului guvern ş i personal lui Averescu.

Situa ţ iunea lui Bră t ianu era din cele mai penibile. 2 februarie 1918. S-au întors delega ţ i i de la Bucureş t i . Dl Papiniu a constatat o mare sat isfacţ iune la

mareşalul Mackenzen, când i-a spus că noul guvern este hotărât de a păş i pe calea negocieri lor. Însă n-a vrut să prelungească armist i ţ iul .

După multe discu ţ iuni, s-a convenit că până la data de 7 să se comunice numele delega ţ i lor români pentru negocieri , iar în ziua de 9 februarie să aibă loc prima întâlnire plenară a delega ţ i i lor.

Miti l ineu n-a putut aduce nici un rezultat . În schimb colonelul Ressel spuse că Mareşalul von

Mackenzen va avea marea plăcere să se întâlnească cu Averescu, dar nu crede că vor putea f i schimbate condi ţ i i le.

Delega ţ i i au discutat cu oamenii poli t ici din teri toriul ocupat: Carp, Lupu, Neni ţescu, Beldiman, Virgil Arion. To ţ i sau pronun ţat pentru îndepăr tarea

180

Regelui . Averescu l-a tr imis pe Cră iniceanu cu o telegramă prin care cere lui von Makenzen întâlnirea.

La 3 februarie 1918 consulul român de la Odesa ş i

cetăţenii români aresta ţ i au fost maltrata ţ i violent de bolşevici . Baronul Fasciott i , decanul reprezentan ţ i lor Antantei la Iaş i ş i Odesa a protestat contra acestor reprimăr i . Au intervenit , în sfârş i t , ş i misiunile engleză ş i cea franceză . Rumcerodul continuă să se comporte aproape banditeş te înaintă condi ţ i i , care la 11 februarie au fost transmise de locotenent-colonelul Boyle:

1. Guvernul român se angajează să facă o declara ţ ie cu privire la părăsirea treptată a Basarabiei de că t re trupele româneş t i . În primul rând a Benderului ş i Jabrienilor. Armata română t rebuie să f ie redusă , în termen de două luni, la un detaşament de 10 000 de oameni, al căror serviciu va consta în a apăra depozitele româneş t i ş i că i le ferate.

Misiunea poli ţ iei în oraşe ş i sate va f i încredin ţată mil i ţ iei locale (de fapt inexistentă)… Pe măsura evacuări i armatelor române, for ţele mili tare ruseş t i necesare pentru men ţ inerea ordinii , vor ocupa punctele evacuate.

România se angajează să nu întreprindă „ost i l i tăţ i mil i tare sau al tele ş i să nu sus ţ ină ost i l i tăţ i întreprinse de al ţ i i contra Republicii Federative Ruse.”

Textul demersului era semnat de niş te personaje practic anonime pe nume: V. Iudovskii , M. Braşevan ş i A. Voronskii .

Averescu a pus pe acest document urmă toarea rezolu ţ ie: „ Se admit toate condi ţ i i le , cu excep ţ ia primului punct . Se va cere, însă , chiar înaintea începerii negocia ţ iunilor, să se pună în l ibertate supuş i i români din Odesa”.

Rumcerodul a acceptat propuneri le guvernului român ş i a declarat că s tarea de pace dintre Rusia ş i România este stabili tă . Ca într-un spectacol de prost gust…

O mare victorie a guvernului Averescu, pe care însă duşmanii lui polit ici , o vor declara ulterior, ca pe o

181

înfrângere. Era însă o victorie tact ică ş i , cu siguran ţă , una strategică datorată în exclusivitate tăriei de caracter a lui Averescu. În cele din urmă t rupele austro-ungaro-ucrainene (patriotice) i-au alungat pe bolşevici din Kiev ş i Ucraina. Rusia bolşevică se afla acum într-o si tua ţ ie extrem de defavorabilă .

*Ulterior, Averescu a fost învinuit de anumite for ţe polit ice, din motive pur poli t ice, că prin acordul semnat de el ş i Rakovski ar fi fost cedată Basarabia. Averescu a răspuns deputa ţ i lor la toate învinuirile ş i insinuăr i le ce i s-au făcut, aducând la cunoş t in ţa publicului interesat urmă toarele fapte obiective:

1. Asigurarea spatelui Armatei române în eventuali tatea reluăr i i ost i l i tăţ i lor cu Puteri le Centrale, la care insistau generali i Prezan ş i Grigorescu, Regina, Prin ţul Carol.

2. Eliberarea parlamentari lor ş i cetăţenilor români afla ţ i în arest la Odessa.

3. Trupele române s-au aflat în Basarabia, teri toriu rupt din trupul ţăr i i prin agresiune ş i rapt în 1812, la rugămintea Sfatului Ţăr i i ales în mod democratic de popor, care proclamase independentă Republici i Democratice Moldoveneş t i , despre care în acordul semnat nu se spunea nimic. Deci nu putea f i vorba despre „abandonarea Basarabiei .”

Convocat în Parlament, generalul Averescu, atacat masiv de l iberal i , a fost nevoit să le amintească faptul că de fapt şeful Marelui Cart ier General al Armatei române, l iberalul Constantin Prezan, vorbea despre caracterul temporar al prezen ţei mil i tare româneş t i în provincia dintre Prut ş i Nistru. Din dată ce violen ţele ar f i încetat ş i s-ar f i instalat l iniş tea, se spunea în scrisoarea că t re trupe ş i popula ţ ie semnată de Prezan, ostaş i i români vor reveni acasă .

„Cine a vrut să abandoneze Basarabia?” întrebă Averescu.

De fapt toate învinuiri le aduse lui Averescu se bazau pe scrisoarea tr imisă de Rakovski lui Lenin, în care acesta î l asigura că „Basarabia va f i soviet ică .”

182

Rakovski se temea de moarte că Lenin î l va da pe mâna lui Dzerj inski, şeful celebrului VCK soviet ic.

4 februarie 1918. „Mi-am luat rămas bun de la ofi ţeri i Armatei a II-a.

Colonelul de Roince mi-a adresat câteva cuvinte dintre cele mai cordiale, la care i-am răspuns la fel – foarte că lduros” notează Averescu.

5 februarie 1918. Ziua de întâlnire cu Mareşalul von Mackenzen. La

l inia de departajare româno-germană a fost întâmpinat de căpitanul de cavalerie Scholtz, ataşat pe lângă Averescu, ş i au plecat la Focşani, la Statul Major al Corpului I , unde au luat dejunul cu Şeful de stat major, colonelul Krenrab.

La 12.15 Averescu a plecat cu trenul spre Buftea, într-un vagon din parcul imperial .

A fost primit la Buftea de Mareşalul von Mackenzen, care i-a ieş i t la scară înainte. A fost condus la apartamentul ce i-a fost rezervat , unde au avut o lungă convorbire cu Mackenzen.

Cu von Mackenzen se cunoş teau încă de pe când Averescu era maior ş i ataşat mili tar al României la Berl in. Cu generalul Mackenzen au stat atunci ore întregi ş i au discutat teme mili tare, inclusiv strategia ş i tact ica de luptă contemporană ş i ce era nou în lume „în această direc ţ ie .”

Averescu i-a spus „oaspetelui” că dorin ţa lui este să ş t ie pe ce baze se vor face negocieri le.

- Chestiunea dinastiei este de ordin privat , ş i nu va intra deci în tratat ivele de pace, preciză Averescu privindu-l pe Mareşal drept în ochi.

- De acord, domnule general . Armata va f i respectată cu toate onorurile, că vom putea ţ ine mobil izată ş i întrebuin ţa în Basarabia împotriva bolşevicilor.

- Adică contra Rusiei?

183

- Rusia ş i bolşevici i sunt lucruri diferi te . Ve ţ i în ţelege pe urmă . Acum vom putea coopera într-o eventuală întreprindere în Rusia.

Ce avuse în vedere Mareşalul german Averescu nu a în ţeles. Sau a în ţeles dar se prefăcu „neîn ţelegă tor”?

- Va fi nevoie de cesiuni teri toriale. - Ce anume? - Ve ţ i ceda Dobrogea, dar cu acces la mare. - Nu este prea mult? replică Averescu. Avea în ochi

scânteieri . Dobrogea n-a fost niciodată a Bulgariei . Ea a fost teri toriu al Imperiului Bizantin, apoi al Imperiului Otoman.

- Dar România ce are cu acest teri toriu? - Este răsplata pentru sângele vărsat de români

pentru el iberarea Bulgariei în 1877-1878. Teritoriul turcesc a trecut la biruitori .

- Cred totuş i că s-ar putea ajunge la o în ţelegere, ca să ceda ţ i numai Cadrilaterul ş i o făş ie locuită de bulgari până la l inia Mangalia-Adam Klissi .

- Ve ţ i face aceasta pentru România? întrebă surprins Averescu.

- Voi vorbi cu Kaizerul. El vă s t imează . Bulgarilor le va f i destul ceea ce am spus eu…

* * * Au discutat despre polit ica Puteri lor Centrale, a

Antantei , care rămăsese fără principalul ei spri j in, Rusia. Nu întâmplă tor Kaizerul , încă în 1916, le-a dat bolşevicilor , de fapt lui Lenin, 400 000 000 mărci aur. Ca urmare, în 1917 Rusia este scoasă definit iv din război. Lenin, ca recompensă pentru milioanele luate, a permis ca Germania să ocupe pe un termen de un an teri toriul rus până la Volga, ş i să cedeze Flota Mili tară din Marea Neagră .

- Vă promit tot sprij inul meu, însă vă repet că , sus ţ inerea va avea un caracter privat ş i condi ţ ionat. Ş i prima problemă e cea a dinastiei .

- La ce vă referi ţ i? - Vă spun confiden ţ ial , că schimbarea dinastiei este

decisă , lucru la care au convenit ş i fruntaş i i dumneavoastră din Bucureş t i .

184

- Pentru mine acest punct este cel mai dif ici l , deoarece am primit mandatul de Şef de Guvern de la actualul Rege. Ş i nu pot sub nici un cuvânt conveni la decapitarea Suveranului meu.

- Situa ţ ie nu, recunosc, plăcută , dar Împăratul insistă asupra acestui punct.

Averescu î l privi f ix după care rosti calm: - În cazul acesta voi merge personal ş i imediat la

Berlin. Vă rog să-mi solici ta ţ i o audien ţă la Kaizer. - La miezul nop ţ i i voi da raportul zi lnic

Împăratului . Voi profi ta, domnule general , de această ocazie ş i - i voi transmite cererea D-stră .

La conferin ţa cu generalul Hell , Şeful de Stat Major a lui Mackenzen, a unui secretar de legaţ iune ş i a unui căpitan de Stat Major, a asistat ş i Mareşalul von Makenzen. Însă el nu a intervenit în convorbire. Discu ţ ia a luat un caracter oficial . Generalul Hell a cerut să f ie admise condi ţ iunile preliminare pentru începerea tratat ivelor de pace.

- Cereri le formulate de D-stă sunt neadmisibile. Nu m-a ţ i orientat asupra bazelor pe care se vor face tratat ivele de pace. Astfel , nu pot angaja nici un angajament, până nu mă consult cu miniş tr i i mei.

În t impul mesei Averescu a stat la dreapta lui Mackenzen, care, la un moment dat , reveni în şoaptă la problema cu dinastia.

- Face ţ i rău că nu profi ta ţ i să scăpa ţ i de această dinast ie, căci to ţ i cei din Bucureş t i afirmă că este o pacoste pe ţară .

- E op ţ iunea lor, domnule Mareşal . Dar am ş i eu părerea mea ş i nu mi-o schimb. În locul meu ce a ţ i face?

Mackenzen tăcu un timp, apoi răspunse: - Poate că ave ţ i dreptate. Voi vorbi chiar în noaptea

aceasta cu Împăratul . Poate î l conving să-ş i schimbe părerea. Prăpăditul cela de Ferdinand a ş t iut pe cine să t r imită la tratative. Ş i aici a profi tat de în ţelepciunea tată lui său, Carol I , care a tr imis un maior ca ataşat mil i tar într-o ţară ca Germania. Însă să mai ş t i ţ i , că la prima ocazie, dacă rămâne Rege, o să vă trădeze. După

185

cum ş t i ţ i , Kaizerul vă s t imează ş i vă apreciază ca pe un german. . .

„După masă iarăş i t ratat ive. Generalul Hell crede că în chestiunea Dobrogei s-ar putea ajunge la solu ţ iunea de a o lăsa deschisă , până la pacea generală . Este de părere că asupra trecă tori lor în mun ţ i nu trebuie să f im prea îngri jora ţ i .

Fiind un mare agrarian, crede că dacă am fi bine că lăuzi ţ i , în 5 ani vom putea îndoi produc ţ ia noastră agricolă”, notează sec Averescu.

10 februarie 1918. Întâlnirea cu Czernin ş i Kuhlmann întârzie cu 24 de

ore. „Întâlnire cu von Mackenzen. A fost foarte amabil

ş i foarte binevoitor pentru partea română .” O convorbire lungă , din care Averescu a dedus că germanii nu vor f i atât de duri în condi ţ i i le avansate.

Mackenzen ţ inu să-i comunice confiden ţ ial : - Am vorbit prin f ir cu Împăratul ş i el are încredere

în inten ţ iunile D-stă de a încheia pacea. Vă consiliază să merge ţ i fără şovă i re înainte.

- Mă bucur de înalta apreciere a Excelen ţei Sale Kaizerul tuturor germanilor.

- A mai spus să nu mai ave ţ i grijă de chestiunea dinast iei ş i să conta ţ i pe spri j inul Germaniei în toate tratat ivele, ş i pe al lui în special . S-a mirat , că după atâtea rele, câte va făcut Regele Ferdinand, î l apăra ţ i cu atâta jertf ire de sine. Lucrul acesta este admirabil , ş i Excelen ţa Sa vă s t imează ş i mai mult . Propunerea ce v-am făcut-o ca să l ichida ţ i dinast ia vine de la Kaizer, care a vrut ca puterea în stat s-o preluaţ i D-stră .

„Da, germanii ş t iu de at i tudinea Regelui faţă de mine ! Interesant, cine î i interesa pe germani mai mult : eu sau Regele. Mai degrabă eu, dacă ei voiau să desti tuie Regele ş i să iau puterea în mâinile mele”, se gândi Averescu.

- Mai am o întrebare, domnule Averescu, întrebare care nu-mi dă pace din toamna lui 1916.

- Vă rog, domnule Mareşal.

186

- De ce n-a ţ i continuat manevra de la Flămânda? Trupele germano-turco-bulgare puteau f i uşor încercuite ş i nimicite.

- Ploile abundente ş i monitoarele austriece care au atacat podul de trecere a oş t ir i lor nu le iau în considera ţ ie . Cea mai urâtă lovitură a fost trădarea. Şeful Marelui Cart ier General român, după cum ş t i ţ i , era un agent secret al Germaniei .

- Da, primisem informa ţ ia , însă nu aveam destule trupe de a vă împiedeca.

- Trădarea constă , domnule Mareşal , Averescu î l privi ţ intă , nu numai în divulgarea secretelor, dar ş i în faptul că au vrut să mă înjosească pe mine: f loti la f luvială n-a blocat f lot i la austriacă pe insula Persina, comandantul t rupelor al iate din Dobrogea, generalul rus Zaiontcikovski a primit târziu ordinul MCG de a ataca, toată gruparea n-a dovedit să t reacă Dunărea, căci MCG mi-a luat două Divizii ş i le-a transmis favoritului Regelui , generalului Prezan, aflat în fruntea Armatei de Nord, care se retrăgea în panică , părăsi tă de Prezan, care fugise la Iaş i . Dar ş i fără aceste Divizii eram gata să înaintăm, însă MCG, care era „comandat” de maiorul Rosett i , a ordonat retragerea trupelor pe malul stâng.

- Vede ţ i ce bine e când ai agen ţ i secre ţ i de rang înalt în rânduri le inamicului! Mareşalul zâmbi dar nu ară tă nici o urmă de tr iumf sau zeflemea.

- Noi însă n-am avut. . . La conferin ţa cu cei doi miniş t r i de externe, von

Kuhlmann ş i contele Czernin, discu ţ i i le au fost reluate de la început.

Averescu n-a intrat în polemică . S-a l imitat să spună că :

- Eu am primit postul de Prim-ministru conform declara ţ i i lor publice făcute de guvernele D-stră că vor să încheie pacea fără despăgubiri sau anexiuni. Acum mă găsesc în fa ţa unei situa ţ i i noi.

- În practica diploma ţ iei nu este nimic nou, domnule general . Vă asigur, spuse amical contele Czernin.

- Atunci ar f i f iresc să-mi modific ş i eu hotărârea, dragii mei.

187

- Cât t imp vă t rebuie? - Voi aduce aceasta chiar azi la cunoş t in ţa

Suveranului meu termenul. Averescu se r idică , îş i încl ină uşor capul ş i

conferin ţa a luat astfel sfârş i t . În momentul plecăr i i , contele Czernin î l informă

amical pe Averescu că avea însărcinarea să facă o comunicare personală Regelui din partea Împăratului Austriei . Averescu i-a promis că- i va da răspunsul îndată ce va cunoaş te hotărârea M.S. Regele.

14 februarie 1918. Regele sosi la Bacău. Averescu ia loc în trenul

Regal care mergea spre gara Răcăciuni, unde va avea loc întâlnirea.

În t impul audien ţei , Averescu vorbi cu colonelul austriac Hranilovici , care i-a spus că nu trebuie să se sperie de cereri le lor ş i să înceapă t ratat ivele, căci vor ajunge la în ţelegere.

La întoarcere Regele se ară tă extrem de abă tut . Contele Czernin a fost inflexibil ş i l ipsit de deferen ţă .

Rezultatul definit iv urma să f ie prezentat în 48 de ore.

15 februarie 1918. Regele este de părere că cineva, în numele Regelui,

t rebuie să meargă la Împăratul Austriei . Averescu î l puse la curent pe Bră t ianu, Take

Ionescu ş i pe reprezentan ţ i i al ia ţ i lor întruni ţ i la consfă tuire, cu si tua ţ ia în care se afla ţara, ş i a conchis că „tot solu ţ iunea păcii este favorabilă .”

Din partea celor aduna ţ i a avut o at i tudine rece. Averescu spuse franc că nu este în interesul al ia ţ i lor

să f ie atât de exigen ţ i cu România, căci cu o astfel de at i tudine, poate „arunca ţara în bra ţele Germaniei .” A dat , de asemenea, de în ţeles că nu are inten ţ ia „să ducă lucruri le mai departe, căci crede că n-a reuş i t în misiunea sa.”

I s-a răspuns „mai îndulcit”, dar la fel de impasibil că , atunci când România nu va mai avea nici un mijloc

188

de rezisten ţă , ei vor considera că „datoria e făcută până la capă t .”

Averescu tăcu un timp apoi rosti l iniş t i t dar nu fără scl ipiri tă ioase în priviri că „rezisten ţa nu poate aduce decât la sacrif ici i inuti le ş i poate material iceş te rezultatul să f ie vă tămă tor al ia ţ i lor, prin faptul că materialul nostru de război ar cădea în cea mai mare parte în mâinile duşmanului , care î l va întrebuin ţa pe frontul occidental, contra alia ţ i lor.”

17 februarie 1918. „Ieri am tr imis răspunsul nostru prin care ară t că

primim bazele tratativelor, însă cu câteva condi ţ iuni. Mi s-a răspuns că dacă azi până la ora 12 nu dau un răspuns categoric ş i necondi ţ ionat , armisti ţ iul va f i denun ţat”, notează Averescu.

Se convoacă de urgen ţă Consil iul de Coroană . Averescu: - . . . Am expus si tua ţ iunea. N-am izbuti t a ob ţ ine o

pace aşa cum speram. - Nu este vina dumitale, domnule Averescu, spuse

cordial ş i vădit amical , Take Ionescu. - Consider, continuă Averescu, misiunea actualului

guvern încetată . - Eu sunt pentru reluarea rezisten ţei, spuse cu pafos

Bră t ianu, când l-am recomandat Regelui pe domnul Averescu, credeam că el va trata inamicul cu mâna pe sabie.

- Domnule Bră t ianu, nimeni din cei asisten ţ i nu vor crede că a ţ i făcut-o din dragoste fa ţă de mine. A ţ i în ţeles că dacă rămâne ţ i la cârma ţăr i i , din ţară nu va rămânea nimic, iar dinastia va fi detronată . Ş t ia ţ i că am autori tate la Kaizer, care mă t ratează ca pe un militar cinsti t , dar nu ca pe un poli t ician, iar Feldmareşalul von Mackenzen mă ş t ie de 20 ani . Ş i numai pe mine mă va asculta.

- Iar eu sunt pentru retragere. Rezisten ţa, după cum a lămurit domnul Prim-ministru va aduce daune colosale ţări i ş i al ia ţ i lor, îş i spuse părerea Take Ionescu.

189

- Eu nu-mi iau răspunderea nici pentru una din aceste solu ţ iuni, replică dur Averescu, mi se cere ceva monstruos, domnii mei. Să-mi asum răspunderea pentru niş te solu ţ i i , care după adânca mea convingere ar aduce ţara la dezastru! Nu accept” E peste puteri le mele să accept.

- Propun ca M.S. Regele să apeleze la oamenii polit ici din teritoriul ocupat, opină Bră t ianu,ş i în primul rând la Alexandru Marghiloman.

- Solu ţ ia Marghiloman este cea mai proastă , spuse Liderul conservator Tale Ionescu, căci va f i în ţeleasă ca pe o nouă umilire.

Până la urmă nu s-a hotărât însă care solu ţ ie se alege. În f inal , s-a decis că actualul guvern rămâne la cârmă .

După o convorbire lungă cu Regele, s-a decis că totuş i trebuie adoptată poli t ica păcii .

Averescu primi dispozi ţ ie de la Rege pentru a convoca din nou Consil iul de Coroană , ş i de a comunica hotărârea luată , de el ca Rege constitu ţ ional .

18 februarie 1918. „Consiliu de Coroană . Regele începe prin a ci t i

declara ţ iunea sa, prin care arată că deş i solu ţ iunea păcii este dureroasă , dar este în orice caz preferabil a suferi o rană , decât a primejdui existen ţa” (Averescu).

În t impul şedin ţei lui Averescu i se aduce un plic „din partea inamicului”.

Din cauza că nu i s-a dat răspunsul la t imp ş i armisti ţ iul a fost întrerupt, pentru a restabil i armisti ţ iul , înainte de scurgerea celor trei zi le de la denun ţare, inamicul pune condi ţ i i noi pe lângă cele existente ca: demobilizarea a 8 Divizi i , t recerea trupelor germane prin Nordul Moldovei, transportul pe că i le ferate etc. . .

Efectul acestui mesaj a fost dintre cele mai deprimante, decizia de comportament a fost însă aceeaş i : condi ţ i i le avansate trebuie acceptate.

„Iată unde a adus ţara tactica balcanică a tergiversări lor!”, î i spune Averescu.

190

Adevărat că nici în acea şedin ţă hotărârea nu a fost una definit ivă ş i că ea s-a transferat s-a lăsat pe 19 februarie, când se va reuni din nou Consil iul de Coroană .

După amiază Averescu convoacă Consil iul de miniş t r i , la care au fost invita ţ i generali i Prezan, Vă i toianu, Grigorescu ş i intendentul Zaharia, pentru a „lumina” (expresia ironică a lui Averescu) Consil iul asupra „posibil i tăţ i lor ş i rezultatului unei posibile reluăr i a opera ţ iunilor .”

- Situa ţ ia creată la moment nu este favorabilă ţări i , „însă noi avem obliga ţ i i fa ţă de al ia ţ i , cam în acest sens a vorbit Prezan. Amestecând problemele strategice cu cele ce se discutau la prezent. Concret însă n-a spus nimic.” (aprecierea lui Averescu)

- Noi putem rezista ş i învinge, spuse cu un anumit pafos Generalul Grigorescu, trebuie să f im consecven ţ i cu angajamentele luate fa ţă de al ia ţ i . Vorbele lui sunau cât se poate de deplasat .

„Acest general Grigorescu, care n-a ob ţ inut nici o biruin ţă cât de cât însemnată , cu excep ţ ia unei victorii locale, neînsemnate, care a distrus Armata I-a, vrea în condi ţ i i le de azi, fără spri j inul Armatelor ruseş t i , să-i învingă pe germani? Oare acest om este adecvat? se întrebă în sinea sa Averescu.

- Eu pot să apăr frontul meu, spuse surprinză tor pentru Averescu generalul Vă i toianu, cu toate că are 14 km de Divizie.

„Ce s-a întâmplat cu Vă i toianu? se întrebă Averescu - un general care-ş i ş t ie bine meseria. Unicul în care am deplină încredere?”

Pentru Averescu declara ţ ia lui Vă i toianu a fost o decep ţ ie dureroasă . „În cine să mai creadă?”

„Doar Intendentul Zaharia îş i făcu cinsti t , fără a f i influen ţat , datoria, notează Averescu. A expus „documentar” si tua ţ ia, ară tând că din punctul de vedere al „subzisten ţei”, ţ inându-se cont de materialele la dispozi ţ ia ( inclusiv al imentare) rezisten ţa este o utopie.”

191

„Am rezumat cele spuse în aceea că rezisten ţa este posibilă , dar va f i de durată l imitată ş i se va termina prin nimicirea Armatei . Armata ar scăpa de acest sfârş i t fatal , numai dacă inamicul nu ar voi sau nu ar putea să ne atace sau dacă s-ar produce, pe t impul rezisten ţei, vreun eveniment care să schimbe fa ţa lucruri lor, pe teatru general de război.”

„Iarăş i nu s-a luat nici o hotărâre”, notează Averescu în această zi încordată la maximum.

La Bucureş t i a plecat o delega ţ ie în frunte cu Constantin Argetoianu, pentru a relua tratativele cu Puteri le Centrale. Argetoianu a primit ordin de la Rege să- l găsească pe Marghiloman ş i să-l invite la Iaş i . Averescu a pus în fa ţa delega ţ iei sarcina ca înainte de semnarea păcii , să rezolve câteva probleme: modali tatea repatrieri i misiunilor stră ine, a corpului diplomatic ş i a al tor misiuni române, f ixarea locului unde va funcţ iona biroul de demobil izare a Armatei , ob ţ inerea l ibertăţ i i de ac ţ iune în Basarabia, recunoaş terea independen ţei Basarabiei ş i încheierea păcii cu ea, ca urmare a păcii încheiate între Germania ş i Rusia bolşevică la Brest-Litovsk.

19 februarie 1918. La Consil iul de Coroană au fost invita ţ i generali i :

Prezan, Vă i toianu ş i Grigorescu, fără ş t i rea guvernului. La primul Consiliu de Coroană al noului guvern, Bră t ianu spuse mirat:

- De ce nu se văd generali? - După câte ş t iu, cât a ţ i fost şeful guvernului n-a ţ i

invitat nici un general, răspunse pentru to ţ i Averescu. Bră t ianu îl privi lung ş i tăcu. - Acum în guvern avem trei generali . De cine au

fost invita ţ i dumnealor? Tăcerea a fost răspunsul… Regele a făcut o expunere, aproape plângând,

conchizând că „trebuie de supus împrejurăr i lor ş i că din sacrif iciul ce facem, poate va ieş i recompensa meritată în vi i tor”.

192

- Condi ţ i i le sunt foarte grele, dar o rezisten ţă va f i dezastruoasă . Iată la ce am ajuns, consultând prea mult generalii la Consil iul de Coroană , spuse Averescu.

Luă cuvântul Prin ţul Carol. - Deş i nu este consti tu ţ ional s-o fac îmi permit

totuş i , cu derogarea din partea Reginei , să declar în numele femeilor române, că este tr ist că nu se rezistă până la ul t ima extremitate, ş i se speră în van că se va găsi un bărbat de stat destul de patriot care să împiedice pe Rege de a semna o astfel de pace.

Spusele lui Carol i-au şocat pe cei prezen ţ i . Este o opozi ţ ie fa ţă de Rege? Cine stă în capul ei?

Pentru mul ţ i era clar că în spatele prin ţului puteau f i camarazii lui din anumite aventuri mondene: Bră t ianu, Prezan. Grigorescu. Ş i Regina, care vorbea din numele femeilor?

La încheierea şedin ţei , generalul Prezan, fără a f i solici tat , luă cuvântul ş i spuse:

- Armata este gata să-ş i facă datoria, până la ul t ima extremitate.

- Sunt sigur că ş i -o va face, indiferent de persoana care ar f i în capul guvernului , replică i ronic Averescu.

„Foarte curioasă această intervenire a generali lor neîntreba ţ i!”, observă vădit agasat Averescu.

Apoi: „Se pregă t ise ceva, dar nu s-a reuş i t .” După o consultare prealabilă cu miniş t r i i să i ,

Averescu hotăr î să demisioneze. Cu această hotărâre intră la Rege.

- Sire, în urma declara ţ iunilor Prin ţului Carol, noi nu mai putem sta la guvern, găsindu-ne între două polit ici!

Regele î l privi lung, apoi vorbi rar: - Mă părăsi ţ i ş i Dvs.? Lăsa ţ i toată răspunderea

asupra mea? - Noi nu vă părăsim, dar nu voim să f im crezu ţ i de

nepatr io ţ i , atunci când facem dovadă de cel mai mare patriot ism ş i de o abnega ţ ie fără margini.

- D-stră nu lua ţ i în considera ţ ie avântul t inere ţ i i , încercă să- l apere pe Prin ţ Regele.

193

- Această declara ţ iune, Majestate, nu este o greşeală a t inere ţ i i lui Carol . În spatele lui stau lupi bă t râni , care î l folosesc.

Întors la Consiliul de miniş t r i , cu mare greu ş i -a convins colegii să rămână . S-a decis să se facă o expunere la Cameră , pentru ca astfel să se cunoască l impede si tua ţ ia din guvern.

20 februarie 1918. Averescu a avut o întrevedere cu Ş t irbei , căruia i-a

spus de greşeala ce se face la Palat cu două polit ici: a Regelui ş i a Reginei cu Prin ţul Carol.

- Ce face ţ i D-stră , este singura solu ţ iune ra ţ ională , î l asigură în f inal cât se poate de calm, Ş t i rbei.

În numele României, Constantin Argetoianu, a semnat la Bucureş t i t ratatul de pace cu toate condi ţ i i le puse de delega ţ ia română .

Basarabia a primit independen ţa recunoscută de Puteri le Centrale, iar prin ele necondi ţ ionat, ş i de Rusia, care încheiase pacea cu Germania.

21 februarie 1918. Prin ţul Carol a transmis prin Ş t i rbei că vrea să

vorbească . La Buftea delega ţ ia română a luat contact cu Czernini ş i Kuhlmann. Între condi ţ i i le de armisti ţ iu f igura ş i aceea ca misiunile stră ine să părăsească ţara.

Argetoianu transmite de la Buftea, că condi ţ iunile, cum sunt formulate, se vor sat isface, dar că vor trebui să facă o carantină de 4 săptămâni.

23 februarie 1918. Toată lumea deveni alarmată , socotind că germanii

au pregă t i t românilor o cursă ca să- i ţ ină prizonieri . . . Francezii s-au hotărât să meargă acasă prin Rusia,

nu prin Austr ia. Germanii înaintează spre Odesa ş i au cerut trenuri

pentru a ajunge acolo mai repede. Speria ţ i , francezii au cerut ca să ajungă ei primii la Odesa. Averescu le-a promis că ei vor ajunge la Odesa cu 24 de ore mai înainte.

194

L-a chemat pe generalul Iancovescu ş i l -a rugat să dea instruc ţ iuni pentru transpo rtul germanilor , în sensul ară tat .

Germanii se stăruiau primii să ajungă la Odessa. Austrieci i tot voiau ei primii să f ie acolo. Între ei se desfăşura un fel de întrecere: care va f i primul, acela va stăpâni Odesa !

Averescu a ordonat să se pună la dispozi ţ ia germanilor nu numai ceea ce era f ixat în condi ţ i i le de armisti ţ iu, dar ş i ajutor suplimentar , căci germanii garantau paza depozitele româneş t i din Rusia, austriecii nu.

După masă a avut o întrevedere cu domnul Ion Incule ţ , Preşedintele Republicii Democratice Moldoveneş t i ş i Preşedintele Consiliului de Miniş t r i Daniel Giugureanu.

-Domnule Prim-ministru, domnule Averescu ! – se adresă emo ţ ionat Incule ţ - Parlamentul nostru, pe care noi î l numim Sfatul Ţăr i i , este aproape în unanimitate pentru unirea cu România.

-Prima veste bună astăzi – spuse obosit Averescu – ş i foarte aproape de inima mea. Cred că ş i pentru toată suflarea românească .

-Când dori ţ i , veni ţ i la Chiş inău. Noi suntem gata. -Trebuie de făcut demersuri le necesare pentru a vă

recunoaş te în cali tate de stat independent. -Noi suntem stat independent ! -Cine va recunoscut de stat independent ? Dispuneţ i

cu plină l ibertate de sine însuş i ? Incule ţ tăcu. -Pentru aceasta voiu da instruc ţ iunile necesare

Comisarului nostru de la Chiş inău, domnului Duiliu Zamfirescu, care este de profesie scri i tor ş i diplomat, să vă consulte ş i să pregă tească tot ce este necesar pentru unire.

- Care sunt condi ţ i i le de unire cu ţara ? întrebă Incule ţ – căci voi f i întrebat de colegi.

-Eu nu hotărăsc singur. O să ave ţ i probabil propunerile D-stră . Se vor discuta.

Averescu tăcu. Apoi spuse:

195

-Voiu da instruc ţ iune ca să f i ţ i invita ţ i la Buftea, pentru a part icipa la negocierele de pace, în cali tate de reprezentan ţ i cal if ica ţ i ai Basarabiei , ceea ce echivalează cu o recunoaş tere de fapt a suveranităţ i i Basarabiei .

Argetoianu a primit instruc ţ iuni concrete în această privin ţă .

Cei doi fruntaş i basarabeni, Ion Inculeţ ş i Daniel Ciugureanu au primit invitaţ ie oficială .

24 februarie 1918. O zi iarăş i grea. Averescu luă masa abia la ora 10

seara. La 11.30 colonelul Stârcea î i comunică faptul că t rebuie să meargă la Palatul Reginei: Regele vrea să-i vorbească .

Foarte alarmant ş i fără a se mai formaliza, Regele î l înş t i in ţă că misiunile stră ine nu pot pleca, căci la Reni germanii , cu 140 de camioane, au tă iat calea.

- Majestate, cine v-a comunicat? -Generalul Prezan de la Marele Cartier General . Fa ţă de Rege, cu acceptul acestuia, Averescu, î l

sună pe Prezan. - De unde ave ţ i această informa ţ ie , ş i de ce nu mi-

a ţ i raportat-o? întrebă Averescu. - Credeam că are caracter operativ. - Dragul meu, elementar, dacă are caracter operativ,

cum spui, de ce i-a ţ i t ransmis-o misiunilor ş i Regelui? Prezan tăcu. Averescu închise telefonul. - Majestate, este o provoca ţ ie organizată de Prezan.

Am în ţeles ş i după vocea sa speriată . Acum vă demonstrez.

Î i sună imediat lui Argetoianu la Bucureş t i . Acela confirmă că totul este în regulă ş i că misiunile stră ine vor pleca cum a fost stabil i t . Mai mult , germanii permit ca ele să t reacă prin Austria ori Elve ţ ia . „Cum doresc!”

La ora 2.30 noaptea soseş te colonelul Stoicescu, ş i - i comunică ordinul Regelui ca la ora 9.30 să convoace Consiliul de Coroană .

196

25 februarie 1918. Iarăş i la Consiliul de Coroană au venit ş i „generali i

de serviciu”. . . Regreta mult că printre ei era ş i unul dintre cei mai buni generali ai Armatei , prietenul ş i pământeanul său, Arthur Vă i toianu, care turna astfel apă la moara lui Prezan ş i compania. . .

Averescu a expus situa ţ ia , măsuri le ş i inten ţ iunile guvernului. A constatat că dintr-o simplă bănuială , MCG a stârnit o adevărată panică .

După masă veni Argetoianu ş i comunică faptul că germanii consimt urmă toarele:

1. Misiunile să plece când vor. 2. Pot să meargă pe unde vor. 3. Carantina se suprimă . 4. Dacă merg prin Rusia, vor f i proteja ţ i contra

bolşevicilor. După amiază , la Palat , Argetoianu a făcut în

Consiliul de miniş tr i , sub preşedin ţ ia Regelui, o expunere amănun ţ i tă privind mersul tratativelor.

Rectif icarea frontierei se va reduce la foarte pu ţ in. Se cedează Cadri laterul ş i a unei por ţ iuni pe frontiera de Sud, până la l inia Mangalia – Adam Klissi .

După şedin ţă Regele a spus că vrea să- l vadă pe Marghiloman. Averescu i-a amintit Regelui , că poate să vadă pe oricine, dar dacă întrevederea are legă tură cu si tua ţ ia poli t ică , ar f i o eroare. Regele răspunse că „nu are nici o legă tură cu polit ica.”

26 februarie 1918. La intrarea României în război, Basarabia, mai

precis provincia dintre Prut ş i Nistru, căci nu este una ş i aceeaş i , părea că fusese abandonată , căci se afla în componen ţa Imperiului Rus, aliatul României. Scopul intrăr i i României în război a fost în primul rând realizarea uniri i Bucovinei ş i Transilvaniei cu Ţara.

Pentru majoritatea l ideri lor basarabeni independen ţa proclamată la 24 ianuarie 1918 reprezenta o primă t reaptă pentru a se uni cu Patria-Mamă . Guvernul Bră t ianu a făcut o serie de declara ţ i i în acest sens. În primul rând, privind tr imiterea de trupe.

197

Alexandru Averescu s-a opus acestei idei , considerând că ar putea crea dificultăţ i ş i la Petrograd, ş i la Viena, ş i la Berl in. Ca urmare a acestui pas, autori tăţ i le de la Petrograd au rupt rela ţ i i le cu România. Fiind la guvernare, Averescu a continuat dialogul cu l iderii basarabeni. Însă nu era de acord cu graba cu care aceş t ia voiau unirea. El a propus ca Republica Democratică Moldovenească mai întâi să se consolideze, să t reacă de sindromul bolşevic, să se organizeze un plebiscit cu asisten ţa organelor interna ţ ionale, ş i tocmai atunci să se facă reunirea cu România.

În acelaş i t imp, Averescu a refuzat , categoric propunerea Germaniei ş i Austriei de a primi Basarabia drept compensare pentru pierderea Dobrogei , căci Basarabia nu le apar ţ inea. Era o tentat ivă de a asmu ţ i Rusia contra României .

Averescu a apreciat în felul urmă tor adevărata, după opinia sa, valoare a Rusiei , declarând: „Rusia este acum bolnavă , incontestabil că e foarte bolnavă . Dar Rusia nu a pieri t ş i se va însănă toş i . Noi, o putere mică , nu se cuvine să abuzăm de această s tare de paralizie în care se găseş te marele nostru vecin. . .”

Din această declara ţ ie rezultă clar că Averescu nu dorea să se for ţeze lucrurile în privin ţa Basarabiei printr-o unire care să nu f ie acoperi tă de toate formele legale. Neintuind adevărata natură a bolşevismului, care pleda pentru revolu ţ ia Mondială , pe care o vor conduce „tot ei”, el spera ca Rusia să recunoască benevol independen ţa Basarabiei ş i astfel să se păstreze rela ţ i i bune cu „marele vecin”.

…Averescu a mai men ţ ionat că real i tăţ i le sociale, poli t ice, economice de pe cele două maluri ale Prutului erau foarte diferi te. Basarabia era cuprinsă de „flăcăr i le revolu ţ ionare”, ş i , ca urmare, s-a înfăptuit o largă reformă agrară , primită cu entuziasm de popula ţ ie , ceea ce se putea răspândi, ca o „molimă” ş i în România. Fapt nu tocmai dori t de autorităţ i le române din Ţară . Mai exista ş i problema comer ţului exterior, minorităţ i lor ş i al tele.

198

Luând în considera ţ ie starea reală de lucruri , Averescu a respins oferta l ideri lor basarabeni Ion Incule ţ ş i Daniel Giugureanu de a proclama imediat unirea, motivând că actul nu se poate realiza înainte de semnarea tratatului de pace.

Ulterior, la 23 iunie 1918, dând răspuns la solici tarea deputaţ i lor din Parlament, Averescu a spus: „Unirea provinciei dintre Prut ş i Nistru înaintea semnăr i i t ratatului de pace a fost o decizie prematură . Dacă s-ar f i făcut unirea astăzi, ar f i avut al tă valoare. Unirea trebuia să se realizeze prin organizarea unor consfă tuiri mai lungi ş i mai adânci, ceea ce ar f i creat baze mai solide pentru acest proces”. Era opinia lui . Ş i prin ea i se va judeca ş i prestan ţa…

Alexandru Averescu, analizând si tua ţ ia în care se afla Republica Democratică Moldovenească a propus, ca primul pas spre Unire să f ie clarif icarea si tua ţ iei interna ţ ionale a noii republici independente, apoi l ichidarea stăr i i de beligeran ţă cu Puteri le Centrale, moş tenită de la Imperiul Rus. Tot el a propus ca la tratat ivele de pace purtate de România cu Puteri le Centrale la Buftea ş i Cotroceni, să ia parte ş i o delega ţ ie a RDM, ală turi de cea română .

„Acest pas – considera Averescu – ar f i dus la confirmarea de că t re Puteri le Centrale a individualităţ i i RDM, ca stat sine stă tă tor ş i în drept de a dispune de soarta sa”.

Constantin Argetoianu, împuternici tul guvernului Averescu la negocieri le cu Puteri le Centrale considera că prezen ţa reprezentan ţ i lor basarabeni la negocierile de la Buftea consti tuia un impediment pentru unire, spunându-le l ideri lor RDM, că PC (Puteri le Centrale) nu vor negocia cu un stat pe care nu l-au recunoscut.

Dar, abil , guvernul de la Chiş inău, sim ţ ind sus ţ inerea primului ministru român, s-a adresat direct ministrului de externe german Kuhlman, cerând participarea la negocieri ş i recunoaş terea RDM. Kuhlman a ţ inut să af le opinia guvernului român de la Iaş i . Averescu a confirmat solici tarea guvernului de la Chiş inău.

199

Reîntors la Bucureş t i , Argetoianu a fost invitat de Kuhlman, care l-a rugat să ceară guvernului de la Iaş i să nu trimită la Buftea delega ţ ie basarabeană , căci atunci trebuia la negocieri să part icipe ş i Ucraina, care la 23 februarie 1918 a protestat fa ţă de „emanciparea” ( independen ţa) Basarabiei , declarând (eronat) că partea de Nord ş i de Sud a Basarabiei este populată de o majori tate ucraineană , ş i că teritoriul Basarabiei e de nedespăr ţ i t de teri toriul de bază a Republicii Populare Ucrainene. Unde au tă inuit ei 85% din românii basarabeni? Enigmă? Sigur că nu… Se va vedea ş i ul terior.

Alexandru Averescu a ac ţ ionat cu pruden ţă ş i angajare deschisă în problema uniri i , punând accent pe aspectul legal al procesului , în convingerea că o accelerare a evenimentelor, ar f i putut genera mari complica ţ i i în vii tor. În special cu Rusia, indiferent de regimul ei polit ic.

Preocuparea insistentă pentru aspectul legal al unirii , i -a adus lui Alexandru Averescu meritata faimă ş i locul său în istorie ca unificator al României , în ce priveş te Basarabia, baş t ina sa.

Punctul nostru de vedere: Graba neîntemeiată a uniri i ce s-a produs, s-a răsfrânt la 28 iunie 1940, când ruş i i au ocupat Basarabia ş i nici una dintre puteri le mari ale lumii n-a protestat , dovedind astfel dreptatea istorică ş i gândirea strategică a Marelui Om de stat , Mareşal al României , Alexandru Averescu. De fapt , is toria î i judecă pe to ţ i la justa lor valoare, sau nu?. . .

27 februarie 1918. A sosit Marghiloman ş i a fost primit imediat de

Rege. La ora 4 după amiază a fost primit ş i Averescu - Majestate, începu Averescu, după ce Prin ţul a

vorbit la Consiliul de Coroană , colegii mei de guvern au impresia că nu ave ţ i încredere în noi ş i de aceea au inten ţ ia să dimisioneze.

200

- Nu e adevărat , domnule Averescu, spuse şovă ielnic Regele – dar între mine ş i guvern nu există totuş i o legă tură s trânsă .

- Acest lucru nu depinde de noi, ci de M. V. După mai multe perorăr i , Averescu l-a făcut să

spună pe fa ţă că nu mai are încredere în actualul guvern ş i primeş te demisia lui .

„Venind la Consiliu ş i anun ţând aceasta, am fost salutat de colegii mei cu un str igă t unanim de uşurare. Generalul Iancovescu mi-a adus o foaie de hârtie ş i mi-a spus: Te rog scrie demisia să nu se răzgândească .

Am trimis demisia iar noi am discutat si tua ţ ia ş i micile chestiuni la ordinea zi lei ş i ne-am despăr ţ i t , cu un sentiment real de vie satisfac ţ ie”, notează Averescu.

28 februarie 1918. Argetoianu a plecat la Bucureş t i să anun ţe criza, să

nu mai lucreze, să dea delegaţ ie domnului Papiniu. „Seara la masa de la Cercul Mili tar au asistat ş i cei

doi fruntaş i basarabeni, Preşedintele Republicii Democrate Moldoveneş t i Ion Incule ţ ş i Preşedintele Consiliului de Miniş t r i , domnul Daniel Ciugureanu.”

2 martie 1918. „Criza continuă . Argetoianu transmite din Bucureş t i că din cauza

crizei , duşmanul crede că are nevoie de noi garan ţ i i ş i că , dacă până mar ţ i , la expirarea armisti ţ iului , nu se stabileş te un acord, va f i nevoit să schimbe condi ţ i i le ş i poate să rupă chiar negocierile .”

Averescu a tr imis copia Regelui . Apoi s-a întâlnit cu Preşedintele Senatului , domnul Porumbaru, ş i „l-a rugat să se ducă la Rege să- i spună că s i tua ţ ia este destul de serioasă .”

3 martie 1918. „Astă seară a sosit domnul Argetoianu ş i mi-a spus,

că impresiunea produsă la Buftea de demisia noastră a fost dintre cele mai deplorabile. Condi ţ iunile care se vor face, vor f i foarte grele.

201

Retragerea noastră se impune, căci desigur că germanii au pierdut încrederea în tăr ia guvernului ş i deci perspectiva sigură a unei rela ţ iuni vi i toare bune ş i de aceea vor apăsa art ie 1918. mai mult asupra prezentului ş i vor cere ş i garan ţ i i” , notează Averescu.

Comandant al Armatei a II-a a fost numit generalul Vă i toianu.

4 martie 1918. Miniş t r i i voiau ca Averescu să se ducă la Rege să

rezolve imediat criza, f i indcă peste o zi expira termenul armisti ţ iului. El a refuzat, căci Regele ş t ia prea bine de aceasta. Seara pleacă la Bacău.

5 martie 1918. „Marghiloman a venit . A fost însărcinat imediat să

formeze guvernul ş i la ora 6 seara am primit decretul pentru contrasemnare.

Am avut în cursul zilei vizita domnului Mavrocordat , deputat. Îmi propune să mă pun în capul unei mişcăr i de asanare.

Sunt dispus a-mi închina restul energiei pentru binele ţăr i i . Dar nu cred că va ieş i ceva din sforţări le mele. Suntem prea vicia ţ i în via ţa noastră polit ică”, notează de această dată Averescu.

După formarea guvernului Marghiloman, Averescu s-a prezentat la Rege, pentru audien ţa de rămas bun. Regele l-a întrebat:

- Domnule Averescu, nu inten ţ iona ţ i să intra ţ i în polit ică?

- Da, Majestate, dar după încheierea păcii . - De ce tocmai atunci? - Atunci îmi voi da demisia din armată ş i voi intra

cu totul în polit ică . Regele tăcu. - S-a întâmplat ceva, Majestate? întrebă Averescu,

în sfârş i t . Regele nu răspunse nici de această dată , încercând

să se l iniş tească .

202

- Eram convins că a ţ i demisionat înainte de a f i numit prim-ministru.

- Ce însemnă tate are? - Un general activ n-are dreptul să semneze

încheierea păcii . - Eu nici nu semnez. O va semna Marghiloman. Regele se ară tă nel iniş t i t ş i mai mult . Averescu nu

în ţelese de ce. Întrebă direct: - Majestate, s-a întâmplat ceva ce eu nu ş t iu? - Întoarcerea Dumneavoastră în armata activă nu e

dori tă de Bră t ianu, Prezan, Regină , Prin ţ . Averescu privi cum tremurau mâinile Regelui ,

glasul căruia deveni aproape plângăre ţ . „Ce mizerabil , se gândi Averescu, ş i pe acest om eu l-am apărat în fa ţa Kaizerului , salvând dinastia. Trebuia totuş i atunci , când mi-a propus Kaizerul, să-l detronez pe Ferdinand, ş i să preiau conducerea statului în mâinile mele”. Însă f i ind f idel Consti tu ţ iei ş i Coroanei el a refuzat . Se uita cu dispre ţ la omul, care e chemat să conducă na ţ iunea română . Unde poate s-o ducă un aşa om?

- Considera ţ i că am demisionat din momentul în care am preluat şefia guvernului , spuse deschis Averescu, ş i atunci văzu o bucurie prost ascunsă pe fa ţa Regelui.

S-au adeveri t cuvintele Mareşalului von Mackenzen, care î i spuse lui Averescu, că după ce va salva dinast ia, va f i t rădat de Rege ş i de Curtea Regală , pe care o apărase cu atâta zel .

…De la Rege pleacă direct acasă , la Bacău, unde era aş teptat de so ţ ia sa. Î i era greu pe suflet de trădarea Regelui. . .

A plecat din armată unul dintre cei mai valoroş i

generali români. A plecat în mod umili tor . Înzestrat cu o mare putere de muncă , Averescu s-a impus de tânăr ca un ofi ţer de mare talent. După reprimarea cu jertfe minime cea mai mare ş i mai primejdioasă pentru destinul ţăr i i răscoală ţărănească din 1907, Averescu a fost numit de Regele Carol I ş i de popor „salvatorul

203

Patriei ş i a dinastiei”. Al doilea război balcanic, Primul război mondial i-au confirmat din plin aceste cali tăţ i .

În anii 1916 – 1917, el nu a cunoscut înfrângere pe câmpul de luptă . Manevra de la Flămânda, socoti tă de adversari i să i ca o nereuş i tă , a eşuat nu din cauza lui Averescu ori a trupelor comandate de acesta, ci de factori care nu erau în putin ţa unui om de a le înlă tura. Această manevră au folosit-o ulterior generali i sovietici sub Stal ingrad, în 1943, încercuind din nou, ca ş i Averescu în 1916, trupele germane.

…A condus cu mare talent ş i cu o uimitoare stăpânire de sine Armata a II-a, cu care a ob ţ inut marile victori i de la Mărăş t i , Mărăşeş t i ş i Oituz. Această mare unitate mili tară a reprezentat mereu un element de stabil i tate pentru dinastie ş i statul român.

Alexandru Averescu, ca prim-ministru, a făcut totul pentru a salva dinastia, reuş ind să- i convingă pe germani să nu insiste dincolo de posibili tăţ i .

Cu toate aceste merite incontestabile, Regele Ferdinand nu i-a adresat lui Averescu, în momentul atât de delicat al părăsir i i serviciului activ, nici un cuvânt de recunoş t in ţă , nici o mul ţumire, nici o vorbă de regret . Această at i tudine se va manifesta cu regret ş i în anii urmă tori . . . Ş i , din păcate, „cu vârf ş i îndesat…

* * * Aflat la putere în această scurtă , dar hotărâtoare

perioadă din istoria ţăr i i , ea i-a fost lui Averescu o adevărată şcoală , el cunoscând din interior, din cea mai înaltă postură la care putea să ajungă un cetăţean român, cea de prim-ministru, mecanismele vie ţ i i poli t ice româneş t i ş i pe oamenii care aveau o influen ţă semnificativă asupra societăţ i i .

Guvernul pe care l-a condus s-a confruntat cu o succesiune de crize: presiunile ult imative ale Puteri lor Centrale, ost i l i tatea deosebită a bolşevicilor, problema deloc simplă a Basarabiei , divergen ţele din sânul clasei polit ice româneş t i , plecarea misiunilor stră ine etc.

* * *

204

Ca om poli t ic, generalul Averescu s-a dovedit , în multe privin ţe chiar naiv. Nu ş i -a dat seama că conduce un guvern provizoriu; că a fost folosit de Bră t ianu ş i Regină , pentru a-l salva pe Bră t ianu ş i dinastia Regală , căci nimeni din români nu se bucura de atâta respect al Kaizerului german în plan mili tar , ca el . În acel moment, numai Averescu putea aduce o pace stabilă în România.

El a condus ţara o perioadă scurtă , însă a fost perceput de marea masă a popula ţ iei ca „omul păcii”, cel care a pus capă t războiului ş i suferin ţelor oamenilor legate de acest război prost gândit dar ş i mai prost pregă t i t de anumi ţ i l iberal i din echipa lui Bră t ianu. Tocmai din această cauză Averescu a fost iubit atât de mult de popor.

27 martie 1918. Unirea! Pentru ea au votat 86 de deputa ţ i , s-au

ab ţ inut 26, contra 3. 13 deputa ţ i au fost atunci absen ţ i . Provincia dintre Prut ş i Nistru avea statut de autonomie în componen ţa statului român. Se păstra Sfatul Ţăr i i ca organ de conducere a autonomiei . În guvernul român SŢ delega doi reprezentan ţ i . Sistemul electoral se baza pe votul universal , egal , direct ş i secret . Autonomia basarabeană putea delega în Parlament reprezentan ţ i propor ţ ional cu numărul popula ţ iei . Libertăţ i le individuale ş i ale minorităţ i lor erau garantate! Extraordinar!

…Alexandru Averescu a salutat deschis ş i cât mai entuziast pentru f irea sa sobră Actul Uniri i , cu toate că era ferm convins, că pentru acest act nu s-a ales momentul potr ivit .

Războiul , cu pierderi le de teri toriu, cu distrugeri le

materiale, cu înfrângeri le ş i umilirea ţăr i i , cu suferin ţele enorme, cu pierderi de vie ţ i omeneş t i a zdruncinat puternic sistemul poli t ic românesc ş i pe l ideri i lui . Se sim ţea necesitatea de a schimba ceva în via ţa polit ică românească . Tot mai des, ş i în toate pă turi le sociale, se spunea: „Aşa nu se mai poate”.

205

Unul dintre cei mai f ideli colaboratori în vi i tor ai generalului Averescu, f i lozoful P. P. Negulescu, scria: „O revoltă adâncă clocotea înăbuş i tă în sufletul maselor populare, îndreptându-se în contra tuturor acelora ce, având puterea, avuseseră ş i răspunderea în trecutul mai apropiat ş i mai depăr tat , adică contra vechiului regim polit ic întreg”.

Unii l ideri din part idele vechi, care au adus ţara la

acest dezastru, căutau furibund solu ţ i i pentru a se înscrie în noua si tua ţ ie creată , pentru ca astfel să-ş i asigure pe vii tor supravie ţuirea în via ţa polit ică . S-a încercat crearea unui nou part id, Part idul Renaş terii Na ţ ionale. Însă s-a dovedit o ini ţ iat ivă insuficientă .

Prin modificarea Consti tu ţ iei din vara anului 1917, Regele Ferdinand a promis reforme, care chemau astfel la via ţa publică mil ioane de oameni, impunea noi forme de organizare ş i , mai ales, persoane care să nu fi fost legate de vechiul regim, vinovat de dezastrul ţări i .

Ş i în acea perioadă una dintre cele mai valoroase personali tăţ i poli t ico-morale era considerat generalul Alexandru Averescu, devenit extrem de popular în opinia publică românească . Eliminat cu bună ş t i in ţă din cadrele active ale armatei , în urma trădăr i i Regelui, Averescu urma (logic) să se implice decis în via ţa polit ică .

* * * Constantin Argetoianu, memorial istul cu renume ş i

unul din apropia ţ i i lui Averescu, scria pe atunci: „Numai populari tatea lui putea mobil iza ş i fanatiza masele de care aveam nevoie în lupta începută în 1917”. „Averescu, cu i lustra sa gândire strategică , a sesizat uriaşa necesitate de schimbare din societatea românească , deplasată mult spre stânga, venind în întâmpinarea ei”.

Împreună cu Constantin Argetoianu, Averescu a pus bazele unei noi structuri social-poli t ice, pe care au decis să n-o numească part id, ci „Ligă”, no ţ iunea care, după opinia lui, t rebuia să f ie mult mai largă , pentru a al ipi la

206

ea nu numai persoane f izice, dar ş i grupăr i ş i asocia ţ i i deja constituite.

Programul Ligii: 1 . Reîntronarea Consti tu ţ iei; 2. Aplicarea reformelor promise în primăvara ş i

vara anului 1917, adică sufragiul universal ş i reforma agrară ;

3 . Respectul Legilor; 4. Stabil irea răspunderilor ş i sanc ţ iunilor pentru

vinova ţ i i înfrângerilor din anii războiului; 5. Apropierea de puteri le Antantei . La cei doi a aderat Matei Cantacuzino. Scrisoarea

datată cu 7 martie 1918, pe care Averescu o adresează celor doi colaboratori , cuprindea punctele din Programul Ligii , ş i inten ţ ia generalului Averescu de a crea cu ei , dacă împăr tăşesc op ţ iunile lui”, o Ligă a Poporului , men ţ ionând că dacă nu se va putea realiza o „Românie Mare”, Liga dorea să pună bazele pentru o „Românie Sănă toasă”.

* * * La Iaş i ş i la Bacău, unde locuia Averescu, au avut

loc dezbateri pe marginea proiectului de act consti tut iv elaborat de C. Argetoianu. La ele a mai part icipat A.C. Cuza ş i câ ţ iva l ideri ai Part idului Muncii .

S-a admis propunerea lui A. C. Cuza ca actul consti tut iv să cuprindă doar cele trei idei principale din scrisoarea-apel a generalului Averescu: reintrarea în legali tate, s tabilirea răspunderilor ş i a sanc ţ iunilor, material izarea reformelor. S-a decis, de asemenea, că organul de presă al Ligii să se numească „Îndreptarea”, ceea ce se cerea imperios în via ţa socială românească la momentul respectiv. Primul număr al ziarului a apărut la Iaş i , pe data de 14 april ie 1918. El con ţ inea actul consti tut iv al Ligii Poporului ş i apelul generalului Averescu „Că t re to ţ i românii”.

Ziua creăr i i Ligii a fost f ixată pe 3 april ie 1918. La Ligă au mai aderat: Grigore Fil ipescu, generalii : Grigore Cră iniceanu, Gheorghe Vă i leanu, Dumitru Cocărăscu, al te personalităţ i bine cunoscute în via ţa publică română : Alexandru Otetelişanu, Duil iu

207

Zamfirescu, Ion Arion, Grigorie Bă lăceanu-Stolnici , P.P. Negulescu, A. Hesselman, I . Rădulescu.

În apelul său, generalul Averescu îş i exprima convingerea că , deş i s tarea de lucruri era gravă , „îndreptarea dorită se poate ob ţ ine fără zguduire, fără zbuciumăr i , pe că i le consim ţ i te de puterea legilor”. Pentru aceste scopuri ş i a fost creată Liga Poporului, care propunea „îndreptarea prin sacrif iciul intereselor personale în fa ţa celor generale, înfăptuirea de reforme în toate domenii le vie ţ i i polit ice, îmbună tăţ i rea si tua ţ iei materiale ş i morale a tuturor pă turi lor sociale a na ţ iunii .” Ce texte superbe ş i spre învăţă tura claselor polit ice de pe ambele maluri ale Prutului din prezent.

În continuare, Averescu, spune lămurit care din pă turi le sociale va face obiectul de căpetenie al preocupări lor Ligii : „pă tura poporului.”

* * * Apelul a avut un larg ecou în opinia publică , fapt ce

a sporit mult populari tatea lui Averescu, generând speran ţe mari că noua forma ţ iune va f i primită cu acelaş i mare elan ş i în via ţa publică românească .

În anumite documente ş i declara ţ i i ale l iderilor Ligii se promova ideea caracterului temporar al forma ţ iunii: după îndeplinirea obiectivului principal, Liga trebuia să-ş i înceteze activitatea.

Liga Poporului ş i -a îndreptat activitatea ş i contra vechilor part ide, în primul rând contra l iberal i lor de atunci , cu scopul de a-ş i găsi un loc adecvat în sistemul polit ic postbelic.

Constantin Argetoianu scria că „Liga a func ţ ionat pe formatul unui partid autohton, cu oameni pu ţ ini , dar care credeau în capacitatea poli t ică extraordinară a lui Averescu, în nemaipomenita lui populari tate.”

Componen ţa Ligii a fost din start eterogenă ş i aşa ş i a rămas în toată perioada interbelică : foş t i conservatori , care sim ţeau că partidul din care făceau parte nu mai avea nici un vii tor după război, general i ş i ofi ţeri care trecuseră în rezervă , dar dornici de o nouă carieră , însă , de astă dată , în poli t ică , î l urmau pe fostul lor şef, care

208

i-a condus deja odată la biruin ţă pe câmpul de luptă , un număr de polit icieni ce se îndepăr taseră de partidele lor , intelectuali , interesa ţ i de schimbăr i reale (ş i pozitive) în via ţa ţări i .

Liga permitea aderen ţa unei persoane ş i la alt part id. Această s i tua ţ ie unică din via ţa poli t ică românească o descrie N. Iorga prin aceste cuvinte „A fost o vreme când în Ligă nu se ş t ia dacă X sau Y era conservator sau takist , de cele mai multe ori f i ind ş i una ş i alta, adică , în fond, nici una nici al ta”.

Exceptând la această ciudată formulă de apartenen ţă , până la sfârş i tul anului 1918 Liga a creat , de exemplu, organiza ţ i i viabile în toate cele 11 jude ţe din Moldova.

De subliniat : For ţa coagulantă care a asigurat mereu succesul Ligii poporului a fost personali tatea generalului Alexandru Averescu, afirmată puternic ş i neîndoielnic în primul rând pe câmpul de luptă din anii 1916 – 1917.

Nicolae Iorga descrie în aceş t i termeni categorici acea reali tate: „Programul part idului era Averescu, garan ţ ia de realizare era Averescu, prest igiul part idului era Averescu, lupta pentru un ideal era Averescu. Totul se reducea la Averescu.”

Guvernul Marghiloman a încheiat , la 24 apri l ie 1918, la Bucureş t i , pacea cu Puteri le Centrale cu condi ţ i i extrem de grele pentru Ţară . Suprafa ţa de 5 600 km2, cu mun ţ i , cu 131 de locali tăţ i , cu o popula ţ ie de 724 957 de persoane au intrat în componen ţa Austro-Ungariei . Dobrogea a fost cedată . României i s-a lăsat doar un culoar prin care se asigura accesul la Marea Neagră .

Germania a monopolizat şantierele navale ş i industria petrolului , a acaparat tot surplusul de cereale, păstrându-ş i , totodată , întregul său dispozitiv mil i tar pe întreg teri toriu românesc. Starea de război f i ind înlocuită cu starea de ocupaţ ie.

La 23 – 27 mai 1918 guvernul Marghiloman a organizat alegeri , boicotate de l iberali . Scrutinul s-a

209

desfăşurat sub baionetele inamicului . Majoritatea membrilor Ligii au votat ab ţ inerea.

Averescu a propus o solu ţ ie surprinză toare: a hotărât să-ş i depună candidatura în mai multe locuri ş i colegii , pentru a provoca un fel de plebisci t asupra numelui său.

Ş i -a depus candidatura la Vaslui , Tecuci , Mehedinţ i , Bacău, Suceava, Fă l t iceni. Numai în colegiul I Bacău, Averescu a pierdut cu câteva voturi . În celelal te a câş t igat cu o majoritate zdrobitoare

Deş i a participat numai cu un singur candidat, Liga Poporului a ob ţ inut şase mandate. Din ele: patru în Adunarea Deputa ţ i lor ş i două în Senat.

Constantin Argetoianu scria în legă tură cu acest f inal: „Succesul lui Averescu a fost considerabil . Populari tatea sa, pusă încă de mul ţ i la îndoială , a dovedit tuturor, ş i toată lumea ş i -a dat seama, până sus, la Rege, că o nouă for ţă polit ică se născuse în România”.

Însă nu to ţ i au primit această forma ţ iune aşa, cum credea Argetoianu. De exemplu, ziarul „Mişcarea”, organ al Part idului Liberal , la acuzat pe Averescu că „. . .a ţâ ţă poporul la revolte împotriva claselor diriguitoare, iar prin organizarea (chipuri le – n.r .) demagogică a unei „l igi” ş i f luturarea reformelor ş i răspunderi lor, punea bazele unei opere anarhice în genul aceleia a lui Racovschi”.

Aceiaş i publica ţ ie, pu ţ in mai târziu, va scrie cu maxim cinism că Liga Poporului este „. . .un bastard ieş i t din împreunarea a trei elemente eterogene – generalul Averescu, Constantin Argetoianu ş i Matei Cantacuzino. Ea este fructul unui accident – căderea precipitată a guvernului Averescu”.

Matei Cantacuzino a fost învinuit ca fi ind un adversar înverşunat al tendin ţelor de emancipare a ţărănimii , iar Constantin Argetoianu a fost învinuit aberant ş i cinic că se opune celor mai valoroase principii din via ţa ţăr i i : votului universal ş i reforma agrară .

210

Totodată l iberali i considerau afirmativ, dar fără argumente că această Ligă este un şah Regelui Ferdinand, căci vroiau să aplice fără nuan ţări art icolul 31 din Constitu ţ ie , potrivit căruia „toate puteri le emanau de la na ţ iune.”

Dumitru Drăghicescu scria „. . . Centrul de greutate al acestui part id a fost prestigiul mili tar ş i personali tatea generalului Averescu. Puterea lui de coeziune a fost impulsivitatea ş i brutali tatea cinică a d-lui Argetoianu. Nivelul de morali tate ş i de patr iotism i l-au dat poe ţ i i D. Zamfirescu ş i O. Tăzlăuanu. . .”

Totuş i , Liga Poporului , cu un program prea general, cu mul ţ i aderen ţ i necunoscu ţ i de nimeni ori proveni ţ i din vechile part ide, cu organiza ţ i i s labe în teri toriu, atacată înverşunat de part idele tradi ţ ionale, cu experien ţă , sub impulsul hotărâtor al populari tăţ i i în creş tere al generalului Averescu ş i al necesităţ i i operări i unor schimbăr i în societatea românească , a avut un rol important în primul deceniu interbelic.

Tratatul de pace încheiat la Bucureş t i cu Puterile Centrale, a stârnit o lungă ş i tensionată polemică în primăvara ş i vara lui 1918. Conservatori i lui Marghiloman i-au învinuit de toate relele pe Averescu ş i pe guvernul alcă tui t de acesta.

Replica din partea lui Averescu ş i Argetoianu nu s-a lăsat aş teptată prea mult , ei au afirmat categoric atunci că la Buftea s-a semnat o prelungire a armisti ţ iului pentru începerea negocieri lor de pace, în care se prevedea doar principiul unor rectif icăr i de frontieră în Carpa ţ i . Harta cu rectif icăr i le a fost înmânată a doua zi după semnarea prelungiri i armisti ţ iului . Argetoianu a protestat fa ţă de cereri le austro-ungari lor , căci cele propuse de aceş t i impostori de stat nu mai erau o rectif icare, ci o adevărată anexare. În f inal nici un document care să confirme anexarea n-a fost semnat.

Nu era greu de ghicit că polemica din presă , apoi din Parlament, „care a pasionat opinia publică”, avea ca miză distrugerea Ligii Poporului.

Liberalii , r ivalii de toate t impurile ale conservatori lor, s-au al ipi t ş i ei la pozi ţ i i le acestora,

211

demonstrând încă o dată că lupta era de fapt , dincolo de tot felul de perdele de fum propagandistic , îndreptată contra Ligii .

În Parlament, în perioada iunie-iulie 1918, Averescu a făcut concretizăr i asupra celor întâmplate la Buftea. Toate tratatele de pace de până atunci au fost semnate de plenipoten ţ iarii împuternici ţ i cu scrisori de acreditare ale suveranilor că t re suverani .

„Ce atribu ţ ie avea guvernul la aceste semnă turi?” Semnă tura lui Argetoianu pe documentul adus la Parlament de conservatori , ca dovadă că condi ţ i i le grele ale tratatului de pace au fost semnate de guvernul Averescu, a fost pusă conform unei scrisori de acreditare din partea Regelui Ferdinand, care era gata să facă orice, numai să-ş i păstreze tronul.

Marghiloman a mai învinuit guvernul Averescu că a demobil izat Armata. Ministrul de Război în guvernul Marghiloman, un vechi duşman a lui Averescu, generalul Hârjeu, nu a găsi t al tceva de spus decât că „la momentul reluăr i i departamentului cinci Divizi i erau trecute pe picior de pace. „Nu demobil izate, cum spunea obişnuit Marghiloman.

Averescu, aşa cum era direct în cele ce voia să spună , a men ţ ionat că „toată forfoteala asta în jurul guvernului său era o manevră premergă toare pentru ca Parlamentul să voteze rat if icarea acestui tratat de pace umili tor pentru România, încheiat de guvernul Marghiloman.”

Alexandru Averescu, ca parlamentar, a declarat public că nu va vota pentru acest tratat , căci el , t ratatul , era „în opozi ţ ie cu voin ţa na ţ iunii .” Însă dacă guvernul dădea o declara ţ ie care ar f i con ţ inut urmă toarele puncte:

1. Aprecierea păcii ca fi ind impusă , ş i nu consim ţ i tă ;

2 . Retragerea declara ţ i i lor de că t re ministrul de externe referi toare la raporturi le dintre România ş i Antanta

Averescu era gata să voteze tratatul .”

212

Regele Ferdinand, influen ţat de pozi ţ ia fermă a lui Averescu, ori (poate) de Regină , a refuzat să rat ifice Tratatul de pace de la Bucureş t i .

La 23 iunie 1918 Averescu, dând răspuns la

solici tarea deputa ţ i lor din Parlament, a declarat „univoc ş i pe proprie răspundere”: „Unirea provinciei dintre Prut ş i Nistru înaintea semnăr i i t ratatului de pace a fost o decizie prematură . Dacă s-ar f i făcut Unirea astăzi, aceasta ar f i avut al tă valoare.

„Acest act nu se datorează nici domnului Bră t ianu, nici mie, ş i mai pu ţ in domnului Marghiloman. Eu aş zice nici basarabenilor din zi lele noastre. Se datorează , spunea Averescu, acelei puteri de atrac ţ iune dintre diferi tele păr ţ i ale unei na ţ iuni , care în cursul veacurilor face ca păr ţ i le răzle ţe ale unui neam să se apropie din ce în ce unele de al tele, ş i când momentul a sosi t să se unească într-un tot”.

Fiind crit icat vehement de r ivali i să i polit ici pentru tergiversarea uniri i , totuş i populari tatea generalului Averescu s-a extins ş i dincolo de Prut.

Înso ţ i t de Constantin Argetoianu, de Ion Zelea Codreanu, ş i de doctorul Şumuleanu, în zilele de 26-27 iunie, el a vizi tat Basarabia, cu scopul de a crea, în comun organiza ţ i i primare ale Ligii Poporului .

Generalul Averescu a fost întâmpinat cu mult entuziasm, cu toate că nu era o persoană oficială . A făcut o vizită la Sfatul Ţăr i i , acolo răspunzând la toate întrebăr i le membrilor. După ce Averescu a răspuns în ruseş te la întrebăr i le deputa ţ i lor de al tă l imbă , Stanevici , preşedintele Tribunalului din Chiş inău a exclamat plin de entuziasm: „Este omul în care trebuie să avem încredere deplină”.

Deputatul Ţ iganco cel care votase contra uniri i , l -a caracterizat pe generalul Averescu drept „ cea mai frumoasă ş i mai eroică f igură mil i tară a neamului românesc”. Fostul ministru de f inan ţe Ianka l-a salutat ca pe „marele apără tor al Basarabiei ş i pe cel mai de seamă eroi ai să i”.

213

Constantin Argetoianu a confirmat marea populari tate a generalului Averescu care se baza, după spusele lui , inclusiv ş i pe faptul că Averescu era originar din Basarabia, din comuna Babele, s i tuată lângă Ismail , dar ş i datori tă t rupelor române aflate pe teri toriul Basarabiei , care au luptat sub comanda generalului Averescu la Mărăş t i -Mărăşeş t i-Oituz.

…Primirea în gara Chiş inău a fost aproape una oficială . La ea au asistat to ţ i ofi ţeri i , unii dintre ei f i ind foş t i i lui subordona ţ i , iar prezen ţa lui , după un citat de presă , a răscolit tot oraşul. Memorial istul, inclusiv, Constantin Argetoianu, descri ind şedin ţa Sfatului Ţări i , a Comisiei Consti tu ţ ionale, aminteş te de interven ţ ia lui Averescu ş i de faptul că la sfârş i t el a adresat câteva cuvinte ş i în ruseş te, încă lzind sala, aplauzele ş i uralele izbucnind din toate păr ţ i le.

„Dintr-o dată , scria Argetoianu, populari tatea generalului Averescu a pă truns neîngrădită ş i în întreg Sfatul Ţări i . . .”

Din mai multe cauze, principala f i ind că i le de comunica ţ ie distruse, fapt care-i aducea un disconfort în t imp, Averescu a ratat şansa de a-ş i vedea baş t ina, pe care o visa atât de mult din t inere ţe. . .

Prin ţul Carol avea în Armata română grad de

colonel. La 27 august 1918, purtând uniformă de ofi ţer rus, a părăsi t Regimentul 8 vână tori dislocat la Piatra-Neam ţ , unitate pe care o comanda în mod onorif ic, ş i a plecat la Odesa, unde la, 31 august 1918, s-a căsă torit cu Ioana Maria Valentin Lambrino, f i ica maiorului Lambrino, cunoscută în unele cercuri ca Zizi . La Curtea Regală s-a iscat un imens scandal. Împins de Regină , care era disperată de fapta f iului, Regele a convocat urgent la Curte pe foş t i i prim-miniş t r i ş i pe unii l ideri poli t ici pentru a le cere sfatul .

Întrebat , Alexandru Averescu a vorbit foarte dur despre comportamentul Prin ţului Carol, spunând: „Prin ţul nu are nici o cali tate pentru domnie”, amintind că Prin ţul Carol cam des vizi ta Armata a II-a la Bacău,

214

unde avea rela ţ i i sexuale cu camerista din hotel . După opinia sa Carol nu are cali tăţ i „cât de pu ţ ine ca mili tar .”

Disputa pe tema păcilor încheiate la Bucureş t i

începu să se potolească pe la mij locul lui octombrie 1918. Armatele Antantei ob ţ ineau o victorie după al ta pe fronturi , înfrângerea Puteri lor Centrale devenind o reali tate.

Forma ţ iune nouă , cu un program ce ţ inea cont de marile schimbăr i din societatea românească , de starea de spiri t din ea ş i pentru care problema „răspunderilor” figura la loc de cinste, populari tatea l iderului ei din ce în ce mai mare, nefi ind pă tată de episodul „Buftea”, Liga Poporului devenea tot mai atract ivă .

La 9 octombrie 1918, generalul Alexandru Averescu a întreprins câteva manevre de a aduce la guvernare a Ligii Poporului , adresându-i Regelui Ferdinand o scrisoare în care solici ta schimbarea guvernului .

Noul guvern trebuia compus în aşa fel , încât să dea garan ţ i i că va putea stăpâni situa ţ ia internă ş i va ş t i să asigure apărarea intereselor ţăr i i la vii toarea conferin ţă de pace. Important era ca noul guvern să propună măsuri care vor f i primite favorabil de al ia ţ i i occidentali ca: remobil izarea Armatei , înfăptuirea reformei agrare, organizarea de noi alegeri parlamentare, să ceară ş i să ob ţ ină evacuarea trupelor Puteri lor Centrale din ţară .

Averescu special nu a adus vorba despre alegeri le Parlamentare, pentru a-l ţ ine pe Bră t ianu sub presiune.

„Un vânt de răzvră t i re sufla de la răsăr i t . În dezordinea spiri telor un singur punct f ix: încrederea în generalul Averescu, de la care oamenii – încă nevoiaş i ş i obişnui ţ i să cerşească , nu să ia – aş teptau tot . Iar el , Averescu, era bine hotărât să speculeze această încredere ca să urce cât mai sus”, nota nu fără o anumită păr t inire în memorii le sale, Constantin Argetoianu.

Liberal ii nu aveau sus ţ inere în societate, f i ind considera ţ i principali i vinova ţ i pentru toate nenorociri le care s-au abă tut asupra poporului român. Conservatorii lui Take Ionescu nu ş t iau ce să facă , iar cei ai lui

215

Marghiloman erau compromiş i , considera ţ i de popor ca instrument al ocupan ţ i lor.

Convins că era momentul să poată prelua conducerea guvernului , Averescu a comis câteva greşeli polit ice: negocierea cu conservatori i pentru formarea unei coali ţ i i de guvernare, încrederea prea mare în succesul coali ţ iei , ignorarea l iberali lor , care ş i -au păstrat influen ţa asupra Cur ţ i i Regale.

Liberalii conduş i de Ion Bră t ianu au desfăşurat o activi tate deosebit de dinamică pentru a ajunge din nou la putere. La 24 octombrie 1918 guvernul Marghiloman ş i -a dat demisia. Liberal i i nu se puteau implica direct la guvernare, căci membrii fostului guvern l iberal au fost da ţ i în judecată de conservatori .

Totuş i l iberal i i l -au propus pe generalul Constantin Coandă , fostul reprezentant al României pe lângă Stavka ruş i lor , bine văzut de al ia ţ i i occidentali , so ţ ia ş i ginerele căruia erau francezi .

La 26 octombrie a fost format guvernul provizoriu în frunte cu primul-ministru Coandă . Această scurtă perioadă de guvernare a lui Coandă , a fost pl ină de evenimente mili tare ş i poli t ice.

România, după cum a propus Averescu, a remobilizat Armata ş i a reintrat în război, declanşând opera ţ iuni mil i tare contra trupelor conduse de feldmareşalul von Mackenzen. Armata română a fost t r imisă în Bucovina ş i Transilvania.

La 11 noiembrie 1918 s-a încheiat Primul război mondial cu victoria Antantei.

În România demnitatea de mareşal a fost introdusă după sfârş i tul acestui război, la solici tarea unor generali ca Eremia Grigorescu, Cră iniceanu, Prezan ş i al ţ i i , cu scopul de a înmâna primul baston de Mareşal Regelui Ferdinand, în cali tatea sa de comandant suprem al for ţelor armate române, cu toate că nu corespundea tuturor cerin ţelor acestui grad mili tar suprem.

Ca dist inc ţ ie mili tară gradul de mareşal a apărut pentru prima oară în Fran ţa. Apoi a fost l ichidată . Împăratul Napoleon a introdus-o din nou.

216

Gradul respectiv se acorda generali lor, cu gradul de general de corp de armată , care au condus cu succes anumite opera ţ i i de front ale Armatei române, având func ţ ia de şef al Marelui Cart ier General ori de comandant de armată t i tular , în războiul pentru întregirea neamului . Mareşali i aveau dreptul să participe, la invita ţ ia Regelui, la şedin ţele Consiliului superior al apărări i ţări i .

La ceremonii le oficiale ş i serbăr i mareşali i s tă teau imediat după Rege, primul ministru ş i Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Bastonul putea f i purtat la ceremonii oficiale sau în si tuaţ i i ce urma să f ie precizate prin dispozi ţ i i speciale.

Prin votul unanim al Congresului general al Bucovinei la 28 noiembrie (st i l nou) 1918, a fost declarată unirea acestei provincii cu ţara.

La 1 decembrie (st i l nou) 1918, la Alba Iulia Marea Adunare Na ţ ională a decis unirea Transilvaniei ş i a Banatului cu ţara.

S-a înfăptuit marea dorin ţă a neamului românesc de a tră i într-o singură ţară , s-a înfăptuit Marea Unire.

La 1 decembrie 1918 s-a întors în capitală ş i familia Regală , care se refugiase în toamna lui 1916 din Bucureş t i . Tot în aceeaş i zi la Bucureş t i s-a organizat o manifestare impresionantă . Familia Regală ş i generali i Prezan ş i Berthelot , la statuia lui Mihai Viteazul, au primit defilarea trupelor române ş i franceze.

Primul român care a primit bastonul de mareşal a fostul Regele Ferdinand. După ce, la 1 decembrie 1918, Regele ş i Regina au asistat la serviciul rel igios în Dealul Mitropoliei , ministrul respectiv de război, generalul Eremia Grigorescu, în prezen ţa unei asisten ţe numeroase, a înmânat Regelui Ferdinand bastonul de mareşal al României . În cuvântarea rosti tă , Grigorescu, ca întotdeauna, a avut cuvinte de mare apreciere pentru Rege, până l inguş i re nedisimulată : „Armata Ta, prin mine, smerit sfetnic al Măr iei Tale, Te roagă pe Tine, cel dintâi domn ş i stăpânitor pe veci al tuturor pământuri lor româneş t i , să primeş t i r idicarea la cea mai înaltă t reaptă ostăşească , care în graiul marilor popoare,

217

nouă prietene ş i spri j ini toare, se cheamă RANG DE MAREŞAL”.

De bun simţ ş i în ţelegând clar că nu el t rebuia să f ie primul Marşal al României , a răspuns la „ofertă” cu mare emo ţ ie dar categoric: „Se cuvine ş i dumneavoastră , celor ce a ţ i comandat armate în războiul nostru, să f i ţ i înă l ţa ţ i la rangul de Mareşal”.

Cu toate marile sale merite pe câmpul de luptă , n-a fost generalul Alexandru Averescu printre part icipan ţ i i invita ţ i la această cl ipă supremă de bucurie, f i ind vict ima complotului organizat de l iberali ş i de generalul Berthelot contra sa. În t imp ce mul ţ imea de afară str iga necontenit „Tră iască Averescu”.

Profund j ignit , Averescu a rămas la Piatra-Neam ţ . La Bucureş t i s-a întors la 6 decembrie cu scopul de a începe campania electorală pentru alegeri le generale, f ixate de guvern la începutul lui ianuarie 1919. Aceste alegeri t rebuiau să se desfăşoare conform Decretului-lege din 28 noiembrie 1918.

Capitala l-a întâmpinat cu entuziasm, demonstrând populari tatea acestuia nu numai în Moldova ş i Basarabia, dar ş i la Sud de Carpa ţ i . La o piesă de teatru, la care a asistat cu toată familia, generalul Averescu a fost aclamat cl ipe în ş i r de cei prezen ţ i în sală .

La 12 decembrie 1918 Regele Ferdinand a transmis din nou puterea l iberali lor cu Ion Bră t ianu prim-ministru, care a jurat să continue programul de reforme legiferat în vara anului 1917. Partea majori tară a societăţ i i ş i -a exprimat împotriva acestei hotărâri a Regelui.

Nicolae Iorga scria: „Pentru România se deschide una din acele ere periculoase, în care puterea în subordine, fără baza consti tu ţ ională ş i , în acelaş i t imp, fără populari tate reală , uzurpă tot ce după legea fundamentală revine regelui , Parlamentului, domenii , oarecum autonome de vie ţ i le poli t ice”.

Cercetă torul mili tar contemporan, Petre Otu scrie: „Neinvitarea lui Averescu la ceremonia reîntoarceri i familiei regale la Bucureş t i a reprezentat o gravă nedreptate fa ţă de unul dintre cei mai capabili mil i tari

218

din is toria neamului ş i fa ţă de trupele pe care el le-a comandat cu rezultate dintre cele mai bune pe câmpul de luptă . La baza acestei funeste decizii au stat atât r ivalitatea dintre rege ş i Averescu ş i Averescu ş i l iberal i , cât ş i aprehensiunile generalului Berthelot sosi t în România”.

Chiar ş i generalul Radu R. Rosett i , unul dintre cei mai aprigi adversari ai lui Averescu, s-a ară tat deranjat de acest fapt , ş i mai ales de faptul că decizia î i apar ţ inea unui general stră in, care prin incapacitatea de a conduce oş t i le, a provocat obiectiv vorbind, daune însemnate Armatei române ş i ţări i .

Rela ţ i i le dintre prin ţul Ferdinand, iar apoi dintre regele Ferdinand ş i generalul Averescu nu au fost dintre cele mai bune nici în continuare. Anturajul regelui ş i l iberali i l -au acuzat permanent pe Averescu de trădare fa ţă de dinast ie.

Istoria însă a dovedit , că generalul Averescu a fost toată via ţa lui f idel familiei regale ş i Consti tu ţ iei . Chiar ş i în cl ipele de mare cumpănă pentru ţară , când Kaizerul german i-a propus să- l detroneze pe Ferdinand ş i să preia puterea totală în ţară , contra facil i tăţ i lor garantate de germani la încheierea păcii , Averescu a rămas credincios Coroanei .

So ţ ia lui Ion I.C. Bră t ianu, Elza Bră t ianu, care a decedat în 1957, spunea că generalul Averescu „. . .nu era un aventurier . . . A fost credincios regelui Ferdinand, cu toate că multe persoane i-au propus în 1917 să se îndrepte asupra Iaş i lor, să-l facă prizonier pe rege, să proclame republica. Trebuie să- i f im recunoscă tori”.

Că l iberali i se foloseau adesea de metode murdare în promovarea poli t ici i lor , el a mai simţ i t o dată , ş i anume când la sfârş i tul lui 1918 la Bucureş t i sosi o delega ţ ie din Transilvania în frunte cu lideri i să i . Prin intermediul lui Argetoianu, Averescu a dori t să se întâlnească cu ei , ca l ider al Ligii Poporului . Propunerea a fost acceptată de l ideri i ardeleni.

Bră t ianu însă a interzis ca delega ţ ia să se întâlnească cu opozi ţ ia, ş i în primul rând cu generalul Averescu, care devenise foarte popular în România

219

Mare. Acest fapt i-a j ignit nu numai pe l iderii ardeleni, pe Averescu, dar ş i pe toată opozi ţ ia.

Liderul ardelean Iuliu Maniu devenise la acel

moment un adversar de temut pentru l iberali ş i Bră t ianu concret .

Alegeri le programate în luna ianuarie 1919 au fost

anulate. Averescu hotărî să petreacă sărbă tori le de Crăciun la Craiova, împreună cu familia sa.

Aproape de Craiova, lângă satul Pârşani, maş ina cu care că lă torea rămase fără faruri func ţ ionale, faptul făcând imposibilă deplasarea mai departe. Auzind că în satul lor se află generalul Averescu, toată lumea a venit să- l întâmpine. Constantin Argetoianu, care se deplasa împreună cu Averescu, a scris despre aceste scene de adevărat entuziasm popular: „Femeile plângeau, se apropiau pe furiş ş i încercau să sărute poalele mantalei generalului. Bărba ţ i i î l priveau, î l sorbeau din ochi ş i îngânau „tată l nostru, tată l nostru”. Într-o cl ipă , au fost primarul ş i popa ş i jandarmul lângă noi . Un flăcău s-a urcat cu o lanternă pe scara maş inii , lângă şofer, un al t f lăcău tot aşa, de partea opusă . Ş i aşa am pornit , în uralele mul ţ imii . A fost prima luare concretă de contact a generalului cu populari tatea sa”.

Constantin Argetoianu nu ş t ia că acest „caz” n-a fost primul. Primul a fost în toamna anului 1916, în Carpa ţ i , la Câmpulung, unde Armata română ţ inea piept trupelor germane, mai numeroase ş i mai bine echipate.

După ce cunoscu de si tua ţ ia , Averescu ordonă ca să se atace neîntârziat prin spăr tura creată . Se dovedi un atac victorios. Ca urmare, ş i si tua ţ ia generală se îmbună tăţ i considerabil . Primejdia fu de încercuire înlă turată definit iv.

Seara, la ora 10, Averescu porni înapoi. La marginea oraşului s-au oprit . O femeie se apropie de automobil ş i spuse”. . .Am auzit că avem un general mare, grozav de tot, pune săracul pieptul în toate păr ţ i le pentru noi, î i zice generalul Averescu.” Generalul Mărdărescu, care se afla ală turi , a întrebat-o dacă nu

220

vrea să-l vadă pe acest general . Averescu î i şopti că nu e nevoie.

Mitul ş i reali tatea Averescu a pă t runs adânc în toate col ţuri le ţări i .

Înlă turarea lui Averescu din func ţ ia de Ministru de Război de că t re l iberal i i veni ţ i la putere, prin insinuări ş i metode adesea mişeleş t i , după anumi ţ i comentatori ai t impului, l-au făcut de fapt ş i mai cunoscut în opinia publică , creându-i-se ş i aura de „victimă” a polit icienilor .

În al doilea război balcanic Averescu a demonstrat cali tăţ i le greu de contestat de strateg militar de mare amploare, impunând Bulgaria să capituleze. După glorioasa biruin ţă asupra Bulgariei , Armata română se repatria, t recând Dunărea pe malul stâng. La trecere apăru generalul Averescu. Văzându-l , solda ţ i i str igau: „Acum să ne duci în Ardeal, domnule general”. Gloria lui Averescu nu le dădea pace l iberali lor , care în scurt t imp au început, pur ş i s implu, să-l ponegrească . În toamna lui 1913 Averescu îş i dădu demisia din func ţ ia de şef al Marelui Stat Major al Armatei române. Dar autoritatea lui printre solda ţ i rămase intactă .

…În tot t impul cât a fost la putere Part idul Liberal , generalul Averescu n-a mai avut func ţ i i înal te. Complotul contra lui fusese organizat de Prin ţul Ferdinand, Ionel Bră t ianu, generalul Prezan ş i de al ţ i i .

În t impul războiului din 1916-1918, Bră t ianu s-a înconjurat de mul ţ i generali considera ţ i incapabil i sau mediocri . Printre ei se afla ş i generalul Prezan, favoritul Regelui Ferdinand acesta refuzând să- l numească pe Averescu în func ţ ia de şef al Marelui Stat Major. Atunci când din ţară rămase un petic de pământ, Regele Ferdinand, cu un picior pe scara trenului pentru a se refugia la Odesa, i-a propus această func ţ ie, însă Averescu a refuzat . Atunci i-a spus Regelui: „Majestate, acum nu pot chiar dacă mi-aş dori , părăsi Armata activă , căci solda ţ i i au încredere în mine. Cred că numai aflându-mă pe prima l inie, moralul Armatei va rămâne la nivelul cuvenit”.

221

Mihai Manoilescu nota: „Cel dintâi element al personali tăţ i i lui Averescu a stat în persecu ţ ia sistematică care s-a îndreptat împotriva generalului din partea lui Ionel Bră t ianu, ş i , în special , obst inantul refuz al acestuia de al numi comandant suprem al „războiului nostru”.

Înlă turarea de la posturile ce le ocupa în momentele de cumpănă pentru ţară , înlă turarea metodică din via ţa polit ică , au fost interpretate de masele largi de solda ţ i ş i de popula ţ ie ca un „complot al boierilor”, marilor proprietari de pământ, al „ciocoilor” de toată mâna, contra unuia care provenea din rânduri le lor…

Masele de ţărani l-au înzestrat cu idealuri le clasei lor , considerându-l salvatorul ţări i („ ţărânei strămoşeş t i”) ş i omul „care putea să le rezolve toate problemele”. Acest lucru se datora într-o măsură oarecare ş i faptului că în t impul războiului , clasa dominantă a societăţ i i , nu jertfise mai nimic „pentru cei atât de suferinzi”. Aceş t ia au resim ţ i t adesea povara războiului, nu au trecut prin greutăţ i le prin care au trecut ţăranii , ocupându-se mai mult de sat isfacerea proprii lor interese, uitând de nevoile mul ţ imii , de interesele ţăr i i . Deş i… Totul , la un calm de privire e discutabil .

Scăderea morală de pe front , din spatele lui ş i din teri toriul ocupat, exercitate de reprezentan ţ i i acestei clase, au condus adesea la nemul ţumiri profunde în societatea românească . Ea a pierdut încrederea în pă tura conducă toare, care nu ş i -a făcut datoria fa ţă de Patrie. Asta aşa ar f i dacă am crede unor lozinci , cl işee propagandist ice. Evident , în orice reali tate lucruri le imaginate, „t icluite”, dori te sunt adesea ceva mai departe de reali tăţ i . Ceva mai departe…

…Însă masele de oameni simpli ş i -au păstrat optimismul, încrederea în victorie, în idealul întregirii . Dar, cum era f iresc pentru inst inctul de conservare a unei ţăr i , capacitatea poporului român de a răbda a fost impresionantă ş i ea a hrănit speran ţa de îndreptare a lucruri lor după încheierea osti l i tăţ i lor . Această speran ţă a fost legată în f inal de personali tatea unui om, care

222

fusese ală turi de „spi ţa ţăr i i” în t impurile grele – generalul Alexandru Averescu.

Liberalii au votat fără şovă ială cele două mari reforme – electorală ş i agrară , au chemat categoric poporul la luptă pentru întregirea ţări i , guvernul Bră t ianu trecând la împăr ţ i rea pământului în primăvara anului 1919, Regele Ferdinand decretase sufragiul universal… Iar masele î l idolatr izau pe generalul Averescu. . .

Populari tatea generalului Averescu s-a bazat pe stră lucita sa competen ţă mil i tară , probată nu odată , dar îndeosebi în anii 1916 – 1917, în care Armata a II-a a fost marea unitate mili tară care a repurtat cele mai importante victori i . Ş i nu numai pe câmpul de luptă cu duşmanii , dar ş i cu un duşman invizibil – t i fosul exantematic, care în iarna lui 1917, făcea ravagii în toate unităţ i le, cu excep ţ ia Armatei a II-a. Măsuri le luate de Averescu au salvat viaţa nu numai mili tari lor, dar ş i popula ţ iei civile, căreia Armata a II-a, la ordinul lui Averescu, i-a acordat tot ajutorul.

Permanenta gri jă de solda ţ i i afla ţ i în tranşee, de asigurarea condi ţ i i lor necesare, victori i le obţ inute cu pu ţ in sânge ostăşesc, i-au adus lui Averescu autori tatea ş i o populari tate cu totul deosebite.

Generalul Alexandru Averescu a fost primul general care a rosti t cuvântul PACE, semnând preliminăr i le de la Buftea, demobil izând imediat câteva Divizi i . Ţăranii afla ţ i aproape de doi ani sub arme, au întâmpinat această măsură cu o explozie de bucurie, contribuind, o dată cu revenirea la casele lor, la propagarea legendei lui „Taica Averescu”. Cu toate că pacea a fost încheiată de guvernul lui Marghiloman, pentru to ţ i , împlinirea acestei dorin ţe a venit de la Averescu.

În Rusia sovietică , care n-a mai vrut să lupte în componen ţa Antantei , în vara anului 1918 s-a început războiul civil . Trupele franceze, tr imise să lupte contra bolşevicilor au refuzat să lupte, solidarizându-se cu ei . Nicolae Iorga era convins, că datori tă lui Averescu, mai bine zis datori tă autorităţ i i sale, care era un adversar

223

înverşunat al bolşevismului, România n-a devenit ţară socialistă .

Averescu a fost , în aceş t i primi ani postbelici , o supapă , un canal spre care s-au îndreptat marile nemul ţumiri , mari le greutăţ i , dar ş i mari le speran ţe ale mul ţ imii .

În primăvara anului 1918 Averescu s-a r idicat în fa ţa ţăr i i ca omul răspunderilor, al efortului pentru ţară ş i al reînnoiri i , ce i-au adus o populari tatea ş i mai mare. A identificat vinova ţ i i de înfrângeri le din 1916, de pregă t i rea proastă de război. Din păcate, dar după ce veni la guvernare a doua oară , a renun ţat la realizarea celor promise.

…Mitul îndeobş te, ca transfigurare a reali tăţ i i , con ţ ine, fără îndoială , multe elemente de ira ţ ionalitate, de percep ţ ie profund subiectivă , imaginate.

Mitul Averescu s-a născut în tranşeele Primului război mondial răspândit apoi de ostaş i i mobiliza ţ i , cuprinzând largi categorii de cetăţeni din toate col ţurile ţări i . Mai pu ţ in mitul Averescu a fost răspândit în Transilvania ş i Banat , căci în Armata română nu existau mili tari , reprezentan ţ i al acestor provincii , aflate atunci în componen ţa Imperiului Austro-Ungar.

Fiind un intelectual ca structură , Averescu totuş i n-a găsi t aprecierea necesară la vasta sa valoare în rânduri le intelectualităţ i i , fapt care necesită o cercetare specială . Să f i fost la mijloc modestia, discre ţ ia sa? Ambele proverbiale.

Aristocra ţ ia , care conducea de fapt ţara, l-a privit cu o anumită îngăduin ţă , exagerându-i cu satisfacţ ie anumite neîmplinite, însă temându-se de populari tatea lui imensă din anii de după război ş i l-a folosi t cu succes pentru depăş i rea unei si tua ţ i i deosebit de cri t ice.

Se pare că anume Constantin Argetoianu a intuit cel mai corect si tua ţ ia lui Averescu: „El n-a umblat după populari tate ş i la începutul războiului nici nu i-a trecut prin cap că aşa ceva ar f i posibil – populari tatea a alergat după dânsul ş i când l-a prins, cel mai mirat a fost dânsul , atât de mirat încât n-a ş t iut , în primul moment, ce să facă cu dânsa”.

224

Nu era un demagog, n-a căutat să f lateze masele pentru a le ob ţ ine bunăvoin ţa. Nu era un orator care să aprindă masele. Pornit din mijlocul celor mul ţ i , nu a putut pă t runde în sufletul lor , căci f i ind mili tar, n-a avut posibili tatea să vorbească , cu ş i fără motiv, maselor largi , lucru de fapt interzis pentru militarii de carieră .

Era contra revolu ţ i i lor de tot felul . Fiind la Chiş inău în 1936 el spunea: „Masa în general , cea agitată mai cu seamă , nu reprezintă creierul ş i nu ne putem aş tepta de la dânsa la o judecată l iniş t i tă ş i dreaptă . Revolu ţ i i le sunt expresi i le for ţei brutale, chiar dacă impulsul ar porni de la o singură persoană , considerată de masă ca simbolul ei”.

Tot la Chiş inău, la 4 octombrie 1936 Averescu spunea: „. . .Dacă avem posibil i tatea, păş ind l iniş t i t pe calea evolu ţ iei , să schimbăm treptat unele din practici le ş i unele din metodele noastre economice, cred că ar fi o adevărată nebunie să distrugem dezordonat ceea ce există , pentru a ne arunca în bra ţele necunoscutului”.

De la Cuza-Vodă încoace, nici un om poli t ic român n-a avut o populari tate aşa de mare ş i de motivată real ca Alexandru Averescu. Dar ş i el a preferat „să nu se arunce în bra ţele necunoscutului”.

În primăvara lui 1917 mul ţ i oameni polit ici , iar în ianuarie-februarie 1918 Kaizerul Germaniei , i-au sugerat ideea de a înlă tura dinast ia ş i de a prelua puterea în mâinile sale. În două rânduri în 1919, iar apoi în anii 1927, 1930, 1931 ş i în 1934 a avut posibil i tate de a da o lovitura de stat . Dar de f iecare dată s-a oprit la t impul potrivit .

Constantin Argetoianu scria:„Fiind o fire analit ică ş i laborioasă , Averescu concepea îndelung diverse planuri, cu variante de ac ţ iune, dar ezita mai întotdeauna să t reacă la material izarea lor. Militarul care pe câmpul de luptă s-a dovedit perfect stăpân pe sine, luând decizi i care implicau viaţa ş i moartea oamenilor din subordine, în poli t ică a fost un şovă i tor, un nehotărât”.

Prin această declara ţ ie Argetoianu, care este considerat de contemporani unul dintre cei mai apropiaţ i

225

oameni ai lui Averescu, demonstrează că totuş i nu l-a cunoscut ( în ţeles) chiar atât de bine. Nu ş t ia rădăcinile acestei şovă iel i , căci nu a fost ală turi de el în momentul, în care un mili tar, provenind, totuş i , dintr-o familie modestă , s-a urcat pe o treaptă de vârf a societăţ i i . Nu ş t ia probabil , că tot ce a fost mai apoi Averescu, se datorează în primul rând unui om aparte – Regelui Carol I (cel În ţelept – zicem noi) . El l -a promovat pe Averescu, intuind capacităţ i le lui extraordinare.

După campania stră lucită din Bulgaria, înfăptuită de Averescu în 1913, Regele l-a introdus în l ista nobil imii , iar pe patul de moarte l-a rugat să f ie fidel dinastiei , Coroanei Regale.

Iată de unde provine această şovă ire, această nehotărâre în ce priveş te dinastia. Averescu a rămas până la moarte fidel dinastiei ş i Constitu ţ iei .

Primul război mondial a provocat destrămarea a patru mari ş i odioase imperi i : otoman, rus, german ş i austro-ungar. Printr-o minune, care foarte rar se întâmplă în lume, românii ş i -au realizat idealul pentru care intrase în război – unitatea na ţ ională . Unirea a fost înfăptuită pe cale democratică .

Alexandru Averescu, obişnuit să t ră iască printre legi ş i regulamente, avea superst i ţ ia legali tăţ i i! , cerând mereu tuturor respectarea legilor. El nu a avut spiri tul unui revolu ţ ionar de mahala, înfierbântat de perspectiva de a f i în stare să demonstreze ceva fără motiv ş i , mai ales, fără să prevadă ce va pune, ce se va înă l ţa în loc. Dar nici viziunea reformatoare a unui om de stat care face legile. Era un executor atent ş i meticulos al acestora.

…Influen ţa l iderului l iberal Ionel Bră t ianu, un foarte bun psiholog, cu o mare putere de convingere, asupra vie ţ i i poli t ice româneş t i , a fost până la moartea sa, covârş i toare. Nici un om polit ic român din acea epocă nu a putut rezista for ţei lui Ion I . C. Bră t ianu. Averescu n-a fost excep ţ ie. . . Dar… nici o regulă sută la sută…

În tot t impul cât a fost în polit ică , Averescu a fost învinuit de l iberali că are inten ţ i i de a da o lovitura de

226

stat , de a deveni dictator. La 15 iunie 1927 generalul Averescu a declarat deschis că adevăratul dictator nu este el , ci Ionel Bră t ianu, care adesea se ascundea după demagogia sa l iberală , practicând de fapt dictatura polit ică . A avut dreptate? Istorici i bine informa ţ i ş i impar ţ iali s-o spună .

Popularitatea generalului Averescu a at ins apogeul în 1919, când „mitul Averescu” a înflăcărat mil ioane de oameni, care î l vedeau ca salvator al Patriei . El n-a vrut să gest ioneze în interes personal această imensă populari tate, a refuzat să s tabilească în România un regim autori tar , n-a part icipat la primele alegeri de după război, bazate pe votul universal , care i-ar f i adus o victorie categorică .

A fost se pare eroarea sa fatală , care i-a influen ţat decisiv cariera poli t ică , desfăşurată din acest moment în umbra lui Ion I. C. Bră t ianu. Guvernăr i le ce au urmat au destrămat par ţ ial mitul Averescu.

Dar chiar ratând material izarea speran ţelor celor care au crezut în el , care i-au acordat o încredere nemăsurată , având pe alocuri nuan ţe de misticism, generalul Averescu a rămas totuş i o f igură de prim rang în poli t ica românească .

* * *

La începutul lunii martie 1920 Averescu, întorcându-se destul de târziu de la sediul part idului, găsi o doamnă la poarta casei sale. Ieş i obosit din maş ină ş i t recu pe lângă ea. Deschise poarta să intre când auzi:

- Saşa, zdravstvui! Î i vorbea doamna de la poartă . Averescu o privi , atent însă nu cunoş tea cine era, deş i s trada era i luminată .

Dar se grăbi să- i răspundă : - Zdravstvuite, madam! Vă cunosc? - S-au scurs 18 ani de când am fost ul t ima dată pe

aici . . . Acum, mai mult intuit iv, Averescu pricepu cine

putea fi doamna. - Tatiana Stavrighina? Ducesa?

227

- Da, domnule Averescu. Soarta iarăş i m-a adus la această poartă . Însă nu din voia mea.. .

- Intrăm în casă , doamnă , spuse el , cred că avem ce ne aminti .

Servitoarea le puse masa. Clo era plecată la Bacău, la unul din orfelinatele întemeiate de ea. . .

Au servit ceva din vinuri le păstrate în beci . Tăceau amândoi, fiecare amintindu-ş i de t impul când s-au iubit la nebunie, când despăr ţ indu-se, se gândeau la o nouă întâlnire. Tatiana îş i reveni prima.

- De ce nu mă întrebi ce caut aici? spuse ea cu un fel de tr iste ţe pentru t impul trecut.

- Mă pricep de ce, ş i nu vreau să te sim ţ i s tră ină în casa mea.

- În casa în care am fost atât de ferici tă! Dar so ţ ia dumitale unde este?

- La serviciu. După război stă mai mult acolo. Ş i ea cu amintir i le ei . . .

- S-a întâmplat ceva? - Sub bombardamentul german mi-au murit f i ica ş i

nepo ţ i i . Din acel moment a îmbă t rânit brusc, s-a închis în sine, nu doreş te să vorbească cu nimeni.

- Îmi pare rău. Sărmana de ea. . . - Am încercat s-o implic în polit ică , să ui te de

toate. Însă a refuzat . Totuş i , la solici tarea mea, mă a jută .

- Feciorul unde vă este? - A murit în război. Era ofi ţer. În regiment nimeni

nu ş t ia că este feciorul meu. A ascuns de to ţ i , ca să nu f ie favorizat . Grav rănit , a murit în bra ţele so ţ iei mele, la spitalul patronat de ea. . . .

- Îmi pare rău de întrebăr i le mele. . . Dar… aş f i vrut sincer să ş t iu.

- Nu-i nimic, doar nu ş t iai . Cum nu ş t iu nici eu nimic despre t ine.

- Lăsăm pe mâine? întreabă cu tris te ţe Tatiana, sunt obosită . Că lă toria a fost grea ş i obositoare.

- Da, da. Servitoarea vă va ară ta camera. Noapte bună!

228

- Da, îş i aminti ea. Saşa, acum îl privea cu un zâmbet vinovat , bagajele mele sunt la gară . . .

- În cameră este tot necesarul . Ea plecă înso ţ i tă de servitoare. Averescu rămase pe gânduri . Această femeie l-a

întors acum în anii de t inere ţe, atunci când se îndrăgostise de ea, la Sankt-Petersburg, dar pe care o uitase în cursul anilor, ani în care el a încercat să devină cineva ş i ceva. . .

Popularitatea generalului Averescu a continuat să

rămână la o cotă r idicată , în pofida greşeli lor poli t ice grave legate de boicotarea alegeri lor din 1919.

Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod, nu a izbuti t să facă fa ţă multiplelor ş i complexelor probleme ce trebuiau rezolvate. Măsuri le luate nu au adus la potolirea confruntăr i lor , anarhiei . S-a ajuns la aceea că Ministrul de Interne să vorbească despre necesitatea luptei de clasă , înlă turarea dinastiei etc.

Constantin Argetoianu scria: „Lumea vedea îngrozită cum alunecăm spre comunism, cum guvernul nu făcea nimic ca să împiedice această alunecare ş i cerea cu nerăbdare o schimbare de regim”. Acelaş i lucru î l semnala ş i I .G. Duca „Un vânt general de dezordine suflă peste oameni. Vădit ne aflăm în plină anarhie”.

La alegeri le par ţ iale din februarie 1920 pentru camera superioară a Parlamentului , în jude ţele unde au avut loc alegeri le Liga Poporului a avut o victorie zdrobitoare. Acelaş i scrutin a ară tat clar că generalul Averescu, populari tatea sa nu scăzuse, continua să f ie extraordinar de mare, ş i aducerea sa la putere, la cârma ţăr i i nu mai putea f i amânată .

Acum ş i tandemul Bră t ianu – Ş t i rbey, împreună cu

Regele, au ajuns la concluzia că un guvern format de Liga Poporului ar f i cea mai bună solu ţ ie pentru depăş i rea crizei în care se afla ţara.

Bră t ianu spera că aducerea la putere a Ligii Poporului va provoca risipirea populari tăţ i i generalului

229

Averescu, deoarece reali tatea î l va obliga să ia măsuri cu impact negativ în mentalul maselor.

Venirea la guvernare a Ligii Poporului era totodată ş i un pericol pentru Bră t ianu ş i part idul său, ş i el a ini ţ iat negocieri cu generalul Averescu ş i anturajul lui . Deş i avea o puternică sus ţ inere populară , Averescu a preferat o în ţelegere cu Bră t ianu ş i Ş terbey, binecuvântată de Curte.

Întruni ţ i într-o şedin ţă la Rege, Constantin Argetoianu, în numele Ligii Poporului , a dat asigurăr i că Liga va aplica reforma agrară în l imitele decretului promulgat de l iberal i în primăvara anului 1919. Totodată , interesele l iberali lor legate de bănci ş i de alte insti tu ţ i i vor fi respectate. În privin ţa „răspunderilor”, Argetoianu le-a spus deschis: „Să doarmă l iniş t i ţ i cu to ţ i i .”

Averescu ş i Bră t ianu s-au mai întâlnit „incognito”, „tet-a-tet”, unde au decis ca la putere să vină pe rând numai aceste două part ide, sus ţ inându-se unul pe altul . Bră t ianu a precizat că , împreună cu Regele, a găsi t pretexte pentru înlă turarea guvernului Vaida.

Primul vorbi Regele, respingând proiectul de reforme agrare elaborat de Ion Mihalache. A doua „lovitură” au dat-o l iberali i , învinuind guvernul de reluarea negocieri lor cu sovietici i , neacceptat de al iaţ i i apuseni ai României .

Regele Ferdinand s-a grăbit să înlocuiască guvernul Vaida, în momentul când acesta nu era în ţară . Era unicul caz în istoria României, când un prim-ministru este el iberat din funcţ ie aflându-se în deplasare.

Când se trezi a doua zi , masa era servită de Tatiana,

care î l aş tepta la sufragerie. Aseară , la lumina palidă a becului electric, obosit la culme, nu dovedi s-o privească mai atent . Acum văzu în fa ţa sa o doamnă bine făcută , o brunetă foarte frumoasă , care ară ta maximum de 35 ani.

- Nu te-ai schimbat absolut deloc în aceş t i ani . Tot atât de frumoasă eş t i !

230

- Feciorul meu.. . al nostru, are deja 19 ani. Ai ui tat , probabil . . .

- Recunosc, am uitat de el . Cum am uitat ş i de t ine. . . Soarta m-a împins să de ţ in posturi , care îmi cereau o implicare totală în rezolvarea problemelor legate de soarta ţări i .

- Am auzit diferi te versiuni despre reprimarea răscoalelor ţărăneş t i sub comanda ta.

- De unde? - Ai uitat a cui so ţ ie am fost? Ş i când se vorbea de

România, ascultam tot ce se petrece la voi. - De ce ai fost? Nu mai eş t i? - So ţul meu a fost ucis de bolşevici . În fa ţă mea. L-

au scos în curte ş i… pur ş i s implu l-au împuşcat . Ca pe un animal fără să lămurească pentru ce crimă . . . Bolşevismul e ceva groaznic! Sper să nu ajungă ş i la voi .

- Ce depinde de mine, te asigur, că voi face tot ce pot ca să salvăm ţara de această urgie satanistă . De „demoni”, cum ar zice Dostoievski.

- De ce nu mănânci? întrebă ea brusc, ţ i -au rămas numai pielea ş i oasele. Nu semeni deloc cu acel locotenent-colonel chipeş , pe care î l iubeam, pe care î l aş teptam să vină cât mai repede.

- Au trecut aproape 20 de ani de atunci , Tatiana. Ş i apoi. . . după reprimarea răscoalelor ţărăneş t i , din tot felul de emo ţ i i , mi s-a deschis vechea boală – tuberculoza, sau oftica, cum i se spune în popor. So ţ ia m-a vindecat atunci . Însă periodic boala dă semne că mai există . Doctori i spun că nici nu se tratează definit iv.

- Bărbu ţa î ţ i merge, să ş t i i . El râse: - Fiindcă e a mea. Apoi adăugă : Acum soseş te

maş ina, pe mine mă lasă la sediul partidului, iar voi pleca ţ i la gară după bagaje.

- O să te aş tept să vi i la masă , ea se l ipi pe un moment de el , cu servitoarea vom pregă t i ceva din bucă tăr ia rusă . Î ţ i mai aminteş t i?

231

* * * Lozincele de extremă s tângă se făceau tot mai

populare prin ţară . Se organizau greve, diferi te manifestăr i . Economia na ţ ională , s lăbită de război ducea pierderi mari . Se părea că nimeni nu poate stăvil i acest monstru, care ruina tot în fa ţa lui .

Anume din această cauză Regina ş i Prin ţul Carol i-au solici tat Regelui o audienţă de urgen ţă .

- Majestate, ş t i ţ i ce se întâmplă în ţară? Dacă nu reac ţ ionăm lepădă turi le de mahala în frunte cu comuniş t i i vor distruge ţara.

- Nu e chiar aşa, le replică calm Regele, deş i ş t ia bine de tot că s i tua ţ ia din ţară este destul de gravă .

- În 1907 peste tot se transmiteau spusele ministrului de război de atunci generalul Averescu: „Primejdia nestăvil i tă acum, mâine poate f i fatală pentru ţară”. Aceste cuvinte sunt actuale ş i acum.

- Liberali i ş t iu ce fac! - Anume că nu ş t iu ce să facă . Ei vor ieş i cura ţ i ,

căci îş i vor asmu ţ i ziarele lor contra unui singur om, Vaida-Voievod. Dar, între t imp, problema se va agrava ş i mai mult.

- Ce propune ţ i? - Aducerea la guvernare a generalului Averescu. Regele avu o răbufnire spontană : - Nu, nu ş i iar nu! Regina începu să-ş i piardă cumpă tul . Carol începu

să dea semne de nervozitate. Interveni Regina: - Comuniş t i i în Rusia au împuşcat toată familia

împără tească . Vrei să se întâmple aşa ceva ş i cu noi? Regina părea că ui tase că e în audien ţă oficială ş i r idicase vocea destul de tare.

- Bine, doamnă , mă voi gândi . - Maiestate, spuse acum mai calm Regina, România

are numai o persoană cu o populari tate atât de mare, care să poată potoli gloata. Acesta este generalul Alexandru Averescu.

232

Regelui nu i-a plăcut acum, aşa cum nu i-a plăcut niciodată (de fapt din false orgoli i) , ca cineva să f ie pus mai presus ca el .

Amintir i le groaznice despre răscoalele ţărăneş t i din 1907, l-au influen ţat puternic pe Regele Ferdinand, care î l duşmănea deschis pe Averescu, ca să accepte guvernul lui Averescu, deş i a recunoscut deschis că numai acest om putea stârpi extrema comunistă .* * *

Cel de-al doilea cabinet Averescu a depus jurământul pe 13 martie 1920. Era compus în special din l iderii Ligii Poporului. Ministru de război a rămas Ioan Râşcanu, Ministerul de Interne Averescu ş i l -a păstrat în propria gest iune. Au primit posturi în guvern fruntaş i i din provincii le unite cu ţara: Ion Incule ţ , Ion Nistor, Vasile Goldiş , Octavian Goga, Petru Groza, Sergiu Ni ţa ş i al ţ i i .

La 25 martie primul-ministru Averescu ş i -a prezentat inten ţ i i le de guvernare, bazate pe programul Ligii Poporului. A precizat că va căuta să realizeze „un just echil ibru al tuturor intereselor, făcând opera de pace ş i de armonie fără învinş i ş i învingă tori”.

Averescu a ob ţ inut de la Regele Ferdinand decretul de dizolvare a Parlamentului ş i a numit data alegerilor. Alegerile au fost câş t igate de Liga Poporului cu 44.6% de voturi . În Adunarea Deputa ţ i lor Liga Poporului a câş t igat 206 mandate, iar la Senat – 124.

Aceste alegeri au confirmat că , pentru moment, Liga Poporului era cea mai influentă grupare poli t ică din ţară .

Pentru restabil irea ordinii ş i el iminarea consecin ţelor războiului, la 19 martie 1920 armata a fost demobil izată . Procesul a durat până la sfârş i tul lunii martie 1920.

Guvernul s-a conformat angajamentelor ul terioare asumate ş i a încheiat , la 20 martie 1920, retragerea Armatei române de pe teritoriul ungar, pentru a semna astfel t ratatul de pace pregă t i t de marele puteri .

La 20 martie 1920 Averescu a dispus încetarea grevelor în curs, introducând arbitrajul obligatoriu între patronat ş i s indicate.

233

La 30 martie 1920 a fost creat Ministerul Muncii ş i Ocrotir i lor Sociale, în frunte cu Grigore Trancu-Iaş i ş i s-a înfi in ţat pe lângă Preşedin ţ ia Consil iului de Miniş tr i un comitet agrar în frunte cu Constantin Garofl id.

Prin decretul-lege nr. 1462 din 2 april ie 1920, au fost desfi in ţate Consil iul Dirigent al Transilvaniei , ministerele speciale din Basarabia ş i Bucovina, ca urmare a votări i de că t re Parlament, la sfârş i tul anului 1919, a legilor de unire. Iul iu Maniu cu majoritatea l iderilor Part idului Na ţ ional Român s-au opus acestei decizi i . Al ţ i fruntaş i al acestui part id, în frunte cu Octavian Goga, au cerut adoptarea ei imediată . Mai târziu această grupare, în frunte cu Octavian Goga, va adera la part idul lui Averescu.

În zilele de 16-17 apri l ie 1920 a avut loc Congresul Ligii Poporului . Acest Congres a schimbat numirea din Ligă în Part id, a validat fuziunea cu gruparea ardeleană a lui Octavian Goga, cu cea Bucovineană condusă de Iancu Flondor, cu Uniunea Na ţ ională a Bănăţenilor în frunte cu Avram Imbroane, cu o forma ţ iune din Basarabia condusă de Sergiu Ni ţa. Part idul Poporului s-a extins astfel în întreaga ţară , devenind o forma ţ iune cu reprezentare na ţ ională .

Cea mai grea problemă care trebuia rezolvată era problema agrară . În primăvara anului 1917, când din România a rămas doar o palmă de pământ, Regele Ferdinand a promis această reformă , însufle ţ ind Armata, formată majori tar din ţărănime. În vara aceluiaş i an a fost modificată Consti tu ţ ia . Începută de l iberal i în primăvara lui 1919 prin adoptarea aşa-zisului „Decret Duca”, reforma reală a fost stopată .

La adunarea generală a Societăţ i i „Mărăş t i” din

april ie 1920 Societatea a primit statut juridic ş i a fost înscrisă în registrul persoanelor juridice de la Tribunalul I lfov. Lucrări le stipulate de adunare au început în anul 1919.

Realizăr i le au fost impună toare. S-au reparat 73 de case avariate, s-au construit al te 15 case din piatră , care au fost date gratuit văduvelor, muti la ţ i lor ş i orfanilor de

234

război. A fost construită o şcoală primară cu o capacitate de 200 de elevi , cu patru clase, o sală de conferin ţe ş i altele.

O realizare deosebită a fost înă l ţarea unei biserici din piatră ş i cărămidă în st i lul biserici lor moldoveneş t i de pe t impul lui Ş tefan cel Mare. A fost amenajat un parc mare. Satul Mărăş t i a fost electrif icat, construindu-se ş i o sta ţ ie electrică în mij locul satului. A fost rezolvată problema stringentă a satului: al imentarea cu apă potabilă . Pentru asta a fost construită o sta ţ ie de pompare a apei din valea pârâului Alba.

La începutul lunii apri l ie 1920 s-au adoptat două

decrete: unul pentru întocmirea l is telor persoanelor îndreptăţ i te pentru împroprietăr ire ş i al tul pentru desfi in ţarea arendei. La Congres generalul Averescu a precizat modali tatea prin care ţăranii vor primi pământ.

La 24 april ie 1920 printr-un decret- lege, generalul Averescu a angajat folosirea armatei la refacerea economică . Actul normativ urmărea ş i diminuarea valului grevist , prevăzând că în caz de necesitate, Ministerul de Război era autorizat „a pune sub regim mili tar stabilimentele ş i inst i tu ţ i i le apar ţ inând statului ş i a căror func ţ ionare neregulată ar vă tăma economia generală a ţări i , sau via ţa normală a popula ţ iunii .”

Cea mai grea, cea mai delicată problemă externă erau rela ţ i i le cu Rusia sovietică , întrerupte de Rumcerod în ianuarie 1918. În februarie 1920, Moscova aparent a întreprins niş te mişcăr i diplomatice de apropiere de România.

Ataşatul comercial român la Copenhaga, Dimitr ie Ciotori a avut în luna mai 1920 întâlniri neoficiale cu Leonid Krasin, care a declarat că guvernul soviet ic este dispus să recunoască unirea Basarabiei cu România. Mai târziu ministrul de externe al Rusiei , Litvinov, a confirmat că „în scopul asigurări i păcii dintre cele două ţăr i”, ei , ruş i i sovietici , sunt gata să discute problemele teri toriale ş i a tezaurului românesc aflat la Moscova.

Până la urmă a fost o simplă manevră propagandist ică .

235

* * *

…Generalul Averescu lucra până noaptea târziu, uneori dormea în cabinet . Tatiana î l aş tepta cu mâncarea caldă , însă e l nu venea. . . Dacă intra o dată pe săptămână acasă , era atât de obosit , încât izbutea doar să ciugulească ceva din mâncare ş i adormea. Î i era milă de el , stă tea lângă el , păzindu-i somnul.

O ajuta pe servitoare care nu ş t ia rusa în schimb cunoş tea franceza. Se în ţelegeau!

De la Clo sosi o scrisoare ş i servitoarea o rugă să se ducă până la Averescu să i -o transmită . Se bucură . Cu trăsura ajunse la guvern. Dar Averescu nu era pe loc, iar secretarul nu ş t ia când se va întoarce. Nu o lăsă totuş i secretarului , în speran ţa că va sosi acasă . Ş i într-adevăr , sosi chiar în seara respectivă .

În scrisoare Clo î i solici ta consim ţământul de a înfia copii i unei colaboratoare, care murise. Tată l copii lor, ofi ţer, murise cu moarte de erou în bă tă l ia de la Oituz. Înainte de moarte o rugă pe Clo să aibă gri jă de copii . Bă iatul avea cinci ani, iar fet i ţa doi.

Tatiana ş i servitoarea au plâns. - După război au rămas zeci de mii de copii orfani .

So ţ ia mea a deschis câteva orfelinate pentru copii i mil i tari lor căzu ţ i în luptă . Însă e foarte pu ţ in. Va trebui să poruncesc ministerului corespunză tor să ia măsuri pentru a înfi in ţa cât mai multe orfel inate.

Ea î l privi îndelung ş i cu un fel de duioş ie spontană : - Saşa, permite-mi să o ajut pe so ţ ia ta. Poate voi

putea f i ş i eu de folos la ceva. - Bine. Î ţ i t ransmit mâine o scrisoare că t re Clo, iar

poimâine pleci cu trenul. Servitoarea va merge cu t ine. Au ajuns cu bine la Piatra-Neam ţ . Orfel inatul l -au

găsit fără probleme, căci f iecare locuitor ş t ia unde se afla ş i că este patronat de so ţ ia „Eroului Na ţ iunii”, cum îi spuneau generalului Averescu.

Servitoarea i-a înt ins scrisoarea. Clo o ci t i . Apoi i se adresă cald Tatianei .

- Ducesă , ce pot să vă propun conform statutului dumneavoastră?

236

- Sunt gata să fac orice lucru ce va fi de folos acestor copii . Tăcu, apoi reluă : Feciorul meu luptă contra bolşevicilor ş i n-am nici o veste de la el…

Clo se apropie de ea ş i o îmbrăţ işă . Au plâns toate trei . Peste câtva t imp s-au l iniş t i t .

- Ducesă , mi-am pierdut ş i eu oameni dragi ş i aş putea să vă în ţeleg perfect . Oricum, mergem să vă caza ţ i ş i apoi hotărâm ceva.

L-a propunerea lui Clo, Tatiana a fost numită profesoară de l imba franceză ş i de educa ţ ie . În toate orfel inatele înfi in ţate ş i patronate, Clo s-a străduit să educe în copii i orfani înainte de toate sim ţul demnităţ i i , ş i să le cult ive elemente de cultură de bază , ca o chezăş ie . Astfel că Tatiana se potrivea de minune pentru acest post .

În scurt t imp s-au împrietenit . Tatiana avea emo ţ i i pentru soarta feciorului ei . Se rugau în f iecare zi pentru ca cei dragi să rămână în via ţă , să se întoarcă… Prin oraş se răspândise deja vestea că în orfel inat lucrează o ducesă rusă . Oamenii locului încă nu văzuse o ducesă rusă vie, ş i în biserică , în loc să se roage, se uitau, curioş i , la ea.

Când Clo inspecta celelal te orfel inate, Tatiana o înlocuia. De copiii adoptivi ai familiei Averescu se preocupa suplimentar. Bă iatul , pe care î l chema Ionel suferea mai mult , plângea des ş i o chema pe mamă-sa. Feti ţa, pe care o chema Silvia, le zicea la amândouă „mama”. Era micu ţă ş i nu în ţelegea prea bine ce înseamnă mama.

Clo l-a înscris pe Ionel după numele de familie al tată lui său, pentru a-ş i păstra ş i continua neamul, iar pe Silvica – pe numele de familie Averescu, căci o domnişoara, după ce se măr i tă , îş i pierde oricum numele de familie.

* * *

La sfârş i tul lunii mai 1920 Averescu a decis să meargă la baş t ină , în comuna Babele, lângă Ismail . Întâmpinat cu o bucurie extraordinară de consă teni , el a tras prima brazdă , împăr ţ ind ţăranilor în primul rând

237

pământul ce-i apar ţ inea. Din păcate, fotografi i le care au f ixat acest moment nu s-au păstrat (S-au nu ş t im noi că există? – M.B.) . La adunarea comunei, consă tenii au hotărât ca locali tatea Babele să f ie numită „Comuna General Averescu”, nume care s-a păstrat până în toamna anului 1936, când a fost numită deja „Comuna Mareşal Averescu”.

Fotografi i despre felul în care Averescu împarte pământ ţăranilor s-au păstrat doar în momentele când el se afla în jude ţul Bolgrad.

Un caz interesant s-a întâmplat la împăr ţ i rea pământului în satul Dolucoi , lângă Ismail , locuit de moldoveni ş i bulgari . Pământul a fost împăr ţ i t înaintea sosir i i lui Averescu. Împăr ţ i rea a fost făcută de primarul ales, de un moldovean. Când Averescu a ajuns în acest sat , bulgari i i s-au plâns că primarul le-a dat „moldovenilor” mai mult pământ decât bulgari lor. Averescu care ş t ia despre ce este vorba le puse doar o singură întrebare: Dragii mei, a ţ i primit ori nu pământ suficient?”. Bulgari i i -au răspuns unanim „da”. „Atunci ce mai vre ţ i?” replică Averescu ş i închise tema.

Primarul acestei comune era un prieten din copilărie a lui Averescu. Împreună ş i -au făcut studii le la seminarul teologic din Ismail . Acasă la primar, la întrebarea lui Averescu dacă e adevărat ce spun bulgari i , primarul a recunoscut că aşa este. Ş i a mai adăugat: „Din 1820, când guvernatorul Basarabiei a devenit generalul rus Inzov, bulgari i au primit pământ mai mult ca moldovenii , f i ind, suplimentar, ş i scuti ţ i de impozite. Aceste impozite au fost puse în schimb pe umerii moldovenilor. Uita ţ i-vă cât de boga ţ i sunt bulgarii!”.

Averescu văzuse această diferen ţă , însă , pentru moment, nu ş t ia de ce. De aceea insistă : „Atunci spune-mi, te rog, între noi f ie vorba, cum ai împăr ţ i t pământul că bulgari i nu te-au prins pe loc?” Primarul surâse: „Am o funie de 20 metri cu care am măsurat pământul la moldoveni ş i una de 15 metri pentru bulgari”.

Lucrăr i le de împroprietărire au continuat tot anul 1920, men ţ inând populari tatea lui Averescu la cota precedentă . Primise mii de scrisori de mul ţumire, în

238

care se spunea că aşa cum au fost duş i de general spre biruin ţă pe câmpul de luptă , tot aşa primesc în stăpânire pământul pe care î l muncesc de veacuri .

…Pe data de 4 iunie 1920, la Trianon, Nicolae Titulescu ş i Ion Cantacuzino au semnat tratatul dintre Puteri le Aliate ş i Asociate ş i Ungaria, care recunoş tea schimbăr i le teri toriale intervenite în Europa centrală la sfârş i tul războiului . Acest tratat avea o importan ţă deosebită pentru România, căci se recunoş tea de-facto unirea realizată la 1 decembrie 1918.

…Pentru înlesnirea activităţ i i industriei , la 4 iunie 1920 a fost înfi in ţată societatea pe ac ţ iuni „Reconstruc ţ ia”, la 10 iunie „Refacerea industriei”, iar la 12 iunie 1920 Subsecretariatul pentru Refacere ş i Aprovizionare. Acesta din urmă depindea direct de primul-ministru, adică i se afla în subordine nemijlocită . În fruntea lui a fost numit Ioan Atanasiu.

În plan intern cea mai importantă sarcină a guvernului Averescu a fost instaurarea ordinii , grav afectată de agita ţ i i le extremei stângi, de fapt , comuniste, (sau, ş i mai exact , cominterniste) dir i jată din Moscova, ş i incapacitatea l iberali lor de a lupta contra aceste extreme.

Iar ea, extrema comunistă , a exploatat cu abili tate greutăţ i le prin care trecea ţara. Până la urmă , Guvernul Averescu a adoptat o strategie care îmbina:

1. Măsuri le de îmbună tăţ i re a si tua ţ iei materiale, de creare a unor mecanisme legislat ive ş i organizatorice care să atenueze contradicţ i i le economice ş i sociale.

2. Măsuri de for ţă . La 13 iunie 1920, aşa cum prevedeau în ţelegeri le

ini ţ iale, în guvern au fost incluş i l iderii Part idului lui Take Ionescu, care, personal, a primit Ministerul de Externe, Nicolae Titulescu, Ministerul de Finan ţe, iar Dimitrie Grecianu, Lucrări le Publice. Averescu a renun ţat la Ministerul de Interne, pe care l-a preluat Constantin Argetoianu. Duil iu Zamfirescu a fost ales preşedinte al Adunăr i i Deputa ţ i lor, iar generalul Constantin Coandă şeful Senatului.

239

Implicarea la guvernare a grupului Take Ionescu a cerut-o personal Averescu, care a vrut să-i mul ţumească acestui mare om poli t ic, provenit , ca ş i el dintr-o familie modestă , pentru sus ţ inerea sa în anii 1907 – 1909 ş i în anii urmă tori . Totodată , Averescu a apreciat că plasând în fruntea diploma ţ iei un om ca Ionescu va avea uş i le deschise în toate capitalele europene. Ulterior intui ţ ia nu l-a înşelat .

La 8 octombrie 1920 generalul Averescu i-a scris

ministrului de externe al Rusiei soviet ice Gheorghe Cicerin: „România este gata să t rateze sub condi ţ iunea că guvernul român să f ie informat în prealabil despre bazele acelor negocieri”. Averescu a mai men ţ ionat că România a fost al iata Rusiei în războiul mondial , iar în t impul revolu ţ iei din Petrograd, după care bolşevici au ajuns la putere, ş i după , a păstrat o neutral i tate deplină .

La 13 octombrie 1920 Cicerin a răspuns, că după opinia sa, scopul conferin ţei bilaterale ar trebui să f ie „solu ţ ionarea tuturor chestiunilor l i t igioase dintre noi ş i s tabil irea unor rela ţ iuni durabile de pace ş i amicitate”.

Japonia, Fran ţa, I tal ia ş i Marea Britanie, prin Tratatul de la Paris semnat la 28 octombrie 1920, au recunoscut unirea Basarabiei româneş t i cu patria – cu România. Documentul a fost semnat pentru partea română de Take Ionescu ş i Dimitrie I . Ghica.

Aceste puteri de prim rang s-au obligat să invite ş i Rusia să l i se ală ture la acest Tratat , rezervându-ş i dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţ i i Na ţ iunilor toate chestiunile pe care guvernul rus le-ar putea r idica, dar frontierele ş i suveranitatea României asupra provinciei nu erau supuse nici unei discu ţ i i . Era considerat , fapt indispensabil .

Tratatul de la Paris a fost un succes important pentru guvernul Averescu.

Ministrul de externe rus Cicerin ş i celebra „făcă tură” cominternistă Crist ian Racovschi, întors („reciclat”) pe scena poli t ică de o altă lepădă tură polit ică , V. Lenin, în legă tură cu problema Basarabiei la

240

1 noiembrie „au protestat” împotriva Tratatului de la Paris, nerecunoscând „anexarea” Basarabiei .

Greva din 20-28 octombrie 1920 a fost rezolvată cu succes de guvernul Averescu. Însă la 8 decembrie 1920, evreul-comunist Max Goldş tein, a organizat un act terorist în Senat. Au fost omorâ ţ i episcopul Oradei Radu Dimitrie, senatorul Spirescu, ministrul Dimitr ie Grecianu. Preşedintele Senatului , generalul Constantin Coandă , a fost grav rănit .

La 10 noiembrie 1920 Alexandru Averescu ş i Take Ionescu, au răspuns cu demnitate, că problema unirii Basarabiei cu România „este definit iv rezolvată ş i că nu poate f i obiectul discu ţ i i lor.”

* * *

La 10 noiembrie 1920 războiul civil din Rusia s-a terminat cu biruin ţa bolşevicilor. Comandantul Suprem al Armatei Roş i i era românul basarabean Mihail Frunze, care personal a condus asaltul ş i cucerirea peninsulei Crimeea. Ult imul avanpost de spri j in al for ţelor antibolşevice, sub comanda generalului Vranghel.

Zeci de mii de ofi ţeri , solda ţ i , cazaci au fost evacua ţ i în Turcia, Bulgaria, Serbia. Bulgaria ş i Turcia au luptat contra ruş i lor bolşeviza ţ i , ş i astfel au fost percepu ţ i ca luptă tori contra Satanei Roş i i .

…Tatiana îş i aş tepta f iul . Numai la asta se gândea. Tresărea la f iecare sunet la poartă ori la orice deschidere de uşă . Clo a tr imis-o la Bucureş t i de cum a aflat de înfrângerea totală a for ţelor antibolşevice. Să-ş i aş tepte, să-ş i caute feciorul .

…Cu servitoarea, pe care i-a pus-o la dispozi ţ ie Clo, vegheau pe rând. Alexandru dormea în cabinetul de la guvern. El ş t ia ce s-a întâmplat în Rusia. Ş t ia că f iul lui este în mare primejdie. Însă nu avea t imp pentru emo ţ i i de moment. Î l aş teptau o sumedenie de al te lucruri , care î i cereau de urgen ţă implicarea.

A trecut luna noiembrie, apoi decembrie, însă de la fecior nu primi nicio veste. Tatiana nu mânca practic nimic, s lăbise. Nu scotea nicio vorbă . Clo încerca s-o l iniş tească . Odată i -a spus direct:

241

- Eu ş t iu că feciorul dumneavoastră este ş i feciorul lui Alessandro.

Spuse l iniş t i tă , căci ş t ia de asta de la „Sandu”, încă acum 20 de ani . Acesta nu avea secrete de ea. Uimită , Tatiana a încetat brusc să mai plângă ş i o privi cu ochii ei mari pe Clo.

- Ş t i ţ i demult? - De atunci, de la început. - Ş i n-a ţ i întreprins nimic? - Ce, de pildă? Tatiana nu-i răspunse, căci nu ş t ia ce să răspundă . - Nici dumneavoastră nu ave ţ i un răspuns? întrebă

Clo. - Da. Mi-i ruş ine de ce am făcut . Însă nu regret. Am

un fiu înalt , frumos ş i deş tept ca ş i Saşa. Dar…, sunt chiar extrem de curioasă , de ce nu m-a ţ i alungat de când am venit?

- Alessandro v-a iubit . Mi-a spus personal. Ş i apoi, feciorul dumitale e ş i al omului pe care î l iubesc ş i acum ca ş i atunci , la Milano. Unde era să pleca ţ i? Nu-mi permit să fac aşa ceva nici cu cel mai mare duşman al meu. Iar dumneavoastră n-ave ţ i nici o vină că l -a ţ i iubit . E bine aşa…

- Doamnă , mi-a povesti t despre dragostea dumneavoastră , vorbi Tatiana. Ba mi se pare că a scris chiar ş i o nuvelă . Vă iubeş te foarte mult ş i se mândreş te cu dumneavoastră! . . .

Trecuse ş i ianuarie, iar feciorul nu-i mai sosea. Încerca să-ş i alunge gândul că a căzut în luptă . Cu Clo continuau să f ie prietene. Totuş i Tatiana hotărî să plece în Fran ţa, unde avea rude.

- Cum ajung la destina ţ ie vă scriu, spuse cu ochii în lacrimi Tatiana .

La 15 ianuarie 1921 Cicerin i-a adresat lui Take

Ionescu o telegramă prin care a propus începerea negocieri lor pentru încheierea unui tratat dintre cele două ţări .

La 3 martie 1921 guvernul Averescu a încheiat cu Polonia o conven ţ ie defensivă , care prevedea acordarea

242

de sprij in reciproc împotriva unei agresiuni din partea Rusiei sovietice. Această conven ţ ie avea o importan ţă deosebită : Polonia se angajă să-ş i apere hotarele ţări i de la nord ş i răsăr i t , unde România avea cea mai expusă frontieră .

* * *

La începutul anului 1921 Alexandru Averescu, la rugămintea Regelui , s-a implicat în reglementarea si tua ţ iei familiare a Prin ţului moş tenitor Carol , în aşa-numită „chestiune Zizi Lambrino”. A avut câteva întâlniri cu Zizi, pentru a o convinge să părăsească ţara. Însă doamnei Lambrino îi plăcea statutul de prin ţesă , chiar dacă nu era recunoscut ca atare de Curte.

Numai după ce Averescu î i dădu de în ţeles că ar putea s-o termine în subsoluri le Doftanei, ea începu târgul. În final , ea părăsi ţara.

…La 10 martie 1921 Prin ţul Carol s-a căsă tori t cu Prin ţesa Elena a Greciei . La 25 octombrie 1921 s-a născut vii torul Rege al României – Mihai I- i .

* * *

Generalul Alexandru Averescu a dat o lovitură puternică mişcăr i i comuniste din România, arestând la 12 mai 1921 part icipan ţ i i la Congresul partidului comunist din România, care votaseră în unanimitate aderarea la Comintern ( Interna ţ ionala a III-a) , structură înfi in ţată de Moscova leninisto-stalinistă , contrapusă celor două interna ţ ionale social iste ş i care nu-i recunoş teau pe comuniş t i .

Războiul ş i par ţ ial poli t ici le dezastruoase ale

guvernului precedent, au adus într-o stare catastrofală f inan ţele ţăr i i . În ţară circulau, pe lângă lei româneş t i , bani germani de ocupa ţ ie, rublele ruseş t i , coroana austro-ungară . Cea mai str ingentă problemă era unif icarea monedei na ţ ionale. Altă problemă era ş i regimul f iscal , diferi t în f iecare provincie.

Nicolae Titulescu, pe atunci ministru al f inanţelor, declara: „Nu se poate tră i cu patru regimuri f iscale

243

deosebite fără a at inge grav condi ţ i i le produc ţ iei na ţ ionale ş i s im ţul dreptăţ i i”.

Reforma financiară propusă de Nicolae Titulescu ş i aprobată de guvern la 16 martie 1921 ş i apoi discutată în Parlament, prevedea introducerea impozitului progresiv pe venit , (unificat cele patru sisteme fiscale diferi te) .

În plan extern, datori tă autori tăţ i i incontestabile a lui Take Ionescu în capitalele europene, diploma ţ ia românească a înregistrat succese însemnate, care au consolidat s tatutul interna ţ ional al ţăr i i ş i au pus bazele unui sistem de securi tate care a func ţ ionat în întreaga perioadă interbelică .

Mica În ţelegere, ori , cum a mai fost numită , Mica Antantă , formată la ini ţ iat iva lui Take Ionescu (Grecia, Polonia, România, Regatul sârbo-croato-sloven, Cehoslovacia) , t rebuia să asigure securi tatea ţăr i i . Însă din cauza divergen ţelor teri toriale cu Cehoslovacia, Polonia a refuzat să mai participe.

Reprezentantul guvernului român, Gheorghe Filal i ty, ş i reprezentantul guvernului sovietic ,Lev Karakhan, s-au întâlnit la Varşovia. Tratat ivele au durat între 22-25 octombrie 1921, păr ţ i le tratând diferi t evenimentele din Basarabia în anii 1917-1918.

Condi ţ i i le Moscovei pentru a recunoaş te unirea Basarabiei cu România:

a) Renun ţarea României la tezaurul depus în Rusia în anii 1916-1917;

b) România trebuia să achite bolşevicilor sumele datorate drept cota-parte a Basarabiei din datoria publică a fostului Imperiu Rus;

c) Achitarea contravalori i armamentului preluat de trupele române după retragerea trupelor ruse din spa ţ iul dintre Carpa ţ i i Oriental i ş i Nistru.

Averescu, sus ţ inut de Argetoianu, recunoscând că condi ţ i i le sunt foarte nefavorabile, totuş i erau de părere că t rebuie acceptată propunerea ruş i lor ş i de a se stabil i pacea cu „marele vecin”. „Ş i basarabenii erau să se simtă mai siguri odată cu încheierea păcii cu sovietici i”, mai considerau cei doi .

244

Acestei propuneri i s-a opus cu înverşunare Take Ionescu, care cerea ca toate decizii le luate în privin ţa Rusiei sovietice, să f ie discutate cu Parisul ş i Londra, mari i al ia ţ i ai României .

A intervenit Regele, care după cum, „vorbea lumea”, nu lua nici o decizie cât de mică fără a se consulta cu Ionel Bră t ianu, care l-a sus ţ inut ş i de astă dată pe Take Ionescu.

* * * Majori tatea punctelor din programul de guvernare a

guvernului Averescu au fost real izate: S-a înfăptuit real reforma agrară . Ţăranii au primit

pământul promis de alte guverne. S-a realizat unificarea monedei. S-a înfăptuit reforma financiară . A fost consolidată unitatea administrat ivă prin

l ichidarea organelor provinciale. Au fost distruse elementele destabil izatoare de

extremă s tângă prin arestarea comuniş t i lor . A reglementat raporturi le cu al ia ţ i i . A consolidat statutul interna ţ ional al ţări i . A redresat în mare parte industria etc. A dotat Armata cu tehnică avansată . Aceste succese evidente au fost însă înso ţ i te de mari

afaceri ş i scandaluri în care au fost implicate persoane din anturajul generalului Averescu.

Generalul Averescu n-a fost implicat în aceste afaceri murdare, însă faptul că n-a luat măsuri de pedepsire drastică a vinova ţ i lor , a determinat r isipirea imensei populari tăţ i de care s-a bucurat în anii 1918-1921. Astfel , Partidul Poporului ş i -a pierdut treptat credibil i tatea.

Folosindu-se de aceste aspecte, l iberali i în frunte cu Ionel Bră t ianu, au declanşat ac ţ iuni de răsturnare a guvernului Averescu ş i de revenire la putere.

Întreprinderi le industriale ş i al te bunuri materiale care apar ţ ineau austro-ungari lor trebuiau să f ie na ţ ionalizate. Trebuia să se organizeze un nou ac ţ ionariat , proces început de guvernul Vaida.

245

Cea mai serioasă întreprindere era „Reş i ţa”, care de ţ inea mine de cărbuni ş i de fier, produc ţ ia de locomotive ş i vagoane, ş ine, poduri . Tot ce se referea la calea ferată! Na ţ ionalizarea acestei întreprinderi se înscria în procesul de l ichidare de că t re statul român a bunurilor austro-ungare.

Octavian Tăslăuanu a dispus ca în locul unei subscrip ţ i i publice ac ţ iunile să se distr ibuie după cri teri i care au avantajat membrii Part idului Poporului , fapt care a stârnit nemul ţumirea l iberal ilor , cărora le apar ţ inea industria românească . Ei vedeau prin acest act amenin ţarea pozi ţ i i lor lor economice.

Prevăză tori , l iberali i au atras din t imp de partea lor partidele mai mici din opozi ţ ie , pe care le-au asmu ţ i t asupra problemei „Reş i ţei”. Averescu încearcă să pună din nou problema „Răspunderilor”, însă o făcu prea târziu, problema devenind deja „inactuală”.

La 14 iulie 1921 ministrul de interne Constantin Argetoianu l-a insultat grav pe deputatul ţărănist Virgil Madgearu. În semn de protest opozi ţ ia a părăsit Parlamentul . Acest episod l-a pus pe Averescu într-o si tua ţ ie cu adevărat dif ici lă .

A doua zi Averescu veni în Parlament ş i ceru scuze deputa ţ i lor . A doilea semnal că Regele vrea să dest i tuie guvernul Averescu, a fost numirea datei de încoronare a Regelui ş i Reginei , care sub diferi te pretexte era amânată .

Averescu l-a întrebat direct pe Rege de ce se amână încoronarea. Răspunsul a fost că nu sunt gata costumele pentru Rege ş i Regină . Averescu însă în ţelese corect motivul: monarhul a vrut să ofere această onoare guvernului Bră t ianu, format din nobil ime, ş i nu lui Averescu, provenit dintr-o familie modestă . Era adevărat? Totul e discutabil , f i reş te.

…Acum, dorind să- i neutral izeze pe l iberali , Averescu încheie o în ţelegere cu Part idul Ţărănesc. Argetoianu îş i cere scuze. Însă soarta guvernului lui Averescu era deja pecetluită , prin trădarea lui Take Ionescu, căruia Regele i-a promis fotoliul de prim-ministru, la care Take Ionescu, provenit tot dintr-o

246

familie modestă , a râvnit se pare toată cariera sa polit ică .

Mai întâi , la 28 noiembrie 1921 Averescu a deschis lucrăr i le Parlamentului fără să bănuiască ceva. Un grup de l ideri ai partidului său (22 de persoane) l-au cri t icat, reproşându-i alian ţa „ocultă” cu l iberali i , cerând începerea ac ţ iunii de „dislocare” a bazei economice a l iberalilor .

Folosindu-se de acest fapt , la 11 decembrie, Take Ionescu, ş i -a dat demisia din guvernul Averescu. Surprins, generalul Averescu a întreprins o manevră „de anihilare” propunându-l la postul de prim-ministru pe generalul Alexandru Coandă . Însă n-a izbuti t , căci totul era decis.

La 13 decembrie 1921 Averescu ş i -a prezentat demisia.

La 17 decembrie 1921 s-a format un guvern de orientare conservatoare, în frunte cu „calul troian” al l iberalilor în guvernul Averescu, Take Ionescu, care însă n-a fost validat de Parlament.

* * *

…Cu acest pri lej Argetoianu scria: „Răzbunasem unul din autori i ac ţ iunii – umilin ţa demiteri i noastre din decembrie ş i pedepsisem pe cel ce se făcuse unealta adversarilor noş t r i , după ce-l r idicasem ş i - l t ratasem ca pe un frate”.

La începutul lui mart ie 1922 au avut loc alegeri le în Parlament. Se încheia era Averescu, part idul său ob ţ inând doar 13 mandate de deputat ş i 2 de senatori . Cea de-a doua putere poli t ică devenind ţărăniş t i i , înlocuind în conş t i in ţa maselor curentul averescian.

La 19 martie 1922 guvernul a fost format de Part idul Na ţ ional Liberal în frunte cu Ionel Bră t ianu.

Rezultatul dezastruos al alegeri lor ş i plecarea de la

putere a provocat o adevărată cr iză în Partidul Poporului . Mul ţ i din conducă tori i ş i deputa ţ i i acestuia au migrat spre al te part ide. Pentru a salva partidul , Averescu a organizat , la 20-22 decembrie 1922,

247

Congresul de la Sibiu, la care s-a adoptat un nou program, unul de revenire la guvernare ş i de atac asupra bazei economice a Part idului Liberal , cea ce nu se făcuse în guvernarea anterioară . Au fost adoptate ş i măsuri le de minimalizare a influen ţei ţărăniste.

Acum Part idul Poporului avea un program ra ţ ional , realist , bine închegat, multe dintre ideile sale f i ind preluate ulterior ş i de al te part ide.

Constantin Argetoianu, sim ţ ind că „ideea averesciană” nu mai avea vii tor , a încercat să t ransforme Part idul Poporului într-un partid agrar, ac ţ iune care a eşuat . Însă principala cauză pentru care Argetoianu a părăsit part idul a fost însuş i Averescu.

La momentul fondări i Partidului Poporului, populari tatea lui Averescu era extraordinar de mare, Argetoianu crezând în „steaua” Averescu, sperând că el va ac ţ iona în direc ţ ia instaurări i unui regim de „dictatură luminată”.

Averescu însă a rămas fidel regimului parlamentar, Constitu ţ iei ş i Coroanei, fapt care l-a dezamăgit pe Argetoianu. Într-un târziu, folosindu-se de scăderea rapidă a populari tăţ i i lui Averescu, a încercat chiar să prea şefia partidului . Însă n-a izbutit .

În vara anului 1923 Ioan C. Atanasiu i-a prezentat generalului Averescu un document, prin care descoperea afaceri le lui Argetoianu legate de Banca Comercială , cerând înlă turarea lui din part id. Presa l iberală n-a întârziat să profi te , oferind amănunte despre afacerile lui Argetoianu.

La 14-15 octombrie 1923 la Chiş inău a avut loc un congres al part idului , la care doi fondatori s-au despăr ţ i t definit iv. Primul vice-preşedinte a fost ales generalul Alexandru Coandă , al doilea Argetoianu, fapt care l-a nemul ţumit mult pe acesta din urmă .

Grupul condus de Constantin Argetoianu a părăsi t definit iv part idul la 15 decembrie 1923. Era o lovitură puternică aplicată part idului , care a rămas astfel fără un ş i r de cadre valoroase, ş i experimentate în polit ică .

248

S-a apelat la în ţelegerea confiden ţ ială dintre l ideri i Part idului Liberal ş i Part idul Poporului , Ion Bră t ianu ş i Alexandru Averescu de la începutul anului 1920, prin care aceste două part ide, având concep ţ i i poli t ice apropiate, t rebuiau să devină o al ternativă reciprocă la guvernare. Ideea că la guvernare trebuie să f ie numai două part ide care să se schimbe între ele, i -a apar ţ inut lui Averescu ş i a fost acceptată de Bră t ianu.

Take Ionescu nu ş t ia de această în ţelegere, cum nu ş t ia nici Regele. Prin implicarea l iberal i lor guvernul lui Take Ionescu n-a fost validat . Nici Argetoianu nu ş t ia de această în ţelegere, datorită căreia Part idul Poporului, cu spri j inul l iberal ilor, a rămas pe arena poli t ică română , în pofida lovituri i dată de Argetoianu.

Pentru a atrage simpatia opiniei publice, Averescu a organizat la 3 iunie 1924 o mare întrunire publică la Bucureş t i , la care au luat parte circa 50 000 de persoane, mul ţ imea cerând înlă turarea de la putere a l iberal ilor ş i revenirea Partidului Poporului. Totul „a mers” după scenariul lui Averescu.

Cei doi l ideri , confiden ţ ial , au convenit că urmă torul guvern va fi a lui Averescu, amândouă part idele având aceleaş i priori tăţ i poli t ice, ş i anume: Armata, Polit ica externă , Dinastia, Religia, Unitatea Na ţ ională . Parlamentari i averesciani au revenit în Parlament, votând împreună cu l iberali i , fapt care n-a rămas neobservat de presă .

Până a se instala la guvernare, Part idul Poporului a organizat congrese anuale, prin care a încercat să-ş i creeze cri teri i doctrinare, să-ş i fundamenteze un program specific de guvernare, să ţ ină în aten ţ ia sa presa ş i opinia publică .

După patru ani de guvernare, în ianuarie 1926,

l iderul Part idului Na ţ ional Liberal , Ion I.C. Bră t ianu, a decis să se retragă . Cei mai bine plasa ţ i după l iberali pe arena poli t ică erau Part idul Ţărănesc ş i Part idul Na ţ ional, care în martie 1925 a realizat fuziunea cu Part idul Na ţ ionalist al Poporului condus de N. Iorga ş i Constantin Argetoianu.

249

La sfârş i tul lunii decembrie 1925 Prin ţul Carol a

fost delegat în Anglia în cali tate de reprezentant al Cur ţ i i Regale la funerali i le reginei-mamă Alexandra a Marii Bri tanii . Prin ţul Carol a decis să renun ţe la tron ş i să rămână în stră ină tate cu amanta sa, prea frumoasa Elena Fil ipescu. Acest gest a declanşat o criză dinastică de moment.

Pentru solu ţ ionarea ei , la 31 decembrie 1925 Regele a convocat la Sinaia Consil iul de Coroană , la care au luat parte personali tăţ i polit ice ş i mil i tare. Printre ei f igura ş i Alexandru Averescu. Au fost exprimate diferi te opinii , majori tatea însă lăsându-i Regelui , dreptul să decidă .

Consiliul de Coroană a acceptat renun ţarea la tron a Prin ţului Carol, decizia fi ind confirmată la 4 ianuarie 1926 de că t re Parlament, care a aprobat legea prin care Prin ţul moş tenitor era dezmoş tenit ş i exclus din familia Regală . Succesor la tron a fost desemnat Mihai I , care urma să domnească sub o regen ţă compusă din trei membri . Prin această decizie „chestiunea” crizei de palat a fost declarată închisă”.

Regele Ferdinand înclina spre na ţ ional- ţărăniş t i , care în februarie 1926 au decis să- l numească pe Iuliu Maniu prim-ministru, gest care nu le-a plăcut reprezentan ţ i lor Part idului Na ţ ionalist al Poporului , care î l vedeau prim-ministru pe N. Iorga. Însă nu s-a făcut zarvă mare.

Încuraja ţ i de promisiunile Regelui , cele două part ide au desfăşurat negocieri pentru definit ivarea programului de guvernământ ş i l is tele ministeriale. Procesul a mers greu, f iecare part id insistând să-ş i impună ideile ş i mai ales oamenii în ministerele-cheie.

La 27 martie 1926, Ion I .C. Bră t ianu, ş i -a dat demisia, prezentând mai întâi în Parlament un bilan ţ al guvernăr i i . Tot în acea zi a fost votată , la propunerea Regelui, o nouă lege electorală , care prevedea că partidul care ob ţ inea 40% din voturile valabile, primea automat 50% din mandate ş i era declarat câş t igă tor.

250

În sfârş i t , după lungi negocieri a fost întocmită o l is tă ministerială t ransmisă Regelui Ferdinand de că tre N. Iorga, care i-a declarat Regelui: „O chemare a lui Averescu, f ie ş i cu elemente de cârpeală , ar provoca nemul ţumiri le cele mai legit ime, ş i ar duce, cu elementele pe care le avem, la scenele cele mai . . . violente”.

Însă N. Iorga nu ş t ia că Averescu fusese deja numit de Rege prim-ministru. Reac ţ ia partidelor polit ice care deja îş i împăr ţ ise ministerele, a opiniei publice ce sus ţ ineau aceste part ide, a fost una extrem de negativă . Se preconizau mari manifesta ţ i i , care puteau conduce la acte grave de violen ţă .

Prefectul poli ţ iei Eracle Nicoleanu i-a preîntâmpinat pe l ideri i acestor două part ide să păstreze l iniş tea, să f ie calmi, să nu pună ceva la cale, căci trupele erau deja cantonate în cazărmi. „Iar cum poate generalul Averescu să conducă t rupele, o ş t iu to ţ i”, mai adăuga acesta neutru.

Această învest i tură surprinză toare pentru to ţ i , inclusiv pentru intimii Regelui Ferdinand, provenea de la Ionel Bră t ianu, care a rămas fidel în ţelegeri i cu Averescu. El i-a aminti t Regelui că Prin ţul Carol , care a fost înlă turat ca succesor de la tron, poate reveni cu ajutorul acestor partide.

Cu toate că Regele Ferdinand nu-l avea la inimă pe Averescu, el a acceptat această solu ţ ie, deoarece ş i revolu ţ ionarismul ţărăniş t i lor ş i regionalismul na ţ ionaliş t i lor î i inspirau îngri jorare.

Octavian Goga l-a asigurat pe Bră t ianu de f idelitatea lui Averescu. Tot el a determinat plecarea grupăr i i Vasile Goldiş-Ioan Lupaş din Partidul Na ţ ional, cea ce a consti tui t un argument în plus pentru Rege, căci partidul lui Averescu avea deja în componen ţa sa reprezentan ţ i ai popula ţ iei româneş t i de peste mun ţ i .

Revenirea la putere a Partidului Poporului a contat ş i la nerealizarea fuziunii dintre Part idul Na ţ ional ş i Part idul Ţărănesc, decisă în 1924 ş i amânată din cauza neîn ţelegerilor.

251

La 30 martie 1926 guvernul Averescu a depus jurământul. Noul guvern a dizolvat cele două camere ş i a organizat noi alegeri , care s-au desfăşurat pentru Adunarea Deputa ţ i lor pe data de 25 mai, iar la 28-30 mai ş i 10 iunie pentru Senat .

Scrutinul a fost câş t igat de Part idul Poporului ş i al ia ţ i i lui care au ob ţ inut 292 de locuri în Adunarea Deputa ţ i lor ş i 105 în Senat . Al doilea s-a plasat Blocul Na ţ ional-Ţărănesc, cu 69 de deputa ţ i ş i 8 senatori .

După alegeri Averescu, conş t ient de pozi ţ ia slabă a partidului său în coali ţ ie , a încercat să atragă al te partide mai mici . N-a izbuti t .

Acest , al t rei lea, guvern Averescu, în activitatea sa a fost nevoit să ţ ină seama de în ţelegeri le anterioare cu Part idul Na ţ ional Liberal a lui Ion Bră t ianu, din care cauză l ibertatea de ac ţ iune în executarea puteri i i -a fost oarecum limitată .

Totuş i prin unele măsuri economice Averescu a încercat să scape de sub tutela prea apăsă toare a l iberal ilor . „Măsuri le” pe tărâm economic, care loveau în interesele l iberale, boala Regelui , „chestiunea” Prin ţului Carol , încheierea tratatului cu Ital ia, care, după opinia l iberali lor , au fost afectate interesele ţări i , i -au determinat pe l iberal i să se întâlnească cu Averescu. Lucru produs la 25 octombrie 1926.

Ca urmare a acestei întâlniri , guvernul a întări t măsuri le de pază a frontierelor ş i a prin ţului Carol în Fran ţa. Totodată l iberal i i au declarat la 20 noiembrie, că dacă c ineva va îndrăzni să tulbure l iniş tea în ţară , va primi riposta cuvenită .

Presat pe de o parte de membrii part idului său ş i s im ţ indu-se stăpân pe si tua ţ ie, Averescu a încercat să iasă de sub tutela lui Ion Bră t ianu, întâlnindu-se cu acesta la începutul lunii apri l ie 1927. Bră t ianu i-a atras aten ţ ia lui Averescu că s-a abă tut de la în ţelegerea convenită .

Averescu i-a răspuns uşor agasat: „Nu am nevoie de spri j inul dumitale presant, căci dacă t rebuie să s tau la guvern doar prin spri j inul dumitale prefer să părăsesc guvernul. Iată , poftim ş i ia guvernul!”

252

La 9 mai 1927, Regele Ferdinand i-a numit , după modelul prusac, pe generali i Alexandru Averescu ş i Constantin Prezan protectori ai câte unui regiment, onoare care era de obicei rezervată suveranilor stră ini . Averescu a primit Regimentul I roş iori , iar Prezan Regimentul 25 infanterie Vaslui .

Prin în ţelegerea dintre Constantin Argetoianu ş i Ion Bră t ianu soarta guvernului Averescu era hotărâtă . Regele Ferdinand era pe patul de moarte ş i Bră t ianu voia să f ie el prim-ministru la moartea lui . Sub pretextul de a forma un guvern de concil iere na ţ ională , Regele ş i tandemul Bră t ianu-Barbu Ş t irbey, acest Rasputin al României , l -au impus pe Averescu să demisioneze.

La 4 iunie 1927, după amiază , la şedin ţa guvernului Averescu întârzie pu ţ in, fapt care i-a pus în gardă pe to ţ i care ş t iau punctuali tatea generalului.

Iată cum descrie Mihai Manoilescu această ul t imă şedin ţă : „Generalul a trecut l iniş t i t în cabinetul său ş i a revenit după zece minute, spunându-ne – ca ş i cum ne-ar fi aminti t că plouă – că a semnat decretul pentru numirea noului prim-ministru. Apoi ne-a cerut tuturor să ghicim cine este acesta. Am răspuns cu to ţ i i la rând, aşa cum eram aşeza ţ i în jurul mesei . Cei mai mul ţ i , între care ş i eu, l-am numit pe Titulescu, al ţ i i pe Ionel Bră t ianu. Nimeni n-a ghici t adevărul . Atunci generalul Averescu, plin de satisfac ţ ie ironică , dar totuş i inoportună fa ţă de un asemenea moment tragic, a lansat bomba „Ş t i rbey”. A fost o exclama ţ ie de indignare, ieş i tă ca dintr-o singură gură . Aşadar, s-a putut ş i ruş inea aceasta!”

Numirea lui Ş t i rbey, amantul Reginei Maria, în fruntea guvernului , era considerată de toată lumea drept o sfidare, aruncată de cei de la putere în obrazul tuturor, în obrazul na ţ iunii .

Cercetăr i le is toricilor demonstrează că generalul Averescu putea prelua conducerea ţăr i i după moartea Regelui, însă n-a făcut-o, cum n-a făcut-o ş i în celelalte cazuri similare, când putea f i la un pas de a o face. Mereu a rămas fidel Constitu ţ iei ş i Cur ţ i i Regale.

253

La 20 iulie 1927 a decedat Regele României Ferdinand.

O problemă importantă pentru societatea românească era acum succesiunea la tron. După „boroboa ţele” comise de Prin ţul moş tenitor Carol, Averescu a fost de acord cu opinia privind înlă turarea acestui Prin ţ moş tenitor, ş i a sus ţ inut decizia Consiliului de Coroană , exprimându-ş i regretul că încă atunci , în 1918, nu s-a luat această măsură .

Unora dintre l iderii Part idului Poporului nu le-a plăcut cele spuse de Averescu, ş i l -au rugat să nu-ş i exprime opinia în probleme care ţ in de onoarea partidului , fără să se consulte în prealabil „ş i cu al ţ i i” din Conducere.

Carol , informat de acest spiri t din Part idul Poporului , la 27 septembrie 1927 l-a invitat pe generalul Averescu la Paris pentru o discu ţ ie . Prudent, Averescu a refuzat sub motivul că nu voia să se întâlnească cu preşedintele Fran ţei, care voia să-i ofere Cordonul „Legiunii de Onoare”.

Întâmplarea făcu că Octavian Goga se afla atunci în vizită în sudul Fran ţei , ş i Averescu, operativ, î i încredin ţă lui misiunea să se întâlnească cu Carol . Ulterior s-a considerat că acest gest a jucat un rol negativ pentru Averescu ş i part idul său. Goga, sub influen ţa lui Carol , a părăsi t în 1932 Part idul Poporului, ponegrindu-l pe Averescu.

La 24 octombrie 1927, când se întorcea din Paris Mihai Manoilescu a fost arestat . S-au descoperi t asupra sa scrisori adresate de Carol lui N. Iorga, Ion Bră t ianu, Alexandru Averescu, Iuliu Maniu. Manoilescu a fost închis la Ji lava, învinuit de încercare (tentat ivă) de schimbare a ordinii dinastice.

În aceste scrisori , care nu au fost date publici tăţ i i , Carol cerea ca problema reveniri i sale la tron după moartea lui Ferdinand, să f ie făcută publică ş i că poporul să-i decidă soarta. . .

…La începutul lui noiembrie 1927 o delega ţ ie a Part idului Poporului , compusă din Averescu, N. Iorga, Goga ş i de o serie de deputaţ i l -au vizi tat pe Manoilescu

254

la închisoarea Ji lava. Vizita sa întreprinsă la Ji lava, Averescu ş i -a just if icat-o ca o vizi tă privată , de prietenie, nelegată de polit ică . Averescu i-a prezentat se pare ş i evolu ţ ia crizei dinastice din t impul guvernări i sale, care în esen ţă prevedea în f inal o împăcare dintre tată ş i f iu…

În 1926, Regele Ferdinand s-a întâlnit incognito la Paris cu Prin ţul Carol, rugându-l să se întoarcă în ţară . Demersul lui Averescu s-a bazat pe elemente str ict juridice.

Manoilescu va scrie ulterior: „Pentru conş t i in ţa judecă torilor mil itari , demonstraţ ia pur logist ică făcută de cel mai mare general al războiului nostru însemna o dezlegare morală capabilă să t ranşeze frământarea anterioară .” Cu trei voturi contra a două judecă torii mil i tari l -au achitat pe Mihai Manoilescu.

Averescu a făcut eforturi însemnate pentru a consolida opozi ţ ia . Eforturi consumate însă în van.. .

* * *

La începutul lunii iunie 1928 s-au încheiat lucrăr i le primei etape de restabil ire a satului Mărăş t i . Ziarul „Adevărul” aprecia (ş i pe bună dreptate) faptul ca un mare succes: „Pu ţ ine locali tăţ i din România au cunoscut în t impul războiului un atât de mare contrast între durere ş i glorie ca Mărăş t i . Aşezat pe creasta unui deal ce domina regiunea, împrejurăr i le l-au transformat în formidabila întăr i tură ce adăpostea în pântece puhoaie de duşmani. Ş i le-a fost dat ostaş i lor de sub comanda generalului Mărgineanu, bravul comandant al Diviziei a 3-a, să cucerească această lucrare ce părea inexpugnabilă ( . . . ) ş i iată acum, după zece ani , generalul Mărgineanu ş i camarazii lui ne-au chemat să ne arate făgăduin ţa îndeplinită : noul sat Mărăş t i , înă l ţat din ruinele încă fumegânde din para războiului”.

După reconstruirea satului Mărăş t i Societatea s-a apucat să realizeze a doua etapă : înă l ţarea scriptei-monument, adică a Mausoleului, piatra fundamentală f i ind pusă la 10 iunie 1928, în t impul fest ivi tăţ i i . A fost semnat ş i un act comemorativ, care a fost aşezat la

255

temelia construc ţ iei , în care se men ţ iona: „Azi, 10 iunie 1928, aşezatu-s-a piatra de temelie a scriptelor clădite de că t re Societatea „Mărăş t i” pe chiar câmpul de bă tă l ie ş i pe locul unde în zilele de 22-27 iul ie 1917 s-au dat , sub comanda generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a, crâncenele, glorioasele ş i victorioasele lupte împotriva armatelor germane”.

În prezen ţa Reginei Maria, a Regelui Carol , Prin ţului Nicolae, primului ministru Nicolae Iorga, a Mareşalului Averescu, a generali lor ş i comandan ţ i lor de mari unităţ i , în anul 1931 a fost inaugurat Mausoleul Gloriei Armatei a II-a.

Ulterior aici va fi înmormântat ş i Mareşalul Alexandru Averescu, generalul Arthur Vă i toianu ş i mul ţ i al ţ i generali , eroi ai acelei mari bă tă l i i .

Un eveniment important a făcut ca lupta anticarl istă

să se domolească . La 24 noiembrie 1927 a murit pe neaş teptate Ion I.C. Bră t ianu, care a dominat via ţa polit ică românească aproape 25 de ani , un adversar aprig al lui Carol .

Luând în considera ţ ie acest fapt , Averescu a întreprins operativ câteva mişcăr i de apropiere de Carol, considerând această apropiere ca singura modali tate de a reveni la putere.

Între t imp, si tua ţ ia social-poli t ică din ţară se înrăutăţea din ce în ce mai mult . Îngri jorat de acest fapt , generalul Alexandru Averescu a adresat , la 6 apri l ie 1930, o intelectuali tăţ i i ţări i , îndemnând-o să participe cât mai activ la via ţa polit ică .

Averescu scria în chemarea sa: „Din multe păr ţ i se simte o pornire de duşmănie care merge până la credin ţa că suprimarea lor ar f i o reală binefacere pentru propăş i rea neamului. E o greşeală în această judecată pripită”.

El cri t ica faptul că s-a ajuns ca ţara să f ie condusă de doi factori minori: Regele minor ş i Regen ţa. „S-a scăpat din vedere că fără r iscuri de ordin personal , nu se poate închipui o promovare a intereselor obş teş t i”, scria Averescu.

256

Regen ţa nu era capabilă să s tăpânească s i tua ţ ia din ţară , agravată ş i de adâncirea crizei economice. În acele condi ţ i i revenirea la tron a lui Carol al II-a reprezenta pentru Averescu, ca ş i pentru mul ţ i români, solu ţ ia salvatoare.

La 25 apri l ie 1930 în locali tatea elve ţ iană Bell izona generalul Averescu, înso ţ i t de viceconsulul român în I tal ia, Nasini, ş i de f i ica acestuia, s-a întâlnit cu Prin ţul Carol, de fapt la invita ţ ia acestuia.

Averescu a promis că- l va întoarce pe Carol în ţară , dar a pus trei condi ţ i i : împăcare, f ie ş i de formă cu principesa Elena, despăr ţ i rea de Elena Lupescu, o reabil i tare în fa ţa opiniei publice.

Prin ţul n-a dat nici un răspuns clar , cerând t imp de gândire. Nemul ţumit de şovă iala Prin ţului, Averescu a întrerupt brusc întâlnirea. Dar a intervenit familia Soutzo, care î l înso ţea pe Prin ţ . L-au rugat pe Averescu să aibă „îngăduin ţă” ş i să accepte o nouă întâlnire. Carol a acceptat toate condi ţ i i le puse de Averescu ş i planul de ac ţ iune pentru a reveni în ţară .

În noiembrie 1930 Carol urma să debarce la Giurgiu, iar Averescu, în acest răst imp pregă tea la Bucureş t i o mare întrunire publică pentru ziua „Z”. Cei aduna ţ i urmau să- l aclame pe Carol . În drumul său din Giurgiu spre Bucureş t i Prin ţul urma să f ie primit de Regimentul 6 „Mihai Viteazul”, comandat de un carl ist înfocat , colonelul Paul Teodorescu. Pentru luna septembrie a fost preconizată o nouă întâlnire, pentru stabil irea zi lei „Z”.

În „chestiunea închisă” Alexandru Averescu a încercat să nu piardă ini ţ iat iva în ce priveş te apropierea de Prin ţ . Însă evenimentele s-au desfăşurat în aşa fel , încât generalul nu a mai fost în stare să influen ţeze decisiv. În cercul celor apropia ţ i declară că atâta t imp cât va mai f i la putere Carol II , el nu va mai f i şeful vreunui guvern. Aşa ş i s-a întâmplat.

* * * În cadrul manevrelor regale de palat, desfăşurate

pentru prima oară în Transilvania, Regele Carol al II-a hotăr î să acorde demnitatea de Mareşal al României

257

celor doi generali care corespundeau perfect cerin ţelor: lui Alexandru Averescu ş i lui Constantin Prezan. Însă nu s-a uitat nici pe el . . .

După cuvântarea Regelui , care a mul ţumit tuturor participan ţ i lor la manevre, a mul ţumit armatei care a luptat eroic în războiul din 1916-1918, ministrul de război, generalul Nicolae Condeescu a înmânat Regelui bastonul de Mareşal.

Apoi Regele, în rang de Mareşal , a prezentat Cartea de Mareşali pentru Alexandru Averescu, făcându-le cunoş t in ţă celor prezen ţ i cu biografia lui mil i tară , începând de la voluntar în Războiul de Independen ţă până la Marea Victorie de la Mărăş t i-Mărăşeş t i -Oituz. Carol a subliniat , privind spre Averescu: „Pentru marile însuş i r i ostăşeş t i ş i faptele măre ţe cu care ai împodobit izbânda noastră na ţ ională , te înal ţ la rangul de Mareşal , drept care î ţ i înmânez, spre cinstea oş t i r i i ş i răsplată personală , însemnele acestei înalte demnităţ i”.

Averescu ş i -a exprimat recunoş t in ţa pentru înalta demnitate, accentuând însă că această demnitate era să f ie mai pre ţ ioasă a tunci , după marea bă tă l ie de la Mărăşeş t i-Mărăş t i-Oituz. Generalul Constantin Prezan a fost r idicat ş i el la aceeaş i demnitate ş i cu aceleaş i ceremonii .

Cei doi proaspe ţ i Mareşali au defi lat apoi în fruntea Regimentelor lor , ai căror capi de onoare erau, onoare conferi tă încă de Regele Ferdinand în 1927. Alexandru Averescu ş i Constantin Prezan, personali tăţ i cu temperament diferit , cu o cultură ş i talent mil itar diferi te, toată cariera mili tară nutrind unul fa ţă de al tul o antipatie deschisă , din momentul când la manevrele regale, conduse de generalul Averescu, generalul Prezan a fost înlocuit de că t re Averescu „din cauza incompeten ţei” în conducerea cavaleriei , au meritat pe deplin totuş i această demnitate mili tară supremă .

Carol al II-a, l ipsi t natural de cali tăţ i ostăşeş t i , chiar dezertor în Primul Război Mondial , care trebuia împuşcat , nu avea nici un argument în trecutul său, care să- i permită acordarea cali tăţ i i de Mareşal. Autoproclamarea sa ca Mareşal urma să f ie mascată cu

258

avansarea la această demnitate a celor doi generali celebri Averescu ş i Prezan.

Rangul mili tar suprem de Mareşal al României a contribuit enorm ş i imediat la creş terea prestigiului în societatea românească a lui Averescu, recunoscut mai mult ca un mili tar cu merite incontestabile, decât un fost şef de guvern, ori de part id, care încet-încet dispărea de pe arena polit ică .

… Ajuns pe tron, Carol al II-a a înlă turat part idele tradi ţ ionale de la putere ş i a mizat pe Part idul Na ţ ional-Ţărănesc. Averescu s-a sim ţ i t j ignit de faptul că a fost neglijat .

Decretul? De fapt , sfă tui t insistent ş i de anturaj, Regele voia cu orice pre ţ să prea puterea absolută în stat . El a for ţat ş i a provocat la începutul lunii apri l ie 1931 o gravă criză polit ică , încercând să creeze un cabinet peste part ide, în frunte cu Nicolae Titulescu. La întâlnirea cu Titulescu, Averescu a respins formula guvernamentală propusă de Rege. Dar, abil , l -a trimis pe Octavian Goga să participe l-a negocieri ş i , totodată , să apere, prin Mihail Manoilescu, interesele Part idului Poporului . Misiunea lui Goga a eşuat.

La 18 april ie 1931 Nicolae Iorga a format guvernul. Nemul ţumit de acest pas al Regelui , ş i la sugestia apropia ţ i lor să i , Averescu avu inten ţ ia să înapoieze Bastonul de Mareşal . După care vorbi deschis despre înlocuirea Regelui cu voievodul Mihai, dublat de regen ţă . Prin ziarul part idului a început o companie contra Regelui .

Sub pseudonimul „XXX” a publicat un art icol devastator care se numea „Madame de Bary”, o curtezană , care ar f i fost amanta multor demnitari ş i oameni de afaceri din Fran ţa pe t impul Regelui Ludovic al XV-lea, ş i care în final a înlocuit-o ruş inos pe Regină la Curte.

Era evidentă compara ţ ia acestei curtezane cu Elena Lupescu. Au existat atunci numeroase interpelăr i din partea guvernului în Adunarea Deputa ţ i lor precum că ar t icolul este de fapt un atac acid asupra Regelui . În f inal n-a fost luată nici o hotărâre.

259

…În acest răst imp s-au tensionat la culme rela ţ i i le dintre Carol ş i mama sa, care n-a permis implicarea Reginei Maria în poli t ică ş i i-a stabil i t reşedin ţa la Balcic.

Ambi ţ ioasă , Regina nu a dori t să se împace cu si tua ţ ia în care a fost adusă de f iul ei . Începu să caute adep ţ i . Primul în l ista ei a fost Mareşalul Alexandru Averescu, fostul ei prieten din t inere ţe, cu care petrecuse nop ţ i de neuitat . Totodată , invita ţ ie a primit ş i f iul ei , Prin ţul Nicolae.

Scopul Reginei era înlă turarea lui Carol de la tron ş i ea se declara regenta Prin ţului Nicolae. Averescu nu a acceptat răsturnarea for ţată a lui Carol . Numai în l imitele legale, prevăzute de Constitu ţ ie.

Prin ţul Nicolae a rămas fidel fratelui său ş i Carol a aflat despre „Complotul de la Balcic”, cum a fost numită de istorici această ul t imă tentat ivă a Reginei Maria să se reîntoarcă la putere.

Deş i Averescu nu a acceptat planul Reginei , Carol nu l-a mai primit la Curte până în primăvara anului 1933. În acest răstimp Carol a aplicat o lovitură aproape mortală Partidul Poporului, convingându-l pe Octavian Goga să-l părăsească pe Averescu.

La 4 mart ie 1932 Octavian Goga ş i grupul său au părăsit Part idul Poporului . Această dezertate în grup era a treia din istoria scurtă a acestui part id, cândva extraordinar de popular, datorită populari tăţ i i nemărginite a l iderului său, generalul Alexandru Averescu…

* * *

Au „dezertat” din part id oameni de valoare ca Ioan Lupaş , Silviu Dragomir, Octavian Tăzlăoanu, pe care în 1921 Averescu l-a salvat de la ocnă , pentru afaceri murdare în Ministerul Industr iei ş i Comer ţului . Fapt care a redus vădit populari tatea Part idului Poporului ş i a lui Averescu, care l-a apărat . Poft im ş i mul ţămita. . .

260

* * * Între t imp rela ţ i i le lui Carol cu Iuliu Maniu, pe care

î l plasă în fruntea guvernului, deveniseră destul de tensionate. Carol hotăr î să- l scoată pe Maniu din jocul polit ic cu ajutorul lui Averescu ş i Grigore Fil ipescu, at i tudinea lor anticarl istă f i ind bine cunoscută de to ţ i . Averescu confirmă că n-a fost niciodată contra Coroanei în întregime. Doar a unor membri din familia Regală . Manevra lui Carol nu a dat însă rezultatele dori te.

Popularitatea Gărzi i de Fier , condusă , la acel t imp, de Corneliu Zelea Codreanu era în creş tere. Averescu, preocupat de problema revigorări i partidului , evident slăbit din cauza dezertăr i lor , văzu în Garda de Fier o posibili tate de a-ş i salva ad-hoc partidul.

* * *

Pentru a se consolida în societate Garda de Fier, avea nevoie, f ireş te, de populari tatea Mareşalului Averescu. În vara anului 1933 Corneliu Codreanu a ini ţ iat o întâlnire cu Averescu. Însă Averescu, prudent cum era, a evitat întâlnirea directă cu el . Convorbiri le au fost purtate de al ţ i l ideri ai Part idului Poporului.

* * *

După asasinarea de că t re legionari a primului ministru l iberal I .G. Duca la sfârş i tul anului 1933, Averescu a întrerupt numeroasele convorbiri cu Garda de Fier , nefiind de acord cu metodele brutale ale mişcăr i i , care puteau conduce la nimicirea sistemului democratic din ţară .

Averescu scria semnificativ în ziarul part idului: „Nu credeam să f ie cineva care să aprobe acest act de demen ţă să lbatică atât de în dezacord cu caracterist ica f ir i i românilor. Dar nu-i mai pu ţ in adevărat că atentatorul nu este un fanatic ci mai degrabă victima unei mental i tăţ i nenorocite care stăpâneş te lumea noastră poli t ică . To ţ i se consideră că au căderea de a-ş i spune cuvântul în poli t ică ş i de a-ş i spune în ul timă instan ţă cu autori tatea competin ţei de necontestat”.

261

Consultând juriş t i „de for ţă” ai ţăr i i , Constitu ţ ia, Averescu căuta că i legale de interzicere a Gărzi i de Fier. Însă n-a găsi t motivul. În procesul acestor investigări descoperi însă ceva nou, despre care doar bănuia, dar nu putea crede: Carol purta tratat ive cu Garda de Fier , pentru instalarea dictaturi i personale.

Rezultatul acestor cercetăr i în teren l-au amărât profund. Concluzia: un organism polit ic ca Garda de Fier avea dreptul , conform legilor existente, să activeze legal. Ca urmare, avert iză că l ichidarea ad-hoc a unor astfel de mişcăr i cu for ţa, poate conduce la rezultate categoric opuse. Din propria experien ţă , parcursă în 1907, el avert iza societatea că asemenea măsuri pot deschide o cascadă de violen ţe în via ţa ţăr i i , apreciind că „Tactică mai greş i tă decât aceea de a combate un curent subversiv sau crezut primejdios prin măsuri care să nu f ie de o perfectă legali tate nu mai există”. Numai prin Lege prin aplicarea „str ictă ş i neîntârziată” a Legii vedea Averescu anihilarea eficientă a acestei mişcăr i „a acestui t ip de activitate socială”…

La alegeri le din decembrie 1933 Partidul Poporului a ob ţ inut doar 1.58% din voturi . Part idul ş i Averescu, ca factori poli t ici nu mai valorau nimic. El înţelese că visul său de a mai reveni o dată la putere va rămâne doar vis.

La 30 decembrie 1933, printr-un decret al Consiliului de Miniş t r i a fost introdus regimul stăr i i de asediu, care se prelungea din şase în şase luni , fapt care a stârnit mari discu ţ i i (de fapt „nemul ţumiri”) în societate.

…Dar, ca ş i în 1911, soarta părea ş i acum de partea lui Averescu. În februarie 1934, aflându-se la vila sa din Turnu Severin a fost chemat de Rege, care i-a propus fotoliul de prim-ministru. Averescu a pus câteva condi ţ i i acceptate de Rege fără discu ţ ie, fapt care l-a pus în gardă . Însă marea dorin ţă de a mai reveni încă o dată la putere i-a redus la minimum pruden ţa.

Sosit în Capitală , a fost imediat primit de Rege, care însă , lucru surprinză tor , acum se ară tă mai pu ţ in dispus de a-i încredin ţa formarea unui nou guvern.

262

Averescu în ţelese în sfârş i t , că devenind robul visurilor sale n-a analizat amănun ţ i t s i tua ţ ia. Carol î l folosi în două scopuri: să facă presiune asupra actualului guvern prin invitarea sa la Curte ş i să zădărnicească un eventual complot ofi ţeresc contra lui Carol .

Indignat la culme, Mareşalul revine la Turnu Severin. Însă Carol ş i anturajul său îl t ratau deja ca pe o persoană vinovată pentru o eventuală inst i tuire a unui regim personal. Ar f i fost , în imagina ţ ia cuiva, singurul capabil dintre to ţ i mili tarii să asigure controlul Armatei , în rânduri le căreia avea ş i în continuare o influen ţă masivă .

…În martie-apri l ie 1934 Regele, l-a tr imis de nenumărate ori la Averescu pe Constantin Argetoianu, care ş i -a cerut scuze pentru ce făcuse, evitând să rostească deschis cuvântul trădare. Când îş i făcu prima oară apari ţ ia , Averescu î l întreabă direct:

- Câ ţ i galbeni vei câş t iga din această că lă torie? Directi tatea generalului î l luă prin surprindere. Nu

ş t iu, pur ş i s implu, ce să răspundă . Se obişnuise cu un om cald. Pauza a durat destul de

mult . În sfârş i t Argetoianu bâigui: - Am venit cu o propunere din partea Regelui. Ş i

îndrăznesc să vă asigur de tot respectul meu. - Ce doreş t i , să-mi spui, generale? - Scuzele mele, domnule Mareşal. . . - Lăsă prost i i le . Ş t i i că n-o să te iert niciodată . Însă

te ascult . - Măr ia Sa Regele Carol al II- lea vă propune

colaborare. - De când Carol a devenit pentru t ine „Măr ia Sa”?

întreabă cu vădit dispre ţ Averescu. - Cu to ţ i i suntem supuş i i , copiii familiei Regale!

exclamă cu un fel de patos de moment Argetoianu. - Nu ţ in minte să am vreun motiv să mă consider

copilul lui Carol! - Supuş i i oricărui suveran sunt copiii lui! - Nu mai spune! De unde ai mai auzit aşa prosti i!

Doar eş t i destul de deş tept! Derutat complet acesta doar bâigui:

263

- Aşa se vorbeş te la Curte. - Bine. Vreau să aud ce vrea „Măr ia Sa”, spuse cu

acelaş i dispre ţ Mareşalul . - Vă aduc la cunoş t in ţă că sunte ţ i preferatul Regelui

în perspectiva inst i tuir i i unui regim de autori tate. - Spune ţ i- i lui Carol că o să mă gândesc. Averescu

se r idică ş i , fără nici un cuvânt părăsi locul întâlniri i . Argetoianu plecă . Peste câtva t imp a fost descoperi t

complotul mili tar condus de locotenent-colonelul Victor Precup, care a contribuit mult la înscăunarea lui Carol, dar care a fost marginalizat de camarila lui Carol…

Arestarea lui Precup a produs nemul ţumiri în armată , agravate de măsuri le întreprinse de generalul Uică , ministrul de război, în privin ţa înaintăr i lor în corpul ofi ţeresc.

16 ofi ţeri au redactat o scrisoare adresată Regelui în care îş i exprimau nemul ţumirea că avansăr i le în armată se fac pe nemotivate, datori tă rela ţ i i lor cu camarila regală . Scrisoarea a fost transmisă Mareşalului Averescu, care, la rândul său, a transmis-o imediat Regelui.

Si tua ţ ia era prielnică pentru instaurarea unui regim monarhic personal . Trebuia format un guvern nou, în t impul căruia urma să f ie modificată Consti tu ţ ia , care oferea Regelui împuternicir i excep ţ ionale. Rolul lui Averescu urma să f ie hotărâtor, deoarece el trebuia să prezideze guvernul ş i să asigure sprij inul Armatei .

Argetoianu s-a întâlnit cu Averescu, dar Mareşalul nu împăr tăş i planul Regelui, preferând mai întâi alegeri , apoi schimbarea Consti tu ţ iei .

În perioada în care purta tratat ive cu Argetoianu, Averescu reluă , prudent, vechiul acord cu Gheorghe I. Bră t ianu, formând în f inal Frontul Constitu ţ ional. Publicarea acestui acord a prezentat un dublu şantaj: a lui Bră t ianu contra l iberali lor ş i a lui Averescu contra Regelui . Dar rezultatul f inal al acestui demers a fost întăr irea guvernului.

…Regele Carol ş i -a continuat negocieri le cu Mareşalul pentru a găsi o formulă convenabilă de guvernare. La 23 mai 1934 Regele l-a invitat pe

264

Averescu la o convorbire, sub pretextul nemul ţumiri lor din Armată , după avansări le din 10 mai 1934.

Gheorghe G. Mironescu va relata discu ţ ia pe care a avut-o ulterior cu un general din armată act ivă , pe care, la întrevedere Regele l-a întrebat ce crede despre Mareşalul Averescu. Generalul a răspuns franc: „Mareşalul Averescu este mai popular în Armată decât Majestatea Voastră”.

Averescu n-a fost de acord cu modificarea Constitu ţ iei prin decret regal afirmând: „Înainte de a da o Consti tu ţ ie nouă , ar t rebui dărâmată cea existentă , ceea ce ar însemna o lovitură de stat”. În schimb el a acceptat să conducă un guvern „peste part ide”. Totul a rămas să se hotărască peste câteva zile.

…La 26 mai în spitalul-cl inică dr . Gerota din Bucureş t i so ţ ia, i -a murit glorioasa Primadonă a Operei din Milano, Cloti lda Caligaris . Părăsise Teatrul de Operă din Milano, cel mai renumit Teatru din lume, I tal ia ş i a venit în România, o ţară pu ţ in cunoscută în Europa, devenind so ţ ia unui sublocotenent dint-o armată oarecare din Europa de Sud-Est . A murit , cum relatează contemporanii , fără suferin ţe.

* * *

Cloti lda Caligaris i-a fost lui Averescu o so ţ ie f idelă , pe care el a iubit-o cu adevărat ş i sincer.

…În mod obişnuit , în popor se spune că în spatele unei personalităţ i deosebite stă o femeie puternică . Cloti lda Mareşal Averescu a fost o astfel de femeie .

Ş i -a urmat so ţul peste tot , pe unde l-a aruncat soarta ostăşească pl ină de nesiguran ţă ş i primejdii . Ş i -a urmat so ţul ş i în Moldova, dedicându-se cu un devotament fără margini răni ţ i lor ş i orfanilor. În primăvara anului 1917, a creat orfel inatul care i-a purtat numele ş i unde au fost găzdui ţ i inclusiv două sute de copii . Tot în oraşul de pe Siret a pus bazele unei şcoli de menaj cu restaurant ş i a Teatrului „Mărăş t i”. La Piatra Neam ţ a înfiin ţat o colonie pentru orfanii de război, unde au primit hrană , adăpost ş i instruire peste o sută de copii care îş i pierduseră părin ţ i i .

265

După război ş i -a continuat consecventă nobila operă de cari tate, înfi in ţând între altele, Cercul de gospodine ş i atel ierul „Roiul”, destinat dezvoltări i industriei casnice. Cu câtva t imp înainte de moarte, Cloti lda Mareşal Averescu se ocupa de înfi in ţarea unei case de odihnă de lângă Câmpina.

To ţ i cei care au cunoscut-o i-au apreciat categoric generozitatea ş i bună tatea.

Corpul neînsufle ţ i t al Clotildei Mareşal Averescu a fost depus la Căminul „Spiru Haret”, inst i tu ţ ie fondată de ea. Duminică , 28 mai 1934, a avut loc, la Bucureş t i , un serviciu rel igios ş i mai apoi o ceremonie funerară . Alexandru Averescu a fost înso ţ i t de f i ica sa adoptivă Si lvia ş i de că t re Petre Papacostea, secretarul său particular. Guvernul a fost reprezentat de primul ministru Gheorghe Tă tărescu, dr . C. Angelescu ş i de Richard Franasovici .

În seara aceleiaş i zi le , t rupul neînsufle ţ i t al credincioasei so ţ i i a Mareşalului a fost transportat la Turnu Severin, la vi la lor celebră . Luni, 29 mai 1934, în cadrul unei ceremonii s imple ş i scurte (nu s-a rost i t nici o cuvântare), a avut loc înhumarea.

* * *

…Regele î l rugă telefonic pe Averescu să vină la Palat . În încheiere adăugă scurt : „Să nu zăboveş t i ! Am nevoie de dumneata”, de fapt conta partea a doua a frazei . Ş t ia că Averescu nu „zăboveş te” niciodată . Apoi î l t r imise pe Argetoianu să-l înso ţească . Pe drum spre capitală foş t i i prieteni ( totuş i ) ş i colaboratori au discutat problemele vi i torului guvern.

Însă la Bucureş t i î i aş tepta o surpriză . Criza se rezolvase ş i Regele ş i-a schimbat planurile, renun ţând la înlocuirea guvernului ş i la inst i tuirea dictaturii sale. Rezisten ţa opusă de Averescu în problema modificări i Constitu ţ iei prin decret , l-a decis pe Rege să colaboreze mai departe cu guvernul Tă tărescu, mult mai uşor de diri jat decât Averescu.

Mareşalul Averescu a fost profund indignat de purtarea Regelui , cu toate că bănuia că acesta dorea cu

266

ajutorul lui să- i pună de fapt la punct pe l iberali . Pentru moment, o manevră reuş i tă .

La 17 iunie 1934 studen ţ imea creş t ină bucureş teană l -a invitat pe Mareşal pentru a-i exprima marea ei recunoş t in ţă „pentru tot ce a făcut ş i făcea pentru Ţară ş i Popor”.

Pentru a împiedica planuri le urzite de Rege ş i Argetoianu de instalare a unui regim personal , la 28 iunie 1934 Averescu s-a întâlnit cu Iuliu Maniu ş i Grigore Fil ipescu. Au discutat despre necesitatea coordonăr i i eforturi lor pentru a împiedica modificarea Constitu ţ iei , îndepăr tarea Elenei Lupescu, scoaterea din func ţ ie a prefectului de poli ţ ie Bucureş t i .

Iuliu Maniu trebuia să ac ţ ioneze în Transilvania, iar Part idul Poporului ş i Partidul Na ţ ional Liberal (georgist) , condus de Gheorghe I . Bră t ianu – în Vechiul Regat ş i Basarabia. Dar na ţ ional- ţărăniş t i i au rămas pasivi, n-au trecut la ac ţ iune. Explicaţ ia? Nu erau siguri că ac ţ iunea lor nu va fi declarată i legală .

La 5 ianuarie 1935, partidul lui Averescu ş i cel al lui Gheorghe Bră t ianu au creat Frontul Constitu ţ ional formând structuri ale Frontului la nivel judeţean ş i central . La întrunirea de la Iaş i din 7 noiembrie 1935 a fost cri t icat guvernul Tă tărescu: pentru încă lcarea Constitu ţ iei , restrângerea drepturi lor cetăţenilor prin diferi te metode. Mai apoi la Front au aderat încă două forma ţ iuni mici .

Averescu a sus ţ inut mişcarea lui Mihail Stelescu, care avea divergen ţe cu l ideri i Gărzi i de Fier , f i ind în cele din urmă exclus din Gardă . Cu banii da ţ i de Averescu, Stelescu a înfi in ţat o publica ţ ie „Cruciada Romanismului”, care începuse demascarea activităţ i i Gărzi i ş i a l iderului ei Corneliu Zelea Codreanu.

Reac ţ ia acestora veni repede. La 16 iulie 1936 Stelescu a fost împuşcat . În ziarul „Îndreptarea” a fost publicat un art icol al lui Averescu în care acesta condamna dur legionarismul. Unul dintre l iderii mişcăr i i legionare Ioan Mo ţa i-a adresat lui Averescu o scrisoare deschisă , amenin ţându-l cu moartea. „. . .Pentru mine este mai scump vii torul ţăr i i , decât orice galon ş i decât orice

267

persoană r idicată la indiferent ce si tua ţ ie socială , ş i de aceea am ţ inut să af la ţ i câtă indignare clocoteş te în inima legionară împotriva unei asemenea josnicii a unui mareşal care face cauză comună cu un trădă tor”.

Alexandru Averescu niciodată n-a fost adeptul unor idei total i tare, luptând pentru apărarea Consti tu ţ iei , a regimului parlamentar, drepturi lor cetăţeneş t i . Cu toate aceste a fost învinuit de spri j inul ş i încurajarea mişcări i de dreapta.

În iulie 1936 la Chiş inău, Averescu a ţ inut un discurs poli t ic înt i tulat „Dictatura ş i Comunismul”, unde a vorbit contra instalăr i i unor regimuri atât de stânga cât ş i de dreapta. Era convins că orice progres se poate realiza doar „pe calea evolu ţ iei , pe care nu se poate păş i decât că lăuzi ţ i de judecata serioasă , l iniş t i tă”.

Ţăranul român este genetic anticomunist , căci nu vrea să i se ia pământul , tot ce socoate că este a lui , a familiei sale. Averescu era convins că răspândirea ideilor comuniste de orice part id, mişcare ori persoană privată , era una extrem de periculoasă , căci „slăbea puterea de rezisten ţă a statului român”.

Acest discurs rost i t la Chiş inău a fost comentat pe larg de presă . Au prevalat aprecieri le gen „cuvântarea a fost o lec ţ ie de în ţelepciune din care orice cetăţean al ţăr i i poate învăţa”, „cuvântarea mareşalului reprezenta ş i un avert isment pentru to ţ i cei care erau tenta ţ i de calea dictaturi i”. Alexandru Averescu se impunea iarăş i ş i iarăş i ca omul autori tăţ i i legii , ra ţ iunii ş i echil ibrului.

Dar, nici al ian ţa cu Partidul Na ţ ional Liberal (georgist) în cadrul Frontului Constitu ţ ional , n-a salvat Part idul Poporului de la descompunere. Nu a ajutat nici autoritatea lui Averescu. Liderii part idului au încercat să facă o fuziune cu partidul georgist , însă nu a fost de ajuns nici asta.

Frontul Constitu ţ ional nu mai prezenta o for ţă polit ică reală , având un număr redus de aderen ţ i . Si tua ţ ia se agrava ş i prin neîn ţelegeri le dintre l ideri i partidelor, Bră t ianu urmăr ind acum să refacă unitatea l iberală sub conducerea sa.

268

În acest context, Averescu consideră oportun să reia contactele cu Octavian Goga ş i Constantin Argetoianu, propunându-le o alian ţă , ca în trecut, în cadrul Part idului Poporului .

* * *

Criza de la sfârş i tul lui 1936 ş i începutul lui 1937, l-au îndepăr tat pe Mareşal de la Curte. Pe lângă s lăbiciunea part idului său o al tă cauză a fost apari ţ ia Noti ţelor zi lnice din războiu, care l-au nemul ţumit pe Carol, acesta considerându-se un erou al războiului, ş i nu dezertor. Când Averescu a fost propus de cineva în fruntea guvernului , Carol a exclamat „Dar mai e posibil după cartea pe care a scris-o?!”.

Însă Carol continua să se teamă de Averescu ş i nu s-a hotărât să- l excludă ş i din Consiliul de Coroană , care a fost convocat la 9 april ie 1937, luându-se în discu ţ ie si tua ţ ia Prin ţului Nicolae, fratele lui Carol al II-lea, care refuza să renun ţe la legă tura sa cu Ioana Dolett i (Săveanu), oficial izată printr-o căsă torie ce contravenea statutului familiei Regale.

Averescu a sus ţ inut propunerea de a-l exclude pe Prin ţul Nicolae din casa Regală .

…Uitat de Rege, marginalizat din societatea de vârf a ţăr i i , Alexandru Averescu a organizat o consfă tuire a tuturor foş t i lor prim-miniş t r i , foş t i preşedin ţ i ai corpuri lor legiuitoare ş i foş t i primari generali ai Capitalei , cu scopul de a discuta regimul stări i de asediu.

La 22 apri l ie 1937, din cei 99 de invitaţ i , la şedin ţă au fost prezen ţ i doar 14. Printre ei era ş i vechiul său prieten ş i consă tean generalul Arthur Vă i toianu, cu care se împăcase după februarie 1918. Mul ţ i din cei invita ţ i nu mai credeau în posibil i tăţ i le Mareşalului de a schimba ceva în societate.

Dobrescu, fost primar general al Capitalei , unul din cei care nu s-au prezentat , a spus într-un cerc intim: „Mareşalul Averescu căuta solu ţ i i pentru a înlă turarea anarhiei ş i a abuzului , imorali tatea ş i l icheismul, dar nu le va găsi în sfaturi ş i conciliabule. Nu există decât o

269

singură solu ţ ie: apel la na ţ iune, dar nu la na ţ iunea din cafenele, de pe trotuare sau din taberele ţărăniste”.

Servicii le secrete au semnalat că unii comandan ţ i de mari unităţ i ai Armatei Na ţ ionale ş i -au declarat spri j inul pentru Mareşalul Averescu în cazul în care acesta se va hotăr î să t reacă la ac ţ iune.

Mareşalul declară însă categoric: „Nu urmăresc decât reabil i tarea vie ţ i i Statului ş i a Coroanei prin consti tu ţ ionalizare, morală ş i ordine, ş i n-am inten ţ ia de a da o lovitură de for ţă”.

În luna mai 1937 au fost prinş i ş i condamna ţ i ucigaş i i lui Stelescu. Averescu a salutat această decizie, care i-a nemul ţumit însă pe legionari , împingându-i să emită o circulară sub iscă l i tura generalului Zizi Cantacuzino, învinuindu-i pe to ţ i cei care sus ţ ineau trădarea lui Zelescu.

La începutul lunii iunie 1937 Mareşalul a avut o întâlnire cu Gheorghe I Bră t ianu pentru a revigora Frontul Constitu ţ ional . Au cri t icat dur camarila de la Curte.

Averescu i-a propus iarăş i lui Bră t ianu fuzionarea celor două partide, formând un partid unic sub denumirea Part idul Liberal al Poporului în frunte cu Gheorghe I . Bră t ianu, de fapt fiul lui Ion I.C. Bră t ianu, care a avut încredere deplină în Averescu în momentele cruciale ale ţăr i i . Era un fel de mul ţumire, cu toate că toată via ţa sa în polit ică a fost marcată de lupte contra lui Ion I . C. Bră t ianu. Cu mici excep ţ i i , f ireş te.

…La mijlocul lunii iunie 1937 Averescu a convocat consil iul de conducere a partidului, unde s-a discutat s i tua ţ ia part idului ş i măsuri le de a-l scoate din „si tua ţ ia letargică” în care se afla. Mareşalul ş i-a anun ţat inten ţ ia de a se retrage de la conducerea efectivă a part idului , având o vârstă înaintată . La rugămintea anturajului intim al Mareşalului , el a decis să rămână totuş i până la alegeri le urmă toare.

Fiind conş t ient de posibil i tăţ i le l imitate ale partidului său, Averescu începe tratat ive cu diferi te partide ş i mişcăr i poli t ice pentru a forma „carteluri” electorale. S-a întâlnit ş i cu Octavian Goga, în fruntea

270

guvernului. Goga a respins orice colaborare. Doar fuziunea cu part idul său, Partidul Na ţ ional Creş t in. Oferea în schimb şase locuri în vii torul Parlament. Averescu nu a fost de acord.

Alegeri le generale din decembrie 1937 au pus Part idul Poporului în pragul dispari ţ iei . În total 0,83%! Dezastru… Dar unul previzibil .

La evenimentele ce au condus în f inal la decesul parlamentarismului democratic din România, ş i la instalarea unui regim personal al Regelui Carol al II- lea, Averescu nu a avut nici o contribuţ ie, f i ind deja un om de rând.

La 10 februarie 1938 împreună cu to ţ i l ideri i partidelor a fost convocat într-o audien ţă la Rege. Aici acesta l-a întrebat pe Mareşal ce părere are despre inten ţ ia lui (a Regelui) de a forma un guvern de uniune na ţ ională . Alexandru Averescu declară imediat că va sus ţ ine eforturi le Regelui pentru restabil irea ordinii în ţară .

La 11 februarie 1938 a fost format guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea, compus din personali tăţ i provenite din diferi te partide. A fost constitui t ş i un „Comitet de patronaj”, format din foş t i prim-miniş t r i . În acest comitet au mai intrat : Arthur Vă i toianu, Gheorghe Tă tărescu, Alexandru Vaida-Voievod, Nicolae Iorga, dr. C. Angelescu, Gheorghe G. Mironescu ş i al ţ i i . Octavian Goga ş i Iuliu Maniu au refuzat să part icipe.

Introdus în acest comitet , Averescu a transmis conducerea Part idului Poporului lui P.P. Negulescu.

La 30 martie 1938, Regele a insti tu ţ ionalizat Consiliul de Coroană , în cali tate de organ de stat consultativ, consilierii f i ind numi ţ i prin decret regal.

Tot în această zi , prin decret regal , au fost desfi in ţate ş i part idele poli t ice. În acest mod a dispărut de pe arena poli t ică românească inclusiv Part idul Poporului , care în ultimii ani era o forma ţ iune formală , iar membrii de conducere f i in ţau, din umbra fostei glorii a Mareşalului Averescu ş i se mângâiau cu amintiri le când dest inul ţări i depindea de ei .

271

Prin prest igiul său militar ş i act ivi tatea sa poli t ică Mareşalul Alexandru Averescu a fost un adversar redutabil al inten ţ i i lor regelui Carol al II- lea ş i ale camarilei sale de a inst i tui un regim personal .

Pozi ţ ia sa categorică în aceste probleme au condus la marginalizarea Mareşalului din via ţa polit ică ş i din activi tatea curentă a cercuri lor puteri i .

Ajuns la o vârstă înaintată ş i dorind ca cineva să nu interpreteze greş i t tot ce a făcut el în via ţa sa, Mareşalul Alexandru Averescu hotărî să-ş i publice „Noti ţe zi lnice din războiu”, prin care a dori t să t ransmită genera ţ iei t inere experien ţa sa de ostaş ş i de om polit ic , cu speran ţa că vor f i de folos.

L-a început a dori t ca Noti ţele… să f ie editate după moartea sa. Apoi hotăr î să înfrunte,aşa cum putea numai el , „toate minciunile ş i calomniile referitor la persoana sa”.

* * *

Noti ţele au apărut la începutul anului 1937 la Editura „Cultura Na ţ ională”, având un succes deosebit . Primul t i raj de cinci mii de exemplare s-au vândut în patru zi le. Au mai fost t rase două t i raje de câte 10 mii , care s-au vândut foarte repede. 15000 de exemplare vândute ulterior în două luni a fost o cifră remarcabilă pentru epoca respectivă .

Acest succes extraordinar a determinat Inst i tutul de Arte Grafice ş i Editura „Apolo”să publice o nouă edi ţ ie.

Pentru moment, Memorii le lui Averescu deveniseră evenimentul editorial cel mai discutat . Toate ziarele au analizat Noti ţele…, pe care le-au considerat o măr turie deosebit de pre ţ ioasă pentru istoria războiului de întregire na ţ ională .

De exemplu, în ziarul „Adevărul” Teodorescu-Braniş te nota: „Este f iresc să ne întrebăm cât a păgubit ţara prin ş icanarea fără rost a acestui mare comandant”.

Generalul Alexe Tanasiu care î l cunoş tea pe Alexandru Averescu din anul 1886, a făcut o recunoaş tere senza ţ ională , aducând la cunoş t in ţa publicului român măr turisir i le unui membru al

272

delega ţ iei mili tare austro-ungare care a vizi tat , în 1912, România, că generalul Averescu este mult superior, sub raportul pregă t i r i i de speciali tate, decât generalul von Hoetzendorf, şeful Marelui Stat Major al Armatei monarhiei dualiste.

Horia Oprescu scria în „Vremea” că Noti ţele… oglindeau toată t ragedia războiului: „Greşeli dinainte ş i după mobil izare. Erori elementare de tactică . Caprici i ş i invidii personale sat isfăcute pe spinarea ţări i . Lichelism. Uşurin ţă . Incompeten ţă . Vorbe mari . Caractere mici . . .”

Memorialistul Pompiliu Constantinescu remarca faptul că în ansamblu lectura Noti ţelor… era foarte igienică , deoarece dădea jos stratul de poleială aş ternut pe evenimentele dramatice din anii 1916-1918 ş i prin această caracterist ică volumul reprezenta „singura confesiune a unei personali tăţ i publice româneş t i fără poza istorică ş i fără ipocrizia oficioasă”.

…Regele Carol al II-a s-a supărat foc căci Averescu, în opinia sa, deschidea „pagina trădări i de ţară”, înfăptuită de Carol, fapt ascuns de familia regală .

Dar indiferent de aprecieri ş i at i tudini , Noti ţele…, a rămas una dintre cele mai valoroase căr ţ i de Memorii din istoriografia românească . Petru Otu, reputat cercetă tor mili tar, le consideră un document istoric indispensabil pentru cercetarea războiului de întregire na ţ ională , pentru buna cunoaş tere a unei epoci decisive din is toria ul terioară a României .

E P I L O G

A murit un ostaş . . . A murit în somn, fără chinuri

t rupeş t i ş i sufleteş t i . S-a opri t inima unui mare Ostaş al Neamului Nostru. La 3 octombrie 1938, în locuin ţa sa din Şoseaua Kisseleff nr. 57, unde mai locuiau copii i lui adoptivi , Ion, locotenent, ş i Silvia. Mai târziu sosi ş i f idelul său secretar ş i colaborator Petre Papacostea, chemat de copii .

Fi ind la sta ţ iunea Kissingen, unde supravie ţuise unui atac de cord, dar se sim ţea în putere, cu o dorin ţă

273

de via ţă de invidiat, auzi de moartea Reginei Maria, fapt care l-a impresionat puternic.

Rămase singur dintr-o pleiadă de personalităţ i de vază a vie ţ i i poli t ice româneş t i , ceea ce l-a făcut să exclame spontan: „Dispare lumea în care am tră i t” . Nu mai era în via ţă nici extraordinara sa so ţ ie, Primadona Operei din Milano, Clotilda Caligaris Mareşal Averescu, pe care a iubit-o o via ţă .

Cu câteva zi le înainte de a deceda îş i comandase un frac nou: peste câteva zi le avea audien ţă la Rege, iar în după-amiaza de 2 octombrie îş i notă câteva idei referi tor la polit ica externă , despre care urma să discute cu Regele. Era optimist . . .

* * *

Guvernul i-a organizat funeral ii na ţ ionale, cu un program extrem de larg. Un număr impună tor de bucureş teni ş i delega ţ i i din toată ţara i-au adus un ult im omagiu celui , despre care Regele Ferdinand, care era un duşman deschis al Mareşalului , pe patul de moarte a spus: „Dacă nu era Averescu, nu era România”.

Pe data de 6 octombrie, la Ateneu, a avut loc o ceremonie funerară la care au part icipat Regele Carol al II- lea, vi i torul rege Mihai , consil ieri regali , membrii guvernului, generali ş i ofi ţeri , reprezentan ţ i ai înaltului cler ş i ai inst i tu ţ i i lor de stat , ş i o mul ţ ime enormă de simpatizan ţ i .

În această zi toate inst i tu ţ i i le de stat , de învăţământ nu au lucrat .

…Orchestra intonă marşul funebru „Amurgul zei lor”. Au vorbit generalul Gheorghe Argeşeanu, ministru de război, P.P. Negulescu, în numele foş t i lor membri ai Partidului Popular. Din partea consilierilor regali a vorbit prietenul ş i pământeanul Mareşalului generalul Arthur Vă i toianu.

Când cortegiul funebru s-a îndreptat spre Gara de Nord, toate clopotele bisericilor din Bucureş t i au bă tut în semn de cinst ire pentru cel care a fost un mare om de stat , un Mareşal recunoscut prin biruin ţele sale în Războiul de Reîntregire a Na ţ iunii .

274

Trenul mortuar s-a deplasat spre Mărăşeş t i , oprindu-se treptat în sta ţ i i le Ploieş t i , Buzău, Râmnicu-Sărat ş i Focşani, unde armata, prin detaşamente speciale, ş i -a prezentat onorul mili tar . În toate sta ţ i i le mul ţ imi enorme de oameni au ţ inut să aducă un ultim omagiu Mareşalului .

La Mărăş t i s icriul a fost transportat cu automobilul . Acolo a avut loc o nouă ceremonie. Într-un scurt discurs generalul Gheorghe Vă l leanu a amintit de cariera mili tară ş i polit ică a MAREŞALULUI ALEXANDRU AVERESCU.

Sicriul cu trupul neînsufle ţ i t al Mareşalului Alexandru Averescu a fost depus în scripta special pregă t i tă din incinta mausoleului . Astfel , se încheia via ţa pământească a acestui Mare Basarabean.