4
“Dacă vrei să faci planuri pentru un an, sădește o floare, dacă îți plănuiești următorii 10 ani, plantează copaci, dacă îți faci planuri pentru următorii 100 de ani, educă oameni” (Confucius) Parteneri din educație, împreună vom reuși! “Omul nu se naște om” spune profesorul Constantin Cucoș într- un curs de psihopedagogie susținând teoria lui Kant în care educația este o dimensiune constitutivă a fiintei umane: „Omul nu poate deveni om decat prin educație!” Copilăria înseamnă cea mai importantă și cea mai frumoasă perioadă din viața individului, deoarece este marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, în școală și în viață. Așadar pentru o pregătire cât mai bună a copilului pentru școală și pentru viață, în perioada copilăriei, este deosebit de importantă atenția acordată dezvoltării sale din toate punctele de vedere: fizic, a sănătății si igienei personale, dezvoltare socio- emoțională, dezvoltare a limbajului si a comunicării, dezvoltarea cognitivă și dezvoltare a capacităților și atitudinilor în învățare. Adultul își pune amprenta, într-un mod hotărâtor, asupra copilului: fie că vorbim de părinte, de educator, învățător, profesor sau simplu membru al societății. Funcția centrală a educației este aceea de formare și dezvoltare permanentă a personalității individului cu scopul integrării sociale optime. Copilul interacționează în mod permanent cu factorii sociali ai existenței sale. În această interacțiune, copilul asimilează normele și valorile societății, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană pregătindu-se pentru viața socială, pentru asumarea unor

Colaborarea grădiniță-școală

Embed Size (px)

DESCRIPTION

parteneri educationali

Citation preview

Dac vrei s faci planuri pentru un an, sdete o floare, dac i plnuieti urmtorii 10 ani, planteaz copaci, dac i faci planuri pentru urmtorii 100 de ani, educ oameni (Confucius)

Parteneri din educaie, mpreun vom reui!

Omul nu se nate om spune profesorul Constantin Cuco ntr-un curs de psihopedagogie susinnd teoria lui Kant n care educaia este o dimensiune constitutiv a fiintei umane: Omul nu poate deveni om decat prin educaie!Copilria nseamn cea mai important i cea mai frumoas perioad din viaa individului, deoarece este marcat de momente cruciale pentru succesul su de mai trziu, n coal i n via. Aadar pentru o pregtire ct mai bun a copilului pentru coal i pentru via, n perioada copilriei, este deosebit de important atenia acordat dezvoltrii sale din toate punctele de vedere: fizic, a sntii si igienei personale, dezvoltare socio-emoional, dezvoltare a limbajului si a comunicrii, dezvoltarea cognitiv i dezvoltare a capacitilor i atitudinilor n nvare. Adultul i pune amprenta, ntr-un mod hotrtor, asupra copilului: fie c vorbim de printe, de educator, nvtor, profesor sau simplu membru al societii. Funcia central a educaiei este aceea de formare i dezvoltare permanent a personalitii individului cu scopul integrrii sociale optime. Copilul interacioneaz n mod permanent cu factorii sociali ai existenei sale. n aceast interaciune, copilul asimileaz normele i valorile societii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare uman pregtindu-se pentru viaa social, pentru asumarea unor roluri i responsabiliti. Acest proces se realizeaz de-a lungul diferitelor etape de via, n cadrul unor forme specifice de activitate social i n cadrul specific al unor instituii sociale: familia, grdinia, coala, instituiile culturale, dar i mpreun cu ntregul sistem al mijloacelor moderne de informare i influenare.Pentru copil familia reprezint mediul social-afectiv n care se pun bazele n educaia, formarea i dezvoltarea acestuia. Familia este rdcina educaiei; perioada cunoscut sub numele de cei apte ani de acas este perioada optim pentru educaia i formarea caracterului psiho-social a unui copil n care acesta primete primele sfaturi i noiuni educative, i dezvolt aptitudinile i i formeaz primele deprinderi de via sntoas. Cei apte ani de acas ne arat familia, mediul n care s-a dezvoltat copilul, credina, toate acestea reprezentnd bagajul lui educativ.La primul contact al copilului cu nvmntul precolar (grdinia), familia (prinii) sunt cei care care dein toate informaiile legate de copil: stare de sntate, obiceiuri alimentare, particulariti de nvare, mod de comportare, probleme n dezvoltare etc. i care colaboreaz cu aceasta (grdinia) pentru ca micuului s-i fie mai uor s se adapteze unor noi cerine. Grdinia are rolul de a sistematiza i de a integra cunotinele, experienele i influenele dobndite de copii n primii ani de via, de a lrgi contactele cu lumea exterioar, de a dezvolta capacitatea i modalitile de receptare i comunicare a informaiei, de a realiza o serie de obiective ale educaiei fizice, estetice, etice i afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaii sociale i de activitate.n cadrul colaborrii educator-nvtor acetia trebuie s fixeze obiectivele care vizeaz pregtirea precolarului pentru coal, n vederea dezvoltrii vorbirii, cultivrii inteligenei, a spiritului de observaie, a independenei n gndire i aciune, stimularea creativitii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei i cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective i voliionale, dezvoltarea perceptiv-motorie i accentuarea pregtirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare n colectivitate, de adaptare la mediul social i nconjurtor. Copilul trebuie nvat c coala nu este o modalitate de constrngere, de ncetare a jocului, de ngrdire a activitilor libere din cadrul grdiniei ci reprezint o continuare absolut normal a activitii copilului, care este n continu evoluie, fiind capabil s realizeze jocuri mult mai complexe dect cele din grdini. O alt etap din viaa copilului este coala gimnazial n care elevul, familiarizat cu un singur profesor (nvtorul) trebuie s se adapteze unor noi cerine: mai muli profesori, alt mediu, materie colar mai mult, etc. Familia joac un rol important n viaa micului colar deoarece ea, mpreun cu toi factorii colari ajut elevul s se adapteze i s fac fa acestor noi condiii. Trebuie s existe neaparat un parteneriat ntre familie, grdini i coal deoarece elevul are nevoie de sprijin, ndrumare, nelegere, etc. Astfel ca printele, educatorul, nvtorul i profesorul sunt responsabili de tot ceea ce nseamn formarea i dezvoltarea permanent a personalitii individului cu scopul integrrii sociale optime. Ca profesor de Limba i Literatura Romn am trecut prin toate instituiile colare (grdini, coal, universitate) i pot s spun cu mna pe inim c omul de astzi este rezultatul muncii mai multor parteneri: familia prin cei apte ani de acas i prin tot sprijinul i educaia acordat, grdinia prin doamna educatoare, coala prin doamna nvtoare i prin toi profesorii care au contribuit la bagajul meu educativ. Tot ceea ce sunt astzi datorez lui Dumnezeu i acestor oameni minunai! Din punct de vedere educativ Omul nu se nate om( Constantin Cuco), dar la sfritul colii noi suntem responsabili de educaia viitorilor oameni! Aadar, dragi colegi educatori, nvtori i profesori, haidei s dm mn cu mn i s avem ncredere ca mpreun vom reui s cldim societatea de mine! Doamne-ajut!Prof. Blaj Claudiacoala Gimnazial nr.1 Tarcea