DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (art. 179C. pen.)

1. Conţinutul legal: "Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, daca sinuciderea sau încercarea a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.Când fapta prevazuta în alin. precedent s-a savârşit faţa de un minor sau faţa de o presoana care nu era în stare sa-şi dea sema de fapta sa, ori nu putea sa fie stapâna pe ele, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.2. Condiţii preexistente:2A. Obiectul infracţiunii:- obiectul juridic generic - este identic ca la celelalte infracţiuni contra persoanei;- obiectul juridic special - este format din totalitatea relaţiilor sociale care ocrotesc dreptul la viaţa oricarui om, incriminâd faptele care instiga la autosuprimarea vieţii.- obiectul material - este corpul persoanei care s-a sinucis sau care a încercat sa se sinucida.2B. Subiecţii infracţiunii:- subiectul activ - orice persoana care răspunde penal. Participaţia este posibila sub toate formele sale.- subiectul pasiv - orice persoana. În cazul agravantei, acesta este calificat -minor sau iresponsabil.

3. Conţinutul constitutiv:3A. Latura obiectiva:- elementul material - se poate savârşii printr-o acţiune de determinare sau înlesnire a sinuciderii, ori de convingere a acesteia sa se sinucida. Când constrângerea victimei este de asemenea natura încât nu lasa acestuia nici o posibilitate concreta de a acţiona altfel, ori de a se împotrivi, faptuitorul va raspunde pentru infracţiunea de omor. Cel care sileşte o persoana sa se sinucida va raspunde tot pentru omor. În cazul acestei infracţiuni, hotarârea aparţine subiectului pasiv.- urmarea imediata - sinuciderea persoanei sau încercarea de a se sinucide. 3B. Latura subiectiva:- forma de vinovaţie - intenţia directa sau indirecta.

4. Forme. Modalitaţi. Sancţiuni.FORME:1. actele preparatorii - deşii posibile, nu se pedepsesc;2. tentativa - nu se pedepseşte;3. fapt consumat - fapta se consuma atunci când se produce sinucidrea sau când încercarea de sinucidere a avul loc.MODALITAŢI: Fapta este mai grava atunci când:a. când fapta se savârşeşte asupra unui minor;b. când fapta se savârşeşte asupra unui iresponsabil (în sensul art.48 C.pen.)În ambele situaţii este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut starea victimei, în caz contrar agravanta nu se reţine.SANCŢIUNI:

- închisoare de la 2 la 7 ani - în forma tip şi- închisoare de la 3 la 10 ani - în forma agravata.

I. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

1. Continutul legal

Potrivit art. 179 C. pen. constituie infractiune fapta de a determina sau de a înlesni

sinuciderea unei persoane, daca sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc. Fapta este

mai grava daca s-a savârsit fata de un minor sau fata de o persoana care nu era în stare sa-si dea

seama de fapta sa, ori nu putea fi stapâna pe actele sale.

In noul cod penal aceasta infractiune este prevazuta in art. 191, diferentele fiind

urmatoarele: noul cod face distinctie intre fapta care a fost urmata doar de o incercare de

sinucidere si cea care a avut ca rezultat sinuciderea victimei, iar in ceea ce priveste tratamentul

sanctionator, acesta difera in functie de imprejurarea daca fapta a fost comis fata de o persoana cu

discernamant nealterat, o persoana cu discernamant diminuat sau o persoana lipsita de

discernamant1.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic special al infractiunii, care este o varianta de specie a omorului, este si

el similar infractiunilor de omucidere si consta în relatiile referitoare la dreptul la viata; aceasta

valoare sociala este ocrotita prin incriminarea faptei mentionate si prin aceasta sunt aparate si

relatiile sociale care se nasc si se dezvolta în jurul valorii sociale respective2.

B. Obiect material consta în corpul persoanei care s-a sinucis sau a încercat sa se

sinucida.

C. Subiect activ poate fi orice persoana care îndeplineste conditiile pentru a fi subiect

activ al infractiunii. Participatia penala este posibila sub toate formele (coautorat, instigare si

complicitate).

D. Subiectul pasiv poate fi, de asemenea, orice persoana asupra careia se efectueaza

actiunea de determinare sau de înlesnire a sinuciderii. În cazul formei agravate, subiectul pasiv nu

1 Mihai Adrian Hotca, Noul cod penal si codul penal anterior: aspect diferentiale si situatii tranzitorii, Editura hamangiu, Bucuresti 2009, pg. 1802 Alexandru Boroi, Drept Penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2008

poate fi decât un minor sau o persoana care nu era în stare sa-si dea seama de fapta sa ori nu putea

fi stapâna pe actele sale3. Potrivit noului Cod penal exista doua forme agravate, in prima subiect

pasiv este minorul cu varsta cuprinsa intre 13 si 18 ani precum si persoana cu discernamant

diminuat, iar in cea de-a doua subiect pasiv este minorul care nu a implinit varsta de 13 ani, ori o

persoana care nu a putut sa-si dea seama de consecintele actiunilor sau inactiunilor sale ori nu

putea sa le controleze4.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective implica o actiune de

determinare sau înlesnire a sinuciderii unei persoane. Pentru existenta infractiunii este suficienta

una dintre aceste actiuni. Prin determinarea la sinucidere se întelege actiunea de convingere a

unei persoane de a se sinucide. Nu intereseaza daca ideea sinuciderii a fost sugerata victimei de

catre faptuitor, sau daca aceasta idee aparuse în mintea victimei mai înainte, iar faptuitorul a

reusit sa înlature eventualele ezitari ale victimei, determinând-o sa ia hotarârea de a se sinucide;

ceea ce intereseaza este ca faptuitorul, prin activitatea sa, sa fi determinat victima sa ia hotarârea

de a se sinucide5. De asemenea, nu intereseaza mijloacele prin care s-a realizat actiunea de

determinare (rugaminti, ordine, constrângere fizica etc.).

De asemenea, nu prezinta interes faptul ca sinuciderea este admisa traditional ca un mod

de rezolvare a unor chestiuni de onoare în unele tari (daca un japonez îndeamna pe un conational

sa se sinucida pe teritoriul tarii noastre pentru o chestiune de onoare, fapta va constitui

infractiunea prevazuta în art. 179).

Determinarea la sinucidere se poate realiza asadar nu numai prin îndemnuri sau amagire

(de pilda prin exagerarea tendentioasa a unor pericole, a unor necazuri, conflicte), ci si prin acte

de tortura, prin supunerea la chinuri repetate, scandaluri si batai, care pot sa o aduca pe victima în

stare de disperare, culminând cu sinuciderea sau încercarea de sinucidere. De exemplu, inculpatul

a avut fata de sotia sa o comportare total necorespunzatoare: într-o zi a lovit-o si a constrâns-o sa

doarma peste noapte, în frig, într-o camera neamenajata, fara ferestre si fara pat, în alta zi a lovit-

o si a amenintat-o cu moartea, iar în ziua urmatoare, dupa alte amenintari, i-a interzis sa se culce

3 Tudorel Toader , Drept penal roman. Partea speciala, Ed. a 4-a , Editura Hamangiu, Bucuresti, 20094 Mihai Adrian Hotca, Noul cod penal si codul penal anterior: aspect diferentiale si situatii tranzitorii, Editura hamangiu, Bucuresti 2009, pg. 1795 Alexandru Boroi, Drept Penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2008

în casa. Disperata de comportamentul sotului, victima a ingerat o cantitate de soda. Desi a

observat starea grava a sotiei, inculpatul nu i-a dat nici un ajutor si nu a solicitat interventia

medicului, astfel încât aceasta a decedat. Asemenea acte care depasesc cu totul limitele unor

relatii cât de putin umane au fost socotite ca întrunind elementele infractiunii de determinare la

sinucidere.

Când constrângerea victimei este de asemenea natura încât nu lasa acesteia nici o

posibilitate concreta de a actiona altfel, ori de a se împotrivi, faptuitorul va raspunde pentru

infractiunea de omor6. Cel care sileste o persoana sa se sinucida (de pilda o obliga sa se împuste,

sa ia otrava, sa sara de la etaj etc.) savârseste infractiunea de omor; aceste metode nu difera cu

nimic de orice actiune, de asta data prin folosirea energiei fizice a victimei, prin care se suprima

viata unei persoane, de ucidere. Nu este nici o deosebire între faptul de a trage cu arma în victima

sau a turna otrava în mâncarea victimei si a o sili sa manânce.

Practica judiciara confirma aceeasi solutie. Inculpatul aflat sub influenta bauturilor

alcoolice si dominat de gelozie, dupa ce si-a lovit grav sotia i-a cerut sa plece din casa sau sa se

arunce pe geam. Desi victima voia sa plece, inculpatul a deschis fereastra si dupa ce a obligat-o sa

se urce pe tocul acesteia i-a cerut: „ori te arunci singura, ori te arunc eu”. În aceste conditii de

violenta, mai ales pentru ca inculpatul statea lânga fereastra pentru a-si pune amenintarea în

aplicare, victima s-a aruncat de la etajul 9, decedând. Fapta a fost încadrata în infractiunea de

omor, deoarece victima, datorita violentelor, nu a avut posibilitatea sa decida în mod liber asupra

actiunilor sale7.

Nu ne aflam în prezenta infractiunii de determinare la sinucidere nici în situatiile în care

actele de constrângere îmbraca forma altor infractiuni, cum ar fi privarea de libertate care a avut

ca urmare sinuciderea victimei, ori violul care a avut drept urmare sinuciderea victimei sau altele.

În asemenea situatii exista o unitate complexa între infractiunea intentionata de baza (privarea de

libertate a persoanei, violul) si urmarea praeterintentionata constând în moartea sau sinuciderea

victimei. În consecinta, în asemenea situatii, se va face aplicarea agravantelor de calificare

mentionate, si nu se va retine infractiunea de determinare la sinucidere în concurs cu violul sau

privarea de libertate a persoanei.

6 Avram Filipas, Drept Penal Roman - Partea speciala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 20087 Trib. Suprem, sect. pen., decizia nr. 310/1979, în C.D., 1979, p. 397.

Înlesnirea sinuciderii unei persoane presupune orice actiune de sprijinire a subiectului

pasiv în realizarea hotarârii sale de a se sinucide. Hotarârea apartine deci subiectului pasiv.

Înlesnirea se poate realiza numai prin acte pozitive (comisiune), o atitudine pasiva

(omisiune) fata de persoana care încearca sa se sinucida neputând fi considerata o înlesnire a

sinuciderii, si deci susceptibila sa realizeze elementul material al infractiunii (de exemplu,

neîmpiedicarea unei persoane de a sari de la etaj, de a se îneca).

Înlesnirea poate consta în procurarea sau pregatirea mijloacelor necesare, în darea de

sfaturi, în înlaturarea piedicilor materiale (de exemplu, tinerea de vorba a supraveghetorului pus

de familie), în aducerea la îndeplinire a unor dorinte sau conditii puse de victima etc. Înlesnirea

nu se confunda cu cooperarea la activitatea de sinucidere8. În acest caz (de exemplu: descarcarea

unui foc de arma în sinucigasul care s-a împuscat superficial, pentru a asigura rezultatul,

deschiderea venelor cu o lama, turnarea pe gât a restului de otrava nebauta) fapta va constitui o

infractiune de omor9.

Atunci când doua persoane se înteleg sa-si acorde una alteia ajutor în vederea suprimarii

vietii lor (sinuciderea prin consens), daca una dintre aceste persoane ramâne în viata, se ridica

problema raspunderii ei pentru înlesnirea sinuciderii celeilalte. De exemplu, o infirmiera, sub

influenta unei depresii sufletesti prelungite, decide sa se sinucida si determina la aceasta si pe alta

infirmiera, hotarând sa se injecteze fiecare cu o substanta mortala. Cea care se injecteaza prima

moare, cealalta, mai stângace, se salveaza si este trimisa în judecata pentru refuz de ajutor cuvenit

unei persoane aflate în pericol. În comentariul spetei, se arata ca ajutorul victimei se impunea, dar

este discutabil daca a existat aceasta posibilitate, ca urmare, inculpata n-ar fi putut sa fie trasa la

raspundere10.

În raport cu legislatia noastra, de asemenea s-ar fi pronuntat o solutie de achitare,

deoarece înlesnirea sinuciderii celeilalte persoane putea fi comisa numai cu intentie; or, nereusita

celei de-a doua sinucideri nu implica automat intentia de înlesnire ori determinarea sinuciderii

primei persoane.

Numai daca a doua persoana ar fi simulat sinuciderea pentru a o determina pe prima sa se

sinucida, s-ar fi putut încadra fapta acesteia în art. 179 C. pen.

8 Alexandru Boroi, Drept Penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 20089 Trib. Suprem, sect. pen., decizia nr. 197/1980, în RRD nr. 9/1980, p. 6610 G. Levasseur, Nota, în R.S.C. nr. 1/1969, p. 14

Atât în cazul determinarii, cât si în cazul înlesnirii, activitatea de suprimare a vietii

trebuie sa fie în exclusivitate opera sinucigasului11. În masura în care suprimarea vietii este

rezultatul unei cooperari cu o terta persoana, aceasta va raspunde pentru omor.

b) Urmarea imediata. În cazul infractiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii

trebuie sa se produca un anumit rezultat, fie sinuciderea victimei, fie încercarea de sinucidere a

acesteia, rezultate pe care legea le prevede explicit în continutul incriminarii12. Deci, în situatia

când persoana respectiva, chiar daca a fost convinsa si determinata sa se sinucida sau i s-a înlesnit

sinuciderea, nu trece la punerea în executare a actului ori numai o simuleaza nu ne vom afla în

prezenta acestei infractiuni.

c) Legatura de cauzalitate. De asemenea, este necesar ca între actiunea de determinare

sau înlesnire si rezultatul produs sa existe un raport de cauzalitate. Daca sinuciderea sau

încercarea de sinucidere s-a datorat altor cauze, fapta de determinare sau înlesnire nu va constitui

infractiune.

B. Latura subiectiva. Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii pentru a fi

pedepsita trebuie sa fie savârsita cu intentie directa sau indirecta, este necesar prin urmare ca

faptuitorul sa prevada ca victima, ca urmare a activitatii sale, de îndemnare ori înlesnire, se va

sinucide si sa doreasca sau sa accepte acest rezultat. Intentia de determinare sau înlesnire a

sinuciderii rezulta din caracterul actelor savârsite, din împrejurarile concrete în care s-a actionat si

starea psihica în care s-a aflat persoana care s-a sinucis sau care a încercat sa se sinucida.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii unei persoane este

susceptibila de acte de pregatire si tentativa, aceste forme imperfecte de infractiune nu se

pedepsesc in actualul Cod penal. Fapta se consuma în momentul în care sinuciderea sau

încercarea de sinucidere a avut loc.

11 V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice [...], vol. III, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 214.12 Avram Filipas, Drept Penal Roman - Partea speciala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

B. Modalitati. În alin. (2) al art. 179 al actualului cod penal sunt prevazute doua

modalitati agravate ale infractiunii, si anume, când fapta s-a savârsit fata de un minor sau fata de

o persoana care nu era în stare sa-si dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stapâna pe actele sale.

Folosind expresia generala „minor”, legiuitorul n-a dorit sa faca vreo deosebire în raport

cu vârsta sau cu discernamântul faptuitorului13; agravanta se refera nu la vointa sinucigasului, ci

la vointa faptuitorului care, în mod deliberat, determina pe minor, speculând lipsa de experienta a

acestuia si impulsivitatea fireasca vârstei (indiferent daca are discernamânt sau nu) de a actiona

împotriva propriei sale vieti. Unii autori au opinat ca minorii sub 14 ani si cei între 14-16 ani,

fiind lipsiti de discernamânt, nu pot fi determinati sa se sinucida, cel mult ajutati sa se sinucida,

deci agravanta nu se aplica decât la minorii cu discernamânt14, solutie discutabila daca avem în

vedere ca legea nu face o asemenea distinctie.

In noul Cod penal insa, sunt prevazute 2 alineate prin care se distinge intre fapta savarsita

impotriva unui minor intre 13 si 18 ani ori a unui minor ce nu a implinit varsta de 13 ani , in cea

din urma ipoteza ( care cuprinde si persoana care nu au putut sa-si dea seama de consecintele

actiunilor sau inactiunilor sale ori nu putea sa le controleze) considerandu-se ca lipseste o decizie

din partea minorului, astfel fiind prevazut un sistem sanctionator similar cu cel existent in cazul

omorului simplu.

Cealalta modalitate agravata din actualul Cod penal se refera la o persoana iresponsabila,

în sensul în care aceasta este definita în art. 48 C. pen., adica la o persoana care nu este în stare

sa-si dea seama de fapta sa ori nu poate fi stapâna pe actele sale.

Solutia legii române ar putea fi discutata. S-ar putea sustine ca determinarea unei

persoane care n-are capacitate de a întelege si de a voi, constituie omor, neputându-se atribui nici

un efect vointei exprimate de o asemenea persoana15. Numai daca cel determinat îsi pastreaza

capacitatea, chiar partial, de a întelege si voi, se poate face aplicarea art. 179 C. pen.

13 Tudorel Toader , Drept penal roman. Partea speciala, Ed. a 4-a , Editura Hamangiu, Bucuresti, 200914 O. Stoica, op. cit., p. 86

15 Avram Filipas, Drept Penal Roman - Partea speciala, Editura Universul Juridic, Bucuresti,

2008

În ambele modalitati agravate este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut ca victima este un

minor sau o persoana iresponsabila sau sa fi existat suficiente indicii din care faptuitorul sa-si fi

putut da seama de conditia victimei. În lipsa acestei cerinte esentiale împrejurarea agravanta nu se

poate retine.

C. Sanctiuni. În forma sa tipica, fapta de determinare sau înlesnire la sinucidere prevazuta

in actualul Cod penal se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar în cazul formei agravate se

pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

In noul Cod penal forma tipica a infractiunii, daca sinuciderea a avut loc, se pedepseste

cu inchisoare de la 3 la 7 ani. In cazul formelor agravate, prima dintre acestea prevede pedeapsa

cu inchisoare de la 5 la 10 ani, iar cea de-a doua se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani

si interzicerea unor drepturi. In ultimul alineat se prevede ca daca faptele prevazute anterior au

fost urmate doar de o incercare de sinucidere limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.