Cum iti poate schimba un depresiv viata?Arthur Suciu,

Se-ntelege ca, provenind dintr-o familie foarte bogata, Alain de Botton nu suporta sa-l epateze pe burghez. Strategia lui e alta, si anume sa ii planga de mila.

Cum iti poate schimba Proust viata, ca si celelalte carti (Religia pentru atei, Consolarile filosofiei, Arhitectura fericirii etc.), se adreseaza marelui public burghez, educat si bine remunerat, dar pe care societatea de consum il scufunda in depresie, nemaioferindu-i sens propriei vieti. Nu vei intalni la de Botton nici retete de fericire, gogosile uriase si lipsite de gust ale ,,gandirii pozitive"; nici sloganuri cubaneze, marcusiene sau post-structuraliste. El te invita la actiune, este adevarat, dar nu pentru a schimba ordinea sociala, ci pentru a te schimba pe tine. Sursa nefericirii este, pentru el, ignoranta burgheza cu privire la felul in care trebuie traita viata, fuga consumista de suferinta, excluderea ei din scenariul vietii. Pentru a repara ce mai poate fi reparat, de Botton ne propune reimbogatirea vietii cu semnificatiile ei culturale - sa reinvatam religia, chiar daca suntem atei; sa citim filosofii, chiar daca ne par plictisitori; sa regasim frumusetea arhitecturii, chiar daca nu facem, in fiecare zi, decat sa ne enervam in trafic. Intr-un anumit sens, el cere reintoarcerea la traditie. Prin traditie, putem avea din nou acces la codul umanitatii noastre, si asta chiar daca ne aflam in era postindustriala. Mijloacele prin care face acest lucru sunt insa moderne. De Botton pune la bataie un arsenal de tehnici, cunoscute oricarui ins alfabetizat in secolul al XXI-lea si menite sa-i faca plauzibila teologia crestina, un filosof ca Nietzsche sau istoria arhitecturii. Nu e vorba, in cazul sau, despre popularizare, ci despre incercarea de a reconecta masele la o traditie confiscata de invatamantul universitar. E posibil sa lucrezi ca inginer intr-o fabrica si sa-ti placa sa-l citesti pe Nietzsche, ne transmite de Botton; mai mult decat atat, a-l citi pe Nietzsche este o cale, destul de sigura, de a fi mai putin nefericit.Avand in vedere aceasta intoarcere la valori si semnificatii ale trecutului, intalnirea cu Marcel Proust pare inevitabila. Privind astfel lucrurile, sunt putine carti care sa ofere satisfactii mai mari decat In cautarea timpului pierdut (Ghepardul lui di Lampedusa e o tentatie, insa nu de aceeasi intensitate). De Botton a gasit probabil aici tot ceea ce si-a dorit, ba chiar mai mult decat atat. El pare sa fi traversat o perioada de anxietate a influentei asemanatoare cu aceea a Virginiei Woolf fata de aceeasi carte. Inainte de a dori sa schimbe viata altora, cu romanul lui Proust, de Botton insusi a fost schimbat, a fost modificat de Proust. A fost, ca sa spun asa, bolnav de Proust. Aceasta schimbare sau insanatosire este insa transpusa nu in registrul luptei literare, ci in acela existential (aproape religios). De Botton vede ,,calitatile terapeutice ale romanului" In cautarea timpului pierdut, bazandu-se chiar pe o marturisire facuta de acesta fostei lui slujnice: ,,Ah, Celeste, macar de as putea fi sigur ca voi face cu cartile mele cate a facut tata pentru bolnavi" (tatal lui Proust a fost medic, el insusi un autor prolific, dar de carti de medicina, p.16). Fara indoiala, romanul lui Proust are o dimensiune terapeutica, recunoscuta chiar de autor atunci cand afirma, in celebra sa fraza din Timpul regasit, ca adevarata viata este literatura. Literatura l-a schimbat pe Proust, l-a facut sa devina un altul. Romanul sau este chiar incercarea lui existentiala de a deveni un altul. Poate fi insa transpusa aceasta virtute terapeutica, la viata altora, altfel decat printr-o incercare de aceeasi natura, si anume de a scrie, cu propriul limbaj, propria carte Raspunsul lui de Botton este: da, putem, caci, pentru a scrie o astfel de carte, Proust insusi a fost nevoit sa sufere si sa se schimbe. Prin roman, intram in viata unui om care s-a schimbat pe sine.In cel mai important capitol al cartii, ,,Cum sa suferi eficient", de Botton enumera problemele psihologice ,,cuprinzatoare" si ,,betesugurile fizice", care au facut din viata lui Proust ,,un mare chin". Psihologic: ,,problema mamei evreice", de care a fost total dependent pana la moartea acesteia; ,,inversiunea sexuala; ,,pesimismul romantic" in iubire, ,,lipsa unei cariere in teatru", care l-a facut nefericit, ,,lipsa de intelegere din partea prietenilor". Fizic: astmul, incepand cu varsta de zece ani; regimul alimentar nefiresc, digestia proasta; nu suporta decat un anumit fel de chiloti, stransi pe burta; avea o piele foarte sensibila si nu putea folosi sapun; era terorizat de soareci; suferea permanent de frig, apoi de rau de inaltime si de tuse; calatoriile erau un infern, statea mai tot timpul in pat, unde si lucra; era

extrem de deranjat de vecini. Proust avea o totala neincredere in ceilalti si spunea mereu ca se afla pe moarte. In afara cartilor pe care le-a scris, n-a fost capabil sa mai faca nimic altceva. (pp.55-65) Ne intrebam, deci: este aceasta o persoana de la care sa avem ceva de invatat si, mai mult, care sa ne schimbe viatal Raspunsul lui de Botton este clar si convingator: ,,Cand auzim ca amanta lui Proust a murit intr-un accident de avion deasupra Antibelor, ca Stendhal a indurat un sir de pasiuni neimpartasite chinuitoare si ca Nietzsche era un proscris de care isi bateau joc scolarii, putem fi siguri ca am dat peste niste autoritati intelectuale valoroase. Nu cei multumiti sau cei luminosi au lasat in urma multe dintre marturiile despre ceea ce inseamna sa fii viu. Pare ca acest gen de cunoastere este indeobste apanajul celor extrem de nefericiti si singura lor binecuvantare." (pp.72-73) Proust este ceea ce de Botton numeste ,,un suferind eficient" (p.74), adica unul pentru care suferinta, oricat de mare, nu devine prilejul unui blocaj psihologic. Tocmai de aceea, el poate da marturie ,,despre ceea ce inseamna sa fii viu". Romanul sau, dimpotriva, este populat de personaje blocate psihologic, de ,,suferinzi ineficienti". De Botton da cateva exemple de ,,pacienti", pe care insa Proust nu are nici un fel de dorinta sa-i vindece din pix, aceasta fiind insa sarcina cititorului ,,eficient", pe care romanul In cautarea timpului pierdut va reusi sa-l schimbe. In viziunea lui de Botton, burghezul poate scapa din captivitatea discursului publicitar, a discursului ,,pozitiv" universal si obligatoriu, care deprima, daca il va intelege pe depresivul Proust, care nu deprima. Cele mai bune anti-depresive sunt chiar cartile depresive.