Memoriu justificativ

În realizarea acestui proiect am descris valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea berii.

Datorită compoziţiei chimice complexe, deşeurile rezultate în urma prelucrării produselor alimentare prezintă în general condiţii optime de apariţie şi dezvoltare a numeroase procese microbiologice şi biochimice, ce duc în ultima instanţă la degradarea lor totală.

Din acest motiv este necesar a se lua în primul rând măsuri pentru asigurarea conservabilităţii deşeurilor, până în momentul folosirii sau prelucrării lor ulterioare.

Deşeurile din industria berii se pot utiliza în procesul de fabricaţie a altor produse din industria alimentară dar şi din alte industrii(farmaceutică, chimică etc.) sau ca furaje pentru animale.

Minimizarea deşeurilor are un efect pozitiv asupra mediului înconjurător cât şi asupra costurilor de producţie.

Deşeurile care se obţin în industria berii sunt următoarele: deşeuri de cereale, colţi (radicele) de malţ, borhotul de malţ, borhotul de hamei, sedimentul proteic (trubul),spuma de la fermentarea primară, drojdia de bere şi bioxidul de carbon.

Dintre deşeurile enumerate, toate se folosesc în scopuri alimentare, farmaceutice sau furajere, în afară de borhotul de hamei şi bioxidul de carbon care nu se folosesc deloc sau se folosesc numai parţial. Pentru spuma de la fermentarea primară, de asemenea, nu se cunosc întrebuinţări pe scară industrială, deşi este bogată în proteine şi vitamine.

„Deşeul” din industria berii reprezintă orice substanţă obţinută în urma procesului tehnologic pe care titularul o elimină ori intentionează sau are obligaţia să o elimine.

1

2

Schemă tehnologică de fabricare a berii

1. DEŞEURILE DE CEREALE

Aceste deşeuri provin de la curăţirea, sortarea şi înmuierea orzului, precum şi de la uscarea, degerminarea şi lustruirea malţului.

Orzul se numără printre cele mai vechi plante luate în cultură. Orzul are multiple întrebuinţări în alimentaţia omului, în furajarea animalelor şi in industrie. Boabele de orz prezintă un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la îngrăşat, cele producătoare de lapte şi animalele tinere. Paiele depăşesc valoarea nutritivă a celor de grâu şi secară, fiind folosite ca un bun nutreţ fibros.

De la curăţirea şi sortarea orzului, se obţin, ca deşeu, boabe sparte, măzăriche, pleavă, neghină, boabe de orz mărunte care trec prin sita de 2,5 mm. şi alte corpuri străine, ca: praf, nisip, pământ etc. Aceste deşeuri apar la trioare şi sortare şi reprezintă pînă la 1,5% din orzul iniţial. La sortarea orzului se obţine orz de calitatea a III-a şi a IV-a, care reprezintă până la 30% din cantitatea de orz iniţial. Orzul de calitatea a III-a şi a IV-a se poate folosi, în anumite cazuri, în fabricile de spirt.

De la înmuierea orzului se obţin boabe uşoare de orz, pleavă, paie şi alte corpuri străine uşoare. Toate la un loc se separă şi sunt cunoscute sub denumirea de orz plutitor. Ele reprezintă0,1-2% faţă de orzul înmuiat.

De la uscarea, degerminarea şi lustruirea malţului se obţin colţii de malţ de calitatea I şi a II-a, care reprezintă 3-6% faţă de întreaga cantitate de malţ uscat. Pleava şi praful obţinute la lustruirea malţului reprezintă 0,2-1% din cantitatea totală de malţ.

Toate deşeurile cerealiere se folosesc ca furaje se folosesc ca furaje, având o valoare medie de 0,5-0,6 unităţi nutritive. În tabelul 1 se dau unele carecteristici ale deşeurilor obţinute de la lustruirea malţului.

Din tabelul 1 se constată că tote deşeurile obţinute de la lustruirea malţului au un conţinut ridicat de proteine, asigurând în medie chiar pe cel din orz; se mai poate vedea că deşeurile respective pot fi folosite ca furaje valoroase.

3

Tabel 1.

Deşeul rezultat

Umiditate, în %

Substanţe proteice, în %

Substanţe grase, în % Celuloz

ă, în %

Substanţe extractive neazotoase în %

Cenuşă, în %

Pleavă mare 7,18 8,73 1,62 25,51 49,88 7,08

Pleavă măruntă

6,80 15,10 2,04 16,11 53,06 6,89

Pulbere făinoasă

8,33 13,68 2,82 14,52 46,85 13,75

2.COLŢII DE MALŢ

Colţii de malţ (sau mai corect, radicelele de malţ) se obţin în urma degerminării malţului. Această operaţie începe, în parte, chiar din uscătorul de malţ şi continuă în maşina de degerminare. Îndepărtarea colţilor se face imediat după uscare, deoarece în stare foarte uscatăradicelele se desprind uşor prin frecarea boabelor între ele şi prin lovirea lor de pereţii maşinii.

Pentru scoaterea prafului din malţ şi pentru lustruirea lui, se execută operaţia de lustruire care se face înainte de măcinarea malţului. Malţul se lustruieşte prin frecare între periile maşinii de polizat, care sunt confecţionate din fibre vegetale. Viteza de rotire a periilor este de 6-8 m/s, iar capacitatea de lustruire, de 300 kg/m² de perie şi oră.

Radicelele de malţ se prezintă sub forma unor firişoare subţiri de culoare gălbuie-brună. Compoziţia lor chimică medie (în %) este următoarea:

Umiditatea....................10 Substanţe extractive neazotoase.........42

Substanţe proteice.........25 Celuloză.............................................14

Grăsime...........................2 Cenuşă.................................................7

În afară de cele arătate, colţii de malţ mai conţin vitamine din grupul B şi vitamina E, provitamina A şi D şi alţi stimulatori de creştere.

4

Valoarea lor nutritivăeste de 3-5 ori mai mare decăt cea a fânului, având următoarele componente (în %):

Proteine asimilabile..............13,2

Fosfor.................................... 0,675

Calciu......................................0,250

Caroten....................................0,025

100 kg colţi de malţ sînt echivalente cu 67,2 unităţi nutritive, ceea ce revine pentru fiecare unitate nutritivă aproximativ 1,5 kg colţi de malţ.

Întrebuinţarea şi păstrarea colţilor de malţ

Colţii de malţ se folosesc în scopuri furajere şi pentru alcătuirea de medii de cultură în industria drojdiei comprimate. Pentru hrana vitelor, colţii de malţ se folosesc în amestec cu nutreţuri grosiere (pleavă, paie), iar raţia pe cap de vită cornută este de maximum 2 kg (în afară de vaci gestante). Acest furaj nu este consumat cu plăcere de animale, daturită faptului că este amar. Se recomandă a fi utilizat în hrana vacilor de lapte, deoarece influenţează favorabil asupra producţiei de lapte. Se administrează după ce au fost înmuiaţi în apă.

Colţii de malţ având un conţinut mare de substanţe proteice, vitamine, provitamine şi alţi stimulatori de creştere, se folosesc la pregătirea melasei pentru fabricarea drojdiei furajere şi la fabricarea acidului lactic prin fermentaţie.

În scopul folosirii se face un extract apos de colţi de malţ în proporţie de 1 : 10 (colţi : apă). Amestecul se menţine la 50ºC timp de o oră cu agitare continuă. Extractul astfel obţinut se filtrează şi se adaugă melasei la pregătirea plămezii pentru înmulţirea drojdiei. Adaosul de extract îmbunătăţeşte compoziţia mediului şi permite să se reducă cantitatea de substanţe nutritive care se introduc în melasă.

Pentru valorificarea în scopuri alimentare a colţilor de malţ s-a folosit, o metodă pentru dezamărârea acestora. În acest scop colţii de malţ se supun mai întâi acţiunii unor enzime amilolitice, proteolitice şi citolitice pentru scindarea substanţelor amare; apoi se face o extracşie cu apă caldă, iar extractul obţinut se diluiază până la 5% substanţă uscată, se fierbe, se răceşte şi se filtrează.

În ultimul timp, cercetările efectuate au arătat că extractul metanolic de colăi de malţ este un antioxidant eficace şi că, datorită preţului său redus, ar putea constitui o valorificare raţională a acestui deşeu din fabricile de bere.

5

Folosirea extractului sau a făinii de colţi de malţ ca antioxidant prezintă o importanţă deosebită în industria alimentară, în primul rând datorită lipsei de nocivitate în comparaţie cu alţi antioxidanţi, iar în al doilea rând, datorită conţinutului mare de substanţe proteice, vitamine etc. aromei sale favorabile pentru unele preparate, culorii şi conţinutuluide anumite enzime care pot fi valoroase pentru unele alimente.

Făina de colţi de malţ s-a încorporat în diferite produse de patiserie de lungă durată, obţinându-se rezultate bune. De asemenea, a dat rezultate bune la conservarea uleiului de arahide, a untului şi a margarinei.

Colţii de malţ sunt foarte higroscopici şi, de aceea, trebuie păstraţi în încăperi uscate şi bine aerisite. La un conţinut de umiditate ridicat, se produce mucegăirea lor şi sunt toxici.

Din colţii de malţ s-a putut, de asemenea, extrage un preparat cu acţiune stabilizantă şi proteolitică. Adăugarea acestui preparat în must de bere (0,5...0,1 %) stimulează fermentarea, ridicând astfel gradul de fermentare al zaharurilor şi producând scindarea macromoleculelor de proteine.

Tratarea mustului sau a berii cu acest extract din colţi de malţ duce la mărirea stabilităţii fizico-chimice a berii. Berea astfel tratată şi pasteurizată are o stabilitate de 2-3 ori mai mare decât cea netratată.

Pentru obţinerea stabilizantului, colţii de malţ se macină şi se extrag cu apă de 10-12ºC timp de două ore la un pH de 5,6-5,8. Urmează apoi separarea colţilor de extract, prin centrifugare.

Se separă apoi cristalele de gheaţă prin centrifugare, iar soluţia concentrată se aduce la un pH de 6,3. Se face în continuare o precipitare cu alcool a enzimelor proteolitice, iar precipitatul se reţine pe un filtru, se spală şi se usucă pe tăvi la 30-32ºC până la un conţinut de 97% substanţă uscată.

Produsul obţinut se macină şi se ambalează în borcane ermetic închise.

3. BORHOTUL DE MALŢ

Acesta este deşeul care rezultă în cantitatea cea mai mare în fabricile de bere şi se obţine după filtrarea mustului la secţia de fierbere. Borhotul rezultat după filtrare are o umiditate de circa 80%, gust dulceag şi miros de malţ.

Randamentul în borhot depinde de cantitatea de extract şi reprezintă, în medie, 115-120% faţă de cantitatea de materiale supuse zaharificării (malţ şi cereale nemalţificate) sau 2,3 t pentru 100 hl bere finită.

6

Tabel 3

Compoziţia borhotului de malţ

Indicii Umed Uscat

Raportat la substanţa uscată

Umiditate, în% 76,3 9,0 -

Substanţe proteice, în % 6,63 25,5 28,0

Substanţe grase ,în % 1,7 7,5 8,2

Substanţe extractive neazotoase, în % 9,72 37,3 41,0

Celuloză, în % 5,1 16,0 17,5

Cenuşă, în % 1,2 4,6 5,2

Din examinarea datelor prezentate în tabelul 3 se vede că borhotul conţine o cantitate apreciabilă de substanţe proteice şi substanţe extractive neazotoase şi are, deci, o valoare furajeră ridicată. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că nu toate substanţele componente ale borhotului sunt asimilabile.

Tabel 4

Asimilabilitatea substanţelor din borhot raportate la substanţa ca atare sau la substanţa uscată a borhotului

Indicii Umed Uscat Raportat la substanţa uscată

Substanţe proteice, în % 4,74 18,2 20,0

Substanţe grase, în % 1,5 6,6 7,1

Substanţe extractive neazotoase, în %

5,85 22,39 24,6

Celuloză, în % 2,0 7,7 8,5

7

Gradul de asimilare al substanţelor proteice ating 71%, al substanţelor grase 88%, al substanţelor ezractive neazotoase 60%, iar al celulozei 40-80%, faţă de conţinutul lor în borhot.

Cenuşa borhotului de malţ este bogată în fosfor, calciu şi magneziu. Concentraţia acestor elemente depinde şi de compoziţia apei folosite în procesul de plămădire.

Conservarea borhotului

Borhotul de bere este un furaj deosebit pentru hrana animalelor şi, în special, a vacilor de lapte. Folosirea lui nu se poate face, însă, pe scară largă decât în stare proaspătă, deoarece, după un timp relativ scurt de păstrare, ca atare, intră în fermentaţie butirică, fapt care produce un miros neplăcut furajului, astfel, încât, animalele refuză să-l consume sau nu-l consumă cu plăcere.

Însilozarea lui în bazine speciale cimentate trebuie să se facă cu atenţie.

În cazul când se face furajarea cu borhot care a suferit o fermentaţie butirică, gustul de acid butiric se transmite şi în lapte, făcându-l în felul acesta împropriu consumului.

Pentru a conserva borhotul timp mai îndelungat, el poate fi uscat, ceea ce presupune un consum suplimentar de combustibil, dar îi asigură păstrarea îndelungată a calităţilor furajere şi uşurează trnsportul la distanţe mari.

Uscarea borhotului

Operaţia de uscare a borhotului se efectuiază, de obicei, în uscătoare compuse dintr-un tambur cilindric orizontal, care se roteşte pe role şi care este aşezat înclinat sub un unghi de 5º.

Înainte de uscare, borhotul este trecut întâi printr-o presă pentru reducerea umidităţii până la circa 7%, ceea ce permite să se accelereze durata procesului de uscare şi să se reducă conţinutul de combustibil.

Randamentul în borhot uscat este de circa 27% faţă de borhotul brut. La uscarea borhotului, valoarea lui nutritivă scade cu 20-25%, ca urmare a îndepărtării substanţelor solubile odată cu lichidul de la presare. Se recomandă ca şi apele de la filtru presă să fie prelucrate, aşa cum se procedează în cazul borhotului de cereale la fabricarea spirtului. Borhotul uscat se poate

8

păstra timp îndelungat în încăperi uscate.

Schema tehnologica de uscare a borhotului de malt

Alte metode de conservare a borhotului

Pentru conservarea borhotului în stare umedă s-au încercat, în ultimii ani, mai multe metode. Dinte acestea se amintesc următoarele: conservarea prin adăugare de sare, prin amestec cu borhot de sfeclă uscat, tescovină de mere sau pere, prin fermentaţie lactică, prin adaos de acid formic, clorhidric şi sulfuric.

Conservarea prin adaos de 0,2-0,3% sare (NaCl) nu a dus la rezultate satisfăcătoare, deoarece, chiar în aceste condiţii, a avut loc o fermentare butirică, asfel încât calitatea borhotului s-a modificat în timp, în funcţie de cantitatea de acid butiric ce s-a format în timpul conservării.

Amestecarea borhotului umed cu borhot uscat de sfeclă în raportul de 100 : 4,2-8,4 cu scopul de a reduce umiditatea borhotului de malţ, de asemenea nu a adus rezultate satisfăcătoare. În plus sunt necesare instalaţii pentru omogenizarea amestecului.

Conservarea borhotului printr-o fermentaţie lactică obţinută în urma amestecării borhotului cu tescovină de mere sau pere a dat rezultate mai bune. Rezultate favorabile s- au obţinut prin amestecarea unei cantităţi de 15 kg tescovină uscată de mere cu 100 kg borhot umed de malţ. Tescovina de mere dă rezultate mai bune decât cea de pere datorită faptului că prima conţine o cantitate mai mare de zaharuri.

Fermentaţia butirică a fost aproape complet inhibată în cazul conservării borhotului cu acid formic 1,1 n sau în cazul folosirii unui amestec de acid clorhidric şi sulfuric 2 n. Prin aceasta s-au asigurat o păstrare a valorii nutritive a borhotului şi o conservabilitate de lungă durată.

9

La conservarea borhotului apar pierderi de substanţă uscată, care sunt în funcţie de felul în care s-a făcut conservarea lui. Pentru a reduce pierderile la însilozare este indicat a se îndepărta cât mai mult posibil lichidul pe care îl conţine borhotul.

Pierderile de substanţă uscată la borhotul de malţ însilozat, respectiv conţinutul de proteine brute şi pure, precum şi unităţile de amidon sunt în strânsă legătură cu conţinutul total de acid acetic şi butiric formate în borhot.

Îmbogăţirea borhotului de malţ cu lactat de amoniu

Conţinutul de proteine asimilabile în borhot este de 30-35 g/kg, faţă de 100 g/kg, în cazul drojdiei furajere presate. A. F. Feodorov şi colaboratorii au studiat şi pus la punct un proces tehnologic pentru îmbogăţirea borhotului de malţ cu lactat de amoniu.

Borhotul ca atare conţine o cantitate mică de zaharuri reducătoare (0,05-0,10%); de aceia sunt necesare întâi zaharificarea hidraţilor de carbon pe care îi conţine şi apoi o fermentare lactică, urmată de neutralizarea cu o soluţie de amoniac a acidului lactic format.

Printr-o hidroliză acidă a borhotului cu acid sulfuric la o concentraţie de 2%, conţinutul de zaharuri reducătoare creşte până la 2,0-2,5%. Pentru zaharificare s-a folosit un preparat enzimatic din mucegaiuri în proporţie de 1-2% faţă de greutatea borhotul. După zaharificare la 50-53ºC se face o fermentaţie lactică la aceeaşi temperatură, cu bacterii lactice. La acestă temperatură, dezvoltarea bacteriilor acetice şi butirice este complet inhibată, asfel încât fermentaţia lactică decurge în bune condiţii.

În urma înbogăţirii borhotului cu lactat de amoniu, consumul de furaje scade în comparaţie cu borhotul neîmbogăţit. Mai trebuie menţionat că, în urma zaharificării şi fermentării lactice, borhotul se mai îmbogăţeşte şi cu factorii de creştere şi alte elemente nutritive uşor asimilabile.

Întrebuinţarea borhotului

Borhotul conţine 70-75% din grăsimea şi proteina malţului întrebuinţat în fabricarea berii. El are o importantă valoare furajeră. Un kilogram borhot este echivalent cu 2,5 kg borhot de cereale şi cu 1,5 kg sfeclă furajeră.

Valoarea nutritivă a 100 kg borhot umed este egală cu 23 unităţi nutritive. Vacile alimentate cu borhot sporesc considerabil cantitatea de lapte. Dacă se ţine seama de faptul că, în marea lui majoritate, borhotul se consumă în stare umedă, atunci valoarea lui nutritivă este superioară celorlalte furaje (s-a considerat umiditatea borhotului de cca. 80%).

10

În afară de folosirea lui ca furaj, borhotul şi-a mai găsit întrebuinţare şi ca adaos de decapare pentru fonta lustruită. Borhotul, după o tratare cu acid clorhidric, se foloseşte în soluţiile de decapare în concentraţie de 10-12 g/l.

4. BORHOTUL DE HAMEI

Borhotul de hamei rezultă în urma fierberii mustului cu hamei. După fierbere, mustul de bere împreună cu hameiul este pompat în separatorul de hamei.

Compoziţia chimică a borhotului de hamei este următoarea (în % faţă de substanţa uscată):

Substanţe extractive neazotoase 47

Celuloză 25

Substanţe proteice 17

Extract de eter 6

Cenuşă 5

Întrebuinţarea borhotului de hamei la fierbere şi ca furaj

Borhotul de hamei, după componenţii săi şi după gradul de asimilare, care este de 50%, corespunde fânului de luncă. Până în prezent el nu a găsit întrebuinţare ca furaj, datorită faptului că are un gust amar puternic şi vitele refuză să-l consume ca atare.

S-au efectuat cercetări în vederea valorificării cât mai complete a acestui borhot. Cercetările efectuate au avut la bază metoda Salac; s-a urmărit în primul rând să se valorifice substanţele amare din hamei, prin refolosirea deşeurilor de hamei şi să se valorifice apoi reziduurile finale ca furaje.

Pentru a nu modifica caracterul local al berii produse şi, în special, gustul amar, cantitatea de hamei proaspăt adăugat a fost micşorată cu 10%, refolosindu-se în schimb deşeurile de la o fierbere precedentă. În paralel s-au făcut şi fierberi martor. Deşeurile rezultate au fost analizate în mod obişnuit, determinându-se în plus, conţinutul de substanţe amare şi de proteine.

11

Rezultatele obţinute au dus la concluzia că prin refolosirea deşeurilor de hamei nu a fost influenţată calitatea berii.

În cazul unei reduceri a hameiului cu 10% (la care, însă, s-au adăugat deşeurile de hamei de la fierberea precedentă), în deşeurile rezultate mai rămân incă aproximativ 3% substanţe amare, care sunt folosite din nou la fierberea următoare.

De asemenea, se mai constată că răşinile moi, care dau în special gustul amar de hamei, au dispărut complet la deşeurile de hamei amestecate.

Experienţele de furajare a animalelor, cu deşeurile amestecate (hamei+malţ), timp de o lună, au dovedit nu numai că deşeurile sunt potrivite pentru hrana vitelor, dar şi că ele exercită un efect favorabil asupra creşterii în greutate a acestora, precum şi asupra cantităţii şi calităţii laptelui obţinut.

În cazul când nu se foloseşte procedeul Salac (de refolosire a deşeurilor de hamei la fierberea următoare) şi se amestecă deşeurile de malţ cu deşeurile de hamei insuficient extrase, care mai conţin încă 7-8% substanţe amare, animalele nu consumă deşeurile rezultate.

Aceasta se datorează gustului prea amar, iar în cazul când totuşi îl consumă, laptele are un gust amărui.

Dacă se aplică corect metoda de lucru descrisă înainte, valoarea nutritivă a deşeurilor de hamei este mai mare chiar decât a deşeurilor de malţ. Deşeurile de hamei amestecate cu cele de malţ conţin 20-25% substanţe proteice.

În concluzie, se poate spune că, prin refolosirea deşeurilor de hamei la fierberea următoare, se face, în primul rând, o economie de hamei cu 10%. În al doilea rând, extragerea mai completă a răşinilor amare din hamei face posibilă folosirea borhotului de hamei – în amestec cu cel de malţ – la furajarea vitelor.

Întrebuinţarea borhotului de hamei ca îngrăşământ

Datorită compoziţiei chimice, care este apropiată de aceea a gunoiului de grajd, borhotul de hamei poate fi folosit ca îngrăşământ în agricultură.

Se recomandă, deci ca acolo unde, din diferite motive, nu se poate face o epuizare a hameiului după procedeul Salac, borhotul să se întrebuinţeze ca îngrăşământ.

Aceasta limitează foarte mult impurificare apelor reziduale provenite de la fabricile de bere şi evită înfundarea reţelelor de canalizare.

5. SEDIMENTUL PROTEIC (TRUBUL)

12

Sedimentul proteic (trubul) apare în mustul de bere după fierberea cu hamei, continuând în faza de răcire. Separarea lui începe de la îndepărtarea conurilor de hamei, unde o parte este reţinută pe acetea, însă cea mai mare parte însoţeşte mustul până în faza de răcire.

Aici, în urma procesului de răcire, mai precipită încă o parte de proteine şi se face totodată şi separarea lui. Sedimentul proteic se găseşte ca flocoane mari (trubul grosier) sau sub formă de particule mici, cunoscute sub numele de trub fin.

Separarea mai mult sau mai puţin completă a trubului din mustul de bere este în funcţie de utilajul şi operaţiile folosite în faza de răcire. Filtrarea mustului, respectiv îndepărtarea trubului se poate face pe tava de răcire, în răcitoare cu plăci şi trecere prin filtrul cu kieselgur sau separatoare centrifugale.

Sedimentul rămas pe tava de răcire conţine până la 80% must de bere. Pentru separarea trubului de mustul de bere în mod obişnuit se face o filtrare prin filtru-presă cu rame sau cu camere.

Cantitatea de trub ce se obţine este în funcţie de o serie întreagă de factori, printre care se amintesc: calitatea malţului, gradul de măcinare a malşului, cantitatea de hamei folosită, concentraţia mustului la fierberea cu hamei, durata şi intensitatea răcirii etc.

Compoziţia chimică a trubului este foarte variată. El conţine substanţe albuminoide, substanţe tanante, răşini de hamei şi substanţe minerale. Procentul cel mai mare îl reprezintă substanţele albuminoide. Aceasta face ca, în anumite condiţii, el să fie un furaj deosebit.

În extractul eteric intră nu numai grăsimi, ci şi substanţe amare din hamei, care imprimă sedimentului proteic gustul amar, ceea ce împiedică folosirea lui directă ca furaj, deşi gradul de asimilabilitate, în general, este destul de ridicat.

Sedimentul proteic ca atare poate fi folosit în primul rând ca furaj, dar numai ca adaos în cantităţi mici la alte furaje. În acest fel el se poate adăuga la borhotul de malţ de la fierbere. Se mai foloseşte la hrănirea peştilor în iazuri. În alte ţări au fost efectuate încercări de folosire în calitate de liant la lucrările de drumuri sau ca îngrăşământ.

6. STRATUL DE SPUMĂ DE LA FERMENTARE

Stratul de spumă se formează în procesul de fermentare primară a mustului de bere şi este compus din răşini de hamei şi substanţe proteice precipitate.

Înainte de trecerea berii tinere la fermentarea secundară, stratul format la suprafaţa berii se îndepărtează cu atenţie, deoarece răşinile amare pe care le conţine ar da berii un gust prea amar, neplăcut.

Pentru îndepărtarea acestui srat se folosesc diferite metode şi dispozitive. Îndepărtarea

13

cea mai simplă constă în adunarea spumei cu ajutorul unor site metalice cositorite, care permit scurgerea berii şi reţinerea precipitatelor de hamei şi proteine

Deşi stratul de spumă care reprezintă 0,2% faţă de bere nu se foloseşte încă, s-a ajuns la concluzia că, la fel ca în cazul sedimentului proteic, este posibilă o extracţie a răşinilor de hamei cu dizolvanţi organici.

Cu extractul obţinut se pot înlocui aproximativ 20% din hameiul proaspăt folosit la fabricarea berii. Extractul obţinut din stratul de spumă conţine cu 14% mai multe răşini tari în comparaţie cu extractul obţinut din hamei proaspăt, atunci când se foloseşte ca dizolvant benzina.

În urma extragerii substanţelor amare, produsul obţinut are următoarea compoziţie raportată la substanţa uscată, în %:

Răşini..............................0,4 Proteine digestibile..............71,5

Proteine totale...............72,0 Cenuşă....................................1,2

Se vede că din stratul de spumă au fost îndepărtate, prin extracţie, aproape toate substanţele amare. Conţinutul ridicat de proteine digestibile arată că, după îndepărtarea substanţelor amare, reziduul poate fi folosit ca furaj.

7. DROJDIA DE BERE

Drojdia rezultă ca deşeu la fabricarea berii, atât din linurile de fermentare (drojdie de fermentare primară), cât şi din tancurile de depozitare (drojdie de fermentare secundară).

Randamentul de drojdie sub formă presată (circa 25% substanţă uscată) variază între 0,5 şi 1 kg/hl de bere, în funcţie de rasa de drojdie folosită, procesul tehnologic aplicat etc.

Sub formă umedă, aşa cum rezultă de la fabricarea berii, drojdia este extrem de degradabilă: la temperatura ambiantă intră într-un proces de degradare la câteva ore. Dacă este deshidratată, astfel încât să ajungă la o umiditate mai mică de 10%, poate fi păstrată fără alterare un timp foarte lung.

Principalul neajuns pe care îl prezintă în raport cu drojdia de panificaţie sau drojdia furajeră este gustul pronunţat amar, datorat răşinilor de hamei pe care le conţine. Datorită principiilor sale valoroase, drojdia de bere este folosită, ca atare sau după o prealalabilă uscare, în zootehnie, drept component al nutreţurilor concentrate.

14

Depozitarea deşeurilor din industria berii

Deşeurile din industria berii se depozitează în silozuri speciale cimentate.

Silozul este o construcţie de mari dimensiuni înzestrată cu instalaţii speciale de uscare şi de transport, care serveşte la depozitarea şi păstrarea pe termen lung a unor cantităţi mari de produse agricole sau de alte materiale.

Acestea pot fi confeţionate din materiale precum: lemn, beton sau oţel.

Silozurile pot fi : - silozuri de suprafaţă (orizontale sau verticale);

- silozuri semiîngropate (tranşee sau celule);

- silozuri îngropate

Silozurile pot prezenta mai multe forme şi anume:

- turn: - cu fund plat

- cu fund conic

-buncar

15

Concluzii

Gradul de evoluţie a societăţii a impus şi în industria alimentară extinderea preocupărilor, pentru creşterea nivelului calitativ al alimentelor, îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale şi nutriţionale.

Pătrunderea concepţiilor moderne privind tehnologizarea prin optimizarea industriei alimentare corelată cu activitatea de comercializare, pentru consum, determină şi extinderea tehnologiilor neconvenţionale, care au în vedere utilizarea prin aditivare de compuşi chimici de sinteză sau extracte naturale, capabile să determine însuşiri calitative noi sau ameliorarea caracteristicilor funcţionale existente.

Evoluţia tehnică cu aplicabilitate în domeniul industriei alimentare a permis extinderea şi unor metode moderne de conservare caracterizate printr-un grad înalt de eficienţă cu implicaţii negative minime asupra însuşirilor funcţionale caracteristice produselor alimentare sau modificării calităţii mediului ambiant.

În general o mare proporţie a întreprinderilor din sectorul alimentar au ca punct critic comun a materiei prime. Consecinţele economice a producerii de deşeuri nu sunt tocmai limitate de costurile actuale ale deşeurilor eliminate, dar pierderile de materii prime, pierderile de producţie şi costurile adiţionale trebuie luate în considerare la fel de mult. Îmbunătăţirea utilizării eficiente a materiilor prime poate conduce la beneficii atât financiare cât şi din punct de vedere al mediului înconjurător.

Majoritatea materiilor prime utilizate în industria alimentară sunt naturale şi inofensive, dar în general, pot să aibă un conţinut ridicat de substanţe organice, al căror efect, la nivelul mediului terestric şi acvatic, să fie considerabil.

În practică, optarea pentru utilizarea anumitor materii prime este adesea limitată de specificitatea materialelor şi de aceia, de multe ori nu există alte alternative.

Multe sectoare alimentare încearcă să valorifice coprodusele sau deşeurile rezultate,prin reutilizarea lor în circuitul tehnologic.

16

Bibliografie

1. C. Cojocaru, Gh. Costin, I. Marinescu, I. Oţel, M. Spătaru, Şt. Opriş

“Valorificarea deşeurilor din industria alimentară” Editura tehnică, Bucureşti 1965.

[...]³

2. Ciobanu Domnica, Nedeff Valentin, Leonte Mihai, Tulbure Monica, coordonator

Matei Macoveanu. „Minimizarea scăzămintelor tehnologice în industria alimentară

prin valorificarea subproduselor şi deşeurilor” vol. III, Editura Ecozone 2006. [...]²

3. www . studenţie.ro

4. C. Drăgănescu – “Biochimia Alimentelor” , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995;

5. C. Banu – “Tehnologia malţului şi a berii”, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2003;

6. M. Dumitrescu, V. Rotaru – “Tehnologii în industria alimentară”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979;

7. C.Banu - “Tratat de ştiinţe şi tehnologai maţtului şi a berii”, Ed. Tehnică, Bucuresti, 2000;

8. P.Berzescu – “Tehnologia berii şi a malţului”, Ed.Ceres, Bucureşti, 1981;

17

18