BULETINUL FORŢELOR NAVALE - safn.rosafn.ro/publicatii/bfn/BFN24_16.pdf · romÂnia ministerul ap ĂrĂrii na Ţionale statul major al for Ţelor navale buletinul forŢelor navale

ROMÂNIA MINISTERUL AP ĂRĂRII NA ŢIONALE

STATUL MAJOR AL FOR ŢELOR NAVALE

BULETINUL FORŢELOR NAVALE

NR. 24/2016 – SERIE NOUĂ –

CONSTANŢA – 2016 –

2––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

COLEGIUL DE REDAC ŢIE Preşedinte:

Contraamiral de flotilă dr. Constantin CIOROBEA Membri:

Contraamiral de flotilă dr. Gigi-Cristinel UCE Contraamiral de flotilă Ioan STĂNCIULESCU Contraamiral de flotilă dr. Dan HĂULICĂ Contraamiral de flotilă Daniel CĂPĂŢÎNĂ Comandor Adrian IORDACHE Comandor Viorel COSTACHE Comandor Marian SĂVULESCU Comandor Viorel ROMAN Comandor Cătălin FLEŞERIU Comandor Vasile NECULA Comandor Petrică PÎRVU

Redactor responsabil: Căpitan-comandor Cornel-Marius ABAGIU

Tehnoredactare computerizată: M.m.III Vasilica GÎZEA

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 206 din 27.05.2004 privind buna

conduită în cercetarea ştiin ţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

Tehnoredactare realizată la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale

TIPOGRAFIA DIREC ŢIEI HIDROGRAFICE MARITIME

CONSTANŢA B. 0295 comanda___/2016

__________________________________________________________________________________ 3

CUPRINS

GEOPOLITIC Ă ŞI GEOSTRATEGIE

IMPLICA ŢIILE FACTORULUI RUS ÎN EVOLU ŢIA DIMENSIUNII ACTUALE DE SECURITATE LA MAREA NEAGR Ă ......................................... 5

Căpitan-comandor Iulian ION

STABILITATE ŞI SECURITATE

LOCUL ŞI ROLUL MWDC ÎN REALIZAREA IMAGINII RECUNOSCUTE A MEDIULUI DIN ZONA MARITIM Ă ................................ 14

Comandor dr. ing. Nicolae VATU Căpitan-comandor ing. Gheorghe BUJOR

ACŢIUNILE FOR ŢELOR NAVALE PENTRU AP ĂRAREA INTERESELOR MARITIME ŞI FLUVIALE ALE ROMÂNIEI ....................... 28

Locotenent Corneliu MOLDOVEANU

CONCEPTE

UN NOU PROGRAM SOFTWARE CARE AJUTĂ LA MODERNIZAREA NAVIGA ŢIEI ............................................................................................................ 37

Aspirant Ionuţ Alexandru PAHOMI

LOGISTIC Ă, FINANŢE ŞI CONTABILITATE

SECURITATEA NA ŢIONAL Ă CA STARE INDUSĂ DE RESURSELE DE APĂRARE .................................................................................................................. 47

Colonel ing. Valentin MUNTEANU

INSTRUIRE

RELUAREA TRAGERILOR FLUVIALE LA SFÂNTU GHEORGHE ... ......... 52 Locotenent-comandor Cosmin OCHEŞEL

ARMAMENT ŞI TEHNIC Ă NAVAL Ă

INSTALA ŢIA DE LANSARE A RACHETELOR DE TIP KALIBR AMPLASAT Ă PE PLATFORME NAVALE ŞI SUBMARINE .......................... 56

Aspirant Alexandru PANAITE SISTEME DE COMUNICA ŢII INMARSAT ........................................................ 62

Colonel ing. Constantin BÎSCOVEANU

Locotenent-colonel Marian PAPA

Aspirant Gabriela PĂUNA

STUDII, ANALIZE, CERCET ĂRI

EFECTUL DRONELOR ASUPRA NAVELOR MILITARE .......... .................... 75 Aspirant George CHICOŞ

4 __________________________________________________________________________________

CUNOAŞTEREA FORŢELOR NAVALE ALE ALTOR STATE

FORŢELE NAVALE ALE RUSIEI ........................................................................ 78

Căpitan-comandor Cristian CROITORU

OPINII

PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE INSTITU ŢIONAL Ă DURABIL Ă A FORŢELOR NAVALE ROMÂNE ÎN PERIOADA 2016-2035 ........................... 85

Comandor Mihai PANAIT

CULTURĂ, TRADIŢII ŞI ISTORIE NAVAL Ă

100 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN PRIMUL R ĂZBOI MONDIAL. ÎNZESTRAREA ŞI MISIUNILE MARINEI MILITARE ROMÂNE ................................................................................................................... 93

Expert dr. Andreea ATANASIU-CROITORU

TINERE CONDEIE DIN ŞCOALA DE APLICA ŢIE A FORŢELOR NAVALE

O ANALIZ Ă SOCIOLOGICĂ ASUPRA CONFLICTULUI MILITAR AL SECOLULUI XXI. PARTEA I – TEORII SOCIOLOGICE ....................... 103

Aspirant Marius BIŢICĂ

__________________________________________________________________________________ 5

IMPLICA ŢIILE FACTORULUI RUS ÎN EVOLU ŢIA DIMENSIUNII ACTUALE DE SECURITATE LA MAREA NEAGR Ă

Căpitan-comandor Iulian ION, Comandant de navă la Divizionul 150 Rachete Navale

1. Consideraţii introductive privind schimbarea dimensiunii actuale de securitate la Mărea Neagră

Mările şi oceanele au influenţat din cele mai vechi timpuri interesele omenirii

şi le vor influenţa tot mai mult în secolul XXI, în condiţiile în care acestea reprezintă din ce în ce mai mult o resursă importantă necesară dezvoltării şi supravieţuirii omenirii.

Am ales această temă pentru că subiectul este de mare actualitate în contextul transformărilor sistemului internaţional contemporan, a redistribuirii puterii între actorii din sistem şi a sporirii insecurităţii şi ameninţărilor multidimensionale din această zonă de interes.

De asemenea, o astfel de temă este de actualitate deoarece regiunea Mării Negre se află într-o stare conflictuală încordată, după ce a trecut şi printr-o fază reală de război, o stare ce riscă să degenereze oricând într-un conflict direct dintre marile puteri interesate, putând deveni astfel una din zonele cele mai explozive ale lumii.

În acest articol voi folosi instrumentul pus la îndemână de teoria geopolitică şi geostrategică, aşadar în acest context consider necesar să prezint câteva aspecte definitorii legate de geopolitică şi de geostrategie.

Conform dicţionarului Grand Larousse „geopolitica este ştiinţa care condiţionează deciziile strategice ale actorilor internaţionali din viaţa ideologică, politică şi mondială”.

Geopolitica este, de fapt, ştiinţa care studiază lupta pentru controlul asupra spaţiului regional, continental sau planetar. Putem spune că geopolitica este ştiinţa care studiază evoluţia, posibilităţile şi tendinţele relaţiilor politico-militare şi de altă natură, dintr-o anumită regiune, dorinţa şi trebuinţa popoarelor/statelor de a stăpâni un anumit spaţiu geografic, deoarece le este vital din punct de vedere geostrategic. Ea este strădania marilor puteri de a asigura veridicitatea pretenţiilor pronunţate şi justificarea intervenţiilor politico-militare pentru a prelua controlul asupra unei regiuni sau a întregului spaţiu planetar.

Geostrategia, pe de altă parte, defineşte proiectarea şi afirmarea relaţiilor de putere la nivel continental, transcontinental şi global, dar şi pe arii relativ restrânse, la nivel regional sau local. Geostrategia înseamnă gândirea în termeni spaţiali a

Buletinul For ţelor Navale nr. 24/2016_____________________________________

6 __________________________________________________________________________________

fenomenului militar, a preocupării specialiştilor de a identifica poziţii avantajoase din punct de vedere strategic, prin care este garantat succesul.

Marea Neagră reprezintă unul dintre cele mai importante leagăne ale civilizaţiei, iar istoria umanităţii este legată, adesea, de evenimentele care s-au desfăşurat pe malurile ei. Marea Neagră a fost dintotdeauna puntea de legătură dintre Europa şi Asia; a fost ringul războaielor dar şi barieră apărătoare pentru statele din jurul ei şi nu numai.

Odată cu încheierea revoluţiilor ce au avut loc în perioada 1989-1991 şi care au dus la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, dar şi la desfiinţarea URSS, s-a deschis un nou capitol în istoria regiunii Mării Negre.

Sfârşitul secolului al XX-lea a conturat un nou tablou geopolitic şi geostrategic al Europei de Est şi a demonstrat cât se poate de clar că pricina şi originea conflictelor din regiune s-a schimbat. Au apărut astfel conflictele de origine etnică şi religioasă, dar şi cele cauzate de problemele economice şi de resurse.

Evenimentele care au avut loc în ultima perioadă în Ucraina reprezintă o preocupare continuă nu numai pentru actorii regionali, ci şi pentru cei mondiali, acestea schimbând radical peisajul geostrategic din Europa de Est.1

Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, Europa de Est a devenit principala scenă a luptei pentru supremaţia mondială, dusă între SUA şi Federaţia Rusă. Concurenţa dintre cele două mari puteri s-a făcut simţită în mai multe domenii, însă aspectul militar al acesteia a jucat rolul principal.

Situaţia din Ucraina acaparează în prezent atenţia tuturor grupurilor de interese, la nivel mondial.

Federaţia Rusă vede în această ţară un teritoriu dominat de rusofobie patologică şi insolvenţă economică. Însă cel mai important aspect este cel legat de peninsula Crimeea – punct strategic şi militar cu o valoare deosebită.

Anexarea Crimeii, dar şi luptele din teritoriile estice ale Ucrainei poartă cu sine riscuri globale pentru toate ţările din regiunea Mării Negre, scopul final al Federaţiei Ruse fiind acela de a transforma Crimeea într-o bază regională de război.

Valoarea principală a peninsulei este dată de faptul că, în prezenţa unei organizaţii militare bine dezvoltate, permite controlul întregii regiuni, iar Federaţia Rusă a riscat totul pentru „a aduce Crimeea acasă”.

Flota de la Marea Neagră are o semnificaţie istorică aparte şi o valoare deosebită pentru strategia de apărare rusească. În ciuda superiorităţii numerice a aliaţilor NATO, aflaţi la Marea Neagră, (în primul rând Turcia) şi a numărului superior de nave deţinute de aceştia, flota rusească este echipată cu arme mult mai puternice.

Anexarea Crimeii a sporit puterea Federaţiei Ruse în bazinul Mării Negre. Din perspectivă militară, peninsula poate servi ca avanpost pentru extinderea proiecţiei de putere spre sudul Ucrainei, Balcani şi Turcia. Acum prezenţa militară a Moscovei nu mai este constrânsă de fostele acorduri juridice cu partea ucraineană, putând utiliza pe

1 GAVRILĂ, Andreea. Marea Neagră şi noul peisaj geostrategic al Europei de Est pe geopolitics.ro/marea-neagra-

si-noul-peisaj-geostrategic-al-europei-de-est,accesat pe 07.01.2016.

_______________________________________________Geopolitică şi geostrategie

______________________________________________________________________________ 7

deplin potenţialul geostrategic al Crimeii prin implementarea unui spectru larg de instrumente care se consolidează reciproc.

Pe scurt, putem spune cu încredere că alipirea Crimeii la Federaţia Rusă a finalizat formarea unui nou peisaj geostrategic în Europa de Est. Rusia a reuşit în cele din urmă să construiască o linie de apărare la graniţele estice ale ţării contracarând pe moment extinderea rapidă a NATO în regiune, declanşată la începutul anilor 1990.2

2. Dezvoltări şi tendinţe conceptuale ale doctrinelor maritime ruseşti

Ca urmare a consideraţiilor introductive în cadrul cărora am încercat să evidenţiez pe scurt relevanţa strategică a acestei regiuni, în continuare mi-am propus să fac un comentariu asupra ultimilor doctrine maritime ale Rusiei.

Adevărul este că în istoria marinei ruse au fost două repere cruciale: ţarul Petru I care a fundamentat-o şi a făcut-o să devină o putere maritimă şi amiralul Gorşkov care a transformat-o într-o mare putere maritimă şi a statuat o nouă doctrină.

Neapărat trebuie adus în discuţie Testamentul lui Petru I ţarul Rusiei (1672-1725).

Elaborat în anul 1725, a fost adus la Paris în anul 1757, de către ambasadorul Franţei la Petersburg şi predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document publicat la Paris în anul 1843, a fost citit şi comentat cu mare interes, în anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete încoronate din Europa, de politicieni, istorici şi oameni de cultură. 3

În pofida suspiciunilor cu privire la autenticitatea sa, Testamentul lui Petru cel Mare reprezintă un document a cărui valoare rezidă de fapt în confirmarea prin fapte istorice a recomandărilor (indiferent dacă au fost elaborate de ţar sau doar atribuite acestuia) către urmaşii săi de la Kremlin, fie aceştia ţari sau comisari, autocraţi sau democraţi de circumstanţă, întotdeauna ruşi în adâncurile fiinţei lor.

Aşadar, indiferent de natura sa, documentul rămâne revelator pentru o realitate confirmată de mai bine de două veacuri de istorie. Implicaţiile pentru actualitatea geopolitică internaţională şi, în particular pentru cea românească sunt extraordinar de importante, permiţându-ne să înţelegem multe lucruri care se întâmplă acum sub ochii noştri.

În particular, pentru noi românii, aşezaţi „ca o lacrimă latină într-un imens ocean slav”, textul are învăţămintele sale, românii stricând mereu planurile panslaviste ale puterii de la Răsărit în partea aceasta de lume.

Referitor la perioada sovietică, amiralul Gorşkov aprecia că: „Esenţa puterii maritime a statului, din punctul nostru de vedere, este cât de departe posibil să fie făcută mai eficientă folosirea Oceanului Planetar sau, cum i se mai spune, hidrosfera pământului, în interesul statului”. Acest punct de vedere exprimă clar ceea ce a devenit flota sovietică şi ce a urmărit statul prin folosirea acesteia. În esenţă

2 Ibidem, p. 2. 3 Ion Coja, la ioncoja.ro/amestecate/testamentul-lui-petru-cel-mare, accesat pe 10.01.2016.


8 __________________________________________________________________________________

„doctrina” lui Gorşkov se poate sintetiza în două sintagme „prezenţă pe tot Oceanul Planetar” şi „utilizarea cât mai eficientă a resurselor Oceanului Planetar”.

Deşi a fost profund ideologizată, opera lui Gorşkov rămâne de referinţă şi este citată de către toţi marii teoreticieni în domeniu.4

Cu siguranţă Rusia de astăzi are aceleaşi concepte vis-à-vis de puterea maritimă a statului.

Astfel, la sfârşitul secolului trecut, în Rusia se remarcă o intensă activitate de fundamentare teoretică a politicii şi doctrinei maritime a Rusiei, apogeul fiind în anul 2000, când amiralul Kuroiedov, comandantul Forţelor Maritime Militare ale Federaţiei Ruse, îşi susţine teza de doctorat cu tema Strategia statului pentru apărarea şi realizarea intereselor naţionale în Oceanul Planetar. În acelaşi an, amiralul Kuroiedov publică un articol prin care anunţă „naşterea” noii doctrine maritime a Rusiei şi face o remarcă memorabilă, care sintetizează întreaga politică navală a Rusiei pentru acest secol: „Secolul următor va fi secolul oceanelor lumii şi Rusia este obligată să fie pregătită pentru acest lucru”.

De fapt, s-ar părea că avem de-a face cu un nou amiral Gorşkov, deoarece amiralul Kuroiedov este şi principalul artizan al doctrinei maritime a Rusiei, amintită mai sus. Doctrina maritimă a Federaţiei Ruse este definită ca „documentul de bază care determină politica de stat a Federaţiei Ruse în domeniul activităţii maritime”, iar activitatea maritimă este definită ca „activitatea Federaţiei Ruse în domeniul studierii şi întrebuinţării Oceanului Planetar în interesul securităţii, stabilităţii şi dezvoltării economice şi sociale ale statului”.

În continuare voi aduce în discuţie abordările conceptuale ale noii doctrine maritime a Rusiei.

În decembrie 2014, guvernul rus a aprobat o nouă doctrină militară care consideră NATO ca o ameninţare principală la adresa securităţii Rusiei.

Pe această doctrină se bazează apariţia noii doctrine maritime a Rusiei, anunţate de preşedintele Rusiei – Vladimir Putin cu ocazia Zilei Marinei, pe 26 iulie 2015:

,,Am revizuit doctrina maritimă a Federaţiei Ruse. Este un document foarte complex, care şi-a propus să ofere ţării o strategie navală integrată, consistentă şi eficientă, care să protejeze interesele Rusiei”.

„ Focalizarea se va face pe două zone: Oceanul Arctic şi Oceanul Atlantic. Punem accentul pe Oceanul Atlantic deoarece NATO a fost foarte activ acolo în ultima vreme şi s-a apropiat de graniţele noastre. Rusia trebuie, desigur, să răspundă acestor strategii. Al doilea motiv este acela că Sevastopolul şi Crimeea au revenit în graniţele patriei şi avem nevoie de măsuri pentru integrarea lor rapidă în economia naţională. Desigur, dorim şi revigorarea prezenţei navale a Rusiei în Marea Mediterană”.

Această nouă doctrină este probabil opera amiralului Victor Chirkov. Voi expune în continuare câteva din reperele principale ale acesteia.

4 NISTOR Florin. Analiza impactului conceptelor strategice NATO asupra procesului de planificare a operaţiilor

maritime. Universitatea Naţională de Apărare, 2013.


______________________________________________________________________________ 9

Actuala doctrină maritimă o succede pe cea lansată în anul 2001, şi potrivit lui Dimitry Rogozin au fost două motive pentru care s-a simţit nevoia unei noi doctrine: schimbarea situaţiei internaţionale şi îmbunătăţirea stării Marinei Ruse din anul 2001 încoace.

Astfel, în noua doctrină maritimă avem mai multe puncte de interes, după cum urmează în continuare.

Cele şase regiuni Marina Rusă se va concentra pe şase regiuni importante: Oceanul Atlantic,

Oceanul Arctic, Marea Caspică, Oceanul Indian, Oceanul Pacific şi zona Antarctică. Rogozin afirmă că Atlanticul este deja o „mare nostrum” pentru NATO şi

astfel Rusia trebuie să echilibreze cumva balanţa. Construcţia de nave Şeful Statului Major al Marinei Ruse, amiralul Victor Chirkov, afirma că

prioritatea numărul unu constă în construcţia şi livrarea către marină de nave şi echipamente noi şi performante, având în vedere în primul rând recuperarea decalajelor survenite în ultimii 25 de ani.

Marina Rusă are în intenţie obţinerea supremaţiei tehnologice pe anumite segmente.

Bineînţeles că prioritatea numărul unu este flota de submarine nucleare, atât cele lansatoare de rachete/SSBN, cât şi cele de atac cu propulsie nucleară/SSN.

Se are în vedere nu doar construcţia de noi unităţi ci şi îmbunătăţirea sistemului de suport pentru aceste nave.

După submarine se are în vedere construcţia unei forţe navale multirol, dotate cu sisteme de arme de mare precizie şi rază lungă şi foarte lungă, astfel încât Rusia să-şi poată proiecta forţa militară pe mare rapid şi eficient, oricând ar avea nevoie.

Forţele nucleare strategice Aici lucrurile sunt mai simple. Până în anul 2020, Marina se va concentra pe

operaţionalizarea noilor sale submarine din clasa Borei şi pe menţinerea în stare de funcţionalitate a mai vechilor boomere din clasa Delta III/IV.

Forţe navale multirol Se are în vedere dezvoltarea unei flote de submarine de atac clasice SSK şi a

unor submarine cu propulsie nucleară SSN. Pe termen mediu Rusia va folosi submarine din clasa Yasen (SSN) şi Oscar (SSGN). După anul 2020, se va trece la dezvoltarea şi construirea de noi clase de nave (SSN) şi modernizarea navelor aflate în dotare.

Flota de suprafaţă Nici o surpriză majoră la acest capitol, Rusia vede în continuare flota de

suprafaţă ca având doar un rol tactic în sprijinul trupelor terestre. Astfel nucleul flotei ruse de suprafaţă va fi format din nave uşoare, fregatele din clasa Amiral Gorshkov şi corvetele Steregushchy urmând a fi în prim plan.

Aviaţia navală Aici prima urgenţă este dezvoltarea şi lansarea unui nou avion de patrulare

maritimă (anul 2020), înlocuirea elicopterului ambarcat Ka-27 şi achiziţionarea


10 _________________________________________________________________________________

elicopterului Ka-52K. Se are în vedere de asemenea dezvoltarea unui nou avion dotat cu sistem de supraveghere radar.

Apărarea de coastă În continuare se pune baza pe baterii de rachete antinavă de coastă, o infanterie

marină capabilă să fie rapid dislocată oriunde în lume şi dotată pentru a putea desfăşura operaţii în orice tip de climat.

Pe termen lung Rusia are în vedere dezvoltarea de noi clase de submarine, noi nave de suprafaţă rapide şi multirol, noi distrugătoare şi portavioane, folosirea masivă a vehiculelor aeriene şi submarine fără pilot plus dotarea apărării de coastă cu noi rachete capabile să distrugă atât ţinte maritime, cât şi aeriene.

„Doctrina aceasta trebuie să fie convingătoare pentru două părţi: în primul rând pentru spaţiul extern, Federaţia Rusă este obligată să dea un răspuns la ceea ce NATO face în interiorul Alianţei şi în întărirea flancului estic, şi în al doilea rând, trebuie să fie convingătoare pentru publicul intern. Federaţia Rusă are ca resursă militară, strategică, dacă vreţi, susţinerea populară”, a explicat la Digi 24 directorul Institutului pentru Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu – geopolitician.

3. Consideraţii privind schimbarea peisajului strategic şi de securitate al Mării Negre

Zona Mării Negre desparte şi uneşte, în acelaşi timp, cele trei continente

alăturate, Europa, Asia şi Africa, devenind un nod strategic de comunicaţii la intersecţia principalelor trasee comerciale, turistice şi de altă natură. Problema poziţiei geostrategice a Regiunii Mării Negre a fost analizată şi dezbătută cu diverse ocazii, dar niciodată nu se poate aprecia că s-a spus totul.

Desfiinţarea Blocului Comunist a reprezentat momentul declanşării unor transformări fundamentale, iar România participă, prin dialog şi colaborare, la eforturile internaţionale de construcţie a stabilităţii şi securităţii regionale în estul Marii Negre. Încetarea Războiului Rece a permis dezvoltarea pe bază de parteneriat şi încredere a dialogului politic şi a cooperării internaţionale, dar nu a adus pacea, stabilitatea şi prosperitatea, ci a favorizat reactivarea unor conflicte aflate în stare latentă, simultan cu apariţia altora.

Dacă „scena” a rămas şi va rămâne relativ neschimbată din punct de vedere fizico-geografic, putem asista însă la schimbarea din mers a „regizorilor”, „scenariştilor” şi „actorilor” care sunt interesaţi nu numai de „piesele” care pot fi jucate pe această scenă, ci şi de avantajele pe care le pot obţine, direct sau indirect, exprimându-şi gândurile pe faţă sau ascunzându-le sub o mască înşelătoare.

Anexarea Crimeii de către Rusia a determinat o schimbare semnificativă a peisajului strategic din bazinul Mării Negre şi din zona adiacentă. Probabil că acţiunile agresive ale Rusiei reprezintă revenirea acesteia la abordarea ostilă bazată pe contrapunerea celor două ,,blocuri”.


_____________________________________________________________________________ 11

Trebuie atrasă atenţia că, prin ocuparea întregii peninsule, Rusia a câştigat o platformă de lansare foarte importantă atât către vest (Balcanii, Transnistria şi gurile Dunării), cât şi către sud (regiunea estică a Mediteranei), unde Rusia şi-a stabilit un grup operativ naval permanent, precum şi că anexarea Crimeii oferă Rusiei un „Kaliningrad de sud”, un alt avanpost în vecinătatea imediată a NATO.

În aceeaşi ordine de idei, putem afirma fără echivoc că echilibrul militar din bazinul Mării Negre s-a schimbat în urma anexării Crimeii de către Rusia, care acum controlează sute de kilometri de coastă în peninsulă şi apele adiacente, în proximitatea frontierelor maritime ale UE şi NATO.

Înainte de anexare, prezenţa forţelor terestre şi aeriene ruse în Crimeea a fost minimă şi a vizat, în principal, apărarea Sevastopolului, principala bază a flotei ruse în Marea Neagră, şi a două baze navale adiacente. După anexare, Rusia a accelerat extinderea şi modernizarea Flotei Mării Negre, drept care planul de modernizare a acesteia este una din părţile cele mai ambiţioase ale programului de stat de înzestrare cu armament al Rusiei, pentru perioada 2011-2020.

Actuala consolidare a capacităţilor militare defensive dar şi ofensive ale Rusiei în Marea Neagră, extinderea şi modernizarea planificată a flotei Rusiei din această zonă, ce presupune achiziţionarea a noi submarine diesel moderne de tip Rostov pe Don şi de noi fregate de tip Amiral Grigorovici, constituie motiv de îngrijorare.

Mai mult decât atât, poziţionarea unor capabilităţi aeriene ofensive precum şi modernizarea infrastructurilor militare din Crimeea vor consolida poziţia militară ofensivă a Rusiei şi capacitatea sa de a proiecta putere în afara teritoriului său. Rusia şi-a mărit semnificativ capabilităţile de apărare aeriană şi navală în bazinul Mării Negre, desfăşurând noi rachete de apărare navală (antinave, cu o rază de acţiune de 600 km, ce pot ajunge la Strâmtoarea Bosfor).

De asemenea bateriile de rachete balistice ISKANDER aduse în Crimeea nu fac decât să adauge o confirmare pentru toate temerile exprimate până acum5.

Trebuie evidenţiat faptul că avioanele de luptă ruseşti controlează aproximativ trei sferturi din spaţiul aerian al bazinului Mării Negre (triplându-şi practic numărul de aeroporturi în Crimeea).

Se observă în acest sens că Rusia doreşte să-şi îmbunătăţească capacităţile atât la nivel strategic, cât şi la nivel tactic.

La nivel strategic ne referim la bombardierele cu rază lungă de

acţiune capabile să transporte rachete de croazieră precum şi la avioanele de recunoaştere care operează aproape de ţărmurile vestice ale Mării Negre având capabilităţi de a pătrunde adânc în Europa Centrală.

5 adevarul.ro/.../provocari-majore-desecuritate-zona.../index.html, accesat pe 10.01.2015.


12 _________________________________________________________________________________

La nivel tactic am putea vorbi de două brigăzi de infanterie marină, susţinute de nave portelicopter de tip Mistral (dacă în cele din urmă le vor obţine de la Franţa), reprezentând o ameninţare serioasă de debarcare.

În ce priveşte dimensiunea navală propriu zisă a „ecuaţiei strategice a Mării Negre”, răspunsul depinde integral de Turcia şi de poziţionarea sa, dictată de propriile interese, în legătură cu părţile beligerante. Chestiune vitală, pentru că, în termenii Convenţiei de la Montreux, „stăpâna trecătorilor” este Turcia, fiind limitate drastic atât numărul de nave militare, cât şi tonajul acestora. Acesta este motivul pentru care strategii ruşi sunt relativ liniştiţi.

Cel puţin, până acum, numărul navelor de luptă NATO a fost limitat, maximum de prezenţă fiind atins în timpul exerciţiilor navale comune cu ţări NATO riverane la Marea Neagră.

4. Concluzii

Schimbarea peisajului geostrategic şi dinamica situaţiei militare din bazinul Mării Negre arată că arhitectura de securitate europeană care are la bază normele adoptate după Războiul rece se confruntă cu provocări sistemice complexe.

Securitatea şi stabilitatea bazinului Mării Negre este o componentă esenţială a securităţii euroatlantice. Modernizarea şi consolidarea capabilităţilor militare ale statelor cu ieşire la Marea Neagră care sunt membre ale UE şi NATO sunt deziderate actuale primordiale.

România se află într-o regiune care a fost mult timp caracterizată de prezenţa unor conflicte îngheţate. Astăzi, regiunea este marcată de conflicte active şi de o deteriorare a relaţiilor dintre NATO şi Federaţia Rusă. Prezenţa zonelor de conflict în regiune ridică în mod direct şi problema securităţii cetăţenilor români.

România trebuie să fie oricând pregătită, dacă va fi nevoită sau dacă i se va solicita, să participe cu nave într-un un viitor conflict în care NATO va fi implicată.

Bibliografie 1. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019.

Bucureşti: 2015 2. Propunere de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la situaţia

militară strategică din bazinul Mării Negre în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia. 21.05.2015.

3. *** Doctrina Forţelor Navale. Bucureşti: 2010. 4. FILIP, Adrian. Puterea navală, componentă a geopoliticii maritime

universale; atlantism vs. eurasianism. Craiova: editura SITECH, 2013. 5. HANGANU, Marius. Puterea Maritimă şi Strategia Navală. Bucureşti:

Universitatea Naţională de Apărare, 2001. 6. Amiral KURODOIEV, V.I. Politica maritimă a Federaţiei Ruse.

Voiennaia, Mîsli, Moscova, 2002.


_____________________________________________________________________________ 13

7. NISTOR Florin. Analiza impactului conceptelor strategice NATO asupra procesului de planificare a operaţiilor maritime. Universitatea Naţională de Apărare, 2013.

8. www.rumaniamilitary.ro/noua-strategie-navala-rusiei, accesat pe 09.01.2016.

9. GAVRILĂ, Andreea. Marea Neagră şi noul peisaj geostrategic al Europei de Est. Pe geopolitics.ro/marea-neagra-si-noul-peisaj-geostrategic-al-europei-de-est, accesat pe 07.01.2016.

14 _____________________________________________________________________________

LOCUL ŞI ROLUL MWDC ÎN REALIZAREA IMAGINII RECUNOSCUTE A MEDIULUI DIN ZONA MARITIM Ă

Comandor dr. ing. Nicolae VATU, Şef de stat major al Direcţiei Hidrografice Maritime

Căpitan-comandor ing. Gheorghe BUJOR, Şef comunicaţii şi informatic ă al Direcţiei Hidrografice Maritime

1. Introducere Descrierea detaliată a câmpului fizic de luptă, necesară în sprijinul operaţiilor

militare, a fost clasificată sub denumirea de Imaginea Recunoscută a Mediului (REP - Recognized Environmental Picture). Conform definiţiei NATO, REP reprezintă o descriere completă şi continuă a informaţiilor geospaţiale, meteorologice şi oceanografice (GEOMETOC) destinate planificării şi ducerii operaţiilor întrunite într-o zonă specifică şi la un moment specific, sprijinind unitatea de efort în câmpul de luptă.1

Conceptul REP a fost dezvoltat de către NATO din nevoia de a sprijini, cu informaţii privind mediul de luptă, Forţele de Răspuns NATO (NRF), întrucât intervenţia rapidă a acestora, care poate fi desfăşurată în 5 zile de la notificare2, necesită un set de date disponibile şi actualizate, în scopul planificării şi executării, în orice loc de pe glob, a misiunilor din zona de responsabilitate a NATO. Deşi conceptul de REP se adresează în principal nivelurilor strategic şi operaţional, acesta are nevoie de extindere în toate nivelurile de comandă, incluzând interoperabilitatea cu structurile forţelor naţionale la nivel tactic. Având în vedere că pentru realizarea REP sunt costuri destul de ridicate, iar aria de responsabilitate a NATO este foarte mare, realizarea imaginii recunoscute a mediului, pentru zona în care NRF-ul acţionează, trebuie făcută de către statul în sprijinul căruia se intervine. Acest „REP local” poate include informaţii de mediu local, precum previziuni meteorologice locale, informaţii detaliate despre clădiri, amenajări portuare sau orice alte facilităţi sau obstacole care pot influenţa desfăşurarea acţiunilor militare.

Plecând de la aceste nevoi de realizare a unui REP local, care să ne furnizeze informaţii într-o anumită zonă de interes, aşa cum se poate observa şi în figura 1, statul român trebuie să culeagă, să stocheze, să prelucreze şi să analizeze datele din toate mediile, inclusiv din zona maritimă, denumită în continuare Imaginea

1 Marin ALNIŢEI, Imaginea Recunoscută a Mediului în războiul viitorului, DGIA, INFOSFERA, anul II,

nr. 3/2010, p. 47. 2 Marin ALNIŢEI, Imaginea Recunoscută a Mediului în războiul viitorului, DGIA, INFOSFERA, anul II,

nr. 3/2010, p. 47.

_________________________________________________ Stabilitate şi securitate

_____________________________________________________________________________ 15

Recunoscută a Mediului Marin/RMEP – „Recognized Marine Environmental Picture”.

Figura nr. 13. Componentele Imaginii Recunoscute a Mediului (REP)

2. Importanţa realizării RMEP Realizarea RMEP are importanţă strategică, fiind parte componentă a REP-ului

local aparţinând statului român, şi contribuie la securitatea regională la Marea Neagră, oferind suportul informaţional cu descrierea câmpului de luptă în zona maritimă. Dacă analizăm securitatea naţională a României, în accepţiunea definiţiei contemporane, vom constata că din cele 5 dimensiuni ale securităţii (politice, militare, economice, sociale şi ecologice), realizarea RMEP influenţează, în mod direct şi esenţial, 4 din cele 5 dimensiuni, şi anume:

- influenţa asupra dimensiunii politice - delimitarea frontierelor maritime: în 2009 a fost stabilită graniţa maritimă a României cu Ucraina (vezi figura 2) şi, în prezent se poartă negocieri pentru stabilirea graniţei maritime a României cu Bulgaria.

Figura nr. 24. Stabilirea graniţelor maritime România-Ucraina, pretenţiile celor două ţări şi graniţa stabilită de Curtea Internaţională de justiţie

3 www.ukho.gov.uk, AML Handbook, UKHO,2012, p. 21.


16 _____________________________________________________________________________

- influenţa asupra dimensiunii militare - realizarea hărţilor de navigaţie cu informaţii complete necesare ducerii luptei;

- influenţa asupra dimensiunii economice - furnizarea unui set complet de date despre amenajările portuare, configuraţia coastei şi resursele marine;

- influenţa asupra dimensiunii ecologice în zona Mării Negre - furnizarea unui set de date necesare asigurării unei navigaţii sigure pentru evitarea unor dezastre naturale sau pentru asigurarea unor date despre mediu necesare intervenţiei pentru reducerea efectelor negative ale poluării.

Concluzii Putem spune că realizarea RMEP contribuie esenţial la realizarea securităţii

naţionale la Marea Neagră, chiar cu o valoare strategică, prin furnizarea informaţiilor necesare realizării REP local pentru intervenţia NRF-ului, dar şi cu beneficii economice şi comerciale majore. Este dificil să se cuantifice beneficiile economice şi comerciale care decurg dintr-un program hidrografic naţional, dar mai multe studii ale statelor membre OHI indică faptul că raportul costuri/beneficii este de cel puţin 1:10 pentru majoritatea naţiunilor dependente de comerţul maritim mondial sau pentru care comerţul maritim este de prim interes5. De asemenea, este adevărat că volumul comerţului maritim mondial este în continuă creştere şi că, în viitor, dezvoltarea durabilă şi exploatarea la nivel naţional a zonelor maritime vor deveni o preocupare majoră a guvernelor statelor şi industriei maritime. Totodată, descoperirea unor zăcăminte de hidrocarburi la Marea Neagră contribuie la realizarea independenţei statului român din punct de vedere energetic.

3. Realizarea RMEP

Forţele Navale ale SUA doresc să deţină dominaţia în războiul cu mina şi, pentru realizarea acestui scop se angajează în acest război foarte bine documentaţi, utilizând, ca instrumente de planificare, informaţii din RMEP. Drept urmare, acordă o atenţie deosebită în colectarea parametrilor meteorologici şi oceanografici, importanţi pentru operaţiunile de război antimină, activităţi desfăşurate de Oficiul Naval Oceanografic (NAVOCEANO) şi de forţe care execută acţiuni împotriva minelor, forţele MCM „Mine Counter Measures”. Forţele Navale ale SUA pun un accent foarte mare pe RMEP la luarea deciziilor în operaţiile de război antimină, mai ales în zona litoralului, unde parametrii oceanografici sunt de o complexitate mare şi influenţează foarte mult operaţiunile MCM. Seturile de date de la NAVOCEANO, puse sub diverse modele matematice, ajută structurile de comandă COMINEWARCOM (Commander, Mine Warfare Command) în planificarea operaţiilor de luptă împotriva minei.6

4 http://arhiva.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_16280/Curtea-Internationala-

trage-o-linie-intre-pretentiile-romanesti-si-cele-ucrainene.html, data accesării 05.08.2015/22.00. 5 IHO Publication M2-National Maritime Polices and Hydrographic Service, versiunea 3.0.3- march 2015, p. 16-17. 6 http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=9773&page=28.


_____________________________________________________________________________ 17

În mod similar SUA, ROMÂNIA a creat o structură specializată MWDC „Mine Warfare Data Center” (Centrul de analiză şi evaluare a datelor pentru lupta antimină), în cadrul Forţelor Navale Române, care este capabilă să genereze RMEP-ul din zona de responsabilitate. Informaţiile colectate de la diferite surse - forţe specializate din cadrul Forţelor Navale sau societăţilor private, care au domeniul de cercetare hidrografie şi oceanografie, ajung la MWDC, prin intermediul sistemelor de comunicaţii, unde sunt prelucrate, analizate şi apoi generate acele produse finite despre mediul marin, necesare structurilor de comandă în lupta antimină. Aceste informaţii ajung în centrul de comandă al Forţelor Navale fiind folosite în luarea deciziilor privind planificarea operaţiilor de minare şi deminare.

Deci putem defini MWDC, Centrul de analiză şi evaluare date pentru lupta antimină, ca fiind structura specializată a Forţelor Navale care are rolul de a crea baza de date cu informaţii despre mediul marin şi de a realiza RMEP-ul local, necesar forţelor naţionale şi aliate în planificarea operaţiilor de război, în special de minare şi deminare.

RMEP uneşte pentru prima dată tipuri diferite de informaţii digitale de mediu, care au fost create pentru anumite domenii specializate, într-un singur sistem. Problemele majore care apar la integrarea informaţiilor despre mediu sunt formatele de date, care sunt de la diferite surse, de diferite generaţii, şi găsirea unei platforme de integrare pentru a forma o imagine consistentă, într-un singur sistem, la care să se poată adăuga şi alte informaţii utile, din alte surse de informaţii, astfel încât acest RMEP să fie util pentru o gamă largă de utilizatori.

Deci, putem concluziona că, pentru realizarea unui RMEP, avem 2 tipuri de provocări:

- integrarea unei game largi de informaţii de mediu, de diferite tipuri de formate;

- furnizarea, sub diverse moduri, a imaginii în care informaţiile de mediu să poată fi recunoscute, vizualizate şi înţelese.

Pentru a putea găsi răspunsul la aceste întrebări-cheie vom apela la realizarea RMEP prin folosirea conceptului AML, Additional Military Layers, „AML este o gamă unificată de produse înglobând date geospaţiale digitale destinate să satisfacă totalitatea cerinţelor NATO nelegate de navigaţie din domeniul maritim militar”7. Acest concept a fost dezvoltat de Marea Britanie la începuturile anilor ’90, în sprijinul sistemelor ECDIS „ Electronic Chart Display and Information System” militare, iar în anul 1997, la propunerea Ministerului Apărării Britanic, în cadrul Conferinţei Geografice NATO, proiectul a fost continuat ca iniţiativă NATO, în sarcina Grupului ad-hoc de lucru pe probleme de hidrografie, denumit în prezent, Marine Geospatial Working Group.

Această definiţie a fost elaborată plecând de la obiectivul AML, stabilit la aceeaşi întâlnire, acela de a „asigura toate informaţiile care există în prezent sub

7 DOBRESCU, Emil, Reprezentarea situaţiilor tactice pe hărţi electronice, SMFN, Buletinul Forţelor Navale nr.

6/2006, nr. 5/2006, p. 47.


18 _____________________________________________________________________________

formă de hărţi sau alte produse cu specific militar, care deseori se suprapun, într-o gamă unificată de produse care să asigure eliminarea replicării informaţiei”.

Se poate costata că NATO are preocupări continue pentru cunoaşterea RMEP, în ultimii ani dezvoltând softuri care să permită procesarea informaţiilor de mediu marin, pe care să le „stratifice” în hărţi cu informaţii relevante pentru acţiunile militare.

Pentru realizarea RMEP, conform figurii 3, trebuie să parcurgem 5 etape: - etapa 1: achiziţia datelor; - etapa 2: procesarea datelor: verificarea, prelucrarea datelor şi identificarea

obiectelor submerse; - etapa 3: construcţia layerelor din RMEP; - etapa 4: distribuţia RMEP către utilizatori, în principal centrul de comandă

a războiului cu mina; - etapa 5: reconstrucţia RMEP în funcţie de cerinţele speciale pentru

planificarea şi conducerea operaţiilor şi redistribuirea ei către utilizatori.

Figura nr. 3. Schema fluxului informaţional pentru realizarea RMEP

Din analiza figurii nr. 3 putem observa că, pentru zona de responsabilitate a

României la Marea Neagră, MWDC ocupă o poziţie centrală între sursele de culegere a informaţiilor şi beneficiarii acestor informaţii, structura MDWC fiind responsabilă cu procesarea, construcţia şi distribuirea RMEP, ba mai mult, în funcţie de cerinţele militare, structura MWDC fiind în măsură să remodeleze produsele din RMEP, astfel încât acestea să fie utile în procesul de planificare a acţiunilor militare.

3.1. Achiziţia datelor Pentru culegerea datelor în vederea realizării RMEP, sunt necesare o serie de

instrumente de măsurare, de cea mai înaltă tehnologie şi precizie. Aceste date şi informaţii, după ce sunt analizate şi integrate, pot fi utilizate pentru producţia şi actualizarea hărţilor, având ca rezultat creşterea siguranţei pe mare şi o mai durabilă


_____________________________________________________________________________ 19

protecţie a mediului marin, contribuind la dezvoltarea altor elemente de infrastructură economică şi naţională care să aducă beneficiile deja descrise în capitolul 2.

Figura nr. 48. Diagrama schematică a diferitelor tehnici utilizate pentru culegerea de

date şi informaţii în vederea realizării RMEP

Analizând diagrama schematică din figura nr. 4, putem spune că pentru realizarea RMEP avem nevoie de:

- poziţionarea precisă. • un sistem foarte precis de poziţionare astfel încât informaţiile dintr-

un punct, de la diferite surse sau treceri la intervale diferite de timp, să poată fi asociate punctului respectiv. În ultimele decenii, posibilitatea de poziţionare precisă a datelor a crescut enorm prin dezvoltarea sistemelor de poziţionare globală cu sateliţi, în special a celor care folosesc tehnici diferenţiale (DGPSs) - Sisteme Diferenţiale de Poziţionare Globală.

- culegerea informaţiilor din mediul marin. • pentru această activitate sunt folosite nave hidrografice care să

poată naviga în largul mării, în ape adânci, dar şi-n zona costieră sau porturi, în ape foarte mici. Echipamentele utilizate sunt de ultimă generaţie şi costurile sunt foarte ridicate însă calitatea informaţiilor este esenţială în definirea cu exactitate a punctelor, cu informaţii complete, a hărţilor vectoriale.

- culegerea informaţiilor topografice de la litoral şi a celor despre amenajările portuare.

• cunoaşterea parametrilor morfologici ai zonelor de plajă are o importanţă deosebită în managementul de risc datorat evenimentelor naturale extreme, precum furtunile puternice, inundaţiile şi chiar valurile de tip tsunami. Pe baza caracteristicilor morfologice se pot trasa unele limite de siguranţă în vederea reducerii unor posibile pierderi materiale. De asemenea, informaţiile despre plaje sunt esenţiale în operaţiile militare de debarcare.

8 http://pubs.usgs.gov/of/2008/1206/html/figs/fig2_1.html, data accesării 05.08.2015 ora 18.15.


20 _____________________________________________________________________________

La aceste date hidrologice, oceanografice şi topografice sunt adăugate informaţiile meteorologice şi orice alte date care pot întregi imaginea recunoscută a mediului marin.

Aşa cum putem observa în figura nr. 4, pentru realizarea RMEP avem nevoie de date despre:

- factorii de mediu marin; - obstacolele submerse atât cele mari, care pot prezenta pericole de navigaţie,

dar în special cele mici, care pot fi mine marine şi reprezintă un real pericol, pe timp de pace, criză sau război.

3.1.1. Factorii de mediu marin Principalii factori de mediu marin asupra cărora trebuie să-şi concentreze

atenţia statele majore în planificarea acţiunilor militare sunt: - elementele uscatului: relieful, reţeaua hidrografică, solul şi vegetaţia,

localităţile şi demografia, reţeaua de comunicaţii, aspectul coastei şi al malurilor, amenajările portuare etc.;

- elementele mediului marin: oscilaţiile de nivel, valurile, curenţii marini, temperatura, salinitatea, densitatea, culoarea şi transparenţa apei de mare, relieful şi natura fundului mării.

Ţinând cont că adâncimile la platoul continental românesc sunt predominante între 12 şi 60 metri, observăm clar că acţiunile MCM, la litoralul românesc, sunt influenţate în mod major de factorii de mediu marin.

9 GRECU, Sorin. Acţiunile centrului de analiză şi evaluare date pentru lupta antimină în sprijinul misiunilor de minare – deminare, UNAp, 2013, p. 78.

Adâncimi foarte mici

(0-3m)

Adâncimi mici

(3-12m)

Adâncimi medii

(12-60m)

Adâncimi mari

(>60m) Observaţii

Batimetrie 3 3 3 2

- 3 –importanţă mare; - 2 – importanţă medie; - 1 – importanţă mică; - 0 – fără importanţă

Dimensiunile particulei de sediment

2 3 3 2

Diversitatea fundului mării

2 3 3 1

„Rugozitatea” fundului mării

2 3 3 1

Îngroparea minelor 3 3 3 1 Curenţi/Valuri 3 3 2 1 Claritatea apei 1 3 3 2 Temperatura şi salinitatea apei

1 2 3 2

Proprietăţile acustice

0 3 3 3

Figura nr. 59. Importanţa factorilor hidrografici şi oceanografici asupra acţiunilor de minare-deminare


_____________________________________________________________________________ 21

3.1.2. Obiectele submerse Pentru a „inventaria” obiectele submerse avem nevoie de următoarele date: - datele istorice despre barajele de mine, a epavelor şi obstacolelor submerse

din cel de-al Doilea Război Mondial; - caracteristicile tehnico-tactice ale minelor străine şi proprii; - datele despre obiectele submerse: epave, conducte şi obiecte mici (mine,

butoaie, corpuri metalice etc.). Informaţii despre obiectele submerse se obţin de la forţele specializate care au

în dotare sonarul cu scanare laterală şi magnetometrul. Pentru ca aceste informaţii să fie utile pentru identificarea unui contact submers, echipamentele trebuie să folosească acelaşi sistem de poziţionare. O eroare de câţiva zeci de centimetri poate crea confuzia existenţei a două contacte în loc de unul şi ar face foarte dificilă realizarea RMEP.

Informaţii esenţiale pentru MWDC, în vederea identificării contactelor, sunt bazele de date a semnalelor etalon cu amprentele obiectelor mici, ele fiind necesare în analiza posibilelor contacte periculoase şi iniţierea procesului de planificare în vederea identificării lor. Aceste baze de date despre amprentele minelor trebuie constituite pe timp de pace, acesta fiind un proces de lungă durată, iar informaţiile fiind de o importanţă majoră pe timp de criză şi război.

3.2. Procesarea datelor Pentru a putea susţine un plan de acţiune pe linia MCM, în diferite zone sau

raioane, este necesar ca fiecare MWDC naţional să întocmească NMWMSIDS (Naval Mine Warfare Mission Specific Information Data Sets).

Procesarea datelor se realizează în 3 paşi: - Colectarea datelor; - Stocarea datelor; - Fuziunea datelor. 3.2.1. Colectarea datelor presupune introducerea în sistem a datelor brute

achiziţionate de la diferite echipamente, obţinute în etapa 1 a procesului de realizare RMEP. Aceasta presupune achiziţionarea şi procesarea primară a datelor referitoare la mediul marin, din zona de responsabilitate a Forţelor Navale, prin acţiuni de cercetare hidrografică şi oceanografică executate de specialiştii secţiei hidrografie şi oceanografie din cadrul DHM.

3.2.2. Stocarea datelor presupune crearea bazelor de date specializate cu informaţiile necesare luptei antimină: coordonate geografice ale posibilelor mine rămase din cel de-al Doilea Război Mondial pe fundul mării în zona litoralului românesc, ale epavelor navelor şi aeronavelor aflate pe fundul mării, ale stâncilor, cablurilor, conductelor submarine etc..

3.2.3. Fuziunea datelor este cel mai important pas din etapa procesării datelor şi presupune desfăşurarea următoarelor activităţi:

- verificarea poziţionării şi corelarea informaţiilor de la mai multe surse; - corelarea datelor despre fiecare punct ce defineşte un punct pe hartă; - identificarea obiectelor submerse.


22 _____________________________________________________________________________

De obicei, informaţiile despre contacte sunt obţinute de la o singură sursă: sonare cu scanare laterală, magnetometru sau alte echipamente. Pentru identificarea contactelor se pleacă de la informaţii simple, obţinute de la o singură sursă, ceea ce ne conduce la ideea existenţei unui posibil obiect. Informaţiile despre contacte pot fi de la obiecte submerse sau de la diverse forme de relief submarin care produc diferite reflexii.

Urmează un proces elaborat de planificare a altor cercetări în zonă, cu alte tipuri de echipament, pentru culegerea de date suplimentare. Acest lucru ridică probleme vizavi de fuziunea datelor despre contacte deoarece apar probleme la poziţionarea datelor. Ideal ar fi fost ca echipamentele să fie pe acelaşi vector, cu aceeaşi geo-referinţă, iar semnalele să fie integrate pe o singură platformă software de prelucrare. Din păcate, datorită faptului că echipamentele sunt foarte scumpe, ele au fost achiziţionate eşalonat, uneori de generaţii diferite, ceea ce face să fie foarte dificil de integrat într-un sistem integrat.

Informaţiile suplimentare despre posibilul obiect sunt analizate şi pot duce la concluzii, din ce în ce mai certe, că un contact descoperit de un echipament este - sau nu – un obiect submers.

Foarte important, pentru identificarea obiectelor submerse, pe lângă utilizarea unor echipamente performante care să furnizeze informaţii foarte clare şi precise, este necesar ca personalul care interpretează datele obţinute de la echipamente să aibă pregătirea profesională corespunzătoare, prin certificarea la cursurile de specialitate din străinătate şi din ţară.

Pentru o identificare certă a contactelor submerse trebuie folosite informaţii vizuale, prin filmarea acestor contacte de către scafandri specializaţi sau cu ROV, „remotely operated underwater vehicle”, altfel întotdeauna va exista un grad mai mare sau mai mic de incertitudine asupra identificării şi clasificării obiectelor submerse.

3.3. Construcţia layere-lor MWDC trebuie să fie în măsură să realizeze NMWMSIDS „Naval Mine

Warfare Mission Specific Information Data Sets”, având la bază datele hidrografice, oceanografice, topografice şi geofizice, conform STANAG 1116, să proceseze informaţiile şi să furnizeze hărţi tactice speciale pe straturi AML (Additional Military Layers), pentru misiuni de luptă contra minelor.

Realizarea hărţilor marine cu date generale despre zona costieră şi maritimă este activitatea pe care o desfăşoară secţia cartografie din cadrul Direcţiei Hidrografice Maritime. Sarcina MWDC este să completeze aceste hărţi electronice cu informaţii relevante despre mediu, care să ajute structurile de comandă la planificarea acţiunilor de minare – deminare.

Conceperea hărţii cu obstacole submerse identificate este cea mai importantă activitate în realizarea RMEP. Această hartă cuprinde informaţii, structurate pe sub-layere, despre:

- LBO „Large Bottom Objects” – obiectele mari de pe fundul mării pentru ASW „Anti-submarine warfare” şi MCM;


_____________________________________________________________________________ 23

- SBO „Small Bottom Objects” – obiectele mici de pe fundul mării pentru MCM;

- pasele de acces în porturi. MWDC este responsabil de producerea şi updatarea acestor seturi de date

NMWMSIDS. Astfel, după crearea acestora, centrele MWDC naţionale, prin ofiţerii desemnaţi, participă la predefinirea rutelor de acces în porturi, a căror cercetare permanentă oferă garanţia unor pase de acces sigure. Existând un RMEP cu obiectele submerse identificate, este uşor să se planifice şi să se execute o cercetare hidrografică înaintea executării unei misiuni de „lead through”, iar prin analiza datelor, să ne dăm seama dacă pasa de acces este sigură sau nu.

Figura nr. 6. Compararea imaginilor din baza de date

În figura nr. 6 se poate observa că în partea dreaptă, a apărut un obiect, de mici

dimensiuni, care nu a fost descoperit şi identificat la cercetările anterioare. Pentru astfel de misiuni, mai ales pe timp de criză şi război, foarte utile ar fi AUV-urile „Autonomous Underwater Vehicle”, echipate cu sonarul cu scanare laterală şi magnetometru, care ar putea fi programate să execute cercetare pe rutele de acces în porturi, fără a putea fi detectate de inamic, în felul acesta asigurându-se caracterul secret al paselor de acces.

3.4. Distribuţia RMEP Distribuirea RMEP presupune punerea la dispoziţie a produselor create în

funcţie de nevoile utilizatorilor, dar şi a principiului NEED TO KNOW. Pentru transferul de produse, MWDC va utiliza căile de comunicaţii şi informatică care să asigure protejarea datelor la nivelul de secretizare corespunzător.


24 _____________________________________________________________________________

Datele sunt distribuite pe 3 nivele, nivelul de clasificare a informaţiei depinzând de conţinutul datelor, dar şi de consideraţii operaţionale. Distribuţia informaţiilor se poate face pe diverse canale, astfel:

- pe canale neclasificate, pentru informaţii de nivel 1, care conţin informaţii cu caracter general, informaţii utile ce pot fi folosite de către societatea civilă la acţiuni economice sau ecologice;

- pe canale clasificate, prin mijloace care asigură gradul de secretizare corespunzător, pentru informaţiile de nivelurile 2 şi 3, cu date structurate despre mediu de pe rute de acces în porturi sau din zone importante pentru acţiunile militare.

3.5. Reconstrucţia RMEP În funcţie de specificul zonei de operaţii şi al nevoilor de informaţii pentru

structurile de comandă şi planificare se emit cereri de informaţii ce sunt introduse pe fluxul de realizare RMEP, în etapa a 3-a de construcţie, realizându-se o hartă tactică a zonei de operaţii de interes.

4. Concluzii şi propuneri Realizarea RMEP, ca parte integrantă din REP-ul local, care trebuie realizat de

către statul român şi pus la dispoziţia forţelor aliate NATO, are o valoare strategică în cunoaşterea mediului în care se desfăşoară acţiunile militare. RMEP-ul furnizează informaţii privind descrierea fizică a câmpului de luptă în zona maritimă şi contribuie la realizarea Conceptului de Joint Operation Picture/JOP (Imaginea de ansamblu a operaţiunii), oferind informaţii esenţiale introducerii în zona de operaţii a NRF-ului, într-un mod rapid, mai ales dacă ţinem cont de faptul că NRF-ul trebuie introdus în luptă în termen de cinci zile. Pentru ca aceste informaţii din RMEP să fie utile, informaţiile din NMWMSIDS „Naval Mine Warfare Mission Specific Information Data Sets” trebuie verificate şi actualizate în permanenţă.

Realizarea bazelor de date de către MWDC, NMWMSIDS „Naval Mine Warfare Mission Specific Information Data Sets”, va constitui în permanenţă un instrument de lucru pentru centrele de planificare, comandă şi decizie ale forţelor proprii naţionale sau aliate, în războiul cu mina.

Pentru antrenarea structurilor care culeg date, Forţele Navale Române ar trebui să construiască poligoane de antrenament, unul în ape mici şi unul în ape medii, cu diverse obiecte metalice (mine de diferite tipuri, conducte, butoaie etc.) astfel încât să se poată constitui un set de date eşalon care să fie utilizate pentru analiza semnalelor obţinute pe timpul cercetării. De asemenea, atât pentru personalul care exploatează tehnica de specialitate menţionată în capitolele anterioare, cât şi în perspectiva încadrării posturilor de pe noile vânătoare de mine, care probabil vor fi achiziţionate şi care vor avea echipamente cu caracteristici similare, Forţele Navale ar trebui să găsească diverse forme de pregătire prin cursuri şi/sau convocări de specialitate la instituţiile de învăţământ din subordine, Academia Navală şi Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale, sau prin trimiterea personalului la specializare în


_____________________________________________________________________________ 25

străinătate, la instituţii de specialitate, în vederea certificării specialiştilor în domeniile hidrografie, oceanografie şi cartografie.

MWDC poate juca un rol important în realizarea securităţii naţionale la Marea Neagră, cât şi în redarea siguranţei exploatării resurselor marine, mediului economic.

Pe lângă valoarea strategică la nivel NATO pe care o are RMEP-ul, statul român ar trebui să conştientizeze contribuţia RMEP la realizarea securităţii naţionale în zona maritimă, având o contribuţie majoră în 4 din cele 5 dimensiuni şi să întreprindă demersurile necesare realizării acestei imagini recunoscute. Lipsa realizării RMEP generează un real pericol pentru siguranţa navigaţiei sau a activităţilor economice, inclusiv cele turistice din zona litoralului românesc. La litoralul românesc, în cel de-al Doilea Război Mondial, au fost lansate, numai de către forţele proprii, un număr de aproximativ 7000 de mine marine. Nu există date concrete despre numărul minelor lansate de forţele sovietice prin acţiuni de minare ofensivă cu aviaţia sau cu submarinele, dar există informaţii certe că aceste misiuni au avut loc.

Descoperirea unor noi câmpuri gazifere sau petroliere în Marea Neagră - la nord (zona Sulina–Sf. Gheorghe), centru (travers Tuzla, la larg) şi la sud (travers Mangalia, la larg) - vor face ca numeroase conducte submarine şi instalaţii petroliere să fie instalate între platformele de foraj şi litoralul românesc. Majoritatea conductelor vor traversa vechile baraje de mine, lansate în cel de-al Doilea Război Mondial, fapt ce ar putea crea probleme destul de mari, dacă aceste baraje nu vor fi verificate şi curăţate de materialele explozive submerse.

În concluzie, MWDC ocupă un loc central şi esenţial în realizarea RMEP şi oferă produse (hărţi tactice, evoluţii ale factorilor de mediu, informaţii despre rutele de acces în porturi etc.) necesare atât structurilor de comandă, cât şi a celor de execuţie, pentru acţiunile de minare-deminare. Totodată, prin realizarea NMWMSIDS şi utilizarea sub-layerelor, MWDC poate oferi un concept flexibil în realizarea produselor necesare planificării şi deciziei, în funcţie de cererile de informaţii din zona de operaţii de interes şi de tipul de misiune executată. Abrevieri AML Additional Military Layers Adăugarea informaţiilor militare pe

straturi AUV Autonomous Underwater

Vehicle Vehicul autonom de operare subacvatică

COMINEWARCOM

Commander, Mine Warfare Command

Comanda războiului împotriva minei

CON Componenta Operaţional Navală DGPSs Differential Global Position

System Sisteme Diferenţiale de Poziţionare Globală

ECDIS Electronic Chart Display and Information System

Sistem de afişare a hărţilor electronice


26 _____________________________________________________________________________

EOD Explosive Ordnace Disposal

Forţe specializate în dezamorsarea dispozitivelor explozive

GEOMETOC Geospaţiale, Meteorologice şi Oceanografice

Informaţiile geospaţiale, meteorologice şi oceanografice

JOP Joint Operation Picture Imaginea de ansamblu a operaţiunii LBO Large Bottom Objects Obiectele mari de pe fundul mării MCM Mine Counter Measures Măsuri de luptă antimină MWDC Mine Warfare Data Center Centrul de analiză şi evaluare a

datelor pentru lupta antimină NATO North Atlantic Treaty

Organization Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

NAVOCEANO

Naval Oceanographic Office

Oficiul Naval Oceanografic

NMWMSIDS Naval Mine Warfare Mission Specific Information Data Sets

Seturi de date informaţionale pentru misiuni de luptă contra minelor

NRF NATO Response Force Forţa de Răspuns NATO OHI International Hydrographic

Organization Organizaţia Hidrografică Internaţională

REP Recognized Environmental Picture

Imaginea Recunoscută a Mediului

RMEP Recognized Marine Environmental Picture

Imaginea Recunoscută a Mediului Marin

ROV Remotely operated underwater vehicle

Vehicul subacvatic comandat la distanţă

SBO Small Bottom Objects Obiectele mici de pe fundul mării Bibliografie 1. ALNIŢEI, Marin. Imaginea Recunoscută a Mediului în războiul viitorului,

DGIA, INFOSFERA, anul II, nr. 3/2010. 2. ***www.ukho.gov.uk, AML Handbook, UKHO, 2012. 3. ***http://arhiva.euractiv.ro/uniunea europeana/articles%7CdisplayArticle

/articleID16280/Curtea-Internationala-trage-o-linie-intre-pretentiile-romanesti-si-cele ucrainene.html, accesat la 05.08.2015 ora 22.00.

4. IHO Publication M2-National Maritime Polices and Hydrographic Service, versiunea 3.0.3- march 2015.

5. DOBRESCU, Emil. Reprezentarea situaţiilor tactice pe hărţi electronice, SMFN, Buletinul Forţelor Navale nr. 6/2006, nr. 5/2006.

6. ***http://pubs.usgs.gov/of/2008/1206/html/figs/fig2_1.html, accesat la 05.08.2015 ora 18.15.

7. GRECU, Sorin. Acţiunile centrului de analiză şi evaluare date pentru lupta antimină în sprijinul misiunilor de minare – deminare, UNAp, 2013, p. 78.


_____________________________________________________________________________ 27

8. ***http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=9773&page=28, Oceanography and Mine Warfare, accesat la 06.08.2015 ora 10.00.

9. ***http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=9773&page=28.

28 _____________________________________________________________________________

ACŢIUNILE FOR ŢELOR NAVALE PENTRU AP ĂRAREA INTERESELOR MARITIME ŞI FLUVIALE ALE ROMÂNIEI

Locotenent Corneliu MOLDOVEANU, Comandant serviciu de luptă operaţii la Vedeta blindată 176

1. Introducere Competiţia pentru Marea Neagră a avut în vedere mai ales opoziţia conceptelor

„mării deschise” şi al accesului limitat al flotelor de război, îndeosebi ale statelor neriverane, ceea ce, într-o evoluţie logică, a condus, de-a lungul istoriei, la „lacurile” bizantin, genovez, otoman şi rus. „Păcile imperiale” au reprezentat tot atâtea tentative de dominaţie exclusivă a Mării Negre.

Fiind o zonă de competiţie şi mai puţin de cooperare, după implozia URSS şi odată cu aceasta, sfârşitul războiului rece, Marea Neagră a devenit o zonă de cooperare pentru statele riverane şi nu numai.

Datorită poziţiei sale geografice (Marea Neagră şi Dunărea), România a fost adepta „mării deschise” care îi facilita accesul către alte mări şi mai ales la Oceanul Planetar, prin strâmtori şi fluviul Dunărea.

Deşi este un actor mai mic faţă de celelalte trei puteri (ruseşti, turceşti şi ucrainene), odată cu statutul de membru NATO şi UE, rolul României în Marea Neagră creşte datorită susţinerii celor două organizaţii.

Prin gama largă de misiuni la care participă Forţele Navale ale României în spaţiul ponto-danubian atât interne, cât şi externe, în cooperare cu statele riverane Mării Negre şi cu statele membre NATO, România contribuie la promovarea securităţii şi stabilităţii regionale.

2. Importanţa Dunării şi a Mării Negre

2.1. Importanţa fluviului Dun ărea Dunărea este al doilea mare fluviu al Europei după Volga, atât ca lungime

(2.857 km), cât şi ca debit. Considerată, pe bună dreptate, axa Europei Centrale şi frontiera de nord a Peninsulei Balcanice, Dunărea se manifestă ca o realitate esenţială pentru Europa în efortul de a-şi redefini rolul geopolitic şi geo-economic în epoca globalizării.

Afirmarea Uniunii Europene ca forţă globală, fiind un proces în derulare, este direct legat de cel declanşat după 1990 de integrare a ţărilor din regiunea dunăreană în instituţiile europene. Asumarea de responsabilităţi sporite de către liderii Uniunii


_____________________________________________________________________________ 29

Europene în soluţionarea crizelor îndeosebi în Balcani, va duce la creşterea interesului pentru apărarea în comun a sudului continentului.

Dunărea este în prezent o axă economică a integrării europene ce trebuie reactivată, iar în viitorul apropiat, în condiţiile globalizării, o axă a integrării euro-asiatice. Valoarea sa economică va creşte în condiţiile sporirii interesului SUA faţă de Balcani atât din punct de vedere geopolitic, cât şi geo-economic.

Extinderea NATO până la gurile Dunării asigură fluviului cel mai sigur sistem de securitate, în condiţiile în care Rusia devenită după 1991 putere regională, a fost îndepărtată de la gurile Dunării, odată cu independenţa Ucrainei.

2.2. Importanţa geostrategică a Mării Negre Deşi mică din punct de vedere al întinderii, în comparaţie cu alte mări ale

mapamondului, Marea Neagră sau Pontul Euxin (Marea Ospitalieră aşa cum au denumit-o greco-romanii), are o importanţă care depăşeşte, aşa cum s-a arătat anterior, cu mult mica lume sud-est europeană.

La început de secol şi de mileniu, importanţa geostrategică a Mării Negre s-ar putea concretiza în următoarele:

- se găseşte la confluenţa a patru regiuni de mare importanţă geopolitică: Peninsula Balcanică, Europa de Est, Asia Mică şi Zona Caucazului (prin aceasta fiind aproape de zona fierbinte a Orientului Mijlociu);

- se află la intersecţia a patru culoare geopolitice: al Egeei, al Dunării, al Caspicii şi al Niprului;

- este limita de est al flancului sudic al Alianţei Nord-Atlantice şi graniţa de est a Uniunii Europene;

- se află pe traseul preconizat pentru transportul petrolului din Marea Caspică, dar şi a celui din zona Asiei Centrale spre beneficiarii din Occident;

- în subsolul său se găsesc resurse energetice (petrol şi gaze naturale), iar apele sale conţin rezerve piscicole deosebite (sturioni, stavrid, calcani, delfini, rechini, chefali);

- oferă multe facilităţi comerciale, turistice, culturale, sociale; - dispune de un număr important de porturi civile şi militare, şantiere navale; - amenajări portuare pentru activităţile economice dintre cele mai diverse; - posedă un potenţial demografic şi economic foarte important deoarece

dispune de forţă de muncă calificată şi ieftină, de bogăţii naturale, atât în subsolul mării, cât şi în zonele adiacente acesteia;

- oferă condiţii favorabile navigaţiei; - distanţele relativ scurte dintre porturi facilitează un trafic naval intens şi

rapid; - reprezintă un segment din graniţa de sud a Federaţiei Ruse şi îi oferă

acesteia cea mai scurtă cale spre sud şi apoi spre est, prin canalul de Suez spre coasta Nord Africană şi conform testamentului lui Petru cel Mare este unicul drum care asigură imediat accesul la „mările calde”;


30 _____________________________________________________________________________

- prezintă, pe zi ce trece, interes pentru marii actori ai scenei geopolitice mondiale, pentru actorii tradiţionali, dar şi pentru cei nou apăruţi pe scena geopolitică mondială, organizaţii internaţionale şi companii transnaţionale.

Privind din alt punct de vedere, importanţa Mării Negre constă în zilele noastre şi din întrepătrunderea celor două fluxuri strategice: cel al resurselor energetice (materii prime) dinspre Sud-Est spre Vest şi a celui de securitate, democraţie şi stabilitate în sens invers. Cel de-al doilea flux este practic determinat de primul şi se materializează prin extinderea Alianţei Nord – Atlantice şi a Uniunii Europene în regiunea Mării Negre.

Situaţia generală din zona Mării Negre poate fi apreciată ca stabilă cu o evoluţie pozitivă din punct de vedere politic, economic şi militar deşi mai există unele „conflicte îngheţate”, acestea fiind deliberat menţinute de către Rusia, ca fostă mare putere mondială.

În ultimul timp s-a constatat implicarea tot mai activă în regiune a unor actori extrariverani – SUA, NATO, UE (prin Germania, Franţa, Marea Britanie) şi chiar a Greciei, Austriei şi Chinei. Momentan Uniunea Europeana joacă un rol marginal, actorii principali rămânând tot statele riverane, membre ale acestei organizaţii. Implicarea şi a altor actori extrariverani a făcut să sporească dorinţa Rusiei de a redeveni puterea care a fost înainte de anul 1990.

Un alt actor cu potenţial de lider regional ar putea fi Turcia. Probabil că nici acest lider nu a uitat că Marea Neagră a fost la un moment dat „lac otoman”. Ascensiunea Turciei din ultimul timp s-a datorat în mod deosebit slăbirii poziţiei Rusiei, dar şi activării puternice a acesteia prin iniţiative de cooperare economice şi militaro-navale pe care le-a propus, promovat şi pe unele dintre acestea chiar le-a condus.

Seriozitatea, credibilitatea şi dorinţa de afirmare a Turciei a făcut ca în ultima vreme aceasta să joace un rol important în geopolitica Mării Negre.

Simţind că e momentul oportun, s-a implicat atât în ecuaţia de transport a surselor de energie (conducta ce leagă Rusia de Turcia pe fundul Mării Negre – Blue Stream, dar şi conducta de petrol de la Baku la Ceyhan), cât şi în lupta pentru sferele de influenţă din spaţiul ex-sovietic. De reţinut este totuşi faptul că deşi Rusia şi Turcia se „luptă” să devină lider autoritar în regiune, atunci când interesele acestora coincid, colaborează eficient şi cu perspectivă (conducta de petrol), ceea ce denotă că sunt doi actori care ştiu să-şi facă geopolitica, stăpânind mecanismele acestei arte.

Prin intrarea în NATO, România devine „vecin” cu SUA în Marea Neagră ca factor de putere în zona de coastă (Rimland), dar şi cu Rusia, ca putere de uscat.

Situaţia favorabilă în care se găseşte România ca membră a Alianţei Nord – Atlantice şi ţară membră a Uniunii Europene, a determinat-o să joace un rol major în geopolitica Mării Negre. Potenţialul său, instrumentele şi dorinţa de a contribui la transformarea regiunii într-o zonă de cooperare o îndreptăţesc să devină un pivot important cu şanse de a influenţa procesul din zona Mării Negre.

În acest moment, România îşi poate promova interesele doar prin intermediul actorilor regionali (NATO şi UE, Rusia, Turcia), singură având şanse foarte mici indiferent de intenţii, dorinţe sau instrumente.


_____________________________________________________________________________ 31

România şi-a afirmat sprijinul activ în implicarea NATO şi UE în regiunea Mării Negre, fiind convinsă că acest lucru va duce cu siguranţă la crearea unui climat de securitate şi încredere de care să beneficieze toate statele riverane şi nu numai. Prin aceasta România va contribui la dezvoltarea economică, democratică a ţărilor din zona extinsă a Mării Negre, precum şi la securitatea globală.

3. Riscuri şi ameninţări

3.1. Riscuri şi ameninţări regionale Regiunea Mării Negre a intrat în obiectivele euro-atlantiştilor după 11

septembrie 2001, când SUA şi-a revizuit politica faţă de terorismul internaţional. Spaţiul Bazinului Mării Negre a obţinut o importanţă aparte pentru SUA în

schemele căreia, statele din această zonă trebuie să joace un rol deosebit în lupta contra ameninţărilor orientale.

Datorită transformărilor care se petrec în zona euro-asiatică în mediul de securitate naţional, zonal şi regional, precum şi datorită reconfigurărilor instituţiilor de mare amploare, zona Mării Negre reprezintă principala ţintă a tuturor acestor procese în desfăşurare şi din acest motiv, evaluarea riscurilor, riscurilor asimetrice, pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale constituie punctul de plecare pentru formularea politicilor regionale ale actorilor statali şi suprastatali.

3.2. Riscuri asimetrice Factorii ce se pot concretiza în riscuri la adresa securităţii regionale a Mării

Negre, cu extensie spre nivelul global, ar fi: - tranzitul elementelor teroriste şi ale crimei organizate către Europa Centrală

şi de Vest prin regiunea Mării Negre; - fluxurile migratorii masive dinspre Asia şi Africa spre Europa Centrală şi de

Vest; - vecinătatea a uneia dintre cele mai instabile regiuni ale lumii: Asia Centrală; - vecinătatea apropiată a Caucazului şi a Balcanilor – zone caracterizate de

tensiuni şi conflicte; - existenţa unor relaţii de neîncredere istorică între ţările regiunii (de

exemplu, între Grecia şi Turcia); - existenţa presiunilor islamice asupra uneia dintre cele mai importante ţări

ale regiunii: Turcia; - lipsa compatibilităţii dintre soluţiile militare şi cele civile pentru rezolvarea

unor conflicte deja existente, cum ar fi cel din nordul Caucazului, în care logica militară cere ca civilii să fie trataţi ca inamici, în timp ce dreptul internaţional condamnă această abordare;

- absenţa instrumentelor de legislaţie internaţională recunoscute de către toate statele din regiune necesare rezolvării paşnice a cererilor de autonomie sau suveranitate ale minorităţilor etnice locale;


32 _____________________________________________________________________________

- dorinţa Rusiei de a reface ordinea hegemonică anterioară sfârşitului Războiului Rece;

- tradiţionala luptă pentru poziţia de lider în Marea Neagră între Turcia şi Rusia;

- jocurile de interese şi presiunile asupra Republicii Moldova şi asupra malului nord-vestic al Mării Negre;

- dezinteresul faţă de degradarea mediului, cauzată de industrializarea excesivă a fostelor ţări comuniste.

Ameninţările la adresa securităţii regionale sunt, în mare parte, de natură militară. Amploarea acestui tip de ameninţări apare în absenţa unei ordini prestabilite, care să întărească sau să dea naştere la reglementări general-acceptate privind folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei militare. În acest context, se observă că securitatea regională este ameninţată de elemente nu numai interne, ci şi externe precum:

- prezenţa militară nedorită a Rusiei în Cecenia; - conflictul din Osetia de Sud; - conflictul din Transnistria; - conflictul dintre Armenia şi Azerbaijan în enclava Nagorno-Karabach; - nefinalizarea conflictului din Bosnia-Herţegovina; - campania împotriva terorismului din Afghanistan; - războiul din Irak; - economia subterană, corupţia etc.

3.3. Ameninţări ce pot viza navele şi facilit ăţile portuare O analiză a atacurilor teroriste împotriva transportului maritim din ultimii 50

de ani ne permite să previzionăm metode posibile de atac utilizate de terorişti. Următoarele activităţi teroriste sunt posibile:

- atacuri cu explozibil ambarcat, odată cu încărcătura, pe navele ancorate în porturi sau aflate în larg;

- atacuri, în porturi sau în larg, cu explozibil adus la bord de un membru (sau membri) al (ai) unei organizaţii teroriste;

- deturnarea navelor comerciale de către persoane aflate la bord; - deturnarea navelor comerciale cu ajutorul altor nave; - incendierea navelor de comerţ manevrate pe lângă ţărm sau pe rutele

maritime; - atacuri cu folosirea unor nave cu explozibil manevrate prin telecomandă sau

conduse de sinucigaşi; - atentate cu scafandri; - atacuri cu mine. Toate navele sunt ţinte potenţiale pentru deturnări. Vasele cele mai vulnerabile

ţinte pentru aceste tipuri de atac: - navele de pasageri (feriboturile ce transportă oameni şi/sau marfă, navele de

croazieră), din punctul de vedere al atacatorilor, au o atractivitate crescută de a fi


_____________________________________________________________________________ 33

atacate, datorită posibilităţii de a captura şi exercita control asupra unui număr mare de oameni, cu intenţia de a-i lua ostatici sau de a-i executa;

- navele ce transportă deşeuri (petroliere, cargouri). Atractivitatea unui astfel de atac constă în faptul că teroriştii câştigă un atu puternic pentru negocieri sub ameninţarea distrugerii navei, cu efecte fatale.

Principalele categorii de ameninţări la adresa securităţii facilitaţilor portuare pot fi:

- atacurile prin folosirea de explozibili aduşi la bordul unor nave împreună cu alt gen de încărcătură sau de către membrii organizaţiilor teroriste;

- avarierea intenţionată sau distrugerea facilităţilor portuare, a reţelelor de alimentare sau a reţelelor de comunicaţii;

- scufundarea sau punerea pe uscat deliberată a navelor pentru a bloca porturile şi/sau canalele;

- ameninţările asupra mediului prin deversarea sau scurgerile intenţionate sau accidentale de produse poluante;

- migraţia clandestină şi existenţa unor fluxuri masive de refugiaţi; - utilizarea navelor ca arme pentru distrugerea altor vase, poduri, terminale

etc.; - utilizarea navelor pentru a transporta ori detona arme de distrugere în masă; - dezvoltarea reţelelor teroriste, a traficului ilegal de persoane, droguri,

armamente şi muniţie, de materiale radioactive şi strategice şi a crimei organizate transnaţionale.

Din enumerarea şi analiza metodelor utilizate în atacurile teroriste asupra navelor maritime şi a facilităţilor portuare reiese o arie largă de mijloace pe care autorii lor le au la dispoziţie. Navele comerciale pot fi atât vectorul, cât şi ţinta posibilelor atacuri. Acestea mai pot fi utilizate pentru a facilita alte atacuri sau pentru a contribui la strângerea de venituri pentru organizaţiile teroriste.

4. Tipuri de acţiuni, importan ţa şi rolul for ţelor navale ale României

4.1. Importanţa forţelor navale în promovarea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre

Aşa cum s-a mai menţionat, principalul element care determină creşterea importanţei Mării Negre în contextul geopolitic de la începutul mileniului al III-lea este realizarea celor două fluxuri strategice, primul fiind cel al energiei şi al doilea fiind cel al securităţii.

Puterea maritimă a statelor riverane influenţează şi ea evoluţiile geopolitice din regiune şi elementul cel mai dinamic şi de forţă al acesteia sunt forţele navale.

În acest sens, România doreşte să-şi promoveze interesele navale proprii, care sunt determinate de puterea maritimă, de ieşirea la mare şi ponderea lungimii frontierelor maritime şi fluviale, de aprovizionarea cu materii prime externe pe căile de comunicaţii maritime şi fluviale, de exploatarea subsolului marin şi perspectivele de dezvoltare ale acesteia, de alte activităţi economice ce se desfăşoară pe mare şi pe


34 _____________________________________________________________________________

fluviu – transporturi navale, exploatarea resurselor mării, turism, construcţii navale şi de promovarea şi cunoaşterea imaginii sale în lume prin intermediul prezenţei drapelului naţional pe mările şi oceanele lumii, precum şi de implicarea euro-atlantică în regiunea extinsă a Mării Negre.

Interesele navale ale României constituie parte componentă a intereselor naţionale, economice şi politico – militare ale statului. Acestea evoluează în timp, în funcţie de puterea maritimă şi situaţia politică a statului.

Apărarea intereselor navale se realizează de către Forţele Navale, care trebuie să fie capabile să-şi proiecteze puterea în marea liberă, în scopul apărării obiectivelor economice şi comunicaţiilor navale şi oriunde interesele proprii sau cele ale Alianţei o cer.

În „Doctrina pentru Operaţii a Forţelor Navale”, se subliniază faptul că România este interesată vital de păstrarea integrităţii sale teritoriale în limitele graniţelor terestre, maritime şi fluviale, păstrării nealterată a ieşirii pe Dunăre la Marea Neagră prin braţele Dunării, în principal, şi pe Canalul Dunăre–Marea Neagră, asigurarea condiţiilor pentru impunerea şi păstrarea zonelor maritime de interes în vederea exploatării economice şi desfăşurării nestânjenite a activităţilor în aceste spaţii, asigurarea stabilităţii în zonă, asigurarea libertăţii de mişcare pe căile de comunicaţii fluviale şi maritime, apărarea infrastructurii din spaţiul riveran, protecţia mediului mării, fluviu şi în deltă, precum şi participarea la acţiunile militare navale ale aliaţilor şi partenerilor.

4.2. Rolul forţelor navale ale României Forţele Navale au rolul de a apăra şi promova interesele şi drepturile suverane

ale României la mare şi fluviu, independent sau împreună cu alte forţe, în cadrul creat de aderarea la NATO. Acest rol se îndeplineşte într-un nou mediu de securitate din zona de interes a ţării. Principalele caracteristici ale mediului de securitate sunt:

- după aderarea României şi Bulgariei la NATO, trei din cele şase state riverane sunt membre ale Alianţei;

- creşterea interesului NATO pentru zona Mării Negre ca regiune de flanc a Alianţei şi obligaţia României de a promova interesele acestei organizaţii în zonă;

- creşterea interesului Uniunii Europene pentru zona Mării Negre, deoarece din 2007 frontiera acesteia s-a mutat pe litoralul pontic prin aderarea României şi Bulgariei, iar în perspectivă se aşteaptă şi aderarea Turciei, care a început acordurile de aderare;

- definirea poziţiei specifice a celor trei state riverane care nu sunt membre ale NATO: Georgia participantă la parteneriatul pentru pace şi este ţintă a influenţelor Turciei, SUA şi Rusia, Ucraina şi Rusia sunt în relaţii speciale cu Alianţa, stabilite prin acorduri specifice;

- diminuarea considerabilă a pericolului apariţiei unei confruntări militare majore în regiune, ca urmare a dezvoltării dialogului politic şi a cooperării între statele riverane în domeniul economic, naval, de securitate şi încredere;


_____________________________________________________________________________ 35

- accentuarea preocupărilor statelor occidentale pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi din zona caspică şi din subsolul marin şi existenţa posibilităţii producerii unor dezastre ecologice care să afecteze mediul marin, fluvial şi litoralul;

- posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării, al respectării drepturilor omului şi al dezvoltării economice ce ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare;

- proliferarea noilor riscuri şi ameninţări de natură asimetrică.

4.3. Tipuri de acţiuni militare pe care forţele navale le pot executa Evoluţia mediului de securitate şi dezvoltarea unor riscuri şi ameninţări

specifice, inclusiv în domeniul naval, impune schimbarea ponderii tipurilor de operaţii şi acţiuni militare la care iau parte Forţele Navale. Astfel, se reduce numărul şi amploarea posibilelor confruntări clasice (în care adversarii sunt forţe militare navale şi aeriene), în favoarea acţiunilor militare şi nemilitare în care sunt angajate forţe navale şi structuri din afara armatei, pentru anihilarea unor acţiuni ale căror autori sunt, de cele mai multe ori, persoane, grupuri şi organizaţii nemilitare sau nave civile.

Principalele acţiuni militare pe care Forţele Navale le pot executa sunt: - controlul traficului naval în scopul prevenirii şi combaterii acţiunilor

teroriste şi a comerţului ilicit cu produse periculoase; - protecţia porturilor, a transporturilor navale importante pe căile de

comunicaţie maritime/fluviale şi a obiectivelor economice din zona de responsabilitate;

- suportul tranzitului de forţe şi de echipamente militare prin porturile româneşti;

- executarea de transporturi navale spre teatre de operaţii din afara Mării Negre;

- căutarea şi salvarea pe mare a supravieţuitorilor unor catastrofe maritime sau aeriene;

- executarea unor acţiuni în sprijinul păcii şi de asistenţă umanitară la dezastre;

- participarea la executarea operaţiilor de apărare colectivă şi de apărare a teritoriului naţional împotriva unei agresiuni din direcţia mării.

5. Concluzii Importanţa geopolitică, geoeconomică şi geostrategică a Mării Negre şi a

fluviul Dunărea (ca principala legătură cu Europa Occidentală şi Oceanul Planetar), a preocupat strategii statelor riverane Mării Negre şi ai altor puteri occidentale încă din cele mai vechi timpuri. Astăzi, harta politică a zonei Mării Negre este influenţată de o fostă superputere, Rusia, şi două puteri regionale Ucraina şi Turcia. Ca succesoare a URSS, Rusia este în continuare un factor major în regiunea Mării Negre. După o foarte lungă perioadă de timp când Moscova era cel mai important actor în Marea


36 _____________________________________________________________________________

Neagră, aceasta caută să-şi menţină rolul de pivot pe care l-a jucat odată în construirea şi menţinerea „arhitecturii Războiului Rece al ţărmurilor”. Concepţia neo-imperială a Rusiei în Marea Neagră îşi are originea în epocile ţaristă şi sovietică dar mai ales în nevoia de a contracara expansiunea în regiune a SUA şi UE.

Pe de altă parte, datorită poziţiei sale, regiunea Mării Negre se află în epicentrul eforturilor statelor occidentale de a-şi proiecta interesele spre Caucaz şi Orientul Mijlociu. Pe măsură ce NATO şi-a extins atribuţiile, regiunea Mării Negre a început să fie privită într-o altă lumină.

Bibliografie 1. Evoluţia geopolitică şi de securitate, Buletinul Forţelor Navale nr. 8/2008. 2. Buletinul Forţelor Navale nr. 20/2014 Evoluţia geopolitică în Marea Neagră

şi zone extinse. 3. Buletinul Forţelor Navale nr. 12/2010 Apărarea intereselor maritime în

Marea Neagră şi pe fluviul Dunărea. 4. Buletinul Forţelor Navale nr. 7/2007 Măsurile de creştere a încrederii şi

securităţii. 5. www.biblioteca.unap.ro.

_____________________________________________________________________________ 37

UN NOU PROGRAM SOFTWARE CARE AJUTĂ LA MODERNIZAREA NAVIGA ŢIEI

Aspirant Ionu ţ Alexandru PAHOMI, Fregata 111 „MĂRĂŞEŞTI”

1. Noţiuni generale despre navigaţia estimată Navigaţia estimată este sistemul în care poziţia navei este determinată cu

ajutorul drumului urmat de navă şi a distanţei parcurse în intervalul de timp considerat.

Guvernarea navei între două puncte pe suprafaţa Pământului menţinând acelaşi drum compas face ca nava să descrie pe suprafaţa sferei terestre un arc loxodromic; de aceea, acest sistem de determinare a poziţiei navei mai este denumit şi navigaţie loxodromică.

Pentru a se realiza o navigaţie estimată precisă, se impune cunoaşterea temeinică a bazelor ei teoretice, a elementelor care condiţionează precizia estimei şi deprinderi sigure pentru aprecierea influenţei lor asupra drumului navei şi a distanţei parcurse; obţinerea unor asemenea deprinderi este rezultatul experienţei pe mare, printr-un antrenament metodic şi perseverent.

În navigaţia estimată se pun spre rezolvare două probleme fundamentale cunoscute sub denumirea de:

- problema directă a estimei, care se ocupă de determinarea poziţiei navei folosind drumul navei şi distanţa parcursă într-un anumit interval de timp;

- problema inversă a estimei, aplicată pentru determinarea drumului pe care nava trebuie să-l urmeze dintr-un punct în altul pe suprafaţa Pământului.

2. Consideraţii introductive despre estima prin calcul Estima prin calcul este procedeul de navigaţie care permite determinarea unui

punct viitor al navei sau a drumului şi a distanţei ce urmează a fi parcurse pe timpul deplasării acesteia între două puncte, prin aplicarea unor formule matematice. Estima prin calcul se utilizează:

- în navigaţia la larg; - pe timpul traversadelor oceanice; - în navigaţia astronomică sau electronică; - în diferite situaţii de manevră tactică a navelor militare; - pe timpul navigaţiei ortodromice;


38 _____________________________________________________________________________

- pe timpul navigaţiei în curenţi de maree. 2.1. Problema directă a estimei Se dau : - poziţia de plecare a navei, prin coordonatele ei geografice ( 11,λϕ ); - drumul urmat de navă D şi distanţa parcursă m. Se cer: - coordonatele punctului de sosire ( 22 ,λϕ ). Pentru rezolvarea problemei directe a estimei, aşa după cum se vede în cele ce

urmează, se calculează mai întâi diferenţele de coordonate ϕ∆ şi λ∆ realizate prin deplasarea navei în drumul D la distanţa m, cu ajutorul cărora se determină coordonatele punctului de sosire folosind formulele: ϕϕϕ ∆+= 12 (Rel. 1) λλλ ∆+= 12 (Rel. 2)

2.2. Problema inversă a estimei Se dau: - coordonatele punctului de plecare ( 11,λϕ ); - coordonatele punctului de sosire ( 22 ,λϕ ). Se cer: - drumul D pe care nava trebuie să-l urmeze între cele două puncte; - distanţa de parcurs m. Drumul pe care nava trebuie să-l urmeze între cele două puncte şi distanţa de

parcurs se calculează din diferenţele de coordonate ϕ∆ şi λ∆ dintre cele două puncte, determinate din relaţiile: 12 ϕϕϕ −=∆ (Rel. 3) 12 λλλ −=∆ (Rel. 4)

Estima prin calcul poate avea două forme: - estimă prin calcul simplă – atunci când între punctul de plecare şi cel de

sosire nu se efectuează nici o schimbare de drum; - estimă prin calcul compusă – atunci când între punctul de plecare şi cel de

sosire se produc una sau mai multe schimbări de drum. 2.3. Metode de determinare a estimei prin calcul Pentru determinarea estimei directe şi inverse, avem două metode: - funcţie de latitudinea medie; - funcţie de latitudinea crescândă.

____________________________________________________________ Concepte

_____________________________________________________________________________ 39

3. Formulele diferenţiale de latitudine şi longitudine

Deplasarea unei nave între două puncte de pe globul terestru înseamnă menţinerea unui drum care este o linie dreaptă sau o succesiune de linii drepte. După cum este cunoscut o dreaptă este o înşiruire infinită de puncte. Raportate la suprafaţa terestră, toate aceste puncte ce alcătuiesc drumul navei în cauză aflate în deplasare, au determinarea lor în coordonate geografice.

În drumul ei, nava schimbă permanent coordonatele geografice ale poziţiei sale, producându-se o modificare continuă a latitudinii şi longitudinii sale, înregistrând în orice moment, o diferenţă de coordonate între coordonatele actuale şi cele anterioare, sau între cele de plecare şi cele de sosire. Cunoaşterea acestor diferenţe de coordonate ne permite să determinăm prin calcul, fie coordonatele unei poziţii viitoare funcţie de drumul ales şi distanţa care va fi parcursă în acest drum, fie drumul şi distanţa ce trebuie parcursă între două puncte de coordonate cunoscute.

Pentru a pune în evidenţă cele afirmate mai sus vom apela la figura nr. 1.

Figura nr. 1. Deplasarea navei între două puncte

Diferenţa de latitudine dintre două puncte de pe sfera terestră între care se

deplasează o navă, este egală cu produsul dintre distanţa loxodromică dintre cele două puncte şi cosinusul drumului adevărat al navei ( aD ); Dm cos∗=∆ϕ (Rel. 5)

Diferenţa de latitudine (ϕ∆ ) are semnul plus (+) pentru drumuri cuprinse în cadranele de orizont I (0°-90°) şi IV (270°-360°) şi semnul minus (−) în cadranele de orizont II (90°-180°) şi III (180°-270°), sau altfel zis, diferenţa de latitudine este


40 _____________________________________________________________________________

pozitivă pentru drumuri orientate către nord şi negativă pentru drumuri orientate către sud.

Deplasarea est-vest (e) dintre meridianele a două puncte este egală cu produsul dintre distanţa loxodromică şi sinusul drumului adevărat al navei ( aD ). Dme sin∗= (Rel. 6)

Deplasarea est-vest (e) are semnul plus (+) pentru drumuri cuprinse în cadranele de orizont I (0°-90°) şi II (90°-180°) şi semnul minus (−) în cadranele de orizont III (90°-180°) şi IV (270°-360°), adică este pozitivă pentru drumuri estice şi negativă pentru drumuri vestice.

3.1. Rezolvarea problemei directe funcţie de latitudinea medie – algoritm - Metoda de calcul se foloseşte pentru situaţiile în care:

• latitudinea medie °< 60mϕ ;

• distanţa de parcurs Mmm 300< . - Succesiunea calculelor este redată mai jos împreună cu relaţiile matematice

aferente: • Calculul diferenţei de latitudine (ϕ∆ ):

Dm cos∗=∆ϕ (Rel. 7) • Calculul latitudinii punctului de sosire (2ϕ ):

ϕϕϕ ∆+= 12 (Rel. 8) • Calculul deplasării est-vest (e):

Dme sin∗= (Rel. 9) • Calculul diferenţei de longitudine (λ∆ ):

mede ϕλ sec∗=∆ (Rel. 10) unde

222

2121

ϕϕϕϕϕϕϕ +=∆−=∆+=med (Rel. 11)

• Calculul longitudinii punctului de sosire2λ : λλλ ∆+= 22 (Rel. 12)

3.2. Rezolvarea problemei directe funcţie de latitudinea crescândă – algoritm:

Metoda de calcul se foloseşte pentru °> 60mϕ şi Mmm 300> . Algoritmul de calcul şi relaţiile matematice folosite sunt redate mai jos:

- Calculul diferenţei de latitudine: Dm cos∗=∆ϕ (Rel. 13)

- Calculul latitudinii a punctului de sosire: ϕϕϕ ∆+= 12 (Rel. 14)

- Calculul diferenţei de latitudine crescândă: 12 CCC ϕϕϕ ±=∆ (Rel. 15)

- Calculul diferenţei de longitudine λ∆ :

____________________________________________________________ Concepte

_____________________________________________________________________________ 41

Dc tan∗∆=∆ ϕλ (Rel. 16) sau Se ϕλ sec∗=∆ (Rel. 17) unde

ϕ

ϕϕ∆

∆= C

S (Rel. 18)

dacă D 90° sau 270° - Calculul longitudinii punctului de sosire 2λ :

λλλ ∆+= 12 (Rel. 19) 3.3. Rezolvarea problemei inverse funcţie de latitudinea medie – algoritm: Algoritmul şi relaţiile de calcul sunt prezentate mai jos: - Calculul diferenţei de latitudine, a latitudinii medii şi a diferenţei de

longitudine: ϕ∆ , mϕ şi λ∆ , funcţie de coordonatele celor două puncte, de plecare şi de sosire:

• Calculul valorii drumului de deplasare:

ϕ∆

= eDtan (Rel. 20)

unde mede ϕλ cos∗∆= (Rel. 21) rezultă

medD ϕϕλ

∆∆=tan (Rel. 22)

• Calculul distanţei de parcurs: pentru cazurile în care Dcuadrantal<45° Dm sec∗∆= ϕ (Rel. 23) pentru cazurile în care Dcuadrantal>45° ecDem cos∗= (Rel. 24)

3.4. Rezolvarea problemei inverse funcţie de latitudinea crescândă –

algoritm: Metoda se aplică atunci când diferenţa de latitudine între cele două puncte este

mai mare de 5° ( °>∆ 5ϕ ) atunci când se navigă la latitudini mari ( °> 60medϕ ) şi întotdeauna atunci când calculele impun o precizie riguroasă. Algoritmul de calcul este următorul:

- Calculul diferenţei de latitudine ϕ∆ şi diferenţei de longitudine λ∆ funcţie de coordonatelor celor două puncte;

- Calculul diferenţei de latitudine crescândă Cϕ∆ : 12 CCC ϕϕϕ ±=∆ (Rel. 25)

- Calculul drumului de urmat:

C

Dϕλ

∆∆=tan (Rel. 26)


42 _____________________________________________________________________________

- Calculul distanţei de parcurs m: pentru cazurile în care Dcuadrantal<45° Dm sec∗∆= ϕ (Rel. 27) pentru cazurile în care Dcuadrantal>45° ecDem cos∗= (Rel. 28)

4. Prezentarea softului realizat Softul este creat folosind platforma „Microsoft visual studio 2010”. Visual Studio include un set complet de instrumente de dezvoltare pentru

generarea de aplicaţii ASP.NET, Servicii Web XML, aplicaţii desktop şi aplicaţii mobile. Visual Basic, Visual C++, Visual C# şi Visual J# toate folosesc acelaşi mediu de dezvoltare integrat (IDE) care le permite partajarea instrumentelor şi facilitează crearea de soluţii folosind mai multe limbaje de programare. Aceste limbaje permit să beneficieze de caracteristicile .NET Framework care oferă acces la tehnologii cheie care simplifica dezvoltarea de aplicaţii web ASP şi XML Web Services cu Visual Web Developer.

4.1. Visual Studio 2010 Visual Studio 2010 are numele de cod Dev10 şi a fost lansat pe 12 aprilie 2010

alături de .NET Framework 4. Visual Studio 2010 are un editor nou care utilizează WPF (Windows Presentation Foundation), sprijină interfaţa de tip Ribbon, suportă monitoare multiple, Windows 7 multitouch, funcţionalitatea SharePoint, instrumente de Windows Azure şi IntelliTrace, un nou produs care ajută la eradicarea bug-urilor irepetabile. Va veni furnizată împreună cu Expression Studio, Business & Enterprise Servers şi Microsoft Office şi în versiunile Ultimate şi Premium.

Add-On Pentru Visual Studio s-au creat add-on-uri care sprijină alte limbaje de

programare. Unele dintre acestea sunt: - Crystall, care permite compilarea programele noastre Delphi în Visual

Studio; - IronPython acest lucru permite programarea în mediul Visual Studio. În acest program am introdus algoritmii de calcul şi am pus condiţia necesară

pentru ca softul meu să folosească în timpul rulării algoritmul corespunzător funcţie de latitudine, algoritmi pe care i-am prezentat anterior.

Pentru a folosi acest program, se procedează astfel: - Se deschide programul; - Se alege tipul de estimă pe care vrem să-l determinăm; - Se introduc datele iniţiale de la tastatură; - Se apasă butonul „launch” şi astfel obţinem datele de ieşire.

____________________________________________________________ Concepte

_____________________________________________________________________________ 43

4.2. Prezentarea practică a modului de lucru a programului

Figura nr. 2. Interfaţa programului

Figura nr. 3. Interfaţa programului pentru estima directă

Figura nr. 4. Interfaţa programului pentru estima inversă

Pentru a demonstra buna funcţionare a programului, voi introduce în acest

program datele iniţiale pentru fiecare caz:


44 _____________________________________________________________________________

- Cazul 1: Pentru calculul estimei directe: • Voi lua din ECDIS coordonatele de la waypoint-ul 58, care este

punctual din care încep traversarea Mării Mediterane de la ieşirea dintre insulele greceşti şi până în apropierea coastei Italiei, precum şi drumul şi distanţa parcursă până la waypoint-ul 59 care este punctul de schimbare de drum din apropierea coastei Italiei, şi le voi introduce în program;

• Dacă programul este corect, va trebui să-mi returneze la datele de ieşire coordonatele punctului de sosire, respectiv waypoint-ul 59;

• În continuare veţi avea câteva print-screenuri care va demonstra acest lucru.

Figura nr. 5. Funcţionarea practică a programului în cazul estimei directe

Figura nr. 6. Drumul adevărat şi distanţa parcursă între waypoint-urile 58-59

____________________________________________________________ Concepte

_____________________________________________________________________________ 45

- Cazul 2: Pentru calculul estimei inverse • Pentru acest caz voi proceda la fel ca în cazul estimei inverse. Am luat

ca date de intrare coordonatele waypoint-urilor 58 şi 59 din ECDIS, din ruta planificată de mine. Am introdus aceste coordonate în program după cum vă voi prezenta în continuare. Waypoint-ul 58 reprezintă punctul de plecare, fiind punctul în care schimb drumul după ce ies dintre insulele greceşti pentru a mă îndrepta către coasta Italiei. În acest punct 59 schimb din nou de drum pentru a mă îndrepta către Valencia – Spania.

Figura nr. 7. Introducerea coordonatelor în program

• Apăsând în continuare butonul „Launch” voi da start programului

pentru a calcula datele de ieşire, care sunt drumul şi distanţa parcursă între cele două waypoint-uri.

• Dacă programul va rula corect, va trebui ca distanţele şi drumurile să fie aceleaşi.

Figura nr. 8. Funcţionarea practică a programului în cazul estimei directe

• Pentru a verifica dacă corespund datele de ieşire cu drumul şi distanţa

ce am parcurs-o pe timpul deplasării între cele două puncte, voi ataşa un print screen cu acel segment din rută.


46 _____________________________________________________________________________

Figura nr. 9. Drumul adevărat şi distanţa parcursă între waypoint-urile 58-59

• După cum se observă, programul rulează relativ bine.

5. Concluzii

Menţionez că am ales acest segment din rută din Marea Mediterană, mai bine zis traversarea acestui bazin al Mării Mediterane, şi nu parte din Marea Egee, alt bazin al acestei mări, deoarece în Marea Egee vom naviga cu ajutorul navigaţiei costiere, bazinul fiind împânzit cu insule.

În exemplul ce l-am dat, observăm că programul, la o distanţă de 445,3 Mm, dă o eroare de 1,4 Mm, ceea ce înseamnă că programul are o eroare de 0,003 Mm la o milă parcursă.

Eu consider că acest program este folositor atât ofiţerilor de cart de la bordul navelor, atunci când navigă în mare liberă, dar mai ales le poate fi de folos profesorilor şi studenţilor, deoarece cu ajutorul acestui program studenţii pot rezolva problemele de estimă directă şi inversă fără a mai parcurge acel algoritm, iar pentru profesori, cum examenul se dă scris, i-ar putea corecta mult mai repede dacă problemele sunt rezolvate corect.

_____________________________________________________________________________ 47

SECURITATEA NA ŢIONAL Ă CA STARE INDUSĂ DE RESURSELE DE APĂRARE

Colonel ing. Valentin MUNTEANU, Comandantul Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale

MOTTO : „O Românie puternică în Europa şi în lume1”

1. Introducere ,,O Românie puternică în Europa şi în lume înseamnă în primul rând un stat

care asigură securitatea cetăţenilor săi oriunde s-ar afla ei”. Această sintagmă exprimă clar obiectivul central al Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.

Ca o consecinţă a extinderii procesului de industrializare, s-a extins şi urbanizarea, a crescut în egală măsură necesarul de materii prime, energie, apă şi hrană, atingându-se nivelul maxim de suportabilitate al planetei, datorită caracterului limitat al resurselor şi a fenomenului poluării, care însoţeşte inerent dezvoltarea actuală a societăţii umane. Pe de altă parte însă, dimensiunile consumurilor la care s-a ajuns în zilele noastre, au determinat ritmuri îngrijorătoare de epuizare a unor resurse neregenerabile.

Miezul fierbinte al arhitecturii de securitate îl constituie resursele. Acestea, în bună măsură, asigură dominaţia, la nivel global, a unora dintre cei mai importanţi actori statali ai lumii contemporane, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi surse „inepuizabile” de riscuri globale.

2. Mediul de securitate actual Sfârşitul secolului XXI a însemnat pentru întreaga omenire, din perspectiva

securităţii, modificări majore, cu rezultate greu de anticipat. Astfel, dacă perioada războiului rece a fost caracterizată de un relativ echilibru de putere la nivel mondial, o lume bipolară (SUA şi URSS), după prăbuşirea sistemului comunist sovietic, mediul de securitate mondial a evoluat, influenţat fiind, îndeosebi, de următoarele:

- SUA, alături de NATO, îşi asumă rolul de putere militară globală;

1 Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019.


48 _____________________________________________________________________________

- Rusia se menţine ca un factor de putere, dacă nu globală, cel puţin regională;

- China este într-o ascensiune economică şi militară permanentă. Interesant este faptul că, în 2010, acest stat a devenit cel mai mare producător de bunuri din întreaga lume, pentru prima dată în 110 ani, depăşind Statele Unite2;

- Lumea arabă cu unele particularităţi: • lupta pentru accesul la resursele de petrol; • intensificarea acţiunilor grupărilor teroriste asupra cetăţenilor statelor

membre NATO (exemplul cel mai recent - atacurile grupării ISIS de la Paris);

În acest context, la nivel mondial, se impun, mai mult ca oricând, adaptări ale strategiilor de securitate, inclusiv prin previzionarea factorilor de risc ce vor influenţa mediul de securitate viitor.

Astfel, la nivelul Alianţei NATO, concepte precum „SMART DEFENCE” şi „POOLING AND SHARING3” , exprimă noile realităţi economico-militare şi au drept obiectiv identificarea unor metode inteligente de a investi în apărare, de a comasa resursele şi de a crea sau achiziţiona capabilităţi, care să fie utilizate în comun, de către statele participante.

Mediul de securitate actual este foarte bine definit de către secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg4 cu prilejul anunţării viitorului summit al Alianţei Nord-Atlantice, programat să aibă loc în zilele de 8 şi 9 iunie 2016, în capitala Poloniei, Varşovia, referindu-se la criza din Ucraina, respectiv la ameninţarea reprezentată de Statul Islamic: „Acest summit are loc într-o perioadă crucială pentru Alianţă, când plăcile tectonice ale securităţii euro-atlantice s-au deplasat atât în Est, cât şi în Sud”

3. Resursele financiare – factor generator de securitate Aşa cum este bine cunoscut, sistemul resurselor este format din resursa umană,

resursa materială şi resursa financiară. Rolul resurselor financiare pentru Sistemul Naţional de Apărare este

determinant şi sintetic exprimat în sintagma „Securitatea naţională este generată de voinţa politică şi susţinută economic”.

Schimbările profunde realizate la nivel planetar au determinat, în mod inevitabil, un început de transfer al bogăţiilor mondiale dinspre cei 5% bogaţi înspre cei 95% săraci, evident în detrimentul zonelor dezvoltate, precum America sau Europa de Vest. O incorectă funcţionare a sistemului financiar global determină, de cele mai multe ori, grave crize financiare însoţite de profunde dereglări ale economiei globale. Criza financiară şi economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol.

2 Sursa Agenţia France Press. 3 Cristina BOGZEANU, Relaţia dintre NATO şi UE din perspectiva conceptelor ,,SMART DEFENCE” şi

,,POOLING AND SHARING”, Revista Impact strategic, U.N.Ap. Carol I, nr. 3(44) 2012. 4 Sursa Moldpres 23 mai 2015.

_________________________________________Logistică, finanţe şi contabilitate

_____________________________________________________________________________ 49

Pe de altă parte, efectele crizei economico-financiare, corelate cu creşterea preţurilor produselor alimentare, au impus reglementarea unor industrii, economiile emergente fiind preocupate, în special, de protejarea mediului înconjurător şi protecţia socială.

Lipsa de predictibilitate a actualului mediu de securitate precum şi apariţia de noi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale (aici fac referire la fenomenul migraţionist şi exacerbarea terorismului) au determinat luarea unor decizii ferme de creştere a resurselor financiare necesare îmbunătăţirii şi dezvoltării capacităţilor şi capabilităţilor de apărare. Conform ultimelor decizii şi angajamente politic asumate, Ministerul Apărării Naţionale are alocat un buget în creştere, respectiv 1,71 % din P.I.B. pentru anul 2016 şi 2% din P.I.B. începând cu anul 2017.

4. Apa şi hrana – resurse materiale esenţiale

Până la începutul secolului XX, cererea de apă, calitatea acesteia şi eficienţa utilizării ei, păreau probleme de importanţă secundară. Însă, la începutul sec. al XXI-lea, populaţia globului este de aproximativ 7 miliarde de locuitori, dintre care jumătate trăiesc în mediul urban. Evident, nevoile vitale de apă şi de hrană vor fi pe măsura acestei populaţii.

Consumul mediu de apă la nivel mondial este de 650 m³/loc./an din care 8% pentru nevoi umane, 23% în industrie şi 69% în agricultură5. La nivel global se consumă o cantitate de apă, pentru producerea hranei, de 7.130 miliarde m³/an, din care 1.570 miliarde m³/an prin irigare, iar restul provine din precipitaţii.

Sute de milioane de oameni sunt şi vor fi în continuare condamnaţi la sărăcia hidrologică, apa consumată de către aceştia fiind sub standardele minime acceptabile.

În ceea ce priveşte problematica securităţii alimentare pentru populaţie, în literatura de specialitate aceasta are diferite accepţiuni:

- vizează asigurarea accesului pentru toată lumea şi, în mod permanent, la hrana necesară unei vieţi active şi sănătoase;

- vizează asigurarea disponibilităţii alimentelor; - asigură şi respectă dreptul oricărui om de a se hrăni, precum şi dorinţa de a

avea o alimentaţie sănătoasă; - poate fi cuantificată ca reprezentând cantitatea de alimente necesare unui

individ, exprimată în unităţi fizice, convenţionale şi în substanţe nutritive pentru a-i asigura echilibrul fiziologic şi a-i acoperi cele 3 raţii de consum: raţia de întreţinere; raţia de creştere; raţia de activitate.

Lumea este în pragul unei crize alimentare globale. Preţurile la alimente la nivel global sunt deja la un nivel record şi acestea continuă să urce agresiv. Ce se va întâmpla cu lumea atunci când sute de milioane de oameni nu îşi vor putea permite să se hrănească singuri?

5 Ibidem.


50 _____________________________________________________________________________

Financial Times avertizează că întreaga lume este „periculos de aproape” de o nouă criză alimentară, în timp ce raportul bianual al ONU atrage atenţia: „Comunitatea internaţională trebuie să rămână vigilentă la viitoare şocuri ale rezervelor alimentare”.

La ora actuală, conform estimărilor ONU, un miliard de oameni din întreaga lume suferă de foamete. Acesta este cel mai mare număr înregistrat vreodată în istorie.

În concluzie, în problematica resurselor de hrană şi de apă, desprindem următoarele:

- cererile umane au ajuns să depăşească posibilităţile actuale ale planetei, iar efectele negative asupra mediului subminează producţia de hrană la scară globală;

- oamenii trebuie să-şi facă griji pentru ziua de mâine, în condiţiile în care consumul fără de grijă de azi nu reprezintă o filozofie de succes;

- deşi populaţia în ţările dezvoltate este în scădere, aceasta creşte în ţările slab dezvoltate;

- producţia de cereale este afectată de încălzirea globală şi de schimbările climatice;

- limitele resurselor de apă şi epuizarea unor acvifere reprezintă o problemă mai gravă decât epuizarea resurselor de petrol. Pentru petrol există substitute, pentru apa din păcate nu există!

5. Importanţa şi rolul resurselor în Sistemul Naţional de Apărare Resursele apărării naţionale, constituie un domeniu de actualitate al securităţii

naţionale. Astfel, Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 încadrează la capitolul „Vulnerabilităţi” reacţia inter-instituţională în situaţii de criză privind precaritatea resurselor şi incoerenţa în gestionarea diverselor tipuri de riscuri.

Obiectivul general al managementului integrat al resurselor naţionale de apărare îl constituie optimizarea procesului de planificare, alocare şi utilizare a resurselor Ministerului Apărării Naţionale. În cadrul acestuia o atenţie deosebită este acordată îmbunătăţirii procesului de evidenţă şi alocare a resurselor, cu accent pe cele materiale şi financiare.

Având în vedere cele prezentate, fără teama de a greşi, putem spune că problema asigurării necesarului de alimente, de apă şi a resurselor financiare pentru populaţia fiecărei ţări a devenit, din păcate, o chestiune geopolitică

Bibliografie 1. Secretar general al NATO STOLTENBERG, Jen. Declaraţie cu prilejul

anunţării viitorului summit al Alianţei Nord-Atlantice ce va avea loc în anul 2016 la Varşovia.

2. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019.

_________________________________________Logistică, finanţe şi contabilitate

_____________________________________________________________________________ 51

3. BOGZEANU, Cristina. Relaţia dintre NATO şi UE din perspectiva conceptelor, SMART DEFENCE şi POOLING AND SHARING. Revista Impact strategic, UNAp „Carol I”, nr. 3(44): 2012.

4. Legea Apărării Naţionale a României nr. 45/1994. 5. Carta Albă a Apărării 2015. 6. Agenţia France Press. 7. Moldpres 23 mai 2015.

52 _____________________________________________________________________________

RELUAREA TRAGERILOR FLUVIALE LA SFÂNTU GHEORGHE

Locotenent-comandor Cosmin OCHEŞEL, Redactor la Grupul Mass-Media al Forţelor Navale

În perioada 3-6 noiembrie navele fluviale au reluat tragerile în poligonul Sfântu Gheorghe după o pauză de 11 ani. La misiunile de tragere au participat două vedete blindate şi un monitor din compunerea Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie şi trei vedete fluviale din cadrul Divizionului 88 Vedete Fluviale. Au mai fost prezente în raion nava fluvială de comandament Fortuna şi remorcherul fluvial 327.

Buna colaborare între instituţiile statului implicate în această activitate, Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, dar şi primăria Sfântu Gheorghe au făcut ca exerciţiile de tragere cu muniţie reală să poată fi executate în condiţii foarte bune. Am fost prezenţi la sediul primăriei Sfântu Gheorghe şi am obţinut mai multe informaţii de la primarul comunei, domnul Valentin Sidorencu: „Comuna Sfântu Gheorghe se află la confluenţa Dunării cu Marea Neagră, aici unde Forţele Navale Române şi-au desfăşurat activitatea ani la rând. Fiind copil, era o adevărată bucurie să vedem navele militare. Comuna noastră se poate mândri cu o zonă de plajă naturală, liberă de construcţii, cu o faună şi o floră deosebit de bogată. Membrii comunităţii noastre au un mare respect pentru natură, iar acest respect face ca natura să ne întoarcă cu generozitate beneficiile sale. Principalele activităţi ale locuitorilor comunei sunt strâns legate de activităţile piscicole şi turistice. Cele mai importante investiţii pe care le implementăm au în vedere dezvoltarea reţelei de alimentare cu apă, sistemul de canalizare, drumuri, dar şi sistemul de protecţie împotriva incendiilor şi digul de apărare împotriva inundaţiilor. Un alt domeniu important pe care îl avem în vedere este sănătatea populaţiei. Având în vedere că suntem o localitate izolată, necesitatea intervenţiei rapide în zonă este esenţială. Pentru acest lucru am achiziţionat o şalupă rapidă, dotată ca şi o ambulanţă, pentru a asigura transportul cât mai rapid şi specializat către un spital. Nu sunt deloc subiectiv când afirm că avem o localitate frumoasă, dar în aceeaşi măsură trebuie să trecem şi peste momentele mai dificile, atunci când natura nu este prea prietenoasă cu noi. Mă refer aici la perioadele de la sfârşitul toamnei până în primăvară, atunci când suntem puşi în situaţii mai delicate, dar pe care le depăşim uneori mai greu, alteori mai uşor. Forţele Navale Române sunt prezente în zona noastră după o pauză de 11 ani, iar colaborarea cu structura dumneavoastră este una benefică. Prin prezenţa navelor militare aici, putem insufla tinerilor din comuna noastră dorinţa de a îmbrăca haina militară, de a urma o şcoală militară sau de ce nu Academia Navală. Este foarte important să colaborăm ca şi instituţii ale statului, pentru a ne putea proteja, având în vedere că suntem o zonă de graniţă. Avem sprijinul

_____________________________________________________________Instruire

_____________________________________________________________________________ 53

comunităţii în asigurarea acestei colaborări, locuitorii din Sfântu Gheorghe fiind un bun partener cu dumneavoastră. De-a lungul timpului aşteptam cu interes sosirea navelor militare şi tragerile efectuate aici. Pot spune că populaţia nu are nimic de reproşat armei dumneavoastră, chiar mai mult decât atât au o apreciere pentru Forţele Navale.”

La finalul întâlnirii cu primarul comunei Sfântu Gheorghe, comandantul Flotilei Fluviale, comandorul Cornel Rogozan a oferit gazdei noastre o mapă de prezentare a Forţelor Navale, din care nu a lipsit revista „Marina Română”. Acest gest, precum şi iniţiativa comandorului Cornel Rogozan de a vizita localitatea şi a purta o discuţie la sediul primăriei, a fost apreciat de către domnul Valentin Sidorencu, acesta invitându-ne să trecem pragul muzeului organizat de comunitatea din Sfântu Gheorghe. Sperând într-o bună colaborare şi pe viitor, prin realizarea de proiecte comune, putem concluziona că populaţia acestei frumoase comune dunărene se simte protejată de Forţele Navale Române odată cu reluarea misiunilor de foc ale navelor fluviale în această zonă.

Reluarea efectivă a tragerilor a avut loc în dimineaţa zilei de miercuri 4 noiembrie, această zi fiind prima dintre cele trei zile în care navele Flotilei Fluviale au desfăşurat activităţile de tragere în raionul Sfântu Gheorghe.

După instalarea ţintei şi luarea tuturor măsurilor de siguranţă, navele Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie au intrat în dispozitiv. Prima navă care a deschis seria tragerilor de artilerie în poligon a fost monitorul Lascăr Catargiu. Au fost folosite toate instalaţiile artileristice de la bordul navei: tunul de 100 mm, instalaţia artileristică de 30 mm, instalaţiile de 14,5 mm, dar şi instalaţiile APR. Startul misiunilor de foc a fost dat de tragerile de pregătire executate de personalul cu mai puţină experienţă. Fiind pentru prima dată executarea tragerilor în acest raion, am putut remarca concentrarea membrilor echipajului pentru ca rezultatele să fie foarte bune, chiar şi în aceste condiţii. Singurele „reproşuri” venite din partea comandantului navei, căpitan-comandorul Ciprian Armaşu, fiind legate de distrugerea ţintei, motiv pentru care cea de-a doua parte a misiunilor de foc au fost reluate după o pauză necesară refacerii ţintei. Satisfacţia lucrului bine făcut am observat-o în ochii soldatului Ovidiu Ciubotaru, servant tun prova 100 mm. Prima tragere cu muniţie reală a decurs foarte bine în ciuda faptului că presiunea a fost destul de mare. Aşa cum ne-a spus la finalul tragerilor, nimic nu este greu dacă este făcut din pasiune şi cu multe ore de antrenamente. Impresionant a fost şi faptul că soldatul Ovidiu Ciubotaru este absolvent al facultăţii de istorie, dar pasiunea pentru haina militară i-a îndreptat paşii către această nobilă meserie, aşa cum el însuşi o descrie.

A venit rândul vedetelor blindate să execute misiunile de foc. Buna pregătire a echipajelor şi a tehnicii au făcut ca tragerile să decurgă foarte bine, astfel că la încheierea tragerilor comandantul Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, comandorul Tudorel Gîndac, să se declare mulţumit.

A doua zi s-au desfăşurat tragerile cu nava din marş dar şi cu formaţia de nave. Aşa cum ne-au obişnuit, militarii Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie au


54 _____________________________________________________________________________

executat manevrele cu nava şi tragerile de artilerie în condiţii foarte bune, rolul orelor de antrenament fiind concludent.

La jumătatea celei de-a doua zile au intrat în dispozitivul de tragere cele trei nave din compunerea Divizionului 88 Vedete Fluviale. Tragerile asupra ţintelor navale dar şi aeriene au decurs foarte bine datorită bunei pregătiri a tehnicii şi a personalului, a coeziunii din cadrul echipajelor şi al seriozităţii manifestate pe toată perioada desfăşurării misiunilor primite. La finalul zilei, comandorul Aurelian Popoiu, comandantul Divizionului 88 Vedete Fluviale, şi-a exprimat satisfacţia pentru modul în care subordonaţii săi au înţeles să îşi execute misiunile şi a subliniat utilitatea şi necesitatea desfăşurării misiunilor de tragere cu muniţie reală în astfel de raioane, pentru o mai bună pregătire a militarilor.

O surpriză plăcută pentru comunitatea din Sfântu Gheorghe a reprezentat-o posibilitatea de a vizita monitorul Lascăr Catargiu la finalul tragerilor. Astfel, la bordul navei au fost prezenţi copii din localitate, însoţiţi de părinţi şi bunici. Dornici de a afla cât mai multe informaţii, vizitatorii au fost informaţi despre dotările şi principalele misiuni ale navei. Vizibila emoţie din ochii copiilor a făcut ca militarii să fie cât mai aproape de tinerii oaspeţi şi să le răspundă cu răbdare la toate întrebările adresate, chiar dacă se aflau la finalul unei zile obositoare de trageri.

Cea de-a treia zi a fost folosită pentru a finaliza tragerile cu formaţia de nave executate de vedetele fluviale. Pe tot parcursul activităţilor a fost prezentă o echipă de şase instructori evaluatori de la Centrul de Instruire Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale care au participat la misiunile executate de navele Flotilei Fluviale. Principalul obiectiv al lor a fost „evaluarea capabilităţilor operaţionale ale navelor Flotilei Fluviale necesare executării misiunilor specifice”, aşa cum ne-a precizat căpitanul Florin Croitoru, împuternicit şef Birou evaluare din cadrul Secţiei de instruire şi evaluare din cadrul Centrului de Instruire Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale .

Vineri 6 noiembrie, la bordul navei fluviale de comandament Fortuna – cea care ne-a găzduit pe timpul prezenţei noastre în raionul de tragere – am avut prilejul de a afla mai multe informaţii despre activităţile de la Sfântu Gheorghe, de la comandorul Cornel Rogozan, comandantul Flotilei Fluviale: „A fost un exerciţiu complex la care am avut implicate mai multe structuri din Forţele Navale, structurile Flotilei Fluviale, divizioanele de nave, Batalionul de Infanterie Marină, dar şi elemente din cadrul Centrului 39 Scafandri, elemente ale Centrului Radioelectronic şi Observare, elemente ale Bazei Logistice Navale, dar şi o echipă a Centrului de Instruire Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale. Vreau să remarc buna pregătire a acestui exerciţiu, de la pregătirea de stat major, până la pregătirea echipajelor şi a tehnicii. Mulţumesc conducerii divizioanelor şi echipajelor pentru modul profesionist în care au executat şi pregătit misiunile ordonate. Aş mai vrea să punctez buna colaborare cu organele locale, cu Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, astfel încât să ne putem desfăşura activităţile de instruire, să protejăm mediul şi să nu avem incidente. Buna desfăşurare a tragerilor se datorează în cea mai mare măsură comenzii divizioanelor care au ştiut să motiveze oamenii şi să pregătească navele şi tehnica. Pot să vă spun că acest poligon este ceea ce avem nevoie pentru o

_____________________________________________________________Instruire

_____________________________________________________________________________ 55

bună şi complexă pregătire pentru că aici putem executa misiunile aşa cum trebuie executate.

Am apreciat şi noi modul profesionist şi experienţa celor implicaţi în buna desfăşurare a misiunilor de foc la Sfântu Gheorghe şi ne alăturăm dorinţei de a permanentiza misiunile de trageri în acest raion.

După 11 ani de întrerupere, s-a tras din nou la Sfântu Gheorghe, în cadrul unui exerciţiu de antrenament care a testat atât capacitatea militarilor fluviali de a executa această gamă de misiuni, cât şi deschiderea marinarilor spre comunitatea locală, o comunitate care îi acceptă în zonă şi care putut vedea în acest an şi navele militare.

Colaborarea cu autorităţile locale din zona de acţiune a Forţelor Navale este foarte bună şi se bazează pe relaţii de respect, înţelegere şi sprijin reciproc. Prezenţa marinei în zona de responsabilitate reprezintă siguranţă, mai ales în perioada pe care o traversăm şi populaţia este conştientă că armata vine aici să facă exerciţii de pregătire.

Delta Dunării este o zonă de responsabilitate pentru Forţele Navale, astfel încât marinarii desfăşoară activităţi cu specific militar, activităţi care sunt îndreptate către menţinerea căilor de comunicaţii fluviale şi maritime libere, astfel încât să se poată desfăşura în bune condiţii transporturile, activităţile economice sau de cercetare. Mediul de securitate este încordat în zona de vest a Mării Negre. Forţele Navale au în atenţie a aduce cât mai puţine prejudicii acestui sistem al Deltei. Marinarii militari nu doresc să creeze niciun impact negativ asupra mediului, dar trebuie să-şi desfăşoare şi activităţile şi să demonstreze că sunt în zonă şi pot împiedica orice acţiune ostilă.

Atenţi la protejarea ecosistemului din regiune, militarii Forţelor Navale au demonstrat că sunt pregătiţi şi pot face faţă oricăror situaţii create în zona lor de responsabilitate, iar aprecierile comandanţilor militari dar şi ale autorităţilor judeţului Tulcea au fost pozitive.

56 _____________________________________________________________________________

INSTALA ŢIA DE LANSARE A RACHETELOR DE TIP KALIBR AMPLASAT Ă PE PLATFORME NAVALE ŞI SUBMARINE

Aspirant Alexandru PANAITE

1. Introducere. Definiţii şi date generale 1.1 Definiţie KALIBR este un sistem de nouă generaţie, ce are la bază sistemul sovietic cu

rază lungă de acţiune GRANAT, care a fost un răspuns al sovieticilor la TOMHAWK-ul american. După destrămarea Uniunii Sovietice, când industria de apărare a Federaţiei Ruse a început să caute pieţe de desfacere străine, biroul de design NOVATOR, care a produs sistemul GRANAT, a creat o nouă familie de rachete de croazieră. Primul sistem făcut public a fost KALIBR 3M-14E .

1.2 Date generale Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF), semnat de Federaţia Rusă şi SUA

în anul 1987, încă opreşte dezvoltarea unor sisteme de rachete cu lansare de la sol, cu o rază de acţiune mai mare de 500 km. Totuşi, acest tratat nu se aplică rachetelor lansate de pe nave de suprafaţă sau submarine.

Sistemul KALIBR este un sistem de lansare a rachetelor de atac la sol, anti-navă şi anti-submarin, dezvoltat de Biroul de Design NOVATOR (OKB-8).

Rachetele din cadrul sistemului KALIBR sunt cunoscute ca rachete de înaltă precizie, ce se pot deplasa pe o traiectorie complexă, executând până la 15 viraje de-a lungul traseului. Aceste rachete au capabilităţi convenţionale şi nucleare.

Sunt cunoscute două variante ale sistemului: Kalibr-PL (pentru submarine) şi Kalibr-NK (pentru nave de suprafaţă). Sistemul Kalibr-NK poate fi instalat în celule verticale de lansare sau în hangare. Ambele sisteme se bazează pe aceleaşi părţi hardware, singurele diferenţe constau în designul lansatoarelor rachetelor şi a containerelor de transport/lansare.

Pentru sistemul KALIBR au fost dezvoltate şase tipuri de rachete: 3M-54K, 3M-54T, 3M-14K, 3M-14T, 91RE1 şi 91RE2. Sistemul Kalibr-PL poate fi armat cu rachete anti-navă de tipul 3M-54K, cu rachete de atac la sol de tipul 3M-14K sau cu torpile antisubmarin de tipul 91RE1. Sistemul Kalibr-NK poate fi armat cu rachete anti-navă de tipul 3M-54T, cu rachete de atac la sol de tipul 3M-14T şi cu torpile antisubmarin de tipul 91RE2.

_____________________________________________Armament şi tehnică navală

_____________________________________________________________________________ 57

2. Variantele de rachete folosite de Federaţia Rusă

2.1. SIZZLER

- 3M54K – SS-N-27A, denumire NATO, este o rachetă anti-navă, lansată de pe submarin. Racheta zboară la nivelul mării, cu viteză supersonică pe faza finală (2.9 Mach) la o înălţime de 4.6 m.

- 3M54T – SS-N-27A, este o rachetă anti-navă, lansată de pe nave de suprafaţă cu sisteme verticale de lansare.

2.2. SAGARIS - 3M14K – SS-N-30A este

o rachetă de atac la sol, lansată de pe submarin, cu ghidare inerţială.

- 3M14T – SS-N-30A este o rachetă de atac la sol cu motor suplimentar cu ajutaj variabil, lansată de pe platforme navale cu sisteme de lansare verticală.

2.3. Rachete antisubmarin

- 91RE1; - 91RE2.

Figura nr. 1. Racheta SIZZLER SS-N-27

Figura nr. 2. Racheta SAGARIS SS-N-30

Figura nr. 3. Rachete antisubmarin 91 RE1 şi RE2


58 _____________________________________________________________________________

3. Caracteristicile tehnico-tactice ale rachetelor

Racheta 3M-54K 3M-54T 3M-14K 3M-14T Lungime 8,22 m 8,9 m 6,20 m 8,9 m Diametru 533 mm 533 mm 533 mm 533 mm Greutatea de start

2300 kg 1800 kg 1770 kg 2300 kg

Componentă de luptă

Explozibil penetrant 200 kg

Explozibil penetrant 400 kg

Exploziv de fragmentaţie 450 kg

Exploziv de fragmentaţie sau casetă 450 kg Este posibilă utilizarea unei componente de luptă specială de tip 3M10-200 kt

Raza de acţiune

440-660 km 440-660 km 1.500-2.500 km

1.500-2.500 km

Viteza de zbor (Mach)

în marş: 0,8 către ţintă: 2,9

0,8 0,8 0,7

Traiectoria în marş 20 m către ţintă 10 m

20 m deasupra mării: 20 m deasupra pământului: 50-150 m

deasupra mării: 20 m deasupra pământului: 50-150 m

Sistem de dirijare

Sistem de Navigaţie Inerţial + Cap autoghidat prin radiolocaţie

Sistem de navigaţie inerţial + Cap autoghidat prin radiolocaţie

SNI+CAR+ modificare după date GLONAS sau GPS

SNI+CAR+ GLONAS+GPS

Racheta 91RE1 91RTE2

Lungime 7,65 m 6,20 m Diametru 533 mm 533 mm Greutatea de start 2100 kg 1200 kg Componentă de luptă Torpila APR-3ME Torpila MPT-1UME Raza de acţiune 50 km 40 km Viteza de zbor 2,5 Mach 2,0 Mach Traiectoria balistică balistică

Sistem de dirijare Sistem de Navigaţie Inerţial

Sistem de Navigaţie Inerţial


_____________________________________________________________________________ 59

4. Platforme de lansare

4.1 Nave de suprafaţă 4.1.1. Fregate: - Navele din clasa Admiral Gorshkov (proiect 22350) dispun de 2x8 celule de

lansare verticală, pentru sistemele de rachete KALIBR. - Navele din clasa Admiral Grigorovich, dispun de 8 celule de lansare

verticală, pentru sistemele de rachete KALIBR. - Fregata Dagestan, din clasa Gepard, dispune de 8 celule de lansare

verticală, pentru sistemele de rachete KALIBR. Nava Flota Stare Amiral Gorshkov

Ft. Rusă de Nord

Execută teste pe mare Amiral Kasatonov Lansată la apă Amiral Golovko În construcţie Amiral Isakov În construcţie Amiral Grigorovich

Ft. Rusă din M. Neagră

Execută teste pe mare Amiral Essen Lansată la apă Amiral Makarov În construcţie Amiral Butakov În construcţie Amiral Istomin În construcţie Amiral Kornilov Planificată Dagestan Fl. Rusă din M. Caspică Operaţională

4.1.2. Nave purtătoare de rachetă - Navele din clasa Buyan-M (proiect 21631), dispun de 2x4 celule de lansare

verticală, pentru sistemele de rachete KALIBR. Nava Flota Stare Grad Sviyazhsk

Fl. Rusă din M. Caspică Operaţională

Uglich Operaţională Velikiy Ustyug Operaţională Zelenyy Dol

Ft. Rusă din M. Neagră

Operaţională Serpukhov Operaţională Vyshniy Volochek Planificată pentru 2016 Orekhovo-Zuyevo Planificată pentru 2017 Ingushetiya Planificată pentru 2017 Grayvoron Planificată pentru 2018


60 _____________________________________________________________________________

4.2. Submarine - Submarinele din clasele: KILO şi YASEN sunt dotate cu sisteme de rachete

de tip KALIBR. Clasa Numele Flota Stare

KILO (proiect 636.3)

Novorossiysk

Flota Rusă din Marea Neagră

Operaţional Rostov-na-donu Operaţional Stary Oskol În teste Krasnodar În teste

Veliky Novgorod Planificat pentru 2016

Kolpino Planificat pentru 2016

YASEN (proiect 885)

Severodvinsk Flota Rusă de Nord Operaţional

5. Folosirea în luptă Sistemul de rachete KALIBR a fost folosit pentru prima oară în luptă în

operaţiunea militară a Federaţiei Ruse din Siria. În data de 7 octombrie 2015, un grup de 41 nave aparţinând Flotei Ruse din

Marea Caspică a lansat un număr de 26 de rachete de tip 3M14T – SS-N-30A (SAGARIS), asupra unor obiective aparţinând Statului Islamic de pe teritoriul Siriei.

În data de 20 noiembrie 2015, acelaşi grup de nave a lansat din Marea Caspică un număr de 18 rachete asupra unor ţinte de pe teritoriul Siriei.

Pe 5 decembrie 2015, submarinul Rostov-na-donu, aflat în Marea Mediterană a lansat, din imersiune, patru rachete de tipul 3M14K – SS-N-30A (SAGARIS), asupra poziţiilor Statului Islamic de pe teritoriul Siriei.

Figura nr. 4. Lansarea unei rachete

3M14T de la bordul N.P.R. Grad Sviyazhsk

Figura nr. 5. Lansarea de la bordul submarinului Rostov-na-donu, aflat în

imersiune

1 Fregata DAGESTAN şi NPR Grad Sviyazhsk, Uglich şi Velikiy Ustyug.


_____________________________________________________________________________ 61

6. Concluzii Cu acest sistem de rachete, nave şi submarine aparţinând Forţelor Navale ale

Federaţiei Ruse pot lovi (fără a ieşi din port) toate ţările europene membre NATO (cu excepţia Spaniei şi Portugaliei) şi o mare parte a Orientului Mijlociu.

Ca urmare a capabilităţilor oferite de sistemul KALIBR şi de alte rachete de croazieră convenţionale de generaţie nouă, probabil, multe dintre vechile rachete din era sovietică, vor fi retrase în viitorul apropiat.

Bibliografie 1. *** http://7fbtk.blogspot.ro/2015_03_01_archive.html. 2. ***http://gentleseas.blogspot.ro/2015/10/russian-cruise-missile-fired-at-

syrian.html. 3. *** https://en.wikipedia.org/wiki/3M-54_Klub. 4. *** https://fas.org/man/dod-101/sys/missile/row/club.htm. 5. *** http://warfare.be/db/catid/312/linkid/2181. 6. ***http://fortruss.blogspot.ro/2015/12/introducing-kalibr-missile-

undetectable.html. 7. *** https://en.wikipedia.org/wiki/Admiral_Gorshkov-class_frigate. 8. *** https://en.wikipedia.org/wiki/Admiral_Grigorovich-class_frigate. 9. *** https://en.wikipedia.org/wiki/Buyan-class_corvette. 10. *** https://ru.wikipedia.org/wiki. 11. *** https://fas.org/blogs/security/2015/12/kalibr.

62 _____________________________________________________________________________

SISTEME DE COMUNICA ŢII INMARSAT

Colonel ing. Constantin BÎSCOVEANU, Locotenent-colonel Marian PAPA,

Aspirant Gabriela PĂUNA

1. Introducere

Odată cu dezvoltarea sistemului maritim comercial, a crescut şi fluxul informaţional, care a dus la necesitatea existenţei unui sistem de comunicaţii cu acoperire globală. Sistemul INMARSAT se bazează, în principal, pe o serie de sateliţi geostaţionari, care permit comunicaţiile maritime, aeriene şi terestre între diverşi corespondenţi conectaţi la sistem. Forţele Navale Române utilizează acest sistem pentru realizarea comunicaţiilor dintre nave şi centrele de comandă-control de la uscat. Prezentul articol face o radiografie a topologiei şi tipologiei sistemului, elementele componente şi arată unele exemple de utilizare la scară mondială.

2. Generalităţi

INMARSAT – Organizaţia Internaţională a Sateliţilor Maritimi (International Maritime Sattelite Organization) a fost fondată în anul 1979. Aşa cum sugerează şi numele, baza acestui sistem o reprezintă o reţea de sateliţi, care realizează comunicaţiile între două staţii, apropiate sau la distanţe foarte mari una de cealaltă. Centrul acestui sistem – NETWORK OPERATIONS CENTER /NOC este la Londra/Marea Britanie. Din acest centru se monitorizează, coordonează şi controlează întreaga reţea de sateliţi şi staţii mobile, care fac parte din sistem. Organizaţia cuprinde 79 de state membre, care cooperează pentru a asigura comunicaţiile dintre nave, terminale portabile/transportabile, vehiculele terestre şi avioane.

Sistemul INMARSAT deţine un rol important şi în cadrul convenţiei Global Maritime Distress and Safety System/GMDSS pentru transmiterea rapidă şi clară a mesajelor de pericol şi siguranţă.

Sistemul INMARSAT este alcătuit din trei componente majore: - segmentul spaţial, constituit dintr-o reţea de sateliţi; - staţiile de coastă (Coast Earth Station/CES), bazate la sol; - staţiile mobile/terminalele, pentru comunicaţiile navale (Ship Earth

Station/SES), terestre (Land Mobile Earth Station/LMES) şi aeriene (Aircraft Earth Station/AES).

____________________________________________ Armament şi tehnică navală

_____________________________________________________________________________ 63

3. Componentele sistemului INMARSAT

3.1. Segmentul spaţial Constă în patru sateliţi geostaţionari, lansaţi pe o orbită circulară la 35.700 km

deasupra ecuatorului. Sateliţii se mişcă pe orbită cu aceeaşi viteză unghiulară cu care Pământul se roteşte în jurul axei sale şi de aceea par a fi staţionari deasupra unui punct fix de pe ecuatorul terestru. Sateliţii geostaţionari acoperă întreaga suprafaţă a Terrei, mai puţin regiunile polare situate la latitudini mai mari de 76° nord şi sud, unde sateliţii au o elevaţie mai mică de 5°.

Acoperirea fiecărui satelit este definită ca aria de pe suprafaţa terestră (pe mare şi/sau uscat) în care orice antenă mobilă sau fixă poate realiza comunicaţii cu satelitul. Fiecare satelit INMARSAT este conceput pentru a realiza acoperirea completă a feţei/zonei vizibile a Pământului. Comunicaţiile sunt garantate până la 70° latitudine nordică şi sudică şi sunt imprecise atunci când corespondenţii sunt situaţi dincolo de 76° latitudine nordică şi sudică. Există patru regiuni oceanice acoperite de cei patru sateliţi geostaţionari INMARSAT, astfel:

- Regiunea Oceanică Atlantic-E/AOR-E; - Regiunea Oceanică Pacific/POR; - Regiunea Oceanică Indian/IOR; - Regiunea Oceanică Atlantic-W/AOR-W.

Figura nr. 1. Cele patru regiuni oceanice

Sateliţii au o durată de funcţionare destul de scurtă, şi nu datorită unor

defecţiuni de construcţie sau de îmbătrânire a componentelor electronice de la bord, ci datorită creşterii exponenţiale a fluxului de informaţii, care solicită update-uri


64 _____________________________________________________________________________

tehnice pentru a realiza un număr din ce în ce mai mare de legături telefonice simultan ori a asigura capacităţi semnificative de stocare a mesajelor.

3.2. Staţiile de coastă INMARSAT – Coast Earth Station/CES asigură legătura/intermedierea/

retranslaţia datelor între sateliţi şi reţelele de telecomunicaţii naţionale/internaţionale. Orice staţie de coastă este codificată printr-un număr de identificare (ID), format din trei cifre. Prima cifră identifică aria regională, adică: 0 pentru AOR-E , 1 pentru POR, 2 pentru IOR şi 3 pentru AOR-W. Următoarele două cifre reprezintă numărul de ordine al staţiei în cadrul sistemului.

Există, de asemenea, staţiile de coordonare a reţelei Network Coordination Stations/NCS, care au rol de sincronizare a comunicaţiilor cu staţiile de coastă din acea regiune oceanică, legătura cu alte NCS-uri, dar şi cu Centrul Operaţional al Reţelei/OCC localizat la sediul central INMARSAT, de la Londra, făcând, astfel, posibil transferul informaţiilor prin întregul sistem.

3.3. Staţiile mobile/terminalele Sunt acele echipamente instalate pe nave, aeronave sau utilizatori tereştri, care

permit utilizatorilor să comunice printr-un satelit selectat şi/sau o staţie de coastă. Pentru apelul între corespondenţi trebuie utilizate codurile de acces telex şi telefonice corespunzătoare codurilor internaţionale ale ţărilor, din reţelele publice de telex şi telefonie.

Pentru asigurarea funcţiilor de transmitere rapidă a mesajelor de pericol şi siguranţă, GMDSS, principalele canalele de comunicaţii prin satelit sunt: INMARSAT-A, INMARSAT-B, INMARSAT-C, INMARSAT-EGC, INMARSAT-E.

Figura nr. 2. Tipuri de INMARSAT


_____________________________________________________________________________ 65

Tabel nr. 1. Comparaţie între câteva dintre tipurile de INMARSAT Criteriul de comparaţie

INMARSAT A

INMARSAT B

INMARSAT C

INMARSAT M

Acoperire Globală 70°N-70°S

Globală 70°N-70°S



Tipul antenei Parabolică 0,9-1,2 m

Parabolică 0,9 m

Omnidirecţională 0,3 m

Parabolică 0,5 m

Greutate 100 Kg 100 Kg 4 Kg 25 Kg Comunicaţii În timp real În timp real Memorare-

retransmisie În timp real

Servicii Voce Telex Fax Date

Voce Telex Fax Date

Telex Date Fax (navă-uscat)

Voce Fax Date

3.3.1 INMARSAT-A INMARSAT-A a fost introdus în operare comercială în anul 1982 şi a fost

retras din activitate pe 31 decembrie 2007. Acesta oferă următoarele funcţii de comunicaţii: telefonie, telex, fax, poştă

electronică (E-mail) şi alte forme de comunicare a datelor, la viteze relativ reduse (56-64 Kbps). Descoperirile mai noi în tehnica comprimării informaţiilor au permis, însă, transmiterea inclusiv de secvenţe fotografice cu rezoluţie mare şi scanări video.

În principiu, un terminal INMARSAT-A era constituit din următoarele echipamente:

- ADE – Above Deck Equipment – toate accesoriile care se montează deasupra punţii navei: antena parabolică şi dispozitivele de orientare;

- BDE – Bellow Deck Equipment – echipamentele care se montează sub punte (în interiorul navei): emiţătorul, receptorul, consola, imprimanta, telefonul etc.

Antena INMARSAT-A era o antenă parabolică, orientabilă, cu diametrul de 0,9–1,2 m. Antena avea o deschidere de maxim 2,50 m, în orice plan. Pentru orientarea iniţială a antenei către satelit se setau azimutul şi elevaţia. Aceste date puteau fi obţinute în trei moduri:

- în funcţie de poziţia navei şi a satelitului, cu ajutorul unei formule din manualul de utilizare;

- prin folosirea de hărţi azimutale şi de elevaţie, prin care

Figura nr. 3. Antena INMARSAT-A


66 _____________________________________________________________________________

se pot găsi azimutul şi elevaţia aproximativă; - cu ajutorul unor tabele, câte unul pentru fiecare cadran: NE, NW, SE, SW. Antena era orientată automat, prin scanare cu funcţia SEARCH, pe satelitul

care oferă cel mai puternic semnal. Antena INMARSAT-A nu se putea utiliza la elevaţii mai mici de 5° sau mai mari de 85°. Orientarea corectă a antenei era indicată prin semnalul READY afişat pe display.

Antena terminalului urmărea automat satelitul, însă terminalul trebuia să fie interfaţat cu girocompasul, astfel încât sistemul să funcţioneze corect. Terminalele erau folosite pentru transmiterea/recepţionarea semnalelor către/de la satelit folosind frecvenţe din benzile L, astfel:

- comunicaţia terminal-satelit: 1,6 GHz; - comunicaţia satelit-terminal: 1,5 GHz. Între sateliţi şi staţiile de coastă, comunicaţiile sistemelor actuale au rămas la

fel, acestea efectuându-se în banda C, astfel: - comunicaţia satelit-staţia de coastă: 3,6 GHz; - comunicaţia staţia de coastă-satelit: 6,4 GHz.

Figura nr. 4. Comunicaţiile INMARSAT

Mare parte dintre operaţiunile care se executau pentru orientarea antenei au

rămas valabile şi în prezent la noile sisteme, acestea constând în: - se introduc datele de intrare: latitudine şi longitudine navă şi satelit; - se determină poziţia navei faţă de satelit: NW, NE şi SW, SE; - calculează diferenţa dintre longitudinea satelitului şi a navei aproximând

rezultatul la cel mai apropiat multiplu de 5; - cu aceste valori şi tabelul NW, NE, SW şi SE selectat se obţine valoarea

azimutului şi a unghiului de înălţare pentru satelitul ales. Canalele telefonice sau de transmisii date realizate de reţeaua INMARSAT-A

erau canale cu modulaţie în frecvenţă MF. Aceste canale au oferit următoarele avantaje:


_____________________________________________________________________________ 67

- conectare imediată, independent de condiţiile atmosferice sau de distanţa între abonaţi;

- calitate audio bună, fără întreruperi, interferenţe sau paraziţi atmosferici; - transmiterea datelor se făcea la viteze satisfăcătoare, prin intermediul

modemurilor, şi includeau programe software pentru corecţia erorilor. Fiecare terminal INMARSAT-A era identificat printr-un număr unic,

INMARSAT Mobile Number/IMN, format din şapte cifre, la care prima cifră este l. Numărul telex answerback era format prin adăugarea numărului de apelant/callsign.

Atunci când o navă se afla în pericol, aceasta putea trimite un semnal de Distress folosind terminalul INMARSAT. Acest semnal era retransmis automat către cea mai apropiată staţie de coastă, care, mai apoi, îl trimitea la Centrul de Coordonare a Salvării pe mare. Mesajul Distress în format standard este:

- MAYDAY MAYDAY MAYDAY; - numele sau altă identificare a navei în Distress; - poziţia latitudine şi longitudine; - natura Distress-ului; - asistenţa cerută; - orice informaţie ajutătoare operaţiunilor de salvare.

3.3.2. INMARSAT B Începând cu anul 1994, funcţiile de comunicaţii ale sistemului INMARSAT-A

au fost preluate de sistemul INMARSAT-B. Acest sistem este un canal de comunicaţii dezvoltat pe tehnologie digitală, iar, în anul 2007, a înlocuit în totalitate canalul INMARSAT-A. INMARSAT-B furnizează comunicaţii de înaltă calitate: telefonice, fax, telex şi date.

Principalele caracteristici ale sistemului INMARSAT-B sunt: - tehnologie digitală; - reduce banda ocupată de un canal; - cost redus; - utilizează focalizarea puterii emise de satelit. INMARSAT Mobile Number/IMN pentru un terminal INMARSAT-B este

format din nouă cifre. Prima cifră este 3. INMARSAT-B are o acoperire similară sistemului INMARSAT-A şi oferă servicii de comunicaţii de Distress în conformitate cu cerinţele IMO. Formatul tip al mesajului de Distress este:

- MAYDAY MAYDAY MAYDAY; - this is/numele navei/call sign; - poziţia; - Inmarsat Mobile Number şi satelitul utilizat; - cursul şi viteza; - natura distress-ului; - asistenţa cerută; - orice informaţie ajutătoare operaţiunilor de salvare.


68 _____________________________________________________________________________

Deşi, iniţial, sistemul INMARSAT-B era prevăzut să fie scos din activitate la sfârşitul anului 2014, perioada de funcţionare a fost prelungită până pe 31 decembrie 2016.

3.3.3. INMARSAT C Sistemul INMARSAT-C a fost introdus în anul 1991, pentru a completa

sistemul INMARSAT-A. Faţă de celelalte sisteme INMARSAT, acesta oferă, la preţuri avantajoase, un canal de comunicaţii fiabil şi echipamente convenabile ca dimensiuni, greutate şi consum de energie. Dezavantajul major constă în faptul că nu este un canal de comunicaţii în timp real, staţia de coastă memorând şi retransmiţând mesajul până la destinatar. Sistemul are la bază tehnologia digitală şi permite transmiteri de date cu viteza de 600 Kbps. Canalul este organizat pe 22 de subcanale. Întârzierea cu care ajunge mesajul la destinatar este de 3-6 minute pentru direcţiile navă-uscat/uscat-navă şi de 5-8 minute pentru direcţia navă-navă.

Sunt mai multe clase ale terminalelor INMARSAT-C, astfel: - terminal clasă 1: poate fi folosit numai pentru transmisia-recepţia de mesaje

navă-uscat, uscat-navă şi alertarea de primejdie; - terminal clasă 2: este capabil să opereze în două moduri selectabile de către

operator, adică operare în clasă 1, cu posibilitatea recepţionării mesajelor cu apelare selectivă în grup Enhanced Group Call/EGC, şi mod de operare ONLY EGC;

- terminal clasă 3: are în compunere un dispozitiv capabil pentru transmisia-recepţia de mesaje clasă 2 şi un receptor pentru recepţia semnalelor Sistem care indică poziţia pe glob/Global Positioning System/GPS.

Echipamentele pentru fiecare clasă lucrează independent. Un terminal este constituit din Data Terminal Equipment/DTE şi Data Circuit

Terminating Equipment/DCE. Aceste două blocuri, în funcţie de model, pot fi cuprinse într-o singură carcasă sau în două casete separate cuplate împreună.

DTE conţine circuitele electronice care realizează următoarele funcţiuni: - interfaţează terminalul la operator şi la dispozitivele de intrare/ieşire,

incluzând, totodată, monitorul, imprimanta, dispozitivele de intrare externe: senzorii de monitorizare, echipamentele de navigaţie etc.;

- editarea de texte utilizate pentru transmiterea mesajelor; - memorarea mesajelor de transmis până când DCE indică faptul că este gata

pentru transmiterea mesajului şi apoi transferă mesajul stocat la DCE pentru transmitere;

- afişarea pe monitor a mesajelor recepţionate de către DCE. DCE asigură interfaţarea pentru DTE şi sistemul satelit INMARSAT-C,

verifică pachetul de date recepţionat şi cere retransmiterea pachetelor recepţionate cu erori, comandă semnalizările şi accesul mesajelor la satelit, asamblează mesajele recepţionate în întregime şi le transferă la DCE pentru afişare.

Sunt disponibile următoarele servicii: - Distress, fiecare terminal este conectat la cel mai apropiat Centru de

Coordonare a Salvării pe mare. Utilizând terminalul, operatorul poate transmite două tipuri de Distress:


_____________________________________________________________________________ 69

• prin acţionarea butonului: mesajul este în memoria terminalului şi cuprinde: identitatea terminalului, poziţia, cursul, viteza, timpul;

• mesajul este pregătit cu funcţia de editare şi conţine în plus tipul Distress-ului şi orice informaţie ajutătoare operaţiunilor de salvare.

- Servicii comerciale: • serviciul de mesaje telex: transmite şi recepţionează mesaje între

terminal şi orice terminal telex care este conectat la reţelele telex naţionale/internaţionale;

• serviciul de mesaje fax: transmite mesaje fax la un terminal aflat la ţărm şi recepţionează indirect mesajele fax;

• mesaje la/de la computer: schimbarea mesajelor prin intermediul unui furnizor de serviciu specializat, între terminal şi orice terminal computer care este conectat la Reţeaua Telefonică Publică Comutată/PSTN;

• serviciul de poştă electronică/E-mail: schimbă mesaje şi fi şiere cu abonaţii la serviciul E-mail din întreaga lume folosind Internet-ul, prin intermediul unui furnizor de servicii, E-mail, de fapt, o staţie de coastă care oferă acest tip de serviciu;

• serviciul de raportare a datelor: poziţia prin includerea unui receptor GPS în transceiver-ul INMARSAT-C, cursul, viteza şi alte date;

• serviciul SafetyNET: permite înregistrarea Informaţii de siguranţă maritimă/Maritime Safety Information/MSI-urilor provenite de la Oficiile meteorologice şi hidrografice, transmise de către Centrul de Coordonare a Salvării pe mare.

Apele maritime ale globului sunt împărţite în 16 zone denumite Navarea şi Metarea. Ca dispunere şi număr de ordine, cele 16 zone Navarea coincid cu cele 16 zone Metarea. Mesajele Navarea conţin avize de navigaţie, în timp ce mesajele Metarea conţin avize meteorologice. Serviciul SafetyNET oferă posibilitatea selectării unuia din cele 16 avize Navarea/Metarea.

România aparţine zonei corespunzătoare Navarea III, respectiv Metarea III. Sistemul INMARSAT-C este activ în prezent.

3.3.4. INMARSAT-M Sistemul INMARSAT-M a fost introdus în decembrie 1992 pentru a completa

serviciile existente, prin asigurarea de comunicaţii telefonice globale. A fost retras din activitate pe 30 decembrie 2014. Terminalul INMARSAT-M a fost mult mai puţin voluminos şi mai uşor decât terminalele INMARSAT-A sau B, făcându-l potrivit pentru navele mai mici, cum ar fi yacht-urile şi navele de pescuit, dar la fel de bine a putut fi utilizat şi pe navele mari: pasagere, nave de transport etc.

INMARSAT-M nu a făcut parte din sistemul de avertizare pericole GMDSS, deoarece nu a oferit funcţii de comunicaţii pentru Distress. Serviciile INMARSAT-M au inclus două linii de telefonie, fax şi comunicaţii de date. Terminalele INMARSAT-M au fost folosite fie în modul canal-unic, fie multicanal.


70 _____________________________________________________________________________

Structura numărului Inmarsat Mobile Number (IMN) este: - INMARSAT-B 3MID XXXZZ; - INMARSAT-C 4MID XXXZZ; - INMARSAT-M 6MID XXXZZ. Pentru INMARSAT-B, INMARSAT-C şi INMARSAT-M, prima cifră (3, 4, 6)

reprezintă tipul de echipament INMARSAT, iar restul codificării o reprezintă codul Serviciul mobil de identificare maritimă/Mobile Maritime Service Identification/MMSI-ul, în care MID reprezintă codul ţării de pavilion, pentru ROMÂNIA este 264, XXX identitatea navei, ZZ fiind folosit în cazul unor transmisii speciale, cum ar fi telefax, şi poate fi orice număr între 10 şi 99.

3.3.5. INMARSAT FLEET Lansarea sistemului INMARSAT FLEET F77 la expoziţia Europort 2001, în

Amsterdam, a marcat deschiderea unei noi ere de oportunităţi pentru deţinătorii şi operatorii de nave comerciale, şi nu numai. Fleet F77 este un serviciu global integrat de voce, fax şi date, care asigură posibilitatea conexiunilor permanente de calitate superioară, cu o viteză până la standardul de 64-128 Kbps. Serviciul permite utilizatorului să aleagă între modurile de comunicaţii Reţea internaţională standard de date mobil/International Standard Data Network/ISDN şi Serviciul pachet date mobile/Mobile Packet Data Service/MPDS, în funcţie de compatibilitatea cu propriile nevoi. În plus, Fleet F77 are încorporată prioritatea apelurilor de Distress faţă de apelurile de rutină şi traficul de date, ceea ce înseamnă că aceasta este prima şi momentan singura ofertă de comunicaţii prin satelit care respectă criteriile stipulate de rezoluţia IMO A.888 privind funcţiile de avertizare de pericol GMDSS, pentru serviciile vocale. Rezoluţia IMO A.888 cere statelor să autorizeze ca navele care navigă sub pavilionul ţărilor lor să aibă în dotare echipamente care să utilizeze sisteme de comunicaţii recunoscute/identificabile prin satelit, pe zone regionale sau naţionale.

Datorită acestor posibilităţi, în prezent, există peste 2.000 de terminale Fleet F77 în serviciul activ, iar rata de schimbare a terminalelor mai vechi este în continuă creştere, pe măsură ce proprietarii de nave beneficiază de facilităţi oferite de operatorii staţiilor de coastă în trecerea de la versiunile mai vechi la INMARSAT Fleet.

De la lansarea sa, sistemului Fleet F77 i s-au adăugat o opţiune fax Group 3 de 9.6 Kbps, instrumente software pentru realizarea alegerii între ISDN mobil şi MPDS, funcţia apel în aşteptare şi funcţia MPDS Quick Start CD, care asigură un îndrumar pas cu pas pentru setarea simplă şi rapidă şi configurarea terminalului. Astfel, Fleet F77 de 128 Kbps atinge cerinţele existente şi viitoare, asigurând lăţimea de bandă pentru terminalele Fleet standard.

Serviciul ISDN Fleet F77 de 128 Kbps asigură rapid, calitativ şi de încredere comunicaţii vocale şi de date navă-staţie de coastă şi invers, incluzând accesul rapid la reţea de la distanţă şi la serviciile Internet Protocol/IP. Aceste facilităţi sunt avantajoase pentru o gamă largă de aplicaţii de la bordul navei, în mod deosebit pentru actualizarea datelor meteorologice şi accesul online la prognozele meteo,


_____________________________________________________________________________ 71

precum şi la descărcarea şi corecţia hărţilor electronice. Alte domenii în care acestea asigură legături mai rapide cu costuri scăzute sunt e-mail-urile şi transferul de fişiere mari, cum sunt rapoartele, jurnale de bord şi imagini digitale, conferinţe video şi monitorizarea de la distanţă a motoarelor şi sistemelor unei nave.

Pe piaţă apar noi modele de terminale Fleet F77. Cele mai noi permit utilizatorilor ca, la activarea serviciului, să aleagă vitezele de comunicare între 64-128 Kbps, în funcţie de nevoi. Utilizatorii terminalelor deja existente pot beneficia şi aceştia de serviciul de 128 Kbps, cei care doresc să-şi mărească capacitatea de transfer îşi pot contacta furnizorul de echipamente pentru a achiziţiona pachetul de upgrade a terminalului şi li se vor aloca un nou Inmarsat Mobile Number/IMN pentru acest serviciu.

Cel mai performant sistem care îndeplineşte toate funcţiile din cadrul INMARSAT Fleet F77 este sistemul NERA 77. Un astfel de sistem este montat şi pe Nava Şcoală MIRCEA.

Figura nr. 5. Exemple de terminale Fleet F77

3.3.6. INMARSAT- EGC Safety-Net Sistemul de comunicaţie prin satelit INMARSAT-EGC Safety-Net are

facilitatea numită Apelare Selectivă în Grup/Enhanced Group Call/EGC, care permite furnizorilor de informaţii să trimită mesaje pentru recepţia selectivă prin receptoare EGC localizate oriunde în cele patru regiuni oceanice. În special, aceste mesaje sunt din categoria celor de pericol.

Pentru a recepţiona un mesaj Informaţii de siguranţă maritimă/Maritime Safety Information/MSI de rutină, receptorul EGC trebuie să fie acordat pe canalul/satelitul care transmite MSI la ora respectivă. Operaţiunea de acordare a receptorului EGC pe un anumit satelit se numeşte log-in. Unele mesaje de primejdie sunt transmise fără un program prestabilit către toţi sateliţii care acoperă acea arie geografică, indiferent de regiunea oceanică monitorizată. Utilizatorul este atenţionat printr-o alarmă despre recepţia unui mesaj neprogramat.

Bazându-se pe această capacitate selectivă, sistemul EGC suportă două servicii:

- serviciul EGC Safety-Net, care permite operatorului receptorului să programeze receptorul pe ariile geografice pentru care MSI-ul va fi recepţionat, respectiv categoriile de mesaje MSI dorite;


72 _____________________________________________________________________________

- serviciul EGC Fleet-Net, care transmite mesaje de corespondenţă privată, transmise de compania de navigaţie sau autoritatea maritimă naţională pentru navele din aceeaşi flotă, iar, pentru recepţionarea mesajelor de către toate navele sub acelaşi pavilion, este utilizat ca element de identificare codul Identificarea reţelei pentru Apelare Selectivă în Grup/ ENhanced Group Call Network Identification/ENID.

Un furnizor de informaţii înregistrat, cum ar fi Oficiul Hidrografic Naţional, Centrul de coordonare a Salvării pe mare sau Oficiul Meteorologic, primeşte informaţiile din sursele sale specializate. Fiecare provider elaborează un mesaj MSI într-un format standardizat şi-l trimite celui mai apropiat coordonator. Coordonatorul verifică mesajul cu alte informaţii primite şi îl editează conform standardelor, apoi trimite textul final unei staţii de coastă INMARSAT-C.

Alături de mesaj sunt introduse următoarele coduri: - gradul de prioritate al mesajului; - tipul de serviciu care identifică mesajul; - adresa, care desemnează aria geografică unde conţinutul mesajului MSI este

aplicabil. Această adresă poate fi reprezentată de una dintre cele 16 zone Navarea/Metarea sau o zonă geografică desemnată special;

- repetiţia mesajului, respectiv de câte ori mesajul MSI trebuie repetat de către staţia de coastă;

- formatul, care indică setul de caractere în care mesajul va fi transmis şi imprimat.

Unele clase de receptoare EGC nu pot asigura monitorizarea continuă a canalului folosit pentru transmisiile MSI, fiind necesară schimbarea pe canale diferite pentru traficul comercial normal. Pentru a îmbunătăţi şansa ca aceste receptoare să recepţioneze transmisiile MSI, furnizorii de informaţii transmit după următorul algoritm:

- mesajele MSI neprogramate sunt retransmise la 6 minute după transmisia iniţială a mesajului respectiv;

- mesajele MSI programate, dar care au valabilitate mare în timp, vor fi repetate la fiecare transmisie programată conform orarului, atât timp cât datele cuprinse în mesaj sunt de actualitate.

3.3.7. INMARSAT-E Un ultim echipament este reprezentat de INMARSAT-E, care a fost creat

special pentru alertarea staţiilor de coastă în situaţii de primejdie. Echipamentul foloseşte banda L şi se află integrat în radiobaliza de indicare a poziţiei în caz de urgenţă, Emergency Position Indicating Radio Beacon/EPIRB, pentru transmiterea datelor spre satelit. Frecvenţa de lucru este de 1,6 GHz, folosind segmentul spaţial şi terestru al sistemului INMARSAT. EPIRB-ul sistemului INMARSAT-E cuprinde:

- GPS; - dispozitiv de activare automată când sistemul EPIRB este eliberat; - interfaţă pentru introducerea automată a datelor; - transponder radar opţional; - baliză care emite mesaj de localizare, pe frecvenţa 121,5 MHz.


_____________________________________________________________________________ 73

4. Concluzii

Sistemul analogic INMARSAT-A, lansat în anul 1982, a constituit o adevărată revoluţie în domeniul stabilirii legăturilor între nave pe mare. INMARSAT-A putea fi folosit pentru numeroase servicii: vocale, fax, telex şi transmisii de date cu o viteză de 14,4 Kbps, destul de mult pentru acea vreme. Această realizare a dus la numeroase progrese, cum ar fi binecunoscutul mini-M şi sistemele compacte INMARSAT-C şi mini-C. O altă contribuţie importantă la siguranţa maritimă a reprezentat-o apariţia INMARSAT-E Electronic Position Indicating Radio Beacon/EPIRB, cu rol esenţial în transmiterea mesajelor de pericol.

Pe baza INMARSAT-A a apărut sistemul digital INMARSAT-B, care s-a dezvoltat până la versiunea High Speed Data/HSD de 64 Kbps. Acesta este un precursor al seriei INMARSAT FLEET, care oferă serviciile ISDN mobil şi Mobile Packet Data Service/MPDS pentru navele de dimensiuni variate.

Sistemul INMARSAT, în ansamblu, este specializat în domeniul serviciilor de telefonie/fax pentru nave maritime şi aeronave şi al transmisiilor de date de bandă largă prin terminale mobile. Echipamentele şi serviciile sunt adaptate fiecărei categorii de nave, în funcţie de tonaj şi de utilizare, aeronavelor şi, nu în ultimul rând, companiilor cu puncte de lucru în zone izolate (platforme marine de foraj, prospecţiuni geologice, construcţii etc.).

Cele mai importante aplicaţii ale sistemului INMARSAT cuprind o gamă largă de servicii, cum ar fi cele din transportul maritim (comunicaţii voce, fax, telex, transmiterea poziţiei navei pentru urmărirea cursului, apeluri automate de avarie/urgenţă/pericol GMDSS, monitorizarea de la distanţă, actualizarea prognozei meteo, e-mail, acces la Internet), aviaţie (telefonie, e-mail, Internet, prezentarea ştirilor prin sistemul de divertisment în zbor, preluarea apelurilor iniţiate de pasageri pe telefonul mobil, apelarea echipajului etc.). Lista abrevierilor folosite AES Aircraft Earth Station Terminal la aeronavă CES Coast Earth Station Staţie de Coastă

DCE Data Circuit Terminating Equipment

Echipament pentru circuit de transmisie date

DTE Data Terminal Equipment Echipament terminal date EGC Enhanced Group Call Apelare Selectivă în Grup

ENID Enhanced Group Call Network Identification-ENID

Identificare a reţelei pentru Apelare Selectivă în Grup

EPIRB Emergency Position Indicating Radio Beacon

Radiobaliză de indicare a poziţiei în caz de urgenţă

GMDSS Global Maritime Distress and Safety System

Sistemul Maritim Global de Primejdie şi Siguranţă


74 _____________________________________________________________________________

GPS Global Positioning System Sistem care indică poziţia pe glob

IMN INMARSAT Mobile Number Numărul Mobil INMARSAT IP Internet Protocol Protocol Internet

ISDN International Standard Data Network

Reţea internaţională standard de date

LMES Land Mobile Earth Station Terminal la uscat METAREA METeorological AREA Zonă meteorologică

MMSI Mobile Maritime Service Identification

Serviciul mobil de identificare maritimă

MPDS Mobile Packet Data Service Serviciul pachet date mobile MSI Maritime Safety Information Informaţii de siguranţă maritimă NAVAREA NAVigation AREA Zonă de navigaţie NCS Network Coordination Stations Staţie coordonare reţea SES Ship Earth Station Terminal la navă

Bibliografie: 1. http://documents.tips/documents/inmarsat-final.html. 2. http://www.academia.edu/11316701/Note_de_curs. 3. http://www.satcomglobal.com. 4. http://2001-2009.state.gov/documents/organization/51897.pdf. 5. http://pcnavtex.com. 6. http://wmo.int/.

_____________________________________________________________________________ 75

EFECTUL DRONELOR ASUPRA NAVELOR MILITARE

Aspirant George CHICOŞ, Fregata 111 „Mărăşeşti ”

1. Introducere

Potrivit savanţilor Richta şi, mai târziu, Bloomfield, tehnologia (definită ca „o entitate materială creată prin aplicarea de efort fizic şi mental asupra naturii, pentru a realiza o valoare”), evoluează în trei etape: unelte, maşini, automatizare. Această evoluţie, se spune, urmează două tendinţe: de înlocuire a muncii fizice, cu mult mai eficientă munca mentală, şi de obţinere a unui grad mai mare de control asupra mediului înconjurător, inclusiv capacitatea de a transforma materia primă în produse din ce în ce mai complexe.

Armata reprezintă, în majoritatea ţărilor lumii, una dintre instituţiile importante ale statului. Ea este apreciată şi percepută atât de către populaţie, cât şi de opinia publică, de partidele politice şi de societatea civilă ca o structură statală de încredere, care se comportă ca purtătoare şi păstrătoare a unor înalte calităţi morale şi civice, a unor tradiţii naţionale.

2. Utilizarea UAV-urilor

Una din primele relatări a folosirii UAV-urilor (UAV – unmanned aerial vehicle) a fost menţionată ca fiind în anul 1849, atunci când, la data de 22 august, forţele austriece au lansat aproximativ 200 de baloane încărcate cu explozibil asupra oraşului Veneţia. Acela a reprezentat momentul începerii erei în care aparatele de zbor fără pilot au început să fie folosite de forţele armate din toată lumea.

Primul model UAV a fost elaborat de inventatorul Nikola Tesla în anul 1898. Ulterior modelul a fost dezvoltat de inginerul american Charles F. Kettering, care a ataşat modelului Kettering Bug (sau „Bug”) un dispozitiv electronic prin care drona îşi cupla aripile pentru a cădea asupra poziţiilor inamice. Însă cel mai apropiat de dronele din prezent a fost modelul AQM-34, creat în anul 1948 şi testat pentru prima dată în anul 1951.

Evoluţia tehnologică a determinat o puternică dezvoltare a avioanelor fără pilot sau drone, cum mai sunt cunoscute, fiind întrebuinţate mai ales în scopuri militare.

Dronele au fost şi sunt folosite în general pentru recunoaştere, supraveghere, spionaj sau în scop combinativ. Aplicabilitatea dronelor este multiplă, acestea putând


76 _____________________________________________________________________________

fi folosite pentru aerofotogrammetrie, detectare radiaţii, control poluare, căutare şi salvare pe mare, control trafic maritim, monitorizare rute trafic maritim, etc.

În timpurile noastre cea mai mare problemă a dronelor o reprezintă aceea că seamănă cu nişte avioane. Sunt uşor de detectat şi doborât. Armata americană a găsit soluţia la această problemă: deghizarea lor în păsări. O dronă deghizată în pasăre este invizibilă inamicului. Denumită Maveric şi dotată cu aripi flexibile, aceasta poate zbura la altitudini de 7.500 metri şi cu viteze de 105 km/h, fiind ideală pentru misiuni de recunoaştere. Drona Maveric cântăreşte doar 1,1 kg şi poate fi pregătită şi lansată în mai puţin de cinci minute de un singur soldat. Odată ce atinge altitudinea de 100 de metri, aceasta este complet silenţioasă pentru cei de la sol. Drona foloseşte baterii care îi conferă o autonomie de o oră de zbor, iar înlocuirea ei se poate face în 30 de secunde. Camera montată pe dronă poate filma din orice unghi, iar aparatul poate zbura chiar şi în condiţii meteo nefavorabile.

Principalul scop al marinelor militare, este de a putea folosi o dronă pentru a obţine informaţii, capabilă să rămână mai multe ore în aer pentru a aduna informaţii. Totodată, este de preferat o dronă ofensivă, capabilă să transporte bombe sau rachete pe distanţe foarte lungi.

Armata României deţine drone de supraveghere de tip ScanEagle încă din anul 2013, iar din anul 2014, are în dotare drone de tip Shadow 600.

La exerciţiul militar „Unified Vision 2014”, desfăşurat în luna mai, România a participat cu o dronă şi militari specializaţi în operarea unui aerostat de tip PGSS (Persistent Ground Surveillance System), sistem aerian captiv de supraveghere operat de militari români în Afghanistan.

Un pas important în evoluţia dronelor în spaţiul maritim l-a reprezentat realimentarea în zbor a unei drone. La mijlocul anului 2015, Marina americană a reuşit un test de realimentare cu combustibil în zbor a unei drone, o premieră care creşte potenţialul de utilizare al avioanelor fără pilot. Aflat în zbor de-a lungul coastei de est a SUA, prototipul X-47 al Marinei americane s-a apropiat de un avion de realimentare şi a reuşit să se conecteze cu acesta pentru a primi 1,8 tone de carburant, a precizat Marina militară a SUA. „Manevra este o provocare şi pentru avioane din cauza preciziei necesare” pentru conectarea dispozitivului de realimentare, a subliniat Marina SUA. X-47 este un prototip de dronă „invizibil ă” pentru portavioane, care a dovedit în anul 2014 că dronele de acest tip pot ateriza aproape la fel ca aparatele clasice.

În viitorul apropiat, dronele nu vor mai însemna doar avioane fără pilot folosite pentru spionaj, ci şi obiecte mult mai mici, de mărimea şi forma unor insecte sau păsări, care vor survola zonele interesante din punct de vedere strategic. În ultimii ani, cercetătorii din SUA au prezentat mai multe drone în miniatură, numite Micro Vehicule Aeriene, care se deplasează pe baza tehnicilor folosite de insecte.

O altă provocare la adresa securităţii internaţionale este proliferarea mondială a dronelor. Deşi poate facilita securizarea anumitor zone ale statelor, relaţiile militare de securitate pot cădea în tiparele bine înţelese ale acţiunii şi reacţiunii. În prezent, numărul statelor care au acces la capabilităţi de acest tip a ajuns la 70, dezvoltând în jur de 680 de programe de cercetare. China deţine deja 25 de tipuri de sisteme în

________________________________________________ Studii, analize, cercetări

_____________________________________________________________________________ 77

dezvoltare, iar Ahmadinejad a declarat că Iranul dispune deja de propriul model de dronă – „Ambasadorul Morţii”.

3. Concluzii

Pe lângă supraveghere şi monitorizare, războiul dronelor poartă amprenta şi a unui război psihologic: în Waziristan zumzăitul lor poate fi auzit în tot timpul zilei, având ca efect psihologic o panică generalizată atât la nivelul militanţilor islamişti, cât şi în rândul populaţiei civile. Militanţii au conştientizat eficienţa dronelor şi de aceea preferă să nu se întâlnească în grupuri mari, nici chiar în moschee, şi îşi petrec nopţile sub cerul liber. Sentimentul de insecuritate îi determină pe talibani să adopte măsuri radicale în ceea ce priveşte comunicarea în interiorul reţelei manifestând în acelaşi timp, neîncredere faţă de orice jurnalist.

În orice caz, dronele au devenit o realitate a unui război secret asumat de marile puteri ale lumii, şi este departe de a se încheia. Escaladarea acestui război asimetric va duce cu siguranţă la elaborarea unor contramăsuri la adresa tehnologiei UAV.

Bibliografie: 1. www.cdep.ro. 2. www.worldpress.com. 3. www.rumaniamilitary.ro. 4. www.geopolitics.ro.

78 _____________________________________________________________________________

FORŢELE NAVALE ALE RUSIEI

Căpitan-comandor Cristian CROITORU, Instructor la Şcoala Militar ă de Maiştri Militari a For ţelor Navale

„Amiral Ioan Murgescu”

1. Introducere

Oficial, Flota Maritimă Militară a Federaţiei Ruse este moştenitoarea directă a flotei maritime militare a Uniunii Sovietice, fiind forţa navală a Forţelor Armate Ruse. Marina Militară Rusă existentă în prezent s-a format în ianuarie 1992, ca succesor al Marinei Militare a Comunităţii Statelor Independente, care era la rândul ei succesorul Marinei Militare Sovietice, după dezmembrarea Uniunii Sovietice în decembrie 1991.

Prima Marină Militară Imperială Rusă a fost înfiinţată de Ţarul Petru cel Mare în octombrie 1696. Lui Petru cel Mare i se atribuie declaraţia: „Acel domnitor, care are numai armata, are o mână, dar cel ce are şi marina le are pe ambele”. Simbolurile Marinei Militare Ruse, steagul Sf. Andrei şi pavilionul au fost înfiinţate personal de Petru cel Mare.

Un program de reînarmare recent aprobat plasează pentru prima dată în istorie importanţa marinei pe picior de egalitate cu forţele nucleare strategice. Programul care s-a încheiat în anul 2015, a înlocuit 45% din inventarul Marinei Ruse.

2. Structura Flotei Maritime Militare Ruse

1. Flota din Marea Baltică, înfiinţată pe 18 mai 1703, cu cele două baze în Baltiysk şi Kronshtadt şi sediul în oraşul Kaliningrad, cuprinde: două submarine de atac, două distrugătoare, două fregate, opt corvete, şase nave de luptă antisubmarin, opt nave lansatoare de rachete, cinci dragoare maritime, nouă puitoare de mine, opt nave de desant, nouă nave amfibii de asalt.

2. Flota Mării Negre, înfiinţată pe 05.02.1783, cu baze la Sevastopol şi Feodosia (Crimeea, Rusia) şi la Novorosiisk (Krasnodar Kray, Federaţia Rusă), cuprinde: şase submarine de atac, un crucişător lansator de rachete, şapte nave de luptă antisubmarin, trei fregate, şase corvete, opt nave lansatoare de rachete, opt dragoare maritime, patru puitoare de mine, şapte nave de desant, cinci nave amfibii de asalt.

3. Flota de Nord, principala flotă a Marinei ruse, a fost înfiinţată în anul 1933, are sediul la Severomorsk şi diferite baze navale în zona Murmansk. Aceasta numără:

_________________________________ Cunoaşterea forţelor navale ale altor state

_____________________________________________________________________________ 79

- 42 submarine: 13 submarine de atac cu propulsie nucleară, opt submarine nucleare cu rachete balistice, patru submarine nucleare cu rachete de croazieră, nouă submarine nucleare pentru misiuni speciale de luptă, un submarin cu propulsie diesel pentru misiuni speciale de luptă, şapte submarine de atac;

- un portavion, două crucişătoare cu propulsie nucleară cu rachete de croazieră, un crucişător cu rachete de croazieră, 11 nave de luptă antisubmarin, un distrugător, două corvete cu rachete de croazieră, o navă purtătoare de artilerie, opt dragoare maritime, patru puitoare de mine, patru nave de desant, patru nave amfibii de asalt.

4. Flota din Pacific, înfiinţată pe 10 mai 1731, are sediul la Vladivostok şi diferite baze navale în zona Vladivostok şi Petropavlovsk-Kamchatsky. Are în componenţă:

- 23 submarine: cinci submarine de atac cu propulsie nucleară, cinci submarine nucleare cu rachete de croazieră, cinci submarine nucleare cu rachete balistice, opt submarine de atac;

- un crucişător cu propulsie nucleară cu rachete de croazieră, un crucişător cu rachete de croazieră, trei distrugătoare cu rachete de croazieră, opt nave de luptă antisubmarin, patru corvete cu rachete de croazieră, 11 nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, şapte puitoare de mine, patru nave de desant, cinci nave amfibii de asalt.

5. Flotila de la Marea Caspică, înfiinţată la 4 noiembrie 1722, cu baze în Astrahan şi Mahacikala şi sediul în Astrahan, cuprinde: două fregate cu rachete de croazieră, trei corvete cu rachete de croazieră, patru nave mici şi cinci nave mari purtătoare de artilerie, o navă purtătoare de rachete, două dragoare maritime, cinci puitoare de mine, şase nave amfibii de asalt.

Flota mai are în dotare nave de patrulare, nave uşoare amfibii şi nave de suport logistic.

3. Forţe expediţionare

Operaţiile expediţionare sunt o modalitate strategică de punere în operă a unor decizii politice. Militarii pregătesc doar partea operaţională a acestora, în timp ce decidentul politic stabileşte amploarea, resursele, regulile de angajare, asumându-şi deopotrivă efectele şi consecinţele. Se poate aprecia că operaţiile expediţionare sunt cele mai complexe şi mai dificile acţiuni militare (civil-militare) cunoscute. Ele presupun o uriaşă angajare în timp scurt şi pe spaţii mari de capabilităţi şi responsabilităţi.

Rusia are o bogată experienţă în astfel de operaţii cu forţe militare expediţionare de mici dimensiuni, profesionalizate, înzestrate hi-tech, care pot fi dislocate rapid oriunde în lume sau să continue abordarea tradiţională cu forţe convenţionale de mari dimensiuni, combinată cu modernizarea forţelor de descurajare nucleară strategică.


80 _____________________________________________________________________________

Flotei Mării Negre i-a fost, de asemenea, subordonat şi un Corp Expediţionar (asemănător celui american), format din trupe aeropurtate şi de infanterie marină.

Sprijinul aerian al Flotei Mării Negre este asigurat de Divizia a 4-a Aviaţie şi Ap. AA. În plus, o flotă independentă de transport greu, compusă din 135 avioane An-22, An-124, IL-76MD şi An-12, asigură aeromobilitatea unei Forţe de Intervenţie Rapidă suplimentare, cu efectivele de 80.000 militari ruşi, compusă din Corpurile 49 şi 58 Armată. La ordin, Forţa de Intervenţie Rapidă se subordonează Flotei Mării Negre.

Această puternică Forţă Expediţionară are capacitatea de a anihila orice grupare sau regim, considerat de Rusia drept terorist, din bazinul mediteranean, estul Africii, zona Golfului şi întreg Orientul Mijlociu.

4. Flota rusă din Marea Neagră Flota Mării Negre/BSF este o componentă operaţional-strategică a Marinei

Militare a Rusiei în Marea Neagră, constituindu-se într-un mijloc de a asigura securitatea militară a Rusiei în regiunea de sud. În prezent, principalele sarcini ale Flotei Mării Negre sunt:

- protecţia zonei economice şi suprimarea activităţilor maritime ilegale; - asigurarea securităţii navigaţiei; - implementarea acţiunilor de politică externă ale guvernului: vizite, intrări de

rutină, exerciţii tip JOINT, acţiuni militare ca parte a forţelor de menţinere a păcii. Flota rusă din Marea Neagră are în compunere submarine cu propulsie diesel,

nave de suprafaţă pentru operaţiuni oceanice şi maritime, aviaţie navală purtătoare de rachete, aviaţie de vânătoare şi pentru luptă antisubmarin precum şi unităţi de trupe de coastă.

De asemenea, Flota rusă a extins activităţile în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Mediterană, pe fondul consolidării prezenţei militare NATO. O fregată şi două submarine s-au alăturat la sfârşitul anului 2015 Flotei ruse din Marea Neagră, în bazele navale din Sevastopol şi Novorosisk.

Principalele baze ruseşti în Crimeea sunt cartierul general al flotei şi cartierul general al brigăzii de infanterie de la Sevastopol. Printre cele 12 baze active în peninsulă se află şi patru regimente de rachete în zona de coastă, staţionate în patru baze. Unele dintre baze sunt doar turnuri de comunicaţii, pe când altele sunt baze aeriene.

În ceea ce priveşte trupele, în Crimeea se află Brigada 810 Infanterie Navală – din care fac parte 2.500 puşcaşi marini, forţe speciale numărând 200-300 oameni, membrii unei importante Forţe Aeriene Navale la Marea Neagră şi grupuri auxiliare – tehnice, de securitate şi administrative. De asemenea, Flota Mării Negre a fost îmbunătăţită cu dotările primite de la Flota Mării Baltice precum şi prin achiziţionarea de nave străine care să ajute la suplinirea necesarului de dotări militare pe care şantierele navale ruse nu le pot produce într-un timp rapid. Cazul achiziţionării din Franţa a navelor amfibii de asalt Mistral confirmă această tendinţă.


_____________________________________________________________________________ 81

Ca urmare a reorganizării Comandamentului Strategic Sud al Federaţiei ruse, Diviziei 30 maritimă (Flota Mării Negre) i-au fost repartizate 20 nave moderne aflate în stadiul de finalizare, care includ, pe lângă şase submarine din clasa Varşavianca, fregate purtătoare de rachete, specializate în cercetarea radioelectronică şi bruiaj (SIGINT & ELINT) şi primul portelicopter din clasa Mistral, construit de francezi.

În plus, elementul cheie îl constituie sistemul C4I, dispus în modernul cartier general al Flotei Mării Negre, din sudul peninsulei Crimeea. De aici se asigură coordonarea operaţiilor terestre şi aero-navale ruseşti pentru întreaga parte europeană a teritoriului Rusiei şi flancul sudic al Federaţiei Ruse. Componenta spaţială subordonată cartierului general al Flotei Mării Negre are ca misiune multiplicarea de până la 10 ori a mobilităţii, a vitezei de reacţie, a eficacităţii şi a preciziei tehnicii de luptă convenţionale, în principal prin monitorizarea şi controlul permanent a 25 % din emisfera nordică a Pământului.

Centrul spaţial subordonat cartierului general al Flotei Mării Negre primeşte informaţii de la radarele antibalistice de tip Voronezh-M (distanţă de descoperire 6.000 km), dublate de senzori optici şi laser, amplasate la Lekhtusi (lângă St. Petersburg), Pionersky (enclava Kaliningrad) şi Armavir de pe malul estic al Mării Negre. Centrul spaţial rusesc din Crimeea recepţionează informaţii şi de la reţeaua de sateliţi de alarmare KMO/K, capabilă să depisteze de pe orbită orice lansare a unei rachete de croazieră sau balistice.

Centrul spaţial este conectat şi la reţeaua de sateliţi militari ruseşti ELINT care monitorizează emisia electronică a radarelor şi a sistemelor de radionavigaţie care echipează sistemele de rachete sol-aer, avioanele şi navele militare din bazinul mediteranean, cel al Mării Negre, al Mării Roşii, al Golfului Persic, precum şi din adâncimea teritoriului statelor riverane.

Funcţionarea centrului spaţial al Flotei Mării Negre se realizează prin intermediul celor mai noi generaţii de microprocesoare, antene şi echipamente de cercetare, comunicaţii şi dirijare prin satelit (P-2500, cu diametrul de 70 m de la Evpatoria), amplasate în 20 de facilităţi militare ruseşti de pe teritoriul Crimeii şi care permit integrarea senzorilor de descoperire şi dirijare a armelor de înaltă precizie în sistemul de conducere automatizat al Flotei Mării Negre.

5. Rolul marinei militare ruse din Marea Neagră în actualul context internaţional

Odată cu extinderea NATO, Marea Neagră a devenit un punct de intersectare a

frontierelor geopolitice şi geoeconomice. Astfel, o sarcină imperativă pentru flota rusă este menţinerea dominaţiei militare pentru a deţine controlul absolut al liniilor de comunicaţii din Marea Neagră şi a contracara statele NATO din afara Mării Negre. Nu în ultimul rând, Rusia trebuie să păstreze controlul militar asupra Crimeii pentru a putea sincroniza politica internă şi externă a Ucrainei cu directivele stabilite de Moscova. Pentru a menţine balanţa de putere în Marea Neagră în favoarea sa, Rusia trebuie să includă Ucraina într-o uniune militară. Printre celelalte strategii care


82 _____________________________________________________________________________

figurează pe agenda rusă este şi îmbunătăţirea capabilităţii militare ale flotei din Marea Neagră prin echiparea cu arme nucleare tactice şi dezvoltarea capacităţii de luptă a flotei prin construirea de nave de război uşoare şi foarte mobile care să transporte lansatoarele de rachete.

Totodată, sistemul de apărare trebuie să aibă în vedere, pe lângă componenta de trupe de uscat şi componenta de susţinere aeriană. Construcţia de portavioane noi este o prioritate pentru Rusia în viitorul apropiat. Menţinerea şi consolidarea prezenţei militare ruse în statele CSI este o altă strategie care consolidează sistemul de apărare al Rusiei în Marea Neagră. Faptul că acordul de închiriere a bazei navale de la Sevastopol a fost prelungit de parlamentul Ucrainei până în anul 2047, arată intenţia clară a Rusiei de a-şi menţine şi consolida prezenţa militară şi influenţa politică în Ucraina. Superioritatea militară a Rusiei în Marea Neagră se bazează pe deoparte pe amplasamentele militare din Crimeea şi pe de cealaltă parte pe cele de pe coasta Caucazului.

În viziunea geostrategică rusă, regiunea Mării Negre este văzută ca un proiect strict regional chiar dacă are aspecte globale şi oferă opţiuni globale pentru Rusia. Conform acestei strategii, Rusia consideră că este mai îndreptăţită decât Uniunea Europeană sau SUA atunci când vine vorba de asumarea rolului de lider în problemele regiunii Mării Negre, din motive legate de istorie, poziţie geografică, economie şi politică. Cel mult Rusia ar accepta un leadership în comun cu Turcia. Cu toate acestea, Occidentul percepe Rusia ca pe o putere exterioară, chiar dacă ea este una dintre cele şase ţări din Marea Neagră.

Regiunea Mării Negre este ca un poligon de teste pentru cele două curente contemporane dominante: regionalizarea şi globalizarea. Cu alte cuvinte în această zonă se poate dezvolta un parteneriat regional sau dimpotrivă o altă arenă de competiţie geostrategică, parte a jocului de sumă nulă practicat de Rusia şi de Occident.

Din perspectiva securităţii regionale, Rusia se proclamă ca un susţinător al status quo-ului în regiunea Mării Negre. Cu toate acestea, pentru a-şi apăra interesele, Rusia încurajează mişcările separatiste din zonă, în timp ce, pentru a-şi demonstra bunele intenţii, Moscova a luat parte la exerciţiile militare organizate în comun cu statele NATO şi celelalte state din Marea Neagră. Aşa a fost cazul în exerciţiile militare BLACK SEA HARMONY şi ACTIVE ENDEAVOUR.

Rusia percepe ca pe o ameninţare la adresa intereselor sale din regiunea Mării Negre o serie de evenimente precum decizia Turciei de a permite navelor americane accesul nerestricţionat prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor, încălcând astfel Convenţia de la Montreaux, semnată în anul 1936, şi în care erau prevăzute restricţii ale traficului naval pentru statele fără acces la Marea Neagră. O altă preocupare pentru Rusia este disputa sa cu Ucraina în ceea ce priveşte strâmtoarea Kerci, care, nesoluţionată, poate duce la blocarea traficului navelor ruseşti din Marea Azov în Marea Neagră. Îngrijorătoare pentru liderii ruşi este şi expansiunea bazelor militare americane din România şi Bulgaria, văzută drept o încălcare din partea SUA a Tratatului Forţelor Convenţionale din Europa.


_____________________________________________________________________________ 83

Rusia este conştientă că pe termen lung ar putea ajunge singurul stat nemembru NATO din Marea Neagră, percepând NATO, Ucraina şi Georgia ca actori ce ameninţă status quo-ul în regiune. În acelaşi timp, Rusia percepe Turcia ca un posibil partener, având în vedere că după Războiul din Georgia din anul 2008, Turcia a avut oportunitatea de a deveni un mediator în zona Mării Negre, crescându-şi astfel importanţa în regiune. Cooperarea Turciei cu Rusia poate fi una favorabilă şi la nivel economic în special în sectorul energiei unde se pot negocia soluţii de comun acord care în acest fel pot ajuta Turcia să devină, cel puţin parţial, poarta energetică a Europei.

Trebuie concluzionat că Rusia nu poate agrea decât un format de securitate regional atunci când vine vorba de politica sa externă în regiunea Mării Negre.

6. Previziuni 2016-2025

Flota Mării Negre este inclusă într-un program de reînarmare pentru a îmbunătăţi capacităţile sale din Crimeea. Aceasta va primi încă 30 nave militare noi până în anul 2020, ca urmare a unui program de construcţii navale, potrivit comandantului Marinei ruse, amiralul Viktor Chrikov. Ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu, a estimat anterior ca pentru renovarea marinei ruse vor fi cheltuite mai mult de 2,3 miliarde dolari.

În plus, Flota Mării Negre se va întări cu şase submarine cu propulsie diesel din cadrul proiectului 636 în anul 2016 şi şase nave de patrulare. Marina rusă va primi şi un vas din noua generaţie de nave destinate descoperirii şi distrugerii minelor. Acesta este proiectat de Almaz Design Bureau şi construit de şantierul naval Sredne-Nevsky.

Vor mai fi achiziţionate patru nave de patrulare de mare viteză Raptor, dotate cu cele mai avansate sisteme de control şi destinate misiunilor de debarcare şi de asalt.

Liderul de la Kremlin anunţă investiţii de aproape 700 miliarde dolari pentru modernizarea armatei până în anul 2020. Prin acest nou pachet de investiţii, Moscova îşi propune, astfel, modernizarea forţelor sale militare în proporţie de 70 % până la sfârşitul acestui deceniu. În plus, pe toată această perioadă, armata rusă ar urma să fie dotată până în anul 2020 cu: 800 avioane noi, 1.200 elicoptere, peste 40 submarine, peste 60 fregate şi corvete, cel puţin 20 distrugătoare şi, nu în ultimul rând, şase portavioane.

Nu trebuie să uităm că puterea militară a Rusiei este deja impresionantă. Ea dispune de aproape 800 mii militari activi şi de aproape 2.5 milioane rezervişti. În plus, Armata rusă are deja peste 3.400 avioane, cel puţin 1.000 elicoptere de luptă, 55 submarine, aproape 80 fregate şi corvete, 12 distrugătoare şi un portavion. Mai dispune de aproximativ 1.700 focoase nucleare amplasate pe rachete balistice şi în bazele aeriene şi o rezervă de 4.500 focoase care pot fi oricând puse în funcţiune. Mai mult, pentru a contracara un eventual pericol reprezentat de scutul antirachetă din


84 _____________________________________________________________________________

Polonia şi România, Rusia a dezvoltat rachetele tip Topol-M. Acestea îşi pot schimba traiectoria din mers, în timp real, şi ar putea penetra orice sistem antirachetă.

Bibliografie 1. PAVLËIÌUK, Oleksandr; KLYMPUSH-TSINTSADZE, Ivanna. The Black

Sea Region: Cooperation and Security Building. Armonk (New York): Editura M.E. Sharpe, 2004, p. 197-199.

2. http://eng.mil.ru/en/structure/forces/navy/associations/structure/forces/type/navy/black_sea/history.htm, accesat la 5 ianuarie 2016.

3. http://www.ponarseurasia.org/sites/default/files/policy-memos-pdf/pepm_041.pdf, accesat la 5 ianuarie 2016.

4. http://www.iss.europa.eu/fr/publications/detail-page/article/russian-policy-in-the-eastern-mediterranean-and-the-implications-for-eu-external-action/, accesat la 6 ianuarie 2016.

5. http://www.usni.org/magazines/proceedings/2011-02/russias-black-sea-threat, accesat la 6 ianuarie 2016.

6. http://flot.sevastopol.info/eng/, accesat la 7 ianuarie 2016.

_____________________________________________________________________________ 85

PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE INSTITU ŢIONAL Ă DURABIL Ă A FORŢELOR NAVALE ROMÂNE ÎN PERIOADA 2016-2035

Comandor Mihai PANAIT, Locţiitor al şefului de stat major pentru instrucţie la Comandamentul Flotei

1. Introducere

„We reaffirm the continued importance of the Black Sea region for Euro Atlantic security. In this regard, we welcome the progress in consolidation of regional ownership, through effective use of existing initiatives and mechanisms. The Alliance will continue to support, as appropriate, these efforts guided by regional priorities and based on transparency, complementarity and inclusiveness, in order to develop dialogue and cooperation among the Black Sea states and with the Alliance.”

(Bucharest Summit Declaration Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in

Bucharest on 3 April 2008)

Acest articol prezintă câteva consideraţii despre necesitatea de dezvoltare a Forţelor Navale ale României, despre perspectivele de modernizare şi dezvoltare pentru un orizont de timp de 20 de ani pentru ducerea operaţiilor militare, despre importanţa şi influenţa geopolitică şi strategică a regiunii Mării Negre asupra organizării şi întrebuinţării Forţelor Navale într-o zonă specifică şi de complexitate ridicată cu scopul clar definit de a putea răspunde prompt potenţialelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii, stabilităţii şi prosperităţii României.

Studiul încearcă să demonstreze şi să valideze o serie de elemente care pot fi analizate în procesul de dezvoltare şi modernizare durabilă a Forţelor Navale ale României, astfel încât găsirea optimului necesar şi suficient să stea la baza creării premiselor succesului participării la operaţiile militare viitoare.

Importanţa Forţelor Navale ale unui stat cu ieşire la mare este demonstrată de istorie, de marile războaie desfăşurate de-a lungul timpului, începând cu epoca dominaţiei greco-romane şi până în zilele noastre.

Astăzi, când anexarea Crimeii de către Rusia este de fapt realizată, la puţin timp de la conflictul ruso-georgian şi după ce politica incisivă şi pragmatică a Rusiei de reafirmare ca putere geostrategică are rezultate remarcabile, este oportun să discutăm despre o nouă viziune de dezvoltare instituţională a Forţelor Navale ale României. Şi această viziune trebuie să fie în corelaţie foarte strânsă cu procesul integrat de dezvoltare şi de modernizare a Armatei României, de remodelare a acesteia la provocările viitoare şi la nivelul partenerilor euroatlantici.

Buletinul Forţelor Navale nr. 24/2016 ____________________________________

86 _____________________________________________________________________________

Participarea cu succes a Armatei României alături de partenerii euroatlantici în campaniile din Irak, Balcani şi Afganistan sau participarea Forţelor Navale Române la operaţiile navale majore desfăşurate în teatrele de operaţii din Marea Mediterană, Golful Aden şi Oceanul Indian în lupta împotriva terorismului, în războiul din Libia sau în lupta antipiraterie, demonstrează profesionalismul militarilor români şi faptul că Armata României s-a înscris pe acest drum al modernizării şi transformării continue pentru a fi în măsură a face faţă provocărilor prezente şi viitoare.

În Războiul Crimeii (1853-1856), Marea Britanie şi Franţa au fost capabile să-şi demonstreze superioritatea navală în faţa forţelor ruseşti într-o zonă deosebit de complexă. Coaliţia a reuşit să transporte, să susţină şi să conducă o structură mare şi diversă de forţe într-un mediu deosebit de neprielnic şi să obţină succesul planificat în ciuda pierderilor umane însemnate.

Conceptul NATO al „pierderilor zero” dezvoltat în campania din KOSOVO merită o analiză atentă în condiţiile în care statele antrenate în războaiele prezentului au nevoie de o susţinere serioasă a opiniei publice. Campania din Kosovo din 1999 a avut o durată relativ mare – 78 zile –, în condiţiile în care Forţele Navale au fost folosite la nivel foarte scăzut. Comparativ, campaniile din Irak şi din Libia au fost reduse ca durată tocmai datorită faptului că acţiunile joint au fost preponderent dominante pe întreaga durată a războiului.

Din această perspectivă consider că este necesar a analiza perspectivele de dezvoltare instituţională durabilă a Armatei României, în general şi, în cazul de faţă, a Forţelor Navale Române, pentru o perioadă de timp de 20 de ani.

Comandanţii militari au atributul esenţial de conducere a pregătirii, organizării şi luarea deciziei în mod constant pe toată durata procesului de pregătire pe timp de pace, dar în mod special al campaniei. Pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiilor, precum şi pe timpul fazei post conflict leadershipul şi managementul organizaţional pot influenţa decisiv succesul structurii militare şi cel puţin din această perspectivă, trebuie analizate cu multă atenţie.

Viitorii lideri militari nu trebuie să aibă o viziune limitată la nivel tactic sau la nivelul performanţelor atinse pe timp de pace. Pentru a conduce cu succes ei trebuie să posede o abordare cuprinzătoare asupra fenomenului luptei şi în acest context să dea importanţa cuvenită influenţelor leadershipului şi managementului organizaţional asupra organizării şi întrebuinţării forţelor.

2. Necesitatea dezvoltării For ţelor Navale Române

Cu o lungime de 245 km a coastei maritime, România ocupă un loc important în cadrul ţărilor riverane Mării Negre prin amploarea spaţiului terestru cu ieşire la mare. De asemenea, ţara noastră deţine 1.075 km de fluviu, reprezentând 38% din lungimea totală a Dunării, din care 236 km sunt ape interioare, ambele maluri ale acestuia fiind pe teritoriul român. Ca suprafaţă, bazinul Dunării ocupă pe teritoriul României 221.670 km2, reprezentând 28% din totalul bazinului hidrografic.

______________________________________________________________ Opinii

_____________________________________________________________________________ 87

În aceste condiţii, primele atestări documentare ale populaţiilor care s-au stabilit în zonele adiacente Mării Negre şi ale Dunării au demonstrat, fără tăgadă, preocupările economice, culturale şi militare legate de luciul de apă. Pescuitul, comerţul pe apă sau marinăria sunt tot atâtea ocupaţii specifice populaţiilor din aceste zone.

România, ca stat maritim european – membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord – şi-a afirmat, în spaţiul geopolitic al Mării Negre, după obţinerea şi recunoaşterea Independenţei sale (1877-1878), un rol recunoscut pe măsura statutului său, beneficiind de avantajul natural al propriei reţele hidrografice şi de o largă deschidere spre orizontul lumii mediteraneene şi atlantice, prin bazinul de vest al Pontului.

Dezvoltarea Marinei Române a început să se contureze odată cu Unirea Principatelor Române, în 1859, care a atras după sine unificarea flotilelor celor două ţări surori, la 22 octombrie 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei, comanda acestei structuri, care a constituit nucleul viitoarei conduceri a Marinei Militare.

În timpul Războiului de Independenţă de la 1877-1878, Flotila Română s-a afirmat în numeroase acţiuni de instalare de baraje, atac al navelor inamice şi sprijin cu foc de artilerie, demonstrând utilitatea serviciilor marinarilor pentru apărarea suveranităţii statului.

Până la Primul Război Mondial, potenţialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română (noua denumire, din anul 1898) beneficiind de trei programe de dotare cu nave şi mijloace de navigaţie.

În anii Marelui Război al Reîntregirii Ţării (1916-1918), marina noastră s-a încadrat în efortul general de război, Comandamentul Marinei Regale organizând misiuni de apărare a capului de pod de la Turtucaia, de sprijin al flancului drept al trupelor de uscat, de retragere a navelor române pe linia frontului, de neutralizare a artileriei inamice din zona oraşului Tulcea, de transport al materialelor şi de lichidare a rezistenţei navelor ruseşti din Delta Dunării.

Realizarea statului naţional unitar român, în anul 1918, în urma unirii tuturor provinciilor istorice româneşti, a permis, în perioada interbelică, dezvoltarea flotei militare. Toate aceste dotări au dus la transformarea Marinei Române într-o forţă modernă şi echilibrată, capabilă să facă faţă ameninţărilor din Marea Neagră.

În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, întreaga marină, sub conducerea Comandamentului Marinei Regale şi-a adus un aport considerabil la susţinerea efortului general de război.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost lipsită, în primii ani postbelici, de flota maritimă şi, într-o mare măsură, şi de cea fluvială, din cauza preluării navelor româneşti de către flota Uniunii Sovietice, nave restituite ulterior, parţial, în urma înţelegerii între guvernele României şi U.R.S.S. Între 1946-1947, structurii de comandă a Marinei Militare, ca de altfel întregii Armate române, i s-au impus o serie de reorganizări menite să o adapteze condiţiilor de pace, dar şi datorită presiunilor politice şi militare la care au fost supuse autorităţile de la Bucureşti de către sovietici. Cu toate aceste greutăţi, generate de amestecul brutal al sovieticilor, conducerea Forţelor Maritime Militare a continuat să susţină marina militară ca armă


88 _____________________________________________________________________________

de elită în cadrul Armatei României şi să participe la garantarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

Odată cu reintrarea în dotare a monitoarelor, a fost reconstituită Flotila de Dunăre, denumită din 1959 Brigada Fluvială. În anul 1962 a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, continuatoarea tradiţiilor Diviziei de Mare, mare unitate care fusese desfiinţată la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În perioada 1965-1989, Comandamentul Marinei Militare a pregătit, a susţinut şi a coordonat dezvoltarea accentuată a marinei militare în conformitate cu politica internă şi externă a României, precum şi cu doctrina de apărare a ţării în vigoare în acea perioadă.

Revoluţia română din Decembrie 1989, care a adus revenirea la pluralism politic şi democraţie, a pus Marina Militară în situaţia de a acţiona în condiţii reale de luptă. Ziua de 22 decembrie a adus cu sine trecerea totală a Armatei de partea idealurilor Revoluţiei, Comandamentul Marinei Militare luând toate măsurile menite să ducă la victorie, în spiritul libertăţilor proclamate şi susţinute de noul regim al ţării.

După evenimentele din decembrie 1989, Comandamentul Marinei s-a restructurat într-o manieră modernă, susţinând aplicarea unei politici noi privind apărarea ţării în noul context geopolitic european, schimbându-şi denumirea în Statul Major al Forţelor Navale. Reînviindu-se tradiţia apărării fluvio-maritime, a fost înfiinţat Comandamentul Flotei Maritime, transformat apoi în Comandamentul Operaţional Naval, iar ulterior în Comandamentul Flotei şi Componenta Operaţională Navală. La fluviu au fost înfiinţate Comandamentul Flotilei de Dunăre şi Flotila de Dunăre.

Din perspectiva istorică, dar şi din cea a provocărilor viitoare la nivel global şi regional, a transformărilor mediului strategic când sistemele internaţionale vor fi mult mai complexe, caracterizate de o instabilitate persistentă, necesitatea dezvoltării, transformării şi dimensionării structurii Forţelor Navale Române este evidentă. 3. Perspective ale dezvoltării institu ţionale durabile a Forţelor Navale Române

în perioada 2016-2035

O viziune despre dezvoltarea sau modernizarea structurii unei organizaţii complexe aşa cum este cea a Forţelor Navale Române cu un efectiv de aproximativ 8.000 de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti şi personal civil contractual este necesar a se baza şi pe istorie, pe tradiţiile navale de luptă, pe eroismul înaintaşilor noştri. Fie şi dintr-o privire retrospectivă succintă, se accentuează rolul şi locul Forţelor Navale Române, a conducerii sale, în istoria statului român modern, mereu în serviciul intereselor navale şi fluviale naţionale, participând până la sacrificiul suprem la apărarea hotarelor de apă ale ţării, îndeplinindu-şi rolul atribuit de conducerea politico-militară.

În prezent, Forţele Navale Române continuă tradiţia semnificativă a acestei categorii de forţe militare, în interesul naţiunii şi pentru apărarea unor idealuri generoase precum siguranţa graniţelor, securitatea fluvială şi maritimă şi dezvoltarea

______________________________________________________________ Opinii

_____________________________________________________________________________ 89

relaţiilor complexe militaro-diplomatice la Marea Neagră şi pretutindeni unde statul român îşi află interesul geostrategic.

Încadrându-se în amplul proces de reformă al Armatei României, cu principala finalitate a creării interoperabilităţii cu forţele armate ale statelor membre ale NATO, Statul Major al Forţelor Navale a transformat marina militară, după integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică, în anul 2004, în prima categorie de forţe complet profesionalizată. Perioada 2004-2016 a reprezentat pentru Forţele Navale Române o perioadă deosebit de intensă cu realizarea unor performanţe notabile alături de partenerii euroatlantici. Succesul participării la Operaţiile Active Endeavour, Unified Protector sau Atalanta au confirmat nivelul de pregătire al militarilor marinari şi faptul că se dispune de un sistem de pregătire performant.

Transformarea, modernizarea sau dezvoltarea structurii organizaţionale a Forţelor Navale trebuie să fie continuă cu un grad de flexibilitate şi adaptabilitate ridicat astfel ca interconectarea cu sistemul naţional de apărare, dar şi cu forţele navale din NATO sau UE să se realizeze constant.

„Paramount among the challenges facing the leadership of all organizations is how to get their organizations continually to adapt and change in new directions and to generate the momentum needed to propel innovation. This is quite different and much more difficult than orchestrating a single massive change.”

Julia Sloan, Learning to Think Strategically. Din această perspectivă este necesar ca liderii să posede curajul pentru

aplicarea modernizării alături de aplicarea principiilor moderne ale conducerii organizaţiei: lucrul în echipă, transparenţa, creativitatea, abilitatea de identificare a obiectivului principal, camaraderie, gândirea pozitivă, formarea echipelor viitoare de conducere, flexibilitatea, abilitatea de comunicare, viziunea de ansamblu, motivaţia.

Pornind de la cerinţele actuale ale războiului modern pe mare, specificul forţei navale pe care o proiectăm trebuie să îndeplinească următoarele criterii: comandă şi control eficiente, structură echilibrată de forţe, interoperabilitate şi infrastructură corespunzătoare.

Se recunoaşte că, în calitate de stat riveran Mării Negre, situat în apropierea zonei de insecuritate din Balcani şi la intrarea principalei axe de transport fluvial dintre Orientul Mijlociu şi Europa Occidentală, România trebuie să dispună de o forţă navală credibilă şi bine structurată, cu o putere combativă pe măsura responsabilităţilor ce-i revin la mare şi fluviu. În contextul evoluţiei contemporane a mediului de securitate, puterea maritimă a ţării este un factor de importanţă vitală, iar Forţele Navale Române sunt pilonul principal al acesteia.

Organizarea Forţelor Navale Române la orizontul de timp al anului 2016 este structurată pe patru piloni: structurile luptătoare, structurile logistice, instituţiile de învăţământ şi instituţiile specializate distincte.

Respectarea principiilor de bază ale desfăşurării operaţiilor întrunite: definirea obiectivelor, unitatea de efort, susţinerea, concentrarea efortului, economia de forţe, flexibilitatea, iniţiativa, menţinerea moralului, surprinderea adversarului, evitarea surprinderii forţelor proprii, simplitatea, eficienţa, protecţia mediului şi a valorilor


90 _____________________________________________________________________________

culturale, este esenţială şi în strânsă legătură cu analiza factorilor necesari pentru o modelare eficientă a structurii organizaţionale.

Conceptele doctrinare sunt diverse, de la cea americană la cea rusă sau cea a NATO şi ele au evoluat odată cu desfăşurarea războaielor sau campaniilor de-a lungul timpului. Au început în era războaielor greco-romane cu dominaţia flotei şi suportul acesteia pentru armatele de uscat. Totuşi în ultimii 200 de ani cooperarea între marină, forţele terestre şi aviaţie a crescut considerabil devenind tot mai interdependentă şi odată cu dezvoltarea aviaţiei preluarea de către această armă a rolului decisiv în câştigarea războaielor sau cel puţin a operaţiilor întrunite.

În era modernă, majoritatea campaniilor a implicat toate cele trei categorii de forţe. În campaniile din Afganistan din 2001-2002 şi Irak 2003, nivelul de integrare al celor trei categorii de forţe a fost deosebit de ridicat şi în consecinţă perioada conflictului a fost scurtă. În contrast, campania NATO din Kosovo din 1999 a folosit în majoritate forţele terestre şi aeriene şi foarte puţin forţele navale, iar durata conflictului a fost de 78 zile.

Din această perspectivă, dar nu numai, zilnic, pe timpul ducerii luptei sau desfăşurării operaţiei întrunite în apărare sau ofensivă, comandanţii şi statele majore trebuie să rezolve problemele simple, de rutină, dar şi pe cele complexe.

Pentru a veni în sprijinul procesului de pregătire, organizare şi luarea deciziei aceştia trebuie să folosească toate instrumentele pentru analiza detaliată a factorilor astfel încât să aducă în analiză acele elemente primordiale necesare adoptării soluţiilor optime.

Organizarea Forţelor Navale Române la orizontul de timp al perioadei 2016-2035 este necesar a fi structurată pe cei patru piloni: structurile luptătoare, structurile logistice, instituţiile de învăţământ şi instituţiile specializate distincte, dar cu o integrare mult mai mare şi cu accent pe posibilităţile de a lupta împreună. Şi atunci când vorbim despre această interoperabilitate avem în vedere faptul că navele – forţele speciale – infanteria marină şi scafandrii de luptă pot desfăşura operaţii navale sau operaţii tip joint alături de forţele terestre şi de cele aeriene cu un grad de eficienţă deosebit.

Forţele Navale Române proiectate pe un orizont de 20 ani, la nivelul anilor 2035, ar trebui să aibă mult mai multă supleţe concretizată în dotarea cu nave şi echipamente moderne, personal calificat şi antrenat cu o susţinere logistică şi o infrastructură adecvată.

Proiecţia aceasta are ca centru de greutate Flota cu o Flotilă de fregate, un divizion de corvete multifuncţionale, un divizion de vânătoare de mine şi un divizion de nave rapide de patrulare. Pe această structură şi pe modelul organizaţional consacrat programele de modernizare amânate în ultima decadă ar putea căpăta contur şi o mai bună finanţare în context european sau NATO cu referire la programele Pooling and Sharing sau Smart Defence.

______________________________________________________________ Opinii

_____________________________________________________________________________ 91

4. Concluzii analitice şi recomandări

Importanţa managementului organizaţional, a creionării unei structuri de forţe eficiente pentru organizarea şi ducerea acţiunilor militare, a întrebuinţării forţelor este demonstrată în analiza prezentată, dar mai ales prin lecţiile învăţate rezultate în urma desfăşurării campaniilor din ultimii ani ai epocii războaielor moderne sau conflictelor din ultima perioadă.

Transformările din ultimii ani efectuate de armatele NATO, chiar şi de către cea a SUA, demonstrează că este timpul şi pentru Armata Română ca şi pentru Forţele Navale să aplice vizionar restructurări instituţionale.

Determinarea structurii de forţe şi organizarea acestora, se realizează prin analiza matricei de sincronizare şi de determinare a soluţiilor optime pe baza elementelor prezentate mai sus, a efectelor întrebuinţării forţelor asupra elementelor tangibile (echipamente, cantitatea forţelor, calitatea acestora, capabilităţile, mobilitatea, logistica, rezerva de forţe, organizarea forţelor, puterea de luptă) şi intangibile (moralul, disciplina, antrenamentul, leadershipul, doctrina, dorinţa de a lupta, suportul public, alianţele şi coaliţiile).

Dezvoltarea unei structuri de forţe pentru a putea acţiona în mediul complex al războiului modern tip joint oferă multe avantaje, dar şi o serie de dezavantaje.

Probabil cel mai important avantaj este acela că sunt implicate toate cele trei categorii de forţe şi aşa comandanţii din teatru beneficiază de capabilităţi deosebite, care nu ar fi putut fi oferite în situaţia acţiunii independent.

Complementaritatea categoriilor de forţe este un avantaj care trebuie exploatat cu oportunitate şi inteligenţă pentru obţinerea succesului. Unul dintre dezavantajele majore în acelaşi timp este acela că doctrine diferite, proceduri diferite de acţiune sau diferite concepţii de suport logistic trebuie armonizate uneori în timp relativ scurt.

Întrebuinţarea tuturor celor trei categorii de forţe într-o operaţie ofensivă sau defensivă este de departe cea mai eficientă soluţie, dar şi cea mai complicată.

Pentru operaţiile viitoare de acest gen este esenţial ca procesul de integrare la nivelul capabilităţilor, dar şi al planificării, pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă să se realizeze încă din timp de pace. Este de datoria noastră să construim mai mult, cu răbdare şi cu motivaţia transmiterii către generaţiile viitoare de ofiţeri de marină a spiritului de mândrie naţional.

În această viziune, perspectivele de dezvoltare instituţională durabilă pentru perioada 2016-2035 a Forţelor Navale Române pot fi apreciate ca realiste şi ancorate în realităţile situaţiei geopolitice şi geostrategice din regiunea extinsă a Mării Negre.


92 _____________________________________________________________________________

Bibliografie 1. Doctrina Armatei României, Bucureşti: 2012. 2. F.N.-1, Doctrina Forţelor Navale. Bucureşti: 2010. 3. Col. dr. ing. POPESCU, Lucian Dragoş. Management organizaţional.

Alocarea Resurselor. Bucureşti: 2014. 4. SLOAN, Julia. Learning to Think Strategically, New Frontiers in Learning

Series, USA. 5. SENGE, M. Peter. The Fifth Discipline – The Art and Practice of the

Learning Organization. Butterworth-Heinemann, USA. 6. KOTTER, P. John. Leading CHANGE. Harvard Business Scholl Press,

USA.

_____________________________________________________________________________ 93

100 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN PRIMUL R ĂZBOI MONDIAL. ÎNZESTRAREA ŞI MISIUNILE MARINEI MILITARE

ROMÂNE

Expert dr. Andreea ATANASIU-CROITORU, Muzeul Marinei Române

Intrarea României în Primul Război Mondial, a fost precedată de o perioadă de pregătire politică şi militară, care a acoperit perioada anilor 1914-1916. În aceşti ani guvernul român a optat pentru o politică de neutralitate armată faţă de cele două coaliţii angajate în competiţia pentru dominaţie mondială, Puterile Centrale şi Antanta1. Acum, s-au adoptat măsuri în vederea întăririi sistemului de apărare, de perfecţionare a mijloacelor de luptă şi a instruirii trupelor, iar între iniţiativele menite a da mai multă forţă organismului militar naţional s-a încadrat şi reorganizarea forţelor maritime şi fluviale.

În acest scop, s-au luat măsuri de îmbunătăţire a pregătirii corpului de comandă şi a echipajelor, începând chiar din anul 1914, astfel, Marele Stat Major a propus ca ofiţerii de marină să urmeze ,,Şcoala de stat major a armatei de uscat”. Comandamentul Marinei nu a agreat ideea dar, în acelaşi an, au fost modificate programele de instrucţie deoarece, în conformitate cu ordinele superioare, navele trebuiau să fie menţinute în regiunea Silistra şi împrejurimi2. De trei ani luase fiinţă şi o „şcoală de ochitori” care obţinuse rezultate bune, însă din cauza evenimentelor care se precipitau şi-a suspendat activitatea, cursanţii fiind aduşi la bordul navelor3. Conducerea Marinei a semnalat Ministerului de Război câteva aspecte, în varianta războiului împotriva Puterilor Centrale, referindu-se, în mod deosebit, la faptul că importul muniţiilor de diferite calibre se făcuse, până la acea dată, tocmai din aceste ţări, iar inamiciţia lor determina sistarea acestor importuri, fapt ce însemna stocuri incomplete. De asemenea, lipsa materialului naval la mare, crea multiple inconveniente. Exista şi un precedent, încă din anul 1913, când navele Serviciului Maritim Român, companie de navigaţie a statului, au trebuit să fie retrase pe Dunăre pentru a nu fi atacate de flota bulgară4.

1 Andreea Atanasiu-Croitoru, Ion Rîșnoveanu, Florin Stan, Andrei Vochițu, cpt. cdor. O. M. Glodarenco (coord.),

Istoria Statului Major al Forţelor Navale Române. 1860-2010. Monografie, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2010, p. 63. Se va cita în continuare: Istoria SMFN 1860-2010. Monografie.

2 Grigore Ionescu, Daniela-Simona Dimitriu, Marina română în perioada neutralităţii armate 1914-1916, în ,,Anuarul Muzeului Marinei Române-2007”, tom X, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Constanţa, 2008, p. 166.

3 Cam. fl. dr. Alexandru Mîrşu, dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, cdor. dr. Ion Custură, cdor. Tiberiu Liviu Chodan, De la Divizia de Mare la Flotă. 1896-2011. Monografie, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2011, p. 40. Se va cita în continuare: De la Divizia de Mare la Flotă. 1896-2011. Monografie.

4 Istoria SMFN 1860-2010. Monografie, p. 64.


94 _____________________________________________________________________________

În acelaşi an, fatidic pentru Europa, Regele Carol I şi familiile regale princiare primeau la Constanţa vizita ţarului Rusiei, venit cu yachtul imperial ,,Standard”, escortat de întreaga flotă rusă din Marea Neagră5.

O lună mai târziu, omenirea a fost aruncată în vâltoarea a ceea ce avea să fie Prima Conflagraţie Mondială.

La acel moment, în compunerea Marinei, al cărei comandant era contraamiralul Eustaţiu Sebastian6, se aflau următoarele structuri:

- Divizia de Mare, cu comandamentul la Constanţa, având în compunere: crucişătorul „Elisabeta” (la momentul intrării sale în dotare, cea mai modernă navă militară a Mării Negre, dar acum considerată deja învechită), bricul „Mircea” şi torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „N ăluca”;

- Divizia de Dunăre, unitate pur tactică fără administraţie, cu sediul la Galaţi, cuprindea 4 monitoare şi 8 vedete torpiloare uşoare fluviale, nave auxiliare şi un serviciu de mine şi torpile;

- Depozitele generale; - Arsenalul marinei7. Războiul a surprins România în plin proces de realizare a programului naval

care prevedea, printre altele, creşterea parcului naval al Diviziei de Mare prin achiziţionarea de contratorpiloare (distrugătoare) construite în Italia, dar care vor veni în ţară abia după război8.

În Ministerul de Război exista un ,,Directorat Pentru Marină” care se ocupa cu probleme de asigurare materială şi ,,Serviciul Marinei” în Marele Stat Major, având ca principală activitate organizarea şi rezolvarea problemelor tactico-strategice.

5 Andreea Atanasiu-Croitoru, Un împărat vizitează un rege, în „Anuarul Muzeului Marinei Române-2009”, tom XII,

Editura Muzeului Marinei Române Constanţa, 2009, p. 19-28; vezi şi Andreea Atanasiu-Croitoru, Martor Marina Română: Constanţa, 14 iulie 1914. Un împărat vizitează un rege, în „Marina Română”, anul XX, nr. 6 (144), iulie-septembrie 2010, p. 59-60.

6 Contraamiral Emanoil Koslinski (1853-1909). Absolvent al Şcolii de ofiţeri din Bucureşti (1875). Participă la războiul de Independenţă distingându-se în luptele de la Griviţa şi Smârdan. În 1881, cu gradul de locotenent este trimis în Franţa unde urmează cursurile Şcolii Navale de la Brest. Este ambarcat pe nava cu vele „La Loire” cu care face ocolul pământului. În 1888 este numit comandant al bricului „Mircea” şi director al Şcolii Copiilor de Marină. La 18 mai 1888 iese în mare pentru exerciţii cu elevii şi reuşeşte să scoată cu bine nava dintr-un ciclon. Cu nava avariată intră la Constantinopol, unde echipajul şi velierul sunt elogiate de către sultanul Abdul Hamid, care ordonă repararea gratuită a navei la Cornul de Aur. Între 1909-1917 este comandant al Marinei Militare cu gradul de contraamiral. Conduce operaţiunile Marinei Militare în timpul războiului balcanic (1913) şi asigură trecerea armatei române peste Dunăre pe podurile: Săliştioara şi Turnu-Măgurele (pod din şlepuri). În Primul Război Mondial, în organizarea de război, asigură partea logistică a Flotei în operaţiuni. În 1916 organizează evacuarea parcului de nave civile în Deltă. Este transferat în Ministerul de Război, unde trece în rezervă (1917). După anul 1920 şi-a continuat activitatea dedicată Marinei prin scris (a publicat în revista „Marea Noastră”) şi, chiar prin calitatea de senator de drept în timpul primei guvernări a mareşalului Alexandru Averescu. Din veniturile personale a creat un fond de premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Ţiglina. În 1938, în vârstă de 82 de ani, participă la Galaţi la comemorarea a 50 de ani de la furtuna din 18886 (Georgeta Borandă, Comandanţi ai Marinei militare române în perioada 1860-1920, lucrare de cercetare – 1985, aflată în Biblioteca Muzeului Marinei Române).

7 Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuţii la istoria marinei române din cele mai vechi timpuri până la 1918, vol. I, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 262-263.

8 Distrugătoare clasificate iniţial ca „exploratoare” sau „contratorpiloare”. Au fost comandate de statul român la Şantierul Naval „Pattison” din Napoli în 1914, dar din cauza războiului ele au servit mai întâi în flota italiană sub numele de „Sparvierro” şi „Nibbio”. Sosite la Constanţa la 1 iulie 1920, au primit numele de „Mărăşeşti” şi respectiv, „M ărăşti” ( De la Divizia de Mare la Flotă. 1896-2011. Monografie, p. 41).

_________________________________________ Cultură, tradiţii şi istorie navală

_____________________________________________________________________________ 95

Marina era reprezentată, la Bucureşti, de contraamiralul Constantin Bălescu9, în calitate de director superior al Marinei şi subşef de Stat Major General pentru Marină în Marele Stat Major.

În timp de război, comanda efectivă revenea Comandantului Marinei Militare, iar directorul superior pentru Marină trecea la Marele Cartier General.

În primul an de conflict, între anii 1916-1917, Comandamentul Marinei îşi avea sediul la Galaţi. Acestuia îi erau subordonate direct: Serviciul Transporturilor, Apărarea maritimă a Sectorului Sulina, Apărarea podului de la Cernavodă – Feteşti, Depozitele generale de la Galaţi, Arsenalul Marinei, Şantierul Fernic şi Corpul de aviaţie, care au acţionat, astfel, în virtutea ordinelor emise de Comandamentul Marinei10.

Comandamentul Marinei, al Diviziei de Mare, Depozitele generale şi Arsenalul Marinei au devenit părţi sedentare în timpul războiului. Astfel, pe toată durata campaniei, Marina a contat în ducerea luptelor numai pe Divizia de Dunăre care la rândul ei a fost împărţită în două comandamente distincte unul de altul.

Flota de operaţiuni cuprindea toate bastimentele de luptă, navele auxiliare şi un serviciu de mine-torpile, comandată fiind de contraamiralul Nicolae Negrescu. Din decembrie 1916, la comanda Flotei de operaţiuni a fost numit comandorul Vasile Scodrea. „Apărările sub apă”, care aveau rolul de a apăra întreaga linie a Dunării, au fost comandate de comandorul Niculescu Rizea.

Pe timpul războiului organizarea Marinei a suferit modificări structurale, ele fiind determinate de evoluţia evenimentelor şi a situaţiei de pe frontul de uscat.

În cadrul Marinei Militare, Flota de operaţiuni avea în compunerea sa patru monitoare cuirasate de 650 tone având fiecare trei tunuri de 120 mm în turelele cuirasate, două obuziere de 120 mm, patru tunuri de 47 cm şi 2 mitraliere de 6,5 mm. Monitoarele erau grupate în două diviziuni sub ordinele comandorilor Dumitru Lupaşcu şi Vasile Toescu.

Cele opt vedete aveau fiecare câte 45 de tone, armate cu câte un tun de 47 mm, o mitralieră de 6,5 mm şi două dispozitive lans-torpile fiecare cu câte o torpilă.

9 Viceamiral Constantin Bălescu (1864-1929). Din 1881 este elev la Şcoala Navală din Brest, Franţa, când participă la o călătorie circumterestră cu nava-şcoală franceză „Reine-Blanche” (1882-1883). Încadrat în Corpul Flotilei cu gradul de sublocotenent (1883). Şeful comisiei de supraveghere a construcţiei crucişătorului „Elisabeta” şi a torpiloarelor „Năluca”, „Sborul” şi „Smeul”. De la 1 martie 1895 a funcţionat timp de un an la Administraţia Centrală a Războiului din cadrul Ministerului de Război, iar la 1 aprilie 1896 a revenit la Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor, fiind numit căpitan de port clasa I al Portului Constanţa. Comandă navele „Bistriţa”, „Mircea”, „Elisabeta” (1892-1901). Odată cu punerea în aplicare a Legii de organizare a Marinei Militare din 1898 şi cu mutarea şcolilor marinei la Constanţa, la 1 octombrie 1898 a devenit comandantul acestora. În această calitate a redactat cursurile „Războiul maritim”, „Cursul de navigaţie şi hidrografie”, „Morala militară”. Director al Arsenalului Marinei din Galaţi, funcţie pe care o va îndeplini alternativ cu cea de comandant al Diviziei de Dunăre (1906-1911). S-a remarcat prin măsurile luate în conformitate cu normele internaţionale în legătură cu prezenţa la Constanţa a cuirasatului rus „Potemkin”. Şef al Direcţiei Marină din Ministerul de Război (1911-1917). Comandant al Marinei Militare cu gradul de viceamiral, conduce operaţiunile Flotei în campaniile din 1917-1918. La 1 noiembrie 1920 a demisionat. În acelaşi an a funcţionat ca preşedinte al comitetului consultativ al Marinei. Lucrări publicate: „Curs de morală şi disciplină militară”, „Curs de manevră şi tactică navală”, „Manualul debarcărilor” ş.a. În colaborare cu locotenent comandorul Paul Rădulescu a realizat capitolele privitoare la Marină din „Enciclopedia Română”, publicată sub patronajul Asociaţiei pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, în trei volume, la Editura W. Krafft din Sibiu, între 1898-1904. A fost membru al Societăţii Geografice Române, preşedintele Cercului Militar şi membru al Tribunalului Maritim9 (Georgeta Borandă, Comandanţi ai Marinei militare române în perioada 1860-1920).

10 Istoria SMFN 1860-2010. Monografie, p. 65.


96 _____________________________________________________________________________

Vedetele erau nave cu viteză mare, erau împărţite în două secţii a patru vedete. Atunci când acţionau împreună cu monitoarele, acestea se subordonau unuia din ele.

Grupul de canoniere armate cu un tun de 75 mm şi unul de 37 mm, avea misiunea de a face siguranţa celorlalte nave. Comanda acestui grup a fost încredinţată comandorului Mihail Gavrilescu.

Toate aceste categorii de bastimente formau Escadra de nave în subordinea comandorului Nicolae Negru. Comanda serviciului de mine-torpile a fost încredinţată comandorului Constantin Rădulescu. Un convoi de aprovizionare cu hrană, muniţii şi combustibil era sub conducerea căpitan comandorului George Munteanu.

Spitalul naval mobil era format din vasul N.F.R. „Principele Carol” şi câteva şlepuri spital erau în subordinea medicului locotenent colonel C. Costea.

„Apărările sub apă” dispuneau de câteva vapoare ca: „Rândunica”, „Bujorescu”, „Cătina”, cărora li s-au instalat în secret, sub linia de plutire câte două tuburi lans-torpile, acestea, fiind considerate nave comerciale inofensive, permiteau apropierea lor la distanţe mici de bastimentele de luptă inamice, contribuind astfel la realizarea surprinderii în lupta navală. Efectivul Marinei Militare la începerea războiului pentru întregirea neamului a fost de 206 ofi ţeri şi 4.817 ostaşi, reprezentând 1% din efectivul oastei române11.

În august 1916 are loc un schimb de telegrame din care reiese clar dorinţa de victorie dar, în acelaşi timp, şi încercarea de a insufla curaj forţelor armate române12.

Din telegrama premierului care era şi ministru de Război, Ion I. C. Brătianu, adresată comandantului Marinei la Galaţi aflăm:

„Cu onoare se face cunoscut că ne aflăm în stare de război cu Austro-Ungaria cu începere din ziua de 14 august 1916, orele 09:00”.

Acest anunţ a fost urmat de telegrama comandantului inspector general al Marinei:

„Felicitând pe ofiţerii înaintaţi în grad cu ocazia patronului Marinei, adresez tuturor sănătate şi izbândă.

Recomand ca de la amiral la soldat să facem cu toţii un trup şi suflet pentru a fi pavăză neclintită a ţării şi tronului. Suntem în război cu Austro-Ungaria. Să avem ochii deschişi şi braţul gata să lovească tot ce ne va sta în cale pentru desbinarea fraţilor noştri.

Aştept de la toţi marinarii noştrii fapte mari şi înălţătoare. Acest război pe viaţă şi pe moarte să arate ţării rolul Marinei de război şi faptele sale să rămână în veci înscrise în istoria ţării.

Să trăiască întregul neam românesc”. COMANDANT INSPECTOR GENERAL AL MARINEI Contraamiral Eustaţiu Sebastian13 15.08.1916

11 Documentar cu date şi evenimente din istoricul Marinei Militare (perioada 1843-1944), întocmit de cpt. rg. 2

Dumitru Cozmei şi cpt. rg. 2 Emil Mărculescu, vol. I, Mangalia 1979, exemplar dactilografiat aflat în Biblioteca Muzeului Marinei Române, p. 183-184.

12 Istoria SMFN 1860-2010. Monografie, p. 65. 13 Documentar cu date şi evenimente din istoricul Marinei Militare (perioada 1843-1944), p. 184.


_____________________________________________________________________________ 97

Iar în Ordin de Zi nr. 4 din 15.08.1916 se consemnau următoarele: „Recomand paza cea mai straşnică a bastimentelor şi stabilimentelor militare. Toţi militarii să fie în ţinuta de campanie. Să se asigure de supravegherea

deosebită la Arsenale şi Depozite, peste tot ofiţerii de serviciu, ziua şi noaptea să-şi facă datoria.

Depărtaţi din servicii toţi străinii naţiunii române cu care suntem în război, cum şi pe aceia de naţionalităţi care dau de bănuit.

Să fiu ţinut la curent cu tot ce se petrece la unităţile mobile şi fixe. Să se execute peste tot prescripţiunile stării de asediu”.

COMANDANT INSPECTOR GENERAL AL MARINEI Contraamiral Eustaţiu Sebastian14 În perspectiva participării la război, Marele Stat Major a fost preocupat şi de

organizarea porturilor maritime, şi a întregii zone de litoral cuprinsă între Balcic şi Chilia Veche.

În acest context a fost elaborată Ipoteza „Z” – planul român de operaţii , conceput în anul 1914 şi ajustat în anul 1916, care viza, în ansamblu, constituirea unei grupări de forţe în sud, unde urma să acţioneze şi Marina în procent de 25% din efective, în scopul interzicerii ofensivei inamice peste Dunăre şi păstrării pentru garantarea trupelor ruse15.

În acelaşi timp, Ipoteza „Z” prevedea forţele disponibile pentru acoperirea dinspre uscat a litoralului, împărţit în două sectoare corespunzătoare zonelor Constanţa şi Sulina. Pentru sectorul de acoperire Constanţa, cuprins între Balcic şi Jurilovca, care urma să fie pus sub ordinele Comandantului Diviziei de Mare, comandorul Paul Rădulescu, forţele de care dispunea Marina constau dintr-un grup port-mine cu barajele respective de la Constanţa şi Mangalia şi unităţile de marină din porturile Constanţa, Mangalia şi Balcic. Pentru sectorul de acoperire Sulina, cuprins între Jurilovca şi Chilia Veche, care urma să fie pus sub ordinele comandantului crucişătorului „Elisabeta”, căpitan comandorul Nicolae Kiriţescu, se puneau la dispoziţie câteva ambarcaţiuni, în rândul cărora se remarca crucişătorul, un detaşament de apărare, o baterie cu patru tunuri de 57 mm, o baterie lans-torpile, precum şi un baraj cu 30 de mine16.

În esenţă, misiunile Marinei rămăseseră aceleaşi ca înainte de cel de-al Doilea Război balcanic, deoarece doctrina, obiectivele strategice şi potenţialul agresor era considerat tot cel bulgar, pe acelaşi front sudic-fluvial. Forţele combatante s-au concentrat în continuare în Divizia de Dunăre, în timp ce forţele neoperative ale Marinei Militare au rămas: Divizia de Mare, Şcolile Marinei cu N. S. „Mircea”, Depozitele şi Arsenalul Marinei, care urmau să intervină în funcţie de evoluţia războiului17.

14 Ibidem, p. 185. 15 General de divizie Ion Gâdiuţă, colonel Dumitru Sava, Decizia militară. Raţionamente şi legitimitate, Editura

Militară, Bucureşti, 1998, p. 23. 16 Georgeta Borandă, Din istoricul flotei militare maritime româneşti. Flota militară maritimă de la înfiinţare până

la primul război mondial, în „Anuarul Muzeului Marinei Române-2010”, tom XIII, Editura Muzeului Marinei Române Constanţa, 2010, p. 133.

17 Ion Ionescu, Daniela-Simona Dimitriu, Marina română în perioada neutralităţii armate 1914-1916, p. 226.


98 _____________________________________________________________________________

Avându-se în vedere starea precară a Diviziei de Mare, în ajunul intrării României în război, această mare unitate a fost practic dizolvată, atenţia conducerii armatei române concentrându-se, în special, asupra aspectelor legate de asigurarea securităţii frontierelor fluviale şi bunei desfăşurări a navigaţiei pe Dunăre18. Nava „Elisabeta”, destinată acoperirii sectorului Sulina, a fost dezarmată, artileria de la bord - tunurile de 120 mm tip „St. Chamond” şi cele de 57 mm tip „Nordenfeld”- au fost demontate şi duse pe malul stâng al Dunării, în capul de pod Turtucaia, formând grupul bateriilor de coastă „Elisabeta”. Pe crucişător au fost montate tunuri de câmp. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu bricul „Mircea”, care a fost dus la Galaţi şi dezarmat. Pentru apărarea sectorului Constanţa, Ipoteza „Z”, nu prevedea nici o navă, nici chiar dezarmată, situaţie de neconceput în cazul intrării României în război19.

De aceea, atunci când, la 4 aprilie 1916, România a semnat la Bucureşti, Convenţia militară cu puterile Antantei, prin articolul doi al acesteia, s-au stabilit următoarele:

„Cu începere de la 12/25 august 1916 flota rusă va trebui să garanteze siguranţa portului Constanţa, să împiedice debarcarea de trupe inamice pe coastele române şi orice incursiuni pe Dunăre, în susul gurilor acestui fluviu”.

Zece zile mai târziu, la 14 august 1916, zi în care guvernul român a înaintat Austro-Ungariei declaraţia oficială de război, prin ordinul ministrului de Război, forţele navale ruse cărora le revenea misiunea apărării litoralului românesc al Mării Negre se constituiau într-o divizie denumită „Forţele navale ruse în România”, iar apărarea Constanţei era încredinţată comandantului acestei escadre.

În acest mod, din forţele Diviziei de Mare (care a fost desfiinţată), cantonate la Constanţa, s-a alcătuit Apărarea Maritimă a Sectorului II Sulina, în care a fost încadrat şi echipajul crucişătorului „Elisabeta”20. Singura navă capabilă de luptă, a acestei unităţi a fost torpilorul „Smeul”, care a făcut siguranţa a numeroase nave, ce efectuau transporturi în Marea Neagră, navigând spre Odessa, Sevastopol şi spre alte porturi ruseşti. În timpul unei astfel de misiuni, la 30 septembrie 1916, torpilorul „Smeul”21 a înfruntat direct inamicul, reuşind să avarieze un submarin german. În această acţiune a concurat şi o baterie de tunuri de la gura canalului Sulina, care a tras câteva lovituri de tun în direcţia unde se semnalase prezenţa submarinului. După ocuparea Constanţei de inamic, la 9 octombrie 1916, când flota germano-turcă a început să bombardeze Sulina şi Chilia cu hidroplane, bateriile Marinei din Sulina au reuşit să lovească şi să captureze, în ziua de 25 octombrie 1916, două hidroplane germane. În aceeaşi perioadă, torpilorul „Smeul” a provocat mari pierderi inamicului, bombardând la Tulcea, trupele de infanterie şi cavalerie ale acestuia22.

Odată cu schimbările care au fost operate în corpul de comandă al Armatei, la 9 ianuarie 1917, contraamiralul Eustaţiu Sebastian a fost numit director superior în

18 Vezi pe larg Carmen Atanasiu, Problema suveranităţii României la Dunăre şi „Navigaţia Fluvială Română”(1919-1945), Editura NELMACO, Bucureşti, 2003, p. 67-75.

19 Georgeta Borandă, Din istoricul flotei militare maritime româneşti..., p. 134. 20 Ibidem. 21 Andreea Atanasiu-Croitoru, Sfârşitul torpilorului „Smeul” , în „Magazin Istoric”, serie nouă, an XLVII, nr. 3,

martie 2013, p. 60-63. 22 De la Divizia de Mare la Flotă. 1896-2011. Monografie, p. 43.


_____________________________________________________________________________ 99

cadrul Direcţiei Marinei din Ministerul de Război23, şi înlocuit la conducerea Marinei Militare cu contraamiralul Constantin Bălescu. Câteva zile mai târziu, la 16 ianuarie 1917, prin Ordin de Zi nr. 158, în conformitate cu Ordinul Marelui Cartier General nr. 1933 din 11.01.1917, se stabilea o nouă ordine de bătaie generală a Marinei Militare pe timp de război care intra în vigoare imediat:

- „Comandant al părţii sedentare cuprinzând stabilimentele Marinei, depozitele, transporturile şi administraţia centrală a Marinei:

• comandantul Marinei P.S. – comandor Nicolae Negru; • şeful de stat major – căpitan comandor Sion Alfonsâ; • şef serviciu artilerie – căpitan comandor Constantin Ciuchi.

- Ofiţerii ataşaţi pe lângă amiralul rus comandant al Dunării de Jos: • şeful misiunii – contraamiral Spiropol Ion; • comandantul flotei comerciale – căpitan comandor M. Teodorescu.

- Ordinea de bătaie a flotei de operaţiuni – 16.05.1917: • comandantul flotei şi al Diviziei de Dunăre – comandor Scodrea

Vasile; • locotenent comandor Corneliu Buholtzer - şef de stat major; • căpitan Roşca Eugeniu - şef Bir. I (operaţii-informaţii); • căpitan Koslinski Gheorghe - şef Bir. II (artilerie-torpile); • căpitan Dumitru Gh. - şef Bir. III (maşini şi materiale); • ofiţer mec. cls. III (r) Georgiade Spiridon - şef Bir. IV (personal).

- Ofiţeri ataşaţi comandamentelor: • Vasul „Măcin” – lt. comandor Combari Aristide – comandant.

- Escadra de Dunăre: • Monitorul „Lahovary” – cpt. comandor Vasilescu Matei, comandant; • Monitorul „M. Kogălniceanu” – lt. comandor Negulescu A.,

comandant; • Monitorul „Brătianu” – lt. comandor Rădulescu C-tin, comandant; • Monitorul „Catargiu” – lt. comandor Isbăşescu Ion, comandant.

- Diviziunea uşoară: • cpt. comandor Gavrilescu Mihail – comandant.

- canoniere: • „Oltul” – cpt. Miculescu Gh. – comandant; • „Grivi ţa” – cpt. Popovici G. – comandant; • „Siretul” – lt. Zlatian Paul – comandant;

- torpiloare: • „Sborul” – cpt. Dragalina M. – comandant; • „N ăluca” – cpt. Răşcanu Ion – comandant; • Apărările sub apă – lt. comandor Bărbuneanu Petre – comandant; • Spitalul mobil;

23 Nicolae Negrescu, Rolul marinei de războiu pentru întregirea neamului şi recompensa finală, Bucureşti 1920, p.

114-115.


100 ____________________________________________________________________________

• Convoiul de aprovizionare – cpt. comandor Munteanu Gh. – comandant;

• Şantierul naval mobil – ing. şef cl. I Copşa Aurel – director; • Crucişătorul „Elisabeta” – comandor Chiriţescu N. – comandor; • Punctul naval Sulina – lt. comandor Nedelcu Octavian – comandant; • Batalionul de observare – lt. comandor Lazu Gh. – comandant; • Sectoarele fluviale – lt. comandor Georgescu Pompiliu”24.

În condiţiile demobilizării marinarilor din Flota de operaţiuni pe Dunăre, ministrul de Război a aprobat cererea sa în legătură cu întoarcerea în ţară a echipajelor navelor comerciale româneşti, închiriate Flotei Ruse pe perioada războiului, care se aflau la Sevastopol25.

Din dispoziţiunile privind demobilizarea Marinei Militare Toate unităţile Marinei vor termina demobilizarea până la 31 mai 1918. Flota de operaţiuni cu toate unităţile sale rămâne cu organizarea de mobilizare

reducând la minimum efectivul unităţii. Batalionul de debarcare se dizolvă imediat. Bateriile Marinei vor depozita tunurile şi armamentul, precum şi muniţiile la

Depozitele generale rămânând cu minimum de militari pentru îngrijirea materialului. Serviciile Marinei vor vărsa oamenii de la sectoare şi atelierul provizoriu la

Depozitele generale. Batalionul de recruţi de la Huşi va trimite oameni la Depozitele generale unde

oamenii vor fi echipaţi cu efecte marinăreşti şi repartizaţi unităţilor. Arsenalul Marinei va vărsa, de asemenea, toţi oamenii la Depozitele generale

care nu fac parte din contingentele active. Demobilizarea întregii Marine se va face la Galaţi, la Depozitele generale: - ofiţerii activi rămân la corpurile şi serviciile respective; - ofiţerii de rezervă vor fi demobilizaţi odată cu trupele; - demobilizarea ofiţerilor de rezervă se vor face de către Comandantul

Marinei P. S. şi vor fi trimişi la unităţile respective26. Misiunile Marinei Române în acest război nu s-au încheiat, însă, o dată cu

demobilizarea echipajelor. Astfel, la 28 octombrie 1918, era decretată a doua mobilizare, la ordinul conducerii Marinei, navele îndeplinind misiuni de capturare a materialului naval german şi de alungare a echipajelor inamice27.

24 Documentar cu date şi evenimente din istoricul marinei militare (perioada 1843-1944), p. 189. 25 Istoria SMFN 1860-2010. Monografie, p. 66. 26 Documentar cu date şi evenimente din istoricul marinei militare (perioada 1843-1944), p. 196. 27 De la Divizia de Mare la Flotă. 1896-2011. Monografie, p. 42.


____________________________________________________________________________ 101

Din Instrucţiunile asupra mobilizării Marinei pe timpul ocupaţiei Munteniei şi Olteniei de puterile centrale.

Unităţile ce se mobilizează Mobilizarea întregii Armate fiind decretată pe ziua de 28 octombrie 1918,

Marina a mobilizat următoarele unităţi: PARTEA ACTIVĂ - C. N. Marele Cartier General:

• Staţiunile T.F.F. - Flota de operaţiuni:

• Escadra de Dunăre: � 4 monitoare şi 7 vedete.

• Apărările sub apă: � secţia baraje; � secţia estacade; � secţia dragaje.

• Divizia uşoară: � 4 canoniere.

• Bateriile plutitoare; • Convoiul de aprovizionare; • Şantierul naval mobil; • Spitalele plutitoare.

- Bateriile marinei; - Batalionul de debarcare; - Divizia de Mare cu crucişătorul „Elisabeta”; - Crucişătorul auxiliar „Regele Carol”; - Punctul naval Sulina şi canoniera „Alexandru cel Bun”; - Comandamentul comunicaţiilor pe apă: transporturi şi poduri; - Comandamentul militar al porturilor. PARTEA SEDENTARĂ - Direcţia Marinei; - Comandamentul Marinei – partea sedentară cu:

• Depozitele generale; • Arsenalul Marinei”28.

Eforturile depuse de Marina Militară Română nu au rămas fără ecou, contraamiralul Constantin Bălescu felicitând toţi marinarii pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate în această etapă finală a marii conflagraţii. Redăm aici:

„Ordinul Nr. 943 din 22 martie 1918 al Comandamentului Marinei Militare – Marele Cartier General Către, COMANDANTUL FLOTEI DE OPERA ŢII Atât memoriul înaintat cu raportul dumneavoastră Nr. 1025, cât şi rapoartele

speciale de operaţiuni, coroborate de raportul 8012 al Diviziei a XIII-a către Corpul 6

28 Documentar cu date şi evenimente din istoricul marinei militare (perioada 1843-1944), p. 194.


102 ____________________________________________________________________________

Armată, mi-au lămurit pe deplin rolul important îndeplinit de unităţile de Marină de apă şi de uscat în activitatea de cooperare, la ocuparea porturilor dunărene din Basarabia.

Priceperea conducerii operaţiilor şi destoinicia tuturor organelor de execuţie merită pe deplin aprecierile măgulitoare ale comandantului Diviziei a XIII-a.

Constat deci cu o deosebită mulţumire frumoasele rezultate dobândite, graţie muncii dobândite în opera de reorganizare a Marinei de război, la care cu toţii ne-am străduit timp de un an neîntrerupt. Aceste rezultate demonstrează în chip neîndoielnic că Marina reorganizată, înfruntând cu izbândă atâtea piedici făţişe şi ascunse ce-i stăteau în cale, s-a înălţat la un nivel naval, tehnic de care cu drept ne putem cu toţii mândri şi în primul rând comandantul flotei şi valoroşii săi colaboratori de toate gradele.

Regretând adânc că nu pot aduce personal cuvântul cel bun, vă rog a primi şi transmite tuturor camarazilor flotei şi unităţilor de debarcare, ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor felicitările mele şi cele mai călduroase urări pentru un viitor mai bun şi mai curat. COMANDANTUL MARINEI – M.C.G.

Amiral ss/Bălescu29 După război, avându-se în vedere necesitatea de a se fixa compunerea organică

a unităţilor pe baza experienţei dobândite în timpul Primului Război Mondial şi ca urmare a intrării în serviciu a unor noi nave, în anul 1920 a fost promulgat Decretul care stabilea Ordinea de bătaie a comandamentelor superioare şi a serviciilor Marinei Militare Române30. De altfel, războiul de eliberare naţională şi întregire statală a presupus, pentru marina română, o adevărată provocare care a dus inclusiv la încercarea de a extrage concluziile care se impuneau din punct de vedere militar, pentru viitor. Toate aceste învăţăminte aveau să fie folosite în ceea ce va fi a doua conflagraţie mondială.

29 Ibidem, p. 197. 30 ,,Anuarul Marinei”, I (1923-1924), p. 43-44.


____________________________________________________________________________ 103

O ANALIZ Ă SOCIOLOGICĂ ASUPRA CONFLICTULUI MILITAR AL SECOLULUI XXI

PARTEA I – TEORII SOCIOLOGICE

Aspirant Marius BI ŢICĂ, Cursul de bază, Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale

1. Ipoteze pentru elaborarea studiului

Schimbările de mare amploare şi diversitate din lumea contemporană, generalizate de globalizare au afectat şi încă afectează fiecare stat din Sistemul Internaţional, aducând profunde modificări de natură politică, diplomatică, socială, economică, tehnică şi tehnologică, religioasă, informaţională, juridică, ecologică, militară etc. „Aceste modificări structurale au determinat creşterea frecvenţei şi intensităţii unor situaţii deosebite, pe care unii autori le consideră crize sociale, diplomatice, financiare, economice, culturale, militare, juridice sau pur şi simplu crize, conflicte de nivel personal, organizaţional, zonal, regional sau strategic. În unele situaţii s-a ajuns la starea de anormalitate, care a avut repercusiuni negative asupra sistemului supus agresiunii de către un anumit gen de criză.”1

Deşi natura intereselor umane a rămas aceeaşi pe parcursul celor şase milenii, şi termenul de conflict militar a rămas acelaşi ca urmare a interacţiunii a cel puţin doi poli, iar modul în care se duc războaiele a evoluat gradual funcţie de componenta umană, economică şi tehnologică. Totodată, conflictele fac parte din viaţa societăţii şi sunt expresii ale imperfecţiunii şi complexităţii acesteia. Ele „nu sunt doar desfăşurări liniare, nici simple disfuncţii. Ele au fost, sunt şi, probabil vor fi totdeauna tensiuni complicate, acumulări în labirint, revărsări sau desfăşurări multiforme, de regulă neliniare şi chiar haotice, tot atât de diversificate şi de complexe cum este însăşi societatea care le generează […] şi le adăposteşte”2. Nu trebuie să le privim ca o fatalitate sau ca o resemnare, ci trebuie să ni le asumam ca popor sau colectiv, fiind de fapt doar o altă realitate socială, politică, economică etc. şi găsindu-ne resorturile necesare de a le ameliora sau de a le controla.

Problema cheie a acestui studiu a fost să identific ce factori cauzali determină şi amplifică un conflict militar în această eră (a informaţiei), iar după identificarea lor să-i analizez dintr-o perspectivă sociologică din multitudinea de abordări. Un argument plauzibil care ar trebui să ne dea de gândit ar fi cel al unei iminente

1 Marian-Valentin GRIGOROIU (2006). Crizele şi conflictele contemporane. Bucureşti: Editura Ministerului

Administraţiei şi Internelor. 2 General prof. univ. dr. Mircea MUREŞEAN; General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA (2007). Criza,

Conflictul, Războiul (vol. I ). Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, p. 7.

104 ____________________________________________________________________________

necesităţi în înţelegerea societăţii actuale deoarece „vulnerabilităţile cresc odată cu dezvoltarea societăţilor, simetric cu pericolele […], astfel, cu cât o societate este mai dezvoltată şi mai sofisticată, cu atât ea devine mai vulnerabilă”3. Acest rol le-ar reveni cu precădere serviciilor de informaţii din diverse structuri ale statului naţional, dar şi societăţii civile reprezentate de sociologi, istorici şi diverşi specialişti din sfera socio-umană.

Totodată, acest studiu şi-a propus să găsească şi nişte consensuri de bun-simţ valabile la noile tipologii de conflicte.

Acest studiu fiind o analiză, mi-am propus suplimentar, ca demersul meu: - să opereze cu clarificări conceptuale reprezentate în multitudinea de teorii

specifice sociologiei, dar şi a altor domenii adiacente; - să prezinte şi să analizeze principalele efecte a acestui flagel; - să evalueze şi să anticipeze apariţia unui conflict de anvergură mondială; - să prezinte un studiu de caz, însoţit de exemple relevante. Dar poate imboldul care a dus la analiza acestui studiu a apărut ca urmare a

dilemei autorului asupra binomului pace-conflict sau a binomului Bine-Rău, care a fost prezent odată cu apariţia primului om, şi care, pe parcursul istoriei umanităţii a luat diverse forme. Se naşte totuşi o profundă întrebare pe care Joseph Murphy a ilustrat-o într-o afirmaţie „Nu există decât o singură Putere Creatoare, de aceea orice contradicţie sau conflict nu pot fi decât false”. Ca un compromis la acest flagel, Martin Luther King a găsit că „Omul trebuie să descopere cum să rezolve orice conflict fără răzbunare, agresiune şi război. Fundamentul acestei metode este iubirea.”

2. Cadrul conceptual al conflictului

În nucleul celor mai diverse filosofii sociale, precum şi în teoriile sociologice de până acum, conceptul şi noţiunea de conflict ocupă de cele mai multe ori un loc esenţial. Clasicele antinomii dintre ruptură şi integrare, disensiune şi consens, schimbare şi stabilitate îşi găsesc temei în binomul conflict vs. ordine, binom care stă la baza termenului denumit societate, urmând ca sociologul Pierre Birnbaum să găsească prin conceptul de conflict acea „dublă problemă a naturii sistemului social şi cea a sociologiei însăşi”4, altfel spus, „abordarea studiului conflictului reprezintă […] o tentativă de explicare atât a logicii sistemului social, cât şi a logicii istoriei sale”5.

O primă teorie a consensului într-un conflict s-ar explica introducând factorul economic în ecuaţie, astfel, doi sociologi renumiţi, Daniel Bell şi Edward Shils lansau ideea în epoca postbelică că „modernizarea economică reduce în bună măsură forţa

3 General prof. univ. dr. Mircea MUREŞAN; General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA (2007). Criza,

Conflictul, Războiul (vol. I ). Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, p. 10. 4 Raymond BOUDON (2006). Tratat de Sociologie. Edita a doua, trad. Delia VASILIU şi Anca ENE. Bucureşti:

Editura Humanitas, p. 269. 5 Ibidem.


____________________________________________________________________________ 105

clivajelor şi slăbeşte astfel intensitatea conflictelor, sporind-o, dimpotrivă, pe aceea a consensului. La capătul evoluţiei sale, societatea industrială s-ar linişti în sfârşit: progresul şi raţionalizarea lumii ar duce, inevitabil, la declinul militantismului politic şi la regresul conflictelor sociale”6. Tot în acelaşi registru, un alt sociolog al vremii, Auguste Comte, introduce în context şi ideea de progres, ceea ce asigură în opinia sa „o evoluţie mai paşnică şi favorizează apariţia unei societăţi în care ordinea nu presupune constrângerea externă…”7, alungând astfel componenta generatoare de conflict.

O altă abordare a conflictului o găsim la La Hobbes, acesta găsind că „ordinea socială ar presupune dominaţia absolută şi controlul social strict, permiţând în felul acesta dispariţia conflictelor în societatea modernă”8, el ajungând la acest raţionament punând pe prim plan componenta instinctuală a individului, astfel „lupta tuturor împotriva tuturor este specifică societăţii naturale, în care forţa se exprimă fără reţinere pentru satisfacerea dorinţelor fiecăruia”9. Pe de altă parte, şi în sens contrar, Marx şi Tonnies consideră că spre deosebire de societatea bazată pe proprietatea privată în care domneşte „goana nestăvilit ă după profitul absolut”, societatea naturală e definită de o comunitate armonioasă în care domneşte concordia şi solidaritatea. Astfel, pentru ultimii doi autori, noţiunea de consens în societate e valabilă doar după remodelarea raporturilor economice dintre stat şi individ. În altă abordare, dar sub acelaşi factor economic, celebrul sociolog Durkheim defineşte o societate normală ca acel spaţiu în care există şi sunt utilizate acele „mecanisme de integrare ce limitează considerabil amploarea conflictelor”10, nuanţând importanţa diviziunii muncii sociale.

Totuşi, aceste abordări, a lui Marx, La Hobbes şi Durkheim, sunt lipsite de temei în practică, deoarece ele accentuează ideea că „existenţa conflictului este întemeiată de un determinism structural”11, ignorând în schimb desfăşurarea însăşi a conflictului, ideologiile şi valorile actorilor angajaţi în conflict.

Într-o altă ordine de idei, pentru sociologul Weber, lupta este „o relaţie socială în măsura în care activitatea este orientată de intenţia de a impune propria voinţă împotriva rezistenţei partenerului sau partenerilor”12. Astfel, conflictul capătă o altă conotaţie, îşi pierde sensul unic, factorul economic, şi astfel putem vorbi de un conflict normal şi analitic ce este prezent în orice tip de societate.

Dar cea mai potrivită teorie a conflictului a fost elaborată de un alt sociolog, Simmel. Pentru el, „conflictul, una dintre formele cele mai vii de interacţiune ce nu poate fi realizată de un individ singur, reprezintă un proces de sociere. Factorii de disociere – ura, invidia, dorinţa, nevoia – sunt cauzele izbucnirii conflictului. Conflictul are deci misiunea de a rezolva aceste dualisme divergente; el reprezintă o modalitate de a reconstrui o anumită unitate, chiar cu preţul distrugerii complete a

6 Idem, p. 272. 7 Idem, p. 273. 8 Idem, p. 272. 9 Idem, p. 272. 10 Idem, p. 274. 11 Idem, p. 276. 12 Idem, p. 279.

106 ____________________________________________________________________________

uneia dintre părţile aflate în conflict. Departe de a fi privita ca «patologică», confruntarea dintre actori apare aici ca proces pozitiv al vieţii sociale: ea singură asigură unitatea.”13

Acest renumit sociolog merge mai departe afirmând că „diada care leagă doi actori sociali reprezintă cea mai simplă formaţiune sociologică, […] uneşte pe cei doi actori sociali într-un fel mai puţin intim”14, existând şi posibilitatea apariţiei unui al treilea actor, în acest caz o multitudine de combinaţii de alianţe.

Rămânând tot în sfera raporturilor dintre actorii sociali, un al sociolog european Talcott Parsons, lansează ipoteza că echilibrul sistemului social ar fi dat de acceptarea rolului în societate, atribuit fiecărui individ. Astfel societatea ar reuni un ansamblu de roluri interschimbabile, grupate în subsisteme, iar acest „joc al funcţiilor” ar anula prezenţa unor focare de conflict, existând în cel mai rău caz doar tensiuni şi nelinişti, „a căror gestionare poate fi realizată prin subsisteme, şi care nu duc la adevărate rupturi interne în sistemul social”15, excluzând astfel clivajele majore. Dar poate inconvenientul din această teorie e reprezentat de „integrare”, ceea ce schimbă total constantele într-o situaţie reală. Neavând acest cuvânt cheie în ecuaţie, teoria nu poate fi validă.

Ultima, şi poate şi cea mai pertinentă teorie a conflictului abordată în acest studiu e elaborată de Lewis Coser, cel care, pornind de la ipoteza lansată de Simmel (conflictul şi cooperarea au funcţii sociale), îi atribuie un rol crucial conflictului în bunul mers al societarii; astfel, funcţia acestuia ar fi cea de „stabilire şi menţinere a identităţii şi frontierelor dintre societăţi şi grupuri”16, iar integrarea şi stabilitatea vor fi asigurate proporţional cu amploarea conflictului de la nivelul societăţii. Observăm prezenţa unui paradox social, dar, doar prin prezenţa unor astfel de „supape de siguranţă”, se asigură ordinea într-o societate, astfel „conflictele sunt funcţionale în măsura în care există instituţii care reuşesc să le absoarbă imediat pentru a evita în felul acesta persistenţa unor surse de schimbare mult mai radicale”17.

Evaluând teoriile conflictului mai sus menţionate, vom observa că se pune accent atât pe intenţionalitatea actorilor pentru a le înţelege angajarea într-un conflict, cât şi pe „declanşarea şi desfăşurarea conflictului în legătură cu poziţiile ocupate în cadrul structurilor”18. Totuşi, astăzi, ultima constantă este mai puţin abordată în fenomenologia conflictului, în favoarea primei observaţii. De aceea, făcând apel la ultima abordare, ne vom confrunta cu acea „dilemă a prizonierului”, o logică care explică mecanismul unui joc de sumă nulă, fără echivoc, referindu-ne la sistemul de relaţii internaţionale, mai precis la acel potenţial conflict dintre două state naţionale.

O altă teorie, cea fundamentată pe „jocul de-a iepurele fricos”, este un punct de plecare al sociologilor în argumentarea unor decizii majore la nivel de state naţionale. Astfel, un astfel de paradox menit „să obţină răul cel mai mic se regăseşte în

13 Idem, p. 280. 14 Idem, p. 280. 15 Idem, p. 284. 16 Idem, p. 285. 17 Idem, p. 285. 18 Idem, p. 287.


____________________________________________________________________________ 107

strategiile militare ale naţiunilor ce se angajează într-o cursă a înarmării: ambele au interes să coopereze şi, cu toate acestea, ele se vor angaja în sporirea propriului buget militar fără să ţină seama de naţiunea rivală în care nu au încredere”19.

Rămânând tot în sfera raporturilor din sistemul internaţional de state, în anul 1965, în mijlocul Războiului Rece, sociologul Mancur Olson trata în Logica acţiunii colective o idee care ar stopa sau ar atenua conflictele statale prin aplicarea unui mecanism raţional la nivel de stat, astfel, „un individ raţional refuză să se alăture unui conflict sau unei acţiuni colective şi preferă să urmeze o strategie a avantajului gratuit, datorită căreia beneficiază de rezultatul colectiv al conflictului, fără a se angaja personal în conflict”20. Astfel, bunurile sau resursele ar fi redistribuite după finalizarea conflictului, cu menţiunea ca părţile angajate în conflict vor beneficia sau nu vor beneficia în totalitate de ele, funcţie de rezultat, urmând ca statele de pe margine să beneficieze de efectele secundare ale conflictului, concretizate printr-o schimbare a paradigmei zonei supuse conflictului.

3. Cazuistica conflictului

Când vorbim de cazuistica conflictului, indiferent de nivelul de propagare al acestuia (micro sau macro), ne referim iniţial la ceea ce sociologul Pierre Bourdieu numea „ideea de autoconservare bazată pe competiţie”; astfel, competitorul încercă „de a-i exclude pe rivalii reali sau potenţiali de la utilizarea resurselor pe care le controlează sau speră să le controleze” 21. Tot aici intervin şi propriile raţiuni concretizate prin dorinţe, dorinţe care nu pot fi satisfăcute de fiecare dată de competitor, în final ajungându-se la o rivalitate între cele două părţi, concretizată prin consecinţe ireversibile şi dezastruoase. „Deşi de neatins, obiectivul suprem al competitorilor este să elimine competiţia, cu urmarea că relaţiile competitive au o tendinţă intrinsecă de a se autodesfiinţa”22. Lăsate libere, resursele se vor regrupa şi se vor polariza mult mai abrupt de o parte a relaţiei competitive, în detrimentul celelalte părţi, deoarece jocul de sumă nulă este perfect valabil în acest caz. Astfel, se ajunge uşor la monopol, care se legitimează uşor atât în rândul perdanţilor, cât şi în rândul învingătorilor, fiecare având suficiente motive să-şi apere sau să-şi susţină poziţia deja obţinută.

Dintr-o altfel de abordare, conflictul poate căpăta o funcţie a anormalităţii unui sistem social, iar astfel, normalitatea ar fi definită ca „acea stare (succesiune de stări) în care sistemul nu-şi depăşeşte caracteristicile şi nu este obligat să-şi schimbe intempestiv forma, esenţa, conţinutul şi structura”23.

Astfel normalitatea ar fi acel sistem de legi, principii, norme, realităţi şi cutume acceptate echivoc de societate sau de comunitatea internaţională care ar asigura buna

19 Idem, p. 288. 20 Idem, p. 289. 21 Zygmunt BAUMAN & Tim MAY (2008). Gândirea sociologică. Bucureşti: Editura Humanitas, p. 102. 22 Zygmunt BAUMAN & Tim MAY (2008). Gândirea sociologică. Bucureşti: Editura Humanitas, p. 103. 23 General prof. univ. dr. Mircea MUREŞEAN; General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA (2007). Criza,

Conflictul, Războiul (vol. I ). Bucureşti: Editura Universitarii Naţionale de Apărare „Carol I”, p. 53.

108 ____________________________________________________________________________

convieţuire a indivizilor din aceste entităţi. Există o gamă diversă de cerinţe pentru satisfacerea acestui sistem, dar toate trebuie să fie dinamice, astfel, evoluând într-o marjă flexibilă de valori, acestea trebuie să se încadreze în limita acceptabilă a normalităţii. Pragul de trecere de la normalitate la anormalitate e uneori insesizabil (nu există un prag critic), dar de cele mai multe ori se observă o scădere bruscă şi alarmantă a indicatorilor de stare şi de proces. Astfel, conflictul poate fi generat de o componentă politică, economică, militară, informaţională, socială, etnică, religioasă, dar nici o dată nu va fi sub o formă pură; el totdeauna se combină, se îmbină, se completează cu cel puţin încă un factor destabilizator, rezultând în final un fenomen greu de ţinut sub control. În graficul de mai jos se observă variaţia neliniară a unei crize (război), această variaţie fiind reprezentată de o curbă care ia diferite valori funcţie de intensitatea şi durata crizei, toate aceste valori fiind puncte critice în evoluţia şi involuţia unui asemenea fenomen.

Curba crizei24

Astfel, cea mai semnificativă etapă ar fi între punctul 2 (anormalitate) şi

punctul 3 (precriza) numită etapa preconflictuală. Astfel, aceasta ar fi reprezentată de două atitudini diferite: opoziţia şi deosebirea, care, astfel, într-o etapă de dezvoltare preliminară nu duce automat la crize şi conflicte. „Uneori, evoluţia fenomenului se limitează la menţinerea unui echilibru dinamic între componentele care se deosebesc

24 General prof. univ. dr. Mircea MUREŞEAN; General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA (2007). Criza,

Conflictul, Războiul (vol. I ). Bucureşti: Editura Universitarii Naţionale de Apărare „Carol I”, p. 56.


____________________________________________________________________________ 109

(unitatea se menţine mai ales prin diversitate) sau se opun, fără a se ajunge la criză şi la conflict, întrucât, se ştie, conflictul presupune distrugerea definitivă (sau în anumite proporţii) a părţilor şi reconstrucţia sistemului sau construirea unui nou sistem, care se prezintă extrem de dificilă”25. Se ajunge la o situaţie paroxistă, deoarece sistemele neomogene tinzând spre entropie zero, deci spre dispariţie, nu sunt valabile în realitate, astfel rezultând că „starea normală a fenomenelor de toate tipurile, inclusiv a celor sociale, este conflictualitatea”26. Dar dacă aceasta este ţinută sub control, într-o limită pertinentă a legilor socio-culturale acceptate unanim de părţile implicate, desfăşurarea haotică, apariţia crizelor şi distrugerea sistemelor de valori vor fi din fericire inexistente.

Bibliografie 1. GRIGOROIU, Marian-Valentin. Crizele şi conflictele contemporane.

Bucureşti: Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, (2006). 2. General prof. univ. dr. MUREŞEAN, Mircea; General de brigadă (r) dr.

VĂDUVA, Gheorghe, Criza, Conflictul, Războiul (vol. I). Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, (2007).

3. BOUDON, Raymond. Tratat de Sociologie. Edita a doua. Trad. VASILIU. Delia; ENE, Anca. Bucureşti: Editura Humanitas, (2006).

4. CRĂCIUN, Ioan. Prevenirea conflictelor şi Managementul crizelor. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, (2006).

5. BAUMAN, Zygmunt & MAY, Tim. Gândirea sociologică. Bucureşti: Editura Humanitas, (2008).

(continuare în nr. 25)

25 Idem, p. 54. 26 Idem, p. 56.

110 ____________________________________________________________________________

ÎN ATENŢIA AUTORILOR ARTICOLELOR

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 206 din 27.05.2004 privind buna

conduită în cercetarea ştiin ţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

Articolele vor avea un caracter ştiinţific, bazat pe o temeinică documentare din partea autorului.

Textele trimise redacţiei spre publicare vor fi însoţite de înregistrarea lor pe suport magnetic şi vor conţine maximum opt pagini. Articolele ce conţin informaţii cu caracter militar se trimit în format electronic pe adresa Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale de pe MILNET ([email protected]) cu menţiunea „pentru redactorul responsabil al Buletinului For ţelor Navale”, iar cele de interes public prin e-mail la adresa [email protected].

Redacţia îşi rezervă dreptul de a corecta stilul şi gramatica manuscriselor şi de a interveni asupra dimensiunii acestora, dar nu va recurge la schimbări majore atât în forma, cât şi în fondul articolului, fără a consulta autorul.

Am aprecia în mod deosebit solicitudinea autorilor articolelor dacă aceştia ar respecta următoarele norme de redactare:

- textele vor fi redactate în Microsoft Office Word, cu font Times New Roman, mărimea 14, spaţiate la un rând, utilizând opţiunea justify;

- desenele, schiţele, graficele şi imaginile vor fi în format JPEG, JPG sau GIF;

- manuscrisele vor respecta normele academice, utilizându-se ortografia Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române (Editura Univers Enciclopedic, 2005);

- elementele obligatorii ale referinţei bibliografice pentru monografie (publicaţie neperiodică, respectiv publicaţie care apare într-un singur volum sau într-un număr limitat de volume) şi punctuaţia corespunzătoare, conform SR ISO 690:1996 sunt următoarele: autor persoană fizică (NUMELE, Prenumele) sau autor colectiv (organizaţie). Titlul lucrării . Ediţia. Informaţii asupra publicării în ordinea: Locul: Editor, An. ISBN.

- elementele obligatorii ale referinţelor bibliografice pentru articole din reviste sunt următoarele: autor (NUMELE, Prenumele). Titlul. În: (In:) Titlul revistei, localizare în cadrul revistei, astfel: an, desemnarea fasciculei: volum, parte, numărul revistei, paginaţia articolului.

Mulţumindu-vă pentru înţelegere, aşteptăm în continuare cu interes şi speranţă articolele Dumneavoastră!

Redacţia

Documents

BULETINUL FORŢELOR NAVALE - safn.rosafn.ro/publicatii/bfn/BFN24_16.pdf · romÂnia ministerul ap ĂrĂrii na Ţionale statul major al for Ţelor navale buletinul forŢelor navale