12
BULETINUL BASCOVENILOR PUBLICAŢIE LUNARĂ EDITATĂ DE CONSILIUL LOCAL BASCOV, NR. 130, NOIEMBRIE, 2019 CEL MAI IMPORTANT PROIECT AL ANULUI 2019 - FINALIZAT! 23 DE STRĂZI DIN BASCOV AU FOST MODERNIZATE S-a deschis primul supermarket Profi din Bascov Moş Nicolae vine la Casa de Cultură Bascov încărcat cu daruri pentru copiii cuminţi ALERTĂ DE GRADUL ZERO! PESTA PORCINĂ BATE LA PORŢILE BASCOVULUI n Prezenţa virusului a fost confirmată la un exemplar de mistreţ găsit mort în Pădurea Trivale. n 4 sate din Bascov au fost incluse în zona infectată! n Finanţare de 1,8 milioane lei din Fondul de Dezvoltare şi Intervenţii pentru podul de la Scheau n S-a semnat contractul pentru asfaltarea străzilor Azurului şi Măceşului n S-a modificat Legea Pensiilor! n Alocaţiile pentru copii vor creşte anual din 2020 Cele mai calde urări de bine, sănătate şi împliniri tuturor sărbătoriţilor zilei de Sfântul Nicolae! Fie ca sfânta zi de sărbătoare să vă umple casele de bucurie şi belşug şi să vă regăseas- că fericiţi, alături de cei dragi! La mulţi ani! Primar, Gheorghe Stancu Sfânta zi de 6 decembrie să aducă numai bucurii celor care îşi sărbătoresc ziua numelui de Sfântul Nicolae! Să aveţi parte de sănătate, linişte sufletească şi împliniri alături de cei dragi! La mulţi ani! Consiliul Local Bascov Duminică, 1 decembrie, primarul comunei Bascov, dl Gheorghe Stancu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu ocazia aniver- sării, angajaţii Primăriei şi membrii Consiliului Local Bascov îi adresează cele mai sincere urări de sănătate, fericire, viaţă lungă şi realizări pe toate planurile. LA MULŢI ANI, DOMNULE PRIMAR!

BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

  • Upload
    others

  • View
    0

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

BULETINUL BASCOVENILORPUBLICAŢIE LUNARĂ EDITATĂ DE CONSILIUL LOCAL BASCOV, NR. 130, NOIEMBRIE, 2019

CEL MAI IMPORTANT PROIECT AL ANULUI 2019 - FINALIZAT!

23 DE STRĂZI DIN BASCOV AU FOST MODERNIZATE

S-a deschis primul supermarket Profi din Bascov

Moş Nicolae vine la Casa de Cultură Bascov încărcat cu daruri pentru copiii cuminţi

ALERTĂ DE GRADUL ZERO!

PESTA PORCINĂ BATE LA PORŢILE BASCOVULUI n Prezenţa virusului a fost confirmată la un exemplar de mistreţ găsit mort în Pădurea Trivale. n 4 sate din Bascov au fost incluse în zona infectată!

n Finanţare de 1,8 milioane lei din Fondul de Dezvoltare şi Intervenţii pentru podul de la Scheau

n S-a semnat contractul pentru asfaltarea străzilor Azurului şi Măceşului

n S-a modificat Legea Pensiilor!

n Alocaţiile pentru copii vor creşte anual din 2020

Cele mai calde urări de bine, sănătate şi împliniri tuturor sărbătoriţilor zilei de Sfântul Nicolae! Fie ca sfânta zi de sărbătoare să

vă umple casele de bucurie şi belşug şi să vă regăseas-

că fericiţi, alături de cei dragi!

La mulţi ani!Primar, Gheorghe Stancu

Sfânta zi de 6 decembrie să aducă numai bucurii

celor care îşi sărbătoresc ziua numelui de Sfântul

Nicolae! Să aveţi parte de sănătate, linişte sufletească şi împliniri alături de cei

dragi!La mulţi ani!

Consiliul Local Bascov

Duminică, 1 decembrie, primarul comunei Bascov, dl Gheorghe Stancu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu ocazia aniver-sării, angajaţii Primăriei şi membrii Consiliului Local Bascov îi adresează cele mai sincere urări de sănătate, fericire, viaţă lungă şi realizări pe toate planurile.

LA MULŢI ANI, DOMNULE PRIMAR!

Page 2: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 2BULETINUL BASCOVENILOR

Editor: CONSILIUL LOCAL BASCOV | Producător: Green Serv Community SRL | Redactor coordonator: Nadia Ciochină | Tehnoredactare: Mihai Constantin

Cel mai important proiect de in-frastructură rutieră derulat anul acesta la Bascov a fost finalizat! Rezultatul: 23 de străzi modernizate într-un singur an. Iniţial, proiectul prevedea asfaltarea a 20 de străzi: Rotăreasa, Bisericii, Prelungi-rea Micşunele, Şcolii, Gârlei, Zăvoiului, Livezilor, Zorilor, Fundătura Micşunele, Lăbuşeşti, Rotăreşti-Foraj, Nufărului,

Luncă, Liliacului, Trandafirilor, Violete-lor, Crizantemelor, Ficului, Aviatorului, Arcanului. În această toamnă, însă, Pri-măria Bascov a propus, iar consilierii locali au aprobat efectuarea lucrărilor de modernizare şi pe alte trei străzi: drumul de legătură dintre Păişeşti şi Glâmboc Deal pe o distanţă de 600 metri liniari; Piaţa Vecinilor; strada Luncă - drum late-

ral dreapta, pe o distanţă de 160 metri li-niari. Pentru că în luna noiembrie vremea a fost extrem de prietenoasă, muncitorii au putut lucra aproape în fiecare zi, ritmul de lucru fiind unul alert, fapt ce a permis finalizarea lucrărilor înainte să vină ge-rul şi ninsorile. Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-

şeşti Deal, dar şi pe străzile Ficului, Pre-lungirea Micşunele, Fundătura Micşune-le, precum şi în Piaţa Vecinilor din zona Lăbuşeşti. Per total, au fost modernizaţi în cadrul acestui proiect aproximativ 10 km de drumuri comunale, acestea având toate utilităţile, ceea ce înseamnă că as-faltul nu va mai fi afectat de eventuale lucrări de introducere a reţelelor.

Veste bună pentru locuitorii comunei şi pentru auto-rităţile locale! Bascovul a primit recent aprobare pentru acordarea unei finanţări nerambursabile în vederea rea-lizării podului din satul Scheau. Prin Ordinul Președin-telui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 280/02.10.2019, a fost aprobată lista proiectelor care au primit fonduri prin Fondul de Dezvoltare şi Inter-venţii, listă pe care se regăseşte şi comuna Bascov cu un important proiect de infrastructură. Astfel, pentru localitatea noastră a fost aprobată o finanţare în valoa-

re de 1.837.963 lei, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Construcţie pod pe DC210 peste Valea Scheau, sat Scheau”. În prezent, firma care a câştigat licitaţia lucrează la realizarea proiectului tehnic al po-dului menit să rezolve problema accesului către locu-inţele de pe Valea Scheau, unde acum se ajunge pe un pod provizoriu cu tablier metalic improvizat (pachet de ţevi), de 14 m lungime. Noul pod va fi realizat pe ace-laşi amplasament şi va avea o deschidere de 11.40 m şi lungimea totală de 15.60 m.

Finanţare de 1,8 milioane lei din Fondul de Dezvoltare şi Intervenţii pentru podul de la Scheau

CEL MAI IMPORTANT PROIECT AL ANULUI 2019 - FINALIZAT!

23 DE STRĂZI DIN BASCOV AU FOST MODERNIZATE

Page 3: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 3BULETINUL BASCOVENILOR

La începutul lunii noiembrie, Primă-ria comunei Bascov a finalizat proce-dura de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pen-tru obiectivul „Modernizarea străzilor Măceşului şi Azurului”. Astfel, în urma

evaluării ofertelor depuse, a fost desem-nată câştigătoare firma General Trust Argeş, cu care s-a semnat contractul în data de 1 noiembrie 2019, pentru suma de 1.623.018,58 lei (fără TVA). Proiec-tul prevede asfaltarea celor două străzi

pe o lungime totală de aproximativ 1,2 km - Strada Azurului 815 m şi Strada Macesului 480 m. Conform documen-taţiei de atribuire, structura rutieră va fi alcătuită din: 4 cm BA16rul50/70 (BA16 sau BAPC16), 5 cm BA-

20leg50/70 (BAD20 sau BADPS20), minim 12 cm piatră spartă şi minim 25 cm balast. Termenul maxim de realiza-rea a investiţiei este de 8 luni, ceea ce înseamnă că anul viitor cele două străzi vor fi modernizate.

600 M DE ŞANŢURI PLUVIALE PE DRUMURILE NAŢIONALE DIN BASCOV

Punct final şi în licitaţia menită să desemneze firma care va executa noi şanţuri pluviale de-a lungul celor două drumuri naţionale care traver-sează comuna. Pe 22 noiembrie, s-a semnat contractul cu firma Comesad Drumuri, care se va ocupa de proiectarea şi execuţia pentru obiectivul „Efectuare lucrari pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DN7 Piteşti - Rm. Vâlcea, partea stângă, de la Km 121+400 la Km 122+000, şi pe DN7C Piteşti - Curtea de Argeş, partea dreapta, de la Km 3+750 la Km 3+950, prin decolmatarea şi repararea şanţurilor, cât şi asigura-rea accesului la proprietarii din zonă, localitatea Bascov, Judeţul Argeş”. Aşadar, prin intermediul acestui proiect, vor fi amenajaţi 600 de metri de şanţuri pluviale, realizarea acestei investiţii fiind necesară deoarece în zonele vizate, de fiecare dată când ploua abundent, apele de pe carosabil se scurg necontrolat, pe proprietăţile bascovenilor care locuiesc în zo-nele respective, creându-le acestora disconfort, dar mai ales importante pagube materiale. Valoarea investiţiei este de 746.266,98 lei (fără TVA).

S-a semnat contractul pentru asfaltarea străzilor Azurului şi Măceşului

Au continuat lucrările de amenajare a şanţurilor în Glâmboc

Aşa cum vă anunţam în numă-rul precedent al Buletinului Basco-venilor, a fost demarat proiectul de

reabilitare şi modernizare a străzi-lor din satul Glâmboc. În ultime-le săptămâni, muncitorii au lucrat

intens, astfel că cea mai mare par-te din şanţurile care vor asigura scurgerea apelor pluviale pe aceste drumuri au fost amenajate. Proiec-tul prevede reasfaltarea a 3 km de drumuri, după ce în aceste zone au fost introduse toate utilităţile: Glâmboc Vale – 1612 m; Glâmboc Deal - 911 m; Glâmboc Deal drum lateral - 137 m; Rogojina - 366 m.

Reamintim cetăţenilor care de-ţin proprietăţi în aceste zone că, în cazul în care intenţionează să se racordeze la reţelele de utilităţi, să o facă cel mai curând posibil, deoarece, după turnarea asfaltului, Primăria Bascov nu va mai emite absolut nicio autorizaţie de con-strucţie cu acest scop, vreme de cinci ani, cât durează garanţia lu-crărilor de asfaltare.

Page 4: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 4BULETINUL BASCOVENILOR

Acum locuitorii din Bascov au un supermarket complet foarte aproape de ei, situat pe str. Păişeşti, nr. 12 C1. Reţeaua Profi este într-un amplu proces de expansiune, iar recent a inaugurat primul magazin din localitatea Bascov. Noul supermarket a fost dezvoltat în parteneriat cu Veritas Favorit SRL, care deţine şi re-ţeaua supermarketurilor Favorit din Piteşti. Conform

informaţiilor publicate pe site-ul oficial, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere ge-ografică din România și cu un ritm de creștere încă ne-egalat în această țară. În mai 2019, aceasta a devenit și prima reţea de la noi cu mai mult de 1000 de magazine, amplasate în aproape 500 de localități din toate județe-

le și municipiul București. Supermarketul de proximi-tate, de la Bascov, oferă o gamă variată de produse de uz alimentar şi casnic, are automat de cafea şi un colţ de produse de patiserie. La evenimentul de deschidere au fost prezenţi primarul localităţii, Gheorghe Stancu, reprezentanţi ai administraţiei locale, cât şi un sobor de preoţi care au susţinut o slujbă de binecuvântare.

S-a deschis primul supermarket Profi din Bascov

2019 este un an de refe-rinţă pentru Internaţional Lazăr Company, una dintre cele mari firme de transport din România, dintre cele cu capital 100% românesc, care îşi are sediul în Bascov, fiind unul dintre cei mai impor-tanţi contribuabili la bugetul local al comunei. Anul aces-ta compania de transport a împlinit 25 de ani de la înfi-inţare. Internațional Lazăr Company a celebrat un sfert de veac alături de cei mai im-portanți parteneri și cei mai fideli angajați.

Povestea companiei începe în 1994, iar pe parcursul celor 25 de ani de activitate aceasta a dovedit că merită loialitatea partenerilor, încrederea clienţi-lor şi calitatea de lider în rândul firmelor de profil din România. Un sfert de veac de activitate garantează evoluţia grupului de firme Lazăr într-un concern ce înglobează cele mai diversi-ficate activităţi. Iniţial, activi-tatea societăţii avea ca obiect comercializarea de piese şi subansamble auto. Ulterior, s-a reorientat către transport intern şi internaţional, moment în care

a început să se dezvolte, adap-tându-se din mers cerinţelor pieţei. S-au adăugat şi servicii logistice, iar la acest moment, Internaţional Lazăr Company înseamnă peste 1.000 de uni-tăţi de transport, peste 82.000 de spaţii logistice distribuite pe teritoriul României, peste 40 de ţări destinaţie, 500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 45 milioa-ne euro. Activitatea de transport înseamnă doar 50% din cifra de afaceri a grupului Internaţional

Lazăr Company, restul fiind re-prezentate de celelalte activităţi dezvoltate. Acest an, dedicat aniversării unui sfert de veac de activitate, cu un parcurs ascen-dent, aduce şi o noutate la nive-lul companiei. În 2018 a semnat un join-venture cu Astra Hol-ding care se concretizează într-o investiţie de 10 milioane euro, constând în construcţia unui spaţiu logistic care se întinde pe 18.000 mp, iar în forma finală va ajunge la 30.000 mp.

Internaţional Lazăr Company sărbătoreşte 25 de ani de existenţă

Cauţi de muncă peste hotare? Câteva sfaturi ca să nu fii escrocat

Intermedierea muncii în străinătate e de competența unor fir-me special autorizate să facă asta. Cei interesați să găsească lo-curi de muncă în afara granițelor nu ar trebui să accepte oferte de muncă de la persoane fizice, fără contracte, fără să se informeze suficient înainte și nici nu ar trebui să scoată vreun ban din bu-zunar pentru formalități, întocmirea unor documente sau pentru serviciul în sine de punere în contact cu angajatorul străin. Medi-erea forței de muncă peste hotare e o chestiune gratuită.

Faptul că intermedierea muncii în străinătate nu o face orice persoană, ci firme autorizate e o chestiune prevăzută de lege. Chiar anul trecut, legislația a fost îmbunătățită și noi reguli au fost trasate pentru aceste firme, în scopul protejării celor care caută să plece la muncă în străinătate. Într-un material informa-tiv, Inspecția Muncii atenționează încă o dată că activitatea de plasare forță de muncă în străinătate o poate desfășura un agent de plasare a forţei de muncă persoană juridică, adică o firmă, nu un cetățean oarecare.

Inspecția Muncii îi avertizează pe cei care caută de muncă peste hotare să nu apeleze la persoanele fizice care promit că fac asta. De asemenea, să nu plătească sume de bani drept garan-ție pentru plecare, pentru întocmirea CV-ului, traducerea unor documente, procesarea actelor necesare plecării sau consultanță.

Important! Firmele de intermediere a muncii în străinăta-te efectuează gratuit activitatea de mediere, potrivit Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Oricine poate verifica dacă agentul de intermediere este înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă - altfel, nu are dreptul să ofere acele servicii de mediere a forței de muncă. De asemenea, plecarea la muncă nu ar trebui să se facă în lipsa unui contract de muncă sau a altor forme legale de angajare în țara de destinație.

Inspecția Muncii atrage atenția celor interesați să nu dea curs așa de ușor anunțurilor de muncă și să se documenteze bine îna-inte privind oferta de muncă, adresa și chiar existența angajato-rului. „Apelează la toate sursele de informare ale autorităților statului român și ale statului de destinație”, sfătuiește Inspecția.

### Contractul pe care-l semnezi cu firma de intermediereAgenții de mediere a forței de muncă în străinătate sunt obli-

gați prin lege să încheie cu cei care caută de muncă contracte de mediere. Așa cum spuneam mai sus, fără niciun cost, oricare ar fi denumirea acestuia (taxă, comision, tarif de mediere). Con-form legii, contractul de mediere trebuie să conțină următoarele informaţii:

# denumirea angajatorului din străinătate/țara pentru care se face medierea în vederea angajării, adresă, număr de telefon/fax;

# descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă;# durata timpului de muncă, durata contractului de muncă;# salarizarea;# condiţiile de transport, de locuit;# condițiile de reziliere.„În cazul care, după semnarea contractului de mediere,

persoana mediată nu își respectă obligațiile asumate, aceasta este obligată să achite contravaloarea cheltuielilor efectuate de agen-tul de plasare, în baza documentelor justificative, fără ca aceas-tă sumă să depășească 200 euro/lucrător”, subliniază Inspecția Muncii. Persoanele interesate să în lucreze în străinătate pot so-licita un loc de muncă și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă - Rețeaua EURES.

Page 5: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 5BULETINUL BASCOVENILOR

Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești a fost dotat cu un nou aparat în cadrul Laboratorului de Angiografie, extrem de necesar în salvarea vieților pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Este vorba despre un Rota-blator, un dispozitiv necesar intervenţiilor de implant de stent, care ajută la curăţarea vaselor de sânge, a arte-relor coronare, eliminând depozitele de grăsime. Pro-cedura de rotablație este o procedură minim invazivă care se recomandă atunci când arterele corpului sunt blocate de plăcile de aterom, iar sângele nu mai poate iriga țesuturile din zona respectivă. Pentru a putea reda circulația dintr-o anumită arteră calcificată, medicul recurge la procedura de rotablație pentru a dezintegra calciul format pe arterele coronare.

Sistemul de Rotablație a fost achiziționat din buge-tul Consiliului Județean Argeș, valoarea acestuia fiind

de 239.999,20 lei. Prin dotarea Laboratorului de Angi-ografie al Spitalului Județean de Urgență Pitești cu un asemenea dispozitiv, alături de echipa de medici speci-aliști, pot fi salvate viețile pacienților, care prin absenţa acestui aparat riscau să fie etichetaţi ca netratabili. Este vorba, în mod deosebit, de persoanele vârstnice care prezintă leziuni calcificate și care nu pot fi supuse in-tervenției de implant de stent întrucât vasele de sânge nu pot fi deschise fără un asemenea dispozitiv. Labora-torul de Angiografie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești este cel mai bine dotat laborator din țară, care dispune de tehnologie de ultimă generație. În ultimii ani, echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Pitești și conducerea Consiliului Județean Argeș s-au orientat către achiziționarea și punerea la dispoziția pacienților a celor mai noi tehnologii medicale.

Spitalul Judeţean - dotat cu un nou aparat în cadrul Laboratorului de Angiografie

Marţi, 14 noiembrie, s-a dat alerta în Pădurea Trivale: un porc mistreț a fost găsit mort, principalul risc fiind pre-zenţa pestei porcine. Cei care au trecut în dimineaţa zilei respective pe drumul care face legătura între Piteşti şi Găva-na, în zona grădinii zoologice, au putut observa animalul lipsit de viaţă la câţiva paşi de carosabil, motiv pentru care nu a fost exclusă nici varianta unui accident, deşi nu era niciun strop de sânge. Până l momentul respectiv, la nivelul județului fuseseră identificate mai multe cazuri de porci mistreți morți, dar nu și în această zonă. De exemplu, fuseseră înregistrate trei focare la porci mistreţi în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mi-hăeşti, 24 Mâzgana, comuna Vultureşti şi 18 Râul Târgului, comuna Lereşti.

# Testele de laborator au confirmat

prezenţa virusului pesteiDirectorul executiv DSVSA, Daniel

Lupu, a trimis imediat o echipă în teren. Având în vedere evoluţia alarmantă a vir-sului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Argeş, Instituţia Prefectului a făcut apel către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate măsurile impuse de autorităţile compe-tente, orice suspiciune de boală trebuind comunicată de urgenţă medicului veteri-nar sau autorităţilor publice locale.

Animalul mort a fost ridicat, urmând să fie analizate probe de ţesut pentru a se stabili dacă avea sau nu pestă. La autop-sie, mistrețul nu prezenta urme de boală. Totuși, au fost prelevate probe și trimise

pentru analiză, ținând cont de perioa-da de incubație a virusului care este de până la 14 zile. Rezultatele de laborator au fost făcute publice o săptămână mai târziu, testele confirmând prezența pes-tei porcine africane pe raza fondului de vânătoare nr. 29 Trivale. Astfel, au fost adoptate toate măsurile specifice în asfel de situaţii în zona infectată şi cea tam-pon.

4 sate din Bascov incluse în zona infectatăLocalităţile din zona infectată sunt

Budeasa Mare, Budeasa Mică, Mărăci-neni, Ştefăneştii Noi, Piteşti, Geamăna, Hinţeşti, Gura Văii, Smeura, Moşoaia, Bătrâni, Ciocănăi, Slătioarele, Frăţeşti, precum şi patru sate din comuna Bascov - Uiasca, Valea Ursului, Brăileni, Bas-

cov, Zona tampon cuprinde Miceşti, Pur-

căreni, Colibaşi, Făgetu, Dărmăneşti, Enculeşti, Ştefăneşti, Văleni Podgoria, Viişoara, Goleşti, Bradu, Albota, Mareş, Cerbu, Păduroiu Deal, Poiana Lacului, Dealu Viilor, Băjeneşti, Băbana, Prislo-pu Mare, Prislopu Mic (Bascov), Cot-meniţa, Dobrogostea, Vărzaru, Borleşti, Galeşeşti, Rogojina.

În zona afectată sunt cuprinse fondu-rile de vânătoare: F.V. 29 Trivale, F.V. 32 Răsleţu şi F.V. 34 Mareş. Efectivele evaluate de mistreţi pe cele trei fonduri de vânătoare sunt 112.

Reamintim că orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă me-dicului veterinar sau autorităţilor publi-ce locale.

ALERTĂ DE GRADUL ZERO!

PESTA PORCINĂ BATE LA PORŢILE BASCOVULUI n Prezenţa virusului a fost confirmată la un exemplar de mistreţ găsit mort în Pădurea Trivale. n 4 sate din Bascov au fost incluse în zona infectată!

Page 6: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 6BULETINUL BASCOVENILOR

HOTĂRÂREA NR. 116Privind aprobarea Indicatorilor Tehnico Economici

aferenţi documentaţiei pentru realizarea obiectivului de investiţie „Reabilitare şi modernizare drum comu-nal DC 173 Mica-Brăileni şi toate străzile aferente dru-mului respectiv: Amurgului, Rozelor, Unităţii, Gloriei, Bădeţenilor, Nectarului, Narciselor şi Magnoliei în co-muna Bascov, judeţul Argeş - faza proiect tehnic”

Consiliul Local al comunei Bascov, întrunit în şe-dinţa de îndată din data de 13 noiembrie 2019,

Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă Indicatorii Tehnico Economici

aferenţi documentaţiei pentru realizarea obiectivului de investiţie „Reabilitare şi modernizare drum comu-nal DC 173 Mica-Brăileni şi toate străzile aferente dru-mului respectiv: Amurgului, Rozelor, Unităţii, Glori-ei, Bădeţenilor, Nectarului, Narciselor şi Magnoliei în comuna Bascov, judeţul Argeş” - faza proiect tehnic, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul comunei Bascov şi compartimentele Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bascov, vor adu-ce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată: Institu-ţiei Prefectului Judeţului Argeş, primarului comunei Bascov, compartimentelor Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al prima-rului comunei Bascov, cât şi altor persoane interesate, de către secretarul comunei Bascov.

ANEXA NR. 1 LA HCL NR. 116/13.11.2019INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI

OBIECTIVULUI1. Denumirea obiectivului de investiţii: „Reabilitare

şi modernizare drum comunal DC 173 Mica-Brăileni şi toate străzile aferente drumului respectiv: Amurgu-lui, Rozelor, Unităţii, Gloriei, Bădeţenilor, Nectarului, Narciselor şi Magnoliei în comuna Bascov, judeţul Argeş”

2. Elaborator de documentaţie: SC Centrul de Pro-iectare şi Consultanţă Rutieră SRL

3. Beneficiarul lucrării: Comuna Bascov4. Amplasamentul obiectivului: intravilanul comu-

nei Bascov, judeţul Argeş5. Indicatori tehnico-economici:

Caracteristici tehnice:1. DC 173 (strada Brăileni-Mica) - se intervine de

la o distanţă de 25 m de marginea drumului naţional DN7, respectiv între km 0+000 - km 3+000 (conform geometrizare şi pichetare traseu) la nivelul stratului de uzură actual (frezare parţial strat existent 4 cm şi execuţie strat de uzură nou 6 cm din beton asfaltic BAPC16 conf. SR EN 13108-1) şi reparaţii locale. Punctual, zonele faianţate se vor desface până la stratul de fundaţie şi se vor efectua reparaţii sau înlocuiri de material Eventualele pungi de argilă, dacă sunt identi-ficate, se vor scoate şi se va reface stratul de fundaţie. De asemenea, se intervine la nivelul părţii carosabile pe laterale (ca zone de lărgiri/ extinderi/ îndreptare carosabil pentru partea carosabilă cu lăţimea proiectată conform profile tip), astfel:n Sistem rutier pe zona carosabil existent cu îmbră-

căminte asfaltică (Sc existent = 13060 mp):- 6 cm strat uzură BAPC16;- frezare îmbrăcăminte asfaltică existentă pe grosi-

me medie de 4 cm. Se dă pe ~50% din suprafaţa exis-tentă (13060 mp x 50% ≈ 6530 mp);

- strat egalizare din binder cu grosime var. 3÷5 cm (se va lua în calcul 4 cm gr. medie). Se dă pe 50% din suprafaţa existentă cu îmbrăcăminte asfaltică (13060 mp x 50% ≈ 6530 mp);

- reparaţii la stratul existent după frezare. Se dă în procent de circa 25% din suprafaţa existentă cu îmbră-căminte asfaltică (13060 mp x 25% ≈ 3265 mp). Repa-raţiile constau în:

▪ 25 cm - săpătură medie▪ 15 cm - aşternere balast▪ 12 cm - aşternere PS de balastierăn Sistem rutier pe zonele de lărgiri/ extinderi/ în-

dreptare carosabil pentru asigurare parte carosabilă cu lăţimea proiectată (Sc lărgire = 2840 mp):

- 6 cm strat uzură BAPC16;- 4 cm gr. medie BADPC22,4;

- 12 cm - PS de balastieră - 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medien Sistem rutier pe drumurile laterale- 4 cm strat uzură BAPC16;- 5 cm gr. medie BADPC22,4;- 12 cm - PS de balastieră - 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medie

2. Strada Mica - se intervine între km 0+000 - km 0+479 doar la nivelul stratului de uzură actual (frezare parţial strat existent 4 cm şi execuţie strat de uzură nou 6 cm din beton asfaltic BAPC16 conf. SR EN 13108-1) şi reparaţii locale. Punctual, zonele faianţate se vor desface până la stratul de fundaţie şi se vor efectua reparaţii sau înlocuiri de material. Eventualele pungi de argilă, dacă sunt identificate, se vor scoate şi se va reface stratul de fundaţie. De asemenea, se intervine la nivelul părţii carosabile pe laterale (ca zone de lărgiri/ extinderi/ îndreptare carosabil pentru partea carosabilă cu lăţimea proiectată conform profile tip), astfel:n Sistem rutier pe zona carosabil existent cu îmbră-

căminte asfaltică (Sc existent = 2080 mp):- 6 cm strat uzură BAPC16;- frezare îmbrăcăminte asfaltică existentă pe grosi-

me medie de 4 cm. Se dă pe ~50% din suprafaţa exis-tentă (2080 mp x 50% ≈ 1040 mp);

- strat egalizare din binder cu grosime var. 3÷5 cm (se va lua în calcul 4 cm gr. medie). Se dă pe 50% din suprafaţa existentă cu îmbrăcăminte asfaltică (2080 mp x 50% ≈ 1040 mp);

- reparaţii la stratul existent după frezare. Se dă în procent de circa 30% din suprafaţa existentă cu îmbră-căminte asfaltică (2080 mp x 30% ≈ 3265 mp). Repa-raţiile constau în:

▪ 25 cm - săpătură medie▪ 15 cm - aşternere balast▪ 12 cm - aşternere PS de balastierăn Sistem rutier pe zonele de lărgiri/ extinderi/ în-

dreptare carosabil pentru asigurare parte carosabilă cu lăţimea proiectată (Sc lărgire = 270 mp):

- 6 cm strat uzură BAPC16;- 4 cm gr. medie BADPC22,4;- 12 cm - PS de balastieră - 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medie

3. Strada Amurgului - se intervine între km 0+000 - km 0+304 doar la nivelul stratului de uzură actual (frezare parţial strat existent 4 cm şi execuţie strat de uzură nou 6 cm din beton asfaltic BAPC16 conf. SR EN 13108-1) şi reparaţii locale. Punctual, zonele faian-ţate se vor desface până la stratul de fundaţie şi se vor efectua reparaţii sau înlocuiri de material. Eventualele pungi de argilă, dacă sunt identificate, se vor scoate şi se va reface stratul de fundaţie. De asemenea, se in-tervine la nivelul părţii carosabile pe laterale (ca zone de lărgiri/ extinderi/ îndreptare carosabil pentru partea carosabilă cu lăţimea proiectată conform profile tip), astfel:n Sistem rutier pe zona carosabil existent cu îmbră-

căminte asfaltică (Sc existent = 1035 mp):- 6 cm strat uzură BAPC16;- frezare îmbrăcăminte asfaltică existentă pe grosi-

me medie de 4 cm. Se dă pe ~60% din suprafaţa exis-tentă (1035 mp x 60% ≈ 620 mp);

- strat egalizare din binder cu grosime var. 3÷5 cm (se va lua în calcul 4 cm gr. medie). Se dă pe 60% din suprafaţa existentă cu îmbrăcăminte asfaltică (1035 mp x 60% ≈ 620 mp);

- reparaţii la stratul existent după frezare. Se dă în procent de circa 40% din suprafaţa existentă cu îmbră-căminte asfaltică (1035 mp x 40% ≈ 410 mp). Repara-ţiile constau în:

▪ 25 cm - săpătură medie▪ 15 cm - aşternere balast▪ 12 cm - aşternere PS de balastierăn Sistem rutier pe zonele de lărgiri/ extinderi/ în-

dreptare carosabil pentru asigurare parte carosabilă cu lăţimea proiectată (Sc lărgire = 200 mp):

- 6 cm strat uzură BAPC16;- 4 cm gr. medie BADPC22,4;- 12 cm - PS de balastieră

- 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medie

4. Strada Rozelor - se intervine între km 0+000 - km 0+210 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 730 mp (inclusiv racorduri la drumul principal şi lărgiri/ extinderi):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

5. Strada Unităţii - se intervine între km 0+000 - km 0+103 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 420 mp + 50 mp = 470 mp (carosabil stradă + zone racorduri):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

6. Strada Gloriei - se intervine între km 0+000 - km 0+103 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 340 mp (inclusiv racorduri şi platformă întâlnire):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

7. Strada Bădeţenilor - se intervine între km 0+000 - km 0+157 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 480 mp + 25 mp + 20 mp = 525 mp (carosabil stradă + platformă întâlnire + zone racorduri):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

8. Strada Nectarului - se intervine între km 0+000 - km 0+145 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 465 mp (inclusiv racorduri la drumul principal):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL BASCOV - NOIEMBRIE 2019

Page 7: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 7BULETINUL BASCOVENILOR

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

9. Strada Narciselor - se intervine între km 0+000 - km 0+040 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 150 mp (inclusiv racorduri la drumul principal):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

10. Strada Magnoliei - se intervine între km 0+000 - km 0+247 - structură rutieră nouă, suprafaţa carosabilă Sc = 950 mp (inclusiv platformă de întâlnire şi racor-duri la drumul principal):

- execuţie strat uzură din beton asfaltic BA-16rul50/70 (BAPC16) de 4 cm grosime conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);

- strat de legătură din beton asfaltic deschis BA22,4 leg 50/70 (BADPC22,4) cu grosimea de 5 cm conf. SR EN 13108-1 (cu agregate naturale de balastieră prelu-crate prin concasare şi sortare);

- strat de fundaţie superior din piatră spartă cu gro-simea de 12 cm;

- strat de fundaţie inferioară din balast cu grosimea de min 30 cm;

- strat de nisip cu rol anticapilar, antigeliv, anticon-taminant 7 cm.

Străzile laterale: Se vor amenaja drumuri laterale pe străzile:

1. DC 173 (strada Brăileni-Mica) - Drumuri latera-le ce se asfaltează în lungul străzii Brăileni-Mica, su-prafaţa cumulată S=465 mp, din care:

- drum lateral zona pichet P25, stânga: L=25 m; l=3,00 m; S=75 mp;

- drum lateral zona pichet P41, stânga: L=15 m; l=2,75 m; S=40 mp;

- drum lateral zona pichet P44, stânga: L=30 m; l=3,00 m; S=90 mp;

- drum lateral zona pichet P68, stânga: L=15 m; l=4,00 m; S=65 mp;

- drum lateral zona picheţi P84-P85, stânga (Uliţa lui Cârlan): L=15 m; l=2,75 m; S=40 mp;

- drum lateral zona pichet P107, stânga: L=43 m; l=3,50 m; S=155 mp.

Sistem rutier pe zonele drumuri laterale (Sc dru-muri laterale = 465 mp):

- 4 cm strat uzură BAPC16;- 5 cm gr. medie BADPC22,4;- 12 cm - PS de balastieră - 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medie

2. Str. Nectarului - Drum lateral ce se asfaltează în lungul str. Nectarului: L=10 m, l=4,00 m; S=40 mp;

Sistem rutier strada:- 4 cm - BAPC16;- 5 cm - BADPC22,4;- 12 cm - PS de balastieră - 15 cm - balast- 25 cm - săpătură medie

6. Valoarea totală a investiţiei este de 6.600.186,63 lei (fără TVA), la care se adaugă TVA în sumă de 1.231.587,60 lei, din care C+M: 5.930.014,22 lei fără

TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 1.126.702,92 lei.

7. Termen de execuţie a obiectivului: 18 luni8. Finanţarea investiţiei va fi asigurată de Bugetul

local al Comunei Bascov.

HOTĂRÂREA NR. 117Privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri

şi cheltuieli al comunei Bascov pe anul 2019, precum şi virări de credite bugetare pentru Casa de Cultură Bascov şi Şcoala Gimnazială Virgil Calotescu Bascov

Consiliul Local al comunei Bascov, întrunit în şe-dinţa de îndată din data de 13 noiembrie 2019,

Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă rectificarea Bugetului de venituri

şi cheltuieli al comunei Bascov pe anul 2019, conform Anexei nr. 1.

Art. 2. Se aprobă virări de credite bugetare pentru Casa de Cultură Bascov, conform Anexei nr. 1.

Art. 3. Se aprobă virări de credite bugetare pentru Şcoala Gimnazială Virgil Calotescu Bascov, conform Anexei nr. 1.

Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta ho-tărâre.

Art. 4. Primarul comunei Bascov şi compartimen-tul Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bascov, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5. Prezenta hotărâre va fi comunicată: Institu-ţiei Prefectului Judeţului Argeş, primarului comunei Bascov, compartimentului Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bas-cov, cât şi altor persoane interesate, de către secretarul comunei Bascov.

HOTĂRÂREA NR. 118Privind aprobarea organizării spectacolului „Moş

Nicolae la Bascov” în data de 06.12.2019, cât şi acor-darea unor pachete pentru copiii care vor participa la acest spectacol

Consiliul Local al comunei Bascov, întrunit în şe-dinţa de îndată din data de 13 noiembrie 2019,

Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă organizarea spectacolului „Moş

Nicolae la Bascov” în data de 06.12.2019, ce se va des-făşura la Casa de Cultură Bascov.

Art. 2. Se acordă 300 de pachete cu dulciui pentru copiii care vor participa la acest spectacol, pachet în valoare de 15 lei/pachet.

Art. 3. Primarul comunei Bascov şi compartimen-tele Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul apara-tului de specialitate al primarului comunei Bascov, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată: Institu-ţiei Prefectului Judeţului Argeş, primarului comunei Bascov, compartimentelor Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al prima-rului comunei Bascov, cât şi altor persoane interesate,

de către secretarul comunei Bascov.

HOTĂRÂREA NR. 119Privind aprobarea de reparaţii curente - întreţinere

prin pietruire a drumurilor comunale din Comuna Bas-cov, prevăzute în Anexa nr. 1

Consiliul Local al comunei Bascov, întrunit în şe-dinţa de îndată din data de 13 noiembrie 2019,

Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă executarea de reparaţii curente

- întreţinere prin pietruire a drumurilor comunale din Comuna Bascov, prevăzute în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Primarul comunei Bascov şi compartimen-tele Patrimoniu, Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bascov, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată: Institu-ţiei Prefectului Judeţului Argeş, primarului comunei Bascov, compartimentelor Patrimoniu, Contabilitate şi Achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bascov, cât şi altor persoane inte-resate, de către secretarul comunei Bascov.

n Anexa nr. 1 la HCL nr. 119/13.11.2019LISTA STRĂZILOR CUPRINSE ÎN LUCRAREA

„REPARAŢII CURENTE - ÎNTREŢINERE PRIN PIETRUIRE A DRUMURILOR COMUNALE ÎN COMUNA BASCOV, JUDEŢUL ARGEŞ”

1. str. 14 Septembrie - L=130 m; l=4 m; S=520 mp2. str. Păişeşti Deal (până la staţia de pompare) -

L=450 m; l=4 m; S=1800 mp3. str. Unităţii (Mica) - L=300 m; l=3,20 m; S=960

mp4. str. Bădeţenilor - L=200 m; l=3 m; S=600 mp5. str. Teiului - L=730 m; l=4,5 m; S=3285 mp6. str. Azurului - L=800 m; l=4 m; S=3200 mp7. str. Rotăreasa - L=150 m; l=4,5 m; S=675 mp8. str. Salcâmilor - L=750 m; l=3,5 m; S=2625 mp9. str. Brânduşelor - L=150 m; l=3 m; S=450 mp10. str. Codrului - L=150 m; l=3 m; S=450 mp11. str. Crinului - L=160 m; l=3 m; S=480 mp12. str. Glâmboc Deal (partea stângă Troiţă) - L=400

m; l=3 m; S=1200 mp13. str. Irisului - L=250 m; l=4 m; S=1000 mp14. str. Rotăreşti DN (a doua stradă partea stângă

sens Piteşti-Rm. Vâlcea) - L=250 m; l=4 m; S=1000 mp

15. str. Măceşului - L=600 m; l=3 m; S=1800 mp16. str. Magnoliei - L=400 m; l=3 m; S=1200 mp17. str. Mierluşeşti - L=150 m; l=3 m; S=450 mp18. str. Nectarului - L=100 m; l=3 m; S=300 mp19. str. Răsăritului - L=60 m; l=3 m; S=180 mp20. str. Salea - L=700 m; l=4 m; S=2800 mpSuprafaţa totală a străzilor ce fac obiectul achiziţiei

- 24.495 mp.

HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL BASCOV - NOIEMBRIE 2019

Page 8: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 8BULETINUL BASCOVENILOR

Din 2020, alocațiile de stat pentru copii vor crește în același ritm cu rata medie a inflației, conform unor modifi-cări la Legea alocațiilor, care au apărut pe 15 noiembrie în Monitorul Oficial. Vorbim despre de o majorare a cuantu-mului alocației cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei. Măsura va urma să se aplice începând cu data de 1 ianuarie. Potrivit Legii nr. 214/2019 pentru com-pletarea art.3 din Legea nr.61/1993 pri-vind alocaţia de stat pentru copii, mino-rii ar trebui să beneficieze de o majorare anuală a cuantumului alocației de stat cu

100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. La acest moment, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 3 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesio-nală. De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă. În privința ratei anuale a inflației, aceasta este calculată și publicată de către Institutul Național de Statistică.

ALOCAŢIILE PENTRU COPII VOR CREŞTE ANUAL DIN 2020

Persoanele care, de-a lungul anilor pe care i-au petrecut în câmpul muncii, au lucrat și în condiții deosebite se pot pensio-na mai repede decât până acum! Concret, persoanele care se pen-sionează vor beneficia de un mod de calcul mai avantajos decât cel din prezent. Măsurile se regăsesc în Legea nr. 215/2019 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost publicată în Monitorul Oficial și care a intrat în vigoare începând din 17 no-iembrie 2019.

În primul rând, în lege este sti-pulat că cei ce au lucrat în condiții deosebite primesc o lună în plus de vechime pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, față de situația de până acum. Adică vorbim de o vechime în muncă suplimentară de patru luni pentru fiecare an de lucru în condiții deosebite, față de trei luni pentru fiecare an, regula

de până acum. Modificarea este valabilă pentru activitatea de după 1 aprilie 2001.

În al doilea rând, asta aduce și o schimbare a tabelului cu redu-cerile vârstei standard de pensio-nare, la obținerea pensiei pentru limită de vârstă, în funcție de anii lucrați în condiții deosebite. Astfel, dacă până acum reducerea vârstei standard de pensionare se face în-cepând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin șase ani, de duminică, reducerea vârstei de pensionare se va face începând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin un an.

Între reducerea vârstei de pensi-onare din prezent și reducerea apli-cată prin acesastă lege nouă sunt diferențe mari. Spre exemplu, până la intrarea în vigoare a noii legi, dacă o persoană a muncit șase ani în condiții deosebite, beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu un an, în timp ce, potrivit Le-

gii nr. 215/2019, aceeași persoană scade doi ani din vârsta standard de pensionare. Dacă până acum re-ducerea minimă era de un an, dar aceasta era condiționată de o ve-chime în condiții deosebite de șase ani, din 17 noiembrie reducerea minimă este de patru luni și este condiționată de o vechime în con-diții deosebite de un an. Totodată, reducerea maximă era de opt ani pentru 35 de ani lucrați în condiții deosebite, iar după modificarea le-gii reducerea maximă a devenit de zece ani pentru 30 de ani lucrați în condiții deosebite.

Important! Noile reguli se apli-că exclusiv persoanelor care se pensionează pentru limită de vârstă începând cu data de 17 noiembrie 2019. Persoanele deja pensionate pentru limită de vârstă până pe 16 noiembrie 2019 nu vor putea bene-ficia de noul mod de calcul. Legea nu prevede nicio măsură de recal-culare pentru cei deja pensionați.

S-a modificat Legea Pensiilor!Pensionare mult mai rapidă pentru munca în condiţii deosebite.

Pensionarii ar putea primi bonuri de masă

Potrivit unui proiect aflat în dezbatere la Came-ra Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, bonurile sunt propuse în schimbul tichetelor de călă-torie nefolosite în cursul anului. Pensionarii care nu folosesc biletele de călătorie cu trenul primite gratuit anual le-ar putea schimbă cu tichete de masă. În pri-măvara acestui an, proiectul bonurilor de masă pentru pensionari a fost respins de către Camera Deputaților. Dacă acest proiect va fi aprobat de această dată, peste patru milioane de români ar putea beneficia de această schimbare.

Peste 4,5 milioane de pensionari ar putea benefi-cia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent, potrivit unui proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţi-lor, care este for decizional. Prima condiție, impusă de acest proiect, este ca pensionarii să renunțe la alte facilități, cum ar fi biletele de tren. Asta ar însemna ca un pensionar care nu folosește bilete de tren șă poate primi contravaloarea acestora în bonuri de masă. În

momentul de față valorea unui bon de masă este de 15,09 lei. Valoarea bonurilor pentru pensionari va fi stabilită prin lege, dacă proiectul legislativ va trece de Camera Deputaților. „Astfel, în cazul în care bile-tele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, aflăm din ini-țiativa legii.

Page 9: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 9BULETINUL BASCOVENILOR

Şeful statului a promulgat mai multe modificări la Legea Educaţiei, cea mai importantă vizând reducerea timpului petrecut de elevi în bănci. Potrivit noilor pre-vederi, elevii de şcoală primară nu trebuie să stea în bănci mai mult de 20 de ore pe săptămână, cei de gim-naziu pot avea cel mult 25 de ore pe săptămână, iar cei de liceu, maximum 30 de ore pe săptămână. În prezent, un elev de clasa a VIII stă uneori la şcoală până la 34 de ore. Întrebată ce măsuri va lua astfel încât elevii să stea mai puţin la şcoală, Monica Anisie, noul ministru al Educaţiei, a explicat că cel mai probabil se va lua în calcul eliminarea unor discipline.

Până acum, legea prevedea că numărul de ore mi-nim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin

ordin de ministru. Astfel, elevii de la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână (au maximum un op-țional), cei de la clasele I, a II-a și a III-a au minimum 20 – maximum 21 de ore, iar la clasa a IV-a elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore. Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de cla-sa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.

De asemenea, Legea Educației Naționale mai este modificată prin introducerea un nou articol, care urmă-rește combaterea fenomenului de bullying: „În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele

care constau în violenţa psihologică – bullying”.Prevederile legii se aplică începând cu anul şcolar

2020-2021.

DE ANUL VIITOR, ELEVII VOR AVEA MAI PUŢINE ORE

Şcoala Gimnazială „Virgil Calo-tescu” din Bascov a găzduit în data de 7 noiembrie trei cercuri pedagogice, având onoarea de a primi ca oaspeţi aproximativ 120 de cadre didactice. Astfel, s-au reunit pentru a împărtăşi din propriile experienţe la clasă pro-fesorii de limba română, geografie şi învăţământ preşcolar din judeţ. Gaz-dele au prezentat lecţii şi activităţi demonstrative extrem de interesante, punând în valoare buna pregătire a

elevilor, calităţile de dascăl ale profe-sorilor propunători, precum şi dotări-le de excepţie ale şcolilor şi grădiniţe-lor din comună.

Catedra de limba şi literatura română a Şcolii Bascov le-a avut ca invitate spe-ciale la eveniment pe două dintre cele mai talentate scriitoare din Argeş, Deni-sa Popescu şi Adriana Soare-Zăpăstrit. Prezenţa celor două artiste ale condeiu-lui a avut rolul de a-i atrage pe elevi în fascinanta lume a cărţilor pentru copii.

Lecțiile demonstrative, dezbaterile in-teractive între elevi și profesori orga-nizate de cadrele didactice ale catedrei de Limba și Literatura Română - prof. Cătălina Ruță, prof. Nicoleta Grigore, prof. Cristela Tudor - au impresionat pe cei prezenți.

De asemenea, la Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” Bascov a avut loc şi reuniunea Cercului Pedagogic al profe-sorilor de geografie. Cadrele didactice prezente au apreciat atât participarea

interactivă a elevilor școlii noastre la lecția demonstrativă susținută de către prof. Paul Dinu, cât și dotările de care dispune şcoala bascoveană.

Activităţi deosebite au avut loc şi la Grădiniţa Bascov, acolo unde s-a desfă-şurat Cercul Pedagogic al profesorilor pentru învățământul preșcolar. Schim-bul de experiență și lucrul în echipă au fost apreciațe de toate cadrele didactice participante.

120 de profesori argeşeni – oaspeţi ai şcolilor şi grădiniţelor din Bascov

Page 10: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 10BULETINUL BASCOVENILOR

La începutul lunii noiembrie, unul dintre cei mai mari coregrafi din Argeș, maestrul Dorin Oancea, a încetat din viață, la vârsta de 76 de ani. A plecat să înveţe îngerii să danseze îndrăgitele lui hore şi sârbe, aşa cum a făcut toată viaţa şi cu multe generaţii de dansatori. Ultima perioadă din viaţă şi-a dedicat-o îndrumării în tainele dansului popular a tinerilor din cadrul ansamblului Doina

Bascovului, alături de care a cucerit Ro-mânia, de pe scenele festivalurilor sau din platourile de filmare ale celor mai celebre emisiuni TV. „Cu regret, anun-ţăm trecerea la cele veşnice a coregra-fului Ansamblului Doina Bascovului, Dorin Oancea, cel care a şlefuit paşii dansatorilor noştri în ultimii 3 ani, cel care ne-a fost tată, profesor, cel care ne-a laudat când excelam şi ne-a certat când

greşeam... Cuvintele sunt de prisos... Pentru noi, sunteţi şi veţi rămâne «Le-genda Dorin Oancea»! Suntem norocoşi că am avut şansa de a fi ultima generaţie pe care aţi educat-o artistic!!! Drum lin spre lumina, Maestre...” - a fost mesa-jul emoţionant transmis de către „copiii săi” de la Casa de Cultură Bascov, luni, 4 noiembrie, în ziua dispariţiei marelui coregraf.

Anul acesta, „Doina Bascovului” a pierdut ambii coregrafi, pe Marian Stă-noiu şi pe Dorin Oancea, două nume de referinţă în lumea dansului popular ar-geşean! „Acum, sunt în ceruri, împreu-nă... un lucru este cert: nimic nu va mai fi la fel fără ei! Familia noastră este in-completă! Dumnezeu să îi odihnească în pace!” - au mai transmis reprezentanţii Casei de Cultură Bascov.

O viaţă dedicată tradiţiilor şi folclorului autenticDorin Oancea s-a născut pe 20 sep-

tembrie 1943, în satul Cerbureni din Valea Iaşului. „De când am început să merg, în cămăşuţă, vream să ajung acolo unde cerul se uneşte cu pământul, adică la orizont; n-aveam stare, mă zbăteam, neastâmpărat, dar tot acasă era mai bine ca oriunde. Am păscut vitele pe izlaz, în apropierea codrilor şi apelor, umblând cu picioarele goale. Mă atrăgeau norii, basmele „cu pajuri şi cu zmei”, bătălii-le înaintaşilor pentru glie. Muream după mere şi pere, după cartofii copţi, nu-mi luam ochii de la munţi, mă fascinau sui-şul potecilor, pădurea, sunetul frunzelor veştede pe care călcam, începeam să înţeleg legătura omului cu pomii şi în-treaga vegetaţie la ţară, circuitul natural veşnic, viaţa – rostea, întorcându-se pen-tru câteva momente în lumea copilăriei” - povestea Dorin Oancea în cartea „Arc peste timp”.

A învăţat la Curtea de Argeş (era ele-vul Şcolii Nr. 1, apoi al cunoscutului Li-ceu „Vlaicu-Vodă”) şi în Piteşti (Şcoala Tehnică Sanitară, iar din 1960, orele de canto şi coregrafie la Şcoala Populară de Artă). Făcea o specializare centralizată (organizatori: Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Uniunea Generală a Sin-

dicatelor din România) la Cluj, Sibiu, Braşov, şi termina (în 1985), la „fără frecvenţă”, studiile pentru maeştri core-grafi. S-a reciclat în străinătate, avându-l printre alţii, magistru, pe Maurice Be-jart care a revoluţionat dansul artistic la „Baletul Secolului XX” din Paris. „Ur-mau pe rând: stagii concentrate, cursuri, „autoşcolire”, înfiinţarea, conducerea, instruirea unor formaţii participante şi mereu premiate la întrecerile regiona-le, judeţene, interjudeţene sau chiar de peste hotare: „Doina”, „Dorul”, „Doru-leţul”, „Chindia” „Dacia”, „Plaiuri arge-şene”, „Textila” (din Piteşti), „Carpaţi”, „Muscelul” (Câmpulung), „Brâuşorul”, „Brâuleţul” (Curtea de Argeş), „Murgu-leţul” – Costeşti, Ansamblul din Oarja, „Doina Bascovului” al Casei de Cultură din Bascov.

A cules dansuri, i-a plăcut să lucreze cu tinerii talentaţi ale căror mişcări pe muzică le-a cizelat şi îndrumat, încu-rajând perpetuarea bunurilor folclorice. A condus multe stagii de perfecţionare a instructorilor pentru dansul popular, modern şi de societate în Argeş, la Slati-na, Iaşi, Baia Mare, Târgovişte şi în Ca-pitală. A predat folclor naţional dansat pentru străini (sute, îndeosebi, studenţi) la Piteşti, Curtea de Argeş, Găeşti, Baia Mare, dar şi în Birmingham (Anglia), Beauvais, Dijon, Paris, Nisa, Pont Cre-thien, Auxerre (Franţa), Bruxelles, Liège (Belgia), în Luxemburg, Olanda şi Un-garia. UNICEF îi acorda medalia sa de argint în domeniul jocului popular pen-tru tineret.

Este „Cetăţean de onoare” al oraşelor franceze Beauvais şi Neux-les-Mines. A montat spectacole de revistă la Piteşti, Rm. Vâlcea, Moreni-Dâmboviţa, sem-nându-le textul, regia şi coregrafia. A fost actor şi dansator sau „responsabil” pentru sutele de „ieşiri” publice în contul „Estradei” piteştene pe care a condus-o aproape două decenii şi în turnee însu-mând cca 200 de zile”, spune prof. Sorin Mazilescu, cel alături de care Oancea a lucrat ani buni la prea grabnic desfiinţa-tul Centru Judeţean al Creaţiei Populare Argeş. La revedere, maestre! Drum lin!

Lacrimi şi tristeţe la „Doina Bascovului”

Coregraful Dorin Oancea s-a stins din viaţă! Rămas bun, maestre!

„Pentru mine, «acasă» a reprezentat locul unde s-a făcut mişcare, aşa că mi-am dăruit întreaga viaţă dansului, iar zeii m-au răsfăţat şi m-au răsplătit pentru două.” - Dorin Oancea

Page 11: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 11BULETINUL BASCOVENILOR

Primarul Gheorghe Stancu şi echi-pa sa au pregătit un amplu program de manifestări pentru duminică, 1 De-cembrie, când este sărbătorită Ziua Naţională a României. Nu vor fi uitaţi nici cetăţenii care au făcut şi fac cinste localităţii. „Manifestările încep la ora 11 cu depuneri de coroane la Monu-mentul Eroilor din centrul comunei Bascov. Ne mutăm apoi în Casa de Cultură «Adriana Trandafir», unde vor fi premiaţi 36 de elevi care au ob-ţinut rezultate deosebite la concursuri

naţionale şi internaţionale, doi sportivi care au obţinut rezultate foarte bune pe plan mondial (kaiac - canoe), doi profesori cu peste 40 de ani de activi-tate în educaţie, dar şi 17 cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă”, ne-a declarat prima-rul Gheorghe Stancu. La rândul lor, artiștii care activează în cadrul Casei de Cultură Bascov au pregătit un pro-gram artistic dedicat Zilei Naţionale a României, program ce va fi susţinut în holul instituţiei, începând cu ora 13.00.

PROGRAM SPECIAL DE 1 DECEMBRIE LA BASCOV

Vineri, 6 decembrie, începând cu ora 18.00, sala de spectacole a Casei de Cultură a comunei Bascov va găzdui spectacolul „Moş Nicolae la Bascov”, un spectacol dedicat tinerilor. Invitatul special va fi Lino Golden, unul din cei mai iubiţi interpreţi din noul val, care în anul 2019, alături de Alex Velea, Mario Fresh şi Rashid, a înfiinţat trupa Golden Gang, cu care au lansat în acelaşi an şi primul album „10 din 10”’. În spectacol vor evolua şi tineri bascoveni: Anisia Stanca, Antonia Rizea, Alida Sandu, Maya Bastani. De

asemenea, va avea loc o demonstratie de karate Ashihara, sub îndrumarea instructorului Florin Neacşu. Tinerii artişti vor primi cadouri din par-tea sponsorilor, Medical Tours Company şi Ge-nerali, iar Primăria Bascov va oferi pachete cu cadouri tuturor celor prezenţi în sala de specta-cole. Ca element de noutate, anul acesta, tinerii vor avea parte de o surpriză care îi aşteaptă în holul instituţiei: „Căsuţa cu surprize”, un colţ de poveste de unde toată lumea va pleca cu o amin-tire marca Foto-Minuto – Cabina foto.

Moş Nicolae vine la Casa de Cultură Bascov încărcat cu daruri pentru copiii cuminţi

Actriţa bascoveană Adriana Trandafir a filmat la Piteşti un episod special din serialul „Sacrificiul”

Maia Morgenstern, Adriana Trandafir şi Ana Ciontea au filmat la fosta închisoare comunistă din Piteşti.„Sacrificiul” este unul dintre cele mai în vogă seriale româneşti

ale momentului, fiind difuzat de Antena 1. Cu o distribuție de zile mari, în care și bascoveanca Adriana Trandafir interpretează un rol magnific, serialul a atras atenția publicului și printr-un episod special filmat la fosta închisoare de la Pitești. Momentul a fost dedicat de producătorii serialului luptătorilor anticomuniști care s-au sacrificat în lupta pentru rezistență și care au supraviețuit în munții Făgăraș așteptând ajutoarele aliaților.

Cele trei actrițe de top au filmat alături de mai tinerii colegi din echipa serialului „Sacrificiul” la închisoarea Pitești din nordul orașului, atât în interiorul muzeului, cât și în curtea din spatele fostei închisori, acolo unde există câteva morminte ale celor care nu au supraviețuit Fenomenului Pitești. Toate cele trei mari doam-ne ale filmului românesc aveau să se declare de-a dreptul răvășite de filmările de la Pitești. Cele trei actrițe interpretează rolul a trei surori - Eva, Elena și Eliza - cărora destinul le-a jucat feste urâte. Astfel, femeile, care s-au regăsit întâmplător de când au fost date la orfelinat, merg pe urmele celor care le-au ucis părinții, descope-rind faptul că aceștia erau intelectuali, retrași în munți și capturați de Securitate la sfârșitul anilor ’50, aduși ulterior la închisoarea Pitești.

„Pentru noi a fost un moment foarte special. Tot drumul ăla acolo la Moeciu şi venirea către Piteşti şi faptul că faceam parte dintr-o istorie, deşi filmam o ficţiune, faptul că nici nu mai ştiai dacă ești personaj, plângi ca personaj sau ca om” , a povestit actri-ța Adriana Trandafir, originară din comuna Bascov, una dintre cele trei protagoniste ale serialului „Sacrificiul”. La rândul ei, Maia Morgenstern a fost marcată de locul în care au avut loc filmările: „Este o invitație politicoasă la a gândi, la a reflecta și, din punctul meu de vedere, la reconciliere. Nu e deloc în spirit revanșard. Nu este o zgândărire a unor răni, a unor suferințe, nu stârnim ură. Dimpotrivă, luciditate, înțelepciune, reconciliere, concordanță”, a spus celebra actriță.

Experimentul Pitești a fost unul de reeducare, deci de transfor-mare totală a credințelor, ideilor și atașamentelor celor încarceraţi aici, prin tortura continuă, fizică și morală. Toate acestea în scopul eliminării oricăror valori anterioare, al renegării credinței religi-oase, a familiei proprii, a preferințelor politice și pentru transfor-marea acelor oameni în niște simple unelte, simple marionete ale fostului regim.

Page 12: BULETINUL BASCOVENILOR · 2020. 3. 21. · Astfel, în ultima lună de toamnă s-au derulat lucrări pe strada care face legătura între satul Glâmboc şi Păi-şeşti Deal, dar

pag. 12BULETINUL BASCOVENILOR

Partidă de infarct cu Vediţa Coloneşti A 13-a etapă a campionatu-

lui a consemnat una dintre cele mai dramatice partide disputate de echipa bascoveană în actu-alul sezon competiţional. Pe terenul de la Valea Ursului, fot-baliştii noştri i-au întâlnit pe cei de la Vediţa Coloneşti. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 8, piteşteanul Cătălin Doman fi-ind faultat în suprafaţa de pe-deapsă, iar centralul indicând punctul cu var, pentru ca acelaşi Doman să marcheze. Fotbaliştii olteni au practicat un joc foarte

dur şi, în minutul 35, Traşcă a fost faultat foarte dur de Savu, însă centralul partidei i-a arată doar cartonasul galben, deşi în urma faultului Traşcă a părăsit terenul accidentat. După relu-area partidei, Doman execută bine un corner, iar Savu, pierdut din marcaj, reuşeşte să dubleze avantajul oaspeţilor. Era minu-tul 60 când tabela arăta 2-0 pen-tru echipa adversă.

Au întors rezultatul în 13 minuteÎn minutul 63, Aria de la

oaspeţi are o intervenţie dură la

Oreviceanu, iar centralul îi ara-tă al doilea galben şi apoi roşu. În urma faultului, Oreviceanu nu mai poate continua jocul şi este înlocuit. În minutul 64, căpitanul Ciocîrlan centrează perfect pentru Neacşu, care sare mai bine decât Şerban şi reduce din diferenţă: 1-2. În minutul 67, Iamandi inventează o pasă superbă pentru Ivan, iar aces-ta îl execută cu un şut plasat la colţul lung pe portar, restabilind egalitatea 2-2. În minutul 73, acelaşi Iamandi îl găseşte pe Ivan, acesta pătrunde în careu şi trimite în faţa porţii, de unde Tibi Coman marchează pentru

un 3-2, iar rezultatul este întors în 13 minute.

Meci pierdut împotriva ocupantei locului secund Vineri, 22 noiembrie, s-a

disputat penultima etapa a turu-lui Ligii a III-a. Pe stadionul 1 Mai din Slatina, Unirea Bascov a întâlnit CSM Slatina, echipă aflată pe poziţia secundă a cla-samentului, alături de Progresul Spartac. Pe o vreme foarte rece şi pe un teren greoi, îmbibat cu apă, gazdele s-au impus cu sco-rul de 2-0 prin golurile marcate de Vasile Gheorghe în minutul 30 respectiv Marian Vlada în minutul 43, acestea fiind singu-rele ocazii de gol. După această înfrangere, echipa noastră a co-boarât pe poziţia a şasea.

Tombolă cu premii pentru spectatori în ultima etapăUltima etapă, desfăşurată pe

terenul de la Valea Ursului vi-neri, 29 noiembrie, după închi-derea acestei ediţii a „Buletinu-lui Bascovenilor”, a programat întânirea dintre echipa noastră şi Flacăra Moreni, aflată în pri-ma parte a clasamentului, pe po-ziţia a IV-a. La pauza meciului dintre Unirea Bascov şi Flacara Moreni, conducerea clubului a organizat o tombolă cu premii constând în produse promoţio-nale cu însemnele clubului.

Campionatul se va relua pentru turul secund în primă-vara anului viitor, etapa a 16-a fiind programată pe 7 martie.

CREDITE DE NEVOI PERSONALE şi REFINANŢĂRI CREDITE

PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII SUNAŢI LA 0741.550.630 - ANCA CONSTANTINESCU

AI MAI MULTE CREDITE? NOI LE REFINANȚĂM ÎNTR-UNUL SINGUR ȘI VEI PLĂTI MAI PUȚIN!

Vei avea o rata fixa, dobanda fixa si vei fi protejat de orice schimbari ale ROBOR

Nu exista o suma prea mare sau prea mica, nevoile oamenilor sunt diferite asa ca putem gasi o solutie pentru fiecare

- Credite de nevoi personale de la 1000 la 300 000 lei cu DO-BANDA FIXA / RATA FIXA, fara ipoteca, fara giranti

Venituri acceptate: - salariu (inclusiv bonuri de masa, diurne)- pensie (inclusiv cea revizuibila: pe caz de boala, handicap, anticipata,

de revolutionar, urmas, etc.) - venituri din CMI, PFA , PFI , chiriiVenit min: 800 lei Varsta : 21-69 ani

Documente necesare: n Salariati: CI, Acord ANAF n Pensionari: CI, decizie, cupon

Vrei sa iti reamenajezi locuinta, sa achizi-tionezi aparatura pentru cabinet, sa pleci in vacanta sau sa refinantezi un alt credit si nu dispui de sumele necesare? Ti-ar fi de folos un credit pentru nevoi personale, usor de obtinut si fara garant sau garantie ipotecara.

Pentru informatii suplimentare si programari sunati la:TEL: 0724.397.914 - Florentina TanasePitesti, jud Arges, str. Primaverii, nr 2 (fosta Scoroboaia)

5 000 60 luni 143 lei20 000 60 luni 433 lei30 000 60 luni 649 lei60 000 60 luni 1257 lei150 000 60 luni 3048 lei

Final de sezon pentru Unirea Bascov Aflată în urmă cu o lună la jumătatea clasamentului în Seria a III-a a Ligii a III-a, în ultimele săptămâni Unirea Bascov a urcat constant, ajungând la un moment dat chiar pe locul IV. Cu o etapă înainte de finalul turului, echipa bascoveană era pe locul VI şi aştepta o nouă confruntare de foc împotriva ocupantei locului IV, Flacăra Moreni. În 14 etape, Unirea Bascov a contabilizat 5 victorii, 7 remize şi 2 înfrângeri.