4
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE O R D I N pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale/de medicină dentară Ministrul Sănătăţii Publice, Având în vedere prevederile Titlului I – Sănătatea publică din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei Generale Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate nr. ................/......................., În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, emite următorul O R D I N Art. 1 Se aprobă Normele privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară, prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 2 Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate, Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, şi autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice alte dispoziţii contrare se abrogă. Art. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. M I N I S T R U, EUGEN NICOLĂESCU ANEXA NORME privind structura funcţională a cabinetelor medicale/de medicină dentară Art.1. În vederea funcţionării, cabinetele medicale/de medicină dentară, înfiinţate şi organizate în condiţiile legii, trebuie să obţină autorizaţia sanitară de funcţionare. Art.2. Autorizaţia sanitară de funcţionare a cabinetelor medicale / de medicină dentară se eliberează de către autorităţile de sănătate publica judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti în baza declaraţiei pe proprie răspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformării la prezentele norme privind structura funcţională, normele de igienă şi sănătate publică şi se vizează anual. Art.3. Pentru cabinetele medicale / de medicină dentară organizate în forme asociative, aflate în locaţii diferite se eliberează câte o autorizaţie sanitară de funcţionare separată pentru fiecare punct de lucru (cabinet medical/de medicină dentară). Art.4. Autorizaţia sanitară de funcţionare se eliberează la cererea reprezentantului legal al cabinetului medical / de medicină dentară. Art.5. Inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti verifică periodic respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi a structurii funcţionale prevăzute, în funcţie de profilul de activitate. Art.6. Norme minime obligatorii privind structura funcţională şi circuitele funcţionale în cabinetele medicale / de medicină dentară, indiferent de profil: Din punctul de vedere al structurii spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale / de medicină dentară şi al circuitelor funcţionale, autorizaţiile sanitare de funcţionare eliberate în baza unor reglementări anterioare pentru cabinetele medicale / de medicină dentară care îşi desfăşoară activitatea la data prezentului ordin în spaţiile respective, îşi menţin valabilitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme. Spaţiile destinate activităţii cabinetelor medicale / de medicină dentară pot suferi modificări structurale, de circuite şi acces la utilităţi în vederea asigurării unei cât mai

Cabinete Medicale - Proiect Lege

  • Upload
    vssh-lc

  • View
    239

  • Download
    7

Embed Size (px)

DESCRIPTION

cabinete medicale proiect de lege

Citation preview

RAPORT DE SPECIALITATE AL SERVICIULUI URBANISM SI AMENAJAREA PATRIMONIULUI CU PRIVIRE LA AVIZAREA

MINISTERUL SNTII PUBLICE

O R D I Npentru aprobarea Normelor privind structura funcional a cabinetelor medicale/de medicin dentar

Ministrul Sntii Publice,

Avnd n vedere prevederile Titlului I Sntatea public din Legea nr. 95/2006 privind reforma n domeniul sntii i prevederile Ordonanei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea i funcionarea cabinetelor medicale, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare,Vznd Referatul de aprobare al Direciei Generale Politici, Strategii i Managementul Calitii n Sntate nr. ................/......................., n temeiul prevederilor Hotrrii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea i funcionarea Ministerului Sntii Publice, emite urmtorul

O R D I N

Art. 1 Se aprob Normele privind structura funcional a cabinetelor medicale i de medicin dentar, prevzute n Anexa care face parte integrant din prezentul ordin.Art. 2 Direcia General Politici, Strategii i Managementul Calitii n Sntate, Autoritatea de Sntate Public i Inspecia Sanitar de Stat din cadrul Ministerului Sntii Publice, i autoritile de sntate public judeene, respectiv a municipiului Bucureti, vor duce la ndeplinire prevederile prezentului ordin.Art. 3 La data intrrii n vigoare a prezentului ordin orice alte dispoziii contrare se abrog.Art. 4 Prezentul ordin se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.

M I N I S T R U,EUGEN NICOLESCU

ANEXA NORME privind structura funcional a cabinetelor medicale/de medicin dentar

Art.1. n vederea funcionrii, cabinetele medicale/de medicin dentar, nfiinate i organizate n condiiile legii, trebuie s obin autorizaia sanitar de funcionare.

Art.2. Autorizaia sanitar de funcionare a cabinetelor medicale / de medicin dentar se elibereaz de ctre autoritile de sntate publica judeene, respectiv a Municipiului Bucureti n baza declaraiei pe proprie rspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformrii la prezentele norme privind structura funcional, normele de igien i sntate public i se vizeaz anual.

Art.3. Pentru cabinetele medicale / de medicin dentar organizate n forme asociative, aflate n locaii diferite se elibereaz cte o autorizaie sanitar de funcionare separat pentru fiecare punct de lucru (cabinet medical/de medicin dentar).

Art.4. Autorizaia sanitar de funcionare se elibereaz la cererea reprezentantului legal al cabinetului medical / de medicin dentar.

Art.5. Inspecia sanitar de stat judeean, respectiv a municipiului Bucureti verific periodic respectarea condiiilor igienico-sanitare i a structurii funcionale prevzute, n funcie de profilul de activitate.

Art.6. Norme minime obligatorii privind structura funcional i circuitele funcionale n cabinetele medicale / de medicin dentar, indiferent de profil:Din punctul de vedere al structurii spaiilor cu destinaia de cabinete medicale / de medicin dentar i al circuitelor funcionale, autorizaiile sanitare de funcionare eliberate n baza unor reglementri anterioare pentru cabinetele medicale / de medicin dentar care i desfoar activitatea la data prezentului ordin n spaiile respective, i menin valabilitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme. Spaiile destinate activitii cabinetelor medicale / de medicin dentar pot suferi modificri structurale, de circuite i acces la utiliti n vederea asigurrii unei ct mai bune adaptri funcionale, cu respectarea prevederilor legale privind sigurana n construcii i n msura posibilitilor tehnico-constructive oferite de spaiu. Autoritile de sntate public judeene, respectiv a municipiului Bucureti consiliaz reprezentanii legali ai cabinetelor privind circuitele funcionale i avizeaz proiectele de modificri. Cabinetul medical va avea n componena minim sal de ateptare, grup sanitar, sal de tratamente, cabinet de consultaii propriu-zis i spaii administrative.Sala de ateptare se va amenaja astfel nct fiecare loc edere s beneficieze de o suprafa minim de 1/1,5 mp/persoan, n cazul cabinetelor pentru aduli, i 1,5/2 mp/persoan, n cazul cabinetelor pentru copii (inclusiv persoana nsoitoare).Cabinetul de consultaii propriu-zis va avea o suprafa minim de 9 mp i acces la o chiuvet racordat la ap curent, cald i rece.Sala de tratamente, cu o suprafa minim de 9 mp, va fi special amenajat i dotat cu o chiuvet racordat la ap rece i cald.Cabinetul de medicin dentar va avea n componena minim sala de ateptare, grup sanitar, spaii administrative i cabinet de medicin dentar propriu-zis, n care se desfoar activitile de diagnostic clinic i terapeutice; pentru sala de ateptare se aplic prevederile de la Art. 6 punctul 4.1.Cabinetul de medicin dentar propriu-zis poate fi organizat dup cum urmeaz: n sistem nchis unit-ul dentar este amplasat ntr-o ncpere nchis; n sistem semi-deschis se amplaseaz unul sau mai multe unit-uri separate de cte un perete sau paravan; n sistem deschis unit-urile se amplaseaz ntr-o ncpere fr separare.Cabinetul de medicin dentar propriu-zis, indiferent de sistemul n care funcioneaz (nchis, semi-deschis sau deschis), va avea alocat pentru fiecare unit de lucru un spaiu de minim 9 mp. Spaiul n care este amplasat un unit dentar va fi prevzut cu chiuvet cu ap curent rece i cald;5) 5.1 Finisajele ncperilor n care se desfoar activiti medicale vor fi: a) lavabile; b) rezistente la dezinfectante; c) rezistente la decontaminri radioactive (dup caz); d) fr asperiti care s rein praful; e) bactericide (n spaiile aseptice); f) negeneratoare de fibre sau particule care pot rmne suspendate n aer; g) rezistente la aciunea acizilor (n laboratoare i sli de tratamente). 5.2 Se interzice folosirea materialelor de finisaj care prin alctuirea lor sau prin modul de punere n oper pot favoriza dezvoltarea de organisme parazite (artropode, acarieni, mucegaiuri) sau a substanelor nocive ce pot periclita sntatea omului. 5.3. Este interzis amenajarea de tavane false. 5.4 Unghiurile dintre pardoseal i perei trebuie s fie concave. 5.5 Se interzice mochetarea par doselilor.6) n cazul formelor asociative de organizare a cabinetelor medicale, cu trei sau mai muli medici, care furnizeaz servicii de medicin preventiv n bolile transmisibile, n condiiile n care spaiul permite, se va organiza un cabinet pentru vaccinri, altul dect sala de tratamente.7) n cabinetele care se efectueaz intervenii chirurgicale care necesit spitalizare de zi/de o zi va fi amenajat o ncpere special destinat pentru recuperarea post operatorie, dotat cu paturi, asigurndu-se o suprafa minim de 7 mp/pat.8) Personalului sanitar din cabinetele medicale i va fi asigurat un spaiu cu destinaie de vestiar; numrul vestiarelor i desemnarea spaiului destinat acestora va fi n funcie de numrul personalului care desfoar activitate concomitent.9) ncperile cu profil administrativ vor fi separate de cele n care se desfoar activiti medicale.10) n condiiile respectrii art. 6 alin. 2, cabinetul medical / de medicin dentar va avea un grup sanitar pentru pacieni, cu acces din sala de ateptare, separat de cel destinat personalului sanitar. n cazul cabinetelor medicale / de medicin dentar din mediul rural, acolo unde nu exist posibilitatea racordrii la reeaua de canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fos septic de beton, vidanjabil.11) n cabinetele medicale cu profil radiologic/de medicin dentar n care se instaleaz aparate de radiologie dentar este obligatorie solicitarea i obinerea de avize speciale, de amplasare i funcionare, din partea autoritilor responsabile cu controlul activitilor ce folosesc radiaii nucleare. n aceste cabinete medicale se vor respecta normele de radioprotecie i control individual al expunerii prevzute de legislaia n vigoare.12) n cabinetele medicale n care au loc prelevri de fluide biologice (snge, secreii) n vederea diagnosticului de laborator, va fi desemnat o ncpere / un spaiu special destinat pentru aceast activitate. Aceast ncpere / spaiu va fi dotat cu mobilier adecvat prelevrii de probe (canapea sau scaun netapiat, cu sptar extensibil, cu accesorii pentru susinerea antebraului, dulap pentru instrumentarul steril, msu pentru pregtirea prelevrii probei, msu pentru depozitarea temporar a fluidelor prelevate), surs de ap i racord la sistemul de canalizare.b) Pentru coprocultur i urocultur va fi desemnat o camer separat de recolt prevzut cu surs de ap rece i cald, scaun WC, racord la sistemul de canalizare.c) n cazul n care diagnosticul propriu-zis de laborator se efectueaz n alt locaie, pentru a evita contaminarea probelor recoltate, a persoanei care transport probele i/sau a mediului, se va organiza transportul probelor recoltate n siguran, n containere speciale, nchise, cu perei impermeabili, uor transportabile, din materiale care s permit decontaminarea, curarea i dezinfecia.9) n spaiile cu destinaia de cabinete medicale / de medicin dentar se vor realiza circuite separate pentru aduli i copii n condiiile art. 6 alin 2., sau n msura posibilitilor, se va face programarea acestora la ore diferite.

Art.7. Dotarea minim obligatorie necesar fiecrui cabinet medical / de medicin dentar, n funcie de specialitate, precum i a laboratoarelor de microbiologie i a celor clinice va respecta prevederile legale n vigoare.

Art.8. n scopul efecturii sterilizrii i pstrrii sterilitii instrumentarului, dispozitivelor i materialelor sanitare, organizarea activitilor propriu-zise de sterilizare, precum i a activitilor conexe (splarea, decontaminarea, mpachetarea i stocarea) se va avea n vedere:a) respectarea circuitelor funcionale i utilizarea spaiilor anume desemnate;b) amplasarea punctului de sterilizare ntr-un spaiu adecvat organizrii activitii de curare i pregtire pentru sterilizare a instrumentarului i/sau a materialului moale, sterilizrii propriu-zise i depozitrii temporare a materialului sterilizat, respectnd principiul separrii materialelor sterile de cele nesterile;c) utilizarea de aparatura de sterilizare autorizat de autoritatea central n domeniul sntii (Ministerul Sntii Publice) i respectarea prevederilor cuprinse n cartea tehnic a fiecrui aparat;d) aparatele de sterilizare vor avea certificat de verificare tehnic efectuat de personal specializat i autorizat;e) n locul de amplasare a aparaturii de sterilizare se va afia ciclul de sterilizare specific aparatului cu care se va face sterilizarea;f) caietul de sterilizare, care atest efectuarea sterilizrii, cuprinde:- numrul arjei i coninutul pachetelor;- data i ora de debut i de sfrit a ciclului;- temperatura la care s-a efectuat sterilizarea;- rezultatele indicatorilor fizico-chimici i biologici;- numele i semntura persoanei responsabile cu sterilizarea.g) cabinetele medicale / de medicin dentar pot asigura sterilizarea instrumentarului, dispozitivelor i materialelor sanitare i pe baza contractelor ncheiate cu uniti specializate i autorizate n acest sens.

Art.9. n scopul asigurrii lanului de frig cabinetul medical va fi dotat cu:a) cel puin un frigider cu compartiment de congelare separat nchis cu u, precum i cu termometru pentru monitorizarea temperaturii interioare; nregistrrile privind graficele de temperatur ale frigiderului vor fi cuprinse ntr-un registru separat;b) cel puin dou geni izoterme - una pentru transportul vaccinurilor i una pentru transportul diverselor probe biologice, precum i un termos pentru eventualitatea transportului unor cantiti mici de vaccin.

Art.10. Norme igienico-sanitare obligatorii pentru cabinetele medicale / de medicin dentar, indiferent de profil:a) asigurarea cu ap potabil, n conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sntii nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere i control al infeciilor nosocomiale n unitile sanitare.b) racordarea la reeaua de canalizare a oraului i tratarea apelor uzate astfel nct s nu produc poluarea apei, aerului i solului. Dotarea cu instalaii proprii de colectare, tratare i evacuare a apelor uzate a cabinetelor din localitile n care nu exist sisteme publice de canalizare.c) deeurile rezultate n urma activitilor medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate i neutralizate conform prevederilor legale n vigoare.d) asigurarea unui microclimat corespunztor.e) asigurarea iluminrii naturale i artificiale necesare desfurrii n condiii optime a activitii medicale / de medicin dentar.f) asigurarea limitrii zgomotului sub normele admise i/sau asigurarea proteciei antifonice eficiente n interiorul i n afara cabinetelor.g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea cureniei.h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice i decontaminante avizate de Ministerul Sntii Publice. Folosirea acestora se va face n funcie de instruciunile de utilizare, la concentraiile i timpii de utilizare specificai de productor.i) asigurarea de echipament de protecie specific a ntregului personal, n conformitate cu legislaia n vigoare.j) asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar privind precauiile universale.

Se aprob,MINISTRUL SNTII PUBLICE EUGEN NICOLAESCU

REFERAT DE APROBARE

Cabinetele medicale / de medicin dentar trebuie s dobndeasc, n vederea funcionrii i evalurii ca furnizori de servicii n i n afara cadrului asigurrilor sociale de sntate, autorizaia sanitar de funcionare.Prezentul proiect de ordin pune n acord cerinele legale cu realitatea dimensionala a spaiilor cabinetelor medicale / de medicin dentar, reprezentnd norme minime obligatorii pentru toate cabinetele n care i desfoar activitatea furnizorii de servicii medicale / de medicin dentar. Profesiile de medic i medic dentist sunt definite prin lege ca dou profesii distincte. Legislaia actuala nu aduce precizri privind structura funcional a cabinetelor de medicin dentar, care difer de cabinetele medicale datorit organizrii i activitii lor specifice. Cabinetelor de medicin dentar li s-au aplicat pn n prezent reglementrile pentru cabinetele medicale, determinnd nenumrate friciuni ntre medicii dentiti i autoriti. Pana la data prezenta, cabinetele medicale / de medicin dentar aflate n proprietatea public sau privat a statului, au primit autorizarea sanitar de funcionare, cu toate ca marea majoritate a spaiilor se aflau din punctul de vedere al dimensiunilor ncperilor sub normativele actuale, datorit structurii cldirilor care le adpostesc. In condiiile n care, potrivit legii, spatiile cu destinaia de cabinete pot fi cumprate, exist o mare temere a medicilor / medicilor dentiti c dup ce vor deveni proprietari ai spaiilor, acestea nu vor putea fi reautorizate. Apreciem ca n aceasta situaie, generat de dimensiunile spaiilor din imobilele n care i desfoar activitatea cabinetele medicale / de medicin dentar din Romnia, se afl peste 70% din cabinete. Ca urmare am elaborat proiectul prezentului ordin n care sunt formulate cerinele minime obligatorii necesare autorizrii unui spaiu cu destinaia de cabinet medical / de medicin dentar, proiect pe care, dac suntei de acord, va rugm s l aprobai.

Director general adjunctDR. MIRCEA-ION BOURCEANU