Despre relaţia dintre inconştientul individual şi inconştientul colectiv în managementul clasei de elevi

Prof. Ioan BrussLiceul teoretic “Lucian Blaga”, Bucureşti

09.05.2014

IntroducereReferatul îşi propune să abordeze problema relaţiei interpersonale din cadrul unei

colectivităţi angajate într-un proces educaţional, precum şi a relaţiei dintre această

colectivitate, privită holistic, şi managerul ei, pornind de la conceptul de inconştient cu cele

două ipostaze ale sale: inconştientul individual şi inconştientul colectiv. In demersul nostru

vom aborda problema grupului în genere, dar ne vom referi în particular la colectivul de

elevi din învăţământul preuniversitar, având ca scop principal explicitarea unor mecanisme

comportamentale specifice, precum şi sugerarea unor căi de abordare a problemelor cu

care se confruntă frecvent educatorii. Metoda folosită pentru abordarea temei enunţate

ţine în principal de domeniul psihologiei analitice, pornind de la teoriile clasice, la care au

fost adăugate unele date furnizate de cercetările mai recente în acest domeniu.

Elementele de originalitate ale lucrării constau în amendamentele aduse pe baza

unor considerente teologice şi filosofice care au fost mai puţin sau deloc luate în seamă de

către psihologia şi psihopedagogia actuală, în capitolul despre fenomenul rezonanţei psi

precum şi în aplicaţiile psihopedagogice pe care autorul le consideră deosebit de utile în

cariera profesorală. Având în vedere întinderea restrânsă a lucrării, discursul nu a putut

depăşi nivelul unei expuneri succinte, urmând ca aspectele mai puţin dezvoltate să fie

abordate într-o lucrare ulterioară.

PreliminariiÎn cadrul vastei sfere a psihicului, psihopedagogia se ocupă doar cu ipostaza

conştientului individual şi colectiv din punctul de vedere al relaţiilor educaţionale. Individul

este privit atât în relaţia cu sine însuşi, cât şi în relaţiile interpersonale din interiorul

grupului din care face parte, dar pornind întotdeauna de la latura eului conştient. Un

aspect special al psihopedagogiei îl constituie relaţiile dintre grup şi managerul său,

înţelese tot pe baza conceptului de conştient individual şi colectiv. Considerăm că o

analiză completă în domeniul prezentat nu poate fi efectuată decât abordând în egală

măsură ipostaza inconştientului individual şi colectiv. Această latură a conştiinţei este, în

general, fie desconsiderată, fie evitată din pricina dificultăţilor ce se ridică în cercetarea ei.

Vom ajunge la problematica inconştientului pornind mai întâi de la câteva consideraţii

preliminare legate de aspectul colectiv al conştiinţei, care este definit ca o modalitate a

vieţii conştiente ce emerge din primul stadiu al conştiinţei transpersonale. În acest stadiu,

identitatea individuală se extinde dincolo de eul propriu, ceea ce o face să iasă din sfera

actuală a investigării ştiinţifice. Cercetările moderne au stabilit existenţa concretă şi

detectabilă (în anumite condiţii chiar măsurabilă) a unei energii subtile numite de

specialişti “câmpul psi”, care, contrar tuturor formelor de energie fizică cunoscute, nu este

dependent de spaţiu şi timp (aici depăşim graniţa psihologiei clasice, intrând în domeniul

parapsihologiei).

2

Grupul, deşi se supune în parte unui model organismic asemănător entităţilor or-

ganice care îl compun, funcţionează de fapt ca o reţea integrală (un holon), ale cărui legi

sunt diferite de cele care guvernează părţile sale componente. Deosebirea esenţială

constă în aceea că individul grupului are un centru de prehensiune, care controlează şi

coordonează părţile sale somato-psihice, dar în cadrul unui grup, membrii acestuia nu

reprezintă părţi care s-ar supune controlului unui gen de supra-eu generat de grup.

Aşadar, cel puţin la nivelul conştiinţei de grup sau colective, ceea ce îi uneşte pe indivizi

nu mai este un câmp vital, aşa cum este cel propriu unui organism viu, ci este (sau ar

trebui să fie) un parteneriat bazat pe co-creativitate, în care indivizii rezonează mutual şi

empatic. Aceasta îi face pe membrii grupului să ajungă la un acord asupra unui sistem de

norme şi scopuri comune, prin care pot acţiona în mod coordonat şi armonios atât pentru

binele individual, cât şi pentru binele întregului grup. Din punctul de vedere al conştientului

colectiv, grupul ca integralitate sau ca holon nu apare ca o entitate care controlează gândi-

rea şi comportamentul indivizilor, ci mai degrabă creează un câmp colectiv, care

reprezintă interacţiunea conştientă şi reflectivă, de consensuri şi intenţii împărtăşite, ale

membrilor colectivului. Acest câmp de energie psihică, fiind rezultatul interacţiunii dintre

procesele senzori-afective şi intelective ale indivizilor care compun grupul, este mult mai

puternic decât câmpurile individuale. Existenţa unor ţeluri şi idealuri comune ale membrilor

grupului creează o similaritate a stărilor mentale. Grupul creează astfel un asa-zis “spirit

de grup”, ca o entitate la care fiecare membru al grupului poate avea acces, însă doar prin

intermediul inconştientului individual. Astfel, inconştientul colectiv, în latura sa pozitivă,

transcende posibilităţile individuale ale membrilor grupului. Capacitatea de importanţă

crucială care însoţeşte această stare de conştiinţă colectivă este abilitatea de a intui şi de

a lucra cu diverse interacţiuni între câmpurile celorlalţi indivizi din punct de vedere

emoţional, intelectiv şi spiritual. Se pot crea în acest sens relaţii inconştiente de

comunicare extrasenzorială foarte interesante între indivizii din grup. Efectele cele mai

benefice din punct de vedere educaţional sunt în primul rând facilitarea învăţarii şi

sincronicitatea creatoare, dar mai există şi multe alte avantaje pe plan spiritual. Evident că

la aceste rezultate se poate ajunge numai printr-un antrenament inter-personal şi colectiv,

cu condiţia să existe şi să se dezvolte o conexiune emoţională între membrii grupului.

Ceea ce ne preocupă însă în mod special în acest demers este problema inconştientului

individual şi colectiv. Conceptul apare în psihologia analitică a lui Carl Jung şi este definit

ca un sistem psihic de natură colectivă, impersonală şi universală, identic la toţi oamenii.

Jung afirmă că inconştientul individual nu se dezvoltă, ci se moşteneşte pe cale ereditară,

3

reprezentând latura ascunsă, pasivă, întunecată a mentalului individual. El conţine toate

aspectele negative, refulate, iraţionale ale persoanei. Pe scurt, inconştientul individual este

acel aspect al personalităţii cu care eul conştient refuză să se identifice. El se manifestă

prin forţe care se constituie în pseudo-entităţi şi care tind să ocupe mentalul conştient,

îndemnându-l la călcarea ordinii, la razvrătire împotriva liderului legitim, care este mentalul

conştient.Tendinţa acestor reprezentări negative este de a izola individul printr-un văl de

iluzii, interpus între eul personal şi lumea reală. Inconştientul apare în vis în mod simbolic,

sub forme monstruoase, fiind format din valori colective reprimate. Aici se regăseşte de

asemenea şi cunoscuta teorie a arhetipurilor, extrapolată ulterior de Jung. După Jung, ca

şi pentru Freud, inconştientul colectiv îşi are originea în unele reminiscenţe arhaice, care

transcend individul, întrucât sunt aboriginale, înnăscute şi moştenite. Inconştientul colectiv

s-ar afla astfel în legătură directă cu instinctele animalice. Jung extrapolează această idee,

afirmând că toate speciile vii posedă un inconştient colectiv, dând în acest sens exemple

din zoologie. În general, psihologia evoluţionistă, de factură ateistă, preferă să definească

conştiinţa drept un produs al evoluţiei, contrazicând adevărul revelat şi constatabil prin

cele mai directe observaţii, care arată că între fiinţa umană şi a celorlalte vieţuitoare există

o deosebire fundamentală: spiritul. Chiar şi în absenţa unor convingeri religioase, orice

gândire sinceră şi suficient de profundă va fi de acord că nu există nimic în natură care să

poată genera spirit. Faptul că în inconştientul individual al omului există şi unele atavisme

caracteristice speciilor inferioare, nu înseamnă că acolo trebuie să căutăm originea

mentalului uman superior, la fel cum asemănările morfo-funcţionale cu primatele nu

dovedesc că omul este un animal evoluat. Revelaţia biblică, interpretată judicios şi multe

alte dovezi pe care nu le vom aduce aici arată limpede felul în care s-a produs interferenţa

dintre fiinta omului, de sorginte paradisiacă şi natura animală, pe care omul o posedă, fără

îndoială, într-o măsură relativă. Iarăşi este o realitate indiscutabilă faptul că animalele nu

posedă conştiinţă (pentru că, în cazul contrar, nu ar putea să nu arate că o posedă !).

Datele care atestă prezenţa unui câmp asemănător mentalului inconştient la grupurile de

animale nu indică nicidecum că fiecare individ al respectivei specii ar poseda un mental

individual, precum omul, deoarece acest lucru ar necesita existenţa unei conştiinţe căreia

să-i servească drept instrument. Aşadar, singura concluzie corectă aici este că informaţiile

necesare existenţei şi activităţii oricărei specii vii sunt memorate în forme specifice bio-

energetice şi sunt utilizate de către individ sau grup într-un mod automat, care nu implică

prezenţa unei constiinţe individuale. Există, fără îndoială, multe trăsături comune între

acest pseudo-mental lipsit de conştiinţă şi inconştientul individual al omului, care se

4

datorează faptului că mentalul inconştient uman a preluat aceste trăsături de la natura

animalică odată cu trupul morfo-funcţional organic. Dar aici se ridică o altă întrebare: cum

a fost ispitit omul în starea edenică, dacă nu era înzestrat cu un sub-mental de natura

inconştientului individual? Pe ce trăsături ascunse ale sufletului adamic s-a bazat diavolul,

atunci cand l-a ispitit pe om? Faptul că omul (prin femeie) a primit ispita diavolească,

înseamnă că în om se afla o structură subconştientă a cărei natură negativă o făcea să se

asemene întrucâtva cu aceea a ispititorului, ceea ce explică posibilitatea influenţei şi chiar

a posedării demonice. (Aceste entităţi negative există în mod obiectiv în afara omului şi nu

sunt nicidecum doar nişte forme mentale arhetipale.) Negativitatea acestei structuri

sufleteşti este evidentă în referatul biblic, întrucât în femeie s-a trezit dorinţa ascunsă de a

poseda ceva ce ştia că fusese interzis printr-o poftă de neexplicat printr-o necesitate

naturală, întrucât raiul îi oferea din belşug tot ce avea nevoie pentru o existenţă veşnică.

Dar dacă aceasta s-a petrecut înainte de primirea trupului organic, a cărei natură este

incontestabil animalică, de unde şi cum a apărut acest sub-mental negativ, pe care îl

numim inconştient şi care nu poate fi pus în niciun caz pe seama unui dat divin? Originea

mentalului inconştient este explicată nu ereditar, ci ontologic, fiind expresia dualităţii

antagoniste pe care o posedă orice obiect creat în contrast cu Creatorul, a cărei unicitate

este absolută şi nu poate cunoaşte sub nicio formă dualitatea. Această dualitate

universală o găsim exprimată cel mai concludent în filosofia taoistă prin simbolurile

antagoniste yin-yang, între care există un dinamism continuu şi fără sfârşit. Pentru cititorul

nefamiliarizat cu chestiunile teologice, care respinge de obicei revelaţia biblică legată de

originea omului, este suficient să ridicăm problema originii moralei. Dar şi aici, din

nefericire, există destui care consideră morala drept o moştenire cutumiară şi nu văd că

natura ei este profund spirituală şi ontologică. Şi dacă esenţa moralei este opoziţia binelui

faţă de rău, nu înseamnă oare că în fiinţa umană există la un nivel foarte profund (care nu

are nicio legătură cu atavismele) o dualitate fundamentală? Nu vom dezvolta aici mai mult

aceasta argumentaţie, care necesită un spaţiu mult mai larg. Ne vom mulţumi doar să

observăm că pseudo-inconştientul animalic nu are nimic negativ în el, nu reprezintă o

opoziţie la ceva pozitiv, ca în cazul omului. Iar dovada este că sufletul tuturor animalelor

este permeabil la energiile harice şi conlucrativ cu acestea, şi ca o dovadă în plus, nu se

cunosc fenomene spontane de posedare demonică în lumea animală, ceea ce înseamnă

că în acest caz nu există o afinitate naturală cu entităţile negative demonice (un animal

poate fi posedat exclusiv ca urmare a unei acţiuni exprese a omului, de natură magică ori

teurgică).

5

Există mai multe roluri şi niveluri de acţiune ale inconştientului colectiv: cele de

suprafaţă, adică cele mai apropiate de zona conştientă, sunt cele mai benigne: uitarea,

refularea trăirilor negative. Nivelurile profunde sunt ocupate de aşa-numitele arhetipuri,

care lucrează independent de mentalul conştient şi chiar de nivelurile mai superficiale ale

inconştientului individual. Arhetipurile pot fi luate în considerare în cele ce urmează, însă

doar cu unele amendamente. Pentru Jung, aceste straturi profunde sunt cele care

alcătuiesc de fapt inconştientul colectiv, deoarece sunt cele mai generale şi mai lipsite de

individualitate. Aşadar, ceea ce interesează în primul rând în raport cu inconştientul, fie cel

individual, fie cel colectiv, este antagonismul său faţă de ipostaza mentalului conştient.

Cele două ipostaze ale mentalului, cea conştientă şi cea inconştientă, tind să se domine

reciproc - între ele există o luptă continuă. Mentalul inconştient va deveni cu atât mai dens

şi mai negativ, cu cât controlul exercitat de mentalul conştient va fi mai slab. Se mai

remarcă aici un aspect regresiv al mentalului inconştient: atunci când capătă suficientă

putere şi autonomie, el tinde să coboare de la suprafaţa mentalului subconştient la niveluri

din ce în ce mai profunde şi mai impersonale, ajungând până la zona arhetipală.

Experienţa social-istorică arată că indivizii cei mai periculoşi pentru societate s-au adunat

întotdeauna în grupuri care practică în paralel cu activitatea politico-socială şi anumite

forme de ocultism de natură satanică. Aceasta demonstrează cele afirmate mai sus: odată

eliberate de sub dominaţia pozitivă a mentalului conştient, ipostaza negativă coboară tot

mai jos, ajungând la arhetipurile mitologice. Între acestea şi dualitatea negativă numită de

tradiţie diavol există o afinitate ontologică. Este de remarcat că asemenea regresiuni sau

scufundări în zonele profunde, negative, ale fiinţei nu sunt înregistrate decât rareori ca

experienţe încercate pe plan individual, fiind în general caracteristice grupurilor în care

inconştientul colectiv ajunge să domine cu forţele sale întunecate conştientul colectiv,

ocupând poziţia hegemonică a “spiritului de grup”. Există din nefericire` tot mai frecvent în

lumea modernă situaţia în care grupul in totalitate sau un sub-grup al acestuia se

constituie anume pentru a pune în lucrare acest mecanism. În ultimul caz, inconştientul

colectiv al grupului va fi alimentat şi totodată manipulat de energiile negative produse în

sub-grupul respectiv. Aici, rolul managerului devine foarte critic: conştientul colectiv al

grupului principal nu-şi va putea relua poziţia hegemonică şi benefică decât după

dizolvarea sau eliminarea sub-grupului malefic.

6

Este, de asemenea, foarte important de cunoscut că atunci când forţele obscure ale

dezechilibrului şi dezordinii, care caracterizează inconştientul individual şi colectiv, “erup”

la nivelul superior al mentalului conştient, ele tind să se deghizeze sub forme aparent

ordonatoare şi benefice, fiind astfel acceptate de către cenzura conştientului. Acest lucru

se traduce prin manipularea mentalului conştient de către cel inconştient, ceea ce, atunci

cand se petrece la nivel individual, devine o paradoxală auto-manipulare. Mentalul

inconştient, a cărui caracteristică principală este anarhia, încearcă chiar să se erijeze în

postura unui for legiuitor, însă legile pe care tinde să le instaureze, atât în conştiinţa

individuală, cât şi în cea colectivă, sunt contrare legilor fireşti. Mai mult, aceleaşi forţe

obscure sunt capabile să împiedice mentalul conştient să mai recunoască legile fireşti,

înlocuindu-le cu cele pervertite. Astfel se ajunge de la desconsiderarea şi negarea

revelaţiei divine până la ateismul declarat şi ostil. Se produce astfel o adevărată

demonizare, atât în plan individual, cât şi colectiv, în care rolul demonului îl joacă (cel puţin

într-o fază iniţială) mentalul inconştient. Intr-o fază ulterioară, această stare de auto-

demonizare atrage la sine şi entităti demonice veritabile şi situaţia devine dramatică. Astfel

starea de cuasi-independenţă a mentalului inconştient nu rămâne stabilă, pentru că, în

cele din urmă, entităţile negative exterioare se instalează la conducerea mentalului cu

toate nivelurile sale. Abia aceasta este starea cu adevărat critică, din care individul nu mai

poate ieşi fără ajutorul lui Dumnezeu.

Dar inconştientul individual are şi o latură pozitivă, care conţine aspectele benefice,

deşi inconştiente, ale persoanei (aici se remarcă una din diferenţele majore între psiholo-

gia lui Jung şi cea a lui Freud - ultimul nu a văzut în inconştient decât latura sa negativă).

Latura pozitivă se regăseşte mai ales la persoanele care nu sunt dominate de vanitate, de

narcisism, de dorinţe materiale, de obsesia parvenirii. Aici intervine într-o mare măsură

beneficiul educaţiei religioase, pentru care virtutea cea mai importantă este smerenia (cu

sora ei săracă în conţinut spiritual, modestia). Individul smerit îşi va cultiva aşadar (cu voie

sau fără voie) latura pozitivă a inconştientului său, în detrimentul laturii negative: prima va

creşte continuu, iar ultima va descreşte în egală măsură.

7

Capacitatea inconştientului individual de a-şi insinua producţiile în zona mentalului

conştient l-a făcut pe Jung să susţină că inconştientul este sediul creativităţii. Noi ne-am

obişnuit să numim creaţie orice producţie mentală care ajunge din zona inconştientă în

cea conştientă fără veste, luând forma revelaţiei. Dar aşa cum există o latură pozitivă şi

alta negativă a inconştientului, tot aşa există şi o creaţie pozitivă şi alta negativă. Mai ales

în ultima vreme, s-a statornicit în estetică ideea ca arta, ca şi personalitatea artistului,

trebuie să conţină un oarecare procent de rebeliune, de dezordine, pentru a fi autentice.

Mai ales tinerii sunt extrem de receptivi la această paradigmă, ceea ce vădeşte o activare

puternică a inconştientului colectiv la nivel de masă in perioada post-modernistă.

Manifestarea cea mai cunoscută a acestui fenomen se vede în majoritatea genurilor de

muzică modernă. Carl Jung afirma că în mentalul inconştient s-ar afla adevăratul spirit de

viaţă al individului, care este identic cu ceea ce se numeste Sinele. Este adevărat că

spiritul conţine viaţa nemuritoare a sufletului, după cum este la fel de adevărat că noi nu

putem investiga această zonă abisală a fiinţei noastre. Însă credem că cea mai mare

eroare în teoria lui Jung este considerarea Sinelui drept unul din arhetipurile

fundamentale. Acest lucru face ca ruptura dintre teoria sa şi revelaţia divină (în ultimă

instanţă, Dumnezeu însuşi) să devină definitivă .

8

Problema rezonanţei psi

9

Fenomenul rezonanţei în fizică este reprezentat de capacitatea unui sistem oscilant

de a produce un transfer periodic de energie între părţile sale componente, cu amplitudine

mărită în prezenţa unor anumite condiţii. În cadrul temei noastre, rezonanţa se poate

produce atât între diferitele niveluri ale psihicului individual, cât şi între indivizii care

compun grupul. Iar dacă aplicăm această teorie la sistemul extins care îl cuprinde şi pe

managerul grupului, se poate vorbi şi de o rezonanţă între acesta şi grupul considerat ca o

entitate unică. Una din condiţiile principale pentru producerea rezonanţei psihice este

afinitatea dintre părţile sistemului, ceea ce facilitează schimbul de energie dintre ele. Din

punct de vedere practic, fenomenul rezonanţei psihice este înlesnit de anumite acte

repetitive, care pot fi executate conştient sau inconştient, spontan sau programatic. Dar nu

acest aspect simplist este cel care interesează aici, chiar dacă el poate aduce uneori

beneficii importante în domeniul educaţional. Este vorba de rezonanţa care se instalează

ca urmare a exercitării unor condiţii foarte complexe, practic nedecelabile, atât la nivelul

individului, cât şi la nivelul grupului. Fiind un fenomen a cărui amplitudine depăşeşte cu

mult, pentru un timp scurt, toate celelalte procese mentale, el tinde să ocupe întregul

psihic, atât la nivel conştient cât şi inconştient. Există, desigur, şi aici o rezonanţă pozitivă

şi una negativă. Cea pozitivă poate fi iniţiată fie pornind de la nivelul conştientului (atunci

când condiţiile de producere sunt acceptate sau produse voluntar de individ), fie pornind

de la nivelul părţii pozitive a inconştientului (când condiţiile de producere nu se află sub

controlul individului, dar sunt favorabile atât pentru individ, cât şi pentru grupul din care

face parte). Indiferent de nivelul unde se produce fenomenul de rezonanţă, rolul

fundamental în menţinerea lui îl deţine inconştientul şi nu conştientul. Dacă, după ce

constată producerea rezonanţei, individul încearcă să o controleze pe cale conştientă,

aceasta încetează (ne referim aici la stările de rezonanţă complexă, nu la cele simple,

care pot fi iniţiate şi menţinute prin acte repetitive conştiente). În demersul nostru, ne

interesează în special rezonanţa produsă la iniţiativa managerului grupului. Intenţia sa

expresă de a obţine mult-dorita rezonanţă cu grupul pe care îl conduce face ca latura

conştientă a mentalului său să devină un pol puternic emisiv, care va determina în mod

automat în inconştientul individual al membrilor grupului o reacţiune de o intensitate

corespunzătoare. Avem aici manifestarea concretă a legii deja enunţate: cu cât conştientul

câştigă în claritate şi determinare, cu atât inconştientul va deveni mai puternic şi mai

monarhic. Situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât suma intensităţilor reacţiunilor la

nivelul grupului va genera un efect de destabilizare şi de dezordine cu mult mai intens

decât cauza care le-a produs. Ca o aplicaţie în domeniul educaţional a celor arătate, se

10

poate confirma de către toţi profesorii cu experienţă că receptivitatea cea mai bună din

partea grupului de elevi a fost obţinută atunci când, dintr-un motiv sau altul, profesorul nu

şi-a manifestat personalitatea proprie în mod direct şi cu maximă intensitate, ci a făcut ca

informaţia conţinută în lecţia sa să fie transmisă detaşat şi oarecum impersonal. În caz

contrar, grupul va deveni din ce în ce mai agitat şi ora va fi foarte des întreruptă pentru a

se face observatii legate de disciplină, ceea ce va duce la degradarea sau chiar la

compromiterea actului educaţional. Putem aduce aici şi exemplul unei slujbe religioase.

Aceasta produce un efect de rezonanţă atât la nivelul slujitorilor, cât şi al participanţilor,

dar nu lucrarea directă a slujitorilor este cea care produce rezonanţa. Ei nu-şi impun în

niciun fel propria lor personalitate în actul sacerdotal, deoarece aceasta ar intra în

contradicţie cu efectul de rezonanţă, care este un răspuns al ipostazei pozitive a

inconştientului individual şi colectiv la lucrarea nevăzută a harului divin. Aceasta face ca

ipostaza inconştientă şi negativă a mentalului să fie puternic inhibată şi redusă la tăcere,

nu atât prin controlul conştient şi voluntar al celor implicaţi, cât mai ales prin aceeaşi

lucrare nevăzută a harului divin.

Trebuie să acordăm şi rezonanţei negative un loc important în expunerea noastră.

Aceasta se produce între diferitele niveluri sau straturi ale inconştientului individual, dar şi

între inconştientul individual, ca integralitate, şi alte zone de energie negativă similară,

însă exterioare, care nu sunt proprii mentalului uman. Rezonanţa negativă poate apărea

fie spontan, în urma dezechilibrului la nivel mental individual (permiţând mentalului

inconştient să preia rolul conducător), fie poate fi indusă pe diferite căi (prin practici

mentale greşit înţelese sau conduse ori prin acţiuni malefice de la distanţă, în care

individul în cauză are rol de victimă sau, în unele cazuri, el însuşi poate deveni victima

propriei sale intenţii malefice). Atunci când rezonanţa negativă este produsă din afara

fiinţei de către entităţi demonice şi devine o stare stabilă, poartă numele de posedare şi

poate fi extrem de periculoasă, întrucât rolul mentalului conştient (la nivelul individului sau,

uneori, chiar al grupului) este preluat de entităţile străine. Dar asemenea cazuri extreme

sunt din fericire foarte rare. Dimpotrivă, sunt foarte frecvente cazurile de posedare

tranzitorie, de scurtă durată, care apar în general la indivizii înzestraţi cu un slab control

din partea mentalului conştient sau la grupurile în care lipseşte o voinţă managerială

pozitivă şi exercitată în mod consecvent.

11

Simptomele care însoţesc fenomenul de rezonanţă negativă la nivelul individului

sunt slăbirea sau chiar pierderea contactului cu realitatea, ceea ce arată că mentalul in-

conştient a ocupat locul celui conştient. Urmarea este că asupra individului se instalează

un fel de stare de hipnoză, în care pot fi primite sugestii sau chiar comenzi din exteriorul

individului sau din partea mentalului inconştient, care nu mai sunt gestionate de cenzura

conştientă. Destabilizarea ordinii mentale este adeseori însoţită de agitaţie motorie, incon-

tinenţă verbală, manifestată mai ales la indivizii la care maturizarea sistemului nervos cen-

tral este înca în curs (copii, adolescenţi). Fenomenul devine cu atât mai periculos atunci

când rezonanţa negativă se produce între mai mulţi membri ai grupului.

Un efect similar apare şi ca urmare a declanşării unui mecanism de protecţie, atunci

când solicitarea nervoasă sau mentală depăşeşte un anumit prag. Protecţia de acest fel

este perfect normală, funcţionând ca o inhibiţie exercitată la nivel cortical (de unde şi elibe-

rarea descărcărilor incontrolabile la nivelul centrilor motori, cu instalarea agitaţiei motorii)

şi, în aceeaşi măsură, la nivelul mentalului conştient. Din punct de vedere psihic, se

ajunge la acelaşi efect de rezonanţă negativă la nivel individual şi colectiv, dar de această

dată cauza este uşor decelabilă şi poate fi înlăturată prin dozarea judicioasă a efortului

cerut celui educat.

12

Efectul de paralizie ori hipnoză indus asupra mentalului conştient, în aceste cazuri,

acţionează ca un veritabil drog, de care membrii grupului devin dependenţi. Acelaşi efect

extrem de dăunător de inhibare a funcţiilor mentalului conştient se instalează oridecâteori

individul se dedă la activităţi stereotipe sau care cer operaţii în care mentalul conştient nu

joacă decât un rol cu totul secundar (cum ar fi, de pildă, jocurile pe computer). De aseme-

nea, vizionarea în exces a filmelor TV poate conduce la acelaşi efect, întrucât, în acest

timp, ariile corticale principale angajate în procesul de gândire sunt practic inactive. Cu

timpul, se instalează o stare de atonie sau chiar de paralizie a funcţiilor mentale

superioare, ceea ce duce la eliberarea necondiţionată a energiilor stocate în inconştientul

individual. Acestea blochează mai departe iniţiativa conştiinţei de a prelua controlul asupra

mentalului şi astfel, treptat, se produce un blocaj greu reversibil, care poate conduce chiar

la o degenerare a centrilor corticali superiori. Individul nu mai poate susţine nici măcar un

efort intelectual modest - este continuu agitat şi dezordonat, manifestă rebeliune şi

agresivitate faţă de cei din jur şi, în general, comportamentul său conţine forme

revoltătoare de imoralitate. Acestea sunt binecunoscutele simptome ale sindromului ADHD

(hiperactivitate cu diminuarea atentiei), care face ravagii printre copiii ultimei generaţii. Din

nefericire, pentru specialişti problema se pune aici aproape exclusiv la nivel psiho-somatic,

apelându-se în majoritatea cazurilor la un tratament sedativ, când de fapt este vorba de o

afecţiune a cărei cauză trebuie căutată la nivel spiritual şi eliminată prin mijloace specifice.

Astfel, un rol benefic extrem de important îl reprezintă, pe de-o parte, activarea energiilor

mentalului conştient prin anumite tipuri de meditaţie şi alte exerciţii mentale, iar pe de altă

parte, inhibarea energiilor negative de provenienţă interioară sau exterioară, prin

rugăciune zilnică şi participarea regulată la slujbele religioase, prin care se beneficiază de

influenţa benefică a harului divin. Aceste mijloace invocă puterea divină pentru a dizolva

rezonanţele create (cu voie sau fără de voie) între mentalul individual şi alte forme de

energie negativă, mai ales cele exterioare individului uman, care tind să destabilizeze şi

uneori chiar să ocupe conştiinţa individuală, producând adevărate dezastre.

Persona sau “masca” socială şi rolul ei în dezvoltarea individului

13

Mentalul inconştient joacă un rol fundamental în procesul de individuaţie, care

înseamnă de fapt descoperirea eului propriu. Aşa cum arăta Carl Jung, partea centrală a

acestui proces o reprezintă întâlnirea dintre mentalul conştient şi cel inconştient. Acest lu-

cru se întâmplă, de obicei, ca urmare a maturizării psiho-somatice a individului, dar şi a

unui contact mai direct cu societatea, care determină un control mai atent al

comportamentului. Astfel, rolul mentalului conştient tinde să devină preponderent mai ales

în raport cu activităţile exterioare, care nu necesită o activitate intelectuală specifică.

Procesul de individuaţie poate fi accelerat prin exerciţii de introspecţie sau prin rugăciunea

practicată independent. În schimb, se constată o întârziere periculoasă a aceluiaşi proces

la indivizii care fac parte din grupuri în care rezonanţa la nivelul inconştientului colectiv a

devenit o obişnuinţă. Aici intervine un alt concept jungian, persona (termenul însemnând,

la origine, masca pe care o purtau actorii în teatrul antic). Persona corespunde interfeţei

dintre individ şi lumea exterioară, “masca” pe care individul este nevoit s-o poarte, fie ca

să evite contactele neplăcute cu lumea, fie ca să le favorizeze pe cele plăcute. Unii

psihologi mai noi au denumit persona arhetipul conformităţii, deoarece funcţia sa

principală este aceea de adaptare a individului la regulile impuse de societate. Unul din

rolurile foarte importante ale personei este acela de a servi ca barieră unidirecţională între

inconştientul individual şi mentalul conştient. Astfel, asalturile energiilor inconştientului vor

fi stopate de “masca” pe care individul va fi nevoit să o poarte, pentru a se conforma

regulilor sociale. O mare eroare este confuzia dintre persona şi conştiinţa morală. Există

indivizi cu o persona foarte bine antrenată, care pot lăsa impresia unor oameni înzestraţi

cu un înalt simţ moral. În realitate, aceştia nu sunt decât nişte foarte buni actori, dar îşi

dezvăluie adevărata identitate îndată ce sunt puşi în situaţii cu care nu sunt obişnuiţi. Cea

mai gravă consecinţă pentru individul care acordă personei sale un rol prea important este

uitarea adevăratului său eu, confundându-l cu “masca” socială. Acesta este procesul de

înstrăinare de Sine sau de pierdere a individuaţiei, de care sunt marcaţi astăzi atât de

mulţi oameni. În acest sens, recăpătarea individuaţiei nu se poate face decât prin

sacrificarea personei, adică prin lepădarea “măştii”. În cazul educaţiei şcolare, elevii sunt,

evident, încă departe de a-şi fi alcătuit o adevărată persona. Totuşi, procesul acesta este

absolut necesar şi trebuie început mai întâi prin educaţia în familie, unde sunt deprinse

cele mai importante reguli de comportament în societate, fiind completat şi desăvârşit apoi

prin educaţia şcolară. Aici însă se cer făcute câteva observaţii foarte importante. Nu

întâmplator, elevii cei mai indisciplinaţi dintr-o şcoală, care nu dovedesc că şi-au însuşit

într-o măsură suficientă o persona în sensul dorit de societate, sunt şi cei la care procesul

14

de individuaţie este cel mai avansat. După cum observăm adesea că, în anumite etape de

cumpănă ale adolescenţei, unii elevi, care erau un model de ascultare şi disciplină, devin

obraznici şi indisciplinaţi. Explicaţia este imediată, considerând mecanismul arătat anterior,

prin care individul nu poate ajunge la propria sa identitate, adică la cunoaşterea de Sine,

decât sacrificându-şi persona. Acesta este momentul cel mai critic din viaţa individului, în

care rolul educaţiei şi al mediului este hotărâtor. Tot aici trebuie să atragem atenţia asupra

confuziei pe care educatorii o fac în general între a expune o persona stabilă (cum este

cazul elevilor apreciaţi pentru o bună pregătire şi purtare) şi a poseda in mod real

profunzimea spirituală pe care o presupun acestor rezultate. Nu sunt rare exemplele în

care profunzimea aceasta se regăseşte mai degrabă la indivizii-problemă, în ciuda

rezultatelor şcolare slabe înregistrate de aceştia.

Aşadar, ceea ce se întâmplă prin minimizarea rolului personei este desfiinţarea

barierei care desparte conştientul de inconştient. Lăsând deoparte riscurile inerente unui

asemenea contact, pe care le-am descris anterior, acesta este procesul fundamental în

dezvoltarea individuală care conduce la realizarea integralităţii fiinţei. Energia creatoare

care se degajă din acest act de uniune provine, aşadar, nu din inconştient, cum susţinea

Jung, ci chiar din realizarea acestei integralităţi, iar lucrul cel mai important este că energia

dobândită va fi dăruită conştientului, adică luminii şi ordinii care trebuie să domnească în

fiinţă. Niciun creator adevărat nu a ajuns la rebeliune împotriva ordinii prin actul său de

creaţie, ci dimpotrivă, ceea ce justifică limpede concluzia noastră. Creatorul adevărat

poate demonstra, prin modul său de viaţă` o minimalizare a personei, care se traduce prin

desconsiderarea unor norme de comportament social, dar acestea nu vor deveni niciodată

acte imorale. De aceea, adolescenţii vor trebui să dea dovadă de mult discernământ

atunci când îşi aleg modelele şi idolii dintre celebrităţile artistice ale lumii moderne, pentru

că cei mai mulţi dintre aceştia sunt foarte departe de a fi adevăraţi creatori. Cei mai mulţi

n-au făcut decât să-şi înlocuiască “masca” socială comună cu una confecţionată, pentru a

se potrivi rolului în care doresc să se erijeze. Nu e vorba deci de creatori, ci de nişte simpli

costumieri, dacă nu chiar de impostori în toată regula.

15

Aplicarea teoriei în cazul colectivului de eleviMentalul colectiv a primit această denumire deoarece este caracterizat de nişte

însuşiri pe care membrii grupului le împărtăşesc în comun, mergând până la identificare

reciprocă. Aceasta conferă fiecărui membru al grupului iluzia anonimităţii, de aici şi doza

marcantă de iresponsabilitate individuală care caracterizează, mai mult sau mai puţin,

orice grup liber sau oficial constituit. Gândirea mentalului de grup este elementară, bazată

pe asociere liberă de imagini, de unde rezultă pentru fiecare membru al grupului o scădere

a abilităţii intelectuale. Este o gândire în extreme, care nu cunoaşte dubiul sau

incertitudinea, deşi dovedeşte o slabă legătură cu realitatea. Aceasta face ca grupul să

uzeze de idei contradictorii, prin alăturarea şi tolerarea lor. O altă caracteristică a grupului

este impulsivitatea, labilitatea, irascibilitatea, şi peste toate acestea, convingerea

învincibilităţii. Grupul este deschis tuturor influenţelor, dar este în acelaşi timp înzestrat cu

o mare putere de contagiune, care se manifestă fie în raport cu indivizi izolaţi, fie cu alte

grupuri. Este cunoscută, de asemenea, predispoziţia grupului de a se supune în faţa

autorităţii, chiar doreşte şi solicită această supunere. Aici se cere făcută deosebirea netă

între liderul grupului şi managerul său. În cazul colectivului de elevi, liderul poate fi

responsabilul clasei, numit oficial de către manager în urma propunerilor colectivului, dar

poate fi şi un alt membru al grupului, care este adevăratul lider de care ascultă ceilalţi

membri. Managerul trebuie să-l identifice pe acesta din urmă şi să acţioneze cu

înţelepciune, în funcţie de calităţile şi defectele celui în cauză. Managerul este însă

întotdeauna o persoană din afara grupului, care are în raport cu grupul raporturi

educaţionale, adică un profesor-diriginte. Este, desigur` foarte important ca între manager

şi lider să existe o înţelegere şi o colaborare cât mai strânsă.

Legătura între membrii grupului, ca şi cea dintre membri şi lider sau manager este

dată de un tip particular de eros. Fiecare membru doreşte recunoaşterea şi aprobarea sa

de către conducător. De aici marea sugestibilitate a grupului, cuvântul conducătorului

având semnificaţii aproape magice. În raportul dintre grup şi manager se observa regresul

în inconştientul individual şi cel colectiv până la nivelul psihologiei copilului faţă de

părintele său, o manifestare care se întâlneşte mai des la elevii nivelului primar de

învăţământ. Este fenomenul descris anterior, al coborârii în inconştientul individual până la

nivelul arhetipal, care aici este reprezentat de tipul părintelui. Toate aceste caracteristici

dovedesc clar un lucru: ca mentalul de grup este în mod esenţial un mental inconştient,

care în lipsa unui manager înţelept şi abil are toate şansele de a-şi materializa forţele şi

impulsurile obscure care îl constituie.

16

Orice grup de indivizi, pentru a fi unit ca o entitate bine definită, trebuie să

împărtăşească un eu ideal comun. În primul rând, managerul şi apoi liderul grupului

trebuie să reprezinte pentru mentalul inconştient comun al grupului întruparea acestui eu

ideal comun. În cazul colectivului de elevi, eul ideal comun trebuie să fie personalitatea

ideală a omului desăvârşit, iar persoana în care acest ideal îşi găseşte cea mai concretă

reprezentare trebuie să fie profesorul-diriginte al clasei. Astfel se produce, în cazul cel mai

fericit, o rezonanţă pozitivă care duce la progresul rapid al tuturor membrilor grupului. Însă

condiţia de bază pentru aceasta este ca prezenţa managerului (care trebuie să existe nu

numai fizic, ci mai ales în planul mental al elevilor) să nu fie una pasivă, ci mereu activă.

Motivaţia este că prezenţa pasivă nu este suficientă pentru a bloca şi dizolva tentativele

negative ale mentalului inconştient colectiv, care speculează orice slăbiciune a eului

colectiv (intruchipat în persoana managerului) pentru a ieşi la suprafaţă şi a destabiliza

echilibrul grupului. Este important de remarcat că grupul îşi primeşte cele mai importante

influenţe din partea managerului nu pe calea mentalului conştient colectiv, ci, paradoxal, a

mentalului inconştient colectiv. Astfel, grupul reprezentat de clasa de elevi plus profesorul-

diriginte funcţionează ca o entitate unică (în deplină analogie cu individul izolat) al cărei

inconştient colectiv îşi găseşte un “tutore” în inconştientul individual al managerului.

Managerul colectează şi materializează nevoile iraţionale, dorinţele şi temerile grupului. În

aceeaşi măsură, conştientul colectiv al grupului va adopta mentalul conştient al

managerului drept conducător. Managerul grupului ocupă poziţia eului ideal comun al

grupului, care, însă, am văzut că ţine în cea mai mare parte de latura mentală

inconştientă. Se pune, desigur, întrebarea de ce afirmăm atunci că aspectul de bază al

actului educaţional desfăşurat între manager şi grup este făcut prin intermediul mentalului

inconştient colectiv şi nu prin cel conştient, aşa cum se străduieşte să ne înveţe

psihopedagogia. Răspunsul este că rezonanţa maximă între grup şi manager nu se obţine

pe planul mentalului conştient, ci, paradoxal, al celui inconştient. Şi cu cât managerul va

încerca mai mult să producă această rezonanţă pe calea transmiterii de mesaje

intelectuale sau morale către grup, cu atât mai mare va fi dezamăgirea sa, constatând că

rezonanţa nu se produce în măsura aşteptată. Explicaţia, în lumina celor arătate deja, este

clară: cu cât conştientul va exercita o forţă mai mare asupra inconştientului, cu atât ultimul

va răspunde cu o reacţiune mai mare. Acolo unde acest efect nu se produce, nu înseamnă

că teoria nu funcţionează, ci că legătura dintre manager şi grup este foarte slabă. Ceea ce

primează în acel grup nu este grupul ca întreg, ci grupuleţele care se constituie şi se

dizolvă aleator în structura grupului principal. Aceste grupuleţe pot avea fiecare câte un

17

lider, dar între lideri nu există o legătură care să poată determina armonizarea grupului şi

atunci în grup domneşte haosul. Într-un astfel de grup nu este posibilă nici rezonanţa

pozitivă, nici progresul, ba chiar dimpotrivă, fiecare membru al grupului va remarca faptul

că apartenenţa sa la acel grup induce o frânare a progresului propriu şi va căuta să se

izoleze mental, ceea ce va accentua starea de blocare sau de regres, sau chiar se va

auto-exclude din grup. O asemenea situaţie nu poate fi gestionată de manager decât cel

mult de pe poziţii formale, ceea ce nu reprezintă o interacţiune reală cu grupul.

Tot aici se cuvine să semnalăm una din posibilităţile cele mai nefericite ale relaţiei

grup-manager. Dacă, în postura sa de reprezentant al eului colectiv, managerul grupului

nu va acorda o atenţie specială prezentei sale active în cadrul grupului (repetăm, nu atât

în sens fizic, cât mai ales în planul imaginii mentale pe are o proiectează în membrii

grupului), ceea ce se poate face numai printr-un auto-control riguros la nivelul conştiinţei

proprii, atunci latura inconştientă şi negativă a mentalului său va lua de fapt conducerea

grupului, graţie mecanismelor arătate, în virtutea marii sugestibilităţi a grupului, pe calea

comunicării dintre inconştientul colectiv al grupului şi cel individual al managerului. Ca

atare, din cel din urmă vor fi extrase de către cel dintâi toate elementele refulate, negative,

care vor fi adoptate inconştient de către grup. Astfel, grupul va ajunge să întruchipeze la o

scară supradimensionată aspectele cele mai negative ale personalităţii managerului.

Paradoxal, se poate ajunge ca acest efect inconştient anti-educaţional să contracareze

sau chiar să întreacă efectul urmărit conştient de către educator.

Concluzii finale

Din cele expuse, rezultă câteva idei principale, pe care autorul le consideră

deosebit de importante în raport cu actul educaţional desfăşurat la orice nivel de

învăţământ, dar cu precădere la nivelul învăţământului preuniversitar, tinând seama de

transformările esenţiale prin care trece o persoană în acest interval al vieţii. În primul rând,

este vorba de rolul fundamental pe care îl joacă mentalul inconştient şi procesele legate

de acesta în viaţa psihică a individului, dar mai ales în dinamica relaţională a grupului

educaţional din care face parte. Fără a desconsidera câtuşi de puţin datele rezultate din

psihopedagogia clasică, care se ocupă aproape exclusiv cu problemele educaţionale

legate de mentalul conştient, considerăm că un act educaţional eficient nu poate fi susţinut

fără abordarea domeniului inconştient al psihicului. Există multe moduri în care poate fi

făcută această abordare, aşa cum arată experienţele mai vechi sau mai noi în această

18

direcţie, însă ne rezervăm dreptul de a considera că rolul cel mai benefic îl deţine

spiritualitatea creştină, prin calea a cărei eficienţă a fost demonstrată, fără loc de îndoială,

de către Biserică în cele două milenii de existenţă şi activitate. Problemele care se pun în

acest sens sunt multiple şi complicate, atunci când sunt privite din afară, dar ele se

simplifică considerabil şi devin fireşti, dacă sunt abordate mai întâi pe plan individual şi

apoi extinse la grup. Aici, rolul managerului este fundamental. Eficienţa reală a acestor

metode asupra grupului nu se va putea vedea înainte ca managerul să le adopte el însuşi

ca principii de viaţă. Cariera profesorală, urmată din pasiune, poate fi pentru manager un

temei pentru a pune un început bun în viaţa sa, în direcţia arătată. După cum tot un

început bun poate rezulta şi din considerarea riscurilor care se nasc din neglijarea unei

vieţi spirituale pe baze adevărate, riscuri care îi privesc în primul rând pe membrii grupului

educaţional. Tuturor oamenilor, dar mai ales educatorilor, ni se cere să săvârşim mai întâi

în noi înşine metanoia, înnoirea interioară. Abia atunci, vom putea să fim cu adevărat ceea

ce ne dorim ca educatori.

BIBLIOGRAFIE

1. Sigmund Freud, Opere, vol. 3 – Psihologia inconștientului Ed. Trei, 1995;

2. Carl Gustav Jung, Opere complete. Vol. 1, Arhetipurile și inconștientul

colectiv, Editura Trei, Bucureșţi, 2003;

3. Carl Gustav Jung, Opere complete, Vol. 9, Aion. Contribuții la simbolistica

Sinelui, Editura Trei, Bucureșţi, 2005;

4. Carl Gustav Jung, Opere complete. Vol. 17, Dezvoltarea personalității, Editura Trei, Bucureșţi, 2006;

5. Mccraty, R., & Atkinson, M. “Psychophysiological coherence”, Amsterdam:

Harwood Academic Publishers, 2007;

6. Marci, C.D. Psychophysiology ând psychotherapy: The neurobiology of

human relatedness. În Practical Reviews of Psychiatry, 25 (3), 2002;

19

7. Lanţieri, L. (Ed.) Schools with spirit: Nurturing the înner lives of children ând

teachers. Boston, mă: Beacon, 2001;

8. Laszlo, E. The interconnected universe: Conceptual foundaţions of

transdisciplinary unified theory. River Edge, NJ: World Scientific, 1995, pp.

100-104, 132;

9. Braud, W., & Schlitz, M. J. (1991). Consciousness interacţions with remote

biological systems: Anomalous intenţionality effects. Subtle Energies, 2 (1),

1-46.

10.

20