Povestea lui Harap-AlbIon CreangaCreanga este cea mai originala si spectaculoasa voce aparuta in literatura romana in sec XIX. Este autorul unei opere rapsodice in care se manifesta un scriitor cult, un moralist clasic dublat de un umorism spumos. Garabet Ibraileanu il numeste Un Homer al nostru, iar opera sa o epopee in care se regasesc traditii, obiceiuri, datini, poezia, morala si filosofia unui popor.Geneza basmului este redata de aparitia in epoca a primelor culegeri de basme populare romanesti culese de Vasile Alecsandri, Ioan Slavici si Petre Ispirescu.Opera a fost publicata in revista Convorbiri Literare in 1877 si devine primul model de basm cult din literatura romana.Dincolo de eterna lupta dintre bine si rau, tema basmului poate fi si una morala referitoare la conditia eroului care inainte de a fi imparat trebuie sa cunoasca statutul de sluga pentru a-si exercita cu responsabilitate rolul de imparat.Textul este construit prin montajul mai multor motive literare chiar daca multe dintre ele cunosc nuantari si interpretari diferite de modelul folcloric: superioritatea mezinului, imparatul fara urmasi, cifra 3, probele, calatoria, drumul, animalele recunoscatoare, supunerea prin viclesug, apa vie si apa moarta, ajutorul dat de divinitate si nunta.Subiectul respecta schema narativa specifica basmului popular, chiar daca actiunea este mai complexa si implica un numar relativ mare de personaje.Expozitiunea o constituie hotararea tatalui eroului de a-si supune fiii la o proba a curajului pentru a vedea care dintre cei 3 fii este vrednic sa urmeze la tron fratelui sau, Imparatul Verde. Singurul care trece aceasta proba, ajutat de Sfanta Duminica, este mezinul. Acesta pleaca de acasa promitand sa nu uite de sfatul parintesc de a se feri in drumul sau de omul-ros si omul-span.Intriga consta in incalcarea promisiunii din naivitate, fapt care are drept consecinta schimbarea identitatii si a statutului social: devine sluga Spanului si primeste numele de Harap-Alb.Desfasurarea actiunii cuprinde incercarile la care este supus fiul craiului ca pedeapsa morala pentru ignorarea invataturii parintesti. Ajuns la curtea Imparatului Verde, Harap-Alb este trimis de Span sa aduca salati din Gradina Ursului, pielea cerbului cu petre pretioase si sa o peteasca pe fata Imparatului Ros. Ultima incercare si cea mai dificila testeaza curajul si inteligenta personajului deoarece este nevoit sa parcurga un alt drum, mult mai primejdios decat primul. In calatoria sa ii intalneste pe: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si pe Pasari-Lati-Lungila. Deasemeni va sti sa obtina recunoastinta Reginei furnicilor si Craiesei albinelor care-i vor veni in ajutor cand va avea nevoie. Imparatul Ros nu intentioneaza sa le dea fata si vrea sa ii pedepseasca pentru indrazneala lor: ii gazduieste intr-o casa de arama inrosita in foc, sa aleaga macul de nisip, sa bea si sa manance peste masura, sa pazeasca pentru o noapte pe fata Imparatului, sa o deosebeasca intre 2 fete identice si sa aduca 3 smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta. Odata indeplinite probele, fata imparatului porneste impreuna cu Harap-Alb spre curte Imparatului Verde.Punctul culminant este reprezentat de demascarea Spanului de fata care are puteri magice. Drept razbunare Spanul ii taie capul lui Harap-Alb, insa acesta va fi readus la viata de fata cu ajutorul obiectelor magice. Spanul moare prabusindu-se din inaltul cerului unde fusese dus de cal.Deznodamantul este specific basmului si se incheie cu o nunta si cu preluarea rolului de imparat de catre fiul craiului.Simbolul central al basmului ramane evident drumul, metafora a descoperirii realitatii, a semenilor, a vietii si a sinelui. Incalcand sfatului parintesc si refuzand astfel experienta varsticilor, eroul va fi pus in situatia de a dobandi singur experienta parcurgand singur traseul simbolic de la conditia de inocent spre cea de om matur.Personajul stie sa depaseasca toate obstacolele constientizand greseala si asumandu-si toate consecintele astfel incat calatoria spre tronul unchiului ce parea la inceput un datum(=ceva obligatoriu), o rasplata obtinuta fara nici un merit devine o lupta permanenta in care eroul isi testeaza inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea si onoarea. Este o lectie de viata care il transforma pozitiv, iar suita experientelor prin care trece se incheie semnificativ cu moartea si invierea acestuia sugerandu-se astfel incheierea unei etape si inceperea alteia. Creanga regandeste conditia eroica in sensul ca raul nu mai este infrant prin lupta drepta ci prin o multiplicare a binelui. Harap-Alb nu savarseste nimic spectaculos, nu prezinta insusirile supranaturale ale lui Fat-Frumos, insa este onest, prietenos, loial, iertator, calitati apreciate de popor, deci reprezinta omul ideal. Personajul ramane la limita umanului, iar faptele care depasesc sfera realului sunt infaptuite de adjuvantii sai inzestrati cu trasaturi supranaturale. Harap-Alb este o sinteza de calitati si defecte (naivitate, frica, neincredere, lasitate) fara a ilustra vreo tipologie standard si a carui evolutie nu poate fi anticipata. Modalitatile de caracterizare sunt multiple, de la cele clasice la cele moderne, de la cele directe la cele indirecte. Este portretizat moral de catre narator ca fiind boboc de felul sau la trebi de aieste, de Sfanta Duminica ca slab de inger, mai fricos de cat o femeie si de Span ca fecior de om viclean si pui de vipera. Este prezenta si autocaracterizarea in secventa in care eroul isi plange singur de mila regratand ca nu a ascultat sfatul parintesc: Asa-i ca daca n-am tinut seama de vorbele lui am ajuns sluga la darloaga. Eroul este conturat in antiteza cu Spanul, antagonistul, prin valorile, intentiile si trasaturile lor opuse. Daca fiul de crai este om de soi bun, Spanul este antieroul pus in slujba raului, om de soi rau. Cea care predomina ca modalitate de caracterizare ramane caracterizarea indirecta ce rezulta din fapte, vorbe, atitudini si relatii cu ceilalti actanti ai universului epic.Un rol esential in caracterizare il are numele personajului format printr-o constructe oximoronica ce rezulta cel mai bine dubla identitate a personajului: harap=rob tingn si alb=origine nobila, inocent. Numele poate simboliza si evolutia personajului de la statutul de sluga la cel de stapan, traiectorie care implica experiente diverse: bine-rau, adevar-minciuna, viata-moarte. Primul termen, Harap, conoteaza aparenta umila, inferioara a personajului, iar cel de-al doilea terment esenta superioara, nobila a acestuia. Folosind acest antroponim, Creanga individualizeaza un tip uman, detasandu-se de basmul popular in care eroul ramane generic Fat-Frumos.Extrem de modern este Creanga in conturarea celor 5 prieteni ai lui Harap-Alb, proiectie a viziunii folclorice in dimensiuni grotesti atat din dorinta de a ingrasa comic realitatea cat si din aceea de a oferi o lectie de morala. In realizarea figurilor hidoase, din punct de vedere fizic, dar desavarsite sub aspect moral, Creanga porneste de la motivul lumii pe dos prezent si in schimbarea identitatii personajului. Este o ordine inversata din dorinta de a dezvalui adevaruri, de a construi o ierarhie fireasca a lucrurilor: toate lucrurile incearca sa le privesti pe dos ca sa le vezi drept. Ca si Rablais in opera Cargantua si Pantagruel, Creanga rastorana susul si josul, amesteca intentionat ierarhiile pentru a scoate la lumina adevarul, pentru a arata adevarata fizionomie ascunsa dincolo de aparente. Defectele personajelor sunt ridicate la rangul de calitati si ilustreaza capacitatea eroului de a se maturiza, de a vedea dincolo de aparente.La Creanga fantasticul capata contururi specifice, unice, indiferente de tipologia prin care acesta este inserat in text. Autorul nu infatiseaza lumi inexistente si personaje neverosimile, dimpotriva, Creanga dramatizeaza realist basmul, personajele cu puteri supranaturale si animalele sunt tarani din Humulesti care se comporta asemenea tipologiei moldovenesti: rad unii de altii, sunt sfatosi, impulsivi, badjocoritori pe alocuri.Arta narativa se caracterizeaza prin oralitate si umor. Umorul ii observam in exprimarea mucalita(=poznasa) care starneste rasul pastrand un aer de seriozitate( Sa traiasca 3 zile cu cea de alaltaieri), prin ironie(doar unu-i Imparatul Ros cunoscut pe meleagurile aceste pentru bunatatea sa nemaiauzita), prin zeflemea(Tare imi este drag! Te-as vara in san dar nu incapi de urechi), prin porecle si apelative(Buzila, mangositii), prin diminutive cu valoare augmentativa(mancarica, bauturica, buzisoare), prin vorbe de duh(dai cu cinstea sa piara rusinea), prin caracterizari pitoresti ( Omul acela era ceva de spariet: avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si dabalazate). Oralitatea este o constanta a intregii opere a lui Creanga care confera acesteia o tonalitate fireasca de exprimare vie, autentica. Oralitatea se realizeaza prin expresii onomatopeice si verbe la indicativ(hati, alelei, pleosc, teleac, teleac), prin zicerile tipice ( toate ca toate), prin interogatii si exclamatii retorice(Ce-i de facut?), fraze ritmate( De ar sti omul ce ar pati dinainte s-ar pazi) si dativul etic(Si mi-ti-l insfaca cu dintii de cap).Basmul Povestea lui Harap-Alb este o ilustrare magistrala a genialitatii lui Creanga, un exemplu de opera culta ce are dincolo de o valoare estetica dovedita si o valoare moralizatoare: Creanga a cernut lumea prin sita esteticii populare si rezultatul cunoasterii l-a infatisat conform geniului sau si l-a dus spre o culme rar atinsa in literatura noastra. (Calinescu)