Catch-22 este un roman care a trebuit să fie citit până aproape de final pentru a ajunge să îmi placă. M-am chinuit mult cu Catch-22, cu toate poveştile lui aparent disparate si care frizau absurdul ca să ajung pe final să îmi placă mult. De foarte multe ori am vrut să îl las baltă, sătul de absurdul glumelor, însă pe final m-a cucerit. Rămân la părerea că unele glume erau slabe sau usor absurde (nu seci), dar finalul mă face să apreciez romanul în integralitatea lui ca fiind un roman bun. Dacă în prima parte Joseph Heller îţi serveşte un umor voit uşurel pe alocuri cu care se străduieşte să îţi distragă atenţia, în ultimele aproximativ două sute de pagini, Heller îţi arată de fapt despre ce e vorba: drama umană prinsă în absurdul războiului.

Firul narativ al lui Catch-22 nu e liniar, personajele şi situaţiile sunt descrise prin serii de poveşti care aduc aparent haotic noi şi noi detalii. Acest fel de a scrie reprezintă o sursă a umorului din acest roman: citeşti anumite lucruri şi nu le înţelegi, dar peste căteva capitole ţi se dezvăluie alte detalii ale aceleiaşi situaţii dintr-o altă perspectivă şi totul se luminează, dilema îşi găseşte răspunsul. Şi astfel situaţia devine haioasă. Unele glume, în schimb, îmi păreau gaguri ieftine şi mă enerva că trebuie să citesc două pagini de umor stupid.

“Catch-22″ devine după apariţia şi succesul romanului lui Joseph Heller sintagma ce înlocuieşte în anumite contexte noţiunea de paradox logic. Numărul 22 nu înseamnă nimic, pur şi simplu e un număr ales din considerente de marketing. În româneşte s-ar traduce cu ”cerc vicios”. Toate personajele romanului rătăcesc prin cercuri vicioase, încercând să găsească soluţii care de care mai halucinante la situaţiile la fel de aberante cu care se confruntau. Unele haioase, unele dramatice. Situaţiile de tip Catch-22 nu sunt numai cele legate de armată, sunt şi cele legate de viaţa individului. De exemplu, mintea colonelului Cathcart funcţionează în cheie Catch-22, el afundându-se singur în hăţişul situaţiilor fără ieşire pe care şi le construieşte în minte. Joseph Heller urmăreşte un singur lucru: Catch-22 şi totul să fie scris în cheie de paradox logic. Astfel cercul vicios se regăseşte peste tot în roman, pe mai multe nivele. Cred că dacă aş reciti cartea aş văna toate aceste situaţii şi toate nivelele. Ar putea fi o direcţie interesantă de studiu.

Când citeşti despre Catch-22 ţi se spune că e un roman care critică birocraţia din armata americană. Să spun şi eu acelaşi lucru ar însemna să simplific lucrurile. Din cele mai vechi timpuri, omul a simţit că are nevoie de ordine. A simţit că trebuie să se elibereze de sub puterea pumnului. Gândeşte-te la Codul lui Hammurabi, dar sunt sigur că există dovezi despre astfel de coduri şi mai vechi. Problema este că ordinea totală, acest vis al omenirii, este un ideal care nu poate fi atins. Ăsta e cel mai mare proiect al omenirii: să trăiască în ordine şi pace. Doar că e imposibil pentru că omenirea nu poate fi încadrată într-un set de reguli. De fapt, mai exact ar fi să spun că omenirea nu doreşte să fie încadrată într-un set de reguli. Instinctul primar prevalează. Astfel omenirea îşi fură singură căciula şi găseşte cel mai la îndemână ţap ispăşitor - birocraţia. Lumea a uitat ca termenul birocraţie a apărut să definească

organizarea necesară funcţionării eficiente a unui organism. Acum toţi îl folosim în sensul peiorativ, nu-i aşa?

Nu, Catch-22 nu critică numai birocraţia, critică în primul rând omul. Lipsa de caracter, incompetenţa, prostia, egoismul lui. Este într-adevăr tragic felul în care sărmanii piloţi sunt prinşi în vârtejul birocraţiei, dar trebuie privit şi din cealaltă perspectivă din care este înfierat omul care se ascunde după birocraţie pentru a ascunde nimicnicia lui. De câte ori ai auzit spunându-se despre oameni că au fost deştepţi că au fentat legea? De câte ori nu ai auzit “Bai, ăla a fost deştept că a folosit legea în avantajul lui”? Eu am auzit asta de multe ori, de prea multe ori. Am să exemplific vorbind despre personajul Mindbender care îşi contorsionează mintea în toate felurile pentru a fenta procedura pentru avantajul lui personal ajungând, de exemplu, la a vinde kiturile de prim ajutor din avioane. Din avioanele cu oameni care pleacă în luptă şi îşi riscă viaţa.

Şi acum mă întreb: despre ce e vorba de fapt în Catch-22? Despre birocraţie sau despre mizeria umană? Omul ar trebui să îşi asume faptul că visul lui măreţ de ordine şi pace nu se poate împlini pentru că lui însuşi îi lipsesc calităţile necesare succesului unui astfel de demers. Şi să nu mai dea vina pe altceva decât pe el însuşi.