Upload
others
View
56
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Către,
INSPECȚIA JUDICIARĂ
Domnului Judecător Lucian NETEJORU
DOMNULE INSPECTOR ȘEF,
Subsemnata Ana-Maria PĂTRU, cu domiciliul în
, CNP și locuința (locul de
citare) în , email:
, formulez prezenta:
SESIZARE DISCIPLINARĂ
Prin care vă rog să constataţi că au fost săvârşite abaterile disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. a), b) și d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare:
Potrivit art. 99: Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori
prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor
de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii
privind judecătorii şi procurorii;
d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea
convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Analizând activitatea de pe rețeaua de socializare Facebook (la adresa de
internet www.facebook.com)1 am constatat existența unui cont intitulat ”George
MATEI” ce are indicată ca fotografie de profil chiar fotografia judecătorului Curții de
Apel București George Dorel MATEI.
Din verificarea identificatorului unic a rezultat că pentru respectivul cont al
rețelei de socializare acesta este #100002109486007.
Mai mult, am constatat că printre persoanele ce dau ”Like” acestui cont se află
numeroși studenți ori foști studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității
”Dimitrie Cantemir” (unii chiar cu aprecieri de gen ”Super profu'”) și jurnaliști acreditați
pe justiție. Ținând seamă și de activitatea contului ”George MATEI” dar și de faptul
că acesta este și cadru didactic titular la Facultatea de Drept din cadrul Universității
”Dimitrie Cantemir” rezultă fără putință de tăgadă că acest cont aparține judecătorului
George Dorel MATEI acesta fiind și cel ce derulează efectiv activitatea pe rețeaua
de socializare.
1 https://www.facebook.com/george.matei.549
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Activitatea derulată pe rețeaua de socializare Facebook este calificată de
jurisprudența națională ca fiind una desfășurată în spațiu public.
Astfel prin Decizia nr. 4546/2014 a ÎCCJ – Secția de Contencios Administrativ
și Fiscal, instanța supremă a apreciat că:
”… este corectă statuarea din actul administrativ contestat în sensul săvârșirii
în public a faptei imputate reclamantului, întrucât în general o faptă antisocială,
indiferent de natura sa juridică (inclusiv fapta contravențională) se
consideră a fi săvârșită „în public” atunci când locul săvârșirii faptei
aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate,
la care participă respectiva colectivitate prin acțiuni adresate participanților.
Or, este indubitabil că în litigiu comportamentul pretins discriminatoriu a
reclamantului recurent s-a manifestat pe pagina on-line (cu acces public).
Vastitatea unei rețele de socializare presupune, raportat la natura,
particularitățile și scopul acesteia, că utilizatorii nu dețin proprietatea
spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin
controla întinderea acestui spațiu, care, astfel, capătă caracter public și
accesibilitate potențială.
…
Așadar, fapta constând în sloganul postat pe pagina rețelei de
socializare îndeplinește exigența juridică privind „caracterul public” întrucât, pe
de o parte, mesajul a fost postat pe o rețea de socializare care prin natura sa
este destinată accesului public/oricărui utilizator (utilizator existent - eventual
„prieten”; utilizator nou - potențial „prieten” sau utilizator „intermediat”), în fața
unui anumit număr de persoane, şi, pe de altă parte, mesajul a fost postat
cu intenția parvenirii la cunoștința utilizatorilor publici ai paginii (în mod
direct a „prietenilor” şi indirect a celor care ar avea acces mijlocit) şi, pe cale
de deducție logică, categoriei protestatarilor […].
Caracterul public al faptei imputate reclamantului rezultă și din
consecințele efective şi directe ale postării în discuție, în măsura în care,
urmare a accesării paginii de socializare a recurentului de către anumiți
utilizatori (asociați publicului), mesajul a devenit accesibil publicului larg,
neutilizator al rețelei de socializare în cauză, prin diseminarea acestuia în
mass-media.”
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Prin aceeași decizie s-a reținut totodată și faptul că:
”Judecătorul fondului a reţinut în mod corect starea de fapt din litigiu […],
şi a statuat judicios că deşi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sancţionează fapta la
care face referire independent de împrejurarea dacă a fost săvârşită de o
persoană publică sau de o persoană privată, prezintă relevanţă - chiar dacă în
mod evident recurentul nu a postat mesajul în calitatea publică deţinută, ci într-
un context extra profesional - calitatea recurentului la momentul postării
mesajului, aceea de […], astfel că nu se poate opera o disociere automată
între poziția de persoană privată şi cea de deţinător al unei însărcinări
publice.”
Concluzia firească este că pe de o parte, nu se poate opera o distincție între
poziția de persoană privată și cea de judecător și, pe de altă parte, printr-o
interpretare in extenso, diseminarea opiniei în mass-media (fie ea și de tip on-line)
întărește caracterul public al faptei.
Așa cum vom arăta ulterior judecătorul George Dorel MATEI a aprobat și
susținut iar uneori chiar a comentat postări din rețeaua Facebook aparținând unor
publicații de tip on-line.
După cum a devenit deja de notorietate potrivit jurisprudenței constante a
instanțelor, mai ales cele internaționale, acordarea unui LIKE unei postări presupune
exprimarea unei opinii, împărtășirea către public a opiniei că ești de acord,
împărtășești acea postare, acea opinie exprimată pe rețeaua de socializare.
Astfel, în litigiul ”Bobby Bland; Daniel Ray Carter, Jr.; David W. Dixon; Robert
W. McCoy; John C. Sandhofer; Debra H. Woodward, Plaintiffs - Appellants, v. B. J.
Roberts, individually and in his official capacity as Sheriff of the City of Hampton,
Virginia, Defendant – Appellee”, chiar compania Facebook, Inc. Proprietarea rețelei
de socializare ”facebook.com” a susținut prin Amicus Curiae că:2
”La nivelul cel mai de bază, făcând clic pe butonul Like - "Îmi place" se face
literalmente publicarea afirmației că utilizatorului "Îi place" ceva, care este ea
însăși o declarație de susținere. În contextul unei pagini de pe Facebook de
campanie politică, înțelesul că utilizatorul aprobă candidatura a cărei pagină îi
2 http://www.dmlp.org/sites/dmlp.org/files/2013-09-18-Fourth%20Circuit%20Opinion.pdf
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
este plăcută este inconfundabilă. Faptul că un utilizator poate folosi un singur
clic al mouse-ului pentru a produce acel mesaj că îi place pagina, în loc să
scrie același mesaj cu mai multe apăsări de taste individuale, nu are nicio
semnificație constituțională.(pag. 39) […]
În concluzie, a da like unei pagini de campanie a unui candidat politic
comunică aprobarea de către utilizator a candidatului și susține campania prin
asocierea utilizatorului cu acesta. În acest fel, aceasta este echivalentul de
Internet al afișării în fața curții a unei pancarte cu mesaj politic […]. (pagina
40)”
Trecând acum la evidențierea activității considerată de subsemnata a fi una
eminamente politică, în flagrantă contradicție cu obligațiile impuse înaltei profesii de
magistrat, ies cu pregnanță în evidență aprecierile făcute de judecătorul George
Dorel MATEI la adresa unor politicieni de marcă ai opoziției actualei coaliții de
guvernare.
Astfel, judecătorul George Dorel MATEI apreciază diferite postări promovate
în rețeaua de socializare Facebook, prin intermediul paginilor personale, de:
1. Anca BOAGIU (fost vice-președinte al PDL și actual președinte al
Organizației PNL Sector 2 București),
2. Dan Cristian POPESCU (viceprimar PNL Sector 2 București),
3. Ciprian CIUCU (consilier general PNL, Consiliul General al Municipiului
București),
4. Dacian CIOLOȘ (fost prim-ministru și fervent opozant al actualei coaliții de
guvernare),
5. Hildegard Helene BRANDL (președintele Organizației Oamenilor de
Afaceri PNL- București),
6. Mihai GOȚIU (senator USR),
7. Mihail NEAMȚU (fost președinte al partidului Noua Republică, actual
membru PNL),
8. Monica MOCOVEI (nu are nevoie de nicio prezentare),
9. Nicușor DAN (fost președinte USR),
10. Raluca PRUNĂ (fost ministru al justiției),
11. Raluca TURCAN (deputat PNL, prim-vicepreședinte PNL)
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Dintre aceste ”Like”-uri se remarcă cel dat de judecătorul George Dorel MATEI
pe pagina de Facebook a politicianului Monica MACOVEI în 2016 în campania
electorală pentru președinția României.
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
De asemenea se remarcă ”Like”-uri ori comentarii vulgare și violente la adresa
partidelor la guvernare, membri ai clerului ori jurnaliști și posturi mass-media.
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Comentariul judecătorului George Dorel MATEI:
”Ei, preoții catolici mai fut pe copii prin dioceză dar e ok, nu-i așa?”
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Concluzionând, putem alcătui o listă cu principalele mesaje transmise,
aprobate și susținute de judecătorul George Dorel MATEI în spațiul public, prin
intermediul rețelei de socializare Facebook:
1. ”Mocirla Media denigrează la greu” (cu referire la Antena 3)
2. ”Avem un guvern așa... cam un fel de Consiliul Județean Teleorman” –
postare Ciprian Ciucu
3. ”Om bătrân și fără minte” (cu referire la Serghei NICULESCU-MIZIL) –
comentariu Dorel George Matei
4. ”Are loc asigurat la Rahova” (cu referire la Andrei CHILIMAN)
5. ”Imagine PE și DIN față a grupului infracțional organizat” (cu referire la Prof.
Cornel Liviu POPESCU și judecătorul Amer JABRE)
6. ”Javrele care latră pentru tabăra opusă [n.n. opusă taberei Soros] Dacă-i
vedeți prin oraș, săriți în lături, fiindcă sunt turbați” (cu referire la Mircea
BADEA, Mihai GĂDEA și Corina DRĂGOTESCU)
7. ”Pișă-te și tu pe antena 3!”
8. ”Dacian Cioloș lansează un ONG cu care va susține vocile critice și lucide
ale PNL și USR”
9. ” …obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este …de a se face scăpaţi
de efectele legii penale…” – postare Dacian Cioloș
10. ”Doamna Vasilica se descrie singură fără să spună nimic....” (cu referire la
primul-ministru Viorica DĂNCILĂ)
11. ”Victor Ciorbea, ești concediat! …Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin
blatul evident pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului”
12. ” PSD/ Ciuma roșie”
13. ”Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu”
14. ”Un Guvern de hoţi şi de mafioţi”
15. ”Parlament penal, marş la tribunal”
16. ”CCR sluga PSD”
17. ”USR precizează că, anul trecut, Viorica Dăncilă s-a remarcat ca o
susţinătoare înflăcărată a OUG 13 şi a tuturor modificărilor legilor justiţiei...”
18. ”Populismul şi incompetenţa costă. Din păcate nu plăteşte cine trebuie” (cu
referire la declarația politică a vicepreședintelui PNL Florin CÎȚU la adresa
”Guvernării PSD”)
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
19. ”Păi, în situația asta, nu mai bine pleacă […] toți cei care modifică legile
justiției în interesul corupților, pedofililor și violatorilor?” – postare Hildegard
Brandl
20. ”Care sunt însă calitățile doamnei #Dăncilă în afară de loialitatea pe care
o are față de Liviu Dragnea?”
21. ”Tov. PUIE MONTA”
22. ”Mitică, la frizerie” (cu referire la ”arestarea” lui Mitică DRAGOMIR)
23. ”Cornel Ivanciuc, jurnalist Cațavencii și turnător la Securitate”
24. ”Victor Ciutacu. Alt asistat social”
25. ”Deputatul PNL Zamfir, incompatibil pentru ANI, foarte compatibil pentru
Oana Stancu, acum însărcinată”
26. ”Dan Voiculescu a spus că se mândrește cu porecla „Varanul“: „E un
animal foarte puternic, un crocodil mai mare, cu doi ficați“. Mircea Badea
regretă că nu cu două funduri.”
27. ”Gâdea a lobotomizat, la comanda stăpânului, un segment important al
populaţiei României. A făcut din alb, negru şi din căcăniu, alb. A ţinut partea
mafioţilor, cu sau fără dosare şi condamnări penale. Pentru echilibru, a
împroşcat căcat printre buzişoarele lui…” (cu referire la CEO Antena Group
Mihai GÂDEA)
28. ”După ce ți-ai trăit mare parte din viață, le-ai asigurat puradeilor un viitor
nu doar sigur, ci luxos, te-ai bucurat de toate plăcerile vieții (imorale, ilegale
și care îngrașă), intri la pușcărie. Doar patru ani, lux. Ești deja bolnav când
intri în penitenciar că deh, ce sens avea să te abții de la chestii, apoi, când
una dintre boli se agravează, ești internat la o clinică privată, unde mori, la
68 de ani. […] Plângi cu muci la Antena 3 pentru miliardarul (nu doar
milionarul, da?) care a murit la 68 de ani în miros de levănțică, după ce
a trăit douăzeci de vieți ale tale în ăia 68 de ani. […]Data viitoare votezi tot
cu PSD-ul, că 100 de lei pe lună ți se pare mult și că Mircea Badea ți se
pare un tip simpatic și amuzant. Dacă există viață după moarte, acum
Adamescu râde de se pișă pe tine de cât de prost ești. De fapt, e mai rău:
dacă există viață după moarte, în acea viață Adamescu e tot miliardar și tu
tot sărac vei fi.” (cu referire la Dan ADAMESCU, pe al cărui fiu l-a arestat și
judecat Dorel George MATEI)
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
29. ”Semnează și tu pentru demiterea/demisia lui Carmen Dan” – postare
Mihai Goțiu
30. ”PSD nu e doar partidul jafului național, ci și al prostiei colective” – postare
Mihail Neamțu
31. ”Trioul împotriva justiției independente, Iordache – Nicolicea - Șerban
Nicolae, este imaginea disprețului pe care PSD îl are față de români” –
postare Monica Macovei
32. ”Este o bătălie pe viață și pe moarte pentru grupul autointitulat de crimă
organizată, PSD & ALDE, și prietenii lor corupți și lucrează acum fără
perdea” – postare Monica Macovei
33. ”Justiția este, în acest moment, asediată. România este asediată, cetatea
este asediată de grupul de crimă organizată PSD și ALDE, care are
majoritatea în Parlament și are și susținerea UDMR” – postare Monica
Macovei
34. ”PSD & ALDE, Tăriceanu & Dragnea și toți ceilalți fură țara și trădează
țara” – postare Monica Macovei
35. ”Cer să fiu inclusă în procesul de selecție a candidaților dreptei pentru
prezidențiale” (cu referire la mesajul public lansat de Monica MACOVEI în
campania electorală prezidențială din 2014)
36. ”Un bou consecvent” (cu referire la jurnalistul Mugur CIUVICĂ)
37. ”Liberte, Egalite, Muie PSD” – postare Mircea Marian
38. ”Muie PSD ! Mulțumesc. Altă întrebare” – postare Ionel Stoica
39. ”Vă chem să puneți presiune pe politicienii pe care i-ați votat să renunțe la
amnistie și grațiere” – postare Nicușor Dan
40. ”Ordonanțele pregătite de guvernul PSD-ALDE urmăresc exact acest
lucru, să-i scape de Justiție pe Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu,
Dan Voiculescu, Gabriel Oprea, Titus Corlățean și mulți alții. USR este
împotriva amnistiei și grațierii. Ne vedem în campanie.” – postare Nicușor
Dan
41. ”Tudorel Toader, ministrul Justiției, a dovedit, în Parlamentul European, că
este, de fapt, ministrul anti justiției şi purtătorul de cuvânt al coaliției PSD –
ALDE de salvare a propriilor penali de la vârful ei și a corupților din rândul
clientelei.” – postare Raluca Turcan
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
42. ”Stalin ar fi fost invidios pe viteza cu care gruparea infracțională Dragnea îi
epurează pe ai lui Tudose și-și pune oamenii.”
43. ”Firește că unii dintre noii miniștri au greșeli gramaticale în CV. E greu să
tastezi corect în timp ce i'o sugi lui Dragnea.”
44. ”Mizeria de ordonanță dată de ciuma roșie, PSD”
Această formă de manifestare pe rețeaua de socializare este una extrem de
explicită în a exprima opiniile politice. Or, o asemenea manieră de manifestare
publică a opiniilor este una care contravine Statutului judecătorului, care trebuie să
se abțină a exprima opinii publice, politice, să păstreze obligația de rezervă, de natură
a prezerva obligația de imparțialitate și independență ce trebuie să guverneze
activitatea judecătorului, de respectare a jurămintelor exprimate, de respectare a
drepturilor și libertăților fundamentale, de a se supune numai Constituției și legilor
țării. Comportamentul său nu se poate perverti în susținerea unor deziderate sociale
străine activității de judecată cu susținerea de slogane.
Împărtășirea acestor opinii public este de natură a afecta încrederea
cetățenilor în justiție, fiind imposibil de crezut că un cetățean ce este judecat de un
astfel de judecător va avea asigurat dreptul la un proces echitabil, iar exprimarea
publică (rețeaua de socializare fiind publică) a acestor opinii dărâmă eșafodul
încrederii în justiție pe care trebuie să se bizuie orice Stat democratic.
Așadar, dacă într-o societate frământată de atât de multe contradicții, un
judecător, învestit cu autoritate publică de a asigura un echilibru social, de a judeca
în mod corect și numai potrivit legii cauzele care îi sunt deduse judecății, devine
partizan și militant împotriva unor partide politice, acest aspect este de natură a
afecta prestigiul justiției, valoare constituțională extrem de importantă în orice Stat
de drept.
Astfel, dacă un cetățean de rând sau chiar un procuror (care nu face parte din
puterea judecătorească, fiind subordonat ierarhic unor procurori cu funcție de
conducere numiți de oameni politici) are o libertate de acțiune mai largă și o libertate
de expresie mai vastă, un judecător, care înfăptuiește justiția nu poate avea această
libertate.
A exprima opinii politice și a fi de acord, prin ”Like” – uri, cu un limbaj extrem
de agresiv, vulgar, îndreptat împotriva unei părți a presei și a clasei politice reprezintă
forme de afectare a prestigiului justiției, prin activități săvârșite în afara exercitării
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
atribuțiilor de serviciu. Aceste manifestări sunt de natură a întruni elementele
constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 304/2004.
De asemenea, potrivit legii, judecătorul are obligația de a se abține de la
manifestarea publică a opiniei sale politice. Or, prin agreerea în mod constant a unor
postări anti PSD – ALDE și împotriva liderilor acestor partide judecătorul exprimă o
opinie politică explicită, împotriva unor partide politice, partidele de la putere și
împotriva politicilor publice promovate de aceste partide.
Imparțialitatea judecătorului este în acest mod afectată grav, iar aceasta este
de natură a afecta grav încrederea populației în actul de justiție, obligația sa fiind
aceea de a prezerva valoarea constituțională care este independența judecătorului.
Orientarea și jurisprudența europeană în această chestiune prevede că
”judecătorul ... adoptă, atât în exercitarea funcțiilor sale, cât și în viața sa personală,
un comportament care susține încrederea în imparțialitatea judiciară”.3 Judecătorii
”ar trebui să aibă permanent în atenție datoria lor de a susține poziția și reputația
Curții”.4
Or, este evident că acest tip de manifestare publică este unul nepermis de
legislația care reglementează activitatea și statutul judecătorului și procurorului, fiind
astfel nesocotite dispozițiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în sensul nesocotirii
obligației de rezervă față de politic, ce incumbă judecătorului.
De asemenea, a fost săvârșită și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.
d) din Legea nr. 303/2004, deoarece prin activitatea derulată pe rețeaua de
socializare Facebook domnul judecător a desfăşurat ”activităţi publice cu caracter
politic”. Astfel, manifestările publice de dezavuare vehementă a partidelor de la
putere este o exprimare a unei opinii politice.
În cazul în care un judecător utilizează plugin-urile sociale Facebook, în sensul
că se pronunță asupra problemelor de interes public, prin ”Like” - uri, "Dislike"-uri
sau "Comentarii" care implică anumite opinii politice, terțe părți, ar putea asimila
punctele de vedere ale judecătorului pentru a-și identifica profilul și orientarea
politice.5
3 European Network of Councils for the Judiciary (ENCJ), Judicial Ethics Report (2009-2010), pag. 4
https://www.encj.eu/images/stories/pdf/ethics/judicialethicsdeontologiefinal.pdf 4 Rezoluția CEDO cu privire la etica judiciară, 23 iunie 2008, pag. 2, pct. III, ”Resolution on Judicial Ethics”
http://www.echr.coe.int/Documents/Resolution_Judicial_Ethics_ENG.pdf 5 A se vedea cercetarea de tip puzzle în ”Ghidul Conduitei Judiciare, Anglia și Țara Galilor – martie 2013”, pag. 26
https://www.judiciary.gov.uk/wp-content/uploads/JCO/Documents/Guidance/judicial_conduct_2013.pd
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO
Apreciez, în consonanță cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
depusă la dosarul cauzei că judecătorul exercită o funcţie publică, calitatea acestuia,
dată de îndatoririle şi responsabilităţile lui publice care au efect şi asupra influenţei
pe care acesta o are în comunitate, actele pe care le întocmeşte, impune ca
exercitarea libertăţii de exprimare să fie supusă anumitor restricţii, unei obligaţii
de moderaţie şi de rezervă, chiar şi în situaţia în care persoana respectivă
acţionează ca un simplu particular. Nu poate opera automat o disociere între calitatea
de persoană privată şi de cea de deţinător a unei poziţii de judecător.
Astfel, judecătorul poate, chiar din neglijență, să se găsească în încălcarea
atribuțiilor sale de imparțialitate și discreție care îi împiedică să-și exprime deschis
(dez)/aprobarea față de un partid politic sau de un lider de partid. (Comentariu
asupra principiilor de conduită judiciară din Bangalore – pag. 95, Comentariul 136 la
Principiul 4.6).6
Depun prezenta în număr de 20 file, anexele doveditoare împreună cu codurile
sursă ale fișierelor precizate urmând a fi depuse la Inspecția Judiciară după
înregistrarea sesizării.
Cu stimă,
04.02.2018 Ana - Maria PĂTRU
6 United Nations-Office on Drugs and Crime, Commentary on the Bangalore Principles of Judicial Conduct (2007)
https://www.unodc.org/documents/corruption/publications_unodc_commentary-e.pdf
WW
W.L
UMEAJU
STITIE
I.RO