92
COMMENTS » IANUARIE 2008 Comentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest sait merită deschis, mulţumesc tuturor celor care s-au oprit din goana zilnică pentru a analiza cele expuse aici. Mulţumirile cele mai speciale se îndreaptă, bineînţeles către cei care au lăsat mesaje. Indiferent de conţinut, indiferent de tonul critic sau apreciativ, foarte multe dintre aceste exerciţii de comunicare s-au dovedit a fi de mare consistenţă valorică. Am putut asista, virtual, la dezbateri de înaltă valoare ideatică. De mare preţ au fost acele propuneri concrete referitoare la viaţa comunităţii, propuneri care au devenit ulterior iniţiative de diferite tipuri. Mulţumesc tuturor acelora care au exprimat atitudini pe acest sait. Acesta a fost modul cel mai direct în care acest spaţiu virtual şi-a îndeplinit rostul. Mulţumesc, încă o dată, tuturor! __________________________________ Ioan Dorel Şchiopu 2. prmvulcan - decembrie 31, 2007 Fie ca în anul ce începe să fiţi sănătoşi, să fiţi voioşi, să vi se împlinească toate gândurile bune! Doamne - ajută! La mulţi ani! __________________________ Ioan Dorel Şchiopu 3. AVRAM COSTEL - ianuarie 1, 2008 LA MULTI ANI 2008 Vreau de la inceput sa urez tuturor membrilor simpatizantilor si celor care acceseaza acest blogg multa sanatate,fericire si indeplinirea tuturor dorintelor in anul care a inceput. A inceput un nou an ,an mai greu ca cel precedent datorita muncii care ne asteapta ,la campaniile electorale care vor urma si la incercarea de a organiza filiala ca alegerile sa ne prinda pregatiti. Impreuna cu cei care sunt inregimentati in partid si cei care ne vor sustine pragmatic nu teoretic vom ajunge la

Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

  • Upload
    others

  • View
    1

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

COMMENTS » IANUARIE 2008

Comentarii»

1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest sait merită deschis, mulţumesc tuturor celor care s-au oprit din goana zilnică pentru a analiza cele expuse aici. Mulţumirile cele mai speciale se îndreaptă, bineînţeles către cei care au lăsat mesaje. Indiferent de conţinut, indiferent de tonul critic sau apreciativ, foarte multe dintre aceste exerciţii de comunicare s-au dovedit a fi de mare consistenţă valorică. Am putut asista, virtual, la dezbateri de înaltă valoare ideatică. De mare preţ au fost acele propuneri concrete referitoare la viaţa comunităţii, propuneri care au devenit ulterior iniţiative de diferite tipuri. Mulţumesc tuturor acelora care au exprimat atitudini pe acest sait. Acesta a fost modul cel mai direct în care acest spaţiu virtual şi-a îndeplinit rostul.Mulţumesc, încă o dată, tuturor!__________________________________ Ioan Dorel Şchiopu

2. prmvulcan - decembrie 31, 2007 Fie ca în anul ce începe să fiţi sănătoşi, să fiţi voioşi, să vi se împlinească toate gândurile bune!Doamne - ajută!La mulţi ani!__________________________ Ioan Dorel Şchiopu3. AVRAM COSTEL - ianuarie 1, 2008 LA MULTI ANI 2008Vreau de la inceput sa urez tuturor membrilor simpatizantilor si celor care acceseaza acest blogg multa sanatate,fericire si indeplinirea tuturor dorintelor in anul care a inceput.A inceput un nou an ,an mai greu ca cel precedent datorita muncii care ne asteapta ,la campaniile electorale care vor urma si la incercarea de a organiza filiala ca alegerile sa ne prinda pregatiti.Impreuna cu cei care sunt inregimentati in partid si cei care ne vor sustine pragmatic nu teoretic vom ajunge la ce ne-am propus.Doresc mult succes in activitate filialei din Vulcan si din partea mea tot sprinul il vor avea.Bafta multa intregii conduceri PRM Vulcan.4. piciu - ianuarie 1, 2008 te-a luat gura pe dinainte,le vei da “sprinul”,nu “sprijinul”,peremistilor din Vulcan. poate o sa-ti dea si tie vreun sprijin,sa zbori din partid cat mai repede,bai “pragmaticule” lui peste-prajit, fiindca esti prea plin de “teorie”.5. mishu - ianuarie 1, 2008 an nou imbelsugat sa vaeti cu totii!6. tizzu - ianuarie 1, 2008 anul care va sa vina sa va fie de lumina! la multi ani tuturor!7. Sevastian Rusu - ianuarie 1, 2008 Atatea clipe fericite cati fulgi de nea intr-o iarna ca-n basme.Un An Nou mai bun,cu pace in suflete si cu multa dragoste in inimi.LA MULTI ANI TUTUROR !8. vasi m. - ianuarie 2, 2008

Page 2: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

La multi ani luminosi dragilor9. AVRAM COSTEL - ianuarie 2, 2008 Am crezut si cred in utilitatea acestui blogg.Un loc unde poti vorbi si poti sa iti spui parerea ta referitor la ceea ce se intampla in PRM cat si alte probleme de interes general iar cei care vor sa auda…….sa auda.Din start nu am crezut ca cei din partid vor fi numai laudati sau vor fi vorbiti de bine.Sunt si oameni care nu impartasesc ideile celor de la Vulcan a celor care conduc filiala judeteana si este firesc pana la un punct.Cei care sunt in interior cunosc,vreau sa cred,foarte bine problemele care sunt si impreuna le rezolvam.Anul care s-a incheiat,2007, nu a fost cel care l-am asteptat noi dar asta nu ne impiedica sa mergem inainte.Sigur, in ceea ce ma priveste am luat la cunostinta ceea ce imi spunea un anume Miclovan pe care acum il cunosc.Nu imi plac oamenii care se dedubleaza de teapa acestui domn .Munca politica se masoara prin votiri pe care noi toti din PRM le vom aduna si atunci vom trage linie si vom analiza daca munca noastra a fost benefica si nu s-a rezumat numai la teorie.Imi place si il admir pe Sebi Rusu ,scrie frumos este un om citit dar avem nevoie si de pragmatism nu numai de teorie.Din cate stiu eu a fost membru PRM la Vulcan si nu a fost bine,a mers la Lupeni si acolo iar nu a fost bine il voi ruga sa vina la Deva fiindca acolo in aceste oras cosmopolit poate gaseste oameni de calibrul sau cu care sigur va fi compatibil intr-o organizatie de oameni.Putem povesti foarte mult pe acest blogg.In ceea ce ma priveste sunt constient ca nu am numai simpatizanti si este un lucru normal am si prieteni care nu ma simpatizeaza dar este dreptul lor.Eu imi voi urma calea indiferent de ceea ce va spune sebi pe acest blogg.Ceea ce cred spun direct nu ma ascund sub diferite nume numai pentru a-mi da o importanta mai mare.Le multumesc tuturor celor care au incredere in mine si in acelasi timp si celor care vor avea incredere in mine si in Filiala PRM Hunedoara.Timpul le va rezolva pe toate.P/S.Mi-am propus ca sa raspund la orice intrebare adresata subsemnatului ca ales local si ca presedinte interimar al PRM Hunedoara.Sper ca dialogul sa fie constructiv pentru toti.Nu voi raspunde la intrebari care nu in comun cu nimic la cele relatate mai sus.In rest numai de bine tuturor………………………….10. mark47v - ianuarie 2, 2008 acest personaj care se transpune in vocea poporului denumindu-se,,VOX POPULI” este o persoana care nu a gresit nicodata cu nimic si nici in fata cuiva.Nu cred ca este persoana care fara nici o remuscare si fara sa aiba constiinta incarcata sa jure cu mana pe sfanta scriptura ca este vocea Domnului deoarece prin adresa de email pe care oare,crede in vocea zeilor(vox dei)11. mark47v - ianuarie 2, 2008 rectific pagina web pe care o are12. Sevastian Rusu - ianuarie 2, 2008 Domnule Costel Avram,sunteti oarecum priceput in a jongla cu raspunsurile directe pe care si eu si dl.Miclovan vi le-am adresat dar sa stiiti ca e chiar penbil faptul ca va ascundeti dupa “perdeaua” propriilor scopuri de mai lunga/medie/scurta durata.Ce nu va convine si va pune intr-o lumina nu tocmai favorabila, considerati ca nu tine de calitatile si functiile pe care le indepliniti.De ce nu aveti curajul si demnitatea sa recunoasteti ca sunteti mason asa cum mi-ati spus la telefon in prima jumatate a lunii septembrie 2007,lucru care este cunoscut de unele cercuri politice si publicistice din judetul nostru,de ce nu vreti sa recunoasteti acest fapt si in fata militantilor,membrilor si simpatizantilor PRM,in randul celor din urma numarandu-ma si eu !? Daca nu este rusinos,periculos si interpretabil pentru cariera dvs.politica ,atunci de ce evitati sa dati

Page 3: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

un raspuns transant in fata celor pe care-i reprezentati?Eu nu am ce sa-mi reprosez in activitatea mea politica,de vreo 15 ani,cu unele intreruperi,decat faptul ca am fost naiv,increzandu-ma in unele personaje politice ale PRM,am fost trup si suflet alaturi de acest partid si de liderul sau suprem mult timp,pana cand am inceput sa ma indoiesc serios de pertinenta unor demersuri ale celor de la centru.Pentru cei din organizatia PRM Vulcan am o deosebita stima,chiar daca unii din liderii sai m-au dezamagit intr-o perioada de timp.Fata de cei de la Lupeni am aceleasi sentimente si respect iar domnul Malacia Remus poate sa va confirme/reconfirme ca n-au fost neintelegeri intre mine si ceilalti colegi din organizatie,cu exceptia unor contre verbale,de idei,intre mine si domnul S.Pascut iar demisia mea din partid se datoreaza exclusiv faptului ca in acel moment am considerat ca Vadim Tudor este depasit total de situatie si ca nu mai reprezinta un varf de lance pentru nationalismul romanesc iar greselile mari savarsite atat de liderul sau suprem dar si de multi din jurul sau,coboara cu mult stacheta la care doream sa functioneze aceasta speranta care a fost incepand cu 1991,Partidul Romania Mare.Imi rezerv dreptul,dar si obligatia,ca vechi fost membru si militant PRM,dar si ca un impatimit al Ideii Nationale sa atrag atentia asupra greselilor mari care se mai fac in interiorul partidului,eu ramanand un simpatizant credincios al acestuia,incercand impreuna cu cei care au aceleasi opinii cu mine sau vederi asemanatoare, sa gasim solutii pentru a duce la mal aceasta corabie in deriva care este din pacate,in momentul de fata,PRM. Este o realitate trista pe care n-are rost sa o cosmetizam sau sa o ignoram total iar problema centrala este omul ca atare,membru,simpatizant sau militant; el trebuie sa creada in Doctrina si Idealul PRM,in liderii pe care ii alege,ca sa putem conta pe el nu numai la vot dar si in celelalte treburi obstesti in care este sau trebuie sa-l angrenam.Peremistul ca si toti ceilalti romani trebuie sa creada in viitorul tarii si al neamului din care face parte,altfel totul este in zadar,o munca de Sisif…P.S. 1.Prea mult faceti referire la necesitatea acestui blogg,domnule Avram,oare urmeaza prohodul lui ? ?P.S. 2.Eu nu consider orasul Deva mai cosmopolit decat orasele Vaii Jiului(si acolo traiesc oameni din diverse parti ale tarii).N-am intentia sa vin la Deva,oameni de calibru exista si in Vulcan si in Lupeni,inclusiv in partid,doar sa le recunoasteti valoarea,nu sa le taiati elanul patriotic si constructiv cum faceti dvs.prin atitudinea pe care o aveti si calitatea proprie de membru al masoneriei,organizatie antinationala,anticrestina,globalista si antiumana.P.S. 3.Sunt alaturi de domnul Miclovan in demersul sau .Sunt totodata,impotriva “cosmopolitismului” de care faceti dovada,a calitatii pe care o aveti in franc/iudeomasonerie.P.S. Daca nu raspundeti cinstit la intrebarile adresate privind masoneria inseamna ca va pozitionati intr-un mod ostentativ,fara echivoc,de cealalta parte a baricadei,cu urmarile ce decurg din atitudinea dvs.In acest caz,cu orice risc si consecinte,am sa va fac contrapropaganda - oriunde pe blogg,dar si in public - anti-Avram,nu anti-PRM,n-am sa confund niciodata persoana dvs. cu interesele legitime ale PRM si ale Natiunii Romane…13. mark47v - ianuarie 2, 2008 credinta lui este impartita la idoli14. piciu - ianuarie 2, 2008 Vox populi,vox dei. O expresie latina, ce in romana se traduce prin:vocea poporului este vocea lui Dumnezeu,chiar daca in latina ,”dei” inseamna zei.Sa nu uitam sau sa cunoastem daca nu stim,ca si zeii sunt o creatie anterioara omului,unii din acestia fiind cei care au incalcat preceptele biblice,devenid demoni, iar ceilalti,ce mai

Page 4: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

multi,ramanand la dreapta tatalui:ei sunt totuna cu fiintele ingeresti(angelice),existand in diverse ipostaze. Povestea cu idolii=zei este o speculatie tarzie,la inceputul erei crestine,in perioada imediat urmatoare lui Constantin cel Mare,mai precis din vremea lui Teodosius,cel care a interzis asa-zisele culte pagane,in 391. Iar speculatia lui “mark47v” este si ea foarte recenta…15. Miclovan - ianuarie 3, 2008 Munca politica nu se face numai pentru a aduna voturi si apoi sa tragi linie,Avrame,se face in primul rand in scop civic,educativ,pentru progresul si binele general.Tu ai ,se vede,o mentalitate de comerciant,de materialist fara suport ideatic,spiritual,specific unui mason si nu unui nationalist…Nu il cunosti ,acum,pe Miclovan,dar ai sa-l cunosti…o sa vezi la momentul oportun numai “dedublari”. Ce teapa ai tu,Avrame,de vreme ce iti permiti cu infatuare sa ignori ce-ti spun eu si domnul Sebi? O iei pe miriste,ducand la pierzanie si ceea ce a mai ramas din filiala,din imaginea si spiritul national al ei.De fapt,in acest moment,tu esti dusmanul nr.1 al Filialei PRM Hunedoara…Importanta este comunicarea si schimbul de idei,curajul civic de a transpune in practica idei valoroase si stari de spirit benefice pentru natiune,nu persoana care le scrie…Tu Avrame, nu esti decat o marioneta care se vrea,bietul de tine,un papusar…Adio si un praz verde…avrame.16. AVRAM COSTEL - ianuarie 3, 2008 Domnule Sebi,Sa o luam metodic, sa nu pierdem timpul cu dulcegarii. Am sa incerc sa va raspund punctual la intrebari. Asadar:In primul rand nu cred eu (sincer) ca dumneavoastra aveti calitatea de a stabili in Vale (sper ca va rezumati la aceasta relativa restransa arie geografica), cine este ,,oarecum priceput” in comunicare (de orice fel), asa cum in mod respectuos va solicit a nu mai stabili cine este sau nu penibil, ori a stabili Dumnevoastra scopurile mele;De asemenea cred cu tarie ca in ceea ce priveste cele doua calitati enumerate de dumneavoastra a-mi lipsi mie (curaj si demnitate), ar fi bine sa nu ne hazardam in a cataloga imediat orice;In fapt cred ca asteptati de la mine un raspuns clasic (Da sau Nu), raspuns pe care cel putin de la mine nu o sa-l primiti. Nu o sa primiti acest raspuns din motive pe care succinct o sa le prezint mai jos:•In primul rand, deoarece dumneavoastra ,,cu spritul mereu treaz” ati stabilit ca a face parte din masonerie este, va citez: ,,este rusinos, periculos si interpretabil”, precum si ,,masoneria –organizatie antinationala, anticrestina, globalista si antiumana” iar in aceste conditii prefer sa nu comentez;•Am citit in viata mea mai multe carti despre Francmasonerie, iar idea centrala pe care, cu umilele mele capacitate intelectuale, am desprins-o a fost aceea ca a deveni mason este un drum lung, anevoios, greu, pe care eu sunt departe de a-l fi parcurs;•In fapt masonii sustin despre organizatia lor ca: ,, Francmasoneria nu poate fi de fapt definită în câteva propozitii. Cel mai adesea se spune despre Francmasonerie că este un sistem alegoric al moralităţii, ilustrat prin simboluri. Este adevărat, însă că ea reprezintă mult mai mult. Putem vorbi despre ea ca de un curs despre moralitate care face apel la alegorie şi simbol, însă, pe lângă această semnificaţie, Masoneria este şi o societate organizată, o Fraternitate. Citatul prezentat este copiat de site-ul official al Masoneriei Romane :www.mlnr.ro (site public pe care va indemn sa-l vizitati);•De pe acelasi site la care faceam anterior referire am copiat pentru dumneavoastra doua liste :

Page 5: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

•RENÉ DESCARTES, ISAAC NEWTON, VOLTAIRE, BENJAMIN FRANKLIN, JOHANN WOLFGANG GOETHE, WOLFGANG AMEDEUS MOZART, GEORGE WASHINGTON, MARK TWAIN, JOSEPH RUDYARD KIPLING, SIR WINSTON LEONARD SPENCER CHURCHILL, FRANCOIS MITTERAND•NICOLAE BĂLCESCU, MIHAIL KOGĂLNICEANU , VASILE ALECSANDRI, ION C. BRĂTIANU, BOGDAN-PETRICEICU HAŞDEU TITU MAIORESCU, NICOLAE TITULESCU, MIHAIL SADOVEANU, ALEXANDRU VAIDA VOEVOD (a convins la Paris cu intermediul altor masoni, puterile Europei sa Recunoasca Romania Mare) SEVER FRENŢIU•Cred ca nici un om, dar absolut nici un om in viata, ar avea vreun alt sentiment decat de mandrie daca ar face parte dintr-o organizatie, secta, partid, grupare sau ce vreti dumneavoastra, alaturi de listele mai devreme amintite.•Se impune de asemenea, cu prisosinta idea de a nu ne indoi nici o clipa despre nationalismul, morala, curajul, demnitatea sau altele de asemenea la nici una din persoanele care sunt pe aceste listeUn lucru care ma deranjeaza este faptul ca, desi avem opinii diferite, oameni de calibrul dumneavoastra (fara sa fiu tendentios), din motive personale aleg sa paraseasca corabia. Si eu am facut-o, am constatat ca nu este bine si am revenit (deci sper sa reveniti in PRM), sa nu deveniti spectatorul care face comentarii la meciurile de fotbal si care nu stie (vrea, poate, doreste) sa loveasca mingeaIn aceasi idée de consens, de dialog, de intelegere va rog a nu lua pozitii ferme (daca nu sunteti cu mine, sunteti impotriva mea), aducandu-va aminte ca viata nu este doar alb si negru, de fapt viata este formata dintr-o multitudine de tonalitati de ,,gri”Cu mult respect

17. prmvulcan - ianuarie 3, 2008 Dacă aceste liste sunt adevărate, dacă aceste ilustre personalităţi au făcut parte din această organizaţie, mi se pare interesant a studia mai atent rolul pe care l-a jucat aceasta în istoria României sau a lumii.Recunosc faptul că nu m-am apropiat prea mult, cu studiul, de subiectul “Francmasoneria”, dar cred că se exagerează, totuşi, cu insistenţa pe această temă.Revenirea lui Costel Avram în PRM este, indiscutabil, un mare câştig pentru Filiala Judeţeană Hunedoara. În ultimă instanţă, adeziunea faţă de anumite valori, trebuie dovedită activ, nu doar la nivel declarativ.Din acest punct de vedere, în această filială, cunosc foarte puţine persoane care să-şi fi dovedit acest devotament în măsura demonstrată de Costel Avram.________________________ Ioan Dorel Şchiopu

18. prmvulcan - ianuarie 3, 2008 În altă ordine de idei, replica de la nr. 16 mi se pare de mare bun simţ şi cred că ar trebui să pună capăt unei dispute cu obiective nu prea clare şi, în orice caz, cu obiective nu prea precise.Cu alte cuvinte, eu nu prea înţeleg care este efectul aşteptat în urma rezolvării acestei dileme.Dacă ar fi mason Costel Avram , nu mai cred că este un lucru rău, mai ales după lecturarea listelor de mai sus. Sau ar trebui să ne dezicem de toţi cei amintiţi? Dacă nu aparţine acestei organizaţii, valoarea faptelor sale ar trebui să crească în ochii noştri?Nu refuz dreptul lui Sebi sau al domnului Miclovan de a se preocupa de acest subiect, dar vă asigur că unul dintre cei mai buni consilieri judeţeni, aşa cum îl ştiu eu pe

Page 6: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Costel Avram, îşi poate pune uriaşa disponibilitate în slujba unor cauze mult mai concrete, mai aproape de interesul celor pe care îi reprezintă.P.S.: Nu ştiu dacă Sebi şi Dl. Miclovan sunt una şi aceeaşi persoană, dar, dacă ar fi aşa, cum spuneam şi cu altă ocazie, personal, nu văd nimic rău în asta. Importante sunt ideile exprimate.___________________ Ioan Dorel Şchiopu19. Sevastian Rusu - ianuarie 3, 2008 Domnule Avram,In primul rand ar trebui intotdeauna cand va adresati mie,sa lasati tonalitatea exprimarii dvs. cu o nota mai jos,eu cand am ceva de spus nu folosesc dulcegarii cum o faceti dvs.,folosind atatea exprimari protocolare fara rost si pline de ieftinatati inutile si lipsite de sinceritate.Am spus ca sunteti “oarecum priceput” in a jongla cu mine in a da raspunsuri transante la care ar trebui sa raspundeti in fata peremistilor din judet,inclusiv simpatizantilor PRM. Sunt in masura sa afirm aceste lucruri prin calitatile umane,profesionale si de simpatizant PRM pe care le am,sa sustin ca aveti indoielnice calitati,atat in comunicare cat si ca om politic,mai ales prin pozitionarea dvs.in raport cu Idealul National,facand parte din masoneria actuala.Faptul ca ma citati,poate reprezenta un inceput bun in a va limpezi gandurile si a vedea realitatea.Nu numai un raspuns clasic astept/asteptam,ci si motivatiile interioare ale deciziei de a face parte din masonerie si raporturile acesteia cu nationalismul romanesc.Implicit,prin telefonul pe mi l-ati dat in sept.2007 v-ati recunoscut aceasta apartenenta,numai ca ea trebuie justificata in fata peremistilor hunedoreni.Faptul ca evitati si de aceasta data sa dati un raspuns concret,public,dovedeste ca intr-adevar,masoneria este o organizatie antinationala,anticrestina,globalista si ar trebui sa va fie nu numai rusine dar si de invatatura pentru viitor,ca inainte de a purcede la ceva anume ,sa masurati bine pasii care trebuie facuti.Deci va lipseste tocmai curajul si demnitatea,deocamdata,de a renunta la aceasta organizatie,cu care va mandriti intr-un mod cu totul ridicol si stupid. Ar trebui sa puneti serios mana pe lectura si sa lasati infatuarea la o parte.Concluziile pe care le-am tras privitor la masoneria actuala(o deformare periculoasa a ceea ce a fost initial,cel putin programatic) sunt in consonanta cu a multor oameni care au scris despre aceasta,inclusiv a celor care s-au retras din masonerie(de ex.A.I.Cuza,Ion C. Bratianu).Mai mult studiu nu v-ar strica.Va ofer o informatie pe care nu stiu daca o cunoasteti: de ce n-a fost acceptat Ionel(Ion) I.C.Bratianu,fiul lui Ion C.Bratianu,prim-ministru al Romaniei in timpul primului razboi mondial,la lucrarile Conferintei de Pace de la Paris,incepute in ian.1919? Pentru ca nu era mason,ci un autentic nationalist roman,ce s-a certat,inclusiv cu Georges Clemenceau,pentru drepturile romanilor la ei in tara,pentru faptul ca nu era de acord cu ingerintele Internationalei Israelite(careia ii este subordonata si acum masoneria) in treburile interne ale tarii,cu acordarea de drepturi egale unor cetateni ai altor state,evrei de origine,pripasiti la noi in tara si care au reprezentat o adevarata calamitate pentru noi romanii,atat inainte de1918 cat mai ales dupa acel an,acestia fiind “ciocoii noi” condamnati justificat de Mihai Eminescu si alti patrioti romani.Ce s-a intamplat in urma neacceptarii lui Ionel Bratianu,care dorea ca granita fireasca a Romaniei Mari sa fie pe Tisa si Carpatii Padurosi,granite naturale,granitele Daciei lui Decebal? A fost numit un nou prim-ministru,Al.Vaida-Voevod,care era mason si in gratiile evreilor sionisti,iar acesta s-a conformat ingerintelor acestora iar consecintele se stiu de cei care cunosc istoria adevarata,nu mistificari: Romania Mare,pentru care s-au jertfit peste 800 000 din cei mai buni fii ai tarii,in anii 1916-1919,precum si alte

Page 7: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

generatii de inaintasi,a fost rasluita,cca.43 000 kmp din Romania Dodoloata(rotunda),au fost atribuiti statelor vecine: Crisana de vest, Ungariei,Banatul de vest, Serbiei(Iugoslaviei) si nordul Maramuresului cu Beregul,Cehoslovaciei;pierderi mari teritoriale dar mai ales umane,fiinca au ramas dincolo de hotarele firesti cca 600 000 romani(oficial),in realitate peste un milion,din care multi au fost deznationalizati in anii urmatori. Iata domnule Avram, consecintele “faste” ale masonilor.E mult de spus pe aceasta tema,despre atrocitatile care le-au savarsit masoni sau adepti ai lor in anii interbelici,in Romania si in alte tari,despre planurile marsave ale acestei odioase organizatii pe care dvs.o apreciati.Daca sunteti disponibil la dialog si la buna-credinta,printr-o reevaluare a optiunilor dvs.,atunci mai comunicam,altfel este inutil,o sa lasam faptele sa vorbeasca de la sine…Da,viata e infatisata printr-o multitudine de culori,dar din pacate este distructiva atunci predomina “negrul”…N-am sa reintru in PRM in orice conditii,mai ales daca aceasta filiala judeteana va fi condusa de un mason care este sustinut de altii asemenea lui…Cu posbilitatea de a va respecta sincer si meritat intr-o zi,Sebi20. Sevastian Rusu - ianuarie 3, 2008 Din pacate,Dorele,iarasi te grabesti in aprecieri.Nu ti-ar strica mai mult studiu temeinic,in limita timpului pe care il ai,pentru a cunoaste mult mai bine efectele ,nu numai planurile franc/iudeomasoneriei.”Istoria este invatatoarea vietii” suna un vechi dicton,ar fi bine si util sa nu-l ignori.E usor sa tragi concluzii cand te domina sentimentele si nu o dreapta judecata si cunoastere.A fi mason sau nu,a recunoaste ca a fost in dec.1989 un inceput de revolutie nationala chiar daca a fost deturnata apoi de masoni si “trandafirii” iliescieni,este crezi ori nu,determinant pentru orice roman care se declara patriot si nationalist roman…de aici incolo faptele ce reflecta gandirea si idealul propriu sunt interdependente…Ar fi chiar o lipsa de determinare din partea ta si numai a ta,Dorele,daca nu ai accepta dialogul…Cu respect,Sebi21. Sevastian Rusu - ianuarie 3, 2008 Pentru reimprospatarea memoriei,iata redau continutul unui comentariu scris de mine pe 9 sept.2007,la afirmatiile anterioare ale domnului Costel Avram,iata-l:“Va cred,d-le Avram Costel, ca sunteti mason.Va recomand cu sinceritate multa precautie,responsabilitate si mai ales o foarte buna informare in legatura cu scopurile masoneriei.Eu-desi poate unii forumisti sunt tentati sa nu acorde interesul cuvenit rolului masoneriei in societatea umana de-a lungul timpului-nu privesc rolul acestei organizatii oculte,unilateral,incerc sa ma informez cat mai corect din diferite surse.Observ ca din pacate,masoneria in ansamblul ei are,vrem nu vrem sa recunoastem,impreuna cu alte organizatii oculte:Grupul Bilderberg,Clubul de la Roma,Ordinul Iluminatilor etc.,un rol profund negativ in conducerea din umbra a SUA,UE si a majoritatii tarilor lumii.Chiar daca vi se pare deplasat,cu timpul,dupa o temeinica cunoastere nu numai dinlauntrul acestei organizatii dar si a unei obiectivitati minime care sa se suprapuna activitatii dvs. de zi cu zi,va veti convinge de maleficitatea acestei structuri subversive care doreste inrobirea popoarelor,distrugerea lor ca fiinte colective constiente de rolul lor,de anticrestinismul de substanta,chiar daca nu este manifest,iar in final instaurarea unui mult dorit guvern mondial in care parghiile financiar-economice,politice,miltare,religioase sa apartina finantei mondiale si subordonatilor acesteia,in special a celei evreiesti (toti mari

Page 8: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

magnati financiari ai SUA sunt evrei:Rockfeller,Rotschild,Chrysler,Ford,de asemenea Bill Gates,Spielberg etc),dorinta multimilenara a “poporului ales”-evreii fiind de a stapani Terra,cu concursul si beneficiul principal al,tineti-va bine, al extraterestrilor cenusii-reptilieni (unii dintre ei sunt intraterestrii ce au creat Agartha-Shambala).NU SUNT FANTEZII ACESTE AFIRMATII,exista nenumarate dovezi,multe palpabile,in acest sens,dar ignoranta umana si nu de putine ori reaua-vointa a unor oameni si organizatii oculte a dus si duce inca la INDOBITOCIREA SI MANEVRAREA MULTOR SUTE DE MILIOANE DE OAMENI,CHIAR MILIARDE.Nu neg ca de-a lungul timpului modurile de manifestare ale masoneriei(francmasoneriei) au fost diferite,unele chiar profund adaptate la cerintele societatilor umane,francmasonii incercand sa puna in valoare setea de libertate a popoarelor dominate de diverse imperii sau dorinta multora de a se emancipa din lanturile absolutismului monarhic.Un exemplu autohton in acest sens a fost Horea (Nicola Ursu),conducatorul taranilor romani (moti) rasculati de la 1784.A fost mason,facand parte din aceasi loja cu Iosif al II-lea,imparatul romano-german (austriac),fiul Mariei Tereza.Cum se explica faptul ca un mason ca Iosif a dat ordin ptr. ca Horea si colegii sai Closca si Crisan sa fie condamnati la moarte,dupa inabusirea rascoalei,desi cu cativa ani inainte imparatul promisese satisfacerea unor revendicari ale romanilor ardeleni reprezentati la Viena de catre Horea (el a fost primul “crai al muntilor”,supranumit de unii contemporani “Rex Daciae”)? Oare nu au prevalat in raporturile dintre doi masoni si gradele ierarhice pe care le ocupau in loja si faptul ca rascoala a capatat un puternic caracter national-ceea ce era foarte deranjant ptr. varful ierarhiei masonice-,nu numai social,si atunci cei din varful piramidei lojei s-au decis sa-l elimine pe Horea-rex Daciae ?Peste ani,in 1848-1849,aproape orice miscare revolutionara care a avut un puternic caracter national a fost infranta.Oare de ce? Cu toate ca unele revolutii din tarile europene au avut masoni luminati si patrioti in fruntea lor (in Italia-Garibaldi,Mazzini;in principatele romane-Balcescu,Kogalniceanu,Bratianu,Cuza,Rosetti,Eliade s.a.),aceste miscari revolutionare au fost rand pe rand inabusite nu numai de catre Sfanta Alianta (alianta politica formata din trei monarhii absolutiste:Austria,Rusia,Prusia),dar si cu concursul ocult al unor masoni de origine evreiasca.Dealtfel,unii autori specializati in istoria organizatiilor oculte( istorici,esoteristi,vizionari etc),au afirmat ca incepand cu mijlocul sec. al XIX-lea,francmasoneria originara si-a dat “obstescul sfarsit”,fiind substituita de catre iudeomasonerie,astfel ca si lojile formate din europeni au fost “penetrate” si subordonate cu timpul de catre oculta financiara a evreilor care s-a organizat in Asociatia (Internationala) Israelitilor(evreiasca) si care si-a subordonat treptat aproape toate guvernele Europei,pe langa cel al SUA.Inca de la 1870-1871,Albert Pike,unul dintre marii maestrii ai Iudeomasoneriei,preconiza producerea a trei razboaie mondiale care sa duca in final la subordonarea lumii de catre “poporul ales”.Si a mai ramas doar unul care sa se produca?!Oare de ce Alex.I.Cuza a fost inlaturat de la domnie si de catre cine in febr.1866 ? El (Cuza) a fost membru al lojei masonice “L’Etoile du Danube”-Steaua Dunarii si ptr. faptul ca nu a mai raspuns la “comandamentele” masoneriei (Cuza a instaurat un regim personal autoritar in mai 1864 cu scopul realizarii unui amplu program de reforme si preconiza o eventuala eliberare a Transilvaniei nu inainte de a proclama independenta tarii; de asemenea nu era de acord cu afluxul a sute de mii de evrei din Rusia via Galitia care sa se aseze in Romania,fapt grav care periclita fiinta

Page 9: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

nationala-”ciocoii noi ‘care erau condamnati de Eminescu-venind in contradictie si cu hotararile Puterilor Garante in subordinea carora era tara,pe langa vasalitatea fata de turci).Astfel el este inlaturat de alti masoni (I.C.Bratianu,Golescu,C.A.Rosetti) si adus pe tron un print strain,Carol I,care desi nu era mason,in familia lui din Germania,Hohenzollern,existau unii membri ai acesteia care faceau din asa-zisa masonerie “neagra”.Ion C.Bratianu,unul dintre conspiratorii care l-au fortat pe Cuza sa abdice,s-a retras din masonerie dupa 1870-nu fara incercari “obscure”de atentate asupra sa-,apoi si-a indemnat fiii(Ionel,Vintila,viitori prim-ministrii ai tarii) sa nu intre in masonerie ci sa urmeze numai calea nationala chiar si riscul pierderii vietii.Ce semnifica gestul batranului Ion C.Bratianu? Era oare hazardat indemnul lui,oare nu venea dupa o laborioasa si temeinica experienta de viata? Noi cei de astazi nu trebuie sa invatam nimic din viata acestor personalitati deosebite ale neamului romanesc?Sunt multe de comentat,de analizat si concluzionat pe aceasta tema.Eu,fara falsa modestie,pot sa spun fara teama de a gresi: MASONERIA ESTE UNUL DIN MARII DUSMANI AI NEAMULUI ROMANESC,DE FAPT AL INTREGII OMENIRI !Subiectul fiind foarte vast,consider ca doar l-am “atins”.Voi reveni pe aceasta tema de discutie considerand ca n-am jignit pe nimeni.Chiar daca unii dintre forumisti vor considera ca am dat prea repede verdicte,ii invit la “disputa” cu argumente temeinice,ma refer la unele surse documentare recunoscute care sa infirme/confirme afirmatiile mele.Domnule Costel Avram,in ciuda acestor afirmatii si convingeri ale mele privind masoneria si rolul sau general,totusi consider ca omul sfiinteste locul iar viata va poate determina sa luati o decizie inteleapta in privinta apartenentei dvs. la masonerie.Cu respect,Sebi”22. Sevastian Rusu - ianuarie 3, 2008 ERATA la comentariul 19;trebuia scris in randurile 6 si 7 astfel: “…in a jongla cu mine in a da raspunsuri transante la intrebarile la care ar trebui sa raspundeti in fata peremistilor din judet…”23. Sevastian Rusu - ianuarie 5, 2008 Ofer tuturor celor care acceseaza acest blogg o informatie care poate sa-i faca pe cei care se informeaza cu precadere de pe Wikipedia sa fie mai precauti in a se incredinta ca tot ce ofera aceasta sursa este veridic.Fara a contesta total paginile Wikipedia,incerc sa sugerez ca demersul fiecaruia trebuie sa se bazeze pe o gama larga de surse de informatie.Iata adresa:http://www.tehnopol.ro/CIA-si-Vaticanul-au-modificat-informatiile-Wikipedia*id-1600-dArt.html24. Sevastian Rusu - ianuarie 5, 2008 Pentru stiinta noastra ,a celor care nu sunt masoni,redau un text extras de pe http://www.mlnr.ro:” VECHILE ÎNDATORIRI ALE UNUI MASON LIBER(CONSTITUŢIA lui ANDERSON - 1723)Acestea vor constitui regulile de comportament etic ale unui Frate Mason……………………………………………………..4. În prezenţa străinilor ce nu sunt masoni :Fraţii trebuie să fie precauţi în vorbele şi gesturile lor, pentru ca nici cel mai iscusit străin să nu fie în stare să descopere sau să găsească ceea ce nu este potrivit de a fi cunoscut de el. Uneori trebuie schimbat subiectul convorbirii şi condusă în mod inteligent spre onoarea şi cinstea Fraternităţii. ”

Page 10: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Ce parere aveti dragi forumisti,e bine sau nu e bine sa existe organizatii astfel constituite in cadrul societatii noastre ?Personal,nu ma mira faptul ca un patriot roman autentic,precum maresalul Ion Antonescu,a fost impotriva Masoneriei,in timpul guvernarii acestuia:1940-1944,existenta legala a acestei organizatii secrete(discrete),subversive,era interzisa si condamnata justificat.Orice miscare nationalista adevarata nu poate avea nimic in comun cu organizatii care functioneaza secret,in afara,si de multe ori impotriva societatii respective. In Romania “democratica” actuala,o astfel de organizatie functioneaza legal,in baza unor prevederi care nu tin cont de istoria,scopurile si efectele acestui “cancer” care erodeaza constiinta nationala romaneasca.25. ion toma - ianuarie 5, 2008 Un director şi şoferul său, în drum spre o întâlnire de afaceri:- Ştii care e diferenţa dintre un măgar şi un şofer?, întreabă directorul.- Nu, care?- Măgarul se tăvăleşte unde vrea el. Dar şoferul se tăvăleşte unde vrea maşina lui!Cei doi ajung unde trebuia, rezolvă ce aveau de rezolvat, iar în drum spre casă, şoferul îl întreabă pe director:- Domnule director, dumneavoastră ştiţi care e diferenţa dintre un măgar şi un director?- Care, măi?- A… Nici una, dar am zis şi eu aşa.26. Vox Populi - ianuarie 5, 2008 In polemicile de mai sus e o atmosfera de ev mediu, tonul inchizitor supara chiar daca nu esti implicat. E destul de clar ca Avramu’ e mason chiar daca nu o va spune explicit. La luat gura pe dinainte prin septembrie si e suficient acest motiv sa regrete. Cat de mult conteaza apartenenta lui pentru cetateni, pentru alegatorii care in majoritatea lor habar nu au ce e aia iudeo/francmasonerie? Nu conteaza deloc, asa cum nu a contat, spre exemplu, ca Mansour Kenaan e arab, asa cum nu conteaza ca nu stiu ce oarecare ales e ateu, sectant, neortodox etc. Pentru cetatean functioneaza doar „morala” zilei de maine, decenta traiului obisnuit, linistea [email protected]. tizzu - ianuarie 5, 2008 cred ca se exagereaza socoteala asta cu masoneria. In nefericit secol XXI toate, absolut toate valorile sunt diluate. acu orice tafandache nu se simte bine si nu isi mai incape in piele daca nu face parte dintr-o organizatie mai acatarii. asa cum deunazi mai toate babele figurau la nu stiu ce cabinet de psihanaliza pentru ca dadea bine pe cartea de vizita. tine si de moda prostului de a-si claxona “calitatile”. si chiar daca nu ar fi asta, ce becuri a calcat avram de tot e luat la stible? e un om al relatiilor? bine, se stie. e neobisnuit in vremurile noastre acest lucru? si-a folosit relatiile impotriva oamenilor sau in sprijinul lor? ce trebuia sa faca si nu a facut in calitatea sa de politician al locului? asta e mai important. parca prm avea sloganul „fapte, nu vorbe!” candva. care sunt faptele sale, e necesar de stiut.28. Sevastian Rusu - ianuarie 5, 2008 Nu as fi dorit ca pe acest site sa fie o atmosfera de ev mediu iar tonul folosit de mine,daca a fost inchizitorial,il regret sincer,n-am dorit decat aflarea unor adevaruri-poate e prea mult spus- ,pe care lumea,in special peremistii,trebuie sa le cunoasca…e preferabil intotdeauna un banc bun,cu miez,asa cum de un timp incoace, ne ofera “ion toma”…Nu stiu daca se exagereaza cu masoneria,sa ne gandim doar la interdependenta actuala dintre state,dintre diferite tipuri de societati, valori si tipuri de relatii umane; nu este

Page 11: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

exclus sa fie si cum spui tu “tizzule”,mandria,infatuarea,pofta de putere,sunt specifice omului in general si unora in mod special; dincolo de vorbe,raman,intr-adevar,faptele,folositoare ori nu,celor de langa noi…29. mishu - ianuarie 5, 2008 principial vorbind sebi are dreptate.este idealist - asta ar fi vina lui. il inteleg. il inteleg mai ales atunci cand i se raspunde cu infatuare si se lasa impresia generala ca interogatiile lui sunt false probleme. nu e asa.sau nu ar trebui sa fie asa. doar ca ne-am obisnuit in nesimtirea noastra istorica sa trecem prea usor cu vederea bubele pe care le avem. incompatibilitatea politicianului chestionat e clara tocmai pentru ca tine de principiu. in fine,ce sa mai spui cand si patriarhul bor s-ar putea sa cam fie mason si nu se sesizeaza nimeni.asa cum nu s-a sesizat nimeni cand fatis membri ai colegiului electoral bisericesc au recunoscut. incompatibilitatea asta nu spune nimanui nimic fiindca principiile nu mai spun nimanui nimic. da domnilor, principiile…si pentru ca tot e vorba de corectitudine, ar fi fost interesant de stiut cum au sfarsit acele personalitati enumerate mai sus…30. tizzu - ianuarie 5, 2008 eu spuneam ca politica nu e un ritual de vestale, nu e vals gratios, ci adeseori un fals grosolan. am ajuns in situatia nefasta cand profesorii bucuresteni trebuie sa se umileasca in fata lui vanghelie pt felurite ciubucuri, situatia cand intelectualii aleg drumul crucii la spalat weceuri prin tari straine, cand alde becali face spectacole misticoide vulgarizand cat cuprinde orizontul doar pt ca are bani etc. si dupa toate astea ce ramane??? ca x, y au facut si au dres, au ajutat oameni, au construit. fals! profund fals! politicienii trebuie sa faca sistemul sa functioneze, nu sa faca pomeni publicitare. pomenile astea sunt ca niste gropi de gunoi, istoric vorbind. e imoral ca protagonistii acestui spectacol se pot bucura de realitatea asta.31. COSTEL AVRAM - ianuarie 6, 2008 Am observat ca bloggul de la PRM Vulcan este urmarit cu atentie de membri,simpatizanti si chiar de unii care vor sa cunoasca mai profund date despre activitatea organizatiei din Vulcan si poate de ce nu si despre cea judeteana.In contextul acesta trebuie spus ca pana la 30 ianuarie trebuie analizate si aduse la Filiala judeteana listele cu candidatii pentru consiliele locale ,primari si consiliu judetean in vederea alegerilor locale din pimavara.Sunt oameni care nu sunt membri PRM si care nu pot decide cine vor fi eligibili pe aceste liste,aici ma refer la cei care acceseaza acest blogg,dar isi pot da cu parerea despre activitatea unor consilieri PRM din orasele Vaii Jiului si daca mai merita sa fie in continuare.Daca au facut treaba si daca nu ce trebuia sa faca pentru a fi in continuare? Eu as putea face diferite comentarii dar prefer deocamdata sa ascult si fiti sigur ca voi incerca sa tin cont de ele.Cred ca si comentariile vor fi la obiect si in in acelasi timp obiective lasand la o parte simpatiile sai antipatiile fata de unii sau altii…….Acest lucru cred ca va face bine tuturor ……Hai sa incepem si il rog pe Sebi Rusu daca vrea sa faca un comentariu la ceea ce am scris mai sus….Cine urmeaza…32. cozaru oana alexandra - ianuarie 6, 2008 “La multi ani ” ce pot sa zic este un sit reusit nu ma asteptam ca si partidele politice sa aiba situri atractive …si pot zice interesante cu foarte multa informatie culturala pe mine una m aimpresionat cantitatea de informatie pe care o poti afla de pe acest sit plus melodia linistitoare de pe fundal ………este intradevar un lucru bun …………HAI PRM !!!!!!!

33. prmvulcan - ianuarie 7, 2008

Page 12: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Extraordinar!Iată că informaţia culturală este, încă, atractivă! Deci nu este totul pierdut!Vă propunem să nu neglijaţi nici informaţiile referitoare la acţiunile noastre în administraţia publică locală.http://dorelschiopu.wordpress.com/obiective-finalitati/http://dorelschiopu.wordpress.com/prm-in-actiune/Mulţumim, Oana, pentru aprecierile tale.____________________________________ Ioan Dorel Şchiopu

34. prmvulcan - ianuarie 7, 2008 Sf. Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, să vă îndrume paşii - tuturor celor care aveţi bucuria creştinească de a-i purta numele - doar pe calea cea îngustă, a celor aleşi!La mulţi ani!__________________________________ Ioan Dorel Şchiopu35. viky - ianuarie 7, 2008 “LA MULTI ANI!” de ziua numelui, dumneavoastra d-le Schiopu D., cat si tuturor romanilor care poarta cu demnitate acest nume. Fie ca in acest an sa aveti numai bucurii, impliniri, succese in munca depusa, iar alaturi de cei dragi: liniste, iubire, bafta pe toate planurile.36. viky - ianuarie 7, 2008 Vizavi de toate discutiile purtate pe acest blog de la inceputul anului, se pare ca nu vom avea un an usor. Este evident constructiv, fiecare dintre noi, are cate ceva de invatat de la cei din jurul sau, oricat ar fi de pregatit intelectual, profesional, politic. Importanta este deschiderea spre dialog. S-au purtat discutii foarte interesante, pline de “continut” politic, istoric si cultura generala. Felicitari tuturor participantilor, indiferent de care parte se afla. Politica este intr-adevar asa cum se spune ca trebuie sa fie sotia ideala pentru sotul sau.37. tizzu - ianuarie 7, 2008 la multi ani ionilor, protonilor, electronilor:-))38. Vox Populi - ianuarie 8, 2008 Avrame! vrajeala asta cu consultarea electoratului nu mai tine. Unde mai pui ca e o spoiala pesedista care a esuat lamentabil atat ca strategie electorala,cat si ca impact mediatic.Va intereseaza oamenii atata vreme cat aduc voturi.Lasa-ne cu de-astea ca tot aranjamentele de culise vor fi [email protected]. ion toma - ianuarie 8, 2008 Aviz lui Canon (sau Kenan, că n-am înţeles prea bine cum îl cheamă):Patronul unei fabrici de pîine le propune muncitorilor să lucreze în fiecare zi mai mult cu o oră pentru a creşte productivitatea. Apoi îi întreabă pe angajaţi dacă sunt de acord.Ionescu: Eu propun să se lucreze cîte zece ore pe zi pentru a mări profitul companiei.Popescu: Eu zic că putem lucra chiar 12 ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenţei.Vasilescu: Am putea să lucrăm 16 ore pe zi. Sîntem obligaţi să ne facem datoria.Gheorghe: Eu propun să nu mai plecăm acasă deloc.Ceilalţi: Ei, nici aşa, domnule! Dar cum aşa?!Gheorghe: Pentru că acasă ne întâlnim cu nevestele şi riscăm să se nască tîmpiţi ca Ionescu, Popescu şi Vasilescu!40. tanti mitza - ianuarie 8, 2008

Page 13: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

bun si internetul asta la ceva. acum are ocazia orice necioplit sa traiasca scurte momente de glorie tragandu-se de sireturi cu cine apuca. poate doar asta o mai fi ramas, ca ultima posibilitatea de “a-ti face dreptate”…felicitari PRM Vulcan si succes in continuare!41. Alexa - ianuarie 8, 2008 La Multi Ani Romanie, atat cat a mai ramas din tine…42. necioplitu - ianuarie 8, 2008 mi-am gasit perechea necioplita si n-a trebuit sa caut mult ! cata glorie obtine un muritor de rand tragandu-se de sireturi cu apucatii zei ai dreptatii ? vorbe de claca,zau asa…mai bine sa rumegam inainte de a vorovi voroave…PRM Vulcan ,de fapt tot peremeul,nu merita felicitari dar ca sa aiba succes,ii trebuie echipament nou,fara tinichele aurite,sau la vremuri noi,tot noi ?!43. tanti mitza - ianuarie 8, 2008 Sebi dragul meu, tot simpatic ai ramas. chiar nu era vorba de domnia ta. trasul de sireturi nu e sinonim cu discursul pasional si argumentat de crezuri profunde, discurs care te caracterizeaza cred. altfel, ai perfecta dreptate, PRM-ul nu are nici o sansa cu tinichelele pe care le trage acum dupa sine. toata consideratia mea…44. necioplitu - ianuarie 8, 2008 necioplitul de mine isi cere scuze,inseamna ca mai am de cautat perechea…nu sunt Sebi,dar poate se amuza si el,daca citeste…pa,tanti mitza…45. tanti mitza - ianuarie 8, 2008 prezint eu scuze daca te-am confundat. mi-ar fi placut ca tu sa fii el. are farmec domnul profesor. imi place. are si har intr-ale scrisului oricat de caustic este in mesaje.46. jerry - ianuarie 8, 2008 Un barbat completa formularele de emigrare. Cel de la ghiseu il intreaba de ce pleaca.- Datorita homosexualitatii, raspunde omul.- Cum asa?, zice functionarul.- Pai, mai de mult, se pedepsea chiar cu moartea. Dupa aceea, cu inchisoarea. Iar acum este permisa prin lege. As dori sa emigrez, pana nu devine obligatorie.47. Dinu - ianuarie 8, 2008 Ce ne aud urechile, fratilor !? Romania este cea mai saraca tara din Uniunea Europeana, in schimb politicienii romani sunt mai bogati decat, hai sa le zicem, omologii lor din UE. Sa nu fim prea seriosi, fiindca parca izul sarbatorilor se mai simte pe-o nara, si sa zicem ca asta demonstreaza cat de corupta e tarisoara noastra. Nu. Mai bine ne inchipuim ca suntem pe Titanic. La subsol, romanii de rand, la etaj bogatanii burtosi care musca transpirati din copanul de curcan si-l arunca spre ocean. Saracimea se intinde si salveaza bruma de carne. Sus se asculta, in surdina, din snobism, Strauss, Beethoven, Mozart iar mirosul de trabuc si de coniac impanzeste atmosfera. Jos, se danseaza pe acordurile lui Faramita Lambru. La un moment dat, capitanul chelios vede iceberg-ul. Nebunie, isterie, fiori. Barcile de salvare sunt pentru cei bogati. Fraierimea ramane pe vas. Buf! Viitorul este al celor cu bani si al beizadelelor acestora.Vai,ce tablou sumbru !48. Dinu - ianuarie 8, 2008 Mircea Dinescu a avertizat azi ca va demisiona din Colegiul CNSAS daca va fi adoptata initiativa legislativa ce prevede eliminarea atributiilor Colegiului in stabilirea verdictelor de politie politica, el sugerand ca proiectul are ca scop protejarea politicienilor in pragul alegerilor. “In clipa in care se va vota legea eu am plecat, sa stiti, daca se va lucra la modul asta, smecheresc”, a declarat Mircea Dinescu. Va dati seama ce cutremur, ce avalansa, ce furtuna, ce bomba vor produce plecarea lui Dinescu din fruncea CNSAS? Cate dosare nerezolvate, cat praf pe ele, cat putregai

Page 14: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

vor ramane acolosha? Cate lacrimi, cate ofuri, cata nenorocire… Cati securisti cu pieptul gol pe strada, cati turnatori prin restaurante, cati informatori prin piete vor capata din nou vlaga si tupeu? Se va duce tara asta de rapa, domne, daca pleaca Dinescu de la CNSAS…49. mark47v - ianuarie 9, 2008 barfele si speculatiile de culise trebuie lasate.cine tine cu adevarat cu PRM,trebuie sa demonstreze o unitate de nezdruncinant atat ca simpatizant cat si ca membru de partid in demersurile,initiativele si programele promovate de PARTIDUL ROMANIA MARE.Nu are rost sa ne facem sfatuitori si sa dam solutii din umbra si sa criticam pe unii si altii,cum ar fi trebuit sa actioneze pentru a ridica credibilitatea partidului.Speculatiile se pot face foarte usor ,faptele sunt mai greu de facut .Un Miclovan si un Sebi nu cred ca sunt salvatorii neamului romanesc, al romanismului si al spiritului nationalist in statul national unitar roman50. mark47v - ianuarie 9, 2008 Statul nationl unitar ROMAN nu a fost faurit de domnii miclovan si sebi ci de oameni cu mult mai multa gandire despre cea ce inseamna nationalism si stat unitar.Nu cerd si sunt ferm convins ca cele doua persoane mai sus mentionate sunt pastratori ale valorilor romanismului.Toate ce le-am spus vin dintr-un suflet de mot,descendent de a lui AVRAM IANCU -CRAIUL MOTILOR51. mark47v - ianuarie 9, 2008 nu sunt pastratori ai romanismului52. barbu florin - ianuarie 9, 2008 Un indian navajo stătea lângă un agent de vânzări pe o bancă în parc, iar între ei se afla o pungă mare de hârtie, pe care o fixa de ceva timp.- Vrei să ştii ce e în pungă?, întrebă agentul de vânzări.Indianul dădu afirmativ din cap.- E o sticlă de vin, am luat-o pentru nevastă-mea, zise agentul.Indianul tăcu o vreme, apoi zise, dând afirmativ din cap de mai multe ori:- Bun schimb ai făcut…53. mishu - ianuarie 9, 2008 hop! cum primesc semnale electro-frectii, cum militantii de plastilina sar la gatul celor ce indraznesc sa fie impotriva curentului din prm, curent care a adus prm de rasu’ curcilor.si pentru a intelege mai bine fenomenul politic, chiar si acesti militanti needucati trebuie sa fie invatati ca puterea politica a unui partid consta in electorat si nu neaparat in membrii batuti in capul ideologiei. asa ca mai va cu sebi si miclovan care au cutezat, vai mie!, sa isi exprime opinia fata de ruinarea acestui partid. si da, bai, marka 47 a lu’ peste descendent din mos craciun, faptele se pot produce si in urma sfaturilor primite ca nu degeaba cheltuiesc partidele munti de bani pentru consiliere si pentru identificarea asteptarilor electoratului.atata vreme cat primiti sfaturi/critici oneste fara a vi se cere bani, ar trebui sa multumiti, nu sa aruncati cu piatra. cat despre succesul vostru, numai de bine, oglinda voastra e rezultatul la ultimele alegeri si sondajele de opinie.54. viky - ianuarie 9, 2008 Este foarte usor de remarcat ca domnii Sebi si Miclovan sunt oameni cu o cultura vasta, citesc si se documenteaza mult, le place istoria si o inteleg. Sinceritatea si franchetea cu care isi exprima ideile, este de apreciat. N-or fi ei “salvatorii neamului romanesc, ai romanis-mului si ai spiritului nationalist in statul national unitar roman”, dar este nevoie sa existe oameni care sa aiba curajul sa spuna, sa-si motiveze si sa-si sustina ideile. Insa, tonul face muzica.

Page 15: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Domnule Ion Toma, sunteti cel mai simpatic. Dupa tensiunea dintre discutiile purtate de ceilalti participanti, abia astept sa citesc un banc bun, scris de dumneavoastra. Asta este spiritul romanu-lui. “Comic”, si atunci cand este “aproape tragic”.55. tizzu - ianuarie 9, 2008 asteptam listele cu posibilii candidati la alegerile viitoare. curios, oare cine va mai colora decorul peremist 56. COSTEL AVRAM - ianuarie 9, 2008 Domnule Mishu,Este bine ca frecventati acest blogg al celor din Vulcan de la PRM.Dupa cum am mai spus nu putem sa cerem celor care intra pe acest blogg sa fie de acord cu politica noastra,mai stii poate cu timpul va convingem,dar in acelasi timp de ce credeti ca daca peremistii nu sunt de acord cu toate parerile pe care le dati inseamna ca ,,militantii de plastelina sar la gat,,De ce credeti ca numai ceilalti au dreptate(CEI CARE SCRIU IMPOTRIVA NOASTRA ) iar noi nu ?Sunteti binevenit pe acest blogg si comentariile obiective fiti sigur ca sunt luate in seama si multumim.As vrea sa va uitati exact cine arunca cu piatra iar cat priveste PRM Hunedoara vom mai comenta rezultatele dupa alegerile locale din primavara si sigur ne vom uita si in oglinda.Pe curand………………………..57. mishu - ianuarie 9, 2008 nimeni nu a cerut ca opiniile contrare “curentului” sa fie luate drept adevaruri absolute. se avansa ideea decentei, unei comunicari pe masura pretentiilor pe care le aveti. nu luarea in deradere, nu aere rarefiate de atatea false impresii si nici militanti care se vad doar pe net. apoi “dreptatea” nu e bucata de sunca sa o posede fitecine. iar cei ce scriu impotriva voastra scriu in baza rezultatelor pe care le-ati obtinut. (aici nu vorbesc de aceia care fac o profesie din a ataca prm.) si care e politica voastra??? totdeauna in parcare si nicicand la guvernare? de ce prm nu convinge electoratul din 92 incoace? da, uitasem, au fost fraudate alegerile, electoratul a fost beat, conspiratiile americanilor va pun piedica etc. nu mai tine placa asta si riscul nu e disparitia prm de pe scena politica, ci diluarea ideii nationale in esecurile voastre. dar cu cine sa convinga, cu neacsuhogeaburuianavasilescuducamescalupoiciontuetcetcetc? sau poate cu pascut, marele pascut? apropo, ce a facut pascut in prm, ce calitati il recomanda in afara de intamplarea ca lucreaza printre mineri? prea multe slabiciuni domnilor…chiar sunt curios cat de mult vor fi luate in seama remarcele obiective. ca la destule intrebari nu s-a raspuns. si nu se va raspunde. nbblog - cu un singur g, prescurtat de la web log58. mark47v - ianuarie 10, 2008 daca critici ,lasate si criticat59. barbu florin - ianuarie 10, 2008 Soţul tocmai termina de citit „Bărbatul casei“, o carte care îi învaţă pe bărbaţi cum să se impună în relaţia cu soţia. Vine direct la nevastă-sa şi, proptindu-se în faţa ei, îi spune:- De acum înainte să-ţi intre în cap că eu sunt bărbatul în casa asta şi cuvântul meu e lege!!! Ai înţeles? Acum vreau să-mi prepari cina, să mă serveşti, după care vreau ceva la desert. După ce mănânc, te duci să-mi pregăteşti baia, ca să mă relaxez. După baie, ghici cine mă îmbracă şi îmi face freza!!?? Nevasta îi răspunde sec:- Ăia de la pompe funebre?!

Page 16: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

60. barbu florin - ianuarie 10, 2008 Basescu, “most wanted” pe site-ul FBIhttp://www.hotnews.ro/life/fun/articol_2170102/basescu_quot_most_wanted_quot_site.htm61. mishu - ianuarie 10, 2008 daca a, atunci b, a-nal-fa-be-tu-le!eu sunt o hymera care voteaza, nu pot fi criticat. cel mult pot fi sanctionat de nepriceperea celor pe care ii votez. si daca tot utilizati anumiti termeni fara a avea proprietatea lor, risc intrebarea: unde e critica la adresa mea? in pornirea de aplaudaci a unora, banuiesc. sau in incapacitatea de a convinge, in predictiile mult prea increzatoare pe care le aveti in succesele electorale viitoare. reflectati baieti, reflectati…62. tizzu - ianuarie 10, 2008 aparent stranie optica ta mishule, dar lucida.63. ion toma - ianuarie 11, 2008 Mulţumesc pentru aprecieri lui Sevastian Rusu (comentariul 28) şi lui viky (comentariul 54; recunosc: Sînt cel mai simpatic! La cîţi nervoşi “scrie” pe blog, nici nu e greu!). Doi colegi stau de vorbă:- Ai auzit? a murit şefu.- Da. Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.- De ce?- Păi scria în anunţ că “odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai firmei noastre…”64. ion toma - ianuarie 11, 2008 Asta nu e glumă … dar e tare rău:Un iesean, de 59 de ani, din comuna Podu Iloaei detine un record negativ in materie de soferit: a reusit sa pice examenul pentru obtinerea permisului auto de 44 de ori. Numai in ultimii patru ani a ratat de 17 ori ocazia sa puna mana pe multdoritul permis. “Cuiul” pentru satean a fost examenul teoretic pe care nu a reusit niciodata sa il treaca, relateaza Cancan.65. viky - ianuarie 11, 2008 Domnule Mishu, sunteti un domn demn de toata increderea, sunteti “sula din coasta PRM Hd.” (daca-mi este permisa expresia). Dar, fara suparare, nefiind in Consiliul de Conducere al vreuneia din Organizatiile Vaii Jiului, nu aveti de unde sa stiti care este activitatea politica a domnului Pascut sau a domnului Avram la nivel de judet. Faptul ca rezultatele PRM la nivel national arata ca “totdeauna in parcare si nicicand la guvernare” nu poate fi imputat cu atata nonsalanta. Rezultatele la nivel de judet HD nu sunt atat de jalnice d.p.d.v. matematic. Din nefericire; si aceasta nu este o scuza, la votare au inceput sa vina aceia care, din interes pentru partidul din care fac parte, nu isi permit sa lipseasca, un vot in minus ar putea sa le pericliteze pozitia in stat. Mare parte din noi, “scarbiti” de nivelul de trai, de taxele si impozitele in continua crestere, de fraudele care se inmultesc cu fiecare secunda, renunta la “minunata ocazie pe care o au din 4 in 4 ani” de a-si manifesta vointa vizavi de alesii neamului. Pare hilar, dar intrebati omul simplu de pe strada. Va va raspunde dezinteresat ca parerea lui oricum nu conteaza, ca alegerile inseamna o mascarada la care se cheltuiesc sume enorme, rezultatul fiind acelasi, viata omului de rand fiind din ce in ce mai grea, ca doar tot el este cel care duce greul, nu parlamentarul sau “alesul” pentru maibinele nostru, al celor mici. Chiar daca este loc de interminabile discutii politice, de nenumarate rapoarte privind alegeri, votari, campanii electorale; omul simplu priveste acest lucru

Page 17: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

mult mai simplu. Nefericirea este ca taxeaza acest lucru prin neprezentarea la vot. Repet, cu respect pentru remarcile pe care le-ati facut vizavi de politica PRM, de rezultate si de implicare politica; politica se face cu oamenii si pentru oameni, iar in Romania de azi este nevoie sa invatam din nou alfabetul, pentru ca electoratul sa-si castige din nou increderea si alegerile sa reflecte adevarate interese si credinte ale oamenilor. N-o fi detinand PRM secretul fericirii, dar trebuie sa stiti ca sunt oameni care se implica cu adevarat in rezolvarea multor probleme ale oamenilor de rand. Si la nivel local, multi sunt din PRM. Daca acest lucru nu se scrie la ziar in fiecare zi, totusi exista. Si mai apoi, cu cineva ca dumneavoastra, care taxeaza “neregulile” partidului atat de transant, sunt sanse mai putine sa se calce in strachini. Va multumesc.66. mishu - ianuarie 11, 2008 eu sunt doar scula care isi cauta coasta, daca e sa mentinem tonul…si de ce ar trebui sa fiu in conducerea prm pentru a-l putea vedea pe pascut sau pe altcineva facand ceva care sa il recomande in functii? intrebarea mea nu era doar retorica. si inca un aspect, omul cu pricina nu stie sa lege bine 5 cuvinte. cum poate fi reprezentativ daca nu va fi in stare sa transmita electoratului mesajul prm! in fond, i-a contestat cineva eforturile depuse prin organizatie? dar marsand pe ideile avansate ar insemna sa oblojim in felurite functii pe toti lipitorii de afise, caratorii de scaune etc din partid ca doar fara ei… reformulez, pentru a nu fi gresit inteles: ce initiativa legislativa a avut pascut in parlamentul romaniei incat daca nu locuitorilor judetului, macar minerilor sa le fie mai bine? ce mare branza a facut in parlament? or, a ajuta oamenii prin te-mir-ce interventii, pile, cunostinte nu e o solutie, nici macar una politica. nu, prm nu detine nici un secret, cel mult, vreo cateva dosare. si matematic vorbind, mi-e teama, ca nici membrii prm nu s-au prezentat sa-si manifeste sustinerea la vot.

67. prmvulcan - ianuarie 12, 2008 Subfiliala Vulcan a Serviciului de ambulanţă (mai) are în dotare două ambulanţe: una de TIP B (care intervine la urgenţe împreună cu personal medical calificat) şi una de TIP A (folosită la doar pentru transportul pacienţilor, fără asigurarea asisteţei medicale în timpul deplasării: la dializă, etc.)Conducerea judeţeană a Serviciului a dispus, în 18 decembrie 2007, transferarea ambulanţei de tip B la Lupeni, iar din 7 ianuarie 2008, transferarea ambulanţei de tip A la PetroşaniAstfel, în numele reformei economice din sănătate, o localitate de cca. 30.000 locuitori a fost lăsată de acest tip de serviciu.În urma sesizării subsemnatului, sesizare postată pe prima pagină a saitului, situaţia a revenit la normal.________________________________ Ioan Dorel Şchiopu

68. prmvulcan - ianuarie 12, 2008 Vă propun să le recomandăm, acestor responsabili cu reforma în domeniul sănătăţii, să mai ţină cont la luarea unor astfel de decizii şi de elementul uman implicat în această poveste. Prea se filtrează totul pe criteriul rentabilităţii economice.Aici nu este vorba de chioşcuri pe care să le desfiiţezi imediat ce vezi că “vânzarea nu mai merge”.Vorbim, totuşi, de oameni şi mai ales de oameni bolnavi.Cu alte cuvinte, după ce în 2006, Spitalul Municipal Vulcan a rămas fără secţiile CHIRURGIE şi MATERNITATE şi fără compartimentul ATI (REANIMARE), vă invit să fiţi de acord cu mine că ar fi timpul şi să ne scutească de asemenea decizii.

Page 18: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Şi ar mai fi ceva: SĂ-ŞI BAGE MINŢILE-N CAP!___________________________ Ioan Dorel Şchiopu69. Dinu - ianuarie 12, 2008 Aveti dreptate domnule Schiopu in demersul dumneavoastra,dar mai corect ,ar fi trebuit sa scrieti “iresponsabililor” nu responsabililor din sanatate.Si daca ar fi vorba numai de incompetenta manageriala,dar in spatele tuturor masurilor luate in domeniul sanatatii,fara a exclude si masurile de ordin social-economic,politic,cultural,sta un plan premeditat,de distrugere a fiintei si fibrei biologice a romanilor; nu uitati ca se preconizeaza ca in cativa zeci de ani ,populatia Romaniei sa scada dramatic,la cca.15-16 milioane locuitori in 2050, de la 21,6 mil. cat avea in 2002 si peste 23 mil. cat era populatia tarii in 1990.Aceste scaderi masive de populatie se produc/se pot produce pe fondul inrautatirii continue a conditiilor social-economice a romanilor si care duce implicit,la scaderea accentuata a natalitatii si cresterii mortalitatii,precum si la fenomenul in curs, de plecare masiva a cetatenilor Romaniei la munca in tarile UE si stabilirea definitiva a multora dintre acestia in habitaturi care le pot asigura convietuirea decenta.Numai o schimbare totala de optica a guvernantilor,datorata,cred eu,unei desteptari fulminante a constiintei civic-nationale a poporului roman,poate favoriza o rupere totala din cercul vicios al distrugerii pe care ne-o pregatesc cozile de topor din tara impreuna cu cele externe In concluzie,nu ramane ca solutie salvatoare-nu remedii locale si pe termen scurt-,decat desteparea si solidaritatea cetateneasca in fata marilor probleme care ne framanta de ani de zile.70. mishu - ianuarie 12, 2008 felicitari schiopu. da, asa vad implicarea omului politic.71. ion toma - ianuarie 12, 2008 Angajaţii unei companii multinaţionale sunt întrebaţi ce vor face cu banii din prima de Crăciun.Elveţianul: Din banii de primă îmi cumpăr o barcă!Reporterul: Şi cu restul?Elveţianul: Şi cu restul îmi renovez faţada casei.Englezul: Din banii de primă îmi cumpăr o maşină sport!Reporterul: Şi cu restul?Englezul: Şi cu restul mă duc într-o excursie în Africa.Românul: Din banii de primă îmi cumpăr un pulover.Reporterul: Şi cu restul?Românul: Restul mi-i dă mama.72. un oarecare - ianuarie 12, 2008 se mai intereseaza cineva de de nevoile cetatenilor?surprinzator nu?bravo tie d-le schiopu73. Gica Durul - ianuarie 12, 2008 Zica lumea orsice, eu votez cu PRM!74. mark47v - ianuarie 13, 2008 aceasta situatie se datoreaza mult “iubituli si stimatului” nostru primar75. COSTEL AVRAM - ianuarie 13, 2008 Domnule Mishu,Apreciez ceea ce spuneti ca la ultimile alegeri si o parte din membrii Prm nu s-au prezentat la vot.Cred ca de noi depinde sa ii convingem nu numai pe membri si simpatizanti ci si pe cei multi nehotarati.De ceea ce facem noi alesii locali,aici ma refer la judetul Hunedoara care nu are parlamentari PRM,de modul cum lucram.Sa stiti ca se fac multe lucruri si poate problema este ca nu sunt facute publice sau nu am stiut sa le aducem la cunostinta cetatenilor.Ca si consilier judetean m-am implicat

Page 19: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

foarte mult pentruca drumul ce face legatura catre Pasul Vulcan sa aiba finantare in fiecare an fiindca este drum judetean.Tot anul trecut au fost invetiti 10 mld lei vechi iar in sedinta din noiembrie l-am aprobat pentru a primi finantare pe fonduri structurale.La Aninoasa in urma discutiilor purtate de catre subsemnatul cu primarul d-nul Ilie Botgros si cu cele doua consiliere Prm de la Aninoasa am reusit printr-un proiect de hatarare a Cosiliului Judetean initiat de subsemnatul sa alocam 6 mld lei vechi pentru acoperirea datoriilor si buna functionare a primariei netinand cont de culoare politica a primarului.Tot in urma discutiilor purtate la Aninoasa am sesizat factorii de decizie din Consiliu cu situatia dezastruoasa a podului de peste Jiu ce leaga Iscroni de Aninoasa care s-a lasat cu un proiect de hotarare de guvern iar la sfarsitul anului 2007 a primit o finantare de 10 mld lei pentru inceperea consolidarii.Tot anul trecut din sumele alocate pentru infrastructura am solicitat si am si reusit ca o suma frumoasa sa fie alocata pentru infrastructura drumurilor judetene din vale.Pot discuta aici si despre sustinerea permanenta a activitatii fostei RAAVJ care indiferent cine o conduce ea deserveste populatia intregii Vaii .Sa vedem anul 2008 ce noutati ne va aduce……Sa nu uitam ca valea reprezinta 1/3 din judet iar eu sunt consilier judetean si am fost implicat in tot judetul in probleme de acest fel ce pot sa le dovedesc prin fapte.Pe curand.76. mishu - ianuarie 13, 2008 am parut rautacios asa cum par mai toti alegatorii din ultimii ani. nu vorbesc in numele lor tocmai pentru ca nu pot face proba asumarii pentru toti.luand punctual cele scrise aici, observ ca se eludeaza anumite aspecte care s-ar putea constitui in raspunsuri ferme la probleme concrete ridicate.parlamentari judeteni prm nu MAI aveti, prietenii stiu de ce. si stiu si criteriile de selectie pentru punerea lor pe liste. si chiar atunci cand ati avut, cu ce initiative legislative s-au evidentiat, care a fost rezultatul prezentei lor in parlament, ce au avut de castigat alegatorii hunedoreni???din cate spui si din cate stim, mai si muncesti. cred ca toti consilierii judeteni pot spune ca fac asta, ca au facut cate ceva si, de asemenea, toti pot invoca realitatea ca reprezinta judetul si, in consecinta, au atatea de facut si cum sa le faca pe toate! culmea, desi toti munciti, rezultatele sunt abia observabile. pentru ca, nu-i asa, presa nu va reflecta onest. nu cred ca daca avram costel ar fi vrut sa isi faca publice proiectele, nu ar fi avut mijloacele necesare. ceva nu se leaga, nu e in regula. ma intorc tot la votanti. nu se poate ca in conditiile in care voi, peremistii, faceti si dregeti sa nu va voteze lumea. e ilogic. doar nu credeti ca omul voteaza pentru ca a primit un calendar cu vreo vedeta politica. sau poate de-aia voteaza…cat despre raavj, sa nu mai vorbim. pretul apei nu se justifica prin “investitiile” facute.oricum, succes, va asteapta vremuri sisifice.77. viky - ianuarie 14, 2008 Domnule Mishu, referitor la pct. 65 si 66. Ma refeream la “nemuritorul” proverb cu sula-n coasta al Domnului Iliescu. Si se pare ca ati trezit orgoliul domnilor din PRM care lucreaza totusi foarte mult pentru cetatean.Vedeti ca nu se sta degeaba, trebuie insa sa invatam sa facem publice si rezultatele muncii. Mijloace media de a face publice aceste realizari, este adevarat, nu sunt putine, insa, tot ce se vrea a se face public se masoara financiar, si fonduri in partid nu se fac cu cei 50 bani cu care cotizeaza lunar “peremistii”. Dar speram ca si aceste “mici” impedimente se vor rezolva in viitor.Este adevarat, reclama este mama comertului.Aici poate mai avem multe de invatat.78. barbu florin - ianuarie 14, 2008

Page 20: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Un negru se duce la oficiul fortelor de munca din Africa de Sud.- Buna ziua! As dori un loc de munca.- Sigur, cum sa nu, se poate, zise albul. Dar sa stiti ca nu mai avem decat un post de director la minele de diamante, daca va convine.- Bineinteles.- Salariul din pacate a mai scazut. Nu mai este 150.000 de dolari an ci 120.000.- Excelent spuse contrariat negrul.\- Iar vila unde o sa locuiti nu are decat trei etaje, ne pare rau si pentru piscina care este deocamdata in constructie. Cat despre limuzina trebuie sa va multumiti cu un Lincoln pentru ca Mercedes-ul s-a stricat.- Chiar asa domnule, nu-mi vine sa cred. Dumneata iti bati joc de mine?- Pai cine a inceput primul?…79. mishu - ianuarie 14, 2008 celebrul citat cu sula si despre coaste are doar conotatii negative. nu vedeam si nu vad dimensiunea negativa a interventiilor mele. opiniile mele vizeaza doar realitatea perceputa de mine la nivel subiectiv fara a deveni astfel “personal”.“orgoliile” trebuiau trezite demult, fara a risca sa fiti perceputi ca anacronici sau ca exponentii exceselor patriotarde. eu ca alegator trebuie sa fiu informat, nu sa ma apuc sa ghicesc activitatea omului politic. pentru ca as ghici doar ceea ce se vede: nesimtiterea fara limite. daca nu aveti organ de presa, creati-l. simplu. oricum cheltuiti bani. si nu din vrajeala aia de cotizatie care se plateste sau nu. sunt alte parghii de care va puteti folosi. cu o conditie: instrumentul creat sa nu devina oficina, sa nu propage osanale imbecile, ci sa fie de analiza.80. Dinu - ianuarie 14, 2008 Corect mishule,a fi realist in analiza,chiar daca e trecuta prin filtrul tau personal,nu inseamna a fi si tendentios si negativist.Si ce sa mai zici ca e si pe gratis oferita peremistilor…Ia cineva in serios ceea ce scrii tu,aceasta-i intrebarea? Si daca da,cum se pun in practica ideile tale sau ale altora cu vederi asemanatoare tie?81. jerry - ianuarie 14, 2008 astepti prea multe de la batatorii din palme,dinule,nu vezi ca ei se fac ca ploua si merg tot inainte,spre victoria?! finala…82. Sevastian Rusu - ianuarie 14, 2008 Despre Eminescu…[click!] http://prmvulcan.wordpress.com/2008/01/14/eminescu-de-a-pururi-158-de-la-nastere/83. Sevastian Rusu - ianuarie 14, 2008 Va propun spre lectura un articol aparut in ziarul Gardianul din 15 ianuarie 2008,intitulat: Ipoteza socanta despre moartea “Romanului Absolut”: Eminescu a fost asasinat. Iata adresa:http://www.gardianul.ro84. un oarecare - ianuarie 15, 2008 pentru mishu.care crezi ca sunt motivele pentru care sunt votate alte partide mai mult decat prm?85. Sevastian Rusu - ianuarie 15, 2008 Redau o poezie cutremuratoare scrisa de un mare poet:EMINESCU, LA 33 DE ANIAm vîrsta christica, sfîrsit de secolma soarbe golul vremii înapoie viata mea Cenusareasa mortiitinuta-n dreptul pesterii de voi

Page 21: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Învat sa gust din toate, sa ma mistuicu ode-n metru antic ma-nfasorîn parul meu a prins sa înfloreascaun liliac albit de-atîta dorPort tragedia pinilor de muntesub care doarme un convoi de orbitu, daimon rau, mîndria mea nebunaîn ce prapastii de ghetari ma sorbi?La urma urmei, ce frumoasa-i luptachiar daca-i strîmba uneori, si greachiar daca mori cu dreptul tau în bratechiar daca ei si-atunci te-or profanaAsa precum e scris, sa se întîmple!s-or împlini scripturile în veaceu stiu ca n-am gresit în fata tariichiar daca astazi ma siliti sa tacÎmi pregatiti de-acum o moarte lentaati mai facut-o si cu altii, stiuimperiul infiltrat ca igrasiaîsi cere jertfa cîte-un spirit viuSi s-ar putea cîndva sa ma rapunetidesi va fi destul de greu, va jureu am în spate mînastiri si codrisi siglele romane împrejurAm în pamînt un neam de osemintesi altul sus, la fel de numerosîn clestele acesta cine intrae sfarîmat napraznic, os cu osNu va jucati cu pamîntenii tariisînt buni si blînzi, dar nu mizati prea multdestule patimi ne-au ranit mîndriasi ne-au spurcat lacasele de cultPrea multi ne spulberara în copitepamîntul ca un mire fermecatsi aurul l-au ruginit cu sîngesi pîntecul fecund l-au ulceratLasati aceasta tara sa rodeascasa-si coaca pîinea, vinul sa si-l beasa-si creasca pruncii fara de prihanasi viitorul cum si-l stie eaNu scuturati voi roua de sub mierlenu vestejiti fapturile la floriîn numele a caror drepturi sacreparlamentati si va simtiti datori?Nu-i cal troian cabala voastra neagrae un poney de bîlci, tragînd la dricistoria nu are nici o roatanu mai puteti întoarce, deci, nimic!Mai bine v-ati întoarce voi acolode unde luati argintii putreziti

Page 22: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

noi stam din veac la cina cea de tainavoi luati cîte-o gustare, si fugitiVa zic o data pentru totdeauna:nu sîntem colonia nimanuide serpi si de capusi fanariotesîntem de-acuma pîna-n gît satuiE timpul, cred, sa ispraviti odatacu lenea si santajul cunoscutau suferit si altii chinuri grelesi-au luat-o de la cap, si au tacutPlecati-va trufia, puneti mînape plug si sapa chiar, ca n-o fi focdati ascultare spiritului tariisi-acestor oameni fara de norocEu va blestem prin gura celor simplicrucificati pe dealuri si cîmpiisînt robii muncii si copiii tariipe care voi îi vindeti, zi de ziEi nu stiu toti prea bine ce se-ntîmplaei trag la jug, nadajduiesc si morîn timp ce saltimbancii si iroziites conjuratii împotriva lorPe capul vostru si-al semintei voastresa cada vesnic sîngele strabunfiti blestemati pentru aceste crimepe care-as vrea s-apuc sa le razbun!Corneliu Vadim Tudor86. mishu - ianuarie 15, 2008 vadim poetul… macar atat.87. Sevastian Rusu - ianuarie 15, 2008 Practici politice care incurajeaza coruptia, incompetenta sau dezorganizareaIn Romania, la ora actuala, o mare parte a reprezentantilor puterii politice profita de pozitia lor si incurajeaza practici “mai putin ortodoxe”. In orice democratie (chiar a tarilor cu practica indelungata in acest domeniu) se vor gasi persoane influente care sa-si creeze anumite avantaje. Problema este ca ele sa fie in numar restrans si nu de ordin major (ceea ce nu este cazul in Romania).Exemple de astfel de practici pot fi:1. CLIENTELISMUL POLITICSe explica prin aceea ca, persoanele care au contribuit (intr-un fel sau altul) la alegeri, vor fi promovate in anumite functii dupa aceast criteriu si nu dupa competenta lor in domeniu.Variantele mai grave ale acestui procedeu le putem observa atunci cand se creeaza unele functii publice (pentru a recompensa persoanele respective si nu pentru ca ar fi necesar), sau se desfiinteaza altele (pentru a scapa de functionarii incomozi).Prin legea functionarului public, se incearca permanentizarea in post a acestuia, evitarea schimbarii lui odata cu venirea unui nou guvern. Totusi si aceasta masura poate fi privita cu o oarecare suspiciune, deoarece actuala conducere are deja functionari publici in posturile cheie, prin votarea legii nefacand altceva decat sa evite schimbarea acestora la viitoarele alegeri (in cazul in care le va pierde).2. POLITICIANISM

Page 23: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Politicianismul este un comportament bazat pe practici imorale, pe inselatorii.Astfel, anumiti lideri politici profita de pozitia lor pentru a-si realiza interesele personale.3. DEMAGOGIAReprezinta o flatare a sentimentelor, a starii de spirit a oamenilor. Se materializeaza in promisiuni false cu scopul de a obtine avantaje politice (practicata de majoritatea partidelor romanesti, in preajma alegerilor in special, pentru a avea castig electoral).4. DIVERSIUNEA POLITICAReprezinta distragerea atentiei oamenilor de la anumite probleme majore spre altele mai putin spinoase si care nu tin de domeniul economic.Aceasta practica a fost folosita de multe ori de catre puterea politica din Romania. Un exemplu elocvent este invrajbirea intre grupurile etnice si populatia majoritara (luptele care au avut loc la Targu Mures pe 20 martie 1990).5. OPORTUNISMULOportunismul este un comportament schimbator, oscilant in functie de anumite circumstante (schimbari de regim de exemplu).Multi politicieni romani obisnuiesc sa treaca de la un partid la altul, in functie de cine este la guvernare sau cine detine procentele cele mai multe.6. MANIPULAREA POLITICAEste cea mai grava forma si reprezinta inducerea in eroare, dirijarea comportamentului oamenilor. Aceasta deoarece manipularea politica lasa impresia ca actionezi (ca individ, persoana publica) conform propriei vointe.Se realizeaza prin intermediul articolelor din ziare, prin intermediul emisiunilor televizate sau chiar prin discursul liderilor. Aceasta practica este des practicata in Occident si in SUA, tinand mai ales de impunerea alegatorului a unui anumit comportament electoral.Prin astfel de practici unele partide dezorienteaza si inseala masele, le influenteaza si le folosesc pentru scopul lor.Unul dintre scopurile partidelor este evident castigarea electoratului, dar acest lucru nu trebuie facut decat in conditiile respectarii legii. Orice partid isi produce electoratul. “Partidele care nu au puterea aceasta, nu au nici o putere si deci nu vor avea nici o putere politica”.Alegerea prin vot universal creeaza impresia naiva a alegatorilor ca odata ce participa la desemnarea deputatilor, acestia le vor reprezenta vointa in Parlament. De fapt singurul lor mijloc de control este sanctiunea nonalegerii la viitorul scrutin electoral. Tocmai din aceasta cauza Parlamentul (puterea legislativa), Guvernul (puterea executiva) si puterea jurisdictionaLa au puteri egale, se controleaza reciproc, coopereaza in vederea prevenirii nerespectarii legii (conform principiului separatiei puterilor in stat).W. Churchil spunea ca, “democratia reprezentativa este cel mai prostregim, exceptandu-le pe toate celelalte “.88. Sevastian Rusu - ianuarie 15, 2008 Tipuri de partide politice contemporaneDin momentul aparitiei lor si pana astazi, au existat si au functionat mai multe tipuri de partide politice. Tipologizarea partidelor politice cunoaste astazi o mare diversitate de criterii ideologice-doctrinare, organizatorice, a compozitiei sociale, a intereselor si perioadei istorice in care au aparut, al raportului cu structura sociala a societatii. In mare, stiinta politica consemneaza urmatoarele tipuri de partide politice:1)Partidele ideologice.Sunt constituite si functioneaza pe baza unei paradigme doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex.partidul liberal, conservator, social-

Page 24: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

democrat, etc.2)Partidele istorice. Aparitia si functionalitatea acestora este legata de anumite momente, obiective istorice, eliberarea nationala, constituirea statului national, modernizarea acestuia, etc. Aparand intr-o anumita conjuctura social-istorica, activitatea acestor partide, insasi existenta lor este limitata in timp, tine de anumite regimuri politice, epoci istorice care au disparut, au apus. Acolo unde inca mai exista, ele se mai mentin ca tendinte, fara a mai putea juca un rol major in viata politica a societatii.3)Partide de interese. Principalul mobil al aparitiei si functionalitatii lor l-a constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: national,nationalist, religios, economic, de grup, de clasa sociala, local, zonal, etnic.Ex: partidele nationaliste,partidele ecologiste, etnice, partidul automobilistilor, partida romilor, etc.4)Partide de tendinta. Sunt acele partide al caror mobil al aparitiei si fiintarii tine de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizarii unor necesitati si obiective social politice.5)Partide personale. Sunt create in jurul unor personalitati, de regula politice si beneficiaza de prestigiul, influenta, forta si carisma acestora. Ex.:partidul gaullist in Franta, creat in jurul personalitatii lui Charles de Gaulle.6)Partide de cadre. Se constituie si reunesc un numar mic de membri, dar cu deosebita forta si energie, calitati organizatorice si politice care pot influenta si activiza importante grupuri si segmente sociale. In unele cazuri pot capata un caracter elitist.7)Partide de masa.Pun pe primul plan numarul membrilor si mai putin sau deloc au in vedere calitatea acestora. Prin partidele de masa se incearca subordonarea, dominarea societatii de catre un singur partid. O asemenea stare este caracteristica regimurilor totalitare, asa cum au fost cele fasciste si comuniste. Monopolizand puterea, ideologia, impunandu-si cu forta vointa in societate, asemenea partide nu pot fi caracteristice sistemului democratic.89. octavianblaga - ianuarie 15, 2008 Va rugam sa ne gazduiti urmatorul mesaj:ASTĂZI 15 IANUARIE 2008 ÎN CEL DE AL 158-LEA AN DE LA NAŞTEREA POETULUI NAŢIONAL MIHAI EMINESCU (1850-1889) PENTRU MAI DREAPTA ŞI PERENA SA CINSTIRE PROPUNEM ÎNFIINŢAREA „FRĂŢIEI EMINESCU” PENTRU CA ACEASTĂ ZI / DAR ŞI ZIUA DE 15 IUNIE A FIECĂRUI AN ZIUA TRECERII MARELUI POET ÎN ETERNITATE / SĂ NE ADUNE PE TOŢI CEI DE AZI ŞI PE CEI DE MÂINE ÎN JURUL NUMELUI MIHAI EMINESCU CE SE ÎNCEARCĂ MAI MEREU A FI PĂTAT ŞI AVARIAT. NU SUNTEM O FRĂŢIE POLITICĂ. SUNTEM O FRĂŢIE DE SPIRIT LA CARE SUNT INVITAŢI SĂ SE ÎNSCRIE ŞI SĂ IA PARTE TOŢI BINEVOITORII ŞI TOŢI IUBITORII DE EMINESCU. SUNTEM ÎN ACELAŞI TIMP O ASOCIERE DE TREZIRE A TUTUROR SPIRITELOR ROMÂNEŞTI ŞI A PATRIOTISMULUI ÎN LITERĂ ŞI SPIRIT EMINESCIENE. ACEST EDICT SE DĂ PENTRU ISCĂLIRE ONLINE TUTUROR FRAŢILOR CARE SE BUCURĂ DE EMINESCU PLÂNG ŞI SE ÎNALŢĂ ODATĂ CU EL ŞI ÎN FIECARE ZI A POPORULUI NOSTRU ROMÂNESC DE PRETUTINDENI ŞI DINTOTDEAUNA.Comitetul de iniţiativă:ION MURGEANUGHEORGHE ISTRATEION LAZUSecretar general:OCTAVIAN BLAGA

Page 25: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Nota bene: Iscălirile se pot face în dedesuptul acestui EDICT, pe site-ul Societăţii cultural-ştiinţifice AdSumus http://adsumus.wordpress.com(comments) sau pe adresa de e-mail a societăţii: [email protected]. Adeziunile fraţilor noştri trebuie să conţină numele complet, adresa de domiciliu şi un număr de telefon sau o adresă de email. După a 101-a adeziune la prezenta iniţiativă, vom trece la alcătuirea STATUTULUI FRĂŢIEI EMINESCU şi declararea ei ca ONG. Vom solicita parlamentului, preşedinţiei, guvernului şi altor instituţii Lale statului să se implice alături de noi în cinstirea activă şi la toate nivelurile a Numelui şi Operei POETULUI NAŢIONAL.Aşa să ne ajute Dumnezeu!90. ion toma - ianuarie 15, 2008 Doi savanti stateau de vorba despre teoria probabilitatilor. Zice unul dintre ei:-Draga colega, sa stii ca eu sunt total de acord cu teoria care zice ca daca lasi 5 milioane de maimute in fata unei masini de scris probabilitatea ca sa iasa ceva asemanator cu “Hamlet” e foarte mare.-Imposibil dragul meu, raspunse celalalt savant. Aceasta teorie a fost invalidata definitiv de aparitia internetului…91. barbu florin - ianuarie 16, 2008 Iarnă grea… Un pescar fanatic se duce la pescuit. Scoate târnăcopul să dea o copcă, după care îşi aruncă sculele în apă. Stă ce stă şi deodată aude o voce groasă:- Aici nu este peşte!Pescarul îşi scoate undiţele şi se mută mai departe… După o vreme, aude iarăşi vocea:- Aici nu se află peşte!Tipul, supărat, se mută din nou, sparge gheaţa şi stă. Din nou, în spatele lui, vocea:- Aici nu vei găsi peşte!Enervat, pescarul se întoarce şi grăieşte:- Da’ cine dracu’ eşti tu, bă, de-mi tot sperii norocul?- Eu sunt directorul patinoarului!92. Dinu - ianuarie 18, 2008 Desteptati-va romani !!!93. Dinu - ianuarie 18, 2008 Un urs la farmacie:- 50 de prezervative va rog.Doi iepuri in spatele lui radeau de se prapadeau. Ursul ii vede, se intoarce nervos la farmacist:- 52!94. Cristian - ianuarie 18, 2008 Imi place evolutia lui Vadim. Ani de zile ne-a scos ochii cu patriotismul sau si cu pericolul maghiar. Acum sustine un guvern din care fac parte citiva oameni care nu se mai feresc sa spuna ca doresc dezmembrarea Romaniei. Voia sa-i stringa pe marii jefuitori ai tarii pe stadioane si sa-i execute. Cind DNA a inceput sa se intereseze de unele din marile averi aparute peste noapte, a devenit un mare aparator al “drepturilor” omului.95. Emil - ianuarie 18, 2008 Ramas aproape singur in partid si, foarte probabil ca impreuna cu Bolcas va stinge si lumina la sediul PRM, Vadim se victimizeaza intr-un mod mai mult decat jenant. Spune, fara sa-i tresara nici un muschi pe fata, ca este tinta unui complot. Ca se urmareste lichidarea sa. De catre cine n-o sa aflam niciodata, fiti siguri. Numai ca povestea asta cu victimizarea e cu doua taisuri. De 17 ani, a fost batatorita de cam toti liderii politici, in frunte cu Iliescu. Acum, Vadim rupe lantul, afirmand ca stie de la

Page 26: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

consilierii sai, fosti securisti, ca se urmareste lichidarea sa. Am putea sa ne gandim ca cel care i-a soptit asa ceva este Ilie Merce, unul dintre complotistii regimului comunist, care s-ar putea pricepe la asa ceva. Insa, nu-i vorba nici despre sfaturile fostului securist Merce, nici despre ale altuia. Si nici despre faptul ca vreun glumet isi bate joc de Vadim, pentru ca nu exista nici o miza. Dorinta bolnava a Tribunului de a ramane in centrul atentiei publice l-a adus la o asemnea disperare, incat, sincer sa fiu, nici sa rad nu-mi mai vine.96. Catalin - ianuarie 18, 2008 Zvonuri interesante sustin ca Danut Buhaescu este curtat insistent de organizatia judeteana a Partidului Romania Mare. Se pare ca inclusiv liderul PRM Hunedoara,Costel Avram, a purtat discutii pe aceasta tema cu primarul, socotelile fiind clare: castigarea de catre Partidul Romania Mare a postului de primar la Uricani, prin persoana lui Danut Odagiu Buhaescu. Ramane de vazut cam ce parere are si presedintele organizatiei locale a PRM, Daniel Moraru, care se zbate, de ceva mandate, sa obtina postul de primar. Probabil ca aceasta idee nu-l incanta de loc.97. Catalin - ianuarie 18, 2008 Potrivit lui Costel Avram, liderul PRM Hunedoara, până la sfârşitul lunii ianuarie, organizaţia pe care o conduce va avea definitivate toate listele de candidaţi, în ordine alfabetică, pentru consiliul judeţean şi consiliile locale, dar şi posturile de primari din majoritatea localităţilor. „Când vom avea conferinţa judeţeană de alegeri, pe 26 februarie, vom avea deja pregătite toate listele pentru ca toată lumea să cunoască numele candidaţilor. Pot să vă spun de acum, că, în Hunedoara şi Petroşani, la funcţia de primar, vom avea nişte candidaţi surpriză, iar aceştia nu vor fi prezentaţi mai devreme de data de 10 martie”, a declarat Avram. Acesta a prezentat, ieri, şi câteva nume de candidaţi ai PRM pentru posturile de primari ai unor localităţi din judeţul Hunedoara. Astfel, Nelu Ardelean, fost viceprimar al Devei, până în 2004, se va bate cu Mircia Muntean, din partea PRM pentru a încerca să câştige fotoliul de primar al reşedinţei de judeţ. Ardelean a declarat că se simte onorat de calitatea de candidat al PRM şi a garantat colegilor de partid că va obţine cel puţin 5.000 de voturi din „bazinul său electoral”. „Cu siguranţă că dacă nu va obţine funcţia de primar al Devei, PRM va conta la alegerea viceprimarilor acestei localităţi. Vom lupta pentru a obţine unul dintre cele două posturi de secunzi ai primarului Devei”, a afirmat Nelu Ardelean. Pentru fotoliul de primar al municipiului Vulcan, PRM îl va arunca în cursă pe Dorel Şchiopu, liderul organizaţiei locale, la Uricani, pe Daniel Moraru, iar la Simeria pe Ioan Rovinaru, fost primar al localităţii până în anul 2004, însă din partea PSD.O mare parte dintre candidaţii partidului la funcţiile de primar se vor regăsi şi pe lista de pretendenţi la Consiliul Judeţean Hunedoara, unde PRM speră să obţină cel puţin 12 la sută dintre voturi. Costel Avram susţine că va candida atât pentru un post de consilier local la Deva, cât şi pentru unul de consilier judeţean. Alături de el, pe lista de candidaţi pentru legislativul judeţului Hunedoara se vor mai găsi şi Ilie Onica, Nelu Ardelean, Mircea Popa, Ştefan Păşcuţ sau Ion Urdă, adică cam aceleaşi persoane care ocupă, în acest moment, un post de consilier judeţean din partea PRM. Liderul PRM Hunedoara mai spune că după alegerile locale partidul din care face parte va fi dispus să încheie alianţe cu orice formaţiune politică, dacă acestea vor avea drept scop obţinerea unor funcţii de conducere. „Ne dorim să obţinem unul dintre posturile din fruntea consiliului judeţean, motiv pentru care este posibil să încheiem tot felul de alianţe. La fel vom proceda şi la nivelul primăriilor, iar filialele locale ale PRM vor fi libere să facă înţelegeri cu alte partide, dacă acest lucru va aduce partidului posturi de viceprimari. Sper ca toţi membrii partidului să-şi dea seama de însemnătatea acestor alegeri şi să pună umărul pentru ca PRM să obţină rezultate cât mai bune. Alegerile

Page 27: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

locale vor arăta exact ce vom putea obţine la alegerile parlamentare”, a mai afirmat Costel Avram.

98. prmvulcan - ianuarie 18, 2008 Căt de simplu este să scoţi o secvenţă din viaţa sau din activitatea cuiva, să o abordezi din punctul de vedere cel mai convenabil şi apoi să-l toci mărunt….Crezul PRM poate fi comprimat în două cuvinte: DICTATURA LEGII!Este clar pentru toată lumea că Băsescu se joacă cum vrea el pe scena politică românească. O scenă pe care, se pare că primele condiţii ale succesului sunt tupeul şi mârlănia. Din cauză că nu te poţi apăra cu stiloul în faţa bâtei, aceste (ne)calităţi te pot conduce pe mari culmi ale politicii.Unde e problema lui Vadim, domnule Cristian? A semnalat faptul că nu s-a respectat legea (155/1999, articolul 18)! Nu ştia Băsescu, sau colaboratorii lui, că acele cereri de trimitere în judecată trebuiau însoţite de dosare? Vă asigur că ştia, dar pe el nu-l interesează legea, doar circul mediatic pentru că suntem în an electoral.Trecem prea simplu - la atitudine mă refer - pe lângă nerespectarea legii. Legea trebuie să dicteze fără condiţii în orice situaţie. Chiar dacă în discuţie sunt adversari politici. Vadim a semnalat încălcări ale legii în nenumărate situaţii. România a fost colonizată economic în ultimii 18 ani şi nimeni nu plăteşte pentru asta. Faţă de marile hoţii de după revoluţie (sau ce o fi fost), cei 8 demnitari sunt de fapt nişte găinari care au fost aşteptaţi la cotitura anului 2008, electoral, pentru a fi oferiţi poporului, la TV, în loc de circ. Vă invit să comentaţi, domnule Cristian, atitudinea PRM, respectiv, a lui Vadim, în cazul preluării de către OMV, a PETROM!_________________________ Ioan Dorel Şchiopu

99. prmvulcan - ianuarie 18, 2008 După alegerile euro-parlamentare, unii au comparat PRM-ul cu o corabie care se scufundă. Este adevărat că, în astfel de cazuri, primii care părăsesc corabia în pericol sunt şobolanii. Staţi liniştit, domnule Emil, cu toate astea Vadim nu e singur, iar de stingerea luminii nu poate fi vorba. Nu este surprinzător ca un om de talia şi de erudiţia lui Vadim să fie persiflat, pus la zid, ironizat. Pentru că trăim în ţara în care Vanghelie a câştigat – ATENŢIE! – din primul tur – alegerile la primăria unui sector al capitalei. Partidul România Mare are încă rost pe scena politică românească. Este atâta nevoie de PRM încât, cred că, dacă s-ar pune serios problema dispariţiei acestui partid, l-ar vota şi adversarii, numai ca acest lucru să nu se întâmple! Vă asigur, însă, că nu e cazul. De ce? Simplu: pentru că nu mor caii când vor câinii!________________________________ Ioan Dorel Şchiopu100. Cristian - ianuarie 18, 2008 O secventa de viata domnule Schiopu ? Va inselati ! Toata activitatea lui Vadim este minata de o neconcordanta frapanta intre vorbe si fapte,el nefiind decit un demagog cu staif,talentat ca pamfletar dar fara responsabilitate,multe acuzatii nu sint decit murdarii venite din partea unui dezechilibrat mintal iar ipocrizia lui a devenit o stare de fapt care ii indeparteaza de partid pe multi simpatizanti .O sa mai primiti lovituri meritate si anul acesta fiindca nu va invatati minte sa fiti realisti si patrioti realmente,nu cu gura ci cu fapta domnule,parca asa suna o veche lozinca a PRM !?.Dictatura legii ? Nicidecum domnule ! Legea trebuie respectata si aplicata in spiritul si litera ei,atit si nimic mai mult,sintagma “dictatura” nu are ce cauta nici macar in gind.Sau sinteti un nostalgic dupa metodele staliniste de conducere ? Vadim patriot ? Binenteles ca nu este ! Un om atasat cauzei nationale nu face in nici o imprejurare pact cu dusmanii tarii,oare acestia nu se afla si in guvern ? Sprijinul dat

Page 28: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

de Vadim guvernului Tariceanu in cazul referendumului este o dovada in acest sens,el este un politician si atit, nu un om de stat cum se pretinde si se lauda,el n-a fost decit o rusine pentru tara noastra si in relatiile cu alte state,in Italia s-a dus,a batut din gura pe tema discriminarii,l-a injurat pe tiganul Mailat ,desi nu este dovedit nici acum ca acesta este vinovat de crima,s-a gudurat pe linga Benedict si apoi a venit acasa laudindu-se cu relatia deosebita cu Romano Prodi,alt demagog mafiot, si apoi a umplut Tricolorul si Romania Mare cu minciuni,ca el a rezolvat cazul discriminarii romanilor din Italia desi el n-a fost decit a cincea roata la caruta diplomatiei romanesti,aratindu-si caracterul real si in privinta apartenentei la grupul IT din Parlamentul European.El a dorit sa arate lumii ca nu este in aceasi barca cu “fascistii” fiicei lui Mussolini,de parca n-a stiut pina atunci in ce caruta se afla,sfinta ipocrizie ! Ca si cu Buruiana,nu stia bietul de el ca ea este omul SRI,o propulsase pe locul doi la europarlamentare dar cind corabia s-a defectat si i s-a atras atentia ca a gresit el si altii, si-a adus aminte de apartenenta Buruianei la serviciile secrete pe care le injura sau le lauda in functie de propriile interese,dar pina la urma o sa i se infunde.De fapt el nu face decit sa se foloseasca de oameni cum ii place si apoi ,cind nu-i convine ceva,da cu ei pe usa afara in mod “justitiar”, etc., etc,numai mostre de ipocrizie,lasitate si iresponsabilitate la ‘Salvatorul Neamului”. Care neam ? Ca in nici un caz cel romanesc !? Rusine sa-i fie obrazului !101. Emil - ianuarie 19, 2008 Si nici cainii cand vor stapanii! Si asta trebuia scris,domnule Schiopu.I se mai vede doar o parte din vele,corabiei peremiste,chiar nu vedeti ca Vadim carmaciul s-a ratacit? Sobolanii au ramas pe corabie,un caz atipic pentru ca aici e Romania,si la noi ca la nimeni! Va zornaie tinichelele de coada,domnilor peremisti provadimisti indaratnici,nu aveti sanse de salvare pentru ca sunteti orbi si surzi la durerile si scancetele romanilor.Atata timp cat sunteti cu fundul in doua luntrii sa nu mai indrazniti sa ridicati glasul! Vadim este un erudit,un om de cultura,nimic de zis,dar cultura nu tine loc de caracter. Cum poate un om ca el sa faca dintr-un cuceritor sangeros-Traian-,un erou de basme-badita Traian?!-,un intemeitor de tara si neam?!Maica Roma?NU! Maica sfinta DACIA!!! Decebal este eroul,sufletul dac al romanului autentic,NU criminalul Traian! De necrezut cata prostie si inconstienta la un om de cultura care a scris si opere valoroase! Mai bine sa tineti cont si de ce scriu alti oameni pe forumul acesta,de ex.domnul Sebi Rusu si apoi sa va aruncati in golul necunoasterii si al infatuarii,domnule Schiopu,pentru ca toti avem de invatat unii de la altii. Invatati domnule ca nu poti sluji corect la doi stapani,si lui Dumnezeu si lui Mamona(Lucifer=Satan), e bine sa mai deschideti, cateodata macar, si Biblia. Va spun acestea pentru ca inca mai acordati credit celor care nu merita increderea romanilor nationalisti: masonii!!!102. Sevastian Rusu - ianuarie 19, 2008 Multumesc domnule Emil pentru aprecieri.E adevarat ca nu s-a tinut cont de unele incercari ale mele de a sensibiliza pe domnii Schiopu si Avram in a nu se abate de la calea cea stramta si dreapta a nationalismului autentic si nu mimat prin declaratii si atitudini,unele ciudate,de exemplu,apartenenta domnului Avram la masonerie si raporturile acesteia cu miscarea nationala care trebuie sa fie PRM si mandria acestui domn de a face parte dintr-o organizatie oculta,subversiva si dovedit antiromaneasca si anticrestna.Mirarea mea a fost aproape totala-aproape totala pentru ca relatiile de amicitie dintre cei doi domni imi erau cunoscute,ele pastrandu-se si dupa plecarea lui C.Avram din PRM in 2002,ceea ce nu e o acuza sau o greseala,fireste-,cand,intr-un comentariu,Schiopu Dorel,se lasa antrenat in fascinatia fata de masonerie si “personalitatile ilustre” ale acesteia,de parca ar trebui sa le aducem osanale ca unor

Page 29: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

zei,omitandu-se faptul ca acestia au fost oameni,fiind supusi greselilor,deci si criticii contemporanilor si posteritatii,in ciuda unor fapte laudabile ale unora,totusi,la scara mai mare,faptele multora dovedindu-se mai tarziu ca fiind reprobabile.Nuantele de gri,chiar de negru,domina la multi dintre masonii mentionati de domnul Avram. In judecarea acestor fapte ale trecutului e necesar o mai bine cumpanire,bazata pe cunoastere corecta,nu pe sentimente.Nu am pretentia ca detin adevarul absolut-ar fi o impietate fata de incercarea umanitatii de a gasi adevarul istoric despre inceputul,faptele si sensul ei-,dar consider ca studiul,lectura diversa,aprofundata,precum si incercarea de a fi obiectivi, ne poate indruma pe drumul cel bun si nu ura,invidia,egoismul si mai ales ignoranta si vanitatea nemasurata.Intr-adevar,domnule Emil,toti avem de invatat unii de la altii,deci sa invatam…103. Sevastian Rusu - ianuarie 19, 2008 Pt. Dorel Schiopu:Nu stiu daca ai vazut/auzit ce declaratie politica a facut unul dintre “prietenii” romanilor: Gyorgy Frunda,imediat dupa alegerile din 25 nov.2007,referitoare la posibilitatea ca PRM sa ajunga in situatia in care nu va intra in parlamentul tarii in urma alegerilor generale din acest an: a spus ca prefera ca un partid ca PRM sa intre in parlament decat sa ramana in afara lui,pentru ca exista riscul ca in lipsa unui partid nationalist ?! ca PRM,sa se formeze altul mult mai periculos?! Pentru cine/de ce mai periculos ? Ti-ai pus intrebarea in comentariul 99,am vazut,dar de ce l-ar vota si adversarii ? Chiar asa,nu-ti aduce aminte ca o situatie similara s-a petrecut in 2000,cand doua tabere aparent ireconciliabile:PDSR(PSD) in frunte cu Iliescu,a primit votul si al cederistilor lui Emil Constantinescu,al Aliantei Civice si a altor “democrati”,pentru a stopa ascensiunea fulminanta a lui Vadim si PRM,si asta de teama groaznica a talharilor fata de nationalismul si spiritul justitiar care erau percepute atunci ca fiind corect reprezentate de PRM in randul multor romani? Atunci corbii si-au dat mana nescotandu-si ochii si din pacate au reusit,dar de ce si-ar da-o acum tot acesti talhari pentru a baga PRM in parlament,chiar asa,de ce,oare mai este perceput de masele largi populare PRM, ca partid nationalist autentic iar de ticalosi ca o amenintare pentru ei si interesele lor distructive,hraparete ? Oare nu mai este PRM o amenintare reala pentru ei ? E ceva putred in PRM,parafrazand cunoscuta expresie a lui Shakespeare din Hamlet,de aceea se tem ei de o refacere,in strada-situatie mult mai perticuloasa-a unei miscari nationaliste care sa le dea este cap planurile lor ?! Cand zic “lor” ma refer la toti potentatii zilei care si-au batut joc de viata romanilor de multi ani,inclusiv si mai ales…masonii si alte forte oculte financiar-politice, ce au in plan distrugerea nu numai a tarii dar si a intregului neam romanesc.Deci ia aminte Dorele:”spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”,cunosti zicala,n-o ignora…Cu respectSebi104. elena m. - ianuarie 19, 2008 Felicitări Dorel Şchiopu pentru reuşitele tale. Şi mai mult, felicitări pentru pasiunea şi consecvenţa de care dai dovadă pe această scenă a politicii pe care, spre nenorocul omului de rînd, încap din ce în ce mai mulţi diletanţi, cabotini. Curaj, lumina e hărăzită izbînzii!105. jerry - ianuarie 19, 2008 Aplaudacii de serviciu,ca de obicei,mai lipseste vreo oda conducatorului mult iubit ?! Pasiune si consecventa versus cabotinism si diletantism ?! Sa fim seriosi ! Unii umbla cu ochelari de cal in lumina zilei spre nenorocul tuturor. Izbanda in ce ? In a ocupa

Page 30: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

scena politica a tarii ? Se vede cu ochiul liber, fara ochelari,cate “genii” ne fericesc cu “competenta si bunavointa” lor,de am ajuns sa mergem inapoi ca racul de 18 ani incoace, fie ca sunt de la putere,fie din “opozitie”…106. mishu - ianuarie 19, 2008 si eu l-am apreciat pe schiopu fara a ma simti, prin acest fapt, aplaudac. in cele din urma, care e limita care face diferenta dintre sinceritate si reflexele vinovate ale comunicarii?107. jerry - ianuarie 19, 2008 Si eu l-am apreciat pentru actiunile initiate:cazul Kenan sau in cazul Ambulanta,dar totdeauna e nevoie de masura in aprecierea oricarui om. Si el greseste fundamental in cazul “amicitiei” fara rezerve,peste orice considerent doctrinar,de principiu,fata de Costel Avram,si asta este,in opinia mea, esential in a defini caracterial un om…deci elena m. poate afirma cu nonsalanta ineptiile respective,parca ar fi in cadrul unei festivitati de omagiere ceausista,iar cei care il critica pe Schiopu sunt diletanti,cabotini etc. E totusi prea multa stupiditate in ce a scris…108. mishu - ianuarie 19, 2008 adrian mutu e un fotbalist care isi face treaba indiferent de relatia lui cu nicu gheara.109. jerry - ianuarie 19, 2008 El e un exemplu care nu concorda decat partial cu relatia amintita mai sus.In cazul nostru e vorba de principii politice si mai mult decat atat,principii spirituale,de viata,in care nu poti fi si de-o parte si de alta a baricadei.Cum s-a afirmat intr-un comentariu anterior,nu poti sa slujesti cinstit la doi stapani,ori cu Cel de Sus,ori cu cel din adancuri…110. mishu - ianuarie 19, 2008 analogia e putin fortata. doar putin. daca pastram proportiile, vom observa ca tot despre principiu vorbeam si eu. legatura cu cel de sus e disparata, discret propagandistica. nu era cazul. stim ca nu putem sta cu curul in doua luntre. cu toate cele zise, cred ca te-ai grabit si nu ai lasat-o pe elena sa “justifice” prin amanunte cele afirmate in 104, punandu-i direct si ireconciliabil eticheta. e lipsa de tact… informational.elena de ce taci?111. jerry - ianuarie 19, 2008 Poate fi propagandistica aceasta relatie cu Cel de Sus doar daca ea nu se traduce in fapte concrete,ori a fi nationalist roman si sa ai prieteni masoni e contraproductiv,e un nou sens.Lipsa de tact informational? Deci e normal ca ea sa afirme ceea ce a afirmat,fara tact !!!,iar reactia mea la acel comentariu este asisderea ?!Sa justifice ce ,jignirile-i stupide ? S-a autoechitat si este prea mult deja…112. jerry - ianuarie 19, 2008 a se citi un nonsens nu “nou sens”…113. mishu - ianuarie 19, 2008 nu trebuie sa fii religios in sensul ortodoxiei contemporane pentru a fi un politician autentic. legam propaganda de faptul ca s-au castigat niste alegeri in romania folosindu-l pe dumnezeu ca agent electoral (’96). mergand mai departe, nu cred ca un crestin nu ar putea sa se inteleaga cu un musulman, in directia modernitatii/postmodernitatii pe care o strabatem. si mai departe… s-a exprimat vis-a-vis de eforturile schiopului si a a afirmat ce, ca in politica sunt diletanti! ce e neintemeiat aici??? chiar nu ma prind.114. jerry - ianuarie 19, 2008

Page 31: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Nu la faptul ca trebuie sa fii ortodox,catolic sau necrestin ca sa mentii legatura cu Divinitatea m-am referit,e de ajuns sa crezi in El si sa infaptuiesti spre Slava Lui,indiferent de religia careia ii apartii…dar nu apartinand masoneriei sau mai stii,poate au dreptate cei ce spun ca este un fel de religie…Poate ca am gresit in privinta elenei m. dar prea aproape si rapida a fost alaturarea laudei fata de Schiopu cu critica adusa diletantilor etc.,oricum exprimarea ei a fost deficitara…115. un oarecare - ianuarie 19, 2008 Mishule,se pare ca pentru tine notiunea de BUN SIMT nu se situeaza pe scara valorilor de care sa tii cont si de aceea, nu conteaza ce a relizat un OM ,ci doar ce relatii de “amicitie”are.Poate dai niste idei pentru lupta nationalista…,daca ai,binenteles.116. jerry - ianuarie 19, 2008 Eu sunt unul dintre cei care a pomenit de relatiile de “amicitie” ale ZEULUI,pardon ale OMULUI, nu mishu…Esti intr-adevar un oarecare,daca nu esti, atunci ofera tu solutii si idei de lupta nationalista,sa vedem daca iti da mana,daca nu las-o moale,vei parea atunci un filozof practician precum Becali…117. mishu - ianuarie 20, 2008 dimpotriva. accentul era pus tocmai pe ceea ce a incercat sa realizeze schiopu, nu pe relatiile lui. bunul simt fiind nisipuri miscatoare asijderi notiunilor de credinta, dumnezeu, nationalism. relevante sunt gesturile practice. gadeam in conjunctura politicii secolului xxi, a pragmatismului, eficientei. incat ideea de a te implica in stoparea absurditatilor ce se petrec in sistemul sanitar, bunaoara, chiar daca e vorba doar de vulcan, depaseste “lupta nationalista”, de care se vorbeste din ce in ce mai bombastic. cred ca schiopu nu s-a simtit nationalist cand a facut sesizarile, iar demersul lui a fost motivat de compasiunea pentru ceilalti in primul rand si, de ce nu, de “calcul politic”. totusi, “idei” trebuie sa am eu, cetateanul, sau cei implicati “in lupta”? eu nu sunt strateg politic, ci doar un individ, alaturi de masele covarsitoare, ce suporta istoria facuta de altii. nu e complicat a intelege pozitia in care ne aflam si ce rezrva pentru noi aceasta pozitie.118. tizzu - ianuarie 20, 2008 adesea aluneca discutiile in polemica de dragul polemicii. apa batuta-n piua face obiectul unui antrenament dar niciodata nu s-a lasat in productie de smantana. apoi, nu poti fi lasat in pace decat daca esti corupt, pt ca prooroc in tara ta nu vei fi lasat sa fii. cum indrazneste careva sa iasa in relief, sa faca loc luminii, cum apar netezitorii sa isi propovaduiasca stereotipiile. lumea e o pestera, pestera lui Platon.119. elena m. - ianuarie 20, 2008 Cîtă vervă, cîtă înverşunare plecînd de la nişte supoziţii… În asemenea date nu mă pot înscrie decît derutant. Ofer astfel două posibile răspunsuri.“Da, domnule x, sunt o aplaudacă rătăcitoare, mă ruşinez că m-aţi demascat cu atîta uşurinţă, descoperindu-mi îndoielnica existenţă.” Este răspunsul care va plăcea, cred.“Nu, domnule x, vă înşelaţi. Dorel Şchiopu a făcut şi va mai face şi greşeli. Eu îl apreciam pozitiv pentru luările de poziţie în cazul unor abuzuri precum Kenaan, Ambulanţa. De asemenea îl apreciam pentru toate sesizările făcute şi publicate pe internet. Precum şi pentru intermedierea vânzării blocului fantomă din cartierul Dalas, Vulcan. Nu luam în calcul greşelile pentru motivul că sunt minore în raport cu realizările. Puţina încurajare transmisă fiindu-i necesară. Diletanţi, domnule x, sunt ceilalţi consilieri şi primar, viceprimari care deşi cunosc situaţia din Vulcan, tac într-un mod complice. Nu îmi permit să jignesc comentatorii de pe această pagină sau de pe oricare alta. Aşa am fost educată, să respect dreptul la opinie, opinie care

Page 32: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

întotdeauna vine cu istoria personală a celui care o emite.” Este cel de-al doilea răspuns care, cred, nu va plăcea. Nu mai aştept injuriile, se pot intui uşor.120. mark47v - ianuarie 20, 2008 cum ar putea sa aiba mishu bun simt,numele pe care si la ales spune totul121. mark47v - ianuarie 20, 2008 aude foarte bine pentru ca este dotat122. jerry - ianuarie 20, 2008 Doamna/domnisoara Elena M.,Daca faceati aceste explicitari de la-nceput,toate discutiile ulterioare n-ar fi avut loc.Cat priveste injuriile,nu au de ce sa apara la adresa dumneavoastra fiindca ele nici nu s-au exprimat,a fost doar o polemica pornita de la o deficienta de exprimare si o perceptie pe potriva ei…Desi risc sa ma repet,afirm ca initiativele lui Schiopu sunt laudabile(Kenaan,Ambulanta etc.),dar in orice fel de activitate-nu numai cele mentionate mai sus-,conteaza cu cine te insotesti la drum si daca acel cineva are o influenta asupra ta si in ce mod,deoarece exista riscul ca intentii pozitive,pornite dintr-un imbold justitiar,sa fie compromise pe parcurs de “mediul” pe care il accepti langa tine.Eu cred ca zicala stramoseasca:”spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti” are un mare sambure de adevar…123. jerry - ianuarie 20, 2008 Pentru mark47v:Dupa ce ca “sageata” ta a nimerit total aiurea,mai te dai si in stamba…Toti gresim gramatical cand ne grabim,inclusiv eu,dar la tine vad ca este un obicei,chiar nu stii ca se scrie “l-a ales”,nu “la ales” cum scrii tu? Semeni la exprimare,inteligenta si pregatire cu cineva care “protejeaza” blogul acesta,de la “inaltimea” functiei sale…124. jerry - ianuarie 20, 2008 Depinde ce intelegem prin “lupta nationalista”.Eu inclin sa cred ca nationalismul include si ceea ce ai mentionat in comentariul tau,mishule,e o notiune cu multiple valente si exprimari diverse.De fapt orice individ actioneaza in cadrul grupului din care face parte,el nefiind decat un nimic daca infaptuieste in afara neamului din care face parte,de aceea simtamantul national e firesc sa existe in orice particica din viata noastra pana la trecerea pe celalalt taram existential…125. Andrei - ianuarie 20, 2008 Daniela Buruiana a declarat despre fostul ei coleg de partid Lucian Bolcas ca a trecut de cel putin doua ori pe la dezalcoolizare. “Adus de deputatul Ilie Merce in PRM, Lucian Bolcas a fost de cel putin doua ori la dezalcoolizare.”, a declarat Daniela Buruiana, in prezent deputat independent. Nu e frumos sa faci pe vidanjeurul si sa arunci cu substanta in fostii colegi de partid, mai ales cand parasesti formatiunea politica pe usa din dos. Bine, printre peremisti acest fapt este de inteles si a mai fost intalnit. Cand ti se spala creierul, cand ai de-a face cu personaje scose parca dintr-o vreme apusa, se poate spune ca nu mai ai discernamant. E haios totusi sa ni-l inchipuim pe Bolcas la intrunirea alcoolicilor anonimi. “Buna ziua. Sunt Lucian si sunt alcoolic!” “Buna ziua, Lucian”…126. mishu - ianuarie 20, 2008 daca m-as fi semnat mihai, probabil, in mintea unora as fi avut bun simt. daca m-as fi semnat cu intreg numele, adica muresan mihai, cu siguranta as fi castigat intreaga recunostinta din partea unor analfabeti. marele meu noroc este acela ca nu caut caii verzi pe pereti, ci ii [email protected]. Adomnitei Stefan - ianuarie 20, 2008

Page 33: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Urmaresc atent ceea ce se intampla pe aceasta pagnina de internet si pe scena politica hunedoreana.Inca nu m-am dumirit unde este ruptura radicala dintre ceea ce trebuie sa fie Avram si ceea ce este.Neintelegand aspectul asta nu pot sa inteleg nici de ce este de condamnat ca Schiopu face cu Avram o echipa.Asa cum nu inteleg daca cumva Avram ar fi la alt partid acuzele la adresa lui ar fi aceleasi.Sau i se reproseaza (ce?) doar pentru ca este la PRM si nu face cinste doctrinei?Care sunt inadvertentele alea esentiale din cauza carora Avram ar trebui sa plece?128. elena m. - ianuarie 20, 2008 Domnule x, “aprecierile deficitare” făcute de mine nu trebuiau adnotate. Interpretări pe seama lor se pot face în continuare, chiar dacă, deja, am dat nişte explicaţii. Eu consider că orice opinie exprimată este de bună credinţă şi că reflectă fidel puritatea sufletească a celui ce o exprimă. Lumea nu este monocromă, admite nuanţe de neghicit. Avînd această optică, nu văd de ce o anumită opinie se supraordonează alteia. Percepţia socială nu se argumentează în rigori matematice, chiar de vehiculăm adevărurile noastre absolute şi subiective. Acestea fiind zise, fără a-l desprinde pe Dorel Şchiopu din context, apreciez în mod pozitiv activitatea sa. Negreşit ambulanţa va fi apreciată de cei în nevoi independent de cît de neprincipial ar fi politicianul care a intervenit. Gestul lui are valoare pe verticală, independent de cît de netrebnic este Dorel Şchiopu. Ne lăsăm accidentaţi de felurite prezumţii şi eludăm decis bunurile de lîngă noi.A te adresa cuiva cu termenul de aplaudac, este o insultă. Asta aţi făcut fără a acorda circumstanţele necesare.Eu nu polemizez, intrasem aici doar să îl salut pe Dorel şi să îi urez succes. E o “greşeală” asumată.129. jerry - ianuarie 20, 2008 Pentru ca e mason,domnule Adomnitei,ce este atat de greu de inteles.Pur si simplu,a fi nationalist nu concorda cu a fi mason,este ca si cum, prin absurd,Mantuitorul Iisus Hristos s-ar intovarasi cu satana.E destul de clar pentru cei care VOR sa vada esenta acestor discutii care treneaza de un anumit timp.Orice nationalist roman autentic nu poate colabora eficient pentru partidul si tara sa daca se lasa condus,chiar manevrat de oameni ca Avram care mimeaza nationalismul romanesc,care in spatele unor vorbe si actiuni aparent constructive,de fapt indeplineste ordinele Ocultei masonice,urmarile acestor actiuni vazandu-si “roadele” in timp…Oare chiar nu se poate invata din experienta tragica a celor care s-au lasat “incercuiti” si folositi de aceasta “hidra” masonica ?130. jerry - ianuarie 20, 2008 Ce-am scris eu in comentariul 122 si ce s-a inteles din partea dumneavoastra ? Daca asta vreti sa intelegeti n-aveti decat,dar gresiti fundamental.A fi aplaudac este orusinos si condamnabil pentru oricine se preteaza la asa ceva pentru ca oricarui om nu trebuie sa-i ridici “statui”,sa-l idolatrizezi,daca o considerati insulta inseamna ca sunteti prea orgolioasa si nerealista.E bine sa vezi intotdeauna ambele parti ale paharului,si cea plina si cea goala.Sa treci cu vederea atunci cand un om greseste in relatiile cu altii-mai ales cand este o problema importanta ca acea discutata ,amicitia cu un mason-omitand si latura negativa,inseamna in cel mai bun caz,lipsa de obiectivitate. Nu consider ca Schiopu este un “netrebnic”,cum va exprimati dumneavoastra,dimpotriva e un om valoros,dar care este influentat negativ de catre unii oameni,din pacate…131. Adomnitei Stefan - ianuarie 20, 2008 Fapte,nu vorbe.Eu nu gasesc o problema in apartenenta lui la ce o vrea.Care sunt acele fapte care slujesc Oculta Masonica si ce dirijeaza organizatia asta oculta in

Page 34: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Hunedoara?Naty Meir si multi altii au fost dubiosi si tot nu s-au sinchisit nationalistii si au votat PRM.Cum in continuare vor vota PRM chiar daca Avram e… mason.Asta pentru ca in afara de PRM nici un alt partid nu a dat prea mult de inteles ca il intereseaza tarisoara noastra.E nefericit asa dar alternativa nu se prea vede.132. jerry - ianuarie 20, 2008 Va inselati ,domnule Adomnitei,peremistii din judet,cei mai multi, nu vor mai vota PRM daca sunt condusi de un mason, o sa va convingeti in curand…Chiar si la nivel de tara,odata cu “cooptarea” unor “oameni” ca Nati Meir si “asumarea” Holocaustului s.a,s-a vazut ce priza la public mai are PRM,de la 21% in 2000 la 13% in 2004 si 4% in 2007.Chiar nu conteaza ca Oculta masonica dirijeaza din umbra tara si speranta care a fost PRM ? E absurd,tragic,fara a fi comic,domnule Adomnitei,inseamna ca nationalismul romanesc este pe “maini bune”…133. Cristian - ianuarie 20, 2008 Chiar asa,sa ne bagam capul in nisip ca strutul si sa nu vedem realitatea? E oare pragmatic? De 18 ani Romania trece prin cele mai groaznice prefaceri economico-sociale,politice si moral-spirituale ! Avem si noi partea noastra de vina,ca popor ? Da,avem,pentru ca ignoram ceea ce nu este de ignorat:solidaritatea dintre noi.Nici nu mai avem nevoie de dusmani externi,ca ne mincam noi,unii pe altii,masonii,mafiotii,lichelele de orice rang,profita de slabiciunea noastra cea mai mare si ne rid in fata,ne sfideaza cit sintem de naivi,de creduli si dezbinati, ii mai punem si sa ne conduca,culmea spiritului mioritic.Totul porneste de la starea noastra de spirit,cauza cauzelor !134. Adomnitei Stefan - ianuarie 20, 2008 Care sunt acele fapte care slujesc Oculta Masonica si ce dirijeaza organizatia asta oculta in Hunedoara?Asta intrebam si speram ca mi se va raspunde concret.Posibil sa aveti dreptate intr-o anumita directie.Aceea cu PRMul care nu va mai fi votat.Nu va mai fi votat nu de nationalisti,nu va mai fi votat pur si simplu.Pentru ca nationalisti nu exista sau sunt pe cale de disparitie.Nu e un prohod creditarea PRM,e realitatea sondajelor trucate sau nu.Eu voi vota in continuare PRM pentru ca inca mai cred.135. tizzu - ianuarie 20, 2008 eu nu cred intr-o reteta a nationalismului si nici in aplicabilitatea unei astfel de retete. e motivul pt care in istoria acestui neam nu prea vad unde au stat ascunsi nationalistii de am dus-o atat de bine. paradoxal dar nu sunt nici un adept al globalismului actual… tot asa nu vad de ce ar fi poporul de vina pt atatea schimbari de macazuri ale politicienilor. e poporul de vina ca i-a fost inselata asteptarea sau de vina e adunatura care a inselat increderea votantilor! cetatean fiind nu am de unde sa stiu daca cutare isi va tine promisiunile. devin vinovat doar daca nu am sanctionat derapajele.136. tizzu - ianuarie 20, 2008 “A fi nationalist in Romania europeana nu poate fi decat o datorie de onoare. A fi drept, de dreapta, inseamna a simti si a gandi romaneste.” Victor Ronceahttp://www.ziua.net/display.php?data=2008-01-19&id=231968137. Sevastian Rusu - ianuarie 20, 2008 Redau mai jos si acest fragment din articolul mentionat mai sus de tizzu si scris de Victor Roncea,pentru o mai serioasa reflectie asupra destinului nostru de romani:” Un cuvant, venit din trecut, este la fel de actual si azi. Dr. Corneliu Dida despre perspectiva Unirii: “Intre timp, criza interna se adanceste. Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra

Page 35: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui “nationalism” gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare si insolenta intrebarii: “Ce va trebuie, ba, voua, unire?”, lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national - spirituala in Tara inca mutilata…” “138. Sevastian Rusu - ianuarie 20, 2008 Reflectii:Se face de zeci de ani o confuzie crasa intre nationalism, patriotism si sovinism. Nationalismul nu exclude patriotismul ci il contine,deoarece acela ce lupta pe front cu arma in mana pentru apararea granitelor tarii sale este patriot,deci el nu poate fi decit nationalist si nicidecum internationalist. Orice tara din lumea asta isi are propriile sale interese nationale si atata timp cit vor exista natiuni,nationalismul nu moare. Diferenta intre nationalism si sovinism consta tocmai in caile prin care iti vezi indeplinite interesele.Nationalistul isi poate satisface interesele si fara a avea sentimente de ura fata de alte popoare pe cand sovinismul presupune tocmai ura fata de altii.139. Sevastian Rusu - ianuarie 20, 2008 Nationalismul romanesc n-a pierit si nu va pieri.Redau mai jos o poezie scrisa de un roman patriot,Jan Dinu, plecat la Portland,SUA :PECETEA VREMII ROMANESTISuntem martorii prezentului nostru in timp.Hai sa daltuim in memoria eternitatii ,Patria romana a strabunilor, zidind !Hai fratilor ai credintelor noastreFiti-ne alaturi, vegheati simtamintelePornite la drum, sa ne fie tzelul izbanda !Bland e cugetul nostru crestin al iubirii,Pregatind inimi curate luptei daruite implinirii.Fiti stindardul sperantelor, in ruga de mult cautate,In soapte, in ganduri, in jertfe mereu repetate !Romane, Romane, Carpatii iti sunt o minune,Destin oamenilor buni daruita podoaba,Din a cerului cununa, aici pe pamant,Codrii de vis, vai si campii neintrerupt roditoare !Apele toate, Nistru, Tisa, Dunarea ajungInfratite impreuna la mare.Juramant avem sa pastram peste timp,Ale noastre sfinte hotare !Suntem martorii prezentului nostru in timp.Hai sa daltuim in memoria eternitatii,Patria romana a strabunilor, zidind !140. AVRAM COSTEL - ianuarie 20, 2008 Vreau sa mi se puna diferite etichete dupa ce fac nu dupa ceea ce citim prin carti.As vrea si eu ca cei care nu sunt de acord cu mine sa-mi spuna exact ce am facut rau si eu nu stiu si poate ma pot corecta.De aici si pana a pune numai diferite etichete unora sau altora neargumentate,fara a avea in spate sustinere cred ca este prea mult.Este pacat ca unii nu lasa nimic in urma in afara de a critica cand sunt musafiri bineveniti chiar si pe un blog al PRM Vulcan.Domnule fost membru PRM ,sa discutam deschis ,ce ati facut concret pentru PRM si ce ar trebui sa faca un membru care acum indeplineste functia de presedinte interimar?

Page 36: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Concret care sunt acuzele reale, ca se pare ca deveniti foarte interesant………………daca nu altfel.Sigur voi tine seama de unele sugestii dar sa lasam faptele sa vorbeasca in activitatea mea.As minti daca as spune ca unele comentarii adresate mie nu imi convin dar cand esti persoana publica trebuie sa te impaci cu ele iar daca ele nu sunt tendentioase sa inveti din greseli.Suntem o echipa in PRM cu care vrem sa atacam alegerile locale pentru a avea si rezultatele scontate.Daca vom reusi depinde de noi.Pe curand….141. Sevastian Rusu - ianuarie 20, 2008 Tocmai faptul ca faceti parte dintr-o structura anticrestina si antinationala,simpla prezenta in ea,dar si faptul ca acceptati sa fiti condus de o structura oculta, ESTE O MARE VINA,este un pacat capital in fata Celui de Sus,daca nu va indreptati,mai devreme sau mai tarziu veti simti mania Lui…Nu stiu aceste lucruri numai din carti,dar si din realitatea de zi cu zi.Intreaga criza economica,sociala,politica,spirituala prin care trece Romania si lumea intreaga se datoreaza sarguintei maladive a organizatiilor oculte,printre care masoneria are un rol foarte important.Inainte de “a ataca” alegerile locale,incercati sa reveniti la MATCA CREDINTEI SI SPIRITUALITATII STRABUNE si apoi puteti fi impacat sufleteste in fata lui Dumnezeu si a celor pe care vreti sa-i reprezentati cu succes.Fara a intra in detalii,eu sunt unul dintre cei care am pus bazele Filialei PRM Valea Jiului si a organizatiei PRM Lupeni,din proprie initiativa si din pur idealism.Toata munca de convingere politica nationalista, facuta ani la randul,chiar si dupa iesirea mea din PRM, imi da tarie in misiunea pe care o am ,de redesteptare national-civica a romanilor,in constientizarea lor fata de rolul mesianic pe care il au in fata lumii intregi.E mult lucru,e putin ?Dumnezeu sa va lumineze calea de urmat !142. jerry - ianuarie 20, 2008 Ce etichete i s-a pus lui Avram ? Ce tot vorbeste afectat ca si cum ar fi o nimica toata sa fii mason ? Domnul Sebi are dreptate,pacat ca unii nu acorda importanta cuvenita acestei “caracatite” care este masoneria care se “infrateste” si cu structuri de tip mafiot. Domnul Adomnitei vrea dovezi concrete in privinta rolului nefast al masoneriei pe plan judetean,national si mondial,dar se face ca nu stie ca industria judeteana a fost facuta praf la indicatiile “pretioase” ale Ocultei-cum sa aiba Romania o industrie puternica care sa-i permita o anumita autonomie decizionala?-iar finantele si alte proprietati precum si puterea politica in tara dar si in judet apartin/a apartinut in mare masura masonilor:Isarescu,Vantu,A.Nastase,P.Roman,C.P.Tariceanu,S.Frunzaverde,V.Babiuc s.a.,pe plan national iar A.Serafinceanu si Molot,actualul presedinte al Consiliului Judetean pe plan local dar in spatele lor se afla o intreaga increngatura mafioto-masonica.Ce doriti mai mult romanilor sa aflati? Deschideti bine ochii pana nu e prea tarziu !143. Adomnitei Stefan - ianuarie 21, 2008 Desi in necunostinta de cauza,din cauza de principiu orice necunoscator poate fraterniza cu antimasonii invocand “argumentele” insiruite mai sus.Organizatiile secrete prin natura lor nasc invidii-suspiciuni-reactii negative.Din cauzele astea poate nici mie nu imi sunt simpatici masonii fie ei doar masoni de mucava-de duzina.Asa cum nici protestantii nu imi sunt simpatici pentru ca au continuat ruptura bsericii dar ii inteleg si sunt deseori motivati.Nu este suficient doar atat.Si nu intamplator intrebam…

Page 37: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Care sunt acele fapte care slujesc Oculta Masonica si ce dirijeaza organizatia asta oculta in Hunedoara?144. jerry - ianuarie 21, 2008 Orice necunoscator poate fraterniza cu antimasonii pe baza argumentatiei mele? Ma uluiti domnule Adomnitei cu cerbicia de a nu recunoaste ca aceasta organizatie masonica judeteana face parte dintr-un intreg si actioneaza ca atare.Masoni de mucava? Va inselati,astfel de specimene nu au ce cauta intr-o structura rigida,dura si precisa prin modul ei de organizare. Iar faptele se vad si si se simt de mult timp:saracia,hotia,pangarirea valorilor spirituale si nationale,distrugerea deliberata a economiei,in fine decaderea morala ingrijoratoare constatata la tot pasul.Chiar nu se observa toate acestea? Conspiratia aceasta impotriva Romaniei,a Crestinatatii in general si a Ortodoxiei in special nu sunt fantasmagorii cum sunt tentati unii sa creada.Chiar credeti ca de nebuni si fara dovezi palpabile exista o intreaga literatura de specialitate pe aceasta tema a nocivitatii deosebite a masoneriei? Ce fapte concrete detasate de contextul general vreti sa vi le furnizez atata timp cat situatia social-economica,politica etc. a judetului se integreaza perfect in cea generala ,a tarii noastre si chiar mai mult?145. Adomnitei Stefan - ianuarie 21, 2008 Care sunt acele fapte care slujesc Oculta Masonica si ce dirijeaza organizatia asta oculta in Hunedoara?146. Svastian Rusu - ianuarie 21, 2008 Am sa va raspund eu,domnule Adomnitei la intrebarea adresata prietenului de idei,jerry,:Toate faptele masoneriei sunt in desfasurare larga ,la scara mondiala,efectele se vad fara a trebui sa intram in detalii.Orice cetatean patriot si informat al unei tari poate vedea fara greutate efectele nocive ale activitatii Ocultei,acestea neputand a fi “defalcate” pe zone si pe indivizii care sunt masoni,fara a angrena intreaga responsabilitate a organizatiei masonice la nivel de tara,cel putin.De aceea insistenta dumneavoastra este fara obiect vizibil,deocamdata.Considerati ca trebuie sa asteptam pana cand “roadele” activitatii masonilor se vor vedea? Eu cred ca daca suntem nepasatori sau daca minimalizam pana la inocenta activitatea acestora, ne vom trezi ,ca dupa o “ploaie de meteoriti” in cadrul Noii Ordini Mondiale,scop bine definit si reprezentat in conceptia Ocultei iar intrebarile puse masonilor ulterior,de ce?,pentru ce?,cum? si altele vor fi tardive si vor avea efecte catastrofale asupra noastra.De aceea sa fim prevazatori si nu ignoranti in increderea noastra in nevinovatia apartenentei la masonerie.Chiar trebuie sa nu invatam din greselile si faptele trecutului ? Nu doresc prin aceasta sa spun ca nu poate exista o cale viabila de urmat,inclusiv in cazul domnului Avram Costel,ci cred ca dansul trebuie sa aleaga,pur si simplu,ori cu PRM,ori cu masoneria,alta cale verticala,nobila si crestina in acelasi timp nu cred ca exista si daca renunta la masonerie,s-o faca total,definitiv si sincer si apoi sa-si puna energia creatoare in slujba Neamului Romanesc .Va salut cu respect,Sebi147. Sevastian Rusu - ianuarie 21, 2008 Va recomand un articol interesant din Tricolorul:http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment.html?aid=12106148. Adomnitei Stefan - ianuarie 21, 2008 Discursul dumneavoastra ca si cel al prietenului de idei ramane intr-o zona abstracta asemanandu-se cu proorocirile despre sfarsitul lumii.Concret?Nimic.Eu nu ma pot

Page 38: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

ghida dupa astfel de preziceri indoielnice.De unde si “cerbicia” mea enervanta.De suspectat suspectez orice politician.Nu ridic piatra pana nu sunt convins.149. Sevastian Rusu - ianuarie 21, 2008 Nu-i nimic abstract,domnule, se vede clar,or daca nu vreti sa depasiti acest stadiu al indoielii dvs. la cele afirmate despre rolul nefast al masoneriei este o optiune pe care v-o respect dar nu o imbratisez…150. Adomnitei Stefan - ianuarie 21, 2008 Zicea Nae Ionescu ca Dumnezeu a lasat lumea fizica pentru ca si prostii sa perceapa senzorial ideile.Voiam ceva aproape de concret.Vehicularile pe subiectul masoneriei sunt variate si alunecoase.Iar Noua Ordine Mondiala,New Age…151. Sevastian Rusu - ianuarie 21, 2008 E drept ca orice afirmatie a mea,a dvs,a altora,poate fi taxata ca subiectiva in lipsa unor probe palpabile,argumentatia bazata pe convingeri personale poate fi necredibila,dar,totusi,trebuie sa recunoastem ca exista o uriasa cantitate de informatie in legatura si cu activitatea organizatiilor oculte,nu numai despre masonerie,care trebuie valorificata ,analizata si sintetizata temeinic de cercetatori profesionisti. Sunt convins ca exista si “piste” corecte in aflarea unor adevaruri ocultate legate nu numai de Oculta dar si de cercetarea in ansamblu a trecutului omenirii ce pot explica si aparitia,dezvoltarea si desfasurarea activitatilor primelor organizatii oculte(de ex.Fratia Sarpelui),cine si cu ce scop au creat astfel de organizatii.Pana una alta, ne lovim mereu de aparente “coincidente” istorice care ne bulverseaza existenta si ne indeamna sa fim circumspecti,cel putin pe mine, in corectitudinea si atasamentul fata de Romania a masoneriei si altor ordine si organizatii secrete(discrete).Ma intreb si va intreb,din perspectiva romanului traitor la inceput de sec.XXI,cum considerati actul interzicerii masoneriei pe timpul guvernarii maresalului Ion Antonescu(1940-1944) sau dovezile care exista in privinta amestecului iudeomasoneriei in asasinarea Poetului Nepereche,Mihai Eminescu,a rasluirii Romaniei Mari in urma Tratatului de la Trianon din iunie 1920 (subiect dezvoltat de mine anterior-comentariul 19 din aceasta luna),asasinarea elitei Miscarii Legionare in frunte cu C.Z.Codreanu,amestecul asa-zisei masonerii rosii,de fapt sioniste,prin propulsarea si implantarea unor membri ai sai in conducerea “Revolutiei din Octombrie” din anul 1917, care a dus la instaurarea comunismului in Rusia si apoi dupa al II-lea razboi mondial in Europa Rasariteana,formarea statului Israel in 1947-1948, crearea acestuia fiind prevazuta de Albert Pike inca de la 1870 in cadrul unei adunari a Franc/Iudeomasoneriei,unde s-a prevazut de catre acesta a 3 razboaie mondiale care sa duca in final la dominatia planetara a “poporului ales”-evreii sionisti si a oligarhiei sale financiare in cadrul unui Stat Planetar condus de un Guvern Mondial.Acestea si multe altele pe care nu le-am mentionat acum nu sunt relevante deloc? Efectele acestor fapte se resimt si astazi,important sa stim sa le identificam cauzele,autorii adevarati,mult timp ocultate/ocultati de regimuri politice servile masoneriei sau de o presa si o “intelighentie” straina de aspiratiile nationale…152. Sevastian Rusu - ianuarie 21, 2008 Va propun sa lecturati urmatoarele pagini web despre Francmasonerie si Noua Ordine Mondiala:http://despremasonerie.go.ro/newage.htmlhttp://despremasonerie.go.ro/partea5.htmlhttp://francmasonerie.3xforum.ro/topic/10/Noua_Ordine_Mondiala/153. Sevastian Rusu - ianuarie 21, 2008 Iarasi despre Noua Ordine Mondiala:http://www.ziua.ro/display.php?id=225763&data=2007-08-25

Page 39: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

http://www.geocities.com/ORGSECRET2004/homepage.htmlhttp://my.opera.com/al3cse/blog/show.dml/799191http://777magic.net/new-age/noua-ordine-mondiala-si-noul-om/si altele pe care dvs. le puteti gasi…154. viky - ianuarie 22, 2008 Domnilor, multe din discutiile purtate pe acest blog devin cel putin la fel de distractive ca bancurile scrise de unii dintre partenerii nostri de discutie.Sigur ca se dezbat si lucruri foarte serioase, pline de substrat politic national. Se pare ca incep sa se regleze o gramada de conturi intre cei ce par a fi atoatedetinatorii cunostintelor in materie de nationalism si adevar, trantind cu usurinta exprimarii pe care ne-o ofera “dulcea limba romaneasca”, “frumoase” cuvinte de lauda, spre cei pe care i-au facut deja tinta, vorbe pe care insa nu au curajul sa le spuna, fara a se folosi de pseudonime. Se spune Schiopu, Pascut sau Avram, doar pentru a folosi acuze, nu va ganditi totusi ca acesti oameni exista si muncesc pentru ca sunt mai buni dacat noi si pentru ca le-am recunoscut aceste merite la alegeri? Ei bine, cu riscul de a fi catalogata mai stiu eu cum de aceia dintre dumneavoastra care nu-mi impartasec parerea in acest sens, pot spune totusi, ca datorita “nepriceperii” dumnealor exista si lucruri care se mai misca in bine, sunt recunoscute si puse in practica. Si nu uitati ca in PRM mai sunt somitati in care n-ati lovit. Dl. Funar de exemplu cred ca asteapta sa-i aduceti si dumnealui “osanale” gen Avram, Schiopu, Vadim, Bolcas, etc.Dar, pentru ca participati la discutii, inseamna cu certitudine ca va intereseaza, ca oamenii astia nu sunt chiar necunoscuti, ca inseamna ceva in viata noastra de romani, iar istoria se scrie in fiecare zi din viata noastra, cu bune si cu rele.Ei, cum suna?? abia astept comentariile taioase si “frumoasele cuvinte” pe care mi le veti adresa vizavi se “osanalele aduse conducatorilor iubiti”. Cat despre masonerie, mai ca-mi vine sa las deoparte cursurile de la examene si sa ma documentez mai mult in acest sens, este foarte, foarte interersant. Din toate punctele de vedere.Din nefericire, viata are un singur sens: INAINTE, iar istoria ii urmeaza cursul, cu bune si cu rele. Apreciez atitudinea domnului Avram vizavi de acuzele pe care i le aduceti ca apartenenta a sa la cultul masoneriei. Atata timp cat d.p.d.v. politic, economic, administrativ, etc. nu se simt influente negative din partea domniei sale,(daca sunt dati exemple), nu vad partea goala a paharului. Poate sunt inca prea mica si am de invatat, dar, “imi asum acest risc”.Oricum, a invata inseamna sa ai profesori buni, nu este de ajuns numai deschiderea si accesul spre informatie. Cat despre prietenia d-lui D.Schiopu cu dl.Avram nu vad care este treaba noastra.Un om care pretinde a fi inteligent, RESPECTA PE TOTI CEI DIN JURUL SAU, INDIFERENT DE PRINCIPIILE POLITICE, CULTURALE, RELIGIOASE.Si prea il faceti periculos pe dl.Avram. Are legatura cumva cu functia domniei sale? Poate cunoasteti pe cineva mai bun si vreti sa-l promovati. Si asa alegerile bat la usa. Este momentul oportun. Suntem deschisi oricaror propuneri. Cine stie?155. Sevastian Rusu - ianuarie 22, 2008 Pentru Vicky:Deoarece sunt primul care a deschis aceasta discutie referitoare la apartenenta domnului Costel Avram la masonerie,e firesc sa ma simt primul vizat de comentariul dumneavoastra.Exista insa un mic impediment care poate fi trecut cu vederea,acela ca eu ma semnez cu numele adevarat iar dvs.folositi un diminutiv ori un pseudonim,dar cum pe acest forum si nu numai, este ceva obisnuit, n-am sa “protestez”,eu insumi folosind trei pseudonime (incepand cu 1 dec.2007) pe care nu am de ce sa nu le recunosc:Dinu,Omu si Cristian,celelalte :jerry,Miclovan,Emil,Catalin,Andrei,necioplitu, apartinand unor

Page 40: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

confrati de idei pe care ii respect. Sunt convins ca majoritatea celor care au intrat pe acest forum, au folosit cel putin doua pseudonime.De ce fac aceste dezvaluiri? Pentru ca nu cred ca e firesc sa aratam cu degetul intr-o anumita directie( …”vorbe pe care nu au curaj sa la spuna,fara a se folosi de pseudonime…”,citandu-va pe dvs.),atata timp cat “binevoitori” ca :mark47v,un oarecare, sau mai “batranii” apollo dor de demasc si prunea,dadeau dovada de un “real bun simt” cand jigneau in mod stupid (de ex.”..taxa pe prostie..” etc.).Deci cum judecam pe cei care au aparut pe acest forum,folosind dublul standard?.Va asteptati la replici taioase,desi le-am folosit si eu totusi am sa ma abtin,fiindca vad ca va ghidati?! dupa proverbul:”cainii latra,ursul mege mai departe”.Pacat,ca minimalizarea, ignoranta si sfidarea realitatii conduce pe unii semeni sa creada ca au dreptate in tot ce fac,spre deziluzia si distrugerea aproape inevitabila a ceea ce a fost o speranta pentru toti romanii patrioti si nevoiasi: PRM. Daca afirmatiile mele sau ale altora sunt “…cel putin la fel de distractive ca bancurile scrise de unii…”,atunci e trist cat de “bine” ne-am imbarcat pe “corabia” vietii care sa ne duca spre un mal iluzoriu…E adevarat ca “a invata inseamna sa ai profesori buni,nefiind de ajuns sa ai numai deschiderea si accesul spre informatie…”,dar conteaza sa si VREI sa inveti,fara sa-ti inchipui ca stii de ajuns sau sa-ti sfidezi posibilii dascali de la “inaltimea” suficientei, obtuzitatii si cinismului gratuit.UN OM INTELIGENT SI PATRIOT ROMAN, RESPECTA ADEVARURILE BAZATE PE CUNOASTERE APROFUNDATA SI PRINCIPIILE CARE NU ADUC ATINGERE NEAMULUI,TARII SI CREDINTEI STRABUNE ! Tot ce este strain de fiinta nationala dacoromaneasca trebuie combatut cu vehementa,cu orice risc ! “Prieten imi este Platon dar mai prieten imi este adevarul”,dupa aceasta antica zicala trebuie sa ne ghidam!Cand m-am inscris in PRM in 1991 si am “batut” impreuna cu multi colegi de Ideal National “primii” “tarusi” ai Filialei Valea Jiului,eram un entuziast si un optimist incorigibil in viitorul miscarii nationaliste romanesti.Am ramas peste ani un impatimit al cauzei nationale,respectand pe unii dintre fostii lideri PRM,cu deosebire pe Gheorghe Funar.Cel putin din partea mea,nu o sa existe o voce critica atata timp cat acesta va duce mai departe stindardul nationalismului romanesc neaos,nepatat de “intruziunile” sionisto-masonice. Cat despre CVT,ii doresc numai sanatate si succes in viata,chiar daca am fost dezamagit nu de putine ori in ultimii cativa ani de unele afirmatii si atitudini ale sale;sa-i dea Dumnezeu gandul cel bun si tarie de caracter, fiindca inteligent si talentat este in mare masura si sa stie sa se inconjoare de oameni devotati Idealului National si spiritualitatii romanesti si crestine, nu de carieristi lipsiti de scrupule si principii clare si sanatoase !Viata are un singur sens,intr-adevar,dar poate fi nefericita doar daca nu tinem cont de invatamintele trecutului.”Istoria este invatatoarea vietii” suna o veche zicala.Fara a ma considera un atoatestiutor,ar fi impardonabil daca as crede asa ceva,eu invat la randu-mi, incercand sa-i invat si pe altii,doar atat…Cat priveste fostii mei colegi de partid, pe care i-am criticat fara sa folosesc pseudonime,le urez succes si sa le dea Cel de Sus exact ce doresc ei sincer Tarii si Neamului Romanesc !Cu respectSebi156. Sevastian Rusu - ianuarie 22, 2008 Imi cer scuze forumistilor pentru unele greseli gramaticale facute in graba scrisului…157. mishu - ianuarie 22, 2008

Page 41: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

devine patologica reactia asta reflexa a militantului. “somitatile”, amintite disparat, au mai facut si cate ceva dincolo de greselile care au infundat partidul intr-un con de umbra. in privinta lui pascut s-a formulat intrebarea concisa: ce initiative legislative a avut cat a fost parlamentar incat sa merite? si, in aceeasi ordine de idei, s-au formulat si alte intrebari care vizau, in esenta, ceva-ul acela care ar putea determina alegatorul sa (mai) puna stampila pe vulturul cruciat. arta de a va invarti in jurul cozii ar trebui sa o patentati. macar atat, daca de un raspuns coerent si lipsit de patetismul politicoid nu sunteti in stare.personal, nu am nimic cu “osanalele”. doar ca exista in toate o masura. netinand cont de asta, riscati monocromii [email protected]. viky - ianuarie 22, 2008 Va multumesc pentru raspuns, pentru modul foarte politicos in care ati facut acest lucru, pentru maniera in care reusiti sa fiti diplomat din toate punctele de vedere. Aveti dreptate, raspunsul il asteptam mai ales de la dumneavoastra, incluzand si celelalte pseudonime folosite. Sunt bucuroasa ca am avut onoarea de a ma conversa direct, virtual cu dumneavoastra, ca mi-ati raspuns sincer la intrebari, pe care le-am pus indirect. Cand am spus ca invat de profesori, am avut in vedere mai multe piste de plecare. De la fiecare om ai de invatat, iar dumneavoastra sunteti cu siguranta unul dintre ei. Istoria se scrie in fiecare zi, aveti dreptate, nu avem voie ca greselile trecutului sa se repete. Dar, poate ca ar fi bine sa nici nu traim cu nostalgia trecutului, prezentul si viitorul fac parte integranta din viata noastra si trebuie sa incercam sa contopim cunostintele noastre cu ideile si cunostintele celorlalti, pentru ca binele sa-si faca loc. Nimeni nu detine adevarul absolut, dar fiecare din noi, mai mult sau mai putin, prin fapte si idei, participa la completarea acestuia, cu bune sau cu rele. Privit matematic,tabelul cuprinde doua rubrici: “asa da” si “asa nu”. Ideea este ca prima rubrica sa aiba mai multe argumente. Privitor la parerea dumneavoastra fata de domnul vicepresedinte Funar, se pare ca avem intr-u totul aceeasi parere. Mi-am dorit sa expuneti si dumneavoastra parerea (va multumesc) si iata ca am reusit. Ei vedeti?… sunt oameni care detin o vasta cultura, sunt oameni foarte informati, foarte inteligenti si, putem continua la superlativ cu toarte calitatile pe care le detin: si totusi nu se grabesc sa stinga becul si sa inchida usa PRM. Ca Domnia Sa mai sunt multi, trebuie sa le descoperim, sa le exploatam si mai ales sa le recunoastem calitatile, la maxim.Cu respect.p.s.(Viky nu este pseudonim)159. Sevastian Rusu - ianuarie 22, 2008 Nu stiu daca te refereai si la mine/doar la mine, mishule,cand folosesti expresia “devine patologica reactia asta a militantului”,tinand cont de faptul ca am fost si eu un militant PRM. Poate ca am gresit reactionand spontan la provocarea lui “vicky”,dar unele lamuriri cred ca erau necesare si chiar urgente…Eu nu-i contest lui Schiopu unele merite clare pe care le are,el fiind un om de actiune;desi nu e dreptul meu sa-i stabilesc eu ce prietenii sa intretina,totusi sfatul meu de fi mai circumpect in relatiile pe care le are-el fiind o persoana publica-,nu trebuie privite decat ca o mana sincera-in ciuda unor neintelegeri trecute intre mine si el- pentru evitarea “naufragiului” PRM la nivel de tara,judet si chiar local,fiindca mecanismul unui partid de 300 000 de membri,in caz de defectiune majora la varf si in unele centre judetene,poate antrena intreg partidul spre implozie,chiar daca in org.locale(de ex.Vulcan) situatia nu este identica cu cea de la nivel national.Daca

Page 42: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Schiopu si alti lideri locali ,judeteni si nationali constientizeaza pericolele reale care pandesc PRM din interior,nu numai din exterior,atunci se mai poate faca ceva constructiv; “pestele de la cap se impute si de la coada se curata”,cred in aceasta zicala cu mult sambure de adevar…Am fost acuzat in luna iulie 2007,pe acest forum,ca vreau sa scot in evidenta meritele personale avute cat timp am fost in PRM,uitand ca “binele se face in tacere” si fara sa fie evidentiate in afara grupului de lucru din care faceam parte,desi eu nu doream decat sa nu fie insusite abuziv de altcineva ,fara sa doresc sa fiu evidentiat neaparat, eu multumindu-ma doar cu satisfactia lucrului bine facut si util celorlalti…Vad ca acest principiu nu este respectat de cei care ridica “osanale” unui om,merituos e drept,desi rezultatele sale sunt expresia muncii colective a unei organizatii.Or, daca vorbim despre un om,atunci sa fim corecti in aprecierile facute,cu bunele si relele sale.Si in acest caz folosim dublul standard in aprecierea activitatii unor oameni? “Betia” laudelor este periculoasa pentru orice lider politic,sunt atatea exemple in istorie cand “busola” acestora s-a defectat iremediabil iar laudatorii sunt de obicei primii care dezerteaza din front,deci atentie…In privinta domnului Avram,repet,simpla prezenta a sa in masonerie care implica subordonarea initiativelor sale masoneriei,chiar daca momentan nu se observa influente negative din partea sa, este daunatoare si opusa total nationalismului romanesc. Sa asteptam pana se vor vedea cu tarie si va fi prea tarziu? Chiar daca suna a prorocire,e totusi mult mai bine sa prevezi decat sa vindeci efectele negative care vor urma …Nu am nimic personal cu dansul, dar pentru binele Filialei PRM Hunedoara,ar fi necesar sa fie pus sa aleaga:ori cu PRM ori cu masoneria.Nu poti sa slujesti corect la doi stapani,ori cu Dumnezeu,ori cu opusul Sau… Domnul Avram Costel stie prea bine ca atata timp cat n-am stiut eu si alt oameni, de apartenenta sa la masonerie, nu l-am criticat,dimpotriva,l-am sustinut,exista marturii in acest sens,atat pe forum dar si in discutiile avute cu dansul la sediul PRM Lupeni in sept.2005,i-am acordat credit chiar daca existau si atunci voci care-l contestau.Dar in situatia actuala,fara o reevaluare a optiunilor sale politice,de apartenenta la masonerie-absolut necesara,indiferent de opiniile sale si ale altora-,nu vad ce comunicare corecta,sincera si constructiva se poate stabili…La propunerile sale,care vizau o eventuala revenire a mea in PRM,ii ofer posibila satisfactie a sa si poate si a altora, de a repeta si de a nuanta afirmatia mea trecuta: ATATA TIMP CAT DANSUL NU ISI DA DEMISIA DIN MASONERIE SI II COORDONEAZA “CORESPUNZATOR” SI PE ALTI LIDERI LOCALI,NEVRAND SA INTELEAGA CA ESTE POTRIVNIC DOCTRINEI NATIONALE PRM SI VIITORULUI POLITIC AL ACESTUIA PRIN APARTENENTA SA LA MASONERIE,EU NU VOI REVENI IN PRM !160. Sevastian Rusu - ianuarie 22, 2008 Nostalgia trecutului,cel putin pentru mine,consta in pildele sale,neputand sa construiesti astazi pentru maine daca nu tii cont de trecut…Toate se ingemaneaza,domnisoara/doamna Vicky,trecut,prezent si viitor,conteaza doar daca ne inaltam vertical spre Divinitate sau alegem drumurile serpuitoare ale platitudinii existentiale…Critica mea este pentru a evita stingerea “becului” luptei nationale si pentru vesnicia luminoasa a Tarii si Neamului Romanesc…161. mishu - ianuarie 22, 2008 nu ma refeream la tine, ci la cei ce detin reflexul de a sta pavaza prm-ului, eludand fara sinchiseala problemele ridicate. tine de tehnica ascunderii prafului sub pres. invaluirea asta in vorbe frumoase nu ma incanta, aparent elevate.162. tanti mitza - ianuarie 22, 2008

Page 43: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

trebuie sa recunoasteti, domnule Sevastian, ca apollodor din demasc, machiavelli de paroseni aveau macar talent nu doar limba ascutita la randul meu, trebuie sa remarc si sa salut paiunea pe care o puneti in discursuri. felicitari!163. Sevastian Rusu - ianuarie 22, 2008 Da tanti mitza,recunosc aceasta,se observa de la o posta deosebirea…machiavelli cel putin, este un om dotat cu o inteligenta ascutita,cred ca are cel putin 130-135 IQ, cultura aleasa si rafinata,bine determinat ca atitudine social-poltica si civica,o spun eu Sebi,cel care a “duelat” de multe ori cu el…il laud,e drept,dar asta-i adevarul si nu ca sa i se suie la cap ci pentru ca il respect…Iar tu tanti mitza apari cam rar in ultimul timp,chiar te rog daca vrei,sa apari mai des pe acest forum. Multumesc pentru aprecieri si felicitari !164. tanti mitza - ianuarie 22, 2008 m-am retras o vreme. imi e greu sa mai intervin in discutii. dar citesc cu interes. e si cititul comentariilor o pasiune…165. Sevastian Rusu - ianuarie 23, 2008 [click!] Unirea Principatelor Române (1859)166. gica far'de frica - ianuarie 23, 2008 Un homosexual ajunge, surprinzator, in Rai. Vorbind cu un inger, ii zice acestuia:- Vezi ca ti s-au desfacut sireturile.Ingerul se apleaca, iar homosexualul il “executa” pe la spate.Dupa doua avertismente incalcate, este trimis in Iad. Coboara cu un ascensor si devine tot mai fierbinte, jos vine dracul sef si il preia, iar insotitorul, un apostol, promite sa revina sa-l vada cum se descurca dupa o luna.Cind se implineste luna, apostolul coboara si constata ca in lift e tot mai frig, iar in Iad deja este frig de se facusera turturi de gheata.Contrariat, intreaba:- Ce faceti, de ce nu ard focurile Iadului?Dracul sef raspunde furios :- Incearca tu sa te apleci, sa pui lemne pe foc!167. hans - ianuarie 24, 2008 Soţia se pregăteşte să prăjească un ou ochi, când tocmai se întoarce soţul acasă şi începe să ţipe:- Atenţie! Atenţie! Mai mult ulei! Avem nevoie de mai mult ulei! O să se ardă! Atenţie! Întoarce-l, întoarce-l, întoarce-l! Hai! Atenţie! Ai înnebunit! Uleiul o să se termine! O, Doamne Dumnezeule, sarea! Nu uita sarea!Soţia, enervată la culme de ţipetele soţului, îl întreabă:- De ce ţipi aşa? Crezi că nu sunt în stare să prăjesc un ou?Bărbatul răspunde foarte calm:- Asta ca să-ţi faci o idee cum mă simt eu când conduc maşina şi tu stai lângă mine şi ţipi.168. lupul - ianuarie 24, 2008 poftim porcarie fara limite:“La 26 ianuarie se împlinesc 90 de ani de la nasterea patriotului român Nicolae Ceausescu.” romania mare, nr.914, vineri 25 ianuarie 2008de-aia nu votez cu prm169. bursucul - ianuarie 24, 2008 Dumnezeu sa-l ierte pe Nea Nicu,in ciuda greselilor savirsite, a fost totusi un patriot roman,in orice caz nu se pot compara cu el, cei trei tradatori si miseii din jurul lor,care ne-au condus din 1990 incoace.El a fost omorit pentru actele sale de fronda si

Page 44: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

patriotismul sau si nu pentru erorile facute. Pacat ca n-a fost destul de inteligent si precaut sa renunte la putere inainte de Congresul XIV al PCR,setea de putere personala,cabinetul 2 si lingusitorii din juru-i l-au asasinat cu acord strain.170. lupul - ianuarie 24, 2008 patriotism pe dracuuciderea propriului popor numai patriotism nu se cheamaasta numai handicapatii care cred inca minciuna comunista o pot debita171. mihai muresan - ianuarie 24, 2008 sa fi fost, oare, strain de nenorocirea in care traiau oamenii acest patriot mult iubit? consider ca si-a schilodit neamul cat nu au facut-o veacuri intregi de nefasta istorie. cam asa se intampla cand ajung la putere incultii sau oameni cu o spiritualitate indoielnica. cu toate acestea, cred ca romanul isi merita soarta. daca nu cumva vulgarizez termenul de soarta incercand sa fac legatura cu romanul.172. bursucul - ianuarie 24, 2008 Eu n-am fost comunist,nu sint si nu voi fi,sint roman si sint nationalist,dar unui om ,chiar si lui Ceausescu, trebuie sa- vezi si partea buna, si chiar nu-i mica.Ceausescu a gresit cind a dat ordin armatei,lui Milea,ministrul apararii,sa traga in manifestanti,dar nu mai era nici el acelasi om din 1968 cind a condamnat invadarea de catre sovietici si aliatii lor ,a Cehoslovaciei,atunci a fost un patriot dar apoi i s-a urcat la cap puterea si laudele,luind-o razna,mai ales in ultimii lui 10 ani de conducere a tarii.A fost acuzat de genocid,de moartea a 60 000 de oameni desi s-a dovedit dupa aceea ca nici vorba de asa ceva,dar ce-au facut nenorocitii astia de dupa 1989,saracind populatia,imputinind-o si distrugind economia, facindu-i pe multi romani sa-si ia lumea in cap si sa plece la munca dincolo de hotare.Mai incet lupule cu jignirile,nu te avinta sa-i faci pe altii handicapati doar pentru faptul ca nu-ti plac afirmatiile si ideile lor,probabil esti tinar si nu ai cunoscut acele timpuri cu bunele si relele sale.Trebuia ca regimul comunist sa fie inlaturat, e adevarat,libertatea si democratia erau si sint necesare ,pacat insa de singele varsat intre fratii aceluiasi neam din cauza manipularii mirsave a trandafirilor si a celor din spatele lor.Ce s-a inceput la Timisoara in decembrie 1989,revolutie,revolta sau ce-o fi fost, trebuia continuat in mod pasnic,fara crime,pina ce, cei cu aceeasi grupa sanguina cu cei care au instaurat comunismul dupa 1945, erau inlaturati din toate posturile-cheie din economie si structurile de comanda ale tarii.Si totusi,ce s-a savirsit la Tirgoviste,pe 25 dec.1989,a fost o crima oribila si asta nu se uita si nu se iarta,ceasul istoriei tarii noastre a fost oprit atunci si dat inapoi pentru scurt timp printr-o fapta demna de inchizitia medievala pentru care noi romanii platim cu nenorocirile care ni se produc, si acum.Doi conducatori de stat romani ucisi,Antonescu si Ceausescu,in mai putin de o jumatate de secol,oare nu e prea multa cruzime si barbarie pentru un popor care se spune ca e crestin?173. lupul - ianuarie 24, 2008 las-o moartatrebuie sa ai ceva defect la tertecuta sa ii gasesi circumstante atenuante impuscatuluibineinteles ca nu e crestineste sa il ucizi iar mascarada aia de proces e o pata pe sentimentele curate care au animat revolutionariida de aici pana la a-l gratula cu titlul de patriot si alte cele e cale indelungatanici eu nu am fost mai mult decat soim al patriei pionier si alte bazaconii neinspirate dar nu voi uita niciodata statul la coada la lapte de la 3 noaptea statul la alte produse alimentare pe care nu le prindeai umilirea inimaginabila cu sfertul de paine si rationarea pana si a aeruluirepet trebuie sa fii defect sa vezi actorul principal al regimului comunist in culori in nuante in aure

Page 45: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

174. bursucul - ianuarie 24, 2008 Nici mie nu mi-a placut Ceausescu,mishule,pentru cultul personalitatii in special,dar si pentru despotismul sau funciar,era si un om fara cultura si invidios,dar chiar prost nu era .Avea o anumita inteligenta si spirit frust,de om de la tara care se baza pe propria sa intuitie si pe experienta dobindita. Ii placea sa fie tot timpul in atentia altora si sa culeaga aplauze,dar a fost intr-o anumita masura sincer in sentimentele sale,era un om care credea in mod naiv ca ceeea ce vrea el e bine si pentru tara si i se cultiva asta de catre acolitii sai,era un produs al sistemului comunist dar in acelasi timp si un rebel fata de cei de la Moscova,chiar daca fronda sa nu mai era luata in serios de sovietici in ultimii sai ani,pentru faptul ca KGB-ul isi avea oamenii sai implantati in Romania,de unii nici Ceausescu nu se atingea si asta pentru ca acestia aveau si acordul celor din Vest.Daca in 1968 Ceausescu si-a creat o faima pozitiva in Occident pentru atitudinea sa fata de URSS, mai tirziu,datorita lipsei reformelor de deschidere democratica la care se asteptau occidentalii sa fie realizate in Romania si introducerii cultului personalitatii incepind cu 1971 dar mai ales datorita temerii unor cercuri internationale financiare,politice,inclusiv sovieticii,ca nu cumva Romania sa devina independenta economic si chiar energetic,in urma platii datoriilor(17 mld.dolari) de catre Romania pina in martie 1989 si dorintei lui Ceausescu de a crea,dupa model elvetian, a unei Banci Internationale de Investitii,cu capital mixt :roman,arab,chinez,iranian etc.care ar fi transformat Romania,treptat,intr-o putere financiara importanta,creditoare si nu debitoare.Toate acestea si in plus,bomboana pe coliva:condamnarea de catre Ceausescu a Pactului Molotov-Ribbentrop din 1939 si ale urmarilor lui-cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord in miinile sovieticilor in 1940- la Congresul XIV al PCR din nov.1989,deci revendicarea acestor teritorii romanesti aflate sub ocupatia URSS,a infuriat conducerea de la Kremlin iar apoi ,intelegerea de la Malta de la inceputul lui dec.1989 dintre Bush-senior si Gorbaciov,au pus cruce regimului politic condus de Ceausesti.Ar fi si alte motive,unele inca in stadiul de ipoteza-de ex.probabila incercare a lui Ceausescu de a fabrica bomba atomica,din dorinta de a trata de la egal la egal cu marile puteri ale lumii-,dar ma opresc deocamdata aici in evaluarea atitudinii antisovietice a lui Ceausescu care a dus,in mare masura,la moartea sa violenta.Oricum,este enorm de greu sa analizezi si sa tragi concluzii cit de cit obiective,din acea situatie complexa si tulbure din anul care a incheiat o epoca si un sistem-1989.175. bursucul - ianuarie 24, 2008 lupule,eu un mic bursuc n-am sa ma pun la mintea ta si a coltilor tai,asta pentru ca afirmatiile tale fata de mine sint impardonabile.Daca “tertecuta” ta nu poate mai mult sa inteleaga ca e bine sa recunosti si anumite parti bune ale lui Ceausescu si regimului sau,fiindca au fost cu siguranta,atunci Dumnezeu cu mila Lui. Nu ridica sabia, lupule,………,tine cont de vechiul dicton.PS. Si eu am stat la rinduri din 1981 pina in 1989,cind aveam 25 de ani,il condamnam in sufletul meu pentru acestea si pentru altele,dar sa vrei moartea unui om,sa te bucuri de ea,este o blestematie ! Astazi,multi nefericiti ai soartei,mai ales pensionari,tinjesc justificat dupa acele parti bune ale regimului condus de Ceausescu,binenteles ca nu dupa rindurile anilor ‘80 ci dupa perioada relativ buna d.p.d.v social, dintre 1965 si 1980.176. ciocanitoarea - ianuarie 24, 2008 e greu sa nu observi faptul ca omul se schimba in cursul vietii si mai ales cand are puterea in mana sa.ceausescu are dreptul firesc la circumstante atenuante.a pornit-o bine ca un conducator popular si respectat si a sfarsit-o prost,izolat,hulit si omorat.ce cruda este viata.iertat sa fie,mai ales de poporul pe care l-a condus…

Page 46: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

177. lupu daniel - ianuarie 24, 2008 ai mania persecutiei monser si logica lui mandeanumai un imbecil (era sa spun vierme de pamant da nu e cazu) putea sa debiteze ca ceausescu a avut si parti bune si sa vezi rozul din intunericul comunismului cu seninatatea celui ce e sigur de mantuirea sa dar sa eludezi conciliant ca acest marinimos analfabet a obturat venele istorice ale poporului romanmasochismul asta transcende prostia si desigur ceea ce spun tine de optica personala deci sunt absolvit de ce urmeaza sa spui si de toate pietrele pe care le vei ridica impotriva mea ha hasunt absolvit pt ca prefer sa fiu urmasul lui nietsche si sa nu imi iubesc calaul nici macar conceptualaburelile astea cu crestinismul raportat la calai sunt caduce si au dus in prapastie sansa neamului romanescdar s anu exagerez e normal sa aplaudam gloria comunismului chiar daca aceasta s-a cladit pe cadavre178. Damian Frâncu - ianuarie 24, 2008 Comunismul a fost odios în cele mai multe expresii ale sale. Odios şi prin cauzele care au dus la apariţia sa. Cred că am putea înţelege mai bine această perioadă dacă am privi detaşat. Doar că nu se poate cere detaşarea sanitară celor ce au suferit direct/indirect de pe urma fostului regim. Ar fi nenatural. Cum la fel de lipsit de firesc îmi pare a răscoli vindicativ orice urmă a trecutului. Eu sper ca tovarăşul să nu ocupe vreun loc nemeritat în, adesea, atât de parşiva istorie. Aşa s-ar mai linişti apele şi, deopotrivă, clocotul sângelui celor mulţi năpăstuiţi. Dar… vremurile sunt tulburi, nu se ştie ce surprize ne vor rezerva feluritele comisii de specialişti înfiinţate să fie dumnezei peste vremi. Cine ştie…P.S.Felicit şi eu reuşita domnului Dorel Şchiopu în legătură cu Ambulanţa. Am citit surprins în presa din Vale. Aşa îmi imaginam, cândva, lupta cu “sistemul”, gândind că limitele normalitătţii nu pot fi forţate la voia întâmplării de toţi trecătorii.Îl felicit şi pe domnul Sevastian Rusu pentru cuvintele alese pentru a marca diferitele aniversări/comemorări.179. bursucul - ianuarie 24, 2008 N-am sa-ti raspund cu aceeasi moneda,desi infamiile tale sint nedrepte si fara obiect.Tu nu esti decit ceea ce afirmi despre mine si nici macar atit,si acele cuvinte sint prea blinde pentru tine.Ceausescu a obturat venele istorice ale romanilor? De unde ai scos stupizenia asta?El nici macar comunist in acceptiunea leninista n-a fost,era departe de cunoasterea in profunzime a doctrinei comuniste,se baza doar pe o sumara cunoastere a acesteia si pe anii de ilegalitate petrecuti impreuna cu Gh.Gheorghiu-Dej.A gresit in multe actiuni ale sale,intr-adevar,dar a crezut ca lupta pentru tara asta si altii i-au exploatat defectele ducindu-l pe calea… Tirgovistei.Crestinism raportat la calai? Pentru ca a fost ucis de niste comunisti cu fata”umana”,oameni ai Moscovei? Crima ramane tot crima indiferent de cine o face si indiferent impotriva cui ! N-ai voie sa iei ce nu poti sa dai ,sa oferi ! Eu aplaud gloria comunismului ? Asta da concluzie logica ?! Eu sa ridic pietrele impotriva ta ? E trista hahaiala ta,lupule ! Ce scriu eu si ce vrei sa intelegi tu,am dat de inteles ca doar ii recunosc lui Ceausescu doar niste atitudini care indiferent ce crezi tu,sint patriotice,si am enumerat unele,dar asta nu inseamna ca l-am iubit conceptual ci doar ca-i recunosc unele merite. Sansa neamului romanesc nu s-a dus in prapastie,chiar si exemplul celor din Timisoara si Bucuresti,care s-au opus comunismului dovedeste faptul ca in acel moment venele istorice ale romanilor n-au

Page 47: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

fost obturate.Dupa 1989,acestea sint in curs de extractie totala,se vede si se simte la tot pasul prostia si masochismul celor care au orbul gainii,fie ca parasesc tara definitiv,fie voteaza din cind in cind cu adevaratii calai,”democratii” de extractie…comunista.180. ciocanitoarea - ianuarie 24, 2008 urmasii conceptuali si politici ai lui nitzsche au fost niste criminali la fel de odiosi ca si comunistii si aveau ca semn zvastica cu sensul crucilor incarligate spre stanga,de inspiratie satanica-nazistii, ei fiind din acelasi aluat nedospit ca toti machiavellicii cautatori ai potirului sfant…181. Sevastian Rusu - ianuarie 24, 2008 Mulţumesc domnule Damian Frâncu pentru felicitarea pe care mi-aţi adresat-o !Sunt de acord cu cele afirmate de dumneavoastră în legatură cu comunismul şi cu rănile lăsate în urma lui.Fiind o utopie,încercarea de a fi pus în practică,a eşuat lamentabil prin crimă şi teroare.Urmările punerii sale în practică a bulversat istoria contemporaneităţii,lăsând un gol imens în sufletele celor care au suferit .Eu sunt unul din cei care am suferit indirect de pe urma regimului comunist –am mai scris despre acestea în vara anului trecut pe acest forum- iar tatăl meu,direct,fiind unul din “elementele antisociale” urmărite de securitatea comunistă.N-am avut motive să-l adulez pe Ceauşescu şi pe comunişti,dimpotrivă, i-am urât şi le-am dorit căderea.E greu să uiţi şi să ierţi toate acestea,dar totuşi merită efortul, pentru că a fi vindicativ înseamnă a repeta greşelile celor care ţi-au greşit,învârtindu-ne astfel,într-un cerc vicios.Chiar de vom ierta,însă nu putem uita,trecutul nu trebuie uitat,seva pilduitoare a lui trebuie să ne ocrotească creaţia prezentă şi viitoare.Cât despre tovarăşul care ne-a condus aproape 25 de ani,sunt convins că va veni vremea unei detaşate obiectivităţi în aşezarea sa în cărţile de Istorie…182. lupu daniel - ianuarie 25, 2008 de pe ce pozitie sa imi raspunzi aia de intelectual fleoscait care chiar vede in mucegaiuri bube si noroi metafora ha ha 2 leitelectualii astia prefabricati au facut la fel de mult rau in istorie cat au facut analfabetii ce au detinut fraiele puteriitelectualii astia au fost activistii destoinici ai tututor regimurilor imbecileacum e soft & mighty sa vezi o vai dimensiunea perspectiva grauntele de omenie la toti calaii ca doar si calaii nu sunt vinovati ca asta le-a fost vocatia predestinarea etcjenanta optica aia de a vedea dialectic partile paharelor gasind circumstante calitati destine in toata mizeria intestina a celor ce au slujit comunismulvai tie tara trista lipsita de humor183. Adomnitei Stefan - ianuarie 25, 2008 Au suferit pe nedrept oamenii.Si-atatea destine au fost destramate in regimul de trista amintire.Pentru toate acestea exista si un mare vinovat.Percep ca neinspirata si nejustificata pozitia revistei Romania Mare vizavi de personajul trecutului numit Ceausescu.Si prin pozitia asta va avea de pierdut PRM.Raul ce se intampla acum in tara nu va produce in mod inevitabil regrete fata de ceea ce a fost.Multi au mancat o paine dupa ce au lins valaul comunist.Multi o mananca si acum in baza a ce au acumulat atunci.Nationalismul nu are nimic curat in comun cu trogloditii regimului comunist.Lumea observa si va sanctiona la vot.184. tizzu - ianuarie 25, 2008 perioada comunista determina, in cele mai multe cazuri, dezgust. intoleranta dusa la limita, la extrem pt orice incercare de a iesi din cercul lor stramt, a lasat urme ce nu vor putea fi sterse cu nici o ingaduinta. e bine sa nu uitam trecutul acesta si sa vedem, dincolo de imperfectiunile acestor vremuri, sansa. cred ca meritam mai mult ca neam.

Page 48: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

185. mishu - ianuarie 25, 2008 la cate au fost, la cate s-au trait, incrancenarea, ranchiuna nu pot fi solutii. cum spunea si tizzu, a ne incredinta sansei pare mai sanatos. pentru ca, nu-i asa!, indiferent de cate efluvii trec si cate mizerii aduna istoria, exista peste acestea/dincolo de acestea, asa cum spune inteleptul, un spirit care are grija cuvenita a toate. inteleg tristetea celor ce incrimineaza comunismul. am trait-o la randu-mi…186. daos - ianuarie 25, 2008 Exagereaza Vadim cu continuarea osanalelor.O fi omul dator dar…din respect fata de poporul in numele caruia si pt. care zice ca face politica,ar trebui sa abandoneze vechile refrene…187. berbecul - ianuarie 25, 2008 cretin mare lupul aista…188. lupu daniel - ianuarie 25, 2008 daca vezi lucrurile altfel decat ideo ologi e foc si paracine nu-i cu noi e impotriva noastra alta imbecilitate folosita de idolii tai comunisti nu-i de mirare comportamentul tau de berbec ciocanitor la portile absurduluiai batut si ti s-a deschis nu te mai mira wunderbar wunderbar

189. admin prmvulcan - ianuarie 25, 2008 Această pagină este un proiect. Aici nu se împart “dreptăţi”, nu se trasează “adevăruri” de pe poziţia unei instanţe infailibile.În ideea tocmai menţionată şi a dreptului la expresie, vă rugăm să folosiţi un limbaj adecvat unui comportament civilizat.__________________________________________admin prmvulcan190. tizzu - ianuarie 25, 2008 despre Unire:http://www.ziua.net/display.php?data=2008-01-25&id=232209191. berbecul - ianuarie 25, 2008 eminescu a fost un comunist de-al meu.ai citit,bre tizzule,imparat si proletar.traiasca comunismul,visul maret al omenirii !192. elena m. - ianuarie 25, 2008 TREBUIAU SĂ POARTE UN NUME de Marin SorescuEminescu n-a existat.A existat numai o ţară frumoasăLa o margine de mareUnde valurile fac noduri albe,Ca o barbă nepieptănată de craiŞi nişte ape ca nişte copaci curgătoriÎn care luna îşi avea cuibar rotit.Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpliPe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,Sau mai simplu: ciobani şi plugari,Cărora le plăcea să spună,Seara, în jurul focului poezii -“Mioriţa” şi “Luceafărul” şi “Scrisoarea III”.Dar fiindcă auzeau mereuLătrând la stâna lor câinii,Plecau să se bată cu tătariiŞi cu avarii şi cu hunii şi cu leşiiŞi cu turcii.

Page 49: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

În timpul care le rămânea liberÎntre două primejdii,Aceşti oameni făceau din fluierele lorJgheaburiPentru lacrimile pietrelor înduioşate,De curgeau doinele la valePe toţi munţii Moldovei şi ai MuntenieiŞi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării VranceiŞi ai altor ţări româneşti.Au mai existat şi nişte codri adânciŞi un tânăr care vorbea cu ei,Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?Acest tânăr cu ochi mari,Cât istoria noastră,Trecea bătut de gânduriDin cartea cirilică în cartea vieţii,Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,Care îi ieşeau mereu fără soţ.Au mai existat şi nişte tei,Şi cei doi îndrăgostiţiCare ştiau să le troienească toată floareaÎntr-un sărut.Şi nişte păsări ori nişte nouriCare tot colindau pe deasupra lorCa lungi şi mişcătoare şesuri.Şi pentru că toate acesteaTrebuiau să poarte un nume,Un singur nume,Li s-a spus EMINESCU193. berbecul - ianuarie 25, 2008 ei vedeti,si sorescu confirma ca eminescu era un comunist patriot nu nationalist-extremist de dreapta ca voi.el ii iubea pe oamenii simpli si pe maretii voievozi care au fost un exemplu de urmat prin eroismul si jertfa lor pentru nicolae ceausescu,cel care a fost cel mai mare om de stat roman si adevarat patriot, nu iuda capitalista si reactionara ca scribalaii si telectualii de doi bani de pe forumul asta si de la cirma tarii.voi vota cu vadim tudor si prm, pentru ca vadim stie ca lumina vine de la rasarit si romanilor este bine sa le faci cu forta,binele.cu varsare de singe a fost inlaturata cea mai constructiva si umana orinduire,tot cu varsare de singe va fi readusa si instarata in romania si in lume.moarte contrarevolutionarilor si prostilor anticomunisti ! traiasca romania mare socialista !194. mishu - ianuarie 25, 2008 e de analizat cum vrei sa provoci dialogul, controversa legate de subiectul comunismului. consider ca nu ar dauna putin respect fata de cei ce ne gazduiesc opiniile, adesea acide. salut, astfel, interventia adminului si recursul facut la bun simt. cat despre comunisti… numai de bine.195. berbecul - ianuarie 25, 2008 haida-de, bai reactionarule.o sa vedeti ce respect o sa ai tu si toti mucea-flaimucea de pe forumul asta cind o sa va vinam ca pe iepuri,o sa va mutati in antarctica sau pe alta planeta.recursul la bunul simt sa-l faci la tine in casa,atita timp cit o sa mai ai casa.

Page 50: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

196. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 “Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic!”Acesta a fost gândul care m-a călăuzit în lupta crâncenă pe care am dus-o cu gripa nemiloasă. Până la urmă, după cum vedeţi, am reuşit!Am renăscut ca pasărea Phoenix, aşa cum revine puternic şi PRM-ul.__________________________ Ioan Dorel Şchiopu

197. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 Vin şi eu cu rugămintea să evităm jignirile la adresa celor care participă la dezbateri pe acest sait. Putem spune orice. Nu putem, însă, spune oricum. Nimeni nu este depozitarul exclusiv al adevărului, în nici un domeniu. Dar, chiar dacă ar fi aşa, asta nu ar limita dreptul celorlalţi la opinie. Arhiva de comentarii stă mărturie că se pot purta discuţii foarte aprinse şi să se păstreze, totuşi, respect faţă de celălalt. Îmi rezerv dreptul ca, atunci când se vor depăşi anumite limite ale decenţei în limbaj, să rog administratorul acestui spaţiu virtual de comunicare, să şteargă mesajele prin care „se păcătuieşte” astfel. Este ultimul lucru pe care aş vrea să-l fac. Mulţumesc, tuturor!______________________ Ioan Dorel Şchiopu

198. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 Cred că problema comunismului în România nu este atât de simplă încât să poată fi abordată dihotomic, în doar două culori: alb sau negru, bine sau rău. Nu România poartă vina de a fi adus comunismul pe aceste meleaguri. Românii au fost victime ale unor jocuri la care au participat şi unii care ne-au stigmatizat apoi, tocmai pentru vina de a fi fost comunişti._____________________ Ioan Dorel Şchiopu

199. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 Iată un text, de-a dreptul cutremurător, extras din Memoriile lui Wiston Churchill, volumul IV, pag. 197, prin care autorul descrie, cu un cinism inimaginabil, trocul incredibil care a condamnat România la 50 de ani de comunism:„Am sosit la Moscova în după-amiaza zilei de 9 octombrie 1944. La zece seara am avut prima noastră întrevedere la Kremlin. Nu erau prezenţi decât Stalin, Molotov, Eden, maiorul Birse şi Pavlov, ca interpreţi.După ce am invitat şi convenit să-i invităm pe polonezi, cum momentul era propice pentru business, am zis: „Hai să aranjăm afacerile noastre în Balcani. În ce priveşte Marea Britanie şi Rusia, ce-ai spune dacă ţi-ar reveni 90% predominare, control în România, iar noi am avea 90% influenţă şi control în Grecia şi am merge 50% / 50% în Iugoslavia?În timp ce propunerea mea era tradusă, am luat o jumătate de coală de hârtie şi am scris:România: Rusia 90 la sută - ceilalţi 10 la sută.Grecia: Marea Britanie 90 la sută (în acord cu U.S.) – Rusia 10 la sută.Iugoslavia: 50 / 50 la sută.Ungaria: 50 / 50 la sută.Bulgaria: Rusia 75 la sută – ceilalţi 25 la sută.Am împins această hârtie lui Stalin, care, între timp, asculta traducerea. A urmat o scurtă pauză. Apoi Stalin a luat creionul său albastru şi a făcut un large tick, un mare OK şi mi-a restituit hârtia. Totul s-a tranşat în mai puţin în mai puţin decât ar fi fost necesar să te aşezi pe un scaun.

Page 51: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

După aceea a urmat o lungă pauză. Hârtia stătea pe mijlocul mesei. În cele din urmă, rupând tăcerea, am zis: Nu va părea oare cinic dacă se va afla că am dispus de soarta a milioane de oameni într-o manieră atât de neobişnuită? Hai să ardem această hârtie. Nu, mi-a răspuns Stalin, ţine-o la dumneata.”(Memoriile lui Wiston Churchill, volumul IV, pag. 197)______________________ Ioan Dorel Şchiopu

200. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 Mă gândesc cu groază la iluziile partizanilor care, după război, aşteptau prin munţi, izbăvirea de comunism de la anglo-americani.________________________ Ioan Dorel Şchiopu

201. prmvulcan - ianuarie 26, 2008 De aici ar trebui să înceapă orice proces intentat comunismului din România. Din acea nefastă seară de 9 octombrie 1944…________________________ Ioan Dorel Şchiopu202. iftode - ianuarie 26, 2008 Un melc bate la usa unui urs. Iese ursul, se zgaieste, nu vede pe nimeni, dupa care se uita in jos si da de melc. Enervat, il ia pe melc de guler si-l azvarle cat poate de departe. Dupa 6 luni se aud iar batai in usa ursului, care iese din casa si da cu ochii de melc.Melcul,nervos: “Ia asculta, ma, ce-a fost faza asta de adineauri?203. alex - ianuarie 26, 2008 Inca nu-mi vine sa cred cat de optimist a fost Brucan. La anu’ se fac 20 de ani… mai avem inca 20 de ani ca sa ajungem la nivelul de civilizatie din Germania anului 1989.Cu populatia de manelisti pe care o avem nu exista nicio sansa sa fim vreodata la acelasi nivel cu tarile mai din vest.Pentru mizeria de azi il blestem pe Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu; dar cel putin avem conducatorii pe care ii meritam.204. mishu - ianuarie 27, 2008 nu manelistii sunt vinovati, ci populatia care ii tolereaza si ii accepta drept repere de bunastare, cultura, educatie. nici o mizerie nu ar avea sanse in societate daca nu ar fi sustinuta.205. alex - ianuarie 27, 2008 Deci si poporul,in ansamblul sau ,este vinovat?206. mishu - ianuarie 27, 2008 nu si poporul, ci poporul.207. Sevastian Rusu - ianuarie 27, 2008 Instaurarea partidelor de sorginte comunista in Europa de Est s-a facut in totalitate - cu exceptia Iugoslaviei si Albaniei - cu sprijinul armatei sovietice.In Romania, inca din al II-lea guvern Sanatescu (noiembrie 1944) comunistii obtin cateva portofolii: justitie (Lucretiu Patrascanu), transporturi (Gheorghiu Dej) si postul de subsecretar de stat la interne (T. Georgescu).Alegerile organizate in noiembrie 1946 au dat castig de cauzacomunistilor in urma unor fraude grosolane. Rezultatele s-au vazut imediat pentru ca in decursul anului 1947 majoritatea partidelor politice sunt eliminate iar in 30 decembrie Romania devenea Republica Populara.Plecarea regelui Mihai (3 ianuarie 1948) a dat frau liber organizarii Partidului Muncitoresc Roman care il alegea pe Gheorghe Gheorghiu Dej secretar general (februarie), iar in aprilie era adoptata o noua constitutie copiata dupa modelul celei

Page 52: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

sovietice din 1936. Vara aceluiasi an aducea nationalizarea industriei si transformarea Serviciului Special de Informatii in Directa Generala a Securitatii Poporului.Procesul inceput prin nationalizarea industriei a fost continuat in martie 1949 prin anularea proprietatii private a terenurilor.Cu toate acestea in perioada 1945-1962 in zona muntoasa a Transilvaniei si Banatului a reusit sa supravietuiasca o miscare de rezistenta armata, majoritatea membrilor sai provenind din cadrul Miscarii Legionare si din randul intelectualilor cu sau fara activitate politica anterioara instaurarii regimului comunist.Actiunile de eliminare a elementelor ostile din Partidului Muncitoresc Roman au culminat cu excluderea tripletului: Luca, Pauker, Georgescu (1952) si cu condamnarea la moarte a lui Lucretiu Patrascanu (1954).Revolutia Maghiara (octombrie 1956), determinata de discursul secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a dus la revolte in universitatile din Timisoara, Cluj, Iasi si Bucuresti soldate cu cateva mii de arestari.In martie 1965 dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceausescu devine secretar general al Partidului Muncitoresc Roman (PMR), chiar in vara acestui an PMR devine Partidul Comunist Roman, iar Republica Populara Romana devine Republica Socialista Romania (RSR).Condamnarea interventiei Sovietice in Cehoslavacia (1968) avea sa ii aduca tanarului secretar general o imagine foarte buna in occident. Chiar daca aceasta imagine se va pastra in vest mai multa vreme, in tara, ea va disparea odata cu cele 17 “teze” din iulie 1971, teze care readuceau Romania in zona unui stalinism retrograd de inspiratie asiatica.Doar trei ani mai tarziu in RSR era creat un post de presedinte al republicii ocupat de Nicolae Ceusescu.Greva minerilor din Valea Jiului (august1977) avea sa fie doar prima dintr-o serie de revolte care vor culmina cu cele de la Brasov din 1987 si de la Iasi din 14 decembrie 1989, pentru a pune capat regimului comunist odata cu manifestatiile de la Timisoara in 16-18 decembrie 1989.208. alex - ianuarie 27, 2008 Pe saitul asta am vazut scrise opinii care incercau sa scoata in relief, faptul ca nu poporul este vinovat ci clasa lui politica,doar ea,cetateanul nefiind implicat in luarea deciziilor,el fiind absolvit de raspundere.Deci ?209. mishu - ianuarie 27, 2008 daca nu ma insel, si eu sunt, pe acest sait, artizanul ideii ca votantul nu poate fi vinovat pentru increderea pe care o acorda. spuneam ca nu poate fi vinovat in raport cu politicianul, vina apartinandu-i celui ce inseala. altfel, a da girul manelismului, fie el si intelectual, comporta culpe impardonabile de unde si derivarea lui ne meritam soarta.pspentru ca adminul blogului doarme si nu cauta sa imbunatateasca putin conditiile vizitatorilor, am facut niste incercari si vad ca merge scris italic sau bold. se folosesc paranteze ascutite la deschiderea tag-ului/optiunii de scriere, in interiorul parantezei scriindu-se optiunea i - italic, b-bold. optiunea se incheie tot cu paranteza ascutita, folosindu-se pentru inchidere /i sau /b. la urmatoarele sfaturi incep sa percep taxa 210. alex - ianuarie 27, 2008 Am inteles,multumesc pentru precizari.211. mishu - ianuarie 27, 2008 schiopu dorel invoca in zadar trecutul si trasarile lui churchill in ideea gasirii unei cauze justificatoare. total eronat si irelevant pentru discutia purtata. noi ca neam am

Page 53: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

fost obisnuiti sa gasit intotdeauna/dintotdeauna cauze exterioare noua pentru a ne fofila in istorie. nimeni nu constesta sortii si nimeni nu cred ca e atat de masochist sa isi adanceasca ranile facandu-se vinovat fara sa fie. vreau sa spun ca e adevarat ca ne-a fost impus comunismul, dar nimeni nu ne-a obligat sa ni-l insusim. aici am in vedere excesul de zel al romanilor care au facut posibila monstuozitatea aceea de regim pret 25 de ani. am inteles prost toleranta si, in consecinta, am acceptat nefiresc minciuna devenind minciuna.212. Sevastian Rusu - ianuarie 28, 2008 Nu cred ca dintotdeauna am fost obisnuiti cu cautarea unor cauze justificatoare; in timpurile vechi se traia si se lupta fara menajamente, oamenii fiind mereu in fata luarii unor solutii imediate de supravietuire sau de a se jertfi, vremuri grele, oameni frusti si realisti; alte epoci, alti oameni, alte mentalitati… treptat, treptat, odata cu ameliorarea conditiilor de viata si pretentiile au crescut, principiile de altadata, nu toate, incep sa-si piarda din importanta lor datorita concesiilor facute siesi de om, in general…In principiu ai dreptate in privinta insusirii de catre noi romanii a unor modele politice, culturale, sociale, morale, straine de fiinta noastra nationala - forme straine fara fond autohton -, dar si aici trebuie sa ne ferim de generalizare, cred ca mai degraba paturile conducatoare cad in pacatul acesta, nu masele mari de oameni saraci si in mare parte, analfabeti, cutumele acestora din urma, schimbandu-se mai lent, datorita obisnuintei de veacuri, comunicarii restranse si… multimii insasi prin numarul ei, greu de manipulat in vremurile vechi… Situatia s-a schimbat insa, in vremurile moderne, datorita eficientizarii comunicarii de orice fel si interdepedentei tot mai mari dintre tari, popoare, economii, structuri diverse de organizare etc. Masurile de impunere a comunismului au fost draconice: armata de ocupatie sovietica, partid comunist “afiliat” total Moscovei, servicii secrete aservite regimului comunist; toate astea s-au manifestat pe fondul slabirii coeziunii interne in urma intoarcerii armelor impotriva Germaniei (23 aug.1944), a deziluziilor multor romani datorita infrangerii militare, asteptarii zadarnice dupa ajutorul armatelor americane, tradarii politice a regelui Mihai (un armistitiu se incheie intre doua parti combatante, ori el a capitulat, lasand tara si armata romana in mainile Uniunii Sovietice datorita slabei capacitati de a discerne si a influentei camarilei regale in care erau infiltrati agenti ai occidentalilor si rusilor) si lipsei de unitate intre partidele democratice: PNL, PNT, PSD, existentei unor fractiuni ale lor care colaborau cu PCdR si ocupantul bolsevic. La acestea se adauga si individualismul specific multora dintre noi romanii… Si totusi, nu au fost putine cazurile de rezistenta armata in munti, incepand din 1945 pana in 1962 (cea mai lunga rezistenta anticomunista dintre tarile foste comuniste) careia i-a fost opusa cea mai crunta represiune… cca.2 mil. de cetateni romani au rulat prin inchisori si lagare de munca fortata timp de 20 de ani, dupa unele opinii ale cercetatorilor in istoria totalitarismului comunist… Ca mod de viata, romanii nu si-au insusit comunismul, in cea mai mare parte a lor, cel putin in primii 20 de ani de regim comunist, cu toate masurile coercitive criminale luate impotriva lor si asta pentru ca totul era pe fata, brutal. In schimb, modul de viata s-a schimbat treptat, dar plin de pericole, dupa 1971. Industrializarea fortata si urbanizarea la prima mana a produs “fracturi” importante in societatea romaneasca, in mentalul colectiv, a aparut asa-zisa instrainare a multora dintre fostii tarani deveniti peste noapte muncitori urbani pe diverse santiere si intreprinderi. Se cunoaste, indeobste, ca spre deosebire de mediul rural - care nici el n-a fost ferit de un important regres spiritual si de viata patriarhala, datorita colectivizarii fortate si apoi de golirea partiala de populatia plecata la orase - mediul urban este mult mai putin omogen decat cel rural, cosmopolitismul fiind aici mult mai accentuat. Daca la aceste premise adaugam si

Page 54: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

socialismul dinastic ceausist care a incercat si a reusit sa perverteasca partial si sentimentul national, atunci putem sa ne facem un tablou ceva mai complet al situatiei de la care a s-a pornit in 1990, in Romania. Numai ca raspunderea, dupa mine, este individuala, nu colectiva, in a recunoaste si obloji ranile trecutului. Cred ca si inainte si dupa 1989 au fost si sunt oameni care nu s-au lasat condusi de “perdele de fum” naucitoare si aducatoare de confuzie spirituala si civica, cel putin in fondul lor intim…213. mishu - ianuarie 28, 2008 apreciez pledoaria. raman insa la ideea ca teroarea nu era posibila fara sprijinul masiv. subliniez excesul de zel al romanilor in a se instraina de sine. e injusta minimizarea importantei multimii in sprijinirea regimului.214. barbu florin - ianuarie 28, 2008 Vine badea Gheorghe la un SIF sa investeasca la bursa si-i zice brokerului:-Domnucule, vreau sa investesc si eu pe bursa asta, da’ mai intai explica-mi si mie pe intelesu’ meu, asa ca la tara , cum vine chestia asta cu bursa?Brokerul:-Apoi cum sa-ti explic, bade… Sa zicem ca ai o suma de bani si eu iti recomand sa cumperi gaini. Gainile fac oua si ouale se clocesc si ies pui. Si puii ajung gaini si fac alte oua, care se clocesc si ies alti pui, si tot asa pana ti se umple ograda de oua, pui si gaini. Apoi vine o vreme grea cu furtuna, ploi si inundatii si-ti ia toate gainile si puii din ograda si atunci zici : “Ba, ce fraier am fost ca n-am luat ratze !”215. barbu florin - ianuarie 28, 2008 Dedicatie pentru toti cotcodăceii de pe blog (să vedeţi că nu sînteţi singuri în UE):http://www.infonegocio.com/xeron/bruno/italy.html216. un oarecare - ianuarie 28, 2008 http://www.youtube.com/watch?v=83tNLysjLRA217. barbu florin - ianuarie 29, 2008 Pe marginea unui drum de munte, stăteau doi ciobani ardeleni cu oile lor. La un moment dat, trece un tir şi calcă o oaie.- Ai văzut, mă?- Am văzut.- Şi nu era asta mioara ta preferată?- Ba da.- Şi ce părere ai tu despre asta?- Îmi repugnă.218. barbu florin - ianuarie 29, 2008 Intr-o parcare, o femeie care se grabea catre masina ei, vede o alta masina fara sofer, care incepe brusc sa mearga. Foarte constienta de primejdie, femeia deschide usa, sare in masina, si trage frana de mana. Cand iese vede un barbat langa masina.- Mergea, dar am oprit-o - spune femeia mandra.- Stiu, raspunde barbatul, eu o impingeam.219. mishu - ianuarie 29, 2008 aflu azi ca gheorghe funar are, pana acum, vreo 255 de initiative legislative. tare curios as fi sa stiu si continutul acestor initiative. unde sunt militantii destoinici sa ma lamureasca?220. Gica far'de frica - ianuarie 30, 2008 Trei soareci intr-un bar trageau shot-uri de tequila. Primul toarna un shot, isi umfla muschii si incepe:- Ba fraierilor, voi stiti capcanele alea de soareci pe care le pun bulangiii de oameni cu o bucatica de cascaval inauntru? Ei bine, io desfac dintii aia, fac vreo 20 de tractiuni

Page 55: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

la capcana , iau cascavalul si o sterg, ba!!!- Mama , ce tare e asta!Al doilea isi pune tequila, se scutura si zice:- Brrr, stiti voi grauntele alea mici si roz,bobitele alea de grau cu otrava ? Eu iau cateva boabe, le pisez, le pun pe o foita si pac! le trag pe nas!- Ba … asta e nebun de tot! auzi, se drogheaza cu otrava!Al treilea isi pune si el un paharel, il da pe gat, se incordeaza, se scutura un pic si pleaca posomorat.- Unde pleci, ba ?- Ma duc sa io trag pisicii.221. zgabeatza - ianuarie 30, 2008 Un ardelean vine în Bucuresti să se plimbe. Se duce el la un hotel şi cere o cameră. Recepţionerul îi spune că daca vrea cameră este una de două persoane pe care trebuie să o împartă cu un negru. Ardeleanul nu are ce face şi împarte camera cu acel negru. Anunţă recepţionerul să îl scoale dimineaţa la 6 că are tren şi intră în cameră. Cînd îl vede pe negru îi zice:- Bă, urît eşti, bă!Negrul nu are nici o reacţie. Văzînd că nu zice nimic, ardeleanul începe să-l înjure. Negrul, înţelegînd ce zicea românul, îl vopseşte pe ardelean cu negru în timp ce acesta dormea. Dimineaţa, îl scoală cei de la hotel pe ardelean. Intrînd în baie, se uită în oglindă şi cînd se vede negru îşi zice:- Uite, proştii în loc să mă scoale pe mine l-au sculat pe negru.222. zgabeatza - ianuarie 30, 2008 Pe stradă se plimbă o doamnă îmbrăcată din picioare pînă-n cap cu blană. O altă doamnă se apropie de ea:- Vă daţi seama cîte animale au trebuit să ucidă pentru această blană?- Dar dv. ştiţi cu cîte animale a trebuit să mă culc pentru această blană?223. cracanel - ianuarie 30, 2008 Un moş merge la doctor. Acesta îl întreabă:- Cum stai cu inima, cu plămînii?- Foarte bine.- Dar e ceva care te supără?- Da, am o problemă: cînd fac sex, aud fluierături în urechi.- Ce vîrstă ai mata?- 83 de ani.- Păi la 83 de ani ce ai vrea să auzi, aplauze?224. un oarecare - ianuarie 30, 2008 http://www.youtube.com/watch?v=AsS1Mj99qZM&feature=related225. mishu - ianuarie 30, 2008 a devenit foarte glumeata pagina aceasta. ce sa reflecte, oare?226. prunea - ianuarie 30, 2008 Buna seara .In primul randa as vrea sa aduc la cunostiinta membrilor PRM si nu numai.Pe site-ul http://www.gvj.ro s-a lasnat un mic televoting.Cei care sunt interesati de asa ceva ,pot intra pe acest forum pt a vota exact asa cum ii dicteaza inimioara.Toata stima si tot respectul celor care acceseaza site-ul PRM-ului.227. mishu - ianuarie 30, 2008 romania prezenta e un import fara stavila a deseurilor lumii “civilizate”.228. ion toma - ianuarie 31, 2008 Toba bate

Page 56: Comments» A€¦  · Web viewComentarii» 1. prmvulcan - decembrie 31, 2007 . La ceas, de cumpănă şi de bucurie deopotrivă, mulţumesc tuturor celor care au considerat că acest

Toba bate, toba bateDrum bun bravi români,Cu sacul legat la spate,Cu armele-n mîini. Fie zi cu soare,Fie cer noros,Noi pornim la luptăŞi cîntăm voios / şi cîntăm voios. Toba bate, toba bateBate la români.Dumnezeu ne este frateŞi-l purtăm în sîn. Hai merem cu toţiiMerem peste Prut,Să luăm pămîntulPe care l-am avut / pe care l-am avut.229. vasile barbu - ianuarie 31, 2008 Un evreu merge la macelarie:- Dati-mi un kilogram din pestele acela.- Dar acela nu e peste, e carne de porc!- Eu nu te-am intrebat cum se numeste pestele acela!

230. vasile barbu - ianuarie 31, 2008 Intr-un apartament al unui bloc select de locuinte locuieste o fata batrana. O vecina o intreaba mereu de ce nu se casatoreste, de ce nu-si gaseste si ea un barbat cumsecade.- De ce?, raspunde batrana domnisoara. Doar am un caine, un papagal si o pisica. Astea-mi sunt destule pana peste cap.- Dar, aceste animale nu pot tine loc de sot.- Cum sa nu? Cainele maraie mereu, papagalul injura toata ziua, iar pisica-i plecata toata noaptea.