3.3. Contabilitatea exportului de mărfuri în comision

Exportul în comision reprezintă o formă a modalităţii indirecte de export în care societăţile de

comerţ exterior intermediază schimbul de mărfuri între unităţile producătoare şi partenerii externi. Aceste

unităţi comercializează mărfurile la extern în numele lor, dar pe contul şi pe riscul unităţilor producătoare.

Ca urmare, rezultatele economico-financiare ale operaţiilor de export în comision (profitul sau pierderea)

se reflectă în gestiunea unităţilor producătoare, societăţile specializate de comerţ exterior reflectând în

contabilitate proprie doar venitul obţinut din comisioanele de export.

3.3.1. Reglementarea juridică a exporturilor în comision

Exporturile în comision sunt reglementate din punct de vedere juridic de următoarele categorii

de contracte:

-contracte de comision încheiate la intern cu unităţile producătoare de bunuri;

-contracte ferme încheiate la extern cu beneficiarii mărfurilor exportate;

-contracte (interne/externe) încheiate cu societăţi specializate care asigură prestarea serviciilor

necesare derulării normale a exporturilor (transport pe parcurs intern şi/sau extern, prelucrare, sortare şi

ambalare, control al calităţii mărfurilor, asigurare etc).

a) Contractele interne încheiate cu producătorii de mărfuri sunt contracte de comision. Un

contract de comision “este o înţelegere scrisă între un comerciant numit comisionar şi un alt comerciant

sau producător numit comitent prin care comisionarul se angajează să vândă sau să cumpere o cantitate

determinată de marfă, conform instrucţiunilor comitentului, contra unei sume de bani numită comision.”1

În funcţie de obiectul contractului, în comerţul exterior contractele de comision se structurează în:

contracte de comision de vânzare (în cazul exporturilor) şi contracte de comision de cumpărare (în situaţia

importurilor).

Contractele de comision de vânzare împuternicesc societăţile specializate de comerţ exterior să

vândă mărfurile la extern în nume propriu, dar pe contul şi pe riscul unităţii producătoare de bunuri.

“Rezultă că obiectul contractelor de comision nu îl constituie transferul proprietăţii mărfurilor, ci

prestarea unor servicii de specialitate cu privire la încheierea şi derularea contactelor de vânzare

internaţională.”2

Aceste contracte, fiind încheiate la intern, sunt reglementate prin legislaţia comercială naţională,

prezentând aceleaşi clauze pe care le conţine orice contract încheiat între două persoane juridice

autohtone. Totuşi, particularităţile generate de vânzarea mărfurilor la export determină anumite obligaţii

specifice ale părţilor participante la contractul de comision.

Astfel, dintre principalele obligaţii care revin comitentului reţinem:3

1) -punerea la dispoziţia comisionarului a unei oferte tehnice (cu descrierea

caracteristicilor tehnico-economice şi calitative) a bunurilor care fac obiectul vânzării

internaţionale;

2) -stabilirea condiţiilor de vânzare dorite referitoare la termenele de livrare, preţul

bunurilor, modalităţile şi termenele de plată, transportul bunurilor etc.;

3) -avizarea proiectului de contract de vânzare-cumpărare negociat de comisionar;

4) -livrarea bunurilor la termenele stabilite în contractul extern încheiat;

5) -întocmirea unor documente comerciale necesare expediţiei şi decontării contravalorii

mărfurilor;

6) -anunţarea comisionarului de evenimentele fortuite sau de forţa majoră intervenită pe

perioada derulării contractului, precum şi a încetării cauzelor care le-au generat;

7) -participarea la soluţionarea eventualelor reclamaţii ale partenerului extern.

1 Georgescu, T., Caraiani, Gh., Op. cit., vol. 1, p. 158 2 Vişan, D., Contabilitatea în comerţul exterior, Vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 161 3 Georgescu, T., Caraiani, Gh., Op. cit., vol. 1, pp. 158-159

Dintre obligaţiile care revin comisionarului amintim:4

1) -întocmirea şi transmiterea ofertei finale către partenerul extern, pe baza ofertei tehnice

şi condiţiilor comerciale impuse de către producător;

2) -negocierea contractului extern;

3) -transmiterea spre avizare de către comitent a proiectului de contract negociat;

4) -semnarea contractului extern în nume propriu;

5) -îndeplinirea formalităţilor de export în contul comitentului;

6) -obţinerea instrucţiunilor de livrare de la partenerul extern;

7) -avizarea importatorului cu privire la expedierea mărfurilor;

8) -pregătirea şi prezentarea documentelor solicitate de bancă pentru decontare;

9) comunicarea către comitent a oricăror reclamaţii primite de la partenerul extern şi

participarea la soluţionarea acestora.

Din prezentarea principalilor atribuţii care revin comisionarilor şi comitenţilor, rezultă că,

drepturile şi obligaţiile unităţilor producătoare, privind derularea operaţiilor de export în comision, decurg

din contractele externe încheiate de societăţile de comerţ exterior.

b) Contractele externe încheiate cu beneficiarii mărfurilor exportate stabilesc principalele

drepturi şi obligaţii ale părţilor participante la vânzarea-cumpărarea internaţională de bunuri, iar clauzele

acestora conţin referiri la: părţile contractante; obiectul contractului; preţul extern; condiţia de livrare;

expediţia şi transportul mărfurilor; termenul de livrare; recepţia şi controlul mărfurilor; condiţia de plată;

asigurarea mărfurilor; reclamaţiile părţilor şi soluţionarea acestora; exonerarea de răspundere; rezoluţiunea

şi rezilierea contractului; arbitrajul şi dispoziţiile finale (Vezi şi Contractarea exporturilor).

c) Contractele (interne/externe) încheiate cu societăţi specializate care asigură derularea normală

a exporturilor sunt destinate să asigure furnizarea de servicii necesare realizării exporturilor, servicii

reprezentate de: transport pe parcurs intern şi/sau extern; prelucrare, sortare şi ambalare; control şi

certificare a calităţii mărfurilor; asigurare etc. În funcţie de naţionalitatea furnizorilor de servicii

(autohtoni sau străini), contractele încheiate prezintă caracteristicile şi clauzele principale ale contractelor

interne sau externe de vânzare-cumpărare. Totuşi, fiind destinate prestărilor de servicii, aceste contracte au

anumite particularităţi determinate de: lipsa obiectului material al contractului; modalitatea concretă a

efectuării serviciului (de exemplu, transportul poate fi realizat cu mijloace diferite); apartenenţa naţională

a partenerului etc.

3.3.2. Organizarea financiar-contabilă a exportului în comision

Similar exportului pe cont propriu, exportul de mărfuri în comision prezintă a serie de

caracteristici determinate de: traseul pe care circulă mărfurile destinate exportului, modalitatea de

decontare a creanţelor şi datoriilor, scadenţa decontării creanţelor externe, natura bunurilor care fac

obiectul exportului etc.

Deoarece, în cazul exportului în comision, societăţile de comerţ exterior nu gestionează efectiv

mărfurile (nu intervine transferul de proprietate, ca la exporturile pe cont propriu), acestea circulă, de

obicei, direct de la unităţile producătoare la beneficiarii externi.5

Totuşi, cea mai mare influenţă asupra reflectării în contabilitate a exportului de mărfuri în

comision o exercită prevederile concrete din contractele de comision, care reglementează aspectele

juridice şi financiare ale relaţiilor dintre comitenţi şi comisionari.

În general, decontarea operaţiilor ocazionate de derularea exportului în comision se realizează pe

baza unor tehnici şi modalităţi similare exportului pe cont propriu, indiferent de termenul încasării

creanţelor externe (la vedere sau la termen). Cu toate acestea, în cazul exporturilor în comision apar

anumite particularităţi generate de lipsa transferului de proprietate asupra mărfurilor destinate exportului.

Decontările ocazionate de exportul în comision sunt structurate în trei categorii:

4 Ibidem, pp. 158-159 5 Vişan, D., Noul sistem contabil al agenţilor economici din comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, p. 83

1) –Decontări cu clienţii externi: se realizează în valuta convenită şi la termenele prevăzute în

contractele încheiate.

2) –Decontări cu unităţile prestatoare de servicii pe parcurs intern şi extern (operaţii suplimentare

efectuate la mărfuri, controlul calităţii, transport intern şi internaţional, asigurare etc.): Ca regulă generală,

decontarea serviciilor interne se realizează în lei, iar a celor externe în valută;

3) –Decontări cu unităţile producătoare: În cazul exportului în comision sumele datorate

furnizorilor de mărfuri se achită în valuta încasată de la extern, prin virament bancar.

Observaţie: Potrivit art. 3 alin. 1 din Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare nr.

5/01.04.2005 (M.Of. nr.297/08.04.2005), cu modificările şi completările ulterioare “Plăţile, încasările,

transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi

servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu)”. Fac excepţie de la prevederile anterioare,

următoarele categorii de rezidenţi, care pot efectua operaţiuni în valută cu alţi rezidenţi în următoarele

situaţii:

a) persoanele juridice, care efectuează plăţi şi încasări nemijlocite decurgând din contracte de

comerţ exterior şi prestări de servicii externe (export-import de bunuri şi servicii) pe baza contractelor de

comision încheiate între comisionar şi comitent sau între comisionarul unui nerezident şi beneficiarul

rezident precum şi a contractelor de comerţ exterior respective;

b) persoanele juridice care efectuează nemijlocit plăţi şi încasări pe baza contractelor de

subantrepriză decurgând din contracte de colaborare (cooperare) economică internaţională, contracte de

export al unor obiective complexe şi al unor produse cu ciclu lung de fabricaţie;

c) persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni care decurg din acte de comerţ

derulate în porturi, în zonele din aeroporturi şi punctele de control ale trecerii frontierei de stat asimilate

zonelor libere6, ori din acte de comerţ derulate pe parcurs extern în trenuri internaţionale, la bordul

aeronavelor şi navelor;

d) persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni stipulate de prevederi legale exprese;

e) persoanele fizice, pentru operaţiuni efectuate între acestea cu caracter ocazional;

f) persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite ce decurg din organizarea

şi/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul internaţional de mărfuri şi de persoane, turismul

internaţional;

g) persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite decurgând din contracte

externe de prelucrare în regim “lohn”, pe baza contractelor de colaborare, în măsura în care colaboratorii

rezidenţi sunt nominalizaţi în autorizaţia de perfecţionare activă;

h) persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni efectuate în străinătate.7

Plata către unităţile producătoare se realizează după reţinerea din încasările realizate la extern a

sumelor reprezentând datorii achitate sau de plătit pentru servicii aferente exportului în comision şi a

comisionului cuvenit societăţii de comerţ exterior. Comisionul cuvenit societăţilor specializate se reţine, în

cazul exporturilor în comision cu încasare la vedere, integral în momentul încasării creanţelor de la extern.

Decontările cu clienţii externi, cu unităţile prestatoare de servicii pe parcurs extern şi cu unităţile

producătoare de bunuri se realizează, în marea lor majoritate, în valută. Ca urmare a faptului că între

momentul înregistrării obligaţiilor (creanţelor) în valută şi cel al plăţii (încasării) lor pot apare fluctuaţii

ale cursului de schimb valutar, cu ocazia decontării se determină şi eventualele diferenţe de curs valutar.

Observaţie: O problemă deosebită a decontării exporturilor de mărfuri în comision o ridică

eventualele diferenţe ocazionate de derularea operaţiunilor. Aceste diferenţe sunt structurate, după natura

lor, în:

- Diferenţe de cheltuieli. Aceste diferenţe pot apare dacă “la data facturării la extern unele

cheltuieli au fost antecalculate”8. În momentul cunoaşterii nivelului efectiv a cheltuielilor ocazionate de

6 Prin “zone asimilate zonelor libere” se înţeleg zonele din aeroporturi şi punctele de trecere a frontierei de stat, pe sensul de

intrare în ţară, în zona stabilită până la locurile unde se aplică viza de intrare, cât şipe sensul de ieşire din ţară, după locurile

stabilite pentru efectuarea controlului vamal 7 Vezi Anexa nr. 2 „Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută” la Regulamentul privind efectuarea

operaţiunilor valutare nr. 5/01.04.2005 (M.Of. nr.297/08.04.2005), cu modificările şi completările ulterioare

serviciile adiacente exportului propriu-zis (la primirea documentelor justificative) se identifică şi se

înregistrează şi diferenţele faţă de nivelul antecalculat:

- Diferenţe de curs valutar. Asemenea diferenţe pot apare în relaţiile cu toţi partenerii comerciali

implicaţi în derularea exportului în comision, şi anume:

- cu clienţii externi: diferenţa dintre cursul valutar din momentul facturării la extern şi cel de

la data încasării creanţelor;

- cu prestatorii de servicii: diferenţa de curs valutar între momentul primirii facturilor şi cel

al achitării obligaţiilor; dacă unele cheltuieli au fost antecalculate, pot apare şi diferenţe de

curs între momentul facturării la extern (înregistrarea obligaţiei estimate) şi cel al primirii

facturilor;

- cu unităţile producătoare: diferenţa dintre cursul valutar din momentul facturării la extern

(momentul înregistrării obligaţiei faţă de producător) şi cel de la data plăţii datoriilor.

În principiu, nici o diferenţă aferentă exporturilor în comision nu ar trebui să afecteze gestiunea

societăţii de comerţ exterior (intermediare), ci ar trebui să fie suportată de comitent. Nu este exclusă însă

posibilitatea, ca prin prevederile contractuale să se decidă că numai o parte din diferenţe să facă obiectul

decontării către unitatea producătoare (de exemplu, numai diferenţele de cheltuieli) iar o parte să fie

suportate de societatea de comerţ exterior.

Diferenţele care apar în cazul exporturilor în comision se pot deconta între societatea de comerţ

exterior şi unitatea producătoare după încheierea fiecărei operaţiuni sau la anumite intervale de timp, în

funcţie de prevederile contractuale.

Decontarea operaţiilor specifice exportului în comision cu încasare la vedere se poate realiza prin

următoarele modalităţi: incasso documentar, acreditiv documentar sau ordin de plată. Comisioanele

bancare generate de decontarea creanţelor şi datoriilor aferente exportului în comision se decontează cu

unităţile producătoare sau se suportă de comisionar, potrivit prevederilor contractuale.

Operaţiile privind exportul de mărfuri în comision presupun folosirea următoarelor conturi:

- 401 “Furnizori” asigură evidenţa datoriilor faţă de unităţile producătoare de mărfuri şi faţă de

prestatorii de servicii pe parcurs intern şi extern, generate de derularea exporturilor în comision, pe baza

facturilor primite. În cazul exportului în comision pe credit comercial, în cadrul obligaţiilor faţă de

producători se include şi dobânda facturată la extern. Deoarece contul 401 asigură atât evidenţa

obligaţiilor faţă de unitatea producătoare, cât şi faţă de unităţile prestatoare de servicii, se impune o

organizare a evidenţei analitice pe fiecare furnizor în parte;

- 408 “Furnizori – facturi nesosite” este folosit pentru evidenţa obligaţiilor faţă de prestatorii de

servicii de la care nu s-au primit încă facturile.

- 411 “Clienţi” asigură evidenţa creanţelor faţă de beneficiarii externi de mărfuri generate de

derularea exporturilor în comision. Conţinutul şi modul de funcţionare a acestui cont nu diferă faţă de

exportul pe cont propriu;

- 461 “Debitori diverşi” este folosit pentru evidenţa creanţelor faţă de unităţile producătoare,

generate de diferenţele nefavorabile între valoarea antecalculată a prestaţilor aferente exportului în

comision, pentru care nu s-au primit facturi, şi valoarea lor efectivă în momentul primirii facturilor,

precum şi de diferenţele de curs valutar nefavorabile. Se debitează cu:

- diferenţele în plus între valoarea efectivă a prestaţiilor aferente exportului şi valoarea lor

antecalculată, la primirea facturilor, (401);

- diferenţele de curs valutar nefavorabile constatate la primirea facturilor restante (401);

- diferenţele de curs valutar nefavorabile constatate la încasarea creanţelor faţă de clienţi (4111);

- diferenţele de curs valutar nefavorabile constatate la plata datoriilor către unitatea producătoare şi

către unităţile prestatoare (5124).

În cazul exporturilor în comision pe credit comercial în debitul contului 461 se mai înregistrează:

- valoarea sconturilor acordate clienţilor pentru decontarea anticipată a creanţelor, care urmează a

se recupera de la unitatea producătoare (4111);

8 Vişan, D., Contabilitatea în comerţul exterior, Vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 164

- valoarea sconturilor cedate băncilor pentru efectele de comerţ scontate înainte de scadenţă, la

solicitarea unităţii producătoare (5114)

În credit se evidenţiază creanţele încasate de la unitatea producătoare (512) sau compensate cu

datoriile faţă de aceasta (462).

Soldul debitor reflectă sumele de recuperat de la unitatea producătoare;

- 462 “Creditori diverşi” este folosit pentru evidenţa datoriilor faţă de unităţile producătoare,

generate de diferenţele favorabile între valoarea antecalculată a prestaţilor aferente exportului în comision,

pentru care nu s-au primit facturi, şi valoarea lor efectivă în momentul primirii facturilor, precum şi de

diferenţele de curs valutar favorabile. Se creditează cu:

- diferenţele în minus între valoarea efectivă a prestaţiilor aferente exportului şi valoarea lor

antecalculată, la primirea facturilor (408);

- diferenţele de curs valutar favorabile constatate la primirea facturilor restante (408);

- diferenţele de curs valutar favorabile constatate la încasarea creanţelor faţă de clienţi (5124);

- diferenţele de curs valutar favorabile constatate la plata datoriilor către unitatea producătoare şi

către unităţile prestatoare (401).

În credit se evidenţiază datoriile achitate către unitatea producătoare (512) sau compensate cu

creanţele faţă de aceasta (461).

Soldul creditor reflectă sumele de achitat unităţii producătoare.

- 665 “Cheltuieli din diferenţe de curs valutar” asigură evidenţa diferenţelor nefavorabile de curs

valutar aferente comisionului încasat de la clientului extern şi reţinut unităţii producătoare, respectiv

pentru disponibilităţile băneşti, creanţele şi datoriile în valută nedecontate la sfârşitul exerciţiului. Se

debitează cu:

- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente comisionului de intermediere (4111);

- diferenţele de curs valutar nefavorabile aferente disponibilităţilor în valută existente la închiderea

exerciţiului financiar (5124);

- diferenţele de curs valutar nefavorabile constatate cu ocazia evaluării creanţelor şi datoriilor

exprimate în valută, la închiderea exerciţiului financiar (167, 267, 401, 408, 411).

Se creditează la sfârşitul lunii cu valoarea soldului debitor preluat în contul de profit şi pierdere

(121). Nu prezintă sold la sfârşitul lunii;

- 704 “Venituri din lucrări executate şi servicii prestate” asigură evidenţa veniturilor obţinute din

comisioanele percepute unităţilor producătoare pentru intermedierea vânzării la extern a bunurilor;

- 765 “Venituri din diferenţe de curs valutar” asigură evidenţa diferenţelor favorabile de curs

valutar aferente comisionului încasat de la clientului extern şi reţinut unităţii producătoare, respectiv

pentru disponibilităţile băneşti, creanţele şi datoriile în valută nedecontate la sfârşitul exerciţiului. Se

creditează cu:

- diferenţele favorabile de curs valutar aferente comisionului de intermediere (5124);

- diferenţele de curs valutar favorabile aferente disponibilităţilor în valută existente la închiderea

exerciţiului financiar (5124);

- diferenţele de curs valutar favorabile constatate cu ocazia evaluării creanţelor şi datoriilor

exprimate în valută, la închiderea exerciţiului financiar (167, 267, 401, 408, 411).

Se debitează la sfârşitul lunii cu valoarea soldului creditor preluat în contul de profit şi pierdere

(121). Nu prezintă sold la sfârşitul lunii;

Pentru reflectarea în contabilitate a exportului de mărfuri în comision pe credit comercial pe

termen lung, pe lângă conturile specifice exportului cu încasare la vedere, se mai folosesc şi următoarele

conturi:

- 167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” este destinat să asigure evidenţa cotei de garanţie şi

a cotei de risc, penalităţi şi neprevăzute reţinute unităţilor producătoare;

- 2678 “Alte creanţe imobilizate” reflectă sumele imobilizate în cota de garanţie reţinută de

clienţii externi, dacă perioada de garanţie depăşeşte un an;

- 419 “Clienţi – creditori” este destinat evidenţei avansurilor încasate de la clienţii externi.

- 409 “Furnizori – debitori” evidenţiază avansurile acordate unităţilor producătoare pentru

începerea fabricaţiei produselor care fac obiectul exportului.

Observaţie: Comparativ cu exportul de mărfuri pe cont propriu, la exporturile în comision apar şi

următoarele particularităţi:9

1) Nu intervin conturile de evidenţă a mărfurilor deoarece societăţile de comerţ exterior nu intră în

posesia mărfurilor, asigurând doar intermedierea vânzării lor;

2) Prestaţiile aferente exporturilor în comision nu se înregistrează în conturile de cheltuieli ale

societăţii intermediare, fiind reflectate direct cu ajutorul conturilor de terţi;

3) În cazul exporturilor în comision pe termen mediu şi lung nu se pune problema constituirii de

provizioane pentru garanţii acordate clienţilor de către societatea de comerţ exterior deoarece operaţiile se

realizează în nume propriu, dar pe contul şi pe riscul unităţii producătoare.

3.3.4. Contabilitatea exportului de mărfuri în comision pe credit comercial

Exportul în comision pe credit comercial reprezintă o formă a exportului în care încasarea de către

unitatea producătoare, prin intermediul societăţii de comerţ exterior, a contravalorii mărfurilor vândute se

realizează la un anumit termen de la livrare sau în mod eşalonat, potrivit clauzelor stabilite prin contractul

extern.

În funcţie de scadenţa decontării mărfurilor exportate în comision pe credit comercial, exportul

poate fi: - pe credit comercial pe termen scurt (scadenţa decontării este de până la un an);

- pe credit comercial pe termen mediu (1-5 ani) şi lung (peste 5 ani).

Pe lângă caracteristicile decontării mărfurilor exportate cu încasare la vedere, în cazul exportului

în comision pe credit comercial apar anumite particularităţi:10

1) Exportul de mărfuri pe credit comercial se practică atunci când partenerul extern nu dispune de

resurse financiare pentru a-şi achita obligaţiile faţă de furnizor, mai ales în cazul exporturilor de volum,

complexitate şi valori ridicate. Societatea de comerţ exterior nu este implicată în finanţarea exporturilor în

comision pe credit comercial, acest rol revenindu-i unităţii producătoare;

2) În perioada de timp de la livrarea mărfurilor şi până la încasarea lor, unitatea producătoare îşi

imobilizează fondurile proprii la nivelul valorii mărfurilor vândute sau apelează la credite furnizate de

terţi, generatoare de dobânzi. Recuperarea de către producător a cheltuielilor efectuate cu plata dobânzilor

pentru creditele contractate se realizează pe seama dobânzilor percepute clientului extern. Diferenţa între

dobânda încasată de la extern şi dobânda plătită la intern se reflectă în gestiunea unităţii producătoare;

3) După scadenţa încasării creanţelor de la extern, exportul pe credit comercial se structurează în:

-export în comision pe credit comercial pe termen scurt (până la 1 an);

-export în comision pe credit comercial pe termen mediu (1-5 ani) şi lung (peste 5 ani).

Exportul în comision pe credit comercial pe termen scurt se practică de regulă pentru mărfuri

generale, iar scadenţa decontării se înscrie în factură.

Exportul în comision pe credit comercial pe termen mediu şi lung se practică pentru mărfuri

complexe, cu valoare ridicată, a căror scadenţa de rambursare depăşeşte durata unui exerciţiu financiar.

Efortul financiar ridicat al unităţii producătoare şi pe o perioadă mai îndelungată, determină ca decontarea

cu clienţii externi şi cu unităţile producătoare a exporturilor pe credit comercial pe termen mediu şi lung

să se realizeze etapizat, astfel:

-Înainte de punerea în fabricaţie a bunurilor destinate exportului unităţile producătoare încasează,

prin intermediul SCE, sub formă de avans o parte (cca. 10-25%) din valoarea lor internaţională. Aceste

avansuri se decontează de către SCE cu clienţii externi şi unităţile producătoare la facturarea mărfurilor;

9 Toma, C., Contabilitatea în comerţul exterior, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p. 139 10 Vişan, D., Noul sistem contabil al agenţilor economici din comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, pp. 97-99

-La livrare, se mai încasează o parte din valoarea internaţională a mărfurilor exportate, precum şi

cheltuielile externe de circulaţie în totalitate. SCE reţin, din suma încasată de la extern, contravaloarea

cheltuielilor de circulaţie (pentru achitarea obligaţiilor faţă de prestatorii de servicii) şi achită diferenţa

unităţilor producătoare. Separat, beneficiarii mărfurilor exportate reţin o cotă de garanţie, care, în

condiţiile derulării normale a relaţiilor contractuale, va fi restituită la expirarea perioadei de garanţie. La

rândul lor, SCE reţin unităţilor producătoare cota de garanţie reţinută de clienţi;

-Diferenţa dintre valoarea internaţională a mărfurilor şi sumele decontate se încasează în rate

plătibile la intervalele stabilite prin contractul extern (anual, semestrial, trimestrial etc.) sau integral, la

scadenţa convenită. Sumele încasate de la clienţii externi sunt transferate de către SCE unităţilor

producătoare. De regulă, comisionul de intermediere se reţine de către SCE unităţilor producătoare la plata

ultimei rate încasate de la clientul extern, deşi nu este exclusă şi reţinerea acestuia la început sau în mod

eşalonat, pe parcursul încasării ratelor de la beneficiarul mărfurilor exportate, dacă în contractul încheiat

există o asemenea prevedere;

4) Perioada de creditare a clientului extern influenţează şi modul de calcul al dobânzii externe.

Dobânda externă, la exporturile pe credit comercial pe termen scurt, se calculează după formula dobânzii

simple, iar la exporturile pe credit comercial pe termen mediu şi lung, după formula dobânzii compuse

(Vezi relaţiile de calcul prezentate Decontarea exportului pe cont propriu pe credit comercial). Dobânda

încasată de la extern se decontează de către SCE unităţilor producătoare, aflate în postura de finanţator al

exportului;

5). În contractul extern poate fi prevăzută posibilitatea decontării anticipate termenului de plată

stabilit, din iniţiativa clientului extern, caz în care acesta beneficiază de o reducere de preţ denumită

discont. Valoarea discontului cedat clientului extern se reţine din suma datorată de SCE unităţii

producătoare;

6). Pentru decontarea exporturilor pe credit pot fi utilizate şi efecte de comerţ, reprezentate prin:

cambii, bilete la ordin şi cecuri. Dacă efectele de comerţ sunt scontate înainte de scadenţă, la solicitarea

unităţilor producătoare, scontul reţinut de bancă se decontează de către SCE cu producătorul;

7). La exporturile în comision pe credit comercial pe termen mediu şi lung, SCE reţin unităţilor

producătoare, la facturarea mărfurilor la extern, “şi o cotă de risc, penalităţi şi neprevăzute la dispoziţia

SCE pentru efectuarea de cheltuieli cu această destinaţie în perioada de garanţie.

La expirarea perioadei de garanţie SCE restituie unităţilor cota de risc, penalităţi şi neprevăzute

neconsumată…”.11

Modalitatea de decontare a creanţelor şi datoriilor, scadenţa decontării creanţelor externe, natura

mărfurilor exportate etc. sunt elemente care influenţează sistemul de conturi folosit şi metodologia de

reflectare în contabilitate a operaţiilor privind exportul de mărfuri în comision.

11 Vişan, D., Contabilitatea în comerţul exterior, Vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 176