Conceptul de cititor. Conceptul de cititor. Tipologia cititorului Tipologia cititorului și a și a lecturiilecturii

Noutatea teoriilor receptării. Conceptul de lectură.Cele trei intenții.Tipologia lecturii și a cititorului.Interesele cititorului și scopurile lecturii.Criterii de validare a interpretărilor. Receptarea artei și a literaturii moderne.Sociologia lecturii. Criza lecturii?

Bibliografie Bibliografie (1 din 2)(1 din 2)Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, ed. a II-a, Editura

Polirom, Iaşi, 1998, cap. 2. „Lectorul”

Umberto Eco, Lector in fabula, Editura Univers, Bucureşti, 1991, cap. „Cititorul-model”

Cervantes, Cervantes, Don Quijote de la Mancha, Don Quijote de la Mancha, vol. IIvol. II (1615) (1615)

Cap. XXIV: “Unde se povestesc nenumărate nimicuri pe cât de nelalocul lor, pe atât de folositoare la înțelegerea așa cum trebuie a acestei mărețe povestiri”

“Spune cel ce a tălmăcit această măiastră istorie din limba în care a fost scrisă de povestitorul dintâi al ei, Cide Hamete Benengeli, că ajungând la capitolele întâmplării cu peștera lui Montesinos, se aflau însemnate pe marginea capitolului, de chiar mâna lui Hamete însuși, aceste vorbe: […] Tu, cititorule, dacă ești deștept, judecă așa cum ți se pare, că eu, la urma urmei, nici nu sunt dator și nici nu-mi stă-n putință să spun mai mult…” (trad. de Ion Frunzetti și Edgar Papu)

Ion CreangIon Creangăă, , Amintiri din Amintiri din copilcopilăărierie (1881-1888)(1881-1888)“În sfârșit, după ce m-au lăsat cânii

lui Trăsnea în pace, cum v-am spus, am sărit în răspintenele unui drum; de acolo, în grădină la noi…”

“Și, scurtă vorbă, văzând că m-am pus răucu mama, îi giuruiesc eu că ce-am făcut n-oiu mai face. […] Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi până mai de-apoi…”

Mihail Bulgakov, Mihail Bulgakov, Maestrul Maestrul șși Margaretai Margareta (1967)(1967)

Cap. I: „Nu stați de vorbă cu necunoscuți!”

“Ajunge însă, te abați de la subiect, cititorule! Vino cu mine!...”

Autorul acestor rânduri pline de adevăr, călătorind cu trenul spre Feodosia, a auzit povestindu-se că…”

Italo Calvino, Italo Calvino, DacDacăă îîntr-o ntr-o noapte de iarnnoapte de iarnăă un c un căăllăătortor(1979)(1979)

“Tocmai te pregătești să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine orice alt gând. Lasă lumea ce te înconjoară să se acopere de o ceață indistinctă. Mai bine închide ușa: dincolo, televizorul funcționează tot timpul…”

Conceptul de cititorConceptul de cititorNoutatea teoriilor receptăriiNoutatea teoriilor receptării

În pofida încercărilor unor specialişti de a împinge istoria cititorului ca

dominantă a unei teorii a literaturii până la Aristotel (conceptele de

hedone şi catharsis) sau Horaţiu (prodesse şi delectare), cititorul

reprezintă, de fapt, o achiziţie recentă a studiilor literare.

Începând cu anii ’60: “implied author (carrying the reader with him)”

al lui Wayne Booth (1961); structuraliştii francezi (R. Barthes, G.

Genette); semiotica lui Iuri M. Lotman; şcoala germană de estetică

a receptării (H.R. Jauss, 1967); şcoala italiană (Umberto Eco şi

„cititorul model”) - „fantoma cititorului se strecoară în centrul a

diverse teorii” (Eco, 1990).

Conceptul de cititorConceptul de cititorConceptul de lecturăConceptul de lectură

Lectura = o modalitate de comunicare a autorului cu cititorii

(tradiţional înţeleasă unidirecţional; în epoca modernă şi

postmodernă implică în mai mare măsură instanţa cititorului).

Condiţia minimală a lecturii: existenţa unui cod (coduri, mai precis)

împărtăşit de autor şi de cititor.

Trebuie să ținem seama şi de diferitele intenţii ale acestor două

instanţe (autorul şi cititorul).

Conceptul de cititorConceptul de cititorCele trei intențiiCele trei intenții

Semioticianul italian Umberto Eco („Intentio lectoris”, în Limitele interpretării, 1990): 3 forme de interes în actul lecturii: 1) a urmări intenţia autorului, a încerca să descoperi, în calitate de cititor, „ce a vrut să spună” în acel text / operă literară, care au fost planurile/ impulsurile conştiente şi inconştiente care l-au îndemnat să scrie (= intentio auctoris); 2) a urmări ce spune textul ca atare, considerat separat atât de autorul său, cât şi de fiecare cititor individual şi de masa cititorilor luaţi în ansamblu (= intentio operis); 3) a ţine cont doar de dorinţele, scopurile, înclinaţiile cititorului / cititorilor (=intentio lectoris).

Conceptul de cititorConceptul de cititorCele trei intențiiCele trei intenții

Lectura ghidată de „intenţia autorului”: importantă în contextul esteticii romantice şi, apoi, în epoca postmodernă, când autorul nu se sfieşte să intervină direct în text, expunând convenţiile literaturii. Curente critice focalizate asupra autorului: biografismul, istorismul.

Lectura orientată de „intenţia operei”: teoriile moderne ale textului literar (stilistica, şcoala formală, structuralismul, textualismul).

Lectura organizată după „intenţia cititorului”: teoriile sociologice (dar şi impresioniste) ale literaturii.

Conceptul de cititorConceptul de cititorTipologia lecturiiTipologia lecturii

Problema lecturii se pune diferit pentru textul literar şi cel nonliterar (teoretic, ştiinţific, filozofic, juridic, publicistic etc.). Prejudecata că textul literar este mai accesibil lecturii, întrucât nu necesită cunoştinţe de specialitate, o atenţie susţinută, un intelect antrenat. Disponibilitate (aparent) mai mare a literaturii, care se oferă unor categorii ample de cititori.

Există şi texte literare dificile, „încifrate” chiar, pentru unii sau pentru majoritatea cititorilor – mai ales operele literaturii moderne.

Conceptul de cititorConceptul de cititor Tipologia lecturii Tipologia lecturii

Chiar şi operele literare clasice manifestă o inteligibilitate complicată: ele sunt într-adevăr „deschise” (U. Eco) interpretărilor multiple, permit mai multe chei de lectură şi acomodează mai multe tipuri de interes din partea cititorilor; dar sunt în acelaşi timp „opace”: cititorul nu poate fi sigur niciodată că le-a înţeles pe deplin.

Tudor Vianu: cercul autenticilor cititori ai unui mare poet este de fapt limitat, „prin adâncimea şi adevărul subiectiv al expresiei sale”.

Conceptul de cititorConceptul de cititorTipologia cititoruluiTipologia cititorului

Paul Cornea (Introducere în teoria lecturii, ed. II, 1998): „lectorul alter-ego” (scriitorul ca prim cititor al operei sale), „lectorul vizat” (destinatarul unei scrisori, sau publicul-ţintă, explicitat ca atare, al unei categorii de texte: literatura pentru copii, de ex.), „lectorul înscris” (cititorul ca personaj al cărţii: Fred Vasilescu – lector al scrisorilor lui Ladima în Patul lui Procust, sau acel „Dragă cetitorule” interpelat de naratorul din Amintiri din copilărie) etc.

Conceptul de cititorConceptul de cititorInteresele cititorului și scopurile lecturiiInteresele cititorului și scopurile lecturii

Wayne C. Booth (Retorica romanului): interesele cititorului cultivate de text sunt de 3 tipuri: intelectuale, calitative şi practice.

Interesele intelectuale (sau cognitive) definesc cu precădere genuri ca: romanul poliţist, povestirea de mistere, romanul filozofic şi de idei etc.

Interesele calitative includ: dorinţa de finalizare cauzală, aşteptările legate de formele şi convenţiile literare, aşteptări legate de natura particulară a operei respective, tonul sau stilul ei specific. Dominante în romanul psihologic (al sensibilităţii).

Conceptul de cititorConceptul de cititor Interesele cititorului și scopurile lecturii Interesele cititorului și scopurile lecturii

Interesele practice definesc preocuparea cititorului pentru destinul personajelor, participarea sa afectivă la evenimentele relatate într-o operă de ficţiune, implicarea sa morală. Caracterizează mai ales romanul tradiţional (Dickens, Balzac).

Intenţia lui Wayne Booth este de a reabilita acest tip de interes, devalorizat de către teoreticienii literaturii moderne (v. „eroarea afectivă” a Noii Critici americane, sau ideea „dezumanizării artei” la eseistul spaniol Ortega y Gasset).

Cele trei tipuri se amestecă în operele de valoare, care nu mizează doar pe o singură coordonată a interesului lectorului, ci încearcă să-l capteze în mai multe feluri (v. Shakespeare, Dostoievski). Noţiunea antică greacă de kalokagathia - această unitate a valorilor.

Conceptul de cititorConceptul de cititor Interesele cititorului și scopurile lecturii Interesele cititorului și scopurile lecturii

Se mai pot identifica şi alte interese care influenţează lectura (din perspectiva cititorului, nu înscrise în text): interesul de posesie materială a cărţii, lectura privită ca mijloc de parvenire socială, lectura sentimentală / de identificare, lectura cu scop de informare şi intelectual, interesul profesional al interpreţilor literaturii (critici şi istorici literari care urmăresc repertoriul de idei, filiaţii sau serii de motive dintr-o operă etc.). Această diversitate se explică prin încorporarea în opera literară a mai multor tipuri de valori, nu doar cele strict estetice.

Forme ale lecturii: ca pretext / ca participare.

Conceptul de cititorConceptul de cititor Problematica receptării Problematica receptării

Opera e deschisă, nici o lectură nu o epuizează.

Totuși, operele de artă sunt, în momentul apariţiei lor, mai mult sau mai puţin inteligibile. Aceasta depinde de raportul între codul operei (setul de principii estetice pe care le particularizează) şi codul artistic disponibil în conştiinţa receptorilor/ a epocii. Receptarea e mereu în urma creaţiei (ex. critica de început a romanticilor apela la normele clasicismului, de unde neînţelegerea şi respingerea noutăţii).

ex.: Sainte-Beuve i-a respins pe Flaubert şi Balzac, Gide pe Proust.

Conceptul de cititorConceptul de cititor Criterii de validare a interpretărilor Criterii de validare a interpretărilor

Nu toate interpretările sunt în egală măsură acceptabile. Criterii de validare a unei interpretări (după Paul Cornea): relevanţa (grila teoretică trebuie să fie adecvată textului), pertinenţa (supunerea necondiţionată la stimulii textului, limitarea subiectivităţii), coerenţa (intrepretarea să „ţină”, să nu fie autocontradictorie), istoricitatea (orice interpretare e datată, istorică, depinde de epocă, grup social, tradiţie culturală), intertextualitatea (interpretarea se proiectează pe fundalul celor precedente, le ia în seamă chiar şi pentru a se distanţa de ele; contactul imediat, inocent cu opera e rar şi chiar absent în cazul operelor mai vechi).

Conceptul de cititorConceptul de cititorReceptarea artei și a literaturii moderneReceptarea artei și a literaturii moderne

Ce receptăm întâi, forma sau conţinutul? Receptare estetică vs. receptare ideatică, intelectuală.

Raportul formă/ conţinut în arta şi lit. modernă:

Delacroix: toate subiectele sunt bune prin meritul artistului.

În arta modernă, subiectul, tema nu au importanţă. Adevăratul subiect e artistul însuşi. Stilul covârşeşte reprezentarea, principiul asemănării în pictură. Dispare conformarea la model.

Conceptul de cititorConceptul de cititorReceptarea artei și a literaturii moderneReceptarea artei și a literaturii moderne

Poezia modernă – evoluţie similară, spre abstractizare. Scade tot mai mult importanţa a ce se spune, în favoarea a cum se spune.

Perioadă de dictatură a artistului. Opera nu mai e explicită, la nici un nivel.

Arta modernă e tot mai greu accesibilă; apar, în consecinţă, interpretări diverse, necoerente. Devine dificilă formularea judecăţii de valoare în aceste condiţii. De altfel, critica modernă nu mai e preocupată decât în mică măsură de probleme axiologice.

Efecte majore ale acestei evoluţii artistice asupra publicului : nu mai înţelege mare lucru, dar vrea în continuarea să înţeleagă (conţinutul). Snobismul.

Să subliniem necesitatea culturii artistice pentru o receptare mai adecvată. Numai că nu toţi au acces la ea sau timp, disponibilitate pentru aşa ceva.

Conceptul de cititorConceptul de cititorSociologia lecturiiSociologia lecturii

Necesitatea culturii artistice pentru o receptare mai adecvată. Numai că nu toţi au acces la ea, sau timp/ disponibilitate pentru aşa ceva.

De asta se ocupă sociologia lecturii – studiază diferenţierea publicului în funcţie de nivel de educaţie, profesie, apartenenţă de clasă, tradiţii culturale/literare locale (etnice, regionale), sex, vârstă...

Lucrările de sociologie a lecturii se focalizează asupra „cititorului real” al textului literar. Întrebările care se pun aici sunt: cine citeşte? cum? de ce?

Conceptul de cititorConceptul de cititorSociologia lecturiiSociologia lecturii

Robert Escarpit (Sociologie de la littérature, 1958) distinge două circuite ale comunicării literare: academic şi popular. Propune noţiunea de „aparat literar”, care cuprinde trei elemente: producătorul (atât scriitorul, cât şi editorul), cartea şi consumatorul (publicul). Dacă aparatul literar e formalizabil în termeni economici (funcţionând după legile pieţei libere sau ale planificării, în economia socialistă), procesul literar, în schimb, se desfăşoară la nivel psihologic şi interpretativ, şi se referă la relaţia stabilită între autor şi cititor prin medierea operei.

Conceptul de cititorConceptul de cititorCriza lecturii?Criza lecturii?

Criza lecturii în epoca noilor media şi a internetului? Întrebare deschisă. Problema s-a pus în termeni acuţi în România contemporană, după fascinaţia lecturii din anii comunismului, în lipsa altor distracţii. E un fenomen firesc să scadă interesul pentru lectură şi în consecinţă tirajele.