BANII ŞI INFLAŢIA

19.1 TEORIA CLASICĂ A INFLAŢIEI Nivelul general al preţurilor din economie poate fi interpretat în două moduri:

1. Preţul unui coş de bunuri şi servicii – atunci când nivelul preţurilor creşte, oamenii trebuie să plătească mai mult pentru bunurile şi serviciile cumpărate;

2. Nivelul preţurilor ca valoare a banilor o creştere a nivelului preţurilor înseamnă o valoare mai mică a banilor, deoarece cu un leu se pot cumpăra cantităţi mai mici de bunuri şi servicii.

Dacă IPC şi deflatorul PIB măsoară nivelul preţurilor (P), atunci P măsoară numărul de lei necesar pentru cumpărarea unui coş de bunuri şi servicii (preţul bunurilor măsurat în expresie monetară).

Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu 1 leu este egală cu 1/P (valoarea banilor exprimată în termeni de bunuri şi servicii). Când nivelul preţurilor creşte, valoarea banilor scade.

Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar

Figura 19.1 Oferta de bani, cererea de bani şi preţul de echilibru

Valoarea banilor 1/P

Nivelul preţurilor, P

Oferta de bani

(Mare) (Mic) 11

3/4 1.3

A21/2

Cererea de bani

Cantitate fixată de BNR

Cantitatea de bani

1/4 4

Preţ de echilibru

Valoarea de echilibru a banilor

(Mică) (Mare)

Banii şi inflaţia

Pe axa orizontală este reprezentată cantitatea de bani. Pe axa verticală din partea stângă este reprezentată valoarea banilor, iar pe axa verticală din partea dreaptă este reprezentat nivelul preţurilor. Curba ofertei de bani este verticală, deoarece cantitatea de bani este fixată de către BNR. Curba cererii de bani are o înclinaţie negativă deoarece oamenii doresc să deţină cantităţi mai mari de bani atunci când fiecare leu cumpără o cantitate mai mică de bunuri şi servicii. În punctul de echilibru (punctul A), valoarea banilor şi nivelul preţurilor s-au ajustat pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută. Efectul unei creşteri a ofertei de bani

Figura 19.2 Procesul de ajustare la creşterea ofertei de bani

Când BNR creşte oferta de bani, valoarea banilor şi nivelul preţurilor se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Echilibrul se mută din punctul A în punctul B. Prin urmare, creşterea ofertei de bani face ca nivelul preţurilor să crească şi, astfel, fiecare leu are o valoare mai mică.

Valoarea banilor, 1/P

Nivelul preţurilor, P O1 O2

(Mare) 1 (Mic)1

1. O creştere a ofertei de bani… 3/4 1.3

2. scăderea valorii banilor…

A21/2

3. şi creşterea nivelului

preţurilor. B

1/4 4Cererea de

bani(Mică)(Mare)

M1 Cantitatea de bani

M2

Macroeconomie

19.2 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR

Teoria cantitativă a banilor

O teorie conform căreia cantitatea de bani disponibilă determină nivelul preţurilor şi, totodată, ritmul de creştere a cantităţii de bani determină rata inflaţiei.

Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă Oamenii deţin bani pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Cu cât oamenii au nevoie de mai mulţi bani pentru tranzacţii, cu atât ei păstrează mai mulţi bani. Legătura dintre tranzacţii şi bani este numită ecuaţia cantitativă a banilor: Banii x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Tranzacţii

M x V = P x T Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative se referă la tranzacţii. T = numărul de tranzacţii dintr-o perioadă de timp (de exemplu, un an).

P = preţul pentru o tranzacţie tipică (numărul de lei schimbaţi). PxT = numărul de lei schimbaţi într-un an.

Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii folosiţi pentru realizarea tranzacţiilor.

M = cantitatea de bani. V = viteza de rotaţie a banilor – cât de repede circulă banii în economie (de câte ori o unitate monetară trece dintr-o mână în alta, într-o unitate de timp).

Exemplu: Într-un an se vând 600 de pâini, iar preţul unei pâini este

3000 lei. În acest caz, T = 600 pâini/an

P = 3000 lei

Numărul de lei schimbaţi este: PT = 3000 lei/1 pâine x 600 pâini/an = 1.800.000 lei/an

Banii şi inflaţia

Presupunând că masa monetară (cantitatea de bani) din economie este 600.000 lei, se poate calcula viteza de rotaţie a banilor:

P x T 1.800.000 lei/an V = M = 600.000 lei = 3 ori pe an

Tranzacţii şi venituri Numărul de tranzacţii din economie este greu de măsurat. Pentru rezolvarea acestei probleme, numărul de tranzacţii (T) se înlocuieşte cu producţia totală din economie (Y). Bani x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Producţia

M x V = P x Y Dacă Y reprezintă volumul producţiei şi P este preţul unei unităţi de producţie, atunci PY este valoarea, în unităţi monetare, a producţiei. Y este PIB real, P este deflatorul PIB şi PY este PIB nominal. V arată de câte ori o unitate monetară ajunge la cineva sub formă de venit.

Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă

M/P este portofoliul real de bani şi măsoară puterea de cumpărare a stocului de bani.

Exemplu: Dacă M = 600.000 lei şi

P = 3000 lei, atunci portofoliul real de bani este 200 pâini.

Funcţia cererii de bani este o ecuaţie care arată ce determină cantitatea reală de bani pe care oamenii doresc să o deţină. O formă simplă a acestei funcţii este:

(M/P)d = kY, unde k este o constantă

Macroeconomie

Această ecuaţie arată că portofoliul real de bani cerut este proporţional cu venitul real. Din această funcţie a cererii de bani se poate determina ecuaţia cantitativă. Cantitatea reală de bani cerută (M/P)d trebuie să fie egală cu cantitatea de bani oferită M/P. Prin urmare:

M/P = kY Rearanjând această ecuaţie se obţine: M(1/k) = PY, iar aceasta se poate rescrie astfel: MV = PY, unde V = 1/k

Ipoteza vitezei de rotaţie constantă Teoria cantitativă a banilor defineşte viteza de rotaţie ca raportul dintre PIB nominal şi cantitatea de bani. Prin ipoteză, viteza de rotaţie este constantă. Pe baza acestei ipoteze, ecuaţia cantitativă poate fi considerată o teorie a PIB nominal:

YxPVxM =−

, unde V este constantă. Prin urmare, o modificare a cantităţii de bani (M) trebuie să determine o modificare proporţională a PIB nominal (PY). Cu alte cuvinte, cantitatea de bani determină valoarea producţiei de bunuri şi servicii din economie, exprimată în lei. Bani, preţuri şi inflaţie Teoria care explică ce determină nivelul general al preţurilor într-o economie are trei stâlpi de rezistenţă:

1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul

producţiei.

Banii şi inflaţia

2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei (PY). Această concluzie derivă din ecuaţia cantitativă a banilor şi din presupunerea că viteza de rotaţie este constantă.

3. Capacitatea productivă a economiei determină PIB real,

cantitatea de bani determină PIB nominal, iar deflatorul PIB este raportul dintre PIB nominal şi PIB real.

Cum rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, teoria preţurilor este şi o teorie a inflaţei. Ecuaţia cantitativă poate fi rescrisă astfel:

modific. % a M + modific. % a V = modific. % a P + modific. % a Y

Modificarea procentuală a cantităţii de bani (M) este controlată de BNR;

Modificarea procentuală a vitezei de rotaţie (V) reflectă

schimbarea în cererea de bani. Pe baza ipotezei vitezei de rotaţie constantă, modificarea procentuală a vitezei de rotaţie este zero;

Modificarea procentuală a nivelului preţurilor este rata

inflaţiei;

Modificarea procentuală a producţiei (Y) depinde de creşterea cantităţii de factori de producţie şi de progresul tehnologic; modificarea procentuală a producţiei este zero.

⇒ Teoria cantitativă a banilor afirmă că banca centrală, care

controlează oferta de bani, are un ultim control asupra ratei inflaţiei. Dacă banca centrală păstrează stabilă oferta de bani, nivelul preţurilor va fi stabil. Dacă banca centrală măreşte rapid oferta de bani, nivelul preţurilor va creşte rapid.

Macroeconomie

19.3 SENIORAJUL – VENITUL DIN TIPĂRIREA DE BANI

Surse de venit pentru guvern:

Impozite şi taxe Împrumuturi (interne şi externe) Tipărire de bani (impozit prin inflaţie)

Când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, oferta de bani creşte;

Creşterea ofertei de bani generează inflaţie.

⇒ Creşterea cantităţii de bani pentru creşterea veniturilor autorităţilor

este un impozit prin inflaţie. Cei care deţin bani plătesc un „impozit prin inflaţie”. Pe măsură ce preţurile cresc, valoarea banilor scade. Atunci când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru atingerea propriilor scopuri, banii deţinuţi de public devin mai puţin valoroşi. ⇒ Inflaţia este un impozit asupra deţinerii de bani. 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii Rate nominale şi rate reale ale dobânzii Rata dobânzii este rata nominală (i) Creşterea puterii de cumpărare este rata reală (r)

r = i – π unde π este rata inflaţiei

Efectul Fisher

Rearanjând termenii din ecuaţia ratei reale a dobânzii se obţine: i = r + π (Ecuaţia Fisher: rata nominală a dobânzii este egală cu rata

reală a dobânzii, plus rata inflaţiei).

Banii şi inflaţia

Irving Fisher (1867-1947) – economist american Ecuaţia Fisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică din două motive:

1. Rata reală a dobînzii se modifică; 2. Rata inflaţiei se modifică.

Rata reală a dobânzii se modifică pentru a echilibra economisirea şi

investiţiile;

Teoria cantitativă a banilor arată că rata de creştere a banilor determină rata inflaţiei;

⇒ Teoria cantitativă a banilor şi ecuaţia Fisher arată că modificarea

cantităţii de bani afectează rata nominală a dobânzii. Creşterea cu 1% a cantităţii de bani determină creşterea cu 1% a ratei inflaţiei (teoria cantitativă). Creşterea cu 1% a ratei inflaţiei determină o creştere cu 1% a ratei nominale a dobânzii (ecuaţia Fisher). Relaţia de unu la unu dintre rata inflaţiei şi rata nominală a dobânzii este numită efect Fisher. Dobânzi ex-ante şi ex-post

Dobânda ex-ante Rata reală a dobânzii anticipată de creditor şi de

debitor atunci când se contractează un împrumut.

Dobânda ex-post Rata reală a dobânzii realizată efectiv.

π = inflaţia viitoare efectivă πe = inflaţia viitoare anticipată

dobânda ex-ante este: i – πe

dobânda ex-post este: i – π cele două rate ale dobânzii diferă atunci când π este diferită de πe. Efectul Fisher devine: i = r + πe.

Macroeconomie

Rata dobânzii ex-ante este determinată de echilibrul de pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Rata nominală a dobânzii (i) se modifică o dată cu schimbările privind inflaţia anticipată (πe). 19.5 RATA NOMINALĂ A DOBÂNZII ŞI CEREREA DE BANI Rata nominală a dobânzii este o determinantă a cantităţii de bani cerute. Costul deţinerii de bani Numerarul nu aduce dobândă. Spre deosebire de numerar, obligaţiunile sau depozitele bancare (la termen) aduc rate ale dobânzii. Rata nominală a dobânzii reprezintă costul de oportunitate al deţinerii de bani. Obligaţiunile sau depozitele bancare pot aduce un câştig egal cu rata reală a dobânzii (r). Câştigul din deţinerea de numerar este - πe (valoarea reală a banilor scade cu rata inflaţiei). Deţinerea de numerar înseamnă renunţarea la diferenţa dintre câştigurile asigurate de cele două active (obligaţiuni şi numerar). Prin urmare, costul deţinerii de bani este r - (- πe), care este i (conform efectului Fisher). Funcţia cererii de bani este: (M/P)d = L(i,Y) L = cererea de bani (activul cu cea mai mare lichiditate).

Această ecuaţie arată că cererea pentru lichiditatea portofoliului real de bani este o funcţie de venit şi de rata nominală a dobânzii. Cu cât venitul (Y) este mai mare, cu atât mai mare este cererea pentru numerar în portofoliul real. Cu cât rata nominală a dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este cererea pentru numerar în portofoliul real. Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii

Oferta de bani

Nivelul preţurilor

Rata inflaţiei

Cererea de bani

Rata nominală a dobânzii

Banii şi inflaţia

Oferta de bani şi cererea de bani determină nivelul preţurilor. Modificarea nivelului preţurior determină rata inflaţiei. Rata inflaţiei influenţează rata nominală a dobânzii. Cum rata nominală a dobânzii este costul deţinerii de bani, rata nominală a dobânzii poate influenţa cererea de bani. Cum afectează introducerea legăturii dintre rata nominală a dobânzii şi cererea de bani teoria preţurilor? Egalând oferta reală de bani, M/P, cu cererea de bani, L(i,Y):

M/P = L(i,Y) şi folosind ecuaţia Fisher pentru scrierea ratei nominale a dobânzii ca suma dintre rata reală a dobânzii şi inflaţia anticipată:

M/P = L(r + πe ,Y)

se relevă faptul că nivelul cererii reale de numerar în portofoliu depinde de rata anticipată a inflaţiei. Conform teoriei cantitative a banilor, oferta de bani din prezent determină nivelul preţurilor în prezent – dacă rata nominală a dobânzii şi nivelul producţiei sunt menţinute constante, nivelul preţurilor se modifică proporţional cu modificarea ofertei de bani. Rata nominală a dobânzii nu este, însă, constantă – ea depinde de rata anticipată a inflaţiei, care, la rândul ei, depinde de creşterea cantităţii de bani. Prezenţa ratei nominale a dobânzii în funcţia cererii de bani relevă un canal suplimentar prin care oferta de bani afectează nivelul preţurilor. Nivelul preţurilor depinde nu numai de oferta de bani din prezent, dar şi de oferta de bani anticipată pentru viitor. De exemplu, BNR anunţă că va mări oferta de bani în viitor, dar oferta de bani în prezent va rămâne constantă. Un asemenea anunţ va influenţa anticipaţiile agenţilor economici în sensul că ei vor interpreta creşterea monetară din viitor ca pe o creştere a inflaţiei în viitor. Prin efectul Fisher, această creştere a inflaţiei anticipate creşte rata nominală a dobânzii. Rata nominală mai mare a dobânzii reduce cererea de bani în prezent. Cum cantitatea de bani oferită nu s-a schimbat, scăderea cererii de bani determină creşterea nivelului preţurilor. Prin urmare, anticipaţiile în sensul creşterii cantităţii de bani în viitor determină creşterea preţurilor în prezent.

Macroeconomie

19.6 COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI Inflaţie anticipată Costuri de tranzacţie (shoeleather cost) Exemplu: Dacă nivelul preţurilor creşte cu 1% în fiecare lună... Creşterea ratei inflaţiei determină creşterea ratei nominale a dobânzii, iar aceasta, la rândul ei, determină scăderea cererii de bani. Faptul că oamenii deţin mai puţin numerar presupune că ei trebuie să meargă mai des la bancă pentru a retrage bani din depozitele pe care le au. De exemplu, datorită creşterii preţurilor faţă de luna precedentă, un individ ar avea nevoie să retragă din bancă, de două ori pe săptămână, câte 1,5 milioane lei, în loc să retragă o singură dată 3 milioane lei. Costuri meniu Aceste costuri apar datorită faptului că, în condiţii de inflaţie mare, firmele sunt obligate să modifice deseori preţurile afişate. Schimbarea preţurilor afişate este, de multe ori, costisitoare – de exemplu, în cazul în care este necesară retipărirea cataloagelor de preţuri şi expedierea lor către clienţi. Modificarea frecventă a preţurilor relative

Cu cât rata inflaţiei este mai mare, cu atât mai mare este variabilitatea preţurilor relative. Exemplu: O firmă publică un nou catalog de produse la începutul fiecărui an, în luna ianuarie. În cazul în care nu există inflaţie, atunci preţurile produselor acestei firme relativ la nivelul general al preţurilor sunt constante pe tot parcursul anului. Dar, dacă rata inflaţiei ar fi de numai 1% pe lună, atunci de la începutul anului şi până la sfârşitul anului preţurile relative ale firmei scad semnificativ. Prin urmare, inflaţia determină schimbări ale preţurilor relative şi cum economia se bazează pe informaţiile transmise de preţuri pentru a aloca eficient resursele, inflaţia determină ineficienţă.

Banii şi inflaţia

Inflaţia distorsionează sistemul fiscal Exemplu: Un individ cumpără acţiuni astăzi şi le vinde după un an la

acelaşi preţ, în termeni reali. Dacă nu există inflaţie, nu există obligaţii fiscale pentru acest individ. Dar, dacă rata inflaţiei este 12%, iar preţul plătit iniţial pentru cumpărarea acţiunilor a fost 10 milioane lei, pentru ca preţul în termeni reali ai acţiunilor să fie acelaşi după un an, el trebuie să fie 11,2 milioane lei. Grilele de impozitare nu ţin, însă, pasul cu inflaţia. De aceea, după vânzarea acţiunilor cu 11,2 milioane lei va trebui plătit un impozit asupra câştigului nominal de 1,2 milioane lei (diferenţa dintre 11,2 milioane lei – preţul de vânzare – şi 10 milioane lei – preţul de cumpărare). Problema provine din faptul că legislaţia fiscală se adresează venitului nominal şi nu câştigurilor reale. Incertitudine sporită În mod normal, banii sunt un etalon pentru evaluarea tranzacţiilor economice, dar, în condiţii de inflaţie, banii nu mai îndeplinesc această funcţie. Exemplu: O decizie importantă pe care indivizii trebuie să o adopte se

referă la nivelul economisirii. Altfel spus, un individ raţional se gândeşte din perioada vieţii active cât de mult să economisească pentru a avea o viaţă decentă la bătrâneţe. Fiecare sumă de bani economisită în prezent şi plasată cu o anumită rată a dobânzii, va aduce o sumă fixă de lei în viitor. Dar, valoarea reală a acestei sume de bani – care, de fapt, determină standardul de viaţă la pensionare – depinde de nivelul viitor al preţurilor. O asemenea decizie de economisire ar fi mai uşor de adoptat dacă oamenii ar putea conta pe faptul că nivelul preţurilor peste 30 de ani va fi similar cu nivelul preţurilor de astăzi.

Inflaţie neanticipată Inflaţia neanticipată redistribuie, în mod arbitrar, avuţia între indivizi (creditorii pierd şi debitorii câştigă). Hiperinflaţia este situaţia în care rata inflaţiei depăşeşte 50% pe lună sau, altfel spus, mai mult de 1% pe zi.