Capitolul 5. Protectia Naturii si Biodiversitatea

Raport anual – Starea factorilor de mediu în România, 2010 Cap. 5. Protecţia Naturii şi Biodiversitatea

═ 111 ═

5. PROTECŢIA NATURII ŞI BIODIVERSITATEA

5.1 BIODIVERSITATEA ROMÂNIEI Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără

aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.

Biodiversitatea este compusă din diversitatea ecosistemelor, a speciilor şi cea genetică, dar şi cea etnoculturală. Biodiversitatea Europei este puternic influenţată de activităţile umane, inclusiv agricultura, silvicultura şi pescuitul, precum şi de către urbanizare.

5.1.1. Stare Biodiversitatea României este una dintre cele mai remarcabile din Europa. Aceasta este importantă la

nivel global, regional, naţional şi local. România a ratificat Convenţia privind Diversitatea Biologică (denumită în continuare "Convenţia" sau CBD), semnată la Rio de Janeiro, în 5 iunie 1992, prin Legea nr.58/1994. Conform Convenţiei, prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabili-tatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor.

Cele trei obiective ale CBD sunt următoarele: conservarea diversităţii biologice utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice. România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi ratificând cele mai

importante convenţii, rezoluţii, declaraţii şi acorduri de mediu. Astfel, a participat la: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător, Stockholm 1972, în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificând, în 1994, Convenţia Diversităţii Biologice, în anul 2002, la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Johanesburg.

Totodată, România a ratificat Convenţia privind Importanţa Internaţională a Zonelor Umede (Ramsar, 1991), Convenţia de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice şi habitatelor naturale (1993), Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES, 1994), Convenţia de la Bonn privind Conservarea Speciilor Migratoare (1998), Convenţia Carpatică (2003). De asemenea, ţara noastră a aderat la Strategia şi Planul de Acţiune Pan - European privind Conservarea Diversităţii Biologice şi a „landscape-ului”, la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră.

România a devenit membră a multor foruri şi componente structurale din reţeaua ocrotirii şi conservării mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.

Cu excepţia marilor zone agricole şi a unor ecosisteme terestre şi acvatice, aflate sub impactul negativ al unor surse de poluare, în care se înregistrează modificări ale structurii şi dinamicii diversităţii biologice, restul mediului natural se păstrează în parametrii naturali de calitate, oferind condiţiile necesare conservării diversităţii biologice specifice.

Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, România se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice, atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic.

Pe teritoriul ţării noastre se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii.

Cele cinci regiuni biogeografice sunt (figura 5.1.1.-1): continentală (53%); alpină (23%); stepică (17%); panonică (6%); pontică (1%).


═ 112 ═

Figura 5.1.1.- 1 Regiunile biogeografice ale României

Habitatele din ţara noastră sunt caracterizate de o anumită compoziţie a florei şi a faunei,

componente ale biocenozelor şi sunt influenţate de diferiţi factori climatici sau edafici. Influenţele climatice, ale zonelor aride din partea estică, la cele oceanice din partea vestică a ţării,

precum şi diferenţele climatice între câmpie şi munte impuse de altitudinea reliefului, au determinat apariţia unui mare număr de habitate. Alt factor care determină marea varietate de habitate din România este reprezentat de compoziţia chimică a rocilor din substrat (sol, subsol).

Ţara noastră este gazda unor tipuri unice şi extinse de habitate, de la păduri mature aproape virgine, pajişti şi stepe bogate în specii floristice, la mlaştini întinse, posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană. De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un bastion vital al carnivorelor mari. În anul 2010 au fost inventariate 8009 exemplare de urs brun, 4636 exemplare de lup, 2272 exemplare de râs eurasiatic şi 9012 exemplare de pisică sălbatică, reprezentând procente ridicate din efectivele acestor specii de carnivore mari, la nivelul continentului european. Aceasta situează în mod ferm ţara noastră pe harta Uniunii Europene, ca o importantă zonă naturală. Delta Dunării reprezintă probabil, zona deltaică cea mai puţin afectată din Europa. Mlaştinile sale constituie un patrimoniu natural unic, caracterizat prin prezenţa unei bogate biodiversităţi, fiind, de asemenea, un puternic bastion al unor importante populaţii de păsări. Datorită existenţei acestei zone unice şi a trăsăturilor sale specifice, prin aderarea României la Uniunea Europeană, mai mult de 3.000 de perechi de pelicani – reprezentând peste 80% din efectivul european – vor fi protejate prin Directiva Uniunii Europene privind păsările.

Flora şi fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetică, ştiinţifică şi culturală. Datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe mediteraneene, oceanice şi continentale. Diversitatea florei şi faunei, constă în existenţa unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al Carpaţilor, precum şi în existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi, care sunt considerate a fi cele mai mari din Europa.

Ţara noastră este renumită prin diversitatea floristică adăpostind 3.630 de specii de plante, din care până în prezent, 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii.

Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438 de taxoni şi infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343 Monocotiledonate (figura 5.1.1.-2).


═ 113 ═

Figura 5.1.1.- 2 Grupele taxonomice mari ale plantelor superioare

PteridofiteMonocotiledonate

Dicotiledonate

Gimnosperme

Pteridofite Gimnosperme Dicotiledonate Monocotiledonate

Datorită habitatelor sale foarte diverse, România are o faună deosebit de bogată adăpostind 105

specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de peşti şi 410 specii de păsări (figura 5.1.1.-3).

Figura 5.1.1.- 3 Speciile de animale sălbatice semnalate în România

31.548

19 25 216 410 1050

5.000

10.000

15.000

20.000

25.000

30.000

35.000

nevertebrate amfibieni reptile peşti păsări mamifere

Grupe taxonomice

nu

mă

r sp

ecii s

em

na

late

La nivel regional, biodiversitatea este caracterizată printr-o mare diversitate de tipuri de habitate

naturale, precum şi specii de floră şi faună. În Regiunea Nord-Est, principalele tipuri de habitate identificate sunt: habitatele de pădure, habitate

de pajişti şi tufărişuri, habitate de stâncării şi peşteri, turbării şi mlaştini, habitate de ape dulci. La nivelul Regiunii nord-est se regăseşte un număr aproximativ de 193 de habitate de interes naţional: 60 la nivelul judeţului Bacău, 10 la nivelul judeţului Botoşani, 44 la nivelul judeţului Iaşi, 58 la nivelul judeţului Neamţ, 16 la nivelul judeţului Suceava şi 5 la nivelul judeţului Vaslui.

În Regiunea Sud-Est, biodiversitatea este caracterizată printr-o mare varietate de ecosisteme

terestre şi acvatice (păduri de luncă, pajişti, bălţi şi lacuri, canale cu maluri aluviale), caracteristice regiunii biogeografice stepice. Peste jumătate din păsările observate în ţară se regăsesc în judeţul Brăila, acesta fiind situat pe cel mai important culoar de migraţie al păsărilor din bazinul inferior al Dunării de Jos ,, la jumătatea rutelor de migraţie între locurile de cuibărit din nordul Europei şi refugiile de iernat din Africa. Procentual, avifauna din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei reprezintă peste jumătate din cea a României, respectiv 53%. În judeţul Tulcea există aproape toate formele de relief din România, plecând de la Munţii Măcinului - cei mai vechi munţi din România şi printre cei mai vechi din Europa şi până la Delta Dunării - teren încă în formare, cel mai nou pământ al ţării. Judeţul Tulcea reprezintă o zonă extrem de importantă din punct de vedere biogeografic prin marea varietate staţională şi altitudinală a zonei, care a determinat concentrarea unui număr de specii de floră şi faună de interes conservativ şi totodată interferenţa speciilor floristice din arealele central european, mediteranean şi asiatic. Vrancea este al doilea areal din ţară ca densitate a carnivorelor mari (lup, râs, urs). Aceste specii, de interes prioritar pentru Uniunea Europeană, sunt subiectul unor proiecte de conservare în situ, finanţate prin programul LIFE Nature. La acestea se adaugă regiunea Măgurii Odobeşti şi Lunca Siretului, areale de mare însemnătate pentru avifaună.


═ 114 ═

În judeţul Galaţi habitatele acvatice, destul de diverse, sunt cele care, în pofida impactului antropic, au conservat cel mai bine diversitatea biologică naturală caracteristică judeţului. O paletă variată de habitate naturale poate fi întâlnită mai ales pe teritoriul Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior. Bogăţia tipurilor de habitate se revarsă în numărul de specii de floră şi faună sălbatică, multe fiind cu statut special – ocrotite, endemice, rare, foarte rare, vulnerabile sau pe cale de dispariţie. Inventarul sumar al speciilor: 239 specii de păsări, 24 specii de mamifere,13 specii de reptile, 14 specii de amfibieni, 50 specii de peşti. Din numărul total al speciilor de păsări din zona Prutului inferior, 50 de specii, cu un diferit grad de periclitate şi vulnerabilitate, sunt incluse în Cartea Roşie a vertebratelor din România (2005): specii vulnerabile (26 specii - 10,9%), periclitate (14 specii - 5,9%) şi critic periclitate (10 specii - 4,2%).

În Regiunea Sud-Muntenia, nivelul ridicat al diversităţii habitatelor reflectă un număr mare de specii

de floră şi faună. În masivele muntoase din nordul regiunii, sunt concentrate un număr mare de specii rare, relicte şi endemisme. Fauna zonei de nord a regiunii este bogată şi diversificată, ea cuprinzând peste 3500 specii de animale şi extrem de numeroase specii de insecte. În partea central sudică a regiunii flora şi fauna sălbatice au un nivel de reprezentare mai puţin diversificat şi mai redus numeric. Acest lucru se datorează intervenţiilor antropice de nivel ridicat cum ar fi practicarea extensivă a agriculturii, eliminarea luncii inundabile a Dunării în anii 1970, îndiguirea râului Olt, etc. În total, pe teritoriul Regiunii Sud–Muntenia, au fost identificate un număr de 46 specii de floră de interes naţional şi un număr de 33 specii de floră de interes comunitar precum şi un număr de 256 specii de faună de interes naţional şi un număr de 264 specii de faună de interes comunitar. Tipurile de habitate naturale predominante din regiune sunt: habitate de pajişti şi tufărişuri, habitate de pădure, habitate de stâncării şi peşteri, habitate de ape dulci, habitate de mlaştini şi turbării.

Aproximativ 40% din suprafaţa judeţului Argeş este acoperită cu păduri situate în principal în zona de deal şi de munte (acestea conţin circa 60 specii de arbori, 38 specii arbustive, 286 specii erbacee şi subarbustive, dintre acestea sunt ocrotite 120 specii). Au fost identificate un număr de 24 specii de floră de interes naţional şi 17 specii de floră de interes comunitar precum şi un număr de 29 de specii de faună de interes naţional şi un număr de 24 specii de interes comunitar.

În judeţul Călăraşi habitatele cel mai frecvent întâlnite sunt cele de pajişti, de pădure şi de ape dulci. Flora şi fauna judeţului Călăraşi sunt caracteristice zonei de stepă şi silvostepă, fiind direct influenţate de starea factorilor de mediu din judeţ şi nu numai. Au fost identificate un număr de 21 specii de floră de interes naţional şi 2 specii de floră de interes comunitar. Fauna judeţului Călăraşi cuprinde specii de mamifere, păsări, peşti (în apele Dunării şi Borcei se întâlnesc somnul, sturionii şi scrumbia de Dunăre). Există cel putin 179 specii strict protejate (pelicanul creţ, pelicanul comun, cormoranul, barza albă, barza neagră, etc.); 97 specii protejate; 7 specii periclitate la nivel global; 106 specii aflate în stare favorabilă de conservare la nivel global. Au fost identificate un număr de 173 de specii de faună de interes naţional şi un număr de 66 de specii de interes comunitar.

Judeţul Dâmboviţa dispune de o diversitate biologică bogată şi variată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât şi la nivel de specii de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, unele inestimabile prin valoarea şi unicitatea lor. Vegetaţia forestieră desfăşurată de la 150 m până la 1800 m, ocupă 28,51% din teritoriul judeţului, întregul fond forestier ocupând 29,12% din acesta. Gradul mare de împădurire al judeţului, în special în zona montană şi în Subcarpaţi oferă condiţii optime de viaţă pentru multe specii de plante şi animale de interes ştiinţific, peisagistic şi economic. Există numeroase speciile de plante ocrotite (Gentiana lutea, Leontopodium alpinum, Rhododendron kotschyi, Nigritella nigra şi Nigritella rubra etc), iar ca specii de animale ocrotite se pot cita mamifere şi păsări: Linx linx (râsul), Felis silvestris (pisica sălbatică), Ursus arctos (ursul brun), Rupicapra rupicapra (capra neagră), Bison bonasus (zimbrul), Tetrao urogallus (cocoşul de munte), Aquila chrysaetos (acvila de munte), etc. Pădurea Padina Tătarului, Rezervaţia Teşila, Rezervaţia Manafu din judeţul Giurgiu şi Pădurea Troianu din judeţul Prahova sunt rezervaţii ştiinţifice pentru ocrotirea speciei Paeonia peregrina varianta romanica (bujorul românesc).

În judeţul Giurgiu se întâlnesc numeroase specii de peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere, caracteristice zonei de câmpie. Datorită faptului că multe dintre aceste specii sunt ameninţate cu dispariţia, au fost desemnate arii naturale protejate care au drept scop ocrotirea acestora. Rezervaţia naturală Cama-Dinu-Păsărica adăposteşte cea mai mare colonie de stârci şi cormorani din regiune. Totodată, în această zonă cuibăresc specii vulnerabile şi ameninţate cu dispariţia la nivel european ca stârcul galben (ce reprezintă 2% din populaţia care cuibăreşte în România) şi populaţiile de stârci lopătari (care reprezintă cel puţin 3,2% din totalul existent la noi în ţară). De asemenea, o importanţă deosebită pentru speciile de peşti, amfibieni şi reptile o are Balta Comana, fluviul Dunărea şi lunca inundabilă a Dunării. Au fost identificate un număr de 3 specii de floră de interes comunitar precum şi un număr de 16 specii de faună de interes naţional şi un număr de 93 specii de interes comunitar.

La nivelul judeţului Ialomiţa nu există studii din care să rezulte suprafeţe şi număr de habitate de interes naţional şi comunitar. Din anexa 5 a OM nr. 1964/2007 – lista de referinţa a tipurilor de habitate şi a speciilor de interes comunitar pentru care au fost declarate siturile de importanţă comunitară, au putut fi identificate ca prezente 21 de tipuri de habitate de interes comunitar în zonele stepice.

În judeţul Ialomiţa există peste 167 specii de păsări a căror conservare necesită o protecţie strictă (cufundar polar, corcodel mare, corcodel cu gât roşu etc). Păsările cele mai numeroase sunt: prigoria


═ 115 ═

(Merops apiaster), fluierarul (Tringa totanus), dumbrăveanca (Coracias garrulus), ciocârlia (Melanocory-phycalandra) etc. Fauna este reprezentată prin specii de stepă: popândău (Citellus citellus), hârciog (Cricetus cricetus), orbete (Spalax leucodon), şoarecele de câmp (Mesocricetus newtoni), dihor de stepă (Mustela eversmani), iepure de câmp (Lepus europaeus), prepeliţa (Coturnix coturnix), potârniche (Perdix perdix), şoarecele de mişună (Musculus spigilegus), nevăstuică (Mustela nivalis), apoi specii de pădure: căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), viezurele (Meles Meles). Dintre reptile apar şarpele rău (Coluber caspius), şopârla de stepă (Lacerta taurica), şopârla de câmp (Lacerta agilis chersonensis).

În judeţul Prahova au fost identificată o specie de floră de interes naţional şi 11 specii de floră de interes comunitar, precum şi un număr de 19 specii de faună de interes naţional şi un număr de 24 specii de faună de interes comunitar.

În judeţul Teleorman a fost identificat un număr de 19 elemente de faună sălbatică de interes naţional: Apatura metis, Falco tinnunculus (Vânturel roşu, vinderel), Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, corcodel pitic), etc. şi un număr de 57 elemente de faună sălbatică de interes comunitar: Felis silvestris (Pisica sălbatică), Alcedo atthis (Pescăraş albastru), Tringa glareola (Fluierar de zăvoi), etc. Au fost identificate un număr de 19 specii de faună de interes naţional şi un număr de 57 specii de faună de interes comunitar.

În Regiunea Sud-Vest au fost identificate numeroase specii de interes naţional şi specii de interes

comunitar. Biodiversitatea este caracterizată de existenţa mai multor tipuri de habitate naturale: habitate de pajişti şi tufărişuri în zonele montane-pajişti alpine “la peste 2000 de metri altitudine”, tufărişuri de jneapăn, ienupăr, smirdar şi pajişti subalpine, fâneţe montane, habitate de pădure, habitate de stâncării şi peşteri : acestea se găsesc în zonele muntoase ale regiunii, sub forma de peşteri şi grote, alături de pante stâncoase, chei, lespezi calcaroase, habitate de ape dulci: râurile şi pâraiele, lacuri naturale şi eleştee, habitate de mlaştini, habitate agricole. La nivelul regiunii au fost identificate următoarele tipuri de habitate de interes comunitar în baza cărora a fost constituită Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000, după cum urmează: habitate costiere, marine şi de dune; habitate de ape dulci; habitate de pajişti şi tufărişuri; habitate din turbării şi mlaştini habitate de stâncării şi peşteri habitate de pădure.

În Regiunea Vest, biodiversitatea se caracterizează prin formaţiuni zonale de silvostepă (asociate,

pe suprafeţe mici, chiar de stepă şi forestiere), a celor azonale de luncă şi prin vegetaţia antropică; vegetaţie naturală propriu-zisă (44% din teritoriul judeţului), vegetaţie de cultură (56%), vegetaţia forestieră (26%) în judeţul Arad.

Pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost identificate 62 habitate de interes naţional şi un număr de 51 habitate de interes comunitar din care 13 habitate prioritare la nivel european; 218 specii de plante de interes naţional şi 18 specii de plante de interes comunitar.

În judeţul Hunedoara au fost identificate 80 de habitate naturale de interes naţional şi 50 tipuri de habitate de interes european, cel mai răspândit tip de habitat de importanţă comunitară care se regăseşte aici fiind 91MO Păduri balcano-panonice de cer şi gorun. Ariile naturale din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care se găsesc pe teritoriul judeţului Hunedoara au fost declarate pentru 13 specii de plante din flora sălbatică.

În judeţul Timiş, au fost identificate un număr de 16 tipuri de habitate de interes comunitar, habitate descrise în formularele standard ale siturilor Natura 2000, după cum urmează: 4 habitate de ape dulci, 1 habitat de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte seminaturale, 2 habitate de pajişti mezofile, 1 habitat de stepe continentale halofile şi gipsofile, 6 habitate caracteristice pădurilor temperate de foioase, 1 habitat caracteristic pădurilor mediteraneene de foioase cu frunze căzătoare şi 1 habitat caracteristic de tufărişuri temperate. De asemenea, la nivelul judeţului Timiş au fost identificate 36 tipuri de habitate de interes naţional (corespondente celor Natura 2000, descrise sau a căror prezenţă a fost specificată în judeţ, în „Habitatele din România” elaborată de Doniţă et al., 2005): 3 habitate corespunzătoare habitatelor de mlaştini, stepe tufărişuri şi păduri halofile, 6 habitate de ape stătătoare dulcicole, 1 habitat de ape stătătoare saline şi salmastre, 2 habitate de lande şi tufărişuri temperate, 2 habitate de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte (buruienişuri), 1 habitat de pajişti mezofile, 10 habitate de păduri temperate de foioase cu frunze căzătoare, 6 habitate de păduri şi tufărişuri de luncă şi de mlaştini şi 5 habitate caracteristice vegetaţie de margini de ape.

În ceea ce priveşte fauna, Regiunea Vest se caracterizează printr-un număr de 230 specii de interes naţional şi 70 de specii de interes comunitar identificate până în prezent pe teritoriul judeţului Caraş - Severin. Din cercetările efectuate în Munţii Aninei a rezultat că această zonă reprezintă un refugiu din timpul glaciaţiunilor care a permis supravieţuirea unor specii terţiare ca: Amphimellania holandri - dintre nevertebrate şi Cobitis elongata - dintre vertebrate. Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei reprezintă zona cu cea mai ridicată biodiversitate în ceea ce priveşte lepidopterele, întâlnindu-se aproape 1500 specii de fluturi (1463), 45% din fauna de lepidoptere a ţării fiind concentrată aici. În zonele umede de pe malul Dunării şi Zona Umedă Balta Nera, precum şi în Zonele Umede - Insulele Ostrov şi Calinovăţ, Divici Pojejena - vieţuirea multor specii de păsări cu numeroase elemente sudice şi vest asiatice. În judeţul Hunedoara în rezervaţia naturală „Pădurea Bejan” au fost semnalate 50 specii de păsări, care se regăsesc


═ 116 ═

pe listele din Convenţia de la Berna. S-a remarcat o buna reprezentare a efectivelor de carnivore mari pe fondurile de vânătoare, alături de celelalte specii de interes vânătoresc. În Depresiunea Haţegului s-au identificat 145 de specii de lepidoptere, reprezentând peste 70% din totalul fluturilor de zi semnalaţi în România. Printre aceştia s-au observat şi specii care se află pe listele din Directiva Habitate: Maculinea alcon, Lychaena dispar, L. helle, Nymphalis vaualbum ş. a.

Teritoriul judeţului Timiş găzduieşte ultima mlaştină arhaică din vestul ţării - Rezervaţia Mlaştinile Satchinez, fapt ce a permis conservarea speciilor se păsări sălbatice, protejate de legislaţia europeană şi naţională. De asemenea, un rol important pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice migratoare îl are şi - Rezervaţia Mlaştinile Murani. În aria naturală protejată au fost identificate un număr important de specii de păsări strict protejate prin convenţiile internaţionale. Fauna judeţului Timiş este bine reprezentată de specii de peşti, amfibieni, reptile, nevertebrate, mamifere.

În Regiunea Nord-Vest, condiţiile de sol şi climă, aşezarea geografică şi relieful teritoriului regiunii au

favorizat apariţia şi dezvoltarea unor habitate de floră şi faună de o mare diversitate şi valoare. Astfel, au fost identificate 68 de tipuri de habitate de interes comunitar: 2 tipuri de habitate costiere; 3 tipuri de habitate specifice dunelor nisipoase de coastă şi continentale; 10 tipuri de habitate de ape dulci; 5 tipuri de habitate de landuri şi desişuri temperate; 1 tip de habitat caracteristic desişurilor sclerofile; 14 tipuri de formaţiuni ierboase naturale şi seminaturale de pajişte; 8 tipuri de turbării înalte, turbării joase şi mlaştini joase; 6 tipuri de habitate stâncoase şi peşteri; 19 de tipuri de habitate de pădure. Numărul cel mai mare de tipuri de habitate de interes comunitar a fost identificat în judeţul Bihor (58), urmat de judeţele Cluj (45) Maramureş (39), Bistriţa Năsăud (27), Satu Mare (26) şi Sălaj (5).

Flora sălbatică se caracterizează prin 27 de taxoni vegetali de interes comunitar, pentru care au fost declarate situri de importanţă comunitară. Numărul cel mai mare de specii de interes comunitar a fost identificat în judeţul Cluj (18) urmat de judeţele Bihor (16), Maramureş (10), Satu Mare (9) şi Bistriţa-Năsăud (5).

Fauna sălbatică se caracterizează prin 163 specii de animale de interes comunitar pentru care au fost declarate situri de importanţă comunitară şi arii de protecţie specială avifaunistică. Dintre acestea, 86 sunt specii de păsări, iar 77 sunt alte specii de animale.

În Regiunea Centru, capitalul natural deosebit se datorează în mare parte poziţionării sale

geografice, pe teritoriul celor 6 judeţe care compun această regiune, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, regăsindu-se aici bioregiunile alpină, continentală, precum şi mici insule cu vegetaţie stepică. În Regiunea Centru se găsesc 52 de habitate de interes comunitar şi 269 specii prioritare, după cum urmează (figurile 5.1.1.-4 şi 5.1.1.-5):

Figura 5.1.1.- 4 Habitate prioritare din Regiunea Centru

Habitate prioritare

1 24

3

1

137

5

16

Vegetaţie halofită

Dune nisipoase de coastă şi continentale

Habitate de ape dulci

Pajisti şi tufişuri

Tufişuri sclerofile

Formaţiuni ierboase naturale şi semi-naturale de pajiste

Turbării înalte, turbării joase şi mlaştini joase

Habitate stâncoase şi peşteri

Păduri


═ 117 ═

Figura 5.1.1.- 5 Specii prioritare din Regiunea Centru

Specii prioritare

21

103

5719

62

52 Mamifere

Păsări

Reptile

Amfibieni

Peşti

Nevertebrate

Plante

În flora Regiunii Centru au fost identificate 52 de specii de interes comunitar pentru care este

necesară declararea ariilor speciale de conservare. Fauna Regiunii Centru cuprinde un număr de 217 specii de interes comunitar dintre care: 21 sunt

specii de mamifere, 103 specii de păsări, 5 specii de reptile, 7 specii de amfibieni,19 specii de peşti şi 62 specii de nevertebrate. Dintre speciile prioritare menţionăm Canis lupus (lupul), Ursus arctos (ursul brun), Lutra lutra (vidra), Mustela lutreola (nurca), Vipera ursinii rakosiensis (vipera de fâneaţă), Rosalia alpina (croitorul alpin), Osmoderma eremita (pustnicul), Callimorpha quadripunctaria (fluturele tigru de Jersey), Pseudogaurotina excellens (croitor), Austropotamobius torrentium (racul de ponoare), Anisus vorticulus (melcul cu cârlig).

Dealurile din regiune (Podişul Hârtibaciului, Dealurile Homoroadelor, Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului, Defileul Mureşului Inferior) formează un inclus de habitate (pâlcuri de păduri alternează cu pajişti şi terenuri arabile, iar în văi adeseori găsim fâneţe umede sau iazuri) ce constituie un mediu propice pentru specii de păsări de interes comunitar printre care menţionam: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocârlia de pădure (Lullula arborea) barza neagră (Ciconia nigra), şerparul (Circaetus gallicus), acvila mică (Hieraaetus pennatus) ş.a.

Zonele umede semnificative sunt Lacurile de la Iernut şi Cipău, Eleşteele de la Sânpaul, Eleşteele de la Brădeni, Acumulările de pe Olt, inclusiv Eleşteele de la Rotbav şi de la Dumbrăviţa. Aceste lacuri oferă habitate pentru importante de specii cuibăritoare ca buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), eretele (Circus Aeruginosus) sau cresteţul cenuşiu (Porzana parva), dar sunt şi importante zone de popas pentru speciile acvatice migratoare.

Habitatul de păduri de fag din zona montană adăposteşte cele mai importante populaţii de huhurez mare (Strix uralensis), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), muscar gulerat (Ficedula albicollis) şi muscar mic (Ficedula parva), dar cuibăresc şi ciocănitori negre (Dryocopus martius). În masivii muntoşi în care sau în vecinătatea cărora există habitate deschise întinse, găsim specii semnificative de păsări răpitoare sau berze negre, iar unde sunt prezente şi stâncăriile, apar şi specii legate de acest tip de habitat, şerpar (Circaetus gallicus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos) şi buhă (Bubo bubo). În Munţii Trascăului găsim ceea mai mare densitate cuibăritoare de acvilă de munte (Aquila chrysaetos).

În Regiunea Bucureşti-Ilfov, lipsa unui studiu ştiinţific privind flora şi fauna din Municipiul Bucureşti,

nu se cunoaşte cu precizie numărul speciilor, dar plante sălbatice întâlnim în special la periferie, pe terenurile cu destinaţie agricolă. Există câteva plante declarate monumente ale naturii: Aesculus Hippocastanum (castanul roşu), Torreya nucifera (toreia) sau Sophora japonica (salcâm japonez), etc., fiind incluse pe lista arborilor ocrotiţi din Bucureşti, precum şi specii de păsări sălbatice care pot fi admirate pe lacuri şi în parcuri (89); din familia Picidae se întâlnesc 5 specii de ciocănitoare, din care 4 sunt protejate iar Picus veridis - specii care necesită o protecţie strictă.

Judeţul Ilfov se distinge printr-o diversitate biologică ridicată, existând specii de floră şi faună protejate. Pe teritoriul judeţului există diverse tipuri de habitate naturale : întinderi de lotus indian aclimatizat (caracteristic Lacului Snagov), alături de alte specii de nuferi: nufărul alb (Nymphea alba) şi nufărul galben (Nuphar luteum), lacuri distrofice şi iazuri (in apropierea localitaţilor Buftea, Mogoşoaia, Chitila, Cernica, Grădiştea, Snagov, Balta Neagră, etc.), zone de pădure şi zone umede. De asemenea există 19 specii de peşti identificaţi în lacurile locale, dintre care amintim: platica, babuşca, şalăul, roşioara etc., precum şi 4 specii de lilieci - Myotis daubentonii (liliacul de apă), Vespertilio murinus (liliacul bicolor), Nyctalus noctula (liliacul de amurg), Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic). Se întâlnesc în parcurile cu arbori scorburoşi,


═ 118 ═

podurile de case, biserici, fisuri de stânci etc. Se remarcă existenţa a numeroase specii de păsări din care amintim: raţa cârâitoare (Anas querquedula), raţa mare (Anas platyrhyncos), raţa mică (Anas crecca), gârliţa (Anser albifrons), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra), etc.

O zonă importantă din punct de vedere al biodiversităţii este zona Lacului Căldăruşani. Arealul acestei zone este un mediu ideal pentru dezvoltarea în condiţii optime a faunei şi în special a avifaunei, având în vedere că, pe lângă suprafaţa întinsă a lacului, apare şi habitatul de pădure. Pădurea Râioasa este importantă datorită existenţei unei specii de brânduşe galbene (Crocus banaticus), protejată prin lege. Fauna sălbatică din judeţul Ilfov este reprezentată de specii de mamifere şi reptile din care amintim: mustelidae, muridae, cervidae, lepuridae etc. Dintre speciile de peşti remarcăm : caracuda (Carassius carassius), linul (Tinca tinca), roşioara (Scardinius erythrorhtalmus), bibanul (Perca fluviatilis), crapul (Cyprinus carpio), plătica (Abramis brama), şalăul (Stizostedion lucioperca), etc

5.1.2. Impact Diversitatea biologică este într-o continuă ameninţare din cauza intensificării activităţilor economice

ce exercită presiuni puternice asupra mediului. Evaluarea impactului asupra biodiversităţii se bazează pe criterii de evaluare care fac referire la :

Gradul de afectarea a speciilor şi habitatelor naturale din teritoriul de impact Modificarea parametrilor ecosistemici Fragmentarea ecosistemică Măsurile de reducere a impactului Consecinţele majore asupra biodiversităţii se regăsesc într-o seamă de modificări semnificative de

ordin calitativ şi cantitativ în structura şi funcţionarea ecosistemelor. Din perspectiva principiilor şi obiectivelor de conservare şi utilizare durabilă a componentelor biodiversităţii, principalele consecinţe relevante sunt: manifestarea unui proces activ de erodare a diversităţii biologice care se exprimă prin dispariţia sau reducerea efectivelor unor specii, în special mamifere şi păsări; fragmentarea hab itatelor multor114 specii şi întreruperea conectivităţii longitudinale (prin bararea cursurilor de apă) şi laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile, blocarea sau restrângerea drastică a rutelor de migraţie a speciilor de peşti şi a accesului la locurile potrivite pentru reproducere şi hrănire); restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de tranziţie (perdele forestiere, aliniamente de arbori, zone umede din structura marilor exploataţii agricole sau a marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversităţii biologice şi a funcţiilor de control al poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafaţă şi evoluţiei undei de viitură, controlului biologic al populaţiilor de dăunători pentru culturile agricole, reîncărcării rezervelor sau corpurilor subterane de apă; modificarea amplă, uneori dincolo de pragul critic, a configuraţiei structurale a bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă, asociată cu reducerea semnificativă a capacităţii sistemelor acvatice de a absorbi presiunea factorilor antropici care operează la scara bazinului hidrografic şi cu creşterea vulnerabilităţii lor şi a sistemelor socio-economice care depind de acestea; simplificarea excesivă a structurii şi capacităţii multifuncţionale ale formaţiunilor ecologice dominate sau formate exclusiv din ecosisteme agricole intensive şi creşterea gradului lor de dependenţă faţă de input-urile materiale şi energetice comerciale; destructurarea şi reducerea capacităţii productive a componentelor biodiversităţii din sectorul agricol; impactul asupra peisajului, la nivelul fiecăreia din cele 3 componente ale sale: elemente culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitate şi structura geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice)

Intervenţiile umane cu impact negativ asupra peisajului, în funcţie de gravitate, sunt următoarele: 1. Distrugere – pierderi semnificative la nivelul tuturor celor 3 componente ale peisajului. Acestea sunt

cauzate în principal de dezvoltări urbanistice intensive inadecvate mediului şi arhitecturii locale, schimbarea funcţiunii terenurilor, defrişări, transformarea radicală a ţesuturilor tradiţionale ale localităţilor (îndesire, demolări, schimbări de funcţiuni).

2. Degradare – transformări puternice la nivelul componentelor, care însă nu schimbă caracterul unitar. Acestea sunt cauzate de: deteriorări la nivelul biodiversităţii (amenajarea spaţiilor verzi urbane cu specii alohtone, neglijarea şi abandonul spaţiului public în favoarea traficului rutier), pierderi culturale (transformări ale elementelor de construcţie cu derogări de la legislaţia în vigoare, urbanism intensiv de factură nesustenabilă, fără planificare strategică, cartiere suburbane lipsite de identitate, infrastructură şi integrare în organismul oraşului, abandonarea tradiţiilor), poluare (acumulare de deşeuri, cauzată de acumularea de deşeuri, poluarea aerului, apelor şi terenurilor).

3. Agresiuni – acţiuni punctuale cu impact major la nivelul tuturor componentelor. Acestea sunt cauzate de activităţile economice şi turistice, precum cariere, balastiere, exploatări forestiere, pârtii de ski etc. - care se desfăşoară în mod nesustenabil şi cauzează modificarea formelor de relief, acumularea de deşeuri, dezechilibre ale ecosistemelor, lipsa de continuitate în politicile de amenajare a teritoriului.


═ 119 ═

Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin deteriorarea şi degradarea florei sălbatice, neliniştirea speciilor de animale, degradarea solurilor în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum şi prin campări şi focuri deschise în locuri nepermise, aruncarea de deşeuri menajere oriunde şi oricum. Toate acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism, nu numai în ariile naturale protejate.

Activităţile care au parcurs procedura de reglementare din punct de vede al mediului s-au supus măsurilor de protecţie şi conservare impuse, astfel încât impactul să fie diminuat.

Extinderea intravilanului în interiorul ariilor naturale protejate sau în imediata vecinătate a acestora generează o presiune uriaşă asupra ariilor naturale protejate.

Fără a ţine seama de necesităţile generaţiilor viitoare, exploatarea excesivă a unor resurse naturale şi fragmentarea unor habitate naturale periclitează viaţa sălbatică.

Drept urmare, conservarea biodiversităţii trebuie realizată în baza unui management eficient şi durabil al componentelor capitalului natural, iar asigurarea unui regim de protecţie pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale de dispariţie se poate face prin instituirea de arii naturale protejate.

Ţinând seama de importanţa deosebită a capitalului natural şi având în vedere dezvoltarea durabilă a colectivităţilor umane este imperios necesară conservarea biodiversităţii, ca o condiţie esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a generaţiilor viitoare.

5.2. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA BIODIVERSITĂŢII În ultimele trei decenii s-a conştientizat faptul ca diversificarea, accelerarea, globalizarea şi

cronicizarea sunt trăsături dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Deteriorarea capitalului natural este un proces real, extrem de complex, de lungă durată şi cu o evoluţie strict dependentă de ritmul, formele şi forţele dezvoltării sistemelor socio-economice.

a. Ameninţări directe: - Pierderi de habitate şi fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării, dezvoltarea infrastructurii,

exploatarea resurselor naturale, habitatele marginale culturilor agricole sunt în mare parte distruse. - Abandonarea sistemelor tradiţionale de folosire a terenurilor, în special în cazul păşunilor şi

fâneţelor; arderea miriştilor; păşunatul excesiv. - Reducerea rezervelor de ape subterane, ca urmare a executării de lucrări hidrotehnice a determinat

uscarea parţială sau totală a zeci ha de pădure. - Supraexploatarea ecosistemelor şi a speciilor: agricultura de tip industrial micşorează resursele

solului şi duc la eroziunea severă a versanţilor şi la degradarea ecosistemelor. - Organizarea necorespunzătoare a activităţii de recoltare a fructelor de pădure şi de vânătoare. - Pierderea de zone umede ca urmare a transformării acestora în terenuri agricole, folosirea

neadecvată a zonelor umede, etc. - Pericolul plantelor invazive. b. Ameninţări indirecte: - Poluarea: ploile acide afectează pădurile, iar eutrofizarea exercită o presiune negativă asupra

zonelor umede. - Depozitarea necontrolată de deşeuri în zone protejate. - Existenţa unor conflicte între diverşi utilizatori de terenuri: privatizarea pădurilor, slaba implementare

şi întărire a legislaţiei privind protecţia naturii, lipsa resurselor financiare şi organizatorice ale instituţiilor implicate în conservarea biodiversităţii.

- Slaba conştientizare a publicului. - Neacordarea atenţiei cuvenite educaţiei ecologice în şcoli. De asemenea, trebuie să menţionăm şi presiunile exercitate de cauze naturale cum ar fi fenomene

meteorologice extreme – temperaturi foarte ridicate, furtuni puternice, grindină, cu impact de scurtă durată (doborâturi de arbori, compromiterea vegetaţiei, mortalităţi animale, etc), cât şi de lungă durată prin fenomenul de încălzire globală care poate determina schimbări pe areale întinse şi compromiterea definitivă a unor specii de plante şi animale.

Luând în considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural pentru dezvoltarea durabilă a colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului şi apei etc), a valorii peisagistice şi de recreare, de protecţie şi de asigurare a echilibrelor ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea imperativă a conservării biodiversităţii ca o condiţie necesară pentru dezvoltarea armonioasă a generaţiilor viitoare.


═ 120 ═

5.2.1. Creşterea acoperirii terenurilor Extinderea suprafeţelor agricole în detrimentul păşunilor şi a fâneţelor naturale, a afectat unele specii

caracteristice acestor tipuri de ecosisteme. Conversia terenurilor în scopul dezvoltării urbane, industriale, agricole sau pentru transport, reprezintă cauza principală a pierderii de biodiversitate, ducând la degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor. În plus, activităţile de turism nereglementate conform cerinţelor UE, pot avea un impact major asupra habitatelor sensibile.

În multe cazuri, clima, tehnologia şi economia par a fi factorii determinanţi ai schimbării utilizării terenurilor la diferite scări spaţiale şi temporale. În acelaşi timp, transformarea terenurilor pare a fi un mecanism de feedback adaptabil pe care fermierii îl utilizează pentru a netezi impactul variaţiilor climatice, în special în perioadele extrem de uscate şi umede. Schimbările utilizării terenurilor sunt adesea asociate cu schimbarea în acoperirea terenurilor şi asociată cu emisiile de carbon. Rezervele de carbon din sol vor fi de asemenea afectate, cu toate că acest efect va depinde de tratamentul ulterior al terenului. În urma compensării, rezervele de carbon din biomasa de deasupra solului pot creşte din nou, în funcţie de tipul de acoperire al terenului asociat cu utilizarea de noi terenuri. Timpul necesar pentru acoperirea noilor terenuri poate fi de zeci de ani.

Tabelul 5.2.1.-1 Repartiţia terenurilor judeţului Hunedoara pe categorii de folosinţe

Nr. crt.

Categoria de folosinţă Suprafaţa (ha)

2006 2007 2008 2009 2010

1 Arabil 79660 79629 79629 79629 79347

2 Păşuni 116972 117008 117510 117510 118525

3 Fâneţe 82704 82791 82282 82278 82809

4 Vii 13 7 - - -

5 Hameişti - - - - -

6 Livezi 994 911 911 915 924

TOTAL AGRICOL 280343 280346 280332 280332 281605

În privinţa suprafeţelor scoase din circuitul agricol, acestea au primit alte folosinţe, în special pentru

construirea canalizării pentru apa menajeră şi a staţiilor de epurare a apelor uzate, amplasare de parcuri eoliene, staţii telefonie mobilă, precum şi pentru alte construcţii. În general, zonele ocupate de construcţii s-au extins în detrimentul celorlalte categorii de acoperiri de terenuri, cu excepţia pădurilor şi a corpurilor de apă.

Toate investiţiile mari, dar şi cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să ţină cont, în primul rând, de impactul negativ asupra florei şi a faunei sălbatice. În acest sens, se impun studii de impact bine documentate, elaborate de către specialişti în domeniu, punându-se accent pe efectele pe termen mediu şi lung.

Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate sau chiar în interiorul acestora cu scopul de realizare ulterioara a unor zone rezidenţiale sau chiar staţiuni turistice generează o presiune puternică asupra ariilor naturale protejate.

Ca urmare a acţiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul dăunătorilor, păşunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parţială a pădurilor.

De multe ori efectele acţiunilor antropice sunt greu sesizabile, însă în unele împrejurări, când afectează biocenoze întregi, pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenţa populaţiilor umane, din zonele respective. Dispariţia sau scăderea până la un nivel critic a speciilor este cauzată de supraexploatare (vânătoare, pescuit, suprapăşunat), însă, de multe ori, este consecinţa distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective urbane şi industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, precum şi fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.

Tabelul 5.2.1.-2 Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă în Regiunea Centru, anul 2010

Categorii de folosinţă

Suprafaţa (ha)

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Arabil 767146 770704 774099 771279 769004 757073

Păşuni şi fâneţe 1138398 1119924 1115810 1117670 1117159 1135553

Vii 8196 8322 8497 8683 9080 8667

Livezi 15500 14290 13601 14295 14133 13411


═ 121 ═

Figura 5.2.1.- 1 Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă din Regiunea Centru, anul 2010

Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă în 2010

A rabil

P ăşuni şi fâne ţe

Vii

Livezi

Terenurile cu destinaţie agricolă se reduc ca suprafaţă, dar se intensifică gestionarea acestora.

Obiectivul principal urmărit este furnizarea produselor alimentare. Se scapă din vedere faptul că terenurile agricole oferă multe alte servicii de ecosistem, astfel peisajele agricole tradiţionale constituie un patrimoniu cultural major ce atrage turismul şi oferă posibilităţi de recreare în aer liber. Agricultura intensivă poate, în multe cazuri, compromite celelalte servicii oferite de ecosistem.

Agricultura se caracterizează printr-o dublă tendinţă: intensificarea la scară largă în unele regiuni şi abandonarea terenurilor în altele.

Conversia terenurilor conduce la pierderea biodiversităţii şi degradarea funcţiilor solului.

Tabelul 5.2.1.-3 Fondul funciar în Regiunea Bucureşti - Ilfov, după modul de folosinţă, la 31 decembrie 2009

Regiunea

Bucureşti-Ilfov Municipiul

Bucureşti Judeţul Ilfov

2006

Suprafaţa totală 182115 23787 158328

Suprafaţa agricolă 114054 4356 109698

Proprietate majoritar privată 104778 3117 101661

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă

Arabil 108723 3514 105209

Păşuni 2463 506 1957

Fâneţe 226 - 226

Vii şi pepiniere viticole 1501 66 1435

Livezi şi pepiniere pomicole 1141 270 871

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră 25907 611 25296

Ape şi bălţi 6219 908 5311

Alte suprafeţe 35935 17912 18023

2009

Suprafaţa totală 182115 23787 158328

Suprafaţa agricolă 110031 3496 106535

Proprietate majoritar privată 100274 2327 97947

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă

Arabil 105200 2955 102245

Păşuni 2379 406 1973

Fâneţe 58 - 58

Vii şi pepiniere viticole 1424 12 1412

Livezi şi pepiniere pomicole 970 123 847

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră 25864 611 25253

Ape şi bălţi 6220 908 5312

Alte suprafeţe 40000 18772 21228 Sursa: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru anul 2006

şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2009

După cum se observă din tabelul de mai sus, utilizarea terenurilor din Regiunea Bucureşti - Ilfov s-a

modificat puţin de-a lungul anilor, terenurile ”pierdute” din categoriile de folosinţă prezentate fiind folosite, în principal, pentru construcţia de locuinţe (zone rezidenţiale) şi zone industriale.


═ 122 ═

Datorită procesului de extindere a zonelor rezidenţiale, comerciale şi industriale (în special în zona de Nord a capitalei), există o presiune continuă asupra zonelor împădurite şi spaţiilor verzi. Ponderea redusă a suprafeţelor împădurite din apropierea capitalei şi lipsa programelor de educaţie ecologică exercită o presiune continuă asupra mediului şi afectează starea de sănătate a populaţiei.

5.2.2. Creşterea populaţiei Odată cu dezvoltarea şi evoluţia societăţii umane, ecosistemele naturale au reprezentat un obstacol

în calea dezvoltării agriculturii şi creşterii animalelor, astfel încât au fost decimate progresiv, acţiuni ce mai continuă şi astăzi. În perioadele actuale, odată cu creşterea nevoilor de resurse în strânsă legătură cu creşterea populaţiei, exploatarea acestora se diversifică tot mai mult şi pe spaţii din ce în ce mai largi, apărând astfel un pericol de supraexploatare a tuturor componentelor de bază ale mediului.

În ultimele decenii, pentru o mare parte a populaţiei a crescut nivelul de trai, dar aceasta cu preţul pierderii biodiversităţii. Dacă în trecut creşterea limitelor oraşelor era determinată de creşterea populaţiei urbane, în prezent, o varietate de factori conduc la apariţia fenomenului. Printre aceştia enumerăm atât schimbarea opticii în ceea ce priveşte tipologia de locuire, trecându-se de la locuirea colectivă, la cea individuală cât şi cea comercială trecerea de la comerţul stradal, la hipermarket-uri. În acelaşi timp se remarcă o reconsiderare pentru zona periurbană datorată preţului scăzut al terenurilor, în raport cu cele din oraş, existenţa unui regim tehnic mai permisiv, şi beneficiul unei zone cu un profil recreativ.

La începutul anului 2011, statistica evoluţiei populaţiei în judeţul Botoşani, relevă o scădere (446456 locuitori) faţă de anul 2010 (448423 locuitori). Putem concluziona că, din acest punct de vedere, nu a fost exercitat un impact antropic suplimentar faţă de anul 2009.

Judeţul Tulcea, comparativ cu celelalte judeţe din România, deţine un număr mic al populaţiei, fiind cunoscut faptul că aici se regăseşte cea mai mică densitate de locuitori (aprox. 28,9 loc/km

2) şi un număr

total de locuitori de 245899 (49.3% populaţie urbană şi 50.7% populaţie rurală). Ţinând cont de sporul natural scăzut, precum şi de numărul din ce în ce mai mic al naşterilor, se poate observa că impactul creşterii populaţiei nu va avea o influenţă atât de mare asupra elementelor de biodiversitate în judeţul Tulcea. Potrivit datelor furnizate de INS la nivelul Regiunii Sud – Est, în perioada 2005-2009, se observă o descreştere a populaţiei (excepţie judeţul Constanţa) – (fig. 5.2.2.1)

Figura 5.2.2.- 1 Populaţia la nivelul Regiunii Sud - Est, în perioada 2005 -2009

602000

604000

606000

608000

610000

612000

614000

616000

618000

620000

622000

2005 2006 2007 2008 2009

Total (numar persoane)

În regiunea Sud – Muntenia se observă o scădere a populaţiei la nivelul regiunii în anul 2009 faţă de anul 2007, conform datelor prezentate în tabelul de mai jos (tabelul 5.2.2.1.)

Tabelul 5.2.2.-1 Numărul de locuitori pe judeţe în Regiunea Sud – Muntenia în anii 2007– 2009

Anul Argeş Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman Total regiune

2007 644236 313626 533330 283408 290563 821013 413064 3301054

2008 643762 312879 531441 282554 288725 817632 407377 3285117

2009 640871 311898 530354 281204 287780 815657 402462 3271207 Sursa de date :Direcţia Regională de Statistică

Conform recensământului din anul 2002, Regiunea Vest avea o populaţie de 1958648 locuitori şi o

densitate de 61,1 locuitori pe km. În anul 2009, numărul de locuitori ai regiunii a scăzut la cifra de 1921700 locuitori.

Conform datelor Direcţiei Regională de Statistică Alba, populaţia Regiunii Centru este în scădere în toate judeţele din regiune: la recensământul din 1992 numărul locuitorilor era de 2701697 în anul 2002 numărul de locuitori a scăzut la 2523021. Cu toate că populaţia este în scădere, există tendinţa de părăsire temporară a spaţiului actual de locuit, din cauza poluării şi de populare a habitatelor naturale prin construirea caselor de vacanţă.


═ 123 ═

Tabelul 5.2.2. -2 Numărul de locuitori din judeţele Regiunii Centru în anii 1992 şi 2002

An recensământ

Număr de locuitori

Alba Braşov Covasna Harghita Mureş Sibiu

1992 413919 643261 233256 348335 610053 452873

2002 382747 589028 222449 326222 580851 421724

Figura 5.2.2.- 2 Numărul de locuitori din judeţele Regiunii Centru în anii 1992 şi 2002

În cadrul Regiunii Bucureşti – Ilfov, se observă o creştere a populaţiei în judeţul Ilfov datorată migrării

de la oraş spre zona rurală şi dezvoltării din punct de vedere economic a acestor zone, ceea ce duce la o presiune mai accentuată asupra ecosistemelor naturale.

Tabel 5.2.2. -3 Populaţia stabilă în judeţul Ilfov în perioada 1990-2009

Anul 1990 2000 2005 2009

Total 267090 275482 283409 312317

- masculin 134042 134171 137973 152015

- feminin 133048 141311 145436 160302

Mediul urban 19285 19400 74014 133204

Mediul rural 247805 256082 209395 179113

Tabel 5.2.2. -4 Populaţia stabilă în Regiunea Bucureşti - Ilfov la 1 iulie 2010

Judeţul Ilfov Municipiul Bucureşti Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov

Total 321007 1942254 2263261

- masculin 156206 906769 1062975

- feminin 164801 1035485 1200286

Mediul urban 137678 1942254 2079932

Mediul rural 183329 - Sursa: Direcţia Regională de Statistică Bucureşti

5.2.3. Schimbarea peisajelor şi ecosistemelor

Peisajul reprezintă un colţ din natură care se diferenţiază printr-o grupare proprie a elementelor

componente rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creaţi de om. Protecţia peisajului cuprinde acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi/sau de intervenţia umană;

Managementul peisajelor cuprinde acţiunile vizând, într-o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de mediu. Legea nr. 451 din 8 iulie 2002, prin care România a ratificat Convenţia europeană a peisajului, adoptată la Florenţa în anul 2000, specifica obligaţiile care trebuiesc îndeplinite în acest sens. Obiectivele convenţiei sunt: promovarea protecţiei peisajelor, managementul, amenajarea acestora şi organizarea cooperării europene în acest domeniu.


═ 124 ═

În ultimele decenii, condiţiile naturale şi peisajul din România au fost influenţate în mod deosebit de evoluţia activităţilor economice, la care se adaugă creşterea economică a ultimilor ani, bazată pe o exploatare excesivă a resurselor naturale. În aceste condiţii, multe specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului înconjurător. O atenţie specială trebuie acordată impactului asupra peisajului, la nivelul fiecăruia din cele 3 componente ale sale: elementele culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitatea şi structura geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice).

Ecosistemele, formate dintr-o mare varietate de specii, prezintă o probabilitate mai ridicată de a rămâne stabile, atunci când se înregistrează unele pierderi sau deteriorări, decât ecosistemele cu funcţii reduse. Fragmentarea habitatelor este cauzată de o întreagă serie de factori diferiţi legaţi de schimbările în utilizarea terenurilor, printre care se numără extinderea urbană, infrastructurile de transport şi intensificarea practicilor agricole sau silvice. Pierderea zonelor naturale are repercusiuni care se extind dincolo de dispariţia speciilor rare.

Astfel, se impune asigurarea condiţiilor naturale necesare printr-o abordare integrată a utilizării terenurilor prin:

Îmbunătăţirea conectivităţii între zonele naturale existente pentru a contracara fragmentarea şi pentru a accentua coerenţa ecologică a acestora, de exemplu prin protejarea gardurilor vii, a fâşiilor de vegetaţie de pe marginea câmpurilor, a micilor cursuri de apă;

Accentuarea permeabilităţii peisajului pentru a sprijini dispersarea speciilor, migraţia şi circulaţia, de exemplu prin utilizarea terenurilor într-un mod favorabil faunei şi florei sau introducerea unor scheme ecologice agricole sau silvice care sprijină practicile agricole extensive;

Identificarea zonelor multifuncţionale. În astfel de zone, utilizarea compatibilă a terenurilor, care susţine ecosistemele sănătoase este favorizată în detrimentul unor practici distructive. De exemplu, acestea pot fi zone în care agricultura, silvicultura, activităţile de recreare şi conservarea ecosistemelor funcţionează toate în acelaşi spaţiu. Astfel de combinaţii cu avantaje de ambele părţi sau cu puţine dezavantaje şi numeroase avantaje pot aduce beneficii multiple nu numai celor care utilizează terenurile (fermieri, silvicultori, furnizori de servicii de turism etc.), ci şi societăţii în ansamblu prin furnizarea de servicii valoroase ale ecosistemului precum purificarea apei sau îmbunătăţirea solului şi crearea unor spaţii atrăgătoare „de respiro”, de care oamenii să se bucure.

Amenajarea teritoriului ghidat pe dezvoltarea de infrastructuri în afara siturilor sensibile, reducând astfel riscul fragmentării suplimentare a habitatelor.

Unele cursuri de apă care traversează rezervaţii naturale au devenit „calea de acces“ în zonă a

resturilor menajere evacuate din aşezările umane din amonte. Urmele trecerii turiştilor ocazionali s-au remarcat şi prin deteriorarea panourilor de informare, înmulţirea potecilor şi vetrelor de foc ilegale din ariile protejate. Un alt aspect negativ îl constituie colectarea de către turişti a unor specii protejate de floră sălbatică cum ar fi: flori de Rhododendron, muguri de jneapăn, floare de colţ, fire de Ruscus aculeatus, etc.

Prin implementarea planurilor/proiectelor aprobate/în curs se vor realiza schimbări în peisaj prin apariţia unor componente antropice noi, care vin în completarea celor deja existente.

5.3. ARIILE NATURALE PROTEJATE În România, au fost desemnate, în scopul asigurării măsurilor speciale de protecţie şi conservare în

situ a bunurilor patrimoniului natural, următoarele categorii de arii naturale protejate: a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii

naturale, parcuri naturale; b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede

de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei; c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de

conservare, arii de protecţie specială avifaunistică; d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-

teritoriale, după caz.

5.3.1. Arii naturale protejate de interes naţional La nivelul anului 2010, în România există un număr de 2001 arii naturale protejate de interes naţional.

Aceste arii au fost declarate în baza: Legii nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; H.G. nr. 2.151/2004 174 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; H.G. nr. 1.581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; H.G.


═ 125 ═

nr.1.143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate, HG 1066/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată asupra unor zone din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" şi încadrarea acestora în categoria rezervaţiilor ştiinţifice; HG 1217/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa.

În conformitate cu categoriile de management IUCN ale ariilor naturale protejate, în România există

un număr de:

79 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria Ia; 13 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria II; 230 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria III; 661 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria IV; 16 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria V.

Tabelul 5.3.1.-1. Parcuri Naturale în România în anul 2010

Tabelul 5.3.1.-2. Parcuri Naţionale în România în anul 2010

Nr.crt. Denumirea parcului natural Judeţul Suprafaţa (ha)

1 Apuseni Alba, Bihor, Cluj 76.022,34

2 Porţile deFier Caraş Severin, Mehedinţi 128.196,22

3 Grădiştea Muncelului - Cioclovina Hunedoara 38.116,34

4 Bucegi Argeş, Braşov, Dâmboviţa 32.597,8

5 Balta Mică a Brăilei Brăila 20.460,12

6 Vânători Neamţ Neamţ 30.840,87

7 Lunca Mureşului Arad, Timiş 17.354,90

8 Lunca Joasă a Prutului Inferior Galaţi 7.260,76

9 Comana Giurgiu 24.962,86

10 Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului Hunedoara 100.486,72

11 Munţii Maramureşului Maramureş 133.418,96

12 Geoparcul Platoul Mehedinţi Mehedinţi 106.491,61

13 Putna - Vrancea Vrancea 38.190,01

14 Defileul Mureşului Superior Mureş 9.494,06

15 Delta Dunării Constanţa, Tulcea 578.848,19

16 Cefa 5.003,80

Suprafaţa totală 1.347.745,56

Nr.crt. Denumirea parcului naţional Judeţul Suprafaţa (ha)

1 Domogled - Valea Cernei Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj

61.190,03

2 Semenic - Cheile Caraşului Caraş Severin 36.219,39

3 Cheile Nerei - Beuşniţa Caraş Severin 36.706,99

4 Retezat Hunedoara 38.117,06

5 Piatra Craiului Argeş, Braşov 14.781,33

6 Cozia Vâlcea 16.720,65

7 Cheile Bicazului - Hăşmaş Harghita, Neamţ 6.933,23

8 Ceahlău Neamţ 7.739,05

9 Călimani Bistriţa - Năsăud, Harghita, Mureş, Suceava

23.915,37

10 Rodna Bistriţa - Năsăud, Maramureş, Suceava

47.207

11 Munţii Măcinului Tulcea 11.114,15

12 Buila - Vânturariţa Vâlcea 4.490,5

13 Defileul Jiului Gorj, Hunedoara 11.135,84

Suprafaţa totală 316.270,59


═ 126 ═

Figura 5.3.1.- 1 Parcurile naţionale şi naturale din România în anul 2010

Figura 5.3.1.- 2 Rezervaţiile şi monumentele naturii din România în anul 2010

La nivelul anului 2010, numărul şi suprafaţa ariilor naturale protejate din România a crescut prin

desemnarea a 3 arii naturale protejate, respectiv Parcul Natural Cefa prin


═ 127 ═

Hotărârea nr. 1217 din 2 decembrie 2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa şi 2 rezervaţii ştiinţifice incluse în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării: Insulele Prundu cu Păsări şi Insula Ceaplace prin Hotărârea nr. 1066 din 20 octombrie 2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată asupra unor zone din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" şi încadrarea acestora în categoria rezervaţiilor ştiinţifice.

În scopul facilitării îndeplinirii obligaţiilor de raportare ale României către Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Mediu, ANPM a implementat în decursul anului 2010, Proiectul de Asistenţă Tehnică 2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor de floră, faună sălbatică şi al habitatelor naturale de interes comunitar din România”, al cărui rezultat a fost realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub numele de RNI – IBIS disponibilă pentru publicul larg la adresa www.ibis.anpm.ro.

Aplicaţia integrează 4 module, printre care unul care vizează ariile naturale protejate de interes naţional.

ANPM a realizat raportarea anuală EIONET-CDDA către Agenţia Europeană de Mediu privind ariile naturale protejate de interes naţional la termenul de raportare 15 martie 2011.

5.3.2. Arii naturale protejate de interes internaţional Pentru ţara noastră, au fost declarate la nivel internaţional, trei Rezervaţii ale Biosferei – Delta Dunării

(1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979) şi 5 situri Ramsar – Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006).

Rezervaţii ale biosferei Din reţeaua naţională de arii naturale protejate, Rezervaţia Deltei Dunării se distinge, atât ca

suprafaţă, cât şi ca nivel al diversităţii biologice, având triplu statut internaţional: Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural. Conceptul şi denumirea de „Rezervaţie a Biosferei” au fost promovate cu peste 25 de ani în urmă (1971), prin Programul „Omul şi Biosfera” (MAB), sub auspiciile UNESCO. Prin acest concept s-a avut în vedere conservarea unor zone naturale caracteristice, ecosisteme reprezentative capabile de menţinere şi extindere a unor specii de plante şi animale pe cale de dispariţie sau în pericol. Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a rezervaţiei şi are o suprafaţă totală de circa 4.178 km

2, din care, cea mai

mare parte se găseşte pe teritoriul României (circa 82%), restul (circa 18%), fiind situată pe partea stângă a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.

Conform statutului de organizare a rezervaţiei, se delimitează trei categorii de zone caracteristice: 1. zone cu regim de protecţie integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a căror suprafaţă totală

este de circa 50.600 ha, care reprezintă 8,7% din suprafaţa totală a rezervaţiei); 2. zone tampon (cu o suprafaţă totală de circa 223.000 ha, care reprezintă 38,4% din suprafaţa totală

a rezervaţiei); 3. zone economice sau zone de tranziţie (cu o suprafaţă de circa 306.100 ha, care reprezintă 52,9%

din suprafaţa rezervaţiei); în această categorie sunt incluse şi zonele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucţiei ecologice (circa 11.425 ha – 2%).

Pe teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatică, cu importanţă economică şi socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu 30 tipuri de ecosisteme, 5.137 specii, dintre care, 1.689 specii de floră şi 3.448 specii de faună. Din rândul acestora, unele specii sunt protejate prin Convenţia de la Berna. Delta Dunării este un adevărat paradis pentru păsări, fiind un loc de popas natural pentru păsările migratoare, unele dintre ele fiind specii rare, ameninţate cu dispariţia în alte zone ale lumii: pelicanul creţ, barza albă, egreta mare, egreta mică, gâsca cu gât roşu, cormoranul mic. Pelicanul comun este pasărea cea mai reprezentativă din zona Deltei Dunării, el fiind răsfăţatul acestui paradis al păsărilor.

Parcul Naţional Retezat, fiind şi Rezervaţie a Biosferei, inclus în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei de către Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera” (1979) este localizat în partea vestică a României (este cel mai vechi parc naţional din România, fiind astfel declarat prin lege în anul 1935). Acest parc este destinat conservării frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici. Altitudinile variază între 794 m şi 2.509 m. Inima rezervaţiei este circul glaciar al Bucurei, unde s-a înfiinţat, în 1955, o zona ştiinţifică (rezervaţie integrală), în care păşunatul, pescuitul, vânătoarea şi exploatarea forestieră sunt interzise. Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. Fauna este reprezentată de cerb, căprioară, capra neagră, marmota, mistreţul, ursul, jderul, pisica sălbatică, cocoşul de munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte. În arealele calcaroase se întâlneşte vipera. Păstrăvii populează lacurile şi râurile. În parc se fac cercetări asupra florei, vegetaţiei, faunei agropastorale şi cinegetice.

Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă cea mai mare arie protejată localizată în grupul nordic al Carpaţilor Orientali, acoperind o suprafaţă de peste 46.399 hectare, dintre care 900 de hectare au fost declarate, în 1979, ca Rezervaţie a Biosferei, în cadrul programului UNESCO-MAB. Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1932 – la început fiind protejat numai golul de munte din jurul Vârfului Pietrosu (183 ha). Mai târziu, suprafaţa rezervaţiei a fost extinsă ajungând la 3.300 ha. În prezent, Rezervaţia Biosferei are o suprafaţă de 44.000 ha, dintre care, cu suprafaţa de 8.200 ha, este zonă de protecţie integrală, cu suprafaţa


═ 128 ═

de 11.800 ha este zonă tampon şi cu suprafaţa de 24.000 ha, este zonă de tranziţie. În ce priveşte baza legală actuală, Rezervaţia Biosferei se suprapune pe aceeaşi suprafaţă cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, care are 46.399 ha.

Situri Ramsar Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente

sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri. Data de 2 februarie a fost stabilită ca Zi Mondială a Zonelor Umede prin semnarea la Ramsar, în Iran, în 1971, a Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice. La nivelul anului 2008, România deţine 5 situri Ramsar: Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lunca Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol.

Insula Mică a Brăilei este o rezervaţie complexă, situată în vestul şi sud - vestul Bălţii Brăilei, între Dunăre la vest şi braţul Valciu la est, fiind parte integrantă a Sistemului Dunării Inferioare. Acest sit este un complex regional de sisteme ecologice ce include: două ecoregiuni, 16 tipuri majore de componente (complexe locale), cel puţin 67 tipuri de ecosisteme şi 35 compartimente abiotice şi module trofodinamice în structura ecosistemelor, ce asigură menţinerea a peste 1.688 specii de plante şi 3.735 specii de animale. Parcul integrează toate cele 10 ostroave situate între braţele Dunării: Vărsătura, Popa, Crăcănel (Chiciul), Orbul, Calia (Lupului), Fundu Mare, Arapu, precum şi braţele adiacente ale Dunării. Se poate spune că este o deltă interioară pe traseul inferior al Dunării de Jos.

Conform legislaţiei în vigoare, această arie protejată (Insula Mică a Brăilei) este menţionată cu o suprafaţă de 17.529 ha. Conform ultimelor evaluări realizate prin proiectul LIFE 99 NAT/RO/006400, suprafaţa Parcului Natural Balta Mică a Brăilei este de 21.074 ha (inclusiv braţele Dunării), în diverse forme de proprietate. În ciuda modificărilor survenite, atât în structura sistemelor ecologice integratoare, cât şi la nivelul ei, Balta Mică a Brăilei conservă importante valori ecologice, fiind o importantă componentă a Sistemului Dunării Inferioare, situată în amonte de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Este singura zonă rămasă în regim hidrologic natural (zonă inundabilă), după îndiguirea, în proporţie de circa 75%, a fostei Bălţi a Brăilei şi crearea incintei agricole Insula Mare a Brăilei.

Datorită atributelor sale, de zonă umedă în regim hidrologic natural, complex de ecosisteme în diferite stadii succesionale şi zona tampon, Balta Mică a Brăilei reprezintă un sistem de referinţă a fostei delte interioare şi baza pentru reconstrucţia ecologică în Sistemul Dunării Inferioare. Din suprafaţa totală, circa 53,6% o ocupă pădurile aluviale, 6% păşunile, 12,84% zonele umede şi 27,5% lacurile (iezere, bălţi).

Această zonă este bine cunoscută pentru importanţa ei ornitologică, deoarece se situează pe cel mai important culoar de migraţie a păsărilor din bazinul inferior al Dunării de Jos, la jumătatea rutelor de migraţie, între locurile de cuibărit din nordul Europei şi refugiile de iernat din Africa. Au fost observate un mare număr de păsări, dintre care 169 specii protejate pe plan internaţional, prin Convenţiile de la Berna, Bonn şi Ramsar, acestea reprezentând jumătate din speciile de păsări migratoare caracteristice României. Pentru că o mare parte dintre acestea sunt păsări acvatice, în anul 2001 Balta Mică a fost declarată sit Ramsar (poziţia 1.074 pe lista Ramsar), al doilea după Delta Dunării.

Lunca Mureşului, cu o suprafaţă de 17.166 ha, situată în vestul ţării, pe teritoriile judeţelor Arad şi Timiş reprezintă un ecosistem tipic de zonă umedă de mare diversitate, cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri (stejar pedunculat, frasin), galerii de salcii şi plopi, zăvoaie şi şleauri de câmpie. Există suprafeţe unde se întâlnesc plante erbacee rare sau pe cale de dispariţie (pleviţa), un număr destul de mare făcând parte din „Lista roşie a plantelor superioare din România" ca specii vulnerabile: forfecuţa balsii, inariţa, chiminul porcului, stupinisa, ştevia de baltă, cornaci. Ihtiofauna se caracterizeaza printr-o mare diversitate; numai aici, pe Mureş, există cosacul cu bot, morunaşul, caracuda, somnul pitic, fusarul mare. Toate cele 6 specii de reptile şi 9 specii de amfibieni, identificate până acum, sunt specii protejate, inclusiv pe plan internaţional. Un număr de peste 200 de specii de păsări îşi află în Parcul Natural Lunca Mureşului loc de cuibărit şi de pasaj, aproape toate fiind cuprinse în anexele Convenţiei de la Berna ca specii ocrotite; acvila ţipătoare mică, cormoran mare, stârc de noapte, precum şi efective mari de stârci cenuşii, pescăruşi râzători, stârcul şi corcodelul mic, prigorii, cea mai mare colonie de lăstuni de mal de pe întregul curs al râului. Dintre mamifere se remarca vidra, dar şi un număr mare de cerb carpatin, lopătar, căprior, mistreţ.

Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 1.462 ha, situat pe teritoriul judeţului Constanţa, a fost declarat, la sfârşitul lunii martie 2006, sit Ramsar, fiind inclus pe Lista zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă.

Lacul Techirghiol reprezintă o locaţie prioritară pentru conservarea a două specii ameninţate la nivel global (Branta ruficollis şi Oxyura leucocephala), precum şi a altor specii europene. În timpul iernii, lacul este utilizat ca loc principal de cuibărit de către Branta ruficollis, deoarece apa nu îngheaţă. Numărul maxim de gâşte numărate pe Lacul Techirghiol, în luna ianuarie 2009, a fost de 27.000 de exemplare (31% din populaţia la nivel mondial). În medie, 11.800 de exemplare de astfel de păsări (13,4% din populaţia la nivel mondial) sunt prezente doar în această locaţie în luna ianuarie, când populaţia de gâşte se concentrează aici. De asemenea, lacul reprezintă şi o zonă importantă de staţionare a speciilor migratoare în drumul lor din Rusia către Africa.


═ 129 ═

Complexul piscicol Dumbrăviţa, cu o suprafaţă de 414 ha, situat pe teritoriul judeţului Braşov, a fost declarat sit Ramsar, în data de 2 februarie 2006.

Importanţa acestui sit constă în speciile şi populaţiile de păsări sălbatice care se întâlnesc aici pe parcursul anului, dar şi în peisajele mirifice ce amintesc de un colţ al Deltei Dunării. Zona a fost denumită pe bună dreptate „Delta Braşovului” sau „Delta dintre munţi”. Scopul declarării sale ca arie protejată a fost în primul rând bogăţia speciilor de păsări, însă s-a ţinut cont şi de alte componente de mediu, precum flora, alte specii de animale, existenţa unor habitate importante etc. Această arie naturală protejată se compune din două sectoare principale, care se află în prelungire, respectiv un lac de acumulare şi un complex de eleştee piscicole. Aşadar, originea sitului este în mare parte antropică, păstrându-se însă şi elemente ale ecosistemelor naturale existente înaintea intervenţiilor antropice.

Lacul şi eleşteele Dumbrăviţa sunt aşezate între partea centrală a Depresiunii Bârsei, în lunca Homorodului Perşanilor (Hamaradia) şi au o orientare relativă est-vest. Administrativ, zona aparţine comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov. Atât fauna nevertebrată, cât şi cea vertebrată sunt bine reprezentate. Dintre nevertebrate se remarcă prezenţa în număr mare a scoicii de lac (Anodonta cygnea). Vertebratele cuprind reprezentanţi ai mai multor clase de animale, dintre care cele mai importante sunt păsările. Dintre speciile de păsări, pentru care zona a fost desemnată ca arie protejată de interes avifaunistic, fac parte în primul rând acelea care cuibăresc (buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul roşu etc). Dintre speciile de pasaj importante sunt: fundacul cu guşă roşie, fundacul polar, egreta mică, egreta mare etc. Din punct de vedere al vegetaţiei, doar malul vestic este înconjurat de un „brâu” de stuf şi papură. În această parte, vegetaţia se întinde sub formă de fâşii, de suprafeţe diferite. În partea nord vestică a lacului s-a format o mlaştină eutrofă unde trăiesc şi specii rare de plante, precum: daria (Pedicularis sceptrum-carolinum), trifoiştea (Menyanthes trifoliata), şapte degete (Comarum palustre), bulbuci (Trolius europaeus) etc. Dintre cele mai importante tipuri de habitate pentru păsări, fac parte: luciul de apă, vegetaţia emersă inundată (mai ales stufărişul şi păpurişul), sectoarele de mâl apărute în perioadele recoltării peştelui (în special toamna), fâneţele umede şi mlaştinile.

5.3.3. Arii naturale protejate, de interes comunitar Ca stat membru al Uniunii Europene, României îi revin obligaţii privind constituirea şi consolidarea

reţelei Natura 2000 pe teritoriul României. În România au fost desemnate 273 situri de importanţă comunitară prin OM 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi 108 arii de protecţie specială avifaunistică prin HG 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Figura 5.3.3.- 1 Siturile de importanţă comunitară din România în anul 2010


═ 130 ═

Figura 5.3.3.- 2 Ariile de protecţie specială avifaunistică din România în anul 2010

În anul 2008, România a intrat în procedură infringement pentru desemnarea insuficientă de arii de

protecţie specială avifaunistică. De asemenea, în luna iunie 2008 au avut loc la Sibiu, la solicitarea Comisiei Europene, seminariile biogeografice pentru România şi Bulgaria. Calificativele acordate reţelei Natura 2000 în România în urma seminariilor biogeografice au fost:

„Insuficient Minor”, respectiv includerea de noi specii şi habitate în siturile deja existente;

„Insuficient Moderat”, respectiv extinderea unor situri existente şi desemnarea de situri noi pentru anumite specii şi habitate.

Pentru a rezolva cele două probleme mai sus menţionate, Ministerul Mediului şi Pădurilor a iniţiat în

2009 “Proiectul de cercetare în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce revin tării noastre în ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor comunitare privind reţeaua ecologică Natura 2000” având ca obiectiv desemnarea de noi arii de protecţie specială avifaunistică (SPA-uri) care să includă toate Ariile de Importanţă Internaţională (IBA), precum şi desemnarea de noi situri de importanţă comunitară (SCI-uri).

Coordonatorul proiectului este Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare “Delta Dunării” care a colaborat cu experţi din cadrul Muzeului Antipa, Institutului de Biologie din Bucureşti, ICAS, Societatea Ornitologică Română, Grupul Milvus. Propuneri de noi situri/extinderi de situri au fost făcute şi de către diverse ONG -uri. Faţă de procentul de 17,84% din suprafaţa ţării existent, reprezentând siturile Natura 2000 deja desemnate, se estimează că noile propuneri/extinderi de situri vor produce o creştere a suprafeţei desemnate cu aproximativ 8 % din totalul suprafeţei ţării.

Proiectul de Asistenţă Tehnică 2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor

de floră, faună sălbatică şi al habitatelor naturale de interes comunitar din România”, implementat de ANPM, care a avut ca rezultat realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub numele de RNI-IBIS disponibilă la adresa www.ibis.anpm.ro, are şi un modul care răspunde obligaţiei de raportare către Comisia Europeană în conformitate cu articolul 17 din Directiva Habitate. Un alt modul al aplicaţiei RNI-IBIS este dedicat Siturilor Natura 2000. Există şi un al patrulea modul – modulul BIMS care are ca scop gestionarea informaţiilor privind distribuţia speciilor şi habitatelor de interes comunitar şi naţional.

De asemenea, la nivelul ANPM, în septembrie 2010 s-a început implementarea proiectului Sistemul Integrat de Mediu, în cadrul căruia domeniul Conservarea Naturii ocupă un loc distinct cu 11 module care privesc activitatea specifică domeniului, inclusiv ariile naturale protejate de interes naţional şi ariile naturale protejate de interes comunitar.

http://www.ibis.anpm.ro/


═ 131 ═

5.3.4. Managementul ariilor naturale protejate din România Managementul ariilor naturale protejate se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007

privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea 49/2011, cu HG nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia şi cu OM nr. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare.

Anul 2010 a înregistrat o îmbunătăţire a managementului în ariile naturale protejate prin deblocarea procesului de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, după o absenţă de aproximativ 2 ani, ca urmare a desfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, precum şi prin modificarea legislaţiei specifice, mai sus amintită.

Astfel, în lunile martie şi iunie ale anului 2010, Ministerul Mediului şi Pădurilor a organizat două sesiuni de atribuire în custodie şi administrare a ariilor naturale protejate în urma cărora au fost semnate 9 contracte de administrare şi 207 convenţii de custodie cu persoane fizice şi juridice printre care se numără Direcţiile Silvice, ONG-uri precum şi agenţiile pentru protecţia mediului. Ariile naturale protejate pentru care nu s-au încheiat convenţii de custodie sau contracte de administrare sunt în responsabilitatea agenţiilor pentru protecţia mediului în funcţie de aria de competenţă administrativă.

Din cele 997 arii de interes naţional şi 381 de situri Natura 2000, la sfârşitul anului 2010 peste 50% din totalul ariilor naturale protejate din România se aflau într-o formă de management, administrare sau custodie.

Un caz particular îl constituie rezervaţia biosferei Delta Dunării al cărei management se realizează de către Administraţia Rezervaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, înfiinţată în conformitate cu Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" cu modificările şi completările ulterioare.

Tot în sensul unui management eficient al ariilor naturale protejate, s-au analizat planuri de manage-ment şi regulamente ale parcurilor naţionale şi naturale în scopul promovării prin acte normative. Printre acestea se regăsesc planurile de management şi regulamentele Parcurilor Naturale Bucegi şi Balta Mică a Brăilei aflate în procedură de avizare. De asemenea, s-au promovat acte normative pentru aprobarea regulamentelor şi consiliilor ştiinţifice şi consultative ale parcurilor naturale şi naţionale.

5.4. MEDIUL MARIN ŞI COSTIER

Introducere Zona costieră a României are o lungime de 244 km, reprezentând 7,65% din frontiera naţională şi

este subdivizată din punct de vedere economic şi social în două zone principale. Zona nordică (aprox. 164 km lungime), care se întinde de la Golful Musura până la Capul Midia şi zona sudică (80 km), care se întinde de la Capul Midia la Vama Veche.

Zona nordică este constituită dintr-o întinsă regiune deltaică protejată, incluzând Delta Dunării, pe al cărei teritoriu a fost înfiinţată Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Legislaţia naţională şi cea internaţională impun ca în această zonă activităţile economice să se desfăşoare în concordanţă cu statutul de rezervaţie naturală, astfel încât să fie păstrat echilibrul ecologic.

Zona sudică este considerată o regiune dezvoltată, în care activităţile economice sunt concentrate şi sunt strâns legate de apropierea de mare

Pe fondul restructurării activităţilor economice, creşterea exigenţelor în implementarea politicilor de mediu, instituirea de arii marine protejate (peste 71% din lungimea litoralului) precum şi noile reglementări privind exploatarea resurselor marine, au determinat în ultimii ani un proces de refacere a ecosistemului marin.

În acelaşi timp şi indicatorii biologici au cunoscut ameliorări chiar dacă uneori asimetrice la nivel structural, funcţional şi de productivitate şi se manifestă tendinţe spre noi stări de echilibru la nivelul biodiversităţii şi resurselor vii marine.

Dezvoltarea durabilă a zonei costiere presupune colaborarea tuturor ţărilor riverane Mării Negre. În acest sens, a fost elaborat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Marii Negre. Obiectivele sale generale urmăresc asigurarea unui mediu sănătos pentru populaţia din regiunea Marii Negre, atât în zone urbane, cât şi în cele rurale, obţinerea unui ecosistem marin divers din punct de vedere biologic, care să conţină populaţii variate şi viabile de organisme superioare, inclusiv mamifere marine şi sturioni, care să susţină mijloace de trai rezultate din activităţi durabile, cum ar fi pescuitul, acvacultura şi turismul în toate ţările Mării Negre.


═ 132 ═

Procesul natural de redresare a stării de sănătate a mării depinde de continuitatea şi fermitatea implementării măsurilor pentru conservarea, protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului marin, pe plan naţional şi internaţional.

5.4.1. Starea ariilor marine protejate În conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea 49/2011, precum şi ale Directivei Păsări (79/409/CEE) şi Directivei Habitate (92/43/CEE), în zona marină românească sunt stabilite următoarele arii naturale protejate:

- ROSPA0076 Marea Neagră: sit de importanţă comunitară, desemnat direct ca arie protejată

specială - SPA prin HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România - 147 242,9 ha;

- ROSCI0269 - Vama Veche - 2 Mai: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste Rezervaţia Marină 2 Mai-Vama Veche), arie naturală protejată de importanţă naţională - 5.272 ha;

- ROSCI0094 - Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 362 ha;

- ROSCI0197 - Plaja submersă Eforie Nord - Eforie Sud: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 141 ha;

- ROSCI0273 - Zona marină de la capul Tuzla: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 1.738 ha;

- ROSCI0237 - Structurile submarine metanogene de la Sfântu Gheorghe: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 6.122 ha;

- ROSCI0066 - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - zona marină: sit de importanţă comunitară, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste zona marină a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional - 121.697 ha.

În urma seminarului biogeografic marin de la Brindisi (Italia, 15-17 iunie 2010), a reieşit necesitatea

extinderii suprafeţei ocupate de siturile marine Natura 2000 și, în cadrul unui studiu finanţat de MMP, INCDM a propus crearea două noi situri, care urmează a fi validate de MMP:

un sit cu extindere de la linia ţărmului spre larg până la izobata de 45 m, între localităţile Costineşti şi 23 August. Propunerea are ca scop protejarea mai multor subtipuri ale habitatului 1170 Recifi, inclusiv 1170-2 Recifi biogenici de Mytilus galloprovincialis, insuficient acoperit, atât geografic, cât şi ca suprafaţă, în siturile desemnate până acum;

un sit în vecinătatea ROSCI 0094 de la Mangalia, în apropierea ţărmului, spre nord, până în dreptul staţiunii Venus şi apoi numai în larg spre nord până la Comorova/Tatlageac. Această extindere are în vedere protejarea zonei de mică adâncime din dreptul Mlaştinii Hergheliei, care

conţine numeroase elemente unice, precum și protejarea subtipului 1170-2 Recifi biogenici de Mytilus galloprovincialis, insuficient acoperit, atât geografic, cât şi ca suprafaţă, în siturile desemnate până acum, ca şi a speciilor de cetacee Tursiops truncatus şi Phocoena phocoena.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are un plan propriu de management care prevede cheltuieli pentru

acţiuni de conservare a biodiversităţii, inclusiv pentru zona marină. În anul 2010, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti a câştigat un proiect dedicat zonei marine a RBDD „Măsuri de management pentru situl (SCI) Marin Natura 2000 ROSCI0066 Delta Dunării - Zona marină”, iar ARBDD un alt proiect dedicat „Îmbunătăţirii stării de conservare a biodiversităţii sectorului pontic din RBDD prin conştientizare, informare, vizitare“. În cadrul aceluiaşi program, ONG Mare Nostrum a început derularea proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în special a delfinilor”, implementat în zona marină a RBDD.

Tot în 2010, au demarat lucrările în cadrul proiectului „Management integrat al reţelei de situri marine Natura 2000 - SCI de la litoralul românesc”, care este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial MEDIU - Axa 4 şi are ca obiectiv general asigurarea bazelor unui management eficient al siturilor (SCI) marine din reţeaua ecologică Natura 2000, în scopul conservării diversităţii biologice, a habitatelor marine şi a speciilor de floră şi faună marină de interes comunitar şi naţional şi obiective specifice.


═ 133 ═

5.4.2. Starea ecosistemelor şi resurselor vii marine 5.4.2.1. Procese costiere Pentru evaluarea modificărilor plajei din zona Năvodari-Vama Veche, în 2010 s-au utilizat măsurători din

perioada de primăvară 2009 - 2010 şi toamnă 2009 - 2010. Pe baza determinării ritmurilor de modificare a liniei de contact mare-uscat s-a realizat evaluarea magnitudinii proceselor costiere (eroziune/ echilibru dinamic/acreţiune) pentru sectoarele cu plajă, prin gruparea acestora în 7 clase (intervalul clasei fiind de 5m).

În sectorul studiat, procesele costiere au avut următoarea pondere, pentru sezonul de primăvara 2009 – 2010: eroziune 61%; stabilitate relativă 17%; acreţiune 22% (figura 5.4.2.1.-1)

Figura 5.4.2.1.- 1 Ponderea proceselor costiere (eroziune/stabilitate relativă/acreţiune)

sectorul de ţărm cu plaje Năvodari - Vama Veche, primăvară 2009-2010

22%

39%

17%

22%

EM ES SR AS

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

În sezonul de toamnă 2009-2010, ponderea proceselor costiere, pentru sectorul Năvodari - Vama

Veche (figura 5.4.2.1.-2), a fost: eroziune 53%; stabilitate relativă 29%; acreţiune 18%.

Figura 5.4.2.1.- 2 Ponderea proceselor costiere (eroziune/stabilitate relativă/acreţiune) sectorul de ţărm cu plaje Năvodari-Vama Veche, toamnă 2009-2010

6%12%

35%29%

18%

EP EM ES SR AM


Modificările geomorfologice ale plajei emerse din partea sudică a litoralului românesc au fost

determinate pe o lungime de 11.800 m, pentru care s-a calculat raportul eroziune/acreţiune, ca indicator de stare a mediului de 2,77, în sezonul de primăvară, şi de 2,94 pentru sezonul de toamnă, cu menţiunea ca procesul de stabilitate relativă a crescut de la 17 % primăvară (după sezonul rece, în care plaja se erodează) la 29 % toamnă (după sezonul cald, când plaja se reface).

5.4.2.2 Nivelul mării Nivelul mării ca indicator de stare a zonei costiere, a prezentat în anul 2010 o abatere constant

pozitivă de la media multianuală pe durata întregului an, cu excepţia intervalului septembrie - octombrie (figura 5.4.3.2.-1). Se poate constata că anul 2010, cu excepţia intervalului menţionat, se suprapune cu


═ 134 ═

valorile lunare multianuale maxime. Media anuală a fost cu + 23,5 cm mai mare decât media multianuală 1933 - 2009, media anuală devenind maxima mediilor anuale pentru perioada 1933-2009.

Figura 5.4.2.2.-1 Oscilaţiile nivelului Mării Negre la litoralul românesc în 2010

-30

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

Ian Febr Mart Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

cm

Medii lunare maxime 1933 - 2009

Medii lunare 1933 - 2009

Medii lunare 2010

Medii lunare minime 1933 - 2009

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi

Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

5.4.2.3. Starea ecosistemului marin. Starea litoralului şi a zonei costiere Fitoplanctonul. Identificarea structurii calitative şi cantitative a componenţei fitoplanctonice, ca

indicator de stare a eutrofizării, s-a realizat în urma analizei probelor colectate pe parcursul anului (lunile martie, iulie şi septembrie) pe profilele stabilite de-a lungul întregului litoral pe izobatele 5 m, 20 m şi 30 m. Continuitatea rezultatelor se bazează pe analiza probelor prelevate bisăptămânal din staţia Cazino-Mamaia (staţie de referinţă pentru evoluţia în timp a fitoplanctonului).

În componenţa fitoplanctonului au fost identificate 191 de specii, cu varietăţi şi forme, aparţinând la 7 grupe taxonomice (Bacillariophyta, Dinoflagellata, Chlorophyta, Cyanophyta, Chrysophyta, Euglenophyta şi Cryptophyta). Numărul cel mai mare de specii (150 specii) a fost identificat în apele tranziţionale (figura 5.4.2.3.-1), unde se observă şi influenţa apelor Dunării, proporţia clorofitelor şi a cianofitelor fiind cea mai mare (32,7%) urmând îndeaproape pe cea a diatomeelor, ce au atins maximumul de 64 specii în acest sector. În apele costiere s-a înregistrat cea mai mică diversitate, cu dinoflagelatele dominante ca număr de specii în proporţie de 38,5%, urmate de diatomee (37,5%) şi de clorofite (11,5%). În apele marine, numărul speciilor fitoplanctonice a fost de 124, dominanţa revenind de această dată diatomeelor (38,7%) urmate de dinoflagelate (27,4%) şi clorofite (18,5%). Ultimele trei grupe (Chrysophyta, Euglenophyta şi Cryptophyta) au fost slab reprezentate în populaţia fitoplanctonică, proporţia lor variind între 1- 5,2%.

Figura 5.4.2.3.- 1 Compoziţia taxonomică a fitoplanctonului din

sectorul românesc al Mării Negre în 2010



Diatomeele au dominat atât în structura calitativă, cât şi cea cantitativă a fitoplantonului, principalele

specii cu dezvoltări importante fiind Skeletonema costatum, Cerataulina pelagica, Nitzschia delicatissima, Chaetoceros socialis, Chaetoceros curvisetus, Cyclotella caspia, acestora adăugându-se criptofitul Cryptomonas sp. şi clorofitul Carteria sp..


═ 135 ═

Înfloririle algale, ca indicator de impact al eutrofizării asupra mediului marin, au înregistrat o tendinţă de scădere ca număr de fenomene, dar s-a menţinut relativ ridicat numărul de specii cu dezvoltări peste un milion de cel/l.

În cursul anului 2010, 8 specii au dat dezvoltări peste un milion de celule la litru faţă de 10 specii în anul 2008 şi doar şase specii în 2009. Dintre acestea, specia Skeletonema costatum a înregistrat cel mai amplu fenomen de înflorire algală, atât în apele de mică adâncime de la Mamaia, cât şi pe întreaga platformă continentală în special în partea de nord a litoralului, în lunile martie şi septembrie, fenomen care nu s-a mai întâlnit la acestă amploare din anul 2005.

Zooplanctonul. În anul 2010, zooplanctonul este caracterizat în baza a patru seturi de probe colectate în lunile martie, mai, iulie şi august. Zooplanctonul a fost dominat de componenta trofică în lunile martie şi august, iar cea netrofică a dominat în lunile mai şi iulie.

Zooplanctonul netrofic, indicator de stare al eutrofizării apelor marine, a înregistrat valorile maxime de abundenţă şi biomasă în luna iulie, pe profilul Est Constanţa, în zona de mal. Componenta trofică a înregistrat, de asemenea, valorile maxime de dezvoltare în zona de mal din partea de sud a litoralului pe profilul Eforie Sud, în august. În structura calitativă a zooplanctonului au fost identificaţi 33 de taxoni, aparţinând la 16 grupe taxonomice.

În cursul anului 2010, a fost identificată pentru prima dată la litoralul românesc specia Oithona brevicornis, specie deja semnalată în bazinul Mării Negre de către cercetătorii ucraineni şi ruşi. Specia se poate considera adaptată la condiţiile de la litoralul românesc, având în vedere numărul mare de exemplare observate, precum şi faptul că multe exemplare femele prezentau saci ovigeri plini cu ouă (figura 5.4.2.3.-2).

Figura 5.4.2.3.- 2 - Exemplar adult femelă de Oithona brevicornis



Dintre speciile zooplanctonice incluse în Cartea Roşie a Mării Negre au fost semnalate speciile

Centropages ponticus, Pontella mediterranea, Anomalocera patersoni şi Oithona nana. Fitobentosul. Expediţiile pentru studiul acestui element biologic în anul 2010 s-au desfăşurat atât în

sezonul rece (martie şi noiembrie 2010), cât şi în cel de vară (iunie - august), în perimetrul cuprins între Năvodari şi Vama Veche. Analiza calitativă a probelor prelevate a condus la identificarea unui număr de 27 taxoni (25 specii şi 2 variaţiuni), reliefând dominanţa, în ceea ce priveşte diversitatea specifică a încrengăturii Chlorophyta - 12 specii, care constituie 44,4% din totalul speciilor identificate, urmate de încrengătura Rhodophyta - 8 specii şi 2 varietăţi ale speciei Ceramium rubrum, 4 specii ale încrengăturii Phaeophyta (Cystoseira barbata, Punctaria latifolia, Ectocarpus siliculosus, Scytosiphon lomentaria) şi 1 fanerogamă marină (Zostera nana). Dominanţa algelor verzi, datorată în mare parte proliferării genurilor Cladophora şi Enteromorpha, s-a manifestat în 2010 (ca în anii anteriori) şi la nivel cantitativ.

Dintre algele brune, o atenţie deosebită a prezentat specia perenă Cystoseira barbata, deosebit de importantă pentru ecosistemul marin, întâlnită în 2010 de-a lungul fâşiei litorale Mangalia - Vama Veche.

Zostera nana (iarba de mare pitică) a fost semnalată, precum şi în 2009, sub forma unei pajişti bine dezvoltate la Mangalia şi, comparativ cu anul anterior, în 2010, specia a fost întâlnită şi la adâncimi mai mici. O prezenţă demnă de menţionat este specia prin excelenţa epifită Acrochaetium thuretii, algă roşie indicatoare de ape curate, care a colonizat intens în vara 2010 substratul vegetal elastic pe care îl oferă Zostera.

Un alt aspect pozitiv este acela al identificării unei specii considerată dispărută de la litoralul românesc al Mării Negre - Lomentaria clavellosa (Rhodophyta), care în trecut forma asociaţii complexe (alături de Antithamnion cruciatum) şi care marca în apele litorale româneşti limita de dezvoltare a vegetaţiei algale.

Zoobentosul, indicator de stare a eutrofizării, a prezentat în continuare o evoluţie constantă în ceea ce priveşte diversitatea speciilor. S-au înregistrat 50 specii macrozoobentale, tabloul faunistic păstrându-şi


═ 136 ═

caracteristicile anilor precedenţi. În 2010 se observă o uşoară tendinţă de echilibrare calitativă, evaluarea faunistică evidenţiind o îmbunătăţire în ceea ce priveşte diversitatea speciilor prezente în apele costiere, dacă raportăm această stare la situaţia anilor ’90, când fauna bentală a fost reprezentată printr-un număr maxim de 28 specii.

S-a constatat o dezvoltare masivă a speciilor detritofage endobentice, în special a speciilor de polichete, Dipolydora quadrilobata, Capitella capitata, Polydora cornuta, Heteromastus filiformis, cunoscute ca specii dominante mai ales în zonele cu încărcătură organică ridicată în sedimente sau în zone poluate.

Indicatori de biodiversitate. Biodiversitatea marină de la litoralul românesc a fost caracterizată prin valorile indicatorilor specifici.

Starea biodiversităţii a fost definită prin numărul total de specii identificate la litoralul românesc şi numărul de specii ameninţate (CR, EN şi VU). În ultimii 15 ani, în apele marine româneşti s-au identificat peste 700 de specii din principalele grupe marine (fitoplancton, zooplancton, macrofitobentos, zoobentos, peşti şi mamifere marine). În perioada 1996 - 2009, s-au identificat în medie, 200 - 300 de specii anual. În 2010, au fost identificate peste 300 de specii din grupele menţionate anterior. Speciile ameninţate din categoriile CR, EN şi VU sunt în număr de 48 în Lista Roşie, 26 dintre ele fiind identificate în 2010.

Presiunea asupra biodiversităţii s-a exprimat prin existenţa a 29 de specii exotice (dintre care 18 sunt cuprinse în lista celor mai invazive specii din Europa, întocmită în 2006), 8 specii care se exploatează în scop comercial (6 de peşti şi 2 de moluşte) şi 12 tipuri de activităţi antropice cu impact asupra stării de conservare a biodiversităţii.

Impactul asupra biodiversităţii a fost apreciat prin raportul dintre numărul speciilor periclitate/numărul total de specii identificate în 2010, adică 26/345 şi prin numărul speciilor dispărute/ numărul total de specii, adică 7/750; singura specie autoaclimatizată a fost Mugil soiuyi. Numărul speciilor periclitate (48) cuprinde speciile încadrate în Lista Roşie în categoriile CR, EN şi VU ale IUCN, considerate categorii de periclitare propriu-zisă.

Răspunsul înregistrat la nivelul mediului şi al politicilor de mediu a fost evaluat prin raportul dintre numărul speciilor marine protejate/numărul total de specii, şi anume 16/750 (fără păsări), considerând speciile protejate prin OUG 57/2007. În ceea ce priveşte resursele umane, în domeniul biodiversităţii marine, în 2010, au activat mai puţin de 50 de specialişti.

5.4.2.4. Situaţia speciilor periclitate Lista Roşie a speciilor de macrofite, nevertebrate, peşti şi mamifere, indicator de stare pentru

biodiversitatea din sectorul marin românesc, a fost reactualizată complet în anul 2008 şi doar pentru peşti în 2009. Aceasta cuprinde 223 specii încadrate în 8 categorii IUCN (conform categoriilor IUCN v. 3.0 2003, precum şi ghidului de aplicare a acestora versiunile 2004 şi 2006) şi anume: 19 macrofite şi plante superioare (8,5%), 58 de nevertebrate (26%), 142 peşti (63,7%) şi 4 mamifere (1,8%) (figura 5.4.2.4.-1).

Figura 5.4.2.4.-1 Principalele grupe de organisme marine înscrise în Lista Roşie (stânga)

şi categoriile IUCN în care au fost încadrate (IUCN, v. 3.0, 2003, 2004, 2006)



Dintre algele macrofite şi fanerogamele înscrise în Lista Roşie, în sezonul estival 2010 a fost

identificată alga brună Cystoseira barbata, specie ameninţată (EN), în sudul litoralului, în zona Mangalia - Vama Veche. În zona Mangalia, populaţia de Cystoseira este mult mai bine reprezentată decât în rezervaţia marină, fiind prezentă sub formă de pâlcuri dese, talurile fiind puternic epifitate de specii oportuniste din genurile Enteromorpha, Cladophora şi Ceramium. În aceeaşi zonă a fost identificată fanerogama Zostera noltii, ale cărei populaţii sunt, de asemenea, discontinue. Încadrarea în categoriile IUCN include în cazul acestora şase categorii (RE, CR, EN, VU, LC, DD): o specie (5%) considerată Extinctă în Regiune (RE), 3 (16%) - Critic Ameninţate (CR), 7 (37%) - Ameninţate (EN), 3 (16%) Vulnerabile (VU), 2 (11%) cu Preocupare Redusă (LC) şi 3 (16%) cu Date Insuficiente (DD) (tabelul 5.4.2.4.-1).


═ 137 ═

Tabelul 5.4.2.4.-1 Statutul sozologic al speciilor cuprinse în Lista Roşie, reactualizată în 2007

Grup de specii Statut conform categoriilor IUCN v.3.1, 2001 şi v.3.0, 2003

RE CR EN VU NT LC DD NA Total

Macrofite 1 3 7 3 0 2 3 0 19

Nevertebrate 6 12 6 8 1 11 12 2 58

Peşti 0 0 2 4 27 32 77 0 142

Mamifere 0 0 3 0 0 1 0 0 4

Total 7 15 18 15 28 46 92 2 223 Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi


În cazul nevertebratelor, cele 58 de specii incluse în listă au fost încadrate în 8 categorii: RE (6 - 10%), CR (12 - 21%), EN (6 - 10%), VU (8 - 14%), NT (1 - 2%), LC (11 - 19%), DD (12 - 21%) şi NA (2 specii - 3%).

Dintre cele cinci specii de copepode calanoide Anomalocera patersoni, Labidocera brunescens, Pontella mediterranea, Oithona nana şi Centropages ponticus, în anul 2010, au fost semnalate patru (Centropages ponticus, Pontella mediterranea, Anomalocera patersoni şi Oithona nana). Dintre speciile de nevertebrate bentale cu statut periclitat înscrise în Lista Roşie, în anul 2010, au fost identificate 16, dintre care amintim: Donax trunculus (VU), Paphia aurea (VU), Tricolia pullus (CR), Calyptrea chinensis (VU), Clibanarius erythropus (CR), Carcinus aestuarii (EN), Callianassa truncata (VU), Eriphia verrucosa (NT) şi polichetul Arenicola marina (VU).

Încadrarea speciilor de peşti în categoriile IUCN a fost schimbată complet în 2009, în evaluarea stării lor de conservare ţinându-se cont de categoriile în care au fost incluse de către IUCN la nivel mondial. Aplicând metodologia pentru evaluarea stării de conservare a speciilor la nivel regional, peştii au fost încadraţi în prezent în doar 5 categorii: EN, VU, NT, LC şi DD, cele mai multe specii (77 - 54%) fiind larg răspândite DD, urmate de - LC (32 - 23%). Speciile cuprinse în categoriile de periclitare (EN, VU şi NT) reprezintă împreună mai puţin de un sfert (23%) din totalul celor înscrise în listă (Tab.6.4.1.3.1.). Dintre cele 41 de specii identificate în 2010, 3 fac parte din categoria VU (Acipenser stellatus, Trachurus mediterraneus ponticus şi Alosa pontica pontica), 13 din NT, iar 6 din categoria speciilor cu date insuficiente (DD). Acestea din urmă vor putea fi încadrate în anii următori fie într-o categorie de periclitare, fie în categoria cu risc redus (LC).

În ceea ce priveşte mamiferele marine, nici în 2010 delfinii nu au făcut obiectul unui program special de monitorizare; cu toate acestea, au putut fi observate cârduri formate din 2 până la 50 de indivizi atât în apropierea ţărmului, cât şi în zonele de larg, în special în sezonul estival. De asemenea, au fost identificaţi 42 delfini eşuaţi pe ţărm, dintre care 36 exemplare de Phocoena phocoena, 4 de Tursiops truncatus şi 2 de Delphinus delphis. Precizăm faptul că 90% dintre delfinii eşuaţi provin din plasele de pescuit calcan. Încadrarea celor trei specii de delfini Delphinus delphis, Phocoena phocoena şi Tursiops truncatus a rămas aceeaşi ca şi în evaluarea anterioară, adică Ameninţat (EN) atât la nivelul Mării Negre, cât şi la nivel naţional, deşi în Lista Roşie a IUCN, doar Tursiops truncatus figurează ca specie vulnerabilă (VU), celelalte două fiind cu risc redus (LC).

5.4.3. Starea fondului piscicol marin 5.4.3.1. Indicatori pentru resurse marine vii

În anul 2010, în sectorul marin românesc activitatea de pescuit comercial s-a realizat în două moduri:

pescuitul cu unelte active, efectuat cu navele trauler costiere la adâncimi mai mari de 20 m şi pescuitul cu unelte fixe, practicat de-a lungul litoralului, în 20 puncte pescăreşti, situate între Sulina-Vama Veche, la mică adâncime (3-11 m).

Au fost semnalate următoarele tendinţe: ► Evoluţia indicatorilor de stare: a) biomasa stocurilor pentru principalele specii de peşti (tabelul 5.4.3.1.-1) indică:

- la şprot, care de regulă a prezentat o fluctuaţie naturală, aproape normală şi un efectiv relativ bun, biomasa fiind estimată la 60.000 tone, la fel ca în ultimii patru ani, faţă de 45.000 tone / 2005 şi 14.750 tone / 2006, când, datorită existenţei unor condiţii hidroclimatice deosebite, specia s-a cantonat în alte zone ale mării;

- la bacaliar, biomasa a fost estimată la 11.000 tone, cu circa 15 % mai mare faţă de estimările ultimilor ani, când a oscilat între 6000 şi 8500 tone (2004-2008);

- la calcan, biomasa a fost apreciată la aproximativ 1.300 tone, valoare mai mică faţă de anul 2008 şi apropiată celei din anul 2007;

- la rechin, biomasa a fost de 2.500 tone, mai mare în raport cu cea din 2008, dar mai mică faţă de 2007 (4.300 tone).


═ 138 ═

Tabelul 5.4.3.1.-1 Valoarea stocurilor (tone) pentru principalele specii de peşti din sectorul românesc al Mării Negre

Specia 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Şprot 45.000 14.750 60.000 60.000 60.000 60.000

Bacaliar 8.000 7.000 6.000 8.500 10.000 11.000

Hamsie 19.000 20.000 20.000 20.000 - -

Guvizi 600 600 600 500 - 500

Calcan 1.080 1.150 1.300 2.356 1.500 1.350

Rechin 1.650 2.000 4.300 1.450 2.500 2.500


b) structura populaţională indică, la fel ca în anii precedenţi, prezenţa în capturi a unui număr mai

mare de specii (peste 20), dintre care de bază au fost atât speciile de talie mică (şprot, hamsie, bacaliar, guvizi), cât şi cele de talie mai mare (calcan şi scrumbie de Dunăre). De remarcat ponderea redusă a speciilor rechin, stavrid, zargan, chefal şi lufar, dar şi reapariţia sub formă de exemplare izolate a scrumbiei albastre (macrou) şi a pălămidei;

► Evoluţia indicatorilor de presiune: - efortul de pescuit continuă tendinţa de reducere semnalată încă din anul 2000.; - nivelul total al capturilor continuă tendinţa de reducere, semnalată din anul 2000; - captura totală admisibilă (TAC), pentru principalele specii pescuibile de peşti, în perioada 2005-

2009, s-a menţinut la acelaşi nivel (tabelul 5.4.3.1.-2).

Tabelul 5.4.3.1.-2 Valoarea TAC-ului (captura totală admisibilă) pentru principalele specii de peşti din sectorul românesc al Mării Negre

Specia TAC (tone)

2006 2007 2008 2009 2010

Şprot 10.000 10.000 10.000 10.000 3.443

Bacaliar 1.000 500 500 500 600

Guvizi 100 200 100 100 100

Calcan 50 50 50 50 43,2

Rechin 50 50 50 50 50


► Evoluţia indicatorilor de impact:

- procentul speciilor ale căror stocuri sunt în afara limitelor de siguranţă a fost apropiat de cel din anii precedenţi fiind de aproape 90%;

- procentul speciilor complementare din capturile româneşti continuă să se menţină la un nivel asemănător cu cel din ultimii ani, fiind de 25%;

- schimbări în structura pe clase de mărimi (vârstă, lungime), comparativ cu perioada 1990-2009, exceptând şprotul, la care se remarcă o întinerire a cârdurilor, datorită unei completări foarte bune, la celelalte specii apărute în capturi, parametrii biologici s-au menţinut aproape la aceleaşi valori;

5.4.3.2. Măsuri pentru soluţionarea problemelor critice ► pe plan naţional: armonizarea strategiilor de dezvoltare durabilă din sectorul pescuitului marin

românesc cu cele de protecţia mediului, prin implementarea conceptului de management al pescuitului bazat pe abordarea ecosistemică şi a Codului de conduită pentru un pescuit responsabil prin: evitarea înfiinţării unei capacităţi de pescuit excedentare; practicarea unui pescuit responsabil prin mărirea selectivităţii şi diminuarea deversărilor, a capturilor complementare, inclusiv a capturilor de mamifere; conservarea diversităţii biologice a ecosistemelor marine şi protejarea speciilor ameninţate cu extincţia; punerea la punct şi utilizarea de unelte şi tehnici de pescuit selectiv - nedistructive, rentabile, care respectă mediul înconjurător şi protejează resursele marine vii; dezvoltarea mariculturii şi diversificarea produselor din maricultură; reconsiderarea Programului Naţional de dezvoltare a pescuitului marin.

► pe plan regional: armonizarea la nivel regional a cadrului legal instituţional şi a reglementărilor pentru utilizarea durabilă a resurselor vii; îmbunătăţirea managementului exploatării stocurilor de peşti prin metodologii de evaluare agreate la nivel regional; dezvoltarea de programe / proiecte de evaluare a stării stocurilor de peşti şi de monitorizare a condiţiilor de mediu şi factorilor biologici care le influenţează; crearea unor parteneriate între institutele de cercetare, administraţie şi organizaţiile de producători pentru elaborarea unor programe comune de cercetare; realizarea unei baze de date pescăreşti regionale; abordarea unor acţiuni riguroase de combatere a pescuitului ilegal.


═ 139 ═

5.4.3. Planificarea spaţială maritimă În anul 2010, s-au continuat şi dezvoltat studiile şi cercetările în domeniul Planificării Spaţiale

Maritime (PSM) ca proces de analiză şi alocare privind distribuţia spaţială şi temporală a activităţilor din zona marină româneasca, luându-se în considerare şi faptul că PSM este unul dintre instrumentele ce pot fi utilizate în abordările inovative ale Politicilor Maritime Integrate ale Uniunii Europene. În acest proces s-au realizat aplicaţii GIS şi cercetări în sistem de teledetecţie satelitară.

S-a urmărit înţelegerea pe scară sinoptică a proceselor costiere aferente ţărmului românesc, precum şi posibilitatea de selectare fundamentată a diferitelor variante ale soluţiilor de planificare, în scopul evitării conflictelor previzibile şi imprevizibile, la nivel general şi sectorial.

În zona de nord a litoralului românesc au fost abordate (în 2010) trei studii de caz, complexe din punctul de vedere al Planificării Spaţiale Maritime, zonă care se află sub dubla şi directa influenţă a factorilor continentali şi marini: 1. Zona Sulina-Golful Musura, 2. Zona lagunară Sinoe-Grindul Chituc şi spaţiul maritim aferent, 3. Activitaţile maritime din Zona Periboina, Edighiol, Corbu-sector industrial Midia-Navodari-Mamaia Sat, Zona lacurilor Taşaul-Corbu (sit Natura 2000/ROSPA0060). S-au luat în considerare aspectele legate de stabilirea zonei de referinţă, identificarea activităţilor şi presiunilor manifestate, evaluarea impactului antropic.

Rezultatele obţinute contribuie la validarea cunoaşterii situaţiei actuale asupra proceselor naturale, aspectelor structurii teritoriale noi, socio-demografice şi economice (de tip industrial, portuar, agricol, turistic, energetic, servicii) specifice zonei maritime. Este importantă menţinerea unei monitorizări de tip operaţional.

5.4.5. Presiuni antropice

Zona costieră din România se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor, eroziunea costieră, poluarea apei şi sărăcirea resurselor naturale. Creşterea rapidă a populaţiei şi a turismului, exploatarea la scară mare a resurselor naturale şi dezvoltarea rapidă a infrastructurii au condus la degradarea severă şi la declinul calităţii zonei costiere româneşti (de ex. construirea portului BELONA, care a dus la amplificarea eroziunii în sectorul de plajă Eforie Nord - Eforie Sud, extinderea Portului Constanţa, extinderea zonelor turistice din localităţile 23 August, Vama Veche, Costineşti, Sulina, care va conduce la creşterea numărului de turişti în sezon cu cca 5.000 - 10.000 locuri de cazare/ fiecare nouă zonă, ceea ce necesită creşterea capacitaţii, modernizarea staţiilor de epurare existente şi construirea altora noi), pe când alte zone (de ex. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării) sunt deja administrate şi protejate prin reglementări naţionale şi internaţionale.

În aceste condiţii, este necesară o abordare integrată pentru asigurarea durabilităţii zonei costiere, atât din punct de vedere economic, cât şi al protecţiei mediului, care să permită coordonarea intereselor multiple, adesea contradictorii, pentru a utiliza toate resursele, cu beneficii sociale, economice şi ecologice maxime pentru generaţiile actuale şi viitoare.

Ecosistemul marin se află într-un echilibru fragil, datorită căruia devine vulnerabil la persistenţa impactului antropic, la accidentele ecologice, şi la efectele schimbărilor climatice globale. Efectul acestei presiuni se resimte sub forma următoarelor principale ameninţări: poluare, degradarea habitatelor, reducerea biodensităţii, supra-exploatarea resurselor, eroziune costieră, transferul de specii, etc. Caracterul de mare semiînchisă, un bazin hidrografic uriaş, precum şi particularităţile sale hidrobiologice unice fac din Marea Neagră un ecosistem extrem de sensibil şi expus la aceste ameninţări.

Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră românească provin din dezvoltarea accentuată a diferitelor activităţi socio-economice în spaţiul natural al zonei costiere:

Turism şi recreare

Construcţii/cartiere de case de vacanţă în zone turistice

Extindere modernizare porturi turistice existente: activităţi de dragaj

Porturi şi navigaţie

Construcţii de nave

Pescuit marin

Agricultura şi industria alimentară

Industria petrochimică, rafinării

Industria extractivă: de minereu, nisip din arii costiere de mică adâncime

Industria energetică nucleară

Industria siderurgică

Industria manufacturieră

Aeroport şi transport aerian

Activităţi militare şi de apărare: trageri uscat-mare, instalare antene înaltă frecvenţă etc. Problemele principale de mediu identificate în 2010, în zona costieră românească, induse de factorul

antropic, sunt următoarele: Eroziunea costieră/Dinamica sedimentelor la gurile Dunării (închiderea/colmatarea Băii Musura); Spargerea periodică, necontrolată a cordonului litoral în timpul furtunilor imprevizibile (grindul Chituc

- malul estic);


═ 140 ═

Implementarea soluţiilor de protecţie contra eroziunii plajelor (depozite de cofraje din plastic/ geotextil pe plaje);

Intruziunea apei de mare în acviferele costiere (zona fostului lac Costineţti); Extracţia resurselor naturale/ nisip de plajă (zona Mamaia, Eforie Nord, Mangalia); Poluarea apei/ aerului, poluarea cu deşeuri solide provenind din surse difuze; Exloatarea excesivă a stocurilor de peşti valoroase, precum scrumbia, stavridul, chefalul, lufarul,

calcanul etc.; Pierderea habitatelor şi periclitarea speciilor - construcţii costiere de protecţie a falezelor (zona

Eforie Nord şi Sud, Tuzla, Costineşti, Tatlageac, Olimp; colmatarea habitatelor costiere prin câmpul de turbulenţa creat în zona şantierelor, conţinând material fin de faleză/terra rosa);

Aglomerarea demografică a populaţiei în zona costieră, în timpul sezonului estival; Expansiunea urbană/acoperirea spaţiului plajelor cu construcţii (zona Mamaia); Dezvoltarea necontrolată a construcţiilor turistice, a activităţilor de turism şi recreere peste

capacitatea de suportabilitate a mediului pe anumite zone restrânse. Cercetările întreprinse au evidenţiat principalele condiţii de impact de mediu: Frecvenţa şi intensitatea tot mai mare a unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, vijelii,

tornade) - acţiunea vântului cu efect de spulberare a nisipului de pe plajă, acţiunea valurilor deosebit de puternice din timpul furtunilor;

Conţinutul ridicat de substanţe biogene, acumulate în timp în apă şi în substratul degradat, accelerând eutrofizarea apelor costiere, lacuri şi bălţi, dezvoltarea explozivă a algelor, cu consecinţe negative asupra regimului de oxigen, transparenţei apei, biodiversităţii specifice.

Presiunea ecologică antropogenă ridicată, datorată situaţiei geografice şi influenţei activităţilor foarte variate, precum deversări menajere agricole, zootehnice, alimentare, industriale chimice şi petrochimice necontrolate, de construcţii, navigaţie, turism, de agrement şi de tratament balnear.

Cunoaşterea acestor detalii este extrem de importantă pentru evaluarea continuă a riscurilor şi impactului condiţiilor naturale, tradiţional instabile, alături de impactul antropic, care influenţeaza negativ, ecologic şi economic zona costieră, ceea ce impune luarea deciziilor politice optime pentru dezvoltare şi utilizare durabilă.

5.5. POLUĂRI ACCIDENTALE ASUPRA MEDIULUI MARIN ŞI COSTIER În anul 2010 nu s-au înregistrat accidente majore de mediu, datele fiind prezentate în tabelul 5.5.-1 :

Tabelul 5.5.-1 Poluări accidentale asupra mediului marin şi costier

Nrcrt

Data/ora Localizarea fenome-nului

Cauza Poluatorul

Factorii de mediu afectaţi

Poluant/ Poluanţi monitorizat/ monitorizaţi

Valoa-rea măsurată (UM)

Măsuri aplicate

1 22.01.2010/ 14:00

Zona Port Sulina

Nava Jupiter sub pavilion Georgia, eşuată în zona Port Sulina, pe mare grad 5-6, vant N, forţa 7-8BS

For responsabil: Autoritatea Navală Română, Centrul Maritim de Coordonare

Apa – acvatoriu port Sulina

Posibile scurgeri de ţiţei şi ulei; la bord se află 2t MGO şi 200litri ulei MP.

Eşuare nava, operaţiune de salvare echipaj

La ora 14:00 echipajul a părăsit nava, este scos la mal în siguranţă şi preluat de IJPF Sulina; nava fiind abandonată, se instituie starea de alertă pentru pericol de poluare.

2 23.01.2010/ 15:38

Zona N. Bara Sulina

Nava Turgut S, sub pavilion Georgia, eşuată în zona N. Bara Sulina, pe mare grad 6-7, vânt N, forta 3-7BS, 8BS offshore

For responsabil: Autoritatea Navală Română, Centrul Maritim de Coordonare

Apa – acva-toriu port Sulina

Fără poluarea acvatoriului

Operaţiune de dezeşuare navă

Stare de alertă menţinută datorită situaţiei meteo nefavorabile; nava dezeşuată, fără incidente poluatoare; echipaj în siguranţă.

3 02.02.2010/ 04:00

Bazinul Şantierului Naval Orşova – sucursala Agigea, aflat în incinta portului Constanţa zona Sud

Nava Sirena 9, armator Şantier Naval Orşova SA, s-a scufundat în timp ce se afla acostată la cheu; vânt NNE, viteza 6ND

For responsabil: Autoritatea Navală Română, Căpitania Zonală Constanţa

Apa

Poluare cu hidrocarburi; în jurul navei plutesc şi resturi lemnoase, de mobilier, folii, PVC, resturi de parame;

Scufundare navă

Zona a fost înconjurată cu baraj plutitor antipoluare, de cca. 100 ml, montat de CN APM Constanţa.


═ 141 ═

4 08.03.2010/ 16:00

Acvatoriul portului Constanta Sud

La manevra de mutare a navei Cma Cgm Debussy din dana 123 în dana 115 , aceasta a colizionat cu nava Haci Fatma Sari, ce se afla în dana 114, şi cu remorcherul Vădeni aflat în manevră

For responsabil Autoritatea Navală Română – Căpitania Zonală Constanţa

Fără urme de poluare vizibile în acva-toriu

Toate cele 3 unităţi navale avariate parţial prin coliziune

Fără poluarea factorilor de mediu

Nava Cma Cgm Debussy a fost acostată în siguranţă; nu au fost victime sau urme de poluare; evenimentul a fost preluat spre cercetare de către Căpitania Zonală Constanţa.

5 05.03.2010/ 12:35

Port Constanţa, la cca. 1 milă marină de capul digului de sud

Nava Aurelia M cu o încărcătura la bord de 3158 t, a pierdut de pe punte în mare, cca. 200 mc de cherestea şi 30 de tractoare

For responsabil Autoritatea Navală Română – Căpitania Zonală Constanţa

Fără urme de poluare vizibile pe senalul navigabil



Nava a fost dirijată în afara şenalului navigabil şi ancorată în siguranţă.

6 11.05.2010/ 08:40

Marea Neagră, în zona danei 84 port Constanţa

Existenţa unei infiltraţii de produs ca urmare a unei instalaţii artizanale cu scop infracţional Căminul de canalizare RAJA se află pe ovoidul care deversează în dana 84 port Constanţa

SC OIL TERMINAL SA CONSTANTA

Acva-toriu portuar

Infiltraţie de motorină în sistemul de canalizare RAJA.

Suprafaţa de sol afectată: cca. 10mp; Suprafaţa acvatoriului portuar afectată acvatoriu dana 84.

In zona str. Pandurului s-a oprit sursa deversării. In acvatoriu s-a intervenit cu şalupa de depoluare Depol I şi cu nava ND 49 pentru întinderea unui baraj limitator în paralel cu cel existent şi colectarea produsului acumulat la suprafata acvatoriului, prin vidanjare

7.

11.07.2010/ 17.00

Port Constanţa, de-a lungul danelor 59-62, între navele acostate şi cheu; In bazinele danelor 69-70, 49-50, 75-76, şi în avanport;

Infiltrare de hidrocarburi de la uscat, pete de hidrocarburi cu dâre roşiatice cu aspect de praf de minereu din danele 64-68, cât şi resturi lemnoase şi sticle din PVC;

Neidentifi-cat; For respon-sabil: Autoritatea Navală Română, Căpitania Zonală Constanţa

avanport şi acva-toriu Port Constanţa

Hidrocarburi infiltrate de la uscat, masa lemnoasa, sticle din PVC

Suprafata afectata – neprecizata / neevaluata

S-a intervenit cu nava de depoluare DEPOL 5, apartinand Administratiei Porturilor Maritime Constanta, pentru colectarea hidrocarburilor acumulate pe suprafata apei.

8 13.07.2010 / 22:13

Port Constanţa, dana 79, pe timpul operaţiunilor de încărcare cu ulei vegetal a navei Kemal Telli de la barja tanc Westerode

Scurgere de ulei vegetal sub forma de spumă pe coverta navei, pe bordaj şi apoi în acvatoriul danei 79

Nava Kemal Telli Autoritatea respon-sabilă : Autoritatea Navală Română – Căpitania Zonală Constanţa

Acva-toriu dana 79, Port Constanţa

Ulei vegetal

Oprirea operaţiunii de încărcare a navei; s-a montat un baraj plutitor antipoluare în jurul navei în data de 14.07. 2010 ora 00:30; a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 8.000 ron, comand. Navei în baza art. 4, alin. A, DIN hg 876/2007, de către ANR-CZC.

9

01.09.2010/ 12.52

Cca 6 Mm la Sud faţă de Cap dig Nord, travers pescărie Eforie Sud la o distanţă de cca 4 Mm de ţărm;

Scufundarea navei Medy, pavilion Turcia, încărcată cu fier vechi, în Port Constanţa Sud

Nava Medy

Apa- pe o suprafaţă de 100-150mp;

Pelicula de hidrocarburi (irizaţie);

100-150 mp ce s-a deplasat spre larg datorită direcţiei vântului, şi care a fost disipată datorită valurilor în creştere

Au fost trimise în zonă două nave specializate pentru depoluare Zefir şi Rubin aparţinând ARSVOM. Se monitorizează în continuare zona incidentului pentru diminuarea efectelor poluării.


═ 142 ═

10 15.09.2010/ 15.30

Danele 33, 34 şi 63, Port Constanţa;

Deversare produs petrolier prin gura de scurgere de la uscat, aparţinând RAJA Constanţa

RAJA Constanţa

Apa Produs petrolier

Neprecizată

Nava specializată depol 5, aparţinând APM Constanţa a luat măsuri specifice de depoluare. Au fost montate baraje antipoluante în danele 33, 34, şi 63, art Constanţa.

5.6. TENDINŢE Deşi s-au înregistrat progrese importante în unele domenii, de exemplu cu privire la finalizarea reţelei

de zone protejate Natura 2000 şi în ceea ce priveşte reducerea poluării de la surse punctuale în corpurile de apă dulce, nu se poate afirma că obiectivul general de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2010 a fost realizat.

Până la 25% din speciile de animale sunt încă pe cale de dispariţie şi chiar speciile comune suferă în continuare din cauza lipsei de habitate corespunzătoare în afara zonelor protejate. Expansiunea urbană, dezvoltarea industrială şi noile infrastructuri continuă să se răspândească într-un ritm rapid, adesea în detrimentul zonelor naturale rămase.

Se constată nu numai pierderea, degradarea şi fragmentarea constantă a habitatelor naturale, ci şi faptul că ecosisteme întregi sunt pe punctul de a fi iremediabil pierdute.

Posibilele consecinţe sunt extrem de grave. Bunăstarea noastră economică şi socială depinde în foarte mare măsură de fluxul continuu de „servicii ecosistemice” vitale, însă beneficiile pe care acestea le aduc societăţii sunt adesea ignorate.

Toate aceste aspecte indică necesitatea de a dubla, în următorii ani, eforturile noastre la nivel de politică în favoarea biodiversităţii şi de a asigura că biodiversitatea şi numeroasele servicii ecosistemice oferite de aceasta sunt mai bine integrate în toate celelalte domenii de politică, astfel încât biodiversitatea să devină fundamentul dezvoltării noastre economice şi al bunăstării sociale.

Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră românească provin din dezvoltarea accen-tuată a diferitelor activităţi socio-economice în spaţiul natural al zonei costiere: turism şi recreere, construcţii/ cartiere de case de vacanţă în zone turistice, extindere modernizare porturi turistice existente: activităţi de dragaj, porturi şi navigaţie, construcţii de nave, pescuit marin, agricultura şi activităţi industriale etc.

Uniunea Europeană şi-a asumat o responsabilitate aparte privind conservarea speciilor şi habitatelor naturale care se află în pericol de dispariţie.

Această responsabilitate este legată de crearea “Reţelei Ecologice Natura 2000”, care este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

Reţeaua Ecologică Natura 2000 protejează biodiversitatea Europei printr-o dezvoltare durabilă, fără a se aduce prejudicii comunităţii locale. Programul încearcă să împace două nevoi vitale ale oamenilor: nevoia de a câştiga venituri, pentru a-şi asigura existenţa, şi nevoia unui mediu curat şi sănătos.

Anul 2010 - an de cumpănă în ceea ce priveşte protecţia naturii a fost declarat de ONU, Anul Internaţional al Biodiversităţii. Este o modalitate de-a atrage atenţia întregii lumi asupra pericolului pe care îl reprezintă pierderea capitalului natural, şi de-a face apel la responsabilitate în tratarea problemelor legate de protejarea mediului natural. Deloc întâmplător este faptul că aceeaşi organizaţie ONU, declară anul 2010 -Anul internaţional al tinerilor. De fapt, tinerii sunt generaţia căreia îi lăsăm moştenire mediul natural dar şi în care ne punem speranţa pentru a asigura condiţii de viaţă nepoţilor noştri. Este foarte important să conştientizăm că asigurarea condiţiilor de viaţă pentru generaţiile viitoare depind direct de modul în care noi acţionăm, dar şi de modul în care ne educăm copiii.

Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice a fost sărbătorită la 22 mai 2010 sub deviza Biodiversitatea este viaţă, Biodiversitatea este viaţa noastră.

Reţeaua ecologica Natura 2000 urmează să fie extinsă prin declararea a noi situri Natura 2000 sau prin extinderea celor existente, noile propuneri/extinderi de situri urmând să ocupe o suprafaţă de aproximativ 8,3% din totalul suprafeţei ţării, în plus faţă de procentul de 17,84% existent reprezentând siturile natura 2000 deja desemnate .

Documents

Capitolul 5. Protectia Naturii si Biodiversitatea