Comunicarea prin gesturi si atitudini

Capitolul 3

Capul

în partea superioară a corpului uman, capul, sediu al creierului în special, sînt poziţionate şi principalele organe de simţ, astfel că nu s-ar putea studia ţinuta capului unei persoane fără a ţine cont de ochi, de privire, de freamătul nărilor, de mişcările gurii, de încruntarea sprîncenelor etc.

Observarea înclinărilor capului (în faţă, în spate, spre stînga, spre dreapta) este însă esenţială în studierea limbajului corporal.

Ai încercat vreodată să-ţi controlezi, în timpul unei conversaţii, înclinările capului ? să-1 ţii perfect drept mai multe minute, conversînd în tot acest timp? Dacă ai făcut-o deja, atunci ţi-ai dat seama că înclinările capului sînt extrem de greu, dacă nu imposibil de controlat, bineînţeles, în afară de cazul în care ne propunem să păstrăm o rigiditate totală şi, odată cu ea, să pierdem firul discuţiei sau să renunţăm să mai participăm la ea.

42 COMUNICAREA PRIN GESTURI ŞI ATITUDINI

înclinările capului tău îţi urmează în mod sistematic cursul gîndurilor intime. De altfel, dacă eşti un observator atent, vei reuşi să decelezi rapid o bună parte din sentimentele şi emoţiile pe care le încearcă interlocutorul tău, doar prin analiza acestor înclinări ale capului. Ele constituie indicii importante asupra stării emoţionale a unei persoane în rapor cu tine sau cu discursul tău.

Capul sus

Capul ţinut drept, mai mult sau mai puţin înclinat spre spate, postură ce proiectează bărbia în faţă şi care este însoţită cel mai frecvent de închiderea mai mult sau mai puţin pronunţată a ochilor, denotă o persoană ce are (sau vrea să pară că ar avea) o mare încredere în sine. Este

CAPUL 43

poziţia pe care o adoptă, conştient sau nu, cel sau cea care doreşte să-i semnaleze interlocutorului statutul său superior. Aşa se va poziţiona capul patronului care se adresează angajatului, capul părintelui care îi face educaţie puştiului, capul profesorului în faţa elevilor săi. Totuşi, această postură nu este rezervată strict celor ce sînt cu adevărat, din punct de vedere ierarhic vorbind, superiori altora.

Exemplu

Maurice, un angajat rezervat, discret şi modest, îşi ţine de obicei capul uşor aplecat atunci cînd şeful de echipă şi colegii i se adresează. E foarte timid. într-o zi, el pune la punct un sistem destinat să economisească timp şi bani întreprinderii. Aflînd despre acest sistem, directorul îl cheamă în biroul său. Bineînţeles, Maurice e paralizat de jenă, dar de îndată ce începe să-şi explice proiectul, capul i se ridică; tînărul se aprinde, îl priveşte pe patron în ochi, iar bărbia i se îndreaptă înainte. în clipa asta, Maurice încearcă un sentiment de superioritate şi capul său exprimă, între altele, ceea ce n-ar fi avut niciodată curaj să spună în cuvinte, adică : „Sînt mai bun decît dumneata, pentru că eu m-am gîndit la ceva ce dumi-tale nu ţi-a trecut niciodată prin minte".


Şi totuşi, capul sus, ridicat astfel ca expresie a unui sentiment de superioritate, nu este întotdeauna purtător de civilizaţie sau de respect. Dacă, adresîndu-se unui elev, profesorul adoptă această poziţie a capului, în timp ce ochii îi sînt blînzi, corpul destins, palmele desfăcute, elevul nu îi va resimţi atitudinea ca fiind strivitoare sau umilitoare. în schimb, dacă scopul profesorului este să-şi insulte elevul, să-i dovedească ignoranţa umilindu-1, poziţia capului va fi în esenţă aceeaşi, dar privirea, gura, mîinile, întregul corp se vor poziţiona diferit. Capul ridicat, înclinat spre spate îmbracă astfel un caracter de agresiune, devenind poziţia celui care vrea să demonstreze că el este cel mai puternic, cel mai inteligent, cel mai competent etc.

In planul seducţiei, capul ţinut drept, uşor înclinat spre spate, reprezintă şi o poziţie adoptată de cel sau cea care doreşte să placă sau să seducă. Acest mod de a ţine capul dezvăluie trăsăturile feţei, făcînd mai nete diferitele nuanţe ale privirii, nărilor şi gurii.

Capul jos

Capul ţinut în jos, adică aplecat înainte şi nelăsînd să se vadă, privit din faţă, decît partea de sus a craniului, reprezintă o postură de renunţare sau de înfrîngere. Ea poate

CAPUL

exprima emoţii diferite, dar toate aceste emoţii au în comun o conotaţie negativă.

Exemple

Supunere/servitute: - Cum ? spune un bărbat. Masa nu-i gata ? ! ? Soţia îşi pleacă capul. - îmi pare rău, răspunde ea. îţi pregătesc ceva repede.

Obedienţă : - Nu ieşi din casă pînă cînd nu-ţi faci curat în cameră,

ordonă tatăl. - Bine, mă duc, răspunde copilul plecîndu-şi capul.

Sentiment de inaptitudine, de incompetenţă : - IAR ai uitat să telefonezi la Cutare ! - îmi cer scuze... nu mai prididesc, răspunde anga

jatul, cu capul plecat.

Sentiment de neputinţă: - Am auzit că puştii tăi consumă droguri, îţi spune

un prieten.

\6 COMUNICAREA PRIN GESTURI ŞI ATITUDINI

- Ce vrei să fac? zici tu plecînd capul. Nu-i pot

totuşi urmări pas cu pas!

Eşec/resemnare: - îmi pare rău, doamnă, spune directorul de personal.

Nu aţi trecut testul şi, ca urmare, nu vă putem păstra printre noi.

Femeia îşi pleacă capul. - înţeleg, mormăie ea. Mulţumesc, oricum.

Capul aplecat

Capul aplecat, cu o privire piezişă, cînd postura face ca bărbia să împungă pieptul, nu e de prea bun augur. în general, această poziţie indică faptul că interlocutorul tău este departe de a fi convins de ceea ce-i spui, că simţul său critic este în alertă, că îţi judecă performanţele sau discursul şi că, deocamdată, nu îi eşti tocmai în graţii. Dacă vrei să-1 convingi, va trebui să-ţi reglezi mai bine tirul.

CAPUL 47

Exemple

- Dar, tată...! Nu-i vina mea... Dacă nu m-am dus la şcoală, e din cauză că n-a sunat ceasul...

Tatăl, cu capul aplecat, cu bărbia în piept, privind pe sub sprîncene, se uită drept în ochii fiului. Nu e deloc convins de sinceritatea acestuia. Aşezată la biroul ei, Mărie reciteşte textul pe care tocmai 1-a scris. La al doilea paragraf, îşi lasă capul în jos şi, cu bărbia în piept şi uitătură piezişă, reciteşte iar şi iar. Nemulţumită, taie pasajul care îi displace pentru că nu corespunde mesajului pe care vrea să-1 transmită. Josiane, conferenţiară, este invitată într-un sat unde puritanismul atinge culmile. Totul merge bine, pînă în momentul în care abordează tema sexualităţii la adolescenţi. Dintr-odată, vede mai multe capete aple-cîndu-se, iar privirile pe sub sprîncene ce-i sînt adresate nu au în ele nimic prietenesc. După cîteva renghiuri, ocoleşte subiectul arzător, trece la următorul, bunele maniere la masă, şi vede imediat ridi-cîndu-se înapoi toate capetele aplecate.


Capul încl inat

Spre dreapta

în general, capul înclinat spre dreapta traduce reflecţii de ordin logic, raţional şi lipsite de emoţii.

Exemplu

Capul meu se înclină spre dreapta atunci cînd încerc să rezolv o problemă de matematică, cînd caut o piesă de potrivit într-un puzzle sau cuvîntul nimerit pentru a-mi ilustra gîndul. Tot spre dreapta se va înclina şi atunci cînd îmi va fi suscitat interesul intelectual sau cînd curiozitatea îmi va fi aţîţată.

CAPUL 49

Spre stingă

în general, capul înclinat spre stînga indică reflecţii de ordin emoţional.

Exemple

Cerere, capul înclinat spre stînga: - Spune... vrei să-mi

împrumuţi maşina ta în seara asta?

Rugăminte, capul înclinat spre stînga:

- Te rog, vino să cinezi cu mine, mîine seară... Spune da, te implor...!

Afecţiune/dragoste, capul înclinat spre stînga: - Ştii cît de mult te iubesc... ? Tandreţe, capul înclinat spre stînga: - întinde-te aici... am să-ţi fac un masaj bun. Nevoie de consolare, de alinare, capul înclinat spre stînga: - Nimănui nu-i pasă de amărăciunea mea... Căutare de sprijin, capul înclinat spre stînga: - Şefule... vreţi să puneţi un cuvînt bun pentru mine,

vă rog ?

Aşadar, capul se va înclina spre stînga sau spre dreapta, în funcţie de ceea ce simte o persoană în momentul în


care spune ceva sau după cum situaţia evocă o amintire sau o problemă.

Observînd cu atenţie, vei şti că partenerul tău evocă o amintire de ordin emoţional pozitiv atunci cînd, pierdut în gînduri, îşi va înclina capul spre stînga. Fără îndoială că se vor manifesta şi alte indicii pe faţa lui, precum un surîs abia schiţat sau o privire încărcată de plăcere. O amintire de ordin emoţional negativ va conduce la înclinarea capului tot spre stînga, dar chipul va fi atunci mai zbuciumat.

Pe de altă parte, vei şti că cel din faţa ta îşi aminteşte de o problemă oarecare sau caută o soluţie logică şi raţională la această problemă, atunci cînd capul său se va înclina spre dreapta. Fizionomia sa va fi atunci mai „serioasă", sprîncenele vor fi cu siguranţă mai mult sau mai puţin încruntate, iar privirea îi va fi îngrijorată dacă nu găseşte nici o soluţie; dacă reuşeşte să rezolve dificultatea, privirea i se va lumina.

în planul seducţiei, capul înclinat reprezintă o postură incitantă, menită să-1 provoace pe celălalt; ea se manifestă instinctiv atunci cînd o persoană încearcă să seducă, să captiveze o alta.

Bărbatul care îşi înclină în acest fel capul încearcă, în mod inconştient, să trezească instinctul matern al femeii pe care vrea să o cucerească. In acelaşi fel şi tot în mod inconştient, femeia îşi înclină capul pentru a trezi în bărbat instinctele de cavaler protector.

CAPUL 51

Alte mişcări ale capului

Clătinări

în marea majoritate a culturilor, clătinarea capului de sus în jos înseamnă „da" ; este o acceptare, un con-simţămînt. Scuturarea capului de la dreapta la stînga înseamnă „nu" ; este un refuz sau o dezaprobare.

într-o conversaţie, fii deci atent la clătinările din cap ale interlocutorului tău. Deseori, afirmaţii mincinoase sînt trădate de astfel de mişcări ale capului.

Exemplu

- Mii de mulţumiri pentru această seară minunată (clătinînd capul de la dreapta la stînga). M-am distrat foarte bine.

Aici, mesajul verbal emis nu corespunde mesajului nonverbal, transmis prin clătinările negative ale capului. Se constată o discordanţă şi, aşa cum am arătat mai sus, atunci cînd există discordanţă între verbal şi nonverbal, trebuie să ne încredem în acesta din urmă.

Rezonanţa

Potrivit dicţionarelor, rezonanţa este efectul a ceea ce se repercutează în minte sau în suflet. Eşti în stare de rezonanţă atunci cînd, de exemplu, axa capului tău


urmează axa capului interlocutorului tău în timp ce acesta îţi vorbeşte.

Vei şti deci că interlocutorul te urmăreşte, te ascultă cu adevărat, dacă, în timpul unei conversaţii, capul său se înclină în aceeaşi direcţie cu al tău. La fel, în mod automat, axa capului tău o va urma pe a sa nu numai dacă eşti realmente atent la ceea ce-ţi spune, ci şi dacă te pui în locul lui, în pielea lui, dacă simţi ce simte el.

Dacă asculţi doar la modul raţional sau, mai rău, dacă nu faci decît să-1 „auzi" pe cel care ţi se confesează, există şanse mari să ţi se încline capul spre dreapta sau să rămînă rigid.

Exemple

Nathaîie şi Laura stau la o masă într-un restaurant şi savurează o cafea. Nathaîie îi povesteşte Laurei cît de tristă este pentru că Francois, bărbatul pe care îl iubeşte în secret, nu-şi dă seama de sentimentele ei. Laura o ascultă, cu capul înclinat, cînd spre dreapta, cînd spre stînga, urmînd inconştient înclinările capului lui Nathaîie. Laura rezonează cu adevărat, iar asta se reflectă în tot corpul ei.

într-o instituţie financiară, domnul Breton, om de afaceri aflat în dificultate, şi domnul Lessard, coordonator de credit, stau aşezaţi faţă în faţă, în biroul acestuia din urmă. Sperînd să obţină o creştere a

CAPUL 53

limitei sale de credit, domnul Breton îi împărtăşeşte decepţiile sale domnului Lessard, care îl ascultă (îl aude !) cu o faţă impasibilă şi cu capul imobil pînă la rigiditate. Dacă nu se produce un reviriment brusc al situaţiei, e uşor de ghicit că cererea domnului Breton va fi respinsă. Atitudinea domnului Lessard este cu totul lipsită de compasiune, de simpatie şi de empatie.

O strategie de ascultare activă, care să fie plină de compasiune şi empatie, constă în a-ţi controla axa capului astfel încît aceasta să se comporte mimetic cu cea a capului interlocutorului tău. Indiferent dacă acesta cunoaşte sau nu limbajul corpului, va fi sensibil la solidaritatea ta.

> Rezumat

Legendă: ~ : Neutru +: Pozitiv - : Negativ

Capul drept, poziţie normală:

~ poziţie de ascultare; stabilirea unui contact; existenţa momentului prezent.

Capul sus, mai mult sau mai puţin înclinat spre spate

+ încredere în sine. Bună părere despre propria persoană. Sentiment de superioritate;


+ punerea în evidenţă a feţei din dorinţa de a plăcea, de a seduce;

- pretenţie de superioritate ; dispreţ, agresivitate.

Capul uşor aplecat:

~ rezervă, pudoare, jenă.

Capul aplecat mai mult:

~ rezervă, pudoare, jenă mai accentuată decît în cazul

precedent; introversiune.

Capul ţinut în jos, mult aplecat în faţă:

- resemnare, supunere, sentiment de inaptitudine, de incompetenţă, de neputinţă. Sentiment de eşec.

Capul aplecat/privirea piezişă:

- îndoială şi scepticism; - evaluarea celuilalt, judecare ; - insatisfacţia subiectului faţă de ceea ce vede sau

aude.

Capul înclinat spre dreapta:

- reflecţie ; raţionalitate şi logică; +/- subiectul se află sub imperiul emoţiilor, pozitive

sau negative; + dorinţa de a atrage atenţia, de a seduce.

Capul interlocutorului imitînd mişcările capului tău: + ascultare activă; + compasiune; + empatie.

Capitolul 4

Privirea

Ochii schimbă priviri şi fiinţele există.

Proverb chinez

Dintre toate componentele corpului omenesc, ochii (şi, odată cu ei, privirea) sînt fără nici un dubiu cei mai buni revelatori ai emoţiilor. Pare că totul poate fi spus cu aceşti doi globi oculari protejaţi de pleoape tivite de gene şi surmontaţi de fire de păr numite sprîncene.

Aceasta, pentru că ochiul nu e un organ obişnuit. El reprezintă contactul cel mai direct cu viaţa, cu natura şi cu toate celelalte, cu tot ceea ce este vizibil. Datorită privirii, ştim că lucrurile şi oamenii există, iar privirea pe care şi-o îndreaptă ceilalţi asupra noastră ne confirmă că existăm noi înşine.

Se pot atribui privirii tot atîtea calificative cîte emoţii calificabile există: privire blîndă, tandră, iubitoare,


languroasă sau dură, implacabilă, duşmănoasă; privire temătoare, neliniştită, nervoasă, fugară; privire acuzatoare, ameninţătoare, terifiantă; privire scînteietoare, luminoasă, pătimaşă; privire goală, inexpresivă, ternă; privire pătrunzătoare, scrutătoare, fulgerătoare, furioasă; privire pierită, stinsă... şi aş putea continua aşa pagini după pagini.

Pentru a ajunge un bun „gestualist", trebuie să fii capabil să descifrezi dintr-o ochire ceea ce se ascunde în spatele privirii interlocutorului tău. Invidie, mînie, dorinţă? Privirea îi este directă, deschisă sau, dimpotrivă, alunecoasă şi piezişă? Ţi se uită drept în ochi, sau o face cu coada ochiului ori pe sub sprîncene ? îţi face cu ochiul ? Privirea lui te sfredeleşte într-atît încît te face să te simţi stînjenit sau e simpatică?

Privirea îţi „vorbeşte" pe larg despre gîndurile, emoţiile şi intenţiile, nu întotdeauna evidente, ale persoanei cu care conversezi.

Bineînţeles, decodificarea unei priviri nu se poate face cu succes decît dacă există condiţii de observare propice. Aşa cum vom vedea un pic mai încolo, pupila ochiului -dilatare/retractare - are o importanţă capitală în această decodificare. Una dintre principalele condiţii de reuşită este, cu siguranţă, zona de schimb în care te afli. Astfel, cu cît vei fi mai îndepărtat de interlocutorul tău, cu atît mai puţin vei putea sesiza variaţiile din mişcarea pupilelor sale.

PRIVIREA 57

Un alt factor esenţial de reuşită este claritatea expunerii ; cel din faţa ta trebuie să stea în lumină. Degeaba ţi-ar sta chiar „sub ochi", dacă e noapte, n-ai cum să „vezi" dacă spusele lui sînt sincere sau nu. Şi apoi, trebuie să reuşeşti să-i prinzi privirea. Dacă îţi vorbeşte uitîndu-se în altă parte, aplecîndu-şi capul, tuşind uşor, îţi va fi destul de greu să-i verifici dimensiunea pupilei şi nuanţele privirii.

Dilatarea pupilei

Pupila dilatată exprimă disponibilitatea emoţională şi afectivă a individului faţă de tot ce-1 înconjoară. Plăcerea, dorinţa, excitaţia sexuală sau orice alte percepţii, viziuni ori reprezentări agreabile pot determina creşterea în dimensiune a pupilei pînă la de patru ori dimensiunea sa normală.

Odinioară, femeile care voiau să-şi exprime dorinţa (sau trebuiau să o exprime, fără să o simtă, cum era cazul prostituatelor) îşi instilau în ochi picături de atropină, un alcaloid extras din mătrăgună, pentru a-şi dilata pupilele. în acest fel, ele emanau dorinţa şi păreau încă mai dezirabile.


în altă ordine de idei, vecinii noştri orientali, în special chinezii şi mai precis bijutierii şi negustorii de jad, ştiau (şi ştiu neîndoielnic şi astăzi) că e de ajuns să observe pupilele eventualilor cumpărători pentru a afla dacă aceştia sînt gata să-şi dezlege baierele pungii. într-adevăr, dorinţa de a avea giuvaierul mult rîvnit provocîndu-le o dilatare a pupilelor cu totul incontrolabilă, buticarului nu-i mai rămîne decît să laude peste măsură calităţile obiectului şi, la nevoie, să negocieze un pic pentru ca tîrgul să fie ca şi făcuţi

Pupilele se dilată atunci cînd vezi:

- un minunat apus de soare ; - un copil dormind; - o persoană iubită; - un bilet de loterie cîştigător ; - o felie mare de prăjitură cu ciocolată (dacă îţi place,

desigur!).

în general, priveşti o persoană în ochi atunci cînd:

- încerci un sentiment de simpatie, de prietenie, tandreţe

sau iubire pentru ea; - eşti convins de ceea ce spui; - spui adevărul; - vrei să vinzi un produs sau un serviciu ; - vrei să convingi pe cineva să adere la cauza ta sau să

subscrie la cererea ta;

PRIVIREA 59

- vrei să-ţi împărtăşeşti pasiunea pentru partenerul de viaţă, pentru copiii tăi, pentru munca sau hobby-ul tău.

Retractarea pupilei

Retractarea este o îngustare a pupilei. Ea se produce atunci cînd o persoană e furioasă sau cînd resimte emoţii negative. Pupilele se retractează la persoana dezinteresată, dezgustată, indiferentă sau arogantă. în anumite situaţii de agresivitate intensă, pupilele pot deveni minuscule cît un vîrf de ac. Se remarcă, de asemenea, o retractare a pupilei la oamenii care se fac vinovaţi de minciună sau înşelătorie.

în planul seducţiei, atunci cînd o persoană simte dorinţă pentru o altă persoană, această dorinţă se manifestă, printre altele, prin dilatarea pupilelor. Dorinţa emiţătorului este resimţită, atunci cînd privirile li se intersectează, de către receptor. Dacă acesta din urmă reacţionează pozitiv, pupilele sale se dilată, la rîndul lor.


Asistăm atunci la întîlnirea a două priviri. Este un fel de undă de şoc; nu un cutremur de pămînt, ci mai curînd un tremur al inimii şi al trupului. E şocul îndrăgostirii!

Dacă, dimpotrivă, receptorul nu este sensibil la dorinţa emiţătorului, dacă privirea sa nu întîrzie deloc asupra acestuia (indiferenţă) sau dacă îi semnalează clar că nu e deloc interesat (dispreţ), va avea loc o retractare a pupilelor.

Cîteva t ipur i de pr iv i r i

Privirea somnolentă

Privirea somnolentă, fixă, cu ochii deschişi şi pleoapele imobile, privirea persoanei care e „în Lună", atonă, îndreptată spre tine sau în altă parte, se poate traduce în mai multe moduri:

- lehamite sau oboseală: propune-i interlocutorului tău, care are fără îndoială nevoie de somn, să reluaţi altă dată conversaţia;

- plictiseală: admite evidenţa, eşti pe cale să-ţi adormi interlocutorul; schimbă subiectul şi încetează să acaparezi dreptul la cuvînt;

- deprimare: fii empatic! Invită-ţi interlocutorul să vorbească despre ceea ce nu merge. îţi va fi recunoscător ;

PRIVIREA 61

- apel la memorie : dă-i timp interlocutorului să găsească informaţia pe care încearcă să şi-o amintească;

- animozitate : poate fi vorba de o antipatie instinctivă a cuiva faţă de tine (ei, da, se întîmplă!); refuzînd să te privească, această persoană neagă prezenţa şi chiar existenţa ta. Dar poate fi vorba şi de resentiment pentru ceva de care te-ai făcut vinovat faţă de acea persoană. Atitudinea privirii fixe exprimă atunci închiderea şi dovedeşte atît o furie rece şi interioară, cît şi o amărăciune reprimată. Dacă îţi este imposibil să-1 faci să spună ce anume nu e în regulă, abţine-te să insişti, măcar pentru moment. Lasă-i timp să revină la sentimente mai bune.

Privirea fixă

Privirea fixă, dură, aceea care se sudează parcă de a ta şi o susţine, privirea care te străpunge, aceasta exprimă agresivitatea, ostilitatea şi chiar ura implacabilă pe care interlocutorul o simte pentru tine. Un sfat: pentru moment, păstrează-ţi calmul; rămîi cît mai blînd şi mai destins cu putinţă. Dacă îţi este imposibil să pleci, nu cădea în capcana ce ţi se întinde, nu te lăsa provocat, nu răspunde printr-o privire agresivă la rîndul tău. Acest tip de privire stă la originea multor bătăi prin baruri şi pe străzi şi a multor conflicte/drame conjugale şi familiale.


Pe de altă parte, privirea fixă poate fi şi a celui care minte şi care încearcă, în acest fel, să te facă să-i înghiţi minciuna cu aerul că spune: „Vezi bine că spun adevărul... te privesc drept în ochi".

Atenţie, a nu se confunda privirea fixă cu privirea somnolentă. Aceasta din urmă poate să fie fixată asupra ta, fără însă să te vadă. Este vorba atunci despre o evadare, pasageră de cele mai multe ori.

Privirea mobilă

Privirea mobilă, instabilă, cea care hoinăreşte la dreapta şi la stînga, care se opreşte ici şi colo, revine la tine, pleacă iar, greu de interceptat, denotă, desigur, o mare energie şi o la fel de mare curiozitate, dar dovedeşte pe de altă parte trăsături de caracter şi sentimente care pentru tine, ca interlocutor, nu sînt foarte îmbietoare.

Acest tip de privire aparţine individului inconstant, instabil pentru care există mereu ceva mai interesant de văzut sau de auzit în altă parte. Ea te face să simţi că, într-un fel, conversaţia cu tine îl plictiseşte sau îl lasă rece. în plus, privirea mobilă este deseori observată la oamenii care doresc să pună o distanţă între ei şi interlocutorul sau interlocutorii lor.

PRIVIREA 63

Privirea înălţată

Privirea îndreptată în sus exprimă o nevoie de evadare. Este privirea visătorului, a utopistului, a celui care şi-a făcut din propria imaginaţie partenera de moment. Dacă persoana căreia i te adresezi te ascultă îndreptîndu-şi privirea în sus, întreab-o dacă o interesează ceea ce-i spui.

Privirea coborîtă

Privirea coborîtă (nu neapărat însoţită de aplecarea capului) este un semn de tensiune. Persoana care îşi pleacă astfel ochii este poate stînjenită, crispată sau ruşinată. Cert este că se află într-o stare de încordare.

Pe de altă parte, privirea coborîtă poate fi şi o tentativă de a masca adevărul. Ea poate fi asociată atunci cu perfidia, disimularea sau minciuna.

Privirea evazivă

Privirea evazivă este adesea cea a unei persoane care are ceva de ascuns şi care „fuge" de privirea celuilalt; poate fi şi privirea cuiva care minte.

Atenţie, totuşi! Unele persoane au mari dificultăţi în a-şi privi interlocutorul în ochi. Privirile pe care ţi le adresează sînt întotdeauna scurte, uneori cu coada ochiului


sau pe sub sprîncene. Nu trebuie să te gîndeşti imediat că un om cu privire evazivă este ascuns, mincinos sau ipocrit, nici măcar că te evaluează ori te judecă. El poate pur şi simplu să sufere de o mare timiditate. Acordă-i o şansă! Priveşte-1 mai puţin intens atunci cînd vorbeşte, pentru a-1 îmblînzi şi a-i da încredere. Oferă-i cu amabilitate cuvîntul şi ascultă-1. îl vei vedea destinzîndu-se puţin cîte puţin. Poţi să fii persoana cea mai simpatică de pe pămînt, poţi fi animat de cele mai bune intenţii posibile, dar dacă, în prezenţa unei persoane timide, comportamentul tău ocular nu se adaptează la pudoarea şi la jena sa, nu vei suscita nici o reacţie pozitivă.

Privirea cu coada ochiului

Semnificaţia privirii cu coada ochiului depinde de poziţia

sprîncenelor şi de mişcările gurii. Atunci cînd o persoană îţi adresează acest tip de privire,

iar aceasta este însoţită de o ridicare a sprîncenelor şi de un surîs, înseamnă fie că acea persoană încearcă să te seducă, fie că i-ai trezit curiozitatea, fie că o amuzi prin spusele sau mimica ta sau că încearcă pentru tine o mare bunăvoinţă. în oricare dintre cazuri, este vorba despre o privire pozitivă. Dacă însă deasupra acestei priviri, sprîncenele coboară sau se încruntă, dacă gura se subţiază într-un rictus rău, cu colţurile coborîte, ai grijă! Această

PRIVIREA 65

privire încărcată de animozitate nu spune nimic bun: este o privire răuvoitoare şi agresivă.

Privirea piezişă

De obicei, oamenii aruncă priviri pe sub sprîncene atunci cînd îşi ţin capul aplecat. Semnificaţia acestui tip de privire este prezentată în capitolul 3, în cadrul rubricii „Capul aplecat".

Semnul cu ochiul

Clipitul din ochi, această mişcare rapidă a pleoapei, este întotdeauna un gest menit să atragă atenţia. El este, din partea celui care îl face, o invitaţie la conivenţă, la complicitate.

Atunci cînd între interlocutori nu s-a schimbat nici un cuvînt, semnul cu ochiul este o mărturie a bunelor sentimente, a simpatiei, a amiciţiei. Atunci cînd se grefează pe o frază, el îi modifică (uneori complet) conţinutul. Aşa cum am văzut în capitolul despre concordanţă (capitolul 2), acest semn făcut cu ochiul constituie o discordanţă voluntară.

Atenţie însă! Repet: este capital, atunci cînd vrei să-ţi modifici semnificaţia cuvintelor printr-un semn făcut cu ochiul, să te asiguri că acesta va fi recepţionat de persoana căreia îi este adresat.


Ochii închişi sau mijiţi

N-ar trebui în nici un caz să credem că, dacă are ochii închişi sau mijiţi, o persoană doarme sau e pe punctul de a adormi. Aceasta poate închide complet sau pe jumătate ochii ca să se concentreze mai bine, pentru că îţi acordă o atenţie susţinută sau, pur şi simplu, pentru a oferi propriului organism cîteva momente de repaus.

Totuşi, nu trebuie exclusă total ideea că, de fapt, discursul tău îl plictiseşte pe interlocutor. Dacă aşa stau lucrurile şi dacă vrei să-i recîştigi atenţia, schimbă subiectul!

Pe de altă parte, ochii închişi sau mijiţi exprimă, în anumite circumstanţe, dorinţa de a se îndepărta. Dacă simţi la interlocutorul tău această dorinţă, nu încerca să-1 reţii. Lasă-1 să plece şi poate vei face o nouă încercare în alt moment. Atunci cînd este dezinteresat de ceea ce-i spui pînă într-atît încît închide ochii, ar fi mai bine să aduci vorba... altă dată.

Nu pot închide acest subiect înainte de a vă oferi un citat din Jiang Zilong, care propune altă semnificaţie pentru închiderea ochilor: „Se cuvine ca ochii să se închidă atunci cînd dezvăluie gîndurile".

Bineînţeles, închiderea ochilor poate fi cauzată şi de o oboseală accentuată, dar atunci gestul este involuntar şi, în general, autorul său îşi cere scuze interlocutorului pentru aceasta.

PRIVIREA 67

Lentilele fumur i i

Unele persoane, precum Aristotel Onasis, celebrul armator grec, sau actorul american Jack Nicholson, ca să-i numim doar pe aceştia, îşi disimulau sau îşi dis-mulează în permanenţă privirea în spatele unor ochelari cu lentile fumurii. Poţi să faci şi tu la fel, dar atenţie! Purtarea unor astfel de ochelari constituie o armă cu două tăişuri. Dacă, pe de o parte, îţi permite să-ţi camuflezi mai bine jocul (amoros, în afaceri sau de cărţi) ori sentimentele (dragoste, ură, dorinţă), pe de altă parte, riscă să inspire o neîncredere instinctivă interlocutorului sau interlocutorilor tăi.

Ochelarii fumurii măresc, într-adevăr, considerabil aspectul sobru şi distant al indivizilor, deoarece persoana care poartă astfel de lentile se disociază, într-o anumită măsură, de conversaţia la care totuşi participă. Dacă ascunderea expresiei ochilor se poate transforma într-un avantaj, în general ea nu inspiră decît suspiciune şi neîncredere.

în grup

- Trece constant în revistă oamenii, oprindu-te cîteva clipe asupra fiecărui chip pentru a stabili un contact.


Pentru a face o persoană să înţeleagă că este importantă pentru tine, priveşte-o în ochi ceva mai mult timp. Procedează în acelaşi fel cu toţi oamenii pe care doreşti să-i implici în conversaţie.

- Nu fixa niciodată intens sau prea mult timp aceeaşi persoană. Rezultatul nu va fi decît o stînjeneală generală, resimţită de persoana respectivă şi de toţi ceilalţi deopotrivă.

- Nu-ţi fixa privirea asupra unei persoane care nu-ţi acordă nici o atenţie, chiar dacă face parte din grupul cu care conversezi. Poate avea o mie de motive întemeiate să nu urmărească discuţia şi nu trebuie să remarci tu asta, în public, indiferent că o faci verbal sau atrăgînd atenţia asupra sa prin privirea ta insistentă.

> Rezumat

Legendă: ~: Neutru +: Pozitiv - : Negativ + Pupile dilatate : plăcere, euforie, atracţie fizică,

dorinţă. Pupile contractate: neplăcere, nemulţumire, con

trar ietate, mînie.

PRIVIREA 69

Privirea somnolentă, atonă (fixă, ochii deschişi, pleoapele imobile):

~ oboseală; ~ apel la memorie ;

- plictiseală, deprimare, animozitate, resentiment.

Privirea fixă:

- minciună.

Privirea fixă, dură:

- agresivitate, ostilitate; - tentativă de ingerinţă.

Privirea mobilă:

+ energie, curiozitate; - inconstanţă; - plictiseală, indiferenţă; ~ dorinţa de a se distanţa.

Privirea înălţată:

~ evadare ; imaginaţie ; lipsă de interes.

Privirea coborîtă:

- încordare, stînjeneală; - perfidie, disimulare.

Privirea evazivă:

- ipocrizie, minciună; - sentiment de culpabilitate ; ~ timiditate, pudoare.


Privirea cu coada ochiului:

+ tentativă de seducţie, curiozitate, interes, amuzament, bunăvoinţă;

- animozitate, rea-voinţă; agresivitate.

Privirea piezişă:

- îndoială, insatisfacţie.

Semn cu ochiul:

+ conivenţă, complicitate; + simpatie, amiciţie.

Ochii închişi (sau mijiţi):

~ concentrare, reflecţie, atenţie susţinută; ~ pauză, repaus fiziologic ; - plictiseală, dezinteres; - neimplicare, dorinţa de a se distanţa; - dorinţa de a-şi ascunde sentimentele, emoţiile,

gîndurile; ~ oboseală accentuată.

Aminteşte-ţi că o persoană sinceră, deschisă, sigură pe ea îl priveşte întotdeauna pe celălalt cu seninătate şi în mod constant.

Capitolul 5

Faţa

Am văzut, în capitolul precedent, că privirea este de o importanţă capitală în studierea limbajului nonverbal, întrucît ea reflectă trăirile noastre interioare. Dar, dacă privirea este incontestabil locvace, la fel sînt şi celelalte elemente care ne compun figura, fiindcă, de obicei, atunci cînd privirea se exprimă, o face concertat cu unul sau mai multe alte elemente, în special gura.

Mimica

Mimica se referă la acele modificări ale fizionomiei, acele expresii ale feţei care constituie adesea discursuri în sine. Mimica înlocuieşte uneori verbalul, alteori punctează discursul, întăresc o afirmaţie, subliniază o declaraţie. în general, oamenii care suscită o anume fascinaţie la semenii lor, acei despre care se spune că au carismă şi că sînt


buni comunicatori, sînt oameni care stăpînesc perfect arta expresiei, atît la nivelul gestului, cît şi la cel al privirii şi al mimicii.

Un subiect poate să fie oricît de interesant, chiar pasionant, dar dacă discuţi despre el cu o „faţă împietrită", îşi va pierde inevitabil toată savoarea şi interesul.

A conîrario, unele persoane exagerează, subliniindu-şi spusele cu atîtea contorsiuni faciale, încît devin curînd imposibil de urmărit. Nu-i înceţoşa creierul interlocutorului cu o sumedenie de grimase inutile. învaţă să-ţi dozezi mimica. Exagerarea ei trebuie să rămînă apanjul mimilor şi al umorului în general.

După ce am aruncat o privire rapidă spre faţa unei persoane putem spune că, la prima vedere, are o figură plăcută sau dezagreabilă, că are o mină bună, tristă sau indiferentă, că are un aer morocănos, fericit, furios ; că este simpatică sau antipatică. Desigur, toate acestea nu pot fi decît aparenţe şi, în nici un caz, nu trebuie să te mulţumeşti doar cu această primă aruncătură de ochi pentru a-ţi stabili concluziile.

Am cunoscut un bărbat de o jovialitate excepţională, dar care era atît de timid în prezenţa străinilor, încît aceştia nu se puteau împiedica să-1 considere distant şi cu o atitudine respingătoare. în schimb, am cunoscut un altul cu chip atrăgător şi surîs irezistibil, care era atît de snob şi de condescendent, încît oricine se apropia de el

FAŢA 73

în tentativa de a-1 cunoaşte îşi lua picioarele la spinare după cîteva minute, dezgustat de afectarea lui.

Acestea fiind spuse, să analizăm împreună diferitele elemente ale feţei care îţi pot furniza informaţii în legătură cu starea emoţională, dispoziţia şi starea de spirit a oamenilor pe care îi întîlneşti (lucru valabil însă şi pentru tine!). Căci, cu excepţia cazului în care exerciţi un autocontrol strict, nu-ţi vei putea împiedica emoţiile şi sentimentele să transpară pe chipul tău.

Fruntea, sprîncenele, pleoapele, nările, obrajii, bărbia, maxilarele, gura şi buzele, rînd pe rînd sau simultan, se înalţă, se destind, se încruntă, se încreţesc sau se curbează, conjugîndu-şi muşchiul sau muşchii respectivi pentru a imprima, pe faţa ta, prin riduri, pliuri şi gropiţe, ceea ce inima şi sufletul tău resimt.

învăţînd să citeşti pe feţele interlocutorilor tăi, vei şti dacă aceştia încearcă plăcere sau mînie, bucurie sau tristeţe; dacă sînt fericiţi, nervoşi, perplecşi, agresivi sau cine ştie mai cum, ceea ce îţi va permite, în orice situaţie, să-ţi adaptezi atitudinea faţă de ei.

Gura

După ochi, gura este cu siguranţă una dintre cele mai importante surse de informaţii pentru gestualist. Strîmbă-turile ei, rictusurile, culoarea şi tonusul buzelor, dinţii şi


limba sînt tot atîtea indicii pentru a descoperi ceea ce

interlocutorul nu spune. Definim gura vizînd buzele şi expresia lor. Gura ne

permite, în special, să respirăm, să căscăm, să suflăm, să fluierăm, să mîncăm şi să bem, să muşcăm şi să zdrobim, să sărutăm, să vorbim, să cîntăm, să ţipăm, să zîmbim şi să rîdem.

Gura se deschide sub efectul surprizei, buzele se întind sub acţiunea bucuriei, buza superioară se ridică în semn de dezgust, în timp ce buza inferioară atîrnă atunci cînd sîntem nemulţumiţi sau ne bosumflăm. Atunci cînd un individ îşi muşcă buzele, o poate face pentru a se împiedica să rîdă, să plîngă sau să vorbească, dar şi dacă este furios sau dacă reflectează intens.

Furia se manifestă adesea prin strîngerea buzelor, în timp ce tristeţea ni se dezvăluie prin buzele „căzute". Dacă interlocutorul tău îşi strînge şi-şi ţuguiază buzele, vei şti că e ofuscat, iar dacă rămîne cu gura deschisă, înseamnă că i-ai trezit admiraţia sau i-ai provocat stupoare. Nu te încrede în persoanele care-ţi vorbesc în acea manieră afectată în care gura ia parcă forma unei inimioare, cheltuind tezaure de fasoane! Ele sînt în general prea puţin sincere, iar comportamentul lor este plin de artificialitate.

Atunci cînd buzele sînt împinse înainte simultan, poate fi vorba de o invitaţie la sărut sau de o strîmbătură de

FATA 75

refuz, de îndoială, de suspiciune. Dacă nu o cunoşti deja, vei învăţa foarte rapid să faci diferenţa.

în general, o gură întredeschisă exprimă o anume disponibilitate. Persoana din faţa ta este destinsă, gata să discute sau să se lase sărutată. Dimpotrivă, o gură ferm închisă evocă refuzul, obstinaţia, opoziţia, pe scurt, indisponibilitatea şi reprimarea dorinţelor.

Fereşte-te de persoana care îşi umezeşte constant buzele, căci foarte frecvent acest gest trădează o atitudine disimu-latoare : ori te minte categoric, ori, cel puţin, nu-ţi spune tot adevărul.

Culoarea buzelor şi tonicitatea lor sînt şi ele revelatoare : buzele roz închis sau roşii dovedesc în general o stare de bine şi o senzualitate pronunţată, în timp ce buzele palide, aproape albe, adesea subţiate sînt semnul unei proaste stări de sănătate (fizică sau psihică) sau al frustrării.

Vom vedea, în capitolul consacrat braţelor şi mîinilor, semnificaţia gesturilor celor mai revelatoare atunci cînd mîinile sînt duse la gură. Dar să ne ocupăm întîi de zîmbet şi de rîs, aceste funcţii ale gurii proprii omului şi care, alături de vorbire, îl diferenţiază de prietenele sale animale.


Zîmbetul

Dintre toate expresiile feţei, zîmbetul posedă, incontestabil, împreună cu privirea, cea mai mare putere.

Cu un surîs putem să invităm, să iertăm, să arătăm că înţelegem, să dezamorsăm o situaţie încordată, să ne mărturisim dorinţa sau greşelile, să solicităm o autorizare, să picurăm balsam pe inima interlocutorului, să stabilim o complicitate, să creăm mister, să seducem. Dar zîmbetul, sau ceea ce-i ţine locul, poate primi şi nuanţe negative. El este atunci înţepat, batjocoritor, ironic, incisiv. Poate fi şi fals angelic, precum zîmbetul persoanei ce tocmai s-a făcut vinovată de un act reprobabil, sau maliţios, ca al celui care se pregăteşte să comită un asemenea act. Şi apoi, mai poate fi superior, dezgustat, condescendent etc.

Atunci cînd o persoană rumegă planuri de răzbunare sau de represalii împotriva cuiva sau cînd îşi aminteşte un lucru dezagreabil, se poate întîmpla ca, fără să-şi dea seama, un zîmbet urît, răutăcios să i se contureze pe buze. De obicei, e uşor de recunoscut şi, din acel moment, nu mai poartă numele de zîmbet, ci de rictus, adică un zîmbet strîmb exprimînd sentimente negative.

Pe scurt, zîmbetul poate fi direct şi sincer, dar şi furtiv şi perfid.

FAŢA 77

Rîsul

Potrivit dicţionarelor, rîsul este o manifestare a veseliei prin expresia feţei, prin mişcări caracteristice ale gurii şi ale muşchilor faciali, însoţite de expiraţii sacadate mai mult sau mai puţin zgomotoase.

Alphonse Allais, umorist din secolul al XlX-lea, afirma că „oamenii care nu rîd niciodată nu sînt oameni serioşi". Dar n-a fost primul care a făcut o asemenea declaraţie, căci, cîteva decenii înainte de Isus Cristos, Iulius Cezar însuşi afirma că nu trebuie „să te încrezi în oamenii ce nu rîd niciodată, căci aceia sînt primejdioşi".

Atenţie însă! Dacă rîsul sincer se înrudeşte cu receptivitatea şi disponibilitatea, unele tipuri de rîs sînt mai degrabă de rău augur. Rîsul forţat, rîsul galben, cel pe care o persoană îl emite din vîrful buzelor, indică un anumit disconfort la interlocutorul tău, în timp ce rînjetul denotă o intenţie depreciativă.

Respiraţia

Bineînţeles, pentru a ajunge să simţi respiraţia unui interlocutor, trebuie să stai aproape de el.

O respiraţie sacadată, neregulată indică în general teamă, angoasă, stres sau, cel puţin, nervozitate pronunţată.


Dar, atenţie, ea poate avea la origine şi o puternică dorinţă sexuală.

într-o conversaţie directă şi sinceră, respiraţia locu-torilor este calmă şi silenţioasă. în general, emiţătorul unui mesaj expiră înainte de a vorbi sau de a răspunde. Dacă pare să-şi ţină respiraţia şi nu expiră decît după ce a vorbit, pune-ţi nişte întrebări în legătură cu sinceritatea spuselor sale. Persoana care minte sau care ascunde cu bună ştiinţă o parte a adevărului expiră mai degrabă la sfîrşitul alocuţiunii sale decît înainte. Dubiul, incertitudinea şi lipsa de convingere faţă de sine şi de propriile afirmaţii antrenează acelaşi fenomen, chiar dacă persoana este, în acel moment, de bună credinţă.

O persoană care îşi reţine respiraţia este una care se reţine de la a spune ceva sau care stă în expectativă, aşteptînd o reacţie din partea ta.

In planul seducţiei, buzele umede şi strălucitoare sînt o invitaţie la sărut. în plus, mesajul persoanei care îşi linge lent buzele e clar. El poartă amprenta unui erotism rareori confundat cu orice altceva!

Un surîs uşor ironic, cu gura întredeschisă, însoţit de o privire galeşă este o invitaţie fără echivoc.

FAŢA 79

> Rezumat

Legendă:

~: Neutru +: Pozitiv - : Negativ

Gura întredeschisă:

+ receptivitate, deschidere, senzualitate, plăcere.

Gura deschisă:

+ admiraţie, extaz; ~ surpriză, stupoare.

Gura închisă:

- refuz, închidere, non-disponibilitate, opoziţie, reprimarea dorinţelor.

Gura curbată, cu buza superioară ridicată:

- dezgust.

Gura strînsă, cu buzele ţuguiate:

- indispoziţie imputabilă unor fapte sau vorbe neplăcute.

Buza inferioară împinsă înainte:

- îmbufnare; ~ dubiu, perplexitate.


Buzele strînse:

- furie.

Buzele subţiate:

- frustrare, nemulţumire.

Buzele căzute:

- tristeţe, pesimism.

Buzele împinse înainte simultan:

+ invitaţie la sărut; - refuz, neîncredere, scepticism.

Gestul de a-şi muşca buzele:

- furie; ~ împiedicarea rîsului, a plînsului, a vorbirii; ~ reflecţie, concentrare.

Gestul de a-şi linge buzele:

+ senzualitate, dorinţa de a seduce.

Zîmbetul franc:

+ entuziasm, plăcere, interes, prietenie, deschidere, receptivitate, simpatie, complicitate.

Zîmbetul forţat, crispat:

- ridiculizare, ironie, aroganţă; ~ jenă, timiditate.

Zîmbetul strîmb (rictus):

- sentimente negative.

FAŢA 81

Rîsul franc:

+ receptivitate, disponibilitate, complicitate; - rîs forţat, rîs galben: disconfort;

- rînjet: intenţii depreciative.

Respiraţia sacadată:

+ dorinţă sexuală; - teamă, angoasă, stres, nervozitate.

Apnee (suspendarea mai mult sau mai puţin prelungită a respiraţiei):

- reprimare; ~ expectativă, speranţă.

Capitolul 6

Trunchiul (bust/tors, umeri şi bazin)

Bustul/torsul şi umerii

La femeie, bustul este expresia propriei feminităţi, în timp ce la bărbat, unde vom vorbi mai mult despre tors, el este o evocare a virilităţii sale. Piept de femeie sau piept de bărbat, de mamă, de tată, de amant sau de amantă, e vorba deseori despre un loc unde e bine să-ţi culci capul. Sediu al emoţiilor, bustul îşi are propriile mişcări, iar dintre acestea, înclinările sale sînt cele purtătoare de mesaje.

Bustul aplecat în faţă

Atunci cînd bustului interlocutorului tău se apleacă în faţă, în timp ce conversaţi, există şanse mari să fie vorba despre o manieră de a se angaja mai puternic în dialog,


de a se implica mai mult. Este postura celui care, adesea în mod inconştient, vrea să-şi apropie o parte a corpului de al tău, ca pentru a auzi şi a înţelege mai bine ceea ce îi spui.

Pe de altă parte, un bust aplecat înainte poate exprima şi o tendinţă combativă, un puseu de agresivitate. Va trebui să fii în măsură să percepi cu uşurinţă această stare negativă, observînd privirea şi buzele interlocutorului. Dacă prima este dură, iar cele din urmă strînse, grăbeşte-te să dezamorsezi această situaţie tensionată.

în plus, poziţia bustului aplecat în faţă poate semnifica faptul că interlocutorul tău este pe punctul de a pleca. Dacă îţi semnalează intenţia de a te părăsi ÎNAINTE de a se ridica, înseamnă că discuţia voastră 1-a satisfăcut, că e mulţumit de tine şi de el. Dimpotrivă, dacă adoptă această postură, cu bustul aplecat în faţă şi mîinile pe genunchi, fără nici un preaviz, în mijlocul unei conversaţii, înseamnă că

TRUNCHIUL 85

vrea să plece acum. într-un astfel de caz, ai de ales: ori schimbi subiectul, dacă crezi că acesta este cauza dorinţei sale de a dispărea cît mai iute, ori te ridici tu însuţi pentru a-i indica astfel că întrevederea s-a încheiat. Această din urmă atitudine este în general aceea a persoanelor care vor să păstreze în permanenţă controlul şi care preferă să-şi trunchieze discursul decît să suporte afrontul de a-1 lăsa trunchiat de altcineva.

Pentru a încheia, să mai notăm că o persoană aflată pe punctul de a te concedia, de a-ţi arăta uşa, de a te zvîrli afară, va adopta aceeaşi poziţie. Dar, cum nu se întîmplă prea des ca o concediere aşa intempestivă să se facă fără indicii prealabile, rareori semnificaţia acestei posturi poate fi confundată cu alta.

A

In planul seducţiei, dacă te afli în plină operaţiune de fermecare a partenerului de discuţie, iar acesta îşi apleacă pieptul spre tine, vei fi îndreptăţit să crezi într-o tentativă de apropiere, chiar într-un fel de ofrandă de sine. De altfel, îţi poţi confirma această ipoteză obser-vîndu-i dilatarea pupilelor şi ritmul respiraţiei.

Bustul retras spre înapoi

Dacă interlocutorul tău îşi trage bustul spre înapoi, într-o poziţie de repliere, înseamnă că se disociază de ceea ce se spune. Este un gest de neimplicare prin


excelenţă. Prin acest gest de recul, cel din faţa ta se îndepărtează fizic de tine, măreşte distanţa care vă separă pentru a-şi exprima dezinteresul sau dezangajarea.

Bustul încovoiat, umerii căzuţi

Exemplu:

Jeanne se află într-un bar, împreună cu vreo zece prieteni. Şi-au petrecut seara dansînd şi bînd, iar acum, la ora două dimineaţa, nu-şi mai doreşte decît un lucru: să se strecoare în aşternuturi curate şi... să doarmă! Iată însă că ceilalţi decid să meargă să mănînce. Fiindcă e venită în vizită la sora ei şi nu are propria maşină, Jeanne ştie că va trebui să-i urmeze, căci pentru taxi nu prea are bani. Umerii

TRUNCHIUL 87

îi cad, bustul i se înco-voaie : „O, nu...! ", îşi spune. E abătută...

Aşa cum se va remarca, oboseala şi decepţia sînt cele care provoacă această „tasare", în timp ce sentimentul de înfrîngere este perceptibil în postura capului aplecat.

Bustul şi umerii drepţi

Dacă, în imaginea precedentă, din aplecarea umerilor şi curbura bustului se puteau citi dezamăgirea şi oboseala, din cea de aici se va citi exact opusul.

Cînd un individ încearcă un sentiment de mîndrie sau de satisfacţie, cînd este mulţumit de sine, cînd doreşte să-şi scoată silenţios în evidenţă demnitatea sau cînd are un sentiment de intrepiditate în faţa unei persoane ori a unui eveniment, îşi va bomba torsul şi-şi va îndrepta umerii. Este, într-un fel, postura cuceririi, ba chiar a victoriei.


Totuşi, poate fi vorba şi despre o postură adoptată dintr-un elan de a se proteja de un atac sau de o insultă. Omul, de la cel mai mic la cel mai mare, de la cel mai slab la cel mai puternic, femeie sau bărbat, aflat pe punctul de a combate (fizic sau psihologic), îşi va bomba astfel torsul.

Atunci cînd situaţia de înfruntat este de tip fizic, iar individul stă în picioare, în afara faptului că bustul şi umerii i se îndreaptă, mîinile i se postează instinctiv pe şolduri, într-o postură de atac. Este o postură a determinării, a voinţei sau a agresivităţii. Este postura provocării aduse de o situaţie, o competiţie sau un obstacol.

Ridicările din umeri

Ridicatul din umeri poate avea diferite semnificaţii. Trebuie să se ţină seama de contextul în care este făcut acest gest, de viteza de execuţie şi de cuvintele sau mimica ce îl însoţesc.

TRUNCHIUL 89

O ridicare rapidă a umerilor exprimă în general iritarea. Persoana pe care ceva sau cineva o agasează va face acest gest ca pentru a se debarasa de sursa agasării sau de intrus.

O ridicare lentă a umerilor poate avea numeroase semnificaţii. Este un gest ce poate exprima indiferenţa, ignoranţa, detaşarea şi, uneori, descurajarea. Poate să însemne: - Ce mă priveşte pe mine asta? - Nu ştiu! - Puţin îmi pasă! - Sînt sătul pînă-n gît!

Bazinul

Sediul organelor genitale, bazinul se referă şi la şezut (la fese) şi la şolduri.

în poziţia şezînd

Bazinul aplatizat

Bazinul aplatizat se referă la acea postură cel puţin nonşalantă a persoanei care este aproape culcată pe scaun, cu capul sprijinit confortabil pe spătar, cu picioarele întinse, uneori chiar pînă la a-ţi invada zona intimă.

Individul care îşi permite să adopte o asemenea postură în prezenţa ta, cu excepţia cazului în care se numără printre apropiaţii tăi, demonstrează lipsă de respect faţă de tine. Postura sa te avertizează că ai în faţă o fiinţă ce practică o remarcabilă detaşare. Nu aştepta de la această persoană, atunci cînd stă aşa tolănită, o implicare prea mare.

Este o postură de repaus, chiar de lene.

Bazinul pe tăblia scaunului

Poziţia şezînd, cu bazinul bine sprijinit pe tăblia scaunului, demonstrează o respectare scrupuloasă a regulilor politeţei şi a convenienţelor. Cu cît bazinul interlocutorului

TRUNCHIUL 91

tău este mai lipit de tăblia scaunului pe care stă, cu atît mai mari sînt rezerva şi formalismul său.

Dacă urmăreşti să-1 atragi de partea ta, să-şi schimbe părerea, să accepte o acţiune riscantă, atunci va trebui să-1 faci mai întîi să se decon-tracteze puţin.

In poziţia stînd

Şoldurile care se balansează

în general, dacă interlocutorul tău, stînd în picioare, îşi balansează fără încetare bazinul de la dreapta la stînga sau înainte şi înapoi, înseamnă că abia aşteaptă să plece sau să te vadă plecînd. Mişcările bazinului exprimă dorinţa sa de a pune distanţă între tine şi el.

în prezenţa unei asemenea balansări, ar fi mai bine să nu insişti şi să pui capăt discuţiei.


Postura persoanei care îşi mută întreaga greutate pe un singur şold poate, ocazional, să exprime acelaşi lucru, deşi în acest caz este vorba deseori despre o postură destinată odihnirii corpului.

In planul seducţiei, unduirea şoldurilor este o mişcare destinată să atragă privirea celuilalt asupra propriului bazin şi, în consecinţă, asupra sexului şi a feselor. Conştient sau nu, este un gest de provocare sexuală; un gest aţîţă-tor menit să agaseze sau să excite.

Mîinile pe şolduri, la bărbat ca şi la femeie, reprezintă în egală măsură o postură provocatoare, menită să seducă ori să excite.

TRUNCHIUL 93

> Rezumat

Legendă:


Bustul aplecat în faţă

+ interes, curiozitate; + dorinţă sexuală, tentativă de seducţie; - agresivitate, respingere; ~ intenţia de a pleca.

Bustul retras spre înapoi

- dezangajare, neimplicare, recul, retragere. Bustul încovoiat

- plictiseală, oboseală, decepţie, descurajare.

Bustul şi umerii drepţi

+ mîndrie, satisfacţie, siguranţă, stimă de sine, afir-mare de sine;

+ sentiment de intrepiditate; - agresivitate; ~ pregătire de atac, determinare, voinţă de a învinge,

sfidare.

Ridicare din umeri rapidă:

- iritare, agasare.


Ridicare lentă din umeri:

- indiferenţă, detaşare, descurajare ; ~ ignoranţă.

Bazinul aplatizat:

- neimplicare, dezinteres, familiaritate, lipsă de jenă

Bazinul pe tăblia scaunului:

- formalism, rigiditate;

~ respectarea convenienţelor.

Balansarea şoldurilor:

- nerăbdare, dorinţa de a pleca, plictiseală.

Unduirea şoldurilor:

~ provocare sexuală.

Capitolul 7

Braţele şi mîinile

Gesturile oratorului sînt metafore.

Paul Valery

Braţele

Autonome

în general, braţele fără contact între ele (care nu sînt încrucişate, mîinile nu sînt împreunate etc.) reflectă o persoană senină şi care se simte în largul său.

Deschise

Braţele larg deschise, întinse spre cineva, sînt simbolul prieteniei, al dragostei, al plăcerii de a-1 vedea pe celălalt. Ele evocă disponibilitatea.


încrucişate

Există numeroase moduri de încrucişare a braţelor. Le putem încrucişa ţinîn-du-le în faţă sau la spate, ni le putem pune unul peste altul pe o masă, să le încrucişăm pe sau sub piept, punîndu-ne mîinile pe braţe sau sub axile, sau împreunîndu-ne mîinile, sau doar cu o mînă pusă pe braţul opus, ca să numim doar cîteva modalităţi.

Toate aceste posturi au în comun scopul lor de a proteja individul. Braţele încrucişate reprezintă un sistem de apărare atunci cînd avem impresia că în aer pluteşte un pericol oarecare. Ameninţarea astfel resimţită incită fiinţa umană la a se baricada. Este vorba aici, desigur, de o postură de protecţie esenţialmente psihologică. Persoana astfel baricadată se simte mai puţin vulnerabilă.

Braţele încrucişate au întotdeauna o conotaţie negativă. Ele indică invariabil şi sistematic faptul că persoana respectivă este în defensivă, că se simte ameninţată, stresată sau angoasată de ceva.

BRAŢELE ŞI MÎINILE 97

98 COMUNICAREA PRIN GESTURI ŞI ATITUDINI BRAŢELE ŞI MIINILE 99

Atunci cînd interlocutorul tău îşi ţine braţele încrucişate cu degetele mari vizibile, ridicate în dreptul axilelor (vezi ilustraţia de la p. 97), înseamnă că are o mare încredere în sine şi că se simte confortabil în compania ta, în ciuda faptului că simte nevoia, într-un fel, de a se proteja (braţele încrucişate).

Pe ceafă

Braţele încrucişate la nivelul cefei compun de obicei o postură în care fac pereche cu un bazin dezlipit de tăblia scaunului şi cu picioarele puţin (deseori mult) întinse. Este postura oamenilor încrezători, în largul lor, uneori însă şi un pic aroganţi, chiar niţeluş condescendenţi. Sînt genul care-şi îndreaptă spre anturaj o privire înrudită în acelaşi timp cu cea a păunului şi cu cea a... păsării de pradă!


Atunci cînd vor să spună „nu"!

Atunci cînd, în cursul unei conversaţii şi după o propunere din partea ta, interlocutorul tău îşi încrucişează braţele, aşteaptă-te la un refuz.

Autoconsolarea

O persoană care, aflată în poziţie şezînd, îşi înlănţuie cu braţele picioarele îndoite (adesea punîndu-şi capul pe genunchi) caută alinare.


> Rezumat

Legendă:


Braţele autonome:

+ seninătate, stare de confort.

Braţele deschise:

+ disponibilitate.

Braţele încrucişate:

- închidere, retragere, atitudine defensivă; - stres, tensiune, teamă, angoasă, disconfort;

- refuz.

Braţele în jurul genunchilor:

~ căutarea alinării, a consolării.


Mîinile

Un gest omenesc simplu Cînd pumnii se desfac Şi degetele se răsfiră Fără teamă, o armă ce schimbă Cîmpuri de luptă pe grădini.

Jean-Jacques Goldman

In poziţie stînd sau şezînd

Dacă este adevărat că gesturile şi mimica actorilor şi ale oamenilor de televiziune trebuie studiate şi planificate în cele mai mici detalii, lucrurile stau altfel în cazul muritorilor de rînd.

Gesturile prea studiate îţi vor crea imaginea unei persoane false şi afectate, cu o personalitate artificială. Niciodată, cu excepţia cazurilor în care o faci cu un scop precis, nu trebuie să-ţi înfrînezi spontaneitatea. Lasă teatrul în seama actorilor.

Mîinile tale, la fel ca restul corpului, trebuie să se anime în funcţie de discursul pe care îl ţii; ele trebuie să servească la a sublinia o expresie, o afirmaţie sau o negaţie, o recomandare, un îndemn etc. Mîinile trebuie utilizate pentru a sprijini, a susţine, a invita, a puncta un cuvînt sau o idee. Gesturile începute (ca şi frazele) trebuie duse pînă la capăt.


Fereşte-te de gesturile vag schiţate care ar risca să provoace un dezechilibru, atît interlocutorului tău, cît şi ţie.

Mişcările mîinilor nu trebuie niciodată să formeze o gesticulaţie neîntreruptă, căci în acest caz nu vor mai spune nimic.

Pentru că mîna poate atinge, mîngîia, masa; pentru că poate să ia şi să se lase luată, să dea şi să se dea; pentru că ea are acces la toate celelalte părţi ale corpului, micul lexic ce urmează îţi va oferi interpretarea principalelor sale gesturi.

> Rezumat

Legendă:

~ : Neutru +: Pozitiv - : Negativ

Mîinile de-a lungul corpului:

+ calm, stare de bine, absenţa încordării.

Mîinile în buzunare:

- rezervă, introversiune; - aroganţă;

- ipocrizie, viclenie, minciună.

Ascunderea palmelor:

- ezitare, dubiu, disimulare.


Ascunderea mîinilor între picioare :

- timiditate, lipsă de încredere în sine.

Mîinile care încearcă să se ascundă (persoana nu mai

ştie unde să şi le pună...):

- nerăbdare, dorinţa de a pune capăt conversaţiei.

Mîinile crispate sau care se frămîntă: - nervozitate, tensiune, stînjeneală sau inhibiţie ; - gest defensiv, atunci cînd planează o ameninţare ;

- dorinţa de a-şi controla deplin mişcările mîinilor.

Gestul de a se juca cu degetele: - nervozitate.

Gestul de a se juca cu lobii urechilor sau cu cravata:

- nervozitate atribuibilă unei atracţii fizice.

Gestul de a bate darabana cu degetele într-o masă:

- nerăbdare.

Punerea mîinilor pe masă, cu palmele lipite de tăblie:

+ energie, dinamism,

încredere în sine;

~ familiaritate.

Frecarea mîinilor una

de alta:

+ mulţumire.

BRAŢELE SI MÎINILE 105

Mîna întinsă, cu palma orientată în sus :

+ spontaneitate, simpatie, spirit deschis şi franc, spirit de decizie;

+ fidelitate, sinceritate, loialitate ; + bună-credinţă.

Ambele mîini întinse, cu palmele orientate în sus:

+ pacifism, dorinţă de reconciliere, de apropiere ; ~ capitulare.

Mîna întinsă, cu palma orientată în jos:

- tentativă de dominare;

- dorinţă de a controla, de a supune.


Ambele mîini întinse, cu palmele orientate în jos:

- dorinţa de a reins-taura calmul

Mîna întinsă, cu palma orientată în jos şi arătătorul întins:

- agresivitate, intenţii răuvoitoare, violenţă, intimidare.

Mîna (mîinile) cu palma (palmele) îndreptate spre exterior (sau spre celălalt) :

- dezangajare, recul, respingere;

~ gest de autoprotecţie.

BRAŢELE ŞI MIINILE 107

Mîna (mîinile) cu palma (palmele) îndreptate spre interior (spre sine):

+ dorinţă de a convinge, de a face să i se împărtăşească dorinţele, ideile.

Mîinile întinse, cu palmele faţă în faţă:

+ dorinţa de a emoţiona, de a convinge atingînd fibra afectivă a interlocutorului.

Mîna întinsă moale sau timid, cu palma orientată în jos:

- lipsă de sinceritate şi de hotărîre ; - lipsă de atracţie faţă de această întîlnire.

Mîna deschisă (cu palma orientată în sus şi degetele uşor depărtate) care „mătură" oamenii:

+ dorinţa de a implica toţi interlocutorii în conversaţie.


Mîna închisă, strînsă pumn:

+ convingere, determinare, certitudine;

- agresivitate; - stres.

Mîna închisă, fără să fie strînsă pumn, direcţionată dinspre pieptul vorbitorului spre pieptul celui care ascultă:

+ dorinţa de a convinge, de a captiva;

+ determinare în discurs.

Pumnul în dreptul feţei:

- agresivitate latentă; - negativism, închidere,

furie.


Mîna deschisă în dreptul

fetei:

- teamă, angoasă, nervozitate, încordare.

Faţa sprijinită în mîinile deschise:

+ stare de bine, destindere, relaxare, repaus.

Mîinile cu degetele încrucişate strîns:

- închidere, recul, retragere.


Mîinile cu degetele încrucişate sau doar împreunate, ca pentru rugăciune:

- gest de protecţie.

Mîinile împreunate pe piept

- ezitare.


Mîinile cu degetele formînd un triunghi cu vîrful în sus

+ încredere în sine, mare stimă de sine; - vanitate, aroganţă.

Mîna deschisă, prezentată pe lat:

- agresivitate, tentativă de intimidare, ameninţare;

- furie, dorinţa de a pune capăt unei situaţii dezagreabile sau deranjante.


Mîinile la cap

Sprijinirea capului în mîini:

- plictiseală, apatie.

Capul sprijinit într-un pumn:

- reflecţii intense şi problematice.

Capul înclinat, susţinut de o mînă:

- lehamite, oboseală.


Capul între pumnii strînşi:

- întoarcere totală spre sine.

Scărpinarea capului:

- nervozitate.

Trecerea mîinii peste ceafă sau prin vîrful capului:

- dorinţa de a fugi;

- incapacitatea de a lua o decizie sau de a găsi o soluţie.

114 COMUNICAREA PRIN

Gestul de a se juca cu o şuviţă de păr:

+ dorinţa de a seduce ; - îndoială, ezitări, ter

giversări ; - plictiseală, dezgust.

Trecerea constantă a mîinii prin păr:

+ atracţie fizică, dorinţă sexuală, senzualitate.

Mîinile la frunte

Mîna pe frunte:

+ concentrare, reculegere, reflecţie.

GESTURI ŞI ATITUDINI BRAŢELE ŞI MÎINILE 115

Unul sau două degete pe

frunte:

+ concentrare, reculegere, reflecţie, dar în măsură mai mică decît mai sus.

Fruntea sprijinită de palmă:

+ căutarea unei soluţii.

Mîinile la tîmple

Masarea tîmplelor:

~ retragere, introversiune.

Documents

Comunicarea prin gesturi si atitudini