Upload
insemne-culturale
View
259
Download
9
Embed Size (px)
DESCRIPTION
dansează cu mine, Maria Ileana Belean, volum poezii
Citation preview
ÎNSEMNE CULTURALE – 2012
Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corector: Vasilisia Lazăr Arhivare: Sofia Sincă Tehnoredactare: Gina Zaharia Copertă: Gina Zaharia
Copyright – 2012 – Maria Ileana Belean
Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/
Maria Ileana Belean
5
durerea stă culcată pe spate
din lutu-i modelat elegant au scăpat doar câteva nopţi care aveau mâinile la piept în formă de cruce
ştiu acele nopţi erau prea mici
dar destul de încăpătoare încât să cuprindă un doi acele nopţi
mai pot să-mi intre sub pielea ridată de sub cearcăne
cum putea să fie o noapte aşa albă
sinele ei ştia cel mai bine să respire
deşi purta stigmatul negrului avea ochii verzi
ciorapii roşii şi degetele albe mereu speriate de atingeri
acum zac albăstrite cu buzele deschise spre un nicăieri ahotnic
cu vise inel
când mă trezesc va fi prima zi fără noapte
sau urma unei nopţi peste cearşaful unei înserări
tu cum mai eşti
noapte albă
Maria Ileana Belean
6
când n-o să mai pot recunoaşte roşul
mă întind pe nisipul acoperit de frunze uscate
la ce bun că există lumi fără nestăvilite fulgere
zilele păşesc în manuscrise
le mângâi pe cele atârnate de luceferi sau pe cele îmbrăcate în piele de cerb
umbrele lor sunt rare dulci
trecătoare
vara hibernează în iarnă tropotind pe culcuşuri calde
trece din braţul stâng prin cel drept în ierbarul vieţii schimbând poli
e ca şi cum rămân muguri pentru urşii culorii albe
în iarna fără vară
fără început nu mai găseşti urme de roşu
gura unui orb nu molipseşte cu blesteme
iertarea
Maria Ileana Belean
7
timpul se face libelulă
în spatele casei în pădurea de salcâmi
este singurul loc unde pot atârna eul în crengi aici arde neiertarea
cenuşiul poate lua forma unei frunze
sau neastâmpărul unei veveriţe
astfel încât să treacă prin mine tremurul unei încolţiri
mă-nfior
orele ocolesc pădurea timpul iese din clipă
face pact cu anotimpurile ca şi cum m-ar inventa
aştern covor de muguri şi lăstari dacă nu apucă să înflorească se transformă-n licurici
de aceea pădurea mea era plină de luminiţe e ca şi cum aş fi de tine doar atinsă
sunt rece ar trebui să ştiu că aceasta nu e încă vremea, sau poate este clipa care nu mai are început
aştept în tăceri
ca timpul să se facă libelulă voi prinde rădăcini
în umbra luciului de piatră
te port în braţe aproape de focuri
cu gândul primului vals lipit de frunte
Dansează cu mine
8
prin geamul îngheţat
privesc absentă cum ninge încet melancolia dă târcoale colţurilor
deoarece nu mai poate intra cu uşurinţă în odaie prinde ideea morţii
aşteaptă să păşesc siguranţa dar
nu mai ţine
am învăţat să privesc cerul plin de stele
şuierând veşnicia-n puncte cardinale nu mă atinge nimic
aşez pietrele lângă cununi de măr înflorit
să le ningă această imitaţie face să curgă în vene albastru
strălucirea o aşez pe umeri jos
nimicniciile vieţii pălesc în fața liniștii și a focului
niciun zgomot nu răzbeşte eiii
nu încerca să cauţi trăirea în cărţi n-o vei găsi
doar eul aşează câteva nimicuri din univers
la picioarele unei idei am uşa deschisă
armonia priveşte duios cu milă
întrebările îmbolnăvite de lipsa răspunsului
printre luceferi eul are sâmburele
Maria Ileana Belean
9
fără de care nu pot râvni
veşnicia
Dansează cu mine
10
primesc gândurile tale
în pagini înzăpezit va fi drumul de lungi așteptări
spinteci duioase pânze precum Iona dar fiecare cu nada sa
fiecare cu cercul său albastru în care fluturi se zbat în lanțuri de nuanţe
atârn cerul ca pe o eșarfă albă de catargul unei nădejdi
să mă simţi parte din umbra ta
respir
gândurile prind culoare culoarea fluturilor
peste palmele sărate ale clipelor las ţipătul sărutul să picteze
colţurile abrupte ale sufletului
este și acesta un fel de a iubi
trecător
Maria Ileana Belean
11
cum voi şti
dacă această zi este şi a mea sau dacă memoria acestor rânduri
îşi va întinde paleta de culori peste desenul unor vase arse
ochii sunt ceață
în timp ce visurile alunecă pe arcuirea genelor
macul roşu al îmbujorării se opreşte pe creştetul buzelor
mă întreb dansul fluturilor
zborul este un vis menit să deschidă ochii păsării care moare
de ce ar vrea să se nască acum tocmai când frunza s-a făcut fulger
Dansează cu mine
12
poate
visurile nu fac altceva decât să mute ziua la subsuoara macilor să treacă tremurul stelelor
dincolo de anotimpuri flămânde
lutul înfloreşte din neastâmpărul izvoarelor
mă voi prelungi peste murmurul cailor sălbatici
ca să nu-şi schimbe drumul coama întunecată să țină râul pe loc
pentru a le putea arăta unde sunt petale
poate nu văd dâra lăsată de nechezatul lor
nu știu să caut iubitule
te las pe tine să duci visul în cuibul lebedei pentru a despuia cenușiul amurgului
Maria Ileana Belean
13
multe întrebări
s-au lipit de trup chiar nu vezi că sub rana buzelor
cuvintele au început să șovăie iar sfârșitul își caută început
aștept
toate vorbele să se întoarcă în linie dreaptă
ca dimineața să alunece ușor ...să-mi spui că sunt frumoasă
să nu mă sting
trimit blândețea spre cuvinte flămânde să lumineze veșnicia celei mai trecătoare clipe
încă nu știu să mă obișnuiesc cu tine iubite
Dansează cu mine
14
e doar poezie
mă prinde de mijloc albastrul mimând nerușinat veșnicia
de la mine până la tine inele de zale pe cărări ne adorm pașii într-o promisiune
o să pun sărutul între malurile gândurilor
va rotunji ceața alergarea spre tine
dorurile
iubite albastrul tău aleargă peste dâre albe
înnegrind roua știu
primele cuvinte sunt masca de bal
las răbdarea să le dea jos de pe albul poemului
să le îngroape în țărână sau
în zborul veșnic al fluturilor
mereu avem de ales sau va rămâne poezie
Maria Ileana Belean
15
ai spus
că pe partea mea de cer ai desenat o floare albastră
și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri
dar nu e
desculță pășesc nesigură prin iarbă nu ating tăcerea
caut cu privirea cerul cerul meu
sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii și dezgolirea sufletului
aș vrea
să trec alături de gând amintirile de pe tâmplă
peste care să-ți treci căldura albastrului iubite
cerul meu are chip de iguană floarea ta
împrumută verdele verdele gândurilor mele
Dansează cu mine
16
îmi spui mereu
că mă iubești când îți lipsesc cuvintele
să fie un altfel de tot nesăgetat
curgerea șoaptelor rup margini de cer ca pe o pagină albă
pe care privirea ta a așezat (ca un șaman în stare de veghe)
lalele
plouă încet
urlă primăvara i-aud chemarea dincolo de geam
privirea-i o să-mi răstoarne evanghelia clipa
cu timp cu tot
iubite această idee descătușată
va străpunge temerile care urcă și coboară pe versantul sânilor
plânși de atâta așteptare
„te iubesc în verde” intersectându-se cu verdele meu
refac marginile rupte ale fostelor așteptări
Maria Ileana Belean
17
nu ai fost în grădina
viselor noastre mă vedeai printre lalele
jocul cu ziua anotimpurilor a început trasând cărarea
pașii îți sunt felinare sărutul fâșii
le las semn ca Hensel și Gretel ca să nu te pierzi
iubite
întâmplarea stă atârnată printre flori gingășia lasă pete
pe umbra pașilor nătângi nu faci decât să lipești clopote pe cer
nu știi să culegi flori nu știi să vezi
o să rup o lalea
pentru a-ți dărui un sentiment roșul abia născut se înalță
printre doruri
nu pot ridica privirea nu vreau
din ochii mamei evanghelia arde tămâie
conștiința îngenuncheată în absida începutului
pâlpâie când spre fereastră plutește condorul alb să deseneze
primii pași de dans
Dansează cu mine
18
întunericul e singur
gândurile tale cu acelaşi gest domol
aşează orhideea spre marginea lucarnei
aşteaptă momentul potrivit să-i cânt
iubite cântecul răsare
ciopleşte din taină
cumpăna e în vârful plopilor
decizia ei mă caută insistent
Maria Ileana Belean
19
ar trebui să mă hotărăsc
umblu cu ziua sub braţ negăsindu-i locul
răsăritul mă arde
iar „iubito” îmi strigă ecouri în pliurile noroiului ai spus
ca trebuie sa simt fluturi nu tropot sacadat în piept
iubite tăcerea de acum nu va mai fi jertfă
apusul a îngenuncheat în urma trecerii visului
Dansează cu mine
20
ştiu iubite
Dumnezeu a spus: Maia, pune-ţi haine de gală
dimineaţa bate mătănii la geam
de atâta rouă în jur îngerii se înalţă
deschide pumnul mic
sa vadă cum arată „iubirea” nu are formă arde, zboară
lasă răni înnobilează
o vreau
ochii mari desprind de pe retină
imprevizibilul vis
în zori dimineaţa coboară
cântând la mandolină
Maria Ileana Belean
21
noaptea stă trează
pândind la naşteri indecise nu vede
că nu ştie să privească
păşeşte precaut să nu strivească cântecul
care soseşte din cer
prin lucarna mică mâna întinsă
cerşeşte un pas
atingerea dezrădăcinează îndoiala
și o face vis pe următoarea treaptă
Dansează cu mine
22
în oglindă
ochii încercănaţi îmi dau o palmă
amurgul tremură
mâine
urc treptele albastre și înguste
aşteptând ca o șoaptă să-mi treacă peste umeri
dezgolindu-i
Maria Ileana Belean
23
în jumătatea dimineţii
nu mai caut în vestigii de amintiri fulgere si tropote care sapă bezmetic
după aripi de lumină pentru a trezi polenul iubirii
din primul vers invoc vederea sufletului
petrec strofa
stelelor hoinare aşez frunze pe crengi
mai pun un vers pe strofa nou născută
deasupra gândului desenez fluturi
la umbra unei hore încinse a unei zbateri
iubite
las mâna protectoare a lui Proteus să mângâie
nou-născutul ultimului vers
Dansează cu mine
24
nu am întârziat
vibraţii ale chemării îmi încolăcesc mijlocul nimeni nu mă mai strigă pe nume
nu mai intru
în labirintul magazinelor de vise oricât de colorat ar fi
înțelesul lor
am ales de bună voie ca pasul tău să lumineze
în fiinţa noastră o orhidee
nu are pământ reavăn la rădăcină
aşa ajung să mă întreb – ce culoare are realitatea mea
Dumnezeu nu-mi răspunde îmi zâmbeşte
și tace cum tac zeii
Maria Ileana Belean
25
tu vrei să fii numai tu
izvor parte de iubire și blestem
dar nu noi am trasat
linii drepte strejuite de şuierul bătrânilor nu înțelegi
iubirea se pierde în adâncul fântânii unde izvorul doarme
nu-ți spun te iubesc
grâul ar încolți în puncte cardinale iar cerul tău albastru ar înfrunzi
în verdele crud culoarea mea
iubite
îți ascult vocea grăind cuvinte în ploi de vară privirea din urmă a unui mut
poate spune mai mult într-un alt răsărit
încă odată miruind
voi da drumul din palmă zborului
Dansează cu mine
26
în orice clipă
ești în orice închidere de ochi
imagini
adun din priviri din Tu și Eu
din trupul tău zăpezi
urmele sângerii le topesc sub atingerea sărutului
sunt izvorul clipei
nu mai vreau să fug iarba ta răstignește noaptea
fără a îngropa ziua dintre primăveri
tăcerea din altar înfrunzește
mă-nfior...
Maria Ileana Belean
27
tu scrii umbrei mele
scrii cu sângele din altă viață scrii cu piesele unui puzzle care pare a fi nesfârșirea
cândva vei începe
să invoci culori și anotimpuri invocată de himere
sau poate evadată dintr-o altă clipă iubesc trupul tău când rămâne doar cuvânt
când sărutu-i doar veșmânt înstrăinat de tine
o să mă întorc duminică pe clipe fără patimi
fără răpiri cu verde cu tot
doar cuvânt să tăcem împreună pentru îmbrățișarea amintirilor
care ar fi putut să se nască
Dansează cu mine
28
tu scrii cu umbra mea
care ți-e reazăm toiag
dar iubite vino să mă vezi în floarea de cais
cum tac ușoară
ca duioșia dimineții să-nvețe să respire
lasă-ți umbra să foșnească până la fructul oprit de pe ram
să te ning cu doruri rozalii nu în vis
aici acum
te fac stăpânul cerului
iar când n-am să mai fiu nici măcar umbra unei frunze
să nu mă cerți voi fi în dorul umbrei
învăț primii pași spre nemurire
Maria Ileana Belean
29
primul vals
este o duminică răsplată pentru toate absențele anotimpurilor
izvoarelor a întins șansele pe creștetul nostru
nu mai căutăm sens dimineții în clipe sterile duioșie fluturi
atârnați ca pietrele în pieptul unui vis nătâng primul vals
este o călătorie într-o lacrimă bolnavă de așteptare în marsupiul stejarului prea înverzit
ascultăm acorduri line aici nu mai simțim aerul gri
al secundelor
iubitule nu mai sunt singură
în pielea așteptării unui mâine primii pași de vals
se vor înălța deasupra incertitudinii plouă cu verde
clarul lunii este mugur
Dansează cu mine
30
un căluț de mare
avea steaua lui albastră îi spunea povești o sorbea din ochi
vroia să strige să afle toți despre ea au început să treacă clipe
zile fapte pe alături până ce steaua
s-a apropiat de uitare
când și-a adus aminte prin gheața albă era un licăr slab fluturii morții slujeau în jurul ei
sclipirea altădată sidefie era ceață căluțul de mare
credea că se stinse în smirnă și tămâie se-ntunecă
prin oglinda de gheață
adevărul e alunecos mângâierea nu seamănă cu nimic la atingere
nici cu focul nici cu nisipul
ultimele pale de frig
se retrag pe cedrul bătrân al nordului e soare
prin apa cristalină steaua-și lungește brațele-n adâncuri
în palma-i călduță căluțul de mare zace inert
masa la care stă albastrul la taifas cu primăvara se surpă
a nedumerire
Maria Ileana Belean
31
iubitule stelele mor doar în mintea muritorilor
de ce trebuia să mă vezi doar prin gheața albă
de azi voi zbura alături de cel
care îi va deschide albastrului care a fost sortit să moară ochii dimineților
Dansează cu mine
32
gândul
trece spre timpul în care puteam împleti margarete
cununa o așezam pe gardul de nuiele bunica spunea că atrage dragostea
așteptam o credeam departe de bănuieli
după ore
zile se usca invariabil
și nerăbdarea pălea odată cu ea
gândul poartă cu el multe sacoșe într-o mână și în alta
roșii cenușii
mereu clătinate de adâncimi
frica curge în neant irupe
în jur doar eu și ea pierdută-n gândirea
cu geanta albă pe umăr
iubite acum viața are alte măști
margarete se reîncarnează absolut în culori duios se reazemă pe colțul buzelor
dorul sărutului dulcea-i privire măsoară secundele până la soare
nu știam că gândul are fruct
în ultima geantă obosită pun câtă lună răsare-n nopți
Maria Ileana Belean
33
apoi îmbrățișăm atingerea cu degetele visului
jocul se vindecă
Dansează cu mine
34
de ce
lumina clară n-o așezi între noi
iubite nu mai împart vorbe cu tine
pentru că nu înțelegi melodia
care vorbește despre cântec
n-o să-ți mai trimit doruri în contul risipirii
incerta mea lumină crește spre un alt orizont
n-o să mai trezesc agonia clipelor care vor pleca
o să-mi torn din nou în pahar așteptarea
privirea udă îmi mângâie cărarea când verdele sărutului bate toaca
vecerniilor neașteptate
parcă aș visa cu un alt început despre nesfârșire
Maria Ileana Belean
35
nu pot uita
dorurile promise îmi bat sacadat în piept
iubite
nu pot păși pe drumul vieții fără să-mi amintesc
că te iubesc
pe la răscrucile trăirii aș rămâne fără chip
dacă n-am fi fost împreună
știu că uneori trimiți luna printre perdele
să se reazăme pe albul torid al sânilor
jocul cu lumina îmi vindecă ochii
Dansează cu mine
36
îmi cad din ochi păsări
albe verzi
albastre ce nu-ți pot atinge nupţiala lumină
lângă culorile cărții
cenușiul își ține ofrandele în mâini trimiți aripi
tăiate de ghilotina încercărilor sterile
între noi culorile se deșiră
nu știi să faci diferența nu știi să colorezi în nuanțe
simplitatea atingerii unei despărțiri
nu-i poți schimba drumul de ce ești orb
iubite
se veștejesc culorile
în neputință precum ecoul
pe fruntea peșterii
Maria Ileana Belean
37
este prea târziu să mai învăț
să înțeleg distanța dintre cuvinte
mă agăț frenetic de iarbă
nu-i găsesc marginea din care să-mi iau țărână
să modelez cu sidefiul mâinilor încă o stea însingurată
albastră a mea
verdele gândului
în făptura urmei albastrului tău se oglindește-n ape line
nu mai căuta urme
în vestigii demult părăsite închegată-n spaimă mă scufund în frica
de a nu atinge cerul
albastrul
e rană deschisă mereu deasupra verdelui
Dansează cu mine
38
nu e nevoie să deschizi umbrela
plouă doar gânduri nu pot împăna cerul
doar cu o așchie de lemn
gingășia orhideei își pleacă fruntea
peste genunchii uzi ai frunzei
tandru sărutul
cu o cădere lină se desprinde din ceață
lasă urme sângerii
sub tremurul buzelor flacăra se stinge
cum să fiu frunză fără lumina ei
privirea îmi rămâne încremenită ca un cer
în sufletul pietrei orhideea va învăța
ce este rugina depărtărilor
Maria Ileana Belean
39
între deznădejdi
duci amfore cu maci pentru altarul Maiei pentru îngeri fără de faptă bobul de neghină albastru printre zambile și toporași
ține sub aripi mâinile noastre unite-n vina alergării celeste
dezmierdând vorbele mamei
las printre degete să se prelingă atingeri prefăcute-n rubine
așteptarea nu mai are pași
iubite
doar o privire să-mi trimiți și îți voi întinde o crenguță de măr
aburind hotărârea
mii de scântei vor fi ușa unui schit care ne va sfinți sentimentele
șuierul mâinilor pune peste ochi
gradenuri de vise
acum aici
Dansează cu mine
40
Maia sta chircită lângă zid
ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități privirea-i goală se umple de adâncuri
albe albastre negre
nu le mai putea distinge căldura după sensuri
erau doar proaspete
șerpi nemișcați pe pământ elegant încovoiau iarba rupând tăceri
odată am învățat și eu să aplec iarba
în melodii unice muzică de Bach
în competiții mereu pierdute
Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri mereu în aceeași cămașă neagră
picioarele goale speriată de verdele rece
mușchi și licheni îi alunecă pe frunte atingerile rochiei de voal și brocart
nu o mai recunosc șarpele privește orhideea
care-și smulge singură petalele în reverberații
de senin
cu ce se mai poate măsura nisipul din ziduri
Maria Ileana Belean
41
să vii în liniștea nopții
în partea ta de noapte culorile se spală-n vin și împing agale întreg târziul înspre răsăritul luminii
aștept
aștept înainte de miezul nopții când fereastra este întredeschisă
spre albul din inimă o sosire
mucegaiuri și-au întins tranșee când vei trece pervazul
te vei albi vrăjitor subțiat de voaluri
fără iluzii căzând în palme nu mai vreau ca mările
pe muchii de cuvânt să-și caute umbra nu mai vreau răsuflarea întretăiată în care
lăcașuri sacre pe urma unei destăinuiri năruiau altare
iubite
o să las peste umărul tău să cadă mușchii și lichenii zidului
brume și mucegaiuri noi ne vom atinge frunțile albite de ghiocei
(chiar dacă sunt amenințate de căderi) cu frunțile cele mai roșii ale merelor
nepământene semne mi s-au lipit de trup
vreau și eu cântecul aripilor
când adun cerneala din coaja merelor știu
că sunt vie
Dansează cu mine
42
din temeri
a rămas un sunet slab nu-i mai simt greutatea
ai reușit să mă îmbraci în alb să pot strânge lumina la piept până nu-i mai rămâne cer
voiam peste strigătul arborilor
să mut zile să cer iertare anotimpurilor
acum ești aici
cu zâmbetul celei mai duioase povești-ofrandă pâinea zilei este a mea
atât de pură încât pot crede în foamea codrilor
și-n nesfârșirea poveștilor o împart cu tine până la ultima înghițitură
orice neînțeles
ne înălțăm aproape de porțile raiului cu numele iubirii
pus cruce în palmă
Maria Ileana Belean
43
ajung întrebările
să măsoare totul sărutându-mi părintește fruntea Dumnezeu este mereu o trecere
niciodată nu s-a oprit ca să-l întreb
ce culoare sau gust au tihna cerului
există oare un design încrustat în lentile de culoare albastră care ar putea semăna cu nesfârșirea?
n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări
nu mai vreau va fi doar una limpede
care deschide albastrul în palmă când aduce răsăritul din poveste
când fuioare torc trăiri în vești colorate țesând cel mai deosebit borangic
săgețile șoaptelor își deșiră simțurile în tablou
și melodia lunii e stratificată între albul și roșul rugului
într-un final pe tâmpla copacului dezosat de frunze uscate
adoarme vântul gustul deznădejdii
tu nu poți face asta
nu știi să asculți dar mai ales cu nepăsare
strivești cântecul
Dansează cu mine
44
cea mai frumoasă atingere a darului
a fost să descopăr gingășia privirii albastre mai presus de ființă devenind sclavă
nu am nevoie să gândesc buzele sunt ecoul spontan al rugii tale
iarăși singură
contemplu muntele sfântului semn Arunașalla încă păstrează culoarea purpurie
acesta este fundalul limpede și luminos al existenței sau ne-existenței
punctul de reper imposibil să rezist farmecului său
orice aș face oriunde m-aș afla
conturul blând rotunjit al crestei sale desenează căderea-n gol
albastru adânc strălucitor de stele fără număr
se boltește licuricii transformă grădina
într-un covor de lumină plutitoare o ultimă privire
o figură subțire și dragă întrezărită pentru ultima oară la ultima pâlpâire a felinarului
plouă încet
urc în Carul Mare
și mă scufund în noaptea înmiresmată izgonită dintr-un măr
Maria Ileana Belean
45
azi de ziua mea
aștept pe alb de gând să-mi trimiți primăvara
în dar ca pe o zestre de petale
în zadar în tolba-ți plină ai mult albastru
dar nu pentru mine
m-am avântat cu frenezie peste oceanul magiei unde plecări pline de speranță s-au sfârșit
un naufragiu îmi pune norii în sân
te-am primit oaspete pe divanul lui Maharișhi ca pe o dimineață senină
mă visam Șeherezada să-mi pui ofrande la picioare
strălucire-n păr ...tu iubite îmi dai abisuri
șuierul corului nocturn doar seamănă cu cel al dimineților doar că este adânc și misterios în neputință
în jur se aude alunecarea mătăsoasă a șopârlelor liliecilor
zădărniciei
de ziua mea cadoul
(efectul unei toane a destinului) se năruie
are gustul unei toamne pe harta destinului
clipa îngălbenește
tresărirea din bobocul singur al altarului
Dansează cu mine
46
știam eu
că va veni și acest moment din prea mult alb
această zi prea colorată s-a îndrăgostit de mine în nebuna
mai presus de ființa ei m-a făcut sclavă
culori deșirate în neștire ale unui timp încremenit
într-un singur nume se poate zări uneori
calea sfinților
știu că tu ai împins culorile cât mai aproape
în apele line devin fade mă lepăd în trup
de inocența absurdă numai așa
pot privi în ochii zeilor
un pictor poate reînvia trupul așezat lângă un fir verde nevăzut
Maria Ileana Belean
47
zilele alături de umbra ta
nu sunt oarecare sunt profilate pe un cer străveziu
timidă rup ramuri din ele în sinele lor sunt petale
pe care șoaptele s-au așezat fluturi fiecare răsuflare din vocea-ți suavă
o strecor în ființă atingând cerurile cu acordul ei
contemplu cu privirea neștiutoare mișcări
orientări ninse cu praful așteptării vise umbrite de lăstari sădiți foarte des
reiau drepturile și cresc nestăpânite peste ape
ceruri răsărituri
cu mâini prelungite până-n stele
înclin sărutul în noaptea de diamant a ochilor tăi
copleșiți de albastru împreună vom săruta iarba
dimineților prinse-n tâmple
iubite
vocea ta e un balsam pentru clipe când voi desprinde frunze
să-mi fie pleoapă
Dansează cu mine
48
moartea melcului în mugure
gândul plutește deasupra mâinii ce ține lăstarul
privesc orizontul care zboară
nelocuit de începuturi și sfârșituri un zbor pe geana pietrelor
un zbor docil înflorește cu alunecarea mâinilor
lutul poeziei într-un culcuș de liniște
se împletesc muze în seri pare să fie despuiată de rugina cifrei unu
lumina se va revărsa-n cascade de duioșie
melcul prinde la tâmple infinitul
restul zilelor au numerele într-o ordine asemănătoare cu vârstele
rugul gândului va ține drumul pe loc până când îmi vei spune
că unu și cu unu nu va fi doar un măr de sticlă
melcul are același drum fiindcă locuiește acasă
Maria Ileana Belean
49
se apropie ora
ora de întâlnire mă gătesc și mă așez pe locul cald
(ignorând răceala și singurătatea PC-ului) cu mâna pe obrazul tastaturii
aștept momentul potrivit să pot trece ecoul dragostei dincolo de ecran
emoțiile gâtuie respirația
în seara aceasta o să-ți văd chipul chipul pe care clădesc trăsături de fotografie
adevăruri contorsionate sau acoperite înadins cu adieri de vise calde până la ora asta mi-am schimbat cameleonic de câteva ori culoarea
și chipul gândurilor nu sunt eu
știu că-ți place albastrul dar vreau să te joci în șuvițele verzi de pe tâmpla verii
ochii care zidesc adevăruri aprind focuri în combustii nevăzute
ignoră particule fade dintr-un trup volatil
trecător și în acest amurg sângeriu lasă lumina să muște din măr
această realitate ignoră legile universului căldura nu poate fi falsă
iubite îmbrățișați de parcă eu aș fi tu
înțelegem adevăratul sens al florilor nepământene
Dansează cu mine
50
nu știu cine sunt
sau ce multe doruri de dor încolțesc nu știu iubirii să aduc ofrande
dar îți știu albastrul ochilor vinovați flămânzi
iubite
ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii deasupra sfinților pictați în altar
pentru orbirea noastră pentru jertfa tăcerii
mi-ai spus că acest drum duce spre veri de aceea l-am ales
urc încrezătoare împrăștii scântei
încă un pas nu este doar o floare de vară este o poiană în mii de petale
simțuri într-un tril haotic aleg alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului durerea fericirii
foamea foamea de cuvinte
care vor să-și zidească eternitatea în noi
este timpul să despici existența
ideea de a fi ca pe un fruct
să gust pentru prima oara numai așa va coborî copilul
din icoană zâmbind
Maria Ileana Belean
51
unde vezi tu drumul urcând
cărările mă strâng o ultimă întindere a duioșiei palisadă a somnului iernii
mă ajută să merg pe mijloc nu mă las păcălită de cărări
voi înceta să mai cred că albastrul clopotului mă strigă
cobor la fântână izvoarele promise
aștept (cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)
până când cineva cu cărările la fel de strâmte
va plânge de sete
în adâncuri pe scheletul celei mai lungi secete buchetul de flori adie o rugăciune
de parcă m-ar proteja de atingerea liliecilor
tu
– un oarecare – pune pâinea
lângă Cina cea de taină
Dansează cu mine
52
nu este nimeni de vină
că seara adună urma poveștilor rotunde revin cu aceleași tropote
timpul nereușind să-i domolească scânteile nici după zile
luni erau așa albe încât și acum intră cu năvală în odaie
aș putea să-i ating sariul încă fierbinte pentru încă o clipă iar și iar
inspir
aceleași tropote aprind pădurile de parcă regele Solomon
și-ar petrece sabia peste râsul lor peste curajul de a mai face un pas
de a gândi de a mima
Maia a fost iubită adâncul privirii ei
vocea obedientă năruia ideea de a fi minciuna-i răcea atingerea ochilor
nici măcar nu-și dădea seama că se născuse oarbă și că se jucase cu chibrituri
că în palmele-i sidefii frica trecerii peste munți și inedit
îi era rouă
Maia mai lasă PC-ul
copiilor le este foame
vremea este schimbătoare se anunță secetă sau ploi
măcar știe să asculte bătăile din sângele vinului și pâinii
Maria Ileana Belean
nu-mi este ușor
să mă descurc cu atât de multe sensuri potrivnice cuvintele umblă împiedicate
am lăsat doar tăcerea-mi
să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn să mă învețe cum se tace înalt
până în adâncimile ochilor binefacerile liniștii senine
care doarme pe prispă îmi spune cât de aproape este depărtarea
uit pași între mersul de exaltare și târâtul deprimărilor adânci
în același punct imposibil de trecut limbajul lăuntric și cel exterior
sunt diferite de al tău pentru a putea trasa o linie dreaptă
Maharișhi plutește înspre înălțimi olimpiene...
ceva din sufletul împietrit al Arunașalei
a trecut în chihlimbarul ochilor mei mai presus de gândire
firesc ca o moarte
sau ca o naștere confruntate cu augusta prezență
nu mai sunt doar slăbiciuni mărunte este însuși seninătatea inalterabilă
acel vis alb din care nu mai ții minte nimic pentru a lua adevărul din palmă va trebui să ies din cântecul tău
să pot curge lin fără a compara înțelepciunea cu viața
53
Dansează cu mine
strălucitoare ca zăpada caldă ca soarele
este clipa conștiinței că sunt este de ajuns
doar cu o singură mână pe roata olarului să modelezi ulciorul
și să întelegi că salcâmii sunt flori ce-și au cuibul în noi
să îngenunchezi în rugăciune
doar cuvintelor
54
Maria Ileana Belean
abisul
poate fi trecut ușor din partea mea iau o cană cu apă
misterul cu care se învăluie banalul gest este că ar fi mai fericită
dacă ar aduce cu blândețea privirii celălalt mal aproape
să-ți număr sclipirile din iris dar
în ochii tăi întrebarea e mută încerc să-ți trimit cuvinte tăcânde
poate vei citi totuși gândul pe buze
urmăm în junglă un drum umbrit care duce spre un loc gol și plin de soare
picioarele ni se înfundă în nisipul luxuriant în timp ce cu mâinile pline de răni
se cațără înspre floarea de colț însetați
flămânzi doar scheletele poartă visul în oase
coroana florii se lărgește deasupra noastră ca o umbrelă în sfârșit
transfigurați de lumina lăuntrului (care doar pe creștetul munților prinde rădăcini)
sorbim apa din aceeași cană
îmi iau bocceluța cu amintiri zâmbetul de buzunar
- nu mai sunt prizonierul gândurilor triste - doar mâna întinsă a lui Proteus
înspre un schelet ambulant care-și poartă visul în oase mai poate naște îndoieli
55
Dansează cu mine
profesorul
cu rigla în mână conturează o hartă a faptelor în neștiute
- se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice mă desprind din visare și îmi adun gândurile
pe buza clepsidrei viața începe din acest punct un perpetuum mobile
netezind anii mereu în aceeași direcție: India Muntele Sfântului Semn
sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieții cum ar fi așezarea privirii tale de-a curmezișul drumului
scântei luminând dansul fiori conturând imposibilul
acest joc poate duce la pierderea drumului care duce spre ființă zbaterea este continuă
agonia smulge lumina din ochi caut frânturi de înțelepciune
o dumirire din care să pot porni pentru a dezlănțui răspunsul clipelor
pereții sunt din lut uscat
acoperișul nu mai rezistă vântului în jur spinii din cactuși
arată începutul pământului arid
oglinda știe apa liniștită a mlaștinii de alături
atrage tăcută miruind în ochi de iris
petale
56
Maria Ileana Belean
doar mâinile noastre
printre amintiri se amăgesc cu false trăiri
ochii prea obosiți confundă albastrul cu cenușiul cu fiecare cuvânt clipele se ghemuiesc într-un măr
pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii zborul îmi fulgeră tâmpla
iubite ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste
la margine de drum semn că-i cer iertare primăverii
ultimul dulce din bocceluță este scos la licitație
în ritmul izvoarelor de munte de parcă neatingerea s-ar desface în mii de cioburi
spini de gheață prea devreme
prea ușor prea neînțeles
privirea îmi rămâne încremenită spre răsărit
din dorința că poate voi zări un senin care să semene
cu ochii lui Iisus
57
Dansează cu mine
azi
gândul e o apă pe care ard cuvintele nespuse
chipuri înțelese greșit
voi netezi calea să te poți naște acum când soarele îmi este silabă
și lutul bun de modelat
o să-ți desenez chipul aproape de rai cu numele căluțului de mare
înaripat pe frunte
azi voi cultiva promisiuni cu „da”
să prindem rădăcini în lumina șoaptelor
58
Maria Ileana Belean
reverie
te vei întoarce
picioarele pline de noroi stau în pădurea de cuvinte nespuse
doar sălciile îmi cresc pe umeri
răzvrătindu-se la auzul țipătului de bufniță
de lilieci
...aștept să-ți trăiești ecoul iubirii care mi-o porți dincolo de râul întoarcerii
preferi să privești
cum în urmă apa se dizolvă ceața se rotunjește
malul se surpă
în mână port ramuri de măslin
mărul de sticlă
stă să cadă fără de păcat
59
Dansează cu mine
tot mai bine este acasă
în acel colț din grădină unde salcâmii
au foșnet de miere
îmi așez hainele cenușii în crengi răzvrătite ca albul să scoată din buzunare fiecare nor
îmi plac la nebunie florile de salcâm
pentru că seamănă puritate în ochiul cunoașterii
gustul dulce îmi amintește de copilărie
de vremea când gândurile umblau hai-hui cu zâmbetul atârnat până în călcâi
eram mică
atât de mică încât mereu eram câte zece în grădină bunica striga:
- Maia, joacă-te, joacă-te, zâmbește privirea-I cumpănă întindea plase cenușiul
ca să nu-mi atingă obrajii pe gânduri
clipele nu mă mai caută amurgul își trece valurile nestingherit
peste florile schilodite de mirare
tremur frică
m-a prins hoața
umerii cad nu îmi mai este rouă
teama trecerii peste Judecata cea Mare
60
Maria Ileana Belean
iar și iar izvorârea apei
sau poate lacrima îmi atârnă clopote cu limbile tăiate
de gâtul incertitudinii
61
Dansează cu mine
sunt acolo
când îmi spui că acele broboade albe sunt ploi
îți fac semn ca să taci – să nu lași liniștea să treacă dincolo de orizont
– taci
– pune-ți voaluri și brocarturi corbul cel rău care nu a încăput în fabule
să nu-ți fure primăvara din pâine și dorința de a gusta din măr
– taci
tremurul urlă a nepăsare
iau pe furiș mărul roșu îl ascund sub dorință
și plec
cât de frumos ai fi putut fi ce bine că eşti
62
Maria Ileana Belean
urăsc nesfârșirea labirinturilor
melodia trece prin tuia cu ochii închiși
simte cântecul care a născut neastâmpărul de sub gene
sărutul care tremură de frig de dor
...cum voi putea găsi cărarea ta?
plouă încet
sarea cuvintelor nespuse îți arde fața
pentru că așa vrei când stai în cubul tău îngust
cerșind la nesfârșire un petec din lună
suava melodie își schioapătă notele prin colțurile labirintului
iar sufletul respiră rugăciune
63
Dansează cu mine
ard în clipe de gingăşie
în urma ta căldura alintului dă-n flăcări
misterul buzelor îl închid în şoapte
uşa viselor se deschide şi-mi străbate cerul frunţii adiind culori
nu te mira iubite că-ţi petrec vioara valurilor
acompaniind cerul cu urmele lutului meu
este cald
zâmbeşte...
iţi surâd te dor
mă dori şi-n lungul sărutului sădim panseluţe
aplec genunchii ca să-nvăţăm cum se clădesc promisiunile
orgoliul este somnul adânc care se târăște spre vis
primăvara stă în puterea adierii trecătoare în ploi mărunte de păcat
din morminte şuierul trecerii întoarce fără privire
regretul
oare de ce sărutul şovăie?
64
Maria Ileana Belean
ce fel de joc
este acesta care se îngroapă în unu fără de reguli
nu vezi adevărul este pana vântului
nuanțele nu seamănă cu nimic nici cu focul
nici cu nisipul naufragiază acolo unde sentimentele mor
în jocul acesta mi-e groază să deschid ochii
mi-e groază să dezlipesc buzele nu știu dacă dau de nisipul Saharei
sau de lăstari fără început
joc parșiv nu ești zeu nici înălțare nici culoare
renunț la tine și o să-ngrop în unu al meu
primăvara-n toamnă
evadarea reînvie strigarea mărului
65
Dansează cu mine
pentru tăcere
îți dau un bănuț când o să știi că mori din iubire
două zile din una când vei ști să ieși din cubul tău minuscul
o zi din două când vei trage cu un gest încetinit de capătul pădurii
până la lună și-napoi
vei primi doi bănuți să privești umbra
dalb vrăjitor care te urmează tăcută să-i dezvelești umărul sub care inima scrie
cu cerneluri de sânge povești
dar iubite
tenebre ale muțeniei te urmăresc în pagini albe
aștepți înfrigurat să-ți scrie altcineva o oarecare
poezia de dragoste înainte de a prinde rădăcini pentru trei bănuți
o să mori fără culoare în fiecare clipă
în pădurea cuvintelor nespuse
printre ziduri bănuții se rostogolesc
dulce-amar
pier clipe
66
Maria Ileana Belean
în desenul strâns a fericire
într-o singură culoare
pictez frunze pe copac ale verii file pot reține
freamătul din clipe
a frunze mereu
mă voi desfrunzi
pictez inimi tot câte două
pe uitare pe alei
peste pași
frunza copacilor reînvie clipe
pe partea inimii unde sentimentul trăiește nedesenat
ufff
am uitat să pictez
viața
...oare ce culoare ar putea avea?
67
Dansează cu mine
îmi spui „iubito”
dar sunt ploaie
șoptesc când lin
când în ropote când tac
dar sunt ploaie
stropii sunt cuvinte te îmbracă
începi să vezi
cu mâna departe
nu auzi
cum se dilată dâre
între clipe nu vrea să se nască
paiața dar
te vindec să încapi în clipa care se va naște
ploaia
pierde stropii șoptind
68
Maria Ileana Belean
doar dacă
privesc mărul exist
o să spui – și ce
dacă vreau Sahara va fi apă
zâmbești vreau să trăiesc și toamna
care înflorește caișii – e nebună
hei tu nu sta cu privirea în jos
gândurile nu se întorc mai pure din ecouri
exist putem împleti
dacă vrei stele
dacă razele sunt strâmbe între fluturi și lumânare între cuvinte și toamnă
dinspre început și sfârșit nu înseamnă că lumina
ar îmbătrâni
rămâi un semn pe frunze
rugăciunea în care tac
devine veacul următor
69
Dansează cu mine
dansează cu mine
te port încrustat pe rever să ai grijă de mine
de răni nu se lipește nici uitarea
în care anotimp
vom dansa în care ne-am pierdut pașii
care brațe mă ascund în umbra picturilor
când unde
culorile sângerează
dansăm
se dezice ritmul
de clopoței de moartea fluturilor
de zei o singură noapte
să ducem iubirea până în zori
dansează iubite în cântecul meu
atunci voi curge veșnic
70
Maria Ileana Belean
jumătate fără chip
adevăruri îți atârnă nestingherit de trup un trup
atins de treceri efemere sau nu
ale unei respirații
este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul un aer fierbinte pe buze aburind
clipe se alungesc mă rostesc timp după timp
cât sunt cât îmi ești urmă
un timp cu parfum de duminică
un cadou alb între absențe gri
aripile-ți atârnă de frica greutății
îmi pasă caut sens acestei sărbători care stă ghemuită lângă zid
într-un pumn de aer fierbinte peste pielea așteptării ruginii
mă ridic
deasupra cuibului de praf ca să te pot vedea cât de frumos ești
cu aripile ridicate
71
Dansează cu mine
gând târziu de dragoste
visul meu așază vorbele cu fața înspre peretele tău
o durere în piept de care nu se mai molipsește nimeni
eu privire atârnată între da sau nu
tu lumina între eu si tu după un somn lung
sculptezi aripi sub gene și împingi agale șoapte
la nunta florilor de salcâm
poteca care urcă șerpuind începe povestea
veșnicul tablou rămas mat
își vindecă pictura
partea mea din tine în acest timp
se revarsă la umbra unui măr
72
Maria Ileana Belean
vin în fiecare seară
nu doar să-ți aud vorbele ci pentru a-mi încălzi odaia
culoarea atmosferei e liniștită scăldată într-o frumusețe lăuntrică aproape palpabilă
am uitat din cuvinte dar
nu am pierdut nimic din influența păcii adâncurile ei au sfărmat coaja gândirii
nu voi putea scăpa nici nu vreau
cu drumurile noastre suprapuse ceasurile trec peste creștetul pădurii
într-un dans în care balerina șoptește partitura
– ești frumoasă sub cerul plin de stele puternică în tăcere
cu un gest încetinit
un semn de binecuvântare trage atingerea peste frunte
ulciorul întunecat
în căutarea vindecătorului a găsit semnul
peste gardul de nuiele
mă întind după sâmburele de măr
este al meu
73
Dansează cu mine
sub greutatea umărului
iarnă sub pleoapa dreaptă
toamnă stau în praful magic al verii
unde-și revarsă lumina bătăile aripilor
mă reazăm de cuvinte rotunde iar ele îmi cântă
rup tăcerea ca ruga să ajungă la mine se înfruptă din azi
pentru mâine în nisipul fântânii
clipele sfâșiate nu se lipesc sunt doar un punct de neghină
cu care te joci
arată-i luminii timpul minuscul care se stinge poate așa se va sfârși acest joc fără început
vei rămâne cu râsul sculptat iar eu desenând pe trotuar inimi voi fi Seherezada
a rămas în mine doar praful verii
o lumină fără pași
74
Maria Ileana Belean
în seara aceasta
de marți e tot mai învăluitoare infinitatea înfloririi
îi îmbrac haina largă largă
ca inima să aibă loc să crească nebună bună
rezemată de șoapta petalelor desculță
despletită urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări
renunț la trup precum își pierde muntele duritatea
până la flori să fii numai tu peste urmele ultimelor respirații
de parcă m-aș hrăni din tăcerea lor ating cu palma vederii floare după floare
ochii se vindecă pentru încă un an
un unu un dor
*
până nu demult nu vedeam mâinile întinse ale florilor
îmi trimiteai săruturi să-mi hrănească somnul apelor în izvor
neliniștii în țărână odaia avea culoarea laptelui bunica supraveghea în liniște
din tabloul vechi de unde cobora doar când rătăceam cărarea trasată de ea
voit
75
Dansează cu mine
sau nu
* fericirea clipei
o petrec prin zale ce strâng restul zilelor acele zile de peste an
în care sunt mică mică
și doar amintirea florilor albe scoate urmele sărutului bine ascuns în tulpini
mi-o aşează pe frunte și cheamă toți fluturii
să-mi cânte până izvoarele își pierd rădăcina
din ochi am început să văd cu degetele
prin oglinda florilor
76
Maria Ileana Belean
am pregătit asta pentru tine
într-una din nopțile acelea tuciurii care-și lungeau clipele rele
până-n bocanci lipește una din fotografiile mele pe retina ochiului care mă uită cu ramurile desfrunzite în jur
cu amurgul sângeriu tot mai puternic iar tu
un oarecare închide intrarea în tine
ca să nu dau năvală ai afla adevărul despre cum dintr-o firavă tulpină
cresc două frunze atunci
ai respira așa mult încât ai uita să te oprești timpul ar mări pasul și nu vreau ca tu să mergi mai repede
ai muri iar bocancii mei s-ar umple de noroi
am rătăcit sau pierdut
toate duminicile pe care le-am iubit mi-e teamă că n-o să mai pot ieși
din odaia bocancului împietrit dar
mai ales mi-e teamă că n-o să aflăm adevărul nicicând
despre cele două frunze din copacul ars
77
Dansează cu mine
citesc poemul tău
scris în pietre cu nisip marea este un loc din care privești cerul
iar scoicile sunetul la capătul căruia pot să ajung mereu
nimeni nu-mi simte lipsa dorm de ani în crengile mărului
anotimpuri desenându-mi pe piele incantații
coji nimeni nu-mi vede lipsa
în fiecare scoică las răvașe și cu un gest alene
le așez în nisip doar în partea stângă unde cordul lasă bătăile mai dese
mai sacadate și calde
dar nimeni nu-mi aude lipsa
uneori aș vrea să dau pâinea inimii firimituri pradă păsărilor
să ducă ele semnul printre pietre și nisipuri ca nu cumva elixirul vieții
să nu aibă hrană și să o ia razna de nebun
să nu te mai găsească cu mâinile noduroase modelez plastilina nisipului
sub cântecul suav al sirenei marea șoptește
ascultă
o să vină și acea clipă în care plasa liniștii ne va sta de strajă
strivindu-ne
78
Maria Ileana Belean
În seara aceea
Macul a înflorit cu adevărat. Atunci am înțeles cum e să treci dincolo de geam. Erai preocupat să aprinzi lumânarea, să-mi desenezi silueta umbrei pe peretele pictat în verde, desenul
să-ți umple golul din perne. Nu erau cioburi. Nu erau garduri.
Vino, ziua aceea! să-ți simt respirarea dansând în păr, lasă mătasea să treacă dincolo de marginea fricii, să fii azi, urmă să vii.
Timpul tău să-mi mângâie fața arămie, slăbită de căldura depărtărilor. Îţi aud pașii sărind peste violetul serii, adulmecând buzele aburinde.
Marginea zâmbetului tău însetat atârnă povești pe lobul urechii. Sărutul pășește tot mai aproape, râvnind prospețimea bujorilor
din obraji. În depărtări, nechezatul cailor sălbatici trece tremurul cu fața spre lună. Ziua aceea mă-nvelește să dorm diafană.
79
Dansează cu mine
te dezleg de jurămintele
înșirate de la lobul urechii stângi cu atingeri ușoare
până la cer și înapoi fără chipuri desenate pe umeri
șoapte care umpleau golul pernei
s-a sfârșit începutul cearşaful grădinii mustind de parfum
cade cade într-un zbor lin
după ultima sentință
dată dulcelui deschiderea aripilor
mă înlăcrimează
pământul este tot mai mic
de ce culoarea albastră
ne visa
80
Maria Ileana Belean
te voi suna
să nu-ţi mai aud tânguitul plânset blajin rostogolindu-mi lacrimile pe stânci
doar pe orizontală doar acolo unde cordul îşi pierde bătăile fără ecou
o să te sun să-ţi trimit jarul învelind mâinile în pecetea iubirii veşnice
iar tu să recunoşti măcar
că în noi a înviat somnul albului pentru prima dată
lin să ne aşezăm pe divanu-i
fulg
am ieşit din mine cea oarbă şi orfană
– alo
bună dimineaţa seară
81
Dansează cu mine
doinesc tânguitor
între unu și doi o ultima lecție a unui gând
peste umărul înghețat doinesc
ape curgătoare nu mă opresc
și mai ales las lupul să doarmă la tine
o să vă desenez urletul nocturn în cuibul rândunelelor
doar așa vei învăța că înfrigurarea doinelor
înclină pădurile sufletului de-o clipă a unui zbor
și vei învăța
că promisiunea unui lup este sacră
sau aripile cad
la picioarele rozătoarelor bolnave
82
Maria Ileana Belean
îmi sprijin vorbele de colțul inimii tale
nu mi le mai primești citești
ai întors luna în dungă razele pieziș nu mă mai nimeresc
odată cu ele nici privirea ta
obosesc
am intrat în gândurile tale
ca într-un film interzis admiram roua ochelarilor de soare
tricoul alb cu două numere mai mare mă purtai lipită de piept
gândeam doar înspre tine acum
gândurile strigă un ultim geamăt
între buze cuvintele se gârbovesc
le fac cadou lunii poate îți citește cândva
doar ea echidistantă între mine
și partea mea de neiubită
83
Dansează cu mine
gerul crește crește
de pe stele uscate de focuri inelul cade
din ochiul florii de salcâm
curg mirări de ce
pentru ce
Judecata cea Mare împacă unul cu doi
ieri cu mâine
începe exilul verdelui
84
Maria Ileana Belean
dansează cu mine te port încrustat pe rever să ai grijă de mine de răni nu se lipeşte nici uitarea în care anotimp vom dansa în care ne-am pierdut paşii care braţe mă ascund în umbra picturilor când unde culorile sângerează dansăm se dezice ritmul de clopoţei de moartea fluturilor de zei o singură noapte să ducem iubirea până în zori