EVOLUTIA OMULUI IN PALEOLITIC SI NEOLITIC

PALEOLITIC

Caracteristica epocii paleolitice este totala dependență a hominizilor de natură. Comunitățile umane se hrăneau cu ceea ce le oferea natura: plante, muguri, alge marine, fructe, rădăcini, semințe, bulbi, ciuperci, melci, insecte, ouă, șopârle, pești și alte animale mici. Deci, economia avea un caracter „prădalnic“. Sursa principală de alimentație o oferea vânătoarea realizată în colectiv.

Conform unor descoperiri recente, strămoșii omului au început să folosească uneltele în urmă cu 3,4 milioane de ani.[2] Acestea erau utilizate pentru a scoate carnea de pe oase și pentru a le sparge, ca să se ajungă la măduvă.

Cu ajutorul uneltelor se diversifică modul în care omul primitiv interacționează cu natura, pemițându-i să consume noi alimente și să exploreze noi teritorii.

Apar primele unelte pentru vânătoare și cules: unelte rudimentare din așchii și bolovani de râu cu o muchie tăioasă pentru cioplit, tăiat și răzuit atribuite „culturii de prund” (sud-vestul Europei până în sud-vestul Asiei și Sudul Africii).

Primele unelte din piatră au fost create prin cioplire cu alte pietre sau bețe, astfel încât luau diverse forme.

Apare folosirea focului, schimbându-se astfel regimul alimentar, ceea ce va determina modificări și în structura anatomică.

În paleoliticul mijlociu, Neanderthalienii să-și construiască colibe (adesea pe malurile apelor), cu acoperiș de frunze, prevăzute chiar și cu vetre, spațiu pentru dormit, activități domestice sau evacuare. Se constată o creștere a densității și o oarecare stabilitate într-un anumit loc. În aceeași vreme, în continuare, erau folosite și adăposturi sub stânci. Apare, totodată, tendința de concentrare a grupurilor umane și de revenire periodică în același loc.

În paleloliticul târziu au început să apară corturi realizate din piei întinse peste stâlpi de lemn sau colți de mamut.

Taberele se mutau pe măsură ce locuitorii lor migrau, odată cu schimbarea anotimpurilor. Au existat și așezări permanente, cum este cea descoperită la Willendorf. Perimetrul acesteia era demarcat de lespezi de piatră și piei de animale. Primele locuințe permanente vor apărea abia în neolitic.

Trecerea de la existența de culegător la cea de vânător a diversificat regimul alimentar al omului. Mai mult, a stimulat cooperarea cu ceilalți și dezvoltarea calităților sociale, pentru a permite formarea unui grup de vânătoare eficient. Odată cu îmblânzirea focului, ființa umană a învățat să stăpânească o forță a naturii. Acest fapt, precum și schimbările sociale apărute, a avut o importanță majoră.

Principala armă a paleoliticului timpuriu și mijlociu a fost lancea ascuțită de lemn, care la început era folosită la împuns și abia mai târziu la aruncat. Arcul și săgeata au apărut abia în neolitic.

Către sfârșitul paleoliticului este îmblânzit câinele, care ulterior avea să fie folosit la vânătoare. Domesticirea animalelor a jucat un rol cheie în evoluția speciei umane. Activitatea omului de a crește animale a grăbit procesele de creare a uneltelor și de dezvoltare a limbajului.

In paleoliticul superior, femeia obține în cadrul societății o poziție deosebită (dovadă: descoperirea unor figurine antropomorfe și a unor înmormântări cu ocru roșu, precum și a unor morminte cu podoabe ce au aparținut unor femei).

Incepe să se facă distincția dintre bărbatul vânător și femeia culegătoare și îngrijitoare a focului și a copiilor.

În paleoliticul târziu, morții erau depuși în poziție așezată în gropi săpate special pentru acest scop. Se presăra de obicei ocru pe trupurile morților și mai ales pe cranii, care apoi erau așezate în compartimente delimitate cu pietre. În morminte se pun podoabe valoroase, lucrate cu multă meticulozitate sau unelte nefolosite de piatră. Au fost de asemenea descoperiți dinți perforați, purtați probabil ca pandantive. Mormintele se aflau de obicei în centrul zonei de locuințe sau lângă o vatră.

NEOLITIC

Neoliticul este penultima epocă a preistoriei și cea mai scurtă, ea a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și metalurgiei primitive a cuprului, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei.

Agricultura neolitică timpurie se rezumă la un număr limitat de plante iar domesticirea animalelor se rezumnă doar la oi si capre.

Cea mai importantă schimbare comparativ cu perioadele precedente este apariția agriculturii. În zonele în care s-a introdus cultivarea plantelor se asistă la o serie de schimbări economice și sociale: are loc un proces de sedentarizare, așezările cresc ca urmare a nevoii de forță de muncă pentru cultivarea terenurilor, locuințele devin mult mai solide și cresc uneori în dimensiuni.

Un alt beneficiu al practicării agriculturii a fost apariția unui surplus de produse care a putut fi păstrat sau oferit la schimb unor alte comunități.

Schimbările profunde în societățile omenești asociate cu apariția agriculturii în neolitic au fost definite ca revoluția neolitică.

Domesticirea animalelor ca animale folosite la muncă sau ca sursă de hrană este o altă inovație a socetății neolitice. Animalele au fost folosite ca o importantă sursă de hrană dar și la schimbul de produse. Dejecțiile animale s-au folosit ca îngrășământ natural, combustibil solid sau material de construcții. Pentru comunitățile în care creșterea animalelor a devenit ocupația preponderentă apar noi schimbări sociale ca urmare a păstoritului. Unele comunități se află în continuă mișcare cu turmele de animale, nu sunt atât de sedentare precum comunitățile a căror subzistență se bazează pe agricultură. Acest sistem de creștere a animalelor este cunoscut sub numele de transhumanță.

Ca în paleolitic, oamenii au continuat să folosească unelte cioplite din silex. În schimb, populațiile neolitice au creat o serie de unelte necesare agriculturii cum ar fi seceri sau pietre de moară folosite la măcinat; au perfecționat tehnicile de vânatoare și pescuit prin apariția unor diverse tipuri de săgeți, harpoane etc. Pentru păstrarea și gătitul produselor una din cele mai importante evoluții tehnologice este apariția vaselor ceramice. Pentru construcția locuițelor s-au folosit cărămizi de lut.