Coţofana Roşie (bocceaua mică)

“Să nu lăsaţi să se piardă ce-am făcut eu pentru voi”.

MIHAI FOTACHE

PERSONAJELE:

Zăvelcă, ziaristul 1

Cocean Alecu, ziaristul 2

Buştean Cornel, ziaristul 3

Baltă Ilie, ziaristul 4

Paraşută Mihaela, Secretar– corector

Ţăranca

Orăşeanca

ACTUL 1

Patru cinci ziarişti în faţa a patru calculatoare la patru birouri îmbrăcaţi unii comod, alţii elegant

în prim plan. În al doilea plan un birou imperial cu PS telefon şi fax şi un birou mai mic cu secre-

tară frumoasă şi tânără (amanta directorului).

Prezentator: „Ca politician trebuie să ai ce nu-ţi trebuie” Zicea mai în glumă mai în serios un om

politic contemporan şi nouă şi vouă (spune prezentatorul mulţimii înainte de începerea specta-

colului, arătând şi spre scenă şi spre sală).

Regizorul: Gata. Bate gongul de trei ori şi ridică cortina. Dirijează lumina albastră spre cuşca

sufleorului. Nu-l orbi că ne-am dat dracu; se încurcă ăsta şi ne-ncurcă şi pe noi, dacă nu vede să

citească ca să le sufle, că ăştia nu ştiu textul şi ieşim din spectacol ca nişte curci plouate. Că de la

curcă vine încurcătura. Ce nu înţelegi?

Mecanicul: Adică prost ca curca.

Regizorul: Vezi că şti… dar nu şti ce sunt cacofoniile, o să afli.

Aşa e bine. Mai albastru puţin, ce dracu, e şi ceaţă afară. Trage cortina, mai bine.

Mecanicul: E trasă şefu. Dacă nu vedeţi ori

n-aveţi ochelarii ori e ceaţă înăuntru şi nu văd eu.

Regizorul: Bine stai acolo şi să nu te vezi.

Mecanicul: Da de ce şefu s-o iau peste bot, tocmai acum când credeam că nu mai sunt nou.

Regizorul: Măi Ioane, măi Haimana parcă aşa ai zis că te cheamă. Mă dacă zici că eşti nou sau

haimana cum eşti nu-i obligatoriu să fi şi prost.

Mecanicul: Nu şefu că de aia am venit la ziar.

Regizorul: Nu la ziar măi Haimana, la teatru ai venit.

Mecanicul: Păi n-ai zis tale, că de azi să ne intre-n cap că lucrăm la ziarul „Cu-vântul Coţofenei”.

Şi ăştia din sală unde sunt, veniţi? La teatru sau la ziarul dracilor. Zău că nu mai înţeleg nimic.

Regizorul: Vezi, că eu nu zic, măi Ioane eşti un tăntălău. Zic: domnule Haimana sunteţi un tăntălău.

Mecanicul: Adică sunt şi domn şi tăntălău. Domnul tăntălău. (mirat)

Regizorul (către prezentator): Hai ieşi, adică intră.

Prezentatorul se-mpiedică de Ion venind dinspre fundalul scenei. (înjură)

Regizorul către Ion: Nu ţi-am zis să nu te vezi?

Prezentatorul: Că-ţi dau una de nu te vezi.

Ion: N-aţi văzut că nu m-a văzut. Aşa am făcut. Unde-i vina mea? Oi fi eu prost, dar nu unul

oarecare şi nu fără valoare. Ce mai, sunt un prost de valoare şi asta trebuie să o ştie tot satul.

Regizorul: (şoptit) Ăsta e spectacolul pagubei. Valoarea uneori înseamnă capacitatea de a produce

pagube. Şi tu ai această menire. Nu e vina ta, ai dreptate, e a celui ce te-a adus. Ai zis că eşti văr

cu directorul. Ion: Aşa a zis el să zic eu, după ce i-a zis tata că îi aduce porcul şi i l-am adus, şi butoiul cu vin de la al bătrân de la Scaieşti şi o bardacă cu brânză de capră, comandă specială şi sigură, că vine vorba domnului director: „Pe criza asta toată lumea ia, nimeni nu dă”… Regizorul: Ce sat mai este şi ăsta, Scaieşti sau Scaieţi? Ion: E sat de oameni, porci, boi, oi, capre, găini, raţe, gâşte şi curcani… „am venit în noaptea asta să vă cumpăr fără bani”, e o vrajă de a lui taica…. pe care o spune când ajunge în coteţul orătăniilor. Pe uliţele noastre, noaptea, e ca şi când ai coborî la Lupeni. Dacă vii cu maşina pe curent, n-o poţi băga în priză că nu e curent, dar o poţi băga în gropi că sunt, slavă domnului, şi de dat şi de luat. „Aici sunt banii dumneavoastră!” şi dincolo palatele lor. Licitaţiile … sunt de 3 ori preţul corect ... curcanii tot curcani. Regizorul: Curcani… aaa curcani. N-ar fi rău să botezăm (măcar) unu. Nu trebuie să fie neapărat

prinţul curcilor.

Ion: Cu taica trebuie să aranjăm… că noi n-avem, dar au vecinii… dacă au ei avem şi noi. Ei au

de Paşti şi de Crăciun, noi... tot timpul: de Paşti şi de Crăciun noi n-avem, ne văietăm şi ei ne dau

de pomană, ca proştii şi după aia le luăm ce a mai rămas şi din prostie le luăm că e criză: „câini,

domnule, câini, hoţii ăştia” zic vecinii.

Regizorul: Câini, ai zis, că n-o fi sat fără câini. Scaieţii ăştia.

Ion: Scaieşti, nu scaieţi. Ăştia sunt pe coada câinilor, primăvara şi toamna – sunt de când lumea –

fac parte din „cilivizaţia” satului.

Regizorul: Cum mă? „Cilivizaţia” satului? (în hohote de râs)

Prezentatorul: (în hohote de râs): Dragi spectatori şi telespectatori, mai înainte de începerea

spectacolului directorul nostru, ăla cu porcul de la Haimana şi cu curcanul de la oricine…

(face semne cu mâinile ca şi când ar frânge un băţ)

M-a însărcinat să vă dau unele lămuriri şi să vă fac unele precizări, tot un drac. Piesa de teatru din

seara asta nu e o piesă de teatru obişnuită e mai mult o redacţie de ziar obişnuită şi nu e cu actori,

e cu ziarişti. Aşadar spectacolul nu e un spectacol, nu are nimic clar, descurcat, nu are nici un

mesaj, e un fel de n-ar mai fi, dar trebuie jucat, piesa are atâtea pe capul ei – cu atâtea lipsuri, de

ce şi cine ar mai fi vrut-o şi ca spectacol original nici Dumnezeu nu ştie, cum nu ştie nici unul

dintre dumneavoastră spectatorii, (dar) eu ştiu … ceva … nu prea multe dar ştiu.

Din sală – Şi eu ştiu şi nu spun decât după ce spui tu – să văd cum şi cu ce cântăreşti tu o jumătate

de minciună, dintr-o jumătate de adevăr.

Altul din sală: Măi, dar vorbiţi, ca şi când aţi fi băut apă unul după altul… nu se înţelege nimic.

Başca vorbiţi – başca vă înţelegeţi.

Prezentatorul: Un coleg ziarist – nu actor mi-a zis; “lasă mă Năsoi (Năsoi mă cheamă) – că nimeni

nu-i perfect – nici noi, nici piesa. Bine că ne luăm banii, ce contează că ne facem de râs, banii

contează”. Nu ştiu dacă trebuie să vă spun adevărul – adică ce zice lumea, Măria Sa lumea, lunea,

că de lunea încep bârfele, o necesitate la românii populari… a, unde am rămas… poate mă ajută

cineva din sală.

Din sală – (tot ăla) te ajut eu să nu minţi mult dar să minţi bine.

Prezentatorul: Dar puţin şi prost pot?

Din sală – Poţi şi nu prea poţi - de asta am şi venit la ziar ăăă… la teatru.

Prezentatorul: La teatru de revistă … (râde) de ziar.

Din sală –La teatru de revistă, de ziar, tot un drac, adică doi draci, într-unul singur dar cât trei.

Cifră fatidică şi cu draci în ea.

Prezentatorul: Nu trimiteţi oamenii la dracu că de acolo vin. A trebuit să o punem pentru că am

primit bani pentru asta şi nu ştiu dacă de la autor şi nu numai noi actorii, şi şefu şi teatru şi portarii.

Nu autorul e mogulul, şeful lui, adică patronul ziarului. Că a vrut să facă publicitate, artistică fu-

rând din timpul dumneavoastră liber, din viaţa dumneavoastră scurtă, pentru ziar ca să-i crească

tirajul că abia se ştia de el, era mort, arăta ca un om care nu era. Adică, un ziar fonfăit care plutea

în zona derizoriului, ca Politica de la noi, puturoasă dar nu stătută, viguroasă dar impotentă şi

chitită şi calată pe afaceri… cu statul la coadă … la furat.

Din sală: Na, na, na – nu spui nimic de autor, de mogul, de ziar, de piesă… acum să te văd cum

minţi că nu mai ţii minte – ca să minţi bine trebuie să ţii minte ce-ai mai minţit, minciuna dinaintea

ăsteia, era o minciună bună sau una rea. Adică era o minciună politică şi nu artistică, că unii sunt

artişti în a minţi şi mult şi rău şi noi tot aşteptăm binele ăla rău de tot.

Prezentatorul: Încasările spectacolului sunt moca, adică ni le luăm tot noi după mărime după rang.

Din sală: Nu e normal, nu e social democrat, nu e nici liberal democrat, uite cum e democrat

ortodox şi catolic democrat – dar mai sigur creştin democrat … cum a zis Isus, regele săracilor şi

împăratul cinstiţilor.

Prezentatorul: Cine e acest Isus, Isus?! Dacă e rege nu e împărat şi dacă e împărat nu poate fi rege. Din sală: Dar cel cu salariul mic care primeşte mai nimic ce e - după rang? Altul: Ce rang? Ce rangă? Ce capitalism? Ce democraţie? Revoluţia franceză a sfinţit: „egalite, fraternite,

eliberare” – măcar şpaga să se împartă corect.

Prezentatorul: Comedia! Că e o tragedie de comedie. Comedia nu are nevoie de tragedie… ăăă…

de bani pentru costume pentru decoruri, nu are plan de încasări ca pe vremurile ălorlalţi – care de

fapt sunt tot ăia – doar că acum sunt prezenţi prin fiii lor, lupii tineri mult mai veroşi şi mai lacomi.

Prigoniţi neprigoniţi au intrat în politică şi în casele noastre – vrem, nu vrem, ne trezim cu ei, ne

culcăm cu ei. Unii au intrat în politică în izmene şi pleacă în concedii pe Coasta de Azur. Adică

piesa asta are ce n-are nevoie, e proastă, slută şi urâtă, nu-i frumoasă nu e nici bătrână. E ca

democraţia la noi – originală după … Baranga şi Iliescu. Din sală: Ba ce? Prezentatorul: Baranga – dramaturg român. Din sală: Lasă-mă în pace cu bara şi cu ranga ta. Spune adevărul despre Iliescu, altfel îl spun eu:

„Iliescu a fost cel mai de succes preşedinte al tuturor, dar să ai atâta lume în spate şi să nu îii duci

nicăieri, e ceea ce n-am înţeles încă nici atunci şi nici acum; e drept că tot e mai mult decât cu

preşedintele Constatinescu, învins de vremuri, convins de vreme: «Să batem pasul pe loc». Vai

mama noastră!”. Când Iliescu era tânăr flăcău la Moscova, Baranga ăsta…? Murea … de fericire

în ţară ca dramaturg, iar pe ăl bătrân tremurau izmenele că fusese ăl bătrân al lu’ ăl bătrân, chiabur,

moşier, nici el nu ştia ce. L-au luat noaptea şi l-au dus la prăşit de stuf în Deltă, cu popii şi cu

învăţătorii. Nu, nu era popă, dar nici învăţător – era dascăl, ceva între ei … unii l-au luat de popă

şi alţii de învăţător. Şi când îi băteau caralii, el lua bătaie şi cu popii şi cu învăţătorii, caralii popilor

îl băteau de ce nu e popă şi caralii învăţătorilor de ce nu e învăţător.

Prezentatorul: Vrem să ne-atingem scopul, să ne luăm banii şi să vă veselim şi pe dumneavoastră,

să facem ceva reclamă pentru Cuvântul Coţofanei. Şi apoi la teatru vi să vezi şi să fi văzut. Facem

şi noi un gheşeft acolo cu Coţofana asta şi cu dumneavoastră ca parteneri de afacere.

Din sală: Să ne luaţi banii… lasă, lasă…vezi ce coţofăneşti Coţofanule.

Prezentatorul: Ziarul e „Cuvântul coţofanei”. Autorul piesei a scris numai romane, unele de succes,

dar cele mai multe piese de muzeu, ca Rable, pictorul măcar ăsta a cucerit lumea cu rablele lui, nu

ca Toc, Vinţu de Jos. Că niciodată mogulii n-au fost prea darnici – oricum bani să iasă. Ce-a ajuns

banul domnule – ochiul dracului în poşetuţa lenei. Da, a lenei ăleia, cucoană mare la care ne

gândim toţi şi ăi de fură şi ăi de înjură. Că toţi facem politică. Poate nu chiar toţi, dar ăi de îi lasă

pe ăia de fac politică să facă politică, ce fel de politică fac? Aşadar toţi fac politică şi pârliţii şi

năpârliţii. E drept unii avem convingeri, dar cei mai şmecheri numai interese: interesul naţional.

Când pleacă dintr-un partid de obicei spre putere – o fac numai în interes naţional, când mint, fură

şi înjură, o fac tot în interes naţional, personal după aceea. Când se scuipă şi când se împacă se

reformează, dar tot în interes naţional… se reformulează (toţi râd)

Din sală: Încă nu ştiu dacă trebuie să mă căiesc că venii la teatru astă seară - şi timp pierdut şi bani

cheltuiţi - pe ce? de ce? … vreau să am un motiv… vreau să văd dacă ne spui adevărul, vreau să nu-

i minţi pe oamenii ăştia, care au şi plătit să fie minţiţi. Pe politicieni noi îi alegem şi tot noi îi plătim

să ne mintă frumos – adică ne spun ce vrem să auzim. După alegeri ne întorc spatele şi nu-i mai

vedem . Toţi ne mint, ne înşeală, ne fură. .. şi toarnă asfalt cu pipeta pe ogoarele patriei la preţ de

ocnă, pe autostrăzile nimicului care duc spre buzunarele lor pline de lovele … din banii noştri şi

gagici spilcuite şi palate poleite.

Prezentatorul: Numai în seara asta a-ţi pierdut odată 7 lei biletul şi 7 lei din timpul dumneavoastră

liber?

Din sală: Nu mai vin la teatru câte zile oi avea, nici să mă plătească. Apropo de unde ştii dumneata

cât costă 2 ore din timpul meu liber? Hai că te-am prins. 7 e cifra mincinosului şi în Biblie scrie.

Prezentatorul: Aţi uitat când vă trimiteau de la întreprindere să tremuraţi la teatru? O plată de 2

lei cu 7 lei o zi de muncă la teatru. Ce tot spui? Era mai bine în târg? Acolo nu e frig?

Din sală: Da, dar în târg mai te întâlneşti cu un prieten, cu un consătean, mai o glumă, mai o

minciună, mai lălăi, măi hăhăi – că tot e la modă hăhăiala şi târgul e mare, mai mare ca teatrul. La

mine în sat era unul Răbulete, care mergea la târg indiferent dacă avea sau nu avea ceva de

cumpărat. Avea pe umăr, mereu, o traistă, un fel de boccea ... nu era mică ... dar era mereu goală.

Acolo ţinea preţurile - zicea el că dacă venirăţi – rămâneţi, de acum nu mai aveţi ce face şi oricum

a-ţi face tot o să vă căiţi. I-auzi cum bâzâie telefoanele, scârţâie scaunele ca la teatru de idei. Şi să

nu uit, pe vremea aia nu era bocceaua mică când venea din târg când se ducea era şi mică şi goală

de altfel bocceaua lui mică mare cum era, era mereu plină de iluzii adevărate.

Prezentatorul: Dar mică ca acum n-a fost niciodată, atunci – era ceva mai mare, şi mai puţin goală.

Acum e şi mică şi goală. Actorii sunt ziarişti dar sunt foarte buni ca ziarişti, foarte obraznici,

tupeişti ca maimuţele din - Calcutta. După cum vorbirăm, parcă se mişcă ceva şi în ţara asta, azi

puţin, mâine deloc şi puţinul de azi cu cel de mâine, fără puţinul de poimâine se adună. Cel mai

prost guvern a fost cel a lui Duriceanu, dar a avut cea mai mare creştere economică. Să pricepi ce

nu poţi înţelege. „Du-te încolo vino încoace, lasă-mă şi nu-mi da pace”. Ce zice Duriceanu în

parlament: „Dacă când guvernam eu era rău şi acum e bine, de ce acum când e bine, e mai rău ca

atunci când guvernam eu”, ca şi când ar fi fost ultimul politician mincinos … idei măreţe mai toată

lumea are… la fotbal, în politică şi pe buza şanţului.

Din sală: Parcă ziceai ceva de un cal?

Prezentatorul: Calcutta.

Din sală: Ăştia nu ştiu bine rolurile dar au un joc de scenă de cazi pe spate. S-o vezi pe Calcuta

asta ce le vede. Meserie te halesc.

Prezentatorul: E cam negură şi nu te văd bine, ai fi unul de-ai noştri că prea le ştii pe toate. Cu

asta chiar că mă dai pe spate şi pe mine şi pe alţii, ca să nu zic altele... alea, alea.

(De la un birou un ziarist cade pe spate cu scaunul) Prezentatorul: I-a uite că unul e de al nostru, dacă şi căzu săracul. Ziaristul căzut: Că adevăr grăieşti… Năsoi doamne.

Din sală: O să-i vedeţi – stau în faţa calculatorului şi îşi citesc replicile… nu sunt deştepţi dar sunt

abili şi amabili până scapă…după… şi pe sub pământ te sapă.

Prezentatorul: Piesa e ca o casă neterminată cu tavanul căzut bine şi pereţi strâmbi rău. Tavanele

nu sunt vechi sunt noi nu cad încă pe noi, au căzut pe ăia de le-au făcut. Pereţii sunt ondulaţi, nu-i

îndreptaţi cu spatele, nu vă rezemaţi de ei – nici aici şi nici acasă… vă spune unul cu casă după

„Prima casă”.

Unde rămăsesem?

A da … la o a doua minciună, că la prima antenă a căzut primul ministru, de pe aceiaşi scenă

politică în direct şi l-au pus iar la loc de 4 ori, la loc cu dumneata domnule Toc. Cu asta chiar că

ai intrat în istorie. Acum, şi pentru că tot a venit vorba despre istorie, pot să vă spun de ce m-am

despărţit eu de prima nevastă. Pentru că a avut noroc altcineva de ea. Şi pentru că într-o zi am

auzit-o spunând la telefon, unei prietene: „Sunt supărată… ăsta nici nu mă mai bate, «darminte»...

alea, alea”. „Nu minte fato, ce-ai? N-ai minte… „Dracu să-l ia, o şi minţii, că bine ar fii, numai să

mai poată”

Din sală: Domnule dumneata te auzi ce spui. Parcă ai fi vecinul meu care joacă fotbal cu câinele în

fiecare dimineaţă – zice că vrea să-i facă muşchi, ăsta ori e beat ori e nebun, la 9 dimineaţa să fie beat

e prea devreme, nebun merge, n-are ore fixe.

Prezentatorul: Vrei să recunosc că spun prostii? – ei nu, dar să fie primite că de hău le-am luat de

hău le dau – adică moca, moca mai modern.

Din sală: Moacă eşti dumneata, nu eu.

Altul din sală: Mă dacă-l face cu ou şi cu oţet şi cu clăbuci nu e de-al lor – numai lăturile îl mai

spală pe bietul om – actor, ziarist ce-o fi că dracu să-i pieptene ce mai sunt şi ăştia şi ăia.

Celălalt din sală: Fugi domnule că sunt vorbiţi – sunt de-ai lor – ia să vezi la sfârşitul comediei

cum ies la rampă – scuipat – pupat în piaţa Independenţei, ca liberal democraţii şi cu unii şi cu alţii

– ăia sunt meseriaşi în zâzanie şi huiduieli, ăilalţi în huiduieli şi zâzanie. Toţi aşteaptă, DA, aşteaptă

ora când se culcă Eleonora, toţi sunt un fel de corcitură ce aşteaptă la cotitură… liberal democraţia,

social democraţia – ca şi când ai trece puntea şi o iei la stânga dreaptă că de 20 de ani tot în

fundătură ajungem. E vreun WC public neocupat politic conform algoritmului. Nu e, vezi, de aici

ni se trage „Glasul hoţilor de tren”.

Din sală: Omul ori nu e pe treaba lui or e plătit să facă circul ăsta, nimic nu-i pe degeaba mamă

soacră. (un domn către vecina de scaun) .

Din sală (o femeie): De unde şi până unde sunt eu soacra ta, neisprăvitule că eşti de o seamă cu

mine şi n-am nici fete. Şi tu ai fi tot de-al lor.

Acelaşi: Unii dintre noi avem făţărnicia pe faţă – mutra ne trădează – venim cu ea de la a bătrână.

Doamna dacă avea fete aflaţi de la mine că nu vă aflaţi aici, acum cu fetele bune, ajungi pe ailaltă

lume, cu fetele rele ajungi unde vor ele… eu sunt Stan păţitul că m-am însurat de cinci ori şi

degeaba, tot singur am rămas. După femei şi după tren să nu fugi niciodată… poţi să alergi dacă

eşti prost cu bâta, ca să zici că ai făcut ceva la viaţa ta.

Din sală Doamna: A… păi se schimbă situaţia că şi eu m-am măritat de şase ori şi tot văduvă

sunt.

Acelaşi: Fugi de-acilea, piei satană – pe toţi i-ai fi îngropat – să mă mut frate dracu de aici până

nu e prea târziu. Lipitoarea asta … (şi pleacă). Şi eu care mă visam musulman pe un munte de orez

şi harem de femei – să ajung în braţele babei.

Din sală: Babă e măta, eu sunt o doamnă nici bătrână, nici urâtă – şi mai ales bogată – am averea

de pe urma a cinci bărbaţi - n-o faci tu în zece vieţi – sărăntocule.

Acelaşi din sală: A, stai că schimbăm macazul – (dacă moare baba mai devreme – să mă întorc

îmi e frică – să nu mă întorc pierd cam mult). (Către public)

Baba: (către sală) O dată cu trecerea anilor pe bărbaţi începi să-i culegi, nu poţi să-i mai alegi.

Aşa că hai vino ia loc colea lângă mine.

Acelaşi: Numai să nu mă fac de râs, are dreptate e de vârsta mea – ea poate şi de acum înainte - eu

ştiţi cum e … nu te lasă dintr-o dată – mai târziu te face de râs… (treaba cu şeful). Eu doamnă

scumpă – (şoptit) scumpă ca scumpă, dar valoroasă – sunt singur pentru că nu mai vreau să împart

şi sărăcia şi ce a mai rămas cu altcineva.

Baba devenită Doamna: Vino încoace – vino că vedem noi ce mai împărţim că şi eu şi tu am împărţit

destul. Să zicem bogdaproste pe cea mai rămas.

El, acelaşi: Baba e cam zdruncinată – cu logica

s-ar încadra pe unde aş vrea eu. De ce să mă încaier cu ea şi în linişte se poate fura – cum au furat

ăştia ţara şi ea de la răposaţi – învaţă să înveţi măi Pacoste Stan Castan – Păţitul. Hoţii de altă dată

furau nene, dar mai lăsau şi de prăsilă. Ăştia fură fără măsură .. tot, tot… şi gardul de mărăcini şi

coteţul fără de găini.

Baba: Cum te cheamă?

El: Pacoste Stan Castan.

Ea (şoptit): O fi vreuna…să stau cu Stan săracul care îl mai cheamă şi Pacoste – ce pacoste o mai

fi şi asta deh. Destinul … n-arată rău şi mi-l fac cel mai frumos bărbat din târg – ţinem cură de

slăbire cu kiwi adică mâncăm orice în afară de kiwi. Lui o să-i dau şi ginseng ca să-şi aducă aminte

unde a pus viagra – la vârsta lui …are nevoie de puţin ajutor.

Prezentatorul: A-ţi terminat cu ciorovăiala. Plecaţi?

El şi ea: Da plecăm. (amândoi odată)

Prezentatorul: Slavă domnului că şi uitaseră-ţi unde vă aflaţi. Să nu uitaţi ceva pe acilea. Faceţi-

le loc! Să nu se răzgândească.

(se aprinde lumina).

ACTUL 2

Ziaristul (Zăvelcă Constantin): Ca şi scriitorii noi ziariştii nu suntem egali – unii sunt atinşi de o

aripă a cuvântului bine spus, alţii mai pârliţi, pârâţi numai – de nu lucrau la ziar, sunt sigur se

puteau juca cu curcile în spatele blocului. Majoritatea sunt intelectuali, talentaţi. Intelectul te poate

face proprietar dar proprietatea nu te face intelectual, nici la noi intelectul nu este obligatoriu. Unii

au opinii. Cei mai mulţi n-au şi nici nu ştiu de ce sunt sau nu de acord şi nici de ce le e indiferentă

viaţa celor din jurul lor. De exemplu de ce PD-L–ul vrea capul lui Geană la Senat? Pentru că are

ce pune în loc: nişte picioare de femeie luminate de „ciocul mic că acum noi suntem la putere”,

adică picioarele. Noaptea femeilor deştepte, nu este chiar în fiecare zi, dar e în fiecare noapte, când

ele conduc bărbaţii şi bărbaţii conduc lumea. Aşadar noaptea nu e chiar proastă şi nici adormită

iar bărbaţii nu sunt proşti ca noaptea dar nici tot timpul luminaţi ca ziua.

Ziaristul (Coceanu Alecu): Pe lumea asta sunt numai câţiva ziarişti care scriu istoria acestor momente,

cu talent. Piesa asta în care zic ăştia să jucăm noi, e mai adevărată decât adevărul dar este şi mai deşteaptă

decât prostia noastră, laolaltă şi a lor separat. 95% din cei care se ocupă cu scrisul sunt ziarişti şi 5%

scriitori, dar nici ăştia nu-s toţi că deja nu se simt bine dacă nu o iau în freză de la câte un mârlan de

politician… ies din sistem, adică mor.. de inimă, fie ea şi rea şi albastră.

Ziaristul (Victor Buştean): Ai văzut măi Zăvelcă emisiunea de „Foc” de aseară - a lui Ursu ăla de

Adi – Poţi să spui lucruri interesante dar în mod plat, fără vârfuri care să-ţi pişte inima. Noroc că

lumea se schimbă oricum. Uite spre exemplu curvele din Germania ies la produs cu vată în urechi

şi cracii goi – e o schimbare remarcabilă. O reformă, fie şi în prostituţie, nu? „Din cocoşi nu faci

găină nici din curvă, gospodină” zicea tata lui tata. Trucurile politice sunt aceleaşi, proştii sunt de

fapt alţii. E ca şi cum ai schimba numai paturile, curvele nu.

Ziaristul (Baltă Ilie): Unde se duce dragostea când se duce, pe centură? Pe o blondă mai tânără

care găteşte fără miros. Chestia aia cu preşedintele jucător aflat între lupta politică şi gâlceava

politică mă uimeşte şi mă umileşte în acelaşi timp. Cum a zis ardeleanul: „ce-i măi copile cu lemnul

ăla în mâna ta. Da ţipă-l odată”. „Dă-l în beteşug, că l-am mai ţipat de trii ori şi tot în gură mi-a

venit”. Oamenii ăştia din jurul lui învaţă să urască înainte de a pierde. Apropo de celălalt candidat

– dacă un prostănac nu găseşte totdeauna unul mai prost decât el să-l admire şi să-l urmeze – s-a

născut degeaba şi prostănac şi arogant. Ai văzut, a mai căzut şi guvernul – ca şi când nu era de

ajuns că n-aveam bani, n-aveam avere, aveam griji, aveam nevoi – carul merge tras de boi. Dar eu

nu-mi fac griji, fiind cel mai bogat dintre voi, pentru că plăcerile mele sunt cele mai ieftine. N-am

nici muiere, nici copii. Si ştiţi de ce: pentru că nevasta te distrează pe jumătate şi cheltuie cât două

amante. Mi-a fost teamă să nu ajung într-o zi să nu ştiu ce să-i spun copilului meu când m-ar fi

întrebat: „Tati de la tine am luat nasul sau mi l-ai dat?, Mami mi-a dat ochii, dl. Toc mi-a dat

datoriile voastre făcute şi de el şi de alţii. Unde este vina mea de a trebuit să mă nasc dator într-o

ţară bogată? De ce să plătesc eu belele şi prostia altora? Oi fi eu sărac, dar nu şi prost” . De la

petrecerea de divorţ n-am mai făcut altele. Atunci după câteva zile am văzut în ziar: vând rochie

de mireasă îmbrăcată o singură dată, din greşeală… am telefonat… era nevastă-mea vânzătoarea.

O spun ca să afle toată lumea de ce şi cum am ajuns aici. Cu amanta cheltui pe jumătate şi te

distrezi ca lumea, cu nevasta invers. Pentru a fi econom mai bine ai două amante de 30 de ani decât

o nevastă de 60.

Ziaristul (Zăvelcă): Bine mă dar când te-ai însurat ai jurat să fi fidel.

Ziaristul (Baltă Ilie): Fidel da mă, dar nu orb.

Ziaristul (Coceanu Alecu): Ştiu – abăutor, afumător şi afemeiat. Vorbeşti de funie în livingul

spânzuratului “cine nu mă vrea nu mă merită” – zice funia supărată. Îţi place butoiul plin şi femeia

cât mai goală… lasă mâine, astă seară. Pe fond şi femeia şi căsătoria sunt ca o fortăreaţă: cei de

afară vor să intre şi cei dinăuntru vor să iasă.

(Victor Buştean): N-ai văzut că a căzut guvernul şi Toc cu motoreta mobra: pâr, pâr, pâr, aşa a zis

preşedintele şi gata. Gata şi cu restaurantele, cu taxa pe scaune a lui Remeş şi Traian şi Decebal.

Toţi trei cât unu singur la intersecţia dintre cârnat, palincă şi caltaboşi. Cel din urmă ministru de

ieri, de acum şi de mâine ai auzit cum susţinea chestia cu pensiile nesimţite… asta e cam aşa; de

la noi a rămas unul şi de la ei a murit unul – suntem egali. Nu poţi nici să te bucuri, nici să te

întristezi decât sub 25%, iar ca pensionar sub 15% din adaosul de la completarea crizei. „Am

plânge de am putea” zicea un prieten pe care îl cunosc de 120 de ani.

Ziaristul (Baltă Ilie): Măi frate, preşedintele a băgat restaurantele în istorie. Şarpele cu Ochelari şi

Şarpele cu Clopoţei. Ăsta DA – preşedinte jucător, de la geamparale la tontoroi. Mie îmi place de el şi

mai ales de ce face el, când (nu) face exact ca Iliescu, îi lasă pe ai lui să fure să ajungă baroni, să ţină în

mână economia. Mulţi de acum nu mai au nevoie, ca oameni politici să mai facă şi afaceri. Au apucat

destul până au ajuns oameni politici cinstiţi, la ciolanul grojdorit până la os – sărăcia s-a mărit peste poate

şi criza a venit peste noapte. Iar eu am rămas holtei bătrân şi din cauza mea, dar şi din cauza lor şi a

belelor lor, fără nevastă şi fără amantă, ca Isus prost-scrisul. Decalogul îţi atrage atenţia să nu prea curveşti

şi eu nu mai pot nici curvi dar prea curvi?!?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu Isus face şi desface guvernele. Să şti că lucrurile mari se mai

fac uneori şi din prostie. De multe îl poţi învinui, dar de prostie nici pe departe. Are omul ce n-au

ceilalţi. Are de luat dreptate, dar preferă să dea şi unora şi altora câte o ciosvârtă cu os să-şi rupă

dinţii. Poţi gândi şi prost încercând să faci un lucru bun. Şi guvernul ăsta aşa gândeşte şi face cum

gândeşte. Şi îi iese pe dos, iar primul ministru spune ce i se spune să spună şi face ce i se spune să

facă. Nu pentru asta i-am dat noi girul… dar asta face şi face prost, da’ bine.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Unu şi cu una fac trei după nouă luni, de ce nu acceptaţi şi asta. Criza

ne-a prins pe toţi nepregătiţi, până şi pe Dumnezeu care dacă ar vedea că nu se mai pot face afaceri

nici cu lumânări, nici cu tămâie ne-ar lăsa în pace, cu taxele de la ţeava de eşapament la caii de la

bicicletă. Uite F.M.I. a constatat că ne lipseşte colivia de aur şi ne-o face cadou. Tata avea o vorbă:

„Mă, nu-ţi dau bani împrumut pentru că îmi eşti prieten şi nu vreau să ne certăm pe banii mei. Într-

o zi să-mi zici: <„I-auzi al dracu… să-i dau banii... dacă nu avea de ce mi i-a dat… înseamnă că a

avut, poate au fost şi furaţi.. I-auzi comedie”> <„Mă, dar sunt bolnav şi bătrân şi o să mor”...>

<„Dacă moare atunci ce-i mai trebuie banii de la mine, banii lui – e drept... dar mort ce face cu ei?

Aşa că aştept să moară, să nu-i mai dau şi nu-i mai dau pentru că aştept să moară.”>

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Rău. Dar se poate şi mai rău. Să te ascunzi fără să te caute cineva.

Mulţi s-ar apuca de ceva afaceri mai dihai decât partenerii de petreceri la cabana Diham, nu să stai

la mâna mogulilor ba că vine campania electorală ba că a trecut de… dar vine iar. Statul costeliv

ca Fefeleaga totdeauna mai are resurse, mai are bani, poate fi un stat măcinat de lupte interne cu

orgolii şi meschinării deşarte, dar oricum un stat nu e mai sărac decât săracul. Nu poţi avea o ţară

bogată cu oameni săraci. Dacă ministerul culturii ar fi plătit cum se cuvine teatrele – directorii

noştri nu ne-ar mai fi rugat să jucăm în piesa asta de râsul lumii. Scuipatul în sus ţi-aduce pleaşca

într-o zi, care e ziua aceea… nu ştiu… dar pleasca şi veghează şi pluteşte...

Ziaristul III (Victor Buştean): Care ministrul mă ăla cu: „Că cultura, cartea e o hrană pentru …”

că e Paleontolog şi nu pitecantrop, neam sau în gaşcă cu pinguinul la judecata de apoi.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ce vrei mă – verticalitatea e foarte bună ca orizontalitate… şi ăsta

ar fi putut muri pe baricadele pupincurismului şi nu e singurul... femeile... unele altă specie de

pupătare…

Ziaristul III (Victor Buştean): Cum ai zis mă PUPĂTARE sau pupătoare?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Pupătare e mai pe felie decât pupătoare.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Da, sportul asta se practică de femei de când lumea dar acum… pentru

promovare unde vor ele şi nu numai în politică şi în artă şi în societate… în firmă, la ziar… la noi aici…

câte bordeie, atâtea obiceie. Femeia are instinctul perpetuării vieţii şi bărbatul pe cel al conservării. De

aia ... femeia nu se părăseşte, se schimbă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Femeia – mereu deasupra, uitându-se de jos în sus – aşa se vede ea.

Şi să mai ştiţi ceva nou de cât lumea: „Femeia nu înşeală decât din două motive – ori e urâtă de nu

se uită nici porcul la ea, ori nu a avut ocazia”

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Nu chiar. Spui ce vezi, dar vezi ce spui - leul nu doarme şi nici nu zace

– veghează… Cineva i-a spus lui Leo că, unul dintre noi ar fi zis ăstuia mai tânăr: „Măi mânzule

dacă ar durea prostia mulţi ar urla de durere, ca Leo el asta şi face, urlă şi când îl doare capul şi

când îl doare undeva”. Mă să nu se audă iar, că ne-am dat dracu. Prefer să am pace decât să am

dreptate. Bărbaţii nu-şi dau jos măştile decât după ce se culcă cu o femeie. Femeile niciodată, de

aia se machiază şi se demachiază mereu şi mai ales când bărbaţii sunt machiţi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Şti de ce zice Baltă că nu e prea bine să spui cum îţi rezolvi tu

problemele la serviciu – prin domnişoara Dănănaie care are cârlig la tine, şi tu ciocâlteu la ea dar

stă cu Leo pe divan… e la fel ca şi cum i-ai da un pumn în figură şefului şi în secunda următoare

Leo ţi-ar explica ce a zis Hegel despre educaţie, cum zice Haimana „cilivizaţie” de Scaieşti şi „per-

veserenţă” la perseverenţă... în loc de cultură de scaieţi.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Mă Zăvelcă, dar să nu şti tu că domnişoara Dănănaie, e nepoata

colonelului Dănănaie de la poliţie, asta ca bonus la necazurile pe care vrei să ţi le faci. Pe oameni

îi cunoşti mai bine după ce câştigă nu după ce pierd. Să piară toată lumea să se scape de mine –

am auzit nu de puţine ori tot felul de neisprăviţi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Ştii cum a venit, nepoate, nepoata? Cu şareta, cu un elitist de 50

de mii de EURO. (Toţi râd) şi 55 de ani trecuţi... nici ea nu e prea tânără, peste trei ani face 27… ce

zici?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ce să zic? 27? Asta nu e vârstă, e număr de poartă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu se poate – şi eu care credeam că a venit cu un „etilist” de 100

de mii de EURO cum ar fi zis nea Gore, portarul şi eu, de peste 65 de ani trecuţi.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Păi ce ziarist eşti tu măi dacă nici locul de muncă nu ţi l-ai

investigat. Dai o bere să-ţi spun eu. La ţap şi un mic cât trompa de elefant. Merele şi femeile sunt

şi bune şi frumoase.. la mere se poate., zicea un unchi de al meu mare zmeu la femei nu la FMI –

măi ţâncilor – că nu v-aş fi avut colegi pe voi .. ca prostu ci m-ar fi anchetat ANI cea castrată, dar

şi siliconată. Ei, ce ziceţi ?!?... Dorul de ducă a devenit dor de ţară sau dorul de ţară dor de ducă!

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Acum constat că sunt mult mai capabil de a fi idiot decât se credea.

Şi pentru asta dau şi berea, dau şi micul, dar cât o trompă de ţânţar că sunt băiat sărac. Eu nu plec

nicăieri niciodată. România are ce n-are nimeni: are culoare, viaţă şi în hoţie rigorile nu te tâmpesc

– te excită că nu păţeşti nimic.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Frumoasa domnişoară trecuse hopul, adică examenul – şi prin patul

unui elitist, probabil am zis probabil şi pe la şeful cel mare şi hopa – Leo află că o cheamă Dănănaie şi

se sperie. Fata isteaţă la văzut cum se făcuse la faţă, i se aşeză pe genunchi şi îi explică că nu are de ce

se teme pentru că ea ştia care îi e locul, şi unde îşi va face serviciul în mod ireproşabil ca secretară. Leo

buimac, nu înţelegea până nu i-a spus că ar vrea să stea cu el în acelaşi birou – care birou trebuie

completat cu un recamier, fotoliu unde să poată sta amândoi relaxaţi. Ăsta nimic – tufă, până nu i-a

arătat chiloţii punându-şi fusta în cap nu s-a lămurit. Şi de atunci ea stă cu Leo în birou şi îi ţine locul

şi când e prezent şi când e plecat – noi la ea ne învoim, ea ne pune la prime, ea ne aprobă concediile

cu mâna lui şi picioarele ei luminate.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ca ziarist poţi fi un biet îngeraş sau o biată bestie. Cât de trepanat

trebuie să fi să nu şti, că la alegeri politicienii se bat şi la propriu, se scuipă inginereşte, adică exact

între ochi şi apoi se pupă la guvernare… în interes naţional de fiecare dată.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): De ce spui asta coane Alecule? Eu cred că e bine să ne ferim de

andrele la vreme. Să nu ne înţepe că ne dezumflăm mai mult decât ne umflăm în pene ca ziariştii

pe teren. Şi mai e ceva, cum zicea taică-meu: cei mai sănătoşi dintre noi au murit de mult şi pentru

asta nu se mai merită, să perseverăm în prostie. Vreţi şi dovada? Apăi aflaţi că mi-am făcut testul

de inteligenţă şi sunt fericit că mi-a ieşit negativ şi celelalte pozitive.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu cred că era mai bine când era mai rău – dar când te conduce un

bărbat parcă nu ţi se ridică instinctele, intervine orgoliul acela doar când trebuie să alegi e mai

complicat unde să stai în poşetuţa doamnei Dănănaie sau mai bine sub fesul unuia ca Leo. Măi am

spus fes nu fesă (să nu crezi că vreau să te sugrumi). Adică stând aici cu noi sub Leo.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Tot un drac. Ce a fost libertatea pentru noi: Coca cola, Pepsi

cola, vorbe cola, vorbe colea… dute-n colo… Spectacolul pagubei. Vă mai amintiţi – „economia

duduie”… ţeapă... era acceleratul de Spania unde n-aveai loc de profi, popi şi ingineri.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi fraţilor şi în presă ca şi în politică se fac compromisuri – au loc

negocieri e drept mai cu demnitate. Vreau să spun că valoarea uneori înseamnă capacitatea de a

produce pagube. FMI ne dă voie să ne îndatorăm, nu ne dă. Iar ministrul finanţelor ne explică, cum

ne creşte nouă ratingul pe piaţă îndatorându-ne. E ca povestea aia cu chibritul de ce n-are pucioasă

la capătul celălalt. Cu cât eşti mai dator cu atât eşti mai bogat…poate că omul niciodată nu a stat

bine cu căpriorii … pe vremurile astea vrea să aibă şi dreptate… până când într-o zi cineva i-a zis:

„Vezi că pantoful e în piciorul celălalt” şi a demisionat. Prea târziu vândusem vaca pe nimic şi

acum cumpărăm lapte cu cana.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Măi să fie al dracu dacă mă prindeam cât suntem de curci, nici măcar

curcani ca poliţiştii de altădată şi de totdeauna… nu suntem. Comparăm calul cu cireaşa şi avionul

cu tancul, ca Toc cel Mare. Să mulţumim oglinzilor că ne arată numai faţa nu şi făţărnicia. Unii

conduc după nişte reguli numai de ei ştiute alţii după nici o regulă. Taxa pe apa de ploaie o plătim

deja şi nu ştim.

Ziaristul III (Victor Buştean): Mai cu dracu mai cu diavolul, fiecare dintre noi ne facem datoria

cum ştim mai bine – şi asta e important şi în presă şi în politică şi în bucătărie, în pat nu – compro-

misurile nu se opresc niciodată – zicea şefu – cu asta îşi motiva el fuga din politică în presă. Măi

Victore, când pereţii de pe marile holuri se îngustează, simţi că nu mai e loc de întors… mergi

înainte la beucă, la mititica ... tot înainte se cheamă. Până acum n-a ajuns acolo nici un politician

mai de soi, ceva plevuşcă a mai fost dar rară şi aia. Să auzi gardianul: Poftiţi domnule ministru

celula 05 am păstrat-o special pentru dumneavoastră să vă fie cu noroc aştia doi ani şi la mai mare

.. dacă vă simţiţi bine… e bine, dacă nu, nu. Primul nostru ministru este exact ce credeam noi

despre el, nu ceea ce crede el despre noi.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Arborii fixează malurile şi nu vânturile, valurile.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ce vrei să spui cu asta.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ce vrei să înţelegi, dacă nu pricepi că ziaristul e istoricul clipei.

Adică noi suntem hieroglifele momentului, acestei zile de marţi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Poţi să înţelegi că viaţa noastră este mereu un marţi, când unul ca

Ştefan cel Mare de mic îţi bagă degetul în ochi. Spre deosebire de Bălăroiu, Milu poate fi băgat

sub masă şi în picioare. Bălăroiu mai întâi a fost făcut beţiv şi pe urmă s-a apucat să bea ca să nu

mintă presa… ce era să facă, cu presa pierzi războiul oricum.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Leo, a venit Leo luaţi vopseaua de cacao. Linişte – e cu Maica

Precista.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cu cine?

Ziaristul III (Victor Buştean): Domnişoarei îi mai zicem şi maica Precista – nu ea ne face po-

menile – Leo – e leu cu noi, cu ea e ca un mârtan mieros. Mă tu eşti nou şi după nouă luni – ce nu

pricepi? Ai mutra ăluia care a pierdut bătălia dar ar vrea să câştige mai mult decât ar fi câştigat

dacă nu ar fi pierdut. Ce dracu, ai ajuns să faci performanţă în prostie. Dar uită-te la noi şi altfel,

nu numai ca viţelul... că nici unul dintre noi nu e Joiana.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu fi rău cu mine măi nea Buştean că nu înţeleg nimic şi să ştii că

eu am un blestem de la muma - lui muma de la Pătule – să nu dea Dumnezeu să mă faci să mă rog

să-ţi mănânce furnica din mână că nici Maica Precista nu te mai scapă. Asta a noastră. Din prea

mult aer condiţionat s-ar putea să nu mai avem aer. Numai Maica Tereza, Metereza ni-l poate lua

că suntem puii de sub raţa ei. Ho că mă trezesc şi eu încet, încet…ca bomboana pe colivă. La

facultate, aveam un prieten care nu vedea cu un ochi – el pe acela se jura şi câştiga mereu. Zicea

că nu ar avea valoare jurământul decât pe ochiul chior. E adevărat că nu e adevărat.

(Toţi râd)

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Mă cică ne vine unul şi mai nou ca noul ăsta de Cocean ruginit,

e fustangiu, chefliu şi bancurist.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Şi cum îl cheamă? Am dreptul de a fi informat atunci când refuz

dreptul de a fi sau a nu fi dobitoc.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Chel – Bec = ChelBec

Ziaristul III (Victor Buştean): Oi fi eu Buştean da ăsta Chel Bec – oare o fi chiar Chel Bec – tuns

la zero – numai pe scalp sau şi pe înăuntru.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cică are talent şi mai e şi pilos – mi-a şoptit Leoaica Maica…

Metereza ai zis mă? Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap sau cine ştie dacă nu o lopată de bălegar de

comină, de pomină, nămol de prune uscate.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi dar hotărâţi-vă odată domnişoara Dănănaie ori e Maica Pre-

cista, ori Leoaica, ori Maica Mereteza.

Ziaristul III (Victor Buştean): Ţara arde şi ăştia se piaptănă cu batista pe chelie. Ca Chel – Bec

ăsta.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Lasă măi Buştean că vine Chel Bec şi să vezi atunci pieptănătură cu

prosopul când pe stânga când pe dreapta ca în politică – ai văzut ce spune stânga e altfel de ce

spune dreapta şi când face, dreapta face la fel ce face stânga. Avem o apetenţă pentru nimic ceva

de sperie sperietorile. Tu nu ştiai că, cozile au fost inventate de comunişti, uite şi dovada – prin

”90 – ”91 stăteam la coadă la bilete de tren la CFR, mai multă lume. La un moment dat pe lângă

noi trece un moş, să fi avut 75-80 de ani. După statistici era mort de 15 ani. Viaţa medie, dar nu

speranţa de viaţă la noi e până în 70 de ani, trecuţi. Un tânăr de lângă mine mai obraznic, mai

tupeist ca moşu, zice: „băi tataie, aici e coada n-o vezi”? „O văd taică că pe vremea mea nu erau

cozi, voi le-aţi inventat, voi să le respectaţi” – şi şi-a văzut de treabă. Acesta trăia în două lumi – a

de venise şi a de fusese. Avea dreptate ăl bătrân. Politica la noi nu e nici morală, nici imorală – e

amorală, n-are reguli, n-are principii, n-are nimic sfânt în ea de sus până jos, e împieliţată şi de

necontrolat. În campania electorală nu vezi decât nişte afişe sinistre, poze şi mulţi bani – spânzuraţi

de pomi, de stâlpii de telegraf, pe ziduri, iar figurile, pozele ca lacrimile de crocodil tricolore şi

patriotarde., îţi zâmbesc şăgalnic şi apoi îţi râd în nas, după alegeri. Ia să vă uitaţi mai bine, că

vedeţi ce nu e. Valoarea o au numai cei ce se sacrifică, iar preţul e al derbedeilor şi al mârlanilor.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Dar în campanie dacă nu spui minciuni electorale amestecate cu

glume picante nu te crede nimeni. Poţi inventa şi poduri peste ape, şosele suspendate, autostrăzi

peste timp, te poţi lăuda şi cu visele vecinilor. „Nici dracu ca noi, nici noi ca dracu” zicea un amic

de al meu Ţăpurin PSM-istu.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin) Să nu luaţi asta de exemplu; de exemplu: Maica Precista vorbea

la telefon cu fosta secretară – promovată de un deputat secretară la acelaşi deputat: „la şefu acasă

nu e apă caldă” „Ba era”… „Acum e şi la serviciu că am făcut schimbări mari, importante aici –

avem boiler cu apă caldă şi în baia cabinetului domnului Leo, interesant nu”? „Interesant ca inte-

resant dar folositor şi comod şi igienic – vorbesc şi de cafeaua de dimineaţă şi de cea de seară de

dinaintea de şedinţele de redacţie”. „Noi n-aveam condiţiile tale”. Staţi că îmi adusei aminte de o

problemă de amantlâc de a tatei tatălui meu. Moşul avea o gagică la Bucureşti, unde mergea săp-

tămânal. Dar totdeauna cu treburi. Serviciu n-avea dar avea bani – era geambaşi de cai. A bătrână

îl bănuia de ceva necurat şi pentru asta îl boscorodea la cap şi când pleca dar mai ales când venea.

Ca să scape, ăl bătrân, într-o zi ia pus Biblia în mână: Mărie ia jură-te tu pe Biblie că te-am înşelat

eu. Bătrâna evlavioasă cum era s-a gândit ce s-a gândit şi n-a jurat, dar nici iertare nu şi-a cerut.

„Atunci taci” din ziua aceea au făcut pacea mutului, el îşi vedea de drumuri şi ea de casă (vite,

păsări, curci). Cu cine te pui… cu femeia? „A dracu muiere, nu jură dar mă bănuieşte. Cine nu-i

cinstit eu sau ea că nu spune ce gândeşte.” Zicea tot el...

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu îl urăsc pe şefu – pentru că-mi limitează dreptul la opinie – e ca

şi cum mi-ar zice vezi ce vezi dar nu-i adevărat – viaţa e dură ca caldarâmul lui Nitrea, de tare care

numai după ce-ţi rupi noada şi vrei să vezi dar nu poţi, înţelegi. Ce mă deranjează că se poartă cu

noi ca o mamă divă a presei de pe marginea şanţului, pe care când o citeşti eşti prost informat,

când nu, nu… dar tot prost eşti.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Domnule Cocean, scuzaţi Coceanu că mai bine ţi s-ar fi zis

Păţitul - după câte văd că ţi se întâmplă. Observaţia aceea foarte inteligentă scrisă de dumneata în

editorialul de ieri “cum s-au certat toată ziua, unde să se certe” – specifică politicianului român …

e colosală, e pentru un moment un monument de inteligenţă jurnalistică şi talent depus în ramă dar

şi pe grătar cu un vin bun.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Simt cum mă loveşte brusc damblaua. Nu şti mă că vinul plătit de

mine nu e bun, îngrasă… vezi numai pentru asta încerc să-mi asum o vină imaginară să pot înţelege

cum şi de ce mă calcă vaporul pe Calea Unirii. I-auzi se întăreşte leul, cu ghips. Să o întrebăm pe

Maica Precista ea cu ce îl întăreşte pe Leo ca leu.

Ziaristul III (Victor Buştean): „De mi-ar cere moartea banii, aş trăi cinci mii de ani.” Băi fraţilor

ştiţi voi la ce se rezumă viaţa? Să te întâlneşti cu un prieten – jumătate, unde a înţărcat mutu iapa

şi să pleci cu doi, pentru că moartea e definitivă şi veşnică, viaţă e scurtă şi relativă – acum eşti

mâine nu eşti. Dacă eşti util şi te bucuri pentru asta se numeşte că ai prins sensul vieţii. La România

Liberă aveam un coleg care nu mă ura, dar nu mă suporta şi într-o zi l-am oprit pe holul redacţiei

şi l-am întrebat. De ce? De ce, ce – mi-a răspuns el cu o întrebare.

„Pentru că (mi-a zis el) eşti şi mai tânăr ca mine şi mai frumos şi mai ales nu eşti prost şi mai ai şi

harul scrisului şi mai ai şi trecere la femei”. Din momentul acela nu m-a mai deranjat – poate că

avea dreptate – într-o altă zi m-a oprit el pe hol şi mi-a zis: „amice cei mari au devenit mari pentru

că au fost lichele şi au uitat să se vindece de lichelism după ce au devenit mari. Tu nu vei fi mare

ca ziarist – ai principii, dar vei fi un mare om şi de treabă. Pleacă din presă, dar nu în politică. Cred

că dacă aş şti mai multă istorie n-aş mai putea să trăiesc”, avea dreptate colegul meu de la România

Liberă. Pentru a fi un om de succes îţi trebuie trei lucruri deodată – pregătire, muncă şi noroc –

una lipsă şi eşti ca oricare altul. Şi mi-a mai zis ceva: „ar fi păcat să profite numai familia de pe

urma ta şi noi ăilalţi nu. Te respect, nu te invidiez, dar nu te iubesc”.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu ştiu de ce dar am senzaţia că am intrat într-o fundătură, toată

lumea vrea să guverneze pe toată lumea. Sunt de aceiaşi părere cu colegul. Politicienii noştri par

ar fi venit de pe centura politică, pe centrul politicii nu pot să fiu supărat pe poporul meu că-mi

limitează libertatea dar pot să cer public să-mi respecte dreptul la opinie. Nu ştiu de ce dar am

senzaţia că libertatea e cea mai sigură puşcărie. Sunt un om vesel – oamenii veseli spun o groază

de prostioare – oamenii serioşi, mult mai multe, dar mai rar şi tac mai des. Un articol care merge

la coş face mai mult decât un articol care merge la public fără mesaj... fie şi cu puterea. Că ştiţi ce

zicea şefu’ la o şuetă: „Mă, sigla cea mai bună din toate timpurile pentru un ziar mic e ori: <(înghe-

ţata şi porumbelul)> – cine nu linge zboară, ori <(sabia)>, fie şi a lui Domocles. În ambele cazuri

bocceua să-ţi fie deja în spate pe post de valiză.

ACTUL 3

Prezentatorul: Aţi văzut ce se întâmplă într-o redacţie de ziar de râsul lumii – oameni gravi spun

lucruri trăsnite – oameni veseli spun lucruri şi mai trăsnite.

Umorul e un dar divin. Este grav că nu luăm umorul în serios şi luăm băşcălia care de fapt ne

conduce, zice Dan Puric: „La noi e destul să fi simpatic, nu şi competent. Ajută-mă să-l ajut şi pe

domnul”... deviza politicianului român.

Aţi văzut: concluzia – piesa nu-i pentru toţi proştii, e numai pentru unii o spun ca actor prost plătit

nu ca actor. Oricine, oricare dintre dumneavoastră nu mai e om mare când vine vorba de afaceri,

de bani … de mulţi bani; dacă fură conform legii e om politic, dacă fură pe arătură e politician.

Câţi politicieni se bucură de plânsul şi chiotele de copil ca cea mai frumoasă muzică. Copiii prin

chiotele şi ţipetele lor dau un spectacol mult mai grandios decât orice câştig. Dau spectacol vieţii.

Laptele… unde e laptele copiilor noştri?

Din sală: Spectacol pe dracu. Bă Migdală, dar pe tine cum te cheamă că tot ne duci cu vorba de

două ore şi nu spui nimic.

Prezentatorul: Domnule dragă, şi Migdală mă cheamă şi Năsoi, aşa că naşule te-ai păcălit cu un

miel. Eu idiot de meserie, nu sunt... aşa ai zis.

Din sală: Nu! N-am zis.

Prezentatorul: Aşa ai zis – vreai să mă păcăleşti - generic vorbind – dar te-ai păcălit. Eşti sau poţi

fi idiot de meserie – da eu mi-s orice altceva, dar idiot nu adică să nu ştiu cum mă chiamă. Ia

spune-mi dumneata mie cum se numeşte mincinosul care spune despre cineva care a minţit că nu

a minţit?

Din sală: „Eu nu ştiu cum nu ştii nici tu” - aşa mi-ai răspunde tu tot cu o întrebare - probabil

şantajându-mă.

Prezentatorul: Asta nu înseamnă că nu l-ai convinge pe Huoară să renunţe la Partidul ălor de spart

creierii la TV, ridicându-şi singur sancţiunea. Şi-a luat-o pe cocoaşă la un miting popular. “Ăla cu

vă dăm criză, vă dăm foame, vă dăm ploaie, vă dăm vânt şi frig în case şi pământ de pus pe oase".

Mai avea să ne spună că vine preşedintele pe un cal alb mare şi negru – studiase partituri întregi şi

din politica măgarului şi din politica porcului – ne spunea pe post cum că tractorul sovietic ară

paşnic, dar împuşcă tot, că piticul cel mai înalt, e piticul sovietic care rage, trage şi împunge, etc.

etc nu şi pe mă-sa şi pe tat-său.

Din sală: Măi (dar) voi vă auziţi? Ce spuneţi? Vorbiţi de mărire fără ruşine – de tentaţia măririi

(şi) de pe pista ruşinii – ca şi când aţi zice – un Toc zăbavă – probă de tupeu 1,2,3,4 – macaroane

pe pereţi şi turiţe şi scaieţi. Asta ştiţi, asta faceţi. Rahat cu apă rece – ce mă asta e ţara lui Gaiţă

Vodă din ţara lui Caţavencu Vodă, uitasem de Coţofană Vodă. Asta ai fi vrut să spui şi ai uitat.

Recunoaşte?

Prezentatorul: Aşa e, ce să mai zic. Cine, cine, cine e albastru cu buline?

Din sală: Eu.

Prezentatorul: Dumneata ne-ai stricat aerul şi va trebui să te dăm afară.

Din sală: Da nu ies, eu am plătit biletul.

Prezentatorul: Lasă biletul – adică ia-ţi şi biletul.

Altul din sală: Lăsaţi omul în pace – şi el vrea să inspire aerul stricat de el – e un domn – e un

Paţachin ca Călin Popescu Duriceanu, ca Cornel al lui Tudor din Coţofenii din Dos – caco-ncolo

de cacofonie că toată seara numai de astea am auzit.

Prezentatorul: Şi tăceai, măi tăceai ca o bordură precum Blideanu. Zilele trecute am fost pe la

Cluj pe la nişte neamuri şi l-am întrebat pe unchiul meu – „ei cum îi cu criza” – „apoi eu de când

mă ştiu tot în criză îs – aia e pentru ăilalţi”. „Da slana asta de pe masă de ce îi aşa subţire” „apoi

porcul a prins numai două mandate în parlament”. „Şi brânza asta… aşa bună”, „apoi e brânză

frământată de capră”. „Frământată, de capră?” „Apoi mă nepoate că n-o fi de oaie, nu ştiu eu cine

face brânza bună la mine în casă”. „Ei ne-am dus cu vorba şi se făcură ceasurile – cam târziu”.

Din sală: Ne-ai dus cu vorba şi ne-ai luat banii şi acum vrei să ne dai afară.

Prezentatorul: Vă rog să ne scuzaţi. D-apoi noi avem de pus în pagină articolele cele mai impor-

tante şi trebuie să vedem ce mai avem şi de la portofoliu aşa că închidem redacţia în timpul şedinţei.

A… am uitat să vă spun de şedinţă.

Din sală: Şi cât durează şedinţa? Din sală: Mă da asta-i piesă de teatru sau un ziar de doi bani. Din sală: Era şi era şi mai bine o bere rece, multă şi ieftină ca braga. Din sală: La cârciumă la “Trompeţi”.

Din sală: Cum la Trompeţi? La Trompetiştii ? Când pui sticla în gură nu este ca o trompetă. Da -

aia cârciuma aia acum se numeşte Coţofana Roşie.

Din sală: Da e acelaşi patron. – ca şi râsul ăsta de presă – de ziar – Cuvântul Coţofenei– ziar

independent, liber democrat – liberal democrat, social democrat, creştin democrat, ortodox demo-

crat, catolic democrat… democrat de democrat.

Din sală: Cretin – Democrat… că eu nici acum nu ştiu unde mă aflu, la ziar sau la teatru.

ACTUL 4

Prezentatorul: (la rampă) asta a fost şedinţa. Ce urmează? Probabil o nouă şedinţă, fiindcă aşa

cum înainte de orice şedinţă se face o şedinţă care pregăteşte şedinţa. Şi după fiecare şedinţă se

ţine o şedinţă pentru fosta şedinţă şi apoi o şedinţă, o nouă şedinţă pentru organizarea şedinţei

viitoare. Deci: şedinţă.

(se ridică cortina despărţitoare: în cabinetul directorului se află Maica Precista – excentrică şi

senzuală).

1. Regizorul: Gata … reluăm de unde am rămas.

2. Mecanicul: Păi noi n-am rămas nici unde, să-i întrebăm pe tirfiricii ăia din sală, unde au rămas

ei cu noi.

3. Regizorul: Tiriplicii ăia.

4. Prezentatorul: “Păi ăia au plecat la Coţofana Roşie” sau la cârciumă la Trompetiştii.

5. Prezentatorul: Au plecat de aici la Coţofana Roşie.

6. Mecanicul: Lasă că nu e nici o pagubă, nici pentru patron nici pentru noi – or la teatru ori la

cârciumă tot ale lui îs.

7. Regizorul: „Ziarul măi, tontovanule nu teatru”. Teatrul nu e al patronului, e naţional.

Cabinetul directorului de ziar.

(Intră o ţărancă puţin şlefuită – şi grasă şi scundă).

Directorul: Poftiţi vă rog, spuneţi vă rog.

Ţăranca: Ce să spun?

Directorul: Cum vă numiţi vă rog, de unde sunteţi vă rog, cine sunteţi vă rog?

Ţăranca: Ia nu mă mai ruga atâta şi lasă-mă să spun eu singură, că n-am venit ca proasta. Sunt

Leana lui Gaulea a lui Capac din Coţofenii din Dos. Mă ştie tot satul de Pitoaca şi am venit să vă

reclam, că aţi scris despre mine şi bărbatu-meu numai minciuni înfundate.

Directorul: Sfruntate.

Ţăranca: Înfundate, desfundate tot minciuni sunt.

Directorul: O cafea serviţi.

Ţăranca: Mai întrebi? Pune-mi-o odată, nu vezi ce supărată sunt! Domnule director te văd om cu

scaun la cap, adică cu tetiere, îmbrăcat bine, nu prea le ai cu femeile…

Directorul: Haina „îl face” pe om şi femeia pe bărbat. Când te fură femeia e foarte apreciată –

deşteaptă foc, bravo ei. Când o fură bărbatul pe femeie: netrebnicul, un coate goale, maţe fripte …

penibil, jenibil, o haimana.

Ţăranca: L-o face haina, dar nu-l face haimana, dar ce mi-ai făcut dumneata mie ca femeie – m-

ai lăsat cam dezbrăcată în faţa lumii. Şi pe degeaba. Cu ochelarii ăştia pe nas, om cu ştiinţă de

carte, să ştii dumneata de la mine una şi bună – ce nu e alb nu e negru oricum ai pune-o.

Directorul: Da, doamnă. Dar n-aş pune-o nimănui fără un motiv acolo. Doamnă….

Ţăranca: Pitoaca Capac Gaulea, aia sunt eu şi nu sunt doamna dumitale.

Directorul: Pitoaca Capac Gaulea.

Ţăranca: Până aici … e bine, sunt o femeie de la ţară cu frica lui Dumnezeu, am fost şi cinstită şi

dreaptă şi deşteaptă… să vezi….

Directorul: Şi atunci?

Ţăranca: Nici un atunci, acum. Ce-aţi scris voi de mine numai prostii. Eu, Pitoaca lui Gaulea,aşa

mică şi grasă cum mă vezi, am ştiut şi n-am spus cum au furat pământul boierului Fudulu de la noi

din sat. Cum era să spun când eu, casa mea stau pe pământul boierului – ce era să fac să-mi iau

casa în spinare, să-i las boierului bucata aia de pământ, că şi aşa n-o munceşte nimeni – măcar eu

stau pe ea, n-o muncesc degeaba, stau pe ea degeaba, tot fac ceva în folosul ţări. Dar el adică copiii

lui nici n-o muncesc, nici nu stau pe ea. Belea mare pe capul meu că mi-am făcut casă pe pământul

boierului pe care mi l-a dat – primarul de atunci. Eram tânără, frumoasă subţirică, bine făcută şi

nici proastă nu eram şi nu sunt nici acum aici, aşa de grasă după cum se vede.

Nenea Marin Cocioabă săracul, finul Măriei lui Petecel – că dacă nu era el primar, eu tot în co-

cioabă stam şi acum. Om ca lumea nenea Marin – dar nu mi-a dat numai mie loc de casă, a dat şi

la altele. Tot ca dumneata eram, fără nimic – o sărăntoacă.

Directorul: Dar de unde şti dumneata ce am eu şi cât de sărăntoc sunt?

Ţăranul: Vorbeşte lumea că n-ai rămas cu nimic după divorţ. Mie-mi sta mult mai bine, ca lor –

nea Ilie secretarul primăriei mi-a spus într-o sară: "Leano – e şi Miţa lu Făsui, da tu Leano… tu

eşti ce mai cea”. Aflase că aşa mă alinta primarele… fiei ţărâna uşoară… ce bărbaţi erau odată??

Directorul: Da tot nu spuseşi de ce venişi?

Ţăranca: Păi voi îi pitulaţi cu ziarul vostru pe ai lui Prună, hoţul hoţilor care au furat bani din

bancă şi au fugit şi noi plătim i-auzi 500.000 pentru ei pe fiecare om – nu le-or mai muri mulţi

înainte.

Domnul Prună ăsta vă plăteşte pe voi din banii mei. Furaţi de la bănci, i-auzi, din banca Regilor,

şi acum să minţiţi lumea cu ziarul ăsta de ocară şi cu prună şi cu caisă şi cu alţii… al de Dovleac,

Pastramă, Poponici, adică Poponete… Popovici!?

Directorul: Şi eu care credeam că aţi venit cu subiect de mare pasiune – de gelozie, de căinţă, de

poftă de viaţă, de poftă de mâncare.

Ţăranca: Păi dacă nu era nenea Mărin Cocioabă primarele nostru, fiei ţărâna uşoară eu nu veneam

aici.

Directorul: Care e legătura? Cu Ilie, că lui Nea Mărin îi ziseşi Ilie.

Ţăranca: Păi e, că şi de el, de nea Ilie, aţi scris că mi-a dat mie pământul boierului. Măriei lui

Făsui, Miţăi lui Făcălete … Aia e dom Director… şi Ilie era pe atunci ca nea Mărin, era secretar,

om de stat, de băgat în seamă, că şi el te punea pe listă… pe lista lui.

Directorul: Adică vrei să spui că era mai bine ... Când minciuna avea rang de stat şi rol de sfat?

Ţăranca: Mai bine, mai rău – da mai rău ca acum n-a fost niciodată; atunci minţeau ţoţi, şi furau

numai unii, acum fură toţi, mint toţi, înjură şi hoţii şi păgubiţii, nu mai şti din ce parte să te fereşti

şi noi ţăranii, n-avem după ce bea apă, şi mai am şi un bărbat beţiv şi prost – de dă bună ziua şi la

câini şi la găini. Dacă nu eram eu muiere ca lumea, deşteaptă era vai de noi. Copii sunt plecaţi, nu

era să le mai împărţim şi lor din sărăcia noastră că numai la copii n-avem de dat. Că prostia şi

sărăcia se găseşte pe toate drumurile şi în podul casei şi la fântână şi pe drumul bisericii. De-ai şti

dumneata ce fată frumoasă şi bună am. Şauletă înaltă şi suplă, şauletă prima, a întâia… numai bună

şi de nevastă şi de amantă… că tot eşti singur şi nici bătrân nu eşti.

Directorul: Femeia asta are dreptate – trebuie să devin serios pentru că prostia e ca şi gripa porcină

se ia nu de la una la alta, o iei de la una şi o dai la altele. Pierdui vremea cu tâmpita asta deşteaptă

pentru rangul ei. Oare de ce când pierzi îţi vine să ceri mai mult decât ai fi câştigat. Suntem ţară

bolnavă, oare ţara asta bolnavă poate avea ea grijă de bolnavii ei, sunt un susţinător lucid al refor-

melor, preşedintelui dar dezamăgit de rezultatele lor – „Nu mă interesează cât transpiraţi voi ţăranii

– mă interesează rezultatele muncii voastre. Care cum vine la putere, pune de o reformă, de o

restructurare, de o mămăligă mare şi des umflată .. pentru ai lui şi mai des unflată pentru ceilalţi...”

PAUZĂ

Prezentatorul: Ieri domnul Leo a constatat că un şoarece îi rosese fotoliul. Toţi se amuzaseră de

isprava şoarecelui. Unii ziceau aluziv şi ironic: „şefu semn rău în câteva luni fotoliul e gata, nu

mai e” – îşi aminti de ce i se întâmplase cu o zi înainte. Al dracului Cocean, Coceanu Alecu – i-o

coc eu lui coceanului ăstuia!

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Să aduceţi mă o pisică să pună mâna să prindă şoarecele şefului că

rămâne fără fotoliu şi noi fără şef şi şefu fără secretară şi secretara fără … şoarecele şefului că

n-o sta nemişcat tot timpul.

(Toţi râd)

Ziaristul III (Victor Buştean): Ne-am dat dracului fără maica Precista noastră. Ne mănâncă Leo

– acum pare liniştit şi bine dispus. O fi scăpat şoarecele că-i puseseră clupsă. Maica are cea mai

bună clupsă, n-am văzut-o, am auzit (Toţi râd)... de ce n-ar folosi-o pe aia!?

Intră Directorul: Mă tiriflicilor, măi ciumpălăilor dacă tot aţi râs de fotoliul meu, nu vreau să cred

că şi de clupsă şi de mine – v-am mai spus când faceţi o gafă în presă, adică aici, lăsa-ţi-o aşa că

explicaţiile te îngroapă şi mai mult – învăţaţi de la câine cum să vă bucuraţi, de la peşte cum să

tăceţi şi de la gâşte cum să vorbiţi şi nu veţi salva nu numai Capitoliul, ci şi capitala de politruci

că altfel te trezeşti ca şoarecele nostru – cu-n lighean de apă fiartă în cap – că asta îl aşteaptă după

ce a atentat la fotoliul meu, dacă îl prind.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Lăsaţi şefu că îl prinde domnişoara secretară… o avea şi el o gaură a lui

bine ascunsă de noi... până acum trebuia să ştiţi şi dumneavoastră unde e, nu mai vorbim de domni-

şoara secretară.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cine se duce mă să ia nişte covrigi calzi din colţ. Uite banii, azi

fac cinste… până prinde şefa şoarecele. Fac cinste. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Vai de cinstea ta pe care ne-o dai nouă. Atâta face mă Zărie cinstea ta, 2 lei. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Da, măi Gafencule, dar dacă o dura 10 ani prinsul şoarecelui, din mo-

ment ce restul nu mă interesează, nu găseşti că sunt prea generos. Apropo să iei de restul corcoduşe

sau ştrudele cu năbădăi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Băi, şefu este filozoful care nu este – fără noi. Poate ne spune de

ce s-a despărţit de doamna – am auzit noi ceva, dar nu de la sursă - poate învăţăm ceva.. că nu-i

dicolea… păţaniile şefului nu sunt tot una cu cele ale lui Nea Păţitu!

Directorul: Băi ciunpălacule ca să fac atmosferă, tu vorbeşti că când eşti ca o speranţă, că când

eşti ca o spaimă, asta ca calităţi ale unui ziarist nesuferit, tupeist şi nemâncat. Păi m-a prins

nevastă-mea, cu o colegă de a ei, cam dezbrăcat în dormitor. Şi eu surprins de eveniment am zis:

Neli, nu sunt eu. Ce vezi nu-i adevărat, nu sunt eu. Devenisem imaterial, spirit. Atunci mă vream

spirit, uitasem şi cine sunt şi cum mă cheamă (Toţi râd). Restul îl ştiţi: afară-n stradă: boarfe,

maieuri, chiloţi, pantofi, toate ajunse jos înaintea mea. Ultima a venit pălaria, mai greu, dar a venit.

N-aveam nici o vină, pe doamna aceea ea o adusese în casă.. eu am vrut să fiu un domn.. era

singură, venise după consolare... O admiram mult pentru ce avea, dar mai ales pentru ce nu ştiam

că are… uite aşa m-am apucat de scotocit.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Şi ai început cu chiloţii jos. Nu ! Nu, minte şefu… niciodată, dar

minte acum, muierea nu avea multe… dar pentru că n-avea chiloţi pe ea, trebuia pedepsită cumva.

ACTUL 3

Secretara: Domnule director afară e o doamnă cu o sesizare în mână – vrea cu dumneavoastră

Directorul: Bag-o

Secretara: Cine, eu?

Directorul: Tu … ce nu-ţi convine? – că n-ar fi prima dată.

Secretara: Nu pot (încet) fără voia dumneavoastră (salută) înţeles, să trăiţi!

Directorul: Poftiţi doamnă.

Orăşeanca: Domnule director, mă numesc Scofală Margareta sunt din municipiu şi am venit la

dumneavoastră să vă reclam.

Directorul: Pe mine, mă reclamă! Mă reclamă – asta nu stă bine cu căpriorii (arată spre cap)

Orăşeanca: Nu, pe dumneavoastră pe directorul de la gaze.

Directorul: Aşa da (bucuros)! Precis pentru că n-aveţi gaze pe conductă şi îngheţaţi de frig.

Orăşeanca: Şi asta dar mie nu vrea să-mi pună ţeavă. Sunt acelaşi proprietar şi la curte şi la casă.

Directorul: Proprietară.

Orăşeanca: Proprietară cu greutate, că nu sunt oricine în oraşul ăsta.

Directorul: Da nu zic eu, ziceţi dumneavoastră. Şi se şi vede.

Orăşeanca: În aceiaşi curte am o casă veche cu gaze şi conductă şi ceas şi o casă nouă, fără ceas,

fără gaze, fără conductă tot în curtea aia deci acelaşi proprietar. Trebuie să iau o ţeavă de pe stradă

sau de la vecini, că aşa vrea domnul Ciocănea.

Directorul: Ce, pe cine … Ciocănea … ăsta e ăla cu ţeava – ce tot spuneţi Doamnă că nu mai

înţeleg nimic? Aveţi o hârtie scrisă – lăsaţi-o la secretară şi vom trimite pe cineva, vom analiza, te

vom ţine la curent.

Orăşeanca: La ce curent domnule director, curent am, n-am gaze. La gaze vreau să mă curentez

domn director – curent am.

Directorul: Ce-ai zis?

Orăşeanca: Tocmai el care se dă intelectual… că trăieşte, a trăit cu o infirmieră de la mine de la

spital.

Directorul: Ai un spital al dumitale. Eşti proprietară de spital?

Orăşeanca: Nu, da aşa vine vorba; că i-a prins bărbatu-său şi l-a bătut … intelectual, intelectual

dar a dat şi el mai mult să fugă dar n-a avut unde că d-aia are ochiul negru şi mâna în ghips.

Directorul: Cine doamnă?

Orăşeanca: Ciocănea ăsta – ea zice că îl ajută că e flăcău, dar e cam tomnatic, e drept şi el zice că

o ajută, că soţul are diabet şi plecat mereu în delegaţie la CFR – călători… n-are trebuinţă.. decât

de mâncare şi de băutură.

Directorul: Dar pe cine ajută?

Orăşeanca: El pe ea şi ea pe el, după nevoi! Nu ştiu ordinea.

Directorul: Când, cum? Cum, adică?

Orăşeanca: Păi noaptea că ea e singurică: Singură azi, singură mâine… se plictisea nesătula … că

bagă-n ea ca o focă… şi noaptea.

Directorul: Noaptea, nu doarme?

Orăşeanca: Dormea nu dormea, nu ştiu, se culca cu el, cu Ciocănea şi apoi eu ştiu dacă Ciocănea

dormea, că n-am stat cu ei în casă. Ştiu că se scula când se scula fără el.

Directorul: Fă-mă să înţeleg… infirmiera asta este iubita lui Ciocănea ăsta, directorul cu ţeava?

Orăşeanca: Era, este, ăl necurat mai ştie...

Directorul: Şi nu mai e?

Orăşeanca: Aş.

Directorul: De ce?

Orăşeanca: Păi cum din ce? Din bătaia cu scandalul – din scandalul cu bătaia – că ştiţi cum e, nu

îmi e necaz că mă bătu dar de ce îmi dete brânci. Păi nu v-am spus, e intelectual şi nu-i plac

scandalurile cu bătaie – îi plac fără bătaie, aşa pe sec, pe uscat. Dar îi plac femeile… ude, uscate

nu stiu. Grase, slabe… babane, aşchii, ţăpligi, scobitori... buturugi.

Directorul: Nu s-ar zice!

Orăşeanca: Dumnezeu să-l mai înţeleagă sau necuratul că eu nu l-am înţeles; am fost şi la el în

audienţă şi ca dumneata nu înţelegea nimic din ce îi spuneam. A rămas că mă sună dar am primit

hârtia asta… Stimată doamnă: Scofală (citeşte adresa) Margareta. Vă facem cunoscut că întrucât

aveţi alt număr la aceiaşi adresă la noua casă, nu vă puteţi conecta nici de la vecinul din dreapta,

nici la vecinul din stânga, numai din spate dar nu avem trasă conductă. Din stradă vă puteţi

conecta oricând după ce trec cei 10 ani cât a fost garantat asfaltul de firma constructoare, care

trebuie spart.

Orăşeanca: Păi peste 10 ani … eu nici bătrână nu mai sunt!

Directorul: De ce n-ai mers pe altă cale, nu să-l reclami?

Orăşeanca: Păi asta e reclamaţie, e mai mult lăcrimaţie.

Directorul: Cu cine ai zis că se iubeşte?

Orăşeanca: Cu Frosa Târcol zisă Telefleanca – nu mă cobor eu la nivelul lor, rangul ei e de sub-

urban – cum şi-o fi coborât el rangul de intelectual la ea, sau poate l-o fi ridicat ea. Nu ştiu, nu

vreau să mă bag între ei. E periculos.

Directorul: O fi manechin Frosa Telefleanca de Târcol.

Orăşeanca: Mane ce? chin – DA.

Manechina poate să dea din fund, n-am văzut-o jucăuşă – dar chin e precis – e grasă ca o focă şi

proastă şi spartă ca ţigla de pe gard – nu are dinţi – are puşi. Păi dacă ştie tot spitalul – bietul băiat,

bieţii de ei bărbaţii Frosei ăştia doi că de alţii nu ştiu. Soţul, călător şi cu diabet şi fără chef de

nimic nici când vine, nici când pleacă.

Directorul: Da de unde şti dumneata?

Orăşeanca: Da cine nu ştie? De la ea că ăstălalt e bolnav şi tot ăla e şi beţiv şi intelectualul e

fumător şi afemeiat numai cu ea.

Directorul: Şi nu e bine?

Orăşeanca: O fi pentru ea dar mie îmi trebuie ţeavă nu glumă, să mă încălzesc că vine iarna, să

mi-o pună odată că nu mai vin pe aici şi nici pe la gaze, poate în audienţă, mă duc odată pe lună,

să-i plătesc natural nu, ţeava pusă şi gazele. Să mi se facă şi mie dreptate cum e legea.

Directorul: Păi dacă legea o fi ca el?

Orăşeanca: Ca el legea – de strâmbă, slabă şi stâlcită – eu vreau să-mi fac treaba cu el şi nu mă

las – merg până sus de tot, cât mă vezi, mă crezi cobiliţă sunt bună de hamalâc, sunt bună de toate.

Directorul: Te duci, peste 10 ani?

Orăşeanca: Păi ce vezi dumneata la mine acum nu vede el nici acum nici peste 10 ani, că poartă

nişte ochelari ca nişte funduri de borcane – nu i-am văzut uitătura şi nici culoarea ochilor, îi avea

lăbărţaţi de borcane, ascunşi de lentile şi păreau închişi, vorbea cu mine dormind. Domnule di-

rector eu ştiu o vorbă de la un unchi al lui bărbatu-meu. Să nu regreţi decât ce n-ai încercat. Eu nu

regret. Am încercat!

ACTUL 4

Toţi ziariştii sunt la birouri. Intră Leo – directorul

Directorul: Măi, Prăpăd ştii care e prima şi cea mai importantă condiţie a prăpădului. Să ştie toată

lumea de tine – când apari şi nu după. Eu nu te-am văzut de-o săptămână nici înainte nici după ce

şoarecele a început să-mi roadă fotoliul

(Toţi râd în hohote)

Şefu, Leo dă mâna cu fiecare şi vede că i se murdăreşte mâna de ceva lipicios şi cafeniu. (ciocolată

moale). După ce vede asta îşi dă seama de farsă şi îi mângâie pe rând pe frunte, pe obraz

felicitându-i pentru isteţimea lor de ziarişti. Toţi râd (arănd unii spre alţii). Un maşinist cu o

şurubelniţă într-un buzunar de halat albastru ia scaunul unui jurnalist. Jurnalistul observă şi îl

roagă frumos: Unchiule lasă-mă că nu mai e mult… ăla, nimic – aleargă după mecanic – şi îi ia

scaunul „eşti nebun, n-am pe ce sta, ia-l pe al Leului dacă eşti prost, deşteptule”!

Prăpăd: Şefu aveţi flacăra sfântă a creaţiei … de bancuri tari, vă invidiez sincer şi pentru că nu v-

aţi plictisit să aveţi mereu dreptate, să aveţi ultimul... cuvânt. E adevărat că la toţi ne place puterea

şi numai unii mai şi renunţă de voie, de nevoie...sau de plictiseală... natural ar fi ca într-o zi să va

fi plictisit să aveţi mereu dreptate… aţi fi primul dintre dictatorii din lume... şi v-aş respecta mai

mult decât credeţi – sunt cu… şoarecele, votez cu el – nici nu ştiţi cât mă bucur că îl vedeţi dar nu

e…nu-i puteţi face nimic, nu-i puteţi măsura nici competenţa, nici incompetenţa…vă stăpâneşte

neputinţa, vă controlează viaţa…un şoarece, ăsta dictator. Îl simţiţi în coastă, în creier, mereu

prezent, dar nu e...

(Râd toţi iar)

Directorul: Tu ce faci măi Haralambie Zâncă?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Lucrez şefu.

Directorul: Pe cine?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Pe cine mi-aţi dat ordin.

Directorul: Da mă dar ţi-am spus să vezi dacă e pe drojdie, altfel dăm de dracu. Măi dragilor,

nădragilor, mă mândresc cu voi – că sunteţi foarte deştepţi ca să nu zic foarte isteţi că munciţi ca

mine pe mai nimic… aşa e în presă sărac dar eşti cineva, jos pălăria, sus prelata.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Păi dacă fiecare ocupă două posturi la trei birouri şi salariu cât

portaru – se merită să vă mândriţi cu noi.

Directorul: V-am zis – Să racolaţi colegi de la concurenţă.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Dar nu e etic.

Directorul: Atunci lucrează înecat şi taci. Cu cât munceşti mai mult ţara îţi va fi recunoscătoare.

Averea ta e ţara şi e şi etic.

(Toţi râd)

Ziaristul III (Victor Buştean): Pe trei lei, nu vine nici Cârcotă, nici Gămălie, nici Bîrzdoacă, nici

Tîrnăcop, nici Dulău.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Şefu poate vine Ciocan – avem nevoie … de la Ghimpele

Directorul: Aveţi nevoie de Ciocan! Vă înţeleg, că sunt păţit.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cum cânta măi Mihaela Paraşută în timp ce corecta, alaltăieri

când era de cap limpede: „n-aveam lei, n-aveam valută măcar Leo … că nu-s slută”.

Directorul: O dau afară… pe unde am băgat-o … şi pe ea, le bag undeva de pile. Un unchi din

poliţie, un văr de la prefectură şi taică-său care nu ştia de neamurile astea şi el era cam vitreg şi nu

prea arăta a tată. Măi Zăvelcă, asta o avea nevoie de calmare.

Să-i găsim pe cineva cu calităţi lui deosebite... poţi să curveşti, dar să nu prea curveşti… nu te

bagi?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Maică! ... aşa scrie în Biblie.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ce te miri mă? America e ţara tuturor posibilităţilor, iar în România e

posibil orice. Lepra satului e uns “primar, popa e caterisit de enoriaşi”. Suntem nişte adormiţi şi îi

dăm tare cu Deşteaptă-te române: Dan Puric. Îti mai aduci aminte ce învăţam la Istorie: îi băteam

pe turci de îi rupeam, apoi le plăteam birul pentru că ne era ruşine de ruşinea lor de… adormiţi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Până aici suntem de acord că nu suntem de acord. Suntem de acord

– că Maica nu face ceva în afara firii femeii ce vrea să parvină, esenţa democraţiei noastre origi-

nale, plecată de la Cotroceni pe toate meleagurile mioritice.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Te dă Leo afară… nu-l mai bârfi că e cu domnişoara Dănănaie în

sus, că e cu domnişoara Dănănaie în jos. Că e cam cărunt, domnişoara ne-a spus într-o zi în gura

mare cât îi e de drag de omul cu părul cărunt, că merge rar dar merge mult. Şi crede-mă ştie ea ce

spune....e meseriaşă! E o pârlită, năpârlită de zeci de ori. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Da mă, mă dă afară, dar măcar ştiu de ce! Ziaristul III (Victor Buştean): Da pe noi ne dă afară şi nici nu ştim de ce. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): La „Ghimpele” cât aveam a mă certa cu un coleg de tare şi pentru că

îl răzbisem în injurii şi blesteme – mi-a zis „las că-ţi arăt eu ţie” – şi s-a însurat cu şefa mea, mă să mor

de ciudă ca de ciudă, dar de frică – când mă chema la ea ziceam gata au dormit bine azi noapte .. sau n-

au dormit deloc... nici acum nu ştiu după atâţia ani.. cum era mai bine pentru ei şi cum pentru mine – că

tot în şuturi mă ţinea Cobiliţa, că aşa mergea aplecată de şale că ziceai că cară apă tot timpul.

La Ghimpele am păţit-o, nu ştiai când era de bine ceva sau de rău... te bucurai când trebuia să

plângi şi plângeai când trebuia sa râzi ... era ca la ospiciu... Ală da ziar! Eram uniţi în dezminţiri şi

dezminţiţi în idealuri… şi mai des minţiţi de patron, de şef nici nu mai vorbesc… că „edita” în

discursul lui numai prosti.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Când aştepţi 20 de ani potopul şi când vine chiar te bucuri, deşi e o

catastrofă – te poţi alege cu o poreclă adecvată Potop Ilie – cum îi zic colegului Prăpăd.

Ziaristul III (Victor Buştean): Am început şi eu o carte, un roman – nu ştiu dacă îl voi termina

vreodată că s-a ieftinit luxul, nu vă uitaţi dorinţele, luaţi-le realizări posibile. Zic asta după ce am

auzit că soţul al treilea al nevestei mele cea din I - e scriitor. Eu am pierdut, nevasta altuia, am

divorţat, el a câştigat. Viaţa e grea să o trăieşti singur dar mai greu e să stabileşti cu cine. Sunt şi

zile când nu te duci acasă să mănânci, te duci la McDonald`s şi îţi înşeli nevasta cu un fast-food e

ca şi cum ai fura, e îmbucătură din nevasta altuia.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cum nevasta altuia?

Ziaristul III (Victor Buştean): Pentru că nevasta ăstuia fusese nevasta altuia înainta de a fi nevasta

mea.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ai văzut mă că şi poliţiştii fac grevă şi după ce se însoară.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Văzut.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Purtătorul lor de cuvânt a zis că „în grevă vom muncii mai bine şi mai mult”.

Ziaristul III (Victor Buştean): Este adevărat că nu este adevărat că tu ai lăsat-o pe nevasta ta şi

nu ea pe tine?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ştii ce zicea I. D. Sârbu „la noi totul e posibil chiar şi contrariul acestui

posibil”. Uite un exemplu clar – Voronin pe când era preşedintele Moldovei lor zicea despre revo-

luţionarii de la Chişinău că cei care atacă sunt ăi care se apără.

Ai văzut cum şi-a jucat rolul de candidat la prezidenţiale domnul Escu – de aia a şi zis: dacă ies

din primul tur nu mai duc la al doilea… „Constituţia e contracandidatul meu cel de temut şi atât”

şi n-a fost chiar aşa, dar a avut parţial dreptate... ne mai împărţind-o nici cu Duda, nici cu Geană.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Da, mă, că uitasem şi cu prinţul Duda ca adversar – numai Duda

era actor cu pataramă pentru funcţia de preşedinte – ceilalţi – nişte nemurici – actori pârâţi, pârliţi

– şi Escu năpârlit dar a ieşit ca nou… din nopatea aia de comină.

Apropo pe la 10 aseară m-am întâlnit cu un vecin beat criţă pe care îl mai văzusem beat – dar nu

ca aseară – i-am zis de la obraz – să bei mai puţin, ca altădată şi mi-a răspuns cu o întrebare “cât”

am amuţit – nu-i ştiam măsura. Deşi avusesem ocazia era prieten bun cu un colonel de intendenţă

– primar la Pleniţa care făcuse o comandă de 40 de pături la o firmă privată. Au venit cu 40 de

paturi – fără nici o pătură – se umpluse curtea regimentului de paturi, colonelul nu era acolo – când

veniseră ăia. Asta îmi spusese vecinul meu odată la un pahar normal, nu cel cu care bea el cât

urechile de măgar.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Cu cât mai frumos eşti la vremea ta – cu atât mai uitat la vremea

altuia. Tu eşti mai tânăr – ai auzit de Ceauşescu - ei pe vremea lui…de Crăciun stăteam la coadă

la bere. Când venea maşina cu bere, îmbulzeală, îmbrânceli şi eu pierdeam sticlele, când ajungeam,

unde sunt sticlele… nema sticlele, nema bere. Acasă… nevasta cu gura ei de clarinetă … unde era

să mă duc… iar la faimosul Big (adică un fel de circ al foamei) şi la măcelărie – întrebai: „aveţi

carne”, „nu n-avem peşte – dincolo n-avem carne”… şi lumea stătea la coadă să vină maşina cu

adidaşi de porc, dar nu se ştia când – putea fi şi a doua zi şi peste câteva zile înainte de 23 august.

Apropo de 23 august trebuia să mă duc la o demonstraţie. Pe la unu, două a început o ploaie cu

spume şi clăbuci – de mama focului.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Măi nea, ori foc ori ploaie, hotărăşte-te odată.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ploaie, mă. Ploaie. Mă tot gândeam: să mă duc, să nu mă duc – mi-

a fost frică să nu mă duc. Am răcit, bocnă.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Măi nea cum dracu de mai întâi ai răcit şi pe urmă te-ai dus.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Chiar de ce îţi spun toate astea tocmai ţie. Tocmai tu care nu vrei

decât o bătaie lungă cu un băţ scurt… şi asta de fiecare dată când faci pe prostu... şi mai şi rămâi

aşa fără să-ţi dai seama ca să arătţi cât eşti de inteligent.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nu te supăra frate – Coceanu – am glumit. Şi chiar m-ar mulţumi

o beţie scurtă cu un vin lung. Trăiască alianţă indestructibilă dintre apă şi vin! Ştii Isus a făcut din

apă vin, nu din vin apă cum fac toţi cârciumarii şi taică-tău.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Acum e posibil, ca multe altele. Pe vremea răposatului veniseră unii

să-mi dărâme balconul. Îl făcusem clandestin. Le-am arătat balconul, pe balcon aveam o

damigeană de 50 de litri de vin - le-am dat să guste mai un pahar, mai două, mai douăzeci şi două,

după masă, că nu le-am dat să mănânce au plecat morţi - şi au uitat de ce au venit. Cu jumătate de

damigeană am rămas cu balconul. Amenda era de cinci ori damigeana, plus balconul dărâmat –

am fost deştept … ce mai. Mi-am vândut apartamentul după 20 de ani... m-am luat şi damigeana

… era norocul meu… nu puteam să-l las altuia.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Măi nea Haralambie Zîncă – cum ţi-a zis şefu, te întreb eu acum adică îţi

zic. Când ai fost un dobitoc după dumneata? Că eşti destul de tomnatic.

Ziaristul III (Victor Buştean): Păi cam de 6 ori – când m-am însurat de 5 ori ca o singură dată cu

toate cele. Când mi-am ales meseria de gazetar – acum sunt iar burlac şi director la un ziar care nu

mai există. Şi când am crezut că femeile îşi caută un şef. Greşit. Ele te vor slugă nu se vor slugă.

Ca şef de slugă nu poţi fi decât cu bani mulţi, deştept sau prost nu contează, bani să ai.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ce te-a întrebat şefu moşule?

Ziaristul III (Victor Buştean): Ceva fără rost: că cutare, că fu tare, că fu moale…Şi i-am zis de la

obraz. Şefu dacă n-are rost ce rost are. M-a dat afară „închide uşa pe dinafară”. Acum nu ştiu dacă

numai pe aia sau şi pe asta… vedem mâine că azi nu veni!

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Şi pe mine, că de unde am venit?! I-am spus din literatură şi mi-a spus

verde în faţă dacă rămâi în presă te-ai nenorocit. Aici trebuie să minţi, să sapi, să torni, să furi, să

înjuri – mi-a explicat că e mai comod să fi cinstit. Cere eforturi mai mici. Altfel va trebui să ţii

minte nu numai când şi unde ai minţit şi ce ai minţit şi asta nu pentru că ai vrea, primeşti dispoziţie

de la mogul, de la stăpân, să-l termini pe un neterminat ceea ce n-ar fi tocmai rău dar să-l termini

pe un elitist care vede lucrurile astfel şi bine – aici e tragedia. Dar cum n-ai decât două viteze ca

căruţa: pe coastă în vale şi pe pe coastă în deal. Oricum ai face (tot) ai să te căieşti ca şi cu

însurătoarea. Şi când să plec mi-a zis… alo, tinere: averea ta e ţara – şi eu care credeam în dictonul

olteanului deştept am zis – „fusăi aici şi făcui asta” (semn cu un deget)?

Cum e şi Coţofana – mai mare în trup, mai lungă în coadă şi dacă n-are rost ce rost mai are –

tragedia asta de comedie... de trei parale.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Şi eu care credeam că stau aici până îi roade şoarecele scaunul

lui Leo. Bine că n-am nevastă şi copii că aş zice ca tine, vai de noi la vremurile astea. Tot nu ştiu

dacă aşi zice nici vai de mine pentru că Maica Precista mă place şi mă şi răzbun… dacă e cazul.

Nimic nu-mi ascute simţurile mai bine decât concurenţa – când e cazul nu mă dau în lături... decât

să mă înec mai bine mă dau în bărci până la mal.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Moşule, nu răzbunarea e importantă, corectarea, îndreptarea a ceea ce pare

o greşeală, că Dumnezeu nu prea suportă să vadă la infinit şi proşti şi leneşi cât vezi cu ochii...

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Da mă, da şi Dumnezeu are puteri limitate. O fi Dracu şi fără scrupule şi

fără conştiinţă dar e Dracu, are voie ce dracu. Domnul te iartă o dată, te iartă de două ori şi o dată

te izbeşte în moalele capului cu cricul de la maşină ... de zici că ţi-a dat cu butura la ureche.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ho, mă, că Dănănaia nu este nici cocoşată şi nici strâmbă de picioare ca să fiu obligat să o îndrept. Că o să încerc cât o să mă ţină puterile – asta sigur. Fie că are rost uneori şi ce n-are rost – şi apoi ce pierd. Să îndrepţi greşeala şi cu cinci minute înainte şi de a spune o prostie ca politician e ceva, ca ziarist nu contează. Ca om politic, cum ar fi zis şi arogantul şi prostănacul şi alfabetul contează. “O fi politica o curvă, dar este curva noastră. Ei, bine, nu ea ne-a făcut ce suntem... mizerabili, mizerabili dar bogaţi” pariez că aşa ar fi zis oricare din cei trei. … Şi o întrebare… care este temă pentru acasă? Suportaţi? E moral sau nu, să ne iubim soţiile atât de mult încât - pentru a nu le îmbătrâni prea din vreme – să le folosim pe ale altora?! … toată lumea mulţumită şi cu lacrimi pe obraz când şi când, când se află dacă se află. Natalitatea creşte, nimeni nu pierde războiul, iar luptele pot fi mai crâncene ca mai crâncene, dar sănătoase. Vezi ce deschidere am în gândire?…ce plecare! ce venire! Ziaristul III (Victor Buştean): Mă, da ce spui tu seamănă cu chestia aia despre Hitler: Cum că dacă îi cădeau pantalonii în timpul unui discurs politic nu ar mai fi fost al II-lea Război Mondial? E drept că tot război, tot lupte şi alea… Prezentator: Şi alea, alea, dar altfel de lupte. A fost, ce-a fost… ce rost mai are dacă n-are rost… să ţinem minte.

ACTUL 5

Patru ziarişti în faţa a patru calculatoare la patru birouri îmbrăcaţi unii comod, alţii elegant în

prim plan.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nu înţeleg totuşi de ce toată lumea: sindicatele, ziarele şi tele-

viziunile îl critică pe Toc, mă rog guvernul Toc.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Guvernele Toc.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Bine, guvernările sau guvernele Toc 1, 2, 3, 4, 5 sau câte or mai

fi că am intrat în istorie cel puţin cu prostia asta, dacă celelalte se vor mai şi uita. Ziaristul IV (Baltă Ilie): Pentru că s-au împrietenit hoţul cu prostul şi profită vicleanul.

Ziaristul III (Victor Buştean): Mă, voi să ştiţi de la mine: când îl lauzi pe ăl al dracu’ se face şi

mai al dracu’ – aşa măcar îţi simte răsuflarea în ceafă. Mulţi din ei cam aşa, dar abili şi alunecoşi

când ajung or da socoteală pentru ce-au făcut îşi motivează prostia sau abuzul cam aşa: n-au ştiut

şi dacă s-a întâmplat de ce sunt vinovat numai eu voi ceilalţi unde eraţi, de ce nu mi-aţi atras atenţia

şi dacă nu sunt aşa vinovat lăsaţi-mă în pace.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Hai mă ce dracu că nu e om fără un dinte de lup în gură – eu am doi.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Şi eu am, dar nu ştiam că sunt dinţi de lup, îi ştiam de câine.

Ziaristul III (Victor Buştean): La cât eşti tu de blând ca mielul te vezi şi lup când n-ai încotro!

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Muşcătura e tot muşcătură de cal, de câine, de capră, de muiere.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ţi-ar plăcea să te muşte capra noastră de leoaica noastră?

Ziaristul III (Victor Buştean): Să mă, dar să se vopsească blondă – ar fi şi ea şi muşcătura mai

blonde, … mai blânde ca de feciaoră de la ţară, că de la oraş…

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): I-auzi mă ce combinaţii inteligente de idei şi culori face omul

de nici nu visam: blândă – blondă = blonda e întotdeauna blândă.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Măi frate, fiecare dintre noi poate stăpâni o femeie rea în afară de cel ce o

are.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Dacă i-ar spune unul mare neveste-mi: Dă-i o palma celui pe care

îl dispreţuieşti – nu ştiu încă dacă primul care ar trebui să se ferească n-ar trebui să fiu eu, dar sunt

sigur că ar face ce a zis nevasta lui unchiu-meu într-o zi: Mărine, dacă ar fi să dispară unul dintre

noi, eu mă mut la noi la ţară.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Hai, mă?!! De unde ştii?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu ştiu, simt – e adevărat că nu în orice moment – ştii şi tu şi el şi

fiecare dintre voi când e momentul acela, numai nu.

Ziaristul III (Victor Buştean): Până la urmă a fost bine sau a fost rău că a ajuns preşedinte iar Escu?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Timpul va spune...

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Până la timp ne ies ochii ca la melc în vârful coarnelor.

Ziaristul III (Victor Buştean): Mă, eu vă zic una de o să mă înjuraţi: mai bine răul pe care îl

cunosc decât răul pe care nu-l cunosc.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Mai bine te înjuram înainte de a o spune, acum după ce ai spus mă şi

obosesc degeaba să te înjur. Aşa că rămân dator cu o înjurătură. Să nu uiţi.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Vedeţi măi fraţilor, până şi Baltă Ilie nu-l vrea pe Escu preşe-

dinte. Uită când ne lămurea pe rând şi când ţinea şedinţe cu noi mai rău ca Leo, adică şefa – la

primul mandat - că e pentru noi intelectualii, că nu e hoţ, hapsân şi egoist, că e popular, că nu e

nici încrezut, nici arogant; ce mai: e de al nostru din moment ce-i vrea pe escroci în ţeapă în Piaţa

Universităţii … Trecură 7 ani şi nimic - ăilalţi au furat de au rupt pământul, ăştia fură de la borduri

la brazde şi funia şi vaca şi praful de pe bătătură.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nimeni nu dă ce îi trebuie lui sau alor lui. Ăsta e principiul după

care funcţionează partidele – PD-L-ul nu putea să facă excepţie că îi era preşedinte Escu.

Ziaristul III (Victor Buştean): Salută copacul care te adăposteşte – ai serviciu eşti tare, n-ai eşti

moale şi nu huli, mai ales moale, că ori înţepeneşti, ori te faci preş.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Toporul merge la pădurea din care şi-a făcut coada şi nimeni nu

mai are ce să-i mai zică – nici cucul, nici corbul - Să trăiţi cum aţi votat.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Apropo de corb întrebat fiind – „ce-ţi fac puii corbule”, „înnegresc

cu fiecare zi mai rău – nu ştiu ce să le fac” – aşa şi cu Escu: ce să le mai facă PD-liştilor dacă se

învineţesc cu fiecare zi mai rău şi mai rău, doar e tatăl lor. Mai mult decât să le spună… ce să le

mai facă să-i supună, o face… şi…

Ziaristul IV (Baltă Ilie): „Cinstea e mai scumpă decât toate, de aia nu o găseşti la nimeni”, cică

ar fi zis totuşi Escu pentru a nu rămâne fără colanţi. Ce-ai vrea ca nimeni ăla să (nu) se numească

Escu??? Nu e loc taică… omul e jucător pe tot terenul şi arbitru… uneori.

Ziaristul III (Victor Buştean): Decât sărac şi cinstit, mai bine bogat şi păcătos, dar nu prost că nu

se poate decât prin moştenire. Om de nimic poţi devenii oricând, că nimicul ăla nu e chiar nimic -

înseamnă ceva până la urmă – te sapă mai întâi politic cu o scobitoare îţi ia o măslină, două, nouă

… uşor, uşor trece la pielea de pe tine şi nu-ţi dai seama.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Numai dascăl să nu te faci colega că în rest eşti bun, ai glasul

roţilor de tren.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Cine învaţă de la altul care fură e un hoţ cinstit?

Ziaristul III (Victor Buştean): Corect – numai că cinstitul se clatină, dar nu cade; pe când hoţul

mai şi cade la beucă, la mititica, la pârnaie.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cel mai mare necaz al oamenilor pleacă de la faptul că cinstea

nu se cumpără şi nu se vinde.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Cinstea. … dar oamenii cinstiţi se pot cumpăra cu ştiinţa sau fără

ştiinţa lor, vânzarea celor din jur contează… tot ei stabilesc şi preţul şefului ce urmează a fi vândut.

Ziaristul III (Victor Buştean: Iar umblaţi cu filozofii d-alea de înşeală speranţa oamenilor de azi

că e mai bine decât ieri dar mai rău decât mâine.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Dacă înşeli pe unul care a înşelat mulţi oameni eşti tot hoţ, ca el, dar nu

eşti meseriaş, nu eşti respectat ca el.

Ziaristul III (Victor Buştean: Nu cred că poţi înşela un hoţ mai hoţ ca tine.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ba poţi.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Zic şi eu ca Kennedy: „Dacă mă înşeli o dată să-ţi fie ruşine dacă mă

înşeli a doua oară, să-mi fie ruşine ”.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Hoţul neprins este negustor cinstit – dacă politicienii sunt min-

cinoşi şi hoţi – averea lor furată nu minte, se arată – numai că unghiul din care sunt privite lucrurile

pot fi adevărate sau nu. Nu există om care să nu ştie să mintă - iar noi ziariştii suntem campionii –

numai că puţinul adevăr face să fie crezută toată minciuna.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Minciuna rage, adevărul trage, trage şi de minciună şi de lege.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): O femeie nu minte niciodată mai mult ca atunci când spune adevărul

celui care nu o crede, zicea un prieten pe jumătate chinez.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cum, cum adică? (şi repetă) Jumătatea ailaltă, era în geamantan?!

Ziaristul III (Victor Buştean): De la adevăr până la minciună este mai puţin de un lat de palmă -

până şi un cuvânt este prea mult. Marele Raţiu a fost invitat la un miting. Acolo a spus lumii întregi,

la microfon: „Nu sunt din partea Convenţiei Democrate la acest miting”, iar pe posturile de TV a

apărut „Sunt din partea Convenţiei Democrate”.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Alaltăieri preşedintele a ieşit pe post la TVR şi a spus că ieşim

din criză – am trecut de vârf – dar era a 5-a oară când spunea acelaşi lucru în 2 ani. Înseamnă că

intrasem în criză de cel puţin 4 ori dacă ieşisem tot de atâtea ori. Minciună nu era, era politică.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): „Cine minte mereu (n)-are ce nu-i trebuie” zicea ca om politic fost poliţist

de la 18 ani: „Minciuna nu e bună la nimic fiindcă înşeală decât o dată, când e spusă” am citit undeva,

nu mai ştiu unde. Pensionat de pe la 50 de ani trecuţi şi-a tras un partid nou, partidul optimiştilor din

partidul celor fără de partid, la început erau opt … apoi parlamentarii noncomformişti liberi, democraţi

şi independenţi au venit la ei în partid şi s-a trezit cu partid parlamentar şi la putere pentru că asigura

echilibru politic al momentului. „Să nu crezi în sărutul lui Iuda – chiar dacă îl primeşti de mai multe ori

– o dată e muşcătură şi nu simţi când”; i-am spus asta de mai multe ori, să nu uite. O singură dată a uitat

şi s-a trezit om politic.

Ziaristul III (Victor Buştean): Poate avea cămaşa albă, dar sufletul negru. Nu poţi să şti. Până şi

Iuda care nu era credincios a devenit foarte credincios, partidului domniei sale.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Da, noi suntem într-un fel fii lui Iuda pentru că făcându-ne dato-ria facem răul pe care nu-l vrem guvernanţilor şi ei ne consideră duşmanii lor, nu adversarii lor - fără de care n-ar fi crezuţi câteodată – când devin seducători din patru în patru ani – noi trăgându-i de mânecă între ani şi amintindu-le ce au promis. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ne purtăm cu ei ca şi când ne-ar fi fraţi în campania electorală până când vine scadenţa şi le facem socotelile - de asta ne consideră ei duşmani şi ne vor încălecaţi. Cu politeţe

facem asta la început pentru că plecăm de la premiza că politeţea este ca o monedă care îmbogăţeşte nu pe cel ce o primeşte, ci pe cel ce o cheltuieşte. Dar ştii cum e cu ăştia: pisica cu cât o mângâi mai des pe spinare, cu atât ridică coada mai sus. Ziaristul IV (Baltă Ilie): L-am auzit pe un senator cum îi zicea unui coleg din Tv: „Când nu sunt de faţă poate să mă şi bată şi aşa nu-mi pasă … patru ani pot să aştept ca tăieţeii să-mi plouă în gură şi tot boier sunt”. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): L-am întrebat pe un deputat care fusese ospătar cum e mai bine: să lucrezi de pomană sau deloc? Şi mi-a răspuns ca Iliescu, în dodii, că ar merge la înmormântarea muncii mele oricând şi oriunde dar nu la a lui. Concluzia ar fi că lupul nu se teme de câine, dar nici nu-i place când latră – era deranjat că eu ca ziarist îndrăznisem să-l întreb în ce se concretizează munca lui ca parlamentar - nu luase niciodată cuvântul şi nu avusese nici o iniţiativă legislativă, în cei patru ani de parlamentar dar se consideră trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ştii ce mi-a zis mie un europarlamentar italian? Că el a învăţat ceva de la Becali al nostru care i-ar fi spus: „Ai grijă când te întâlneşti cu ziariştii şi vrei să-ţi iasă bine să ai în mâini ori pâini ori pietre, altfel eşti mâncat!” Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Moş Răbulete de la mine din sat avea o vorbă: „Miluieşte câinii

până ieşi din sat” după aia te mai gândeşti dacă era mai bine să mai stai în tufiş să păzeşti găinile

vecinilor din moment ce vulpea deja le descânta şi bărbatul nu adormise încă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Flăcău fiind nu poţi scăpa de trei lucruri care oricum vin de la cele

trei ursitori: banul, femeia şi vinul.

Ziaristul III (Victor Buştean): Vinul îneacă mai mulţi oameni decât apa, de aia se pune apă în vin şi nu

vin în apă. Vinul nostru e prost, dar bun, după cum o spun şi ăia din UE, care vor să ne scoată viile.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ştii ce spunea în Biserică enoriaşilor Popa Tatu, marele politician post-

decembrist? Mai întâi omul ia un păhărel, păhărelul ia un păhărel şi apoi păhărelul ia omul, cu

femeia şi cu paharul să nu faci prinsoare niciodată, fiindcă şi ea şi el te prinde şi te cuprinde şi

separat şi împreună şi de ce nu-ţi dai cu gândul… până te crezi Mihai Viteazul.

Ziaristul III (Victor Buştean): Femeia ca şi puterea îţi oferă un sfârşit cu teamă şi e mai bine decât

o teamă fără de sfârşit, cum ar zice Pleşu. Că n-ar vrea o nevastă ca o capră cu maramă pe cap, cu

buzele roşii şi cu un casetofon la gât, nu zic şi de mărgele încă dar mai e timp.

ACTUL 2

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Făceţi-mi onoarea şi beţi din vinul meu azi degeaba, mâine cu bani (şi le

pune în pahare).

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): De ce o spui aşa ironic că şi mâine e un azi?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Pentru că vinul îneacă mai mulţi oameni decât apa şi deşteaptă şi mai

mulţi decât adoarme, n-am spus-o eu ci Victor Buştean – celebrul Buştean, colegul nostru.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): De aia ai pus tu apă în vin?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Şi de aia vezi că te-ai de deşteptat (dovadă tu) şi de aialaltă cu înecatul

(dovadă eu). Vă dau vouă beţi până mă voi îmbăta eu.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): L-am întrebat pe vărul Fane: Cum te-ai simţit vere în excursia

cu cortul? Ştiţi ce mi-a răspuns? Deştept! N-am dormit o săptămână şi nu mă mai duc câte zile oi

avea. Mă culcam seara cu găinile şi în cort şi în sacul de dormit şi dimineaţa mă sculam cu cocoşii,

cam, de pe la al doilea cântat, îmi făceam cafeaua şi când răsărea soarele cu dinţii lui sterpeziţi mă

lua somnul. Aveam şi fusul pus invers, nu puteam să mă întorc decât pe o parte, că trezeam nevasta

şi dam de altă încurcătură.. chiar dacă mă mângâia soarele şi soarele şi soarta… numai soaţa nu

trebuia atunci că mi-am blestemat soarta.

Tot el mi-a povestit de Calu, profesorul Calu de la Facultatea de Litere care pusese ochii pe o

studentă care nu era ea o sfântă, dar la el, la Teoria Literaturii era greu, nu trecea. Ajunsese în anul

IV, s-a dus la el la cabinet şi şi-a oferit serviciile într-o ieşire, dar cu maşina ei, pătura ei – el

rămânând numai să aleagă pădurea. S-au întâlnit, au ajuns, el a luat pătura şi ea a rămas să parcheze

maşina şi a parcat-o în faţa blocului acasă. A doua zi s-au întâlnit la curs şi în faţa studenţilor, fata

i-a zis: „Dom’ profesor să-mi da-ţi pătura, dacă tot m-aţi trecut degeaba”.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi fraţilor, l-am urmărit pe Mircea Badea azi noapte cum înjura

în gura presei – vă redau cât pot din monologul nebunului: „Nici acum nu ştiu dacă preşedintelui

îi place să fie înjurat. Eu nici acum după şase ani nu sunt lămurit dacă preşedintelui îi place să fie

înjurat. „Evenimentul Zilei” zice că preşedintele a zis că îi place să fie înjurat. „Gândul” zice că

nu-i place. Eu pot să-i satisfac ambele doleanţe”. Eu nu-l plac pe Mircea Badea, dar cu asta m-a

făcut şi l-am iubit pentru două minute.”

Ştii… de glumă colega, dar să ştii că gluma e singurul lucru serios în viaţa românilor – pe criza

asta, ce le-ar mai rămâne de făcut. Şi mai ales când vezi că-ţi scade leafa cu 25%, îţi creşte în anul

următor cu 10% şi pretenţiile nevestei cu 100% . Uite aşa te trezeşti mai sărac de zece ori şi

jumătate. Din cele două inele, fiecare costum cu inelul lui, pe criza asta am mai rămas cu verigheta

– mi le-a vândut nevasta pe toate – mai bine vindea verigheta şi păstra inelele. „Nu, verigheta nu

Craiule, nici după moartea mea”. O mai întreabă dracu’ pe ea… Acum să fim cinstiţi – mai bine

beată decât moartă - moartă e cheltuială mare: pomeni, parastase, de şase săptămâni, de un an, de

doi ani, de 5 ani, de 7 ani… sigur că nu o să pupe ea atâtea pomeni.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Uite cum poţi să gândeşti prost încercând să faci un lucru bun.

Ziaristul III (Victor Buştean): Când te însori măi Zăvelcă pentru a noua oară?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Când oi prinde ceva ce n-am acum.

Ziaristul III (Victor Buştean): Măi, tata-mare avea o vorbă: „Toate-n lume să le faci, ginere să nu

te bagi”. Maică-mea îmi zicea referitor la aceiaşi temă: „Mişu mamă norocul ţi-l dă Domnul dar

şi-l mai face şi omul. Vezi că poţi să ajungi să umbli cu un ciorap roşu şi cu un ciorap albastru” şi

a dracu modă aşa e acum. Mă vedea împrăştiat... între politică şi presă. Uneori căutându-mi pălăria

care îmi era pe cap, alteori ochelarii de pe nas şi totul în grabă, se uita sărmana să nu am în picioare

pantofi diferiţi, în dreptul alt pantof decât în stângul… fie şi de acelaşi număr 42… dar de altă

culoare.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Când raportam - pe vremea lui Ceauşescu – la minister, pe judeţe, de la

Dolj erau doi directori la Direcţia Agricolă: unul Curelea Vergea, gras ca un butoi şi unul Putină

Vergică, subţire ca o curea şi înalt ca o cruce – ăl mic era ăl mare, director general şi ăl mare era

ăl mic, director adjunct. Aşa şi raportau: Curelea – realizatul şi Putină – planificatul. Când se

ridicau ăştia în picioare nu aveau nevoie să scoată nici un cuvânt. Vuia sala de râsete şi glume.

Politicienii şi atunci şi acum au fost şi sunt picanteriile momentului.

Ziaristul III (Victor Buştean): Fraţilor să vă spun una de nu vă vine să credeţi. Era prin ’97

toamna, prin septembrie, spre seară, pe drumul dintre Sebeş şi Sibiu, un car cu boi şi un bade în

vârful carului plin cu porumb. Mă rătăcisem, eram la o intersecţie: „Bună ziua bade drumul ăsta

vine de la Sebeş? „No, dapăi cum, doară vine nu şi duce la Sebiş”.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Măi Ilie, am auzit că te-au chemat democraţii să te facă mare,

doar erai de-al lor?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Mi-au oferit postul de director la Ape.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Apele Jiul presupun şi te-au luat apele de n-ai ajuns.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Nu mă, mi-au zis de leafă că n-am decât vreo 15 milioane după reducerile

astea cu 25%.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Şi n-ai fost mulţumit..

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ba am fost.. le-am explicat să fie fără grijă că n-o să muncesc eu mai

mult de 15 milioane, iar dacă o să mai scape vreo zi două să rămână paguba la mine. Au râs, dar

când mi-au spus că sunt lucrări mari de îndiguiri cu licitaţii „naşpa”, că trebuie să strâng bani mulţi,

nu glumă, şi că nu contează de la cine iei, contează câţi şi mai ales contează unde îi pui că la partid

îi hău nu groapă... n-am mai fost de acord. Adică, eu să strâng bani şi cu miluita şi cu nemiluita şi

să şi fur pe un salariu de nimic. Şi nici ei n-au mai fost de acord cu acordul meu. Îmi ziceau că nu

sunt de-al lor, că găsiseră slujbaşi, nu neapărat cinstiţi, dar care vor lucra şi fără salariu pentru

partid, la păduri – pădurari, la protecţia consumatorului – inspectori, morari care să jongleze cu

baniţele, cu bani am crezut eu, ei nu şi nu dar boccelele mari şi goale şi la gât şi pe spinare, pitite prin

buzunare se vedeau de la o poştă.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Şi s-a rupt contractul care nu s-a mai încheiat şi uită-te: tot aici

sub scut, adică sub Leo, care e tot pd-list ai rămas – aşa că ai fugit mâncând pământul, ai fugit

degeaba – e cum spunea primarul Craiovei, Dan Nicolae „iei un sac de cinci băniţi în spinare şi-l

duci, şi-l duci până la locul pe care-l crezi potrivit şi vrei să-l pui pe dreapta şi-ţi cade pe stânga –

abia atunci constaţi cât eşti de neputincios şi că te-ai fript.”

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi Nea Prăpăd parcă ziceai că ţi-ai luat decizia de pensionare?

Ziaristul I (Prăpăd): Luat mă, dar nu ştiu ce să fac cu ea că e cam mică....

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Mică, mică să fie, dar roagă-te mă să fie lungă şi tu sănătos, că aşa

prăpădit cum eşti înşeli statul cu ceva mai mulţi parai, decât ăla cu ea mare, bolnav şi cu zilele

numărate. Pune-te bine cu Dumnezeu, poate îl înşeli şi pe dumnealui cu ceva mai multe zile şi eşti

un om făcut.

Ziaristul III (Victor Buştean): D-apăi pentru asta nu trebuie să te superi, nici pe Toc nici pe Escu,

că renunţă la protecţia ta de la cârciumă, unde am auzit că le ţii partea, cam rar ce-i drept, o dată,

de două ori pe lună când te duci pe la ăi bătrâni.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Mă, nea Prăpăd am auzit că Toc s-a plâns lui taică-său că s-a

certat urât cu Escu şi ăl bătrân i-a cerut să-i precizeze, ca omul de munte, „Te-ai certat sau te-a

certat, ca să ştiu ce am de făcut, că aşa păţeşte şi Mărin al Măriei lui Cauciuc, de la noi din sat, îl

ceartă nevasta că nu seamănă copiii unul cu altul, din cauza lui trebuie să fie... Pe ea o ştii, îi zice

lumea şi mantaua, pe cât de repede o pune omul ori de ploaie ori de vânt, acolo unde o întâlneşte,

numai că nu o nimereşte când vrea fiecare şi numai când vrea ea”.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Dacă pentru Cauciuc s-a găsit rezolvare uite cum: „o dată la patru-

zeci de zile ascult-o şi pe femeie, te poţi lua după ea dar numai cu ciomagul. Şi mai e ceva de făcut

dacă nu ai un preşedinte foarte apreciat fă-l performant pe ăsta pe care îl ai, vorbeşte cu proful tău

de istorie, că n-a murit, că aşa mi-a zis să-ţi zic, că de la el ţi se trage performanţa, rezistenţa la

căzătură”.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Tu de unde şti mă, ce i-a zis Toc cel Bătrân, Tocului cel Tânăr,

că doar n-ai fost acolo?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Tot de acolo de unde ştii şi dumneata, că nu i-a zis cum zic eu că i-a zis.

Ziaristul III (Victor Buştean): În Parlament la „Legea pensiilor”, Ana Tase a numărat 160 de

voturi, iar în sală erau prezenţi doar 80 – se pare că doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor a

numărat 160 de pantofi de deputaţi şi e tot una, chiar dacă nu e la fel, sau e la fel dar nu e tot una.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): L-am auzit pe Mircea Badea la „În gura presei”, că doamna

preşedinte deputăreasă – se frânge în prăjini, n-are logică noţiunea, e doar o aluzie metaforică. L-

am apludat fireşte. Era ca şi cum am văzut într-o sală de teatru aplaudându-se mai multe replici

care veneau şi din sală, adică cei cu care dialogau actorii erau de acord cu ei – ce nu ştiu însă e

dacă aplauda toată sala, dar aşa auzeam, puteau aplauda doar jumătate, dar nu puteai să-ţi dai seama

– aşa a fost şi cu numărătoarea aia îndoită, îndoliată… înjunghiată dar tocmai în parlament şi în

văzul tuturor.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Hopa Mitică Tocul nost, ca pisica şi dacă pica din cer tot la

Cotroceni ateriza, îşi lua viza, adică binecuvântarea şi la treabă la Victoria în Palat adunarea…

pentru aberaţii politice zic cei din opoziţie, a picat Guvernul dar nu a căzut, s-a regenerat… este

tot acela care este.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Adică la noi se poate şi ce nu se poate.

Ziaristul III (Victor Buştean): Lasă-l în plata Domnului pe Toc cu mopul lui cu tot şi dă-mi nişte

bani împrumut.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Adică el să intre în plata ta.

Ziaristul III (Victor Buştean): Păi cam aşa ceva.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Dacă îţi dau ne certăm şi nu vreau. Dacă nu-ţi dau te superi şi

nu vreau. Eu nu vreau să-ţi dau de două ori şi tu vrei o dată… banii şi apoi te superi… când ţi-i cer

şi când nu nu-i dai.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Eu şi cu voi şi fără noi, colegii mei, trăiesc dar nu confortabil, aşa că

ziceţi voi, îi dau sau nu-i dau?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Iată-ne administratorii buzunarului lui domn Zăvelcă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Continuă-ţi ideea – noi fără tine trăim oricum – nu ştiu dacă mai

bine, dar mai rău sigur.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Vrei să îţi luăm şi să ne luăm noi răspunderea, decât să te dispreţuim

– nu eşti prost degeaba, decât să te rupi mai bine te apleci - decât să cazi, mai bine te clatini, te-ai

gândit tu de colo. Numai un nebun crede că poate mulţumi pe toată lumea, dar eu o să încerc, ţi-ai

zis tu…

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nu e bine să fii la nevoie, dar e bine să fi fost. Aşa e Victore?

Proştii vorbesc din trecut, deştepţii din prezent şi nebunii de viitor. Ca să faci lucruri mari nu

trebuie să fii geniu, să fii deasupra oamenilor, trebuie să fii ca ei… sărac, dar nu şi prost şi se

rezolvă. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Adică cine nu e cu noi e împotriva noastră.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Naţi-o frântă, că ţi-am dres-o. Ziaristul III (Victor Buştean): După ce că viaţa e scurtă mi-o mai faci şi tu urâtă. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Şi uite aşa ajungem să ne urăm unii altora „Să trăiţi bine”.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi Costică, tu ai cămaşa albă şi sufletul negru – după cum zici.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): De focul bărbatului joacă în capul satului. Ziaristul IV (Baltă Ilie): De îl întreb pe măgar cine îţi sunt părinţii? Spune că unchiul lui e calul … iar boii îi sunt vecini. Ziaristul II (Coceanu Alecu): E drept să umileşti pe cineva numai pentru că tu ai tupeu?

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nu cred că te referi la primul ministru pentru consecvenţa sa

extraordinar de inconsecventă. Multe din cele promise la investitură au fost compromise după…

rereinvestitură... şi tot aşa.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): E greu să-l apreciezi pe fiecare cum şi-ar dori fiecare. Dacă nu ar fi

fost vinul, femeia şi banul – Toc n-ar fi ajuns prim ministru, nu pentru că el săracul e departe de

toate, ci pentru că toţi de la el în sus şi în jos sunt în ele, pe ele, sub ele.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Să fi prim ministru şi să te numeşti Toc şi să te declari liber şi

reformator e o mare păcăleală, dar dacă spui că eşti bocnă de legi ca profesor de drept constituţional

şi te faci de cacao e totuşi altceva… adică ceva ce nu prea intră noaptea în sat.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Adevărata reformă se poate înfăptui cu o gândire lucidă, clară,

raţională şi în cunoştinţă de cauză, vis a vis, de legile economiei de viaţă şi de piaţă, cu viziune

politică pe ceva ani.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Măi fârtaţi – nu ştiu dacă e cazul să vă reamintesc că eu sunt cineva şi

nu mai vreau politică.

Ziaristul III (Victor Buştean): De acord, dar cineva tot trebuie să meargă după covrigi, ce zici?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): De acord, dar nu în fiecare zi şi la aceiaşi oră, acelaşi...

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Dar în fiecare zi şi la ore diferite acelaşi… merge? merge… aşa

că…

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi, dar voi ştiţi că pe femeia de serviciu de la noi au dat-o afară

de la Ministerul de Finanţe pentru că au prins-o că da cu mătura de la stânga spre dreapta şi nu

invers – ăştia crezându-se de dreapta şi i-auzi supărare, primea şi stimulente pentru datul la dreapta

şi ea da cu mătura spre stânga.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Chiar că nu mai înţeleg nimic – în ce parte se ducea gunoiul?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Lasă asta. Important e, cine îl lua, îl lua femeia sau nu-l lua? Că cei

mai mulţi politicieni, fie ei de dreapta sau de stânga, după ce plecă îşi lasă gunoiul şi năravul cu

furtul, ălor de vin… şi să te ţii de acum cu ăştia. Aceleaşi moravuri, aceleaşi obiceiuri, altă culoare

alte pretenţii.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Toc era şi este un bun lider de opoziţie. Spunea lucruri concrete, adevă-

rate, raţionale şi perfect viabile. Cine dracu l-a pus să vină prim ministru că numai prostii spune şi

face şi ce e mai grav, că cere şi înţelegere exact de la cei pe care îi rupe la buzunare spre binele

naţiunii şi a reformelor, nu ştiu dacă înainte sau după ce ia viza de la preşedinte, care jucător cum

e pe el îl joacă în foi de viţă şi nouă ne rupe pingelele şi tot ne spune: „Nu e ceea ce vedeţi. Luaţi

de la tata. De la tata Escu, gogoşi mari înfuriate” .

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Măi fraţilor deja s-a ajuns la a te întreba cum e mai bine „a fi

sau a nu fi”?

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Fie cum o fi numai să fie o dată şi minciună să fie dar adevărată să

fie că până acum minciuna: că s-a ieftinit luxul, s-a dovedit falsă. O minciună adevărată, e mai

bună oricum decât o minciună falsă.

Ziaristul III (Victor Buştean): Da mă, goliciunea mai goală decât goliciunea însăşi e goliciunea

îmbrăcată .. într-un văl ca şi când n-ar fi … un văl cu buletin de identitate lipsit de identitate.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): În politică e ca în dragoste e nevoie de prezenţa simultană a ceea

ce trebuie ascuns şi a ceea ce trebuie arătat – dar cu dibăcie spuse şi buzele unse.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Măi, politicienii adevăraţi simt nevoia să fie şi curve şi sfinţi şi îngeri şi

demoni.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): În politică nu contează cum începi, ci unde ajungi:

„A plecat din Scorniceşti

Reparând la ghete

Şi-a ajuns la Bucureşti

Decretând decrete”

Cunosc un general Cioplea care nici nu era general de meserie şi care cioplea la stele încă de pe vremea

lui Coposu până a ajuns la patru şi pentru că nu mai sunt s-a oprit. Ştiţi cum? S-a făcut barcagiu hopa

ţup şi hopa în barca noi puteri. Pac steaua - lui.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Neveste-mi îi zicea o prietenă la telefon ceva ce eu nu am înţeles

nici azi: „Dragă Vera dacă soţul tău nu vede asta e la fel de prost precum pare ”.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Dragă „Stolo” de aici să pleci la munte, să te odihneşti. Şi-a

plecat la munte unde s-a odihnit lucrând ca politician intr-un hotel de cinci stele verzi. Altfel de

stele ăstea… dar tot stele.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Avea dreptate Escu, naivitatea se înrudeşte mai repede cu geniul decât

cu prostia… ca orice şef, n-a fost naiv, dar n-a fost geniu, a fost meseriaş, cu pixul, ceasul şi

telefonul să îţi faci hotel în concediu, să te odihneşti în concedii, e ceva.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Calitatea defectelor mele constă în faptul că sunt un om cinstit, n-

am păcălit niciodată pe nimeni – n-am furat şi n-am făcut rău decât acelora care m-au rugat.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Să nu-ţi pară rău că n-ai păcălit şmecheraşi, şarlatani, excroci,

politicieni, asta e prea de tot… să te duci la psihiatru, că nu eşti în regulă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Ce ţi se pare curios e pentru că suntem uniţi în dezbinare şi

dezbinaţi în idealuri…

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Adică suntem proşti de două ori într-o singură direcţie, mergând

pe două sensuri.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Nu dragule – proştii sunt de două feluri: cei care nu se îndoiesc de

nimic şi cei care se îndoiesc de toate cele.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ai dreptate Alecule, dar nu-ţi place dreptatea pe care o ai, vrei

s-o dai şi nu ţi-o ia nimeni.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Fiu-meu e elev la Carol şi s-a dus la şcoală luni fără şapcă – l-a

întâlnit pe profesorul de istorie care i-a dat una peste cap că n-are şapcă – a doua zi marţi şi-a luat

şapca şi s-a întâlnit cu Velescu, profesorul de sport, care i-a dat una peste cap că a venit cu şapcă.

Când a venit acasă, m-a întrebat ce e de făcut. I-am spus că niciodată nu se poate lupta cu

normalitatea, anormalitatea e problema noastră ca români şi a lui că s-a născut român.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Cu anormalitatea te poţi lupta doar până renunţi, numai cu proştii

şi femeile nu, pentru că ele nu iartă şi nu renunţă.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Măi, alor mai bătrâni vă spun ceva cu care nu sunt de acord, nu sunt

de acord cu mine, vă mai amintiţi de circul foamei de prin ’84 – ’86 – întrebai vânzătorul de carne:

„Aveţi carne? – Nu, n-am peşte. Dincolo: - N-avem carne”. Socialismul era un fel de fortăreaţă:

nu puteai intra, nu puteai ieşi din circuitul ăla existenţial, te aliniai fortăreţei înjurând pentru că era

atât de bogată în sărăcie.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Fortăreaţa aia era precum căsătoria – cei de afară vor să intre cei dinăuntru vor să iasă… cei mai câştigaţi erau cei de la pază, eunucii, flăcăneţii, pe ei nu-i intere-sează cine intră cine iasă, bani să iasă. Ziaristul II (Coceanu Alecu): Dacă pui aşa problema află că familia e şi celula de bază a societăţii – dar cine vrea să trăiască într-o celulă? Ziaristul III (Victor Buştean): Flăcăneţii, măi acum îmi explic eu de ce a divorţat şeful – nu vrea să traiască într-o celulă, se vrea liber. Aşa se explică de ce nu e la nici un partid, dar nici flocăneţ nu e. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Da, dar face politica… struţului. Ziaristul II (Coceanu Alecu): O face din dorinţa de a da spectacol, de ce crezi altceva? Oamenii sunt de profesie curioşi – şi el şi ăi de îl ascultă se simt bine autoaclamându-se pentru succesele altora.. autoamăgindu-se că or prinde şi ei vreo ciozvârtă. Dar cum relaţiile dintre oameni se con-sumă, ca şi cele dintre un bărbat şi o femeie şi politica unui partid se erodează periodic în funcţie de abuzul de putere… atunci începe să pută puterea. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Să mulţumim oglinzilor că ne arată numai faţa nu şi făţărnicia. Ziaristul II (Coceanu Alecu): L-ai auzit pe şef cum zice câteodată: „Norocul meu a fost nenorocul de la care am pornit”. Ziaristul III (Victor Buştean): E deştept şefu cu toate că uneori cade pe gânduri: „Nu mă pot considera un om deştept din moment ce la viaţa mea am făcut numai prostii”. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Deci suntem ceea ce gândim că suntem. Din patru în patru ani

votăm numai pe cei care ne înşeală, fură, mint şi se înjură între ei şi ne conduc numai după regulile

intereselor democraţiei lor.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Atunci să ne aşteptăm la ce nu ne aşteptăm.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): La diversiune desigur.

Ziaristul III (Victor Buştean): Prin diversiune ei câştigă şi noi pierdem, dar uităm că e destul timp

până la următoarele alegeri. Ăia care au prins trenul şi la clasa I nu le mai pasă de cei care au rămas

în gară şi aleargă după ultimul vagon.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): L-ai auzit pe Duriceanu ce spunea pe un post TV: „dacă ziceţi

că a fost rău cât am guvernat eu, acum că e bine, de ce e mai rău decât atunci când am guvernat

eu”. Omul a spus că în ordinea politică e o mare dezordine.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Pentru că Blideanu, cam cinic, ministru economiei, îşi justifică micuţa

sa avere cam aşa: „ Am o casă cu şase dormitoare de 600 m.p., iar restul dependinţe până la 1300 de

m.p. lângă casa mea e o biserică şi un cimitir de unde am luat pământul pe 50 de ani, deci n-am furat

pământul de la morţi.” Atunci se înţelege că l-aţi furat de la vii, că oricum cu morţii nu puteaţi negocia

– a rămas tot cam cum a rămas după negocierea cu vii: 2 lei/m.p./an chirie pentru 5000 de m.p. îi zicea

ziaristul. Biserica e lângă casa lui şi nu casa lui lângă Biserică… aşa vedea şi el vedem şi noi – întâi

casa lui Blideanu şi după aia biserica.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ştii ce a uitat Blideanu să-i spună ziaristului TV?: „Nu-mi pune

întrebări adevărate că n-am să-ţi spun minciuni adevărate”…

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Cine minte mereu nu sesizează că e şi cinic şi ironic.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Ziarul englez „Gardianul” titra timp de o săptămâna ca urmare

a unui reportaj uluitor în România „Autostrăzile, drumurile şi şoselele sunt mitice”

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Mitice sau mitice??

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Oricum am lua-o tot mitice sunt, adică fie şi de pe vremea Miticilor lui

Caragiale… dacă nu mitice ca pe vremea lui Toma Alimoş. Ziaristul III (Victor Buştean): Măi, cică l-au dat afară pe Traian de la TVR.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Şi? Ziaristul III (Victor Buştean): Din 15 ani cât a fost director, 16 ani mi-a promis că mă ia acolo. Ziaristul IV (Baltă Ilie): 16 ani te-a tot minţit şi tot 16 ani l-ai crezut? Ziaristul III (Victor Buştean): Da mă, 17 l-am crezut şi acum că l-au dat afară, postul mi s-a

propus mie, postul lui.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nu-l meriţi. Ăla era un director performant – te-a minţit 16 ani

şi l-ai crezut 17 şi tu şi ăi de-l vedeau pe post. N-atingi tu asemenea performanţă, i-a întrecut şi pe

cei mai alunecoşi dintre politicieni. Şi crezi că faci faţă postului? Ziaristul IV (Baltă Ilie): Prostului pe care acum îl înjură toţi. Ziaristul III (Victor Buştean): Da mă, ce te miri?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Păi ştiam că vrei să te pensionezi.

Ziaristul III (Victor Buştean): Măcar o zi să lucrez în TVR şi după aia pot să mă dea afară. Ştii

cum e: cei de afară vor înăuntru, cei dinăuntru vor afară. Cum e şi cu F.M.I. şi cu femeile care

divorţează după căsătorie şi bărbaţii care nu vor să divorţeze pentru că nu vor să se însoare iar.

Ziaristul II (Coceanu Alecu): Şi nu l-ai întrebat, măcar acum, de ce te-a minţit 16 ani?

Ziaristul III (Victor Buştean): Da, şi mi-a zis „de prost” …

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Tu sau el?

Ziaristul III (Victor Buştean): Nu mi-a spus cine, dar ştii de ce îmi pare rău, că m-a crezut tâmpit,

iar eu nu-l credeam atât de tâmpit să mă creadă tâmpit. În concluzie, după ce ne-am văzut mi-a

zis că acum chiar nu poate, dar să-l ajut să ajungă iar, că apa mai trece pe unde a trecut că vadul e

făcut, şi mă bagă sigur în TVR.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Nici el nu poate să creadă că te-a prostit 16 ani şi nici că un om

cu inteligenţa şi abilitatea ta l-a crezut…. S-a felicitat pentru performanţă şi te-a înjurat pentru cât

ai fost de „guguştiuc”. Cu asta omul şi-a dovedit clasa de poponici de 2 lei. Îi auzisem pe mulţi din

prietenii mei că nu are minte de minte de îngheaţă pământul sub el. îl ştiam fiu de dascăl, dar să

mă mintă şi pe mine, mi s-a părut prea mult.

Ziaristul III (Victor Buştean): Cred că a fost cea mai mare realizare a omului Traian, care oricum

l-a depăşit şi pe Traian şi pe Decebal şi pe Hristoiu – cu găina care a născut pui vii...

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Politicienii şi ziariştii au o viaţă profesională cam scurtă pe când

scriitorii?! S-o fi gândit că intră în istoria literaturii minţind un scriitor de talia ta (ironic).

Ziaristul III (Victor Buştean): A mizat pe faptul că scriu undeva, ceva despre cea mai adevărată

minciună. Să trăiţi, nu mai bine.

Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Muncind sau minţind – e o deosebire. Mulţi români cred în

minciuna politică mai mult decât în muncă…. Până nu se schimbă generaţia lui Ceaşcă tot la

şantierul „Rândunica” suntem conectaţi.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Un om inteligent poate face pe prostul, un prost nu poate face pe inteli-

gentul oricât s-ar strădui – în câteva minute devine ridicol. Nu-mi explic chestia cu minciuna 16

ani, dar mi-o explic pe aia de azi… cu puii vii şi pomul copt.

Ziaristul III (Victor Buştean): Dar cu 8 ani ţi-o poţi explica? Pe o scară urci – mai repede sau mai

încet – dar sigur trebuie să şi cobori; unii cad, nu mai văd treptele şi îşi rup noada .. din ăia care nu

pot face pe proştii… sunt.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ai fost la Parlament?

Ziaristul III (Victor Buştean): Fost.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Şi ai mers cu liftul?

Ziaristul III (Victor Buştean): Mers.

Ziaristul IV (Baltă Ilie): Ei, aici dacă n-ai observat sunt atâtea scări câte lifturi – fiecare scară cu

liftul ei – toată lumea merge cu liftul – scările sunt degeaba şi au costat mai mult decât lifturile.

Ziaristul III (Victor Buştean): Îngerii naţiunii.. unii mai văd treptele scărilor, alţii nu.. de aia nici nu merg pe ele ... le e frică să coboare. Vor ajunge într-o zi să se roage „Dă-mi Doamne robia care m-a eliberat şi libertatea care mă înrobeşte” cum zicea Radu Gyr. După faptă şi răsplată – conştiinţa lucrului bine făcut, datorii la FMI, la bănci, 25% din salariu, 25% TVA, toate vremelnice, dar înrobitoare pentru copiii copiilor noştri – graţie capitalismului sângeros pe spatele cui?

Ziaristul IV (Baltă Ilie): O să treacă .. şi astea şi o să fie bine ... într-o zi. Ziaristul III (Victor Buştean): Şi noi cu ele .. dar nici ei n-o să rămână, dar nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii. Ziaristul I (Zăvelcă Constantin): Uneori cred că e bine că s-au tăiat salariile, că ne-am trezit. De 70 de ani spunem că vrem şi putem – acum am vrea să ştim ce vrem şi ce putem. Că de discopatie ne-a îmbolnăvit Ceaşcă, Toc de ulcer şi Escu de cap – limpede. Cineva trebuia s-o facă şi pe asta – ChelBec ăla de la ăia din redacţia de ştiri sau Leo şeful care se apleacă la trecerea mai marilor clipei de zici că e obadă. „Domnule Leo ne mai saluta aşa ceremonios, că ne umileşti prin umilinţa dumitale”, i-a zis prefectul, iar el Leo „aplecându-se iar – să trăiţi am înţeles”. (Se aplecă până îi trosnesc oasele şi îi cad mâinile pe lângă el). După cum ţi-am arătat aşa l-am văzut şi auzit.