37
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET TULCEA INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE Nr. 2150 /09.01.2018 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDETEAN TULCEA COMISIA DE CONCURS Ex. unic Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 4977 APROB, Publicarea pe Internet/Intrapol/S.I.M.D./afișarea la avizierul unității Î. ŞEF AL INSPECTORATULUI Comisar-şef de poliţie GRĂDINARU DUMITRU-DANIEL APROB, Conţinutul anunţului PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS, A N U N Ţ În conformitate cu prevederile art. 9, alin.2^1 și alin. (5) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu toate modificările și completările ulterioare, Memorandumului privind aprobarea deblocării unor posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne, înregistrat cu numărul 20963/ 30.10.2017, Adresei I.G.P.R. nr.513833/ 28.12.2017, a Raportului Direcției Management Resurse Umane numărul 513858 /29.12.2017 privind modalitatea de organizare a concursurilor încadrare directă- specialiști, încadrare directă- reducere deficit de personal și reîncadrare, sesiunea decembrie 2017- martie 2018, Notei de prezentare nr.68772/ S2/08.01.2018 privind concursurile organizate la nivelul Poliției Române, prin reîncadrare și prin încadrare directă ; Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, cu sediul în Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr.2, organizează concurs pentru ocuparea Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 1/37 Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180 Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

  • Upload
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET

TULCEAINSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE Nr. 2150 /09.01.2018INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDETEAN TULCEA COMISIA DE CONCURS Ex. unic Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 4977

APROB, Publicarea pe Internet/Intrapol/S.I.M.D./afișarea la avizierul unității

Î. ŞEF AL INSPECTORATULUI Comisar-şef de poliţie GRĂDINARU DUMITRU-DANIEL APROB, Conţinutul anunţului PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS,

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile art. 9, alin.2^1 şi alin. (5) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu toate modificările şi completările ulterioare, Memorandumului privind aprobarea deblocării unor posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne, înregistrat cu numărul 20963/ 30.10.2017, Adresei I.G.P.R. nr.513833/ 28.12.2017, a Raportului Direcției Management Resurse Umane numărul 513858 /29.12.2017 privind modalitatea de organizare a concursurilor încadrare directă- specialiști, încadrare directă- reducere deficit de personal și reîncadrare, sesiunea decembrie 2017- martie 2018, Notei de prezentare nr.68772/ S2/08.01.2018 privind concursurile organizate la nivelul Poliției Române, prin reîncadrare și prin încadrare directă ;

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, cu sediul în Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr.2, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de ofiţer specialist II din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Tulcea, prin modalitatea reîncadrării ca polițiști a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art.69 alin.(1)lit.b),d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte, din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, poziția 331 din statul de organizare al unității.

Secţiunea a-I-a – Condiţii de participare

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de

structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale).

e) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 1/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 2: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

- studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă / studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna).

f) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;g) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;h) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă

pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;k) să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu

caracter politic;l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;m)să dețină / să obțină aviz conform de numire în structurile poliției judiciare;n) să dețină / să obțină autorizație de acces la documente ,,strict secret”;o) să dețină permis de conducere auto categoria ,,B”.

Personalul declarat ,,admis” și care în urma numirii în funcție nu va obține avizele/autorizațiile speciale pentru exercitarea atribuțiilor funcției este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii.

Nu pot fi recrutate în vederea încadrării directe ca poliţist, persoanele care se află într-una din situaţiile următoare:

a) le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art.69 alin.(1)lit.a),c),g)-i),k),1) și n) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare;

b) prin reîncadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;

c) prin reîncadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mari decât gradele profesionale maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs.Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările

şi completările ulterioare, fişele posturilor scoase la concurs pot fi consultate, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate (după caz).

Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.

Secţiunea a-II-a – Reguli privind înscrierea la concurs

Înscrierea candidaţilor se va face, personal, pe bază de cerere de înscriere, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 3, şi a documentelor specificate în anunţ, ce vor fi depuse în perioada 10.01.2018-19.01.2018, inclusiv, în zilele lucratoare în intervalul orar 10:00 – 15:00, la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, situat municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2, judeţul Tulcea (Punctul de înscriere situat în incinta Biroului de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Tulcea – Parter).

Pentru înscriere, candidații se vor prezenta personal.Atenţie! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poştă, inclusiv poştă militară, prin orice alte mijloace sau de către o altă persoană în afara candidatului, astfel că nu vor fi luate în considerare cererile de înscriere transmise în orice altă modalitate .

Dosarele de recrutare vor fi depuse, în volum complet şi vor cuprinde următoarele documente:

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 2/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 3: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

a) cererea de înscriere (Anexa nr. 3 );b) CV – Model Europass conform modelului anexat (Anexa nr.4);c) documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de

licenţă şi supliment/foaie matricolă), în original; (Cetăţenii români care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice)d) actul de identitate, valabil, în original;e) carnetul de muncă/certificatul de atestare a stagiului de cotizare şi/sau alte documente

doveditoare care să ateste vechimea în muncă/ vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;

f) livretul militar, în original;g) permis de conducere auto, valabil, în original;h) certificatul de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de

căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă, în original;i) autobiografia (Anexa nr. 6) ;j) tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa nr. 7);k) cazierul judiciar al candidatului/consimțământul expres al candidatului;l) o fotografie a candidatului bust, color 9 x 12 cmm) fișă medicală - tip de încadrare în MAIn) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 5);o) copia actului administrativ prin care i-au încetat raporturile de serviciu sau adeverinţă

eliberată de unitatea în care au fost încadraţi din care să rezulte că a avut calitatea de poliţist şi motivul încetării raporturilor de serviciu;

p) un dosar cu şină tip PVC.

Sunt acceptate şi copii legalizate ale documentelor, dacă acestea sunt prezentate din iniţiativa candidatului.

Atenţie! Nu va fi acceptat dosarul de recrutare în cazul în care documentele, în original, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea autenticităţii documentului.

Atenţie! Candidaţii care nu prezintă, la înscriere, toate documentele mai sus menţionate nu vor fi înscrişi la concurs.

Atenţie! Cererea de înscriere şi declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare

formulare tipizate anexate prezentului anunt vor fi puse la dispozitie de către secretarul comisiei de concurs.

Secţiunea a-III-a – Reguli privind examinarea psihologică şi medicală

Până la data de 07.02.2018 se va desfăşura evaluarea psihologică a candidaţilor.Întrucât examinarea psihologică este de competenţa Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora,

locul şi celelalte detalii vor fi stabilite de această unitate şi vor fi comunicate candidaţilor, prin grija unităţii organizatoare prin postare pe adresa de internet a unităţii www.tl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră” și afișare la avizierul unității. Eventualele contestaţii cu privire la avizul psihologic de inaptitudine se depun personal la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea - Serviciul Resurse Umane din str. Spitalului, nr. 2, Tulcea, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă, conform art. 20 din O.M.A.I. 23 din 09.03.2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

Rezultatele la testarea psihologică vor fi publicate prin aceeaşi modalitate.

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 3/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 4: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Atenţie! Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a paginilor de Internet indicate mai sus şi consultarea avizierului unităţii.

Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

Activitatea de evaluare medicală şi completarea dosarelor de recrutare cu fişa medicală – tip se va desfăşura în perioada 09.02.2018 – 07.03.2018, inclusiv (dar numai în zile lucrătoare), doar pentru candidaţii declaraţi „apt psihologic”. Fişa medicală tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne se eliberează de catre Centrul Medical Judeţean Tulcea, situat în municipiul Tulcea, str. Isaccei, nr. 103, judeţul Tulcea.

Cu această ocazie, candidaţilor li se vor deschide fişele medicale-tip, urmând să fie îndrumaţi pentru continuarea evaluării medicale şi finalizarea acesteia.

Finalizarea activităţii de evaluare medicală şi depunerea fişei medicale-tip la dosar trebuie realizată până la data de 07.03.2018, inclusiv. După această dată, dosarele nu mai pot fi completate cu fişa medicală-tip, caz în care candidaturile celor care nu şi-au completat dosarele de recrutare conform calendarului vor fi invalidate.

După activitatea de validare/invalidare a candidaturilor, lista finală cuprinzând candidaţii care îndeplinesc toate condiţiile pentru a susţine proba scrisă va fi comunicată prin postare pe adresa de internet a unităţii www.tl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.

La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va analiza candidaturile, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora, secretarul comisiei întocmește lista candidaţilor ale căror dosare au fost acceptate, precum şi lista candidaţilor a căror candidatură a fost invalidată.

Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se publică pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, www.tl.politiaromana.ro la secţiunea „carier㔺i se afișează la avizierul unităţii – Punct control acces, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei de concurs, conform Calendarului orientativ al concursului

Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe adresa de internet a unităţii www.tl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.

Secţiunea a-IV-a – MODUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

a. Concursul va consta în două probe, respectiv desfășurarea probei de evaluare a performanțelor fizice și susținerea unui test scris tip-grilă cu întrebări din tematica şi bibliografia anexată prezentului anunţ (anexa nr. 1).

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se va desfășura în perioada 02.03.2018-08.03.2018 și va consta într-un traseu aplicativ conform anexei nr.8, la prezentul anunț, iar locul de desfășurare, data și ora vor fi comunicate în timp util candidaților;

Proba scrisă constă în susţinerea unui test scris tip - grilă pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, care poate fi înregistrat/supravegheat video şi se va

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 4/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 5: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

desfăşura în data de 17.03.2018, într-o locaţie ce va fi comunicată în timp util candidaţilor prin postare pe adresa de internet a unităţii www.tl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10.

Nota de promovare a testului scris tip - grilă este minimum 7,00.

Candidaţii care au promovat proba sunt declaraţi „admis” iar cei care nu au promovat sunt declaraţi „respins”.

În săli au acces numai candidaţii, după verificarea identităţii acestora, precum şi membrii comisiei şi secretarul acesteia, reprezentanţii ai CNP-ului şi ai organizaţiilor profesionale reprezentative ale poliţiştilor – care sunt comunicați cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării concursului, supraveghetorii şi personalul desemnat pentru înregistrarea audio/video a procedurii, după caz.

Din momentul comunicării subiectelor niciun candidat nu mai poate intra în sală şi nici un candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează de predarea acesteia. Candidaţii pot părăsi sala şi în situaţii de urgenţă, caz în care aceştia vor fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs.

La finalizarea lucrării sau la expirarea timpului afectat probei, fiecare candidat va preda, pe baza actului de identitate, comisiei foaia de răspuns şi ciornele, subiectele rezolvate pe ciorne nefiind luate în considerare la corectare.

Până la predarea ultimei lucrări, în sală vor rămâne permanent 5 (cinci) candidaţi sau, dacă numărul acestora este mai mic, toţi candidaţii.

Corectarea testului scris tip - grilă se face în prezenţa candidaţilor.

Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obţinute la concurs şi se aduc la cunoştinţă prin afişare la avizierul unităţii şi prin postare pe adresa de internet a unităţii www.tl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.

b. Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris poate

formula contestaţie, o singură dată, pentru fiecare probă în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor.

Contestaţiile se vor depune personal la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea - Serviciul Resurse Umane din str. Spitalului, nr. 2, Tulcea.

Candidaţii pot contesta numai notele la propriile rezultate.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Nota acordată după soluţionarea contestaţiei este definitivă.

Rezultatele la contestaţii se comunică candidaţilor prin afişare la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea şi se postează pe pagina de internet -www.tl.politiaromana.ro , la secţiunea „carieră .

c. Rezultate finale Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 5/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 6: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Sunt declaraţi „admis” candidaţii care au obţinut notele cele mai mari, la proba scrisă, în ordinea descrescătoare a notei finale , în limita posturilor pentru care s-a organizat concursul.

- sunt declaraţi „admis”, în ordinea descrescătoare a notei finale, candidaţii care au obţinut notele finale cele mai mari, în limita posturilor vacante din structură.

În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă finală la proba test scris, este declarat “admis” candidatul care a obținut cea mai mare notă la proba eliminatorie – evaluarea performanței fizice.

În caz de egalitate, chiar și după aplicarea criteriului de departajare al notei la proba fizică, se va proceda la organizarea interviului pe subiecte profesionale.

Tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, prin postare pe pagina de Internet www.tl.politiaromana.ro , la secţiunea „carieră . .

Atenţie! Candidaţii declaraţi "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.

Candidaţilor declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliţia Română, li se vor acorda, gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceştia sunt încadraţi în funcţiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, pe o perioadă de probă de 12 luni.

Secţiunea a-V-a – Alte precizări

DATE DE CONTACT

Relaţii suplimentare se pot obţine în zilele lucrătoare, între orele 08.00-10.00, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, telefon 0240506700 int. 20113.

Persoană de contact: comisar-șef de poliție CONDRAT DINU.

Prezentul anunţ are un număr de 7 anexe, astfel:Anexa nr. 1 – Tematica şi bibliografia;Anexa nr. 2 – Calendarul de desfăşurare a concursului/examenului;Anexa nr. 3 – Cerere de înscriere la concurs;Anexa nr. 4 – Curriculum vitaeAnexa nr. 5 – Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;Anexa nr. 6 – Îndrumar pentru completarea autobiografiei;Anexa nr. 7 – Tabelul nominal cu rudele şi soţul/soţia candidatului;Anexa nr. 8 – Descrierea traseului practic-aplicativ .

AVIZAT MEMBRII COMISIEI DE CONCURS- ____________________________- ____________________________

ÎNTOCMITSECRETARUL COMISIEI DE CONCURS,

Originalul semnat și ștampilat se află la dosarul de concurs constituit la nivelul Serviciului Resurse Umane din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 6/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 7: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Anexa nr. 1 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

TEMATICA ș i BIBLIOGRAFIA recomandate candidaților înscriși la concursul de ocupare a posturilor de execuţie vacante,

prin reîncadrare în corpul ofițerilor, pentru specialitatea Investigaţii Criminale

I . PREGĂTIRE DE SPECIALITATE

a) DREPT PENAL - PARTEA GENERALĂ

- Infracțiunea;- Cauzele justificative ;- Cauzele de neimputabilitate;- Tentativa;- Unitatea și pluralitatea de infracțiuni ;- Autorul și participanții;- Regimul răspunderii penale a minorului;- Cauzele care înlătură răspunderea penală;- Înțelesul unor termeni sau expresii în legea pena lă.

b) DREPT PENAL - PARTEA SPECIALĂ

- Infracțiuni contra vieții: art. 188-192;- Infracțiuni contra integrității corporale și sănătății: art. 193-198;

- Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie: art. 199-200;- Infracțiuni contra libertății persoanei: art. 205-207;- Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale: art. 218, art. 220;- Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private: art. 224-225;- Infracțiuni contra patrimoniului: art. 228-234, art. 236-238, art. 242-244 și

art. 248;- Distrugerea și tulburarea de posesie: art. 253-256;- Infracțiuni contra autorității: art. 257-258;- Infracțiuni contra înfăpturii justiției: art. 266-270, art. 273, art. 279-283, art.

285-286;- Infracțiuni de fals: art. 320-323, art. 326-327;- Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice: art. 367, art. 371 și art. 375;- Infracțiuni contra familiei: art. 377-379.

c) DREPT PROCESUAL PENAL - PARTEA GENERALĂ

- Principiile și limitele aplicării legii procesual penale;- Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal;- Participanții în procesul penal;- Competența organelor judiciare;- Organele de urmărire penală și competența acestora;- Subiecții procesuali principali și drepturile acestora;- Inculpatul și drepturile acestuia;- Partea civilă și drepturile acesteia;- Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia;

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 7/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 8: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

- Avocatul. Asistență juridică și reprezentarea;- Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii;- Audierea persoanelor;- Audierea suspectului sau inculpatului;- Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente;- Audierea martorilor;- Identificarea persoanelor și a obiectelor;- Metode speciale de supraveghere sau cercetare;- Conservarea datelor informatice;- Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri;- Percheziția domiciliară;- Alte forme de percheziție;- Ridicarea de obiecte și înscrisuri;- Expertiza și constatarea;- Cercetarea locului faptei și reconstituirea;- Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane;- Mijloace materiale de probă;- Înscrisurile;- Măsurile preventive și alte măsuri măsuri procesuale;- Reținerea;- Controlul judiciar;- Controlul judiciar pe cauțiune;- Arestul la domiciliu;- Arestarea preventivă;- Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive;- Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor;- Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor;- Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere;- Termenele;- Cheltuielile judiciare;- Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite;- Nulitățile;- Amenda judiciară.

d) DREPT PROCESUAL PENAL - PARTEA SPECIALĂ- Urmărirea penală;- Sesizarea organelor de urmărire penală;- Plângerea prealabilă;- Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror;- Efectuarea urmăririi penale;- Desfășurarea urmăririi penale;- Suspendarea urmăririi penale;- Clasarea și renunțarea la urmărire penală;- Terminarea urmăririi penale;- Dispoziții privind efetuarea urmăririi penale de către procuror;- Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței;- Reluarea urmăririi penale;- Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală;- Proceduri speciale;- Procedura dării în urmărire.

BIBLIOGRAFIE:Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 8/26

Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 9: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Partea generală

Titlul II : Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, Cap. V, Cap. VI, Titlul V : Cap. I, Titlul VII, Titlul X. Partea specială - Infracțiuni contra vieții; Infracțiuni contra integrității corporale și

sănătății; Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie; Infracțiuni contra libertății persoanei; Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private; Infracțiuni contra patrimoniului; Distrugerea și tulburarea de posesie; Infracțiuni contra autorității; Infracțiuni contra înfăptuirii justiției; Infracțiuni de fals; Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice; Infracțiuni contra familiei.

Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare. Partea generală

Titlul I, Titlul II, Titlul III : Cap. I; Cap. II - Secțiunile 1-5, Cap. III, Cap. IV, Cap. V, Cap.VI., Cap.VII. Titlul IV : Cap. I, Cap. II - Secțiunea 1, Secțiunea a 2-a, Secțiunea a 3-a, Secțiunea a 4-a,

Cap. III, Cap. IV, Cap. V, Cap.VI, Cap. VII, Cap. VIII, Cap.IX, Cap. X, Cap. XI, Titlul V : Cap. I., Cap.III, Titlul VI : Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, Cap. V, Cap.VI.Partea specială

Titlul I. : Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, Cap. V, Cap.VI, Cap. VII,Titlul IV : Cap. IV.

e) PE LINIA ACTIVITĂŢILOR ÎN DOSARELE PENALE- Înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a

activităților dispuse organelor de poliție de către procuror;- Competenţele organelor de urmărire penală, pentru structura de investigaţii criminale;- Cercetarea la faţa locului;- Activitatea formaţiunilor de investigaţii criminale pentru organizarea şi desfăşurarea sarcinilor

specifice în prevenirea şi combaterea traficului şi furturilor de şi din autovehicule;- Activitatea poliţiştilor cu atribuţii pentru organizarea şi desfăşurarea sarcinilor specifice de

descoperire şi cercetare a infracţiunilor de înșelăciune.

BIBLIOGRAFIEOrdinul comun M.A.I./P.I.C.C.J. nr. 56/12/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror.

Ordinul comun M.A.I./P.I.C.C.J. nr. 182/1754/2009 privind procedura cercetării la faţa locului şi anexe.

Dispoziţia I.G.P.R. nr. 23/04.03.2015 privind specializarea poliţiştilor din Poliţia Română, in efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor de identificare a autorilor si de cercetare penală in raport de tipul infracţiunii şi modul de comitere a acestora, anexa 1 şi 2.

Dispoziţia I.G.P.R. nr. 125/12.12.2012 şi Metodologia de lucru, anexă la dispoziţie, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice formaţiunilor de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Române pentru prevenirea şi combaterea furturilor de autovehicule precum şi a traficului intern şi internaţional cu autovehicule furate.

Dispoziția I.G.P.R. nr. 42/26.06.2014 şi Metodologia anexă la dispoziţie, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de înşelăciune.Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 9/26

Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 10: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

f) PE LINIE DE COOPERARE ŞI ASISTENŢĂ POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ- Canalele de cooperare polițienească internațională;- Cererea de asistență polițienească internațională;- Transferul de proceduri în materie penală;- Comisia rogatorie internațională;- Echipele comune de anchetă.

BIBLIOGRAFIE

O.U.G. nr. 103/2006 republicată, privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţională (publicată în monitorul oficial nr. 150 din 28 februarie 2014) – art. 6 - 13;

Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (publicată în monitorul oficial cu modificările aduse de Legea nr. 300/2013 și Legea nr. 318/2015) – art. 123-127, art. 173-176, art. 182;

g) PE LINIA PROTEJĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL- Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;- Responsabilităţile proprietarilor de monumente istorice şi ale autorităţilor administraţiei publice

locale;- Clasificarea, înfiinţarea şi acreditarea muzeelor şi a colecțiilor publice, contravenții şi sancţiuni;- Protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional;- Deţinerea şi comercializarea detectoarelor de metale.

BIBLIOGRAFIELegea nr. 182/2000 (republicată) - privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;Legea nr. 422/2001 (republicată) - privind protejarea monumentelor istorice: Titlul IV;Legea nr. 311/2003 (republicată) - muzeelor şi a colecțiilor publice- cap. III, cap. VII;Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 (republicată) - privind protecţia patrimoniului arheologic şi

declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional ;Ordinul M.A.I. nr. 251/31 mai 2004 - pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea şi

comercializarea detectoarelor de metale.

h) PE LINIA PERSOANELOR/BUNURILOR URMĂRITE ÎN

TEMEIUL LEGII

- Darea în urmărire la nivel național;- Extrădarea persoanelor;- Mandatul European de Arestare;- Semnalările în Sistemul de Informații Schengen – SIS;- Modul de acţiune al efectivelor de poliţie în cazurile de copii dispăruți.

BIBLIOGRAFIE:Codul de procedură penală – partea specială – Titlul IV, Cap. IV, art. 521-526.Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările

și completările ulterioare – art. 18 – 83;Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările

și completările ulterioare – art. 84 – 122;

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 10/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 11: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Legea nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări (SINS) și participarea României la Sistemul de Informații Schengen (SIS), cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 187/2009) – Cap. II, Secțiunea a 3-a;

Ordinul MAI nr. 212/2010 privind procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor aferente semnalărilor din Sistemul Informatic Naţional de Semnalări sau Sistemul de Informaţii Schengen - cap. III – cap. VII;

Dispoziţia I.G.P.R. nr. 44/2007, pentru aprobarea „Manualului de bune practici privind modul de acţiune al poliţiei în cazurile copiilor dispăruți”; Secțiunea I – Etapele de reacție, cu anexele 1-5.

i) PE LINIA ASIGURĂRII MĂSURILOR PREVENTIVE

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Poliţiei Române privind supravegherea persoanelor faţă de care organele judiciare au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu.

BIBLIOGRAFIECodul de procedură penală - Art. 202-208, art. 211-222, art. 241 și art. 242;

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Titlul VII, Cap. I, art. 82-84;

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal; Titlul IV, Cap.III, art.124-133;

Dispoziţia I.G.P.R. nr. 9/10.02.2014 prin care a fost aprobată Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Poliţiei Române privind supravegherea persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu;

II. PREGĂTIRE GENERALĂ

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Poliţiei Române; Organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare; Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale poliţistului; Recompense, răspunderea juridică şi sancţiuni; Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor; Etica şi deontologia poliţienească; Categorii de informaţii clasificate; Clasificarea şi declasificarea informaţiilor; Modul de asigurare a protecţiei informaţiilor clasificate (protecţia juridică, protecţia prin măsuri

procedurale, protecţia fizică, protecţia personalului); Garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a

dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal; Recrutarea poliţiştilor; Selecționarea poliţiştilor; Selecționarea candidaților pentru ocuparea posturilor vacante; Acordarea gradelor profesionale. Avansarea în gradul profesional următor, precum și încadrarea în

funcții;Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 11/26

Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 12: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Examinarea și soluţionarea petiţiilor.

BIBLIOGRAFIE:

Legea nr. 218/2002 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.Legea nr. 364/2004 republicată, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (Cap. 3, 4 și 5);

Hotărârea Guvernului nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor.

Hotărârea Guvernului nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului.

Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate;

Hotărârea Guvernului nr.781/2002 privind protecţia informaţiilor secret de serviciu;

Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne (*actualizat) – Anexa 2, Anexa 3, Anexa 6.

Ordinul M.A.I. nr.190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţe în structurile M.A.I. (Cap. III).

PRECIZĂRI:

1. Actele normative prevăzute în bibliografia recomandată candidaţilor vor fi studiate în forma actualizată, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 05.01.2018;

2. Actele normative menţionate în bibliografie şi pentru care nu sunt specificate capitole sau titluri, vor fi studiate în totalitate.

MEMBRI:

Documentul semnat a fost înregistrat la sediul unității și se află la dosarul de concurs.

Anexa nr. 2 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018 Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 12/26

Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 13: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

CALENDARUL ORIENTATIV AL CONCURSULUI

Perioada de înscriere la concurs:

- 10.01.2018 – 19.01.2018, inclusiv, doar în zile lucrătoare, în intervalul orar 10.00-15.00.

Evaluarea psihologică a candidatilor: - până pe 01.02.2018;

Transmiterea către Centrele medicale competente a listei candidaților declarați ,,apt” la evaluarea psihologică și începerea evaluării medicale: – până la data de 05.02.2018;

Activitatea de evaluare medical și completarea dosarelor de recrutare cu fișa medicală – tip: 05.02.2018 – 21.02.2018 inclusiv, dar numai în zile lucrătoare;

Activitatea de validare/invalidare a candidaturilor: - până pe 22.02.2018;

Publicarea anunțului de validare/invalidare a candidaturilor: - 26.02.2018;

Desfășurarea probelor eliminatorii(fizică): – 02.03.2018 - 08.03.2018;

Afișarea rezultatelor la probele eliminatorii: - 08.03.2018;

Depunerea contestațiilor la probele eliminatorii: - 09.03.2018;

Rezolvarea contestațiilor și susținerea probei de evaluare a performanței fizice de către candidații ale căror contestații au fost admise: - 09.03.2016 – 13.03.2018;

Planificarea tuturor candidaților la proba scrisă, desemnarea subcomisiilor de corectare, dacă este cazul, a comisiilor de multiplicare a documentelor, desemnarea altor observatori comunicați prealabil de organizațiile profesionale sau sindicale, activități de pregătire a sălilor de concurs etc.: - până la 14.03.2018;

Instructaje cu participanții direcți la aceste activități(personalul implicat în procedura de concurs): - 16.03.2018

Desfășurarea probei scrise – 17.03.2018 (sâmbătă), la o oră ce va fi comunicată ulterior;

Publicarea rezultatelor la proba scrisă - 17.03.2018 (sâmbătă);

Depunerea contestațiilor la proba scrisă – se depun în scris la secretarul comisiei în maximum 24 ore de la afișarea rezultatelor.

Rezolvarea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale – în maximum 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depundere.

Anexa nr. 3 Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 13/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 14: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Cerere de participare la concursul pentru

ocuparea din sursă externă a unor posturi de ofiţer de poliţie vacante

DOMNULE INSPECTOR ȘEF,

Subsemnatul(a)___________________________________________________________, fiul(fiica)

lui______________________ şi al (a)_________________________, născut(ă) la data de _____________,

în localitatea__________________, judeţul/,sectorul_____________, cetăţenia_____________ ,

posesor/posesoare al/a cărţii de identitate seria _______ , nr. ____, eliberată de _____________, la data de

___________ , C.N.P _____________________, cu domiciliul (reşedinţa) în localitatea ______________ ,

judeţul/sectorul ____________ , strada ______________, nr. _____, bloc_____, etaj ____, apartament

____, absolvent(ă) al/a (se menţionează unitatea de învăţământ/profilul/ specializarea/)

_____________________________________________________________________________________,

forma de învăţământ _________ , sesiunea _______ , profesie__________ , salariat(ă)

la____________________________________, starea civilă ________________, cu serviciul militar

____________, la arma ___________, trecut în rezervă cu gradul _______________ .

Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea,

în vederea încadrării postului vacant de ofițer de poliție, prin reîncadrare, din structura

__________________________________________________________________________________la

__________________________________________________________, poziţia _______.

Am luat la cunoştinţă de condiţiile de recrutare, selecţionare şi participare la concurs. Sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Data______________ Semnătura_______________

Telefon:______________

Anexa nr. 4 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 14/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 15: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Curriculum vitae

Europass

Inseraţi fotografia

Informaţii personale

Nume / Prenume Nume, Prenume

Adresă(e) Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară

Telefon Fix Mobil:

Fax(uri) (rubrică facultativă)

E-mail(uri)

Naţionalitate

Data naşterii (ziua, luna, anul)

Sex

Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional

(rubrică facultativă)

Experienţa profesională

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 15/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 16: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Perioada Menţionaţi separat fiecare experienţă profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea.

Funcţia sau postul ocupat

Activităţi şi responsabilităţi principale

Numele şi adresa angajatorului

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Educaţie şi formare

Perioada Menţionaţi separat fiecare forma de învăţământ şi program de formare profesională absolvite, începând cu cel mai recent.

Calificarea / diploma obţinută

Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Aptitudini şi competenţe personale

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)

Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere

Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la conversaţie

Discurs oral Exprimare scrisă

Limba

Limba

(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Competenţe şi abilităţi sociale Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 16/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 17: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Competenţe şi aptitudini organizatorice

Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Competenţe şi aptitudini tehnice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului

Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Competenţe şi aptitudini artistice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Alte competenţe şi aptitudini Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.

Permis(e) de conducere Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria.

Informaţii suplimentare Includeţi aici orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate anterior

Anexe Enumeraţi documentele anexate CV-ului, daca este cazul

Semnătura _________________ Data_________________

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 17/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 18: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Anexa nr. 5 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TULCEA

DECLARAŢIE DE CONFIRMARE A CUNOAȘTERII ȘI ACCEPTĂRII CONDIȚIILOR DE RECRUTARE

Domnule Inspector-șef,

Subsemnatul(a) ________________________________________________, fiul (fiica) lui ______________________ şi al (a) _____________________, născut(ă) la data de ___________ în localitatea _________________, judeţul/sectorul ________________ CNP__________________ posesor (posesoare) al (a) BI/CI seria _______ nr. ____________________, eliberat(ă) de __________________, la data de ____________, în calitate de candidat la concursul de ocupare a funcției de _________________________, la ______________________________________, conform anunțului nr. _____________/__.01.2018, organizat de Inspectoratul de Politie Judetean Tulcea, declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă despre condiţiile de recrutare, prin încadrare directă, cu care sunt de acord şi pe care le îndeplinesc cumulativ.

Precizez că nu fac parte din nici un partid, organizaţie politică sau grupare interzisă de lege sau care promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de drept, iar în situația în care voi fi declarat admis îmi voi da demisia din partidele/ organizațiile politice.

Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în situaţia în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta, incompatibilităţi determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare, nu voi fi numit în funcţie chiar dacă rezultatele obţinute la concurs ar permite acest fapt. Dacă o asemenea situaţie se va constată după numirea în funcţie, urmează să fiu eliberat din funcţia pentru care am concurat și pus la dispoziție/suspendat, în condițiile legii și sunt de acord cu acest aspect.

Îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate şi sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, îmi exprim consimţământul expres în vederea efectuării verificărilor specifice şi a solicitării extrasului de pe cazierul judiciar şi declar pe propria răspundere că sunt de acord ca probele susţinute în cadrul concursului, să fie înregistrate audio-video. Am luat cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului, dacă produce consecinţe juridice, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte conform legii.

Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă despre întregul conţinut şi am completat personal datele din prezenta declaraţie.Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 18/26

Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 19: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Data _________________ Semnătura ____________

Anexa nr. 6 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

ÎNDRUMAR PENTRU ÎNTOCMIREA AUTOBIOGRAFIEI

Autobiografia se scrie personal de către candidat, cu cerneală/pastă albastră, lizibil, fără ştersături sau prescurtări, pe hârtie albă format A4, pe ambele părţi, lăsând o margine de 2,5 cm în partea stângă – pe faţa foii şi 2,5 cm în partea dreaptă pe verso foii, pentru îndosariere;

Numele şi prenumele se scrie cu litere majuscule, iar datele personale se vor lua din documentele oficiale (carte de identitate, certificate de naştere, etc), nu se admit date fictive;

Persoanele care şi-au schimbat numele după căsătorie, după numele şi prenumele actual se trece numele purtat anterior;

Denumirea: liceelor, societăţilor comerciale, instituţiilor etc. se vor scrie complet fără prescurtări; Redactaţi autobiografia ca în exemplul şi forma de mai jos, adaptând-o însă la perioada şi datele

dumneavoastră şi ale rudelor, luând din acest exemplu numai ce vă corespunde dumneavoastră şi rudelor apropiate.

EXEMPLU

AUTOBIOGRAFIE

Mă numesc _____________________, fost/ă (numele anterior - unde este cazul), CNP, fiul(fiica) lui _______________ şi ______________, născut(ă) la data de _______________, în comuna/oraşul _____________, judeţul ___________, cetăţenia, etnia, religia, studii absolvite (se va arăta cronologic şi detaliat studiile absolvite, începând cu ciclul gimnazial şi până în prezent, inclusiv întreruperile şi motivele), limbi străine cunoscute şi la ce nivel, funcţia şi locul de muncă ( se va arăta cronologic şi detaliat titulatura completă a locului de muncă, precizând adresa acestuia şi perioadele de activitate până în prezent, inclusiv întreruperile şi motivele, după caz), serviciul militar îndeplinit/neîndeplinit (se va evidenţia perioada, arma şi specialitatea militară, indicativul, reşedinţa unităţii şi gradul în rezervă), starea civilă, domiciliul şi/sau reşedinţa (doar dacă aveţi viză de reşedinţă), număr telefon la domiciliu, număr telefon la serviciu, telefon mobil.

De la domiciliul actual mă cunosc (arătaţi 3 persoane indicându-le adresa şi ocupaţia).

Nu am fost arestat, judecat sau condamnat (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză) şi nu mă aflu în curs de cercetare pentru vreo faptă penală, judecare sau în executarea unei sancţiuni penale (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză).

Aceleaşi menţiuni vor fi făcute şi cu privire la soţie/soţ şi părinţi. Se vor arăta deplasările pe care le-aţi făcut în străinătate, motivul – în interes de serviciu sau

personal – în ce ţări, perioada.

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 19/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 20: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Notă : În continuare se va face referiri la următoarele rude: tata, mama, fraţii, surorile, soţia/soţul, copii, părinţii soţiei/soţului, fraţii şi surorile soţiei/soţului, în ordinea descrescătoare a vârstei. În cazul rudelor decedate se va menţiona datele de stare civilă şi anul decesului.

EXEMPLU

PROTOPOPESCU IOAN, tată , fiul lui _____________ şi al ___________, născut la data de ___________, în comuna (oraşul), ____________ judeţul _________, cetăţenia (dacă are şi altă cetăţenie), domiciliat în comuna (oraşul) ______________strada __________, bl. ___sc.___, ap.__judeţul_____________, are ca studii ______________, starea civilă, de profesie _______, încadrat la ___________, din localitatea (oraşul) _______________ judeţul _________, ( sau pensionar, şomer, fără ocupaţie, plecat la muncă în …. (după caz), fără antecedente penale (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză) şi nu se află în curs de cercetare pentru vreo faptă penală, judecare sau în executarea unei sancţiuni penale (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză), număr de telefon.

PROTOPOPESCU ANA, mamă, (nume anterior ), fiica lui ___________şi al ___________

născută la data de ___________ în comuna (oraşul), ____________ judeţul _________, cetăţenia (dacă are şi altă cetăţenie), domiciliată în comuna (oraşul) ______________strada __________, bl. ___sc.___, ap.__judeţul_____________, are ca studii ______________, starea civilă, de profesie _______, încadrată la ___________, din localitatea (oraşul) _______________ judeţul _________, ( sau pensionară, şomeră, casnică, plecat la muncă în …. - după caz), fără antecedente penale (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză) şi nu mă aflu în curs de cercetare pentru vreo faptă penală, judecare sau în executarea unei sancţiuni penale (dacă da, detaliati în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză), număr de telefon.

PROTOPOPESCU VASILE, frate, fiul lui _____________ şi al ___________, născut la data de ___________, în comuna (oraşul), ____________ judeţul _________, cetăţenia (dacă are şi altă cetăţenie), domiciliat în comuna (oraşul) ______________strada __________, bl. ___sc.___, ap.__judeţul_____________, are ca studii ______________, starea civilă, de profesie _______, încadrat la ___________, din localitatea (oraşul) _______________ judeţul _________, ( sau pensionar, şomer, fără ocupaţie, plecat la muncă în …. (după caz), număr de telefon.

ş.a.m.d.

NOTĂ:

Candidaţii căsătoriţi vor trece în continuare soţia/soţul, copiii, părinţii soţiei/soţului, fraţii şi surorile soţiei/soţului, în ordine descrescândă a vârstei (ca în cazul părinţilor, fraţilor şi surorilor dumneavoastră).

Autobiografia se încheie cu menţiunea:

Îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate în prezenta autobiografie şi sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Data ______________ Semnătura__________________

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 20/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 21: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Anexa nr. 7 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 21/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 22: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

Anexa nr. 7 la Anunţul nr. 2150 din 09.01.2018

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 22/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 23: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

    II. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PROBEI „TRASEU PRACTIC-APLICATIV“     A. Precizări generale referitoare la proba traseu practic-aplicativ     1. Candidaţii trebuie să parcurgă în întregime traseul practic-aplicativ şi elementele care îl compun şi să abordeze obligatoriu toate obstacolele, în ordinea stabilită, de mai jos. Parcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la final penalizările acumulate fiind consemnate în tabelul şi adunate la timpul realizat. În situaţia în care candidatul nu parcurge un obstacol va fi declarat „nepromovat“.    2. În situaţia constituirii mai multor subcomisii, suprafaţa şi condiţiile de amenajare şi desfăşurare a traseelor practic-aplicative vor fi identice.    3. Fiecare candidat parcurge traseul aplicativ în prezenţa a cel puţin 2 candidaţi martori.     B. Descrierea elementelor care compun traseul practic-aplicativ, a algoritmului de desfăşurare şi a modului de evaluare a execuţiei:    1. Săritura în lungime de pe loc (obstacolul nr. 1):    De la linia de START, la semnalul evaluatorului, candidatul execută săritura în lungime de pe loc, în spaţiul delimitat. În situaţia în care se calcă linia de start, se depăşeşte lateral spaţiul delimitat sau nu este îndeplinit baremul minim obligatoriu, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura este declarat „nepromovat“.     Cronometrarea începe la prima mişcare a candidatului. Barem minim: 1,80 metri.

    2. Alergare 18 metri    3. Ocolire jalon    4. Alergare 8 metri    5. Trecerea prin pas sărit peste saltea (obstacolul nr. 2):     După executarea săriturii în lungime de pe loc, de la locul de aterizare, se continuă cu alergare, trecerea prin pas sărit peste saltea după trecerea peste obstacol în mod corect. În situaţia în care, pe timpul alergării, se ating marginile saltelei, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale saltelei: lungime = 2 m, lăţime = 1 m, grosime = 3-5 cm.

    6. Alergare 10 metri    7. Ocolire jalon    8. Alergare 4 metri    9. Două rostogoliri succesive înainte (obstacolul nr. 3):    Din alergare, candidatul va executa 2 (două) rostogoliri succesive înainte. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, se depăşeşte spaţiul saltelelor cu întreg corpul, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea rostogolirilor sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale sectorului: lungime = 4 m, lăţime = 1 m.    10. Alergare 5 metri     11. Deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică cu transport de greutăţi (obstacolul nr. 4):    Se execută ridicarea celor 2 (două) greutăţi de câte 5 kilograme fiecare, depozitate în faţa băncii de gimnastică la 0,50 metri, urcarea pe banca de gimnastică, deplasarea în echilibru cu transportul simultan al greutăţilor, coborârea şi depozitarea greutăţilor pe sol. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul atinge solul, scapă una din greutăţi sau pe ambele, va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea deplasării sau transportul de greutăţi pe tot parcursul este declarat

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 23/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 24: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

„nepromovat“.    Caracteristici tehnice ale băncii de gimnastică: lungime = 4 m, lăţime = 0,25 m, înălţimea de la sol în partea superioară = 0,30 m.    12. Alergare 2 metri    13. Ocolire jalon    14. Alergare 20 de metri    15. Ocolire jalon    16. Deplasare între şicane (obstacolul nr. 5):    Candidatul se deplasează fără a avea dreptul de a se sprijini pe jaloane. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 10 m, lăţimea culoarului = 1,20 m, jaloane tip con, din polietilenă. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.

    17. Ocolire jalon    18. Alergare 10 metri    19. Săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică (obstacolul nr. 6):    Din alergare, candidatul va executa bătaia pe ambele picioare, sprijin pe obstacol cu ambele mâini şi săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică. Abordarea obstacolului presupune cel puţin urcarea pe aparat, traversarea acestuia şi coborârea pe la capătul depărtat. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale obstacolului: înălţime capră de gimnastică = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice.    20. Alergare 2 metri    21. Ocolire jalon    22. Alergare 2 metri    23. Trecerea pe sub un obstacol marcat (obstacolul nr. 7):    Din alergare, candidatul se deplasează pe sub un obstacol marcat, acoperit şi închis la ieşire. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.    Caracteristici tehnice ale obstacolului: lăţime = 1 m, înălţime = 0,80 m, lungime = 4 m.     24. Alergare 4 metri     25. Escaladarea unei lăzi de gimnastică (obstacolul nr. 8):    Din alergare, candidatul execută escaladarea obstacolului aşezat transversal pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.    Caracteristici tehnice ale lăzii de gimnastică: lungime = 1,60 m, lăţimea părţii superioare = 0,40 m, înălţime = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice şi saltele de gimnastică.    26. Alergare 4 metri    27. Ocolire jalon    28. Alergare 10 metri    29. Transportul unui manechin prin târâre (obstacolul nr. 9):

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 24/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 25: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

    Din alergare, candidatul execută priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini. Transportul manechinului pe distanţa de deplasare se face cu spatele, picioarele manechinului trebuind să depăşească în mod obligatoriu linia de sosire. În situaţia în care candidatul trece linia de sosire fără manechin este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale obstacolului: distanţa de parcurs = 10 m, înălţimea manechinului = 1,60 m, lăţimea umerilor manechinului = 0,60 m, greutatea manechinului = 40 kg.    30. Ocolire jalon     31. Aruncarea mingii de handbal de pe loc la ţintă (obstacolul nr. 10):    Candidaţii se vor opri în faţa pragului dispus transversal pe direcţia de aruncare şi vor arunca la ţinta aflată la 7 (şapte) metri, prin procedeul azvârlire, cu o singură mână, una dintre cele 2 mingi de handbal avute la dispoziţie. O aruncare este considerată reuşită dacă mingea a atins ţinta, cu condiţia să nu fi atins solul înainte de ţintă. Fiecare candidat are dreptul la două încercări, a doua încercare executându-se doar în situaţia în care prima aruncare este nereuşită. În situaţia în care, la prima aruncare, mingea nu atinge ţinta, atinge solul înainte de ţintă, este scăpată spre înainte/înapoi, cu depăşirea pragului care delimitează sectorul de aruncare, candidatul se va opri la semnalul acustic (fluier) al supraveghetorului de traseu şi mai are dreptul la o singură aruncare. Dacă şi la următoarea încercare va repeta una din situaţiile prevăzute anterior, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.    Caracteristici tehnice ale liniei de aruncare: lungime = 1,20 m, lăţimea = 0,10 m. Ţinta este dispusă la o distanţă de 7 metri de prag (linia de aruncare). Caracteristici tehnice ale ţintei: lungime = 1 m, lăţimea = 1 m, dispusă la 1 m de sol (măsurată de la sol până la baza inferioară, fixă).    Pentru aruncare se vor utiliza 2 (două) mingi de handbal, tip 3.    32. Alergare 20 metri    33. Navetă 10 repetări x 20 de metri cu transport de jaloane (obstacolul nr. 11):    Din alergare, candidatul ridică un jalon şi aleargă cu acesta până la o linie aflată la 20 de metri distanţă, depune jalonul şi preia un alt jalon de culoare diferită şi revine în alergare 20 de metri. Se efectuează 5 cicluri dus-întors.    În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia neschimbării culorii în mod succesiv după parcurgerea fiecărei distanţe de 20 de metri, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată sau trece linia de sosire fără jalon, este declarat „nepromovat“.     Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 20 m, lăţimea culoarului = 1,00 m, 10 jaloane tip con, din polietilenă, având 2 culori diferite în proporţii egale (de exemplu, 5 de culoare roşie, 5 de culoare verde), distribuite câte 5 din aceeaşi culoare la fiecare dintre cele două capete ale culoarului. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.    Pentru ca traseul practic-aplicativ să poată fi parcurs de 2 candidaţi, obstacolul nr. 11 se amenajează de două ori, pe două culoare distincte.

    34. Sosire. (a se vedea imaginea asociată)

    

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 25/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]

Page 26: Data______________Semnătura_______________ · Web viewParcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la

    1. Proba se execută în ţinută sportivă decentă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).    2. Este declarat „promovat“ candidatul care îndeplineşte baremul minim de 2’25“. Performanţa obţinută de candidaţi şi calificativul acordat („promovat“, „nepromovat“) se consemnează în tabel.    3. Pe timpul susţinerii probei, indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări sau repetări.    4. Abandonul, accidentarea sau neîndeplinirea baremului minim duce la eliminarea candidatului din concurs şi declararea acestuia „nepromovat“. Trecerea de la alergare la mers a candidaţilor nu se consideră abandon.    5. Instructajul privind normele de securitate şi sănătate în muncă se face de către lucrătorul desemnat sau de un membru al comisiei/subcomisiei desemnat în acest sens, înainte de începerea probei, pe bază de semnătură.    6. Candidaţii sunt răspunzători de eventualele accidentări pe timpul desfăşurării probei, datorate nerespectării normelor prelucrate sau a execuţiilor greşite.    7. Pregătirea organismului pentru efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor se desfăşoară individual, în spaţiul destinat acestei activităţi, altul decât cel de desfăşurare a probei.    8. Înaintea parcurgerii traseului practic aplicativ, unul dintre evaluatori prezintă candidaţilor elementele, modul de execuţie a acestora, restricţiile, penalizările, precum şi procedura de apreciere/măsurare.    9. Pe timpul desfăşurării probei, supravegherea medicală în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie este obligatorie şi se asigură gratuit.    10. Rezultatele obţinute se aduc la cunoştinţa candidaţilor, la finalul probei, pe bază de semnătură.   

 

Redactat: S.R.U./C.D./09.01.2018/1exp.. 26/26Municipiul Tulcea, str. Spitalului nr. 2; cod postal: 820180

Telefon 0240/506700; fax 0240/513101; e-mail: [email protected]