7

Capitolul 1

Bătrânul

Bătrânul pescuia de unul singur într-o barcă, în Gulf Stream. Dar trecuseră optzeci şi patru de zile şi nu prinsese niciun peşte.

Băiatul îl însoţise în primele patruzeci de zile, dar pe urmă îl abandonase. Părinţii puştiului ajunseseră la concluzia că bătrânul era lipsit de noroc. Băiatul se mutase pe altă barcă, unde, chiar în prima săptămână, reuşiseră să prindă trei peşti mari. Dar băiatul era foarte trist. Îl vedea pe bătrân întorcându-se în fiecare zi cu mâna goală, fără să prindă măcar un peşte.

Băiatul îl ajutase întotdeauna pe bătrân să care mosoarele de sfoară, cangea, harponul şi

9

BăTRânUL

să lege velele de catarg. Vela era veche şi peticită cu pânză de sac de făină şi când era strânsă semăna cu un steag al veşnicei înfrângeri.

Bătrânul era sfrijit, tras la faţă, şi avea riduri adânci săpate pe ceafă. Avea obraji bronzaţi din cauza permanentei expuneri la soarele mării tropicale. Pete maronii îi umpleau faţa, iar mâinile îi erau aspre şi pline de cicatrici din cauza năvoadelor de care trăgea ca să scoată peştii grei.

Dar niciuna dintre cicatrici nu era nouă. De fapt, toate aceste semne erau la fel de vechi ca eroziunile din deşert, unde nu există niciun peşte. Totul la el era bătrân, cu excepţia ochilor, care aveau culoarea mării şi erau veseli şi cutezători.

– Santiago, îi spuse băiatul bătrânului, în timp ce urcau malul după ce trăseseră barca la ţărm. Am făcut ceva bani, aşa că te-aş putea însoţi din nou.

Băiatul învăţase de la bătrân să pescuiască şi îl iubea la nebunie.

11

BăTRânUL

– nu, insistă bătrânul. Eşti pe o barcă norocoasă. Acolo trebuie să rămâi.

– Dar nu-ţi aminteşti cum optzeci şi şapte de zile n-ai prins niciun peşte şi apoi cum ai prins unii mari în fiecare zi, timp de trei săptămâni la rând? întrebă băiatul.

– Îmi amintesc, răspunse bătrânul. Sunt convins că nu m-ai părăsit pentru că nu ai încredere.

– Tata m-a pus să plec. Sunt doar un puşti, aşa că trebuie să fac ce spune el.

– Ştiu, e lucrul cel mai firesc pe care trebuie să-l faci.

– El nu are prea multă încredere.– nu, nu are, răspunse bătrânul. Dar noi

avem. nu-i aşa?– Da, noi avem, răspunse băiatul. Pot să-ţi

dau o bere la Terasă? întrebă el. Putem duce lucrurile astea acasă mai târziu.

– Sigur, ca între pescari. Se aşezară amândoi la Terasă, în timp ce

mulţi pescari treceau pe lângă ei, râzând pe

13

BăTRânUL

seama bătrânului. Dar bătrânul nu se supără. Erau acolo şi câţiva pescari bătrâni care îl priveau cu milă, dar erau destul de politicoşi să nu-şi arate adevăratele sentimente. În schimb, îi vorbiră bătrânului prietenos despre mersul curenţilor şi despre adâncimea mării. Discutară despre vreme, care rămăsese neschimbată de un timp, şi despre ce spunea marea.

Pescarii care avuseseră noroc pe mare în ziua aceea se întorseseră la mal. Îşi căsăpiseră deja peştii-spadă pe care reuşiseră să-i prindă şi îi cărau de pe bărci, după ce-i întinseseră pe două scânduri. Doi pescari mergeau clătinându-se la fiecare capăt al scândurii, cărând peştii grei de la barcă până la pescărie. Apoi, vor aştepta să vină camionul frigorific ce va transporta peştele tot drumul spre Havana, capitala Cubei.