3
Cruciada a șaptea 1 Cruciada a șaptea Cruciada a șaptea a fost o cruciadă condusă de regele Franței Ludovic al IX-lea și care s-a desfășurat în perioada 1248 1254. în 1244 musulmanii au recucerit Ierusalimul, după încetarea armistițiului de 10 ani convenit la încheierea celei de-a șasea cruciade. Căderea Ierusalimului, care nu a mai fost considerat un eveniment dezastruos pentru creștinii europeni, așa cum fusese văzut prima oară și nu a mai cauzat o chemare imediată la cruciadă. Papa Inocențiu al IV-lea și împăratul Frederick al II-lea al Sfântului Imperiu Roman erau implicați în lupta imperialo-papală. Frederick luase prizonieri din rândul clericilor care se deplasau la Conciliul de la Lyon, în 1245 fiind în mod formal deposedat de puterile sale imperiale de către Papă. Papa Gregorie al IX-lea oferise cu ceva vreme mai înainte fratelui regelui Ludovic al Franței, Robert de Artois, coroana germană, dar principele o refuzase. Din acest motiv, Sfântul Imperiu nu era pasibil de organizarea unei cruciade. Henry al III-lea al Angliei se luptă încă cu Simon de Montfort și mai avea de rezolvat și alte probleme în țară. În plus, regii Angliei și Franței nu erau în relații bune, fiind implicați în conflictul dintre casele Capetian și Plantagenet. Regele Angliei a semnat un armistițiu prin care se angaja ca atâta vreme cât Ludovic ar fi fost plecat în cruciadă să nu atace teritoriul francez. Ludovic al IX-lea l-a invitat pe regele Haakon al IV-lea al Norvegiei să ia parte la cruciadă, dar acesta din urmă a refuzat. Astfel, în 1245, singurul monarh care s-a arătat interesat de organizarea unei cruciade a fost doar regele, Ludovic al IX-lea al Franței. În acele vremuri, Franța era una dintre cele mai puternice state ale lumii, după ce regiunea Provence fusese cucerită de francezi după încheierea cruciadei cathare, iar Toulouse era stăpânit de fratele lui Ludovic al IX-lea al Franței, Alphonse, care avea să i se alăture în expediție în 1245. Alt frate regal, Charles I de Anjou, s-a alăturat de asemenea regelui Franței în cruciadă. În următorii trei ani, Ludovic a colectat o zeciuială eclesiastică (în principal din dările bisericești) și, în 1248, el și aproximativ 20.000 de militari au plecat din porturile din Aigues-Mortes și Marseille, cu corăbii care fuseseră construite special pentru expediție. Preparativele finaciare ale expeditiei s-au dovedit mai bune decât în cazul altor cruciade, fiind adunați aproximativ 1.500.000 livre. Cu toate acestea, mulți nobili care au participat la cruciadă au fost nevoiți să se împrumute cu bani, cruciada devenind pe ansamblu una extrem de costisitoare. Cruciații francezi au călătorit mai întâi în Cipru și au petrecut iarna pe insulă, negociind cu diferite puteri din răsărit. Imperiul Latin a cerut ajutorul cruciaților împotriva bizantinilor Imperiului de la Niceea, iar Principatul Antiohiei și Cavalerii templieri doreau să fie sprijiniți în luptele din Siria, unde musulmanii cuceriseră de puțină vreme Sidonul. Totuși, Ludovic avea ca obiectiv debarcarea în Egipt. Cruciații au ajuns aici în 1249, au debarcat și au atacat Damietta pe Nil. Ludovic considera Egiptul ca o bază potrivită de plecare pentru atacarea Ierusalimului, iar bogăția agricolă a țării ar fi trebuit să asigure resursele necesare unei campanii victorioase. Pe 6 iunie, Damietta a fost cucerită fără eforturi prea mari, egiptenii retrăgându-se peste Nil. Revărsările anuale ale fluviului nu fuseseră luate în calcul de regele francez atunci când organizase cruciada, iar ca urmare armata a rămas blocată șase luni la Damietta. Ludovic nu a luat în seamă înțelegerea făcută în timpul celei de-a cincea cruciadă, prin care Damietta ar fi trebuit să fie predată Regatului Ierusalimului cu capitala la Acra, acum doar o palidă umbră a ceea ce fusese odinioară. Ludovic a înființat în schimb o arhiepiscopie aici, (sub autoritatea Patriarhiei Latine a Ierusalimului) și a folosit orașul ca bază de plecare a operațiunilor militare împotriva musulmanilor din Siria. În noiembrie, Ludovic a plecat în expediție spre Cairo și aproape în același timp, sultanul Egiptului as-Salih Ayyub a murit. O forță condusă de Robert de Artois în alianță cu cavalerii templieri au atacat tabăra egipteană de la al-Mansourah, dar egiptenii au ieșit învingători și Robert a fost ucis. Între timp, forțele principale ale lui Ludovic au fost atacate de mamelucul Baibars, comandantul armatei. Și Ludovic a fost înfrânt, dar el a hotărât să nu se retragă, preferând să asedieze Mansourahul, acțiune care în loc să-i asigure victoria, i-a măcinat armata, mai degrabă prin foamete și boli decât datorită luptelor cu musulmanii. În martie 1250, Ludovic s-a retras spre Damietta, dar a fost luat prizonier pe drum, s-a îmbolnăvit de dezinterie și a fost vindecat de un medic arab. În mai a fost răscumpărat pentru suma de 400.000 livre și a plecat imediat din Egipt spre Acra, una dintre puținele posesiuni cruciate care mai

Cruciada a Șaptea

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Cruciada a Șaptea - wikipedia

Citation preview

  • Cruciada a aptea 1

    Cruciada a apteaCruciada a aptea a fost o cruciad condus de regele Franei Ludovic al IX-lea i care s-a desfurat n perioada1248 1254.n 1244 musulmanii au recucerit Ierusalimul, dup ncetarea armistiiului de 10 ani convenit la ncheierea celei de-aasea cruciade. Cderea Ierusalimului, care nu a mai fost considerat un eveniment dezastruos pentru cretiniieuropeni, aa cum fusese vzut prima oar i nu a mai cauzat o chemare imediat la cruciad. Papa Inoceniu alIV-lea i mpratul Frederick al II-lea al Sfntului Imperiu Roman erau implicai n lupta imperialo-papal. Frederickluase prizonieri din rndul clericilor care se deplasau la Conciliul de la Lyon, n 1245 fiind n mod formal deposedatde puterile sale imperiale de ctre Pap. Papa Gregorie al IX-lea oferise cu ceva vreme mai nainte fratelui regeluiLudovic al Franei, Robert de Artois, coroana german, dar principele o refuzase. Din acest motiv, Sfntul Imperiunu era pasibil de organizarea unei cruciade. Henry al III-lea al Angliei se lupt nc cu Simon de Montfort i maiavea de rezolvat i alte probleme n ar. n plus, regii Angliei i Franei nu erau n relaii bune, fiind implicai nconflictul dintre casele Capetian i Plantagenet. Regele Angliei a semnat un armistiiu prin care se angaja ca attavreme ct Ludovic ar fi fost plecat n cruciad s nu atace teritoriul francez. Ludovic al IX-lea l-a invitat pe regeleHaakon al IV-lea al Norvegiei s ia parte la cruciad, dar acesta din urm a refuzat. Astfel, n 1245, singurul monarhcare s-a artat interesat de organizarea unei cruciade a fost doar regele, Ludovic al IX-lea al Franei.n acele vremuri, Frana era una dintre cele mai puternice state ale lumii, dup ce regiunea Provence fusese cuceritde francezi dup ncheierea cruciadei cathare, iar Toulouse era stpnit de fratele lui Ludovic al IX-lea al Franei,Alphonse, care avea s i se alture n expediie n 1245. Alt frate regal, Charles I de Anjou, s-a alturat de asemenearegelui Franei n cruciad. n urmtorii trei ani, Ludovic a colectat o zeciuial eclesiastic (n principal din drilebisericeti) i, n 1248, el i aproximativ 20.000 de militari au plecat din porturile din Aigues-Mortes i Marseille, cucorbii care fuseser construite special pentru expediie. Preparativele finaciare ale expeditiei s-au dovedit mai bunedect n cazul altor cruciade, fiind adunai aproximativ 1.500.000 livre. Cu toate acestea, muli nobili care auparticipat la cruciad au fost nevoii s se mprumute cu bani, cruciada devenind pe ansamblu una extrem decostisitoare.Cruciaii francezi au cltorit mai nti n Cipru i au petrecut iarna pe insul, negociind cu diferite puteri din rsrit.Imperiul Latin a cerut ajutorul cruciailor mpotriva bizantinilor Imperiului de la Niceea, iar Principatul Antiohiei iCavalerii templieri doreau s fie sprijinii n luptele din Siria, unde musulmanii cuceriser de puin vreme Sidonul.Totui, Ludovic avea ca obiectiv debarcarea n Egipt. Cruciaii au ajuns aici n 1249, au debarcat i au atacatDamietta pe Nil. Ludovic considera Egiptul ca o baz potrivit de plecare pentru atacarea Ierusalimului, iar bogiaagricol a rii ar fi trebuit s asigure resursele necesare unei campanii victorioase.Pe 6 iunie, Damietta a fost cucerit fr eforturi prea mari, egiptenii retrgndu-se peste Nil. Revrsrile anuale alefluviului nu fuseser luate n calcul de regele francez atunci cnd organizase cruciada, iar ca urmare armata a rmasblocat ase luni la Damietta. Ludovic nu a luat n seam nelegerea fcut n timpul celei de-a cincea cruciad, princare Damietta ar fi trebuit s fie predat Regatului Ierusalimului cu capitala la Acra, acum doar o palid umbr aceea ce fusese odinioar. Ludovic a nfiinat n schimb o arhiepiscopie aici, (sub autoritatea Patriarhiei Latine aIerusalimului) i a folosit oraul ca baz de plecare a operaiunilor militare mpotriva musulmanilor din Siria.n noiembrie, Ludovic a plecat n expediie spre Cairo i aproape n acelai timp, sultanul Egiptului as-Salih Ayyub a murit. O for condus de Robert de Artois n alian cu cavalerii templieri au atacat tabra egiptean de la al-Mansourah, dar egiptenii au ieit nvingtori i Robert a fost ucis. ntre timp, forele principale ale lui Ludovic au fost atacate de mamelucul Baibars, comandantul armatei. i Ludovic a fost nfrnt, dar el a hotrt s nu se retrag, prefernd s asedieze Mansourahul, aciune care n loc s-i asigure victoria, i-a mcinat armata, mai degrab prin foamete i boli dect datorit luptelor cu musulmanii. n martie 1250, Ludovic s-a retras spre Damietta, dar a fost luat prizonier pe drum, s-a mbolnvit de dezinterie i a fost vindecat de un medic arab. n mai a fost rscumprat pentru suma de 400.000 livre i a plecat imediat din Egipt spre Acra, una dintre puinele posesiuni cruciate care mai

  • Cruciada a aptea 2

    rezistau n Siria. ntre timp, soldaii mameluci din Egipt s-au rsculat. Turanshah, succesorul lui as-Salih a cuceritoraul Cairo, punnd bazele dinsastiei Mameluce, care avea pn n cele din urm s cucereasc i ultimele posesiunicruciate din zon.Ludovic a fcut o alian cu mamelucii i din noua sa baz din Acra a nceput s refac celelalte orae cruciate. DeiRegatul Ciprului pretindea c este puterea suzeran n zon, Ludovic era conductorul de facto. Ludovic a negociati cu mongolii, care i fcuser simit prezena n rsrit, ncurajat de legendele Regatului Nestorian. (Vedei i:Preotul Ioan). n acelai timp, i musulmanii negociau cu mongolii, nimeni nesesiznd faptul c noii sosii n zonaveau propriile lor planuri. Solia francez trimis la hanul Mngke Han a fost un eec. Hanul a respins invitaia luiLudovic pentru convertire la cretinism, n schimb sugerndu-i suveranului francez s i se supun.n 1254, Ludovic a terminat banii i n plus i se simea lipsa n Frana, unde mama lui i regenta Blanche de Castiliamurise. Dei cruciada sa nu a avut niciun rezultat notabil, n Europa a fost considerat un sfnt de muli cretini, iarfaima sa a crescut i mai mult. n 1270 el a ncercat s se alture unei noi cruciade, expediie care a fost la rndul eiun eec.Istoria cruciadei a aptea a fost scris de unul dintre participani, Jean de Joinville.

    Legturi externe Memoriile lui Jean de Joinville [1]

    Referine[1] http:/ / etext. lib. virginia. edu/ toc/ modeng/ public/ WedLord. html

  • Sursele i contribuitorii articolelor 3

    Sursele i contribuitorii articolelorCruciada a aptea Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7576655 Contribuitori: Orioane, Vali, 5 modificri anonime

    LicenCreative Commons Attribution-Share Alike 3.0//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

    Cruciada a apteaLegturi externe

    Licen