Conditia femeii ,reflectata intr-un text narativ studiat

Romanul Ion" al lui Liviu Rebreanu reprezinta momentul de nceput al modernizarii literaturii noastre, moment de o mare importanta n perioada interbelica. Este romanul care face o trecere evidenta de la un gen literar vetust, perimat, la cel modern, teoretizat de criticul Eugen Lovinescu. Interesant este si faptul ca, desi trateaza o tema indigesta pentru scriitorii interbelici, este vorba de viata dura a taranilor din zona Nasaudului, criticul Sburatorului, a remarcat aparitia acestei opere care, n aparenta, contravenea opiniilor sale estetice. Pozitia aceasta aparent paradoxala a criticului este explicabila pentru ca Rebreanu aducea o noua viziune n planul realismului romnesc interbelic.Aparitia romanului n anul 1920, ilustreaza o noua viziune asupra imaginii taranului romn ce depaseste clar idilismul samanatorist, exagerarile teziste ale poporanistilor: nfatisarea impersonala, rece, fara nici un fel de implicare emotionala, perfect obiectiva a taranilor din satul Pripas.Romanul lui Liviu Rebreanu se ncadreaza n specia romanului realist obiectiv, creatie care ambitioneaza realizarea unei fresce a lumii rurale ntr-o epoca n care, pentru taran, echivalentul acumularii de capital l reprezenta acumularea pamntului. Ca specie a realismului obiectiv, romanul Ion" nfatiseaza avatarurile patimii pentru pamnt si consecintele nefaste ale acesteia. Scriitorul plaseaza nu ntmplator n primele pagini ale romanului imaginea horei, scena cu un puternic caracter anticipativ. n planul epic al lumii taranesti, protagonistii romanului vor intra ntr-o veritabila hora a mortii, fatala ntruchipare a destinului implacabil.Structura compozitionala a romanului este ilustrativa pentru intentia autorului. Creatia lui Liviu Rebreanu este un imago al dramei umane proiectate pe fundalul unor realitati socio-umane tensionate. Romanul, cu evidente inflexiuni ale naturalismului zolist, nareaza istoria unui taran nempacat cu soarta omului lipsit de proba demnitatii sale, pamntul. Patima acestuia pentru pamnt va influenta destinul tuturor protagonistilor horei mortii: Ana, Florica, George Bulbuc.Nu ntmplator, scriitorul si-a definit romanul un corp sferoid". Povestea debuteaza cu imaginea drumului, indice epic al trecerii cititorului peste hotarul realului, ntr-un univers Actionai unde ntlneste o veritabila drama profunda, rascolitoare. Dupa ce drama se va consuma, n final acelasi drum, l va repune n universul real. In interiorul acestej sfere narative scriitorul contureaza doua lumi, iar privirea sa rece penduleaza permanent ntre ele: lumea taranilor si lumea intelectualitatii rurale.Romanul este riguros construit n jurul personalitati; tragice a lui Ion al Glanetasului, un revoltat al conditiei sale, care utilizeaza orice mijloace pentru a-si atinge scopul. Tocmai de aceea marile parti ale cartii sunt intitulate metaforic: Glasul pamntului" si Glasul iubirii", definind astfel patimile care nlantuie destinul personajului eponim al cartii.Legat strns de soarta lui Ion este destinul Anei. Numita deseori victima predestinata", eroina este privita ca fiind singurul mijloc prin care Ion si poate potoli setea de pamnt.Ana, ca personaj feminin plasat ntr-o lume dura, lipsita de sentimente, delicatete sau gingasie, pare condamnata nca de la nceput. Ea ilustreaza perfect ceea ce criticul George Calinescu afirma: In societatea taraneasca femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea nceteaza de a mai nsemna ceva prin feminitate".Datele existentiale n privinta acestui personaj l plaseaza nca de la nceput sub zodia esecului. Ana a crescut ntr-un mediu familial nchistat si violent. Si-a pierdut mama de timpuriu, moarta n urma unei nasteri nefericite. Tatal se retrage n patima bauturii nerezistnd durerii pierderii sotiei. Din aceasta cauza, Ana creste n chingile unei frustrari mereu alimentate de duritatea si indiferenta tatalui care o ura fiindca din pricina unui copil s-a tras moartea femeii ce-i fusese reazamul vietii." In egala masura psihologia fetei este deformata de un deficit de afectivitate. Lipsita de acea dragoste calda si protectiva a mamei (A crescut singura, lipsita de o dragoste parinteasca mngietoare. Mama a lasat-o fara aripi"), Ana se refugiaza ntr-o iluzie, cea a iubirii pentru Ion. ntr-o lume care nu are ochi pentru ea, bovarica fiica a lui Vasile Baciu se preda sufleteste flacaului care pare sa-i acorde atentie. Desi are datele certe ale iubirii lui pentru Florica, Ana se ncapatneaza n iluzia ei. ncetul cu ncetul Ana va deveni unul dintre termenii tragici ai unei relatii psihologice de tip substitutiv. Ion si va sugruma vremelnic glasul iubirii pentru Florica si se va napusti patimas spre cealalta ibovnica, pamntul pentru care este dispus la orice sacrificiu. El o dezumanizeaza, n mintea lui inflamata de acea dorinta acerba a posesiunii pamntului, si n compensare umanizeaza forta inerta, adnca, stihia telurica. n consecinta, Ana este mpinsa ncetul cu ncetul spre moarte de indiferenta barbatului spre care si ndreapta ntreaga nevoie de dragoste, de protectie. Lipsa din ce n ce mai evidenta a iubirii dezvolta celalalt complex Complexul Ofeliei (cfr. Lui Gaston Bachelard) ...trecnd n zorii zilei pe cararea de lnga Somes, dincolo de Jidovita, se oprea acuma mereu n dreptul stavilarului si privea lung valmasagul apelor adnci care parca o chemau." n datele acestea obsesive, prima ispita a evadarii dintr-o lume n care nu-si gaseste locul, este ispita apei.Pentru existenta tragica a fetei, scena seducerii Anei marcheaza pecetluirea destinului acesteia. Este o scena simbolica. Stilul cenusiu al scriitorului marcheaza indirect indicii dramei care se prefigureaza: O iarna urcioasa se zbatea sa coboare pe pamnt, dar parca nu avea nca destula putere"; Casa zacea n ntunerec, neagra ca un bivol adormit". Cele doua pasaje puncteaza stilistic o evidenta corespondenta ntre cadrul scenei si ntmplarea n sine. Rebreanu sugereaza clar aspectul malefic al locului ce va marca iremediabil destinul eroinei. Este primul pas catre moarte. Ana se va transforma dintr-o fecioara a durerii ntr-o mater dolorosa. Sarcina va fi pentru ea chinul sisific, att n plan fizic, ct si sufletesc. Dupa ce Ion si mplineste planul, schema seductiei se sterge din mintea lui. Ana va pendula pe o Golgota personala cu doua repere ale torturii sufletesti si fizice: indiferenta desavrsita a lui Ion si bataile crunte ndurate de la Vasile Baciu care se simte tradat de propria fiica.Scena nuntii lui Ion si a Anei este iarasi pilduitoare pentru tema frustrarii personajului feminin. Ana priveste pierduta la jocul patimas al mirelui,la propria nunta cu fosta lui ibovnica: Nu deschisese gura niciunul din ei; fata (Florica n.n.) chiar nici nu ndraznea s-1 priveasca n ochi; el nsa fierbea si-si nclestase degetele n soldurile ei pline, uitnd de tot de Ana, nchipuindu-si ca Florica e mireasa lui. [...] In aceeasi clipa Ana tresari ca.muscata de vipera." Reactia Anei ilustreaza socul emotional puternic al personajului bovaric, nevoit sa nfrunte datele dure ale realitatii. Jelania Anei, Norocul meu, norocul meu!" Acesta va deveni laitmotivul unei suferinte atroce n gratuitatea ei tragica.

Dupa nunta, Vasile Baciu refuza sa-i dea pamnturile promise lui Ion. Acesta din urma o trimite pe Ana la socrul sau pentru a-1 convinge sa respecte ntelegerea. Ana va pendula astfel din nou ntre doi poli ai violentei. Ea nu ramne dect un simplu obiect de troc, un mijloc absurd pentru un nesfrsit exercitiu al molestarii. n cele din urma, convins ca Ana este nteleasa cu Vasile Baciu sa-1 nsele la nvoiala cu pamnturile, Ion o alunga pur si simplu de acasa. Vasile Baciu refuza cu asprime sa o mai primeasca: Ana ramase n mijlocul drumului, nemaistiind ncotro s-o apuce, Ion tot mai njura si blestema n ograda, iar Vasile Baciu, departndu-se, tipa mai tare parca sa-1 auda tot satul. [...] Acu unde sa ma duc? se ntreba si n minte i rasareau numai raspunsuri negre care o pironeau pe Ioc, sleindu-i vointa si ispitind-o sa-si curme singura toate suferintele, fiindca viata ei e zadarnica." Momentul n care femeia este alungata de tatal si de sotul ei, n egala masura, aduce cu sine si compensarea psihologica, a doua ispita a mortii, ntreaga existenta de fata ndragostita si de sotie a Anei se consuma n acest orizont al ispitei thanatice: n noaptea aceea si dadu seama ntia oara Ana de prapastia n care-si zvrcoleste ea viata. Si atunci gndul mortii i se cobor n suflet ca o scapare fericita."

Construindu-si personajul pe aceste date nemiloase ale unui destin ratat din nastere, scriitorul ncearca, si izbuteste, sa mbine elemente estetice ale realismului cu date ale naturalismului, ca radicalizare a principiilor estetice ale realismului. Pe masura ce Rebreanu construieste ultimele trepte ale coborrii Anei n infern, elementele naturaliste devin din ce n ce mai pregnante. ntreg traiectul epic al acestui personaj se defineste pe coordonatele unui descemus ad inferos. n acest registru narativ, este construita si scena n care Ana si naste copilul pe cmp. n mod sugestiv nasterea pare a fi umbrita de atmosfera unei morti. Pamntul, suprapersonajul sumbru, imobil, tacut, dar implacabil n ntreg romanul si cere si aici prinosul sau: Alaturi de ea o pata mare, negricioasa,- parca se strmba la barbatul naucit; pamntul nsetat sorbise lacom sngele".

Destinul Anei este marcat de doua personaje episodice, carora scriitorul le confera un rol esential: crciumarul Avrum si Dumitru Moarcas.

Sinuciderea lui Avrum, imaginea spnzuratului constituie primul moment de cristalizare a ideii sinuciderii dupa ce, pna acum moartea, doar o ispitise pe Ana. Rebreanu descrie imaginea spnzuratului cu insistenta pe detaliile organice, n spiritul prozei naturaliste: n latul facut dintr-un capastru vechi, legat de al saptelea fustei, atrna Avrum, cu obrajii rosii-sfecla, cu barba galbena zbrlita, cu parul ciufulit si lipit pe fruntea si tmplele lucitoare de sudori, ntors cu fata spre ograda, privind parca necajit, cu ochii iesiti din orbinte [...] Gura i se strmbase n coltul drept, iar limba, crmpotita ntre dinti, era vrstata cu dungulite alburii". Tocmai aceste date ale unui naturalism structural vor reveni n scena sinuciderii Anei. Aceasta imagine a spnzuratului nu o ngrozeste ci mai curnd o fascineaza pe Ana.

Aceeasi fascinatie, conditie a pregatirii sufletesti pentru moarte, se regaseste n scena mortii lui Dumitru Moarcas. Ceea ce pentru omul obisnuit nseamna repulsie si frica justificata, pentru personajul feminin descris de Rebreanu se transforma n obsesie, n atractie maladiva: Seninatatea cu care vorbea Dumitru despre moarte o nedumerea."Scena sinuciderii Anei, celebra prin detaliile ei naturaliste, prin stilul frust de a nfatisa moartea femeii, apare ca sugestie a decaderii umane, a zadarniciei zbaterilor omenesti ntr-o lume prea mare si indiferenta oricum n mecanica ei implacabila. Dincolo de factorul moral al gestului femeii ramne neputinta de-a-si gasi un loc ntr-o lume care a condamnat-o nca de la nceput. Ana este o victima tragica tocmai prin solutia la care ajunge sa recurga. Prin sinucidere se condamna singura n eternitate. Devine mirajul propriu ntr-o oglinda strmba unde nu se reflecta dect imaginea diforma a Savistei, cea care o mpinge n cele din urma la moarte.Teza scriitorului e limpede. Marea eroare a Anei este de a se fi dorit altceva dect este, o biata unealta n mna barbatilor din viata ei. Singura e sansa pe iume era zestrea. Femeia nsa priveste dincolo de materialitatea care i-a nchis fatal destinul. Aceasta iluzie se ntoarce ca un bumerang tot la ea si o doboara.Ana este victima unei profunde si grave nentelegeri. Privata de dragostea materna, se ncapatneaza sa vada n lumea ei altceva dect i se arata de fapt. In momentul n care Ion se dezbraca de iluzoria iubire care-i hranea ei sufletul firav nu mai ramne dect haul ispititor al mortii. Gestul final al Anei nu este dect expresia unui suflet nepregatit sa-si nfrunte realitatea.