Centrul de Formare şi Analiză în Ingineria Riscurilorcefair/files/no4.pdf · Paradigme explicative și factori de risc ai conflictului 11 I. Tofan, ... Fiecăruia dintre cei trei

Centrul de Formare şi Analiză în Ingineria Riscurilor

Teoria riscurilor şi aplicaţii

(periodic de informare)

Nr. 4, 2012

Editura Alexandru Myller

Iaşi, 2012

Centrul de Formare şi Analiză în Ingineria Riscurilor

Teoria riscurilor şi aplicaţii

ISSN: 2247 – 0662

ISSN-L: 2247 – 0662

Editori:

Prof. univ. dr. Ioan TOFAN

e-mail: [email protected]

Conf. univ. dr. Mihai GONTINEAC


Conf. univ. dr. Dănuţ RUSU


EDITURA ALEXANDRU MYLLER

Bd. CAROL I, No.11, Iaşi, Romania, tel. 0232-201225 / fax. 0232-201060

© 2012, Editura Alexandru Myller

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă sau transmisă, în orice formă şi

prin orice mijloace: electronice, mecanice, prin fotocopiere sau altele, fără permisiunea scrisă a editurii

Alexandru Myller.

Conţinut

C. M. Gherman,

Riscul ecologic - prevenire şi management

1

G. Stoian,

Riscurile sedentarismului

7

I. Crumpei,

Paradigme explicative și factori de risc ai conflictului

11

I. Tofan,

Submulţimi nuanţate (teorie şi aplicaţii)

21

Anexa. Lista cărţilor achiziţionate în cadrul proiectului 37

Teoria riscurilor şi aplicaţii, Nr.4, 2012 1

RISCUL ECOLOGIC - PREVENIRE ŞI MANAGEMENT

Corina MATEI GHERMAN

Lector asociat FEAA, Universita „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România

[email protected].

Abstract

Protecţia mediului a devenit cea mai importantă problemă actuală şi de viitor. Depăşre

raportul 1 la 1 între mediul natural şi cel modificat de acum, acesta nu mai poate susţine viaţa aşa cum

o cunoaştem astăzi. Noua ştiinţă numită ecologie are la bază un concept integrat, strategic şi

sustenabil, cu aceent pe identificarea riscurilor, gestionarea acestora prin minimizarea coturilor şi a

consecinţelor unor evenimente cu potenţial mare de poluare. În lanţul valoric al managementului

marketingului riscului se are în vedere principiul ecologiei moderne „toate se leagă de toate”.

Aspectele legate de protecţia mediului ambiant şi potenţialele riscuri trebuie cunoscute de managerii

din domeniu dar şi de societatea civilă în ansamblul său pentru a crea o conduită de respect faţă de

mediu.

Cuvinte cheie:ecologie, anticipare, risc, reacţie,consecinţe.

Metodă şi metodologie

Pentru studiu am folosit literatura de specialitate din domeniul ecoomic, ecologic şi

matematic.

Efectuarea acestui studiu pleacă de la convingerea că cea mai importantă

caracteristică este prevenirea unui risc/ eveniment cu consecinţe negative asupra mediului

ambiant şi nu getionarea lui după manifestare.

Rezultate şi discuţii

Riscul de mediu este tratat teoretic din mai multe puncte de vedere. Riscul ecologic

reprezintă acel coeficient de incertitudine în luarea unei decizii manageriale, privind

activitatea viitoare a firmelor având în vedere evoluţia aleatoare a unor evenimente cu

procent mare de probabilitate de a se manifesta. Riscul ecologic constitue o componentă a

riscului de mediu şi este un concept de bază cu două dimensiuni:

1. consecinţele unui eveniment/evenimente;

2. probabilităţile ca aceste evenimente să se manifeste.

Pe lângă cauzele reale, se poate manifesta şi printr-o întâmplare sau un concurs

nefavorabil de întâmplări cu potenţial de vătămare a mediului (ruperea unui baraj).

Williams C. Arthur, consideră riscul ca o variaţie a rezultatului unei decizii care s-ar

putea manifesta la un moment dat. Riscurile provoacă situaţii de criză ce trebuiesc abordate

prin conceptul de management al riscului de mediu, prin evaluări ale riscului pentru mediu şi

din punct de vedere economic şi social.

Autori precum Stugren Bogdan (1982), Păduraru Sivia (2011), Rusu Teodor, Imre

Albert, Bodis Andrei (2005), Dumitru Camelia (2004), Tofan Ioan (2012),ş.a. au tratat

problemele de risc şi mediu şi nu numai.

Managementul riscului de mediu, cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate de către un

decident care să prevină manifestarea riscului de mediu, accentul fiind pus pe elementele de

2

hazard care pot modifica radical conţinutul unei decizii luate în condiţii de certitudine (foarte

puţin probabil de a se manifesta).

Scopul analizei riscului este de a stabili dacă riscul este unul acceptabil corelat cu

măsurile de management şi nu impun pagube şi costuri ce nu pot fi suportate de către firmă.

Analiza riscului se bazează pe studii specifice în corelaţie cu constrângerile legate de resurse

şi timp, studiul are totdeauna o ţintă finală ce trebuie rezolvată. Analiza riscului de mediu

(ARM) cuprinde mai multe etape:

1. Evaluarea riscului de mediu. Scopul principal al acestei acţiuni este de a pune la dispoziţia

firmei o metodă ştiinţifică de evaluare a riscului posibil pentru a identifica clasa de risc şi

impactul său la nivel operaţional. Evaluarea riscului trebuie să aibă la bază legislaţia

respectivă, un caracter oficial pe locaţii şi amplasamente concrete. ARM trebuie făcută la

fiecare firmă cu responsabilitate majoră în protecţia mediului din România (centale

atomice,baraje de importanţă naţională, platforme petroliere marine, fabrici,etc) şi în ţările

Uniunii Europene cu potenţial ridicat de poluare a mediul. Evaluarea riscului de mediu

include trei măsuri principale:

probabilitatea ca impactul asupra mediului să se poată manifesta în mod real;

amploarea impactului asupra mediului şi conecinţele sale la nivel naţional sau global;

reacţia negativă a publicului faţă de consecinţele impactului negativ asupra mediului.

În probabilitatea critică a condiţiilor ca riscul/evenimentul să aibă loc se folosesc criterii

specifice:

Tabelul nr.1

Probabilitatea ca un risc/eveniment ecologic să se întâmple

Clasificare Frecvenţă Explicaţie Scor

Foarte ridicat Continuu

Incert

Impact continuu 20

Ridicat O dată pe zi sau de

mai multe ori

Impact cel puiţin o

dată pe zi

10

Mediu O dată pe

săptămână/lună

Cel puţin o dată la 30

de zile

5

Scăzut O dată pe an Impactul are loc o

dată pe an

2

Foarte scăzut O dată la 20 de ani

sau mai mult

Impactul este foarte

rar

1

Se determină apoi severitatea, amploarea şi durata în timp a impactului pe baza unui

punctaj de la 20 care înseamnă impact major şi 1 semnifică impact foarte scăzut. Reacţia

negativă a populaţiei se determină în mod asemănător.

Riscul final se determină folosind ecuaţia:

Cr = Pm x (A +R) (1)

unde: Cr = clasa de risc;

Pm = probabilitatea de manifestare (scor 20 la 1);

A = amploarea impactului;

R = reacţia negativă a opiniei publice (scor 20 la 1).

Datele concrete, calculate cu formula nr.1 se trec într-un tabel după care se calculează

clasificarea finală a riscului de mediu, astfel:

nivel de risc extern, scor = 600 puncte;

nivel de risc foarte ridicat, scor = 400 la 599 puncte;


nivel de risc ridicat, scor = 100 la 399 puncte;

nivel mediu de risc, scor = 40 la 99 puncte;

nivel de risc scăzut, scor 15 la 39 puncte;

nivel de risc foarte scăzut, mai puţin de 15 puncte.

Din evaluarea riscului, managerii firmelor selectează impactul semnificativ iar nivelul de

importanţă se va determina faţă de neconformităţile legate de cerinţele legale, resursele

financiare, umane, gradul de risc, aşteptările părţilor interesate. Toate aceste date se trec în

planul de protecţie a mediului la nivel de firmă.

3. Riscul rezidual, este nivelul de risc remanent care se identifică în urma controlului de

implementare a măsurilor de prevenire a riscului.

4. Pericolul este definit ca orice posibilitate de a se produce daune mediului sau populaţiei.

Analiza calitativă sau analiza modurilor de rupere inclusiv conseinţele acestora, furnizează

date calitative de evitare a risului şi este bazată pe arborele evenimentelor, cum ar fi cazul

Barajului de la Bicaz – Neamţ, cel mai mare din ţară.

În acest domeniu s-a dezvoltat în ultima vreme metoda de analiză a criticalităţii modurilor

de cedare şi a efectelor acestora (Failure Mode,Efects and Criticality Analizis – FEMECA).

În această metodă, obiectul de studiu este considerat ca un sistem în care sunt identificate

separat componentele care au implicaţii în fenomenul de cedare (rupere) şi li se atribuie un

indice de gravitate (IG), definit astfel:

IG = CM x PC x DC (2)

unde:

CM – indice parţial şi exprimă ponderea defectării componentei în declanşarea

ruperii;

PC – indice parţial ce exprimă probabilitatea de defectare a componentei;

DC – indice parţial ce exprimă măura în care defectarea componentei poate fi

detectată în avans.

Fiecăruia dintre cei trei indici li se atribuie câte o valoare de la 1 la 5.

Evaluarea indicelui de gravitate identifică riscul asociat diferitelor componente (barajul) şi

serveşte firmelor din domeniu pentru întocmirea planurilor de intervenţii. Probabilităţile anuale a unui eveniment primar iniţiator în cazul digurilor, se determină cu relaţia:

P(dig) = 1 - [P (segment)]n

(3)

unde:

P(dig) – probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar iniţiator pentru întregul

dig;

n - raportul dintre lungimea digului şi lungimea segmentului de bază;

P (segment) - probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar iniţiator pentru

segmentul de

bază.

În analiza de risc se folosesc şi aprecierile globale a amploarei şi gravităţii sale, după o

metodă propusă de Prof.dr.ing. Dan Stematin, 2011, unde măsura globală a consecinţelor

ruperii se calculează cu relaţia:

C = βΣiCGiPei αi (4)

unde:

C - consecinţele ruperii;

β - coeficientul global de corecţie şi exprimă reacţia rapidă de închidere a breşei;

CGi - indicele de gravitate a categoriei de consecinţe i;

Pei - probabilitatea de producere efectivă a categoriei de consecinţe i;

4

αi - coeficientul de corecţie, ce exprimă eficienţa măsurilor de limitare a efectelor

potenţiale pentru categoria de consecinţe i (cazul Barajului de la Bicaz,

judeţul

Neamţ).

Consecinţele ruperii se mai calcula după următoarea formulă:

R = Pr x C (5)

unde:

Pr – probabilitatea anuală de rupere;

C – măsura globală a consecinţelor ruperii şi se calculează cu formula 4.

Pentru determinarea totală a consecinţelor produse de un eveniment de poluare a

mediului propun următoarea formulă:

Pt = Mf x Tef (6)

unde:

Mf - mărimea fenomenului advers în unitatea de timp;

Tef – timpul efectiv de manifestare .

Gestionarea riscului necesită acţiuni întreprinse de firme iar orice acţiune poate fi

asociată cu o posibilă expunere la risc. Trebuie să plecăm de la ideea că nici o activitate

economică nu poate avea efect „zero” asupra mediului, dar trebuie să fie un risc acceptabil

pentru om şi natură. De aceea în managementul riscului sunt necesare parcurgerea uor etape

intermediare:

Figura nr.1.

Schema generală de management a unui riscde mediu

Aceste aspecte nu se confirmă din interviul efectuat la unele firme cu potenţial ridicat de

risc de mediu. La întrebarea:Ce probabilitate de apariţie a unui risc are firma dumneavostră?,

răspunsurile au fost:

Firma

Identificarea riscului de mediu

Lanţul de evaluare al riscului

Probabilitatea de manifestare

Evitarea sau limitarea consecinţelor Evitarea reacţiei negative a societăţii

Din activitatea internă

F i r m a

Din activitatea externă

Consecinţe majore Consecinţe reduse Managementul riscului

Păstrarea imaginii firmei


Figura nr.2

Date prelucrate de autor

0% 10% 20% 30% 40%

NP

RFS

RM

RR

RFR

NLM

37% - nici o probabilitate (NP);

24% - există un risc foarte scăzut (RFS);

16% - un risc mediu (RM);

11% - un risc ridicat (RR);

9% - pobabilitate de risc foarte ridicată (RFR);

3% - nu au preocupări legate de riscul de mediu (NLM).

În mod practic, fiecare manager din firmele cu risc ridicat de producere a unor evenimente

poluatoare de mediu trebuie să fie permanent în alertă să nu fie luiaţi prin surprindere de

amploarea riscurilor active.

În concluzie, riscul odată produs poate avea consecinţe grave asupra unei comunităţi

locale, naţionale sau chiar internaţionale. De aceea trebuie identificate riscurile, alocate

resurse pentru combaterea lor preventivă, pentru a se evita producerea unor daune grave

asupra naturii şi a firmei. Ştiinţa ne oferă concepte, metode şi practici pentru a evita

potenţialele riscuri.

Bibliografie

1. Dumitru C.,2004, Management şi marketing ecologic – o abordare strategică,

Editura

Tehnopress, Iaşi.

2. Florea C., G., 2010, Protecţia mediului în Uniunea Europeană, Editura Tipo

Moldova, Iaşi.

3. Francisco J.,2000, Marketing ecologic.Note de curs, Universitatea Granada, Spania.

4. Horaicu C.,ş.a.,2005, Managementul riscului de mediu în industria minieră, Editura

Maria Montessori, Baia Mare.

5. Mihai C.,Borza M., 2009, Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura

Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi.

6. Matei Gherman C.,2011, Managementul şi barierele schimbării, Revista Tribuna

Economică nr.8,Februarie, Bucureşti.

7. Matei Gherman C.,2011, Societatea cunoaşterii şi riscurile pentru firmă, în

vol.Knowledge on action Within the Knowledge based society, Editura Institutului

European, Iaşi.

8. Pădureanu S., 2011, Poluarea mediului şi ocrotirea naturii, Editura Tehnopress,Iaşi.

6

9. Rusu, T., Imre, A., Bodis, A., 2005, Metode şi tehnici de producţie în agricultura ecologică

(ecotehnica), Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

10. Stugren B.,1982, Bazele ecologiei generale, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.

11. Ţurlea S.,1989,SOS,Natura în pericol, Editura Politică, Bucureşti.

12. ***Revista Teoria riscurilor şi aplicaţii, nr.1, Editura Alexandru Myller,Iaşi, 2011.

13. ***Reability Risk and Safety,Theory and Application, Vol.1,2,3, 2009, Editor Bris R.,Guedes

C.,Soaress M.Proceeding of the european Safety and reliability Conference, Editor CRC

Taylor&Francis Group, London,Uk.


RISCURILE SEDENTARISMULUI

Gabriel STOIAN,

Facultatea de Fizica, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” - Iasi

Introducere

Sedentarismul reprezinta in zilele noastre una dintre cauzele principale ale existentei

riscurilor de aparitie a unui numar insemnat de afectiuni medicale. Inrautatirea in timp a starii

de sanatate a unui numar mare de persoane datorita sedentarismului necesita pentru tratarea

acestora alocarea la bugetul national de sanatate a unor fonduri banesti importante si uneori

cheltuirea unor sume de bani mari din bugetul personal.

Cauzele principale care predispun la sedentarism un numar mare de persoane sunt:

A. Revolutia industriala inceputa in Anglia spre sfarsitul secolului al XVIII-lea a

condus la inlocuirea treptata a muncii fizice prestate de catre om si unele animale cu cea

efectuata cu ajutorul utilajelor industriale si mai tarziu chiar cu cel a robotilor si la

dezvoltarea mijloacelor de transport actuale. Astfel s-a marit considerabil productivitatea

muncii si s-a micsorat foarte mult timpul necesar deplasarii de la o locatie la alta. Insa, pe de

alta parte, datorita dezvoltarii impetuoase a stiintei si tehnicii, pe langa o serie de profesii mai

vechi care necesita stationarea timp indelungat pe scaun sau in picioare, cum sunt cele de

scriitor, cadru didactic, secretara, contabil si casier, si, respectiv, cele de vanzator, bucatar,

ospatar, chelner, sora medicala, coafor, frizer si paznic, in timp au aparut si alte profesii care

se incadreaza in aceasta categorie ca, de exemplu: informatician, conducatori ai mijloacelor

de transport, agenti de circulatie si operatori de utilaje industriale. Datorita acestor cauze o

proportie insemnata din populatia globului, dintre care un numar insemnat de oameni se afla

in tarile dezvoltate industrial, a ajuns sedentara intrucat nu compenseaza lipsa efortului fizic

pe care l-ar depune pentru efectuarea de munci manuale si a mersului pe jos pe distante lungi

cu efortul fizic necesar efectuarii de exercitii fizice.

B. De asemenea, sedentarismul este favorizat si de tendinta de utilizare excesiva a

aparaturii audio-vizuale: televizoare, videoplayere, calculatoare personale, tablete PC, care

poate conduce la aparitia dezinteresului si la lipsa unui timp suficient pentru practicarea

miscarii fizice.

C. In plus, un numar important dintre persoanele sedentare este reprezentat de catre

elevii si studentii care au inclus in programa de invatamant un numar insuficient de ore de

educatie fizica.

In acest articol in continuare sunt prezentate mai intai riscurile majore de alterare a

sanatatii datorate adoptarii unui stil de viata sedentar si cauzele principale care determina un

numar mare de persoane sa nu practice forme de miscare fizica pentru pastrarea sanatatii. Pe

urma sunt propuse o serie de masuri care sa conduca la diminuarea riscurilor sedentarismului.

8

Riscuri datorate sedentarismului

Nepracticarea uneia sau a mai multor forme de miscare fizica pentru pastrarea

sanatatii favorizeaza in principal aparitia urmatoarelor riscuri majore de alterare a starii de

sanatate :

a. obezitate (cand indicele de masa corporal are valoarea mai mare de 25) ;

b. cresterea nivelului de colesterol (peste valoarea de 200 mg/dl) ;

c. hipertensiune arteriala (in cazul cresterii valorii sistolei peste 140 mmHg si a

diastolei peste 90 mmHg) ;

d. boli de inima ;

e. accidente vasculare ;

f. circulatie venoasa deficitara in membrele inferioare ;

g. varice ;

h. diferite forme de cancer ;

i. torticolis ;

j. dureri de spate in zonele cervicala, dorsala si lombara ;

k. deformari ale coloanei vertebrale : cifoze si lordoze ;

l. umar blocat ;

m. crampa scriitorului ;

n. osteoporoza, care creste riscul producerii de fracturi in caz de accidentare ;

o. scaderea tonusului muscular, a capacitatii respiratorii si a puterii de contractie a

inimii, care determina scaderea capacitatii de efort fizic ;

p. in particular, scaderea tonusului muschilor abdominali si nepracticarea mersului pe

jos pe distante lungi cresc probabilitatea de aparitie a constipatiei ;

q. diminuarea in timp a unor parametrii fizici cum sunt : flexibilitatea coloanei

vertebrale, mobilitatea articulatiilor membrelor superioare si inferioare si stabilitatea

corpului, care impreuna cu scaderea tonusului muscular si cu obezitatea conduc la

degradarea posturii corporale si a aparentei fizice si scad capacitatea de coordonare si

control a miscarilor fizice determinand astfel cresterea riscului producerii de

accidentari ;

r. capacitatea de efort fizic scazuta scade probabilitatea de supravietuire in cazul

producerii unor catastrofe naturale : inundatii, cutremure, alunecari de teren, avalanse,

inzapeziri masive ;

s. scaderea metabolismului si a consumului de oxigen datorita nepracticarii miscarii

fizice poate determina aparitia depresiei nervoase.

Cauzele principale ale existentei unui numar mare de persoane sedentare sunt

urmatoarele :

1. slaba educatie a unora dintre acestea cu privire la riscurile la care se expun prin

adoptarea unui stil de viata sedentar ;

2. lipsa motivatiei suficiente pentru adoptarea unui stil de viata sanatos ;

3. nepasarea fata de propia sanatate, mai ales la acele persoane care pe langa

nepracticarea miscarii fizice isi mai afecteaza sanatatea si prin alimentatie nerationala,


fumat, consum crescut de alcool si unele dintre ele chiar prin consum de droguri ;

4. tendinta unor persoane de a-si pastra sanatatea numai prin adoptarea unei

alimentatii rationale si a evitarii celorlalte obiceiuri negative enumerate la punctual

anterior, dar fara a acorda importanta cuvenita si practicarii unor forme de miscare

fizica ;

5. lipsa de timp datorita unui program scolar sau de lucru incarcat ;

6. necunoasterea notiunilor de management al timpului care sa permita introducerea

unui complex de exercitii fizice in cadrul unui program zilnic ;

7. slaba pregatire teoretica si practica in domeniul practicarii educatiei fizice si

sportului ;

8. lipsa unor fonduri banesti suficiente care sa permita accesul la o sala de sport si

achizitionarea de literatura de specialitate, echipament de antrenament si instalatii

speciale pentru practicarea miscarii fizice ;

9. imposibilitatea de a practica exercitii fizice obisnuite datorita aparitiei unor

afectiuni care diminueaza capacitatea de miscare fizica (accidente, afectiuni ale

aparatului locomotor, boli interne grave, slabirea capacitatii vizuale, varsta foarte

inaintata) si de a apela la un kinetoterapeut pentru prezentarea unui program de

exercitii fizice pentru recuperare medicala.

Masuri pentru diminuarea riscurilor sedentarismului

In continuare sunt propuse cateva variante de masuri care trebuie sa determine

diminuarea riscurilor sedentarismului :

I. Alegerea de catre o comisie de stat compusa din instructori de sport si

kinetoterapeuti a cat mai multor forme de miscare fizica din care sa se alcatuiasca

exemple de complexe de exercitii care sa fie popularizate spre a fi practicate de catre

un numar cat mai mare de persoane. De preferat ar fi sa se apeleze mai ales la acele

forme de miscare care pot fi practicate cu usurinta prin invingerea unei parti din

greutatea propiului corp cum sunt : inot, mers rapid, jogging, gimnastica aeroba,

Pilates, stretching, dans sportiv, Yoga si Qigong (Dansul celor cinci animale, Cele opt

piese de brocart, Yijinjing, Daoyin), intrucat nu necesita pentru a fi practicate

cheltuieli banesti pentru achizitionarea de echipament de antrenament si instalatii

speciale.

II. Practicarea zilnica de catre elevi si studenti inainte sau dupa terminarea

programului scolar a unui complex de exercitii fizice din cele enumerate mai sus care

sa dureze minim o jumatate de ora ;

III. Introducerea treptata, atat prin instruire fata in fata de catre profesorul de sport cat

si prin distribuirea periodica de brosuri sau manuale, in domeniul pregatirii teoretice

si practice elementare a practicarii miscarii fizice inca din timpul invatamantului

gimnazial cu privire la :

a. exercitii fizice care sa se poata practica si acasa fara utilizarea de echipament

de antrenament si instalatii speciale;

b. beneficiile si contraindicatiile pentru sanatate ale fiecarui exercitiu ;

10

c. cresterea graduala a numarului de repetari si de serii pentru efectuarea

exercitiilor ;

d. ordinea in care trebuie efectuate aceste exercitii in cadrul unui program de

miscare fizica si numarul de repetari saptamanale ale acestuia.

IV. Obligativitatea persoanelor adulte de a se prezenta periodic dupa caz la o clinica

de medicina sportiva, la o alta clinica medicala sau la medicul de familie pentru

evaluarea starii generale de sanatate si a capacitatii de efort fizic in vederea indrumarii

spre un kinetoterapeut care sa il instruiasca periodic in grupe de mai multe persoane

pentru a efectua la domiciliu dupa caz un program de kinetoterapie profilactica sau

terapeutica.

V. Facilitarea financiara a infiintarii de sali de sport, cluburi si asociatii sportive,

ONG-uri cu activitate de promovare a practicarii miscarii fizice, precum si a

producerii si comercializarii de echipament de antrenament, instalatii speciale si a

editarii de carti de popularizare a diferitelor forme de miscare fizica.

VI. Distribuirea catre populatie de tichete de plata pentru achizitionarea de

echipament de antrenament si instalatii speciale pentru practicarea miscarii fizice,

accesul la sali de sport, sedinte de pregatire sportiva organizate de catre ONG-uri,

cluburi si asociatii sportive, tabere sportive si statiuni balneare cu cresterea valorii sau

a numarului acestora dupa :

a. prezenta si notele obtinute in pregatirea scolara si la orele de educatie fizica si

sport in cazul elevilor si studentilor ;

b. rezultatele profesionale obtinute, in cazul adultilor incadrati in campul muncii ;

c. prezenta la cursurile de calificare si promovarea acestora in cazul somerilor ;

d. prezenta periodica la sedinte de indrumare in kinetoterapie dar si dupa gradul

de ameliorare a capacitatii de efort fizic in functie de starea de sanatate, sex, grupa de

varsta atat in cazul pensionarilor cat si a persoanelor cuprinse in celelalte trei grupe

mentionate mai sus .

Se sugereaza ca dintre aceste metode de diminuare a riscurilor sedentarismului sa fie

puse in practica numai acelea despre care se afla ca exista o mare probabilitate sa fie

acceptate de catre populatie in urma efectuarii unui sondaj al opinei acesteia.


PARADIGME EXPLICATIVE ȘI FACTORI DE RISC AI CONFLICTULUI

Dr. Irina CRUMPEI

1. Introducere

De-a lungul timpului conflictul a fost studiat și definit din perspective diferite. Varietatea

metodologiilor abordate de științele ce și-au propus înțelegerea acestui fenomen, a dus la

elaborarea de teorii diverse ca formă și conținut. Viziunile adeseori contrare asupra aceluiași

concept ilustrează complexitatea sa. Scrieri de bază conturează conflictul ca proces esențial

pentru umanitate marcând dezvoltarea speciilor, a individului, a societății.

Darwin explică evoluția din perspectiva luptei continue pentru supraviețuire.

Organismele de tot felul se situează în conflict unele cu altele determinând perpetuarea

firească a celui mai apt. Teza darwinistă susține astfel esența conflictuală a ființei umane,

centrate pe satisfacerea nevoilor primare în vederea supraviețuirii. Instinctul conservării

personale primează asupra celui social. Agresivitatea este considerată o componentă genetică

a speciei iar conflictul ca formă de manifestare individuală devine iminent.

Freud descrie devenirea individului ca rezultat al conflictului dintre cele trei forțe: sine,

eu și supra eu. Sinele infantil dominat de principiul plăcerii în căutare perpetuă de afirmare,

întâlnește cenzura frustrantă a supra eului, surogatul parental determinat social. Teoria

psihanalitică explică și externalizarea conflictului intrapsihic. Orice relație intrapersonală este

potențial conflictuală. Refularea și reprimarea trebuințelor elementare rezultate din conflictul

intraindividual, devin surse ale conflictului interpersonal prin proiecție și transfer. Adler

completează paradigma psihodinamică definind conflictul ca formă de rezolvare a

complexului de inferioritate. Încă din copilărie individul percepe inferioritatea sa în raport cu

adulții semnificativi ce îl înconjoară și începe astfel lupta pentru putere și afirmare. Acțiunile

sale se înscriu în logica legilor de compensație și supracompensație ce urmăresc eliminarea

sentimentelor de inferioritate și inadecvare. Discrepanța dintre imaginea socială și imaginea

reală a fost ilustrat de Jung. Dificultatea de a suprapune personalitatea autentică și masca

socială se manifestă ca luptă neîntreruptă.

Lupta de clasă reprezintă un exemplu fundamental al prezenței conflictului în

paradigmele dezvoltării societății umane. Marx a plasat la bazele teoriei sale două forțe

antagonice: burghezia și proletariatul. Eliberarea clasei muncitoare, recâștigarea drepturilor

binemeritate ale proletariatului deveneau obiectivele necesare ale conflictului.

Articolul de față și-a propus ca pornind de la teoriile psihologice de bază ale conflictului,

12

să delimiteze principalii factori de risc. Pentru înțelegerea surselor conflictului, este necesar

a porni de la teoriile explicative. Având în vedere varietatea imensă a implicațiilor

conflictului și planurile diverse în care se manifestă, structurarea unei teorii unitare a acestui

fenomen este o întreprindere idealistă. În cele ce urmează vom prezenta câteva paradigme

esențiale ale conceptului discutat.

2. Paradigme explicative ale conflictului

Chiar și în cadrul aceleiași științe se conturează perspective variate, uneori divergente cu

privire la același concept studiat. Două școli de gândire cu viziuni contrare se disting în

literatura de specialitate. Una descrie conflictul ca un proces fundamental, constructiv,

rațional, funcțional (Simmel, 1955, Coser, 1956, Gurr, 1970) iar alta îl descrie ca fiind din

contră, irațional, patologic și disfuncțional (Dougherty & Pfaltzgraft, 1981). Pornind de la

aceste distincții s-au conturat trei abordări teoretice principale: abordarea clasică, abordarea

behavioristă și abordarea mixtă. Abordarea clasică își situează obiectul de studiu la nivel

macro, orientându-se către fenomenele și procesele intergrup (națiuni, instituții, culturi. clase

sociale). Abordarea behavioristă se plasează la un nivel micro, centrându-se asupra

interacțiunilor interindividuale și a proceselor intraindividuale ce stau la baza acestor

interacțiuni. Sunt studiate procesele conștiente și inconștiente care guvernează determinismul

individual. Abordarea mixtă se constituie moderat la confluența celorlalte două. Conflictul

este definit ca proces interactiv determinat de o varietate de subsisteme și factori ce necesită o

prelucrare interdisciplinară. Abordările diferite necesită metodologii diferite. În timp ce

perspectiva clasică selectează un caz reprezentativ studiind toți factorii implicați în derularea

lui, perspectiva behavioristă analizează un număr limitat de variabile oscilând cât mai mult

contextele în vederea unei mai bune generalizări a concluziilor.

2.1. Paradigmele behavioriste

Paradigma behavioristă are la bază teoriile învățării și mecanismul stimul – răspuns.

Obiectul de studiu îl reprezintă comportamentul uman limitat la indicii săi direct observabili

cu ajutorul simțurilor. Behavioriștii susțin că dincolo de reflexele necondiționate indivizii

dezvoltă noi reflexe și reacții de-a lungul vieții prin procesul de învățare. Asocierea

sistematică a unui anumit stimul cu un anumit răspuns va conduce în timp la învățarea

coincidenței dintre cele două. În funcție de consecințe, comportamentul declanșator va fi

perpetuat sau va fi eliminat pentru bunăstarea individuală. Numeroase concluzii ale acestor


paradigme sunt fundamentate de studiile asupra comportamentului animal. Teoriile

conflictului studiază mai ales comportamentul agresiv în acest context păstrând ca diferență

esențială între comportamentul uman și cel animal motivația ca element determinist specific

uman (O’Connell, 1989). Dezvoltând teoriile etologice, O’Connel observă prezența

conflictelor organizate în regnul animal încă înainte de conturarea civilizației umane.

Agresiunea organizată și sistematic controlată este descrisă chiar și în rândul anumitor insecte

sociale. Transferul brut al constatărilor realizate în comportamentul animal în teoriile

explicative ale conduitei umane trebuie făcută cu precauție. Având la bază mecanismul

complex al motivației, omul a transformat conflictul în mijloc cultural prelucrat imaginativ și

filtrat cognitiv. Aceste teorii etologice, îmbinate cu primele constatări psihologice realizate de

Freud și cu teoriile darwiniste despre lupta pentru supraviețuire au condus la ideea că

agresivitatea ar fi înnăscută și parte din materialul genetic al rasei umane. Caracteristici

biologice ce predispun la conflict fac parte din natura umană. Această viziune categorică a

fost întâmpinată cu opoziție din partea diferitor specialiști ce au contestat fundamentarea

științifică a unor astfel de concluzii. Încercând responsabilizarea indivizilor și internalizarea

locului controlului, contestatarii teoriilor înnăscute ale agresiunii, susțin impactul sporit al

mediului și al condiționării asupra organizării agresive umane. Ei propun războiul ca rezultat

planificat, sistematic, mobilizat emoțional și motivațional (Mack, 1990).

Teoria învățării sociale susține importanța mediului în conturarea conduitei umane.

Această teorie este derivată din lucrările lui Albert Bandura care susține învățarea

observațională ce apare în relație cu un model (Bandura, 1977). Indivizii observă

comportamentele celor din jur și consecințele acestora. În funcție de comportamentul

observat, de consecințele implicate, de modelul ce demonstrează comportamentul și de

personalitatea observatorului se va realiza învățarea socială. Dezvoltarea într-un mediu

violent fie că acesta se situează la nivel familial, școlar sau național va facilita reproducerea și

perpetuarea comportamentelor agresive și conflictuale. Rasismul, prejudecățile, răspunsul

agresiv sunt învățate în interacțiunea cu mediul. Teoria identității sociale elaborată de Taifel

(1981) pornește de la ipoteza că personalitatea individuală se formează prin raportare

continuă la grupurile de referință. Familia, grupul de prieteni, comunitatea, naționalitatea sunt

cadre în care se desăvârșesc stima de sine și valoarea personală contribuind la conturarea

specificului fiecărei persoane. Conflictul văzut din această perspectivă are la bază percepția

subiectivă a individului care va favoriza evaluarea propriului grup depreciind și proiectând

negativ asupra grupului concurent. Dezbaterea determinismului genetic vs environmental este

14

departe de a fi soluționată.

Teoria frustrare – agresiune este alt model formulat de orientarea behavioristă. La baza

conflictelor umane, fie ele interpersonale, interculturale, interetnice sau internaționale ar sta

frustrarea unora dintre actorii implicați datorată obstacolelor apărute în împlinirea scopurilor

propuse. Evoluția conflictului ar depinde în principal de doi factori: tipul de interdependență

dintre obiectivele indivizilor implicați într-o situație anume și tipul de acțiune abordat de

persoanele implicate (Deutsch, 1985, 2006; Johnson & Johnson, 2003). Interdependența

dintre obiectivele indivizilor poate fi pozitivă atunci când probabilitățile atingerii scopurilor

unor persoane corelează pozitiv, satisfacția unui individ asociindu-se cu satisfacția altuia.

Interdependența pozitivă poate rezulta din: relațiile pozitive dintre cei doi indivizi,

recompense oferite pentru cooperare, nevoia de a împărți o resursă sau de a depăși un

obstacol împreună, existența unui inamic comun. Interdependența dintre obiective poate fi și

negativă atunci când probabilitățile atingerii scopurilor celor două persoane corelează

negativ. Satisfacția unuia dintre actori presupune frustrarea celuilalt. Atunci când obiectivele

actorilor sociali sunt independente, vorbim despre lipsa interdependenței. Dacă obiectivele și

activitățile sunt complet separate, conflictul nu poate apărea. Conflictul nu există decât acolo

unde apare interdependență (Deutsch, 2006). Adeseori există asimetrie în gradul de

interdependență dintr-o relație. Una dintre persoane poate fi mai dependentă decât cealaltă.

Persoana mai independentă are mai multă putere asupra persoanei dependente. Dependența

poate fi globală dacă asimetria apare în circumstanțe variate sau situațională dacă apare în

contexte precise. Deutsch (2006) precizează că în realitate indivizii se confruntă rareori cu

situații de interdependență clar determinate. Obiectivele fiecăruia se află într-o relație

complexă cu obiectivele celuilalt. Un model teoretic nu poate surprinde realitatea acestui

fenomen decât simplificându-l și schematizându-l.

Al doilea factor implicat în evoluția conflictului ar fi tipul de acțiune abordat de

persoanele implicate. Acțiuni eficiente cresc șansele atingerii scopului și acțiunile

ineficiente scad șansele atingerii scopului. Îmbinarea tuturor subfactorilor definiți ar reuși să

exprime diferitele situații conflictuale posibile.

Teoriile behavioriste pornesc de la ipoteze simple cum ar fi mecanismul stimul-răspuns

sau importanța calității consecințelor în perpetuarea sau stingerea unui comportament pentru

a descrie comportamentul agresiv și fenomenul conflictual. De la studiile asupra animalelor

până la paradigme teoretice cum este cea a învățării sociale, abordarea behavioristă și-a

elaborat și rafinat concluziile surprinzând tot mai complex manifestările conflictuale și


motivele ce le mobilizează. Metodologia de cercetare folosită de studiile behavioriste

izolează variabilele esențiale, simplificând mecanisme sociale complexe pentru a construi

modele operaționale valide ce se pretează cercetării empirice.

2.2. Paradigme clasice

Teoriile clasice sau macro-teoriile studiază preferențial interacțiunea dintre grupuri.

Elementul central al acestor paradigme este puterea, fie ea economică, militară, culturală.

Mobilul profund al conflictului este obținerea puterii. Prin analiza istorică și studiul de caz,

prin observarea în profunzime a conflictelor esențiale din istorie se stabilesc și se detaliază

toți factorii considerați responsabili. Această metodologie permite studierea complexă și

realistă a conflictelor vizate, păstrează o validitate ecologică ridicată, dar generalizarea

concluziilor obținute trebuie realizată cu precauție.

Diferențele de putere dintre grupuri generează conflicte, care în schimb pot modifica

raporturile de putere. Dinamica mecanismului putere-conflict este mereu activă depinzând de

factorii personali, de mediu și comportamentali mobilizați în cadrul grupului. Schimbări

importante ce apar în unul din grupuri pot modifca echilibrul de putere stabilit la un moment

dat crescând riscul de conflict. Teoria deprivării relative oferă un model explicativ pentru

acest proces. Major (1994) arată că indivizii se raportează și se compară cu membri salienți

sau asemănători lor prin grupul de apartenență, atitudini, valori sau statut social. Atunci când

schimbări ale stării de fapt duc la reordonarea elementelor definitorii ale grupului, noi

comparații vor fi realizate cu grupurile dominante ce nu permiteau comparații anterior. Noile

comparații vor spori conștientizarea deprivării relative prin raportare la celelalte grupuri

(Gurr, 1970). Conflictul poate apărea în astfel de situații ca urmare a revendicărilor și a

dorinței de schimbare mobilizate de grupul proaspăt conștient de starea sa defavorizată. Alte

studii ce au analizat consecințele asimetriei puterii sugerează că dezechilibrele crescute în

raportul de putere se asociază cu o expresie și o izbucnire mai scăzută a conflictelor,

comparativ cu situațiile de echilibru în care actorii prezintă o forță similară (Deutsch, 1973).

Aceste studii au fost contestate ca urmare a semnificației lor ce ar putea justifica menținerea

unor dezechilibre importante de putere și deprivări nedrepte a anumitor populații pentru

evitarea conflictelor. Cercetările de la nivel interpersonal caută să propună o soluție posibilă

identificând încrederea ca variabilă moderatoare. Actori sociali cu putere similară vor adopta

o atitudine de colaborare atâta timp cât au încredere unii în alții (Davidson, McElwee &

Hannan, 2004). De altfel se pare că dezechilibrul de putere nu reprezintă o soluție sustenabilă

16

pentru menținerea păcii. Rezolvările sustenabile trebuie să adreseze treptat decalajul de

putere realizând un raport cât mai echilibrat (Curle, 1971). Majoritatea studiilor susțin forța

de seducție a puterii indicând eforturile celor care o dețin să o păstreze, să o folosească, să

raționalizeze și să justifice de ce starea de fapt trebuie conservată. Cei puternici sunt mai

satisfăcuți de sine și de stilul lor de viață, au mai multă libertate de acțiune și plănuiesc mai

departe în viitor (Deutsch, 1973). Studiile confirmă de asemenea și natura coruptivă a puterii

care în timp construiește la cei puternici o stimă de sine exacerbată și o preocupare tot mai

scăzută pentru cei fără putere (Kipnis, 1976). În situații de conflict cei puternici tind să

subestimeze capacitățile celor mai puțin puternici folosind tactici de constrângere și presiune

și evitând negocierea ca variantă de rezolvare a conflictului (Salacuse, 2001). Spre deosebire

de cei puternici, membrii grupurilor lipsite de putere sunt dependenți de ceilalți, planifică pe

termen scurt și prezintă o satisfacție scăzută. Încercând să elimine emoțiile negative resimțite,

proiectează frustrările acumulate asupra grupurilor și mai defavorizate sau asupra unor

membri din propriul grup. Acest mecanism afectează solidaritatea grupului făcându-i mai

vulnerabili și mai puțin apți de revoltă (Kanter, 1977).

La nivel internațional soluțiile de menținere a păcii prin păstrarea unui echilibru al puterii

între națiuni au fost contracarate prin izbucnirea Primului Război Mondial. Teoria

descurajării a apărut ca soluție alternativă aplicată prin războiul rece. Această teorie

convertește echilibrul puterii într-un echilibru al terorii propunând înarmarea concomitentă a

marilor puteri cu arsenal nuclear. În secolul al XX-lea în economie a fost lansat modelul

actorului rațional care propunea o explicație a comportamentului economic uman. Teoria

propune existența unui proces rațional de adoptare a deciziei. Acest model a fost extins și

prelucrat și în interpretarea conflictelor.

Spre deosebire de teoriile comportamentale ce și-au propus studiul individului aflat în

interacțiune, paradigmele clasice s-au centrat asupra dinamicii dintre grupuri. Rapoartele de

putere și balansarea variabilă a acestora au stat în general la baza macro-modelelor.

Realitatea pare a fi însă surprinsă mai bine de teorii mixte, mai sofisticate, care îmbină

perspectiva comportamentală, acțiunile individuale și mecanismele declanșate între grupurile

implicate descrise de paradigmele clasice.

O astfel de paradigmă mixtă este teoria sistemelor inamice care se conturează pornind de

la tendința oamenilor de a categoriza și dihotomiza. Acestea sunt procese naturale folosite de

indivizii umani pentru a putea înțelege, prelucra și interacționa cu mediul înconjurător.

Realitatea este mult simplificată prin aceste procese și dincolo de avantajele pe care le oferă


în procesarea informației, pot apărea și erori relative. Prin dihotomizare, în procesul de

dezvoltare a identității sociale, indivizii și grupurile la care oamenii se raportează sunt

împărțiți în două categorii: dușmani și aliați. Acest model explică formarea comportamentului

de grup etnic, cultural și național.

Pornind de la paradigmele explicative ale conflictului se pot elabora și alți factori de risc

ce vulnerabilizează indivizi și grupuri facilitând declanșarea și agravarea conflictelor.

3. Factorii de risc ai conflictului

Conflictele declanșează mecanisme complexe susținute cognitiv, emoțional,

comportamental care acționează circular crescând dimensiunea inițială a divergențelor. Încă

de la conturarea grupurilor de referință, procesul de categorizare presupune diferențierea

membrilor grupului de ceilalți indivizi și de celelalte grupuri, asociindu-se cu o percepție

subiectivă favorabilă față de membrii propriului grup. Pentru dezvoltarea unei identități

sociale pozitive, persoana are nevoie de o evaluare pozitivă a grupului de apartenență pe care

o obține realizând comparații favorabile cu alte grupuri. Acest proces se desfășoară într-un

mediu neconflictual, dar stabilește potențialități de susținere a conflictelor. „Etnocentrismul”

este un concept care surprinde esența procesului de categorizare implicat în teoria identității

sociale și presupune aprecierea semenilor, celor asemănători și respingerea și denigrarea celor

diferiți. Diferențierea între grupuri poate apărea în lipsa existenței unui conflict de interese

declanșator, dar atunci se manifestă mai ales prin favorizarea membrilor grupului decât prin

ostilitate și respingere față de cei din afara grupului (Tajfel & Turner, 1986). Levine &

Cambell (1972) descriu etnocentrismul ca rezultat al conflictelor de interese obiective și al

interacțiunilor competitive vizând atingerea obiectivelor grupului. În acest proces percepția

amenințării crește solidaritatea intra-grup și mobilizează ostilitate inter-grup. În situații de

conflict procesul de simplificare și dihotomizare mobilizat de categorizare se accentuează

generând apariția stereotipurilor negative. Contribuie la conturarea acestor credințe

caricaturale alături de categorizare, selectivitatea memoriei și percepției, prin care

informațiile care se potrivesc stereotipului sunt remarcate și reținute, în timp ce stimulii care

contravin sunt ignorați și respinși. Prin învățarea socială credințele deformate sunt transmise

din generație în generație facilitând perpetuarea și răspândirea stereotipurilor, construind

premisele pentru conflicte viitoare.

Biasurile cognitive sunt altă caracteristică a conflictului intergrup. Acestea sunt

18

semnalate în atribuirile pe care indivizii le fac pentru comportamentele celorlalți. Membrii

celorlalte grupuri sunt considerați personal responsabili pentru comportamentele negative, în

timp ce în cazul propriului grup evenimentele negative sunt atribuite factorilor situaționali

asupra cărora persoanele afectate nu au avut control și deci nu sunt responsabile. Atribuirile

biasate susțin și întăresc stereotipurile, propunând mereu pe ceilalți ca fiind responsabili de

răul grupului de apartenență.

În afară de identitate membrii grupului dezvoltă și un simț al coeziunii manifestat prin

atracție față de grup și dorința de a rămâne în cadrul său. Coeziunea încurajează

conformismul față de grup. Grupurile coezive sunt mai eficiente în atingerea obiectivelor

colective. În situații de conflict coeziunea grupului crește mai ales prin efectul amenințării și

al inamicului comun. Dinamica dintre coeziunea grupului și competiție este un factor

important în susținerea și declanșarea conflictelor. Irving Janis (1982) descrie mecanismul

„gândirii grupale” (groupthink) ce se constituie pornind de la factorul de coeziune al

grupului. Se caracterizează prin supraestimarea puterii și moralității grupului, rigiditate

cognitivă și presiuni severe pentru uniformitate. Aceste procese contravin rezolvării

conflictului, întărindu-l și perpetuându-l.

Liderul are de asemenea un rol important în fenomenul conflictual putând influența

cursul evenimentelor. În situații de conflict sau competiție, liderii mai agresivi sunt promovați

și tind să se afirme, în timp ce liderii moderați dispuși la cooperare tind să piardă puterea și

poziția (Janis, 1982).

Frica și atitudinea defensivă mobilizează un mecanism de supracompensare exprimat

prin amenințări către grupul oponent. Schimbul progresiv de ostilități duce la conturarea unui

climat de neîncredere explicat prin teoria profețiilor ce se autoîmplinesc (Merton, 1952).

Frica este transmisă agresiv fiind întâmpinată violent și confirmând motivele inițiale care au

stârnit-o.

Conflictul interindividual și intergrup este un fenomen frecvent despre care unele teorii

spun că ar face parte din natura umană. Numeroasele paradigme explicative surprind fiecare o

parte din mecanismul complex al conflictului. În funcție de variabilele considerate și

analizate sursele conflictului se conturează diferit definitivând imaginea acestui proces

complex. Mecanisme ale dinamicii de grup și atitudini, percepții și comportamente

individuale conlucrează ca factori de risc care predispun la declanșarea și escaladarea

conflictului.


Bibliografie

Bandura, A. (1977). Social Learning Theory. General Learning Press.

Coser, L.A. (1956), The Functions of Social Conflict, Free Press, New York and Collier-

Macmillan, London.

Curle, A. Making Peace. London: Tavistock, 1971.

Davidson, J. A., McElwee, G., and Hannan, G. “Trust and Power as Determinants of Conflict

Resolution Strategy and Outcome Satisfaction.” Peace and Conflict: Journal of Peace

Psychology, 2004, 10, 275–292.

Deutsch, M. The Resolution of Conflict: Constructive and Destructive Processes. New

Haven, Conn.: Yale University Press, 1973.

Deutsch, M. Distributive Justice: A Social Psychological Perspective. New Haven,

Conn.:Yale University Press, 1985.

Johnson, D. W., and Johnson, R. T. Social Interdependence: The Interrelationships Among

Theory, Research, and Practice. The Center for Cooperative Learning, The University of

Minnesota. March, 2003.

Deutsch, M. (2006). Cooperation and competition. In M. Deutsch, P.T. Coleman, & E.C.

Marcus (Eds.), The handbook of conflict resolution: Theory and practice (pp. 23-42). San

Francisco, CA: Jossey-Bass.

Dougherty, E. James and Robert L Pfaltzgraff, Contending Theories of International

Relations: A Comprehensive Survey, 2nd

ed. New York:: Harper and Row, 1981.

Gurr, T.R. (1970), Why Men Rebel, Princeton University Press, Princeton.

Janis, I. L. Groupthink. (2nd ed.) Boston: Houghton Mifflin, 1982.

Kanter, R. M. Men and Women of the Corporation. New York: Basic Books, 1977.

Kipnis, D. The Powerholders. Chicago: University of Chicago Press, 1976.

20

Levine, R. A., and Campbell, D. T. Ethnocentrism: Theories of Conflict, Ethnic Attitudes

and Group Behavior. New York: Wiley, 1972.

Mack, E. J. 'The Enemy System', in Vamik Volkan, et al eds., The Psychodynamics of

International Relationships: Volume I: Concepts and Theories. Lexington, MA, Lexington

Books, 1990, p. 58.

Major, B. “From Social Inequality to Personal Entitlement: The Role of Social Comparisons,

Legitimacy Appraisals, and Group Membership.” In M. P. Zanna (ed.), Advances in

Experimental Social Psychology, Vol. 26. San Diego, Calif.: Academic Press, 1994.

Merton, R. K. Social Theory and Social Structure. New York: Free Press, 1952.

O'Connell, Robert L. Of Arms and Men: A History of War, Weapons, and Aggression. New

York, Oxford University Press, 1989

Salacuse, J. W. “How Should the Lamb Negotiate with the Lion?” Power in International

Negotiations. Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 2001.

Simmel, G. (1955), Conflict and the Web of Group-Affiliations, Free Press, New York and

Collier-Macmillan, London.

Tajfel, H. (1981) Human Groups and Social Categories. Cambridge University Press.

Tajfel, H., and Turner, J. “An Integrative Theory of Intergroup Conflict.” In S. Worchel & W.

G. Austin (eds.), The Social Psychology of Intergroup Relations. Chicago: Nelson-Hall, 1986.

Volkan,D. V "An Overview of Psychological Concepts Pertinent to Interethnic and/or

International Relationships," in Vamik Volkan, et al eds., The Psychodynamics of


Books, 1990 pp. 31-46.

Volkan, Vamik, Demetrios A. Julius and Joseph V. Montville (eds.) The Psychodynamics of


Books, 1990

Volkan, Vamik, Demetrios A. Julius and Joseph V. Montville (eds.) The Psychodynamics of

International Relationships: Volume II: Tools of Unofficial Diplomacy. Lexington, MA,

Lexington Books, 1991


22


24


26


28


30


32


34


36


LISTA CĂRŢILOR ACHIZIŢIONATE ÎN CADRUL PROIECTULUI

Nr.

crt. Denumire carte

1. Titlu: Modern Actuarial Risk Theory

Autor(i):Rob Kaas, Marc Goovaerts, Jan Dhaene, Michel Denuit

Editura: Springer; ISBN-13:978-1402029523

2. Titlu: Theory of Financial Risk and Derivative Pricing: From Statistical

Physics to Risk Management Autor(i): Jean-Philippe Bouchaud, Marc Potters

Editura: Cambridge University Press; ISBN-13: 978-0521819164

3. Titlu: Prospect Theory: For Risk and Ambiguity

Autor(i): Peter P. Wakker

Editura: Cambridge University Press; ISBN-13: 978-0521765015

4. Titlu: Option Theory and Trading: A Step-by-Step Guide To Control Risk

and Generate Profits Autor(i): Ron Ianieri

Editura: Wiley (July 7, 2009), ISBN-13: 978-0470455784

5. Titlu: Risk Analysis in Theory and Practice

Autor(i): Jean-Paul Chavas

Editura: Academic Press; 2004, ISBN-13: 978-0121706214

6. Titlu: Understanding Risk: The Theory and Practice of Financial Risk

Management Autor(i): David Murphy

Editura: Chapman and Hall/CRC; 1 edition (April 23, 2008)

ISBN-13: 978-1584888932

7. Titlu: Actuarial Theory for Dependent Risks: Measures, Orders and Models

Autor(i): Michel Denuit, Jan Dhaene, Marc Goovaerts, Rob Kaas

Editura: Wiley (November 18, 2005)

ISBN-13: 978-0470014929

8. Titlu: Credit Risk Modeling: Theory and Applications

Autor(i): David Lando

Editura: Princeton University Press (June 1, 2004)

ISBN-13: 978-0691089294

9. Titlu: Modern Actuarial Risk Theory: Using R

Autor(i): Rob Kaas, Marc Goovaerts, Jan Dhaene, Michel Denuit

Editura: Springer; ISBN-13: 978-3540709923

38

10. Titlu: The Professional Risk Managers' Guide to Finance Theory and

Application (PRMIA Risk Management) Autor(i): Professional Risk Managers' International Association (PRMIA)

Editura: McGraw-Hill; ISBN-13: 978-0071546478

11. Titlu: Practical Risk Theory for Actuaries

Autor(i): C.D. Daykin, T. Pentikainen, Martti Pesonen

Editura: Chapman and Hall/CRC; ISBN-13: 978-0412428504

12. Titlu: Risk Transfer: Derivatives in Theory and Practice

Autor(i): Christopher L. Culp

Editura: Wiley; 1 edition (April 12, 2004), ISBN-13: 978-0471464983

13. Titlu: Lecturing Birds on Flying: Can Mathematical Theories Destroy the

Financial Markets Autor(i): Pablo Triana

Editura: Wiley; 1 edition (June 8, 2009), ISBN-13: 9780470406755

14. Titlu: Credit Risk Modeling: Theory and Applications

Autor(i): David Lando

Editura: Princeton University Press, ISBN-13: 978-0691089294

15. Titlu: Rating Based Modeling of Credit Risk: Theory and Application of

Migration Matrices Autor(i): Stefan Trueck, Svetlozar T. Rachev

Editura: Academic Press, ISBN-13: 978-0123736833

16. Titlu: Operational Risk Modelling and Analysis: Theory and Practice

Autor(i): Marcelo Cruz

Editura: Risk Books (July 2004), ISBN-13: 978-1904339342

17. Titlu: The Known, the Unknown, and the Unknowable in Financial Risk

Management: Measurement and Theory Advancing Practice Autor(i): Francis X. Diebold, Neil A. Doherty, Richard J. Herring

Editura: Princeton University Press, ISBN-13: 978-0691128832

18. Titlu: Handbook of Solvency for Actuaries and Risk Managers: Theory and

Practice

Autor(i): Arne Sandstrom

Editura: Chapman and Hall/CRC ISBN-13: 978-1439821305

19. Titlu: Mathematical Methods in Risk Theory

Autor(i): Hans Bühlmann

Editura: Springer (October 2, 1996), ISBN-13: 978-3540617037

20. Titlu: Axiomatic Utility Theory under Risk: Non-Archimedean

Representations and Application to Insurance Economics (Lecture Notes in

Economics and Mathematical Systems)

Autor(i): Ulrich Schmidt



21. Titlu: The Knowledge Ahead Approach to Risk: Theory and Experimental

Evidence (Lecture Notes in Economics and Mathematical Systems) Autor(i): Robin Pope, Johannes Leitner, Ulrike Leopold-Wildburger


22. Titlu: Advances in Decision Making Under Risk and Uncertainty (Theory

and Decision Library C) Autor(i): Mohammed Abdellaoui (Editor), John D. Hey (Editor)


23. Titlu: Uncertainty and Risk: Mental, Formal, Experimental Representations

(Theory and Decision Library C)

Autor(i): Mohammed Abdellaoui (Editor), R. Duncan Luce (Editor), Mark J.

Machina (Editor), Bertrand Munier (Editor)


24. Titlu: Credit Risk Pricing Models: Theory and Practice

Autor(i): Bernd Schmid


25. Titlu: Advanced Derivatives Pricing and Risk Management: Theory, Tools,

and Hands-On Programming Applications Autor(i): Claudio Albanese, Giuseppe Campolieti

Editura: Academic Press ISBN-13: 978-0120476824

26. Titlu: Decision Making under Risk and Uncertainty: New Models and

Empirical Findings (Theory and Decision Library B) Autor(i): J. Geweke (Editor)


27. Titlu: Simulation and Optimization Methods in Risk and Reliability Theory

Autor(i): Pavel S. Knopov (Editor), Panos M. Pardalos (Editor)

Editura: Nova Science Publishers ISBN-13: 978-1604566581

28. Titlu: Progress in Utility and Risk Theory (Theory and Decision Library)

Autor(i): G.M. Hagen (Editor), Fred Wenstøp (Editor)


29. Titlu: Recent Developments in the Foundations of Utility and Risk Theory

(Theory and Decision Library) Autor(i): L. Daboni (Editor), Aldo M. Montesano (Editor), M. Lines (Editor)


30. Titlu: Models and Experiments in Risk and Rationality (Theory and

Decision Library B) Autor(i): Bertrand Munier (Editor), Mark J. Machina (Editor)


40

31. Titlu: Economic and Environmental Risk and Uncertainty: New Models and

Methods (Theory and Decision Library B) Autor(i): Robert Nau (Editor), Erik Grønn (Editor), Mark J. Machina (Editor),

Olvar Bergland (Editor)


32. Titlu: Foundations of Utility and Risk Theory with Applications (Theory and

Decision Library)

Autor(i): Bernt P. Stigum (Editor), Fred Wenstøp (Editor)


33. Titlu: Theoretical and Mathematical Foundations of Human Health Risk

Analysis: Biophysical Theory of Environmental Health Science

Autor(i): Douglas J. Crawford-Brown

Editura: Kluwer Academic; ISBN-13: 978-0792398981

34. Titlu: Risk in the Modern Age: Social Theory, Science and Environmental

Decision-Making Autor(i): Maurie J. Cohen (Editor)

Editura: Palgrave Macmillan ISBN-13: 978-0312222161

35. Titlu: Uncertainty and Risk: Multidisciplinary Perspectives (The Earthscan

Risk in Society Series)

Autor(i): Gabriele Bammer (Editor), Michael Smithson (Editor)

Editura: Earthscan Publications Ltd. ISBN-13: 978-1844078516

36. Titlu: Financial Risk Management with Bayesian Estimation of GARCH

Models: Theory and Applications Autor(i): David Ardia


37. Titlu: Geometric Sums: Bounds for Rare Events with Applications: Risk

Analysis, Reliability, Queueing Autor(i): Vladimir V. Kalashnikov


38. Titlu: Info-Gap Decision Theory, Second Edition: Decisions Under Severe

Uncertainty

Autor(i): Yakov Ben-Haim

Editura: Academic Press; ISBN-13: 978-0123735522

39. Titlu: Operational Risk Toward Basel III: Best Practices and Issues in

Modeling, Management, and Regulation Autor(i): Greg N. Gregoriou

Editura: Wiley, ISBN-13: 978-0470390146

40. Titlu: Semi-Markov Risk Models for Finance, Insurance and Reliability

Autor(i): Jacques Janssen, Raimondo Manca

Editura: Springer;

ISBN-13: 978-1441943576


41. Titlu: Modelling Operational Risk Using Bayesian Inference

Autor(i): Pavel V. Shevchenko


42. Titlu: Probability and Risk Analysis: An Introduction for Engineers

Autor(i): Igor Rychlik, Jesper Rydén


43. Titlu: Reliability, Risk, and Safety: Theory and Applications

Autor(i): Radim Bris (Editor), Carlos Guedes Soares (Editor), Sebastián

Martorell (Editor) 3 volume

Editura: CRC Press; ISBN-13: 978-0415555098

44. Titlu: Theory of Stochastic Processes: With Applications to Financial

Mathematics and Risk Theory (Problem Books in Mathematics) Autor(i): Dmytro Gusak, Alexander Kukush, Alexey Kulik, Yuliya Mishura,

Andrey Pilipenko


45. Titlu: Shock and Damage Models in Reliability Theory

Autor(i): Toshio Nakagawa


42

Call for Papers

You are invited to submit papers for publication in the

International Journal of Risk Theory.

JOURNAL TOPICS

Technological Risk

Economic and Financial Risk

Chemistry and Physics of Undesired Events

Mathematics and Informatics for Risk Theory

Natural Risk

PAPER FORMAT

Content will be in English, in doc format (for Microsoft Word), and the following format of

paragraph will be used: Paper size: B5; Identation: left 0, right 0; Spacing: before 0, after 0;

Line spacing: Multiple At 1.15.

Paper Title

Paper title will be written in 12-point bold type, Times New Roman in uppercase and will be

centered across the top of the page.

Paper Authors

Author's names will be written under the paper title, centered across the page, in 12 point

type, Times New Roman in lowercase.

Author's Affiliation

Author's affiliation will be written under the author's names, centered across the page, in 12

point type italic, Times New Roman in lowercase, specifying: title, university affiliation,

country and e-mail address.

Paper Abstract

The abstract must include sufficient information for readers to judge the nature and

significance of the topic, the adequacy of the investigative strategy, the nature of the results

and the conclusions. An abstract is not an introduction, it summarizes the substantive results

of the work, not merely list topics that are discussed in the paper.

The abstract will be written in 10 point type italic, Times New Roman. It must have 200 to


300 words, single spaced type.

Keywords

Select four to eight keywords (words or expressions) that capture the essence of your paper.

List the words in decreasing order of importance.

Introduction

The function of the Introduction is to establish the context of the paper. This is accomplished

by discussing the relevant primary research literature (with quotations) and summarizing

current understanding of the problem you are investigating. State the purpose of the work in

the form of the hypothesis, questions or problems you investigate and, briefly explain your

approach and the necessary arguments. Whenever possible, present the possible outcomes

your study can reveal.

Paper Body

Organize the body of the paper using titles and subtitles to emphasize both content and

clarity. Consider the following: use the accepted terminology of the field to describe any

subjects or experimental procedures used to gather and analyze data; include detailed

methods, so readers could be able to follow the investigation; state the results clearly and

succinctly; thoroughly discuss, interpret and analyze the implications of the findings and

minutely discuss the impact of the results, both globally and specifically.

The section titles will be written in 12-point bold type, Times New Roman in uppercase and

will be aligned to left. Typeface must be 12-point Times New Roman type single spaced.

Tables and figures should be sized and placed in the body of the paper just as the authors

want them printed in the journal. Care should be taken so that tables and figures could be on

one page. The tables contents will be written in 10 point type, Times New Roman and the

heading of the tables will be in 10 point type bold, Times New Roman. The titles and

numbers will be positioned above the table and the title and number of the figures bellow.

When it is needed, the source will be mentioned. The number of the tables and figures are to

be positioned in the body of the text, in a parenthesis, wherever they are mentioned, for

example: (fig. nr.1), (table nr. 1). The graphs must be executed clearly so as to give clear

black and white copies. Number all the equations and formulas used positioning the numbers

in parenthesis on their right side. Define abbreviations and acronyms the first time they are

used in the text, even after they had already been defined in the abstract. Avoid the use of

footnotes or endnotes.

Conclusions

A conclusion section is required. Conclusions may review the main points of the paper, do

not replicate the abstract as the conclusion. A conclusion might elaborate on the importance

44

of the work or suggest applications and extensions and extensions of the research.

References

References will be written in the format of the following model:

[1] A. Edalat, M.B. Smyth, Information categories, Applied Categorical Structures, 1, 1993,

p. 197–232.

Also, references in the articles will be numbered with [1] and if there are more than one

reference with, [1,3] or [1-5]. Sources should be in alphabetical order by author’s last name.

When certain studies, research, articles are published in a volume, the volume numbers and

pages will be specified.

Documents

Centrul de Formare şi Analiză în Ingineria Riscurilorcefair/files/no4.pdf · Paradigme explicative și factori de risc ai conflictului 11 I. Tofan, ... Fiecăruia dintre cei trei