Contractul de întreţinere

Secţiunea I

Noţiunea şi caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de întreţinere. Delimitarea lui faţă de alte contracte

1. Noţiune şi caractere juridice. Prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii (art.2.254 NCC).

Aşadar, spre deosebire de contractul de rentă viageră a cărui durată este indisolubil legat de viaţa unei persoane (de aici şi sintagma rentă „viageră”), contractul de întreţinere se poate încheia şi pe o durată determinată. Cu alte cuvinte, caracterul viager este numai de natura, iar nu de esenţa contractului de întreţinere. Legiuitorul a dat dovadă de flexibilitate, dorind să pună la dispoziţia celor interesaţi mai multe posibilităţi, de care aceştia să uzeze în funcţie de interesele lor concrete.

Ca şi renta viageră, şi întreţinerea poate fi constituită pe durata vieţii mai multor persoane, urmând ca, în acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară, obligaţia de întreţinere să înceteze la data la care decedează ultima dintre aceste persoane.

Situaţia întâlnită cel mai frecvent în practică este aceea în care una dintre părţi, numită creditorul întreţinerii, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte, numită debitorul întreţinerii, se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (de regulă, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, folosinţa unei locuinţe corespunzătoare, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală)1 pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze2.

Contractul de întreţinere, asemănător rentei viagere, este, de regulă, un contract cu titlu oneros, şi anume un contract cu titlu oneros aleatoriu, deoarece există şansa de câştig – riscul unei pierderi pentru ambele părţi, aceste şanse depinzând de un eveniment viitor şi incert, şi anume perioada cât va trăi creditorul întreţinerii. Caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere este chiar mai pronunţat decât în cazul rentei viagere, întrucât obligaţia debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii, dar şi de obiectul prestaţiei, variabil în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiilor (starea sănătăţii, costul vieţii etc.). De aceea, apreciem că se poate vorbi de caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere chiar şi în ipoteza în care părţile convin ca întreţinerea să se presteze pe o perioadă determinată (de exemplu, 10 ani) pentru că este posibil ca în acest interval de timp costul vieţii să crească foarte mult, creditorul să aibă nevoie de medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea unor intervenţii chirurgicale costisitoare etc. Invers, este posibil să scadă costul vieţii sau creditorul întreţinerii să decedeze în scurt timp de la încheierea contractului (de exemplu, contractul s-a încheiat pe o durată de 10 ani şi decesul intervine după doar 2 ani).

Contractul de întreţinere cu titlu oneros este un contract sinalagmatic întrucât naşte obligaţii pentru ambele părţi. De asemenea, este translativ de proprietate (eventual de nuda proprietate, cu rezerva uzufructului viager), creditorul întreţinerii fiind ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului. Aceasta pentru că potrivit art. 1.651 NCC „Dispoziţiile prezentului capitol privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.” Aşadar, regulile privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului sunt aplicabile nu numai în materia contractului de vânzare, dar şi în cazul altor contracte translative de drepturi reale (de exemplu, întreţinerea, renta viageră).

Spre deosebire de contractul de rentă viageră care, în principiu, este un contract consensual, contractul de întreţinere este un contract solemn. Potrivit art. 2.255 NCC „Contractul de întreţinere se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.” Forma autentică este cerută ad validitatem, indiferent care este natura bunului - bun mobil sau imobil - transmis de către creditorul întreţinerii.

1 Cu privire la sensul larg, cuprinzător al noţiunii de întreţinere şi validitatea contractului chiar în ipoteza în care creditorul are mijloace materiale suficiente (pentru a se întreţine), vz. TJ Braşov, dec. civ. nr.948/1984, în RRD nr. 5, 1985, p. 69; CSJ, s.civ., dec. nr. 2462/1992, în Deciziile CSJ 1990-1992, p. 59-62.

2 Dacă în contract s-a prevăzut „expres numai dreptul vânzătorului la uzufruct pe tot timpul vieţii”, fără „referiri la eventuale prestaţii de întreţinere” din partea cumpărătorului, contractul este de vânzare, iar nu de întreţinere (CSJ, s.civ., dec. nr. 1303/1994, în Dreptul nr. 7, 1995, p. 84). Tot astfel, dacă vânzătorul îşi rezervă alte drepturi (uz, abitaţie etc.), dar fără obligaţia cumpărătorului de a-i presta întreţinere.

1

Raţiunea caracterului solemn al contractului de întreţinere rezultă din dorinţa legiuitorului de a asigura o protecţie corespunzătoare a voinţei părţilor (în special, a voinţei creditorului, care, de regulă, este o persoană în vârstă). Totodată, forma autentică permite notarului să se asigure că realmente părţile au dorit să încheie un contract de întreţinere şi să le explice acestora în mod clar care este conţinutul contractului şi care sunt consecinţele nerespectării obligaţiilor1. Nu este mai puţin adevărat că în trecut, când contractul era unul nenumit şi, în principiu, consensual, în majoritatea cazurilor se încheia în formă autentică notarială.

Asemănător rentei viagere, creanţa de întreţinere poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie sau prin testament2, caz în care sunt aplicabile regulile de formă şi de fond ale liberalităţilor (forma actului, capacitate, revocare, reducţiune etc.). Atunci când întreţinerea a fost constituită cu titlu gratuit contractul nu mai are caracter aleatoriu, ci este o liberalitate, deoarece pentru creditor nu există şanse de pierdere, iar pentru debitor nu există şanse de câştig3.

Contractul de întreţinere constituie o liberalitate şi în cazul în care întreţinerea se stipulează nu în favoarea persoanei care a înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani, ci în favoarea unui terţ. În acest caz părţile contractante se numesc: constituitor (stipulant) şi debitor (promitent), iar terţul beneficiar are calitatea de creditor al întreţinerii. Întreţinerea constituită în astfel de condiţii - deşi contractul este cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu - este supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii (capacitate, reducţiune, revocare etc.) pentru că stipulantul contractează cu intenţie liberală, dar nu se aplică condiţiile de formă ale donaţiilor (art. 2.243 alin. 2 NCC la care face trimitere art. 2.256 NCC din materia contractului de întreţinere). Într-adevăr, întreţinerea astfel constituită este o donaţie indirectă, rezultând dintr-o stipulaţie pentru altul (făcută donandi causa), iar pentru donaţiile indirecte nu se cere respectarea formelor solemne (art. 1.011 alin. 2 NCC).

Dacă în contract există o pluralitate de părţi (mai mulţi creditori şi/sau debitori), obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor (art. 2256 alin.2 NCC). Astfel fiind, în caz de pluralitate de creditori, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata vieţii tuturor creditorilor. Iar în caz de pluralitate de debitori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi obligat să execute obligaţia de întreţinere; în schimb, şi prestarea întreţinerii de către oricare dintre ei este liberatorie pentru toţi4.

Drept consecinţă a indivizibilităţii, neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina rezoluţiunea întregului contract, iar nu pro parte (pentru cota-parte din bun ce a aparţinut creditorului faţă de care obligaţia nu a fost executată sau proporţional cu numărul creditorilor neîntreţinuţi). Iar dacă întreţinerea este asigurată de un debitor, creditorul nu poate cere rezoluţiunea contractului în privinţa celorlalţi.

Obligaţia de întreţinere urmează a fi considerată indivizibilă (pasiv) chiar dacă a fost contractată de un singur debitor, deoarece - în cazul morţii lui - moştenitorii vor fi obligaţi fiecare pentru tot (art. 1.425 NCC), în ipoteza în care creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute obligaţia de întreţinere. Dacă a fost un singur creditor care are mai mulţi moştenitori, problema transmiterii creanţei nu se pune,

1 În practică se întâlnesc situaţii în care, deşi contractul se încheie în faţa notarului public, totuşi ulterior intervine nulitatea determinată de faptul că părţile s-au aflat în eroare cu privire la natura actului juridic (error in negotio). De exemplu, una dintre ele a crezut că încheie un contract de vânzare, iar cealaltă a crezut că încheie un contract de întreţinere.

2 Potrivit art. 1062 NCC „Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii.”

3 Întreţinerea reprezintă o liberalitate în privinţa bunului înstrăinat (iar nu un contract aleatoriu) şi în ipoteza în care întreţinerea s-a stipulat în mod fictiv sau dacă veniturile bunului înstrăinat (de exemplu, chiria imobilului sau dobânzile capitalului plătit) acoperă valoarea întreţinerii. Caracterul gratuit al înstrăinării în schimbul întreţinerii pe viaţă este chiar prezumat de lege. Astfel, potrivit art.1091 alin. 4 NCC „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.” În acest caz, moştenitorii rezervatari, care nu au consimţit la înstrăinare, pot cere reducţiunea liberalităţii.

4 Şi anterior Noului Cod civil era admisă de către majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei aceeaşi soluţie. Vz. M. Mănase, I. Săraru, Notă critică la dec.civ. a TJ Arad nr. 978/1974, în RRD nr. 3/1977, p. 41; P. Anca, Notă critică la dec.civ. a TJ Timiş nr. 1328/1978, în RRD nr. 2/1980, p. 49-50; Nota redacţiei la dec. civ., nr. 27/1979 a TJ Suceava, în RRD nr. 8/1979, p. 58; C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p.370; I. Filipescu, M. Bărbuşoiu, Sinteză de practică judiciară privind rezoluţiunea contractului, în RRD nr. 6/1983, p.40; TS, s.civ., dec. nr.478/1978, în CD, 1978 p.55-57; dec. nr. 1122/1987, în CD, 1987, p. 81-83: dec. nr.689/1988, în RRD nr. 2/1989, p.65; dec. nr.2814/1988, în RRD nr. 9-12/1989, p.128.

2

deoarece ea se stinge la moartea lui. În schimb, problema se pune sub raportul exercitării dreptului patrimonial de a cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei în trecut (până la decesul creditorului), care se transmite, indivizibil, asupra tuturor moştenitorilor, oricare putând să intenteze acţiunea1.

2. Condiţii speciale de validitate. Şi în materia contractului de întreţinere sunt aplicabile prevederile art. 2246 şi 2247 NCC, ceea ce înseamnă că este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o creanţă de întreţinere constituită pe durata vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii contractului şi că, de asemenea, nu produce niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o creanţă de întreţinere pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului de întreţinere, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la data încheierii contractului. Explicaţiile din materia contractului de rentă viageră sunt valabile şi la contractul de întreţinere.

3. Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră. Cu toate asemănările existente între caracterele juridice ale contractelor de rentă viageră şi de întreţinere, cele două contracte nu trebuie să fie confundate, ele fiind contracte speciale distincte.

Principalele deosebiri (care, după cum vom vedea, atrag după sine pe cale de consecinţă şi alte deosebiri) constau în faptul că:

a) obligaţia debirentierului este o obligaţie de a plăti sume de bani sau alte bunuri fungibile, în timp ce obligaţia debitorului întreţinerii constă în prestarea întreţinerii în natură2;

b) renta viageră este transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni), în schimb creanţa de întreţinere este esenţialmente personală şi deci nu poate fi transmisă altei persoane (este incesibilă - art. 2.258 NCC)3;

c) renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori - art. 2.258 NCC4. Întrucât întreţinerea are caracter strict personal, nu poate fi urmărită de creditori. Aceştia din urmă însă pot ataca contractul încheiat de creditorul întreţinerii în frauda drepturilor lor, dacă sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene (revocatorii), această acţiune fiind aplicabilă şi în cazul contractelor aleatorii. Tot astfel, şi creditorii debitorului întreţinerii pot promova acţiunea pauliană (revocatorie) atunci când, de exemplu, debitorul întreţinerii încheie un contract de întreţinere cu titlu gratuit prin care îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate ori atunci când starea de insolvabilitate a debitorului întreţinerii este creată sau agravată prin executarea unor prestaţii ce depăşesc limitele obligaţiei de întreţinere asumate prin contract. În acest sens, art. 2.259 NCC prevede: „Caracterul personal al contractului de întreţinere nu poate fi invocat de părţi pentru a se opune acţiunii în revocarea contractului sau acţiunii oblice introduse pentru executarea sa.”

4. Delimitare faţă de contractul de vânzare. Dacă înstrăinarea bunului se face (numai) în schimbul întreţinerii - cu toate că se foloseşte uneori (greşit) noţiunea de „vânzare cu clauză de întreţinere” - contractul nu poate fi confundat cu vânzarea5.

Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani. Contractul va fi calificat ca fiind un contract de întreţinere sau un contract de vânzare?

Această problemă prezintă importanţă, de exemplu, în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere (în ipoteza în care contractul este de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere - art.1523 NCC - şi nu i se poate acorda termen de plată (de graţie) pentru a se împiedica rezoluţiunea; dacă este de vânzare, în principiu, debitorul trebuie să fie pus în întârziere şi i se poate acorda termen de graţie) sau în legătură cu interpretarea clauzelor neclare din contract (în cazul contractului de întreţinere clauzele se interpretează, potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului - art.1269 alin.1 NCC; la vânzare toate clauzele se interpretează în favoarea cumpărătorului - art.1671 NCC) etc.

1 Art.2263 alin. 6 NCC prevede că „Dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor.”2 Vz. de ex., TS, s.civ., dec. nr. 1216/1977, în RRD nr. 12/1977, p. 46.3 Vz. TS, col. civ., dec. nr. 1627/1955, în CD, 1955, p. 73. Este personală (intuitu personae) şi incesibilă

chiar şi obligaţia de întreţinere (TS, s.civ., dec.nr. 1348/1969, în CD, 1969, p.92; dec. nr. 1114/1976, în RRD nr. 12/1976, p. 59; N.M. Medrea, Contractul de întreţinere, rezumatul tezei de doctorat, Cluj, 1974, p. 12-13), neputând fi prestată de altă persoană în contra voinţei creditorului (TJ Timiş, dec. civ. nr. 717/1974, în RRD nr.2/1975, p.42).

4 TS, s.civ., dec. nr. 1589/1985, în CD, 1985, p. 52-53). Vz. şi M.M. Pivniceru, D.C. Tudorache, Exercitarea acţiunii oblice şi acţiunii pauliene în cazul contractului de întreţinere, în Dreptul nr. 2/1994, p. 41-43 (erată la acest articol în Dreptul nr. 4/1994, p. 99-100).

5 Cas. I, dec. nr. 444/1923 şi 1074/1923, în C.civ. adnotat, vol. II, p.554-555 nr. 14. „De vreme ce în schimbul construcţiei dobândite, pârâţii s-au obligat să o întreţină pe reclamanta şi pe soţul ei...”, suntem „în prezenţa unui contract de întreţinere, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”. Nota redacţiei la dec. civ. a TJ Suceava nr.40/1985, în RRD nr. 5/1985, p. 68.

3

Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia principală1, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel - întrucât „proporţia între preţul în bani şi cel în natură”2 nu poate fi calculată, valoarea întreţinerii fiind aleatorie - în lipsă de alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat3, iar în caz contrar va fi de vânzare4.

Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat (precizat) preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă şi nu poate modifica natura juridică a contractului5. Într-adevăr, evaluarea bunului nu poate influenţa raporturile dintre părţi, pentru că obligaţia creditorului întreţinerii este, oricum, certă (cu sau fără evaluare), contractul având caracter aleatoriu numai din cauza duratei incerte a vieţii creditorului şi a necesităţilor lui, deci a valorii întreţinerii ce urmează a fi prestată.

În schimb, dacă se înstrăinează o cotă-parte individualizată din imobil pe un preţ determinat, iar cealaltă parte în schimbul întreţinerii6, nu ne aflăm în prezenţa unei vânzări cu clauză accesorie de întreţinere (sau invers), ci două contracte (negotium) distincte cuprinse într-un singur act (instrumentum), urmând a se aplica pentru fiecare contract regulile corespunzătoare.

5. Delimitare faţă de contractul de donaţie. Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat cu contractul de donaţie, chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului înstrăinat în schimbul întreţinerii este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate. După cum s-a arătat, pe drept cuvânt, moştenitorii rezervatari nu pot cere reducţiunea întrucât contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, deşi are caracter aleatoriu, în sensul că valoarea prestaţiilor uneia dintre părţi este variabilă în raport de durata vieţii celeilalte părţi. Acesta este însă un caracter specific al oricărui contract aleatoriu, care nu-şi poate pierde, prin această împrejurare, caracterul său de contract cu titlu oneros. Deci contractul de întreţinere nu poate fi considerat o liberalitate chiar dacă persoana care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări, la data încheierii contractului, sfârşitul său apropiat7.

Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat nici cu donaţia cu sarcini; în cazul donaţiilor, sarcinile impuse dobânditorului sunt în disproporţie cu valoarea superioară a bunului donat8, astfel încât părţile contractează cu intenţia de a face şi a primi o liberalitate. În schimb, în cazul contractului de întreţinere părţile convin „în scopul de a-şi asigura fiecare câte un avantaj, şi anume, una de a primi un bun, iar cealaltă, întreţinerea pe viaţă”9.

Prin urmare, pentru delimitarea contractului de întreţinere de donaţia cu sarcini - deoarece valoarea întreţinerii (criteriu obiectiv) este puternic influenţată de elementul alea - trebuie să fie avut în vedere şi criteriul cauzei (scopului) urmărit de părţi, pentru a se vedea dacă înstrăinătorul a încheiat contractul animus donandi sau numai pentru a-şi asigura întreţinerea pe viaţă10.

1 Vz. de ex., TS, col. civ., dec. nr.525/1956, în CD, 1956, p. 141-145; s. civ., dec. nr. 1751/1978, în RRD nr. 3/1979, p. 54; dec. nr. 121/1984, în CD, 1984, p. 64-66; TJ Vaslui, dec. civ., nr. 481/1985 şi nr. 84/1986 citate de E. Safta-Romano, Practica instanţelor judecătoreşti din judeţul Vaslui cu privire la contractul de întreţinere, în RRD nr. 7/ 1987, p. 43-44. Tot astfel se stabileşte natura contractului şi în ipoteza în care, în schimbul bunului, obligaţia de întreţinere este însoţită (cumulată) cu o altă prestaţie decât plata unei sume de bani determinate (de exemplu, un lucru, o rentă viageră etc.). În practică se întâlneşte cumulul întreţinerii cu plata unei sume de bani determinate.

2 TS, s.civ., dec. nr.1751/1978, cit. supra.3 N.M. Medrea, op. cit., p. 7-8; D. Chirică, op. cit., p.125.4 Uneori se foloseşte, şi în această ipoteză, denumirea de „vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”.

Considerăm că nu este indicat să se folosească această denumire, care poate crea confuzii, întrucât ceea ce interesează este natura contractului (şi în funcţie de aceasta, regulile aplicabile), iar natura nu poate fi dublă. De altfel, dacă folosim această denumire, consecvenţa ar cere să folosim şi pe aceea de „întreţinere cu clauză de vânzare”, în ipoteza în care obligaţia principală (elementul precumpănitor) este întreţinerea. Or, elementele incidentale dintr-un contract nu trebuie să modifice natura şi denumirea contractului. Menţionăm că, în cazul înstrăinării unui bun în schimbul unei sume de bani şi rentă viageră, niciodată nu se spune „vânzare cu clauză de rentă viageră”.

5 Vz. TS, s.civ., dec. nr. 121/1984 cit. supra.6 Vz. de ex., speţă soluţionată de TS, s.civ., prin dec. nr. 316/1987, în CD, 1987, p. 58-60, în care 1/2 din

imobil s-a vândut pe un preţ determinat şi numai cealaltă jumătate a făcut obiectul contractului de întreţinere.7 TS, col. civ., dec. nr.832/1960, în CD, 1960, p. 133. Vz. şi TJ Hunedoara, dec.civ. nr. 1277/1979, în RRD

nr. 7/1980, p. 51.8 Vz. TJ Timiş, s.civ., dec. nr. 717/1974, în RRD nr. 1/1975, p. 41.9 TS, s.civ., dec. nr. 608/1974 , în CD, 1974, p. 73.10 Pentru amănunte vz. şi C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., 1992, p. 34-36; S. Ciocoiu, Notă la dec. civ. nr.

507/1981 a TJ Dolj, în RRD nr. 8/1982, p. 30-33; L. Mihai, Notă (II) la dec.civ. nr. 851/1981 a TJ Arad, în RRD nr.12/1982, p.42-48.

4