onsideraţii despre Adevăr

Scriptura conţine două abordări asupra Adevărului; una semitică şi cealaltă grecească care

reflectă două mentalităţi cu privire la înţelegerea divinului. Sfântul Ap. Pavel spune că grecii caută înţelepciunea iar evreii semne sau minuni. Unul este concret iar celălalt abstract.

Evreii deoarece sunt interesaţi mai mult de istoria lor, pentru a crede în Dumnezeu au nevoie de semne şi minuni, ca forme de manifestare a Lui în istorie. Numai prin şi în aceste semne ei pot înţelege Adevărul că Dumnezeu este credincios poporului Său. Ei urmează pe Dumnezeu numai când văd semne, numai când cuvântul Lui devine concret şi palpabil. Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul Său şi îşi ţine cuvântul, iar aceasta oferă poporului protecţie. Pentru aceasta poporul trebuie să răspundă promisiunilor făcute de Dumnezeu. Acest răspuns este o reflectare a modului în care mentalitatea iudaică înţelege Adevărul. Credincioşia şi supunerea faţă de Lege este Adevărul ultim pentru ei. Promisiunile lui Dumnezeu cuprind un adevăr eshatologic, şi cuprind în ele un scop istoric pentru această lume căzută.

Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu orientează şi dă direcţie istorică. Din perspectiva poporului ales Adevărul poate fi înţeles numai dacă îşi are fundamentul în istorie, în concret, în palpabil: „Ce semn ne dai ca să credem că tu eşti Mesia? Semnul lui Iona.”

Mentalitatea grecească este opusă, Adevărul pentru ei este în afara istoriei. Ei pornesc de la lumea observabilă, îşi pun întrebări asupra fiinţei într-un mod ce este organic şi inseparabil legat de capacitatea de observaţie şi percepţie a minţii. Gândirea grecească a văzut mereu o unitate între lumea inteligibilă, mintea gânditoare şi fiinţă. Pentru greci, Adevărul, dreptatea, frumuseţea şi bunătatea sunt una. Pentru ei problema Adevărului se pune întotdeauna din perspectivă cosmologică.

Perspectiva greacă vede mereu o ireconciabilitate între Adevăr şi evenimentele istoriei; în timp ce istoria e în continuă schimbare şi decade mereu ca şi creaţia, Adevărul este etern şi neschimbat, adică acelaşi ieri, azi şi mâine. Cu alte cuvinte timpul nu are nici o acţiune asupra Adevărului, deoarece acesta transcende istoria.

Astfel între gândirea iudaică adânc înrădăcinată în istorie şi gândirea grecească meta-istorică, se află Hristos care este istoric şi meta-istoric în acelaşi timp; istoric s-a născut din Fecioară, dar ca Logos a preexistat etern, mai înainte de orice veac. Sfântul Ap. Pavel spune despre Cruce că „este o piatră de poticnire pentru evrei şi nebunie pentru greci”.

Hristos spune însă „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, El anunţă sfârşitul istoriei, care este deja prezent, în Trupul Său, care este Biserica. Hristos este în istorie şi dincolo de ea, deci Adevărul este istoric şi metaistoric în acelaşi timp. Prin Hristos Dumnezeu este în istorie, prin Întrupare şi dincolo de istorie, prin Împărăţia ce va să vină, în acelaşi timp.

Teologii au abordat problema Adevărului mai mult prin tradiţia Logosului, prin tradiţia intelectuală grecească, în termenii cunoaşterii, descoperirii şi cosmologiei. Dar Sf. Ignatie din

35

Antiohia, vede Adevărul nu în termenii epistemiologici ai cunoaşterii, ci ca viaţă. Dar ce legătură este între viaţă şi fiinţă? Pot fi ele identice? În tradiţia grecească viaţa este o calitate adăugată fiinţei, iar Adevărul fiinţei precede viaţa, fiinţa posedă viaţă.

Evanghelia vorbeşte despre „adevărata viaţă”, „ca viaţă veşnică”, iar a vieţui adevărat este acelaşi lucru cu a avea viaţă veşnică, adică fără de moarte.

Deci Adevărul despre Hristos nu este un adevăr mental sau filozofic, ci fiinţa care are în ea viaţa veşnică, adică Hristos care este Adevărul.

Pr. John Ocana, Sunnyvale, California, U.S.A.

(traducere din lb. engleză de Adrian Radu)

36