DINTII

Dintele (latină: dens, dentis; greacă: odous) este un organ osos, dur, albicios, în general compus dintr-o coroană liberă și una sau mai multerădăcini implantate în cavitatea bucală, mai precis în osul alveolar al oaselor maxilare (maxilar și mandibulă), și destinat îndeosebi la tăierea, la zdrobirea și la măcinarea alimentelor. Dinții sunt cele mai dure formațiuni ale organismului care prezintă 3 componente și anume rădăcina implantată printr-o gomfoză (articulație fixă) în alveola dentară, continuată cu colul în raport cu gingia, iar la exterior coroana vizibilă și albicioasă. La copii există dentiția de lapte sau decidua, formată din 20 de dinți, înlocuită treptat spre vârsta adultă prin înmurguriri succesive pornite din maxilare, de dentiția definitivă cu 32 de dinți, câte 16 pe fiecare arcadă. O hemiarcadă la adult cuprinde de la linia mediană și anterior spre lateral și posterior, următorii dinți: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari. Funcțional, dinții au rol atât în pronunția unor consoane cât și în masticație, fiind adaptați perfect pentru tăierea, zdrobirea și măcinarea alimentelor. La majoritatea vertebratelor dinții se înnoiesc de mai multe ori de-a lungul vieții. La oameni, în schimb, în ciuda existenței unui țesut numit lamina dentară, care este esențial pentru dezvoltarea dinților, acest proces se întâmplă o singură dată.

Structură Coroana dintelui este acoperită de smalț, care este un țesut ectodermic format în perioada embriogenezei. Smalțul este mai gros înspre rădăcină, și are în compoziția sa substanțe minerale, apă și substanțe organice.

Rădăcina prezintă la suprafață cement, o substanță organo-minerală de origine mezodermică, proliferat pe întreaga perioadă a existenței dintelui și dispus sub formă de fibre de colagen. Atât în rădăcină cât și în coroană există la interior o altă substanță de origine mezodermică numită dentină, formată în perioada embrionară.Profund în dinte se găsește pulpa dentară, plină cu țesut moale conector. Aici se găsesc nervi și vase de sânge care pătrund în dinte printr-un canal apical al rădăcinii. Pulpa este adesea denumită „nervul dintelui”. Între pulpă și dentină se găsesc odontoblastele, care formează dentina.