Universitatea “Babes Bolyai”, Facultatea de Educație Fizicǎ şi Sport, Cluj-Napoca

Contribuția educației fizice la dezvoltarea

forței şi psihomotricitǎții copilului şcolar şi

preşcolar.

Merdan Maria-AugustinaGrupa 106F

20.12.2011

1. Cuprins:

2. Introducere............................................................................pag.3

3. Importanța şi scopul educației fizice la copii..........................pag4

3.1. Scopul şi sarcinile educației fizice în educarea copiilor şcolari şi preşcolari.........pag4

3.2. Educația pihomotricǎ la copilul preşcolar .........................................................pag.5

4. Dezvoltarea forței ....................................................................pag.6

4. 1. Dezvolatrea forței prin lecțiile de educație fizicǎ.......................................pag.6

4.2. Forţa musculară în fază evolutivă....................................................................pag.6

4. 3. Influenţa vârstei biologice şi cronologice asupra

modificărilor structurale ale aparatului locomotor................................................pag.7

4. 4. Mijloace de dezvoltare a forței.........................................................pag.85. Concluzii personale................................................................pag.96. Bibliografie....................................................................pag.10

2

2. Introducere

Epoca actualǎ solicitǎ individul sub diverse aspecte, îi pretinde o permanentǎ adaptare

la schimbǎrile survenite, la dinamica fenomenelor şi proceselor sociale.

Pe mǎsurǎ ce creşte gradul de industrializare şi de modernizare a activitǎților,

interesul pentru practicarea exercițiului fizic capǎtǎ valențe noi.

Exista o gamǎ largǎ de profesii în care pregǎtirea fizicǎ este factor de sine qua non

(indispensabil).Ȋn acest fel, pe drept cuvânt se afirmǎ cǎ în condițiile societǎții contemporane

rolul educației fizice şi sporturilor se amplificǎ, conturându-se obiective şi sarcini noi,

referitoare la contribuția acestor activitǎți la pregǎtirea şi formarea forței de muncǎ, la

asigurarea unei dezvoltǎri armonioase a organismului, la intǎrirea sǎnǎtǎții etc.

Exercițiul fizic valorificat prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la

combaterea sedentarismului, a exceselor ponderale- consecințe ale creşterii standardului de

viațǎ al cetǎțeanului lumii noastre, îndeseobi urbane. Ȋn acest context, exercițiul fizic are un

important rol profilactic, nu numai în rândurile adulților, ci şi în rândul şcolarilor.

Educația fizicǎ dezvoltǎ o conduitǎ psiho-motorie, poziția, forța, echilibrul simțul

muscular, precum şi gesturile şi atitudinile cele mai variate, imaginea despre sine şi

autocontrolul. Un bun autocuntrol motric permite copilului sǎ acumuleze o serioasǎ

experiențǎ concret-intuitivǎ şi sǎ-şi satisfacǎ în modul cel mai eficient nevoia de mişcare.

Psihomotricitatea este un aspect esențial al personalitǎții copilului cu implicații

variate, asupra dezvoltǎrii tuturor celorlalte procese psihice: cognitive, afective şi voluționare.

Copilǎria se caracterizeazǎ prin dezvoltarea intensǎ a psihomotricitații. La aceasta

dezvoltare motricǎ contribuie, pe de o parte, maturizarea neuro-motricǎ şi experiența

câştigatǎ spontan prin învǎțarea senzomotorie. Schimbǎrile progresive ale structurii anatomo-

fiziologice permit o îmbunǎtǎțire continua a coordonǎrii neuro-musculare şi sporirea treptatǎ

a eficacitǎții mişcǎrilor. Pe de altǎ parte, experiențele dobândite şi mişcǎrile realizate

determinǎ ca organizarea psihomotricǎ sǎ devinǎ funcționalǎ. Astfel activitatea motricǎ

permite o mobilitate din ce în ce mai mare a relațiilor individului cu mediul.

3

3. Importanța şi scopul educației fizice la copii

3. 1. Scopul şi sarcinile educației fizice în educarea copiilor şcolari şi preşcolari

“Moralitatea pentru suflete identicǎ cu sǎnǎtatea pentru trup. ”( Mihai Eminescu)

Educația fizicǎ este o parte integratǎ a aeducației şi se realizeazǎ paralel cu

celelalte laturi: intelectualǎ, politehnicǎ, moralǎ şi esteticǎ.

Dezvoltarea intelectualǎ este intr-o strânsǎ legaturǎ cu dezvoltarea fizicǎ

corespunzǎtoare. Sǎnǎtatea şi dezvoltarea normalǎ fiziologicǎ sporesc buna dispoziție,

atenția, favorizeazǎ capacitatea de asimilare a cunoştințelor. Formarea calitǎților morale şi

voliționale ale copilului, educarea perseverenței, a stǎpânirii de sine, a curajului depind de

dezvoltarea calitǎților sale fizice, iar formarea ținutei corecte, însuşirea mişcǎrilor precise,

dezvoltarea simțului ritmului favorizeazǎ educ, însuşirea mişcǎrilor precise, dezvoltarea

simțului ritmului favorizeazǎ educația esteticǎ a preşcolarilor.

Cele mai importante sarcini care revin educației fizice în gradinițǎ si care

corespund particularitǎților de vârstǎ a preşcolarilor sunt urmatoarele:

Sǎ punǎ bazele dezvoltarii fizice multilaterale şi armoniaoase a copiilor;

Sǎ contribuie la întǎrirea sǎnatǎții, la dezvoltarea organismului acestora,

precum şi la formarea ținutei corecte;

Sǎ dezvolte aptitudini fizice şi sǎ formeze deprinderile motrice accesibile

copiilor de vârstǎ preşcolarǎ: mersul, alergarea, sǎritura, aruncǎrile,

echilibrul, cǎțǎrarea, târârea;

Sǎ dezvolte interesul pentru exercițiile fizice, sǎ le formeze obişnuința de a

le practica;

Sǎ le formeze calitǎțile fizice, ca îndemânarea, rezistența, viteza în mişcǎri

şi într-o oarecare mǎsurǎ, forța, precum şi calitǎțile morale şi de voințǎ, ca:

independența, inițiativa, htǎrârea, perseverența, stǎpânirea de sine, curajul,

disciplina şi obişnuința de a acționa în colectiv;

Sǎ educe la copii deprinderi şi obişnuințe de igienǎ personalǎ şi colectivǎ.

Dezvoltarea calitǎților fizice şi a deprinderilor motrice nu reprezintǎ, în esențǎ,

douǎ procese izolate, ci douǎ laturi ale procesului unic de perfecționare a activitǎților motrice

a copilului. Legǎtura reciprocǎ dintre deprinderile motrice şi calitǎțile fizice trebuie privitǎ ca

o interdependențǎ a formei şi a conținutului activitǎții motrice cu toate relațiile care îi sunt

caracteristice. Calitǎțile fizice se manifestǎ prin corectitudinea deprinderilor motrice.

4

Realizarea optimǎ a sarcinilor care revin educației fizice în grǎdinița de copii este

condiționatǎ de cunoaşterea şi respectarea particularitǎților de vârstǎ ale preşcolarilor, de

alegerea unei tematici corespunzǎtoare lor, de aplicarea celor mai potrivite mijloace, metode

şi procedee de lucru cu copiii.

3. 2. Educația psihomotricǎ la copilul preşcolar

Una din trebuințele fundamentale ale copiluluimic est enevoia de mişcare. O

directǎ esențialǎ a dezvoltǎrii copilului, este maturizarea motricitǎții.

Educația fizicǎ nu se referǎ exclusiv la antrenamentul muşchilor mari sau a celor

fini; mişcarea are efecte directe asupra întregului organism al copilului. La orice vârstǎ, ceea

ce acționeazǎ asupra unei pǎrți are întotdeauna efecte asupra întregului. În cazurile de

deprivare de mişcare, efectele asupra dezvoltǎrii corporale generale, cât şi asupra dezvoltǎrii

psihice.

Un program de dezvoltare a motricitǎții trebuie, aşadar, sǎ cuprindǎ nu numai

exercițiile de gimnasticǎ, ci şi elemente de dans, ritmicǎ, activitǎți in aer liber, activitǎți ce

implicǎ mimica şi pantomima. Muzica poate constituii un adaus important al acestor exerciții.

Un alt aspect important al activitǎților psihomotrice trebuie sǎ se refere la

controlul respirației.

Nu este vorba în nici un caz de tehnici sofisticate, ci, pur şi simplu, de respirație.

Copilul trebuie sǎ ştie sǎ respire conştient şi regulat. Unul din fenomenele cele mai rǎspândite

– nu numai la copil, dar fǎrǎ îndoialǎ cauzat de carențe educaționale manifestate de la aceastǎ

vârstǎ – este o respirație deficitarǎ, superficialǎ şi prea rapidǎ, care nu permite plǎmânilor sǎ

se alimenteze pe deplin.

Un bun educator nu poate fi decât acela care îl învațǎ pe copil sǎ devinǎ o

persoanǎ integralǎ şi conştientǎ, armonios dezvoltatǎ, fizic şi psihic.

5

4. Dezvoltarea forței

4. 1. Dezvoltarea forței prin lecțiile de educație fizicǎ

Dezvoltarea forței trebuie realizatǎ prin mijloace acre sǎ solicite musculaturii

învingerea unor rezistențe cuprinse între 10 şi 30% din posibilitǎțile maxime ale subiecților.

Se recomandǎ ca dezvoltarea forței dinamice sǎ fie prioritarǎ la membrele superioare şi

inferioare, iar dezvoltarea forței statice sǎ predomine la centura scapularǎ, torace, abdomen şi

centura pelvianǎ. Numǎrul de repetǎri se va stabili în aşa fel încât sǎ nu suprasolicitǎm

organismul, ceea ce ar avea repercursiuni negative.

4. 2. Forţa musculară în fază evolutivă

Este cunoscut faptul că la copii forţa maximă se dezvoltă o dată cu vârsta. Pe

parcursul perioadei de creştere, dezvoltarea forţei maxime nu este omogenă, aceasta crescând

diferit pentru diferitele grupe musculare. Acest fenomen se explică prin faptul că dezvoltarea

coordonării intramusculare variază în funcţie de grupele musculare.

Belanger şi McComas (1989) au demonstrat că deja de la vârsta de 6 ani, SNC

este capabil să acziveze total anumite grupe musculare, în timp ce alte grupe musculare nu

pot fi activate total. Ca urmare, controlul nervos total nu se realizează la aceeaşi vârstă pentru

toate grupele musculare. Cu alte cuvinte, activarea completă a unităţilor motorii poate fi

atinsă de diferitele grupe musculare în unităţi de timp diverse. În sprijinul acestei afirmaţii

vine şi observaţia că la tinerii prepubertari un antrenament de rezistenţă conduce şi la o

creştere a forţei musculare, fară a se realiza hipertrofie musculară.

Kanehisa (1995) a arătat că atât forţa maximă cât şi secţiunea transversală a

fibrei musculare se dezvoltă semnificativ cu vârsta. Totodată, a arătat că dacă Fmax este

exprimată în funcţie de secţiunea transversală, aceasta nu evoluează direct proporţional cu

creşterea masei musculare. Ca urmare, la pubertate sau în fazele iniţiale ale acesteia, copiii nu

au posibilitatea de a dezvolta o forţă proporţională cu creşterea masei musculare. Cauza

acestei relative incapacităţi trebuie căutată în faptul că tinerii de vârstă pubertară nu au

capacitatea de activare completă a unităţilor motorii în cursul contracţiei maxime voluntare.

Această relativă imaturitate explică faptul că viteza maximă de dezvoltare a forţei

depinde în mare măsură de activarea neuronală, aceasta fiind inferioară la copii comparativ

cu adulţii.

În lumina celor mai noi cercetări, trebuie arătat că forţa manifestată de diversele

grupe musculare trebuie exprimată în funcţie de suprafaţa secţiunii fiziologice

6

(perpendiculară pe axa fibrei musculare) şi nu în funcţie de secţiunea anatomică

(perpendiculară pe axa muşchiului). (Cerretelli, 2001)

„La vârsta pubertară, de fapt, hipertrofia şi alungirea musculară poate determina

modificări ale unghiului de dispunere a fibrelor musculare, în aşa fel încât să se modifice nu

numai secţiunea anatomică, ci şi cea fiziologică, mult mai importantă în dezvoltarea forţei

musculare.” (Narici, 1996)

4. 3. Influenţa vârstei biologice şi cronologice asupra

modificărilor structurale ale aparatului locomotor

În diferitele perioade ale vârstei cronologice au loc modificări esenţiale pentru

corpul uman şi o maturizare neomogenă a aparatului locomotor. În lucrul pentru dezvoltarea

forţei trebuie ţinut cont de aceste perioade, deoarece în funcţie de acestea se orientează

mărimea şi conţinutul antrenamentului pentru a se evita greşelile de dezvoltare ale forţei, care

pot avea grave repercursiuni asupra dezvoltării ulterioare a tânărului.

Anii luaţi în calcul reprezintă vârstele limită pentru băieţi, pentru fete, aceste

vârste fiind diminuate cu un an.

A. Între 10 şi 13 ani

Între aceşti ani apare o dezvoltare cantitativă a masei musculare, care se traduce

printr-o creştere a forţei musculare.

B. Între 13 şi 15 ani

În această perioadă are loc o creştere în înălţime (creşterea dimensiunilor osoase)

ceea ce implică următoarele modificări:

- modificări la nivelul SNC a schemei corporale, lucru care determină

apariţia unor probleme legate de aprecierea distanţelor;

- creşterea pârghiilor osoase (gambe, antebraţe, etc) ceea ce determină o

scădere a coordonării şi a eficienţei forţei;

- creştere inegală a lungimii membrelor inferioare, diferenţă ce se

repercutează asupra poziţiei bazinului, conducând la o creştere a riscului de apariţie a

scoliozelor.

C. Între 15 şi 17 ani

În această perioadă apare o nouă fază a dezvoltării musculare, în acest interval de

timp maturizarea fiind mai mult de ordin calitativ. Acest lucru se manifestă prin maturizarea

7

echipamentului energetic, deci prin apariţia puterii. Ca urmare, doar la această vârstă este

permisă o creştere a încărcăturilor de lucru, cu precizarea că această încărcătură trebuie să fie

progresivă.

Problemele care apar sunt date de neconcordanţa dintre vârsta cronologică

(dată de data de naştere) şi vârsta biologică (data de activare a hipofizei şi a hipotalamusului),

de aceea, lucrul de forţă este extrem de dificil de realizat înaintea vârstei de 17 ani.

4. 4. Mijloace de dezvoltare a forţei

În jocurile sportive, se poate observa că în timpul execuţiei elementelor tehnice este necesar

un nivel ridicat de forţă. Manifestările acestei calităţi se concretizează în:

- forţă de aruncare;

- forţă de execuţie a săriturilor (cu bătaie pe ambele picioare sau pe un picior);

- forţă de deplasare;

- forţă de luptă.

Pentru dezvoltarea forţei, adaptată condiţiilor de joc, mijloacele utilizate sunt

împărţite în patru categorii, în funcţie de momentul pregătirii în care se află sportivii:

- mijloace generale;

- mijloace dirijate sau de optimizare;

- mijloace specifice;

- mijloace competiţionale.

Pe parcursul antrenamentelor de forţă în afara mijloacelor folosite, o atenţie crescută

este adresată vitezei de execuţie, aspectelor coordinative şi asupra capacităţii de decizie.

8

5. Concluzii personale

Dupǎ pǎrerea mea copiii care au în programul personal ore dedicate sportului

şi mişcǎrii, deoarece acestea ajutǎ la o sǎnǎtate atât fizicǎ cât şi mentalǎ.

O corectǎ educație sportivǎ şi motricǎ, duce la o bunǎ educație a caracterului şi a

viitorului om.

Sportul îl introduce pe copil într-un mediu social in care-şi face prieteni si îşi

dezvoltǎ capacitatea de a comunica.

Ȋn ceea ce priveşte intelectul, sportul contribuie la o mai bunǎ oxigenare a

creierului, astfel crescând capacitatea de concentrare si randamentul şcolar.

Pânǎ la vârsta de 6 ani copilul nu este pregǎtit din punct de vedere fizic pentru

practicarea unui sport de performanțǎ, abia dupa vârsta de 6 ani exercițiile fizice îi pot tonifia

musculatura si îi pot dezvolta muşchi capabili sǎ-i susținǎ sistemul osos, prevenind astfel si

deformarea coloanei vertebrale. 

9

6. Bibliografie:

Dragomirescu, Georgeta,; Kun, Ioana,;Bojin, Elena, 1969, Metodica predǎrii

educacației fizice în grǎdinița de copii, Manual pentru liceele pedagogice de

educatoare, Editura Didacticǎ şi pedagogicǎ, Bucureşti.

Eupuran, M., 2001, Psihologia educației fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti.

Moțet, D., 2002, Dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice specifice vârstelor, Univ.

Bacǎu, F.E.F.S., Masterat 2002/2003.

Ivan, Emilia, 1976, Educația fizicǎ în grǎdinițǎ, Editura Sport-Turism, Bucureşti.

Stoicescu, Aurelia, 1981, ABC-ul învǎțǎmântului pentru predarea exercițiilor

fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti.

Revista Învǎțamântul Preşcolar, Bucureşti, Institutul de Ştiințe ale Educației, nr.1, 2008.

Revista Învǎțǎmântul primar, Editura Discipol, Bucureşti, nr.4, 1998.

10