29
Contr olul financiar-contabil  = un mi jl oc de pr evenir e a fa pt elor il eg al e, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare restabilirii legalităţii. Prin efectele de pre venire sa u de reg lare a uno r dis fun cţ i ona lită ţ i în act ivi t ăţ ile desfăşurate, controlul financiar-contabil serveşte intereselor: -statului -agentilor economici -publicului O!"#$!%": -respectarea normelor legale -e&istenţa mijloacelor materiale şi băneşti şi apărarea patrimoniului -descoperirea şi recuperarea pagubelor -verificarea modului de formare şi utili'are a fondurilor bugetare -modul de gestionare a datoriei publice Obiectul controlului financiar-contabil: de a re'olva erorile, abaterile, lipsurile, deficienţele, pentru a le remedia şi a le evita în viitor. ()*#$!! +P"#!(!#": - de prevenire = preîntmpinarea producerii unor deficienţe sau pagube evitarea şi eliminarea unor fraude înainte de a se produce sunt oprite în fa'a de angajare, actele şi operaţiunile ilegale - de constatare a unei situaţii şi corectarea  în ca'ul apariţiei unor dereglări - de cunoaştere şi evaluare a situaţiei e&istente la un moment dat sunt anali'ate neregulile, abaterile şi, mai ales, cau'ele acestora - de descoperire şi recuperare a pagubei, luarea de măsuri faţă de cei vinovaţi - funcţia educativă şi de stimulare a participanţilor în activităţ  #riterii Controlul financiar-contabil - forme de manifestare - . după momentul  în care se e&ercită /. după modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organi'at preventiv 0anticipat1 operativ-curent Postoperativ 0ulterior1 relaţii de condiţionare, influenţare şi completare

Controlul Financiar

Embed Size (px)

DESCRIPTION

cfp

Citation preview

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    1/29

    Controlul financiar-contabil = un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, deidentificare a deficienelor i de stabilire a msurilor necesare restabilirii legalitii.

    Prin efectele de prevenire sau de reglare a unor disfuncionaliti n activitiledesfurate, controlul financiar-contabil servete intereselor:-statului

    -agentilor economici-publicului

    O!"#$!%":-respectarea normelor legale-e&istena mijloacelor materiale i bneti i aprarea patrimoniului-descoperirea i recuperarea pagubelor-verificarea modului de formare i utili'are a fondurilor bugetare-modul de gestionare a datoriei publice

    Obiectul controlului financiar-contabil:de a re'olva erorile, abaterile,lipsurile, deficienele, pentru a le remedia i a le evita n viitor.

    ()*#$!! +P"#!(!#":- de prevenire = prentmpinarea producerii unor deficiene sau pagube evitarea i eliminareaunor fraude nainte de a se produce sunt oprite n fa'a de angajare, actele i operaiunileilegale- de constatare a unei situaii i corectarean ca'ul apariiei unor dereglri- de cunoatere i evaluarea situaiei e&istente la un moment dat sunt anali'ate neregulile,abaterile i, mai ales, cau'ele acestora- de descoperire i recuperare a pagubei, luarea de msuri fa de cei vinovai- funcia educativi de stimulare a participanilor n activit

    #riterii

    Controlul financiar-contabil- forme de manifestare -

    . dup momentuln care see&ercit

    /. dup modul de corelarecu intereseleeconomico-financiare pentru care esteorgani'at

    preventiv0anticipat1

    operativ-curent Postoperativ0ulterior1

    relaii de condiionare, influenare i completare

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    2/29

    Controlul financiar-contabil- forme de manifestare -

    - continuare -

    /. dup modul de corelare cu intereseleeconomico-financiare pentru care este organi'at

    control financiar-contabil al statului

    administrarea iutili'area fondurilor bugetare

    respectareareglementrilor financiar-contabile ifiscale

    aplicarea i

    e&ecutarea legilor fiscale i vamale

    control financiar-contabil alagenilor economici i

    instituiilor publice

    control financiarpreventiv control financiarde gestiune

    P2O#"3"" 3" #O*$2O4

    . Studiulgeneralprealabil

    /. Controluldocumentar-contabil

    5. Controlulfaptic

    6. Controlultotal i prinsondaj

    7. Analizaeconomico-financiar

    Controlul documentar-contabil- tenici de control -

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    3/29

    se aplic selectiv sau combinat nfuncie de situaia supus controlului

    la aceeaiunitate severific ise confruntdocumentediferite carese refer laoperaiiidentice

    controlcronologic

    n

    ordineantocmiriinregistrrii indosarieriidocumentelor

    control invers! cronologic

    de la sfritulsprenceputul

    perioadei decontrol 0dela pre'entspre trecut1

    controlsistematic0pe probleme1

    gruparea

    documentelorpe tipuri deoperaii

    8 tre'orerie8 aprovi'ionri8 salarii8 pli8 etc.

    controlreciproc

    acelaidocumentse verificla unitateaemitent ila alteuniti

    control"ncruciat

    se mbin

    mai multeprocedeesau te9nicide control

    control mi#t0combinat1

    Controlul financiar-contabil- etape de efectuare -

    $% Programareaactivitii decontrolfinanciar-contabil

    &% Pregtireaaciunilor decontrolfinanciar-contabil

    '% "fectuareapropriu-'is acontroluluifinanciar-contabil

    (% ntocmireaactelor decontrol

    )% %alorificareaconstatrilorre'ultate dinefectuareacontrolului

    Controlul financiar-contabilOrganizare

    #ontrol financiaral statului

    #ontrol financiar-contabilpropriu al instituiilorpublice i agenilor

    economici

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    4/29

    Control financiar preventiv-activitatea prin care se verifica legalitatea si regularitateaoperatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, inainte deaprobarea acestora.

    CO*+,*+. CO*+/O.., 0,*A*C,A/ P/121*+,2

    #ontrolul financiar preventiv consta in verificarea sistematica a proiectelor deoperatiuni care fac obiectul acestuia potrivit art.; din punctul de vedere al:a1 legalitati si regularitati

    b1 incadrari in limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, dupa ca', stabilitepotrivit legii.

    O/3A*,4A/1A CO*+/O.., 0,*A*C,A/ P/121*+,2

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    5/29

    #ontrolul financiar preventiv propriu5 la toate entitatiile publice si asupra tuturoroperatiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice si a patrimoniului public.#ontrolul financiar preventiv delegat5la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat,

    bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si ai bugetului oricarui fond special, la (ondulnational si la agentiile de implementare a fondurilor comunitare, precum si la alte entitati

    publice cu risc ridicat, prin controlori delegati ai

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    6/29

    Controlul financiar-contabil

    Organizare

    Controlul financiar propriu

    la instituii publice la ageni economici

    control intern

    #.(.Prev. #.(.>. ?udit intern #.(.Prev. #.(.>.

    prentmpin gestionarea igospodrireamijloacelormateriale i

    bneti

    asigur iconsilia'bunadesfurarea activitii

    propriu delegat

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    7/29

    semntur

    sigiliu personal

    O/3A*,4A/1A CO*+/O.., 0,*A*C,A/ P/121*+,2 P/OP/,

    "ntitatiile publice, prin conducatorii acestora, au obligatia de a organi'a controlulfinanciar preventiv propriu si evidenta angajamentelor in cadrul compartimentului contabil.

    #onducatorii entitatiilor publice au obligatia sa stabileasca proiectele de operatiunisupuse controlului financiar preventiv, documentele justificative si circuitul acestora, curespectarea dispo'itiilor legale.

    "videnta angajamentelor se organi'ea'a, se tine, se actuali'ea'a si se raportea'aconform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    8/29

    controlului financiar preventiv propriu. Persoanele desemnate sa efectue'e aceasta activitatesunt altele decat cele care initia'a operatiunea supusa vi'ei.

    *umirea5 suspendarea, destituirea sau sc9imbarea personalului care desfasoaraactivitati de control financiar preventiv propriu se face de catre conducatorul entitatii publice,cu acordul entitatii publice superioare, iar in ca'ul entitatilor publice in care se e&ercita

    functia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurarilor socialede stat sau al bugetului oricarui fond special, cu acordulMinisterului Finantelor Publice.

    Persoanele desemnate trebuie sa aiba competentele profesionale solicitate de aceastaactivitate.

    "valuarea activitatii persoanei care desfasoara activitati de control financiar preventivpropriu se face de catre conducatorul entitatii publice, cu acordul entitatii publice care a vi'atnumirea, anual, prin calificative, pe ba'a informatiilor cuprinse in rapoartele auditului publicintern si in rapoartele #urtii de #onturi, unde este ca'ul.

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    9/29

    O2>?*!A?2"? #O*$2O4)4)! (!*?*#!?2 P2"%"*$!% 3"4">?$

    #ontrolul financiar preventiv delegat se organi'ea'a si se e&ercita de catre

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    10/29

    Controlul financiar de gestiune

    O8,1C+,21

    $. respectareanormelor legale cu

    privire la e&istena iutili'area mijloacelormateriale i bneti

    &. respectareanormelorlegale cu privire laaprarea patrimoniului,

    precum i a celorreferitoare la eviden icontrol

    '% respectarea normelorlegale cu privire lancasrile i vrsmintele,inclusiv realitateavrsmintelor financiare

    se e#ercit cel puin o dat pe an5 pe baz de programe de lucrusemestriale5 de ctre angajai specialiti5 "mputernicii cu aceste atribuii

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    11/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    12/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    13/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    14/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    15/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    16/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    17/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    18/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    19/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    20/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    21/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    22/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    23/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    24/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    25/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    26/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    27/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    28/29

  • 5/28/2018 Controlul Financiar.

    29/29