CURS Contabilitate Institutii de Credit

1

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl

Departamentul de Învăţământ laDistanţă şi Formare Continuă

Facultatea de Ştiinţe Economice

Coordonator de disciplină:Lector univ. dr. Marinela-Daniela MANEA

2

Suport de curs – învăţământ la distanţăContabilitate şi informatică de gestiune, Anul II, Semestrul I

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor și orice folosire altadecât în scopuri personale este interzisă de lege sub sancțiune penală

ISBN 978-973-712-413-5

UVTCONTABILITATEA

INSTITUŢIILOR DE CREDIT

3

SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

F= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DEÎNVĂŢARE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PEPLATFORMA ID

4

CUPRINS - Studiu individual (S.I.)

Modul I. Noţiuni introductive privind instituţiile de credit / pag. 6Obiective / pag. 6

UI 1. Contabilitatea instituţiilor de credit – no iuni generale, practici i tehnici laîntocmirea situa iilor financiare/ pag. 7Bibliografie / pag. 10

Modul II. Contabilitatea decontărilor bancare / pag. 11Obiective / pag. 11

UI 2. Forme şi instrumente de plată / pag. 12UI 3. Decontări intrabancare / pag. 14UI 4. Decontări interbancare / pag. 16 4.1. Decontări între instituţiile de credit / pag. 16 4.2. Împrumuturi acordate reciproc între instituţiile de credit / pag. 18 4.3. Împrumuturi de refinanţare acordate de BNR / pag. 20UI. 5. Creanţe interbancare restante şi îndoielnice / pag. 21Bibliografie / pag. 23

Modul III. Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie / pag. 24Obiective / pag. 24

UI 6. Noţiuni generale privind operaţiunile de trezorerie / pag. 25 6.1. Operaţiuni de casă în lei i devize/ pag. 25 6.2. Operaţiuni cu cecuri / pag. 28 6.3. Operaţiuni efectuate cu cărţi de plată / pag. 29

Modul IV. Contabilitatea operaţiunilor cu clientela / pag. 31Obiective / pag. 31UI 7 Repere generale privind operaţiunile cu clientela. Creditul – definiţie şi funcţii /pag. 32UI. 8.Riscul – element intrinsec al creditului bancar/ pag. 37 8.1. Noţiuni generale despre risc, clasificarea riscurilor bancare/ pag. 37 8.2. Riscul de creditare / pag. 40 83. Riscul de piaţă /pag. 44 84. Riscul de lichiditate / pag. 49 85. Riscul operaţional / pag. 55 86. Riscul juridic / pag. 60 8.7. Riscul reputaţional / pag. 64UI 9 Contabilitatea creditului bancar / pag. 67 9.1. Creditul de scont / pag 68 9.2. Creditul de factoring / pag 70 9.3. Creditele de trezorerie / pag. 75 9.4. Creditele de consum i vânzări în rate / pag. 80 9.5. Credite pentru finan area opera iunilor de comer exterior / pag. 84 9.6. Credite pentru finan area stocurilor i pentru echipamente / pag. 88

5

9.7. Credite pentru investi ii imobiliare / pag. 91 9.8. Alte credite acordate clientelei / pag. 95UI. 10 Contabilitatea depozitului bancar / pag. 96 10.1. Defini ie, tipologie, clasificare / pag. 96 10.2. Conturi curente în lei/valută persoane juridice / pag. 97 10.3. Conturi curente în lei/valută persoane fizice / pag. 103 10.4. Conturile de economii în lei i valută / pag. 106 10.5. Certificatele de depozit / pag. 109 10.6. Conturi de depozite / pag. 112 10.6.1. Depozitul la termen în lei/valută / pag. 115 10.7. Conturi de depozite colaterale / pag. 121 10.7.1. Scrisoarea de garan ie / pag. 121 10.7.2. Acreditivul / pag. 124

Bibliografie / pag. 127

Modul V. Contabilitatea operaţiilor cu titluri / pag. 128Obiective / pag. 128UI 11 Contabilitatea operaţiilor cu titluri / pag. 129 11.1. Structura titlurilor / pag. 129 11.2. Contabilitatea titlurilor de tranzacţie / pag. 129 11.3. Contabilitatea titlurilor de plasament / pag. 131 11.4. Contabilitatea titlurilor de investiţii / pag. 132Bibliografie / pag. 132

MODUL VI. Contabilitatea cheltuielilor şi veniturilor / pag. 133Obiective / pag. 133UI 12 Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor / pag. 134Bibliografie / pag. 137

6

MODUL INoţiuni introductive privind instituţiile de credit

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Dezvoltarea temei5. Bibliografie selectivă

Cuprins

� UI 1. Contabilitatea instituţiilor de credit – noţiuni generale,practici şi tehnici la întocmirea situaţiilor financiare

= 1 oră

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privindorganizarea contabilităţii la instituţiile de credit.

� Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor generale privindfuncţia financiar-contabilă la instituţiile de credit, elaborarea situaţiilorfinanciare, etc.

7

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR DE CREDIT – NOŢIUNI

GENERALE, PRACTICI ŞI TEHNICI LA ÎNTOCMIREA SITUAŢIILORFINANCIARE

Sistemul bancar românesc are două componente: 1) Banca Naţională a

României, ca bancă centrală şi de emisiune; 2) Instituţiile de credit reprezentate de

băncile comerciale.

În cadrul instituţiilor de credit, contabilitatea este organizată la nivelul unui

compartiment distinct, condus de către directorul economic. Membrii organelor de

administraţie, conducere şi supraveghere ale instituţiei de credit au obligaţia colectivă

de a asigura că situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor sunt întocmite

şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.

Contabilitatea instituţiilor de credit asigură informaţii şi descrie modul în care

se gestionează şi controlează lichiditatea şi solvabilitatea, precum şi spectrul total de

riscuri asociate operaţiunilor derulate, inclusiv:

ü riscul de lichiditate şi riscurile din fluctuaţiile cursului valutar, din

mişcările ratei dobânzii, din modificarea preţurilor de piaţă şi din eşecul părţilor co-

contractante;

ü ratele medii de dobândă, active purtătoare de dobândă medie şi datorii

purtătoare de dobândă medie pentru perioada respectivă;

ü mărimea depozitelor şi a facilităţilor sub ratele de piaţă şi efectul acestora

asupra profitului şi pierderii;

ü perioadele de scadenţă efective, mai degrabă decât cele contractuale şi

modul în care conducerea gestionează şi controlează riscurile şi expunerea la riscuri

asociată cu diferite profile de scadenţă şi de rată a dobânzii.

Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,

gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a

rezultatelor obţinute din activitatea instituţiilor de credit, trebuie să asigure

înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea

informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de

trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi pentru utilizatorii externi:

FFuncţia

financiar-contabilă la

nivelulinstituţiilor de

credit

8

creditorii, clienţii, alţi participanţi de pe piaţă dar şi alţi utilizatori (organismele

financiare internaţionale).

Contabilitatea se ţine în limba română şi în monedă naţională. Contabilitatea

operaţiunilor în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută. Pentru

reflectarea operaţiilor economico-financiare în contabilitatea instituţiilor publice este

necesară justificarea fiecărei operaţii printr-un document justificativ.

Bilanţul la instituţiile de credit trebuie să grupeze activele şi datoriile după

natura lor şi să le prezinte în ordinea lichidităţii lor relative.

Activele bilanţiere includ cel puţin elementele: a) numerarul şi soldul cu banca

centrală; b) bonurile de tezaur şi alte titluri ce pot fi rescontate la banca centrală; c)

titlurile emise de guvern şi alte titluri deţinute pentru tranzacţionare; d) plasamentele

şi creditele acordate altor instituţii de credit; e) alte plasamente pe piaţa monetară; f)

creditele şi avansurile acordate clienţilor; g) titlurile de plasament.

În structura pasivelor – datoriilor se disting: a) depozitele de la alte instituţii

de credit; b) alte depozite pe piaţa monetară; c) sumele datorate altor deponenţi; d)

certificatele de depozit; e) biletele la ordin şi alte datorii scriptice; f) alte fonduri

împrumutate.

Instituţiile de credit vor prezenta, în notele la situaţiile financiare, o analiză a

activelor şi pasivelor grupate după scadenţă, cum ar fi de exemplu: a) până la 1 lună;

b) de la 1 lună la 3 luni; c) de la 3 luni la 1 an; d) de la 1 an la 5 ani; e) peste 5 ani.

Din perspectiva gestionării riscului de lichiditate, scadenţele pot fi exprimate

în raport cu perioada rămasă până la data rambursării sau cu perioada iniţială până la

data rambursării. Din perspectiva gestionării riscului ratei dobânzii, scadenţele pot fi

exprimate în raport cu perioada rămasă până la data următoare la care rata dobânzii

poate fi schimbată. Conducerea instituţiei de credit trebuie să prezinte, în comentariul

său, informaţii despre perioadele efective şi despre modul în care gestionează şi

controlează riscurile asociate cu diverse scadenţe şi rate ale dobânzii. Se prezintă, de

asemenea, concentrările semnificative de active, pasive şi elemente extrabilanţiere în

raport cu aria geografică, grupe de clienţi sau de sector sau alte concentrări de risc.

Instituţiile de credit trebuie să prezinte şi valorile nete expuse la risc valutar

semnificativ.

Contul de profit şi pierdere al instituţiilor de credit grupează veniturile şi

cheltuielile după natură, incluzând cel puţin:

FSituaţiile

financiare lanivelul

instituţiilor decredit

9

ü Dobânzi şi venituri similare;

ü Cheltuieli cu dobânzi şi alte cheltuieli similare;

ü Venituri din dividende;

ü Venituri din comisioane şi speze;

ü Cheltuieli cu comisioane şi speze;

ü Câştigurile minus pierderile din titlurile tranzacţionabile;

ü Câştigurile minus pierderile din titlurile de plasament;

ü Câştigurile minus pierderile din tranzacţii în valută;

ü Alte venituri din exploatare;

ü Pierderile din depreciere la credite şi avansuri;

ü Cheltuieli administrative generale;

ü Alte cheltuieli din exploatare.

Elementele de venituri şi cheltuieli nu trebuie compensate, cu excepţia celor

care se referă la acoperirea riscurilor şi la active şi datorii care au fost compensate în

bilanţ. Următoarele câştiguri şi pierderi sunt raportate, în mod normal, pe o bază netă:

a) vânzările şi modificările valorii contabile a titlurilor tranzacţionabile; b) vânzările

de titluri de plasament; c) tranzacţiile în valută.

În notele la situaţiile financiare instituţiile de credit prezintă cel puţin

următoarele contingenţe şi angajamente:

ü Natura şi valoarea angajamentelor de a acorda credite care sunt

irevocabile;

ü Natura şi valoarea datoriilor contingente şi angajamentelor care decurg din

elemente extrabilanţiere, precum: a) substitutele operaţiunilor de creditare directă,

inclusiv garanţiile generale pentru datorii, garanţiile pentru acceptele bancare şi

acreditivele stand-by care servesc drept garanţii financiare pentru împrumuturi şi

titluri de valoare; b) anumite datorii contingente legate de tranzacţii, incluzând

garanţiile de performanţe, garanţiile pentru licitaţii, alte garanţii şi acreditivele stand-

by pentru anumite tranzacţii; c) datoriile contingente, pe termen scurt, ce se

autolichidează şi legate de activitatea de bază, care iau naştere din fluxul de bunuri,

cum ar fi acreditivele documentare în care marfa transportată este folosită drept

garanţie; d) elementele corelate cu rata dobânzii sau cursul valutar, incluzând

operaţiunile de swap, opţiunile şi contractele futures; e) alte angajamente, asigurarea

titlurilor şi creditele revolving.

10

Utilizatorii situaţiilor financiare au nevoie de informaţii care să îi ajute la

evaluarea poziţiei financiare şi performanţei unei instituţii de credit, a gestionării

riscurilor, în aşa fel încât să poată lua decizii economice (bazate pe această evaluare).

De o foarte mare importanţă este o evaluare realistă a activelor, inclusiv senzitivitatea

la evenimente viitoare şi evoluţii adverse şi o recunoaştere corectă a veniturilor şi

cheltuielilor. La fel de importantă este şi evaluarea întregului profil de risc al unei

instituţii de credit, inclusiv elementele din bilanţ şi din afara bilanţului; adecvarea

capitalului; capacitatea de a rezolva problemele pe termen scurt şi capacitatea de a

genera capital suplimentar.

Analiza riscului unei instituţii de credit presupune o analiză detaliată a

acesteia. Analiza bazată pe risc include factori calitativi importanţi şi plasează

indicatorii financiari într-un cadru larg de evaluare şi gestionare a riscurilor şi

modificări sau tendinţe ale acestor riscuri, ca şi sublinierea aspectelor instituţionale

relevante. Asemenea aspecte includ: a) calitatea şi stilul guvernanţei corporative şi a

conducerii; b) adecvarea, completitudinea şi consecvenţa politicilor şi procedurilor

bancare; c) eficienţa şi comprehensivitatea controalelor interne şi, d) oportunitatea şi

corectitudinea sistemelor de informaţii şi a suporturilor informaţiilor manageriale.

Care sunt elementele componente ale situaţiilor financiare în contabilitateainstituţiilor de credit? (vezi pag. 8-9)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1) Ordinul BNR nr.13/2008 – reglementări contabile conforme cu directivele

europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi

fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

2) ***Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

11

MODUL IIContabilitatea decontărilor bancare


Cuprins

� UI 2. Forme ş instrumente de plată� UI 3. Decontări intrabancare� UI 4. Decontări interbancare� UI 5. Decontări prin utilizarea conturilor de corespondent� UI 6. Împrumuturi acordate reciproc între instituţii de credit� UI 7. Contabilitatea împrumuturilor de refinanţare cu BNR� UI 8. Contab. creanţelor interbancare restante şi îndoielnice

= 10 ore

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind decontărilebancare: forme şi instrumente de plată, tipuri de decontări: intra şiinterbancare, prin conturi de corespondent, etc.

� Obiective operaţionale: Însuşirea de cunoştinţe referitoare larecunoaşterea formelor de decontare – acceptarea, asigurarea cu anticipaţiea sumelor necesare efectuării plăţii, respectiv a instrumentelor de plată –ordinul de plată, cec-ul, cambia, biletul la ordin. Dobândirea de cunoştinţeprivind contabilitatea decontărilor bancare, respectiv a împrumuturilor derefinanţare cu BNR şi a creanţelor interbancare restante şi îndoielnice.

12

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2FORME ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ

Decontarea este o operaţiune bancară prin care se virează mijloace băneşti din

şi în contul unităţilor patrimoniale sau al persoanelor fizice deschise la instituţiile de

credit. În urma acestei oepraţiuni se sting creanţe şi datorii între părţi.

Principalele forme de decontare dintre părţi sunt:

ü acceptarea;

ü asigurarea cu anticipaţie a sumelor necesare efectuării unei plăţi.

Acceptarea este o formă de decontare prin care plăţile dintre agenţii

economici se efectuează pe baza consimţământului plătitorului, dat prin depunerea la

instituţia de credit a documentelor de decontare emise de către plătitor sau acceptate

de către acesta în urma iniţierii de către beneficiar. Acceptarea poate fi: a) expresă,

atunci când plătitorul îşi dă acordul scris prin care ordonă instituţiei de credit să

plătească, din contul său, suma de bani cuvenită beneficiarului; b) parţială, atunci

când acordul plătitorului se referă la o plată parţială; c) tacită, atunci când plătitorul

nu s-a adresat instituţiei de credit în interiorul termenului de prezentare pentru a

autoriza efectuarea plăţii.

Asigurarea cu anticipaţie a sumelor necesare efectuării plăţii se face de

către plătitor în următoarele forme:

ü acreditivul;

ü scrisoarea de garanţie.

Acreditivul estec o formă de decontare prin care plăţile se efectuează pe

măsura livrării mărfurilor, a executării lucrărilor sau a prestării serviciilor, dintr-o

sumă rezervată în acest scop şi aflată la dispoziţia băncii furnizorului.

Scrisoarea de garanţie este un document prin care banca plătitorului

confirmă, la cererea acestuia, că în anumite cazuri bine precizate va asigura, pentru o

anumită perioadă de timp şi în limita unei sume determinate, efectuarea plăţilor

prevăzute în scrisoarea din credite bancare, în cazul în care la data solicitării plăţii

plătitorul nu are altă disponibilitate.

Ca şi instrumente de decontare amintim:

ü ordinul de plată;

ü cecul;

ü cambia;

FForme dedecontare

FForme dedecontare

13

ü biletul la ordin.

Ordinul de plată – instrument care atestă iniţiativa decontăriidin partea

plătitorului. Ordinul de plată este dispoziţia necondiţionată, dată de către emitentul

acestuia unei instituţii de credit, de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de

bani la o anumită dată. Ordinul de plată pune în legătură emitentul, care este persoana

ce emite ordinul, plătitorul, care este clientul instituţiei de credit, şi o terţă persoană,

care este clientul partener al plătitorului.

Cecul este un ordin scris, dat unei instituţii de credit, de a plăti valoarea

menţionată. Este un instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu

disponibilul corespunzător în aceste conturi. Cecul pune înlegătură trei persoane:

trăgătorul, trasul, beneficiarul. Trăgătorul emite ordinul, beneficiarul (vânzătorul) îl

încasează, iar trasul îl plăteşte.

Cambia este un instrument de plată prin care o persoană, denumită trăgător,

dă ordin altei persoane, denumită tras, de a plăti, la vedere sau la termen, o sumă de

bani unei terţe persoane, denumite beneficiar (sau la ordinul acesteia), respectiv unei

alte terţe persoane indicate de beneficiar. Cambia pune în legătură trei persoane:

trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Trăgătorul emite cambia, trasul este debitorul iar

beneficiarul va primi banii.

Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, denumită emitent, se

obligă să plătească unei alte persoane, denumită beneficiar, sau la ordinul acesteia, o

sumă de bani la scadenţă. In biletul la ordin intervin două părţi: 1) emitentul

(debitorul), cel care este dator şi se obligă la plată; 2) beneficiarul (creditorul), cel

care urmează să încaseze suma.

Tema de autoevaluare nr. 1

Care sunt cele trei persoane pe care le pune în legătură cec-ul ca instrument deplată ? Dar cambia? Există diferenţe între ele ? (vezi pag. 12-13)

14

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3DECONTĂRI INTRABANCARE

Decontările intrabancare sunt rezultatul relaţiilor dintre clienţi care au conturi

la unităţi bancare ce aparţin aceleiaşi reţele. Reflectarea în contabilitate a decontărilor

intrabancare se face diferit, după cum partenerii de decontare au cont la aceeaşi

instituţie de credit sau la unităţi cu amplasare teritorială diferită, dar care aparţin

aceleiaşi entităţi.

Dacă partenerii au cont la aceeaşi instituţie de credit, dar la sucursale diferite,

intervine contul 341 „Decontări intrabancare”:

ü Unitatea bancară care iniţiază operaţiunea este sediul A;

ü Unitatea bancară care primeşte şi finalizează operaţiunea este sediul B.

Sediul A este instituţia de credit care primeşte de la clienţii săi documentele

pe baza cărora se iniţiază operaţiunea de decontare. Înregistrarea generică pentru

operaţiunile de plată iniţiate este:

CONT PLĂTITOR = CONT DECONTĂRI INTRABANCARE analitic Instituţia de credit X (sediul B)

Sediul B este instituţia de credit care primeşte ordinul de plată şi execută

operaţiunea.

Înregistrarea generică pentru operaţiunile de plată primite spre executare este:

CONT DECONTĂRI INTRABANCARE = CONT BENEFICIAR analitic Instituţia de credit Y (sediul A)

În baza documentului primit de la clienţi, instituţiile de credit iniţiatoare emit

un document intern, care se numeşte aviz inter-sediu (OIS).

În funcţie de poziţia sediului A, avizul OIS poate fi:

ü aviz de creditare;

ü aviz de debitare.

Avizul de creditare se emite pe baza documentelor întocmite din iniţiativa

plătitorului. În acest caz, instituţia de credit iniţiatoare a operaţiei este pe poziţia de

sediu A; ea este întotdeauna banca plătitorului. Din punct de vedere contabil, avizul

de creditare implică creditarea contului 341 „Decontări intrabancare”.

Avizul de debitare se emite pe baza documentelor întocmite din iniţiativa

beneficiarului, care fac obiectul unei operaţii de încasare (cec, efect de comerţ). În

acest caz, instituţia de credit aflată pe poziţia de sediu A este banca beneficiară a

FDecontări

intrabancare

FAvize

inter-sedii

15

sumei. Din punct de vedere contabil, avizul de debitare implică debitarea contului

341 „Decontări intrabancare”.

Transmiterea documentelor între sedii

ü Transmiterea letrică este cel mai utilizat mod de transmitere şi prezintă

avantajele: transmiterea decontării este autentică şi se face cu cost redus. Are

dezavantajul că se prelungeşte timpul de decontare.

ü Transmiterea telegrafică prezintă avantajul costului redus, dar are

dezavantajul transmiterii unui volum insuficient de informaţii.

ü Transmiterea prin fax prezintă ca avantaje volumul mare de informaţii,

posibilitatea transmiterii elementelor de identificare ale instituţiei de credit iniţiatoare

şi ale clientului, iar ca dezavantaj costul relativ ridicat.

ü Transmiterea prin swift presupune interconectarea tuturor instituţiilor de

credit şi a clienţilor acestora la un centru unic de calcul.

Evidenţa contabilă este ţinută de conturile: 111 „Cont curent la BNR” şi 341

„Decontări intrabancare”.

Contul 341 „Decontări intrabancare” este cont bifuncţional. Se creditează prin debitul

conturilor: 2511”Conturi curente”, cu sumele virate de alte subunităţi ale instituţiei de

credit din contul clienţilor, respectiv 111 „Cont curent la BNR”, cu sumele încasate

prin BNR de la clienţi ai subunităţilor. Se debitează prin creditul conturilor

2511”Conturi curente”, cu sumele virate de alte subunităţi ale instituţiei de credit în

contul clienţilor, respectiv 111 „Cont curent la BNR”, cu sumele plătite prin BNR

pentru clienţi ai subunităţilor. Soldul debitor sau creditor reprezintă sume privind

decontări intrabancare.

Societatea comercială ALFA are cont deschis la BRD Târgovişte şi dispune

achitarea unui ordin de plată de 35.000 lei unui beneficiar cu cont deschis la BRD

Bacău. Să se efectueze operaţiile la ambele sedii.

ü La sediul A (BRD Tgv.) Aviz de creditare iniţiat pentru BRD Bacău în

valoare de 35.000 lei

2511/plătitor „Conturi curente”

= 341„Decontări intrabancare”

35.000

ü La sediul B (BRD Bacău) Virare sumă în contul clienţilor

341„Decontări intrabancare”

= 2511/beneficiar „Conturi curente”

35.000

FTransmitereadocumentelor

FEvidenţacontabilă

FExemplificare

16

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4DECONTĂRI INTERBANCARE

Decontările interbancare au loc între parteneri cu conturi deschise la instituţii

de credit diferite. În funcţie de entităţile care intră în relaţie, decontările interbancare

pot fi:

ü Decontări între instituţiile de credit pentru efectuarea plăţilor şi încasărilor

generate de operaţii ale clienţilor acestora;

ü Împrumuturi pe care instituţiile de credit şi le acordă reciproc;

ü Decontări cu Banca Naţională a României.

4.1. Decontări între instituţiile de credit

Sistemul conturilor de corespondent accelerează decontările interbancare. În

funcţie de apartenenţă conturile de corespondent pot fi:

ü contul „nostro” operabil la instituţia de credit proprietară a disponibilului

din cont;

ü contul „loro” sau „vostro”, operabil la instituţia de credit ce gestionează

disponibilităţile altei instituţii.

Contul „nostro” evidenţiază depunerile de disponibilităţi la vedere ale unei

instituţii de credit la altă instituţie de credit, după cum contul „loro” evidenţiază

depunerile de disponibilităţi la vedere aparţinând altor instituţii de credit, gestionate

de una din instituţiile componente ale sistemului bancar român.

Contul „nostro” este un cont de plasamente, deci este un cont de activ, în timp

ce contul „loro” evidenţiază surse atrase de către instituţia de credit rezidentă şi este

cont de pasiv.

Contul 121 „Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)” se

debitează prin creditul conturilor: a) 2511”Conturi curente” – cu încasările în contul

clienţilor prin contul de corespondent; b) 253 „Conturi de depozite” – cu constituiri

de depozite şi deschideri de acreditive prin contul de corespondent; c) 142

„Împrumuturi primite de la instituţii de credit” – cu împrumuturile obţinute de la alte

instituţii în contul de corespondent; d) 7019 „Comisioane” – cu comisioanele încasate

pentru operaţiile efectuate în conturile de corespondent; e) 7012 „Dobânzi la conturile

de corespondent” – cu dobânzile încasate pentru disponibilul din ct de corespondent.

FDecontări

interbancare

FDecontări întreinstituţiile de

credit

FEvidenţăcontabilă

17

Se creditează prin debitul conturilor: a) 2511”Conturi curente” – cu retragerile

şi plăţile din conturile clienţilor prin contul de corespondent; b) 253 „Conturi de

depozite” – cu plăţile din acreditivele deschise şi din depozitele constituite; c) 142

„Împrumuturi primite de la instituţii de credit” – cu împrumuturile rambursate; d)

6019 „Comisioane” – cu comisioanele plătite din contul de corespondent.

Soldul debitor reflectă disponibilităţile la vedere în lei şi valută, în contul

corespondent la instituţii de credit din ţară şi străinătate.

Contul 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro)” este

cont de pasiv şi are funcţiune inversă lui 121 „Conturi de corespondent la instituţii de

credit (nostro)”.

Banca Comercială Română deschide un cont de corespondent prin virarea

sumei de 900.000 lei prin BNR la Banca Română de Dezvoltare. Se primeşte de către

BCR un ordin de plată în vederea achitării sumei de 100.000 lei unui beneficiar cu

cont deschis la BRD. Se plăteşte de către instituţia de credit gestionară a

disponibilităţilor o dobândă în valoare de 13.000 lei. Efectuaţi operaţiile la instituţia

de credit proprietară.

ü Deschidere cont de corespondent de către BCR

121 „Cont de coresp. la instde credit (nostro)”

= 111„Cont curent la BNR”

900.000

ü Plată sumă către beneficiarul cu cont la BRD

2511/plătitor „Conturi curente”

= 121 „Cont de coresp. la inst decredit (nostro)”

100.000

ü Încasare dobândă pentru disponibilităţile din cont

121 „Cont de coresp. la instde credit (nostro)”

= 7012„Dobânzi la conturile de

corespondent ”

13.000


Efectuaţi operaţia nr.3 – plata dobânzii pentru disponibilităţile gestionate deBRD.

Rezolvare: 6012 = 122 13.000

”Dobânzi la conturile „Ct de corespondent ale IC (loro)”” de corespondent”

FExemplificare

18

4.2. Împrumuturi acordate reciproc între instituţiile de credit

Necesitatea menţinerii unei înalte capacităţi de creditare presupune, în

anumite perioade, obţinerea de lichidităţi pe baza împrumuturilor între componentele

sistemului instituţiilor de credit.

În funcţie de entitatea ce acordă împrumuturile acestea pot fi:

ü împrumuturi de refinanţare a activităţii bancare acordate reciproc între

instituţiile de credit;

ü împrumuturi de refinanţare acordate de BNR.

După scadenţa împrumuturilor acestea pot fi pe termen scurt, mediu şi lung.

Evidenţa contabilă a împrumuturilor se realizează diferit, după cum instituţiile

de credit pot fi debitoare sau creditoare. În cazul instituţiilor de credit debitoare (care

primesc împrumutul) contabilitatea este asigurată de contul 142 „Împrumuturi primite

de la instituţii de credit”, dezvoltat pe analitice de gradul II, după cum urmează: 1421

„Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit”, 1422 „Împrumuturi

la termen primite de la instituţii de credit”.

Contul 142 „Împrumuturi primite de la instituţii de credit” este cont de pasiv.

Se creditează cu valoarea împrumuturilor primite şi se debitează cu împrumuturile

rambursate. Soldul creditor reprezintă împrumuturile de rambursat.

Împrumuturile primite sunt generatoare de dobânzi, care reprezintă datorii

ataşate şi, în acelaşi timp, o cheltuială cu dobânzile înregistrate în contul de cheltuieli

6014 „Dobânzi la împrumuturile de la instituţii de credit”.

Contul 1427 „Datorii ataşate” este un cont de pasiv. Se creditează cu dobânda

calculată şi neajunsă la scadenţă în corespondenţă cu contul 6014 „Dobânzi la

împrumuturile de la instituţii de credit” şi se debitează cu dobânzile plătite în

corespondenţă cu conturile 111, 121, respectiv 122. soldul creditor reprezintă

dobânzile calculate şi neachitate.

Pentru instituţiile de credit creditoare (care acordă creditul) evidenţa contabilă

este asigurată de contul 141 „Credite acordate instituţiilor de credit”, cont de activ.

Contul se debitează cu valoarea creditelor acordate altor instituţii de credit,

respectiv se creditează cu creditele rambursate la scadenţă. Soldul debitor reprezintă

creditele acordate şi nerambursate.

FÎmprumuturi

acordatereciproc întreinstituţiile de

credit


19

Instituţia de credit X obţine de la o altă instituţie de credit un împrumut în

valoare de 400.000 lei pe termen de 2 luni. Împrumutul a fost obţinut la 01.06. 2011

şi se rambursează în rate egale la 01.07, respectiv 01.08.2011 când se achită şi

dobânda de 9%/an. Efectuaţi operaţiile la instituţia de credit debitoare.

ü Primire împrumut la 01.06.2011 prin cont de corespondent

111 „Cont curent la BNR”

= 1422„Împrumuturi la termenprimite de la instituţii de

credit”

400.000

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă la 30.06.2011

6014„ Dobânzi la

împrumuturile de lainstituţii de credit ”

= 1427„ Datorii ataşate ”

3.000

ü Rambursare rată împrumut şi dobândă, la 01.07.2011

% 1422

„Împrumuturi la termenprimite de la instituţii de

credit” 1427

„ Datorii ataşate ”

= 111 „Cont curent la BNR”

403.000200.000

3.000

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă la 31.07.2011

6014„ Dobânzi la

împrumuturile de lainstituţii de credit ”

= 1427„ Datorii ataşate ”

1.500

ü Rambursare rată împrumut şi dobândă, la 01.08.2011

% 1422

„Împrumuturi la termenprimite de la instituţii de

credit” 1427

„ Datorii ataşate ”


201.500200.000

1.500


Efectuaţi operaţia de înregistrare a dobânzii de încasat din credite acordate,neajunsă la scadenţă, la instituţia creditoare.

Rezolvare 1417 = 7014

„Creanţe ataşate” „Dobânzi de la creditele acordate IC”

FExemplificare

20

4.3. Împrumuturi de refinanţare acordate de BNR

Banca Naţională a României, ca bancă a băncilor, este obligată să susţină

financiar instituţiile de credit. Acest lucru se realozează prin acordarea

împrumuturilor de refinanţare, pentru care BNR stabileşte periodic rata refinanţării.

Împrumutul de refinanţre se acordă în condiţii speciale, în general pe termen scurt, de

regulă pe o durată de maxim 90 de zile calendaristice.

În funcţie de condiţiile/modul de acordare, împrumutul de refinanţare poate fi:

ü împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare;

ü împrumuturi lombard;

ü alte împrumuturi.

Dintre acestea o formă cu totul specială de refinanţare este împrumutul

lombard (overdraft) – se acordă instituţiilor de credit pentru asigurarea plăţilor

zilnice. Nivelul valoric al împrumutului este determinat de soldul creditor, la

încheierea zilei, al contului curent al instituţiei de credit, la BNR, adică de plăţile

efectuate ce depăşesc disponibilităţile. Împrumutul lombard se acordă în limita unui

plafon de 75% din fondurile proprii ale instituţiei de credit, rata dobânzii acestuia

stabilindu-se de către conducerea BNR. Dobânda se calculează şi se plăteşte lunar, pe

baza nivelului valoric al împrumutului şi a ratelor stabilite.

Contabilitatea împrumuturilor acordate de BNR este ţinută de contul 112

„Împrumuturi de refinanţare de la BNR”, cont de pasiv, dezvoltat pe analitice de

gradul II. Se creditează cu sumele primite de la BNR reprezentând împrumuturi de

refinanţare în corespondenţă cu contul 111 „Cont curent la BNR”. Se debitează cu

sumele rambursate sau retrase de BNR în corespondenţă cu contul 111 „Cont curent

la BNR”. Soldul creditor reprezintă împr. de refinanţare primite şi nerambursate.

Pentru împrumuturile de refinanţare primite de la BNR, instituţiile de credit

datorează dobânzi evidenţiate în contul 1172 „Datorii ataşate” – cont de pasiv.

Instituţia de credit X obţine de la BNR un împrumut lombard la 01.07.2011 în valoare

de 300.000 lei pentru 30 de zile. Dobânda este de 7%/an şi se achită la scadenţă

împreună cu împrumutul. Efectuaţi operaţiile la instituţia de credit X.

ü Primire împrumut la 01.07.2011 prin cont de corespondent

FÎmprumuturi de

refinanţareacordate de

BNR


FExemplificare

21

111 „Cont curent la BNR”

= 1122„Împrumuturi lombard”

300.000

ü Calcul dobândă neajunsă la scadenţă la 31.07.2011

6011 „Dobânzi la BNR”

= 1172„Datorii ataşate”

1.750

ü Rambursare împrumut şi plată dobândă la 01.08.2011

% 1122 „ Împrumuturi lombard”

1172 „Datorii ataşate”


301.750300.000

1.750


Evidenţiaţi dobânda de încasat pentru împrumutul lombard la BNR.Rezolvare: 1171 = 7011 1.750

”Creanţe ataşate” „Dobânzi de la BNR”

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5CREANŢE BANCARE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE

În cadrul relaţiilor interbancare pot apărea creanţe restante şi îndoielnice.

Creanţele restante sunt formate din credite interbancare nerambursate la termen,

precum şi dobânzile neachitate, iar creanţele îndoielnice sunt formate din credite

nerambursate la termen şi din dobânzile aferente care au un grad de risc, iar debitorul

a fost acţionat în justiţie.

Contabilitatea creanţelor restante este ţinută de contul 181 „ Creanţe restante”

dezvoltat în conturi sintetice de gradul II astfel: 1811 „Creanţe restante”, 1812

„Dobânzi restante”, 1817 „ Creanţe ataşate”. Toate sunt conturi de activ. Se debitează

cu creditele interbancare şi dobânzile aferente nerambursate la scadenţă. Se

creditează cu: a) creditele restante încasate în corespondenţă cu contul 111 „Cont

curent la BNR”; b) creditele restante devenite îndoielnice în corespondenţă cu contul

1821 „Creanţe îndoielnice”; c) dobânzile restante devenite îndoielnice în

corespondenţă cu contul 1822 „Dobânzi îndoielnice”.

FCreanţe

restante şiîndoielnice


22

Contabilitatea creanţelor îndoielnice este ţinută de contul 182 „ Creanţe

îndoielnice” dezvoltat în conturi sintetice de gradul II astfel: 1821 „Creanţe

îndoielnice”, 1822 „Dobânzi îndoielnice”, 1827 „ Creanţe ataşate”. Are funcţie de

pasiv, similară lui 181 „ Creanţe restante”, cu precizarea că se pot constitui creanţe

îndoielnice direct din creanţele curente, respectiv din cele înregistrate în credite

restante.

O instituţie de credit a acordat altei instituţii un credit pe termen de două luni

în valoare de 600.000 lei, creanţele ataşate sunt de 70.000 lei. Creditul şi dobânda nu

sunt rambursate la scadenţă, ele devenind restante. Se calculează provizioane de

depreciere de 50%. După o întârziere de 45 de zile pentru care se calculează o

dobândă majorată de 15% se trec valorile nerecuperate pe pierderi ca urmare a

insolvenţei debitorului. Efectuaţi operaţiile la creditor.

Observaţie: Provizioanele constituite pentru creanţe din operaţiuni

interbancare sunt evidenţiate de contul 191 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor

din operaţiuni interbancare”. Este cont de pasiv.

ü Contabilizare împrumut restant

1811 „Creanţe restante”

= 1422„Împr. la termen primite de

la instituţii de credit”

600.000

ü Contabilizare dobândă restantă

1812 „Dobânzi restante”


70.000

ü Contabilizare provizioane pentru risc de cerdit, respectiv dobândă

6611„Chelt. cu ajustări ptrdeprecierea creditelor”

= 1911„Ajustări pentru deprecierea

creditelor”

300.000

6612„Chelt. cu ajustări ptr

deprecierea dobânzilor”

= 1911„Ajustări pentru deprecierea

dobânzilor”

35.000

ü Dobândă penalizatoare pentru creanţe şi dobânzi restante

1817 „Creanţe ataşate”

= 7018„Dobânzi din creanţe

restante şi îndoielnice”

12.563

D = (670.000 x 15% x 45)/360 = 12.563 lei

ü Contabilizare dobândă restantă

1812 „Dobânzi restante”


70.000

FExemplificare

23

ü Trecerea creanţelor restante pe pierderi

667„Pierderi din creanţe

nerecuperabile acoperitecu ajustări pt depreciere”

= % 1811

„Creanţe restante” 1812

„Dobânzi restante”

335.000300.000

35.000

668„Pierderi din creanţe

nerecuperabileneacoperite cu ajustări pt

depreciere”

= % 1811

„Creanţe restante” 1812

„Dobânzi restante” 1817

„Creanţe ataşate”

347.563300.000

35.000

12.563

ü Anulare provizioane constituite

1911„Ajustări pentru

deprecierea creditelor”

= 7611„Ven din ajustări ptr

deprecierea creditelor”

70.000

1912„Ajustări pentru


= 7611„Ven din ajustări ptr


35.000


Ce se întâmplă cu creanţele restante, respectiv îndoielnice nerecuperateneacoperite de provizioane?






24

MODUL IIIIContabilitatea operaţiunilor de trezorerie


Cuprins

� UI 6. Noţiuni generale privind operaţiunile de trezorerie

= 3 ore

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunilereferitoare la operaţiunile de trezorerie derulate în cadrul instituţiilor decredit.

� Obiective operaţionale: Însuşirea operaţiunilor specificecontabilităţii de trezorerie la instituţiile de credit precum: operaţiuni decasă în lei şi valută, operaţiuni cu cec-uri, operaţiuni efectuate cu cărţi deplată.

25

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6NOŢIUNI GENERALE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE TREZORERIE

Operaţiunile de trezorerie au o pondere însemnată în totalul operţiunilor

bancare şi o importanţă deosebită în ceea ce priveşte stabilitatea şi circulaţia

monetară. Acestea se grupează în:

ü operaţiuni de casă;

ü operaţiuni cu cecuri;

ü operaţiuni efectuate cu cărţi de plată.

6.1. Operaţiuni de casă în lei şi devize

Deşi numerarul are o pondere mică încirculaţia bănească, el beneficiază de

reglementări şi structuri organizatorice importante. În conformitate cu reglementările

BNR şi cu necesităţile băncilor se întâlnesc structurile:

ü fond de rezervă;

ü case de circulaţie.

Fondul de rezervă este structură specifică centralelor şi sucursalelor la nivelul

cărora se centralizează excedentul de numerar existent în reţeaua bancară.

Casele de circulaţie sunt specifice unităţilor operative prin care se efectuează

operaţiuni cu numerar ordonate de clienţi. Casele de circulaţie se împart în:

ü casele operative de încasări – se ocupă cu operaţiuni de primire a

numerarului în urma încasărilor sau pentru retragere din circulaţie a bancnotelor sau

monedelor metalice uzate. Primiea numerarului se face pe baza documentelor: a)

foaie de vărsământ cu chitanţă se foloseşte pentru depunerea numerarului de către

clienţi. Chitanţa rămasă la aceştia reprezintă dovada efectuării operaţiunii; b) ordin de

încasare se utilizează în cadrul operaţiunilor de depunere interne băncii; c) borderou

însoţitor apare atunci când agenţii economici depun numerar la casierie în genţi

sigilate; d) documente de casă emise de sistemul informatic al băncii.

ü case operative de plăţi – se ocupă cu eliberarea de numerar la cererea

clienţilor. Casele operative de încasări şi plăţi pot fi deschise pentru operaţiuni în lei

sau valute. Eliberarea numerarului se face pe baza documentelor: cec simplu, ordin de

plată, cambie, bilet la ordin, cerere pentru răscumpărarea certificatelor de depozit;

FOperaţiuni de

casă

26

ü case speciale – sunt specifice sucursalelor bancare şi derulează operaţiuni

cu numerar în cadrul reţelei bancare. De asemenea, pot vinde imprimate bancare;

ü case pentru operaţiuni cu metale preţioase, pietre preţioase şi alte valori.

Operaţiunile de casă sunt evidenţiate contabil cu ajutorul contului 101 „Casa”.

Este cont de activ. Se debitează cu sumele încasate şi se creditează cu sumele plătite

în numerar. Soldul debitor al contului arată sumele aflate în casierie.

Contabilitatea operaţiunilor de casă în lei:

ü Depunere de numerar în valoare de 70.000 lei de către clienţi

101 „Casa”

= 2511 „Conturi curente”

70.000

ü Constituirea unui depozit la termen prin depunere de numerar, în valoare de

150.000 lei

101 „Casa”

= 2532„Depozite la termen”

150.000

ü Transfer de numerar de la alte subunităţi ale instituţiei de credit în valoare

de 500.000 lei

101 „Casa”

= 341„Decontări intrabancare”

500.000

ü Obţinere de numerar de la BNR, în valoare de 450.000 lei

101 „Casa”

= 111„Cont curent la BNR”

450.000

ü Obţinere de numerar din cont, în valoare de 95.000 lei

2511„Conturi curente”

= 101 „Casa”

95.000

ü Lichidarea unui depozit la vedere în valoare de 57.000 lei

2531„Depozite la vedere”

= 101 „Casa”

57.000

ü Plata dobânzii la un cont de depozit la vedere în valoare de 1.700 lei

2537„Datorii ataşate”

= 101 „Casa”

1.700

ü Sume depuse la BNR în valoare de 260.000 lei

111„Cont curent la BNR”

= 101 „Casa”

260.000

ü Transfer de numerar către alte subunităţi ale instituţiei de credit în valoare

de 190.000 lei

341„Decontări intrabancare”

= 101„Casa”

190.000


27

ü Minus în casierie de 5.000 lei

3556 „Debitori diverşi”

= 101 „Casa”

5.000

Operaţiunile de casă în devize apelează la contul 372 „Conturi de ajustare” – B, cu

două analitice 3721 „Poziţie de schimb” şi 3722 „Contravaloare poziţie de schimb”.

Contul 3721 „Poziţie de schimb” se creditează cu operaţiile care duc la creşterea

cantitativă şi valorică a devizelor. Contul se debitează cu operaţiile care duc la

scăderea cantitativă şi valorică a devizelor.

Contul 3722 „Contravaloare poziţie de schimb”ţine evidenţa contravalorii în lei a

operaţiunilor în devize. Are funcţiune inversă contului 3721 „Poziţie de schimb”.

Contabilitatea operaţiunilor de casă în devize:

ü Cumpărare devize – 1.000 u.m., curs 4,2 lei/u.m.

101/devize „Casa”

= 3721„ Poziţie de schimb”

1.000

ü Contravaloare în lei a devizelor cumpărate – 1.000 u.m., curs 4,2 lei/u.m.

3722„ Contravaloare poziţie de

schimb”

= 101/ROL„Casa”

4.200

ü Vânzare devize – 500 u.m., la un curs 4,5 lei/u.m.

3721„ Poziţie de schimb”

= 101/devize „Casa”

500

ü Contravaloare în lei a devizelor vândute – 500 u.m.


schimb”

= 101/ROL„Casa”

2.250

ü La sfârşitul lunii se stabilesc diferenţele de curs: BNR a stabilit un curs de

4,3lei/u.m.


schimb”

= 7061/„Casa”

200


Ce sunt casele operative de încasări şi plăţi?Care este contul ce eviden iază în contabilitate opera iunile de casă ?

Vezi paginile nr. 25 - 26.

FOperaţiuni decasă în devize

FExemplificare

28

6.2. Operaţiuni cu cecuri

Cecul este un instrument de plată prin care o persoană, numită trăgător, dă

ordin băncii sale, în calitate de tras, să achite o sumă de bani unei terţe persoane

numită beneficiar. Cecurile se pot clasifica după două criterii:

ü după beneficiar: a) cec nominativ – când beneficiarul plăţii este o persoană

clar stabilită; b) cec la purtător – când lipseşte numele beneficiarului, iar transmiterea

cecului se face prin simpla remitere de la o persoană la alta.

ü după modul de încasare: a) cec nebarat – se plăteşte în numerar sau în cont

fără nici un fel de restricţii, la dorinţa beneficiarului; b) cec barat – se poate încasa

decât dacă se apelează la serviciile unei bănci; c) cec de virament – nu se poate plăti

decât într-un cont al beneficiarului; d) cec certificat – este cecul pentru care banca

plătitoare a blocat suma necesară plăţii până la prezentarea legală la plată; e) cec

circular – este un cec emis de bancă în relaţiile cu subunităţile sale sau cu alte bănci;

f) cec de călătorie – are caracteristici specifice bancnotei; este emis în sume fixe, în

lei sau în devize.

Pentru reflectarea operaţiunilor cu cecuri se apelează la contul 2511 „Conturi

curente”, principala opera iune la achitarea unei sume de bani prin CEC fiind

următoarea:

2511„ Conturi curente”/analitic

plătitor

= 2511„Conturi curente”/analitic

beneficiar

Suma X

FOperaţiuni cu

cecuri


29

6.3. Operaţiuni cu cărţi de plată

Cartea bancară reprezintă un instrument de plată fără numerar cu ajutorul

cărruia se pot realiza plăţi în reţeaua comercială sau se pot obţine lichidităţi de la

bancă. Cărţile de plată se clasifică, după funcţiile îndeplinite, în:

ü carte de credit;

ü carte de debit;

ü cartea pentru retragere de numerar;

ü cartea de garantare a cecurilor;

ü cartea multifuncţională sau derivată.

Decontările operaţionale cu cărţi bancare se realizează apelând la sistemul

electronic de transfer al fondurilor. Acest sistem se bazează pe elementele:

ü distribuitorul automat de numerar;

ü automatul bancar (ATM);

ü terminalele la punctele de vânzare.

Evidenţa contabilă a retragerilor de numerar prin cărţile de plată este ţinută de

conturile 2511”Conturi curente” şi 367 „Alte stocuri şi asimilate”.

Contul 367 „Alte stocuri şi asimilate” este cont de activ. Se debitează cu

alimentările de numerar a automatelor bancare şi se creditează cu retragerile de

numerar prin automatele bancare.

Contabilitatea operaţiilor cu cărţi de plată

ü Alimentarea cont cărţi de plată pe baza numerarului depus – 90.000 lei

101„ Casa”

= 2511/card„Conturi curente”

90.000

ü Alimentarea contului cărţi de plată pe baza disponibilului din cont curent –

100.000 lei


= 2511/card„Conturi curente”

100.000

ü Incasarea preţului cărţii de plată – 100 lei


= 7085„Venituri privind

mijloacele de plată”

100

ü Incasarea comisionului la eliberarea cărţii de plată – 10 lei


= 7085„Venituri privind

mijloacele de plată”

10

FCărţi de

plată


FExemplificare

30

ü Alimentarea cu numerar a automatului bancar – 190.000 lei

367„ Alte stocuri şi asimilate”

= 101„ Casa”

190.000

ü Retragere de numerar de către clienţii băncii – 127.000 lei


= 367„ Alte stocuri şi asimilate”

127.000


O instituţie de credit achiziţionează devize – 10.000€ la un curs de4,2lei/€, respectiv 20.000$ la un curs de 3,5lei/$. Instituţia de credit vinde încursul lunii 5.000 € şi 15.000 $ la următoarele cursuri: 1€ = 4,6lei/€, 1$ =3,7lei/$. La sfârşitul lunii cursul devizelor de la BNR este următorul: 1€ =4,4lei/€, 1$ = 3,6lei/$.

Efectuaţi operaţiile privind devizele de la achiziţie până la finele luniicând stabiliţi şi diferenţele de curs aferente disponibilităţilor existente.


1. Ordinul BNR nr.13/2008 – reglementări contabile conforme cu directivele




31

MODUL IVContabilitatea operaţiunilor cu clientela


Cuprins

� UI. 7. Repere generale privind operaţiunile cu clientela.Creditul – definiţie şi funcţii

= 1 oră

� UI. 8. Riscul – element intrinsec al creditului bancar

= 2 ore

� UI. 9. Contabilitatea creditului bancar

= 5 ore

� UI. 10. Contabilitatea depozitului bancar

= 3 ore

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privindoperaţiunile cu clientela la instituţiile de credit, precum: riscul – tratamentşi proceduri de administrare, strategia riscului la nivelul reţelei, etc.

� Obiective operaţionale: Însuşirea procedeelor de lucru şirecunoaşterea în contabilitate a elementelor proprii creditului şi depozituluibancar.

32

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7REPERE GENERALE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU CLIENTELA.

CREDITUL – DEFINIŢIE, CONŢINUT ŞI TRĂSĂTURI

Ponderea cea mai însemnată în volumul activităţii desfăşurate de unităţile

operative ale instituţiilor de credit o au operaţiunile cu clientela. Operaţiunile cu

clientela sunt operaţiuni efectuate de persoanele fizice şi juridice, sub formă de

credite, de depozite sau de cont curent în lei şi devize.

Operaţiunile cu clientela cuprind:

ü operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturile curente ale clientelei;

ü operaţiuni de mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale clientelei în conturi

de depozite;

ü operaţiuni de creditare a clientelei nefinanciare;

ü operaţiuni de creditare a clientelei financiare;

ü operaţiuni de schimb valutar prin conturile curente.

Literatura de specialitate oferă diverse definiţii ale conceptului de credit

bancar. Economiştii francezi1 referindu-se la creditul bancar specific întreprinderilor

mici şi mijlocii îl definesc ca fiind „suma de bani pe care o obţine o întreprindere de

la o bancă atunci când activul circulant din bilanţ nu este finanţat integral prin

încasările de la furnizori şi de la diverşi creditori şi când această insuficienţă nu este

acoperită de fondul de rulment”. O definiţie mai cuprinzătoare a creditului este dată

în documentele Băncii Centrale Europene: ”....relaţia bănească între o persoană

fizică sau juridică numită creditor, care acordă unei alte persoane numită debitor, un

împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă

stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia

debitorului”2.

În România, definiţia oficială a creditului este redată în Legea nr. 58/1998

republicată – Legea bancară, astfel: „Creditul reprezintă orice angajament de plată a

unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la

plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire

1 Masson, J. - Les credits bancaires aux entreprises, La Revue Banque, Paris 1988.2 Statutul Băncii Centrale Europene, cap. Credite

FOperaţiuni cu

clientela

FDefinireacreditului

33

a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care

incorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.”3

Pentru definirea creditului bancar se pot parcurge, de asemenea, gradual, trei

opinii ce s-au conturat cu privire la acest concept:

ü Creditul ca încredere;

ü Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire;

ü Creditul ca formă a relaţiilor de schimb.

ü Creditul ca încredere: este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de

credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora.

Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definiţiile date acestui

concept. Termenul credit îşi are originea în cuvintele latine „creditum”, „de credere”

care desemnează încrederea în ceva sau cineva. În practică această încredere se

concretizează în relaţiile dintre creditor şi debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să

prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

ü Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb, reprezintă „un acord prin care

anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei

promisiuni de plată viitoare.” Unei asemenea abordări a creditului îi sunt aduse

contraargumente dintre care cel mai puternic, acela potrivit căruia creditul nu este o

formă a schimbului – nici d.p.d.v. al scopului, nici al conţinutului material al valorii.

ü Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care

porneşte de la conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei

părţi din produsul social de la unii din participanţii la circuitul economic către alţi

participanţi la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relaţiilor de redistribuire

a veniturilor, ca de exemplu impozitele şi taxele, ce au un caracter definitiv, creditul

este o formă particulară a acestor relaţii, prin caracterul temporar al transferului din

economie.

Definirea completă a creditului poate fi realizată prin luarea în considerare şi

corelarea acestor trei abordări, conducând la formularea următoare: creditul

reprezintă o categorie economică care exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din

PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie

3 Legea nr. 58/1998 republicată – Legea bancară

34

disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul

satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii

economice. În esenţă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale

contra unei valori monetare viitoare. Conţinutul şi semnificaţia acestui concept

rezultă şi din funcţiile care sunt atribuite creditului, grupate după cum urmează: a)

funcţia de repartiţie; b) funcţia de control; c) funcţia de emisiune; d) funcţia de

mobilizare şi de redistribuire; e) funcţia de purtător de dobândă.

Pentru evidenţierea conţinutului şi a caracteristicilor creditului este necesară

parcurgerea şi prezentarea elementelor incluse în relaţiile de credit, astfel:

ü participanţii la raportul de credit;

ü promisiunea de rambursare;

ü garantarea;

ü scadenţa;

ü dobânda.

Creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul

– cel care dă cu împrumut sau vinde pe credit şi are de primit o valoare la scadenţă şi

debitorul – cel care primeşte împrumutul sau marfa şi trebuie să restituie suma

primită sau să plătească, la scadenţă, valoarea bunului primit. În literatura de

specialitate creditorul şi debitorul sunt denumiţi „subiecte ale raportului de credit”.

Analiza participanţilor la raportul de credite evidenţiază marea diversitate a

acestora şi dimensiunile ample ale creditării. Dacă se procedează la gruparea

creditorilor şi debitorilor se disting trei mari categorii: populaţia, statul şi agenţii

economici.

Agenţii economici deţin o importantă poziţie în rândul creditorilor, în cazul în

care obţin rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi

de plasare pe piaţa monetară sau de capital. Disponibilităţile monetare degajate de

întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie

în mod direct, fie prin intermediul băncilor şi al altor instituţii financiare. Potenţialul

de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidenţiat prin analiza

disponibilităţilor în depozite la termen şi ale portofoliilor de titluri deţinute ca

participaţii la capitalul social al altor agenţi economici şi ca subscriptori la titlurile

emise de stat.

FConţinutul şi

trăsăturilecreditului

FParticipanţii la

raportul decredit

35

Populaţia participă la procesul de creditare în dubla calitate, de creditor şi

debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în

situaţia înregistrării de excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor

importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor şi protecţiei sociale ori către alte

destinaţii. Calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile

contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.

Promisiunea de rambursare la o dată reciproc convenită reprezintă

angajamentul debitorului de a rambursa valoarea capitalului împrumutat plus

dobânda, ca preţ al creditului. Element esenţial al raportului de credit, promisiunea de

rambursare presupune riscuri şi necesită angajarea unor garanţii. Datorită unei

conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în încapacitate de

plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv este necesar

ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi

eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de

credite, din mai multe puncte de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii,

situaţia financiară, gradul de îndatorare, forma juridică şi raportul cu ceilalţi

participanţi pe piaţă.

Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea

acestora. După natura elementelor ce constituie obiectul garanţiei distingem garanţii

reale şi garanţii personale.

Garanţia reală are la bază garantarea sau „gajarea” creditului cu valori

materiale, prin a căror valorificare se pot obţine sumele necesare achitării creditului.

O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul

acordă creditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare. Garanţia personală

reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la scadenţă, în

cazul incapacităţii de plată a debitorului. Cea mai adecvată formă de garantare a

creditelor o constituie garantarea financiară, fapt care este posibil prin asigurarea în

viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de

rambursarea creditului şi dobânda aferentă. În acest scop, se procedează la garantarea

creditului cu elementele patrimoniale ale debitorului – active fixe şi circulante. În

practică se utilizează metoda garantării creditelor pe seama portofoliului de efecte

comerciale deţinute de agentul economic solicitant de credite.

FPromisiunea de

rambursare

FGarantarea

36

Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie

de particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii

beneficiarilor de credite. Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24

ore (în cazul pieţei interbancare) până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul

împrumuturilor obligatare.

Între scadenţă şi modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelaţie,

astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la sacdenţă, în timp ce

creditele pe termen mijlociu şi lung implică rambursare eşalonată.

Dobânda reprezintă preţul capitalului utilizat sau chiria pe care o plăteşte

debitorul pentru dreptul care i se acordă de a folosi capitalul împrumutat.

Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie

într-un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de credite. Un nivel redus al ratei

dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile

asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată

a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare a

ratei inflaţiei, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la

constatarea faptului că în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie pentru

debitori o modalitate perfectă de finanţare. În funcţie de acelaşi element, inflaţia, se

utilizează în raporturile de credit, două tipuri de dobândă: fixă şi variabilă.

Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit şi este valabilă pe întreaga

durată a creditului. Dobânda variabilă se modifică periodic în funcţie de presiunile

inflaţioniste şi de evoluţia nivelului dobânzii pe piaţă. Pentru conturile curente ale

clienţilor se calculează atât dobândă debitoare cât şi dobândă creditoare, ca preţ plătit

de client, sau de bancă pentru utilizarea unei anumite sume.


Delimitaţi şi particularizaţi elementele incluse în relaţiile de credit. (vezi pag. 34 -36)

FScadenţa

FDobânda

37

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8

RISCUL – ELEMENT INTRINSEC AL CREDITULUI BANCAR

8.1. Noţiuni generale despre risc, clasificarea riscurilor bancare

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate

nu se poate obţine profit fără risc. De aceea orice entitate încearcă să-şi maximizeze

profitul prin gestionarea riscului specific domeniului său de activitate şi prin evitarea

sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreşte să-l preia. Este evident că o

strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât şi proceduri de

gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii

producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale a băncii. Acest lucru rezultă din

obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau

cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, după cum obiectivul central al

activităţii bancare îl constituie obţinerea unui profit cât mai mare pentru acţionari.

Însă, nu întotdeauna cele două obiective – general şi sectorial – se află în

concordanţă. S-ar putea ca, în anumite situaţii, costul implementării şi exploatării

procedurilor care vizează gestiunea riscului să fie mai mare decât expunerea

potenţială la risc. Ceea ce nu înseamnă că aceste programe trebuie selectate în funcţie

de criterii de eficienţă. În alte cazuri s-ar putea ca strategia băncii să implice asumarea

unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. În acest caz trebuie luată decizia

întotdeauna având în vedere şi cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea

unei protecţii corespunzătoare şi pierderile potenţiale mai mari. Însă minimizarea

riscurilor nu trebuie să se transforme într-un obiectiv în sine.

De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei – maximizarea

rentabilităţii, minimizarea expunerii la risc şi respectarea reglementărilor bancare în

vigoare, astfel că importanţa gestiunii bancare nu se rezumă doar la minimizarea

cheltuielilor. Preocuparea permanentă a conducerii pentru minimizarea expunerii la

risc are efecte pozitive şi asupra comportamentului salariaţilor care devin mai riguroşi

şi mai conştiincioşi în îndeplinirea sarcinilor; nu este de neglijat nici efectul

psihologic de descurajare a unor activităţi frauduloase. Existenţa unor programe

adecvate pentru prevenirea şi controlul riscurilor bancare contribuie şi la impunerea

instituţiei în cadrul comunităţii bancare, nu de puţine ori existenţa unor astfel de

FNoţiuni generale

despre risc

38

programe condiţionând admiterea sau participarea instituţiei de credit respective la

asociaţii interbancare sau obţinerea de calificative superioare din partea autorităţilor

bancare. În sfârşit, o gestiune eficace a riscurilor bancare îşi va pune amprenta şi

asupra imaginii publice a băncii. Clienţii doresc o bancă sigură, la fel şi acţionarii.

Soliditatea unei bănci îi atrage pe deponenţi în condiţiile în care depozitele nu sunt

asigurate în mod obligatoriu.

Fără a concluziona se poate considera că, deoarece riscurile bancare sunt o

sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor adecvată poate stabiliza veniturile în

timp, având rolul unui amortizor de şoc. În acelaşi timp, consolidarea valorii

acţiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reală cu pieţele financiare

şi implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

În literatura de specialitate există o serie de clasificări după cum urmează:

1) În funcţie de caracteristica bancară: a) riscuri financiare (riscul de

lichiditate, riscul de capital); b) riscuri de prestare (riscul operaţional, riscul

tehnologic, riscul introducerii de noi produse); c) riscuri ambientale (riscul de fraudă,

riscul economic, riscul legal).

2) În funcţie de geneză: a) risc de exploatare; b) risc financiar; c) risc de

faliment.

3) În funcţie de natura lor: a) riscuri comerciale; b) riscuri provocate de

cauze de forţă majoră; c) riscuri politice; d) riscuri valutare (de schimb valutar, rată a

dobânzii).

4) În funcţie de expunerea la risc: a) riscuri pure = riscuri a căror expunere

este generată de activităţi şi procese bancare cu potenţial de a produce evenimente

care să se soldeze cu pierderi : a1) riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii); a2)

riscuri financiare (generate de operaţiunile bancare tradiţionale); a3) riscuri criminale

şi frauduloase (fraude, furturi, deturnări de fonduri); a4) riscuri de răspundere

(nerespectarea normelor bancare); b) riscuri lucrative (speculative) = expunerea la

risc este generată de încercarea de a obţine profit maxim: b1) riscuri de piaţă (variaţia

condiţiilor de piaţă); b2) riscuri de afacere; b3) riscuri de lichiditate (incapacitatea de

a finanţa operaţiunile bancare curente).

5) În funcţie de caracteristica bancară: riscuri financiare (generate de

operaţiile bancare tradiţionale): a1) riscul de creditare (probabilitatea neîncasării

FClasificarea

riscurilorbancare

39

creditelor acordate); a2) riscul de lichiditate; a3) riscul de piaţă (variaţia ratei

dobânzilor, riscul valutar, etc.).

O clasificare a riscurilor bancare în conformitate cu prevederile Băncii

Reglementelor Internaţionale vizează următoarele delimitări:

1) Riscuri financiare: a) riscul ratei dobânzii; b) riscul cursului de schimb; c)

riscul de lichiditate; d) riscul titlurilor cu venit variabil.

2) Riscuri legate de parteneri: a) riscul clientelei; b) riscul apărut pe piaţa

interbancară; c) riscul de ţară; d) riscul de credit (furnizor, piaţă).

3) Riscul comercial: a) riscul de produse; b) riscul serviciilor; c) riscul de

piaţă; d) riscul de imagine.

4) Riscuri legate de forţa de muncă.

5) Riscuri operaţionale şi tehnice: a) calitatea operaţiunilor; b) nivelul de

informatizare şi telecomunicaţii.

6) Riscul gestiunii interne: a) riscul de reglementare; b) riscul de deontologie;

c) riscul de strategie; d) riscul de insuficienţă funcţională; e) riscul resurselor umane;

f) riscul de comunicare; g) riscul controlului intern total şi financiar.


După expunerea la risc identifica i tipurile de riscuri pure, respectiv lucrative. (vezipag. 38)

FClasificarea

riscurilorbancare

40

8.2. Riscul de creditare

Principala operaţiune bancară este creditarea. Într-adevăr, între plasamentele

băncilor pe primul loc se află creditele. Modul în care banca alocă fondurile pe care le

gestionează poate influenţa în mod hotărâtor dezvoltarea economică atît la nivel local

cât şi naţional. Pe de altă parte, orice instituţie de credit îşi asumă, într-o oarecare

măsură, riscuri atunci când acordă credite şi, în mod cert, toate băncile înregistrează

în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii debitori nu îşi

onorează obligaţiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la

portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiile de creditare sunt organizate şi

gestionate cu profesionalism. Astfel, pornind de la acest punct de vedere cea mai

importantă funcţie a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de

credite. Slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare,

delimitând următoarele posibile speţe: a) neatenţia în formularea normelor de

creditare; b) existenţa unor condiţii de creditare prea generoase, cuplate cu lipsa unor

normative clare; c) nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul

băncii; d) concentrarea riscantă a creditelor pe anumite piese/produse bancare; e)

labul control exercitat asupra personalului (inspectorilor); f) creşterea excesivă a

valorii portofoliului de credite, peste posibilităţile rezonabile ale băncii de a acoperi

riscurile; g) sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme;

h) necunoaşterea fluxurilor de trezorerie a clienţilor; i) creditarea preferenţială (sub

condiţiile de piaţă).

Pentru a depăşi deficienţele sistemice şi procedurale de acest gen, care duc la

creşterea pierderilor la portofoliul de credit, băncile trebuie să conceapă şi să

implementeze politici de creditare performante şi să angajeze/pregătească un personal

de un profesionalism ireproşabil, care să înţeleagă şi să respecte disciplina acestor

norme. Pentru aceasta este necesar să existe un feed-back permanent prin care

conducerea băncii să fie informată despre eficacitatea procesului de control al calităţii

creditelor, astfel încât cele cu probleme să fie detectate şi corectate din timp.

Pentru ca o politică bancară de creditare să se dovedească şi utilă, nu doar un

exerciţiu academic, ea trebuie să îndeplinească condiţii de formulare corectă şi

conţinut complet. Se poate aprecia ca fiind corectă acea politică de creditare care a

acordat prioritate atingerii următoarelor obiective:

Ø selecţia unor credite sigure şi cu o probabilitate maximă de rambursare;

FPolitica

bancară decreditare

FPolitica

bancară decreditare

41

Ø selecţia unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;

Ø încurajarea extinderii creditelor ce corespund nevoilor pieţelor pe care

operează banca.

Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această

perspectivă, (a fluxului de încasări), orice credit comportă riscul ca aceste încasări să

nu se realizeze deloc sau parţial. Acest risc este cunoscut ca risc de insolvabilitate a

debitorului; el este esenţial în activitatea bancară deoarece principala funcţie a unei

bănci o reprezintă acordarea de credite. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai

importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare. În

această fază comportamentul unei bănci poate fi astfel prezentat: un credit nu se

acordă decât dacă se poate estima dacă probabilitatea de rambursare o depăşeşte pe

cea a nerambursării. Aprecierea acestei capacităţi de rambursare se poate face

utilizând proceduri diferite în funcţie de debitor – agent economic, persoană privată,

stat. Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt:

capacitatea de plată, capitalul – averea debitorului, garanţia (reală sau personală),

condiţiile de mediu. Dintre aceşti cinci factori primul este cel mai important.

Se apreciază că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt

unele de ordin intern: selecţia defectuoasă a dosarelor şi supravegherea internă

improprie a evoluţiei (practic a involuţiei) calităţii debitorilor. Riscul de selecţie

improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare în conţinutul dosarelor,

aprecierea internă a calităţii clienţilor pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a

deciziei de creditare şi stabilirea unei marje corespunzătoare a dobânzii percepute.

Riscul de credit comportă patru nivele de risc şi anume: 1) risc scăzut; 2) risc

moderat; c) risc mediu; d) risc mare.

Pragurile de la care indicatorii calculaţi pentru riscul de credit sunt considerate

semnificative sunt redate în tabelul următor:

Riscul de credit

Indicatori/Praguri semnif. de risc Scăzut Moderat Mediu RidicatPondere provizioane în totalcredite

< 0,70 Între 0,70 şi1,56

Între 1,57 şi2,22

>2,23

Pondere credite şi dobânzirestante în total credite

< 0,77 Între 0,78 şi1,23

Între 1,24 şi1,49

>1,50

Pondere credite şi dobânziextrabilanţiere în total credite

< 0,29 Între 0,30 şi1,00

Între 1,01 şi1,85

>1,86

FLimitareariscului de

credit

42

Pragul de la care indicatorii calculaţi pentru determinarea riscului de credit

este considerat semnificativ este:

Ø pondere provizioane în total credite – 2,23%,

Ø pondere credite şi dobânzi restante în total credite – 1,50%,

Ø pondere credite şi dobânzi extrabilanţiere în total credite – 1,86%

Sub aspect economic riscul de credit este definit de trei activităţi principale, şi

anume: 1) activitatea de analiză, care presupune estimarea cât mai corectă a riscului

pe baza parametrilor iniţiali ai stării clientului şi ai tranzacţiei pentru care se solicită

finanţarea; 2) activitatea de prevenire a producerii riscului pentru a diminua efectele

sau chiar a le înlătura; 3) activitatea de stăpânire a costurilor şi de reducere a

pierderilor potenţiale generate de riscuri.

Strategia instituţiilor de credit în politica de creditare vizează următoarele

obiective:

ü creşterea calităţii portofoliului de credite ale instituţiilor de credit prin

monitorizarea următorilor indicatori calculaţi în conformitate cu procedurile proprii

elaborate în acest sens: a) ponderea creditelor “restante” şi “îndoielnice” în total

portofoliu de credite (valoarea brută) să nu depăşească 2%; b) ponderea creditelor

“restante” şi “îndoielnice” în total capitaluri proprii (valoarea brută) să nu depăşească

5%; c) ponderea creditelor clasificate în categoria “îndoielnic” şi “pierdere” (valoarea

brută) în total portofoliu de credite să nu depăşească 10%.

ü menţinerea unei marje procentuale nete a dobânzii determinatî ca raport

între nivelul mediu al ratei dobânzii active şi nivelul mediu al ratei dobânzii pasive de

minimum 1,5.

Strategia riscului de creditare vizează: a) categoriile de credit pe care

instituţiile de credit le promovează; b) tipul expunerii; c) forma de proprietate

acceptată; d) sectoarele economice de activitate ale clienţilor care au acces la credite;

e) rezidenţa şi aria georgrafică; f) moneda; g) durata, scadenţele de rambursare a

ratelor şi de plată a dobânzilor; h) costul creditului; i) garantarea creditelor.

În strategia riscului de credit, instituţiile de credit urmăresc revizuirea

procesului de creditare dacă cerinţele o impun urmărindu-se în principal:

ü analiza formularisticii utilizate;

ü analiza criteriilor de aprobare şi acordare a creditului;

FStrategia

riscului la nivelde reţea


credit

43

ü analiza politicii de garantare a creditului şi a practicilor de evaluare a

garanţiilor;

ü diversificarea portofoliului de credite pe produse specifice tipurilor de

clienţi;

ü actualizarea normelor şi reglementărilor ce privesc activitatea de creditare;

ü revizuirea normelor şi procedurilor de gestionare a creditelor

neperformante;

ü dezvoltarea şi perfecţionarea aplicaţiilor IT şi a sistemului de comunicaţii

cu privire la furnizarea rapoartelor privind creditele si dobânzile restante;

ü efectuarea periodică a analizelor riscului de credit, a calităţii portofoliului

de credite şi informarea nivelelor superioare de decizie;

ü urmarirea creditelor şi dobânzilor neachitate la scadenţă utilizând diferite

metode (negocierea cu clientul, reabilitatea creditelor şi urmărirea în justiţie,

executare silită);

ü asigurarea creditelor astfel incât riscul să fie transferat parţial sau total de

la creditor;

ü obligarea solicitanţilor, coplătitorilor şi garanţilor de a se angaja la plata

creditului şi a celorlalte obligaţii ce decurg din acestea cu întreaga lor proprietate

mobiliară sau imobiliară;

ü întărirea nivelului de pregătire profesională a personalului implicat în

activitatea de creditare prin organizarea de cursuri de pregătire în domeniul analizei

de credit cât şi în tehnica de negociere şi vânzări.


Identifica i cele patru nivele de risc de credit i prezenta i strategia la nivel dere ea. (vezi pag. 41 - 42 )

44

8.3. Riscul de piaţă

Riscul de piaţă cu care se pot confrunta instituţiile de credit în desfăşurarea

activităţii curente îmbracă mai multe forme dintre care mai importante sunt:

Ø riscul ratei dobânzii,

Ø riscul valutar.

Riscul de piaţă apare ca urmare a modificării variabilelor de pe piaţă,cum ar fi

ratele dobânzilor,cursurile valutare,etc.

Riscul ratei dobânzii se determină şi se monitorizează în scopul determinării

impactului potenţial negativ asupra venitului net din dobânzi, ca urmare a necorelării

ratelor dobânzii la sursele atrase şi împrumutate cu ratele dobânzii la plasamentele

efectuate, precum şi a eventualelor pierderi în patrimoniul net.

Nivelul şi dinamica ratei dobânzii sunt rezultatul acţiunii concomitente,

convergente şi contradictorii, a mai multor factori generali şi specifici cu influienţe

directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea şi oferta de

credite pe piaţă, riscul pentru cel care acordă credite, durata creditului, preţul de

procurare a surselor atrase, volumul surselor proprii neinvestite în imobilizări, nivelul

inflaţiei, politica monetară, etc.

Riscul ratei dobânzii, are două componente şi anume:

Ø riscul venitului adică riscul de a realiza pierderi în ceea ce priveşte venitul

net din dobânzi urmare a faptului că mişcarea ratelor dobânzii la împrumuturile luate

nu este perfect sincronizată cu mişcarea ratelor dobânzii la cele acordate;

Ø riscul investiţiei generat de posibilele pierderi în patrimoniul net.

Riscul de dobandă aferent activităţii se datorează faptului că dobanda la

credite şi la resursele atrase se modifică continuu datorită cotaţiilor fluctuante ale

pieţei, excepţie facând doar instrumentele de atragere de resurse, pentru care se

utilizează o dobandă fixă. In gestiunea riscului ratei dobânzii se efectuează periodic o

analiză a structurii resurselor atrase şi a plasamentelor, precum şi urmărirea acestora.

Minimalizarea riscului ratei dobânzii se urmăreşte prin calculul raportului

dintre activele purtătoare de dobânzi şi pasivele purtătoare de dobânzi. Valoarea

raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu.

FRiscul de piaţă

FRiscul ratei

dobânzii

45

Sensibilitatea instituţiilor de credit la variaţia dobânzii pe piaţă este

caracterizată de măsura în care marja dobânzii entităţii este afectată de creşterea sau

scăderea (de regulă cu 1%) a nivelului dobânzii pe piaţă.

Marja dobânzii instituţiei de credit se calculează ca diferenţă între veniturile

încasate din dobânzi şi cheltuielile cu plata dobânzilor.

Este necesară imunizarea instituţiilor de credit la variaţia dobânzii pe piaţă ca

modalitate de structurare a activelor şi pasivelor entităţii în măsură să garanteze

stabilitatea marjei dobanzii, indiferent de sensul şi amplitudinea modificării

dobânzilor pe piaţă.

Altfel sensibilitatea unei instituţii de credit neimunizate la variaţia dobânzii pe

piaţă este diferită ca urmare a acţiunii factorilor endogeni şi exogeni.

Factorii endogeni sunt importanţi pentru gestiunea riscului de piaţă deoarece

ei pot fi gestionaţi şi, acţionându-se asupra lor, se poate minimiza expunerea la risc.

Principalii factori endogeni sunt:

Ø structura activelor şi pasivelor organizaţiei cooperatiste,

Ø calitatea şi eşalonarea scadenţelor creditelor,

Ø scadenţa fondurilor atrase.

Factorii exogeni sunt determinaţi de evoluţia condiţiilor economice care se

reflectă în nivelul ratelor dobânzii pe piaţă. Ei nu pot fi controlaţi sau influenţaţi de

organizaţiile cooperatiste de credit, dar pot fi anticipaţi cu destul de mare precizie.

Tot ca o componentă a riscului de piaţă se poate identifica, monitoriza şi

gestiona şi riscul valutar. Riscul de poziţie valutară apare ca rezultat al

dezechilibrului dintre active şi pasive într-o anumită valută sau între cumpărările şi

vânzările într-o anumită valută. In eventualitatea unei astfel de situaţii, instituţia de

credit este expusă unui risc de schimb valutar ca urmare a modificării cursului la care

se face reevaluarea poziţiei valutare.

Riscul valutar rezultă din variaţiile cursurilor valutare, adică a diferenţelor

dintre valorile activelor şi a pasivelor exprimate în diferite monede. În situaţia când

moneda naţională se întăreşte este recomandabil ca valoarea activelor în valută să nu

depăşească valoarea pasivelor în valută, iar când moneda naţională slăbeşte este

indicat ca valoarea activelor în valută să depăşească valoarea pasivelor în valută.

Operaţiunile valutare efectuate de organizaţiile cooperatiste de credit se rezumă la

cele de schimb valutar, iar impactul acestora de a produce un risc valutar este ca şi

FRiscul valutar

46

inexistent având în vedere volumul foarte redus al acestor operaţiuni. Deşi riscul de

piaţă este un risc normal pentru activitatea desfăşurată, concentrarea excesivă a

acestuia poate constitui o ameninţare pentru veniturile şi capitalul organizaţiilor

cooperatiste de credit.

Procedurile de administrare a riscului de piaţă implică evaluarea, măsurarea

şi monitorizarea riscului ratei dobânzii.

Riscul ratei dobânzii este măsurat fie prin raportul între activele şi pasivele

sensibile la dobandă, fie prin diferenţa între acestea.

Pentru evaluarea, masurarea si monitorizarea riscului ratei dobanzii se

calculeaza urmatorii indicatori de risc:

ü riscul ratei dobânzii, care se determină ca raport între activele productive

şi pasivele purtătoare de dobânzi;

ü marja absolută a dobânzii instituţiei de credit, exprimată prin veniturile

nete din dobânzi, reflectă capacitatea instituţiei de a acoperi cheltuielile cu dobânzile

din veniturile obţinute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate;

ü marja procentuală brută a dobânzii instituţiei de credit, rezultă din

raportarea marjei absolute la activele productive;

ü marja procentuală netă a dobânzii organizaţiei cooperatiste, se calculează

ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active şi nivelul mediu al ratei dobânzii

pasive.

O abordare avansată folosită pentru evaluarea, măsurarea şi monitorizarea

riscului ratei dobânzii presupune calcularea unor indicatori cu privire la sensibilitatea

institutiei de credit la variaţia ratei dobânzii pe piaţa, astfel:

ü Ecartul se calculează ca diferenţă între activele şi pasivele sensibile la un

moment dat.

E = (Active sensibile – Pasive sensibile)

ü Indicele de sensibilitate se calculează prin raportarea aceloraşi elemente.

Is = Active sensibile / Pasive sensibile

Folosind aceşti indicatori, strategia entităţilor de credit în domeniul riscului de

variaţie a dobânzii se poate formula astfel: în orice moment ecartul trebuie să fie nul

sau, echivalent, indicele trebuie să fie egal cu 1. Marja dobânzii variază în funcţie de

valoarea acestor indicatori de sensibilitate şi de sensul de variaţie a dobânzilor pe

piaţă.

FProceduri de

administrare ariscului

47

Riscul de piaţă comportă patru nivele de risc şi anume:

Ø risc scăzut,

Ø risc moderat,

Ø risc mediu,

Ø risc mare.

Pragurile de la care indicatorii calculaţi pentru riscul de piaţă sunt considerate


Riscul de piaţă

Indicatori/Praguri semnif.de risc

Scăzut Moderat Mediu Ridicat

Dobânda medie activă Între 15,00şi 19,83

Între 19,84 şi21,23

Între 21,24 şi23,39

>23,40

Dobânda medie pasivă Între 5,00şi 7,14

Între 7,15 şi7,63

Între 7,64 şi8,27

>8,28

Riscul ratei dobânzii Între 0,90şi 1,19

Între 1,20 şi1,25

Între 1,26 şi1,40

>1,41

Pragul de la care indicatorii calculaţi pentru determinarea riscului de piaţă este

considerat semnificativ este:

Ø dobânda medie activă – 23,40%

Ø dobânda medie pasivă – 8,28%

Ø riscul ratei dobânzii – 1,41%.

La nivelul reţelei bancare obiectivele strategiei riscului de piaţă constau în:

Ø minimizarea riscului ratei dobânzii în funcţie de raportul dintre activele

purtătoare de dobânzii şi pasivele purtătoare de dobânzi, urmărind ca valoarea

acestuia să fie cât mai aproape de unu;

Ø asigurarea unui management coerent al riscului ratei dobânzii prin

supravegherea sistematică şi adecvată a fenomenului de către factorii decizionali în

scopul minimizării riscului prin stabilirea unor limite care să asigure realizarea unei

profitabilităţi acceptabile.

Pentru atingerea obiectivelor privind riscul de piaţă, strategia reţelei şi a

instituţiilor de credit afiliate include următoarele prevederi:

ü expunerea la riscul ratei dobânzii se va menţine la un nivel corespunzător

naturii şi complexităţii activităţilor instituţiilor de credit în cadrul limitelor stabilite de

administraţia acestora;

ü dezvoltarea şi aplicarea unor sisteme de măsurare şi monitorizare a

riscului atât la nivelul reţelei cât şi la nivelul fiecărei entităţi de credit;


piaţă

FStrategia

riscului la nivelde reţea

48

ü diversificarea produselor bancare şi a comisioanelor conexe activităţii de

bază în scopul reducerii riscului ratei dobânzii în cazul reducerii acestora;

ü evaluarea corectă a raportului dintre risc şi câştig în condiţiile de

concurenţă de pe piaţa bancară;

ü aplicarea unor proceduri de administrare şi supraveghere a riscului încât să

se obţină o marjă a dobânzii cât mai mare şi mai stabilă în timp, iar profitabilitatea şi

valoarea capitalului să nu se modifice în mod semnificativ ca urmare a variaţiei

neaşteptate a ratelor dobânzii;

ü adaptarea capitalului instituţiilor de credit la cerinţele Basel II şi la nivelul

de risc al acestora pentru a gestiona inter-relaţionarea dintre riscul de credit, riscul de

piaţă şi riscul operaţional;

ü identificarea cu acurateţe a nevoilor pieţei locale şi diversificarea ofertei

bancare în scopul menţinerii poziţiei strategice de pe această piaţă;

ü revizuirea periodică a ratelor dobânzii la operaţiunile active şi pasive în

funcţie de analizele şi prognozele efectuate de Comitetul de administrare a

activelor/pasivelor pe baza informaţiilor privind ratele dobânzii de pe piaţă;

ü organizarea de seminarii şi informări pentru pregatirea profesională a

directorilor entităţilor de credit în managementul riscului;

ü realizarea unei activităţi performante în domeniul marketingului bancar

care să asigure o comunicare permanentă între instituţia de credit şi client, pentru a

facilita schimbul de mesaje, informaţii şi idei;

ü efectuarea tranzacţiilor pe piaţa monetară interbancară numai cu

contapartidele agreate, respectându-se limitele de tranzacţionare.


Prezenta i succint riscul ratei dobânzii i strategia riscului la nivel de re ea.(vezi pag. 44, 47)

49

8.4. Riscul de lichiditate

Reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor

estimate şi rezultă din incapacitatea instituţiilor de credit de a face faţă descreşterii de

surse sau necesităţii sporite de finanţare a plasamentelor, fără ca aceasta să implice

costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate. Politicile de management privind

lichiditatea cuprind de regulă o structură de luare a deciziilor, un model de abordare a

operaţiunilor de finanţare şi obţinere a lichidităţii, un set de limite pentru expunerea la

riscul de lichiditate şi un ansamblu de proceduri pentru planificarea lichidităţii după

scenarii alternative, inclusiv în situaţii de criză. Metodologia folosită în evaluarea

riscului de lichiditate constă în principal în previzionarea fluxurilor de numerar pe

benzi de scadenţă pe o perioadă de previziune.

Fără a se constitui într-o listă exhaustivă, în cadrul managementului riscului

de lichiditate se acordă o atenţie deosebită următoarelor elemente:

ü cunoaşterea structurii maturităţii fondurilor atrase ce asigură un nivel

superior al calităţii prognozelor privind fluxurile nete de fonduri;

ü volatilitatea fondurilor atrase care este dependentă de structura clienţilor

entităţii, de cunoaşterea particularităţilor comportamentale a acestora ce poate

constitui un atuu al managementului lichiditatii;

ü diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora care conduce

atât la evitarea dependenţei de anumiţi clienţi, cât şi la diminuarea riscului de pierderi

de resurse importante în termen foarte scurt.

Managenentul riscului de lichiditate este un proces complex datorită

interconexiunilor cu alte riscuri ale instituţiilor de credit. Pentru măsurarea riscului de

lichiditate se utilizează un sistem de indicatori sintetizaţi ca fiind indicatori utilizaţi

pentru echilibrul poziţiilor bilanţiere pe fiecare bandă de scadenţă. Nivelul şi tendinţa

indicatorului de lichiditate pe benzi de scadenţă şi pe total trebuie să aibă limita

minimă 1. Principiul este identificarea intrărilor şi ieşirilor de numerar pe fiecare

bandă de scadenţă şi apoi analiza acestora cu scopul anticipării modificărilor care pot

apărea.

Benzile de scadenţă sunt: a) D <= 1 lună; b) 1 lună < D <= 3 luni; c) 3 luni <

D <= 6 luni; d) 6 luni < D <= 12 luni; e) D > 12 luni; f) Total.

Indicatorul de lichiditate este definit ca raport între lichiditatea efectivă şi

lichiditatea necesară pe fiecare bandă de scadenţă şi pe total.

FRiscul delichiditate

FRiscul delichiditate

50

Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea pe fiecare bandă de scadenţă

a activelor bilanţiere şi a angajamentelor primite evidenţiate în afara bilanţului.

Lichiditatea necesară se determină prin însumarea pe fiecare bandă de

scadenţă a obligaţiilor bilanţiere şi a angajamentelor date evidenţiate în afara

bilanţului.

Excedentul/deficitul de lichiditate reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre

lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară. In cazul înregistrării unui excedent de

lichiditate în oricare dintre benzile de scadenţă cu excepţia ultimei benzi, acesta se va

adăuga la nivelul lichidităţii efective aferent benzii de scadenţă urmatoare.

In urma previziunilor fluxurilor de numerar se determină indicatorul de

lichiditate pe benzi de scadenţă şi pe total, ca şi riscul de lichiditate faţă de o singură

persoană. Risc mare de lichiditate faţă de o singură persoană există atunci când

obligaţiile de plată faţă de persoana respectivă reprezintă cel puţin 10% din valoarea

obligaţiilor bilanţiere. Nivelul şi tendinţa indicatorului de lichiditate imediată trebuie

să aibă o limită mai mare decât pragul de la care acesta este considerat semnificativ.

Pentru evaluarea şi monitorizarea riscului de lichiditate se au în vedere şi alţi

indicatori specifici, printre care:

Ø indicatori specifici privind volatilitatea pasivelor precum: Nivelul şi

tendinţa indicatorului disponibilităţi şi depozite la vedere/depozite la termen şi

colaterale a cărui limită arată gradul de volatilitate al pasivelor la vedere şi

probabilitatea ca aceste sume să fie retrase;

Ø indicatori specifici privind plasamentele vulnerabile precum: a) Nivelul şi

tendinţa indicatorului credite restante şi îndoielnice/total credite la valoare brută ale

carui limită trebuie să fie mai mică de 2,23%; b) Nivelul şi tendinţa indicatorului

credite restante şi îndoielnice /surse atrase la valoare brută ale carui limită trebuie să

fie mai mici de 2.5%; c) Nivelul şi tendinţa creditelor neperformante şi dobânzilor

aferente scoase în afara bilanţului în total portofoliu de credite a cărui limită trebuie

să fie sub pragul semnificativ de risc (1.86);

Ø lista cu furnizorii de fonduri şi surse şi identificarea concentrării acestora

pentru evaluarea riscului mare de lichiditate faţă de o singură persoană.

Administrarea zilnică a lichidităţii se face la nivelul instituţiilor de credit de

către conducerea acestora, iar la nivelul reţelei şi al Băncii Centrale de către Direcţia

Trezorerie Decontări, având ca sarcină principală administrarea rezervei minime

FIndicatori de

lichiditate

51

obligatorii şi administrarea lichidităţii curente pe baza scadenţelor contractuale zilnice

a elementelor de activ şi pasiv ajustate cu coeficienţii statistici de realizare, împreună

cu ipoteze de lucru.

Riscul de lichiditate comportă patru nivele de risc şi anume:

Ø risc scăzut,

Ø risc moderat,

Ø risc mediu,

Ø risc mare.

Pragurile de la care indicatorii calculaţi pentru riscul de piaţă sunt considerate


Risc de lichiditate

Indicatori/Praguri semnif. de risc

Scăzut Moderat Mediu Ridicat

Lichiditatea imediată Între45,5 şi 25,5

Între25,6 şi 22,5

Între22,6 şi 19,00

< 19,00

Credite acordateclientelei

Între 75şi 121

Între122 şi 142

Între143 şi 169

> 169

Pragul de la care indicatorii calculaţi pentru determinarea riscului de

lichiditate este considerat semnificativ este:

Ø lichiditatea imediată – 19,00%,

Ø credite acordate clientelei în depozite atrase de la clienţi – 169%.

Sarcina principală a managementului bancar este de a estima şi acoperi deplin

nevoile de lichiditate optimă. Atingerea şi menţinerea optimului de lichiditate este o

adevarată artă managerială, a cărei valoare este confirmată numai de practică,

avându-se în vedere nenumăratele implicaţii generate de fluctuaţia riscului de

lichiditate ,atât asupra profitabilităţii,cât şi asupra celorlalte riscuri conexe activităţii

instituţiilor de credit.

Menţinerea unei lichidităţi adecvate influenţează activitatea instituţiilor de

credit contribuind la:

ü desfăşurarea normală a activităţii bancare prin fluidizarea procesului de

intermediere financiară;

ü protejarea intereselor clienţilor şi ale asociaţilor;

ü asigurarea unei capacităţi rezonabile de rambursare a depozitelor către

clienţi;

FLimitareariscului delichiditate

FStrategiariscului

la nivelul reţelei

52

ü asigurarea independenţei entităţii faţă de sursele de împrumut de pe piaţă;

ü evitarea lichidării forţate a unor plasamente neajunse la scadenţă;

ü evitarea împrumuturilor de ultimă instanţă;

ü constituirea unei marje de securitate pentru a face faţă dificultăţilor.

Obiectivul reţelei privind riscul de lichiditate îl reprezintă menţinerea unui

nivel de lichiditate adecvat activităţii fiecarei instituţii de credit în condiţiile asigurării

cu sursele necesare pentru susţinerea prevederilor din buget (planul de afaceri) şi

creşterea programată a portofoliului de credite.

Pentru atingerea obiectivului privind riscul de lichiditate, strategia reţelei şi a

instituţiilor de credit afiliate include următoarele prevederi:

ü creşterea capitalurilor şi a fondurilor proprii de nivel I cu cel puţin 20%

faţă de nivelul acestora înregistrat în anul precedent, iar în cadrul acestora creşterea

părţilor sociale cu cel puţin 35% faţă de anul anterior;

ü creşterea surselor atrase de la clienţii nebancari în medie cu 25% ,iar în

cadrul acestora a depozitelor de la persoanele fizice cu 20% şi a depozitelor

persoanelor juridice cu 30% prin introducerea a noi produse de economisire cu grad

mare de stabilitate pe perioade medii şi lungi, care vor beneficia de dobânzi

competitive şi de o promovare adecvată;

ü realizarea de către instituţiile de credit a unei valori a indicatorului de

lichiditate mai mare ca 1 pe fiecare bandă de scadenţă calculat în conformitate cu

procedura de lucru emisă de centrala bancară;

ü nivelul indicatorului de lichiditate imediată realizat trebuie să fie mai mare

decât limita stabilită prin procedurile centralei bancare;

ü activele totale ale instituţiei vor creşte anual cu cel puţin 20%;

ü centrala bancară va menţine în plasamente cu grad mare de lichiditate

suma reprezentând rezerva mutuală de garantare la nivelul reţelei, plus 5% din nivelul

rezervei minime obligatorii în scopul diminuării riscului pentru situaţii neprevăzute la

instituţiile de credit afiliate;

ü menţinerea unor relaţii stabile cu furnizorii surselor de finanţare şi a unei

poziţii active pe piaţa interbancară;

ü optimizarea raportului cost–risc–profit atât la nivelul fiecărei instituţii de

credit cât şi la nivelul reţelei;

53

ü acordarea de credite pe maturităţi într-o mai bună corelare cu maturitatea

reală a surselor şi diversificarea produselor de creditare pentru a asigura o creştere

anuală a portofoliului de credite cu cel puţin 25%;

ü diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora pentru a conduce

atât la evitarea dependenţei de anumiţi clienţi, cât şi la diminuarea riscului de pierderi

de resurse importante în termen foarte scurt şi diminuarea expunerii la riscul de

lichiditate;

ü determinarea volatilităţii surselor funcţie de exigibilitatea lor reală şi nu

cea juridică, precum şi de structura clienţilor, de cunoaşterea particularităţilor

comportamentale a acestora, aceasta constituind un atuu al managementului

lichidităţii instituţiilor de credit;

ü strategia riscului de lichiditate va fi modificată de fiecare dată când

condiţiile mediului de afaceri o impun;

ü gestionarea eficientă a riscului reputaţional şi dezvoltarea reţelei în mod

corespunzător, în scopul apropierii instituţiilor de credit de clienţi;

ü desemnarea unui conducator al instituţiei de credit care va coordona

permanent activităţile în domeniul lichidităţii;

Componenta zilnică privind strategia de administrare a lichidităţii instituţiilor

de credit include:

Ø monitorizarea zilnică de către conducerea entităţii de credit a fluxului de

numerar ţinând cont de următoarele elemente: a) maturitatea depozitelor

plasate/atrase aferente clienţilor cât şi instituţiilor financiare şi de credit; b)

intrări/ieşiri aferente tranzacţiilor fără numerar ale clienţilor sau în nume propriu; c)

intrări/ieşiri aferente tranzacţiilor în numerar; d) intrări /ieşiri aferente creditelor; e)

nivelul rezervelor minime obligatorii;

Ø monitorizarea zilnică de către conducătorul desemnat al centralei bancare

ca valoarea depozitelor atrase de pe piaţa interbancară să nu depăşească 50% din

nivelul rezervei minime obligatorii.


Care este strategia re elei referitoare la riscul de lichiditate? (vezi pag. 51-53)

54

Criza de lichiditate apare atunci când există posibilitatea ca instituţia de credit

să nu fie capabilă de a rambursa o parte din obligaţiile sale şi/sau există semne de

pierdere a încrederii clienţilor în instituţia respectivă, în reţea sau în sectorul bancar în

general.

Principalele elemente care pot afecta nivelul lichidităţii sunt:

ü retrageri de depozite peste limita normal cunoscută, pierderi semnificative

provenite din credite, frauda;

ü probleme de lichiditate ale instituţiilor de credit contrapartidă, în reţea sau

în sistemul bancar în general;

ü semne ale unei crize economice şi/sau politice;

ü ştiri negative făcute publice despre instituţia de credit sau despre reţea;

ü evenimente neprevăzute.

Simptomele unei crize de lichiditate sunt urmatoarele:

ü retragerea timpurie a depozitelor de către titularii acestora;

ü incapacitatea de a împrumuta fonduri de pe piaţa interbancară;

ü creşterea bruscă a marjei dobânzii de către partenerii de afacerii;

ü insuficienţa surselor lichide pentru plata obligaţiilor scadente sau pentru

susţinerea creşterii programate a plasamentelor şi investiţiilor.

În condiţiile unei crize specifice de lichiditate sursele de finanţare ar putea fi

următoarele:

ü utilizarea rezervelor de surse menţinute de centrala bancară în depozite pe

piaţa interbancară;

ü atragerea de depozite de pe piaţa interbancară;

ü utilizarea facilităţtilor de credit contractate şi netrase încă;

ü utilizarea sumelor existente în conturile de rezervă minimă obligatorie

deschise la BNR;

ü atragerea de noi depozite de la clienţii nebancari;

ü temperarea activităţii de creditare şi de investiţii;

ü utilizarea unor pârghii bancare (comisioane, dobânzi) în scopul menţinerii

disponibilităţilor şi depozitelor în contul clienţilor.

FStrategia

managementuluilichidităţiiîn condiţiide criză

55

8.5. Riscul operaţional

Comitetul de la Basel defineşte riscul operaţional ca fiind riscul înregistrării

de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, determinat de factori interni

(derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui personal sau unor

sisteme necorespunzătoare) sau de factori externi (condiţii economice, schimbări in

mediul bancar, progrese tehnologice etc.). Conceptul de risc operaţional se poate

extinde prin includerea, în evaluarea şi cuantificarea riscului, a riscului reputaţional

rezultând din întreruperea activităţii. Sub noile criterii reglementate de Acordul de la

Basel, riscurile operaţionale trebuie să fie gestionate în mod activ separat de alte

riscuri. Aceasta impune să se facă distincţie între diferite categorii de risc.

Evenimentele ale căror cauze urmează a fi alocate riscului operaţional, aşa

cum el este definit, sunt înregistrate atât sub alte zone de risc (risc de credit/piaţă) cât

şi sub managementul riscului operaţional. Deoarece tipul pierderii, de exemplu

creanţe irecuperabile, nu indică în mod automat o categorie de risc, va fi necesar în

viitor a se clasifica pierderile după cauze – şi în consecinţă după tipul de risc –

indiferent de zona în care ele se produc. Numai pentru pierderile financiare efective

datorate creanţelor irecuperabile este necesară diferenţierea între tipurile de risc.

In practică, este greu de făcut distincţia clară între riscurile operaţionale şi

riscurile de credit, deoarece în teorie, toate pierderile din credite neperformante au

drept cauză un risc operaţional şi datorită duratelor lungi asociate împrumuturilor,

timpul care se scurge între cauză şi evenimentul de pierdere poate fi considerabil,

făcând greu de efectuat o analiză după eveniment.

Prin urmare, la stabilirea cauzelor unei creanţe irecuperabile, pierderile

financiare delimitate ca operaţionale sunt doar cele care pot fi identificate în mod clar

şi explicit conform definiţiei riscului operaţional.

Lista riscurilor operaţionale în operaţiuni de creditare poate fi folosită ca bază

pentru identificarea tipului de risc. Fără a considera exhaustivă lista de mai jos,

exemple de riscuri operaţionale pot fi:

ü nerespectarea normelor privind acordarea de credite;

ü acordarea împrumuturilor (principiul 4 ochi);

ü aprobarea garanţiilor suplimentare;

ü depăşirea limitei aprobate;

ü erori în documentare;

FRiscul

operaţional

FExemple de

riscurioperaţionale

56

ü erori în date;

ü erori în interpretarea juridică;

ü erori în procedură;

ü erori în verificarea identităţii;

ü document incorect;

ü semnătură incorectă sau lipsă;

ü prezenţa clientului – societatea nu este încă înregistrată;

ü nu există prevederi privind reprezentarea / împuternicirea;

ü erori în gestionarea creditului;

ü depăşirea termenului pentru înregistrarea garanţiilor;

ü autorizare şi termen fără acoperire;

ü neluarea în calcul a schimbărilor juridice (de exemplu în structura

corporativă);

ü erori în interpretarea deciziilor;

ü nerespectarea sau încălcarea condiţiilor;

ü frauda de credit din partea personalului;

ü frauda de credit din partea clienţilor.

Demersul acordării creditelor poate înregistra următoarele erori ale întocmirii

documentaţiei precum:

ü lipsă semnături pe contract;

ü nume incorect sau lipsa denumirii societăţii;

ü taxe aplicate incorect sau taxe neaplicate;

ü date personale incorecte sau înregistrate incomplet;

ü anexe lipsă sau incorecte;

ü perioada / condiţii de dobândă lipsă sau incorecte;

ü erori în garanţia suplimentară;

ü nu există acord de garanţie sau este întocmit greşit;

ü contract de garanţie nesemnat sau incorect semnat de persoana desemnată;

ü contract de garanţie nesemnat sau incorect semnat de client;

ü acord de gaj lipsă sau incorect;

ü declaraţie de gaj (pentru asigurare) lipsă sau incorectă;

ü nu există dată sau data este greşită pentru expirarea asigurării;

ü poliţe lipsă sau incorecte;

FRiscul

operaţional

57

ü ipoteca neînregistrată în Registru Funciar;

ü ipoteca nu poate fi înregistrată;

ü rangul garanţiei înregistrat greşit;

ü nu există intrare privind solvabilitatea;

ü documente de gaj greşit desemnate;

ü nu există evaluarea proprietăţii, lipsă control sau control incorect;

ü nerespectarea manualelor /circularelor de lucru.

Toate celelalte pierderi datorate creanţelor irecuperabile sunt alocate (în mod

exclusiv) riscului de credit. Pierderile ce rezultă din erori în decizii de creditare

reprezintă de asemenea în mod clar un risc de credit, deoarece în aceste cazuri în

general nu este posibil în practică să se analizeze cauzele, datorită unei lipse a

informaţiilor din trecut. Deoarece cauza pierderii este identificată, informaţiile

privind o pierdere datorată factorilor operaţionali trebuie să fie transmisă Serviciului

de administrare a riscurilor semnificative şi Serviciului credite.

Administrarea riscului operaţional cuprinde:

ü evaluarea, etapa în care are loc identificarea operaţiunilor vulnerabile la

riscul operaţional şi a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;

ü monitorizarea nivelului riscului operaţional, proces care se asigură, în

permanenţă, de către conducerea fiecărei instituţii de credit, prin urmărirea/

interpretarea informaţiilor furnizate de un sistem de indicatori. In situaţia constatării

de abateri de la nivelurile stabilite, se vor adopta măsuri de corectare a acestora,

necesare menţinerii /creşterii calităţii activităţii;

ü reducerea efectelor urmare a manifestării riscului, precum şi adoptarea de

acţiuni de prevenire a acestuia – pentru eliminarea posibilităţilor de apariţie a

factorilor de risc.

Având în vedere felul şi natura operaţiilor pe care le implică activitatea

fiecărei instituţii de credit, este necesară identificarea operaţiunilor ce pot fi afectate

de riscul operaţional. Conducerea entităţilor de credit au sarcina supravegherii

activităţii pentru a identifica imediat cauzele care conduc la manifestarea riscului şi să

stabilească măsurile necesare pentru limitarea pierderilor potenţiale.

Activităţile desfăşurate în cadrul instituţiilor de credit vulnerabile la riscul

operaţional pot fi sintetizate astfel:

FAdministrarea

risculuioperaţional

58

ü acordarea creditelor urmărind în permanenţă respectarea regulilor de

prudenţă ale entităţii şi normelor de creditare emise centrală;

ü analiza documentaţiilor de creditare având în vedere competenţele de

aprobare;

ü întocmirea contractului de credit şi a accesoriilor acestuia;

ü stabilirea plafoanelor de credite şi surse, precum şi urmărirea realizării

indicatorilor stabiliţi;

ü elaborarea de analize, studii şi rapoarte privind monitorizarea riscurilor

aferente activităţii de creditare;

ü întocmirea şi transmiterea în termenele legale a raportărilor;

ü tratamentul aplicat clienţilor precum şi procesarea defectuoasă a datelor

legate de activitatea acestora;

ü activităţile angajaţilor cu probleme.

Proceduri de administrare a riscului operaţional

În baza informaţiilor deţinute se analizează şi se identifică activităţile, cauzele

şi evenimentele generatoare de risc operaţional.

Categoriile de risc operaţional vizează structuri precum: a) organizare; b)

salariaţi; c) tehnologie; d) influenţe externe.

Organizare – în această categorie se cuprind toate riscurile care apar din erori

în structura organizatorică sau din funcţionarea inadecvată a proceselor.

Salariaţi – această categorie de risc cuprinde riscurile şi pierderile cauzate, cu

sau fără bună ştiinţă, de către salariaţii unităţilor operative din cadrul reţelei.

Cele mai importante tipuri de risc operaţional aferent personalului propriu

implică rupturi în controlul intern şi guvernanţa corporativă. Astfel de rupturi pot

genera pierderi financiare prin erori, fraude sau eşecuri realizate în timp sau

compromit interesele instituţiilor de credit într-un alt mod, de exemplu, prin casieri,

inspectori de credit sau conducere, ce abuzează de autoritatea pe care o au sau conduc

afacerea într-o manieră neetică sau riscantă.

Tehnologie – se regăsesc aici toate riscurile / pierderile legate de sistemul de

tehnologie (hardware sau software) sau de dezvoltarea acestuia. Erorile de concepţie

sau de realizare, întârzierile în punerea în aplicare a tehnologiilor noi, insuficienţa

stăpânire a sistemelor din ce în ce mai complexe constituie riscuri importante, cu

consecinţe directe asupra rentabilităţii şi calităţii serviciilor.

FProceduri de

administrare ariscului

operaţional

59

Riscurile aferente activităţii informatice pot fi clasificate pe trei niveluri:

ü riscul informatic 1 cuprinde categoria de riscuri legate de studiile

informatice. Este reprezentat de probabilitatea existenţei unor erori în conceperea

programelor informatice. Expunerea la risc potenţială poate fi mare, fiind dificil de

cuantificat. El nu se poate estima decât prin costul unei noi dezvoltări informatice, în

scopul de a pune la punct un sistem eficient, sau indirect, prin pierderile de rezultat

datorate calităţii neadecvate a gestiunii produselor/ serviciilor clienţilor;

ü riscul informatic 2 este cel legat de probleme de funcţionare a aplicaţiilor

în sistemele informatice sau a sorturilor. Se mai numeşte risc de sistem şi afectează

atât modul propriu-zis de tratare a datelor, cât şi actualizarea fişierelor magnetice.

Prejudiciul potenţial se echivalează cu pierderi de fonduri sau printr-o diminuare a

câştigurilor;

ü riscul informatic 3 priveşte telecomunicaţiile. Este vorba de pericolele

legate de probabilitatea unor erori, pierderi sau alterări ale datelor şi informaţiilor

transmise prin telefon, telex, poştă şi bazele de date. O eroare de destinaţie, o citire

greşită a unei transmisii de la un client sau utilizarea frauduloasă a unei reţele pot

conduce la pierderi importante pentru instituţia de credit, cuantificabile indirect, ca şi

cele de mai sus.

Influenţe externe – se identifică aici riscurile operaţionale care apar din factori

externi care afectează reţeaua.


Prezenta i succint procedurile de administrare a riscului opera ional. (vezi pag.58)

60

8.6. Riscul juridicRiscul juridic apare ca urmare a neaplicării sau aplicării defectuoase a

dispoziţiilor legale ori contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia

instituţiilor de credit.

Administrarea riscului juridic cuprinde:

ü evaluarea, etapa în care are loc identificarea operaţiunilor vulnerabile la

riscul juridic şi a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;

ü monitorizarea nivelului riscului juridic, proces care se asigură, în

permanenţă, de către conducerea centralei bancare şi conducerile din reţea. În situaţia

constatării de astfel de riscuri, se vor adopta măsuri de corectare a acestora, necesare

menţinerii /creşterii calităţii activităţii;

ü reducerea efectelor urmare a manifestării riscului, precum şi adoptarea de


factorilor de risc.

Având în vedere felul şi natura operaţiilor pe care le implică activitatea

fiecărei instituţii de credit, este necesară identificarea operaţiunilor ce pot fi afectate

de riscul juridic atât la nivelul băncilor centrale cât şi la nivelul instituţiilor din reţea.

Gestionarea riscului juridic se efectuează în mod continuu la nivelul fiecărei instituţii

de credit şi se ţine seama de factorii de risc. Pe baza informaţiilor deţinute se

analizează şi se identifică activităţile, cauzele şi evenimentele generatoare de risc

juridic.


juridic sunt următoarele:

ü încheierea de contracte cu respectarea dispoziţiilor legale;

ü încheierea de angajamente faţă de terţe persoane fizice sau juridice cu

respectarea dispoziţiilor legale;

ü desfăşurarea activităţii curente respectând şi aplicând corect prevederile

actelor normative în vigoare, normele şi reglementările emise de Banca Naţională a

României şi centrala proprie;

ü acordarea creditelor urmărind în permanenţă respectarea regulilor de

prudenţă şi a normelor de creditare emise de centrala bancară şi aplicarea corectă a

acestora;

ü întocmirea corectă a contractului de credit şi a accesoriilor acestuia;

FRiscul juridic

FAdministrareariscului juridic

61

ü analiza creditelor evidenţiate în afara bilanţului şi adoptarea de măsuri de

recuperare a creditelor;

ü elaborarea de către centrală de norme, proceduri şi alte reglementari

interne care privesc activitatea desfăşurată de entităţile din reţea;

ü întocmirea şi transmiterea în termenele legale a raportărilor;

ü activităţile angajaţilor cu probleme.

La nivelul instituţiilor de credit pot fi identificate următoarele posibile cauze

generatoare de risc juridic:

ü personal insuficient şi /sau fără experienţă suficientă;

ü greşeli/omisiuni în întocmirea contractelor, inclusiv contractele de credit;

ü documentaţie de creditare incompletă;

ü deteriorarea / distrugerea sistemelor informatice;

ü neaplicarea / aplicarea defectuoasă a dispoziţiilor legale;

ü control intern desfăşurat necorespunzător;

ü aplicarea necorespunzătoare a normelor şi procedurilor centralei bancare

de desfăşurare a activităţii.

Datorită posibilelor cauze enumerate mai sus pot avea loc următoarele

evenimente generatoare de risc juridic, care pot conduce şi la litigii:

ü analizarea / acordarea creditelor fără a ţine cont de prevederile legale;

ü nerespectarea reglementărilor băncii centrale privitoare la activitatea

curentă, inclusiv cea de creditare;

ü nerespectarea / depăşirea competenţelor pentru aprobarea şi acordarea

creditelor, precum şi constituirea depozitelor;

ü netransmiterea în termenul stabilit a referatelor spre aprobare / ratificare în

Consiliul de administraţie al Băncii Centrale şi /sau al instituţiilor din reţea;

ü frauda internă ca urmare a primirii de mită;

ü utilizarea abuzivă a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu

clientela;

ü administrarea defectuoasă a portofoliului de credite;

ü frauda internă (raportarea cu rea credinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de

către salariaţi de tranzacţii pe cont propriu);


62

ü practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi desfăşurate de

instituţiile de credit din reţea (utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor

confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor, etc.);

ü frauda externă (tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente

sistemelor informatice);

ü punerea în pericol a activelor corporale (acte de terorism, vandalism,

incendii, cutremure, etc.).

Pentru cuantificarea riscului juridic la nivelul instituţiilor de credit, se

stabilesc următorii indicatori specifici:

ü numărul, frecvenţa erorilor de redactare a documentelor şi contractelor;

ü numărul şi frecvenţa incidentelor provocate de conducerile şi personalul

instituţiilor de credit datorită neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziţiilor

legale ori contractuale;

ü numărul de masuri disciplinare luate în cazuri de desfăşurare de activităţi

neautorizate de către personalul implicat în activitatea curentă;

ü numărul sancţiunilor primite de instituţiile de credit şi cauzele acestora;

ü numărul de litigii cu clienţii ori terţe persoane.

Evenimentele generatoare de risc juridic (incidente cu/fără pierderi) în

activitatea desfăşurată vor fi raportate de entităţile de credit la Serviciul de

administrare a riscurilor constituit la nivelul Băncii Centrale, până la data de 15 ale

lunii următoare pentru trimestrul expirat. În cazul producerii unor evenimente

generatoare de risc juridic, raportarea se face în termen de 24 de ore.

Conducerile instituţiilor de credit răspund de întocmirea şi transmiterea

trimestrială a raportului privind pierderile de risc juridic (litigii, clienţi insolvabili,

sancţiuni şi amenzi aplicate de organele de drept, fraude, tâlhării, furturi, etc.), cât şi a

incidenţelor fără pierderi. În cazul în care pierderile înregistrate pot fi probate cu

documente constatatoare acestea se anexează la rapoartele transmise în formă letrică.

Monitorizarea riscului juridic se realizează prin intermediul indicatorilor de

apreciere a nivelului riscului juridic stabiliţi mai sus.

Reducerea riscului juridic se realizează prin măsuri preventive, la nivelul

instituţiilor de credit, cum ar fi:

ü actualizarea, îmbunătăţirea, aplicarea şi urmărirea respectării permanente a

prevederilor reglementărilor Băncii Centrale;


FReducerea

riscului juridic

63

ü instruirea şi perfecţionarea personalului implicat în activitatea desfăşurată

de instituţiile de credit;

ü exercitarea controlului intern, atât în cadrul centralelor, cât şi la nivelul

agenţiilor;

ü delimitarea responsabilităţilor având în vedere asigurarea compatibilităţii

angajaţilor cu sarcinile atribuite;

ü desfăşurarea activităţii curente cu încadrarea în limitele stabilite prin

procedurile privind administrarea riscurilor elaborate de centrală, monitorizarea

permanentă a acestor limite.

În vederea monitorizării riscului juridic agenţiile vor transmite lunar, în

format electronic, la Serviciul de administrare a riscurilor, următorii indicatori – lunar

şi cumulat de la începutul anului:

ü erori de redactare a documentelor şi contractelor;

ü incidente provocate de conducerile agenţiilor şi personalul propriu datorită

neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziţiilor legale ori contractuale;

ü măsuri disciplinare luate în cazuri de desfăşurare de activităţi neautorizate

de către personalul implicat în activitatea curentă;

ü sancţiuni primite de agenţii şi cauzele acestora;

ü litigii cu clienţii ori terţe persoane.


Care sunt indicatorii specifici necesari pentru cuantificarea riscului juridic lanivelul instituţiilor de credit? (vezi pag. 62)

64

8.7. Riscul reputaţional

Riscul reputaţional este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al

nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în

integritatea instituţiilor de credit.

Administrarea riscului reputaţional cuprinde:

Ø evaluarea, etapa în care are loc identificarea operaţiunilor vulnerabile la

riscul reputaţional şi a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;

Ø monitorizarea nivelului riscului reputaţional, proces care se asigură, în

permanenţă, de către conducerea centralei şi conducerile agenţiilor, prin

urmarirea/interpretarea informaţiilor furnizate de un sistem de indicatori. În situaţia

constatării de abateri de la nivelurile stabilite, se vor adopta măsuri de corectare a

acestora, necesare menţinerii/creşterii calităţii activităţii;

Ø reducerea efectelor urmare a manifestării riscului, precum şi adoptarea de


factorilor de risc.

Proceduri de administrare a riscului reputaţional la nivelul băncilor din

cadrul reţelei


reputaţional sunt următoarele:

ü pierderea încrederii în soliditatea unei instituţii de credit, datorată

încălcării grave a securităţii acesteia în urma unor atacuri interne sau externe asupra

sistemului informaţional;

ü publicitatea negativă, conformă sau nu cu realitatea, făcuta practicilor de

afaceri şi /sau persoanelor legate de acestea;

ü întâmpinarea de către clienţi a unor probleme în utilizarea anumitor

produse, fără a avea suficiente informaţii despre acestea şi fără a cunoaşte procedurile

de remediere a problemelor respective.

La nivelul instituţiilor de credit pot fi identificate următoarele posibile cauze

generatoare de risc reputaţional:

ü personal insuficient şi /sau fără experienţă suficientă;

ü înregistrarea eronată în sistemul informatic a datelor referitoare la evidenţa

clienţilor;

FRiscul

reputaţional

FAdministrarea

risculuireputaţional

65

ü erori în întocmirea notelor contabile;

ü neaplicarea /aplicarea defectuoasă a dispoziţiilor legale;

ü greşeli /omisiuni în întocmirea referatelor de credite, raportărilor sau altor

informări privitoare la activitatea instituţiei;

ü documentaţie de creditare sau de constituire a depozitelor incompletă;

ü sisteme /programe informatice concepute/configurate greşit;

ü utilizare necorespunzătoare sau întreţinere defectuoasă a sistemelor

informatice şi bazelor de date;

ü deteriorarea /distrugerea sistemelor informatice;

ü prelucrarea /utilizarea necorespunzătoare a datelor primite;

ü informaţii/precizări transmise eronat/incomplet către punctele de lucru;

ü control intern desfăşurat necorespunzător;

ü aplicarea necorespunzătoare a normelor şi procedurilor de desfăşurare a

activităţii.

Datorită posibilelor cauze enumerate mai sus pot avea loc următoarele

evenimente generatoare de risc reputaţional:

ü nerespectarea reglementărilor privind activitatea instituţiilor de credit;

ü utilizare incorectă a informaţiilor;

ü transmiterea eronată a datelor/raportărilor sau nerespectarea termenelor de

transmitere a acestora;

ü informaţii /precizări transmise eronat sau incomplet către punctele de

lucru sau sediile secundare;

ü utilizarea abuzivă a informaţiilor confidenţiale deţinute despre clientelă;

ü sistarea temporară a desfăşurării activităţii datorată unor cauze externe

(exemplu, întreruperea temporară a furnizării energiei electrice);

ü practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi desfăşurate de

băncile din reţea (utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute

în legătură cu clientela, spălarea banilor, etc.);

ü frauda internă (raportarea cu rea credinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de

către salariaţi de tranzacţii pe cont propriu);

ü frauda externă (tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente

sistemelor informatice);

FAdministrarea

risculuireputaţional

66

ü punerea în pericol a activelor corporale (acte de terorism, vandalism,

incendii, cutremure, etc.).

Strategia riscului reputaţional la nivelul reţelei

Impactul potenţial al riscului reputaţional asupra activităţii instituţiilor de

credit poate consta în: a) deteriorarea imaginii sau pierderea încrederii în instituţii a

clienţilor, terţilor, bănci contrapartidă, mass- media etc.; b) producerea unor pierderii

financiare directe/indirecte, cuantificabile/nu; c) eşecul lansării unor produse/sevicii

noi; d) nerealizarea profiturilor estimate şi/sau reducerea cotei de piaţă.

Pentru buna gestionare a riscului reputaţional de către instituţiile de credit,

obiectivele urmărite sunt: 1) îmbunătăţirea imaginii reţelei şi a instituţiilor afiliate şi

evitarea prejudicierii directe sau indirecte a imaginii şi reputaţiei acestora; 2) evitarea

dezvăluirii de informaţii secrete sau confidenţiale precum şi a utilizării informaţiilor

de către personalul propriu pentru obţinerea unor beneficii personale sau pentru

denigrarea instituţiilor de credit şi/sau reţelei.

Pentru a atinge obiectivele privind riscul reputaţional strategia instituţiilor de

credit poate include: 1) definirea atributelor imaginii instituţiilor de credit şi a reţelei

precum şi a mijloacelor de îmbunătăţire a imaginii, în concordanţă cu strategia şi

valorile definitorii ale acestora; 2) revizuirea periodică a politicilor şi procedurilor de

cunoaştere a clientelei cu scopul evitării intrării în relaţii de afaceri cu clienţi care au

un trecut fraudulos implicaţi în operaţiuni de spălare a banilor, incidente majore de

plăţi, răi platnici, sau implicaţi în actvităţi ilegale; 3) dezvoltarea aplicaţiei

informatice în vederea îmbunătăţirii procesului de indentificare a tranzacţiilor

neobişnuite şi/sau suspecte; 4) pregătirea personalului din front-office pentru

consilierea clienţilor în luarea unor decizii informate, corecte şi în concordanţă cu

necesităţile acestora privitoare la achiziţionarea sau la utilizarea de produse şi servicii

bancare oferite de instituţiile de credit; 4) elaborarea unei proceduri de lucru pentru

primirea reclamaţiilor de la clienţi şi modul de soluţionare a acestora; 5) întocmirea

codului de conduită a personalului instituţiilor de credit.


Ce activită i cuprinde administrarea riscului reputa ional la nivelul instituţiilor

de credit? (vezi pag. 64)

FStrategia riscului

reputaţional lanivelul reţelei

FStrategia riscului

reputaţional lanivelul reţelei

67

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9CONTABILITATEA CREDITULUI BANCAR

Creditele comerciale sunt rezultatul cesiunii de creanţe sub forma scontului şi

a factoringului.

Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui efect de

comerţ – cambie, bilet la ordin – instituţia de credit pune la dispoziţia clientului său

valoarea efectului, mai puţin agio, fără a aştepta scadenţa efectului respectiv.

Factoringul este contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furnizoare

de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară

specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea

creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului,

cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii

pentru terţi4.

Aderentul poate apela la factoring doar pentru creanţele plătibile la termen

scurt (de regulă până la 120 zile şi doar excepţional 180 zile), iar operaţiunea poate fi

efectuată şi cu recurs asupra vânzătorului. Se elimină astfel riscul insolvabilităţii

partenerului comercial al aderentului, un atare risc asumându-şi factorul. În cazul

operaţiunii de factoring fără recurs, factorul îşi va asuma acest risc, eliminând astfel

cheltuielile din contul de profit şi pierdere implicate de riscul insolvabilitate. Factorul

efectuează toate operaţiunile legate de facturile aderentului, le procesează

introducându-le în sistemul său informaţional, alături de încasarea acestora. La finele

fiecărei luni acesta întocmeşte rapoarte financiare complexe privind operaţiunile

efectuate.

Mobilizarea creanţelor scadente la termen are loc în cuantum de cel mult 80%

din valoarea totală a creanţei, diferenţa decontându-se la scadenţă din valoarea plăţii

dispuse de către aderent prin intermediul factorului, după deducerea valorii dobânzii

şi a comisioanelor datorate (agio).

Agio = Scont + Comision

Scont = (Valoare nominală x taxă de scont x nr. zile)/360 x 100

4 Legea nr. 469, art. 6, alin 2, pct. b) din 9 iulie 2002 ,privind unele măsuri pentru întărirea disciplineicontractuale

FCreditelecomercale

68

Contabilitatea creditelor comerciale se ţine cu ajutorul contului de gradul I

201 „Creanţe comerciale”, care se dezvoltă în conturi sintetice de gradul II şi III după

cum urmează:

201 „Creanţe comerciale”

2011 „Creanţe comerciale”

20111 „Scont”

20112 „Factoring cu recurs”

20113 „Forfetare”

20114 „Factoring fără recurs”

20119 „ Alte creanţe comerciale”

2017 „Creanţe ataşate”.

9.1. Creditul de scont

Apărut din nevoia de finanţare a agenţilor economici confruntaţi permanent cu

lipsa lichidităţilor, creditul de scont reprezintă o cesiune de titluri de valoare – efecte

de comerţ – către o instituţie de credit care, în schimbul unui comision, pune la

dispoziţia clientului său contravaloarea respectivelor titluri. Succesul unui astfel de

demers este condiţionat în principal de doi factori:

ü existenţa lichidităţilor în portofoliul instituţiei de credit care să-i permită

achitarea creanţelor clientului înainte de scadenţă,

ü profitabilitatea acestei activităţi pentru instituţia de credit.

Venitul instituţiei de credit din activitatea de scontare se concretizează în: a)

dobânzile aferente perioadei de creditare a agentului economic; b) taxe de consultanţă

şi verificări de bonitate a agenţilor economici solicitanţi a creditului de scont; c) alte

taxe stabilite de instituţia de credit; d) comisioanele percepute de entitatea de credit în

funcţie de clauzele contractului de scont.

La rândul său, comisionul instituţiei de credit este condiţionat de: a) valoarea

crenţelor achiziţionate; b) termenele de decontare; c) clauzele contractului de scont.

Contabilitatea operaţiunilor de scontare este asigurată de contul 20111

„Scont” – de activ şi se debitează cu valoarea nominală a efectelor de comerţ

scontate la valoarea lor nominală (inclusiv agio perceput), în corespondenţă cu contul

2511 „Conturi curente”.

FCreditul de

scont

69

Respectivul cont se creditează cu valoarea efectelor de comerţ încasate în

corespondenţă cu conturile 2511 „Conturi curente”, 111 „Cont curent la BNR”, 121

„Cont de corespondent la bănci (nostro)”, 122 „Cont de corespondent ale băncilor

(loro)”. Soldul debitor reflectă valoarea efectelor de comerţ aflate în portofoliul

entităţii de credit.

Dobânzile pentru creditul acordat, reţinute cu anticipaţie, se înregistrează în

contul 376 „Venituri înregistrate în avans”, iar comisionul, la fel ca şi pentru creditele

acordate clienţilor, în contul 7029 „Comisioane”, prin reţinerea din contul curent.

Înregistrări determinate de operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ:

ü Evidenţiere efecte de comerţ scontate la valoare nominală

20111„Scont şi operaţiuniasimilate”

=2511

„Conturi curente”

ü Agio perceput – taxă de scont + comision

2511„Conturi curente” =

%376

„Venituri înregistrate înavans”

7029„Comisioane”

ü Dobânzi reţinute în avans eşalonate lunar la veniturile curente

376„Venituri înregistrate în

avans”=

70211„Dobânzi de la operaţiunile

de scont”ü Încasare efecte de comerţ la scadenţă

2511„Conturi curente” SAU

111„Cont curent la BNR” SAU

121/122„Conturi de corespondent”

=

20111

„Scont şi operaţiuni

asimilate”


Societatea comercială ALFA prezintă instituţiei de credit X la 17.09.2009 un efect de

comerţ de 75.000 lei cu scadenţă la 20.10.2009. Entitatea de credit acordă un credit

de scont percepând o dobândă de 13%, respectiv comisioane de 1,5%. La scadenţă

efectul de comerţ nu se încasează şi este trecut pe credit restant. Să se efectueze

operaţiile.

FExemplificare

70

9.2. Creditul de factoring

Libertatea comerţului – în dimensiunile sale moderne – a condus la extinderea

şi diversificarea formelor contractuale la care recurg operatorii economici în scopul

maximizării profitului. Diversificarea şi dezvoltarea contactelor comerciale,

amploarea schimburilor de bunuri şi servicii pun, cu şi mai mare acuitate, problema

nevoii de mijloace financiare. În contextul necesităţii crescânde de finanţare a

activităţii agenţilor economici care nu dispun de lichidităţi factorul preia creanţele de

la aderent şi îi pune la dispoziţie acestuia disponibilităţile aferente creanţelor preluate,

mai puţin valoarea comisioanelor negociate.

Factoringul reprezintă operaţiunea prin care un client, numit aderent, transferă

proprietatea creanţelor pe care le deţine din facturi comerciale către o altă enitate,

numită factor (instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară), în vederea

obţinerii de finanţare imediată. În demersul iniţiat factorul are rol de finanţator, astfel

că dacă contractul de factoring poate fi considerat o modalitate rapidă de finanţare,

implicit operaţiunea este generatoare de credite pe termen scurt. Aderentul urmăreşte

astfel să-şi încaseze preţul facturilor înainte de scadenţă iar factorul urmăreşte să

obţină un beneficiu, de obicei un anumit procent din facturile pe care le decontează în

avans. În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a

operaţiunilor de factoring, spre exemplu, în funcţie de: a) sfera de cuprindere; b)

momentul efectuării plăţilor; c) participanţii la operaţiunea de factoring.

În viziunea profesioniştilor contabili factoringul este clasificat în funcţie de

dreptul de regres pe care insitituţia de credit/instituţia financiară nebancară îl poate

exercita asupra aderentului, în:

Ø factoring cu regres – în caz de neplată factorul îşi recuperează sumele

neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres şi anume prin debitarea

contului curent al aderentului sau valorificând garanţia;

Ø factoring fără regres – apare atunci când factorul plăteşte aderentului un

procent din contravaloarea acceptată a facturilor (factoring disponibil), restul fiind

încasat la scadenţă sau într-un termen prestabilit de la aceasta.

Fluxul informaţional al tranzacţiilor de factoring implică parcurgerea

următoarelor etape:

FCreditul defactoring

FEtape ale creditului

defactoring

71

ü livrarea bunurilor/prestarea serviciilor de către aderent – vânzător (client de

factoring) în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu o terţă parte –

cumpărător (debitorul de factoring);

ü reglementarea tranzacţiei de factoring dintre aderent şi factor (societatea de

factoring) printr-un contract de factoring încheiat între cele două părţi;

ü vânzarea efectivă a creanţelor aderentului şi încasarea acestora mai puţin

costurile şi comisioanele cuvenite factorului şi agreate prin contract;

ü recuperarea crenţelor de către societatea de factoring la termenele fixate de

la cumpărător – debitorul de factoring.

Cum rentabilitatea activităţii factorului depinde în mare măsură de bonitatea

clienţilor şi debitorilor de factoring, se va stabili astfel o limită maximă de finanţare a

aderenţilor în permanenţă urmărindu-se respectarea acesteia. Succesiunea operaţiilor

de factoring este următoarea:

ü primirea facturilor aderentului,

ü finanţarea facturilor în baza limitei aprobate – factoring disponibil,

diferenţa este admisă la finanţare fie la scadenţă fie la încasarea creanţelor (factoring

indisponibil),

ü reţinere garanţie de risc constituită pe baza finanţării,

ü încasarea comisioanelor de către factor,

ü dobândă percepută de factor pentru operaţiunea de factoring,

ü încasarea creanţei de la debitorul de factoring,

ü restituire garanţie.

Contabilitatea operaţiunilor de factoring este asigurată de conturile:

§ 20112 „Factoring cu recurs”

§ 20113 „Forfetare”

§ 20114 „Factoring fără recurs”.

Acestea sunt conturi de activ şi se debitează cu valoarea nominală a creanţelor

mobilizate în corespondenţă cu 2521 „Conturi de factoring”. Respectivele conturi se

creditează cu valoarea creanţelor comerciale încasate în corespondenţă cu 2511

„Conturi curente”, 111 „Cont curent la BNR”, 121 „Cont de corespondent la

bănci(nostro)”, 122 „Cont de corespondent ale băncilor (loro)”. Soldul debitor

reflectă valoarea creanţelor comerciale neîncasate încă.

72

Pe numele aderentului se deschide contul de datorii 2521 „Conturi de

factoring” care se creditează cu valoarea nominală a facturilor primite de factor şi se

debitează cu factoringul finanţat. Soldul creditor reprezintă factoringul nefinanţat.

Reflectarea contabilă a operaţiunilor generate de contractul de factoring

implică articolele contabile următoare:

ü Înregistrarea extrabilanţieră a contravalorii facturilor achiziţionate la data

semnării contractului de factoring

90319„Alte angajamente în

favoarea clientelei”=

999„Contrapartida”

ü Evidenţiere creanţă de factoring

20112„Factoring cu recurs” =

2521„Conturi de factoring”

ü Reflectarea extrabilanţieră a factoringului finanţat

999„Contrapartida” =

90319„Alte angajamente în

favoarea clientelei”ü Finanţare facturi în limita aprobată şi reţinere garanţie de risc + agio

2521„Conturi de factoring” =

%2511

„Conturi curente”376


25336„Alte depozite colaterale”

ü Comisioane şi dobânzi reţinute în avans din factoringul finanţat trecute la

venituri curente ale perioadei


avans”=

%70212

„Dobânzi de la operaţiunile defactoring”


ü Încasare facturi la scadenţă

2511„Conturi curente” SAU

111„Cont curent la BNR” SAU

121/122„Conturi de corespondent”

=20112

„Factoring cu recurs”

FExemplificare

73

ü Restituire garanţie după încasarea facturilor de către factor

25336„Alte depozite colaterale” =


ü Nerecuperarea creanţelor la scadenţă de la debitorul de factoring necesită

trecerea lor în categoria restante, respectiv îndoielnice

%2811

„Creanţe restante”2812

„Creanţe îndoielnice”

=20112

„Factoring cu recurs”


O instituţie de credit achiziţionează la data de 20 septembrie N facturi de la un

client în valoare de 10.000 lei. Contractul de factoring prevede: finanţare imediată

70%, comision de factoring 5% din valoarea facturii, încasat la data finanţării,

dobânda 12% din valoarea finanţată, încasată la data scadenţei facturii, garanţie de

risc 15% din valoarea nominală a facturii, scadenţa 20 decembrie N. Să se

eviden ieze opera iile în contabilitatea factorului.

În contabilitatea factorului sunt evidenţiate înregistrările:

ü Înregistrarea extrabilanţieră a contravalorii facturii achiziţionată la data

semnării contractului de factoring

90319“Alte

angajamente în favoareaclientelei”

= 999„Contrapartida”

10.000

ü Contabilizare creanţă de factoring

20112„Factoring curecurs”

= 2521„Conturi de

factoring”

10.000

ü Finanţare factoring disponibil – 70%

2521„Conturi de

factoring”

= % 2511„Conturi curente la

instituţii de credit”25336

„Alte dep colaterale”376

„Venituri în avans”

7.5001.900

1.500

4.100

D = 10.000 x 12% x 3 luni = 3.600 lei; C = 10.000 x 5% = 500 lei

FRezolvare

74

G = 10.000 x 15% = 1.500 lei

ü Diminuare în evidenţa extrabilanţieră a factoringului finanţat


= 90319“Alte angajamente

în favoarea clientelei”

7.500

ü Eşalonare la venituri curente a dob aferente zilelor din luna spetembrie

376„Venituri

înregistrate în avans”

= 70212“Dobânzi la

operaţiunile de factoring”

400

D = 1.200 x 10/30 = 400

ü Eşalonarea contravalorii comisionului la venituri curente

376„Venituri în

avans”

= 7029“Comisioane”

500

ü Eşalonare la venituri curente a dobânzii aferente lunii octombrie

376„Venituri




1.200

ü Eşalonare la venituri curente a dobânzii aferente lunii noiembrie

376„Venituri în

avans”



1.200

ü Eşalonare la venituri curente a dob aferente celor 20 zile din decembrie

376„Venituri în avans”



800

ü Încasare factură la scadenţă

2511„Conturi curente

la instituţii de credit”

= 20112„Factoring curecurs”

10.000

ü Diminuare în evidenţa extrabilanţieră a factoringului indisponibil


= 90319“Alte angajamente

în favoarea clientelei”

2.500

ü Finanţare factoring indisponibil

2521„Conturi de

factoring”

= 2511„Conturi curente la

instituţii de credit”

2.500

ü Restituire garanţie de risc

25336„Alte depozite

colaterale”

= 2511„Conturi curente la

instituţii de credit”

1.500

FRezolvare

75

9.3. Creditele de trezorerie

Se acordă clientelei pe termen scurt în vederea acoperirii necesarului de

lichidităţi privind activitatea de exploatare. Există două forme ale creditului de

trezorerie şi anume:

Ø avansuri în cont curent ale titularilor în cadrul unei limite convenite,

confirmate cunoscute şi sub denumirea descoperit de cont sau overdraft;

Ø credite de trezorerie specializate.

Descoperitul de cont este destinat finanţării situaţiei globale a trezoreriei unui

agent economic, prin natura ei fluctuantă şi uneori insuficientă pentru a acoperi

singură nevoile legate de desfăşurarea activităţii curente.

Creditele de trezorerie sunt, în special, destinate finanţării operaţiunilor precis

identificate circumscrise în timp ce nu pot fi acoperite prin formule de mobilizare

creanţe – client. Pentru acordarea creditelor de trezorerie, agenţii economici prezintă

instituţiilor de credit “Planul de trezorerie”, întocmit în baza ultimului bilanţ

contabil, a programului de activitate şi de valorificare a producţiei potrivit

contractelor şi comenzilor de aprovizionare şi desfacere.

După verificarea de către inspectori a “Planului de trezorerie” se stabileşte de

către instituţia de credit excedentul sau deficitul de trezorerie:

Ø excedentul de trezorerie reprezintă volumul de credite ce urmează a se

rambursa eşalonat, în cursul perioadei următoare;

Ø deficitul de trezorerie cuantificând volumul creditelor noi de care poate

beneficia agentul economic în perioada următoare.

Beneficiari ai creditului de trezorerie pot fi clienţii persoane juridice care

îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

ü nu figurează în CIP în interdicţie bancară cu cecuri;

ü nu figurează în CIP cu incidente de plată majore cu bilete la ordin

înregistrate în ultimele 30 zile;

ü încasează în mod curent documente de natura celor care stau la baza

solicitării creditului respectiv; nu figurează la Centrala Riscurilor Bancare cu restanţe

faţă de alte instituţii de credit, iar în cazul în care figurează fac dovada achitării

FCreditele detrezorerie

76

restanţelor respective pe baza unor documente justificative emise de aceste instituţii

de credit;

ü primesc/emit documente de la/către societăţile care nu fac parte din acelaşi

grup cu beneficiarul creditului;

ü se încadrează în clasele de risc A sau B, conform încadrării efectuate pe

baza datelor cuprinse în situaţiile financiare anuale/semestriale aferente ultimei

perioade de raportare, vizate de autorităţile fiscale.

Nivelul maxim al ctreditului de trezorerie îl reprezintă % din valoarea

documentelor remise la încasare, astfel: a) 90% pentru credite de maxim 30 de zile; b)

85% pentru credite între 31 – 60 zile; c) 80% pentru credite între 61 – 90 zile.

În funcţie de documentele care stau la baza acordării creditului, perioada de

creditare se calculează de la data solicitării creditului şi poate fi: a) maxim 60 de zile

calendaristice pentru cecuri barate în lei; b) maxim 90 de zile calendaristice pentru

bilete la ordin în lei, corelat cu scadenţa biletului la ordin; c) maxim 45 de zile

calendaristice ptr facturi interne, corelat cu data plăţii.

Clientul persoană juridică poate utiliza creditul în cel mult un an de la data

intrării în vigoare a contractului de credit sau în funcţie de termenul de realizare a

proiectului care face obiectul finanţării, într-o singură tranşă sau în mai multe tranşe.

Scadenţa creditului va fi stabilită în funcţie de documentele ce stau la baza acordării

acestuia; este posibilă rambursarea în avans a creditului din alte încasări, la solicitarea

clientului.

Evidenţa contabilă a creditelor de trezorerie este asigurată de conturile:

2021 „Credite de trezorerie”

20211 „Utilizări din deschideri de credite permanente”

20212 „Credit global de exploatare”

20213 „Diferenţe de rambursat legate de utilizarea cardurilor”

20219 „Alte credite de trezorerie”


Contul 2021 „Credite de trezorerie” este cont de activ şi se debitează cu

valoarea creditelor de trezorerie acordate clientelei persoane fizice şi juridice în

corespondenţă cu conturile: 2511 „Conturi curente”, 122 „Conturi de corespondent

ale instituţiilor de credit (loro)”, 367 „Alte stocuri şi asimilate”.


77

Contul 2021 „Credite de trezorerie” se creditează prin debitul conturilor 2511

„Conturi curente” – cu creditele de trezorerie rambursate; 2811 „Creanţe restante” –

cu creditele de trezorerie nerambursate; 514 „Rezerva generală pentru riscul de

credit” – cu sumele utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit. Soldul

debitor al contului reflectă creditele de trezorerie acordate şi nerambursate.

Contul 2027 „Creanţe ataşate” evidenţiază dobânzile calculate la creditele de

trezorerie acordate şi neajunse la scadenţă. Se debitează cu veniturile din dobânzi în

corespondenţă cu contul 70213 „Dobânzi de la creditele de trezorerie” şi se creditează

la încasarea dobânzilor prin intermediul contului 2511 „Conturi curente”. Soldul

debitor reflectă dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă.

Înregistrări determinate de acordarea şi rambursarea creditelor de trezorerie:

ü Credite de trezorerie acordate clientelei

2021„Credite de trezorerie” =


ü Comision perceput pentru creditul acordat



ü Dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă, la finele lunii

2027„Creanţe ataşate” =

70213„Dobânzi de la creditele de

trezorerie”ü Credite scadente devenite restante

2811„Creanţe restante” =

2021„Credite de trezorerie”

ü Dobânzi scadente devenite restante

2812„Dobânzi restante” =

2027„Creanţe ataşate”

ü Credite curente, restante şi dobânzi aferente achitate


% 2021

„Credite de trezorerie” 2811 „Creanţe restante” 2812 „Dobânzi restante” 2027 „Creanţe ataşate”

FExemplificare


78

Se acordă unei persoane juridice un credit de trezorerie prin intermediul

cărţilor de plată pentru acoperirea necesităţilor temporare de trezorerie, în vederea

desfăşurării activităţii de bază în valoare de 70.000 lei pe termen de 60 zile la

07.08.N. Pentru creditul acordat instituţia de credit percepe comision de acordare de

1,2% şi dobândă de 14% pe an. Rambursarea creditului se face lunar în tranşe egale,

inclusiv dobânda. La scadenţa celei de-a doua luni se întârzie rambursarea cu 7 zile

percepându-se o dobândă penalizatoare majorată cu 3%. Se cere evidenţierea în

contabilitate a operaţiunilor de la acordarea creditului până la rambursarea finală.

În contabilitatea instituţiei de credit se evidenţiază:

ü Credite de trezorerie acordate clientelei

2021„Credite de

trezorerie”

= 367„Alte stocuri şi

asimilate”

70.000


367„Alte stocuri şi

asimilate”

= 7029„Comisioane”

840

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii august


= 70213„Dobânzi de la

creditele de trezorerie”

653

D = (70.000 x 14% x 24zile)/360 = 653 lei

ü Rambursare prima rată a creditului inclusiv dobânda aferentă la 07.09.N


asimilate”

= % 2021

„Credite detrezorerie”

70213„Dobânzi de la

creditele de trezorerie” 2027


35.81635.000

163

653

D = (70.000 x 14% x 6zile)/360 = 163 lei

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii septembrie



creditele de trezorerie”

327

D = (35.000 x 14% x 24zile)/360 = 327 lei

ü Credit scadent devenit restant la 07.10.N

2811 = 2021 35.000

79

„Creanţe restante” „Credite detrezorerie”

ü Dobândă scadentă devenită restantă la 07.10.N

2812„Dobânzi restante”

= % 70213

„Dobânzi de lacreditele de trezorerie”


40982

327

D = (35.000 x 14% x 6zile)/360 = 82 leiü Dobândă penalizatoare calculată pentru 7 zile întârziere

2817


= 7028

„Dobânzi din creanţe

restante şi îndoielnice”

117

D = (35.409 x 17% x 7 zile)/360 = 117 lei

ü Creditul curent devenit restant şi dobânzile aferente achitate la 14.10.N


asimilate”

= % 2811

„Creanţe restante” 2812„Dobânzi restante”


35.52635.000

409

117


Care este nivelul maxim al creditului de trezorerie în % pentru diversele tipuri decredite de trezorerie? vezi pag. 76.

80

9.4. Credite de consum şi vânzări în rate

În funcţie de destinaţia lor, creditele particulare pe termen scurt sunt credite

personale şi credite de consum.

Creditele personale sunt, de regulă plafonate absolut – indiferent de veniturile

clientului şi destinaţia creditului, pentru că aceste informaţii nici nu sunt solicitate de

către instituţia de credit. Ea împrumută o anumită sumă de bani (ofertă limitată, de

regulă, la de două – trei ori valoarea veniturilor medii lunare) cu o scadenţă precisă şi

cu o rată a dobânzii relativ mare; clientul poate folosi banii după bunul său plac, cu

condiţia să ramburseze la scadenţă; este o piaţă în dezvoltare, pe care instituţiile de

credit concurează agresiv.

Creditele de consum sunt acordate pentru cumpărări de mărfuri cu plata în

rate, mărfuri care constituie, de regulă, şi garanţia creditului. Pe piaţa acestor credite

instituţiile de credit sunt puternic concurate de societăţi de credit de consum şi de

cooperativele de credit.

În practică regula care se aplică (formalizată sau nu în politica de creditare)

este aceea că ratele lunare nu trebuie să depăşească 25% din veniturile lunare ale

solicitantului. Nici ea nu protejează perfect căci acestea pot să nu fie veniturile nete şi

după contractarea creditului, s-ar putea ca până la scadenţă clientul să contracteze alte

datorii care să determine creşterea ponderii ratei de rambursat faţă de veniturile nete.

De aceea se stabileşte de regulă doar 25% deşi pot fi suportate fără probleme

şi rate de rambursat relativ mai ridicate. În stabilirea acestui procent importantă este

şi structura bugetelor de familie, serios perturbată în perioade de inflaţie ridicată, mai

ales pentru familiile cu buget mic.

Evidenţa contabilă a creditelor de consum/vânzări cu plata în rate este

asigurată de conturile:

203 „Credite de consum şi vânzări în rate”

2031 „Credite de consum”

20311 „Credite de consum pentru nevoi personale”

20312 „Credite de consum pentru achiziţionarea de bunuri”

FCreditele de

consum

FEviden ăcontabilă

81

2032 „Vânzări în rate”


Contul 203 „Credite de consum şi vânzări în rate” este cont de activ şi se

debitează cu valoarea creditelor de trezorerie acordate clientelei persoane fizice şi

juridice în corespondenţă cu conturile: 2511 „Conturi curente”, 122 „Conturi de

corespondent ale instituţiilor de credit (loro)”.

Contul 203 „Credite de consum şi vânzări în rate” se creditează prin debitul

conturilor 2511 „Conturi curente”– cu creditele de consum şi vânzări în rate

rambursate, respectiv 2811 „Creanţe restante”– cu creditele de consum şi vânzări în

rate nerambursate. Soldul debitor al contului reflectă creditele de consum şi vânzări în

rate acordate şi nerambursate.

Contul 2037 „Creanţe ataşate” evidenţiază dobânzile calculate la creditele de

consum şi vânzări în rate acordate şi neajunse la scadenţă. Se debitează cu veniturile

din dobânzi în corespondenţă cu contul 70214 „Dobânzi de la creditele de consum şi

vânzări în rate” şi se creditează la încasarea dobânzilor prin intermediul contului 2511

„Conturi curente”. Soldul debitor reflectă dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă.

Înregistrări determinate de acordarea şi rambursarea creditelor de consum şi

vânzări în rate:

ü Credite acordate persoanelor fizice, în vederea satisfacerii nevoilor

personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia

20311„Credite de consum

pentru nevoi personale”=


ü Credite acordate persoanelor fizice în vederea achiziţionării de bunuri,

altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare

20312„Credite de consum pentru pentruachiziţionarea de bunuri”

=2511

„Conturi curente”

ü Credite acordate persoanelor juridice destinate finanţării vânzării de bunuri

în rate şi care se rambursează prin vărsăminte periodice, cel mai adesea lunare

2032„Vânzări în rate” =



2511 7029

FÎnregistrări

generice

82

„Conturi curente” = „Comisioane”

ü Dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă, la finele lunii


70214 „Dob. de la creditele de consum”

ü Credite de consum scadente devenite restante


2011„Credite de consum”

ü Dobânzi scadente devenite restante



ü Credite din vânzări în rate curente, restante şi dobânzi aferente achitate


% 2032

„Vânzări în rate” 2811 „Creanţe restante” 2812 „Dobânzi restante” 2037 „Creanţe ataşate”

Se acordă unei persoane fizice la 01.05.N un credit de consum pentru nevoi

personale în valoare de 12.700 lei pe termen de 6 luni pentru care se percepe

comision de acordare de 1,3% şi o dobândă de 14,5% pe an. Creditul se rambursează

în tranşe lunare egale, dată la care se achită şi dobânda aferentă.


ü Credit de consum pentru nevoi personale acordat persoanelor fizice

20311„Credite de

consum”

= 2511„Conturi curente”

12.700




165

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii mai



creditele de consum”

153

D = (12.700 x 14,5% x 1 lună)/12 = 153 lei

FExemplificare

83

ü Rambursare prima rată a creditului inclusiv dobânda aferentă la 01.06.N


= % 20311

„Credite de consum pentrunevoi personale”


2.2702.117

153

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii iunie




128

D = (10.583 x 14,5% x 1 lună)/12 = 128 lei

ü Rambursare a doua rată a creditului inclusiv dobânda aferentă la 01.07.N


= % 20311

„Credite de consum pentrunevoi personale”


2.2452.117

128

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii iulie




102

D = (8.466 x 14,5% x 1 lună)/12 = 102 lei

ü Rambursare a treia rată a creditului inclusiv dobânda aferentă la 01.08.N


= % 20311„Credite de consum” 2037 „Creanţe ataşate”

2.2192.117

102


Precizaţi distincţia între creditele de consum pentru achiziţionarea de bunuri,respectiv cele pentru nevoi personale.

84

9.5. Credite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior

Creditele pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior sunt credite pe

termen scurt – maxim 12 luni – destinate necesităţilor curente sau excepţionale ale

clienţilor ocazionate de aprovizionări cu materii prime şi materiale, semifabricate,

subansamble, combustibili, energie, etc. din ţară şi din import în vederea realizării de

produse cu desfacere asigurată la export. Se delimitează în:

ü credite pentru import,

ü credite pentru export.

Solicitanţii eligibili sunt persoanele juridice, volumul creditului determinându-

se pe baza documentaţiei cerute de entitatea de credit şi a analizei fluxului de

numerar.

Creditul pentru export se acordă cu respectarea următoarelor prevederi:

ü existenţa contractelor de export sau a comenzilor ferme încheiate direct cu

partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari care fac obiectul creditului

solicitat din care să rezulte: cantitatea şi felul mărfii, condiţiile şi graficul de livrare,

modalitatea şi termenele de plată, preţul mărfii în valută la valoarea CIF sau FOB,

după caz;

ü prezentarea comunicării de la o entitate de credit din ţară sau străinătate

agreată de instituţia de credit ce asigură finanţarea, a deschiderii acreditivului de

export irevocabil în favoarea beneficiarului de credit, respectiv a altor forme de plată

garantate bancar (scrisoare de garanţie bancară, efect de comerţ avalizate de entităţi

de credit agreate de finanţator, etc.);

ü dacă respectiva finanţare vizează realizarea de produse contractate la

export pentru care acreditivul urmează să fie deschis ulterior, entitatea de credit poate

onora cererea numai dacă în contractele de export este precizată o modalitate de plată

asiguratorie (acreditiv, scrisoare de garanţie bancară, etc.);

ü acordarea creditelor este condiţionată de asigurarea acestora împotriva

riscului comercial de neplată atunci când se consideră necesar de către entitatea

finanţatoare, pe toată perioada de creditare;

ü pentru contractele încheiate cu parteneri din alte ţări este obligatorie

asigurarea împotriva riscului de ţară.

FCreditele pentru

export

85

Creditul pentru import cunoaşte două forme importante: a) incassoul

documentar, b) acreditivele de import.

Incassoul documentar reprezintă o facilitate prin intermediul căreia

exportatorul poate obţine plata pentru bunurile exportate (sau un angajament de plată

la scadenţă) prin intermediul instituţiilor de credit. Documentele aferente bunurilor

exportate sunt remise la bancă importatorului prin intermediul băncii exportatorului.

Importatorul plăteşte bunurile imediat sau la o dată viitoare numai la primirea

documentelor care evidenţiază exportul. Banca importatorului este principala

responsabilă în faţa exportatorului pentru manipularea documentelor, chiar dacă

exportatorul nu este client al acesteia. Acceptarea cambiei sau a biletului la ordin

constituie acceptarea formală a datoriei importatorului către exportator. În anumite

cazuri documentele se eliberează importatorului numai în urma emiterii unei garanţii

de plată de către banca importatorului. Metoda de plată Incasso Documentar

presupune că bunurile se livrează importatorului fără a cere de obicei, plata în avans

sau garanţii. Importatorul va plăti numai atunci când banca sa primeşte dovada

documentară a efectuării exportului. Decizia de plată aparţine importatorului.

Incassoul documentar poate oferi acces la credite comerciale ieftine. Exportatorii sunt

deseori mai doritori să extindă termenele de plată când importatorul este pregătit să

accepte formal cambia sau să emită un bilet la ordin, availzate (garantate) de banca

importatorului.

Acreditivul documentar de import reprezintă angajamentul unei instituţii de

credit de a plăti furnizorului o anumită sumă de bani în numele clientului său cu

respectarea întocmirii documentaţiei aferente. Acreditivul este o garanţie de plată

condiţionată, furnizată exportatorului de banca importatorului. Garanţia de plată este

îndeplinită dacă sunt prezentate documentele care atestă livrarea mărfurilor.

Acreditivele sunt de obicei irevocabile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi

modificate/anulate fără aprobarea părţilor, oferind vânzătorului siguranţa încasării

contravalorii bunurilor exportate şi cumpărătorului certitudinea că plata va fi făcută

numai în condiţiile stipulate în acreditiv. Banca importatorului garantează

exportatorului plata fie imediat, fie la o anumită scadenţă după primirea documentelor

conforme. Capacitatea acreditivelor de a garanta plata în viitor, poate permite

importatorului să negocieze cu exportatorul termene de plată amânate. De exemplu

plata exportatorului se poate efectua la 60 de zile de la vederea de către banca

FCreditele pentru

import

86

importatorului a documentelor de livrare sau 90 zile de la data emiterii documentului

de transport. Exportatorul primeşte în scris angajamentul de plată al băncii

importatorului de a plăti o anumită sumă de bani, la primirea cererii scrise a

exportatorului, prin care acesta declară că marfa a fost livrată, dar nu a fost plătită de

importator. Cererile de plată nu pot fi mai mari decât suma declarată de banca

importatorului în garanţie.

Contabilitatea creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior

este ţinută de contul 204 care se detaliază în trei conturi sintetice de gradul II:

2041 „Credite pentru import”

2042 „Credite pentru export”


Contul 204 „Credite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exrerior” este

cont de activ. Se debitează prin creditul conturilor 111 „Cont curent la BNR”,

121/122 „Conturi de corespondent”, 2511 „Conturi curente”, cu creditele acordate

clienţilor pentru operaţiuni de comerţ exterior. Se creditează cu creditele rambursate.

Soldul debitor reflectă creditele acordate neajunse la scadenţă.

Înregistrări determinate de acordarea şi rambursarea creditelor pentru

operaţiuni de comerţ exterior:

ü Scontare cambii trase de exportatori şi acceptate de banca importatorului

2042„Credite pentru export” =


ü Agio perceput de către instituţia de credit – taxă de scont plus comision


%376



ü Eşalonare la venituri curente a dobânzilor evidenţiate în avans


avans”=

70215„Dobânzi de la creditele

pentru fin activităţii de comerţexterior”

ü Credite pentru export rambursate la scadenţă


2042„Credite pentru export”

ü Credite pentru export scadent şi nerambursat trecut în categoria restant


FÎnregistrări

generice

87


2042„Credite pentru export”

În baza unui efect de comerţ avalizat la 27.06.N o instituţie de credit

finanţează un agent economic prin scontarea titlului de valoare. Finanţarea cunoaşte

următoarele condiţii: valoarea nominală a efectului 230.000 lei, comision de

aranjament 2,2%, taxă de scont 15% pe an, data scadenţei 19.07.N. Efectul de comerţ

nu se încasează la scadenţă.


ü Efect de comeţ scontat

2042„Credite pentruexport”


230.000

ü Agio perceput – taxă de scont + comision


= %376

„Ven. înregistrate în avans” 7029

„Comisioane”

7.1682.108

5.060S = (230.000 x 15% x 22zile)/360 = 2.108

C = 230.000 x 2,2% = 5.060

ü Eşalonare la venituri curente a dobânzii înregistrată în avans aferentă

zilelor din luna iunie N

376„Venituri



creditele pentru finanţareaactivităţii de comerţ

exterior”

383

S = 2.108/22 x 4 = 383 lei

ü Eşalonare la ven. curente a dob. înreg în avans aferentă zilelor din 07.N

376„Venituri



creditele ptr fin activităţii decomerţ exterior”

1.725

S = 2.108/22 x 18 = 383 lei

ü Efect de comerţ restant la 19.07.N

2811„Creanţe restante”

= 2042„Credite pentruexport”

230.000


FExemplificare

88

Delimita i i detalia i creditele pentru import. (vezi pag. 85 - 86)

9.6. Credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamante

Creditele pentru finanţarea stocurilor se acordă clientelei pentru finanţarea

operaţiunilor cu caracter ciclic: credite de campanie, credite de stocare de cereale,

warante agricole, industriale, hoteliere, petroliere, etc.

Creditele pentru echipamente sunt acordate, în general, pe termen mijlociu şi

lung, pentru finanţarea investiţiilor productive: cumpărări de materiale, achiziţii,

construcţii sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional (cu excepţia

investiţiilor imobiliare), achiziţii de imobilizări necorporale etc.

Contabilitatea creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente

este ţinută de contul 205 care se detaliază în trei conturi sintetice de gradul II:

2051 „Credite pentru finanţarea stocurilor”

2052 „Credite pentru echipamente”


Contul 205 „Credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente” este

cont de activ şi se debitează cu valoarea creditelor acordate clientelei persoane

juridice în corespondenţă cu conturile: 2511 „Conturi curente”, 122 „Conturi de

corespondent ale instituţiilor de credit (loro)”. Contul 205 „Credite pentru finanţarea

stocurilor şi pentru echipamente” se creditează prin debitul conturilor 2511 „Conturi

curente”– cu creditele rambursate, respectiv 2811 „Creanţe restante”– cu creditele

nerambursate. Soldul debitor al contului reflectă creditele pentru finanţarea stocurilor

şi pentru echipamente acordate şi nerambursate.

Contul 2057 „Creanţe ataşate” evidenţiază dobânzile calculate la creditele

acordate şi neajunse la scadenţă. Se debitează cu veniturile din dobânzi în

corespondenţă cu contul 70216 „Dobânzi la creditele pentru finanţarea stocurilor şi

pentru echipamente” şi se creditează la încasarea dobânzilor prin intermediul contului

2511 „Conturi curente”. Soldul debitor reflectă dobânzile calculate şi neajunse la

scadenţă.

Înregistrări determinate de acordarea şi rambursarea creditelor:

ü Credite pentru echipament acordate clienţilor din categoria A


FÎnregistrări

generice

89

2052„Credite pentru

echipament”=


ü Dobânzi calculate neajunse la scadenţă, la finele lunii


70216„Dobânzi la creditele pentru

finanţarea stocurilor şi pentruechipamente”

ü Achitare rată şi dobândă la scadenţă


%2052

„Credite pentru echipament”2057

„Creanţe ataşate”ü Credite nerambursate la scadenţă trecute la credite B – în observaţie


2052„Credite pentru echipament”

ü Dobânzi nerambursate la scadenţă trecute la dobânzi restante



ü Dobânzi suplimentare pentru creditele şi dobânzile restante calculate şi

neajunse la scadenţă la finele lunii


7028„Dobânzi aferente creanţelor

restante din operaţiuni cu clientela”ü Provizioane de risc calculate pentru creditul în observaţie, în conformitate

cu reglementările în vigoare

6621„Cheltuieli cu ajustări

pentru deprecierea creditelor”=

2911„Ajustări pentru deprecierea

creditelor”ü Provizioane de risc calculate pentru dobânzi restante

6622„Cheltuieli cu ajustări

pentru deprecierea dobânzilor”=

2912„Ajustări pentru deprecierea

dobânzilor”

Se acordă de către o instituţie de credit la 01.02.N unui agent economic din

agricultură pentru finanţarea activităţilor ciclice un credit de campanie în valoare de

90.000 lei scadent la 01.07.N. Condiţii de acordare: comision de acordare 1,5%,

dobândă 13% pe an, rambursarea creditului se face integral la scadenţă, dobânda se

achită lunar.

FExemplificare

90


ü Credit pentru finanţarea stocurilor acordat

2051„Credite pentru

finanţarea stocurilor”

= 2511 „Conturi curente”

90.000




1.350

ü Dobândă calculată şi neajunsă la scadenţă, la finele lunii februarie


= 70216„Dobânzi la creditele

pentru finanţarea stocurilor”

975

D = (90.000 x 13% x 1 lună)/12 = 975 lei

ü Plată dobândă aferentă lunii februarie la 01.03.N


= 2057 „Creanţe ataşate”

975

Obs: Pentru următoarele cinci luni se vor calcula şi plăti sumele reprezentând

dobânda datorată similar înregistrărilor de mai sus

ü Rambursare credit la scadennţă inclusiv dobânda datorată


= % 2051

„Credite pentrufinanţarea stocurilor”


90.97590.000

975


Precizaţi distincţia între creditele pentru finanţarea stocurilor, respectiv creditelepentru echipamente.

91

9.7. Credite pentru investiţii imobiliare

Se acordă, în general, pe termen mijlociu şi lung fiind utilizate pentru: a)

dobândirea, sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei

construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze; b) amenajări, reabilitarea,

modernizarea, consolidarea sau extinderea unei construcţii, sau c) viabilizarea unui

teren. Pe piaţa creditelor pentru locuinţe este necesară o delimitare a creditului

ipotecar, faţă de cel imobiliar. Ambele credite, ipotecar şi imobiliar, sunt credite

pentru locuinţe. Cu ajutorul lor se poate achiziţiona un apartament sau o casă, se

poate construi sau renova un imobil şi se poate achiziţiona pământ pentru construire

ulterioară.

Creditul ipotecar este reglementat de legea 190/1999, iar băncile din dorinţa

de a adăuga totuşi facilităţi la aceste produse au introdus în portofoliul lor un altul cu

condiţii de acordare mai flexibile, nereglementat sau restricţionat în mod special

printr-o lege – creditul imobiliar.

Creditul ipotecar este de fapt o categorie a creditului imobiliar. Diferenţele

dintre cele două tipuri de credite constau, în principal, în următorii trei factori :

Øgaranţiile solicitate. Împrumutul ipotecar se garantează numai cu imobilul

finanţat (proprietatea viitoare, care se ipotechează în favoarea băncii), iar cel

imobiliar se poate garanta cu alte locuinţe (proprietatea solicitantului sau a unei alte

persoane), depozite colaterale etc. Prin lege (10/2005) valoarea garanţiilor trebuie să

acopere 133% din valoarea finanţată;

Ømărimea cotei finanţate. În cazul creditului ipotecar, finanţarea este de

maximum 75% din valoarea imobilului fiind obligatorie contribuţia proprie de 25%

(constituită ca avans), în schimb creditul imobiliar poate fi acordat fără a solicita

împrumutatului un avans minim obligatoriu din preţul de achiziţie al imobilului.

Astfel finanţarea în cazul creditului imobiliar poate ajunge până la 95% din valoarea

proprietăţii, ca în cazul băncii Finansbank;

Øasigurările solicitate. De asemenea, în cazul creditului ipotecar asigurarea

de viaţă şi cea a imobilului este obligatorie în timp ce pentru creditele imobiliare

FCreditul ipotecar

92

băncile au devenit mai permisive, nesolicitând asigurări de viaţă, cum este cazul

Băncii Transilvania, San Paolo IMI Bank sau ProCredit Bank. De asemenea sunt

bănci la care asigurarea de viaţă este gratuită. De fapt, aceste bănci încheie o poliţă de

asigurare de viaţă pentru client şi costul cu asigurarea se include în comisioanele

creditului. Această facilitate este oferită de băncile: Unicredit, BCR, Alpha Bank,

Piraeus Bank, HVB-Tiriac Bank, Volksbank. Altfel, dacă asigurarea locuinţei este

oricum obligatorie începând din 2008, diferenţa de costuri apare între creditele cu sau

fără asigurare de viaţă.

Evidenţa contabilă a creditelor imobiliare este asigurată de contul 206

„Credite pentru investiţii imobiliare” delimitat pe următoarele sintetice de gradul II:

2061 „Credite pentru investiţii imobiliare”

20611 „Credite ipotecare”

20619 „Alte credite pentru investiţii imobiliare”


Contul 206 „Credite pentru investiţii imobiliare” este cont de activ şi se

debitează cu valoarea creditelor acordate clientelei persoane fizice şi juridice în

corespondenţă cu conturile: 2511 „Conturi curente”, 122 „Conturi de corespondent

ale instituţiilor de credit (loro)”.

Contul 206 „Credite pentru investiţii imobiliare” se creditează prin debitul

conturilor 2511 „Conturi curente”– cu creditele rambursate, respectiv 2811 „Creanţe

restante”– cu creditele nerambursate. Soldul debitor al contului reflectă creditele

pentru investiţii imobiliare acordate şi nerambursate.

Contul 2067 „Creanţe ataşate” evidenţiază dobânzile calculate la creditele

acordate şi neajunse la scadenţă. Se debitează cu veniturile din dobânzi în

corespondenţă cu contul 70217 „Dobânzi la creditele pentru investiţii imobiliare” şi

se creditează la încasarea dobânzilor prin intermediul contului 2511 „Conturi

curente”. Soldul debitor reflectă dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă.

Metodologia de reflectare în contabilitate a operaţiilor privind acordarea şi

rambursarea creditelor pentru investiţii imobiliare implică:

ü Credite ipotecare acordate clientelei pentru amenajări, reparaţii sau

construcţii de locuinţe

20611„Credite ipotecare” =


FÎnregistrări

generice

93



70217„Dobânzi la creditele pentruinvestiţii imobiliare”

ü Rambursare credite şi dobânzi scadente


%20611

„Credite ipotecare”2067

„Creanţe ataşate”ü Credit ipotecar nerambursat la scadenţă devenit restant


20611„Credite ipotecare”




ü Dobânzi suplimentare pentru creditele şi dobânzile restante calculate şi

neajunse la scadenţă la finele lunii


7028„Dobânzi aferente creanţelor

restante şi îndoielnice din operaţiunicu clientela”

Se acordă de către o instituţie de credit la 01.10.N unei persoane fizice un

credit ipotecar în valoare de 790.000 lei pentru 25 ani. Condiţii de acordare: comision

de acordare 1,5%, dobândă 9,5% pe an, rambursarea creditului se face lunar, în tranşe

egale, împreună cu dobânda aferentă. La 01.08.N+2 nu se rambursează creditul

scadent, respectiv dobânda aferentă. Se calculează de către entitatea de credit

dobândă penalizatoare majoartă cu 3% pentru 10 zile întârziere aferente creditului şi

dobânzii devenite restante. Ulterior se rambursează creditul, dobânda restantă şi

penalizatoare.


ü Credit ipotecar acordat

20611„Credite ipotecare”

= 2511 „Conturi curente” 790.000

ü Comision de acordare reţinut

2511„Conturi

curente”

= 20611„Credite ipotecare”

11.850

ü Dobânzi calculate, neajunse la scadenţă la finele lunii octombrie

FExemplificare

94



pentru investiţii imobiliare”

250

D = (790.000 x 9,5% x 1lună)/300 = 250 lei

ü Rambursare credit şi dobândă scadentă la 01.11.N

2511„Conturi

curente”

= %20611

„Credite ipotecare”2067


2.8832.633

250

Obs: Ultimele două înregistrări se repetă în contabilitatea instituţiei de credit

lunar până la 01.08.N+2, cu reflectarea sumelor corespunzătoare fiecărei tranşe.

ü Dobândă calculată, neajunsă la scadenţă la 31.07.N+2



pentru investiţii imobiliare”

267

D = (790.000 x 9,5% x 1 lună)/281 luni = 267

ü Credit ipotecar nerambursat la scadenţă devenit restant

2811„Creanţe restante”

= 20611„Credite ipotecare”

2.633



= 2067„Creanţe ataşate”

267

ü Dobândă penalizatoare calculată pentru creditele şi dobânzile restante


= 7028„Dobânzi aferente

creanţelor restante şiîndoielnice din operaţiuni cu

clientela”

121

D = (2.900 x 12,5% x 10 zile)/30 = 121 lei

ü Rambursare credit şi dobânzi restante şi penalizatoare

2511„Conturi

curente”

= %2811

„Creanţe restante”2812

„Dobânzi restante”2817


3.0212.633

267

121


Care sunt diferen ele între creditul ipotecar i cel imobiliar? (vezi pag. 91).

95

9.8. Alte credite acordate clientelei

Se identifică aici alte credite acordate clientelei şi care nu se regăsesc în

conturile de credite de la grupa 20 „Credite acordate clientelei”. Evidenţa contabilă

este asigurată de următoarele conturi de gradul II:

2091 „Alte credite acordate clientelei”


Metodologia de reflectare în contabilitate a operaţiilor privind acordarea şi

rambursarea altor credite acordate clientelei implică:

ü Alte credite acordate clientelei

2091„Alte credite acordate

clientelei”=




70218„Dobânzi de la alte crediteacordate clientelei”

ü Rambursare credit la scadenţă


2091„Alte credite acordateclientelei”


Ce se întâmplă cu dobânzile restante, provenite din alte credite acordateclientelei nerecuperate la scadenţă ?


96

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10CONTABILITATEA DEPOZITULUI BANCAR

10.1. Definiţie, tipologie, clasificare

Depozitul bancar se concretizează în sume de bani, hârtii de valoare, obiecte

de valoare depuse spre păstrare şi fructificare la o instituţie de credit şi restituite la

solicitarea depunătorului. Instituţiile de credit atrag bani de la persoane fizice şi

juridice prin conturi bancare, depozitele băneşti ale clientelei reprezentând principala

sursă de atragere de disponibilităţi, în vederea plasării ulterioare a acestora de către

instituţiile de credit, respectiv prin acordarea de credite.

Principalele conturi pe care instituţiile de credit le pun la dispoziţia clienţilor

săi sunt:

ü conturi curente, numite şi conturi de disponibilităţi sau conturi la vedere,

în care titularii conturilor pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi curente;

ü conturi de depozit – la vedere/termen, în care depunerile se fac pe o

perioadă de timp prestabilită;

ü conturi de depozite colaterale – ptr acreditive,garanţii,ordine de plată, etc.;

ü conturile de economii,

ü certificatele de depozit,

ü librete de economii (CEC).

Conturile curente se pot delimita în:

ü conturi curente pentru persoane fizice;

ü conturi curente pentru persoane juridice.

Conturile de depozit, după modul de achitare a dobânzii se clasifică în:

ü depozite cu plata periodică a dobânzii (de exemplu lunar);

ü depozite cu dobânda în avans;

ü depozite cu plata dobânzii la scadenţă.

Conturile de economii şi certificatele de depozit sunt destinate clientelei

persoane fizice şi pot fi în lei şi valută – conturile de economii, respectiv la purtător –

certificatele de depozit.

FDepozitul

bancar

FTipologie depozit

bancar

97

10.2. Conturi curente în lei/valută persoane juridiceContul curent este principalul instrument al instituţiei de credit; este un produs

bancar oferit clienţilor, persoane fizice/juridice, destinat efectuării operaţiunilor

curente de încasări şi plăţi. In contul curent se înregistrează, distinct şi cronologic,

toate tranzacţiile generate de relaţia client – instituţie de credit.

Conturile curente ale clientelei persoane juridice în lei şi valută prezintă

următoarele caracteristici:

ü cont deschis de clienţii din categoria microîntreprinderilor, prin care se

derulează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar şi prin virament şi care evidenţiază

disponibilităţile clientului;

ü poate fi deschis cu sold zero şi poate fi alimentat, atât prin depuneri de

numerar, cât şi prin virament;

ü instituţia de credit efectuează în conturile curente, deschise clienţilor săi,

operaţiuni dispuse de titularul de cont, numai în limita disponibilului existent;

ü sumele înregistrate în aceste conturi sunt purtătoare de dobânzi, dobânda

practicată de instituţia de credit fiind cea aferentă disponibilităţilor la vedere, care

variază în funcţie de dobânda pieţei bancare;

ü la deschiderea contului curent sau ulterior, clientul poate opta pentru

eliberarea unui card de debit din oferta de produse a instituţiei de credit, în moneda

contului respectiv, care va permite acestuia accesul la contul curent;

ü se pot deschide numai în valutele cotate de BNR şi acceptate de instituţie;

ü operaţiunile prin virament derulate prin contul curent se fac pe baza

documentelor specifice acestor operaţiuni sau potrivit funcţionalităţii cardului.

Deschiderea, alimentarea, administrarea, respectiv retragerea de numerar din

conturile curente ale clientelei în lei şi valută implică următoarele costuri:

ü deschiderea contului – comision zero;

ü alimentarea conturilor de către titulari nu se comisionează;

ü administrare cont curent: 5–7 lei (echivalent în valuta contului)/ cont

curent/ lună;

FConturi curente

persoane juridice

FCaracteristici,

costuri, avantaje

FCaracteristici,

costuri, avantaje

98

ü retrageri de numerar pentru contul curent în lei: a) în ziua planificată în

structura de cupiuri disponibilă la unitatea instituţiei de credit: 0,2% - 0,4%; b) în ziua

planificată în structura disponibilă de bancnote, fără moneda metalică în proporţie de

cel puţin 1%: 0,8%; c) în aceeaşi zi în structura de cupiuri disponibilă la unitatea

instituţiei de credit: 1,0%; d) în aceeaşi zi în structura disponibilă de bancnote, fără

moneda metalică în proporţie de cel puţin 1%: 1,8%;

ü retrageri de numerar pentru contul curent în valută: a) 0,3% – 0,5% din

suma retrasă, minim 2 EUR pentru sume mai mici de 100.000 EUR; b) 1% din suma

retrasă pentru sume peste 100.000 EUR.

ü plăţi prin virament, dispuse pentru operaţiuni comerciale şi necomerciale:

a) pentru plăţile în sistem intrabancar: 3 – 5 EUR; b) pentru plăţile în sistem

interbancar: până la 15.000 EUR, inclusiv 20 – 25 EUR, iar pentru sumele ce

depăşesc 15.000 EUR se aplică un procent de 0,15% – 0,25% (minim 25 EUR,

maxim 800 EUR);

ü dobânda la disponibilităţile la vedere: 0,10% – 0,20% /an/cont curent în

lei; 0.25% – 0,30% /cont curent valută.

Conturile curente prezintă următoarele avantaje:

ü deschiderea contului curent nu se comisionează;

ü nu se percepe comision la depuneri de numerar în cont;

ü instituţia de credit bonifică lunar dobânda la vedere în contul de

disponibilităţi;

ü posibilitatea ataşării de contul curent a unui card de debit.

La deschiderea conturilor curente persoane juridice în lei/valută sunt necesare

documentele:

ü pentru contul curent în lei clientul trebuie să prezinte cererea de

deschidere de cont, fişa specimenelor de semnături în două exemplare, delegaţia

pentru persoanele desemnate să efectueze operaţiuni bancare, la care se vor anexa, în

original şi în copie, actele de înfiinţare a societăţii şi certificat constatator;

ü pentru contul curent în valută clientul va prezenta formularele „Informaţii

iniţiere relaţii de afaceri”, „Cerere deschidere de cont”, „Reguli de autorizare”,

precum şi delegaţia persoanelor desemnate să efectueze operaţiuni bancare, dacă este

cazul, la care se vor anexa, în original şi în copie, actele de înfiinţare a societăţii şi

certificat constatator, precum şi formularele „Cerere de produse bancare pe

FConturi curente –

documentaţie

FCaracteristici,

costuri, avantaje

99

cont/subcont", în cazul în care clientul solicită produse bancare care să funcţioneze pe

contul curent.

Pot solicita deschiderea de cont curent numai persoanele desemnate de către

persoana juridică să o reprezinte în relaţiile cu instituţia de credit.

În cazul persoanelor juridice străine, rezidente şi nerezidente, se prezintă

instituţiei de credit suplimentar, împuternicirea dată de persoana juridică străină unei

persoane fizice/juridice, care să o reprezinte în România, tradusă şi legalizată de un

notar public.

Pe baza documentaţiei complete prezentată, se întocmeşte Convenţia-cadru, în

două exemplare: un exemplar se va înmâna clientului, iar al doilea exemplar este

păstrat la dosarul juridic al acestuia. Dosarul juridic al clientului se va actualiza în

permanenţă, clientul având obligaţia de a înştiinţa instituţia de credit asupra

modificărilor apărute.

Conturile curente în lei şi valută pot fi închise astfel:

ü conturile curente în lei la cererea titularului de cont;

ü dacă titularul de cont nu mai îndeplineşte condiţiile cu privire la

deschiderea şi funcţionarea conturilor menţionate în convenţia-cadru;

ü dacă titularul a produs incidente majore de plăţi;

ü în situaţia în care în decurs de 6 luni, contul curent in lei nu prezintă altă

mişcare decât operaţiuni reprezentând dobânda bonificată la disponibilităţile

existente, iar soldul contului curent este mai mic decât limita minimă stabilită de

instituţia de credit;

ü pentru conturile curente în valută dacă se îndeplinesc cumulativ

următoarele condiţii: nu a înregistrat altă mişcare decât cea generată de contabilizarea

dobânzilor şi comisioanelor, nu are ataşate alte produse/servicii/operaţiuni bancare în

derulare, inclusiv tranzacţii nefinalizate sau alte sume blocate şi nu are sold la data

analizei.

Evidenţa contabilă a conturilor curente persoane juridice este asigurată de

contul 251 ”Conturi curente” detaliat pe următoarele analitice de gradul II:

2511“Conturi curente”,

2517 “Creanţe şi datorii ataşate”

25171 “Creanţe ataşate”,

25172 “Datorii ataşate”.

FConturi curente –

procedura deînchidere


100

Contul 2511“Conturi curente” este cont bifuncţional. Se creditează cu

încasările de sume reprezentând depuneri de numerar, încasări prin virament, credite

obţinute, valoarea devizelor vândute, dobânzi acordate, diferenţe nefavorabile de curs

valutar aferente operaţiunilor de schimb valutar. În debit se înregistrează sume

ridicate în numerar, plăţi efectuate prin virament, rambursarea creditelor, comisioane

percepute de entitatea de credit, etc. Soldul creditor reflectă disponibilităţile în lei şi

devize ale titularului de cont. Soldul debitor reflectă creditele în cont curent

(overdraft) acordate de instituţia de credit pe termen scurt.

Contul 2517“Creanţe şi datorii ataşate” este cont bifuncţional detaliindu-se

pe două sintetice de gradul III – 25171 “Creanţe ataşate”, 25172 “Datorii ataşate”.

Contul 25171 “Creanţe ataşate” evidenţiază dobânzile de încasat de către

instituţia de credit pentru descoperirea de cont curent a clienţilor săi. Se debitează cu

dobânzile de încasat în corespondenţă cu contul 7024 „Dobânzi de la conturile

curente”. Se creditează la încasarea efectivă a dobânzilor în corespondenţă cu

2511“Conturi curente”, respectiv cu dobânzile trecute la restante/îndoielnice în

corespondenţă cu conturile 2812 „Dobânzi restante”, 2822 „Dobânzi îndoielnice”.

Soldul debitor reflectă dobânzile neîncasate încă.

Contul 25172 “Datorii ataşate” evidenţiază dobânzile de plătit de către

instituţia de credit pentru disponibilităţile existente în contul curent la sfârşitul

perioadei. Se creditează cu valoarea dobânzilor de plătit în corespondenţă cu contul

6024 „Dob la conturile curente”. Se debitează la achitarea dobânzii în corespondenţă

cu contul 2511“Conturi curente”. Soldul creditor reflectă dobânzile neachitate încă.

Înregistrări determinate de constituirea conturilor curente persoane juridice,

contabilizarea dobânzilor, plăţi efectuate din conturile curente constituite, respectiv

lichidarea acestora:

ü depuneri de numerar

101„Casa”

= 2511“Conturi curente”

ü încasare sume în contul clientului cu cont la aceeaşi instituţie de credit

2511“Conturi

curente”/beneficiar

= 2511“Conturi curente”/furnizor

ü încasare sume în contul clientului cu cont la altă instituţie de credit

111“Cont curet la Banca


FÎnregistrări

generice

101

Naţională a României”ü ridicare numerar din contul curent

2511

“Conturi curente”

= 101

„Casa”

ü plată beneficiar cu cont deschis la altă instituţie de credit

2511“Conturi curente”

= 111“Cont curet la Banca

Naţională a României”ü plată beneficiar cu cont deschis la altă unitate a aceleiaşi instituţii de credit


= 341“Decontări intrabancare”

ü înregistrarea periodică a dobânzii creditoare la contul curent

6024„Dobânzi la conturile

curente”

= 25172“Datorii ataşate”

ü plata dobânzii

25172“Datorii ataşate”


ü înregistrarea dobândă pentru soldul debitor al contului curent

25171“Creanţe ataşate”

= 7024“Dobânzi la conturile curente

debitoare”ü încasare dobândă pentru soldul debitor al contului curent


= 25171“Creanţe ataşate”

ü dobânzi neîncasate pentru SD al contului curent trecute la dobânzi restante

2812“Dobânzi restante”

= 25171“Creanţe ataşate”

ü dobânzi restante pentru soldul debitor al contului curent neîncasate şi

trecute la dobânzi îndoielnice

2822“Dobânzi îndoielnice”

= 2812“Dobânzi restante”


Care sunt documentele necesare la deschiderea conturilor curente persoanejuridice în lei/valută? (vezi pag. 98)

La 01.07.2011 societatea comercială ALFA dispune în contul curent de suma

de 25.000 lei. În cursul lunii iulie au loc operaţiile: a) se încasează de la un client cuFExemplul nr. 1

102

cont deschis la aceeaşi instituţie de credit suma de 12.000 lei; b) se depune numerar

de 7.000 lei; c) se achită unui furnizor cu cont la altă instituţie de credit suma de

40.000 lei; d) pentru soldul creditor al contului curent se încasează o dobândă de

3.500 lei.

1) Încasare de la plătitor cu cont deschis la aceeaşi instituţie de credit

2511„Conturi

curente”/plătitor

= 2511„Conturi


12.000

2) Depuneri de numerar în cont curent

101„Casa”


7.000

3) Plată furnizor cu cont deschis la altă instituţie de credit


= 341„Decontări

intrabancare”

40.000

4) Dobânzi calculate de instituţia de credit pentru soldul creditor al contului

curent

6024„Dobânzi la

conturile curente”

= 25172„Datorii

ataşate”/beneficiar

3.500

5) Încasare dobânzi

25172„Datorii

ataşate”/beneficiar

= 2511„Conturi


3.500


La 01.08.2011 societatea comercială ALFA dispune în contul curent de suma

de 7.000 lei. În cursul lunii august au loc operaţiile: a) se achită unui furnizor cu cont

deschis la alte unităţi ale aceleiaşi instituţii de credit suma de 55.000 lei; b) se

încasează de la un plătitor cu cont deschis la alte unităţi ale aceleiaşi instituţii de

credit suma de 8.000 lei; c) pentru soldul debitor al contului curent se calculează o

dobândă de 6.000 lei.

1) Achitare furnizor cu cont deschis la alte unităţi ale aceleiaşi instituţii

2511„Conturi

curente”/plătitor

= 341„Decontări

intrabancare”

55.000FRezolvare

103

2) Încasări în contul curent de la plătitori cu cont la alte unităţi ale aceleiaşi

instituţii de credit

341„Decontări

intrabancare”

= 2511„Conturi


8.000

3) Dobânzi calculate de instituţia de credit pentru SD al contului curent

25171„Creanţe

ataşate”/plătitor


conturile curente”

6.000

4) Dobânzi neachitate trecute în categoria celor restante


= 25171„Creanţe ataşate”/plătitor

6.000

10.3. Conturi curente în lei/valută persoane fizice

Conturile curente ale clientelei persoane fizice în lei şi valută prezintă


ü cont deschis de clienţii persoane fizice (persoanele fizice minore pot

deschide conturi curente numai cu încuviinţarea reprezentanţilor legali (părinţi, tutore

sau curator), prin care se derulează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar şi prin

virament şi care evidenţiază disponibilităţile clientului;

ü poate fi deschis cu sold zero şi poate fi alimentat, atât prin depuneri de

numerar, cât şi prin virament;

ü instituţia de credit efectuează în conturile curente, deschise clienţilor săi,

operaţiuni dispuse de titularul de cont/împuterniciţi, numai în limita disponibilului

existent.

La deschiderea conturilor curente persoane fizice în lei/valută sunt necesare

documentele:

ü pentru persoanele fizice rezidente documentele de identitate pentru titular

şi/sau împuternicit, după caz, care atestă domiciliul în România şi, pe cale de

consecinţă, calitatea de persoană fizică rezidentă din punct de vedere valutar, sunt

după cum urmează: a) pentru cetăţenii români: buletinul de identitate/cartea de

identitate, respectiv cartea de identitate provizorie care menţionează domiciliul în

Romania; b) pentru cetăţenii străini şi apatrizi – cu domiciliul/reşedinţa în România

FConturi curentepersoane fizice

FCaracteristici,

documente,costuri

104

permisul de şedere permanentă în România, document eliberat de Autoritatea pentru

străini pentru o perioadă de 5 ani.

ü pentru persoanele fizice nerezidente documentele de identitate pentru

titular şi/sau împuternicit, după caz, care atestă domiciliul în străinătate şi, pe cale de

consecinţă, calitatea de persoană fizică nerezidentă din punct de vedere valutar, sunt

după cum urmează: a) pentru cetăţenii români: paşaportul în care se menţionează o

ţară de domiciliu diferită de România sau paşaportul şi cartea de identitate provizorie

în care se menţionează domiciliul în străinătate; b) pentru cetăţenii străini şi apatrizi:

documentele de trecere a frontierei de stat acceptate de România, cu condiţia ca

acestea să ateste identitatea şi cetăţenia (art. 10 din OUG nr. 194/2002) şi, dacă este

cazul permisul de şedere temporară în România.

Deschiderea, alimentarea, administrarea, respectiv retragerea de numerar din

conturile curente ale clientelei persoane fizice în lei şi valută implică costurile:

ü deschidere cont în lei – gratuit;

ü deschidere cont în valută: 1 – 3 EUR/echivalentul ;

ü închidere cont lei/valută – gratuit;

ü extrase de cont – gratuit;

ü Internet Banking (IB) – gratuit;

ü transferuri între conturi ale aceluiaşi client – gratuit;

ü duplicate ale extraselor de cont: 8 – 10 RON /copie;

ü eliberarea certificatelor privind disponibilităţile din conturi şi alte

informaţii: 10 – 15 lei ;

ü retragere numerar: în valută 0,5% – 0,8%, minim 2 EUR, respectiv în

RON 0,5% – 0,8% , minim 5 RON;

ü ordine de plată în valută: 0,15% – 0,2% , minim 15 EUR, max. 1.000 EUR

(la care se adaugă spezele SWIFT);

ü speze SWIFT: 10 – 20 EUR;

ü ordine de plată în RON în favoarea clienţilor altor instituţii de credit: între

2 RON şi 10 RON în funcţie de suma (plăţile efectuate prin Internet Banking au o

reducere de 25% faţă de comisionul plătit pentru ordinele de plată prezentate la

ghişeele instituţiei de credit).

FÎnregistrări

generice

105

Înregistrări determinate de constituirea conturilor curente persoane fizice,

contabilizarea dobânzilor, plăţi efectuate din conturile curente constituite, respectiv

lichidarea acestora:


101„Casa”


ü încasare sume în contul clientului cu cont la aceeaşi instituţie de credit

2511“Conturi curente”/furnizor

= 2511“Conturi curente”/ beneficiar

ü ridicare numerar din contul curent


= 101„Casa”


6024„Dobânzi la conturile curente”


ü plata dobânzii




La 15.08.2011 clientul X – persoană fizică, dispune în contul curent de suma

de 1.000 lei. În cursul lunii august au loc operaţiile: a) se achită facturi privind

utilităţile în sumă de 1.400 lei, furnizorii având conturi deschise la aceeaşi

instituţie de credit; b) pentru soldul debitor al contului curent se calculează

dobândă de 12%/an pentru 30 zile, achitându-se aceasta la 15.09.2011.

La 15.08.2011 clientul X – persoană fizică, dispune în contul curent de suma

de 1.000 lei. În cursul lunii august au loc operaţiile: a) se achită facturi privind

utilităţile în sumă de 1.400 lei, furnizorii având conturi deschise la aceeaşi instituţie

de credit; b) pentru soldul debitor al contului curent se calculează dobândă de 12%/an

pentru 30 zile, achitându-se aceasta la 15.09.2011.

1) Achitare facturi plătitor cu cont deschis la alte unităţi ale aceleiaşi instituţii

de credit

2511„Conturi

= 2511„Conturi

1.400

FRezolvare

106

curente”/client X curente”/beneficiar2) Evidenţiere dobândă de plată pentru 30 zile


curente”


4

D = (400 x 12% x 30)/360 = 4 lei

4) Plată dobândă la 15.09.2010



4

10.4. Conturile de economii în lei şi valută

Conturile de economii sunt destinate clientelei persoane fizice rezidente sau

nerezidente cu vârsta de până la 18 ani sau peste 18 ani, care deţin suma minimă de

constituire a contului de economii. Acestea sunt produse de economisire care oferă

posibilitatea de a retrage sau depune numerar în orice moment.

Contul de economii este constituit pe o perioadă nedeterminată. Pentru contul

de economii instituţiile de credit oferă în general o dobânda mai avantajoasă decât cea

de la contul curent, dar mai mică decât cea a unui depozit la termen. De obicei,

conturile de economii nu permit şi efectuarea de tranzacţii ca în cazul conturilor

curente. De exemplu, dacă se doreşte plata utilităţilor, mai întâi va trebui a se

transfera banii din contul de economii în contul curent şi apoi se va efectua plata.

Conturile de economii ale clientelei persoane fizice în lei şi valută prezintă


ü cont deschis de clienţii persoane fizice;

ü moneda – lei, EUR, USD;

ü suma minimă de constituire: RON – 500, EUR – 250, USD – 250;

ü alimentări/retrageri de numerar permise peste suma minimă de constituire;

ü este necesară deţinerea unui cont curent;

ü depuneri/alimentări – oricând, în sume minime prin depunerea de

numerar, virament intra şi interbancar, transfer de fonduri din contul curent ataşat

cardului de debit în lei (de la ATM-urile instituţiei de credit), alimenatarea de la

extern, etc. În situaţiile în care sumele reprezentând alimentarea contului de economii

FConturi deeconomii

FCaracteristici,

costuri, avantaje

107

sunt inferioare valorilor minime stabilite, se va proceda la refuzul acestora, excepţie

fac alimentările contului prin intermediul cardului de debit.

ü retrageri – oricând, orice sumă în numerar, virament în contul curent cu

sau fără card de debit ataşat şi/sau în contul de card de credit al titularului,

constituirea de depozite la termen, etc.

În situaţia în care soldul zilnic al contului de economii scade sub nivelul

soldului minim, se va proceda la virarea acestuia în contul curent şi lichidarea

contului de economii.

De asemenea, coborârea soldului contului sub suma minimă de constituire se

consideră desfiinţare, astfel: pentru desfiinţarea înainte de un an de la data

constituirii, se percepe un comision de penalizare de 0,3% – 0,5% aplicat sumei

minime de constituire, iar pentru desfiinţarea după un an de la constituire nu se

percepe comision.

ü dobânda este variabilă şi este diferenţiată pe tranşe valorice;

ü dobânda se bonifică lunar la conturile de economii în lei, respectiv

trimestrial la conturile de economii în valută.

Nivelurile de dobândă vor fi bonificate cu condiţia menţinerii soldului minim

obligatoriu cel puţin o lună de la data deschiderii conturilor de economii în lei,

respectiv 3 luni pentru conturile de economii în valută. În situaţia în care soldul

contului de economii scade sub nivelul minim stabilit pe parcursul primei luni

calendaristice, pentru conturile în lei, respectiv primelor 3 luni pentru conturile în

valută, nivelul dobânzii practicate va fi cel la vedere, pentru perioada scursă de la

data deschiderii şi până la data diminuării soldului.

Se identifică următoarele costuri ale conturilor de economii:

ü comision pentru deschidere cont de economii – gratis;

ü comision de administrare a contului de economii: 3 – 5 lei/lună pentru

conturile de economii în lei, respectiv 0,5 – 1,5 EUR/lună pentru conturile de

economii în valută;

ü comision pentru retragere numerar, la ghişeele instituţiei de credit: 0,4% –

0,8%, minim 5 lei, respectiv 0,5% – 1%, minim 3 EUR aplicabil la sume mai mici de

100.000 EUR şi 2,5% – 3% pentru sume mai mari de 100.000 EUR.

Conturile de economii ale clientelei în lei şi valută beneficiază de cel puţin

următoarele avantaje:

108

ü dobânda deosebit de atractivă, semnificativ mai mare decât la conturile

curente, apropiată de cea a depozitelor la termen;

ü flexibilitate prin acces rapid la sumele economisite, cu condiţia menţinerii

soldului minim, transfer de sume între contul de economii şi contul curent prin

serviciul de efectuare de operaţiuni prin canale alternative, alimentarea contului de

economii prin intermediul cardurilor de debit în lei (de la ATM-urile instituţiei de

credit);

ü un plus de valoare pentru cei ce economisesc mai mult, dobânda fiind

diferenţiata pe tranşe valorice;

ü siguranţa oferită de garantarea de către Fondul de Garantare a Depozitelor

a sumelor economisite.

La deschiderea conturilor de economii în lei/valută sunt necesare

documentele: a) BI/CI; b) convenţie de cont de economii în lei/valută pentru

persoane fizice sau convenţie de cont de economii în lei/valută pentru persoane fizice

minore, respectiv c) convenţie de cont curent pentru persoane fizice, după caz.

Înregistrări determinate de constituirea conturilor de economii în lei/valută,

respectiv lichidarea acestora:


101„Casa”


ü ridicare numerar din contul curent ataşat conturilor de economii


= 101„Casa”



curente”


ü plata dobânzii




FÎnregistrări

generice

109

Clientul X – persoană fizică constituie la 01.06.2010 un cont de economii,

prin depunere de numerar la o instituţie de credit pentru suma de 10.000 lei, pe o

perioadă de 2 ani. Dobânda este de 8%/an, cu capitalizare.

1) Constituire cont de economii persoană fizică

101„Casa”

= 2511„Conturi

curente”/client X

10.000

2) Evidenţiere dobândă lunară la 30.06.2010

6024„Dobânzi la conturile curente”

= 2511„Conturi curente”/client X

66,6

D = (10.000 x 8% x 30)/360 = 66,6



curente”

= 2511„Conturi

curente”/client X

67,11

D = (10.067 x 8% x 30)/360 = 67,11



curente”

= 2511„Conturi

curente”/client X

67,56

D = (10.134,11 x 8% x 30)/360 = 67,56

Obs: În fiecare lună, până la scadenţă, la 31.05.2010, se procedează similar,

dobânda adăugându-se contului de economii.

10.5. Certificatele de depozit

Certificatul de depozit este un produs de plasament sub forma unei hârtii de

valoare emisă de către instituţia de credit atestând depunerea unei sume de bani la o

rată a dobânzii fixă pe o anumită perioadă de timp. Acestea pot fi nominative, deci

netransmisibile sau nenominative, adică la purtător. In plus, certificatul este garantat

de stat prin Fondul de Garantare a depozitelor în Sistemul Bancar, şi poate fi folosit

drept garanţie pentru un credit sau altă operaţiune bancară.

Certificatele de depozit au opţiunea la cele mai multe instituţii de credit de a fi

vândute înainte de scadenţă şi fără a fi percepute penalizări şi cu acordarea dobânzii

din momentul achiziţiei până la data răscumpărării certificatului. În general, nu se

FRezolvare

FCertificatele de

depozit

110

percep comisioane la cumpărarea şi răscumpărarea la scadenţă de către entitate a

certificatelor de depozit.

Dobânda se plăteşte lunar, trimestrial, semestrial sau anual, în funcţie de

precizările "de emisiune" ale instituţiei de credit emitente. Cele mai numeroase sunt

certificatele de depozit la purtător. Acestea reprezintă titluri de credit pe termen,

emise de instituţia de credit, care atestă depunerea unei sume de bani pe baza cărora,

la scadenţă, se poate încasa atât suma depusă cât şi dobânda aferentă. Se stabileşte o

parolă, ca element de identificare, pe baza căreia la scadenţă, împreună cu certificatul

de depozit, clientul poate răscumpăra valoarea acestuia.

Certificatele de depozit la purtător prezintă următoarele caracteristici:

ü se adresează persoanelor fizice;

ü certificatul de depozit se obţine contra unei sume egale cu valoarea

nominală a acestuia;

ü se poate opta pentru un termen de: 3, 6, 12 luni;

ü valoarea de vânzare este multiplu de 100 lei sau multipli;

ü se stabileşte o parolă, ca element de identificare, pe baza căreia la

scadenţă, împreună cu certificatul de depozit, clientul poate răscumpăra valoarea

acestuia;

ü certificatul de depozit cu parolă se poate răscumpăra şi înainte de

scadenţă, dobânda modificându-se diferenţiat: până la 30 de zile de la data

cumpărării, instituţia de credit nu bonifică dobânda, iar peste 30 de zile dobânda

primită este jumătate din dobânda stabilită şi înscrisă pe certificat, calculată la durata

efectivă a depozitului;

ü nu se bonifică dobânda după scadenţa certificatului de depozit cu parolă.

Costurile aferente certificatelor de depozit, suportate de persoana fizică sunt

următoarele:

ü comision pentru cumpărare – zero;

ü comision pentru răscumpărare în numerar: 0,25% – 0,75%;

ü comisionul de transmitere a certificatelor de depozit la purtător de la o

persoană fizică la alta, prin intermediul instituţiei de credit, este de 10 – 15 lei.

Pentru dobândirea unui certificat de depozit persoana fizică va prezenta

instituţiei de credit documentele:

ü BI/CI;

FCaracteristici,

costuri, avantaje,documente

111

ü cerere de cumpărare/răscumpărare de certificate de depozit.

Ca şi avantaje ale deţinerii de certificate de depozit la purtător amintim:

ü se poate utiliza certificatul de depozit la purtător ca obiect al garanţiei

pentru creditele sau scrisorile de garanţie bancară solicitate de entitate, prin

deposedare, precum şi pentru instrumentele derivate (forward pe cursul de schimb,

forward rate agreements, swap pe devize, swap pe rata dobânzii);

ü dobânda acordată de entitate rămâne fixă pe toată perioada depozitului;

ü instituţia de credit nu percepe taxe şi nici comisioane la vânzarea

certificatelor;

ü instituţia de credit oferă siguranţa şi confidenţialitatea economiilor

clientului prin utilizarea parolei.

Evidenţa contabilă a certificatelor de depozit este asigurată de contul 254

”Certificate de depozit, carnete şi librete de economii” detaliat pe următoarele

analitice de gradul II:

2541“Certificate de depozit”,

2542 “Carnete şi librete de economii”,


Conturile 2541“Certificate de depozit”, 2542 “Carnete şi librete de

economii” sunt conturi de pasiv şi se creditează cu valoarea depozitelor constituite

prin depuneri în numerar, respectiv prin viramente din alte conturi. În debitul

conturilor se înregistrează retragerile de numerar din depozite, respectiv plăţi prin

virament. Soldul creditor reflectă disponibilul existent în depozitele bancare.

Contul 2547 “Datorii ataşate” este cont de pasiv. Se creditează cu dobânda

calculată de plătit pentru titlurile de valoare achiziţionate, în corespondenţă cu contul

6026 „Dobânzi la certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii”. Se

debitează cu dobânzile plătite în corespondenţă cu contul 101 „Casa”.

Soldul creditor evidenţiază dobânda neachitată încă.

Înregistrări determinate de emisiunea titlurilor de valoare sub forma

certificatelor de depozit, carnete/librete de economii, respectiv contabilizarea

dobânzilor şi restituirea sumelor la scadenţă:

ü achiziţionare certificat de depozit

101 = 2541

FEvidenţă contabilă

FÎnregistrări

generice

112

„Casa” “Certificate de depozit”ü înregistrarea periodică a dobânzii

6026„Dobânzi la certificatele de

depozit, carnetele şi libretele deeconomii”


ü rambursare certificate de depozit şi plata dobânzii aferente

%2541

“Certificate de depozit”2547

“Datorii ataşate”

= 101„Casa”


Se depune de către o persoană fizică la 01.05.2011 suma de 7.000 lei pentru

achiziţionarea de certificate de depozit la o dobândă fixă de 9% pe an. La scadenţă,

peste şase luni, se răscumpără de către instituţia de credit certificatele de depozit şi se

plăteşte dobânda.

1) Achiziţie certificate de depozit (01.05.2011)

101„Casa”

= 2541„Certificate de

depozit”

7.000

2) Dobânzi calculate la certificatele de depozit

6026„Dobânzi la certificate

de depozit şi librete deeconomii ”


315

D = (7.000 x 9% x 6)/12 = 315

3) Certificate de depozit răscumpărate de către instituţia de credit şi plata

dobânzii (01.12.2011)

%2541

„Certificate de depozit”2547

„Datorii ataşate”

= 101„Casa”

7.3157.000

315

10.6. Conturi de depozite

Depozitele bancare pot fi la vedere (banii pot fi retraşi oricând) sau la termen

(banii pot fi retraşi doar la expirarea termenelor pentru care au fost constituite).

FRezolvare

FConturi de

depozite

113

Pentru depozitele la vedere, instituţiile de credit plătesc o dobânda mai mică decât

pentru cele la termen.

Depozitul la vedere este suma de bani constituită sub forma unui depozit

bancar pentru o durată iniţiala de cel puţin o zi lucrătoare.

Depozitul la termen e suma constituită într-un cont special, care, la un termen

precis stabilit, poate fi transformată în lichiditate şi pentru care, la scadenţă,

deponentul percepe o dobândă.

Care sunt diferenţele între depozite şi conturile de economii?

ü în general, dobânzile la conturile de economii sunt mai scăzute decât

dobânzile la depozitele la termen;

ü spre deosebire de contul de economii, dacă banii sunt retraşi dintr-un

depozit înainte de scadenţă se vor aplica penalităţi, diminuându-se astfel câştigul

potenţial;

ü în general, spre deosebire de depozitele la termen, în contul de economii

se pot depune şi retrage bani ori de cate ori se doreşte.

Care sunt diferenţele între depozite şi certificatele de depozit?

ü constituirea unui depozit este condiţionată de deschiderea unui cont curent

şi beneficiază de prelungire automată, fără a mai fi necesară deplasarea clientului la

sediul instituţiei de credit ca în cazul certificatului de depozit;

ü în schimb, certificatul de depozit oferă avantajul că instituţia de credit

permite răscumpărarea lui înainte de scadenţă, fără penalizări;

ü sumele depuse de clienţi în certificate de depozit sunt garantate de stat

prin Fondul de Garantare, un certificat de depozit putând fi folosit drept garanţie

pentru un credit sau altă operaţiune bancară.

Depozitul la termen este un produs de economisire tradiţional, care oferă

posibilitatea de a plasa o sumă de bani (lei sau valută) pe o perioadă prestabilită. Cele

mai frecvente termene sunt 1, 3, 6 si 12 luni, rata dobânzii crescând în funcţie de

mărimea perioadei. Pentru a avea un depozit la termen, este necesară deschiderea

unui cont curent, care oferă, ca avantaje, adaptabilitatea la cerinţele clientului. De

regulă, produsul beneficiază de garanţia Fondului de Garantare a Depozitelor în

FConturi dedepozite –

114

Sistemul Bancar. Produsul se poate prelungi la scadenţă automat, lucru ce reprezintă

avantajul că nu mai este necesară deplasarea clientului la sediul instituţiei de credit.

În funcţie de modalitatea de plată a dobânzii pot fi:

ü depozit cu capitalizare, care este periodic şi la care dobânda se adaugă la

suma depusă iniţial;

ü depozit fără capitalizare: lunar, dobânda se constituie într-un cont curent

care-i asigură titularului acces la aceasta. În situaţia în care suma depusă este retrasă

înainte de scadenţa depozitului, dobânda aplicată va fi mai mică (dobânda pentru

conturile curente).

În funcţie de opţiunea de reînnoire a depozitului pe acelaşi termen ca cel

iniţial:

ü depozitul de prelungeşte automat, dacă se optează pentru reînnoirea

automată. În plus, dacă depozitul are opţiunea de capitalizare a dobânzii, aceasta din

urmă se adaugă la suma depusă iniţial. În acest caz, pentru următoarea perioadă, rata

dobânzii se adaugă la suma depusă inţial plus dobânda obţinută până atunci;

ü dacă nu se doreşte reînnoirea automată, depozitul va avea scadenţa unică,

ceea ce înseamnă ca la sacdenţă suma depozitului se va transfera în contul curent

(pentru care se va calcula dobânda la vedere) sau suma va ramâne în acelaşi cont, fără

dobândă.

În funcţie de dobândă există:

ü depozite cu dobândă variabilă – instituţia de credit poate modifica rata

dobânzii pe perioada depozitului, în funcţie de evoluţia pieţei ;

ü depozite cu dobânda fixă, caz în care este asigurată o rată fixă a dobânzii

pe perioada depozitului, independent de evoluţia pieţei.


Care sunt diferenţele între depozite şi conturile de economii?

115

10.6.1. Depozitul la termen în lei/valută

Depozitele la termen în lei/valută prezintă următoarele caracteristici:

ü se delimitează în sume de bani în lei/valută puse la dispoziţia instituţiei de

credit de către client, rambursabile în totalitate împreună cu dobânda aferentă, la

cerere sau la un termen convenit de ambele părţi;

ü moneda: RON, USD, EUR, GBP, CHF;

ü termene multiple de constituire: 1, 3, 6, 9, 12 şi 18 luni pentru depozitele

la termen constituite în RON, USD şi EUR, 2 luni pentru depozitele la termen

constituite în RON şi respectiv 3, 6 şi 12 luni pentru depozitele la termen constituite

în GBP şi CHF;

ü suma minimă de constituire variază de la o instituţie de credit la alta;

ü se constituie numai prin virament;

ü rata dobânzii la termen este variabilă/fixă pe perioada cuprinsă între

momentul constituirii depozitului şi scadenţa lui, în funcţie de evoluţia dobânzii pe

piaţa bancară;

ü în funcţie de tipul produsului şi de solicitarea clientului, depozitele la

termen pot fi cu sau fără capitalizarea dobânzii;

ü în funcţie de tipul produsului şi de solicitarea clientului, la data scadenţei

depozitele la termen pot fi prelungite automat pe o nouă perioadă de valabilitate;

ü pentru depozitele la termen fără capitalizare, dobânda se bonifică în contul

curent lunar/periodic sau la scadenţă, la data egală cu data constituirii depozitului la

termen; în cazul depozitelor la termen de 12 luni în valută, bonificarea dobânzii se

FCaracteristici,

costuri, avantaje,documentaţie

116

poate face şi lunar în contul de tip cont curent, în funcţie de opţiunea acestuia

exprimată la deschiderea depozitului la termen;

ü pentru depozitele la termen cu capitalizare, dobânda se calculează lunar şi

se bonifică la data scadenţei în depozitul la termen respectiv;

ü sumele depuse pot fi retrase înainte de scadenţa depozitului, obţinând

dobânda corespunzătoare disponibilităţilor la vedere, ţinând cont de evoluţia în timp a

acesteia;

ü orice solicitare de retragere a unei sume din depozitul la termen, înainte de

data scadenţei sau la data scadenţei depozitului la termen, conduce la lichidarea

depozitului respectiv.

Depozitele la termen implică următoarele costuri:

ü operaţiunea de deschidere cont depozit la termen nu este, în general,

comisionabilă, însă constituirea depozitului este condiţionată de deschiderea unui

cont, ceea ce poate implica anumite comisioane;

ü operaţiunea de alimentare a conturilor de depozit la termen nu este

comisionabilă;

ü comisionul de administrare, în cazurile în care există, poate ajunge până la

2 EUR/lună;

ü la retragerea de numerar se percepe un comision, care, dacă depozitul este

pe termen scurt, poate devansa dobânda bonificată. Acest risc există în special la

depozitele în valută, dar poate afecta şi depozitele în lei, pe măsură ce inflaţia se

reduce.

Deschiderea depozitelor la termen necesită următoarea documentaţie:

ü convenţia de depozit la termen se încheie în două exemplare şi va fi

semnată de persoanele desemnate să reprezinte clientul în relaţiile cu instituţia de

credit;

ü depozitul la termen se constituie prin completarea unei Cereri de către

persoanele desemnate să reprezinte clientul în relaţiile cu instituţia de credit, potrivit

fişei specimenelor de semnătură;

ü constituirea depozitului la termen în lei se poate face şi pe baza ordinului

de plată/dispoziţiei de transfer întocmită de client; acesta poate menţiona în ordinul

de plată/dispoziţia de transfer şi termenul pentru care se solicită constituirea

FCaracteristici,


117

depozitului respectiv, caz în care nu mai este necesară completarea Cererii pentru

deschiderea depozitului la termen;

ü pentru a fi utilizat ca obiect al garanţiei pentru credite, scrisori de garanţie,

avaluri solicitate de instituţia de credit şi tranzacţii cu instrumente financiare derivate,

se semnează o convenţie de depozit colateral constituit în scopul garantării şi/sau

rambursării creditului contractat.

Ca şi avantaje ale depozitului la termen în lei/valută identificăm:

ü posibilitatea de a opta pentru o gamă variată a termenelor pentru depozite

(1, 3, 6, 9, 12 si 18 luni);

ü nu se percepe comision la deschiderea şi alimentarea contului de depozit

la termen;

ü clientul poate solicita, după scadenţă, constituirea unui cont de depozit cu

altă sumă şi pe alt termen;

ü la expirarea termenului depozitului constituit, în funcţie de opţiunea

clientului, instituţia de credit virează suma în contul curent sau prelungeşte automat

depozitul pe un nou termen egal cu cel stabilit prin convenţia iniţială;

ü poate fi utilizat atât pentru garantarea creditelor, scrisorilor de garanţie sau

a avalurilor solicitate de instituţie, cât şi pentru garantarea tranzacţiilor cu instrumente

financiare derivate.

Ce trebuie să ştii …înainte de a-ţi deschide un depozit:

ü dobânda oferită de instituţia de credit;

ü comisionul de retragere;

ü încrederea pe care instituţia de credit o inspiră clienţilor.

Evidenţa contabilă a conturilor de depozit este asigurată de contul 253

”Conturi de depozite” detaliat pe următoarele analitice de gradul II:

2531“Depozite la vedere”,

2532 “Depozite la termen”,

2533 “Depozite colaterale”

25331 “Depozite pentru deschiderea de acreditive”,

25332 “Depozite pentru emiterea de scrisori de garanţie”,

25333 “Depozite pentru cecuri certificate”,

25334 “Depozite pentru ordine de paltă cu scadenţă”,

25335 “Depozite pentru garanţii gestionari”,

FCaracteristici,



118

25336 “Alte depozite colaterale”


Contul 253“Conturi de depozite” este cont de pasiv. Se creditează cu

depozitele constituite prin depuneri în numerar sau prin viramente din alte conturi. Se

debitează cu retragerile de numerar din depozite sau plăţi prin virament. Soldul

creditor reflectă disponibilul existent în depozitele bancare.

Contabilitatea dobânzilor datorate titularilor de depozite se ţine cu ajutorul

contului de pasiv 2537 “Datorii ataşate”. Se creditează cu dobânzile evidenţiate, de

plătit pentru depozitele constituite în corespondenţă cu contul 6025 „Dobânzi la

conturile de depozite”. Se debitează cu dobânzile plătite în corespondenţă cu

conturile 101„Casa”, 2511 “Conturi curente”. Soldul creditor reflectă dobânzile

datorate neachitate încă.

Dobânzile plătite pot fi cu sau fără capitalizare. Dobânzile cu capitalizare se

adaugă la suma depozitului, rezultând un depozit mai mare care include şi dobânzile

aferente. Dobânzile fără capitalizare se înregistrează în contul de dobânzi adiacent.

Înregistrări determinate de constituirea conturilor de depozite, contabilizarea

dobânzilor, respectiv lichidarea acestora:

ü constituire depozit la vedere în numerar

101„Casa”

= 2531“Depozite la vedere”

ü constituire depozit la vedere în cont curent


= 2531“Depozite la vedere”

ü constituire depozit la termen în cont curent


= 2532“Depozite la termen”

ü înregistrare dobândă depozit la termen

60252„Dobânzi la depozitele la

termen”


ü înregistrare dobândă capitalizată la depozit la termen


termen”


ü plată dobândă la depozite la termen

2537 = 2511

FÎnregistrări

generice

119

“Datorii ataşate” “Conturi curente”ü dobânzi plătite anticipat la depozite la termen constituite

375“Cheltuieli înregistrate în

avans”


ü dobânzi anticipate la conturile de depozite la termen reluate periodic pe

cheltuieli


termen”

= 375“Cheltuieli înregistrate în

avans”ü diminuare depozit la vedere în numerar

2531“Depozite la vedere”

= 101„Casa”

ü diminuare depozit la vedere în cont curent

2531“Depozite la vedere”


ü lichidare depozit la termen la scadenţă

2532“Depozite la termen”


Un client persoană fizică deschide la o instituţie de credit un cont de depozit

la termen prin depunere de numerar, la 17.06.2010 pentru trei luni. Suma depusă este

de 25.000 lei, dobânda este cu capitalizare la o rată de 8% pe an.

1) Constituire depozit la termen – 17.06.2010

101“Casa”


25.000

2) Calcul dobândă lunară

60252„Dobânzi la depozitele

la termen”


77,77

D = (25.000 x 8% x 14 zile)/360 = 77,77 lei

3) Calcul dobândă pe 30 zile pentru următoarele două luni

60252„Dobânzi la

depozitele la termen”


166,67

D = (25.000 x 8% x 30 zile)/360 = 166,67 lei

4) Calcul dobândă pentru zilele rămase din luna septembrie 2010


la termen”


88,89

D = (25.000 x 8% x 16 zile)/360 = 88,89 lei

FExemplul nr. 1

120

5) Rambursare depozit şi plată dobândă

2532“Depozite la termen”

= 101“Casa”

25.500


Acelaşi exemplu ca în aplicaţia precedentă cu specificaţia că dobânda nu se

capitalizează. Să se efectueze operaţiile de la constituirea depozitului până la

scadenţă.

1) Constituire depozit la termen – 17.06.2010

101“Casa”


25.000

2) Calcul dobândă luna iunie


la termen”


77,77

D = (25.000 x 8% x 14 zile)/360 = 77,77 lei

3) Calcul dobândă pe 30 zile pentru luna iulie

60252„Dobânzi la



166,67

D = (25.000 x 8% x 30 zile)/360 = 166,67 lei

4) Calcul dobândă pe 30 zile pentru luna august

60252„Dobânzi la



166,67

D = (25.000 x 8% x 30 zile)/360 = 166,67 lei

5) Rambursare depozit şi plată dobândă la 17.09.2010

%2532

“Depozite la termen”2537

“Datorii ataşate”60252

„Dobânzi la depozitelela termen”

= 101“Casa”

25.50025.000

411,11

88,89

FRezolvare

121

10.7. Conturi de depozite colaterale

Depozitele colaterale se constituie pentru acreditive, scrisori de garanţie,

ordine de plată, etc. în condiţiile în care atât instituţia de credit cât şi clientul

agreează acest tip de garanţie, între părţi încheindu-se un contract de garanţie

(instituţia de credit va păstra garanţia în numerer furnizată de client într-un cont

special de depozit colateral). Clientul nu va avea nici un drept de retragere din contul

special de depozit colateral, care va fi ţinut şi administrat de instituţia de credit drept

depozit colateral în favoarea sa, conform contractului de garanţie.

10.7.1. Scrisoarea de garanţie

Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă o modalitate de garantare de către

instituţia de credit a unei plăţi/prestaţii, şi se caracterizează prin:

ü se adresează persoanelor juridice;

ü se poate opta pentru un termen scurt, mediu sau lung;

ü are următoarele destinaţii: a) garanţii de plată; b) garanţii pentru

participarea la licitaţii; c) garanţii de bună execuţie; d) garanţii pentru restituirea

avansurilor acordate; e) garanţii pentru plata taxelor şi impozitelor către diverse

autorităţi; f) emiterea de garanţii pe baza unor contragaranţii primite de la client; g)

garanţii în favoarea altor instituţii de credit;

ü garanţia acceptată de către instituţia de credit se delimitează fie într-un

depozit bancar (cash colateral), fie asigurarea de risc financiar de neplată.

În vederea obţinerii scrisorii de garanţie bancară asigurată cu cash colateral

clientul va depune următoarea documentaţie:

FDepozitecolaterale

FCaracteristici,


122

ü cerere pentru eliberarea scrisorii de garanţie bancară;

ü rapoartele financiare, încheiate pentru 3 perioade: pentru ultimii 2 ani şi

pentru ultima perioadă de gestiune (trimestru), cu descifrarea articolelor din bilanţ ;

ü situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor (cash–flow) aferentă perioadei

de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară;

ü contractele economice care stau la baza afacerii pentru care se solicită

scrisoarea de garanţie bancară;

ü descrierea modalităţilor de garantare a scrisorii de garanţie solicitată;

ü declaraţia titularului de depozit din care să rezulte că în situaţia în care

clientul nu-şi respectă obligaţiile asumate prin acordul de garanţie, acesta (garantul)

împuterniceşte instituţia de credit să utilizeze sumele constituite în contul de depozit

pentru rambursarea datoriei respective;

ü orice alte documente necesare, solicitate de instituţia de credit.

Costurile aferente emiterii scrisorii de garanţie, modificărilor ulterioare, etc.

sunt următoarele:

ü avizare scrisoare de garanţie: 0,25% din valoarea scrisorii (50 EUR);

ü verificare semnături/analiză text: 25 – 30 EUR;

ü comision execuţie/plată: 0,15% – 0,25% pe trimestru (minim 50

EUR/echivalent + taxe curier);

ü comision emitere scrisoare garantată cu depozite colaterale: 0,3% – 0,5%

(minim 100ron/an);

ü comision mărire valoare/extindere valabilitate scrisoare de garanţie:

0,25% – 0,30% pe trimestru;

ü comision privind modificări aduse termenilor scrisorii de garanţie: 25 – 50

EUR (echivalent)/modificare;

ü comision de plată în executarea SGB-urilor: 0,25% – 0,40% din valoarea

scrisorii de garanţie (minim 100 EUR/echivalent);

ü comision anulare scrisoare de garanţie: 0,20% din valoarea scrisorii de

garanţie (25EUR).

Ca şi avantaje ale scrisorii de garanţie bancară asigurată cu cash colateral

amintim:

ü eliminarea riscului legat de neonorarea obligaţiilor asumate prin contract;

123

ü elimină neîncrederea dintre partenerii de afaceri, în cazul în care aceştia

sunt la începutul colaborării sau contractul se derulează pe o perioadă mare de timp;

ü îmbunătăţesc imaginea clientului din punct de vedere al performanţei şi

standing-ului financiar;

ü documentaţie simplificată (cerere şi declaraţie a titularului de depozit) în

cazul asigurării scrisorii de garanţie cu depozite colaterale în lei şi valută.

Înregistrări determinate de operaţiunile de constituire a depozitelor colaterale

– scrisoare de garanţie bancară şi, respectiv utilizarea de sume:

ü depozite deschise pentru emiterea de scrisori de garanţie, la banca

cumpărătorului

%2511

“Conturi curente”2021

“Credite de trezorerie”

= 25332“Depozite pentru emiterea descrisori de garanţie”

ü plăţi către beneficiari din depozite ptr care s-au emis scrisori de garanţie

25332“Depozite pentru emiterea

de scrisori de garanţie”

= %111

“Cont curent la BNR”341

“Decontări intrabancare”121-122

“Conturi de corespondent”

În vederea eliminării riscului legat de neonorarea obligaţiilor asumate prin

contractul comercial, o instituţie de credit deschide unui client al său – persoană

juridică, un cont de depozit bancar (cash colateral) în sumă de 1.700 lei la data de

17.07.2011 prin emiterea unei scrisori de garanţie. Ulterior se achită din depozitul

constituit unui beneficiar suma de 1.500 lei.

1) Depozit deschis de către instituţia de credit pentru un client al său


= 25332“Depozite pentru

emiterea de scrisori degaranţie”

1.700

2) Plată către un beneficiar cu cont la altă instituţie de credit din aceeaşi reţea



1.500

FExemplificare

FÎnregistrări

generice

124

emiterea de scrisori degaranţie”


Care sunt avantajele scrisorii de garanţie bancară asigurată cu cash colateral?(vezi pag. 122)

10.7.2. Acreditivul

Acreditivul este un instrument de plată, utilizat frecvent în comerţul

internaţional care oferă vânzătorului un angajament irevocabil de plată din partea

instituţiei de credit şi, în acelaşi timp, îi oferă cumpărătorului siguranţa că plata se va

efectua numai contra prezentării documentelor, ce atestă livrarea mărfurilor şi

executarea lucrărilor/prestarea serviciilor, în strictă conformitate cu termenii şi

condiţiile acreditivului.

Printre caracteristicile de bază ale acreditivului menţionăm:

ü poate fi deschis în lei şi valută;

ü deschiderea acreditivului se realizează la cererea cumpărătorului din

disponibilităţile proprii sau împrumut bancar;

ü domicilierea acreditivului poate fi efectuată la sediul instituţiei de credit a

cumpărătorului, a furnizorului sau la o terţă instituţie de credit;

ü în toate etapele derulării acreditivului, toate părţile iau în considerare

documentele şi nu mărfurile, serviciile şi/sau alte prestaţii la care doc. se referă;

ü instituţia de credit nu îşi va asuma nici o responsabilitate cu privire la

forma, autenticitatea, legalitatea documentelor;

ü încetarea valabilităţii acreditivului are loc în cazul: a) expirării termenului

de valabilitate; b) prin anulare, la cererea cumpărătorului şi cu acordul beneficiarului

şi al entităţii confirmătoare.

Documentaţia necesară deschiderii acreditivului presupune prezentarea de

către client a:

ü cererii de deschidere acreditiv, completată în corelare cu datele din

contractul comercial/confirmarea de comandă/factura proformă, ce stă la baza

operaţiunii;

FCaracteristici,


125

ü originalul şi o copie a contractului comercial şi/sau a facturii proforme

şi/sau a confirmării de comandă pentru ca instituţia de credit să consemneze

conformitatea copiei cu originalul documentului.

Costurile aferente deschiderii de acreditive sunt:

ü pentru acreditivul de export: 1) avizare acreditiv – 0,10% din valoare

(minim 50 EUR); 2) confirmare acreditiv – minim 0,25% din valoare (min 75 EUR);

3) remitere acreditiv – minim 0,25% din valoare (min 75 EUR); 4)

modificare/anulare/investigare acreditiv – minim 30EUR;

ü pentru acreditivul de import: 1) emitere/mărire valoare/extindere

valabilitate pe bază de depozit colateral – 0,15% pe trimestru (minim 50 EUR); 2)

modificare acreditiv : 25 – 40 EUR; 3) plată acreditiv – 0,15% din valoare (minim 50

EUR); 4) anulare acreditiv: 25 – 40 EUR.

Avantajele acreditivului sunt cel puţin următoarele:

ü clientul beneficiază de siguranţa plaţilor efectuate în tranzacţia comercială,

deoarece plata se efectuează numai contra documentelor solicitate în cadrul

acreditivului, ce trebuie să fie în strictă conformitate cu termenii şi condiţiile

acreditivului;

ü se asigură uniformitate, protecţie si adaptabilitate, exprimată prin

ajustarea şi corespunderea normelor internaţionale;

ü se asigură confidenţialitate şi promptitudine în derularea operaţiunilor

stipulate prin acreditiv.

Înregistrări determinate de operaţiunile de constituire a depozitelor colaterale

– acreditive şi, respectiv utilizarea acestora:

ü constituire acreditiv unui furnizor de bunuri, în baza uni ordin de plată

(operaţie evidenţiată la banca cumpărătorului)


= %111


“Decontări intrabancare”ü constituire acreditiv unui furnizor de bunuri, în baza uni ordin de plată

%111

“Cont curent la BNR”

= 25331“Depozite pentru deschiderea

de acreditive”

FÎnregistrări

generice

126

341“Decontări intrabancare”ü plăţi efectuate din acreditive pe baza documentelor prezentate de furnizor,

care atestă livrarea bunurilor

25331“Depozite pentru

deschiderea de acreditive”


ü sume din acreditiv neutilizat virat băncii cumpărătorului



= %111


“Decontări intrabancare”

Se constituie la o instituţie de credit de către cumpărătorul X, prin virarea

sumei de 17.000 lei, deschiderea unui acreditiv în favoarea unui furnizor extern – Y

cu cont deschis la altă instituţie de credit din reţea. În baza documentelor prezentate

de furnizor prin care se atestă livrarea bunurilor se efectuează plata sumei de 12.000

lei din acreditivul constituit. Ulterior, suma neutilizată din acreditiv se virează băncii

cumpărătorului.

1) Constituire acreditiv – la banca furnizorului

341“Decontări

intrabancare”



17.000

2) Constituire acreditiv – la banca cumpărătorului


= 341“Decontări

intrabancare”

17.000

3) Plată efectuată din acreditivul constituit




12.000

4) Sume din acreditiv neutilizate virate băncii cumpărătorului



= 341“Decontări

intrabancare”

5.000


FExemplificare

127

Care sunt avantajele acreditivului? (vezi pag. 125)


2) Marinela – Daniela Manea, Rada Postolache, „Creditul bancar. De la teorie la

practică”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, paginile 152 -193;

3) Rada Postolache coordonator, Ilioara Genoiu, Steluţa Ionescu, Marinela

Manea, Manuela Niţă „Contractul de depozit şi varietăţile acestuia.”, Editura

C.H.Beck, Bucureşti, 2010, paginile 156 - 187;

4) Regulamentul BNR nr. 3 din 19 martie 2009 privind clasificarea creditelor şi

plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor

specifice de risc de credit; Regulamentul BNR nr. 3 din 23 ianuarie 2008 privind

tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit potrivit abordării standard;

5) Ordinul comun nr. 6/43 din 23.07.2009 pentru aprobarea Regulamentului BNR şi

al CNVM nr. 12/5 din 23.07.2009 privind tratamentul riscului de credit pentru

instituţiile de credit potrivit abordării bazate pe modele interne de rating;



fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar;

128

MODUL VContabilitatea operaţiilor cu titluri


Cuprins

� UI 11. Contabilitatea operaţiilor cu titluri

= 2ore

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind titlurileprecum: structura titlurilor, contabilitatea opera iunilor cu tiluri, etc.

� Obiective operaţionale: Însuşirea cuno tin elor privindtranzac ionarea titlurilor după natura lor, eviden a contabilă iexemplificări pentru titlurile cunoscute: titluri de tranzac ie, titluri deplasament, titluri de investi ii.

129

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11CONTABILITATEA OPERAŢIILOR CU TITLURI

11.1. Structura titlurilor

Principalele operaţiuni cu titluri sunt: vânzări şi cumpărări de titluri, dări şi

primiri în pensiune, împrumuturi cu titluri, emisiuni de titluri. Titlurile care fac

obiectul operaţiunilor bancare pot fi clasificate după mai multe criterii:

ü În funcţie de calitatea emitentului distingem: a) valori mobiliare emise în

ţară şi în străinătate; b) titluri de stat; c) titluri de piaţă interbancare; d) alte titluri

negociabile.

ü În funcţie de veniturile pe care le generează identificăm: a) titluri cu

venituri variabile; b) titluri cu venituri fixe.

ü În funcţie de intenţia de deţinere exprimată în momentul achiziţionării, cu

privire la durata de acţiune distingem: a) titluri de tranzacţie; b) titluri de plasament;

c) titluri de investiţie; d) titluri de participare; e) titluri ale activităţii de portofoliu.

11.2. Contabilitatea titlurilor de tranzacţie

Titlurile de tranzacţie sunt în general titluri cotate, achiziţionate, pentru care la

data cumpărării nu a fost manifestată intenţia cu privire la termenul de deţinere.

Titlurile de tranzacţie trebuie să îndeplinească simultan trei condiţii:

ü tranzacţionarea să se realizeze într-un termen care nu trebuie să

depăşească şase luni;

ü să fie tranzacţionate pe piaţa valorilor mobiliare pentru a fi cotate;

ü preţul de piaţă să fie accesibil terţilor.

Contabilitatea titlurilor de tranzacţie se realizează cu ajutorul contului 302

„Titluri de tranzacţie” dezvoltat în trei conturi sintetice de gradul II în funcţie de

FStructuratitlurilor

FTitluri detranzacţie


130

provenienţa titlurilor, după cum urmează: 3021 „Titluri de tranzacţie”, 3025 „Titluri

date cu împrumut”, 3026 „Titluri luate cu împrumut”, 3027 „Datorii privind titlurile”.

Contul 3021 „Titluri de tranzacţie” este un cont de activ. Se debitează cu

valoarea de intrare a titlurilor provenite din cumpărări, formată din preţul de achiziţie

plus cheltuielile de achiziţie. Se creditează cu valoarea titlurilor de tranzacţie vândute.

Se achiziţionează prin societăţile de bursă 1.000 titluri de tranzacţie, preţ de

achiziţie 75 lei/titlu, cheltuieli de achiziţie 25.000 lei, la 10.06.N. Se dau cu împrumut

la 18.06.N 500 de titluri pe termen de o lună, dobândă 7%/an. La 31.07.N un titlu

valorează 110 lei. Se vând 450 titluri pe 10.08.N la un preţ negociat de 105 lei/titlu.

Efectuaţi operaţiile de la achiziţia titlurilor până la vânzarea lor.

ü Achiziţie titluri la 10.06.N

3021„Titluri de tranzacţie”

= 333“Conturile societăţilor de

bursă”

100.000

ü Titluri date cu împrumut la 18.06.N

3025 „Titluri date cu împrumut”

= 3021„Titluri de tranzacţie”

50.000

ü Calcul dobândă aferentă titlurilor împrumutate la 18.07.N


= 7032“Venituri din titluri de

tranzacţie”

292

D = (500 x 100 x 7% x 30)/360 = 292

ü Restituirea titlurilor de tranzacţie date cu împrumut şi încasarea dobânzii


= 3025 „Titluri date cu împrumut”

50.000


= 30257 „Creanţe ataşate”

292

ü Contabilizare diferenţe de creştere a cursului la 31.07.N


= 7032“Venituri din titluri de

tranzacţie”

10.000

ü Vânzare 450 titluri la 10.08.N

% 333

“Conturile societăţilor debursă”

6032“Pierderi din titlurile de

tranzacţie”

= 3021„Titluri de tranzacţie”

49.50047.250

2.250

FExemplificare

131


Care sunt cele trei condi ii pe care trebuie să le îndeplinească titlurile pentru a ficonsiderate de tranzac ie? (vezi pag. 129)

11.2. Contabilitatea titlurilor de plasament

Titlurile de plasament sunt titluri achiziţionate cu intenţia de a fi păstrate o

perioadă mai mare de şase luni, însă nu până la scadenţă. Preţul de achiziţie şi de

evidenţă a titlurilor de plasament este costul de achiziţie, mai puţin cheltuielile de

cumpărare ce se înregistrează în conturile de cheltuieli, dobânda aferentă calculată

înregistrându-se în contul „creanţe ataşate”.

Contabilitatea titlurilor de plasament se realizează cu ajutorul contului 303

„Titluri de plasament” dezvoltat în conturi sintetice de gradul II astfel: 3031 „Titluri

de plasament”, 3025 „Titluri date cu împrumut”, 3036 „Vărsăminte de efectuat

privind titlurile”, 3037 „Creanţe ataşate”. Cu excepţia contului privind vărsămintele

de efectuat, care este cont de pasiv,celelalte sunt conturi de activ.

Se achiziţionează prin societăţile de bursă 500 titluri de plasament, preţ de

achiziţie 50 lei/titlu, cheltuieli de achiziţie 25.000 lei, achitate pentru 75% din valoare

la 01.08.N. Se achită diferenţa la 20.08.N şi se vând titlurile la 31.11.N la un preţ

negociat de 65 lei/titlu. Efectuaţi operaţiile de la achiziţia titlurilor până la vânzare.

ü Achiziţie titluri la 01.08.N

3031„Titluri de plasament”

= % 333

“Conturile societăţilor debursă”3036

„Vărsăminte de efectuatprivind titlurile”

25.00018.750

6.250

ü Contabilizare cheltuieli de achiziţie

6031 „Cheltuieli de achiziţie”


bursă”

25.000

ü Achitare vărsăminte neefectuate privind titlurile la 20.08.N

3036„Vărsăminte de efectuat


6.250

FTitluri deplasament


FExemplificare

132

privind titlurile” bursă”ü Vânzare titluri

333“Conturile societăţilor de

bursă”

= % 3031

„Titluri de plasament”

70336

„Venituri din cesiune”

32.50025.000

7.500

11.2. Contabilitatea titlurilor de investiţii

Titlurile de investiţii sunt titluri cu venit fix cumpărate cu intenţia de a fi

păstrate o perioadă lungă, de regulă până la scadenţă. Preţul de achiziţie şi de

evidenţă a titlurilor de investiţii este costul de achiziţie.

Contabilitatea titlurilor de investiţii se realizează cu ajutorul contului 304

„Titluri de investiţii” dezvoltat în conturi sintetice de gradul II astfel: 3041 „Titluri de

investiţii”, 3045 „Titluri date cu împrumut”, 3047 „Creanţe ataşate”. Toate sunt

conturi de activ.

Înregistrări determinate de operaţiunile cu titluri de investiţii

ü Achiziţie titluri la preţul de cumpărare

3041„Titluri de investiţii”

= 333“Conturile societăţilor de bursă”

ü Titluri de investiţie date cu împrumut

3045„Titluri date cu împrumut”

= 3041 „Titluri de investiţii”

ü Dobânzi calculate pentru titlurile date cu împrumut


= 70341 “Dobânzi”


Ce sunt titlurile de investi ii? (vezi pag. 132)

FTitluri deinvestiţii


FÎnregistrări

generice

133



practică”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, paginile 152 -193;

MODUL VIContabilitatea cheltuielilor şi veniturilor


Cuprins

� UI 12. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor

= 1 oră

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind cheltuielilei veniturile unei institu ii de credit, cunoa terea structurii veniturilor i

cheltuielilor, etc.

� Obiective operaţionale: Însuşirea opera iunilor specificeveniturilor i cheltuielilor la institu iile de credit.

134

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12CONTABILITATEA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR

Activitatea desfăşurată de entităţile de credit determină structura cheltuielilor

după natura lor, astfel:

ü cheltuieli de exploatare bancară, ocazionate de operaţiunile de trezorerie

şi interbancare, operaţiunile cu clientela, operaţiunile cu titluri, operaţiunile de

leasing, operaţiunile cu datorii subordonate, operaţiunile de schimb valutar, cheltuieli

privind operaţiunile din afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente financiare

derivate, cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare, alte cheltuieli de exploatare

bancară;

ü cheltuieli cu personalul includ cheltuielile cu remuneraţiile personalului,

cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;

ü impozite şi taxe cuprind cheltuielile cu impozitul pe clădiri, taxe şi

vărsăminte asimilate;

ü cheltuielile cu materialele, lucrările şi serviciile efectuate de terţi cuprind

cheltuielile cu materialele, cheltuielile cu obiectele de inventar, cheltuieli privind alte

stocuri, cheltuielile cu lucrările şi serviciile efectuate de terţi, cheltuieli de protocol,

reclamă, publicitate;

ü cheltuieli diverse de exploatare includ cota-parte din cheltuielile sediului

social, cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale, pierderi din cesiunea

imobilizărilor, alte cheltuieli diverse din exploatare;

ü cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale

includ cu amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale;

ü cheltuili cu ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi din creanţe

nerecuperabile includ cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din

FStructura

cheltuielilor

135

operaţiuni interbancare, operaţiuni cu clientela, operaţiuni cu titluri, ajustări pentru

deprecierea valorilor imobilizate, cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli,

cheltuieli cu pierderile din creanţe nerecuperabile;

ü cheltuieli extraordinare includ cheltuieli privind calamităţile şi alte

evenimente similare;

ü cheltuieli din operaţiuni între instituţii fin nebancare şi instituţii de credit;

ü cheltuieli cu impozitul pe profit.

Înregistrări determinate de operaţiunile de efectuare a cheltuielilor:

ü cheltuieli cu dobânzile la depozitele constituite de alte instituţii de credit

6013“Dobânzi la depozitele

instituţiilor de credit”


ü cheltuieli cu comisioanele pentru operaţiunile interbancare

6019“Comisioane”

= 111“Cont curent la BNR”

ü cheltuieli cu salariile personalului

611“Cheltuieli cu salariilepersonalului”

= 3511“Personal – salarii datorate”

ü cheltuieli privind contribuţia instituţiei la asigurările sociale

6121“Contribuţia unităţii la

asigurările sociale”

= 35211“Contribuţia unităţii la

asigurările sociale ”ü impozit pe clădiri şi alte taxe

621“Cheltuieli cu alte impozite

taxe şi vărsăminte asimilate”

= 3536“ Alte impozite taxe şi

vărsăminte asimilate”ü cheltuieli cu materiale diverse – materiale consumabile, piwsw de schimb

631“Cheltuieli cu materialele”

= 362“Materiale”

ü cheltuieli de întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu energia şi apa

634“Cheltuieli cu lucrările şi

serviciile executate de terţi”

= 3566“Alţi creditori diverşi”

ü cheltuieli de reclamă şi publicitate plătite în numerar

635“Cheltuieli de protocol,

reclamă şi publicitate”

= 101“Casa”

ü valoarea la preţ de înregistrare a materialelor/imprimatelor vândute

649 = 363

FInregistrări

generice

136

“Alte cheltuieli diverse” “Obiecte de inventar”ü cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale

652“Chelt cu amortizarea IC”

= 4612“Amortizarea IC”

ü constituire de ajustări de valoare pentru deprecierea titlurilor

6631“Cheltuieli cu ajustări

pentru deprecierea titlurilor”

= 391“Ajustări pentru deprecierea

titlurilor”ü amenzi şi penalităţi plătite

6491“Despăgubiri, amenzi şi

penalităţi”


ü pierderi din calamităţi privind materialele

671“Cheltuieli privind calamităţile”

= 362“Materiale”

Potrivit legii, contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, care se

grupează după natura lor astfel:

ü venituri din activitatea de exploatare bancară, includ venituri din

operaţiuni de trezorerie şi interbancare, din operaţiunile cu clientela, operaţiunile cu

titluri, operaţiunile de leasing, venituri din credite subordonate, operaţiunile de

schimb valutar, venituri din operaţiuni din afara bilanţului şi operaţiuni cu

instrumente financiare derivate, venituri din prestaţiile de servicii financiare, alte

venituri de exploatare bancară;

ü venituri diverse de exploatare includ cota-parte din cheltuielile sediului

social, venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale, venituri din cesiunea

imobilizărilor, venituri accesorii, alte venituri diverse din exploatare;

ü venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi din

creanţe nerecuperabile includ venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din

operaţiuni interbancare, operaţiuni cu clientela, operaţiuni cu titluri, ajustări pentru

deprecierea valorilor imobilizate, venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli,

venituri din recuperări de creanţe amortizate;

ü venituri extraordinare includ venituri din subvenţii pentru evenimente

extraordinare;

FStructuraveniturilor

137

ü venituri din operaţiuni între instituţii financiare nebancare şi instituţii de

credit.

Înregistrări determinate de operaţiunil de efectuare a veniturilor:

ü venituri din dobânziocazionate de operaţiuni cu BNR

1171“Creanţe ataşate”

= 7011“Dobânzi la BNR”

ü venituri din comisioane pentru operaţiunile cu clientela


= 7029“Comisioane”

ü venituri din producţia de imobilizări

432 “Imobilizări corporale în curs”

= 7494“Venituri din producţia de

imobilizări”ü venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor

393“Provizioane pentru

deprecierea stocurilor”

= 7633“Venituri din austări pentru

deprecierea stocurilor”ü amenzi şi penalităţi plătite

6491“Despăgubiri, amenzi şi

penalităţi”


ü pagube materiale de recuperat de la debitori

3556“Alţi debitori diverşi”

= 74991“Venituri din despăgubiri,

amenzi şi penalităţi”


Cum se ine, potrivit legii, contabilitatea veniturilor la institu iile de credit?(vezi pag. 136)


FInregistrări

generice

138


practică”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, paginile 152 -193.

Documents

CURS Contabilitate Institutii de Credit