RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE ÎN LUMINA LEGIUITORULUI ROMÂN

CRISTIAN CLAUDIU TEODORESCU

Abstract: The criminal liability of corporations has became in the passed century one of the most controversial institution of criminal law. Although we come across this institution from the XVIIth century, it preoccupys with priority the doctrine and the jurisprudence in the 2nd half of the XXth century, a period in wich the importance of corporations, especially those ones who operate in the economic area, has growned significant in the world today. The development without preceding in history of the economic and social life and implicit of the corporations, corespondes unfortunately and alsow inevitable to the development of criminality.

Governments from both sides of the Atlantic Ocean have adopted laws for the fight against corporations criminality. Hereby in the United States of America, the Federal Committee for Punishment of the United States, adopted the Federal Sentencing Guidelines (1991), wich became a federal law later on that year. In Europe, the Committee of Ministers of the European Council adopted in 1988, the recomandation R(88)18, wich recomands the european countryes to adopt laws wich punish the corporations .

In the article that follows this short introduction we exposed very concise the concept and the historycal evolution of the corporation criminal liability. After that we attended the corporation criminal liability in some european countryes like: Holland, Fracne and England. In the last part we attended the corporation criminal liability such as it was figured by the Parliament from Bucharest and alsow by the romanian doctrine along the XXth century and the begining of the XXIth century.

This article questions the latin dictum: „societas delinquere non potest”, and it proposes it`s transformation in to a more actual form like: „societas delinquere potest et punire potest”

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.1 GENERALITĂŢI

Astăzi, societatea modernă trece printr-o perioadă de tranziţie fără precedent în istoria omenirii; fenomene necunoscute până acum un secol, precum criminalitatea organizată sau globalizarea sunt într-o continuă extindere, făcând astăzi parte din viaţa de zi cu zi.

Raporturile dintre entităţi, la rândul lor se diversifică şi se dezvoltă perpetuu. Viaţa social-economică modernă a făcut ca un număr mare din aceste raporturi juridice să ia naştere şi să se consume nu la nivel individual, ci la nivel de grupuri1.

Aceste grupuri, sau într-un sens mai restrâns, persoane juridice, se bucură în prezent de numeroase atribute care odinioară erau considerate ca aparţinând exclusiv persoanei umane, ca de exemplu: capacitatea de a intra în raporturi juridice, de a-şi asuma drepturi şi obligaţii, ş.a.m.d. 2

Întrebarea care preocupă cu precădere, atât doctrina şi legiutorul cât şi jurisprudenţa, este dacă poate persoana juridică să săvârşească infracţiuni şi să răspundă penal pentru acestea?

Considerăm că dincolo de toate disputele de ordin doctrinar, consacrarea instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice îşi găseşte legitimitatea în necesităţi de ordin practic impuse de realităţiile vieţii economice.

1Pe larg: dr. Ramiro Virgil Mancaş, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr. 3/1998, pag . 67.2Florin Streteanu, „Răspunderea Penală a persoanei juridice în legislaţie şi doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/1997, Bucureşti, pag. 64.

1

În viaţa statului, rolul persoanei juridice, atât de drept public cât şi de drept privat, a devenit deosebit de important, şi totodată, aceste entităţi au devenit deosebit de folositoare în scopul comiterii de infracţiuni. 3

Deoarece sancţiunile civile şi administrative nu mai sunt în măsură să facă faţă creşterii numărului de infracţiuni comise prin intermediul sau de către persoanele juridice, state de pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic au adoptat reglementări care să permită tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice.

Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei, considerând nu pe atât de oportună pe cât de neccesară, consacrarea instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice de către statele Uniunii Europene, a emis Recomandarea R(88)18 care chema statele membre să emită acte normative care să facă posibilă pedepsirea persoanelor juridice pentru săvârşirea de infracţiuni.

1.2. CONTURAREA PRIMELOR FORME ALE INSTITUŢIEI RĂSPUNDERII PENALE A PERSOANEI JURIDICE

Este adevărat că instituţia răspunderii penale a persoanei juridice, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, este un concept relativ nou, conturat la sfârşitul sec. XIX, în sistemul de common law, însă la fel de adevărat este că în decursul timpului au existat mai multe situaţii în care colectivităţiile au răspuns penal şi chiar au fost emise acte normative care prevedeau posibilitatea sancţionării unor colectivităţi.

Hugo Grotius relata că Împăratul Theodosie al Bizanţului a pedepsit oraşul Antiohia, închizându-i teatrele, băile şi retrăgâdu-i titlul de metropolă. Împăratul Septimius Sever a distrus Bizanţul luându-i băile, teatrele şi podoabele.4

În Evul Mediu, în dreptul canonic s-a acceptat că unele colectivităţi pot săvârşi infracţiuni, şi prin urmare pot fi sancţionate penal; oraşele de pildă puteau fi pedepsite cu doborârea zidrilor, plata unor amenzi deosebit de aspre ş.a.m.d.

În anul 1670, în Franţa a fost emisă o Ordonanţă Regală care a instituit răspunderea penală a colectivităţiilor locale (sate, oraşe, târguri), prevăzându-se totodată şi sancţiunile care urmau a fi aplicate în cazul naşterii unui raport conflictual. Perioada de aplicare a acestui act a luat sfârşit odată cu conturarea noilor principii ale Revoluţiei Franceze.5

1.3. EVOLUŢIA INSTITUŢIEI RĂSPUNDERII PENALE A PERSOANEI JURIDICE ÎN ROMÂNIA

România, asemenea altor state din estul Europei nu a cunoscut acelaşi ritm de dezvoltare social-economică precum statele din vest, fapt datorat în mare măsură regimului comunist dar cu siguranţă şi regimului „democratic” care s-a succedat lui decembrie 1989.

Într-un stat comunist cu o economie centralizată şi în care noţiunea de proprietate privată a căzut cu totul în desuetudine, nu se putea vorbi despre importanţa persoanei juridice în viaţa socială şi economică, şi cu atât mai mult de capacitatea acesteia de a săvârşi infracţiuni, mai ales datorită faptului că entităţiile cu personalitate juridică erau în cea mai mare parte de stat, or acceptarea ideii că statul comunist prin intermediul acestor persoane juridice poate comite infracţiuni, era în contradicţie cu utopicele idei ale lui Karl Marx.

Cu toate acestea însă, autori de seamă vorbeau despre o eventuală răspundere a persoanei juridice încă dinainte de Primul Război Mondial, urmând ca peste aproximativ un deceniu această teză să fie şi acceptată.

3 Pentru detalii: Anca Juma, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, nr.1/2003, pag. 99.4 prof. dr. George Antoniu, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr.1/1996, pag. 9.5Florin Streteanu, „Răspunderea Penală a persoanei juridice în legislaţie şi doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/1997, Bucureşti, pag. 64.

2

În 1912 prof. Ion Tanoviceanu, respingând teza realităţii persoanei juridice, afirma că tragerea la răspundere penală a acesteia nu este posibilă întrucât colectivităţiile nu pot avea o voinţă proprie, separată de acea a persoanelor care o compun.6

În perioada interbelică, prof. Traian Pop afirma că: „Faptul, că scopul persoanei morale fixat prin actul de asociere nu admite comiterea de infracţiuni, nu însemnează, că dacă totuşi, contrar scopului, se vor comite (infracţiuni), ele nu se vor socoti ca fapte ale persoanei morale, din a cărei voinţă derivă ...”7. În altă ordine de idei, chiar dacă scopul pentru care a fost înfinţată persoana juridică trebuie să fie întotdeauna licit, se pot imagina situaţii în care să nu fie aşa, ori cazuri în care scopul persoanei juridice poate fi deturnat ulterior, în scopul comiterii de infracţiuni. Astfel, persoana juridică va răspunde penal alături de persoana fizică, aplicândui-se şi o sancţiune specifică naturii ei.

Patriarhul dreptului penal român, prof. Vintilă Dongoroz, achiesează la teoria realităţii persoanei juridice, în opinia sa aceasta fiind mai logică şi mai conformă cu realitatea.8 Persoana juridică, spunea prof. Traian Pop, având voinţă colectivă, se poate manifesta atât licit cât şi în mod delictual, asemenea voinţei persoanei fizice.9

Teza privind răspunderea penală a persoanei morale, formulată de prof. Vintilă Dongoroz, a stat la baza reglementării acestei materii în Codul penal din 193610, primul act normativ român care recunoştea capacitatea delictuală a persoanei juridice.

Acesta prevedea la art. 84 că instanţa poate dispune în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către persoana juridică şi pentru a împiedica comiterea de noi infracţiuni, închiderea localului industrial sau comercial pe durata de la o lună la un an.

De asemenea art. 85 a prevăzut posibilitatea luării unor măsuri de siguranţă precum dizolvarea sau suspendarea persoanei juridice dacă directorii sau administratorii unei societăţi, lucrând în numele persoanei juridice şi cu mijloace provenite de la ea au comis o crimă sau un delict pedepsit de lege cu cel puţin un an de închisoare.

Din cuprinsul art. 85 rezultă condiţiile necesare a fi întrunite pentru aplicarea pedepsei dizolvării sau suspendării:- directorii sau administratorii persoanei juridice să fi comis o crimă sau un delict pedepsit de lege cu cel puţin un an de închisoare;- fapta să fi fost săvârşită acţionând în numele persoanei juridice şi cu mijloace procurate de ea;- să se fi constatat vinovăţia persoanelor respective, indiferent dacă au fost condamnate sau nu- activitatea persoanei juridice relevată prin faptul comis, să constituie un pericol pentru morala sau ordinea publică.11

Dacă condiţiile se întruneau, suspendarea se aplica pe o perioadă de cel mult doi ani, iar dizolvarea era urmată de lichidare.12

În altă ordine de idei, Codul penal din 1936, instituie o răspundere indirectă a persoanei juridice, ceea ce în sistemul de common law se numeşte teoria identificării sau teoria alter ego.

Aceasta a fost consacrată printr-o decizie cu valoare de precedent judiciar a Camerei Lorzilor din 1972, pronunţată în cazul Tesco Supermarkets Ltd. Conform teoriei identificării, compania acţionează prin intermediul persoanelor fizice, iar când această persoană face parte din centrul director şi reprezintă voinţa companiei, ea nu acţionează în numele companiei ca prepus, ci acţionează ca şi compania, este „întruparea” companiei.

6Ion Tanoviceanu, „Curs de drept penal”, vol. 1, edit. Socec, 1912, pag. 231, citat de: George Antoniu, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, nr.1/1996, pag. 9.7Traian Pop, „Drept penal comparat”, Partea Generală, vol. 2, Cluj-Napoca, 1923, pag. 273, citat de: Constantin Butiuc, „Despre o eventuală răspundere penală a persoanelor juridice”, Revista Dreptul, nr.10-11/1999, pag. 88. 8 Vintilă Dongoroz, „Drept Penal”, București, 1939, pag. 367; citat de: Constantin Butiuc, op.cit. , pag. 88 9Traian Pop, op.cit., pag 273; citat de: Constantin Butiuc, op.cit. pag. 88. 10George Antoniu, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, nr.1/1996, pag. 10.11 Florin Strateanu, „Răspunderea penală a persoanei juridice în legislație și doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de drept comercial, nr.3/1997, pag. 67. 12 V. Dongoroz, Comentare, în C.G. Rătescu, I.Ionescu, I. Gr. Periețeanu, V.Dongoroz, H.Asnavorian, Tr.Pop, M.I. Papadopolu, N.Pavelescu, Codul penal „Regele Carol al-II-lea” adnotat, Editura Socec, București, 1937, vol.1, pag. 174; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 67.

3

Codul penal din 1969, nu menţine instituţia răspunderii penale a persoanei juridice deoarece, în raport cu concepţiile noului regim politic şi cu noua organizare a societăţii, situaţiile care determinau starea de pericol a persoanei juridice şi care ar fi justificat luarea unor măsuri preventive contra acesteia nu mai existau în condiţiile societăţii respective.13 Prin urmare, legiuitorul comunist a considerat că tragerea la răspundere a persoanei juridice prin intermediul legii penale nu este posibilă.

Odată cu căderea regimului comunist, instituţia răspunderii penale a persoanei juridice revine în atenţia doctrinei. Astfel în 1992, prof. Constantin Bulai, aderă la teoria realităţii persoanei juridice, după studierea argumentelor pro şi contra, susţinând că persoana juridică are o voinţă proprie şi poate lua, în cunoştinţă de cauză, hotărâri în scopul de a săvârşii acte ilegale.14 Mai mult, acesta afirmă că persoanei juridice i se pot aplica şi sancţiuni precum şi măsuri de siguranţă specifice.15

În ceea ce priveşte reglementarea legală a instituției răspunderii penale a persoanei juridice, din perioada post-decembristă, considerăm că primul act normativ care crează o breşă în concepţia instituită de Codul penal de la 1969, este Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Aceasta prevedea16 la art. 5 alin.1 următoarele: „constituie infracţiune de concurență neloială şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la doi ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei:

(1) întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant;

(2) producerea în orice mod, importul exportul, depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau a comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi beneficiari sau comercianţi.”

Aşadar, după diferitele curente şi idei care s-au conturat de-a lungul timpului în legătură cu necesitatea instituirii, a tragerii la raspundere penală a persoanei juridice, sau a respingerii ei, astăzi avem cea mai importantă reglementare legală a instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice din legislaţia română şi anume, aceea instituită de Legea 278/200617 pentru modificarea Codului penal şi de Legea nr. 356/2006 18 pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală. Forma actuală a Codului penal amendată de către aceste două acte normative permit astăzi antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice.

2. NECESITATEA LEGIFERĂRII INSTITUŢIEI RĂSPUNDERII PENALE A PERSOANEI

JURIDICE

Odată cu dezvoltarea vieţii economico-sociale a crescut şi numărul şi importanţa persoanlelor juridice în societate, dar şi a infracţiunilor comise în legătură cu obiectul de activitate al acestor persoane, iar în ceea ce priveşte lupta împotriva criminalităţii economice contemporane responsabilitatea penală a persoanelor juridice vine să umple o lacună deosebit de sensibilă.

Prevenirea şi reprimarea acestui gen de infracţinui, adică aşa-numita criminalitate săvârşită de cei cu „gulere albe” (white collar criminality) nu poate avea loc în mod eficace cât timp sancţiunea rămâne aplicabilă numai persoanelor fizice.19

13Vintilă Dongoroz și colaboratorii, „Explicații teoretice ale Codului penal român” , vol.2, editura Academiei , București, 1970, pag.278; citat de: George Antoniu, op. cit., pag. 10. 14Constantin Bulai, „Drept penal”, vol.1, București, 1992, pag. 150-151; citat de: George Antoniu, op. cit. pag. 11. 15Constantin Bulai, op. cit., Maria Zolyneak, „Drept penal”, vol.2, editura Chemarea, Iași, 1993; citat de: George Antoniu, op. cit. pag. 11.16 Legea 11/1991 publicată în M. Of. nr.24 din 30 ianuarie 1991, a fost modificată de Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 și de Legea nr. 298 din 7 iunie 2001 însă nu este relevantă pentru noi forma actuală a legii.17 Publicată în M.Of. nr. 601 din 12 iulie 2006.18 Publicată în M.Of. nr. 677 din 7 aug. 2006.19 Dan Adrian Brudariu, „Răspundere penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Comercial, nr.9/1996, pag.. 145.

4

Cu toate acestea, având în vedere faptul că răspunderea penală a persoanei juridice aşa cum o cunoaştem astăzi este o instituţie a dreptului, oarecum echivocă şi nouă20 în majoritatea sistemelor de drept21, provocând reale controverse, considerăm nu pe atât de oportună pe cât de necesară o trecere în revistă a instituţiei în discuţie aşa cum este ea reglementată în diferite legislaţii, atât din sistemul romano-germanic sau continental cât şi din sistemul anglo-saxon sau de common law.

Aşadar, răspunderea penală a persoanelor juridice este încă departe de a fi o idee general acceptată, iar în raport de poziţia adoptată faţă de acestă răspundere legislaţiile europene actuale pot fi clasificate în două mari categorii asupra cărora ne vom opri în cele ce urmează.22

2.1 LEGISLAŢII CARE RESPING RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI

JURIDICE

Asemenea legislaţii, la ora actuală, care resping instituţia răspunderii penale a persoanei juridice, sunt marea parte a legislaţiilor Europei continentale.

Teza non-reposabilităţii penale a persoanelor juridice nu-şi are de regulă fundamentul într-o dispoziţie expresă şi de aplicaţie generală. Drept exemplu putem lua dreptul penal belgian unde există un singur text din care s-ar putea deduce indamisibilitatea răspunderii penale a persoanei juridice, şi anume, art. 39 Cod pen. Potrivit căruia „amenda se pronunţă individual împotriva fiecăruia dintre condamnaţii pentru aceeaşi infracţiune”.23

În Spania art. 238 din Codul penal prevede că în cazul infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor legale referitoare la fabricarea şi transportul unor produse comisă de către întreprinderi, societăţi sau alte asemenea entităţi, sancţiunea va fi aplicată directorilor, administatorilor sau membrilor Consiliului de administraţie atunci când aceştia aveau cunoştinţă de ordinul încălcat24.

Două principi fundamentale ale dreptului penal stau la baza tezei non-responsabilităţi penale a persoanleor juridice în absenţa unei dispoziţii legale cu caracter general: caracterul personal şi respectiv caracterul subiectiv, fundamentat pe vinovăţie, al răspunderii penale. Având ca punct de plecare aceste două principii, doctrina şi jurisprudenţa din statele în cauză au elaborat o serie de argumente consacrate de lege lata în legislaţia lor. S-au avut în vedere următoarele:- persoanele juridice nu reprezintă decât nişte ficţiuni incapabile de voinţă personală;- răspunderea penală nu poate fi angajată decât în cazul unei persoane înzestrată cu capacitate cognitivă şi volitivă;- aplicarea pedepsei unei persoane juridice ar fi de natură să-i afecteze fără distincţie pe toţi membrii grupului, inclusiv pe cei care nu au participat la comiterea infracţiunii;- funcţiile tradiţionale ale pedepsei (corecţie, intimidare, reinserţie socială) se dovedesc inoperante în cazul persoanelelor juridice;- participarea unei persoane juridice la viaţa socială are loc în limitele principiului specialităţii, respectiv în limitele cerute de atingerea scopului persoanei, în vreme ce comiterea unei infracţiuni se află în mod necesar în afara acestui scop;- în dreptul penal nu este de conceput o răspundere obiectivă, fără vinovăţie.25

20 În forma în care o percepem astăzi, și nu sub aspectul aplicării unor drastice sancțiuni, asemeni celor trecute în revistă în secțiunea precedentă.21Cu excepția țărilor din Commonwealth.22 Florin Strateanu, „Răspunderea penală a persoanei juridice în legislație și doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/1997, pag. 70. 23 P. Delatte, op. Cit., pag. 195; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 70. 24J.M. Rodriguez Devesa, „Derecho Penal Espagnol”, Editura Dykinson, Madrid, 1990, pag. 395; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 70.25M. Puech, op. cit., pag. 424; F. Desportes, F. le Gunehec, op. cit., pag. 419; Ch. Hennau, J. Verhaegen, „Driot pénal général”, Editura Bruyllant, Bruxelles, 1991, pag. 243; W. Carsau, „La question del responsabilité pénale des personnes morales. Une thése differente”, în Revue de droit pénal et de criminologie, nr. 5/1980, pag. 475; P. Delatte, op. cit., pag. 196-199; J.M. Rodriguez Devesa, op. cit., pag. 390-392; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 70-71.

5

Cu toate acestea, observăm că Italia are înscris în art. 27 § 1 din Constituţie principiul răspunderii penale personale26 de unde reiese un text de aplicaţie generală incopatibil cu ideea de răspundere penală a persoanelor juridice.

În toate aceste ţări doctrina semnealează inconviententele pe care le provoacă imposibilitatea angajării răspunderii penale a persoanleor juridice şi aduce drept argument procesul dificil, dacă nu chiar imposibil, de determinare a persoanei fizice autoare a infracţiunii, datorită structurii complexe a interprinderilor şi procesului decizional complicat. În plus, consiliile de administraţie pot fi formate din reprezentanţi ai altor persoane juridice, care sunt ţinuţi să respecte intrucţiunile date de persoana reprezentată, existând posibilitatea ca nivelele de decizie reală să se afle dincolo de frontierele statului pe al cărui teritoriu îşi are sediul o persoană juridică. Aşadar, se impune un răspuns adecvat din partea societăţii pentru a preveni acest tip de fapte, a neutraliza instrumentul şi produsul infracţiunii şi a repara prejudiciul cauzat, iar aceste deziderate nu se pot realiza întotdeauna prin sancţionarea numai a persoanelor fizice.27

Vedem, deci, că încet dar sigur, adagiul societas (universitas) delinquere non potest, datorită acestor „inconveniente” şi necesităţi practice determinate de realitate, începe, dacă nu să fie contrazis în mod brutal, cel puţin, în anumite state, să fie pus sub semnul întrebării. Drept urmare, chiar şi statele foste comuniste, care prin tradiţie contrazic resposabilitatea grupurilor, au eşuat în realitatea economică şi politică, fiind nevoite să caute, dacă nu o aliniere la sitemele occidentale, cel puţin o cale de compromis.28

Curtea de Justiţie a Comunităţiilor Europene a statuat că dreptul comunitar „nu obligă un stat membru la introducerea în dreptul său naţional a responsabilităţii penale a persoanelor juridice”29. Deci prin interpretarea per a contratio a deciziei rezultă că statele membre ale Uniunii Europene pot, dacă doresc, sau nu, să consacre în dreptul intern instituţia răspunerii penale a persoanelor juridice.

2.1 LEGISLAŢII CARE ADMIT RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANELOR JURIDICE

Încă din secolul trecut răspunderea penală a persoanelor juridice a fost admisă în statele aparţinătoare sistemului common law. În sistemle de drept continental instituţia răspunderii penale a persoanleor juridice este consacrată astăzi în Franţa, Olanda şi Danemarca.

Aşadar, credem că recunoaşterea posibilităţii ca o persoană juridică să fie subiect al răspunderii penale reprezintă nu doar corolarul unei evoluţii istorice, ci în primul rând rezultatul unor îndelungate controverse doctrinare în care, rând, pe rînd, principiile şi argumentele pe care se fundamentează teza non-responsabilităţii penale a persoanelor juridece au cedat în faţa contraargumentelor aduse. Dintre acestea reţinem:- cât priveşte lipsa capacităţii delictuale a persoanlelor juridice s-a arătat că, în realitate, aceste entităţi dispun din punct de vedere juridic de o voinţă proprie, distinctă de voinţa individuală a fiecăruia dintre membrii lor;- este adevărat că o persoană juridică nu poate avea ca scop declarat comiterea de infracţiuni, dar important este faptul că în concret activitatea sa determină săvârşirea de infracţiuni, fie că ele reprezintă scopul ascuns al asociaţiei, fie că se comit accidental;- este real şi faptul că unele pedepse tradiţionale nu sunt aplicabile persoanelor juridice dar, atâta timp cât ele dispun de un patrimoniu, nimic nu împiedică adoptarea de sancţiuni prin care să se aducă atingere acestuia. În plus, şi persoanele juridice pot face obiectul unor sancţiuni privative sau restrictive de drepturi;- nici argumentul bazat pe caracterul personal al răspunderi penale nu este irefutabil dacă avem în vedere că, în realitate, orice condamnare are, de regulă, repercursiuni şi asupra unor terţi nevinovaţi. De pildă, condamnarea unei persoane la pedeapsa închisorii poate priva membrii familiei sale de

26Ramiro Virgil Mancaş, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr. 3/1998, pag. 68-69.27Ch. Hennau, J. Verhaegen, op. cit., pag. 242-243; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 71.28Ramiro Virgil Mancaş, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr. 3/1998, pag. 68.29Curtea de Justiţie a Comunităţiilor Europene, decizia din 2 octombrie 1991 în „Recuiel de la Jurisprudence de la Cour et du Tribunal de premiére instance”, 1991, vol. 8/I, pag. I-4387.

6

cea mai mare parte a veniturilor. La fel se pune problema şi în cazul unei amenzi cu un cuantum foarte ridicat. În plus, în situaţia persoanelor juridice, se ajunge la afectarea patrimoniului unor membri inocenţi şi atunci când aceste persoane sunt obligate la despăgubiri civile ori la plata unor amenzi administrative cu un cuantum foarte ridicat;- în fine, persoana juridică este cea care creează contextul structural al comportamentului persoanei fizice, o numeşte şi o menţine în funcţie, îi stabileşte sarcinile şi deci este normal să răspundă alături de ea.30

După o îndelungată evoluţie a jurisprudenţei în sistemul de common law s-a ajuns astăzi la forma actuală a admiteri răspunderii penale a persoaneli juridice. Primii paşi pe această cale au fost făcuţi prin decizii pronunţate anterior anului 1850.31

Sunt două forme de răspundere existente aplicabile personelor juridice în dreptul englez, prima vicarious liability ce presupune infracţiuni de răspundere pentru fapta altuia, şi respectiv primary liability, denumită şi imputable liability. Aceste două forme de răspundere sunt aplicate în dreptul englez şi asupra persoanelor fizice dar ele sunt forme de răspundere puţin cunoscute în dreptul continental.

Vicarious liability presupune, aşa cum am arătat mai sus, răspunderea unei persoane pentru o acţiune sau inacţiune, omisiune, a altei persoane. În dreptul continental această formă de răspundere este întâlnită în marea majoritate a sistemelor de drept civil. Este cunoscută astfel răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului său, în dreptul englez însă poate fi antrenată şi răspunderea penală a acestuia, procedura după care se desfăşoară cauza fiind de natură penală.32. Cu titlu de exemplu putem lua decizia cu valoare de precedent judiciar dată în 1955 în cazul Green v. Burnett unde au fost condamnaţi în calitate de autori ai infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu frânele defecte atât şoferul, cât şi patronul (persoană fizică sau juridică)33.

Cea mai mare parte a infracţiunilor guvernate de viarious liability sunt aşa numitele strict liability34 crimes, acele infracţiuni în cazul cărora este suficientă proba elementului material (obiectiv) –actus reus- fără a fi necesară constatarea existenţei elementului subiectiv –mens rea 35. Altfel spus, pentru a condamna o persoană juridică este suficient să se probeze că acţiunea sau inacţiunea prevăzută de norma de incriminare a fost săvârşită în folosul persoanei juridice, de către un funcţionar al acesteia.36 Sistemele de drept continental, nu admit o răspundere penală obiectivă a persoanelor juridice.37

Cea de-a doua formă de răspundere penală - imputable liability - răspunderea personală. Considerând, creşterea importanţei şi rolului persoanelor fizice în viaţa statului din ziua de azi, constatăm faptul că răspunderea obiectivă şi răspunderea indirectă, se dovedesc a fi insuficiente pentru combaterea infracţionalităţii corporaţiilor, întrucât cele mai multe şi cele mai grave infracţiuni sunt cele care presupun un element subiectiv.38 Răspunderea personală a corporaţiilor, a fost recunoscută de jurisprudenţa engleză mai târziu decât celelalte două forme de răspundere (a doua jumătate a sec. XX ) datorită:

– dificultăţii identificării unei justificări teoretice, pe baza căreia vinovăţia şi actele persoanei fizice să poată fi atribuite corporaţiei,

30A. Ashworth, „Principles of criminal law”, Second edition, Clarendon Press, Oxford, 1995, pag. 185; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 76.31A se vedea Brimingham and Gloucester Co (1842) şi Great Nord of England Railwaz Co (1846), citat de: A. Ashworth, op. cit., pag. 111-112; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 77.32Dorina Maria Costin, op.cit., pag. 5933Green v. Burnett (1955) citat de: Th. L'Homme, „La responsabilité pénal des personnes morales en droit anglais”, în Revue de droit pénal et de criminologie nr. 1/1995, pag. 46; citat de: Florin Streteanu, op.cit. pag. 77.34Florin Strateanu, „Răspunderea penală a persoanei juridice în legislație și doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/1997, pag.77. 35 Florin Streteanu, „Răspunderea penală a persoanelor juridice în legislație și doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/2007, pag. 77.36Dorina Maria Costin, op. cit., pag. 58.37Teoria normativă a vinovăției stă la baza răspunderii obiective.38Dorina Maria Costin, op. cit. pag, 59.

7

– lipsei unor necesităţi de ordin practic.39

Răspunderea personală, specifică persoanei fizice, şi-a găsit aplicabilitatea în cazul persoanelor juridice datorită teoriei identificării40, în conformitate cu care persoana fizică ce are o poziţie suficient de importantă în companie pentru a participa la formarea voinţei acesteia se identifică cu corporaţia pentru a participa la formarea voinţei acesteia. Prin urmare elementul subiectiv trebuie probat în sarcina persoanei fizice iar apoi este atribuit persoanei juridice.41

În dreptul olandez sediul materiei îl constituie art. 51 Cod pen. Potrivit căruia:„Infracţiunile pot fi comise de persoane fizice şi persoane juridice.Dacă o infracţiune este comisă de o persoană juridică urmărirea penală poate fi intentată iar

pedepsele şi măsurile prevăzute de lege pot fi pronunţate :(1) contra persoanei juridice;(2) contra persoanelor fizice carea au dat ordinul privind îndeplinirea actului şi contra celor,

care au dirijat în fapt comportamentul interzis;(3) sau contra celor arătaţi la punctele 1) şi 2) împreună”.

În dreptul francez înâlnim art. 121-2 Cod pen. care prevede:„Persoanele juridice, cu excepţia statului, sunt responsabile penal...., în cazurile prevăzute de

lege sau regulament, pentru infracţiunile comise în contul lor de către organele sau reprezentanţii acestora.

Totuşi, colectivităţiile teritoriale şi grupările acestora nu sunt responsabile penal decît de infracţiunile comise în exerciţiul activităţilor susceptibile a face obiectul convenţiilor de delegare a serviciului public.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu o exclude pe aceea a persoanelor fizice autoare sau complice la aceeaşi infracţiune”.42

3. REGLEMENTAREA LEGALĂ

Primul act normativ care se cere a fi amintit în această secţiune este Codul Penal din anul 1936, care a avut la bază în ceea ce priveşte instituţia tratată, teza prof. V. Dongoroz 43. Actul invocat prevede la art. 84 că „instanţa poate dispune, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către persoana juridică şi pentru a împiedica comiterea de noi infracţiuni, închiderea localului industrial sau comercial pe o perioadă de la o lună la un an”. Ilustrativ este şi textul art.85 din actul în discuţie care prevedea că instanţa poate lua măsura dizolvării sau a suspendării persoanei juridice dacă directorii sau administratorii unei societăţi, lucrând în numele persoanei juridice şi cu mijloacele provenite de la ea, au comis o crimă sau un delict pedepsit de lege cu cel puţin un an de închisoare.

Deşi a avut o mare însemnătate, prin însăşi natura sa de lege generală în materie penală, Codul Penal din anul 1969 nu a menţinut această reglementare.44

Mai recent în dreptul român s-a apreciat în doctrină45 că introducerea conceptului de răspundere penală a persoanei juridice s-a realizat odată cu intrarea in vigoare a Legii nr. 299/200446

privind răspunderea penală a persoanei juridice pentru infracțiunile de falsificare de monede sau de alte valori. Această lege, suţin aceiaşi autori, alături de perspectiva intrării în vigoare a noului Cod penal, nu fac decât să alinieze legislaţia românească la legislaţia modernă.

39 Idem.40Florin Streteanu, op. cit. pag. 77.41 Florin Streteanu, Radu Chiriță op. cit., pag. 62, 253.42 Florin Streteanu, op. cit. pag. 78.43 Consideră George Antoniu în articolul „Răspunderea penală a persoanei juridice” din Revista de Drept Penal, nr.1/1996, pag.1044Vintilă Dongoroz, Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemeș, Mihai Popovici, Petre Sîrbulescu, Vasile Stoican, „Noul Cod Penal și Codul Penal Anterior. Prezentare comparativă”, Editura Politică, București 1968.45George Dimofte și Ciprian Rus, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr.1/2005, pag. 122.46 Publicată în M.Of. nr.593/1 iulie 2004.

8

Alţi autori47, consideră că instituirea răspunderii penale a persoanei juridice s-a făcut prin Legea nr. 278/2006 şi Legea nr. 356/2006 pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Indiferent dacă au dreptate sau nu, considerăm că toate cele trei acte normative prezină o importănţă deosebită, în special ultimele două care introduc răspunderea penală a persoanelor juridice în Codul penal.

În cuprinsul Capitolului VI, intitulat - „Răspunderea penală a persoanei juridice”, la art. 45 – sunt prevăzute condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice.

Legea nr. 301/2004 48 , Proiectul Noului Cod penal, tratează şi conturează foarte amănunţit instituţia răspunderii penale a persoanei juridice iar consacarea instituţiei s-a făcut prin preluarea aproape fără modificări a dispoziţiilor în matere ale Codului penal francez, în forma existentă la data intrării sale în vigoare. Ar fi multe de obiectat în legătură cu această opţiune, spre exemplu faptul că sistemul francez este un sitem de răspundere penală indirectă49, răspundere ce nu are tradiţie în dreptul nostru. Este motivul pentru care ar fi fost preferabilă recurgerea la un model de răspundere directă, cum este cel olandez sau belgian.50

Totuşi, intrarea în vigoare a Legii 301/2004 este incertă, deoarece în premieră naţională şi poate şi mondială, la sfârşitul anului 2008, a luat fiinţă un alt Proiect de Cod penal, ca şi cum ar fi o modă ca fiecare guvern să elaboreze cel puţin un cod. Guvernul de la Bucureşti, în funcţie astăzi, a elaborat patru astfel de coduri, care probabil vor intra în vigoare curând, însă ne vom opri doar la unul dintre ele.

Ultimul proiect de Cod penal, menţine instituţia răspunderii penale a persoanei juridice, şi mai mult îi consacră un titlu special după modelul finlandez. Persoanele juridice vor răspunde în mod direct, astfel cum este prevăzut şi în Codul penal în vigoare, renunţându-se la tehnica propusă de legea nr.301/2004.

Cu toate că tehnicile folosite de legiuitorul român, nu sunt cele mai bune, şi prin urmare nu au scăpat de critici, considerăm totuşi Noul Cod penal un pas înainte, cel puţin în ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanei juridice.

4. SFERA PERSOANELOR JURIDICE CARE POT RĂSPUNDE PENAL

Potrivit noilor reglementări din Codul Penal, la art. 45 sunt prevăzute următoarele:(1) Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice,

răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanţii acestora.

(2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.

Un prim pas în încercarea de a edifica regimul răspunderii penale a persoanelor juridice îl constituie determinarea entităţilor colective cărora le poate fi angajată o stfel de răspundere.51

Trebuie scos în evidenţă faptul că nici în doctrină şi nici în legislaţiile diferitelor state nu există un punct de vedere unitar cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice de drept public, a entităţilor lipsite de personalitate juridică ori a persoanelor străine.52

Însă, se poate vorbi de un consens în legătură cu răspunderea penală apersoanelor juridice de drept privat, şi deci acestea pot avea calitatea de subiect al răspunderii penale.

47Valerică Dabu, Remus Borza, „Unele considerații referitoare la instituirea răspunderii penale a persoanei juridice. Constituționalitate”, Academia Română. Institutul de Cercetări Juridice: „Studii de Drept Românesc”, Editura Academiei Române, ianuarie-iulie 2007, pag. 155.48 Publicată în Monitorul Oficial nr. 575/29.06.2004.49 Modelul de răspundere indirectă înseamnă că persoana juridică nu răspunde pentru o infracţiune pe care a comis-o personal, ci pentru o infracţiune comisă de o persoană fizică ce acţonează în numele sau în interesul ei. În consecinţă, nu este necesară identificarea unei vinovăţii distincte a persoanei juridice, vinovăţia persoanei fizice fiind suficientă pentru a angaja răspunderea penală a persoanei juridice.50 Florin Streteanu, „Noul cod penal. Observații critice”, Revista de drept penal, nr.1/2005, pag. 52.51 Mariana Cîrstocea, Oana Cătălina Ghiță, „Răspunderea penală a persoanei juridice” Comunicări ştiinţifice „Noul cod penal. Reformă în legislaţie”, Universitatea din Craiova, op.cit. pag. 22. 52 Idem.

9

În această categorie, principalele destinatare ale răspunderii penale sunt societăţiile comerciale în formle în care sunt reglementate în cuprinsul Legii nr. 31/1990 – privind societăţile comerciale – (Societăţiile în nume colectiv, Societăţile în comandită simplă, Societăţile pe acţiuni, Societăţile în comandită pe acţiuni şi Societăţile cu răspundere limitată). De asemenea, au această calitate şi filialele care sunt societăţi comerciale, personalitate juridică, înfiinţate în una dintre formele de societate enumerate anterior.53

Cu titlu de exemplu arătăm că pot fi subiecte ale infracţiunii – afară de excepţiile prevăzute de lege – orice societate cu profil lucrativ, societăţiile comerciale (S.A., S.R.L., S.N.C., Holding, etc.), băncile, societăţile de asigurare, societăţile de economie mixtă, etc., dar şi persoanele juridice fără scop lucrativ precum: asociaţii, fundaţii, partide politice, sindicate profesionale, instituţii reprezentative a personalului, etc.54

Socotim că pot răspunde penal persoanele juridice de drept privat la care statul sau autorităţile publice sunt acţionari, deoarece acestea sunt distincte de stat sau autorităţile publice iar sancţionarea penală a lor nu afecteză activitatea principală, respectiv serviciul public al statului sau al autorităţilor publice.

Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 45 cod penal – statul, autorităţile publice, sunt excluse din câmpul răspunderii penale. Opinia majoritară a doctrinei este favorabilă angajării răspunderii penale a acestora, iar unul dintre argumentele aduse în favoarea acestei răspunderi constă în principiul constituţional al egalităţii persoanelor în faţa legii, fiind total inechitabil ca pentru o faptă o persoană juridică să răspundă sau nu, după cum aparţine dreptului public sau nu.

5. SANCŢIUNILE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE

Codul penal în vigoare nu se opreşte doar la a stabili condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, ci stabileşte pedepsele aplicabile55 precum şi condiţiile recidivei56 ş.a.m.d.

Reglementarea pedepselor aplicabile persoanei juridice este o chestiune foarte importantă întrucât, mult timp conceptul de răspundere penală a persoanei juridice a fost contestat pe motiv că nu există sancţiuni penale care se pot aplica entităţilor.

În prezent, în România precum şi în majoritatea statelor care pedepsesc persoanele juridice, sunt aplicate următoarele sancţiuni:Pedeapsa principală: - Amenda penală, prevăzută de art. 71 C. pen, este definită ca „suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească”;Pedepsele complementare: - Dizolvarea, se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul de a comite infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop. 57 În condiţiile în care art. 19 C. pen., se va modifica în sensul că sfera persoanelor juridice exceptate de la răspunderea penală va fi restrânsă iar colectivităţiile teritoriale vor fi considerate potenţiale subiecte active ale infracţiunilor, este evident că această pedeapsă, a dizolvării, nu va putea fi aplicată acestor entităţi;- Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţiile persoanei juridice, se aplică atunci când infracţiunea a fost săvârşită în realizarea acelei activităţi;58

- Închiderea unor puncte de lucru a persoanei juridice, se aplică atunci când activitatea infracţională s-a desfăşurat în acele locaţii;59

- Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice;60

53 Idem.54 Dan Adrian Brudariu, „Răspundere penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Comercial, nr.9/1996, pag.146.55 Capitolul IV C.pen., introdus prin art.1 pct.23 din legea nr. 278/200656 Art.40(2 ) C.pen.57 Art.71(2) C.pen.58 Art.71(3) C.pen.59 Art.71(5) C.pen.60 Art.71(6) C.pen.

1

- Afişarea sau difuzare hotărârii de condamnare61, are ca scop informarea şi atenţionarea potenţialilor clienţi sau colaboratori că entitatea respectivă prezintă anumite riscuri. Afişarea sau difuzarea se face pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.

Este important de meţionat că pedepsele complementare prevăzute de art. 71 (2) şi 71(3) nu se aplică partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţiilor.62

Recidiva se aplică şi persoanelor juridice când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată63, sau a fost executată ori considerată ca executată.64

În altă ordine de idei, exigenţele cerute de art. 40(2) C.pen. sunt: o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii să nu fi fost executată sau, în situaţia în care s-a procedat la executarea acestei amenzi, să nu fi fost executată în totalitate şi săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie (intenţie directă, intenţie indirectă, praeterintenţie).65

Noul Cod penal stabileşte în capitolele II şi IV ale Titlului III categoriile şi limitele generale a pedepselor care se aplică persoanelor juridice şi respectiv regimul de executare a acestora. Astfel pedeapsa principală este amenda de la 1.000 lei la 1.000.000 lei. Se apreciază că sancţiunea pecuniară se execută foarte uşor, cu costuri minime, şi are un efect intimidant deosebit de mare pentru a asigura scopul pedepsei. Individualizarea pedepsei se face de către instanţa de judecată pe baza art. 87. pct. 4 din C. pen. în funcţie de limitele speciale ale infracţiunii, gravitatea faptei, circumstanţele atenuante sau agravante. Pedepsele complementare care se pot aplica persoanei juridice sunt: dizolvarea, suspendarea activităţii sau a uneia din activităţiile persoanei juridice, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de până la 5 ani, interzicerea accesului la unele resurse financiare pe o durată de la 1 la 5 ani şi afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori prin mijloace de comunicare audio-vizuală.

6. CONCLUZII

Concluzionăm astfel că răspunderea penală a persoanei juridice, alături de cea a persoanei fizice, este o exigenţă a însăşi societăţii actuale. Conceptul răspunderii persoanelor juridice pentru infracţiuni, are o evoluţie îndelungată, şi astfel a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare şi conturare, mai mult sau mai puţin prielnice.

Această problemă a preocupat cu precădere doctrina din ultimul secol, şi tot în acest timp a fost reglementată de majoritatea statelor care cunosc acest tip de răspundere. Într-adevăr adagiul „societas delinquere non potest” a căzut în desuetudine, fiind înlocuit de mai potrivitul adagiu „societas delinquere potest et punire potest.”

În ceea ce priveşte dreptul penal român, ne bucură faptul că instituţia răspunderii penale a persoanei juridice, cunoscută de aproape un secol, a intrat şi în atenţia legiutorului contemporan fiind în prezent reglementată în trei Coduri penale distincte, ceea ce ne duce inevitabil cu gândul că în cazul apariţiei unui nou Cod penal, răspunderea penală a persoanei juridice, va fi în mod cert reglementată într-un fel sau altul.

7. BIBLIOGRAFIE

61Art. 71(7) C.pen.62 Art.71(4) C.pen.63 Art. 40(2) alin.1 lit.a C.pen.64 Art. 40(2) alin.1 lit b C.pen 65 Pe larg: Cristina-Maria Dumitru, „Recidiva mare postcondamnatorie în cazul persoanei juridice”, Revista Dreptul, nr.1/2008, pag. 175-177

1

(A) Doctrină:

1. Vintilă Dongoroz, Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemeş, Mihai Popovici, Petre Sîrbulescu, Vasile Stoican, „Noul Cod Penal şi Codul Penal Anterior. Prezentare comparativă”, Editura Politică, Bucureşti 1968;2. Ioan Mureşan şi Olimpiu A. Sabău Pop, „Drept Penal partea generală”, editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008;3. Florin Streteanu, Radu Chiriță, „Răspunderea penală a persoanei juridice” ediția 2, Editura C.H.Beck, București, 2007.

(B) Articole:

1. George Antoniu, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, 1/1996;2. Anamaria Bucureanu, Matei Diaconu, „Responsabilitatea penală a persoanei morale în dreptul comparat”, Comunicări știinţifice „Noul cod penal. Reformă în legislaţie”,Universitatea din Craiova, edit. Universitaria Craiova, 2006, Craiova;3. Dan Adrian Brudariu, „Răspunderea penală a persoanelor juridice”, Revista de drept comercial, nr.9/1996;4. Constantin Butiuc, „Despre o eventuală răspundere a persoanei juridice”, Revista Dreptul, nr.10-11/1999;5. Dorina Maria Costin, „Executarea silită împotriva bunurilor comune mobile”, simpotion: „Challenges of European Integration”, editura Pisoprint, Cluj-Napoca, 2008;6. Mariana Cîrstocea, Oana Cătălina Ghiţă, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Comunicări ştiinţifice „Noul cod penal. Reformă în legislaţie”,Universitatea din Craiova, edit. Universitaria Craiova, 2006, Craiova;7. Valerică Dabu, Remus Borza, „Unele considerații referitoare la instituirea răspunderii penale a persoanei juridice. Constituționalitate”, Academia Română. Institutul de Cercetări Juridice: „Studii de Drept Românesc”, Editura Academiei Române, ianuarie-iulie 2007;8. George Dimofte, Ciprian Rus, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, nr.1/2005;9. Elisabeta Drăguţ, Gheorghe Vintilă, „Sancțiunile aplicabile persoanei juridice în lumina noului cod penal”, Comunicări ştiinţifice „Noul cod penal. Reformă în legislaţie”,Universitatea din Craiova, edit. Universitaria Craiova, 2006, Craiova;10. Cristina-Maria Dumitru, „Recidiva mare postcondamnatorie în cazul persoanelor juridice”, Revista Dreptul, nr. 1/2008;11. Anca Juma, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de drept penal, nr.1/200312. Ramiro Virgil Mancaş, „Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept Penal, nr.3/1998;13. Florin Streteanu, „Răspunderea penală a persoanelor juridice în legislaţie şi doctrină. Examen de drept comparat”, Revista de Drept Comercial, nr.3/2007;14. Florin Streteanu, „Noul cod penal. Observaţii critice”, Revista de drept penal, nr.1/2005 15. Florin Streteanu, Radu Chiriţă, „Răspunderea penală a persoanelor juridice în dreptul belgian”, Revista de drept penal, nr.1/2000.

C) Acte normative:

1. Codul Penal Român din 1936, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937;2. Codul Penal Român din 1969 (Legea nr.12/1968), publicat în B.Of. nr. 79 - 79 bis/21 iunie 1968;3. Legea nr. 278/2006, publicată în M.Of. nr. 601 din 12 iul. 2006;4. Legea nr.356/2006, publicată în M.Of. nr. 677 din 7 aug. 2006;5. Legea nr. 299/2004, publicată în M.Of. nr. 593 din 1 iulie 2004;6. Legea nr. 11/1991, publicată în M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991;7. Legea nr.301/2004-Codul Penal, publicată în M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004:8. Proiectul de Cod penal 2008, disponibil pe http://www.just.ro .

1