Upload
others
View
18
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 3 =
DACĂ VĂ MUȘCAȚI
ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII
(Galateni 5:15)
PRINCIPII BIBLICE PENTRU GESTIONAREA CONFLICTELOR
Alexander Strauch
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 4 =
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII. Principii biblice pentru gestionarea conflictelor Alexander Strauch
© 2018 Asociația MAGNA GRATIA.
Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi repro-dusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electro-nice, mecanice, prin fotocopiere, mi-crofilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a dețină-torului drepturilor de autor.
Originally published in English by Le-wis and Roth Publishers, Colorado, USA, under the title If You Bite and de-vour One Another, Copyright 2011, by Alexander Strauch.
Tradus și publicat cu permisiune.
Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.
Dacă nu este precizat altfel în text, ci-tatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfe-sională din România (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisiune.
Traducerea: Asociația MAGNA GRATIA.
Design copertă și tehnoredactare: Asociația MAGNA GRATIA.
RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!
Este interzis în mod expres:
imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prie-teni și rude;
imprimarea profesională (la tipografie, indiferent dacă produsul este comercializat sau nu);
stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de in-ternet, portaluri sau transmi-terea pe cale electronică, alt-fel decât a link-urilor către website-ul unde acestea sunt stocate în original.
copierea și republicarea a peste 250 de semne/publica-ție pe alte portaluri, pagini de internet, bloguri, în publicații tipărite sau în predici, prezen-tări, conferințe etc.
Politica de copyright completă este disponibilă la adresa de internet: http://www.magnagratia.org/copy-right.html
Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: [email protected] Internet: www.magnagratia.org
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 7 =
CUPRINS
Introducere 9
Capitolul 1. Acționează în Duhul 19
Capitolul 2. Acționează în dragoste 39
Capitolul 3. Acționează în smerenie 59
Capitolul 4. Stăpânește-ți mânia 75
Capitolul 5. Stăpânește-ți limba 91
Capitolul 6. Stăpânește-ți criticile 111
Capitolul 7. Caută împăcarea 129
Capitolul 8. Caută pacea 151
Capitolul 9. Înfruntă-i pe învățătorii falși 169
Capitolul 10. Înfruntă controversa 189
Anexă. Ce este „firea pământească”? 213
Despre autor 225
Mulțumiri 227
Abrevieri 229
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 9 =
INTRODUCERE
„cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții
în dragoste, și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii”.
– Efeseni 4:1-3
În momentul în care Adam și Eva au păcătuit, pacea și unita-
tea Paradisului au fost pierdute. Păcatul lor i-a aruncat imediat în
conflict – Adam a învinovățit-o pe Eva, iar Eva l-a blamat pe șarpe
pentru acțiunile ei păcătoase. Păcatul lor a inițiat războiul sexelor.
Ceea ce a ajuns să caracterizeze rasa omenească a fost mai degrabă
dezbinarea decât unitatea. Viața în această lume a devenit o viață tră-
ită pe un câmp de bătălie.
Conflictele interumane reprezintă unul dintre cele mai în-
grozitoare consecințe ale intrării păcatului în lume. Din cauza păca-
tului, toate relațiile între oameni sunt caracterizate de lupte și sunt
predispuse conflictelor. Putem vedea urma plăgii neobosite a conflic-
telor omenești în nenumăratele războaie și dezbinări din istoria ome-
nirii și, trist, chiar și din istoria bisericii. De-a lungul Scripturii, vedem
realitatea urâtă a păcatului manifestată în războaie crude și în lupte
duse până și între cei care sunt chemați să fie poporul lui Dumnezeu:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 10 =
• Primul păcat relatat în Biblie, după ce Adam și Eva au fost
alungați din grădină, este acela al uciderii lui Abel de către
fratele său, Cain. Gelozia, ambiția egoistă și mândria l-au
împins pe Cain să-l urască pe fratele său și să-l ucidă (Ge-
neza 4:8).
• Cei doi frați gemeni, Iacov și Esau, s-au luptat pentru su-
premație pe vremea când se aflau încă în pântecele mamei
lor (Geneza 25:22).
• Gelozia cu privire la preferința tatălui pentru fiul mai tâ-
năr i-a împins pe 10 dintre cei 12 fii ai lui Iacov să-l vândă
pe Iosif ca sclav și să-l mintă pe tatăl lor, făcându-l să
creadă că acesta era mort (Geneza 37:18-33).
• Vreme de ani la rând, copiii lui Israel, aflați în pustie, l-au
criticat neobosit și s-au împotrivit cu încăpățânare lui Mo-
ise, cel care trebuia să îi conducă. Datorită criticilor lor ne-
obosite, Moise și-a dorit într-un anumit moment chiar să
moară (Numeri 11:14).
• Saul, primul rege al Israelului, a fost un om mândru. Gelo-
zia lui nesănătoasă cu privire la succesul lui David, un tâ-
năr lider militar, l-a făcut pe acesta să comită aproape
toate păcatele sociale condamnate în Legea lui Dumnezeu.
În loc să se bucure că avea un tânăr lider atât de compe-
tent, Saul a făcut tot ce i-a stat în putință să-și ucidă com-
petitorul (1 Samuel 15:12; 18:6-16).
• Mai târziu, în timpul domniei regelui David, fiul său Absa-
lom a amăgit poporul, făcându-l să-și abandoneze regele.
Absalom a intenționat chiar să-l ucidă pe tatăl său evla-
vios și să îi uzurpeze tronul dat de Dumnezeu. Pofta după
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 11 =
putere și ambiția lui egoistă l-au condus la complot și la
crimă (2 Samuel 15).
• Păcatul idolatriei din viața împăratului Solomon a zguduit
unitatea Israelului și a împărțit națiunea în două împără-
ții care s-au războit una cu cealaltă, fiecare cu propriul îm-
părat, cu propriul loc de închinare și cu propria preoție (1
Împărați 12).
• Noul Testament aduce mărturie cu privire la luptele
groaznice dintre liderii religioși ai Israelului și Isus Mesia.
Mânați de ură și gelozie atunci când Hristos a dat pe față
comportamentul lor ipocrit și auto-neprihănit, liderii Is-
raelului au „omorât pe Domnul vieții” (Faptele Apostolilor
3:15).
• În decursul vieții sale pământești, Domnul nostru a tre-
buit să confrunte ambiția egoistă a ucenicilor Lui atunci
când aceștia s-au certat cine dintre ei să fie cel mai mare și
care să fie întronat la dreapta Sa (Marcu 9:34; 10:37). Cum
ar fi putut să slujească ei în unitate după moartea Domnu-
lui lor?
Dacă derulăm rapid istoria până astăzi, ne punem întrebarea:
Cum ar trebui să slujească alături creștinii în unitate până când Isus
se va întoarce? Răspunsul la această întrebare reprezintă temelia fe-
lului în care înțelegem cum să tratăm conflictele conform principiilor
biblice. Domnul Isus a predicat principiile unice ale smereniei, atitu-
dinii de slujitor, iertării și dragostei, și El a promis să trimită un ajutor
care să-i facă capabili pe ucenicii Lui să trăiască prin învățătura Sa.
Astfel, la Cincizecime, după moartea lui Isus, după învierea și înălța-
rea Lui, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt din cer, ca să locuiască în toți
credincioșii. Prin puterea Duhului Sfânt și în ascultare de învățăturile
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 12 =
lui Isus, ucenicii Lui au fost făcuți capabili să slujească împreună în
armonie în cadrul primului grup creștin de lideri. Totuși, venirea Du-
hului Sfânt n-a eliminat complet luptele și controversele între oame-
nii locuiți de El. Bisericile din perioada Noului Testament au trecut
printr-o mulțime de conflicte. Pe măsură ce autorii inspirați ai Noului
Testament au tratat aceste chestiuni, ei ne-au furnizat o învățătură pre-
țioasă cu privire la felul în care creștinii trebuie să gândească, să acțio-
neze și să se trateze unul pe altul atunci când apare conflictul. Prin stu-
dierea Scripturii, noi putem învăța cum vrea Dumnezeu ca noi să
trăim în armonie chiar și atunci când ne aflăm în dezacord unii cu al-
ții.
Este util să ținem minte faptul că nu există nimic greșit în
existența unor dezacorduri între creștini sau în a ne apăra cu pasiune
credințele. În acest fel, noi învățăm, ne ascuțim și ne corectăm gândi-
rea, și îi ajutăm pe alții să crească. Duhul Sfânt se folosește adesea de
pornirile emoționale care însoțesc dezacordurile și conflictele pentru
a ne captiva atenția și a ne determina să facem schimbările necesare
în familiile, bisericile și viețile personale. Conflictul poate să ne ajute
să descoperim slăbiciunile de caracter, să corectăm ideile teologice
greșite, să ne ascuțim precizia credințelor, să șlefuim planurile noas-
tre, să creștem în înțelepciune și în experiența de viață, să învățăm să
ne punem încrederea în Dumnezeu în vremurile dificile și să ne apro-
fundăm viețile de rugăciune.
Greșit este când credincioșii se comportă într-o modalitate
păcătoasă, nebiblică în mijlocul dezacordurilor pe care le au cu alții.
Trist este că un astfel de comportament nu este deloc rar. Am vorbit
cu mulți oameni care au experimentat dezbinări agonizante ale bise-
ricilor lor. Adesea, ceea ce a fost cel mai supărător nu a reprezentat
dezacordul în sine, ci lucrurile urâte care l-au însoțit – vorbele dure
spuse, atitudinile mânioase și comportamentele copilărești, manifes-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 13 =
tarea îngrozitoare a mâniei și egoismului, mâncătoriile de culise, mi-
nimizarea păcatului și neascultarea fățișă față de Cuvântul lui Dum-
nezeu, ca și lipsa de iertare sau dezinteresul pentru împăcare.
Astfel, când am auzit de o biserică înființată de 50 de ani, cu
o istorie remarcabilă a unității și păcii, am dorit să cunosc care era se-
cretul lor. Biserica făcuse o serie de schimbări doctrinare și stilistice
dificile de-a lungul existenței ei. Majoritatea liderilor ei avuseseră per-
sonalități puternice și luaseră acțiuni hotărâte. Totuși, biserica supra-
viețuise fără a se zdrobi în bucăți.
Cum a reușit această biserică să obțină o astfel de unitate și
totuși să facă schimbări importante fără a se diviza? Răspunsul unuia
dintre lideri la această întrebare este cheia: „Noi am încercat întot-
deauna, prin ajutorul Duhului Sfânt, să gândim și să acționăm conform
principiilor biblice, în mod special în decursul celor mai dificile perioade
de conflicte.”
Această biserică, asemenea oricărei alteia, a avut probleme și
dezacorduri. Oamenii s-au rănit și iritat unul pe altul de o mulțime de
ori. Ei își știau bine greșelile și slăbiciunile deranjante. Dar, în același
timp, știau că Hristos i-a chemat să se iubească fierbinte unul pe altul,
să fie slujitori smeriți, să se supună reciproc, să se tolereze unul pe ce-
lălalt, să își spună adevărul, să se ierte și să reconcilieze diferențele
dintre ei, să aibă atitudini corecte unul față de celălalt și să manifeste
roada Duhului în orice moment, mai ales în timpul perioadelor de
conflicte.
Membrii acestei biserici știau că „faptele firii pământești” –
mândria, mânia, gelozia și ambiția egoistă – pot distruge familia unei
biserici și conducerea ei. Ei știau că există o modalitate neprihănită și
una păcătoasă de a se trata unul pe celălalt atunci când se confruntau
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 14 =
cu dezacorduri. Știau că Dumnezeu le-a oferit călăuzire pentru gesti-
onarea corectă a conflictelor. Astfel, ei au ales să devină oameni de
principiu – să urmeze principiile biblice specifice care ne învață cum
să tratăm conflictele. Această dedicare față de atitudinile și compor-
tamentele biblice a guvernat răspunsurile lor reciproce când s-au ivit
situații conflictuale.
Prin scrierea acestei cărți, intenția mea este aceea de a ex-
plora modalitatea prescrisă de Dumnezeu pentru gestionarea conflic-
telor, așa încât și alte congregații să experimenteze pacea și unitatea.
Acest studiu va extrage din Scriptură principiile-cheie pentru gestionarea
conflictelor, cu un accent special pus pe atitudinile și comportamentele
biblice. Unele dintre aceste principii reprezintă afirmații directe refe-
ritoare la conflicte (Matei 18:15-17). Alte principii sunt derivate din
învățături generale cu privire la comportamentul adecvat al creștinu-
lui, învățături care devin chiar mai importante când creștinii se află
în conflict.
Toți creștinii trebuie să cunoască și să practice aceste princi-
pii biblice, întrucât toți avem de-a face cu controverse și elemente re-
laționale în care intrăm în dezacord. Întrucât liderii influențează co-
vârșitor felul în care este gestionat un conflict într-o biserică locală,
ei trebuie în mod deosebit să înțeleagă principiile biblice pentru ges-
tionarea conflictelor. Atunci când sunt implicați și gestionează greșit
un conflict, liderii de la orice nivel pot să facă mai mult rău decât bine.
De asemenea, liderii pot ajunge la soluții pașnice și la împăcări corecte
atunci când gestionează constructiv conflictele. Bisericile s-ar ajuta
foarte mult dacă i-ar învăța pe creștini cum să se comporte biblic
atunci când izbucnește un conflict și cum să se dea socoteală unii al-
tora pentru comportamente și atitudini păcătoase. Însușirea cu cre-
dincioșie a principiilor biblice este cea mai bună abordare în preveni-
rea distrugerii relațiilor și a discreditării mărturiei Evangheliei.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 15 =
Scopul meu cu această carte este acela de a furniza o înțele-
gere mai bună asupra a ceea ce Biblia ne învață despre conflict și să îi
ajut pe credincioși să învețe cum să răspundă conflictului după prin-
cipii biblice. Pentru a nu prezenta un volum copleșitor de informație,
această carte se concentrează strict pe prezentarea și expoziția pasa-
jelor din Scriptură care tratează conflictul în bisericile din Noul Tes-
tament. Ea nu se ocupă de principii practice ale medierii sau arbitră-
rii, întrucât există multe resurse excelente care tratează aceste subi-
ecte. Dimensiunea rezonabilă și schița ușor de ținut minte a acestei
cărți o face o resursă utilă oricărei persoane care are de-a face cu con-
flicte și liderilor de biserică ce propovăduiesc adevărul lui Dumnezeu
cu privire la gestionarea conflictelor. Primele trei capitole prezintă
principiile biblice fundamentale:
1. Acționează în Duhul
2. Acționează în dragoste
3. Acționează în smerenie.
Următoarele șapte capitole tratează principii specifice pen-
tru gestionarea conflictelor:
4. Stăpânește-ți mânia
5. Stăpânește-ți limba
6. Stăpânește-ți criticile
7. Caută împăcarea
8. Caută pacea
9. Înfruntă-i pe învățătorii falși
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 16 =
10. Înfruntă controversa.
Este imperativ ca liderii bisericilor să predice aceste principii
și ca toți credincioșii să le practice. Dacă, atunci când conflictul izbuc-
nește, ne-am opri pur și simplu pentru o clipă pentru a reconsidera
învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a căuta călăuzirea
Duhului Sfânt, am evita multe dintre comportamentele distructive
care caracterizează conflictele noastre. Am preveni astfel dezbinările
părtășiei noastre.
Un evanghelist care a înființat un număr de biserici de-a lun-
gul unei perioade de 40 de ani mi-a spus că, în final, fiecare dintre
acestea s-a divizat datorită luptelor păcătoase dintre credincioși. Nu
fusese făcut niciun efort intenționat de a învăța noile biserici și pe li-
derii lor cum să trateze conflictul conform principiilor biblice. Prin
contrast, un misionar care a slujit în altă parte mi-a povestit de felul
în care el și alți misionari au lucrat împreună pentru a căpăta unitate
între ei și organizațiile lor. Drept rezultat, au avut parte de o roadă tot
mai mare în Evanghelie.
Acest al doilea grup de misionari a experimentat divizări im-
portante între misionarii nativi și organizațiile de misiune. Ei doreau
să evite această situație regretabilă, așa că au hotărât să studieze cau-
zele pentru care au eșuat organizațiile misionare anterioare. Au des-
coperit că ani de lupte păcătoase și de neîncredere între diferiți misi-
onari și organizații de misiune au împiedicat binecuvântarea lui
Dumnezeu și înaintarea mesajului Evangheliei.
Pentru a o lua de la capăt, acest nou grup de misionari a com-
pus un document care creiona principiile biblice pentru gestionarea
conflictelor care ar putea să apară între ei. Documentul a inclus și un
jurământ de a spune adevărul unul față de celălalt și de a nu batjocori
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 17 =
sau mușca pe dinapoi pe nimeni. Ei au promis să nu se bârfească ni-
ciodată și au convenit să-și reprezinte cu precizie credințele unii al-
tora. Au hotărât să urmeze învățătura scripturală și să se confrunte
unul pe altul în legătură cu probleme cunoscute. S-au dedicat rugă-
ciunii reciproce și au hotărât să se iubească unul pe altul, în ciuda di-
ferențelor dintre ei. Această abordare s-a dovedit extrem de eficientă.
Dorința și rugăciunea inimii mele este ca această carte să îm-
prospăteze din nou printre credincioșii individuali și în biserici con-
știentizarea importanței predicării, însușirii și practicării principiilor
de gestionare a conflictului, principii care să-L onoreze pe Hristos.
„Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmii 133:1).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 19 =
Capitolul 1
ACȚIONEAZĂ ÎN DUHUL
„Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți
unii de alții.” – Galateni 5:15
Chapel Hill Church, o biserică biblică mare, a invitat un evan-
ghelist să țină predici speciale vreme de o săptămână. La finalul săp-
tămânii, acel evanghelist a provocat congregația să dezvolte o devoți-
une mai profundă față de Hristos și să fie mai dedicată răspândirii
Evangheliei. Apoi, fără a face din asta un show, fără vreo coerciție sau
apeluri nesfârșite, el i-a invitat pe oameni să vină în fața auditoriului
și să se alăture lui în rugăciune, pe genunchi. Mesajele lui atinseseră
inimile multor oameni, iar aceștia au răspuns invitației lui.
Totuși, această biserică nu era obișnuită cu chemările la altar
și, imediat ce întâlnirea s-a sfârșit, un important membru al bisericii
și-a exprimat în auzul tuturor dezacordul lui față de chemarea la altar
formulată de acel evanghelist. Cuvintele lui spuse cu voce tare și cu
mânie, alături de expresiile feței sale, i-au șocat pe cei din jurul său. El
l-a acuzat pe evanghelist de practici nescripturale și de manipularea
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 20 =
emoțiilor celorlalți. El chiar a amenințat că părăsește biserica dacă li-
derii nu corectau imediat situația.
Auzind acuzațiile acelui om mânios, unii au sărit să-l apere
pe evanghelist. Ei văzuseră că Dumnezeu se folosise de acesta pentru
a revigora biserica lor ajunsă uscată spiritual, și au susținut provoca-
rea făcută de el pentru mai multă evanghelizare. I-au acuzat pe cei
care se împotriveau chemărilor la altar de a fi niște tradiționaliști în-
guști la minte, care se opun întotdeauna schimbării. De asemenea, i-
au acuzat pe aceștia de faptul că nu erau sensibili la călăuzirea Duhu-
lui Sfânt și că nu le păsa de cei pierduți.
Alți oameni s-au alăturat celui mânios, pretinzând că evan-
ghelistul propovăduise o Evanghelie superficială. Ei au făcut remarci
batjocoritoare despre motivațiile și caracterul evanghelistului, și l-au
etichetat pe orice om care ar fi fost de acord cu el drept „liberal”. Apoi
i-au atacat pe liderii bisericii, spunând că le lipsea discernământul
spiritual. Au mers atât de departe, încât au cerut liderilor bisericii să-
și dea demisia, pretinzând că aceștia „păcătuiseră împotriva bisericii”
prin faptul că invitaseră un lup în blană de oaie să le predice.
În curând, bârfa și zvonurile au înroșit liniile telefonice. S-au
aprins reproșuri mai vechi pe care le aveau unii împotriva altora, iar
acuzațiile pline de săgeți aveau să zboare în orice direcție. Vorbirea
mânioasă și inflamată a devenit modul clasic de comunicare. Frica,
suspiciunea, lipsa de încredere și informarea greșită au ajuns să fie
prezente din abundență. Prietenii și membrii de familie ajunseseră să
fie recrutați de fiecare parte a conflictului. Liderii bisericii au comu-
nicat slab cu congregația și, prin urmare, mânia și ura au fost escala-
date.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 21 =
În decurs de un an, Chapel Hill Church s-a împărțit în două
grupuri separate. Fiecare grup pretindea că apără adevărul lui Dum-
nezeu. N-a existat nicio dorință din partea vreunui grup de a căuta re-
concilierea. Se simțeau fericiți că au încetat să mai aibă de-a face unii
cu alții.
Deși numele Chapel Hill Church și relatarea sunt ambele fic-
tive, comportamentul atribuit acestei biserici nu este. Descrierea con-
flictului de la această biserică nu este o exagerare. Ea reflectă atitudi-
nile și comportamentele constatate în nenumărate alte dispute și dez-
binări din biserici.
Indiferent de felul în care vezi chemările la altar din punct de
vedere teologic, ar trebui să fim de acord asupra faptului că purtarea
acestor credincioși a demonstrat o nepăsare totală față de aproape
orice poruncă biblică despre comportamentul și vorbirea creștinului.
Acești oameni s-au purtat ca niște indivizi care nu cunoșteau nimic
din Evanghelie și Duhul Sfânt. Ei acționaseră mai degrabă ca niște co-
pii lipsiți de bun simț și răsfățați decât ca niște credincioși maturi, lo-
cuiți de Duhul lui Dumnezeu.
Atunci când vedem efectele dezastruoase ale unor astfel de
conflicte, acest fapt ar trebui să ne determine să ne punem întrebarea:
„Cum ar trebui să gestioneze dezacordurile lor creștinii ce cred în Bi-
blie, care sunt locuiți de Duhul Sfânt și au călăuzirea Cuvântului lui
Dumnezeu?” Niciun grup de oameni n-ar trebui să fie atât de bine
echipat să gestioneze conflictele pe cât sunt credincioșii biblici. Biblia
ne oferă învățături detaliate despre cum ar trebui să gestionăm con-
structiv conflictele. Hristos ne oferă puterea Duhului Sfânt care să ne
facă capabili să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să ne înfrânăm
patimile păcătoase.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 22 =
Tema acestui capitol reprezintă temelia întregii cărți: atunci
când izbucnește un conflict, atitudinile și comportamentul nostru ar tre-
bui să reprezinte reflectarea vieții noi în Hristos care ne este dăruită de
Duhul Sfânt care locuiește în noi. Noi suntem chemați să manifestăm
roada Duhului și nu lucrarea firii pământești. Suntem chemați să um-
blăm în armonie cu călăuzirea Duhului. Suntem chemați să ne lăsăm
controlați de Duhul Sfânt, și nu controlați de fire sau fără stăpânire. Ha-
ideți să analizăm acest principiu fundamental, așa cum este el expri-
mat în Galateni 5:13-26; 1 Corinteni 3:14 și Iacov 3:13-18. Aceste trei
pasaje ale Scripturii formează piatra de temelie pe care stă tot restul
acestei cărți. Următoarele două capitole tratează dragostea și smere-
nia, două roade primordiale ale Duhului Sfânt.
1. CÂND EȘTI IMPLICAT ÎN CONFLICT, NU LUCRA „FAPTELE FIRII PĂMÂNTEȘTI”
Mare parte dintre luptele și dezbinările inutile care rănesc
multe biserici astăzi sunt rezultatul faptului că unii credincioși acțio-
nează conform firii pământești, și nu umblă prin Duhul Sfânt. Acest
lucru era aplicabil și unora dintre bisericile din Noul Testament.
Apostolul Pavel, recunoscând pericolul potențial al unui astfel de
comportament, a tratat problema aceasta în epistolele transmise bi-
sericilor din Galatia și Corint.
A. Conflictul păcătos din bisericile Galatiei
Discordiile serioase cu privire la rolul Legii mozaice în mân-
tuire și viață creștină amenințau viața și unitatea noilor biserici plan-
tate în Galatia (Faptele Apostolilor 13:13-14:27). De aceea, Pavel, unul
dintre fondatorii acestor biserici, i-a avertizat pe noii credincioși as-
tfel:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 23 =
„Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama
să nu fiți nimiciți unii de alții” (Galateni 5:15).
Comportamentul lor, așa cum scria un comentator, era „mai
potrivit animalelor sălbatice decât fraților în Hristos”1. Dacă acești
noi credincioși nu s-ar fi oprit din certuri, nimeni n-ar fi supraviețuit
carnagiului.
După ce Pavel avertizează despre riscul distrugerii reciproce
în comunitatea celor credincioși, el identifică și cauza, arătând că era
vorba de „faptele firii pământești”2:
„Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea:
preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la
idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțe-
legerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile,
bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea”
(Galateni 5:19-21, subl.).
Cele opt păcate sociale subliniate în pasajul de mai sus des-
criu atitudini și comportamente păcătoase manifestate printre cre-
dincioșii din Galatia. Este posibil să fi fost martor multora dintre
aceste comportamente chiar și în istoria bisericii tale. Atunci când vei
privi la aceste opt „fapte ale firii pământești”, ține minte următorul
lucru: Duhul Sfânt se opune în mod categoric fiecăreia dintre ele3.
Versetul 17 spune: „Căci firea pământească poftește împotriva Duhu-
lui, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele
altora”. Nu Duhul Sfânt îi determină pe credincioși să comită aceste
1 R.A. Cole, The Epistle of Paul to the Galatians, TNTC (Grand Rapids: Eerdmans, 1965),
157. 2 Termenul „fire pământească” descrie starea slabă, decăzută a omului separate de vi-
ața lui Dumnezeu și care este obiectul puterii păcatului. A se vedea nota special dedi-
cată termenului „fire pământească” din Anexă. 3 Puteți găsi o explicație detaliată a faptelor firii pământești la secțiunea de resurse
online de pe www.lewisandroth.org (disponibil doar în limba engleză).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 24 =
păcate sociale – să se muște și să se mănânce unul pe altul, sau să se
provoace reciproc la porniri mânioase sau la gelozie amară.
De asemenea, Pavel avertizează asupra faptului că lăudăroșe-
nia și mândria stau la rădăcina multora dintre aceste comportamente
păcătoase și josnice:
„Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe
alții, și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni 5:26).
Mândria i-a împins pe unii dintre galateni să îi provoace în
mod arogant pe alții la dezbateri teologice mânioase, pentru a-și do-
vedi astfel cunoștințele lor superioare. În alte cazuri, mândria i-a de-
terminat pe credincioși să-i invidieze pe cei ce le amenințau impor-
tanța de sine. Așa că, în loc să se slujească „unii altora în dragoste” (Ga-
lateni 5:13), ca frați și surori în Hristos, galatenii se provocau și se in-
vidiau unul pe celălalt.
Catalogul viciilor sociale elaborat de Pavel reprezintă un mij-
loc de evaluare obiectivă a comportamentului nostru. Așadar, data vi-
itoare când te afli implicat într-un conflict, oprește-te și gândește-te
la acest lucru. Vei ști că ai cedat „dorințelor firii pământești” dacă vre-
unul dintre viciile păcătoase de mai sus se manifestă în comporta-
mentul sau atitudinea ta.
De exemplu, atunci când fratele din povestea cu care am des-
chis acest capitol și-a aruncat acuzațiile mânioase împotriva acelui
evanghelist, este evident că el a cedat „poftelor firii pământești” în loc
să fie condus de Duhul lui Dumnezeu. Când alți credincioși au început
să se dividă în tabere și facțiuni care să se implice în conflict și când
au început să nutrească ostilitate unii față de alții, ei au manifestat
vrăjmășie și rivalitate. Aceste fapte păcătoase ale firii pământești au
demonstrat cu claritate că acei oameni nu se supuneau „dorințelor
Duhului Sfânt”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 25 =
B. Conflictul păcătos din biserica din Corint
Creștinii din biserica din Corint au manifestat și ei cedarea în
fața „faptelor firii pământești” păcătoase, și au trecut prin conflicte
dureroase. În fapt, „n-a existat vreo biserică plantată de Pavel, atâta
cât știm, care să fi fost atât de lovită de păcat și dezbinări”4. Credinci-
oșii din Corint aveau Duhul Sfânt, însă, în comportament și atitudine,
erau asemenea unor oameni lipsiți de orice influență a Duhului. Da-
vid Garland comentează, spunând că ei „nu acționau în niciun fel di-
ferit de restul societății din Corint”5. Cu alte cuvinte, erau un grup de
creștini cu o gândire lumească.
În epistola scrisă acestei biserici zdrobită de conflicte, Pavel
pune degetul pe rană, afirmând:
„Pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt
zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu tră-
iți voi în felul celorlalți oameni? Când unul zice: „Eu sunt al
lui Pavel!” Și altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteți voi oa-
meni de lume?” (1 Corinteni 3:3-4).
Deși corintenii se lăudau cu spiritualitatea și cunoștința lor,
certurile, geloziile și spiritul dezbinător dintre ei dovedeau că ei nu
umblau prin Duhul. Ei posedau darurile Duhului, dar le lipseau haru-
rile Duhului. Modalitatea lor de a trăi era inconsecventă cu aceea a
unor oameni care pretindeau că umblă prin Duhul și că ilustrează
adevărurile Evangheliei prin viețile lor.
Faptele firii pământești
Dușmăniile Cearta
Cearta Invidia
Invidia Furiile
Furiile Ambițiile egoiste
4 Ralph P. Martin, 2 Corinthians, WBC (Waco, TX: Word, 1986), 464. 5 David E. Garland, 1 Corinthians, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2003), 110.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 26 =
Ambițiile egoiste Calomniile
Neînțelegerile Bârfele
Partidele Îngâmfările
Geloziile Tulburările
(Galateni 5:19-21, NTR) (2 Corinteni 12:20, NTR)
Așadar, în 2 Corinteni 12:20, Pavel enumeră opt păcate ale
discordiei existente printre corinteni care, dacă continuau să se ma-
nifeste, aveau să necesite disciplina apostolică severă: „cearta, invidi-
ile, furiile, ambițiile egoiste, calomniile, bârfele, îngâmfările și tulbu-
rările”. Lista celor opt păcate sociale este asemănătoare listei din Ga-
lateni 5:19-21. Toate aceste păcate sociale reprezintă dovada „fapte-
lor firii pământești” care duc la multe conflicte. N-ar fi putut exista
niciun fel de nădejde la unitate în biserica din Corint atâta vreme cât
credincioșii n-ar fi recunoscut și nu s-ar fi pocăit de comportamentul
lor lumesc, necristic.
2. ATUNCI CÂND EȘTI IMPLICAT ÎNTR-UN CONFLICT, MANIFESTĂ „ROADA DUHULUI”
Dumnezeu a dorit întotdeauna ca poporul Său să trăiască
într-un fel care să demonstreze caracterul Său sfânt în fața lumii ne-
credincioase. Ca niște oameni care sunt născuți din Duhul lui Dum-
nezeu, fiecare credincios este „o făptură nouă” în Hristos (Galateni
6:15), fiind chemat să gestioneze conflictul într-o modalitate radical
diferită de cea a lumii condusă de firea pământească (Levitic 18:1-5;
2 Corinteni 6:14-7:1; Iacov 1:27; 4:4). Singurul lucru pe care creștinii nu
trebuie să-l facă atunci când sunt implicați într-un conflict este să se în-
toarcă la modalitățile de comportament vechi, de dinaintea convertirii,
mânate de firea pământească (Efeseni 2:1-2; 4:17-29; 5:3-17; Coloseni
3:7; 1 Petru 1:14: 4:3-4).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 27 =
A. Umblarea prin Duhul Sfânt
Viața creștină începe în momentul în care o persoană pri-
mește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și experimentează o transformare
profundă, radicală a vieții. Diferența dintre viața de dinainte de con-
vertire și viața cea nouă de după convertire este asemănătoare dife-
renței dintre moarte și viață sau dintre a trăi în lumină și a trăi în în-
tuneric gros6. Această viață nouă trebuie continuată prin credința în
Cuvântul lui Dumnezeu și prin dependența de prezența dătătoare de
putere a Duhului Sfânt.
Pavel pleacă de la prezumția că cei care îi citeau epistola, din
Galatia, crezuseră Evanghelia și fuseseră născuți din nou prin Duhul.
Totuși, el îi mustră pentru că nu trăiau consecvent acestei realități,
prin puterea și călăuzirea Duhului. Mulți dintre ei încercau să trăiască
viața creștină în propria putere, încercând să umble prin a urma po-
runcile Legii lui Moise din Vechiul Testament, în loc să trăiască prin
puterea Duhului. De aceea, răspunsul lui față de conflictele și gândi-
rea eronată cu privire la viața creștină, care se manifestau printre cre-
dincioșii din Galatia, a fost acela de a le spune să „umble prin Duhul”,
adică să se „lase conduși” sau „să trăiască” prin Duhul:
„Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul, și nu împliniți poftele
firii pământești... Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sun-
teți sub Lege... Dacă trăim Duhul, să și umblăm prin Duhul”
(Galateni 5:16, 18, 25).
Acest pasaj este unul dintre cele mai importante din Noul
Testament în ceea ce privește învățătura legată de cum să trăim viața
creștină. El este, așa cum spunea un teolog, ca o „dinamită teologică”7.
6 Moartea și viața: Romani 6:13; 1 Ioan 3:14; 5:12. Lumina și întunericul: Efeseni 5:8; 1
Petru 2:9. 7 George T. Montague, The Holy Spirit: Growth of a Biblical Tradition (New York: Paulist
Press, 1976), 200.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 28 =
Umblarea prin Duhul necesită un efort activ zilnic, pas cu pas, de a
trăi viața creștină prin prezența și puterea Duhului Sfânt. Nimic al-
tceva decât prezența interioară a Duhului Sfânt nu este suficient pentru
a-i face capabili pe credincioși să se împotrivească dorințelor firii pă-
mântești și să trăiască viața cristocentrică.
B. Manifestă caracterul cristic prin roada Duhului
Duhul Sfânt caută să modeleze trăsăturile de caracter cristic
în viața fiecărui credincios și în fiecare biserică locală. Aceste trăsă-
turi cristice promovează atitudinile potrivite, comportamentul evla-
vios și relațiile interumane sănătoase – însăși calitățile de care aveau
nevoie atât de disperată congregațiile zdrobite de conflicte din Gala-
tia. Enumerarea celor nouă „roade ale Duhului” formează o imagine
compusă a caracterului și comportamentului cristic: „dragostea, bu-
curia, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinci-
oșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este
lege” (Galateni 5:22-23). Noi știm că umblăm prin Duhul atunci când
vedem „roada Duhului” manifestându-se în comportamentul nostru
zilnic și în atitudinea noastră interioară.
Un comentator scria că această roadă „nu este nimic altceva
decât reproducerea caracterului (și astfel a comportamentului) lui
Hristos în viețile celor ce formează poporul Său”8. Așadar, „roada Du-
hului” reprezintă un ghid obiectiv pentru a cerceta atitudinea și com-
portamentul nostru când suntem implicați într-un conflict. Astfel, ar
trebui să ne întrebăm întotdeauna: „Manifest eu caracterul cristic și
viața Duhului atunci când am de-a face cu controverse sau când ci-
neva mi se împotrivește?” Sper să fim capabili să răspundem afirma-
tiv. „Este tragic”, afirma Donald Guthrie, „că viața bisericii este atât de
8 F.F. Bruce, The Epistle to the Galatians: A Commentary on the Greek Text, NIGTC
(Grand Rapids: Eerdmans, 1982), 257.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 29 =
des zdrobită de eșecul de a observa responsabilitățile umplerii în Du-
hul”9.
Când suntem prinși în furtuna unui conflict, o roadă a Duhu-
lui absolut necesară pentru a naviga în siguranță prin această furtună
este „stăpânirea de sine” (Galateni 5:23). Lipsa stăpânirii de sine este o
problemă majoră atunci când suntem prinși într-un conflict, dar Duhul
Sfânt ne dă puterea de a înfrâna excesele firii pământești generate de pa-
timile mâniei, geloziei, urii și a spiritului de răzbunare. Creștinii care își
frânează emoțiile și care gândesc prin puterea Duhului vor fi cei mai
în măsură să gestioneze conflictul constructiv și să ajungă la o împă-
care dreaptă. Creștinii sunt aceia care nu-și mușcă și nu-și devorează
frații și surorile în Hristos.
Prin contrast, când oamenii acționează conform firii pămân-
tești, ei sunt lipsiți de înfrânarea emoțională. Ei nu manifestă roada
Duhului, și pot face lucruri îngrozitor de rele altor oameni și Numelui
lui Hristos. Așa era cazul celor din Chapel Hill Church. Cei din afara
bisericii n-ar fi putut cunoaște vreodată că Duhul cel viu al lui Hristos
locuia în inimile oamenilor de acolo. Credincioșii din acea biserică nu
umblau într-o manieră vrednică de Evanghelie și nici nu păreau să fie
niște făpturi noi în Hristos. Dimpotrivă, mânia, dorința de răzbunare
și răutățile îi caracterizau pe credincioșii din acea biserică. Era doar o
chestiune de timp înainte ca ei să se „devoreze unul pe celălalt”.
3. CÂND TE AFLI ÎNTR-UN CONFLICT, MANIFESTĂ „ÎNȚELEPCIUNE DE SUS”
Iacov, fratele Domnului nostru, ne oferă sfaturi sănătoase cu
privire la gestiunea conflictelor între credincioși.
9 Donald Guthrie, Galatians, NCB (London: Oliphants, 1969), 142.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 30 =
Roada Duhului Înțelepciunea de sus
Dragostea Curată
Bucuria Pașnică
Pacea Blândă
Răbdarea Ascultătoare
Blândețea Plină de milă
Bunătatea Plină de roade bune
Credincioșia Nepărtinitoare
Stăpânirea de sine Fără ipocrizie
(Galateni 5:22-23) (Iacov 3:17, NTR)
El scrie despre două feluri de înțelepciune care sunt deosebit
de important de recunoscut atunci când suntem implicați într-un
conflict:
„Dar dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de
ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevăru-
lui. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămân-
tească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă și duh
de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele. Înțelepciu-
nea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică,
blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri
bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3:14-17).
În primul rând, există „înțelepciunea de sus”, care vine de la
Duhul lui Dumnezeu. Ea produce puritatea inimii și a minții, o rați-
une blândă, o atitudine bună, îndurare, sinceritate și pace (Iacov
3:17). Apoi există înțelepciunea de jos, care este „pământească, fi-
rească, drăcească”. Ea produce o vorbire necontrolată, gelozie
amară10, ambiție egoistă, patimi neînfrânate, ceartă, mândrie, „tul-
burare și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:2-4:6).
10 Observați că gelozia (sau Invidia) este proeminentă în toate aceste liste de vicii. Ge-
lozia este o cauză majoră a conflictelor între creștini, și în special între biserici și slu-
jitorii Evangheliei (Filipeni 1:15; Romani 13:13; Galateni 5:20, 21, 26; 1 Corinteni
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 31 =
Atunci când trecem prin dezacorduri fierbinți în relație cu
alți creștini, ar trebui să folosim Iacov 3 pentru a ne ghida comporta-
mentul și vorbirea, întrucât acesta tratează în mod direct controlarea
limbii și definește comportamentul creștin adecvat. Fără o astfel de
înțelepciune, riscăm să „ne mușcăm și să ne mâncăm unii pe alții”.
De exemplu, într-o biserică s-a-ntâmplat ca niște oameni să
sară în sus de bucurie și să-și bată palmele imediat după ce biserica a
votat, cu răutate și îngustime, concedierea păstorului. Acestora nu le
păsa de faptul că alături de ei stăteau copiii păstorului, privind con-
sternați pe când membrii bisericii celebrau izgonirea tatălui lor din
poziția lui. Ce impact crezi că avea astfel de comportament asupra fe-
lului în care ei gândeau despre creștini și despre viața din biserică?
Cum ar vedea Dumnezeu un astfel de comportament? Doar
trebuie să citim Iacov 3:15 și să învățăm că un astfel de comporta-
ment reflectă înțelepciunea de jos, care este „pământească, firească,
drăcească”. Un astfel de comportament produce „tulburare și tot felul
de fapte rele” în familia bisericii. Câștigătorii pot să fi reușit în dorința
lor a-și concedia păstorul dar, la scaunul de judecată al lui Hristos,
Dumnezeu va avea cuvântul de pe urmă cu privire la „succesul” lor (1
Corinteni 3:12-17; 2 Corinteni 5:10).
4. ÎNVAȚĂ CUM SĂ GESTIONEZI DEZACORDURILE CA UN CREȘTIN MÂNAT DE DUHUL SFÂNT
Conflictul este una dintre cele mai dure provocări la adresa
umblării prin Duhul Sfânt. Ar fi bine dacă am recunoaște că fiecare
conflict reprezintă un test care arată dacă manifestăm sau nu un ca-
racter cristic, înțelepciunea de sus și realitatea Evangheliei în viețile
3:3; 2 Corinteni 12:20; Iacov 3:14, 16). Cu toate acestea, dragostea “nu pizmuiește” (1
Corinteni 13:4).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 32 =
noastre (Deuteronom 13:3; 1 Corinteni 11:19). Ar fi bine dacă credin-
cioșii care și-au concediat păstorul ar fi identificat testul și ar fi căutat
să-și conformeze atitudinile înțelepciunii de sus.
Ar fi fost bine dacă credincioșii din Chapel Hill Church ar fi
recunoscut acest test și ar fi fost la fel de preocupați în privința atitu-
dinii și a comportamentului lor păcătos pe cât erau cu privire la che-
mările la altar. Incredibil este că, în ambele cazuri, creștinii au fost
gata să acționeze păcătos și nebiblic pentru a „câștiga” sau pentru a
dovedi că au dreptate. Lor nu părea să le pese de faptul că Îl întristau
pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu acționând conform „faptelor firii pă-
mântești”, pe care Noul Testament le denunță foarte clar.
În multe dispute din biserici, credincioșii au războaie pe așa-
zise adevăruri care nu sunt revelate în mod explicit în Scriptură, în
timp ce încalcă cu nepăsare învățătura clară și repetată a Scripturii cu
privire la comportamentul și atitudinile evlavioase. De exemplu, am
început acest capitol cu relatarea fratelui care a răcnit mânios după
chemarea la altar făcută de un evanghelist.
Atât el cât și membrii și liderii Chapel Hill Church, au mani-
festat mai degrabă „faptele firii pământești” decât „roada Duhului” pe
când au încercat să trateze problema. Ce ar fi trebuit să facă ei diferit
pentru a rămâne călăuziți de Duhul Sfânt și pentru a păzi învățătura
Domnului nostru Isus Hristos?
A. Rugăciunea
Imediat ce acel bărbat a conștientizat că este pornit emoțio-
nal, el ar fi trebuit să-I ceară Tatălui său ceresc înțelepciune și stăpâ-
nire de sine. Dacă el s-ar fi rugat „în Duhul” (Romani 8:26-27; Galateni
4:6; Efeseni 6:18; Iuda 20), Duhul Sfânt i-ar fi reamintit pasaje speci-
fice din Scriptură – unele pe care le citise de multe ori – despre felul în
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 33 =
care ar trebui să acționeze un credincios condus de Duhul Sfânt
atunci când este expus unei porniri emoționale. În fapt, toți membrii
bisericii trebuiau să se roage pentru călăuzirea Duhului înainte de a
acționa.
Rugăciunea este un lucru esențial în umblarea prin Duhul.
Prin rugăciune, Duhul Sfânt ne convinge de păcatul nostru și ne de-
termină să ne mărturisim păcatele și să ne schimbăm căile. Atitudi-
nile și comportamentul păcătos al oamenilor de ambele părți indică
faptul că ei n-au avut credință în mod sincer în învățătura lui Dum-
nezeu sau în puterea Duhului Sfânt. Dimpotrivă, acel om mânios și
ceilalți membri ai bisericii au luat problema în mâinile lor, lăsând în
ultimă instanță ca firea pământească să dicteze asupra comporta-
mentului lor.
B. Verificarea atitudinilor și a comportamentului nostru
Dumnezeu nu-i va face niciodată pe cei din poporul Său să se
„muște și să se mănânce unul pe altul”, asemenea animalelor sălba-
tice. Asemenea creștinilor bine învățați, fratele cel mânios și ceilalți
membri de la Chapel Hill ar fi trebuit să-și fi verificat atitudinile și com-
portamentul prin regula Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Duhul îl folo-
sește întotdeauna pentru a-i călăuzi pe cei ce fac parte din poporul lui
Dumnezeu. Aceștia ar fi trebuit să fi recunoscut că ei cedaseră în fața
„dorințelor firii pământești” și că manifestau „faptele firii pămân-
tești” și ale înțelepciunii de jos. Ei ar fi trebuit să recunoască faptul că
mânia era ceea ce îi conducea și să tânjească după înfrânare, că trebu-
iau să exerseze o grijă specială pentru a preveni ca mânia necontrolată
să ajungă să fie folosită de diavolul ca pe o oportunitate de aur pentru
a-și face lucrarea distructivă (Efeseni 4:27).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 34 =
Ei trebuiau să renunțe la toată bârfa și batjocura împotriva
acelui evanghelist, ca și la toate acuzațiile inflamatorii rostite unii îm-
potriva altora. Aceste comportamente nu puteau fi justificate de
scuza că luptau pentru adevăr, întrucât comportamentul lor contra-
zicea adevărul. Ei pierduseră orice perspectivă echilibrată cu privire
la ce anume era mai important. Chemările la altar nu sunt în mod ine-
rent păcătoase, dar ceea ce este în mod cert păcătos e să dai frâu liber
mâniei și ostilității neînfrânate față de alții. Orice persoană implicată
trebuia să aștepte până când pornirile emoționale erau înfrânate și
până când mințile lor erau suficient de clare așa încât să poată trata
problema cu înțelepciunea de la Duhul Sfânt, cu răbdare, blândețe, ra-
țiune și stăpânire de sine.
C. Acționează în dragoste
Dragostea l-ar fi determinat pe acel bărbat să se gândească în
primul rând la binele spiritual al oamenilor din jurul lui, mai degrabă
decât la dorința personală de a-și face cunoscută opinia și de a da frâu
liber mâniei sale. O atitudine mânată de dragoste, cristică, ar fi spus:
„Eu nu sunt de acord personal cu chemările la altar, dar știu că acest
evanghelist Îl predică pe Hristos răstignit multor oameni pierduți.
Pentru acest lucru, Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mă voi așeza pe ge-
nunchi și mă voi ruga ca Duhul lui Dumnezeu să-l folosească pentru
a vedea mulți alți oameni venind la Hristos”11.
Punerea binelui celorlalți mai presus de binele propriu este
ceea ce înseamnă să umbli în dragoste, prin puterea Duhului Sfânt.
Totuși, credincioșii de la Chapel Hill Church n-au acționat în dragoste
11 Această atitudine imită exemplul lui Pavel: „cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe
Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Ce ne pasă?
Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă
bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1:17-18).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 35 =
unul față de celălalt. Ei nu s-au tratat cu dragoste unul pe celălalt (Efe-
seni 4:2). Ei aveau cunoștința dragostei (de care erau foarte mândri!)
dar au încălcat orice principiu al dragostei din Noul Testament.
D. Caută sfatul credincioșilor plini de Duhul Sfânt
Înainte ca acel bărbat să fi condamnat toate chemările la al-
tar, el ar fi trebuit să caute sfatul liderilor bisericii. Scriptura arată că
Duhul Sfânt este cel care pune „prezbiteri” peste turmă, pentru a păs-
tori „biserica lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20:28). Acel om nu
s-a consultat cu păstorii bisericii pentru a-și exprima îngrijorarea sau
pentru le a cere sfatul. În fapt, liderii bisericii ar fi trebuit să îi invite
pe oameni să vorbească cu ei, dacă aveau întrebări sau dacă auziseră
zvonuri care trebuiau să fie discutate.
A căuta sfatul altor credincioși plini de Duhul Sfânt este una
dintre modalitățile prin care noi înșine ajungem să fim conduși de
Duhul Sfânt. Oamenii aveau nevoie ca liderii lor să le reamintească de
atitudinile creștine potrivite și de comportamentul adecvat ce trebuie
adoptat în decursul momentelor stresante de dezacord. Ei aveau ne-
voie ca liderii lor să îi avertizeze cu privire la păcatul bârfei și al pone-
gririi. Din nefericire, liderii acelei biserici au eșuat să recunoască ra-
pid problema și să prezinte congregației un mod de acțiune clar și
constructiv (vezi Faptele Apostolilor 6:13).
E. Tratează-i pe ceilalți cu blândețe și bunătate
Acel bărbat care a avut o problemă cu evanghelistul nu părea
să stăpânească atitudinile potrivite sau maniera adecvată prin care să
gestioneze controversele cu alți credincioși. Totuși, 2 Timotei 2:24-26
este un pasaj destul de clar:
„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu
toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 36 =
să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-
nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-
lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-
lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:24-
26).
Chiar dacă pasajul de mai sus se aplică direct confruntării fal-
șilor învățători și a celor care îi urmează, el slujește de asemenea drept
ghid pentru cum ar trebui să tratăm dezacordurile doctrinare pe care
le avem cu ceilalți credincioși.
La momentul potrivit, acel om ar fi trebuit să se adreseze
evanghelistului și, fără a face acuzații sau fără a-i ataca motivațiile, el
ar fi trebuit să pună cu blândețe întrebări pentru a descoperi motivele
pentru care folosea chemările la altar. Astfel, el ar fi putut afla ceva
din partea evanghelistului și, pe de altă parte, ar fi putut chiar să-l
ajute. Poate că amândoi ar fi avut ceva de învățat despre ce înseamnă
să umbli într-o manieră „vrednică de Evanghelia lui Hristos” (Filipeni
1:27).
F. Fii smerit
După evaluarea comportamentul lui, și văzând haosul pe
care l-a produs în biserică, bărbatul acela ar fi trebuit să se smerească
și să se pocăiască de pornirea sa de mânie. El alesese momentul și lo-
cul nepotrivit pentru a vorbi. Batjocorise și chestionase motivațiile
unui slujitor al lui Dumnezeu, când nu avea niciun drept să facă acest
lucru. Trebuia să-și recunoască păcatul și să se pocăiască, și trebuia să
ceară scuze oamenilor care-l auziseră formulând acele acuzații pline
de mânie.
Când a izbucnit lupta aceea păcătoasă, liderii bisericii ar fi
trebuit să cheme biserica la rugăciune, la post și pocăință pentru a res-
taura o atitudine de smerenie și dragoste. Ei n-ar fi trebuit să încerce
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 37 =
să trateze problema până când nu s-ar fi corectat acele atitudini ego-
iste și păcătoase.
Cu o atitudine de smerenie mânată de Duhul Sfânt, dezacor-
dul legat de chemările la altar fi putut fi gestionat într-un fel con-
structiv și politicos. Totuși, credincioșii aceia au ales să se muște și să
se mănânce unii pe alții și astfel să demonstreze înaintea tuturor o
probă de primă clasă a „faptelor firii pământești”.
Cum să răspundem la conflict atunci când suntem implicați
individual, în calitate de credincioși, și în familiile bisericilor noastre?
Vom demonstra noi roada frumoasă a Duhului Sfânt, sau vom arăta
urâțenia firii pământești? Fiecare conflict scoate la iveală dacă prac-
ticăm ceea ce predicăm, dacă suntem împlinitori ai Cuvântului sau
doar ascultători (Iacov 1:22). Fiecare conflict scoate la iveală autenti-
citatea vieții noastre creștine (1 Corinteni 11:19). Isus a spus: „Dacă
știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți” (Ioan 13:17), și fiecare
dintre noi suntem datori să dăm socoteală înaintea Lui pentru aces-
tea.
„Dacă trăim Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă de-
șartă, întărâtându-ne unii pe alții, și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni
5:25-26)
Principii cheie de reținut
1. Atunci când ești implicat într-un conflict, manifestă
„roada Duhului”, nu „faptele firii pământești”. Fii mânat de Duhul, nu
neînfrânat.
2. Fii la fel de preocupat de atitudinea și comportamentul tău
pe cât ești preocupat de problema acelui dezacord.
3. Nu vă „mușcați și mâncați unul pe altul”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 39 =
Capitolul 2
ACȚIONEAZĂ ÎN DRAGOSTE
„Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragos-
tea acoperă o sumedenie de păcate” - 1 Petru 4:8
Chestiunea conflictelor dintre credincioși a reprezentat o
preocupare profundă a lui Francis Schaeffer, unul dintre cei mai in-
fluenți gânditori și autori evanghelici din prima jumătate a secolului
2012. Probabil că Schaeffer este cel mai cunoscut pentru faptul că-și
deschidea casa din Alpii elvețieni (denumită L'Abri, care este terme-
nul din limba franceză pentru „adăpost”) față de orice persoană care
căuta răspunsuri la întrebările esențiale ale vieții. Revista Time a des-
cris „misiunea lui față de intelectuali” ca fiind „una dintre cele mai
neobișnuite din lumea occidentală”13.
Pe când era tânăr student și proaspăt creștin, Schaeffer a con-
știentizat că biserica și denominația lui de acasă abandonaseră crești-
nismul istoric și biblic în favoarea liberalismului teologic, așa că și-a
12 v. Colin Duriez, Francis Schaeffer: An Authentic Life (Wheaton, IL: Crossway, 2008). 13 “Missions to Intellectuals”, Time (11 Ianuarie 1960).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 40 =
părăsit denominația pentru a face parte dintr-un nou grup evanghe-
lic. Totuși, în decurs de doi ani, personalitatea și problemele doctri-
nare au făcut ca noua denominație să se împartă la rândul ei în două
grupuri. Schaeffer a devenit un participant activ în grupul minoritar,
care și-a format propria denominație și propriul seminar teologic.
După mai mulți ani, a părăsit în mod voluntar acea denominație. La
scurt timp, și ea a trecut printr-o divizare.
Francis Schaeffer știa din experiență personală cum arăta
urâțenia manifestată între credincioșii adevărați în toiul conflictelor
doctrinare. Îl durea să-i vadă pe oameni mușcându-se și mâncându-
se unii pe alții, în Numele lui Hristos. El a văzut că era ceva complet
greșit în felul în care creștinii gestionau dezacordurile dintre ei și a
concluzionat că elementul care lipsea era dragostea14.
Schaeffer credea că, creștinii trebuie să fie cunoscuți nu doar
pentru apărarea adevărului Scripturii într-un fel care să nu lase loc
compromisului, ci și pentru dragostea lor reciprocă de neclintit, chiar
și când există dezacorduri între ei. Lupta pentru adevăr, pentru doc-
trina sănătoasă și pentru puritatea bisericii trebuie să fie echilibrată
de dragoste și har. Pentru a spune adevărul și a acționa simultan în
dragoste, ca să folosim terminologia lui Schaeffer, avem nevoie de lu-
crarea dătătoare de putere a Duhului Sfânt. Echilibrarea adevărului și
dragostei nu poate fi făcută în firea pământească.15
14 Duriez, Francis Schaeffer: An Authentic Life, 87. Francis Schaeffer, The Church Be-
fore the Watching World, în The Complete Works, vol. 4, cartea 2 (Westchester, IL:
Crossway, 1983), 151-63. 15 „Trebuie să privim clipă de clipă la lucrarea lui Hristos, la lucrarea Duhului Sfânt.
Spiritualitatea începe prin a avea un sens real în viețile noastre din fiecare moment,
pe când începem să manifestăm simultan sfințenia lui Dumnezeu și dragostea lui
Dumnezeu” (Schaeffer, The Church Before the Watching World, 152).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 41 =
1. DRAGOSTEA DEFINEȘTE CUM SĂ ACȚIONĂM CÂND NE CONFRUN-TĂM CU CONFLICTE
Învățătura lui Schaeffer cu privire la acționarea în dragoste
atunci când apărăm adevărul nu este nouă. Pavel era un apărător ne-
obosit al adevărului Evangheliei, și totuși a scris mai mult despre dra-
goste și conflict decât orice alt autor al Noului Testament. Dragostea
și adevărul nu sunt vrăjmași, și nici nu trebuie sacrificat unul pentru
a-l putea folosi pe celălalt. În fapt, dragostea „se bucură în adevăr” (1
Corinteni 13:6).
Insistența lui Pavel pe practicarea dragostei în mijlocul con-
flictului este evidentă din felul în care el tratează biserica din Corint.
Deși corintenii se mândreau cu darurile și cunoștința lor, ei erau in-
fami prin spiritul lor beligerant și prin luptele dintre ei. Le lipsea dra-
gostea și, de aceea, ei rupeau biserica în bucăți, în loc să o zidească. Ei
divizau biserica, în loc să o unească. Ei subminau lucrarea lui Dumne-
zeu, în loc să contribuie la ea.
Pavel le scrie corintenilor, spunându-le că dragostea este in-
dispensabilă tuturor lucrurilor pe care ei le fac și spun (1 Corinteni
13:1-3), și apoi enumeră 15 descrieri specifice ale dragostei (v. 4-7).
Creștinii de astăzi văd adesea aceste versete ca pe un poem al dragos-
tei și le recită la ceremoniile de căsătorie, deși nu acesta fusese scopul
cu care Pavel le scrisese. Pavel îi scria unei biserici aflate în conflict, și
trebuie să înțelegem mesajul lui în acel context:
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate:
dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă
de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegu-
ire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăj-
duiește totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:4-7).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 42 =
După ce enumeră două trăsături pozitive ale dragostei („răb-
darea” și „blândețea”), Pavel înșiruie opt vicii total incompatibile cu
dragostea. Fiecare dintre aceste vicii este expresia egoismului păcătos
care creează și exacerbează conflictul și care zdrobește relațiile.
Aceste păcate sunt lucrarea firii pământești. Ele dominau biserica din
Corint, și continuă să genereze conflicte în bisericile și în viețile per-
sonale ale creștinilor de astăzi.
Atunci când cerem ca lucrurile să se desfășoare după prefe-
rințele noastre sau când ne sunt refuzate dorințele noastre egoiste,
noi ne luptăm și ne certăm. Observați felul în care Iacov descrie rezul-
tatul dorințelor noastre egoiste:
„De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din
poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi pof-
tiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă
certați, și vă luptați” (Iacov 4:1-2).
Dragostea creștină autentică, prin contrast, nu este preocu-
pată de sine, nu se umflă de mândrie, nu este ușor provocată la mânie
și nu caută răzbunarea (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea creștină este
manifestată prin dragostea lui Isus care și-a dat viața pentru noi, ca
exemplu, așa încât și noi „deci trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1
Ioan 3:16).
Multe dintre primele biserici creștine au adus alături oameni
din clase sociale atât de diverse, încât conflictul era inevitabil. Sclavi
și oameni liberi, bogați și săraci, educați și needucați, evrei tradițio-
naliști și Neamuri permisive au descoperit că nu mai erau separați de
statutul social, ci erau uniți ca frați și surori în Hristos. Cum ar putea
să stea împreună o astfel de congregație? Doar prin dragostea jertfi-
toare de sine produsă de Duhul Sfânt! Așa cum afirma un comentator,
„această dragoste – și doar această dragoste – este acel lucru suficient
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 43 =
de puternic pentru a ține unită o congregație de indivizi atât de dife-
riți”16.
Așadar, nu fi prins pe picior greșit. Atunci când avem con-
flicte, învățăturile lui Pavel pe tema dragostei din 1 Corinteni 13:4-7
definesc felul în care ar trebui și felul în care nu ar trebui să ne compor-
tăm17. Înaintea unei întâlniri cu potențial exploziv sau a unei con-
fruntări personale tensionate, împrospătează-ți mintea cu descrierile
biblice ale dragostei. Amintește-ți că dragostea este primul rod al Du-
hului Sfânt (Romani 5:5; 15:30; Galateni 5:22; Coloseni 1:8), așa că
alege să „umbli în dragoste” (Efeseni 5:2) prin puterea Duhului Sfânt.
Reamintește-ți de felul în care dragostea acționează și felul în care nu
acționează. Hotărăște-te mai dinainte cum ar trebui să răspunzi față de
cei cu care ai un dezacord. Nu lăsa ca dragostea să fie elementul lipsă
din relațiile tale cu frații și surorile în Hristos.
2. DRAGOSTEA NU CAUTĂ RĂZBUNARE PENTRU RĂUL SUFERIT
Chiar și astăzi, există unele grupuri primitive, tribale, care
practică un obicei denumit „străpungere”. Obiceiul cere ca tribul din
care face parte o persoană care a fost rănită sau ucisă de cineva dintr-
un alt trib să străpungă cu sulița pe cineva din tribul celui care a rănit
primul, drept răzbunare. Dacă nu se face răzbunare pentru răul făcut
unui membru de trib, acest lucru este văzut ca o rușine. A ierta sau
trece cu vederea este considerat un semn de slăbiciune. Aceste legi
nescrise perpetuează războaie tribale continue și crime oribile.
16 James D.G. Dunn, The Epistles to the Colossians and to Philemon, NIGTC (Grand Rap-
ids: Eerdmans, 1996), 232. 17 Pentru o explicație a fiecăreia dintre aceste 15 trăsături, v. Alexander Strauch, A
Christian Leader’s Guide to Leading With Love (Littleton, CO: Lewis and Roth, 2006),
39-88.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 44 =
Este adevărat că, astăzi, creștinii aflați în conflicte nu aruncă
literal cu sulița unul către celălalt, dar se pot vedea o mulțime de acți-
uni de „străpungere” folosind cuvinte tăioase și priviri mânioase. Prin
contrast, Isus ne-a învățat și a trăit pe principiul refuzului răzbunării. El
a spus: „oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”
(Matei 5:39). În comentariul său la prima epistolă a lui Petru, Thomas
R. Schreiner descrie tăcerea lui Isus în suferință ca fiind „cea mai re-
marcabilă dovadă a spiritului Său lipsit de dorință de răzbunare, în-
trucât aceasta poate fi aproape de nesuportat atunci când ești tratat
pe nedrept”18.
Urmând învățătura și exemplul lui Isus, Pavel și Petru inter-
zic mentalitatea de răzbunare ce e parte atât de pregnantă a naturii
omenești:
• „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este
bine, înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12:17).
• „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară;
dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost che-
mați” (1 Petru 3:9).
• „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când
era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecă-
tor” (1 Petru 2:23).
Atunci când cineva ne insultă, noi nu trebuie să răspundem
acelei insulte. Când suntem blestemați, noi nu trebuie să blestemăm
înapoi. Când cineva ne lovește, nu trebuie să răspundem, iar când ci-
neva ne tratează cu răutate, nu trebuie să ne răzbunăm. Noi trebuie să
fim diferiți de cei care ne fac rău (Levitic 19:17-18; Proverbe 20:22;
18 Thomas R. Schreiner, 1, 2 Peter, Jude, NAC (Nashville, TN: Broadman & Holman,
2003), 143.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 45 =
24:17-18, 29). În loc să răspundem răului cu rău, noi suntem chemați
să umblăm în dragoste și să nu ne asemănăm vrăjmașilor noștri sau
celor cu care ne luptăm.
Dragostea dorește reconcilierea și repararea relațiilor. Ea lasă
nedreptățile din trecut în mâna lui Dumnezeu. Astfel, Scriptura inter-
zice răzbunarea personală sau luarea dreptății în mâinile noastre:
„‚Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul” (Romani
12:19). Pedepsirea răului este prerogativul lui Dumnezeu, iar El a dat
guvernelor și tribunalelor omenești autoritatea de a-i judeca și pe-
depsi pe cei răi (Romani 13:17).
Dragostea „nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:5), prin asta
însemnând că nu ține socoteala relelor cu scopul de a alimenta o ati-
tudine de răzbunare. Dragostea nu hrănește nemulțumirea și nici nu
se întoarce la rănile din vechime. Ea nu se odihnește obsesiv pe dure-
rile provocate de alții. Pe scurt, dragostea scade temperatura majorității
conflictelor prin faptul că refuză să se implice în răzbunare. Dragostea
nu este biruită de rău, ci ea biruiește răul prin bine (Romani 12:21). Ea
oferă iertare ofensatorului și cere iertare când e nevoie.
Pavel și Barnaba sunt doi giganți ai credinței care au ajuns
cândva la un dezacord destul de tăios. Ei ne oferă un important exem-
plu biblic despre felul în care creștinii pot să ajungă la dezacord fără a
căuta răzbunarea sau fără a duce o viață de lupte acre.
Atunci când au avut acel dezacord pe tema luării lui Ioan
Marcu, vărul lui Barnaba, alături de ei în cea de-a doua călătorie misi-
onară, cei doi au plecat pe căi separate, Barnaba luându-l pe Marcu iar
Pavel pe Sila, și astfel au format două echipe evanghelistice separate
(Faptele Apostolilor 15:36-41).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 46 =
Relatarea lui Luca lasă nerezolvată disputa dintre Pavel și
Barnaba. Chiar și cei mai buni dintre slujitorii lui Dumnezeu pot să
intre în dezacord unii cu alții și pot să descopere că nu mai pot lucra
îndeaproape. Dar chiar dacă dezacordul lor a fost unul tăios, Pavel și
Barnaba n-au dus ani de războaie personale unul împotriva celuilalt.
Ei n-au trimis scrisori care să atace caracterul celuilalt. Ei n-au format
noi denominații. Dimpotrivă, ei au refuzat să vorbească rău despre ce-
lălalt sau să păstreze frustrări și greșeli ale celuilalt în suflet. În fapt,
Pavel a vorbit ceva mai târziu bine despre Barnaba, descriindu-l drept
partener al său în Evanghelie (1 Corinteni 9:3-6), și chiar a cerut ca
Marcu să i se alăture, așa cum îi scrie lui Timotei, „el îmi este de folos
pentru slujbă” (2 Timotei 4:11; v. și Coloseni 4:10).
3. DRAGOSTEA BIRUIEȘTE RĂUL PRIN RUGĂCIUNE, IERTARE ȘI BLÂNDEȚE
Lumea iubește muzica dulce a răzbunării, dar Dumnezeu iu-
bește muzica dulce a rugăciunii, iertării și blândeții. Atunci când sun-
tem răniți sau tratați pe nedrept, trebuie să gestionăm conflictul cu o
iertare dumnezeiască și cu o blândețe cristică19. Noi facem acest lucru
mai întâi prin a cere ajutorul lui Dumnezeu și călăuzirea Lui în rugă-
ciune, apoi prin a manifesta iertarea plină de dragoste și blândețea,
prin comportamentul nostru.
A. Rugăciunea
19 Răbdarea: Exod 34:6; Ieremia 15:15; Romani 2:4; 9:22; Galateni 5:22; 1 Timotei
1:16; 2 Petru 3:9, 15. Blândețea: Rut 2:20: 2 Samuel 9:3; Psalmii 106:7; 145:17; Luca
6:35; Romani 2:4; 11:22’ Efeseni 2:7; Tit 3:4; 1 Petru 2:3. Exemplul și învățătura lui
Pavel: 2 Corinteni 6:3-4, 6; 2 Timotei 2:24; 4:2.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 47 =
Într-o cultură în care ura față de vrăjmași și umblarea după
răzbunare personală sunt nu doar practici acceptabile, ci forme artis-
tice rafinate, afirmațiile radicale ale lui Isus pe tema dragostei trebuie
să-i fi șocat pe ucenicii Lui:
• „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă bles-
temă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei
ce vă asupresc și vă prigonesc” (Matei 5:44).
• „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, bi-
necuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce
se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28).
Atunci când oamenii, credincioși sau necredincioși, ne abu-
zează și ne persecută, noi trebuie să răspundem cu cea mai pozitivă și
pro-activă manifestare posibilă a dragostei. Isus nu ne cheamă să fim
niște martiri pasivi, care doar suferă și suportă, ci trebuie să îi binecu-
vântăm în mod activ pe cei care ne fac rău, și să nu-i „blestemăm” (Ro-
mani 12:14; 1 Petru 3:9). Domnul nostru vrea să ne rugăm ca Dumne-
zeu să aibă îndurare și să schimbe inimile celor care ne persecută și ne
abuzează (Luca 23:34; Faptele Apostolilor 7:60). O astfel de rugăciune
reprezintă un element cheie atunci când vrem să gestionăm un conflict
într-o modalitate care să-L onoreze pe Dumnezeu.
Când ne rugăm pentru cei care greșesc față de noi, Duhul
Sfânt transformă caracterul nostru, făcându-l asemenea lui Hristos.
Duhul călăuzește inimile noastre pentru a ști cum să răspundem cu
dragoste și lucrează în același timp în inimile celor pentru care ne ru-
găm. Dar când neglijăm rugăciunea, noi Îl plasăm pe Dumnezeu în
afara conflictelor noastre și acționăm independent de călăuzirea și pute-
rea Lui.
B. Răbdarea
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 48 =
În această viață, vom avea de suferit multe răni și nedreptăți,
chiar din partea prietenilor și a rudelor. Când vreun rău este făcut
creștinilor, noi trebuie să răspundem cu dragoste. În fapt, prima tră-
sătură a dragostei enumerată în 1 Corinteni 13:47 este răbdarea, care
mai poate fi tradusă și prin „îndelungă răbdare” sau „tolerare”. Atunci
când îndurăm cu răbdare rănile și relele suferite în mijlocul conflic-
tului, noi demonstrăm această calitate tenace a dragostei. Prin con-
trast, când ne văicărim de orice rană, manifestăm adesea egoism și
autocompătimire.
Scriptura ne învață că una dintre principalele modalități de a
păstra „unitatea Duhului prin legătura păcii” constă din a ne „îngădui
unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4:2-3). Această expresie prepozițio-
nală, „în dragoste”, este foarte importantă. Dacă nu tolerăm „în dra-
goste”, răbdarea noastră „ar putea da naștere resentimentelor sau
mâniei, în locul dragostei”.20
Răbdarea este opusă nerăbdării, care este concentrată pe sine
și va crea sau va exacerba conflictul, în loc să-i trateze pe ceilalți oa-
meni cu atenție, într-o manieră răbdătoare, cu stăpânire de sine, care
să conducă în mod constructiv la rezolvarea conflictului. Virtutea
creștină a răbdării îl face capabil pe un credincios să practice dragos-
tea care „acoperă o mulțime de păcate” (1 Petru 4:8).
Atunci când suntem ispitiți să fim nerăbdători cu alții, ar tre-
bui să ne oprim și să ne gândim pentru o clipă la îndelunga răbdare a
lui Dumnezeu, o răbdare plină de har, față de multele noastre rele să-
vârșite împotriva Lui. Așa cum ne reamintește Pavel: „Îngăduiți-vă
unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă
unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi” (Coloseni
20 Harold W. Hoehner, Ephesians (Grand Rapids: Baker, 2002), 510.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 49 =
3:13). În lumina răbdării manifestată de Dumnezeu față de noi, ar tre-
bui să ne întrebăm cine suntem să credem că nu putem suporta cu
răbdare slăbiciunile și eșecurile altora, sau greșelile ori greutățile pe
care ni le fac?
C. Blândețea
În loc să fim „biruiți de rău” când ni se greșește, Biblia ne în-
vață să răspundem cu fapte de bunătate (1 Corinteni 13:4). Arătând
blândețe, demonstrăm că umblăm prin Duhul și în dragoste chiar și
când ne aflăm sub presiunea emoțională a conflictului interpersonal.
Astfel, în contextul dragostei (Romani 12:9-21), Pavel scrie că noi
suntem chemați să biruim răul prin faptele bune ale blândeții:
„Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mă-
nânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel,
vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de
rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:20-21).
Credincioși fiind, suntem chemați să-i câștigăm pe oameni
prin bunătate. Cu toată sinceritatea inimii, noi trebuie să-i binecu-
vântăm pe cei care ne abuzează prin a face fapte bune spre beneficiul
lor. Prin faptele bunătății, noi demonstrăm că suntem pregătiți să-i
iertăm pe cei care au păcătuit împotriva noastră. Bine ar fi dacă s-ar
spune despre noi așa cum s-a spus despre Thomas Cranmer, arhiepis-
copul bisericii Angliei: „Să-i faci orice rău acestui om însemna să te
alegi cu o faptă de bunătate din partea lui.”21
Pavel putea să le spună corintenilor că viața și lucrarea lui
erau marcate de răbdare, blândețe, dragoste și putere din Duhului
Sfânt:
21 Alfred Tennyson, Queen Mary (Boston, MA: James R. Osgood, 1875), 194.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 50 =
„Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca
slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele,
arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu,
prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,...
prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin
bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută”
(2 Corinteni 6:3-4, 6).
Dacă dorești ca oamenii să te trateze cu răbdare și blândețe
când ești implicat într-un conflict cu ei, atunci tratează-i pe cei ce au
dezacorduri cu tine cu răbdare și blândețe. Iată regula de aur a dragos-
tei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în
aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii” (Matei 7:12)
4. DRAGOSTEA ACOPERĂ MULȚIME DE PĂCATE
După un serviciu al bisericii într-o duminică dimineață, am
văzut că un bărbat s-a apropiat să-mi vorbească. Muzica folosită în
acea dimineață fusese un pic cam tare și, judecând după expresia feței
sale, știam ce avea să urmeze. Acel om mi-a spus cu mânie că aveam
să fiu expus judecății lui Hristos pentru că permisesem tinerilor să-i
ruineze închinarea! Vreme de câteva minute a ținut-o cu un discurs
în care își vărsa năduful pe mine după moda veche. Nu s-a abținut de
la nimic.
Apoi a respirat adânc, s-a oprit vreme de câteva secunde, și a
spus cu calm: „Bine, cel puțin ești o persoană deschisă”. S-a întors, a
plecat, și n-a mai fost nicio problemă între noi de atunci încoace.
Nu i-am spus niciun cuvânt. Știam că, dacă aș fi început să
mă justific, situația ar fi escaladat într-o ceartă. Cu siguranță că Duhul
Sfânt mi-a controlat emoțiile, permițându-mi să rămân calm și să trec
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 51 =
cu vederea discursul lui amenințător și comportamentul lipsit de dra-
goste.
Alteori, un astfel de comportament trebuie confruntat și
mustrat dar, de cele mai multe ori, cel mai bun lucru pe care să îl fa-
cem este să nu spunem nimic, și să alegem să trecem cu vederea gre-
șeala acelei persoane. În acest caz, pentru că știam bine cu cine aveam
de-a face, cel mai înțelept lucru era să nu dau curs acelei acțiuni sau
să-i cer să își ceară scuze. Maniera corectă de a acționa a fost aceea de
a urma îndemnul lui Petru: „Mai pe sus de toate, să aveți o dragoste
fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de pă-
cate” (1 Petru 4:8). Dragostea față de acest frate mi-a permis să îi înțe-
leg perspectiva profund emoțională cu privire la închinare și să îi su-
port slăbiciunile de caracter. Dragostea, și doar dragostea, acoperă o
mulțime de păcate.
La fel ca în lumea seculară, și în biserică avem adesea de-a
face cu oameni dificili. Fiecare persoană este păcătoasă și imperfectă.
Noi toți avem excentricități și defecte de caracter. Dacă nu ne tolerăm
unul pe altul „mai presus de orice” în dragoste și dacă nu permitem ca
dragostea să acopere ofensele noastre reciproce, nu putem trăi în uni-
tate. Doar dragostea produsă de Duhul Sfânt ne dă puterea să înțele-
gem slăbiciunile și problemele oamenilor și să iertăm în mod repetat,
sau să acoperim greșelile celuilalt. Dragostea lui Isus pentru ucenicii
Lui a acoperit multele lor eșecuri și I-a permis să trăiască și să slu-
jească alături de aceștia.
Chiar dacă dragostea acoperă o mulțime de păcate, trebuie să
ne amintim că ea nu acoperă toate păcatele. Așa cum explica Ken
Sande, autorul cărții The Peacemaker,
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 52 =
„A trece cu adevărat cu vederea o ofensă înseamnă să te ho-
tărăști în mod deliberat să nu vorbești despre ea, să nu ră-
mâi concentrat pe ea sau să nu o lași să se transforme în
amărăciune. Dacă nu poți trece cu vederea o ofensă în felul
acesta, dacă este prea serioasă pentru a o trece cu vederea
sau dacă continuă ca o componentă de bază în viața celelalte
persoane, atunci trebuie să mergi să vorbești cu acea per-
soană despre ea într-o manieră constructivă și plină de dra-
goste.”22
Uneori, dragostea necesită disciplinarea păcatului de către
biserică – probabil chiar acțiuni sau cuvinte severe pentru a opri o si-
tuație distructivă – așa încât să se păstreze binele acelei persoane și să
se protejeze biserica locală (Matei 5:22-24; 18:15-17; 2 Corinteni 2:2-
4; 7:8-13; Galateni 2:11-14; 2 Tesaloniceni 3:6-15). Scopul unei astfel
de disciplinări nu este darea pe față și rușinarea, ci corectarea, răs-
cumpărarea și restaurarea. Totuși, dragostea autentică exersată în
„înțelepciunea de sus”, recunoaște când este momentul potrivit pen-
tru scoaterea la iveală și când este situația necesară să se acopere o
ofensă. Dragostea autentică nu mușcă și nu devorează, ci caută întot-
deauna binele celeilalte persoane, punându-l întotdeauna mai presus
decât apărarea propriei persoane.
5. DRAGOSTEA RENUNȚĂ LA SINE SPRE BINELE ALTORA
Câteva cupluri creștine tinere din aceeași biserică au plecat la
o tabără de schi. Unele cupluri au adus vin cu ele și l-au consumat la o
cină. Câteva dintre cupluri n-au dorit să bei, dar cei ce au consumat
vin au insistat că nu era nimic greșit să bea un pahar de vin la o masă.
22 Ken Sande, The Peacemaker: A Biblical Guide to Resolving Personal Conflict, ed. 3,
(Grand Rapids: Baker, 2004), 83.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 53 =
Ei i-au convins pe cei ce nu consumau să li se alăture și să nu fie atât
de rigizi.
Totuși, ceva mai târziu, abstinenții s-au gândit că își încălca-
seră conștiințele. Ei au devenit supărați pe cei care îi convinseseră să
bea, dar aceștia i-au etichetat ca legaliști și ignoranți. Acest lucru a ca-
uzat o rupere în relațiile lor. Totul a degenerat într-o dispută în cadrul
bisericii, despre cine avea dreptate și cine nu.
Astfel de dispute nu sunt deloc noi sau rare. În majoritatea
bisericilor din primul secol, certurile au apărut pentru chestiuni le-
gate de conștiință și pentru opinii cu privire la alegeri ce țin de stil de
viață23. De exemplu, în Roma, creștinii evrei și cei dintre Neamuri s-
au certat pe tema poruncilor legate de hrană și a respectării anumitor
zile sfinte (Romani 14). Creștinii de astăzi se ceartă și se despart din
cauza unor chestiuni precum păzirea Sabatului, celebrarea Crăciunu-
lui, consumul de alcool sau anumite feluri de recreere și muzică.
Între diferitele principii pe care Biblia le statuează pentru re-
zolvarea disputelor, dragostea este primordială. Dragostea, ne spune
Biblia, „nu insistă pe calea ei” (1 Corinteni 13:5, cf. lit.) și „nu face rău
aproapelui” (Romani 13:10). Dragostea ne face chiar pregătiți să mu-
rim pentru un frate sau soră (1 Ioan 3:16).
În acord cu această învățătură, Pavel ne scrie în Romani 14:1-
15:9 cum să umblăm în dragoste și să punem binele spiritual al altora
mai presus de drepturile și libertățile noastre:
„Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina
unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin
23 În Romani 14:1, Pavel se referă la aceste aspecte controversate denumindu-le
“păreri” sau “chestiuni discutabile”. Prin aceasta, el vrea să spună că nu sunt elemente
doctrinare fundamentale, ci aspecte secundare, care țin de conștiința personală. A se
vedea capitolul 6 pentru mai multe detalii.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 54 =
mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!” (Romani
14:15).
Într-un stil asemănător, el tratează abuzul libertății creștine
care se regăsea în bisericile din Galatia:
„Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu faceți
din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pămân-
tească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13,
subl.).
Pentru Pavel, libertatea în Hristos însemna slujirea altora în
dragoste, cu o atitudine de servitor (Ioan 13:14; Romani 15:1-3, 8; 1
Corinteni 8:1, 13; 9:19-23; 10:24, 32-33; Galateni 5:13; 6:2) nu în
complacerea de sine. Ceea ce își cere drepturile și libertățile este eul –
întotdeauna preocupat de sine și gata de luptă. Nu exersarea proprii-
lor „drepturi” era principala preocupare a lui Pavel. Principiile călău-
zitoare care guvernau acțiunile sale țineau de zidirea credincioșilor în
credință, de câștigarea celor pierduți pentru Hristos și de glorificarea
lui Dumnezeu în toate lucrurile (1 Corinteni 10:24, 31-33).
Fundamentul eticii creștine nu ține de libertăți sau drepturi,
ci de dragostea costisitoare, care se sacrifică pe sine, care zidește, în
loc să dărâme poporul lui Dumnezeu. Dacă aplicăm principiul dragos-
tei la dezacordurile pe care le avem cu privire la consumul de vin, dra-
gostea cristică cere ca aceia care se simt liberi să bea vin să nu facă
presiuni față de abstinenți ca aceștia să bea și să nu-i batjocorească
pentru gândirea lor. Dragostea cristică ar trebui să pună deoparte pro-
blema alcoolului, așa încât aceasta să nu devină o problemă care să
întrerupă părtășia între frați și surori în Domnul.
În cazul celor abstinenți, ar fi un păcat ca ei să acționeze con-
trar conștiinței lor (Romani 14:23). Totuși, chiar dacă aceștia aleg să
se abțină, ei pot alege să îi încurajeze pe alții să se bucure de libertatea
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 55 =
lor. Evident, dacă vreo persoană din grup se luptă cu alcoolismul, a
consuma vin în fața celei persoane ar fi o dovadă lipsită de sensibili-
tate a egoismului acelor consumatori de vin.
Când chestiunile legate de conștiința personală sau stilul de
viață devin o problemă, remediul Noului Testament este dragostea care
se sacrifică – o dragoste care abandonează în mod radical și voluntar
drepturile și libertățile proprii spre zidirea spirituală a altora. A practica
dragostea care limitează libertățile proprii înseamnă să imităm dra-
gostea jertfitoare de sine a lui Hristos, arătată pe cruce, spre mântui-
rea noastră. „Hristos nu Și-a plăcut Lui însuși” (Romani 15:3). Dacă
Hristos a fost gata să moară pentru credinciosul acela slab, cu sigu-
ranță că și noi putem renunța la unele dintre libertățile și drepturile
noastre pentru a zidi și proteja o astfel de persoană, așa încât să nu se
poticnească.
6. PRACTICĂ CEEA CE PREDICI DESPRE DRAGOSTE
Ascultarea de „porunca cea nouă” a lui Isus de a ne iubi reci-
proc așa cum El ne-a iubit (Ioan 13:34-35) este cel mai bun mijloc de
protejare împotriva multor conflicte lipsite de sensibilitate. Problema
este că e ușor să vorbești despre dragoste, dar este greu să o practici
când ești ambalat emoțional și când își face loc conflictul care te stâr-
nește la mânie. Recunoscând această problemă, preaiubitul ucenic
Ioan scria: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta
și cu adevărul” (1 Ioan 3:18). Dragostea este de puțin ajutor în gestio-
narea conflictelor, dacă nu e autentică sau dacă nu e practicată (Ro-
mani 12:9).
Într-o situație pe care prietenul meu Brian mi-a povestit-o,
am descoperit cât de important este, și cât de dificil poate fi, să prac-
ticăm ceea ce predicăm. Brian este patronul unei companii de IT și a
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 56 =
lucrat vreme de mai multe luni la configurarea rețelei la o firmă. După
ce și-a încheiat lucrarea, clientul i-a spus că nu este în măsură să plă-
tească. Brian l-a descris pe acel client ca fiind unul dintre cei mai difi-
cili oameni cu care a avut de-a face – nerezonabil și tot timpul pus pe
ceartă și pe răutăți. Îi era silă și să vorbească cu el la telefon.
Când Brian l-a sunat pe client pentru a insista ca acesta să în-
cerce să plătească câtuși de puțin din datoria lui, acel om l-a amenin-
țat că nu-i va plăti nimic! În decursul conversației lor, Brian l-a între-
bat: „Dar cu ce se ocupă firma dumneavoastră până la urmă?”
Acel bărbat a replicat: „cu managementul conflictelor”.
Brian nu putea să creadă ce-i auzeau urechile! Uimit de ipo-
crizia acelui om, a fost prea șocat pentru a mai răspunde și prea tul-
burat pentru a râde de ironia situației. Mai târziu, când Brian a încer-
cat să-i propună un plan de plăți, clientul a amenințat că va refuza să-
i mai vorbească. În acel moment, Brian a întrebat: „Nu ați putea totuși
să folosiți unele dintre principiile despre care vorbiți cu privire la ma-
nagementul conflictelor pentru a rezolva problema pe care o avem
într-o manieră rezonabilă?”
Clientul și-a repetat amenințările. Prietenului meu i-a trebuit
mai mult de un an ca să fie plătit dar, ca rezultat al comportamentului
său răbdător și cu stăpânire de sine, însoțit de o vorbire politicoasă,
cele două părți au sfârșit într-o relație cu o notă pozitivă.
Asemenea bărbatului care îi învăța pe alții cum să gestioneze
conflictele, dar nu practica ceea ce predica, și noi creștinii uneori
eșuăm să practicăm principiile glorioase ale dragostei divine, pe care
altfel le predicăm. La ce bun să predicăm că Dumnezeu Tatăl este dra-
goste în și prin noi (Ioan 17:26), dacă ne luptăm asemenea demonilor?
La ce ne folosește să predicăm că „dragostea nu face rău aproapelui”
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 57 =
(Romani 13:10), când noi căutăm de fapt să-l distrugem pe aproapele
nostru cu care avem un dezacord? Ce folos este în a predica faptul că
primul rod al Duhului Sfânt este dragostea, dacă tot ceea ce dovedim
este ostilitate și ură? La ce bun să predicăm „porunca cea nouă” de a
ne iubi unul pe altul așa cum ne-a iubit Hristos, dacă ne luptăm ase-
menea politicienilor murdari, care n-au nicio integritate și nu res-
pectă nimic la oponenții lor?
Mai toți avem cel puțin o idee generală despre comportamen-
tul creștin adecvat dar, în fierbințeala momentului, când emoțiile ni
s-au stârnit, apelăm la comportamente păgâne, lipsite de dragoste, la
porniri de mânie, la vorbire inflamată și justificare de sine. Ajungem
uneori chiar să ne dăm în judecată unii pe alții și să căutăm răzbuna-
rea. Așadar, întrebarea crucială este întotdeauna aceasta: Vom acți-
ona noi în dragoste, chiar și când ne aflăm sub stresul conflictului,
sau vom acționa asemenea oamenilor care nu-L au pe Duhul Sfânt și
nici dragostea lui Dumnezeu?
„Nu ceea ce cunoaște cineva”, remarca Peter Davids, „ci ceea
ce face este ce contează. Cunoștința adevărată are ca scop să fie prelu-
diul pentru acțiune, și ce contează în final este ascultarea de Cu-
vânt”24. Prin rugăciune, prin puterea Duhului Sfânt, prin călăuzirea
Cuvântului lui Dumnezeu și prin dedicarea față de adevărurile Evan-
gheliei, noi putem (și trebuie) să învățăm să acționăm în dragoste în
orice circumstanță.
Există o poveste veche despre Ioan, ucenicul iubit, care ilus-
trează importanța dragostei în comunitatea credinței. Ioan a trăit
aproape o sută de ani. Ieronim, un teolog biblic din secolul al IV-lea,
relatează faptul că Ioan a devenit atât de firav la bătrânețe, încât uce-
nicii lui trebuiau să-l ducă pe brațe la întâlnirile bisericii. Chiar dacă
24 Peter H. Davids, James, NIBC (Peabody, MA: Hendrickson, 1989), 41.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 58 =
nu mai putea predica și vorbirea lui era dificil de înțeles, Ioan spunea
în mod repetat: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții”. Mirându-se de ce
spunea apostolul același lucru, unul dintre ucenicii lui l-a întrebat:
„Învățătorule, de ce spui mereu acest lucru?” Bătrânul Ioan a răspuns
astfel: „Pentru că este porunca Domnului, și dacă doar aceasta este
împlinită, va fi suficient”25.
„Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți” (Ioan 13:17).
Principii cheie de reținut
1. Când ești prins într-un conflict, practică ceea ce predici
despre dragoste.
2. Practică principiul refuzului de a te răzbuna.
3. Biruiește rănile conflictului prin rugăciune, răbdare și fap-
tele pozitive ale blândeții.
4. Fii pregătit să îți cedezi drepturile și libertățile în Hristos
spre zidirea spirituală a altora.
25 Jerome, Commentarius ad Galatas (6:10). Patrologia Latina (Patrologiae cursus com-
pletes, series Latina), vol. 26, edit. de J.-P. Migne (Paris 1866), col. 462c. Trad. eng. Mi-
chael Woodward.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 59 =
Capitolul 3
ACȚIONEAZĂ ÎN SMERENIE
„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chi-
pul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu
Dumnezeu... La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultă-
tor până la moarte, și încă moarte de cruce” – Filipeni 2:5-6, 8.
Biserica primului secol din orașul Filipi, situat în partea de
nord-est a Greciei de astăzi, a produs o bucurie imensă în inima lui
Pavel. Era o biserică matură și sănătoasă doctrinar, care avea prezbi-
teri, diaconi și lucrători harnici pentru Evanghelie. Credincioșii din
Filipi deveniseră prietenii preaiubiți ai lui Pavel și îi susținuseră fi-
nanciar lucrarea mai mult decât oricare altă biserică din Noul Testa-
ment. Totuși, nici măcar această biserică model nu era imună față de
mândrie, ambiție egoistă, reproșuri și lupte interne.
Atunci când conflictul și-a făcut loc în congregație, Pavel știa
că trebuia să trateze rapid și adecvat problema, altfel probleme seri-
oase ar fi survenit. Filipenii încă nu se mușcau și nu se mâncau unii
pe alții dar, dacă luptele ar fi continuat, în curând și-ar fi făcut loc și
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 60 =
astfel de comportamente. „Semințele dezbinării fuseseră semănate”,
remarcă Moises Silva, „și nu trebuia să li se permită să răsară”26. As-
tfel, Pavel, unul dintre fondatorii bisericii, apelează cu pasiune la uni-
tatea fraților:
„faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un
suflet și un gând” (Filipeni 2:2).
Apelul emoțional al lui Pavel la aceeași gândire, la dragoste
reciprocă, la armonia Duhului și la unitatea scopurilor este la fel de
important și pentru bisericile de astăzi. Fără unitate, bisericile vor fi
distruse de luptele interne iar mărturia lor înaintea lumii se va pierde.
Cum obține o biserică această „unitate deplină – de la gândire la dra-
goste, la un singur spirit, la un singur scop”?27 Răspunsul este smere-
nia cristică: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”
(Filipeni 2:5).
1. DENUNȚAREA ATITUDINILOR GREȘITE ÎN BISERICĂ
Atitudinile păcătoase alimentează conflictul și înrăutățesc
situația, așa că gestionarea constructivă și biblică a conflictului în-
cepe cu atitudinile corecte28. Este important ca liderii bisericii să pro-
moveze atitudinile cristice în interiorul bisericii, tocmai acel lucru pe care
Pavel îl face în epistola lui către Filipeni. El denunță cu putere ambiția
egoistă și mândria, și îi îndeamnă pe credincioși să urmeze exemplul
lui Hristos de umilință și slujire altruistă a celorlalți:
26 Moises Silva, Philippians, WEC (Chicago, IL: Moody, 1988), 102. 27 Johjn MacArthur, Philippians (Chicago, IL: Moody, 2001), 109. 28 Malcolm Cronk afirmă: „Cu atitudinea corectă, o structură bisericească mai compli-
cată va funcționa totuși, dar fără o atitudine corectă, nici măcar o structură ideală nu
va putea funcționa”. Citat de Marshall Shelley în Well-Intentioned Dragons (Minneapo-
lis, MN: Bethany, 1994), 81.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 61 =
„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci
în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el în-
suși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la fo-
loasele altora” (Filipeni 2:3-4).
Acesta este unul dintre cele mai importante îndemnuri ale
Noului Testament cu privire la modalitatea de relaționare reciprocă
atunci când suntem implicați într-un conflict. Când atitudinea lui
Hristos de slujire smerită pătrunde adânc într-o biserică locală, ea
poate să potolească orice furtună. Dacă mândria caracterizează un
trup al bisericii, orice dezacord, cât de mărunt, va stârni uragane.
Până și lucruri neimportante, precum schimbarea culorii vopselei din
încăperea unde se ține școala duminicală, pot să cauzeze dezbinări.
Din acest motiv, Pavel îi îndeamnă pe toți cei din biserică: „nu faceți
nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă”. Haideți să-i analizăm
pe acești doi instigatori gemeni ai discordiei și dezbinării.
A. Ambiția egoistă
Dacă unitatea de gândire putea fi obținută în biserica din Fi-
lipi, rivalitatea dintre anumiți membri proeminenți trebuia să fie re-
cunoscută oficial ca o lucrare dezbinătoare a firii pământești, și
oprită. Cuvântul „slavă deșartă” din Filipeni 2:3 ar putea fi mai bine
tradus ca „ambiție egoistă”29, având sensul de „dedicare egoistă” față
de propriile interese30, însoțită de dezinteres total față de dorințele al-
tora sau față de cât i-ar costa pe ceilalți. Ambiția egoistă este centrată
29 Termenul grecesc eritheia este dificil de tradus cu precizie. Deși Biblia ESV (engleză)
îl traduce prin „rivalitate” în Filipeni 2:3, multe alte traduceri și mulți comentatori
preferă să îl traducă drept „ambiție egoistă”. Ideea de egoism se potrivește mai bine
contextului din Filipeni 2:2-8. Traducerea ESV folosește expresia „ambiție egoistă”
traducând același termen eritheia în Iacov 3:14, 16. Acest termen mai este folosit în
alte pasaje cheie din studiul nostru: Galateni 5:20; 2 Corinteni 12:20; Filipeni 1:17.
Vezi și Friedrich Buchsel, “eritheia,” în Theological Dictionary of the New Testament
(Grand Rapids: Eerdmans, 1964), 2: 661. 30 Richard N. Longnecker, Galatians, WBC (Dallas, TX: Word, 1990), 256.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 62 =
pe sine, este gata să intre în competiție, gata să lupte sau gata de
ceartă, și predispusă să creeze diviziuni.
În cel mai tăios limbaj posibil, Iacov subliniază că ambiția
egoistă este „pământească, firească, drăcească”. Ea conduce la „tulbu-
rare și tot felul de fapte rele” și cauzează „lupte” și „certuri” (Iacov
3:15-16; 4:1-3). Gordon Fee scria că „ea este esența firii căzute a omu-
lui, unde interesul egoist și preamărirea eului pe cheltuiala altora dic-
tează valorile și comportamentul”31.
Ambiția egoistă, în special când vine vorba de cei din condu-
cere, a lovit puternic în această lume de-a lungul istoriei omenești. Ea
este una dintre acei cinci „uriași globali” – foametea, boala, analfabe-
tismul, goliciunea spirituală și conducerea egoistă – pe care un filan-
trop creștin i-a identificat ca fiind esențiali dacă vrem să putem să-i
ajutăm pe săraci32. Conducerea egoistă se vede în mod evident în acea
filozofie „eu sunt primul” a unor oficiali din guvern, care stăpânesc
prin lăcomie și poftă după putere. Unor astfel de lideri le pasă prea
puțin de dreptatea socială sau de nevoile oamenilor. Pentru ei, o pozi-
ție de autoritate nu este decât un mijloc de îmbogățire personală și de
stăpânire cu asuprire peste oameni.
Pe cât de deplorabilă este, această problemă lovește și în bise-
rici. Liderii dominatori și egoiști caută să-și împlinească propriile in-
terese mai degrabă decât interesele acelora cărora sunt chemați să le
slujească, asemenea lui Diotref din primul secol (3 Ioan 9-10), căruia
îi plăcea să se aibă întâietatea. Lideri precum Diotref fac lucrarea de
slujire creștină după dictonul „eu sunt totul”. Într-un contrast izbitor,
Pavel – un model de lider-slujitor cristic – le spune corintenilor: „Căci
31 Gordon D. Fee, Paul’s Letter to the Philippians, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,
1995), 186. 32 David Van Biema, “The Global Ambition of Rick Warren,” Time (August 18, 2008),
40.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 63 =
noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi
suntem robii voștri, pentru Isus” (2 Corinteni 4:5). Apoi el continuă
spunând: „Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viața... tot nu
vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă... Și
eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și
pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 4:12; 12:14-
15).
Ambiția egoistă a cauzat conflicte și printre ucenicii Domnu-
lui Isus. Iacov și Ioan I-au cerut lui Isus pozițiile de top din Împărăția
Lui: „Dă-ne să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta, când vei
fi îmbrăcat în slava Ta” (Marcu 10:37). Această cerere a stârnit ime-
diat rivalitate între ceilalți ucenici, care „au început să se mânie pe Ia-
cov și pe Ioan” (Marcu 10:41). Ei au devenit indignați pentru că și do-
reau puterea și gloria pentru ei înșiși. Chestiunea legată de cine tre-
buia să fie cel mai mare a devenit subiectul dezbaterilor între cei 12 și
o cauză de consternare pentru Domnul nostru.
Atunci când Pavel a fost întemnițat în Roma, anumiți predi-
catori, motivați de gelozie și de ambiție egoistă, au ajuns chiar să pre-
dice Evanghelia în Roma, într-o încercare de a adăuga situației grave
a lui Pavel din decursul întemnițării lui (Filipeni 1:15, 17). Astfel, Pa-
vel știa din experiență personală cât de urât și dureros era acest păcat
specific. El ura să vadă aceeași atitudine făcându-și loc în biserica din
Filipi, pe care o iubea atât de mult.
Ambiția egoistă nu-și are niciun loc justificat în familia lui
Dumnezeu! Ea este total incompatibilă cu învățătura binecuvântată a
Domnului nostru cu privire la slujirea smerită și relațiile de frățietate
dintre noi (Matei 20:26; 23:8, 11-12; Marcu 9:35; 10:43; Luca 22:26;
Ioan 13:4-15; 13:34-35). Ea este în totală antiteză cu dragostea jertfi-
toare, cristică.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 64 =
Ambiția egoistă nu poate fi roada Duhului, ci este o lucrare a
firii pământești. Ea îi subminează pe cei care încearcă să slujească îm-
preună în unitate. Ea îi motivează pe unii să fie dominatori și să îi
zdrobească pe toți cei care au dezacorduri cu ei. Doar ce care au duhul
smereniei cristice pot să se descurce în poziții de putere și autoritate
fără a-i oprima pe ceilalți sau fără a-și înălța și sluji eul. Așadar, să
luăm aminte la cuvintele Duhului Domnului: să nu faceți nimic din
ambiție egoistă.
B. Mândria
Biserica din Filipi îi încânta inima lui Pavel (Filipeni 1:3-8;
2:25-30; 4:1, 10, 14-18), dar Satana nu dorea să permită acestei stări
binecuvântate să continue fără să fie atacată. Intenția lui era aceea de
a diviza și de a cuceri, și e adevărat că nu există o cale mai eficientă de
a zdrobi o biserică exemplară ca prin mândria în corectitudinea doc-
trinară, daruri, generozitate sau succes! Satana știe că „mândria
merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii” (Proverbe
16:18; v. și 1 Timotei 3:6; 1 Cronici 21:1-8). Astfel, stârnirea mândriei
oamenilor, în special mândria „corectitudinii”, este o schemă efici-
entă pentru coruperea unei biserici bune. Timothy Keller scria:
„Atunci când faci un idol din acuratețea doctrinară, din succesul în
lucrare sau din rectitudinea morală, acest lucru conduce la un con-
stant conflict intern, la aroganță și la auto-neprihănire, ca și la opri-
marea celor care gândesc diferit”33.
Pavel era dureros de conștient de ceea ce se întâmpla între
anumite persoane proeminente din biserică. El a văzut că, asemenea
ambiției egoiste, mândria aprindea conflictul și zdrobea unitatea. De
33 Timothy Keller, Counterfeit Gods: The Empty Promises of Money, Sex, and Power, and
the Only Hope That Matters (New York: Dutton, 2009), 132.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 65 =
aceea, el i-a mustrat pe credincioși să nu facă nimic mânați de mân-
drie, care, literal, are sensul de „glorie deșartă”34.
Mândria, sau lăudăroșenia, ne furnizează o perspectivă dis-
torsionată a realității. Ea ne amăgește, făcându-ne să credem că sun-
tem mai buni decât alții, că știm o mulțime de alte lucruri, mult mai
multe decât știm în realitate, sau că suntem mai sfinți sau cu mai
multe daruri decât suntem realitate. Ioan Gură-de-Aur scria: „Nimic
nu este mai înălțător ca smerenia și nimic mai josnic ca lăudăroșia”.
Întrucât natura mândriei stă în gândirea înaltă despre propria per-
soană, Pavel avertizează:
• „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi,
să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine;
ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu mă-
sura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia”
(Romani 12:3).
• „Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic,
se înșală singur” (Galateni 6:3).
Mândria produce laudă deșartă și sentimente de superiori-
tate care împiedică rezolvarea conflictelor. Mândria ne determină să
fim constant în apărare, constant auto-neprihăniți și încăpățânați. Ea
ne orbește, așa încât nu mai vedem erorile proprii și nici greșelile fla-
grante. Ea ne împiedică să luăm aminte la corecția sau mustrarea în-
țeleaptă, și oprește din a învăța și a ne schimba.
Am vorbit în decursul ultimilor 40 de ani cu mulți oameni
care au părăsit biserici abuzive ce erau conduse de către lideri aspri și
34 Gloria deșartă, în greacă kenodoxia, are sensul de „auto-evaluare deșartă sau exage-
rat concentrată pe sine” (BDAG, 538). Adjectivul grec kenodoxos este folosit în Galateni
5:26, unde este asociat îndeaproape cu invidia și provocarea: „Să nu umblăm după o
slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții, şi pizmuindu-ne unii pe alții”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 66 =
extremiști. Acești credincioși sunt adesea confuzi când trec prin ex-
periențele lor în căutarea credinței autentice. Pe măsură ce vorbim, eu
îi întreb adesea ce anume li se părea atât de atrăgător în a fi membru
într-o astfel de sectă extremă și care a fost motivul pentru care au ră-
mas atât de îndelung sub influența unui lider abuziv. Invariabil, ei au
identificat esența problemei ca fiind mândria: mândria în înțelegerea
superioară asupra doctrinei, mândria cu spiritualitatea mai înaltă pe
care o căpătaseră, mândria de a fi printre cei puțini care sunt mai ilu-
minați. Ei spuneau că, înainte să fi părăsit aceste biserici, ar fi preferat
mai degrabă să moară decât să admită că au greșit. Mândria îi orbise
așa încât nu mai vedeau adevărul că bisericile lor nu manifestau
multe dintre roadele Duhului, precum dragostea autentică față de toți
credincioșii și smerenia adevărată a gândirii.
Mândria a fost o problemă în aproape orice biserică din peri-
oada Noului Testament, și rămâne și astăzi o problemă. Bisericile pen-
ticostale și carismatice se laudă cu puterea lor supranaturală și cu vi-
ața lor superioară mai înaltă, în timp ce îi critică pe cei care nu trăiesc
experiențele lor. Bisericile din tradiția reformată privesc de sus la cei
care nu le acceptă teologia sistematică poleită. Luteranii se cred deo-
sebiți datorită moștenirii lor reformate, a elementelor doctrinare dis-
tinctive și a eroului credinței lor, Martin Luther. Baptiștii se mândresc
cu cifrele lor uriașe și cu politicile democratice din bisericile lor. Unele
biserici sunt atât de mândre de viața lor sfântă și separată, încât re-
fuză până și părtășia cu alți credincioși, pe care îi judecă cu asprime ca
fiind lumești, niște oameni compromiși și pângăriți.
Chiar dacă cineva ar fi complet corect în toată doctrina și
practica, tot n-ar fi loc de mândrie. Mândria este dezgustătoare înain-
tea lui Dumnezeu. Este primul dintre cele șapte păcate mortale pe care
Dumnezeu le urăște (Proverbe 6:16-19). Atunci când creștinii au o ati-
tudine de superioritate și manifestă dispreț față de frații și surorile în
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 67 =
Domnul, aceștia nu umblă prin Duhul, ci sunt dedați mândriei firii
pământești. Rezultatul inevitabil este conflictul relațional.
Verdictul cu privire la mândrie este clar: „Prin mândrie se
ațâță numai certuri” (Proverbe 13:10). Întrucât niciun om – nici mă-
car cel mai evlavios și mai devotat credincios – nu este scutit de la
lupta interioara cu mândria, Biblia îl călăuzește pe fiecare credincios
să se îmbrace în haina smereniei și să acționeze în acest fel față de toți
ceilalți credincioși:
„Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie.
Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor sme-
riți le dă har." (1 Petru 5:5, subl.).
C. S. Lewis descria mândria ca fiind „cancer spiritual: ea mă-
nâncă însăși posibilitatea dragostei, mulțumirii și chiar a bunului
simț”35. Asemenea filipenilor, dacă vrem să oprim luptele și să păs-
trăm dragostea și unitatea Duhului, trebuie să venim înaintea lui
Dumnezeu cu onestitate și să tratăm mândria noastră perversă și în-
căpățânată. Trebuie să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, să recu-
noaștem mândria noastră deșartă și să ne pocăim de ea.
Thomas Schreiner scria: „relațiile bune din biserică pot fi păs-
trate dacă întreaga congregație se împodobește cu haina smereniei…
Smerenia este untdelemnul care permite relațiilor din biserică să se
dezvolte în dragoste și cu delicatețe”36. Smerenia este esențială pentru
unitatea și pacea dintr-o biserică locală.
35 C. S. Lewis, Christian Behavior (London: Centenary, 1943), 43. 36 Thomas R. Schreiner, 1, 2 Peter, Jude, NAC (Nashville, TN: Broadman & Holman,
2003), 238.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 68 =
2. ÎNVĂȚAREA ATITUDINILOR CORECTE ÎN BISERICĂ
Cât de tragic ca, după ani de lucrare, un misionar să i se con-
feseze prietenului său apropiat, spunându-i că cea mai mare frustrare
a lui fusese lipsa de smerenie dintre credincioși, lucru care cauzase
lupte și dezbinări aproape constante. Lipsa de smerenie l-a îndemnat
pe Andrew Murray, îndrăgitul autor devoțional și misionar din Africa
de Sud, să scrie:
„Când mă uit înapoi la propria experiență religioasă sau la
biserica lui Hristos din această lume, mă uimește gândul la
nivelul atât de scăzut al smereniei care este căutată de
aceasta ca fiind trăsătura distinctivă a ucenicului lui Isus. În
predicare și în trăire, în activitățile zilnice de acasă și din vi-
ața socială, în părtășie specială cu creștinii, în călăuzire și în
împlinirea slujirii pentru Hristos – cât de multe dovezi avem
că acea smerenie nu este prețuită ca un lucru cardinal.”37
A. Înțelegerea smereniei cristice și a atitudinii de slujitor
Și totuși, remediul biblic pentru atitudinea de ambiție egoistă
și mândrie deșartă care conduce la conflicte și la relații tensionate în
trupul lui Hristos nu constă în nimic altceva decât în smerenie. Mesa-
jul lui Pavel din Filipeni 2:3-5 este extrem de clar:
„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci
în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el în-
suși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la fo-
loasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în
Hristos Isus”.
37 Andrew Murray, Humility (Springdale, PA: Whitaker, 1982), 7.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 69 =
Termenul grecesc tradus prin smerenie are sensul literal de
„umilință de sine” sau „gândire smerită față de sine”38. Smerenia este
„harul umilinței”39, virtutea modestiei care îi consideră pe alții mai
importanți decât propria persoană. Omul smerit se vede pe sine într-
o perspectivă corectă înaintea Dumnezeului infinit, perfect, a glorio-
sului Creator și Răscumpărător, și se vede slujitorul altora.
A-i socoti pe alții „mai importanți decât noi înșine” înseamnă
să nu fim preocupați de propriile persoane și de nevoile noastre. În-
seamnă să îi slujim pe alții, să punem nevoile lor înaintea nevoilor
noastre, să promovăm avansarea lor și să purtăm poverile lor (v. Ro-
mani 15:1-3; 1 Corinteni 10:24; 13:5; Galateni 5:13-14; 6:2).
Unitatea este obținută cel mai bine între cei care au o gândire
smerită și inimi de slujitor. Dacă vrem să evităm conflictul în biseri-
cile noastre și să-l gestionăm adecvat când totuși apare, trebuie să fim
oameni smeriți, concentrați pe Hristos, nu dintre cei care sunt preo-
cupați de ego. Un comentator scria că „unitatea este imposibilă dacă
fiecare își caută propriul interes, dacă fiecare își promovează cauza și
dacă fiecare umblă după avantajele proprii”40. Gordon Fee subliniază
cu convingere această idee:
„Iată care este calea către adevărata unitate între credinci-
oși… Dacă ambiția egoistă și gloria deșartă sunt ingrediente
sigure în erodarea relațiilor din biserică, atunci paznicul cel
mai sigur al unei biserici sănătoase este să îi considerăm pe
alții mai importanți decât propria persoană, și ca acest lucru
38 „Smerenia” (tapeinophrosynē) este un termen compus, realizat din două cuvinte
„umil” (tapeinos) și „gândire” (phrosynē). 39 Peter T. O’Brien, Colossians, Philemon, WBC (Waco, TX: Word, 1982), 200. 40 Gerald F. Hawthorne, Philippians, WBC (Waco, TX: Word, 1983), 68.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 70 =
să îi caracterizeze pe membrii bisericii, și în mod special pe
cei aflați în poziții de conducere.”41
B. Însușirea atitudinii lui Hristos
Pentru a da o forță practică de neuitat îndemnului lui de a ne
îmbrăca cu gândirea smerită a lui Hristos, Pavel se îndreaptă către
exemplul suprem al smereniei și sacrificiului de sine al lui Hristos,
manifestate prin întruparea și moartea Lui pe cruce:
„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El,
măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un
lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dez-
brăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se ase-
menea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a
smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte
de cruce” (Filipeni 2:5-8)
Nu există nicio afirmație care să aibă o putere mai mare ca
aceasta în întreaga Scriptură: „S-a smerit și S-a făcut ascultător până
la moarte, și încă moarte de cruce!”
Isus Hristos nu este un Dumnezeu egocentric, absorbit de
Sine! El S-a jertfit în totalitate de dragul altora. El a lăsat gloria cerului
și a venit pe pământ pentru a muri pe cruce spre mântuirea păcătoși-
lor.
Comentând pe marginea descrierii făcute de Pavel semnifica-
ției profunde a exemplului de smerenie al lui Hristos, Paul Rees scria:
„„Nu uitați”, a strigat Pavel, „că în tot acest univers și de-a
lungul întregii istorii n-a existat niciodată o astfel de de-
monstrație de smerenie jertfitoare de sine ca atunci când
41 Gordon D. Fee, Paul’s Letter to the Philippians, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,
1995), 189.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 71 =
Fiul lui Dumnezeu s-a coborât, în marele Lui har, pe această
planetă ticăloasă! Țineți minte că niciodată – niciodată într-
un milion de ani – n-ar fi făcut El asta dacă ar fi fost acel fel
de zeitate care ar fi căutat propriile interese și și-ar fi închis
ochii față de nevoile altora! Trebuie să țineți minte, frații
mei, că prin unirea voastră cu El, în acea experiență vie și
răscumpărătoare, acest principiu și această pasiune care L-
au animat trebuie să devină principiul și pasiunea care vă
animă și pe voi”42.
Doar când începem să înțelegem dimensiunea deplină a ceea
ce a făcut pentru noi acel Hristos care S-a golit de Sine, doar atunci
vom fi motivați să imităm smerenia Lui în toate relațiile noastre, în
special când suntem implicați în conflict cu frații și surorile în Hris-
tos. Dar, pentru a avea o astfel de smerenie, trebuie să păstrăm înain-
tea ochilor noștri crucea Lui în fiecare zi. La umbra crucii nu există loc
pentru mândria păcătoasă și pentru ambiția egoistă. Cum putem fi
mândri, când Hristos a fost smerit? Cum putem să slujim propriilor per-
soane cu egoism, când El a slujit altora lepădându-se de Sine? Sau, așa
cum spunea un important teolog, „cum ar putea fi cineva arogant,
câtă vreme stă lângă cruce?”43
Isus a ilustrat într-un mod dramatic atitudinea de slujitor
smerit în odaia de sus dinainte de Cina de Paști. Atunci când cei 12
ucenici se certau care să fie considerat cel mai mare (Luca 22:24), Isus
– Stăpânul, Învățătorul și Domnul lor – a îngenuncheat și le-a spălat
picioarele:
„S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un
ștergar, și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean
42 Paul Stromberg Rees, The Adequate Man: Paul in Philippians (Westwood, NJ: Revell,
1959), 43. 43 Afirmația aparține lui Carl Henry, citat de C. J. Mahaney în Humility: True Greatness
(Sisters, OR: Multnomah, 2005), 68.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 72 =
și a început să spele picioarele ucenicilor, și să le șteargă cu
ștergarul cu care era încins... După ce le-a spălat picioarele,
Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțele-
geți voi ce v-am făcut Eu?... Deci, dacă Eu, Domnul și Învăță-
torul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să
vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o
pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu” (Ioan 13:4-5, 12,
14-15).
Aceasta este atitudinea smerită de slujitor care e capabilă să
gestioneze dezacordurile și conflictele într-o modalitate constructivă
și evlavioasă.
3. SMERENIA SCHIMBĂ O BISERICĂ
Am putea să ne întrebăm ce s-a petrecut după ce credincioșii
din Filipi au citit epistola lui Pavel. Cum au răspuns ei oare? Știm din
scrisoarea lui Policarp către Filipeni, scrisoare trimisă 50 de ani mai
târziu (cca. 110-117 d.Hr.), că biserica era vie și unită44. Se pare că ei
răspunseseră într-un mod adecvat, așa cum mai făcuseră în trecut.
Pavel a dorit ca epistola lui să fie citită în plină adunare. Este
posibil ca acei credincioși să o fi ascultat, să fi conștientizat că acțio-
nau cu mândrie și egoism, și că nu umblau în Duhul, nici în dragoste.
Cu siguranță că puteau vedea că au uitat să exemplifice gândirea sme-
rită a lui Hristos și, ca rezultat, ajunseseră să se plângă unii de alții, să
se certe și să se lupte (Filipeni 2:14; 4:2-3).
Ce mustrare trebuie să fi simțit ei când Pavel le-a îndreptat cu
blândețe privirile de la propriile persoane către exemplul suprem al
44 Puteți citi această epistolă în lucrarea The Apostolic Fathers, edit. și trad. de Michael
W. Holmes (Grand Rapids: Baker, 2007).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 73 =
smereniei lui Hristos, către moartea Lui pe cruce spre beneficiul al-
tora și către învierea Lui glorioasă. Trebuie ca ei să fi înțeles cu clari-
tate că doar prin imitarea atitudinii lui Hristos, Domnul lor, ar fi pu-
tut fi să restaureze unitatea și bucuria în congregație și să facă așa în-
cât bucuria dragului lor Pavel să fie completă: „faceți-mi bucuria de-
plină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând” (Filipeni 2:2).
Deși au trecut 2000 de ani, descrierea făcută de Pavel jertfei
de sine și smereniei lui Hristos este atât de emoționantă și de mișcă-
toare încât nu putem decât să ne imaginăm cât de profund trebuie să-
i fi afectat cuvintele Lui pe credincioșii din Filipi. Noi, cei care citim
astăzi cuvintele lui Pavel, avem deopotrivă nevoie să ne smerim, să-i
iubim și să-i slujim pe ceilalți, să zdrobim obiceiul de a ne plânge și de
a argumenta, și să ne oprim din luptele noastre egoiste.
„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare
să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloa-
sele lui, ci și la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4).
Principii cheie de reținut
1. Când ai de-a face cu un conflict, verifică-ți prima dată ati-
tudinea.
2. Acționează și vorbește cu smerenie lui Hristos, cu atitudi-
nea din Filipeni 2.
3. Nu acționa și nu vorbi când ești motivat de ambiție egoistă
sau de mândrie.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 75 =
Capitolul 4
STĂPÂNEȘTE-ȚI MÂNIA
„Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascul-
tare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează nepri-
hănirea lui Dumnezeu” - Iacov 1:19-20
Simeon și Levi, doi dintre cei 12 fii ai lui Iacov, au devenit mâ-
nioși când sora lor Dina a fost violată de un bărbat pe nume Sihem.
Deși indignarea morală a celor doi frați a fost justificată, ei au răspuns
acesteia cu o mânie neînfrânată (Geneza 33:18-34:31). Au mințit, s-
au năpustit asupra unui întreg oraș și i-au ucis cu brutalitate pe toți
bărbații din acel oraș, dezonorându-L pe Dumnezeu prin faptul că n-
au căutat călăuzirea Lui când s-au hotărât cum să răspundă. Mai târ-
ziu, Iacov a deplâns acțiunile lor, spunând: „Blestemată să fie mânia
lor, pentru că a fost prea turbată, și furia lor, căci a fost prea sălbatică!”
(Geneza 49:7).
Sunt unii creștini care n-ar blestema vreodată, n-ar fura, n-ar
rata vreo întâlnire de rugăciune și nici măcar nu și-ar putea imagina
cum ar fi să se îmbete, dar care răspund cu o mânie neînfrânată oricui
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 76 =
nu le împărtășește opiniile. Asemenea lui Simeon și Levi, acești creș-
tini reacționează exagerat, măcelărindu-și frații și surorile în Hristos
și zdrobind biserica. Ei se consideră perfect justificați și să trimită me-
saje pline de ură sau să răspândească venin prin internet. Dar Duhul
Sfânt se află într-o opoziție totală față de astfel de „fapte ale firii pă-
mântești” (Galateni 5:17) și față de un astfel de comportament lipsit
de dragoste (1 Corinteni 13:4-7).
Unul dintre cele mai importante principii biblice pentru gestio-
narea constructivă a conflictelor constă din a-ți stăpâni pornirile de mâ-
nie. Majoritatea disputelor n-ar fi nici pe departe atât de neplăcute și
de inutile, dacă oamenii nu și-ar pierde controlul în pornirile lor tem-
peramentale și dacă n-ar spune unii altora lucruri atât de aspre și de
iraționale. Mânia neînfrânată creează și escaladează conflictele. Ea
face ca rezolvarea problemelor și împăcarea să fie mult mai dificile
decât ar trebui. Acesta este felul în care ajungem să ne mușcăm și să
ne mâncăm unii pe alții în cel mai crud mod cu putință (Galateni
5:15). Principiile stăpânirii mâniei într-o modalitate care demon-
strează „roada Duhului” în loc să demonstreze „faptele firii pămân-
tești” sunt clar prezentate în Scriptură: fii încet la mânie; controlează-
ți modalitățile de exprimare a mâniei; dezbracă-te de omul cel vechi,
și îmbracă-te cu omul cel nou.
1. FII ÎNCET LA MÂNIE
Dumnezeu este încet la mânie, și ar trebui să-I fim veșnic re-
cunoscători pentru acest lucru (Exod 34:6; Psalmii 103:8; Isaia 7:13;
Ieremia 15:15; Romani 2:4; 9:22; Galateni 5:22; 1 Timotei 1:16; 2 Pe-
tru 3:9, 15). Mai mult, Dumnezeu se așteaptă ca și copiii Lui să I se ase-
mene, așa cum Pavel spunea: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște
copii preaiubiți” (Efeseni 5:1). Așadar, și noi trebuie să fim înceți la
mânie.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 77 =
Proverbele, cartea înțelepciunii Vechiului Testament, îi la-
udă pe cei care sunt nerăbdători și înceți la mânie. Ea le prețuiește tă-
ria și disciplina mai mult decât pe cele ale unor războinici puternici
(Proverbe 16:32). Ea recunoaște că oricine este încet la mânie „poto-
lește neînțelegerile” (Proverbe 15:18) și „are multă pricepere” (Pro-
verbe 14:29).
În mijlocul disputelor, doar cei care sunt înceți la mânie sunt
capabili să aducă pacea. Cei înceți la mânie sunt mai raționali și mai
obiectivi decât cei temperamentali. Ei posedă calmul și atitudinea
rece necesare pentru a naviga prin furtunile conflictului. Prin con-
trast cu calmul celor înceți la mânie, „un om iute la mânie stârnește
certuri” (Proverbe 15:18). În timp ce unul cu „duhul potolit” (Pro-
verbe 17:27) va aduce înțelegere într-o situație, o persoană tempera-
mentală nu poate să gestioneze un dezacord fără să-și piardă stăpâni-
rea de sine și fără să facă din acea dispută o scenă urâtă. În acord cu
înțelepciunea Vechiului Testament, Iacov oferă congregațiilor tim-
purii evreiești și creștine o învățătură valoroasă cu privire la gestio-
narea conflictelor din interiorul bisericii:
„Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie
grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci
mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Ia-
cov 1:19-20).
Sfatul pe înțelept pe care Iacov îl oferă se aplică și creștinilor
de astăzi. Noi suntem chemați să avem grijă cum ascultăm la ceea ce
alții spun, să ne abținem să ne spunem părerea sau să ne exprimăm
opiniile, și să fim înceți în a da expresie mâniei. Totuși, comporta-
mentul nostru este adesea exact la extrema cealaltă. Când avem de-a
face cu împotrivire sau suntem frustrați de părerile altora, ne năpus-
tim să ne exprimăm mânia, ne înghesuim să ne spunem opiniile, să
ne apărăm și refuzăm să-i ascultăm pe ceilalți. Mai mult, noi suntem
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 78 =
chemați să fim înceți la mânie, întrucât „mânia omului nu lucrează
neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:20). Mânia păcătoasă nu pro-
duce acel fel de comportament neprihănit și evlavios pe care Dumne-
zeu îl cere de la copiii Lui. Dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu și
să tratăm conflictul cu înțelepciune, într-o manieră evlavioasă, tre-
buie să învățăm să fim înceți la mânie.
2. STĂPÂNEȘTE-ȚI PORNIRILE DE MÂNIE
Fiind oameni ai Scripturii, avem o nevoie specială de a ne stă-
pâni mânia atunci când avem de-a face cu probleme doctrinare și
etice. Noi devenim adesea pasionali cu privire la credințele noastre și
mânioși atunci când aceste credințe sunt puse sub semnul întrebării.
Dar mânia – chiar și în cazul neprihănirii și al adevărului – care nu este
controlată de Duhul Sfânt și de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, îi
va distruge pe copiii lui Dumnezeu și mărturia Evangheliei45. Problema
e că mânia acționează asemenea focului. El poate fi folosit pentru în-
călzit și gătit, sau poate arde o casă, transformând-o în cenușă. Atunci
când apar dispute și când este cea mai mare nevoie de o gândire ana-
litică, mânia ajunge adesea să ardă necontrolat. Ea transformă rațiu-
nea în confuzie și lipsă de logică. Ea scurtcircuitează comunicarea
deschisă și rodnică, și împiedică discuțiile oneste pe problemele res-
pective.
45 Cu mult timp în urmă, Jonathan Edwards observa: „Oamenii sunt adesea obișnuiți
să ceară zel... spre onoarea lui Dumnezeu, ca o motivație a indignării lor, când de fapt
nu era de folos decât intereselor lor private... Este remarcabil cât de curajoși vor să
pară oamenii, ca și cum ar fi zeloși pentru Dumnezeu... în situații în care interesele
lor... au fost afectate, și pretind acest lucru prin a-i răni pe alții sau prin a se plânge de
alții” (Charity and Its Fruits [1852; reprint ed., Edinburgh: Banner of Truth, 1978],
198).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 79 =
A. Fii mânios, dar nu păcătui
Mânia este o emoție omenească normală pe care orice om o
experimentează. De asemenea, ea este o emoție pe care și Dumnezeu
o trăiește. Mânia Lui sfântă arde împotriva răului (Psalmii 7:11), și to-
tuși rămâne perfect stăpânită și dreaptă. Fiind copii ai lui Dumnezeu,
noi trebuie să simțim indignarea sfântă pe care El o simte, atunci când
ne confruntăm cu nedreptăți grosolane sau răutăți evidente (Psalmii
119:53). Mânia sfântă ar trebui să ne dea energie să luptăm împotriva
nedreptății, a corupției morale și a învățăturii false. Mânia față de oro-
rile comerțului cu sclavi, de exemplu, l-a determinat pe William Wil-
berforce să lupte vreme de peste 40 de ani pentru abolirea comerțului
cu sclavi în Anglia46.
Isus n-a fost niciodată indiferent față de minciună sau păcat.
Motivat de o neprihănire perfectă, el i-a alungat pe schimbătorii de
bani din templul lui Dumnezeu, întrucât liderii religioși ai Israelului
transformaseră casa lui Dumnezeu, rezervată închinării, într-o piață
unde se făceau afaceri spre îmbogățire personală. Mânat de Duhul
Sfânt, Domnul Isus a exprimat mânia dreaptă a lui Dumnezeu împo-
triva celor care făcuseră din templu „o peșteră de tâlhari” (Matei
21:12-13; cf. Ioan 2:13-17).
Pentru cei dintre noi care merg pe urmele pașilor lui Isus,
problema constă în faptul că mânia dreaptă poate foarte rapid să se
transforme într-o mânie păcătoasă47. Iată de ce spune Scriptura:
„Mâniați-vă și nu păcătuiți” (Efeseni 4:26).
46 Kevin Belmonte, Hero for Humanity: A Biography of William Wilberforce (Colorado
Springs, CO: NavPress, 2002). 47 „Această judecată aproape exclusiv negativă a mâniei din om explică de ce Noul Tes-
tament este atât de restrictiv cu privire la concesiile făcute mâniei prin comparație cu
lumea.” (Gustav Stählin, „orgē,” in TDNT, 5 [1967]: 421).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 80 =
Tendința noastră naturală este să păcătuim atunci când ex-
perimentăm mânie. Noi lăsăm ca mânia să ne consume, sau căutăm
să ne răzbunăm prin orice mijloace. Noi lăsăm mânia să crească până
ajunge necontrolată, și astfel devine un instrument în mâinile dia-
volului. Biruința asupra unei astfel de ispite este posibilă doar când
umblăm pas cu pas în călăuzirea Duhului Sfânt și în învățătura Cu-
vântului lui Dumnezeu.
B. Tratează mânia cu promptitudine, și nu-i da diavolului nici o mână de ajutor
Dacă nu stăpânim mânia într-un mod adecvat, realitatea în-
fricoșătoare este că diavolul se va folosi de mânia noastră ca de o opor-
tunitate de a ne răni – pe noi și pe cei din comunitatea credinței – într-
un mod groaznic. Martyn Lloyd-Jones scria: „Eu cred că nimic nu
oferă diavolului oportunitatea de a ne exploata pe cât o face lipsa de
stăpânire de sine”48. Diavolul exploatează într-un mod magistral mâ-
nia credincioșilor, pentru a-i ispiti să păcătuiască. Lui nu-i place ni-
mic mai mult decât să agite disputele rușinoase și mânioase între bi-
sericile de credincioși, între familiile și prietenii creștini.
De aceea, Scriptura ne învață să „n-apună soarele peste mânia
noastră, și să nu dăm prilej diavolului” (Efeseni 4:26-27). Mânia păcă-
toasă îi oferă o ușă deschisă diavolului în viața credinciosului sau în
cea a congregației creștine, așa încât acesta pune piciorul înăuntru și
își face lucrarea sa rea. Pentru a preveni acest lucru, toți ucenicii lui
Isus sunt chemați să trateze mânia cu promptitudine și în mod adec-
vat, așa încât ea să nu se transforme în amărăciune și ură (Matei 5:21-
24). O familie a luat în considerare în mod literal învățătura din Efe-
seni 4:26-27. Ei și-au făcut o practică din a se întreba unul pe altul,
înainte de a se retrage la culcare, dacă nu cumva rămăseseră probleme
48 D. Martyn Lloyd-Jones, Darkness and Light; An Exposition of Ephesians 4:17-5:17
(Grand Rapids: Baker, 1982), 234.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 81 =
nerezolvate pe care trebuiau să le discute pentru a preveni ca mânia
și amărăciunea să intre în relația lor. Iată un exemplu a ceea ce în-
seamnă să „n-apună soarele peste mânia noastră”. Nu merge la cul-
care până când nu ai înfruntat situația conflictuală și mă până când
n-ai rezolvat-o constructiv.
Trist este că mulți credincioși nu sunt conștienți de „unelti-
rile diavolului” (Efeseni 6:11) și, fără să-și dea seama, cad în capcana
lui. Este suficientă o singură persoană care să cedeze în fața mâniei
pentru a cauza „certuri” și „multe păcate” (Proverbe 29:22). De exem-
plu, un grup de biserici creștine a trecut printr-o dezbinare majoră din
cauza unui singur om mânios care s-a războit neobosit cu orice per-
soană din acea denominație care avea vreun dezacord cu el cu privire
la momentul întoarcerii Domnului. La mulți ani după aceea, acest cre-
dincios a conștientizat că păcătuise împotriva multora prin a le batjo-
cori caracterul și motivațiile. El a recunoscut că fusese un om mânios
și neînfrânat. Mărturisirea păcatului lui a fost acceptată, dar răul și
paguba produse nu mai puteau fi reparate. Nu fi naiv în ce-i privește
pe oamenii mânioși. Un singur om plin de mânie poate distruge o în-
treagă congregație.
C. Fii calm și nu escalada conflictul prin răspunsuri determinate de mânie
Atunci când avem conflicte, noi nu trebuie doar să tratăm
problema mâniei proprii, ci trebuie să ne stăpânim și felul în care răs-
pundem la mânia altora. Principiul biblic călăuzitor în răspunsurile
pe care trebuie să le dăm față de o persoană mânioasă se găsește în
Proverbe 15:1: „Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră
ațâță mânia”.
Alipirea credincioasă de acest principiu ajută la detensiona-
rea multor situații încordate. Am văzut acest principiu la lucru în
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 82 =
multe circumstanțe, funcționând eficient în viața mea și în lucrarea
mea.
În majoritatea cazurilor, un răspuns blând dat unei porniri
mânioase din partea cuiva va liniști o persoană mânioasă. Așadar,
când îți vorbește cineva cu mânie sau este supărat din cauza unei pro-
bleme din biserică, păzește-ți cuvintele conștiincios și atent. Atunci
când vorbești, răspunde cu blândețe. Coboară-ți în mod intenționat
volumul vocii și păstrează un ton plăcut. Ține-ți emoțiile sub control.
Dacă faci acest lucru, persoana mânioasă va începe, în mod uzual, să
se calmeze. Așa cum spune Scriptura: „o limbă dulce poate zdrobi
oase” (Proverbe 25:15).
Dacă, totuși, vei răspunde prin a-ți ridica volumul vocii sau
prin a vorbi cu asprime, în fapt vei turna benzină pe acel foc. Și în mod
sigur va avea loc o explozie. Amintește-ți că pornirile de mânie și spi-
ritul ostil sunt fapte ale firii pământești care nu fac altceva decât să
agraveze situația (Galateni 5:20; 2 Corinteni 12:20). Prin contrast,
dragostea „nu se mânie” (1 Corinteni 13:5). „Nebunul își arată toată
patima” (Proverbe 29:11). Prin contrast, o persoană înțeleaptă se va
abține pentru a „potoli mânia” (Proverbe 29:8). În orice dezacord, un
spirit calm și blând va aduce pacea, înțelepciunea de sus și rațiunea
dulce.
3. DEZBRACĂ-TE DE VIAȚA CEA VECHE A MÂNIEI, ȘI ÎMBRACĂ-TE CU HAINELE NOI ALE CARACTERULUI CRISTIC
Unul dintre cei mai evlavioși, mai plăcuți și mai blânzi oa-
meni pe care i-am întâlnit vreodată este misionar în Angola. Am ră-
mas surprins când l-am auzit mărturisind în mod deschis că avusese
o ieșire nervoasă pe când era tânăr. Totuși, el a recunoscut faptul că
acea ieșire nu i-a plăcut Domnului și știa că putea să cauzeze probleme
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 83 =
serioase pe terenul de misiune. Așadar, el s-a hotărât să-și schimbe
atitudinea cu ajutorul Duhului Sfânt. În termeni biblici, el s-a dezbră-
cat de hainele vechi ale mâniei păcătoase și s-a îmbrăcat cu hainele
noi ale răbdării, stăpânirii de sine și blândeții cristice. Evident, crește-
rea în credință și sfințirea implică întotdeauna dezbrăcarea de „eul
vechi” și îmbrăcarea în „omul cel nou” (Coloseni 3:5-17).
A. Dezbracă-te de hainele vechi
La convertire, credincioșii se dezbracă de „omul cel vechi” și
„se îmbracă în omul cel nou” al asemănării cu Hristos. Viața noastră
nouă în Hristos implică schimbări drastice în stilul de viață (Efeseni
4:22, 24). Una dintre aceste schimbări constituie lepădarea de „orice
amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și
orice fel de răutate” (Efeseni 4:31), întrucât aceste lucruri îl caracteri-
zează pe omul cel vechi care „a fost răstignit împreună cu El” (Romani
6:6). Pavel folosește imaginea dezbrăcării de hainele vechi și a îmbră-
cării celor noi pentru a sublinia schimbarea inimii și a caracterului
care are loc într-un adevărat credincios. Într-un limbaj practic, el
scrie:
„Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de
vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase,
care v-ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unii pe alții, în-
trucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, și v-
ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoș-
tință, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:8-10).
Atitudinile mânioase sunt parte din stilul de viață vechi și nere-
generat, lucru care nu poate fi tolerat în garderoba unei creații noi în
Hristos. Fiind făpturi noi în Hristos, așadar, credincioșii trebuie să se
dezbrace de hainele murdare ale omului cel vechi. Așa cum ne în-
deamnă Pavel, noi trebuie să lăsăm deoparte „orice amărăciune, orice
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 84 =
iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de rău-
tate” (Efeseni 4:31).
Pentru unii oameni este atât de ușor să se dezbrace de hainele
vechi ale mâniei, dar eu aș vrea să vă împărtășesc povestea unui om
care, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt, a des-
coperit victoria asupra mâniei:
„Fiind proaspăt creștin, eram provocat să aplic în practică
studiul personal săptămânal al Bibliei. La vremea respec-
tivă, studiam cartea Coloseni. Duhul Sfânt mi-a adus în
atenție versetul din Coloseni 3:8: „Dar acum lăsați-vă de
toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de
clevetire, de vorbele rușinoase, care v-ar putea ieși din
gură”. Am încercat să trec peste el, dar Duhul Sfânt a conti-
nuat să-mi aducă în memorie expresia „lăsați-vă de mânie”.
Aveam un temperament destul de violent. Oridecâteori mă
aprindeam, mă ridicam și dădeam cu pumnul în cea mai
apropiată ușă. Chiar dacă adesea ajungeam să-mi dau sân-
gele și odată am zdrobit un inel frumos de diamant și onix
pe care mi-l dăduse soția, nu păream că sunt gata să mă
opresc. Totuși, aveam înaintea mea Cuvântul lui Dumne-
zeu: „lăsați-vă de mânie”. Aici n-aveam de-a face doar cu un
sfat dat oamenilor din Colose în urmă cu mai multe secole.
Dumnezeu îmi vorbea mie acolo.
Așa că am făcut un legământ cu Dumnezeu ca să mă lepăd
de mânia care mă stăpânea. Prima etapă a fost să memorez
acel verset și să-l revăd zilnic. M-am rugat și I-am cerut
Domnului să-mi aducă în minte acest verset oridecâteori aș
fi fost ispitit să-mi pierd stăpânirea de sine. De asemenea, i-
am cerut soției să se roage pentru mine și să-mi reamin-
tească de acest verset atunci când mă vedea eșuând în păzi-
rea acestei promisiuni față de Domnul. Astfel, Coloseni 3:8
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 85 =
a devenit parte din viața mea și, gradual, a îndepărtat acel
păcat de la mine.”49
Dacă și tu ai nevoie să te dezbraci de haina cea veche a mâniei
păcătoase, următoarele etape dovedite în timp te vor ajuta.
În primul rând, oprește-te și roagă-te imediat ce sentimentul
mâniei păcătoase își face loc în inima și trupul tău.
Unele situații îți stârnesc atât de puternic emoțiile și te tul-
bură atât de mult, încât trebuie să mergi imediat la Dumnezeu în ru-
găciune, cerându-i calm, stăpânire de sine și călăuzire. Atunci când
ești copleșit de frică și mânie, ai putea să nu îți dorești să te rogi sau să
nu te gândești la Cuvântul lui Dumnezeu ori la călăuzirea Duhului
Sfânt. Ai putea să-ți dorești în schimb să cauți răzbunarea și dreptatea
în termenii tăi. Te-ai putea simți bine pentru o clipă în încercarea de
a te folosi de acea fierbințeală și să lovești în oameni, dar mai târziu îți
vei regreta cuvintele și acțiunile. Dacă te complaci în mânia păcă-
toasă, nu vei putea să eviți să-i rănești pe oameni sau să provoci dez-
binare în biserică sau familie. Te vei alătura clubului nebunilor mâni-
oși descriși de Solomon cu următoarele expresii:
• „Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpâ-
nește” (Proverbe 29:11).
• „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se
aprinde iute, face multe prostii” (Proverbe 14:29).
• „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locu-
iește în sânul nebunilor” (Eclesiastul 7:9).
49 Leroy Eims. The Lost Art of Disciple Making. (Grand Rapids: Zondervan, 1978), 78-
79.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 86 =
În al doilea rând, amintește-ți că există unii oameni care te pri-
vesc chiar acum și vor să vadă cum răspunzi într-o situație provocatoare.
Reputația ta publică și caracterul tău sunt puse în joc oride-
câteori ești provocat. Dacă acționezi ca un nebun mânios, îți vei
pierde respectul din partea familiei, a prietenilor și a celorlalți credin-
cioși. Dar dacă îți stăpânești mânia și acționezi cu calm și responsabi-
litate, cei care vor fi martori ai comportamentului tău te vor prețui tot
mai mult.
În al treilea rând, nu vorbi sau acționa până când nu ți-ai luat
emoțiile în stăpânire.
Prima ta îndatorire este să tratezi mânia ta înainte de a le
vorbi altora sau de a încerca să rezolvi o problemă. Nu face nimic până
când nu vei stinge flăcările mâniei din tine:
„Un om înțelept poate cu adevărat să treacă prin experiența
flăcării mâniei, dar el nu va face nimic până când nu se ră-
corește la loc. Atunci când îți iau foc hainele, te acoperi cu o
pătură, dacă poți, și astfel stingi focul. În mod asemănător,
când inima ta a fost cuprinsă de focul mâniei, prima ta
treabă este să stingi flăcările. Abia după aceea te vei afla
într-o poziție mai bună să-ți faci o evaluare dreaptă și să ur-
mezi un curs sigur.”50
Dacă simți că nu-ți poți stăpâni emoțiile, spune-le celor din
jurul tău că te lupți cu această patimă. Ei vor înțelege. Și ei cunosc pu-
terea mâniei și știu cât de greu este să te stăpânești. Dacă sunt înțe-
lepți și atenți, se vor ruga alături de tine. Ei pot să te ajute la calmarea
50 William Arnot, Studies in Proverbs (1884; reprint ed., Grand Rapids: Kregel, 1978),
398.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 87 =
situației sau să pună disputa deoparte pentru mai târziu, când emoți-
ile s-au răcorit.
În al patrulea rând, dacă păcătuiești în mânia ta, mărturisește-
ți păcatul și caută iertarea imediat.
Mânia nestăpânită, păcătoasă, este o mânie care te amăgește
și caută justificare de sine. Până și creștinii pot face lucruri oribile al-
tor oameni, și să-și justifice acțiunile în propriile minți. Așadar, fii
atent. Când încerci să-ți justifici mânia păcătoasă, acest lucru nu va
face decât să agraveze situația. Dacă păcătuiești împotriva altora prin
cuvinte abuzive și mânioase sau prin priviri tăioase, du-te la cei față
de care ai greșit și rezolvă rapid problema. Mărturisește-ți păcatul și
cere iertare din partea oricărei persoane față de care ai păcătuit.
În al cincilea rând, dacă te lupți cu mânia, folosește-te de ajuto-
rul pe care Dumnezeu ți-l dă.
Începe prin a studia ce spune Cuvântul Său despre mânie. Du-
hul Sfânt va folosi această cunoaștere pentru a te convinge, pentru a
te corecta și pentru a te transforma. El va schimba gândurile și moti-
vațiile tale, ajutându-te să scapi de orice mânie, de orice răutate, de
orice amărăciune și de orice atitudine rea (Efeseni 4:31; Coloseni 3:8).
Roagă-te zilnic să primești harul pentru a-ți stăpâni temperamentul,
și caută sfatul evlavios cu privire la stăpânirea mâniei, prin cărți și
alte persoane.
În al șaselea rând, evită să te asociezi cu oameni mânioși.
Unii creștini sunt atât de înclinați spre mânie, încât Biblia
spune că aceștia trebuie evitați:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 88 =
„Nu te împrieteni cu omul mânios, și nu te însoți cu omul
iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, și
să-ți ajungă o cursă pentru suflet” (Proverbe 22:24-25).
Este ușor să imiți modelele rele, așa că alege-ți modele cris-
tice, și fii tu însuți un model bun pentru alții. Nu te asocia cu oamenii
mânioși, pentru că poți învăța de la ei și să devii asemenea lor.
B. Îmbracă-te cu hainele noi
Dezbrăcarea de hainele vechi ale mâniei este doar jumătate
din ceea ce ai de făcut. Aceasta n-ar face decât să ne dezgolească și să
ne abandoneze vulnerabili. Pentru a finaliza, trebuie să ne îmbrăcăm
cu hainele noi – cu virtuțile și harurile lui Hristos:
„Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iu-
biți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate,
cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-
vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul,
iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă
și voi. Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dra-
gostea, care este legătura desăvârșirii” (Coloseni 3:12-14).
Într-o lume plină de violență și mânie, Dumnezeu nu dorește
ca cei ce fac parte din familia Lui să fie cunoscuți drept oameni mâni-
oși și războinici. Comportamentul nestăpânit nu reflectă caracterul
lui Hristos sau lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, noi ne îmbrăcăm cu
hainele noi care se potrivesc statutului nostru de „făpturi noi” în Hris-
tos. Doar când suntem adecvat îmbrăcați în caracterul cristic putem să
gestionăm adecvat conflictele sau să discutăm rezonabil și folositor dife-
rențele noastre doctrinare sau chestiunile aplicative din biserici.
Dacă ne îmbrăcăm cu hainele noi ale caracterului cristic,
acest lucru nu doar că va produce o schimbare în comportamentul bi-
sericii noastre, ci poate atinge și inimile celor care sunt împotrivitori
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 89 =
față de Evanghelie. Când un bine-cunoscut apologet creștin s-a întâl-
nit cu un grup de studenți care veniseră să pună întrebări despre cre-
dința creștină, unul dintre acei studenți era în mod specific împotri-
vitor față de mesajul Evangheliei. În decursul întâlnirilor anterioare,
acel student îi provocase adesea pe creștini la o dezbatere caracteri-
zată de mânie. Pe parcursul acestei întâlniri, acest tânăr sceptic s-a
străduit din răsputeri să-l momească pe apologet și să deranjeze întâl-
nirea, dar apologetul a rămas calm și a răspuns cu blândețe, răbdare
și atenție (1 Corinteni 13:4; 2 Timotei 2:24-26).
La sfârșitul acelei seri, impresionat de comportamentul
blând al apologetului, tânărul i-a cerut acestuia să se întâlnească per-
sonal pentru a discuta mai mult despre credință. Dacă apologetul și-
ar fi pierdut stăpânirea și ar fi reacționat cu mânie, cel mai probabil
ar fi pierdut oportunitatea de a vorbi acestui tânăr și ar fi afectat ne-
gativ restul audienței. Iată un exemplu minunat de gestionare a con-
flictului – nu cu mânie – ci cu dragoste, smerenie și prin puterea Du-
hului Sfânt.
„Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește ne-
înțelegerile” (Proverbe 15:18).
Principii cheie de reținut
1. Când ești prins într-un conflict, verifică-ți imediat mânia.
2. Fii încet la mânie.
3. Fii blând și vorbește cu calm atunci când te confrunți cu
mânia unei alte persoane.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 91 =
Capitolul 5
STĂPÂNEȘTE-ȚI LIMBA
„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după
cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu” - Efeseni 4:29-30.
Conflictele aprind patimi fierbinți în sufletul omului. Ele pot
face mintea să se tulbure, sângele să fiarbă și adrenalina să crească.
Mai rău, conflictele pot să transforme gura într-o armă de distrugere
în masă. Cuvintele noastre pot deveni arma principală cu care ne
„mușcăm și ne mâncăm unii pe alții” și pot dăuna relațiilor din fami-
lia lui Dumnezeu. Așadar, indiferent care ar fi forma conflictului, cu-
vintele contează – și contează foarte mult.
Sunt convins că majoritatea conflictelor ar putea fi soluțio-
nate cu minime daune pentru oameni și pentru biserică dacă am
aduce atât mânia cât și limba51 sub stăpânirea Duhului Sfânt. În fapt,
gestionarea conflictelor într-un fel biblic necesită să ne stăpânim mânia
51 Termenul limbă este o metaforă cu sensul de vorbire.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 92 =
și limba. Războiul păgân al cuvintelor este parte integrantă din multe
dispute ce au loc între cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, și se
află în opoziție flagrantă cu învățătura clară a Scripturii:
„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun,
pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Efeseni
4:29-30).
Duhul Sfânt este sensibil la orice lucru care afectează sau dez-
bină poporul lui Dumnezeu, pe care El l-a unit în Hristos ca un singur
trup și „l-a pecetluit pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 2:16, 18;
4:30). De aceea, Duhului Sfânt Îi pasă foarte mult de felul în care noi
ne vorbim unii altora în trupul lui Hristos. Posibilitatea de a-L întrista
pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin ceea ce spunem ar trebui să fie
un factor motivator important în alegerea atentă a cuvintelor și a fe-
lului în care le folosim.
Succesul nostru în stăpânirea mâniei și a vorbirii reprezintă
o măsură clară a dorinței noastre de a umbla prin Duhul Sfânt și de a
gestiona conflictele într-o modalitate cristică (Galateni 5:16).
1. STĂPÂNEȘTE-ȚI LIMBA
Eram la o lecție de istoria bisericii, în decursul căreia profeso-
rul spunea că Constantin, primul împărat al Romei care s-a declarat
creștin și a legalizat creștinismul, nu era un credincios adevărat, năs-
cut din nou. Profesorul spunea că acest împărat s-a folosit de crești-
nism pentru avantaje politice (cca. 285-337 d.Hr.). Un student și-a ex-
primat atunci dezacordul față de profesor, insistând asupra faptului
că împăratul Constantin fusese un credincios adevărat și un lider de-
osebit în istoria creștinismului. Acest student era vizibil deranjat și s-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 93 =
a apucat să-l atace verbal pe profesor. Drept replică, profesorul a de-
venit mânios și a început să se apere. Schimbul de vorbe care a urmat
a devenit atât de urât și atât de înfierbântat, încât lecția s-a încheiat
pe loc. Profesorul și studentul au fost nevoiți să se îndepărteze unul
de celălalt.
La o săptămână mai târziu, profesorul și-a reluat subiectul,
afirmând că împăratul Constantin doar a pretins că este creștin.
„Aha”, a exclamat studentul atunci, „credeam că vorbiți despre Au-
gustin52, nu despre Constantin. Mă gândeam că ați spus că Augustin
nu era un credincios adevărat.”
„Nu”, spuse profesorul, „vorbeam despre Constantin, nu des-
pre Augustin”. „Bine atunci”, spuse studentul, „sunt de acord cu dum-
neavoastră.”
Întreg conflictul izbucnise pentru că fiecare dintre cei doi îl
înțelesese greșit pe celălalt. Niciunul nu avusese răbdare să asculte cu
atenție și respect. Niciunul nu părea să fie atent la impactul cuvinte-
lor sau să dorească să-și controleze limba.
Aceia dintre noi care pretindem că suntem ucenicii lui Isus
Hristos trebuie să ne amintim că Isus ne avertizează cu seriozitate
asupra faptului că ceea ce spunem scoate la iveală atitudinea inimii
noastre și că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit:
„Căci din prisosul inimii vorbește gura... Vă spun că, în ziua
judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolosi-
tor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:34, 36).
52 Augustin a fost episcop de Hippo, în nordul Africii (354-430 d.Hr.) și un credincios
autentic.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 94 =
Epistola lui Iacov ne oferă unele dintre cele mai profunde
afirmații din întreaga Scriptură cu privire la stăpânirea limbii. Iacov
descrie limba neînfrânată ca fiind „un foc... o lume de nelegiuiri...
aprinsă de focul gheenei... un rău, care nu se poate înfrâna... plină de
o otravă de moarte” (Iacov 3:6, 8). Dintr-o astfel de gură ies bârfa, zvo-
nurile, minciunile, batjocura, blestemele și acuzațiile false.
Prin contrast, evlavia cu adevărat spirituală este demon-
strată prin ținerea limbii sub control:
„Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba,
ci își înșeală inima, religiunea unui astfel de om este zădar-
nică” (Iacov 1:26).
Dacă ne mândrim că suntem „religioși” dar ratăm să ne stă-
pânim limba, ne amăgim singuri. John Blanchard scria că: „puține lu-
cruri oferă o indicație mai clară cu privire la starea inimii unui om
cum o fac cuvintele lui și modalitatea în care le spune.”53
Atunci când conflictul erupe, oamenii devin adesea mânioși
și nu par să le mai pese de ceea ce spun. Chiar în momentul când au
nevoie să-și înfrâneze limba, oamenii își pierd controlul și folosesc cu-
vintele ca pe niște arme ca să-i rănească pe oameni. În astfel de cazuri,
Iacov ar spune fără ezitare că „religia acestei persoane nu valorează
nimic”. Așadar, indiferent dacă dezacordul este serios sau relativ ne-
important, trebuie să ne ținem limbile sub stăpânire. Omul care își
controlează limba este cu adevărat un credincios spiritual, fiind capa-
bil să gestioneze oamenii și conflictele într-un mod constructiv.
53 John Blanchard, Truth for Life: A Devotional Commentary on the Epistle of James (Her-
tfordshire, UK: Evangelical Press, 1986), 103.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 95 =
A. Fii gata să asculți
Este uimitor cât de puține lucruri sunt cele pe care suntem
dispuși să le ascultăm și cât de exagerat reacționăm față de cei care au
vreun dezacord cu noi. Noi sărim imediat să ne justificăm poziția, să
ne apărăm egoul și să câștigăm o dispută. Chiar și când cealaltă per-
soană vorbește, noi nici nu mai ascultăm, ci ne gândim la felul cum
să-i răspundem. Cât de nebunește! „Cine răspunde fără să fi ascultat,
face o prostie și își trage rușinea” (Proverbe 18:13).
De exemplu, dacă profesorul din relatarea de mai devreme i-
ar fi pus acelui student unele întrebări și i-ar fi dat șansa să-și explice
obiecțiile, dezacordul ar fi putut fi stins chiar în acel moment. De ase-
menea, studentul ar fi putut pune întrebări, așa încât profesorul să-și
explice opinia ceva mai bine. Totuși, niciuna dintre cele două per-
soane n-a manifestat interes în a asculta la celălalt. Fiecare trebuia să
exerseze control asupra limbii lui prin a fi, așa cum spune Iacov,
„grabnic la ascultare, încet la vorbire” (Iacov 1:19).
În marea lui înțelepciune, împăratul Solomon observa că:
„Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput
știe să scoată din ele” (Proverbe 20:5). Așadar, omul înțelept n-are ne-
voie să vorbească tot timpul. O persoană înțeleaptă ascultă cu atenție
și nu întrerupe. Un om cu adevărat înțelept pune întrebările corecte
pentru a înțelege ce dorește celălalt să spună și pentru a vedea situația
și din punctul de vedere al celeilalte persoane.
Un om înțelept ia în calcul de asemenea posibilitatea ca cea-
laltă persoană să aibă dreptate! Niciunul dintre noi nu gândește drept
în absolut toate circumstanțele. Atunci când suntem deschiși să învă-
țăm, oponentul nostru ar putea să se transforme în cel mai bun pro-
fesor pentru noi. Așadar, cei ce sunt înțelepți caută cu onestitate să
înțeleagă argumentele, raționamentul și poziția celeilalte persoane.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 96 =
B. Nu te grăbi să vorbești
Nu doar că suntem chemați să fim grabnici la ascultare, ci
suntem în același timp chemați să nu ne grăbim să vorbim. Asta în-
seamnă că majoritatea dintre noi va trebui să facem un efort hotărât
de a nu ne comporta asemenea profesorului și studentului care au
fost grabnici să vorbească, să acuze și să insulte. Trebuie să învățăm
să ne abținem să ne prezentăm opiniile, să nu ne grăbim să fim primii
care să răspundă, să nu dominăm o conversație și să nu ne grăbim în
a pronunța judecăți.
Chiar dacă ne-ar putea plăcea să ne auzim vorbind, Solomon
ne avertizează cu privire la pericolele vorbăriei exagerate:
• „Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel
ce-și ține buzele, este un om chibzuit” (Proverbe 10:19).
• „Cine își păzește gura și limba, își scutește sufletul de
multe necazuri” (Proverbe 21:23).
• „Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are
duhul potolit este un om priceput” (Proverbe 17:27).
• „Cine-și păzește gura, își păzește sufletul; cine-și deschide
buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbe 13:3).
• „Vorbele nebunului aduc ceartă, și gura lui înjură până
stârnește lovituri” (Proverbe 18:6).
Oamenii înțelepți au de câștigat când își frânează limba. Prin
contrast, nebunilor le lipsește înfrânarea, iar acest lucru duce la con-
flicte.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 97 =
Stăpânirea limbii este dificilă, chiar imposibilă, pentru cei
care n-au Duhul Sfânt. Iacov scrie că „niciun om n-o poate îmblânzi”,
și continuă descriind acest lucru ca pe „un rău, care nu se poate în-
frâna... plină de o otravă de moarte” (Iacov 3:8). Iacov nu exagerează.
O limbă necontrolată distruge familiile și prieteniile, și poate produce
mare tulburare în trupul bisericii. Prin contrast, dacă avem Duhul
Sfânt în noi, avem puterea lui Dumnezeu care ne ajută să ne contro-
lăm limba. Fie ca rugăciunea noastră să fie aceea a psalmistului:
„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, și păzește ușa
buzelor mele!” (Psalmii 141:3).
2. ALEGE CUVINTELE POTRIVITE
Vorbirea este un dar minunat. Ea ne deosebește de lumea ani-
mală și dovedește că suntem purtătorii chipului lui Dumnezeu. De
asemenea, ea oferă dovada vieții noi a credinciosului în Hristos. Dum-
nezeu intenționează ca „făptura cea nouă” a credinciosului să fie ma-
nifestată prin felul în care acesta vorbește (Efeseni 4:29; 5:4; 1 Timo-
tei 4:12; Tit 2:7-8; Iacov 3:9-10), în special atunci când este implicat
în conflicte ce pot stârni emoțiile, în relație cu frații și surorile în Hris-
tos.
Când izbucnește conflictul, modalitatea în care vorbim deter-
mină dacă o situație potențial explozivă este moderată sau accentu-
ată. Când răspundem folosind cuvinte mânioase ca răspuns la alte cu-
vinte mânioase, acest lucru nu face altceva decât să arunce mai mult
combustibil pe focul disputei. „O vorbă aspră ațâță mânia” (Proverbe
15:1). Așadar, noi suntem chemați să nu răspundem la o vorbire răută-
cioasă cu niște cuvinte și mai răutăcioase. Suntem chemați să nu întoar-
cem cuvinte rele pentru cuvinte rele (Luca 6:28-29; Matei 5:38-42; 1 Co-
rinteni 4:12; Romani 12:17, 21; 1 Tesaloniceni 5:15; 1 Petru 3:9). Dim-
potrivă, trebuie să biruim răul prin bine. Vorbirea noastră trebuie să
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 98 =
fie bine cântărită și vindecătoare, să-i zidească pe alții, nu să-i zdro-
bească. Atunci când suntem atacați verbal, noi trebuie să binecuvân-
tăm. Când suntem persecutați, trebuie să îndurăm. Când suntem bat-
jocoriți, noi răspundem cu bunătate și stăpânire de sine (1 Corinteni
4:12-13).
Gestionarea biblică a conflictelor necesită să știm și să răs-
pundem adecvat la puterea cuvintelor: „Moartea și viața sunt în pute-
rea limbii” (Proverbe 18:21). Cuvintele tăioase creează conflict. Cu-
vintele aspre și inflamatoare le exacerbează. Bârfa otrăvește relațiile
și îi desparte pe oameni. Prin contrast, cuvintele blânde și plăcute au
un efect calmant – ele conving, liniștesc și, în ultimă instanță, aduc
pace și reconciliere.
A. Elimină cuvintele tăioase din vocabularul tău
Limba este una dintre cele mai crude arme pe care oamenii le
posedă și rănile pe care le provoacă „cuvintele tăioase sunt printre
cele mai dureroase experiențe ale omului”54. Cuvintele crude, tăioase,
pot să rămână în mintea unei persoane și să distrugă relația cu acela
pe vecie. Chiar dacă unii oameni se mândresc cu abilitatea lor de a-i
zdrobi pe alții prin comentariile lor ascuțite și vorbele lor tăioase, Pro-
verbe 12:18 avertizează împotriva oamenilor care „vorbesc în chip
ușuratic, care rănesc ca străpungerea unei săbii” (Proverbe 12:18).
După ani de trăit în controverse dureroase, Francis Schaeffer
făcea următorul comentariu profund legat de puterea cuvintelor tăi-
oase:
„Am observat un lucru printre creștinii adevărați în mai
multe țări: ceea ce desparte și rănește grupurile de adevărați
54 H. C. Leupold, Exposition of the Psalms (Grand Rapids: Baker, 1969), 262.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 99 =
creștini și pe creștini la nivel individual – ceea ce lasă o amă-
răciune care poate dura 20, 30 sau chiar 40 de ani... invaria-
bil este lipsa dragostei, și lucrurile spuse de către creștini
adevărați în mijlocul diferențelor doctrinare. Aceste lucruri
se agață de memoria omului asemenea lipiciului.”55
Nu Duhul Sfânt este cel care îi determină pe credincioși să
facă comentarii crude, urâte sau insultătoare. Astfel de vorbire este
„lucrarea firii pământești”, nu a Duhului. Duhul Sfânt dorește ca orice
creștin să fie o „pildă... de vorbire sănătoasă” (Tit 2:7-8). Asta în-
seamnă că noi nu ne putem referi la frații de credință cu care suntem
în dezacord folosind epitete nepoliticoase precum „proști”, „idioți”,
„eretici” sau „liberali”. Poporul lui Dumnezeu este chemat să se iu-
bească unul pe altul, iar dragostea nu se „umflă de mândrie” (1 Corin-
teni 13:4-5). Iacov surprinde gândurile Duhului Sfânt cu privire la fo-
losirea nepotrivită a limbii atunci când scrie:
„Cu ea binecuvântăm pe Domnul, și Tatăl nostru, și tot cu ea
blestemăm pe oameni care sunt făcuți după asemănarea lui
Dumnezeu. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și bles-
temul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!” (Iacov 3:9-10).
Dacă vrei să biruiești o limbă ascuțită, elimină din vocabula-
rul tău zilnic toți termenii inutili ai batjocurii, toți acei termeni care
insultă, batjocoresc sau vorbesc urât despre poporul lui Dumnezeu.
Sinclair Ferguson afirma că „bătălia pentru sfințenia vorbirii este o
bătălie de lungă durată, și trebuie dusă neîncetat, zilnic, în fiecare
ceas”56. Dacă te surprinzi folosind vreun cuvânt nepotrivit, nu te jus-
tifica, încercând să explici o vorbire nesfântă, ci mărturisește-o ca pe
55 Francis A. Schaeffer, The Mark of the Christian, în The Complete Works, Vol. 4, Book
3 (Westchester, IL: Crossway, 1983), 195. 56 Sinclair B. Ferguson, “The Bit, the Bridle, and the Blessing: An Exposition of James
3:1-12,” în The Power of Words and the Wonder of God, ed. John Piper și Justin Taylor
(Wheaton, IL: Crossway, 2009), 48.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 100 =
un păcat care Îl întristează pe Duhul lui Dumnezeu. Ține minte că vor-
birea exprimă pur și simplu ce se găsește în inimă (Luca 6:45), iar pă-
catul este rădăcina vorbirii greșite.
B. Atenție la vorbirea exagerată
Orice persoană care se gândește cu seriozitate la gestionarea
conflictelor într-o modalitate care să-L onoreze pe Hristos trebuie să
fie atentă la vorbirea exagerată sau inflamatorie, pentru că aceasta
provoacă mânia și distrage atenția de la problemele concrete aflate în
discuție. Gândește-te la următoarele exemple care arată cât de impor-
tant este să vorbești măsurat în loc să folosești termeni exagerați.
Membrii unei anumite biserici au ajuns să se certe pe tema
stilurilor muzicale. Ei s-au plâns simultan de faptul că muzica era
prea ritmată, prea înceată, prea veche, prea nouă, prea tare sau cu vo-
lum prea jos! O femeie mai bătrână l-a acuzat pe liderul de închinare
de faptul că se cânta muzică „rock and roll”, lucru care a împins pe al-
tcineva să spună că biserica a devenit „asemenea unui club de
noapte”. Între timp, un tânăr a deplâns faptul că directorul muzical a
ales „cântări funerare” care i-a îndepărtat pe oameni de închinare. Ni-
ciuna dintre aceste idei exagerate și inflamatorii nu era adevărată. Ni-
ciuna nu i-a ajutat pe liderii bisericii, care au căutat să pună capăt răz-
boiului pe tema muzicii. Toată această retorică dezgustătoare nu fă-
cea altceva decât să-i polarizeze pe oamenii care încercau să ajungă la
împăcare.
Vorbirea adevărată, fără exagerare, este de cea mai mare im-
portanță când tratăm diferențele doctrinare. De exemplu, ambele ta-
bere ale discuției legate de doctrina alegerii divine și cea a liberului
arbitru adesea apelează la un limbaj extrem și inflamator. Unii dintre
cei care fac parte din tabăra arminiană, care accentuează liberul arbi-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 101 =
tru, afirmă că tabăra calvinistă își întemeiază credința pe filozofia de-
terminismului grecesc și că ignoră Scripturile. Acest lucru îi înfurie
pe calviniști, care subliniază suveranitatea lui Dumnezeu în alegere.
Ca urmare, unii calviniști, îi etichetează eretici pe arminieni și insinu-
ează că nu-i cred pe arminieni drept credincioși născuți din nou, da-
torită mântuirii orientată pe fapte din teologia acestora. La rândul ei,
această afirmație îi înfurie pe arminieni. Tot acest limbaj este toxic și
îndreptat într-o direcție greșită. El nu este niciodată util într-o discu-
ție profitabilă despre adevărurile Scripturii între cei care Îl iubesc pe
Dumnezeu și iubesc Cuvântul Lui.
Toți credincioșii sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu să
folosească un limbaj precis și temperat în dezacordurile pe care le au
unii cu alții. Vorbirea exagerată și inflamatorie poate să funcționeze
bine în politica seculară și poate să slujească scopurilor fanaticilor re-
ligioși paranoici, care mint și ucid, dar un astfel de limbaj este inac-
ceptabil pentru cei care mărturisesc „cuvântul adevărului Evanghe-
liei” (Coloseni 1:5) și care sunt creați „după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:24).
Dumnezeu urăște toate formele de vorbire mincinoasă: „Bu-
zele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi
sunt plăcuți” (Proverbe 12:22). Evanghelia noastră este Evanghelia
adevărului, iar Dumnezeul nostru este Dumnezeul adevărului, așa în-
cât El ne cere să ne spunem adevărul unul altuia în dragoste (Efeseni
4:25). Vorbirea exagerată este o formă de minciună, un lucru care dis-
torsionează adevărul. Nu poate fi nimic neprihănit sau sfânt în așa
ceva. Cuvintele exagerate sunt cuvinte războinice, care alimentează
conflictul și îi polarizează și mai mult pe oameni. Acestea nu rezolvă
problemele, ci doar le agravează. De aceea, este imperativ ca cei cre-
dincioși să refuze să se implice în vorbirea exagerată și inflamatorie.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 102 =
Dacă vrei să câștigi lupta cu un astfel de păcat, elimină afir-
mațiile inflamatorii și exagerate din gândirea și vorbirea ta cu privire
la credința altor oameni. Nu le distorsiona și nu le reprezenta greșit.
În conversația zilnică, practică vorbirea precisă și adevărată, căci
aceasta este calea pe care Duhul Sfânt ne conduce întotdeauna.
C. Nu bârfi
D. E. Hoste, succesorul lui Hudson Taylor, care a înființat
China Inland Mission, era o persoană ce studia mult comportamentul
omului. Fiind un manager excepțional de îndemânatic, Hoste a ajuns
să fie responsabil peste mai bine de o mie de misionari împrăștiați în
toată China. Reflectând la una dintre cele mai tulburătoare probleme
cu care era confruntată misiunea din China, el scria următoarele:
„Privind înapoi peste acești 50 de ani, mă gândesc cu adevă-
rat că, dacă mi s-ar fi cerut să menționez un singur lucru
care a dăunat mai mult sau care a cauzat mai multă întris-
tare și dezbinare în lucrarea lui Dumnezeu, aș spune că este
vorba despre bârfă.”57
Bârfa este unul dintre păcatele comune ale discordiei. Ea este
o faptă a firii pământești (2 Corinteni 12:20). Ca o boală contagioasă
și groaznică, ea otrăvește mințile oamenilor și creează haos și dezin-
formare. Bârfa este un viciu urât care îi desparte pe oameni și distruge
pacea. Cartea Proverbelor o condamnă ca pe un act de răutate care îi
„dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 16:28; 17:9). Ea poate ca-
uza mari rele comunității credinței, în special atunci când izbucnesc
conflicte.
57 Phyllis Thompson, D. E. Hoste, ‘A Prince with God ’ (London: China Inland Mission,
1947), 121.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 103 =
Este un lucru dureros să auzi dezinformare, jumătăți de ade-
văr, exagerări, realități distorsionate, aluzii nefondate sau pur și sim-
plu minciuni care circulă printre copiii lui Dumnezeu, în special as-
tăzi, pe internet. Cu adevărat limba este „un foc... plină de o otravă de
moarte” (Iacov 3:6, 8). Odată ce a izbucnit, e dificil să mai stingi un
foc, chiar dacă te folosești de adevăr.
Una dintre cele mai rapide căi de a stopa bârfa și dezbinarea
pe care aceasta o creează este să nu contribui la răspândirea ei: „Când
nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este niciun cleveti-
tor, cearta se potolește” (Proverbe 26:20). Dar majoritatea dintre noi
găsim o plăcere perversă în bârfă, iar Scriptura ne avertizează că este
dificil să te împotrivești ei, la fel de dificil ca înfrânarea în fața unei
mâncări apetisante: „Cuvintele clevetitorului sunt ca niște prăjituri,
alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbe 26:22). Un lider de
congregație caracterizată prin ani de lupte distructive atestă realita-
tea acestei probleme: „Avem o biserică plină de oameni care se hră-
nesc din bârfă ca niște vulturi”. Atâta vreme cât oamenii nu-și con-
fruntă apetitul păcătos pentru bârfă și nu se pocăiesc, certurile nu vor
înceta.
Dacă vrem să biruim ispita bârfei, trebuie să nu participăm la
răspândirea ei. Trebuie să eliminăm bârfa din conversațiile noastre
zilnice și trebuie să ne îndepărtăm de bârfitori. Cartea Proverbelor ne
avertizează: „cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci” (Pro-
verbe 20:19), despre care Bruce Waltke vorbește folosind termenul de
„ciripitori nebuni”58.
58 Bruce K. Waltke, The Book of Proverbs Chapter 1-15, NICOT (Grand Rapids: Eer-
dmans, 2004), 1: 148.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 104 =
D. Folosește cuvinte blânde, ziditoare
În lumea noastră, saturată de mass-media, unde vorbitorii
aroganți caută să îi reducă la tăcere pe toți ceilalți, care caută să re-
ducă probleme complexe la o singură frază și care își demonizează
oponenții spre bucuria susținătorilor lor, există câteva modele de vor-
bire prețioasă, adevărată și blândă. Astfel, încurajarea pe care Pavel i-
o adresează lui Timotei este să fie „o pildă pentru credincioși în vor-
bire” (1 Timotei 4:12), lucru care ar trebui să ne încurajeze și pe noi să
fim un astfel de exemplu de vorbire dreasă cu har, adevărată, folosind
cuvinte ziditoare. Cuvintele ziditoare au puterea de a calma tempera-
mentul, de a vindeca rănile, de a rezolva conflictele, de a-i convinge
pe oponenți și de a-i uni pe oameni. Ele au o putere deosebită dacă
sunt folosite pentru zidirea membrelor din trupului lui Hristos și de a
da har celor ce le aud (Efeseni 4:29).
Gândește-te la implicațiile următoarelor gânduri legate de
folosirea cuvintelor ziditoare și blânde în rezolvarea conflictelor:
• Cuvintele blânde, conciliante, pot calma o persoană mâni-
oasă: „Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă as-
pră ațâță mânia” (Proverbe 15:1).
• Cuvintele blânde pot aduce mângâiere unei inimi bolnave
și rănite: „limba înțelepților aduce vindecare” (Proverbe
12:18) și „neliniștea din inima omului îl doboară, dar o
vorbă bună îl înveselește” (Proverbe 12:25).
• Cuvintele pline de har sunt „ca un fagur de miere, dulci
pentru suflet, și sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24).
• Cuvintele plăcute cresc puterea de convingere (Proverbe
16:21). Cuvintele blânde și răbdătoare pot zdrobi argu-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 105 =
mentele cele mai dure și îl pot câștiga pe cel mai împotri-
vitor oponent: „o limbă dulce poate zdrobi oase” (Proverbe
25:15).
Așadar, dacă vrei să-i convingi pe oameni într-o manieră
evlavioasă, vorbește folosind cuvinte încurajatoare, edificatoare și
blânde. Alege-ți cu înțelepciune cuvintele și gândește-te cum să-i zi-
dești pe alții, nu cum să-i zdrobești. Învață să vorbești ca un făcător
de pace, ca unul care încurajează, care îndeamnă și care mângâie. Bi-
necuvântează-i cu blândețe chiar și pe cei care vorbesc împotriva ta.
Atunci când ești implicat în conflict, hotărăște-te dinainte să
spui întotdeauna adevărul. Alipirea de adevăr este temelia oricărei vor-
biri edificatoare. A spune adevărul este o trăsătură caracteristică a tu-
turor slujitorilor lui Dumnezeu și a lucrării care Îl onorează (2 Corin-
teni 6:3-4, 7). Conflictul poate fi gestionat într-o modalitate care-L
onorează pe Hristos doar dacă alegem să ne folosim de cuvintele zidi-
toare ale adevărului și harului.
3. VORBEȘTE FERM, DAR ÎN DRAGOSTE
Ar putea părea contradictoriu faptul că Pavel a vorbit în mod
repetat despre iertare, blândețe și dragoste, și totuși, când le-a scris
corintenilor și galatenilor, a folosit un limbaj ferm, chiar sarcastic (1
Corinteni 3:1-4; 4:8, 10, 18-21; 5; 6:1-8; 15:34; 2 Corinteni 11:4, 19-
20; 12:20-21; 13:1-3). Pentru a înțelege această aparentă discrepanță,
trebuie să conștientizăm că, în decursul absenței lui Pavel, corintenii
alunecaseră în apele periculoase ale înțelepciunii lumești. Ei începu-
seră să respingă, prin atitudine și în practică, implicațiile Evangheliei
(1 Corinteni 1-4). De asemenea, ajunseseră sub influența apostolilor
falși, niște agenți ai Satanei, care criticau autoritatea și Evanghelia lui
Pavel (2 Corinteni 10:2, 10; 11:12-15; 12:11, 17-19; 13:3).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 106 =
Pentru a-i trezi pe mândrii corinteni din influența mortală a
falșilor apostoli și din rătăcirea lor încăpățânată, Pavel a folosit un
limbaj țintit pentru a-i scoate din amăgirea lor. Aceștia se aflau pe
drumul drept către auto-distrugere. El le-a scris cu fermitate pentru
a-i trezi la realitate. Așadar, epistola lui către acești convertiți rătăciți
n-a fost o revărsare arogantă și aspră de vorbe. Acestea au fost exem-
ple magistrale de har și îndemânare în dorința de convingere fermă,
dar cu dragoste.
A. Pavel a scris ferm, dar în dragoste
Pavel a scris cu fermitate și sarcastic, dar pornit din dragos-
tea lui profundă și din grija lui pentru acești „copii preaiubiți” în
Evanghelie (1 Corinteni 4:14). El îi iubea mai mult decât își iubea pro-
pria viață. El le-a scris în felul acesta doar în anumite cazuri, și dato-
rită relației speciale pe care îi avea cu ei, în calitate de părinte spiritual
(1 Corinteni 4:14-16; 9:1-3; 2 Corinteni 3:1-3; 10:14; 11:2). Roy Zuck
observa că „aceste mustrări ferme sau avertismente severe… nu erau
inconsecvente cu dragostea lui. Ele izvorau din această dragoste.”59
Deși Pavel a fost forțat să-i mustre și să le vorbească ferm co-
rintenilor, el n-a putut să nu-și reverse altfel inima plină de dragoste
în cele mai blânde și mai calde afirmații. Iată câteva dintre ele:
• „Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus
mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe
moarte” (2 Corinteni 7:3).
• „Nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă... Și eu, voi chel-
tui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și
pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc
59 Roy Zuck, Teaching as Paul Taught (Grand Rapids: Baker, 1998), 104.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 107 =
mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?” (2 Corinteni
12:14-15, v. și 2 Corinteni 2:4; 6:11; 11:11).
Deși corintenii puteau fi ispitiți să creadă că Pavel îi dispre-
țuia, el i-a asigurat de dragostea lui caldă prin a statua acest lucru în
cei mai personali și mai afectuoși termeni. Astfel, Pavel își încheie
prima Epistolă către Corinteni prin a spune: „Dragostea mea este cu
voi cu toți în Hristos Isus” (1 Corinteni 16:24).
B. Pavel a scris cu fermitate, dar cu lacrimi
Folosirea limbajului sever din epistolele sale adresate către
preaiubiții lui copii spirituali l-a durut mult pe Pavel (2 Corinteni
12:11). Extraordinara sa Epistolă a doua către Corinteni ne oferă o pri-
vire impresionantă asupra profunzimii dragostei lui Pavel. El scrie:
„V-am scris cu multă mâhnire, și strângere de inimă, cu
ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți
dragostea nespus de mare, pe care o am față de voi (2 Corin-
teni 2:4; v. și 7:8).
Față de preaiubiții lui galateni, el se confesa: „Copilașii mei,
pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în
voi! O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi, și să-mi schimb glasul!”
(Galateni 4:19-20).
Pavel n-a fost un lider pasiv, care să nu se împotrivească oa-
menilor care îi tulburau pe credincioși sau falșilor învățători ai Evan-
gheliei. Deși el dorea mai degrabă să vină la acești convertiți rătăcitori
cu dragoste, într-un duh de blândețe, el era pe deplin pregătit să folo-
sească nuiaua disciplinei (1 Corinteni 4:21; v. și 2 Corinteni 1:23-24;
2:1-4, 10; 4:5, 12, 15; 5:13; 6:3-13; 7:3; 10:1, 8; 11:7-9; 12:14-15, 17-
19; 13:7, 9-10). Totuși, el a preferat să nu se folosească de autoritatea
sa apostolică pentru a disciplina cu severitate:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 108 =
„Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de
față, pentru ca, atunci când voi fi de față, să nu mă port cu
asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pen-
tru zidire, iar nu pentru dărâmare” (2 Corinteni 13:10).
Pavel nu s-a bucurat de nevoia de a fi sever sau sarcastic, și n-
a manifestat niciun interes în a face un show din cunoștința lui. El le-
a scris corintenilor mânat de „multă mâhnire, și strângere de inimă,
cu ochii scăldați în lacrimi” (2 Corinteni 2:4). El a deplâns păcatul lor
și s-a rugat pentru restaurarea lor (2 Corinteni 13:9). Tot ceea ce el a
spus și a făcut a fost spre zidirea lor (2 Corinteni 1:23-24; 2:1-2, 10;
7:8-12; 10:8).
Atunci când epistolele lui Pavel au avut succes când a-i con-
duce pe corinteni la pocăință și la corectarea căilor lor (2 Corinteni
7:8-13), el s-a bucurat peste măsură. Așa ar trebui să facem și noi. Dra-
gostea și preocuparea față de celălalt trebuie să fie principala motiva-
ție oridecâteori trebuie să mustrăm pe cineva sau să vorbim cu fermi-
tate unor credincioși despre rătăcirea lor încăpățânată sau despre cre-
dințele lor eronate. Chiar și atunci când trebuie să vorbim ferm, tre-
buie să ne controlăm limba și să alegem cuvintele cu atenție pentru a
ne asigura că tot ceea ce facem este făcut în dragoste (1 Corinteni
16:14).
„Fii o pildă pentru credincioși în vorbire” (1 Timotei 4:12)
Principii cheie de reținut
1. Atunci când ești implicat într-un conflict, fii gata să asculți
și fii încet la vorbire.
2. Păzește-ți limba împotriva folosirii cuvintelor tăioase sau
a limbajului inflamator.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 109 =
3. Vorbește cu blândețe și adevăr, folosind cuvinte care zi-
desc, vindecă și unesc.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 111 =
Capitolul 6
STĂPÂNEȘTE-ȚI CRITICILE
„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții.” – Iacov 4:11
În timp ce vizitam ferma unui prieten, am observat că unora
dintre găinile care alergau încoace și încolo le lipseau pene. Unele
chiar aveau răni deschise. Când am întrebat care era motivul, fermie-
rul a răspuns liniștit: „O, le place să se ciupească”. Exact așa se întâm-
plă în cazul unor oameni, care se tratează în mod asemănător unii pe
alții: le place să se ciupească reciproc! Acest fel de oameni găsesc plă-
cere în a scormoni după vinovății, critici, reclamații și condamnări. În
fapt, oricine a slujit într-o biserică s-a întâlnit cu astfel de plângăcioși
și cu criticii care scormonesc și acționează mai degrabă ca niște găini
care ciupesc decât ca niște credincioși umpluți de Duhul Sfânt.
Criticile scormonitoare au o abilitate uimitoare de a aduna în
jurul lor niște plângăcioși gata de luptă și pot avea o putere distructivă
îngrozitoare într-o biserică. Acești oameni par să creadă că ei fac o slu-
jire lui Dumnezeu și îngerilor prin faptul că arată cu degetul și critică
greșelile altora. Totuși, Scriptura spune altceva. Iacov ne îndeamnă să
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 112 =
„nu ne vorbim de rău unii pe alții” sau „să nu ne plângem unii împo-
triva altora” (Iacov 4:11; 5:9). Pavel ne avertizează să „nu ne mai jude-
căm unii pe alții” (Romanii 14:13). Tit 3:2 ne învață să „nu vorbim de
rău pe nimeni” – fie că este credincios, fie necredincios. Dumnezeu nu
vrea ca cei ce fac parte din poporul Lui, copiii Săi locuiți de Duhul
Sfânt, să fie cunoscuți ca oameni care îi batjocoresc, îi critică și îi vor-
besc de rău pe alții.
Dacă dorim să demonstrăm un caracter cristic, trebuie nu
doar să ne controlăm mânia și limba când suntem implicați într-un con-
flict, ci trebuie să ne stăpânim și atitudinea sau duhul de critică, judecată
și insatisfacție. Nu toate criticile sau judecățile sunt greșite, căci mus-
trarea și critica constructivă pot fi necesare și corecte în anumite cir-
cumstanțe. Totuși, critica batjocoritoare, judecățile ipocrite și văică-
relile egoiste sunt niște lucruri rele, păcătoase și extrem de dezbină-
toare. Acestea constituie o modalitate foarte rea prin care ne mușcăm
și ne mâncăm unii pe alții.
1. OPREȘTE-TE DIN A-I VORBI DE RĂU PE ALȚII
Dumnezeu le cere copiilor Lui sfinți să se iubească și să se în-
grijească unul de altul, nu să se urască și să se batjocorească. Legile
mozaice care stabileau comportamentul sfânt din punct de vedere
practic interziceau batjocura și ura:
„Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vos-
tru... Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici
împotriva vieții aproapelui tău. Eu sunt Domnul. Să nu
urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău,
dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răz-
buni, și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe
aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul” (Levitic
19:2, 16-18; v. și Psalmii 101:5; Proverbe 10:18).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 113 =
Moise știa din amara experiență personală cât de mult aveau
evreii nevoie să acorde atenție acestor învățături. Indiferent ce făcea
el, evreii găseau greșeli în comportamentul lui. Adeseori ei i-au batjo-
corit motivațiile și l-au criticat fără milă în privința abilităților sale de
lider. Prin minciuni și critici nedrepte, ei l-au ciupit atât de mult până
când l-au adus în stare să-și dorească să moară (Numeri 11:10-15).
Poruncile lui Dumnezeu împotriva minciunii și a urii au fost
necesare pentru că israeliții nu puteau să devină o societate coezivă și
sfântă decât dacă se iubeau și se cinsteau unul pe altul (v. și Estera 3:8-
9; Psalmii 50:19-20; 55:21; 59:7; 63:3-4; 140:3, 11; Proverbe 10:18;
20:19; Ieremia 9:3-6, 8; 18:18). Ura și minciuna puteau corupe națiu-
nea sfântă a lui Dumnezeu. În Noul Testament, Iacov își preia învăță-
tura din Levitic 19 și interzice cu la fel de mare claritate vorbirea de
rău între copiii lui Dumnezeu:
„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de
rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Le-
gea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor
al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecăto-
rul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă.
Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:11-12).
Iacov interzice orice fel de vorbire de rău sau degradantă, in-
clusiv remarcile derogatorii, criticile false, defăimarea caracterului,
acuzațiile mincinoase și ponegrirea celorlalți60.
Majoritatea creștinilor nu conștientizează ce răni poate pro-
duce batjocura la adresa oamenilor și ce lupte și certuri rele poate
aceasta să stârnească. Ea este cu adevărat o forță diavolească pusă în
60 „A vorbi de rău împotriva cuiva”, provine din verbul katalaleō: „a vorbi de rău, a
vorbi degradant de cineva, a defăima, a ponegri” (BDAG, 519). Forma substantivală,
katalalia, se găsește în 2 Corinteni 12:20 și 1 Petru 2:1 și este tradusă prin „clevetire”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 114 =
slujba distrugerii comunității61. John Blanchard, un evanghelist care
a călătorit mult, remarca faptul că „există o cantitate rușinoasă de po-
negrire ce are loc în organizațiile noastre creștine, iar rezultatul este
întotdeauna o relație distrusă.”62
În ciuda acestor avertismente, unii credincioși și-au însușit
un fel de obicei de a critica și de a-i vorbi de rău pe alții, obicei despre
care ei cred că reprezintă un comportament normal. Dar lucrurile nu
stau așa! Toată această vorbire de rău este o lucrare a firii pământești
(2 Corinteni 12:20). Ponegrirea este lucrarea diavolului (până și cu-
vântul diavol are sensul de „acuzator” sau „batjocoritor”). Diavolul
este acuzatorul neobosit al copiilor lui Dumnezeu, și el face acest lu-
cru neîncetat: „zi și noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru”
(Apocalipsa 12:10).
Nu Duhul Sfânt este cel care-i conduce pe credincioși să-i vor-
bească de rău pe alții sau să scormonească într-un fel auto-neprihănit
prin greșelile altora, ori să formuleze critici aspre. Scriptura ne învață
faptul că cei credincioși sunt chemați ca, „în cinste, fiecare să dea în-
tâietate altuia” (Romani 12:10). Alegând mai degrabă să arătăm cin-
ste decât să ponegrim sau să criticăm, noi promovăm dragostea și ar-
monia între frați și surori. Permiteți-mi să vă împărtășesc un exem-
plu al acestui principiu pus la lucru.
Biserica noastră a început de la un grup de familii care au ple-
cat din bisericile lor anterioare datorită frustrării legate de multe pro-
bleme netratate și alte chestiuni serioase. Niciuna dintre aceste fami-
lii n-a intenționat să pornească o nouă biserică dar, la un an după
61 Conform cu 1 Corinteni 5:11, un „defăimător” sau ponegritor care nu se pocăiește
trebuie disciplinat de către biserică: „Defăimător” derivă din termenul grecesc loido-
ros: „defăimător, abuziv” (BDAG, 602). Un defăimător vorbește abuziv și răutăcios
despre o altă persoană pentru a răni sau a distruge. Defăimarea este păcat. Unele tra-
duceri redau acest termen prin „ponegrire”. 62 John Blanchard, Truth For Life (Hertfordshire, UK: Evangelical Press, 1986), 305.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 115 =
aceea, ei au început să se întâlnească regulat pentru studiu biblic. Ple-
când de la acea sămânță, a crescut o nouă congregație.
În perioada timpurie, liderii au făcut un legământ între ei să
nu-și critice biserica anterioară, să nu vorbească de rău pe niciunul
dintre membrii ei și să nu ducă nicio formă de război verbal. Ei știau
că atitudinea critică avea să distrugă multe relații în familii (căci unii
membri ai noii bisericii aveau membri de familie care încă participau
la serviciile bisericii anterioare), și putea distruge orice speranță a
unei unități viitoare. Drept rezultat, biserica noastră a demarat într-o
notă pozitivă. În decurs de șapte ani, cele două biserici s-au aflat într-
o părtășie plăcută și au fost în măsură să lucreze alături în slujba
Evangheliei.
Acesta este un bun exemplu al felului în care unitatea poate
fi păstrată sau restaurată atunci când creștinii refuză să se pone-
grească sau să se critice când nu este necesar. Mi se pare un lucru re-
marcabil că m-am alăturat bisericii după ce aceasta se întâlnea deja de
șase ani dar n-am auzit nimic despre despărțirea de biserica anteri-
oară decât după aproape alți doi ani! Acest model de comportament
creștin oferit de primii lideri ai bisericii a creionat atitudinile adec-
vate și comportamentele pentru următoarea generație de lideri, ceea
ce s-a și întâmplat.
2. OPREȘTE-TE DIN A-I JUDECA PE ALȚII
Dan McCartney scria că „ponegrirea și atitudinea de judecată
sunt veri primari”63. De aceea, Iacov interzice atât vorbirea de rău cât
și judecarea nepotrivită a altora:
63 Dan G. McCartney, James, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2009), 220.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 116 =
„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de
rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Le-
gea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor
al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecăto-
rul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă.
Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:11-12).
În acest sens, a „judeca” înseamnă a-l condamna nepotrivit și
inutil pe un frate sau soră, prin a-i judeca motivațiile personale sau
aparențele, sau prin a judeca având o atitudine greșită ori pentru un
motiv greșit. Mai înseamnă și să faci afirmații cu titlu de judecată des-
pre altcineva, lucru care nu ține de tine, de autoritatea ta. O astfel de
judecată nedreaptă reprezintă cauza multor conflicte relaționale și a
luptelor din congregație. Așa cum știa foarte bine, Iacov arată că ati-
tudinile aspre de judecată erau un păcat caracteristic fariseilor. El nu
voia să vadă această atitudine auto-neprihănită și condamnatoare
răspândită printre comunitățile proaspete de credincioși cărora le
scria.
A. Nu judeca asemenea fariseilor
Fariseii erau culmea criticii și a vânătorii de greșeli. Lor le plă-
cea să judece aproape pe oricine. Judecățile lor erau pripite, aspre, ne-
gative și lipsite de milă. Erau experți în condamnarea altora pentru
încălcări minore ale Legii, în timp ce ei înșiși, Isus spunea, încălcau
„cele mai însemnate lucruri din Lege” (Matei 23:23). Astfel, ei erau
niște judecători ipocriți, care se grăbeau să găsească greșeli în alții, în
timp ce își ignorau sau minimizau propriile păcate.
Într-unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Predica de pe
Munte, Domnul nostru i-a avertizat pe ucenicii Lui împotriva însuși-
rii spiritului de judecată al fariseilor, care era atât de distructiv pentru
familia lui Dumnezeu:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 117 =
„Nu judecați, ca să nu fiți judecați... De ce vezi tu paiul din
ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna
din ochiul tău?... Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul
tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fra-
telui tău” (Matei 7:1, 3, 5).
Isus interzice disprețuirea sau condamnarea altora pentru
eșecurile lor, în timp ce ratăm să ne vedem păcatele grosolane. El nu
dorește ca ucenicii Lui să fie asemenea fariseilor ipocriți, care erau aspri,
critici, lipsiți de milă și auto-neprihăniți, și totuși orbi spiritual față de
propria stare păcătoasă. Totuși, ceea ce ne învață Isus în Matei 7 cu pri-
vire la atitudinea de judecată este adesea înțeles greșit. Atitudinea
răspândită a „refuzului judecății” în societatea occidentală ne face să
credem că orice judecată privitoare la doctrină trebuie respinsă. Noi
nu trebuie să uităm că Evanghelia s-ar pierde în această lume și bise-
rica ar fi asimilată în societatea seculară, dacă noi n-am mai face ju-
decăți potrivite legate de ce este bine și ce este rău, de comportamen-
tul moral și doctrina sănătoasă.
A face distincție între judecata potrivită și cea incorectă poate
fi un lucru confuz dar, pentru a ilustra diferențele între cele două,
doar trebuie să privim la 1 Corinteni 4 și 5 pentru a primi învățătură
în acest sens. Drept răspuns la judecata incorectă a corintenilor față
de misiunea sa și succesul în Evanghelie, Pavel spune: „De aceea să nu
judecăți nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate
la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile ini-
milor” (1 Corinteni 4:5). Corintenii nu aveau suficientă cunoștință
sau acces la faptele concrete pentru a judeca motivațiile sau succesul
lui Pavel, așa că, în această situație, ei judecau într-un lucru unde n-
aveau dreptul să judece. Într-o situație diferită, unde judecata era în
mod clar necesară, Pavel i-a mustrat pe corinteni pentru că eșuaseră
să îl mustre pe unul dintre membrii lor pentru un comportament se-
xual imoral (1 Corinteni 5:3, 12-13).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 118 =
Asemenea lui Isus și lui Pavel, Iacov nu interzice „judecata
dreaptă”. El denunță cu fermitate comportamentul păcătos și îi
cheamă pe cititorii lui să se pocăiască. În același timp, el interzice po-
negrirea, vorbirea abuzivă și afirmațiile pline de judecată care nu ne
aparțin de drept, așa încât n-avem calitatea de a face astfel de judecăți
împotriva unui frate sau a unei surori în Hristos.
B. Nu vă judecați unii pe alții pentru chestiuni discutabile
În timp ce se afla acasă în concediu, un misionar s-a văzut
prins în mijlocul unei dezbateri legate de libertatea creștină. Un grup
insista că biserica lor nu trebuia să celebreze Crăciunul, pentru că fu-
sese la origine o sărbătoare păgână și devenise foarte secularizată. Ce-
lălalt grup pretindea că are libertatea de a celebra această sărbătoare,
pentru că nu mai are conotații păgâne. Misionarul a fost forțat să își
spună părerea și, când a făcut-o, a fost pus la zid de grupul de părere
opusă, care l-a declarat drept trădător și învățător fals, nemaifiind bi-
nevenit în biserică. O persoană mânioasă s-a apucat chiar să lanseze
un website unde a enumerat toate păcatele, eșecurile și credințele
aparent eronate ale misionarului, și i-a sfătuit pe oameni să nu-l sus-
țină pe acest misionar.
Experiența acestui misionar nu este deloc nouă. În Roma pri-
mului secol, între creștinii evrei și cei dintre Neamuri s-a iscat o con-
troversă aprinsă cu privire la regulile de dietă, consumul vinului și ce-
lebrarea zilelor sfinte (Romani 14:1-15:13). Creștinii evrei manifes-
tau o atitudine de judecată aspră față de faptul că frații și surorile lor,
care fuseseră convertiți din păgânism, mâncau anumite alimente și
aveau anumite stiluri de viață. Pavel îi descrie pe acești credincioși
evrei ca fiind „slabi în credință” (Romani 14:1)64. Creștinii dintre Nea-
muri acționau și ei greșit, pentru că manifestau dispreț față de legile
64 Prin expresia „slab în credință”, el face referire la faptul că aceștia aveau o înțelegere
deficitară a implicațiilor practice ale Evangheliei harului lui Dumnezeu, în special în
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 119 =
tradiționale de dietă și zilele sfinte ale fraților și surorilor lor evrei. Fi-
ind un grup majoritar, Neamurile au pus o presiune considerabilă
asupra celui minoritar să se conformeze felului lor de gândire. Pavel
îi denumește pe aceștia „tari” în credință (Rom 15:1), datorită înțele-
gerii lor privitoare la implicațiile practice ale Evangheliei harului, ale
vieții noi în Duhul și ale libertății în Hristos. Chiar dacă Pavel a agreat
cu „cei tari” cu privire la chestiunea teologică a mâncărurilor curate
versus necurate (Romani 14:14, 20; 1 Corinteni 8:8), el s-a împotrivit
total comportamentului lor lipsit de dragoste și disprețului arătat celor
care erau diferiți de ei.
Astăzi, creștinii argumentează și se despart plecând de la
chestiuni discutabile, la care Pavel se referă cu termenul de „opinii”
sau „chestiuni îndoielnice”65. Acestea nu sunt doctrine fundamentale
sau chestiuni care țin de eșec moral, precum minciuna, furtul sau
imoralitatea sexuală. Dimpotrivă, ele sunt chestiuni secundare care
țin de conștiința și convingerile personale, precum păzirea Sabatului,
celebrarea Crăciunului, consumul de alcool, dansul, ridicarea mâini-
lor în închinare, agățarea pe perete a pozelor lui Isus, onorarea stră-
moșilor, forma de școlarizare a copiilor, anumite stiluri vestimentare
și ale părului, formele de distracție, alegerile recreaționale, sau chiar
folosirea pâinii dospite sau nedospite la Cină. La fel ca în primul secol,
creștinii de astăzi adesea manifestă atitudini arogante, aspre și pline
de judecată față de cei cu care nu agreează în privința acestor chesti-
uni.
ce privește scrupulozitatea tradițiilor evreiești cu mâncarea kosher și respectarea
anumitor zile sfinte. 65 E dificil să știm precis cum ar trebui traduse ultimele două cuvinte din textul gre-
cesc pentru Romani 14:1 (diakriseis dialogismōn). Traducerea ESV (engleză) este „să nu
vă certați pe simple opinii.” Traducerea NIV
Traduce prin expresia „să nu vă judecați pe chestiuni discutabile”. Este de preferat tra-
ducerea NIV.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 120 =
Este ușor să treci la război și la dezbinare din chestiuni peri-
ferice care țin de stilul de viață sau de practici religioase tradiționale.
Este un lucru urât că unii creștini nu pot să-L laude pe Dumnezeu ală-
turi de frații și surorile lor datorită dezacordurilor privitoare la astfel
de „chestiuni îndoielnice”. Trebuie să ne amintim că „Împărăția lui
Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie
în Duhul Sfânt... Așadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și zi-
direa noastră” (Romani 14:17-19).
Unul dintre scopurile Epistolei lui Pavel către Romani a fost
acela de a îndemna la unitate între credincioși evrei și cei dintre Nea-
muri, în ciuda diferențelor lor de stil de viață:
„Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți ace-
leași simțăminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos
Isus; pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slă-
viți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așa-
dar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos,
spre slava lui Dumnezeu” (Romani 15:5-7).
Ce mărturie cu privire la adevărul și puterea Evangheliei ar fi
fost ca acei creștini tradiționali evrei și foștii păgâni dintre Neamuri,
acum creștini, să se accepte unul pe altul și să se închine „cu un singur
glas” lui Dumnezeu! Dacă acești creștini evrei s-ar fi separat de cei din-
tre Neamuri, fiecare condamnând cealaltă tabără pentru chestiuni se-
cundare, această atitudine ar fi fost o încălcare a mesajului reconcili-
erii adus de Evanghelie. Dacă Dumnezeu a cerut credincioșilor evrei
și celor dintre Neamuri, în ciuda diferențelor lor istorice și culturale,
să se accepte unii pe alții și să-L glorifice pe Dumnezeu împreună în
închinare, cu cât mai mult se așteaptă El astăzi ca toți credincioșii,
mai tradiționali sau mai puțin tradiționali, să lase deoparte diferen-
țele mărunte și să facă același lucru. Astfel, noi suntem liberi să avem
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 121 =
dezacorduri cu privire la chestiunile „îndoielnice”, dar nu avem liber-
tatea să folosim vorbirea exagerată, inflamatorie, să ne vorbim de rău
unul pe altul, sau să dezbinăm familia lui Dumnezeu.
3. OPREȘTE-TE DIN CERTURI ȘI REPROȘURI
Turnurile World Trade Center din New York au fost constru-
ite în decurs de șase ani, dar distruse în doar 90 de minute pe data de
11 Septembrie 2001. Într-o modalitate asemănătoare, o biserică
poate necesita o viață de om pentru a fi plantată, și poate fi devastată
în doar câteva luni prin focul păcătos al certurilor și reproșurilor.
Reproșurile nu sunt constructive și nici ziditoare pentru fa-
milia lui Dumnezeu. Asemenea unei boli contagioase, reproșurile ge-
nerează conflicte, confuzie și durere, lucruri care se răspândesc rapid
într-un trup al bisericii, până când toți sunt infectați de nemulțumire
și ceartă. J. A. Motyer sublinia că „nu există o modalitate prin care
inima egoistă a omului să preia mai rapid controlul decât prin mași-
năria criticilor.”66 Motyer a continuat spunând că reproșurile sunt
asociate cu „criticile egoiste, exagerările legate de chestiuni mărunte,
nerăbdarea față de lucrurile neînțelese, și indisponibilitatea de a fi
ajutat”67.
Recunoscând efectele distrugătoare pe care le au reproșurile
asupra congregației creștine, Iacov scria: „nu vă plângeți unii împo-
triva altora, fraților, ca să nu fiți judecați: iată că Judecătorul este
chiar la ușă” (Iacov 5:9). Asemenea lui Iacov, Pavel a interzis reproșu-
rile și certurile. El îi mustra pe credincioși, îndemnându-i să facă
„toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli” (Filipeni 2:14).
66 J. A. Motyer, The Message of Philippians: Jesus our Joy, BST (Downers Grove, IL: IVP,
1984), 131. 67 Ibid., 132.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 122 =
Problemele din biserica din Filipi conduseseră la reproșuri re-
ciproce și, cel mai probabil, la reproșuri îndreptate împotriva liderilor
bisericii. De aceea, Pavel îi avertizează pe cei din biserica din Filipi să
nu acționeze asemenea israeliților, care s-au plâns ba de vreme, ba de
hrană, ba de apă, ba de pustie, ba de căldură, ba de liderii lor68. Repro-
șurile lor nu erau constructive, și nici nu erau făcute adecvat. Dimpo-
trivă, ele exprimau lipsa lor de credință, de recunoștință și răzvrătirea
constantă împotriva celor pe care Dumnezeu îi pusese în autoritate
peste ei.
În plus față de reproșuri, Pavel tratează și problema „întrebă-
rilor fără șir”, expresie care ar trebui mai bine tradusă în Filipeni 2:14
ca „ceartă” sau „argumentare fără rost”69. Reproșurile conduc adesea
la certuri sau argumentări stupide, copilărești. Se pare că filipenii fu-
seseră prinși într-un ciclu de reproșuri și certuri inutile, și că aveau
nevoie de mustrarea lui Pavel pentru a se opri.
La fel cum reproșurile și certurile aproape că-l distruseseră
pe Moise și poporul Israel, și cum amenințau biserica din Filipi, aceste
două vicii îi distrug pe mulți lideri de biserică și distrug multe congregații
și astăzi. Adesea, unul dintre principalele motive pentru care păstorii
și alți lucrători părăsesc lucrarea creștină este că ei nu mai pot suporta
reproșurile inutile și certurile constante din rândul copiilor lui Dum-
nezeu. Așadar, dacă vrem să ne păzim pe noi înșine și bisericile noas-
68 Substantivul „cârteli”, gongysmos, este prezent la plural. Aici este folosit cu sensul de
„reproșuri, neplăceri exprimate prin nemulțumiri” (BDAG, 204). Vezi și Faptele Apos-
tolilor 6:1; 1 Petru 4:9. Forma verbală apare în 1 Corinteni 10:10, care provine din Nu-
meri 14:1-38. 69 „Întrebări”, dialogismos, poate fi tradus și prin termeni precum „dispute” sau „argu-
mentări” (BDAG, 232), sau „sporovăieli”. Se pare că acesta este sensul cerut de context,
chiar dacă este o folosire mai rară a termenului din limba greacă. Cuvântul este pre-
zent la plural, cu sensul de „certuri”, „dispute”. A se vedea și 1 Timotei 2:8 și Luca 9:46
pentru utilizări asemănătoare.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 123 =
tre de acest spirit egoist al reproșurilor și certurilor, trebuie să ne ho-
tărâm, în ascultare simplă de Cuvântul lui Dumnezeu, să facem „toate
lucrurile” fără reproșuri, șovăială și certuri.
La finalul Epistolei lui Pavel către Filipeni, el subliniază mai
multe modalități prin care să biruim păcatul certurilor, al murmură-
rilor și al reproșurilor. El ne încurajează (1) să ne bucurăm întot-
deauna și în toate circumstanțele (Filipeni 4:4), (2) să manifestăm o
toleranță blândă, iertându-i pe ceilalți (v. 5), (3) să practicăm rugăciu-
nea, cu cereri și mulțumiri (v. 6-7), (4) să fim caracterizați de o mul-
țumire evlavioasă în toate circumstanțele (v. 11-12) și (5) să ne gân-
dim la lucrurile bune, la lucrurile de sus (v. 8).
Dacă bucuria, rugăciunea, iertarea, recunoștința spirituală în
toate circumstanțele și gândirea deliberată la lucrurile bune și cerești
i-ar caracteriza pe aceia dintre noi care se cheamă creștini, cât de să-
nătoase ar fi bisericile noastre! Și oare cu cât mai puține conflicte ar
experimenta bisericile noastre ca urmare a acestui fapt!
4. CUM SĂ MUSTRI ȘI SĂ CRITICI CONSTRUCTIV
Chiar dacă nu trebuie să ne vorbim de rău unii pe alții sau să
ne judecăm nepotrivit, există momente când este necesar și legitim să
îndemnăm, să mustrăm, să judecăm și să criticăm constructiv, pen-
tru a corecta o greșeală săvârșită de cineva. Refuzul de a face astfel de
lucruri înseamnă să eșuăm să ne îngrijim de cei pe care îi iubim sau
de care suntem responsabili70. Toate formele de critică sau mustrare,
totuși, trebuie făcute într-o modalitate biblică, așa încât să fie de aju-
tor, nu mai mult să rănească. Din fericire, Biblia ne oferă călăuzire su-
ficientă pentru a face critici constructive și eficiente.
70 Admonestare: Faptele Apostolilor 20:31; Coloseni 3:16. Corectare: 2 Timotei 2:24-
25; 3:16. Mustrare: Marcu 8:33; Luca 9:55; 17:3; 2 Timotei 4:2; Tit 1:9, 13.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 124 =
A. Roagă-te
Orice critică sau mustrare trebuie să fie îmbibată în rugă-
ciune. Fii sigur de faptul că Dumnezeu dorește cu adevărat să te ajute
să știi cum să vorbești și să acționezi în situații dificile, atunci când Îl
cauți. Iacov 1:5 spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciu-
nea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără
mustrare, și ea îi va fi dată”. Așadar, înainte de a corecta sau judeca pe
cineva, roagă-te pentru a primi înțelepciune, curaj și tact. Roagă-te ca
Domnul să pregătească cealaltă persoană pentru a primi corecția. Așa
cum spunea Donald Carson, „noi toți am fi mai înțelepți dacă am fi
hotărâți să nu-i asaltăm pe ceilalți oameni, cu excepția rugăciunii, pe
listele noastre.”71
B. Verifică-ți atitudinea și motivațiile
Orice critică sau mustrare trebuie să fie făcută cu atitudinea
corectă și cu motivațiile potrivite. Criticile aduse cu o atitudine de
mândrie, de răzbunare sau mânie, vor răni cealaltă persoană și vor ob-
ține foarte puțin. Criticile trebuie aduse cu o atitudine de smerenie,
care demonstrează roada Duhului Sfânt, și care arată dragoste creș-
tină.
Mai mult, criticile trebuie făcute spre binele celeilalte per-
soane. Dacă doar cauți să-l „pedepsești”, încalci astfel regulile biblice
de bază de comportament creștin. Pavel și-a scris acea severă epistolă
de mustrare a corintenilor „ca să vedeți dragostea nespus de mare, pe
care o am față de voi” (2 Corinteni 2:4). Criticile și mustrările aduse de
el izvorau dintr-o dragoste profundă, părintească, față de corinteni,
nu dintr-o nevoie emoțională de a se răzbuna pentru toată durerea pe
71 D. A. Carson, A Call to Spiritual Reformation: Priorities from Paul and His Prayers
(Grand Rapids: Baker, 1992), 29.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 125 =
care aceștia i-o cauzaseră. Fără îndoială, tot ceea ce el a făcut pentru
corinteni a fost spre zidirea lor (2 Corinteni 12:19).
Înainte să formulăm vreo critică, ar trebui să ne întrebăm
asta: Este oare necesar să comentez critic despre această persoană?
Este oare rolul meu să critic? Am căzut oare într-un obicei păcătos de
a vâna greșeli și de a-i critica pe alții? Oare nu încalcă în vreun fel cri-
ticile mele vreo poruncă a Scripturii (Levitic 19:16)?
C. Vorbește cu blândețe
Orice critică și mustrare trebuie să fie adusă cu blândețe.
Blândețea este o roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5:23), iar Noul Tes-
tament subliniază importanța ca noi să îi tratăm pe oameni și proble-
mele lor cu toată blândețea (1 Corinteni 4:21; 2 Corinteni 10:1; Gala-
teni 6:1; Efeseni 4:2; 1 Tesaloniceni 2:7; 1 Timotei 3:3; 6:11; 2 Timotei
2:25; Tit 3:2; Iacov 3:17; 1 Petru 3:4, 16). A fi blând înseamnă să fii
cald, plin de har și calm, nu aspru și combativ. Oamenii nu vor răs-
punde bine la criticile arogante și aspre, dar corecția blândă face ca o
persoană să fie mult mai receptivă în a lua în considerare o schimbare
de gândire sau a inimii.
D. Echilibrează-ți criticile folosind cuvinte de încurajare
Atunci când criticile sau mustrările sunt necesare, gândește-
te cu atenție la cuvintele pe care le folosești. Nu face greșeala să ignori
faptul că „moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21).
Amintește-ți că „cine vorbește în chip ușuratic, rănește ca străpunge-
rea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare” (Proverbe
12:18). Cuvintele aspre sau exagerate îi fac pe oameni să întoarcă spa-
tele corecției, pe când cuvintele atent alese aduc calm în cei care sunt
mustrați.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 126 =
Oamenii tind să răspundă bine acelora care îi încurajează pe
calea vieții. Așa cum observa Charles Spurgeon, „mustrarea vine cel
mai bine atunci când este purtată în spate de laudă”. Așadar, este util
să echilibrăm criticile și mustrările cu niște cuvinte de încurajare,
mângâiere, afirmare, laudă și speranță.
În linie cu acest principiu, vedem că, în scrisorile adresate bi-
sericilor din Apocalipsa, Domnul Isus a făcut adesea o laudă înainte
de a aduce o mustrare (2:1-3:22). Pavel face același lucru în epistolele
lui. După disciplinarea furtunoasă și restaurarea unui membru răz-
vrătit, el îi asigură pe credincioșii din Corint că el cunoștea dintot-
deauna faptul că ei aveau să facă ceea ce era bine: „Am o mare încre-
dere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. sunt plin de mângâiere,
îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre... Mă bucur că
mă pot încrede în voi în toate privințele” (2 Corinteni 7:4, 16).
E. Folosește Scriptura pentru a educa
Tot ceea ce avem nevoie în avertizarea, corectarea și mustra-
rea altora este furnizat în Scriptură. Pavel îl informează pe Timotei că
„toată Scriptura” este „insuflată de Dumnezeu” și folositoare pentru
„mustrare” și „corecție” (2 Timotei 3:16). Pe măsură ce creștem în cu-
noașterea Scripturii, suntem mai bine echipați pentru mustrarea și
îndemnarea altora „cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4:2).
De asemenea, Scriptura ne va echipa personal pentru sarcina corectă-
rii la fel cum ne echipează pentru „orice lucrare bună” (2 Timotei
3:27).
F. Acceptă criticile din partea altora
Oamenii înțelepți recunosc că ei înșiși pot fi călăuziți greșit
sau pot greși, așa că ei primesc criticile și corecțiile constructive. Car-
tea Proverbelor subliniază în mod repetat acest aspect: „mustră pe cel
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 127 =
înțelept, și el te va iubi! Dă înțeleptului, și se va face și mai înțelept;
învață pe cel neprihănit, și va învăța și mai mult!” (Proverbe 9:8-9; v.
și Proverbe 12:15; 13:10; 15:31; 17:10; 19:25; 25:12).
Trist este că mulți dintre noi întâmpinăm criticile și mustră-
rile foarte defectuos. Datorită mândriei noastre perverse, adoptăm o
atitudine defensivă și suntem foarte sensibili la critici, chiar și atunci
când criticile sunt constructive și întemeiate. Dar nu putem crește și
nu ne putem schimba în asemănare mai mare cu Hristos fără ca alții
să ne corecteze. Afirmând acest principiu, un lider creștin mi-a spus
cândva: „criticii mei au fost cei mai buni profesori pe care i-am avut.”
Dacă trebuie să-i criticăm sau să-i mustrăm pe alții, este la fel
de important ca și noi să fim deschiși să acceptăm mustrarea și criti-
cile din partea altora. Psalmistul David exprimă frumos atitudinea de
smerenie și înțelepciune cu care ar trebui să acceptăm corecția: „Lo-
vească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedep-
sească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul
meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălța
într-una împotriva răutății lor” (Psalmii 141:5).
„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții” (Romani 14:13)
Principii cheie de reținut
1. Atunci când ești implicat într-un conflict, păzește-ți limba
ca nu cumva să-i vorbești de rău pe alții sau să fii excesiv de critic.
2. Înfrânează-te de la judecățile inutile, aspre sau auto-nepri-
hănite la adresa altora.
3. Înfrânează-te de la criticile păcătoase și de la certurile pe
lucruri de nimic.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 128 =
4. Critică și mustră potrivit cu principiile biblice.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 129 =
Capitolul 7
CAUTĂ ÎMPĂCAREA
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el sin-
gur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău” – Matei 18:15
Când credincioșii păcătuiesc unul față de celălalt, acest lucru
dă naștere conflictului și înstrăinării între ei. Ce trebuie să facem când
se petrece așa ceva? Să fugim și să ne alăturăm unei alte biserici? Să
punem mâna pe telefon și să le spunem tuturor cât de rău am fost tra-
tați? Să-i luăm de partea noastră pe prietenii și rudele noastre pentru
a ataca persoana care ne-a greșit? Să păstrăm amărăciune de-a lungul
următorilor 20 de ani? Să angajăm cel mai bun avocat și să-i dăm în
judecată pe toți cei care ne-au deranjat?
N-ar trebui să facem niciunul dintre lucrurile de mai sus.
Cunoscând faptul că ucenicii Lui aveau să păcătuiască unul
împotriva celuilalt și că relațiile frânte trebuiau să fie reconciliate,
Domnul Isus ne-a dat învățături specifice pentru a aborda corect
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 130 =
ofensele la nivel personal. Când am păcătuit împotriva unei alte per-
soane sau când cineva a păcătuit împotriva noastră, nu trebuie să fu-
gim sau să ne ascundem, și nici să ne răzbunăm. Dimpotrivă, trebuie
să luăm inițiativa pentru a repara acea relație.
1. MERGI LA FRATELE PE CARE L-AI JIGNIT
Dacă știi că un frate sau o soră în Hristos are o plângere legi-
timă împotriva ta și este supărat pe tine, trebuie să mergi la acea per-
soană și să te împaci cu ea. Pentru a face foarte clar acest lucru, Dom-
nul Isus spune că, dacă îți amintești că există vreo persoană care să
aibă ceva împotriva ta, trebuie să rezolvi imediat acea problemă.
Chiar dacă ai fi implicat în cel mai serios act de închinare de la templul
din Ierusalim, trebuie să-ți lași jertfa la altar și să-ți rezolvi problema:
„Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte
că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea alta-
rului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți da-
rul” (Matei 5:23-24).
Leon Morris comentează asupra importanței împăcării în în-
vățătura lui Isus:
„Întreruperea unui act atât de serios și solemn subliniază
importanța împăcării… Acel om trebuie să facă orice este
necesar pentru a restaura armonia, căci doar atunci când ar-
monia este refăcută poate să se întoarcă și să-și reia jertfa.”72
72 Leon Morris, The Gospel according to Matthew, PNTC (Grand Rapids: Eerdmans,
1992), 116.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 131 =
În mod clar, încercarea de a ne închina lui Dumnezeu când
relația cu un frate sau o soră este nerezolvată, este un act inacceptabil
înaintea lui Dumnezeu.
John MacArthur observa că „împăcarea trebuie să preceadă
închinarea”73, deși acest principiu nu este practicat foarte des. De
exemplu, să ne gândim la conflictul dintre Carl și Jim, doi oameni de
afaceri creștini care merg la aceeași biserică. Carl, un afacerist influ-
ent în comunitate, îi cere lui Jim, un contractor ce construiește clădiri,
să pună fundația și să construiască elementele esențiale ale unei case
noi. Firma lui Jim își termină treaba, apoi îi trimite o factură lui Carl.
După ce așteaptă vreme de câteva luni plata acelei facturi, Jim îl sună
pe Carl, dar el nu răspunde la apelurile acestuia, și nici nu sună înapoi.
Compania lui Jim traversează acum o perioadă de constrângeri finan-
ciare, așa încât are nevoie de bani pentru a-și plăti angajații. În final,
Carl îi spune lui Jim că nu-l poate plăti întrucât și el trece prin pro-
bleme financiare.
La câteva săptămâni după aceea, Jim descoperă, printr-o se-
rie de evenimente neintenționate, faptul că Carl are bani în conturile
personale de economii și în investiții, dar acesta nu vrea să-și folo-
sească acele fonduri. Când Jim îi spune lui Carl ce a descoperit, Carl
devine mânios. El îl întreabă pe Jim cum a căpătat acele informații, și
refuză să-l plătească pe Jim pe motiv că acesta și-a fi băgat nasul în
problemele sale personale.
La biserică, Carl cântă în cor și participă la întâlnirea de stu-
diu biblic a bărbaților, dar îl ignoră pe Jim. El pretinde că Jim a proce-
dat lipsit de etică și că obligațiile lui de afaceri sunt anulate datorită
stării generale a economiei. Carl pare să nu fie preocupat de învăță-
tura Domnului cu privire la conflictele nerezolvate (Matei 5:23-24).
73 John MacArthur, The MacArthur New Testament Commentary, Matthew 1-7 (Chicago,
IL: Moody, 1985), 296.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 132 =
Pare să nu fie conștient de responsabilitatea de a merge la Jim, pe care
l-a jignit atunci când a refuzat să-l plătească. De asemenea, Carl pare
să nu conștientizeze că închinarea lui nu are preț înaintea lui Dumne-
zeu datorită păcatului lui nemărturisit și a conflictului nerezolvat cu
Jim.
2. MERGI LA FRATELE CARE A PĂCĂTUIT ÎMPOTRIVA TA
Ce se întâmplă cu Jim în această situație? Ce trebuie să facă el,
sau orice alt credincios, când cineva, un frate sau soră, păcătuiește
împotriva lui? Și ce trebuie să facem noi când un alt credincios păcă-
tuiește împotriva noastră? Răspunsul se găsește în învățătura Dom-
nului nostru din Matei 18:15-17:
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l
între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele
tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși,
pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau
trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii;
și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine
ca un păgân și ca un vameș” (Matei 18:15-17).
Chiar dacă acest pasaj care tratează păcatul și reconcilierea
este bine-cunoscut, adesea învățătura lui nu este practicată la fel de
conștiincios.
A. O întâlnire între doi frați
Dacă un frate „păcătuiește împotriva” ta74, tu ești cel care tre-
buie să caute împăcarea. Nu trebuie să aștepți ca el să ia inițiativa să
74 Unele manuscrise grecești omit expresia „împotriva ta”. Noul Testament Grecesc
UBS pune aceste cuvinte în paranteză indicând incertitudinea privitoare la existența
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 133 =
vină la tine. Tu trebuie să mergi la el și să-i arăți păcatul75, într-un
efort de a „încerca să-l faci pe cel ce a păcătuit să-și vadă păcatul”76. Te
rog să observi că problema ce trebuie tratată este „păcatul”, nu o sim-
plă tulburare, nu un reproș mărunt sau o neplăcere aparentă cauzată
de un alt credincios.
Conform pasajului, credinciosul căruia i s-a greșit trebuie să
meargă la cel ce a păcătuit și să se întâlnească față în față. Scopul aces-
tei întâlniri private este acela de a rezolva problema, nu de a-l distruge
pe celălalt. Datorită caracterului privat al întâlnirii, fratele sau sora
care a păcătuit este mai ușor de câștigat și este protejat de umilire pu-
blică. Familia bisericii nu trebuie implicată în conflict la această
etapă, lucru care ajută la menținerea păcii și a unității. Gândește-te ce
loc neplăcut ar fi biserica locală dacă orice jignire între frați și surori
sau orice greșeală ar fi trâmbițată în întreaga adunare!
Încălcând în mod direct învățătura Domnului Isus cu privire
la întâlnirile private, față către față, dintre frați sau surori, unii creș-
tini își exprimă reproșurile împotriva altora folosindu-se de internet,
de rețelele de socializare, de bloguri, chat-uri sau e-mail. Dar interne-
tul nu este un substitut valid pentru o întâlnire privată, față în față,
în cadrul căreia cei doi să se vadă unul pe altul, să se audă reciproc și
să fie martorii multor subtilități ale limbajului trupului – toate fiind
parte din misterul prezenței personale. În prezența unei alte per-
soane, comunicarea este îmbunătățită și cealaltă persoană n-ajunge
lor în original. De fapt, nu contează prea mult dacă ele există sau nu. Chiar dacă expre-
sia ar fi omisă, învățătura tot rămâne și se aplică situației când un frate păcătuiește
împotriva altui frate. A se vedea Matei 18:21 și Luca 17:3-4. 75 Expresia „mustră-l între tine și el” („spune-i care este păcatul lui”, cf. lit. eng.,
n.trad.) este tradusă din verbul grecesc elegchō. France comentează astfel: „Nu e ușor
să surprinzi forța lui elegchō de aici într-un sigur cuvânt din limba engleză. Ea include
ideile înrudite de reprimare, de aducere a greșelii la lumină, de încercare de a con-
vinge acea persoană să recunoască faptul că a greșit, și de corectare a acelei greșeli”
(R.T. France, Gospel of Matthew, NICNT [Grand Rapids: Eerdmans, 2007], 689). 76 Morris, The Gospel according to Matthew, 467.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 134 =
să treacă drept atât de rea pe cât ar putea părea într-o dispută înfierată
din spațiul virtual.
Dacă, urmare a acestei întâlniri față în față, fratele care a pă-
cătuit își vede greșeala și se pocăiește, Isus spune că „l-ai câștigat pe
fratele tău”. O victorie a fost câștigată! Un frate în Hristos a fost resta-
urat, păcatul a fost tratat adecvat, frații s-au împăcat, Satana este în-
frânt, unitatea bisericii este protejată și Dumnezeu este onorat.
Este imposibil să conștientizăm pulsul acestui pasaj câtă
vreme nu înțelegem teologia frățietății creștine77. Fiind credincioși în
Hristos, noi suntem membri în familia lui Dumnezeu – frați și surori
reali. Avem același Tată și Frate mai mare, pe Domnul Isus Hristos
(Romani 8:29). Suntem părtași aceleiași vieți, dată de Duhul Sfânt.
Această relație veșnică de familie este mai apropiată decât orice rela-
ție de sânge.
Iată de ce Isus plasează responsabilitatea tratării ofenselor per-
sonale pe umerii fiecărui membru al comunității bisericii, în loc să o pună
pe umerii celor care slujesc „oficial” în biserică. Credincioșii sunt frați și
surori în Hristos și, astfel, au datoria și dreptul de a-și vorbi unul al-
tuia despre greșeli și ofense, pentru a reconcilia relațiile de familie
care au fost rupte prin păcat. În situația noastră ipotetică a conflictu-
lui dintre Jim și Carl, Jim ar fi trebuit să îi ceară lui Carl să se întâl-
nească într-un spațiu privat, conform învățăturii din Matei 18, pen-
tru a rezolva problema neplății pentru munca făcută și pentru a res-
taura unitatea relației lor în Hristos.
77 Evrei 2:10-12, 14,17; 13:1; 1 Petru 2:17. Termenul frate sau soră (ideea de surori
este inclusă în folosirea termenului frate) se găsește de aproape 250 ori în Noul Testa-
ment. Realitatea acestei comunități familiale, puternice, supra-saturează Noul Testa-
ment.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 135 =
Jim și Carl se întâlnesc, dar această întâlnire nu decurge bine.
Carl se concentrează doar pe faptul că Jim a descoperit informații le-
gate de finanțele sale personale, lucru pe care îl consideră lipsit de
etică. El îl acuză pe Jim de faptul că a început să bârfească și că a păcă-
tuit față de el prin a le spune altor oameni despre dezacordul lor fi-
nanciar. Jim insistă pe faptul că Carl a păcătuit împotriva lui prin re-
fuzul de a-i plăti factura, când avea bani să o plătească. Amândoi pă-
răsesc întâlnirea mânioși și frustrați. În mintea lui Carl, problema
este rezolvată și nu mai are nevoie să caute o altă rezolvare. Dar ce tre-
buie să facă Jim?
B. O întâlnire cu martori
În această etapă, mulți oameni aflați în poziția lui Jim ar re-
nunța și n-ar mai dori să aibă nimic de-a face cu ofensatorul. Dar, în
familia lui Dumnezeu, acest lucru e inacceptabil. Păcatul trebuie tra-
tat, iar relațiile de familie trebuie restaurate. Astfel, Isus a spus că,
dacă îi vorbești privat unui frate care a păcătuit împotriva ta, iar
acesta nu te ascultă, trebuie să faci un al doilea pas (Matei 18:15-16).
Cel de-al doilea pas presupune să mergi din nou la ofensator,
de data aceasta însoțindu-te de unul sau doi credincioși, în calitate de
martori și mediatori. Citând din Scripturile Vechiului Testament,
Isus vorbește despre faptul că scopul celei de-a doua întâlniri este ca
„orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” (Matei
18:16; v. și Deuteronom 19:15; Numeri 35:30; 2 Corinteni 13:1; 1 Ti-
motei 5:19). Această mică delegație are scopul de a păstra problema
expusă unui grup restrâns de oameni.
Indiferent dacă acești oameni sunt sau nu martori oculari ai
greșelii (majoritatea cel mai probabil nu sunt), ei slujesc ca martori în
fața acuzațiilor aduse de credinciosul căruia i s-a greșit și a răspunsu-
rilor ofensatorului. Acești martori nu sunt niște observatori pasivi.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 136 =
Într-un efort de a-l câștiga pe membrul care a greșit, ei adaugă greu-
tate apelului făcut de fratele rănit și fac orice efort pentru a-l ajuta pe
cel ce a păcătuit să asculte și să se pocăiască. Ei acționează în calitate
de mediatori și oferă sfaturi, avertismente și mustrări. Ei ajută am-
bele persoane implicate în conflict să se înțeleagă și asigură dreptatea
și corectitudinea.
În cazul lui Carl și Jim, Jim îi cere unui alt om de afaceri din
biserică și unuia dintre prezbiterii bisericii să i se alăture pentru a-i
vorbi lui Carl pe tema problemei dintre ei. La cea de-a doua întâlnire a
lor, Jim îi spune din nou lui Carl că acesta păcătuiește prin faptul că
nu-i plătește factura și că refuză să agreeze asupra unui calendar de
plăți. Carl răspunde prin a-l acuza pe Jim că este un plângăcios, care
nu înțelege că orice om implicat în afaceri își asumă și unele pierderi.
Din nou, el îl acuză pe Jim de bârfă răutăcioasă și adaugă spunând că
lucrarea făcută de Jim este de proastă calitate. În fața acestei acuzații
false, Jim devine foarte mânios.
Cei doi martori ascultă cu atenție fără a comenta. Apoi ei iau
cuvântul. Ambii martori sunt de acord asupra faptului că, la început,
Carl a păcătuit împotriva lui Jim prin a nu-i plăti factura și arată că
acesta greșește încercând să se scuze prin a căuta greșeli la Jim. De ase-
menea, ei arată faptul că angajații lui Jim suferă ca urmare a refuzului
lui Carl de a plăti ceea ce datorează. Ei îl mustră pe Carl pentru că în-
cearcă să transfere vina asupra lui Jim, și îi sugerează lui Carl să pună
la cale un plan pentru plata lui Jim cât de curând e posibil.
Carl refuză, spunând că firma lui nu-și poate permite să plă-
tească factura. În acest moment, Carl devine agresiv, pretinzând că a
fost rănit profund de către toți cei trei. El amenință că va lua un avo-
cat și că îi va da în judecată pentru daune emoționale și pentru pone-
grire, dacă continuă să facă presiuni la adresa lui.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 137 =
C. O întâlnire publică a bisericii
Următoarea etapă în tratarea unui frate sau a unei surori care
nu se pocăiește este să aducem problema în fața bisericii, așa cum ne-
a învățat Domnul Isus. În decursul acestei întâlniri, martorii și fratele
ofensat trebuie să explice detaliile situației înaintea bisericii. Membrii
bisericii sunt apoi responsabili să facă apel față de fratele ce a păcătuit
ca acesta să se pocăiască.
Dacă, după o anume perioadă de timp, fratele care a păcătuit
nu ascultă de frații și surorile lui și persistă cu încăpățânare în păcat,
trebuie făcut pasul final: acel individ trebuie tratat ca un „păgân și ca
un vameș”. Termenii „păgân” și „vameș” sunt folosiți aici în sensul
negativ, convențional, în care îl foloseau evreii din vremea lui Isus.
Păgânii și vameșii erau excluși din viața socială a evreilor devotați.
Există limite în ceea ce privește lucrurile pe care le o biserică
le poate tolera cu privire la răzvrătirea și păcatul fățiș al unui mem-
bru. Când un membru nu se pocăiește ci persistă în păcat, părtășia cu
acea persoană este întreruptă, iar acea persoană trebuie exclusă din
biserică. Scopul acestei discipline severe este protejarea bisericii lo-
cale de corupție morală și spirituală. De asemenea, ea îl trezește pe pă-
cătos amintindu-i de seriozitatea păcatului, astfel încât „duhul lui să
fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:5).
Acesta este raționamentul din spatele mustrării făcute de Pa-
vel la adresa bisericii din Corint pentru nepăsarea dovedită față de pă-
catul grosolan al unui membru, care trăia într-o relație sexuală ilegi-
timă. Scriind cu deplină autoritate apostolică de la Hristos, Pavel îi
spune aceste biserici exact ceea ce trebuie să facă:
„Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care,
măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de
bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 138 =
hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. În ade-
văr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră
să judecați pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă
Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela”
(1 Corinteni 5:11-13, subl.)
Când Carl devine și mai încăpățânat, după cea de-a doua în-
tâlnire, Jim face următorul pas al confruntării. Acest lucru necesită
curaj și ascultare, pentru că el știe că Carl va fi mai degrabă predispus
să lupte în continuare, decât să cedeze. Cei doi martori îl însoțesc pe
Jim atunci când acesta se întâlnește cu prezbiterii pentru a-i informa
cu privire la conversația lor cu Carl și cu privire la răspunsul lui plin
de mânie. Toți agreează asupra faptului că, întrucât Carl nu a dorit să
se lase confruntat cu păcatul lui, chestiunea trebuia dusă mai departe
înaintea bisericii.
Unul dintre prezbiteri îl sună pe Carl pentru a-l informa asu-
pra faptului că liderii bisericii aveau să anunțe o întâlnire specială de
duminică seara, pentru a informa biserica legat de încălcarea bunei
credințe în afaceri față de Jim și de atitudinea lui răzvrătită. Apoi prez-
biterul insistă față de Carl să-și schimbe atitudinea și să-și corecteze
comportamentul. Totuși, Carl devine abuziv din punct de vedere ver-
bal. El spune că familia și prietenii lui vor fi la întâlnire pentru a-l
apăra. Amenință din nou cu un proces dacă prezbiterii vor face vreo
acuzație publică împotriva lui. El promite că, atunci când el se va
ocupa de ei, nimic nu va mai rămâne din biserică.
În ciuda posibilității ca biserica să fie târâtă de Carl într-un
urât proces civil, prezbiterii au hotărât că trebuie să onoreze învăță-
tura Domnului din Matei 18. Ei anunță faptul că un caz de disciplinare
va fi prezentat într-o seară de duminică și că toți membrii bisericii tre-
buiau să participe. După deschiderea acelei întâlniri cu rugăciune, ei
au stabilit tonul discuției citind cu glas tare Matei 18 și alte părți ale
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 139 =
Scripturii care tratează comportamentul și atitudinile cristice din
conflicte. Ei subliniază faptul că biserica este „templul lui Dumnezeu”
și că „Duhul lui Dumnezeu” locuiește în ei (1 Corinteni 3:16). Apoi rea-
mintesc congregației că, în calitate de popor sfânt, ei toți trebuie să se
poarte într-o manieră sfântă.
După rugăciunile și îndemnurile de început cu privire la
comportamentul și vorbirea adecvată, Jim și cei doi martori prezintă
problema. Urmează o perioadă de întrebări și comentarii. Pe măsură
ce întâlnirea progresează, devine evident faptul că Carl a greșit pentru
că nu i-a plătit factura lui Jim și că atitudinea și comportamentul lui
față de frații săi sunt păcătoase. Carl nu vorbește, dar unii dintre co-
piii lui iau cuvântul în numele lui, subliniind scuzele și justificarea de
sine a lui Carl.
Congregația primește apoi două săptămâni pentru a apela la
Carl să se pocăiască de păcatul său. În decursul acelei perioade, Carl
primește multe apeluri telefonice și scrisori, care îi cer să-și schimbe
comportamentul încăpățânat. Oamenii de afaceri din biserică îl in-
vită la un prânz pentru a insista pe lângă el, dar Carl și-a angajat deja
un avocat pentru a-i da în judecată pe Jim și biserica pentru hărțuire
și calomnie.
Carl este invitat la următoarea întâlnire. El nu participă, dar
o fac prietenii și rudele. În decursul întâlnirii, prezbiterii citesc Matei
18 și 1 Corinteni 5. Biserica este de acord asupra faptului că aveau de-
a face cu un om nepocăit, un „lacom de bani” și „hrăpăreț” (1 Corinteni
5:11-13), care trebuia exclus din părtășie. Prezbiterii acordă apoi timp
pentru întrebări cu privire la ce înseamnă excluderea din congregație,
în termeni practici.
În decursul acelei săptămâni, Carl primește o scrisoare și o vi-
zită din partea unora dintre prezbiteri, care îi spun că a fost scos din
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 140 =
părtășie, dar că va fi primit cu brațele deschise și cu un duh de bucu-
rie, dacă se pocăiește. Totuși, de-acum înainte, până la pocăința lui, ei
nu vor avea niciun fel de interacțiune socială cu el și nu este binevenit
în biserică. De asemenea, ei îi spun lui Carl că îl vor suna pentru a ve-
dea dacă dorește să se întâlnească cu unii dintre ei pentru a se ruga și
a studia Cuvântul lui Dumnezeu în vederea restaurării acelei relații.
Carl răspunde simplu: „ne vedem la tribunal”.
D. Refuzul disciplinei corective a bisericii
Mulți credincioși nu vor urma pașii necesari pentru tratarea
păcatului nepărăsit și pentru a căuta reconcilierea deplină. Ei refuză
să practice disciplina oficială, de grup, a bisericii, față de un membru
nepocăit — deși Domnul Isus îi învață să procedeze la disciplinare –
pentru că li se pare că este mult prea aspră sau lipsită de dragoste. To-
tuși, aceiași oameni pot refuza să vorbească sau să aibă de-a face cu
vreun frate sau soră în Hristos care le-a rănit sentimentele. Mai de-
grabă vor hrăni o frustrare personală împotriva cuiva sau chiar ar urî
acea persoană, exact lucrul pe care Domnul Isus interzice. Dar aceasta
este ipocrizie!
Etapa finală a disciplinei colective a bisericii este în mod spe-
cial neatrăgătoare, în parte pentru că oamenii au văzut secte extre-
miste și lideri abuzivi care s-au folosit de acest text pentru a-i pedepsi
pe cei evlavioși care se află în dezacord cu ei. Oamenii pot crede că ex-
comunicarea din biserică este un act crud și lipsit de dragoste, dar o
astfel de atitudine reflectă spiritul veacului nostru, nu gândirea lui
Dumnezeu. Realitatea este că orice sector responsabil al societății –
precum armata, poliția, societățile legale și medicale, lumea afaceri-
lor și cea politică – are un cod de disciplină pentru a se proteja de com-
portamentul nepotrivit al membrilor lui și pentru a-și proteja integri-
tatea. Păcatul trebuie tratat întotdeauna, atât personal cât și în con-
gregație, altfel el se va răspândi asemenea drojdiei într-un aluat și va
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 141 =
corupe orice lucru de care se va atinge78. Așadar, pentru a asigura pu-
ritatea morală a bisericii, Dumnezeu cere ca ea să practice disciplina
corectivă. Dumnezeu cere excomunicarea din congregație a păcăto-
sului răzvrătit și care nu dorește să se pocăiască tocmai pentru resta-
urarea lui. Așa cum scria James Denny, „judecata bisericii este instru-
mentul dragostei lui Dumnezeu, iar în momentul în care ea este ac-
ceptată în sufletul păcătos, începe să lucreze ca o forță răscumpără-
toare”79.
Duhul Sfânt îi determină întotdeauna pe cei credincioși să as-
culte de cuvintele lui Hristos. Practicarea cerințelor din Matei 5 și 18
reprezintă un exemplu a ceea ce presupune umblarea în Duhul Sfânt
în viața practică, zilnică, a bisericii (Galateni 6:1). Când refuzăm să
tratăm păcatul și relațiile frânte, problema nu devine decât mai
gravă. Mai mult, când refuzăm să confruntăm păcatul și răzvrătirea
dintre membrii bisericii ce nu vor să se pocăiască, umblăm într-o
neascultare fățișă față de poruncile Domnului nostru. Evanghelia
după Matei se finalizează cu Marea Trimitere (Matei 28:19-20), iar
parte din aceasta înseamnă să-i învățăm pe noii ucenici să asculte de tot
ceea ce Isus a poruncit. Aceasta include și Matei 5 și 18. A nu predica și
a nu practica învățăturile din Matei 5 și 18 înseamnă să nu ascultăm
de învățătura lui Hristos.
3. ASIGURĂ-TE CĂ AI ATITUDINEA CORECTĂ
Când cineva a păcătuit împotriva noastră, duhul de egoism și
mândrie spune: „Să vină el la mine. Să se smerească el înaintea mea. El
78 Teologul Derek Kidner, specialist în Vechiul Testament, face următorul comentariu:
„Ceea ce are nevoie uneori o instituție nu este o reformă, ci excluderea unui membru;
v. Matei 18:17” (Proverbs, TOTC [Downers Grove, IL: IVP, 1964], 148). 79 James Denny, The Second Epistle to the Corinthians, The Expositor’s Bible (New
York: Funk & Wagnalls, 1900), 75.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 142 =
să pledeze iertarea din partea mea. Este problema lui, nu a mea”. To-
tuși, dragostea suferă îndelung (1 Corinteni 13:4). Ea caută binele ce-
leilalte persoane, chiar dacă acea persoană a greșit. Ea caută să-l câș-
tige pe fratele care a greșit, nu să-l zdrobească.
Noul Testament subliniază blândețea ce este necesară în re-
lațiile cu oamenii (v. și 1 Corinteni 4:21; 2 Corinteni 10:1; Efeseni 4:1-
2; 1 Tesaloniceni 2:7; 1 Timotei 3:3; 6:11; 2 Timotei 2:24-25; Tit 3:2;
Evrei 5:2; Iacov 3:27; 1 Petru 3:15-16) și, când avem de-a face cu un
frate sau o soră care a păcătuit, trebuie să fim blânzi, nu aspri sau aro-
ganți. De exemplu, apelează la corintenii rătăcitori „prin blândețea și
bunătatea lui Hristos” (2 Corinteni 10:1). Celor din Galatia el le scria:
„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care
sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții” (Galateni 6:1).
Așadar, când ne apropiem de un frate sau soră care a păcătuit
sau i s-a greșit, vrem să ne comportăm într-o așa manieră încât îl câș-
tigăm în loc să îl îndepărtăm mai mult. Acțiunile motivate de dra-
goste, blândețe și un spirit de iertare tind să zidească o relație mai de-
grabă decât să o zdrobească. Dacă acțiunile și atitudinile noastre în
decursul unei confruntări a unui frate credincios sunt guvernate de
principiile dragostei, blândeții și iertării, creștem foarte mult posibi-
litatea unui rezultat final favorabil.
Unul dintre motivele pentru care oamenii evită adesea con-
fruntarea păcatelor este că ei nu doresc să fie parte la evenimente ce
pot fi cauzate de confruntările aspre și mânioase. Dar confruntarea
nu trebuie să fie nici urâtă și nici neroditoare.
Când confruntarea este făcută în puterea Duhului Sfânt, cu
tact și blândețe, ea poate fi aducătoare de mângâiere și poate salva vi-
ața spirituală a cuiva. Când căutăm să tratăm relațiile frânte din tru-
pul lui Hristos, trebuie să fim gata să oferim iertarea necondiționat.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 143 =
Iertarea este o virtute extrem de importantă, care ilustrează însăși
esența Evangheliei (Matei 6:12-15; Luca 17:3-4; Efeseni 4:32; 2 Corin-
teni 2:7, 10). Noul Testament exprimă cu claritate standardul lui
Dumnezeu pentru iertare:
• „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri... Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și
Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar
dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu
vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:12, 14-15).
• „Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți
împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ce-
ruri, să vă ierte greșelile voastre” (Marcu 11:25).
• „Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește îm-
potriva ta, mustră-l! Și dacă-i pare rău, iartă-l! Și chiar dacă
păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi, și de șapte ori
pe zi se întoarce la tine și zice: ,Îmi pare rău!’ – să-l ierți”
(Luca 17:3-4).
• „Iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi
în Hristos” (Efeseni 4:32).
• „Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se
plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat
Hristos, așa iertați-vă și voi” (Coloseni 3:13).
• „Așa că acum, este mai bine să-l iertați, și să -l mângâiați,
ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire” (2 Corinteni
2:7; fiind vorba de un frate care a păcătuit dar s-a pocăit
după ce a fost supus disciplinei bisericii).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 144 =
Tatăl nostru ceresc ne-a iertat pe fiecare dintre noi de o dato-
rie pe care n-am fi putut să o plătim vreodată. Cum putem atunci să
refuzăm să îl iertăm pe un credincios care păcătuiește împotriva
noastră? Lipsa de iertare este un păcat de o seriozitate importantă,
care are consecințe grave. Când Isus a spus pilda slujitorului neiertă-
tor, El ne-a avertizat astfel: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc,
dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei
18:35).
Fără iertare, nu putem lăsa în urma noastră conflictele și să
trăim alături în armonie. Așadar, trebuie să fim pregătiți să îi iertăm
în mod repetat și cu bucurie pe cei care se pocăiesc după ce au păcătuit
împotriva noastră80. Iar când rănim pe cineva din trupul lui Hristos,
trebuie să fim gata să ne mărturisim păcatele și să cerem iertare.
Dacă avem un duh de dragoste, de blândețe și iertare când
tratăm păcatele și ofensele credincioșilor noștri, acest lucru poate
face o diferență uriașă în ce privește răspunsul lor. În cazul lui Jim și
Carl, Jim a arătat dragoste în mod consecvent. El s-a rugat ca Domnul
să-l ajute să acționeze în dragoste și să manifeste roada Duhului. Când
a sunat pentru a-i cere plata acelei facturi, el s-a apropiat de fratele lui
cu un duh de blândețe și de înțelepciune. Martorii care l-au ajutat au
fost de asemenea blânzi, și totuși fermi. Disciplina bisericii a fost la
rândul ei făcută cu dragoste și în adevăr. Membrii bisericii au demon-
strat o preocupare sinceră față de Carl. Ei erau gata să ierte și să-l pri-
mească pe Carl înapoi în părtășie, dacă acesta s-ar fi pocăit.
80 Pentru a înțelege mai bine unele dintre cele mai dificile întrebări legate de iertare,
vedeți Chris Brauns, Unpacking Forgiveness: Biblical Answers for Complex Questions and
Deep Wounds (Wheaton, IL: Crossway, 2008).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 145 =
4. SPUNE ADEVĂRUL ÎN DRAGOSTE ȘI CURAJOS
Când devenim o făptură nouă în Hristos, noi lăsăm deoparte
minciuna, falsitatea, inclusiv minciunile aparent inocente, amăgirea
și jumătățile de adevăr. Mai mult, noi devenim „mădulare unii altora”
în trupul lui Hristos (Efeseni 4:25). Astfel, biserica locală este che-
mată să fie o comunitate în care oamenii își spun adevărul unul al-
tuia: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că
suntem mădulare unii altora” (Efeseni 4:25). Atunci când ne mințim
unii pe alții, acest lucru subminează însăși identitatea noastră în
Hristos și relațiile noastre speciale, formate de Duhul Sfânt, cu ceilalți
credincioși.
Învățăturile Domnului Hristos din Matei 5 și 18 ne reamin-
tesc că trebuie să ne spunem adevărul în dragoste și curajos. Chiar
dacă spunerea adevărului poate crea conflicte pe termen scurt, este
mai bine să căutăm sănătatea și unitatea bisericii pe termen lung.
Adevărul spus în dragoste este esențial pentru creșterea noastră, ca
indivizi și ca trup – în asemănare cu Hristos (Efeseni 4:15).
A. Spune adevărul
Fiind credincioși, noi suntem chemați să avem aceeași prețu-
ire pentru adevăr pe care Dumnezeu o are: „Dar Tu ceri ca adevărul să
fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul
meu!” (Psalmii 51:6). Dacă un credincios împotriva căruia s-a păcătuit
neagă faptul că ar fi fost jignit cu ceva, atunci aceea este o minciună.
Dar un credincios jignit, care se apropie de cel ce l-a jignit cu blândețe
pentru a trata acea problemă, acționează conform adevărului. Dacă
un credincios care este confruntat cu păcatul refuză să admită, atunci
acel gest al lui este o minciună – o minciună față de acel credincios,
față de ceilalți, și față de Dumnezeu. Dar un credincios care își mărtu-
risește păcatul sau își confruntă păcatul, umblă în adevăr.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 146 =
Din nefericire, adesea preferăm să ascundem o minciună în
loc să aducem la suprafață un adevăr care poate fi deranjant. În fapt,
când Pavel i-a confruntat pe galatenii ce erau conduși într-o direcție
greșită de către falșii învățători, el i-a provocat cu tot curajul să se con-
frunte cu adevărul: „M-am făcut oare vrăjmașul vostru, pentru că v-
am spus adevărul?” (Galateni 4:16). Pavel n-ar fi putut să-i flateze pe
galateni așa cum îi flatau falșii învățători. El îi iubea și le-a spus ade-
vărul cu privire la trista lor stare spirituală. Deși ei nu voiau să audă
acest lucru, acțiunea lui Pavel de a le spune adevărul cu toată compa-
siunea i-a salvat din mâna mortală a unei false evanghelii.
B. Vorbește curajos
Majoritatea oamenilor se tem de confruntare, iar în multe
zone ale lumii abordarea unei alte persoane pentru a-i corecta păcatul
sau pentru a căuta reconcilierea este un lucru evitat cu orice preț. Ca
urmare, poate fi dificil să ascultăm de învățătura lui Hristos: „du-te și
mustră-l între tine și el singur” (Matei 18:15). Dar principiile din Ma-
tei 5 și 18 transcend cultura și se aplică în mod universal trupului lui
Hristos. Asemenea altor învățături ale Domnului Hristos, aceste prin-
cipii sunt contrare așteptărilor noastre și contrare culturii în care
trăim (Matei 5:3, 5, 11-12, 21, 27, 31, 33, 38-48; 6:1-4, 19-21, 24-34;
7:1-5; 10:37-38; 15:11, 18; 18:2-4, 15, 21-35; 22:37-39; 23:5-12).
Practicarea lor va necesita curaj, indiferent de experiențele noastre
personale sau de așteptările culturii în care trăim.
Ai nevoie de curaj să iei inițiativa, să spui adevărul în dra-
goste, să te ridici împotriva culturii sau să te confrunți cu o persoană
mânioasă care refuză corecția. Din fericire, putem avea curaj prin pu-
terea Duhului Sfânt pe care Dumnezeu L-a pus în noi pentru a ne ajuta
să înțelegem și să împlinim voia Lui. Umblarea prin Duhul ne dă curaj
să confruntăm păcatul, spunând adevărul în dragoste.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 147 =
C. Nădăjduiește că vei ajunge la reconciliere
Dacă vom sta în adevăr și dacă acționăm în dragoste pe când
căutăm să rezolvăm conflictele personale, există o nădejde reală că
vom ajunge la reconciliere, la vindecare și la pace în relațiile cu ceilalți
credincioși. Gândește-te, de exemplu, la rezultatul disciplinei bisericii
în cazul descris anterior. Pentru o vreme, lucrurile nu păreau decât că
se înrăutățesc. Carl își angajase un avocat cu ajutorul căruia să cheme
în judecată biserica pentru ponegrirea lui. Datorită lipsei dovezilor,
avocatul a refuzat cazul. Acest lucru l-a făcut pe Carl să fie și mai mâ-
nios. El a început să le spună tuturor celor care aveau să-l asculte fap-
tul că biserica era o sectă și că fusese abuzat de către ea.
Carl a insistat că Jim păcătuise împotriva lui și că prezbiterii
aplicaseră greșit disciplina bisericii. Totuși, copiii lui adulți au înce-
put să conștientizeze că greșiseră atunci când crezuseră minciunile
tatălui lor. Ei și-au dat seama că relația lor cu Domnul fusese afectată
negativ de acea situație. În loc să continue să se complacă în păcatele
tatălui lor, ei l-au confruntat împreună, cu respect.
Motivați de o dragoste autentică pentru tatăl lor, copiii lui
Carl i-au spus că ei aveau de gând să meargă înapoi în biserică și să
ceară iertare pentru păcatele pe care le comiseseră când îi luaseră apă-
rarea. Ei au recunoscut ca familia lor și biserica fuseseră amândouă
rănite de acțiunile și atitudinile păcătoase ale tatălui lor. Ei au spus că
trebuiau să se ridice împotriva comportamentului lui păcătos și auto-
distrugător, și sperau că el va veni să-și mărturisească păcatele și va
căuta împăcarea cu biserica.
Carl a fost șocat de cuvintele auzite din partea copiilor lui, dar
ele au avut un efect profund asupra lui. Au trecut câteva luni, timp în
care Duhul Sfânt a lucrat asupra conștiinței lui. În final, el a cerut o
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 148 =
întâlnire cu prezbiterii bisericii. Aceștia se rugaseră pentru el cu regu-
laritate și au răspuns cu bucurie la cererea lui.
La întâlnirea lor, Carl a recunoscut cu oarecare reținere fap-
tul că acționase „nepotrivit”, lucru care, din nefericire, a fost o atitu-
dine insuficientă, și i-a determinat pe prezbiteri să pună sub semnul
întrebării faptul că el își recunoscuse seriozitatea comportamentului.
Îngrijorați el că ar putea să încerce să-și spele cumva păcatul, prezbi-
terii i-au cerut să specifice păcatele pe care le mărturisea. La început,
Carl a enumerat, destul de deranjat, păcatele lui, dar a văzut că prez-
biterii erau hotărâți să nu treacă mai departe până când el nu-și recu-
noștea în mod clar păcatele și până când nu identifica specific persoa-
nele împotriva cărora păcătuise. În decursul conversației, prezbiterii
l-au văzut pe Carl cum se pocăiește autentic cu privire la realitatea pă-
catelor sale. Apoi s-au rugat cu toții și s-a îmbrățișat cu lacrimi de bu-
curie.
După aceea, Carl și-a plătit din proprie inițiativă datoria față
de Jim. Apoi a fost primit cu bucurie înapoi, în familia bisericii. El a
făcut chiar pași suplimentari pentru a-și reînnoi prietenia cu unii din-
tre prezbiteri, invitându-i la prânz sau la cină și exprimându-și dra-
gostea profundă și respectul pentru ei și pentru curajul pe care l-au
avut când s-au ridicat împotriva amăgirii lui răzvrătite și încăpățâ-
nate. În final, întreg procesul de disciplină a fost o biruință a adevăru-
lui Evangheliei.
„Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are
ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului, și du-te întâi de îm-
pacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul” (Matei 5:23-24).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 149 =
Principii cheie de reținut
1. Ia inițiativa de a reconcilia relațiile oridecâteori intervine
un păcat sau o ofensă care le frânge. Atunci când cineva a păcătuit îm-
potriva ta sau tu ai păcătuit împotriva unei alte persoane, fii tu cel ce
ia inițiativa pentru a aduce împăcarea în acea relație.
2. Practică Matei 5 și 18 prin a merge mai întâi într-un cadru
privat la cel ce a păcătuit. Dacă nu funcționează acest lucru, atunci ia
alături de tine unul sau doi martori și repetă confruntarea. Dacă nici
așa nu dă rezultate, adu problema înaintea bisericii, cu scopul de a
produce pocăința și restaurarea relației.
3. Spune întotdeauna adevărul în dragoste.
4. Fii gata să ierți și să ceri iertare.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 151 =
Capitolul 8
CAUTĂ PACEA
„Așadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și zidirea noastră”
– Romani 14:19
Imaginează-ți Grace Church, o biserică plantată de un misio-
nar care, din primele ei zile, a fost un grup de oameni certăreți. Con-
flictele de personalitate între familiile de bază și facțiunile care au re-
zultat ca urmare a diferitelor perspective doctrinare au distrus adesea
unitatea și pacea ei. În multe modalități, ea era asemenea bisericii din
Corint din primul secol. Oamenii rămăseseră în acea părtășie în pri-
mul rând datorită faptului că trăiau într-o țară unde creștinii erau o
minoritate și pentru că erau puține alte biserici unde să poată merge.
Vreme de multe luni de zile, biserica fusese implicată într-o
luptă deosebit de ranchiunoasă cu privire la diferitele perspective le-
gate de creație. Părea că biserica este pe punctul de a se dezbina. Apoi,
spre surprinderea tuturor, unul dintre diaconi s-a ridicat la sfârșitul
serviciului de duminică și s-a adresat congregației.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 152 =
Cu o tonalitate blândă, el și-a exprimat frustrarea legată de
atitudinile păcătoase și comportamentele nepotrivite care deveniseră
practica standard când exista orice fel de controversă în biserică. Cel
mai rău era că nimeni, așa cum arăta diaconul, nu făcuse vreun efort
în vederea împăcării. Cu mult curaj, el a citat din memorie următorul
verset: „Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să
nu fiți nimiciți unii de alții” (Galateni 5:15). Nimeni nu putea nega că
aceste cuvinte vorbeau direct bisericilor. Erau pe punctul de a se dis-
truge unul pe altul prin dezbaterile lor acre.
Răspunsul congregației a fost copleșitor de pozitiv. Toți fuse-
seră răniți de cuvinte mânioase și de acuzații neadevărate. Erau epui-
zați de luptele constante. Știau că ceva trebuia făcut și au recunoscut
călăuzirea Duhului Sfânt prin acest îndemn smerit al diaconului.
Când acesta a sfârșit de vorbit, și alții au început să ofere su-
gestii despre cum ar trebui ca biserica să redescopere starea binecu-
vântată a păcii pe care Dumnezeu voia ca ei să o aibă și cum să se bu-
cure împreună în ea. Cineva a sugerat ca diminețile de duminică să fie
dedicate propovăduirii principalelor pasaje din Biblie care tratează
pacea și împăcarea. Un altul a sugerat întâlniri în grupuri mici în se-
rile de duminică pentru a revedea predicile și pentru a se ruga așa în-
cât să aplice Scriptura la problemele cu care se confruntau. După două
luni de predicare pe tema împăcării și de studiu individual al pasaje-
lor biblice legate de tema păcii, congregația a identificat șapte con-
cepte cheie pe care aveau nevoie să le înțeleagă și să le aplice, dacă bi-
serica lor voia să experimenteze pacea și unitatea.
1. ÎMPĂCIUIREA ESTE BINECUVÂNTATĂ DE DOMNUL ISUS HRISTOS
În 1895, Alfred Nobel a lăsat prin testament o parte a averii
sale pentru premierea oamenilor împăciuitori. Dar, cu mult înainte ca
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 153 =
această lume zdrobită de războaie să înceapă să selecteze indivizi care
să câștige faimosul Premiu Nobel pentru Pace, Isus a anunțat că cei ce
fac pace sunt binecuvântați. În Predica Lui de pe Munte, Isus a confe-
rit împăciuitorilor o recunoaștere cu mult mai valoroasă: „Ferice de
cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei
5:9).
David Turner explică faptul că „această fericire nu constă în
a fi o persoană pașnică în mod pasiv, ci a fi un împăciuitor activ între
oameni”81. Când Isus a spus, „ferice de cei împăciuitori”, El nu se refe-
rea la cei care doar mențin pacea. El se referea la cei care fac pace – la
cei care „pun capăt ostilităților și îi aduc din nou alături pe cei ce s-au
certat”82.
Cuvintele simple ale Domnului Isus arată faptul că împăciui-
rea este o lucrare spirituală binecuvântată de Dumnezeu. În fapt,
Scriptura ne spune că Dumnezeu este „Dumnezeul păcii” (Romani
15:33; 16:20; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 4:9; 1 Tesaloniceni 5:23; 2 Te-
saloniceni 3:16; Evrei 13:20) și că Crucea este lucrarea Sa supremă de
împăciuire (Efeseni 2:14-17; Coloseni 1:19-20). Întrucât Tatăl nostru
din ceruri ia în serios împăciuirea, și noi trebuie să o tratăm cu serio-
zitate. Fiind copiii Lui, noi ar trebui să fim împăciuitori, oameni ale
căror gânduri și acțiuni reflectă caracterul și lucrarea Tatălui nostru,
în special atunci când intervine conflictul.
Atunci când congregația Grace Church a început să recu-
noască profunzimea dedicării lui Dumnezeu față de împăciuire, con-
știința lor colectivă a fost trezită la conștientizarea importanței aces-
tui subiect. Spre rușinea lor, ei au recunoscut că nu se rugaseră nicio-
dată pentru pacea bisericii lor! Ei deveniseră experți în argumentare
81 David L. Turner, Matthew, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2008), 152. 82 Leon Morris, The Gospel according to Matthew (Grand Rapids: Eerdmans, 1992), 101.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 154 =
și în a se lupta pe subiecte de interes special, dar le lipsea orice abili-
tate de a stimula pacea în relațiile lor individuale sau în comunitate.
Studiul împăciuirii biblice i-a determinat să înceapă să se
gândească și să acționeze ca niște împăciuitori, nu ca niște oameni
care aduc necazul. Schimbările reale au început să se petreacă în felul
în care abordau diferențele dintre ei și în relațiile reciproce. Cuvintele
Domnului Isus adresate ucenicilor Lui au avut un înțeles proaspăt în
urechile lor: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui
Dumnezeu!”
2. ÎMPĂCIUIREA PRODUCE VIEȚI ȘI BISERICI SĂNĂTOASE, SFINȚITE
Membrii Grace Church au fost provocați continuu de ceea ce
învățau din Scriptură. Una dintre predici a fost în mod deosebit de
ajutor pentru ei. Ea s-a concentrat pe textul din Iacov 3:18, unde apos-
tolul îi încuraja pe cei împăciuitori să contribuie cu lucruri bune la co-
munitatea credinței:
„Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică...
Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac
pace” (Iacov 3:17-18).
Fiind un cunoscător fin al Vechiului Testament, Iacov cunoș-
tea conceptul evreiesc de shalom, sau pace, care are sensul de „plină-
tate” și de „bunăstare”, atât în viața interioară, individuală, cât și în
viața exterioară, în comunitate. Shalom nu implică doar absența lup-
telor, ci și calitățile pozitive ale mulțumirii, siguranței și bunăstării.
El vorbește despre pacea cu Dumnezeu, despre liniștea interioară,
despre pacea cu celelalte ființe, anume armonia în grup și chiar cu
vrăjmașii, ceea ce presupune încetarea războaielor.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 155 =
Dumnezeu este sursa shalom, iar pacea Lui este una din cele
mai mari binecuvântări de care poporul Lui se bucură. Iacov a dorit
ca aceste congregații creștine evreiești, care experimentau orice, dar
nu pacea, să trăiască shalom. Astfel, folosind ilustrații din agricultură,
El i-a asemănat pe împăciuitori cu acei fermieri care seamănă să-
mânța și privesc înainte, prin credință, la o recoltă bogată.
Spre deosebire de fermierii care seamănă semințele în pă-
mânt, împăciuitorii pun semințele în mințile și inimile fraților lor
credincioși. Ei seamănă semințele „în pace”, nu în mânie, nici din ego-
ism sau cu nerăbdare. În timp, semințele pe care ei le-au semănat pro-
duc o recoltă – o recoltă binecuvântată de vieți și biserici sfințite. „Re-
colta neprihănirii” pe care credincioșii împăciuitori o produc constă
din comportamentul evlavios și neprihănit care este plăcut lui Dum-
nezeu – comportament care este „întâi, curat, apoi pașnic, blând, ușor
de înduplecat, plin de îndurare și de roduri bune, fără părtinire, nefă-
țarnic” (Iacov 3:17). Este acel comportament care reflectă „roada Du-
hului Sfânt” și purtarea cristică. Este acel comportament care păs-
trează armonia între oameni.
Pacea este absolut esențială pentru sănătatea spirituală a
unei biserici locale și pentru creșterea în sfințire la nivel individual.
Într-un mediu caracterizat de războaie și facțiuni beligerante, crește-
rea spirituală este îngreunată. Acolo unde există discordie, frica și ne-
încrederea abundă. Frustrarea, mânia și neliniștea umplu inimile oa-
menilor. Într-o astfel de atmosferă, mărturia Evangheliei este împie-
dicată, iar noii credincioși și copiii devin deziluzionați. Prin contrast,
într-un mediu caracterizat de pace, oamenii, în special noii credinci-
oși și tinerii, progresează spiritual. Acolo unde există pace, ei pot să-și
dezvolte darurile spirituale, pot să slujească altora, pot să crească spre
maturitate și să experimenteze bucuria minunată a Domnului.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 156 =
Într-o lume caracterizată de războaie constante, este oare de
mirare că psalmistul strigă din străfundul ființei sale: „Iată, ce plăcut
și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmii 133:1)? Fie ca
noi toți să fim părtași pasiunii psalmistului pentru pace și unitate în
poporul lui Dumnezeu.
3. ÎMPĂCIUIREA ESTE RESPONSABILITATEA TUTUROR CREDINCIO-ȘILOR
Pe când au continuat în studiul Scripturii, membrii Grace
Church au fost surprinși să descopere că împăciuirea nu este opțio-
nală, ci o poruncă biblică. Noul Testament îi cheamă pe toți credinci-
oșii să trăiască în pace unul cu altul și cu toți oamenii:
• „Să trăiți în pace unii cu alții” (Marcu 9:50).
• „Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace
cu toți oamenii” (Romani 12:18).
• „Trăiți în pace [unii cu alții]” (2 Corinteni 13:11).
• „Trăiți în pace între voi” (1 Tesaloniceni 5:13).
Mai mult, ei au învățat că toți credincioșii – nu doar cei în po-
ziții de conducere – sunt chemați să caute pacea într-un mod activ și
intențional:
• „Să urmărim lucrurile care duc la pacea noastră” (Romani
14:19).
• „Urmăriți pacea cu toți” (Evrei 12:14).
• „Să caute pacea, și s-o urmărească” (1 Petru 3:11).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 157 =
• „Fugi de poftele tinereții, și urmărește ... pacea” (2 Timotei
2:22).
• „Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți
un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți re-
cunoscători” (Coloseni 3:15).
„Pacea”, atât în inimile individuale cât și în comunitatea bi-
sericii, este o roadă a Duhului Sfânt și se află în antiteză cu faptele firii
pământești, care sunt, printre altele, „vrăjbile, certurile, zavistiile,
mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide” (Galateni
5:20). Pacea, nu războaiele, trebuie să caracterizeze relațiile noastre ca
membri „într-un singur trup”. Așa cum arată Coloseni 3:15, noi am
fost chemați de Dumnezeu să lăsăm ca pacea lui Hristos să dom-
nească în viețile noastre în relațiile noastre unul cu altul, întrucât
suntem „un singur trup” în Hristos. Douglas Moo scria: „fără a sacri-
fica lucrurile principale, credincioșii trebuie să se relaționeze reciproc
într-o modalitate care să faciliteze și să demonstreze pacea pe care
Hristos a obținut-o pentru ei”.83
Așadar, fiecare membru este responsabil pentru pacea și uni-
tatea bisericii locale. Fiecare individ contribuie la rezultatul oricărui
conflict din biserică. Așa cum concluziona un comentator, credincio-
șii sunt „corpul păcii lui Dumnezeu”.84
Noul Testament ne învață, și majoritatea creștinilor știu asta,
că fiecare membru din familia bisericii locale este responsabil pentru
încurajarea, rugăciunea, îndemnul, slujirea, mustrarea, învățarea, zi-
direa, grija și dragostea reciprocă. Dar se pare că nu este atât de bine
83 Douglas J. Moo, The Letter to the Colossians and to Philemon, PNTC (Grand Rapids:
Eerdmans, 2008), 283. 84 William Hendriksen, Exposition of the Gospel According to Matthew, NTC (Grand Ra-
pids: Baker Book House, 1973), 279.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 158 =
cunoscut faptul că fiecare membru este în același timp chemat să „ur-
mărească lucrurile, care duc la pace” (Romani 14:19). Imaginează-ți
ce s-ar întâmpla dacă ai fi parte dintr-o biserică în cadrul căreia fie-
care membru se gândește la sine ca fiind unul dintre membrii acestui
„corp al păcii” aparținând lui Dumnezeu. Fiecare membru ar trata
conflictul prin a gândi și a acționa ca un împăciuitor. Fiecare s-ar stră-
dui să ajungă la o pace sfântă și dreaptă în loc să intre în competiție
unul cu altul pentru câștigarea unei lupte sau pentru zdrobirea tabe-
rei opuse.
Împăciuirea este lucrarea activă și necesară care cere gândire
și efort deliberat. Fiecare biserică din Noul Testament s-a străduit să-
și păstreze unitatea și armonia. Situația nu este deloc diferită în zilele
noastre. În lipsa eforturilor constante de împăciuire, toate bisericile
ar ajunge în final să fie zdrobite de dezbinări sau să trăiască într-un
război perpetuu. Așadar, gestionarea biblică a conflictelor cere ca toți
credincioșii – lideri și credincioși obișnuiți deopotrivă (1 Tesaloniceni
5:13) – să gândească și să acționeze ca niște împăciuitori.
4. ÎMPĂCIUIREA NECESITĂ MEDIERE
La finele seriei de predici pe tema împăciuirii biblice de la
Grace Church, unul dintre predicatori i-a chemat pe toți membrii bi-
sericii să înceapă să acționeze ca niște împăciuitori ai Evangheliei.
Pentru a ajuta la remedierea ostilităților din congregație, el i-a chemat
pe credincioșii mai maturi să acționeze ca mediatori între cei care nu-
și mai vorbeau unii altora. El le-a reamintit că, în calitate de credinci-
oși locuiți de Duhul Sfânt și înarmați cu Cuvântul lui Dumnezeu, ei
trebuiau să fie capabili să-și ajute frații și surorile să-și rezolve majo-
ritatea disputelor85. Apoi el a explicat trei pasaje ale Noului Testament
85 Medierea este un acord voluntar între părțile aflate în conflict și nu este obligatorie,
prin contrast cu arbitrarea, care conduce la un acord obligatoriu legal între părți.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 159 =
care tratează problema împăciuirii: Matei 18:15-17; Filipeni 4:2-3; și
1 Corinteni 6:1-11.
A. Cheamă în ajutor un mediator
Urmând învățăturile Domnului nostru, credincioșii ar trebui
să fie în măsură să rezolve conflictele personale cu ajutorul altor cre-
dincioși. Conform textului din Matei 18:15-17, prima etapă este să te
întâlnești în privat cu credinciosul care te-a rănit pentru a rezolva
conflictul. Dacă acea persoană nu cooperează, atunci trebuie să iei
unul sau doi credincioși ca martori (vezi capitolul 7 pentru o analiză
detaliată a acestui proces). Una dintre responsabilitățile martorilor
este să ajute la medierea între cele două persoane.
Până și cei mai evlavioși și mai dedicați creștini au nevoie de
ajutor pentru a-și rezolva disputele cu alții. De exemplu, Pavel era un
împăciuitor neobosit. Epistola lui către biserica din Filipi a fost un
efort de a ajuta o biserică aflată în conflict. El se adresează în mod spe-
cific către două femei importante din biserică, și care se pare că erau
într-un conflict:
„Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând
în Domnul. Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în
ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine
pentru Evanghelie” (Filipeni 4:2-3).
Aceste femei aveau nevoie de un mediator care să facă pasul
înainte pentru a le ajuta să se împace și să rezolve diferențele dintre
ele. Așadar, Pavel a chemat un credincios din acea congregație, fără a-
i da numele, care să se implice și să le ajute pe aceste femei evlavioase
„să fie cu un gând în Domnul”. Atâta vreme cât oamenii sunt în con-
flict, ei au nevoie de împăciuitori care să medieze.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 160 =
B. Apelează la trupul bisericii pentru înțelegere și ajutor.
Se pare că un credincios din biserica din Corint l-a tratat ne-
potrivit sau l-a înșelat pe un altul de bani, proprietăți sau salariu. Pen-
tru a rezolva disputa, creștinul căruia i se „greșise” l-a dus pe cel ce se
presupune că înșelase la tribunal. Când Pavel a auzit de această situa-
ție, a fost uluit. Refuzând să creadă acest lucru, el a exclamat: „Dar un
frate se duce la judecată cu alt frate, și încă înaintea necredincioșilor!”
(1 Corinteni 6:6). David Garland surprinde dezgustul lui Pavel la con-
statarea situației: „frați creștini s-au năpustit împotriva altor frați
creștini, adoptând o atitudine de dușmănie în loc să fie caracterizată
de dragoste și lepădare de sine.”86
Pavel a mustrat aspru dorința lor de a căuta ajutor la cei dina-
fară în ce privește rezolvarea disputelor interne. În fapt, el întreabă
ceva de genul: „Sunteți incompetenți să judecați situații atât de sim-
ple? Cum este posibil ca niciunul dintre voi să nu fie suficient de înțe-
lept pentru a rezolva o dispută între frați?” În lumina faptului că sfin-
ții vor judeca într-o zi lumea și pe îngeri, Pavel consideră acest caz un
aspect mărunt, pe care biserica ar trebui să fie în măsură să-l judece.
Mai mult, el a subliniat că „Chiar faptul că aveți judecăți între
voi, este un cusur pe care-l aveți” (1 Corinteni 6:7). Pentru Pavel, a-l
duce pe un alt credincios la judecată înaintea necredincioșilor repre-
zintă o înfrângere spirituală și morală completă pentru ambele părți,
indiferent cine câștigă și cine pierde. Cel care a păcătuit împotriva ce-
luilalt este greșit, cel care îl duce pe acesta la tribunal este greșit, iar
biserica greșește pentru că nu oprește o astfel de încălcare a frățietății
creștine.
86 David E. Garland, 1 Corinthians, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2003), 208.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 161 =
Un motiv pentru care vedem o proliferare a proceselor în in-
stanță între credincioșii din anumite țări occidentale ține de faptul că
bisericile locale nu mai predică și nu mai oferă modele ale medierii
creștine așa cum ar trebui. Probleme care sunt reminiscențe ale situ-
ației din Corint provin în realitate din probleme adânc înrădăcinate
spiritual și pe care niciun tribunal civil nu le poate rezolva. Creștinii
pot să-și angajeze cei mai buni avocați pe care și i-ar putea permite,
să-și ducă disputele în tribunal și să beneficieze de pe urma judecății
unui procuror expert, dar fără a trata vreodată problema urii, a mâ-
niei, a egoismului sau a mândriei. Problema nu ține de insuficienta
arbitrare sau de lipsa unei judecăți profesioniste. Problema reală le-
gată de rezolvarea disputelor prin intermediul tribunalelor este una
spirituală: dorințele firii pământești încă stăpânesc inimile și mințile
noastre, n-au fost confruntate în mod onest, și nu ne-am pocăit de ele
înaintea unui Dumnezeu sfânt.
Așadar, prima chestiune care ține de împăciuire constă din a
examina și trata atitudinile păcătoase ale inimii. Așa cum spunea
Domnul nostru:
„Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele ...
ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies
dinlăuntru, și spurcă pe om.” (Marcu 7:21-23).
5. ÎMPĂCIUIREA ESTE O LUCRARE CURAJOASĂ ȘI GREA
Mulți dintre credincioșii de la Grace Church au mărturisit că
îi vedeau în trecut pe împăciuitori ca pe niște oameni care caută com-
promisuri, care sunt lași și slabi. Totuși, ei au ajuns să înțeleagă faptul
că împăciuirea creștină n-are de-a face cu ignorarea problemelor, cu
dorința ca ele să dispară sau cu negocierea unui compromis anormal.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 162 =
Ea nu caută împăcarea cu orice preț. Împăciuirea creștină este o lu-
crare dificilă, jertfitoare, care trebuie ghidată de adevărurile Scriptu-
rii.
Viața lui Pavel ne oferă un model de împăciuire creștină. El a
recunoscut Evanghelia ca fiind deopotrivă „cuvântul adevărului” și
„Evanghelia păcii” (Efeseni 1:13; 6:15). Când compromisul era o mo-
dalitate acceptabilă de acțiune pentru a-i ajuta pe credincioși să tră-
iască alături în armonie, el a fost gata și dornic să facă acel compromis
(Faptele Apostolilor 16:3; 21:20-26; 24:17-18; 1 Corinteni 9:20-23).
Dar când adevărurile Evangheliei și Cuvântul lui Dumnezeu au fost
puse în joc, Pavel nu era dispus să facă compromisuri cu privire la ade-
văr sau să facă pace cu cineva, chiar dacă ar fi fost prieteni (Faptele
Apostolilor 15:1-2; Galateni 2:4-5, 11-14). El n-avea să cedeze nici mă-
car un cm de teren în fața vrăjmașilor Evangheliei.
Pavel a înțeles că pacea și unitatea nu pot exista separat de
adevărul Evangheliei. A compromite Evanghelia adevărului însemna
să pierdem acel lucru care creează unitatea și pacea noastră:
„Când trebuie luată o hotărâre între unitate și adevăr, unita-
tea trebuie să se supună adevărului, căci este mai bine să fim
divizați de adevăr, decât uniți în eroare. Noi testăm biserica
prin adevăr, nu adevărul prin biserică. Apostolii au judecat
comunitatea creștină prin norma revelației divine.”87
Asemenea Domnului său, Pavel a confruntat păcatul fără ezi-
tare. El n-a ascuns problemele și păcatele sub preș, pentru a declara
pacea când nu era niciun fel de pace. El a luat în serios păcatele care
distrugeau pacea.
87 Edward John Carnell, The Case for Biblical Christianity (Grand Rapids: Eerdmans,
1969), 27.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 163 =
Când Isus a curățat templul și i-a alungat pe schimbătorii de
bani, El a adus pacea în închinarea de la templu. El a restabilit bunăs-
tarea spirituală în poporul legământului lui Dumnezeu (Ioan 2:13-
17). Într-o modalitate asemănătoare, Pavel s-a implicat adesea în con-
flicte cu falșii învățători, care semănau discordie și dezbinări în popo-
rul lui Dumnezeu. De exemplu, când Pavel și Barnaba s-au împotrivit
învățătorilor mincinoși care începeau să predice o evanghelie cen-
trată pe Lege în biserica nouă din Antiohia, ei, alături de apostolii și
prezbiterii din Ierusalim, au formulat o declarație scrisă legată de li-
bertatea Neamurilor de a nu păzi Legea evreiască (Faptele Apostolilor
15:1-2, 6-35). Eforturile lor de a stopa învățătura falsă au adus pacea
și bunăstarea în biserici (Faptele Apostolilor 15:31).
Ca unul care s-a străduit într-un fel jertfitor pentru adevăr și
pace, Pavel știa bine care era costul dureros și personal pe care trebuia
să-l plătească în stabilirea și menținerea adevăratei păci într-o lume
ostilă. Paul Rees descrie atitudinea lui Pavel față de împăciuire în felul
următor: „Când unitatea bisericii era frântă, și inima lui era zdrobită.
Când unitatea era întărită, sufletul lui cânta”.88
6. ÎMPĂCIUIREA PREȚUIEȘTE UNITATEA TRUPULUI LUI HRISTOS
Chiar dacă împăciuirea este o lucrare dificilă – emoțional,
mental și spiritual – sacrificiile pe care le facem în vederea obținerii
păcii nu vor ajunge vreodată să egaleze prețul infinit pe care Hristos
l-a plătit pentru a crea omul cel nou din evrei și Neamuri uniți într-un
singur trup al Său (Efeseni 2:11-22). Pe măsură ce membrii Grace
Church au început să înțeleagă importanța lucrării unificatoare și îm-
păciuitoare făcută de Hristos pe cruce, ei au început să prețuiască uni-
88 Paul S. Rees, The Adequate Man: Paul in Philippians (Westwood, NJ: Revell, 1959), 40.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 164 =
tatea și lucrarea de împăciuire într-o nouă modalitate. Această do-
rință este exact ceea ce Domnul nostru s-a rugat cu doar câteva ore
înaintea morții Sale. El s-a rugat ca toți copiii Lui să devină una și ca
această unitate să se manifeste vizibil înaintea lumii:
Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în
Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu,
Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pen-
tru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava,
pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și noi sun-
tem una, - Eu în ei, și Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip
desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că
i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20-23).
Atât de importantă este această unitate, încât Pavel insistă
înaintea credincioșilor evrei și a celor dintre Neamuri care erau con-
fruntați cu tensiuni sociale între ei, îndemnându-i să „caute să păs-
treze unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Termenul gre-
cesc tradus prin „căutați” este un cuvânt puternic, ce poate fi tradus
prin „faceți orice efort”, „străduiți-vă”, „fiți zeloși”, „fiți sârguincioși”
sau „fiți conștiincioși”.89 Pavel le-a reamintit acestor credincioși că:
„Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost
chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur
Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu
și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și
care este în toți” (Efeseni 4:4-6).
Pavel nu-i îndeamnă pe credincioși să creeze ei unitatea. Uni-
tatea despre care Pavel vorbește este acel singur trup al lui Hristos, bi-
serica. Ea este creată de Duhul Sfânt, nu de noi. Chemarea noastră este
aceea de a păstra, de a proteja și de a menține unitatea care există deja.
89 „Străduință”, spoudazō: „a fi zelos/sârguincios, a face efort susținut, a face orice
efort, a fi conștiincios” (BDAG, 939).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 165 =
Noi trebuie să nu precupețim niciun efort și să protejăm unitatea glo-
rioasă a Duhului care este descrisă în versetul 2:
„să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea, pe care ați
primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răb-
dare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4:1-2,
subl.)
7. VIRTUȚILE ÎMPĂCIUIRII
Lucrarea de împăciuire constă din păstrarea și protejarea
„unirii Duhului în legătura păcii”. Felul în care trebuie să facem
această lucrare este prescris în mod clar în Cuvântul lui Dumnezeu.
Ea trebuie făcută într-o modalitate specific creștină, „cu toată smere-
nia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în
dragoste” (v. și Coloseni 3:12-15). Aceste virtuți sunt roadele Duhului
și, fără aceste calități cristice, noi n-am putea păstra și proteja „unirea
Duhului” sau să acționăm ca și cum am fi „armata păcii lui Dumne-
zeu”.
Noi nu putem păstra „unirea Duhului” prin a acționa aspru
sau arogant în relațiile cu oamenii. Nu putem păstra „unirea Duhului”
printr-un spirit nerăbdător sau condamnator, de superioritate și dis-
preț față de alții, sau printr-o lipsă a compasiunii. Acestea ar fi fapte
ale firii pământești și ar conduce doar la lupte și dezbinări. De aceea,
înaintea lui Dumnezeu contează foarte mult cum îi tratăm pe oameni.
Așadar, împăciuitorii cristici pun, cu smerenie, binele altora
mai presus de interesele proprii. Ei îi tratează pe oamenii dificili cu o
voce și o mână blândă. Ei acționează în dragoste lepădându-se de sine
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 166 =
pentru a rezolva probleme și pentru a uni poporul lui Dumnezeu. Ei îi
tratează oamenii cu răbdare, suportându-i în dragoste.90
Împăciuitorii cristici, conduși de Duhul Sfânt, își controlează
și-și stăpânesc patimile distructive ale mâniei și limbii așa încât să
vorbească cu har și adevăr pentru a aduce dreptate, vindecare și uni-
tate celor aflați în conflict. Ei manifestă o îndemânare deosebită în a
asculta și în a se lepăda de sine.
Împăciuitorii călăuziți de Duhul Sfânt acționează în credinci-
oșie față de adevărurile Evangheliei și ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Ei echilibrează adevărul și harul în felul în care îi tratează pe oameni
și problemele lor. Ei manifestă înțelepciunea de sus, care produce pu-
ritatea inimii și a gândirii, o rațiune suavă, blândețe, îndurare, since-
ritate și pace.
George Verwer, fondatorul și fostul director al Operation Mo-
bilization, o organizație misionară mondială, predica în sute de bise-
rici în fiecare an. Atunci când a fost întrebat ce anume a observat în
bisericile pe care le-a vizitat peste tot în lume, el a spus următoarele:
„Să vezi o biserică unde domnește pacea este ca și cum ai ajunge într-
o oază într-un plin deșert”. Ce comentariu privitor la lucrarea de îm-
păciuire creștină! Avem mult de lucru!
În decursul timpului, Grace Church a îmbrățișat viziunea bi-
blică a împăciuirii. Credincioșii ei au încă multe de învățat și de apli-
cat, dar au fost hotărâți ca, prin ajutorul Duhului Sfânt, să facă schim-
bări în modalitatea lor dezbinătoare și certăreață de a se purta. Ei au
90 F. J. A. Hort comentează despre Pavel spunând că „în fiecare din cele 9 epistole adre-
sate bisericilor, el face ca pacea lui Dumnezeu să fie standardul suprem la care aceștia
să tânjească, iar mijlocul cuprinzător de atingere al lui este perpetua dragoste jertfi-
toare de sine” (The Christian Ecclesia [1897; repr. ed. London: Macmillan, 1914], 123).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 167 =
făcut și fac un efort sârguincios de a „păstra unirea Duhului prin le-
gătura păcii”. Ei devin tot mai mult o biserică unde pacea domnește,
o oază în deșert. Fie ca și biserica ta să caute să devină o astfel de oază.
„Fiți cu un cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (2
Corinteni 13:11).
Principii cheie de reținut
1. Când se află într-un conflict, fiecare credincios este chemat
să caute pacea într-un mod intențional și activ.
2. În conflict, caută ajutorul și medierea din partea trupului
bisericii, nu din partea tribunalelor seculare.
3. Fă orice efort de a ocroti și păstra „unirea Duhului prin le-
gătura păcii”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 169 =
Capitolul 9
ÎNFRUNTĂ-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI
„Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu se ține de cuvintele
sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos ... este plin de mândrie, și nu știe ni-
mic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se
naște pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe
ale oamenilor ...” – 1 Timotei 6:3-5
Motivați de Satana și de forțele lui demonice (2 Corinteni
11:3, 13-15; Efeseni 6:11-12; 1 Timotei 4:1-2), învățătorii falși au
creat dumnezei contrafăcuți și teologii false de la începutul istoriei
omenirii. Pavel avertizează asupra faptului că învățătorii falși „fac
dezbinări” (Romani 16:17; v. și Iuda 19; 1 Timotei 6:4; Tit 1:11; 3:9).
Iuda vorbește despre această problemă în felul următor: „Ei sunt aceia
care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au
Duhul” (jude 19). Falșii învățători sunt niște lupi care despart și devo-
rează turma.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 170 =
Ce trebuie să facă credincioșii când învățătorii mincinoși le
atacă congregațiile? Am putea fi ispitiți să fugim de aceștia, să le fa-
cem concesii așa încât să putem lucra împreună în unitate, să-i pri-
mim ca pe frați, să ne implicăm în dezbateri cu ei, sau să rămânem
tăcuți și să așteptăm intervenția lui Dumnezeu. Dar, dacă vrem să
avem răspunsul corect la această întrebare, trebuie să privim în Cu-
vântul lui Dumnezeu. Scriptura ne oferă învățături specifice, spre
protejarea noastră, care ne arată cum să îi tratăm pe învățătorii min-
cinoși, care sunt niște experți în semănarea confuziei și a conflictelor.
Felul în care trebuie să îi tratăm pe falșii învățători ai Evangheliei este
destul de diferit de felul în care trebuie să tratăm dezacordurile legi-
time față de alți credincioși din familia bisericii. Haideți să explorăm
învățăturile specifice ale Noului Testament pe această temă.
Pentru a înțelege mai bine natura insidioasă a falșilor învăță-
tori și pentru a ilustra procesul credincioșiei și al aplicării practice a
învățăturii Noului Testament la această problemă, vom folosi exem-
plul fictiv al lui Wolfgang, un misionar german din India. Wolfgang
era un om blând, cu inimă largă, care avea darul special al învățării
rapide a limbilor străine și al adaptării la alte culturi. Oamenii îl iu-
beau, iar noii credincioși din India i-au urmat cu sârguință exemplul
de evanghelizare, lucru care a dus la formarea multor noi biserici.
După ani de lucrare dificilă, Wolfgang s-a întors în Germania
pentru a se odihni și pentru a se îngriji de sănătatea lui. În timp ce
acesta era departe, misionari din alte părți din India au vizitat noile
biserici. Unii dintre aceștia erau vorbitori convingători, mai convin-
gători decât Wolfgang, dar ei propovăduiau o falsă evanghelie. Chiar
dacă Wolfgang îi avertizase în mod repetat și cu insistență pe cei din
biserici de amenințarea și pericolul învățătorilor mincinoși, credinci-
oșii n-au pus la inimă avertismentele lui. Aceștia n-au conștientizat
că predicatorii care îi vizitau veniseră pentru a distruge bisericile nou
formate.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 171 =
1. AVERTIZEAZĂ-I PE TOȚI CREDINCIOȘII CU PRIVIRE LA ÎNVĂȚĂ-TORII FALȘI
În decursul lucrării Sale pământești, Domnul Isus, Bunul Păs-
tor, i-a avertizat în mod repetat pe ucenicii Lui cu privire la învățătu-
rile dăunătoare și metodele subtile folosite de învățătorii falși (Matei
7:15; 16:6, 11-12; 24:5, 11, 23-24; Marcu 8:15; 13:22; Luca 6:26; 12:1).
„Păziți-vă de prorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi,
dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori” (Matei 7:15). Autorii Nou-
lui Testament au continuat să scrie pe această temă, aducând avertis-
mente neobosite cu privire la învățătorii mincinoși și doctrinele lor
distructive.
Pavel le scria convertiților săi îndrăgiții din cetatea Filipi:
„Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt
mulți, care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos” (Filipeni 3:18).
La rândul lui, Petru avertiza: „În norod s-au ridicat și proroci minci-
noși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe
furiș erezii nimicitoare... În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări
înșelătoare, să aibă un câștig de la voi” (2 Petru 2:1, 3). Iar Ioan își
avertiza cititorii să nu fie atât de creduli: „Preaiubiților, să nu dați cre-
zare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu;
căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși” (1 Ioan 4:1). Mesajul lor
este clar: credincioșii au nevoie de avertismente continue să se pă-
zească împotriva amăgirilor subtile ale învățătorilor mincinoși.
Probabil că cel mai ferm avertisment cu privire la învățătorii
falși se găsește în cuvintele de despărțire ale lui Pavel față de prezbi-
terii din Efes:
„Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi
răpitori, care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul
vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să
tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheați, și aduceți-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 172 =
vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să
sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi” (Faptele Apostolilor
20:29-31).
Învățătorii falși nu sunt niște caricaturi ale unor drăcușori
roșii cu capete încornorate. Ei sunt oameni reali. Unii sunt profesori
distinși la universități prestigioase, alții autori ai unor cărți teologice,
sau vorbitori populari, cu idei revoluționare. Alții sunt păstori în bi-
serici influente. Cel mai adesea, învățătorii mincinoșii sunt oameni
plăcuți, inteligenți și șarmanți. Ei par să fie „apostoli ai lui Hristos”
sau „îngeri de lumină” (2 Corinteni 11:13-14), dar învățăturile lor
scot la iveală faptul că nu sunt așa. Aceștia creează haos și conflict în
poporul lui Dumnezeu. Ei conduc milioane de oameni pe căi greșite,
redefinind cu viclenie credința creștină într-un fel în care să nege ade-
văruri esențiale ale Evangheliei. Astfel de învățători nu pot fi tolerați
și cu ei nu se poate face vreun compromis.
A fi amăgit de un învățător fals nu este un lucru atât de ușor
pe cât își imaginează oamenii. Aceștia sunt experți în a amesteca ade-
văruri prețioase și erori grosolane în modalități care sunt dificil de
identificat până și de către teologi. Iată de ce Biblia îi denumește în
mod repetat amăgitori, mincinoși și oameni cu mintea coruptă.
Acesta este motivul pentru care Pavel, Petru și Ioan le rezervă cel mai
sever limbaj și cele mai aspre acuzații celor care sunt învățători min-
cinoși ai Evangheliei. Asemenea bunului păstor, noi trebuie să îi aver-
tizăm în mod continuu pe oameni că învățătorii falși „vin la voi îm-
brăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori”.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 173 =
2. EVITĂ-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI
Fiecare credincios trebuie să fie veghetor în a-i recunoaște pe
învățătorii falși și în a-i evita. Wolfgang urmase cu credincioșie exem-
plul lui Pavel, care îi avertizase pe credincioșii din Roma să vegheze în
privința învățătorilor falși și să-i evite:
„Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulbu-
rare împotriva învățăturii, pe care ați primit-o. Depărtați-vă de
ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru,
ci pântecelui lor; și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală ini-
mile celor lesne crezători” (Romani 16:17-18, subl.).
Așa cum spunea Robert Haldane, un comentator biblic, „ni-
ciun avertisment nu trebuie tratat cu mai multă vigilență ca acesta
[evitarea falșilor învățători]”91. În termeni practici, acest lucru în-
seamnă că nu trebuie să participăm la studiile lor biblice sau să mer-
gem în casele lor pentru părtășie sau prietenie. Nu trebuie să-i primim
cu bunăvoință în casele noastre, cu ospitalitate (2 Ioan 10-11). Nu tre-
buie să le oferim posibilitatea de a da învățătură, întrucât, odată ce ei
se află într-o biserică, o vor lua în stăpânire asemenea unei buruieni
adânc înrădăcinate, care nu mai poate fi smulsă cu ușurință. Oride-
câteori este posibil, trebuie să intrăm îi evităm pe învățătorii falși.
În anumite cazuri, învățătorii falși nu pot fi evitați, dar dez-
baterile lor lipsite de sens trebuie evitate. Învățătorii falși pe care Ti-
motei îi confruntase erau niște oameni argumentativi, și astfel a
ajuns să fie prins în discuții speculative fără sens. De aceea, Pavel îl
îndeamnă pe Timotei: „ferește-te de întrebările nebune și nefolosi-
toare” (2 Timotei 2:23). Pavel dorea ca Timotei să evite să fie târât în
91 Robert Haldane, Exposition of the Epistle to the Romans (Edinburgh: Oliphant, 1874),
642.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 174 =
dezbateri care ar fi alimentat conflictul și controversele (v. și 1 Timo-
tei 4:7; 6:20; 2 Timotei 2:16; Tit 3:9). El respingea dezbaterile pentru
că acestea ar fi conferit învățăturilor și ideilor false o credibilitate ne-
meritată.
Sub aspect pozitiv, în loc să argumenteze în fața învățătorilor
falși, Pavel l-a învățat pe conlucrătorul său Timotei „să propovădu-
iască Cuvântul” cu răbdare și consecvență (2 Timotei 4:1-2) și să „ia
seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora”
(1 Timotei 4:13; v. și 1 Timotei 4:6, 11, 16; 6:2; Tit 2:1, 7-8, 15). Făcând
acest lucru, el avea „să se mântuie pe sine însuși și pe cei ce îl ascultau”
(1 Timotei 4:16).
Chiar dacă Wolfgang îi avertizase pe credincioși cu privire la
amenințarea învățătorilor mincinoși, și în mod specific cu privire la o
mișcare populară din India, denumită Mișcarea Melchisedek, credin-
cioșii rataseră să ia aminte la avertismentele lui. Așadar, când misio-
narii itineranți au sosit, oamenii au fost naivi. Fiind inconștienți în
fața pericolelor, ei n-au întors spatele acestor agenți ai Satanei.
Ei n-au testat „duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dum-
nezeu”. Dimpotrivă, au fost curioși să afle ce aveau aceștia de spus și
i-au invitat să le dea învățătură. Aceasta a fost o greșeală uriașă.
3. CONFRUNTĂ-I ȘI OPREȘTE-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI
Noii misionari care au venit în bisericile pe care Wolfgang le
plantase păreau să fie niște profunzi cunoscători ai Scripturii. În rea-
litate, erau parte dintr-o mișcare care pretindea că îl urmează pe apos-
tolul Toma, primul misionar în India. Folosind referințe la Melhi-
sedec, un preot al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, din cartea
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 175 =
Evrei (Evrei 5:6; 6:20-7:25), aceștia spuneau că Toma înființase un or-
din special de preoți – preoții Melchisedek – care să protejeze învăță-
tura lui Isus de corupere.
Acești predicatori pretindeau că Wolfgang nu înțelegea me-
sajul deplin al Evangheliei. Ei spuneau că mântuirea completă im-
plica separarea de lume, un anume grad al unei cunoașteri superioare,
și practicarea faptelor bune așa cum erau prescrise de către preoții
Melchisedek. Acești învățători misionari erau convingători și siguri
pe ei. Ei se lăudau cu cunoștințele lor, cu moștenirea bogată și cu fon-
datorul lor, apostolul Toma. Ei criticau mesajul simplu al Evangheliei
mântuirii doar prin har, doar prin credință și doar în Hristos, pe care
Wolfgang îl predicase. De asemenea, ei au pus sub semnul întrebării
reputația lui Wolfgang și a bisericilor din Germania, care îl trimise-
seră.
Drept rezultat, mulți oameni au început să pună sub semnul
întrebării mesajul și credibilitatea lui Wolfgang. Luptele au izbucnit
în curând în toate bisericile. Unii s-au alăturat misionarilor Melchi-
sedek, alții s-au împotrivit, dar majoritatea erau confuzi cu privire la
cine avea dreptate și cine nu. În curând, oamenii au ajuns implicați în
lupte și dezbateri mânioase unii împotriva altora. Acuzațiile zburau
în orice direcție. Nimeni nu era ferit de atacuri. Părea că unele dintre
biserici aveau să se dezbine.
Când Wolfgang a aflat de faptul că misionarii se infiltraseră
în biserici, a scris o scrisoare lungă bisericilor, respingând învățătu-
rile distorsionate ale misionarilor. El a urmat cu atenție exemplul ra-
ționamentului și al metodelor lui Pavel din Epistolele lui către Gala-
teni și Corinteni. Le-a spus cititorilor lui că era șocat de cât de repede
se despărțiseră de Evanghelie în favoarea unei evanghelii diferite și
că permiseseră învățătorilor falși să-i amăgească. Folosind chiar cu-
vintele lui Pavel, el le-a scris:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 176 =
„Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretli-
cul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la cură-
ția și credincioșia care este față de Hristos. În adevăr, dacă
vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu
l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh
pe care nu l-ați primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-ați
primit-o, oh, cum îl îngăduiți de bine!” (2 Corinteni 11:3-4).
Wolfgang le-a reamintit prietenilor lui dragi de îndemnul
important al lui Iuda de a lupta pentru credință. Ereticii se infiltraseră
în biserică, așa că Iuda îl îndemna pe fiecare credincios – nu doar pe
liderii bisericii – să-i identifice pe eretici și să lupte cu curaj pentru
păstrarea credinței adevărate. În deschiderea Epistolei sale, Iuda
scria: „m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru
credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3).
De asemenea, Wolfgang a scris o scrisoare separată liderilor
bisericii, prezentând multe pasaje biblice care descriu felul în care
sunt și se comportă învățătorii falși și felul în care liderii de biserică
trebuie să-i trateze pe aceștia. Atunci când liderii bisericilor au primit
scrisoarea, au fost contrat uimiți de toate informațiile pe care Biblia
le oferea cu privire la caracterul falșilor învățători și cum trebuie tra-
tați de aceștia. Scrisoarea lui Wolfgang a subliniat trei exemple im-
portante ale felului în care Pavel, asemenea unui bun păstor, a apărat
Evanghelia și bisericile lui împotriva atacurilor lupilor. El i-a însărci-
nat pe păstorii bisericilor să urmeze aceste exemple biblice, tratându-
i în mod adecvat pe misionarii itineranți invadatori.
A. Izgonirea lupilor din noua biserică din Antiohia
Primul atac al învățătorilor falși care este relatat în cartea
Faptelor Apostolilor a fost acela al predicatorilor evrei din Ierusalim,
care sosiseră în biserica nou-plantată în Antiohia. Ei predicau că cei
dintre Neamuri care erau credincioși trebuiau să fie tăiați împrejur
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 177 =
conform Legii lui Moise pentru a putea fi mântuiți. Pavel și Barnaba
au confruntat imediat această învățătură eronată. Luca scrie că Pavel
și Barnaba „au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite”
(Faptele Apostolilor 15:2). Acești învățători nu puteau fi evitați. Ei
trebuiau confruntați imediat și opriți înainte ca evanghelia lor falsă
să prindă rădăcini în mințile oamenilor.
La scurt timp după confruntarea acestor învățători iudaiza-
tori în Antiohia, Pavel și Barnaba au călătorit la Ierusalim, de unde ve-
nea acea învățătură falsă. Cei 12 apostoli, prezbiterii din Ierusalim și
Pavel și Barnaba au convenit să dezbată problema. Ei au concluzionat
că mântuirea este „prin harul Domnului Isus” și „prin credința” în
moartea Sa ispășitoare pe cruce, nu prin ținerea Legii (Faptele Apos-
tolilor 15:7-11). Întrucât Barnaba și Pavel au luat o poziție fără com-
promis împotriva învățătorilor falși, o importantă victorie a fost re-
purtată pentru Evanghelie și un serios conflict doctrinar a fost rezol-
vat în pace (Faptele Apostolilor 15:4-29).
Observați că, dacă Pavel și ceilalți apostoli nu s-ar fi străduit
să apere Evanghelia împotriva acestor învățători falși, noi nici n-am
mai fi avut de predicat Evanghelia astăzi. Un motiv pentru care atât
de multe seminarii și biserici au pierdut Evanghelia, „cuvântul ade-
vărului”, stă în faptul că mult prea mulți oficiali ai bisericii sunt te-
mători să-i confrunte și să-i oprească pe învățătorii falși în interiorul
organizațiilor lor. Dacă vrem să ne asigurăm că mesajul Evangheliei
nu se pierde în bisericile și instituțiile noastre, trebuie să vorbim cu
curaj și să apărăm „cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noas-
tre)” (Efeseni 1:13).
B. Alungarea lupilor în noile biserici din Galatia
Misionarii iudaizatori itineranți s-au infiltrat și în bisericile
noi din Galatia. Pavel a scris Epistola către Galateni pentru a-i salva pe
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 178 =
convertiții săi din ghearele lupilor feroce. În această remarcabilă epis-
tolă către bisericile din Galatia descoperim un exemplu puternic al fe-
lului în care Pavel a folosit Scriptura în relație cu acești convertiți pen-
tru a le corecta gândirea eronată. În această epistolă, Pavel îi infor-
mează pe cititorii lui că, atunci când s-a aflat în Ierusalim, falșii creș-
tini au încercat să adauge cerințele circumciziei și ținerea Torei la me-
sajul Evangheliei. El își subliniază refuzul categoric de a compromite
Evanghelia:
„noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar,
pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi” (Galateni
2:5, subl.).
Refuzul de a ne supune chiar și pentru o clipă în fața învăță-
torilor falși și a pseudo-evangheliei lor trebuie să fie atitudinea orică-
rui păstor credincios al turmei lui Dumnezeu. „Credincioșia” este o
roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5:22).
C. Corectarea prietenilor
Pavel a demonstrat un curaj uriaș și o credincioșie deosebită
față de Evanghelie chiar și atunci când a fost nevoit să-l confrunte pe
un apostol sau pe prieteni apropiați. Când Petru și Barnaba au făcut
pasul înapoi față de frații și surorile dintre Neamuri pentru a fi pe plac
anumitor învățători legaliști din Ierusalim, Pavel i-a acuzat de repre-
zentarea greșită a Evangheliei și de dezbinarea bisericii:
„Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în
față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora
de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au
venit ei, s-a ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați îm-
prejur. Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți Iu-
dei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor.
Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evan-
gheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor: „Dacă tu, care ești
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 179 =
Iudeu, trăiești ca Neamurile, și nu ca Iudeii, cum silești pe
Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?”” (Galateni 2:11-14)
Deși cuvintele lui Pavel ni se pot părea aspre sau intolerante,
ele au fost motivate de dragostea lui față de Evanghelie și față de po-
porul lui Dumnezeu. Lui Pavel i-a păsat suficient de aceste lucruri
pentru a-i confrunta până și pe prietenii și conlucrătorii lui, Pavel s-a
achitat de sarcina dată de Dumnezeu de a apăra Evanghelia și de a păs-
tra „unirea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3).
Wolfgang i-a mustrat pe liderii bisericii, îndemnându-i să ac-
ționeze așa cum Pavel a făcut-o și să ia imediat act pentru oprirea mi-
sionarilor itineranți de la a răspândi evanghelia lor falsă. El le-a rea-
mintit că acest lucru era exact ceea ce Pavel îi însărcinase pe Timotei
și pe Tit să facă. Când biserica din Efes se afla în ghearele mortale ale
învățătorilor falși, Pavel i-a poruncit lui Timotei ca imediat „să porun-
cească unora să nu învețe pe alții altă învățătură” (1 Timotei 1:3), și
astfel să salveze biserica de la răspândirea doctrinelor letale și neorto-
doxe. În Epistola către Tit, Pavel i-a poruncit lui Tit și prezbiterului
bisericii din Creta „să-i mustre aspru”, adică pe învățătorii falși, căci
„trebuie să li se astupe gura” (Tit 1:11, 13). A permite acestor învăță-
tori falși și distructivi să continue să predice în biserici însemna sin-
ucidere spirituală. Wolfgang a inclus în scrisoarea lui adresată păsto-
rilor bisericilor un citat lung din scrierile reformatorului Martin Lut-
her, din secolul al XVI-lea, pentru a le reaminti tuturor păstorilor bi-
sericilor că au datoria nu doar să hrănească oile, ci și să alunge lupii
care altfel ar devora turma:
„Un predicator nu trebuie doar să hrănească oile prin a-i în-
văța cum să fie buni creștini, ci trebuie și să-i alunge pe lupi
așa încât aceștia să nu atace oile sau să le conducă pe căi gre-
șite prin învățături false și erezii, căci diavolul nu stă nicio-
dată. Există în zilele noastre mulți oameni care sunt gata să
tolereze predicarea Evangheliei de către noi atâta vreme cât
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 180 =
nu strigăm împotriva lupilor și cât nu predicăm împotriva
prelaților catolici.
Totuși, dacă predic adevărul, hrănesc turma bine și îi dau în-
vățătură bună, dar acest lucru nu este suficient dacă oile nu
sunt și păzite și protejate așa încât lupii să nu vină pentru a
le ataca și a le risipi”.92
4. IZGONEȘTE-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI DIN BISERICĂ
Wolfgang era descurajat când a aflat că bisericile pe care le
plantase erau făcute bucăți de acești învățători itineranți. De la prima
lui scrisoare, liderii bisericii au făcut ceva eforturi pentru a-i opri pe
misionarii Melchisedek de la a predica, dar învățătorii falși nu aveau
să asculte. Ei doar doreau să argumenteze mai mult. În plus, mulți
dintre credincioși încă se luptau între ei, iar bisericile creșteau în dez-
binare în ce privește pretențiile itineranților. De aceea, în cea de-a
doua scrisoare adresată liderilor bisericii, Wolfgang știa că trebuia să
sublinieze pasajul din Tit 3:10-11, și să le spună liderilor bisericilor că
misionarii itineranți erau un grup de oameni dezbinători care trebu-
iau să fie avertizați și, dacă nu se supuneau corecției biblice, trebuiau
alungați din biserică:
„După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce
aduce dezbinări93, căci știm că un astfel de om este un stri-
cat și păcătuiește, de la sine fiind osândit” (Tit 3:10-11).
Cuvântul „mustrare” (sau „avertizare”) include în el ideea de
învățare corectivă. Admonestarea caută să schimbe comportamentul
92 Ewald M. Plass, ed., What Luther Says: A Practical In-Home Anthology for the Active
Christian (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 1959), 1053 (pt. 3351). 93 „Cel ce aduce dezbinări”, (hairetikos), face referire la o persoană certăreață și care
este dezbinătoare: „care cauzează dezbinări, facțiuni” (BDAG, 28).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 181 =
greșit sau credința greșită, având scopul de a-l câștiga pe cel ce a gre-
șit94. Un motiv pentru care există prima și a doua admonestare este că
ele sunt, așa cum spunea un teolog, „o încercare pastorală de a recu-
pera în loc de a lua o măsură disciplinară, deși există loc pentru mă-
suri și mai aspre, când cuvintele corective nu își fac efectul”95. Dar
dacă o persoană care dezbină persistă, cel de-al treilea și ultimul pas
este să „nu ai nimic a face cu astfel de oameni”.
Sensul precis al lui Pavel în această expresie este de discutat
dar, întrucât persoana care dezbină este răzvrătită, încăpățânată și
lipsită de dorința de a se supune autorității, este un lucru rezonabil să
ne gândim că disciplina necesară constă din a îndepărta acea per-
soană din părtășia bisericii. Expresia din limba greacă tradusă prin
„să nu ai nimic a face cu astfel de oameni” ar fi cel mai bine tradusă
prin termenii „excomunicare” sau „excludere”96. Astfel de oameni
care dezbină (fie că e vorba de învățători falși, fie orice alte persoane)
au trecut de etapa în care mai pot fi convinși prin argumente, căci
acestora nu le place nimic mai mult decât să argumenteze și să lupte.
Singura modalitate de a-i opri și de a stopa comportamentului lor pă-
cătos și dezbinător este să fie excluși din comunitatea credinței.
Pavel spune că disciplina împotriva unei persoane care aduce
dezbinare trebuie făcută, întrucât „știm că un astfel de om este un
stricat și păcătuiește, de la sine fiind osândit” (Tit 3:11). Această afir-
mație privitoare la caracter demonstrează seriozitatea situației și pe-
ricolul la adresa trupului bisericii. O persoană care nu ascultă la aver-
tismente și nu primește învățătura corectivă va continua să dezbine
turma, dacă nu este oprită. De aceea, este necesară o acțiune severă,
94 „Avertizare” (nouthesia): „îndemn cu privire la evitarea sau încetarea unui compor-
tament nepotrivit, mustrare, învățare, admonestare... O mustrare cu privire la repeta-
rea unui comportament nepotrivit, admonestare, mustrare, cf. Tit 3:10” (BDAG, 679). 95 Johannes Behm, “noutheteō, nouthesia,” în TDNT, 4 (1968): 1022. 96 „Să nu ai nimic a face cu astfel de oameni” (paraiteomai), „aici, termenul probabil că
are sensul de alungare, excludere” (BDAG, 764).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 182 =
decisivă, întrucât pacea și unitatea nu vor fi restaurate până când
acea persoană nu pleacă.
Pentru a întări nevoia de a lua o opțiune serioasă, decisivă,
spre protejarea bisericii, Wolfgang le-a amintit liderilor de biserici că
Pavel i-a dat pe mâna Satanei pe doi dintre învățătorii falși importanți
care distrugeau biserica din Efes:
„unii... au căzut din credință. Din numărul lor sunt Imeneu
și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se în-
vețe să nu hulească” (1 Timotei 1:19-20; v. și 1 Corinteni
5:5).
Situația acestor falși învățători reprezenta o bătălie spiritu-
ală fierbinte între Satana și Hristos, între adevăr și minciună, între
bine și rău, între lumină și întuneric. Apelând la acțiunea cea mai
dură și mai puternică posibilă, Pavel i-a îndepărtat și i-a dat pe acești
învățători pe mâna Satanei, de la care ei își primeau ideile (1 Timotei
4:1).
Vă rog să observați că până și în această judecată a existat în-
durare. Pavel i-a disciplinat pe acești oameni așa încât să fie învățați
să nu mai blasfemieze. Un comentator scria: „Este un gând care oferă
consolare că nici măcar astfel de răufăcători nu sunt dincolo de tărâ-
mul harului divin, nu sunt încă irecuperabili. Sentința teribilă care a
căzut asupra lor era, dimpotrivă, aceea de a fi învățați prin această
disciplină cei care refuzau să fie învățați prin intermediul adevăru-
lui”.97
97 William Kelly, An Exposition of the Two Epistles to Timothy, 3rd ed. (London: Ham-
mond, 1948), 27.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 183 =
5. CORECTEAZĂ CU BLÂNDEȚE ȘI FERMITATE
Fiind unul care i-a studiat cu înțelepciune pe ceilalți oameni,
Wolfgang s-a temut ca nu cumva liderii bisericilor să reacționeze exa-
gerat, cu mânie și asprime, datorită eșecului lor inițial de a-și proteja
bisericile. Astfel, la finalul celei de-a doua scrisori trimise către liderii
bisericii, el le-a reamintit să acționeze conform principiilor biblice de
comportament, chiar și atunci când aveau de-a face cu oponenții lor.
Atunci când tratăm problema falșilor învățători și a ucenicilor lor,
scopul nu este să „mușcăm și mâncăm”, ci să învățăm și să corectăm
cu o atitudine corectă și într-o modalitate clar creștină (2 Timotei
2:24-26).
Întrucât tratarea falșilor învățători este deosebit de frus-
trantă, există o ispită naturală de a acționa cu mânie, cu nerăbdare
sau fără preocupare față de sufletul oponentului. Dar comportamen-
tul aspru, arogant sau dur nu câștigă pe nimeni. Astfel de atitudini
sunt respingătoare pentru oameni și îi determină să-și împietrească
inimile împotriva lui Dumnezeu. Așadar, când îi confruntăm pe cei
care sunt în eroare – chiar dacă trebuie să-i îndepărtăm din biserică
pe falșii învățători – noi suntem chemați să demonstrăm caracterul
Domnului nostru și să manifestăm roada Duhului, nu faptele firii pă-
mântești.
În învățăturile sale transmise lui Timotei, Pavel descrie cum
ar trebui să fie comportamentul slujitorului Domnului când are de-a
face cu învățătorii falși și cu ucenicii acestora:
„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu
toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,
să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-
nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 184 =
lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-
lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2:24-
26).
Trebuie să ne amintim că noi nu suntem implicați într-o bă-
tălie de mofturi împotriva oamenilor care ni se opun ci, mai degrabă,
suntem într-o bătălie împotriva forțelor spirituale care se opun lui
Dumnezeu (Efeseni 6:12-17). Astfel, intenția corectării celorlalți este
ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, până și falșii învățători să se pocă-
iască, „să vină la cunoștința adevărului” și „să se desprindă din cursa
diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia”. De aceea, noi nu
trebuie să adoptăm metodele și manierele falșilor învățători, ci „să îi
tratăm cu învățătura sănătoasă și cu o atitudine evlavioasă”.98
Este cu adevărat înfricoșător să conștientizăm că unii au fost
prinși în capcana diavolului și ținuți captivi ca sclavi ai lui. Doar Dom-
nul îi poate elibera, dar noi suntem instrumentele folosite de El în co-
recția acestora. Corectându-i pe oponenții noștri cu un spirit de blân-
dețe, răbdare și atenție, și cu învățătură sănătoasă, există o posibili-
tate mai mare ca inimile lor să fie înmuiate și câștigate pentru Dom-
nul.
Un teolog a sumarizat cu acuratețe învățătura epistolelor
pastorale legate de felul în care slujitorul Domnului trebuie să-i tra-
teze pe falși învățători:
„Este un lucru important că epistolele pastorale, care insistă
mai mult decât orice alte scrieri ale Noului Testament asu-
pra disciplinei sub forma mustrării, a împiedicării învățătu-
rii și, dacă este necesar, a excomunicării, pun un accent des-
tul de mare faptul că slujitorul adevărat al Domnului să facă
tot ce poate pentru ca, pe calea dragostei și răbdării, să tragă
98 Philip H. Towner, The Letters to Timothy and Titus, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,
2006), 794.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 185 =
nădejdea că Dumnezeu îi va elibera pe cei care rătăcesc, fiind
prinși în capcanele diavolului, și astfel Dumnezeu să-i aducă
la pocăință (2 Timotei 2:24-26)”.99
Wolfgang și-a dat seama că unii dintre credincioși erau deja
„prinși în capcana diavolului” și ținuți captivi „ca să facă voia lui”. În-
dreptând atenția liderilor bisericilor către pasajul din Iuda 22-23,
Wolfgang i-a îndemnat să arate îndurare și să caute să-i salveze pe cei
captivi în învățătura diavolului, dar i-a și atenționat să se protejeze ei
înșiși de capcanele și pericolele falșilor învățători. El a arătat că în-
demnurile lui Iuda erau în mod special potrivite pentru acea situație
specifică:
„Mustrați pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe
unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie-vă milă cu frică,
urând până și cămașa mânjită de carne” (Iuda 22-23).
Wolfgang era un slujitor plin de compasiune și îndurare, așa
că era îndurerat mult să vadă că oamenii erau prinși în capcana min-
ciunilor atrăgătoare ale învățătorilor falși. El ar fi făcut tot ce i-ar fi
stat în putință să salveze până și o persoană din „capcana diavolului”.
Întrucât mulți dintre convertiții lui erau confuzi și amăgiți de învăță-
torii falși, el voia ca liderii bisericilor să manifeste îndurare față de cei
care aveau îndoieli și față de cei ce se aflau în pericolul de a-și pierde
sufletele lor veșnice.
Cea de-a doua scrisoare a lui Wolfgang către liderii bisericii i-
a determinat să ia acțiune rapid. Toți liderii s-au întâlnit pentru o zi
de rugăciune, post, studiul Scripturilor și pentru a discuta pe margi-
nea scrisorii lui Wolfgang. Ei au conștientizat că eșuaseră să protejeze
turmele lor de lupi și și-au mărturisit deschis eșecul în fața bisericilor
lor.
99 Joachim Jeremias, “kleis,” în TDNT, 3 (1965): 752, note 82.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 186 =
Cei mai abili învățători și lideri dintre ei i-au confruntat pe
falșii învățători. Ei nu au dorit să intre în discuții de argumentare, ci
le-au spus în termeni foarte fermi să se oprească din a predica doctri-
nele lor greșite. Unii dintre misionarii Melchisedek au părăsit biseri-
cile, dar alții au rămas și au refuzat să se oprească din acțiunile lor de
propovăduire și prozelitism. Liderii bisericilor i-au învățat pe oameni
să nu aibă nimic de-a face cu acești falși învățători și i-au excomuni-
cat public din bisericile lor. Unii dintre membrii bisericilor au plecat
cu falșii învățători, dar majoritatea au rămas.
Credincioșii au avut mult de lucru pentru a repara răul pro-
dus relațiilor lor de multele cuvinte și acuzații crude și mânioase fă-
cute unii împotriva altora. Majoritatea acționaseră în firea pămân-
tească, nu în Duhul. Pentru a ajuta la restaurarea învățăturii sănă-
toase și pentru a repara relațiile stricate, liderii bisericilor au organi-
zat o conferință intensivă, de cinci zile, pentru a predica despre prin-
cipiile elementare ale Evangheliei și despre atitudinile și comporta-
mentele mânate de Duhul Sfânt, ce trebuie manifestate în comunita-
tea credinței. Ei i-au invitat pe toți creștinii din provincia lor din India
să participe. Mii de oameni au venit și au fost întăriți în credința lor.
Liderii bisericilor s-au dedicat public propovăduirii învățăturii sănă-
toase și au devenit astfel mai bine echipați pentru a păstori și proteja
turmele lor.
Scrisoarea lui Wolfgang s-a încheiat cu două pasaje ale Scrip-
turii, menite să-i provoace și să-i încurajeze pe liderii bisericilor până
la întoarcerea sa în India:
• „Lucrul acela bun care ți s-a încredințat [Evanghelia], pă-
zește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi” (2 Timotei
1:14; v. și 1 Timotei 6:20).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 187 =
• „Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și
a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește, și
vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți” (Fap-
tele Apostolilor 20:32).
„După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări” (Tit
3:10).
Principii cheie de reținut
1. Dacă este posibil, evită-i pe falșii învățători și conflictele pe
care ei le creează.
2. Dacă falșii învățători se află în biserica ta și cauzează con-
flicte, fii credincios și curajos. Confruntă-i și oprește-i.
3. Când ai de-a face cu falșii învățători și cu ucenicii lor, co-
rectează, mustră și învață cu un spirit de blândețe, răbdare și îndu-
rare.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 189 =
Capitolul 10
ÎNFRUNTĂ CONTROVERSELE
„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să în-
vețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potriv-
nici” – 2 Timotei 2:24-25
Anumite doctrine alcătuiesc fundamentul întregii structuri
a credinței creștine. Aceste adevăruri doctrinare nu pot fi respinse
fără a zdrobi acea structură, aruncând o la pământ. Învățătorii falși ai
Evangheliei, așa cum am văzut în capitolul 9, creează controverse
doctrinare serioase, întrucât ei subminează sau resping aceste adevă-
ruri fundamentale.
Totuși, până și între creștinii evanghelici, între cei ce cred în
Biblie, există controverse doctrinare. Majoritatea acestor controverse
nu fac referire la adevăruri fundamentale ale Evangheliei, ci au de-a
face cu ceea ce noi vom denumi doctrine importante, totuși nefiind
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 190 =
esențiale. Dezacordurile cu privire la astfel de doctrine nu indică res-
pingerea Evangheliei sau autoritatea supremă a Scripturii, și nici nu
afectează mântuirea noastră veșnică.
Chestiuni doctrinare importante care duc adesea la contro-
verse includ dezbaterile pe tema arminianismului și calvinismului, a
dispensaționalismului și teologiei legămintelor, a premilenismului și
amilenismului, a creației și evoluției, a rolurilor bărbaților și femeilor
în biserică, a botezului cu Duhul Sfânt și a darurilor spirituale, a mo-
durilor de botez, a organizării și conducerii bisericești sau a chestiu-
nilor legate de sfințire. Pentru a complica și mai mult situația, o mare
parte a controverselor există chiar și în interiorul fiecăreia dintre
aceste poziții doctrinare.
Trebuie să ne punem următoarea întrebare: Cum ar trebui să
tratăm dezacordurile doctrinare serioase între credincioșii noștri, care
iubesc în mod egal Cuvântul lui Dumnezeu și tot ce se găsește în el? Chiar
încercarea de a trata această întrebare veche este un lucru complicat
și va cauza în sine controverse. Oamenii au diferite temperamente și
gestionează diferit controversele. Unii sunt temperamentali și nu pot
să se implice în dispute doctrinare fără să provoace dezbateri distruc-
tive și aprinse. Alții sunt dogmatici și rigizi, iar alții sunt indiferenți
cu privire la dezacordurile doctrinare. Unii se hrănesc cu plăcere din
controverse. Alții tratează dezacordurile doctrinare cu o minte obiec-
tivă și cu un spirit înțelegător și blând.
De asemenea, conștiința individuală a credinciosului joacă
un rol important în tratarea diferențelor doctrinare. Conștiința unora
dintre credincioși este atât de sensibilă doctrinar, încât ei nu pot to-
lera prea multe dezacorduri. Ei ar putea să își limiteze părtășia la un
cerc foarte restrâns de oameni, cu care sunt de acord. Alți credincioși
pot să tolereze o diversitate doctrinară mult mai mare, fără să aibă
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 191 =
impresia că și-au încălcat vocea conștiinței. Ei pot fi capabili să slu-
jească alături de alții dincolo de anumite bariere doctrinare și deno-
minaționale.
Moștenirea religioasă a unei persoane poate fi un factor im-
portant într-o controversă doctrinară. Unii credincioși au o moște-
nire bogată a bisericii pe care o iubesc. Este posibil ca ei să fi fost învă-
țați încă din copilărie într-o anume tradiție denominațională, și astfel
pot să reacționeze mânios la critica adresată credințelor lor. Alți cre-
dincioși n-au nicio legătură cu o anume mișcare teologică sau deno-
minație, și consideră majoritatea controverselor denominaționale ca
fiind banale și neimportante.
Trebuie să ne amintim faptul că chestiunile doctrinare sunt
adesea complexe și presupun multiple niveluri de discuție, cum este,
de exemplu, în dezbaterea dintre arminianism și calvinism. Pentru a
complica și mai mult situația, unele dezacorduri doctrinare, cum ar fi
cele privitoare la rolurile bărbaților și femeilor în biserică și familie,
sunt și încărcate emoțional mai mult decât altele. Așadar, nu există
răspunsuri simple la problema luptelor dintre copiii lui Dumnezeu pe
marginea doctrinelor importante ale credinței.
Deși ar putea fi scrisă o întreagă carte pe tema diferențelor
doctrinare, îmi voi limita remarcile la comportamentele și atitudinile
potrivite pentru gestionarea biblică a conflictelor și mă voi concentra
pe anumite adevăruri biblice asupra cărora ar trebui să fim capabili
să cădem de acord când discutăm de gestionarea conflictelor doctri-
nare. Pentru a ilustra problema și a da tonul pentru restul acestui ca-
pitol, haideți să luăm în considerare conflictul doctrinar dintre Ge-
orge Whitefield și John Wesley, doi dintre cei mai mari evangheliști
și oameni ai lui Dumnezeu din secolul al XVIII-lea. Dumnezeu s-a fo-
losit atât de Whitefield cât și de Wesley într-un fel minunat pentru a
aduce trezire spirituală în Anglia și în coloniile din America. Istoricii
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 192 =
consideră că aceste treziri spirituale, în special Marea Trezire din co-
loniile din America, sunt printre cele mai mari treziri cunoscute din
ultimii 2000 de ani ai istoriei Bisericii.
Cei doi bărbați au început ca prieteni la Oxford. Au slujit ca
evangheliști, până când a devenit clar că se aflau pe poziții opuse în
chestiunea alegerii divine: George Whitefield era un calvinist con-
vins, iar John Wesley un arminian pasionat. Dezacordul lor pe margi-
nea acestui important subiect a dat naștere unei corespondențe frus-
trante, unor discuții aprinse și unei adevărate drame de la amvon în-
tre cei doi. Amândoi au publicat și distribuit predici și eseuri apărând
punctul propriu de vedere. Fiecare îl vedea pe celălalt ca fiind implicat
într-o serioasă eroare doctrinară, cu care nu se putea face niciun com-
promis. Diferențele dintre ei au stârnit dezbateri intense emoțional
printre credincioși, iar prietenia lor și frățietatea creștină a fost intens
încercată.
Amândoi și-au exprimat dezgustul asupra faptului că această
controversă i-a divizat și a afectat trezirea spirituală la care participa-
seră. Într-o scrisoare adresată lui Wesley, Whitefield mărturisea: „Nu
pot suporta gândul de a mă opune ție”100. Într-o altă circumstanță, el
i-a scris: „Hai să încetăm disputa, și fiecare dintre noi să nu vorbim de
nimic altceva decât de Isus și de El răstignit”.101
Chiar dacă au încercat, cei doi n-au rezolvat niciodată dife-
rențele lor asupra alegerii divine. În timp, ei și-au reparat relația. Am-
bii au demonstrat public respectul enorm și dragostea sinceră pe care
o aveau unul față de altul. S-au rugat în mod regulat unul pentru altul,
au corespondat și chiar au încercat să reunească mișcarea lor de tre-
zire, acum divizată.
100 John Pollock, John Wesley (Wheaton, IL: Victor, 1989), 141. 101 Ibid., 150.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 193 =
La sfârșitul vieții sale, Whitefield i-a cerut lui Wesley să pre-
dice la înmormântarea sa, lucru pe care acesta l-a făcut. La înmor-
mântarea lui Whitefield, Wesley comenta: „Cât de puțini sunt cei ce
pe care i-am cunoscut și care să aibă un temperament atât de blând, o
dragoste atât de mare și de mișcătoare… Dragostea a strălucit pe fața
lui și a curs continuu în toate cuvintele sale”102. Reflectând același
sentiment de respect, Whitefield i-a scris anterior lui Wesley: „Prețu-
irea pe care am avut-o întotdeauna fată de tine rămas la fel de mare,
dacă nu chiar a crescut mai mult ca oricând, și am încredere că vom
putea oferi generației acesteia și celor viitoare un exemplu ale dragos-
tei creștine adevărate, de durată, în ciuda diferențelor din gândirea
noastră”.103
Wesley și Whitefield slujesc ca exemple relevante pentru noi,
cei de astăzi. Privind la tensiunile teologice dintre acești doi oameni
legendari ai istoriei bisericii și la problemele pe care noi le dezbatem
astăzi, Iain Murray ne oferă sfaturi biblice sănătoase:
„Diferențele doctrinare dintre credincioși n-ar trebui să
ducă niciodată la antagonism personal. Da, trebuie să ne
opunem erorilor chiar și atunci când acestea sunt promo-
vate de membri ai familiei lui Hristos, dar dacă acea opoziție
nu poate coexista alături de o dragoste pentru toți sfinții și
alături de o tânjire după prosperitatea lor spirituală, atunci
disputa nu-L glorifică pe Dumnezeu și nici nu promovează
zidirea bisericii.”104
O lecție importantă pe care o putem învăța din exemplul lui
Whitefield și Wesley este că cei evlavioși pot fi folosiți cu putere de
102 Arnold Dallimore, George Whitefield: The Life and Times of the Great Evangelist of
the 18th Century Revival (Carlisle, PA: Banner of Truth, 1980), 2: 511. 103 Iain H. Murray, Wesley and Men Who Followed (Carlisle, PA: Banner of Truth, 2003),
71. 104 Iain Murray, nota de prefață în George Whitefield’s Journals (Carlisle, PA: Banner of
Truth, 1960), 568.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 194 =
Duhul Sfânt, chiar dacă au teologii semnificativ diferite în aspecte
doctrinare importante. Mai mult, în mijlocul diferențelor noastre
doctrinare, cât ar fi ele de serioase și de multe, noi suntem chemați să
manifestăm atitudinea și principiile de comportament evlavios. Ade-
vărurile biblice descrise în cele ce urmează ne slujesc ca ghid pentru a
ne ajuta să păstrăm controversele în perspectiva corectă atunci când
ne confruntăm cu dezacorduri doctrinare dureroase în relație cu fra-
ții și surorile în Hristos.
1. SUNTEM RESPONSABILI FAȚĂ DE AUTORITATEA BIBLICĂ
Întrucât pentru noi, creștinii protestanți, nicio persoană, ni-
cio denominație sau biserică locală nu vorbește în numele tuturor
credincioșilor și al bisericilor, fiecare suntem responsabili să căutăm
adevărul lui Dumnezeu în revelația Lui scrisă, Sfintele Scripturi.
Scriptura este autoritatea supremă care îi evaluează pe învățătorii
noștri, tradițiile noastre și bisericile noastre. Conștiința noastră se su-
pune Cuvântului lui Dumnezeu.
Indiferent cât de devotați și de pricepuți ideologic sunt, toți
învățătorii sunt niște interpreți imperfecți ai Cuvântului lui Dumne-
zeu. Până și cei mai mari învățători creștini ai ultimilor 2000 de ani s-
au făcut vinovați de amestecarea adevărului cu eroare, în unele cazuri
cu erori serioase. Trebuie să-l nu punem niciodată pe vreun învățător,
indiferent cât de mare ar fi sau cât de mult l-am îndrăgi, pe un piedes-
tal al perfecțiunii. Dimpotrivă, haideți să fim asemenea creștinilor
timpurii din Bereea, care l-au auzit pe Pavel predicând Evanghelia și
„au primit Cuvântul cu toată râvna, și cercetau Scripturile în fiecare zi,
ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa” (Faptele Apostolilor 17:11,
subl.). Credincioșii din Bereea au primit învățătura însăși din gura lui
Pavel, apostolul, și totuși au testat tot ceea ce au auzit prin autoritatea
Scripturii.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 195 =
Dumnezeu dorește ca toți copiii Lui să-L cunoască prin Cu-
vântul Său și să asculte cu credincioșie de acest cuvânt. Atunci când
ne confruntăm cu controverse doctrinare, nu trebuie să fim niște ob-
servatori pasivi. Trebuie să cerem în rugăciune ajutorul Duhului
Sfânt pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:20-21, 27).
Trebuie să ne străduim să interpretăm cu acuratețe Cuvântul lui
Dumnezeu (2 Timotei 2:15). Trebuie să ne consultăm cu alți credinci-
oși, din trecut și din prezent, care cunosc și propovăduiesc Cuvântul
lui Dumnezeu (Efeseni 3:18). Noi nu suntem chemați să punem deo-
parte abilitatea dată de Dumnezeu de a face judecăți critice, de raționa
din Scriptură, de a deosebi adevărul de minciună și de a căuta adevă-
rurile pe care Dumnezeu ni le-a dat în îndurarea Sa ca să le cunoaștem
și să ne bucurăm de ele. Așa cum Scriptura însăși spune, „cercetați du-
hurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1; v. și 1 Tesaloniceni
5:21; 1 Corinteni 12:10; 14:29; Apocalipsa 2:2).
Controversele pe tema doctrinelor Bibliei n-ar trebui să ne
oprească din bucuria de a cerceta, studia și medita la Cuvântul lui
Dumnezeu. Având Cuvântul lui Dumnezeu drept autoritate, putem
respinge învățăturile eronate, putem schimba gândirea nebiblică tra-
dițională, putem modela gândirea oamenilor și putem rezolva dife-
rențele dintre noi (2 Timotei 3:16-17). Când suntem implicați în con-
troverse doctrinare în interiorul familiei lui Dumnezeu, haideți să re-
cunoaștem că o mare parte a Scripturii este ușor de înțeles și că copiii
lui Dumnezeu pot ști ce este necesar pentru a trăi o viață sfântă, etică,
plăcută lui Dumnezeu. Să nu uităm că Scriptura revelează în mod clar
cum trebuie să vorbim și să ne comportăm unii față de alții: suntem che-
mați să nu ne mușcăm și să nu ne devorăm unii pe alții.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 196 =
2. EXISTĂ O SINGURĂ EVANGHELIE
În ciuda multor diferențe, toți credincioșii cad de acord asu-
pra adevărurilor esențiale, fundamentale, care duc la mântuirea su-
fletelor noastre și ne dau viața cea nouă. Hristos, Mielul fără plată al
lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a fost înviat
dintre cei morți (1 Corinteni 15:3-4). Noi suntem justificați și împă-
cați cu Dumnezeu prin credință, doar prin harul lui Dumnezeu, nu
prin eforturile noastre omenești (Romani 3:21-4:25). Isus este Dom-
nul, și noi așteptăm acum întoarcerea Lui glorioasă, când El va pune
capăt tuturor controverselor noastre și dezbinărilor triste, și va aduce
o claritate perfectă întregului adevăr biblic. Până în acea zi, noi va tre-
bui să trăim și să ne luptăm cu controverse dureroase și cu diviziuni.
Dacă înțelegem cu toții ce presupune Evanghelia, vom con-
știentiza cât de mult adevăr împărtășesc în comun toți credincioșii cu
privire la cele mai importante întrebări și cu privire la chestiunile fi-
nale legate de viață: Cine este Dumnezeu? Cum a început universul?
Care este originea răului și a suferinței? Care este autoritatea ce ni s-a
dat pentru a cunoaște adevărul? Care sunt principiile morale și etice
fundamentale pentru a trăi o viață sfântă? Cum știm că păcatele noas-
tre sunt iertate? Unde ne vom petrece veșnicia? Puțini oameni din lu-
mea seculară pot cădea de acord asupra acestor chestiuni fundamen-
tale care țin de viață.
Așadar, în mijlocul dezbaterilor noastre doctrinare, multe
dintre ele fiind demne de întregul nostru efort și timp, haideți să nu
pierdem din vedere concentrarea noastră pe chemarea dată de Dum-
nezeu de a mărturisi Evanghelia unei lumi pierdute. Până când Hris-
tos va veni, noi suntem chemați să ne preocupăm îndeosebi cu cen-
tralitatea Evangheliei care ne mântuiește și ne păstrează în această
stare. Dacă este să folosim cuvintele finale ale Domnului nostru din
Evanghelia după Matei, suntem chemați la această lucrare:
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 197 =
„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-
i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învă-
țați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).
În linie cu învățătura Domnului nostru, Iain Murray ne ajută
să punem deoparte diferențele noastre și să le privim dintr-o perspec-
tivă echilibrată:
„Este esențial să recunoaștem în același timp… că diferen-
țele de înțelegere între creștini nu trebuie să ajungă vreo-
dată să pună deoparte sau să treacă peste adevărul care îi
face una în Hristos. Dumnezeu se poate folosi până și de
gândirea noastră imperfectă și de greșelile noastre pentru a
ne smeri și pentru a ne face mai sârguincioși în a căuta să
cunoaștem adevărul. Diavolul s-ar folosi de aceeași slăbi-
ciune pentru a-i înstrăina pe credincioși unul de celălalt și
pentru a distruge dragostea și compasiunea creștină… El ar
vrea ca probleme nesemnificative prin comparație cu mân-
tuirea să fie considerate importante, așa încât unitatea din-
tre creștini să dispară și luptele să amenințe să distrugă lu-
crarea lui Dumnezeu (Romani 14:20). Aceste tactici au fost
folosite de Satana cu un efect deosebit în vremea Reformei
și din nou în perioada puritană, căci nu cei din Laodiceea
(Apocalipsa 3:24-22), ci cei care au cel mai strâns atașament
față de Scriptură sunt mai predispuși să fie ispitiți în felul
acesta. Folosindu-se de daunele produse de dogmatismul
controverselor pe chestiuni secundare, diavolul îi ispitește
pe alți creștini, care sunt martori ai acestor lupte, să aban-
doneze complet apărarea credinței.
Cel mai bun remediu, așadar, pentru dezbinările dintre creș-
tini este ca toți să pună în prim-plan trăirea și propovădui-
rea Evangheliei… Când Hristos este pus pe primul loc, când
facerea ucenicilor din toate noroadele este prima prioritate,
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 198 =
dezbinarea va ajunge să se petreacă acolo unde trebuie să
aibă loc, anume între credincioși și lume.”105
Este de ajutor să observăm că, deși George Whitefield și John
Wesley au dezagreat în unele chestiuni teologice foarte importante,
fiecare a continuat să predice Evanghelia lui Hristos răstignit și, ca re-
zultat, multe mii de oameni au fost convertiți la Hristos. În ciuda lup-
telor lor intense pe tema doctrinei, niciunul dintre cei doi nu și-a
pierdut concentrarea pe predicarea Evangheliei față de cei pierduți.
Drept rezultat, Duhul Sfânt a lucrat cu eficiență prin predicarea Cu-
vântului.
3. SUNTEM UN SINGUR TRUP
Noul Testament prezintă o biserică înființată ca un singur
trup, o singură frățietate mondială, un singur botez, o singură părtă-
șie și o singură credință:
„Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost
chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un sin-
gur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un sin-
gur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți,
care lucrează prin toți și care este în toți” (Efeseni 4:3-6).
Folosirea de șapte ori a cuvântului „un singur”, în acest pasaj
subliniază unitatea tuturor copiilor lui Dumnezeu. Acel adevăr pro-
fund – „un singur trup și un singur Duh” – ar trebui să fie întotdeauna
înaintea noastră, ghidându-ne în hotărârile bisericii, în controversele
doctrinare și în relațiile dintre toți credincioșii născuți din nou. Adevă-
rul acestui „singur trup și singur Duh” ar trebui să ne ajute în a ne
105 Iain H. Murray, Evangelicalism Divided: A Record of Crucial Change in the Years
1950-2000 (Carlisle, PA: Banner of Truth, 2000), 309-310.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 199 =
avertiza și a ne proteja de înclinația noastră înnăscută către gândirea
și mândria sectariană păcătoasă.
Toți credincioșii sunt părtași aceleiași vieți divine dată prin
Duhul Sfânt, chiar dacă nu suntem părtași exact aceleași înțelegeri,
sau aceleiași lumini, în toate învățăturile biblice. În ciuda multor di-
ferențe pe care le avem între noi, rămânem un singur trup al lui Hristos
și membre unii altora. Suntem o singură familie: fii și fiice ai aceluiași
Tată ceresc, și frați și surori ai aceluiași Frate mai mare, Domnul Isus
Hristos. Noi toți ne rugăm aceluiași Dumnezeu și Tată și ne închinăm
împreună lui Hristos. Astfel, nu trebuie să ne vedem unul pe altul ca
vrăjmași, ci ca niște membri iubiți ai aceleiași familii. Cu adevărat,
conștientizarea tristeții multor dezbinări și a controverselor fără sfâr-
șit dintre noi ar trebui să ne smerească profund și să ne îndurereze.
Trebuie să nu uităm faptul că există o diferență vastă între a
fi în dezacord cu falșii învățători (care nu sunt credincioși adevărați)
și a avea dezacorduri teologice cu credincioși adevărați din familia lui
Dumnezeu. Noi nu avem nicio unitate sau identitate comună cu cei
care nu posedă viața lui Dumnezeu și nu acceptă Evanghelia Scriptu-
rii. Așa cum le spunea Pavel corintenilor: „Cum poate sta împreună
lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial?”
(2 Corinteni 6:14-15). Dar noi suntem una cu frații și surorile noastre
în Hristos, și am face bine să ne însușim pasiunea teologului puritan
John Owen pentru unitatea poporului lui Dumnezeu:
„Mărturisesc că mai degrabă mi-aș petrece tot timpul în vin-
decarea breșelor și schismelor dintre creștini decât să petrec
un singur ceas în justificarea dezbinărilor dintre noi… Dar
cine este suficient pentru o astfel de încercare? Vindecarea
diferențelor dintre creștini este asemenea deschiderii cărții
Apocalipsa – nimeni nu este capabil sau vrednic de ea, în cer
sau pe pământ, decât Mielul: când va veni cu măreția puterii
Sale, totul va fi împlinit atunci, nu mai devreme. Între timp,
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 200 =
împăcarea între toți protestanții rămâne datoria noastră…
Când oamenii se vor fi străduit atât de mult în stimularea
iertării așa cum au făcut-o în a-i supune pe alți oameni opi-
niilor lor, religia va fi cu totul diferită înaintea lumii.”106
Scriptura interzice „dezbinările” în singurul trup al lui Hris-
tos, așa că noi trebuie să ne străduim întotdeauna să „căutăm să păs-
trăm unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Trebuie să fa-
cem eforturi pentru a exprima unitatea noastră cu toți credincioșii ade-
vărați în cât de multe căi practice este posibil. În același timp, trebuie să
păstrăm adevărurile Scripturii și să ne protejăm bisericile de erezie.
Menținerea unității Duhului și păstrarea adevărurilor Scripturii este
un lucru dificil de făcut într-o manieră echilibrată. Ilustrația provo-
catoare a lui J.C. Ryle ne oferă o imagine a felului în care putem ajunge
la un echilibru corect: „Păstrați zidurile de separație cât mai mici este
posibil, și strângeți-vă mâinile peste ele cât de des puteți”.107
George Whitefield a fost hotărât să păstreze învățăturile sale
calviniste fără compromis, așa cum și Wesley a făcut cu doctrinele
sale, și totuși el s-a străduit neobosit pentru a cultiva armonia între
toți credincioșii adevărați. El era îndurerat să-i vadă pe mulți dintre
ucenicii lui comportându-se cu o ostilitate amară față de cei care erau
în dezacord cu el. Într-o scrisoare în care explica felul în care putea să
fie blând cu cineva care avea diferențe doctrinare față de el și care l-a
ponegrit, Whitefield își exprima convingerea că era necesar să men-
țină o armonie frumoasă cu toți cei care Îl iubeau pe Domnul și în ace-
lași timp să păstreze integritatea sa doctrinară:
„Inima mea nu mă mustră pentru bunătatea și prietenia
mea cu cei care diferă de mine. Cred că am fost călăuzit de
106 Citat în D. Martyn Lloyd-Jones, The Puritans: Their Origins and Successors (Carlisle,
PA: Banner of Truth, 1987), 75-76. 107 J. C. Ryle, Charges and Addresses (1903; reprint, Edinburgh: Banner of Truth, 1978),
297.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 201 =
Cuvânt și de Duhul lui Dumnezeu în această parte a compor-
tamentului meu… Nu pot renunța la acele adevăruri preți-
oase [alegerea divină] a căror putere am simțit-o, și care sunt
propovăduite nu de oameni, ci de Dumnezeu. În același
timp, vreau să îi iubesc pe toți cu acea dragoste a lui Isus,
chiar dacă ei sunt diferiți de mine în anumite aspecte.”108
4. TREBUIE SĂ MANIFESTĂM ATITUDINI CREȘTINE
Se spune adesea cu un aer de dezaprobare că doctrinele îi des-
part pe oameni. Adevărul este că doctrinele într-adevăr creează divi-
ziuni. Aceasta nu este doar o problemă a creștinismului. Orice idee te-
ologică, filozofică sau politică, care este adusă înaintea publicului, va
crea tabere de oameni care se vor opune unii altora. Aceasta este o rea-
litate a vieții pe care nu o putem evita.
Evident, doctrina îi poate și uni pe oameni. Credincioșii sunt
uniți în credința lor în întruparea lui Hristos, în viața Lui fără păcat
pe pământ, în minunile Lui, în moartea, îngroparea și învierea Lui, în
propovăduirea Evangheliei, în cea de-a doua venire a Lui și în faptul
că vor locui veșnic cu El în cerul și pământul nou. Aceste doctrine ne
unesc, dar realitatea este că există alte doctrine care ne despart. Ade-
sea, doctrinele care ne despart în facțiuni ostile nu sunt chestiuni ne-
importante, ci adevăruri deosebite pe care Dumnezeu le-a revelat po-
porului Său.
Noi nu putem elimina controversele asupra anumitor doctrine
biblice importante, dar putem, cu ajutorul Duhului Sfânt, să controlăm
în felul în care ne comportăm în decursul disputelor cu ceilalți. Putem să
fim determinați ca atitudinile și comportamentele noastre să întru-
chipeze „înțelepciunea de sus”, care este „întâi, curată, apoi pașnică,
108 Dallimore, George Whitefield, 2:76.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 202 =
blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără
părtinire, nefățarnică” (Iacov 3:17; v. și Efeseni 4:1-3, 32; Coloseni
3:12-14; Filipeni 2:5; 1 Petru 3:8).
A. Nu acționa în firea pământească
Indiferent cât de pasionale ar fi dezacordurile dintre noi, cre-
dincioșii locuiți de Duhul Sfânt trebuie să reflecte întotdeauna roada
Duhului Sfânt, nu faptele păcătoase ale firii pământești. Controver-
sele doctrinare scot mult prea adesea la iveală cele mai rele lucruri din
oameni. Ele stârnesc cele mai urâte lucruri ale firii pământești. Astfel,
Scriptura ne avertizează: „nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin
bine” (Romani 12:21).
Când suntem implicați în controverse doctrinare, trebuie să
ne controlăm mânia, așa încât să nu ne afecteze puterea de rațiune, să
nu corupă atitudinile și să nu ne determine să îi judecăm pe alții fără
îndurare. Trebuie să ne controlăm limba de la retorica inflamatorie și
de la afirmațiile neadevărate, așa încât să nu-i ponegrim pe cei care
sunt diferiți de noi.
A fi în dezacord cu un frate într-un aspect doctrinar este un
lucru, dar a-ți vărsa acuzațiile rele și mânioase, a distorsiona credința
celeilalte persoane, a-l demoniza pe un sfânt evlavios și a acționa be-
ligerant sau copilăresc este cu totul altceva.
(1) Mândria
Manifestarea îngrozitoare a mândriei religioase care înso-
țește multe dintre controversele doctrinare ar trebui să ne tulbure
foarte mult. Am văzut literalmente credincioși care i-au ponegrit pe
cei față de care aveau dezacorduri și apoi au plecat cu nasul pe sus,
manifestându-și astfel mândria că ei cunoșteau mai multe și erau mai
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 203 =
corecți în doctrină. Acest comportament este ilustrarea firii pămân-
tești în acțiune, nu lucrarea Duhului lui Dumnezeu în viețile lor (Ga-
lateni 5:26). Mândria religioasă, fariseică, este o atitudine complet
inacceptabilă pentru un ucenic al lui Hristos. Dacă am fi la fel de pre-
ocupați de mândria noastră păcătoasă pe cât suntem preocupați de
erorile celorlalți oameni, cu siguranță că am fi niște creștini mai buni
și am putea să gestionăm dezacordurile cu mai multă blândețe.
Scriptura ne avertizează cu claritate asupra faptului că cu-
noștințele doctrinare lipsite de dragoste și smerenie nu fac altceva de-
cât să umfle egoul și nu aduc niciun beneficiu de durată în zidirea po-
porului lui Dumnezeu. Trebuie să-i avertizăm constant pe oameni cu
privire la păcatele subtile și amăgirile mândriei religioase.
(2) Duhul de ceartă
Chiar dacă suntem chemați să „luptăm pentru credință”, noi
nu trebuie să fim niște oameni certăreți (Iuda 3). Pavel face o deose-
bire între acțiunea de a lupta în apărarea credinței, la care suntem toți
chemați, și a avea un duh de ceartă. În Epistola sa către Romani, Pavel
identifică duhul acesta de ceartă ca fiind una dintre faptele firii pă-
mântești și o pune pe picior de egalitate cu păcate precum „beția” și
„curvia” (Romani 13:13). De asemenea, el îi mustră pe corinteni pen-
tru că erau certăreți și „iubeau cearta de vorbe” (1 Corinteni 1:11;
11:16) și le spune filipenilor să facă toate lucrurile fără cârteli și șovă-
ieli (Filipeni 2:14). El îi contrastează pe falșii învățători care au o încli-
nație nesănătoasă către controverse și certuri de vorbe, cu „slujitorul
Domnului”, care „nu trebuie să se certe” (2 Timotei 2:24).
Unii creștini sunt atât de argumentativi și combativi, încât
cred că s-ar certa chiar și cu Isus Hristos, dacă ar fi în fața lor! Astfel
de oameni produc o agitație continuă în biserici. Oamenii certăreți și
argumentativi nu participă la zidirea unei biserici sau la împăciuire.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 204 =
Ei nu sunt împăciuitori, ci sunt oameni care produc tulburare. Din
aceste motive, o persoană certăreață nu poate satisface criteriile bi-
blice pentru a fi prezbiter (1 Timotei 3:3).
(3) Facțiunile
Fiind necăjit de dezbinările din biserica din Corint (1 Corin-
teni 11:18), Pavel face o afirmație care ne provoacă la o gândire pro-
fundă, spunând că „trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la lu-
mină cei găsiți buni” (1 Corinteni 11:19). Dezbinările și facțiunile
sunt lucrarea păcătoasă a firii pământești și sunt denunțate de Scrip-
tură (Galateni 5:20). Totuși, există un sens anume în care „trebuie să
existe și partide” pentru a scoate la iveală caracterul adevărat al oa-
menilor din biserică. Dumnezeu se folosește de dezbinări și lupte pen-
tru scopul Său de a testa și a cerne congregația, pentru a-i scoate la
iveală pe cei care sunt slujitorii autentici și credincioși ai Domnului.
Facțiunile separă aurul de zgură. Comportamentul nostru scoate la
iveală caracterul inimii și realitatea noastră spirituală.
B. Acționează în Duhul Sfânt
Chiar dacă pasajul din 2 Timotei 2:24-26 tratează problema
abordării falșilor învățători și a ucenicilor lor, el ne furnizează în ace-
lași timp călăuzire în ce privește atitudinile corecte față de credincio-
șii din bisericile noastre, față de care avem dezacorduri:
„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu
toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,
să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-
nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-
lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-
lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:24-
26).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 205 =
Dacă Pavel ne învață să fim blânzi, răbdători și atenți în felul
în care îi tratăm pe învățătorii falși și pe ucenicii acestora, cu cât mai
mult avem nevoie să fim blânzi, răbdători și buni cu frații și surorile
noastre în Hristos, față de care avem dezacorduri în privința anumi-
tor doctrine?
Dacă am petrece la fel de mult timp studiind și ascultând la
ceea ce Scriptura ne învață cu privire la vorbirea, comportamentul și
atitudinile dirijate de Duhul Sfânt, pe cât cheltuim studiind doctri-
nele pe marginea cărora să ducem lupte cu alți credincioși, bisericile
noastre ar experimenta mai puține dezbinări și ar avea parte de dis-
cuții teologice mai folositoare. Trebuie să apărăm doctrina biblică fo-
losindu-ne de un comportament și de o vorbire biblică. Alexander
Ross comenta în felul următor:
„Trebuie să ne amintim că adevărul creștinismului nu poate
fi propovăduit sau apărat într-un fel demn de el, decât cu un
spirit creștin, o realitate pe care cei implicați profund în con-
troverse nu și-o amintesc întotdeauna. Unii creștini zeloși
ajung să-și ruineze propriile obiective prin faptul că se folo-
sesc de metode îndoielnice. Până și cea mai corectă teologie
poate eșua în a face apel la mințile celor cărora le este pre-
zentată, dacă este susținută de oameni care caută să umble
în interesele firii pământești sau de către oamenii care sunt
lipsiți de scrupule în acțiunile lor din aceste dispute”.109
C. Nu fi naiv
Unele dintre diferențele noastre doctrinare sunt de înțeles și
respectabile, dar altele nu sunt acceptabile. În decursul ultimilor 40
de ani, și-a făcut apariția o explozie de doctrine aberante, chiar și prin-
tre creștini biblici, de la promisiunea răsplătirii de patru ori a „banilor
109 Alexander Ross, The Epistles of James and John, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,
1954), 68.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 206 =
semănați” [autorul face referire la donațiile făcute predicatorilor
evangheliei prosperității, n.trad.] până la manipularea Scripturii pen-
tru a legitima căsătoriile homosexuale.
Nu putem să fim naiv de toleranți cu privire la aceste învăță-
turi eronate. Grija pastorală pentru poporul lui Dumnezeu cere ca
aceste învățături false să fie date pe față și ținute în afara bisericii lo-
cale. Creștinii pot fi teribil de amăgiți cu privire la credințele lor. De
aceea, datoria unui păstor este aceea de a proteja turma de astfel de
daune. Un păstor adevărat va căuta să scoată la iveală amăgirea și să
pună eroarea în lumina adevărului. Tratamentul dur dar în același
timp blând al lui Pavel față de corinteni este un exemplu uimitor al
felului în care un bun păstor îi avertizează, mustră și învață cu răb-
dare pe cei care rătăcesc departe de turmă și care sunt amăgiți cu pri-
vire la credința lor. Dragostea lui profundă față de corinteni l-a deter-
minat să vorbească împotriva credințelor și comportamentelor lor
greșite. De aceea, și noi trebuie să strigăm uneori asemenea lui Pavel:
„Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. Veniți-vă în
fire, cum se cuvine” (1 Corinteni 15:33-34).
Diferențele dintre noi cu privire la anumite credințe doctri-
nare pot fi atât de importante încât să ne împiedice să mergem alături
de aceștia. Dar, în calitate de frați și surori în Domnul, putem totuși să
ne rugăm împreună și să ne bucurăm de compania celorlalți la nivel
personal. În astfel de momente, punem deoparte diferențele dintre
noi și ne concentrăm pe părtășia creștină și pe lucrurile pe care le
avem în comun în Hristos. Așa cum Whitefield îi spunea lui Wesley,
„hai să încetăm disputa, și fiecare dintre noi să nu vorbim de nimic
altceva decât de Isus și de El răstignit.”110
110 Pollock, John Wesley, 150.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 207 =
5. IUBEȘTE-L PE DUMNEZEU ȘI PE APROAPELE TĂU
Cele două cele mai mari porunci ale Bibliei constau din dra-
gostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru:
„Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu
tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi,
și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ În aceste două po-
runci se cuprinde toată Legea și Proorocii” (Matei 22:37-40).
Putem avea o teologie sistematică „perfectă” dar, dacă nu-L
iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru, din toată inima și dacă nu-l iu-
bim pe aproapele nostru, cu care avem dezacorduri, doctrina și prac-
tica noastră rămân deficiente.
Este de dezbătut dacă vom fi testați sau nu la scaunul de ju-
decată al lui Hristos sau dacă suntem premileniști sau amileniști, dar
nu există nicio îndoială asupra faptului că vom fi judecați dacă avem
sau nu dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Așa
cum spunea însuși Domnul nostru: „În aceste două porunci se cu-
prinde toată Legea și Prorocii” (Matei 22:40). „Nu este altă poruncă
mai mare decât acestea” (Marcu 12:31).
Niciunul dintre noi nu are întreaga doctrină înțeleasă per-
fect, dar fiecare dintre noi putem să-L iubim pe Dumnezeu și pe
aproapele nostru, în ciuda eșecurilor noastre doctrinare. Cei față de
care avem dezacorduri sunt adesea creștini prețioși, care Îl iubesc pe
Domnul, evanghelizează, se închină lui Hristos și sunt plini de pasi-
une pentru misiune și pentru slujirea celuilalt. Ar trebui să fim capa-
bili să recunoaștem și să lăudăm dragostea lor pentru Hristos și slujirea
lor plină de sacrificiu față de alții. Am putea chiar să admitem că ei de-
monstrează o dragoste mai mare pentru Dumnezeu și pentru aproa-
pele lor decât noi înșine.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 208 =
Deși Whitefield avea dezacorduri serioase cu Wesley, el a re-
cunoscut fără rezerve dragostea lui Wesley pentru Dumnezeu și pen-
tru cei pierduți. Se povestește că „un profesor de religie critic l-a între-
bat pe Whitefield: «Îți imaginezi că ai putea să-l întâlnești pe John
Wesley în cer?» «Nu, domnule», a fost răspunsul izbitor. «Mă tem că
nu. El va fi atât de aproape de tron, iar noi la o distanță atât de mare,
încât cu greu am putea să-l vedem.»”111
Noi toți ar trebui să stimulăm cu pasiune dragostea față de
Dumnezeu și față de aproapele nostru și să ne încurajăm întotdeauna
unul pe altul la păstrarea priorităților noastre concentrate pe dragos-
tea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Cel puțin în această
privință putem toți să cădem de acord.
În noaptea de dinainte de răstignirea Lui, Domnul nostru le-
a dat ucenicilor o poruncă nouă: „cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți
și voi unii pe alții” (Ioan 13:34-35). În virtutea învățăturii date de
Domnul, Petru a afirmat: „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fi-
erbinte unii pentru alții, căci dragostea acopere o sumedenie de pă-
cate” (1 Petru 4:8). În contrast izbitor față de falșii învățători, care fo-
loseau amăgiri viclene în vorbirea lor, creștinii sunt chemați să spună
„adevărul în dragoste”, lucru care ajută la creșterea bisericii în carac-
terul cristic (Efeseni 4:15-16). Pavel le-a reamintit corintenilor care se
luptau între ei că dragostea nu este arogantă, că nu se laudă cu sine, ci
că dragostea – și doar dragostea – suportă, crede, nădăjduiește și în-
dură toate lucrurile (1 Corinteni 13:4, 7). El și-a încheiat epistola spu-
nând: „Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste” (1 Corinteni 16:14). Afir-
mația „tot ce faceți” se aplică în mod sigur la felul în care gestionăm
controversele doctrinare! Dragostea cristică pentru celălalt, în trupul
111 J. C. Ryle, Christian Leaders of the Eighteenth Century (1885; reprint, Carlisle, PA:
Banner of Truth, 1978), 60.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 209 =
unic al lui Hristos, este cheia pentru gestionarea multor controverse
frustrante și dezbinări războinice.
Una dintre trăsăturile minunate ale dragostei cristice este
aceea că ea înțelege ce situație dificilă și înfricoșătoare este atunci
când credințele noastre îndrăgite, susținute îndelung, sunt atacate
sau respinse. Dragostea înțelege că, pentru unii credincioși, dezacor-
durile doctrinare sunt traumatizante emoțional, în timp ce pentru al-
ții reprezintă o interacție intelectuală în dezbateri doctrinare care îi
stimulează mental.
Dragostea caută să-l înțeleagă și să-l protejeze pe cel iubit, nu
doar să câștige o luptă de argumente sau să-l zdrobească pe oponent.
Așadar, atunci când ne luptăm unii cu alții pe chestiuni doctrinare,
am face bine să ne amintim regula de aur a dragostei: „Tot ce voiți să
vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cu-
prinsă Legea și Prorocii” (Matei 7:12).
Dacă vrem ca alții să ne reprezinte credințele cu acuratețe,
atunci trebuie să facem același lucru în ceea ce-i privește pe oponenții
noștri.
Dacă vrem să fim tratați cu respect, trebuie atunci să-i tratăm
cu respect pe cei cu care avem dezacorduri.
Dacă vrem să fim tratați cu har și înțelegere, atunci trebuie să
îi tratăm pe cei ce ni se opun cu har și înțelegere.
Dacă vrem ca oamenii să vadă ce este bun și drept în ceea ce
noi facem și credem, atunci trebuie și noi să recunoaștem lucrurile
bune din alții.
Dacă vrem ca oamenii să învețe de la predicatorii biblici în
care noi ne încredem sau să citească ceea ce noi scriem, atunci trebuie
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 210 =
ca și noi să fim gata să ascultăm la învățătorii lor și să citim cărțile lor
(1 Corinteni 3:21-23).
John Wesley și George Whitefield nu puteau fi de acord pe
anumite doctrine importante. Chiar dacă ei au slujit uneori împre-
ună, colaborarea lor în lucrarea Evangheliei a fost limitată în anumite
aspecte. Dar mai important este faptul că ei au încercat, prin harul lui
Dumnezeu, să acționeze unul față de celălalt ca niște oameni ai lui
Dumnezeu conduși de principii. Ei și-au supus mințile și comporta-
mentul la poruncile Scripturii. În acest aspect, ei sunt un exemplu
pentru noi toți. Whitefield i-a scris lui Wesley faptul că el nădăjduia
să poată „oferi generației acesteia și celor viitoare un exemplu ale dra-
gostei creștine adevărate, de durată, în ciuda diferențelor din gândi-
rea noastră”.112 Iar în acest aspect în mare au reușit. Fie ca și noi, fiind
ucenici ai lui Isus Hristos, să căutăm să trăim astfel de exemple ale
dragostei creștine, prin harul Lui și prin puterea Duhului Său.
„Aveți aceleași simțăminte unii față de alții... Să nu vă socotiți singuri înțe-
lepți” (Romani 12:16).
Principii cheie de reținut
1. Atunci când ești implicat într-un conflict doctrinar, amin-
tește-ți că toți creștinii sunt de acord asupra adevărurilor esențiale
privitoare la mântuirea sufletelor noastre și la viața noastră cea nouă.
2. Să nu uităm niciodată că nu trebuie să ne pierdem concen-
trarea pe chemarea dată de Dumnezeu de a mărturisi Evanghelia unei
lumi pierdute.
112 Iain Murray,Wesley and Men Who Followed, 71.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 211 =
3. Nu putem elimina controversele doctrinare, dar putem să
ne controlăm atitudinile și comportamentele. Tot ceea ce facem să fie
făcut în dragoste.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 213 =
Anexă
CE ESTE „FIREA PĂMÂNTEASCĂ?”
Carnea (în grecește sarx) reprezintă literalmente țesutul
moale dintr-un trup. Asemenea ierbii și a florilor de pe câmp, carnea
este pieritoare, tranzitorie, fragilă și de scurtă durată (1 Petru 1:24-
25). De-a lungul Scripturii, cuvântul carne este folosit în diferite mo-
dalități, referindu-se la trupul fizic ca întreg, la persoană ca individ, la
întreaga rasă omenească, la Israelul etnic sau la genealogia cuiva.
1. PATIMILE ȘI FAPTELE CĂRNII
Într-o serie de pasaje din Epistola către Galateni (v. 5;13, 16-
17, 19-21, 24; 6:8), termenul carne este folosit cu conotații negative
pentru a descrie starea omenească decăzută separată de viața lui
Dumnezeu. Unii teologi se referă la folosirea aceasta a cuvântului
carne (sau firea pământească) ca fiind o folosire etică sau tehnică, te-
ologică. Firea pământească este legată de „acest veac rău” din care
Hristos Și-a eliberat poporul (Galateni 1:4). Ea reprezintă acea ordine
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 214 =
veche, pământească și temporară care este supusă puterii păcatului –
slabă, coruptibilă și destinată distrugerii. Firea pământească nu poate
fi reformată sau făcută acceptabilă lui Dumnezeu printr-o practică re-
ligioasă. În contrast izbitor, „Duhul” este de la Dumnezeu și repre-
zintă noua ordine veșnică. Doar Duhul poate da viața și biruința asu-
pra firii pământești.
Galateni 5 ne arată că firea pământească se revoltă împotriva
Duhului și acționează independent de Duhul în viața unui creștin. Ea
are „patimi și pofte păcătoase” (Galateni 5:24; v. și Galateni 5:16-17;
Romani 13:14; Efeseni 2:3; 1 Petru 2:11; 1 Ioan 2:16), care sunt opuse
dorințelor Duhului:
„Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Du-
hul [poftește] împotriva firii pământești: sunt lucruri potriv-
nice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Galateni
5:17, subl.)
Mai mult, Galateni 5:19 arată că „faptele” care rezultă din fi-
rea pământească ar trebui să fie evidente înaintea poporului lui Dum-
nezeu, atunci când acestea se manifestă în comportamentul nostru
sau în al altora. „Faptele firii pământești” ilustrează orice fel de păcate
imaginabile: pofta sexuală, lăcomia, lenevia, ambiția egoistă, beția,
idolatria, gelozia, certurile, dezbinările și mândria (Galateni 5:19-21,
26).
Firea pământească este preocupată de interesele proprii și de
împlinirea propriilor dorințe (Galateni 5:13). Ea stă în contrast izbitor
cu dragostea și atitudinea smerită de slujire (Galateni 5:14) și cau-
zează distrugerea comunității credinței (Galateni 5:15, 26). Pavel își
avertizează cititorii cu seriozitate asupra faptului că cei care practică
în mod continuu faptele firii pământești nu vor moșteni împărăția lui
Dumnezeu (Galateni 5:21; 6:8).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 215 =
2. DOUĂ DOMENII ALE EXISTENȚEI
Conform Noului Testament, există două domenii contras-
tante ale existenței omului. Oamenii sunt fie „în Adam”, fie „în Hris-
tos” (Romani 5:12-21; 1 Corinteni 15:21-22; 15:45-49). Există „firea
cea veche” și „făptura cea nouă” (Efeseni 4:21-24; Coloseni 3:9-10; Ro-
mani 6:6). Există viața „în firea pământească” sau viața „în Duhul”
(Romani 8:4, 7-13). A fi identificat cu Adam și cu rasa lui înseamnă a
fi în robie față de păcat, față de moarte și față de firea pământească. A
fi identificat cu Hristos și noua Lui rasă omenească (Efeseni 2:15) în-
seamnă a avea viața cea nouă și a fi eliberați din robia păcatului și a
firii pământești.
Înainte de convertirea la Hristos, toți credincioșii „trăiau sub
firea pământească” (Romani 7:5) și, asemenea tuturor oamenilor ne-
regenerați, „trăiau în poftele firii lor pământești, când făceau voile
[dorințele] firii pământești” (Efeseni 2:3). Noi eram „morți” în „păca-
tele noastre” și „în firea noastră pământească netăiată împrejur” (Co-
loseni 2:13). Pavel scoate la iveală starea groaznică a celor care trăiesc
în firea pământească și umblă conform acesteia:
„Și umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte...
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăj-
mășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii
lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:6-8)
Cei care se află în firea pământească nu pot fi plăcuți lui Dum-
nezeu. Apoi Pavel prezintă un adevărat remarcabil:
„Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă
Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are
cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui... Așadar, fraților, noi
nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după în-
demnurile ei” (Romani 8:9, 12).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 216 =
Credincioșii nu trăiesc în firea pământească, ci în Duhul! La
momentul convertirii, omul moare în relație cu vechiul domeniu al
sclaviei față de firea pământească și începe să trăiască în noul dome-
niu, al Duhului. De aceea, credincioșii „trăiesc nu după îndemnurile
firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4).
Fiind credincioși, noi ne-am dezbrăcat la convertire de „tru-
pul poftelor firii pământești”, prin unirea noastră cu Hristos, în moar-
tea Lui (Coloseni 2:11). Noi nu ne mai aflăm sub robia și stăpânirea
firii pământești. Dimpotrivă, noi trăim acum „în Duhul” și devenim
„o făptură nouă” în Hristos (Galateni 6:15; 2 Corinteni 5:17), lucru
care ne introduce într-un domeniu al existenței, cel al vieții veșnice și
al păcii (Romani 8:6), fiind „izbăviți de Legea păcatului și a morții”
(Romani 8:2). Această nouă trăsătură a vieții caută să fie pe placul lui
Dumnezeu și să-I slujească, trăind neprihănit după Cuvântul lui
Dumnezeu. Ea produce comportamente și atitudini cristice (Galateni
5:22-23).
3. LUPTA CU FIREA PĂMÂNTEASCĂ
Spre deosebire de necreștini, care își duc viețile mânați de
„patimile și poftele firii pământești”, toți credincioșii experimentează
o rupere decisivă, radicală față de firea pământească la momentul
convertirii. Credincioșii și-au „răstignit firea pământească împreună
cu patimile și poftele ei” (Galateni 5:24), iar acum „trăiesc prin Du-
hul”, care le-a dat viața cea nouă și putere asupra păcatului și asupra
firii pământești (Galateni 5:25; v. și Romani 8:2).
Deși credincioșii au răstignit „firea pământească” și „omul cel
vechi”, este dureros de evident faptul că ei încă mai păcătuiesc. Noi
nu suntem scutiți de ispitele dorințelor firii pământești sau de păcat
(cf. Romani 6:12; 8:13; Galateni 5:16-17). Motivul existenței acestei
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 217 =
aparente contradicții stă în faptul că cei credincioși n-au fost încă eli-
berați pe deplin din această lume a păcatului și morții. Puterea și robia
păcatului au fost zdrobite, iar credincioșii au Duhul Sfânt, dar trupurile
lor n-au fost încă răscumpărate, așa că păcatul și firea pământească încă
îi amenință și îi ispitesc. Vom experimenta eliberarea deplină doar la
moarte sau în ziua finală a istoriei, căci doar atunci vom avea parte de
răscumpărarea deplină din păcate, din firea pământească și din tru-
pul nerăscumpărat (Romani 8:23):
„Întrucât învierea este un eveniment viitor, credincioșii nu
sunt eliberați în toate aspectele din acest veac rău (cf. 1 Co-
rinteni 15:29-28). Ei vor experimenta moartea, care este
consecința păcatului introdus în lume de primul Adam. Dar
tot ei au garantată victoria asupra morții pentru că sunt in-
cluși în cel de-al doilea Adam. Tot așa, credincioșii nu vor
experimenta eliberarea perfectă din păcat în această epocă,
așa încât să nu mai păcătuiască deloc. Ceea ce a fost zdrobit
nu este prezența păcatului, ci stăpânirea păcatului asupra
celor credincioși. Pavel folosește o mulțime de expresii pen-
tru a demonstra că el vorbește despre stăpânirea păcatului
ca fiind zdrobită, nu despre starea de neprihănire per-
fectă.”113
În această luptă între „poftele firii pământești” și „dorințele
Duhului”, credincioșii nu pot juca un rol neutru. Autorii Noului Tes-
tament îi avertizează pe cititori împotriva trăirii în firea pămân-
tească, așa cum făceau înainte de convertirea lor. Pavel îi avertizează
pe Galateni să nu permită noii lor libertăți în Hristos să devină „o pri-
cină ca să trăiască pentru firea pământească” (Galateni 5:13). El le
spune cititorilor săi din Roma că „noi nu mai datorăm nimic firii pă-
mântești, ca să trăim după îndemnurile ei” (Romani 8:12) și „să nu
113 Thomas R. Schreiner, Romans, BECNT (Grand Rapids: Baker, 1998), 317.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 218 =
purtăm grijă de firea pământească, pentru ca să-i trezim poftele” (Ro-
mani 13:14). Petru scria: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini
și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu
sufletul” (1 Petru 2:11).
Galateni 5 spune că există biruință asupra firii pământești
prin intermediul prezenței Duhului Sfânt și prin umblarea activă pas
la pas cu călăuzirea Duhului (Galateni 5:16, 18, 25; 6:8). Comentariile
lui Thomas Schreiner asupra acestui aspect merită repetate:
„Există un conflict între firea pământească și Duhul, lucru
care explică de ce este atât de vital pentru cei credincioși să
umble în Duhul și să fie călăuziți de Duhul. De aceea, umbla-
rea în Duhul nu este același lucru cu o plimbare pe malul
mării, într-o briză plăcută, căci firea pământească se războ-
iește cu Duhul și Duhul cu firea pământească. Totuși, Pavel
este eminamente optimist aici, pretinzând că, atunci când
cineva umblă prin Duhul și este călăuzit de Duhul, va exista
o biruință asupra firii pământești care va fi substanțială,
semnificativă și observabilă.”114
4. MORȚI FAȚĂ DE PĂCAT ȘI VII FAȚĂ DE DUMNEZEU
În mod asemănător felului în care Epistola către Galateni
vorbește despre credincioși că și-au răstignit firea și trăiesc prin Du-
hul, Epistola către Romani vorbește despre credincioși spunând că
aceștia mor față de păcat prin unirea lor (Romani 6:4-5) cu Hristos în
moartea, îngroparea și învierea Lui: „Știm bine că omul nostru cel
vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie
dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului”
(Romani 6:6).
114 Thomas R. Schreiner, Galatians, ZECNT (Grand Rapids: Zondervan, 2010), 345.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 219 =
Înainte de convertire, toți credincioșii sunt „robi păcatului”
(Romani 6:17, 20). Dar, prin unirea noastră cu Hristos, noi am „murit
față de păcat” (Romani 6:2) și am fost „eliberați din păcat” (Romani
6:7, 18, 22). Drept rezultat al morții și învierii lui Hristos, ca și al venirii
Duhului Sfânt, stăpânirea păcatului a luat sfârșit în viața credinciosului
(Romani 6:2, 7, 11, 14, 18, 22). Așa cum prezenta succint un exeget al
Bibliei, „păcatul rămâne, dar el nu mai domnește în viața creștinu-
lui”.115 De aceea, Pavel îi îndeamnă pe toți credincioșii să se considere
„morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul
nostru” (Romani 6:11).
Întrucât noi suntem morți față de păcat și vii față de Dumne-
zeu, Pavel poate să spună în același timp că: „păcatul să nu mai dom-
nească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui”
(Romani 6:12). Pavel n-ar fi fost în măsură să spună așa ceva unei per-
soane regenerate. Cel nenăscut din nou se află în firea pământească și
este sclav față de domnia păcatului. Cel ne regenerat are nevoie, așa
cum spunea Domnul Isus, să fie „născut din nou” și „născut din Du-
hul” (Ioan 3:3-8), să treacă „de la moarte la viață” (Ioan 5:24). Dar cre-
dincioșii nu mai sunt niște robi neajutorați ai păcatului. Identificarea
noastră cu moartea, îngroparea și învierea lui Hristos (Romani 6:3-4)
are sensul că am fost înviați așa încât să umblăm în viața cea nouă
(Romani 6:4).
Astfel, imperativul Noului Testament pentru fiecare credin-
cios este ca noi să „umblăm în Duhul”, adică să trăim viața creștină
prin puterea și călăuzirea Duhului (Galateni 5:16, 18, 25; 6:8). Pentru
cei credincioși, prezența dătătoare de putere a Duhului Sfânt este mij-
locul prin care ne împotrivim păcatului și firii pământești. Atunci
115 Ben Witherington, III, Grace in Galatia: A Commentary on St Paul’s Letter to the Ga-
latians (Grand Rapids: Eerdmans, 1998), 378.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 220 =
când „umblăm prin Duhul”, noi nu mai „împlinim poftele firii pă-
mântești” (Galateni 5:16). Aceasta este o promisiune a victoriei asu-
pra firii pământești. Umblarea prin Duhul este antidotul biblic la pro-
blema firii pământești.
Dați-mi voie să ilustrez cum funcționează acest lucru în cazul
unei întâmplări cu cinci studenți care locuiau împreună într-un apar-
tament. Unul era credincios, în timp ce ceilalți patru nu. Cei patru ne-
credincioși nu puteau vorbi fără să folosească un limbaj stricat și aș-
teptau sfârșitul de săptămână doar ca să se îmbete și să umble cu fete
la petreceri. Ei trăiau pentru a-și împlini patimile și poftele firii pă-
mântești.
După un an de locuit împreună, studentul creștin i-a condus
la Hristos pe cei patru colegi ai săi. Imediat a avut loc o schimbare de
atitudine și de comportament în cei patru noi credincioși. Fără ca să li
se spună ceva de către colegul lor de cameră, fiecare dintre acești ti-
neri s-au oprit din vorbirea lor spurcată. Ei n-au mai tânjit după pe-
trecerile pline de alcool și au conștientizat că nu le mai puteau trata
pe femei ca pe niște obiecte sexuale care să le satisfacă plăcerile lor
egoiste. Dimpotrivă, ei au început să participe la studii biblice, să fie
la părtășie cu alți creștini și s-au rugat să primească de la Dumnezeu
soții creștine. Ei au descoperit imediat că aveau o nouă putere asupra
păcatului și firii pământești, ca și dorințe și obiective noi în viață. Ei
nu mai trăiau pentru a se complace în patimile firii pământești (Efe-
seni 2:3).
Acești tineri au mai păcătuit – ei au mai căzut câteodată în
mânie și au mai fost ispitiți sexual – dar a existat în ei o convingere
nouă de păcat, prin Duhul Sfânt. Conștiințele lor sunt sensibile și ca-
ută să-și recunoască neascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu.
Atunci când păcătuiesc, ei își mărturisesc aceste păcate și caută să se
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 221 =
comporte într-o modalitate care să fie plăcută Domnului și Stăpânu-
lui lor. Aceasta înseamnă să fii născut din Duhul în mod practic, în
viețile celor care își pun credința în Hristos spre mântuire și care și-
au „răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei”
(Galateni 5:24).
5. PAȘI PRACTICI CĂTRE BIRUINȚĂ
Întrucât credincioșii vor continua să se lupte cu păcatul și fi-
rea pământească, Scriptura ne oferă învățături practice în vederea
câștigării acestei lupte:
• Trebuie să înțelegem noua noastră identitate „în Hristos”,
să credem ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său des-
pre noua viață în Duhul Sfânt, și să acționăm în conse-
cință. „Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat,
și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru”
(Romani 6:11; v. și 8:2). „Căci păcatul nu va mai stăpâni
asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”
(Romani 6:14).
• Trebuie să umblăm prin Duhul în mod activ, zi de zi și
clipă de clipă (Galateni 5:16), să fim pas la pas cu călăuzi-
rea Duhului Sfânt (Galateni 5:18, 25) și să „semănăm în
Duhul” (Galateni 6:8).
• Trebuie să nu permitem libertăților noi în Hristos să ofere
firii pământești o oportunitate de a se folosi de ceea ce este
bun pentru a ne ispiti în manifestarea egoistă a firii pă-
mântești (Galateni 5:13).
• Prin puterea Duhului, trebuie să „ne ferim de poftele firii
pământești care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11).
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 222 =
• Suntem chemați să „nu purtăm grijă de firea pămân-
tească, pentru ca să-i trezim poftele” (Romani 13:14).
• Suntem chemați ca, „prin Duhul Sfânt”, să „facem să
moară faptele trupului” (Romani 8:13; v. și Coloseni 3:5).
Firea pământească nu poate fi reformată prin vreun fel de
practică religioasă. Ea nu are un viitor veșnic, ci trebuie
dată morții.
• Noi trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu „vii, din
morți cum eram” și să aducem mădularele noastre tru-
pești „ca pe niște unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13; v.
și 6:19). Trebuie să „aducem trupurile noastre ca o jertfă
vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12:1).
• Trebuie să nu ne folosim de mădularele trupești „ca niște
unelte ale nelegiuirii” (Romani 6:13). Trebuie să nu ne lă-
săm „potriviți chipului veacului acestuia” (Romani 12:2).
Atunci când caută să înțeleagă cum să „umble prin Duhul”,
credincioșii cer adesea explicații cu privire la relația dintre responsa-
bilitatea personală și lucrarea activă a Duhului Sfânt în noi, care ne
conduce să facem voia lui Dumnezeu. Drept răspuns la această între-
bare relevantă, n-aș putea decât să redau comentariile lui Richard
Longenecker și Graham Cole:
„Pavel n-a considerat niciodată activitatea etică a credincio-
sului ca fiind separată de lucrarea Duhului și nici călăuzirea
și împuternicirea etică a Duhului Sfânt ca fiind separată de
exprimarea activă din partea credinciosului a credinței
acestuia.”116
116 Richard N. Longenecker, Galatians, WBC (Dallas, TX: Word, 1990), 266.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 223 =
„Acest proces este concomitent, prin asta înțelegându-se că
este implicat mai mult decât un singur agent. Dumnezeu
este la lucru, dar la fel este și credinciosul, așa cum ne arată
Filipeni 2:12-13… Aici ne este arătat felul în care Duhul
Sfânt produce aceste schimbări în sens pozitiv și negativ.
Misterul rămâne. Scriptura nu ne oferă teorii cu privire la
natura acestor realități sau procese. Cu toate acestea, ea
afirmă că anumite realități sunt în felul respectiv, și că cel
credincios trăiește prin credință ca și cum aceste realități
există în felul acesta și, procedând astfel, descoperă că ele
sunt așa cum sunt descrise (solvitur ambulando, lat., „taina
este rezolvată prin umblare”).”117
117 Graham A. Cole, He Who Gives Life: The Doctrine of the Holy Spirit (Wheaton, IL:
Crossway, 2007), 229.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 225 =
DESPRE AUTOR
De-a lungul ultimilor 40 de ani, Alexander Strauch a slujit ca
prezbiter cu învățătura la Littleton Bible Chapel din Littleton, Colo-
rado. În plus, el a predat filozofie și literatura Noului Testament la Co-
lorado Christian University. Fiind un învățător biblic dăruit și un vor-
bitor popular, Alexander Strauch a ajutat mii de biserici din întreaga
lume prin scrierile sale expozitive și prin lucrarea de predicare. El este
autorul a peste 12 cărți, printre care Biblical Eldership, care s-a vândut
în peste 250.000 de exemplare (o ediție prescurtată este disponibilă
în limba română la Magna Gratia sub titlul Conducerea Biblică a Bise-
ricii, n.tr.) Cărțile lui Alexander Strauch au fost traduse în peste 20 de
limbi.
Alexander și soția lui, Marilyn, locuiesc în Littleton, Colo-
rado, aproape de cele patru fete ale lor și de cei 10 nepoți.
Pentru a afla mai multe detalii (în limba engleză) despre Ale-
xander Strauch și cărțile și mesajele lui audio, contactați editura Le-
wis and Roth Publishers la 800-477-3239 sau www.lewisan-
droth.org. Dacă apelați din afara SUA, folosiți linia 719-494-1800.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 227 =
MULȚUMIRI
Prietenii creștini sunt un dar minunat din mâna lui Dumne-
zeu. Sunt peste măsură de binecuvântat să am mulți prieteni cu mare
îndemânare, care m-au ajutat la finalizarea acestei cărți.
Sunt îndatorat în mod special lui Paul și Laura Lundgren pen-
tru ajutorul lor și pentru multele sugestii utile, lui Ryan Gold pentru
verificarea surselor, a citatelor și pentru documentarea notițelor de
subsol, Dr. David MacLeod, care a verificat cu atenție notele de subsol
și pentru încurajarea primită din partea lui Reed Taussig și a lui Doug
VanSchooneveld. Mulțumiri speciale am de adresat echipei editoriale
formată din Amanda Sorensen, Shannon Wingrove și Allan Sholes.
Este o bucurie să lucrezi cu ei, iar recomandările lor creative au fost
foarte apreciate.
Vreau să exprim multă recunoștință lui Jay Brady de la Lewis
& Roth Publishers, care m-a ajutat în fiecare etapă a realizării acestei
cărți. El este cu adevărat o persoană cu multe abilități. De asemenea,
vreau să-i mulțumesc lui Barbara Peek, care a corectat manuscrisul
final.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 228 =
Doresc de asemenea să recunosc cu mulțumiri ajutorul com-
petent al secretarei mele, Chelsea Van Ryn. Fără ajutorul ei, m-aș fi
aflat și astăzi în procesul scrierii acestei cărți.
Ca întotdeauna, cele mai profunde aprecieri sunt îndreptate
către Marilyn, soția mea iubitoare și partenerul meu în viață și în slu-
jirea Domnului.
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 229 =
ABREVIERI
BDAG: W. Bauer, W.F. Arndt, F.W. Gingrich, și F.W. Danker, Greek-English Le-
xicon of the New Testament (3rd ed.)
BECNT: Baker Exegetical Commentary on the New Testament
BST: The Bible Speaks Today
ESV: English Standard Version
IVP: InterVarsity Press
NAC: New American Commentary
NCB: New Century Bible
NIBC: New International Bible Commentary on the New Testament
NICNT: New International Commentary on the New Testament
NICOT: New International Commentary on the Old Testament
NIGTC: New International Greek Testament Commentary
NIV: New International Version
DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH
= 230 =
NPNF: Nicene and Post-Nicene Fathers
NTC: New Testament Commentary
PNTC: The Pillar New Testament Commentary
TDNT: G. Kittel și G. Friedrich (ed.), Theological Dictionary of the New Testa-
ment
TNTC: Tyndale New Testament Commentary
TOTC: Tyndale Old Testament Commentary
UBS: United Bible Society (4th ed.)
WBC: Word Biblical Commentary
WEC: Wycliffe Exegetical Commentary
ZECNT: Zondervan Exegetical Commentary on the New Testament