Upload
others
View
114
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
1
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(C.N.S.A.S.) Str. Matei Basarab nr. 55-57,
Bucureşti, sector 3, cod 030671
Tel.: 0374.189.125; Fax: 0374.189.152
www.cnsas.ro
COMUNICAT DE PRESĂ
În acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la
propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 şi
ale Hotărârii nr. 2/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Colegiul C.N.S.A.S. a dezbătut, pe ordinea de zi a şedinţei
de astăzi, 10.03.2020, următoarele teme:
1. Deconspirări surse:
- au fost analizate 6 cereri şi a fost încheiată procedura de deconspirare pentru un număr de 11
surse, identitatea reală a acestora urmând a fi comunicată la solicitarea persoanelor subiect al unor
dosare de urmărire informativă şi a petenţilor îndreptăţiţi, potrivit prevederilor art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr.
24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
2. Adeverinţe:
a) Pentru persoanele pentru care, d in Notele de Constatare emise de Direc ţ ia
de specia l i tate d in C.N.S.A.S., nu au rezultat date sau documente privind
calitatea de lucră tor al Securităţ i i sau de colaborator al acesteia , au
fost el iberate adeverin ţe :
- art. 3 lit. f (directori în prefectură, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel
local) – 2 persoane
- art. 3 lit. g (pr imar i i , v icepr imar i i , consi l ier i i jude ţeni , consi l ier i i în Consi l iu l
General a l Munic ip iu lu i Bucureş t i , consi l ier i i local i ) – 3.126 persoane
- art. 3 lit. m (personalul cu funcţii de conducere, cu excepţia celui prevăzut la lit. c),
din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum şi ceilalţi ofiţeri şi
subofiţeri/agenţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative) - 1 persoană
- art. 12 al in.1 l i t .g. din Legea 7/2006- – 2 persoane
2
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
b) Colegiul a constatat că nu au fost identificate documente noi sau neprocesate faţă de
cele reţinute în deciziile/adeverinţele eliberate anterior şi a dispus menţinerea acestora
pentru următoarele categorii de persoane:
- art. 3 lit. c (membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general,
secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai
acestor funcţii, Comisar European) – 1 persoană
- art. 3 lit. f (directori în prefectură, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel
local) – 2 persoane
- art. 3 lit. g (pr imar i i , v icepr imar i i , consi l ier i i jude ţeni , consi l ier i i în Consi l iu l
General a l Munic ip iu lu i Bucureş t i , consi l ier i i local i )- 557 persoane
- art. 12 al in.1 l i t .g. din Legea 7/2006- – 3 persoane
Anexăm tabelul nominal aferent secţiunii Adeverinţe (3.694 persoane):
Adeverințele emise pe numele persoanelor menționate mai sus, după ce vor fi redactate și semnate, vor fi publicate pe site-ul C.N.S.A.S. și vor putea fi accesate la adresa www.cnsas.ro, secțiunea ADEVERINȚE.
Potrivit art. 10 alin (2) din O.U.G. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, cu modificările și completările ulterioare, adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor. Până la data publicării pe pagina de internet, documentele care au stat la baza emiterii adeverințelor pot fi consultate, la cerere, la sediul C.N.S.A.S., după finalizarea procedurii de declasificare a acestora. Consultarea se poate face pe baza unei programări la numărul de telefon: 0374.189.197 - Direcţia Comunicare, persoană de contact: doamna Adela Guinea. Aceeași procedură (consultare la cerere și declasificare) se aplică și documentelor emise în cazul persoanelor pentru care au fost deja emise adeverințe, iar în urma reverificării acestora nu au fost identificate documente noi și neprocesate.
3
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1 GÂNFĂLEAN IOAN 26.01.1955 loc. Berghin, judeţul Alba
Benon Ana
Avocat al Copilului
(adjunct al Avocatului Poporului)
Decizia nr. 2035/26.06.2007
2 RĂDULESCU ION 08.05.1955 loc. Roşiorii de
Vede, jud. Teleorman
Dumitru Elena
Director executiv în
cadrul Agenţiei pentru Protecţia
Mediului Teleorman
Adeverinţa nr. 434/23.04.2015
3 BICHESCU NICOLETA
(MITULESCU) 12.12.1969 Bacău Dumitru Elena Consilier
parlamentar Adeverinţă nr.
5332/2008
4 SESERMAN SORIN-ALIN
17.11.1973 Brăniştea,
judeţul Bistriţa-Năsăud
Grigore Rafila Consilier parlamentar
Adeverinţă nr. 1856/2009
5 OPREA
ALEXANDRA (CONSTANTIN)
29.11.1950 Gruiu, judeţul Ilfov
Vasile Floarea Consilier parlamentar
Decizie nr. 686/2007 cu
prenume ALEXANDRU, se modifică intreaga decizie (din gen
masculin în feminin)
6 CĂLDĂRESCU VALENTINA
16.03.1971 Dumbrăveni, judeţul Vrancea
Georgică Margareta Consilier parlamentar
7 HAGIU MONICA (FLOREAN)
12.10.1967 Bucureşti Victor Liliana Consilier parlamentar
8 COMĂNICI ANCUŢA SORINA (DRĂGAN,
TĂNASE) 28.12.1967 Bucureşti Constantin Maria
Consilier local Primăria Sector
1, Bucureşti
Adeverinţă nr. 3494/2012 Fără n.
TĂNASE și DRAGAN
9 GASPAR
FLORENTINA (LUPU)
16.09.1968 Buzău, judeţul Buzău
Cornelie Elena Consilier local
Primăria Sector 6, Bucureşti
Adeverinţă nr. 1870/2016 Fără n.
LUPU
10 LĂZĂROIU IOANA GELA
29.04.1966 Perişor, Dolj Dumitru Aurelia Consilier local
Primăria Sector 2, Bucureşti
Adeverinţă nr. 4624/2013 Fără
pren. GELA
11 ARDELEANU
MIRCEA 16.03.1964 Cocora, judeţul
Ialomiţa Ion Maria
Consilier local Primăria
Municipiului Bucureşti
Adeverinţă nr. 6416/2015
12 ASTALÂŞ IONEL 03.09.1956 Tăşnad, judeţul Satu Mare
Nicolae Floare Consilier local
Tăşnad, judeţul Satu Mare
Adeverinţă nr. 825/ 2008
13 BALMUŞ MIRCEA 06.01.1973 Bucureşti Sterizan Ecaterina Consilier local
Primăria Sector 4, Bucureşti
Adeverinţă nr. 198/2009
4
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
14 BERINDEI ELENA (FĂGAŞ)
23.02.1954 Turcineşti, judeţul Gorj
Sevastian Aurelia Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 2554/2016
15 BORDEI NICULAIE 09.09.1951 Gălăteni, judeţul Teleorman
Florea Aurica Consilier local
Primăria Sector 6, Bucureşti
Adeverinţă nr. 5590/ 2010
16 BRANDIBUR MARIAN
13.01.1958 Urdari, judeţul Gorj
Constantin Aurelia Consilier local Urdari, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 2557/2016
17 CHEFANI JEAN 12.05.1939 Brăila Anghelache Ana
Consilier local Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Adeverinţă nr. 7186/ 2009
18 COMĂNESCU
MIHAI 01.02.1964 Bucureşti Constantin Steliana
Consilier local Primăria
Municipiului Bucureşti
Adeverinţă nr. 3495/2012
19 COSMESCU MARIUS
19.08.1967 Bucureşti Ion Verginia Consilier local
Primăria Sector 2, Bucureşti
Adeverinţă nr. 4621/2013
20 CRAIOVEANU
GRIGORE 01.08.1959 Turcineşti, judeţul Gorj Grigore Georgeta
Viceprimar al localităţii
Turcineşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 2555/2016
21 CROITORU MIRCEA
17.09.1953 Orleşti, judeţul Vâlcea
Gheorghe Stanca Consilier local
Tismana, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 2552/2016
22 DELEGEANU DAN BOGDAN
09.02.1968 Bucureşti Mircea Rodica Consilier local
Primăria Sector 4, Bucureşti
Adeverinţă nr. 600/2011
23 DIJMĂRESCU CRISTIAN
12.04.1968 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Constantin Maria Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 2449/2016
24 DUMITRACHE
ŞTEFAN 27.12.1967 Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Nicolae Maria
Consilier local Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Adeverinţă nr. 5908/ 2009
25 ILIESCU
CONSTANTIN CRISTINEL
03.03.1956 Bucureşti Marian Ioana Consilier local
Primăria Sector 2, Bucureşti
Adeverinţă nr. 5799/2008
26 OPREA DUMITRU 24.12.1954 Malul cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
Dumitru Maria Consilier local
Primăria Sector 2, Bucureşti
Adeverinţă nr. 4627/2013
27 POPESCU LENUŢA (CHIRIAC)
13.03.1960 Sascut, judeţul Bacău
Ion Profira Consilier local
Primăria Sector 2, Bucureşti
Adeverinţă nr. 4628/2013
28 PUŞCAŞ IONEL 09.02.1968 Gheorgheni, judeţul Harghita
Petru Valeria Consilier local
Primăria Sector 6, Bucureşti
Adeverinţă nr. 1863/2016
5
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
29 SIMION ADRIAN 23.07.1967 Bucureşti Gheorghe Maria Consilier local
Primăria Sector 6, Bucureşti
Adeverinţă nr. 1874/2016
30 STAN ROBERT 10.11.1969 Bucureşti Alexandru Rada Consilier local
Primăria Sector 6, Bucureşti
Adeverinţă nr. 1875/2016
31 TUDOSE CRISTIAN ADRIAN
25.05.1968 Bucureşti Ioan Elena Consilier local
Primăria Sector 1, Bucureşti
Adeverinţă nr. 2535/2013
32 ANTAL VIOREL 08.10.1967 Huedin, judeţul Cluj
Valer Veroana Consilier local Fildu de Jos, judeţul Sălaj
33 AURSULESEI GHEORGHE 15.12.1954
Roznov, judeţul Neamţ Vasile Elena
Consilier local Alexandru cel Bun, judeţul
Neamţ
34 BAKAI MARTON 22.03.1966 Pericei, judeţul Sălaj
Marton Berta Consilier local Pericei, judeţul
Sălaj
35 BARBUR VASILE 20.11.1972 Jibou, judeţul Sălaj
Ioan Florica Consilier local
Năpradea, judeţul Sălaj
36 BĂLAŞ VASILE IOAN
03.03.1961 Măerişte, judeţul Sălaj
Ioan Cornelia Consilier local
Măerişte, judeţul Sălaj
37 BERAR PAMFIL 19.11.1955 Agrij, judeţul Sălaj
Gherasim Anastasia Primar al
localităţii Agrij, judeţul Sălaj
38 BONŢE FLORIAN 12.04.1962 Tusa, comuna
Sîg, judeţul Sălaj
Teodor Maria Primar al
localităţii Sîg, judeţul Sălaj
39 BORBIU AVEL 09.04.1951 Năpradea, judeţul Sălaj
Carol Silvia Consilier local
Năpradea, judeţul Sălaj
40 BOROS NICOLAE 13.08.1962 Recea, Vîrşolţ, judeţul Sălaj
Alexandru Maria Consilier local Vîrşolţ, judeţul
Sălaj
41 BORZAŞI IULIU 16.05.1966 Marca, judeţul Sălaj
Iuliu Elisabeta Consilier local Marca, judeţul
Sălaj
42 BRAICA CORVIN 04.03.1949 Ruda, judeţul Hunedoara
Viorel Floarea Consilier local Pericei, judeţul
Sălaj
43 BRAZDĂU IOAN 19.11.1967 Şimleul
Silvaniei, judeţul Sălaj
Vasile Veronica Consilier local
Măerişte, judeţul Sălaj
6
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
44 BREBAN MIRCEA RADU
21.10.1965 Jibou, judeţul Sălaj
Ioan Flora Consilier local Surduc, judeţul
Sălaj
45 BUBOI DUMITRU 30.09.1962 Cerişa,
Halmăşd, judeţul Sălaj
Gheorghe Maria Consilier local
Halmăşd, judeţul Sălaj
46 CÂMPAN ROZALIA (COSTE)
21.12.1962 Gârbou, judeţul Sălaj
Iulian Catiţa Consilier local
Gârbou, judeţul Sălaj
47 CHIFOR AUGUSTIN 14.08.1949 Poiana Blenchii,
judeţul Sălaj Constantin Nastasia
Primar al localităţii Poiana Blenchii, judeţul
Sălaj
48 CHIŞ LEONTIN 13.06.1957 Chieşd, judeţul
Sălaj Pavel Reghina
Primar al localităţii
Chieşd, judeţul Sălaj
49 CHIŞ LUCIAN 17.09.1966 Şimleul
Silvaniei, judeţul Sălaj
Ioan Veronica
Viceprimar al localităţii Măerişte,
judeţul Sălaj
50 CIURTE AUREL VASILE
03.05.1972 Năpradea, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local
Năpradea, judeţul Sălaj
51 COZMA CĂLIN DUMITRU
24.10.1972 Hida, judeţul Sălaj
Ioan Maria
Viceprimar al localităţii
Sînmihaiu Almaşului,
judeţul Sălaj
52 DENES ANDREI 14.04.1963 Vîrşolţ, judeţul Sălaj
Andrei Iuliana Viceprimar al
localităţii Vîrşolţ, judeţul Sălaj
53 ERDEI-ARVA KAROLY
14.12.1957 Şărmăşag, judeţul Sălaj
Karoly Esztera Consilier local Şărmăşag,
judeţul Sălaj
54 FĂRCAŞ PETRU 02.09.1944 Cheud,
Năpradea, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local
Năpradea, judeţul Sălaj
55 FLOREA ADRIAN IOAN
24.06.1971 Zalău, judeţul Sălaj
Ioan Lenuţa Consilier local Zimbor, judeţul
Sălaj
56 FODOCA DANIEL VIOREL
20.06.1973 Crasna, judeţul Sălaj
Pavel Maria Consilier local Cizer, judeţul
Sălaj
57 FODOR VASILE 01.07.1969 Năpradea,
judeţul Sălaj Ioan Rozalia
Primar al localităţii
Năpradea, judeţul Sălaj
7
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
58 GAVRILOAE GHEORGHE
08.12.1963 Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Dumitru Elena Consilier local
Bălţăteşti, judeţul Neamţ
59 GERGELY CIABA 04.04.1969 Benesat, judeţul
Sălaj Miklos Aurelia
Viceprimar al localităţii
Benesat, judeţul Sălaj
60 GROZA GRIGORE 15.09.1948 Gălpîia, judeţul Sălaj
Gavril Ludovica Consilier local Hida, judeţul
Sălaj
61 GROZA IOAN 17.11.1951 Gârbou, judeţul Sălaj
Vasile Ana Consilier local
Gârbou, judeţul Sălaj
62 GUDEA CORNEL
IOAN 14.07.1967 Horoatu
Crasnei, judeţul Sălaj
Gligor Emilia
Consilier local Horoatu
Crasnei, judeţul Sălaj
63 KALLAI VICTOR 05.07.1964 Sîg, comuna
Nuşfalău, judeţul Sălaj
Ioan Ana Consilier local
Nuşfalău, judeţul Sălaj
64 KESERU VASILE 24.07.1970 Nuşfalău, judeţul Sălaj
Valentin Ana Consilier local
Halmăşd, judeţul Sălaj
65 LAKATOS ALEXANDRU
11.02.1956 Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj
Ludovic Maria Consilier local Zalău, judeţul
Sălaj
66 LAKATOS ANDREI 10.10.1969 Cehu-Silvaniei, judeţul Sălaj
Sighismund Susana Consilier local Sălăţig, judeţul
Sălaj
67 LAZĂR VASILE 27.05.1967 Măerişte,
judeţul Sălaj Teodor Terezia
Primar al localităţii Măerişte,
judeţul Sălaj
68 LUNG CORNEL 31.07.1963 Zimbor, judeţul Sălaj
Ioan Anastasia
Primar al localităţii
Sînmihaiu Almaşului,
judeţul Sălaj
69 MARINESCU GHEORGHE
12.01.1957 Lipanesti, judeţul Prahova
Ion Steliana Consilier local
Lipăneşti, judeţul Prahova
70 MATEESCU GHEORGHE VALENTIN
18.12.1967 Gornet, judeţul Prahova
Matei Niculina Joiţa
Consilier local Gornet, judeţul
Prahova
71 MATEI DANIEL 09.11.1967 Bucureşti Alexandru Stela
Viceprimar al localităţii
Plopeni, judeţul Prahova
8
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
72 MĂRGĂRIT CĂTĂLIN
11.12.1969 Podenii Noi, judeţul Prahova
Ion Mariea Consilier local Podenii Noi,
judeţul Prahova
73 MIREA MARIANA
MIHAELA (CIRSTOIU)
02.01.1966 Lapoş, judeţul Prahova
Pantilimon Iliana Consilier local Lapoş, judeţul
Prahova
74 MIRICA SOFRONE 11.09.1959 Siliştea
Snagovului, judeţul Ilfov
Vasile Filofteia Consilier local Olari, judeţul
Prahova
75 MOICEANU GHEORGHE
05.10.1949 Rucăr, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local
Măneciu, judeţul Prahova
76 MOICEANU
VICTOR 23.11.1952 Ciupelnita,
judeţul Prahova Ion Alexandrina
Viceprimar al localităţii
Drăgăneşti, judeţul Prahova
77 MOISE IOAN 22.10.1956 Gura Vadului, judeţul Prahova
Tudor Aneta Consilier local Gura Vadului,
judeţul Prahova
78 MOISE NICOLAE 23.01.1966 Măgurele, judeţul Prahova
Constantin Sofia Consilier local
Măgurele, judeţul Prahova
79 MORARU NICOLAE 20.09.1969 Filipeştii de
Târg, judeţul Prahova
Constantin Elena
Consilier local Filipeştii de Târg, judeţul
Prahova
80 NAIDU
CONSTANTIN 29.05.1940
Filipeştii de Pădure, judeţul
Prahova Ştefan Maria
Consilier local Filipeştii de
Pădure, judeţul Prahova
81 NEGOI MIREL 11.04.1966 Filipeştii de
Târg, judeţul Prahova
Ion Maria
Consilier local Filipeştii de Târg, judeţul
Prahova
82 NEGOITA ELENA 14.10.1962
Făgetu, comunaGura
Viitoarei, judeţul Prahova
Vasile Virginia Consilier local Gura Vitioarei, judeţul Prahova
83 NEGOIŢESCU
NICOLAE 16.05.1970 Gornet, judeţul
Prahova Ion Niculina
Primar al localităţii
Gornet, judeţul Prahova
84 NICA ROBERT
VIOREL 09.07.1973 Boldeşti Scăeni, judeţul Prahova Nicolae Elena
Primar al localităţii Lipăneşti,
judeţul Prahova
9
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
85 NICHITA MIHAIL 01.02.1969 Gherghiţa,
judeţul Prahova Ion Vasilica
Primar al localităţii
Gherghiţa, judeţul Prahova
86 NITA ION 26.02.1964 Dumbrava, judeţul Prahova
Constantin Floarea Consilier local
Dumbrava, judeţul Prahova
87 NIŢĂ GHEORGHE 10.05.1966 Dumbrava,
judeţul Prahova Vasile Vasilica
Viceprimar al localităţii
Dumbrava, judeţul Prahova
88 NUTA GHEORGHE 08.10.1951 Filipeştii de
Pădure, judeţul Prahova
Constantin Maria
Consilier local Filipeştii de
Pădure, judeţul Prahova
89 OLTEANU CĂTĂLIN 22.09.1969 Ploieşti Constantin Vasilica Consilier local
Dumbrava, judeţul Prahova
90 OPREA MARCEL 07.04.1957 Sângeru, judeţul Prahova
Dumitru Constantina Consilier local Podenii Noi,
judeţul Prahova
91 OPRESCU GHEORGHE
21.04.1964 Păcureţi, judeţul Prahova
Constantin Eugenia Consilier local
Păcureţi, judeţul Prahova
92 PANA MARIAN 21.03.1972 Mizil, judeţul Prahova
Stelian Verginia Consilier local
Jugureni, judeţul Prahova
93 PASARICA NICOLAE
01.01.1963 Drajna, judeţul Prahova
Toma Ioana Consilier local Drajna, judeţul
Prahova
94 PĂIŞ LUMINIŢA
IULIANA (TANASESCU)
09.03.1968 Balteşti, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local Podenii Noi,
judeţul Prahova
95 PISĂU CONSTANTIN
06.02.1963 Măneciu-Ungureni,
judeţul Prahova Constantin Constanţa
Consilier local Măneciu,
judeţul Prahova
96 POPA GHEORGHE 28.08.1963 Ploieşti, judeţul Prahova
Ion Calina Consilier local Ploieşti, judeţul
Prahova
97 POPA ION 29.03.1960 Poseşti, judeţul Prahova
Ion Maria Consilier local Poseşti, judeţul
Prahova
98 PREDA DUMITRU 15.12.1941 Lapoş, judeţul Prahova
Panait Maria Consilier local
Jugureni, judeţul Prahova
99 RADU GHIORGHE 15.09.1941 Lapos, judeţul Prahova
Constantin Sofica Consilier local Gura Vadului,
judeţul Prahova
10
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
100 RADU MIRCEA 25.10.1959 Podenii Noi, judeţul Prahova
Victor Cernovica Consilier local Podenii Noi,
judeţul Prahova
101 RADUTU PETRICA 20.09.1972 Homoriciu Petre Elisabeta Consilier local
Izvoarele, judeţul Prahova
102 SAVU IOAN 18.10.1945 Măneciu-Ungureni,
judeţul Prahova Vasile Eleonora
Consilier local Măneciu,
judeţul Prahova
103 SERBAN ION 24.08.1961 Fulga, judeţul Prahova
Iordache Elena Consilier local Fulga, judeţul
Prahova
104 SEREA TOADER 03.06.1965 Pechea, judeţul
Galaţi Vasile Steluţa
Consilier local Filipeştii de Târg, judeţul
Prahova
105 SIMION FLORIAN 23.03.1954 Gherghiţa, judeţul Prahova
Dumitru Floarea Consilier local Olari, judeţul
Prahova
106 STANCIU GABRIEL 15.05.1970 Ploieşti Nicolae Filofteia Consilier local Dumbrăveşti,
judeţul Prahova
107 STANCIU
MARILENA (PENCIU)
02.12.1953 Ploieşti, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local Ploieşti, judeţul
Prahova
108 STANCU EMIL 25.02.1968 Gherghiţa, judeţul Prahova
Nicolae Miorica Consilier local Olari, judeţul
Prahova
109 STANCU GHEORGHE
21.12.1971 Ploieşti, judeţul Prahova
Gheorghe Constanţa Consilier local
Păuleşti, judeţul Prahova
110 STATE PETRUS 14.03.1959 Sfârleanca,
judeţul Prahova Nicolae Vasilica
Viceprimar al localităţii
Dumbrăveşti, judeţul Prahova
111 STATE VALENTIN 11.02.1955 Ploieşti, judeţul
Prahova Dumitru Georgeta
Primar al localităţii
Dumbrăveşti, judeţul Prahova
112 STĂNESCU NICOLAE
CRISTINEL 07.07.1966 Gornet, judeţul
Prahova Puiu Eugenia
Consilier local Gornet, judeţul
Prahova
113 STOICA
MAGDALENA ANIELA
17.09.1970 Ploieşti Gheorghe Maria Consilier local Drăgăneşti,
judeţul Prahova
114 STOICA TUDOR 25.01.1970 Gherghiţa, judeţul Prahova
Daniel Ana Consilier local
Gherghiţa, judeţul Prahova
11
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
115 STOICESCU ŞTEFAN
29.05.1952 Ciorani, judeţul Prahova
Pârvu Gherghina Consilier local Mizil, judeţul
Prahova
116 TAMASAN VASILE 16.01.1966 Mociu, judeţul Cluj
Vasile Floarea Consilier local
Măgurele, judeţul Prahova
117 TĂRCĂU GHEORGHE
23.07.1953 Păcureţi, judeţul Prahova
Gheorghe Steliana Consilier local
Păcureţi, judeţul Prahova
118 TERZEA
GHEORGHE FLORIN
06.08.1971 Măneciu, judeţul Prahova
Nicolae Maria Consilier local
Măneciu, judeţul Prahova
119 TILIMPEA VICTOR 17.04.1961 Bălţeşti, judeţul Prahova
Ion Dumitra Consilier local
Păcureţi, judeţul Prahova
120 TOMA GHEORGHE 17.08.1967 Plopu, judeţul Prahova
Iosif Maria Consilier local Plopu, judeţul
Prahova
121 TRANDAFIR DAN NICOLAE
23.01.1968 Mizil, judeţul Prahova
Gheorghe Elisaveta Consilier local Gura Vadului,
judeţul Prahova
122 TRIFON
GHEORGHE 10.12.1950 Vălenii de
Munte, judeţul Prahova
Gheorghe Anica
Primar al localităţii Gura
Vitioarei, judeţul Prahova
123 UNGUREANU VICTORAŞ
09.05.1962 Păcureţi, judeţul Prahova
Stelian Maria Consilier local Podenii Noi,
judeţul Prahova
124 UNGURENU CONSTANTIN
05.10.1969 Ploieşti, judeţul Prahova
Nicolae Gheorghiţa Consilier local
Măneşti, judeţul Prahova
125 VASILE NICOLAE 25.05.1949 Gornet Cricov, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local Gornet Cricov, judeţul Prahova
126 VOICILA VASILE 27.08.1961 Puchenii Moşneni,
judeţul Prahova Ioan Georgeta
Consilier local Gorgota, judeţul
Prahova
127 VOICU GHEORGHE 05.07.1947 Româneşti, judeţul Prahova
Gheorghe Verginia Consilier local
Gorgota, judeţul Prahova
128 VOINEA ION 22.07.1949 Dumbrava, judeţul Prahova
Ion Constanţa Consilier local
Dumbrava, judeţul Prahova
129 VOINESCU MILICĂ 02.09.1962 Gherghiţa, judeţul Prahova
Radu Alexandrina Primar al
localităţii Olari, judeţul Prahova
12
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
130 ZAMFIR NECULAE 01.01.1963 Fulga, judeţul Prahova
Ioan Alexandrina Consilier local Fulga, judeţul
Prahova
131 MATEESCU MARIUS NICOLAE
05.05.1955 Lipova, judeţul Arad
Nicolae Ana Consilier local Ploieşti, judeţul
Prahova
132 MOLNAR IOAN 24.06.1954 Tarna Mare, judeţul Satu
Mare Ioan Maria
Consilier local Tarna Mare, judeţul Satu
Mare
Adeverinţă nr. 4385/ 2010
133 NEMEŞ NICOLAE 11.12.1967 Sibiu Nicolae Victoria Consilier local
Loamneş, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 3526/ 2013 cu l.n. Loamneş, în loc de
mun. Sibiu.
134 NUŢĂ STELIAN 22.10.1956 Filipeştii de
Târg, judeţul Prahova
Ion Ilinca Consilier local
Măgureni, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 11076/ 2009, l.n. Măgureni, corect Filipeștii de Târg -
Prahova
135 PASCU ILIE 04.07.1967 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Dumitru Ioana Consilier local
Movileni, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 2555/ 2011, l.n.
Movileni, jud. Olt, corect Drăgășani,
Vâlcea.
136 PAVEL ANITA (SCHULLER-SCHENKER)
02.01.1960 Sibiu Helmut Isa Erica Leonore
Consilier local Sibiu, judeţul
Sibiu
Adeverinţă nr. 2743/ 2009, l.n.
Ocna-Mureş, jud. Alba, corect Sibiu,
de adaugat numele anterior:
SCHULLER-SCHENKER și de
trecut numele corect al mamei-
LEONORE
137 PĂTRAŞCU
GHERGHINA (DOBRIŞAN)
07.04.1955 Frecăţei, judeţul
Tulcea Ilie Nicolina Consilier local
Frecăţei, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 645/ 2010 nume adev.
Dobrişan Gherghina, de
completat nume anterior:
PĂTRAŞCU
138 NEANU AURELIAN 13.12.1953 Pojaru, judeţul Gorj
Nicolae Maria Consilier local
Bustuchin, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 317/2011
139 NECHIFOR MARCEL
26.03.1966 Luncaviţa, judeţul Tulcea
Paraschiv Gherghina Consilier local
Luncaviţa, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 4403/ 2010
13
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
140 NECULA
GHEORGHE 01.07.1963
Bătrâni, judeţul Prahova
Fluieraş Maria
Primar al localităţii
Bătrâni, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 720/ 2012
141 NEDELCU ANA (GHEORGHE) 08.07.1958
Poienarii Burchii, judeţul
Prahova Aurel Viorica
Consilier local Poiana
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 1822/ 2013
142 NEDELCU DANIEL 30.08.1965 Poienarii
Burchii, judeţul Prahova
Emil Ecaterina
Consilier local Poienarii
Burchii, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 1826/ 2013
143 NEGOIŢĂ NECULAI 13.01.1950 Stăncuţa, judeţul Brăila
Marinache Mărioara Consilier local
Stăncuţa, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2805/ 2011
144 NEGOTEI
OCTAVIAN 23.09.1955
Adunaţi, judeţul Prahova
Octavian Elisabeta
Primar al localităţii
Adunaţi, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 661/ 2012
145 NETEA
CONSTANTIN SILVIU
16.05.1962 Arad Mircea Margareta Consilier local Craiva, judeţul
Arad
Adeverinţă nr. 9917/ 2009
146 NEŢIATĂ MIHAI 17.01.1970 Făurei, judeţul Neamţ
Gherghe Vasilica Consilier local Jirlău, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 4192/ 2010
147 NICOARĂ DUMITRU
08.12.1950 Jijila, judeţul Tulcea
Gheorghe Sofiea Consilier local Jijila, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 6016/ 2008
148 NICOARĂ IOAN 02.05.1956 Apoldu de Jos,
judeţul Sibiu Ilie Elisabeta
Primar al localităţii Apoldu de Jos, judeţul
Sibiu
Adeverinţă nr. 4398/ 2010
149 NICOLAE ION 26.05.1956
Hotărani, comuna
Fărcaşele, judeţul Olt
Constantin Elena Consilier local
Fărcăşele, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 4159/ 2010
150 NICOLAE STELIAN 26.10.1949 Azuga, judeţul Prahova
Stelian Maria Consilier local
Adunaţi, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 662/ 2012
151 NICOLCIOIU NICOLAE
29.09.1968 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Mihai Speranţa Consilier local
Peştişani, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 386/2011
152 NICOLESCU CONSTANTIN
27.08.1965 Ceplea, judeţul Gorj
Ion Maria Consilier local
Plopşoru, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 365/2011
153 NICU CRISTINA (DRAGNEA)
17.05.1968 Bucureşti Nicolae Lenuţa Consilier local
Dascălu, judeţul Ilfov
Adeverinţă nr. 1338/2016
14
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
154 NICULACHE PEICIU 17.07.1966 Izvoarele, judeţul Tulcea
Gheorghe Steriana Consilier local
Izvoarele, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 1406/ 2008
155 NICULAE VICTOR 29.08.1961 Poiana, judeţul
Dâmboviţa Samson Vasilica
Primar al localităţii
Ciorogârla, judeţul Ilfov
Adeverinţă nr. 1289/2016
156 NICULESCU SERGIU
05.08.1951 Vidra, judeţul Ilfov
Dumitru Elena Consilier local
Axintele, judeţul Ialomiţa
Adeverinţă nr. 6536/ 2014
157 NISTOR MARIAN 28.03.1959 Măraşu, judeţul
Brăila Nicolae Aurica
Viceprimar al localităţii
Măraşu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 4198/ 2010
158 NIŢĂ STAN 18.09.1970 Slobozia, judeţul Ialomiţa
Nicolae Maria Consilier local
Scânteia, judeţul Ialomiţa
Adeverinţă nr. 7844/ 2009
159 NIŢESCU NICOLAE 25.05.1961 Măraşu, judeţul
Brăila Ioan Ioana
Primar al localităţii
Măraşu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 6920/ 2009
160 OANCEA GEORGICĂ
23.01.1961 Scăioşi, judeţul Prahova
Nicolae Ana Consilier local
Plopeni, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 4369/ 2008
161 OANCEA GICA (MĂRGINEANU)
10.01.1957 Mircea Vodă, judeţul Brăila
Şerban Stela Consilier local
Stăncuţa, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2806/ 2011
162 OANCEA MARIAN 28.07.1968 Snagov, judeţul
Ilfov Vasile Alexandra
Primar al localităţii
Snagov, judeţul Ilfov
Adeverinţă nr. 1295/2016
163 OANCEA STAN 11.09.1948 Stăncuţa, judeţul Brăila
Gheorghe Rusanda Consilier local
Stăncuţa, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5401/ 2010
164 OBANCIA GHEORGHE
07.04.1972 Buşteni, judeţul Prahova
Ioan Elena Consilier local Azuga, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 389/ 2010
165 OCHIROŞI RADU 14.02.1971 Şuţeşti, judeţul Brăila
Alexandru Neculina Consilier local Şuţeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 1122/ 2015
166 OLARIU SIMION 03.01.1959 Sibiu Valeriu Victoria
Primar al localităţii Racoviţa,
judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 1135/ 2011
167 OLTEANU
CONSTANTIN 08.05.1964
Sălătrucu, judeţul Argeş
Gheorghe Ioana
Viceprimar al localităţii
Sălătrucu, judeţul Argeş
Adeverinţă nr. 6714/ 2015
15
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
168 OLTEANU NICOLAE
21.11.1947 Sibiu Ioan Ana Consilier local Apoldu de Jos,
judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 4399/ 2010
169 ONEA IOAN 19.03.1962 Daneş, judeţul
Mureş Mihai Valeria
Primar al localităţii
Laslea, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 1113/ 2011
170 OPREA CONSTANTIN
18.11.1966 Pogoanele, judeţul Buzău
Stoica Chira Consilier local Băicoi, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 995/ 2015
171 OPREA ALEXANDRU
06.12.1970 Dragalina, judeţul Călăraşi
Constantin Elena Consilier local
Dragalina, judeţul Călăraşi
Adeverinţă nr. 3630/ 2015
172 OPREA BOGDAN
CONSTANTIN 17.09.1970
Câmpina, Poiana
Câmpina, judeţul Prahova
Ion Ana Adriana
Consilier local Poiana
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 925/ 2010
173 OPRIŞ STELA (STANCIU)
04.11.1958 Traian, judeţul Ialomiţa
Ion Elena Consilier local Amara, judeţul
Ialomiţa
Adeverinţă nr. 6297/ 2009
174 OPRIŞAN ION 29.07.1957 Berceni, judeţul Prahova
Nicolae Niculina Consilier local
Berceni, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 727/ 2012
175 ORZAN ION 12.03.1954 Movila Miresii, judeţul Brăila
Marin Stela Consilier local Movila Miresii, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2512/ 2011
176 ORZARU NELLU 31.10.1954 Şuţeşti, judeţul Brăila
Ştefan Elisabeta Consilier local Şuţeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 4272/ 2010
177 ORZARU VASILE 15.10.1953 Şuţeşti, judeţul Brăila
Ştefan Elisabeta Consilier local Şuţeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 4226/ 2010
178 OUATU NECULAI 10.10.1951 Bahna, judeţul
Neamţ Vasile Frăsina
Consilier local Alexandru cel Bun, judeţul
Neamţ
Adeverinţă nr. 6856/ 2014
179 PANAIT
CONSTANTIN 14.08.1970 Rifov, judeţul
Prahova Paraschiv Elena
Viceprimar al localităţii
Berceni, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 728/ 2012
180 PANĂ CONSTANTIN
03.04.1973 Măraşu, judeţul Brăila
Cristea Neculina Consilier local
Măraşu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 3601/ 2015
181 PANĂ GEORGE 04.04.1968 Ploieşti, judeţul Prahova
Simion Maria Consilier local Ploieşti, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 412/ 2008
182 PANDURU ION DANIEL
27.08.1973 Novaci, judeţul Gorj
Vasile Ana Consilier local Baia de Fier, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 282/2011
16
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
183 PANFIL
GHEORGHE 01.05.1957
Carcaliu, judeţul Tulcea
Nichita Fetinia
Primar al localităţii
Carcaliu, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5465/ 2014
184 PANGRATE DUMITRU DANIEL
05.01.1971 Tulcea Ion Virginia Consilier local Hamcearca,
judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5335/ 2010
185 PANŢURU DUMITRU 24.07.1965
Movila Miresii, judeţul Brăila Gheorghe Ana
Primar al localităţii Movila Miresii, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 6921/ 2009
186 PARASCHIV ION 11.06.1959 Luncaviţa, judeţul Tulcea
Dumitru Cosmina Consilier local
Luncaviţa, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7161/ 2014
187 PARASCHIV MIHAI 08.11.1940 Bertea, judeţul Prahova
Gheorghe Maria Consilier local Bertea, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 735/ 2012
188 PASCHIA EMANOIL 14.09.1948 Bârzeiu, judeţul Gorj
Gheorghe Victoria Consilier local
Berleşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 302/2011
189 PAŞTEA VASILE 18.12.1965 Cîrbeşti, judeţul Gorj
Vasile Ioana Consilier local
Drăguţeşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1416/2016
190 PAŢACHIA VALERIU
14.09.1956 Beciu, judeţul Teleorman
Ion Stana Consilier local
Bragadiru, judeţul Ilfov
Adeverinţă nr. 2753/2009
191 PAVEL ANIŞOARA (DURBALĂ)
12.04.1963 Sarinaşu, Murighiol,
judeţul Tulcea Petrea Iordana
Consilier local Beştepe, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 7151/ 2014
192 PĂNESCU NICOLAE
11.06.1959
Vîrtopu, comuna
Ciuperceni, judeţul Gorj
Nicolae Sava Consilier local
Ciuperceni, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 118/2011
193 PĂŞTEAN ERIKA (KORKA)
12.05.1967 Balinţ, judeţul Timiş
Ioan Mari Consilier local
Tormac, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 3487/ 2012
194 PĂUNESCU CRISTIAN
29.09.1960 Alimpeşti, judeţul Gorj
Dumitru Gheorghiţa Consilier local Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 887/2008
195 PELIVAN TĂNASE 22.06.1956 Izvoarele, judeţul Tulcea
Nicolai Maria Consilier local Mihai Bravu,
judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 6037/ 2008
196 PERIANU SAVA 23.08.1951 Jugureanu,
comuna Ulmu, judeţul Brăila
Vasile Paulina Consilier local Ulmu, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 2818/ 2011
197 PETCOIU CONSTANTIN
27.02.1967 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Ion Ana Consilier local Runcu, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 82/2011
17
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
198 PETCU ION 04.07.1953 Slănic, judeţul Prahova
Ion Safta Consilier local Bertea, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 736/ 2012
199 PETRE RADU 06.04.1968 Însurăţei, judeţul Brăila
Grigore Rada Consilier local
Însurăţei, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 6782/ 2015
200 PETREA DOINEL 16.05.1970 Galbenu, judeţul Brăila
Constantin Anica Consilier local
Galbenu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 4346/ 2010
201 PETRICĂ EUGEN 12.08.1971 Ceamurlia de Jos, judeţul
Tulcea Petre Smaranda
Consilier local Ceamurlia de Jos, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 7154/ 2014
202 PETROF ION 02.08.1965 Casimcea, judeţul Tulcea
Anghel Maria Consilier local
Casimcea, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7204/ 2014
203 PETROVICI MIHAELA (NEAGU)
09.10.1957 Câmpina, judeţul Prahova
Mihail Niculina Consilier local
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 749/ 2012
204 PETRU NICOLAE 30.04.1969 Armeni, judeţul Sibiu
Vasile Leontina Consilier local
Loamneş, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 3528/ 2013
205 PETRUŞ DUMITRU 08.10.1961 Hida, judeţul Sălaj
Dumitru Aurica Primar al
localităţii Hida, judeţul Sălaj
Adeverinţă nr. 2578/ 2017
206 PICHIU CONSTANTIN
07.09.1962 Săuceşti, judeţul Bacău
Constantin Viorica Consilier local
Săuceşti, judeţul Bacău
Adeverinţă nr. 2272/ 2016
207 PIENARU ION 21.01.1958 Bumbeşti-Piţic, judeţul Gorj
Gheorghe Maria Consilier local Bumbeşti-Piţic,
judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1394/2016
208 PINDIC GHIOCEL 09.10.1967 Sulina, judeţul Tulcea
Dumitru Elena Consilier local C.A. Rosetti,
judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5460/ 2014
209 PIVODA DUMITRU 11.07.1952 Râşnov, judeţul Braşov
Gheorghe Elena Consilier local
Râşnov, judeţul Braşov
Adeverinţă nr. 4405/ 2008
210 PÎŞU ILIE 24.01.1968
Dobarca, comuna
Miercurea Sibiului, judeţul
Sibiu
Dumitru Ana
Consilier local Miercurea
Sibiului, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 2627/ 2011
211 PLETEA EUGEN 29.09.1968 Grindu, judeţul Tulcea
Vasile Ileana Consilier local Grindu, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 656/ 2010
212 POCORA ANTONEL 02.06.1967 C.A. Rosetti, judeţul Tulcea
Anton Gherghina Consilier local C.A. Rosetti,
judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5461/ 2014
18
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
213 POENARU TUDOR 27.07.1951 Roseti, judeţul Călăraşi
Tudor Octavia Consilier local Roseti, judeţul
Călăraşi
Adeverinţă nr. 3658/ 2015
214 POGONICI DUMITRU
01.01.1964 Godineşti, judeţul Gorj
Ion Olimpia Consilier local
Godineşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1725/2011
215 POHILCA CORNEL 01.01.1971 Chilia Veche, judeţul Tulcea
Tudor Silvia Consilier local Chilia Veche, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7157/ 2014
216 POP CORNEL 31.07.1966 Şimleu
Silvaniei, judeţul Sălaj
Ioan Monica
Consilier local Şimleu
Silvaniei, judeţul Sălaj
Adeverinţă nr. 4378/ 2013
217 POP MARIA (CIORTEA)
23.03.1954 Teiuş, judeţul Alba
Eugen Ana Consilier local Dezna, judeţul
Arad
Adeverinţă nr. 6045/ 2008
218 POP NICOLINA (MOLDOVAN) 28.09.1968
Aninoasa, judeţul
Hunedoara Nicolae Paulina
Consilier local Aninoasa,
judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2359/ 2009
219 POPA AUREL 28.08.1950 Urleasca, judeţul Brăila
Nicolae Ioana Viceprimar al
localităţii Traian, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5036/ 2010
220 POPA CRISTINA (MATEI)
26.09.1965 Luncaviţa, judeţul Tulcea
Stroe Ileana Consilier local I.C. Brătianu, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 661/ 2010
221 POPA ELENA (DIMA)
31.07.1951 Berteştii de Jos, judeţul Brăila
Nicolae Ioana Consilier local
Berteştii de Jos, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2502/ 2011
222 POPA FLORICA (IONICĂ)
30.07.1965 Bertea, judeţul Prahova
Vasile Ioana Viceprimar al
localităţii Aluniş, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 6047/ 2008
223 POPA FLORIN 26.01.1969 Baldovineşti,
judeţul Olt Dumitru Maria
Viceprimar al localităţii
Baldovineşti, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 3442/ 2016
224 POPA GHEORGHE 01.04.1965 Movila Miresii, judeţul Brăila
Radu Maria Consilier local Movila Miresii, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2513/ 2011
225 POPA IOAN 23.05.1953 Craiova, judeţul Dolj
Ion Paulina Consilier local Slatina, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 4585/ 2008
226 POPA MARIN 14.12.1952 Stăncuţa, judeţul Brăila
Gheorghe Şerbana Consilier local
Stăncuţa, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5402/ 2010
227 POPA NICOLAE 12.09.1948 Pojaru, judeţul Gorj
Constantin Ariada Consilier local
Bustuchin, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 318/2011
19
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
228 POPA VIRGIL 22.11.1951 Negoeşti, judeţul Gorj
Ion Elena Consilier local
Bustuchin, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 319/2011
229 POPEANGĂ ION 06.12.1952 Leleşti, judeţul Gorj
Ioan Maria Consilier local Leleşti, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 77/2011
230 POPESCU CONSTANTIN
31.10.1943 Leleşti, judeţul Gorj
Ion Maria Consilier local Leleşti, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 78/2011
231 POPESCU ALEXANDRU SABIN
12.07.1959 Săcelu, judeţul Gorj
Bădică Maria Consilier local Săcelu, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 85/2011
232 ARDELEAN VIORICA
13.03.1971 Rona de Sus,
judeţul Maramureş
Alexa Olga Consilier local Bogda, judeţul
Timiş
233 ARNĂUT STELA (IFRIMESCU)
11.04.1965 Tâmboeşti, judeţul Vrancea
Aurel Anica Consilier local
Sânpetru, judeţul Braşov
234 ASAFTEI RADU GHEORGHE
12.02.1968 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Ioan Dorina
Viceprimar al localităţii
Sânnicolau Mare, judeţul
Timiş
235 BADEA MARIEA (PRODEA)
17.08.1957 Poroina Mare,
judeţul Mehedinţi
Ion Cati Consilier local
Devesel, judeţul Mehedinţi
236 BALI GABRIELA 29.01.1972 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Andrei Elisabeta Consilier local Beba Veche, judeţul Timiş
237 BALINT LAJOS 15.09.1964 Sângeorgiu de Pădure, judeţul
Mureş Ludovic Ilona
Consilier local Fântânele,
judeţul Mureş
238 BĂDICEANU GHEORGHE
15.07.1955 Valea Glogului, judeţul Suceava
Gheorghe Liţa Consilier local Bara, judeţul
Timiş
239 BĂDIŢA ION 30.10.1950 Salcia, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Ana Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
240 BENA MARIA (CURTA)
05.05.1968 Criţ, judeţul Braşov
Carol Maria Consilier local
Buneşti, judeţul Braşov
241 BIŢIU MIOARA (POPDAVID) 20.04.1970
Făgăraş, judeţul Braşov Gheorghe Maria
Viceprimar al localităţii
Recea, judeţul Braşov
242 BLEGU VASILE 19.06.1970 Braşov, judeţul Braşov
Vasile Elena Consilier local
Sânpetru, judeţul Braşov
20
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
243 BODEAN VIOREL 16.08.1954 Feldioara, judeţul Braşov
George Ruxandra Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
244 BOŞCA VIOREL 28.01.1957 Brâncoveneşti, judeţul Mureş
_ Rafila Consilier local Ideciu de Jos, judeţul Mureş
245 BOTEZAN VIOLETA RUSALINA
17.05.1967 Reghin, judeţul Mureş
Mihail Valeria Consilier local Ideciu de Jos, judeţul Mureş
246 BRAŞOVEAN IOAN 10.04.1962 Socolu de
Cîmpie, Cozma, judeţul Mureş
Ioan Nastasia Consilier local Cozma, judeţul
Mureş
247 CHEŞA DANIEL 23.01.1968 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Ioan Valeria Consilier local
Corunca, judeţul Mureş
248 CHIOSA NICOLAE 28.10.1953
Bistreţu, comuna
Devesel, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Zoia Consilier local
Devesel, judeţul Mehedinţi
249 CIOBANU LIVIU 06.06.1970 Botoşani Mircea Eugenia Consilier local Beba Veche, judeţul Timiş
250 COCEAN IOAN 01.06.1961 Dumbrăviţa, judeţul Braşov
Ioan Paraschiva Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
251 COCEAN IOAN 28.06.1951 Nadăşa, judeţul Mureş
Zaharia Elisabeta Consilier local
Chiheru de Jos, judeţul Mureş
252 CORNEA GHEORGHE
22.12.1958 Vaida Recea, judeţul Braşov
Petru Silvia Consilier local Recea, judeţul
Braşov
253 COSTEA NICOLAE SORIN
31.07.1968 Vaida Recea, judeţul Braşov
Nicolae Elena Consilier local Recea, judeţul
Braşov
254 COTA IOAN 24.08.1946 Urişiu de Sus, judeţul Mureş
Dumitru Maria Consilier local
Chiheru de Jos, judeţul Mureş
255 DAN ION 10.11.1955 Curtea, judeţul Timiş
Iovănescu Eva Consilier local Curtea, judeţul
Timiş
256 DEMETER ISTVAN 15.08.1970 Reghin, judeţul Mureş
Ştefan Irina Consilier local Brîncoveneşti, judeţul Mureş
257 DIMA LAURENŢIU COSTEL
01.05.1970 Zărneşti, judeţul Braşov
Ioan Florica Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
21
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
258 DRAGOMIR MIHAI 10.11.1968 Comăna, judeţul Braşov
Aurel Floarea Consilier local
Comăna, judeţul Braşov
259 EFTIN EMILIAN 15.07.1956 Bran, judeţul Braşov
Ioan Eugenia Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
260 ERDOS BALIZS ZOLTAN
25.09.1968 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Zoltan Anna Consilier local
Corunca, judeţul Mureş
261 FILIP IOAN 21.07.1966 Vaida Recea, judeţul Braşov
Viorel Virginia Consilier local Recea, judeţul
Braşov
262 FRÎNCU DOMIŢIAN CORNELIU
30.05.1968 Făgăraş, judeţul Braşov
Corneliu Valentina Consilier local
Comana, judeţul Braşov
263 GIURICIN CARMEN 28.08.1964 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Andrei Elisaveta Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
264 GRAMA VICTOR 17.11.1955 Chiheru de Jos, judeţul Mureş
Ioan Raveca Consilier local
Chiheru de Jos, judeţul Mureş
265 GRIGORIE ION 15.12.1969 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Nicolae Elena Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
266 HOREA IOAN 01.01.1957 Cozma, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local Cozma, judeţul
Mureş
267 ILACI FLORIN DANIEL
16.03.1968 Timişoara, judeţul Timiş
Ioan Elena Consilier local
Bucovăţ, judeţul Timiş
268 ILEA PETRU SORIN 04.02.1967 Reghin, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local Brîncoveneşti, judeţul Mureş
269 IMRE NICOLAE 15.01.1950 Găneşti, judeţul Mureş
Nicolae Iuliana Consilier local
Găneşti, judeţul Mureş
270 IONICĂ IONEL 25.04.1966 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Constantin Ştefana Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
271 LUNGOCIU CORNEL
15.11.1959 Vaida Recea, judeţul Braşov
Victor Rozeta Consilier local Recea, judeţul
Braşov
272 MAGO FRANCISC 25.05.1967 Tîrnăveni, judeţul Mureş
Francisc Catalina Consilier local
Găneşti, judeţul Mureş
273 MANEA DANIEL 20.03.1970 Craiova, judeţul Dolj
Marin Rada Consilier local Vîrvoru de Jos,
judeţul Dolj
22
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
274 MARCU ANICA (BĂEŢELU)
25.10.1973 Bisoca, judeţul Buzău
Ion Maria Consilier local
Buneşti, judeţul Braşov
275 MARINCA VASILE 13.05.1969 Ieud, judeţul Maramureş
Vasile Ioana Consilier local Ieud, judeţul Maramureş
276 MARTON IOAN 30.06.1967 Braşov, judeţul Braşov
Ioan Iuliana Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
277 MIZU FELICIA (GRIGORE)
12.01.1958 Drăguşeni, judeţul Suceava
Gavril Maria Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
278 MOCAN EMIL
FLORIN 08.04.1960 Cheţani, judeţul
Mureş Ioan Lucreţia
Primar al localităţii
Cheţani, judeţul Mureş
279 MONEA GHEORGHE
06.07.1956 Comana de Jos, judeţul
Braşov Gheorghe Elisabeta
Consilier local Buneşti, judeţul
Braşov
280 MORAR IOAN 22.08.1962 Braşov, judeţul Braşov
Ioan Victoria Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
281 MUSTĂŢEA
ALEXANDRU (CIUTĂ)
18.09.1963 Broşteni, judeţul Mehedinţi
Dumitru Ecaterina Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
282 NAGY ATTILA 04.10.1957 Mărculeni, judeţul Mureş
Tibor erno Susana Consilier local
Fântânele, judeţul Mureş
283 NEAGOE EUGEN 10.04.1956 Dumbrăviţa, judeţul Braşov
Ioan Ana Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
284 NEGREI VIOREL LUCIAN
02.09.1971 Braşov, judeţul Braşov
Ioan Steliana Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
285 NEMETH IOAN 04.11.1954 Luncani, judeţul Cluj
Ioan Aurora Consilier local
Cheţani, judeţul Mureş
286 ODOR ROMU 07.09.1950 Salcia, judeţul Mehedinţi
Nicolae Maria Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
287 OLĂIANOŞ IONEL 11.06.1969 Dumbrăviţa, judeţul Braşov
Gheorghe Elena Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
288 OLĂIANOŞ VALERIU
24.02.1958 Dumbrăviţa, judeţul Braşov
Tănase Maria Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
23
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
289 OLTEAN ELVIRA (POP)
03.06.1963 Band, judeţul Mureş
Ioan Victoria Consilier local
Corunca, judeţul Mureş
290 PANDIA MARINELA (NEDELCU)
27.01.1969 Bîcleş, judeţul Mehedinţi
Ioan Ioana Consilier local Bîcleş, judeţul
Mehedinţi
291 PAŞCA MĂRICUŢA (FLOREA)
16.12.1956 Ieud, judeţul Maramureş
Ioan Palaga Consilier local Ieud, judeţul Maramureş
292 PAŞCA OVIDIU LUCIAN
26.02.1971 Baia Mare,
judeţul Maramureş
Teofil Dragiţa Consilier local
Checea, judeţul Timiş
293 PÂŢ MARIUS 17.12.1970 Cenad, judeţul Timiş
Alexandru Elena Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
294 PERCIU MARIN 29.12.1967 Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj Grigore Constantina
Consilier local Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
295 PESCARU STELICĂ 30.08.1969 Cujmir, judeţul
Mehedinţi Florea Veronica
Viceprimar al localităţii Vrata,
judeţul Mehedinţi
296 PINTE IONEL 29.09.1970 Cerneşti, judeţul Maramureş
Alexandru Letiţia Consilier local
Cerneşti, judeţul Maramureş
297 POENARU GHEORGHE
30.06.1950 Tălpaş, judeţul Dolj
Victor Maria Consilier local Tălpaş, judeţul
Dolj
298 POP LIVIU 30.06.1963 Mireşu Mare,
judeţul Maramureş
Gheorghe Florica
Consilier local Mireşu Mare,
judeţul Maramureş
299 POP VASILE 06.01.1949 Deleni, Ideciu de Jos, judeţul
Mureş Petru Anastasia
Consilier local Ideciu de Jos, judeţul Mureş
300 POPA CONSTANTIN
27.06.1958 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Constantin Elena Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
301 POPELCA NICOLAE
12.10.1964 Iacobeni, judeţul Sibiu
Nicolae Gheorghiţa Consilier local Cincu, judeţul
Braşov
302 POPESCU ION 08.01.1966 Strehaia, Mehedinţi
Marin Ana Consilier local Vîrvoru de Jos,
judeţul Dolj
303 PROHAP DUMITRU 19.04.1947 Turceni, judeţul
Gorj Dumitru Polina
Consilier local Becicherecu Mic, judeţul
Timiş
24
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
304 RAC GHEORGHE 13.06.1964 Strâmtura,
judeţul Maramureş
Vasile Călina
Viceprimar al localităţii Leordina,
judeţul Maramureş
305 ROŞOGA HARALAMBIE
13.04.1969 Bîcleş, judeţul Mehedinţi
Nicolae Virgina Consilier local Bîcleş, judeţul
Mehedinţi
306 SIMA AUREL 17.04.1967 Întorsura Buzăului,
judeţul Covasna Aurel Viorica
Consilier local Feldioara,
judeţul Braşov
307 SPERLEA ION 04.03.1967 Floreşti, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Eugenia Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
308 STANCIU TINCUŢA (GRUIA)
28.03.1953 Almaj, judeţul Dolj
Ion Ana Consilier local Cetate, judeţul
Dolj
309 STUPARU COSTEL 20.01.1969 Bucureşti Ion Maria Consilier local Pantelimon, judeţul Ilfov
310 SUCIU FLORIN MIHAI
30.11.1967 Reghin, judeţul Mureş
Petru Maria Consilier local Brîncoveneşti, judeţul Mureş
311 SUCIU NICOLETA (ISTRATE)
04.03.1964 Vulcan, Hunedoara
Nicolae Ana Consilier local Cozma, judeţul
Mureş
312 SUCIU SORIN AUREL
17.02.1959 Agnita, judeţul Sibiu
Iulian Aurelia Primar al
localităţii Cincu, judeţul Braşov
313 SURDU ALEXANDRU
01.11.1950 Scăeşti, judeţul Dolj
Ion Nadejda Consilier local
Urzicuţa, judeţul Dolj
314 ŞCHIOPU IOAN 21.06.1969 Braşov, judeţul Braşov
Ioan Ileana Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
315 ŞCHIOPU MARIN 12.07.1964 Feldioara, judeţul Braşov
Marin Floarea Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
316 ŞERB GHEORGHE 21.10.1967 Rupea, judeţul Braşov
Gheorghe Maria Consilier local
Comăna, judeţul Braşov
317 ŞOPON CRISTIAN 16.06.1970 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Iosif Maria Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
318 ŞOTEA GHEORGHE
29.09.1957 Rupea, judeţul Braşov
Gheorghe Maria Consilier local
Comăna, judeţul Braşov
25
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
319 ŞTEŢCĂ GHEORGHE
02.03.1952 Săpânţa, judeţul Maramureş
Ion Irina Consilier local
Cerneşti, judeţul Maramureş
320 TINC GHEORGHE 09.08.1961 Satulung,
judeţul Maramureş
Ioan Agafia
Viceprimar al localităţii Mireşu
Mare, judeţul Maramureş
321 TOFAN NĂSTASIE 27.04.1954 Simnicu de Sus, Judeţul Dolj
Costache Sevastiţa Consilier local Şimnicu de Sus,
judeţul Dolj
322 TOMOIOAGĂ
GRIGORE 11.11.1969 Moisei, judeţul
Maramureş Nicolai Todora
Viceprimar al localităţii
Moisei, judeţul Maramureş
323 TOMOIOAGĂ SIMION
24.08.1962 Moisei, judeţul Maramureş
Simion Călina Consilier local Moisei, judeţul
Maramureş
324 TRIFAN SILVIU 03.10.1969 Matca, judeţul
Galaţi Radu Sanda
Viceprimar al localităţii
Feldioara, judeţul Braşov
325 TUDOSIE ADRIAN 12.01.1952
Smadoviţa, comuna Bîcleş,
judeţul Mehedinţi
Tudor Anica Consilier local Bîcleş, judeţul
Mehedinţi
326 VOINEA NARCIS 19.08.1967 Timişoara, Judeţul Timiş
- Constanţa Consilier local
Urzicuţa, judeţul Dolj
327 ZAHARIA NICOLAE 28.11.1963 Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi Petre Anastasia
Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
328 ACSINTOAE ANA (ŞCHIOPU.MARIAN)
03.10.1967 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
329 ALEXA MIHAI 08.11.1967 Iaşi Neculai Aglaia Consilier local Mirosloveşti, judeţul Iaşi
330 APOPEI VASILE 21.09.1968 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ Vasile Ana
Viceprimar al localităţii Târgu Neamţ, judeţul
Neamţ
331 BĂEŞU
CONSTANTIN 16.04.1954
Ştefan cel Mare, judeţul
Neamţ Constantin Orita
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
332 BĂTÎNEŢU FLORICĂ NELU
26.10.1973 Giurgiu Ion Floarea Consilier local
Găujani, judeţul Giurgiu
26
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
333 BOAGHEN MIHAIL 02.07.1955 Colibaşi, judeţul Giurgiu
Lixandru Maria Consilier local
Colibasi, judeţul Giurgiu
334 BOGHEAN LUMINIŢA
FLORENTINA 25.06.1969 Cosoba, judeţul
Giurgiu Aurel Maria
Consilier local Cosoba, judeţul
Giurgiu
335 BUDACĂ MARCEL 15.08.1970 Bicaz, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local Taşca, judeţul
Neamţ
336 BURADA
GHEORGHIŢĂ 05.03.1961
Adunaţii Copăceni,
judeţul Giurgiu Gheorghe Gherghina
Consilier local Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
337 BUTUC VIORICA (FLINTOC)
26.05.1961 Tazlău, judeţul Neamţ
Victor Maria Consilier local Tazlău, judeţul
Neamţ
338 BUTUNOI DUMITRU 22.10.1967 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Dumitru Filofteia Consilier local Taşca, judeţul
Neamţ
339 BUTURUGARU
PETRE 02.08.1967 Mihai Bravu,
judeţul Giurgiu Ion Maria
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
340 BUZICĂ MIHAI 28.03.1967 Daia, judeţul Giurgiu
Ion - Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
341 CHELARU NECULAI 30.05.1970 Păuneşti, judeţul Vrancea
Ioan Zamfira Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
342 CHIŞOR MARGETA (CIOBANU)
08.12.1969 Dămuc, judeţul Neamţ
Ion Maria Consilier local Taşca, judeţul
Neamţ
343 CIOBANU IONEL 06.11.1973 Colibaşi, judeţul Giurgiu
Dumitru Maria Consilier local
Colibasi, judeţul Giurgiu
344 CIUREL GRIGORE 07.08.1956 Floreşti-
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Florea Dumitra
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
345 CONSTANTIN
DOINEL 13.06.1970 Floreşti-
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ioana
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
346 CRISTEA GEORGE 31.08.1946 Frăteşti, judeţul Giurgiu
Marin Neaga Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
347 CRISTEA RADU 17.05.1950 Găiseni, judeţul Giurgiu
Constantin Ioana Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
27
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
348 CRÎNGEA ŞTEFAN 01.02.1968 Stoeneşti,
judeţul Giurgiu Niculae Natalia
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
349 CURT MARIAN 29.10.1960 Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
Florea Maria Consilier local Bolintin-Vale,
judeţul Giurgiu
350 DARABANĂ MIHAI 05.04.1971 Iaşi Alexandru Elena Consilier local
Scânteia, judeţul Iaşi
351 DASCĂLU IOAN 14.03.1953 Vorona, judeţul Botoşani
Petre Florea Consilier local
Timişeşti, judeţul Neamţ
352 DINIŢĂ SANDU 10.10.1961 Ulmi, judeţul Giurgiu
Constantin Rada Consilier local Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
353 DOBOŞ GHEORGHE
20.01.1965 Taşca, judeţul Neamţ
Ilie Ana Consilier local Taşca, judeţul
Neamţ
354 DOBOŞ PETREA 21.02.1945 Tupilaţi, judeţul Neamţ
Gheorghe Aguda Consilier local Tupilaţi, judeţul
Neamţ
355 DRAGOMIR COSTEL
02.05.1958 Giurgiu Alexandru Leana Consilier local
Găujani, judeţul Giurgiu
356 DRAGOMIR ION 14.04.1958 Roata de Jos, judeţul Giurgiu Vasile Maria
Viceprimar al localităţii
Giurgiu, judeţul Giurgiu
357 DRĂGHICI CONSTANTIN
13.03.1965 Tupilaţi, judeţul Neamţ
Neculai Maria Consilier local Tupilaţi, judeţul
Neamţ
358 DUMITRACHE CONSTANTIN
20.01.1953 Tărtăşeşti,
judeţul Dâmboviţa
Gheorghe Ioana Consilier local Bolintin-Vale,
judeţul Giurgiu
359 DUMITRAŞCU ELENA
01.04.1954 Tarcău, judeţul Neamţ
Ion Veronica Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
360 DUMITRU VASILE 16.05.1969 Floreşti-
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Dumitru Elena
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
361 ENĂŞOAIE SIMONA (BULAI)
21.07.1971 Tămăşeni, judeţul Neamţ
Vilhelm Tereza Consilier local
Tămăşeni, judeţul Neamţ
362 FECIORU PETRU 02.07.1949 Văleni, judeţul Neamţ
Ioan Frasina Consilier local Văleni, judeţul
Neamţ
28
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
363 FERBEI IOAN 28.04.1955 Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
Ioan Silvia
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
364 FÎRŢALĂ MANOLE DĂNUŢ
11.12.1964 Bicazu Ardelean
Aurel Olimpia Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
365 FLINTOC VASILE 02.07.1970 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Vasile Profira Consilier local Tazlău, judeţul
Neamţ
366 FRENT ALBERT 16.05.1965 Văleni, judeţul Neamţ
Anton Catrina Consilier local Văleni, judeţul
Neamţ
367 GAIŢĂ DUMITRU 02.10.1968 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Ştefan Elisabeta Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
368 GÂDEA GHEORGHE
06.03.1957 Putineiu, judeţul Giurgiu
Florea Maria Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
369 GHEORGHE ILIE 01.01.1964 Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ioana Consilier local
Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
370 GHERASIM NECULAI
04.10.1946 Gârcina, judeţul Neamţ
Iancu Ecaterina Consilier local
Vînători Neamţ, judeţul Neamţ
371 GHERGHELAŞ IOSIF
26.02.1954 Bîrgăoani Anton Maria Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
372 GHEŢU MARIANA 12.04.1952 Remuş,
Frăteşti, judeţul Giurgiu
Ilie Rada Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
373 GHIŢĂ FLOAREA 03.05.1955 Greaca, judeţul Giurgiu
Marin Steliana Consilier local
Greaca, judeţul Giurgiu
374 GICĂ ŞTEFAN 12.10.1969 Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
Constantin Floarea
Consilier local Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
375 GÎRBEA DANIEL 07.10.1970 Tazlău, judeţul Neamţ
Ştefan Maria Consilier local Tazlău, judeţul
Neamţ
376 GOIA MARIANA (MANOLACHE)
18.02.1972 Bucureşti Marin Viorica Consilier local Bolintin-Vale,
judeţul Giurgiu
377 GRIGORE ION
ADRIAN 26.09.1969 Bucureşti Gheorghe Maria
Viceprimar al localităţii
Cosoba, judeţul Giurgiu
29
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
378 IACOB CONSTANTIN
13.09.1954 Timişeşti, judeţul Neamţ
Mihai Maria Consilier local
Timişeşti, judeţul Neamţ
379 IANCU MARIA (OLARIU)
07.09.1962 Timişeşti, judeţul Neamţ
Constantin Elisabeta Consilier local
Timişeşti, judeţul Neamţ
380 ILIE CLEMENT 17.01.1954 Giurgiu Gheorghe Maria Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
381 ILIESCU CONSTANTIN
17.07.1967 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
382 IONESCU LIVIU OVIDIU
17.01.1961 Giurgiu Virgil Paulina Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
383 IONESCU NICOLAE 09.02.1962 Crevedia Mica, judeţul Giurgiu
Dumitru Angela Consilier local
Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
384 IORDACHE NICOLAE
14.08.1968 Giurgiu Ion Gherghina Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
385 IVAN PETRE 06.07.1955 Daia, judeţul Giurgiu
Dobre Petra Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
386 LIŢĂ DORU 05.12.1957 Bulbucata, judeţul Giurgiu
Ilie Chiţa Consilier local
Bulbucata, judeţul Giurgiu
387 LOGHIN PETRU 06.06.1953 Hangu, judeţul Neamţ
Dimitrie Varvara Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
388 LUCA CONSTANTIN
16.05.1973 Urecheni, judeţul Neamţ
Mihai Ana Consilier local
Urecheni, judeţul Neamţ
389 MACARIE CONSTANTIN
12.01.1966 Urecheni, judeţul Neamţ
Constantin Aurica Consilier local
Urecheni, judeţul Neamţ
390 MANOLE DAN 13.11.1968 Roman, judeţul Neamţ
Vasile Elena Consilier local Valea Ursului, judeţul Neamţ
391 MARCU ION 14.06.1964 Potlogi, judeţul Dâmboviţa
Zamfir Tudora Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
392 MARE EDMOND 09.04.1972 Tămăşeni, judeţul Neamţ
Valentin Ana Consilier local
Tămăşeni, judeţul Neamţ
393 MARICA FLORINA RODICA
18.04.1965 Bucureşti Ion Tinca Consilier local
Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
30
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
394 MATEI MIHAU 20.01.1965 Pietroşani,
judeţul Teleorman
Eugeniu Alexandrina Camelia
Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
395 MIHALACHE ION 03.07.1960 Colibaşi, judeţul Giurgiu
Marin Vasilica Consilier local
Colibasi, judeţul Giurgiu
396 MOVILEANU
VASILE 24.01.1951
Ştefan cel Mare, judeţul
Neamţ Vasile Catinca
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
397 NEACŞU LUCIAN 22.10.1956 Plopu, judeţul Prahova
Vasile Ioana Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
398 NEGARĂ CEZAR 24.07.1962 Tarcău, judeţul Neamţ
Petru Ecaterina Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
399 NEGOIŢĂ IULIAN 17.07.1961 Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
Dumitru Constantina Consilier local Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
400 NICULCEA VASILE 01.01.1966 Colibaşi, judeţul
Giurgiu Marin Gherghina
Viceprimar al localităţii
Colibasi, judeţul Giurgiu
401 NIŢU PETRE 11.04.1962 Giurgiu Stan Luzica Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
402 ONU GICĂ 23.04.1952 Timişeşti, judeţul Neamţ
Mihai Ileana Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
403 PARASCHIV ANDREI
22.05.1960 Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
Traian Maria Consilier local Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
404 PAVEL MIHAI 13.02.1954 Urecheni, judeţul Neamţ
Petrea Elena Consilier local
Urecheni, judeţul Neamţ
405 PAVELESCU MIHAI 23.06.1955 Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
Gheorghe Elena
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
406 PĂLĂGEANU
DUNIA (GHEORGHE)
14.03.1954 Giurgiu Dumitru Dumitrei Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
407 PEI MARIANA 25.07.1968 Giurgiu Mihai Tudora Consilier judeţean Giurgiu
408 PETRARIU VASILE 20.12.1970 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ Constantin Maria
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
31
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
409 PETRE STELIAN 30.06.1967 Giurgiu Ion Anghilina
Viceprimar al localităţii
Găujani, judeţul Giurgiu
410 PETRIŞOR IOAN 20.07.1949 Tămăşeni, judeţul Neamţ
Anton Catrina Consilier local
Tămăşeni, judeţul Neamţ
411 PICK LADISLAU 30.11.1951 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Pavel Iosefina Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
412 PIETROŞENEANU MARIANA (COS)
11.05.1972 Giurgiu Păun Floarea Consilier local
Găujani, judeţul Giurgiu
413 RADU AUREL 18.01.1973 Bulbucata, judeţul Giurgiu
Ion Elena Consilier local
Bulbucata, judeţul Giurgiu
414 RĂDOI ALEXANDRU ANDI
09.10.1964 Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
Mihail Eugenia Consilier local Bolintin-Vale,
judeţul Giurgiu
415 RĂŢOI DUMITRU 17.09.1941 Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
Marin Vasilica Consilier local Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
416 RUCSĂNDESCU ION
11.10.1968 Timişeşti, judeţul Neamţ
Mihai Lucreţia Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
417 RUSU VASILE 15.04.1968 Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
Dumitru Alexandrina
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
418 SACHELARU NECULAI
20.10.1962 Piatra Şoimului Neculai Maria Consilier local
Timişeşti, judeţul Neamţ
419 SĂNDULESCU PETRONELA (GĂRGĂREA)
03.03.1972 Giurgiu, judeţul Neamţ
Oprea Stela Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
420 SIMION GHEORGHE
16.10.1953 Frăteşti, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ileana Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
421 SÎRBU ADELINA
VERONICA (BURLACU)
20.01.1969 Giurgiu Dumitru Ioana Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
422 SÎRBU MITICĂ 17.06.1947 Giurgiu Florea Virginia Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
423 SOMOIAG DUMITRU
22.03.1965 Găiseni, judeţul Giurgiu
Badea Niculina Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
32
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
424 STANCIU COSTICĂ 13.05.1967 Giurgiu Ilie Maria Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
425 STANCU NICULAE 24.02.1971 Palanca, judeţul
Giurgiu Alexandru Ana
Consilier local Floreşti
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
426 STANIMIR NICOLAE
22.01.1968 Greaca, judeţul Giurgiu
Dumitru Elena Consilier local
Greaca, judeţul Giurgiu
427 STĂNICĂ VIOREL 22.07.1963 Giurgiu Alexandru Ileana Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
428 STANCU MARIUS 22.04.1973 Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
Dumitru Silvia
Consilier local Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
429 STOIAN GHEORGHE
28.12.1966 Colibaşi, judeţul Giurgiu
Dumitru Elena Consilier local
Colibaşi, judeţul Giurgiu
430 STOLERU MARIA GEORGETA
01.10.1960 Văleni, judeţul Neamţ
Vasile Ana Consilier local Văleni, judeţul
Neamţ
431 ŞCHIOPU PETRU 20.10.1962 Timişeşti, judeţul Neamţ
Vasile Ana Consilier local
Timişeşti, judeţul Neamţ
432 ŞTEFAN DUMITRU 11.06.1968 Potlogi, judeţul Dâmboviţa
Florea Aurica Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
433 ŞURLICĂ MARIANA (STANIMIR)
04.10.1968 Olteniţa, judeţul Călăraşi
Andrei Anica Consilier local
Greaca, judeţul Giurgiu
434 TĂNASE IONEL 28.01.1960 Daia, judeţul Giurgiu
Dumitru Andreica Consilier local Daia, judeţul
Giurgiu
435 TICHINEAŢĂ MARIN
13.07.1950 Remuş,
Frăteşti, judeţul Giurgiu
Gavrilă Gherghina Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
436 TIMIŞESCU OVIDIU 19.11.1968 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Constantin Ana Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
437 TURCU CONSTANTIN
04.08.1960 Greaca, judeţul Giurgiu
Ion Elena Consilier local
Greaca, judeţul Giurgiu
438 ŢIGĂNILĂ GEORGE 17.02.1960 Giurgiu Vasile Lenuţa Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
33
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
439 ŢONE CONSTANTIN
30.10.1962 Remuş,
Frăteşti, judeţul Giurgiu
Dumitru Maria Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
440 ŢUVICHI VASILE 10.06.1969 Tupilaţi, judeţul Neamţ
Neculai Paraschiva Consilier local Tupilaţi, judeţul
Neamţ
441 URSACHE DANIELA (BEJAN)
19.10.1972 Bicaz, judeţul Neamţ
Nicolae Maria Primar al
localităţii Taşca, judeţul Neamţ
442 URSACHE MIHAI 15.10.1967 Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Ştefan Alexandrina Consilier local Taşca, judeţul
Neamţ
443 URSARU IOAN 10.11.1948 Valea Ursului, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local Valea Ursului, judeţul Neamţ
444 URSĂRESCU IOAN GRIGORE
18.11.1966 Tupilaţi, judeţul Neamţ
Grigore Elena Consilier local Tupilaţi, judeţul
Neamţ
445 UŢĂ PETREA 12.09.1951 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ Petrache Elena
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Neamţ
446 VARTIC GHEORGHE
04.10.1971 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Gheorghe Valerica Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
447 VINTILĂ PETRE 31.03.1968 Giurgiu Nciolae Elena Consilier local
Frăteşti, judeţul Giurgiu
448 VIŢELARU ILIE 18.07.1954 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Venine Elena Consilier local Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
449 VOAIDEŞ PETRICĂ 10.08.1945 Tarcău, judeţul Neamţ
Petru Iuliana Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
450 VOICAM MIRCEA 26.05.1956 Găiseni, judeţul Giurgiu
Ion Marghioala Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
451 ZAHARIA ION 19.05.1963 Colibaşi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Floarea Consilier local
Colibaşi, judeţul Giurgiu
452 ZAHARIA ION 30.09.1951 Gârcina, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local
Vînători Neamţ, judeţul Neamţ
453 ZLOTEA ILIE 01.01.1956 Daia, judeţul Giurgiu
Marin Steliana Viceprimar al
localităţii Daia, judeţul Giurgiu
34
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
454 ZUGRAVU PETRU 29.06.1971 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Alexandru Elena Consilier local Tarcău, judeţul
Neamţ
455 ANGHELESCU ADRIAN
20.08.1967 Giurgiu Gheorghe Zina Consilier local Giurgiu, judeţul
Giurgiu
456 CORFU NICOLAE 30.10.1972 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Mircia Maricica Consilier local Tazlău, judeţul
Neamţ
457 MIHOC ILIE 23.11.1954 Tămăşeni, judeţul Neamţ
Vasile Veronica Consilier local
Tămăşeni, judeţul Neamţ
458 VIZUREANU IOAN 03.08.1950 Cotoroaia, judeţul Galaţi
Constantin Zoiţa Consilier local Valea Ursului, judeţul Neamţ
459 PURICE NICOLETA MĂDĂLINA (IANA,
GRECU) 28.05.1971 Ploieşti, judeţul
Prahova Dumitru Ioana
Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 3497/ 2013 pe
numele PURICE NICOLETA
MĂDĂLINA (IANA)
460 ALEXE VASILE 17.12.1953 Somova, judeţul Tulcea
Pascale Marinca Consilier local
Somova, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 748/ 2010 cu d.n. 19.12.1953
461 CAZACIOC GELU DANIEL
24.01.1973 Măcin, judeţul Tulcea
Niculae Elena Consilier local
Smîrdan, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7274/ 2014 pe
numele CAZACIOC GALU
AUREL
462 CHELCAN MARIN 02.01.1968 Măcin, judeţul Tulcea
Ion Maria Consilier local
Smîrdan, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7275/ 2014 cu d.n.
01.02.1968
463 PASCAL DORU 03.12.1959 Lunca Banului, judeţul Vaslui
Alecu Virginia Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
464 PĂCURAR ŞTEFAN IOAN
27.12.1948 Târnăveni, judeţul Mureş
Ioan Teodora Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
465 PĂIUŞ ION 08.07.1953 Buneşti, judeţul Suceava
Constantin Lucreţia Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
466 PĂUNESCU TITEL 14.02.1958 Prundeni, judeţul Vâlcea
Ion Elena Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
467 PELEANU MARIN 27.02.1961 Limanu, judeţul Constanţa
Ştefan Anastasia Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
35
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
468 PENTELECIUC VASILE
20.12.1958 Plugari, judeţul Iaşi
Ilie Elena
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
469 PEPENICĂ FLORIN 20.09.1965 Constanţa,
judeţul Constanţa
Gheorghe Stela
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
470 PITRAN VERGIL 09.09.1968 Grădina, judeţul Constanţa
Ion Viorica Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
471 PÎRLEA NICOLAE 06.12.1956 Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Gheorghe Gherghina
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
472 POENARU ION 25.11.1962 Rasova, judeţul Constanţa
Nicolae Maria Consilier local
Rasova, judeţul Constanţa
473 POPA AURELIAN ILIE
22.09.1957 Prundeni, judeţul Vâlcea
Gheorghe Ana Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
474 POPESCU ADRIAN 23.03.1950 Drăgoieşti, judeţul Suceava
Dumitru Elena Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
475 POPESCU CONSTANTIN
21.04.1968 Cernavodă,
judeţul Constanţa
Gheorghe Maria Consilier local
Rasova, judeţul Constanţa
476 POPESCU
CONSTANTIN 14.01.1968 Drăgoieşti,
judeţul Suceava Ioan Ileana
Viceprimar al localităţii
Drăgoieşti, judeţul Suceava
477 PORCILESCU RADU
22.11.1968 Pojorâta, judeţul Suceava
Gheorghe Valeria Consilier local
IACOBENI, judeţul Suceava
478 PREDA VIRGIL 23.02.1968 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Nicolae Suzana
Consilier local Adamclisi,
judeţul Constanţa
479 PRICOP SANDU 28.03.1962 Alexandru
Vlahuţă, judeţul Vaslui
Toader Emilia
Consilier local Poarta Albă,
judeţul Constanţa
480 RADU COSTICĂ 20.04.1969 Hârşova, judeţul Constanţa
Iordan Constandina Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
481 RUSU ILIE 03.10.1963 Suceava, judeţul Suceava
Dimitrie Lucreţia Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
36
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
482 RUSU NICUŞOR 20.08.1970 Bârlad, judeţul
Vaslui Constantin Elena
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
483 SAVA VALERIU 27.06.1954 Scânteia, judeţul Iaşi
Eugenia
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
484 SAVIN NECULAI 27.03.1972 Bălteni, judeţul Vaslui
Neculai Maria Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
485 SÂRBU DANIELA (PROHNITCHI) 25.01.1966
Dârvari, Valea Călugărească, judeţ judeţul
Prahova
Ion Vasilica
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
486 SILITRĂ DANIEL 12.04.1956 Huşi, judeţul Vaslui
Ion Diamanta Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
487 SLUSER MARICEL 15.08.1968 Văleni, judeţul
Vaslui Lazăr Valentina
Viceprimar al localităţii
Fereşti, judeţul Vaslui
488 STAN COSTEL 20.12.1961 Ghidigeni,
judeţul Galaţi Ion Elena
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
489 STĂNICĂ GHEORGHE
16.05.1964 Mangalia,
judeţul Constanţa
Constantin Maria Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
490 STOENICĂ MARIAN 08.09.1969 Ostrov, judeţul Constanţa
Ilie Ecaterina Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
491 STOICĂNOIU
GERARD CONSTANTIN
11.08.1969 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Constantin Nastasia Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
492 STRUGARIU
VIOLETA (RADU) 23.09.1971
Medgidia, judeţul
Constanţa Marin Maria
Consilier local Poarta Albă,
judeţul Constanţa
493 ŞTEFAN DUMITRU 22.10.1968 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Vasile Varvara Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
494 ŞTEFAN LILIANA (OLOERU)
19.06.1971 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Gheorghe Lucreţia Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
37
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
495 TOFAN DĂNUŢ 19.07.1967 Stănileşti,
judeţul Vaslui Costache Ilinca
Primar al localităţii Lunca Banului, judeţul
Vaslui
496 TOMESCU SORIN 11.06.1969 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Oprea Maria Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
497 TOPORĂU FLORIN 13.11.1971 Pecineaga,
judeţul Constanţa
Gheorghe Lina
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
498 TOPORĂU ION 20.09.1948 Pecineaga,
judeţul Constanţa
Marin Maria
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
499 TRIFAN
GHEORGHE 15.09.1955
Pecineaga, judeţul
Constanţa Radu Anica
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
500 TRINCĂ MARIA 14.05.1973 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Ion Gherghina Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
501 TUDOR STELA
(ŞERBAN) 18.08.1965 Pecineaga,
judeţul Constanţa
Crăciun Maria
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
502 TUDOSE FLORIN 23.01.1971 Mangalia,
judeţul Constanţa
Nicolae Eleonora Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
503 UNGUREANU
DOREL 13.01.1962 Coţofăneşti,
judeţul Bacău Mihai Ana
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
504 URSULESCU IANCU
14.09.1949 Gîrliţa, judeţul Constanţa
Cornel Constanţa Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
505 VARGA ALEXANDRU
19.08.1965 Luduş, judeţul Mureş
Alexandru Valeria Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
506 VIZITEU DUMITRU (URECHE)
12.05.1962 Fălticeni, judeţul Suceava
Feodora Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
507 VLĂDESCU NICOLAE
01.01.1963 Limanu, judeţul Constanţa
Constantin Aurica Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
508 VLĂDUCEANU
CARMEN (LUNGU) 09.10.1964 Oteşani, judeţul
Vâlcea Gheorghe Vasilica
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
38
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
509 VOICU ELENA 08.05.1959 Dobromir,
judeţul Constanţa
Ion Constantina
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
510 ZAHARIA MIHAI 02.01.1938 Lunca Banului, judeţul Vaslui
Grigore Dumitra Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
511 ZAHRA SALEM 02.01.1971 Qasra,
Palestina Theeb Sabha
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
512 ZELCA MIHAI 15.11.1969 Măicăneşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Adriana Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
513 ACHIRICESEI VIORICA ANA
(PAVĂL) 01.05.1962 Dumbrăveni,
judeţul Suceava Mihai Anica
Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
514 ALEXE IOAN 11.12.1952 Târguşoru Nou, Strejnic, judeţul
Prahova Aurelian Eufrosina
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
515 AZIS AZIS 23.02.1967 Dobromir,
judeţul Constanţa
Ismail Aise
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
516 BERCUŢĂ ION 01.05.1965 Fereşti, judeţul Vaslui
Neculai Maria Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
517 BREABĂN
CONSTANTIN 26.05.1959 Iacobeni,
judeţul Suceava Gheorghe Victoria
Viceprimar al localităţii
IACOBENI, judeţul Suceava
518 CERNAT ION 19.12.1960 Valea
Călugărească, judeţul Prahova
Stelian Ana
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
519 CHIRICA VICTOR RADU
29.07.1961 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Simion Maria Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
520 CÎRJALI ŞERIF 23.05.1970 Cernavodă,
judeţul Constanţa
Etem Ruuşen
Viceprimar al localităţii
Cernavodă, judeţul
Constanţa
521 COMAN ADRIAN 11.02.1968 Fereşti, judeţul Vaslui
Ioan Catinca Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
39
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
522 DRAGOMIR NICOLAE
09.04.1957 Gîrliţa, judeţul
Constanţa Pîrvu Maria
Primar al localităţii
Ostrov, judeţul Constanţa
523 DRĂGOI ALEXANDRU
27.10.1946 Cochîrleni,
judeţul Constanţa
Ion Cristina Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
524 GORGAN VIOREL 14.05.1945 Plopeni, judeţul
Constanţa Eugen Maria
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
525 GRIGORE IULIA (DOBRIA)
21.02.1961 Păstraveni, judeţul Neamţ
Ioan Iliana Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
526 ILIE ALEXE 27.10.1966 Ciobanu, judeţul Constanţa
Gheorghe Maria Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
527 ION ANTON 13.06.1973 Ploieşti, judeţul
Prahova Gheorghe Maria
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
528 IVANA IONUŢ
LEONTIN 21.11.1972
Roşiori de Vede, judeţul Teleorman
Marin Margareta
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
529 LITEAN CONSTANTIN
28.01.1956 Drăgoieşti, judeţul Suceava
Teodor Filipina Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
530 MARTINESCU GHEORGHE
15.05.1965 Pantelimon,
judeţul Constanţa
Ion Ioana Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
531 MĂCIUCĂ CULAI 14.08.1956 Spulber, judeţul Vrancea
Cosma Neaga Consilier local
Spulber, judeţul Vrancea
532 MOISE MIRCEA 11.08.1960 Peştera, judeţul Constanţa
Ion Florica Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
533 MOŞOIU ELENA (BĂLĂNESCU) 14.09.1954
Valea Călugărească, judeţul Prahova
Petru Lucia
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
534 NEACŞU VASILICĂ 20.04.1964 Ploieşti, judeţul
Prahova Tudor Ilinca
Primar al localităţii Valea Călugărească, judeţul Prahova
535 NEAGU FĂNUŢA 05.08.1966 Sângeru,
judeţul Prahova Stelian Vasilichia
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
40
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
536 NISTOR DOREL 10.08.1962 Spulber, judeţul Vrancea
Ion Drăguţa Consilier local
Spulber, judeţul Vrancea
537 ORZA ANA (MIHAI) 15.07.1950 Pantelimon,
judeţul Constanţa
Ştefan Antonia Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
538 PATRAŞCUŢĂ GHEORGHE
10.02.1969 Dobromir,
judeţul Constanţa
Radu Maria
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
539 PAVEL CONSTANTIN
05.12.1964 Blejoi, judeţul Prahova
Ion Ecaterina Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
540 RUSU VASILE 03.09.1950 Spulber, judeţul
Vrancea Ion Stanca
Primar al localităţii
Spulber, judeţul Vrancea
541 STOLERU CIPRIAN 12.10.1954 Iacobeni, judeţul Suceava
Adrian Rodica Consilier local
IACOBENI, judeţul Suceava
542 TUDOR IORDAN 17.08.1960 Ostrov, judeţul
Constanţa Tudor Rada
Viceprimar al localităţii
Ostrov, judeţul Constanţa
543 TURCEA CONSTANTIN
05.04.1955 Ploieşti, judeţul Prahova
Ioan Alexandrina Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
544 VĂTĂMANU GHEORGHE
12.05.1968 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Leon Didina Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
545 ZAILIC GHIGHI 24.04.1949 Fereşti, judeţul Vaslui
Vasile Elena Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
546 ALEXE ŞTEFAN 05.04.1970 Niculiţel, judeţul Tulcea
Anastase Irina Consilier local
Niculiţel, judeţul Tulcea
547 BAHACIU GHEORGHE
30.01.1969 Valea Nucărilor, judeţul Tulcea
Dumitru Maria Consilier local
Valea Nucărilor, judeţul Tulcea
548 BĂLAN CORNELIU 05.11.1968 Topolog, judeţul Tulcea
Ion Maria Consilier local Ostrov, judeţul
Tulcea
549 BEJENARU PIMON 03.09.1964 Sarichioi, judeţul Tulcea
Iachim Ana Consilier local
Sarichioi, judeţul Tulcea
550 BEREZA NICULAI 12.07.1949 Valea Nucărilor, judeţul Tulcea
Toma Gafia Consilier local
Valea Nucărilor, judeţul Tulcea
41
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
551 BLIDARU GHEORGHE
12.05.1967 Sâmbăta Nouă, Topolog, judeţul
Tulcea Năstase Ileana
Consilier local Topolog, judeţul
Tulcea
552 BUTAN NICULAE 27.10.1957 Frecăţei, judeţul Tulcea
Gheorghe Maria Consilier local
Văcăreni, judeţul Tulcea
553 CATANĂ EUGEN CORNELIU
01.09.1966 Niculiţel, judeţul Tulcea
Nicolae Ştefana Consilier local
Niculiţel, judeţul Tulcea
554 CERNEA NICULAI 26.06.1959 Văcăreni, judeţul Tulcea
Emil Stoiana Consilier local
Văcăreni, judeţul Tulcea
555 CHIUJDEA ION 06.01.1968 Sâmbăta Nouă, Topolog, judeţul
Tulcea Gheorghe Floarea
Consilier local Topolog, judeţul
Tulcea
556 CIUREANU CONSTANTIN
01.05.1955 Cogealac,
judeţul Constanţa
Nicolae Elena Consilier local Tulcea, judeţul
Tulcea
557 CLADIADE DORU 19.02.1970 Sfântu
Gheorghe, judeţul Tulcea
Niculai Maria
Consilier local Sfântu
Gheorghe, judeţul Tulcea
558 URSU CAMELIA
ROZICA (NEGREA) 23.05.1972
Mihail Kogălniceanu,
judeţul Constanţa
Vasile Maria Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
559 SANDU SORIN ALEXANDRU
21.11.1964 Orşova, judeţul Mehedinţi
Alexa Stana
Consilier local Mehadia,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 5719/ 2015 cu d.n. 11.11.1964 si fara
prenumele Alexandru
560 ALEXANDRU ŞTEFĂNACHE
12.09.1972 Fundeni, judeţul Galaţi
Ion Silvica Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
561 ALEXE VASILE 29.10.1967 Galaţi Vasile Ioana Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
562 ANDRAŞ VERGINIA (RUSU )
15.11.1964 Pîngăraţi, judeţul Neamţ
Constanin Ana Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
563 ANDREI IONEL 01.09.1970 Petricani, judeţul Neamţ
Ilie Elena Consilier local Neamţ
564 ANDREI VIOREL 23.01.1959 Căpuşu de
Câmpie, judeţul Mureş
Viorel Anica Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
565 ANGHELUŢĂ COSTEL
19.05.1968 Iveşti, judeţul Galaţi
Ion Maria Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
42
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
566 ARSENE MIHAI 12.01.1949 Grumăzeşti, judeţul Neamţ
Vasile Maria Consilier local Pipirig , judeţul
Neamţ
567 BADERCA IOAN 27.09.1965 Mehadica,
judeţul Caraş Severin
Iosif Floarea
Viceprimar al localităţii
Mehadica, judeţul Caraş-
Severin
568 BANDU EMIL 15.10.1955 Lenauheim, judeţul Timiş
Constantin Livia Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
569 BAZGAN SANDU 29.08.1971 Huşi, judeţul Vaslui
Vasile Tasia Consilier local
Pădureni, judeţul Vaslui
570 BĂDIŢONIU MARIOARA
FELICIA (OLTEAN) 10.02.1970
Roşia de Secaş, judeţul
Alba Gheorghe Maria
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
571 BEJAN SPIRIDON 01.02.1963 Pădureni, judeţul Vaslui
Toader Safta Consilier local
Pădureni, judeţul Vaslui
572 BÎLCESCU NECULAI
21.03.1957 Vânători, judeţul Iaşi
Floarea Alexandru Consilier local Neamţ
573 BÎRA IANCU 24.07.1970 Tecuci, judeţul
Galaţi Valeriu Ionica
Viceprimar al localităţii
Priponeşti, judeţul Galaţi
574 BOBORA IOAN 15.04.1951 Topliţa, judeţul Harghita
Gavrilă Ana Consilier local Topliţa, judeţul
Hunedoara
575 BOBORA NICULAE 05.02.1964 Topliţa, judeţul Harghita
Aron Maria Consilier local Topliţa, judeţul
Hunedoara
576
BOCA TRANDAFIRA GEORGETA
(SOFIAN)
27.03.1973 Suceava,
judeţul Suceava Maftei Elena
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
577 BOCĂNEALĂ VASILE
22.01.1956 Lieşti, judeţul Galaţi
Gheorghe Angheliţa Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
578 BONŢ MARINEL 15.11.1971 Iclănzel, judeţul
Mureş Iosif Susana
Viceprimar al localităţii
Iclănzel, judeţul Mureş
579 BORZA LUCIAN 09.12.1971 Tecuci, judeţul
Galaţi Petrache Virginiea
Primar al localităţii
Priponeşti, judeţul Galaţi
43
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
580 BOŢ IULIAN 21.06.1971 Laza, judeţul Vaslui
Constantin Maria Primar al
localităţii Lieşti, judeţul Galaţi
581 BUCUR CONSTANTIN
01.08.1970 Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi
Ion Gherghina Consilier local Vlad Ţepeş,
judeţul Călăraşi
582 BURUIANĂ COSTICĂ
02.10.1967 Pechea, judeţul Galaţi
Gheorghe Ioana Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
583 BUTE PETRACHE 24.01.1972 Iveşti, judeţul Galaţi
Vasile Ioana Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
584 CARAIMAN EMIL 04.08.1951 Iveşti, judeţul Galaţi
Ionel Elena Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
585 CAŞU VALERICĂ 26.06.1965 Huşi, judeţul Vaslui
Dumitru Dobriţa Consilier local
Pădureni, judeţul Vaslui
586 CÂRDU PETRU 10.08.1950 Doclin, judeţul Caraş Severin
Petru Maria Consilier local Doclin, judeţul Caraş-Severin
587 CEPREAGĂ ŞTEFAN
08.10.1967 Băceşti, judeţul Vaslui
Ştefan Maria Consilier local Neamţ
588 CERIŞER NICOLAE 24.06.1962 Topliţa, judeţul
Harghita Aron Anisca
Primar al localităţii
Topliţa, judeţul Hunedoara
589 CHELARU CONSTANTIN
16.09.1960 Roman, judeţul Neamţ
Ion Elena Consilier local Neamţ
590 CIOATĂ ADRIAN VIOREL
05.11.1973 Reghin, judeţul Mureş
Aurel Măriuţa Consilier local Suseni, judeţul
Mureş
591 CIOBANU COSTICĂ 01.10.1970 Pădureni, judeţul Vaslui
Vasile Zoiţa Consilier local
Pădureni, judeţul Vaslui
592 CIOBANU ION 21.09.1973 Fundeni, judeţul Galaţi
Toader Ileana Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
593 CIOCAN DOINIŢA (FILIP)
16.12.1958 Bacău Neculai Maria Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
594 CIORBĂ ILIE 06.01.1961 Pădureni, judeţul Vaslui
Spiru Maria Consilier local
Pădureni, judeţul Vaslui
595 CIULIANU CRISTIAN
24.07.1957 Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi
State Maria Consilier local Vlad Ţepeş,
judeţul Călăraşi
44
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
596 COMAN DAN 20.03.1964 Iveşti, judeţul Galaţi
Dumitru Ioana Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
597 CONSTANTIN VALENTIN
07.11.1970 Iveşti, judeţul Galaţi
Aurel Sanda Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
598 CORLĂŢAN GEORGETA
(BUBURUZAN) 23.11.1960
Gura Humorului,
judeţul Suceava Gheorghe Maria
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
599 COTFASA HUMĂT NICULINA
09.12.1971 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Toma Ana Consilier local Neamţ
600 CRISTEA COSTICĂ 23.04.1964 Lieşti, judeţul Galaţi
Ifrim Maria Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
601 CRISTEA ION 28.10.1962 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Onisifor Maria
Primar al localităţii Roşia
de Secaş, judeţul Alba
602 CURESCU PAVEL 10.09.1955 Mehadica,
judeţul Caraş Severin
Iosif Floarea
Consilier local Mehadica,
judeţul Caraş-Severin
603 DAJBOG VASILE 01.01.1943 Rediu, judeţul Cluj
Dumitrache Anisia Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
604 DAMIAN ILIE 22.11.1948 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Vasile Paraschiva
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
605 DĂIANU VASILE 13.06.1958 Groşerea,
judeţul Gorj Ion Smăranda
Consilier local Mehadia,
judeţul Caraş-Severin
606 DIBU COSTICĂ 05.11.1946 Lieşti, judeţul Galaţi
Gheorghe Tudosia Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
607 DICU VĂLEAN GHIORGHE
16.09.1966 Răstoliţa, judeţul Mureş
Victor Doiniţa Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
608 DIMIAN (LUPU) NELA
06.12.1973 Rediu, judeţul Cluj
Gheorghe Fănica Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
609 DOMILESCU
GHEORGHE TUCIU 01.12.1973 Orşova, judeţul
Mehedinţi Ilie Maria
Consilier local Mehadia,
judeţul Caraş-Severin
45
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
610 DRAGOMIR ION 06.05.1962 Izvoru Bîrzii,
judeţul Mehedinţi
Ion Alexandra
Consilier local Lăpuşnicel,
judeţul Caraş-Severin
611 ENACHE
ORLANDO-DIDI 21.06.1970 Hunedoara Gheorghe Olivia
Viceprimar al localităţii
Topliţa, judeţul Hunedoara
612 FECHETE DOREL 09.08.1968 Salva, judeţul Bistriţa Năsăud
Benedict Gafta Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
613 FRANGULEA ANDREI
05.07.1972 Galaţi Iordan Maria Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
614 GANEA DOINA (DĂNILĂ)
11.06.1964 Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
George Ioana Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
615 GANIA GHEORGHE 01.07.1956 Priponeşti, judeţul Galaţi
Toader Catrina Consilier local
Priponeşti, judeţul Galaţi
616 GHEONEA PAVELINA
29.01.1965 Cudalbi, judeţul Galaţi
Alexandru Neculina Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
617 GHEORGHIŢĂ CONSTANTIN
01.09.1971 Pechea, judeţul Galaţi
Vasile Petria Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
618 GHIMBOAŞĂ IOSIF 14.07.1973 Mehadica,
judeţul Caraş Severin
Iosif Anca
Consilier local Mehadica,
judeţul Caraş-Severin
619 GRAVRILESCU ELENA
18.09.1972 Pîngăraţi, judeţul Neamţ
Vasile Paraschiva Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
620 GRUEV
CONSTANTIN 10.11.1961 Dor Mărunt,
judeţul Călăraşi Petre Tudora
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul Călăraşi
621 HAŞA IOAN 12.02.1971 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Ioan Ana
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
622 HORATAU DAN 20.02.1973 Timişoara, judeţul Timiş
Dumitru Maria Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
623 IONAŞ NICOLAE 18.06.1954 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Nicolae Maria
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
46
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
624 IOSIP ŞTEFAN 10.10.1954 Priponeşti, judeţul Galaţi
Neculai Maria Consilier local
Priponeşti, judeţul Galaţi
625 IPATE MIRCEA 01.07.1950 Poienari, judeţul Neamţ
Vasile Aglaia Consilier local
Poiana Teiului , judeţul Neamţ
626 IRIMOAE ION 15.04.1950 Târgu Neamţ, judeţul Neamţ
Teodor Maria Consilier local Păstrăveni ,
judeţul Neamţ
627 ISAIA ION 21.10.1943 Suhurlui, judeţul Galaţi
Toader Elena Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
628 ISTRATE ION 23.03.1972 Petricani, judeţul Neamţ
Ioan Evdochia Consilier local Neamţ
629 JUCAN
GHEORGHE 20.02.1950
Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Valerian Iliana
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
630 JUCAN ILIE 09.07.1949 Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Leontie Silvia
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
631 JUCAN MARIA (CROITORU) 10.08.1953
Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Florea Garofa
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
632 JURAVLE DUMITRU 08.06.1968 Volovăţ, judeţul Suceava
Dimitrie Margareta Consilier local Burla, judeţul
Suceava
633 JURAVLE MARIA 26.08.1963 Rădăuţi, judeţul Suceava
Ilie Ana Consilier local Burla, judeţul
Suceava
634 JURCA REMUS 01.06.1959 Grabat, judeţul Timiş
Traian Maria Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
635 LASZLO IOSIF 05.04.1946 Bocşa, judeţul Caraş Severin
Alexandru Elisabeta Consilier local Doclin, judeţul Caraş-Severin
636 LEANCA VASILE 08.08.1960 Zagra, judeţul Bistriţa Năsăud
Anchidim Nastasia Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
637 LEBĂDĂ NECULAI 04.10.1948 Sagna, judeţul Neamţ
- Ruxanda Consilier local Neamţ
638 LUCA MANOLE 09.03.1950 Păstrăveni, judeţul Neamţ
Petru Elena Consilier local Păstrăveni ,
judeţul Neamţ
47
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
639 LUNGU DORU 27.03.1972 Iveşti, judeţul Galaţi
Vasile Sonia Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
640 LUPEAN NICOLAE 26.08.1949 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Nicolae Maria
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
641 LUPU CORNEL 20.07.1963 Rediu, judeţul Cluj
Ion Amalia Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
642 LUPU DAN-PETRICĂ
13.10.1970 Rediu, judeţul Cluj
Constantin Mărina Consilier local
Suhurlui, judeţul Galaţi
643 LUPU MANUEL 13.02.1971 Măicăneşti,
jude?ul Vrancea Radu Georgeta
Primar al localităţii
Fundeni, judeţul Galaţi
644 LUŢĂ MIHAI 17.06.1967 Oniceni, judeţul Neamţ
- Maria Consilier local Neamţ
645 MANOLACHE ION 27.07.1962 Hotarele,
judeţul Giurgiu Vlad Anica
Primar al localităţii
Herăşti, judeţul Giurgiu
646 MARIN TRAIAN 11.06.1969 Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi
Dumitru Anica Consilier local Vlad Ţepeş,
judeţul Călăraşi
647 MARIŞ MIRCEA 16.05.1971 Reghin, judeţul
Mureş Dumitru Maria
Primar al localităţii
Suseni, judeţul Mureş
648 MATEAŞ IOAN 29.09.1950 Lenauheim, judeţul Timiş
Mihai Maria Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
649 MATEI COSTICĂ 13.07.1948 Priponeşti, judeţul Galaţi
Dumitru Măndiţa Consilier local
Priponeşti, judeţul Galaţi
650 MATEI IOAN 28.06.1969 Reghin, judeţul Mureş
Ioan Fironica Consilier local Suseni, judeţul
Mureş
651 MĂRCUŞ IOSIF 20.03.1959 Lovrin, judeţul
Timiş Iosif Ecaterina
Viceprimar al localităţii
Lenauheim, judeţul Timiş
652 MICUŢARU
CONSTANTIN DRĂGUŞAL
05.05.1970 Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Octavian Ileana
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
48
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
653 MICUŢARU VASILE 09.02.1953 Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Teodor Ecaterina
Viceprimar al localităţii
Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
654 MIHAI CULIŢĂ 02.01.1951 Rediu, judeţul
Cluj Ion Safta
Viceprimar al localităţii
Suhurlui, judeţul Galaţi
655 MIHAI MAUR 22.02.1958 Doclin, judeţul Caraş Severin
Mihai Alexandra Consilier local Doclin, judeţul Caraş-Severin
656 MIŞU NICOLAE 17.07.1952 Stoeneşti, judeţul Olt
Constantin Eugenia Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
657 MIUŢ CLEMENT 07.10.1963 Piscu Vechi, judeţul Dolj
Marin Viroana Consilier local Ghidici, judeţul
Dolj
658 MIXICH WERNER
(OZLANTI ROZALIA)
16.10.1973 Timişoara, judeţul Timiş
Iosif Teodora Ana
Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
659 MOLDOVAN CONSTANTIN
13.09.1965 Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava Leonti Floaria
Primar al localităţii
Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
660 MOLDOVAN IOAN CRISTIAN
21.05.1969 Iclănzel, judeţul Mureş
Gheorghe Cătalina Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
661 MONDOC AVRAM 09.07.1955 Roşia de
Secaş, judeţul Alba
Avram Oana
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
662 MOŢOC VIOREL
IOAN 30.01.1969
Gura Humorului,
judeţul Suceava Fgheorghe Aurelia
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
663 MOVILĂ DANIEL CONSTANTIN
22.12.1969 Deda, judeţul Mureş
Dumitru Aurelia Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
664 MOVILĂ MIHAI 09.11.1960 Păstrăveni, judeţul Neamţ
Neculai Corina Consilier local Păstrăveni ,
judeţul Neamţ
665 MUNTEAN LIVIA
(GLIGOR) 15.12.1965 Păuca, judeţul
Sibiu Vasile Maria
Viceprimar al localităţii Roşia
de Secaş, judeţul Alba
49
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
666 MUNTEAN MONICA
(CHERESTEŞI) 10.02.1970
Ocna Mureş, judeţul Alba
Ioan Maria
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
667 MUNTEANU EMILIAN
19.04.1963 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Constantin Natalia Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
668 MUNTIANU COSTICĂ
09.03.1969 Priponeşti, judeţul Galaţi
Mihai Maria Consilier local
Priponeşti, judeţul Galaţi
669 MURARIU PETRU 07.10.1966 Fălticeni, judeţul Suceava
Petru Harieta Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
670 MURARU MIHAI 19.05.1954 Pîngăraţi, judeţul Neamţ
Dumitru Elena Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
671 MUREŞAN GHEORGHE
18.03.1966 Căpuşu de
Câmpie, judeţul Mureş
Gheorghe Elena Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
672 NECHIFOR DUMITRU
19.10.1956 Petricani, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local Neamţ
673 ORZA NICOLAE 06.08.1970 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Dimitrie Floarea
Consilier local Mehadica,
judeţul Caraş-Severin
674 PANAITE DUMITRU 14.09.1973 Tansa, judeţul Iaşi
Ioan Lucica Consilier local
Poiana Teiului , judeţul Neamţ
675 PANAITE GHEORGHE
01.02.1967 Iveşti, judeţul Galaţi
Marin Mărioara Viceprimar al
localităţii Lieşti, judeţul Galaţi
676 PANTIN JIVA 26.01.1967 Deta, judeţul Timiş
Velimir Bosilca Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
677 PĂTCAŞ VASILE 12.12.1961 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Petru Maria
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
678 PĂUN ILIE 04.05.1957 Cuza Vodă, judeţul Călăraşi
Ilie Dumitra Consilier local Cuza Vodă,
judeţul Călăraşi
679 PELIN HARALAMBIE
06.08.1948 Păstrăveni, judeţul Neamţ
Grigore Catinca Consilier local Păstrăveni ,
judeţul Neamţ
680 PETCU GHEORGHE
22.05.1956 Piscu Vechi, judeţul Dolj
Gheorghe Elena Consilier local Ghidici, judeţul
Dolj
50
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
681 PETCU LIVIU 06.04.1968 Priponeşti, judeţul Galaţi
Eugeniu Maricica Consilier local
Priponeşti, judeţul Galaţi
682 PETRICĂ GHEORGHE
04.07.1950 Petricani, judeţul Neamţ
Ghiorghi Ana Consilier local Neamţ
683 PETRIŞOR CORNEL 25.07.1961
Teliucu Inferior, judeţul
Hunedoara Gheorghe Teodora
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
684 PINTILIUC MARICICA
(LUCESCU) 17.10.1973 Rădăuţi, judeţul
Suceava Nistor Elisaveta
Consilier local Burla, judeţul
Suceava
685 PIŢI MIHAI DORIN 26.09.1969 Deda, judeţul Mureş
Petru Ioana Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
686 POP IOAN VASILE 26.06.1961 Horoatu
Crasnei, judeţul Sălaj
Iosif Floare Consilier local
Comloşu Mare, judeţul Timiş
687 POPA MARIAN 20.05.1962 Movileni, judeţul Galaţi
Mihalache Safta Consilier local Pipirig , judeţul
Neamţ
688 POTERĂ SORIN 15.11.1970 Fundeni, judeţul Galaţi
Mihăilă Lenuţa Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
689 PREDA NICOLAE FLORIN
06.09.1968 Vărăşti, judeţul Giurgiu
Vasile Eleonora Consilier local Vărăşti, judeţul
Giurgiu
690 PREDAN ION 31.08.1952 Mereni, judeţul Teleorman
Valerică Maria Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
691 PRISACARIU DĂNUŢ
21.04.1972 Podoleni, judeţul Neamţ
Constantin Silvia Consilier local
Podoleni , judeţul Neamţ
692 PRISACARU IOAN 22.01.1952 Podoleni, judeţul Neamţ
Alexandru Maria Consilier local
Podoleni , judeţul Neamţ
693 PROCA DUMITRU 23.03.1956 Pîngăraţi, judeţul Neamţ
Mitrofan Elena Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
694 RADU IOSIF 25.01.1971 Mehadia,
judeţul Caraş Severin
Nistor Stana
Consilier local Mehadia,
judeţul Caraş-Severin
695 RAHĂU VASILE 29.01.1959 Pipirig, judeţul Neamţ
Ion Ana Consilier local Pipirig , judeţul
Neamţ
51
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
696 RĂDULIN MIRON 03.07.1951 Topliţa, judeţul Harghita
Miron Elisabeta Consilier local Topliţa, judeţul
Hunedoara
697 RÂTA LIVIU 02.09.1950 Vărădia, judeţul Caraş Severin
Pau Livia
Consilier local Mehadia,
judeţul Caraş-Severin
698 ROIBU VASILE 16.01.1968 Păstrăveni, judeţul Neamţ
Petru Teodora Consilier local Păstrăveni ,
judeţul Neamţ
699 ROTARIU ŞTEFAN 11.04.1970 Poienari, judeţul Neamţ
Ion Zamfira Consilier local
Poiana Teiului , judeţul Neamţ
700 RUSU MARCEL IONEL
13.04.1972 Poienari, judeţul Neamţ
Marcel Mariana Consilier local Neamţ
701 SARDARU VIOREL 25.04.1952 Oniceni, judeţul Neamţ
Constantin Olga Consilier local Neamţ
702 SĂMÎNŢĂ ADRIANA (MERMEZE)
31.05.1968 Bocşa, judeţul Caraş Severin
Petru Elena Consilier local Doclin, judeţul Caraş-Severin
703 SĂNDICĂ COSTICĂ 07.10.1950 Lieşti, judeţul Galaţi
Apostu Săndiţa Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
704 SBURLEA LUCIAN 11.12.1966 Lenauheim, judeţul Timiş
Ion Maria Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
705 SEPCIUC CONSTANTIN
04.12.1966 Rădăuţi, judeţul Suceava
Ilie Violina Consilier local Burla, judeţul
Suceava
706 SIMINEŢ DĂNUŢ MIHAI
22.07.1973 Deda, judeţul Mureş
Gheorghe Dochia Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
707 SIMION FLORIAN 03.10.1965 Olteniţa, judeţul
Călăraşi Niculai Iordana
Viceprimar al localităţii
Herăşti, judeţul Giurgiu
708 SIMION VASILE 24.10.1960 Podoleni, judeţul Neamţ
Vasile Ecaterina Consilier local
Podoleni , judeţul Neamţ
709 STAN IOAN GHEORGHE
23.04.1958 Doclin, judeţul Caraş Severin
Ştefan Viorica Consilier local Doclin, judeţul Caraş-Severin
710 STAN NICOLAE IOAN
27.04.1964 Bozieni, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local
Poiana Teiului , judeţul Neamţ
711 STANCIU VIOREL 02.04.1963 Fundeni, judeţul Galaţi
Petrache Natalia Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
52
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
712 STRĂUŢ MIHAIELA-LILIANA (CABAU)
15.07.1969 Lenauheim, judeţul Timiş
Vasile Magdalena Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
713 STROIA CONSTANTIN
11.02.1957 Pîngăraţi, judeţul Neamţ
Constantin Ileana Consilier local
Pîngăraţi , judeţul Neamţ
714 ŞANDRONI IOAN 06.07.1957 Topliţa, judeţul Harghita
Petru Sofia Consilier local Topliţa, judeţul
Hunedoara
715 ŞENDRONI IOAN IONEL
25.04.1958 Topliţa, judeţul Harghita
Arsenie Nica Consilier local Topliţa, judeţul
Hunedoara
716 ŞTEFAN GHEORGHE
08.04.1951 Unirea, judeţul Călăraşi
Iancu Maria Consilier local Lieşti, judeţul
Galaţi
717 ŞTEFAN STAN 19.04.1964 Nicolae
Bălcescu, judeţul Călăraşi
Gheorghe Elena
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul Călăraşi
718 TĂNASE NICOLAE 09.07.1953 Hotarele, judeţul Giurgiu
Constantin Elena Consilier local Herăşti, judeţul
Giurgiu
719 TILEAGĂ IOAN 24.10.1953 Ungurei, judeţul
Alba Samoilă Ana
Consilier local Roşia de
Secaş, judeţul Alba
720 TIMOFTE CONSTANTIN
02.12.1961 Olteneşti, judeţul Vaslui
Ioan Ioana Consilier local Herăşti, judeţul
Giurgiu
721 TIU DOREL 25.12.1962 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
722 TOADER IONEL 29.01.1968 Fundeni, judeţul Galaţi
Ene Vasilica Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
723 TOFAN GHEORGHE
07.06.1972 Rădăuţi, judeţul Suceava
Ioan Ifighenia Consilier local Burla, judeţul
Suceava
724 TOFAN VASILE 25.12.1969 Rădăuţi, judeţul Suceava
Gheorghe Ana Consilier local Burla, judeţul
Suceava
725 TRIŞCĂU CONSTANTIN
15.05.1967 Roman, judeţul Neamţ
Constantin Elisabeta Consilier local Lenauheim, judeţul Timiş
726 ŢUŢU SORIN 13.11.1949 Oniceni, judeţul Neamţ
Alecsandru Elena Consilier local Neamţ
53
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
727 UCRAINEŢ RADU 10.10.1967 Gura
Humorului, judeţul Suceava
Dimitrie Irina
Consilier local Mănăstirea Humorului,
judeţul Suceava
728 ULICI GHEORGHE 15.05.1956 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Vasile Ileana
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
729 ULICI IOAN 28.07.1964 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Ioan Anuţa
Viceprimar al localităţii Rona de Jos, judeţul
Maramureş
730 URECHIATU ION 08.01.1971 Mehadica,
judeţul Caraş Severin
Alexa Elisabeta
Primar al localităţii
Mehadica, judeţul Caraş-
Severin
731 VASILE AUREL 04.01.1952 Fundeni, judeţul Galaţi
Radu Ştefana Consilier local
Fundeni, judeţul Galaţi
732 VASILE GIGEL 28.05.1971 Vărăşti, judeţul Giurgiu
Constantin Dumitra Consilier local Vărăşti, judeţul
Giurgiu
733 VASILE NELU 09.09.1957 Fundeni, judeţul
Galaţi Ioan Anica
Viceprimar al localităţii
Fundeni, judeţul Galaţi
734 VĂDRARIU ION 28.11.1971 Mehadica,
judeţul Caraş Severin
Teodor Călina
Consilier local Mehadica,
judeţul Caraş-Severin
735 VELICH VENŢEL 17.04.1971 Lăpuşnicel,
judeţul Caraş Severin
Petru Matilda
Consilier local Lăpuşnicel,
judeţul Caraş-Severin
736 VINTEA ION 16.11.1964 Petricani, judeţul Neamţ
Ioan Aurica Consilier local Neamţ
737 MIHAI MARIAN 08.08.1970 Buturugeni, judeţul Giurgiu
Gheorghe Dina Consilier local Buturugeni,
judeţul Giurgiu
738 SECARĂ CONSTANTIN
12.09.1949 Dragomireşti, judeţul Neamţ
Vasile Ana Consilier local
Podoleni , judeţul Neamţ
739 VASILIU CONSTANTIN
28.11.1968 Poienari, judeţul Neamţ
Constantin Veronica Consilier local Neamţ
740 ADORJANI GERGELY
21.06.1955 Ghineşti, judeţul Mureş
Carol Terezia Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
54
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
741 ADORJANI ZOLTAN 20.09.1968 Sângeorgiu De Pădure, judeţul
Mureş Ludovic Iuliş
Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
742 AKACSOS PAVEL BOTOND
05.06.1948 Căpeni, judeţul Covasna
Petru pavel Victoria Consilier local Belin, judeţul
Covasna
743 AMBRUS JENO 16.04.1967 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Eugen Ilona Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
744 ANGHELESCU IOAN
17.06.1967 Sântana, judeţul Arad
Gheorghe Letiţia Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
745 APOSTU DUMITRU
TĂNASE 26.10.1958 Vălari, judeţul
Gorj Ion Sanda
Viceprimar al localităţii
Stăneşti, judeţul Gorj
746 ARGHIR FĂNEL 27.01.1961 Valea Salciei, judeţul Buzău
Tudorache Iostina Consilier local Valea Salciei , judeţul Buzău
747 AROŞCULESEI
CRISTINEL LEONARD
24.12.1969 Manoleasa,
judeţul Botoşani Mihai Maria
Primar al localităţii
Manoleasa, judeţul Botoşani
748 BABA PĂUN 06.06.1963 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Busuioc Elisabeta
Primar al localităţii
Sopotu Nou, judeţul Caraş-
Severin
749 BALOGH ISTVAN 29.09.1973 Târgu Mureş, judeţul Mureş Ştefan Eva
Primar al localităţii
Vărgata, judeţul Mureş
750 BARABAS VALERICA
26.12.1965 Liveni, judeţul Botoşani
Gheorghe Didia Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
751 BĂDESCU DORINA
ELISABETA (MORARU)
23.09.1956 Aita Mare, judeţul Covasna
Eugen Ana Consilier local Belin, judeţul
Covasna
752 BĂLAN CONSTANTIN
14.06.1967 Satu Mare, judeţul Suceava
Ion Steluţa Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
753 BERNAD EDIT 19.10.1956 Ozun, judeţul Covasna
Ferenc Rozalia Consilier local
Vâlcele , judeţul Covasna
754 BEURAN ION 11.03.1969 Târgu-Jiu, judeţul Gorj
Ioan Ecaterina Consilier local
Stăneşti, judeţul Gorj
55
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
755 BICHERU CONSTANTIN
08.07.1972 Târgu-Jiu, judeţul Gorj
Constantin Maria Consilier local
Stăneşti, judeţul Gorj
756 BÎLBĂ ŞTEFAN 03.08.1947 Mihăileni, judeţul Botoşani
Petrea Aglaia Consilier local
Mihăileni, judeţul Botoşani
757 BLIDEANU ŞTEFAN
LIVIU 14.12.1959
Stăneşti, judeţul Gorj
Ştefan Angela
Primar al localităţii
Stăneşti, judeţul Gorj
758 BOGDAN NELU 22.06.1966 Păuneşti, judeţul Vrancea
Neculai Ileana Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
759 BOGOŞ FLORIN 16.07.1959 Cozmeşti, judeţul Iaşi
Gheorghe Maria Consilier local
Cozmeşti, judeţul Iaşi
760 BONTILA IOAN 05.12.1966 Balint, judeţul Timiş
Ioan Ana Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
761 BORAN SERAFIM SORIN
03.07.1973 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Sinesta Consilier local Zăvoi, judeţul Caraş-Severin
762 BORDI ISTVAN 15.10.1964 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Ştefan Ilona Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
763 BRÂNZEI DANIEL OVIDIU
27.10.1973 Botoşani, judeţul Botoşani
Vasile Lidia Consilier local ştiubieni, judeţul
Botoşani
764 BREBU IOSIF 24.09.1971 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Trandafir Elena
Viceprimar al localităţii
Sopotu Nou, judeţul Caraş-
Severin
765 BRIŞCOI NICOLAE 21.07.1973 Sfântu
Gheorghe, judeţul Covasna
Nicolae Victoria Consilier local
Vâlcele , judeţul Covasna
766 BUCUR ION 29.08.1962 Stăneşti, judeţul Gorj
Ion Stela Consilier local
Stăneşti, judeţul Gorj
767 BUNDUC DOREL 30.04.1967 Dobriceni,
judeţul Botoşani Ioan Lucia
Viceprimar al localităţii
Dobriceni, judeţul Botoşani
768 BUTCURĂ DĂNILĂ 26.05.1968 Tîrlişua, judeţul Bistriţa Năsăud
Simion Lucreţia Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
769 CANTIA ION 21.08.1951 Păuneşti, judeţul Vrancea
Petrea Floaria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
56
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
770 CĂUTIŞ IONEL 06.10.1969 Păuneşti, judeţul Vrancea
Constantin Aglaia Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
771 CHELARU NECULAI 20.02.1957 Păuneşti, judeţul Vrancea
Dumitru Maria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
772 CHINDRIŞ MIRCEA
IOAN 28.06.1957
Cavnic, judeţul Maramureş
Ioan Margareta
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
773 CHIRIAC PETRIŞOR
08.08.1969 Manoleasa, judeţul Botoşani
Ilie Maria Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
774 CHIRIEC AUREL 12.08.1967 Păuneşti, judeţul Vrancea
Neculai Maria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
775 CHIŞ VIOREL
MARCEL 11.03.1959 Vidrasau,
judeţul Mureş Viorel Victoria
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
776 CHITEALĂ NICULINA
30.04.1956 Durneşti, judeţul Botoşani
Petru Aspazia Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
777 CIOABA COSMIN FLORIN
18.09.1963 Orşova, judeţul Mehedinţi
Mihai Mioara Consilier local Iloviţa, judeţul
Mehedinţi
778 CIUCLEA MITICĂ 26.09.1962 Ştiubieni, judeţul Botoşani
Constantin Floarea Consilier local ştiubieni, judeţul
Botoşani
779 CIUŞMĂNESCU DUMITRU
06.09.1952 Mihălăşeni, judeţul Botoşani
Ioan Agripina Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
780 CÎRDEI IUSTIN
DORU 02.10.1972
Rădăuţi, judeţul Suceava
Gheorghe Domnica
Primar al localităţii Zăvoi, judeţul Caraş-
Severin
781 COJOCARU VIOREL
01.01.1967 Costuleni, judeţul Iaşi
Costache Zîna Consilier local
Costuleni, judeţul Iaşi
782 COLIBABA CONSTANTIN
12.10.1954 Satu Mare, judeţul Suceava
Archip Viorica Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
783 COLIBABA IFRIM MIRCIA
23.06.1967 Satu Mare, judeţul Suceava
Vasile Floaria Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
784 CRAMARCIUC
ŞTEFAN VALERIAN 13.09.1951 Satu Mare,
judeţul Suceava Octavian Elisabeta
Primar al localităţii Satu Mare, judeţul
Suceava
57
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
785 CSIPAN IOAN 04.02.1952 Rigmani, judeţul
Mureş Aron Margareta
Viceprimar al localităţii
Neaua, judeţul Mureş
786 CSISZER ISTVAN CSABA
23.04.1965 Sângeorgiu De Pădure, judeţul
Mureş Coloman Elvira-
paraschiva
Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
787 DAMIAN PETRU 12.08.1972 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Petru Paraschiva Consilier local Zăvoi, judeţul Caraş-Severin
788 DASCĂLU PETRE ŞERBAN
24.10.1948 Moţăţei, judeţul Dolj
Ştefan Francesca Consilier local Balta, judeţul
Mehedinţi
789 DAVID ISTVAN 06.08.1960 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Iosiv Anna Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
790 DINU CONSTANTIN 26.09.1954 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Constantin Creata
Primar al localităţii Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa
791 DOBOS JENO 12.07.1967 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Francisc Ileana Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
792 DOBREA COSTACHI
28.02.1936 Manoleasa, judeţul Botoşani
Gheorghe Hareta Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
793 DODAN FELICIA 07.12.1973 Iaşi, judeţul Iaşi Alexandru Aurica Consilier local
Costuleni, judeţul Iaşi
794 DODAN MIRICĂ 09.04.1956 Costuleni, judeţul Iaşi
Constantin Efrosina
Primar al localităţii
Costuleni, judeţul Iaşi
795 DODAN NICUŞOR 13.06.1960 Costuleni, judeţul Iaşi
Aurel Maria Consilier local
Costuleni, judeţul Iaşi
796 DOMBI FRANCISC 27.12.1972 Târnăveni,
judeţul Mureş Francisc Elisabeta
Viceprimar al localităţii
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
797 DRĂGUŞIN STELIAN
13.10.1947 Stăneşti, judeţul Gorj
Grigore Ioana Consilier local
Stăneşti, judeţul Gorj
798 DREGAN ALEXE 07.04.1948 Belin, judeţul Covasna
Alexe Ana Consilier local Belin, judeţul
Covasna
799 DUCEAC GHEORGHE
01.09.1967 Satu Mare, judeţul Suceava
Ioan Eugenia Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
58
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
800 DUMAN VASILICĂ 09.03.1972 Adjud, judeţul
Vrancea Vasile Maria
Viceprimar al localităţii Păuneşti,
judeţul Vrancea
801 DUNCEA CAMELIA 18.07.1968 Balta, judeţul Mehedinţi
Ionel Domnica Consilier local Balta, judeţul
Mehedinţi
802 FARKAS SAROLTA (BIRO )
30.03.1969 Baraolt, judetul Covasna
Mihai Sara Consilier local Belin, judeţul
Covasna
803 FERENCZ ZOLTAN 09.01.1973 Baraolt, judetul Covasna
Zoltan Carolina Consilier local Belin, judeţul
Covasna
804 FICZAI MARIA 10.06.1966 Bârsana, judeţul
Maramureş Vasile Maria
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
805 FLOREI IOAN 03.09.1939 Zăvoi, judeţul Caraş Severin
Ioan Paraschiva Consilier local Zăvoi, judeţul Caraş-Severin
806 FOGARASI GYORGY
08.05.1973 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Josif Eliza Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
807 GANDER PETRU 15.06.1968 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Todor Stana Consilier local Zăvoi, judeţul Caraş-Severin
808 GAVRILĂ DORIN 03.06.1969 Valea Salciei, judeţul Buzău
Dobrin Niculina
Viceprimar al localităţii Valea Salciei , judeţul
Buzău
809 GIUCA IOSIF 26.05.1970 Oraviţa, judeţul Caraş-Severin Iosif Ioana
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
810 GRAPAN PETRU 19.02.1971 Truşeşti, judeţul Botoşani
Petru Paulina Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
811 GRASU NICOLAE GRIGORE
01.01.1968 Balta, judeţul Mehedinţi
Ioan Virginia Consilier local Balta, judeţul
Mehedinţi
812 HELEPORT LADISLAU
29.03.1972 Bata, judeţul Arad
Iosif mihai Agneta maria
Viceprimar al localităţii Bata ,
judeţul Arad
813 HODAN SIMION 28.08.1951 Dobriceni, judeţul Botoşani
Vasile Maria Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
59
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
814 HOTEA
GHEORGHE 29.05.1950 Hoteni Ioan Maria
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
815 HOTEA VASILE 08.07.1952 Deseşti Gheorghe Maria
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
816 HUZDUP MIRCEA 29.03.1968 Satu Mare, judeţul Suceava
Gheorghe Victoria Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
817 IACOBAN CONSTANTIN
21.03.1954 Satu Mare, judeţul Suceava
Procopie Eleonora Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
818 IFRIM DUMITREL 27.07.1969 Suceava, judeţul Suceava
Dobre Georgeta Consilier local
Hîrşova , judeţul Constanţa
819 IMREH JOZSEF 10.01.1960 Crăciuneşti, judeţul Mureş
Josif Margareta Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
820 IOANES PETRU 20.06.1955 Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
Petru Maria
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
821 IONESCU VIOREL ROMULUS
20.06.1968 Ţăndărei, judeţul Ialomiţa
Paul Didina Consilier local
Hîrşova , judeţul Constanţa
822 ISZLAI JENO 28.08.1967 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Tiveriu Margita Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
823 ISZLAI TIBOR 03.10.1964 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş Tiberiu Margita
Primar al localităţii
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
824 IUGA NICOLAE 20.02.1968 Târgu-Jiu, judeţul Gorj
Nicolaie Paraschiva Consilier local
Stăneşti, judeţul Gorj
825 JIFCU MARIN 01.04.1961 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Nicolae Marina
Consilier local Sopotu Nou,
judeţul Caraş-Severin
826 JURA ION 28.02.1959 Zorlenţu Mare, judeţul Caraş
Severin Nicolae Maria
Consilier local Zorlenţu Mare, judeţul Caraş-
Severin
827 KARDA ENDRE 16.10.1957 Ghindari, judeţul Mureş
Andrei Olga Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
60
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
828 KILYEN CSABA 13.10.1967 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Victor Ileana Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
829 KISGYORGY IBOLYA (KOSA)
09.09.1972 Baraolt, judetul Covasna
Bela Iren Consilier local Belin, judeţul
Covasna
830 KISS ARPAD 09.10.1969 Belin, judeţul Covasna
Lajos Julianna Consilier local Belin, judeţul
Covasna
831 KOVACS FERENC 16.03.1973 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Ferenc Gizela Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
832 LAL MILICĂ 29.08.1968 Chiojdeni, judeţul Vrancea
Iordache Smaranda Consilier local Valea Salciei , judeţul Buzău
833 LASZLO LASZLO 23.07.1967 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Alexandru Margareta Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
834 LINGURAR ARON 04.03.1949 Hăghig, judeţul Covasna
Gheorghe Ana Consilier local
Vâlcele , judeţul Covasna
835 LIVINSCHI RADU 12.03.1970 Botoşani,
judeţul Botoşani Constantin
Viorel Elena
Primar al localităţii
Dobriceni, judeţul Botoşani
836 LOMOŞ COSTEL 20.02.1970 Dobriceni, judeţul Botoşani
Vasile Maria Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
837 LUPANCU CONSTANTIN
18.03.1970 Satu Mare, judeţul Suceava
Efrim Domnica Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
838 MAFTEI MIHAI DUMITRU
17.10.1970 Mihăileni, judeţul Botoşani
Gheorghe Răduca Consilier local
Mihăileni, judeţul Botoşani
839 MANDRIC MARIN 11.08.1968 Truseşti, judeţul Botoşani
Gheorghe Elena Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
840 MARIN VASILE 11.02.1960 Păuneşti, judeţul Vrancea
Anton Maria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
841 MARINCOIU
CRISTINA MARIA 13.06.1972
Oraviţa, judeţul Caraş-Severin
Constantin Margareta
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
842 MARTUNEAC GHEORGHE
21.12.1955 Satu Mare, judeţul Suceava
Haralambie Natalia Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
61
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
843 MATEŞ VIOLETA (AVASILCĂI)
25.08.1972 Roşiori, judeţul Bacău
Gheorghe Margareta Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
844 MATIESCU MARCEL
08.07.1960 Dobriceni, judeţul Botoşani
Gheorghe Aspazia Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
845 MATRAN ERIDENŢA
03.07.1959 Cozmeşti, judeţul Iaşi
Constantin Aurica Consilier local
Cozmeşti, judeţul Iaşi
846 MĂRĂCINEANU AUREL
05.04.1952 Vipereşti, judeţul Buzău
Constantin Ana Consilier local Valea Salciei , judeţul Buzău
847 MIHALCEA CRISTIAN
29.02.1972 Adjud, judeţul Vrancea
Constantin Jana Consilier local Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
848 MIRCEA DANIEL LEONARD
15.02.1972 Manoleasa, judeţul Botoşani
Mihai Ana Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
849 MIRCEA MIHAI 12.03.1963 Manoleasa, judeţul Botoşani
Mihai Ana Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
850 MOISI CLARA 11.09.1952 Costuleni, judeţul Iaşi
Victor Zavastia Consilier local
Costuleni, judeţul Iaşi
851 MOLIN PETRU 20.08.1965 Oraviţa, judeţul Caraş-Severin Petru Ruxanda
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
852 MOROŞAN MIHAI 15.06.1967 Satu Mare, judeţul Suceava
Anton Maria Consilier local
Satu Mare, judeţul Suceava
853 MUCTEREM AMET 17.10.1954 Hîrşova, judeţul Constanţa
Rusit Iumighiul Consilier local
Hîrşova , judeţul Constanţa
854 MUNTEANU IOSIF (LINGURAR )
04.02.1968 Belin, judeţul Covasna
Ioan Elisabeta Consilier local Belin, judeţul
Covasna
855 MUŞAT MARIAN 08.07.1972 Râmnicu Sărat, judeţul Buzău
Ionel Verginia
Primar al localităţii Valea Salciei , judeţul
Buzău
856 NICOLA FLORICA (ILIA)
01.05.1959 Lugoj, judeţul Timiş
Viorel Paraschiva Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
857 NICOLAE VICTOR 19.01.1968 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Marin Gherghina
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
62
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
858 PAP ANDRAS 24.02.1973 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Andrei Maria Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
859 PASCALE PETRIŞOR
25.05.1968 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Ion Gheorghiţa
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
860 PASCU ANTONELA 07.01.1967 Ciudanoviţa,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Elena
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
861 PĂDURARU
CHIRIAC VICTORIA (PAVEL )
18.06.1948 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Ion Elisaveta Consilier local Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
862 PĂSAT NELU 27.11.1963 Cozmeşti, judeţul Iaşi Ion Maria
Viceprimar al localităţii
Cozmeşti, judeţul Iaşi
863 PETRE NICULAE 04.11.1959 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Gheorghe Gheorghiţa
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
864 PETRILĂ AUREL 24.06.1956 Curseşti, judeţul Vaslui
Alexandru Aneta Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
865 PINTILIE
GEORGICĂ (FĂNICĂ)
13.05.1972 Păuneşti, judeţul Vrancea
Ştefan Ileana Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
866 PINTILIE ION 08.07.1956 Puieşti, judeţul Vaslui
Vasile Vivica Consilier local Secaş, judeţul
Timiş
867 PINTILIE PAUL 30.03.1963 Buhuşi, judeţul Bacău
Spirache Maria Consilier local Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
868 PISTRILĂ ALEXA 07.05.1972 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Iosif Maria
Consilier local Sopotu Nou,
judeţul Caraş-Severin
869 PITEŞ VIORICA 15.04.1955 Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Ana
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
870 PODEANU DOREL 25.11.1959 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Ion Tudoriţa Consilier local Balta, judeţul
Mehedinţi
871 POP NICOARĂ 07.06.1949 Giuleşti Gheorghe Maria
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
63
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
872 POP SIMION 21.12.1973 Sărmaşu, judeţul Mureş
Ioan Irina Primar al
localităţii Secaş, judeţul Timiş
873 POPA GHEORGHE 22.10.1966 Păuneşti,
judeţul Vrancea Costică Elena
Primar al localităţii Păuneşti,
judeţul Vrancea
874 PORTIK DIONISIE 06.01.1963 Hunedoara Petru Sara Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
875 POSTOLACHE IOAN
04.09.1949 Ştiubieni, judeţul Botoşani
Ioan Evdochia Consilier local ştiubieni, judeţul
Botoşani
876 PUREA DĂNILĂ 11.04.1969 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Ion Romaniţa
Consilier local Sopotu Nou,
judeţul Caraş-Severin
877 RACOLTI ARON 10.08.1971 Baraolt, judetul Covasna
Gheorghe Berta Consilier local Belin, judeţul
Covasna
878 RACOLŢA ALEXANDRU
24.08.1962 Belin, judeţul Covasna
Alexandru Maria Consilier local Belin, judeţul
Covasna
879 ROMAN GICĂ 18.11.1963 Borşa, judeţul Maramureş
Nicoară Tiliana Consilier local
Vărădia, judeţul Caraş-Severin
880 ROTARU EMIL 05.08.1957 Mihălăşeni, judeţul Botoşani
Neculai Maria Consilier local
Dobriceni, judeţul Botoşani
881 ROTARU VALENTIN 01.02.1969 Cozmeşti, judeţul Iaşi
Gheorghe Maria Consilier local
Cozmeşti, judeţul Iaşi
882 RUDOLF BELA 15.01.1961 Herculian Gyula Irma Viceprimar al
localităţii Belin, judeţul Covasna
883 RUSU VASILE 11.02.1963 Ştiubieni, judeţul Botoşani
Vasile Maria Consilier local Știubieni,
judeţul Botoşani
884 SABĂU FLORICA
ANA 26.09.1956 Ticvaniu Mare, judeţul Caraş
Severin Gheorghe Maria
Consilier local Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-
Severin
885 SANDU MARICEL 28.08.1970 Păuneşti, judeţul Vrancea
Petrache Viorica Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
886 SANDU PETRU 15.06.1970 Manoleasa, judeţul Botoşani
Gheorghe Verona Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
64
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
887 SCORŢARU ION 09.04.1973 Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Ion Maria
Consilier local Iloviţa, judeţul
Mehedinţi
888 SCUMPERU MARICEL
23.12.1948 Manoleasa, judeţul Botoşani
Dumitru Natalia Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
889 SFECLĂ RADU MARIUS
28.06.1973 Suceava Radu Maria Consilier local Manoleasa,
judeţul Botoşani
890 SIKO IMRE 27.11.1959 Belin, judeţul Covasna
Andrei Varvara Primar al
localităţii Belin, judeţul Covasna
891 SITA FLOAREA (GLIGA)
21.05.1967 Reghin, judeţul Mureş
Petru Ioana Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
892 SOARE NICOLAE 31.03.1948 Sperieţeni,
judeţul Dâmboviţa
Alexandru Dumitra
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
893 SPALOGHE IONICĂ 05.08.1967 Seaca, judeţul
Teleorman Ion Rada
Consilier local Răsmireşti,
judeţul Teleorman
894 SPRÎNCIANU VIOREL
25.02.1968 Păuneşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Maria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
895 STAN DUMITRA 21.04.1962 Garliciu,
Constanţa Ion Anica
Viceprimar al localităţii
Hîrşova , judeţul Constanţa
896 STAN ION LAZĂR 20.05.1966 Zorlenţu Mare, judeţul Caraş
Severin Ioan Maria
Consilier local Zorlenţu Mare, judeţul Caraş-
Severin
897 STOICA STAN 05.05.1962 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Marin Maria
Viceprimar al localităţii Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa
898 SZABO BENI 27.06.1957 Rigmani, judeţul Mureş
Ludovic Emma Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
899 SZASZ LEVENTE 06.04.1968 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Dominic Ileana Consilier local
Vărgata, judeţul Mureş
900 TĂMĂŞILĂ IOSIF 11.04.1972 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Iosif Cătălina Consilier local Zăvoi, judeţul Caraş-Severin
65
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
901 TICU GABRIEL DANIEL
02.11.1970 Hîrşova, judeţul Constanţa
Vasile Georgeta Consilier local
Hîrşova , judeţul Constanţa
902 TIRAN PETRU 04.12.1966 Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
Vasile Ana
Consilier local Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
903 TOVISI BARNA KAROLY
30.07.1973 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Alexandru Ana Consilier local
Gheorghe Doja, judeţul Mureş
904 TUDOR VASILE 09.04.1951
Sperieţeni, comuna Gura şuţii, judeţul Dâmboviţa
Gheorghe Maria
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
905 ŢUGUI VASILE 24.07.1958 Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
Grigore Vasilica
Consilier local Gura Şuţii,
judeţul Dâmboviţa
906 UNTEA PETRICĂ 03.01.1966 Valea Salciei, judeţul Buzău
Stan Manda Consilier local Valea Salciei , judeţul Buzău
907 VARGA ZOLTAN 27.03.1961 Belin, judeţul Covasna
Maria Consilier local Belin, judeţul
Covasna
908 VATAMANIUC IOAN
IONEL 17.06.1954
Cândeşti, judeţul Botoşani
Eusebiu Virgina
Viceprimar al localităţii
Manoleasa, judeţul Botoşani
909 VELCOTĂ PĂUN 27.02.1952 Şopotu Nou, judeţul Caraş
Severin Nicolae Ana
Consilier local Sopotu Nou,
judeţul Caraş-Severin
910 VELENCEI SZILARD
02.09.1967 Sângeorgiu De Pădure, judeţul
Mureş Andrei Serena
Consilier local Neaua, judeţul
Mureş
911 VERESS GRIGORE
DOMINIC 12.10.1950 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Grigore Ileana
Primar al localităţii
Neaua, judeţul Mureş
912 VRABIE COSTICĂ 24.06.1955 Păuneşti, judeţul Vrancea
Ion Maria Consilier local
Păuneşti, judeţul Vrancea
913 VRAGIA IOAN 10.10.1972 Ocna Şugatag,
judeţul Maramureş
Vasile Maria
Viceprimar al localităţii Ocna Şugatag, judeţul
Maramureş
914 ANDREI MARIA MAGDALENA
(PINTA) 18.01.1969
Pucioasa, judeţul
Dâmboviţa Petre Elena
Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
66
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
915 ANTĂL ELENA (ŢUGUI)
01.01.1966 Icuşeşti, judeţul Neamţ
Mihai Elena Consilier local
Icuşeşti, judeţul Neamţ
916 APOSTOL IOAN 08.05.1950 Grumăzeşti, judeţul Neamţ
Gheorghe Eleonora Consilier local Grumăzeşti,
judeţul Neamţ
917 ARSENESCU TEODOR
18.05.1955 Grumăzeşti, judeţul Neamţ
Toader Maria Consilier local Grumăzeşti,
judeţul Neamţ
918 ASAFTEI ION 24.03.1959 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Gheorghe Ortansa Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
919 BĂRBULESCU
ANDREI 01.05.1970 Goleţ, judeţul Caraş Severin Andrei Cătălina
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
920 BELEA IOSIF 16.11.1957
Ciclova Română,
judeţul Caraş-Severin
Iosif Ana Consilier local Ciclova, judeţul Caraş-Severin
921 BEZIM CAMELIA (BOBU)
05.03.1969 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Vasile Ana Consilier local Hangu , judeţul
Neamţ
922 BIHOI ANDREI ION 21.02.1968 Reşiţa, judeţul Caraş-Severin
- Elena Consilier local Ezeriş, judeţul Caraş-Severin
923 BILCU ION AUGUSTIN
19.11.1963 Gostinu, judeţul Giurgiu
Stelian Tudora Consilier local
Gostinu, judeţul Giurgiu
924 BORCEA ION 30.10.1967 Mărgineni, judeţul Neamţ
Vasile Aurica Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
925 BORTĂ PETRU 10.06.1962 Hangu, judeţul Neamţ
Ion Maria Consilier local Hangu , judeţul
Neamţ
926 BOTU GENOVEVA
LĂCRĂMIOARA (BOTU)
31.10.1963 Girov, judeţul Neamţ
Mihai Maria Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
927 BREBU MARIA (STROCA)
02.12.1970 Bozovici, judeţul Caraş Severin
Iancu Marinca Consilier local Bănia, judeţul Caraş-Severin
928 BUDA IOAN 04.06.1963 Brebu Nou,
judeţul Caraş Severin
Ioan Catiţa
Primar al localităţii Brebu
Nou, judeţul Caraş-Severin
929 BUGARIU VASILE 20.08.1963 Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
Vasile Maria
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
67
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
930 BULAC MIHAI 17.06.1967 Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
Martin Elisabeta
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
931 BURLACU VALENTINA
08.03.1965 Cecur Mejir, Republica Moldova
Serafim Elena Consilier local Dămuc, judeţul
Neamţ
932 BUTUNOI IONEL 06.11.1963 Bicaz Chei, judeţul Neamţ
Gheorghe Trifana Consilier local Dămuc, judeţul
Neamţ
933 BUZAN IOAN 19.09.1962 Bucoşniţa, Caraş-Severin
Anichit Stana
Viceprimar al localităţii
Bucoşniţa, judeţul Caraş-
Severin
934 CHIRILĂ CONSTANTIN
20.11.1962 Gîrcina, judeţul Neamţ
Alexandru Elena Consilier local
Gîrcina , judeţul Neamţ
935 CIOLAN IONEL 05.04.1968 Rediu, judeţul Neamţ
Dumitru Profira Consilier local Rediu , judeţul
Neamţ
936 CIOMEICĂ CONSTANTIN
15.03.1966 Piatra Şoimului, judeţul Neamţ
Vasile Maria Consilier local
Piatra Şoimului, judeţul Neamţ
937 CIORBAN MIHAELA 28.05.1968 Roman, judeţul Neamţ
Constantin Aneta Consilier local Horia , judeţul
Neamţ
938 CIUBOTARIU VASILE
27.04.1973 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Gheorghe Mariana Primar al
localităţii Girov, judeţul Neamţ
939 CIUPITU TEODOR 24.02.1954 Perieţi, judeţul Ialomiţa
Ştefan Zamfira Consilier local
Primăria Sector 5, Bucureşti
940 CORFU MARIA (DRÎNGU )
11.06.1965 Gîrcina, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local
Gîrcina , judeţul Neamţ
941 CORNEAN
GHEORGHE 01.06.1955 Ohaba Mîtnic,
Copăcele, Caraş-Severin
Pavel Maria
Consilier local Copăcele,
judeţul Caraş-Severin
942 COŞNETE CLEMENT
12.04.1959 Icuşeşti, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local
Icuşeşti, judeţul Neamţ
943 CRĂCIUN DUMITRU
10.05.1964 Iepureşti, judeţul Giurgiu
Nicolae Maria Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
944 CUJBĂ NECULAI 05.12.1954 Roman, judeţul Neamţ
Constantin Ecaterina Consilier local Ion Creangă, judeţul Neamţ
68
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
945 DALEA IOAN GABRIEL
06.12.1971 Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin
Ioan Eleonora Consilier local Ezeriş, judeţul Caraş-Severin
946 DAMIAN PETRE 05.01.1964 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Ştefan Ana Consilier local Buchin, judeţul Caraş-Severin
947 DANDU IONEL 26.08.1967 Bicaz Chei, judeţul Neamţ
Miron Ioana Consilier local
Bicaz Chei, judeţul Neamţ
948 DARAGIU ŞTEFAN 28.05.1969 Moldoveni, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local
Moldoveni, judeţul Neamţ
949 DĂNILĂ CONSTANTIN
02.07.1962 Icuşeşti, judeţul Neamţ
Vasile Natalia Consilier local
Icuşeşti, judeţul Neamţ
950 DINU DORIN 18.08.1970 Bucureşti Nicolae Niculina Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
951 DINU ILIE 06.06.1959 Săbăreni, judeţul Giurgiu
Costică Vasilichia Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
952 DORCA ILIE 07.06.1967 Armeniş,
Judeţul Caraş Severin
Ilie Iconia Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
953 DRAGOCEA PETRU 27.05.1963 Ezeriş, Judeţul Caraş Severin
Ioan Elena Consilier local Ezeriş, judeţul Caraş-Severin
954 DRĂGAN ION 17.10.1967 Mărgineni,
judeţul Neamţ Neculai Maria
Viceprimar al localităţii
Mărgineni, judeţul Neamţ
955 DUDAN GHEORGHE
10.04.1966 Bicaz Chei, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local
Bicaz Chei, judeţul Neamţ
956 DUMITRU MĂNDICA (PETCU)
26.08.1948 Stăneşti, judeţul Giurgiu
Petre Alexandra Consilier local
Gostinu, judeţul Giurgiu
957 ENACHE VASILE 30.04.1966 Giurgiu Marin Rada Consilier local
Gostinu, judeţul Giurgiu
958 ERGHELIE ION 20.08.1967 Letca Nouă, judeţul Giurgiu
Marin Maria Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
959 FURNICĂ NICOLAE 14.11.1968 Rediu, judeţul Neamţ
Grigore Maria Consilier local Rediu , judeţul
Neamţ
69
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
960 GĂINA BANGĂU
SIMION 03.01.1969
Dămuc, judeţul Neamţ
Toader Ana
Viceprimar al localităţii
Dămuc, judeţul Neamţ
961 GĂINA IOAN 22.09.1957 Bicazu
Ardelean, judeţul Neamţ
Alexandru Virginica Consilier local Dămuc, judeţul
Neamţ
962 HAMZA ION 31.03.1965 Cornea, judeţul Caraş –Severin
Agasin Elena Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
963 HAŢEGAN IOAN 01.12.1961 Ohaba Mîtnic,
Copăcele, Caraş-Severin
Ioan Susana
Consilier local Copăcele,
judeţul Caraş-Severin
964 HUCI CONSTANTIN CRISTIAN
24.05.1971 Roman, judeţul Neamţ
Constantin Emilia Consilier local Ion Creangă, judeţul Neamţ
965 IHNATIŞIN ION 06.05.1968 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Mihai Maria
Consilier local Copăcele,
judeţul Caraş-Severin
966 IORGA DANIELA (GHEORGHE)
23.10.1964 Bucureşti Vasile Constanţa Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
967 IRIMIA GHEORGHE 06.06.1972 Roman, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local Ion Creangă, judeţul Neamţ
968 ISAC DANIEL
AUREL 23.03.1967 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Aurel Salvina
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
969 IZVERCEAN SOLOMON
17.02.1963 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Lazăr Maria Consilier local Buchin, judeţul Caraş-Severin
970 JURMA PETRU 17.07.1965 Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin
Ioan Maria Consilier local Ezeriş, judeţul Caraş-Severin
971 KARBAN BARBHRA 02.11.1951 Gărâna, Judeţul Caraş Severin Balthaus Barbara
Consilier local Brebu Nou,
judeţul Caraş-Severin
972 LEONTE LILIEANA 09.03.1971 Băltăteşti, judeţul Neamţ
Dumitru Elena Consilier local Ghindăoani,
judeţul Neamţ
973 LUCACIU GHEORGHE
23.03.1970 Sârbi, Judeţul Bihor
Gheorghe Maria Consilier local Spinuş, judeţul
Bihor
70
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
974 LUNGU DUMITRU DANIEL
20.10.1973 Mărgineni, Judeţul Neamţ
Ion Anica Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
975 LUPULESCU ŞTEFAN
03.10.1972 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Pavel Floarea Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
976 MANEA IULIANA 13.04.1966 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Marin Dragna Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
977 MANOLACHE VASILE
29.05.1946 Icuşeşti, judeţul Neamţ
Ioan Adela Consilier local
Icuşeşti, judeţul Neamţ
978 MANTA DUMITRU 20.10.1948 Stroieşti, judeţul
Iaşi Gheorghe Elena
Consilier local Brebu Nou,
judeţul Caraş-Severin
979 MÂRCĂNAŞU ION 21.11.1961 Grinţieş, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local
Grinţieş, judeţul Neamţ
980 MICHIUŞCĂ ION 19.03.1970 Mărgineni, judeţul Neamţ
Ion Elena Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
981 MICULESCU ICONIA (VELA)
18.01.1968 Armeniş, judeţul Caraş Severin
Ioan Stanca Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
982 MICULESCU PETRU
27.06.1973 Caransebeş,
Judeţul Caraş-Severin
Ion Maria Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
983 MINCU CONSTANTIN
19.08.1968 Iepureşti, judeţul Giurgiu
Stelian Constantina Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
984 MIRCEA ION 20.08.1971 Mărgineni, judeţul Neamţ
Ion Ana Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
985 MITREA IOAN 10.08.1973 Girov, judeţul Neamţ
Ion Silvica Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
986 MORARIU FLORINEL
25.06.1970 Bozovici, judeţul Caraş Severin
Pavel Floarea
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
987 MUŞAT PETRU 15.07.1939 Gîrcina, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local
Gîrcina , judeţul Neamţ
988 MUTAŞCU MIHAI 15.08.1973 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Nicolae Lina
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
71
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
989 NANU ION 23.01.1968 Bucureşti Nicolae Maria
Viceprimar al localităţii Iepureşti,
judeţul Giurgiu
990 NĂFĂREANU
IULIAN CONSTANTIN
20.07.1973 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Ion Aurora Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
991 NĂSTASĂ MIHAI 23.03.1951 Mărgineni, judeţul Neamţ
Vasile Ecaterina Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
992 NEAGOE ALEXANDRU
28.04.1958 Izvoarele, judeţul Giurgiu
Radu Paraschiva Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
993 NEGRU MARIAN 28.05.1973 Ghimpaţi,
judeţul Giurgiu Ştefan Florea Dumitra
Primar al localităţii Letca Nouă, judeţul
Giurgiu
994 NICULAIE INA ELENA (ROŞCA)
20.03.1973 Bucureşti Floare Maria Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
995 NOVAC MARTIN
CORIOLAN 03.01.1965 Bucoşniţa,
Caraş-Severin Alexa Sofia
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
996 OCHEANĂ IOAN 06.08.1952 Roman, judeţul Neamţ
Mihai Frăsâna Consilier local Horia , judeţul
Neamţ
997 OLARIU EUGEN 24.03.1959 Căciuleşti, judeţul Neamţ
Petru Maria Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
998 OPREA VIOREL 02.01.1960 Spermezeu,
Judeţul Bistriţa Năsăud
Vasile Valeria
Consilier local Brebu Nou,
judeţul Caraş-Severin
999 PĂDURARU ION 22.05.1967 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Constantin Elena Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
1000 PĂŞĂLAN ILIE 19.10.1968 Bucureşti Constantin Ioana Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
1001 PĂTRAŞCU
FLOREA 02.06.1943 Dîrvari, judeţul
Mehedinţi Ion Eugenia
Consilier local Brebu Nou,
judeţul Caraş-Severin
1002 PERES COSTEL 15.06.1957 Crusovat,
judeţul Caraş Severin
Constantin Ana Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
72
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1003 PESTRITU MARIAN 25.07.1964 Băneasa,
judeţul Giurgiu Dobre Maria
Viceprimar al localităţii
Gostinu, judeţul Giurgiu
1004 PÎNTEA IOAN 13.12.1970 Bicazu
Ardelean, judeţul Neamţ
Simion Măndiţa Consilier local Dămuc, judeţul
Neamţ
1005 POP FLORIN 05.07.1970 Sârbi, judeţul Bihor
Gavril Ileana Consilier local Spinuş, judeţul
Bihor
1006 POPESCU DUMITRU
GHEORGHE 26.01.1953
Dalboşeţ, judeţul Caraş
Severin Gheorghe Silvia
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
1007 POPESCU IOAN 28.06.1967 Armeniş, judeţul Caraş Severin Anton Călina
Viceprimar al localităţii
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
1008 PRUNĂ PETRE 01.02.1955 Gostinu, judeţul Giurgiu
Ilie Niculina Consilier local
Gostinu, judeţul Giurgiu
1009 PURCEL ION 30.07.1967 Girov, judeţul Neamţ
Filip Ana Viceprimar al
localităţii Girov, judeţul Neamţ
1010 RADU MIHAI 09.12.1972 Bucureşti Ştefan Gheorghiţa Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
1011 RĂDEANU
CONSTANTIN DAMIAN
11.05.1973 Grumăzeşti, judeţul Neamţ
Pavăl Elena Consilier local Grumăzeşti,
judeţul Neamţ
1012 ROTARIU VASILE 01.12.1967 Mărgineni,
judeţul Neamţ Ion Elena
Primar al localităţii
Mărgineni, judeţul Neamţ
1013 RUSU IOAN 24.11.1967 Soceni, judeţul Caraş Severin Ion Florica
Primar al localităţii Ezeriş, judeţul Caraş-
Severin
1014 SANDU MIHAI 12.03.1968 Girov, judeţul Neamţ
Neculai Maria Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
1015 SARION FLORINEL 14.06.1964 Secuieni, judeţul Bacău
Ion Adela Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
1016 SASU GHEORGHE 30.08.1965 Căciuleşti, judeţul Neamţ
Neculai Anica Consilier local Girov, judeţul
Neamţ
73
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1017 SCURTU CONSTANTIN
18.04.1969 Mărgineni, judeţul Neamţ
Ion Sofica Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
1018 SEREDIUC MIRCEA 12.01.1961 Zamostea, judeţul Suceava
Ilie Paulina Consilier local
Primăria Sector 5, Bucureşti
1019 SPAUSTA MARIA
(POPISTAŞ) 04.10.1968
Bozovici, judeţul Caraş Severin
Ion Floarea
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
1020 STANCA
ALEXANDRU COSTEA
13.03.1962 Bucureşti Nicolae - Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
1021 STANCIU CORNEL 19.05.1966 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Ilie Constantina Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
1022 STANCIU VIOREL 23.04.1956 Aprozi, judeţul Călăraşi
Vasile Elena Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
1023 STOLOJESCU IONEL
10.06.1966 Cornea, judeţul Caraş –Severin
Simion Maria Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
1024 SURDU DORINA (ENACHE)
14.10.1965 Roman, judeţul Neamţ
Vasile Maria Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
1025 SURU PAVEL 17.03.1960 Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
Petru Floarea Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
1026 SURU VICHENTE 06.11.1971 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Martin Maria
Primar al localităţii
Bucoşniţa, judeţul Caraş-
Severin
1027 ŞANDRU MIHAI 29.06.1966 Cornea, judeţul Caraş –Severin
Iacob Ana Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
1028 ŞERBAN MARIN 05.08.1967 Gîrcina, judeţul Neamţ
Vasile Catrina Consilier local
Gîrcina , judeţul Neamţ
1029 ŞTEFAN ION 20.05.1968 Bucureşti Păun Ioana Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
1030 ŞTEFĂNUŢ NICOLAE 01.12.1959
Bucoşniţa, judeţul Caraş-
Severin Martin Ilca
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
74
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1031 ŞTEFONI ION 25.03.1956 Ezeriş, judeţul Caraş Severin
Petru Ana
Viceprimar al localităţii Ezeriş, judeţul Caraş-
Severin
1032 TATU VALENTINA (CIOBANU)
01.09.1971 Toporu, judeţul Giurgiu
Bucur Rada Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
1033 TĂBĂCARIU DUMITRU DORIN
16.11.1967 Ion Creangă, judeţul Neamţ
Veleşcu Elena Consilier local Ion Creangă, judeţul Neamţ
1034 TEODOR DORIN 14.03.1972 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ
Gheorghe Aurelia Consilier local
Gîrcina , judeţul Neamţ
1035 TRICA NICOLAE 28.08.1960 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Nicolae Scumpina Consilier local Buchin, judeţul Caraş-Severin
1036 ULIANU LIVIU MIHAI
28.01.1969 Roman, judeţul Neamţ
Mihai Angela Consilier local Ion Creangă, judeţul Neamţ
1037 VASILESCU PAVEL 14.12.1950 Cuptoare,
judeţul Caraş Severin
Ilie Domnica Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
1038 VĂCARU DUMITRU 24.08.1957 Gostinu, judeţul
Giurgiu Ion Gherghina
Primar al localităţii
Gostinu, judeţul Giurgiu
1039 VĂLEANU PETRU 05.08.1970 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Toma Ana Consilier local
Cornea, judeţul Caraş-Severin
1040 VLAD OCTAVIAN 21.02.1971 Mărgineni, judeţul Neamţ
Ion Maria Consilier local
Mărgineni, judeţul Neamţ
1041 VOAIDEŞ IOAN 26.09.1960 Dămuc, judeţul Neamţ
Necolae Maria Consilier local Dămuc, judeţul
Neamţ
1042 VOEVOD STELIAN 15.08.1970 Letca Nouă, judeţul Giurgiu
Constantin Steliana Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
1043 VOICA IOAN 05.08.1962 Ezeriş, judeţul Caraş Severin
Ioan Maria Consilier local Ezeriş, judeţul Caraş-Severin
1044 ZAHARIA
LOREDANA MARIA (TANASĂ)
16.11.1973 Ceahlău, judeţul Neamţ
Vasile Maria Consilier local
Grinţieş, judeţul Neamţ
1045 ZAINESCU CELIA 20.02.1955 Arad Stan Domnica Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
75
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1046 ZĂVOIANU PAVEL 21.12.1970 Prigor, judeţul Caraş Severin
Pavel Eufrozina
Consilier local Bucoşniţa,
judeţul Caraş-Severin
1047 ZLATE DUMITRU 15.03.1969 Iepureşti, judeţul Giurgiu
Ion Maria Consilier local
Iepureşti, judeţul Giurgiu
1048 CERCEL GELU 15.04.1964 Galaţi, judeţul Galaţi
Stelian Ancuţa Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
Adeverinţă nr. 6103/2015
1049 MAŞCAN NECULAI 15.08.1958 Cislău, judeţul Buzău
Constantin Lina Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 994/2017
1050 AURSULESEI ŞTEFAN FĂNICĂ
06.08.1967 Cristeşti, judeţul Botoşani
Neculai Aspazia Consilier local
Iacobeni, judeţul Suceava
1051 BADEA NICOLETA 02.03.1972 Târgşor, judeţul Constanţa
Ioan Tudora Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
1052 BĂRDAN IONEL 31.07.1968 Ineu, judeţul
Arad Ioan Sofiea
Consilier local Poarta Albă,
judeţul Constanţa
1053 BECHEANU
MIRCEL 25.04.1961 Bărăganu,
judeţul Constanţa
Ion Florea
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
1054 BERNIANU PETRICĂ 18.05.1971
Pecineaga, judeţul
Constanţa Gheorghe Ecaterina
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
1055 BOGOŞ VIRONEL 06.11.1966 Huşi, judeţul Vaslui
Traian Ioana Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
1056 BRĂDĂŢAN ADRIAN IONEL
23.08.1967 Lupeni, judeţul Hunedoara
Vasile Aspazia Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
1057 BRĂDĂŢAN SAMOILĂ
25.10.1958 Drăgoieşti, judeţul Suceava
Ilie Maria Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
1058 BUMBĂNAC ION 05.08.1945
Gemenea, Brătuleşti,
judeţul Dâmboviţa
Ion Natalia
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
1059 BUNEA IOAN 10.07.1953 Bălteni, judeţul Vaslui
Ioan Aurica Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
76
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1060 BURDUJA VIORICA (ROTARIU)
15.04.1973 Constanţa,
judeţul Constanţa
Dumitru Elena Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
1061 BURDUN VASILICĂ 17.05.1973 Constanţa,
judeţul Constanţa
Gelu Adrieana Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
1062 CABASON DANIEL 05.07.1970 Băneasa,
judeţul Constanţa
Stoian Ecaterina
Viceprimar al localităţii Oltina,
judeţul Constanţa
1063 CARACAŞI MARCEL
29.08.1971 Ostrov, judeţul Constanţa
Ştefan Viorica Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1064 CARACULEA NICOLAE
11.10.1950 Ostrov, judeţul Constanţa
Ion Gherghina Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1065 CĂCIULĂ ŞTEFAN 01.02.1954 Lunca Banului, judeţul Vaslui
Ion Eleonora Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
1066 CĂZĂNOIU
DUMITRA IRINA 16.02.1970 Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Ştefan Floarea
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
1067 CHIRIAC CEZAR SORIN
26.05.1971 Vidra, judeţul Vrancea
Vlad Verginia Consilier local
Spulber, judeţul Vrancea
1068 CHIRIAC MACOVEI 01.09.1969 Paltin, judeţul
Vrancea Ghiţă Ştefana
Viceprimar al localităţii
Spulber, judeţul Vrancea
1069 CHIRIŢĂ CORNEL 01.08.1972 Mihăileşti, judeţul Buzău
Aurică Steliana Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
1070 CHIVU ANIŞOARA 22.09.1972 Hârşova, judeţul Constanţa
Emil Eugenia Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
1071 CIOBANU VALERICĂ
22.01.1969 Văleni, judeţul Vaslui
Neculai Maria Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
1072 CIOBĂNEL NICOLAE
09.10.1961 Limanu, judeţul Constanţa
Florea Marieta Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
1073 CÎMPEANU VALENTIN
18.06.1966 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Constantin Dumitra Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
77
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1074 CLINCIU STELIAN 09.10.1967 Dumbrăveni,
judeţul Constanţa
Gheorghe Stelica
Primar al localităţii
Dumbrăveni, judeţul
Constanţa
1075 COCA TOADER 28.09.1966 Vatra Dornei, judeţul Suceava
Calistrat Maria Consilier local
Iacobeni, judeţul Suceava
1076 CONSTANTIN ION 23.10.1971 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Ion Paula Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
1077 CONSTANTIN PETRICĂ
30.07.1963 Ostrov, judeţul Constanţa
Constantin Nicolina Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1078 COROI SĂNDEL 10.10.1967 Hârşova, judeţul Constanţa
Victor Maria Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
1079 CRĂCIUN FLORIN 22.07.1968 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Ion Maria
Primar al localităţii
Lipniţa, judeţul Constanţa
1080 CRĂCIUN MATEI 02.03.1973 Hârşova, judeţul Constanţa
Ion Elisabeta Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
1081 CRUCERU LUCIAN 11.09.1966 Gîrliţa, judeţul Constanţa
Ion Ana Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1082 DACIU THEOFIL 08.05.1970 Huşi, judeţul Vaslui
Ioan Valeria Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
1083 DAMIAN VASILE 10.10.1955 Rasova, judeţul Constanţa
Ion Anastasiea Consilier local
Rasova, judeţul Constanţa
1084 DECU VLADIMIR 10.05.1962 Stelnica, judeţul Ialomiţa
Ioan Ecaterina Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
1085 DELICOTI VASILE 03.09.1973 Medgidia,
judeţul Constanţa
Hristu Zaha
Primar al localităţii Poarta
Albă, judeţul Constanţa
1086 DEMIREL BOBE PARASCHIVA
(GHILAN) 10.05.1958
Ivrinezu Mare, judeţul
Constanţa Vasile Maria
Consilier local Peştera, judeţul
Constanţa
1087 DIACONI NICOLAE 01.01.1956 Prundeni, judeţul Vâlcea
Petrică Elena Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
1088 DINU VASILICĂ 23.05.1970 Oltina, judeţul Constanţa
Aurică Elena Consilier local Oltina, judeţul
Constanţa
78
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1089 DOBRE LUCIAN 08.03.1950 Oltina, judeţul Constanţa
Ilie Petra Consilier local Oltina, judeţul
Constanţa
1090 DOLCEAN IOAN 09.06.1954 Buneşti, judeţul
Suceava Axinte Dochiţa
Primar al localităţii
Buneşti, judeţul Suceava
1091 DOLCEANU IOAN 10.02.1957 Fălticeni, judeţul
Suceava Constantin Oltiţa
Viceprimar al localităţii
Buneşti, judeţul Suceava
1092 DRĂGUŢ ŞTEFAN 30.12.1966 Pantelimon,
judeţul Constanţa
Alexandru Aurelia Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1093 DULMAGIU THEODOR
GHEORGHE 07.05.1973
Ploieşti, judeţul Prahova Dumitru Constanţa
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
1094 DUMITRAŞCU LUCIAN
08.04.1970 Băneasa,
judeţul Constanţa
Florea Stela Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
1095 DUMITRU ION 03.01.1966 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Gheorghe Tudora Consilier local
Adamclisi, judeţul Suceava
1096 ENACACHE
FEVRONIA LILIANA (PETRACHE)
02.07.1970 Mangalia,
judeţul Constanţa
Dumitru Ana Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
1097 FILIP COSTICĂ 01.09.1969 Văleni, judeţul Vaslui
Ion Veronica Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
1098 FILIP GHEORGHE 05.06.1951 Ţibăneşti, judeţ judeţul Vaslui
Vasile Elisabeta Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
1099 GANEA PETRE 21.02.1950 Ciobanu, judeţul Constanţa
Tudor Eftinca Consilier local
Ciobanu, judeţul Constanţa
1100 GEORGESCU ION 01.12.1959 Nicolae
Bălcescu, judeţul Vâlcea
Nicolae Floarea Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
1101 GHERĂESCU GHEORGHE
25.08.1955 Oţeleni, judeţul Iaşi
Frent Cătălina Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1102 GHERGIC IONEL 17.04.1965 Oltina, judeţul Constanţa
Tănase Maria Consilier local Oltina, judeţul
Constanţa
1103 GHINIŢĂ GHIORGHIŢĂ
30.08.1967 Buneşti, judeţul Suceava
Ioan Elena Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
79
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1104 GLĂVAN
CONSTANTIN GHIORGHIŢĂ
27.04.1973 Horezu, judeţul Vâlcea
Gheorghe Elena Consilier local
Vaideeni, judeţul Vâlcea
1105 GRĂDINARU ANGELICA (DAVID)
07.10.1973 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Gheorghe Silvia Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
1106 GRĂJDEANU CONSTANTIN
30.04.1961 Cernavodă,
judeţul Constanţa
Niculai Alexandru
Tudora
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
1107 GROZA IOAN 27.08.1966 Iacobeni, judeţul Suceava
Vespazian Elisabeta Consilier local
Iacobeni, judeţul Suceava
1108 GRUMEZAS
EUGENIA 03.01.1972 Comăneşti,
judeţul Bacău Constantin Măndiţa
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
1109 GURGU TUDOREL 25.07.1968 Ciobanu, judeţul
Constanţa Ioan Elisabeta
Primar al localităţii
Ciobanu, judeţul Constanţa
1110 IACOBAN VASILE 22.12.1969 Iacobeni, judeţul Suceava
Haralampie Leontina Consilier local
Iacobeni, judeţul Suceava
1111 ICHIM VASILE
CORNEL 06.01.1970
Horezu, judeţul Vâlcea
Radu Maria
Viceprimar al localităţii Vaideeni,
judeţul Vâlcea
1112 IFRIM OLTIŢA (CALINIUC)
11.10.1966 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Mihai Lucreţia Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
1113 ION NICOLAE 05.05.1968 Ploieşti, judeţul
Prahova Ion Maria
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
1114 IONICĂ ION 21.04.1956 Moreni, judeţul Constanţa
Dumitru Tudora Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
1115 IVAN MARCEL 12.10.1951 Valea
Călugărească, judeţul Prahova
Isus Ioana
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
1116 JIANU DUMITRU 10.04.1958 Vaideeni, judeţul Vâlcea
Ion Maria Consilier local
Vaideeni, judeţul Vâlcea
1117 LEFTERICĂ VASILE 10.05.1971 Oltina, judeţul Constanţa
Constantin Vasilica Consilier local Oltina, judeţul
Constanţa
80
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1118 LIFERIE ANISIM 20.02.1951 Sarichioi,
judeţul Tulcea Maxin Paulina
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
1119 LIVADARU MIHAI 11.05.1962 Dumbrăveni, judeţul Suceava
Toader Varvara Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Suceava
1120 LUCA PASIAN 13.11.1971 Huşi, judeţul Vaslui
Marin Paraschiva Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
1121 LUPAŞCU SOFIAN 25.08.1967 Mangalia,
judeţul Constanţa
Grigore Elena Consilier local Limanu, judeţul
Constanţa
1122 MANEA SORIN 12.08.1967 Văleni, judeţul Vaslui
Neculai Olguţa Consilier local Fereşti, judeţul
Vaslui
1123 MATEA CARMEN ADELA
14.07.1971 Ostrov, judeţul Constanţa
Mihai Zîna Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1124 MATEI IONEL 09.04.1965 Mărăuş, judeţul
Arad Petru Floare
Consilier local Adamclisi,
judeţul Constanţa
1125 MAXIM ALEXANDRU
16.05.1957 Iacobeni, judeţul Suceava
Gheorghe Leontina Consilier local
Iacobeni, judeţul Suceava
1126 MAXINEASA IOAN 28.07.1951 Fălticeni, judeţul Suceava
Constantin Natalia Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
1127 MĂMĂLIGĂ MARIA 13.11.1953
Dorobanţu, Nicolae
Bălcescu, judeţul Tulcea
Petre Maria
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
1128 MECA ALINA
(STOICA) 31.01.1973 Constanţa,
judeţul Constanţa
Ştefan Florica
Consilier local Poarta Albă,
judeţul Constanţa
1129 MICLEA SIMONA DIANA (MIHĂESCU)
01.04.1969 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Ion Luminiţa Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
1130 MIERLA GHEORGHE
18.12.1955 Buneşti, judeţul Suceava
Toader Glicheria Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
1131 MITU MARIA 24.01.1963 Ciocârlia,
judeţul Constanţa
Ion Gafiţa
Primar al localităţii
Rasova, judeţul Constanţa
81
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1132 MOCANU CONSTANTIN
24.02.1970 Pantelimon,
judeţul Constanţa
Ion Susana Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1133 MOCANU SILVIU LEONARD
04.10.1967 Medgidia,
judeţul Constanţa
Aurel Eugenia Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
1134 MOŞTEANU LEONORA (COZMA)
16.05.1958 Gorbani, judeţul
Iaşi Ioan Elena
Consilier local Poarta Albă,
judeţul Constanţa
1135 MOTAŞ DĂNUŢ 10.08.1969 Bălteni, judeţul Vaslui
Mihai Maria Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
1136 MULŢESCU IONEL 24.02.1957 Dumbrăveni,
judeţul Constanţa
Marin Aurica
Viceprimar al localităţii
Dumbrăveni, judeţul
Constanţa
1137 MUNTEANU CRISTIAN
07.12.1969 Fălticeni, judeţul Suceava
Costică Rodica Consilier local
Buneşti, judeţul Suceava
1138 MUREŞAN GABRIELA
13.04.1970 Dobromir,
judeţul Constanţa
Ioan Aurelia
Consilier local Dobromir,
judeţul Constanţa
1139 NEAGOE MAGDALENA
26.02.1967 Bărăganu,
judeţul Constanţa
Ion Paulina
Primar al localităţii
Bărăganu, judeţul
Constanţa
1140 NEAGU CHIRIŢĂ 09.02.1953 Bărăganu,
judeţul Constanţa
Neagu Eugenia
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
1141 NICU FLOREA 22.06.1965 Ghighera,
Nedeia, judeţul Dolj
Marin Elena Consilier local Ostrov, judeţul
Constanţa
1142 NIŢAN NICOLAE 01.12.1960 Drăgoieşti, judeţul Suceava
Dionisie Eleonora Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
1143 NIŢU DOREL 08.01.1968 Ploieşti, judeţul
Prahova Petre Aurelia
Consilier local Valea
Călugărească, judeţul Prahova
1144 OANEA DANIELE ELENA (PAICU)
19.03.1972 Drăgoieşti, judeţul Suceava
Alexandru Georgeta Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
82
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1145 PAICU VASILE STELICĂ
30.12.1969 Suceava, judeţul Suceava
Radu Ana Consilier local
Drăgoieşti, judeţul Suceava
1146 AILINCĂI VIOREL 24.05.1970 Todireşti, judeţul Vaslui
Dumitru Eugenia Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
1147 ALBU IONEL 11.10.1960 Vieru, comuna
Putineiu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Profira Consilier local
Putineiu, judeţul Giurgiu
1148 ALEXANDRU
NICOLAE 11.05.1948
Potoc, comuna Sasca Montană, judeţul Caraş-
Severin
Dumitru Floarea
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
1149 AMARIEI BENONI 17.03.1970 Darabani,
judeţul Botoşani Ilie Agripina
Viceprimar al localităţii Mihai Viteazu, judeţul
Constanţa
1150 ANCA IOAN 13.02.1972 Sohodol, judeţul Alba
Petru Laura Consilier local
Sohodol, judeţul Alba
1151 APOSTOL GHEORGHE
15.03.1962 Produleşti,
judeţul Dâmboviţa
Ilie Alexandrina Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
1152 ARSENE GHEORGHE
09.09.1960 Sireţel, judeţul Iaşi
Ioan Catinca Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
1153 BARBONI IOSIF VALERIU
06.10.1946 Susani, judeţul Timiş
Ioan Domnica Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1154 BĂCIAN GHEORGHE
14.11.1962 Putna, judeţul Suceava
Aurel Irina Consilier local Dobra, judeţul
Hunedoara
1155 BĂEŞAN MARIANA (NAPĂU)
05.11.1969 Câmpeni, judeţul Alba
Ioan Elena Consilier local
Sohodol, judeţul Alba
1156 BENE TEODOR 11.05.1966 Cămărzana, judeţul Satu-
Mare Toader Irina
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
1157 BERES ANTAL
ELEK 07.07.1966 Satu-Mare Antal Catalina Varvara
Viceprimar al localităţii Lazuri,
judeţul Satu-Mare
1158 BEUTURĂ
GHEORGHE 12.12.1946 Slatina-Nera, judeţul Caraş-
Severin Iancu Elena
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
83
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1159 BOC GHEORGHE 04.04.1951 Certeze, judeţul Satu Mare
Gheorghe Ana Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1160 BOCŞAN ILIE 24.09.1960 Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Aurelian Ilie Victoria Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
1161 BOJAN ELEONORA (VAIDA)
01.06.1970 Şimleul
Silvanie, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1162 BOJINESCU
ROSTESCU IOAN 21.03.1959
Iablaniţa, judeţul Caraş-
Severin Ioan Ana
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
1163 BRAGADIREANU NICULAE
14.03.1960 Hotarele, judeţul Giurgiu
Niculae Constanţa Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
1164 BRÎNZAN ION 19.05.1966
Petnic, comuna Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Maria
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
1165 BUICU DRAGOŞ
IOAN 23.03.1970 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Ion Rodica
Primar al localităţii
Vălcani, judeţul Timiş
1166 BULBUCAN IOAN 05.10.1957 Hunedoara Aron Victoria
Primar al localităţii
Ghelari, judeţul Hunedoara
1167 BURA IOAN 24.08.1970 Cămărzana, judeţul Satu-
Mare Vasile Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
1168 BURCEA FLORIAN 27.02.1966 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Ion Marina Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
1169 CĂLIN VASILE 09.07.1971 Cămărzana, judeţul Satu-
Mare Grigore Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
1170 CĂPRĂRESCU
GHEORGHE 22.09.1954
Strehaia, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Elena
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
1171 CIOCAN IOAN DUMITRU
11.09.1965 Certeze, judeţul Satu Mare
Ioan Verona Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
84
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1172 CIOCAN PETRU 29.10.1970 Negreşti-Oaş, judeţul Vaslui
Gheorghe Ana
Primar al localităţii
Certeze, judeţul Satu-Mare
1173 CIORBA GHEORGHE
27.02.1968 Certeze, judeţul Satu Mare
Petru Maria Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1174 CIORBĂ IOAN
AUREL 15.02.1960 Certeze, judeţul
Satu Mare Petre Ana
Viceprimar al localităţii
Certeze, judeţul Satu-Mare
1175 COCAN NICOLAE 19.08.1954 Nou Săsesc,
comuna Laslea, judeţul Sibiu
Naftănailă Ana Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1176 COSTACHE MĂDĂLINA (DRAGU)
12.01.1971 Hotarele, judeţul Giurgiu
Marin Tudora Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
1177 COTEA ŞTEFAN 03.12.1965 Hotarele, judeţul Giurgiu
Anghel Vasilica Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
1178 COTOŞPAN IONUŢ 15.03.1965 Orşova, judeţul
Mehedinţi Gheorghe Maria
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
1179 COVACI VALERICĂ
TRAIAN 22.07.1962
Făget, judeţul Timiş
Gheorghe Marta
Viceprimar al localităţii Traian
Vuia, judeţul Timiş
1180 CRĂCIUNESC STELIAN LASCU
21.02.1973 Baniţa, judeţul Hunedoara
Viorel Maria Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1181 CRĂCIUNESC VIOREL FLORIN
27.07.1972 Baniţa, judeţul Hunedoara
Ion Lucreţia Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1182 CRÎŞCIU NICOLAE SORIN
11.03.1969 Făget, judeţul Timiş
Petru Iuliana Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1183 CSASZI ALEXANDRU
05.03.1946 Lazuri, judeţul Satu-Mare
Carol Magdalena Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
1184 CULEA STAN 19.11.1947 Isvoarele, judeţul Giurgiu
Mircea Vasilica Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
1185 DASCĂLU CRISTINEL
15.09.1973 Todireşti, judeţul Vaslui
Ioan - Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
1186 DAVIDOV IOAN 17.12.1948 Sânpetru Mare, judeţul Timiş
Milan Elena Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
85
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1187 DĂIAN MIRCEA 22.06.1967 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Gheorghe Maria
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
1188 DELCEA STELIAN 08.03.1969 Cilieni, judeţul Olt
Gheorghe Antigona Viceprimar al
localităţii Cilieni, judeţul Olt
1189 DOBRAŞ IOAN 01.05.1972 Cămărzana, judeţul Satu-
Mare Toader Iren
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
1190 DONCEAN TRAIAN 31.07.1966 Lespezi, judeţul Iaşi
Dumitru Floarea Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
1191 DRĂGOI PETRU 28.03.1971 Dudeştii Vechi, judeţul Timiş
Petru Ileana Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1192 DRĂGULESCU DOREL
06.10.1967 Ghelari, judeţul Hunedoara
Miron Ana Consilier local Ghelari, judeţul
Hunedoara
1193 DRĂGUŞ NICOLAE 15.05.1966 Bercu, comuna Lazuri, judeţul
Satu-Mare Ioan Aranka
Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
1194 DUMITRESC VALERIU
10.09.1971 Pui, judeţul Hunedoara
Valeriu Lucreţia Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1195 ENACHE MIHAIL CRISTIAN
15.08.1970 Pucioasa,
judeţul Dâmboviţa
Ştefan Eugenia Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
1196 ENUICĂ MARIA 13.09.1958 Sasca Română, judeţul Caraş-
Severin Nicolae Ana
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
1197 FAUR IOAN 23.10.1957
Dumbrava de Jos, comuna Ribiţa, judeţul Hunedoara
Petru Ana
Primar al localităţii Ribiţa,
judeţul Hunedoara
1198 FEIER IONEL
MARINEL 08.12.1968 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Candin Amalia Floare
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
1199 GALAN
CONSTANTIN-DĂNUŢ
24.11.1966 Todireşti, judeţul Vaslui
Vasile Aneta Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
1200 GALU ADINA AURELIANA
17.07.1973 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Aurel Aurelia
Viceprimar al localităţii
Vălcani, judeţul Timiş
86
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1201 GAVRA OCTAVIAN 14.07.1969 Sânpetru Mare, judeţul Timiş
Gheorghe Leana Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1202 GÎLCĂ RELU 03.02.1967 Ghelari, judeţul Hunedoara
Mihai Jănica Consilier local Ghelari, judeţul
Hunedoara
1203 GOJE VASILE 29.04.1965 Timişoara, judeţul Timiş
Ioan Maria Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
1204 GOLGOŢ IOAN
MARCEL 24.02.1967 Hunedoara Gheorghe Zoriţa
Viceprimar al localităţii
Ghelari, judeţul Hunedoara
1205 GRIVEŢEANU ION MARIN
13.09.1972 Hotarele, judeţul Giurgiu
Nicolae Tudora Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
1206 GUNE FLORIN 11.05.1967 Cilieni, judeţul Olt
Petre Margareta Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
1207 HÂRŞ SILVIAN 13.10.1972 Hotarele, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
1208 HUMENIUC DUMITRU
25.07.1967 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Petru Maria Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
1209 IEZAN LUCIA MĂRIOARA
12.09.1959 Ribiţa, judeţul Hunedoara
Tiberiu Ileana Consilier local Ribiţa, judeţul Hunedoara
1210 ILCA MARIN VASILE
08.01.1970 Orăştie, judeţul Hunedoara
Marin Letiţia-Aurica
Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1211 ILIE DANIELA 20.06.1968 Negru Vodă,
judeţul Constanţa
Constantin Ştefania
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
1212 ILIE EUGEN 25.04.1967 Hotarele, judeţul Giurgiu
Ion Maria Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
1213 IONESCU PETRU 15.10.1959 Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Zaharia Ana
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
1214 IORDACHE CONSTANTIN
28.06.1953 Isvoarele, judeţul Giurgiu
Ion Gherghina Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
1215 IVAN SANDU 13.04.1969 Budeşti, judeţul Călăraşi
Ion Elena Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
87
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1216 IVĂNUŞ GICĂ 06.08.1970 Prundu, judeţul Giurgiu
Nicolae Lina Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
1217 JOSAN IOAN 24.09.1956 Dumbrava de Jos, judeţul Hunedoara
Gheorghe Marta
Viceprimar al localităţii Ribiţa,
judeţul Hunedoara
1218 JURJI IOAN 22.10.1961 Crivina, judeţul Timiş
Romolus Maria Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
1219 LALA GHEORGHE 02.02.1957 Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Aurelia Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
1220 LASC NISTOR 06.01.1957 Salaş, judeţul Hunedoara
Valer Terezia Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1221 LOLIŞ PETRIŞOR
DANIEL 26.03.1971 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Virgil Elena
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
1222 LUCACIU DORIN PĂŞCUŢ
13.02.1969 Ghelari, judeţul Hunedoara
Ioan Mărioara Consilier local Ghelari, judeţul
Hunedoara
1223 LUNGU PETRU 14.03.1960 Dolineşti,
judeţul Caraş-Severin
Ion Eugenia Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
1224 MAFTEI PETRU 20.05.1971 Sireţel, judeţul Iaşi
Gheorghe Ruxanda Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
1225 MAGDALINA VASILE PETRU
01.01.1959 Brad, judeţul Hunedoara
Mihail Maria Consilier local Ribiţa, judeţul Hunedoara
1226 MAGDIN SIMONA
(SELIAC) 05.11.1968
Lugoj, judeţul Timiş
Iulius Sofia
Viceprimar al localităţii
Ghizela, judeţul Timiş
1227 MANEA PETRE 29.07.1967 Tuzla, judeţul
Constanţa Marin Floarea
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
1228 MANZUR
MĂRIOARA SÎNZIANA
15.03.1963 Lugoj, judeţul Timiş
Traian Ana Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1229 MARC IOAN 05.05.1968 Baniţa, judeţul
Hunedoara Ioan Ileana
Primar al localităţii Baniţa,
judeţul Hunedoara
88
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1230 MATEŞ DUMITRU 24.09.1959 Horea, judeţul Alba
Ioan Rafila Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
1231 MEDREA RUŢICA-DANA
02.12.1952 Cenei, judeţul Timiş
Ioan-Virgil Floare Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
1232 MERCE RĂZVAN-MIRCEA
31.08.1973 Timişoara, judeţul Timiş
Partenie Carmen Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1233 MERONIUC ŞTEFAN
02.12.1971 Dobra, judeţul Hunedoara
Petru Elena Consilier local Dobra, judeţul
Hunedoara
1234 MIHAI CONSTANTIN
09.02.1960 Clejani, judeţul Giurgiu
Marin Gheorghiţa Consilier local Clejani, judeţul
Giurgiu
1235 MIHAI DUMITRA (TOMESCU)
24.10.1957 Leordeni, judeţul Argeş
Vişan Filofteia Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
1236 MIHOC PETRU 08.10.1954 Certeze, judeţul Satu Mare
Vasile Maria Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1237 MIREA MARIANA (SÎRBU)
27.11.1959 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Iulian Ana Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
1238 MITRU ALEXANDRU
17.08.1947 Răchita, judeţul Timiş
Ioan Eva Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1239 MOIŞ GHEORGHE 24.04.1959 Certeze, judeţul Satu Mare
Ioan Maria Ana Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1240 MOIŞ GHEORGHE 25.03.1958 Certeze, judeţul Satu Mare
Grigore Ana Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1241 MOIŞ GHEORGHE 21.01.1966 Negreşti-Oaş, judeţul Vaslui
Ioan Maria Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1242 MOIŞ VASILE 11.11.1960 Certeze, judeţul Satu Mare
Vasile Ana Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1243 MUNTEAN FLORIN 22.04.1970 Sânpetru Mare, judeţul Timiş
Simion Ana Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1244 NARIŢA IOAN TRAIAN
11.10.1957 Sohodol, judeţul Alba
Nicolae Maria Consilier local
Sohodol, judeţul Alba
89
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1245 NIDELEA FLORIN 28.06.1966 Clejani, judeţul
Giurgiu Ion Zoe
Primar al localităţii
Clejani, judeţul Giurgiu
1246 OBROCEA EUGEN 25.03.1965 Argetoaia, judeţul Dolj
Ioan Aurelia Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1247 ONEA IOAN 10.04.1956 Ribiţa, judeţul Hunedoara
Marcu Ana Consilier local Ribiţa, judeţul Hunedoara
1248 ONEŢ CĂLIN CONSTANTIN
14.01.1972 Satu-Mare Gheorghe Aneta Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
1249 OROS ALEXANDRU
ŞTEFAN 28.05.1956
Mihăieni, comuna Acîş, judeţul Satu-
Mare
Simion Rozalia Consilier local Acîş, judeţul Satu-Mare
1250 PANAITESCU ADRIAN
25.08.1966 Câmpulung
Muscel, judeţul Argeş
Mircea Ofelia Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1251 PĂDUREAN OVIDIU
IOSIF 11.04.1957 Ilia, judeţul Hunedoara Iosif Aurica
Primar al localităţii Dobra,
judeţul Hunedoara
1252 PESCARU NICOLAE
03.07.1959 Costineşti,
judeţul Constanţa
Marin Maria
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
1253 PETCU IULIAN 25.09.1967 Hârşova, judeţul
Constanţa Ion Mariana
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
1254 PETRACHE CRISTIAN MIRCEA
15.11.1951 Bucureşti Filimon Elena Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
1255 PETRE DUMITRU 08.03.1972 Şoldanu, judeţul Călăraşi
Nicolae Ştefana Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
1256 PLAVOŞIN BRANISLAV
25.02.1964 Cenei, judeţul Timiş
Pavel Vucosava Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
1257 POP VASILE 17.09.1965 Certeze, judeţul Satu Mare
Vasile Iuliana Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1258 POPOVICI
GHEORGHE 01.04.1957
Cornuţel, comuna
Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Ioan Teţilia Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
90
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1259 POPOVICI VIOREL 17.11.1957 Igriş, judeţul
Timiş Teodor Floare
Primar al localităţii
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1260 PRISECARIU CONSTANTIN
21.05.1971 Negreşti, judeţul Vaslui
Constantin Mariea Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
1261 RADA NICOLAE 20.09.1956 Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
Nicolae Drăghina
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
1262 RADU LAURENŢIU 05.06.1964 Babadag,
judeţul Tulcea Dumitru Georgeta
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
1263 ROMOCEAN
MARINEL 16.08.1963
Tăuteu, judeţul Bihor
Gavrilă Ileana
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
1264 ROŞU GHEORGHE 29.10.1961 Sireţel, judeţul Iaşi
Vasile Niculina Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
1265 ROTUNDU MITICĂ 02.10.1954 Todireşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Elena Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
1266 RUSU HORIA 02.10.1964 Brad, judeţul Hunedoara
Ioan vlaicu Maria Consilier local Ribiţa, judeţul Hunedoara
1267 SCARLAT TITU 14.09.1968 Melineşti,
comuna Goieşti, judeţul Dolj
Marin Constantina Consilier local Goieşti, judeţul
Dolj
1268 SEBESTYEN SANDOR
18.12.1955 Bercu, comuna Lazuri, judeţul
Satu-Mare Alexandru Rozalia
Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
1269 SELEŞAN PETRU 20.12.1970 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Marcu Lucreţia Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1270 SILAGHI IOAN 24.10.1971 Satu Mare, judeţul Satu
Mare Ioan Ileana
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
1271 SIMOC DORINEL 02.04.1969 Dobra, judeţul Hunedoara
Moise Verghilia Consilier local Dobra, judeţul
Hunedoara
1272 SINCULICI DUMITRU
16.09.1964 Negreşti-Oaş, judeţul Vaslui
Maria Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
91
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1273 STAN PETRU IOAN 10.11.1957 Bulzeştii de Jos,
judeţul Hunedoara
Nicolae Maria
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
1274 STOIANOV PAIA 10.04.1964 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Gheorghe Maria
Viceprimar al localităţii
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1275 ŞOMLE DUMITRU 27.09.1951 Certeze, judeţul Satu Mare
Gheorghe Maria Consilier local
Certeze, judeţul Satu-Mare
1276 TĂNASE DUMITRU 05.02.1941 Sterea, comuna Clejani, judeţul
Giurgiu Constantin Dumitra
Consilier local Clejani, judeţul
Giurgiu
1277 TĂNASE NICU 08.10.1969 Prundu, judeţul Giurgiu
Ion Maria Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
1278 TĂTUCU
GHEORGHE 23.03.1970 Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Negoiţă Ana
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
1279 TIUC MIHAI 12.07.1960 Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Andrei Ileana Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
1280 TODEA DUMITRU 10.10.1965 Beliş, judeţul
Cluj Solomon Valeria
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
1281 TOMA IANCU EMERSON
27.05.1971 Ghelari, judeţul Hunedoara
Constantin Dorina Consilier local Ghelari, judeţul
Hunedoara
1282 TOPLICEAN
MELANIA ARABELA (STAN, ŞUŞNEA)
06.01.1969 Hunedoara Remus Salvina Consilier local Ghelari, judeţul
Hunedoara
1283 TRIF MIRCEA OLIVIU
03.09.1962 Dobra, judeţul Hunedoara
Iulius Emil Mariţi Consilier local Dobra, judeţul
Hunedoara
1284 TRIFAN NICOLAE 06.12.1969 Timişoara,
judeţul Timiş Pavel Floare
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
1285 TRIFOI LUCA 29.07.1971 Telciu, judeţul Bistriţa-Nasăud
Ioan Floare Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1286 TRIFU SANDU 05.06.1961 Costineşti,
judeţul Constanţa
Nicolae Maria
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
92
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1287 ŢICU MARIN 08.10.1963 Prundu, judeţul Giurgiu
Dumitru Elena Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
1288 UNGUR VASILE 11.01.1960 Baniţa, judeţul Hunedoara
Andrei Lucreţia Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1289 URZICARU MIHAI 23.05.1957 Stroeşti, judeţul Vâlcea
Ion Ioana Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1290 VANCU PETRU 01.11.1955 Susani, judeţul Timiş
Samson Maria Consilier local Traian Vuia, judeţul Timiş
1291 VASILE IONEL MARIAN
03.03.1957 Vieru, comuna
Putineiu, judeţul Giurgiu
Niculae Steliana Consilier local
Putineiu, judeţul Giurgiu
1292 VID NICOLAE 24.06.1956 Ursad, şoimi, judeţu Bihor
Petru Maria Consilier local
Sânpetru Mare, judeţul Timiş
1293 VLADISLAV MARIN 13.04.1973 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Ion Maria Consilier local Baniţa, judeţul
Hunedoara
1294 BALEA IONEL 10.03.1972 Prundu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
1295 IENOVAN IOAN 12.12.1962 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Petru Emilia Consilier local Vălcani, judeţul
Timiş
1296 ADUMITROAEI CORNELIU
17.03.1967 Vaslui, judeţul Vaslui
Constantin Paraschiva Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1297 ARITON VASILE 17.07.1952 Gârceni, judeţul Vaslui
Vasile Profira Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1298 ARMENI SORINEL 23.11.1967 Bârlad, judeţul Vaslui
Gheorghe Steluţa Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1299 ARTENE COSTEL 28.01.1973 Murgeni, judeţul Vaslui
Panainte Maria Consilier local Şuletea, judeţul
Vaslui
1300 BACIU GHEORGHIŢĂ
05.06.1971 Fruntişeni, judeţul Vaslui
Ilie Catinca Consilier local
Fruntişeni, judeţul Vaslui
1301 BAHNĂ PETRICĂ 10.09.1967 Herăstrău, judeţul Vrancea
Ioan Magdalena Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1302 BĂLAN GHEORGHE
28.04.1946 Satu Mare Vasile Domnica Consilier local
Dorneşti, judeţul Suceava
93
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1303 BELDIAN ION 18.07.1950 Rădăuţi, judeţul Suceava
Teofil Domnica Consilier local Burla, judeţul
Suceava
1304 BENEDIC DUMITRU 04.10.1948 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Vasile Catrina Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1305 BEREŞ DAN 27.05.1968 Adjud, judeţul Vrancea
Andrei Cecilia Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1306 BODNAR GHEORGHE
12.06.1953 Burla, judeţul Suceava
Ioan Victoria Viceprimar al
localităţii Burla, judeţul Suceava
1307 BODNARIU NICOLAIE
11.06.1972 Arbore, judeţul Suceava
Gheorghe Floarea Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1308 BORDEIANU IONEL 06.02.1964 Scânteia, judeţul Iaşi
Ioan Anuţa Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1309 BRADU TOADER 27.10.1952 Tansa, judeţul Iaşi
Toader Maria Consilier local Tansa, judeţul
Iaşi
1310 BRÎNZEI IOAN 15.09.1970 Negreşti, judeţul Vaslui
Ioan Elena Consilier local Tansa, judeţul
Iaşi
1311 BRUHARU GABRIELA (PUFU)
08.02.1966 Bârlad, judeţul Vaslui
Gheorghe Elena Consilier local
Fruntişeni, judeţul Vaslui
1312 BUDĂIANU BENONE
04.10.1967 Mironeasa, judeţul Iaşi
Constantin Anuţa Consilier local
Mironeasa, judeţul Iaşi
1313 BUNESCU CORNELIU
26.03.1959 Huşi, judeţul Vaslui
Sterică Ruxanda Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1314 CAZAC CEZAR IONEL
25.05.1971 Rădăuţi, judeţul Suceava
Ioan Viorica Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1315 CHINGĂLATĂ AUREL
25.05.1972 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Ioan Valentina Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1316 CIOBANU COSTEL 21.02.1965 Şuletea, judeţul Vaslui
Ioan Anica Consilier local Şuletea, judeţul
Vaslui
1317 CIOBANU NICOLAE 02.12.1967 Tîrgşoru Nou,
judeţul Prahova Gheorghe Maria
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
94
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1318 CIUBOTARU COSTEL
07.01.1970 Ostra, judeţul Suceava
Gheorghe Elisabeta Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1319 CIUCĂ POMPILIU 11.04.1954 Oteşani, judeţul Vâlcea
Ion Viorina Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1320 CÎMPAN ANDRI 10.10.1948 Arbore, judeţul Suceava
Toader Domnica Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1321 CÎMPAN VIOREL 31.05.1966 Arbore, judeţul Suceava
Vasile Magdalena Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1322 COJOC VICU 28.06.1968 Feteşti, judeţul Ialomiţa
Neculai Maria Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1323 CONDUR COSTICĂ 22.09.1969 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Maria Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1324 CORNEA VALENTIN
07.07.1969 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Vasile Eeonora Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1325 COROZEL MARIAN 09.07.1961 Huşi, judeţul Vaslui
Ştefan Ioana Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1326 COSMA AUREL 12.01.1968 Dragomireşti, judeţul Vaslui Constantin Milica
Viceprimar al localităţii
Dragomireşti, judeţul Vaslui
1327 COŞMAGIU IOAN 10.01.1971 Vaslui, judeţul Vaslui
Vasile Marghioala Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1328 COZMA
GHEORGHIŢĂ 25.05.1945 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Mircea Anica
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1329 CRĂCIUN CONSTANTIN
26.02.1970 Fălticeni, judeţul Suceava
Ion Elena Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
1330 CRĂCIUN PETRACHI
19.01.1942 Miceşti, comuna
Ghergheşti, judeţul Vaslui
Ilie Paraschiva Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1331 CRISTEA ALEXANDRU
17.10.1952 Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
Ion Maria
Primar al localităţii Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1332 CUCOREANU ANA (ZMEU)
23.02.1973 Vaslui, judeţul Vaslui
Vasile Adriana Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
95
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1333 CUCU GHEORGHE 28.03.1956 Miceşti, comuna
Ghergheşti, judeţul Vaslui
Ion Catinca Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1334 CUPŞAN IOAN 31.05.1958 Arbore, judeţul Suceava
Trifan Ileana Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1335 DAVIDESCU ION 01.06.1958 Oteşani, judeţul Vâlcea
Gheorghe Vasilică Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1336 DĂRNESCU ŞTEFAN
16.09.1947 Oteşani, judeţul Vâlcea
Dumitru Victoria Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1337 DESPA NICOLAE 25.11.1961 Oteşani, judeţul Vâlcea
Novac Aurica Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1338 DIACONU AUREL 17.05.1951 Drăgăneşti, judeţul Neamţ
Simion Maria Consilier local Şcheia, judeţul
Suceava
1339 DOBOŞ ADRIAN 24.06.1962 Ploscuţeni,
judeţul Vrancea Ioanoş Catrina
Viceprimar al localităţii
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1340 DOBOŞ IRONIM 08.11.1963 Răchiţeni, judeţul Iaşi
Ştefan Tereza Consilier local
Răchiţeni, judeţul Iaşi
1341 DOBOŞ ROBERT 20.06.1972 Mirceşti, judeţul Iaşi
Emil Mina Consilier local
Răchiţeni, judeţul Iaşi
1342 DOBRE VASILE 22.03.1956 Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
Dumitru Sevasta
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1343 DRAGOMIR VALENTIN
23.05.1970 Făgăraş, judeţul
Braşov Valeriu Ioana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1344 DRĂGĂLAI IONIŢĂ 25.08.1949 Buciumeni, judeţul Galaţi
Costache Anica Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1345 DUMITRESCU CONSTANTIN
28.08.1970 Oteşani, judeţul Vâlcea
Constantin Maria Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1346 DUMITROIU ION 02.05.1952 Bezdead,
judeţul Dâmboviţa
Gheorghe Ana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
96
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1347 ERMOLAI ILARION 28.10.1971 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Chirsan Agripina
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1348 FAUR MIHAI CRISTINEL
28.10.1971 Mironeasa, judeţul Iaşi
Costache Elena Consilier local
Mironeasa, judeţul Iaşi
1349 FEGA ŞTEFAN 28.08.1945
Vetreşti-Herăstrău,
comuna Nistoreşti, judeţul Vra
Arisinia Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1350 FERARU ION LIVIU 29.09.1964 Brebu, judeţul
Prahova Iulian Ana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1351 GĂINĂ VASILE 17.02.1960 Nistoreşti, judeţul Vrancea
Ion Alexandra Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1352 GĂLAN ILARION 12.06.1971 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Vasile Gligheria
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1353 GĂLĂŢEANU GELU 18.10.1954 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Gheorghe Maria Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1354 GHERCĂ LILIANA 06.05.1971 Mirceşti, judeţul Iaşi
Aurel Tereza Consilier local
Răchiţeni, judeţul Iaşi
1355 GHERGHESCU VASILE
18.06.1972 Bârlad, judeţul Vaslui
Ilie Ileana Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1356 GHERMAN ION 19.10.1962 Corodeşti, judeţul Vaslui
Ion Maria Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1357 GOGORIŢĂ ION 21.10.1955 Năruja, judeţul
Vrancea Niţă Victoria
Primar al localităţii
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1358 GRAMATICU VICENŢIU
11.12.1968 Roşieşti, judeţul Vaslui
Valeriu Paraschiva Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1359 GRIGORI MIHAI 06.02.1954 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Mihai Elena Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1360 GRIGORI VASILICĂ 14.02.1970 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Maria Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
97
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1361 GROSU
GHEORGHE 02.01.1954
Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Dumitru Elena
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1362 GRUMĂZESCU VASILE
03.03.1966 Roman, judeţul Neamţ
Vasile Maria Consilier local
Răchiţeni, judeţul Iaşi
1363 GUŢU VALERIU 07.04.1954
Rânceni, comuna
Berezeni, judeţul Vaslui
Petru Emilia
Viceprimar al localităţii
Creţeşti, judeţul Vaslui
1364 GUZGANU VASILE 12.05.1956 Şuletea, judeţul Vaslui
Neculai Anica Consilier local Şuletea, judeţul
Vaslui
1365 HÂNŢARI IOAN 14.11.1954 Burla, judeţul Suceava
Nistor Avramia Consilier local Burla, judeţul
Suceava
1366 HÂNŢOIU GHEORGHE
08.08.1968 Nistoreşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Ancuţa Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1367 HÎNCU VASILE 20.06.1967 Rădăuţi, judeţul Suceava
Traian Domnica Consilier local Burla, judeţul
Suceava
1368 HOLTEA MIRELA (FÎNARU)
11.12.1968 Negreşti, judeţul Vaslui
Dumitru Elena Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1369 IBĂNESCU NIXON
NECULAI 23.08.1969
Ghergheşti, judeţul Vaslui
Aurel Maria
Primar al localităţii
Ghergheşti, judeţul Vaslui
1370 IONESCU
GEORGETA (BUDĂIANU)
10.11.1951 Mironeasa, judeţul Iaşi
Constantin Valeria Consilier local
Mironeasa, judeţul Iaşi
1371 JUVERDEANU ADRIAN
14.05.1949 Deleni, judeţul Vaslui
Nicolae Maria Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1372 LACHE VASILE 26.03.1958 Gârceni, judeţul Vaslui
Constantin Adela Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1373 LEUNESCU GHIORGHE
02.06.1955 Găineşti,
comuna Slatina, judeţul Suceava
Andrei Ileana Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
1374 LOGHIN GHEORGHIŢĂ
03.06.1958 Găineşti,
comuna Slatina, judeţul Suceava
Petrea Mărioara Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
1375 LUCHIAN LUCIAN
GABRIEL 16.07.1970 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Gheorghe Catinca
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
98
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1376 MANOILĂ IONEL DĂNUŢ
26.09.1973 Arbore, judeţul Suceava
Grigori Silvia Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1377 MARCU CLEMENT 06.03.1949 Nistoreşti, judeţul Vrancea
Ion Parascheva Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1378 MARTONCĂ ERONIM
25.03.1967 Răchiţeni, judeţul Iaşi
Petru Genoveva Consilier local
Răchiţeni, judeţul Iaşi
1379 MAXIM CONSTANTIN
27.10.1950 Pungeşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Rodica Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1380 MĂNDICA ANGELICA (FERECUŞ)
26.06.1967 Buşteni, judeţul
Prahova Ion Ana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1381 MEIANU ION 28.02.1966 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Virgil Donica Consilier local Şirineasa,
judeţul Vâlcea
1382 MIRON DIONISIE 10.08.1956 Cozmeşti, judeţul Vaslui
Dumitru Ruxanda Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1383 MIRON ION 08.12.1962 Oteşani, judeţul
Vâlcea Victor Vasilica
Viceprimar al localităţii
Oteşani, judeţul Vâlcea
1384 MIRON MIHAI 02.01.1949 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Gheorghe Elisabeta
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1385 MIUŢĂ MIRCEA 18.11.1966 Oteşani, judeţul Vâlcea
Mircea Silvia Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1386 MOROŞANU VASILE
27.09.1968 Slatina, judeţul Suceava
Aurel Elvira Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
1387 MUNTEANU NECULAI
11.05.1958 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Alexandru Ştefana Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1388 MUNTEANU SILVESTRU
10.05.1966 Adjud, judeţul Vrancea
Gheorghe Genoveva Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1389 MURGU ŞTEFAN 24.03.1969 Nistoreşti, judeţul Vrancea
Ioan Ancuţa Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
1390 MURGU VASILE 18.05.1969 Nistoreşti, judeţul Vrancea
Vasile Stanca Consilier local
Nistoreşti, judeţul Vrancea
99
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1391 NĂSTASĂ IOAN 07.03.1964 Dobrovăţ, judeţul Iaşi
Alexandru Natalia Consilier local
Dobrovăţ, judeţul Iaşi
1392 NECHITA CECILIA 29.02.1972 Huşi, judeţul Vaslui
Dumitru Emilia Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1393 NECHITA EMANOIL 10.07.1973 Ghergheşti, judeţul Vaslui
Constantin Didina Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1394 NECHITA TEODOR 18.01.1970 Vânători, judeţul Iaşi
Octav Tatiana Consilier local
Vânători, judeţul Iaşi
1395 NICULEASA
GAVRIL 25.09.1971 Găineşti,
comuna Slatina, judeţul Suceava
Ion Olga
Viceprimar al localităţii
Slatina, judeţul Suceava
1396 OBADĂ DUMITRU 05.02.1969 Horezu, judeţul Vâlcea
Alecsandru Maria Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1397 ONOFREI LIVIU 10.09.1969 Huşi, judeţul Vaslui
Constantin Reasilvia Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1398 OPRIŞOR ION 26.05.1966 Oteşani, judeţul Vâlcea
Victor Ioana Consilier local
Oteşani, judeţul Vâlcea
1399 OPRIŞOR MIRCEA 09.10.1966 Oteşani, judeţul
Vâlcea Gheorghe Paraschiva
Primar al localităţii
Oteşani, judeţul Vâlcea
1400 ORBU GHEORGHE 11.04.1968 Siriu, judeţul
Buzău Vasile Florica
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1401 PACHIŢU DAN 20.11.1967 Iaşi, judeţul Iaşi Gheorghe Iolanda Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1402 PANĂ ION MARIUS 08.08.1971 Filipestii de Tirg, judeţul
Prahova Niculae Veronica
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1403 PANDELEA AUREL 25.10.1954 Huşi, judeţul Vaslui
Ioan Ioana Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1404 PASCAL VIOREL 16.10.1969 Murgeni, judeţul Vaslui
Andrei Ileana Consilier local Şuletea, judeţul
Vaslui
1405 PĂDURARU IOAN 06.01.1967 Găineşti,
comuna Slatina, judeţul Suceava
Toader Ioana Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
100
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1406 PĂDUREANU ALEXANDRU
15.07.1944 Podari, judeţul Dolj
Dumitru Maria Consilier local
Fruntişeni, judeţul Vaslui
1407 POPA IONEL 02.08.1968 Roşieşti, judeţul Vaslui
Costică Alexandrina Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1408 POPA RELU 15.09.1967 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Ioan Niculina Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1409 POPA VASILE 10.08.1969 Gârceni, judeţul Vaslui
Vasile Diamanta Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1410 POPA VASILICĂ 19.06.1969 Vânători, judeţul Iaşi
Ioan Aneta Consilier local
Vânători, judeţul Iaşi
1411 POPESCU ZOICA 13.07.1968 Berezeni, judeţul Vaslui
Şerban Livia Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1412 POPOVICI NICOLAE 12.09.1963
Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Neculai Valeria
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1413 PRĂVĂLICI GHEORGHE
17.12.1949 Miceşti, judeţul Vaslui
Dumitru Maria Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1414 PRIŞAN DUMITRU 03.05.1955 Rediu, judeţul Vaslui
Gheorghe Aristiţa Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1415 PROCA TICU 10.09.1962 Codăeşti, judeţul Vaslui
Ion Didina Consilier local
Rosieşti, judeţul Vaslui
1416 RADU CONSTANTIN
16.05.1960 Dobrovăţ, judeţul Iaşi
Vasile Catinca Consilier local
Dobrovăţ, judeţul Iaşi
1417 RADU COSTACHE 04.05.1950 Tansa, judeţul Iaşi
Ioan Elena Consilier local Tansa, judeţul
Iaşi
1418 RÂPĂ IOAN 23.10.1965 Deleni, judeţul Vaslui
Eugen Maria Consilier local
Creţeşti, judeţul Vaslui
1419 REZMERIŢĂ DUMITRU
17.08.1949 Fruntişeni, judeţul Vaslui
Toader Ştefana Consilier local
Fruntişeni, judeţul Vaslui
1420 SAVIN VIOREL 23.08.1961 Vutcani, judeţul
Vaslui Niculae Ecaterina
Primar al localităţii
Creţeşti, judeţul Vaslui
101
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1421 SAVU AUREL 19.12.1948 Nedelea, judeţul
Prahova Ion Steliana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1422 SCUTELNICU GHEORGHIŢĂ
13.11.1971 Slatina, judeţul Suceava
Dumitru Silvia Consilier local Slatina, judeţul
Suceava
1423 SIMIONICĂ GHEORGHE
06.04.1969 Gârceni, judeţul Vaslui
Vasile Elena Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1424 SOFRONI GHEORGHE
27.04.1964 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Vergina Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1425 SOLOMON ŞTEFAN 04.10.1957 Ploscuţeni,
judeţul Vrancea Ştefan Tinca
Primar al localităţii
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1426 SPRIDON MIHAI 02.10.1956 Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi Eugen Aneta
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1427 STOICA CONSTANTIN
07.03.1970 Ghergheşti, judeţul Vaslui
Toader Margareta Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
1428 SUSANU ANTON 27.02.1958 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Petrea Lucia Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1429 TANCĂU LIVIU 10.09.1960 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Dumitru Eva Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1430 TIPERCIUC ION 08.02.1972 Rădăuţi, judeţul Suceava
Vasile Elvira Consilier local Arbore, judeţul
Suceava
1431 TIPERCIUC VASILE
DAN 26.12.1971 Arbore, judeţul
Suceava Gheorghe Domnica
Primar al localităţii
Arbore, judeţul Suceava
1432 TOMA
CONSTANTIN 11.11.1967 Gârceni, judeţul
Vaslui Gheorghe Maria
Viceprimar al localităţii
Gârceni, judeţul Vaslui
1433 TRIFAN VIOREL 24.01.1957 Gârceni, judeţul Vaslui
Adela Consilier local
Gârceni, judeţul Vaslui
1434 TUDOR IONEL 18.02.1964 Corodeşti, judeţul Vaslui
Alexandru Aneta Consilier local Ghergheşti,
judeţul Vaslui
102
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1435 TUJAN VASILE 18.12.1956 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Vasile Roza Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1436 TURCU AUREL 01.09.1947 Dragomireşti, judeţul Vaslui
Neculai Vatica Consilier local Dragomireşti, judeţul Vaslui
1437 ŢIBULEAC
VALENTINA (UŞURELU)
15.11.1965 Murgeni, judeţul Vaslui
Ştefan Maria Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1438 ŢURCANU FLORINEL
16.08.1972 Rosieşti, judeţul
Vaslui Constantin Aniţa
Viceprimar al localităţii
Rosieşti, judeţul Vaslui
1439 VARGĂ GHEORGHE
17.01.1948 Ploscuţeni, judeţul Vrancea
Dumitru Maria Consilier local
Ploscuţeni, judeţul Vrancea
1440 VÂRLAN LUMINIŢA MIHAELA (FLOREA)
18.09.1971 Pungeşti, judeţul Vaslui
Mihai Aurica Consilier local Vaslui, judeţul
Vaslui
1441 VEZETEU
MARIANA GICA (SIMION)
16.07.1966 Mirosloveşti, judeţul Iaşi Mihai Maria
Consilier local Stolniceni Prăjescu,
judeţul Iaşi
1442 VLAICU
CONSTANTIN 22.07.1972 Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
Nicolae Ana
Consilier local Ariceştii
Rahtivani, judeţul Prahova
1443 VOICU CĂTĂLIN 26.09.1966 Paşcani, judeţul
Iaşi Dumitru Ecaterina
Viceprimar al localităţii
Vânători, judeţul Iaşi
1444 PINTILIUC VIOREL 25.03.1958 Burla, judeţul Suceava
Vasile Veronica Primar al
localităţii Burla, judeţul Suceava
1445 ALBU VASILE LAUREAN
07.07.1973 Sebeş, judeţul Alba
Vasile Elena Consilier local Cîlnic, judeţul
Alba
1446 ALDEA DAN FLORIN
18.04.1970 Blaj, judeţul Alba
Ioan Paraschiva Consilier local Valea Lungă, judeţul Alba
1447 AVRAM VIOREL
VASILE 06.02.1972 Dostat, judeţul
Alba Ispas Emilia
Viceprimar al localităţii
Dostat, judeţul Alba
1448 BARDI GHEORGHE 07.10.1969 Aiud, judeţul Alba
Tiberiu Raveca Consilier local
Rădeşti, judeţul Alba
103
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1449 BĂDILĂ IOAN 23.01.1959 Cîlnic, judeţul Alba
Ioan Ana Viceprimar al
localităţii Cîlnic, judeţul Alba
1450 BĂLAN TRAIAN SORIN
26.04.1964 Rădeşti, judeţul Alba
Teodor Virginia Consilier local
Rădeşti, judeţul Alba
1451 BEGA DĂNILĂ 28.07.1957 Poşaga, judeţul Alba
Miron Elena Consilier local
Poşaga, judeţul Alba
1452 BÎRLEA MIRCEA DORIN
23.10.1967 Sălciua, judeţul Alba
Mircea Sofia Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1453 BOGĂTEAN IOAN 10.03.1973 Luduş, judeţul Mureş
Octavian Minerva Consilier local Noşlac, judeţul
Alba
1454 BOLDEA IOAN 07.01.1953 Lopadea Nouă, judeţul Alba
Iacob Ana Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1455 BOLDOR IOAN 25.05.1968 Ocna Mureş, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Unirea, judeţul
Alba
1456 BOLOG IONEL 09.04.1964 Sălciua, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1457 BORA VASILE 19.11.1966 Sălciua, judeţul Alba
Ioan Veronica Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1458 BORCEA ALEXANDRU
09.06.1958 Pănade, judeţul Alba
Titu Valeria Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1459 BOTAR VALENTIN IONEL
20.05.1972 Câmpeni, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1460 BOŢAN ANA (REPEDE)
29.04.1958 Geoagiu de Sus, judeţul
Alba Ioan Lucreţia
Consilier local Teiuş, judeţul
Alba
1461 BUCURIŞTEAN SORIN GHEORGHE
12.04.1970 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Ioan Rodica Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1462 BUDIU NICOLAE 13.09.1968 Valea Lungă, judeţul Alba
Sebastian Maria Consilier local Valea Lungă, judeţul Alba
1463 BUNEA BĂNICĂ AUREL
23.07.1962 Sălciua, judeţul Alba
Remus Maria Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1464 CERNĂU DORIN 21.06.1972 Alba-Iulia, judeţul Alba
Gheorghe Ana Consilier local Teiuş, judeţul
Alba
104
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1465 CHIRILĂ VALENTIN 29.07.1966 Sălciua, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1466 CIUNGAN TEODOR 09.04.1945 Hopârta, judeţul Alba
Georgeta Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1467 CODREA VASILE 10.07.1965 Sălciua, judeţul Alba
Victor Veronica Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1468 CORPODEAN IOAN 01.05.1948 Băgău, judeţul Alba
Vasile Carolina Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1469 CRIŞAN IOAN 20.12.1956 Macea, judeţul Arad
Petru Emilia Consilier local Teiuş, judeţul
Alba
1470 CRIŞAN MARIA 19.06.1966 Jidvei, judeţul Alba
Vasile Aurelia Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1471 CUNŢAN IOAN 02.04.1970 Gârbova, judeţul Alba
Ioan Rafila Consilier local Cîlnic, judeţul
Alba
1472 DINCU PAUL PETRU
15.11.1970 Cugir, judeţul Alba
Gheorghe Cornelia Consilier local Cugir, judeţul
Alba
1473 DRAŞOVEAN
MARIA NICOLETA (SIMILIE)
28.01.1972 Spring, judeţul Alba
Nicolae Maria Consilier local Spring, judeţul
Alba
1474 FEHER ILEANA 18.11.1969 Ocna Mureş, judeţul Alba
Iosif Gizela Consilier local Noşlac, judeţul
Alba
1475 FODOR IOAN 06.03.1972 Jidvei, judeţul Alba
Teodor Maria Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1476 FURDUI CĂLIN RĂZVAN
09.09.1969 Cugir, judeţul Alba
Gheorghe Maria Viceprimar al
localităţii Cugir, judeţul Alba
1477 FURDUI ILIE 15.07.1961 Cîlnic, judeţul Alba
Gheorghe Maria Consilier local Cîlnic, judeţul
Alba
1478 GHERMAN IOAN 31.10.1945 Cioara, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Spring, judeţul
Alba
1479 GHERMAN VASILE 17.02.1957 Cioara, judeţul Alba
Vasile Letiţia Cornelia
Consilier local Săliştea, judeţul
Alba
1480 GIURGIU AURELIA 15.11.1959 Unirea, judeţul Alba
Antoniu Aurelia Consilier local Unirea, judeţul
Alba
105
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1481 GLIGOR IOAN 06.11.1973 Blaj, judeţul Alba
Nicolae Maria Consilier local Valea Lungă, judeţul Alba
1482 GOG IOAN 20.05.1961 Salciua, judeţul Alba
Bujor Valeria Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1483 HĂDĂREAN VALERICA (ONIŞOR)
21.12.1962 Noşlac, judeţul Alba
Virgil Veronica Consilier local Noşlac, judeţul
Alba
1484 IANCU IOAN MARIUS
03.07.1960 Abrud, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1485 ILIE RADU 03.08.1969 Întregalde, judeţul Alba
Emil Victoria Consilier local
Întregalde, judeţul Alba
1486 ISPAS NICOLAE 01.07.1973 Sebeş, judeţul Alba
Eustache Ioana Consilier local Daia Română,
judeţul Alba
1487 IUHOS FELICIA CORINA (POPA)
19.01.1971 Cugir, judeţul Alba
Emil Olimpia Consilier local
Blandiana, judeţul Alba
1488 KISS ARPAD 23.07.1970 Aiud, judeţul
Alba Alexandru Sara
Viceprimar al localităţii
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1489 KISS CSABA 13.09.1972 Aiud, judeţul Alba
Dionisie Lenke Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1490 LINUŢ GHEORGHE
MIRCEA 15.04.1971 Cugir, judeţul
Alba Gheorghe Maria
Viceprimar al localităţii
Săliştea, judeţul Alba
1491 LUCA VIOREL 12.06.1967 Râmeţ, judeţul Alba
Ioan Nastasia Consilier local
Livezile, judeţul Alba
1492 MAIER GHEORGHE
NICOLAE 15.09.1973 Blaj, judeţul
Alba Gheorghe Armeana
Consilier local Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba
1493 MANEA
GHEORGHE 15.04.1965 Găiseni, judeţul
Giurgiu Constantin Anica
Primar al localităţii
Găiseni, judeţul Giurgiu
1494 MARINA IOAN 24.08.1968 Aiud, judeţul Alba
Viorel Sănica Consilier local
Livezile, judeţul Alba
1495 MATEESCU GEORGETA (ŞTEFAN)
09.03.1970 Bucureşti Florea Jana Consilier local
Găiseni, judeţul Giurgiu
106
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1496 MĂRGELATU ION JAN
11.12.1961 Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
Ion Victoria Consilier local
Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
1497 MĂRGHITAN VALERIU MIRCEA
02.07.1970 Pianu de Sus, judeţul Alba
Nicolae Elena Consilier local Pianu, judeţul
Alba
1498 MĂRGINEAN MARCEL SABIN
28.09.1965 Ocna Mureş, judeţul Alba
Iancu Zoriţa Consilier local Noşlac, judeţul
Alba
1499 MICU LIVIU 02.10.1959 Ocna Mureş, judeţul Alba
Silviu Maria Consilier local Cugir, judeţul
Alba
1500 MIHACEA TODOR 15.06.1971 Aiud, judeţul Alba
Simion Ana Consilier local
Livezile, judeţul Alba
1501 MIHACSA LASZLO 22.11.1973 Aiud, judeţul Alba
Ştefan Sara Consilier local
Rîmeţea, judeţul Alba
1502 MIHALCEA REMUS 26.03.1964
sat Acmariu, comuna
Blandiana, judeţul Alba
Remus Ioana Consilier local
Blandiana, judeţul Alba
1503 MIHU CORNEL 26.06.1971 Sebeş, judeţul Alba
Augustin Paraschiva Consilier local Cîlnic, judeţul
Alba
1504 MOLNAR IOZSEF 12.11.1958 Valea lui Mihai, judeţul Bihor
Mihai Ghizella Consilier local Cîlnic, judeţul
Alba
1505 MOLODEŢ IOAN 16.05.1955 Cioara, judeţul Alba
Ioan Ana Consilier local
Săliştea, judeţul Alba
1506 MORARIU NICOLAE 19.12.1958 Mediaş, judeţul Alba
Ioan Ecaterina Consilier local Valea Lungă, judeţul Alba
1507 MULEA PETRU SEBASTIAN
17.11.1955 Sibiu, judeţul Sibiu
Petru Maria Consilier local
Livezile, judeţul Alba
1508 NAPĂU AUREL IULIAN
21.05.1958 Roşia Montană, judeţul Alba
Ilie Letiţia Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1509 NICULAE NICULAE 07.03.1945 Grădiştea, Comana,
judeţul Giurgiu Constantin Maria
Consilier local Comana,
judeţul Giurgiu
1510 NISTOR IOAN 06.01.1947 Întregalde, judeţul Alba
Nicolae Lucreţia Consilier local
Întregalde, judeţul Alba
107
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1511 OPRESCU COSTEL 13.02.1968 Bolintin-Vale,
judeţul Giurgiu Constantin Niculina
Viceprimar al localităţii
Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
1512 OPRICIAN VASILE 03.09.1972 Jidvei, judeţul Alba
Ioan Aurelia Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1513 OPRUŢA ILIE 16.02.1950 Sat Ampoiţa,
comuna Meteş, judeţul Alba
Clement Floarea Consilier local Teiuş, judeţul
Alba
1514 ORBU NICOLAE 27.06.1965 Dupăpiatra,
judeţul Hunedara
Nicolae Ana Consilier local Teiuş, judeţul
Alba
1515 ORDEAN ILIE RADU
15.07.1964 Spring, judeţul Alba
Ilie Agafia Consilier local Spring, judeţul
Alba
1516 ORDEAN SORIN SABIN
19.09.1967 Blandiana, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local
Blandiana, judeţul Alba
1517 PĂDEAN IOAN 10.05.1955
Sat Pianu de Jos, comuna Pianu, judeţul
Alba
Vasile Ana Consilier local Pianu, judeţul
Alba
1518 PESCAR
ALEXANDRU 07.08.1969 Crăciunelul de
Jos, judeţul Alba
Simion Anica
Consilier local Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba
1519 POJAR ZAHARIE 19.02.1972 Aiud, judeţul Alba
Zaharie Victoria Consilier local
Livezile, judeţul Alba
1520 POPA AUREL 15.05.1967 Drasov, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Spring, judeţul
Alba
1521 POPA DANIEL DORU
10.01.1959 Cugir, judeţul Alba
Simion Silvia Consilier local Cugir, judeţul
Alba
1522 POPA LUCIAN EMIL 11.05.1972 Cugir, judeţul Alba
Ioan Ana Consilier local
Blandiana, judeţul Alba
1523 POPA VASILE 02.04.1967 Jidvei, judeţul Alba
Ioan Veronica Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1524 PUIU IOAN 18.08.1956 Jidvei, judeţul Alba
Ion Maria Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1525 RAD PEŢELCAN PAULA SOFIA
23.10.1968 Teiuş, judeţul Alba
Gheorghe Emilia Consilier local Stremţ, judeţul
Alba
108
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1526 RĂDĂCINĂ DUMITRU
07.02.1972 Bucureşti Dumitru Veta
Consilier local Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
1527 REPEDE NICOLAE 16.09.1968 Stremţ, judeţul Alba
Ioan Sofia Consilier local Stremţ, judeţul
Alba
1528 RUEN VASILE 02.09.1964 Sălciua, judeţul Alba
Vasile Ana Consilier local Sălciua, judeţul
Alba
1529 SAFTA JAN 06.04.1956 Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
Ştefan Elena Consilier local Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu
1530 SAVA GHEORGHE 07.02.1965 Cugir, judeţul Alba
Gheorghe Iuliea Consilier local Cugir, judeţul
Alba
1531 SDEORNA NICODIM VASILE
28.05.1969 Poşaga, judeţul Alba
Cornel Sabina Consilier local
Poşaga, judeţul Alba
1532 SINCU IONEL PUIU 11.03.1969 Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
Stelea Niculina
Consilier local Adunaţii
Copăceni, judeţul Giurgiu
1533 SINEA IONEL 28.06.1963 Spring, judeţul Alba
Ilie Istina Consilier local Spring, judeţul
Alba
1534 SOCACIU TEOFIL 15.01.1958 Săliştea, judeţul Alba
Teofil Minodora Consilier local
Săliştea, judeţul Alba
1535 STAICU
ALEXANDRU 08.03.1972
Găiseni, judeţul Giurgiu
Ion Elena
Viceprimar al localităţii
Găiseni, judeţul Giurgiu
1536 SUCIU OVIDIU 08.09.1969
sat Lodroman, comuna Valea Lungă, judeţul
Alba
Vasile Dochiţa Consilier local Valea Lungă, judeţul Alba
1537 SURDULEASA
FLORENTIN MIHAI 23.04.1971 Greaca, judeţul
Giurgiu Tudor Gherghina
Primar al localităţii
Greaca, judeţul Giurgiu
1538 SZABO FRANCISC 11.01.1970 Aiud, judeţul Alba
Francisc Sara Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1539 SZABO MARIA (ANCA)
01.11.1969 Câmpia Turzii, judeţul Cluj
Valentin Maria Consilier local Noşlac, judeţul
Alba
109
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1540 SZEKELY GHEORGHE
01.10.1964 Aiud, judeţul Alba
Francisc Carolina Consilier local
Lopadea Nouă, judeţul Alba
1541 SZOLLOSI ŞTEFAN 03.06.1973 Blaj, judeţul
Alba Ştefan Elisabeta
Consilier local Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba
1542 ŞTIUBEI IONEL 02.09.1960 Răchitoasa, judeţul Bacău
Constantin Elena Consilier local
Bulbucata, judeţul Giurgiu
1543 TECŞA NICOLAE 04.03.1973 Rimeţ, judeţul Alba
Nicolae Aurelia Consilier local Rîmeţ, judeţul
Alba
1544 TÎRCĂ MARIN 10.11.1958 Greaca, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ştefana Consilier local
Greaca, judeţul Giurgiu
1545 TOADER
CONSTANTIN TIBERIU
26.03.1967 Abrud, judeţul Alba
Nicolae Eugenia Consilier local
Roşia Montană, judeţul Alba
1546 TOMA NICOLAE 26.12.1962 Balcaciu, judeţul Alba
Nicolae Maria Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1547 TRĂISTARU
DANIEL 10.05.1968 Poenari,
comuna Ulmi, judeţul Giurgiu
Alexandru Aurelia
Primar al localităţii
Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
1548 TUNARU IONEL DUMITRU
02.08.1969 Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
Dumitru Ştefana Consilier local
Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
1549 URSU EMILIAN 05.02.1964 Vinţu de Jos, judeţul Alba
Emilian Elisabeta Consilier local
Blandiana, judeţul Alba
1550 VELICU NICOLAE 09.08.1968 Jidvei, judeţul Alba
Niculae Virica Consilier local Jidvei, judeţul
Alba
1551 VERES MARIA 23.01.1949 Unirea, judeţul Alba
Ieronim Rozalia Consilier local Unirea, judeţul
Alba
1552 VIOREL IOAN 20.02.1963 Săliştea, judeţul Alba
Ioan Ana Consilier local
Săliştea, judeţul Alba
1553 VOINA DORIN 10.05.1969 Blaj, judeţul Alba
Ioan Elena Consilier local Blaj, judeţul
Alba
1554 VOIŞAN LAZĂR 01.05.1956 Pianu de Sus, judeţul Alba
Virgil Raveca Viceprimar al
localităţii Pianu, judeţul Alba
110
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1555 ZAMFIR LEONTIN 19.09.1968 Floreşti-
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Marin Floarea
Viceprimar al localităţii
Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
1556 VASILE ROMEO
MIHĂIŢĂ 15.09.1968 Giurgiu Barbu Angela
Viceprimar al localităţii
Frăteşti, judeţul Giurgiu
1557 IUGA ADRIAN GHEORGHE 02.04.1965
Dobra, judeţul Hunedoara Nicolae Elisaveta
Consilier local Dobra, judeţul
Hunedoara
Adeverinţă nr. 9189/2009, l.n. ILIA, pren tată
NICOLAIE
1558 ANCUŢA GHEORGHE
02.07.1966 Lespezi, judeţul Iaşi
Ioan Floarea Primar al
localităţii Sireţel, judeţul Iaşi
Adeverinţă nr. 7228/ 2009
1559 ANGHELESCU IOAN
07.08.1951 Moroieni,
judeţul Dâmboviţa
Isaiia Galina Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
Adeverinţă nr. 5484/2015
1560 BAIA ADRIAN CLAUDIU
05.08.1973 Timişoara, judeţul Timiş
Ionel Maria Viceprimar al
localităţii Cenei, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 11364/ 2009
1561 BALOGH TIBOR 28.04.1973 Supur, judeţul
Satu Mare Tibor Iuliana
Primar al localităţii Acîş, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 5186/2014
1562 BĂCILĂ PIŢU SORIN
08.06.1968 Dalboşeţ,
judeţul Caraş Severin
Aurel Sauta
Primar al localităţii Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 1789/ 2013
1563 BĂDUICĂ MARIN 15.10.1957
Schitu, comuna Costineşti,
judeţul Constanţa
Ion Alexandra
Viceprimar al localităţii
Costineşti, judeţul
Constanţa
Adeverinţă nr. 2986/ 2013
1564 BĂLAN PETRU 01.11.1967 Orşova, judeţul
Mehedinţi Gligorie Maria
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3439/2013
1565 BĂLAN SILVESTRU 18.09.1959 Bănia, judeţul Caraş Severin Gheorghe Chita
Primar al localităţii Bănia, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3336/ 2009
1566 BÂLE VASILE 16.04.1963 Cămărzana, judeţul Satu
Mare Todor Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 1381/ 2013
1567 BIRO MATYAS 24.02.1970 Lazuri, judeţul Satu Mare
Vasile Iuliana Linka Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
Adeverinţă nr. 5252/2014
111
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1568 BOTÎLCĂ LUCIAN 03.06.1970 Hotarele, judeţul Giurgiu
Vasile Maria Consilier local
Isvoarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5453/2010
1569 BRATIMA MIRCEA 09.06.1951 Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Ioan Zina
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2935/2015
1570 BUCĂ TUDOR 10.08.1965 Prundu, judeţul
Giurgiu Nicolae Virginia Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 3116/2012, prenume
TUDOREL
1571 BUCS GABOR ATTILA
17.04.1965 Bercu, comuna Lazuri, judeţul
Satu Mare Gavril Iuliana
Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
Adeverinţă nr. 1397/ 2013
1572 BUDESCU NISTOR 01.01.1946 Dalboşeţ,
judeţul Caraş Severin
Petru Elena
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3394/ 2013
1573 BURGUI ALEXANDRU
26.06.1955 Prundu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Floarea Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 5482/2010
1574 CĂRĂPĂNCEANU CONSTANTIN
03.12.1966 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Paul Alexandrina Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 196/ 2011
1575 CÂRSTEA LIVIUS 15.06.1956 Nucet, judeţul Bihor
Marinaş Aurina Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 10899/2009, nume
CÎRSTEA
1576 CENUŞE DAN 22.12.1950
Cleanov, comuna
Carpen, judeţul Dolj
Ioan Lucreţia Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 3641/2012
1577 CIORTUZ LICA 18.06.1971 Bozovici, judeţul Caraş Severin
Ion Elena Consilier local Bănia, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 6656/ 2009
1578 COCOLOŞ GIGI 12.11.1970 Cilieni, judeţul Olt
Crăciun Maria Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 2519/2011
1579 COILĂ GHEORGHE 22.09.1963 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Rusalin Maria
Primar al localităţii
Buchin, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3322/ 2012
1580 CONSTANTINESCU GHEORGHE
15.05.1960 Sireţel, judeţul Iaşi
Haralambie Maria Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
Adeverinţă nr. 1083/2015
1581 CORBEA CĂTĂLIN 12.06.1968 Prundu, judeţul
Giurgiu Tudor Elisabeta
Primar al localităţii
Prundu, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 3118/2012
112
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1582 CORCAN PAVEL 04.09.1963 Ciudanoviţa,
judeţul Caraş-Severin
Dumitru Floarea
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 1817/ 2013
1583 CORCHEŞ SORIN
CONSTANTIN 21.12.1969 Câmpeni,
judeţul Alba Constantin Maria
Primar al localităţii
Sohodol, judeţul Alba
Adeverinţă nr. 3603/ 2010
1584 COTÎRLĂ PAVEL 08.03.1964 Oraviţa, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Elena
Consilier local Ciclova
Română, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3008/2015, nume
COTÂRLĂ
1585 CRĂCANĂ IOAN 14.09.1961 Todireşti, judeţul Vaslui
Costică Maria Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
Adeverinţă nr. 2874/2011
1586 CRISTESCU GIGI 15.02.1968 Prundu, judeţul
Giurgiu Mircea Ioana
Viceprimar al localităţii
Prundu, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5524/2010
1587 DANC VIRGIL EMIL 17.07.1963 Timişoara,
judeţul Timiş Ioan Elisabeta
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 592/2010
1588 DINCĂ GEORGETA (GHEORGHE)
20.04.1955 Zărneşti, judeţul Braşov
Dumitru Gheorghina Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
Adeverinţă nr. 5204/ 2008
1589 DORCA IOAN 14.03.1969 Armeniş, judeţul Caraş Severin
Iosif Iconia Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 4637/ 2013
1590 DRĂGAN GEORGE 18.07.1953 Vieru, comuna
Putineiu, judeţul Giurgiu
Ion Ioana
Viceprimar al localităţii
Putineiu, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5483/ 2010
1591 DULGHERU MARIANA (GÎRBEA)
24.06.1966 Lespezi, judeţul Iaşi
Neculai Maria Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
Adeverinţă nr. 1421/2015
1592 DUMITRU FĂNUŢ 30.09.1969 Bucureşti Vasile Marioara Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 3080/2012
1593 FAZICA VASILE 16.05.1962 Cămărzana, judeţul Satu-
Mare Ioan Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 5219/2014
1594 FOLESCU MILU 05.09.1963 Sînnicolau
Mare, judeţul Timiş
Gheorghe Florica
Primar al localităţii Vaţa de Jos, judeţul
Hunedoara
Adeverinţă nr. 975/2015
113
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1595 GALAMAN CONSTANTIN
07.08.1959 Petru Rareş, judeţul Giurgiu
Gheorghe Jeana Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 3075/2012
1596 GĂINĂ NICOLAE 24.03.1949 şopotu Vechi, judeţul Caraş
Severin Pavel Elena
Viceprimar al localităţii Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 1790/ 2013
1597 GÂDEA ŞTEFAN 29.05.1955 Putineiu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Tudora Consilier local
Putineiu, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 3126/ 2012
1598 GHEARALIA ELENA (DRAGU)
29.11.1972 Corabia, judeţul Olt
Ion Gheorghiţa Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 2520/2011
1599 GÎRGEL MARIN 07.11.1970 Cilieni, judeţul Olt
Ion Tudora Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 2521/2011
1600 GOGULESCU
DUMITRU 12.11.1967 Budeşti, judeţul
Călăraşi Marin Gheorghiţa
Viceprimar al localităţii Isvoarele,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5456/2010
1601 GRAMA PAVEL 13.03.1964 Orşova, judeţul
Mehedinţi Gheorghe Maria
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3441/2013
1602 HAŢEGAN PETRU 14.12.1965 Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Grigore Maria
Primar al localităţii Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3442/2013
1603 IFRIM GRIGORE 18.07.1940 Viziru, judeţul Brăila
Coman Sanda Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 197/2011
1604 IFRIM IOAN 29.04.1966 Paşcani, judeţul Iaşi
Vasile Elena Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
Adeverinţă nr. 1422/2015
1605 ILAŞ GABRIEL 10.03.1969 Ilva Mică,
judeţul Bistriţa Năsăud
Gheorghe Angelina Primar al
localităţii Cenei, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 5963/ 2008
1606 ILIE EMANUEL 08.11.1966 Reşiţa, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Maria
Consilier local Brebu Nou,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3497/ 2012
1607 IONEL AUREL
NUŢU 21.01.1957 Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Victor Zoriţa
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2936/2015
114
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1608 IONEL VICTOR
FĂNEL 14.10.1966
Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Victor Aurelia
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2937/2015
1609 ISVERCIAN TOMA 29.03.1964 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Toma Sibileanca Consilier local Buchin, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3743/ 2012
1610 JIANU GHEORGHE 10.01.1972 Corabia, judeţul Olt
Ilie Floarea Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 2523/2011
1611 JURA ALEXA 05.04.1964 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Simion Maria Iconia Consilier local Buchin, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3744/ 2012
1612 LAZĂR ANGELA 23.04.1964 Puieşti, judeţul Vaslui
Ion Veronica Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
Adeverinţă nr. 2877/2011, nume
anterior SAIM
1613 LEUŞTIAN ION 05.06.1966 Todireşti, judeţul Vaslui
Ghiorghe Tinea Consilier local
Todireşti, judeţul Vaslui
Adeverinţă nr. 5534/2013
1614 LUCA MARIJAN 08.02.1970 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5468/2010
1615 LUMÎNARE IONEL 06.09.1968 Budeşti, judeţul Călăraşi
Vasile Vasilica Consilier local
Hotarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 279/2011, nume
LUMÂNARE
1616 MAGHER VALENTIN 27.06.1960
Vaţa de Jos, judeţul
Hunedoara Moise Magdalena
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2856/2015
1617 MAKORA JANOS JOZSEF
08.12.1961 Satu-Mare Iuliu Ioan Elisabeta Consilier local Lazuri, judeţul
Satu-Mare
Adeverinţă nr. 1399/ 2013
1618 MANEA SILVIAN 19.04.1973 Bucureşti Nicolae Floarea
Primar al localităţii Hotarele,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 280/2011
1619 MANOLEA CONSTANTIN
16.05.1969 Sireţel, judeţul Iaşi
Nicolae Ana Consilier local Sireţel, judeţul
Iaşi
Adeverinţă nr. 3642/ 2011
1620 MARANCEA IONEL 09.04.1971 Cilieni, judeţul Olt
Gheorghe Anica Primar al
localităţii Cilieni, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 4619/2010
1621 MARANCEA MARIAN
03.12.1973 Corabia, judeţul Olt
Oprea Maria Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 4620/2010
1622 MARIAN LIVIU 15.03.1968 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Aurel Mărioara
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2857/2015
115
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1623 MARIN ILEANA (DOGARU)
23.07.1966 Izvoarele, judeţul Giurgiu
Radu Voica Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 198/ 2011
1624 MATIŞ TEODOR 27.04.1966 Râşca, judeţul
Cluj Ioan Leontina
Consilier local Sînmihaiu
Român, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 11259/2009
1625 MIHUŢ GHIOCEL 23.06.1971 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Iovu Maria
Consilier local Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2858/2015
1626 MIHUŢESCU
OLIVIAN 29.05.1969 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Nicolae Maria
Consilier local Obîrşia Cloşani,
judeţul Mehedinţi
Adeverinţă nr. 1672/2016
1627 MIREA ION 12.08.1955 Prundu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Stana Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 2967/2012
1628 MOŞICA IACOB 22.02.1960 Cămărzana, judeţul Satu
Mare Gheorghe Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 5220/2014
1629 NAN MIHAI 29.10.1948 Izvoarele, judeţul Giurgiu
Tudor Nastasia Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5460/2010
1630 NECULA ILIE 14.04.1965 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ioana Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5470/2010
1631 OAIE MIRCEA 05.02.1969 Cilieni, judeţul Olt
Constantin Ioana Consilier local Cilieni, judeţul
Olt
Adeverinţă nr. 2526/2011
1632 OLAN MARIAN 11.11.1961 Chiriacu, judeţul
Giurgiu Tudor Floarea
Viceprimar al localităţii Izvoarele,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 3077/2012
1633 ORZA PAVEL 21.06.1963 Sasca Montană, judeţul Caraş-
Severin Ilie Floarea
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3473/2013
1634 OZLANTI ROZALIA (BOROS)
29.08.1952 Checea, Timiş Ştefan Elena Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
Adeverinţă nr. 543/ 2010
1635 PANTELIMON GHEORGHE
11.06.1959 Chiriacu, judeţul Giurgiu
Dumitru Lina Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5461/2010
1636 PAPP MIHAI 01.02.1957 Timişoara, judeţul Timiş
Mihai Frăsina Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
Adeverinţă nr. 11285/2009
116
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1637 PAUL VASILE 19.04.1971 Cămărzana, judeţul Satu
Mare Vasile Maria
Consilier local Cămărzana, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 1382/ 2013
1638 PĂŞĂLAN ION 08.04.1948 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Ilie Ileana Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5471/2010
1639 PERCEA
GHEORGHE 16.07.1959 Oraviţa, judeţul Caraş-Severin Gheorghe Ana
Primar al localităţii Ciclova
Română, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3010/ 2015
1640 PERCEA ILIE 28.07.1955
Ciclova Română,
judeţul Caraş-Severin
Ion Maria
Consilier local Ciclova
Română, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3709/ 2015
1641 PISTRILĂ PAVEL 12.07.1948 şopotu Vechi, judeţul Caraş
Severin Pavel Iulia
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3397/ 2013
1642 PLOPAN IOAN 02.06.1956 Todireşti,
judeţul Vaslui Dumitru Elena
Viceprimar al localităţii Todireşti,
judeţul Vaslui
Adeverinţă nr. 2881/2011
1643 POPLICEANU
IANCU 24.09.1970 Răcăşdia,
judeţul Caraş-Severin
Iosif Ana
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3474/2013
1644 PREDA MARIANA (ALBU)
30.06.1969 Băneasa, judeţul Giurgiu
Anton Ana Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 3120/2012
1645 RANCU
GHEORGHE 02.04.1946 Hodoş Bodrog,
judeţul Arad Ioan Elena
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3398 2013
1646 RÎPA IOAN 23.08.1961 Unimăt, judeţul Satu Mare
Ioan Ana Consilier local Acîş, judeţul Satu-Mare
Adeverinţă nr. 5191/2014
1647 SANDU ELENA (BUCUR)
18.05.1958 Dragomireşti,
judeţul Dâmboviţa
Ion Mariana Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 3121/2012
1648 SILIŞTEANU ALEXANDRU
19.07.1952 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Elisabeta Consilier local Letca Nouă,
judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5473/2010
1649 SIMESCU IOAN 20.03.1971 Armeniş, judeţul Caraş Severin
Vasile Maria Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 4641/ 2013
117
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1650 SÎRBU ION CRISTIAN
25.06.1971 Oraviţa, judeţul Caraş-Severin
Ion Mărioara
Viceprimar al localităţii Sasca
Montana, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 3476/2013
1651 STANCIU AUREL 02.07.1950 Chiriacu, judeţul Giurgiu
Florea Maria Consilier local
Izvoarele, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 5462/2010
1652 STĂNILĂ DUMITRU 31.03.1958 Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Nicolae Roma
Consilier local Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 966/2015
1653 STOIAN VASILE 21.08.1957 Joiţa, judeţul Giurgiu
Marin Vasilica Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 3084/2012
1654 SUBA MIREL ION 17.07.1970 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Aurel Silvia
Primar al localităţii
Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2776/2015
1655 SURULESCU ROZALIA (SZABO)
19.10.1967 Ciacova, judeţul Timiş
Emeric Aneta Consilier local Bănia, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 6764/ 2009
1656 TĂNASE CONSTANTIN
21.01.1962 Săbăreni, judeţul Giurgiu
Marin Elena Primar al
localităţii Joiţa, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 01/2011
1657 TERTELEACĂ
VICTOR 01.04.1969 Cocora, judeţul
Ialomiţa Ion Maria
Consilier local Iablaniţa,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 1800/ 2013
1658 TUDOR RADU 19.11.1952 Mătăsaru,
judeţul Dâmboviţa
Ilie Cristina Consilier local Găeşti, judeţul
Dâmboviţa
Adeverinţă nr. 5485/2015
1659 TUDORACHE PETRE
20.09.1949 Joiţa, judeţul Giurgiu
Tănase Leanca Consilier local Joiţa, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 5466/2010
1660 ŢÎNCU IOAN 04.07.1947 Bănia, judeţul Caraş Severin
Iancu Marinca Consilier local Bănia, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3424/ 2009
1661 ŢUBEC PETRU 10.07.1963 Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Maria Consilier local Păltiniş, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 1813/ 2013
1662 URSU IOAN 04.12.1937 Şanoviţa, judeţul Timiş
Petru Elisabeta Consilier local
Ghizela, judeţul Timiş
Adeverinţă nr. 3573/2012
1663 VĂLCĂNEANŢ MIHAI-GHEORGHE
20.11.1957 Cenei, judeţul Timiş
Traian Doina-emilia Consilier local Cenei, judeţul
Timiş
Adeverinţă nr. 545/2010
118
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1664 VELCOTĂ IOSIF 28.12.1972 Bozovici, judeţul Caraş Severin
Ion Elena
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3399/ 2013
1665 VLADU ILIE 01.03.1961 Schitu, comuna Tuzla, judeţul
Constanţa Ilie Ioana
Consilier local Costineşti,
judeţul Constanţa
Adeverinţă nr. 2991/ 2013
1666 VOICU FLOREA 23.07.1946 Urzicuţa, judeţul Dolj
Ion Alexandra Consilier local
Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 200/ 2011
1667 VOIN ION 08.06.1967 Dalboşeţ,
judeţul Caraş Severin
Nicolae Maria
Consilier local Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 3401/ 2013
1668 VUCU TUDOR 23.10.1964
Potoc, comuna Sasca Montană, judeţul Caraş-
Severin
Ştefan Floarea
Consilier local Sasca Montana, judeţul Caraş-
Severin
Adeverinţă nr. 1819/ 2013
1669 ZSOLDOS FRANCISC
ALEXANDRU 27.11.1969
Supuru de Jos, judeţul Satu
Mare Francisc Agneta
Viceprimar al localităţii Acîş, judeţul Satu-
Mare
Adeverinţă nr. 5193/2014
1670 VARGA IULIU 09.06.1965 Şimleu
Silvaniei, judeţul Sălaj
Emeric Elisabeta Consilier local Camăr, judeţul
Sălaj
Adeverinţă nr. 412/ 2014 cu l.n. Camăr
1671 VOICA ION 14.02.1960 Bîrseşti, judeţul Gorj
Ion Elena Consilier local Săcelu, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 1743/2011 cu l.n.
Târgu Jiu
1672 ŞCHIOPOTĂ EMIL 04.08.1961 Brădeni, judeţul
Sibiu Emil Maria
Viceprimar al localităţii
Brădeni, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 1091/ 2011
1673 ŞCHIOPOTĂ MIRCEA
12.05.1972 Agnita, judeţul Sibiu
Gheorghe Maria Consilier local
Brădeni, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 1092/ 2011
1674 ŞERBAN
CONSTANTIN MARIN
15.08.1964
Tâmpeni, comuna
Movileni, judeţul Olt
Stan Ana Consilier local
Movileni, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 4633/ 2010
1675
ŞERBAN MAGDALENA CLEOPATRA
(RADU)
14.03.1957 Bragadiru, judeţul Ilfov Petre Elena
Consilier local Bragadiru, judeţul Ilfov
Adeverinţă nr. 11402/ 2009
1676 ŞERBAN MARIN 04.04.1970 Ciucurova,
judeţul ţTulcea Ion Gherghina
Primar al localităţii
Ciucurova, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 633/ 2010
119
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1677 ŞERPESCU ION 11.12.1957 Mahmudia,
judeţul Tulcea Vasile Paulina
Primar al localităţii
Mahmudia, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5476/ 2014
1678 ŞOMRAK DUŞAN 02.05.1969 Buziaş, judeţul Timiş
Mihai Susana Consilier local Nădlac, judeţul
Arad
Adeverinţă nr. 5316 2014
1679 ŞOŞOI GHEORGHE 08.08.1962 Bârzeiu, judeţul Gorj
Victor Veronica Consilier local
Bustuchin, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 321/2011
1680 ŞTEFĂNESCU SIMION
29.05.1939 Apostolache, judeţul Prahova
Constantin Aglaia Consilier local Apostolache,
judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 675/ 2012
1681 ŞTEFĂNICĂ GHEORGHE
18.03.1959 Băicoi, judeţul Prahova
Constantin Steliana Consilier local Băicoi, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 700/ 2012
1682 TANSAN MIRCEA 30.12.1953 Şuţeşti, judeţul Brăila
Vasile Steluţa Consilier local Şuţeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 4227/ 2010
1683 TĂLOI DUMITRU 13.08.1960 Cîlnic, judeţul
Gorj Ion Nicolina
Primar al localităţii
Ciuperceni, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 119/2011
1684 TĂMĂŞIU LIANA
(CÂMPEAN) 11.07.1967
Aşchileu Mare, comuna Aşchileu,
judeţul Cluj
Simion Anastasia Consilier local
Aşchileu, judeţul Cluj
Adeverinţă nr. 3714/ 2013
1685 TĂTĂRANU IONEL 05.12.1952 Scorţaru Nou, judeţul Brăila
Vasile Cristina Consilier local Scorţaru Nou, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5025/ 2010
1686 TIMOFTE LIVIU VASILE
10.08.1973 Sibiu Constantin Maria Consilier local
Poplaca, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 448/ 2010
1687 TOADER ION 04.12.1948 Cocorastii Colt, judeţul Prahova
Gheorghe Niculina Consilier local Cocorăştii Colt, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. Adeverinţă nr. 452/
2010
1688 TODOCA NICOLAE 16.01.1969 Arad Nicolae Elisabeta Consilier local Beliu, judeţul
Arad
Adeverinţă nr. 453/ 2010
1689 TOMA
CONSTANTIN GHEORGHE
23.04.1953 Pleşcoi,
comuna Berca, judeţul Buzău
Nica Maria
Consilier local Poiana
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 1824/ 2013
1690 TOMA GEORGETA (PLOPŞOREANU)
20.02.1949 Plopşoru, judeţul Gorj
Constantin Germinia Consilier local
Plopşoru, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 367/2011
1691 TOMESCU NICOLAE
19.06.1962 Novaci, judeţul Gorj
Ion Dochia Consilier local Crasna, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 6975/2009
120
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1692 TOPOLEANU NICOLAE
26.03.1973 Măcin, judeţul Tulcea
Hristache Anica Consilier local Măcin, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 4526/ 2008
1693 TOPOLEANU TUDOREL
22.07.1973 Măcin, judeţul Tulcea
Constantin Dumitra Consilier local Greci, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 1969/ 2014
1694 TRIŞCĂ IONEL 15.06.1970 Grindu, judeţul Tulcea
Gheorghe Tudora Consilier local Grindu, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 658/ 2010
1695 TROFIM AURORA
(CORNEA, TOPOLEANU)
11.07.1967 Niculiţel, judeţul Tulcea
Ion Maria Consilier local Crişan, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 638/ 2010
1696 TRUŞCĂ CONSTANTIN
12.06.1959 Plopşoru, judeţul Gorj
Nicolae Ana Consilier local
Plopşoru, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 368/2011
1697 TRUŞCĂ ION DUMITRU
25.09.1962 Roşiile, judeţul Vâlcea
Ioana Consilier local Roşiile, judeţul
Vâlcea
Adeverinţă nr. 2371/ 2014
1698 TUCAN VICTOR 30.01.1968 Sineşti, judeţul Vâlcea
Constantin Ana Consilier local
Grădiştea, judeţul Vâlcea
Adeverinţă nr. 2341/ 2014
1699 TUDOR
GHEORGHE 23.04.1962 Mărginenii de
Jos Vasile Elena
Consilier local Filipeştii de
Târg, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 5243/ 2008
1700 TUDORA PETRE 10.02.1973 Aninoasa, judeţul Gorj
Nicolae Elisaveta Consilier local
Aninoasa, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1373/2016
1701 TUDORACHE ŞTEFAN
03.02.1946 Ciocile, judeţul Brăila
Radu Viţa Consilier local Movila Miresii, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 4445/ 2010
1702 TUDOROIU ŞTEFAN
18.05.1962 Mizil, judeţul Prahova
Ion Maria Consilier local Mizil, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 758/ 2012
1703 TUDOSĂ RĂZVAN 10.09.1972 Bacău Virgil Maria
Primar al localităţii
Zemeş, judeţul Bacău
Adeverinţă nr. 2862/ 2013
1704 TUDOSE AURELIAN
08.02.1968 Traian, judeţul Brăila
Ilie Emilia Consilier local Traian, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 5038/ 2010
1705 TUDOSIE DUMITRU 12.02.1965
Bărăşti de Vede, comuna Bărăşti, judeţul
Olt
Ion Gherghina
Viceprimar al localităţii
Bărăşti, judeţul Olt
Adeverinţă nr. 3454/ 2017
1706 TUDOSOIU ION 25.04.1951 Adunaţi, judeţul
Prahova Ion Elena
Viceprimar al localităţii
Adunaţi, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 663/ 2012
121
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1707 TURBĂCEANU
DUMITRU 22.06.1969
Baia de Fier, judeţul Gorj
Nicolae Aurora
Primar al localităţii Baia de Fier, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 1378/2016
1708 TURC TITU 06.11.1959 Smig, judeţul Sibiu
Ironim Ana Consilier local Alma, judeţul
Sibiu
Adeverinţă nr. 4480/ 2010
1709 TURCU NICU 28.04.1956 Stăncuţa,
judeţul Brăila Tudor Georgeta
Primar al localităţii Stăncuţa,
judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 6926/ 2009
1710 TURCULEŢ COSTEL
18.05.1958 Cismăneşti, judeţul Botoşani
Costache Maria Consilier local Băcia, judeţul Hunedoara
Adeverinţă nr. 2748/ 2015
1711 TUREAC GHEORGHE
04.12.1952 Rîmnicelu, judeţul Brăila
Ion Ileana Consilier local
Rîmnicelu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5386/ 2010
1712 TURTOI MIHAIL 16.08.1963 Ulmu, judeţul Brăila
Tantel Ileana Viceprimar al
localităţii Ulmu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5412/ 2010
1713 TURTUREA GHEORGHE
01.12.1958 Mătăsari, judeţul Gorj
Constantin Dumitra Consilier local
Mătăsari, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 353/2011
1714 TUTILĂ ION 10.07.1946 Peşteana,
comuna Vulcan, judeţul Gorj
Petre Rocsanda Consilier local
Beştepe, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 7152/ 2014
1715 TUTULAN RICĂ 04.10.1961 Jirlău, judeţul Brăila
Costache Dumitra Consilier local Jirlău, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 3461/ 2010
1716 ŢACU GHEORGHE 20.09.1964 Pişcoiu, Stejari, judeţul Gorj
Constantin Nicoliţa Consilier local Stejari, judeţul
Gorj
Adeverinţă nr. 1748/2011
1717 ŢĂRANU
OCTAVIAN DANIEL 13.10.1966
Godineştii de Jos, comuna
Vultureni, judeţul Bacău
Vasile Elena
Primar al localităţii Vultureni,
judeţul Bacău
Adeverinţă nr. 3604/ 2009
1718 ŢILINCĂ
GHEORGHE 26.11.1958 Rahman,
judeţul Tulcea Ion Călina
Primar al localităţii
Casimcea, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 6092/ 2008
1719 ŢIPIRIGAN DUMITRU 17.05.1957
Beştepe, judeţul Tulcea Isac Ana
Primar al localităţii
Beştepe, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 4271/ 2010
1720 ŢUILĂ FLORINEL 10.04.1970 Floreşti, judeţul
Mehedinţi Iancu Lucia
Primar al localităţii Cătunele,
judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1403/2016
122
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1721 ŢUPEA ILIE 18.06.1950 Vişani, judeţul Brăila
Tudor Elena Consilier local Vişani, judeţul
Brăila
Adeverinţă nr. 2785/ 2016
1722 ŢURCAŞ SEPTIMIU
CĂTĂLIN 06.09.1968
Crasna, judeţul Sălaj
Gheorghe Floare
Primar al localităţii Şimleu Silvaniei, judeţul
Sălaj
Adeverinţă nr. 1592/ 2008
1723 ŢUŢICĂ ROMEO
CONSTANTIN 10.07.1967 Câmpina,
judeţul Prahova Cornel Irodiţa
Consilier local Poiana
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 3501/ 2013
1724 UDRIŞTE ALEXANDRU
29.09.1951 Mătăsari, judeţul Gorj
Dumitru Maria Consilier local
Mătăsari, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 354/2011
1725 UNGUREANU NICOLAE
08.12.1949 Lipăneşti, judeţul Prahova
Gheorghe Elena Consilier local
Lipăneşti, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 843/ 2008
1726 UNGUREANU DAN 25.05.1965 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Aurel Maria Consilier local
Drăguţeşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 332/2011
1727 UNGUREANU DUMITRU FLORIAN
29.03.1966 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Gheorghe Viorica Consilier local
Rovinari, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 4541/2008
1728 UNGUREANU GHEORGHE IRINEL
28.09.1968 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Gheorghe Viorica Consilier local
Drăguţeşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1418/2016
1729 UNGUREANU IOAN 09.08.1943 Gherăeşti,
judeţul Neamţ Dumitru Zoea
Primar al localităţii
Unirea, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 6783/ 2015
1730 URSE GABRIELA (COJOC)
04.03.1967 Braşov Romul Aneta Consilier local Braşov, judeţul
Braşov
Adeverinţă nr. 2515/ 2013
1731 URSU VASILE 03.08.1966 Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Neculai Floarea Consilier local
Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Adeverinţă nr. 6863/ 2014
1732 URSU VIOREL 08.02.1957 Izvoru Alb, judeţul Neamţ
Ştefan Maria Consilier local Bicaz, judeţul
Neamţ
Adeverinţă nr. 6873/ 2014
1733 VALS SORIN 19.09.1969 Greci, judeţul Tulcea
Umberto Ioana Primar al
localităţii Greci, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 1970/ 2014
1734 VAMVU AUREL 19.07.1967 Cărpiniş, judeţul
Gorj Aurel Maria
Primar al localităţii
Crasna, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 6976/2009
1735 VANDOR MIHAI NICOLAE
18.06.1973 Mediaş, judeţul Sibiu
Teodor Maria Consilier local Blăjel, judeţul
Sibiu
Adeverinţă nr. 2683/ 2012
123
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1736 VASILACHE LAURENŢIU GHEORGHE
20.07.1969 Craiova, judeţul Dolj
Constantin Ştefaneta Consilier local Baia de Fier, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 284/2011
1737 VASILACHE NICUŞOR
29.09.1969 Scortaru Nou, judeţul Brăila
Iordache Lucreţia
Primar al localităţii
Scorţaru Nou, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5026/ 2010
1738 VASILE ION 03.08.1947 Bărbăteşti, judeţul Gorj
Vasile Maria Consilier local
Jupîneşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 339/2011
1739 VASILE IONEL 27.05.1956 Rîmnicelu, judeţul Brăila
Stan Steliana Consilier local
Rîmnicelu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 1118/ 2015
1740 VASILE IVAN 31.10.1965 Carcaliu, judeţul Tulcea
Vasile Ana Consilier local
Carcaliu, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 5470/ 2014
1741 VASILE STAN 28.01.1945 Cazasu, judeţul Brăila
Vasile Neculina Consilier local
Cazasu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 2763/ 2011
1742 VASILIU MIHAI 17.05.1967 Filioara, judeţul Neamţ
Gheorghe Ana Consilier local Agapia, judeţul
Neamţ
Adeverinţă nr. 5061/ 2014
1743 VASILIU PAUL 07.09.1972 Crişan, judeţul Tulcea
Mihail Maria Consilier local Crişan, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 11355/ 2009
1744 VĂCARU GHEORGHE
11.10.1968 Măcin, judeţul Tulcea
Marin Georgeta Consilier local Măcin, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 7250/ 2014
1745 VÂRDARIE DUMITRU 14.09.1956
Aninoasa, judeţul Gorj Victor Elena
Consilier local Târgu
Cărbuneşti, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 4139/2013
1746 VÂRGHILEANU NICOLAE
14.08.1953 Slănic, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local Bertea, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 739/ 2012
1747 VECERZAN TIBERIU
11.05.1956 Şelimbăr, judeţul Sibiu
Ioan Dobra Consilier local Şelimbăr,
judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 1143/ 2011
1748 VIDA JANOS
ANTAL 13.01.1960 Şimleu
Silvaniei, judeţul Sălaj
Ioan Ana Maria
Consilier local Şimleu
Silvaniei, judeţul Sălaj
Adeverinţă nr. 467/ 2010
1749 VINTILĂ CORNEL 23.10.1954 Ungurei, judeţul Alba
Nicolae Frosina Consilier local
Cisnădie, judeţul Sibiu
Adeverinţă nr. 3489/ 2008
1750 VINTILOIU ALEXANDRU
16.09.1964 Filipeşti de
Târg, judeţul Prahova
Alecsandru Maria Consilier local Breaza, judeţul
Prahova
Adeverinţă nr. 892/ 2010
124
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1751 VIŢALARU CONSTANTIN
31.05.1967 Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local
Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Adeverinţă nr. 6864/ 2014
1752 VIŢELARU MIHAI 21.12.1968 Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Ştefan Catinca Consilier local
Bălţăteşti, judeţul Neamţ
Adeverinţă nr. 6866/ 2014
1753 VÎLCEANU GHEORGHE
09.12.1973 Aninoasa, judeţul Gorj
Constantin Elena Consilier local
Aninoasa, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 383/2011
1754 VLAD NELU 20.02.1960 Gurguieţi, judeţul Brăila
Gheorghe Stana Consilier local
Gemenele, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5370/ 2010
1755 VOICU ANGELIN 16.02.1965 Greci, judeţul Tulcea
Vasile Trandafira Consilier local Greci, judeţul
Tulcea
Adeverinţă nr. 1971/ 2014
1756 VOICU VALENTIN 14.01.1966 Cioceni, judeţul
Prahova Dumitru Maria
Consilier local Albeşti
Paleologu, judeţul Prahova
Adeverinţă nr. 670/ 2012
1757 VOINEA IONEL 12.12.1963 Făurei, judeţul Brăila
Ştefan Dobriţa Primar al
localităţii Făurei, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5364/ 2010
1758 VOINEA VASILE 01.06.1968 Măraşu, judeţul Brăila
Radu Călina Consilier local
Măraşu, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 3602/ 2015
1759 VRĂMULEŢ
GHERGHINA (ROŞCA)
04.01.1956 Bestepe, judeţul Tulcea
Toader Catrina Consilier local
Mahmudia, judeţul Tulcea
Adeverinţă nr. 6093/ 2008
1760 VULPESCU ELISAVETA
(UNGUREANU) 03.01.1954 Muşeteşti,
judeţul Gorj Dumitru Angela
Consilier local Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 1393/2016
1761 ZAFTON DUMITRU CRISTIAN
11.09.1966 Bicaz, judeţul Neamţ
Dumitru Adela Consilier local Bicaz, judeţul
Neamţ
Adeverinţă nr. 6874/ 2014
1762 ZOTOI NECULAI 16.07.1946 Cioara-Doiceşti, judeţul Brăila
Ion Maria Consilier local
Bărăganul, judeţul Brăila
Adeverinţă nr. 5247/ 2008
1763 PANTAZI VIRGIL
LAURENŢIU 29.10.1969 Buzău Vetu Mariana
Şeful Inspectoratului
de Poliţie Judeţean Buzău (comisar şef de
poliţie)
1764 FĂRÂMĂ MIHAIL 19.10.1954 Măieruş, judeţul Braşov
Boris Veronica Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1765 GUŢĂ ION 05.03.1961 Negraşi, judeţul Argeş
Florea Floarea Consilier local
Negraşi, judeţul Argeş
125
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1766 ŢICU MARIN 05.05.1958 Prundu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local Prundu, judeţul
Giurgiu
1767 PICU CONSTANTIN 24.11.1968 Novaci, judeţul Gorj
Mihai Vergica Consilier local Bumbeşti-Piţic,
judeţul Gorj
1768 PONORAN ILIE 21.05.1969 Armeniş, judeţul Caraş Severin
Miclau Iconia Consilier local
Armeniş, judeţul Caraş-Severin
Adeverinţă nr. 4640/ 2013
1769 ALIŞ-OSMAN AMDI 17.01.1973 Constanţa Rafi Emiş Consilier local Tuzla, judeţul
Constanţa
1770 DRĂGAN ILEANA (VOINEA)
27.06.1963 Piscu-Sadovei, judeţul Dolj
Marin Maria Consilier local
Conţeşti, judeţul Teleorman
1771 OGODESCU GABRIELA
(NICOLAU, TAKO) 27.03.1967 Arad Ioan Ana
Consilier local Foeni, judeţul
Timiş
1772 VASILESCU MARIA
(MARINESCU) 02.06.1947 Slăvuţa, judeţul
Gorj Ştefan Aurelia
Primar al localităţii
Tânţăreni, judeţul Gorj
Adeverinţă nr. 133/ 2011 și îndreptare eroare din 10 mai
2012
1773 AIFTINCĂI IOAN 12.07.1972 Roman, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local Făurei, judeţul
Neamţ
1774 POSTOLACHE VASILE
14.08.1942 Budeşti, judeţul Neamţ
Vasile Catinca Consilier local Făurei, judeţul
Neamţ
1775 VORONEANU LUCIAN
14.04.1968 Bălăneşti, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local Făurei, judeţul
Neamţ
1776 NEGURIŢĂ VASILE 18.03.1943 Budeşti, judeţul Neamţ
Vasile Anica Consilier local Făurei, judeţul
Neamţ
1777 LĂPUŞNEANU NECULAI
09.11.1951 Budeşti, judeţul Neamţ
Ioan Ecaterina Consilier local Făurei, judeţul
Neamţ
1778 POPESCU CONSTANTIN
12.05.1958 Fărcaşa, judeţul Neamţ
Victor Ecaterina Consilier local
Fărcaşa , judeţul Neamţ
1779 TEODORIU MARIA 06.08.1967 Borca, judeţul Neamţ
Mihai Ioana Consilier local
Fărcaşa , judeţul Neamţ
1780 CONSTANTIN OVIDIU
13.05.1969 Borca, judeţul Neamţ
Toader Olga Consilier local
Fărcaşa , judeţul Neamţ
126
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1781 LUCA VIOREL 22.12.1963 Fărcaşa, judeţul
Neamţ Petru Natalia
Viceprimar al localităţii Fărcaşa ,
judeţul Neamţ
1782 LUPESCU GENOVEVA
04.07.1956 Fărcaşa, judeţul Neamţ
Grigore Tatiana Consilier local
Fărcaşa , judeţul Neamţ
1783 ANDREI NECULAI ROMICĂ
13.11.1965 Roman, judeţul Neamţ
Aurel Maria Consilier local
Gâdinţi , judeţul Neamţ
1784 BUZDUGAN MARIANA DANIELA
18.01.1969 Roman, judeţul Neamţ
Gheorghe Maria Consilier local
Gâdinţi , judeţul Neamţ
1785 BUDĂU ŞTEFAN 02.06.1951 Răchiţeni, judeţul Neamţ
Andrei Maria Consilier local
Gherăeşti, judeţul Neamţ
1786 MĂRTINAŞ LIVIU 20.08.1965 Gherăeşti, judeţul Neamţ
Pavel Maria Consilier local
Gherăeşti, judeţul Neamţ
1787 IŞTOC MARCEL 16.01.1968 Gherăeşti, judeţul Neamţ
Iosif Lenţa Consilier local
Gherăeşti, judeţul Neamţ
1788 CROITORU SORIN 08.07.1970 Roman, judeţul Neamţ
Ioan Emilia Consilier local
Gherăeşti, judeţul Neamţ
1789 URMAŞU ION 13.11.1945 Mileştii Mici, Republica Moldova
Iacob Marina
Consilier local Dumbrava
Roşie, judeţul Neamţ
1790 PLEŞOIANU GHEORGHE
12.12.1961 Romani, judeţul
Neamţ Ion Iulia
Consilier local Dumbrava
Roşie, judeţul Neamţ
1791 BÂRSAN VASILE 22.11.1963 Bârsana, judeţul Maramureş
Vasile Maria Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1792 CÂMPAN DOREL 04.06.1960 Cavnic, judeţul Maramureş
Vasile Maria Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1793 COZMA GABRIEL CRISTIAN
30.10.1968 Cavnic, judeţul Maramureş
Pavel Valeria Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1794 LACNER MANUELA CAMELIA
12.11.1969 Baia Mare,
judeţul Maramureş
Rudolf Elena Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1795 ONIŞA GHEORGHE VASILE
14.02.1964 Cavnic, judeţul Maramureş
Gheorghe Viorica Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
127
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1796 UNGUR
FLORENTIN ŞTEFAN
26.08.1970 Cavnic, judeţul Maramureş
Ştefan Florentina Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1797 TÎNC ALEXANDRU 27.06.1954 Baia Mare,
judeţul Maramureş
Vasile Trezia Consilier local Cavnic, judeţul
Maramureş
1798 HODOROG VASILE 19.09.1959 Marghita, judeţul Bihor
Vasile Viorica Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1799 COSTEA IOAN 09.11.1955 Lovrin, judeţul Timiş
Nicolae Maria Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1800 COTOŞMAN GHEORGHE
09.01.1955 Tomnatic, judeţul Timiş
Efta Irina Rozalia Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1801 PULVEREA MIRCEA
05.11.1960 Lovrin, judeţul Timiş
Nicolae Maria Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1802 NICHITEAN ILIE 21.07.1946 Rădăuţi, judeţul Suceava
Ştefan Aspazia Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1803 RUDA NICOLAE 05.03.1965 Lovrin, judeţul Timiş
Ioan Ana Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1804 PANDA ANCA OFELIA
08.05.1968 Timişoara, judeţul Timiş
Cornel Lenuţa Consilier local Lovrin, judeţul
Timiş
1805 BUTAN ION 16.04.1953 Iaşi, judeţul Gorj Alexandru Valeria Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1806 PETCU
CONSTANTIN VIOREL
21.05.1960 Arcani, judeţul Gorj
Gheorghe Maria Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1807 PÎRCĂLĂBOIU ION DORIN
10.05.1968 Peşteana Jiu, judeţul Gorj
Ion Elvira Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1808 ŢAMBREA MARIA (BODAE, MĂRUŢĂ)
25.05.1959 Bărbăteşti, judeţul Gorj
Nicolae Maria Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1809 UDRESCU GRIGORE
03.01.1955 Sâmbotin, judeţul Gorj
Grigore Constantina Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1810 VULPE DANIELA
(STOICONIU-VULPE)
05.06.1968 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Ion Maria Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1811 NEAMŢU FLORIN 09.06.1963 Tismana, judeţul Gorj
Antonie Elena Consilier local
Tismana, judeţul Gorj
128
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1812 POPESCU ION 07.01.1969 Tismana, judeţul Gorj
Gheorghe Angela Consilier local
Tismana, judeţul Gorj
1813 BÎRCĂ ION 09.10.1963 Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj
Romică Cristiana
Primar al localităţii Turburea,
judeţul Gorj
1814 COJOCARU MARIN 10.02.1963 Poiana, judeţul
Gorj Ion Elena
Viceprimar al localităţii Turburea,
judeţul Gorj
1815 ENACHE CONSTANTIN
13.02.1941 Turburea, judeţul Gorj
Gheorghe Ioana Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1816 DAJU ŞTEFAN 14.06.1948 Poiana, judeţul Gorj
Ştefan Mariea Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1817 NICOLICI MARIN 03.07.1951 Turburea, judeţul Gorj
Gheorghe Elisabeta Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1818 ANGHEL PAULINA (MITRĂCHIOAIA)
04.04.1968 Ţânţăreni, judeţul Gorj
Marin Elena Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1819 HARCA CONSTANTIN
21.01.1953 Turburea, judeţul Gorj
Dumitru Ioana Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1820 URSULESCU DANIELA (ULARU)
24.12.1964 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Vasile Zîna Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1821 DAJU CONSTANTIN 06.06.1958 Poiana, judeţul Gtorj
Ion Ioana Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1822 ENCULESCU MIHAI 07.11.1969 Filiaşi, judeţul Dolj
Marin Victoria Consilier local
Turburea, judeţul Gorj
1823 DĂNCIULOIU CONSTANTIN
19.04.1972 Turceni, judeţul Gorj
Alexandru Maria Consilier local
Turceni, judeţul Gorj
1824 PARA FLOAREA
(DIDOIU) 07.01.1965 Turceni, judeţul
Gorj Alexandru Lucreţia
Primar al localităţii
Turceni, judeţul Gorj
1825 FLOREA GHEORGHE
08.05.1964 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Gheorghe Paraschiva Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
1826
BĂŢĂRIGĂ VALENTINA
CLAUDIA (LUPULESCU)
15.12.1967 Târgu Jiu,
judeţul Gorj Aristică Maria Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
129
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1827 GRIGOROIU GRIGORE
24.03.1960 Turcineşti, judeţul Gorj
Grigore Marina Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
1828 BĂLĂCEANU GABRIEL
30.08.1967 Turcineşti, judeţul Gorj
Lucian Preda Consilier local
Turcineşti, judeţul Gorj
1829 BOIANGIU ELENA 06.10.1959 Tânţăreni, judeţul Gorj
Ion Nela Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1830 LINTEŞI DUMITRU 14.02.1968 Filiaşi, judeţul Dolj
Alexandru Sabina Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1831 MIHĂILESCU
EUGENIA (ANGHELESCU)
15.07.1953 Samarineşti, judeţul Gorj
Marius Margareta Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1832 PRODEA ELENA LELIA (CREŢESCU)
04.06.1972 Filiaşi, judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1833 PEREŢEANU ION 22.08.1950
Floreşti, comuna
Tânţăreni, judeţul Gorj
Constantin Maria Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1834 CÎRLIGERU NĂSTASIE NICOLAE
03.07.1969 Văgiuleşti, judeţul Gorj
Aurel Verona Consilier local
Văgiuleşti, judeţul Gorj
1835 SCHINTEE ILIE 04.02.1955 Strehaia, judeţul Mehedinţi
Ion Teodora Consilier local
Văgiuleşti, judeţul Gorj
1836 DIACONU LUCIAN 19.04.1962 Bechet, Judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local
Dăbuleni, judeţul Dolj
1837 MARIN IULICĂ (VÂNTURIŞ)
15.05.1967 Dăbuleni, judeţul Dolj
Ştefan Marioara Consilier local
Dăbuleni, judeţul Dolj
1838 NACEA GHEORGHE
17.09.1958 Galiciuica, Judeţul Dolj
Ion Lelioara Consilier local
Galiciuica, judeţul Dolj
1839 PĂUN TUDOREL 01.11.1962 Gherceşti, Judeţul Dolj
Traian Elena Consilier local
Gherceşti, judeţul Dolj
1840 ŢIPARU DUMITRU 28.06.1957 Gingiova, judeţul Dolj
Dumitru Fira Consilier local
Gingiova, judeţul Dolj
1841 BERIANU VASILE 09.04.1963 Roman, judeţul Neamţ
Neculai Eugenia Consilier local
Gâdinţi , judeţul Neamţ
130
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1842 TODER-PASTI CRISTIAN (TODER)
10.03.1960 Târgu
Cărbuneşti, judeţul Gorj
Constantin Maria Consilier local
Târgu Jiu, judeţul Gorj
1843 BĂRĂGAN RADU 22.07.1957 Găeşti, judeţul Dâmboviţa
Marin Camelia Consilier local
Tânţăreni, judeţul Gorj
1844 CĂLIN ANGHELIN 03.02.1965 Roata de Jos, judeţul Giurgiu
Gheorghe Floarea Consilier local Roata de Jos, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 3137/2012, d.n.
02.03.1965
1845 CHIRIŢĂ IOANA (DAN)
24.04.1964 Bucureşti Marin Floarea Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
Adeverinţă nr. 20/2011, d.n. 25.04.1964
1846 IOFCEA
GHEORGHE 03.07.1961 Vedea, judeţul
Giurgiu Marin Ecaterina Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
Adeverinţă nr. 2195/2009,
prenume tată Gheorghe
1847 STĂNICĂ IOAN 03.04.1968 Piatra Şoimului, judeţul Neamţ Vasile Maria
Viceprimar al localităţii Piatra
Şoimului, judeţul Neamţ
Adeverinţă nr. 6112/2014, d.n.
04.03.1968
1848 VASILE IONEL 03.01.1963 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Vasile Alexandrina Consilier local
Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
Adeverinţă nr. 7627/2009, d.n.
30.01.1963
1849 ALECU DICĂ 02.09.1954 Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov Marin Vasilica
Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
1850 AMARADE NICUŞOR
10.06.1973 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu
Gheorghe Floarea Consilier local Mihai Bravu,
judeţul Giurgiu
1851 ANA COSTEL 28.10.1963 Caracal, judeţul Olt
Alexandru Ana Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1852 ASPRA CĂTĂLIN 01.09.1970 Gostavăţu, judeţul Olt
Marin Cornelia Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1853 BĂDILĂ FLORIN 24.07.1965 Vedea, judeţul Giurgiu
Alexandru Maria Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
1854
BĂEŢICĂ NICOLETA MARIANA (NEGRILĂ)
27.08.1971 Bucureşti Gheorghe Georgeta Consilier local
Primăria Sector 3, Bucureşti
1855 BĂJESCU MARIOARA
31.05.1967 Săbăreni, judeţul Giurgiu
Alexandru Sanda Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
1856 BĂRBULESCU FLOREA
05.10.1952 Poboru, sat
Albeşti, judeţul Olt
Gheorghe Ştefana Consilier local Poboru, judeţul
Olt
131
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1857 BERTEAN VASILE 16.09.1958 Coşeiu, judeţul Sălaj
Ioan Eugenia Consilier local Coşeiu, judeţul
Sălaj
1858 BÎRJAC GAVRIL 12.10.1966 Românaşi, judeţul Sălaj
Ştefan Ana Consilier local
Românaşi, judeţul Sălaj
1859 BODA PAUL 21.01.1970 Coşeiu, judeţul
Sălaj Paul Erzsebet
Viceprimar al localităţii
Coşeiu, judeţul Sălaj
1860 BOIAN LUMINIŢA (DUDUMAN)
14.09.1969 Braşov Grigore Maria Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1861 BOLOG ISABELA (MANU)
17.05.1968 Hunedoara Ioan Floarea Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1862 BUCĂŢICĂ FLORIN 27.11.1964 Săbăreni, judeţul Giurgiu
Niculae Elena Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
1863 CĂCIULAN TUDOR 17.11.1948 Vedea, judeţul Giurgiu
Marin Maria Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
1864 CĂRĂVAN DESPINA (ANGHEL)
07.10.1956 Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
Dincă Margareta Consilier local
Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
1865 CHICAN CONSTANTIN
07.10.1958 Izvoru, comuna
Gogoşari, judeţul Giurgiu
Anghel Călina Consilier local
Gogoşari, judeţul Giurgiu
1866 CHIOREAN IOAN ALEXANDRU
02.10.1971 Coşeiu, judeţul Sălaj
Alexandru Lucreţia Consilier local Coşeiu, judeţul
Sălaj
1867 CHIRIPUCI AUREL 14.11.1958 Vedea, judeţul Giurgiu
Nicolae Ioana Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
1868 CHIRU MARIANA (PÂRVU)
30.11.1967 Gogoşari, judeţul Giurgiu
Costică Elena Consilier local
Gogoşari, judeţul Giurgiu
1869 CHIVU TUDOREL 16.12.1965 Făcăeni, judeţul Ialomiţa
Vasile Maria Consilier local
Făcăeni, judeţul Ialomiţa
1870 CIOBANU ION 19.08.1967 Vînătorii Mari, judeţul Giurgiu
Nicolae Maria Consilier local Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
1871 CIOCA ŞTEFANA (DUMITRU)
09.12.1967 Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
Ivan Maria Consilier local
Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
1872 CIRTOG MARIUS 16.05.1971 Balş, judeţul Olt Aurel Elena Consilier local Balş, judeţul Olt
132
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1873 CIURBE FLORIAN VASILE
05.12.1964 Creaca, judeţul Sălaj
Vasile Nastasia Consilier local
Românaşi, judeţul Sălaj
1874 CÎMPEAN MARIUS
ALIN 13.10.1972 Bucureşti Ion Maria
Viceprimar al localităţii
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1875 CÎNDULEŢ MARIUS 06.11.1969 Viştea de Jos, judeţul Braşov
Gheorghe Maria Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1876 CÎRJE OCTAVIAN GHEORGHE
11.03.1967 Făgăraş, judeţul Braşov
Gheorghe Viorica Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1877 CODIRLEANU SANDEL
22.09.1971 Făcăeni, judeţul Ialomiţa
Petre Iliana Consilier local
Făcăeni, judeţul Ialomiţa
1878 COJOCARU VIOREL
09.04.1959 Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Mincu Teodora Consilier local
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
1879 COMAN MARIA 18.09.1963 Mîrşa, judeţul Giurgiu
Virgil Maria Consilier local Mârşa, judeţul
Giurgiu
1880 CRÂNGUŞ SANDI 31.07.1958 Poboru, judeţul Olt
Constantin Victoria Consilier local Poboru, judeţul
Olt
1881 CRISTEA RADU 16.02.1973 Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
Constantin Ioana Consilier local
Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
1882 DATCU MARIA (GAVRILĂ)
25.08.1972 Movila, judeţul Ialomiţa
Gheorghe Gica Consilier local Movila, judeţul
Ialomiţa
1883 DEMA FLORIN
LIVIU 15.10.1968 Şimand, judeţul
Arad Floare Florica
Primar al localităţii
Şimand, judeţul Arad
1884 DIMA SORIN 08.11.1968 Victoria, judeţul Braşov
Vasile Elena Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1885 DOBRE IULIAN 14.11.1961 Griviţa, judeţul Ialomiţa
Neculai Virginia Consilier local Griviţa, judeţul
Ialomiţa
1886 DOBRE MARIA 02.05.1957 Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
Tănase Georgeta Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1887 DOBRE NICOLAE 01.08.1967 Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa
Mircea Gherghina Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
133
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1888 DOMOZINA LIVIU SILVESTRU
29.08.1957 Siseşti, judeţul Mehedinţi
Silvestru Eleonora Viceprimar al
localităţii Ianca, judeţul Olt
1889 DRĂGHICIU ŢOC MARILENA (ŢOC)
06.05.1972 Ianca, judeţul Olt
Ion Ioana Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1890 DUMITRAŞCU GHEORGHE DORIN
23.04.1963 Victoria, judeţul Braşov
Gheorghe Calistiţa Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
1891 DUMITRU IONEL SILVIAN
22.02.1966 Spineni, judeţul Olt
Gheorghe Ioana Consilier local Poboru, judeţul
Olt
1892 EFTIMIE NICOLAE MIHAIL
23.08.1965 Pietrele,
Băneasa, judeţul Giurgiu
Apollon Elena Consilier local
Băneasa, judeţul Giurgiu
1893 ENE EUGEN 05.01.1971 Bucureşti Marin Maria
Viceprimar al localităţii Săbăreni,
judeţul Giurgiu
1894 EPURAN VICTOR 19.05.1957 Ianca, judeţul Olt
Marin Eugenia Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1895 FLORICAN LILI 10.05.1967 Giurgiu Stelian Floarea Consilier local
Stăneşti, judeţul Giurgiu
1896 FOGOROŞ MIRCEA 22.05.1971 Victoria, judeţul Braşov
Ioan Livia Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1897 FOLESCU MARIAN 07.06.1972 Bucureşti Virgil Lina Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
1898 FRĂŢILĂ MARCEL 26.05.1968 Braşov Constantin Mariţa Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1899 FRUJA GHEORGHE MOISE
06.10.1968 Arad Moisa Teodor
Elena Volumia
Consilier local Şimand, judeţul
Arad
1900 FRUNZĂ ALEXANDRU
31.01.1958 Vâlcele, judeţul Olt
Florea Elena Consilier local Balş, judeţul Olt
1901 GOGEA MARCEL 09.04.1970 Brăieşti, judeţul Buzău
Constantin Ileana Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1902 GREIERE ION 07.01.1969 Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
Nicolae Aspasica Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1903 GRIGORE FLORINA LUMINIŢA (IACOB)
06.04.1972 Braşov Tudor Gheorghe
Doina Maria Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
134
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1904 GRIGORIU
CARMEN DANIELA (GOLITA)
05.01.1970 Brăila Tudor Ana Consilier local Balş, judeţul Olt
1905 GROZA PETRU 15.06.1968 Chişineu-Criş, judeţul Arad
Petru Livia Consilier local Şimand, judeţul
Arad
1906 GUNE GHEORGHE 01.03.1952 Ianca, judeţul Olt
Tudor Elena Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1907 HONŢARU VALERICA
(CIOBOATĂ) 20.01.1954 Bucureşti Ioan Susana
Consilier local Primăria Sector
3, Bucureşti
1908 ILIE MARIA (RADU) 23.01.1970 Dor Mărunt,
judeţul Călăraşi Ion Floarea
Viceprimar al localităţii
Sălcioara, judeţul Ialomiţa
1909 IOANI FLORIN 01.03.1973 Viştea de Jos, judeţul Braşov
Gheorghe Eleonora Lavinia
Primar al localităţii Viştea, judeţul Braşov
1910 ION ION 20.07.1957 Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
Constantin Alexandrina Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1911 ION NICULINA (PETRACHE)
29.06.1953 Poboru, judeţul Olt
Dumitru Maria Consilier local Poboru, judeţul
Olt
1912 IONIŢĂ ION 06.01.1944 Ogrezeni, judeţul Giurgiu
Niculae Dumitra Consilier local Mârşa, judeţul
Giurgiu
1913 IOSIF MIRCEA 02.05.1962 Ciulniţa, judeţul Ialomiţa
Gheorghe Elena Consilier local Griviţa, judeţul
Ialomiţa
1914 IVAN STELIAN 05.07.1962 Bila, Schitu, judeţul Giurgiu
Ion Elena Consilier local Schitu, judeţul
Giurgiu
1915 IVAŞCU FLOREA 15.04.1957 Mîrşa, judeţul Giurgiu
Ştefan Stelica Consilier local Mârşa, judeţul
Giurgiu
1916 MANDACHE LEONIDA
06.11.1970 Urziceni, judeţul Ialomiţa
Bogdan Ioana Consilier local
Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
1917 MANEA MARIN VASILE
17.10.1972 Roata de Jos, judeţul Giurgiu
Gheorghe Elena Consilier local Roata de Jos, judeţul Giurgiu
1918 MARIN
CONSTANTINA (BRUTARU)
19.05.1963 Bolintin Deal, judeţul Giurgiu
Stan Maria Consilier local Ulmi, judeţul
Giurgiu
135
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1919 MARIN COSTEL 24.10.1973 Braşov Constantin Viorica Consilier local
Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
1920 MARIN MIRCEA 01.06.1949 Scorniceşti, judeţul Olt
Nicolae Vasilica Consilier local Poboru, judeţul
Olt
1921 MARINESCU ADRIAN
07.07.1967 Ploieşti, judeţul Prahova
Anton Gabriela Consilier local
Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
1922 MARTAC MARIAN 01.05.1971 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Vasile Maria Consilier local Schitu, judeţul
Giurgiu
1923 MATEI CONSTANTIN
05.12.1971 Roata de Jos, judeţul Giurgiu
Stelian Maria Consilier local Roata de Jos, judeţul Giurgiu
1924 MĂCHIŢĂ DANIELA (OPREA)
16.02.1969 Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
Costică Coralia Consilier local
Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
1925 MĂRGELATU PETRICĂ
17.09.1970 Crevedia Mare, judeţul Giurgiu
Gheorghe Eugenia Consilier local Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
1926 MESEŞAN IOAN 23.11.1958 Coşeiu, judeţul
Sălaj Vasile Maria
Primar al localităţii
Coşeiu, judeţul Sălaj
1927 METELEANU IANCU
26.06.1960 Ion Roată, judeţul Ialomiţa
Răducanu Maria Consilier local
Ion Roată, judeţul Ialomiţa
1928 MIHAI MARIN 30.05.1972 Ion Roată, judeţul Ialomiţa
Mihai Alexandrina Consilier local
Ion Roată, judeţul Ialomiţa
1929 MIREA CORNEL 26.04.1965 Gostavăţu, judeţul Olt
Constantin Georgeta Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1930 MIREA DUMITRU 23.08.1950 Gostavăţu, judeţul Olt
Victor Iustina Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1931 MIROIU MARIN 20.12.1963 Mîrşa, judeţul Giurgiu
Vasile Steliana Consilier local Roata de Jos, judeţul Giurgiu
1932 MITRICĂ CONSTANTIN
10.02.1957 Gostavăţu, judeţul Olt
Marin Ristica Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1933 MOCANU MIRELA 26.10.1970 Oinacu, judeţul Giurgiu
Marin Maria Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
136
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1934 NAE MARIN GABRIEL
29.04.1966 Gostavăţu, judeţul Olt
Ştefan Ioana Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1935 NĂFTĂILĂ GHEORGHE
12.03.1942 Copuzu,
Balaciu, judeţul Ialomiţa
Constantin Maria Consilier local
Sălcioara, judeţul Ialomiţa
1936 NĂREA GHEORGHE
23.09.1969 Braşov Gheorghe Viorica Consilier local
Predeal, judeţul Braşov
1937 NEACŞU MARIAN 05.08.1957 Vînătorii Mici, judeţul Giurgiu
Mihai Marina Consilier local Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
1938 NEACŞU MARIANA (FIERĂSCU)
12.03.1971 Ghimpaţi, judeţul Giurgiu
Ion Elena Consilier local Schitu, judeţul
Giurgiu
1939 NEAGA MARIAN 12.07.1972 Oinacu, judeţul Giurgiu
Ion Maria Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
1940 NEAGU IONEL 27.04.1956 Ianca, judeţul Olt
Galation Maria Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1941 NEAMŢI PETRU 25.11.1969 Feldru, judeţul Arad
Petru Lucreţia Consilier local Şimand, judeţul
Arad
1942 NEDELCU IORDAN 28.03.1960 Vedea, judeţul Giurgiu
Arpad Mihai
Marioara Consilier local Malu, judeţul
Giurgiu
1943 NEMEŞ STAMATE GEORGE VASILE
23.01.1971 Movila, judeţul Ialomiţa
Gheorghe Genoveva Consilier local Movila, judeţul
Ialomiţa
1944 NICOLAE GRUIA 12.04.1959 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Vasile Măndica Consilier local
Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
1945 OPREA ION 17.02.1970 Giurgiu Vasile Aurelia Consilier local Mihai Bravu,
judeţul Giurgiu
1946 OPREA MĂDĂLIN ADRIAN
01.09.1971 Băneasa, judeţul Giurgiu
Stan Niculina Consilier local
Băneasa, judeţul Giurgiu
1947 ORFAN ION 05.09.1967 Vedea, judeţul Giurgiu
Alexandru Rada Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
1948 PANĂ TEODOR 15.01.1973 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Constantin Dumitra Consilier local
Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
1949 PANGHEA NECULAI
28.09.1957 Făcăeni, judeţul Ialomiţa
Gheorghe Stana Consilier local
Făcăeni, judeţul Ialomiţa
137
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1950 PASCU MIREL 27.05.1953 Ianca, judeţul Olt
Nicolae Ioana Primar al
localităţii Ianca, judeţul Olt
1951 PĂUN GHEORGHE 06.04.1971 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Ion Alexandrina Consilier local
Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
1952 PĂUN OVIDIU 28.09.1967 Bucureşti Nicolaie Niculina Consilier local Ulmi, judeţul
Giurgiu
1953 PEIA ADRIAN 11.07.1973 Giurgiu Marin Floarea Consilier local Malu, judeţul
Giurgiu
1954 PENIŞOARĂ GHIORGHIE
OVIDIU 05.10.1963 Borca, judeţul
Neamţ Gheorghe Mariea
Consilier local Grinţieş, judeţul
Neamţ
1955 PETCU ILIE 07.10.1957 Oinacu, judeţul Giurgiu
Ştefan Ştefana Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
1956 PETRACHE MARIETA
09.04.1968 Bucureşti Ioan Paraschiva Consilier local
Săbăreni, judeţul Giurgiu
1957 PLEŞEA ILIE 28.07.1956 Gogoşari, judeţul Giurgiu
Vasile Anghelina Consilier local
Gogoşari, judeţul Giurgiu
1958 POP AUGUSTIN 26.09.1945 Chichişa, judeţul Sălaj
Ioan Teodora Consilier local
Românaşi, judeţul Sălaj
1959 POPA IULIAN 15.05.1960 Ianca, judeţul Olt
Marin Florica Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1960 POPESCU MARIUS
ŞTEFAN 18.09.1963 Gostavăţu, judeţul Olt Traian Maria
Primar al localităţii
Gostavăţu, judeţul Olt
1961 PREDA FLORINA
(TUDOR) 03.05.1966
Urziceni, judeţul Ialomiţa
Vasile Valerica
Viceprimar al localităţii
Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
1962 PREDOI EDUARD SORIN
26.11.1968 Ianca, judeţul Olt
Ion Sofia Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1963 PUŢICĂ GHEORGHE
03.03.1957 Grojdibodu, judeţul Olt
Alexandru Ioana Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1964 RADU CONSTANTIN
01.03.1957 Chilia, judeţul Olt
Nicolae Elena Consilier local
Primăria Sector 3, Bucureşti
138
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1965 RADU ELENA (MARIN)
19.03.1966 Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa
Leonida Virginia Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1966 RADU IOANA 25.01.1968 Vînătorii Mici, judeţul Giurgiu
Nicolae Ioana Consilier local Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
1967 RADU PETRUŢA (CIOBOTARU)
07.01.1962 Ion Roată, judeţul Ialomiţa
Vasile Vasilica Consilier local
Ion Roată, judeţul Ialomiţa
1968 RADU STAN 20.06.1973 Vînătorii Mici, judeţul Giurgiu
Mihai Ana
Viceprimar al localităţii
Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
1969 RĂDUCĂ MARIN 01.12.1967 Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
Nicolae Carolita Consilier local
Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
1970 ROBU ELENA (FULAŞ)
08.09.1973 Stoeneşti, judeţul Olt
Marin Victoria Consilier local
Gostavăţu, judeţul Olt
1971 RUSEN CRIVĂT 24.06.1964 Urziceni, judeţul Ialomiţa
Ilie Frunza Consilier local
Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
1972 SABARU IONEL 04.03.1965 Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ioana Consilier local
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
1973 SANDU TITI 04.04.1968 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Ion Maria Consilier local
Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
1974 SLOBOZEANU GHEORGHE
21.06.1970 Vedea, judeţul Giurgiu
Marin Garofina Consilier local Malu, judeţul
Giurgiu
1975 SPIRIDON NICUŞOR
02.08.1966 Corabia, judeţul Olt
Ion Nicoliţa Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1976 STAN ARTIME FLORIN
12.08.1968 Trestieni, Ulmi, judeţul Giurgiu
Gheorghe Ana Consilier local Ulmi, judeţul
Giurgiu
1977 STANCU ELENA (ŞTEFĂNICĂ)
09.03.1971 Bucureşti Nicolai Ana Consilier local Ulmi, judeţul
Giurgiu
1978 STOICA AUREL 17.05.1967 Grojdibodu, judeţul Olt
Gheorghe Paulina Consilier local Ianca, judeţul
Olt
1979 STOICA SORIN 10.01.1972 Urziceni, judeţul Ialomiţa
Moise Margareta Consilier local
Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
139
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1980 ŞAMŞODAN VASILE
02.06.1973 Bocşa, judeţul Sălaj
Gyula Iuliana Consilier local
Românaşi, judeţul Sălaj
1981 ŞANDRU NICOLAE 29.08.1955 Viştea de Jos, judeţul Braşov
Vasile Maria Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1982 ŞIPEANU IRINA VIOLETA
28.01.1969 Craiova, judeţul Dolj
Ion Ştefania Consilier local Văleni, judeţul
Olt
1983 ŞODINCA IUSTIN
CONSTANTINESCU 21.07.1958
Voievodeni, judeţul Arad
Constantin Aurelia
Viceprimar al localităţii
Şimand, judeţul Arad
1984 ŞOFARIU VASILE 17.06.1954 Viştea de Jos, judeţul Braşov
Antonie Paraschiva Consilier local Viştea, judeţul
Braşov
1985 ŞTEFAN ION 11.09.1971 Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
Gheorghe Ioana Consilier local
Armăşeşti, judeţul Ialomiţa
1986 ŞTEFAN MIOARA (MOLDOVEANU)
20.03.1968 Lupşanu, judeţul Călăraşi
Victor Ştefana Consilier local
Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
1987 ŞTEFAN TEOFIL 20.09.1949 Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa
Ioan Paraschiva Consilier local
Fierbinţi, judeţul Ialomiţa
1988 TOGOE MARIANA 11.01.1964 Giurgiu Florea Floarea Consilier local Vedea, judeţul
Giurgiu
1989 TRÎNCĂ MARIA (TUDOR)
02.01.1948 Vlaşin, Schitu, judeţul Giurgiu
Radu Gherghina Consilier local Schitu, judeţul
Giurgiu
1990 VARGA CSABA 22.01.1966 Zalău, judeţul Sălaj
Ludovic Ida Consilier local Coşeiu, judeţul
Sălaj
1991 VASILE ION 01.09.1969 Gostavăţu, judeţul Olt
Petre Eugenia Laura
Viceprimar al localităţii
Gostavăţu, judeţul Olt
1992 VASILIU MARIANA (SÂRBU)
05.04.1956 Bucureşti Mihai Cernovica Consilier local
Primăria Sector 3, Bucureşti
1993 VELICU DUMITRU 01.08.1945 Braniştea, judeţul Giurgiu
Ion Andreica Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
1994 VIDEANU AUREL 05.04.1946 Mîrşa, judeţul Giurgiu
Vasile Elena Consilier local Mârşa, judeţul
Giurgiu
140
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
1995 VLADU MIHAI 16.11.1966 Văleni, judeţul Olt
Florea Elena Consilier local Văleni, judeţul
Olt
1996 VLAICU IOAN MARIUS
30.01.1970 Românaşi, judeţul Sălaj
Ioil Maria Consilier local
Românaşi, judeţul Sălaj
1997 VOCHIŢĂ SORIN 01.10.1970 Răsuceni, judeţul Giurgiu
Gheorghe Floarea Consilier local
Răsuceni, judeţul Giurgiu
1998 VOICILĂ IONEL 16.03.1969 Stoeneşti, judeţul Giurgiu
Niculae Brânduşa Consilier local
Stoeneşti, judeţul Giurgiu
1999 VOICU CONSTANTIN
08.03.1958 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu
Dumitru Constantina Consilier local
Băneasa, judeţul Giurgiu
2000 ZAMFIR FLORIN 04.06.1961 Poenari, Ulmi, judeţul Giurgiu
Mihail Floarea Consilier local Ulmi, judeţul
Giurgiu
2001 ANGHEL TUDOR 01.01.1957 Vînătorii Mari, judeţul Giurgiu
Ion Alexandrina Consilier local Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
2002 MARINCEA NICULAE
05.10.1950 Oinacu,
Braniştea, judeţul Giurgiu
Petre Ioana Consilier local Oinacu, judeţul
Giurgiu
2003 BOTA VASILE 12.01.1956 Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare Vasile Maria
Consilier local Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare
Adeverinţă nr. 3248/ 2013, cu
data naşterii 12.09.1956
2004 DEAK IOSIF ALEXANDRU 10.05.1971
Tăşnad, judeţul Satu Mare Alexandru Etelka
Viceprimar al localităţii Cehal,
judeţul Satu Mare
Adeverinţă nr. 3266/ 2013, cu
data naşterii 14.05.1971
2005 MULLER IOAN 05.02.1949 Petreşti, judeţul
Alba Ioan Elisabeta
Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
Adeverinţă nr. 3263/ 2013, cu
data naşterii 02.05.1949
2006 FAZAKAS ZOLTAN 24.08.1967 Segarcea, judeţul Dolj
Balasz Ana Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
Adeverinţă nr. 3261/ 2013
2007 GHIURCUŢA NICOLAE
16.10.1964 Tăşnad, judeţul Satu Mare
Ioan Leontina Consilier local Cehal, judeţul
Satu Mare
Adeverinţă nr. 3268/ 2013
2008 ALMĂŞOIU ION 15.10.1972 Motru, judeţul Gorj
Gigi Ana Consilier local
Drăgoteşti, judeţul Gorj
2009 ANDER IOAN 05.03.1969 Pir, judeţul Satu Mare
Ioan Iuliana Consilier local
Pir, judeţul Satu Mare
141
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2010 ANDOR IOAN 28.02.1970 Bârsău, judeţul Satu Mare
Ioan Aurelia Consilier local Bârsău, judeţul
Satu Mare
2011 ASMARANDEI
LENUŢA (ANECHITEI)
21.08.1971 Ţibucani, judeţul Neamţ
Constantin Maria Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2012 ASTANCĂI GHEORGHE
05.12.1968 Zăneşti, judeţul Neamţ
Gheorghe Margareta Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2013 ATĂNĂSOAIEI
IACOB CRISTINA DANIELA (IACOB)
29.04.1965 Botoşani Dinu Aurora Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2014 BAGHIUŢ IOAN 26.11.1973 Roznov, judeţul Neamţ
Mihai Ana Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2015 BALLA GEZA 14.04.1966 Vama,judeţul Satu Mare
Geza Elisabeta Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2016 BALOGH DUMITRU 05.02.1945 Cehaluţ, judeţul Satu Mare
Alexandru Rafila Consilier local Cehal, judeţul
Satu Mare
2017 BARTOS MIKLOS 09.02.1958 Mugeni, judeţul Harghita
Gyorgy Berta Consilier local Mugeni, judeţul
Harghita
2018 BĂLAN IOAN 09.04.1956 Ţibucani, judeţul Neamţ
Vasile Agripina Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2019 BĂLĂCEANU ION 28.10.1953 Comarnic, judeţul Prahova
Vasile Maria Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2020 BĂLU SPIRIDON DĂNUŢ
16.10.1970 Bîlteni, judeţul Gorj
Grigore Elena Consilier local
Fărcăşeşti, judeţul Gorj
2021 BÂTEA ILIE 31.10.1952 Scărişoara
Nouă, judeţul Satu Mare
Ilie Rafila Consilier local Pişcolt, judeţul
Satu Mare
2022 BERENDE
GHEORGHE 25.11.1950 Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare Vasile Maria
Consilier local Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare
2023 BINDER LEVENTE JANOS
16.06.1960 Sîndominic, judeţul Harghita
Attila Ferencz
Maria Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2024 BOCSO ATTILA 28.08.1960 Negreşti Oaş, judeţul Satu
Mare Sigismund Agneta
Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
142
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2025 BOGDAN IOAN 06.04.1963 Bazna, judeţul Sibiu
Ilie Maria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2026 BOIANGIU GHEORGHE
05.09.1969 Drăgoteşti, judeţul Gorj
Gheorghe Maria Consilier local
Drăgoteşti, judeţul Gorj
2027 BORTOŞ TEODOR 30.10.1966 Sagna, judeţul Neamţ
Mihai Veroana Consilier local
Sasgna, judeţul Neamţ
2028 CAIN CONSTANTIN 11.03.1973 Târgu-Jiu, judeţul Gorj
Constantin Lucia Consilier local
Fărcăşeşti, judeţul Gorj
2029 CĂRBUNARU FLORICEL
26.06.1957 Râioasa, judeţul Teleorman
Gheorghe Stanca Consilier local Lunca, judeţul
Teleorman
2030 CĂRBUNARU MITRICĂ
01.01.1955 Râioasa, judeţul Teleorman
Florea Ioana Consilier local Lunca, judeţul
Teleorman
2031 CIOBANU CONSTANTIN
25.05.1963 Bîra, judeţul Neamţ
Gheorghe Ruxanda Viceprimar al localităţii Bîra, judeţul Neamţ
2032 CIOLTEAN SORIN IOAN
05.08.1971 Carei, judeţul Satu Mare
Ioan Ana Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2033 CIUBOTARU ION 15.03.1973 Roznov, judeţul Neamţ
Ion Margareta Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2034 CIUREA DUMITRU 03.09.1957 Ţibucani, judeţul Neamţ
Dumitru Catinca Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2035 COBUZ GHEORGHIŢĂ
27.04.1969 Ţibucani, judeţul Neamţ
Lazăr Maria Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2036 COVACI CAROL 29.12.1971 Negreşti Oaş, judeţul Satu
Mare Carol Ileana
Consilier local Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare
2037 CRĂCIUN NĂSTASE
13.08.1965 Roman, judeţul Neamţ
Năstasă Niculina Consilier local Sagna, judeţul
Neamţ
2038 CRISTEA CONSTANTIN
14.07.1967 Blaj, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2039 CRUCERU ANTON 21.05.1944 Glăvile, judeţul Vâlcea
Constantin Frusina Consilier local Glăvile, judeţul
Vâlcea
143
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2040 CRUCERU ION 30.05.1970 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Dumitru Lucreţia Consilier local Glăvile, judeţul
Vâlcea
2041 CSASZAR CSABA 03.07.1971 Bălan, judeţul Harghita
Carol Magdalena Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2042 CSATA JENO 31.12.1967 Gheorgheni, judeţul Harghita
Pavel Gizella Consilier local
Ciumani, judeţul Harghita
2043 CSIKI CSABA 28.09.1965 Gheorgheni, judeţul Harghita
Coloman Maria Consilier local
Ciumani, judeţul Harghita
2044 CSIZMADIA ZSOLT 29.12.1963 Carei, judeţul Satu Mare
Attila Aniko Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2045 CSOKASI GABOR 02.11.1960 Pir, judeţul Satu Mare
Lajos Erzsebet Consilier local
Pir, judeţul Satu Mare
2046 CUCEU COSMIN 10.10.1973 Bârsău, judeţul Satu Mare
Alexandru Maria Consilier local Bârsău, judeţul
Satu Mare
2047 DANCĂ VALENTIN 12.07.1957 Bîra, judeţul Neamţ
Alexandru Maria Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
2048 DOBAI BELA 24.05.1968 Odorheiu Secuiesc,
judeţul Harghita Bela Elisabeta
Consilier local Mugeni, judeţul
Harghita
2049 DODOŢ MIHAI DĂNUŢ
15.06.1973 Comarnic, judeţul Prahova
Mihai Valeria Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2050 DOHI LASZLO
ATTILA 23.07.1968 Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare Csaba Gizella
Consilier local Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare
2051 DRAGOMAN PETREA
12.11.1957 Velt, judeţul Sibiu
Octavian Victoria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2052 DRAGOŞ MIHAI 03.06.1971 Satu Mare Mihai Valeria Consilier local Agriş, judeţul
Satu Mare
2053 DUMA IOAN MARIN 07.05.1969 Mediaş, judeţul Sibiu
Nicolae Maria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2054 DUMA IOAN SORIN 18.02.1968 Mediaş, judeţul Sibiu
Ioan Elena Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
144
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2055 FANEA VASILE 05.11.1965 Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare Vasile Maria
Consilier local Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare
2056 FARKAS MOZES 24.06.1963 Mugeni, judeţul
Harghita Moise Catarina
Primar al localităţii
Mugeni, judeţul Harghita
2057 FERENCZ ALAJOS 01.01.1954 Sîndominic, judeţul Harghita
Adalbert Ana Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2058 FROND IMRE 11.02.1972 Negreşti Oaş, judeţul Satu
Mare Imre Verona
Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2059 GABOR PETRU 26.11.1973 Bîra, judeţul Neamţ
Ioan Elvira Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
2060 GĂGENEL LETIŢIA 29.11.1957 Comarnic, judeţul Prahova
Ion Aurelia Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2061 GEAMĂNU ROMULUS
28.04.1955 Roşia Jiu, judeţul Gorj
Vasile Elena Consilier local
Fărcăşeşti, judeţul Gorj
2062 GEONEA ATANASIE
09.09.1972 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Emilian Eleonora Consilier local Glăvile, judeţul
Vâlcea
2063 GERGELY KAROLY 28.02.1964 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Peter Berta
Primar al localităţii Lunca de Jos, judeţul
Harghita
2064 GETE AUREL 14.08.1945 Glăvile, judeţul Vâlcea
Gheorghe Ecaterina Consilier local Glăvile, judeţul
Vâlcea
2065 GORGICZE GYARFAS TIBOR
16.10.1970 Bălan, judeţul Harghita
Gherasim Veronica Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2066 GYORGY JOZSEF 05.03.1966 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita Alexandru Carolina
Primar al localităţii
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2067 HAJDU ISTVAN 30.01.1969 Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare Albert Emilia
Consilier local Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare
2068 IGNAT CONSTANTIN
19.03.1960 Bîra, judeţul Neamţ
Ion Aneta Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
145
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2069 IONAŞCU MARIUS NICOLAE
11.08.1972 Tulgheş, judeţul Harghita
Nicolae Florica Consilier local
Tulgheş, judeţul Harghita
2070 IONESCU RODICĂ 24.05.1962 Râioasa, judeţul Teleorman
Mihail Alexandra Consilier local Lunca, judeţul
Teleorman
2071 IVAN IOAN 01.10.1957 Bîra, judeţul Neamţ
Ioan Maria Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
2072 KAJTAR ZSOLT 04.03.1972 Cîrţa, judeţul Harghita
Gabriel Elisabeta Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2073 KALLOS ŞTEFAN ALEXA
03.12.1965 Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare Alexa Margareta
Cristina
Consilier local Agriş, judeţul
Satu Mare
2074 KANYA IMRE 04.12.1959 Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
Emeric Maria Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2075 KAROLY VERONIKA
22.10.1966 Sîntimbru, judeţul Harghita
Janos Iren Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2076 KATONA COLOMAN
25.01.1944 Odorheiu Secuiesc,
judeţul Harghita Ioan Iuliana
Consilier local Săcel, judeţul
Harghita
2077 KRISTALY ISTVAN 27.12.1957 Sîndominic, judeţul Harghita
Istvan Terezia Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2078 LASZLO CSABA 02.08.1964 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Ştefan Elisabeta Consilier local Lunca de Jos,
judeţul Harghita
2079 MADARASZ IOSIF 10.05.1965 Pişcolt, judeţul Satu Mare
Alexandru Ileana Consilier local Pişcolt, judeţul
Satu Mare
2080 MANDI HAJNALKA LILIANA (SIMON)
10.09.1970 Satu Mare Ştefan Leontina Consilier local Agriş, judeţul
Satu Mare
2081 MANEA NICOLAE 21.09.1971 Copăceni, judeţul Vâlcea
Nicolae Constantina Consilier local
Copăceni, judeţul Vâlcea
2082 MARTON GABOR 25.03.1969 Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
Zaharie Margit Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2083 MESTER SANDOR 27.02.1968 Odorheiu Secuiesc,
judeţul Harghita Dionisie Susana
Consilier local Dârjiu, judeţul
Harghita
146
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2084 MIHAI VASILE 14.04.1960 Roşia Jiu,
judeţul Gorj Dumitru Speranţa
Viceprimar al localităţii
Fărcăşeşti, judeţul Gorj
2085 MIHALY GABOR 01.03.1971 Sîncrăieni, judeţul Harghita
Ludovic Veronika Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2086 MIJEI CONSTANTIN 12.11.1949 Pişcolt, judeţul Satu Mare
Ioan Elisabeta Consilier local Pişcolt, judeţul
Satu Mare
2087 MIRA ION 19.03.1969 Scurtu Mare,
judeţul Teleorman
Tudor Maria
Consilier local Scurtu Mare,
judeţul Teleorman
2088 MITRI PAUL IULIAN 19.02.1966 Bazna, judeţul Sibiu
Paul Maria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2089 MOCANU CONSTANTIN
29.02.1930 Bîra, judeţul Neamţ
Ion Aneta Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
2090 MOGYOROSI LUDOVIC
05.10.1957 Cehaluţ, judeţul Satu Mare
Marin Ileana Consilier local Cehal, judeţul
Satu Mare
2091 MOISĂ NICULAI 18.04.1963 Ţibucani, judeţul Neamţ
Vasile Elena Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2092 MOLNAR IOAN 20.01.1947 Vama, judeţul Satu Mare
Ioan Maria(floare) Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2093 MOTFOLEA GHEORGHE
DANIEL 24.08.1973 Rediu, judeţul
Neamţ Gheorghe Elena
Consilier local Rediu , judeţul
Neamţ
2094 MUREŞAN DANIELA (OROS)
19.04.1972 Vama, judeţul Satu Mare
Ioan Ana Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2095 NAGY IOSIF 28.10.1971 Pir, judeţul Satu Mare
Iosif Elisabeta Consilier local
Pir, judeţul Satu Mare
2096 NECHITA DUMITRU 21.05.1950 Ţibucani, judeţul Neamţ
Ion Elena Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2097 OLAH SANDOR ARPAD
27.02.1960 Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
Arpad Gizella Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2098 OLTEANU CRISTINEL
30.04.1970 Bîra, judeţul Neamţ
Titi Aneta Consilier local Bîra, judeţul
Neamţ
147
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2099 ONU MIHAIL 23.10.1958 Gheorgheni, judeţul Harghita
Ioan Ioana Consilier local
Tulgheş, judeţul Harghita
2100 ONU NUŢA MARIANA (CAIA)
24.01.1966 Bicazul
Ardelean, judeţul Neamţ
Victor Elena Consilier local
Tulgheş, judeţul Harghita
2101 ONU ŢĂRANU GHEORGHE
26.07.1947 Tulgheş, judeţul Harghita
Gheorghe Ana Consilier local
Tulgheş, judeţul Harghita
2102 OPRA ENDRE 05.07.1960 Sîndominic, judeţul Harghita
Petru Elisabeta Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2103 OPREA CAMELIA IOANA (PLUMB)
23.01.1970 Sinaia, judeţul Prahova
Gheorghe Angela Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2104 OROS MIHAI 18.11.1948 Vama, judeţul Satu Mare
Ioan Ana Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2105 PANŢUR LUIGI EDUARD
16.07.1962 Comarnic, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2106 PASCARU DECEBAL
01.01.1953 Buhuşi, judeţul Bacău
Cornel Eleonora Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2107 PAŞCA IOAN (DRAGOMIR) 20.08.1957
Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare Vasile Maria
Consilier local Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare
2108 PETKES IOSIF 04.08.1947 Deja, judeţul Sălaj
Iosif Ana Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2109 PETRARU DĂNUŢ 30.10.1966 Bîra, judeţul Neamţ
Ioan Cecilia Primar al
localităţii Bîra, judeţul Neamţ
2110 PETRE CONSTANTIN
15.04.1964 Ciorani, judeţul Prahova
Mihalache Vergina Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2111 PETROVICI GHEORGHE
09.09.1960 Vama, judeţul Satu Mare
Gheorghe Ileana Consilier local Vama, judeţul
Satu Mare
2112 PLUMB FLORIAN 15.03.1954 Comarnic, judeţul Prahova
Gheorghe Elena Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2113 PURCĂRIN ILEANA (RUSU)
12.07.1958 Fărcăşeşti, judeţul Gorj
Victor Elena Consilier local
Fărcăşeşti, judeţul Gorj
148
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2114 PUTOVICI TUNDE (CZENTER)
21.03.1970 Carei, judeţul Satu Mare
Gheorghe Carol Mihai
Erzsebet Eva
Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2115 RACOLŢA IOAN SORIN
17.11.1970 Carei, judeţul Satu Mare
Gheorghe Raveica Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2116 RENTEA
ZSUZSANNA (NEMET)
29.04.1972 Satu Mare Ferenc Ileana Consilier local Agriş, judeţul
Satu Mare
2117 RESZEG ATTILA 25.05.1967 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Lajos Ghizela Consilier local Ciceu, judeţul
Harghita
2118 SABĂU DOREL ALEXANDRU
27.09.1968 Pişcolt, judeţul Satu Mare
Ioan Ileana Veronica
Consilier local Pişcolt, judeţul
Satu Mare
2119 SAFTERIE GIGI 06.01.1966 Lunca, judeţul Teleorman
Petre Elena Consilier local Lunca, judeţul
Teleorman
2120 SAVU DUMITRU 09.09.1952 Ceraşu, judeţul Prahova
Constantin Tiţa Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2121 SAVU MIHAI
NICOLAE 25.09.1972 Comarnic,
judeţul Prahova Nicolae Lăzărica
Viceprimar al localităţii
Comarnic, judeţul Prahova
2122 SCHENKER SIPOS FERENCZ
22.09.1972 Mediaş, judeţul Sibiu
Andrei Iuliana Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2123 SCUMPU ELENA DORINA (MITITELU)
07.12.1969 Comarnic, judeţul Prahova
Ştefan Maria Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2124 STOIAN VASILE 28.06.1949 Bucureşti Mănăilă Maria Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2125 SURD IONAŞ
MARIAN 28.03.1973
Negreşti Oaş, judeţul Satu
Mare Ioan Marica
Consilier local Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare
2126 SZELYES ZOLTAN 27.10.1967 Mugeni, judeţul Harghita
Francisc Elena Consilier local Mugeni, judeţul
Harghita
2127 SZILAGYI FERENC 28.09.1960 Mugeni, judeţul
Harghita Francisc Rozalia
Viceprimar al localităţii
Mugeni, judeţul Harghita
2128 ŞANDOR IMRE
VILMOS 28.09.1961 Vama, judeţul
Satu Mare Emeric Paraschiva
Viceprimar al localităţii Vama,
judeţul Satu Mare
149
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2129 ŞERBAN DRAGOŞ MIHAI
29.04.1955 Câmpina, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2130 ŞERBAN GHEORGHE
02.09.1955 Zăneşti, judeţul Neamţ
Constantin Aguriţa Consilier local Zăneşti, judeţul
Neamţ
2131 ŞUTEU IONICĂ 02.09.1967 Săcel, judeţul Harghita
Natural Gheorghina Viceprimar al
localităţii Săcel, judeţul Harghita
2132 TABORI VASILE 27.01.1971 Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare Ioan Viorica
Consilier local Oraşu Nou, judeţul Satu
Mare
2133 TAMASI GYORGY 22.04.1973 Cristuru
Secuiesc, judeţul Harghita
Gyorgy Ileana Consilier local Săcel, judeţul
Harghita
2134 TANKO GYORGY 14.02.1967 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Janos Berta Consilier local Lunca de Jos,
judeţul Harghita
2135 TANKO JANOS 10.04.1959 Lunca de Jos, judeţul Harghita
Emeric Ana Consilier local Lunca de Jos,
judeţul Harghita
2136 TANKO JOSIF 18.03.1952 Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
Jacob Floare Consilier local
Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita
2137 TĂTARU CONSTANTIN
29.09.1958 Ţibucani, judeţul Neamţ
Toader Elena Consilier local Ţibucani,
judeţul Neamţ
2138 TIMAR ANTAL 18.10.1963 Lunca de Jos, judeţul Harghita
Emeric Ana Consilier local Lunca de Jos,
judeţul Harghita
2139 TIMAR ATTILA 03.10.1963 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Petru Elisabeta Consilier local Lunca de Jos,
judeţul Harghita
2140 TOMA ION 27.10.1949 Comarnic, judeţul Prahova
Ion Elena Consilier local
Comarnic, judeţul Prahova
2141 TOTH ALBERT 07.07.1965 Ulieş, judeţul Harghita
Albert Ileana Consilier local Ulieş, judeţul
Harghita
2142 TRIFON
ALEXANDRU 05.02.1965
Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare Vasile
Consilier local Călineşti-Oaş, judeţul Satu
Mare
2143 ULCIUGAN IOAN 02.08.1966 Bârsău, judeţul Satu Mare
Traian Ana Consilier local Bârsău, judeţul
Satu Mare
150
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2144 VENIG GABRIELA (RITLI)
20.04.1957 Berveni, judeţul Satu-Mare
Alexa Ileana Consilier local Carei, judeţul
Satu Mare
2145 VERESS ANNA ARANKA
27.10.1962 Cîrţa, judeţul Harghita
Francisc Iolanda Consilier local Sândominic,
judeţul Harghita
2146 VLAD GHEORGHE EMIL
11.02.1971 Mediaş, judeţul Sibiu
Gheorghe Emil
Maria Consilier local Bazna, judeţul
Sibiu
2147 ZEVIDEANU MARIA 21.11.1969 Glăvile, judeţul Vâlcea
Constantin Elena Consilier local Glăvile, judeţul
Vâlcea
2148 BĂGĂCEAN MARIANA
27.07.1960 Jucu de Jos, judeţul Cluj
Grigore Eugenia Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
Adeverinţă nr. 3623/2010 cu data naşterii 27.06.1960
2149 ACHIM FLORIN 18.05.1971 Almaşu Mare, judeţul Alba
Viorel Maria Consilier local Almaşu Mare, judeţul Alba
2150 ACHIM ŞTEFAN DECEBAL
28.10.1969 Almaşu Mare, judeţul Alba
Emilian Sofia Consilier local Almaşu Mare, judeţul Alba
2151 ANGHEL TASIA (TĂZLĂOANU)
25.01.1951 Bogheşti, judeţul Vrancea
Vasile Elvira Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2152 APOSTU DORIN
NECULAI 01.12.1967 Bârlad, judeţul
Vaslui Neculai Maria
Viceprimar al localităţii
Bârlad, judeţul Vaslui
2153 APREUTESEI CĂTĂLIN
03.03.1971 Fălticeni, judeţul Suceava
Marcel Alexandrina Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2154 ARBUNEA TUDOREL
03.12.1972 Focşani, judeţul Vrancea
Ion Maria Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2155 ARDELEANU MIHAI 25.05.1952 Băceşti, judeţul Vaslui
Mihai Măndica Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2156 AVRAM PETRU 26.07.1972 Sebeş, judeţul
Alba Dumitru Maria
Primar al localităţii
Săsciori, judeţul Alba
2157 BACIU FLORIN 10.01.1972 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Romulus Floarea Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2158 BALANCĂ MARIUS VALENTIN
28.01.1972 Fiţioneşti, judeţul Vrancea
Alexandru Paraschiva Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
151
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2159 BAN MARTIN 04.06.1961 Bonţida, judeţul Cluj
Martin Susana Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2160 BANCIU ADRIAN 08.04.1972 Huedin, judeţul Cluj
Crăciun Doina Consilier local Poieni, judeţul
Cluj
2161 BARTHA DEZSO 22.02.1961 Călăraşi, judeţul Cluj
Dezideriu Ana Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2162 BĂDĂRĂU DANIEL 04.12.1967 Panciu, judeţul Vrancea
Leonida Anica Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2163 BĂDEŢ SEVASTIAN 01.03.1963
Băuţeşti, comuna
Husnicioara, judeţul
Mehedinţi
Jan Maria
Consilier local Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
2164 BECHERU VALERIU 15.05.1971
Husnicioara, judeţul
Mehedinţi Octavian Elena
Consilier local Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
2165 BICHESCU CĂTĂLIN
30.04.1968 Podu Turcului, judeţul Bacău
Ioan Filofteia Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2166 BÎNDAR
CONSTANTIN JULIAN
20.06.1969 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Constantin Mariţa Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2167 BLANARIU NICOLAIE
07.02.1949 Băişeşti, judeţul Suceava
Ioan Valeria Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2168 BOJAN VIOREL 03.04.1970 Moldoveneşti, judeţul Cluj
Viorel Maria Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2169 BOLBOACĂ FĂNEL 10.07.1967 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Gavril Irina Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
2170 BOLDIZSAR TIBERIU
25.06.1966 Gherla, judeţul Cluj
Ioan Viorica Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2171 BOLOŞ VIOREL 12.02.1958 Huedin, judeţul Cluj
Ioan Tatiana Consilier local Poieni, judeţul
Cluj
2172 BOZIANU PETRICĂ 15.03.1973 Tănăsoaia,
judeţul Vrancea Gheorghe Eugenia
Viceprimar al localităţii
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2173 BRAIC GLIGOR 08.02.1963 Galda de Jos, judeţul Alba
Gligor Ileana Consilier local Ighiu, judeţul
Alba
152
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2174 BUDUI DUMITRU 24.10.1969 Bârlad, judeţul Vaslui
Dumitru Rica Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2175 BUNEA MARIN 06.09.1948 Slobozia, judeţul Argeş
Ion Ioana Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2176 CARP GHEORGHE 02.02.1950 Puieşti, judeţul Vaslui
Costică Elena Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2177 CÂMPIAN MIRCEA 17.11.1960 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Simion Ana Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2178 CECIU ŞTEFAN 21.06.1955
Mijarca, comuna
Prunişor, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Iulica Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
2179 CERNICA DUMITRU 07.03.1966 Focşani, judeţul Vrancea
Neculai Ioana Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2180 CHIOVEANU
CONSTANTIN 09.05.1968 Ceptura, judeţul
Prahova Vasile Maria
Primar al localităţii
Ceptura, judeţul Prahova
2181 CHIRILĂ VASILE 14.07.1957 Bilieşti, judeţul
Vrancea Ion Ileana
Primar al localităţii
Bilieşti, judeţul Vrancea
2182 CHIRIŢĂ PETRUŢA
LIBELULA (COARCA)
07.05.1967 Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Lucreţia
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2183 CHITICARU REMUS 28.02.1969 Mărăşeşti,
judeţul Vrancea Vasile Antoneta
Viceprimar al localităţii
Bilieşti, judeţul Vrancea
2184 CIOBAN
CONSTANTIN 11.09.1970 Cornu Luncii,
judeţul Suceava Gheorghe Viorica
Viceprimar al localităţii Cornu Luncii, judeţul
Suceava
2185 CIOBANU BENIAMIN
30.08.1960 Puieşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Maria Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2186 CIUCURAŞI MARIN 05.02.1968 Băneasa,
judeţul Constanţa
Stan Ioana
Viceprimar al localităţii Deleni,
judeţul Constanţa
2187 CIURLĂ ION 12.11.1961 Băişeşti, judeţul Suceava
Constantin Maria Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
153
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2188 COMĂNICIU PETRU ION
02.01.1958 Cricău, judeţul Alba
Petru ion Elena Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2189 COSTACHE FLORIN
26.11.1967 Ceptura, judeţul Prahova
Tudor Filofteia Consilier local
Ceptura, judeţul Prahova
2190 COSTANDACHE LUCIAN
05.07.1963 Podu Turcului, judeţul Bacău
Costică Emilia Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2191 COSTIN MARIAN 07.04.1957 Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
Nicolae Profira
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2192 COŞOREANU
SILVIA DORINA (MIHALACHE)
08.11.1968 Focşani, judeţul
Vrancea Gheorghe Georgeta
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2193 COVILTIR SANDU 11.05.1971 Focşani, judeţul
Vrancea Dumitru Elena
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2194 COVLEA MARIA (CEAUŞESCU)
29.09.1950
Degeraţi, comuna
Prunişor, judeţul Mehedinţi
Ion Elena Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
2195 COZMA MIHAELA (BLAJ)
09.01.1971 Panciu, judeţul Vrancea
Costică Lucreţia Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2196 CREŢU ELISABETA (COARFĂ)
25.01.1964 Mizil, judeţul Prahova
Leonida Alexandrina Consilier local
Ceptura, judeţul Prahova
2197 CRISTEA
CONSTANTIN GABRIEL
24.03.1958 Bilieşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Georgeta Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2198 CRISTEA PETRE 21.04.1956 Rotari, judeţul Prahova
Ion Stana Consilier local
Ceptura, judeţul Prahova
2199 CUCU GHEORGHE 31.01.1969 Puieşti, judeţul Vaslui
Mărioara Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2200 DAMIAN DUMITRU
MIREL 23.05.1966 Cetate, judeţul
Dolj Ştefan Gica
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2201 DAN ANICA (DINU) 21.04.1962 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Ion Tudora Consilier local Deleni, judeţul
Constanţa
154
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2202 DAN MARIAN 13.09.1967 Constanţa Dobre Nicoleta
Primar al localităţii Deleni,
judeţul Constanţa
2203 DAN NICOLAE 23.02.1964 Alba-Iulia, judeţul Alba
Florian Lavinia Consilier local Ighiu, judeţul
Alba
2204 DAVID ROMICĂ 26.08.1955 Puieşti, judeţul Vaslui
Vasile Catrina Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2205 DINCEA
GHEORGHE 15.07.1938
Guţu, comuna Ghelmegioaia,
judeţul Mehedinţi
Constantin Ecaterina Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
2206 DÎRLĂ GHEORGHE 19.05.1969 Stoina, judeţul Gorj
Ilie Elena Consilier local Stoina, judeţul
Gorj
2207 DÎRLEA ARON PETRU
17.03.1969 Zlatna, judeţul Alba
Aurel Maria Consilier local Almaşu Mare, judeţul Alba
2208 DORIN VALERIU 16.01.1970 Podu Turcului, judeţul Bacău Jănică Virgina
Viceprimar al localităţii Bogheşti,
judeţul Vrancea
2209 DORONDEL
ROMICĂ MARILENA 01.07.1967
Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Marin Cecilia
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2210 DRĂGHICI DUMITRU 25.08.1962
Săsciori, judeţul Alba Dumitru Maria
Viceprimar al localităţii
Săsciori, judeţul Alba
2211 DREVE GHEORGHE
18.04.1950 Morlaca, Poieni, judeţul Cluj
Teodor Floarea Consilier local Poieni, judeţul
Cluj
2212 DRILEA VASILE 20.08.1944 Moviliţa, judeţul Vrancea
Simion Floarea Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2213 DUMBRAVĂ ION 14.04.1951 Bilieşti, judeţul Vrancea
Vasile Ştefana Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2214 DUMITRU DUMITRU
29.03.1950 Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
Nicolae Mărioara
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2215 FICHIU VIOREL 29.08.1968 Bârlad, judeţul Vaslui
Ion Eugenia Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
155
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2216 FOLESCU CORNEL
VASILE 27.05.1968
Orşova, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Cristina
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2217 FRANGOPOL LUMINIŢA (CODIŢĂ)
29.03.1965 Moviliţa, judeţul Vrancea
Sterea Maria Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2218 FRANGULEA VIOREL DANIEL
17.06.1967 Tănăsoaia, judeţul Vrancea
Valeriu Marina Consilier local
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2219 FULEA NICOLAE 24.02.1968 Săsciori, judeţul Alba
Ioan Maria Consilier local
Săsciori, judeţul Alba
2220 GAGEA VALERIAN 23.10.1967 Băişeşti, judeţul Suceava
Emilian Verginia Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2221 GAGEA VASILE 19.10.1959 Băişeşti, judeţul Suceava
Ioan Viorica Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2222 GĂDĂLEAN TUDOR ANDREI
05.02.1972 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Alexandru Lucia Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2223 GEAMBAŞU HORIA 22.02.1957 Tigveni, judeţul Argeş
Ion Gheorghiţa Consilier local Stoina, judeţul
Gorj
2224 GHIOZDAN ILIE 18.03.1968 Căpreni, judeţul Gorj
Nicolae Elena Consilier local Stoina, judeţul
Gorj
2225 GÎLEA CONSTANTIN
16.06.1950 Hălăreşti, judeţul Vaslui
Ion Lisaveta Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2226 GLIGOR DAN 18.02.1971 Alba-Iulia, judeţul Alba
Dumitru Eugenia Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2227 GOIA NECULAI 13.08.1972 Focşani, judeţul Vrancea
Ioniţă Niţa Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2228 GOŢA FLORIN
DANIEL 09.10.1973
Alba-Iulia, judeţul Alba
Florea Ana
Viceprimar al localităţii
Sântimbru, judeţul Alba
2229 GRUIŢĂ IOAN 20.03.1955 Asinip, judeţul Alba
Gheorghe Susana Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2230 GUŞĂ IOAN 02.08.1958 Mălini, judeţul Suceava
Gheorghe Paraschiva Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
156
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2231 HADA TĂNASE 06.09.1973 Alba-Iulia, judeţul Alba
Vasile Maria Consilier local Ighiu, judeţul
Alba
2232 HARAGA IONEL 05.01.1955 Tănăsoaia, judeţul Vrancea
Nicolaie Anisiea Consilier local
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2233 IACOB PETRIŞOR 04.04.1960 Sasca Mare, judeţul Suceava
Sebastian Floarea Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2234 ILIE COSTICĂ 26.08.1960 Moviliţa, judeţul
Vrancea Constantin Catrina
Viceprimar al localităţii
Moviliţa, judeţul Vrancea
2235 ILIE VASILE 12.05.1969 Şuraia, judeţul Vrancea
Dumitru Simina Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2236 IONESCU PETRE 29.06.1945 Stoina, judeţul Gorj
Gheorghe Eufrosina Consilier local Stoina, judeţul
Gorj
2237 ISAC TITI 19.06.1971 Şuraia, judeţul Vrancea
Ghiorghe Profira Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2238 JITĂRIUC IOAN 10.03.1963 Hunedoara Gheorghe Eugenia Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2239 KISS DEZIDERIU 06.10.1968 Moldoveneşti Desideriu Carolina Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2240 KORUJAN PETER-LEVENTE
16.11.1971 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Petru Juliana Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2241 KULCSAR ŞTEFAN 03.04.1959 Bonţida, judeţul Cluj
Ştefan Maria Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2242 LAZĂR MARICEL 20.05.1966 Milcovul, judeţul Vrancea
Dumitru Mărioara Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2243 LAZĂR NICOLAE SORIN
30.06.1972 Alba-Iulia, judeţul Alba
Nicolae Ileana Consilier local Ighiu, judeţul
Alba
2244 LAZĂR PETRU 30.08.1970 Sebeş, judeţul Alba
Lazăr Elisaveta Consilier local
Săsciori, judeţul Alba
2245 LĂPUŞAN IOAN 02.11.1967 Viştea, judeţul Cluj
Gavril Elena Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
157
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2246 LOSONTI VASILE 03.08.1954 Borşa, judeţul Cluj
Gheorghe Ana Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2247 LUPŞAN VASILE 03.03.1968 Alba-Iulia, judeţul Alba
Victor Salvina Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2248 LUPU GHEORGHE 07.04.1962
Ghelmegioaia, comuna
Prunişor, judeţul Mehedinţi
Ion Maria Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
2249 LUPU ION 08.04.1969 Panciu, judeţul Vrancea
Alexandru Maria Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2250 MAJA IOAN-COSTEL
24.09.1968 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Petru Ana Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2251 MĂRGINEAN IOAN 30.03.1972 Turda, judeţul
Cluj Ioan Cristina
Primar al localităţii
Moldoveneşti, judeţul Cluj
2252 MIHĂICĂ NECULAI 03.02.1965 Milcovul, judeţul Vrancea
Toader Sultana Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2253 MIRODONE ION 05.08.1958 Moviliţa, judeţul Vrancea
Sava Tinca Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2254 MOLDOVAN ALEXANDRU
16.05.1959 Moldoveneşti, judeţul Cluj
Alexandru Ileana Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2255 MOLDOVEANU CONSTANTIN
SAVA 22.01.1950
Slobozia Ciorăşti, judeţul
Vrancea Constantin Eleonora
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2256 MONU ELENA (DIACONU)
18.06.1941 Vulturu, judeţul Vrancea
George Ella Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2257 MORARU COSTEL 28.10.1967 Puieşti, judeţul
Vaslui Constantin Aurica
Primar al localităţii
Puieşti, judeţul Vaslui
2258 MOTREA GEORGICĂ
27.09.1960 perieni, judeţul Vaslui
Gheorghe Tudora Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2259 MUSCALU ION CRISTIAN
19.03.1968 Băneasa,
judeţul Constanţa
Niculaie Doina Consilier local Deleni, judeţul
Constanţa
2260 MUŞUŢAN DUMITRU
25.11.1959 Mociu, judeţul Cluj
Vasile Ana Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
158
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2261 NAGY LASZLO
JENO 11.03.1971
Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Edmund Maria
Viceprimar al localităţii
Moldoveneşti, judeţul Cluj
2262 NEAŢĂ MIHAI 10.02.1968 Milcovul, judeţul
Vrancea Nicolaie Lenuţa
Primar al localităţii
Milcovul, judeţul Vrancea
2263 NECULA VICTOR 23.08.1969 Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
Ionică Genica
Viceprimar al localităţii Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2264 NOVAC LICĂ 20.10.1968 Puieşti, judeţul Vaslui
Lică Dafina Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2265 OLEA OVIDIU PETRU
06.10.1964 Alba-Iulia, judeţul Alba
Sabin paul Domnica Consilier local Almaşu Mare, judeţul Alba
2266 OLTEAN IOAN 07.02.1967 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Gheorghe Anica Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
2267 OLTEAN MIRCEA 02.06.1963 Viştea, judeţul Cluj
Ioan Valeria Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
2268 OPREA CLAUDIU 02.02.1971 Bârlad, judeţul Vaslui
Ion Safta Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2269 OPREA VASILE 19.03.1947 Puieşti, judeţul Vaslui
Ilie Aniţa Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2270 OŢEL VIRGIL 09.06.1967 Podeni Ioachim Gheorghina Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
2271 PANTEA VASILE 02.12.1952 Murgeni, judeţul
Vaslui Ştefan Soltana
Viceprimar al localităţii
Puieşti, judeţul Vaslui
2272 PANŢÎRU TOADER 22.06.1948 Tătăruşi, judeţul Iaşi
Neculae Ileana Consilier local
Moviliţa, judeţul Vrancea
2273 PATRONE IOAN VASILE
26.12.1957 Cizer, judeţul Sălaj
Ioan Ana Consilier local Poieni, judeţul
Cluj
2274 PERPELEA DUMITRU
08.07.1955
Prunişor, comuna
Fântâna, judeţul Mehedinţi
Nicolae Elena Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
159
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2275 PETEC PANTELIE
NELU 26.07.1973
Şimian, judeţul Mehedinţi
Mihai Ecaterina
Consilier local Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
2276 PETRESCU NECULAI
28.05.1956 Ungureni, judeţul Bacău
Vasile Elena Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2277 PETRIŞOR NICOLAE DORIN
19.08.1970 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Ioan Maria Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
2278 PINTILIE NECULAI 08.08.1970 Puieşti, judeţul Vaslui
Neculai Anica Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2279 PÎRLOG MIHAI 12.10.1966 Focşani, judeţul Vrancea
Petre Mărioara Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2280 POHOAŢĂ VASILE 07.01.1973 Fălticeni, judeţul Suceava
Ioan Garafina Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2281 POP ALEXANDRU 19.04.1956 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Alexandru Lucreţia Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2282 POP VASILE 26.09.1947 Berindu, judeţul Cluj
Ioan Eugenia Consilier local
Sânpaul, judeţul Cluj
2283 POPA ADRIAN 16.04.1961 Stoina, judeţul Gorj
Dumitru Maria Consilier local Stoina, judeţul
Gorj
2284 POPA CATINCA 30.06.1949 Corodeşti, judeţul Vaslui
Neculai Catinca Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2285 POPA CLAUDIA (SPIRIDON)
23.09.1963 Podu Turcului, judeţul Bacău
Irimia Jănica Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2286 POPA IOAN IANCU 22.07.1957 Sîntimbru,
judeţul Alba Ioan Maria
Primar al localităţii
Sântimbru, judeţul Alba
2287 POPA OCTAVIAN 25.03.1947 Bogheşti, judeţul Vrancea
Spiridon Maria Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2288 POPESCU MARICEL
21.01.1955 Milcovul, judeţul Vrancea
Nicu Mariţa Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2289 POTRA IOAN 07.04.1963 Huedin, judeţul Cluj
Alexandru Ileana Consilier local Poieni, judeţul
Cluj
160
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2290 PRICOPIE FLOAREA
06.05.1965 Răsmireşti,
judeţul Teleorman
Constantin Maria
Consilier local Răsmireşti,
judeţul Teleorman
2291 PUICĂNESCU IORGU GICU 22.01.1968
Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Pompiliu Sofia
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2292 RAICU JEAN BENONE
04.10.1965 Pănceşti, judeţul Bacău
Constantin Viorica Consilier local
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2293 RĂDUCANU SORINEL VIOREL
22.12.1960 Fruntişeni, judeţul Vaslui
Alexandru Maria Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2294 ROŞCA VASILE 22.04.1954 Banca, judeţul Vaslui
Constantin Mitra Consilier local Bârlad, judeţul
Vaslui
2295 RUSU IOAN 19.07.1968 Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Ioan Maria Consilier local Baciu, judeţul
Cluj
2296 SBUCHEA GHEORGHE
28.03.1972 Sebeş, judeţul Alba
Gheorghe Elena Consilier local
Săsciori, judeţul Alba
2297 SCURTU VASILE 01.01.1973 Puieşti, judeţul Vaslui
Ion Maria Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2298 SEVASTRE DAN FLORIN
24.12.1970 Adjud, judeţul Vrancea
Neculai Casandra Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2299 SPULBER GHEORGHE
22.09.1953 Bogheşti, judeţul Vrancea
Gheorghe Dobriţa Consilier local
Bogheşti, judeţul Vrancea
2300 STAMATE LILIANA (SAVA)
20.01.1969 Tănăsoaia, judeţul Vrancea
Vasile Casandra Consilier local
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2301 STANCA EMILIAN 27.04.1965 Orăştie, judeţul Hunedoara
Emilian Safta Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2302 STANCIU VASILE
GEORGE 23.08.1968 Mizil, judeţul
Prahova Gheorghe Teodora
Viceprimar al localităţii
Ceptura, judeţul Prahova
2303 STĂNCIULESCU
LUMINIŢA MIHAELA (BURNAT)
06.07.1971 Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Gheorghe Mariea
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2304 STĂNILĂ NICOLAE 11.09.1965 Răchita, judeţul Alba
Lazăr Maria Consilier local
Săsciori, judeţul Alba
161
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2305 SZAKACS ELISABETA
11.09.1973 Buza, judeţul Cluj
Arpad Sofia Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2306 SZEKELY ISTVAN ZOLTAN
16.10.1968 Bonţida, judeţul Cluj
Istvan Susana Consilier local
Bonţida, judeţul Cluj
2307 ŞCHIOPU RADU 22.11.1967 Răsmireşti,
judeţul Teleorman
Stan Petra
Consilier local Răsmireşti,
judeţul Teleorman
2308 ŞTEFAN CULAI 22.06.1945 Milcovul, judeţul Vrancea
Ion Gafiţa Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2309 ŞURCĂ NICUŞOR 20.03.1969 Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Nicolae Maria
Consilier local Drobeta Turnu-Severin, judeţul
Mehedinţi
2310 TABAN VALENTINA (RĂILEANU)
04.09.1970 Focşani, judeţul Vrancea
Gheorghe Frăsina Consilier local Bilieşti, judeţul
Vrancea
2311 TĂNASE SPIRIDON 19.09.1961 Ceptura, judeţul Prahova
Ion Crisanti Consilier local
Ceptura, judeţul Prahova
2312 TILICEA MARIANA (BĂLUŢ)
19.10.1960 Lupeni, judeţul Hunedoara
Gheorghe Mariana Consilier local Deleni, judeţul
Constanţa
2313 TOMESCU NICOLAE
03.12.1964 Slatina, judeţul
Olt Nicolae Ilinca
Consilier local Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
2314 TRIF SIMINA (JIT) 13.04.1958 Almaşu Mare, judeţul Alba
Ioan Ana Consilier local Almaşu Mare, judeţul Alba
2315 TRUŢĂ FLORIN 05.07.1964 Teiuş, judeţul Alba
Laurean Ana Consilier local
Sântimbru, judeţul Alba
2316 TURTUŞAN CONSTANTIN
30.01.1971 Fălticeni, judeţul Suceava
Dumitru Elena Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2317 ŢÎRLEA IACOB 16.06.1958 Alba-Iulia, judeţul Alba
Florian Aurelia Consilier local Ighiu, judeţul
Alba
2318 ŢURCANU VASILE 10.01.1954 Sasca Mare, judeţul Suceava
Petru Maria Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2319 VALENTINI ATTILA 26.09.1954 Bădeni, judeţul Cluj
Alexandru Susana Consilier local Moldoveneşti,
judeţul Cluj
162
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2320 VLAD DUMITRU 27.11.1940 Băişeşti, judeţul Suceava
Aurel Paraschiva Consilier local Cornu Luncii,
judeţul Suceava
2321 VLĂDUŢ DUMITRU 25.05.1962 Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
Dumitru Elena
Consilier local Husnicioara,
judeţul Mehedinţi
2322 VOINEA CULAI 16.08.1967 Milcovul, judeţul Vrancea
Toader Donosia Consilier local
Milcovul, judeţul Vrancea
2323 VRABIE ELENA
(TOMA) 25.02.1972 Focşani, judeţul
Vrancea Gheorghe Ioana
Consilier local Slobozia
Ciorăşti, judeţul Vrancea
2324 VULPE ROMEO 05.11.1969 Tănăsoaia,
judeţul Vrancea Manolache Nuţa
Primar al localităţii
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2325 ZĂRNESCU DUMITRU
09.11.1971 Puieşti, judeţul Vaslui
Vasile Eugenia Consilier local Puieşti, judeţul
Vaslui
2326 ZGLIMBEA MĂRIOARA (MIULESCU)
01.07.1957
Valea Marcului, comuna
Dumbrava, judeţul
Mehedinţi
Iulian Elena Consilier local
Prunişor, judeţul Mehedinţi
2327 ZISU ION 28.05.1971 Podu Turcului, judeţul Bacău
Neculai Garofiţa Consilier local
Tănăsoaia, judeţul Vrancea
2328 ALBU DONISĂ 14.10.1966 Năsăud, judeţul Bistiţa-Năsăud
Leon Ana Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
2329 ALBU MIREL GHEORGHE
14.08.1972 Reghin, judeţul Mureş
Gheorghe Anastasia Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2330 ALION ADRIAN 01.05.1970 Smeeni, judeţul Buzău
Ion Veta Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2331 ANDONE BĂDILĂ
EUGEN 03.09.1961
Chiţiceni, comuna
Secuieni, judeţul Bacău
Ioan Elena Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2332 ANGHEL CRĂCIUN 08.11.1958 Gura Teghii, judeţul Buzău
Constantin Maria Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
2333 ANTAL ZOLTAN 13.11.1958 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Arpad Zoltan Gizela
Viceprimar al localităţii
Sînpaul, judeţul Mureş
163
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2334 BACIŞ CRĂCIUN-RISTA
16.03.1959 Araneag, judeţul Arad
Crăciun Măriuţa Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2335 BALAZS IOAN 09.08.1958 Sânger, judeţul Mureş
Iosif Maria Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2336 BANDA IACOB 07.12.1966 Teregova,
judeţul Caraş-Severin
Ilie Maria
Consilier local Teregova,
judeţul Caraş-Severin
2337 BANDA PETRU 09.12.1970 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Anca
Consilier local Teregova,
judeţul Caraş-Severin
2338 BARTA LASZLO 06.06.1967 Luduş, judeţul
Mureş Vasile Julia
Primar al localităţii
Bogata, judeţul Mureş
2339 BĂLAN MARIA FELICIA (BRANEA)
15.08.1967 Deda, judeţul Mureş
Emilian Olivia Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2340 BĂLTEAN ŞTEFAN 03.10.1958 Reşiţa, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Constanţa
Consilier local Dognecea,
judeţul Caraş-Severin
2341 BELCINEANU ALECU MIHNEA
10.08.1966 Pleniţa, judeţul Dolj
Ştefan Elisabeta Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2342 BERCEA IOAN 01.07.1954 Sânger, judeţul Mureş
Eronim Victoria Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2343 BERCI IOAN 14.10.1951 Ruşii-Munţi, judeţul Mureş
Chirilă Rafila Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2344 BIDI ALEXANDRU IOSIF
14.08.1970 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Alexandru Maria Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
2345 BIRTALAN LAJOS 30.05.1966 Sângeorgiu de Pădure, judeţul
Mureş Ludovic Irina
Consilier local Veţca, judeţul
Mureş
2346 BLOJ MARIN 20.09.1968 Târgu-Mureş, judeţul Mureş
Ştefan Valeria Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
2347 BRĂNIŞEANU GHEORGHE
08.09.1952 Secuieni, judeţul Bacău
Jenică Maria Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2348 BRICIU VIOREL MARCEL
03.10.1968 Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud
Petru Rafila Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
164
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2349 BRÎNZĂ MARIAN 05.05.1972 Smeeni, judeţul Buzău
Neagu Ileana Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2350 BUDELECAN GEORGE
06.06.1973 Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ion Ioana Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2351 BUGNAR NICOLAE EMIL
28.12.1969 Reghin, judeţul Mureş
Emil Emilia Consilier local Suseni, judeţul
Mureş
2352 BULZAN ADRIANA-
IONELA 19.10.1969
Târnova, judeţul Arad
Nicolae Elena
Consilier local demisie iulie
2017 Târnova, judeţul Arad
2353 BURULEA DAN 20.04.1965 Secuieni, judeţul Bacău
Aurel Ileana Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2354 CAPAC AUREL 28.09.1947 Caraula, judeţul Dolj
Ion Sevastiţa Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2355 CIOARĂ FLORIN 04.02.1967 Beiuş, judeţul Bihor
Nicolae Maria Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2356 COSTIN VASILICĂ 08.01.1963 Fălticeni, judeţul
Suceava Ioan Ilinca
Consilier local Dognecea,
judeţul Caraş-Severin
2357 COVRIG BĂNULICI VALER (COVRIG)
02.01.1958 Vătava, judeţul Mureş
Petru Victoria Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2358 CSAKI ARPAD 18.11.1968 Iernut, judeţul Mureş
Samoilă Ilona Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
2359 CSISZER ARPAD CSABA
28.01.1969 Sângeorgiu de Pădure, judeţul
Mureş Ludovic Gizella
Consilier local Veţca, judeţul
Mureş
2360 CURTA PETRU
DANIEL 29.06.1972 Vascău, judeţul
Bihor Gheorghe Aurelia
Primar al localităţii Cărpinet,
judeţul Bihor
2361 DAMIAN MARIA (ROŞEŢI)
12.07.1969 Teregova,
judeţul Caraş-Severin
Ilie Anica
Primar al localităţii
Teregova, judeţul Caraş-
Severin
2362 DAN GLIGOR 31.01.1967 Sânger, judeţul Mureş
Ioan Victoria Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
165
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2363 DOMOKOS ZOLTAN
29.12.1968 Deda, judeţul Mureş
Ştefan Ana Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
2364 DRĂGILĂ EMILIAN 08.07.1972 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Simion Vioara Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2365 EPURE GRIGORE 03.10.1960 Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
Grigore Saveta Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2366 FARCAŞ CĂLIN 19.12.1970 Vaşcău, judeţul Bihor
Adrian Viorica Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2367 FEKETE PAL 24.01.1964 Veţca, judeţul Mureş
Iosif Maria Primar al
localităţii Veţca, judeţul Mureş
2368 FORGACI MIHAI 24.07.1968 Iernut, judeţul Mureş
Gheorghe Maria Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
2369 GABOR CORNEL 10.03.1954 Avram Iancu, judeţul Bihor
Gheorghe Ana
Consilier local demisie
noiembrie 2016 Târnova, judeţul
Arad
2370 GALEA OCTAV 12.11.1969 Bacău Dumitru Aristiţa Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2371 GANEA NICOLAE 10.05.1965 Caraula, judeţul Dolj
Aristel Elena Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2372 GHIVECI FLORENTIN
21.11.1969 Smeeni, judeţul Buzău
Vasile Lucreţia Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2373 GLIGA EUGENIA MARIANA
13.10.1964 Răstoliţa, judeţul Mureş
Valer Elisabeta Consilier local
Răstoliţa, judeţul Mureş
2374 GLIGOR GHEORGHE
20.06.1968 Târnova, judeţul Arad
Gheorghe Persida Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2375 HEGEDUS IZSAK 03.05.1966 Sângeorgiu de Pădure, judeţul
Mureş Iosif Rozalia
Consilier local Veţca, judeţul
Mureş
2376 HEGEDUS TIVADAR
05.05.1954 Jacodu,
comuna Veţca, judeţul Mureş
Moise Zsuzsanna Consilier local Veţca, judeţul
Mureş
2377 HUIBAN CORNELU 08.06.1959 Odobeşti, judeţul Bacău
Lazăr Maria Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
166
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2378 IENCIU VASILE 27.09.1953 Cărpinet, judeţul Bihor
Victor Carolina Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2379 ILEA TEOFIL 22.08.1953 Sânger, judeţul Mureş
Teofil Ana Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2380 IVAN ION 21.05.1955 Smeeni, judeţul Buzău
Constantin Polixenia Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2381 JICA VICTOR 28.08.1954 Alimpeşti, judeţul Gorj
Adrian Aurica Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2382 KADAR ZOLTAN 19.01.1956 Beşineu, judeţul Mureş
Gheorghe Ileana Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
2383 LEAHU AGLAIA (BĂLĂIŢĂ)
20.10.1950 Secuieni, judeţul Bacău
Staviri Victoria Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2384 LENGYEL KAROLY 10.12.1966 Reghin, judeţul Mureş
Carol Katalin Consilier local Suseni, judeţul
Mureş
2385 LUCA ANGEL 16.04.1965 Sânger, judeţul Mureş
Gheorghe Virginia Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2386 LUCACI IOAN-NICU 04.01.1967 Ineu, judeţul Arad
Gheorghe Sofia Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2387 LUNCANU PETRU 30.06.1970 Bacău Iordache Agrăpina Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2388 LUNG GHEORGHE 20.10.1963 Bogata, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2389 MAIOR GELU 13.08.1954
Maioreşti, comuna Ruşii Munţi, judeţul
Mureş
Valeria Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2390 MARTON MIHALY 20.03.1968 Luduş, judeţul Mureş
Mihail Irma Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2391 MATIUŢA REMUS 08.12.1972 Vaşcău, judeţul Bihor
Roman Elena Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2392 MĂGHERAN ALEXANDRU
04.06.1958 Sânger, judeţul
Mureş Teodor Iuliana
Primar al localităţii
Sânger, judeţul Mureş
167
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2393 MECHEŞ IOAN 26.07.1944 Târnova, judeţul Arad
Ioan Ana Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2394 MEMET
ŞUCUREDIN 21.01.1972 Constanţa Salim Murvet
Consilier local Amzacea,
judeţul Constanţa
2395 MIHĂIUŢI ANICA (ROŞU)
02.03.1957 Balta, judeţul Mehedinţi
Ion Domnica Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2396 MITOCARU GRIGORE
01.10.1954 Mălini, judeţul Suceava
Ion Elisaveta Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2397 MLĂDIN GIGI 01.11.1960 Caraula, judeţul Dolj
Ion Eugenia Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2398 MOLDOVAN VASILE
09.04.1969 Iclănzel, judeţul Mureş
Nistor Maria Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
2399 MOLNAR VASILE 22.09.1956 Sânger, judeţul Mureş
Alexandru Ana Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2400 MORAR MIHAI 02.01.1955 Luieriu, comuna Suseni, judeţul
Mureş Igna Teodora
Consilier local Suseni, judeţul
Mureş
2401 MUNTEANU FLORIN
19.05.1967 Traian, judeţul Bacău
Vasile Ioana Consilier local
Secuieni, judeţul Bacău
2402 MUREŞAN IOAN 22.01.1958 Cepari, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ion Ileana Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2403 NICOLAE STAN 08.04.1962 Smeeni, judeţul Buzău
Nicolae Elisabeta Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2404 OLAR PETRICĂ MARCEL
30.11.1970 Luduş, judeţul Mureş
Simion Susana Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2405 OROIAN VASILE 17.01.1969 Bogata, judeţul
Mureş Vasile Letiţia
Viceprimar al localităţii
Bogata, judeţul Mureş
2406 PASCU IOAN 23.10.1954 Araneag, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2407 PAŞCA EMIL DORIN
07.11.1967 Luduş, judeţul Mureş
Dumitru Aurelia Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
168
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2408 POP IOAN 06.07.1969 Bogata, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2409 PREDA ADRIANA 19.03.1959 Caraula, judeţul Dolj
Nicolae Elena Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2410 PREDA GHEORGHE
12.02.1970 Ineu, judeţul Arad
Gheorghe Ana Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2411 PUŞA IOAN 20.06.1961 Araneag, judeţul Arad
Mihai Floare Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2412 RAITĂ VIOREL 13.12.1958 Reghin, judeţul Mureş
Dănilă Nastasia Consilier local Ruşii-Munţi,
judeţul Mureş
2413 RUVA NICOLAE CAIUS
28.05.1972 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Gheorghe Petra Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2414 SEPSI LADISLAU 12.05.1960 Bogata, judeţul Mureş
Ştefan Elisabeta Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2415 SIM SILVIU-
MARCEL 20.06.1971 Criştioru de Jos,
judeţul Bihor Petru Iuliana
Viceprimar al localităţii Cărpinet,
judeţul Bihor
2416 SIMA PETRU 12.11.1962 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Ioan Ana Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2417 SIMION DUMITRU 11.01.1961 Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ioan Valeria Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2418 STĂNESCU SORINEL
(OSTROVEANU) 18.09.1961 Băceşti, judeţul
Vaslui Constantin Lucreţia
Consilier local Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2419 STEPANESCU IANĂŞ CAIUS
04.11.1969 Caransebeş,
judeţul Caraş-Severin
Mihai Maria
Consilier local Teregova,
judeţul Caraş-Severin
2420 STOICA STAN 08.01.1963 Bogata, judeţul Mureş
Stan Ana Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
2421 STREULEA GHEORGHE
27.04.1962 Jina, judeţul Sibiu
Pavel Ileana Consilier local
Târnova, judeţul Arad
2422 SZANTO ALPAR ATTILA
02.10.1972 Luduş, judeţul Mureş
Iosif Ana Consilier local Bogata, judeţul
Mureş
169
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2423 ŞTIRBU VALERIU 11.08.1965 Pogoanele, judeţul Buzău
Stan Ancuţa Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2424 ŞUVEŢI IRIMIA 26.10.1970 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Eremia Romaniţa Consilier local
Bozovici, judeţul Caraş-Severin
2425 TOADER ADRIAN 11.02.1972 Smeeni, judeţul Buzău
Ion Zamfira Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2426 TOHĂNEAN GHEORGHE
28.02.1967 Căpuşu de
Câmpie, judeţul Mureş
Gheorghe Zamfira Consilier local
Iclănzel, judeţul Mureş
2427 TOMUŢA
MUREŞAN IOSIF 15.06.1969 Târnova, judeţul
Arad Iosif Floriţa
Viceprimar al localităţii
Târnova, judeţul Arad
2428 ŢICUDEAN AUGUSTIN
16.08.1972 Luduş, judeţul Mureş
Augustin Maria Consilier local Sânger, judeţul
Mureş
2429 VARGA CRISTIAN 07.07.1971 Ştei, judeţul Bihor
Cornel Viorica Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2430 VĂLEAN GRIGORE DANIEL
03.10.1972 Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
Grigore Domniţa Consilier local
Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud
2431 VĂTAVU EMILIAN-LAURENŢIU
23.11.1962 Moineşti, judeţul Bacău
Gheorghe Aurelia Consilier local
Moineşti, judeţul Bacău
2432 VĂTĂŞELU MARIAN DORINEL
29.04.1962 Braşov Mircea Elisabeta Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2433 VELENCEI ERZSEBET (LOSONCZI)
02.08.1966 Târgu-Mureş, judeţul Mureş
Petru Elisabeta Consilier local Veţca, judeţul
Mureş
2434 VISA MARIN 05.03.1963 Smeeni, judeţul Buzău
Moise Aneta Consilier local
Smeeni, judeţul Buzău
2435 ZDRÎNCĂ ROZALIA 24.07.1947 Călugări, judeţul Bihor
Atanasie Rozalia Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2436 SIMON ISTVAN 25.08.1965 Sînpaul, judeţul
Mureş Gheorghe Rozalia
Primar al localităţii
Sînpaul, judeţul Mureş
2437 SZABO ARPAD 27.08.1964 Sînpaul, judeţul Mureş
Ioan Rozalia Consilier local
Sînpaul, judeţul Mureş
170
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2438 CRISTE VOICU 09.06.1968 Beiuş, judeţul Bihor
Eugen-Aurel
Floare Consilier local
Cărpinet, judeţul Bihor
2439 EFREM COSTEL 28.07.1965 Caraula, judeţul Dolj
Ion Silvia Consilier local
Caraula, judeţul Dolj
2440 ŢUŢUIANU
GHEORGHE 24.03.1961
Feteşti, judeţul Ialomiţa
Ion Ioana
Director la Instituţia
Prefectului Ialomița
Adeverinţă nr. 3721/2016
2441 IORGA CRISTINA-ELENA
04.12.1969 Slobozia, judeţul Ialomiţa
Eugen Ecaterina
Director Executiv la Direcţia de Sănătate
Publică Ialomiţa
2442 BUCUR NICOLAE 01.07.1955 Manasia,
judeţul Ialomiţa Ion Sofia
Viceprimar al localităţii
Predeal, judeţul Braşov
2443 GĂRGĂRICI DUMITRU
11.01.1950 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Dumitru Sevastiţa Consilier local
Buneşti, judeţul Braşov
2444 NIŢESCU MARIUS 09.10.1968 Şuici, judeţul Argeş
Ion Theresia Consilier local Arefu, judeţul
Argeş
2445 SABĂU CRĂCIUN 29.01.1949 Finate, comuna Cimpani, judeţul
Bihor Gheorghe Ana
Consilier local Ghiroda, judeţul
Timiş
2446 UNGUREANU IOANA (GHIMIŞ)
05.02.1944 Perieţi, judeţul Olt
Nicolae Maria Consilier
Predeal, judeţul Braşov
2447 ANDREI MARIN 11.08.1956 Talpa, judeţul Teleorman
Tudor Alexandrina Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2448 BĂCALĂ
GHEORGHE 08.10.1957
Greoni, comuna Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
Ion Tmotei Maria
Consilier local Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
2449 BĂLĂRIE NICOLAE 15.08.1970 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Ştefan Ecaterina
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2450 BÂRĂ MARIN 10.12.1950 Sfinţeşti, judeţul Teleorman
Florea Maria Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2451 BIHOI FLORIN
NICUŞOR 10.03.1972 Reşiţa, judeţul Caraş-Severin Moisa Viorica
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
171
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2452 BIHOI VIOREL 24.08.1965 Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
Ion Maria
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2453 BIRCIU ION 21.05.1972 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Ion Ioana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2454 BOBOCEL RINEL 22.09.1971 Salcia, judeţul Teleorman
Ilie Florica Consilier local Salcia, judeţul
Teleorman
2455 BOCŞE RAUL-
FLORIN 10.11.1971 Beiuş, judeţul
Bihor Cornel Cornelia
Primar al localităţii Câmpani,
judeţul Bihor
2456 BOLBORICI CONSTANTIN
10.09.1965 Vărăşti, judeţul Giurgiu
Nicolae Ana Consilier local Vărăşti, judeţul
Giurgiu
2457 BORCHESCU ILIE 04.01.1958
Borlovenii Vechi, comuna Prigor, judeţul
Caraş-Sev
Pavel Elena Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2458 BOSTAN FLORIAN VALENTIN
03.04.1972 Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Ion Elisabeta Consilier local Arefu, judeţul
Argeş
2459 BOTESCU DĂNUŢ 05.09.1969 Poeni, judeţul
Teleorman Gheorghe Niculina
Primar al localităţii Poeni,
judeţul Teleorman
2460 BRATU ADRIAN 16.12.1968 Alexandria,
judeţul Teleorman
Ştefan Catilina
Viceprimar al localităţii
Mîrzăneşti, judeţul
Teleorman
2461 BRATU GHEORGHE
28.09.1973 Poeni, judeţul Teleorman
Guţă Petra Consilier local Poeni, judeţul
Teleorman
2462 BUDICĂ GHEORGHE
03.10.1968 Iorbeasca,
judeţul Teleorman
Marin Maria
Primar al localităţii
Orbeasca, judeţul
Teleorman
2463 BULF CONSTANTIN 06.08.1951
Sămara, comuna Poiana Lacului, judeţul
Argeş
Gheorghe Ştefana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2464 BURCEA ION 28.05.1967 Crevenicu,
judeţul Teleorman
Gheorghe Maria
Consilier local Crevenicu,
judeţul Teleorman
172
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2465 CALIŢĂ COSTEL 19.01.1971 Salcia, judeţul Teleorman
Stan Sofica Consilier local Salcia, judeţul
Teleorman
2466 CATANĂ MARCEL 24.01.1966 Talpa, judeţul Teleorman
Vasile Paulina Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2467 CICĂ MIHAELA VALY
07.11.1973 Craiova, judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local Unirea, judeţul
Dolj
2468 CINTERILĂ ION 13.11.1966 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Ion Sofia
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2469 CIOBA DOREL IOAN
18.09.1969 Reghin, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local Reghin, judeţul
Mureş
2470 CIOBANU MARIN 27.10.1960 Talpa, judeţul Teleorman
Barbu Cîrstina Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2471 CÎRJAN
FLORENTIN-LUCIAN-MITICĂ
02.03.1969 Salcia, judeţul Teleorman
Stelian Elena Consilier local Salcia, judeţul
Teleorman
2472 CONSTANTIN GHEORGHE 28.11.1959
Sămara, comuna Poiana Lacului, judeţul
Argeş
Dumitru Floarea Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2473 CRĂCIUN MARCEL 17.10.1968 Talpa, judeţul Teleorman
Gheorghe Zoea Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2474 CRISTE AUREL 09.11.1968 Beiuş, judeţul Bihor
Petru Floare Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2475 CRISTEA VIORICA AURELIA
17.02.1969 Talpa, judeţul Teleorman
Victor Aurica Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2476 CROITORU
FLOREA 16.04.1959 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Voicu Ioana
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2477 DEACONU GHEORGHE
01.06.1956 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Marin Mina Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2478 DECU FĂNICA 06.03.1966 Feteşti, judeţul
Ialomiţa Gheorghe Eleonora
Primar al localităţii
Stelnica, judeţul Ialomiţa
173
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2479 DERLEANU SEMENICA ANGELICA
28.10.1971 Şopotu Nou,
judeţul Caraş-Severin
Luchean Natalia
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2480 DESCULŢU NICUŞOR 17.06.1967
Mavrodin, judeţul
Teleorman Florea Floarea
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2481 DOBRE GELU 06.08.1973 Bucureşti Ion Lucreţia Consilier local Vărăşti, judeţul
Giurgiu
2482 DOBRIN NICOLAE 20.11.1960 Arefu, judeţul Argeş
Constantin Floarea Viceprimar al
localităţii Arefu, judeţul Argeş
2483 DOGARU ION 01.10.1953 Budeşti, judeţul Călăraşi
Niculae Maria Consilier local Herăşti, judeţul
Giurgiu
2484 DOLOFAN DUMITRA (PÎRVOIU)
18.09.1954 Lunca Corbului, judeţul Argeş
Constantin Constantina Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2485 DRAGOMIR
VALERIU 11.04.1973 Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
Valeriu Elisabeta
Petra
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2486 DRĂGAN FLORICĂ 22.01.1964 Plosca, judeţul
Teleorman Traian Angela
Viceprimar al localităţii
Plosca, judeţul Teleorman
2487 DUGĂLIA IOSIF 19.04.1970 Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
Nicolae Maria
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2488 DUMITRACHE ION 01.05.1959 Poiana Lacului, judeţul Argeş Gheorghe Floarea
Primar al localităţii Poiana Lacului, judeţul
Argeş
2489 DUMITRESCU
MIHAI 08.05.1968
Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
Floriean Vasilica
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2490 DUMITRESCU
NICULAE 07.06.1954 Lăceni, judeţul
Teleorman Marin Elena
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2491 ENĂCHESCU ION 01.06.1945 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Virgil Maria Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
174
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2492 ENE GHEORGHE 06.07.1951 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Ancu Maria
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2493 ENE VASILICĂ 09.11.1961 Plosca, judeţul Teleorman
Paulică Maria Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2494 FLORICICĂ CONSTANŢA
15.05.1954 Plosca, judeţul Teleorman
Stan Tudora Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2495 FUDULU PETRICĂ 06.04.1971 Zimnicea,
judeţul Teleorman
Ioan Elena
Consilier local Năsturelu,
judeţul Teleorman
2496 GAVRILĂ MIHAI 18.11.1971 Plosca, judeţul Teleorman
Eugenu Alexandra Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2497 GEOLFAN VIOLETA 16.08.1970 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Tudor Ioana
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2498 GHERGHE
LAURENŢIU MARIAN
11.08.1972 Plosca, judeţul Teleorman
Florea Ioana Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2499 GHERGHESCU
DUMITRA 01.11.1968
Crevenicu, judeţul
Teleorman Polin Ioana
Consilier local Crevenicu,
judeţul Teleorman
2500 GÎLEA IOANA (PURCĂRUŞ) 23.04.1961
Orbeasca, judeţul
Teleorman Gheorghe Georgeta
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2501 GRAMA LUCIAN 01.05.1960 Seaca de
Câmp, judeţul Dolj
Nicolae Maria Consilier local Ghidici, judeţul
Dolj
2502 GROSU NICOLETA 16.04.1971 Ciolăneşti,
judeţul Teleorman
Iulică Elena
Consilier local Crevenicu,
judeţul Teleorman
2503 HAITĂ GEORGETA
(VLADU) 03.04.1967
Orbeasca, judeţul
Teleorman Gheorghe Floarea
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2504 HOBJILĂ IOAN COSTEL
05.03.1964 Cenad, judeţul Timiş
Constantin Ana Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
175
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2505 IANCU ADRIAN CONSTANTIN
11.10.1971 Bucureşti Eugeniu Viorel
Liliana
Primar al localităţii
Crevenicu, judeţul
Teleorman
2506 IANCU EUGENIU
VIOREL 03.10.1947 Crevenicu,
judeţul Teleorman
Radu Paula
Consilier local Crevenicu,
judeţul Teleorman
2507 IATAN IONEL 06.08.1967 Plosca, judeţul Teleorman
Florea Ioana Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2508 IGNAT AURICĂ 06.01.1951 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Ion Petra
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2509 ILIE GHEORGHE 11.07.1946 Năsturelu,
judeţul Teleorman
Crăciun Elena
Consilier local Năsturelu,
judeţul Teleorman
2510 IOANA GEORGEL 26.08.1973 Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
Marin Maria
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2511 ION MARIAN 20.09.1971 Plosca, judeţul Teleorman
Aurică Constanţa Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2512 IORDAN GELU 04.08.1964 Atârnaţi, judeţul
Teleorman Gheorghe Ioana
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2513 IORGA VASILE SORIN
01.01.1960 Arefu, judeţul Argeş
Ion Ioana Consilier local Arefu, judeţul
Argeş
2514 ISVORANU ION 27.09.1968 Sfinţeşti, judeţul
Teleorman Florea Tudora
Primar al localităţii
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2515 IVAŞCU GHEORGHE
07.04.1957 Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
Marin Floarea
Primar al localităţii
Nenciuleşti, judeţul
Teleorman
2516 IZBAŞA ILIE 01.02.1968 Domaşnea,
judeţul Caraş-Severin
Marian Maria
Consilier local Domaşnea,
judeţul Caraş-Severin
2517 JOIŢOIU ŞTEFAN 10.02.1948 Plosca, judeţul Teleorman
Ion Ioana Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
176
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2518 LĂZĂRESCU ION 21.05.1960 Pătaş, comuna Prigor, judeţul Caraş-Severin
Eremia Floarea Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2519 LĂZĂRESCU VASILE
06.12.1964 Pătaş, comuna Prigor, judeţul Caraş-Severin
Lazăr Susana Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2520 LICĂ ION 07.09.1966 Sfinţeşti, judeţul Teleorman
Constantin Joiţa Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2521 LIŞU MARIUS DAN 19.02.1972 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Marin Angela
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2522 LOREA PETRU 27.11.1946 Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
Ion Magdalena
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2523 LUCA
CONSTANTIN 06.10.1973 Trivalea-
Moşteni, judeţul Teleorman
Florian Elena
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2524 MATEI NICOLAE 14.04.1956 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Ion Ioana
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2525 MATEI PETRE 21.05.1950 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Florea Alexandra
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2526 MAZILU MARIAN 04.10.1960 Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
Ion Ilinca
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2527 MĂHĂLEAN
ADRIAN RADU 30.06.1966 Bucureşti Iosif Emilia
Primar al localităţii
Vărăşti, judeţul Giurgiu
2528 MICLEA VIOREL 25.03.1954 Vorta, judeţul Hunedoara Gheorghe Floarea
Consilier local Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
2529 MIHĂIŢĂ FĂNEL 11.03.1970 Mavrodin,
judeţul Teleorman
Ion Ştefana
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2530 MINCĂ PETRICĂ 05.09.1971 Sfinţeşti, judeţul
Teleorman Ion Maria
Viceprimar al localităţii
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
177
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2531 MIRCEA MIRELA 13.02.1973 Mavrodin,
judeţul Teleorman
Nicolae Ioana
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2532 MIU COSTINEL
COSTIN 04.03.1965 Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
Mihail Aurelia
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2533 MORAR DUMITRU-NICOLAE
12.12.1962 Nucet, judeţul Bihor
Nicolae Saveta Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2534 MORARU IONEL 29.07.1972 Plosca, judeţul Teleorman
Stan Tudorina Consilier local Plosca, judeţul
Teleorman
2535 MOŢ ANTONICĂ 11.09.1962
Borlovenii Noi, comuna Prigor, judeţul Caraş-
Sever
Lazăr Varvara
Primar al localităţii Prigor, judeţul Caraş-
Severin
2536 MOŢI ION 14.07.1972 Prigor, judeţul Caraş-Severin
Ion Maria Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2537 MUNTEAN CONSTANTINA
03.02.1968 Herăşti, judeţul Giurgiu
Marin Ioana Consilier local Herăşti, judeţul
Giurgiu
2538 NAE BADEA 10.12.1964 Preajba, judeţul Teleorman
Carol Ana Consilier local Poeni, judeţul
Teleorman
2539 NEACŞU ION 24.09.1949 Năsturelu,
judeţul Teleorman
Lincă Virginia
Consilier local Năsturelu,
judeţul Teleorman
2540 NEACŞU MARIA 10.08.1952 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Dumitru Ioana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2541 NECEA VIŢA (POPESCU) 06.09.1962
Nenciuleşti, judeţul
Teleorman Mincu Dumitra
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2542 NEGRU IONICĂ
IOSIF 14.12.1962 Dalboşeţ,
judeţul Caraş-Severin
Andrei Anca
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
2543 NICOLA MARIUS 10.02.1970 Bozovici, judeţul Caraş-Severin Ioan Floarea
Consilier local Lăpuşnicu
Mare, judeţul Caraş-Severin
178
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2544 NICULAE STELICĂ 06.06.1957 Pielea, judeţul
Teleorman Petre Ioana
Consilier local Mîrzăneşti,
judeţul Teleorman
2545 NICULESCU
MARIAN 06.02.1966 Alexandria,
judeţul Teleorman
Florea Tudora
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2546 NISTOR FLORINEL 20.04.1973 Trivalea-
Moşteni, judeţul Teleorman
Ştefan Elena
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2547 NIŢĂ MARIAN 14.03.1967 Sfinţeşti, judeţul Teleorman
Marin Vasilica Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2548 NIŢU IONEL 13.05.1965 Mavrodin,
judeţul Teleorman
Stancu Maria
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2549 OGĂRARU ION 21.06.1957 Talpa, judeţul Teleorman
Stelian Maria Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2550 OPREA FLOAREA 22.10.1964 Scurtu Mare,
judeţul Teleorman
Vasile Polixenia Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2551 OPREA MIRCEA 21.11.1972 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Gheorghe Maria
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2552 PANDURU DUMITRU
02.04.1968 Sfinţeşti, judeţul Teleorman
Gheorghe Ioana Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2553 PAŞCA DANIEL-TRAIAN
20.07.1973 Nucet, judeţul Bihor
Traian Catiţa Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2554 PĂULESCU ION 18.06.1968 Domaşnea,
judeţul Caraş-Severin
Iancu Ana
Consilier local Domaşnea,
judeţul Caraş-Severin
2555 PENCIU IONEL 26.09.1973 Bucureşti Constantin Maria Consilier local Vărăşti, judeţul
Giurgiu
2556 PÎRVU IONEL 18.04.1970 Salcia, judeţul Teleorman
Ilie Leana Consilier local Salcia, judeţul
Teleorman
2557 POPA MIRCEA 03.07.1963 Nucet, judeţul Bihor
Moise Lucreţia Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
179
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2558 POPESCU
CONSTANTIN 19.10.1950
Udupu, judeţul Teleorman
Stelian Maria
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2559 RABABOC BENONE 02.07.1965 Schela, judeţul
Teleorman Niculaie Maria
Primar al localităţii Talpa,
judeţul Teleorman
2560 RADU ION 24.01.1948 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Gheorghe Ioana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2561 RĂDUCU STAN 20.09.1964 Crevenicu,
judeţul Teleorman
Gheorghe Alexandrina
Consilier local Crevenicu,
judeţul Teleorman
2562 ROŞU NICUŞOR 05.02.1966 Talpa, judeţul Teleorman
Tudor Dumitra Consilier local Talpa, judeţul
Teleorman
2563 RUGINĂ CĂLIN 12.01.1967 Ţepu, judeţul
Galaţi Gheorghe Emilia
Viceprimar al localităţii Câmpani,
judeţul Bihor
2564 RUZMIR MIHAI 23.03.1962 Pătaş, comuna Prigor, judeţul Caraş-Severin
Petru Silvia Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2565 SARU MARIANA (ŢANEA)
29.12.1958 Rădoieşti,
judeţul Teleorman
Ion Ilina Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2566 SGAIBĂ ION 24.07.1970 Unirea, judeţul Dolj
Vasile Lucia Consilier local Unirea, judeţul
Dolj
2567 SIMIONESCU
VASILE 22.12.1969 Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
Ilie Felicia
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2568 SIN SANDU DANIEL 24.01.1968 Alexandria,
judeţul Teleorman
Ion Teodora
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2569 SMÂRCEA ION 19.03.1959 Năsturelu,
judeţul Teleorman
Petre Ioana
Consilier local Năsturelu,
judeţul Teleorman
2570 SOARE ION 19.08.1967 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Oprea Maria
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
180
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2571 SORA NICOLAE 12.09.1968 Roşiori de
Vede, judeţul Teleorman
Marin Ioana Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2572 STANCIU DUMITRU 14.06.1970 Roşiori de
Vede, judeţul Teleorman
Dumitru Maria Consilier local
Sfinţeşti, judeţul Teleorman
2573 STANCIU MARIAN-
CRISTIAN 15.09.1970
Salcia, judeţul Teleorman
Năstase Floarea
Viceprimar al localităţii Salcia,
judeţul Teleorman
2574 STOICAN GHEORGHE
27.07.1958 Arefu, judeţul Argeş
Gheorghe Maria Primar al
localităţii Arefu, judeţul Argeş
2575 STRĂIN NICOLAIE 28.11.1967 Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Anastasia
Consilier local Grădinari,
judeţul Caraş-Severin
2576 STROE AUREL 24.08.1959 Năsturelu,
judeţul Teleorman
Florea Gherghina
Consilier local Năsturelu,
judeţul Teleorman
2577 ŞELARIU CONSTANTIN
21.06.1973 Corbeni, judeţul Argeş
Valeriu Maria Consilier local Arefu, judeţul
Argeş
2578 ŞERBAN ION 28.05.1942 Lăceni, judeţul
Teleorman Radu Ioana
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2579 ŞERBĂNOIU VALERIAN
18.05.1966 Piteşti, judeţul Argeş
Gheorghe Ioana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2580 ŞINDILĂ FĂNEL 22.09.1972 Alexandria,
judeţul Teleorman
Ion Floarea
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2581 TELELEU FLORIAN 22.01.1971 Trivalea-
Moşteni, judeţul Teleorman
Ion Ana
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2582 TEMPELEAN DORIN-DĂNUŢ
28.04.1969 Ştei, judeţul Bihor
Traian Iuliţa Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2583 TRACHE MIHĂIŢĂ 06.01.1971 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Florian Ioana Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2584 TRIFU MIC TITI 02.11.1968 Salcia, judeţul Teleorman
Aurel Elisaveta Consilier local Salcia, judeţul
Teleorman
181
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2585 TUDOR IONEL 07.06.1970 Orbeasca,
judeţul Teleorman
Stelea Georgeta
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2586 TUDORICĂ ROMULUS
14.09.1958 Lăceni, judeţul Teleorman
Nicolae Floarea
Viceprimar al localităţii
Orbeasca, judeţul
Teleorman
2587 TUDUCE ANDREI-VASILE
09.12.1957 Nucet, judeţul Bihor
Onic Silvia Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2588 TUDUCE AUREL-VIOREL
07.02.1964 Ştei, judeţul Bihor
Vrosica Rozalia Consilier local
Câmpani, judeţul Bihor
2589 ŢENEA GHEORGHE
23.03.1969 Siliştea, judeţul Teleorman
Ilie Aurica Consilier local Poeni, judeţul
Teleorman
2590 UDRIŞTE MARINEL 11.04.1957 Poiana Lacului, judeţul Argeş
Mihai Licsandra Consilier local
Poiana Lacului, judeţul Argeş
2591 VELICU
ALEXANDRU 20.01.1953
Atârnaţi, judeţul Teleorman
Ion Maria
Consilier local Orbeasca,
judeţul Teleorman
2592 VINTILĂ MICLĂU
ION 20.01.1970 Prigor, judeţul Caraş-Severin Dumitru Ecaterina
Viceprimar al localităţii Prigor, judeţul Caraş-
Severin
2593 VÎLCAN FLORINEL
COSTEL 16.07.1970 Trivalea-
Moşteni, judeţul Teleorman
Ion Ileana
Consilier local Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman
2594 VÎLCU ANGELA
(CRISTIAN) 18.12.1966
Mavrodin, judeţul
Teleorman Ştefan Ioana
Consilier local Nenciuleşti,
judeţul Teleorman
2595 ZAMFIR MIRCEA 05.07.1953 Cătunu, judeţul Teleorman
Carol Camelia Consilier local Poeni, judeţul
Teleorman
2596 ZSOLLEI ILIE 27.02.1965 Bozovici, judeţul Caraş-Severin
Mihail Maria Consilier local Prigor, judeţul Caraş-Severin
2597 ADAM ELENA DIANA
12.03.1973 Robăneşti, judeţul Dolj
Dumitru Eugenia Consilier local
Robăneşti, judeţul Dolj
2598 ARDELEAN GHEORGHE
30.04.1972 Zalău, judeţul Sălaj
Ioan Ana Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
182
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2599 BADEA MARIAN 23.08.1967 Bucureşti Nicolae Anica Consilier local Pantelimon, judeţul Ilfov
2600 BALLA BALAZS 01.07.1963 Zalău, judeţul Sălaj
Andrei Ida Consilier local Bocşa, judeţul
Sălaj
2601 BANDE ANUŢA
MARCELA (MUREŞAN)
30.08.1966 Şişmina, judeţul Sălaj
Alexandru Maria Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2602 BARBA MARIN 23.09.1967 Jibou, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2603 BĂBĂNAŞ NICOLAIE IOAN
15.09.1973 Letca, judeţul Sălaj
Laurenţiu Viorica Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
2604 BĂLAN SIMION 03.12.1956 Şimişna, judeţul
Sălaj Niculae Maria
Viceprimar al localităţii
Şimişna, judeţul Sălaj
2605 BĂLUŢĂ GABRIEL 04.07.1968 Craiova, judeţul Dolj
Ioan Maria Consilier local
Robăneşti, judeţul Dolj
2606 BELDEAN AUGUSTIN
07.08.1949 Hăşmaş, judeţul Sălaj
Vasile Iuliana Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2607 BERCEA IULIAN 01.06.1967 Poiana Blenchii, judeţul Sălaj
Petru Verona Consilier local Gîlgău, judeţul
Sălaj
2608 BERESCHI CĂLIN AUGUSTIN
24.11.1968 Jibou, judeţul Sălaj
Augustin Maria Primar al
localităţii Mirşid, judeţul Sălaj
2609 BINDIU IOAN 11.06.1970 Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud
Onisim Augustina Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
2610 BLAGA DAN IOAN 27.01.1972 Zalău, judeţul Sălaj
Chelement Simina Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2611 BLAGA IOAN 27.11.1971 Zalău, judeţul Sălaj
Chelement Maria Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2612 BOBOIU VIOREL 18.05.1967 Boghiş, judeţul Sălaj
Traian Floare Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
2613 BODE EMIL 09.12.1967 Valcău de Jos, judeţul Sălaj
Traian Ana
Viceprimar al localităţii Valcău de Jos, judeţul
Sălaj
183
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2614 BODE VASILE GAVRIL
05.01.1964 Boghiş, judeţul Sălaj
Gavrilă Ana Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
2615 BONE CSABA 21.02.1962 Zalău, judeţul
Sălaj Ludovic Iolanda
Viceprimar al localităţii
Hereclean, judeţul Sălaj
2616 BRÎNZEI IOAN 04.01.1967 Bucureşti Ioniţă Elena Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2617 BUHĂŢEL EMILIA (SUĂRĂŞAN)
28.01.1969 Rus, judeţul Sălaj
Alexandru Florea Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2618 BURCEA MARIAN 28.02.1970 Bucureşti Ioan Floarea Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2619 BURGHELE VASILE 02.04.1968 Zalău, judeţul Sălaj
Vasile Margareta Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2620 CADAR GHEORGHE
25.08.1948 Zalnoc, judeţul Sălaj
Vasile Floare Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2621 CĂLĂCEAN GHERASIM
15.07.1939 Gâlgău
Almaşului, judeţul Sălaj
Zaharia Ana Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
2622 CERGHEZ
CONSTANTINA (CHIRILĂ)
14.10.1972 Buftea, judeţul Ilfov
Ştefan Florica Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2623 CERNUCAN IOAN 31.03.1966 Surduc, judeţul Sălaj
Vasile Veronica Consilier local Cristolţ, judeţul
Sălaj
2624 CHENDE OVIDIU 03.05.1971 Zalău, judeţul Sălaj
Ipatie Maria Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2625 CHERECHEŞ PUIU GIGEL
08.09.1967 Creaca, judeţul Sălaj
Teodor Maria Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2626 CHIRIŢĂ IULIAN
IOAN 05.10.1963 Bucureşti Constantin Viorica
Consilier local Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov
2627 CHIŞ DAN NICOLAE
02.10.1968 Valcău de Jos, judeţul Sălaj
Nicolae Ana Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
2628 CHIŞ GHEORGHE 13.02.1961 Valcău de Jos, judeţul Sălaj
Gheorghe Veronica Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
184
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2629 CHIŞ ZAMFIR 04.05.1961 Creaca, judeţul Sălaj
Vasile Victoria Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2630 CIGHI VASILE 10.09.1968 Bocşa, judeţul Sălaj
Vasile Floare Consilier local Bocşa, judeţul
Sălaj
2631 COLCER DOREL 18.12.1956 Dragu, judeţul Sălaj
Vasile Elisabeta Viceprimar al
localităţii Dragu, judeţul Sălaj
2632 CONSTANTIN DUMITRU
04.08.1950 Periş, judeţul Ilfov
Tudor Tudora Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2633 COPACIU ADRIAN 11.06.1967 Hida, judeţul Sălaj
Dumitru Floarea Consilier local Dragu, judeţul
Sălaj
2634 COROIAN GHEORGHE
24.04.1945 Hăşmaş, judeţul Sălaj
Andrei Anastasia Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2635 COSMA SEPTIMIU IOAN
29.08.1972 Vărmăşag, judeţul Sălaj
Vasile Maria Viceprimar al
localităţii Bocşa, judeţul Sălaj
2636 CRISTE DUMITRU 01.04.1950 Hăşmaş, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2637 CRIŞAN TEODOR 19.10.1959 Zalău, judeţul Sălaj
Augustin Ana Consilier local Crişeni, judeţul
Sălaj
2638 CSISZAR ALADAR 02.10.1955 Zalău, judeţul Sălaj
Aladar Irina Consilier local Şamşud, judeţul
Sălaj
2639 DOBOCAN MARIN 18.07.1970 Jibou, judeţul
Sălaj Tiberiu Susana
Viceprimar al localităţii
Crişeni, judeţul Sălaj
2640 DOBRAI FRANCISC 24.05.1968 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Nicolae Ana
Primar al localităţii
Hereclean, judeţul Sălaj
2641 DOMOKOS ATTILA JANOS
20.09.1971 Zalău, judeţul Sălaj
Blasiu Ileana Consilier local Şamşud, judeţul
Sălaj
2642 DRUNEA ATANASIE
02.08.1957 Perişor, judeţul Dolj
Aurelian Constanţa Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2643 EUGE NICOLAE 25.11.1967 Boghiş, judeţul Sălaj
Victor Emilia Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
185
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2644 FECHETE DORIN VIOREL
20.05.1965 Zalău, judeţul Sălaj
Traian Marina Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2645 FEKETE KAROLY 29.10.1955 Şamşud, judeţul Sălaj
Grigor Ileana Consilier local Şamşud, judeţul
Sălaj
2646 FILIP FLORICĂ 18.02.1958 Găneasa, judeţul Ilfov
Petra Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2647 FLORICĂ PETRICĂ 31.10.1973 Craiova, judeţul Dolj
Nicolae Matilda Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2648 FRENŢ TRAIAN 07.05.1958 Năpradea, judeţul Sălaj
Liviu Maria Consilier local Bocşa, judeţul
Sălaj
2649 GAL LIVIU PETRU 26.04.1967 Plopiş, judeţul Sălaj
Petru Floare Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
2650 GANEA GHEORGHE
25.08.1959 Gruiu, judeţul Ilfov
Niculae Maria Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2651 GEORGESCU ALEXANDRU
GABRIEL 02.08.1973 Rârşnov, judeţul
Braşov Alexandru Floarea
Consilier local Crişeni, judeţul
Sălaj
2652 GHEORGHE GHEORGHE
05.10.1952 Dărăşti, judeţul Ilfov
Vasile Constantina Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2653 GHIŞAN ILIE 30.06.1951 Şimişna, judeţul Sălaj
Teodor Maria Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2654 GIUREA CONSTANTIN
28.03.1969 Dărăşti, judeţul Ilfov
Ilie Ioana Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2655 GREC LIVIU 24.01.1968 Creaca, judeţul Sălaj
Alexa Valeria Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2656 GREC VASILE 01.01.1970 Jac, judeţul Sălaj
Alexandru Maria Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2657 GUI CORNELIA (LUPOU)
30.10.1970 Şimleul
Silvaniei, judeţul Sălaj
Florian Ana Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
2658 HÂRDO VASILE 03.06.1961 Cristolţ, judeţul Sălaj
Vasile Ana Consilier local Cristolţ, judeţul
Sălaj
2659 HOSSU IONICĂ DĂNUŢ
10.03.1967 Ileanda, judeţul Sălaj
Ionel Maria Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
186
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2660 IANCHIŞ LUDOVICA
08.11.1967 Bălan, judeţul Sălaj
Gheorghe Maria Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
2661 ILIE GHEORGHE 02.12.1964 Lacriţa, judeţul Dolj
Dumitru Floarea Consilier local
Robăneşti, judeţul Dolj
2662 IRIMUŞ MARIUS 25.06.1956 Lozna, judeţul Sălaj
Ioan Iuliana Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
2663 ISPILANTE IONEL 12.01.1963 Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa
Theodor Aurica Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2664 IUONAC IOAN 17.10.1955 Gîlgău, judeţul Sălaj
Gavril Rusanda Consilier local Gîlgău, judeţul
Sălaj
2665 JARCĂU MARIANA 08.03.1965 Dărăşti, judeţul Ilfov
Ion Gherghina Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2666 JECAN DĂNUŢ 13.04.1961 Zalău, judeţul Sălaj
Octavian Paulina Viceprimar al
localităţii Mirşid, judeţul Sălaj
2667 KIS ZOLTAN 01.03.1972 Zalău, judeţul Sălaj
Blasiu Ana Consilier local Şamşud, judeţul
Sălaj
2668 KOZMA KAROLY 13.01.1959 Zalău, judeţul Sălaj
Karoly Elisabeta Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2669 KULCSAR FRANCISC
08.06.1946 Dioşod, judeţul Sălaj
Francisc Maria Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2670 KULCSAR LASZLO 18.03.1969 Hunedoara Laszlo Iulianna Consilier local Şamşud, judeţul
Sălaj
2671 KULCSAR MIHAI 29.04.1949 Dioşod, judeţul Sălaj
Mihaly Maria Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2672 LĂZĂROIU MARIAN 27.07.1961 Perişor, judeţul
Dolj Dumitru Aurelia
Primar al localităţii
Perişor, judeţul Dolj
2673 LIXANDRU ION 24.10.1966 Dărăşti, judeţul Ilfov
Ion Vasilica Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2674 LUPOIAN IOAN 09.09.1972 Bălan, judeţul Sălaj
Pavel Maria Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
187
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2675 LUPU VASILE 03.02.1966 Bucureşti Traian Milina Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2676 MAC VASILE 05.01.1968 Jibou, judeţul Sălaj
Graţian Eugenia Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2677 MAGHIAR ISAIA 12.05.1951 Chechiş, judeţul Sălaj
Gheorghe Veronica Primar al
localităţii Bălan, judeţul Sălaj
2678 MANOLE DĂNUŢ 03.10.1972 Bucureşti Gheorghe Rozeta Consilier local Pantelimon, judeţul Ilfov
2679 MANOLE MARIN 07.08.1964 Dărăşti, judeţul
Ilfov Dumitru Ioana
Viceprimar al localităţii
Dărăşti, judeţul Ilfov
2680 MANTE ALEXANDRU
06.07.1948 Şimişna, judeţul Sălaj
Teodor Anisia Consilier local Şimişna, judeţul
Sălaj
2681 MARIAN ALEXANDRU
10.11.1970 Zalău, judeţul Sălaj
Ilisie Marina Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2682 MARIN TUDOR 04.03.1960 Afumaţi, judeţul
Ilfov Dumitra
Primar al localităţii Găneasa,
judeţul Ilfov
2683 MILITARU MIRCEA 18.08.1964 Bucureşti Nicolae Maria
Viceprimar al localităţii Găneasa,
judeţul Ilfov
2684 MIRIGEL MARIAN 24.07.1969 Băileşti, judeţul Dolj
Pătru Truţa Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2685 MITREA VASILE 31.10.1944 Dragu, judeţul Sălaj
Ioan Nastasia Consilier local Dragu, judeţul
Sălaj
2686 MODOI CRĂCIUN 03.11.1969 Bucureşti Petre Floare Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2687 MORAR VASILE
CĂLIN 13.09.1968 Zalău, judeţul
Sălaj Vasile Maria
Primar al localităţii
Crişeni, judeţul Sălaj
2688 MUREŞAN GHEORGHE DAN
29.02.1968 Zalău, judeţul Sălaj
Gheorghe Elena Consilier local Crişeni, judeţul
Sălaj
2689 MUREŞAN VIOREL 11.11.1954 Ţaga, judeţul Cluj
Ilisie Maria Consilier local Gîlgău, judeţul
Sălaj
188
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2690 NEDA MARIN 03.05.1940 Calopăr, judeţul Dolj
Ion Nicoliţa Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2691 NEMEŞ VASILE 17.12.1964 Zalău, judeţul Sălaj
Vasile Jenica Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2692 NICĂ ION 22.08.1960 Gruiu, judeţul Ilfov
Dobre Mariea Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2693 NICULAE COSTICĂ 18.08.1958 Găneasa, judeţul Ilfov
Andrei Elena Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2694 OLTEAN ADRIAN 24.01.1961 Hida, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local Dragu, judeţul
Sălaj
2695 PALOVICI VASILE 19.02.1969 Găneasa, judeţul Ilfov
Constantin Gherghina Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2696 PAVEL GEORGE (DRĂGHICI)
05.06.1961 Dăneţi, judeţul Dolj
Ion Floarea Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2697 PĂTRU DAN 01.08.1960 Perişor, judeţul Dolj
Traian Sevastiţa Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2698 PETRE
CONSTANTIN 04.09.1951 Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov Manda
Consilier local Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov
2699 PETRE IORDAN 10.06.1956
Pasărea, comuna
Brăneşti, judeţul Ilfov
Constantin Elena Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2700 PETRE TEODOR 01.03.1938 Bucureşti Constantin Floarea Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2701 PÎRVU MARIN 12.08.1945 Perişor, judeţul Dolj
Gheorghe Maria Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2702 POCOL DAN RADU 08.06.1969 Lozna, judeţul Sălaj
Ioan Viorica Viceprimar al
localităţii Lozna, judeţul Sălaj
2703 POCOL VICTOR 08.09.1953 Preluci, judeţul Sălaj
Traian Veronica Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
2704 POP CĂLIN CRISTIAN
24.02.1969 Dej, judeţul Cluj Vasile Maria Consilier local Dragu, judeţul
Sălaj
189
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2705 POP DANIEL 27.07.1968 Bălan, judeţul Sălaj
Gavril Maria Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
2706 POP IOAN 13.05.1960 Mirşid, judeţul Sălaj
Ioan Floare Consilier local Mirşid, judeţul
Sălaj
2707 POP IOAN TEODOR
12.09.1970 Zalha, judeţul
Sălaj Alexandru Lucia
Viceprimar al localităţii
Cristolţ, judeţul Sălaj
2708 POP VASILE 25.09.1957 Solona, judeţul Sălaj
Alexandru Eugenia Consilier local Cristolţ, judeţul
Sălaj
2709 PREDA
GHEORGHE 01.05.1960
Şindriliţa, comuna
Găneasa, judeţul Ilfov
Crăciun Rada Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2710 PRODAN CĂLIN
CRISTIAN 24.09.1968 Dej, judeţul Cluj Ioan Ana
Primar al localităţii
Şimişna, judeţul Sălaj
2711 PUSOK LUDOVIC 28.08.1951 Borla, judeţul Sălaj
Ştefan Ileana Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2712 RAD ALEXANDRU 14.12.1956 Preoteasa, judeţul Sălaj
Petru Ileana Consilier local Valcău de Jos, judeţul Sălaj
2713 RĂCĂŞAN ALEXANDRU
15.10.1962 Chechiş, judeţul Sălaj
Ioan Ludovica Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
2714 RODINA VASILE 22.09.1970 Jibou, judeţul Sălaj
Victor Veronica Consilier local Bălan, judeţul
Sălaj
2715 ROŞU FLORIN 25.12.1971 Bucureşti Petre Mariana Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2716 RUS IOAN 16.12.1967 Jibou, judeţul Sălaj
Augustin Raveica Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2717 RUSE MARIN SORIN
30.04.1973 Bucureşti Ion Floarea Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2718 SABĂU ARGHIR 21.05.1955 Grebenişu de
Cîmpie, judeţul Mureş
Iacob Ana Consilier local Gîlgău, judeţul
Sălaj
2719 SABĂU VIOREL 08.03.1963 Boghiş, judeţul Sălaj
Ioan Maria Consilier local Valcău de Jos,
judeţul Sălaj
190
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2720 SABO TEODOR 02.02.1956 Zalha, judeţul Sălaj
Gheorghe Ludovica Consilier local Cristolţ, judeţul
Sălaj
2721 SABOU AUGUSTIN 15.02.1954 Inău, judeţul Sălaj
Gheorghe Viorica Consilier local Lozna, judeţul
Sălaj
2722 SABOU FABIAN 26.03.1959 Brebi, comuna Creaca, judeţul
Sălaj Gheorghe Carolina
Viceprimar al localităţii
Creaca, judeţul Sălaj
2723 SABOU MARIN 07.11.1964 Bogdand,
judeţul Satu Mare
Vasile Reghina Consilier local
Hereclean, judeţul Sălaj
2724 SAFCEA GHEORGHE
08.07.1948 Perişor, judeţul Dolj
Constantin Dumitra Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2725 SAMOILĂ ION 24.01.1953 Gruiu, judeţul Ilfov
Gheorghe Lina Primar al
localităţii Gruiu, judeţul Ilfov
2726 SLAVE VIOREL MARIUS
21.10.1973 Bucureşti Ilie Viorica Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2727 SOCACIU IOAN 11.08.1939 Domneşti,
judeţul Bistriţa Năsăud
Mihail Lucreţia Consilier local Dragu, judeţul
Sălaj
2728 SOLOMON EUGEN 14.05.1956 Bucureşti Petru Elena
Consilier local Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov
2729 STAN IONEL 01.05.1967 Bucureşti Constantin Maria Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
2730 SZILAGY ANDREI 27.11.1961
Ser, comuna Bogdand,
judeţul Satu Mare
Nicolae Irina Consilier local Bocşa, judeţul
Sălaj
2731 ŞAMŞODAN MIRCEA VASILE
31.07.1965 Zalău, judeţul Sălaj
Vasile Maria Consilier local Bocşa, judeţul
Sălaj
2732 TICU SORIN 17.08.1966 Bucureşti Emilian Maria
Primar al localităţii
Dărăşti, judeţul Ilfov
2733 TITEA IOAN GHEORGHE
26.01.1969 Zalău, judeţul Sălaj
Gheorghe Ana Consilier local Crişeni, judeţul
Sălaj
2734 TRANDAFIR FLORIAN
28.12.1966 Dărăşti, judeţul Ilfov
Ion Emilia Consilier local Dărăşti, judeţul
Ilfov
191
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2735 UNGUR CRISTIAN 10.11.1972 Poiana Blenchii,
judeţul Sălaj Simion Emilia
Primar al localităţii
Gîlgău, judeţul Sălaj
2736 UNGUREANU GABRIEL
01.03.1970 Brăneşti, judeţul Ilfov
Iulian Petra Consilier local
Găneasa, judeţul Ilfov
2737 VERES GAVRIL 11.04.1969 Bocşa, judeţul
Sălaj Arpad Paraschiva
Viceprimar al localităţii
Şamşud, judeţul Sălaj
2738 VIMAN SORIN 11.11.1969 Poiana Blenchii, judeţul Sălaj
Ioan Susana Consilier local Gîlgău, judeţul
Sălaj
2739 VIŞAN NICULAE 05.08.1945 Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov Tănase Petra
Consilier local Dragomireşti Vale, judeţul
Ilfov
2740 VULVOI LUCREŢIU 18.11.1971 Periş, judeţul Ilfov
Ion Alexandra Consilier local Gruiu, judeţul
Ilfov
2741 ZAH DAN 21.11.1962 Creaca, judeţul Sălaj
Vasile Veronica Consilier local Creaca, judeţul
Sălaj
2742 DRĂGANCEA AURICĂ
23.09.1940 Perişor, judeţul Dolj
Constantin Constanţa Consilier local Perişor, judeţul
Dolj
2743 AMZA CONSTANTIN
06.07.1946 Vînători, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Smaralda Consilier local
Devesel, judeţul Mehedinţi
2744 ANTON IOAN 25.07.1966 Iaşi, judeţul Iaşi Alexandru Ileana
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2745 AŞIM ERDUAN 30.01.1969 Tuzla, judeţul Constanţa
Cîimet Kemaledin Consilier local Tuzla, judeţul
Constanţa
2746 BACIU MIHAI 12.01.1950 Dulgheru,
judeţul Constanţa
Vasile Constanţa Consilier local Săraiu, judeţul
Constanţa
2747 BADEA
GHEORGHE 14.06.1946 Poroschia,
judeţul Teleorman
Soare Tudora
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2748 BALACI ILIE 01.07.1973 Orşova, judeţul
Mehedinţi Golub Magdaluşa
Viceprimar al localităţii
Şviniţa, judeţul Mehedinţi
192
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2749 BAN CONSTANTIN 11.06.1960 Jugureni,
judeţul Dâmboviţa
Marin Frusina
Viceprimar al localităţii Tuzla,
judeţul Constanţa
2750 BATIN LAURENŢIU 21.10.1966
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Gheorghe Ana
Primar al localităţii
Giuleşti, judeţul Maramureş
2751 BĂLOI SABIN 11.05.1969 Botoşeşti-Paia, judeţul Dolj
Ion Valeria Consilier local Botoşeşti-Paia,
judeţul Dolj
2752 BĂLŢĂŢEANU
MIHAELA MARIA (BORA)
10.02.1973 Strehaia, judeţul Mehedinţi
Ion Elena Consilier local
Vladaia, judeţul Mehedinţi
2753 BÂRSAN TEODOR 02.04.1963 Bîrsana, judeţul Maramureş
Vasile Maria Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2754 BEDEOAN GHEORGHE
07.08.1955 Giuleşti, judeţul Maramureş
Petru Irina Consilier local
Giuleşti, judeţul Maramureş
2755 BÎRLEA ILEANA
(ŢIPLEA) 07.09.1964
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Ioan Maria Consilier local
Giuleşti, judeţul Maramureş
2756 BLEOANCĂ IONEL 18.04.1956 Vlădaia, judeţul Mehedinţi
Nicolae Alexandra Consilier local
Vladaia, judeţul Mehedinţi
2757 BORDEA ADRIANA (ZOICAN)
30.11.1952 Cireşu, judeţul Mehedinţi
Aurel Alexandrina Consilier local Cireşu, judeţul
Mehedinţi
2758 BRIHAC
CONSTANTIN 05.03.1955
Jiana Mare, comuna Jiana,
judeţul Mehedinţi
Mihai Gheorghiţa Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
2759 BUFANU
ALEXANDRU 01.01.1972 Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
Alexandru Ioana
Consilier local Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
2760 BUNOAICA STELICĂ 17.06.1970
Slobozia Mindra, judeţul
Teleorman Viorel Gherghina
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2761 BUŞU TĂNASE 12.06.1953 Cogealac,
judeţul Constanţa
Nicolae Ecaterina
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2762 BUZATU VIJAICA ELENA
20.06.1949 Podeni, judeţul Mehedinţi
Ion Elisabeta Consilier local Podeni, judeţul
Mehedinţi
193
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2763 CĂLCÎIA MARIN 18.02.1958 Uda Clocociov,
judeţul Teleorman
Ion Petra
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2764 CERGĂ FLORIN 02.03.1973 Cujmir, judeţul
Mehedinţi Florea Lilica
Primar al localităţii
Cujmir, judeţul Mehedinţi
2765 CHESOI ION 23.05.1957 Vlădaia, judeţul Mehedinţi
Dumitru Gheorghiţa Consilier local
Vladaia, judeţul Mehedinţi
2766 CHIRILĂ PETRE 07.05.1955 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Dumitru Steliana Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
2767 CIUCIUC FĂNICA 30.03.1961 Slobozia
Mindra, judeţul Teleorman
Florea Lucica
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2768 COCOANĂ CONSTANTIN
01.03.1953 Salcia, judeţul Mehedinţi
Ion Leanca Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
2769 COMAN ILIE 03.02.1969 Medgidia,
judeţul Constanţa
Ion Magda
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2770 COMAN TEODORA
ANA (NEAGU) 01.03.1967 Zîmbreasca,
judeţul Teleorman
Constantin Elena
Consilier local Zimbreasca,
judeţul Teleorman
2771 CONSTANTIN VICTORIA
28.11.1945 Amaru, judeţul Buzău
Gheorghe Ştefana Consilier local Amaru, judeţul
Buzău
2772 CUCU EUGENIA
(POPESCU) 12.01.1972 Corcova, judeţul
Mehedinţi Vasile Irina
Consilier local Căzăneşti,
judeţul Mehedinţi
2773 CURCĂ MARIANA 19.12.1968 Săcele, judeţul
Constanţa Petre Maria
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2774 DIŢĂ DĂNUŢ 16.03.1972 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Marin Ana Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
2775 DOBROMIRESCU ELVINA JENICA
13.07.1973 Orşova, judeţul Mehedinţi
Antonie Sîmziana Consilier local
Dubova, judeţul Mehedinţi
2776 DOHOTAR GHEORGHE
01.02.1961 Bîrsana, judeţul Maramureş
Vasile Ioana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
194
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2777 DOHOTARU COSTICĂ
03.02.1956 Dancu, judeţul Iaşi
Costache Maria Consilier local Podeni, judeţul
Mehedinţi
2778 DRACEA MIŞU 27.03.1969 Vînju Mare,
judeţul Mehedinţi
Dumitru Elisabeta Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
2779 DRĂGHICI FLORIN 08.01.1968 Fântânele,
judeţul Teleorman
Ştefan Dumitra
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2780 DUNCESCU JAN 18.03.1967 Podeni, judeţul Mehedinţi
Nicolae Janeta Consilier local Podeni, judeţul
Mehedinţi
2781 EPURE CONSTANTIN
06.05.1967 Vînju Mare,
judeţul Mehedinţi
Ion Elena Consilier local
Vladaia, judeţul Mehedinţi
2782 FLOREA ION 02.05.1958 Optaşi, judeţul
Olt Petre Maria
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2783 GĂLBĂU ŞTEFAN 22.03.1953 Hudeşti, judeţul
Botoşani Gheorghe Floarea
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2784 GROSU IONEL 09.11.1960 Poroschia,
judeţul Teleorman
Anton Dumitra
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2785 GURAN CORNELICA
31.03.1972 Vînju Mare,
judeţul Mehedinţi
Gheorghe Ioana Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
2786 HOATER MILICA 01.01.1970 Cireşu, judeţul Mehedinţi
Iulian Elena Consilier local Cireşu, judeţul
Mehedinţi
2787 HOTEA IOANA MARIANA (REDNIC)
08.10.1969 Giuleşti, judeţul Maramureş
Vasile Maria Consilier local
Giuleşti, judeţul Maramureş
2788 IANCU EMILIA (COCOŞILĂ)
23.11.1950 Săcele, judeţul Constanţa
Dumitru Florica Consilier local Săraiu, judeţul
Constanţa
2789 IANCULOVICI GHEORGHE
09.04.1957 Şviniţa, judeţul Mehedinţi
Costa Stanca Consilier local Şviniţa, judeţul
Mehedinţi
2790 IANCULOVICI IOŢA 07.11.1955 Şviniţa, judeţul Mehedinţi
Constantin Stana Consilier local Şviniţa, judeţul
Mehedinţi
195
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2791 IGNAT GHEORGHE 06.01.1961 Ţigăneşti,
judeţul Teleorman
Ilie Floarea
Viceprimar al localităţii
Poroschia, judeţul
Teleorman
2792 IONESCU LUIGI 31.10.1970 Alexandria,
judeţul Teleorman
Constantin Ioana
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2793 IORDAN GHEORGHE
16.02.1967 Saraiu, judeţul Constanţa
Dobre Elena Consilier local Săraiu, judeţul
Constanţa
2794 ISPĂŞOIU LIVIU 09.02.1972 Vlădaia, judeţul Mehedinţi
Ion Maria Consilier local
Vladaia, judeţul Mehedinţi
2795 JUVERDEANU
DORU 13.10.1965
Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman
Vasile Floarea
Consilier local Zimbreasca,
judeţul Teleorman
2796 LEŞTARU FLOREL 13.02.1972 Salcia, judeţul
Mehedinţi Constantin Vasilica
Viceprimar al localităţii Salcia,
judeţul Mehedinţi
2797 LILE IULIAN 04.06.1972 Alexandria,
judeţul Teleorman
Costea Dumitra
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2798 LUCA GHEORGHE 10.06.1960 Ceamurlia de Jos, judeţul
Tulcea Marin Maria
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2799 LUCA ION 01.01.1955 Căzăneşti,
judeţul Mehedinţi
Gheorghe Maria
Consilier local Căzăneşti,
judeţul Mehedinţi
2800 MANEA MARIN 22.09.1957 Saligny, judeţul
Constanţa Veronie Ioana
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2801 MARĂ LILIANA 20.11.1967 Băneasa,
judeţul Constanţa
Petcu Gherghina
Viceprimar al localităţii Năvodari,
judeţul Constanţa
2802 MARINOIU CONSTANTIN
13.02.1969 Botoşeşti-Paia, judeţul Dolj
Ion Ioana Consilier local Botoşeşti-Paia,
judeţul Dolj
2803 MILEA AUREL 22.03.1954 Amaru, judeţul Buzău
Gheorghe Vironica Consilier local Amaru, judeţul
Buzău
196
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2804 MORUZI VASILE 29.01.1972 Scobinţi, judeţul
Iaşi Vasile Profira
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2805 MUNTEAN VASILE 29.06.1949 Bîrsana, judeţul Maramureş
Petru Ileana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2806 NEAGOE ROMICĂ 27.03.1960 Bucureşti Gheorghe Elena
Consilier local Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
2807 NEGRILĂ VERGINIA
02.11.1969 Botoşeşti-Paia, judeţul Dolj
Constantin Maria Consilier local Botoşeşti-Paia,
judeţul Dolj
2808 NICA ILIE 22.09.1960 Fântânele,
judeţul Constanţa
Gheorghe Elisabeta
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2809 NICOLESCU ELENA (RADU)
09.09.1950 Florica, judeţul Buzău
Gheorghe Jeana Consilier local Florica, judeţul
Buzău
2810 NIŢULESCU
COSTEL ADRIAN 10.07.1965
Slobozia Mindra, judeţul
Teleorman Nicolae Alexandrina
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2811 OPREA COSTEL 09.08.1968 Alexandria,
judeţul Teleorman
Petre Margareta
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2812 PARASCHIV CRISTINA
(PLUTEANU) 17.01.1970
Istria, judeţul Constanţa Petre Cornelia
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2813 PASCU MARIN 12.09.1961 Slobozia
Mindra, judeţul Teleorman
Florea Valeria
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2814 PĂDUREANU OPRICA
13.10.1958 Salcia, judeţul Mehedinţi
Ilie Georgeta Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
2815 PÂRJA GHEORGHE 16.06.1971
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Ioan Ana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2816 PESCARU DUMITRU
12.10.1954 Brateşu, judeţul Brăila
Dumitru Aurica Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
197
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2817 PETROVICI DORU NICU
02.11.1962 Şviniţa, judeţul Mehedinţi
Lazăr Sofia Consilier local Şviniţa, judeţul
Mehedinţi
2818 PICIORUŞ ALEXANDRU
23.04.1971 Timişoara, judeţul Timiş
Petrişor Maria Consilier local Cujmir, judeţul
Mehedinţi
2819 PINDICI RADU 19.08.1950 Ostrov, judeţul
Tulcea Iordan Maria
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2820 POP GHEORGHE 26.09.1968
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Gheorghe Ileana Consilier local
Giuleşti, judeţul Maramureş
2821 POP VASILE 02.06.1959 Bîrsana, judeţul Maramureş
Vasile Ileana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2822 POPA LUANA 04.12.1972 Năvodari,
judeţul Constanţa
Dumitru Maria
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2823 POPESCU
CRISTIAN ŞTEFAN 17.12.1970
Călăraşi, judeţul Constanţa
Vasile Tudora
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2824 PREDA GHEORGHE
01.06.1969 Zîmbreasca,
judeţul Teleorman
Năstase Mărioara
Viceprimar al localităţii
Zimbreasca, judeţul
Teleorman
2825 PREDESCU AURELIAN
03.11.1957 Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Vasile Constanţa
Consilier local Podeni, judeţul
Mehedinţi
2826 PRUNĂ TUDORA 09.04.1960 Poroschia,
judeţul Teleorman
Gheorghe Alexandra
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2827 RADU DUMITRU 02.04.1953 Slobozia
Mindra, judeţul Teleorman
Fănică Elena
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2828 RAFA ILARIE 06.08.1970 Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
Gheorghe Ioana
Consilier local Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
2829 RĂDUCAN ŞTEFAN 28.01.1947
Cioroboreni, comuna Jiana,
judeţul Mehedinţi
Ion Reza Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
198
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2830 RĂDUŢ MARIN 03.07.1959 Zîmbreasca,
judeţul Teleorman
Niculae Dumitra
Primar al localităţii
Zimbreasca, judeţul
Teleorman
2831 REDNIC PETRU 09.09.1967
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Vasile Ileana Consilier local
Giuleşti, judeţul Maramureş
2832 ROMAN IOAN 29.03.1959 Bîrsana, judeţul Maramureş
Gheorghe Ioana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2833 RUSU GABRIEL 18.02.1968 Izvoarele,
judeţul Tulcea Marin Ioana
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2834 RUSU LIVIU
VASILE 22.05.1962 Cogealac,
judeţul Constanţa
Constantin Gheorghiţa
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2835 SANDU GHEORGHE
08.12.1957 Frăsinet, judeţul Teleorman
Marin Ioana
Viceprimar al localităţii Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2836 SAVA MARCEL 18.09.1968 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Marin Adriana Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
2837 SERAFIM ANA
(GÎNGU) 12.10.1969
Căzăneşti, judeţul
Mehedinţi Dumitru Elvira
Consilier local Căzăneşti,
judeţul Mehedinţi
2838 SERAFIN MĂRIOARA
07.11.1968 Podeni, judeţul Mehedinţi
Grigore Domnica Consilier local Podeni, judeţul
Mehedinţi
2839 SIMINICĂ NICOLAE 03.10.1962 Salcia, judeţul Mehedinţi
Marghioala Consilier local Salcia, judeţul
Mehedinţi
2840 SITARU MĂRIOARA
(CIOCOIU) 18.03.1957 Slobozia
Mindra, judeţul Teleorman
Nicolae Fănica
Consilier local Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2841 STĂNCUŢU IULIAN 27.05.1971 Alexandria,
judeţul Teleorman
Florea Floarea
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2842 STROESCU VASILE 02.12.1967 Şovarna, judeţul Mehedinţi
Petre Sofia Consilier local Şovarna, judeţul
Mehedinţi
199
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2843 STRUGARU MARIANA
(HADBAVNIC) 24.08.1968
Pojorâta, judeţul Suceava
Petru Victoria
Consilier local Cogealac,
judeţul Constanţa
2844 SURCEL ION 23.09.1969 Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
Gheorghe
Consilier local Bâlvăneşti,
judeţul Mehedinţi
2845 SURDU MARIAN 16.01.1961 Constanţa Gheorghe Elena
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2846 SVOBODA MATEI 19.08.1968 Berzasca,
judeţul Caraş Severin
Alois Etelca Consilier local
Dubova, judeţul Mehedinţi
2847 ŞERBAN VICTOR 27.07.1949 Danceu, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Florica Consilier local Jiana, judeţul
Mehedinţi
2848 ŞTEFAN MARINEL 14.09.1970 Slobozia
Mindra, judeţul Teleorman
Dumitru Floarea
Primar al localităţii Slobozia
Mândra, judeţul Teleorman
2849 ŞTIOPEI IOAN 16.07.1973
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Ioan Ioana Consilier local
Bîrsana, judeţul Maramureş
2850 TACHE GHEORGHE
19.09.1966 Florica, judeţul Buzău
Constantin Maria Consilier local Florica, judeţul
Buzău
2851 TÂRTEA CRISTIAN 12.06.1967 Cetate, judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local
Dubova, judeţul Mehedinţi
2852 TRĂILĂ ŞTEFAN 08.06.1962 Batoţi, comuna Devesel, judeţul
Mehedinţi Iustin Eugenia
Viceprimar al localităţii
Devesel, judeţul Mehedinţi
2853 TRĂISTARU IULIUS 04.04.1949 Devesel, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Ana Consilier local
Devesel, judeţul Mehedinţi
2854 TRESTICĂ
ALEXANDRU 10.03.1945 Alexandria,
judeţul Teleorman
Constantin Haritina
Consilier local Poroschia,
judeţul Teleorman
2855 TUDORONIU
ELENA (MALACU) 01.08.1969 Şişeşti, judeţul
Mehedinţi Gheorghe Elena
Consilier local Căzăneşti,
judeţul Mehedinţi
200
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2856 UNTEA LENUŢA
(OSMAN) 19.11.1959
Zîmbreasca, judeţul
Teleorman Radu Mărioara
Consilier local Zimbreasca,
judeţul Teleorman
2857 VLAICU RĂDUCU 13.01.1965 Zîmbreasca,
judeţul Teleorman
Constantin Constanţa
Consilier local Zimbreasca,
judeţul Teleorman
2858 VLASIU IOAN 01.01.1955 Iernut, judeţul Mureş
Vasilică Maria Consilier local Florica, judeţul
Buzău
2859 ZIDARU
GHEORGHE CIPRIAN
25.10.1964 Vălenii de
Munte, judeţul Prahova
Gheorghe Elena
Consilier local Năvodari,
judeţul Constanţa
2860 OPREA SAVU 28.01.1942 Botoşeşti-Paia, judeţul Dolj
Grigorie Atena Consilier local Botoşeşti-Paia,
judeţul Dolj
2861 ALBESCU MARIAN 25.11.1961 Vrata, judeţul Mehedinţi
George Floarea Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2862 ALDEA DAN FLORIN
02.06.1968 Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Ion Marina Viceprimar al
localităţii Corbi, judeţul Argeş
2863 ALDEA POMPILIAN 24.05.1962 Berevoieşti, judeţul Argeş
Pompilian Maria Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2864 ALDESCU ION 25.07.1968 Floreşti, judeţul Mehedinţi
Ion Angela Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
2865 ALEXE IOSIF 01.01.1949 Rociu, judeţul
Argeş Ion Elena
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Argeş
2866 ANDRONACHE ŞTEFAN
07.07.1949 Pietroşani, judeţul Argeş
Nicolae Genoveva Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2867 AVRAM NICOLAE 05.10.1962 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Vasile Elisabeta Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2868 BACIU MARCEL 25.05.1970 Salcia, judeţul Prahova
Constantin Elena Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
2869 BAGEAC AURELIAN
01.04.1967 Urlaţi, judeţul Prahova
Ion Ioana Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2870 BANU VIRGIL 03.05.1950 Tomşani, judeţul Prahova
Frone Maria Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
201
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2871 BANU VIŞINEL 10.05.1963 Domneşti, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2872 BĂDESCU MIHAI 10.06.1965 Corbi, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2873 BELU MARIA
CLAUDIA (BĂNCESCU)
11.04.1972 Domneşti, judeţul Argeş
Vasile Lucreţia Consilier local
Nucşoara, judeţul Argeş
2874 BOBOC CONSTANTIN
27.08.1946 Priboieni, judeţul Argeş
Nicolae Zînica Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2875 BOLOVĂNESCU FLORIN
25.02.1967 Piteşti, judeţul Argeş
Virgil Lucreţia Consilier local
Nucşoara, judeţul Argeş
2876 BOŞTINĂ DAN 25.09.1967 Sîngeru, judeţul Prahova
Gheorghe Maria floarea
Primar al localităţii Salcia, judeţul Prahova
2877 BRATU ION 01.01.1969 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Nicolae Ana Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2878 BUCUREANU VASILE
21.11.1955 Pătulele, judeţul Mehedinţi
Gheorghe Maria Consilier local
Pătulele, judeţul Mehedinţi
2879 BUCUREL VASILE 26.09.1969 Pietroşani, judeţul Argeş
Nicolae Aurelia Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2880 BURCEA GEORGEL
02.02.1972 Costeşti, judeţul Argeş
Ion Maria Primar al
localităţii Râca, judeţul Argeş
2881 BURILĂ DIONISIA (IORDACHE)
07.07.1968 Corbi, judeţul Argeş
Gheorghe Ana Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2882 BUSUIOC
CONSTANŢA (LACĂ)
05.07.1953 Grozeşti, judeţul
Mehedinţi Ştefan Aurora
Consilier local Stângăceaua,
judeţul Mehedinţi
2883 CATANĂ DUMITRU 01.02.1959 Guşoieni, judeţul Vâlcea
Constantin Maria Consilier local Râca, judeţul
Argeş
2884 CĂPĂŢÎNĂ ROMICĂ 10.01.1968 Vrata, judeţul Mehedinţi
Ion Iulica Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2885 CĂPRARU TRAIAN 28.07.1954 Pătulele, judeţul Mehedinţi
Constantin Maria Consilier local
Pătulele, judeţul Mehedinţi
202
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2886 CÂVESCU VALERIU 09.01.1949
Retevoieşti, comuna
Pietroşani, judeţul Argeş
Ion Victoria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2887 CEBUC VASILE 01.01.1953 Pristol, judeţul Mehedinţi
Ion Constanţa Consilier local Pristol, judeţul
Mehedinţi
2888 CHIRCĂ STELIAN 03.11.1958 Nucşoara, judeţul Argeş
Toma Veroana Consilier local
Nucşoara, judeţul Argeş
2889 CHIRIŢĂ ALEXANDRU
10.01.1957 Pristol, judeţul Mehedinţi
Iancu Constanţa Consilier local Pristol, judeţul
Mehedinţi
2890 CICIC VALENTIN 17.03.1964 Vrata, judeţul Mehedinţi
Ştefan Elena Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2891 CIORBĂ
LAURENŢIU 07.07.1971 Obîrşia Cloşani,
judeţul Mehedinţi
Nicolae Maria
Consilier local Obîrşia Cloşani,
judeţul Mehedinţi
2892 CLOŞCAN EMILIAN 12.05.1967 Priboieni,
judeţul Argeş Ion Eugenia
Viceprimar al localităţii Priboieni,
judeţul Argeş
2893 COCOCEANU
NONU 20.05.1960
Poroina Mare, judeţul
Mehedinţi Constantin Constanţa
Consilier local Poroina Mare,
judeţul Mehedinţi
2894 COMĂNESCU CONSTANTIN
26.02.1951 Cislău, judeţul Buzău
Vasile Victoria Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2895 CONDREA PETRE 17.02.1964 Domneşti, judeţul Argeş
Gheorghe Viorica Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2896 CONSTANTIN AUREL
23.09.1968 Iordăcheanu, judeţul Prahova
Radu Elena Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2897 CONSTANTIN ELENA (ILIE)
03.06.1960 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Traian Sevasta Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2898 COSMA MARIN 13.06.1966 Mizil, judeţul Prahova
Mircea Ana Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
2899 CRUCERU DOREL 09.11.1967 Vînjuleţ, judeţul Mehedinţi
Virgil Elisabeta Consilier local Pădina, judeţul
Mehedinţi
203
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2900 DĂESCU VASILE 04.10.1971 Godeanu,
judeţul Mehedinţi
Ion Maria
Viceprimar al localităţii
Godeanu, judeţul
Mehedinţi
2901 DEDINOIU GHEORGHE
03.09.1969 Corbi, judeţul Argeş
Gheorghe Elisabeta Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2902 DESPĂU ION 06.11.1973 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Ion Elisaveta
Consilier local Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
2903 DIACONESCU GHEORGHE
17.04.1956 Ciofrîngeni, judeţul Argeş
Gheorghe Floarea Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
2904 DICU CONSTANTIN 15.02.1953
Stignita, comuna
Poroina Mare, judeţul
Mehedinţi
Nicolae Joiţa
Consilier local Poroina Mare,
judeţul Mehedinţi
2905 DIMITRIEV ELENA 15.12.1957 Iordăcheanu, judeţul Prahova
Petre Anastasia Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2906 DINOIU ION 26.01.1973 Ciofrîngeni, judeţul Argeş
Vasile Vasilica Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
2907 DRĂGUŞOIU DUMITRU
20.11.1960 Urlaţi, judeţul Prahova
Atanasie Elena Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
2908 DUCU NISTOR 20.12.1955 Priboieni, judeţul Argeş
Gheorghe Elena Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2909 DUMITRU MARIANA
(DINESCU) 28.10.1959 Cărbuneşti,
judeţul Prahova Dumitru Elena
Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
2910 DUMITRU VIOREL VIRGIL
22.12.1970 Mizil, judeţul Prahova
Nicolae Maria Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
2911 FLOREA ELENA LUMINIŢA (TIROIU)
19.09.1969 Pietroşani, judeţul Argeş
Vasile Maria Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2912 FRÎNCU GHEORGHE
01.07.1963 Salcia, judeţul Prahova
Constantin Atina Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
2913 FRUJINA SEVASTIAN
15.04.1972 Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Aurelian Maria Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
204
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2914 FUDULU MARIN 17.09.1961 Gruia, judeţul Mehedinţi
Nicolae Elena Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2915 GĂLETAN ION 08.03.1959 Pătulele, judeţul Mehedinţi
Constantin Marieta Consilier local
Pătulele, judeţul Mehedinţi
2916 GHINEA PETRIŞOR 11.03.1957 Corbi, judeţul Argeş
Marin Nicolae Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2917 GRIGOROIU VASILE
11.11.1972 Domneşti, judeţul Argeş
Ion Victoria Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2918 GROZEA PETRE GABRIEL
10.10.1960 Câmpina, judeţul Prahova
Vasile Elena Margareta
Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
2919 GUNOI FLOREA 08.06.1968 Hârseşti, judeţul Argeş
Constantin Floarea Consilier local
Hârseşti, judeţul Argeş
2920 HIRICOIU MIHAI 08.11.1959 Domneşti, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2921 ILINCA IULIAN DUMITRU
20.07.1972 Curtea de
Argeş, judeţul Argeş
Dumitru Floarea Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
2922 IORDACHE CONSTANTIN
01.10.1954 Priboieni, judeţul Argeş
Mihalache Elena Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2923 IORGA MARIA SANDA (MANEA)
22.11.1960 Brebu, judeţul Prahova
Valeriu Rozica Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
2924 LEPĂRĂU PETRE 02.01.1945 Domneşti, judeţul Argeş
Petre Maria Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2925 LINCĂ MIHAI 19.05.1965 Cujmir, judeţul Mehedinţi
Constantin Ioana Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2926 LIPIOAŞCĂ NICOLAE
14.06.1967 Urlaţi, judeţul Prahova
Nicolae Floarea Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2927 LUNGU LUCIAN 16.09.1971 Siroca, judeţul
Mehedinţi Grigore Ana
Consilier local Godeanu,
judeţul Mehedinţi
2928 MACOVEI TUDOR 24.02.1968 Iordăcheanu, judeţul Prahova
Constantin Elisabeta Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
205
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2929 MAN MARIAN 30.04.1969 Câmpulung, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2930 MANGA
GHEORGHE 11.12.1951
Tigveni, judeţul Argeş
Gheorghe Floarea
Viceprimar al localităţii
Ciofringeni, judeţul Argeş
2931 MARIA IULIAN 30.11.1972 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Ilie Maria
Viceprimar al localităţii Baia
de Aramă, judeţul
Mehedinţi
2932 MARIN ION 05.11.1955 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Gheorghe Maria Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2933 MARIN ION 16.07.1968 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Ion Maria Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2934 MARINAŞ NICOLAE 02.09.1968 Râmnicu
Vâlcea, judeţul Vâlcea
Constantin Elena Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
2935 MAZILU NICOLAE 05.11.1950 Prunişor, judeţul Mehedinţi
Teofil Paula Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2936 MĂRGELU NICOLAE
11.09.1972 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Serghie Zenovia
Consilier local Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
2937 MĂTĂLĂ PETRE 20.12.1968 Floreşti, judeţul Mehedinţi
Mihail Elena Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
2938 MIHĂILĂ ION 14.07.1955 Priboieni, judeţul Argeş
Gheorghe Maria Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2939 MILITARU ION 12.06.1961 Negraşi, judeţul Argeş
Alexandru Floarea Consilier local
Negraşi, judeţul Argeş
2940 MIU EUGEN 14.12.1961 Berevoieşti, judeţul Argeş
Ioan Aurelia Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2941 MOROIU GHEORGHE
03.03.1956 Corbi, judeţul Argeş
Vasile Maria Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2942 MOŞNEANU SANDU
22.04.1971 Pătulele, judeţul Mehedinţi
Dumitru Alexandra Consilier local
Pătulele, judeţul Mehedinţi
206
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2943 MOŢOI DAMIAN 19.09.1969 Strehaia, judeţul
Mehedinţi Emanoil Lilia
Consilier local Stângăceaua,
judeţul Mehedinţi
2944 MUCENIC ADRIAN 06.07.1966 Domneşti, judeţul Argeş
Gheorghe Maria Consilier local
Nucşoara, judeţul Argeş
2945 NICOLAE NICOLAE 24.03.1955 Vrata, judeţul Mehedinţi
Ilie Maria Consilier local Vrata, judeţul
Mehedinţi
2946 NICOLAESCU GHEORGHE 01.10.1964
Godeanu, judeţul
Mehedinţi Nicolae Nicoliţa
Consilier local Godeanu,
judeţul Mehedinţi
2947 NICULAE DUMITRU MARIUS
11.10.1971 Ploieşti, judeţul Prahova
Constantin Elena Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
2948 NICULESCU LIANA IONELA CARMEN
(FOCŞA) 09.01.1956
Petroşani, judeţul
Hunedoara Ioan Elena
Consilier local ştefan cel Mare,
judeţul Argeş
2949 NIŢULESCU AURICĂ
01.05.1953 Brebu, judeţul Prahova
Ion Maria Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
2950 OLĂRESCU ION 08.03.1941 Musăteşti, judeţul Argeş
Ion Maria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2951 OLOGU GHEORGHE
01.11.1970 Urlaţi, judeţul Prahova
Alexandru Sofia Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2952 OLOGU VASILE 04.11.1967 Lugoj, judeţul Timiş
Ion Ioana Consilier local
Ciofringeni, judeţul Argeş
2953 PACIOAGA
CONSTANTIN 05.10.1948
Poroina Mare, judeţul
Mehedinţi Ion Lucreţia
Consilier local Poroina Mare,
judeţul Mehedinţi
2954 PAICU VIOREL 19.10.1966 Pădina, judeţul Mehedinţi
Constantin Alexandrina Consilier local Pădina, judeţul
Mehedinţi
2955 PANĂ CRISTIAN 17.03.1971 Urlaţi, judeţul Prahova
Dumitru Ioana Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2956 PANDELIU MARIAN 26.07.1971 Călineşti, judeţul Argeş
Constantin Ana Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2957 PANŢERU DORIN
FLORIN 02.06.1961 Ciofrângeni, judeţul Argeş Horia Floarea
Primar al localităţii
Ciofringeni, judeţul Argeş
207
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2958 PASCU GHEORGHE
04.08.1962 Câmpulung, judeţul Argeş
Gheorghe Ana Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2959 PĂDURARU ION 07.09.1966 Domneşti, judeţul Argeş
Gheorghe Maria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2960 PĂNESCU NICOLAE
26.04.1960 Priboieni, judeţul Argeş
Constantin Floarea Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2961 PĂTRAŞCU ION 27.06.1937 Poseşti, judeţul Prahova
Gheorghe Victoria Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2962 PĂTRAŞCU ION 10.07.1955 Sîngeru, judeţul Prahova
Ştefan Aurelia Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
2963 PĂUN RADU 01.11.1961 Iordăcheanu, judeţul Prahova
Alexandru Elena Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2964 PĂUNA IOAN 28.08.1954 Berevoieşti, judeţul Argeş
Ion Elisabeta Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2965 PETROVICI ŞTEFAN
29.11.1962 Livezile, judeţul Mehedinţi
Nicolae Elisabeta Consilier local
Livezile, judeţul Mehedinţi
2966 PÎSLARU NICOLAE DRAGOŞ
03.05.1972 Câmpulung, judeţul Argeş
Nicolae Eugenia Consilier local Berevoieşti,
judeţul Argeş
2967 POPESCU NICUŞOR SORIN
08.10.1971 Costeşti, judeţul Argeş
Costel Ioana Viceprimar al
localităţii Râca, judeţul Argeş
2968 PUIU VERGINEL 12.01.1969 Salcia, judeţul Prahova
Gheorghe Elena Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
2969 PULPEA TOMIŢĂ BOGDAN
20.02.1971 Timişoara, judeţul Timiş
Toma Brânduşa Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2970 RĂDULESCU MIHAELA TATIANA
14.04.1971 Călineşti, judeţul Argeş
Gheorghe Emanuela Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2971 RĂVEANU MIREL FĂNEL
23.04.1971 Vînju Mare,
judeţul Mehedinţi
Voicu Ionica Consilier local Pădina, judeţul
Mehedinţi
2972 RIZICĂ ILIE 02.07.1955 Ştefan cel
Mare, judeţul Argeş
Ion Ioana
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Argeş
208
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2973 ROATĂ VALERIU 26.09.1969 Godeanu,
judeţul Mehedinţi
Nicolae Maria
Consilier local Godeanu,
judeţul Mehedinţi
2974 ROCEANU EMIL 08.08.1966 Negraşi, judeţul Argeş
Nicolae Ioana Consilier local
Negraşi, judeţul Argeş
2975 ROSI CRISTINA (CÎPRARU)
11.04.1964 Câmpina, judeţul Prahova
Constantin Floarea Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
2976 SAFTA
CONSTANTIN 26.02.1960 Iordăcheanu,
judeţul Prahova Nicolae Elena
Primar al localităţii
Iordăcheanu, judeţul Prahova
2977 SALAPA ION 03.08.1970 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Ion Elisabeta
Consilier local Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
2978 SAMOILĂ NICOLAE 04.08.1957 Pietroşani,
judeţul Argeş Nicolae Maria
Viceprimar al localităţii
Pietroşani, judeţul Argeş
2979 SANDU MARIN 20.05.1949 Pristol, judeţul Mehedinţi
Petre Elena Consilier local Pristol, judeţul
Mehedinţi
2980 SANDU VERONEL LUCIAN
02.11.1963 Hârseşti, judeţul Argeş
Valerică Eana Consilier local
Hârseşti, judeţul Argeş
2981 SĂLCIANU OVIDIU 19.02.1972 Mizil, judeţul Prahova
Iorgu Niculina Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
2982 SĂVESCU ION 30.08.1954 Corbi, judeţul Argeş
Ion Elisabeta Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
2983 SÎRBA SONIA 05.04.1970 Pietroşani, judeţul Argeş
Gheorghe Maria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
2984 SMĂDU ION DORU 31.07.1970 Domneşti,
judeţul Argeş Petre Filofteia
Viceprimar al localităţii
Domneşti, judeţul Argeş
2985 SMEU ION LEONTIN
10.02.1967 Motru, judeţul
Gorj Alexandru Valentina
Consilier local Stângăceaua,
judeţul Mehedinţi
2986 SOARE CRISTINEL 18.12.1971 Piteşti, judeţul Argeş
Marin Rada Consilier local Bradu, judeţul
Argeş
209
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
2987 STAICU DUMITRU 24.03.1963 Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi Dumitru Felicia
Consilier local Livezile, judeţul
Mehedinţi
2988 STAN NICOLETA (PAVEL)
12.08.1954 Cărbuneşti, judeţul Prahova
Aurelian Maria Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2989 STANA NICOLAE 07.06.1954 Berevoieşti, judeţul Argeş
Gheorghe Lucica Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2990 STANCIU COSTEL 21.09.1968 Râca, judeţul Argeş
Voicu Manda Consilier local Râca, judeţul
Argeş
2991 STANCIU GABRIEL NAPOLION
24.03.1969 Piteşti, judeţul Argeş
Nicolae Stela Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
2992 STANCIU ILIE 30.11.1972 Mozăceni, judeţul Argeş
Nicolae Maria Consilier local
Negraşi, judeţul Argeş
2993 STANCIU VASILE 04.06.1968 Salcia, judeţul Prahova
Stelian Maria Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
2994 STOICA VERONEL 02.12.1957 Iordăcheanu, judeţul Prahova
Ion Victoria Consilier local Iordăcheanu,
judeţul Prahova
2995 STOICHINA
CONSTANTIN 06.06.1969 Godeanu,
judeţul Mehedinţi
Constantin Polina
Consilier local Godeanu,
judeţul Mehedinţi
2996 SUSALĂ GHEORGHE
16.04.1970 Domneşti, judeţul Argeş
Gheorghe Cornelia Consilier local
Domneşti, judeţul Argeş
2997 ŞERB STELICĂ 28.03.1971 Ştefăneşti, judeţul Argeş
Marin Gherghina Consilier local Bradu, judeţul
Argeş
2998 ŞTEFAN ADELINA (CODESCU)
11.09.1972 Pătârlagele, judeţul Prahova
Gheorghe Ghiorgheta Consilier local Cărbuneşti,
judeţul Prahova
2999 TĂNASE ION 04.06.1946
Retevoieşti, comuna
Pietroşani, judeţul Argeş
Tudor Maria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
3000 TĂNASE NICOLAE 19.11.1956 Călimăneşti, judeţul Argeş
Nicolae Elena Consilier local ştefan cel Mare,
judeţul Argeş
3001 TEODORESCU CONSTANTIN
18.09.1958 Tomşani, judeţul Prahova
Mihail Voica Consilier local
Tomşani, judeţul Prahova
210
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3002 TOADER ALEXANDRU
10.03.1950 Salcia, judeţul Prahova
Teodor Floarea Consilier local Salcia, judeţul
Prahova
3003 TOMA NICOLAE 12.07.1953 Priboieni, judeţul Argeş
Petre Elena Consilier local
Priboieni, judeţul Argeş
3004 TOPALĂ CRISTINA ELENA (TOCITU)
20.12.1967 Sinaia, judeţul Prahova
Ana Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
3005 TOPALĂ ROMEO 24.08.1966 Brebu, judeţul Prahova
Gheorghe Maria Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
3006 TUDOR ANIŞOARA (TÎRZIU)
23.05.1966 Strehaia, judeţul Mehedinţi
Mihail Ioana Consilier local Floreşti, judeţul
Mehedinţi
3007 UNGUREANU GHEORGHE
ADRIAN 10.10.1953 Brebu, judeţul
Prahova Ion Valeria
Primar al localităţii Brebu, judeţul Prahova
3008 VAIDIANU ION 08.05.1956 Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
Ion Ana
Consilier local Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
3009 VERGEA ION 28.03.1950 Bradu, judeţul Argeş
Florea Marioara Consilier local Bradu, judeţul
Argeş
3010 VILŢI GHEORGHE 12.10.1951 Floreşti, judeţul
Mehedinţi Marian Maria
Consilier local Baia de Aramă,
judeţul Mehedinţi
3011 VLAD MIHAIL 23.02.1969 Salcia, judeţul Prahova
Nicolae Aurelia Viceprimar al
localităţii Salcia, judeţul Prahova
3012 VLAD NICOLAE 14.10.1962 Pietroşani, judeţul Argeş
Eugen Maria Consilier local
Pietroşani, judeţul Argeş
3013 VOICULESCU ADINA (VÎJÎIAC)
18.04.1968 Ploieşti, judeţul Prahova
Tudorel Elena Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
3014 VRABIE VIRGIL 27.04.1950 Brebu, judeţul Prahova
Gheorghe Maria Consilier local Brebu, judeţul
Prahova
3015 ZAHARIA GHEORGHE
22.04.1964 Corbi, judeţul Argeş
Eftimie Elisabeta Consilier local Corbi, judeţul
Argeş
3016 ZĂRNOIANU VIOREL LIVIU 25.11.1973
Ştefan cel Mare, judeţul
Argeş Gheorghe Floarea
Consilier local Ştefan cel
Mare, judeţul Argeş
211
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3017 ZIMŢA SORIN 20.05.1961
Slaşoma, comuna Pădina,
judeţul Mehedinţi
Costică Victoria Consilier local Pădina, judeţul
Mehedinţi
3018 ACHIM CIPRIAN
GHEORGHE 09.10.1971 Hunedoara Dănuţ Victoria
Primar al localităţii
Lelese, judeţul Hunedoara
3019 ALEXE MARCEL 18.03.1963 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Alexandru Nicula
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3020 AMZA IONEL 14.08.1967 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Marin Sofia
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3021 AVRAMESCU VIOREL
22.07.1956 Ierşnic, comuna Ohaba Lungă, judeţul Timiş
Aurel Ana Consilier local Obada Lungă, judeţul Timiş
3022 BĂLAN ION 16.02.1950 Stejaru, judeţul Tulcea
Gheorghe Marina Consilier local
Beidaud, judeţul Tulcea
3023 BERCUCI NICU 07.06.1967 Valea Sării, judeţul Vrancea
Gheorghe Niculina Consilier local Valea Sării,
judeţul Vrancea
3024 BERINDE GRIGORE
07.02.1949 Inău, judeţul Sălaj
Traian Maria
Primar al localităţii Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3025 BEŞE DUMITRU 19.06.1951 Domnin, judeţul
Sălaj Dumitru Rozalia
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3026 BIRLUŢ AUREL NICOLAE
21.11.1967 Ponor, judeţul Alba
Aurel Maria Consilier local Mogoş, judeţul
Alba
3027 BOAGIU CONSTANTIN
02.08.1953 Râmnicu Sărat, judeţul Buzău
Constantin Alexandrina
Primar al localităţii Plopii
Slăviţeşti, judeţul
Teleorman
3028 BRATU SANDU 18.04.1970 Bucşani, judeţul Giurgiu
Dumitru Constantina Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3029 BRĂDEANU GHEORGHE SEBASTIAN
07.02.1954 Racoviţa, judeţul Vâlcea
Niculae Mărioara Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
212
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3030 CAUŢUN SORIN 20.09.1964 Arad Oto Sofia Livia
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3031 CAZACU STELIAN 18.05.1959 Valea Teilor, judeţul Tulcea
Ion Anuţa Consilier local Valea Teilor,
judeţul Tulcea
3032 CERNEA VASILE 18.09.1969 Tulcea, judeţul Tulcea
Gheorghe Angela Consilier local
Beidaud, judeţul Tulcea
3033 CHELOIU DUMITRU 08.01.1950 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Dumitru Victoria Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3034 CIOBANU
GHEORGHE 22.04.1970 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Crăciun Ioana
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3035 CIOCĂNEALĂ
ŞTEFAN 28.05.1947 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Mihail Elena
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3036 CIONTU PETRU
MIRCEA 22.05.1970
Chevereşu Mare, judeţul
Timiş Ştefan Viorica
Consilier local Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
3037 CIORTAN IGNAT 25.04.1964 Văcăreni, judeţul Tulcea
Teodor Costanda Consilier local
Văcăreni, judeţul Botoşani
3038 CÎMPEANU GHEORGHE
16.05.1963 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Gheorghe Gheorghiţa Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3039 COMAN TEODOR 21.02.1951 Moisei, judeţul
Maramureş Teodor Niţa
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3040 COMAN VASILE 24.02.1960 Vişeul de Jos,
judeţul Maramureş
Ioan Maria Consilier local Obada Lungă, judeţul Timiş
3041 CONSTANTIN GHEORGHE 02.01.1964
Dubeşti, comuna Ohaba Lungă, judeţul
Timiş
Vasile Maria Consilier local Obada Lungă, judeţul Timiş
3042 COVRIG NANI PAVEL
29.01.1969 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Marioara
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
213
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3043 CRĂCIUN VIOREL
OCTAVIAN 27.07.1959
Chevereşu Mare, judeţul
Timiş Iosif Aurelia
Consilier local Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
3044 DANIL FRANCISC 16.10.1969 Sâg, judeţul Sălaj
Francisc Ileana Consilier local
Comloşu Mare, judeţul Timiş
3045 DĂNILĂ GHEORGHE
20.10.1969 Făget, judeţul Timiş
Gheorghe Elena Consilier local Obada Lungă, judeţul Timiş
3046 DEACONESCU MIRCEA MARIAN
08.09.1963 Brezoi, judeţul Vâlcea
Mircea Opriţa Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
3047 DÎRVARU MARIUS 29.07.1970 Bucşani, judeţul Giurgiu
Nicolae Florica Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3048 DOMA IOAN 15.01.1964 Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
Nicolaie Iuliana
Consilier local Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
3049 DRÎMBE FLORIAN 27.11.1951 Fonău, judeţul
Bihor Florian Ana
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3050 ERIŢOIU ION
EMANOIL 06.01.1972
Moşteni, comuna
Frînceşti, judeţul Vâlcea
Emanoil Elena Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3051 FAUR SANDU 14.04.1952 Tărăţel, judeţul Hunedoara
Aurel Ileana
Viceprimar al localităţii
Varadia de Mureş, judeţul
Arad
3052 GALLO MILANCO 22.03.1965 Niţchidorf,
judeţul Timiş Andrei Sarolta
Consilier local Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
3053 GAVRA VICTOR 26.11.1968 Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
Liviu Ana
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3054 GÎLMEANU CORNEL 10.07.1966
Plopii Slăviteşti, judeţul
Teleorman Nicolae Crăciuna
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3055 GOŞA VASILE 10.05.1968
Copăceni, comuna
Racoviţa, judeţul Vâlcea
Vasile Ilinca Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
214
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3056 GREBLEŞ PETRU IOAN
10.09.1970 Şomcuţa Mare,
judeţul Maramureş
Gavril Valeria
Consilier local Remeţea
Chioarului, judeţul
Maramureş
3057 IEVI VIORICA 30.04.1956 Socădor, judeţul
Arad Gheorghe Maria
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3058 ILIEŞ VASILE GHEORGHE
04.05.1969 Şomcuţa Mare,
judeţul Maramureş
Nicolae Aurelia
Consilier local Remeţea
Chioarului, judeţul
Maramureş
3059 IONEL AUREL ROMAN
12.12.1967 Comloşu Mare, judeţul Timiş
Horia Aurelia Consilier local
Comloşu Mare, judeţul Timiş
3060 JURA CRISTEL 21.12.1967 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Bujor Mariana
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3061 JURA PETRICĂ MIHAIL
30.11.1952
Rusca Montană,
judeţul Caraş-Severin
Nicolae Petru
Olga
Viceprimar al localităţii Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3062 JURCOANE VASILE
IOSIF 01.01.1962 Julita, judeţul
Arad Terente Sofia
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3063 LADANYI ERIKA ILDIKO
06.09.1972 Şomcuţa Mare,
judeţul Maramureş
Ludovic Vasile
Aurelia
Consilier local Remeţea
Chioarului, judeţul
Maramureş
3064 LAZĂR EMIL TRIFOI
01.01.1958 Ponor, judeţul Alba
Iosif Victoria Consilier local Ponor, judeţul
Alba
3065 LUPUŢ GHENUŢ 27.10.1952 Lupeşti, judeţul
Arad Solomon Aurelia
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3066 LUPUŢ VIOREL 23.03.1953 Lupeşti, judeţul
Arad Ioan Floare
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
215
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3067 LUŢĂ PANDELE 14.04.1959 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Florea Maria
Viceprimar al localităţii Plopii
Slăviţeşti, judeţul
Teleorman
3068 MACXIM IOAN 17.04.1957 Şomcuţa Mare,
judeţul Maramureş
Augustin Valeria
Consilier local Remeţea
Chioarului, judeţul
Maramureş
3069 MARINA AUREL
SORIN 14.07.1970
Rona de Jos, judeţul
Maramureş Ioan Mariana
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
3070 MARINA MARIANA
(IERIMA) 31.07.1969
Sighetu Marmaţiei,
judeţul Maramureş
Toader Irina
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
3071 MATEI IOSIF 09.05.1952 Gîrda de Sus, judeţul Alba
Teodor Sanfira Consilier local Lelese, judeţul
Hunedoara
3072 MATYAS FELICIAN
VASILE 27.03.1969 Jibou, judeţul
Sălaj Nicolae Viorica
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3073 MICU GRIGORE 02.05.1965 Bucşani, judeţul Giurgiu
Gheorghe Victoria Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3074 MIHAI GICU 23.01.1970 Valea Teilor, judeţul Tulcea
Mihai Nicolae Consilier local Valea Teilor,
judeţul Tulcea
3075 MIHAI NICULAE 07.06.1961
Ţuţuleşti, comuna
Racoviţa, judeţul Vâlcea
Nicolae Ana Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
3076 MIREA IACOB 24.09.1966 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Ion Ştefana
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3077 MÎRÎIALĂ AUREL 16.10.1960 Bucşani, judeţul Giurgiu
Emilian Stela Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3078 MOCANU MARIN 16.04.1962 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Ion Maria
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3079 MOCANU VALERICĂ
01.01.1972 Izvoarele, judeţul Tulcea
Dumitru Ioana Consilier local Valea Teilor,
judeţul Tulcea
216
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3080 MOŞ GABRIEL
DORIN 12.05.1971
Jibou, judeţul Sălaj
Augustin Ludovica
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3081 MUNTEAN IOAN 09.08.1951 Crivobara,
judeţul Timiş Ioan Maria
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3082 MUSTAŢĂ ION 11.04.1961
Foleştii de Sus, comuna
Tomşani, judeţul Vâlcea
Vasile Ana Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3083 NEGHINĂ ION 08.01.1955 Râmnicu
Vâlcea, judeţul Vâlcea
Ştefan Ioana Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3084 NEGOIŢĂ IOANA (ILIESCU)
01.02.1961 Balota, comuna
Racoviţa, judeţul Vâlcea
Dumitru Elena Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
3085 NEGREA AUREL 13.11.1960 Reghin, judeţul
Timiş Ion Silvia
Primar al localităţii
Suseni, judeţul Mureş
3086 NEGREA IOAN 17.11.1961 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Vasile Maria
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
3087 NEGRU IOAN 28.04.1970 Mogoş, judeţul Alba
Nicolae Ioana Consilier local Mogoş, judeţul
Alba
3088 NEGRU IONEL 21.01.1967 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Constantin Ana Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3089 NEGUŢ NECULAI 01.12.1964 Valea Sării, judeţul Vrancea
Constantin Niculina Consilier local Valea Sării,
judeţul Vrancea
3090 NEGUŢ VASILE 18.01.1971 Valea Sării, judeţul Vrancea
Mihalache Stanca Consilier local Valea Sării,
judeţul Vrancea
3091 NENIŢOIU GHEORGHE
13.10.1961 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Gheorghe Constanţa Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3092 NICOLAESCU DANIEL
04.12.1965 Buleta, judeţul Vâlcea
Ion Maria Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3093 ONIGA SAMUEL 21.05.1961
Rusca Montană,
judeţul Caraş-Severin
Siminic Estera
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
217
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3094 OPRINESCU
SERGIU GHEORGHE
15.11.1965 Hunedoara Gheorghe Cornelia Consilier local Lelese, judeţul
Hunedoara
3095 OTÎNJAC MARCEL 11.05.1968 Comloşu Mare, judeţul Timiş
Gheorghe Elisaveta Consilier local
Comloşu Mare, judeţul Timiş
3096 PANTEA DANIELA VIORICA (GABOR)
19.09.1970 Lipova, judeţul
Arad Vasile Stela
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3097 PARASCHIV DANIEL FLORIN
22.12.1965 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Dumitru Vladimira Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3098 PĂUN ANCU 01.09.1963 Bucşani, judeţul Giurgiu
Gheorghe Maria Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3099 PETCU GHEORGHIE
24.07.1954
Rusca Montană,
judeţul Caraş-Severin
Ilie Ana
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3100 PETER MILIAN 03.05.1948 Berchezoaia,
judeţul Maramureş
Gavril Iuliana
Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Maramureş
3101 POANTA NICOLAE 10.03.1948
Cerişor, comuna Lelese,
judeţul Hunedoara
Gheorghe Susana Consilier local Lelese, judeţul
Hunedoara
3102 POPOIAG ŞTEFAN 18.09.1959 Însurăţei, judeţul Brăila
Constantin Maria Consilier local
Beidaud, judeţul Tulcea
3103 RADU GHEORGHE 21.12.1956 Bucşani, judeţul Giurgiu
Ion Ioana Consilier local
Bucşani, judeţul Giurgiu
3104 RĂCHIŢĂ TOADER 17.03.1971 Pantelimon,
judeţul Constanţa
Traian Olga Consilier local
Beidaud, judeţul Tulcea
3105 REITER IOSIF 30.01.1966 Timişoara,
judeţul Timiş Iosif Elisabeta
Consilier local Chevereşu
Mare, judeţul Timiş
3106 RIZEA IONEL 23.07.1971 Bucşani, judeţul
Giurgiu Marin Elena
Viceprimar al localităţii
Bucşani, judeţul Giurgiu
218
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3107 RUS VIOREL 04.02.1952 Tirlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud
Maxim Floare
Consilier local Varadia de
Mureş, judeţul Arad
3108 SABOU VASILE 29.05.1958
Tămăşeşti, comuna Ariniş,
judeţul Maramureş
Victor Floare Consilier local Ariniş, judeţul Maramureş
3109 SANDA EMIL 24.07.1963 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Dumitru Florica
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3110 SOLOMONESCU ADORIAN
02.07.1963 Suseni, judeţul Hunedoara
Laurenţiu Terezia
Primar al localităţii Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3111 STĂNESCU PAVEL PETRU
23.03.1969 Oţelu Roşu,
judeţul Caraş-Severin
Petru Victoria
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3112 STUPARIU CONSTANTIN
12.10.1964 Frînceşti, judeţul Vâlcea
Constantin Paulina Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3113 ŞARAMPOI STELA (RITZEL)
24.05.1961
Rusca Montană,
judeţul Caraş-Severin
Ioan Ioana
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
3114 ŞERBAN OVIDIU 20.08.1969 Jimbolia, judeţul Timiş
Dumitru Iuliana Consilier local
Comloşu Mare, judeţul Timiş
3115 ŞIMONCA VIOREL 16.04.1968 Jibou, judeţul Sălaj
Ioan Livia
Viceprimar al localităţii Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3116 ŞUTEU
ALEXANDRU 26.05.1952 Jibou, judeţul
Sălaj Alexandru Viorica
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3117 TĂNASE ION 10.10.1959 Racoviţa, judeţul Vâlcea
Ion Maria Consilier local
Racoviţa, judeţul Vâlcea
3118 TCACIUC NICOLAI SIMONEL
20.11.1970 Moldoviţa, judeţul Suceava
Iacov Irina
Consilier local Rusca
Montană, judeţul Caraş-
Severin
219
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3119 TICULA MARINEL 09.01.1969 Lelese, judeţul Hunedoara
Gheorghe Maria Consilier local Lelese, judeţul
Hunedoara
3120 TIVADAR IOAN 27.02.1966 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Ioan Maria
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
3121 TOMUŢ IOAN 09.05.1939 Domnin, judeţul
Sălaj Ioan Clara
Consilier local Someş-
Odorhei, judeţul Sălaj
3122 TRIF IONIŢĂ GHEORGHE 04.05.1973
Baia Mare, judeţul
Maramureş Dumitru Zorica
Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Maramureş
3123 TROCULESCU ION 26.08.1956 Frînceşti,
judeţul Vâlcea Vasile Maria
Primar al localităţii Frînceşti,
judeţul Vâlcea
3124 VANCEA IOAN
LIVIU 30.03.1969 Rona de Jos,
judeţul Maramureş
Paul Elisabeta
Consilier local Rona de Jos,
judeţul Maramureş
3125 VLĂDESCU ION 01.02.1960
Foleştii de Sus, comuna
Tomşani, judeţul Vâlcea
Nicolae Maria Consilier local
Frînceşti, judeţul Vâlcea
3126 VOICU NIŢĂ 16.08.1963 Plopii Slăviteşti,
judeţul Teleorman
Ion Ioana
Consilier local Plopii Slăviţeşti,
judeţul Teleorman
3127 ZAHARIA
CONSTANTIN 23.02.1952 Alexandru Ioan Cuza, judeţul
Iaşi Dumitru Anica
Consilier local Alexandru Ioan Cuza, judeţul
Iaşi
3128 AFTIN IOAN 01.10.1953 Sânpetru, judeţul Braşov
Ioan Elena Consilier local
Sânpetru, judeţul Braşov
3129 ALBOIU TUDOR 10.12.1970 Secu, judeţul Dolj
Iulian Elena Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3130 ANGHEL GHEORGHE
17.12.1967 Recea, judeţul Braşov
Gheorghe Elisabeta Consilier local Recea, judeţul
Braşov
3131 ANGHEL VIOREL 06.07.1954 Recea, judeţul Braşov
Viorel Victoria Consilier local Recea, judeţul
Braşov
220
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3132 ARDELEAN NICOLAE
20.09.1946 Crizbav, judeţul Braşov
Constantin Ana Consilier local
Crizbav, judeţul Braşov
3133 ARDELEAN VASILE 03.09.1957 Braşov Ioan Ana Consilier local
Crizbav, judeţul Braşov
3134 BĂCILĂ SILVIU 26.10.1961 Şercaia, judeţul Braşov
Victor Eugenia Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3135 BĂDELE EUGEN 06.11.1967 Băileşti, judeţul Dolj
Titu Ioana Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3136 BĂLOI IULICĂ 25.03.1958 Seaca de Cîmp,
judeţul Dolj Gheorghe Savastica
Primar al localităţii Seaca
de Cîmp, judeţul Dolj
3137 BĂRDAŞ IOAN 17.09.1956 Mihai Viteazu, judeţul Mureş
Ioan Maria Consilier local
Buneşti, judeţul Braşov
3138 BERBECAR VALERIU
02.08.1937 Şercaia, judeţul Braşov
Gheorghe Ana Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3139 BLENDEA IOAN 18.05.1968 Victoria, judeţul
Braşov Nicolae Eugenia
Consilier local Sâmbăta de Sus, judeţul
Braşov
3140 BOBEICA DOREL 01.02.1971 Făgăraş, judeţul Braşov
Gheorghe Victoria Consilier local Drăguş, judeţul
Braşov
3141 BOBOIA GHEORGHE
13.04.1962 Rupea, judeţul Braşov
Ioan Maria Viceprimar al
localităţii Ungra, judeţul Braşov
3142 BRICHICI SABIN 26.02.1954 Secu, judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3143 BRUMBEA IOAN 06.12.1950 Calbor, comuna Beclean, judeţul
Braşov Moise Aurelia
Consilier local Beclean, judeţul
Braşov
3144 CAZAC NICOLAE 20.05.1967 Rupea, judeţul Braşov
Nicolae Maria Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3145 CĂLIŢOIU IONICĂ 22.06.1973 Piscu Vechi, judeţul Dolj
Mircea Elena Consilier local
Seaca de Cîmp, judeţul Dolj
3146 CHISĂLIŢĂ CONSTANTIN
21.03.1968 Crihalma, judeţul Braşov
Gheorghe Doina Consilier local
Comăna, judeţul Braşov
221
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3147 CIUCĂ CONSTANTIN
29.01.1947 Moţăţei, judeţul Dolj
Grigorie Ioana Consilier local
Urzicuţa, judeţul Dolj
3148 COMICI DAN 27.11.1971 Şoarş, judeţul Braşov
Vasile Maria Consilier local Cincu, judeţul
Braşov
3149 COMŞA GHEORGHE
04.03.1972 Rupea, judeţul Braşov
Ioan Maria Consilier local
Comăna, judeţul Braşov
3150 CONSTANDIN IOAN 14.10.1969 Braşov Ioan Barbara Consilier local Budila, judeţul
Braşov
3151 COSCODAR MARIA (MARAVEZA)
02.01.1971 Rupea, judeţul Braşov
Vasile Ana Consilier local
Crizbav, judeţul Braşov
3152 COSTACHE GHEORGHE
10.12.1954 Sadova, judeţul Dolj
Constantin Lucia Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3153 CRISTIAN VIRGIL 10.02.1966 Hârşeni, judeţul Braşov
Andreiu Victoria Consilier local
Beclean, judeţul Braşov
3154 CSIKI KALMAN 13.03.1973 Braşov Coloman Vilma Consilier local Budila, judeţul
Braşov
3155 DAN JENICĂ 03.10.1970 Strehaia, judeţul Mehedinţi
Nicolae Maria Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3156 DAN OCTAVIAN 07.12.1969 Beclean, judeţul, Braşov
Octavian Maria Consilier local
Beclean, judeţul Braşov
3157 DINU MITEL 01.02.1965 Seaca de Cîmp, judeţul Dolj
Gheorghe Constanţa Consilier local
Seaca de Cîmp, judeţul Dolj
3158 DUŢĂ COSTEL 24.08.1965 Craiova, judeţul Dolj
Liviu Ioan Ioana Consilier local Ţuglui, judeţul
Dolj
3159 ENACHE CONSTANTIN
12.11.1966 Ciutura, judeţul Dolj
Sebastian Constantina Consilier local Vîrvoru de Jos,
judeţul Dolj
3160 FERENCZ PIROSKA
01.06.1955 Crizbav, judeţul Braşov
Petru Gizella Consilier local
Crizbav, judeţul Braşov
3161 FOGOROŞ ADRIAN 22.04.1972 Victoria, judeţul Braşov
Solomon Silvia Consilier local Drăguş, judeţul
Braşov
3162 FOGOROŞ LEON 06.11.1968 Viştea, judeţul Braşov
Viorel Marioara Consilier local Drăguş, judeţul
Braşov
222
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3163 GANEA MARIAN 05.10.1973 Budila, judeţul Braşov
Ioan Florica Consilier local Budila, judeţul
Braşov
3164 GĂINĂ MARIAN 15.11.1969 Craiova, judeţul Dolj
Ilie Pastica Consilier local Şimnicu de Sus,
judeţul Dolj
3165 GHIŢĂ GEORGE 18.11.1950 Siliştea Crucii, judeţul Dolj
Marin Ioana Consilier local Siliştea Crucii,
judeţul Dolj
3166 GRIGORIE ION 23.10.1964 Ţuglui, judeţul Dolj
Marin Maria Consilier local Ţuglui, judeţul
Dolj
3167 GROSS GERHILD (DOOTZ)
07.05.1968 Rupea, judeţul Braşov
Gerhard Sara Consilier local
Buneşti, judeţul Braşov
3168 HARTAGANU CHINCIŞAN DORIN
12.03.1968 Luduş, judeţul Mureş
Valentin Ana Consilier local
Sânpetru, judeţul Braşov
3169 IANCĂU ROXANA (POPESCU)
11.11.1967 Braşov Constantin Paraschiva Eugenia
Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3170 IBINCEANU ION 03.01.1965 Secu, judeţul Dolj
Victor Elena Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3171 IGNAT NICU 29.06.1951 Bîcleş, judeţul Mehedinţi
Vasile Maria Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3172 ILIE GRAŢIAN 27.05.1955 Segarcea, judeţul Dolj
Venus Ana Consilier local
Segarcea, judeţul Dolj
3173 LUNGU ION 15.02.1955 Tălpaş, judeţul Dolj
Ion Elena Consilier local Tălpaş, judeţul
Dolj
3174 LUPU GHEORGHE 28.05.1954 Recea, judeţul Braşov
Valeriu Maria Consilier local Recea, judeţul
Braşov
3175 LUŢĂ CONSTANTIN 13.09.1948 Golfin, comuna
Robăneşti, judeţul Dolj
Constantin Ioana Consilier local
Robăneşti, judeţul Dolj
3176 MANDA NADIA FLORENTINA
17.10.1972 Melineşti, judeţul Gorj
Nicolaie Ioana Consilier local Şimnicu de Sus,
judeţul Dolj
3177 MANEA NICUŞOR 06.09.1957 Gherdeal, judeţul Sibiu
Gheorghe Ana Consilier local Recea, judeţul
Braşov
3178 MARIAŞ NICOLAE 10.06.1963 Budila, judeţul Braşov
Nicolae Elisabeta Consilier local Budila, judeţul
Braşov
223
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3179 MĂRUNŢELU DUMITRU
30.09.1957 Ţuglui, judeţul Dolj
Grigorie Elena Consilier local Ţuglui, judeţul
Dolj
3180 MITA CORNEL 11.12.1945 Dăişoara,
comuna Ungra, judeţul Braşov
Vasile Rozalia Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3181 MITU GEORGEL IULIAN
17.01.1973 Moţăţei, judeţul Dolj
Mihail Maria Consilier local
Urzicuţa, judeţul Dolj
3182 MONDOC GHEORGHE
13.12.1959 Crizbav, judeţul Braşov
Gheorghe Elena Consilier local
Crizbav, judeţul Braşov
3183 MORDA CRISTINA RODICA (ORZEA)
09.07.1969 Făgăraş, judeţul Braşov
Dumitru Rodica Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3184 NEDELCU EUGEN 02.01.1965 Sadova, judeţul Dolj
Florea Elena Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3185 NICĂ GHEORGHE 13.07.1964 Lacriţa, judeţul Dolj
Ilie Joiţa Consilier local
Robăneşti, judeţul Dolj
3186 NINĂ EUGEN 02.01.1972 Sadova, judeţul Dolj
Alexandru Anica Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3187 NOAGHIU IOAN 20.03.1954 Ungra, judeţul Braşov
Stanciu Eftina Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3188 NUŢĂ MARIAN 29.03.1970 Sadova, judeţul Dolj
Ion Norica Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3189 OPREA NICOLAE DAN
13.12.1965 Rupea, judeţul Braşov
Nicolae Maria Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3190 OPRIŞ CORNEL 02.10.1961 Şercaia, judeţul Braşov
Corneliu Violeta Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3191 PALTIN CRISTINEL 30.07.1960 Bădeni Gheorghe Sofia
Primar al localităţii
Şercaia, judeţul Braşov
3192 PĂUN GHEORGHE 10.01.1955 Sadova, judeţul Dolj
Florea Maria Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3193 PEPELEA ACHIM 19.05.1952 Boholţ, judeţul Braşov
Ioan Ana Consilier local
Beclean, judeţul Braşov
224
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3194 POPA AMBROSIE ADRIAN
26.08.1947 Comăna de Jos, judeţul
Braşov Iuliu Valeria
Consilier local Comăna,
judeţul Braşov
3195 POPA VALERIU 28.06.1963 Şercaia, judeţul Braşov
Ioan Silvia Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3196 POPA VERGIL 21.03.1956 Siliştea Crucii, judeţul Dolj
Mihai Maria Consilier local Siliştea Crucii,
judeţul Dolj
3197 POPESCU DOINA (MANTA)
23.02.1966 Ţuglui, judeţul Dolj
Ilie Maria Consilier local Ţuglui, judeţul
Dolj
3198 PORUMB IOAN 17.11.1967 Rupea, judeţul Braşov
Ioan Viorica Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3199 PRUNA DAN 18.09.1967 Şercaia, judeţul Braşov
Iustin Cornelia Hortensia
Consilier local Şercaia, judeţul
Braşov
3200 RADU DUMITRU 25.10.1949 Sadova, judeţul Dolj
Alexandru Jenica Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3201 RĂCMAN NICOLAE 29.08.1963 Arad Nicolae Eugenia Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3202 ROTARU ŞTEFAN 26.04.1968 Bîcleş, judeţul Mehedinţi
Nastasie Maria Consilier local Secu, judeţul
Dolj
3203 RUSU IOAN 21.03.1951 Rusavat, Vipereşti,
judeţul Buzău Ştefan Safta
Primar al localităţii Sânpetru,
judeţul Braşov
3204 SAFTA EUGEN 26.02.1965 Sadova, judeţul
Dolj Ion Maria
Primar al localităţii
Sadova, judeţul Dolj
3205 SANDU
LAURENŢIU ADRIAN
06.10.1971 Craiova, judeţul
Dolj Gheorghe Floarea
Primar al localităţii
Siliştea Crucii, judeţul Dolj
3206 SĂNIUŢĂ IOSIF 15.01.1964 Dumbrăviţa, judeţul Braşov
Iosif Elena Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
3207 STANCA CONSTANTIN
06.01.1958 Poiana Mare, judeţul Dolj
Iuliu Rina Consilier local
Seaca de Cîmp, judeţul Dolj
3208 STANCIU TRAIAN 29.01.1946 Dăişoara,
comuna Ungra, judeţul Braşov
Ioan Marta Primar al
localităţii Ungra, judeţul Braşov
225
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3209 STANCIU VASILE 10.10.1947 Dăişoara,
comuna Ungra, judeţul Braşov
Vasile Ana Consilier local Dumbrăviţa,
judeţul Braşov
3210 STĂNCĂLIE STAN 29.08.1956 Segarcea, judeţul Dolj
Gheorghe Maria Consilier local
Segarcea, judeţul Dolj
3211 SZEKELY ŞTEFAN 30.09.1970 Budila, judeţul Braşov
Alexandru Aurelia Consilier local Budila, judeţul
Braşov
3212 ŞCHIOPU MIRCEA 03.06.1963 Rupea, judeţul Braşov
Ioan Lucreţia Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3213 TRÂMBIŢAŞ CONSTANTIN
07.05.1965 Făgăraş, judeţul Braşov
Ioan Aurelia Consilier local
Beclean, judeţul Braşov
3214 ŢIREI VIOREL 28.02.1950 Secu, judeţul Dolj
Alexandru Elena Viceprimar al
localităţii Secu, judeţul Dolj
3215 VASILE IOAN 22.01.1957 Rupea, judeţul Braşov
Ioan Ana Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3216 VATUI FOCA 06.02.1961 Mihăileşti, judeţul Botoşani
Dumitru Victoria Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3217 VECONI IOAN 13.04.1971 Ticuşu, judeţul Braşov
Ioan Angelina Consilier local Ticuş, judeţul
Braşov
3218 VELCEA NICU 08.10.1969 Sadova, judeţul Dolj
Patru Maria Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3219 VOICU STANCIU GHEORGHE
02.10.1956 Ungra, judeţul Braşov
Stanciu Teofil
Margareta Consilier local Ungra, judeţul
Braşov
3220 ZAMFIR ŞTEFAN 25.12.1961 Sadova, judeţul Dolj
Ştefan Maria Consilier local
Sadova, judeţul Dolj
3221 ZĂVADĂ
CONSTANTINA (GHIGA)
29.01.1950 Simnicu de Sus, judeţul Dolj
Marin Ana Consilier local Şimnicu de Sus,
judeţul Dolj
3222 ZISU ADRIAN 17.12.1950 Vîrvoru de Jos, judeţul Dolj
Ilie Maria Consilier local Vîrvoru de Jos,
judeţul Dolj
3223 FLUERAŞ MOISE 14.07.1950 Cincu, judeţul Braşov
Moise Ana Viceprimar al
localităţii Cincu, judeţul Braşov
3224 AILENEI CONSTANTIN
31.08.1971 Iaşi Mihai Elena Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
226
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3225 ANDREI DANELA 07.05.1964 Deta, judeţul Timiş
Ion Floarea Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3226 ANDRONACHE VASILE
17.02.1947 Moşna, judeţul Iaşi
Gheorghe Ioana Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
3227 APOSTOIU
CONSTANTIN 13.09.1967
Malu cu Flori, judeţul
Dâmboviţa Constantin Maria
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
3228 AUREL DĂNUŢ 12.05.1970 Târgovişte,
judeţul Dâmboviţa
Ion Cornelia
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
3229 BĂLOIU MARIA 03.09.1957 Cerna, judeţul
Tulcea Traian Dumitra
Consilier local Hunedoara,
judeţul Hunedoara
3230 BÂRSAN ION 08.05.1931 Moşna, judeţul Iaşi
- Gafiţa Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
3231 BU IULIANA (DOBOŞ)
06.08.1949 Micula, judeţul Satu-Mare
Iosif Anna Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3232 CĂTINEAN LIVIA
CAMELIA (RUSNEAC)
12.10.1970 Micula, judeţul Satu-Mare
Ioan Maria Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3233 COJOCARU ŞTEFAN
28.02.1941 Dăbuleni, judeţul Dolj
Alexandru Ioana Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
3234 CONSTANTIN ION 08.02.1969 Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
Ion Ileana
Primar al localităţii Malu cu Flori, judeţul
Dâmboviţa
3235 DERIUŞ ROMICĂ 08.02.1970 Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
Ion Felicia
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
3236 DINCĂ MARIN 07.11.1954 Mihăileşti, judeţul Giurgiu
Ion Ioana Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3237 DOBOŞ CSABA 15.06.1971 Micula, judeţul Satu-Mare
Ştefan Paraschiva Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3238 DOBOŞ ŞTEFAN 13.02.1959 Micula, judeţul
Satu-Mare Ştefan Paraschiva
Primar al localităţii
Micula, judeţul Satu Mare
227
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3239 FLOREA MONICA-CORNELIA (STAN)
09.09.1973 Bucureşti Aurel Atanasia Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3240 GOLUMBEANU MIHAI
01.03.1962 Cîmpulung
Muscel, judeţul Argeş
Traian Zorica Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3241 HORLĂIANU IOAN 12.11.1952 Codăeşti,
judeţul Vaslui Sanda
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
3242 IONIŢĂ VASILE 11.05.1957 Răducăneni, judeţul Iaşi
Victor Ioana Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
3243 KALLAI PAL 17.06.1972 Satu-Mare Paul Maria Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3244 LAZĂR MIHAI MARIUS
19.02.1968 Teiuş, judeţul Alba
Vasile Mihai
Didina Maria Consilier local Mihalţ, judeţul
Alba
3245 MAILAT ACHIM EMIL
12.05.1969 Braşov, judeţul Braşov
Achim Maria Consilier local
Feldioara, judeţul Braşov
3246 MIHAI GHEORGHE 13.01.1959 Micula, judeţul Satu-Mare
Gheorghe Eleonora Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3247 MOLDOVAN SORIN IRONIM
12.08.1971 Teiuş, judeţul Alba
Gligoru Daniela Consilier local Mihalţ, judeţul
Alba
3248 NECULA ION 25.06.1958 Suseni, judeţul Argeş
Neculae Ioana Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3249 OPRIŞA IONICA (ŞOIMU)
03.08.1972 Bucureşti Gheorghe Dumitra Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3250 POP FLORIN GHEORGHE
23.02.1965 Arad Gheorghe Ana-Maria Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3251 POSTU ION 02.11.1972 Răducăneni, judeţul Iaşi
Petru Margareta Consilier local Moşna, judeţul
Iaşi
3252 RADU GHEORGHIŢA
15.02.1970 Bucureşti Ion Ioana Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3253 RISTEA DUMITRU-
LEONARD 07.07.1967
Malu cu Flori, judeţul
Dâmboviţa Dumitru Verginia
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
228
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3254 SCAFĂ LAURENŢIA (DUMITRAN)
09.09.1959 Vărbilău, judeţul Prahova
Stelian Ana Consilier local
Vărbilău, judeţul Prahova
3255 SFETCU ION 26.02.1967 Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
Petre Alexandrina
Consilier local Malu cu Flori,
judeţul Dâmboviţa
3256 STAN GEORGETA (PREDA)
25.02.1962 Ogrezeni, judeţul Giurgiu
Gheorghe Lixandra Consilier local
Cornetu, judeţul Ilfov
3257 STĂNESCU GHEORGHE
06.03.1961 Secu, judeţul Caraş-Severin
Ilie Maria Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3258 STOICUŢA LĂSCUŢ 22.01.1969 Hunedoara Octavian Minadora
Consilier local Hunedoara,
judeţul Hunedoara
3259 SUVEG
ALEXANDRU SIGHISMUND
03.08.1954 Micula, judeţul Satu-Mare
Alexandru Elisabeta Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3260 SVEDA IOAN 16.03.1965 Halmeu, judeţul Satu-Mare
Ioan Ileana Consilier local Micula, judeţul
Satu Mare
3261 TAUS SORIN 14.12.1966 Braşov, judeţul
Braşov Nicolae Elena Sorica
Primar al localităţii
Feldioara, judeţul Braşov
3262 TRIFU AUREL 23.05.1952 Gherman, judeţul Timiş
Aurel Elena Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3263 ZEGREAN MARIANA (STETCA)
23.08.1955 Orţişoara, judeţul Timiş
Gheorghe Teodosie Consilier local
Moraviţa, judeţul Timiş
3264 ALUCULESEI IOAN 26.10.1950 Socodor, judeţul Arad
Ion Floare Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3265 ANDRONIC AURELIAN REGINALD
03.02.1971 Arad Constantin Maria
Primar al localităţii
Frumuşeni, judeţul Arad
3266 ARDELEAN EMILIAN
01.09.1948 Seitin, judeţul Arad
Vasile Elisabeta Consilier local
Semlac, judeţul Arad
3267 BAŞA MARIN IOAN 16.08.1968 Arad Ioan Ana Consilier local
Frumuşeni, judeţul Arad
3268 BĂTRÎN LIVIU DOREL
17.07.1959 Sântana, judeţul Arad
Ilie Ana Maria Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
229
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3269 BOCERIAN ADINA 24.01.1956 Uivar, judeţul Timiş
Petru Ana Consilier local
Checea, judeţul Timiş
3270 BOICIUC ION 03.08.1973 Bistra, judeţul Maramureş
Ioan Maria
Viceprimar al localităţii
Pâncota, judeţul Arad
3271 BOJAN FLOAREA (MIHU)
29.09.1950 Curtici, judeţul Arad
Gheorghe Ecaterina Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3272 BONDIŞ IOAN 09.06.1968 Sântana, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local Olari, judeţul
Arad
3273 BORA MIRCEA DĂNUŢ
02.05.1971 Sântana, judeţul Arad
Petru Livia Viceprimar al
localităţii Olari, judeţul Arad
3274 BORDIANU VIOREL 28.03.1969 Semlac, judeţul Arad
Petru Paraschiva Consilier local
Semlac, judeţul Arad
3275 BUDEA TEODOR 05.11.1967 Gurahonţ, judeţul Arad
Simion Floarea Consilier local
Frumuşeni, judeţul Arad
3276 BULZ NICOLAE 09.01.1967 Năsăud, judeţul Bistiţa-Năsăud
Dumitru Ana Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
3277 BUMBA BUJOR PETRU
08.09.1967 Făget, judeţul Timiş
Bujor Elisaveta Consilier local Fîrdea, judeţul
Timiş
3278 CAZACU VASILE
GEANI 25.10.1967 Bârlad, judeţul
Vaslui Vasile Niculina
Viceprimar al localităţii
Semlac, judeţul Arad
3279 CHEŞA ILIE 29.07.1972 Arad Ilie Floare
Primar al localităţii
Secusigiu, judeţul Arad
3280 CODRIN MARIUS 19.11.1971 Arad Cornel Maria Consilier local
Frumuşeni, judeţul Arad
3281 CORNUT GHEORGHE
26.06.1950 Cenad, judeţul Timiş
Vasile Elena Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
3282 COSA DORINA 11.08.1956 Arad Dumitru Margareta Consilier local Beba Veche, judeţul Timiş
3283 CRIŞAN REMUS ADRIAN
16.01.1970 Remetea Mare, judeţul Timiş
Nicolae Dorina Cornelia
Consilier local Bucovăţ, judeţul
Timiş
230
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3284 CURTUŢIU IOAN 26.08.1967 Macea, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local Macea, judeţul
Arad
3285 DANCU VASILE 03.02.1971 Timişoara, judeţul Timiş
Vasile Elena Consilier local
Bucovăţ, judeţul Timiş
3286 DEHELEAN CORNEL
05.02.1959 Curtici, judeţul Arad
Teodor Iuliana Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3287 DEHELEAN MIRCEA
02.01.1957 Sintea Mică,
comuna Olari, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local Olari, judeţul
Arad
3288 DELAMARIAN
FLAVIUS 01.12.1972 Ineu, judeţul
Arad Eugen Veronica
Viceprimar al localităţii
Secusigiu, judeţul Arad
3289 DUMBRAVĂ PETRU 27.11.1960 Mişca, judeţul Arad
Petru Maria Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3290 FARCAŞ IOAN 05.09.1950 Zărand, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
3291 FAZEKAS IOAN 30.11.1969 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Ioan Barbara Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
3292 FECIORU MIHAI 06.11.1950 Nicşeni, judeţul Botoşani
Andrei Aglaia Consilier local Nicşeni, judeţul
Botoşani
3293 FILIP SORIN 29.10.1970 Făget, judeţul Timiş
Pavel Ana Consilier local Fîrdea, judeţul
Timiş
3294 FOGHIŞ FELICIA (GROZAV)
17.06.1961 Curtici, judeţul Arad
Teodor Sofia Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3295 GAL ŞTEFAN 03.01.1964 Secusigiu, judeţul Arad
Ioan Catiţa Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
3296 GAVRILĂ DANA (COSTE)
22.02.1971 Hăşmaş, judeţul Arad
Tafie Eva Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
3297 GHEORGHIU VASILICĂ
21.07.1951 Dumbrăveni, judeţul Vrancea
Dumitru Floarea Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3298 GRAD GHEORGHE 13.04.1973 Arad Gheorghe Maria Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
231
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3299 HANŢIG ILIE 18.12.1940 Borşa, judeţul Maramureş
Gavrilă Ileana Consilier local
Frumuşeni, judeţul Arad
3300 HANYETZ ION 28.06.1960 Secusigiu, judeţul Arad
Ioan Maria Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
3301 HERTEG DAN STELIAN
01.10.1970 Arad Pătru Octavia Consilier local
Semlac, judeţul Arad
3302 HORGA IOAN 30.06.1952 Şepreuş, judeţul Arad
Mihai Ana Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
3303 HORŢI PAVEL (SOPARLA)
28.05.1969 Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud
Pavel Saveta Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
3304 HORVATH ŞTEFAN 17.05.1954 Cenad, judeţul Timiş
Frideric Elisabeta Consilier local Beba Veche, judeţul Timiş
3305 IACOB DĂNUŢ 02.01.1972 Făget, judeţul Timiş
Iancu Sofica Consilier local Curtea, judeţul
Timiş
3306 IACOB GAVRIL 25.01.1963 Timişeşti,
judeţul Neamţ Constantin Ana
Consilier local Becicherecu Mic, judeţul
Timiş
3307 IANCU ROMAN 16.12.1948 Bucium, judeţul Alba
Horea Viorica Consilier local Macea, judeţul
Arad
3308 ILIEŞ IOAN 19.12.1967 Botiza, judeţul Maramureş
Dumitru Ioana Consilier local Macea, judeţul
Arad
3309 IOVAN IRINA
(BUHAI) 24.06.1967 Tarna Mare, judeţul Satu
Mare Ioan Maria
Viceprimar al localităţii
Frumuşeni, judeţul Arad
3310 ISAC EMILIA
(ISPAS) 19.04.1961 Piteşti, judeţul
Argeş Alexandru Livia
Consilier local Becicherecu Mic, judeţul
Timiş
3311 ISPRAVNIC GHEORGHE
26.09.1957 Curtici, judeţul Arad
Gheorghe Floarea Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3312 IŞFAN GHEORGHE-CORNEL
02.07.1967 Ciacova, judeţul Timiş
Viorel Maria Consilier local Ghilad, judeţul
Timiş
3313 IUHASZ FRANCISC ATTILA
29.05.1968 Arad Ioan Ana Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
232
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3314 IUHASZ IOSIF 15.05.1969 Chişineu-Criş, judeţul Arad
Iosif Irina Consilier local Sintea Mare, judeţul Arad
3315 JIVAN MARIANA (BONDA)
30.01.1967 Lipova, judeţul Arad
Stelian Cornelia Consilier local Bogda, judeţul
Timiş
3316 KISS IOAN 20.09.1969 Arad Ioan Maria Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3317 KISS IOSIF 14.03.1957 Satu Nou,
comuna Mişca, judeţul Arad
Ştefan Ana Cecilia Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3318 KOVACS FRANCISC
07.02.1965 Chişineu-Criş, judeţul Arad
Ioan Iuliana Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3319 KRISTO ALEXANDRU
05.05.1955 Vânători,
comuna Mişca, judeţul Arad
Alexandru Rozalia Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3320 LĂZĂRESCU VASILE
30.06.1950 Temereşti, judeţul Timiş
Ioan Cornelia Consilier local Curtea, judeţul
Timiş
3321 LETEA IOAN 08.01.1969 Beiuş, judeţul Bihor
Nicolaie Maria Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3322 LEUCA IONICĂ AUREL
19.11.1968 Gurahonţ, judeţul Arad
Ioan Valeria Consilier local
Frumuşeni, judeţul Arad
3323 LUCA BORIŢA (PAULEVICI)
26.09.1963 Moldova-Nouă, judeţul Caraş-
Severin Nicolae Milena
Consilier local Bogda, judeţul
Timiş
3324 LULUŞAN MARCEL 04.08.1966 Arad Petru Maria Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3325 LUPŞEA VASILE 14.09.1946 Lupoaia,
comuna Holod, judeţul Bihor
Ioan Catiţa Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
3326 MERCEA IOAN 15.02.1960 Macea, judeţul Arad
Ioan Ana Consilier local Macea, judeţul
Arad
3327 MILOSAV LIDIA CRISTINA (CRIŞAN)
31.01.1971 Ocna, Mureş, judeţul Alba
Carol Iuliana Maria
Consilier local Checea, judeţul
Timiş
3328 MOD LADISLAU 17.01.1968 Sântana, judeţul Arad
Vasile Margareta Consilier local Olari, judeţul
Arad
233
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3329
MOROGAN VIORICA
ECATERINA (NICOLAICIUC)
03.07.1971 Marghita,
judeţul Bihor Ioan Irina
Consilier local Secusigiu,
judeţul Arad
3330 MUTU STELIAN 11.11.1950 Bucovăţ, judeţul Timiş
Vasile Cornelia Consilier local
Bucovăţ, judeţul Timiş
3331 NEGREA
GHEORGHE 17.04.1946 Albac, judeţul
Alba Ispas Maria
Consilier local Becicherecu Mic, judeţul
Timiş
3332 NEMETH JOZSEF 05.10.1972 Luduş, judeţul Mureş
Jozsef Eva Consilier local Olari, judeţul
Arad
3333 OLARU DIANA-CLAUDIA
27.04.1973 Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
Gavrilă Ilişcăi Consilier local Cenad, judeţul
Timiş
3334 OLARU GHEORGHE
11.07.1955 Balinţ, judeţul Timiş
Nicolae Maria Consilier local Bara, judeţul
Timiş
3335 PANTEA TATIAN DORU
21.08.1972 Arad Traian Maria Consilier local Macea, judeţul
Arad
3336 PARASCA TEODOR 03.02.1969 Mişca, judeţul Arad
Teodor Maria Viceprimar al
localităţii Mişca, judeţul Arad
3337 PĂCURAR MARIUS 16.03.1970 Arad Simion Lucreţia Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3338 PETER DALMA (SZIVOS)
13.12.1970 Chişineu-Criş, judeţul Arad
Emeric Elena Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3339 PETRESCU IOAN 15.09.1946 Fîrdea, judeţul Timiş
Simion Aurora Consilier local Fîrdea, judeţul
Timiş
3340 PETRIŞOR VIOREL 03.09.1960 Sintea Mare, judeţul Arad
Traian Floarea Consilier local Sintea Mare, judeţul Arad
3341 PÎNCOTAN IOAN MONEL
20.07.1960 Arad Ioan Viorica Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
3342 RĂUŢ PETRU 29.01.1968 Sântana, judeţul Arad
Pavel Ecaterina Primar al
localităţii Olari, judeţul Arad
3343 RUS VOICU CORNEL
16.03.1970 Vaţa de Jos,
judeţul Hunedoara
Traian Parmina Consilier local Bogda, judeţul
Timiş
234
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3344 SABAU GHEORGHE
26.06.1954 Tauteu, judeţul Bihor
Ioan Ana Consilier local
Cărpiniş, judeţul Timiş
3345 STANCONI MIRCEA 26.09.1959 Nadrag, judeţul Timiş
Constantin Silvia Consilier local Fîrdea, judeţul
Timiş
3346 STOIAN LETIŢIA 30.10.1956 Zăbalt, comuna Ususău, judeţul
Arad Teodor Aurelia
Primar al localităţii
Semlac, judeţul Arad
3347 STREIAN CLAUDIUS
22.03.1960 Gladna
Română, judeţul Timiş
Victor Marioara Consilier local Fîrdea, judeţul
Timiş
3348 ŞIMÎNDAN PETRU 21.03.1972 Mişca, judeţul Arad
Petru Floare Consilier local Mişca, judeţul
Arad
3349 TĂMĂŞAN SOLIN GELU
12.04.1968 Câmpeni, judeţul Alba
Gheorghe Lucreţia Consilier local Macea, judeţul
Arad
3350 TIFAN MIKLOS 12.10.1968 Vârşag, judeţul Harghita
Marton Margareta Consilier local Beba Veche, judeţul Timiş
3351 TIGU DAN LIVIU 28.09.1967 Arad Livius Elena Consilier local
Semlac, judeţul Arad
3352 TOMULEA CORNEL EMANUEL
27.12.1971 Jimbolia, judeţul Timiş
Ştefan Maria Consilier local
Cărpiniş, judeţul Timiş
3353 TRIF IOAN 24.11.1960 Horea, judeţul Alba
Gheorghe Agaftea Consilier local
Pâncota, judeţul Arad
3354 USCA AUREL DĂNUŢ
01.09.1957 Sintea Mică,
comuna Olari, judeţul Arad
Moise Floare Consilier local Olari, judeţul
Arad
3355 VEREŞEZAN OANA DOINA (NEGOVAN)
25.11.1970 Reşiţa, judeţul Caraş-Severin
Ion Maria Lucia Consilier local Curtici, judeţul
Arad
3356 VESA VIOREL 04.01.1966 Lugoj, judeţul Timiş
Ioan Ana Consilier local Bara, judeţul
Timiş
3357 VIDRAN DOREL
GHEORGHE 10.04.1969 Arad Aurel Margareta
Primar al localităţii
Zimandu Nou, judeţul Arad
3358 VLAD ŞTEFAN 29.03.1969 Secusigiu, judeţul Arad
Gheorghe Ilişca Consilier local
Secusigiu, judeţul Arad
235
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3359 ZSAMBOK MARIA (GÂNDILA)
08.10.1972 Arad Mihai Maria Consilier local Zimandu Nou, judeţul Arad
3360 COJOCARU LUMINITA
(ACURMULOAE) 23.10.1961
Timişoara, judeţul Timiş
Constantin Maria
Consilier local Becicherecu Mic, judeţul
Timiş
3361 ALMAŞ IOAN 20.05.1959
Bezded, comuna
Gârbou, judeţul Sălaj
Alexa Eleonora Consilier local Jibou, judeţul
Sălaj
Adeverinţa nr. 1591/ 2008 cu n. mamei Ana şi tată
Alexandru
3362 ABĂSEACĂ NICUŞOR
24.06.1967 Traian, judeţul Brăila
Traian Jana Primar al
localităţii Traian, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 3446/ 2010
3363 ACCELEANU ION 10.05.1967 Horia, judeţul
Tulcea Matei Aneta
Primar al localităţii
Hamcearca, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 1949/ 2012
3364 ÁCS SÁNDOR 19.06.1966 Odorheiu Secuiesc,
judeţul Harghita
Oto Alexandru
Susana Ecaterina
Consilier local Livezeni, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 368/ 2014
3365 ADETU VICTOR 17.03.1955 Siliştea, judeţul Brăila
Cristina Consilier local Siliştea, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 6903/ 2009
3366 ADORJANI PAL 14.02.1972 Miercurea Ciuc, judeţul Harghita
Pal Magdalena Consilier local Găleşti, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 1473/ 2013
3367 ALEXANDRU GEORGE
08.06.1967 Stăncuţa, judeţul Brăila
Mircea Stana Consilier local
Stăncuţa, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 5397/ 2010
3368 ALEXE IORDAN 03.03.1969 I.C. Brătianu, judeţul Tulcea Andrei Maria
Primar al localităţii I.C.
Brătianu, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 1982/ 2014
3369 AMBĂRUŞ MIRCEA 25.06.1959 Scorteni, judeţul Bacău
Mircea Clara Consilier local
Scorţeni, judeţul Bacău
Adeverinţa nr. 3609/ 2009
3370 AMZA ELENA (ROMAN)
27.08.1964 Godineşti, judeţul Gorj
Nicolae Elena Consilier local Gorj
Adeverinţa nr. 340/2011
3371 ANCU MARIUS IULIAN
11.10.1973 Bucureşti Gheorghe Mânzatu Angela
Consilier local Bragadiru, judeţul Ilfov
Adeverinţa nr. 6539/ 2009
3372 ANDREI EMILIAN 01.08.1959 Rădineşti, judeţul Gorj
Leonte Elisaveta Consilier local Dănciuleşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 64/2011
3373 ANDREI EUGEN 15.11.1967 Scânteia, judeţul Ialomiţa
Dumitru Ioana Consilier local
Scânteia, judeţul Ialomiţa
Adeverinţa nr. 7649/ 2009
236
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3374 ANDREI PETRE 09.12.1966 Gradiştea,
judeţul Brăila Mihai Chiva
Primar al localităţii
Grădiştea, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 3445/2010
3375 ANDRIEŞ GHEORGHE
14.10.1959 Plopana, judeţul Bacău
Gheorghe Maria Consilier local
Plopana, judeţul Bacău
Adeverinţa nr. 3610/ 2009
3376 ANDRONESCU ION 24.10.1965 Rădineşti,
judeţul Gorj Marin Maria
Primar al localităţii
Dănciuleşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 64/2011
3377 ANGHEL GHEORGHE
09.04.1963 Ulmu, judeţul Brăila
Constantin Georgeta Consilier local Ulmu, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 5410/ 2010
3378 ANGHEL NICOLAE 27.08.1956 Petroşani,
judeţul Hunedoara
Alexandru Elena Consilier local
Bragadiru, judeţul Ilfov
Adeverinţa nr. 9459/ 2009
3379 ANTAL PETRU 30.10.1972 Pecica, judeţul
Arad Petru Maria
Primar al localităţii
Pecica, judeţul Arad
Adeverinţa nr. 1978/ 2012
3380 ANTOHE CRISTIAN 18.04.1962 Vaslui Ghita Manuela - Silvia
Consilier local Tîrgu Ocna,
judeţul Bacău
Adeverinţa nr. 748/ 2008
3381 ANTON
GEORGETA (GHEORGHE)
13.02.1968 Brăila Valeriu Zamfira Consilier local
Cazasu, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 2758/ 2011
3382 ANTON TUDOREL 10.10.1962 Brăila Ion Manda Consilier local
Cazasu, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 5341/ 2010
3383 APOSTOIU ION 14.04.1941 Bălceşti, judeţul
Gorj Ion Maria
Consilier local Bengeşti-Ciocadia,
judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 292/2011
3384 ARDELEAN CRĂCIUN MARCEL
22.03.1972 Reghin, judeţul Mureş
Crăciun Anica Consilier local
Petelea, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1959/ 2016
3385 ARIF ISMAIL 23.04.1954 Ciucurova, judeţul Tulcea
Enver Pachizea Consilier local
Ciucurova, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11156/ 2009
3386 ARISTOTEL VASILE 05.04.1954 Jirlău, judeţul Brăila
Gheorghe Constantina Consilier local Jirlău, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 4191/ 2010
3387 ARIŞ CONSTANTIN 19.12.1943 Lucăceşti, judeţul Bacău
Vasile Roza Consilier local Zemeş, judeţul
Bacău
Adeverinţa nr. 2860/ 2013
237
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3388 AURARIU COMAN 31.10.1967 Godineşti,
judeţul Gorj Victor Ana
Primar al localităţii
Godineşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 68/2011
3389 AVRAM ION 23.09.1957 Mihai Bravu, judeţul Tulcea
Neculai Elena Consilier local
Babadag, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 3978/ 2008
3390 AVRAM NELIDA (PREDESCU)
24.09.1967 Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj
Gheorghe Lucica Consilier local
Godineşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 69/2011
3391 BABĂ MIHAI 24.12.1969 Tăureni, judeţul Mureş
Ioan Gheorghina Consilier local
Tăureni, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1770/ 2016
3392 BADEA EUGEN 12.02.1967 Căpreni, judeţul Gorj
Marin Elena Consilier local
Căpreni, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 322/2011
3393 BADIU GHEORGHE 28.02.1958 Dorobanţu, judeţul Tulcea
Dumitru Florica Consilier local
Dorobanţu, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 7216/ 2014
3394 BAICU
ALEXANDRU 19.09.1951 Berteştii de Jos,
judeţul Brăila Toma Anica
Viceprimar al localităţii
Berteştii de Jos, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 2499/ 2011
3395 BAICU MARIAN 11.07.1971 Dascălu, judeţul
Ilfov Marin Smaranda
Viceprimar al localităţii
Dascălu, judeţul Ilfov
Adeverinţa nr. 1337/ 2016
3396 BAKOS LEVENTE ATTILA
24.10.1969 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Attila Piroşca Consilier local
Tg Mureş, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 3470/ 2010
3397 BALAZS ROMEO 18.04.1966 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Andrei Iolan Consilier local
Bălăuşeri, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1989/ 2016
3398 BALICA NICOLAE 27.08.1972 Babadag, judeţul Tulcea
Gheorghe Marcela Consilier local Baia, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 604/ 2010
3399 BARABASI OTTO 03.07.1970 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Achaţiu Irma
Primar al localităţii
Hodoşa, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1734/ 2016
3400 BARAC VASILE 04.08.1963 Şuţeşti, judeţul Brăila
Mircea Floarea Consilier local Şuţeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 4222/ 2010
3401 BARBU FLORINEL 29.11.1968 Făurei, judeţul
Brăila Niculae Maria
Consilier local Surdila
Găiseanca, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 5406/ 2010
238
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3402 BARDAS DORU 24.10.1953 Sinaia, judeţul Prahova
Vasile Steliana Consilier local Cocorăştii Colt, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 9835/ 2009
3403 BASARABĂ NICOLAE PETRU
28.06.1965 Tălmaciu, judeţul Sibiu
Nicolae Maria Consilier local
Tălmaciu, judeţul Sibiu
Adeverinţa nr. 9836/ 2009
3404 BĂDĂRĂ VASILE 08.09.1948 Mircea Vodă, judeţul Brăila
Stanciu Elena
Viceprimar al localităţii Movila Miresii, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 2510/ 2011
3405 BĂDOIU ADRIAN 14.08.1967 Brătuia, judeţul Gorj
Constantin Elisabeta Consilier local
Dăneşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 1409/2016
3406 BĂGĂREAN
MIRCEA 26.09.1960
Aşchileu Mare, comuna Aşchileu,
judeţul Cluj
Gheorghe Ana Consilier local
Aşchileu, judeţul Cluj
Adeverinţa nr. 2109/ 2013
3407 BĂLAN ION 19.04.1954 Neatârnarea, judeţul Tulcea
Costică Elena Consilier local Baia, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 6229/ 2009
3408 BĂLĂNESCU ADRIAN
05.03.1969 Plopu, judeţul Prahova
Petre Maria Primar al
localităţii Plopu, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 10849/ 2009
3409 BĂLUŢĂ ION 04.01.1946 Greci, judeţul Tulcea
Ştefan Eleonora Consilier local Greci, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 1959/ 2014
3410 BĂLUŢĂ ION 12.01.1961 Logreşti-
Moşteni, judeţul Gorj
Spiridon Augustina
Primar al localităţii
Logreşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 341/2011
3411 BĂLUŢĂ NECULAI 29.05.1957 Măxineni, judeţul Brăila
Petrache Stanca Consilier local
Măxineni, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 4437/ 2010
3412 BĂNICĂ VASILE 04.08.1971 Făurei, judeţul Brăila
Costică Elena Consilier local Ulmu, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 2812/ 2011
3413 BĂRARU DĂNUŢ 13.10.1963 Tulcea Moise Ioana
Consilier local Mihail
Kogălniceanu, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 7166/ 2014
3414 BĂRBIŢĂ EUGENIA (AVRĂMESCU)
01.10.1951 Vulcan, judeţul Hunedoara
Adam Maria Consilier local Vulcan, judeţul
Hunedoara
Adeverinţa nr. 5812/ 2009
3415 BECHEANU TOTOŞEL
18.10.1948 Prigoria, judeţul Gorj
Ion Silvia Consilier local
Prigoria, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 1434/2016
3416 BEJU IONEL 01.08.1964 Însurăţei, judeţul Brăila
Mihalache Elena Consilier local
Însurăţei, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 4183/ 2010
239
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3417 BELGHER ARTUR LEONIDA
28.01.1962 Roşia de
Amaradia, judeţul Gorj
Nicolae Raveca Consilier local
Alimpeşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 1370/2016
3418 BENGA ION 22.11.1948 Hamcearca, judeţul Tulcea
Gheorghe Ana Consilier local Hamcearca,
judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 3865/ 2013
3419 BENKE CSABA ALEXANDRU
24.06.1950 Miercurea
Nirajului, judeţul Mureş
Carol Ida Consilier local Găleşti, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 1616/ 2013
3420 BENŢA TIBOR 15.07.1970 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Adalbert Rozalia
Consilier local Sîntana de
Mureş, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 9513/ 2009
3421 BERCEA IOAN 11.09.1960 Ineu, judeţul
Arad Ioan Teodora
Primar al localităţii
Craiva, judeţul Arad
Adeverinţa nr. 5894/ 2008
3422 BEREKMERI
EDMOND KRISZTIAN
25.04.1972 Târgu Mureş, judeţul Mureş
Dominic Ştefan
Ileana Maria Consilier local
Glodeni, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1953/ 2016
3423 BERKI EDITH (JOZSA)
01.06.1961 Şărmăşag, judeţul Sălaj
Balint Roza Consilier local Şărmăşag,
judeţul Sălaj
Adeverinţa nr. 3478/ 2012
3424 BERŢA DOREL 14.03.1961 Zemeş, judeţul Bacău
Constantin Olga Consilier local Zemeş, judeţul
Bacău
Adeverinţa nr. 1798/ 2010
3425 BIBIRE VASILE 14.03.1958 Ungureni,
judeţul Bacău Constantin Anica
Primar al localităţii Ungureni,
judeţul Bacău
Adeverinţa nr. 8684/ 2009
3426 BICA RODION 27.02.1960 Sângeorgiu de Pădure, judeţul
Mureş Ioan Elvira
Consilier local Sângiorgiu de Pădure, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 11492/ 2009
3427 BIEA VASILE 20.10.1946 Poduri, judeţul Bacău
Vasile Eufrosina Consilier local Poduri, judeţul
Bacău
Adeverinţa nr. 3613/ 2009
3428 BIVOLARU VICTOR 13.11.1952 Bărăganul,
judeţul Brăila Gavrilă Luxa
Primar al localităţii
Bărăganul, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 4126/ 2010
3429 BÎGIU IULIAN CRISTIAN
02.10.1967 Bucureşti Ion Constanţa Primar al
localităţii Aluniş, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 5895/ 2008
3430 BÎZU MARCEL 18.03.1950 Dăneşti, judeţul
Gorj Ilie Eugenia
Viceprimar al localităţii
Dăneşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 1410/2016
240
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3431 BLÂNDU DUMITRU 09.10.1942 Drăgoeşti, judeţul Gorj
Dumitru Maria Consilier local Crasna, judeţul
Gorj
Adeverinţa nr. 6963/2009
3432 BLOANŢĂ ION 09.05.1958 Sîmbotin, judeţul Gorj
Vasile Maria Consilier local Schela, judeţul
Gorj
Adeverinţa nr. 1252/2016
3433 BOBOC IONEL 22.04.1966 Movila Miresii, judeţul Brăila
Mircea Maria Consilier local Movila Miresii, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 4441/ 2010
3434 BOBU NICOLAE 12.09.1956 Târgu Jiu, judeţul Gorj
Aristotel Aurelia Consilier local Gorj
Adeverinţa nr. 191/2008
3435 BODO IOZSEF ZOLTAN
02.12.1967 Reghin, judeţul Mureş
Iosif Margareta Consilier local Reghin, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 932/ 2010
3436 BOGDAN RELU 08.02.1971 Brăila, judeţul Brăila
Vasile Stefana Consilier local
Chiscani, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 1480/ 2017
3437 BOGHICI
AURELIAN 25.07.1967
Bertea, judeţul Prahova
Ion Maria
Primar al localităţii
Bertea, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 731/ 2012
3438 BOITAŞ ION (BOTAS)
10.07.1965 Epureni, judeţul Vaslui
Vasile Polixenia Consilier local Chilia Veche, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 7206/ 2014
3439 BONCIDAI CSABA 06.12.1965 Pericei, judeţul
Sălaj Endre Viorica
Primar al localităţii
Pericei, judeţul Sălaj
Adeverinţa nr. 3479/ 2012
3440 BONDOC VIOREL GHEORGHE
14.09.1954 Azuga, judeţul Prahova
Nicolae Chiva Consilier local
Câmpina, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 745/ 2012
3441 BORDEA LUCIAN 25.07.1961 Ţibăneşti,
Tufeşti, judeţul Brăila
Grama Vasilica Consilier local Tufeşti, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 5046/ 2010
3442 BORDEI RADU 27.08.1961 Roşiori, judeţul Brăila
Neculai Zamfira Consilier local Roşiori, judeţul
Brăila
Adeverinţa nr. 5387/ 2010
3443 BORDEI-VERDE
VERONICA (STANCIU)
03.06.1970 Dăeni, judeţul Tulcea
Ene Ana Viceprimar al
localităţii Dăeni, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11166/ 2009
3444 BOSOI MARCEL 02.09.1954 Gradiştea, judeţul Brăila
Ilie Ioana Consilier local
Grădiştea, judeţul Brăila
Adeverinţa nr. 5372/ 2010
3445 BRAIA ALEXANDRU 24.01.1954 Moi, judeţul Gorj
Filimon Maria Consilier local Bîlteni, judeţul
Gorj
Adeverinţa nr. 305/2011
241
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3446 BRAIA ION 24.10.1959 Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj
Nicolae Maria Consilier local Schela, judeţul
Gorj
Adeverinţa nr. 1253/2016
3447 BRATU MIHAIL 04.04.1970 Apostolache,
judeţul Prahova Alexandru Ecaterina
Primar al localităţii
Apostolache, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 671/ 2012
3448 BRÂNZĂ ELENA (ONISCU)
22.08.1950 Mahmudia, judeţul Tulcea
Vasile Domnica Consilier local
Mahmudia, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 5471/ 2014
3449 BRÎNZAN GRIGORE 10.08.1971 Bolboşi, judeţul Gorj
Grigore Elisabeta Consilier local Bolboşi, judeţul
Gorj
Adeverinţa nr. 1386/ 2016
3450 BUCUR CONSTANTIN
26.01.1953 Berceni, judeţul Prahova
Dumitru Tudoriţa Consilier local
Berceni, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 723/ 2012
3451 BUCUR LEON DAN 05.07.1968 Reghin, judeţul
Mureş Ioan Maria
Viceprimar al localităţii
Suplac, judeţul Mureş
Adeverinţa nr. 1979/ 2016
3452 BUCURESCU
SORIN 10.05.1973 Timişoara,
judeţul Timiş Mircea Doina
Primar al localităţii
Slivileşti, judeţul Gorj
Adeverinţa nr. 7295/ 2014
3453 BUDACĂ FLORICA (SECMAN)
08.04.1952 Fălticeni, judeţul Suceava
Gavril Angela Consilier local Bicaz, judeţul
Neamţ
Adeverinţa nr. 6870/ 2014
3454 BUHAEV ION 19.11.1967 Crişan, judeţul Tulcea
Pavel Alexandra Consilier local Crişan, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 7210/ 2014
3455 BUJOR IOAN 08.12.1951 Husia, Jibou, judeţul Sălaj
Ioan Dorina Consilier local Jibou, judeţul
Sălaj
Adeverinţa nr. 5840/ 2009
3456 BULGARU VASILE 08.11.1969 Fîrţăneşti, judeţul Galaţi
Toader Margareta Consilier local
Fîrţăneşti, judeţul Galaţi
Adeverinţa nr. 521/ 2011
3457 BUMBAC GRIGORE 16.01.1961 Valea Nucarilor, judeţul Tulcea
Chiriţă Iordana Consilier local Maliuc, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 7164/ 2014
3458 BUNA LIVIU 07.11.1960 Deda, judeţul Mureş
Dănilă Crucita Consilier local Deda, judeţul
Mureş
Adeverinţa nr. 1723/ 2016
242
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3459 ALBERT-ANI ORIANA (DINU)
28.09.1967 Zărneşti, judeţul Braşov
Gheorghe Georgeta
Împuternicit director adjunct
la Ministerul Afacerilor Interne, Instituţia
Prefectului Municipiului Bucureşti - SPCRPCIV
3460 ANGHEL CRISTIAN DANIEL
23.02.1968 Teasc, judeţul Dolj
Marin Ioana Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
3461 ARSA MIHĂIŢĂ-FLORIN
08.11.1960 Timişoara, judeţul Timiş
Mihaiu Floare Consilier local Maşloc, judeţul
Timiş
3462 BABACEA STANA 13.11.1950 Aliman, judeţul Constanţa
Ion Gherghina Consilier local Aliman, judeţul
Constanţa
3463 BĂDOI DOREL 07.04.1968 Ghindeni, judeţul Dolj
Ion Maria Consilier local
Ghindeni, judeţul Dolj
3464 BĂLAŞ TRAIAN 26.11.1957 Răchiţele, judeţul Cluj
Alexandru Valeria Consilier local
Nădrag, judeţul Timiş
3465 BEJINARU VASILE 25.09.1968 Borăscu, judeţul
Gorj Dumitru Constantina
Consilier local Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
3466 BIRIESCU IOAN 15.04.1966 Lugoj, judeţul Timiş
Ioan Iconia Consilier local
Nădrag, judeţul Timiş
3467 BIRIESCU LAZĂR-IOAN
29.01.1966 Lugoj, judeţul Timiş
Lazăr Elena Consilier local
Nădrag, judeţul Timiş
3468
BOBĂIANU CETĂŢEANU
CORINA STELA (CETĂŢEANU)
24.05.1973 Craiova, judeţul Dolj
Marcel Aurica
Primar al localităţii
Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
3469 BOGZA MIHĂIŢĂ OVIDIU
20.02.1973 Ţibăneşti, judeţul Iaşi
Gheorghe Olga
Consilier local Mihail
Kogălniceanu, judeţul
Constanţa
3470 BONTEA ION 28.11.1960 Lipova, judeţul
Arad Vasile Ana
Viceprimar al localităţii
Ghiroda, judeţul Timiş
243
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3471 BORŞ MIHAELA-FELICIA
14.12.1971 Bacău Mihai Olimpia Consilier local Parţa, judeţul
Timiş
3472 BURTESCU GHEORGHE
13.12.1967 Craiova, judeţul Dolj
Nicolae Ioana Consilier local
Predeşti, judeţul Dolj
3473 BUTOI ION 27.04.1965 Dioşti, judeţul Dolj
Constantin Vergica Consilier local Leu, judeţul Dolj
3474 CAIALI DEMIREN 22.08.1967
Mihail Kogălniceanu,
judeţul Constanţa
Curtamet Atige
Consilier local Mihail
Kogălniceanu, judeţul
Constanţa
3475 CARDAŞ IOAN CRISTIAN
24.09.1969 Lugoj, judeţul Timiş
Gheorghe Cornelia
Primar al localităţii Victor
Vlad Delamarina, judeţul Timiş
3476 CÂMPEAN IONEL 17.02.1958
Bencecu, comuna
Pischia, judeţul Timiş
Ioan Maria Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
3477 CÂMPIAN IONEL 04.03.1954 Groşi, judeţul Timiş
Pavel Maria Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3478 CHELARU IONEL 14.02.1950 Iaşi, judeţul Iaşi Alexandru Natalia Consilier local
Tomnatic, judeţul Timiş
3479 CHERIM GEVAT 21.11.1952 Medgidia,
judeţul Constanţa
Giavid Lehman Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3480 CHIRU NARCISA CALIOPI (ŞERBAN)
01.09.1970 Medgidia,
judeţul Constanţa
Constantin Caliopi Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3481 CIOBANU MIRCEA CONSTANTIN
20.11.1947 Maglavit, judeţul Dolj
Ştefan Clemenţa Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3482 CIONCA AUREL-IOAN
08.01.1961 Marin, judeţul Salaj
Mihai Ileana Consilier local Jebel, judeţul
Timiş
3483 COMAN VASILE 04.01.1960 Aliman, judeţul Constanţa
Marin Nuţa Consilier local Aliman, judeţul
Constanţa
3484 CONSTANTINESCU
CONSTANTIN GENEL
07.08.1964 Teasc, judeţul Dolj
Petrică Maria Viceprimar al
localităţii Teasc, judeţul Dolj
3485 CORAŞ ARDELEAN 31.01.1962 Ursad, judeţul Bihor
Nicolae Maria Consilier local Maşloc, judeţul
Timiş
244
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3486 COROBLEA
FLORIN 20.03.1962
Căiuţi, judeţul Bacău
Maria
Consilier local Mihai Viteazu,
judeţul Constanţa
3487 CRĂCIUN FLORINA 06.04.1968 Constanţa Petre Natalia Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
3488 CRIŞU VALENTIN 26.09.1970 Medgidia,
judeţul Constanţa
Jan Ioana Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3489 DAN FLORENTIN-DĂNUŢ
19.10.1971 Ciacova, judeţul Timiş
Dumitru Livia Consilier local Jebel, judeţul
Timiş
3490 DINCU SILVICĂ 01.05.1967 Teasc, judeţul Dolj
Florea Ioana Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
3491 DRILEA DĂNUŢ
IOAN 28.07.1962 Lugoj, judeţul
Timiş Nicolae Floarea
Consilier local Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
3492 DUMITRAŞCU ILIE 30.01.1953 Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj Nicolae Elena
Consilier local Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
3493 DUMITRU COSMIN 10.04.1973 Timişoara, judeţul Timiş
Emilian Manuela Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
3494 DUNCA IOAN 04.11.1966 Dragomireşti,
judeţul Maramureş
Lupu Maria Viceprimar al
localităţii Parţa, judeţul Timiş
3495 ENCIU TUDORIŢA
(DUDA) 02.07.1967 Oltina, judeţul
Constanţa Tudor Tudora
Consilier local Ion Corvin ,
judeţul Constanţa
3496 FECHETE MACEDON
28.11.1965 Spermezeu,
judeţul Bistriţa-Năsăud
Benedi Elisabeta Consilier local
Tomnatic, judeţul Timiş
3497 FILIPESCU EUGENIU
28.02.1948 Maglavit, judeţul Dolj
Traian Ana Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3498 GEAMĂ DĂNUŢ 22.12.1966 Mihai Viteazu,
judeţul Constanţa
Nicolae Cornelia
Consilier local Mihai Viteazu,
judeţul Constanţa
3499 GEANTĂ FANE 10.07.1958 Teasc, judeţul Dolj
Boris Gheorghiţa Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
245
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3500 GEORGESCU
CRISTINA-EUGENIA
07.05.1969 Lugoj, judeţul Timiş
Marin Elena Consilier local
Nădrag, judeţul Timiş
3501 GÎDEA GHEORGHE 31.07.1949 Bistreţ, judeţul Dolj
Ion Ioana Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3502 GRUIA ELIAN 07.07.1969 Ghindeni, judeţul Dolj
Stelian Maria Consilier local
Ghindeni, judeţul Dolj
3503 GYUGE ELMAR 21.06.1967 Tomnatic, judeţul Timiş
Iosif Elisabeta Consilier local
Tomnatic, judeţul Timiş
3504 ILBAN VASILE 18.04.1960 Dragomireşti,
judeţul Maramureş
Vasile Anuţa Consilier local Jebel, judeţul
Timiş
3505 INIŞCONI IONEL-GELU
04.08.1947 Sinteşti, judeţul Timiş
Ioan Săndica Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3506 IOANA MIHAI 12.03.1939 Ghindeni, judeţul Dolj
Alexandru Maria Consilier local
Ghindeni, judeţul Dolj
3507 IONELE REMUS 17.09.1956 Scărişoara, judeţul Alba
Avram Rafila Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
3508 IRIZEA MARIAN 05.11.1973 Medgidia,
judeţul Constanţa
Florică Elena Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3509 IVAN FLORIAN 08.11.1965
Bucuroaia, comuna
Copăcel, judeţul Bihor
Florian Lucreţia
Consilier local Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
3510 JORJ LIVIU SIMION 04.07.1943 Timişoara, judeţul Timiş
Gheorghe Puja Consilier local Parţa, judeţul
Timiş
3511 LEU MARIAN 23.07.1967 Crucea, judeţul Constanţa
Gheorghe Paula Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
3512 LINGINARI PUIU-
IOAN 14.01.1960
Fardea, judeţul Timiş
Ioan Solomia
Viceprimar al localităţii
Nădrag, judeţul Timiş
3513 LISCHIEVICI ALEXANDRU
19.05.1944 Zimnicea,
judeţul Teleorman
Nicolae Maria Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
3514 LOBONEA RADU COSTIN
13.03.1967 Bencec, judeţul Timiş
Gherasim Valeria Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
246
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3515 LUNGU DUMITRU 09.03.1964 Medgidia,
judeţul Constanţa
Gheorghe Anica Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3516 LUP FLORIAN-GHEORGHE
17.06.1951 Oradea, judeţul Bihor
Florian Florica Consilier local Jebel, judeţul
Timiş
3517 LUPULESCU CAIUS-MIRCEA
23.06.1971 Făget, judeţul Timiş
Barbu Veronica Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3518 MAFTEI BENONE
ZAMFIREL 30.07.1965
Darabani, judeţul Botoşani
Mihai Elena
Consilier local Mihai Viteazu,
judeţul Constanţa
3519 MANEAITU CONSTANTIN
22.03.1959 Maglavit, judeţul Dolj
Pătru Georgeta Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3520 MANOLE MARIA-
ELEONORA (VALCAN)
16.08.1967 Teremia-Mare, judeţul Timiş Petru Floare
Consilier local Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
3521 MEZEI KAROLY 16.06.1967 Topliţa, judeţul
Harghita Carol Aurelia
Consilier local Sânnicolau
Mare, judeţul Timiş
3522 MILOŞ GHEORGHE
PETRU 23.10.1959
Vişag, judeţul Timiş
Ioachim Elena
Consilier local Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
3523 MILOŞ NICOLAE 02.03.1952 Alioş, judeţul Timiş
Vasile Paulina Consilier local Maşloc, judeţul
Timiş
3524 MIRICĂ ION 04.07.1951 Maglavit, judeţul Dolj
Constantin Eugenia Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3525 MITRACHE MARIUS 30.01.1961 Amărăştii de Sus, judeţul Dolj
Marin Zoea Consilier local Amărăştii de
Sus, judeţul Dolj
3526 MITRU ION 15.02.1955 Leu, judeţul Dolj Romul Maria Consilier local Leu, judeţul Dolj
3527 MOISE CRISTIAN
NICOLAE 27.06.1970 Lugoj, judeţul
Timiş Nicolae Victoria
Consilier local Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
3528 MOROIANU ANICA 06.10.1957 Giurgeni, judeţul Ialomiţa
Chiru Emilia Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
247
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3529 MOŢ PETRE 03.01.1966 Tulcea, judeţul
Tulcea Titu Maria
Consilier local Mihai Viteazu,
judeţul Constanţa
3530 MUNTEANU ION 16.04.1951 Leu, judeţul Dolj Lache Elena Consilier local Leu, judeţul Dolj
3531 MURARIU NICOLAE 27.11.1967 Timişoara, judeţul Timiş
Iovan Maria Giorgina
Consilier local Parţa, judeţul
Timiş
3532 NEDEA FLORINA
(GHEORGHE) 19.10.1967
Băneasa, judeţul
Constanţa Ion Mariea
Consilier local Ion Corvin ,
judeţul Constanţa
3533 NISIPAŞIU IULIAN 20.03.1959 Hunedoara Nicolae Ana Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3534 NIŢU MARIN 07.04.1969 Craiova, judeţul Dolj
Ştefan Elena Primar al
localităţii Teasc, judeţul Dolj
3535 ONEA ANDREI 02.11.1958 Leu, judeţul Dolj Constantin Andreiana Consilier local Leu, judeţul Dolj
3536 ONEA IONEL 01.02.1966 Ghindeni, judeţul Dolj
Ion Elena Consilier local
Ghindeni, judeţul Dolj
3537 PANAINTE MIHAELA
09.06.1972 Hârşova, judeţul Constanţa
Nicolae Lucia Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
3538 PARASCHIV VASILICA (PETCU)
09.04.1962 Jijila, judeţul Tulcea
Ion Aneta
Consilier local Mihail
Kogălniceanu, judeţul
Constanţa
3539 PĂTRANĂ MARINEL
24.07.1958 Zaval, comuna Gighera, judeţul
Dolj Gheorghe Elena
Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
3540 PĂUN ŞTEFAN 17.06.1965 Craiova, judeţul Dolj
Constantin Floarea Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
3541 PETRICAŞ MIHAI 09.03.1960 Timişoara, judeţul Timiş
Mihai Aspazia Primar al
localităţii Parţa, judeţul Timiş
3542 PETRIŞOR AUREL 04.10.1973 Bistreţ, judeţul Dolj
Gheorghe Florentina Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3543 PETRUŢ IOAN-IONEL
13.11.1967 Bulzeni, judeţul Hunedoara
Ioan Viorica Consilier local Maşloc, judeţul
Timiş
248
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3544 PIU ION DANIEL 05.06.1971 Medgidia,
judeţul Constanţa
Cornel Elena Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3545 POACĂ TOMIŢA
(CĂPRARU) 10.10.1970
Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj Dumitru Elena
Consilier local Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
3546 POPESCU COSMIN SIMION
01.11.1973 Făget, judeţul Timiş
Iosif Eva Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3547 POPESCU DUMITRA
(DOBRIŢOIU) 05.02.1972
Craiova, judeţul Dolj Dumitru Ioana
Consilier local Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
3548 POPÎRTAN MARIUS 10.03.1963 Maglavit, judeţul Dolj
Constantin Lucica Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3549 POSTELNICU PARASCHIVU
15.10.1951 Hurezani, judeţul Gorj
Ion Elena Consilier local Crucea, judeţul
Constanţa
3550 POTÎRNICHE VASILE
23.01.1973 Medgidia,
judeţul Constanţa
Constantin Elena Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3551 POTRA AUREL 02.02.1955 Şemlacul Mic, Timiş
Alexandru Ana Consilier local Parţa, judeţul
Timiş
3552 PRODAN
ANTOANETA (BUHASCHI)
14.09.1967 Havârna,
judeţul Botoşani Nicolae Augustina
Viceprimar al localităţii
Castelu, judeţul Constanţa
3553 PUIU ADRIAN 17.08.1970 Timişoara, judeţul Timiş
Ion Gheorghita Consilier local Parţa, judeţul
Timiş
3554 PUIU GHEORGHE 18.10.1959 Braşov, judeţul Braşov
Gheorghe Onoria Consilier local
Hărman, judeţul Braşov
3555 RĂDUICA OPREA 14.11.1969 Bistreţ, judeţul Dolj
Gheorghe Elena Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3556 RĂDULESCU FLORENTIN 28.08.1968
Ghindeni, judeţul Dolj Ion Floarea
Primar al localităţii Ghindeni,
judeţul Dolj
3557 RĂDULESCU
MARCELA (CHIREA)
27.08.1962
Viile, comuna Ion Corvin,
judeţul Constanţa
Vasile Maria
Primar al localităţii Ion
Corvin, judeţul Constanţa
249
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3558 SÂRBU IOAN 06.08.1951 Herendeşti, judeţul Timiş
Ioan Ana
Consilier local Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
3559 SEIHISLEAM METIN
31.08.1959 Constanţa Şefic Cheanie Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3560 SIMA IOAN 16.05.1949 V.V.
Delamarina, judeţul Timiş
Ioan Sofia
Viceprimar al localităţii Victor
Vlad Delamarina, judeţul Timiş
3561 SIMONESCU PETRU
21.11.1957 Dumbrava, judeţul Timiş
Solomon Elena Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3562 SIVRIU GHEORGHIŢĂ
12.04.1969 Aliman, judeţul Constanţa
Dumitru Rada Consilier local Aliman, judeţul
Constanţa
3563 SPĂTARU MARCEL 09.08.1966 Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj Vasile Ioana
Consilier local Coţofenii din Dos, judeţul
Dolj
3564 STĂNICĂ ILIE 15.11.1965 Bistreţ, judeţul Dolj
Atanasie Elena Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3565 STÎNGĂ ATANASIE 15.09.1968 Bistreţ, judeţul Dolj
Ion Vasilica Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3566 SZELLELKI IOAN 06.01.1960 Dorobanţi,
judeţul Arad Ioan-Matei Ana-Maria
Viceprimar al localităţii
Margina, judeţul Timiş
3567 TACIUC VASIE 23.12.1968 Cristeşti, judeţul
Iaşi Toader Emilia
Viceprimar al localităţii Tomnatic,
judeţul Timiş
3568 TIŢĂ TOMEL 17.02.1967 Amărăştii de Sus, judeţul Dolj
Paul Florica Consilier local Amărăştii de
Sus, judeţul Dolj
3569 TRĂILĂ CRISTIAN ROMULUS
27.11.1969 Craiova, judeţul Dolj
Alexandru Paulina Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
3570 TRĂNIŞAN DAN 10.12.1960 Horoatu
Crasnei, judeţul Sălaj
Valentin Letiţia Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
3571 TRIFU ION 12.10.1959 Teasc, judeţul Dolj
Marin Maria Consilier local Teasc, judeţul
Dolj
250
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3572 TUREA ALEXANDRU
16.02.1973
Mihail Kogălniceanu,
judeţul Constanţa
Marin Maria
Consilier local Mihail
Kogălniceanu, judeţul
Constanţa
3573 TUŢAC CRINEL-MILU
09.11.1964 Făget, judeţul Timiş
Mihăilă Fabia Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3574 TUŢĂ NICOLAE 10.10.1961 Bistreţ, judeţul Dolj
Ion Elena Consilier local Bistreţ, judeţul
Dolj
3575 ŢICĂ GHEORGHE 28.08.1960 Tomnatic, judeţul Timiş
Gheorghe Floric Consilier local
Tomnatic, judeţul Timiş
3576 USCAT OVIDIU-ADRIAN
24.06.1969 Făget, judeţul Timiş
Romulus Ana Consilier local
Margina, judeţul Timiş
3577 VASILE PETRE 16.01.1950 Popeşti, judeţul Vâlcea
Dumitru Elisaveta Consilier local
Castelu, judeţul Constanţa
3578 VASILICĂ GHEORGHE
18.05.1960 Cetate, judeţul Dolj
Ion Elena Consilier local Cetate, judeţul
Dolj
3579 VELEA GHEORGHE 04.11.1959 Maglavit, judeţul Dolj
Ştefan Alexandru Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3580 VLAICU CLAUDIA (IEPURE)
17.05.1966 Zalău, judeţul Sălaj
Teodor Livia Consilier local
Ghiroda, judeţul Timiş
3581 VOINEA MARIAN DORU
28.07.1963 Maglavit, judeţul Dolj
Ion Lucreţia Consilier local
Maglavit, judeţul Dolj
3582 ZAMFIR ALEXANDRU
17.11.1962 Beilie, judeţul Constanţa
Ion Maria Consilier local Aliman, judeţul
Constanţa
3583 UNGUR VASILE 25.09.1941 Zalha, judeţul Sălaj
Crăciun Ana Consilier local
Nădrag, judeţul Timiş
3584 VASIU STOIAN 07.03.1970 Orăştie, judeţul
Hunedoara
Potra-Pascu Stoian
Potra-Pascu Ioana
Primar al localităţii Tomnatic,
judeţul Timiş
3585 CRISTEA EMIL 16.07.1941 Bogata de Jos,
Vad, judeţul Cluj
Pompei Finia Consilier local Vad, judeţul
Cluj
Adeverinţa nr. 10085 /2009 cu n.
CRISTE
251
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3586 ALBU EVANTIA (NEGRUŢ)
14.06.1956
Nicolae Bălcescu,
judeţul Constanţa
Ion Mihaiu Victoria
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3003/ 2013
3587 ALEXANDRU
DOREL 03.04.1953 Cochirleni,
Rasova, judeţul Constanţa
Dumitru Marina
Viceprimar al localităţii
Rasova, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5569/ 2014
3588 ANICA DUMITRU 02.09.1967 Vaideeni, judeţul Vâlcea
Ion Maria Consilier local
Vaideeni, judeţul Vâlcea
Adeverinţa nr. 4006/ 2013
3589 ARDELEANU DARIA (SERGHEI)
31.05.1950 Tulcea Lizar Tateana Consilier local Tulcea, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 6223/ 2009
3590 ARTAMON TROFIM 28.07.1961 Sarichioi, judeţul Tulcea
Efrem Feodosia Consilier local
Sarichioi, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 4405/ 2010
3591 AVRAM GHEORGHE
27.09.1950 Lunca Banului, judeţul Vaslui
Alexandru Ioana Consilier local Lunca Banului, judeţul Vaslui
Adeverinţa nr. 6371/ 2013
3592 AVRAM MARIA (GURGU)
06.11.1954 Gropeni, judeţul Brăila
Vasile Ioana Consilier local
Topolog, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11157/ 2009
3593 BALTAG MARIAN 28.03.1968 Ostrov, judeţul Tulcea
Constantin Maria Consilier local Ostrov, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 732/ 2010
3594 BĂLAN MARIA (DRAGU)
30.07.1967 Peceneaga, judeţul Tulcea
Ion Dumitra Viceprimar al
localităţii Sulina, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 5807/ 2009
3595 BĂLAN STELIAN 24.06.1966 Măcin, judeţul
Tulcea Neculae Ioana
Primar al localităţii Turcoaia,
judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 6088/ 2008
3596 BĂLUŢĂ ACHIM 05.11.1953 Vaideeni, judeţul Vâlcea
Dumitru Ioana Consilier local
Vaideeni, judeţul Vâlcea
Adeverinţa nr. 4008/ 2013
3597 BÂTIESCU VASILE 11.06.1955 Bălţeşti, judeţul Prahova
Simion Iosefina Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţa nr. 3488/ 2013
3598 BENU CORNELIU 23.11.1948 Văcăreni, judeţul Tulcea
Vasile Petrina Consilier local
Văcăreni, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 4410/ 2010
3599 BRAŞOVEANU CONSTANTIN
RELU 31.05.1970
Bălteni, judeţul Vaslui Neculai Aurica
Primar al localităţii
Bălteni, judeţul Vaslui
Adeverinţa nr. 5899/ 2008
252
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3600 BRÎNDUŞ
GHEORGHE 03.10.1972
Săcele, judeţul Constanţa
Mihai Emilia
Viceprimar al localităţii
Săcele, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3019/ 2013
3601 BROASCĂ COSTEL 04.03.1971 Cozmeşti, judeţul Iaşi Costică Anica
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3012/ 2013
3602 BUCURLESCU DORINEL
23.12.1960 Berzasca,
judeţul Caraş Severin
Neculai Desa Consilier local
Samova, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 1987/ 2014
3603 BURTEA ION 30.08.1938 Blejoi, judeţul Prahova
Tudor Elena Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţa nr. 3489/ 2013
3604 CARP VIRGIL 14.02.1961 Laleşti, judeţul Vaslui
Virgil Ioana Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 1151/ 2008
3605 CAZACENCU DARIUS
08.08.1968 Tulcea Avram Elena Consilier local Nufăru, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 2815/ 2018
3606 CHIRILOV VASILE 13.01.1959 Sulina, judeţul Tulcea
Procop Irina Consilier local Sulina, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 3242/ 2012
3607 CHISLIŢCHI IORDAN
31.03.1964 Pardina, judeţul Tulcea
Miron Elena Consilier local
Pardina, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 2356/ 2010
3608 CIMPOERU CORNEL
12.11.1953 Branişte, judeţul Dolj
Petre Ecaterina Consilier local
Samova, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11180/ 2009
3609 CIOBANU VIRGINIA (CHIRCIU)
27.08.1969 Topolog, judeţul Tulcea
Nicolae Elena Consilier local
Topolog, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11181/ 2009
3610 COJOCARU VASILE
05.02.1941 Blejoi, judeţul Prahova
Dumitru Steliana Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţa nr. 3490/ 2013
3611 CONSTANTIN
LUCIAN 10.04.1965 Constanţa,
judeţul Constanţa
Ion Dumitra
Viceprimar al localităţii Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 392/ 2015
3612 CORNEI GRIGORE 03.12.1969 Slava
Cercheză, judeţul Tulcea
Lifere Irina
Consilier local Slava
Cercheză, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 1956/ 2012
3613 CORNEI NICHIFOR 19.03.1961 Slava
Cercheză, judeţul Tulcea
Lifere Irina
Consilier local Slava
Cercheză, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 1963/ 2012
253
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3614 DANILA ION 08.09.1951 Nufăru, judeţul
Tulcea Leonte Ana
Primar al localităţii
Nufăru, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 725/ 2010
3615 DARAGIU CONSTANTIN
26.03.1949 Grădina, judeţul Constanţa
Floarea Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5617/ 2014
3616 DAVID GHEORGHE 22.06.1957 Rasova, judeţul Constanţa
Dumitru Georgeta Consilier local
Rasova, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5570/ 2014
3617 DEACU COSTEL 09.07.1970 Turcoaia, judeţul Tulcea
Ilie Nina Consilier local
Turcoaia, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 756/ 2010
3618 DOBRE DUMITRU 04.02.1955 Peceneaga, judeţul Tulcea
Ion Dochia Consilier local Peceneaga,
judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 745/ 2010
3619 DRĂNICEANU DANIEL
25.03.1967 Tulcea Dumitru Maria Consilier local Tulcea, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 2000/ 2014
3620 DRINCĂ NICU 26.11.1960 Rasova, judeţul Constanţa
Constantin Cristina Consilier local
Rasova, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3944/ 2012
3621 DUMITRESCU TUDOR
07.11.1945 Niculiţel, judeţul Tulcea
Dumitru Petrana Consilier local
Pardina, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 740/ 2010
3622 DUMITRU ADRIAN 08.01.1971 Ploieşti, judeţul Prahova
Ion Maria Primar al
localităţii Blejoi, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 721/ 2012
3623 DUMITRU ENACHE 04.10.1964 Eschibaba, judeţul Tulcea
Dumitru Caterina Consilier local Stejaru, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 965/ 2009
3624 DUMITRU
GHEORGHE 19.04.1964 Topolog, judeţul
Tulcea Ion Anica
Viceprimar al localităţii
Topolog, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 11206/ 2009
3625 EHIMOV ALEXE 30.03.1972 Babadag,
judeţul Tulcea Cozma Ana
Consilier local Slava
Cercheză, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 5337/ 2010
3626 FARAZICĂ GHEORGHE
30.08.1967 Văcăreni, judeţul Tulcea
Stan Mărioara Consilier local
Văcăreni, judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 5481/ 2014
3627 FEIZULA FEUZI 12.01.1961 Grădina, judeţul Constanţa
Şucri Fatme Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5618/ 2014
3628 FIBIŞAN
PARASCHIVA 06.04.1967 Negru-Vodă,
judeţul Constanţa
Ion Oprica
Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 6679/ 2009
254
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3629 FLOCA IONUŢ 07.01.1969 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Gheorghe Tudora
Consilier local Adamclisi,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2912/ 2013
3630 FLOREA IOAN 21.06.1962 Mileanca, judeţul Botoşani
Haralambie Maria Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3022/ 2013
3631 GHERGHIŞAN ADRIAN
07.12.1967 Ostrov, judeţul Tulcea
Ion Aneta Consilier local Ostrov, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 733/ 2010
3632 GRECEANU
COSTICĂ 15.12.1966 Turcoaia,
judeţul Tulcea Vasile Lina
Viceprimar al localităţii Turcoaia,
judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 757/ 2010
3633 GROSU TUDOREL 16.11.1969 Medgidia,
judeţul Constanţa
Neculai Lucia
Viceprimar al localităţii
Peştera, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 6127/ 2015
3634 GURADEOAIE COCA
14.05.1967 Micleşti, judeţul Vaslui
Gheorghe Ioana Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
Adeverinţa nr. 827/ 2010
3635 GURGU MARIŢA (TULEA)
23.02.1965 Peceneaga, judeţul Tulcea
Gheorghe Chiva Consilier local Peceneaga,
judeţul Tulcea
Adeverinţa nr. 5954/ 2008
3636 GUŢĂ ION 22.10.1967 Băneasa,
judeţul Constanţa
Traian Tudoriţa Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 6105/ 2015
3637 HALEP GHEORGHE
29.09.1968 Stejaru, judeţul Tulcea
Mihai Maria Consilier local Stejaru, judeţul
Tulcea
Adeverinţa nr. 1996/ 2014
3638 HANU IULIAN 08.03.1956 Târguşor,
judeţul Constanţa
Petre Ecaterina
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3006/ 2013
3639 HEMEŞ
GHEORGHE VIRGIL
27.12.1953 Şeica Mare, judeţul Sibiu Gheorghe Aurelia
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2375/ 2012
3640 HORĂSCU ION 23.11.1948 Prundeni,
judeţul Vâlcea Constantin Ilinca
Primar al localităţii Prundeni,
judeţul Vâlcea
Adeverinţa nr. 1593/ 2008/
3641 HRISTEA
FLORIEAN 14.01.1955 Cavadineşti, judeţul Galaţi Alecsandru Sanda
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5505/ 2014
255
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3642 IACOBICI
GABRIELA (GLĂVAN)
09.07.1965 Grădina, judeţul
Constanţa Vasile Anica
Primar al localităţii
Grădina, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5541/ 2014
3643 IONEL IOAN 30.01.1961 Roznov, judeţul Neamţ
Ioan Maria
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3007/ 2013
3644 LEAHU GHEORGHE
27.01.1972 Bălteni, judeţul Vaslui
Constantin Milica Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
Adeverinţa nr. 828/ 2010
3645 LEGEAN FIGAN (HAGIMEMET) 20.03.1960
Independenţa, judeţul
Constanţa Servet Sadie
Consilier local Dumbrăveni,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3375/ 2009
3646 MANTA GHEORGHE
28.01.1957 Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Gheorghe Elena
Primar al localităţii
Chirnogeni, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3858/ 2008
3647 MARIN MATEI VIRGINIA
23.08.1964 Bălteni Deal, judeţul Vaslui
Victor Natalia Consilier local Bălteni, judeţul
Vaslui
Adeverinţa nr. 829/ 2010
3648 MĂRUŢOIU IONEL 28.10.1955 Săcele, judeţul Constanţa
Nicolae Tudora Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 1438/ 2013
3649 MIHALACHE LIVIU 21.06.1966 Bărăganu,
judeţul Constanţa
Marin Victoria
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2978/ 2013
3650 MIHALCEA EMIL 25.07.1960 Bălteni, judeţul
Vaslui Ion Anica
Viceprimar al localităţii
Bălteni, judeţul Vaslui
Adeverinţa nr. 5995/ 2008
3651 MIRON ION 19.11.1961 Rafaila, judeţul
Vaslui Costache Anica
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 4543/ 2015
3652 MOCANU MARIN 10.06.1960 Oltina, judeţul Constanţa
Gheorghe Ioana Consilier local Oltina, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 1392/ 2012
3653 MUNTEANU CRISTINA 16.11.1971
Vultureşti, judeţul Olt Gheorghe Niculina
Viceprimar al localităţii Prundeni,
judeţul Vâlcea
Adeverinţa nr. 2360/ 2014
3654 NEACŞU FLOREA
IULIAN 29.06.1972 Adamclisi,
judeţul Constanţa
Dumitru Anastasia
Consilier local Adamclisi,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2913/ 2013
256
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3655 NECULA VASILICA (JUNGHEATU)
18.03.1968 Balţeşti, judeţul Prahova
Gheorghe Elena Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţa nr. 3494/ 2013
3656 NICOLA MARILENA
LAURA (GÂDIA) 19.09.1967
Cernavodă, judeţul
Constanţa Constantin Maria
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5506/ 2014
3657 OPREA ION 19.08.1956 Săcele, judeţul
Constanţa Gheorghe Gherghina
Primar al localităţii
Săcele, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 1440/ 2013
3658 PARASCHIV GHEORGHE 01.11.1965
Pecineaga, judeţul
Constanţa Ion Constantina
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 1435/ 2013
3659 PASCAL ILIE 27.05.1964 Ghermăneşti,
Drinceni, judeţul Vaslui
Ilie Maria
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2981/ 2013
3660 PAVĂL IOAN 04.03.1963 Dumbrăveni,
judeţul Suceava Constantin Maria
Primar al localităţii
Dumbrăveni, judeţul Suceava
Adeverinţa nr. 5191/ 2017
3661 PĂCALĂ IOAN 22.04.1954 Făgăraş, judeţul
Braşov Ioan Eugenia
Consilier local Dumbrava
Roşie, judeţul Neamţ
Adeverinţa nr. 6445/ 2015
3662 PREDA VALENTIN VASILE
19.05.1973 Medgidia,
judeţul Constanţa
Ştefan Nela Consilier local
Peştera, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 4583/ 2015
3663 PREDESCU VIOREL
04.05.1955 Ploieşti, judeţul Prahova
Gheorghe Dumitra Viceprimar al
localităţii Blejoi, judeţul Prahova
Adeverinţa nr. 722/ 2012
3664 RĂDUCANU GABRIELA
06.05.1967 Drăguşeni,
judeţul Botoşani Iuliu Elena
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5507/ 2014
3665 REMESCU GAVRILĂ
16.10.1948 Săcele, judeţul Constanţa
Gavrilă Alexandra Consilier local Săcele, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 1441/ 2013
3666 SAVA COSTEL 18.02.1968
Mihail Kogălniceanu,
judeţul Constanţa
Ghiţă Maria
Consilier local Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3009/ 2013
3667 STAN NICOLAE 06.12.1960 Pecineaga,
judeţul Constanţa
Ştefan Neacşa
Primar al localităţii
Pecineaga, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 1436/ 2013
257
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3668 STOIAN CRISTIAN 03.08.1970 Pecineaga,
judeţul Constanţa
Marin Elena
Consilier local Pecineaga,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3017/ 2013
3669 STOICA ION 21.10.1951 Târguşor,
judeţul Constanţa
Nicolae Dumitra Consilier local
Grădina, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3950/ 2012
3670 SULIMAN ECREM 07.02.1971 Cernavodă,
judeţul Constanţa
Chemal Fatma
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5509/ 2014
3671 SULIMAN EMIN 19.04.1957 Lipniţa, judeţul Constanţa
Carani Miuzeen Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 4561/ 2015
3672 ŞERBĂNESCU
DORINA CICILIA (MOZACU)
14.09.1967 Medgidia,
judeţul Constanţa
Nicolae Maria
Primar al localităţii
Adamclisi, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 2916/ 2013
3673 TĂLMACIU
CONSTANTIN 07.01.1961
Rădeni, comuna
Dragomireşti, judeţul Vaslui
Elena
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2982/ 2013
3674 TIANU ION 22.08.1968 Murfatlar,
judeţul Constanţa
Marin Aurica
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2984/ 2013
3675 TIFU GHEORGHE 01.01.1962 Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Nicolae Aurelia
Consilier local Chirnogeni,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3419/ 2009
3676 TIMOFTE DUMITRU 06.04.1957
Nicolae Bălcescu,
judeţul Constanţa
Ion Elisabeta
Primar al localităţii Nicolae
Bălcescu, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 393/ 2015
3677 TOADER VASILE 12.07.1964 Drăgăşani, judeţul Vâlcea
Ilie Opriţa Consilier local
Prundeni, judeţul Vâlcea
Adeverinţa nr. 2364/ 2014
3678 TOBĂ ŞTEFAN 29.10.1968 Cumpăna,
judeţul Constanţa
Dumitru Domnica
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 1433/ 2013
3679 TUDOR PETRE 21.11.1962 Canlia, Lipniţa,
judeţul Constanţa
Radu Petra
Viceprimar al localităţii
Lipniţa, judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 3900/ 2015
258
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3680 TUDOR ROMEO 16.02.1969 Medgidia,
judeţul Constanţa
Constantin Elena
Consilier local Cernavodă,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 5511/ 2014
3681 VASILE GHEORGHE
03.09.1969 Lipniţa, judeţul Constanţa
Nicolae Maria Consilier local Lipniţa, judeţul
Constanţa
Adeverinţa nr. 3901/ 2015
3682 VASILESCU DOINA (IONESCU)
03.04.1953 Cobadin, judeţul Constanţa
Soare Ioana Consilier local Blejoi, judeţul
Prahova
Adeverinţa nr. 3498/ 2013
3683 ZAMFIR TRAIAN 22.07.1952 Bărăganu,
judeţul Constanţa
Badea Rada
Consilier local Bărăganu,
judeţul Constanţa
Adeverinţa nr. 2985/ 2013
3684 BOCEANU DUMITRU 15.12.1958
Slaşoma, com. Pădina, jud. Mehedinţi
Tilică Zamfira
Primar al comunei
Pădina, jud. Mehedinţi
Adeverinţa nr.128/21.02.2013
3685 CRĂCIUN FLOREA 14.03.1950 Toporu, jud. Giurgiu
Stan Miala
Membru al Consiliului local
al comunei Toporu, jud.
Giurgiu
Adeverinţa nr. 3451/13.12.2011
3686 CROITORU ION 18.11.1952 loc. Olteanca, com. Glăvile, jud. Vâlcea
Ion Ioana
Viceprimar al comunei
Glăvile, jud. Vâlcea
Adeverinţa nr. 148/11.02.2014
3687 DIACONU ION 06.10.1971 Tansa, jud. Iaşi Toader Elena
Membru al Consiliului local
al comunei Tansa, jud. Iaşi
Adeverinţa nr. 4781/05.11.2015
3688 FARKAS ATTILA GYULA
14.05.1968 Mociu, jud. Cluj Gyorgy Etelca
Membru al Consiliului local
al comunei Galda de Jos,
jud. Alba
Adeverinţa nr.2391/13.04.2010
3689 ICHIM
CONSTANTIN 27.06.1954 loc. I.L.
Caragiale, jud. Dâmboviţa
Gheorghe Maria
Viceprimar al comunei I.L.
Caragiale, jud. Dâmboviţa
Adeverinţa nr.2000/13.09.2016
3690 MĂRGINEAN
TEODOR 28.01.1968 Timişoara Dănilă Doina
Membru al Consiliului Local
Copşa Mică, jud. Sibiu
Adeverinţa nr. 4769/30.10.2008
3691 MODREA DUMITRU 25.05.1958 Târgu-Jiu, jud.
Gorj Dumitru Elena
Primar al comunei
Turcineşti, jud. Gorj
Adeverinţa nr. 3308/17.11.2016
259
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii www.cnsas.ro
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Data naşterii Locul naşterii Tata Mama Funcţia ocupată
Adeverinţă/ decizie
Decizie Sedinta
3692 URZICEANU
PETRE 31.08.1968 Constanţa Florea Dobriţa
Primar al oraşului Negru-
Vodă, jud. Constanţa
Adeverinţa nr. 5311/04.12.2008
3693 VARO LEVENTE 28.03.1957 com. Papiu Ilarian, jud.
Mureş Ştefan Margareta
Primar al comunei Papiu
Ilarian, jud. Mureş
Adeverinţa nr. 2822/07.09.2017
3694 VULTUR IOAN ALIN 07.02.1965 Frunzeni, com.
Lunca, jud. Mureş
Ioan Maria
Membru al Consiliului local
al comunei Lunca, jud.
Mureş
Adeverinţa nr. 3299/15.11.2016