Caracterul romatic al unui poem de Mihai Eminescu Luceafarul .

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social Literare, Romania Juna , din Viena, apoi fiind reprodus in revista Convorbiri literare .Poezia romatica Luceafarul de Mihai Eminescu, este o alegorie pe tema geniului, dar si o meditatie asupra conditiei umane duale. Aceasta reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si neferita, opusa omului comun.Poemul romatic se realizeaza prin amestecul genurilor si al speciilor. Astfel, lirismul sustinut de meditatia filozofica si expresivitatea limbajului este turnat in schema epica a basmului si are elemente dramatice: secventele realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor. Elemente fantastice se intalnesc in prima si a treia parte ( metamorfozele si calatoria lui Hyperion ), partea a doua combina specii lirice, aparent incompatibile ( idila si elegia ), iar partea a patra a poemului contine elemente de meditatie, idila si pastel.Viziunea romantica este data de tema, de relatia geniu-societate, de structura, de alternanta celor doua planuri: cosmic si terestru, de antiteze, de motivele literare ( luceafarul, naptea, visul ).Elemente clasice sunt echilibrul compozitional, armonia si caracterul gnomic. Tema poemului este romantica, problmatica geniului in raport cu lumea, iubirea, cunoasterea.Compozitia romantica se realizeaza prin alternarea celor doua planuri terestru si cosmic si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si in ultima parte, pe cand partea a doua reflecta doar planul terestru ( iubirea dintre Catalin si Catalina ), iar partea a treia este consacrata planului cosmic ( calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul )Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este mitic: A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca niciodata.Primele 7 strofe constituie cuvertura poemului, partea intai fiind o splendida poveste de iubire. Atmosfera este in concordanta cu mitologia romana, iar imaginarul poetic este de natura romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantice : luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda.Fata contempla Luceafarul de la fereastra dinpre mare a castelului. La randu-i, Luceafarul, prinvind spre umba negrului castel o indrageste pe fata, si se lasa coplesit de dor. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteasna, aspira spre absolut, iar spiritul superior simten nevoia compensatorie a materialitatii. Ca si in Floare albastra sau in Dorinta , atractia indragostitilor unul pentru celalat este sugerata mai intai printr-o chemare, menita sa scoata in evidenta dorul si puterea sentimentului. La chemarea fetei: O, dulce-al noptii mele domn/ De ce nu vii tu? Vina Luceafarul se smulge din din sfera sa, spre a intrupa pentru prima oara, din cer si din mare, asemeni lui Neptun, ca un tanar voievod, totodata, un mort frumos cu ochii vii . In aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romatice: par de aur moale, umerele goale, umbra fetei stravezii.Urmand repetatei chemari descantec - Cobori in jos,luceafar bland,/Alunecand pe-o raza cea de-a doua intrupare va fi din soare si din noapte. Luceafarul formuleaza sintetizator diferenta care ii separa eu sunr nemuritor,/ Si tu esti muritoare, dar din iubire si din dorinta de cunoastere absoluta, se coboara la conditia de muritor.Partea a doua, care are in centru, idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprine din mit, abstracte, exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea.Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte poate fi diviata la randul ei in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul, Luceafarul insetat de repros, adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion. Acesta ii cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiu. In schimb, Demiurgul, ii ofera lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: filozoful, poetul, geniul militar. Ifidelitatea fetei ii dovedeste inca o data Luceafarului, superioritatea sa, in iubire, fata de muritoarea Catalina.Partea a patra este construita simetric fata de prima, prin interferenta celor doua planuri: terestru si cosmic.Idila Catalin-Catalina are loc intr-un cadru romatic, creat prin prezenta simbolurilor specifice.Peisajul este umanizat, tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite in singuratate si liniste, in pacea codrumui, sub lumina blanda a lunii. Imbatata de amor , Catalina are inca nostalgia astrului iubirii si adreseaza pentru a treia oara chemarea, de aceasta data, Lluceafarul semnificand steaua norocului.Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii, care se naste din constatarea ca relatia om-geniu este incompatibila.Pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul sinteza a operei poetice eminesciene armonizeaza teme si motive romantice, atitusini romantic, elemente de imaginar poetic, procedee artistice cultivatr de scriitor, simboluri ale eternitatii/ mortii si ale temporalitatii/ vietii.