Diagnostic Carie

8/16/2019 Diagnostic Carie

1/15

DIAGNOSTICUL CARIEI SIMPLE DENTARE

Diagnosticul cariei simple dentare se pune pe baza semnelor subiective obţinute prin anamneză şi pe baza semnelor obiective obţinute la examenul clinic stomatologic. Semnele subiective obţinute prin anamneză sunt relative pentru stabilirea diagnosticului de carie.De cele mai multe ori, pacientul nu poate preciza momentul în care a debutat boala, simptomatologiafiind săracă.

De obicei, pacientul acuză o sensibilitate dureroasă, mai mult sau mai puţin accentuată, la agenţifizici (rece) şi chimici (dulce, acru), care dispare o dată cu dispariţia stimulului. acientul mai poatesemnala modificări de volum şi culoare la nivelul papilei interdentare, dar nu semnalează prezenţacavităţii carioase sau a modificărilor de culoare de pe suprafeţele vizibile. Semnele obiective sunt obţinute prin inspecţie, palpare, percuţie şi examene complementare. Inspecţia. !a inspecţie se poate constata, pe suprafeţele expuse vederii, pata albă cretoasă,marmoraţia şanţurilor sau cavitatea carioasă şi, eventual, papila interdentară tumefiată şi inflamată."nspecţia se completează cu palparea care se face concomitent, încep#nd cu faţa vestibulară, apoi

ocluzală, orală, continu#nd cu feţele proximale, mezială şi distală. $e studiază aspectul smalţului, seacordă atenţie zonelor de smalţ modificate de culoare, care trădează fie o carie incipientă, fie o carie devecinătate. De multe ori, caria proximală este trădată şi de semne indirecte (irita ia şi congestia papileiținterdentare).

alparea se efectuează cu sonde dentare rigide% se poate, astfel, observa dacă este vorba de o patănetedă sau rugoasă, moale sau dură şi, în acelaşi timp, se testează şi gradul de sensibilitate al acesteiregiuni. &n cazul existenţei unei cavităţi, palparea dă o primă orientare asupra formei, ad#ncimii,întinderii în suprafaţă a cariei, conţinutul cavităţii (detritus alimentar, dentină ramolită), gradul desensibilitate al pereţilor cavităţii.

e feţele ascunse, în spaţiile interdentare, palparea se face cu sondele dentare speciale (nr. ', ,

*). +bligatoriu, înainte de palparea suprafeţelor proximale, trebuie efectuat un detartra riguros. &n cariile incipiente localizate pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, la nivelul punctului decontact, pentru precizarea diagnosticului se procedează la o separare lentă, temporară a dinţilor cuseparatorul "vor-. Percuţia în ax sau orizontală este negativă. Examenele complementare. $unt reprezentate de testele de vitalitate ale dintelui, examenulradiologic, diafanoscopia, semnul firului de mătase şi starea gingiei la nivelul dintelui interesat. Testarea vitalităţii dintelui (termică şi electrică) este necesară pentru diagnosticul diferenţial cucaria complicată. Examenul radiologic este necesar pentru depistarea cariilor incipiente, care scapă examenuluiclinic, în special a celor situate pe suprafeţele proximale ale molarilor c#nd suprafeţele de contact suntfoarte str#nse, sau a cariilor de cement situate sub rebordul gingival. Diafanoscopia evidenţiază procesele carioase incipiente situate pe feţele proximale ale dinţilorfrontali.

Firul de mătase se foloseşte c#nd nu există posibilitatea realizării examenelor precedente. irul demătase introdus interdentar, în special la nivelul dinţilor laterali, se scămoşează datorită marginiloranfractuoase şi tăioase ale prismelor de smalţ de la periferia procesului carios. /ste un semn relativ dediagnostic, deoarece scămoşarea se poate datora şi depozitelor de tartru.


2/15

Starea gingiei este un semn relativ de diagnostic al proceselor carioase situate pe feţele proximale,sub punctul de contact, deoarece congestia papilei poate să apară şi datorită unor iritaţii de altă natură. Diagnosticul pozitiv al cariei simple dentare 0 elementele de diagnostic sunt următoarele1

2 durere la agenţi termici (rece) sau chimici (dulce, acru) care încetează o dată cu îndepărtareaexcitantului%

2 prezenţa petelor cretoase şi marmoraţiilor smalţului%2 pierderea de substanţă dură dentară (proces carios)%2 prezenţa dentinei alterate în cavitatea carioasă%2 sensibilitatea dentinei la palparea cu sonda%2 integritatea camerei pulpare%2 testele de vitalitate pozitive.

Diagnosticul diferenţial:2 displaziile şi distrofiile dentare%2 caria complicată%

2 discromii exogene provocate de bacterii cromogene.

Reguli generale de preparare a cavităţilr

• Clasa I: cavităţi rezultate din tratamentul cariilor localizate în şanţurile şi fosetele feţei ocluzale

a molarilor şi premolarilor, şanţurile şi fosetele vestibulare şi în şanţurile orale ale molarilor, în

fosetele orale, supracingulare ale frontalilor superiori ot fi1 cu deschidere largă, cu deschidere punctiformă, cu marmoraţii, precum şi carii rezultate din

asocierea unor carii multiple.• Clasa a II-a: feţele proximale ale molarilor şi premolarilor • Clasa a III-a: feţele proximale ale dinţilor frontali superiori şi inferiori la care unghiul incizal

este păstrat• Clasa a I-a: feţele proximale ale dinţilor frontali cu distrucţia unghiului incizal• Clasa a -a: 34 cervicală a feţelor vestibulară şi orală ale tuturor dinţilor.


3/15

• Clasa a I-a: pe v#rfurile cuspizilor premolarilor şi molarilor, pe cuspidul caninului i peș

marginile incizale ale frontalilor superiori i inferiorișO!iectivele "etapele# trata$entului cariei %i$ple

• Etapa "ti$pul# c&irurgicală 0 prepararea cavităţii• Etapa "ti$pul# $edica$enta%ă 0 tratamentul plăgii dentinare (protecţia pulpo2dentinară)• Etapa "ti$pul# re%tauratare 0 obturarea cavităţii, refacerea morfologiei coronare

Principiile cla%ice ale lui 'lac( în prepararea cavităţilor1)* Deschiderea procesului carios3uşurarea accesului+* /xereza dentinei alterate,* /xtensia preventivă-* orma de retenţie.* orma de rezistenţă/* inisarea cavităţii0* 5oaleta cavităţii

)* De%c&iderea prce%ului cari% 1 u2urarea acce%ului 6onstituie calea de abordare a procesului carios şi permite evidenţierea întinderii în suprafaţă a

leziunii. /ste primul act al pregătirii oricărei cavităţi. Deschiderea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite o bună vizibilitate 0 directă şi

indirectă 0 şi un acces satisfăcător pentru instrumentarea procesului carios. 7cest deziderat impune

uneori un sacrificiu de ţesut dentar sănătos. /ste recomandabil, însă, ca deschiderea să nu fie exagerată,

pentru că de mărimea ei poate depinde ulterior calitatea retenţiei cavităţii şi rezistenţa pereţilor dintelui. Din punct de vedere al modalităţii de deschidere, se descriu patru situaţii clinice1

• deschiderea este realizată de însăşi evoluţia procesului carios şi permite un acces direct (procese

carioase cu deschidere largă)• deschiderea este realizată de procesul carios, dar accesul impune o lărgire a ei (procese carioase

punctiforme sau cu deschidere mică)• deschiderea, deşi este realizată de procesul carios, poate deveni directă numai după uşurarea

accesului (carii cu marmoraţii, carii incipiente proximale ale dinţilor frontali)• accesul la procesul carios se poate realiza numai prin intermediul altui perete dentar dec#t al

celui pe care este localizat procesul carios.$unt şi situaţii clinice în care accesul la procesul carios nu se poate realiza direct1

2 carii punctiforme multiple ocuzale%2 carii proximale ale molarilor şi premolarilor ce nu interesează creasta marginală de smalţ, dinţii

vecini fiind prezenţi%2 carii proximale ale dinţilor frontali cu creasta marginală intactă, dinţii vecini fiind prezenţi. &n astfel de forme clinice abordarea se face indirect, după o prealabilă uşurare a accesului, de

multe ori fiind necesară pentru aceasta chiar îndepărtarea unor zone de ţesuturi sănătoase. "ndiferent de calea de acces, cavitatea trebuie deschisă proporţional cu întinderea în suprafaţă a

procesului carios pentru a crea un c#mp corespunzător de acţiune instrumentarului ce va fi folosit în

continuare.+* E3ere4a dentinei alterate


4/15

$uccede deschiderii şi constă în îndepărtarea în întregime a conţinutului procesului carios (se

îndepărtează dentina infectată, dentina afectată se va păstra şi se va trata corespunzător). rin

îndepărtarea dentinei alterate se evită apariţia ulterioară a recidivelor de carie şi a complicaţiilor

pulpare.

/xereza dentinei alterate evidenţiază şi întinderea în profunzime a procesului carios. Din acest punct de vedere, cavităţile carioase sunt1 superficiale! medii "i profunde.

#eguli: o pentru excavarea dentinei ramolite se folosesc instrumente tăioase care nu necesită presiunio se preferă instrumentele manuale în locul celor rotative (acestea din urmă dezvoltă temperaturi

ridicate, transmit vibraţii şi favorizează deschiderea accidentală a camerei pulpare)o dacă se foloseşte instrumentar rotativ, sunt de preferat frezele sferice mari, mult mai eficiente şi

cu risc mai mic de deschidere a camerei pulpare. 8iteza de acţionare trebuie să fie sub cea

normală de acţionare a frezelor (adică mică sau medie)o îndepărtarea dentinei alterate se face întotdeauna încep#nd cu pereţii laterali ai cavităţii şi numai

după curăţirea acestora este abordat peretele care proteează camera pulpară (pulpar 3

parapulpar). &n acest fel, chiar dacă se deschide camera pulpară, operaţiunile ulterioare de

curăţire sunt reduse la minimumo în cavităţile profunde, în care riscul de deschidere al camerei pulpare pe parcursul exerezei

dentinei alterate este previzibil, se recomandă ca operaţia să se facă în condiţii de izolare pentru

a preînt#mpina contaminarea organului pulpar cu lichid bucal.$e pot face concesii de la îndepărtarea în totalitate a dentinei alterate într2o singură situaţie, c#nd

zona de dentină alterată care prin îndepărtare ar provoca deschiderea camerei pulpare este situată în

dreptul unui corn pulpar şi are o suprafaţă punctiformă% în acestă situa ie clinică este obligatoriu1ț să existe o bună vizibilitate şi acces direct la suprafaţa dentinară respectivă dintele să nu prezinte pe celelalte suprafeţe leziuni carioase sau obturaţii anterioare pacientul să fie t#năr (p#nă în 4 de ani) şi sănătos, cu o bună reactivitate să existe dotarea necesară efectuării unui tratament conservativ al pulpei dentare prin coafa

indirect. Dacă numai una din aceste condiţii nu este îndeplinită, se va îndepărta dentina ramolită, iar după

deschiderea camerei pulpare se va efectua tratamentul corespunzător noii situaţii create.

După îndepărtarea dentinei alterate, se obţine conturul primar al cavităţii, forma de la care se pleacă pentru a se aunge la conturul definitiv şi care îl condiţionează pe acesta din urmă. /ste necesar să se

efectueze un control riguros al pereţilor pentru depistarea resturilor de dentină alterată, care vor trebui

îndepărtate, sau a deschiderilor punctiforme ale camerei pulpare, care impun alegerea unui alt procedeu

terapeutic. 6ontrolul se realizează prin palparea tuturor pereţilor cavităţii cu o sondă rigidă, except#nd

peretele pulpar 3 parapulpar, care se palpează cu o sondă flexibilă.


5/15

,* E3ten%ia preventivă /ste operaţia prin care marginile cavităţii sunt amplasate în ţesut dentar sănătos, în zone accesibile

curăţirii artificiale şi autocurăţirii, pentru a evita apariţia cariei secundare marginale. + parte din extensia preventivă se obţine chiar prin acţiunea de deschidere a cavităţii, dar uneori,

mai ales la cariile cu deschidere mică şi la cariile incipiente, aceasta nu este suficientă, fiind necesară ofază specială de deplasare a pereţilor cavităţii spre zonele dentare corespunzătoare.

7lteori, dimpotrivă, la cariile întinse în suprafaţă (cu deschidere mare), marginile cavităţii se găsesc

dea situate pe zonele dentare expuse curăţirii artificiale şi autocurăţirii, ca urmare a evoluţiei procesului

carios şi, în acest caz, realizarea extensiei preventive constă numai în îndepărtarea în totalitate a

ţesuturilor alterate de la marginile cavităţii, pentru ca acestea să fie amplasate în ţesut sănătos. $a cavitatea de clasa I extensia preventivă constă în1

2 scoaterea marginilor cavităţii în zonele expuse curăţirii artificiale ale pantelor cuspidiene2 desfiinţarea marmoraţiilor din şanţuri2 desfiinţarea punţilor de smalţ subţiate existente între două sau mai multe cavităţi de pe aceeaşi

suprafaţă şi unirea acestora într2o singură cavitate. $a cavitatea de clasa a II-a se crează o extensie a cavităţii orizontale şi una cavităţii verticale.

/xtensia preventivă a cavităţii orizontale este identică cu a unei cavităţi de clasa "./xtensia preventivă a cavităţii verticale se face în două planuri1 transversal (vestibulo2oral) şi

vertical (ocluzo2cervical). rin extensia în plan transversal se urmăreşte desfiinţarea contactului cu

dintele vecin. &n cazul în care punctul de contact nu a fost desfiinţat prin evoluţia procesului carios,

marginile vestibulară şi orală ale cavităţii verticale se vor plasa la circa 0 9 mm în afara contactului

cu dintele vecin. Dacă însă punctul de contact cu dintele vecin a fost desfiinţat de procesul carios,

marginile vestibulară şi orală ale cavităţii vor fi plasate la distanţe mai mari, put#nd aunge să fie situate

aproape de umătatea feţei vestibulare3orale. &n plan vertical, extensia preventivă a cavităţii verticale urmăreşte acelaşi principiu al desfiinţării

contactului ce dintele vecin% astfel, pragul gingival va fi plasat întotdeauna la minimum 9 mm sub

punctul de contact. $a cavitatea de clasa a III-a se admit concesii la regula extensiei preventive, deoarece, în aceste

situaţii primează principiul estetic care impune conservarea c#t mai strictă a ţesuturilor dure dentare.

7ceasta nu înseamnă că se admit concesii de la îndepărtarea în totalitate a ţesuturilor demineralizate şi

alterate. Pentru cavitatea de clasa a I-a se aplică aceleaşi reguli ca la cavitatea de clasa a """2a.

$a cavitatea de clasa a -a extensia preventivă constă în îndepărtarea în totalitate a smalţului cu

aspect cretos (aspect care denotă alterarea prismelor de smalţ de la marginile cavităţii).&n cazul cavităţilor preparate pentru amalgam marginile viitoarei cavităţi se vor plasa pe

suprafeţele netede ale dinţilor (aşa2zisele locuri imune la carie)1 pantele cuspidiene, feţele vestibulare şi

orale.


6/15

7ceasta se realizează prin înglobarea în conturul cavităţii a zonelor susceptibile la carii12 şanţurile şi fosetele molarilor şi premolarilor%2 foramen caecum de pe feţele palatinale ale frontalilor superiori%2 feţele aproximale la nivelul punctului de contact cu dintele vecin. /xistă situaţii clinice în care procesul carios are o întindere limitată şi aplicarea principiului

extensiei preventive ar presupune extinderea conturului cavităţii dincolo de procesul carios, ceea ceimplică un sacrificiu mare de ţesut dentar sănătos. &n astfel de situaţii se realizează exereza dentinei

ramolite în totalitate, urmată de finisarea marginilor cavităţii pentru a asigura o bună închidere

marginală. 7lteori, datorită întinderii mari în suprafaţă a procesului carios, extensia preventivă se face la

distanţe mari% se poate aunge ca pereţii cavităţii să fie aproape de : feţei vestibulare 3 orale 0 în cazul

cariilor proximale la dinţii laterali 0 sau aproape de v#rful cuspidului 0 la cariile ocluzale. !a cavităţile ocluzale şi proximale de pe dinţii laterali aplicarea întocmai a principiului extensiei

preventive este obligatorie.!a dinţii frontali, unde primează fizionomia, se impune conservarea c#t mai mult posibil a

ţesuturilor dure dentare, în detrimentul respectării cu stricteţe a principiului extensiei preventive.-* 5r$a de retenţie $e referă la miloacele folosite în prepararea cavităţii pentru ca materialul de obturaţie introdus

ulterior să nu fie dizlocat de forţele care acţionează asupra lui. 6avitatea trebuie astfel preparată înc#t

să asigure stabilitatea şi menţinerea viitoarei obturaţii. Direcţiile în care se poate deplasa obturaţia sunt1

• verticale (axiale)%•

sagitale (mezio2distale)%• transversale (vestibulo2orale)%• combinate. 6u c#t cavitatea este mai complexă, cu at#t tendinţa de deplasare este mai mare şi în direcţii

multiple. De aceea şi sistemul de retenţie devine mai complicat. + modalitate general valabilă de retenţie, indiferent de tendinţa de dislocare, o constituie frecarea

între pereţii cavităţii şi faţa parietală a obturaţiei. entru a fi c#t mai mare, retenţia prin fricţiune

presupune realizarea contactului pe o suprafaţă c#t mai întinsă , iar zonele interesate să fie c#t mai

rugoase. ;ărirea suprafeţei de contact se poate obţine prin creşterea înălţimii pereţilor sau prin crearea

de cavităţi anexe.• &mpotriva tendinţelor de dislocare sagitală se realizează cavităţi anexe (accesorii) 0 aşa numitele


7/15

&n cavităţile extinse, cu distrucţie mare dentară, ţin#nd cont şi de rezistenţa pereţilor, se foloseşte

tot mai mult retenţia obturaţiei prin pivoturi fixate prin înşurubare sau cimentare în tunele parapulpare

special create în dentină.&n alegerea tuturor miloacelor de retenţie trebuie să se ţină seama şi de principiul rezistenţei, cele

două principii 2 retenţia şi rezistenţa 2 fiind în str#nsă legătură.• &mpotriva tendinţei de dislocare axială se opun următoarele elemente1 paralelism axial a cel puţin doi pereţi verticali% unghiuri drepte la înt#lnirea pereţilor verticali cu cel pulpar 3 parapulpar% unghiuri bine exprimate la înt#lnirea pereţilor verticali% peretele pulpar plan sau în trepte. 6#nd din preparare rezultă totuşi un perete pulpar concav, se

aplică obturaţie de bază pentru a obţine o suprafaţă plană. pentru porţiunea verticală a cavităţii de clasa a ""2a 0 convergenţa spre ocluzal a pereţilor vestibular

şi oral.

.* Re4i%tenţa pereţilr cavităţii Dintele este astfel alcătuit înc#t să suporte forţele fiziologice de masticaţie care2l solicită. Dacă

suferă un proces distructiv, ca în cazul cariei simple, i se schimbă comportamentul sub acţiunea forţelor

obişnuite de masticaţie, astfel înc#t, în distrucţiile coronare masive (carii întinse în suprafaţă şi 3 sau

profunzime) se poate aunge la fracturi coronare. orţele ce solicită dintele se transmit în axul lung al acestuia. Din acest motiv, orientarea pereţilor

cavităţii trebuie astfel făcută înc#t să fie paraleli sau perpendiculari pe direcţia de transmitere a forţelor

masticatorii. >erespectarea acestei dispuneri ar determina o solicitare în plus a pereţilor cavităţii, alta

dec#t cea produsă de acţiunea forţelor ocluzale, cu deformări care, dacă depăşesc anumite valori, duc la

fractura pereţilor coronari. De aceea, se recomandă ca pereţii pulpar şi cervical să fie perpendiculari pe direcţia exercitării

forţei (pe axul lung al dintelui), iar pereţii verticali 0 paraleli cu axul lung al dintelui. NU se vor păstra porţiuni de smalţ nesusţinute de dentina subiacentă. $e vor păstra numai acele

zone de smalţ nesusţinute care au formă de boltă (la nivelul cuspizilor), dar şi acelea vor fi atent

căptuşite cu ciment (6"$ sau +?).7d#ncimea procesului carios, precum şi întinderea lui în suprafaţă, influenţează rezistenţa pereţilor

viitoarei cavităţi, submin#nd2o. ;icşorarea lăţimii obturaţiei şi creşterea ad#ncimii cavităţii sunt factori

care micşorează rezistenţa. e de altă parte, o cavitate puţin ad#ncă , dar lată, nu este favorabilă. ;aterialul de obturaţie,

neav#nd grosime suficientă, se va fractura, iar lăţimea prea mare subminează pereţii verticali, în special

pe cei reprezentaţi de crestele marginale ale premolarilor şi molarilor. "mportant pentru rezistenţa celor două elemente ale ansamblului cavitate2obturaţie este ca peretele

pulpar să fie situat sub oncţiunea smalţ2dentină, în cazul cariilor superficiale. &n cariile profunde, cu


8/15

evoluţie întinsă şi în suprafaţă, este necesar ca porţiunile subţiate să fie îndepărtate p#nă în zone a căror

grosime asigură rezistenţa./* 5ini%area $arginilr de %$alţ 6alitatea marginilor cavităţii şi cea a marginilor obturaţiei contribuie la prevenirea apariţiei cariei

secundare marginale. inisarea marginilor cavităţii este importantă pentru a realiza1 margini de cavitate şi de obturaţie rezistente la acţiunea forţelor de masticaţie% adaptare c#t mai bună a materialului de obturaţie la marginile cavităţii, cu îmbunătăţirea închiderii

marginale.5rebuie eliminat orice factor care ar micşora rezistenţa marginală prin1o îndepărtarea minuţioasă a anfractuozităţilor smalţului de la marginea cavităţii%o rotunirea unghiurilor conturului exterior al cavităţii%o realizarea unui unghi de înt#lnire între pereţii verticali ai cavităţii şi suprafaţa smalţului c#t mai

apropiat de ' 0 situaţia ideală, dar trebuie să avem în vedere şi înclinaţia cuspidiană, variabilă de

la individ la individ. 6#nd panta cuspidiană este abruptă, pentru a nu contraveni principiului

rezistenţei, se crează un unghi mai mic (de cel puţin *). !a cavităţile de clasa " şi a ""2a, din considerente mecanice, se practică operaţia numită bizotare.

6onstă în secţionarea oblică a prismelor de smalţ de la marginea cavităţii, păstr#ndu2li2se o bază

dentinară. @radul de înclinare al bizoului se stabileşte în raport cu felul pantelor cuspidiene şi cu

materialul de obturaţie folosit. &n general se consideră că bizoul trebuie să fie în unghi de 424A pentru

amalgam şi de BA pentru compozit şi pentru incrustaţii.

TRATAMENTUL PL6GII DENTINARE1PROTEC7IA PULPO8DENTINAR6

&n urma actului chirurgical de pregătire a unei cavităţi sau al unui bont dentar rezultă o plagădentinară ce prezintă anumite particularităţi faţă de plăgile care se produc în alte părţi ale organismului, particularităţi care impun măsuri speciale de tratament, care au ca scop final prevenirea îmbolnăvirii pulpei dentare. 7ceste particularităţi sunt1

• 2este nes#nger#ndă, deci fără posibilităţi de apărare%

•

este expusă direct factorilor excitanţi din mediul bucal%• este o plagă infectată, germenii microbieni găsindu2se at#t pe suprafaţa plăgii, c#t şi în

canaliculele dentinare%

• prezintă pe suprafaţă un fluid 0 fluidul3limfa dentinară 0 care, neîndepărtat, constituie un

adevărat mediu de cultură microbiană. 5ratamentul plăgii dentinare vizează înlăturarea factorilor nocivi de la acest nivel, protecţiacomplexului pulpo2dentinar faţă de excitanţii din mediul bucal şi stimularea mecanismelor deneodentinogeneză.


9/15

6alităţile ce se cer materialelor şi substanţelor folosite în protecţia pulpo2dentinară sunturmătoarele1 să nu constituie prin natura lor chimică sau fizică o sursă de iritaţie pulpară%

să realizeze un pansament portector al fibrelor 5omes şi al fibrelor nervoase lezate%

să obtureze canaliculele dentinare deschise%

să aibă acţiune antitoxică şi antimicrobiană%

să constituie un mediu izolant pentru pulpa dentară faţă de agenţii nocivi din materialul de

obturaţie provizorie sau finală şi faţă de excitaţiile transmise din cavitatea bucală prinintermediul materialului de obturaţie%

să nu fie neutralizate de unele componente ale materialului de obturaţie (obturaţie de bază,

provizoire sau finală)% să stimuleze mecanismele de neodentinogeneză.

;etodele de tratament diferă în funcţie de ad#ncimea cavităţii preparate şi de aspectul dentinei de pe peretele pulpar3parapulpar.

$e descriu mai multe situaţii clinice1a) cavităţi superficiale, în care întotdeauna dentina este dură şi de aspect normal% b) cavităţi de ad#ncime medie, în care dentina de pe peretele pulpar3parapulpar poate fi dură, de aspectnormal, dar poate fi şi dură, pigmentată%c) cavităţi profunde, în care dentina de pe peretele pulpar3parapulpar poate fi dură, de aspect normal%dură, dar pigmentată% dură, cu mici zone de dentină alterată în dreptul coarnelor pulpare.

Trata$entul plăgii dentinare 9n cavităţi %uper:iciale &n acest tip de cavitate, pulpa dentară este acoperită de un strat gros de dentină sănătoasă, careasigură o protecţie suficientă faţă de factorii agresivi din mediul bucal, iar infiltraţia microbiană esteredusă. %e&nic':

. se spală cavitatea cu un et de apă de la unit, pentru a îndepărta resturile de dentină rezultate dinfrezare şi eventualele urme de s#nge ce au pătruns în cavitate%

9. se izolează c#mpul operator%4. se realizează toaleta plăgii dentinare prin ştergerea pereţilor cavităţii cu bulete de vată sterile

îmbibate în apă oxigenată, alcool şi, în final, prin degresarea cu neofalină%B. se usucă folosind sonda apă3aer de la unit.

Crmătorul timp este obturarea cavităţii cu amalgam de argint sau materiale estetice (compozite,cimenturi cu ionomeri de sticlă), urmărind timpii operatori specifici fiecărui material în parte.

&n acest tip de cavităţi, c#nd se va folosi ca material restaurator amalgamul de argint, este suficientăaplicarea unui lac dentar sau a unui adeziv amelo2dentinar special pentru amalgam pe peretele pulpar3parapulpar. Dacă materialul restaurator este un compozit pentru obturaţii sau restaurarea se face prin incrustaţie (din ceramică sau din compozit), se recurge la hibridizare prin tehnici adezive pentru protearea suprafeţei dentinare denudate.

Trata$entul plăgii dentinare 9n cavităţi $edii &n acest tip de cavităţi stratul de dentină care separă camera pulpară de suprafaţa dintelui are ogrosime care nu oferă aceeaşi protecţie faţă de factorii agresivi ca în cazul cavităţilor superficiale. &naceastă situaţie se impune aplicarea unui strat de material suplimentar, izolant faţă de agenţii fizici şi


10/15


11/15


12/15

&n această situaţie, prin aplicarea lor în cavitate, se realizează at#t dezinfectarea plăgii dentinare, c#tşi obturaţia de bază.

%e&nica de aplicare: a eugenatului de zinc, a cimentului cu pulbere de argint sau cu antibiotice esteasemănătoare. Se procedeaz' astfel:

. spălarea cavităţii gata pregătite cu un et de apă%9. izolarea dintelui%4. toaleta plăgii dentinare cu bulete de vată sterile, îmbibate în apă oxigenată, alcool 'F şi

neofalină%B. uscarea cavităţii%A. pe o plăcuţă de sticlă se prepară eugenatul de zinc de consistenţă chitoasă%. cu o spatulă bucală se iau de pe plăcuţă de sticlă porţiuni de pastă, care se aplică prin răzuirea

spatulei pe pereţii laterali ai cavităţii, în aşa fel înc#t cavitatea să se umple de la periferie sprecentru. $e repetă operaţia p#nă la umplerea completă a cavităţii şi se modelează% pacientul este

chemat la cabinet dupa 9B 2 BG de ore, pentru continuarea tratamentului.&n şedinţa a ""2a se sculptează în masa eugenatului de zinc cu autorul frezelor sau a instrumentelorde m#nă, lăs#ndu2se o parte din acesta pe fundul cavităţii, ca obturaţie de bază, în cazul în care se vafolosi ca material restaurator de durată amalgamul de argint. 5ot în cazul folosirii amalgamului de argint ca material restaurator de durată, se foloseşte obturaţiade bază cu 6"$ (de preferinţă fotopolimerizabil) care oferă o rezistenţă optimă la forţele de condensare aamalgamului, precum şi la posibila degradare datorată factorilor din mediul bucal care penetrează prininfiltraţie marginală.

entru restaurarea directă prin obturaţie cu compozit în cavităţi ocluzale sau ocluzo2proximale ladinţi laterali, materialul ales pentru protecţia pulpo2dentinară este un ciment dentar compatibil cu

compozitele şi rezistent la forţele de masticaţie aplicate pe suprafaţa obturaţiei (6"$ modificate prinadaos de răşini, 6"$ autopolimerizabile, +?). Dacă obturaţia din material compozit nu este supusă unor forţe ocluzale, atunci se poate utiliza pentru protecţia pulpo2dentinară un liner cu 6a(+E)9 sau un liner pe bază de 6"$ fotopolimerizabil.

Trata$entul plăgii dentinare 9n cavităţile pr:unde $tratul de dentină rămas pe fundul cavităţii fiind foarte subţire (,A 0 mm), nu asigură o protecţiesatisfăcătoare pulpei dentare faţă de factorii agresivi. &n această situaţie, pe l#ngă protecţia pulpei faţă de excitanţii chimici şi fizici şi dezinfectarea plăgiidentinare, tratamentul trebuie să vizeze stimularea proceselor pulpare de neodentinogeneză, pentru a serealiza, în timp, un strat suficient de gros de dentină dură, care să separe camera pulpară de cavitate. 7ctul terapeutic prin care se realizează aceste obiective se numeşte coafa indirect * 6oafaul indirect este un act terapeutic complex, prin care se asigură dezinfectarea plăgii dentinare, protecţia pulpei faţă de agenţii fizici şi chimici din mediul bucal şi materialul de obturaţie definitiv, precum şi stimularea mecanismelor pulpare de neodentinogeneză. ;iloacele de realizare a coafaului indirect variază în funcţie de aspectul dentinei de pe fundulcavităţii.

Te&nici cla%ice< cnvenţinale


13/15

a# Ca:a=ul indirect 9n cavităţile cu dentină dură 2i de a%pect nr$al< %e prcedea4ă a%t:el; /edinţa I:

. spălarea cavităţii cu un et de apă%9. izolarea dintelui%4. toaleta cavităţii în această situaţie este particulară, av#nd în vedere că substanţele antiseptice

obişnuite (apă oxigenată, alcool), folosite în apropierea pulpei produc modificări pulpare. entruevitarea acestui neauns, se îndepărtează urmele de apă cu bulete de vată umectate în neofalină%

B. uscarea cavităţii se face cu un et de aer călduţ proiectat în cavitate, fără presiune mare,maximum A 2 secunde%

A. se prepară pe o plăcuţă pasta de eugenat de zinc, de consistenţă chitoasă, şi cu o spatulă bucalăse umple din aproape în aproape toată cavitatea, realiz#ndu2se o obturaţie provizorie%

. se recomandă ca pacientul să fie ţinut în această situaţie, sub observaţie * 0 zile, pentru aurmări evoluţia clinică.

/edinţa a II-a:

Dacă nu au intervenit semne clinice de inflamaţie pulpară, se îndepărtează cu frezele şi cuinstrumentele de m#nă o parte din eugenatul de zinc, lăs#ndu2se un strat suficient de gros ca obturaţie de bază, după care se realizează obturaţia de durată. b( Coafaul indirect 0n cavit'ţile de dentin' dur' pigmentat':

7v#nd în vedere că dentina prezintă un grad de alterare şi infectare bacteriană, trebuie asigurată odezinfectare a ei, însă cu miloace care să nu lezeze pulpa dentară. "mpregnarea dentinei cu diferitesubstanţe este contraindicată deoarece substanţele, fiind foarte caustice, lezează pulpa dentară. &n această situaţie se folosesc substanţele antiseptice ce acţionează mai puţin brutal şi care îşi păstrează acţiunea antiseptică timp îndelungat. 6orespund acestui scop două materiale1 eugenatul dezinc care conţine un amestec de eugenol, timol, colofoniu şi oxid de zinc şi 6a(+E)9.

%e&nica de aplicare: /edinţa I:

. spălarea cavităţii cu un et de apă călduţ%9. izolarea dintelui%4. toaleta cavităţii cu bulete de vată sterile, uscate şi badionarea cavităţii cu bulete de vată sterile

îmbibate cu neofalină%B. uscarea cavităţii cu un et de aer călduţ, prin proiectarea în cavitate, fără presiune mare,

maximum A 2 secunde%A. se prepară pe o plăcuţă de sticlă pasta de eugenat de zinc de consistenţă chitoasă şi se introduce

în cavitate cu o spatulă bucală p#nă la umplerea completă, ca o obturaţie provizorie.

/edinţa a II-a:

2 dacă nu au apărut semne de inflamaţie pulpară, se îndepărtează din cavitate, cu autorulinstrumentelor de m#nă şi a frezelor, o parte din material, lăs#ndu2se un strat suficient de gros deobturaţie de bază, după care se relizează obturaţia de durată. reparatele pe bază de 6a(+E)9 se aplică strict în zona cea mai profundă a cavităţii (în scopulstimulării neodentinogenezei şi pentru calităţile sale sedative pulpare şi antimicrobiene) şi va fi acoperitcu un ciment ?+/ modificat (de preferat faţă de cimentul ?+/ clasic), un ciment 6? sau 6"$.


14/15


15/15

A. se usucă cavitatea cu un et de aer călduţ%. pe plaga dentinară se aplică o pastă de bază de hidroxid de calciu% se ia cu o spatulă bucală

sterilă o cantitate mică de pastă şi se introduce în cavitate. 6u un fuloar de ciment sau cu o buletă de vată sterilă prinsă în pensa dentară se exercită uşoare presiuni asupra pastei p#nă ceaceasta se întinde pe fundul cavităţii într2un strat de mm grosime. Deasupra se introduce un

ciment dentar de consistenţă chitoasă, umpl#nd din aproape în aproape toată cavitatea. După 0 B zile, timp în care se urmăreşte evoluţia clinică, dacă nu apar semne de inflamaţie pulpară şidintele îşi păstrează vitalitatea, în şedinţa a ""2a se îndepărtează o parte din cimentul dentar,lăs#nd o parte din el ca obturaţie de bază, după care se face obturaţia de durată.

De remarcat că obturaţia de bază este alcătuită din două straturi, un strat format din pastă de bazăde hidroxid de calciu, aflată în contact cu plaga dentinară cu rol de remineralizare şi stimulare a proceselor pulpare de neodentinogeneză, şi deasupra, unul format din ciment dentar, cu rol numai de protecţie faţă de agenţii fizici şi chimici.

7cest tip de coafa este cel mai recomandat, adres#ndu2se tuturor factorilor agresivi.

Coafaul indirect 0ntr-un singur timp: $e realizează astfel1. spălarea cavităţii cu un et de apă călduţă%9. izolarea dintelui%4. toaleta plăgii dentinare se face la fel ca la cazul precedent%B. uscarea cavităţii cu et de aer călduţ cu presiune mică%A. se aplică în cavitate o buletă de vată sterilă îmbibată în soluţie de tripsină sau alfachimotripsină

şi se menţine minute, în scopul de a lichefia proteinele din canaliculele dentinare,favoriz#ndu2se astfel pătrunderea în ele a hidroxidului de calciu%

. se îndepărtează buleta de vată şi se usucă din nou cavitatea%

*. pe plaga dentinară se alică un strat de 0 9 mm de pastă pe bază de hidroxid de calciu, dupătehnica descrisă mai sus, şi se umple toată cavitatea cu un ciment dentar% se menţine dintele subobservaţie 0 B zile, urmărindu2se evoluţia clinică.

&n şedinţa a ""2a dacă nu au apărut semne de inflamaţie pulpară şi dintele şi2a păstrat vitalitatea, sesculptează în cimentul dentar, lăs#ndu2se obturaţie de bază şi se face obturaţia de durată. 7cest tip de coafa indirect este mai puţin recomandat, deoarece hidroxidul de calciu are proprietăţiantiseptice slabe şi deci germenii microbieni nu sunt dec#t în parte distruşi. "ndiferent de tipul de coafa indirect care s2a folosit, este necesar ca în tratamentul cavităţilor profunde, pacientul să fie dispensarizat, făc#ndu2se din în luni controale clinice şi radiologice, pentru a putea interveni operativ dacă apar complicţii.

Documents

Diagnostic Carie