FRUMOS COPIL DIN SATUL FRUMUŞICA

Scriu această prefaţă la cartea tânărului medic Ion Chiriac cu nespusă bucurie că am

fost printre primii cititori. Acest frumos copil din satul Frumuşica îşi scrie versurile după ce

citeşte suferinţele de pe chipurile pacienţilor, aduşi la ananghie de ghiftuiţii demnitari. Pana

sa scapără şi loveşte în laşitate, nimicnicie, în “patrioţii” camuflaţi sub drapelul

pseudodemocraţiei.

Dumnezeu i-a pus mâna pe creştet şi l-a învrednicit să vadă mai altfel, mai

metaforic, mai cu durere ceea ce noi vedem zi de zi.

Se vede că a făcut lecturi serioase, că a luat cu asalt bibliotecile. Deşi e prea fluid şi

se exprimă kilometric în ale sale poeme, asta nu ştirbeşte din mesajul lor profund, ancorat

în realitatea imediată. Profesează o poezie publicistică, vehementă şi cu bătaie precisă în

ţinta acestor vremuri anarhice şi dezastruoase.

în cele câteva poezii lirice e mai domol, mai gingaş şi chiar sentimental, ceea ce e în

discordanţă cu răcnetul de baricadă din poemele “Pofta”, “Calea Ţării”, “O lege” şi altele.

Are ceva din trubadurismul lui Adrian Păunescu şi o stare de bard a la Vîsoţki.

L-am ascultat în codrii Căprianei, cântându-şi poemele şi l-am îndemnat să le

cuprindă între coperte de carte. La început de octombrie mi le-a pus pe masă şi în aceeaşi

zi am alergat cu ele la Editură.

Domn doctor, primeşte această binecuvântare ca pe un avans la cele ce vor urma în

cărţile ce vin şi am o presimţire că vor fi şi mai durabile.

Deschideţi uşile, vine un poet!

Ion Proca

ÎNGER

Am văzut un înger

Ce vindea la piaţă,

Prin furtuni cu fulger

Şi idei de gheaţă,

Brânză de mioară,

Fiii să nu-i moară.

Suspina în suflet

Şi încet vorbea,

Până-n miez de cuget

Ea aprins roşea,

Inimă curată

Şi nevinovată.

Parcă din icoană,

Ea stătea măreaţă,

Cu tristeţe-n geană

Şi lacrimi pe faţă,

Ca o lumânare,

Ca un luci de soare.

Sărmană măicuţă,

Furată, desculţă,

Cu lacrimi pe faţă,

În mijloc de piaţă,

Parcă-i mama mea,

Parcă-i mama ta.

Asta-i ţara mea —

Basarabia!

Inimă curată

Şi nevinovată,

Cu lacrimi pe faţă

În mijloc de piaţă,

Ca o lumânare,

Ca un luci de soare,

Asta-i mama mea —

Basarabia!

VIN ZORII

(Dragului Poet, Grigore Vieru, Ştiu că nişte dureri îi ţineau pe Poet la pat). Bădiţă, Grigore,

Ce stai azi la pat?

Şi care durere

Te arde-n ficat?

Ce griji te-nconjoară

Şi-n piept te apasă,

Şi pana-ţi uşoară

Să cânte n-o lasă?..

Când viaţa-i amară, Durerea-i firească

Şi inima-ţi rară

Un vers vrea să nască.

Un vers de strigare, Un vers de unire, Ce până la soare

Să scrie — Iubire!

Să sfarme îngheţul

Ce neamul apasă

Şi Domnul, Măreţul, Să intre în Casă.

Pe toţi grămăjoară

La El să ne-adune

Şi vocea-i uşoară

Prin noi să răsune.

El, Cortul Iubirii,

Din Cer să coboare

Pe Valea Durerii —

Ca Pâine şi Soare!

El, veşnic Lumină,

Aici, zi şi noapte,

Din Pacea creştină

La toţi va împarte.

Bădiţă, Grigore, De aici, de departe,

Un vers, mângâiere,

Trimit, ca la frate.

Prin noaptea durerii,

Cea fără de astre,

Eu strig că vin zorii

Duminicii noastre!

ZBOR DE LUMÂNARE (LUI ILIE ILAŞCU)

Curge sângele-n cetate, Plâng şi pietrele din zid, Rătăciţi suntem, măi frate, Ochii cerului se-nchid.

Marea roşie turbată

Se revarsă peste noi,

Ca o fiară-nspăimântată

Printre vremuri de apoi.

Roşie, turbată, Cade peste noi Fiara-nspăimântată, Vremea-i de apoi.

Sânge-i în cetate, Pietre plâng în zid, Rătăcim, măi frate, Bolţile se-nchid.

întunericul se zbate Peste neamul cel de sfinţi, Bate-n piept şi bate-n spate, Arde pruncii cei cuminţi.

Lângă prag de plai Ilaşcu Poartă sfeşnic de iubire: Pofta lui Mihai Pătraşcu Şi credinţa-n mântuire.

Zbuciumat se zbate Neamul meu de sfinţi, Căci avem în spate Pruncii cei cuminţi.

Ţine-n prag Ilaşcu Sfeşnic de iubire, Pofta lui Pătraşcu, Crez de mântuire.

Arde dârz o lumânare

Şi se-na!ţă înspre cer,

Chiar de-o ţin la închisoare

Într-o cuşcă grea de fier.

Mucenicul sfânt se naşte

Şi pe fruntea-i sus, rămân,

Pentru ziua cea de Paşte:

— Vă iubesc, popor român!

Zboară-o lumânare

Înălţând spre cer

Dintr-o închisoare

Cuşca grea de fier.

Mucenicul naşte

Şi din urmă-i vin,

Ziua cea de Paşte

Şi-un Păstor creştin!

POFTA

Pofta ne mână cu biciul şi urlă,

Pofta ne-mpinge spre-a hăului gură.

Pofta!

De mărire,

De cucerire,

De asuprire!

Pofta! De putere,

De avere,

De plăcere!

Pofta!

Pofta, cu gură de lup,

Pofta ne muşcă din trup.

Prin ea azi străbate

Moartea din spate.

Pofta!

Pofta

De a părea mare

Acela, care Minte nu are!

Pofta!

De a avea postul,

Sau măcar osul,

De a-şi încălzi dosul!

Pofta!

Pofta!

Mânca-o-ar câinii,

Că prin ea străinii

Ne-nţeapă ca spinii!

La mărgioară!

În miez de Ţară! Şi-n inimioară!

Pofta!

Pofta! 0 Poftă s-aveţi, Cu toţi, dacă vreţi,

Acum să vedeţi,

O Ţară roată,

0 Ţară bogată

Şi măritată!

0 mândră Crăiasă,

0 dulce Mireasă, Cu Tatăl în Casă!

0 Poftă!

De iertare,

De împăcare,

Cu fiecare!

O Poftă!

Pofta Unirii

Pofta Trăirii

La sânul Iubirii!

0 Poftă! Pentru Cuvântul,

A Domnului, Sfântul,

Ce ţine Pământul!

O Poftă!..

Cu Pofta pe poftă călcând,

Din chin şi durere,

Cum firea ne cere —

Spre înviere!

Spre înviere!

CALEA ŢĂRII

Voi, români din tinda Ţării,

Ce-aţi rămas cu toţii muţi

Când vă mint nişte dihănii

Şi vă vând nişte mancurţi —

Mai speraţi c-aceste lifte

Or s-aducă primăveri?

Ei, cu rânze ghiftuite

Pe cadavru-acestei ţări.

Ei, ce-au dărâmat biserici,

Azi în Muma cea străbună

Cu alaiuri mari de sfetnici

Vin cu lumânări în mână.

Vor să-i credem drept creştini,

Când prin sate-ntunecate

Mor creştini cuminţi şi buni,

Fără bani, fără bucate.

O, voi munţi de murdărie

Şi cu aer de-nţelepţi!

Steaua voastră-i tâlhărie,

Numele vă este hoţi!

Voi vă lăfăiţi aice,

Precum carnea în ceaun Şi vă vreţi nişte burice

Peste plaiul meu străbun.

Voi aici vă vreţi lumină,

Voi, copii de întunerici,

Dar pe limb-aveţi minciună,

Pe obraz strat de şorici.

Când vi s-a lua cununa

Voi în grabă veţi fugi

Înspre nord, unde vi-i muma,

Şi-n ruşine veţi pieri.

Hai, români din patru unghiuri,

Voi spre voi porniţi acuma,

Hai, sfărmaţi aceste juguri

Şi le ştergeţi chiar şi urma.

Nu cătaţi voi adevăruri

În minciună şi în hău, Adevărul este pururi — Sfântul, Domnul Dumnezeu.

Nu zburaţi, vă rog, acuma

Nici spre est, nici spre apus.

Calea Ţării este una —

înspre Domnul Sfânt, lisus!

ŞTIŢI VOI OARE?

Blestemat va fi tot omul

Care-aicea a scuipat,

Care-s-a întors cu dosul

După ce s-a săturat.

Ce trăieşte-aici de veacuri

Şi ne vede cu ochi rău,

Cel ce minte, chiar alături,

C-are-acelaşi Dumnezeu.

Care ne-a-nţeles doar graiul,

Când la masă-a fost chemat,

Care căuta doar osul

Şi de mamă a uitat.

Blestemat va fi mişelul

Ce părinţii îşi omoară!

Cel ce-i frate cu măcelul

Şi îşi bate joc de ţară!

Blestemaţi vor fi şi-acei,

Ce-şi ridică-aici palate,

Răsplătite cu bani grei De pe spate subjugate!

Cei ce sting aici Lumina,

Când şi-aşa e bezna grea,

Ce ridică sus minciuna

Peste biata ţara mea!

Ştiţi voi oare, măi pitici,

Că se-ncheie-al vostru veac?

Și chiar tot ce-aveţi aici

N-o să vă fie de leac?

Şi chiar ele, aceste lucruri, Vor striga şi-or îngâna,

C-aţi fost hoţi peste meleaguri,

Şi-aţi fost una cu minciuna!

VREMEA SECERIŞULUI

O, Doamne, ce se-ntâmplă azi şi-acum,

În noaptea-aceasta fără de Lumină,

Când toate se prefac în praf şi scrum,

Iar bezna-i grea chiar şi în ziuă plină.

E lungă noaptea şi e greu îngheţul

Şi lumea rătăceşte prin idei, Azi surdul şi cu orbul ne sunt ghidul, Iar mântuirea ne-o aduc nişte atei.

Eclipsă e de Soare şi de Lună,

Şi stelele pe boltă s-au ascuns,

Minciuna liber strigă şi răsună,

Şi frica până-n oase a pătruns.

Mor suflete, se sting în disperare, Se clatină şi cade cel bătrân, Iubire nu-i şi nu-i nici îndurare

Iar omul bun înghite numai chin.

Cu bani şi posturi azi şi-au mântuit

Mişeii sufletul, ce numai suflet nu-i.

Au jupuiat din nou, de viu, omul smerit,

Şi i-au vândut de mult şi pielea lui.

Nimicul din nimic azi face bani,

Şi vinde tot ca să-şi mângâie maţul,

Adună-averi, sau bani americani,

Iar pofta lui nu-şi mai găseşte saţul.

Pustiul greu apasă peste noi,

Pustiul din pustiu acum se naşte,

Azi lupul e aici cioban la oi —

El înspre haită c-o nuia ne paşte.

Noi, cei ce-avem Stăpân în fruntea oştii,

Pe Domnul nostru, cel cu calul dalb,

Cât mai putem răbda atâta proştii

Să ne înveţe iar că negru-i alb?!

Trecut-au peste noi în veacul rece

Idei ce-aveau ca steag câte-un “erou”,

Pe caii roşii, negri şi-acum trece

Acel gălbui cu pete roş-marou.

Cu roşu ne strivea aici Satana, Cu negru foc în lume a turnat,

Şi-acum ne adânceşte iarăşi rana,

Sub chip de miel, gălbuiul democrat.

E toamnă şi e timpul prea târziu,

Şi holdele sunt toate date-n pârg,

Azi şi în Templu a pătruns desfrâu,

Şi chiar cu Domnul fac acuma târg!

Cuvântul, Domnul, Soarele cel Mare,

Cu sabia şi tolba cu săgeţi —

El vine-n slavă pe-al său cal călare!

Uitaţi-vă, Vă rog, ce haine-aveţi?!

MAICĂ ROMÂNIA

Chiar prin noaptea-aceasta deasă

Te văd maică, Ţară Sfântă,

Cum păşeşti, ca o Mireasă,

Înspre zarea ce cuvântă.

De imperii hăituită, .

Sfârtecată la răscruci,

Tu — femeie chinuită,

Cu copiii sus pe cruci.

Vălul tău ce te-nconjoară Este Domnul, Soare Sfânt!

Î-L păstrezi în inimioară,

Printre vremi, ca legământ.

Sub picioare Maica-Lună

Rădăcină ţi-e şi scut —

Din Biserica Străbună

Neamul nostru s-a născut!

Ard pe fruntea-Ţi blândă, Mamă,

A apostolilor stele

Împletite-ntr-o năframă, Să spargi negura cu ele.

Alde-întunecă lumină Vin să-ţi treacă peste prag, Să-ţi strivească doina lină

Şi să-ţi fure ce ţi-i drag.

Azi minciuni mai elevate

Vor în sân ca să-ţi strecoare;

Secte, rituri inventate, Groapă-ţi sapă sub picioare.

Valuri negre şi urâte Te lovesc ca să te-nece,

Câte te-au lovit, ah!, câte,

Dar “ce-i vai, ca valul trece!”

GOLGOTA NEAMULUI ROMÂNESC

La poarta pridvorului,

Dinspre răsărit de soare,

Purtând Crucea neamului Sta llie în picioare.

Of, llie! Of, llie!

Crucea aceasta a cui să fie?

- E a Neamului Român,

Care s-a născut creştin!

Of, of, drumul neamului,

Of, of, spre Golgota lui.

Of, of, presurat cu spini,

Of, of, cu spini şi pelin.

Pe Crucea Românului,

Fiica blând-a neamului.

Floare mândră Basarabă,

Cea furată de la Mamă!

La muscali a fost vândută

Şi cu oaste răstignită,

Între două tâlhăriţe,

nistreană şi găgăuţă.

Of, of, sângele-i curgea.

Of, of, neamu-ntreg plângea.

Of, of, iudele-l beiau,

Of, of, şi se veseleau!..

Acum e sâmbătă seara

Şi e moartă toată ţara, —

0 întindere de oase

Ale sufletelor noastre.

în mormânt, c-o Piatră-n poartă,

Ea, păzită cu armată,

Zace-acum în aşteptare

Să se-nalţe către Soare!

Of, of, pe mormântul Ei,

Of, of, tâlhari şi mişei!

Of, of, cântă şi dansează,

Of, of, şi mari se visează!..

Hai, români, veniţi cu toţii,

Hai, români, din lumea toată,

Pe câmpia Libertăţii,

Haideţi să-nviem odată!

Hai, români, din lumea toată!

Hai, români, veniţi odată!

Pe câmpia Libertăţii

Haideţi să-nviem odată!

Hai, hai, haide neamul meu!

Hai, hai, către Dumnezeu!

Hai, hai, haide neamul meu!

Hai, hai, vine Dumnezeu!

Hai, hai, haide neam creştin!

Hai, hai, spre al tău destin!

CU LIMBĂ DE CLOPOT FRUMOSULUI OM, TUDOR UNGUREANU

Din pământ mănos, curat şi puhav,

Care neclintită stânca-i sub furtună,

Dintr-o ghindă sfântă, stejărel brav, firav,

Se înalţă, cântă şi ne tună.

Cu-o Clopotniţă Incinsă-n suflet,

Un copil se zbate şi aleargă,

Să ridice zidul şi credinţa-n cuget,

Oaste să aleagă, oaste să culeagă.

De la Căpriana-n dangăte de Clopot

Albul cal se-nalţă şi în uşă bate,

El prin codri zboară, printre frunze-n tropot,

Şi la luptă dreaptă cheamă şi ne scoate.

Calul se adapă dintr-o cobză veche, Care apă plânge, dulce şi senină, Hrana-i de jăratec — doina cea străveche, Aripa lui este struna cea străbună.

Bate din copită calul năzdrăvan, Focul sfânt îi arde şi în ochi, şi nară, Cu săgeţi de fulger, Calul lui Ştefan, Azi dragon şi fiară ară şi doboară.

De la Căpriana, Cu limbă de Clopot, Se desface geana, Pe aripi de şopot!

Bate din copită, Calul lui Ştefan, Calcă pe ispită, Calul năzdrăvan!

INIMIOARĂ-ŢĂRIŞOARĂ

Spune, scumpă inimioară,

Ce te face să suspini,

Când pe frunte-a câta oară,

Îţi îmbracă iar coroană -

Uneltiri de spini?

Spune, mică inimioară,

Ce în taină îmi şopteşti,

Printr-un strop de lăcrămioară

Din durerea cea amară,

Spune-mi, ce doreşti?

De ce, dragă inimioară, Stai cu ochii aplecaţi,

Când cu banul te măsoară

Ori cu locul cel din scară,

Cei neînfrânaţi?

Ce îmi strigi tu, inimioară. Prin durerile din piept,

Despre cel ce mă-nconjoară

Şi-n gândirea lui uşoară

Se crede deştept.

De ce, dragă inimioară, Te opreşti aşa acum?

Nu mai vreai să duci povară,

Cum duceai odinioară,

La-nceput de drum?

Plânge-n miezu-ţi, inimioară, Sâmburele sfânt,

Ce din Tatăl se coboară,

Făcând calea mai uşoară

Spre cer din pământ.

Prin-ăst Sâmbur, inimioară,

Noi putem intra

În Lumina iubitoare,

Prin Cuvântul care zboară

Spre chilia ta.

Nu plâng, soro, inimioară,

Cele care sunt

Strop din lumea cea murdară,

Fără Sfânt în chilioară,

Care sunt din lut.

Nu mai plânge, inimioară,

Că pe fruntea ta,

Mult râvnita ta povară,

Dragostea - ca o comoară,

Se va aşeza.

Fii mai tare, inimioară

Du-mi sufletul meu,

Din micuţa-i chilioară,

Pe aripa ta uşoară

Către Dumnezeu.

Inimioară, inimioară,

Cum în sânul tău

A-ncăput întreaga Ţară

Cu destinul său.

Inimioară, inimioară,

Arde-n pieptul meu —

Foc din dragoste de Ţară

Şi de Dumnezeu!

Nu mai plânge, ţărişoară,

Că spre fruntea ta

Fiii tăi acuma zboară

Şi pe ea ca o coroană, Se vor aşeza.

Fii mai tare, ţărişoară,

Hai cu cântul meu,

Pe aripa lui uşoară

Ce spre cer acuma zboară,

Către Dumnezeu!

Inimioară, ţărişoară, Şterge lacrima! Mâine-n zori întreaga Ţară

Iar va învia!

Hai, măicuţă, Ţară-aleasă,

Spre destinul tău

Spre cununa de Mireasă De la Dumnezeu!

O LEGE

în jur totu-i dezastru,

Dezastru-i până-n suflet

Şi cerul nu-i albastru,

E beznă peste cuget.

Furtuni de tâlhărie Ne sfarmă şi ne rup

Prin oameni cu trufie

Şi sufletul corupt.

Aici în capul mesei

Stă curva cocoţată,

Cu plozi în preajma ei

Şi-n luxuri se desfată.

Ea lor le este mumă

Şi idol chiar le este,

Iar biata noastră humă

Îi iartă creştineşte.

De la aceştia lege

Acuma aşteptaţi?

Ei nu pot înţelege

Ce-i dragostea de fraţi.

Sunt fii fărădelege

Şi ştiţi ce-i legea lor —

Averi ca să-şi închege

Prin jaf şi prin omor.

Cu gurile deschise

Împroaşcă spurcăciuni,

Prin frazele “distinse”

Ce-s pline cu minciuni.

Iar curva, mama lor,

Le-mparte generos —

Cui jilţiuri, cui onor, Iar unora vreun os. Ei pentru-aceste fleacuri

Orbeşte o slujesc,

Scuipând în sfinte lucruri

Şi-n neamul românesc.

Tâlhari din fundul lumii

Aice dau năvală,

Ne pradă-n miezul zilei

Şi nu dau socoteală.

Ne cârmuiesc străinii

Prin iudele locale,

Vin haitele şi câinii

Din ţări imperiale.

Ei vor să ne înveţe

Culturi ce-acuma mor, Să lingem a lor “feţe” Şi robi să le fim lor.

Minciună voalată

Sub măşti cu chip de miei!

Dar vor, ca altădată,

Stăpâni să fie ei.

Aceştia ca lumină

Se vor şi-n ceialt veac,

Dar Domnul e lumină

Şi-acuma bate-n prag.

Români-creştini acuma

Sculaţi din somnul greu, Ne cheamă-acuma Muma

Şi vine Dumnezeu!

Prin inimile voastre

O lege să se nască,

Ce zace-n firea noastră —

O lege, creştinească!

FRUMUŞICA (SATUL DE BAŞTINĂ)

Frumuşica, sat frumos şi verde,

Dintre dealuri mai că nu se vede.

Cu pădure verde lângă sat

Şi cu vii din părţi înconjurat.

Când priveşti din deal, din depărtare,

Ţi se pare-o insulă în mare. Cu copaci, cu flori, plin de verdeaţă

Şi cu oameni dornici de-a lor viaţă.

Satule, bătrânule,

Satule, bunicule,

Satule, un cuib de rândunea,

Satule, iubitule,

Satule, voinicule,

Satule, copilăria mea!

PRIVELIŞTEA SATULUI MEU

Mă urc pe dealul cel înalt, Din marginea pădurii, De unde satul aşezat

Cedează-n tot privirii.

Eu vin, m-aşez sub un copac, Mă sprijin de tulpina-i,

Mi-arunc privirea înspre sat

Şi-i simt zvâcnind lumina-i.

în spate-aud cum vântul vesel

Se mişcă prin desişuri,

În faţă-mi râde-un firicel

Ce-i legănat de gânduri.

Apoi sorbesc acele dealuri

Ce satul înconjoară, Acele verzi, imense lanuri, Scăldate-n plină vară. Aud un cânt melodios, De dor şi veselie, Ce zboară din cel ritm voios

A lucrului din vie.

Mai văd în vale un tractor

Ce ară printre rânduri, Cum colo-n vale, la izvor, Stă salcia pe gânduri.

Apoi privirea îmi opresc

La satul meu bătrân,

La braţul lui cel pitoresc,

De dragoste şi chin.

Aud în pieptul meu cântând

Suflarea mea alin,

Privind la plaiu-acesta mândru

Ce de iubire-i plin.

Şi simt în suflet, iarăşi simt,

O fericire-adâncă,

O, Doamne, cât îmi e de scump

Meleagu-acesta încă.

MAMA

Ea pe lume ne aduce

Şi ne poartă lângă sân,

Din lumina ei, cea dulce,

Vorba, cântul, mi-l îngân.

Mă învaţă primii paşi, Mă mângâie dacă cad, Are ochii drăgălaşi

Şi cuvântul cel mai cald.

înţelege toate cele

Şi pe toate mi le iartă, E aproape-n clipe grele, Şi întruna grijă-mi poartă.

Are cea mai blândă faţă,

Este cea mai bună mamă,

Mă-ncălzeşte întreaga viaţă

Şi rămâne o icoană.

MAICĂ, MĂICULIŢA MEA (SCRISĂ CU LACRIMI)

Maică, măiculiţa mea,

Văd că starea-ţi este grea.

Zboară gândul des la tine,

Să te vadă, să te-aline,

De eşti slabă —

Să fii tare, De eşti mică —

Să fii mare.

Maică, măiculiţa mea,

Văd că starea-ţi este grea.

Maică, măiculiliţă, ştiu

Că-ai ajuns ca în pustiu,

Că tăcută-ţi e guriţa —

Te hrănesc cu linguriţa. Nu te plânge, Nu te pierde, Nu te frânge

‘n Domnul crede.

Maică, măiculiţă, ştiu

C-ai ajuns ca înpustiu.

Maică, măiculiţă, cred

Că se scurge vremea-ncet,

Că pe aripe de înger

Ai trecut prin foc şi fulger.

Ştiu ce este

Şi ce-a fost,

Ştiu c-aceste

Au un rost.

Maică, măiculiţă, cred

Că se scurge vremea-ncet.

Maică, măiculiţă, Domnul

Îţi va şterge-n clipă somnul,

Îţi va dezlega guriţa

Şi-i păşi,

Chiar fuguliţa.

Va veni

Şi-aceea zi

Când şi vremea S-a-mplini.

Maică, măiculiţă, Domnul

Îţi va şterge-n clipă somnul!

ADIE VÂNTUL

Adie vântul

Cu dulcea-i suflare

Şi negrul,

Pământul,

Se scaldă-n răcoare.

Adie vântul...

Prin lanul cu grâu

Se leagănă spicul în val

Ca-ntr-un râu.

Iar bobul

Adoarme în spice adânc,

Cum pruncul în braţul

Mamei cântând.

Adie vântul...

Copacii în cor îşi freamătă cântul,

Bătrân ca şi timpul,

Dar proaspăt, cu dor.

Adie vântul

Prin părul mamei.

Se coace bobul,

Rodeşte pomul,

Dar părul mamei înălbeşte.

Adie vântul

Şi ofileşte,

Şi frunza cu pomul,

Şi spicul cu bobul,

Dar dorul de Mamă,

Nicicând!

“ÎNGERI CU ARIPI ALBE”

Printre sufletele noastre

Răul muşcă şi coseşte,

Doborând din ceruri astre,

Şi-un copil, ce-abia se naşte.

Disperaţi, cu frica-n spate,

După leac şi alinare,

Noi spre voi, soră şi frate,

Alergăm cu mic şi mare.

Aduceţi pe rana noastră,

îngeri cu aripe albe,

Pentru suflet — zare-albastră,

Pentru inimi — blânde salbe.

Căci şi vorba vă e leac,

Şi privirea, chiar şi mersul,

Iar prin bezna ăstui veac,

Ne-ncălzeşte precum versul.

Nu uitaţi de-al vostru har,

De puterea ce o poartă,

Căci comoară este, dar,

Pentru suferinzi, o poartă.

Să trăiţi şi azi şi mâine,

Multă vreme înainte,

Şi din inimi şi din mâini

Să vă curgă leacuri sfinte!

îngeri, voi,

Cu aripi albe,

Nu uitaţi nicicând de noi —

Cei cu inimile slabe!

PLOUĂ...

Plouă...

E mare furtună,

Macină vântul pustiu.

Plouă,

Nourii tună, Fulgere cad peste viu.

Sub streşine putrede

Suflete umede

Plâng.

Plouă...

Pe geamuri murdare

Şiroaie de ploaie

Şi drum şi cărare,

În negre puhoaie,

Ne sting.

Plouă,

Pe creştet ne plouă

Cu lacrimi şi sânge în două,

Tulpina se-ndoaie

Şi ramuri sub ploaie

Se frâng.

Plouă...

Stropii de ploaie

Rană ne taie,

Pe pielea bălaie

Colţi de văpaie

Ne-ncing.

Plouă,

Doamne-Tată,

Peste mica Ta ceată.

Te rog de ne iartă,

Ne scoate din ceartă,

Şi adă-ne nouă O inimă nouă —

Să nu ne mai plouă.

Te rog de ne iartă

Şi grijă ne poartă,

Te rog! lisuse mărite! lisuse iubite!

Dăruie nouă

O inimă nouă,

Care ne iartă

Şi grijă ne poartă, Ca să ne plouă

Cuvântul cu rouă.

Încă şi încă odată,

Te rog de ne iartă

Şi plouă

Cu rouă...

Te rog!

COBOARĂ CERUL

Coboară ceru-n fiece secundă

Şi-mbracă peste el câte un boț de lut,

Semânţa lui — lumina cea fecundă,

Aceeaşi la sfârşit şi la-nceput.

El aripa-şi desface sub stratul greu de humă, Iar zborul lui ne duce spre fericite bolţi, Doar creste de infern, cu vârfuri reci de spumă,

Se-mplântă-n fruntea-i blândă ca un şirag de colţi.

Printre planete, spaţii, se-ndreaptă telescoape

Şi scotocesc să vadă dacă există vieţi,

Dar viaţa-i chiar în noi şi e atât de-aproape

Încât cu pleoapa strânsă puteţi să o vedeţi.

Şi ce putem noi, orbii, să semănăm prin spaţii

Când viaţa noastră însăşi i-o artă de-a muri,

Nimicnicia noastră, sau cum ucidem fraţii? Căci spaţii dulci de viaţă nu ştim a făuri.

Of, of şi iarăşi of, că mare e prostia

Şi câtă lume, Doamne, cu cinste i se-nchină!

Ea azi culege roade şi masca ei, trufia,

Ascunde guri de haos vopsite cu minciună.

Durata unei vieţi e dată pentru om Ca să se-nalţe şi să treacă uşa porţii, Dar lunecăm seduşi de fructul vechi din pom Spre clipa-ntretăiată de ceasul şi de locul morţii.

Coboară cerul, chiar şi-acum coboară,

Şi plânge singurel şi umilit,

Ne iartă iar şi iar, a câta oară,

Când este sfâşiat sau răstignit.

O LACRIMĂ

Iarăşi o micuţă lacrimă pe geană Oglindeşte cristalin privirea, Amăruie şi uşoară ca o pană, Nevăzută-i este strălucirea.

Chinurile toate plâng şi râd în ea, Harul se prelinge şi mângâie rana. Inima-i tresare în sclipiri de stea,

Raza ei aprinde geana şi icoana. Izvorând în taină tocmai din adâncuri, Amintiri trezeşte, zboară lin în cercuri, Cade-n strop de rouă, pe obrajii ţării.

ŢIE, PLAIUL MEU

De m-aş face

Vânt alin de vară,

Eu aripa-mi uşoară

Din tine mi-aş desface,

Iar de mi-aş frânge aripa

Zburând sub cerul tău,

La tine m-aş întoarce,

La tine, plaiul meu!

Chiar de îmi va rămâne Căldura de pe urmă,

Ce-o pierde în lumină

Un meteor în zboru-i

Prin aer spre pământ,

Tot ţie îţi voi da-o,

Tot ţie, plaiul meu!

De m-aş face

Un strop micuţ de rouă,

Ce spală-n dimineaţă

Plăpândă, faţa ta,-

De-aş şti că-mi dau în “ceruri”,

Un cer întreg de nouri

Şi fulgerele toate,

Să tun unde aş vrea.

Eu n-o să mă evapor,

Ca să domin puterea

Şi faţa-n dimineaţă

Pe veci îţi voi spăla!'

De m-aş face

Un vultur mare-n zbor.

Eu voi zbura deasupra-ţi

Atent, priveghetor,

Şi-ţi voi păzi văzduhul,

Prin care graiul tău

Răsună ca un cântec

Plăpând, duios, cu dor.

Şi n-oi lăsa pe-o clipă,

Să-ţi întrerupă cântul

Ciori mari, în nouri negri,

Cu croncănitul lor.

De m-aş face,

Or de nu m-aş face,

Tot, ţie-ţi aparţin,

Moldovă, plaiul meu.

Moldovă, plai de doină,

Cu fruntea veşnic verde

Şi sânul plin cu flori.

Tu ai născut Luceferi

Ce scânteie-n amiază

Cu raze înţelepte —

Un cer întreg de sori!

Mă-nchin adânc în faţa-ţi,

Sărut pământul tău,

Şoptesc cuvântul, mamă,

Şi-aud cuvântul - fiu!

SĂ ÎNCERCE SĂ VADĂ

Mi-a spus, mai ieri, un creştin,

Cu nume frumos, Constantin,

Că nu poate-înţelege,

După care lege,

Şi chiar a-ntrebat

Pe popa din sat.

De ce el, ca Părinte,

Pâinea fierbinte,

Ce-n vremuri c-aceste, A noastre neveste

O duc cu smerenie

Şi curăţenie,

În orice Duminică

La Sfânta Biserică,

De ce n-o împarte,

Cum scrie în Carte,

La omul sărman,

Bătrân sau orfan,

Lipsit de avere

De cei cu putere?

Iar el - Jertfa Pâinii, Chiar în văzul lumii,

Cu-a sa limuzină

De marcă străină,

O duce acasă

Şi nu pentru masă.

Și-o dă, nici la miei,

Dar chiar la purcei!

Aşa este, frate creştin,

Cu nume străvechi, Constantin,

Când aici cârmacii

Dimpreună cu bacii,

Nu sunt de-acei Ce-ngrijesc de miei,

Dar sunt din acei

Ce-s robi la purcei!

Aşa este, frate,

Aşa, din păcate.

Căci scrie în Carte,

Că-n această parte

Vor veni de departe,

Cu aer de frate,

Copiii Satanei,

Şi în Casa Mamei Vor zice şi ei,

Că sunt tot iudei,

Dar mint

Şi nu sunt!

Bătrânii, ţării acestea,

Cum ne spune Vestea,

Vor privi cu-ascultare

Spre soare-răsare,

Iar înspre Altar

Cu dosul murdar.

S-or lăfăi

Şi-or jefui, Purtaţi de minciună,

Ţărişoara-mumă.

Şi aici, pe vale,

În necaz şi jale,

Ne vor îneca!

Ne vor sugruma!

Dar, pas cu pas,

Sub fudulul nas,

Se va apropia

Sfânta nuia!

Aşa, frate, aşa!

Căci cel ce ne minte Cu-n sărut, când ne vinde,

Cine-i el, frate, cine-i?!

Şi-acel, ce năvăleşte

Şi asupreşte, Acela creştin este?

Acel ce ne fură Şi Pâinea din gură, Ce ne dăruie viaţă

‘N siberii de gheaţă,

Ce acuma omoară

A noastră ţară,

Acela creştin este?!

Acel, ce cum intră în casă, Sare pe masă

Şi strigă cu ură

Şi spumă la gură:

- Vorbiţi omeneşte,

Nu româneşte!

Acesta creştin este?

Acesta?!

Tu, fratele meu, cel creştin,

Cu inima toată-n suspin,

Să ştii că Biserica Sfântă,

Unde Domnul nostru Cuvântă, Ea e Frumoasă şi Mare,

Din inimi şi până la Soare,

Şi dac-or voi să o sfarme

Acei ce au bani sau au arme

Ei trebuie întâi să străbată

Calea aceasta, nemăsurată,

Până la marginea firii,

Până la Faţa Iubirii! Or să poată ei, oare,

Atât de sus să coboare?

Când ei, mânaţi de folos,

Se urcă de jos, tot mai jos. Să încerce!

Şi-or să vadă!

“EROII”

Mă doare sufletul şi plânge suspinând,

Cu lacrime amare îmi sângeră obrazul,

Când văd acum eroii prosperând

În timp ce-n ţară bântuie necazul.

Ploditu-s-au aici prea mulţi eroi,

Precum nu s-au plodit în altă parte,

Din şmecheri, javre, pleavă şi gunoi,

Din cei fără Credinţă, Neam şi Carte.

Ei sângele poporului l-au supt

Chiar şi din generaţii viitoare,

Din bolta ţării crucile le-au rupt

Şi le-au strivit sub frunţile murdare.

Pe cerul lor, acela inversat, Cu aripe şi bolţi din fuste desfrânate — Luciri perverse ce ne-au mutilat

Cu nori de foc şi stele-nsângerate.

Iar jos, sub ei, doar moarte şi durere,

Cadavre vii ce nu mai lasă umbră,

Sărmani fără speranţă, bărbaţi fără putere,

Sub legi de puşcărie şi rânduire sumbră.

Da, astăzi este timpul lor,

Ei simt şi ştiu că vreme au puţină,

Ne mint, ne ard şi-n grabă ne omor,

În umbra lor pe veci vor să ne ţină.

Să n-adormim acum sub greul nopţii,

Furaţi de vise şi iluzii sclipitoare,

Căci iată înfloresc acuma hoţii,

Iar umbra lor se vrea mântuitoare.

Noi cu Credinţă să zidim Dreptatea,

înspre Lumină să purcedem pas cu pas,

La vreme grea s-alegem Libertatea

Şi inimile să ne bată într-un ceas!

STĂPÂNII

Stă sus, în vârf, stăpânul, Orgolios şi plin de importanţă,

Vrea miluie sau scuipă pe vreunul,

Vrea zâmbet e, vrea este aroganţă.

Sub el, la sfat, vin iute, se adună,

Nişte pitici ce tot stăpâni se simt,

Să-şi apere pe tron a lor minciună,

Căci hrană ea le este şi ea sunt.

Prin spaţiul acel, ce-i dosul frunţii,

Ideile se-nvârt ca prin pustiu,

Din găuri negre, dezvelindu-şi colţii,

Cobor şi sfarmă tot ce este viu.

Apoi puţin se lasă obosite Şi-o linişte de moarte ne apasă,

Prin minţi deşarte, veşnic ameţite,

O lege de nebuni ne intră-n casă.

Ea ne dezbină, ne prosteşte şi se râde

Cum noi cu noi ne batem cap în cap,

Striveşte-n miez vlăstarii, ca un gâde,

Şi cresc sub ea corniţele de ţap.

O lume, ce de fapt e antilume,

Care nu lasă să răsară om în om,

O mreajă din plăceri şi-nşelăciune,

Din cari ce rod şi florile din pom.

Aice indivizii se-ador numai pe sine,

Se nasc doar în fotolii şi doar cu ele cresc,

Pe contul celor mulţi, ei nu mai pot de bine,

Acoper fruntea ţării şi grav o murdăresc.

Din umbra lor amară, acea din false stele, Azi plouă şi ne ninge cu glod şi cu gunoi,

Cu oameni făr-de suflet, cu doamne uşurele,

Cu hoţi ce peste noapte devin stăpâni pe noi.

O, Doamne, peste ei, Te rog, odată tună

Şi sfarmă-le şi templul şi cuibul de minciuni.

Din cer coboară-Ţi spada, în mijloc de furtună,

Şi spală faţa ţării de-aceste spurcăciuni!

TOAMNA

Vine toamna aurie,

Soarele luceşte trist,

Rugineşte frunza-n vie,

Curge din bobiţe must,

Amiros a copt gutuii,

Frunza cade la pământ,

Pe la şcoli încep copiii

Să se-nfrupte din cuvânt,

IARNA

Iarna rece şi pufoasă A venit în ţara mea,

A lipit în vârf de casă

Sloi de gheaţă şi de nea.

Străluceşte alb câmpia

Şi pădurea-i albă toată.

Zbuciumată, vigelia

Strânge suluri de zăpadă.

Râul zace amorţit,

Lacul este plin de gheaţă.

Lângă vatră încălzit Dorul aripa-mi apasă.

CURVA

Prin imperii ce mor

Se caută o “idee naţională”

Ca proptea,

Această idee nu poate fi

Decât numai, şi numai,

O minciună modernă!

Îţi vine să râzi şi să plângi deodată Când vezi cum pe vârfuri murdare de spumă, Stă curva lumii pe tron cocoţată, Poftind să ne fie stăpână şi mumă.

Ea toată în roşu aprins e-mbrăcată, Cu jaf şi minciună pe fruntea de nimbi, În sânge de sfinţi ghiftuită şi beată, Călare pe neamuri, popoare şi limbi.

La est azi o fiară cu râvnă o poartă Şi-o mare de lume împinge-n mormânt, Din vest altă fiară blând colţii şi-arată, Cu aceleaşi ambiţii urlând din pământ.

Azi ambele-nvie aceeaşi icoană, Sub măşti diferite îi zic: UNIUNE — Trei cifre de şase ca semn de coroană Pe mâini hrăpăreţe pecete ea pune.

Azi fiarele vor peste glob să domine, De neamuri sărmane de fapt nu le pasă, Presează popoare icoanei să-nchine Şi lumea i-o dau dezbinată la masă.

Voi, oameni şi lume, sărmane popoare, Ce staţi pân la gât afundaţi în infern, Spălaţi-vă ochii, priviţi înspre soare, Mâncaţi din Iubire, din Verbul Etern.

Nu-i loc de imperii în veacul ce vine, Nu-i loc! Ori veacuri senine sub ceruri creştine, Ori foc!

PATRIA

Patria e duhul

Ţării adunat

Ce cu patru chipuri Este însemnat, Gemene sunt toate, Toate una sunt

Şi pe sfinte roate Calcă pe pământ.

Înainte toate

Poartă chip de om — Căci încreştinate

Stau în vârf de pom, Stânga — faţă-bour,

Dreapta — chip de leu, Iar din urmă — vultur,

Scris de Dumnezeu!

Patria e dorul

Picurat din stele, Cântecul de leagăn

Al măicuţei mele,

Mâna blândă-a tatei Peste fruntea mea, Părul alb

al bunei

Ca un fulg de nea.

Patria e casa

Pentru neamul meu, Unde-n zi cu soare

M-am născut şi eu,

Este şoapta mamei

Cu miros de tei, Floarea ei căzuse

Peste ochii mei.

BUNICA

O mămucă, ca o pâine, Ne purta în jurul ei, Ca o creangă, care ţine

Vârful sus cu bobocei.

Dulce gândul se întoarce

Şi-o zăreşte, grijulie, Ba cum lână albă toarce, Ba cum fruntea ne-o mângâie.

Cu un soţ pierdut în lupte,

Dar iubit până la moarte,

Ştia greul să-l înfrunte,

Nu s-a plâns nicicând pe soarte.

În bondiţa-i de mioară

Avea dulciuri pentru noi,

Şi-n privirea ei uşoară

Ne simţeam ca nişte miei.

Ştia boala s-o aline

Și durerile să scoată,

Ajuta pe orişicine,

Îngrijea de lumea toată.

Credincioasă, cum mai rar, Seri de seri la rând ne-a spus —

Sfântă şi plină de har,

O poveste cu lisus.

În genunchi, fire cuminte,

Sub icoană-n miez de noapte,

Aşa mi-ai rămas în minte,

Tot rugându-te în şoapte.

. “ÎNŢELEPŢII”

Azi târfa şi cu hoţul

Sunt înţelepţii lumii,

Minciuna le e sorţul,

Iar rostul —tâlhării.

Încoronaţi cu luxuri,

Orbiţi, după avere,

Se-nghesuie pe vârfuri

Spre bani şi spre putere.

Lor legea le e slugă

Şi ei chiar lege sunt,

Ne mint sau ne înjugă,

Ne spulberă pe vânt.

Doar secte diferite,

Perverşi, care de care,

Azi flutură merite, Au drept şi apărare.

Prin proceduri, instanţe,

Minciuni trase de păr,

Omoară azi speranţe,

Lovesc în adevăr.

Din straturi e zidirea, Cu foruri mari şi mici, Dar naşte rânduirea,

Doar monştri şi calici.

Şi acum

O întrebare,

Care cere

Un răspuns:

Pe târâş Sau în picioare?

În lumină

Sau pe-ascuns?

La fudui

Să intri-n voie?

Sau la cei

Cu titluri false?

Nu doresc

Şi n-am nevoie,

N-am de gând,

Şi nici nu-mi pasă!

FABULĂ

Banul, rangul şi-o minciună

Într-o zi s-au apucat,

Din mocirlă şi neghină

Să ne scoată la uscat.

Promiteau minune mare, Se loveau cu pumni-n piept,

Dar în sine fiecare

Se credea cel mai deştept.

Banul se mândrea că rangul

Şi minciuna îl adoră,

Ei, ştiindu-i feleşagul,

Îi purtau atent onorul.

Rangu-amoru-şi mângâia

Că pe dânsu-l cată banul, Şi minciuna, el ştia, Doar la el și-are aleanul.

Iar minciuna, plus la toate,

Chiar iubită se ştia,

Căci cu ea se fac, măi frate,

Bani şi rang, şi tot ce-i vrea.

Aplecate peste lume,

Trei iluzii sfidătoare —

Şase feţe au şi-un nume Care seamănă teroare.

Ori cât s-ar umfla curcanul

Pân la urmă tot rămâne,

Nu un vultur de pe stâncă,

Ci un pui plouat de curcă.

“TITANIC”

Rătăcind prin spaţii foarte multă vreme,

înşirată-n veacuri şi milenii, Ridicară-o lume, ce întruna geme,

Cu gânduri de umbră pământenii.

Şi, ca o corabie măreaţă,

Ea crezută veşnic plutitoare,

Pe oceanul vremii, printre val şi ceaţă,

Luneca spre hău uluitoare.

Împărţită-n două jumătăţi,

Etajată-n rânduri de popoare,

Inventându-şi sieşi greutăţi

Dar visând la bolţi strălucitoare.

Partea dinainte — cei cu lux şi bani,

Iar din urmă — cei zidiţi pe arme, Cu orbiţi de siavă căpitani

Şi cu-n şef sătul şi surd ce doarme.

Neamuri şi popoare-n umbră afundate

Stoarse sunt de forţe, ce în râuri mari

Curg pe mese alese-n dulciuri şi bucate

Pentru cei şovini, pretinşi şi tari.

Cei de lângă cârmă veşnic inventează,

Dintr-un boţ de humă cu sprânceană-aleasă,

Soare fals ce parcă-n raze luminează

Şi-l pictează, chiar, pe pâcla deasă.

Îl îmbracă-n titluri şi regalii,

Premii de ştiinţă chiar îi dau, Pieptu-i străluceşte totul în medalii

Şi gândesc că o lumină au.

Dar lipiţi-vă de el obrazul,

Dacă-ntâmplător îl mai aveţi

Şi-ţi vedea că frigul şi necazul

Curg din el în viscol cu nămeţi.

Curge frigul şi în depărtare

Aisberg mare se cristalizează,

Ascuţite vârfuri strălucesc murdare

Şi în calea lumii tainic se aşează.

lată căpitanii îi zăresc tăişul,

Uluiţi încearcă să-şi trezească şeful,

Dar uitară inşii că e surd şi dânsul,

Că nici el nu poate să-i mai schimbe cursul.

Cârma se îndreaptă iute înspre dreapta,

Mijlocul zidirii se înfibge-n ţepi,

Panica e mare şi mulţimi aşteaptă

Ce poruncă iarăşi fi-va de la şefi.

Se adună-n grabă cei ce cred că pot

Să străbată neguri şi să vadă zări, Dar ajung că, iată, fosta un complot, Şi se-ncing la ceartă stearpă-n adunări.

Căci oricâtă umbră nu s-ar aduna,

Nu se face nici un pic lumină,

Sau oricâtă pleavă nu s-ar măcina,

Nu se poate coace pâine din făină.

Cârma se întoarce înapoi şi-n stânga,

Groaza se extinde şi e de nespus,

Panica sporeşte şi începe fuga,

Căutând speranţe, false, în apus.

Scurte circuite sting pe rând lumina

Ce ardea aprinsă artificial,

Cu averi pierdute se-ncunună spuma,

Bezna se îngroaşă, ceasu-i crucial.

Partea cea din urmă e strivită-n valuri,

Iar cea dinainte zboară parcă-n cer,

în cutremur mare şi de multe baluri

Zguduind se sfarmă puntea grea de fier.

Clipe trec îndată şi în hău dispar

Jumătăţi de lume sub a lor povară,

Doar la suprafaţă-n cercuri mai apar

Bule de culoare şi duhoare-amară.

Liniştea se lasă, plină de cuvânt,

Iar pe valuri trece şi se duce

Un popor, purtat de legământ,

Pe-o corabie cu pânzele din cruce.

Ceaţa se dezleagă şi un munte mare

Străluceşte dulce, ca un soare,

Fruntea-i aurită, curg din el izvoare,

Apa lui e vie şi lecuitoare.

“CE-ŢI PASĂ ŢIE, CHIP DE LUT...”

Mi-e greu să-ncep, Mi-e foarte, foarte greu, Dar trebuie să-i dau odată cep Mizeriei ce arde sufleţelul meu. Mi-e greu, Mi-e foarte, foarte greu!

June eram, Poate puţin mai mult, Sub ceruri fără teamă eu zburam Şi geana zorilor în taină o aşteptam. June eram, Poate puţin mai mult.

Dar într-o zi, Care mi-a fost sortită, Mi-ai apărut în cale întâia oară, Timidă şi cu nume de fecioară. Da, într-o zi, Care mi-a fost sortită.

Ţiu minte bine, Parcă a fost chiar azi, Cum sufletul atunci, când te-a zărit — Te-a cunoscut şi-o clipă a tresărit. Ţin minte bine, Parcă a fost chiar azi,

În jurul pieptului, Tu rece, ca un şarpe, Te-ncolăceai suflarea să-mi opresc, Ca să nu pot la vreme cuvântul să-mi rostesc, În jurul pieptului, Tu rece, ca un şarpe.

O, cine nu te ştie Un înger te socoate, Dar numai eu ştiu bine ce gânduri ai la spate — Un laţ să cad în coate, în groază şi păcate. O, cine nu te ştie Un înger te socoate. Nu m-ai iubit, Dar m-ai forţat să te iubesc, Eu pe iubire fost-am răstignit, Din cuiurile palmei copii mi-au înflorit. Nu m-ai iubit, Dar m-ai forţat să te iubesc.

Când sufletu-mi la masă Mânca bucate alese, Tu strecurai în ele doar murdării de bou Şi-ţi mângâiai în taină rănit amorul tău. Dar sufletu-mi la masă Mânca bucate alese.

Femeie din femei Ce n-au stimat bărbatul, Care râvnesc să cânte în locul lui în casă, Cu vorba blândă, dulce, dar firea mincinoasă. Femeie din femei Ce n-au iubit bărbatul.

Eu mut şi orb am fost La tot ce mi-a fost dat, Smerirea, vremi şi vreme, am învăţat în taină, Iertarea — curăţire de suflet şi de haină. Da, mut şi orb am fost Şi toate le-am iertat.

Mă împânziră răii, Zăceam ca în mormânt, Plesneau de bucurie în faţa mea lingăii Căci se gândeau că gata, sunt iată la pământ. Dar ies din groapa văii Pe aripi de Cuvânt!

Iubirea este Cruce, Femeia — răstignire, Dar sufletul mă duce, Iertând, spre nemurire!

S U M A R

ÎNGER .................................................................................... 3

VIN ZORII ..................... ........................................................... 4 ZBOR DE LUMÂNARE (LUI ILIE ILAŞCU) .............................. 6

POFTA ...................................................................................... 8 CALEA ŢĂRII ........................................................................ 10

ŞTIŢI VOI OARE? .......................... ....................................... 11 VREMEA SECERIŞULUI . ................................. .... ............. 12

MAICĂ ROMÂNIA .................................................................. 14 GOLGOTA NEAMULUI ROMÂNESC .................................... 15

CU LIMBĂ DE CLOPOT (FRUMOSULUI OM, TUDOR UNGUREANU) ....................... 16

INIMIOARĂ-ŢĂRIŞOARĂ ....................................................... 17 O LEGE .................................................................................. 20

FRUMUŞICA (SATUL DE BAŞTINĂ) .................................... 22 PRIVELIŞTEA SATULUI MEU ............................................... 22

MAMA ..................................................................................... 24 MAICĂ, MĂICULIŢA MEA (SCRISĂ CU LACRIMI) ............. 24

ADIE VÂNTUL ........................................................................ 26 “ÎNGERI CU ARIPI ALBE” ...................... .............................. 27

PLOUĂ ............................................................... ....................... 28 COBOARĂ CERUL ................................................................ 29

O LACRIMĂ ............................................................................ 30 ŢIE, PLAIUL MEU .................................................................. 30

SĂ ÎNCERCE SĂ VADĂ ......................................................... 32 “EROU” .................................................................... ........... 35

STĂPÂNII ............................................................................... 36 TOAMNA ................................................................................ 37

IARNA ..................................................................................... 37 CURVA ................................................................................... 38

PATRIA ................................................................................... 39 BUNICA ............. .................................................................... 40

“ÎNŢELEPŢII" ......................................................................... 41 FABULĂ .................................................................................. 42

“TITANIC” .............................................................................. 43 “CE-ŢI PASĂ ŢIE, CHIP DE LUT...” 46