Delicatese din gradini: sparanghelulAfla mai multe despre: distanta de plantare, samanta, patrunjel, daunatori, sfarsit de toamna, manual, o toamna bogata

Sparanghelul este o leguma scumpa, rara si pretentioasa atat la cultivare cat si la gatit. Este considerat o delicatesa iar retetele pe baza de sparanghel sunt rafinate si necondimentate, pentru a pune in valoare gustul unic al legumei care este asemanator cu al conopidei. Sparanghelul, Asparagus officinalis, este denumit in popor si umbra iepurelui si poate fi intalnit in Romania si in stare salbatica.  Leguma se cultiva din cele mai vechi timpuri, in Egipt sau in Imperiul Roman. Lastarii etiolati (albi, lipsiti de clorofila) ai plantei sunt gustosi si bogati in elemente nutritive, din acestia se prepara supe, soteuri, budinci sau sosuri. In ultima perioada au inceput sa fie folositii si lastarii verzi, intre cele doua tipuri existand diferente de gust.

Medicina naturista: Radacina sparanghelului, fiarta in otet,  se foloseste in tratamentul paradontozei. Ceaiul de sparanghel este si el folosit pentru actiunea lui diuretica care se datoreaza continutului in acizi malic si citric.

Lastarii plantei apar pe un rizom si reprezinta de fapt viitoarele tulpini florifere ale plantei. Pentru a fi pastrati in stare etiolata lastarii sunt feriti de razele soarelui prin bilonare, o lucrare agricola care presupune ingroparea plantelor in pamant pana la un anumit nivel.  Cultura sparanghelului devine rentabila de abia din al treilea an de la infiintare, atunci cand primii lastari sunt pregatiti pentru recoltare. Recoltarea este una din cele mai dificile lucrari in cultivarea sparanghelului si se face manual.  Cultivarea sparanghelului Planta nu are cerinte deosebite fata de clima, rezistand la iernile reci. Se uda moderat si adeseori se cultiva neirigat. Fata de sol in schimb este pretentios, crescand doar in soluri nisipoase, bine drenate, cu un pH usor acid (6,5), bogate in turba si resturi organice.  In primul rand, trebuie avut in vedere ca o cultura de sparanghel poate fi exploatata peste 15 ani. Sunt doua etape de care trebuie tinut cont: obtinerea materialului saditor si cultivarea acestuia.  Obtinerea puietilor se face pe un teren bine ingrasat, sapat adanc inca din toamna. Primavarea terenul se grebleaza si se niveleaza, lucrare cu care se poate incorpora in sol si un ingrasamant pe baza de azot. Insamantarea se face la sfarsitul lunii aprilie, pe randuri situate la 30 cm unul de altul; samanta se ingroapa nu foarte adanc, la 3 cm. Pe acelasi rand, distanta intre plante se lasa de 5 cm. Imediat dupa semanat parcela se tavalugeste usor si se stropeste. Udarea se reia o data la 3 zile, nu foarte insistent.  Singura lucrare de care mai este nevoie pana in toamna este indepartarea buruienilor, care se face manual. In conditii ideala, in luna octombrie deja ar trebui sa avem o parcela bogata, cu plante ale caror tulpini ating 20 cm. Aceste tulpini sunt cosite, arse si lasate chiar pe parcela, dupa care se adauga un

strat superficial de pamant (pentru a proteja radacinile de inghet). In al doilea an operatiunile se repeta identic.

Sfat: pentru a utiliza la maxim terenul, in acesti doi ani printre randurile de sparanghel pot fi semanate legume precum ceapa, salata, usturoiul sau fasolea, care se recolteaza in acelasi an.  In al treilea an se poate trece la a doua etapa, la infiintarea culturii propriu-zise. Terenul trebuie sa fie, ca si in prima etapa, bine desfundat si ingrasat inca din toamna. Primavara inainte de plantare, in luna aprilie de regula, se amenajeaza parcela astfel: la distanta de un metru si jumatate unul de altul se sapa santuri adanci de 30-40 cm, si late de 40 cm. In aceste santuri se planteaza puietii, la o distanta de 40 cm si 6-8 cm adancime. Puietii se musuroiesc imediat dupa plantare si se uda abundent. Treptat, pe masura ce se dezvolta, plantei ii cresc radacini care tind sa iasa deasupra solului; acestea se acopera cu pamant, aceasta fiind de altfel singura lucrare alaturi de indepartarea buruienilor care se face in primul an. Toamna tulpinile se cosesc si se ard, lasandu-se pe parcela. In al doilea an lucrarile se repeta si de abia din al treilea se pot recolta primii lastari.

In acest an, primavara devreme randurile se biloneaza pana la o inaltime de 25-30 cm. Bilonul trebuie sa fie uniform iar pamantul foarte bine maruntit. Recoltarea se va face inainte ca lastarii sa ajunga la suprafata. Recoltarea este pretentioasa si are implicatii in dezvoltarea ulterioara a plantei: daca se recolteaza foarte multi lastari, planta va fi slabita, se va dezvolta mai greu si va fi mai putin rezistenta la conditiile meteo si fata de boli si daunatori.

Biloane pe un camp de sparanghel

 Recoltarea se face o singura luna pe an, de la jumatatea lui mai pana la jumatatea lunii iunie. De pe un hectar productia medie inregistrata este 2,5 - 6 tone la un hectar. Imediat dupa recoltare, pana la sfarsitul lui iunie biloanele se desfac si plantele sunt lasate sa creasca in voie. Toamna se executa aceeasi lucrare obisnuita, de cosire si ardere a tulpinilor.  Consumul de sparanghel Sparanghelul trebuie sa fie foarte proaspat. Imediat dupa recoltare, el se tine in ladite acoperite cu un prosop ud, ferite de soare. Se pot pastra astfel maxim 3 zile.  

Supa de sparanghel cu smantana Avem nevoie de: 1 kg sparanghel, 2 linguri de faina, 100 ml de smantana, 3 galbenusuri fierte, 100 gr unt, 1 legatura patrunjel, sare si piper dupa gustMode de preparare: Se spala firele de sparanghel si se taie varfurile, iar partea lemnoasa se pune la fiert cu 1 litru de apa si sare;  Se rumeneste faina in putin unt, se stinge cu putina zeama din care fierbe sparamghelul; Se pune faina peste sparanghel si se lasa sa fiarba bine, apoi se trece totul prin sita; Intr-un castron se freaca restul de unt cu galbenusurile si cu smantana;  Zeama obtinuta dupa trecerea prin sita, se toarna peste pasta din oua si smantana si se adauga varfurile de sparanghel fierte separat. Se adauga la sfarsit patrunjelul tocat, sarea si piperul.

Cultura de bame

Bamele fac parte din sortimentul de legume fine, care pot fi cultivate cu rezultate foarte bine in zona de sud al tarii si in Campia de Vest. Bamele  (Hibiscus esculentum) - familia Malvaceae, sunt originare din tarile calde si fertile ale continentului african. Datorita acestui fapt au cerinte foarte mari de caldura. Semintele de bame pentru a putea incoltii au nevoie de minim 15 grade C, la fel ca si castravetii, pepenii, ardeii sau vinetele.

De la bame se consuma fructele de tip capsula cu 5 muchii, care sunt de dimensiuni mici (4-5 cm cele traditionale si 10-12 cm la sortimentele moderne). Fructele imbatranite se lignifica pierzand fragezimea si suculenta. In faza de maturitate avansata, fructekle capra si isi pierd semintele. Facultate germinativa este buna doar de la fructele recoltate de la baza tufelor.

Radacina este pivotanta viguroasa iar tufa de bame ajunge la 1,2 m inaltime.

Amplasarea culturii:

in zone favorabil termic; in conditii de irigare; pe sol fertil cu drenaj natural bun; pe terenuri cu grad scazut de imburuienare.

Fertilizarea terenului ( se vor incorpora prin aratura)

Gunoi de grajd Ingrasaminte chimice superforsfat si sare potasica

Aratura

Se va ara la 28-30 cm adancime

Pregatirea terenului

terenul se va modela  sau se va bilona ( pentru irigare pe brazde)

 

Semanatul

Semanatul mecanic se executa cu semanatori de precizie (pe suprafete mari) la 60-70 cm intre randuri si 30-40 cm pe rand. Adancimea de semanat este de 3-4 cm. Norma de samanta este de 15-18 kg/ha.

Pe suprafete mici semanutul se face in cuiburi (2-3 boabe).In acest caz dupa rasarire se face raritul pentru a indeparta plantele in plus.

Densitatea recomandata este de  3,5-4,5 plante/metru patrat, respectiv 35 mii-45 mii plante/ha.

Lucrari de intretinere

se executa o irigare de rasarire imediat dupa semanat; irigara culturii se face apoi sistematic cu norme moderate de apa 25-30 l/metru patrat (250-300 metri cubi/ha)

cei care dispun de echipamente de udare prin picurare, pot distribui 5-8 grame ingrasaminte foliare la metru patrat.

Ferilizarea clasica se executa concomitentent cu prasila si consta in administraea a 250 kg/ha complexe (15-15-15)

buruienile se combat prin prasile executate la intervale scurte; cand plantele au 3-4 frunze se executa lucrarea de rarit; se fac tratamente chimice impotriva afidelor, acarienilor sau unor boli. Bamele sunt afectate cel

mai mult de fainare.

Recoltarea

recoltarea se face manual incepand din a doua jumatate a lunii iunie pana la sfarsitul lui septembrie.

intervalul de timp intre doua recol;tari este de 2-3 zile. capsulele se recolteaza cand cele din sortimentul traditional au 3-4 cm lungim iar cele care aparti

unor soiuri moderne au lungimea de 10-12 cm fructele recoltate se valorifica rapid pentru a se evita deshidratarea. capsulele se folosesc in consum in stare proaspata; cantitati mai mari se recolteaza pentru industrializare sau pentru congelare; se obtine productii de 5-7 tone/ha, dar preturile ridicate de comercializare compenseaza acest

dezavantaj; oricine daca doreste o leguma fina pe langa casa, o poate cultiva in gradina sa; in numere viitoare vom prezenta cateva rete culinare din bame.

Anghinare (Cynara Scolymus Asteraceae)

Originara din bazinul mediteranian, anghinarea era cunoscuta ca o leguma din secolul XV. Dar proprietatile ei medicinale au fost descoperite in secolul XX. Aceasta planta perena ierboasa creste pana in inaltimi de 1,5 m si are o tulpina

groasa, verticala si ridata. Frunzele mari, zimtate au culoare gri-cenusie si un puf albicios pe fata inferioara. Florile verzi-violacee, urmate de vractee in forma de frunze, apar vara.

1. Anghinare – Parti utile

Frunzele si florile

frunzele se culeg apoi se usuca si se folosesc la prepararea de extracte, capsule, decoturi si ticnituri.

inflorescentele inca nedeschise si bazele lor carnoase se consuma ca legume.

2. Compusii activi in Anghinare

Frunzele sunt bogate in acizi organici si fenolici, inclusiv cinarina aromata si amara. Ele mai contin lactone sequiterpenice, flavonoide, saruri de potasiu, provitamina A si numeroase enzime.

3. Anghinare – Utilizari Medicale

Preparatele din anghinare sunt folosite in general la tratarea afectiunilor digestive, mai ales a celor hepatice si biliare, precum indigestia, constipatia si intoleranta la alimente cu continut mare de grasimi. In anul 2001, un grup de cercetatori germani au constat faptul ca flavonoidele din frunzele plantei pot stimula fluuxul biliar si pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice. Cu putin timp inainte, aceiasi echipa a demonstrat ca extractul din frunze are efect hipocolesterolemiant. In 2002, cercetatori japonezi au notat acelasi efect si au identificat lactonele sesquiterpenice drept compusi activi.Flavonoidele, ajutate de sarurile de potasiu si de acizi, actioneaza si ca diuretice, ameliorand problemele renale.

4. Cultivare Anghinare

Saditi semintele de anghinare pe sol bogat, bine drenat, in locuri insorite. Protejati plantele de frig in timpul iernilor geroase.

PRECAUTII

nu utilizati nici un fel de preparat pe baza de anghinare pentru tratarea litiazei biliare. nu se recomanda in alaptare, deoarece reduce lactatia. lactoanele sesquiterpenice pot provoca reactii alergice, caz in care preparatele pe baza de

anghinare ar trebui evitate. Anghinarea: cultura bioenergetică a viitorului?

După studii agrotehnice şi economice desfăşurate pe parcursul mai multor ani, credinţa mea este că, la ora actuală, nicio altă plantă cultivată în România nu mai poate produce, pe unitate de suprafaţă, atâta bioenergie ca anghinarea. Evident, este vorba de anghinarea obţinută din seminţe ameliorate, nu de cea cultivată în condiţii de sălbăticie. Anghinarea pe care am asimilat-o în cultură nu este planta medicinală pe care o ştim cu toţii, ci una fundamental superioară din punctul de vedere al productivităţii.

În condiţii normale de producţie, anghinarea ameliorată de cercetătorii de la Universitatea Agricolă din Vonos, Grecia produce 20.000 kg biomasă la hectar, fără a lua în calcul frunzele şi celelalte resturi vegetale ce îmbogăţesc solul prin aşa-numitele pierderi biologice sau, mai exact spus, prin căzăturile de frunză.

Ofensiva petrolului verde Demersul unui agronom pentru asimilarea şi extinderea unei asemenea plante ar putea

părea cel puţin ciudat. În realitate, el are o fundamentare ştiinţifică solidă în contextul actualei crize energetice mondiale. Criza care se adânceşte şi începe să fie folosită ca o armă politică ce ar putea destabiliza civilizaţia obligă la găsirea unor alternative pe care ştiinţa le plasează în domeniul regnului vegetal.

Supralicitând, ofensiva petrolului verde a căpătat dimensiuni mondiale şi are toate şansele să surclaseze dominaţia petrolului cenuşiu. America de Sud, în special Brazilia şi Argentina sunt pe cale de a dobândi independenţa energetică prin petrolul verde lichid, respectiv prin cantităţile de bioetanol pe care îl produc.

La rândul ei, România ar putea deveni un cap de pod în Europa, dezvoltându-şi o producţie imensă de biomasă energetică doar prin reintroducerea în circuitul agricol a celor 3-4 milioane de hectare scoase din cultură. Nici nu îndrăznesc să avansez cifre privind cantităţile de anghinare, bunăoară, ce s-ar putea obţine doar pe un sfert din pârloaga României.

Ceea ce pot spune este că, în cei doi ani de experimentare pe terenurile sărăcăcioase din jurul Feteştilor, Agroholdingul pe care îl conduc a realizat producţii de 20 tone/ha.

Extrapolând, se poate avansa ideea unei producţii naţionale de 20 milioane tone anghinare, din care se pot obţine granule pentru întreaga Europă. Valoarea calorică a acestei plante este dată de conţinutul în ulei, de aproximativ 7%. Fapt este că 2 kg de granule din anghinare au echivalentul caloric al unui litru de motorină. La un asemenea nivel de conversie, agricultura poate să dobândească o autonomie energetică totală, putând, totodată, deveni un factor de echilibru al Sistemului Energetic Naţional.

Cartea de agronomie,   ca o Biblie Desigur, acest ultim deziderat este o chestiune de timp. El nu se poate realiza de la un an

la altul, dar dacă va exista şi voinţă politică, atunci România poate deveni unul dintre marii furnizori de energie bio ai lumii. Această prognoză nu are iz politicianist, ci aparţine unui agronom care, de-a lungul existenţei sale, a produs şi livrat ţării peste 1 milion de tone de grâu.

Pentru a-mi contura CV-ul profesional, adaug doar că în cei 40 de ani de trudă în Balta Ialomiţei unităţile pe care le-am condus au realizat randamente la nivel european.Pentru mine, manualul de agronomie este Biblia în care cred la fel de mult ca în cartea bisericească.

Astăzi sunt însă conştient că agricultura clasică trebuie să-şi adapteze funcţiile la cerinţele vremurilor ce vin. Sunt de acord, că printr-un sistem normal de producţie, agricultura României poate produce hrană pentru 80 milioane de oameni.

Experţi în demografie susţin că peste 25 de ani noi vom fi în jur de 15 milioane. Ce vom face cu surplusul de hrană pe care îl vom realiza atunci? Exportul în Europa Comunitară este o alternativă păguboasă. Cum de altfel este şi cel în ţările sărace, cu mulţi oameni flămânzi, dar insolvabili financiar.

De aceea se cere să gândim o altă strategie care să răspundă, în primul rând, interesului naţional şi abia apoi celui mondial.

La nivelul holdingului agricol pe care-l conduc, această strategie are la bază îmbinarea sistemului agricol clasic în acele tendinţe care se conturează ca o şansă sigură de a răzbi.

O plantaţie demnă de Cartea Recordurilor Ferma de 1.000 hectare profilată pe cultivarea anghinarei va fi cea mai mare din lume. Ea

va produce 20.000 tone de biomasă şi va asigura un profit total de aproape 1 milion euro, respectiv între 800 şi 1.000 euro la hectar. În România nu există astăzi o cultură care să asigure un asemenea câştig cert.

Motivaţia Cu ani în urmă, când agricultura reuşea să-şi echilibreze starea financiară în interiorul

său, agronomii erau preocupaţi de stabilirea unei structuri a culturilor care să răspundă atât unor cerinţe de ordin agrotehnic, cât şi economic.

Astăzi, noi suntem puşi în situaţia de a fi sau nu. Distorsiunile pieţei agricole sunt atât de mari pentru fermieri încât până şi cei mai performanţi lucrează în pierderi sau, în cel mai bun caz, la limita profitabilităţii.

Despre dezvoltare nici nu poate fi vorba, atât timp cât am fost şi suntem abandonaţi de toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării. În condiţiile date, singura şansă este să ne descurcăm prin forţe proprii, cum s-ar spune.

Sub impulsul cererii pieţei, noi am încercat să modificăm sistemul tradiţional de asolamente, supralicitând spre plante profitabile, cum ar fi floare-soarelui, soia modificată genetic şi rapiţă. Opţiunea s-a dovedit neviabilă în condiţiile în care floarea-soarelui a devenit o cultură aproape nerentabilă, soia genetică a fost interzisă, iar extinderea rapiţei începe să creeze probleme. Trebuie găsit un alt sistem agricol care să ne asigure existenţa.

Eu, aici în Balta Ialomiţei, am apelat la unele forme de dezvoltare care au produs reacţii din partea unor tradiţionalişti. Una dintre acestea a fost crearea fermei de caprine.

Cum (au zis strategii tradiţional) să creştem capre în Bărăgan, când acestea aparţin arealului agricol semisălbatic? Ei bine, caprele din Balta Ialomiţei se dovedesc a fi afacerea cea mai profitabilă şi foarte curând ea va deveni o oportunitate de export de excepţie.

Sunt conştient că voi avea parte de aceeaşi reacţie adversă şi în cazul anghinarei. „Ce vrea Poienaru, să restabilească sălbăticia în Bărăgan?“ Fals. Ştefan Poienaru, înainte de-a fi un manager, este un agronom cu picioarele adânc înfipte în ogorul ţării.

El este conştient că misiunea sa fundamentală este de a produce hrană. Mai ştie însă, ce alţii înţeleg mai puţin sau nu ştiu deloc, că actualul sistem de agricultură este falimentar în gândirea celor care îl dirijează, precum şi în confruntarea lui cu o piaţă anarhică.

Zece argumente pentru anghinare • Motivaţii de ordin agrotehnic Doresc să încep cu cele ce ţin de sănătatea şi folosirea pământului. Anghinarea se dovedeşte a fi singura plantă economică care valorifică în condiţii de

eficienţă maximă terenurile slab productive, adesea improprii culturilor agricole. Or, în România, zonă agricolă ameninţată de o puternică deşertificare, tocmai în companiile sudice socotite a fi cele mai fertile anghinarea este planta care poate opri pustiirea câmpiei şi asigura oamenilor o şansă economică şi socială.

• Impactul asupra structurii şi fertilităţii solului - Anghinarea lasă la suprafaţa solului o cantitate imensă de biomasă care, prin putrezire,

se transformă în humus. Având un sistem radicular extrem de dezvoltat, anghinarea

sparge harpanul în profunzime, lăsând elementele nutritive, apa şi aerul să pătrundă în adâncuri, unde microorganismele lucrează cu spor la transformarea biomasei în humus.

- Pe ansamblu, anghinarea produce mai multe elemente fertilizante decât consumă, constituind în timp sola cea mai importantă în cadrul unui asolament agricol.

- Anghinarea constituie soluţia ideală pentru distrugerea buruienilor. Planta este atât de rapace, încât nu-i poate rezista nici cele mai temute buruieni.

- Este o plantă meliferă ideală. Scoasă complet în afara sistemului de combatere chimică, o plantaţie de anghinare de genul celei care se dezvoltă în Balta Ialomiţei se va transforma în mod sigur în cea mai mare stupină a României.

• Motivaţii economice - La o producţie normală de 20 tone/ha, anghinarea aduce un profit de 800-1.000 euro la

hectar, fiind cea mai profitabilă cultură. - Durata de viaţă a unei plantaţii este între 8 şi 10 ani, timp în care fermierul nu face

altceva decât să supravegheze evoluţia culturii şi recoltarea plantelor. - Stabilitatea producţiei. Fiind o plantă adaptată perfect condiţiilor de secetă, randamentul

este sigur şi deosebit de profitabil. - Pe piaţa externă, cererea de granule vegetale depăşeşte de 50 de ori oferta. Noua

companie româno-greacă, Green Energy, îşi propune însă o strategie prin care să valorifice în România cea mai mare parte a biomasei ce se va obţine pe cele 10.000 ha cultivate cu anghinare.

- Combaterea buruienilor în totalitate pe cale naturală, cum  s-ar spune, care adăugată la eliminarea substanţelor chimice de întreţinere a culturii au ca efect reducerea cu 40% a cheltuielilor la hectar.

- Economia de forţă de muncă şi mecanică. Lucrările agrotehnice se reduc la însămânţarea culturii, odată la 8-10 ani şi recoltarea acesteia cu ajutorul unei sisteme de maşini în cadrul căreia intervenţia omului este minimă.

Desigur, şi în cazul acestei culturi de esenţă sălbatică ar putea apărea în timp unele probleme ce ţin de sănătatea plantelor ameliorate. Inclusiv apariţia unor dăunători sau boli care să oblige la cheltuieli peste nivelul celor estimate în prezent. Anghinarea este însă o plantă atât de rapace şi atât de adânc înfiptă în pământ, încât poate economisi de una singură ceea ce se cheltuieşte astăzi pentru sănătatea plantelor de cultură.

Ştefan Poienaru, director general al Agrofam Holding FeteştiREVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2009

Vizualizari: 14915 O planta care ar putea sa intereseze: anghinarea 15/11/2011 2 Comments  

Dacă grâul şi în general cerealele păioase - exceptând orezul - aparţin acestor

pământuri din vremuri străvechi, iar porumbul, cartoful, roşia şi alte câteva plante s-au impus şi pe meleagurile noastre în urmă cu câteva secole, datorită valorii lor nutritive ridicate, există plante a căror arie de cultivare este mult mai restrânsă, deşi valoarea lor alimentară şi, în foarte multe cazuri, terapeutică nu este cu nimic mai prejos decât a altora.

Una dintre aceste plante este şi anghinarea, motiv pentru care deţinătorii de pământ ar putea deveni interesaţi de această plantă, ea fiind şi o posibilă alternativă, în plus, în rotaţia culturilor. Nu se cunoaşte precis locul de origine, dar ţinând seama de primii cultivatori şi de faptul că se întâlneşte şi azi în stare salbatică pe coastele Mării Mediterane, se presupune că această zonă este cea de origine. Anghinarea a fost cultivată alături de tarhon din cele mai vechi timpuri. În scrierile lui Palladius se vorbeşte despre cultura acestei plante, făcută de români şi de greci, sub numele de cardus. În timp, cultura anghinarei s-a restrâns din ce în ce mai mult. În antichitate, Pliniu cunoaşte anghinarea ca aliment folosit la diferite preparate. Medicul grec Galenos a dat numeroase instrucţiuni cu privire la valorificarea ei ca mijloc de nutriţie. În secolul al XV-lea apare, pentru prima dată, în Italia. În secolul al XVI-lea, planta ajunge în Franţa, unde apare pe masa regală. În Anglia, apare ca preparat preferat al lui Henric al VIII-lea. În prezent, Italia este una dintre ţările mari cultivatoare de anghinare şi, în acelaşi timp, este exportatoarea principală pentru ţările din vestul Europei. Majoritatea soiurilor răspândite în cultură sunt de origine italiană, franceză sau engleză: Anghinaria de Luan, Verde de Provence, Violeta de Paris, Violeta Italiana, Mose de Bretagne şi altele apărute în ultimii ani. Toate aceste soiuri sunt ameliorate de populaţiile locale italiene, adaptate şi selecţionate pentru anumite zone de cultură. În România, anghinarea este cultivată foarte puţin, pe suprafeţe mici, în judeţele din sudul ţării - Ialomiţa, Teleorman, Olt, Dolj.

Descrierea planteiAnghinarea este o plantă erbacee, perenă (în cultură se comportă ca plantă anuală, bianuală, trianuală), legumicolă, alogamă, entomofilă, meliferă, cu un sistem radicular viguros, care pătrunde adânc în pământ. În partea superioară a rădăcinii formează nişte lăstari la baza cărora cresc rădăcini subţiri. Când înmulţirea se face pe cale vegetativă, se folosesc aceşti lăstari. Tulpina este groasă, erectă, puternic ramificată, înaltă până la 1-2 m lungime, cu peţiol puternic şi nervura mediană îngroşată. Din anul al doilea, apar

frunze tulpinale alternative. Acestea sunt terminate printr-un vârf ascuţit, uneori spinos. Faţa superioară a frunzei are culoarea verde-deschisă, iar partea inferioară are peri deşi, lungi, alb-cenuşii. În vârful fiecărei ramificaţii se formează câte o inflorescenţă mare, globulară, cu flori de culoare violacee. Receptaculul calatidiului şi hipsofilele sunt cărnoase. Anghinarea înfloreşte în lunile iunie-iulie. Fructul este o achenă cu dimensiuni mici, cu tegumentul lucios, de culoare cenuşie, uniformă sau cu dungi negre.

Valoarea alimentarăAnghinarea este o plantă legumicolă de la care se consumă receptaculul cărnos al inflorescenţei şi baza bracteelor, care este cărnoasă şi suculentă. Se întrebuinţează fie în stare crudă, sub formă de salate, fie preparată cu diferite sosuri. Într-o măsură mai mică se poate consuma şi nervura principală a frunzelor, dar aceasta necesită să fie etiolată în prealabil. Atât receptaculele florale, cât şi nervurile principale ale frunzelor au un conţinut ridicat de hidraţi de carbon şi substanţe aromatice, care dau gust deosebit de plăcut. Anghinarele tinere, consumate crude, sunt digerabile şi sunt indicate în diareile cronice. În unele ţări (Italia, Franţa), anghinarea ocupă un loc important în consumul curent. Calatidiile se recoltează în lunile iunie-iulie, prin tăierea tulpinei florale la 10 cm de la inflorescenţă. Se pot obţine 8-10.000 de bucăţi la hectar. Receptaculul inflorescenţei şi baza bracteelor sunt folosite, în unele ţări, în industria conservelor de legume şi la export.

Reţete culinare cu anghinareSalată de anghinare I: Ingrediente: 200 g anghinare (receptacul şi/sau bractee), ulei, suc de lămâie, sare grunjoasă, piper sau negrilică, verdeaţă tocată (ţelină, mărar, asmaţui) Mod de preparare: anghinarea se curăţă, se spală şi se fierbe după dorinţă. Se aşază apoi în salatieră şi se acoperă cu un sos rece, pregătit din ulei, suc de lămâie, sare şi piper. În momentul servirii, se adaugă verdeaţa tocată. Salată de anghinare II: Ingrediente: 200 g anghinare (receptacul şi/sau bractee), o lingură de unt sau untdelemn, sare de mare sau grunjoasă, suc de lămâie dizolvat cu puţină apă, asmaţui verde tocat sau pătrunjel verde tocat, negrilică sau piper, după gust. Mod de preparare: anghinarea se curăţă, se spală şi se fierbe în apă puţin sărată, apoi se scurge şi se zvântă pe un prosop. Se taie, după preferinţă, se aşază pe un platou şi deasupra se toarnă unt fierbinte sau untdelemn, suc de lămâie, piper sau negrilică, verdeaţă tocată.Salată de anghinare III: Ingrediente: 200 g de anghinare (receptacul sau bractee), compot de rabarbar, un ardei gras, untdelemn, suc de lămâie sau oţet de vin, sare de mare sau de sac (grunjoasă), piper sau negrilică. Mod de preparare: anghinarea curăţată şi fiartă în apă cu sare se taie, după preferinţă. Bucăţile de rabarbar se scurg bine de sirop. Ardeiul gras se spală, se curăţă de seminţe şi se taie felii subţiri. Se amestecă ingredientele într-un castron, iar deasupra se toarnă sosul, dinainte pregătit, format din untdelemn, suc de lămâie, sare, piper sau negrilică.

... Citeste continuarea articolului

Victor VĂTĂMANU

\

Bine ai venit, Autentificare

Coş (gol) Contul dumneavoastră

Despre noi Reduceri

Produse noi Top Vanzari

Cum cumpar? Livrari

Contactati-ne

anghinare

Produse

ALTE PRODUSE CULTURI ERBICIDE FUNGICIDE IGIENA PUBLICA INGRASAMINTE INSECTICIDE RODENTICIDE SEMINTE HOBBY SEMINTE PROFESIONALE TRATAMENT SAMANTA TRATARE VIN

Culturi

CARTOF CEREALE FLOAREA SOARELUI LEGUME POMI FRUCTIFERI PORUMB RAPITA SORG VITA DE VIE

Informaţii

Livrare Despre noi Cum cumpar

Acasă>Căutare

Căutare "anghinare"

1 rezultat găsit

sortează după

Disponibil

Anghinare 1,3g

Seminte anghinare

1,99RON

Adaugă în coş Vizualizare

produse:

Coş  

Nici un produs

Transport 0,00RON Total 0,00RON

Coş Plăteşte

Produse noi

Nici un produs nou în acest moment

Promotii

Verbina melanj 1g

1,99RON 1,50RON

Toate promotiile

Contact rapid

Nume: Corina Ungureanu Email: tipak_international@yahoo.com Telefon:0742.501.133

Reduceri Produse noi Top vânzări Contactaţi-ne Termeni si conditii de utilizare Despre noi Protectia Consumatorilor A.N.P.C. Realizat de PCTEL™